H2o — V5 Concursul

H2o 


Adaugă apă - Vol. 5 - Concursul 


Capitalul 1 

“Valurile se loveau ugor de stânci, când Lewis şi Ermrna traseră 
barca la mal. Era o zi rununată, soarele strălucea, iar o blândă 
achere le mângiua pielea bronzată. 

„condiții pertecte pentru cercetări stunțihice”, se gândi Lens, 
privind în jur, 

— Aga, deci, Aici v-aţi transformat în peghi, constată el, 

— În sirene, Les, răspunse Emma îmbufnată. 

— Exact asta am spus şi eu, făcu Lewis cu un aer nevinovat, 

Hu ntele stâncos care se înălța în rrmujlocul insulei îi atrase brusc 
atenția. Cu un strap de fantezie, ai hi putut spune că era înotătoarea 
unui rechin, iezind din mare. Probabil că de aici venea şi numele de 
Insula Mako — de la rechinu rnako. 

Lemiz îşi întoarse din nou privirea către Ernma, care tocrnaul 
richease tot echipamentul, ca pe un rucsac. 

— Hu stiu de ce, dar mă aşteptam la ceva... Mau spectaculos, zise 
el, încercând să nu pară total dezarnăgit. „Ceva mai dramatic sau 
mai înfricogătar”, continuă el în gând, 

Dar asta n-ar h putut să-i spună Ernrmeai, Cu siguranță, ea gi-ar îi 
dat ochu peste cap zi ar fi pornit un lung gir de înţepături. Chiar şi 
aga, tata rdică din sprânceană, înaintând anevoie prin msipul 
moale, 


LI L] Li [i 
a DRE ENCORE FN Ip Pain | AT Se e Sat E n DL NL E n E n ÎN e E a E m E în N i “iai ceea a i ] di tata teza lao area cea ac | uz at Pi E E Ni (n PE e area If AL 


H2o 


Adaugă apă - Vol. 5 - 
Concursul 


Capitolul 1 

Valurile se loveau uşor de stânci, când Lewis şi Emma 
traseră barca la mal. Era o zi minunată, soarele strălucea, 
iar o blândă adiere le mângăia pielea bronzată. 

„Condiţii perfecte pentru cercetări ştiinţifice”, se gândi 
Lewis, privind în jur. 

— Aşa, deci... Aici v-aţi transformat în peşti, constată el. 

— În sirene, Lewis, răspunse Emma îmbufnată. 

— Exact asta am spus şi eu, făcu Lewis cu un aer 
nevinovat. 

Muntele stâncos care se înălța în mijlocul insulei îi atrase 
brusc atenţia. Cu un strop de fantezie, ai fi putut spune că 
era înotătoarea unui rechin, ieşind din mare. Probabil că de 
aici venea şi numele de Insula Mako - de la rechinii mako. 

Lewis îşi întoarse din nou privirea către Emma, care 
tocmai ridicase tot echipamentul, ca pe un rucsac. 

— Nu ştiu de ce, dar mă aşteptam la ceva... Mai 
spectaculos, zise el, încercând să nu pară total dezamăgit. 
„Ceva mai dramatic sau mai înfricoşător”, continuă el în 
gând. 

Dar asta n-ar fi putut să-i spună Emmei. Cu siguranţă, ea 
şi-ar fi dat ochii peste cap şi ar fi pornit un lung şir de 


înţepături. Chiar şi aşa, fata ridică din sprânceană, 
înaintând anevoie prin nisipul moale. 

„Categoric, Emma nu prea are simţul spectacolului, spre 
deosebire de celelalte două”, îşi zise el, în timp ce-şi aduna 
lucrurile. Apoi porni în fugă după fata care tocmai dispărea 
în umbra copacilor. 

Pentru o vreme, Emma şi Lewis merseră prin pădurea de 
arbuşti, care erau atât de deşi, încât abia mai pătrundeau, 
ici-colo, câteva raze de soare răzlețe. Totul era întunecat şi 
misterios, iar în lipsa soarelui, era surprinzător de răcoare. 
Abia după vreo trei sferturi de oră, în care Lewis cărase un 
stativ şi alte echipamente grele, a început şi el să transpire. 
În afară de asta, erau extrem de mulţi țânțari, care dădeau 
aerului o vibraţie aparte. Băiatul se opri o clipă să-şi tragă 
sufletul şi cotrobăi prin rucsac după o sticlă cu apă. Emma, 
în schimb, părea la fel de vioaie ca la începutul excursiei. 
Mai făcu vreo zece paşi până să observe că Lewis nu mai 
era lângă ea. 

„Bietul de el!” se gândi Emma, privindu-l cum bea apă. 
„Nu e obişnuit cu efortul fizic,” în schimb, Lewis era isteţ - 
foarte isteţ - iar Emma era sigură că el avea să descopere 
ce anume le transformase aici, pe Insula Mako, în sirene. 
Cu toate că ea, Rikki şi Cleo încercaseră să păstreze 
secretul sirenelor, era sincer bucuroasă că Lewis 
descoperise totul la petrecerea lui Miriam. Era o uşurare 
pentru Emma că putea avea încredere măcar într-o singură 
persoană din afara triunghiului lor. lar cum cariera ei de 
înotătoare se dusese de mult de râpă... 

Ridică din umeri şi alungă asemenea gânduri. Lewis dădea 
apa pe gât cu o sete de nestins, în timp ce se scărpina unde 
îl ciupiseră ţânţarii. 

— Vezi vulcanul? Îl întrebă Emma, arătând spre muntele 
care se înălța ameninţător. Acolo sus sunt peşterile. 

— Acolo sus? Vrei să spui că trebuie să urcăm pân-acolo? 

Se priviră o clipă. Apoi, Emma ridică din nou din 
sprânceană, într-un fel care-l făcu pe Lewis să nu mai 


scâncească. 

— O să aflu cum s-a întâmplat, zise ea hotărâtă. Iar pentru 
asta, o să fie nevoie de muncă susţinută, Lewis. Hai odată! 

Emma apucă stativul şi-şi continuă marşul prin pădure. De 
fapt, Lewis ar fi vrut să-i spună că era în stare să-şi care 
propriul echipament, dar preferă să tacă, pentru că, în 
sinea lui, ştia că nu-l mai ţineau puterile. 

Vuietul râului era atât de puternic, încât se auzea cu mult 
înainte ca apele învolburate să se zărească. În liniştea 
pădurii, părea un râu sălbatic, ce rupea totul în cale, dar 
când îl văzu, Lewis fu uimit. De aproape, nu mai părea atât 
de înfricoşător cum şi-l imaginase. „Aici trebuie să existe un 
izvor subteran”, se gândi el, urmărind cursul apei care 
cădea de pe stânci. 

Între timp, Emma se căţărase pe o stâncă, arătând spre un 
anumit loc din apă. 

— Intrarea este aici, sub cascadă! Strigă ea, încercând să 
acopere vuietul apei. Eu nu mă pot apropia, pentru că... 

— Da, ştiu, pentru că te transformi în balenă! Îi strigă 
Lewis. 

— În sirenă, Lewis! Îl apostrofă ea jignită. 

Lewis chicoti. Era atât de uşor s-o necăjeşti pe Emma! 

— Da, exact la asta m-am referit şi eu, zise el, fără să-şi 
schimbe expresia feţei. 

Îi aruncă Emmei geanta şi restul echipamentului, după 
care sări şi el pe stâncă. Se uită insistent în direcţia pe care 
o indicase Emma, dar nu vedea nici o intrare în grotă. 

— Da' tu cum o să ajungi în peşteră? O întrebă el. 

— O să vin înot, spuse fata, de parcă ar fi fost cel mai 
natural lucru din lume. Intrarea este sub apă. 

— Înot? Repetă Lewis, puţin iritat. Adică tot marşul ăsta 
prin pădure a fost zadarnic? Se poate intra şi înot în 
peşteră? 

Supărat, alungă o muscă ce-i tot dădea târcoale. 

— Trebuie să te scufunzi cincizeci de metri pentru asta, 
răspunse Emma mecanic. 


— OK, am priceput. Face bine un pic de mişcare în aer 
liber, zise Lewis, ceva mai calm. În afară de asta, e mai bine 
să descopăr grota la fel ca voi. Este, categoric, mult mai 
ştiinţific. Înţelegi? 

Băiatul dădu de câteva ori din cap. „Da, mult mai 
ştiinţific”, îşi zise el. „Şi mult mai puţin periculos pentru 
mine.” 

Lewis privi din nou în jos, dar tot nu putu să descopere 
intrarea în peşteră. Însă nu voia s-o mai întrebe încă o dată 
pe Emma 

— Fata iar ar fi ridicat din sprânceană. 

— Dar, te rog, ai grijă să nu cazi! Îl mai atenţionă Emma. 

Nu putea să înoate cu rucsacul, aşa că Lewis trebuia să 
care toate lucrurile. 

— Emma, te rog! Doar sunt om de ştiinţă, zise Lewis. Ştiu 
foarte bine ce fac... Aaahhh! 

În acel moment, Lewis îşi pierdu echilibrul şi se prăvăli în 
grotă, la fel ca cele trei fete, în urmă cu câteva săptămâni. 

Emma izbucni în râs. „Câteodată, Lewis are un talent să se 
dea mare... Şi să se facă de râs!” se gândi ea. Dar imediat 
avu mustrări de conştiinţă. Oricum, el era cel care încerca 
să le ajute. 

— Ne vedem jos! Strigă ea, încă râzând. Faţa lui Lewis 
fusese, pur şi simplu, mult prea caraghioasă... 

— Uau! Îi scăpă lui Lewis, văzându-se în grota 
strălucitoare, din care se vedea prin crater albastrul 
cerului. 

„Se pare că ne aflăm într-un imens vulcan stins”, se gândi 
el entuziasmat. „Pun pariu că, pe vremuri, oamenii se 
adunau aici ca să invoce zeii. E un loc absolut fantastic!” 

Lewis era convins că ajunsese acolo unde trebuia. Dacă 
existau undeva răspunsuri la întrebările celor trei fete, 
atunci acesta era locul. 

— Deci, cu ce începem? Întrebă Emma sec. 

Lewis încercă să revină la realitate şi să se transforme din 
nou într-un om de ştiinţă rece, calculat, care ştie la 


perfecţie ce are de făcut. 

— În primul rând, o să alcătuiesc o hartă. Apoi voi lua 
câteva probe de apă şi de rocă. Ceva din acest mediu a 
contribuit la transformarea voastră... 

Se întrerupse din explicaţii şi se uită cu atenţie la solul 
grotei. 

— Şi, dacă aflăm ce-a fost acel ceva, continuă el, dacă 
aflăm de unde aveţi cozile de sirenă... Atunci putem să ne 
întrebăm şi de ce. 

Emma îi zâmbi. „O fi elo ciudăţenie de băiat, dar e de-al 
nostru! În plus, ştie ce face”, îşi zise ea fericită. Era 
convinsă că Lewis avea să găsească o explicaţie. 

Capitolul 2 

Când Cleo intră pe uşă, Rikki comandase deja spuma de 
banane şi se aşezase pe unul dintre locurile din zona de 
internet. Juice-Net era cafeneaua preferată a lui Cleo, iar 
Rikki venise aici ştiind că şi prietena ei avea să apară, la un 
moment dat, Cleo zâmbi, îi făcu semn cu mâna şi se aşeză şi 
ea la una dintre mese. Apoi aşteptă până când Rikki 
termină ce avea de căutat pe internet. 

Între timp, Cleo răsfoi o revistă, dar se plictisi repede. 
Începu s-o urmărească pe Rikki la treabă. 

„Cu siguranţă, are mult de scris”, se gândi Cleo, uitându- 
se la mâinile lui Rikki, care alergau cu viteză pe tastatură. 
„Mi-aş dori să am şi eu o viaţă interesantă, despre care să 
pot scrie. Nu, de fapt mi-aş dori o viaţă interesantă despre 
care să pot povesti tuturor! În schimb, toată povestea cu 
sirenele trebuie să rămână un secret între mine şi jurnalul 
meu. Oricum, cine m-ar crede, chiar dacă m-aş apuca să 
povestesc cuiva?” Oftă cu ciudă. „Pe de altă parte, nu mă 
ajută cu nimic să gândesc negativ tot timpul”, îşi zise ea. 
„Rikki ar arăta atât de bine dac-ar pune un pic de culoare 
pe ea!” observă Cleo. „Se îmbracă tot timpul în negru sau în 
kaki...” 

Rikki tocmai scria o recenzie a unui nou joc video, pe care 
voia s-o publice pe internet, când simţi o privire în ceafă. Se 


întoarse şi, surprinsă, o zări pe Cleo, care o studia cu un aer 
distrat. „Câteodată am impresia că trăieşte în altă lume”, se 
gândi Rikki. 

— Termin imediat! Doar o secundă, zise Rikki. E totul în 
ordine? Întrebă ea, privindu-şi îngrijorată prietena. 

Cleo roşi brusc. N-ar fi vrut s-o fixeze pe Rikki astfel, iar 
acum se simţea puţin vinovată. 

— Da, sigur,., Mă gândeam la ceva, zise Cleo zâmbind. 

Rikki zâmbi şi ea, apoi îşi continuă treaba. 

Cleo oftă din nou, apoi se duse la bar, ca să-şi comande 
ceva de băut. În timp ce aştepta, citi un fluturaş cu mai 
multe oferte de petrecere a timpului liber: marţi avea loc 
un concurs de cultură generală. Jocurile de genul ăsta nu 
sunt tocmai pe gustul meu, se gândi ea. „Dar sunt foarte 
pe gustul Emmei... Trebuie neapărat s-o anunţ! Apoi, 
săptămâna viitoare o să fie o acţiune de curăţare a plajei. 
Despre chestia asta povesteşte Emma tot timpul, , 

Brusc, un alt fluturaş îi atrase atenţia. „Hei, dar ce-i asta? 
Miss Regina Mării? De ce n-am ştiut până acum?” se 
întrebă ea, entuziasmată. Îşi luă băutura şi păstră şi 
fluturaşul, după care se întoarse la masă. 

Miss Regina Mării. 

Vrei să devii următoarea Regină a Mării? 

Atunci, nu mai aştepta! 

Înscrie-te până duminică, pe 14, la parcul acvatic. 

Participă şi distrează-te! Intrarea este liberă. 

Lui Cleo i se învălmăşeau în minte fel şi fel de gânduri. „Un 
concurs de frumuseţe? Sună incredibil de palpitant! Poate 
că am şansa de a câştiga un premiu! Chiar dacă nu asta e 
important... De fapt, important ar fi să particip.” 

— Ce-i cu tine? 

O voce cunoscută o trezi din visare. 

Cleo ridică ochii şi o văzu pe Rikki zâmbind. 

— Pari tare fericită, ., şi agitată, în acelaşi timp, zise Rikki, 
De când eşti atât de mulţumită de tine? 


Întinse mâna către fluturaşul lui Cleo. Cu oarecare 
reţinere, Cleo îşi descleştă pumnul şi i-l dădu. 

— Un concurs de Miss? Întrebă Rikki dezgustată. Atât de 
mult vrei să te cobori? Este o chestie total sexistă! Ce 
fraieră poate participa la aşa ceva? 

Cleo zâmbi. Era exact reacţia pe care o aştepta din partea 
lui Rikki. „Sigur nu-i ceva pe gustul ei. Auzi: Ce fraieră., Dar 
eu nu sunt nici pe departe...” 

Înainte să apuce Cleo să-şi ordoneze gândurile, auzi cum 
se deschise uşa cafenelei, iar Miriam îşi făcu o apariţie atât 
de zgomotoasă, încât acoperi toată larma din încăpere. 

