H2O — [Adauga apa] 04 Petrecere in pijamale

Capitolul 1 


În largul oceanului, la mile bune de Coasta de Aur a Australiei, 
se afla Insula Mako - o insulă misterioasă, cu peisaj neatins de 
mâna omului. Era împrejmuită de recife de corali, în care 
sălăşluiau puzderie de rechini. Pantele abrupte erau acoperite 
de tufe şi arbori, într-un desiş de nepătruns. lţi lăsa impresia că, 
în spatele perdelei de verdeață, se ascundea o mare taină. Cu 
toate că dimineaţa era frumoasă, cu cerul senin, stâncile 
vulcanului care domina peisajul seînălţau întunecate şi reci. În 
jurul conului său pluteau vălătuci de ceaţă, aruncând umbre 
ciudate. 

Nu departe de toate acestea, pe imensitatea albastră a 
oceanului, se legăna o barcă. Pe lângă priveliştea impuătoare a 
insulei, ea părea un firicel de praf rătăcit. lar în zare nu se mai 
vedea nicio altă ambarcaţiune. 

Lewis McCartney era adâncit în gânduri. Undiţa se legăna pe 
valuri, sprijinită de marginea bărcii. Băiatul era absorbit de 
lectura unei cărţi - Culegere de mituri despre creaturile mării, de 
Dr. Sandra Holmes. 

Deodată, ceva se mişcă în apă. Se apropia de Lewis, pe 
nevăzute. 

Băiatul întoarse pagina, fascinat de desenele vechi, care 
ilustrau monştri marini şi vase antice, 

„E absolut fantastic!” se gândea el. „Oamenii ştiau despre 
lucrurile-astea chiar şi în urmă cu sute de ani...” 

Făptura care îl urmărea se apropie şi mai mult de barcă, 
ascunzându-se sub oglinda apei. Veni tot mai aproape. Pentru o 
clipă, se ridică deasupra apei şi se uită la tânărul din barcă. 
Nimic nu se clinti, Era o linişte desăvârşită, 

Apoi, dintr-odată, sună un telefon. 

Lewis puse cartea deoparte şi luă mobilul pe care îl aşezase 
pe bancă, lângă el. Alarmată de sunetul strident, făptura dispăru 
din nou sub apă. Şi totuşi, nu se depărtă prea mult de barcă. 

— Alo, zise Lewis. 

Pentru scurt timp, se lăsă din nou liniştea, cât Lewis ascultă 
ce-i spunea interlocutorul său. 

— O secundă, zise el, după care întinse telefonul înspre apă. 

— E pentru tine, adăugă. Dintr-odată, ciudata făptură se ivi şi 
apucă telefonul. 


Era o sirenă. 

O sirenă tânără şi blondă. 

Lewis nici măcar nu clipi - între timp, chiar se obişnuise. Doar 
era prietena lui, Emma Gilbert. La fel ca Rikki Chadwick şi Cleo 
Sertori, ea se transforma în sirenă în clipa în care fie şi o 
picătură de apă ii atingea pielea. La început, după ce aflase 
secretul fetelor, nu contenea să se zgâiască fascinat la cozile de 
peşte ale prietenelor sale. Voia să priceapă cum se mişcau sub 
apă. Cu timpul, se obişnuise însă cu ele. Işi luă din nou cartea şi 
continuă să citească. 

Lewis se întâlnise cu Emma dis-de-dimineaţă, pe plajă. Fata 
mergea să înoate. Rikki şi Cleo nu auziseră telefonul, aşa că 
Emma se bucura să-l întâlnească pe Lewis. El plecase la pescuit. 
Într-o clipă, se hotărâseră să iasă pe mare împreună. Şi chiar se 
simţiseră minunat. Emma înotase în jurul bărcii, stropindu-l pe 
Lewis: coada ei de sirenă era perfectă pentru asta! Lewis râdea 
să se prăpădească. Apoi se opriseră lângă Insula Mako, iar 
Emma se scufundase, ca să exploreze recifele de corali. Intre 
timp, Lewis se adâncise în lectură, aşteptând să se prindă ceva 
în undită. 

Emma luă telefonul cu grijă, ca să nu-l ude. 

— Te-ai hotărât la ce oră începe petrecerea diseară? se auzi 
vocea lui Cleo în receptor. 

Emma oftă. „De câte ori trebuie să-i explic că nu va fi nicio 
petrecere?” se întrebă ea. Aşa că, pentru a douăzecea oară, îi 
dădu lui Cleo acelaşi răspuns: 

— Nu va fi nicio petrecere! 

O picătură de apă ar fi fost de ajuns ca să le transforme în 
sirene. 

— în niciun caz! 

Peste tot ar fi roit invitaţi cu paharele pline. Şi toată lumea 
distrată - riscul era, pur şi simplu, prea mare. 

— Emma, dar e vorba de o traditie! ripostă Cleo supărată. 

— Ştiu, răspunse Emma calmă. Habar n-am ce-o să fie anul 
ăsta, după toate câte s-au întâmplat. 

Lovi apa cu coada şi se întoarse către | cwis, care nu putea 
decât să rânjească. „Sper să înţeleagă şi Cleo de ce este atât de 
periculos”, îşi zise Emma. „Cum să dau petrecere şi să ne 
expunem riscului de a li date în vileag? Mi-ajunge că sunt sirenă 
nu mai vreau şi alte probleme!” 


Dar Cleo tot mai încerca s-o convingă pe Emma. Aceasta o 
asculta, 

plictisită. Brusc, Emma ridică din sprâncene speriată. 

— Noua ta slujbă? repetă ea, uitându-se disperată către 
Lewis. La delfinariu? în parcul de distracţii? 

— Cum? izbucni şi Lewis. De spaimă, cartea îi scăpă din mâini 
şi căzu pe fundul bărcii. Cei doi prieteni se uitară unul la altul, 
fără să le vină a crede. Ce naiba era în mintea lui Cleo? 

în parcul de distracţii, Cleo tocmai punea nişte peşti într-o 
găleată, ca să hrănească delfinii. Işi dădu ochii peste cap în clipa 
în care Emma începu să se răstească la ea. Prietena ei se 
ambala tot mai tare, amintindu-i de toate pericolele la care se 
expunea ca sirenă, acceptând această slujbă. 

— Da, evident că bazinul e plin de apă, Emma, zise Cleo 
ironic, plină de năduf. Delfinii sunt totuşi animale marine! 

Tacticoasă, aranja peştii în găleată, în timp ce asculta 
dădăceala Emmei. După un timp însă, expresia de pe faţa ei se 
schimbă - Cleo putea fi foarte încăpăţânată. 

— Da, evident că ştiu care e efectul apei asupra mea, zise ea. 
Dar nu vreau ca asta să-mi distrugă viaţa. 

Chiar în acel moment, şefa lui Cleo, doamna Geddes, o zări 
vorbind la telefon. Se încruntă, încercând să-i atragă atenţia. 
Dar Cleo era mult prea absorbită de disputa cu Emma, aşa că 
nici nu băgase de seamă prezenţa şefei. 

— Ascultă, Emma! Chiar vreau ca lucrurile să meargă, îşi 
preciză ea poziţia, cât se poate de clar. 

„Nu pot să renunţ la viaţa mea doar din cauza unui... 
amănunt”, se gândi ea. „Dintotdeauna mi-am dorit să lucrez în 
parcul acvatic şi ani de zile am fost pe lista de aşteptare, pentru 
o slujbă aici. N-o să renunţ la şansa asta!” 

— Cleo? o interpelă doamna Geddes, 

— Trebuie să-nchid, zise Cleo şi puse telefonul deoparte. 

Luă o cască de baie colorată şi o trase pe cap, apoi îşi puse un 
şorţ impermeabil, mănuşi de cauciuc şi apărători pentru pi- 
(:ioare. Sub şorţ, mai avea un prosop gros. 

— Cleo, e totul în ordine? o întrebă doamna Geddes. 

— Sigur! răspunse Cleo. Din partea mea, putem începe. 

Îşi luă găleata cu peşti şi calamari, apoi o urmă pe doamna 
Geddes spre bazinul delfinilor. Inima îi bătea să-i sară din piept 
— avea să hrănească, în sfârşit, delfinii! Cleo iubea animalele şi 


visul ei de-o viaţă era să le fie de folos. 

Se opri la marginea bazinului, uitându-se cu drag la cei doi 
delfini care se apropiau. Nerăbdători, ei scoaseră capetele din 
apă. Cleo puse găleata jos, lângă ea, şi izbucni în râs, 
urmărindu-i. „Îmi place la nebunie munca asta”, îi trecu prin 
minte. „Sper ca Emma să înţeleagă, la un moment dat, cât de 
mult înseamnă delfinii pentru mine.” 

începu să arunce peştii în gurile căscate ale delfinilor, în timp 
ce aceştia făceau tumbe în semn de mulţumire. 


Capitolul 2 


Între timp, Emma se agăţă de marginea bărcii, uitându-se 
uluită la telefon. „Cleo mi-a închis telefonul în nas!” îşi zise ea. 
„Pur şi simplu, mi-a dat papucii!” 

— Cleo e uneori incredibil de încăpăţânată, mormăi ea şi-i 
dădu telefonul lui Lewis. 

Lewis nu răspunse. În adâncul sufletului, o admira pe Cleo 
când o vedea impu- nându-şi părerea în faţa Emmei. „încetul cu 
încetul, o să le arate tuturor că e absolut... fantastică”, îşi zise 
el. „Doar că nu sunt tocmai convins că slujba de la parcul 
acvatic i se potriveşte.” 

Puse telefonul lângă el, apoi îşi luă din nou cartea cu desene 
ale sirenelor din vechime. Emma îi aruncă o privire nu tocmai 
binevoitoare. 

— la spune, chiar crezi c-o să găseşti ceva care să ne ajute? 
întrebă ea, pe un ton ironic. 

— Păi, am aflat deja că voi aveţi puteri mai mari decât 
sirenele obişnuite, îi explică el, cu un zâmbet larg. Ele nu sunt 
capabile să facă atât de multe lucruri ca voi. 

Emma zâmbi flatată, după care se încruntă din nou. 

— Există un singur loc unde putem afla de ce suntem sirene, 
zise ea, arătând spre insula din apropiere. 

Insula Mako se înălța maiestuoasă în faţa lor. Ca de obicei, 
părea atât de misterioasă şi, totodată, atât de atrăgătoare! 
Emma păstra vii în minte întâmplările din ziua în care ajunsese 
pe insulă, împreună cu Rikki şi Cleo - chiar dacă totul se 
întâmplase cu ceva timp în urmă şi, de atunci, se schimbaseră 
nenumărate lucruri. „Totuşi, trebuie să aflăm ce s-a petrecut 


atunci”, îşi zise Emma. 

„Cleo riscă atât de mult cu noua ei slujbă! Trebuie să aflăm de 
ce se întâmplă toate astea, înainte s-o păţească.” 

— Acolo s-a întâmplat, zise ea hotărâtă. Acolo vom găsi 
răspunsul. 

— OK, răspunse Lewis docil. Ridic ancora şi... 

— Nu, nu tu, Lewis, îl întrerupse Emma, gândindu-se că până 
acolo ar fi putut să înoate. Eu sunt mai rapidă. 

— Eşti sigură că-i o idee... 

Un jet de apă îl stropi în plină figură, în momentul în care 
Emma se răsuci şi se scufundă, în direcţia insulei. 

— ...bună? îşi duse Lewis întrebarea până la capăt, deşi acum 
era inutil. 

„Vorbesc singur”, observă el. Se uită în jur şi oftă. Nu putea să 
se întoarcă la mal fără s-o ştie pe Emma în siguranţă. Aşa că se 
hotărî s-o aştepte. 

Gândurile îi zburară din nou la Cleo. 

„Dacă ea chiar vrea să lucreze în parcul acvatic, atunci are 
nevoie de tot ajutorul pe care i-l pot da”, îi trecu prin minte. 
„Acolo este înconjurată de apă. Trebuie neapărat să cercetez şi 
să aflu exact care este efectul apei asupra fetelor - şi, mai ales, 
cum funcţionează totul.” Zâmbi. „Da, o explicaţie ştiinţifică - de 
asta e nevoie”, îşi zise. „lar eu sunt omul potrivit!” 

Emma înota prin laguna insulei Mako, croindu-şi drum printre 
corali şi prin bancuri imense de peşti. Simţea cum o furnică 
pielea de emoție. Era pur şi simplu magic. „Nu cred c-o să mă 
pot obişnui vreodată cu toate astea!” se gândi ea. „E un 
privilegiu să poţi înota în adâncuri şi să admiri tot acest univers 
de culori - e cel mai frumos dar pe care-l poţi primi!” Se avântă 
mai departe, fermecată de paradisul care o înconjura. 

Trecuseră câteva luni de când fusese pe insulă, împreună cu 
Cleo şi cu Rikki. După acel straniu moment din grotă, la lumina 
lunii, când, înconjurate de apa efervescentă, încercau speriate 
să găsească o ieşire, Emma descoperise un tunel subacvatic, 
prin care ieşiseră spre lagună. Acum, trebuia să găsească din 
nou acel tunel - dar i se părea imposibil să-şi aducă aminte cum 
se pătrundea în peşteră dinspre mare. lar ziua, totul părea 
altfel. Poate că avea totuşi să dea peste ceva cunoscut. 

Deodată, se iviră doi delfini tineri, care înotau spre ea. Emma 
se apropie de ei, iar cei doi făceau tumbe şi dădeau din cap, de 


parc-ar fi vrut s-o salute. Emma se opri, zâmbind. „Sunt atât de 
frumoşi!” îşi zise ea, fascinată. „Oare ei ştiu ce sunt eu?” 

Unul dintre delfini veni lângă ea, atingându-i braţul cu 
înotătoarea. Fata apucă înotătoarea şi încercă să se ţină bine, în 
clipa în care delfinul ţâşni înainte. Cel de-al doilea îi urmă. „Oare 
unde vrea să mă ducă?” se miră Emma. „Ce palpitant! Mi-ar fi 
plăcut să fie şi Rikki, şi Cleo cu mine!” 

În cele din urmă, delfinii se opriră. Emma gâfâia. Se afla exact 
lângă intrarea în tunelul pe care-l căutase. „Delfinii trebuie să fi 
ştiut asta”, îşi zise ea entuziasmată. „Au ştiut ce căutam!” 

Unul dintre ei deschise botul, de parc-ar fi râs. Emma le zâmbi 
recunoscătoare şi-şi continuă drumul spre grotă. 

Sestrecurăprintunel,spregrotadecare-şi amintea atât de bine. 
„Ce ciudat!” se gândi ea. „Când am înotat pe-aici ultima dată, 
încă nu eram sirenă. Cu siguranţă, n-a putut fi simplu să-mi ţin 
respiraţia atâta timp. In afară de asta, dădeam zdravăn din 
picioare, ca să înaintez cât mai repede!” îşi amintea perfect 
acea noapte. „De-abia o cunoscusem pe Rikki”, îşi zise. „La 
început, nu prea mi-a plăcut de ea. Mi-era atât de teamă pentru 
Cleo! Mda... Adevărul e că încă mi-e teamă pentru Cleo...” 

Fata înainta încet printre stânci, simțind pe piele mângâierea 
plantelor acvatice. Era din ce în ce mai emoţionată, pe măsură 
ce se apropia de grota magică şi de Lacul Lunii. Oare va găsi 
nişte răspunsuri? 

