Nicolae Nita — Sarbatorile Craciunului in presa nationalista — 2018

Nicolae Nitâ 













^ § © ^ © EP I 


eDITVRA "LIB€KTAT€A", JXCKSON VI LLe, 2018 
















NICOLAE NIŢĂ - Sărbătorile Crăciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalistă 


2 



© Copyricjht 2018 


1 oate drepturile rezervate 


••• ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WEREURI 



Catul Bogdan: Naşterea lui lisus 


Desenele din cuprins: Demian, Catul Bogdan, Radu Boureanu, ş.a. 






NICOLAE NIŢĂ - Sărbătorile Crăciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


4 








• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 


5 


Îk Loc de Ct>\troducere... 


Chiar dacă nu mai suntem ia vârsta visuriior din copiiărie, iar muite din frumoaseie 
momente trăite atunci s'au pierdut iremediabii de-acum în negura timpuiui care s'a 
scurs, amintiriie care ne ieagâ de ciipeie petrecute în ajunui sârbătoriior din ziieieie 
Crăciunuiui, Anuiui Nou şi Bobotezei ne-au rămas în cea mai mare parte vii şi 
neschimbate. Muiţi, privim înapoi cu duioşie ia aceste momente care ne-au marcat 
pentru totdeauna, neasemuite ca frumuseţe şi înăiţare spirituaiă, trăite după toate 
canoaneie tradiţiei moştenite de veacuri. Şi astăzi, obiceiuriie şi datiniie râmase din 
strămoşi încă se mai păstrează cu sfinţenie pe meieaguriie noastre, chiar dacă acum e/e 
nu mai cunosc ampioarea avută în vremuriie dinapoi, iar în uneie părţi, din varii motive, 
încetând chiar să se manifeste, copieşite de aite "îndeietniciri" care nu au nimic comun 
cu datiniie şi tradiţiiie adevărate. 

Primele manifestări care ne pregăteau şi anunţau sărbătorile ce urmau să vină, 
se petreceau la noi în casă încă de pe la începutul lunîî Decembrie, cu zîua 
Sfântului Nicolae, căruia părinţii îi mai spuneau şi “Moş Crăciun”, sărbătorit cu 
mare fast încă din primele ore ale dimineţii, odată cu slujba dela biserica satului pe 
care ne-o ţinea părintele, sosit de peste câmpuri în toîul nopţii şi la noi, în 
“locşorul nostru de credinţă” lipsit de păstor, ca să ne aducă “lumina cea 
cuvenită”. Părintele care se’ncumeta să treacă peste câmpiile ce ne despărţeau de 
satul Islaz unde slujea, înfruntând toate urgiile naturii de peste an, fie cu viscol, 
ploaie şi noroi “pân’ la genunchi”, se numea Vasile Ţepordei, proaspăt eliberat din 
gulagurile sovietice după mulţi şi îndelungaţi ani de pătimiri şi suferinţe. Mi-1 
amintesc cam de la vârsta de 4-5 ani când, încă pe la 4 dimineaţa, “cu noaptea n‘ 
cap”, mama mă trezea din somnul dulce să mă spăl şi “să mă îmbrac frumos” că 
mergem la biserică “să ne spovedească popa”. Cam la ora 5 dimineaţa începea 
slujba, şî până mă trezeam dîn aşternut, mama nu mă slăbea cu vorba să mă 
grăbesc, că “nu stă popa după noî” şî “nu suntem păgâni” ca să nu mergem la 
biserică. Uneori, cu plapuma peste cap, cuprins încă de somnul dulce, întârziind 
sub tot felul de motive, o auzeam muştruluindu-mă: “-Hai, scoal’ te, păgânule, că 
te las acasă şi te spun Iu’ popa că nu eşti cuminte şi nu vrei să vii la sfânta 
biserică”, iar eu îi răspundeam că “sunt păgân” şi vreau să stau acasă. Când se 
‘ngroşau lucrurile, mă alegeam cu un tras de urechi şi cu o spălătură în apă rece 
care mă trezea imediat din “păgânism”, ba apucam să o ajut şi “cu un braţ de 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


6 


lemne”, apă la “mioare” sau altele din eele începute de mama pe care nu mai 
prididea să le sfârşească în graba ce-o avea. 

Bunicii, pregătiţi deja cu mult înaintea noastră, ne aşteptau în curte tot 
îndemnându-ne să ne grăbim ca “să n’ajungem ultimii, şi să ne facem de râsu’ 
lumii”. Biserica se afla tocmai în partea de sus a satului şi, în drum, ne întâlneam 
cu alţi consăteni, aflam “cine a uitat să-şi ia lumânări de-acasă”, dacă “o s’avem 
iarnă grea, ploaie ori secetă” anu’ ce vine, chestiuni caracteristice ce se discutau 
până aproape de intrarea în biserică când începeam să ne facem cruce şi pregăteam 
aprinderea lumânărilor înainte de a păşi în sfântul locaş. Noi, copiii, ne strângeam 
în spatele celor mari şi aşteptam nerăbdători să se încheie slujba, să luăm anafiiră 
şi să ne împărtăşim, cu gândul la mâncarea ce ne-aştepta acasă şi de care n’am 
avut voie să ne-atingem, fiind mare păcat înainte de împărtăşanie... 

Iama, înduram cu greu frigul în biserică... Mulţi ani nu am avut nici o sursă de 
căldură. Ceva mai târziu, oamenii au strâns cu greu bani pentm procurarea unui 
mic “godin” care, chiar plin de lemne şi în foc continuu mai multe ore, nu reuşea 
niciodată să producă mult aşteptata căldură. Lemnele le aduceau oamenii de 
credinţă ai satului, iar Curcă - dascălu’ (ţârcovnicul care se’ngrijea cu mult înainte 
de sosirea preotului să facă ceva căldură şi toate cele), în pofida eforturilor depuse, 
nu reuşea niciodată să aducă vreun comfort oamenilor înfofoliţi din cap şi până ‘n 
picioare din cauza frigului ce răzbătea din pereţii rămaşi în permanenţă reci. 

♦ 

Trecând sărbătoarea Sf Nicolae, aşteptam nerăbdători să încropim “cetele” 
pentm colinde; cei circa 25 de copii ai satului, băieţi şi fete, începeau cu această 
dată să se aleagă, întâietatea având-o cei mai mari, iar ceilalţi, de seama noastră, 
“picii”, mai la urmă. 

De “Ignat”, când se obişnuia tăiatul porcilor, oamenii alergau pe uliţă dela unii 
la alţii, înarmaţi cu cuţite lungi, fie să prindă ori să ţie porcu’ nărăvaş al vreunui 
ins ce-i alerga prin curte, scăpat momentan, fie să ajute la tranşat, la o ţuică, sau 
pentm “pomana porcului” care se pregătea imediat după primele tranşări. Noi, 
copiii, în complexul de împrejurări eram simpli spectatori, indiferent că ne urcam 
pe spinarea porcului să-l ţinem la tăiere, ori, în vremurile cmde de atunci, să 
înfigem primii (la îndemnul părinţilor), cuţitul aducător de moarte în guşa porcului 
disperat ce guiţa din toţi bojocii şi rămnchii de ni se făcea păml măciucă. Ca 
exemplu, pe Ghiţă-al-nostm cămia obişnuiam să-i dau mâncare în timpul anului şi 
îl mângâiam cu tandreţe de frate, l-am şi visat câteva nopţi la rând, cu gândul la 
privirea din ochi ce încă-i strălucea şi ne înregistra mişcările, şi la clipitul ochilor 
care n’au încetat nici după ce tata l-a declarat mort în regulă şi bun de prăjit. 

Nu cred că au fost vreodată mai mult de cinci cete de colindători în satul 
nostm, cu toate acestea, cu fiecare seară ce se apropia de Crăciun, răzbăteau parcă 
din toate colţurile cătunului sute de glasuri minunate care reverberau până, hăt-hăt, 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 


7 


în liniştea codrilor dimprejur cuprinşi de veşmântul tăcut al ninsorilor. Până şi 
câinii se retrăgeau în muţenie... 

Inutil să mai spun că eram deja în post până la ziua Crăciunului, dar, cu toate 
acestea, aproape că-i dispăreau urechile porcului (puse de-oparte cu mare grije de 
mama pentru piftie), sau şoriciul condimentat cu sare colţuroasă, din bucăţile date 
oilor pentru lins în obor, zdrobite în chip barbar, cu piatra. 

Câteva zile înainte de Crăciun, se alegeau în două grupe copiii mai mari ai 
satului pentru a merge cu “Brezaia”, un fel de barză cu cioc de lemn împodobită în 
panglici colorate, iar noi, copiii mai mici, încercam să îngrozim “Brezaia” care se 
lua după noi clămpănind ca o barză supărată în cuib. “Brezaia” mergea la toate 
casele, dela un cap la altul, de unde se primeau bani “de soeotinţă”, cel mai 
adesea în monezi de 15, 25 ori 50 de bani (“dela zgârciţi”), sau 1 leu (“de căciulă”) 
dela cei cu mai multă dare de mână şi “buni la suflef’. “Brezaia” o mai repetau 
copiii mai mari de peste 10 ani şi în ziua Anului Nou, rebotezată “Capra” de-acum 
(“Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa! /Stă ‘n poartă ţaţa Mariţa, /Stă pe umăr cu doniţa / Cu 
grebla şi cobiliţa... / Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa!... când şi cei câţiva flăcăi din sat 
porneau cu plugul şi trăgeau simbolic brazdă nouă prin ogrăzile oamenilor 
urându-le an nou mănos şi îmbelşugat, iar cei mici cutreierau prin sat cu 
“sorcovitul”... 

Ne abţineam să colindăm pe atunci dela câteva case “ştiute” în sat (5 sau 6), 
unde nu se zărea “lumină”, case de “oameni” pe care nu-i vedeam deloc pe la 
biserică şi de care, din instinct de conservare, ne feream să-i provocăm în vreun 
fel. 

Pe vremea aceea, la începutul anilor ’60, Vadul Anei, sătucul nostru patriarhal 
şi izolat, se compunea din circa 60-65 de gospodării; la unele dintre ele, colindam 
câteodată şi de două ori, retraşi mai în întuneric, în speranţa că nu vom fi dibuiţi de 
gazdă, care se prefăcea întotdeauna că ne vedea pentru întâia oară când ne înmâna 
“darurile”. Alţii, recunoşteau ceata încă dela intrarea în curte şi ne luau din scurt: 

Măi, da’ voi parcă aţi mai fost odată, nu!?”, iar noi făceam cale ‘ntoarsă ruşinaţi 
că am fost descoperiţi şi în speranţa că nu vom fi spuşi părinţilor care, cel mai 
adesea, în astfel de cazuri de necinste, nu se mulţumeau doar cu admonestatul. 
Desigur, din exclamările de admiraţie la adresa noastră ce le auzeam, toate se 
rezumau la caracterizări generale pe seama vârstei în genul: “- Ai văzut ce mare 
s’a făcut al Iu’ Gogoaşă?”, sau: Ce voinic a crescut al Iu’ Ţârcodie!” 

(subsemnatul), ori: Ce fată frumoasă şi voinică are alde Tigaie!”; bine ‘nţeles că 
polocrul era distinctual numelui propriu şi se folosea cu prevalenţă. Pitorescul 
numelor căpăta contururi hazlii când se brodeau la rând, în aceiaşi ceată: “al lui 
Iepure”, “al lui Cioflic” sau “al lui Cioară”, ş.a.m.d... Din totalul gospodăriilor 
pomenite mai sus, cam 10 dintre ele aparţineau rudelor noastre prime, fiecare cu 
grad de rudenie adecvat: sora bunicii cu fiii, surorile tatălui şi unchiului meu, 
Tudora şi Maria, “ţăţicile” cum le spuneam, ş.a.m.d. în timpul corvoadelor din 
acel timp, în ascuns, se ajutau unii pe alţii, dintre toţi bunicul fiind în permanenţă 
persecutat sub diverse forme şi cel mai în nevoie, fiind considerat “capu’ tuturora” 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


8 


şi al relelor, “înrăit reaeţionar, burghez şi moşier”. Rarii străini eare se abăteau 
prin sat erau urmăriţi cu cea mai mare grije, iar vestea apariţiei lor trezea 
întotdeauna suspiciuni, transmise imediat vecinilor care, la rândul lor, dădeau 
semnal de alarmă celor din preajmă. Cele trei uliţi desfundate, orientate dela râu 
către est, spre câmp, erau străbătute cam pe la mijlocul lor de “şoseaua pietruită” 
(pietruită doar cu numele): uliţa noastră purta numele vestitului împărat “Traian”, 
cea de la stânga noastră se numea “Războieni”, iar în dreapta, simplu, “Cloşca” 
(fără Horia şi Crişan).. 

în ziua de ajun, bunica şi mama începeau să facă pregătirile pentru fastul 
Crăciunului: se scotea fuina “la aer”, se frământa coca şi se dijmuia de felul cum 
avea să fie împărţită: pentru colacii mari, pentru “scovergi”, pentru colăcei şi 
covrigi, pâine sau cozonac. 

“Scovergile” sau “turtele” se făceau rotunde, numai din făină cu apă (cam de 
mărimea unei farfurii), se băgau în “toba” cuptorului şi când erau gata, se punea 
zahăr deasupra lor şi se stropeau cu puţină apă. Cât erau calde, fugeam să le 
împărţim. Porţile se lăsau deschise, vecinii făcând şi ei acelaşi lucru; uneori se 
întâmpla să fîe mai mulţi vecini la aceiaşi casă, şi atunci, întâlnindu-se în grup, se 
lăsau cinstiţi cu un pahar de vin sau ţuică, la o vorbă, două sau mai multe, spre 
disperarea femeilor care nu-şi mai vedeau capul cu atâta treabă ce nu suferea nici 
un fel de amânare. 

Colăceii, de mărimi variate, mama îi făcea întotdeauna în semn de cruce: cei 
mici, puşi de-o parte pentru colindători, cei mari de împărţeală la biserică, pentru a 
doua zi, în dimineaţa Crăciunului. Tot acum se împleteau şi se coceau covrigii, iar 
femeile se apucau de “bătutul” cozonacilor ce dura uneori chiar şi câteva ore’n şir, 
după care urma pregătirea foilor pentru sarmale, alese fiecare în parte cu mare 
grije, tocatul cărnii, scosul nucilor şi alesul poamelor ce erau de împărţit, aranjatul 
colăceilor şi covrigeilor lângă fereastră, împodobitul de jur împrejur cu ştergare 
frumoase scoase “din ladă”, dar şi altele, de cum era nevoie... 

în vremea aceea, oamenii trăiau momente de crâncenă urgie şi de sărăcie, 
totuşi, se îngrijeau încă din timpul anului să-şi adune cele necesare şi să 
prăznuiască aşa cum se cuvine Ziua Sfântă, de cele mai multe ori rupându-şi chiar 
dela gură. 

Noi, copiii, ne apucam încă din zorii zilei la curăţatul zăpezii din faţa casei, 
curăţatul prispei, făceam potecile necesare prin curte, ajutam cât puteam cu 
nutreţul, tăiatul şi căratul lemnelor pentru foc, cum şi alte lucruri de trebuinţă care 
se cereau în jurul gospodăriei. 

După prânz, cu fiecare oră ce se scurgea spre seara de ajun, deveneam tot mai 
nerăbdători, yîer// în euforia care ne consuma şi aşteptarea ce ni se părea că se 
prelungeşte la infinit. Strânşi deja în cete la ivirea întunericului, cu trăistuţele pe 
umăr şi cu steaua ‘n frunte, înfruntând nămeţii şi zăpada care pe-atunci era 
aproape nelipsită, porneam pe la casele oamenilor cu uratul de Moş Ajun, să le 
vestim cu bucurie Naşterea lui lisus: 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 


9 


“Steaua sus răsare 
Ca o taină mare 
Steaua străluceşte 
Şi lumii vesteşte 
Şi lumii vesteşte. 

Că astăzi Curata 
Preanevinovata 
Fecioara Maria 
Naşte pe Mesia 
Naşte pe Mesia...” 

“Repertoriul” se consuma aproape în aceiaşi formă de la o casă la alta, după o 
ordine ce o conveneam cu mult înainte, totuşi, uneori, la cererea gazdelor, 
“vătaful” cetei îngăduia să adăugăm listei şi alte colinde pe care le ştiam: 

“Am plecat să colindăm, 

Domn, domn să’nălţăm. 

Când boierii nu-s acasă, 

Domn, domn să’nălţăm...” 


ori: 


“Ne-au sosit colindători. 

Florile dalbe. 

Noaptea pe la cântători. 

Şi ne zic mereu, mereu. 

Florile dalbe, 

Şi-L aduc pe Dumnezeu... ” 

(“Florile dalbe ”) 

Cuprinşi de emoţia momentului, mulţi din oameni ni se alăturau şi cântau 
împreună cu noi, şi nu de puţine ori le surprindeam la final lacrimi ce se 
prelungeau pe obraji, radiind transfiguraţi de incantaţia magică, copleşiţi de 
fericirea clipelor petrecute, singurele poate de care se bucurau la fiecare an, din 
încordarea pe care erau siliţi s’o îndure de la stăpânire: 

“Astăzi se vesteşte 
Şi se preamăreşte 

Astăzi s ’a născut 
Celjăr'de ’nceput...” 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


10 


încheiam de cele mai multe ori cu “Ce vedere minunată 

“Ce vedere minunată 
Lângă Viflaem s 'arată 
Cerul strălucea, 
îngerul venea, 

Pe-o rază curată... ” 

sau “Colindiţa”: 

“Colindiţă, colindiţă, 

Zgâie ochii pe poliţă. 

Că e carne şi cârnaţ. 

Scoală gazdă şi ni-l daţi! ” 

îmbrăcaţi de obieei în straiele tradiţionale de sărbătoare, membrii familiei 

5 5 " 

ieşeau în prîdvorul easei să ne asculte, la lumina lampei eu petrol , la final 
împărţindu-se fieeăruia nueile, merele, biscuiţii şi covrigii cuveniţi, eu mulţumire 
pentru eolindele şi vestea bună adusă a Naşterii lui lisus. Părăsind ograda, uram 
gazdelor “La mulţi ani!” şi treceam la easa următoare care aştepta nerăbdătoare 
din prag să afle la rândul ei transmiterea măreţei ştiri, în urărî şî eolinde. 

Bătuţi de vânt şi ninsoare, zgribuliţi de frig, mulţi ne invitau să faeem urările în 
casă, unde, ne aşezam în eere, după mărîmea fieeăruîa, maî toţi eu ochii la darurile 
pregătite de gazdă şi pe eare ni le înehipuiam, deja, puse în traîstă. 

Obosîţî, termînam târziu, în noapte, pretutindenî fiînd primiţi eu mare dragoste 
de gospodarii satului ce - apropiindu-se de-aeum miezul nopţii -, luau şi ei loc în 
faţa meselor, să petreacă în linişte şi bucurie. 

întorşi fiecare pe la easele noastre, pureedam “riguros” inventarul darurilor din 
trăistuţă şi, obosiţi şi moleşiţi de eăldura sobei îneăreată cu lemne, adormeam pe 
nesimţite până la mijloeul dimineţii următoare. 

De multe ori, preotul alerga şi la noi în ziua Crăeiunului sau cele următoare, iar 
de avea timp, treeea din loc în loc şî pe la casele oamenilor. Tot în aeeastă zî sau 
cele de apoi, obişnuiam împreună cu famîlîa să ne vîzîtăm rudele în sat, primeam 
în dar sau sehîmbam cozonaei şî plăcintă, însă cel mai adesea, casa ne era plină de 
oameni care veneau să ureze familiei sărbători fericite, prilej să-i colindăm de la 
fereastră şi să fim răsplătiţi cu largheţe, pe măsura momentului: 

“Bună dimineaţa la Moş Ajun! 

Foaie verde portocală. 

Noi suntem copii de şcoală. 

Am venit şi noi odată. 

La un an cu sănătate. 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI H 


Maica Sfântă să ne-ajute 
La covrigi şi la nuci multe! 

Bună dimineaţa la Moş Ajun!” 

Tot în cursul acestor zile, soseau şi rudele depărtate de prin localităţile din jur 
(Fundeni sau Plătăreşti), şi împreună cu copiii veniţi, mergeam să colindăm 
neamurile răsfirate prin sat... 

în freamătul atâtor evenimente ce se eonsumau pe nesimţite, aşteptam eu 
nerăbdare de-acum să întâmpinăm sosirea Anului Nou. în funeţie de vârstă, ne 
pregăteam bieiurile de eânepă înădite “cu sfârc”, alegeam “pluguşorul” ee trebuia 
învăţat sau le repetam pe eele ştiute din anii trecuţi, fiecare colindător având partea 
lui de spus. 

Spre seara ajunului de Anul Nou, în clinehete de elopoţei, cu vuiete şi poenitori 
de bici, într’o veselie şi exaltare fără margini, porneam “pluguşorul” pe la easele 
oamenilor: 

“Aho, aho! 

Mâine anul se ’noieşte 
Pluguşorul se porneşte 
Şi îneepe-a eolinda 
Pe la case a ura. 

larna-i grea, omătu-i mare. 

Semne bune anul are. 

Semne bune de belşug 
Ca şi brazda de sub plug. 

Mânaţi măi, hăi, hăi, hăil... ” 

Pe deasupra eapului, cei mari roteau şi pocneau bieiurile în eolţurile ogrăzii 
vizitate, iar eei miei strigau la finele strofelor “Mânaţi măi, hăi, hăi, hăi!” 
scuturând cu zgomot clopotele şi urându-le în eor gazdelor “La mulţi ani să trăiţi şi 
fericiţii”. 

5 

încă de la mijloeul dimineţii zilei următoare a Noului An, la 1 Ianuarie, de ziua 
Sf Vasile, în eete mai miei de 2-3 copii, începeam să mergem cu Sorcova, urând 
spor şi belşug oamenilor care ne primeau în casă şi ne răsplăteau cu bani sau 
dulciuri: 

“Sorcova, 

Vesela, 

Să trăiţi. 

Să 'mbătrâniţi. 

Ca un măr. 

Ca un păr. 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


12 


Ca un fir de trandafir. 
Tare ea piatra, 

Iute ea săgeata, 

Tare ea fieru'. 

Iute ea oţelu'. 

La anu'şi la mulţi anii” 


ori: 


“...iar la vară, 
holdă rară; 
în hambar, 
porumbar; 
iar din vie 
vin să fie 

să trăiţi cu bucuriei ” 

Sărbătorile nu erau trecute până de ziua “Bobotezei” când, după Liturghia 
făcută la biserică, preotul mergea din casă în casă cu agheasma să le sfinţească, iar 
cei ce ţineau post negru în acea zî, erau “dezlegaţi” de preot după ce beau din apa 
sfinţită. 

9 

Emoţia şi farmecul momentelor trăite în cursul sărbătorilor ne stăpânea pentru 
mult timp; credinţa, cuviinţa discretă a oamenilor dela noi şi respectul ce l-am 
moştenit dela ei de veneraţie a datinilor şi tradiţiilor strămoşeşti, ne-au ancorat, la 
rându-ne, pe făgaş curat de trăire şi de simţire, făgaş pe care, în lucrarea de faţă, 
dorim să-l împărtăşim şi noilor generaţii. Este meritul acestor oameni care ne-au 
îndreptat paşii pe calea cea dreaptă, care nu şl-au abjurat credinţa în care au fost 
crescuţi, îndurând cu seninătate de-a lungul anilor drama tuturor nelegiuirilor la 
care au fost supuşi, strâns uniţi în jurul bisericii ameninţate şi preoţilor ei care n’au 
părăsit-o, cu toate piedicile ce le-au fost puse. 

Obiceiurile specifice, miturile străvechi şi diverse care dăinuiesc şi se păstrează 
intacte în numeroase regiuni ale ţării (cu predilecţie în lumea satelor), sunt dovadă 
de încredere că ele vor fi perpetuate din generaţie în generaţie şi de acum înainte, 
ca un tezaur inestimabil şi în acelaşi timp unic al poporului nostru, fie prin 
caracterul lor esenţial de natură religioasă, bucuria întâmpinării Naşterii lui lisus 
Hristos şi sărbătorirea Crăciunului, ori quasi-laică, în tradiţia speranţei de belşug şi 
de prosperitate a Noului An. 

Nicolae Niţâ 


*) _ 

- Satul nu a avut electricitate până în... 1990. 



• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 13 



Crăciunul - vechea şi străbuna sărbătoare a iubirii de oameni - este însoţită pe 
meleagurile noastre, de datini şi obiceiuri, de cântece îndătinate din moşi-strămoşi. 
De acele minunate colinde, care răsună dela un eapăt la celălalt al românismului, 
eu deosebiri dialeetale - e adevărat! - dar eu aeelaş fond, cu acelaş farmec, cu 
aceiaşi frumuseţe poetică lură seamăn, transmise ea supremă moştenire dela o 
generaţie la alta. Şi nu numai atât, dar şi ea mărturie a-tot-grăitoare a prezenţei 
noastre înaintea oricui pe pământul pe care ne aflăm, splendidă mărturie a unităţii 
noastre sufleteşti, eare înfruntă toate potrivniciile ca şi toate vremelnieile răşluiri 
teritoriale. 



Feluritele colinde de Crăciun fac parte şi ele din inepuizabilul tezaur al poeziei 
şi gândirii populare, păstrătoare a tradiţiei şi a permanenţei noastre naţionale. Ele 
sunt aceleaşi pretutindeni, pe întinsul ţării, deopotrivă de fermecătoare, prin 
cuprinsul lor adânc şi etern omenesc, prin simplitatea şi adesea prin naivitatea 
exprimării lor. Poezie şi muzică de veşnică durată, ele leagănă sufletul Românului 
din pruncie, ţinând piept vremei şi rafinamentelor ei. Căci ele sunt şi rămân la 
temelia neamului nostru, făcând parte din acea comoară de virtuţi specifice cu care 
şi-a despicat drum în civilizaţie. 

înainte de creştinism, Romanii aveau la 25 Decembrie marea sărbătoare a 
desfătărilor: Saturnaliile. Lumea creştină aşezând ziua Naşterii Mântuitorului tot 
la această dată a înţeles să continuie o milenara tradiţie populară, schimbându-i 
însă fundamental semnificaţia. Iar denumirea de Crăciun, au arătat osârdici 
cercetători pe tărâm linguistic şi istoric (Pârvan, O. Densuşianu, Papahagi, etc.), că 
ea nu-i alta decât latinescul Calatio, transformat în graiul nostru în decursul 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


14 


veacurilor. în adâncul vremii acest cuvânt exprimă momentul statornicirii 
sărbătorilor lunare, iar începând din al treilea veac al erei creştine, însăşi data 
Naşterii Domnului, considerată ca începutul anului bisericesc şi deci al fixării 
sărbătorilor de peste an, a devit un "Calatio". 

Sărbătoare a sărbătorilor prin faptul că simbolizează naşterea Aceluia care "de 
nu s'ar fi născut nu s'ar fi săvârşit mântuirea". Crăciunul este prăznuit ca atare, în 
ziua de 25 Decembrie şi în următoarele două, din anul 354 în biserica creştină 
romană, introdus de Papa Liberius, şi din 386 în biserica creştină răsăriteană, după 
hotărîrea Sinodului din Antiohia şi stăruinţa Sfântului loan Gură de Aur. 

"Moş Ajunul" anticipează venirea Crăciunului. Primele colinde de Crăciun se 
zic şi se cântă atunci: în noaptea de 23-24 Decembrie. De veacuri obiceiurile se 
păstrează. Copiii satelor şi oraşelor, înotând prin troiene şi zgribuliţi de frig, merg 
voioşi, în cete, dela casă la casă, cu traista după gât, aşteptând după urările rostite: 
covrigi, colaci, mere şi nuci. Dar, de câtăva vreme, pe lângă vechiul şi pitorescul 
obicei, au intervenit "corurile", care foarte adesea cântă orice, dar niciuna din 
frumoasele şi străbunele colinde specifice acestei zile. Tradiţia o perpetuează tot 
micuţii, porniţi încă din fapt de seară după covrigi, colaci, mere şi nuci... 

...Daţi-ne un covrig 
Că murim de frig 
Dati-ne un măr 

y 

Că ne luăm de păr... 

Ne daţi, ne daţi, 

Ori nu ne daţii 

y 

în Banat de pildă, colindătorii spun, între altele, aceste cuvinte: 

Domnul Sfânt când s'a născut 
Ziurel de zi, 

Maica sfântă-aşa zicea 
Ziurel de zi. 

Lăudaţi Naşterea mea 
Ziurel de zi, 

C'am născut pe Mesia 
Ziurel de zi. 

Tot în Banat se cântă în noaptea de Ajun: 

Gazde mari nu mai dormiţi, 

Lilioară trandafir! 

Că nu-i vreme de dormit 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 


15 


Lilioară trandafir! 

Şi Crăciunul a sosit, 

Lilioară trandafir! 

Da-i vreme de colindat 

Lilioară trandafir! 

Şi cocoşii au cântat, 

Lilioară trandafir! 

Da-i vreme de 'mpodobit, 

Lilioară trandafir! 

Şi Crăciunul a venit, 

Lilioară trandafir! 

în Oltenia poate fi auzit următorul colind: 

Astă seară-i seară mare 
Florile dalbe 
Dar de ce e seară mare? 

Florile dalbe 
Seară mare-a lui Crăciun 
Florile dalbe 

Când s'a născut Domnul bun 
Florile dalbe 
Noi umblăm şi colinăm 
Florile dalbe 
Vestea bună să v'o dăm 
Florile dalbe 
La mulţi ani cu sănătate 

y 

Florile dalbe 
Că-i mai bună decât toate 
Florile dalbe 

Sau varianta munteană: 

Astă seară-i seară mare 
Dar dece mi-e seara mare? 

Mi-este seara de Crăciun 
Când s'a născut fiul bun 
Din prea maica preacurată 
Din fecioara lăudată... 

în Ardeal, colindul acesta începe astfel: 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


16 


Asta-i seara de Ajun 
Mâine-i ziua de Crăciun 
Când Dumnezeu s'a născut 
Şi pământul l-a făcut... 

în părţile Maramureşului, în general colindele au o savoare deosebită. Cele de 
Crăciun sunt excepţional de frumoase. 

Iată două din cele mai caracteristice: 

Sculaţi, sculaţi, boieri mari. 

Sculaţi voi. Români plugari. 

Că vă vin colindători 
Noaptea pe la cântători 
Nu vă aduc nici un rău 
Ce n'aducpre Dumnezău 
Să vă mântuiască de rău. 

Un Dumnezeu nou născut 
In răntil e învăscut. 

Că pre ceri s'o arătat. 

Un luciafăr minunat. 

Foarte tare luminat. 

Inima să'ntinercască. 

Oamenii să-i înfrăţească. 

Noi vă zicem să trăiţi, 
întru mulţi ani fericiţi. 

Şi ca pomii să rodiţi. 

Şi ca ei să'mbătrâniţi. 

Sau colindul Naşterii Domnului, care se zice în părţile leudului maramureşean: 

Sculaţi, gazde, nu durmiti. 

Sculaţi, gazde, nu durmiti, 

Demineata lui Crăciun 

y 

Că nu-i vreme de durmit 
Ci vreme de prăznuit. 

Că vine o sărbătoare. 

Cea mai sfântă de sub soare. 


Dintr'această mică casă 
Binele să nu mai iasă. 

De oameni fie iubita. 
Totdeauna pomenită. 

De Domnul blagoslovită. 



• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 17 


Tot la leud, o cuprinzătoare colindă sfârşeşte cu această "mulţumită" pentru 
gazdă: 


§i colinda o gătăm 
Sus la ceri c'o înălţăm. 

j 

O'nchinăm pe sănătate 
Să trăiască gazdele toate 
O'nchinăm cu cuget bun 
C'am ajuns Sfântu Crăciun. 

Să fii gazdă veselos 
Ca să mergem la itros, 

La naşterea lui Hristos. 

Să fii gazdă'n veselie 
Ca să mergem la litie, 

La naşterea lui Mesie. 

Şi colinda nu-i mai multă 
Să trăiască cine-o ascultă. 

Şi colindu-i atâta 
Cine-ascultă să trăiască! 

Pe aceiaşi temă, însă cu alte cuvinte şi cu înflorituri şi nuanţe caracteristice, 
este desvoltat colindul de mai jos din judeţul Neamţ: 

Sus boieri, nu mai dormiţi, 

Vremea e să vă gătiţi. 

Casa o măturaţi. 

Masa o încărcaţi. 

Căci umblăm şi colindăm 
Şi pe Domnul căutăm. 

Căci s'a născut Domnul Sfânt 
In locaşul lui Crăciun, 

S'a născut un Domn frumos. 

Numele lui e Hristos 
Nu dormim de astăseară 
Ci şedem în privegheală 
Din seara Ajunului, 

Până'ntr'a Crăciunului, 

Ş'aşteptăm pe Domnul Sfânt 
Ca să vie pe pământ 
Căci e fiul Cerului 
Şi Domnul pământului, 
în seara lui Moş Ajun 
Vin copiii lui Crăciun, 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


18 


Să cânte, să colindeze 
Viaţă lungă să ureze 
Tuturor ce sunt în casă 
Şi se veselesc la masă. 

Hristos să le dea de toate 
Viaţă bună, sănătate. 

Şi acum şi la mulţi ani. 

Ca sa crepe cei duşmani. 

Dar, unul dintre cele mai vechi şi mai mari colinde este colindul moldovenesc, 
de mai jos, înfăţişat de G. Dem. Teodorescu şi cuprinzător şi al altor obiceiuri de 
mult apuse: 

Astă seară-i seară mare. 

Florile dalbe. 

Seara mare a lui Crăciun, 

Florile dalbe. 

Când s'a născut Domnul bun. 

Florile dalbe. 

Noi umblăm şi colindăm 
P'astă noapte'ntunecoasă 
Nemerirăm Vastă casă 
Vastă casă, Văst domn bun. 

Domnul bun,jupân (numele). 