— l-am spus că nici moartă nu vreau să fiu văzută 
împreună cu el! Şi ştii ce mi-a răspuns? Întrebă Miriam. 

Tiffany, cea mai bună prietenă a lui Miriam, dădea din cap, 
murind de curiozitate să afle amănunte. Pur şi simplu, îi 
sorbea lui Miriam vorbele de pe buze. 

— Mi-a zis... Fii atentă!... Mi-a zis: „Păi, dacă nu vrei să ieşi 
cu mine, de ce-ai acceptat să vii aici, pe plajă?” Şi i-am 
răspuns: „Pentru că nu m-am mai dat pân-acum cu 
motocicleta!” Şi prostovanul crezuse că mi-a căzut cu tronc! 

Miriam şi Tiffany râdeau în hohote şi se uitau prin cafenea, 
în speranţa că vor da peste cineva cunoscut. Chiar atunci, 
Miriam o zări pe Cleo şi-i făcu semn lui Tiffany din priviri. 
Asta însemna: „Hai să ne distrăm un pic!” Nu se putea 
spune că Miriam n-o simpatiza deloc pe Cleo... Doar că nu 
putea suporta în preajma ei fete atât de frumoase. În afară 
de asta, încă nu-şi explica ce se întâmplase când cu 
petrecerea ei la piscină, continuând s-o învinovăţească pe 
Cleo pentru ruşinea ce-o păţise atunci. Dintr-un motiv 
oarecare, uşa de la salon se blocase, iar când Miriam 
reuşise într-un final s-o deschidă şi să-şi elibereze oaspeţii, 
constatase că nu mai avea apă în piscină. Pur şi simplu, 
dispăruse! Miriam nu ştia ce se întâmplase, dar bănuia că 
Lewis şi Cleo erau vinovaţi. 

Miriam şi Tiffany se apropiau încet de cele două prietene, 
când observară fluturaşul de pe masă, din faţa lui Rikki, 


Miriam se uită la Rikki, prefăcându-se şocată. 

— Doar nu vrei să participi la concurs!... Îi aruncă ea 
dispreţuitoare. 

— Mai bine mor! Răspunse Rikki furioasă. 

„SinguraatitudineposibilăfaţădeMiriam este s-o ignor”, se 
gândi Rikki, enervată că reacţionase atât de vehement. 
„Acum i-am mai făcut şi bucuria să-i răspund!” 

Pe de altă parte, Rikki nu putea crede că exista vreo 
persoană care să se gândească serios să participe la un 
concurs de frumuseţe. 

Miriam o privea cu o expresie de ironie şi milă. 

— Uite că eu particip, continuă ea. 

Cleo se bâţâia pe scaun. Părea că vrea să spună ceva. Doar 
de asta avea Miriam nevoie. 

— Aha., Dacă tu te gândeşti să participi, Cleo, îţi spun doar 
un cuvânt: Renunţă acum! Zise ea acră. 

— Alea-s două cuvinte, blufă Rikki, înainte să-i scape 
cuvântul „proastă”. Ura ca cineva s-o batjocorească pe 
Cleo, iar Miriam tocmai asta făcea. Oricum, foarte bun sfat! 
Cleo nu s-ar da niciodată în spectacol, patrulând pe scenă 
într-o cârpă strâmtă, adăugă Rikki. 

Miriam trase aer în piept şi o ţintui cu privirea pe Rikki. 

— Este un costum, răspunse ea, cu o grimasă acră. 

— Cu motive marine, se băgă în vorbă şi Tiffany. 

Miriam se aşeză într-o poză de scenă. 

— Pur şi simplu, mă simt legată de mare, zise ea visătoare, 
trecându-şi degetele prin părul blond. 

Cleo, careascultaseân linişteconversaţia dintre Miriam şi 
Rikki, simţea cum i se răzvrăteşte conştiinţa. De fapt, nici n- 
o interesa dacă Miriam participa sau nu la concurs sau dacă 
Rikki considera că totul era o tâmpenie sexistă. Ea avea de 
gând să concureze şi să câştige. Părerile celorlalţi îi erau 
indiferente. 

În schimb, îngâmfarea lui Miriam o călca pe nervi. „Legată 
de mare... Mă faci să râd!” se gândi ea furioasă. 


— Tu? Asta trebuie să fie o glumă proastă, observă Cleo, 
cu voce tare. Eu sunt cea legată de mare! Eu sunt... 

Cu o lovitură de picior bine ţintită, Rikki reuşi - chiar la 
ţanc - să-şi împiedice prietena să dea în vileag secretul 
sirenelor. Din fericire, Miriam era deja plictisită de 
conversaţie, aşa că nimeni nu băgă de seamă izbucnirea lui 
Cleo. 

— Hai să mergem, Tiffany! Trebuie să mai fac rost de 
câteva accesorii pentru costum, zise ea. 

Cu un ultim rânjet ironic, îşi dădu capul pe spate şi 
dispăru. Rikki se aplecă peste masă. 

— Ce-a fost asta? O întrebă pe Cleo în şoaptă. 

— Ce vrei să spui? Ripostă Cleo. 

— Ştii foarte bine! Ai fost pe punctul de a-i spune că eşti 
sirenă, mârâi Rikki. Trebuie să fim foarte atente. 

Cleo oftă. 

— Ştiu, îmi pare rău. Doar că... Miriam mă scoate din 
sărite. O să fiu mai atentă, Rikki. Promit. 

Rikki învârtea paiul în pahar, dusă pe gânduri. În fine, îşi 
întoarse privirea spre Cleo. 

— Bineînţeles, şi noi vom fi atente... la tine. 

Capitolul 3 

Kim, sora mai mică a lui Cleo, era în camera ei şi se făcea 
frumoasă. Se întâlnea cu nişte prietene la cafeneaua Juice- 
Net şi nu ştia cu ce să se îmbrace. „Poate că sunt şi ceva 
băieţi pe-acolo”, îi trecu prin minte. „Nu poţi să ştii!” 

Kim luă o fustă şi o întoarse pe toate părţile, privindu-se în 
oglindă. „Nu-mi stă bine deloc”, se gândi ea şi o aruncă pe 
pat, unde era deja un morman de haine. Se duse din nou la 
dulap şi scoase o pereche de blugi, pe care îi privi cu un 
ochi critic. 

„Perfect!” îşi zise fericită. „Acum nu-mi mai trebuie decât o 
curea... Şi cred că ştiu cine are una care să se 
potrivească...” 

Deschise uşa camerei. 

— Cleo? Strigă ea pe coridor. 


Dar nimeni nu-i răspunse. 

— Cleo! Strigă Kim, de data asta nerăbdătoare. 

O auzea doar pe mama lor, care dădea cu aspiratorul jos, 
Dacă şi Cleo era acolo, n-avea cum s-o audă. Aspiratorul 
făcea mult prea mult zgomot. Kim oftă dramatic şi cobori în 
fugă scările. 

— Cleo! Strigă ea din nou. 

Aspiratorul se opri. Mama lui Cleo avea impresia că auzise 
pe cineva strigând. 

— Cleooooo! Zbieră Kim de pe scări. Vocea ei răsună în 
toată casa. Doamna Sertori se îndreptă în grabă spre scări 
şi-şi privi întrebătoare fiica. 

— A, mami... Zise Kim, după care-şi cobori imediat glasul. 
Ai văzut-o cumva pe Cleo? 

— Cred c-a ieşit, răspunse doamna Sertori. 

Kim seâmbufnă. 

— Nu e niciodată acasă! 

Doamnei Sertori i se făcu milă de fată. 

Ştia că lui Kim îi era greu să fie singură, l-ar fi plăcut mult 
să-şi petreacă timpul cu sora ei mai mare. 

— Sigur îşi face puţin timp să se joace cu tine, dacă o rogi, 
o încurajă ea pe Kim. 

Dar aceasta se enervă brusc şi-i zâmbi ironic mamei. 

— Să mă joc cu ea? Întrebă fata, nevenindu-i să-şi creadă 
urechilor. Ce prostie! Voiam doar să-mi împrumute o curea. 
„Câteodată, mama parcă e de pe altă planetă”, îşi zise ea 
şi se întoarse morocănoasă în cameră. „De parcă eu aş avea 

chef să mă joc cu Cleo! Ce prostie!” 

Mama ridică din umeri. Nu pricepea ce se întâmpla în 
ultimul timp cu Kim. 

Kim aşteptă ca mama să pornească din nou aspiratorul, 
după care se furişă în camera lui Cleo. Sora ei mai mare era 
considerată cea mai ordonată din familie, în camera ei era 
întotdeauna curăţenie lună, cu toate lucrurile puse la locul 
lor. 


Caietele de teme erau ordonate frumos pe masă, iar 
acvariul strălucea în lumina soarelui. 

„E incredibil cât de des curăţă Cleo chestia asta”, îi trecu 
prin minte lui Kim. „însă oare unde îşi ţine curelele? 
Oricum, într-un loc ca ăsta, n-ar trebui să fie greu de găsit”, 
îşi zise ea. 

Aşa că deschise dulapul. 

Vuuummm.! 

Un teanc de cărţi şi echipamente sportive se prăvăliră 
asupra ei. Kim încremeni. Spera ca mama ei să nu fi auzit. 
Din fericire, aspiratorul mergea încă. 

„Deci, aşa păstrează Cleo ordinea..."îşi zise ea. „Pur şi 
simplu, îndeasă totul aici.” 

Kim se uita deznădâăjduită la dezastrul pe care-l provocase. 
Poate că nu era chiar atât de uşor să facă rost de mult 
râvnita curea. Scormoni până în fundul dulapului, ca să 
vadă dacă nu cumva era agăţată în vreun cui. Ei bine, nu! 

„N-am chef să-mi petrec aici toată ziua”, se gândi Kim, 
uitându-se la ceas. 

Fix patruzeci şi cinci de minute. „Irebuie să mă gândesc... 
Unde-ar putea fi cureaua?” 

Se întoarse spre comodă, deschise primul sertar şi începu 
să cotrobăie prin lucrurile lui Cleo. 

„Iricou, tricou, tricou... O! Da' ce-i asta?” 

La un moment dat, sub un teanc de tricouri, Kim dădu 
peste un caiet. 

— Viaţo mea secretă, citi ea cu voce tare. 

„Sună foarte interesant!” îşi zise ea emoţionată şi răsfoi 
rapid câteva pagini. Privirea îi fu atrasă de o schiţă, care 
amintea pe undeva de Cleo şi de prietenele ei, Rikki şi 
Emma, cu o singură deosebire: picioarele lor arătau foarte 
ciudat - de fapt, erau înlocuite de nişte cozi de peşte! Kim 
ştia că sora ei n-avea talent la desen, însă, chiar şi aşa, era 
foarte ciudat. La un moment dat, observă un alt desen, al 
unei insule amenințătoare, cu o grotă şi un lac. În plus, totul 
era scris într-un limbaj secret, pe care Kim nu-l cunoştea. 


„Asta chiar că e bizar”, îi trecu prin minte. „Şi-o să-mi ia 
ceva timp să sparg codul.” Dar Kim era isteaţă. Ştia c-o să 
descifreze limbajul secret - chiar dacă asta avea să dureze 
o zi întreagă. „Nu-i chiar atât de deşteaptă soră-mea”, se 
gândi ea şi zâmbi răutăcios. 

Îşi îndesă jurnalul sub tricou, ieşi repede din cameră şi 
închise uşa în urma ei. Uitase de mult de curea. 

Capitolul 4 

Soarele strălucea fierbinte atunci când Miriam şi Tiffany 
ajunseră în parcul acvatic. Amândouă lucraseră toată 
dimineaţa la costumele pentru concursul de Miss Regina 
Mării, dar vremea era mult prea frumoasă ca să stea toată 
ziua în casă. Aşa că Miriam hotări că era o idee minunată să 
iasă un pic la aer. 

— Avem destul timp să ne terminăm costumele. Hai să 
ieşim la o îngheţată în parcul acvatic! Îi zise ea lui Tiffany, 
care aprobă, ca de obicei. 

Ajunseseră la bazinul pinguinilor şi îi urmăreau jucându- 
se. 

— Arată de parcă ar purta frac, râse Tiffany. 

— Hm, cam aşa ceva... Răspunse Miriam, uitându-se în jur. 

— Uite, acolo e un chioşc cu îngheţată! 

Cele două fete se îndreptară într-acolo, jurându-şi una 
alteia să nu cumpere ceva cu foarte multe grăsimi. 

Cleo le observase pe cele două stând la bazinul pinguinilor. 
„Oare ce vor?” se întrebă ea. Cleo nu înţelegea de ce 
Tiffany era tot timpul „codiţa” lui Miriam. Avusese de-a face 
cu Tiffany în câteva împrejurări, la şcoală, şi i se păruse a fi 
o fată foarte drăguță. 

„De fapt, chiar nu pare de teapa lui Miriam... Pe de altă 
parte, nici n-am încercat s-o cunosc mai îndeaproape”, se 
gândi Cleo. „Poate că Miriam este singura prietenă pe care 
o are...” 

— O cupă, vă rog, din cea mai scumpă îngheţată fără 
grăsimi, zise Miriam, trezind-o pe Cleo din visare. A, tu erai! 
Adăugă mirată, observând-o pe Cleo. 


Cleo îi zâmbi prietenos. 

— Ce sortiment? Întrebă ea. 

— O, alege tu... Astăzi sunt deschisă experimentelor, 
răspunse Miriam. 

Îşi dădu părul pe spate şi se uită în jur, cu coada ochiului - 
poate-poate surprindea o privire admirativă. 

— Ce mă bucur c-am terminat cu pregătirile pentru 
concursul de Miss! 

În timp ce vorbea, o urmărea pe Cleo, sperând să-i vadă 
tristeţea pe chip. 

— Am un costum uluitor! 

— Uluitor, repetă şi Tiffany. 

Cleo ţinea capul în jos şi amesteca în recipientul cu 
îngheţată, „l-aş da cel mai greţos sortiment posibil”, îşi zise 
ea, mirându-se de felul în care Miriam reuşea s-o scoată din 
sărite, în trei secunde. Cum putea oare Tiffany să suporte 
atâta grandomanie? „Ceva de genul: îngheţată cu gust de 
cartofi şi usturoi! Sunt sigură că Lewis ar putea inventa aşa 
ceva.” 

Din păcate, nu avea decât îngheţată de zmeură sau de 
lămâie, pe care le-o oferi celor două. Miriam îşi luă cornetul 
cu un zâmbet superior şi dădu din cap, semn că Tiffany 
avea să plătească. 

— Şi am văzut şi lista participantelor... Niciuna nu-i la 
nivelul meu, continuă ea îngâmfată. 

Evident că nu văzuse costumele celorlalte fete, dar Cleo n- 
avea de unde să ştie asta. Iar lui Miriam îi făcea o plăcere 
deosebită s-o şicaneze. 

— Dar ce zici de Tiffany? Se interesă Cleo, în timp ce-i 
dădea restul fetei. 

Sprâncenele lui Tiffany se arcuiră brusc. Se uita curioasă 
la prietena ei şi aştepta replica acesteia. Miriam părea 
uimită, căci nu se gândise niciodată la Tiffany ca la o 
posibilă concurenţă. 

— O să iasă pe locul doi, zise ea relaxată. 


Îi era indiferent pe ce loc avea să se claseze Tiffany. 
Oricum, ea avea impresia că întregul concurs se învârtea în 
jurul ei. Rănită, Tiffany îşi întoarse imediat privirea. 

— Dar, în rest, sunt toate nişte floricele pe câmpii... Aşa, ca 
tine. 