Chiar înainte de-a ajunge la destinaţie, observă ceva pe jos, în 
nisipul pe care-l răscolise înotând. Era ceva mic şi strălucitor. 
Emma se apropie şi întinse 

mâna după acel obiect. Părul lung şi blond îi încadra de 
minune chipul. Era uimită: ţinea în mână un lănţişor cu un 
medalion superb, argintiu. Îl privi cu atenţie, apoi îşi continuă 
drumul spre grotă. Era deja mai multă lumină. leşi la suprafaţa 
apei, în Lacul Lunii. 

Emma se aşeză pe o stâncă şi privi în jur. Grota arăta exact 
ca atunci când o descoperise, alături de prietenele ei, Cleo şi 
Rikki. O treaptă îngustă se întindea de-a lungul pereţilor, ca un 
brâu, dar bazinul natural umplea aproape toată grota. Apa era 
de un albastru-azuriu şi o lumină discretă părea să licăre în ea. 
Totul era atât de frumos, că-ţi tăia răsuflarea. Doar linişte şi 
pace, de parcă nimeni nu mai călcase pe-acolo de sute de ani... 

Emma ridică lănţişorul şi-l privi curioasă. „Oare de când o fi 


aici?” se întrebă ea. Lumina soarelui pătrundea prin 
deschizătura din tavanul peşterii, dând .frălucire medalionului 
din mâna fetei. Anii petrecuţi îngropat în nisip nu păreau să-i fi 
răpit din frumuseţe - argintul lucea fascinant, în lumina stranie 
care inunda grota. Emma privi în jur încă o dată. „Ar cam trebui 
să plec... Dacă nu mă întorc rapid, Lewis o să intre în panică. 
Oricum, sunt sigură că medalionul ne va da nişte răspunsuri. 
Indiferent care este misterul, o să-l dezlegăm până la urmă!” 

Ridică bărbia încrezătoare, strânse lănţişorul în pumn şi, cu o 
lovitură de coadă, dispăru în tunelul prin care venise. 


Capitolul 3 


Parcul acvatic era plin de vizitatori. Unii dintre ei făceau curse 
incredibile cu montagne-russe-ul, alţii cumpărau baloane 
colorate pentru copii. Dar nicăieri nu era atâta îmbulzeală, ca la 
bazinul unde delfinii îşi prezentau programul zilnic. 

O dresoare ţâşni din apă, împinsă cu precizie uimitoare de 
botul unui delfin. Ea ateriză zâmbind pe marginea bazinului. 
Răsplăti apoi delfinul cu peşte din belşug, iar publicul aplaudă 
entuziasmat giumbuşlucurile. 

O parte din munca lui Cleo consta în aprovizionarea dresorilor 
cu găleți cu peşte proaspăt, pentru a hrăni delfinii în timpul 
reprezentaţiilor, în spatele paravanului de forma unui perete de 
stâncă, se găsea o încăpere specială, în care lucrau asistenții, în 
timpul reprezentaţiilor, Cleo trebuia să alerge încolo şi-ncoace în 
spatele paravanului şi să umple găleţile cu peşte, iar apoi să le 
ducă dresorilor, 

Cleo era mândră de slujba ei. Până în prezent, datorită 
măsurilor de precauţie, totul funcţionase perfect. Era foarte 
atentă când lucra cu hrană umedă - nu trebuia să lase nicio 
picătură de apă s-o atingă. Oricum, dacă această catastrofă s-ar 
fi întâmplat, Cleo s-ar fi uscat într-o clipită, căci avea tot timpul 
un prosop la îndemână. „N-are ce să se întâmple”, îşi zise ea 
încrezătoare. 

Toate privirile erau aţintite asupra dresorului care îşi ţinea 
echilibrul pe spinarea delfinilor, la suprafaţa apei. Părea să aibă 
schiuri nautice. 

Undeva, în public, printre familiile numeroase, se afla o 


femeie care aplauda tot timpul, entuziasmată, şi râdea din tot 
sufletul. Nu părea să-i pese că venise sin 

gură. Avea ochi doar pentru delfini, pe care-i urmărea cu o 
expresie mândră şi drăgăstoasă. lţi lăsa impresia că-şi urmărea 
nişte prieteni vechi. 

Femeia nu era tocmai tânără, trecuse cu siguranţă de 
patruzeci de ani. Şi totuşi, avea o strălucire anume, care nu 
permitea să-i determini cu precizie vârsta. Părul blond îi cădea 
ondulat pe umeri. Purta o rochie vaporoasă, verde cu turcoaz, 
iar în urechi avea cercei în formă de peştişori. 

Un vuiet de uimire străbătu mulţimea, in momentul în care 
delfinii făcură un salt uriaş, peste o barcă plasată în mijlocul 
bazinului. Într-un colţ al piscinei stătea Cleo, întinzându-i 
dresorului o găleată cu peşte. 

lata făcu un mic pas înainte, cu atenţie, ca să vadă şi ea 
spectacolul. 

Femeia din public observă acel pas. Zâmbetul îi dispăru de pe 
faţă, de parcă ( Ineva i l-ar fi şters cu un burete. 

Tocmai în acel moment, cinci delfini |( icniră simultan din apă, 
iar apoi se *.cufundară la loc. Mulțimea striga entuziasmată, dar 
femeia parcă uitase deja de existenţa delfinilor. Se uita cu 
interes la Cleo. Fără să clipească, se ridică de pe scaun, ca s-o 
vadă mai bine. Nimeni nu o băga în seamă - cu toţii aplaudau 
spectacolul delfinilor. În schimb, ea o fixa cu privirea pe fata 
brunetă, care stătea lângă bazin şi urmărea zâmbind 
spectacolul. Cleo dispăru din nou după paravan. Deodată, 
femeia porni în fugă spre locul în care se afla Cleo. 

Fata stătea la o masă, pregătind următoarea găleată cu 
peşte. Zâmbea liniştită, gândindu-se la spectacolul extraordinar 
al delfinilor. „Sunt uluitori”, se gândea ea, în timp ce tăia peştii 
pe care-i arunca în găleată. „E un noroc fantastic să lucrez la 
delfinariu! Chiar simt că aici e locul meu.” 

Nu se mai gândea că era sirenă sau că trebuia s-o convingă 
pe Emma că această slujbă i se potrivea. Pentru moment, uitase 
şi că era înconjurată de atât de multă apă. Pentru prima dată în 
acea zi, se relaxase. Cu gândul la delfini, 

Cleo îşi continuă treaba. Arunca peştii în găleată, unul după 
altul. 

Pleosc! 

Un peşte ateriză prea brusc, iar din găleată săriră zeci de 


picături de apă, Cleo făcu un pas înapoi, dar era prea târziu. 
Faţa îi era îmbrobonată de stropi minusculi. 

Luă imediat prosopul - era ud! Probabil ii înmuiase din 
greşeală în găleată. Incercă să-l stoarcă. 

„Zece secunde!” îşi zise Cleo, îngrijorată, „Mai am zece 
secunde să mă usuc, altfel o să zac aici ca un peşte pe uscat! O 
să fiu atracţia spectacolului! Ajutor!” 

Căutăîn jur cu privirea. Poate că mai exista pe undeva un 
prosop uscat. Degeaba! Nu era nimic de genul ăsta în încăpere. 
Intră în panică, simțind cum secundele se scurg, una după alta. 
Dar iată că un prosop zbură spre ea. Cineva i-l aruncase. 

Cleo tresări uimită. 

— Poftim! zise o voce melodioasă. 

Cleo se uită spre uşă şi observă o femeie, care îi zâmbea. Era 
o apariţie stranie, cu părul lung şi rochia vaporoasă. Cleo era 
sigură c-o mai văzuse undeva. Femeia o privea atent, dar Cleo 
era prea ocupată să se şteargă. 

— Chiar la ţanc, aş spune, murmură femeia, cu o voce caldă. 

Cleo îşi freca de zor faţa şi braţele. Oare fusese suficient de 
rapidă? Cu emoţii, mai aşteptă zece secunde, apoi răsuflă 
uşurată... Nu se vedea nicio înotătoare. 

— Aăă... Păi, mulţumesc, zise ea şi zâmbi stingher, Mi-a intrat 
apă sărată în ochi şi m-ar fi usturat cumplit, 

— Intr-adevăr, ustură rău, nu-i aşa? răspunse femeia, 
înţelegătoare, Dar asta nu se întâmplă şi când te scufunzi. De ce 
oare? 

O privea pe Cleo complice, cu ochii strălucindu-i bizar. 

Cleo îşi plecă privirea. Observase că femeia avea ceva 
special. „Atotştiutoare, băgăcioasă, săritoare,.. Care dintre ele 
— sau toate la un loc?” Nu ştia ce să creadă, „Ce să fac acum?” 
se gândea Cleo, cu inima bătând să-i spargă pieptul. „Ce-ar 
spune Emma? Dar Rikki? Cum ar reacţiona? Ah, ajutor! Ele două 
ar şti sigur ce-i de făcut!” 

— Habar n-am, zise ea în cele din urmă, lidicând din umeri. Îşi 
dorea ca străina să dispară, pur şi simplu. 

— Sunt multe lucruri de neînțeles, continuă femeia. Dar mai ai 
timp să le-nveţi de toate. Cel mai greu este să nu te uzi. 

Se uită la Cleo, aşteptând o reacţie, dar fata o privea 
nedumerită. De-afară se-auzeau uralele publicului. Vorbele 
femeii rămăseseră în coadă de peşte. 


„Oare chiar a zis ce cred eu c-a zis?” se gândi Cleo, uluită. 
Inima îi bătea nebuneşte. Nu-i venea să creadă ce se petrecea. 
Această femeie misterioasă părea să ştie că ea era... 

Deodată, se deschise uşa. 

— Cleo! se auzi o voce. 

Cleo se întoarse instantaneu. Doamna Geddes îi făcea semn 
cu mâna. Cu o senzaţie ciudată în stomac, îi făcu semn cu mâna 
şefei sale. „Ce să fac acum?” se întrebă ea. „Femeia asta pare 
să ştie ceva despre noi. Trebuie să le avertizez pe Rikki şi pe 
Emma! Dar, mai întâi, trebuie să aflu ce ştie - şi ce vrea!” 

Cleo ieşi ca o vijelie din încăpere. Îi văzu pe dresori aruncând 
ultimii peşti delfinilor. Văzu mulţimea înflăcărată, care aplauda 
şi râdea. 

Dar femeia misterioasă dispăruse. 


Capitolul 4 


Când Emma ieşi din nou ia suprafaţă, lungă barca lui Lewis, 
amândoi porniră în grabă spre mal. Emma încă ţinea strâns in 
pumn medalionul găsit. 

Din barcă, Lewis încerca să ţină pasul cu ea. Nicio şansă. Era 
ultrarapidă. Băiatul se gândea la cele trei prietene ale lui, în 
timp ce conducea barca spre mal, intrebându-se cum le-ar 
putea ajuta. Trebuia să înţeleagă ce se întâmplase. „Vreau 
neapărat să-mi continui experimentele”, hotărî el. „Cum ajung, 
îmi iau toate instrumentele şi m-apuc de lucru.” 

Când Lewis ajunse în port, Emma deja se uscase. Stătea la 
capătul pontonului şi 

se sprijinea de-un pilon. Lewis o rugă s-o sune pe Rikki şi s-o 
convoace. „Cleo e încă în parcul acvatic”, se gândi el, „dar, cel 
puţin, pot începe cu celelalte două.” 

înainte ca Emma să poată spune ceva despre medalion, Lewis 
fugi să-şi ia instrumentele. Aşa că porni şi ea la drum, în timp 
ce-o suna pe Rikki. Habar n-avea ce voia să facă Lewis, dar 
murea de nerăbdare s-audă ce-avea de spus prietena ei despre 
lănţişorul de argint — şi, evident, despre noua slujbă a lui Cleo. 
„Sunt sigură că nici Rikki nu va fi de acord”, se gândi ea. „Cu 
susţinerea ei şi a lui Lewis, poate c-o s-o conving pe Cleo să 
renunţe - poate că n-o să mai fie atât de încăpăţânată!” 


Ceva mai târziu, Emma, Lewis şi Rikki se aflau acasă la 
Emma. Lewis analiza lănţişorul. Medalionul avea forma unei 
lacrimi... sau a unei picături de apă. O piatră prețioasă albastră 
era montată artistic, iar pe spate era încrustat un simbol. Era 
alcătuit din linii curbe - sau 

din valuri. Lewis îl privea cu atenţie, întorcându-l pe toate 
părţile. Curând, găsi un mic cârlig, care se dovedi a fi o 
închizătoare. O deschise cu atentie, dar înăuntru nu era nimic. 

— Arată ca un lănţişor cu medalion obişnuit, zise el. „De unde 
i-o fi venit Emmei Ideea că m-aş pricepe la bijuterii?” se întrebă 
Lewis. „Sunt om de ştiinţă, nu bijutier!” 

l-I înapoie Emmei. Fata se încruntă. 

— Indiferent ce-a fost aici, a dispărut de mult, zise ea, 
strângând lănţişorul în pumn. Dar l-am găsit pe fundul Lacului | 
unii! Trebuie să aibă o semnificaţie! 

— Poate că pe undeva pe-acolo sunt şi cerceii potriviţi, 
mustăci Rikki. Ea stătea chiar lângă Lewis, pe colţul patului, 
plictisită de toată povestea cu medalionul. In afară de asta, era 
supărată că pierduse excursia pe Insula Mako. Emma îi 
explicase că nu plănuise nimic, ci că, pur şi simplu, aşa se 
întâmplase. 

„Dar mi-ar fi plăcut să fiu şi eu acolo”, Îşi zise Rikki. Uneori se 
simţea puţin dată la o parte. Cleo, Emma şi Lewis se ştiau de 
mulţi ani. Fuseseră împreună la şcoala primară, îi legau multe 
amintiri, chiar şi multe glume pe care Rikki nu le înţelegea. Dar, 
de când se împrietenise cu Cleo şi Emma, îşi dăduse seama că 
ele trei aveau mai multe în comun decât şi-ar fi imaginat 
vreodată. 

— Încerc să caut răspunsuri, răspunse Emma acid, iritată de 
tonul lui Rikki. „De ce trebuie să ia totul în râs?” îşi zise ea 
supărată. „Chiar nu poate să fie serioasă?” 

— Potoliţi-vă! ordonă Lewis, care n-avea nici cel mai mic chef 
să pice victimă nevinovată într-un duel. Cu atât mai puţin, când 
printre duelişti se afla şi Rikki, 

— Emma, lănţişorul nu ne dă nicio explicaţie a faptului că 
sunteţi sirene. 

— Vezi? triumfă Rikki. „Chiar şi Lewis mă susţine”, observă 
ea, „E pentru prima dată!” 

— Oricum ar fi, continuă Lewis, cred că, încetul cu încetul, 
putem stabili ce lichide nu vă transformă în peşti. 


Îşi deschise rucsacul şi scoase nişte spray-uri, pe care le 
aşeză pe patul Emmei. Fiecare doză conţinea un lichid de altă 
culoare. 

Dacă Lewis îşi imaginase că în felul ăsta se putea impune în 
faţa fetelor, atunci se înşelase. Emma îşi întoarse privirea, 
fixând din nou lănţişorul, cu o mină absorbită. Rikki se încruntă, 
apoi îşi luă o revistă. „Doar nu-şi imaginează că sunt cobai!” se 
enervă ea. 