El de veste cum prindea 

înainte ne ieşea 

C'un clondir plin de rachiu: 

Cu clondirul d'a dreapta. 

Cu paharul d'a stânga; 

Din clondir turnându-ne. 

Din gură grăindu-ne: 

Voi, patru colindători 
Vă alegeţi doi 
Din voi. 

Doi din voi mai tinerei. 

Şi săriţi în cea grădină: 

Rupeţi un fir 
De calomfir 
Ş'o steblă de busuioc 
Treceţi 

y 

Mergeţi 
La fântână 
La fântâna lui Iordan 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 19 


Muiaţi fir 
De calomfir 
Şi steble de busuioc, 

Şi-apoi mergeţi colindând 
Doi pe urmă botezând: 

Stropiţi casa, 

Stropiţi masa. 

Stropiţi feţi 
De coconi creţ 
Coconi creţi s'or pomeni 
Mai frumos ne-or dărui. 

Cu daruri dela părinţi 
Stropiţi feţi 
De fete mai: 

Fete mari s'or pomeni 
Mai frumos ne-or dărui 
Cu năfrămi grele de fir 
Stropiţi feţi 
De cei bătrâni: 

Cei bătrâni s'or pomeni 
Mai frumos ne-or dărui 
C'un colac 
De grâu curat 
Pe colac vadra cu vin 
Fie galbenul deplin 
C'aşa-i legea din bătrâni 
Din bătrâni, din oameni buni 
Bună vreme'n aste case. 

La mulţi ani cu sănătate, 

Că-i mai bună decât toate! 

Dar frumoasele colinde de Crăciun n'au ca subiect numai Naşterea Sfântă, 
pătimirea, faptele şi minunile Mântuitorului ci unele glăsuesc, cu discrete aluzii, 
despre "fata mare" cu "ochii negri" care "mândra s'o gătat"... 

Printre lici cu luminici 
Printre ele cărăgele 
Printre păr, cu calopăr... 

cum o spun flăcăiaşii din Salaj. 

Varietatea lor e nesfârşită; colinde de tânăr, de bătrân, de păstor, vânătoreşti, 
domestice, unele fiind chiar adevărate balade, străbătute de întreg aleanul 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


20 


poporului, povestitoare legate de fapte legate de viaţa sătească, de azi şi de 
totdeauna. 


în Ajunul Crăciunului mai este obiceiul să umble preotul cu icoana, cântând 
"Naşterea ta Christoase". 


POMUL D£ CRĂCIUN 


Cât priveşte Pomul de Crăciun şi “Moş Crăciunul”, tradiţia nu-i prea veche şi 
este împrumutată odată cu înodarea legăturilor economice, în a doua jumătate a 
veacului trecut, din Austria şi Germania. Dealtfel ca si cântecul “O brad frumos”, 
care a păstrat melodia neschimbată a vechiului “Oh! Tannenbaum!” 


r £ 



Ca si umblatul cu colindul, generalizând pretutindeni unde se află aşezare de 
români, este umblatul cu Steaua, datină păstrată prin copii şi tinerei şi practicată în 
fiecare an din ziua întâi de Crăciun, şi până la Sf. Ion )7 Ianuarie). Odinioară cei 
care umblau cu steaua erau îmbrăcaţi ca şi irozii în costume exotice. Cântecele de 
stea s’au păstrat ca şi colindele, fiind cântate azi ca şi în mult depărtata vreme. 
Cele mai cunoscute şi răspândite cântece sunt acelea culese cu 110 ani în urmă de 
Anton Pann şi păstrate nealterate prin nenumăratele ediţii tipărite în toate colţurile 
ţării. Unul dintre acestea, şi pare-se cel mai vechi, este publicat de A. Pann în 
fruntea culegerii sale de cântece de stea: 

Steaua spre Răsărit străluceşte 
Steaua împăratului se iveşte 
Steaua cu raze mari luminează 
Sfânta naştere adeverează 
Că s ’a născut astăzi cel prea veşnic 
Mesia Christos cel puternic 


Dar printre cele mai obişnuite cântece ale colindătorilor cu steaua este “Trei Crai 
dela Răsărit”: 

Spre stea au călătorit 
S’au mers după cum citim 
Pân’la Ierusalim... 



• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 21 


V hC L 



în zilele de Crăciun când se cuvine “toată grija cea lumească să o lepădăm” 
continua tradiţia Vicleimului (“Irozii”), reprezentaţie teatrală religioasă primitive, 
care deşi asemănătoare vechilor Misiere, este specific şi străvechi românească. 
Interpretată de actori ad-hoc ea este menită să ţină trează amintirea naşterii 
Domnului şi a evenimentelor imediate în legătură cu sfânta întâmplare. Dacă 
“Vicleimul” a pierdut în parte din spectaculosul de altădată, a păstrat însă tot 
pitorescu şi toată poezia sa. 





“Jocul păpuşilor”, spectacol lumesc nu religios, foarte popular în trecutul mai 
îndepărtat şi mult preţuit la curţile domneşti şi la cele boereşti, a dispărut odată cu 
depărtarea teatrului modern şi cu deciderea “păpuşarilor” înşişi, care au fost 
premergătorii actorilor şi regisorilor de azi. 

Progresul a înlăturat unele obiceiuri, dar poporul a păstrat cu nealterată pietate tot 
ceeace este legat indestructibil de obârşie şi de credinţa lui. Tot ce reflectă 
specificul, inteligenţa şi permanenţa lui. 


SPICUITOR 

Ziarul '‘CuvântuV‘ , Serie Nouă, Anul XVII, Nr. 73, Miercuri 25 Decembrie 1940 



Gra//ca; Denian. Revista “Slarnâ Piatrâ'\ Anul I, Nr. 6, 20 Decenbrie 7 Q3^. 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


22 








de BarbuSLUŞANSCHl 

"Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă, 

Lungi troiene călătoare adunate'n cer grămadă; - 

"Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare 
Ca fantasme albe plopii înşiraţi se pierd în zare. 

Si pe 'ntinderea pustie, fără urme, fără drum 
Se văd satele pierdute sub clăbucii albi de fum"... 

Astfel evoca Alecsandri, chincit în gura sobei, în conacul dela Mirceşti, iama 
copiilor gălăgioşi şi veseli, pe care Coşbuc îi zugrăveşte cu atâta vioiciune în 
neuitat sa "Iarnape uliţă". E anotimpul săniuşului, al zurgălăilor şi al steluţelor de 
fulgi imaculaţi, pe care parcă mâini dalbe de îngeri îi cern spre pământ, culcuş 
candid pentm pmncul Mântuitor al lumii. 




• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 23 


Iama, încărcată de griji pentm năpăstuiţii soartei, e anotimpul bucuriei 
copilăreşti, vrăjită de farmecul Crăciunului, împodobit de eolinde, de steaua 
naşterii, de pluguşoml Anului Nou, aducător de eovrigi şi gologani, de 
procesiunea Iordanului. 



> > > 


Amintirea nostalgică ne poartă departe, din pragul Crăciunului de azi, spre 
văile natale rămase pierdute în miază noapte. Măgurile de făget - stejăriş ale 
Cosminului dorm acum sub mantia de dantelă a chiciurei agăţată de ramuri. Văile 
Ceahorului şi-au îndulcit unduirea sub troienele de omăt. Peste căsuţele scunde, 
fumul se înalţă azuriu în văzduhul sticlos de ger. E atâta pace şi mulcomire, de 
parcă ar şti pământul că s'a pregătit ivirea printre muritori a Izbăvitomlui, în chip 
de copil bucălat, născut în ieslele umilinţei şi mărirea nepieritoare a duhului 
mântuirii de păcate. 

în preajma sărbătorilor Naşterii Domnului începea o fierbere mare prin toate 
casele. Gospodinele nu-şi mai dădeau rând cu treburile, cu cumpărăturile, cu 
deretecatul şi pregătirea prânzurilor de prăznuire. Copiii casei nu mai sunt de nici 
un ajutor, dispar prin şuri, prin grajduri. Câte două trei glasuri subţirele se iţesc pe 
modulaţiile gingaşe ale unui cântec sfânt. Un glas mai gros ţine isonul ici-colo. 
Sunt colindătorii în pregătire. Toţi copiii satului s'au împărţit pe "echipe" de 
prietenie sau vecinătate. Un băiat mai răsărit ştie rândul încă de acum doi ani. El 
este maestrul de cântare al celor mai mici pe care-i învaţă şi probozeşte. Câte un 
pici mai isteţ, cu ochii ca două mărgele de smoală, cu glas dulce, prinde cu 
lăcomie cuvintele sfinte şi viersul străbun. El va fi adevăratul protagonist. 

Ultimii gologani sunt cheltuiţi pe hârtie poleită si pe iconiţa de ţiplă a Naşterii 
Domnului. Mâini îndemănatece înclee din lemn şi hârtie o stea minunată în cinci, 
şapte, nouă sau douăsprezece raze, legate între ele cu ghirlande colorate. O 
luminiţă va pâlpâi înlăuntru şi va da căldură culorilor iconiţei şi nasurilor înroşite 
de ger ale colindătorilor. 

După atâtea pregătiri, seara cea mare se apropie, întâmpinată cu emoţie - bătăi 
de inimă. Vătaful micilor colindători a găsit un clopoţel cu sunet argintiu şi un băţ 
noduros pentru câini şi rivali rău-voitori. De pe la patru după amiază când ziua 
începe a se înclina spre amurg, vitejii noştri crainici ai Naşterii Mântuitorului 
pornesc prin sat. întâi la mătuşi darnice si la unchi generoşi. Apoi, luându-şi inima 
în dinţi, pe la domnii şi doamnele dela şcoală care le-au vorbit cu atâta căldură 
despre datinele strămoşeşti. Prin străini şi prea departe nu se duc, căci seara satul e 
în stăpânirea celor mari - care împărăţesc peste lumea colindătorilor. 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


24 


Sfioşi, colindătorii se apropie de o straşină sub care licăreşte lumina roşcată a 
candelei dinlăuntru. 

...Dar auzi! - căţelul latră 
S'aud şopote 'n ogradă 
Si s'adue sub opincă 
Scârţâitul de zăpadă... 

Licărind o raz'atinge 
Geamul uşii dela tindă. 

De trei glasuri legănată 
Se'nfiripă o colindă... 

(O. Goga) 

Glasul prichindelului înzestrat de ursitoare străbate melodios. Vătaful mormăie 
gros şi dă curaj mititeilor colindători pitiţi în dosul stelei. Şi crainicii cântă "Florile 
dalbe" învăluind melodia în argintul sunetului de clopoţel. 

Sculaţi, sculaţi boieri mari, 

Florile dalbe. 

Că vă vin colinători. 

Florile dalbe. 

Noaptea pe la cântători 
Si v'aduc un Dumnezeu 
Să vă mântuie de rău. 

Un Dumnezeu nou născut 
Cu flori de crin învăscut... 

Abia sfârşesc, îşi dreg glasul tuşind şi-şi şterg nasul cu mâneca şi pornesc de- 
avalma cu povestea celor trei crai dela răsărit care cu steaua au călătorit şi au 
ajuns, după cum citim, până la Ierusalim. Vocile se mai poticnesc, clopoţelul 
răsună biruitor peste ele, dar totul se isprăveşte cu bine şi cu ruşinarea lui Irod. 

O mătuşă mai miloasă îi pofteşte în tindă şi deschide mare uşa dela odaia 
încăpătoare. Copiii mai cântă odată cântecul crailor dela răsărit, şi încheie cu 
cântecul de stea: 

"Steaua sus răsare 
Ca o taină mare 
Steaua luminează 
Si adeverează 
Că azi Prea Curata 
Si Nevinovata 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 25 


Fecioara Maria 
Naşte pe Mesia..." 

Copilaşii mici ai casei cască ochii şi gurile mari la minunăţia stelei. 
Colindătorii îndeasă cu nădejde desaga aproape plină de covrigi, mere şi nuci. 
Gospodarii de modă nouă le mai dau şi câţiva lei nesunători, care, împreună cu 
banii adunaţi dela învăţători vor face o adevărată bogăţie. 

Şi aşa, trei zile si mai mult, colindătorii noştri vor bate cărările satului până ce 
cu mare greu părinţii îi vor strânge pe lângă casă, iar colindătorii se vor pregăti 
pentru uratul de Anul Nou. 



Flăcăuaşii mai răsăriţi ai satului între cincisprezece şi douăzeci de ani, au pus în 
lucrare un plan mai măreţ. Cu săptămâni înainte, Vicleiemul, copiat în roluri a fost 
împărţit între şefii spirituali netăgăduiţi ai generaţiei. Rolul greu şi mai dramatic 
este cel al lui Irod. Trebue un glas mai adânc şi mai fioros. Irod este şi şeful trupei 
şi regizorul. în raza Cernăuţilor, în Mahala, Ostriţa, Boian, apoi în Ceabor, Cosmin 
şi alte sate Irozii s'au pregătit pentru marele eveniment din seara ajunului. Printre 
ei sunt şi elevi la şcolile mari ale oraşului, dar unele trupe sunt numai băeţi de ţară. 
Puţini au costume speciale. Cei trei magi, ca şi ofiţerul, poartă haină naţională, 
cămăşi înflorite si de-a curmezişul pieptului o eşarfă lată de tricolor. Doar Irod are 
o mantie roşie. Ofiţerul are coif de carton poleit, magii si Irod coroane zimţate. 
Săbiile sunt frumos cioplite din lemn şi argintate. Doar Moşul Irozilor poartă 
zeghe sau un suman peticit dacă nu un cojoc întors pe dos. Si-a făcut un nas lung 
de petică roşie şi şi-a îndesat o cuşmă de păr de capră. 

Nu era casă românească mai răsărită în Cernăuţi care să nu fie ştiută şi cinstită 
de vizita Irozilor în seara de Ajun. Cei mai mulţi se pregăteau anume ca să vină în 
oraş uneori destul de departe. Era o tradiţie veche a legăturii sufleteşti dintre 
Cernăuţul românesc şi sate din împrejurimi. în aceiaşi casă veneau două şi trei 
trupe de Irozi în seara Ajunului şi erau totdeauna primiţi cu dragoste si cu 
respectul cuvenit tradiţiei. Fără colindători şi Irozi, ajunul nu mai era Ajun, 
Crăciunul nu mai era Crăciun, dar nu s'a întâmplat vreodată să lipsească. 

Flăcăii dovedeau uneori un real simţ dramatic şi spectatorii erau prinşi de jocul 
realist cu care actorii interpretau Vicleimul de mult ştiut. Dar acesta era farmecul 
sărbătorii: că trebuia să se desfăşoare după regulile cunoscute. De aceea unii Irozi 
care la sfârşit cântau un cântec de oraş, de "modă" sau un marş naţional (cu jalnica 
melodie a "fraţilor compatrioţi") erau imediat cenzuraţi de spectatori, dar puţine 
trupe de Irozi se întâmplau să greşească astfel împotriva tradiţiei. 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


26 


Cine nu cunoaşte Vicleimul? Irod îşi întreba sfetnicul credincios ce se mai 
întâmplă. Acesta îi prezenta pe cei trei magi prinşi de iscoade. Irod îi întreabă cine 
sunt, de unde vin şi încotro merg. Magii, Baltazar, Gaspar şi Melchior îi 
răspundeau cine sunt şi ce vor: 

"Din scripturi am înţeles 
C'o să nască pe pământ 
împăratul nou şi sfânt. 

De-o stea ne călăuzim 
Pe Christos să-l dovedim 
Lumii să-lpropovăduim". 

Irod se înfurie, căci nu îngăduie alt împărat al pământului mai presus de sine. 
Dar Magii nu se sperie şi Irod recurge la viclenie ca să poată ucide Pruncul 
Dumnezeiesc. Le spune Magilor să-L caute şi să-L afle pe Isus, apoi să-l anunţe ca 
să i se închine şi el. Dar Magii după închinare, se întorc în ţara lor pe alt drum. 
Atunci Irod va porunci uciderea pruncilor dar Isus va scăpa prin fuga în Egipt. 
Monologul de încheiere al lui Irod este un blestem versificat. Aici era piatra de 
încercare a interpretului. 



De prin 1935 se înfiripase în Cernăuţi un cor al studenţilor legionari. Mai erau 
acolo coruri studenţeşti. Dar sub conducerea maestră a profesorului Scarlat şi a 
fraţilor Mircea şi Bujocel Hoinic, corul legionar al studenţilor se înălţase la un 
nivel de artă superior. Veni Ajunul. Şi atunci colindătorii legionari îşi arătară 
măsura. Nu vom putea evoca clipele de încântare petrecute în serile de Ajun din 
1936 şi 1937. De unde coborau acele glasuri contopite într’un fluid muzical atât de 
suav, încât nu mai era cântec, ci armonie serafică? De unde acele colinde de o 
gingăşie nepământeană? 

Colinde, colinde, 

Iată vin colindători... 

Şi apoi acea colindă despre Crăciunul săracului, de ţi se strângea inima auzind- 
o. Farmecul se transforma în încremenire, atât era de frumos. Era aproape prea 
frumos. Acest dar de Ajun al colindătorilor legionari a fost cel care mi-a adus cea 
mai mare bucurie din câte am avut vreodată. Era un Moş-Crăciun ceresc. 

Amintirea evocă nostalgic atmosfera serii de Ajun, rămasă departe în ţara de 
miază-noapte cotropită de străinul necredincios. Ce Crăciun va fi acolo anul 


••• ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fi WEREURI 27 


acesta? Sufletul se umple de durere. O întreagă ţesătură de viaţă, înehegată din 
deprinderi seeulare, s’a destrămat dintr’o dată. 



De două generaţii, eram rupţi de viaţa satului. Dar sufletul nostru stăruia acolo, 
în jurul celor două case bătrâneşti din Ceahorul Cernăuţilor. în casa mai veche 
păstorise străbunicul, ajuns mai târziu mitropolit al Bucovinei, venerabilul Samuil- 
Silvestru Morariu. Lui îi urmase bunicul, Artemie Berariu, apoi fiul lui Alexandru, 
fratele mamei mele. Timp de mai bine de o sută de ani Ceahorul, în care a copilărit 
mama, era cheia legăturii noastre cu pământul. Acum au rămas numai morminte şi 
case pustii. Biserica nouă şi casa parohială le clădise bunicul. De acolo au pornit şi 
s'au păstrat până în oraş tradiţiile vechi de sărbători ale familiei şi dragostea de 
datina românească. Si aşa era în toate casele preoţeşti ale Bucovinei şi în familiile 
orăşeneşti care descindeau din ele. 

în casa bunicului postul era ţinut cu sfinţenie. Acolo joc de cărţi nu s'a pomenit, 
iar dans numai la nunţi. Dar din vechime s'au respectat prăznuirile sărbătorilor cu 
bucatele lor speciale, care apăreau pe masă odată pe an. 

De Ajun se ţinea post negru până la cină, alcătuită şi ea numai din mâncări de 
post. Primul fel, cu răsturnarea principiilor gastronomice, era grâu fiert îndulcit cu 
miere. Grâul se pisa în piuă de lemn, ca să fie muiat, se fierbea ceasuri multe, apoi 
răcit se îndulcea cu miere şi se amesteca cu mac pisat şi cu nuci. Trebuia să fie un 
fel de preparare a grâului foarte vechi, asemănător cu coliva ce se face în Moldova 
si Muntenia. Dar grâul nostru nu e uscat, ci moale ca terciul. Al doilea fel e peştele 
fript în untdelemn, la care ultima generaţie a adăugat pestele marinat. Al treilea fel 
este borşul de sfeclă, limpede, cu colţunaşi mici de aluat, umpluţi cu morun sărat, 
numiţi "pehincile Domnului". Desertul e compus din compot de pere şi prune 
uscate, dar n'am văzut vreodată să-l fi gustat cineva, deşi nu a fost Ajun să fi lipsit 
de pe masă. 

Ca băuturi era permis rachiul de secară, care azi nu se mai găseşte, în care se 
topea zahăr ars după un procedeu special pe care-1 ţineau secret, - apoi vinul alb. 

în casa bunicului nu s'a pomenit pom de Crăciun. Noi deci crescuţi în oraşe 1- 
am avut din copilărie, iar părinţii nu l-au privit ca pe o înstrăinare şi derogare dela 
tradiţie, ci ca pe o îmbogăţire a bucuriei de sărbători a copiilor. îngerii de mătase, 
clopoţeii de stilă, pletele de beteală argintie, ţurţurii de cristal, - apoi păpuşile 
surorilor, caii de lemn, trâmbiţele, jocurile de cuburi ale băieţilor au rămas 
învăluite în farmecul primei uluiri, când bogăţia fastuoasă a pomului cu 
lumânărele aprinse ne scotea din piepturi strigăte de încântare. Războiul cel mare 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


28 


încă nu venise, erau timpurile când traiul era altfel, asa cum nu-1 mai puteam 
înţelege noi, cei crescuţi în zbuciumul refugiului care a urmat îndată, atunci ca şi 
acum. 

Zilele de sărbători au rămas pentru noi zile ale cultului familiei. Se adunau 
neamurile, casa era plină de copii şi apoi venea pelerinajul la bunicul, patriarh al 
preoţimii bucovinene. Dar e atât de mult de atunci... Cu noi, cei de azi, va pieri şi 
amintirea unor vremuri atât de greu de smuls din trecut, şi care apar palide prin 
apa timpului... 



Cine n'a ştiut "Pluguşorul" pe de rost, măcar odată în viaţă? Nefericit om. Până 
în preajma adolescenţei n'a fost an să nu umblăm cu uratul în seara de ajun şi cu 
semănatul a doua zi. Năvăleam în case şi spre groaza gospodinelor, semănăm cu 
grâu parchetul proaspăt măturat şi lustruit: 

"Să trăiţi să'nfloriţi 
Ca merii ca perii 
In toamna cea bogată 
De toate 'ndestulată". 

Produsul uratului se transforma apoi în patine. Căci noi copiii oraşului nu ştiam 
de mere şi covrigi, ci de tort servit cu tacâm de argint. Principalul era ca datina să 
fie menţinută. 

în Suceava a fost un elev de curs superior, mare cântăreţ şi temperament care 
trepida de dragoste de viaţă. "Vine Anul Nou" - spuse el câtorva colegi. "Ştim ura, 
avem buhai şi harapnic, dar ce cântăm?" Căci nu exista vreun cântec de Anul Nou. 
"Fă tu un cântec" - îi spuseră colegii. Si atunci tânărul Emilian scrise versurile şi 
alcătui din reminiscenţe melodia lui "Mâine anul se'noieşte" - pe care azi îl ştie 
toată ţara drept cântec anonim. în seara ajunului Anului Nou răsună compoziţia 
nouă care deveni apoi cântec "popular": 

Mâine anul se 'noeşte 
Pluguşorul se porneşte 
Si-om începe-a colinda 
Pe la case a ura 

larna-i grea, omătul mare 
Semne bune anul are 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 29 


Semne bune de belşug 
Pentru brazda de sub plug. 

Seara Sfântului Vasile 
Fie-vă boieri de bine, 

Si 'ntru mulţi ani să trăiti 


Si la anul să 'nfloriţi. 

Anul următor Suceava toată, apoi Bucovina toată cânta această urare simplă şi 
cu melodie vioaie. Au trecut ani, şi mai târziu abia am aflat cine e autorul: tatăl 
meu. Dela dânsul şi dela mama am învăţat de mici copii urări şi colinde între care 
frumoasa colindă bănăţeană "O, ce veste minunată" - pe care astăzi o cântăm pe 
voci în fiecare seară de Ajun, când mama îşi mai aduce aminte de vestita ei voce 
de mezzosopran de altă dată. 



Prin tradiţie Iordanul îl petreceam în casa bunicului. Să fi fost troiene mari care 
să ne împiedice să mergem la Ceahor sau ger năpraznic. Da, oriunde am fi fost, 
dela Bobotează n'am lipsit. Taina sfinţirei apei ne apărea plină de har si de mister 
şi posteam cu sârg până după înghiţitura de aghiasmă care deslega opreliştea 
mâncării. Admiram splendidele troiţe săpate din ghiaţa lucie şi translucidă care 
vegheau masa sfinţirii, bloc de ghiaţă pe butuci de ghiaţă. Troiţa astfel împlântată 
din faptul gerului rămânea toată iarna în bătaia viscolelor se acoperea pe creştet şi 
pe braţe cu o hlamidă de zăpadă, şi se ridica spre cer în abur odată cu căldura 
soarelui de primăvară. 

Venirea preotului cu sfinţirea era o clipă de emoţie. Aveam impresia puternică 
a descinderii unui trimis al Domnului si doar viersul tradiţional, cu isonul tinut de 
dacăl risipea solemnitatea momentului. Mă trezeam îngânând cu un fel de bucurie: 
"în Iordan botezându-te Tu Doamne"... Era în acest viers o putere se deslegare, ca 
în orice taină îndeplinită. Cine poate lămuri ce adâncuri ne sunt legate de 
săvârşirea datinelor creştineşti - deşi educaţia vârstei noastre, raţionalistă şi laică 
nu ne-a apropiat niciodată de trăirea lor? Este sădită ritului o putere elementară şi 
poate cel mai mare bun pe care l-am salvat din copilărie: că în adâncul sufletului 
nostru datina şi ritul şi-au păstrat o virtute activă. 

Ajunul Iordanului era prăznuit ca şi ajunul Crăciunului cu masa de bucate de 
post. Ultima zi de sărbători era o zi de melancolie. Pomul de Crăciun îsi aprindea 
ultima dată podoabele strălucite. După o plutire în farmec care durase două 
săptămâni proza cotidianului mijea iarăşi în zarea existenţii. Colinde, Ajun, Irozi şi 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


30 


Vicleim, uratul Anului Nou, Bobotează - erau "clipele suspendate" ale unui drum 
de vrajă, de care ne despărţeam cu atât mai greu cu cât îl trăisem mai adânc. 

Suntem de formă orăşeni civilizaţi. Dar sub scoarţa subţire a "civilizaţiei" 
purtăm în noi împlântat adânc pe omul patriarhal ferecat de datini şi credinţe, fără 
de care traiul nostru pe pământ nu ar mai avea sens. Sărbătorile sunt prilej de 
reculegere în ceeace este mai profund şi mai bun în noi şi prilej de contopire cu 
sufletul mare şi etern al neamului acestuia creştin şi românesc. 

Barbu SLUŞANSCHI 

Ziarul ''Cuvântul'', Serie Noua, Anul XVII, Nr. 73 Miercuri 2^ Deeembrie ig 4 o 





• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 31 


CRACIUNOl 











cieVasiteBĂNClLA 

Sărbătoarea Crăciunului are multe semnificaţii. Una şi cea dintâi este în 
legătură cu ideea de naştere, de nouă începătură în lume. Acum s'a născut lisus 
Hristos, Mântuitorul făgăduit omului chiar dela început, de când a căzut în păcat, 
în cele trei zile ale Crăciunului, în ajunul şi zilele care îl urmează, trăim ideea 
împărătească a naşterii Celui care avea să introducă în istorie pe noul Adam. Altă 
semnificaţie este în legătură cu ideea coplăriei. Nicicând ca la Crăciun copilul nu 
tronează mai mult în preocupările, gândurile şi toate trăirile noastre. în aceste zile 
de mare praznic sărbătoresc, se bucură în primai rând copilăretul creştin din toată 
lumea. Mai mult: se bucură însuşi copilul care a fost în noi, adulţii, altădată. Din 
lumea feerică şi parcă de pe alt tărâm a copilăriei noastre uitate, încep să învie 
amintirile, să se legene ademenitor, ca funigeii de vis şi să încropească o lume 
frumoasă, un paradis pe care l-am pierdut. 

Parcă şi acum auzi zăpada scârţâind sub tălpile mici şi parcă vezi stelele 
clipind sus în seninul atât de înalt şi totuşi atât de prietenesc, aşa cum el nu se arată 
decât copiilor! Crăciunul e şi ziua amintirilor, e ziua când şi adulţii devin, într'o 
privinţă, copii... Dar nu numai atât. Copilul cel mai mare, copilul dumnezeiesc al 
Crăciunului, este Hristos însuşi. La Paşti, ne gândim la Cel ce a murit pe cruce, la 
jertfa cutremurătoare, la figura bărbătească şi îndurerată a Mântuitorului. La 
Crăciun, ne gândim la copilul lisus, la Cel din iesle. Şi sufletul nostru se odihneşte 
poposind asupra acestei imagini fragede, care ne face să uităm durerile şi să lăsăm 
cele mai curate nostalgii spirituale să bată din aripi, în cea mai discretă şi mai 
ispititoare dintre surdine... Mai ales în Occident, unde mediul burghez îmbătrânit 
simte nevoia unui contrast, se vorbeşte la Crăciun de "micul lisus". E nevoia de a 
căuta copilăria, de a trăi ideea copilului, de a o răsfăţa chiar, de a se extazia în faţa 
ei... Pe de altă parte şi în legătură cu aceasta, e la Crăciun o semnificaţie 
pedagogică. Acum copiii sunt sancţionaţi pentru faptele lor de către cel mai bătrân 
şi mai popular pedagog al lumii care este moş Crăciun... Un pedagog plin de 
blândeţe, de resurse şi de umor, care aduce daruri copiilor buni, dar care altădată 
ştie să salveze prestigiul pedagogiei şi să fie neîndurat cu cei răi. Nici la Paşti, nici 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


32 


la Sfântul Neculai, nici chiar la Anul Nou, nu e atât de accentuată ideea răsplătirii 
pedogogice a copiilor prin daruri, cum este la Crăciun, ziua cea mai mult dorită de 
copii. 

Pentru noi cei mari şi mai cu seama pentru ţăranii noştri, mai e la Crăciun şi 
ideea odihnei şi a petrecerii. Crăciunul vine în miez de iarnă când se spune, cu 
drept sau fără, că unii ţărani hibernează oarecum. Si cum tot ei au acum bucatele 
adunate în hambare, pot să părăsească asceza alimentară a verii şi a celorlalte 
epoci de muncă încordată şi să se sature! Măcar odată pe an ori cu unele excese. E 
şi acesta un fel de rit îngăduit foarte rar şi care aduce oarecare echilibru în higiena 
ţărănească. Dar nu e numai atât. Fiindcă am vorbit de ţăranii români, să spunem că 
tot acum e pentru el vremea celor mai multe şi mai spectaculoase datini. Din 
ajunul Crăciunului şi până la sfântul Ion e un cortegiu de datini, e de fapt un fel de 
piesă în cadru cosmic, ce se joacă în timp de două săptămâni. într'un fel, acum nu 
sunt mai multe sărbători, ci e una singură cu explozii festive succesive. O singură 
sărbătoare sau o procesiune de sărbători - şi de datini. Aceste datini au o origine 
foarte îndepărtată. Ele amintesc de romani, de elini, de daci, de Asia, de peninsula 
balcanică, şi sunt unele, cum sunt colindele, pentru care anume cercetători caută 
începuturi chiar în preistorie... Si atunci, o altă semnificaţie a Crăciunului e că ne 
aminteşte de ce e mai vechiu in noi ca popor, de cea dintâi copilărie a noastră ca 
neam şi chiar de vremurile nebulonse, legendare, care s'au tors în aceste locuri 
înainte de a veni noi pe lume. Prin Crăciun facem deci o adevărată baie spirituală 
de istorie, de arheologie, de etnografie. Dacă vrem să adâncim aceste lucruri, avem 
acum prilejul să ne oglindim în începuturile noastre ca neam şi să înţelegem mai 
bine misiunea noastră, căci numai cine nu uită de unde a plecat, nu-şi rătăceşte 
drumul. Revenirea la isvor e cea mai bună terapeutică pentru un neam. 
Dar se va spune: aceste datini au venit de pretutindeni, în foarte mare parte. 
Legendele, superstiţiile, cultele, obiceiurile, sărbătorile, au călătorit mult în istoria 
omenirii, s'au atras uşor, s'au contopit adesea, după o chimie sufletească de ciudate 
valenţe... după cum, iarăşi, e adevărat că altădată produse similare s'au născut 
sponotan în regiuni deosebite. în datinile româneşti putem desluşi influenţe, 
contaminări, aşa de variate, încât multe din ele formează un adevărat bazar 
folcloric. Si totuşi, aceasta nu infirmă nimic. 

Mai întâi, obiceiurile noastre nu sunt şi la apuseni. Acolo creştinismul medieval 
a combătut foarte mult folclorul, iar mai târziu s'a adăugat viaţa burgheză. Din 
cauza aceaasta, s'a produs în acele părţi o secetă jalnică de datini: Noi ne 
individualizăm, ne specificăm, din acest punct de vedere, faţă de Apus. Tari şi 
bogaţi prin sărbătorile şi datinile noastre, avem ce opune a celui Occident, care ne 
tiranizează cu prestigiul lui din alte domenii. Folclorul de Crăciun, ca si cel din 
alte epoci, ne dă deci putinţa să ne afirmăm în direcţia autohtonizării şi aceasta 
tocmai faţă de principalul agent de înstrăinare a noastră. Pe urmă multe din 
datinele noastre sunt numai la noi, ele negăsindu-se şi la popoarele vecine. Deci alt 
element de individualizare. 


••• ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 33 


Dar partea cea mai însemnată e că în jurul acestor datini, chiar daca odinioară 
au venit din alte părţi, s'a structurat spiritul românesc. Ele fost românizate, adânc şi 
specific localizate şi transformate de sufletul nostru. 

La Crăciun, în mijlocul obiceiurilor româneşti, ne regăsim deci pe noi, în 
ceeace este mai tipic al nostru. Si în acest caz Crăciunul are sau trebuie sa aibă 
pentru români, mai ales doua sensuri precise. Unul e cel de naştere cum am văzut. 
Altul e cel de autohtonie sau localism românesc. La un loc, aceste două sensuri 
înseamnă naştere întru românism. Crăciunul capătă prin urmare un înţeles 
misionar pentru noi. în generala înstrăinare de structură care ne cuprinde - chiar 
când avem voinţa formată sau entuziasmată de a fi români - sărbătorile 
Crăciunului ne cheamă la realitatea necesară organică, la istorie, la miturile 
originare în care s'a făcut plămada noastră! 