Cleo închise frigiderul şi afişă un zâmbet fals. Sub nici o 
formă n-ar fi vrut să-i arate lui Miriam cât de mult o 
descumpănea. 

„În uniforma asta tâmpită, arăt oricum ca o sperietoare de 
ciori, iar comentariile astea nu-mi fac ziua mai bună”, îşi 
zise Cleo supărată. 

Dar, oricât s-ar fi străduit să pară bine dispusă, nu se 
simţea deloc în largul ei. Miriam şi Tiffany îşi luaseră deja 
rămas-bun. În urma lor, rămăsese doar un cornet de 
napolitană, pe care Miriam îl aruncase pe jos, fără nici o 
jenă. În plus, otrava vorbelor ei încă mai plutea în aer. 

Cleo se linişti abia după zece minute, îi era greu să stea 
îmbufnată într-o zi atât de frumoasă, când era înconjurată 
de o mulţime de oameni zâmbitori. Pentru Cleo, asta era 
cea mai frumoasă parte a jobului: avea de-a face numai cu 
familii amabile sau cu perechi care-şi dădeau întâlnire în 
parc. 

„De fapt, aici, în parcul acvatic, nu poţi să fii niciodată 
trist”, îşi zise Cleo şi zâmbi. 

Chiar în acel moment, apăru şefa ei, doamna Geddes; de 
după colţ. 

— A, Cleo, aici erai! Avem prea puţin personal pentru 
concursul de frumuseţe. Poţi lucra de la nouă la patru? 
Întrebă ea îngrijorată. 

Cleo se gândi o clipă. „Da, bineînţeles. Doar am nevoie de 
bani. Numai că...” 

— Sinceră să fiu, nu pot lucra în ziua aceea, se scuză ea. 
Aş vrea să vă pot ajuta, dar m-am hotărât să particip şi eu la 
concurs. 

Doamna Geddes se uită la Cleo destul de uimită, pentru că 
se bazase pe prezenţa ei. La urma urmelor, niciodată până 


acum nu o refuzase şi tocmai de aceea o solicita adesea ca 
înlocuitoare. 

— 0... ce frumos! Zise ea, zâmbind surprinsă. Nu-ţi face 
griji, ne descurcăm noi! O să găsesc pe altcineva, completă 
doamna Geddes şi se îndepărtă. 

Cleo se uită în urma ei. „Oare am greşit cu ceva?” se 
întrebă ea. 

Capitolul 5 

Kim mergea pe aleea de la cafeneaua Juice-Net spre casă. 
Era foarte îngândurată. Pur şi simplu, nu-şi putea scoate 
din minte jurnalul lui Cleo. De când îl găsise, voia neapărat 
să discute cu cineva despre asta. Era conştientă că prietenii 
ei s-ar fi îngrozit să afle cum cotrobăise ea prin lucrurile 
surorii mai mari. Dar nu era nimeni în afară de ei cărora le- 
ar fi putut împărtăşi descoperirea - de fapt, habar n-avea ce 
putea însemna acel jurnal. 

Kim îşi petrecuse toată dimineaţa împreună cu prietenii, 
dar nu scosese nici un cuvânt despre jurnal. Nici chiar 
atunci când trecură pe lângă ea nişte băieţi de la şcoală, 
gândurile ei nu se dezlipiră de noul secret - iar totul deveni 
atât de evident, încât prietena ei Danielle o întrebă dacă se 
simţea bine. 

Ajunsă acasă, închise uşa şi păşi în hol. Se auzea muzică 
din sufragerie. Mama ei călca rufe. 

— Bună, draga mea, o salută doamna Sertori. A fost 
frumos cu prietenii la cafenea? 

— Da, a fost minunat, răspunse Kim, cu gândurile aiurea. 

— Te simţi bine, scumpo? O întrebă mama, observând că 
fata nu părea în apele ei. 

„Oare să-i povestesc?” se gândi Kim. „Dar... Cum să- 
ncep?” 

— Mamă, începu ea circumspectă. Nu ţi se pare că, în 
ultimul timp, Cleo este... Schimbată? 

Doamna Sertori se opri o clipă din călcat. 

— Nu, nu neapărat, răspunse ea, ridicând din umeri, La ce 
te referi? 


— Păi... Parcă ar fi intrat într-o sectă, continuă Kim 
nesigură. 

Doamna Sertori izbucni în râs şi puse deoparte fierul de 
călcat. Era sincer amuzată. 

— Ştii măcar ce este aceea o sectă, Kim? O întrebă ea pe 
mezină, neînţelegând de unde-i venise o asemenea idee 
ciudată. 

— Nu... Dar ştiu că atunci oamenii fac lucruri ciudate, 
observă Kim, încercând să nu pară tocmai neştiutoare. 

Înaintedeaputeacontinuaconversaţia, cele două auziră uşa 
de la intrare, iar Cleo îşi făcu apariţia. 

— Bună, mamil Ce bine că eşti acasă! Zise ea fericită. 

Apoi i se adresă surorii ei: 

— Asta nu te priveşte, aşa că dispari! 

Pentru o clipă, Kim rămase ţintuită locului. Cleo avea 
obiceiul s-o gonească de la discuţiile importante şi asta 
chiar o deranja. Dar, dacă pleca acum, poate că reuşea să 
audă ceva de pe scări. 

O „ucise” pe Cleo din priviri şi ieşi din cameră, dar se opri 
la baza scărilor, apoi se întoarse tiptil. 

Cleo o văzu pe sora ei dispărând. „E atât de enervantă!” îşi 
zise ea cu năduf, înainte de a-şi aminti de ce se întorsese 
acasă în goană. 

— Mami, de mult tot vrei să mă înveţi să cos... Cred că 
acum e momentul potrivit. Bine, nu chiar în clipa asta! Mai 
întâi trebuie să-mi hrănesc peştii. Dar dup-aceea... Zise 
Cleo grăbită. 

Doamna Sertori era derutată. Îşi dădea seama că fiica ei 
ştia exact ce spune, dar era destul de ciudat. 

— Ei, sigur câ... Apucă ea să răspundă. 

— Fantastic! Atunci, ne vedem mai târziu, zise Cleo 
bucuroasă şi fugi în camera ei. 

Doamna Sertori oftă, în timp ce Cleo o zbughi pe scări. 

„Ce Dumnezeu se întâmplă cu fetele mele?” se miră ea. 
„Mai întâi Kim, iar acum Cleo...” 


În holul de la intrare, Kim era cel puţin la fel de uimită. 
Cleo nu voia să discute cu mama lor cine ştie ce secrete. 
Singurul lucru care o interesa părea să fie... Croitoria! 

Aşa că bătu la uşă şi intră, înainte ca sora ei s-apuce să 
protesteze. Poate că, în sfârşit, avea s-o prindă făcând ceva 
suspect. 

„Nimic”, se gândi Kim dezamăgită şi se uită roată prin 
cameră. „lot ce face Cleo este să curețe acvariul... Cât de 
plictisitor!” Trebuia să existe ceva. Jurnalul înfricoşător, 
purtarea ciudată a lui Cleo... Adică de ce-ar ţine cineva tot 
timpul uşa închisă, dacă nu face decât să curețe acvariul? 

— De ce închizi mereu uşa camerei tale? O întrebă Kim, cu 
un aer nevinovat. Dar ochii ei spuneau cu totul altceva - ei 
percheziţionau rapid fiecare ungher al încăperii. 

— Ca să nu intri tu, răspunse Cleo acră. Ţi-am dat eu voie 
să intri? 

— Păi... De ce să nu intru? continuă Kim. 

— Pentru că mă enervezi, zise Cleo. Iar acum, gata, pa! 

Kim se descurajă. Aici, lucrurile nu funcționau ca în 
emisiunea ei preferată de la televizor. Pur şi simplu, nu 
obținea răspunsurile de care avea nevoie. 

— Ce-ai făcut cu peştii? Insistă ea, în timp ce Cleo lustruia 
geamurile acvariului. 

— Sunt în,. Cadă, zise Cleo, gesticulând distrată. 

Informaţia îi era de-ajuns lui Kim. Scurta ezitare a lui Cleo 
îi dăduse de înţeles că ceva nu era în ordine. Aşa că se 
repezi la baie, pentru a găsi acolo mult aşteptatul răspuns. 

Cleo oftă uşurată, uitându-se la peştii din balonul de apă 
care plutea sub tavan, în el se aflau toţi peştii. Cleo îi ţinea 
acolo cu ajutorul puterii ei magice. Aşa îi era mult mai uşor 
să curețe acvariul! 

„Şi, în afară de asta, e mult mai mic riscul de-a mă uda şi 
de-a mă transforma într-un peşte uriaş...” 

Totuşi, trebuia să fie atentă, mai ales când era Kim prin 
preajmă. 


„Din fericire, Kim nu şi-a ridicat privirea spre tavan... Cum 
aş fi putut să-i explic?” se gândi Cleo, în timp ce cobora cu 
grijă peştii la loc în acvariu. O auzea pe Kim în baie, 
trăgând perdeaua de la duş, apoi deschizând sertarele, 
unul după altul. „Chiar îşi dă silinţa”, îşi zise Cleo. 

În momentul acela, Kim năvăli iar în camera surorii ei. În 
baie nu găsise nici o dovadă că s-ar fi întâmplat ceva ciudat, 
dar nici peşti.,. lar acum, aceştia înotau bine mersi în 
acvariu! 

— Cum ai făcut asta? O întrebă Kim, uluită, în cadă nu e 
nici un peşte! 

Cleo se uita la sora ei, dinspre biblioteca pe care tocmai o 
curăța. 

— Am zis „cadă”? Bineînţeles că mă refeream la asta de- 
aici, explică ea, arătând spre găleata care se afla lângă uşa 
de la baie. 

Kim se uită supărată la sora ei. Era sigură că ceva nu era 
în ordine. Cleo nu ştiuse niciodată să mintă, iar de data asta 
era clar că nu-i spunea adevărul, doar că mezina nu putea 
găsi nici o dovadă. Aruncă o ultimă privire prin camera 
surorii ei, apoi plecă. Cleo o urmări cu privirea, pe de-o 
parte uşurată, pe de alta furioasă. Kim punea ceva la cale, 
numai că nu-şi dădea seama ce. Lui Cleo îi trecu prin minte 
că sora ei descoperise ceva - sau, cel puţin, îşi imagina că 
descoperise. 

Kim se aşeză pe canapea şi-şi trase genunchii la piept. Îşi 
luase un atlas uriaş. Toată lumea credea că-şi face temele, 
dar, de fiecare dată când nu se simţea privită, o urmărea pe 
sora ei. Aceasta stătea la masă şi lucra. 

„Oare ce-o fi ascunzând?” se întreba Kim cu înfrigurare. 
Ochii ei se făcuseră oblici, de cât de tare se concentra. 

Din când în când, mai dădea câte-o pagină, pentru ca 
nimeni să nu intre la bănuieli. De fapt, în spatele atlasului 
ascunsese jurnalul lui Cleo şi încerca să spargă codul. 

„Pur şi simplu, nu-i dau de capăt!” se gândi Kim disperată. 
„Mi-ar trebui un pic de ajutor., Poate din partea cuiva care 


să fie bun la matematică - sau cam aşa ceva.” 

Cleo habar n-avea ce se întâmpla. Stătea la masă şi se 
gândea la costumul ei pentru concursul de Miss Regina 
Mării. 

„Nu trebuie să fie prea complicat”, îşi zise. „N-am atât de 
mult timp la dispoziţie. Concursul este mâine.” Se uita în 
jur, căutând o sursă de inspiraţie. 

„Să mă costumez în pirat?” se gândi ea, uitându-se la 
tricoul cu dungi al mamei, care pregătea masa de seară. 
„Nu... În nici un caz! Doar e un concurs de frumuseţe, nu o 
petrecere cu tema Blestemul piraţilor. Sau în langustă? 
Exclus, e prea complicat! Sau în sirenă? Nu, nu se poate., 
Emma şi Rikki s-ar înfuria cumplit!” 

Mama lui Cleo se uita la cele două fete, pe care le credea 
preocupate de teme, „Cecopiibuniam!”segândieamândră. 
„Amândouă sunt foarte harnice.” 

— Ce citeşti, Kim? Întrebă ea. 

Kim se sperie de moarte. Era adâncită în jurnalul surorii 
ei, astfel că nici n-o observase pe mama apropiindu-se. Şi, 
deodată, iat-o chiar lângă ea! 

— A, ceva pentru şcoală... Spuse ea, făcând semn cu mâna 
de parcă n-ar fi fost nimic interesant. Exersase mult timp 
privirea nevinovată pe care acum avea ocazia s-o afişeze. 
Dac-ar fi închis brusc cartea, mama ei sigur ar fi intrat la 
bănuieli şi ar fi cerut amănunte. Sau, mai râu, ar fi vrut să-i 
verifice temele. Dar Kim stătea liniştită şi o privea în ochi, 
convingând-o să nu intre în detalii şi s-o lase în pace. 

— Trebuie să fie o lectură tare palpitantă, zise doamna 
Sertori în cele din urmă, zâmbind. 

Kim îi zâmbi şi ea. 

— Este foarte instructivă, explică fata, sigură pe ea. „Mult 
mai mult decăt ţi-ai putea imagina!” 

Mama o mângâie pe Kim, zâmbind. Trebuia să recunoască 
faptul că purtarea din ultimul timp a fetei o îngrijora. Pe de 
altă parte, nici nu era stilul ei să stea atât de liniştită pe 
canapea şi să înveţe. Apoi, îşi aminti de discuţia de mai 


devreme. „Poate că încă mai crede că sora ei vrea să intre 
într-o sectă şi caută în atlas ţările respective”, îi trecu 
deodată prin minte. „Nu! Cum pot să mă gândesc la 
asemenea prostii?” se mustră ea singură şi se întoarse în 
bucătărie. 

— Cleo, strânge-ţi lucrurile! Iar tu, Kim, pune masa! Le 
strigă ea celor două fete. 

Kim mormăi îmbufnată pe canapea. Dacă detesta ceva, 
lucrul ăsta era să pună masa. 

— OK, mami! Sunt gata într-un minut! Răspunse Cleo, încă 
dusă pe gânduri. „Ce-ar fi să mă costumez într-o... Corabie? 
Aş putea să-mi bag beţişoare prin păr şi să fixez nişte 
pânze, şi... O, nu, ce idee stupidă!” 

Mama lui Cleo se uită pe schiţele răsfirate pe masă. Habar 
nu avea ce reprezentau. „Sper să nu se facă de ruşine 
mâine”, se gândi ea îngrijorată, făcând ordine pe masă. 
Ordonă desenele într-un leanc şi puse creioanele la locul 
lor. 

Deodată, Cleo se îndreptă în scaun. „Asta e!” îşi zise ea, 
emoţionată. „Este ideea perfectă!” 

Speriată, mama tresări şi răsturnă un pahar cu apă, care 
se afla pe masă. 

— Aah! Se eneivă Cleo, sărind de pe scaun. Ce faci?! 

Lichidul se prelinse pe masă, pe schiţe, şi o stropi pe braţ. 

— E doar apă, draga mea! Zise mama, dar Cleo era deja 
foarte agitată şi ieşi în goană din încăpere. 

Un asemenea moment vânase Kim. Ocazia era prea bună 
pentru a o rata. Cleo reacţionase exagerat, iar Kim trebuia 
să ştie de ce. În clipa următoare, sări şi ea în picioare şi o 
urmă pe Cleo. 

„O să mă transform în sirenă sub ochii nebunei ăsteia de 
soră-meal” se gândea Cleo panicată, în timp ce intra în baie. 