Lewis nu părea să se lase impresionat de mofturile fetelor. 
Luă doza roşie de pe pat, o măsură din priviri pe Rikki, apoi, 
brusc, ridică mâna şi o stropi. 

— Lewis! sări ea ca arsă. Ce Dumnezeu?... Crezi că e 
amuzant? 

Atinse lichidul, Era vâscos şi lipicios. 

— Câh! Ce naiba-i asta? 

Lewis nu răspunse. Işi puse ochelarii şi se uită liniştit la ceas. 

— Patru, trei, doi, unu.., numără el, 'Hlându-se la Rikki. Nu se 
întâmplă nimic. 

— Hmmm... Ulei vegetal combinat cu »a. Nicio modificare. 
Interesant... 

Işi luă carneţelul şi creionul şi-şi notă observaţiile. Emma îşi 
ascunse un zâmbet, dar Rikki încă îl privea furioasă, 

În timp ce Lewis analiza probele, Emma îi povesti lui Rikki 
despre noua slujbă a lui Cleo. Enumeră şi descrise cu lux de 
amănunte toate riscurile la care se expunea prietena lor în 
parcul acvatic. Emma tremura numai când se gândea la bazinul 
delfinilor. „Să stai acolo toată ziua, lângă delfinii care te pot 
stropi cu o simplă mişcare de înotătoare? E înfiorător de 
periculos! Fata asta a înnebunit de tot!” 

Dar, spre uimirea ei, Rikki nu-i ţinu isonul. „Nici ea nu vede 
cât e de riscant?” se miră Emma, când Rikki doar dădu din 
umeri şi se întoarse liniştită la revista pe care o răsfoia, 

Rikki nu voia să se mai lase înspăimântată de apă. „Spaima 
asta parcă ne-a furat vieţile. Pentru moment, numai asta ştim să 
facem - să ne fie frică de apă”, se gândi ea. „Nu mai vreau să 
intru-n panică!” Dădea paginile revistei, se uita la poze şi 
încerca să nu se mai gândească la nimic. 

Emma se sprijini de spătarul scaunului, trecându-şi lănţişorul 
dintr-o mână în alta. Nu era prea veselă. Poate din cauza noii 


slujbe a lui Cleo. Poate pentru că anulase petrecerea. Sau poate 
pentru că Lewis tocmai se pregătea s-o împroaşte cu un lichid... 


Capitolul 5 


O oră mai târziu, Emma, Rikki şi Lewis se aflau în continuare 
în camera Emmei, o mulţime de doze, cu lichide care mai (ie 
care mai ciudate, zăceau împrăştiate prin jur. Rikki tocmai îşi 
dădea unghiile (ie la picioare cu un lac roşu-aprins. Se gândea 
ce să-i facă lui Lewis dacă mai îndrăznea s-o împroaşte cu 
vreunul dintre lichidele lui scârboase. Emma vorbea la lolefon. 
lar Lewis pregătea o nouă serie de eşantioane. 

„Asta n-are nimic de-a face cu cercetarea ştiinţifică”, îşi zise 
Rikki supărată. „Cred că, mai degrabă, îi face plăcere să ne 
împroaşte cu ulei, iar noi să nu putem riposta.” Aşa că îşi 
împărțea atenţia între unghiile de la picioare şi Lewis, care încă 
mai manevra dozele de spray. De aceea, nici nu băgă în seamă 
discuţia telefonică a Emmei. 

— Nu prea cred, mami, zise Emma. OK? Te iubesc. 

Tristă, închise telefonul şi se uită spre Lewis. 

— Era vorba tot de petrecere? o zgăndări el. 

De fapt, îi părea rău pentru Emma. Ştia cât de mult ţinea la 
petrecerea asta anuală — de când se ştiau, nu se întâmplase în 
niciun an să nu se ţină. 

Emma îi aruncă o privire ucigătoare de „tacă-ţi fleanca”, dar 
era prea târziu. 

Rikki deveni dintr-odată foarte atentă. 

— Ce petrecere? întrebă ea. 

Lewis ridică din umeri. „Oare cum reuşesc de fiecare dată să 
spun doar ce nu trebuie?” se întrebă el. 

— În fiecare an, mama dă o petrecere pentru mine, explică 
Emma resemnată. Doar că, din păcate, anul ăsta o vom anula. 
Nu se poate, înţelegi? O mulţime de oameni, băuturi, pete, cozi 
de peşte... 

Rikki îşi ţuguie din nou buzele, cu ochii la unghii. „N-am mai 
fost de ani buni la o petrecere”, se gândi ea. „Am nevoie de 
petreceri! Oare Emma îşi imaginează că n-o să mai petrecem 
niciodată, de frică să nu verse cineva un pahar cu apă?” 

— Şi... când ar fi trebuit să fie petrecerea? se interesă ea. 


— Astăzi, răspunse Emma, jucându-se cu telefonul. 

— Astăzi? repetă Rikki, ridicând din sprâncene. Sper că sunt 
invitată! 

Emma îşi cobori privirea şi se gândi cum să dreagă busuiocul, 
fără să se simtă vinovată. 

— Mă gândeam că nu ti-ar face plăcere, zise ea în cele din 
urmă. 

— Petrecere? Eu? făcu Rikki, nevenindu-i să creadă. Astea-s 
sinonime! 

Se lăsă o linişte apăsătoare. Emma se uită încruntată la Rikki, 
apoi continuă să se joace cu telefonul. 

— Am înţeles, observă Rikki tristă. Nu vrei să vin şi eu. 

Încerca să pară cât mai distantă. „Ce mă interesează dacă nu 
mă vor la petrecere?” îşi zise ea furioasă. „E clar c-o să fiu 
mereu marginalizată, pentru că sunt cea nouă. Evident, 
împărţim marele secret şi nu putem povesti nimănui despre 
asta. Dar, stai aşa, ăsta nu-i un motiv să am pretenţia să fiu 
invitată peste tot!” 

Ochii îi scânteiau de furie şi părea ca de piatră, uitându-se la 
Emma. Ca de obicei, trăsăturile ei nu puteau ascunde ce gândea 
şi ce simţea. Atunci când suferea, exista o singură cale de-a o 
masca: faţa ei încremenea într-o grimasă de gheaţă. lar la asta, 
Rikki chiar se pricepea. Emma şi Cleo pricepuseră cu timpul că 
era doar o mască. Dar şi aşa le venea destul de greu să se 
confrunte cu acea expresie de pe chipul lui Rikki. 

— Evident că-mi doresc să vii şi tu! izbucni Emma, supărată 
că trebuia să discute despre asta. „Aş vrea ca Rikki să nu mai fie 
atât de sensibilă”, se gândi ea. „Şi-n afară de asta, aş vrea ca 
Lewis să-nveţe să-şi ţină gura când trebuie!” 

Rikki se-ntoarse din nou la unghiile de la picioare. De data 
asta, parcă ceva mai energic. 

— Deci, se ţine până la urmă, remarcă Lewis, care încă îşi lua 
notițe. Voia să afle care era cantitatea maximă de apă existentă 
într-un lichid care să nu le transforme pe fete. Toată discuţia 
asta despre petrecere îi abătea gândurile de la cercetările lui. 

— Nu! strigă Emma, iritată de-a dreptul. Nu, nu se ţine! 

— Păcat, zise Rikki, în stilu-i caracteristic. Ar fi fost super! 
Băieți... dans... băieţi. 

— Nu era genul ăla de petrecere, Rikki, oftă Emma. 
„Mulţumesc, Lewis”, zise ea în gând. „Ştiu exact cum o să 


reacționeze Rikki la chestia asta - ea nu înţelege aşa ceva!” 

— Adică, ce vrei să spui? întrebă Rikki, întorcându-se către 
Emma. 

„Ce alt fel de petreceri mai există?” se gândi ea uimită. 

Emma nu răspunse, dar Lewis rânji, în timp ce scria în 
carneţel. După o pauză, se gândi că era momentul să dezvăluie 
secretul. 

— Este o petrecere cu rămas peste noapte, explică el şi 
încercă să zâmbească, pentru a mai dezgheţa atmosfera. 

Zadarnic! Doar ştia cum avea să reacționeze Rikki. 

Ochii lui Rikki scânteiară, şi pe faţa ei se ivi un zâmbet. „O 
petrecere în pijama?” se gândi ea. „Incredibil! Credeam că aşa 
ceva se ţine doar în clasele primare! Nu-mi vine să cred!” 

Emma îşi cobori din nou privirea. Era supărată şi nu se simţea 
câtuşi de puţin cool. Dar, înainte ca Rikki să poată răspunde, 
Lewis se apropie de ele şi le stropi cu lichidul din sticla verde. 

— Lewis! strigă Emma, ştergându-şi cu prosopul chestia 
scârboasă de pe picior. 

Rikki tresări şi-şi trase mâna, astfel că se atinse de unghiile 
proaspăt lăcuite. Dar era mult prea amuzată ca să se poată 
enerva din cauza asta. Pur şi simplu, izbucni în râs. Toată după- 
amiaza, Lewis le stropise cu tot felul de bazaconii şi nu se- 
ntâmplase nimic. Aşa că avea motive să râdă cu poftă şi s-o 
necăjească pe | mma, apropo de petrecere. 

— Aşa, deci! O petrecere în pijama! hohoti ea sarcastic. Uau! 
E cu adevărat cool! 

Emma rânji amărâtă. „Ei, haide, Rikki!” se ambală ea. „Nu 
crezi că exagerezi? Dacă mă gândesc bine, ce e rău la o 
petrecere în pijama? Pur şi simplu, ne distrăm, şi cu asta basta!” 

— Păcat că mi-am făcut unghiile, oftă Rikki dramatic. Am fi 
putut face (ista împreună... Şi apoi, să ne batem cu perne... ŞI 
să ne împletim părul una alteia... 

Lewis se străduia să nu râdă, dar nu i prea ieşea. Chiar în acel 
moment, i umera fu scăldată într-o lumină verzuie. l'ontru 
câteva clipe, Rikki păru complet transparentă, după care se 
transformă în sirenă, cu coada atârnându-i peste marginea 
patului. 


Emma şi Lewis nici n-avuseseră timp să clipească. 
— Asta conţine apă în proporţie de 32%, le informă Lewis pe 


fete, bătăndu-se cu creionul pe tâmplă. 

Fruntea încruntată a Emmei se netezi ca prin minune, iar pe 
faţa fetei îşi făcu loc un rânjet. 

— Eşti bine? o întrebă ea pe Rikki. 

— A, cum să nu! răspunse Rikki, scrâşnind din dinţi şi lovind 
cu coada în marginea patului. Mulţumesc, Lewis! 

Cei trei stătură pe gânduri câteva clipe, după care Lewis îşi 
luă carnetul şi începu iar să scrie. 

„O să mi-o plătească!” îşi zise Rikki. „Cum îmi recapăt 
picioarele, vede el!” 


Capitolul 6 


Rikki îşi folosi puterile magice ca să se usuce şi să revină cu 
picioarele pe pământ - la propriu. Dar, oricât s-a grăbit, nu a fost 
de ajuns. Lewis evadase. Îşi luase în grabă spray-urile şi fugise. 
Tocmai când Rikki se pregătea să mai pună câteva întrebări 
legate de petrecerea în pijama, sună telefonul Emmei. 

Era Cleo, care părea îngrozită. Terminase Programul şi voia să 
se întâlnească rapid cu fetele, la cafeneaua Juice-Net. Apoi 
închise. 

Emma îşi puse lănţişorul la gât şi-i relată lui Rikki ciudata 
conversaţie. Nu avea multe de explicat. Într-un minut, erau deja 
in drum spre cafenea. 

In timp ce Emma şi Rikki fugeau prin parc, se gândeau la ce-o 
speriase atât de tare pe Cleo. 

„A fost descoperită”, se gândi Emma. „S-o fi udat şi o fi 
trebuit să sară în apă, printre delfini, în faţa zecilor de 
spectatori.” Simţi că i se face rău. „Dar dacă s-o fi întâmplat în 
camera de lucru?” îi trecu deodată prin minte. „Asta ar fi şi mai 
rău! 

O fi căzut acolo, ţinta tuturor privirilor...” 

Emma fugea din ce în ce mai repede, iar Rikki se străduia să 
ţină pasul cu ea. „Emma trebuie să se relaxeze”, decretă ea. 
„Cleo exagerează de fiecare dată - pun pariu că nu s-a întâmplat 
nimic grav.” Se gândea şi ea la toate lucrurile care ar fi putut 
merge prost în parcul acvatic. „Sper să am dreptate”, îşi zise, 

Dădură năvală în cafenea şi răsuflară uşurate. Cleo nu era 
înconjurată nici de poliţişti şi nici de ziarişti. „Asta-i un semn 


bun, până una-alta”, se gândi Emma şi se aşeză, oftând, lângă 
Cleo. Nimănui nu-i trecuse prin minte să ceară ceva de băut. 
Emma şi Rikki se uitau la Cleo, aşteptând cu sufletul la gură ca 
ea să vorbească. 

Fata intrase în panică şi tremura, în timp ce le povestea 
prietenelor despre femeia misterioasă din parcul de distracţii. 

O descrise exact şi le povesti totul, în amănunt. Emma şi Rikki 
o ascultau surprinse. Emma părea şi ea speriată, iar Rikki se 
încruntă. 

Ea ştie ceva? repetă Rikki, în momentul în care Cleo îşi 
termină povestea. Şi ce anume ştie? 

Nu-mi dau seama, zise Cleo, ridicând din umeri. Dar ştia exact 
de ce este periculos să mă ud. 

— Te-ai udat? urlă Emma furioasă. Ştiam eu! 

Pentru asta îşi făcea mai multe griji decât pentru apariţia 
femeii misterioase, care păruse să se evapore. 

— O picătură! încercă Cleo să se scuze, iritată de isteria 
Emmei. „De regulă, eu sunt actriţa de melodramă în filmul 
ăsta!” M-am şters imediat şi nu s-a întâmplat nimic. 

Cleo amuţi şi se uită la prietenele ei, neştiind ce să mai 
creadă şi să mai spună. Ar fi vrut ca ele să priceapă că-şi lua 
toate măsurile de precauţie, de fiecare dată. 

Emma dădu din cap neîncrezătoare. 

Rikki nu vădea niciun fel de emoție. Se gândea la Cleo şi la 
cele întâmplate în parcul de distracţii. „O dată e şi Cleo 
curajoasă”, îi trecu prin minte. „Habar n-am de unde până 
unde...” 

— Mă descurc cu slujba mea, declară Cleo, stăpână pe sine. 
Se uită la Rikki, dar aceasta îşi întoarse privirea. 

„O să iasă cu scandal între Emma şi Cleo”, îi trecu prin minte. 

— Ţi-am spus că trebuia să discutăm totul dinainte, în detaliu, 
răspunse Emma încăpăţânată. 

— Şi asta ce-ar fi însemnat, mă rog frumos? se revoltă Cleo. 
Tie ti-e frică! 

Emma se aşeză mai bine pe scaun. Nu-i venea să-şi creadă 
urechilor. Cleo nu-i mai vorbise niciodată astfel. „Ce-o fi cu ea?” 
se întrebă Emma. 

— Nu, nu mi-e frică! strigă Emma şi strânse în pumn 
medalionul de la gât. 