Crăciunul e religie, dar el este încă ceva pentru noi: e un moment de misiune. 
Din cauza tezaurului de datini cu care vine el. Aceste datini trebue să le studiem şi 
să le păstrăm în forma lor, pentru interesul şi frumuseţea lor în sine. Dar trebue să 
mergem mai departe şi să descifrăm în ele sensuri spirituale, modalităţi de a fi. 
Aceste modalităţi de a fi, constitutive sufletului românesc, ne vor ajuta să 
înţelegem drumul pe care urmează să umblăm în viitor. Popoarelele mai mult 
decât indivizii, trăiesc mai mult printr'un destin spiritual. De fapt nu trăiesc decât 
prin acesta. Sărbătorile bogate ale Crăciunului românesc ne spun şi ele că avem o 
personalitate a noastră şi deci dreptul la o misiune. Iar aici dreptul înseamnă 
datorie. Acum când începe an nou în istoria românilor prin iruperea în existenţă a 
legionarismului, trebue să punem la contribuţie şi sărbătorile. Legionarismul e o 
chemare dinamică în noi înşine. în această chemare. Crăciunul poate fi un 
moment, unul din cele mai pline. 

La Crăciun s'a născut Mesia. Dar tot Crăciunul cată să fie folosit într'o 
pedagogie naţională ca un prilej de naştere întru românism. Datinile lui bogate 
sunt un minereu de preţ, din care se poate extrage aur pentru sufletul şi rostul 
românesc. 


Vasile BĂNCILĂ 


Ziarul '‘CuvântuV , Serie Nouă, Anul XVII, Nr. 73, Miercuri, 25 Decembrie 1940 



NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


34 



TCIRC:A DOMNOLCJi 


de Valeriu CÂRDU 


Clopotele vestesc pogorîre dintru cele de sus. 

Pe lisus, cel în vecie mântuitor lumii, luminile îl poartă peste ţările noastre de 
împăraţi şi ciobani. 

îl primim în inimă, îngenunchiaţi în pulberea de aur a evlaviei. 

O lume veche se pregăteşte de'nserare. 

Stele Crăciunului vestesc Răsărit plin. 

leslele odihnitoare de Mântuitor cuprind nădejdea lui Simeon. 

Uneori, oamenii au uitat semnele Cerului, dar până la sfârşit, lumina cea 
adevărată a biruit întotdeauna, alungând în peşteri damnate şerpii urii şi-ai 
păgâniei. 

Ţările româneşti se deschid mântuirii. 

lisus e printre noi! 

Codrii ardeleni, de vânjos gorun domnesc, plaiurile arboroşene, cu dulci coline 
colindătoare în frunzişul fagilor împrejmuitori de Putne, Dragomirne şi Suceviţe, 
Banatul cântecelor. Basarabia grâielor ca mătasa îngălbenită la soare, a hambarelor 
de belşug. Moldova - şi şesurile dunărene - toate acestea îs sub semn astăzi. 

lisus e printre noi! 

Da, am îngenunchiat, şi inima ni-i deschisă pentru lumina cea mare. 

Irod a vărsat sânge, dar crinul împărătesc s'a înălţat, căci voia cerului a fost 
mântuire. 

Clopotele cuprind Ţara. 

De pretutindeni, isonul lor învolburează azururile. 

Dumnezeu veghează, din veşniciile Lui atotcuprinzătoare, peste omenia noastră. 
Fruntea ni se pleacă. îl simţim între noi pe Domnul lisus, aşa cum l-au vestit 
profeţii şi semnele, pentru acel Vifliem de luceafăr dumnezeesc. 

Smirnă şi tămâie fie-ne inima! 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 35 


Cântare de nădejde şi victorie. 

Ţărm înalt, sufletul! 
îngenunchiere. 

Căci, din inima Lui bunătate, pentru noi, doritorii, lisus a început să meargă 
blândeţă şi dragoste peste plaiurile româneşti. 

Crăciunul, sărbătoare de pace şi bucurie, ne săvârşeşte întru bunătate. 

Auziţi zvonul colindelor? 

Domnul lisus îşi duce peste veacuri lumina. 


Valertu CÂRDU 



Macjii... Grafica de Catul Gocjclan 





NICOLAE NIŢĂ - Sărbătorile Crăciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalistă 


36 





de Itarion COCIŞIU 


Seară de ajun. 

Seară înfiorată de cântecele care vestesc naşterea Mesiei, aducând la fiecare 
casă un cuvânt bun şi alungând pentru câteva zile nourii grijilor lumeşti, făcând 
loc în suflete, bucuriei creştine. 

La casa cu fată de măritat s'au oprit acum colindătorii. în faţa mesei cu daruri - 
colac de grâu curat, împodobit cu mere roşii, cu nuci aurite, şi iederă verde, flăcăii 
s'au împărţit în două cete şi colinda lor pare oficiere în faţa altarului. Povestea 
minunată se ţese din cuvinte simple cu sens adânc. 

Dalianăfată dalbă... 

Vine marea turburată sfărmându-şi valurile de ţărmuri stâncoase. în unde: 

Duce lini, duce mălini 
Si brazii din rădăcini, 

printre ei înoată un bour sur cu coarnele aurite, purtând în ele 

Leagăn verde de mătase 
împletit în viţe şase. 

Dar în leagăn cine şade? E fata colindată ce coase şi chindeşeşte. 

La prapori bisericeşti 
La năfrămi împărăteşti. 

La batiste voiniceşti. 

Oourul înoată spre mal şi cântecul fetei răsună duios departe, întrecându-se cu 
sbuciumul mării. A auzit împărăteasa cântecul, ce nu e mojicesc ci e cântec 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 37 


împărătesc şi-şi trimite surorile cu mănunchiuri de flori, să roage pe fată să nu mai 
cânte, că împăratul e dus la vânătoare şi e timpul să se întoarcă. Desigur auzindu-i 
cântecul, va îndrăgi-o şi de împărăteasă va uita... 

Drept răspuns fata-i trimite vorbă că nu cântă pentru împărat, ci cântă de dorul 
inimei, pe care vrea să-l stâmpere. E logodită şi azi, mâine, nunta vine, să o ducă: 

Peste văi şi peste munţi 
La părinţi necunoscuţi!... 

A amuţit glasul colindătorilor. 

S'a ridicat în oftat prelung iia înflorită cu pui, pe pieptul feciorelnic al fetei 
colindate. Si încă mult timp va fi urmărită de ecoul refrenului: 

Delianăfată dalbă... 


♦ 


Zăpada scârţâie sub paşii grei. 

Colindătorii s'au apropiat de casa păcurarului. 

Ler flori dalbe, flori de măr... 

Ferice de el, că are oi multe. 

Câte flori pe munte, 

Si-are miorele 
Câte brânduşele. 

Si mai are doi barbeci 
Cu lâna de argint. 

S'a lăudat ciobanul, că-şi va ierna oile în fundul mării. Marea 'a supărat şi i-a 
răspuns că va veni: 

Turbure, turbată 
Mare 'nveninată, 
şi-i va îneca oile. 

Ciobanul nu se teme, pentru cei doi berbeci lăi: 

In coarne s'or plesni 
Marea-or împărţi 
Oile-or ieşi 
Pe picior de munte 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


38 


Unde iarba-mi creşte 
'Npatru se'mpleteşte. 

lată-i intrând în casa unui tânăr: 

Junelui bun... 

De când tânărul a plecat, a venit leul în curte şi a făcut mari pagube. Junele 
supărat, încalecă murgul şi saltă în vârful munţilor la poalele brazilor unde 

Găseşte leu adormit 
Sub un fag mare 'nfrunzit. 

Leul se trezeşte şi-l întreabă de i s'a urît cu viaţa, dar tânărul îi spune că vrea să 
se lupte. Si se luptă: 

Zi de vară 
Până 'n seară, 

când junele învinge şi-l leagă, aducându-1 jos la câmpie. Câţi îl văd îl fericesc şi 
fericesc pe mama ce l-a înfăşat, că a crescut voinic. 

Ce aduce leu legat, 

Leu legat, nevătămat. 


♦ 

Colindătorii se apropie de casa unei bătrâne. Versul de mioriţă curge sprinten şi 
maica bătrână cu brâul de lână, devine în colindă. Maica Domnului, ce-şi caută 
fiul sfânt, întrebând: 

Juni colindători. 

Pe unde-ati umblat 

y 

Si mi-ati colindat. 

Nu mi-aţi voi văzut 
Drag fiuţul meu? 

Şi când aceştia răspund că nu l-au cunoscut chiar de l-au şi întâlnit, ea îl descrie 
tot în vers de mioriţă: 

Lesne-i de-a-l cunoaşte 
Căci căluţul lui, 

Negru-i, pintenog 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 39 


Si seluta lui, 

Floarea cerului. 

Colindătorii îşi amintesc că l-au văzut la Ierusalim răstignit, ori 

Greu război purtând 
Cu câinii de jidovi 


f ârziu... 

Spre răsărit cerul se înroşeşte. Colindătorii sunt la capătul satului. Au intrat 
într'o căsuţă sărăcăcioasă, şi colinda lor pare mai liniştită, mai solemnă. 

Dumnezeu cu Sfântul Petru, în chip de moşnegi, umblă prin sat să cunoască pe 
oameni. Cer sălaş 

La casa bogatului 
In mijlocul satului, 

dar bogatul le răspunde că n'are loc pentru ei. Si scârbiţi se ’ndreaptă 

La marginea satului 
La casa săracului; 

La fereastr'au colindat: 

Gata-i cina, om sărac?... 

Şi acesta le spune că e gata, dar e puţină. Dumnezeu binecuvântă masa. La 
plecarea din sat. Sfântul Petru priveşte peste umărul stâng al Domnului şi se 
’ngrozeşte văzând casa bogatului mistuită de văpaia focului din iad. Privind peste 
umărul drept, vede în mijloc de rai, casa săracului, între flori şi luminată de razele 
soarelui. Si colinda se încheie cu urarea, să le fie: 

Casa plină de bucate. 

Ocolul de vaci cu lapte; 

Să fie gazdă vesel, bun 
Cum e ziua lui Crăciun. 


♦ 

Deasupra satului, în vârf de deal, clopotele cheamă pe creştini la sfânta slujbă. 
Colindătorii se duc şi ei, cântând colinde prin care vestesc 

Că s'a născut Domn frumos. 

Numele lui e Hristos! 



NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


40 


(2rforile alungă ultimele stele de pe cer şi zăpada pare purpură. Se luminează 
feţele credincioşilor de o lumină cerească şi se salută voioşi, îndreptându-se spre 
casa Domnului. 

Acesta e Crăciunul nostru. El nu vine cu pom încărcat cu jucării şi luminat de 
lumânărele! Va străluci desigur Pomul de Crăciun, la fereastra caselor boiereşti, în 
necazul copilaşilor săraci, îngheţaţi de frig, ce ridică la fereastră steaua modestă - 
opera lor - şi urează: 

La mulţi ani cu sănătate, 

Că-i mai bună decât toate. 

Glasurile lor zgribulite ca şi ei, nu for putea fi auzite căci acolo se cântă 

O, brad frumos, o brad frumos. 

Cu cetina tot verde! 

inexpresiv şi departe de tot ce doreşte sufletul românesc în apropierea Sfintelor 
Sărbători. 

Crăciunul bate la use, gârbovit de ani, şi aduce pentru bogaţi, în traista lui, tot 
ce e frumos şi bun; aduce cal de călărit, soldaţi de plumb, bomboane şi fructe rare, 
ce vor atârna în pomul cel frumos împodobit. Dar nu e acesta Crăciunul nostru, ci 
acel căruia Maica sfântă i se adresează, simplu, româneşte, ca unui om avut: 

Măi Crăciune, măi bătrâne. 

Fă-mi sălaş lângă cuptor! 

ca el să o trimită în grajdul cailor 

Caii rod, fac tropot mare 
Si odihnă Maica n'are, 

plecând dela ieslea boilor, unde 

Pe la cântători, târziu. 

Prea Slăvită, naşte fiu... 

Si când Crăciun trimite slugile să dea la boi de mâncare, nu se pot apropia 

De duhul tămâilor. 

De mirosul florilor, 

De zvonul albinelor... 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 41 


Crăciunul acesta nu vine încărcat cu bunătăţi pentru ţărani! El aduce doar 
copiilor haine curate şi pentru toţi întărirea credinţei în misterul naşterii Celui ce 
mai târziu a suferit răstignirea, pentru ca să ne mântuiască pe noi! 


llarion COCIŞIU 

"Axa", Anul IX, Nr. 43, Crăciun, 25 Decembrie 1940 



Desenul: bucjen Giecja. Revista '^însemnări”, Guenos Aires, Arqentina. Anul I, Nr. 2, Decenbrie 1 1 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


42 








ALTADATA 


de C-tin GANE 


Ce altă viaţă era odinioară ! 

Din toamnă, de la mijlocul lui Noembrie, începea postul al patrulea din an, 
postul Crăciunului, cu îngăduinţa de-a mânca peşte în toate zilele, afară— fireşte 
— de Miercurea, de Vinerea, şi toate micile sărbători dintre Sfântul Nicolae şi 
Sfântul Spiridond^ In timpul acesta jupânesele pregăteau toate bunătăţile care se 
vor mânca de Crăciun: porci, gâşte, curcani, turte şi celelalte. De ajun veneau 
colindele — ca azi — căci de la întemeierea ţărilor până în vremurile noastre 
poporul nu şi-a schimbat deloc obiceiurile, sau aproape deloc. 

Apoi, la 25 Decembrie, dimineaţa, mergea toată lumea la biserică şi asculta 
slujba Naştere! Domnului. De la Vodă şi de la boieri până la prostime, în marea 
biserică domnească până în cea mai mică bisericuţă de sat, toţi creştinii 
îngenunchiau în faţa altarului... toţi, afară de doi: Domnul şi Doamna Ţării, cărora 
le era îngăduit să asculte Sfânta Evanghelie în picioare, căci între ei şi gloată 
trebuia doar însemnată depărtarea, chiar dinaintea lui Dumnezeu. 

Aceste obiceiuri domneşti n'au fost întotdeauna aceleaşi; ele au căzut mai mult 
sau mai puţin sub înrâurile străine, slave, bizantine, greceşti, ruseşti. Nu le vom 
putea urmări în cursul veacurilor, căci va trebui atunci scrisă o carte întreagă. Vom 
lua însă epoca secolului al XVII-lea, ca fiind cea mai tipică, cea mai românească, 
fiindcă societatea noastră de atunci se emancipase de influenţa slavă şi nu căzuse 
încă sub acea fanariotă. Aşadar alaiul domnesc, la vreme de Crăciun, când mergea 
Domnul la biserică — un Vasile Lupu sau Matei Basarab, un Grigore Ghica sau 
Şerban Cantacuzino, un Cantemir sau Brâncoveanu — era următorul: 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 43 


La scara palatului Vodă încăleca, căci nu era îngăduit nici unui boer măcar a 
face doi paşi pe jos, necum lui Vodă. Mersul pe jos era lăsat în seama prostime!, a 
poporului. Mergea deci Domnul călare de la uşa palatului la uşa bisericii, iar 
Doamna în caretă, deşi, la Iaşi bunăoară, biserica Sf. Neculai era în poarta Curţii, 
iar la Bucureşti chiar înlăuntru curţii — bisericuţa care se mai vede şi azi, în piaţa 
de flori. Infanteria forma spalier, cât încăpea în ogradă, de o parte şi de alta a 
drumului pe unde trecea alaiul, iar cavaleria se rânduia la uşa bisericii. Ajuns 
acolo. Vodă descăleca, ceauşii strigau cât îi luau gura: „La mulţi ani" şi 
Mitropolitul ieşea, cu sfânta cruce şi cu Evanghelia, întru întâmpinarea Domnului, 
cântând: “Cade-se să te fericim”. Apoi intrau cu toţii în biserică, şi după ce se 
închinau cu evlavie pe la icoane si pe dinaintea Cenalogului, pe unde numai preoţii 
şi Vodă puteau trece, păşea Măria Sa până în mijlocul bisericii, se mai întorcea 
odată cu faţa la altar, făcând de trei ori semnul crucei, şi apoi, însfârşit, catadixea 
să se întoarcă cu faţa la boeri heretisându-i cu plecarea capului. La stâlpul cel din 
dreapta era strana Domnească, cu trei scări, săpată în lemn, poleită cu aur, şi 
împodobită cu o coroană, sub care era aşezată icoana sfântului, pe care-1 are 
Domnul păzitor. Acolo, Domnul se aşeza, rămânând cu capul acoperit în tot 
timpul slujbei. De-a dreapta lui stătea spătarul, în picioare, cu spada domnească pe 
umăr şi cu buzduganul în mână. De-a stânga lui Vodă, stătea Postelnicul cel Mare, 
apoi un rând de postelnicei, şi pe urmă toţi ceilalţi boeri, după starea lor. In 
dreapta, înspre altar, venea strana Mitropolitului, a arhimandriţilor şi a egumenilor. 
Coconii domneşti îşi aveau strana la stâlpul din stânga bisericii, iar Doamna şi 
Domniţele stranele lor ceva mai în spatele Voevodului. In stânga şi în dreapta lor 
stăteau jupânesele boerilor, rânduite cu aceeaşi socoteală ca şi bărbaţii lor, adică 
după rang, spătăreasa, postelniceasa şi aşa mai departe, până la cea mai mică din 
toate, nevasta vel armaşului. în tinda bisericii stau boerii fără boerie, cu jupânesele 
lor, căpitanii, boerinaşii — poporului nu-i era îngăduit a intra în biserică, ca şi 
astăzi de altfel, când pentru a pătrunde la dumnezeească slujbă a Mitropoliei îţi 
trebueşte o carte de intrare, şi n'am auzit să fi căpătat vreodată vre-un precupeţ din 
piaţă vre-o atare carte... nici eu de altfel, care cunosc mai bine rânduelile din trecut 
decât cele de azi, fiind la fel cu precupeţii, n'am fost nici odată cinstit cu o atât de 
preţioasă favoare: o carte de intrare la Mitropolie! 

Printre toate aceste feţe boeresti, circulau, ca jandarmii azi, sau ca astimonii în 
Atena lui Pericles, vornicii, pentru a păzi ordinea. 

în timpul slujbei, precum am spus. Domnul şi Doamna stăteau aşezaţi, numai ei, 
căci toţi ceilalţi o ascultau în picioare. Dar când preotul citea Sfânta Evanghelie, 
Vodă si Doamna se sculau însfârşit şi ei. Domnul scoţându-şi chiar căciula 
Domnească din cap. Boerii, jupânesele, toată lumea îngenunchia. 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


44 


După slujbă, Mitropolitul mergea el însuşi pe la strana Domnului, a Doamnei, a 
Domniţelor şi a cuconilor, de a le da anafora - apoi se aşeza în strana lui si o 
împărţea de acolo boerilor şi jupâneselor. 

în sfârşit, boerii ieşeau din biserică, încălecau în curte, şi, aşezaţi pe două 
rânduri, aşteptau, cu capetele goale, până trecea Vodă printre ei, călare, şi Doamna 
în caretă, pentru a se întoarce la palat. 

Acolo, mergeau Domnul şi Doamna de-a dreptul în spătăria cea mare, de 
primeau şi împărţeau darurile de Crăciun: covoare persane, potire de aur sau de 
argint, ceşti lucrate în filigrame erau de obicei darurile ce se dădeau perechii 
domneşti. Iar ea împărţea blănuri, stofe de brocard sau de atlas, batiste de mătasă, 
bani. 

Ceremonia împărţirei darurilor era întovărăşită de un “logos”. O cuvântare a 
vel logofătului care era maestrul de ceremonie al Curţii domneşti. Cucernici cum 
erau bătrânii noştri, cuvântarea aceasta avea ca temă principală o vorbă din 
Evanghelie, privitoare la sărbătoarea Crăciunului, pe care apoi logofătul ţesesa 
frumoase cugetări, urând Voevodului si familiei sale toate fericirilie spre binele 
ţării pe care o cârmueşte cu dreptate deplină si părintească milă. După ce-a sfârsit 
Logofătul de vorbit, boerii sărutau mâna Domnului, care, în puţine cuvinte, le 
mulţumea de credinţa lor, asigurându-i că din partea-i cea mai vie dorinţă a lui este 
de-a domni ca un părinte, nu ca un stăpân. 

Pe urmă, poftim la masă! începe ospăţul de Crăciun, care la Iaşi avea loc în 
Divanul cel mic, iar la Bucureşti în spătăria cea mică. Doamna, care de obicei 
mânca în odaia ei, cu Domniţele, si cu unele jupânese de Crăciun venea şi ea la 
masa domnească, la care erau poftiţi în primul rând, fireşte. Mitropolitul şi 
Episcopii, şi apoi toţi boerii de starea întâi. 

Ce mese erau pe atunci, ce gastronomic lux se desfăşura, noi, cu debilele 
noastre stomacuri de azi, nici nu ni le putem închipui. 

Dar mai întâi, rânduiala şi aici. Vodă stătea în capul mesei, pe un scaun mai 
înalt, având pe Doamna de a stânga şi pe Mitropolit de-a dreapta. Marele spătar 
stătea şi aici ca şi la biserică, în picioare în spatele lui Vodă, cu sabia şi buzduga¬ 
nul în mână. Marele Logofăt umbla forfota prin odaie, rânduitor al întregei 
ceremonii gastronomice. în sunetul dobelor şi al trâmbiţilor stolniceii aduc, pe 
rând, bucatele din „cuhne". înaintea lor merge vătavul stolniceilor, care dă 
talgerul cu bucate stolnicului al 2-lea, care la rândul lui îl înmânează Vel Stol¬ 
nicului. Acesta gustă întâi din bucate, apoi aşează talgerul pe masă, şi înainte ca 
Domnul să guste din mâncare. Mitropolitul, făcând o scurtă rugăciune, 
blagosloveşte masa. Cum a pus Vodă prima îmbucătură în gură, se slobod tunurile 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 45 


şi începe meterhaneaua turcească a cânta asurzitoarea, barbara de meterhanea cu 
daulgiii, jilgiii şi zarmagii ei. 

Domnul gusta din bucate şi cele care nu-i plăceau erau băgate sub masă. Obicei 
care ar părea astăzi puţin ,^n etichetă", dar totuşi foarte filantropic, fiindcă nu 
putem bănui altceva decât că bucatele care nu erau pe placul Domnului serveau la 
hrana câinilor. Fireşte, afară, la poarta Curţii Domneşti, se uitau cu jind pe la 
geamuri toate haimanalele capitalei, toţi coatele goale, toţi chiorăe maţele, şi decât 
câinilor mai bine le-ar fi dat lor de mâncare. Dar nu putem cere de la voevozii tre¬ 
cutului mai mult decât ce facem noi astăzi. 

Urmau talgere peste talgere, ciulamale, pilafuri, fripturi de vacă, de porc, de 
iepure, de căprioară, de curcan, de fazan, prăjituri, plăcinte, sarailiuri, baclavale, şi 
din toate, din toate se mânca câte ceva. Farfuriile, de argint, se schimbau după 
fiecare fel, însă talgerele rămâneau, goale, în mijlocul mesei, puse unele peste 
altele, până făceau ca un fel de turn—fiindcă era neapărat trebuincios ca Vodă, 
Mitropolitul şi Boerii să-şi dea bine seama de cantitatea de mâncare pe care o 
băgaseră în nesăţioasele lor burţi. Furculiţe încă nu erau — în tot cazul prea puţine 
şi se întrebuinţau numai când venea vreun oaspete străin, care era de altfel, şi mai 
puţin obişnuit decât noi cu o atare greblă, cu care nu prea ştia ce să facă. Fiindcă 
furculiţa, de origină bizantină - trecută în moştenire Turcilor, a pătruns la noi 
înainte de-a pătrunde în restul Europei. Deocamdată, la ospeţele acestea de 
Crăciun, în sec. al 17-lea, nu se aflau pe masă decât farfurii, cuţite şi lingure. Mai 
cu ajutorul lor, mai cu al degetelor, îmbucau Vodă şi ceilalţi boeri mâncările alese 
ce li se aduceau. Paharele erau sau de cristal, sau pocale de argint (numai Vodă 
Dabija bea din oaia de lut, căci găsia că vinul nu are altfel gust). Se bea bere şi 
vin, alternativ, la 3-4 pahare de vin, unul de bere. Şi fireşte că nu cuteza nimeni să 
guste din băutură, până nu închinase Vodă mai întâi „sănătâţile" sale, care 
începeau cu „cinstea împăratului" — o mică excrocherie, căci vorba de împărat 
era îndoielnică, însemnând, pentru ochii lumii, Padişahul Otomanilor, Sultanul, iar 
în cugetul Domnului şi al iniţiaţilor, împăratul Creştinilor, adică al Germanilor. 

După masă, după rugăciunea Mitropolitului care încheea ospăţul. Vodă şi 
boerii treceau în camera de alături, la vutci (ele se beau înainte şi după masă), la 
cafele şi la ciubuce. Doamna dimpotrivă mergea de-a dreptul în „casa ei", unde o 
aşteptau Domniţele şi jupânesele, care se ospătaseră şi ele. începeau atunci vorbele 
lor muiereşti, de gospodărie, de copii, de modă, cum se leagă mai bine o dulceaţă 
şi ce culoare vor avea penele comanacului în anul ce stă să vină. 

în sufrageria rămasă goală după plecarea lui Vodă şi a boierilor, rămâneau 
lacheii — cărora li se spunea pe atunci: aprozi, vătavi, vornicei, mai ştiu eu cum. 
Ce nu mâncaseră boierii, popii si câinii, mâncau acum ei, sub paza ostaşilor de la 
uşă, ca nu cumva să iasă vrenul cu blidele de argint afară. Si în timpul acesta, sub 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


46 


ferestrele palatului, stăteau chiorăe-maţele, de se uitau de departe, pe geamuri, în 
gerul lui Decembrie... 

Era ziua Naş terci Mântuitorului! 


Constantin CANE 

"Rea.lita.tea. Ilustrata", Anu[Vili,Nr.413,19Dec. 1934 


1 ) 


- E vorba aici de oraşe, căci la ţară obiceiurile acestea se mai păzesc şi astăzi. 




• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 47 





de Paul CONSTANTINESCU 

Se apropie Sărbătorile Crăciunului şi, odată cu ele, începe să se audă zumzet de 
colindă; de sub ferestre se desprinde glas lin şi uşurel de copil, creşte ca o 
mireasmă şi se înalţă pe crestele cerului până la porţile raiului: 

într’o zi de sărbătoare, 

Dă, Doamne, Doamne. 

Trece-un îngerel călare. 

Dă, Doamne, Doamne. 

Si-aşa iute ce trecea 
Dă, Doamne, Doamne. 

Pământul cutremura... 


Se întâlni cu Dumnezeu şi Dumnezeu mi-1 
întrebă: und’te duci tu, îngerel? 

Şi, aşa, vorbeşte Dumnezeu cu îngerul şi 
îngerul din colindă se duce la rai, să adune zece 
copilaşi, toţi cu bicele de tei; troznind şi 
pocnind se întorc pe pământ, să vestească 
oamenilor marea zi, în care, în ieslea 
Vitleemului, un prunc mic se naşte, “mititel şi 
‘nfăşeţel şi la faţă frumuşel”. 

Colindă naivă şi sinceră, izvorîtă din inima poporului bun şi iubitor, purtată de 
gură fragedă de copil, se înalţă în ajunul Crăciunului pentru preamărirea şi lauda 
celui ce a suferit pentru izbăvirea noastră; colindă dulce ca lumina lină a cerului în 
amurg de iarnă, ca un ciripit zgribulit de pasăre. 



Paul CONSTANTINESCU 

Ziarul "Buna Vestire", Anul I, Nr. 250, 25 Dec. 1937 















NICOLAE NIŢĂ - Sărbătorile Crăciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalistă 


48 






o 

o 




de Ovidlu PAPADIMA 

Şi am greşit poate... Dacă nu faţă de noi — căci baia aceasta de lumină bună şi 
curată ne va fi fost în orice chip de folos — dar faţă de ele, de preţul lor, 
care merită să fie înţeles altfel. 

Căci Colindele nu sunt simple melodii festive. Nici evocări biblice, cum îţi 
apar mai toate la întâia cercetare. 

Ele sunt frânturi păstrate cu pietate din viziunea unei lumi fericite, a 
noastră, aşa cum am fi vrut noi să fie, aşa cum ne-am vrea noi să ne ducem traiul 
în ea. In lumina magică a sărbătorii, gândul omului se îndreaptă către înălţimile 
albe ale lumii dumnezeeşti. E părtaş la fericirea bunătăţii divine. De miracolul 
Naşterii se bucură firea întreagă, cerul şi pământul cu toate ale lor. E o imensă 
armonie în bucurie, pe care nu e iertat să o tulbure nici o nepotrivire. De aceea 
omul se pregăteşte dinainte în tot chipul ca să se integreze cât mai nesilit în 
claritatea ei. Caută să-şi organizeze cât mai amănunţit fericirea efemeră a acestor 
zile de înălţare. Dinainte, sufletul e purificat prin, rugăciuni, trupului i se pregătesc 
vestminte curate şi frumoase, mese întinse care să-i înveselească dorinţele sale 
cele de lut... 

Dar oricât ar încerca să-şi realizeze un cadru de lumină fericită, omul îşi dă 
seama că nu poate depăşi cu totul legile traiului său de toate zilele. Rămâne tot 
meschin, tot mărunt, aşa cum îl face viaţa necruţătoare în legile ei. Şi atunci omul, 
părăsindu-şi trupul, se înalţă cu gândul până în lumile de vis ale dorinţelor sale 
cele mai mari, cele mai ascunse. In pacea serilor de Crăciun, omul aşteaptă glasu¬ 
rile curate cari îl vestesc pe el aşa cum ar vrea să fie, aşa cum se vede în 
visurile sale. Colindele îi aduc această viziune feerică de viaţă de care are nevoie. 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 49 


aduc imaginea lui purificată de orice negru pământesc, crescută pe un plan mitic. 
Colindele nu sunt la noi Românii simple urări de sărbători, ci veşti, imagini de 
vrajă ale unei lumi înalte în care am vrea să fim. 

La nici un alt popor, cântecele acestea de sărbători nu mărturisesc atâta 
putere de transfigurare, de spiritualizare a existenţei, ca la noi. 
Fiecărui gospodar, colindătorii îi vrăjesc o imagină a lui, nespus de luminoasă. 

Deaceea, pentru fiecare îndeletnicire, pentru fiecare vârstă de om, colindul e 
deosebit, după cum deosebite sunt nostalgiile fiecăruia: colind de gospodar, colind 
de preot, de cioban, colind de flăcău, colind de fată mare. 

Şi toate aduc existenţa noastră ridicată pe un plan feeric. E adevărat, ele acum 
sunt fărâmiţate prin obicinuinţa de a le spune şi a le asculta fără a le înţelege. Lu¬ 
mea pe care ne-o aduc e frântă în sclipiri, ca o oglindă în cioburi. 

Iată, omul la geamul căruia a poposit magia cântecului nu mai e plugarul ne¬ 
căjit. în viziunea feerică de viaţă pe care i-o aduce colindul, el cu baba lui sunt 
acum: 


Doi boeri bogaţi, 

Domnului Domn... 

Pe cum s'au rugat, 

Dumnezeu le-a dat: 

Masă gălbioară. 

Lumină de ceară, 

Pomu răsădit 
Cu mere de-argint. 

Vântul trăgăna 
Merele-i pica. 
îngerii veneau 
De le culegeau 
Şi le trimeteau 
Pe fată de craiu. 

Pe poartă de raiu. 

Sus la sufletele. 

Să mânec şi ele... 

înălţându-se atât de sus, atât de curat, în propria lui imagine, omul era firesc să 
ajungă aproape de lucirile de duh ale lumii celeilalte. De aceea, cele două tăr⬠
muri, cel cerese şi cel pământesc, se amestecă în viaţa colindului în chip atât de 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


50 


nesilit. Dar nu numai omul se înalţă spre cer. Ii pare, în noaptea de lumină, că şi 
raiul se scoboară peste fericirea lui visată. Ce basm poate aduce o imagine mai 
diafană a acestei coborîri, ca acest colind de om însurat, care zugrăveşte somnul 
dumnealui, boerului şi al doamnei, în leagăn sub meri, şi trezirea cumintei soţii în 
vârtej de petale albe: 

ScoaV, Doamne 
Că-ifi dormit, 

Că ne-a nins, 

Ne-a viforît... 

Domn din somn se pomenea 
Şi din gură-aşa grăia: 

— Culcă-te, ca să dormim. 

Că n'a nins, 

N'a viforît 1 

Vânt de seară c'a bătut 
Prin pometul raiului; 

Flori de măr s'au scuturat. 

Peste noi s'au revărsat... 

Aşa cum e el în vis, cu toată bogăţia lui dorită, săracul nostru plugar, poate 
primi fără ruşine chiar neprihănita ceată a lui Dumnezeu cu sfinţii, într'o serbare, 
într'un cadru de fast domnesc: 

Lui i se părea 
Că mi se făcea. 

Drum la păsărele 
Prin curţile sele: 

In mijloc de curte. 

Mare masă 'ntinsă 
Tot de sfinţi cuprinsă. 

Jur prejur de masă. 

Verdeaţă stufoasă 
Trestică mărită, 

Făclioaire-aprinse, 

Candele nestinse... 

Cam la cap de masă 
Un jeţ de-aurel: 

Cine-mi şade 'n el ? 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 51 


Bunul Dumnezeu... 

Mai de rând cu el, 

Jeţ de arginţel: 

Cine-mi §ade 'n el ? 

Bătrânul Crăciun.... 

Mai în jos de ei, 

Sfinţi mai mărunţei. 

Sfinţi şi mucenici, 

O sută şi cinci... 