Trei... Doi. Unu., Deja simţea furnicăturile specifice în 
picioare. Apoi apăru coada de peşte şi fata se prăbuşi, 
înotătoarea se lovi zgomotos de gresia din baie. O fracțiune 
de secundă mai târziu, ajunse şi Kim în holul din faţa băii, 


dar nu putu decât să zărească pentru o clipă strălucirea 
solzilor de pe coada lui Cleo, înainte ca sora ei să-i 
trântească uşa-n nas. 

Kim se frecă la ochi, uluită. Nu putea să creadă ceea ce 
tocmai văzuse. Dar ce să fi fost oare, mai exact? Îşi lipi 
urechea de uşă, dar în baie era linişte deplină. 

— Kim! O strigă mama. Pleacă de la uşă! 

Nu tocmai încântată, copila se întoarse în sufragerie şi luă 
atlasul de pe jos. În graba mare, îi scăpase din mâini. Din 
fericire, îl închisese înainte să fugă după Cleo. Altfel, mama 
ar fi descoperit cu siguranţă jurnalul ascuns între pagini. 

— Nu ştiu de ce faci asta, dar e tare nepoliticos să asculţi 
pe la uşi! lar sora ta este suficient de agitată fără să mai 
contribui şi tu. N-o ajuţi cu nimic dacă-ţi bagi nasul 
neinvitată în treburile ei, zise mama, înainte să 
mototolească schiţele ude şi să le arunce la gunoi. 

Dar Kim era deja preocupată de alte lucruri. Tocmai găsise 
în jurnalui lui Cleo un desen foarte interesant: Cleo şi 
Emma în apă, alături de delfini. 

Kim dădu din cap, mulţumită de sine: acum ştia cine avea 
s-o ajute să dezvăluie secretul. 

Capitolul 6 

După-amiaza târziu, Emma şi familia ei stăteau în jurul 
mesei. Jucau cărţi, ca de obicei, o dată pe săptămână. Pe 
vremea când Emma muncea din greu pentru cariera ei de 
înotătoare, aceasta era singura fereastră de timp liber 
petrecut împreună cu familia. 

Deodată, cineva sună la uşă. Emma se repezi să deschidă. 
— Ah... Făcu ea surprinsă, când văzu cine stătea în faţa 
uşii. Nu aştepta pe nimeni dintre prietenii ei - cu atât mai 

puţin pe Kim, sora mai mică a lui Cleo. 

Probabil că mirarea i se citea pe chip, căci Kim trecu 
direct la subiect. 

— De fapt, îl căutam pe Elliot, zise ea repede. Apoi se 
strecură pe lângă Emma şi intră în casă. 

Elliot, care-şi auzise numele, îşi ridică ochii din cărţi. 


„Of, nu se poate, e Kim de la şcoală...” îşi zise el supărat. 

— Ce vrei? Întrebă Elliot, pe un ton neprietenos. 

De fapt, Kim nu-i era complet antipatică, dar uneori prea 
insista să-şi impună propriile păreri. Cei doi nu erau tocmai 
prieteni, spre deosebire de surorile lor, dar se mai întâlneau 
câteodată, când mergeau cu părinţii la un grătar. Dar, 
pentru că Elliot şi Kim erau de-o seamă şi se jucaseră de 
mici împreună, toată lumea îşi imagina că erau buni 
prieteni. 

Emma rânji. „Aşa, deci... S-a făcut mare şi Elliot, dacă are 
deja o prietenă”, îşi zise ea. Bine că Elliot nu-i ghicea 
gândurile, altfel n-ar fi fost prea încântat! 

— Cred c-ar trebui să-mi fac ordine în cameră, zise Emma 
nevinovată. „Lăsaţi porumbeii singuri”, le semnaliza ea şi 
păflnţilor, printr-un gest discret. 

Părinţii Emmei săriră imediat de pe scaune şi rostiră într- 
un glas: 

— Venim să te-ajutăm! 

„Ce drăguţ!” se gândi mama Emmei şi strânse mâna 
soţului ei, care o privea nedumerit. Habar n-avea ce se- 
ntâmpla. 

El nu voia decât să joace cărţi. 

Elliot se uita la Kim supărat şi aştepta ca ea să spună 
odată pentru ce venise. Dar Kim nu scoase nici un sunet, 
până nu dispărură ceilalţi membri ai familiei. 

— Deci? Întrebă el nerăbdător şi-şi încrucişă braţele pe 
piept. 

Tocmai voia să înceapă să bată din picior, când Kim se 
duse să se asigure că nu-i asculta nimeni. Voia să fie doar ei 
doi, când avea să-i dezvăluie lui Elliot secretul. 

— Uite, zise ea şi-i întinse jurnalul, pe care-l ţinuse până 
atunci ascuns sub pulover. Trebuie să-l citeşti neapărat. E 
jurnalul lui Cleo. 

Elliot tresări speriat. 

— În nici un caz! Eu nu citesc jurnalul nimănui, răspunse 
el revoltat. 


Kim îşi plecă privirea. Avea senzaţia că Elliot începe să-i 
facă morală. 

„La fel ca soră-sa!” se gândi ea supărată. „Ăştia-s toţi nişte 
oameni de onoare. Groaznic! Nu ştiu cum de se pot 
suporta!” 

— E spre binele tău, Elliot, continuă Kim secretoasă şi-i 
întinse din nou jurnalul. 

Băiatul făcu încă un pas în spate. 

— Este un lucru personal, intim, repetă el, refuzând din 
nou. 

Kim oftă. Era mai greu decât îşi imaginase. „Of, Doamne! 
Totul merge pe dos 

— Ascultă-mă! Am motive să cred că sora mea, sora ta şi... 
Probabil Rikki sunt sirene! Zise ea într-un suflet şi încercă 
înc-o dată să-i ofere jurnalul. Citeşte şi convinge-te! 

Nu prea convins, Elliot luă jurnalul şl se aşeză. O să-i facă 
pe plac lui Kim, dacă asta însemna s-o vadă mai repede 
plecată. Deschise jurnalul lui Cleo, la întâmplare, şi-l răsfoi. 
Îi săriră în ochi câteva schiţe în care Emma, Rikki şi Cleo 
aveau picioarele desenate în chip ciudat. Dar de aici şi până 
la ideea lui Kim că fetele ar fi fost sirene era cale lungă. 
Elliot se uită la scris, dar nu putea descifra nici un cuvânt. 

— Este un limbaj secret! Zise el, mai mult sieşi decât lui 
Kim. 

Fata rânji. 

— Vezi, acum totul e clar, făcu ea plictisită. 

— Nimic nu e clar, o corectă Elliot. 

„Ce câăpos poate să fie! De fapt, ar trebui să-mi 
mulţumească pentru că încerc să-l ajut.” Kim îi smulse 
jurnalul din mână. 

— Uită-te la ăsta... Şi la ăsta... Şi la ăsta... Zise ea, punând 
degetul pe diferite desene. Sunt sirene! 

Dar Elliot avea nevoie de nişte dovezi mai consistente, nu 
doar de nişte desene, pentru a se convinge că ceva nu era 
în ordine cu sora lui. 


— Pot fi doar nişte mâăzgălituri, zise el, Şi mie îmi place să 
mâzgălesc, Kim se lovi peste frunte. 

— Elliot! Am văzut-o pe Cleo la noi în baie. Avea o coadă de 
peşte! Sună ciudat, dar, dacă am dreptate, ele pot să şi 
controleze apa, cu ajutorul unor puteri magice, Deodată, 
Kim auzi o uşă trântindu-se la etaj şi pe cineva coborând în 
fugă scările. Ascunse rapid jurnalul sub o pernă de pe 
canapea şi afişă o mină nevinovată. Emma se îndrepta spre 
bucătărie. 

— Nu vă deranjez... Vreau doar să-mi iau ceva de băut, 
zise ea zâmbind. 

Elliot şi Kim o urmăriră din priviri. Amândoi afişau un 
zâmbet larg şi încercau să pară cât se poate de nevinovaţi. 

— E vrăjită! Îi şopti Kim băiatului. Ce crezi c-o să bea? 
Sigur nu apă, pentru că nu are voie s-o atingă! 

Elliot se întoarse şocat spre Kim. Avea senzaţia că fata se 
simţea foarte bine în rolul de bârfitoare. Putea să spună ce 
voia despre sora ei, dar nimeni nu avea voie să spună 
obrăznicii despre sora lui mai mare. 

Emma habar n-avea ce se întâmpla în spatele ei. Îşi luă o 
sticlă cu apă din frigider, băgă un pai în ea şi ieşi din 
bucătărie. După ce Emma se îndepărtase de cei doi, Elliot 
se întoarse către Kim şi o privi sarcastic. 

— Ce ziceai? Făcu el. 

Dar Kim avea un răspuns pentru toate. 

— E isteaţă, zise ea cu un aer misterios. Emma bea apă 
doar cu paiul, ca să nu-i atingă pielea. 

„Kim chiar crede că le ştie pe toate!” 
începea să se înfurie. 

— Cred că e mai bine să pleci, îi spuse el şi se ridică de pe 
canapea. 

— Trebuie să mă crezi! Zise Kim. Ştiu exact ce spun! 

Elliot scoase jurnalul de sub pernă şi i-l puse în braţe lui 
Kim. 

— Vezi, tocmai despre asta e vorba. Eu nu te cred! Zise 
băiatul şi o împinse pe Kim spre uşă. 


îşi zise Elliot, care 


— Te rog! Ascultă-mă! Îl imploră ea. 

Avea nevoie de Elliot pentru a elucida misterul. Însă el nu 
se lăsă convins. 

— Pe mâine, la şcoală! Zise el, deschizând larg uşa. 

— Elliot! Dacă nu deschizi ochii şi nu vrei să vezi ce se 
întâmplă, vei fi poate prima ei victimă, zise Kim disperată. 

— Pe mâine, la şcoală! Repetă Elliot, o împinse pe Kim 
afară şi încuie uşa. 

Pentru o clipă, Kim rămase ţintuită locului. Nu-i venea să 
creadă. 

„Dacă nici Elliot nu mă crede, în ciuda tuturor dovezilor...” 
se gândi ea, ţinând jurnalul la piept. „Atunci, pe cine aş 
putea convinge?” înăuntru, în casă, Elliot se sprijini de uşă. 

„Ce-o fi apucat-o?” se miră el. Habar n-avea, dar îi venea 
greu să recunoască, pentru că asta arfi însemnat să 
recunoască şi faptul că nu ştia nimic despre fete. 

Emma se sprijini de uşa de la baie şi, pentru a treia oară, 
se uită la ceas. 

— Elliot, grăbeşte-te! Îl rugă ea. 

— Sunt gata imediat. Doar un minut! Strigă Elliot prin uşa 
închisă. 

Emma oftă. Băiatul spusese acelaşi lucru şi în urmă cu 
cinci minute şi încă se mai auzea apa de la duş. Părea să se 
simtă foarte bine acolo. 

— Stai deja de douăzeci de minute în baie! O să rămân 
fără apă caldă, zise ea supărată. 

Elliot îşi vâri înc-o dată capul sub jet, savurând momentul. 
Aproape că nu mai auzea vocea Emmei, cu tot zgomotul 
apei, Şi totuşi, ştia că fata îşi pierduse răbdarea. 

Emma ascuita la uşă şi bătea uşurel din picior, „Nu pot să 
cred că nu iese din baie! Imediat o să se termine apa 
caldă.,. La să vedem dacă-i place să facă duşuri reci!” 

În baie, Elliot simţi un junghi în ceafă. „Hei! Ce se- 
ntâmplă?” se întrebă el. „Uhhh, apa asta e de gheaţă!” 

Sări urgentdin cabină şi-şi luă un prosop, Stătea în 
mijlocul băii, tremurând de nervi şi de frig. Apoi se îndreptă 


din nou spre cabina de duş şi o deschise. Nu-i venea să 
creadă: din duş cădea grindină! 

Repede, închise robinetul, în timp ce-l loveau în continuare 
bucățele de gheaţă, închise cu grijă uşa cabinei de duş şi se 
uită derutat prin baie, încercând să găsească o explicaţie 
pentru ciudatul fenomen. 

— Elliot! Urla Emma de pe hol, bătând cu pumnii în uşă. 

— Da, vin acum, Emma! Răspunse el apăsat. 

„Evident, asta el Trebuie să fi fost Emma!” se gândi el, 
fixând cu privirea uşa de la baie. Ştia că Emma stătea acolo, 
afară. Era supărată pe el şi spusese că o să se răcească apa 
Şi... 
Deodată, lui Elliot i se făcu frică. 

Seara târziu, când toată lumea era deja în pat, Elliot se 
strecură în sufragerie Cu mare băgare de seamă, luă 
telefonul şi formă un număr. 

— Kim, ai avut dreptate. 

A doua zi, Elliot îşi făcu urgent temele Se sculase înaintea 
tuturor, îşi făcus ordine în cameră şi măturase aleea de la 
intrarea în casă. Când părinţii iui îşi făcură apariţia în 
bucătărie, el era deja acolo şi mânca. 

— Bună dimineaţa, matinalule! Zise tatăl său. 

— Da... Am vrut să mă scol mai devreme, pentru că am 
nişte treburi de rezolvat, zise Elliot, cu ochii în castronul cu 
cereale. 

— Aha... Şi ce treburi, mă rog? Îl întrebă mama. 

— Păi... Nişte chestii! Răspunse Elliot, cam nepoliticos. 

Părinţii lui îl priviră nedumeriţi. Îşi făceau griji pentru 
comportamentul ciudat al băiatului, deşi ştiau prea bine că 
toţi adolescenţii sunt imprevizibili. 

Elliot se foia pe scaun. Nu-i plăcea să aibă secrete faţă de 
părinţii lui, dar, noaptea trecută, Kim îi dăduse instrucţiuni 
precise. Nu avea voie să discute cu nimeni, înainte ca ei doi 
să pună lucrurile la punct. 

Se uită la ceas. „Ca să mă întâlnesc cu Kim la nouă şi 
jumătate în parcul acvatic, ar cam trebui să plec!” îşi zise el 


şi sări de pe scaun. 

— Păi... Eu o cam iau din loc! Trebuie să mă întâlnesc cu 
nişte prieteni, le spuse părinţilor. Mă întorc la prânz. Ne 
vedem pe la unu! 

Apoi îşi luă rucsacul şi dispăru. 

— Stăteam liniştit sub duş şi, deodată, a început să cadă 
grindină! Îi povesti el lui Kim, încă speriat. Se aflau de 
cincisprezece minute în parcul acvatic, iar Kim deja auzea 
povestea asta a doua oară. 

— OK, relaxează-te, zise ea cu blândeţe. 

Pe undeva, avea senzaţia că Elliot exagerează când 
vorbeşte de grindină. Pe de altă parte, şi ea îşi văzuse sora 
cu coadă de peşte şi o luase razna, la fel ca el. Îl trase spre 
zona cu urşii polari. 

— Trebuie să ne gândim bine cum rezolvăm problema 
asta, zise ea, privind urşii care-şi înfulecau micul dejun. 

Kim şi Elliot stăteau la marginea ţarcului, duşi pe gânduri. 

— Poate c-ar trebui să vorbim cu ele, spuse Elliot. 

— Poftim? Să vorbim cu ele? Ai înnebunit?! Ţipă Kim. 

— Păi... Am învăţat că multe lucruri se pot rezolva prin 
comunicare. 

Era ăe-a dreptul surprins de reacţia lui Kim, Fata oftă 
teatral. 

— Comunicarea este pentru oameni, dar ele nu sunt 
tocmai oameni... Sunt mai degrabă... 