— Ba da! replică Cleo. Ţi-e teamă pentru mine. Şi ţi-e teamă 


să organizezi petrecerea. Ştii ceva, Emma? Eu nu vreau să 
trăiesc aşa! Şi nu vreau să-mi mai fie frică de o picătură de apă! 

„Bravo, Cleo! Punct ochit, punct lovit”, îşi zise Rikki şi zâmbi. 
„încetul cu-ncetul, devine sigură pe ea şi încrezătoare. Mai întâi 
i-e teamă de apă, după care înoată după braconieri. Apoi îşi ia o 
slujbă in parcul acvatic şi învaţă să-şi impună voinţa!” 

Emma era uluită. Nu ştia cum să se poarte cu această „nouă” 
Cleo. Aşa că se uită spre Rikki, dar aceasta ridică din umeri. 

— Sună ciudat, dar de data asta sunt de acord cu Cleo, zise 
Rikki. 

Cleo o privi plină de recunoştinţă. Imediat, Rikki ridică un 
deget şi piociză: 

— In mod excepţional, adăugă ea zâmbind. 

Cleo îi zâmbi şi amândouă se întoarseră spre Emma. Aceasta 
stătea cu privirea în pământ dusă pe gânduri, 

„Poate că are dreptate Cleo”, îşi zise ea. „Nici eu n-am chef să 
mă tem de fiecare picătură de apă.” Se gândi cât de puternică 
fusese Cleo ca să accepte acea slujbă şi de cât curaj dădea 
dovadă. „Ce se-ntâmplă cu mine?” se întrebă Emma. „Şi eu sunt 
curajoasă! N-o să las lucrurilo astea să-mi îngrădească viaţa.” 

Cleo zări medalionul, care sclipea în lumină. 

— Uau! făcu ea. De unde-l ai? 

— Din Lacul Lunii, de pe insula Mako, explică Emma. 

— E tare frumos, se minună Cleo. 

Emma se gândi la Lacul Lunii şi la cât 

de liniştită se simţise acolo. Acea piscina naturală era 
minunată, dar părea din cu totul altă lume. Insă era momentul 
să se-ntoarcă la realitate. 

Cleo îşi urmărea prietena cu atenţie, neîndrăznind nici să 
respire. Ştia că Emma era foarte cerebrală şi gândea raţional. 

Povestea asta cu sirenele o dăduse complet peste cap. 

„Ştie că am dreptate”, îşi zise Cleo. „Orice s-ar întâmpla, viaţa 
nu poate sta în loc doar pentru că acum avem înotătoare.” 

Rikki observă şi ea expresia de pe chipul Emmei. Nu ştia ce să 
facă. „Cred că n-are nlcio şansă. Cleo nu va renunţa la slujba «ii. 
Şi Emma ştie asta”, concluzionă ea. 

Pentru o clipă, Emma întoarse capul, cu profilul frumos 
evidenţiat de bărbia dreaptă. Părea să fi luat o hotărâre. Işi 
scoasetelefonul şi formă numărul părinţilor ei. După câteva 
secunde, auzi vocea mamei. 


— Bună, mami, zise ea. 

Se opri o clipă şi trase adânc aer în piept. 

— Trimiţi, te rog, toate invitaţiile pe SMS? 

Îşi privi prietenele în ochi, pe rând. 

Cleo zâmbi, dar faţa lui Rikki era complet Inexpresivă. 

„Imi imaginez că-n seara asta o să fiu i lin nou singură”, îşi 
zise ea. 

În acelaşi timp, mama Emmei porni artileria întrebărilor. 

— Da, mami, răspunse Emma, tuturor fetelor de pe listă. 

Şi completă, cu o voce serioasă: 

— Şi lui Rikki. 

Aceasta nu-şi putu ascunde zâmbetul, când Emma se uită la 
ea râzând. Apoi închise telefonul. Chiar dacă era o petre cere în 
pijama, se simţea minunat să fie invitată. 

Cleo se uită fericită la Emma, „La petrecerile Emmei, 
nedistrămîntotdeauna”, se bucură ea. „E minunat că păstrăm 
traditia!” 

— Cleo are dreptate, zise Emma. Dacă nu ţin petrecerea, 
înseamnă că mă dau bătută, 

Cele trei prietene se îmbrăţişară fericite Încet-încet, aveau 
senzaţia că-şi pot controla din nou viaţa - în sfârşit! 


Capitolul 7 


Fetele mai rămaseră ceva vreme în cafenea. Emma îi povesti 
lui Cleo despre excursia de dimineaţă pe insula Mako. Cleo era 
fascinată de felul în care cei doi delfini o conduseseră pe Emma 
spre mirarea în grotă. Apoi, când află despre experimentele lui 
Lewis, se distră copios. Fetele se destinseră încetul cu încetul, 
bucurându-se că petrecerea urma să aibă loc în acea seară. 
Femeia misterioasă din parcul acvatic fusese dată uitării. 

Cele trei prietene erau atât de adâncite în conversaţia lor, 
încât nu observară că cineva le urmărea îndeaproape. Ceva mai 
încolo, Zane Bennett stătea la o masă, împreună cu Miriam şi 
Tiffany, în schimb, ochii lui erau mai tot timpul aţintiţi asupra 
celorlalte trei fete. In cele din urmă, se aplecă spre Miriam şi 
Tiffany şi le şopti ceva. Acestea izbucniră în râs. Zane se ridică 
de la masă, merse la bar şi comandă ceva - atât de încet, încât 
nimeni altcineva, în afară de barman, nu auzi. 


Zane era cel mai prost crescut şi mai arogant tip din şcoală. 
Se purta de parcă toată lumea era datoare să-i facă pe plac. 
Pentru că tatăl lui era un om bogat şi influent, Zane se credea 
buricul pământului, având dreptul să-şi bată joc de oricine. lar 
primele persoane de pe lista neagră erau Cleo, Rikki şi Emma. 

Doar Miriam putea fi mai încrezută decât Zane - iar asta 
spunea totul despre firea ei. Era răsfăţată şi-i făcea mare 
plăcere să calce pe oricine în picioare. Tiffany nu părea chiar 
atât de răutăcioasă, dar era suficient de naivă încât să creadă 
că Miriam era o tipă cool. 

Emma, Rikki şi Cleo începuseră deja să vorbească despre 
petrecere, în momentul m care Zane se apropie de ele. Le aşeză 
tava cu băuturi pe masă şi le zâmbi mieros. 

— Trei Cola reci, zise el. 

— Ce-i cu astea? întrebă Rikki sec. 

Lui Zane îi îngheţă zâmbetul pe buze. Nicio altă fată nu 
reuşea să-l deruteze ca Rikki Chadwick. Ea era, pur şi simplu, de 
gheaţă. 

Nici Emma nu-l privea cu prea multă bunăvoință. În schimb, 
Cleo îşi luă o Cola şi-i zâmbi recunoscătoare lui Zane. 

— Păi, păreţi destul de însetate, zise el cu ochii mari, 
încercând să fie cât mai simpatic. S-aveţi poftă! 

Le zâmbi din nou fetelor, părând să sugereze că n-are niciun 
motiv anume pentru gestul lui amabil, apoi se întoarse pe 
călcâie şi se întoarse la masa unde Miriam şi Tiffany îl aşteptau 
cu nerăbdare. 

Emma şi Rikki se priviră cu subiînţeles. Ceva nu era în ordine. 
Dar lui Cleo chiar îi era sete. „Poate că încearcă doar să fie 
drăguţ”, se gândi ea şi luă o înghiţitură, înainte ca prietenele ei 
s-o poată opri. Dar, imediat, se strâmbă şi puse paharul 
deoparte. 

— Suc de prune? întrebă Emma rânjind. 

Cleo dădu din cap, iar Rikki îşi pironi ochii în tavan. 

„Asta-i cel mai mare idiot din lume”, îşi zise ea. „Banu! E cel 
mai mare idiot din Univers!” 

Se întoarse către Zane, ca să-i arunce o privire otrăvită. El 
râdea, fără pic de jenă, cu Miriam şi Tiffany ţinându-i isonul, 
ceea ce-o călcă pe nervi pe Rikki. 

— Bravo, Zane! zise ea sarcastic. Foarte inteligent! 

Zane îi zâmbi satisfăcut. Era mulţumit c-o înfuriase. 


Chiar în acel moment se auzi un telefon 

— era al Alyssei, care-şi citi mesajul. 

— Emma dă petrecerea în pijama! izbucni ea fericită. 

Apoi se auzi un alt telefon. Miriam se-ntoarse. Voia să ştie 
despre ce era vorba. 

— Hei, ce cool! strigă o altă fată, aflată la o masă din cafenea, 
cu mulţi amici. Te-a Invitat şi pe tine? îşi întrebă ea prietena. 

Se auzi un alt telefon, de la o altă masă, apoi încă unul şi încă 
unul. Fetele se strigau una pe alta şi făceau semne în direcţia 
Emmei. Toate promiteau să meargă. Se dusese liniştea din 
cafeneaua Juice-Net! 

Emma învârtea pe deget lănţişorul. Se uită, zâmbind, la Cleo 
şi la Rikki. Începuseră emotiile... 

„Ce sentiment minunat!” se gândi Emma, văzând feţele 
vesele şi binevoitoare din jur. „Slavă Domnului că m-a convins 
Cleo! Acum trebuie să mă gândesc ce să pregătesc de 
mâncare... şi de băut... şi ce-o să facem în seara asta, Ajutor! 
Cred că am nevoie de un pic de ajutor!” 

Cleo era, bineînţeles, entuziasmată şi gata să-şi dea 
concursul. Fetele ştiau că mama Emmei avea să pregătească 
toate gustările. 

Şi ce bunătăţi nemaivăzute... să te lingi pe degete! 

Pentru o clipă, Rikki închise ochii, lăsăndu-le pe Emma şi pe 
Cleo să facă planuri. 

Între timp, toate fetele din cafenea primiseră invitaţia, în 
afară de Miriam şi de Tiffany. Miriam părea supărată, iar Tiffany 
îi aştepta reacţia: avea să explodeze. După atâţia ani petrecuţi 
în preajma lui Miriam, îi cunoştea bine temperamentul. 

Zane se uită la telefonul de culoare roz-bombon al lui Miriam. 

— N-ai baterie? întrebă el răutăcios. 

— Oricum nu m-aş fi dus la tâmpenia aia de petrecere! 
răspunse Miriam, nervoasă. 

Zane râse de supărarea ei, dar apoi î veni o idee. Oricum n- 
avea planuri pentru acea seară, aşa că... Ce putea fi mai plăcut 
decât să le enerveze pe Emma, Rikki şi Cleo? Şi iată că se ivise 
ocazia perfectă. 

— Cum aşa? o întrebă el pe Miriam. Hai să mergem - 
împreună! 

— Mi se pare mie sau nu suntem invitaţi? răspunse Miriam. 

— Ei, zău aşa... rânji Zane. Cine are nevoie de invitatie? 


Miriam se uită o clipă în ochii lui şi cugetă. Apoi zâmbi 
obraznic. 

„Nu-i deloc o idee rea”, se gândi ea. „O să-i arăt eu 
înotătoarei ăsteia încrezute ce înseamnă să nu mă invite!” 

Se uitară amândoi la cele trei fete, care erau prea ocupate cu 
planurile pentru a-i mai băga în seamă. Emma încă învârtea pe 
deget lănţişorul. Argintul strălucitor îi atrase atenţia lui Miriam. 
Aceasta se ridică puţin în scaun, ca să-l vadă mai bine. 

„Oare de unde-o fi având Emma lănţişorul ăsta?” îi trecu prin 
minte. „Pare loarte vechi... Aşa ceva nu poţi să cumperi de la 
colţul străzii.” Miji ochii, furioasă. Dacă exista ceva care o scotea 
intr-adevăr din minţi pe Miriam, era tocmai o asemenea situaţie: 
ca cineva să aibă un lucru de care ea, Miriam, nu putea face 
rost. Se hotărî pe loc: era de acord cu propunerea lui Zane. 
Aveau să spargă petrecerea. Dar, până atunci, Miriam avea 
nevoie neapărat de haine noi. iar Zane trebuia să plătească. ŞI 
bineînţeles că el acceptă. Doar nu ducea lipsă de bani... 

Zane le mai aruncă o privire celor trei fete. Emma şi 
Cleodiscutau, entuziasmate, despre petrecere. Rikki se sprijinise 
comod de spătarul scaunului şi, din când în când, mai făcea 
câte-un comentariu. 

Cele trei prietene păreau să se simtă minunat. Zane simţi un 
fior de invidie. Ime- diat, încercă să-şi alunge un asemenea 
gând. 

„Trebuie neapărat să le dau o lecţie fetelor ăstora. O să vadă 
ele diseară!” 


Capitolul 8 


Mai târziu, în acea seară, casa părinţilor 

Emmei era plină de lumini şi de agitaţie. Cleo o ajuta pe 
Emma cu pregătirile pentru petrecere. Aranjau gustările şi 
paharele cu băuturi. Se gândise în fel tjl chip cum să evite 
pericolul de a se uda. Dar, la un moment dat, i se aprinse 
beculeţul. Inchise capacul dozatorului pentru băuturi, fericită că 
găsise soluţia. „Aici, înăuntru, sunt mai mult de cinci găleți de 
Suc - Şi nu se vede nici o picăturăl Fiecare trebuie să-şi ţină 
paharul lub robinet. Perfect!” 


Lângă ea mai erau încă patru asemenea dozatoare, care 
răceau băuturile. „Aşa nu se poate întâmpla nimic”, îşi zise Cleo 
şi scoase gustările sănătoase din dulap. 

Emma se străduia să aranjeze sufra geria, astfel încât să fie 
potrivită pentru o petrecere în pijama. Umpluse camera de ` 
perne şi pernute. Tot felul de veiozo luminau plăcut încăperea. li 
zâmbi recu noscătoare lui Cleo, când aceasta mal aşeză câteva 
perne pe jos. 

„Sunt atât de bucuroasă că e alături de mine! Am avut atât de 
puţin timp sâ pregătim petrecerea asta.,. Fără ea, n-aş fi reuşit!” 

— Emma? întrebă Cleo precaută. Eşti sigură că vrei să le oferi 
invitatelor suc do roşii şi de coacăze? 

— Ce vrei să spui? se miră Emma. „De fiecare dată am avut 
suc de roşii şi de coacăze la petrecere. Îmi plac sorii mentele 
astea. Ce-o fi vrând să spună?” 

Trase un fotoliu-pernă în mijlocul ca merei, după care se 
întoarse către Cleo. 

— Păi, mă gândeam că, dacă tot nu mai eşti în echipa de înot, 
poate încercă 

ceva nou. Ar fi o bună ocazie, zise Cleo, 

plină de speranţă. 

— De exemplu? întrebă Emma, uluită, Cleo gesticulă în aer, 
căutăndu-şi cuvintele potrivite, dar sfârşi prin a ridica din umeri. 
Mai bine îi spunea verde-n faţă, 

— Zahăr, rosti ea. 

— O, da, cum să nu! izbucni Emma, căreia nu-i venea să 
creadă. Am putea să 

bem chiar şi-o găleată de lapte integral! Al înnebunit? 