Observaţi câtă ordine măsurată, câtă ierarhie cuviincioasă înfăţişează viziunea 
aceasta de viaţă pe care o aduce colindul. Nimic din sbuciumul desordonat al 
fantemei celui care se răzbună în vis de constrângerile vieţii. Nimic din 
materialitatea grosolană pe care o mărturisesc munţii de pilaf comestibil cari 
împodobesc raiul mahomedan. Şi himea cerească are, ca supremă normă de viaţă, 
ordinea şi cuviinţa, fiecare sfânt îşi are invariabil locul său, scaunul lui, după 
însemnătate. 

Şi alături de ei, vrednic să le fie aproape acum prin puritatea gândului său, 
stăpânul casei se vede slujindu-i cu umilinţă şi bucurie biblică : 

Domnul cestor curţi 
Pahare cinsteşte 
Cu-a lui jupăneasă, 

Rându-şi împlineşte.... 

In picioare slujeşte. 

Dar nu numai serbarea e ridicată în planul acesta fabulos. Chiar casa umilă de 
ţară, cu stăpânul ei necăjit în prag, e văzută prin ochii vrăjiţi ai colindă torilor în 
linii minunate de poveste medievală : 

Ale cui sunt. Doamne, aceste case? 

O, Leroi om de, 

Leroi Doamne... 

Aşa nalte, minunate. 

Cu lanţuri de fier legate 
Cu porţile ferecate, 

Cu s frasini de siminoc. 

Cu stâlpii de busuioc ? 

Dar în poartă cine-mi şade ? 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


52 


Şade bun jupan cutare... 

Stă în poartă răzimat 

Pe toiagu-i ferecat, 

De scumpe arme 'ncărcat... 

Nu singur stăpânul însă, ci întreagă familia lui, şi mai mult — prin acea soli¬ 
daritate în destin pe care şi-o simte Românul împreună cu toate vietăţile 
necuvântătoare pe cari i le-a dat Dumnezeu în grijă — cu întreagă gospodăria lui, 
se vede într'o lumină de vis şi de belşug ca a raiului: 

Ferice-mi de el, 

De-acest boerel.... 

Bin' la ferecat 
Şi bun loc i-a dat: 

In mijloc de rai. 

Tot la mese 'ntinse. 

La făclii aprinse... 

Dar de l-ai vedea 
Ţie ţi-ar părea 
Că-i chiar sfântul soare 
Cam prin prânzul mare. 

Dar de ţi-ai vedea 
Dragă doamna lui. 

Ţie ţi-ar părea 
Că-i şi luna plină 
Cam pe lângă cină. 

Dar de ţi-ai vedea 
Dragi feciorii lui. 

Ţie ţi-ar părea 
Păunii jotaţi 
La nuntă chemaţi.. 

Dar de ţi-ai vedea 

Dragi fetele lui. 

Ţie ţi-ar părea 
Dalbe-şi lebejoare 
Pe ţărmuri de mare. 

Dar de ţi-ai vedea 
Dragi bouţi ai lui. 

Ţie ţi-ar părea 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 53 


Cerbii stretiori 
Prin cei vârşi de munţi, 

Prin cei brazi mărunţi. 

Dar de ţi-ai vedea 
Dragi vacile lui, 

Ţie ţi-ar părea 
Ciute-s mohorâte 

La lunci coborîte 
Să-mi fie păscute. 

Dar de ţi-ai vedea 
Dragi oile lui. 

Ţie ţi-ar părea 
Să-mi fie păscute 
Prin cele ierbi nalte. 

Nalte necălcate... 

Cu greu vom putea găsi, răscolind literatura universală, o viziune mai 
robustă, si plină şi în acelaş timp atât de luminoasă, atât de neprihănită, a familiei 
şi mai ales a vieţii patriarhale. Atâta dragoste respiră în privirea cu care cântăreţul 
înconjoară această gospodărie minunată, încât simţi că nu poate creşte decât din 
sufletul chinuit al unui plugar care numai în închipuire a îndrăznit s'o aibă. Şi a 
făcut din această închipuire darul său cel mai curat pentru ziua nouă a Naşterii. 
Râd şi plâng în acelaş timp în această viziune feerică de viaţă toate nostalgiile 
noastre de popor de plugari săraci în ţară îmbelşugată. 

Altădată în colinde, un strat de viaţă şi mai străveche se întrevede: acela căruia 
i se colindă poate fi vânător. Un uşor tablou de pregătiri de vânătoare medievală i 
se înfăţişează: 

Cine-mi tot hrăneşte 
D'un ogar. 

Şi mi-şi îngrijeşte 
D'un vânăt şoimel ? 

D'un cal... 

Cel la care poposesc colindătorii apoi, e preot. Atunci cântecul îi vrăjeşte lumea 
lui. El slujeşte într'o mănăstire dalbă, atât de frumos, atât de solemn, încât în 
curând: 

Cam pe vale pe sub soare 
Tare-mi vine-o corăbioară. 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


54 


De 'ncărcată 
'Mpovărată, 

Tot de sfinţi 

De cei mărunţi 

Şi de bunul Dumnezeu. 

Lângă bunul Dumnezeu, 

Şade Maica Precista. 

Lângă Maica Precista, 

Şade bătrânul Crăciun... 

Ei vin să asculte glasul melodios al bătrânului în slujbă şi să-i aducă dar de 
smirnă şi tămâie. Nici nu se putea flutura în mai puţine cuvinte idealul unui preot... 

Dar gospodarul, orice ar fi el, nu se poate să nu-1 fi binecuvântat Dumnezeu cu 
copii. O fată mare aşteaptă în casă, cu visurile ei. Colindătorul o înţelege. Ea nu 
poate aştepta decât un fecior de împărat. Şi el va veni. Căci acesta e rostul 
colindei, să-ţi aducă în dar visul cel mai frumos cu putinţă: 

Da' Măriuţa, ochi-şi negri. 

Ea şade şi chindiseşte 
La gulere voiniceşti. 

La vestminte 'mpărăteşti 
Şi-mi cântă un cântecel 

Jcinicei şi frumuşel. 

Nime 'n lume n'o auzia 
Numai împărăteasa. 

Ea aude şi-mi răspunde : 

— Ho, ho, ho, Măriuţo, ho ! 

Nu mai cânta-aşa frumos ! 

Că 'mpăratu-i la vânat 
Şi-i aproape de 'nturnat. 

Pe tine te-o auzi 
Şi pe tin'te va'ndrăgi... 

Precum vedeţi, împărăteasa este, fireşte, cam rustică in gând şi expresii. Nici 
Măriuţa însă nu e altfel, căci idealul ei, mărturisit în altă variantă, e ca împăratul să 
o ducă în târg, să-i cumpere haine de mătasă iar lui să-şi târguiască numai un toiag 
ferecat... 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 55 


în schimb, într'un colind de flăcău, cu câtă bogăţie ireală se face schimbul de 
averi şi de visuri, dintre tinerii însurăţei. Ea vine cu alintările ei de femee care se 
ştie visată, el răspunde cu siguranţa largă a bogăţiilor sale rustice: 

— Vezi-mi au nu-mi vezi 
Cele lunci înverzi, 

Luncile 'nverzite 
De flori înălbite ? 

Nu-s albe defel 
Ci-s albe de flori, 

Pân 'nu le-oi purta. 

Nu m'oi mărita.. 

(Ion)... Făt-Frumos 

Din gură-i grăia : 

— Vezi-mi au nu-mi vezi 
Acei munţi cărunţi ? 

Nu-s cărunţi defel 
Ci-s cărunţi de oi... 

Prin dalbele oi. 

Negri colpănei,. 

Dar nu-s colpănei. 

Ci sunt ciobănei 
In cârji rezimaţi... 

Dacă odrasla e fecior, colindul va înfăţişa alaiul bătrânilor boeri, cari vin să-l 
ceară de împărat. Mama, ca mama, nu se ’ndură să-l lase — că e prea crud. Dar 
sfetnicii cărunţi jură în barbă, că vor avea grijă să înveţe pe tânărul împărat 
toate meşteşugurile luptei şi ale cârmuirii... 

Şi în timp ce jos, în gerul care sclipeşte din mii de luminiţe peste troenele 
de scântei albe ale zăpezii în bordeie cari abia se mai văd, oameni trudiţi se 
visează, prin cântecul sfânt, într'o viaţă ireal de frumoasă şi înaltă, — sus în lumea 
lui Dumnezeu, colindul arată o primăvăratică bucurie. In timp ce oamenii cresc 
sufleteşte până la mit, sfinţii se coboară, se umanizează. Ei se pregătesc de Crăciun 
şi se bucură de el ca şi bieţii oameni. De cu vreme, din ajun, se îmbăiază, cu toţii, 
în râu de mir şi apoi se limpezesc în apă, cu aceiaşi neştirbită cuviinţă a ierarhiei 
pe care am văzut-o. 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


56 


Apoi ascultă sfânta slujbă, ca apoi să se poată aşeza româneşte la masă. Şi nu 
cred mai potrivită imagine pentru ca să închei această scurtă evocare decât aceea a 
slujbei îngereşti: 

Răsărit-au răsărit 
Doi luceferi gălbiori 
Nu-s luceferi gălbiori 
Ci i-o dallbă mănăstire 
Cu păreţii de tămâie, 

Cu podu de sfântă ceară, 

Cu uşa de sfântă rugă. 

Sfânta slujbă cine-o cântă ? 

Nouă popi, nouă dieci 

Şi pe-atâţia patrierci. 

Sfânta slujbă cine-o ascultă? 

O ascultă Maica Sfântă 
Cujjuţ micuţ în braţă... 

Aceasta e lumea — şi cea de pe pământ, şi cea din cer — a colindelor noastre. 
Ea se integrează firesc în acea viziune românească a lumii, pe care am încercat s'o 
conturez, după cum m'am priceput, în câteva expuneri fragmentare prin reviste. 
Folclorul nostru se lămureşte din ce în ce mai bine ca un tot organic sub cele două 
aspecte fundamentade ale sale: acela de coborîre a mitului pe pământ, pentru a-1 
face cu puterea lui minunată ordine nesilită de existenţă (întreg stilul de viaţă al 
satelor noastre, cu ceremoniile lui, cu obiceiurile şi superstiţiile lui, care înfăptu¬ 
ieşte tocmai această ordine esenţial creştină, în care legea creşte din suflet, nu e 
impusă din afară) şi acela de ridicare a lumii pământeşti către ţinuturile albe ale 
sfinţeniei cereşti, de proectare a ei pe plan mitic — aşa cum am văzut şi aici. 



Ovidiu PAPADIMA 



• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 


57 



de Mircea STREINUL 

Pe lisus, cel în vecie mântuitor lumii, luminile îl poartă peste ţările noastre de 
împăraţi şi ciobani. 

îl primim în inimă, îngenunchiaţi în pulberea de aur a evlaviei. 

O lume veche se pregăteşte de ’nserare. 

Stelele Crăciunului vestesc Răsărit plin. 

leslele odihnitoare de Mântuitor cuprind nădejdea lui Simeon. 

Uneori, oamenii au uitat semnele Cerului, dar până la sfârşit, lumina cea 
adevărată a biruit întotdeauna, alungând în peşteri damnate şerpii urci şi-ai 
păgâniei. 

Ţările româneşti se deschid mântuirii. 

lisus e printre noi! 

Codrii ardeleni, de vânjos gorun domnesc, plaiurile arboroşene, cu dulci 
colinde colindătoare în frunzişul fagilor împrejmuitori de Putna, Dragomirne şi 
Suceviţe, Banatul uzinelor şi al cântecelor. Basarabia grâielor ca mătasa 
îngălbenită la soare, a hambarelor de belşug. Moldova - şi şesurile dunărene - toate 
acestea îs sub semn astăzi. 

Da, am îngenunchiat, şi inima ni-i deschisă pentru lumina cea mare. 

Irod a vărsat sânge, dar crinul împărătesc s'a înălţat, căci voia cerului a fost 
mântuire. 

Clopotele cuprind Ţara. 

De pretutindeni, isonul lor învolburează azururile. 

Dumnezeu veghează din veşniciile Lui atotcuprinzătoare, peste omenia noastră. 
Fruntea ni se pleacă. II simţim între noi pe Domnul lisus, aşa cum l-au vestit 
profeţii şi semnele, pentru acel Vifliem de luceafăr dumnezeesc. 

Smirnă şi tămâie fie-ne inima! 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


58 


Cântare de nădejde şi victorie. 

Ţărm înalt, sufletul! 

Ingenunchiere. 

Căci, din inima Lui, bunătate pentru noi, doritorii, lisus a început să meargă 
blândeţă şi dragoste peste plaiurile româneşti. 

Crăciunul, sărbătoare de pace şi bucurie, ne săvârşeşte întru bunătate. 

Auziţi svonul colindelor? 

Domnul lisus îşi duce peste veacuri lumina. 


Mircea STREINUL 

Ziarul ''Buna Vestire", Anul I, Nr. 250, ediţie specială de Crăciun, 1937. 




• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 59 



de Ion BANE A 

Cu acest prilej mă gândesc, cât de înstreinaţi de adevăratul duh creştinesc, sunt 
oamenii timpurilor de azi. 

Sărbătorile - oricare ar fi ele - nu sunt ceiace ar trebui să fie: popasuri de 
reculegere sufletească! 

Momente, în care să uităm tot ceiace este "grijă pământească" şi să lăsăm 
sufletul să-şi trăiască viaţa lui. 

Adevărata viaţă a omului, prin trăirea căreia devenim şi oşteni ai împărăţiei 
cerului şi ne găsim şi rostul existenţei noastre pământeşti. 

împotriva acestei vieţi, se ridică însă, toate poftele şi instinctele sădite în noi, 
odată cu materia. 

în conflictul acesta de viaţă, ne abatem uşor dela drumul cel adevărat şi pornim 
pe cel al pieirii sufleteşti, uitând de suflet şi de rostul sărbătorilor, care trebuie să 
fie oazele de reconfortare şi reîmprospătare a puterilor sufleteşti pentru marele 
deşert al vieţii care îi stă înainte. 

Aşa am ajuns, ca să nu mai privim marile praznice, decât ca prilejuri de 
vacanţă, de petrecere fără noimă, mâncare, băutură şi veselie. 

Ce măreţ de simplă a fost Naşterea Mântuitorului şi câtă semnificaţie are 
această simplitate. 

într'o peşteră rece şi întunecoasă, încălzit doar de sufletul cald al dobitoacelor 
pământului s'a născut împăratul care a "venit să fie o lumină în lume"... 

Şi a pornit să lumineze din bezna peşterii, din simplitatea cuviincioasă a 
păstorilor, înfrăţiţi prin felul lor de viaţă cu natura, fraţi buni cu luna şi stelele 
cerului şi tovarăşi cu blândele lor oiţe. 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


60 


La această atmosferă trebuie să ne întoarcem şi acum şi să dăm glas sufletului 
nostru, pentru minunata cântare a Crăciunului "Hristos se naşte, măriţi-L, Hristos 
din ceruri, întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ bucuraţi-vă. Cântaţi Domnului tot 
pământul"... 


Ion BANEA 

(Fragment din articolul cu titlul de mai sus apărut în ziarul '^Braţul de Fier'\ Anul /, Nr. 7, Decembrie 

1935) 



Desenul: Radu Goureanu. Revista **Ronânia*\ Anul I, Nr. 7 2, Decenbrie, 1 Q36 



• • • 


ANTOLOGIE - iN TEXTE fl VERSURI 61 



deVasileHUTlU 

La poalele Munţilor Codrului din ţara Silvaniei, sătenii au obiceiul să spună 
despre o fată bătrână: "Mulţi colaci a dat, săraca, în zadar". Despre o fată măritată 
prea tânără, se spune: "A dat doi, trei colaci şi gata". Iar soţia dezamăgită zice 
soţului: "Mi-ai mâncat colacii şi viaţa". Toate zicalele acestea şi altele multe, vin 
dela străvechiul obicei de Crăciun: Colacul fetelor, care se practică şi acum cu 
sfinţenie în acele părţi. 

Fetele de măritat, precum şi acele care au terminat şcoala primară şi vor să intre 
în danţ (hora satului) după Crăciun - în câşlegi - se pregătesc să primească feciorii 
în seara de Ajun. In acest scop, fiecare se îngrijeşte de 6-12 sticle de ţuică 
îndulcită sau vin, prăjituri, mere şi vestitul colac. Colacul este frământat cu lapte 
dulce, din cea mai fină făină şi e împodobit cu fel de fel de păsărele şi floricele 
modelate cu măestrie de către fata casei, din cocă de grâu, apoi pus cu gălbenuş de 
ou şi pus la cuptor să se coacă. Colacul se face în fiecare familie în cea mai mare 
taină, fiindcă fetele vecine îsi pun adevăraţi spioni ca să afle cum şi cât de mare 
este colacul rivalei. Din cauza acestei emulaţii, cele mai multe cuptoare din sat, se 
strică de Crăciun. Colacii fiind extrem de mari, după ce se coc nu pot fi scoşi din 
cuptoare şi gurile cuptoarelor trebuiesc astfel dărâmate. întrucât toate familiile se 
aşteaptă la acest lucru, mamele iau măsuri ca pâinea, covrigii de dat colindătorilor 
şi colacii destinaţi casei, să fie copţi întâi, iar colacul fetei rămâne ultimul. 



NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


62 


Ceata de flăcăi din care fac parte numai feciorii care joacă la danţ, merg 
cântând colinzi specifice obiceiului şi intră, cu capetele descoperite, în casa cu fată 
mare. Când s'a terminat colindul de intrare, toţi flăcăii urează căsenilor: Bună 
seara de Crăciun! Gazda casei răspunde: Vă mulţumim de cinstea ce ne faceţi 
casei noastre! Apoi starostele cetei spune o lungă şi frumoasă poveste în versuri, în 
care se vorbeşte de o zână pe care o caută si n'o găăsesc, dar o vor cunoaşte după 
colacul pe care numai ea ştie să-l pregătească aşa de frumos şi de gustos. Fata 
desveleşte atunci colacul aşezat pe masă şi-i oferă iubitului ei, să-l împartă. E un 
moment foarte însemnat în viaţa unei fete, căci ea trebue să arate lumii întregi care 
este feciorul preferat şi aci nu se mai admite niciun compromis. Mai ales că nu se 
admite ca vreo fată să dea colacul unei rude, sau unui prieten cu care nu poate fi 
vorba să încheie căsătorie. Pentru darea colacului se fac consilii familiare cu luni 
înainte. în ordinea de preferinţă, fata dă la alţi 10 sau 12 flăcăi, câte-o sticlă cu 
rachiu sau vin. Colacul este împărţit în bucăţele mici, la toţi cei din casă, ca să-l 
guste; apoi beau cu toţii şi câte puţin rachiu, urându-şi sărbători fericite şi 
împlinirea tuturor gândurilor... 

Nu e obiceiul să se duşmănească feciorii satului între ei, dar se nasc totuşi 
rivalităţi, decepţii şi supărări de pe urma colacului, aşa că la horă încep chiuiturile 
cu mult tâlc, imediat după Crăciun. Flăcăul care tot timpul postului a străjuit furca 
unei fete şi vede că aceasta a dat colacul altuia, care e mai bogat şi mai frumos, se 
răzbună la joc, descriind toate defectele fetei şi a familiei ei, prin chiuituri. La 
încheierea căsătoriilor se ţine seamă de colac şi de multe ori, numai colacul e 
pricina că se face sau nu se face o nuntă în sat. 

Oare în anul acesta cum vor sărbători codrenii obiceiul colacului?... 

Vasile HUnU 

Ziarul ^^CuvântuV^, Serie Nouă, Anul XVII, Nr. 73, Miercuri 25 Decembrie 1940 



• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 63 



de V. P. PANAITESCU 

La curtea bogatului domn creştin Constantin Brâncoveanu era un secretar 
florentin, Anton Maria del Chiaro, om învăţat şi iscoditor, ştiutor de multe 
meşteşuguri şi cunoscător de oameni. A lăsat o carte despre ţara noastră, în care se 
cuprind multe obiceiuri azi apuse, pe cari el le văzuse în timpul slujbei sale de pe 
lângă domnul ţării. 

„în ajunul Crăciunului, scrie el, dis de dimineaţă se face la curte o serbare 
frumoasă şi anume toti boierii cu dregătorii se înfăţişează înaintea domnului şi-i 
aduc în semn de închinare un covor ţesut în chip persian şi o cupă cu capac de 
argint aurit, lucrată în stil turcesc, cu flori de filigramă. în numele tuturor ţine o 
cuvântare logofătul al doilea, luând ca temă un verset din Evanghelie potrivit cu 
ziua Crăciunului. Domnului şi întregului său neam i se urează fericire, sănătate, 
pace întru mulţi ani, după dorinţa ţării întregi. Domnul mulţumeşte arătând că 
doreşte să cârmuiască ţara mai mult ca un părinte, decât ca un stăpân". 

Vin apoi ostaşii, călăreţii, muzicile, slujitorii curţii şi se închină domnitorului. 
Aşa era în acele vremi patriarhale. Si noi care vrem să înţelegem cele ce au fost nu 
numai în chipurile din afară, ci în sufletul lor, ne întrebăm: ce era adevărat şi ce 
era formă din toate acestea? Ne închipuim pe oamenii de atunci mai puţin învăţaţi, 
mai puţin prefăcuţi, mai aproape de sinceritatea simplă. Din ceremonia descrisă 
mai sus reţinem darul care înseamnă nu numai dragoste pentru cel căruia îi este 
menit, dar şi dragoste pentru un lucru frumos, un covor, un vas de argint lucrat cu 
îngrijire în filigram. 

Logofătul vorbea încet şi apăsat, alegând părţi din Sfânta Evanghelie, tâlcuite 
anume. Si aci vedem o a doua notă care ne înlesneşte înţelegerea mai adâncă a 
oamenilor din acea vreme. Cuvântul evangheliei era viu. Adică această carte care 
se citea mereu, pentru oameni cari citeau puţin, se coborâse în vremea lor, cu 
comoara de învăţături şi cuvinte înţelepte. 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


64 


Pe vremea domnilor celor răi cari băteau cu bici nedrept, cu năpaste, pe cei 
drepţi, câţi nu se vor fi oprit asupra cuvintelor Evanghelistului loan: "Dece nu 
înţelegeţi graiul meu? Fiindcă nu puteţi să auziţi cuvântul meu. Voi aveţi pe 
diavolul de tată şi ţineţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, dela început a fost 
omorâtor de oameni şi cu adevărul nu stă laolaltă, pentru că nu este adevăr 
într'însul. Când spune minciuna, grăieşte dintru al sale, căci este mincinos şi 
părintele minciunii. Dar pe mine, fiindcă spun adevărul, nu mă credeţi" (loan.8.43 
45). Când şi pentru cine s'au spus aceste cuvinte? Pentru toţi cei drepţi ce au 
suferit nedreptate oricând. Sunt şi cuvinte pentru vremile de nădejdi mari si 
neţărmurite: "Iar eu voi ruga pe tatăl si vă va da alt Mântuitor, ca să fie pururea cu 
voi. Duhul adevărului pe care lumea nu poate să-l primească pentru că nu-1 vede, 
nici nu-1 ştie, ci voi îl cunoaşteţi, căci rămâne la voi şi va fi întru voi. Nu vă voi 
lăsa singuri pe lume; sosesc la voi (loan. 16-18). 

M'am gândit la vremile vechi ca să lămuresc aceste lucruri. Crăciunul era o 
mare sărbătoare, o sărbătoare care însemna întotdeauna întoarcere în sufletul 
luminat pentru o clipă, o zi. Lucruri frumoas scoase din tainiţe, cuvinte adânc de 
înţeles, pentru vremile care treceau, opreau în acea zi mersul vieţii obişnuite. 
Sărbătoarea era o realitate simţită înăuntru. Oamenii aceia erau desigur mai întregi 
la simţiri. 

Vremile noastre se întorc acum către datinile cele bune şi adevarate, tinerii 
noştri se apropie iar izvoarele veşnicii înţelepciuni, depărtează cu scârba de tot ce 
este falsificat şi nenatural în viaţă. 

în pragul unei mari sărbători oprim şi noi ca cei de odinioară. O clipă de 
bucurie lăuntrică să ne lumineze în adevăr sufletele; căci poate că vom izbuti 
încetul cu încetul să simţim cele fireşti, aşa cu erau simţite mai demult. 


P. P. PANAITESCU 

Ziarul "Cuvântul', Serie Nouă, Anul XVII, Nr. 73, Miercuri 25 Decembrie 1940 










• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 65 





de Nită MIHAI 

Literatura populară nu e anonimă în sensul în care e anonim mugetul mării 
sau freamătul codrului, adică nu ţâşneşte deodată din sufletul colectiv al 
poporului. 

Ci un flăcău sau altcineva, simţindu-şi sufletul potopit de clocot şi poezie, 
tălmăceşte'n ritm şi sonorităţi de argint, ceeace poporul trăieşte dureros sau 
vesel laolaltă. Aşa se naşte literatura populară. Acest proces însă, frământat 
între canal şi plug, între frunză şi cazanii, nu se opreşte aici. Ci năzuinţele odată 
rotunjite în vers, muzică sau poveste, sunt bun obştesc. Ele încep să bată 
drumurile ţării şi se netezesc, ca o piatră rostogolită în albie de râu, până la 
desăvârşire. 

Sub acest unghiu trebuie interpretată perfecţiunea Mioriţei. 

Asa s'au născut doinele, baladele, colindele, aşa s'a născut literatura 
populară. Dar pe când în doine şi'n balade Românul îşi plânge durerile şi-şi 
cântă nădejdiile pentru sine şi pentru ai săi, în colinde - şi'n toată literatura 
religioasă populară - versul se'ncheagă sub zodie de cer şi se cântă pentru 
Dumnezeu. Adesea însă, alături de gândurile îndreptate pios şi fremător spre 
slavă, stăruie şi simţăminte mai puţin senine, uneori păgâne. Dar această 
împletire cât e firească, atât timp cât Românul mai e - pe alocuri - el însuşi o 
asemenea împletire. 

Cu toate acestea, religiozitatea literaturii populare e atât de viguroasă, că 
uneori crezi că ai sub ochi autentice pasagii biblice. 

Colindele sunt calendele romane încreştinate, mărginite numai la sărbătorile 
Crăciunului. în ele se oglindeşte aproape toată teologia creştină - popular, 
adesea naiv concepută - şi deaceea, vom analiza pe rând, numai câte-o problemă 
religioasă din multele ce se desprind din complexul lor - de data aceasta 
persoana lui lisus. 

întâiul om, isgonit din raiu şi blestemat de Dumnezeu, purta în sine, prin 


66 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 

asprimile jurământului, amintirea fericirii pierdute: 

O, raiule, locaş sfânt, 

Mă vezi în ce jale sânt? 

Această nostalgică năzuinţă după paradisul pierdut, nu-i exclusiv biblică, ci-i 
profund organică sufletului omenesc. Biblia i-a limpezit-o doar şi i-a dat sens 
precis, căci ea s'a născut odată cu păcatul originar. Si dacă am încerca să 
desprindem un sens unitar ar fi permanenta şi crâncena dorinţă a omului de a-şi 
recâştiga paradisul pierdut. 

întâlnirea acestei dorinţi, care pana la Hristos era confuză, vagă, cu 
certitudinile biblice, a scăpărat în literatura populară, spontan şi viguros în poezia 
religioasă. 

Astfel limpezit, sufletul omului a suspinat aproape biblic la amintirea păcatului 
străbun: 

O, ticălosul de eu, 

Cum seârbi pe Dumnezeul 

Odată luminată conştiinţa păcatului, încolţeşte'n el nădejdea mântuirii şi cântă: 

Ci, o. Doamne, mila Ta 
Cată spre zidirea Ta, 

Şi nu mă lăsa scârbit 
Să fiu până la sfârşit. 

Deci în ceeace priveşte persoana lui Hristos - la care ghicim că se referă aceste 
fragmente - colindele urmăresc linia frântă a unei complicate dialectici 
teologice. Dela durerea paradisului pierdut, dela conştiinţa păcatului şi nădejdea 
mântuirii, religiozitatea populară se curbează peste toate evenimentele vieţii lui 
lisus astfel: 

Maria se preumbla 
Vr'un loeaş a-şi căpăta; 

Jos, în sus şi iară'n jos. 

Că bătea vânt friguros. 

Si coborînd cu losif în Betleem, au poposît la marginea oraşului: 

Pe fân moale şi uscat 
Si-a născut mare împărat. 


Şi eum sfântul s'a născut, 
leslea'n rai s'a prefăcut 
Şi peştera în palat. 

Palat de mare'mparat! 



• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 67 


Iată exprimată popular, tară subtilităţi, dar lapidar, concepţia cosmică a 
mântuirii, adică participarea întregului cosmos la actul mântuirii - început prin 
întrupare, şi mai departe: 

O, naştere ferieită, 

Lui Irod i-a fost urâtă, 

Nouă ne eşti mult iubită, 

şi deaceea Irod a smuls dela sânul mamelor lor paisprezece mii de prunci: 

De doi ani şi mai în jos. 

Ca să afle pe Hristos. 

Apocaliptica cruzime a lui Irod, nu atât prin ea însăşi, cât prin aceea că a frânt 
fiinţa simbolului nevinovăţiei, multiplicat în paisprezece mii de prunci, a mânjit 
cu sânge şi durere întreaga ţară: 

Şi nu era nicăiere 
Casă fără de jelire. 

Maică fără tânguire, 

Rachil pruncii îşi plângea 
Ca mai mult că nu-i avea. 

Trăind pe lângă casa părintească până la treizeci de ani, lisus a ieşit abia acum 
să spună lumii vestea cea bună. Aici imaginaţia populară aluneca pe-un făgaş 
apocrif, sub influenţa scrierii "Visul Maicii Domnului". Astfel, cătându-şi fiul 
pierdut, în îndurerata ei pribegie. Maica Domnului s'a'ntrebat în cele din urmă 
cu Simion, pe care, întrebându-1 dacă nu l-a văzut pe lisus, i-a răspuns: 

Nu, nu, eu nu l-am văzut 
Ştiu că trei zile de vară. 

Dară Joi de către seară, 
în grădină îl aflară. 

Grădina de aici, nu-i decât Ghetesmani, căci în alte variante, acest lucru se 
precizează şi mai departe: 

Intr'o curte îl băgară 
La Filat, la împărat. 

Făcură cruce de brad 
Şi pe ea l-au răstignit. 

Trecerea lui lisus pe la Filat nu-i uitată aproape în nici o variantă a colindelor 
care vorbesc de patimile lui. Cât priveşte crucea de brad, nu trebuie să ne mire, 
pentrucă aproape toate evenimentele biblice, cântate în literatura noastră, sunt 
încadrate în realităţi româneşti ca într'un chenar naţional, ceeace a făcut să se 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


68 


poată vorbi de-un creştinism românesc. Căci într'adevăr, intuit şi'n 
spiritualitatea sa, creştinismul nostru se odihneşte cuminte în sufletul acestui 
neam, ca şi când n'ar fi; şi totuşi nimeni n'ar putea să-l desrădăcineze. O astfel 
de încredere, s'ar izbi de cel mai crunt fanatism religios, în această privinţă 
cazul lui Constantin Brâncoveanu nu-i fără semnificaţie. 

9 

Dar să'nodăm colindul întrerupt: 

Şi chiar l-au batjocorit, 

Că el când a cerut vin 
Soldaţii i-au dat venin, 

Când el iară ceru miere 
Soldaţi-i deteră fiere. 

E extrem de interesantă psihologia religioasă a poporului nostru, pentrucă 
deşi fără o educaţie serioasă în această privinţă, te întrebi cum de n'a denaturat 
divinitatea lui Hristos, având sub ochi şi cântându-i mai mult umanitatea? Cum 
s'a putut păstra Hristos ca Dumnezeu în conştiinţa populară, suferind totuşi ca 
un om? Mi se pare însă că subtilîtatea acestui fapt constă tocmai în suferînţa lui 
lisus, care nu putea fî răbdată de-un om, cu-atâta bărbăţie. Dar: 

Hristos toate le-a răbdat, 

Capu'n jos şi-a aplecat, 

-împărate Cel eeresc 
Sufletul îţi dăruiesc. 

Simţi închisă în aceste versuri atât de plastice, sobre şi lapidare, ca însuşi 
sufletul românesc, tragedia ruperii lui Dumnezeu din om. Aceasta desnodare 
de-o clipă a personalităţii lui lisus, e prinsă'n aceste versuri ca'n gestul, mai 
mult ghicit, al unei statui. 

Iată acum întregirea cosmică a morţii lui lisus: 

Hristos duhul şi L-a dat; 

Soarele s'a întuneeat. 

Luna s'a sehimbat în sânge 
îngerii începur'a plânge. 

Desigur e evidentă influenţa biblică. Dar nu poate fî tăgăduită religiozitatea 
organică a acestor versuri, în crîstalul cărora e'nchis suflet popular. Sî trupul 
Domnului a rămas ne'nsufleţit pe cruce. Atunci: 

Cu suliţa l-au împuns 
Şi din sângele curat 
Trei pieături au picat. 

Imaginaţia pioasă a poporului, dilatată până la mistică creaţie, stoarce din 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 69 


aceste trei picături de sânge eurat, trei elemente indispensabile ereştinului: 

Dumnezeu nu le-a lasat, 

La un loe le-a adunat 
Şi din ele a gătit: 

Spicul sfânt al grâului 
De-i hrana creştinului; 

Şi izvorul mirului, 

Pecetea creştinului; 

Şi o sfântă bucătură 
Zisa cuminecătură. 

Neputând pătrunde misterul transformării euharistice, poporul îi dă această 
admirabilă interpretare practică, dar tot prin mister. 

Tot atât de cald e cântată şi învierea Domnului, însă nu tot atât de mult. 

♦ ♦ ♦ 

Această seurtă analiză a câtorva colinde, care cântă persoana lui lisus, 
ne'ndreptăţeşte să afirmăm, că poporul nostru e religios - nu superstiţios - cum 
le place multora să creadă, pentrueă superstiţia e periferieă în viaţa lui, si uneori 
are conţinut şi sens ereştin. 