Kim se gândi o clipă. 

— Vrăjitoare... Vampiri... Cel mult, putem încerca să le 
oprim. 

— Şi cum te-ai gândit s-o facem, mă rog frumos? Întrebă 
Elliot, cu ochii măriţi de spaimă. 

Kim zâmbi. Îl adusese exact acolo unde voia. 

— Ele îşi iau adevărata înfăţişare când se udă. Cred c-ar 
trebui să le deconspirăm, zise ea, cu satisfacţie. Trebuie 
doar să găsim momentul potrivit - şi vom fi nişte supereroi! 

Elliot ajunse la timp la masă, Iocmai se pregătea să spele 
vasele, când Emma veni acasă şi se trânti pe canapea. 


„Ce porcărie! Dac-ar fi venit cu zece minute mai devreme, 
aş fi păcălit-o să spele vasele. Iar atunci aş fi văzut ce se 
întâmplă când se udă pe mâini, însă chiar şi numai gândul îl 
făcea să se simtă vinovat. Nu era genul lui să spioneze, iar 
acum era pe cale să dovedească faptul că sora lui mai mare, 
pe care o iubea atât de mult, era sirenă. Şi totuşi, trebuia să 
ştie adevărul. Elliot umplu un pahar cu apă şi se îndreptă 
spre canapea. Emma îşi ridică ochii de pe revista pe care 
tocmai o răsfoia şi-l întrebă: 

— Hei, Elliot! Ce faci? 

— Nimic, răspunse Elliot, şovăielnic. Dar tu? 

— Citesc un pic, răspunse Emma, zâmbind. Nu bănuia 
NIMIC. 

Lui Elliot, paharul i se părea greu. 

— Vrei o gură de apă? O întrebă pe Emma şi-i oferi 
paharul. 

Emma tresări în momentul în care apa clipoci, gata să se 
verse. 

— Nu, mulţumesc! Răspunse ea, încercând să rămână cât 
mai calmă. 

— Îţi dau cu plăcere, insistă Elliot, luând şi el o înghiţitură. 

Emma se uită la el. „Ceva nu e-n ordine... Se comportă 
destul de ciudat”, se gândi ea, alarmată. 

— Nu mi-e sete! Explică fata, chiar dacă-şi simţea gura 
uscată de spaimă. 

Lui Elliot i se puse un nod în gât. Ştia că Emma bănuia 
ceva. În mod normal, l-ar fi întrebat ce-l apucase, dar acum, 
se întâmpla tocmai lucrul de care se temuse. Sora lui avea 
un secret - şi părea a fi ceva important. 

— Ştii ceva? Eu vreau să împart totul cu tine, pentru că 
eşti sora mea. lar tu mă răsplăteşti cu secrete şi minciuni! 
Izbucni el deodată. 

Elliot simţea cum i se umezesc ochii. 

Emma îl privea uluită. 

— Ce minciuni? Întrebă ea, cu voce tremurândă. 

Bănuia că Elliot îi descoperise secretul. 


— De ce nu mi-ai spus că eşti sirenă? Se smiorcăi el, 
apropiind paharul şi mai mult de fata Emmei. 

— Vai, Elliot! Dar de ce crezi c-aş fi... Sirenă? Întrebă 
Emma, străduindu-se să râdă în hohote, încerca să-i 
dovedească acum că se purta prosteşte. 

— Pur şi simplu, ştiu! 

Elliot puse paharul cu apă pe masa din sufragerie şi se 
trânti pe canapea, lângă sora lui. 

— Ieri a venit la mine Kim, cu jurnalul surorii ei. Sunt 
acolo câteva desene cu tine şi cu Rikki - în care aveţi cozi 
de peşte! 

Elliot îşi lăsă faţa în mâini şi izbucni în plâns. 

Emmei îi părea rău pentru fratele ei. Nu suporta să-l vadă 
atât de supărat. Erau o familie unită şi-i fusese atât de greu 
să ascundă secretul de ceilalţi! O năpădi tristeţea şi era 
gata-gata să izbucnească şi ea în plâns. Dar la ce i-ar fi 
folosit? Aşa că încercă să se adune. 

„Elliot încă e un copil, Dacă-i spun adevărul, mâine o să 
ştie toată lumea.” încercă să-şi îmbrăţişeze fratele, dar 
acesta o respinse şi sări de pe canapea. 

— Deci nu negi povestea?! Ţipă el. 

— Eu... Eu... Începu Emma, dar Elliot fugi din cameră, 
înainte ca ea să apuce să mai spună ceva. 

Capitolul 7 

Emma se bucura acum că luase hotărârea să meargă până 
la Cleo pe jos, şi nu cu bicicleta. Mersul rapid îi făcuse bine, 
o ajutase să se mai calmeze. Ajunsese în faţa casei familiei 
Sertori. Voia s-o certe pe Cleo în legătură cu jurnalul. Chiar 
şi numai gândul la jurnal îi accelera pulsul. Dar cineva 
trebuia să-i spună cât fusese de neatentă... 

Emma trase adânc aer în piept şi bătu la uşă. Spera doar 
să nu-i deschidă Kim. Nu ştia ce se putea întâmpla dacă 
obrăznicătura... „Linişteşte-te, Emma!” îşi zise ea şi-şi 
adună forţele. 

Doamna Sertori îi deschise uşa, zâmbind. 


— Bună, Emma! Zise ea. Mă bucur să te văd! Ce mai face 
mama ta? 

— Bine, mulţumesc, doamnă Sertori, răspunse Emma 
politicoasă. 

— Cu siguranţă, o cauţi pe Cleo. E sus, la ea în cameră. 
Urcă liniştită! O pofti doamna Sertori. Cleo! A venit Emma! 
Strigă ea, în timp ce Emma urca scările. 

În drum spre camera lui Cleo, Emma se gândea cum să 
abordeze subiectul. Până acum fusese prea furioasă ca să 
gândească logic, dar acum era aici şi... 

Bătu la uşa lui Cleo, apoi o deschise. Prietena ei era în pat 
şi desena. 

— Hei! O întâmpină ea pe Emma. Ce mai faci? 

— Tu ţii un jurnal? Ai înnebunit? Izbucni Emma, în timp ce 
închidea uşa. 

Cleo se ridică. Era foarte surprinsă şi derutată. Cele două 
fete se cunoşteau de mult timp, astfel încât Emma nu 
trebuia să mai adauge nimic. Cleo ştia exact despre ce 
vorbea prietena ei. 

— Doar unul... Mic, răspunse ea ruşinată. 

„Doar unul mic...” Emma se străduia să-şi potolească furia. 
Încă avea în faţa ochilor figura plânsă a fratelui ei. 

— Cu toate detaliile despre viaţa noastră de sirene! Îi 
replică tăios. 

Doar buzele strânse trădau furia Emmei, dar semnul 
acesta era suficient pentru Cleo. 

— Dar nu ştie nimeni! Zise ea, începând să se enerveze. 

Se ridică din pat, deschise comoda şi începu să-l caute. 
Avea să-i arate Emmei că este mai precaută decât şi-ar fi 
imaginat ea - sau oricine. 

„Toată lumea mă subestimează...” se gândi Cleo mâhnită. 
„Doar ieri l-am pus aici, pentru c-am desenat ceva frumos, 
cu mine şi delfinii... Sau a fost alaltăieri?” 

Dar jurnalul nu mai era acolo unde îl ascunsese ea. Stând 
cu spatele la Emma, Cleo căuta cu înfrigurare prin sertare. 
Nici urmă de jurnal! Era momentul să accepte adevărul. 


— A dispărut! Zise ea, ruşinată. 

— Da, ştiu asta! Cum credeai c-am descoperit că ţii un 
jurnal? Sora ta a venit ieri cu el la mine acasă şii l-a arătat 
fratelui meu! 

Emma lăsă braţele să-i cadă pe lângă corp, deznădăjduită. 

— Îmi pare atât de rău... Încercă să se scuze Cleo. Ce-i de 
făcut acum? 

— Habar n-am, răspunse Emma. 

Abia acum începu Cleo să-şi facă griji cu adevărat. În mod 
normal, Emma avea o soluţie pentru orice. 

— Ce-ar fi să încerc să-mi recuperez jurnalul? Ştiu 
majoritatea ascunzătorilor lui Kim, nu poate fi prea greu! 

Emma o privi surprinsă. 

Nu-şi amintea ca prietena ei să fi găsit vreodată soluţia 
unei probleme. În mod normal, aştepta ca Emma să-i spună 
ce era de făcut. 

„Trebuie să se simtă cumplit, de data asta!” se gândi 
Emma, simțind cum furia începea s-o părăsească. 

— OK, tu găseşti jurnalul, iar eu o sun pe Rikki. La urma 
urmei, povestea asta ne priveşte pe toate trei, zise Emma. 
Ne vedem mai târziu, la Juice-Net. 

Cleo zâmbi uşurată. Emma o iertase. 

— OK, asta e o idee bună! Îţi trimit un SMS când găsesc 
jurnalul. 

— Perfect! Şi... Cleo? Îmi pare rău că m-am înfuriat aşa. 
Dar trebuia să fi văzut faţa lui Elliot - şi m-ai fi înţeles! 

— Ei, nu-ţi face probleme, Emma! O întrerupse Cleo pe 
prietena ei. Ştiu că nu-ţi place să ai secrete faţă de familia 
ta. Eu sunt supărată pe mine. 

Cele două prietene îşi zâmbiră. Tensiunea dintre ele 
dispăruse. După ce Emma închise uşa în urma ei, plecând 
spre Rikki, Cleo se aşeză pe un colţ al patului şi-şi ascunse 
faţa în mâini. Se gândea unde să caute jurnalul dispărut. 
Nu-i venea să creadă că sora ei îi cotrobăise prin cameră. 
„Bineînţeles! O asemenea nesimţire e tipică pentru ea.” 
Cleo se ridică furioasă, deschise uşa camerei şi... 


LLA 


— Kim! Strigă ea pe hol, ca să verifice dacă sora ei era 
acasă, Neprimind nici un răspuns, Cleo fugi în camera lui 
Kim. 

— Kim! Strigă ea din nou. 

„Ori mă ignoră, ori chiar nu e acasă”, se gândi Cleo şi 
cercetă din priviri camera surorii ei. „Oricum ar fi, o să caut 
prin toate cotloanele - şi nu mă interesează dac-o să mă 
prindă careva!” 

La parter, doamna Sertori o auzi pe Cleo strigând-o pe 
Kim, „Vai de mine! Iar a făcut fata asta vreo prostie,.” 

Două ore mai târziu, Cleo intra în cafenea. Le căută din 
priviri pe Rikki şi pe Emma. Cele două fete stăteau într-un 
separeu şi discutau cu voce scăzută. Când o zăriră pe 
prietena lor, îi făcură semn cu mâna, Cleo era neagră de 
supărare. Se simţea atât de vinovată! „Dacă n-aş fi scris un 
jurnal prostesc. Aş fi evitat toată nebunia asta!” 

Pe de altă parte, îi era clar că nu putea să le evite pe 
prietenele ei. De asemenea, spera ca ele s-o ierte. Doar de- 
asta îi erau prietene! 

Mergând spre masa celor două, Cleo trecu pe lângă 
Miriam şi Tiffany, care stăteau, ca de obicei, una lângă alta 
şi forfecau pe toată lumea. Apoi, Cleo îl zări pe Lewis, care 
era adâncit în căutările lui, pe internet. 

Fata se aşeză pe un scaun, lângă Emma, şi le dădu imediat 
vestea: 

— Am găsit jurnalul! Era sub perna lui Kim! Zise ea şi-şi 
cobori privirea. 

Emma îi povestise deja lui Rikki ce se întâmplase. 
Amândouă puteau citi pe faţa lui Cleo supărarea şi 
sentimentul de vinovăţie. 

— Bine că l-ai găsit! Observă Rikki. 

Cleo îşi ridică ochii şi răsuflă uşurată, văzând că prietenele 
ei zâmbeau încurajator. Acum se simţea mult mai bine. 

Perdeaua de la uşa cafenelei foşni, iar Kim şi Elliot îşi 
făcură apariţia. Rikki, care avea tot timpul privirea aţintită 
către uşă, îi zări prima. 


— la uitaţi-vă cine-i aici! Zise ea şi le făcu semn spre cei 
doi copii. 

Cleo mârâi: 

— Îi arăt eu ei! 

Şi încercă să treacă pe lângă Rikki. 

— Eu zic s-o ignori! O sfătui Emma şi o obligă pe Cleo să se 
aşeze la loc. 

„Asta ne-ar mai lipsi! O ceartă între cele două surori”, îşi 
zise Emma. „Ar fi o ocazie fantastică pentru Kim să 
dezvăluie povestea cu sirenele. Iar Tiffany şi Miriam sunt de 
faţă... Nu, asta nu poate să se întâmple!” 

Privi furioasă în direcţia celor două fete, dar ele nu 
observară situaţia tensionată. 

În celălalt capăt al cafenelei, Elliot şi Kim se aşezară la o 
masă. 

— Sunt toate aici! Observă Kim bucuroasă, după ce 
inspectase încăperea. Ai adus uneltele? 

Elliot rânji, îşi luă rucsacul şi-l deschise cu atenţie. 
Înăuntru se afla cel mai mare pistol cu apă pe care-l văzuse 
vreodată Kim. 

„O să fie superi” chicoti fata în sinea ei. 

Emma se uită spre Elliot. După faţa lui, îşi dădu seama că 
el şi Kim puneau la cale ceva necurat. 

— Ăştia doi nu se dau bătuţi! Le zise ea lui Cleo şi Emmei, 
apoi îşi lăsă capul în mâini. 

Rikki o privi pe Emma. De când o cunoştea, fata asta nu se 
dăduse niciodată bătută. 

— Păi, atunci, trebuie să facem ceva! Zise Rikki, bătând cu 
pumnul în masă, gata să-şi protejeze prietenele. 

Dar cele două fete se uitau neajutorate una la alta. 
Niciuna nu avea habar ce era de făcut. După câteva 
secunde de tăcere stânjenitoare, Emma îşi ridică totuşi 
privirile pline de speranţă. Arăta de parcă tocmai îi venise o 
idee. 

— Lewis?! Strigă ea, cât putu de dulce. 


Lewis îşi dezlipi privirea de monitor şi ridică din 
sprâncene. 

— Hm? Răspunse el sceptic. 

Cunoştea mult prea bine tonul Emmei de poţi-să-mi-faci- 
un-serviciu. Era clar că trebuia să meargă la masa fetelor, 
ca să discute cu ea. Lewis oftă. „lar trebuie să fac pe 
salvatorul!” se gândi el şi împinse la loc scaunul din faţa 
calculatorului. 

Între timp, Elliot încerca să-şi scoată pistolul cu apă din 
rucsac, fără să fie observat. Dar chestia aia imensă se 
agăţase de un buzunar interior. 

Deodată, Kim observă că Emma îl chemase pe Lewis la 
masa lor. 

— Stai! Îl opri ea pe Elliot. Lewis e de-al lor. 

Pentru moment, Elliot îşi întrerupse strădania, crezând că 
fata o luase razna. 

— Nu mi-l pot imagina pe Lewis ca... Sirenă, zise el serios. 

— Nu, prostuţule! El este un siren. Un soi de sirenă la 
masculin! Răspunse Kim, cu privirea întoarsă spre Lewis, 
care tocmai se apropia de masa fetelor. 

— Stai jos, cât poţi de calm! Îi porunci ea lui Elliot, care-şi 
puse din nou rucsacul sub masă. 