Cleo renunţă. O cunoştea prea bine pe Emma. Şi acum chiar 
n-avea nici un chef să discute despre mâncare sănătoasă, 
Emma visase întotdeauna să participe la Jocurile Olimpice, cu 
nchipa de înot, şi de aceea era foarte severă cu ea însăşi. Nu 
mânca deloc grăsimi şi avea mare grijă de corpul ei. So pare că 
la vechile obiceiuri nu se poate renunţa uşor!” se gândi Cleo. „E 
petrecerea ei, aşa că ea hotărăşte.” 

Emma luă băuturile pregătite de Cleo. Erau în pahare de 
milkshake, cu capac şi pai. Astfel, nimeni nu putea să verse vreo 
picătură. În plus, toate erau colorate şi haioase. 

— Crezi c-o să le placă musafirilor? întrebă Emma, nesigură. 

— Bineînţeles, răspunse Cleo bucuroasă, apoi luă un pahar şi-l 


privi mândră. O să le placă la nebunie! Şi ia partea cea mai 
bună: nu curge nimic pe lângă! 

— Da' de astea ce zici? continuă Emma, arătând spre munţii 
de prosoape care se înălţau peste tot. 

— Poţi să le spui că mama ta de-abia le-a spălat! propuse 
Cleo şi dădu nepă- sătoare din umeri. In acel moment intră Lisa, 
mama Emmei. | se lumină faţa când văzu ce făcuseră fetele, 
într-un timp atc de scurt. 

— Camera arată minunat, zise ea, uitându-se în jur. Peste tot 
erau aranjate perne şi prosoape. 

— Nu vă faceţi griji! Dispar imediat, Să ştiţi doar că aveţi 
sushi la aperitiv, burger cu soia şi cu tofu şi... Se uită la 
prosoape. Ah, ar trebui să luăm prosoapele astea de-aici! 

— Mulţumesc, momi! zise Emma. Şi, chiar în clipa aceea, se 
auzi soneria. Veniseră primii musafiri. Cleo şi Emma erau 
emotionate. 

— E momentul să plec, zise Lisa, zâmbind. Distracţie plăcută! 

Mama Emmei dispăru, iar fata se îndreptă spre uşă. 

— Bună! le salută ea pe fetele care tocmai sosiseră. Poftiti 
înăuntru! Sunteti foarte punctuale. 

Fetele intrară direct în sufragerie. Toate erau încărcate cu 
reviste, saci de dormit, (arduri şi DVD-uri. 

— Salut, Emma! zise Cartlin. Ce faci, Cleo? 

— Bună, Emma! E totul gata? întrebă o altă prietenă. 

Cleo mai aduse nişte fotolii-pernă, când intrară musafirii. 
Toate fetele se făcură comode. 

„Îmi plac la nebunie petrecerile în pijama!” se gândi ea. „O să 
ne distrăm pe cinste în noaptea asta!” 

În scurt timp, petrecerea era în toi. Caitlin era DJ şi punea 
muzică relaxantă. 

Unele fete îşi luaseră reviste, iar Emma mai aduse câteva 
platouri cu gustări. Cleo se ocupa de aranjatul sacilor de dormit. 
Peste tot se-auzeau şoapte şi râsete cristaline. 

Emma luă un platou cu salată şi se duse să le ofere 
prietenelor ei Alyssa şi Fiona. Cele două zâmbiră: erau din 
echipa de înot şi trecuse ceva timp de când nu se mai 
întâlniseră. 

— Mama ta încă mai face salată de crudităti? întrebă Fiona. 
Întotdeauna mi-a plăcut foarte mult! 

Emma zâmbi. Fetele astea gândeau la fel ca ea. 


— Poate că nu mai sunt în echipă, dar continui să mă hrănesc 
sănătos, zise ea. Simţi un junghi în piept. Nu, nu era o durere 
fizică - o durea sufletul. Îi părea tare rău că nu mai e în echipa 
de înot. Îi lipsea dis ciplina antrenamentelor şi anturajul care 
iubea sportul la fel de mult ca ea. Dar cel mai tare îi lipsea 
sentimentul de a lupta pentru un scop. 

„Trebuie să uit totul!” se mustră ea. „Nu se pune problema să 
nu mai înot.” Alungă rapid din minte gândurile triste şi le urmări 
cu plăcere pe prietenele ei Fiona şi Alyssa, care discutau. 

— Mâine-dimineaţă, la cinci, trebuie să liu la antrenament. La 
fel şi Jay, şi Kelly. 

— Nu-ţi face griji, zise Emma. Am pregătit sus o cameră 
pentru cele care vor să meargă mai devreme la culcare. 

— Drăguţă, ca întotdeauna! se bucură Alyssa. Să ştii că ne e 
dor de tine la înot! 

— Vă mulţumesc! Mă bucur s-aud asta! zise Emma. Şi eu mai 
înot, câteodată... 

Allysa şi Fiona se uitau cu drag la ea. Amândouă se gândeau 
că Emma nu prea se mai apropia de apă. 

Emma se sili să zâmbească. „Dac-ar şti ele!” îşi spuse, 
gândindu-se la nenumăratele peripeții din ocean, alături de Rikki 
şi Cleo. Se jucaseră de-a v-aţi ascunselea cu delfinii în reciful de 
corali, Înotaseră mai rapid decât nişte rachete şi descoperiseră 
paradisuri subacvatice pe care nici un scufundător nu le visase. 
„N-am nici un motiv să mă plâng!” se gândi Emma. 

— E de-a dreptul minunat! zise Fiona, luând un pahar cu suc. 

Cleo se bucură şi-i zâmbi Emmei. „O să fie bine”, se gândi ea 
fericită. 


Capitolul 9 


După ce fiecare îşi găsise locul, Cleo propuse să se fardeze 
una pe cealaltă. Se auziră chiote entuziaste. Fiecare îşi luă liusa 
de machiaj şi se aşeză pe câte un fotoliu-pernă. Distracţia 
începu. Vesele şi energice, fetele îşi împărtăşeau trucuri şi 
lostau culori noi. 

Când fiecare avea deja un nou look, pe care îl comenta cu 
prietenele, se auzi o bătaie puternică în uşă. 

Cleo tocmai terminase de aplicat luciu pe buzele Alyssei, iar 


Emma se duse lu uşă. 

Era Rikki, cu un zâmbet larg pe faţă. 

Bucuroasă, Emma o invită înăuntru. 

Rikki se îndreptă spre sufragerie. Dar se opri brusc, văzând 
feţele fardate ale fetelor, Zâmbetul îi dispăru de pe faţă. Privea 
cu mirare toată scena. 

— E o nebunie! zise una dintre fete, arătând spre violetul de 
pe pleoapele unei prietene. 

— O! Da, arată supertare! strigă o alta, admirându-şi chipul în 
oglindă. 

— i-am zis eu că nu-i de tine, îi şopti Emma lui Rikki, 
neputându-şi ascunde un zâmbet. 

Reacţia lui Rikki era de-a dreptul simpatică. 

— Mă întreb cum se pot distra aşa... răspunse Rikki şocată. 

Emma învârtea lănţişorul pe deget, încer când să privească 
totul prin ochii lui Rikki. 

„Poate că nu e cea mai cool petrecere din lume”, se gândi ea, 
„dar îmi plac toţi oamenii ăştia, care se distrează în felul lor. De- 
asta e aşa de frumos!” 

Deodată, se auzi din nou soneria .Emma lăsase uşa deschisă, 
pentru a o conduce pe Rikki. Acum, drumul era deschis celor doi 
băgăcioşi, care nu fuseseră invitaţi şi nici nu erau bine-veniţi la 
petrecere. Fără să întrebe, Miriam pătrunse în casă. Zane o 
urma îndeaproape. Ea purta o rochie de culoare fucsia, nesimţit 
de scumpă. Işi legase părul strâns la spate, ceea ce-o lăcea să 
arate şi mai rece, şi mai acră decât de obicei. Miriam nu era 
urâtă, dar strica totul prin felul ei de a fi, prin privirea îngâmfată, 
prin replicile veninoase. 

Zane căra două coşuri pline de mâncare delicioasă. Miriam îşi 
încrucişă braţele şi se uită, plină de reproş, la Emma. 

— Nu ştiu la ce număr mi-oi fi trimis tu Invitaţia, zise ea 
batjocoritor, dar n-am primit-o! 

— Mă bucur c-ai reuşit să vii, răspunse Rikki, aruncându-i lui 
Miriam o privire otrăvitoare. „Aroganţii şi îngâmfaţii ăştia doi nu 
se lasă niciodată până nu sunt în i entrul atenţiei”, se gândi ea. 
Miriam îşi dădu ochii peste cap şi trecu pe lângă t ele două fete, 
intrând în sufragerie. Tocmai în acest moment, cobora scările 
mama Emmei. 

— Zane! Ce cauţi aici? întrebă ea, uimită. 

Emma îi aruncă lui Rikki o privire tăioasă, de avertizare. Ştia 


că prietenei sale Ti stăteau deja pe limbă nişte vorbo 
usturătoare. „N-am chef ca lucrurile sa devină şi mai neplăcute 
decât sunt”, îşi zise ea. 

— Mă bucur c-aţi reuşit să veniţi, totuşil zise ea cu voce tare 
şi zâmbi, 

— Haideţi, poftiţi! îi îndemnă atunci Lisa, orientăndu-i spre 
bucătărie. Ce surpriza plăcută! 

Miriam traversase deja sufrageria şi rânjiso superior către 
ceilalţi musafiri. Acum veniso şi ea în bucătărie. Părea tare 
plictisită. 

— la te uită! Şi Miriam... continuă Lisa şi o îmbrăţişă pe fată. 
Nu te-am mai văzul de un secol! 

Miriam afişă un zâmbet prietenos şi o îmbrăţişă pe Lisa de 
parc-ar fi fost prietene i ei cea mai bună. 

— Da, a trecut ceva vreme, zise ea. 

Din holul de la intrare, Rikki şi Emma 

urmăreau furioase scena. 

— Urăsc musafirii nepoftiţi! şuieră Rikki printre dinţi. Să-i 
zburătăcesc? 

Pe Emma o tenta ideea, dar apoi clătină uşor din cap. 

— Lasă-i, răspunse ea. N-am chef de scene în fata mamei. 

Îi zâmbi lui Rikki şi se îndrepta spre bucătărie. Rikki o urmă, 
încruntată. 

„Nu pricep, se gândi ea. În locul ei, | aş da afară imediat. Dar 
nu-i petrecerea mea...” 

Cele două fete de-abia intraseră în | >i jcătărie, când Lisa 
întrebă: 

— Şi tu, Zane, ce mai faci? 

Zane se întoarse către Emma. Figura şi vocea lui păreau 
prietenoase, dar ochii îi Miau batjocoritori. 

Mama ta a fost drăguță şi ne-a invitat j mâncăm cu voi, 
explică el, cu o voce umilă. 

„E bun să joace teatru în faţa părinţilor”, se gândi Rikki. „Mare 
parşiv!” 

Emma se încruntă, iar Rikki stătea în spatele ei ca un leopard 
la pândă. Urmă o pauză lungă şi neplăcută. 

Se uitau cu toţii unii la alţii. 

— Sper că e suficientă mâncare! zise Emma, în cele din urmă. 

— Păi, cred că şi Zane s-a gândit la asta, răspunse Lisa, 
zâmbind. Părea să nu fi sesizat atmosfera încărcată. 


— A adus şi el câte ceva... 

Zane ridică unul dintre coşurile cu care venise. Era plin de 
minipateuri. 

— V-am adus pateuri, explică el, fără să mai fie nevoie. 
Umplute cu legume. 

— O! Ce drăguţ din partea ta! remarcă Lisa. 

„Cu asta, chiar a câştigat-o!” se gândi Emma. 

— Mami? zise ea, ridicând din sprâncene şi zâmbind cât de 
dulce putea. Vrei să vii un pic, te rog? 

Emma o luă de mână pe Lisa şi o scoase în hol. 

— Mami, ăştia doi nu erau invitaţi! îi explică ea, în timp ce-l 
privea pe Zane cum o servea pe Miriam cu sushi. 

La un moment dat, el aruncă o privire în sufragerie, către 
fetele invitate, dar 


Miriam îi întoarse capul spre ea. 

— Dar dac-au venit... răspunse Lisa, fără să înţeleagă despre 
ce era vorba. 

— Şi tu i-ai rugat să rămână! se plânse Emma. 

— Emma! Poate că tu şi Zane nu vă mai înţelegeţi ca în urmă 
cu ceva ani, dar el e un vechi prieten de familie. Ar trebui să te 
străduieşti mai mult! 

Când Lisa îşi întoarse privirea spre el, Zane dădea un 
adevărat spectacol pentru a-i lăuda sushi-ul. Băiatul îşi flutură 
mâna către ele şi zâmbi. 

— E un băiat drăguţ, adăugă Lisa, când | mma îşi dădu ochii 
peste cap. Ei, hai! Acum trebuie să plec. Distracţie plăcută! 

Mama Emmei dispăru pe scări, lâsându-şi fiica dezamăgită. 

„Nu mai am ce să fac!” se gândi ea. 

Între timp, Cleo şi celelalte fete se lâcuseră comode. Stăteau 
pe perne şi se înveliseră cu pături. 

Haideţi să ne punem pijamalele! propuse Alyssa. 

— Da! strigară şi celelalte fete. 

Ca la un semn, ele săriră de pe perne şi se schimbară, apoi se 
băgară în sacii de dormit. Zane se uita la musafirele care 
chicoteau şi fugeau să se schimbe. Ce noroc pe capul lui! Nici 
nu-i venea să creadă. Era, într-adevăr, singurul băiat la o 
petrecere de fete. Din nou, Miriam îl obligă să se uite la ea, îl 
mustră cu asprime. 

Rikki era încă în bucătărie. Se sprijinise de un dulăpior şi se 


uita la fete. Toate chicoteau, îmbrăcate în pijamale. Rikki dădu 
uşor din cap. „Am aterizat într-un univers paralel!” îşi zise ea, 
nevenindu | a-şi crede ochilor. 


Capitolul 10 


Situaţia seînrăutăţi. Pe măsură cetrecea timpul, Zane se 
transforma în vedeta pe- liecerii. Când voia, putea să fie foarte 
şarmant, iar în clipa asta era un adevărat gentleman. Impărţea 
complimente în stângă şi-n dreapta. Făcea glume şi dădea 
atenţie fiecărei fete în parte. 

În scurt timp, fu înconjurat de o trupă veselă, care flirta cu el. 
Majoritatea fetelor de la înot nu-l ştiau pe Zane, nu făcuseră 
cunoştinţă cu latura sa respingătoare. 

— Şi acum, ce facem? le întrebă el, cu o voce afectuoasă. M- 
am plictisit! 

Miriam stătea lângă el, cu braţele încrucişate. Nu părea să-i 
placă prea mult petrecerea. Dimpotrivă, era furioasă, dar Zane 
nici n-o băga în seamă. 

Puținele fete care-l cunoşteau pe Zane se retrăseseră pe 
perne, răsfoiau reviste şi şuşoteau între ele. Emma, Rikki şi Cleo 
stăteau în jurul mesei. Încă nu se schimbaseră şi erau foarte 
furioase. 

— Doamne! Ce plictiseală! zise deodată Cleo. Toate se învârt 
numai în jurul lui Zane! 

— Ceva nu e-n ordine... Sunt sigură că are un plan, observă 
Rikki, Avea o presimţire sumbră. 

— Bineînţeles! răspunse Emma. Vrea să- mi strice petrecerea! 