Această religiozitate s'a păstrat, peste atâtea veaeuri negre şi a eireulat peste 
fruntarii străine, unindu-ne de mult într'o Românie Mare spirituală, prin 
literatura populară. 

Dar acest rost profetic al literaturii populare - îndeosebi al eelei religioase - n'a 
îneetat. Dar pentru aceasta, trebuie să scoatem la lumină, din descântece, din 
basme, din colinde şi din doine, acea Românie de vis şi de poveste, după care 
tânjim eu toţii. 


Nttă MlHAl 

j 


k 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


70 



de A. E. PETEANU 

Suntem în preajma celor mai frumoase sărbători creştine de iarnă, a sărbătorilor 
păcii şi ale dragostei, pline de misticism, de poezie şi de bucurii, pentru toată lu¬ 
mea creştină. 

Peste câteva zile, vom aniversa cu toţii, cu sufletele înălţate şi curăţite de orice 
sgură, naşterea Aceluia, care, propovăduind pacea şi dragostea între oameni, a 
răscumpărat, cu preţul sublimelor sale jertfe, păcatele şi fărădelegile lor. 

Crăciunul este, prin excelenţă, una dintre cele mai poetice sărbători ale noastre, 
sărbătoarea cu atmosferă de sfântă reculegere şi de sănătoase bucurii familiare, cu 
vechi şi frumoase datini şi obiceiuri cu profunde semnificaţii, care ni s'au transmis, 
în cursul secolelor, din generaţie în generaţie, ca şi nişte scumpe comori sufleteşti 
şi neperitoare dovezi despre trăinicia neamului nostru românesc pe aceste istorice 
meleaguri. 

Pretutindeni, în toate casele familiilor creştine, bogate şi sărace deopotrivă, 
sfintele sărbători ale Naşterii Domnului sunt zile de odihnă, în care se îngroapă 
durerile, suferinţele şi luptele vrăjmaşe şi se fac sforţări pentru purificarea suflete¬ 
lor de povara cugetelor şi faptelor care, îndeosebi, în vremurile noastre de azi, de 
înspăimântător marasm moral, ne turbură conştiinţa, ne sleiesc forţele şi ne distrug 
orice avânt spre ideal. 

Pe toate meleagurile Patriei noastre, bunii noştri Români ieşiţi, pentru câteva 
zile, din măcinişul frământărilor lor zilnice, se străduiesc să revină, după 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 71 


posibilitate, la armonia vieţii creştine de altădată, să guste, cu nesaţ, farmecul etern 
al obiceiurilor şi al tradiţiilor noastre strămoşeşti, pline de mister şi de sfântă 
poezie. 


♦ 

Poporul nostru românesc din Banat, înzestrat cu o frumoasă şi bogată tradiţie, 
prăznuieşte ziua Naşterii Domnului, prin manifestări religioase pline de demnitate 
şi strălucire, având multe datini şi obiceiuri păstrate, cu sfinţenie, din cele mai 
îndepărtate vremuri ale fiinţării sale pe aceste frumoase meleaguri până în ziua de 
azi. 

Din ansamblul neperitoarelor sale datini, credinţe şi obiceiuri de Crăciun, 
amintim aici cele mai specifice. Astfel frumosul obiceiu al „piţăreilor" 
(colindeţilor), practicat, îndeosebi, pe la sate, în dimineaţa Ajunului, de cete de 
copii, zgribuliţi de frig, dar plini de emoţie, care pătrund, prin ceaţa dimineţii, în 
curţile creştinilor, şi strigă cu glasurile lor argintii: 

„Bună ziua lui Ajun 
Că'i mai bună a lui Crăciun, 

Că-i cu miei, cu purcei. 

Cu păstorii după ei. 

Dă-ne poame, că ni-e foame, 

Dă-ne nuci, că-s mai dulci. 

Dă-ne alune, că-s mai bune, 

Dă-ne colăcei, că ni-s piţărei. 

Deschideţi uşa , că ne doare guşa. 

Că de-asară ni-s totp'afară, 

Lăsaţi-ne'n casă, că ni-s câte şasă". 

Versurile drăgălaşe şi tărăgănate ale piţăreilor, care anunţă, atât de frumos, 
sosirea sărbătorilor, împrăştie, pretutindeni, seninătate, veselie şi mulţumire 
sufletească. Micii piţărei sunt aşteptaţi de toţi bunii creştini cu mare bucurie şi 
primesc, pentru urările lor, mere, gutui, nuci, alune, colaci, cârnaţi şi alte bunătăţi. 

Acest vechi şi frumos obicei, în multe locuri, e pe cale de dispariţie. 

Se menţine, însă, cu toată persistenţa, împotriva tuturor inovaţiilor şi a vitregiei 
vremurilor, obiceiul colindelor, care, atât prin importanţa poetică a cântecelor, cât 
şi prin cea muzicală, constitue unul din tre cele mai frumoase obiceiuri ale popo¬ 
rului nostru bănăţean. 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


72 


Acest obiceiu profund impresionant, practicat, cu atâta sfinţenie, pe toate 
meleagurile locuite de Români, la noi, în Banat, este, par'că de-o vrajă neobişnuită, 
fără seamăn. 

Sufletul poporului român bănăţean ce se tânguie în doine de frumuseţi 
incomparabile, cu adevărat divine, a ştiut să dea în seria lungă a secolelor trăite pe 
aceste istorice plaiuri, şi colindelor, o nuanţă, un farmec deosebit. 

în toate satele noastre bănăţene, sărbătoarea Naşterii Domnului se anunţă, ca şi 
un rar eveniment, cu mult entuziasm şi voie bună, de cei mai buni şi isteţi cântăreţi 
ai satelor, prin colinde de frumuseţi poetice şi muzicale neîntrecute. 

Şi e firesc să fie aşa, deoarece Banatul este, prin excelenţă, ţara cântecului, 
unde „cântă tot natu". Astfel se explică de ce, în cele mai multe sate, unde există 
coruri bine organizate, pe lângă pâlcurile obişnuiţilor colindători, mai ai ocazia să 
auzi colindând, în seara de Ajun, — îndeosebi pe la casele fruntaşilor satelor, — şi 
coruri puternice, compuse din 20—40 de cântăreţi, cari, înfruntând toate vicisi¬ 
tudinile, toate obstacolele iernii: gerul, crivăţul sau troieni de zăpadă, împrăştie, 
prin cântecele lor divine, în liniştea serii de Ajun, atâta viaţă senină, atâtea iluzii şi 
nădejdi într'o nouă viaţă de dragoste şi iertare... 

în oraşele noastre: Timişoara, Lugoj, Caransebeş, Oraviţa, Reşiţa, Bocşa, cu 
vestitele lor coruri c'o existenţă de multe decenii, ai prilejul să asişti la concerte 
superbe, compuse numai din colinde de Crăciun... 

Nu cred ca să existe suflare românească care, auzind colindând aceste coruri, să 
nu tresalte, să nu vibreze de sfântă emoţie. Ai impresia, parcă o forţă misterioasă 
te smulge din zbuciumul clocotitor al vieţii pline de miazme şi te înalţă sus... sus 
de tot, spre cer, spre lumină, spre un dincolo pur şi etern, unde nu este nici durere, 
nici scârbă, nici suspinare, ci viaţă fără de sfârşit,.. 

Considerând rara frumuseţă a acestor colinde, atât din punct de vedere poetic, 
cât şi muzical, ţin se reproduc, aici, câteva din cele mai caracteristice, care se 
cântă, aproape pretutindeni în Banat. 

1 . 

Sculaţi, sculaţi boeri mori 
Florile dalbe! 

Că vă vin colindători 
Florile dalbe! 

Noaptea pe la cantatori 
Florile dalbe! 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 


Si nu vă vin nici cu un rău 
Florile dalbe! 

Ci vă aduc pe Dumnezeu 
Florile dalbe! 

Să vă mântue de rău 
Florile dalbe! 

Un Dumnezeu nou născu 
Florile dalbe! 

In scutece învălit 

Florile dalbe! 

Sculaţi voi Români plugari 
Florile dalbe! 

Că pe cer s'a arătat 
Florile dalbe! 

Un luceafăr luminat 
Florile dalbe! 

Inima să întărească 
Florile dalbe! 

Oamenii să-i înfrăţească 
Florile dalbe! 

Cântă'n luncă păsărele 
Florile dalbe! 

La ferestre rândunele 
Florile dalbe! 

Noi vă zicem să trăiţi 
Florile dalbe! 

Intru mulţi ani fericiţi 
Florile dalbe! 

Şi ca pomii să rodiţi 
Florile dalbe! 

Şi ca ei să 'mbătrâniţi 
Florile dalbe! 

2 . 

Asta'i seara, seara mare, 

Doamne dai Domnului Doamne 

Seara mare-a lui Ajun, 

Dimineaţa lui Crăciun. 


De trei miluri de pământ. 
Unde se naşte fiul sfânt. 



NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


74 


Nu te poţi apropia 
De fumul tămâielor, 
De para făcliilor, 

De mirosul florilor, 
De cântecul îngerilor. 


3. 


Ce seară-i de astă seară ? 
Doamne dăi Domnului Doamne, 
Că-i seara născutului. 

S’a născut un domn tânăr, 

Din iesle de boi năştea, 
Pe'mparoşi făclii d'ardea 
Domnul limba si dobândea. 
Rupse - un domn bun şi-mi grăia: 
"Dară voi colindători. 

Voi d'umblati d'a colinda. 
Pomeniţi naşterea mea; 

Căci eu vă voi dărui, 

D'un dar mare şi frumos". 

Mai vârtos Isus Christos 
Să vă fie de folos. 

4. 

Umblă maica după fiu. 

Sora soarelui, raza soarelui! 

Tot plângând şi întrebând: 

- "N'aţi văzut pe fiul sfânt? 

- "Noi de l-am fi şi văzut, 

A-l cunoaşte n'am putut". 

- Dacă cumva l-aţi văzut, 

A-l cunoaşte aţi putut. 

Căci pe faţa fiului 
Scrisă-i raza soarelui. 

Şi înfrunte lună plină. 

Lună plină cu lumină. 

D'arăp'a lui umerei. 

Strălucesc luceferei". 

- "Maică, dacă e aşa. 

Noi îţi dăm o ştire rea, 

Că-i la curtea lui Pilat, 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 


Răstignit pe lemn de brad" 
Maica plânge şi să frânge, 
Inima-i 'noată în sânge. 

Fii tu, Maică, bucuroasă 
De colinda ast'a noastră. 


5. 


Plecă Lina la fântână, 
Dalianăfată d'albă! 

La fântână prin grădină. 

Cu cârcegile în mână. 

Cu cârcege zârăind. 

Cu cizmuţe tropotind; 

Cu cătrânta lăntuind. 

Mâneci largi vântu-şi trăgând. 
La fântâna-mi d'ajungea. 

Şi pe piatra fântânei. 

Est' trei juni, trei băluşei. 
Lucru mare ce-mi lucra: 
D'unul trei pene-mi scria, 
D'unul murgu-'şipotcovea, 
D'unul suliţă 'mpistrea. 

Şi din grai aşa grăia: 

- "Dă-mi, Ileană mărul tău. 
Mărul tău din sânul tău !" 
Ileana din grai grăia: 

- "Ce-ai,june, cu mărul meu, 
Veştejite-ai tu ca el. 

Tu ca el în sânul meu!" 

Cel-ce murgu- 'şi potcovea. 

El din grai aşa-'mi grăia: 

- "Dă-mi Ilean', inelul tău!" 
Ileana din grai grăia: 

- "Ce-ai,june cu inelul meu? 
Petrecete-ai tu prin el. 

Ca acest mic degeţel!". 

Cel-ce pene mi-şi scria. 

El din grai aşa-'mi grăia: 

- "Dă-mi, Ileană, partea ta " 

- "Ce-ai,june cu partea mea? 
Cununa-te-ai-tu cu ea. 

Tu cu ea, cu doamnă-sa?" 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


76 


Şifiiyfiico, sănătoasă, 

Şi naşterea lui Cristos, 

Să vă fie de folosi 

Toate aceste colinde fermecătoare vestesc bucuria zilei sfinte şi fac să răsune 
casele primitoare ale creştinilor cari, cu lacrimile fericirii în ochi, mulţumesc Atot¬ 
puternicului pentrucă i-a învrednicit să ajungă această seară mare. 

♦ 

Pe lângă colindători. Naşterea Domnului, o mai vestesc în Banat, ca şi aiurea, şi 
glasurile de clopoţei argintii ale copilaşilor cari umblă prin troenele de zăpadă şi 
vârtejul viscolului, din casă în casă, cu steaua (o stea frumoasă cu colţuri, 
împodobită cu hârtii colorate) şi cântă cu multă emoţie : 

O, ce veste minunată 
In Vitleem ni s'arată 
C'a născut prunc 

Din duhul Sfânt, Fecioara curată. 

Mergând losif cu Maria 
In Vitleem să se scrie, 

Intr'un sălas, lângă oraş 
A născut pe Cristos. 

Pe fiul cel din vecie. 

Ce l-a trimis Tatăl mie. 

Ea să-l nască, el să crească. 

Să ne mântuiască. 

Păstorii văzând o zare 
Din cer o lumină mare, 

Eifluerau, îngerii cântau 
Cu totii se bucurau. 

y 

Steaua reprezintă naşterea lui Isus în iesle şi pe cei trei magi dela răsărit, 
dinpreună cu păstorii fermecaţi de apariţia cerească. In glasurile piţigăiate ale 
copiilor zgribuliţi de ger răsună izbânda şi nădejdea vieţii, triumful celor veşnice 
asupra celor mărunte, trecătoare. 

«Noului Născut» vin, apoi, să se închine şi cei trei crai (magi) dela Răsărit, pe 
cari Irod îi ispiteşte, dorind să afle unde s'a născut Isus. Aceste înscenări sunt cu 
noscute sub numirea de „Vicleim" sau «Irozi», prin care ni se reprezintă naşterea 
Mântuitorului, sosirea magilor în lungi mantale orientale şi primirea pe care le-o 
face lor Irod. 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 77 


în noaptea şi ziua Crăciunului, în unele sate, este obiceiul de-a umbla cu 
«Cerbuţul» şi cu «Ţurca» (Ţurca, Capra sau Breaza). „Cerbuţul" are forma unui 
cap de cerb, împodobit cu două coarne, iar „Ţurca" a unui cap de pasere, c'un cioc 
lat şi lung de lemn. Atât capul, cât şi ciocul sunt ascunse sub o pânzătură. Flăcăii, 
cari joacă „Cerbuţul" sau „Ţurca", sunt ascunşi sub pânză şi fac mult haz, 
înveselind pe stăpânii caselor şi, îndeosebi, pe copiii lor. 

♦ 

Din diferitele datini şi credinţe de Crăciun ale Românilor bănăţeni, amintim 
cele mai cunoscute şi mai generalizate. Astfel : datina de-a aşterne pe jos, sau pe 
masă, în ziua de Crăciun, paie sau fân, cu scopul de-a evoca, celor din casă, 
peşterea din Vitleem, locul Naşterii Domnului. 

Este în interesul tineretului adult: fete şi feciori, care doresc să fie frumoşi, să 
pândească ocazia, în noaptea zilei sfinte, când bate pentru prima dată clopotul la 
biserică, să alerge, imediat, la vre-un iz vor, pârău, sau fântână şi să se spele cei 
dintâi, cu apă proaspătă, neatinsă de nimeni. 

Este, apoi, foarte interesantă şi lăţită datina „menirii" (destinării) colăceilor, 
cârnaţilor şi a altor mâncări pe seama morţilor casei. Anume, în ziua de Crăciun, 
înainte de masă, o anumita femeie, care încă n'a mâncat nimic (numită „femeie 
menitoare"), aşează pe o masă diferite mâncări, de preferinţă colăcei, cârnaţi ş. a., 
pe care le tămâiază de trei ori, cu multă evlavie, ocolind masa şi rostind „Tatăl 
nostru". Meneşte apoi, rând pe rând, fiecare colăcei sau cârnaţ, morţilor, zicând şi 
arătând cu mâna: „ăsta să fie a mamei Brânduşa, ăsta al tatei Sofronie ăstalalt al 
mătuşei Iconia ş. a.". Terminând cu „menirea", aşează toate mâncările menite 
într'un coş şi le împarte, cu multă satisfacţie ca şi pomană, morţilor casei, dând, 
îndeosebi, săracilor, apoi rudelor şi vecinilor. 

Se mai obişnueşte să se servească la masă, pretutindenea, în ziua de Crăciun, ca 
şi întâia mâncare, varză, sarmale umplute cu carne de porc, tăiat în ziua lui Ignat 
(ziua de 20 Decembrie a Mucenicului Ignat, serbată cu repaus, nelucrare). Această 
mâncare nu lipseşte în nici o familie românească. După masă, în ziua întâia de 
Crăciun, femeile dela ţară, caută să-şi arate, de obiceiu, consătenilor, iscusinţa şi 
hărnicia în ţesut şi în lucrul de mână, cărându-se, prin sat, cu trăsura sau sania, 
împodobită cu cele mai frumoase covoare (ponevi) ieşite din mâinile lor. 

A doua zi de Crăciun este rezervată pentru naşi. Einii îmbrăcaţi în haine fru¬ 
moase de sărbătoare, duc cadou naşilor lor, de preferinţă: colaci făcuţi din făină 
albă şi cârnaţi, sau costiţe de porc. Naşii îi aşteaptă cu multă dragoste şi voie bună 
şi-i ospătează, mulţumindu-le pentru cadourile aduse. 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 

Ziua a treia de Crăciun este destinată Sfântului Ştefan, patronului familiilor şi 
se serbează cu mare fast. 


♦ 04 

Toate aceste duioase şi fermecătoare datini, obiceiuri şi credinţe alcătuesc, in¬ 
contestabil, una din cele mai frumoase comori sufleteşti ale poporului nostru băn㬠
ţean; adevăratul său capital de bunuri sufleteşti, păstrat cu atâta sfinţenie, în cursul 
veacurilor de grea cumpănă a existenţei sale. 

Păstrarea şi transmiterea lor, din generaţie în generaţie, — şi ’n unele locuri 
reînvierea lor — este o sfântă datorie a noastră a tuturora, a celor ce simţim 
vibrând în noi grija pentru menţinerea nealterată a fiinţei şi a specificului 
poporului nostru românesc. 

Numai şi numai prin ele trăiesc în noi şi vor trăi, pururea, în toate sufletele 
generaţiilor viitoare ale Neamului, sufletele cinstite ale generaţiilor apuse, care 
s'au năzuit, la rândul şi timpul lor, să ni le păstreze şi transmită cât mai frumoase şi 
curate, cu tot farmecul, misticismul şi originalitatea lor. 

Cuvine-se, deci, să le păstrăm şi cultivăm şi noi cu toată dragostea şi sfinţenia ! 


Dr. A. E. FETEANU 

Revista "Luceafârul", Tinisooro. /Finul I, Nr. 1 2, Decenbrie 7 Q3^. 



Grafica: Denian. Revista “Dacia*\ Pio de Janeiro. Anul XIII, Decenbrie 1 Q^S. 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 79 




de N. SMOCHINĂ 

în ajunul de Crăciun toată lumea forfoteşte. Preotul umblă dela casă la casă şi 
vesteşte Naşterea Domnului. Casa nu se încuie în această zi, chiar dacă cineva 
lipseşte; altfel, de va veni preotul şi nu va putea intra în casă cu vestea mare, va fi 
un mare păcat. Gospodinele umblă cu "împărţituri", dela casă la casă, făcute din 
"turtă" subţire şi un colac împletit în două viţe. Coptura este făcută din făină albă 
numai. Turta se pune pe colac iar pe ea, perje (prune) fierte, găluşce (sarmale), 
băbane, ganfeturi (bomboane), turte dulci, coarne alune, nuci moldoveneşti şi alte 
mâncăruri dulci făcute de femeia moldoveancă. Cu aceste merinde, învelite într'un 
tulpan, un copil, sau tânăra se duce la casa unei cumetre, naşe, sau alte rude ori 
cunoştinţă. In ordinea firească copiii merg la părinţi, finii la naşi, cumătrii mici la 
cumătrii mari, cei tineri la cei mai în vârstă şi aşa mai departe. 

După aceia persoana care a adus darurile mai stă puţin ca să stea "cloşcili" pe 
cuibare. Dar nu i se dă nimic să "pună în gură", afară doar când este un copil care 
se mulţumeşte cu o bomboană sau alte dulciuri. 

La plecare i se dau şi lui împărţituri, dar nu din cele primite dela alte persoane, 
ci din cele coapte de gospodină. 



NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


80 


Despre Crăciun la Moldovenii de peste Nistru sunt foarte multe legende. Aşa 
de pildă Căciunul este socotit c'a fost păgân, care a dus o mare luptă împotriva lui 
Dumnezeu, dar în cele din urmă a fost răpus. Alţii zic că, persoana legendară a 
Crăciunului a fost un tătar şi are putere numai până ce loveşte clopotul la biserică. 
De aceea aproape la toţi Moldovenii transnistrieni există credinţa că până a nu 
intra preotul în biserică nu este păcat să coşi ceva mărunt, cum un bumb, adică 
nasturele, o cheutoare, etc. 

Copiii pot mânca de frupt, lapte sau chisleac, chiar înainte de a ieşi preotul din 
biserică. Ei însă trebuie să mănânce desculţi şi să stea cu piciorul stâng pe cutit. 
Gospodinele care au vaci a făta, nu coase între Crăciun şi Bobotează. De pe 
răşchitor se deapănă tot, iar fusele trebuie să fie goale pentru ca să vie miri la fete. 
Pe furcă rămân numai hârtia şi aţa. 

Colinda este cel mai însemnat eveniment al Crăciunului. După ce s'a terminat 
serviciul religios copiii, cârduri, câte 8-10, umblă "de-a colinda" dela casă la casă, 
până la apusul soarelui. Apropiindu-se de geamul stăpânului, ei zic: "să 
colindăm?". Iar cei din lăuntru răspund: "colindaţi"! Dar dacă casa nu doreşte să 
primească colinde, atunci cineva răspunde "nu". 

Colinzile la transnistrieni sunt foarte numeroase şi variate; ele se deosebesc 
chiar după colindători, dacă aceştia sunt copii, băetani sau flăcăi. Colindătorii le 
schimbă aproape la fiecare casă. Cu cât ştiu că gospodarul este mai darnic, cu atât 
şi colinda este mai frumoasă şi mai lungă. Adeseori se întâmplă că în timpul 
colindului vin câte unul sau două grupuri de colindători, care aşteaptă rândul; şi 
atunci începe o adevărată întrecere. 

Caracteristica aproape a tuturor colinzilor transnistriene este că ele denotă lupta 
împotriva jidanilor, fie pentrucă au furat cheile raiului, fie pentrucă l-au vândut pe 
Hristos. 

Dela apusul soarelui până pe amurgite, când luminile încă nu s'au stins, este 
rândul băetanilor, iar mai târziu încep flăcăii. Aceştia, în grupuri de 10-12, merg 
mai mult pe la casele unde sunt fete de măritat sau chiar câte-o "fetnegică" ce 
aşteaptă să fie scoasă în lume. Apropiindu-se de casa gospodarului, unul din flăcăi 
cere voie să colinde. Gospodarul îi pofteşte pe colindători în casa cea mare, unde 
masa stă întinsă cu bucate. Flăcăii colindă de se "răsună casa", iar părinţii cu fata 
şi toţi cei din casă, îi ascultă cu băgare de seamă. La urmă gazda mulţumeşte de 
cinstea ce li se face, îi pofteşte la masă şi-i dărueşte cu parale şi un colac. Acolo 
însă unde mai multe familii petrec, colindătorii sunt poftiţi la masă împreună cu 
aceştia. 

Cei căsătoriţi "hulesc", adică petrec. Ei se adună în "cămpănii", adică grupuri 
de mai multe perechi şi merg dela casă la casă. Astfel, adunaţi în câte 7-8 perechi, 
ei petrec la fiecare casă 4-6 ore, mergând la toate de-arândul. Si aceste petreceri, 
începute în ziua întâia de Crăciun, se sfârşesc abia a doua zi de Bobotează. De 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 81 


aceste sărbători nu este gospodar, care să nu petreacă cu rudele sau prietenii de 
aproape. în timpul petrecerilor ei colindă cele trei zile, spun plojanii sau cântă, mai 
ales femeile. 

Colindătorii însă umblă "de-a colinda" numai în ziua întâia de Crăciun, 
în unele părţi copiii umblă cu steaua toate sărbătorile Crăciunului. Dar şi aceasta 
cu încetul dispare. 

Astfel petrec sărbătorile mult aşteptate transnistrienii din ţinuturile îndepărtate, 
care de veacuri dearândul trăesc sub jug străin. Ei au aceleaşi datine şi obiceiuri, 
păstrate cu sfinţenie de femeia româncă. Viaţa acestor fraţi, al căror număr întrece 
cifra de 1.200.000 de suflete, la zile mari se revarsă în valuri de petreceri şi veselii 
uitând greaua povară a zilelor ce-i aşteaptă. 

Dar ce bine şi frumos ca la aceste zile mari să fii printre ai tăi, printre rude şi 
prieteni cu care ai copilărit şi de care te leagă atâtea amintiri. Ce sentiment de 
mângâiere ai simţi când ai vedea că şi la bordeiul tău vin copilaşi cu gingaşa lor 
întrebare: "să colindăm bădică?" 

Veni-va însă oare acea zi fericită şi pentru transnistrieni? 


N. SMOCHINĂ 








NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


82 



D. COLTA 


Limba este mijlocul de comunicare a simţirii şi inteligenţii. 

Ea este un organism viu şi va avea o origine şi un trecut deci o istorie. După ce 
s'a născut, ea tinde dela sine să crească şi să se diferenţieze. Se poate asemăna unui 
copac mare, care emană ramuri şi crengi. 

Vorbită pe un teritoriu întins, limba produce nuanţe dialectale, care se ramifică 
cu vremea în dialecte, iar acestea pot ajunge după desvoltare îndelungată şi în 
condiţii deosebite, limbi de sine stătătoare. In timpul acestor schimbări începe şi o 
istorie a aceleaşi limbi. Literatura are o existenţă tot atât de veche ca şi limba. Cu 
cât omul se află pe o treaptă de cultură mai joasă, cu atât producţiile sale literare 
sunt mai primitive. 

Producţiile literare ale omului fără ştiinţă de carte, alcătuesc literatura poporană 
şi au o existenţă cu mult mai veche decât literatura cultă. Literatura cultă, a apărut 
abia când învăţătura înaltă s'a răspândit într'un cerc mai mic sau mai mare de 
indivizi. 

Literatura poporană îşi are şi ea istoria sa, dar care nu opreşte diferenţierea 
limbii. 

Până în veacul al XlX-lea literatura poporană nu numai că nu a fost preţuită, 
dar nici luată în seamă. La unele popoare cu un trecut cultural mai vechi, ea a 
dispărut aproape fără urmă, fiind înlocuită cu producţiile literare de natură cultă. 



• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 83 


Numai popoarele, care s'au bucurat târziu de binefacerile culturii au putut să-şi 
păstreze această comoară nepreţuită. 

Poporul român, fiind izolat de popoarele care s'au bucurat de binefacerile 
culturii prin soarta care i-a fost hărăzită şi-a păstrat neatinsă această comoară. 

întreagă literatură poporană este produsul celor înzestraţi cu darul poeziei. Ea 
însă circulând din gură 'n gură apare sub mai multe forme (variare) asemănătoare. 

Literatura poporană este orală, anonimă şi colectivă. 

Creaţiunile poporane n'au însă adâncimea şi sublitatea de simţire a poeziei 
culte; sunt însă mai spontane şi mai sincere decât acestea. 

Poporul nostru îşi cântă cântecele din vremurile cele mai vechi. In ele îşi 
exprimă suferinţa şi plăcerea, în cântec îşi zugrăveşte gândul, năravul şi faptele 
sale; cîntecul este o răsfrângere a sufletului său. 

Literatura noastră e bogată şi variată atât în simţămintele pe care le exprimă cât 
şi în formele în care se înfăţişază. Aproape toate genurile literaturii culte, îşi au 
forme corespunzătoare în literatura poporană. 

Legendele, baladele, basmele, corespund genului epic; proverbele, ghicitorile şi 
anecdotele, corespund genului didactic, iar doinele, care exprimă o serie întreagă 
de simţăminte: de dor, întristare, melancolie, admiraţie etc. sunt corespunzătoare 
celui liric. 

în cântecele de stea, pluguşorul, vicleimul, acţiunea e dramatizată. 

Multe din producţiile acestea din urmă, colinzile şi basmele, au un trecut 
străvechi; o dovedesc elementele de viaţă şi credinţă pe care le conţin aceste 
plăsmuiri ale imaginaţiei poporului. 

Găsim elemente din mitologia greacă, care au fost adoptate mediului creştin. 

Credinţa şi superstiţiile poporului dela sat ne sunt cântate în unele colinzi. Ne 
descrie iadul cu chinurile sale, raiul, etc. Ni-1 prezintă pe Sf. Ilie ca purtător al 
tunetelor şi fulgerelor, de ex.: 

în colinda: "La tulpina pomului", colindă care azi nu o cântă decât bătrânii, 
vedem întreg soborul ceresc ţinând sfat. 


La un moment dat, prinseră de veste: 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


84 


„ Că Iuda 'n rai a întrat 
Şi rău raiul Io prădat 

— „Spuneţi-mi drept ce-o luat" 

— „Ia cheile raiului 
Şuştaru botezului 

Şi talgeru cu miru 
Şi luna cu lumina 
Şi soarele cu razele". 

Dumnezeu îi întrebă: 

„Dintre noi şi dintre voi, 

Care s'arputea afla 
Şi să bată cu Iuda" 

Sânt Ilie sus sări 
„ Gata s Doamne şi m'oi bate 
Numa-mi dă ce-oi cere eu 
Dă-mi tunu şifulgeru" 


„ Tună rar, fulgeră des " 

Când tună dântâiaş dată 
Iuda 'ntreg mi să sfărmă 
Când tună a doua oră 
Să ţâpă şi le-apucă 
Toate 'n raiu le băgă 
Mândru rai se lumină 
Grozav iad se 'ntunecă. 

în alte colinzi, găsim o mulţime de expresii cu adevărat frumoase; găsim 
întrebuinţate unele cuvinte cari în dialectul bihorean nu sunt întrebuinţate ci sunt 
înlocuite cu cuvinte de influenţă. 

în „ Vânători de-a lui Crăciun " Sf. Fecioară ascultă slujba: 

„ Cu cosiţe despletite 
Peste Fiu Sfânt slobozite". 

Iată dar că înainte vreme, era întrebuinţat cuvântul „Cosiţe", înlocuit azi cu 
altul cu mult mai dur şi mai puţin românesc. Expresii de felul acesta găsim multe 
în colinzile noastre bihorene. 

în colinda „Mirelui" auzim : 



• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 85 


Cel mirelu-i tinerel 
Hoi alerui Domnu-i bun 
Oi-iş are munte n'are 
Hoi alerui Domnu-i bun. 

Se repetă în această colindă după fiecare vers „Hoi alerui Domnu-i bun" fără să 
se ştie azi semnificaţia acestor vorbe. Incontestabil că această colindă e una din 
cele mai vechi; ea ne-a fost păstrată chiar din timpurile de când se plămădea 
poporul nostru. 

Secole dearândul au rămas neschimbate aceste vorbe. „Alerui Domnu-i bun" în 
această colindă, nu e altceva decât „Aleruia" latin, corespunzând astăzi cu aliluia. 
Vedem în aceasta, unul din cuvintele latine, care au fost folosite de românii 
primelor secole şi scos ulterior din uz. 

Toate aceste expresii curat româneşti, întrebuinţate azi doar în colinzi, 
dovedesc că şi pe aceste meleaguri se vorbea o limbă cu mult mai curat 
românească şi numai pe urmă a fost alterată de străinisme. 

Azi se colindă tot mai rar. Multe au rămas înjumătăţite doar în mintea câtorva 
moşnegi. Tineretul nu le învaţă şi vor dispare în scurt timp aceste producţii ale 
poporului şi cu ele odată şi frumoasele obiceiuri de sărbători. 

O adevărată primejdie astăzi pentru sate şi pentru cântecul românesc îndeobşte, 
este năpădirea lor de cântecul uşor venit din străinătate şi răspândit în toate părţile 
de lăutari şi orchestre. Toate aceste împrumuturi sunt streine de sufletul neamului 
nostru. 

Ceeace a cântat el, e veşnic şi răsfrânge sufletul unui neam întreg, pe când ce 
vine din afară, n'are rădăcini. 

Se ofilesc ca florile de câmp în răstimpul unei veri. 


D. COLTA 

Revista "Crişul Negru", /Qnul I, Nr. 3, Oeiuş, Decenbrie 1 Q36 





NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


86 


DATINI DC CRĂCIUN 


de Alex. IORDAN 

Sărbătorile Crăciunului se apropiau. Băeţii se prinseră tovarăşi pentru colind şi 
pentru pluguleţ. Flăcăi puneau la cale Brezaia şi se prinseră şi ei tovarăşi pentru 
colind, căci prin partea locului băeţii colindă la orice fereastră de rumân, dar 
flăcăii intră numai în casele unde sunt flăcăi şi fete. 

Ajunul Crăciunului sosi. De noapte, tare de noapte, începură a fierbe băeţii. Si 
vedeai curgând pe uliţă cete-cete cu săculeţele de după gât, cu beţe în mână. 

Intrau în curţi şi câinii tăbărau pe ei. Ei se apărau cum puteau mai bine, se 
apropiau de fereşti şi strigau cu glasuri subţiri: 

— Bună dimineaţa la moş-ajun! Bună dimineaţa la moş-ajun! 

Iar femeile ieşeau în pragul caselor, cu sufletul vesel de bucuria darurilor, cu 
şorţurile pline de mere, de nuci şi de covrigi. 

Uneori se întâlneau cete vrăjmaşe. Cei mai slabi stăteau de se socoteau ce-i de 
făcut: să ţie piept sau s'o tulească la fugă şi să-şi scape nucile strânse cu atâta 
alergătură. 