Lewis se strâmbă nemulţumit, după ce Emma îi povesti 
ultimele noutăţi. 

— Cât ştiu, mai exact? Întrebă el, uitându-se de la una la 
alta. Toate trei păreau ruşinate. 

— Mai mult sau mai puţin... lotul Il mormăi Rikki, 
încercând să n-o privească direct pe Cleo. Ştia exact cum se 
simţea prietena ei din cauza poveştii ăsteia şi nu voia să 
înrăutăţească lucrurile. 

— O, darastaeoadevăratăperformanţă! Aţi reuşit! Zise 
Lewis şi aplaudă. 

— Ăsta nu-i un motiv să-ţi baţi joc de noi! Pur şi simplu, s-a 
întâmplat, da? Hai să terminăm cu batjocura şi să găsim 
împreună o soluţie, zise Rikki, salvând astfel situaţia. Care-i 
planul de bătaie, stimaţi colegi? 


Tiffany îşi ridică ochii din revistă la comanda lui Miriam. 
Aceasta tocmai îi arăta separeul unde se aflau Rikki, Emma, 
Cleo şi Lewis. Miriam ridică din sprâncene, observând 
scena. 

— Necazuri în Paradis? Întrebă ea, chicotind. 

— Vrei să-ţi spun o chestie tare? Întrebă Tiffany, 
aplecându-se. 

Nimeni nu trebuia să le audă conversaţia. Miriam 
încuviinţă, dând din cap. 

— Cleo participă la concursul de Miss Regina Mării, zise 
Tiffany, fericită că era prima persoană care-i dădea vestea 
lui Miriam. 

Miriam rămase cu gura căscată. 

— Serios?! Şi cum o să-şi facă un costum peste noapte? Se 
miră ea. 

În vocea ei se simţea un amestec de neîncredere şi teamă. 
Nimeni nu ştia mai bine decât Miriam ce volum de muncă 
însemna crearea şi confecţionarea unui costum. Numai la 
acest gând şi o treceau toate transpiraţiile... 

Tiffany o privi înţelegătoare. 

— De-aia sunt atât de încordaţi cu toţii, zise ea zâmbind. 

Lewis se uită la Rikki. De data asta, trebuia să-i dea 
dreptate: faptul era consumat. Acum n-aveau decât să 
găsească o soluţie. Nu-i era nimănui de folos să arunce vina 
de la una la alta. 

— Cel mai bine arfi să le distragem atenţia celor doi. 
Trebuie să creadă că în jurnal este vorba despre altcineva, 
propuse el. 

— Despre cine? Întrebă Cleo, agitată. Îi plăcea planul, dar 
Lewis încă nu se gândise atât de departe. Se uită în jur, prin 
cafenea. După o clipă, rămase cu privirea aţintită asupra lui 
Miriam. 

— Hei! Miriam! Strigă el tare şi-i făcu un semn prietenos 
cu mâna. 

Miriam îl privi, nedumerită. Lewis nu pierdu vremea, se 
ridică şi veni spre ea. Miriam se uita la Tiffany, fără să-i vină 


a crede. Ce avea de gând băiatul ăsta? 

Din cealaltă parte a cafenelei, Kim şi Elliot îl urmăriră pe 
Lewis cum se aşeza la masa lui Miriam, Kim inspiră adânc şi 
făcu ochii mari. 

— Sunt mai mulţi! Şopti ea către Elliot. Bineînţeles, ea 
presupunea că Miriam şi Tiffany erau de asemenea sirene. 
Lucrurile sunt mai complicate decât ne imaginam! 

Lewis îşi luă un scaun şi se aşeză comod. 

— Ce cauţi aici? Întrebă Miriam cu superioritate. Tu nu 
vrei niciodată să vorbeşti cu noi! 

În acel moment, Cleo îl ajunse din urmă pe Lewis şi 
răspunse în locul lui: 

— Nu fi fraieră, Miriam! Zise ea. Nouă chiar ne place de 
tine! 

Miriam se uita uluită de la Cleo la Lewis. „Ceva nu e-n 
ordine aici!” se gândi ea. „Şi cred că ştiu şi ce anume...” 

— Să nu-ţi imaginezi că nu ştiu că te-ai înscris la concurs! 
Zise ea batjocoritoare. Eu ştiu totul! 

— Chiar ai aflat? Întrebă Cleo. 

Emma şi Rikki simţiră şovăiala din vocea lui Cleo şi-i săriră 
în ajutor. Fugiră spre masa lui Miriam, înainte ca prietena 
lor să spună ceva ce-ar fi regretat mai târziu. 

— O, minunat! Zise Emma şi-şi aşeză mâinile pe umerii lui 
Cleo. O împinse uşor pe prietena ei spre uşă. Hai să 
mergem! 

— Ce crezi că se-ntâmplă aici? Întrebă Elliot, văzând-o pe 
sora lui cum le scoate pe Rikki şi pe Cleo din cafenea. 

— Habar n-am, răspunse Kim, dusă pe gânduri. Dar acum 
ştiu că există o întreagă armată de asemenea fiinţe marine, 
şi noi nu putem face nimic împotriva lor. 

Elliot dădu din cap, cu un aer înţelept. 

Lewis urmări discuţia dintre cei doi copii, bucurându-se că 
reuşise să-i păcălească. Oare ei chiar credeau că şi Miriam 
era sirenă? Trebuia să se asigure, dar pentru asta avea 
nevoie de o altă tactică - de ceva care să-i convingă, o dată 
pentru totdeauna, că povestea din jurnal nu se învârtea în 


jurul celor trei prietene, Rikki, Emma şi Cleo. Se ridică de la 
masă, iar scaunul căzu cu zgomot în spatele lui. 

— Ce nătăfleţ! Zise Miriam, făcându-i pe toţi să râdă. 

De fapt, Lewis îşi atinsese scopul. Cu toţii se uitau la el, 
inclusiv Elliot şi Kim. Asigurându-se că toţi ochii erau aţintiţi 
asupra lui, se întoarse la calculatorul unde lucrase înainte 
de venirea fetelor. Simţi din plin cum îl fixau cel puţin patru 
perechi de ochi, în momentul în care deschise o pagină de 
internet despre sirene. 

Citi câteva informaţii şi închise. Apoi, plăti consumaţia şi 
ieşi din cafenea, Tiffany şi Miriam îl urmăriră cu privirea, în 
vreme ce dădea la o parte perdeaua de la intrare şi 
dispărea. Apoi se priviră întrebător. 

— Aici se întâmplă ceva ciudat, zise Tiffany. 

— Da! Cleo are un plan! Confirmă Miriam presentimentul 
prietenei sale. Numai că nu ştiu ce anume... Se ridică brusc 
de la masă şi se duse la calculatorul unde lucrase Lewis 
ceva mai devreme. Era afişată pagina de internet a 
cafenelei. Fata intră rapid în istoric, pentru a vedea ce 
pagini vizitase Lewis în ultima vreme. Apoi deschise ultima 
pagină vizitată. Era plină de poveşti despre sirene. 

— Sirene? Cleo o să participe la concurs costumată în 
sirenă? Ha! Tiffany se gudură pe lângă Miriam. Ideea ta e 
mult mai bună! 

Dar Miriam nu era de aceeaşi părere. Ideea ei era bună, 
dar asta... Asta era genială! 

— Taci din gură, Tiffany! Se răţoi ea. Hai odată! 

Miriam se întoarse la masa ei, îşi luă geanta şi ieşi în 
goană din cafenea. 

N-avea prea mult timp la dispoziţie pentru a-şi reface 
costumul. 

Înainte ca perdeaua de la intrare să rămână nemişcată, 
Elliot şi Kim se înfiinţaseră deja la acelaşi calculator. Nu le 
venea să creadă, văzând pagina despre sirene care era încă 
afişată! 


— Bineînţeles! Observă Kim. Acum totul se potriveşte! 
Miriam este conducătoarea grupului. 

Elliot o privi suspicios. 

— Eşti sigură? O întrebă el timid. 

Kim îl privi cu milă. 

— Foarte sigură! Miriam este mereu şefa, replică ea. 

„Nu încearcă din răsputeri să-şi păstreze secretul... Şi 
totuşi, trebuie să fie îngrijoraţi că noi am aflat totul! Oare ce 
pun la cale?” 

Capitolul 8 

Miriam şi Tiffany porniră în goană către port. Era cel mai 
scurt drum către casa părinţilor lui Miriam. 

— În noaptea asta, trebuie să-mi fac un nou costum! O să 
fie destul de greu, dar o să reuşesc, zise Miriam 
încrezătoare. 

— Bineînţeles c-o să reuşeşti! Răspunse Tiffany, ţinându-i 
isonul. 

— La concurs vreau să fiu cea mai cea! Trebuie să ies în 
evidenţă... Pentru asta, am nevoie de un costum absolut 
fantastic... Asta e! Mi-a venit o idee minunată! 

Chiar atunci, Miriam zări un pescar singuratic. Dintr-un 
birou gol din port, cele trei prietene vedeau cum Miriam şi 
Tiffany discutau aprins cu un pescar. Nu auzeau nimic din 
conversaţia lor, dar era limpede că Miriam îl ruga ceva pe 
bărbat. 

Între timp, Kim şi Elliot le urmăriseră pe cele două, iar 
acum se ascundeau în spatele unor butoaie, fără să le scape 
din ochi pe Miriam şi Tiffany. 

— Oare ce fac aici? Şopti Elliot. 

Miriam ieşise din cafenea cu pumnii strânşi şi o expresie 
atât de hotărâtă, încât cei doi copii o urmaseră curioşi. 

— Uite, îl vrăjeşte pe bietul pescar! Îi răspunse Kim 
printre dinţi, bănuind tot ce era mai rău. 

— Mulţumesc mult de tot, zise Miriam şi zâmbi cât putea 
de drăguţ, atunci când pescarul îi dărui două dintre 
momelile sale vechi. 


— Cu plăcere, răspunse el, uitându-se nedumerit după 
cele două fete. 

— Astea-s grozave! Chiţăi Miriam mulţumită. Se potrivesc 
perfect cu noul meu costum! 

— Ce-s astea? Întrebă Tiffany curioasă. 

— Păi... Sunt accesoriile mele, glumi Miriam şi-şi atârnă 
cele două momeli la urechi. 

„Aş vrea ca Miriam să nu mă mai trateze astfel!” se gândi 
ea tristă. 

Dar Miriam nici măcar nu observase c-o rănise pe Tiffany. 
În schimb, o zărise pe Kim, către care se îndrepta în goană. 
Kim şi Elliot se ghemuiră şi mai tare în spatele butoaielor, 
sperând că nu-i văzuse nimeni. 

— "Tu eşti sora mai mică a lui Cleo, aşa-i? 

Vocea lui Miriam răsună ca un clopot în urechile celor doi 
copii - atât de tare vorbea! Kim se ridică şi aprobă din cap, 
fără să scoată o vorbă. 

— Ştiu exact ce faceţi aici! Le zise Miriam. Dar nu-mi veţi 
descoperi secretul! Aşa că terminaţi odată cu spionatul! 
Altfel, o s-aveţi mari probleme,. Aţi înţeles? 

Elliot şi Kim dădură din cap mecanic, căci împietriseră de 
frică. 

— Bine! Adăugă Miriam, după care se întoarse pe călcâie 
spre Tiffany. 

— Uau! Miriam, ai un talent fantastic de-a inspira teamă, 
observă Tiffany, care nu se mai prea simţea în largul ei. 

— Ăsta e un concurs, Tiffany! De ce-aş ţine cont de 
sentimentele cuiva? Replică ea, fără să se lase 
impresionată. 

De sus, din biroul gol, Rikki, Emma şi Cleo urmăriseră 
întreaga scenă: cum Miriam gesticulase sălbatic, iar Kim şi 
Elliot se făcuseră mici de tot - şi cum Tiffany părea şi ea 
înspăimântată. 

— Ce nesimţită! Zise Cleo, uitând că, în urmă cu douăzeci 
de minute, şi ea voia să se răzbune pe micuța trădătoare. 

Rikki izbucni în râs. 


— Evident că e nesimţită! Dar ia uitaţi-vă la asta... 
Perdatul lui Miriam n-a făcut cine ştie ce impresie, observă 
ea. 

Cele trei fete se întindeau, care mai de care, să-i vadă pe 
cei doi copii, care porniseră din nou pe urmele lui Miriam şi 
Tiffany. Nu se dădeau bătuţi prea uşor. 

În secret, Emma era chiar mândră de fratele ei, care nu se 
lăsase intimidat - dar, pentru moment, era bine să-şi 
păstreze pentru ea aceste gânduri. 

— Dacă totul merge conform planului, cei doi vor ajunge la 
concluzia că Miriam are puteri magice, zise ea cu voce tare. 

— Cum adică? Întrebă Cleo. Emma rânji în direcţia lui 
Rikki. 

— Gata? Întrebă ea. 

— Bineînţeles! Hohoti Rikki. 

În goana lor, Miriam şi Tiffany erau nevoite să se ferească 
de toate năvoadele întinse în port la uscat. 

— Asta ar trebui să fie o zonă publică, zise Miriam 
scârbită. Cineva ar putea să cadă şi să-şi rupă un picior! 

Rikki îi privea de la fereastră pe cei doi copii. Se gândea la 
duşuri fierbinţi, la vârtejuri şi la canicula verii. Cu o singură 
mişcare din încheietura mâinii, apa din port începu să 
clocotească. Aburul se ridică şi se formă o ceaţă deasă, care 
asigură retragerea lui Miriam şi a lui Tiffany. Din 
ascunzătoarea lor, Kim şi Elliot văzură fenomenul în toată 
splendoarea lui. 

„Uau!” într-adevăr, părea că cele două se volatilizaseră. 

— Ei? Acum mă crezi? Insistă Kim. 

Elliot rămăsese fără cuvinte, aşa că încuviinţă din cap. 
Două ore mai târziu, cei doi îşi dădură întâlnire în arena 
goală din parcul acvatic. Între timp, fuseseră acasă să 
mănânce. Aveau neapărat nevoie de un plan. Miriam 
trebuia oprită, iar ei doi erau singurii care puteau face asta. 

— Fii atent! Mâine, Miriam şi nebuna de soră-mea vor fi la 
concursul de Miss - chiar aici, în parcul de distracţii, zise 
Kim, străduindu-se să semene cu actorii din filmele polițiste 


preferate. O să fie ocazia perfectă de a le deconspira! Întâi 
şefa, iar apoi., e rândul lui Cleo. 

Elliot se legăna de pe un picior pe altul. Gândul la tot ce se 
întâmpla îl făcu, până la urmă, să-şi piardă cumpătul. 

— Mi-e frică! Recunoscu el, chiar dacă nu era foarte 
mândru de asta. 

— Exact asta vor şi ele! Zise Kim opărită. 

Tocmai se pregătea să desfăşoare un plan al parcului, pe 
care îl luase de la intrare. 

— Acum, ascultă-mă bine! Tu o să stai aici, lângă hidrantul 
ăsta, zise ea, marcându-i poziţia pe hartă. Eu o să fiu aici, în 
spatele scenei. Când îţi fac semn, deschizi robinetul şi 
îndrepţi furtunul spre scenă, ca să le transformăm pe 
Miriam şi pe Cleo în sirene. Iar noi... Noi vom fi eroii zilei! 

Planul era simplu, dar părea eficient. 

— Întrebări, Elliot? Îl chestionă ea pe băiat, în timp ce 
împăturea harta la loc. 

— Nu, răspunse el cu voce tremurândă. 

Kim îşi puse mâinile pe umerii lui Elliot şi-l scutură uşor, 
uitându-se drept în ochii lui. 