Fetele din jurul lui Zane începuseră din nou să chicotească, iar 
Emma se încruntă, „Mie mi-a cam ajuns!” îşi zise ea. 

— Zane! Pot să vorbesc ceva cu tine? Acum! porunci ea. 

— îmi pare rău, Emma, răspunse el. Fetele nu se pot 
desprinde de mine nici o clipă! 

Încăperea se umplu de râsete. 

— Zane! îl strigă înc-o dată Emma şi so ridică. 

— Hai, serios, Emma! rânji el, savurând i situaţia. Nu vreau să 
le dezamăgesc... 

Emma se îndreptă spre micul grup, dădu fetele la o parte şi-l 
apucă de braţ po Zane. 


— Lasă, că se descurcă ele! hotărî | mma, nervoasă. 

— Mă scuzaţi, doamnelor! spuse Zane, tn momentul în care 
se simţi tras la o parte. Sunt solicitat la o întâlnire între patru 
ochi. Ceva personal - înţelegeţi, nu? 

Toate suspinară, apoi chicotiră din nou. 

Emma era furioasă şi-l scoase pe Zane din cameră. Rikki îi 
urmări cu privirea, apoi se uită către fete, care de-abia aşteptau 
întoarcerea lui Zane. 

„Au înnebunit!” gândi ea. „Li s-a urcat mirosul de farduri la 
cap! Asta e singura explicaţie.” Deodată, privirile îi fură atrase 
de ceva din bucătărie. Era coşul cu pateuri adudus de Zane. O 
mulţime de gânduri îi năvăliră în minte. Nu uitase de povestea 
cu sucul de prune. „Are el ceva de gând!” îşi zise Rikki. „Şi cred 
că ştiu şi ce.” 

Ajunsă în camera ei, Emma îşi încrucişă braţele pe piept şi-i 
privi în ochi pe Zane. Nu-i plăcea ca el să-i vadă lucrurile 
personale, dar nu aveau unde să vorbească. Se lăsă o tăcere 
apăsătoare. Emma spera ca Zane să-şi ceară iertare, dar el se 
învârtea ca un cocoş prin cameră, uitându-se la fotografii şi la 
diplomele ei de înotătoare. Rafturile erau pline de cupe şi 
medalii de bronz, argint şi aur, plus o mulţime de diplome 
înrămate. Pe pereţi erau poze de la concursuri: ale Emmei şi ale 
altor campioni. Ea nu mai putea să participe, însă avea atâtea 
amintiri! ` 

Deodată, pe faţa lui Zane apăru un rânjet. Intinse mâna şi luă 
o fotografie. 

— la te uită! Ce-avem noi aici? O fotografie din clasele 
primare! exclamă el. 

Zane se uită cu atenţie la poză. Pe vremea aceea, el şi Emma 
erau prieteni buni. Două codițe blonde îi încadrau feţişoara. 
Emma se încruntă. „Nu-i momentul să devenim sentimentali”, 
se inflamă ea. 

— Indiferent ce-ai de gând. Zane, uită! îl avertiză ea. 

— Hei, pur şi simplu am venit aici, cu Miriam, răspunse el. 

— Chiar aşa? i-o întoarse Emma. Şi-atunci, ce părere are 
„prietena” ta că flirtezi cu celelalte fete? 

— Prietena mea? izbucni Zane uluit. Dar nu-i adevărat! Miriam 
e doar o fată căreia-i permit s-alerge după mine, atunci când am 
eu chef. 

Pentru o clipă, uitase de şarmul pe care-l etalase toată seara. 


— Eşti un egoist, constată Emma. 

Se mira şi ea de ceea ce simţea. Îi părea rău pentru... Miriam! 

— Eu? se burzului Zane. Doar i-am plătit hainele pentru seara 
asta! E un târg cinstit! 

Se amuză de supărarea Emmei şi puse fotografia la locul ei. 

În acel moment, apăru Rikki, cu coşul lul Zane. 

— Vrea cineva pateuri? întrebă ea nevinovată. 

Se îndreptă spre Zane şi-l îndemnă să mănânce un pateu. 

— Nu, mulţumesc, zise el repede. Prea repede. Sunt micul 
meu cadou. Pentru Emma şi musafirele ei. 

Emma înţelese: Rikki credea că Zano făcuse ceva cu 
pateurile, la fel ca ceva mai devreme, cu băuturile de la 
cafenea, când Cleo băuse suc de prune. 

„Nu mai scapă el înc-o dată”, îşi promise ea. 

— Dar şi tu eşti musafirul meu, îl rugă ea, zâmbind mieros. 
Hai, te rog, ia unul! 

Zane avu o oarece reţinere, dar luă, în cele din urmă, un 
pateu. Însă Rikki nu I permise să ia oricare bucată. 

„Ar putea şti care sunt bune”, îşi zis ea. 

— Ce zici de ăsta? îl întrebă şi-i arătă o bucată anume. 

Emma rânji, în momentul în care faţa lui Zane se schimonosi. 
El se uită nervo; la Rikki, dar luă pateul, îl îndesă în gură şi 
înghiţi. 

— Mmm delicios... zise el, savurând uimirea de pe figurile 
fetelor. Poate-ar trebui să le mănânc singur pe toate. 

Se uită la Rikki şi Emma, care clocoteau de nervi. 

— Ce-i? Ce-am făcut? întrebă el, prefăcându-se jignit. Doar nu 
v-aţi Imaginat c-aş fi atât de nebun, încât să bag prune sau 
chestii de-astea în pateuri! 

Emma şi Rikki schimbară priviri furioase, Zaine rânji răutăcios 
- trucul îi reuşise. 

— OK, zise Emma, care chiar se săturase. Hai, Zane, afară! 

ÎI împinse afară din camera ei. Rikki îi urmă pe cei doi, cu o 
privire de gheaţă. 

— O să vă pară rău! le promise Zane. Sunt sufletul petrecerii! 

Aproape că se prăvăli pe scări, în momentul în care Emma îi 
mai dădu un brânci. Invitatele îi zăriră trecând pe lângă 
bucătărie. 

— Hei, Emma! o strigă Alyssa. Arată-ne noul tău lănţişor! 

Ceva mai devreme, prietena ei lemarcase bijuteria, iar acum 


voia s-o vadă de aproape. Toate vorbeau numai despre asta. 

— Vin imediat! răspunse Emma, dupd care o rugă pe Rikki să 
scape de Zane. 

— Fă-mi plăcerea şi asigură-te că nu so mai întoarce! adăugă 
ea. 
Rikki dădu din cap şi se întoarse către Zane. Fără un cuvânt, îl 
îmbrânci afară din casă şi încuie uşa în urma lui. „Bine c-am 
scăpat de el!” 


Capitolul 11 


Emma se întoarse în bucătărie. Le zâmbi prietenelor, îşi 
scoase puloverul şi-l puse pe dulăpior. Se încălzise certându-se 
cu Zane. Alyssa şi alte câteva fete de-abia aşteptau să vadă 
noua bijuterie a Emmei. Aşa că ea îşi scoase lănţişorul de la gât 
şi il dădu Fionei. 

În mâna fetei, medalionul argintiu strălucea puternic. Miriam, 
care era în preajmă, îl privea cu nesat. 

— Este minunat! exclamă Alyssa. 

— Chiar aşa, minunat, adăugă şi Fiona, ridicând admirativ 
lânţişorul. 

Emma zâmbi. „Dac-ar şti ele unde l-am găsit!” se gândi ea şi- 
şi imagină feţele lor uluite, în momentul în care ar fi văzut-o în 
postura de sirenă. „Ar fi complet şocatei” 

Uneori, îşi dorea atât de mult să 1 explice tuturor ce lucruri 
minunate li s întâmplaseră ei, lui Cleo şi lui Rikki! Dar aşa ceva 
nu era posibil. Dacă adevărul ar li ieşit la iveală, n-ar mai fi avut 
nici o clipe de linişte - ştia asta. 

— Haide, nu-ți pui şi tu pijamaua? o întrebă Alyssa. 

— Ba da, răspunse Emma. Mă duc să mai aduc nişte pernute. 

Fugi pe scări, iar Fiona puse lănţişorul pe puloverul Emmei, 
uitat pe dulăpior. Câteva fete îl mai priviră admirativ, dar un 
strigăt le trezi la realitate: 

— Bătaie cu peeerne! 

Toate seînarmară cu perne şi prosoape, care începură să 
zboare prin sufragerie. Toate râdeau. Doar Miriam stătea 
liniştită, lângă lănţişorul care strălucea pe pulover. 

Între timp, Rikki patrula în jurul casei. Voia să fie sigură că 
Zane n-avea să se întoarcă. „Nu pot să cred că cineva poate fi 


atât de nesimtit!” se gândi ea. „şi scârboasa de Miriam... N-am 
mai auzit pân-acum să-i fi trecut cuiva prin cap să spargă o 
petrecere în pijama.” Deodată, zări o umbră. Privi cu atenţie 
într-acolo. „După câte am pătimit ca s-o convingem pe Emma, 
n-o să-i permit lui Zane să strice totul. Chiar dacă aici e un 
univers paralel!” 

Emma năvăli în camera ei şi-şi luă perna de pe pat. Când se 
întoarse ca să coboare, privirea îi fu atrasă de diplome, cupe şi 
medalii. Le atinse uşor, iar amintirile o năpădiră. 

„Ce ciudat!” îşi zise ea. „Cu atât de puţin timp în urmă, înotul 
reprezenta totul pentru mnine. lar acum mi-e tare dor... Şi 
totuşi, viaţa mea a devenit mult mai palpitantă.” Zămbi, dusă 
pe gânduri, şi-şi plimbă degetele peste medalii. Era sirenă de 
câteva săptămâni şi deja viaţa ei se schimbase. Trecuse vremea 
când visa la victorii în concursurile de înot. Se uită la pozele cu 
campioni şi totul i se învălmăşi în minte. 

„Acum înot mai repede, mai adânc şi mai mult decât oricare 
dintre ei”, îşi zisa ea. „Probabil că Rikki, Cleo şi cu mine suntem 
cele mai rapide înotătoare din lume, dar nimeni nu poate şti 
asta.” 

Jos, în bucătărie, Miriam se tot învârtea în jurul lănţişorului. Cu 
coada ochiului, privea la bătaia cu perne din sufrageria, Chiar în 
momentul în care întinse mâna spre lănţişor, Alyssa se îndreptă 
spro bucătărie, râzând şi gesticulând. Miriam îşi retrase imediat 
mâna, plecând din calea fetelor. 

Cleo nu participa la bătaia cu perne, Nu-i plăcea jocul ăsta - 
toată agitaţie o enerva. Aşa că-şi luă o revistă şi sa trânti pe un 
fotoliu. Un prosop o nimeri, Oftă. „Sper să se-ntoarcă mai 
repede Emma. Aş prefera să mă uit la un film, decât să-mi cadă- 
n cap perne şi prosoape!” 

Alyssa fugi la dozatorul de suc, ca să-şi umple din nou 
paharul. Din păcate, nu mai curgeau decât câteva picături, 

Aşa că deschise dozatorul. Cleo văzu negru înaintea ochilor! 
Lăsă revista şi fugi spre Alyssa. 

— E vreo problemă? întrebă ea. 

— Păi, chestia asta s-a golit, îi explică fata. 

Mă ocup eu de asta, răspunse Cleo, încercând să ia dozatorul 
la sub braţ, dar Alyssa încă se mai agăța de el. 

— E-n ordine, zise ea. Pot să fac şi eu asta. 

— Nu, nu, nu! insistă Cleo şi trase din nou de dozator. Doar 


eşti musafiră! 

— Dar nu e nicio problemă! insistă şi 

Alyssa. 

Amândouă trăgeau de dozator ca de-o cârpă. „De ce nu mă 
lasă-n pace?” inărâi Cleo în gând. Dozatorul se plimba încolo și- 
ncoace, iar restul de suc se lovea ameninţător de pereţii interiori 
ai vasului, deodată, Alyssa apucă din greşeală capacul 
dozatorului, iar lichidul zbură in toate direcţiile. Disperată, Cleo 
privi picăturile de pe mâna ei. 

— Îmi pare rău... se smiorcăi Alyssa, 

Cleo nici n-o mai auzea. Îngheţase de spaimă. Doar ochii i se 
roteau prin încăpere. Căuta cu disperare un prosop uscat, dar 
fetele alergau cu prosoapele prin casă. Şi nu avea niciunul prin 
preajmă! Cleo încercă să tragă un prosop din mâna unei fete, 
dar aceea crezu că vrea să se joace şi i-l smulse din mână. 
Alyssa ştersese cu prosopul din bucătărie pe jos. Aşa că şi 
acesta era ud şi complet nefolositor. Cleo privea totul ca printr-o 
lupă a timpului. Mai avea doar câteva secunde, înainte de a se 
transforma în sirenă, şi nu vedea nicio soluţie ca să treacă de 
fete şi să se ascundă. „N-am cu ce să mă şterg şi nici nu pot să 
ies de-aici!” îşi zise ea, intrând în panică. „Unde umblă Rikki şi 
Emma? Sunt prinsă-n capcană!” 

Alyssa se uita fix la Cleo. „Sunt doar câteva picături de suc!” 
se miră ea. „Cleo arată de parc-ar fi înnebunit... Ce-o fi cu ea?” 

Alyssa deschise gura, încercând sa spună ceva, dar, chiar în 
acel moment, Cleo găsise o cale de scăpare, Se strecură printre 
fete, deschise o uşă şi sări înăuntru. Era în debara! 

În spatele uşii închise, Cleo se înghesuia între aspirator şi 
perechile de încălţăminte. Inima îi bătea să-i sară din piept. Dar 
tot auzi strigătele vesele de-afară. Evident că fetele erau uimite 
că ea se ascunsese-n debara. Chiar atunci, Cleo simţi lângă ea 
ceva moale: era un sac de dormit! Răsuflă uşurată. 

În sufragerie, bătaia cu perne încetase brusc. Toate se uitau 
mirate la uşa debaralei. Oare, ce făcea Cleo? 

— De ce s-a băgat acolo? întrebă una dintre fete, 

— Cleo, te simţi bine? întrebă Fiona, încercând să privească 
înăuntru. 

— Pleacă de-aici! urlă Cleo, observând că Fiona se apropia. 

Toate fetele se adunaseră în jurul debaralei şi se amuzau. 

— Hei, Cleo! strigă Alyssa. Petrecerea e aici! 


— Doar o secundă! strigă Cleo dinăuntru. Vin imediat! 

Fiona se întoarse către celelalte fete. Se priviră întrebător. Era 
ceva ciudat aici. 

— Cleo? zise Fiona, trăgând de uşă. 

Ceva părea s-o ţină închisă din interior, Aşa că Fiona trase 
mai tare ş' reuşi s-o deschidă. Cleo stătea înăuntru, clătinându- 
se ameţită. Intrase în sacul de dormit. | se mai zărea doar faţa. 
Zâmbi chinuit, încercând să pară cât mai firească. Dar nu putea 
sta dreaptă, cu coada de peşte. Căzu cu faţa pe o pernă. 

Fetele izbucniră în râs. Totul părea atăt de amuzant! Cleo se 
uită spre ele şi rânji cu gura până la urechi, ca şi cum totul ar fi 
fost o farsă. Încerca să-şi dea seama cum reuşise să se bage în 
sacul de dormit. 