Iar când se luminase de ziuă, alt rând de vestitori ai Crăciunului ieşi de prin 
case. Erau copilaşii de câte trei patru, cel mult cinci ani, cari se plânseră la mamele 
lor, să le facă şi lor săculeţe spre a striga şi ei. 

Aşa ne descrie o parte din obiceiurile de Crăciun scriitorul Sandu-Aldea în 
cartea sa „Două Neamuri“. Iar când zorii zilei încep să mijească pâlcuri de copii 
purtând simbolica stea de hârtie în mijlocul căreia e fixată o iconiţă, pornesc pe la 
casele gospodarilor anunţându-le naşterea Mântuitorului intonând tradiţionala 
melodie : 

Steaua sus răsare 
Ca o taină mare 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 87 


Steaua luminează 
Şi adeverează. 

Tineri pregătindu-şi din timp costumele necesare, se deghizează în personagiile 
principale care au fost de faţă la naşterea lui Isus, şi intrând în locuinţele 
cetăţenilor joacă mica dramă a irozilor, recitând versuri care amintesc măcelul 
celor zece mii de prunci, măcel hotărît de Irod care socotea că în chipul acesta va 
putea să ucidă şi pe Isus, de care se temea că-i va lua domnia. 

Şi se obişnueşte prin unele ţinuturi ca în prima zi de Crăciun, după terminarea 
slujbei la biserică, preotul să intre în fiecare casă, purtând cu sine o icoană în care 
este reprezentat Isus în iesle, şi cântând anumite rugăciuni să facă urări de 
prosperitate gospodarilor. Pe lângă aceste tradiţii, poporul nostru păstrează un ne¬ 
sfârşit număr din tradiţii, care sunt prin unele locuri respectate cu sfinţenie. 

Aşa se obişnueşte că se ia din ograda unui vecin câteva surcele care apoi sunt 
răspândite în locuinţa lui recitând versurile: 

Bună dimineaţa la Ajun 
Că-i mai bună a lui Crăciun 
Pui, vaci, oi, purcei, etc., etc. 

Sănătate, bogătate 
Că-i mai bună decât toate. 

Şi trebue ca toată lumea să se ferească de a se certa în casa sa în intervalul de 
timp de la Crăciun şi până la Bobotează căci numai aşa va putea evita să atragă 
asupra sa pentru tot anul viitor, cearta din partea altora. Iar dacă în apa cu care se 
vor spăla cei ai casei în ziua de Crăciun se pune o nucă sau o potcoavă, toţi cei ce 
se vor spăla cu această apă vor fi sănătoşi ca nuca şi ca fierul; punându-se în 
această apă şi un ban se atrage în chipul acesta şi bogăţia. 

Gospodinele obisnuesc ca în prima zi de Crăciun să dea mâncare păsărilor 
dintr'un ciur crezând că în chipul acesta vor oua tot atât de mult precum curg 
grăunţele prin găurile ciurului. 

Prin unele ţinuturi deluroase proprietarii de oi obiţsnuesc să pună sub prag un 
bulgăre de sare peste care păsesc toţi ai casei până la 22 Aprilie, când sfărâmându- 
se, bulgărele este amestecat cu tărâţe şi dat oilor, care astfel sunt ferite de boli şi 
vor da lapte din belşug. 

împrumutarea de bani sau de obiecte în ziua de Crăciun, atrage după sine lipsa 
în casa celui care împrumută, pentru tot anul viitor, deaceea săteanul se fereşte să 
împrumute în acest timp. 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


88 


Unele femei nu mătură în zilele Crăciunului, sau chiar dacă fac aceasta, nu 
aruncă gunoiul afară socotind că aruncând gunoiul peste prag dau afară din casă 
belşugul şi sporul. 

Funinginea strânsă pe burlanele sobelor ocupă si ea un loc în cadrul tradiţiilor 
de Crăciun, întrucât se crede că această funingine strânsă în ajunul naşterii lui Isus 
şi împrăştiată pe ogor în timpul aratului va aduce belşug de grâne. 

O datină interesantă din acest timp este aceea a simulării tăierii pomilor cari 
n'au dat roade în timpul toamnei. Gospodarul înarmat cu o secure intră în livadă şi 
se apropie de pomul care n'a rodit; în acest timp soţia sa cu mâinile de aluat vine în 
fugă spre soţ pe care îl roagă să nu tae pomul întrucât în toamna viitoare va da 
roade atât de multe încât vor cădea de pe crăci aşa cum cade aluatul printre 
degetele ei. 

Şi această înscenare se repetă la fiecare pom. Tinerele fete candidate la măritiş, 
au obiceiul ca în a treia zi de Crăciun, măturând prin casă, începând dela uşă şi 
ducând gunoiul către fundul camerei să spună versurile. 


Liu-iu 

Eu strig pe Lacu 
Lacu pe Dracu 
Dracu pe datul meu. 

înţelegând pe datul, pe alesul care-i va fi soţ, şi care nu va întârzia să vină ca s'o 
ceară'n căsătorie. 

Dar ceea ce face mai ales bucuria copiilor, în special la oraşe, este pomul de 
Crăciun. Obiceiul pomului de Crăciun este o reminiscenţă dela vechii Germani, 
obicei care astăzi am putea spune, că s'a împământenit şi la noi. 

Impodobindu-se un brădişor cu diferite obiecte şi jucării, brădişorul este ţinut 
ascuns privirilor copiilor până în seara de ajun de Crăciun, când introducându-se 
copiii în camera unde se găseşte brădişorul ornat toţii se arată surprinşi văzându-1 
şi conchid că el a fost adus de Moş Crăciun ca dar pentru cuminţenia copiilor. 

In familiile mai sărace locul pomului de Crăciun îl ocupă ghetele pe care copiii 
le pun seara înainte de culcare la uşa sobei, iar dimineaţa când se scoală găsesc în 
ele darurile aduse de Moş Crăciun care s'a coborît peste noapte prin horn în casă 
unde a lăsat din traista sa plină cu jucării copilului cuminte o răsplată. 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 89 


Şi numărul datinilor, obiceiurilor, credinţelor şi superstiţiilor în legătură cu 
sărbătorile de Crăciun, constituesc un lung lanţ căci fiecare ţinut se distinge prin 
ceva caracteristic. 

Multe din ele au făcut obiectul bucuriilor copilăriei fiecăruia dintre noi, de 
aceea avem cu toţii datoria de a căuta să le păstrăm căci ele alcătuesc o comoară 
de nepreţuită bogăţie a poporului nostru. 


Mex. IORDAN 




[O 



A 






de Vtadtmir BUNEA 

Vagonul restaurant e o căldare în clocot. La mesele luminate de abat-joururi, 
pasagerii îşi privesc lung paharele, cestile de cafea, ţigările ce se scutură, leneş, în 
scrumierele masive de metal. Si vorbesc. 

Din fierberea aceasta, articulată de ritmurile nervoase, ale roţilor, ce sunt 
pornite cu demenţă pe liniile de oţel, - se învolbură spumele albe-verzui, ale 
fumului de tutun. 

Dincolo de geamurile căptuşite în perdele groase, colorate, păduri şi câmpuri 
năclăite de omăt, privesc, nemişcate, defilarea monstrului de ţel, care urcă, sub 
bolţile senine, alte trâmbe de fum, cu miriade roşii de scântei. 

Ascultând par'că svâcnetul sacadat al arcurilor metalice, Tudose Vornic şi-a 
proptit fruntea în mâna dreaptă. Oehii desehişi, urmăresc, pe faţa imaculată a 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


90 


mesei, ca pe un câmp vast, miraculos, - teatrul unui vis sau, poate, întâmplarea 
unor amintiri îndepărtate. 

O ţigare îi fumegă leneş, între degetele încremenite. în faţă, Nick Massim, 
tovarăşul de drum, îşi umple, tacticos pipa. 

Câteva minute de tăcere; numai lichidul rubiniu din paharele de cristal, 
răsfăţate pe picior, se mişcă mereu, clătinate de salturile reţinute ale vagonului. 

Nick îşi aprinde pipa. Vălurile de fum mătăsos, se împrăştie, purtate ca de un 
vârtej. 

- La ce te gândeşti ? întreabă Nick, întorcând, cu degetele, cutia rotundă de 
Dunhill... 

Tudose Vornic rămâne o clipă nemişcat, ca şi când n'ar fi auzit întrebarea. 
Apoi, mâna striveşte în scrumiera de alama, capătul ţigării şi privirile i-se ridică, 
liniştite, spre faţa măslinie a prietenului. Acesta e răspunsul. 

- E melancolia întoarcerii pe locurile copilăriei ? insistă Massim. 

- Nu, nu... Ar trebui să fie mai mult o fervoare... 

- Atunci ? 

Vornic întoarse capul spre fereastra astupată de perdea, apoi, cu mâna ridică 
paharul rubiniu... 

- E altceva, cu totul altceva... Mâine e Ajunul... Ma gândesc la alt ajun... 

Nick Massim ascultă; după o clipă, turnă, cu privirile plecate, din sticla 
lunguiaţă pe care chelnerul a adus-o acum. Si iar ascultă, slobozind noruaşi de 
fum, spre plafonul scund. 

Mesele din vagon s'au descongestionat. A mai rămas un neamţ bătrâior, lângă o 
sticlă de bere, un adolescent cu o revistă ilustrată, în faţă, şi un grup vesel de 
turişti, echipaţi în regulă, cu ciorapi groşi de lână, cu fulare în culori violete, 
pullovere şi bocanci masivi. 


♦ ♦ ♦ 

Sania înainta ca o vijelie, pe câmpul alb, printre dealurile cu păduri năpădite de 
zăpezi. Aerul dimineţii de iarnă era tare, înviorător ca o băutură sorbită pe înălţimi, 
după eforturi mari, când aburul cabanei îţi pregăteşte pofta de mâncare şi odihnă. 


Tudose Vornic şi Nick Massim ascultau, curioşi, sgomotul zurgălăilor; 
înfofoliţi în cerga ţărănească, de lână miţoasă, cu căciulile trase peste urechi, 
păreau doi exilaţi, din nu ştiu ce poveste rusească, pe drumul nesfârşit al Siberiei. 
Pe capră, un ţăran roşcovan la fată, cu mustaţa neagră, strunea hăţurile şi pocnea 
din bici. în sanie, la spatele lui, erau proptite skiurile şi puşca de vânătoare. 

După un ceas de drum, sania o coti pe o vale, lăsând înălţimi trufaşe în dreapta 
şi în stânga. La poalele dealurilor, înfloreau gospodării ţărăneşti, case acoperite cu 
pae, şuri întocmite din trunchi de lemn; satul lui Tudose Vornic. Dela casele 
pitulate prin grădini cu nuci şi pruni, se ridicau, molcom, suluri de fum. Se mai 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 91 


auzea din când în când un lătrat de câine, se mai vedea, pe alocurea oameni 
robotind prin jurul aşezărilor. 

Valea o coti la stânga, cu tot alaiul de munţi şi dealuri şi sania luneca acum pe 
un drum în serpentină. Se opri, apoi lângă o poartă bătrânească, lucrată în stejar, şi 
împodobită cu un acoperiş de şindrilă. Ţăranul sări de pe capră şi luă caii de 
dârlogi. Un argat, din ogradă, veni să ia bagajul, după ce dete bineţe stăpânului. 

Tudose Vornic îşi scutură blana de zăpadă şi urcă treptele casei, conducându-şi 
oaspele. în cerdac, în faţa unei uşi, se opri şi-l invită pe Nick: 

- Poftim, dragă prietene... 

Massim îşi mai scutură odată bocancii, şi păşi în odae. Un miros de gutui şi 
levănţică, îi împrăştie de-odată mirosul fânului din sanie, şi căldura aromitoare, de 
aci, îi însenină faţa. 

- Ei, bravo, - aşa ceva ne trebuia... 

într'o uşă, apăru „Nana Ruzalia", ştergându-şi mâinile de şorţul alb... Bătrânica 
surâse duios, îndreptându-şi şalele... 

- Bine vinirăţi, domnişorule - grăi ea cu emoţie, nemaiştiind ce să spună. 

Tudose Vornic se apropie şi îi strânse mâna uscată. 

- Uite, „nană Ruzalie", am mai venit cu un domn. 

- Dumnezeu să-l trăiască, domnişorule; 'eţi fi vinit să umblaţi după iepuri... 

- Să ne odihnim, nană Ruzalie... 

Bătrâna sări să îndrepte un scaun, se uită în sobă şi ieşi cu hainele pe care le 
aruncaseră drumeţii pe un divan. Din cealaltă cameră se întoarse: 

- leu am de lucru acum, spuneţi domnişorule ce poftiţi, că 'eţi fi flămânzit. 

- Nu, flămânzi nu suntem. 

- O cafea... 

- Două, nană Ruzalie. 

- Uite, acuma le aduc, că pe urmă am de lucm cu cozonacii şi mai pe seară 
trebue să stau în calea colindătorilor. 

întinşi pe divane, prietenii îşi sorbiră cafelele în tihnă, ascultând... focul. 

- Simpatică mai e „Nana Ruzalia" spuse Nick, puluind din lulea şi privind, în 
fereastră, ramurile desfrunzite ale unui pom, aplecate sub povara de nea. 

- Da, şi credincioasă, încuvintă Vornic. De când s'au sfârşit ai mei, ea duce 
casa. Sunt sau nu sunt aici, ştiu că vitele îs bine hrănite, pomii culeşi la timp, şi 
bmma de plugărie care se poate face aci nu lasă nimic de dorit. Găseşte slugi 
vrednice, plăteşte la lucm oameni harnici şi casa o găsesc, totdeauna, aşa cum o 
vezi... 

Nick Massim, toropit de căldură si oboseală, adormi. Tuduse Vornic se sculă 
încet, îşi trase cişmele şi ieşi să-şi vadă vitele, nutreţul si câinii. 

♦ ♦ ♦ 

în satul acesta de munte, obiceiurile de sărbători sunt multe şi felurite. Teatml 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 
lor se desfăşoară, începând din dimineaţa de Ajun, până în ziua Crăciunului. 


92 


De aceia Tudose, întorcându-se dela şuri, îl clătină pe Massim de umăr: 

- Scoală, Nick, să vezi colindătorii. 

Massim se sculă morocănos, apoi, după ce se spălă pe faţă cu apă rece şi se 
şterse cu un prosop de in, aspru, se aşeză la masă. 

Nana Ruzalia aduse o tavă cu cozonac cald, prăjituri şi a sticluţă "din cel bun 
de tot". 

Prin geamuri, începuse să pătrundă a umbră deasă, de asfinţit. Aprinseră 
lumina, lăsând perdelele de-o-parte, ca să aibă, înainte, toată întinderea colinelor 
drapată în imaculata haină a zăpezii. 

Mâncară cozonac, în timp ce Ruzalia se muncea să rupă ceara dela capul 
sticlei... 

- Lasă, "nană Ruzalie", i-se adresă Nick, asta o facem noi, ne pricepem... 

După prima sorbitură, Nikk holbă nişte ochi mari; privindu-şi prietenul 

insistent, întrebă într'un târziu... 

- Ce-i ăsta, Tudose?... 

- Un Tokai bătrân... E bun ? 

Drept răspuns, Massim duse paharul la buze, cu o încetineală ce amintea 
solemnitatea unui ritual şi îl sorbi, lung. 

Apăru iar Nana Ruzalia, suflecată, cu două ceşti de cafele negre aburinde, 
anunţând: 

9 

- Au sosit colindătorii... 

- Să intre, sări Tudose. 

- Lasă-i să mai aştepte, ca au destulă vreme. Să beţi întâi cafelele. 

- Nu, lasă-i să intre... 

- Nu-i primim aici, domnişorule. Am făcut focul în odaia cea mare, şi am scos 
covoarele, că afurisiţii ăştia îmi umplu casa de apă, cu încălţările lor... 

- Atunci, du-ne cafelele şi sticla acolo... 

Ruzalia ieşi, sprintenă: Nick şi Tudose trecură în odaia cea mare. Se aşezară 
lângă o masă masivă de stejar, şi aşteptară: 

- Sunt mulţi ? 

9 

- Destui! 

în acest timp, la usă se auziră tropăituri de paşi voiniceşti şi se înfiripă, parcă 
din nesfârşitele zăpezi colinda dela usă: 

"...Florile 's d'albe 
Slobozi-ne gazdă 'n casă 
Florile ’s d'albe 
C'afară ploaia ne varsă 
Florile 'd'albe 
Pe la şură numa' cură 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 93 


Florile 's d'albe..." 

- Haideţi, bată-vă norocul, îi mustră Ruzalia, deschizând uşa. 

Flăcăii, în straie ţărăneşti, cu pălăriile şi căciulile împodobite cu crenguţe de 
brad şi ciucuri coloraţi de lână, intrară cu sfială: 

- Bună seară de ajun ! 

Starostele lor se apropie de masă, şi se adresă lui Tudose: 

- Cinstită gazdă, ce colindă doriţi dela feciorii lui Crăciun? 

- Noi am dori mai multe. Ia să v'auzim... 

Starostele se întoarse spre flăcăi. Şoptiră ceva între eî.Tudose îi invită. 

- Ei, staţi pe lăviţi... 

- Lasă, domnişorule, că le aduce acuma sluga lăviţi, se amestecă Ruzalia. 
Aşezându-se pe lăviţele din faţa mesei, flăcăii începură: 

„Colo sus şi mai în sus. 

Lin-o-lin, o-lin molin, 

Sus în deal de Rusalim, 

Lin-o-lin, o-lin, molin. 

La eer tujd de molin. 

De molin, de molin verde 
Lin-o-lin, o-lin, molin. 

Săde maica Precista. 

Lin-o-lin, o-lin, molin 
Cu'n fiuţ micuţ în braţe..." 

Colinda se sfârşi târziu, şi feciorii lui Crăciun primiră „premânda": un colac de 
grâu şi o sticlă de rachiu, pe care Ruzalia le aduse, într'un ştergar, pe masă... 
Starostele le luă în mână, se sculă, şi spuse urarea: 

„Acest colac de grâu, frumos. 

Faţa lui Hristos...'' 

După ce termină "oraţia", mulţumind gazdei, mai întrebă: 

- Ce mai doriţi să vă colinde feciorii lui Crăciun? 

9 

- Să auzim „Păcurar d'oacheş", grăi Tudose. 
începu: 

„Păcurar d'oacheşe 
El se lăudase 
Că el că 'mi's are 
Câte flori pe munte 
Atâtea oi mărunte 
Câţi îs d'agliceii 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


94 


Atâţia mieluşeii 
Iarna le iernează 
Pe-un pieior de munte 
Vara le vărează 
La Ostrov de mare..." 

După balada "păcurarului d'oacheş" urmă o altă colindă "Sfântă-i draga 
Duminecă": 

„Sfântă-i draga Dumineeă 
Dimineaţa s'a seulat 
Faţa d'albă şi-a spălat..." 

Sfârşind cântecul, "feciorii lui Crăciun" ieşiră, spunând pe rând: 

- Sărbători fericite!... 

Prietenii se aplecară iar spre paharele din faţă... 

- Frumoase producţiuni! exclamă Nick. 

- Da, şi când te gândeşti eă dela Camik şi Bârseanu n'a mai eules nimeni 
folklor, de prin părţile astea... 

- Păeat... 

- Dar, să vezi când vom ieşi, poimâine, la vânătoare, la munte, ee balade, ee 
doine minunate cântă muntenii... 

Din eerdac se auzeau clopoţei şi glasuri de eopii. 

- Vin steuaşii aeuma, anunţă Ruzalia. 

într'adevăr, la uşă se auzi cânteeul lor, artieulat de clopoţei. 

"Naşterea Ta Christoase 
Dumnezeul nostru, 

Răsărit-a lumii lumina eunoştinţei... ” 

Li-se deschise uşa şi eopiii, în urma celui ce purta steaua intrară în grup 
eompaet. 

„îngerul" - eel ce purta steaua împodobită - era îmbrăcat în alb, cu un coif pe 
eare poleise o eruee; înaintă până lângă masă şi ceilalţi, îmbrăcaţi în straie 
eolorate, reprezentând pe eei trei magi, pe Irod şi pe preotul Osias, se grupară în 
jur. 

Jucară, împreună, seena biblică a descoperirii Mântuitorului şi se luară la harţă 
eu Irod, lovindu-se la un moment dat cu săbiile de lemn, pe eare le purtau la 
şolduri. 

Apoi, începură colindele: 

„ Trei Crai dela Răsărit 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 95 


Cu steau' au călătorit 
Şi-au mers după cum citim 
Până la Ierusalim... 

Acolo dac'au ajuns 
Steaua ’n nor li s'a ascuns 
Şi-au început a umbla 
Prin oraş a întreba..." 

Si povestea magilor continuă, intonată de glasurile de argint ale copiilor. 

După o mică pauză, începu altă colindă: 

„în oraşul Vifliem 
Veniţi fraţi ca să-L vedem, 

Că astăzi ni s'a născut 
Domnul cel dintr'u 'nceput 
Astăzi s 'a născut Christos 
Mesia Cap luminos 
Din fecioarra Mariam 
Şi din neamul lui Avram..." 

Nana Ruzalia le aduce şi lor „premânda". „Irod", în straiele lui roşii, face 
urarea: 


„Această zi prea sfinţită 
Şi sărbătoare mărită 
Noi dorim ca să vă fie 
La mulţi ani cu bucurie 
Să aveţi zile senine 
Să le petreceţi cu biue 
Şi să aveţi folos 
De naşterea lui Christos!" 

S'au pierdut şi steauaşii între zăpezile de afară, odată cu clinchetul clopoţeilor 
dela stea. în casă au iutrat „nifleimaşii" cu bisericuţa de scândură, poleită frumos 
în auriu, verde, roşu şi argintiu. Si, în urma lor, capra. 

Cântară şi ei un cântec de sărbătoare, cu ritmuni repezite, iar unul dintre ei jucă 
păpuşile, în cutîa poleîtă. Capra bătea dîn fălcîle de lemn, şî sărea prin odae... 

„O Isuse cel prea Sfânt 
Ne-ai venitpe-acestpământ..." 

Au plecat si „nifleimaşii", după ce au mai cântat câteva colinde şi după ce capra 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


96 


îşi făcuse jocul. 

Massim devenise melancolic, în faţa paharului cu Tokai, golit de câteva ori, în 
răstimpuri. 

- E atât de frumos aiei... şopti el. 

Vomie nu răspunse. Privi însă, pe fiiriş, un portret din perete... 

- Aeum te înţeleg de ee petreei, fiecare Crăciun, aici, completă Niek. 

- Fieeare, da... îmi pare bine ea mă poţi înţelege, în slăbiciunea asta... 

Tudose Vornic umplu iar paharele. Afară, prin nămeţi, se auzeau strigătele 
eolindătorilor... 


VladimirBUNEA 

Revista "România", Anul III, Nr. 7 2, Dec. 7 Q3S (fracjnent). 


C R Ă C I o N o I 



deVianorBENDESCU 

Odată eu finea lui Noemvrie sau începutul lui Decemvrie şi a adierii 
erivăţului peste plaiurile cemăuţene, începea pentru noi Românii de pe aceste 
meleaguri, o nouă perioadă de afirmare spirituală. 

Neaua ne era “lăieerul” predestinat Domului nostru Isus să păşeaseă peste 
el, spre a aduee izbăvire celor obosiţi şi ehinuiţi şi o nouă ocârmuire mai bună 
în lume şi în viaţă. 

Cu primele fulguiri de nea, inimile noastre începeau deaceea să sune în loc 
să mai bată, chiar dacă vibraţiunile cordului nu erau încă dangăt solemn de 





• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 97 


mare sărbătoare, ci deocamdată numai un fel de îmbietoare modulaţiuni de 
speranţe şi aşteptări de bucurie. 

întâia staţiune de creştere şi adâncire a acestui minunat complex afectiv, o 
aducea preseara şi ziua sărbătoririi Sf Niculai. 

Emoţia bucuriei cu care era aşteptată de noi copiii sosirea zilei de 6 
Decemvrie, spre a afla în zorii zilei tot felul de dulciuri pe care Sf Niculai ni le 
aducea noaptea, era unul din cele mai zguduitoare momente din viaţa noastră. 

Neuitată îmi va rămâne în amintire înfrigurarea cu care scotoceam în 
dimineaţa acestei zile coşuleţele asortate cu dulciuri şi figuri de şocolată, iar 
uneori si cu o "arguţă” lăsată de Sf Niculai, dacă conduita mea lăsa de dorit în 
cursul anului. 

După frumoasele clipe de extindere şi elevaţie oferite de sărbătoarea Sf 
Niculai, viaţa noastră sufletească începea un curs determinat din ce în ce mai 
intensiv de valorile religioase propriu-zise ale sărbătorii Crăciunului. 

în răstimpul ce se întinde până la 24 Decemvrie, mâncarea era de sec, 
petrecerile publice interzise, iar datinile austere, astfel că viaţa cotidiană era 
dominată de un climat spiritual tot mai meditativ, aşteptător şi puritan. 

“Fiţi cuminţi şi învăţaţi sârguincioşi, căci Moş Crăciun ascultă la geamuri”, 
era unul din îndemnurile pedagogice cu care părinţii încercau să ne promoveze 
dragostea pentru învăţătură şi seriozitatea vieţii morale şsi religioase. 

Aceloraşi ţeluri moral-religioase serveau apoi confecţionarea stelelor de 
colinda, învăţarea colindelor şi cântecelor de Crăciun, a Irozilor şi în 
numeroase familii, modelajul ieslei sau al staulului dela Vifleiem. 

Dar nu numai conduita şi activitatea spirituală a copiilor, tineretului şi a 
celor vârstnici se desfăşura în cadrul determinat de atmosfera Crăciunului, ci şi 
aceea a vieţii practice şi cu cât se apropia Crăciunul, ele se strecurau tot mai 
explicit în funcţie de el. 

Una din grijile elementare şi prealabile, în primul rând la familiile de ţărani, 
fermieri şi meseriaşi, era tăierea porcului de Ignat sau şi cu o săptămână 
înainte. 

Abia se sfârsea tăierea porcului, succedau alte lucruri preparative pentru 
Crăciun, ca: purificarea vinului de fructe şi umplerea sa în sticle, spălatul şi 
călcatul lingeriilor şi albiturilor, lustruirea tacâmurilor şi albiturilor, lustruirea 
tacâmurilor şi sfeşnicelor, confecţionarea a tot felul de împletituri de lână 
pentru cadouri de Crăciun, ca: mănuşi, ciorapi şi pulovere, aurirea şi argintarea 
nucilor şi selecţia grâului pentru coliva de Ajun. 

Povara pregătirilor cădea însă în săptămâna din urmă, în 19-24 Decemvrie. 

Ea începea coptul cozonacilor şi prăjiturilor, cumpărarea cadourilor şi 
culmina cu tăierea păsărilor menite ospăţului, şi curăţenia şi amenajarea festivă 
generală a locuinţei. 

în tot Cemăuţul nu exista casă românească, care să nu fi respirat de Ajun şi 
Crăciun a primenire şi podoabă. 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


98 


Aşteptată zi de Ajun adueea copiilor dimineaţa în sfârşit o baie radicală şi 
veşminte de sărbătoare. După prânz, femeile începeau pregătirea mâncărurilor 
pentru cina Ajunului, iar bărbaţii sau familianţii maturi împodobeau în ascuns, 
să nu vadă cei mici, pomul de Crăciun. 

îmbrăcarea hainelor festive şi revizuirea corespondenţei primite şi expediţia 
celor datoare, cădea în cele mai multe cazuri tot în competinţa ultimelor ore 
înainte de cină. 

Drumul până la oficiul postai şi înapoi, era şi el pentru noi indigenii, o 
festivitate pentru sine. Vechiul oraş moldovenesc cu instalaţiile şi vitrinele sale 
modeme, era o adevărată feerie de lumini, podoabe si sonagate de slavă. Toată 
natura era greu înzăpezită, iar brazii se înconvoiau de povara veşmintelor albe. 

Pe străzi întâlneai sănii trase de cai cu zurgălăi, iar geamurile străluminate 
destăinuiau atmosfera festivă a familiilor. 

Interesante erau unele datine de Ajun ale agricultorilor români din Cernăuţi. 
Aceştia îngrijeau de după amiaza acestei zile vitele cu o hrană supeioară 
celorlalte zile ale anului, dându-le jerbii de ovăz pe porţile hambarelor. 

La orele 6 după masă, ei treceau încă odată prin grajduri, spre a distribui 
vitelor hrana îmbelşugată şi pentm noapte. 

Dacă omul o avea bine în aceste zile, să o aibă şi animalele. 

Zicea doară o tradiţie, că în noaptea de Ajun, la miez de noapte vorbesc şi 
ele şi cine le poate tălmăci glasul, află taine privitoare la mersul Anului Nou. 

Dacă apoi la orele şase şi jumătate pregătirile ajungeau la terminate, şi 
mama se hotăra să puie tacâmurile şi farfuriile în sufragerie pe masă, atunci 
perioada aşteptărilor îşi ajungea apogeul, iar tatăl trecea la deschiderea 
spectacolului festiv, anunţând prin clinchet de clopoţel sosirea lui “Moş 
Crăciun”. 

Copiii intrau în odaia mare, încălzită şi tămâiată cu mireasma de cetină şi 
ceara picurândă, unde îi aştepta pomul lăsat de bunul mos. Sub pom, pe podea, 
găsea mic şsi mare, darurile sale, frumos ambalate în cutii şi etichetate cu 
numele distinatarilor. 

Chiar dacă datina pomului de Crăciun se introduse în Bucovina abia în 
ultimii 150 de ani - de altfel ca şi în ţările occidentale - ea a fost atât de 
îndrăgită de Românii cemăuţeni, încât nu găseai mai deloc de Crăciun familie 
fără brad. Nu avea acest pom o semnificaţie simbolică? Cu cetina sa tot verde, 
el era ca şi Isus, pomul vieţii, speranţa noastră permanentă. 

Dar lumânărelele strălucinde nu simbolizau la fel pe Isus, lumina lumii? 

Emoţia era mare. Copiii îngenunchiau sub pomul bogat dotat şi iluminat de 
lumânărele, lametă si globuleţe de sticle, ziceau rugăciunea domnească sau 
cântau imul bradului sau alte arii de Crăciun, ajutaţi sau acompaniaţi cu gura 
sau intrumente muzicale de părinţi. 

După ce copiii admirau suficient pomul, iar mama aştemea sub noua faţă de 
masă, fire de paie sau fân, întru amintirea ieslei din Vifleiem, tatăl deschidea 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 99 


Sfânta Cină cu o mică cuvântare despre sensul sărbătorii, sau cita capitolul din 
Evanghelie referitor la Naşterea Domnului şi o rugă de mulţumire eătre 
Dumnezeu, pentru binefaeerile făeute în cursul anului. 

După aceste eontemplaţiuni religioase, ambii părinţi îmbrăţişau şi sărutau 
eopiii, urându-le cuminţenie şi hămieie în viaţă, iar eopiii mai mărişori replieau 
urările lor părinţilor. 

Frumosului ceremonial îi urma lista bueatelor de post, ee se obişnuia cu 
intransigenţă constantă la acesată Sfântă Cină. 

Mai întâi se serveau: borş de sfeelă eu eureehi şi eolţunaşi, umpluţi cu un 
fel de eiulama de eiuperci. Acestuia îi sueeedau rând pe rând: crap prăjit cu 
compot de fructe useate [mere, pere şi perje] şi pâne albă; sărmăluţe de post, 
plăcinte de poame sau varză şi în sfârşit, grâu fiert cu zahăr, miere, poame, 
nuci, mac, stafide şi zahăr. 

Pentru cei mici, erau şi alte bunătăţi, ca: nuci aurite, elătite eu duleeaţă sau 
poame, baclavale, turte eu miere sau alte eopturi prăjite în untdelemn. 

Momente de emoţionată reculegere si eontemplativitate determinau sosirea 
eolindatorilor sub geam. “Trei păstori se întâlniră”, “O ee veste minuată”, “O 
brad frumos”, “Asta-i seara de Crăciun”, “Nouă azi ne-a răsărit” şi “Steaua sus 
rasare”. Erau ariile erăciuneşti obişnuite. 

După cină se aduna familia în jurul pomului iluminat. Tatăl şi mama 
strângeau eopiilor mâna si le înmânau cadourile, urându-le îneăodată sărbători 
eu bine. 

Copiii mai miei erau apoi eulcaţi. Cei mai mărişori puteau merge cu 
colindatul, iar adulţii, părinţii şi oaspeţii rămâneau în tovărăşie veselă, serioasă 
însă, până la miez de noapte. Se discutau amintiri de Crăeiun sau probleme de 
viaţă, se făeea muzică instrumentală religioasă sau se eânta, se aseultau apoi 
emisiunile radiofonice sau daeă veneau Irozii, recitaţiile acestora şi se eultivau 
datinile şi supestiţiile populare. 

Interesante erau îndeosebi, vorbele din bătrâni eu eare unii eăutau să 
lămurească problema climei şi a recoltei în proximul an. 

“Moş Crăeiun zăpădos, prevesteşte an mănos”; “Noaptea de Anul Nou de 
va fi lină şi senină, an bun prooroceşte”. 

Fetele aruncau însă în tus-patru direcţiile rozei vântului oseioarele de peste 
şi din eare parte se auzea întâiul lătrat de câne, însemna că din acea direeţie îi 
va veni odorul visurilor. 

Nenumărate erau însă tradiţiile şi superstiţiile puse în diseuţie. Cu 
desvoltarea acestui program, lua sfârşit Sfânta Seară a Ajunului. 

Ziua proximă, preeum şi a doua zi şi a treia zi de Crăeiun, lumea 
eernăuţeană aseulta Sfânta Liturghie, pentru a da Domnului ce-i al Domnului, 
iar la prânz avea loc un ospăţ festiv pentru a da omului, ee-i al omului. 