— Trebuie să fii curajos, Elliot! Încercă ea să-l 
îmbărbăteze. 

— Ştiu, ştiu... Mormăi el, încercând să se elibereze din 
strânsoare. 

De fapt, pe Kim n-o prea interesau sentimentele lui Elliot. 
Gândurile ei se îndreptau doar spre viitor, un viitor în care 
ea avea să fie eroina care le deconspirase pe sirene. 

— Să-ţi intre bine-n cap, zise ea, mai mult către sine decât 
către Elliot. Singurele care au motive să se teamă sunt 
sirenele. 

Capitolul 9 

A doua zi după-amiază, la ora două şi jumătate, concursul 
de Miss era în plină desfăşurare, iar Rikki se simţea 
minunat, Mâncase de una singură o porţie uriaşă de 
floricele, pentru că Emma nu avusese poftă, iar acum 
stomacul îl juca feste - chiar dacă asta avea de-a face mai 


degrabă cu următoarea participantă, decât cu porţia 
imensă de unt pe care i-o ceruse băiatului de la standul de 
popcorn, „Ce caraghioase sunt costumele!” se gândi ea, 
„Tiffany este ceva,. Între o zeiţă greacă şi o vedetă de 
Oscar! Şi ce ciudăţenie mai e şi asta, care tocmai s-a urcat 
pe scenă?!” 

Rikki chicoti, moment în' care Emma o avertiză să-şi ţină 
gura. Doamna Geddes tocmai anunţa următoarea 
concurentă: 

— V-o prezentăm pe... Libby Mcintire! Ea reprezintă o stea 
de mare. 

Libby se târî în faţa publicului, format în majoritate din 
rude ale participantelor, fiecare sperând ca odrasla sa să 
câştige premiul cel mare. Costumul lui Libby era atât de 
rigid, încât fata abia putea să meargă. În afară de asta, se 
mai împiedică şi în cortină, moment în care publicul izbucni 
în râs. 

— Asta-mi aminteşte de un costum minunat, pe care l-am 
cusut când aveam vârsta ta... Doamna Geddes continua s-o 
prezinte pe Libby, care se împleticea pe scenă. 

Lui Rikki, costumul îi amintea mai degrabă de un burete 
mov, pe care-l folosea acasă la spălatul vaselor. Şi totuşi, 
trebuia să admită că ea nu ştia nimic despre cusut şi nici nu 
avea talent la lucru manual. Dar, după experienţa aceasta 
penibilă, îi pierise şi cel mai mic chef să înveţe. 

— Astea toate-s nebune? Întrebă Rikki, întorcându-se 
către Emma. 

Emma, care tocmai o aplauda pe Libby Mcintire, se uită 
ofensată la Rikki. 

— Rikki, poţi măcar să te prefaci că te distrezi? O 
apostrofă ea. 

— Dar nu mă distrez! Se smiorcăi Rikki, morocănoasă. 

Emma o ignoră. Uneori, Rikki putea să fie atât de infantilă 
şi de nepoliticoasă! 

— Nu-i aşa că este minunată, doamnelor şi domnilor? 
Seamănă uluitor cu o stea de mare! Concluzionă doamna 


Geddes, în momentul în care tatăl lui Libby, care stătea în 
primul rând, îi făcuse deja fiicei sale a şaptea poză pentru 
albumul familiei. 

Concursul de costume se desfăşura într-un colţ îndepărtat 
al parcului acvatic, în apropierea unui montagne-russe. Era 
departe de bazinele cu mamifere marine. 

Elliot şi Kim escaladaseră un gard pe care scria Intrarea 
interzisă şi se strecuraseră pe lângă angajaţii care tocmai 
făceau o pauză. Acum, se aflau pe o alee din spatele scenei, 
unde se etalau costumele, De-acolo, Elliot vedea perfect 
copiii care se dădeau în montagne-russe. Se întreba dacă 
vreunul dintre ei avea stomacu-n gât, ca el, dar ştia că ar fi 
avut de-a face cu Kim, dacă încerca să fugă acum, Aceasta 
era deja în drum spre scenă, îndemnându-l să fie atent la 
semnalul ei. 

— Când îţi fac eu semn., îi mai şopti ea, atunci când băiatul 
desfăşură furtunul. 

În semiîntunericul din spatele scenei, Cleo aştepta să 
intre, foarte emoţionată. Îşi tot aranja costumul şi-şi verifica 
accesoriile din păr. Gândurile îi fugeau însă la întâmplările 
zilei precedente şi la felul în care izbutise să nu se 
transforme în sirenă în faţa mamei şi a surorii ei, încă mai 
simţea spaima din acele clipe, când se prăvălise cu coada ei 
imensă pe podeaua din baie, iar Kim fusese gata să intre 
peste ea. Noroc cu intervenţia mamei! 

La evenimentele de astăzi, Kim nu voise să participe, 
motivând că nu prea avea chef să iasă. Cleo spera din tot 
sufletul ca sora ei să nu plănuiască vreo nebunie. Gândindu- 
se la toate situaţiile neplăcute în care intrase Kim în ultimii 
ani, Cleo se încruntă. Însă unele dintre ele fuseseră cu 
adevărat amuzante. Odată, Kim voise să acţioneze precum 
un detectiv renumit şi le vopsise lăbuţele lui Boris, câinele 
familiei, şi pisicii Lucy. Când animalele reuşiseră să evadeze 
din camera lui Kim, bineînţeles că lăsaseră urme peste tot 
prin casă. Tata se supărase, în schimb mama lui Cleo se 
ascunsese în cameră, râzând pe înfundate. 


Cleo zâmbi chiar, amintindu-şi de cum o învățase mama ei 
să coasă, pentru a-şi face costumul. Cleo stătuse toată 
noaptea ca să aplice paietele. Acum, de-abia aştepta să fie 
chemată pe scenă. Se legăna de pe un picior pe altul, 
sperând c-o să câştige datorită costumului. Îşi imagina faţa 
lui Miriam atunci când ea, Cleo, avea să fie încoronată. Din 
păcate, nu observă cum cineva îşi vârâse întâi nasul, apoi 
capul prin despărţitura cortinei, inspectând locul. 

Kim o văzuse însă pe Cleo şi se retrase repede. Inima îi 
bătea să-i spargă pieptul, între timp, devenise la fel de 
agitată ca Elliot, pe care îl lăsase lângă hidrant. 

Deodată, se auzi o voce pe scenă. Doamna Geddes o 
anunţă pe Cleo: 

— Următoarea bijuterie a mării este... Cleo Sertori! 

Cleo trase aer în piept, îşi adună tentaculele şi porni 
încrezătoare, în lumina strălucitoare a soarelui. Chiar dacă 
publicul aplauda politicos, doamna Sertori observă imediat 
că ceva nu era în regulă. Brusc, se schimbă la faţă - era 
total derutată. 

Rikki şi Emma, care se ridicaseră la apariţia lui Cleo, o 
priveau întrebător. Aplauzele se potoliră - nimeni, nici chiar 
mama lui Cleo, n-ar fi putut spune ce reprezenta acel 
costum. 

„Arată ca un burete ud, plin de paiete!” se gândi Rikki, 
străduindu-se să nu râdă prea tare. Emma se uita spre 
scenă doar cu coada ochiului. Cleo era cea mai bună 
prietenă a ei, dar uneori făcea tot felul de lucruri fără să se 
gândească. Altfel, n-ar fi participat la un concurs de 
frumuseţe. La capătul opus al băncii stăteau părinţii lui 
Cleo. Şi ei erau tare miraţi. 

— Ce vrea să fie asta? O întrebă tatăl lui Cleo pe soţia lui. 

Dar ea nu putu decât să ridice din umeri. 

„Ceva s-a întâmplat...” se gândi mama lui Cleo, necăjită. 
„Când m-am dus la culcare, arăta absolut normal.” Acum, 
costumul era o catastrofă. Accesoriile din păr o făceau să 
semene cu o imensă ciupercă mov. În afară de asta, 


tentaculele stăteau lipite unele de altele: lipiciul pentru 
paiete nu se uscase suficient. 

Pe scenă, doamna Geddes văzu catastrofa apropiindu-se. 
Ca moderatoare a concursului de Miss Regina Mării, era de 
datoria ei să laude fiecare costum, dar de această dată 
habar n-avea ce să spună. Costumul lui Cleo îi pusese 
capac. Pe de altă parte, nici nu voia s-o rănească pe fată. 
Era de fiecare dată atât de săritoare - şi atât de muncitoare 
în parcul acvatic! 

Doamna Geddes tuşi în microfon, ceea ce provocă un ecou 
la fel de înfricoşător precum liniştea din public. 

— Ăăă... Hmmm... Cleo s-a costumat astăzi în... Se 
întoarse spre Cleo şi-i zise cu drăgălăşenie: Ajută-ne un pic! 

Zâmbi atât de forţat, încât simţi c-o dor maxilarele. Cleo se 
uită spre public. Ea interpretase liniştea tuturor ca pe o 
dovadă de entuziasm. Era sigură că toată lumea va îndrăgi 
costumul ei. 

— Sunt o galeră portugheză! Anunţă ea triumfătoare şi 
făcu apoi câţiva paşi. 

O mare de feţe întrebătoare se îndreptă spre ea. Nimeni 
nu avea nici cea mai mică idee ce animal era acela. 

— Este o specie de meduză, explică Cleo, bucurându-se că 
stârnise uimire în public. 

„Sinceră să fiu, chiar cred că ideile mele sunt de fiecare 
dată fenomenale”, se gândi ea, visătoare. „Nici nu-mi pot 
imagina câte mi-ar fi trecut prin minte, dac-aş mai fi avut 
timp de pregătiri...” 

Deodată, un vuiet traversă mulţimea. Şi, cum nimeni nu 
voia să pară incult fiindcă nu cunoştea acest animal, Cleo 
avu parte de cele mai lungi aplauze ale după-amiezii. 

Rikki şi Emma schimbară câteva priviri, răsuflând uşurate. 
Apoi aplaudară frenetic, pentru a-şi dovedi susţinerea. 

În acelaşi timp, Kim asculta din spatele scenei aplauzele 
dedicate surorii ei. 

„Dac-aţi şti ce este sora mea în realitate, n-aţi mai aplauda 
cu atâta zel!” îşi zise ea, urâcioasă. „O să deconspir acest 


banc de creaturi marine ciudate - şi-atunci să vedem cui îi 
sunt destinate aplauzele!” 

Îşi vâri din nou nasul printr-o gaură din cortină. O 
descoperi pe Miriam, care urma la rând. Din păcate, era 
prea întuneric ca să-şi poată da seama ce costum purta 
aceasta. 

Kim îşi trase genunchii sub bărbie şi zâmbi. Totul mergea 
ca pe roate. 

— Aşa, doamnelor şi domnilor... lar acum, la final, aplauze 
furtunoase pentru... Miriam Kent! Zise doamna Geddes, 
care era mai mult decât fericită că spectacolul decursese 
fără nici un incident. 

Cortina se dădu încet la o parte şi apăru o coadă de peşte. 
Apoi, se ivi şi Miriam... Costumată în sirenă. Ideea de a 
apărea ca sirenă o fascinase pe Miriam. loată noaptea 
lucrase la costumul ei. Din păcate, nu se gândise la un 
singur lucru - cum avea să se deplaseze pe scenă, cu 
imensa coadă de peşte. În sfârşit, un angajat al parcului se 
oferise s-o însoţească pe post de salvamar şi s-o împingă 
într-un scaun cu rotile, pe care ea îl decorase împreună cu 
Tiffany, înaintea concursului. 

— O, Miriam este sirenă! Strigă doamna Geddes, 
entuziasmată şi uşurată, în acelaşi timp. Recunoscuse uşor 
costumul, iar publicul ştia, de asemenea, despre ce era 
vorba. 

Emma trase aer în piept. Se uită la Rikki şi i se lumină faţa. 

„Nici c-ar fi putut Miriam să ne facă un serviciu mai 
mare!” se gândi ea fericită, în cazul în care Kim se afla pe 
undeva prin zonă, la concurs, atunci costumul acela era 
perfect. „De-acum, Kim o să fie absolut convinsă că Miriam 
este sirenă. Şi o va urmări pas cu pas, încercând să afle 
totul”, se gândi Emma. „Dar, bineînţeles, nu va afla absolut 
NIMIC!” 

Rikki era mult prea ocupată să pescuiască şi ultimele 
firimituri din punga de popcorn. Nu observase schimbarea 
de pe chipul Emmei. 


— Poate c-o să mai am nevoie de punga asta, dac-o să 
vărs! Chicoti ea, când văzu faţa întrebătoare a Emmei. 

Pe scenă, Miriam zâmbea cât putea de drăgălaş şi făcea cu 
mâna publicului. 'Toţi aplaudau cu entuziasm. Nimeni nu 
observă cât de furioasă era de fapt Miriam. Fusese atât de 
sigură că şi Cleo urma să se costumeze în sirenă... Doar 
văzuse pagina de internet de la Juice-Net... 

„Trebuia să venim amândouă îmbrăcate în sirene! Atunci, 
costumul meu ar fi fost cu siguranţă mai frumos, Dar acum, 
ea este,., este... Ce-o fi oare?” se gândi Miriam, plină de 
năduf. 

Miriam ar fi vrut s-o vadă pe Cleo cu lacrimi în ochi... În 
schimb, ea stătea acum într-un scaun cu rotile oribil 
decorat şi se simţea ca o balenă eşuată. 

— Şi tu ai vrut să te îmbraci în sirenă! O atacă ea pe Cleo. 

— Nu-i adevărat! Se burzului Cleo. 

„De unde i-o fi venit lui Miriam o asemenea idee?” se gândi 
Cleo, nevinovată. „De parcă eu ar trebui să mă costumez în 
sirenă! Ar fi mai simplu să nu mă mai deghizez deloc...” 

— Miriam, arăţi fermecător! Spune-ne, tu ţi-ai creat 
singură costumul? O întrebă doamna Geddes şi-i întinse 
microfonul. 

— Am cusut toate perlele şi toate paietele de mână, explică 
Miriam şi ridică din umeri, fără chef. 

„Bineînţeles c-a stat toată noaptea şi a muncit 
Rikki. 

— Totul făcut manual... Nu-i aşa că e minunat? Încercă 
doamna Geddes să învioreze atmosfera. Aşadar, doamnelor 
şi domnilor, acestea au fost concurentele noastre! 

Din spatele scenei, Kim încă urmărea evenimentele. 
Ascultă atent şi prezentarea juriului. 

— Acum, juriul nostrutrebuiesă delibereze. Ne întoarcem 
după o scurtă pauză, Iar atunci, vom anunţa câştigătoarele! 
O auzi Kim pe doamna Geddes, care abia mai putea să-şi 
stăpânească emoţiile. 


LLA 


se gândi 


LIA 


„Acum, ori niciodată!” se hotări Kim. Nu mai putea să 
aştepte. Trebuia să vadă ce se va întâmpla după ce Elliot va 
porni furtunul, aşa că-şi părăsi ascunzătoarea şi se uită în 
jur. Nimeni n-o observase. Apoi privi în direcţia lui Elliot, 
care încă era la post. 

— Hai, Elliot, acum! Îi şopti ea. 

Cu inima bătându-i să-i sară din piept, Elliot învârti 
robinetul. Un jet de apă foarte puternic ţâşni spre scenă, 
nimerind în plin. O adevărată cascadă năvăli asupra 
participantelor. Şi, chiar dacă Elliot nu vedea absolut nimic, 
auzea ţipetele care umpluseră parcul. 