— E momentul să ne facem comode şi să scoatem DVD-urile, 
nu-i aşa, fetelor? zise ea, în cele din urmă. 

Braţele îi erau lipite de corp şi nu putea decât să se întoarcă 
de pe-o parte pe alta. În schimb, coada de peşte era bine 
ascunsă, 

— Da! strigară toate şi-şi luară şi ele sacii de dormit şi 
pernele. 

Deodată, Alyssei îi veni o idee, văzând-o pe Cleo cum stătea 
învelită în sacul de dormit, Prietena ei arăta ca o omidă în 
cocon. 

— Propun un joc! anunţă ea. 


Capitolul 12 


Ideea era foarte simplă: montagne- 
russeînsaciidedormit.Unadintrefete,mai voluntară, se băga în 
sacul de dormit, iar celelalte o luau, o aruncau, o răsuceau şi o 
învârteau, până când zbiera ca într-un montagne-russe. Părea o 
distracţie pe cinste, aşa că fetele aprobară zgomotos. 

Cleo privea toată agitația de la distanţă. Era mulţumită de 
reacţia ei rapidă. „O să rămân aici până mă usuc”, se gândi ea, 
„în sacul de dormit e cald, aşa că n-o să dureze mult. Ce noroc 
că m-am gândit să intru-n debara şi c-am găsit sacul de dormit!” 
Zâmbi, iar bătăile inimii i se potoliră, încet-încet. „Am scăpat ca 
prin urechile acului!” 

Din păcate, Miriam observă zâmbetul lui Cleo şi se gândi că 


era un moment oportun s-o necăjească. 

— Păi, de fapt, a fost ideea lui Cleo, ziso ea ca din senin. Aşa 
că ea ar trebui să intre prima-n joc! 

— Da, Cleo! strigă o altă fată. E rândul tău! 

Cleo înghiţi în sec şi închise ochii, speriată. „O singură 
atingere - şi-şi vor da seama că înăuntru nu sunt picioare”, se 
gândi ea. „Ol, Doamne, ce-o căuta Miriam aici? A propus asta 
doar ca să mă-nfurie!” 

Se înveli mai bine în sacul de dormit, Dar celorlalte fete le 
plăcuse ideea, aşa că veniră spre ea. 

— Cle-o! Cle-o! strigau în cor. Cle-ol Cle-o! 

— O să faceţi hernie! striga Cleo disperată. Sunt mult mai 
grea decât par! 

— Cle-o! Cle-o! 

Toate se uitau la ea amuzate şi-i scandau numele - toate, în 
afară de una. 

Nu degeaba atrăsese Miriam atenţia asupra lui Cleo: avea un 
plan, în timp ce toate fetele se strânseseră în jurul lui ; Cleo, ea 
se duse la bucătărie, unde era lănţişorul Emmei, aşezat frumos 
pe pulover, 

— Cle-o! Cle-o! strigau fetele în sufragerie. 

— Ei, haideţi, lăsaţi-mă! Nu vreau! Am rău de înălţime... 

— Cle-o! Cle-o! strigau toate, făcând cerc în jurul ei. 

În bucătărie, Miriam privea admirativ medalionul. „E mult 
prea frumos pentru 

Emma Gilbert! Ar arăta mult mai bine cu noul meu top...” 

— Cle-o! Cle-o! 

Fetele aproape că se lipiseră de Cleo, gata s-o ridice. 
„Unde-o fi Emma?” se întreba Cleo disperată. „Dar Rikki? 
Pentru Dumnezeu, unde sunt prietenele mele când am nevoie 

de ele?” 

Miriam şterpeli lânţişorul. 

— Cle-o! Cle-o! 


„Am o singură şansă!” îşi zise Cleo şi, dintr-odată, văzu 
lucrurile mult mai limpede. „Trebuie să risc şi să-mi folosesc 
îndemânarea!” Cât de repede putu, îşi scoase o mână din sacul 
de dormit. 

Cleo avea puteri magice asupra apei. Putea s-o îndrepte în 
orice direcţie dorea. Dar, din păcate, nu prea exersase. În 


disperare de cauză, îşi roti braţul spre bucătărie, unde erau 
sticlele. Fixă sticlele şi dozatoarele. Se concentră, încercând să 
uite de fetele din jurul ei, şi-şi concentră toată spaima şi forţa în 
vârfurile degetelor. Din bucătărie, se auzi un bolborosit 
ameninţător, şi recipientele explodară cu un zgomot teribil. 
Fiecare sticlă se transformase într-un vulcan. Jeturi multicolore 
ţâşniră de peste tot, udând-o pe Miriam din cap până-n picioare. 

Fetele începură să ţipe şi să alerge care-ncotro. Uitaseră cu 
desăvârşire de Cleo şi de jocul lor. Pe pereţi curgeau şiroaie de 
Suc, iar bucătăria era toată o baltă. 

— Aaahhh! ţipă Miriam, ştergându-şi lichidul acrişor de pe 
faţă. Rimelul ei, mereu aplicat impecabil, îi cursese pe toată 
faţa, de arăta ca un urs panda. Se scutură ca un câine ud, iar 
Cleo se ascunse şi mai adânc în sacul de dormit. „Bine că nu 
ştie că eu am declanşat totul!” îi trecu ei prin minte. 

In timp ce fetele încercau s-o şteargă pe Miriam, Cleo profită 
de ocazie: scoase şi cealaltă mână din sac şi se târî ca un şarpe 
din sufragerie, până în holul de la intrare. Auzea văicărelile 
fetelor şi invectivele lui Miriam. 

Gâfâind, reuşi să se târască pe scări, până în baie, fără s-o 
descopere cineva. Aproape plângând, ieşi din sacul de dormit. 
„Gata! Acum sunt în siguranţă!” încercă ea să se liniştească. 
„Nici măcar Miriam n-o să pătrundă printr-o uşă încuiată!” Apoi 
se întinse după uscătorul de păr şi încercă să scape de coadă. 

Chiar în acel moment, Emma intră în sufragerie cu două 
perne. Rămase însă pironită locului. Parcă era un grajd! Incc 
picura cu suc de pe pereţi, invitatele priveau şocate, neştiind ce 
sau cum s^ spună. Pe de altă parte, le era teamă se apropie de 
dozatoare, ca nu cumvi să explodeze din nou. Emma ştia că 
dodr Cleo putea fi implicată în asta. Afişă un zâmbet larg. 

— Of, iar s-a-ntâmplat! zise ea cu reproş. De fiecare dată 
când se încălzeşte, se întâmplă ceva cu presiunea - şi poc! 
Chestiile astea împroaşcă sucul pe pereţi! 

— Din cauza tâmpeniilor tale, hainele mele sunt distruse! o 
atacă Miriam. 

Emma zâmbi acid, gândindu-se cum avea să-i explice mamei 
ce se întâmplase. Dar atunci observă că prietena ei Cleo nu era 
de găsit. Se-ntoarse şi o căută din priviri. Ceva nu era în ordine, 

Rikki tocmai se întorsese, în momentul în care Emma ţâşni 
speriată pe lângă ea. Abia acum află şi Rikki, din smiorcăielilo 


fetelor şi din blestemele lui Miriam, ce se întâmplase. „Hmm... 
Cred că aici n-a fost chiar o petrecere obişnuită”, îşi zise ea 
amuzată. „Dacă are cineva nevoie de mine, o să mă cheme. Eu 
o să stau de pază, ca nu cumva să mai apară Zane!” 

In timp ce Emma alerga prin casă, Cleo îşi plimba uscătorul de 
păr pe deasupra cozii. „Sunt aproape la fel de rapidă ca Rikki”, îi 
trecu ei prin minte. 

Rikki avea puterea magică de a fierbe apa. În caz de nevoie, 
putea să usuce cozile prietenelor ei printr-o simplă mişcare a 
mâinii. 

Inima lui Cleo încă bătea nebunește, chiar dacă uşa era 
încuiată. Coada ei umplea toată baia, aşa că se simţea cât se 
poate de vulnerabilă. Cineva ciocăni la uşă. Cleo îngheţă de 
spaimă. 

— Cleo, eu sunt! se auzi vocea Emmei. 

Cu precauţie, Cleo deschise uşa de la baie, iar Emma intră, cu 
un morman de prosoape. Se mai uită înc-o dată de-a lungul 
coridorului, ca să se asigure că n-o urmărea nimeni. Cleo părea 
destul de speriată. Pielea şi solzii îi străluceau, iar buclele îi 
cădeau răvăşite pe umeri. Emma îi zâmbi încurajator. „Cum de 
reuşeşte Cleo să intre în bucluc de fiecare dată?” se miră ea. 

Cleo porni din nou uscătorul, în timp ce Emma încerca s-o 
usuce cu prosoapele. Nu vorbeau - dar nici n-ar fi avut vreme. 


Capitolul 13 


În sufragerie, Miriam încă mai încerca să-şi usuce hainele şi să 
îndepărteze petele roşii cu un prosop. Machiajul îi era şi el 
distrus, iar părul ei arăta ca o coadă de mătură. Era extrem de 
furioasă. Niciodată nu avusese parte de o seară atât de 
nesuferită. Mai întâi, băiatul cu care îşi dăduse întâlnire flirtase 
cu celelalte fete, după care fusese dat afară de la petrecere. lar 
acum, arăta ca după război! 

— Asta-i cea mai tâmpită petrecere la care am fost vreodată! 
se plânse ea către celelalte invitate. Mulţumesc pentru aceste 
trei ore, cu care sper să nu mă mai întâlnesc niciodată! 

Nimeni nu-i răspunse. Fetele se aşezaseră din nou pe perne 
sau fotolii. Nu ştiau cum să reacționeze. Pentru prima dată în 
acea seară, Miriam se afla în centrul atenţiei. Fetele o priveau 


tăcute. Unele chicoteau, dar nimeni nu voia să-i întrerupă 
pledoaria. Furioasă, aruncă prosopul pe jos şi strânse lănţişorul 
în pumn. 

O singură persoană văzuse scena. Spre ghinionul lui Miriam, 
acea persoană era tocmai Rikki. 

Miriam se îndreptă spre uşa de la intrare, dar se opri brusc. 
Rikki îi tăia calea. Se postase în faţa ei, cu mâinile sprijinite de 
balustradă. 

„Nu pot s-o sufăr pe fandosita asta!” îi veni în minte lui Rikki. 
Ochii ei albaştri străluceau ca două diamante. „Eşti nesimţită şi 
obraznică! Crezi că toată lumea trebuie să facă ce zici tu. Dar, 
de data asta, n-o să-ţi meargă!” 

— Dă-mi-l! rosti ea, pe un ton imperativ. Vocea îi era calmă, 
dar poruncitoare. 

— La ce te referi, mă rog? întrebă Miriam. 

— Ştii exact la ce mă refer! i-o tăie Rikki, uitându-se fix în 
ochii ei. 

— Dă-te la o parte! se răsti Miriam, încercând s-o împingă pe 
Rikki. 

Rikki o apucă de braţ. Miriam se zbătu şi, în timpul 
confruntării, pentru o clipă, dădu drumul lănţişorului, care 
ajunse pe jos. Rikki îl ridică şi-i ceru din ochi o explicaţie lui 
Miriam. Apoi se învărti în jurul ei, privind-o fix, ca să-i dea de 
înţeles că n-avea să scape aşa uşor, 

Miriam era un mic tiran, dar, spre deosebire de majoritatea 
celor de teapa ei, nu era o laşă, Odată scoasă din minţi, înţepa 
mai ceva ca un scorpion. Era obişnuită să primească tot ce-şi 
dorea — şi se apăra cu toate armele. Şi totuşi, de data asta, ştia 
că n-avea nicio şansă împotriva lui Rikki. 

— Am lucruri mai bune de făcut, zise scurt Miriam. Ciao! 

După care se întoarse către uşă, Rikki nu se clinti. 

— Hoaţo! strigă ea cu vocea ca de gheaţă. 

Miriam se opri o clipă, apoi se întoarse către Rikki, cu braţele 
încrucişate pe piept. O măsură din cap până-n picioare. „Cine te 
crezi?” se gândi Miriam. „De parcă mi-ar fi frică de-o ţărăncuţă 
psihopată ca tine! Eşti un nimeni!” Un zâmbet sarcastic îi brăzdă 
chipul. 

— Potoleşte-te, Rikki! E cuvântul tău împotriva cuvântului 
meu, aşa că n-o să te creadă nimeni! 

Rikki înghiţi în sec. Era curajoasă şi nu se ferea de confruntări, 


dar nu ştia cum să reacționeze la un asemenea atac. La urma 
urmelor, ea era nouă în oraş. Multă lume nici n-o cunoştea. 

— Hei... continuă Miriam, căreia îi pica tare bine tăcerea lui 
Rikki. Poate că lumea o să creadă că tocmai tu l-ai furat! 

Aşteptă efectul cuvintelor ei, sperând la o reacţie. Dar Rikki 
tăcea. „N-o să-ţi dau satisfacţie”, îşi zise ea, muşcându-şi 
buzele. 

— Pe mai târziu, atunci! mârâi Miriam. 

Zâmbi şi deschise uşa, de parcă era la ea acasă. Rikki o 
urmări cu privirea, dar Miriam trânti uşa în urma ei. „Are 
dreptate”, îi trecu prin minte şi-şi lăsă bărbia-n piept. Strânse 
lănţişorul în pumn. „Fetele de-aici nu mă cunosc... De ce m-ar 
crede?” Chipul i se înnegură. 

În baie, Cleo şi Emma se străduiau să usuce coada de peşte. 
În sfârşit, aceasta începuse să devină transparentă şi, o clipă 
mai târziu, Cleo îşi recăpătă picioarele. Părul îi era legat în 
coadă. Pe jos, în baie, erau o mulţime de prosoape şi sacul de 
dormit, Emma îi întinse mâna lui Cleo şi o ridică, „A fost cât pe 
ce”, se gândi ea, Cleo se aşeză pe marginea căzii, iar Emma 
veni lângă ea, Erau bucuroase că se aveau una pe cealaltă. 
Ştiau că era marele lor noroc. 

Cleo îi povesti Emmei cele întâmplate. Chiar şi după dezastrul 
din bucătărie, Emma izbucni în râs, când şi-o imagină pe Cleo în 
sacul de dormit, închisă în debara. „Cel puţin, Cleo a reuşit să-şi 
folosească puterile cu destulă precizie.” 

Pe de altă parte, Cleo se simţea tare vinovată de ceea ce se 
întâmplase. „Nu sunt în stare să fac nimic cum trebuie! Eu sunt 
cea care-a aterizat în piscina lui Miriam, eu m-am prins în plasa 
de pescari... lar de data asta am stricat petrecerea Emmei!” 

Emma îşi privea prietena plină de înţelegere. O cunoştea atât 
de bine, încât parcă i-ar fi auzit gândurile. 

— Nu e vina ta că te-ai udat, îi zise ea cu blândeţe. 

— Nu, răspunse Cleo. Dar e vina mea că te-am convins să dai 
petrecerea asta. 

— Din fericire, Cleo, interveni Emma, cu un zâmbet larg. 
Altfel, aşfistatsingură toată seara, în faţa televizorului. 

— Măcar n-ai fi avut suc pe toţi pereţii! râse Cleo. 