Liturghiile româneşti la Cernăuţi, în special cea celebrată la Catedrală, în 
prezenţa Mitropolitului, a unui întreg sobor de preoţi şi arhierei în odăjdii 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


100 


festive şi îneadrată în cânteeele eorului metropolitan, erau o adevărată idilă 
bisericească, care evoca în sufletul fiecărui compatriot momente de cea mai 
profundă pietate şi înălţare spre transcendent. 

Am trecut după părăsirea Cemăuţului, prin multe biserici, atât în ţară, cât şi 
aici în Germania. Niciodată însă nu am trăit momente de ascendentă sufletească 

5 

atât de ridicată ca la Cernăuţi. 

9 

Prânzul şi restul zilei era destinat mâncării, băuturii, petrecerii, 
amuzamentelor şi vizitelor. 

Ordinea în care se serveau bucatele la prânz, în aceste zile, era în timpul 
copilăriei mele următoarea. în prima zi, gustări reci: mezeluri, jambon, 
sandwichuri, ouă fierte, salată de sfeclă cu hrean; mâncări calde: supă de 
pasăre, piftie de porc, sărmăluţe în foi de varză, gâscă sau raţa la cuptor cu 
cartofi purec şi compoturi. 

în celelalte zile se serveau alte supe sau ciorbe, iar ca fripturi: pui la tavă, 
friptură de purcel, curcan la tavă, iepure cu sos de măsline şi alte vânaturi. 
Vârful satisfacerilor gastronomice îl alcătuiau însă cozonacii, prăjiturile şi 
băuturile. 

Astfel se obişuniau, cozonaci de mac, de stafide şi de miere, gogoşi, 
baclavale, cataif, ştrudel de nucă, comuri de vanilie, apoi prăjituri sub formă de 
inimioare, lună, steluţe, etc. 

în sfârsit tot felul de torturi umplute şi vernisate cu şocolată sau zaharuri. 
Băuturi obişnuite erau ţuica, rachiul de secară, chimen sau mentă, vinurile de 
Cotnar, Nicoreşti, Odobeşti, Drăgăşani, dar si de cel bucovinean de pomisoare 
sau mere, sau la cei înstăriţi şi străine, ca sect de Rin, Malaga, Bordeaux, apoi 
bere de Cernăuţi, Rădăuţi, Azuga sau Buzău. 

Mult neastâmpăr aducea cateva zile mai târziu sărbătoarea Revelionului şi a 
Anului Nou. 

în preseara Anului Nou, colindau copiii cu buhaiul, un polobocel desfundat, 
acoperit la un capăt cu o piele de câne, străbătută la mijloc de o fasciculă de păr 
de cal, care frecat cu mânele, producea un zgomot infernal, mimând mugetul 
unui taur. Zgomotul sau era acompaniat de rostirea Plugusorului, îndeosebi al 
celui de Alecsandri, despre “Bădiţa Traian”. 

La orele 12 noaptea era Revelionul, când se îngropa prin mâncăruri, ponciu 
şi alte băuturi vechiul an iar fetele cultivau datina turnatului de plumb, pentru a 
destăinui viitorul. 

Dimineaţa, înainte de Liturghie, copiii umblau cu semănatul. Spre prânz, îşi 
primeau cinstea poştaşul, si homarul, care veneau cu urările lor. 

încolo se sărbătorea ca de Crăciun. 

Astfel la Cernăuţi, întocmai ca în întreaga Bucovină, erau Crăciunul şi 
celelalte sărbători de iarnă un şir de traiuri de elevaţie sprituală închinate 
ridicării vieţii morale a omului, îndrăgite de toţi, dela mic la mare, dela cei mai 
puţin înstăriţi, la cei în poziţii mai norocoase. 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 101 


Pe cât de repede veneau aceste binecuvântate zile, pe atât de repede se 
terminau însă. Ceeace rămânea, erau elevatoarele amintiri şi feericul peisagiu 
hibernal, în care oraşele şi satele stăruiau mai departe, până când primăvara 
aducea un nou ritm în viaţa cosmosului şi omului. 

Acum însă, arde în depărtări, atât în ţară, cât şi în străinătate, nu numai în 
momentele de contemplare şi interiorizare ale Crăciunului, ci totdeauna, 
sufletul celor, din care brutalitatea umană vrea să ostracizeze dorul după tot ce 
e nobil şi creştinesc, lăsându-1 pustiului sufletesc şi moral. 

Noi, Romanii bucovineni, de pe plaiurile lumii apusene, care am trăit 
datinele acestea în toată splendoarea lor, nu le putem da uitării. Reminiscenţa 
lor cu ocazia Crăcinului, să ne fie de aceea izvor de noi forţe şi inovatoare 
imbolduri de viaţă şi luptă. 

Liberi şi strânşi în jurul bradului de Crăciun - departe ce-i drept unul de 
altul fizeceşte, aproape şi împreună însă sufleteşte - să ţinem vie în sufletele 
noastre icoana patriei, şi strângând mereu rândurile sub drapelul 
naţionalismului, să cultivăm speranţa şi credinţa în victoria adevărului şi a 
dreptăţii. 


Vtanor BENDESCU 

Ziarul **Libertatea*\ New York. Anul VI, Nr. ^2, Decenbrie, 7 QS6 











NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


102 



de Grigore CAVAFU 

Ninge!... 

Fulgi de zăpadă cad molcom, acoperind cu gingaşe aripioare de fluturi crengile 
copacilor, străzile, vehiculele, trecătorii... 

Oraşul se înveşmântă în hermină... 

Pe albastra străvezie boltă a cerului, s'au aprins luciii. 

Pretutindeni licăresc lumini, împodobind noaptea cu străluciri de nestemate, 
încet, pe nesimţite străzile se întroienesc, fulgi de nea se odihnesc pe ferestre. 
Natura fascinează... 

Pământul respiră noua dumnezeiască mireasmă. 

E mistica noapte de MOS AJUN. 

Copleşitoare, fermecătoare seară a copilăriei... 

Sufletul îmi este răscolit de dulci şi îndepărtate amintiri... 

Privind în urmă, strivesc o lacrimă între gene. 

Cu Moş Ajunul începea şiragul de zile sfinte, a reuniunilor familiale la văpaia 
focului îmbietor din vatră, a gingaşelor emoţii celor micuţi la sosirea Moşneagului 
Crăciun, a bradului încărcat cu daruri, poame şi jucării, a meselor îmbelşugate cu 
buţile umflate, a omeniei, a voiei bune, a zilelor de închinare petrecerilor 
încântătoare. 

Casele erau inundate de lumină, porţile deschise, bradul străjuia majestuos 
răspândind aroma pădurii, căminul mirosea a smirnă şi tămâie... 

Bucate rare, cozonaci cu cuşma pe o ureche râdeau zăcând pe albe feţe de mese 
scrobite, între crenguţe de brad şi vase orânduite în tindă alături de sacul cu nuci, 
coşul cu mere şi desaga cu covrigi pentru colindători... 

Vibrau căminele de cântece în proslăvirea Naşterii Pruncului Sfânt, harul ceresc se 
revărsa asupra noastră; ne oblăduia. 

în cleştarul nopţilor de ger se simţea viaţa creştină, domnea o înaltă spiritualitate: 
era Pace pe Pământ. 

Si astăzi vatra răspândeşte aceeaşi flacără, dar... climatul intim al căminului nu 
mai este acelaşi; focul nu mai dogoreşte, idealurile s'au sfărâmat, fiinţe scumpe ne- 
au părăsit; peste inimi s'a aşternut beteala singurătăţii... 

Caut armonia, înălţările sufleteşti, farmecul de odinioară care ne-a vrăjit 
copilăria... 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 103 


Caut măreţia unor zile sfinte trăite departe, în ţara omeniei şi a belşugului, în ţara 
mea de basm, eaut adevărata încandescenţă vâltoare a cinstîrîî Praznîeului Naşterii 
Pruneului Sfânt, caut Moş Ajunul românesc, caut specificul datinilor noastre 
româneşti, cu săniile cu zurgălăi răzbind anevoie pe uliţi, caut micuţii colindători, 
ce în zori, cu feţe roşii de frig smorcăindu-şi nasul cântau: "Bună dimineaţa la Moş 
Ajun", "Această noapte e pentru noi", "Am venit şi noi odată", caut corurile 
şcolare care ne desfătau cu minunatele colinde: "O ce veste minunată", "Steaua sus 
răsare", "la sculaţi boieri mari"... 

Moş Ajunul, minunea copilăriei noastre, nu mai este! 

Contraste stridente, aspre, însoţite de un trist îndepărtat ecou, răspund că peste 
toate s'a aşternut pulberea vremîî, ca porţile inimii sunt zăvorite, armonia este 
sfărâmată, fermecătorul edificiu al Moş Ajunului a fost dărâmat, vestind exilului 
osânda plânsului, a dezamăgirii, a amărăciunii, a nemărginitei dureri, grea 
pustietate, cunoscute, îndurate şi mărturisite, lăsate posterităţii de nefericitul poet 
al Tristelor, acel neîndoios memento, greu blestem: 

"Cum patria amisi, turn me perisse putato, 

Et prior et gravior mors fliit illa mihi"... 

în traducere: 

"Când am părăsit patria, atunci puteam să socotesc că am murit: 

A fost prima şi cea mai gravă moarte"... 

Azi, Prăznuirea Moş Ajunului a dispărut..., iar Crăciunul contravine adevăratei 
cinstiri a Naşterii Pruncului Sfânt, circumscriindu-L într' un cadru superficial, 
jalnic de redus, o singură zi, fiind fură tăgadă o gigantică dezgustătoare 
îndeletnicire comercială, o supărătoare denaturare morală, departe de sensibilitatea 
lumii creştine, departe de proslăvirea noastră românească, departe de datinele 
noastre sfinte... 

Timpul a fărâmat armonia vremurilor şi, a lăsat în urma lui cenuşa aducerilor 
aminte... 

Ninge!... 

Vântul vuieşte, urlă, răvăşeşte omătul... 

Visez dureros la întreaga bucurie a copilăriei duse... 

Trist, îl aştept pe Moş Crăciun; îl chem... 

"Moş Crăciun din vremuri bune, 

însenină-mi gândul rău 
Şi cu faţa ta blajină 
Alb răsări din perne moi, 

Calcă 'ncet, nimic nu spune! 



NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


104 


Strânge-mă la pieptul tău, 
Şi să plângem amândoi, 
Moş Crăciune !" 


Grigore CAVAFU 

Ziarul “Libertatea”, N.Y., Anul VI, Nr. ??, Decenbrie 7 QS6 






1 IANUARIE \9Ş6 


de Ion MOŢA 


Stăm iarăşi în preajma Crăciunului. 

Ne-am apropiat oare noi sufleteşte de el? 

Asemenea măsurători de distanţe sufleteşti nu ne pot fi indiferente, dacă avem 
o cât de mică credinţă în Dumnezeu şi în adevărul că rosturile şi bucuriile vieţii nu 
pot fi temeinic împlinite decât în măsura apropierii de Dumnezeu, în măsura în 
care procesul de asimilare cerească a făcut ceva spor înlăuntrul fiinţei noastre 
omeneşti. 

Să ne întrebăm, cum bogatul din Evanghelie întreba pe Mântuitorul: ce trebuie 
să fi făcut noi pentru a putea zice azi că de Crăciunul acesta ne-am apropiat nu 
numai prin epuizarea foilor calendarului din acest an şi prin isprăvile gastronomice 
de care ne pregătim, ci şi printr’o orânduire nouă a sufletului, a adevăratei noastre 
vieţi? 

9 

Iar răspunsul nu poate fi numai un interogatoriu asupra formelor şi legilor 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 105 


respectate, un examen tehnic asupra conformării la ceea ce e mai mult exteriorul 
doctrinei creştine: ai furat, ai nedreptăţit, ai respectat poruncile în ceea ce au ele 
oarecum formal, normativ, de reglementare a raporturilor cu semenii? Ci vom fi 
întrebaţi dacă a fost ceva viu sufleteşte în noi, vom fi întrebaţi ce disoluţii 
sufleteşti adânci s’au întâmplat în noi şi ce reconstrucţii interioare pe un alt plan, 
de jertfă şi de prefacere vie. Cineva care ar cerceta apropierea noastră sufletească 
de Mântuitorul, ne-ar coborî în acele adâncuri de rană vie în care a fost coborât 
bogatul căruia Mântuitorul îi cerea o totală disoluţie a structurii lui lăuntrice, 
vânzarea tuturor bogăţiilor, arătându-i că simpla conformare oarecum contractuală 
faţă de porunci, simpla atitudine aparent corectă dar lipsită de prefacerea vie 
interioară, nu poate apropia pe om de cer şi de mântuire. 

Viu, sufleteşte viu, ce s’a elaborat în viaţa noastră interioară? Ce biruinţe asupra 
poverilor omeneşti am repurtat noi, spre a putea să ne simţim astăzi mai apropiaţi 
de Mântuitorul care se naşte? 

Nu ştiu ce vor zice teologii, despre a căror ştiinţă n’am multă cunoştinţă, dar 
măsura creştinătăţii noastre vii eu o văd mai ales în măsura jertfei pentru binele 
altora; a unei jertfe personale, liber, cu dragoste şi cu 
elan consimţite, fără gând la respectarea formală a nu 
ştiu căror reglementări bilaterale dintre noi şi 
Dumnezeu. 

Jertfa aceea care e dezlănţuită în noi din dragoste, 
dintr’o dragoste pentru altceva decât fiinţa noastră, 
jertfa aceea care ne inundă pustiindu-ne aşezarea 
omenească a vieţii dar ne încălzeşte totodată cu 
satisfacţii pe care nu le poate cuprinde graiul omenesc, 
această jertfă e faptul care smulge de pe fiinţa noastră 
carapacea nesimţirii faţă de cele dumnezeieşti şi, 
transformându-ne în rană vie (de „soare şi sânge”, cum 
ar zice Radu Gyr), ne pune în directă comuniune cu 
Dumnezeirea care pătrunde năvalnic şi deadreptul în 
sufletul nostru. Şi devenim astfel vii sufleteşte, mai vii, mai creştini. 

Jertfa este astfel măsura creştinătăţii noastre. 

Cine a jertfit ceva, în acest fel, înţelege şi vede mai bine pe Mântuitorul care se 
naşte, şi se bucură mai mult, căci simte o apropiere, o comuniune între o părticică 
a structurii lui şi Dumnezeul cel viu care coboară printre noi. 

Sunt oare mai aproape de taina Crăciunului cei care o viaţă întreagă au respectat 
doar graniţele poruncilor, vrândnevrând, fără a se fi luminat însă în adâncul lor 
prin puterea vie a dragostei ce duce la jertfă? 

Nu! 

Dacă ochiul nostru ar putea înţelege zările cereşti în mijlocul cărora se va 
coborî în curând Mântuitorul pe pământul românesc, el ar vedea, alături de 
Mântuitorul şi de sfinţii Bisericii, toate sufletele de viteji care s’au jertfit bucuroşi 
şi conştienţi pentru a ajuta pe aproapele lor: n’ar lipsi nici Horia, nici Tudor, nici 



NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


106 


Avram lancu, nici Brâncoveanu, nici mulţimea celor care s’au jertfit cu adevărat, 
din toată comoara sufietului lor. Căci în ei mai mult decât în alţii creştinătatea a 
fost vie, ei mai mult deeât alţii s’au integrat în eomunitatea Bisericii creştine, 
formându-i trupul viu, împlinit. 

Tineretul de astăzi, luptător şi el pentru binele neamului românese şi al 
rândurilor viitoare de oameni, tineretul acesta eare-şi strică orânduirile personale 
ale vieţii egoiste pentru a-şi aseulta volbura vie din suflet eare-1 îndeamnă la luptă 
şi la jertfă pentru neam şi ereştinătate, - acest tineret are dreptul să se bueure de 
sărbătorile apropiate ale Naşterii: el s’a apropiat de ele şi sufleteşte. 

Iar cei care dăseălese aeest tineret şi-l mustră toemai pentru ceea ce e viu în 
sufletul lui, cei eare, orieine ar fi, îl insultă afirmând eă nici o operă de educaţie şi 
de înălţare morală nu s’a înfăptuit de tineretul românesc de după război şi că deci 
trebuie organizată aeum edueaţia lui ofieială şi eu anasana, - aeeştia toţi să 
cerceteze, aeum de Crăciun, distanţa care-i desparte de minunea Naşterii sfinte şi 
să eonstate eă nu înţeleg nimic din adevăratele bueurii ale Crăciunului. Si 
văzându-şi mortăciunea din suflet, să se dea la o parte din ealea tineretului de 
jertfă, daeă nu pot să-l înţeleagă, să-l preţuiască şi să se bueure eu el. 


Ion MOŢA 

Revista “Cuvântul Studenţesc”^ Ianuarie 1Q36 



• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 107 


CRACI O N O L 


aeNaelONESCU 

Dogma naşterii este aşa: "Carele pentru noi oamenii şi pentru a noastră 
mântuire s’a pogorât din eeruri şi din Maria Feeioara s’a lăeut om". Şi dogma 
aceasta nu numai că aşează piatra de hotar între două lumi, dar le precizează 
integral. 

lată, omul a avut noroc de mântuire. Dar pentru ca mântuirea aceasta să se 
împlinească, a trebuit ca Dumnezeu însuşi să coboare între noi, ca OM, şi să ia 
asupra lui, miel al Domnului, păcatele lumii; adică ale noastre. 

Mi se povestea acum în urmă, că în vremea în care în Indii aborigenii luptau 
împotriva Englezilor, Gandhi s’a aşezat pe un post de trei săptămâni. Gandhi 
suferea, se macera pentru cei ai lui; lua asupra-şi greşeala lor, pentru a o ispăşi; ca 
nu cumva această greşeală să tragă în cumpănă în faţa dumnezeului puterilor şi să 
le hotărască înfrângerea. Superbă şi tragică aberaţie panteistă, - căreia dogma 
naşterii i se opune categoric: pentru mântuirea noastră a fost nevoie ca Dumnezeu, 
întrupat, să ia asupra lui păcatele noastre. 

Aici stă miezul învăţăturii creştine: un om nu poate mântui pe altul; mai puţin, 
un om nu poate sta pentru altul. Mântuirea e de două ori un act de îndurare de sus: 
o dată că se face prin voia lui Dumnezeu; a doua oară pentru că se face prin 
intervenţia activă a lui Dumnezeu (jertfa mielului). 

Ajutorul aproapelui tău în acest act de mântuire este nul. Căci chiar actul de 
iubire pe care ţi-1 impune Cristos e un act metafizic eficace pentru tine care 
iubeşti, nu pentru aproapele pe care îl iubeşti. 

Desigur că părerea curentă este alta; părerea curentă vede în iubirea creştină 
un act de... filantropie, de altruism, de caritate. Dar asta e fals. Asta e cea mai 
grosolană şi mai materialistă, mai antimetafizică, mai apuseană desfigurare a 
înţelesului iubirii... Căci dacă iubirea ar fi eficace pentru aproapele tău, atunci de 
ce a mai fost nevoie de întruparea logosului şi de jertfa lui? Pe de o parte. Iar de pe 
alta, dacă iubirea este un act de finalităţi transiente, de ce măsura iubirii către 
aproapele îţi e dată prin iubirea către tine însuţi - atunci când ştiut este că pentru a 
te mântui e nevoie să te desprinzi de tine însuţi? Nu. 

Orice s’ar spune şi orice s’ar gândi, iubirea către aproapele nu e decât o 
terapeutică specială privindu-te pe tine însuţi. Iubeşte pe aproapele tău însemnând, 
în ultima analiză, desfa-te pe tine însuţi. 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


108 


Ea e o metodă exact de acelaşi sens ca postul şi ca orice altă privaţiune; toate 
mergând către acelaşi ţel: să ajungi a te lipsi de tine, a nu mai trăi prin tine şi în 
tine - pentru ca să izbuteşti a trăi în Altul. 

Iubirea ca cheag al comunităţii creştine? Da, există şi această funcţiune a ei. 
Nici această funcţiune nu e însă metafizică, ci numai gnoseologică. Comunitatea 
de iubire creştină nefiind decât un instrument de cunoaştere. Aci fac, desigur, ochii 
mari, sau numai ridică din umeri (după gradul lor de receptivitate) filosofii noştri 
ştiinţifici. Comunitatea de iubire - instrument de cunoaştere? Desigur. Căci dacă 
pentru cunoaşterea realităţii sensibile e suficientă o conştiinţă individuală, 
cunoaşterea lui Dumnezeu nu e posibilă decât pentru o unitate umană colectivă, 
unitate realizată prin iubire. 

Prin urmare, iubirea creştină te poate duce la adevărul creştin, la ADEVĂR. 
Dar înseamnă asta mântuire? Nu. Asta nu înseamnă decât cel mult cunoaşterea lui 
Dumnezeu, dar nu încă mântuirea. Pentru că mântuirea nu e numai cunoaştere; 
cunoaşterea nefiind decât CALEA. O cale. 

9 

Şi iată cum singurul element, singura cale pe care aproapele tău ţi-ar putea sta 
în ajutor întru mântuire - iubirea - se dovedeşte a fi ineficace. Actul mântuirii este 
un act de graţie, de îndurare din partea lui Dumnezeu, de o parte; - iar pe de alta un 
act de iniţiativă individuală. Mântuirea SUB cer nu există; nu există decât 
mântuirea prin legătura dintre cer şi pământ. 

Iar între cer şî pământ, în drama răscumpărării primului păcat, omul stă singur 
în faţa lui Dumnezeu. Tot ce facem noi pentru alţii, pentru noi facem; iar tot ce fac 
alţii pentru noi, nu o fac pentru noi. Fiecare începem de la capăt o experienţă a 
noastră şî o luptă a noastră pentru escaladarea cerului. De la mine la aproapele 
meu nici o legătură, nici un ajutor, nici o tovărăşie de luptă. Suntem fiecare un 
microcosm? Se poate. Dar un microcosm închis ermetic înspre înlături, cu o 
singură putinţă de evaziune: ÎN SUS! De aceea mă gândesc că dacă Leibniz ar fi 
trăit în Orient ar fi trebuit totuşi să deschidă monadelor sale o fereastră: înspre cer. 

...Crăciunul, sărbătoare a întrupării logosului ca condiţie a mântuirii - este 
sărbătoarea singurătăţii metafizice a omului, care deschide porţile cerului. Nu o 
spunem noi doară; ci povesteşte Evanghelia că în noaptea asta s’a deschis cerul; ca 
să se împărteşească oamenii la spectacolul îngerilor cântând g/or/a in excelsis... 


Ziarul ''Cuvântur\ Nr. 2^07, 2^ Decenbrie 7 Q2 7 






• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 109 



CRĂCIONOLOII 


deArk. SCRIBAN 

Crăciunul pe care am ajuns a-1 prăznui anul acesta este un adevărat dar de 
acum, căci totdeauna Crăciunul e o vreme de fericire, prin tihna sufletească pe 
care ne-o aduce, anul acesta însă cu atât mai mult îl simţim ca atare, pentru că prea 
am fost neliniştiţi, necăjiţi şi tulburaţi de multele care au venit peste capetele noa¬ 
stre... Crăciunul cade ca o vărsare de mir peste sufletele noastre, ca să ne potolim 
şi să ne mângâiem. Dar fiindcă praznicul Crăciunului vine cu vestirile lui de pace, 
de bunăvoire, care trebue să sălăşluiască în inimile oamenilor, în mijlocul 
înverşunării care s’a abătut peste omenire, ne dăm seama că nu este aceasta starea 
firească a noastră. Nu ne simţim bine cu ea si tânjim după limanul unde să nu ne 
mai vedem ameninţaţi de fel de fel de spaime. 

De aceia se cuvine să primim vestirea Crăciunului cu toată îmbrăţişarea. Din 
toată inima să ne bucurăm de ea şi să rostim cu sete cuvintele dela Naşterea lui 
Hristos: Pe pământ pace, între oameni bunăvoire ! (Luca 2,14). Să ne lăsăm duşi 
de cuvintele fericitelor vestiri ale trecutului, de cântările dulci ale colindelor şi să 
sorbim cu nesaţ făgăduinţele pe care venirea lui Hristos între oameni le aduce cu 
ea ! 

Avem mare nevoie de toate acestea, pentrucă mare este vrajba iscată între noi, 
aşa că toată potolirea aceasta, pe care o dorim şi o chemăm, se iveşte în zare ca un 
dar dela Dumnezeu. Dacă, după atâtea cutremurări, dela Dumnezeu şi dela 
oameni, ne-au ajuns acum zilele cele prea sfinte ale Naşterii Mântuitorului, este 
clipa când, mai mult ca oricând, ele vin să împlinească marea trebuinţă de pace şi 
de tihnă a sufletelor noastre. 

Noi putem avea clipe de frământări, de zbucium, dar nu poate fi aceasta starea 
obişnuită a vieţii omeneşti. Aşa cum, după încordarea zilei, vine odihna şi 
potolirea nopţii; aşa cum, după muncile şi rodirea verii, vine adormirea şi 
amorţirea iernii, - aşa omul nu poate sta toată vremea numai în încordare şi 
aprindere. 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


110 


Chiar în mijlocul tuturor acestora, el gândeşte la vremea când să stea în tihnă şi 
să răsufle în voie. Simţim aceasta ca o trebuinţă a firii şi de aceia năzuim spre ea. 

Crăciunul ne vine cu această pace dorită şi făgăduită, dar ne aduce încă şi mult 
mai mult de cât atâta. Ne aduce toată împletirea de veacuri a acestor doruri, prin 
vestirea vechilor prooroci care făgăduiau împlinirea lor, iar apoi împlinirea lor în 
ivirea Domnului Hristos între oameni, cum şi tresăltata întâmpinare pe care 
omenirea i-a făcut-o dealungul veacurilor. Aşa de adânc s’a altoit vestirea cerului 
şi înfăptuirea ei în sânul omenirii prin Naşterea lui Hristos, încât ea a rodit între 
oameni prin fel de fel de cântări ale Stelei Vitleemului, de rostiri ale colindelor, de 
jocuri ale irozilor şi multe ca acestea,—încât Crăciunul a ajuns a fi, pentru sute de 
milioane de oameni, o sărbătoare a celor mai bune nădejdi, ale celor mai dulci 
alinări de care biata omenire are ne voie. Mai mult decât oricând, aşa simţim 
Crăciunul în clipele de acum şi de aceia cu toată încredinţarea să-l primim şi să-l 
gustăm, ca un dar dela Dumnezeu pentru zdrelitele noastre făpturi. 


Arh. SCRIBAN 


C r a c 11 y o Rcj m â im ca s c 


N a ştca rcaa Do im m y 1 y ii 


într'un anume ceas pământul ne întoarce spre lumină. S'ar părea atunci că 
Soarele se naşte pentru noi; adevărul este că noi răsărim întru el; ne naştem din 
pântecul beznei în lumina cea mare a zilei. Părintele luminii stă veşnic nerăsărit şi 
neapus, aşteptându-ne. 

Astfel la "plinirea vremii", lumea întorcându-se pe negrele-i ţâţâni către 
Dumnezeul veşnic, a ieşit din umbră în lumina Lui cea neclintită. A fost un răsărit 
cosmic - "Răsăritul Cel de Sus": 

Naşterea Domnului care a rumenit pe totdeauna orizonturile omenirii. 


VasileVOICULESCU 

Gandun 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI IU 



Pr. Raciu BOTIŞ 

Profeţiile Vechiului Testament (Fac.3:15; Num. 24:17; Deut. 18:15; Dan. 9.24- 
27; Mal.3:l-3) aveau să cunoască împlinirea pe timpul când rege al Iudeii era 
prigonitorul Irod, iar la Roma domnea Cezarul Augustus (27 î.e.n. - 14 e.n.). 

Miracolul naşterii avea să se petreacă într’o peşteră din Betleem, când trimisul 
cerului coboară de la tronul dumnezeiesc pentru a răscumpăra omenirea întreagă 
din păcatul neascultării protopărinţilor noştri Adam şi Eva, cu posibilitatea iertării 
dar şi a împăcării cu Atotputernicul Creator. Momentul solemn al Naşterii 
Mântuitorului lisus Hristos avea să primească salutul celor trei magi veniţi să 
aducă Pruncului ceresc daruri alese (aur, smirnă şi tămâie) dimpreună cu glasul de 
bucurie al îngerilor care cântau: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pre 
pământ pace, între oameni bună voire” (Luca 2:14). An de an, bucuria naşterii 
Pruncului Hristos readuce acest sfânt mesaj în inimile noastre prin colindele 
intonate de cele mai mici şi mai pure fiinţe (copiii) şi până la oamenii adulţi. 
Această operă de mare preţ, păstrată şi transmisă din generaţie în generaţie - 
colindele - poartă adevăruri de credinţă cu referire la evenimentele care s-au 
petrecut: naştere, Betleem, steaua, magi, etc. 

Cuvântul „Crăciun” este înrudit cu termenul latin „creatio” din limba latină 
cultă. Creştinii au înţeles Crăciunul ca o creaţie pentru că Naşterea Mântuitorului 
este unică şi nouă prin ea însăşi. Pruncul „mititel şi înfăşat în scutece de 
bumbăcel” vine de fiecare dată la cumpăna dintre ani apropiindu-ne de raiul 
ceresc. El se naşte pentru fiecare dintre noi în micuţa peşteră, spre împăcarea 
noastră cu Bunul Dumnezeu. Acest praznic, înconjurat de strălucire, păstrează şi 
astăzi atmosfera solemnă tocmai prin grupurile de colindători cuprinzând toate 
vârstele şi purtând vestea sublimă în fiecare casă. Naşterea Domnului avea să dea 
nou sens vieţii împlinind „legea iubirii” spre mântuirea celui pierdut (Luca 19:10). 



NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 

Prin întruparea Domnului lisus Hristos prezenţa Sa rămâne, noi, fiecare 
devenind fraţi ai lui întru dreapta credinţă pe drumul mântuirii. 


Pr. Radu BOTIŞ 



Ntcofae ROŞCA 

«Si Cuvântul s’a făcut trup, şi a locuit între noi; şi noi am vâzut mărirea Lui, ea mărirea unului 
năseut din Tatăl, plin de har şi de adevăr» (Ion, 1. 14.) 

De două mii de ani lumea creştină sărbătoreşte Crăciunul care ne aminteşte de 

5 5 5 

minunata şi misterioasa coborîre a unui întreg Dumnezeu în debila came 
omenească, cărei legi se supune cu toate consecinţele şi limitările ei. 

Din momentul naşterii Mântuitomlui şi până la sfâşietoarea agonie depe 
Golgota, El trăieşte din plin condiţia omenească, cu bucuriile, cu tristeţile, cu 
desamăgirile şi cu toate durerile ei. Sălăşueşte printre noi numai ca om, desbrăcat 
parcă, atunci când este vorba de El şi de întâmplările printre care se scurge viaţa 
Lui personală, de puterile nemărginite pe care le avea ca Dumnezeu şi prin care, 
dacă ar fi voit, şi-ar fi putut îndmma existenţa pământească pe cărări mai liniştite. 

Numai în două momente ale acestei existente se evidenţiază cu lumină clară, 
minunea; la naşterea Lui şi la învierea Lui. Isus se naşte în afară de legile naturale 
ale vieţii. Se naşte dintr'un suflu Divin si se încarnează dintr'o fecioară, care 
devine astfel Mamă de Dumnezeu. Iar la urmă, la sfârşitul traiectoriei Sale 
pământeşti, Isus ne părăseşte printr'o nouă minune, prin faptul insolit al învierii şi 
al smulgerii corpului Său din legile fizice ale putrezirii. 

Doar în aceste două momente, păşirea şi ieşirea din existenţa pământească, 
Hristos-Dumnezeu întrebuinţează cu scop propriu atributele Sale, îşi auto-aplică 
puterile supranaturale ce deţinea. Restul vieţii Lui se scurge natural. Trăieşte 
încorsetat, ca oricare dintre noi, în limitele ce le permite existenţa omenească. El 
intră în viaţă sărac şi în sărăcie îşi petrece copilăria. Lucrează în tâmplăria din care 
tatăl Său pământean îşi câştiga existenţa din greu. Suferă ca om şi se bucură ca 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 113 


om. în sufletul Lui, ca şi al oricăruia dintre noi, se manifestă succesiv 
sentimentele; este mişcat de lipsa vinului la masa unei nunţi - poate sărace; se 
întristează de durerea văduvei lui Naim şi a sutaşului care suferea pentru servitorul 
său; se mânie când constată inconştienţa şi inconsecvenţa contemporanilor Săi; şi 
plânge chiar. El, Dumnezeu, în faţa mormântuluî prietenuluî Său, Lazăr. 

Forţele Lui fizice sunt limitate ca şi ale orcăruia dintre noi; îl întâlnim obosit 
pe drumurile lungi însorite ale Iudeii pe care le străbate cu piciorul; ne spune El 
însăşi că Fiul Omului nu are unde să-şi odihnescă capul; îl vedem înfometat în 
faţa smochinului care-I refuză fructul, sau însetat la gura unei fântâni aşteptând 
un suflet milos care să-i astâmpere setea arzătoare. 

Nu, viaţa lui Isus nu a fost uşoară. Si El, ca şi mulţi dintre noi, este supus 
persecuţiei. Fuge şi se ascunde când aude hăulind în jurul Său ura şi neînţelegerea 
oamenilor, pe care venise să-i scoată din întuneric. Ca şi mulţi dintre noi, Isus este 
părăsit de prieteni în momentele cele mal grele ale vieţii şi rămâne singur şi 
neputincios în faţa sbirilor Săi. Este chinuit, batjocorit ca ultimul răufăcător. El 
perfecţiunea şi bunătatea întruchipată, si este întins pe lemnul Crucii. 

In niciumul din momentele Lui grele Hristos nu face apel la puterea Lui de 
Dumnezeu, nu violentează mărginirea omenească pe care-o acceptase şi de care 
era înlănţuit ca şi oricare dintre noi. El este profund uman şi toate manifestările 
Sale personale sunt încadrate numai in posibilităţile omensti. 