Pe scenă era un haos total! Fetele se uitau una la alta, 
neajutorate. De-abia se mai puteau mişca de spaimă, iar 
costumele lor deveniseră o tristă amintire. Aveau impresia 
că cineva turna de sus găleți cu apă rece ca gheaţa. 

Trei dintre fete, cu părul în ochi, se loviră una de alta şi se 
încurcară în cortină. Doamna Geddes nu ştia dacă era cazul 
să fugă sau, mai degrabă, să rămână şi să le liniştească pe 
fete. Aşa că pur şi simplu încremenise, cu lacrimile 
curgându-i pe obraji. 

Din fericire, Cleo se afla în partea opusă, la ieşirea de pe 
scenă, aşa că, atunci când venise jetul de apă, Miriam 
fusese cea mai afectată de această artificială rupere de 
nori. Chiar şi aşa, Cleo ştia că e în mare pericol, pentru că 
jetul de apă îşi putea schimba oricând direcţia - sau putea 
inunda toată scena! 

„De fapt, nu trebuie să-mi fie frică,. Eu controlez apa - şi 
asta e salvarea mea!” încercă ea să se liniştească. Se calmă, 
îşi întoarse palmele şi se concentră cât putu de tare. Îşi 
aduse aminte de câte ori controlase ea puterea apei în 
ultimele câteva săptămâni - acum ştia că funcţionează, dacă 
ea asta voia. 

„Nu te uda... Nu te uda... Nu te uda...” îşi repeta în gând. 

Deşi apa se apropiase periculos de mult de Cleo, picăturile 
păreau s-o ocolească. Niciuna n-o atinse! Fata îşi muşcă 


buzele, zâmbind, uitându-se la celelalte concurente care se 
agitau neajutorate pe scenă. 

Rikki şi Emma săriră ca arse, în momentul în care văzură 
scena inundată. 

„O, nu! Cleo...!” se gândi Emma disperată şi se ridică pe 
vârfuri, încercând să vadă mai bine ce se întâmpla. Dar toţi 
cei din public se ridicaseră în picioare, aşa că nu zări 
absolut nimic. 

„Ce se-ntâmplă? Şi de unde Dumnezeu vine toată apa 
asta?” 

Când un bărbat din faţa Emmei făcu un pas într-o parte, 
putu în sfârşit să vadă scena. Era uluitor, dar lui Cleo nu i se 
întâmplase nimic. Stătea liniştită în mijlocul haosului. Ea 
supravieţuise catastrofei, rămânând absolut uscată. 

Emma se simţi incredibil de uşurată, Prietena ei era în 
siguranţă. Acum, Rikki şi Emma puteau urmări relaxate 
spectacolul. 

Emma îi dădu un cot lui Rikki şi arătă spre Cleo. 

„Poate că după-amiaza asta nu a fost chiar o pierdere de 
vreme”, se gândi Rikki amuzată, când văzu machiajul 
scurgându-se pe feţele concurentelor. Apoi, o descoperi pe 
Miriam... 

— Ia uită-te la asta! Chicoti ea, arătând spre Miriam, al 
cărei rimei i se întinsese pe toată faţa. Arată ca un urs 
panda! 

Chiar şi Emma izbucni în râs. 

Kim stătea în spatele scenei şi auzea ţipetele fetelor. 

„O să fiu celebră!” îşi zise ea mândră. „Nimeni n-o să uite 
ce s-a întâmplat aici. 

Peste tot, o să fim cunoscuţi ca vânătorii de sirene!” 
Deodată, auzi nişte zgomote în spatele ei. Erau cei de la 
securitatea parcului, care căutau grăbiţi sursa de apă. Kim 
ştia bine că n-o să le ia prea mult timp ca să-i prindă pe ea 
şi pe Elliot. Aşa că era momentul să închidă apa şi să 
continue cu partea a doua a planului lor: demascarea 

sirenelor. 


Între timp, Elliot îşi depăşise temerile de la început. Era 
pur şi simplu distractiv! Țintea mulţimea cu furtunul şi 
râdea cu lacrimi de ţipetele fetelor. Când ţinea furtunul 
orientat spre mijlocul scenei, ţipetele erau foarte înalte şi 
lungi. Dacă ţintea la dreapta, se auzeau numai smiorcăieli. 
În afară de asta, acolo era şi microfonul, care ţiuia teribil. 

Când Kim ajunse lângă el şi-i porunci să se oprească, 
băiatul fu de-a dreptul dezamăgit. Cu un zâmbet răutăcios 
pe faţă, închise robinetul şi lăsă furtunul din mână. 

Chiar atunci, Kim o luă la picior şi dispăru cât ai zice 
peşte. 

Capitolul 10 

Domnul şi doamna Sertori fuseseră şocaţi s-o vadă pe Kim 
pe scenă. 

„Nu se poate ca fata noastră să fi inundat scena! Sau., 
oare se poate?” se întrebă doamna Sertori, amintindu-şi de 
purtarea ciudată a fetei din ultimul timp. 

Doamna Geddes se îndreptă spre Kim. 

— Ce Dumnezeu crezi că faci aici? Cine eşti tu? Întrebă ea 
supărată. 

Kim o ignoră şi se uită spre publicul uluit. 

— Eu sunt Kim, zise ea fără ocolişuri, şi am nevoie de 
microfonul acesta, spuse ea apăsat, încercând să i-l smulgă 
din mână doamnei Geddes. 

Dar aceasta nu voia să i-l dea, aşa că se iscă o mică 
încăierare în jurul aparatului. Kim trăgea într-o parte, 
doamna Geddes, în cealaltă. 

Kim câştigă. Nu doar pentru că era mai tânără, ci şi mai 
hotărâtă, aşa că-i smulse femeii microfonul din mână. Apoi, 
îşi căută pe scenă victima. 

Miriam era pe scenă, printre celelalte fete, îmbrăcată încă 
în costumul de sirenă. 

— Ştiam eu! Există sirene pe Coasta de Aur, anunţă Kim 
triumfătoare, astfel încât fiecare persoană din public s-o 
poată auzi. 


— lar ea... Kim arătă cu un gest teatral spre Miriam. Ea 
este cumplita lor conducătoare! 

Miriam îşi dădu ochii peste cap. 

— Nu poate nimeni să-i astupe gura vrăjitoarei ăsteia 
mici?! Se burzului ea. 

Încercă să se ridice, dar costumul ei era atât de rigid, 
încât nu se putea mişca. Era captivă în scaunul cu rotile. 

Părinţii lui Cleo se uitau unul la altul, derutaţi şi ruşinaţi, 
iar publicul începu să se amuze. Când Kim auzi râsetele, 
simţi cum i se opreşte inima în piept. Nimeni nu părea s-o 
creadă. Trebuia să le aducă o dovadă. Iar atunci, toată 
lumea avea s-o venereze, pentru că anihilase sirenele. 

— Sora mea este una dintre ele! Adăugă Kim cu o voce 
disperată, arătând spre Cleo. 

Cleo rânji stânjenită. Aproape că-i părea rău pentru Kim, 
atunci când publicul începu să râdă şi mai tare. Dar ce-ar fi 
putut face? Sora ei pusese totul la cale singură, iar acum 
trebuia să iasă tot singură din încurcătură. 

Dintr-odată, pe scenă îşi făcură apariţia oamenii de la 
securitatea parcului. Îl ţineau de braţ pe Elliot, care avea o 
faţă foarte vinovată. 

— Ea m-a obligat! Strigă el deodată, arătând spre Kim. 

Oamenii hohotiră şi mai zgomotos. 

„Ha, ha!” se amuză Rikki în sinea ei. „Parc-ar fi o scenă 
dintr-un film prost!” 

Măcar ea nu avea fraţi sau surori mai mici, care să 
năvălească pe scenă la un concurs de Miss şi să se facă de 
râs. 

Se uita cu coada ochiului la Emma, care se înroşise toată. 
Rikki nu-şi dădea seama dacă era de furie sau de ruşine. 

„Elliot o s-o păţească!” se gândi ea, constatând cu 
surprindere că, de fapt, îi era milă de bietul băiat. 

Pe scenă, Kim dădea un adevărat spectacol. 

— Sunt rele.,. Şi periculoase,. Serios vă spun! Striga ea. 
Dar nimeni n-o băga în seamă şi toată lumea râdea în 
hohote. 


— Uitaţi-vă aici! Zbiera ea foarte convinsă, oricui ar fi 
ascultat-o, şi se agăța cu disperare de costumul lui Miriam. 

— La-ţi labele de pe costumul meu! Ai înnebunit? Ţipa 
Miriam, încercând să scape de atacul lui Kim. 

Dar Kim trăgea tot mai tare de materialul din jurul 
picioarelor lui Miriam. 

— Lasă-mă-n pace, auzi?! "Ţi-ai pierdut minţile?! 

Miriam se zbătea cu disperare, nereuşind să scape de Kim. 

Tocmai în acel moment, Kim rămase agăţată în paietele şi 
volanele costumului. Uluită, privi materialul rupt, din care 
ieşeau picioarele lui Miriam. 

— De ce sunt găuri în coada ta de peşte? Întrebă ea 
mirată. 

— Pentru că este un costum, copil prost ce eşti! Izbucni 
Miriam, furioasă. Stai tu numai... 

Îşi eliberase picioarele pe jumătate şi, cu greutate, se 
ridică din scaun. 

— Acum să vezi ce-o să păţeşti! Strigă ea şi se repezi 
asupra lui Kim. 

De partea cealaltă a scenei, faţa lui Kim oglindea faptul că, 
în sfârşit, îşi dăduse seama că făcuse o greşeală. 

„Dacă n-aş fi găsit prostia aia de jurnal!” îşi zise ea 
vinovată. 

Dar mai observă ceva: chiar dacă materialul se rupsese, 
genunchii lui Miriam erau încă lipiţi. Fascinată, se uită cum 
Miriam îşi pierde echilibrul şi se prăbuşeşte chiar în 
mijlocul scenei. 

Şi Rikki urmărise scena cu interes, din public. Se amuzase 
copios, sperând că mulţi părinţi filmaseră incidentul, „Ar fi 
perfect pentru o emisiune de divertisment, la televizor!” îşi 
zise ea chicotind. 

Miriam zăcea pe scenă, complet neajutorată, şi încerca din 
răsputeri să se elibereze de costum, în timp ce oamenii din 
public îi făceau o mulţime de fotografii. Niciodată în viaţă 
nu se simţise atât de umilită! 


— Oameni buni, mă ajutaţi şi pe mine? Strigă ea spre 
Tiffany şi doamna Geddes. 

Tiffany sări s-o salveze pe prietena ei de privirile 
indiscrete ale publicului. În sufletul ei, se întreba însă dacă 
nu cumva Miriam meritase, pe undeva, toate umilinţele pe 
care le îndurase. Fusese într-adevăr foarte răutăcioasă cu 
cei doi copii, iar acum îşi primea răsplata. 

Capitolul 11 

Totul se terminase, Majoritatea participantelor 
dispăruseră din culise, ude leoarcă şi supărate. Numai 
câteva întârziate îşi mai împachetau lucrurile, pregătindu- 
se să plece acasă. 

Printre acestea erau Miriam şi Tiffany. 

— Îmi pare atât de rău, Miriam! Eu... Începu Tiffany. 

— Aşa şi trebuie! O certă Miriam. M-ai lăsat acolo, pur şi 
simplu, să mă târăsc ca un vierme! Am arătat ca o idioată! 

Tiffany privi ruşinatăân podea. „Miriam are dreptate să fie 
supărată. N-am reacţionat suficient de rapid.” 

Cele două fete se uitau una la alta, gândindu-se dacă 
prietenia lor avea să supravieţuiască ruşinii păţite. Deodată, 
apăru doamna Geddes, strigând: 

— Tiffany, Tiffany, draga mea! 

— Da, doamnă Geddes, răspunse fata. 

Femeia cobora cu atenţie treptele ude. Îşi uscase părul, 
dar acesta îi stătea în toate direcţiile. Părea cu totul alta 
decât persoana stilată din urmă cu două ore, de pe scenă. 

— Asta e pentru ti ne I Tu eşti câştigătoarea! Zise ea şi-i 
aşeză coroana de Regină a Mării pe cap. 

— Cum?! Pentru mine?! O, mulţumesc frumos! Făcu 
Tiffany emoţionată şi oâmbrăţişă pe doamna Geddes. 

Miriam pufni şi se întoarse pe călcâie. Plecă fără sări 
adreseze vreun cuvânt de felicitare fostei sale prietene. 

Din ascunzătoarea sa de sub scenă, Kim văzu cum doamna 
Geddes o încorona pe Tiffany. Fericită, o privi pe Miriam 
îndepărtându-se. Acum putea să iasă şi ea din 


ascunzătoare. Se întinse şi căscă. Fusese o zi lungă şi 
agitată. 

Părinţii o pedepsiseră cu o lună de „arest la domiciliu”, iar 
doamna Geddes îi interzisese să se mai apropie de vreun 
concurs de frumuseţe organizat în parcul acvatic, Chiar şi 
aşa, Kim era bucuroasă. O deconspirase pe Miriam - nu ca 
sirenă, ci ca pe o persoană rea şi egoistă. 

„Eu mi-am terminat treaba aici!” se gândi ea. 

— Kim! Se auzi deodată o voce în spatele ei. 

Fata se întoarse speriată. N-o auzise pe Cleo venind prin 
iarba udă. 

— M-aisperiat! Sesmiorcăiea, ducându-şi mâna la inimă, 
Să nu mai faci asta! 

— Îmi pare rău! Îi zise Cleo zâmbind. Ascultă, Kim! Ştiu că 
mi-ai furat jurnalul. De-acolo ţi-au venit toate ideile astea 
trăsnite? O întrebă ea pe sora ei mai mică, arătând spre 
scenă. 

Kim îşi încrucişă braţele pe piept şi se uită supărată la 
Cleo. 

Capitolul 12 

Cele trei fete se uitau nerăbdătoare la Lewis. El le 
convocase în grota de pe Insula Mako. Acolo voia să le 
prezinte ultimele rezultate ale cercetărilor sale ştiinţifice. 
Dar Lewis n-ar fi fost Lewis dacă n-ar fi făcut un secret din 
asta. 

— Deci? Întrebă Rikki nerăbdătoare, lovind cu coada 
suprafaţa apei. 

Lewis luă o înghiţitură din băutura lui şi împinse un pic 
barca gonflabilă în care se afla, spre mijlocul bazinului. 

— Ascultaţi! Am testat totul. Apa, solul, roca, lichenii de pe 
pereţi... Absolut totul! 

— Şi ce-ai descoperit? Întrebă Emma agitată. 

— Totul e perfect normal., răspunse Lewis, ridicând din 
umeri. 

— Asta e tot ce ne poţi spune? 

Emma era dezamăgită. 


— Hei! Am dat tot ce puteam! Sută la sută! Se apără 
Lewis. 

Rikki îşi întoarse privirea, furioasă. 

„Minunat!” îşi zise ea. „N-o să aflăm niciodată adevărul.” 

Apoi, cu voce tare: 

— Cleo, ce-ai făcut cu jurnalul tău? 

— Nici o grijă! L-am pus bine! Răspunse Cleo, cu un 
zâmbet ştrengăresc. N-o să-l mai găsească nimeni 
niciodată. 

Departe, în ocean, se juca un grup de delfini. Chiţăiau, 
ţâşneau la suprafaţa apei, după care se întorceau în 
adâncuri. Acolo, pe fundul mării, se afla jurnalul lui Cleo. 
Paginile se unduiau grațios, purtate de curenţii oceanului, 
la fel ca tentaculele unei anemone-de-mare... 


SFÂRŞIT