Emma izbucni şi ea în râs, gândindu-se la tot ce se-ntâmplase 
în acea zi. Înţelesese, în cele din urmă, că nu puteau duce o 
viaţă fără riscuri, „Avem un secret teribil”, îi trecu prin minte, 


„dar nu ne putem ascunde de propria viaţă”. Se uită la Cleo, 
care se ghemuise într-un colţ, necăjită. „Cleo s-a descurcat de 
minune”, se gândi ea. „Cred că e cea mai puternică dintre noi. 

— Cleo, ai făcut bine că ţi-ai luat slujba în parcul de distracţii, 
o încurajă ea. Nu ne putem ascunde pentru totdeauna. 

— Ce-ai spus? întrebă Cleo. Nu-i venea să creadă. 

— Am auzit bine? 

Emma dădu din cap, iarfaţa lui Cleo se lumină instantaneu. Se 
îndreptă un pic de spate. 

— Trebuie să mă mai obişnuiesc cu locul de muncă, se 
entuziasmă ea, bătând-o pe Emma pe umăr. 

Amândouă fetele izbucniră în râs. Cleo era uimită. „Mi-era 
atât de teamă de reacţia Emmei şi-a lui Rikki vizavi de noul meu 
job!” se gândi ea. „Dar amândouă sunt minunate. Am cele mai 
bune prietene din lume!” 

Deodată, din sufragerie se auzi muzică. Fetele hotărâseră să 
continue petrecerea. Emma se ridică în picioare şi-i făcu semn 
lui Cleo. „Abia acum începe distracţia!” îşi zise ea. 


Capitolul 14 


După plecarea lui Miriam, Rikki se simţea mizerabil. Nu ştia 
unde dispăruseră Emma şi Cleo. In afară de asta, simţea că n- 
avea nimic în comun cu petrecerea lor. Găsi un sac de dormit 
gol şi se băgă în el, ascunsă într-un colţ - ţinea strâns în mână 
lănţişorul Emmei. „Aş vrea să ştiu cui i-a aparţinut de fapt. 
Indiferent cine a fost acea persoană, nu m-ar mira să aflu că l-a 
aruncat dinadins în mare. Nu cred c-aduce prea mare bucurie!” 

Când Emma şi Cleo se întoarseră în sufragerie, fetele le 
întâmpinară cu entuziasm. Toate râdeau de Miriam şi de reacţia 
ei exagerată. Unele fete mai comentau încă explozia 
misterioasă a băuturilor. Altele afirmau chiar c-ar fi fost o casă 
bântuită. Cleo se distra copios la ideea unei sirene-fantomă, într- 
un sac de dormit. 

Invitatele făcuseră deja curat, aşa că bucătăria nu mai arăta 
chiar ca după explozia unei bombe. Emma tot ar mai fi avut de 
dat unele explicaţii mamei, dar ştia că aceasta ar fi înţeles şi nu 
s-ar fi supărat prea tare. Le mulţumi tuturor, după ce fetele se 
cuibăriseră în sacii de dormit. Apoi deschiseră din nou revistele, 


schimbând impresii despre tot felul de lucruri, Caitlin se tot uita 
la nişte postere, încercând să-şi dea seama care era cel mai 
drăguţ băiat. 

— Asta de-aici! hotărî Alyssa, arătând spre o frumuseţe de 
model. 

— în niciun caz, o contrazise Fiona. Urăsc tatuajele! 

Fetele chicoteau şi discutau vrute şi nevrute. Emma tocmai 
voia să li se alăture, când o zări pe Rikki, în celălalt capăt al 
camerei. Stătea retrasă şi părea tare îngândurată. 

Emmaii făcu semn lui Cleoîn direcţia prietenei lor. Amândouă 
se îndreptară spre ea, ca să afle ce-o apăsa atât de tare. 

„Niciodată n-am văzut-o pe Rikki aşa”, se gândi Emma. „Sper 
că totul e în ordine. Poate că doar nu-i plac petrecerile în 
pijama.” 

În adâncul sufletului, Rikki ştia că prietenele ei aveau s-o 
creadă. Însă, chiar şi-aşa, era neliniştită, pentru că trebuia să le 
povestească incidentul. Ascultă în tăcere isprava lui Cleo din 
debara. Cleo spera s-o mai înveselească. Dar nici măcar gândul 
la Cleo înfăşurată ca o clătită în sacul de dormit nu putu să-i 
smulgă lui Rikki vreun zâmbet. În cele din urmă, le povesti 
fetelor ce făcuse Miriam. Le spuse totul, cum Miriam luase 
lânţişorul şi cum o ameninţase după aceea. Emma şi Cleo se 
inflamau tot mai tare, pe măsură ce Rikki dădea totul în vileag, 

Înfuriindu-se de-a dreptul când auziră ce-i spusese Miriam 
înainte de plecare. Rikki era bucuroasă că se eliberase de 
povară, iar prietenele îi erau alături. 

— Miriam chiar are tupeu! Nu credeam că e-n stare să fure, 
zise Emma mâhnită. 

— Oare n-ar trebui să le povestim şi celorlalte fete? întrebă 
Cleo. 

— în niciun caz! ripostă Rikki. Miriam avea dreptate: e 
cuvântul meu împotriva cuvântului ei. 

„Aşae”,segândiEmmacuamărăciune. „Miriam are o mulţime 
de prieteni de cea mai joasă speţă, care pot să-mprăştie tot felul 
de zvonuri murdare despre Rikki. Mi-aş dori atât de mult s-o 
putem demasca pe Miriam!” 

Cleo oftă şi se uită în jur. Fetele păreau să se distreze de 
minune, pălăvrăgind şi şuşotind tot felul de secrete. 

„Vreau să mă distrez şi eu!” îşi zise ea, 

— Haideţi să continuăm petrecerea, le zise prietenelor ei, 


Emma dădu din cap, bucuroasă câ putea să şi-o alunge pe 
Miriam din minte, i 

Dar, când să se ridice toate trei, Rikki rămase pe loc. 

— Nu cred că e de mine. 

Ştia că prietenele ei aveau s-o înţeleagă. Privirea îi căzu pe 
sacul de dormit care i se înfăşură în jurul picioarelor. „Somn 
uşor!” scria pe el, în culorile curcubeului. „Există locuri pe lumea 
asta unde nu mă voi putea adapta niciodată”, constată ea. „lar 
ăsta-i un lucru care mă bucură, de fapt!” 

Emma şi Cleo îi zâmbiră, înţelegând-o. Şi ele se întrebaseră 
cum avea să se comporte Rikki la o petrecere în pijama. 

„Mi-aş dori să rămână, dar nu vreau s-o oblig”, îşi zise Emma. 
„De parc-aş putea!” 

Tocmai când Rikki voia să-şi ia rămas- bun, Caitlin o întrebă 
pe Emma: 

— Auzi, ce zici? Care dintre băieţii de la înot are cele mai 
musculoase picioare? 

Toate se uitau la ea, aşteptând un răspuns, iar Emma se 
gândi câteva clipe, îi trecu în revistă pe toţi foştii ei colegi de 
echipă. 

— Hmm... Sam, zise ea, în cele din urmă. 

— Da' de unde! ripostă Rikki, de parcă nici ei nu-i venea a 
crede că se băga în discuţie. Joshua - e cel mai tare! 

Cleo zâmbi, schimbând priviri pline de subînţeles cu Emma. 
Poate că exista un subiect care o interesa totuşi pe Rikki. 

— Haideţi să facem portretul robot al celui mai tare tip din 
echipă! propuse Ashleigh. 

Rikki se uită surprinsă la fete. „E pentru prima oară în seara 
asta când o fată vorbeşte normal”, se gândi ea. „lar ideea nu-i 
rea deloc!” 

— Dar ce-ai crezut, Rikki, că noi discutăm numai despre 
tehnici de antrenament? 

Lui Rikki îi râdeau ochii-n cap. 

„Poate că sunt mai normale decâl mi-am imaginat eu.” 

Se ridică şi se înfăşură în sacul de dormit. Apoi, ţopăi ca un 
iepure spro celelalte fete. Cleo şi Emma izbucniră în râs. 
Deodată, Emma redeveni serioasă. Îl întinse lănţişorul lui Cleo. 

— La tine o să fie în siguranţă, zise ea. 

— La mine? repetă Cleo uluită. Dar tu l-ai găsit! 

— Şi am făcut în aşa fel, încât era să fie furat! adăugă Emma. 


În afară de asta, ştiu că-ţi place enorm. Hai, ia-l! 

Emma îi puse lănţişorul în mână. 

— Eşti sigură? o întrebă Cleo. 

Emma zâmbi şi se uită în jur. Nimeni nu le auzea. Se apropie 
şi mai mult de Cleo. 

— Cineva care e-n stare să ascundă o coadă de sirenă în toiul 
unei petreceri... e capabilă să aibă grijă de un lănţişor. Oricât de 
preţios ar fi, 

Cleo zâmbi vinovat, dar acceptă darul. 

— Ei, haide... o îndemnă Emma şi o trase de mână. 

Imediat, intrară în cercul fetelor care tocmai abandonaseră 
ideea cu înotătorii cool şi discutau despre celebrităţi. 

Emma se-aşeză în genunchi, lângă Rikki. 

— Ce ziceţi de tipu' ăsta? întrebă Fiona, arătându-le o poză 
din revistă. 

— Are ochi frumoşi, confirmă Alyssa. 

Emma şi Cleo se făcură comode. În noaptea asta, puteau să 
uite că erau sirene. Acum erau doar nişte fete ca toate celelalte. 


Capitolul 15 


În parcul de distracţii începea o nouă zi. Delfinii se jucau 
Zglobii în bazin. Câţiva vizitatori matinali îi priveau curioşi. Se 
bucurau de o privelişte adorabilă, chiar în zorii zilei. 

Cleo ieşi din zona destinată îngrijitorilor şi se apropie de 
bazin, cu două găleți pline de peşti şi calamari. De data asta, 
era înarmată cu două prosoape, pe sub şorţul de plastic. 

Doamna Geddes trecu pe lângă ea şi o salută, zâmbind. 

— Ţine-o tot aşa, Cleo! Bravo! o lăudă şefa şi o bătu pe umăr, 
Cu timpul, o să te integrezi perfect. 

— Mulţumesc, doamnă Geddes, răspunse Cleo mândră, 

„Doamna Geddes e foarte severă”, se gândi ea. „îmi place de 
ea, dar mi se pare puţin ciudată.” 

Şefa lui Cleo trecu mai departe, iar fata îşi îndreptă toată 
atenţia către delfini. Ştia că erau flămânzi, aşa că nu era cazul 
să-i mai lase s-aştepte. Deodată, se opri mirată, iar sângele 
începu să-i clocotească în vine. 

Ceva mai încolo, pe un pod de lemn, dincolo de bazinul 
delfinilor, stătea o femeie. Aceasta se întoarse imediat cu 


spatele, dar Cleo nu avea nicio îndoială: părul lung şi blond 
putea fi doar al femeii misterioase, pe care o întâlnise cu o zi în 
urmă. 

Cleo lăsă din mână găleata cu peşti. „Uitasem de ea”, se 
gândi fata. „Am fost atât de ocupată cu petrecerea Emmei şi cu 
incidentul... Chestia cu femeia mi-a ieşit total din minte!” 

Nu stătu prea mult pe gânduri şi fugi după ea. Nici nu mai 
băgă în seamă delfinii care fluierau şi făceau tumbe în urma ei. 
Fata îşi concentră toată atenţia asupra femeii, care stătea 
nemişcată pe pod. 

Când ajunse lângă ea, aceasta se întoarse spre Cleo, 
zâmbind. Părea să fi simţit apropierea fetei. Dar expresia 
prietenoasă de pe faţa ei se schimbă brusc, în momentul în care 
zări lănţişorul de la gâtul lui Cleo. 

— L-ai găsitîn Lacul Lunii, nu-i aşa? întrebă femeia, fără 
ocolişuri. Pe Insula Mako. 

Vocea îi vibra de emotie. Cleo nu ştia cum să reacționeze. Nu 
mai întâlnise niciodată un asemenea om. Nici măcar un „Bună 
dimineaţa”, un „Ce mai faci?”... Femeia asta misterioasă i se 
adresa lui Cleo de parc-ar fi cunoscut-o de-o viaţă. 

— Gracie l-a pierdut acolo, continuă ea calmă. In urmă cu 
cincizeci de ani... 

Întinse mâna şi atinse medalionul. Cleo era uluită. „Ştie de 
lac!” îşi zise ea, iar gândurile i se învălmăşeau în minte. „Ştie de 
lănţişor! Oare asta înseamnă că e la fel ca noi? O fi şi ea...” 

— Asta... bălmăji Cleo, căutându-şi vorbele. Asta înseamnă 
că... Adică sunteti... 

Femeia părea să viseze... sau poate că se adâncea în amintiri. 
Ochii i se umpluseră de lacrimi, când atinsese medalionul. Dar 
apoi îşi revenise brusc. Părea amuzată. 

— Da, am 65 de ani, zise ea repede. Dar nu par mai bătrână 
de 68, nu? 

Femeia râse, în timp ce Cleo clătina din cap. 

— Nu la asta mă refer... explică fata ruşinată. 

— Ştiu la ce te referi, îi răspunse femeia, mângâind-o blând 
pe mână. Chiar dacă tu nu ştii. Cum ziceai că te cheamă? 

— Cleo, zise fata. 

Femeia se uită în ochii ei. Cleo îi susţinu privirea. Se trezi 
fascinată de ochii albaştri ai femeii. 

— Eşti o fată curajoasă, Cleo, remarcă ea, de parc-ar fi putut 


citi ce se ascundea în sufletul fetei. Trebuie să vă bucurati! 

Cleo dădu din cap, iar femeia o apucă mai strâns de braţ. 
Sublinie fiecare cuvânt cu o strângere uşoară. 

— Tu şi prietenele tale... zise ea, apoi închise ochii şi atinse 
din nou medalionul. Poate că, până la urmă, o să fie bine. 

Cleo îşi întoarse privirea spre bazinul delfinilor, întrebându-se 
ce puteau să însemne vorbele astea. Era atât de adâncită în 
gânduri, că nici măcar nu observă când femeia plecă de pe pod. 
Cleo era atât de surprinsă, încât nu putea nici să se mişte, 
darămite să mai scoată vreun cuvânt. Brusc, îşi dădu seama că 
femeia dispăruse. 

— Staţi! strigă Cleo. Nu plecaţi! 

Femeia era deja pe aleea de ieşire din parc. Pentru o clipă, se 
întoarse zâmbind spre Cleo. 

— Ce-aţi vrut să spuneţi? o imploră Cleo, dar fără succes. 
Milioane de întrebări nerostite rămaseră fără răspuns.., Femeia 
misterioasă dispăruse fără urmă. 

Gânditoare, Cleo se întoarse la găleţile cu peşti. Indiferent 
cine era femeia asta, ea ştia multe despre ce li se întâmpla celor 
trei fete. Delfinii începură din nou să fluiere, în momentul în care 
o văzură apropiindu-se. 

„Dacă o s-o mai întâlnesc vreodată, am s-o ţin strâns de mână 
şi am să le sun pe Emma şi pe Rikki, să vină repede. Femeia 
asta are nişte răspunsuri de care noi avem mare nevoie!” 

Luă peştii unul după altul din găleată şi-i aruncă direct în 
gurile deschise ale delfinilor. Avea un sentiment straniu, dar 
pregnant: o aşteptau atât de multe aventuri, alături de 
prietenele ei!