Dar Isus Hristos ni se arată şi în plenitudinea Luî Dumnezeiască, este adevărat, 
sî întrebuinţează adesea minunea. Asta o face însă numai în folosul altora, al 
prietenilor Săî, al oamenilor. Când acestora le este foame, Isus înmulţeşte pâinile. 
Când durerile fizice, sau neputinţele, le întunecă unora însăşi perspectîvîle lor de 
viaţă, El Intervine săltând barierele legilor naturale şi-î însănătoşază miraculos. 
Pentru prietenii Săi, când îi vede îngroziţi în mijlocul unor ape învrăşmăşîte, ceartă 
stihiile şl potoleşte vânturile. 

Numai pentru a îndrepta nişte stări ajunse la limită, în existenţa semenilor săî, 
care-I cereau Insistent ajutorul, recurge Hristos la minune, la supranatural. Numai 
atunci, iubirea Sa nestăpânită pentru oameni învinge auto-limitarea Lui 
pământeană, şi ni se arată în toată splendoarea atotputerniciei Sale. 

Prin urmare, minune, în viaţa Sa de om, şi în folos propîu, rămâne numai 
Nassterea si învierea Sa. Naşterea ce ni se desvăluieste ca un mister dumnezeiesc, 

5 5 5 5 1 

poate ultima etapă a Creaţiei şi învierea, întoarcerea Lui în Esenţa Divină. 

Dar Hristos a venit pe pământ ca să ne fie îndrumător. El este un exemplu viu 
pentru noi toţi, o carte deschisă generos şi o consolare pentru propia noastră 
existenţă. Iar dacă citim cu atenţia cuvenită paginile acestei cărţi divine, dacă 
privim propria noastră oglindire în Imaginea Dumnezeului-Om, nu putem să nu 
trezim în noi nişte întrebări, care, dacă ni le punem cu seriozitate, ne aduc 
răspunsuri luminoase şi îmbărbătoare. 

Oare viaţa noastră, apariţia bruscă a acestui fulger din tenebrele nefiinţei, nu 
este oare o minune? Si nu reprezintă o aureolă splendidă a Creaţiei perpetuarea, 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


114 


prin reproducerea neîncetată, a acestei vieţi? Că s'a creat, la începuturi, din nimic, 
sau a izbucnit datorită unei pre-educări a materiei, ce importanţă poate avea pentru 
noi? Căci, sau dând forte necunoscute de noi, materiei, pentru a produce din ea 
însăşi viaţa, sau imprimându-i direct viaţa cu fiecare manifestare a ei, prezenţa si 
voinţa dumnezeiască este evidentă. 

9 

Este adevărat, viaţa pământească ţâşneşte din unirea a două părticele infime de 
materie; celula ovulară şi cea spermatică. Dar mai adevărat este că această voinţă 
de unire, această minunată împerechere a materîeî pentru ca să dea scânteîa vîeţîî, 
a fost determinata din totdeauna; întâi, odihnindu-ne într'o Voinţă Dumnezeiască 
şi deabia apoi ca realitate însufleţită, când se împlineşte timpul realizării acestei 
existente. 

9 

Minunea eternă a Creaţiei, simfonia sublimă a vieţii, stă închisă în părtîcele de 
materîe infinit de mici. Celula ovulară nu atinge mărimea unei gămălii de ac, iar 
cea spermatică este chiar de 100.000 de ori mai mică decât aceasta. Si totuşi, în 
acest uluîtor microcosmos este înscrisă cu trăsături tari şi definitive făptura 
întreagă a omului, acest complex biologic eminamente logic şi perfect. 

în aceste infime părticele pe care deabia le zărim cu instrumentele cele mai 
perfecte stă determinată, în formîdabile chei genetice, toată structura omenească, 
cu toate oasele sale, cu muşchi şi tendoane, cu kilometri întregi de vase sanguinare 
prin care circulă necontenit seva omului, cu nervii şi neuronele atât de complexe 
care minunează pe cercetătorii ce se avântă prin labirinturile acestui măreţ edificiu, 
în aceste infime părticele de materie stă desemnată deasemeni şi toată viaţa psihică 
a omului, cu personalitatea sa, cu capacitatea intelectului său. Acolo stau scrise 
deja de totdeauna Don Quijote, Simfonia IX, toată filosofia kantiană şi toate 
operele geniale ale lumii. 

Si tot acolo, în aceste înfime sî, în aparenţă, neînsemnate părtîcele de materîe, 
stă ascunsă, dar trează şi vigilentă, chiar şi calitatea auto-perpetuării sale. 

în aceste celule, în acest formidabil mic , este mai mult freamăt şi mişcare, mai 
multă planificare şi realitare, decât în cele maî perfecte complexe Industriale 
modeme create de capacitatea omului. Si totul se face în tăcere, dar fără răgaz, 
urmând unor legi existenţiale şi perpetue. Minunea continuă a Creaţiei este că face 
pe om să treacă întâi printr' un microb omenesc, înainte de a căpăta gradul de 
perfecţiune fizică şi intelectuală care face din el un rege predilect al Acesteia. 
Freamătul continuu al vieţii închis în fărâma de colb omenesc este secretul si 

9 9 

diafana aureolă a Creaţiei. 

9 

Dar trecerea omului din viată în lumea umbrelor nu este oare tot o minune? 

9 

Existenţa nu are nici început şi nici sfârşit. Venim din totdeauna şi ne îndreptăm 
spre totdeauna. Trecerea prin viaţă - aşa cum o înţelegem noi - este numai un 
examen al sufletului. Finalitatea ei, începând cu întmparea şi trecând prin toate 
fazele si realizările existenţei, este saltul definitiv spre Armonia Divină. Pornim în 
mînunata aventură a vieţii printr'o Voinţă Supremă şi o părăsim apoi, strecurându- 
ne cu paşi uşori spre lumina originară. în acest plan al lui Dumnezeu ne încadrăm 
cu toţii şi săltând pe coamele timpului şi ale spaţiului ne îndreptăm spre 



• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 115 


Eternitatea lui Dumnezeu. 

Aeesta este misterul şi minunea deschisă a plecării noastre din viaţa 
pământească. 

Aceste gânduri, coborîte la propia noastră existenţă, ni le trezeşte Naşterea şi 
învierea Mântuitorului, cele două minuni dumnezeieşti. 

Noi oamenii, dacă tragem cu atenţie şi înţelepciune de firele propriei noastre 
existenţe, ne întâlnim de asemeni cu două fenomene ce poartă pecetea 
extraordinarului; naşterea şi moartea noastră. Din noaptea veşniciei apare ca un 
fulger, viaţa, şi tot în veşnicie ne întoarcem, odată împlinit ciclul existenţei. Si în 
amândouă aceste momente este prezentă Voinţa lui Dumnezeu şi intervenţia Lui, 
dându-ne, nouă oamenilor, convingerea şi mângâierea eternităţii. 

Ntcoiae ROŞCA 

Revista « Carpaţii », Madrid. Anul XXVII, Nr. 36, Decenbrie 7 QS2 / lanuarie-Martie 7 QS3 



Desenul: Den ion 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


116 



de Ion FRUNZETTI 

Sacrificiul christic nu-1 constitue, cum se socoteşte, Răstignirea, ci Naşterea. 
Răstignirea e actul ultim al unui mister, îneeput dineolo de marginile lumii noastre 
de came şi păcat, în conştiinţa divină, în care totul e semnîfieaţie şî dîneolo de eare 
totul e, pentm ea, semn. 

Dacă acceptăm ca act cu valoare explatorîe, răscumpărătoare. Răstignirea, 
sensul ehrîstic al jertfei devine pentm noi mult mai puţin bogat deeât în îneerearea 
de a gândi aeeeaşi răscumpărare prin aetul întmpării. Sărbătoarea Paştilor, 
simbolizând triumful vieţii asupra morţii, e o sărbătoare pentm oameni, pentm cei 
de sub zodia vremelniciei adică, — sărbătoarea Crăeiunului e însă o sărbătoare 
pentm Dumnezeu. Ea comemorează momentul eel mai dramatic din biografia 
Dumnezeirii: acela al renunţării la eternitatea de care se bueura dintm început cel 
fără început, pe eare n'avea dece să se teamă că o va pierde, pentm eâştigarea 
eărela nu era eonstrâns să mal lupte, odată ee o avea, pentm păstrarea eăreia nu i 
se cerea nimic. 


“...S'a poqorît din Ceruri şi s'a făcut on..." 

Par aşa de simple luemrile, citite impersonal de eântăreţul dela strana eopilăriei 
noastre... 

„S'a pogorît din eemri" implieă însă o imensă revoluţie în existenţa 
Dumnezeirii. înseamnă o răzvrătire a Absolutului împotriva propriei sala 
atotputemieii, înseamnă voinţa Absolutului de a deveni relativ, înseamnă negarea 
voinţei de a mai fi, înseamnă eontestarea esenţei sale proprii..., răsturnare a ordinei 
instaurate de însăşi legea sa. Ce enorme, tainice atraeţii metafiziee au determinat 
Dumnezeirea să se nege? Spiritul absolut să renunţe la absoluitatea sa ? „S’a 
pogorît din Ceruri...” asta vrea să zică. 

”...Şi s’a făcut om” echivalează cu renunţarea şi la spirit, prin acceptarea 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 117 


condiţiei carnale. 

9 

Faza a doua a procesului acestuia ineredibil, dar eu atât mai convingător, 
pentrucă mai apropiat de putinţele noastre „umane" de înţelegere, îl eonstituie aşa 
dar renunţarea la pura stare spirituala, după renunţarea la absolut. 

Dumnezeu s’a învins pe sine, întâi renunţând la eondiţia sa originară, de ne- 
eondiţionat, pe urmă aeeeptând o altă eondiţie, pe cea umană, eând ar fi putut 
foarte bine sa nu mai adopte nici o condiţie — auto-desfiinţându-se. 

Să fixezi în virtutea atotputinţei şi pre-ştiinţei totale de eare dispui în ealitate de 
ereator, destinul smerit al ereaturilor tale; să eonsideri, împotriva pre-şiiinţei tale 
destinul lor nedemn drept demn de acceptat, să intri — forţându-ţi la mutilări 
natura proprie, în rândul ereaturilor tale... sunt fapte ale eăror raţiuni (pe cele pur 
inteleetuale) omul le seapă. 

Dumnezeu n'avea deee să doreaseă învierea, pentrueă veşnieia pe eare o 
prilejueşte ea. Dumnezeu o posedă fără să fie nevoie a mai treee prin grozăvia 
morţii, fără să fie nevoie a mai cunoaşte sfâşierile eonştiinţei limitate, abaterile 
iară rost ale muritorilor. 

Ferit de dramatismul antinomiilor interioare, împlinit, rotund, deplin dela 
îneeput. Spiritul divin, liber total şi fără limite puse putinţelor sale, a căutat băerile 
dure- roase ale eămii. Ca sa le învingă ? Satisfaeţia o putea avea fără să li se mai 
supună, distrugând carnea, în calitate de ereator al ei. 

Dumnezeu a acceptat căderea, năseându-se. A acceptat păcatul, servitudinea 
umană deplină. Aiei e sacrificiul, nu în Răstignire. Durerile eămii pe care le va fi 
resimţit pe emce trebuie să fi fost neasenmuineios mai mici decât durerea 
spiritului de a se încarna de a se naşte, în funcţie de carne, aservit ei, dependent 
de existenţa ei. Suferinţa Absolutului nu începe în momentul Naşterii: ea sfârşeşte 
în momentul Naşterii; om devenind el nu mai suferă ea spirit-absolut ci ca om. 
Suferinţa pur spirituală premerge naşterea şi se îneununează eu ea. Drama 
Dumnezeirii se loealizează între momentul hotărîrii de a se „umaniza", şi 
momentul împlinirii acestei hotărîri. Conştiinţa imposibilităţii de a-şi salva 
ereaturile altfel decât dovedindu-le prin exemplul său, putinţa de a-ţi înfrânge 
eamea, câştigând prin moarte condiţia spirituală, nu era îndeajunsă pentm a hotărî 
Dumnezeirea la saerifieiul Dumnezeirii sale. Motoml aeţiunii acesteia nu putea fi 
deeât dragostea. Dragostea pentm făpturile sale şi poate remuşearea de a le fi 
lăsat putinţa păcatului, rătăcirii totale, răului îneamat, târând la osândă prin 
repetarea la eare constrânge experienţa iniţială a existenţei lui. „Naşterea" e ana- 
loagă eu hotărîrea orieămi părinte de a suferi soarta fiului său, împreună eu dânsul, 
dacă vinovat de nefericirea acestuia s'ar socoti pe sine. „A-şi lua asupra-şi" 
păcatele omenirii, însemnează tocmai a recunoaşte că ele nu s'ar fi produs dacă 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


118 


Dumnezeu n'ar fi, oarecum, ca autor al autorilor păcatelor, autorul însăşi al păca¬ 
telor. 

A nimici o omenire imperfectă o fi fost o soluţie moi simplă şi mai comodă. A 
o mântui, iertându-i păcatele, la fel. A-i accepta păcatele, considerându-le ale sale, 
este din partea Divinităţii un gest de imensă bunătate, de neţărmurită dragoste. Dar 
a se conforma Divinitatea însăşi, condiţiei păcătoase a creaturii, pentru a putea, 
dinlăuntral ei, demonstra că aceasta poate fi învinsă, este mai mult decât se poate 
aştepta, mai mult decât se poate deduce din natura Divinităţii. Este o inconse- 
quenţă a Absolutului faţă de sine, a Raţiunii supreme împotriva propriilor ei 
axiome, a voinţei divine împotriva ţelurilor ei iniţiale. 

Este renunţarea la logica-i proprie, pentru a se putea înlocui perfecţia aceasta 
raţională cu aceea morală, pentrucă omul să-i simtă bunătatea, dragostea, caritatea, 
şi să-l imite oricât de imperfect ar fi în stare. 

Logosul Universal, cuvântul, raţiunea devine prin Naştere, Pathos, suferinţă, 
pasiune, dragoste universală. Adevărata jertlă christică e Naşterea... 

Obtulit semetipsum... 


lonFRUNZETTl 


Revista « Universul literar», Gucuresti. Anul XLIX, Nr. ^2, 2 7 Decenbrie 7 Q^O 










• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 119 









Horia STAMATU 

Există două negaţii fundamentale: a unui "dineolo" eare dă coherenţa lui "aici", 
şi a unui sens al istoriei care să ne justifice calitatea de om. 

Prima este ateismul, a doua nerecunoaşterea întrupării lui Dumnezeu în 
Christos. Aceasta din urmă poate simpla consecinţă a ateismului, dar poate fi şi o 
scindare violentă a misterului Dumnezeirii, întrucât se acceptă principial un 
Dumnezeu creator şi atotputernic, dar în acelaşi timp i se neagă libertatea, asa ca 
Dumnezeu devine prizonierul unei raţiuni mărginite. Negarea Dumnezeirii văzute 
în Christos înseamnă implicit şi a Dumnezeirii nevăzute din Creator, ceea ce duce 
şi la negarea a ceea ce este dumnezeesc în om. Această poziţie face să se abată o 
mare şi iremediabilă tristeţe peste oricine trăeşte sub regimul ei, pentrucă este 
lipsit de căldura istorică a Dumnezeului întrupat. Prin desvăluirea lui Dumnezeu în 
trup istoria a căpătat o căldură pe care nu o avea înainte. Prin ea istoria s'a 
însufleţit ca operă umană după ce s'a repetat actul creator primordial: "Si a făcut 
Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu cel Născut" 
("Facerea", I 27). Această repetiţie din cartea Facerii exprimă complimentaritatea 
celor două acte ale supremei libertăţi dumnezeeşti, crearea omului, urmată de 
întruparea Dumnezeului în Creaţia Lui. La început nu erau nici sus nici jos, dar 
după aceea Dumnezeu a creat omul şi au apărut un sus şi un jos. De sus a venit 
apoi Dumnezeu la om, iar acum ne apropiem tot mai mult de timpul în care de jos 
omul se va ridica la Dumnezeu. De aceea sărbătorim Crăciunul, an după an. 

Istoria s'a însufleţit cu noi puteri lăsate în lume de Dumnezeu Fiul, prin 




NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


120 


întruparea, Moartea şi învierea Lui. Aceasta a fost un ciclu de fapte concrete, 
nu de idei, fapte trăite nu imaginate, reale nu fabuloase. De aceea timpul s'a 
împărţit prin ele, între un fast timp al dezvoltării plane a umanităţii, 
antichitatea, şi timpul următor al unei dezvoltări ascensionale, care se face tot 
mai sensibilă odata cu declinul materialismului. 

Dumnezeu ne-a creat dintr'o "dorinţă", aceea a deplinei realizări de Sine, şi 
s'a întrupat din iubire pentru creatură ca să ne înveţe "libertatea". Când spunem 
că istoria s'a însufleţit prin întrupare, nu spunem ca înainte istoria era moartă, 
dar nu era finalizată. Istoria nu se născuse cu adevărat, era încă într'o stare de 
semi-gestaţie, pentrucă nu avea decât perspectiva plană a vieţii, şi îi lipsea cea 
ascensională a învierii. Toată lumea spune azi, şi nu fără dreptate că, istoria 
începe cu primul mormânt. Ceea ce înseamnă că istoria a început când s'a 
trezit în oameni speranţa unui "dincolo". 

Speranţa iniţială a devenit însă evidentă cu Christos. De aceea putem spune 
că istoria a fost mai întâi a morţii cu speranţa nemuririi, şi după aceea a urmat 
o istorie a vieţii cu certitudinea învierii, la care se ajunge şi cu speranţa din 
trecut şi cu credinţa în viitor, într'o împletire permanentă de "logos" şi "praxis" 
inspirate de iubire. De aici se trage şi tot optimismul sectelor "progresiste", 
care uitând că finalitatea vieţii nu este viata ca atare, ci viaţa ca pregătire a 
învierii, cu cele mai bune intenţii umanitariste ei fac din oameni tot fiare ale 
"politicei reale", care se şi mănâncă între ei ca fiarele. 

Credinţa ca suntem făcuţi după chipul Dumnezeului care s'a şi dezvăluit în 
chipul nostru vizibil, nu este nici blasfemie, nici "iraţionalism". Noi suntem 
rezultatul unei libertăţi ce şi-a instituit-o Dumnezeu, care pentru a ne da pilda 
concretă a acestei libertăţi s'a făcut om ca noi, răsvrătindu-Se împotriva 
prizonieratului în care îl ţinea LEGEA, după ce El din iubire a dat-o pe mâinile 
oamenilor. Oamenii făcând din LEGE un fel de proprietate a lor, au încercat să 
facă şi din Dumnezeu un fel de proprietate şi tiran, rob al unei tiranii care ca 
orice este negativ nu intră în Eiinţa dumnezeească. Aşa că Dumnezeu S'a 
întrupat ca să-şi reia libertatea de a îmbrăţişa toată creaţia, reîmprospătând 
LEGEA prin iubire şi ecumenicitate. După cum ne-a creat din dorul împlinirii 
de Sine, El S'a întrupat din iubire pentru noi. Prin întrupare se desăvârşeşte 
creatura învăţând IUBIREA. In lumina acestei noi manifestări a infinitului, 
lumea nu mai este redusă la un "obiect de exploatare", ci devine un mijloc tot 
mai sigur de-a ne apropia din ce în ce mai corcret de Dumnezeire. Aceasta este 
misiunea şi în acelaşi timp misterul întrupării, care ne apropie tot mai mult de 
înălţare, odată cu epuizarea materialismului modern. 


Horta STAMATU 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 121 


O O 






Dinu CRUG A 

Putini si rari mai sunt cei care într'adevăr se bueură eu duhovniceaseă 

9 9 

bucurie, de Naşterea Domnului nostru lisus Hristos. Mulţimea eea multă a 
creştinilor, împietrită în cele lumeşti ale lumii, dintre eare cel dintâi sunt eu, îşi 
"aminteşte" de Dumnezeu, dar nu vieţuieşte în El, îl măreşte pe Hrîstos, dar nu 
se străduîe să-L naseă în ei, îl laudă, dar nu-L mai întâmpină, îl ştie coborât în 
mîjlocul lor, dar nu se mal înalţă, întru înălţarea Lui. De aeeea, îi prăznuim 
Naşterea ea pe un fapt al timpului, dar nu mai ştim nimie de "împlinirea" 
timpului." 

"Cuvântul s'a făcut trup şi s'a sălăşluit întru noi" (loan 1:14). Dar aceasta nu 
înseamnă eă a vîeţuît doar un tîmp pentru noî, după cum nici nu s'a făcut trup 
doar pentru un timp. El a luat de bunăvoie "măsura" trupului însufleţit si a 
vieţuirii în trup însufleţit, asemenea nouă, ca Fiu al Omului, dar întipărindu-le 
prin Duhul cel Sfânt eu dumnezeirea Sa, ca Fiu al lui Dumnezeu şi Dumnezeu, 
s'a sălăşluit pentru toate veacurile si peste toate veaeurile între noî, pentru a ne 
împărtăşi de dumnezeirea Sa şi pentru a da sălaş vieţuirii noastre în El. Căei 
Hrîstos Sălăşluieşte totdeauna între noi, pentru ca oricare dintre noi să poată 
sălăşlui în El. Loeul nostru duhovnicesc nu este oriunde, ei în Hristos, timpul 
nostru duhovnieese nu este orieând, ci în veşnîcîa cu care a îmbrăeat firea 
omeneaseă, pentru a ne face părtaşi, la îndumnezeirea ei. De aeeea, Naşterea 
Domnului nu este doar o zi din ealendar, ci taina cea din veci ascunsă şi de 
îngeri neştiută, eare ni se deseoperă pentru a o trăi în noî, eu toată fiînţa noastră, 
ca din lumina şi puterea ei dumnezeiască, să-L naştem pe Hristos, în inimile 
nostre. Altfel spus, noi nu trebuie doar să "prăznium" Naşterea Dmnului, ca o zi 
de petrecere lumească, ci s'o primim ca început al naşterii noastre în El. Noî nu 
ne putem naşte duhovnîceşte în Hristos, daeă Hristos nu se naşte, prin harul 
Său, în noî, umplându-ne de dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea 
Sfântului Duh. 

în micimea şi păcătoşenia noastră însă, îl primim, facându-ne unul altuia 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


122 


daruri, aducând astfel negustoria şi prăvăliile, în rânduiala duhovniceaseă. Dar 
bueuria acestor daruri, oricât de sărace sau bogate ar fi ele, n'are nieiun înţeles, 
daeă nu Izvorăşte din singurul dar de preţ: dăruirea de sine faţă de Dumnezeu şi 
de oameni, aşa eum a vădit-o Hristos. Darul din care lipseşte Dumnezeu, care 
S'a dăruit nouă, darul din care lipseşte uitarea de sine, dragostea şi jertfa, nu este 
dar. Din pricina acestei opaeităţi întru care rămânem despărţiţi de Dumnezeu, 
sau mai bine zis, întru eare nu-L maî eunoaştem, nîeî trăî pe Cel eare. 
Dumnezeu fiind, a luat firea noastră pentru a rămâne nedespărţit de noi; din 
prieina umbletului nostru în întunerîe, ne-am răeît de acel eutremur, lăuntrîe şi 
duhovnicesc, în faţa covârşitoarei taine a întrupării Domnului. 

Ţinta zidirii noastre, după chipul Fiului lui Dumnezeu, este însăşi 
îndumnezeierea noastră. Pentru dobândirea ei, odată cu suflarea harului 
dumnezeiesc. Dumnezeu a sădit în firea noastră mişcarea spre îndumnezeire. 
Dar omul dintâi a pus în faţa ţintei neascultarea, despărţirea şi ascunderea de 
Dumnezeu, folosind puterile şi energiile dăruite, pentru dobândirea asemănării 
eu Dumnezeu, împotriva firii, sfâşiindu-i frumuseţea zidită şi tăcând-o pradă 
păcatului. Prin aceasta, omul nu numai eă a pierdut tensiunea fireaseă, spre ţinta 
îndumnezeirii pentru care a fost zidit, dar n'a mai ştiut niei calea eare duce la 
îndreptarea firîî sale sfâşiate de patimi şi păeate. De aeeea, în Naşterea 
Domnului, trebuie să vedem o îndoita dumnezeiască lucrare: mai întâi pe cea a 
mântuirii, a răscumpărării din robia păcatului, prin care firea este restabilită în 
starea ei originară şi apoi îndumnezeirea omului, prin unirea cea negrăită, cu 
însuşi Fiul lui Dumnezeu întrupat, de al Cărui trup înviat şi de viaţă făcător, ne 
împărtăşim în Sfintele Sale Taine. Nu vorbim propriu zis de două luerări, ei de 
o singură lucrare îndoită, ele nefiind deosebite in Hristos, căci Cel care s'a arătat 
drept Calea mântuirii este şi ţinta mântuirii noastre. în el dobândim statornicirea 
în dumnezeiasca viaţă a Sfintei Treimi, în eare după har, să fim ceea ee după 
fire este Cuvântul şi Fiul lui Dumnezeu; căci El ca Dumnezeu, împreună cu 
Duhul cel Sfânt, şî-a îndumnezeit firea omeneaseă îmbrăcată, pentru ca cel ce se 
împărtăşesc de ea, să fie fiî după har ai Tatalui şi să li se dea din puterea vărsată 
în ea, puterea maî presus de fire, a trăîrîî în Dumnezeu. 

Pentru a ne deseoperi, prin Sine, Calea îndumnezeitoare a mântuirii, pe care 
să o poată petrece orice om. Dumnezeu Cuvântul n'a luat într'o clipă, chipul 
omului deplin, cum ar fi putut s'o facă, ci a binevoit Naşterea ca om, de la 
Duhul Sfânt şi din Feeioara Maria. Aeum Dumnezeu Cuvântul, spune Păr. D. 
Stăniloae, "parcurge întregul proces de formare a naturii Sale, de formare a Sa 
ea om, ea un nou partener de dialog al omului, pentru a parcurge de la îneeput 
întregul drum al omului, cu excepţia iniţiativei umane a naşterii... Hristos, ca 
om, vine la existenţă asemenea lui Adam, printr'un aet de creaţie dumnezeiaseă, 
deei nepătat de păeatul voluptăţii. Dar pe de altă parte, Hristos rămâne în 
continuitate şi cu succesorii lui Adam, veniţi la existenţă prin naşterea firească" 
(Teologia Dogmatică Ortodoxă, voi. II, p. 80-81). 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 123 


Dar toate acestea nu înseamnă că Hristos ne dă mântuirea şi îndumnezeirea 
de-a gata, fără nicio osteneală din partea noastra. Orice osteneală, oricât de 
mare s'ar socoti, n'ar rodi nici mântuirea, nici înfierea îndumnezeitoare de la 
sine, căci firea noastră omenească nu are nicio putere roditoare de har. E 
adevărat că "împărăţia Cerurilor se ia prin stăruinţă şi cei ce se silesc pun mâna 
pe ea" (Matei 11: 12), dar puterea stăruinţei şi îndrăzneala silinţei, vin din 
împărtăşirea şi unirea cu Hristos, prin Sfintele Sale Taine. Altfel spus, nimeni 
nu vine la Tatăl, dacă nu este îmbrăcat în Hristos, dacă nu este Hristos după har, 
dacă nu se naşte în Duh, după asemănarea Naşterii Sale, dacă nu pătimeşte 
moartea duhovnicească, după asemănarea morţii Sale pe cruce şi dacă nu învie, 
prin Duh, după asemănarea învierii Sale. 

De aceea, se cuvine ca primirea Naşterii Domnului să fie prin post şi 
rugăciune, prin spovedanie şi împărtăşire, prin jertfirea duhovnicească a fiinţei 
noastre, prin blândeţea faţă de aproapele nostru, prin milă faţă de cel oropsit, 
prin mărinimia faţă de cei nevoiaşi, sau singuri sau uitaţi, prin uitarea de noi 
înşine, pentru binele familiei noastre şi a străinilor, prin renunţarea la 
slăbiciunile şi viciile noastre şi prin întoarcerea noastră la Biserică şi Sfintele ei 
Taine, pentru ca purtându-L pe Hristos, să trăim în lumina cea neînserată a 
Tatălui Cerersc. 


Dinu CRUG A 

Revista "Solia" (The Herald), Tackson, Decenbrie, 1 RR? 



Desenul: Radu Goureanu. Revista “România”, Anul II, Nr. 7 2, Decenbrie 7 ^31 




NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


124 





• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 125 



Grafica: Radu Goureanu. Revista “Ronânia”, Anul II, Nr. 7 2, Decenbrie 7 ^31 





NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


126 



de Ion Ţolescu 

Peste cline de muscele 
de pe-o ramură de cer, 
cad petalele din stele... 

Ierni Ierni Doamne Ier! 

Nici-o frunză nu tresare... 
nici un cântec de năier... 
Brazii-au amuţit pe zare... 
lerui Ierni Doamne Ier! 

Razele din văi se-adună... 
Albe mâini de enuper 
cresc întinse către lună... 
lerui lerui Doamne Ier! 

Zorile îl vor aduce. 
Codru-aşterne lăicer, 

Umbra aşteptată la răscruce... 
lerui lerui Doamne Ier! 

Povestesc de El isvoare. 
Şoaptele în valuri pier 
sub gene de căprioare... 
lerui lerui Doamne Ier! 

A tăcut şi noaptea sură 
cu troenii în paner 
printre cetini şi răsură... 
lerui lerui Doamne Ier! 

Doarme liniştea pe cale. 
Munţii toţi crapă de ger, 
Singur vântul dă târcoale 
jos la stână... lerui Ier! 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 127 



de Petre Paulescu 

Au venit în bătătură 
Pe sub viscol şi ninsoare 
îngerii de peste zare 
Şi tot freamătă din gură; 

“Colo ‘n staulul sărac 
Intr’o iesle’n Viclein 
S’a născut pruncul divin 
Domnul cel de peste veac. 

Neamuri glăsuiţi în cor 
Trâmbiţaţi, sunaţi din goarne 
Că azi s’a întrupat în carne 
Regele Veciilor”. 

Lerui Ier, hai să umblăm 
Pe la case de creştin 
Să vestim pe cel divin - 
Lerui-ler să colindăm. 



de Teofil Lianu 

De sub streşini şi din tindă 
Să pornim acum colindă. 
Că e noaptea, noapte albă, 
Liliană floare dalbă. 

Vine cerbul prin grădină 
Şi la uşă se închină: 

N'ati văzut o stea? întreabă, 
Liliană floare dalbă. 

Vine cel Crai-Nou ş'aduce 
Daruri şi de aur cruce 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


128 


Şi la pomi câte o salbă, 
Liliană floare dalbă. 

Un luceafăr tânăr spune 
Dela prag o rugăciune 
Şi s'apleacă, trup de nalbă, 
Liliană floare dalbă. 


''Bucovina Literaro”, Anul III, Nr. S2, Duninicâ 2 6 Decenbrie 7 



de Teofil Lianu 

Bucură-Te, Maică-Bună, 
Maică în pridvor de lună. 
Că Ţi-e drumul dus pe cer 
Cale albă lăicer. 

Că Ţi-e drumul dus şi 'ntors 
Lăicer de in netors. 

Bucură-Te, Maică-Sfântă, 
Pasăre de crin îţi cântă. 
Pasăre galbenă'n cioc 
Pe creangă de busuioc. 
Pasăre aripi de nalbă 
Pentru cale pânză albă. 

Bucură-Te bucuria 
Holdelor şi melodia 
Apelor strălucitoare. 
Arborilor de răcoare. 
Dobitoacelor şi pâinii 
Ierburilor şi ţărânii. 

Bucură-Te între stele 
Şi luceferi şi zorele. 

Şi luceferi şi câmpii 
Şi ogoare aurii. 

Intre arbori grei de rod 
Cale de argint şi pod. 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 129 


Bucură-Te, mândră floare 
Că Ţi-e Fiul trup de soare 
Trup de soare, trup de rouă 
Trup de mănăstire nouă 
La culesul zorilor 
La poalele florilor. 



de Vasile Militaru 

Trâmbă albă de lumină, din adâncuri s'a răsfrânt. 

Ca să lege'n noaptea sfântă, tainic. Cerul de pământ. 

Şi prin trâmba luminoasă, mii de îngeri albi de sus. 

Roi, cântau deasupra ieslii unde s'a născut lisus!... 

Prunc în scutece sărace, cu săracii prunci la fel. 

L-au găsit pe El păstorii, - cei dintâi crezând în El, 

Iar când se ’nchinau ciobanii Celui ce venea ’ntre plângeri. 
Auzeau cum cântă'n slavă glasul miilor de îngeri... 

Păcătoasei lumi El vine, - împărat fără Palate, 

Să domnească prin iubire, isbăvind-o de păcate, - 
împărat născut pe fânul aşternut deasupra humii. 

Pentru ca'n genunchi să-I cadă împăraţii toţi ai lumii!... 

Şi, deasupra ieslei sfinte, când a vrut în zări să stea. 
Luminoasă călăuză Magilor, o mare stea. 

Au pătruns în micul staul, cu smeritul lor alai. 

Şi-au îngenunchiat la Domnul, dela răsărit, trei Crai... 

închinatu-s'au cu daruri: aur, smirnă şi tămâie. 

Celui ce din Cer venise, omenirea să mângâie. 

Şi-au purces a da de veste lumii, cei trei Magi, pe urmă, - 
Că născutu-s'a Păstorul cărui lumea va fi turmă!... 

Dar ei n'au ştiut să spună că lisus va şti ce-i plânsul. 

Că va suferi cum nimeni n'a mai suferit ca Dânsul, 

Că, pentru iubirea-I sfântă ce din ceruri o aduce. 

El va fi vândut de Iuda şi-apoi răstignit pe cruce!... 


* -A nu se confunda cu poezia autorului ce poartă titlul omonim (vezi N. Niţă - “Crăciun în Exil”, 2014). 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&CLunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


130 



de Vasile Militaru 

Bună dimineaţa la Moş Ajun, Române-frate, 

Din brazda căruia mereu străinii 'şi fac palate!... 

Colindători cu doruri mari, cu stele 'n suflete şi 'n gând. 
Venim la tine, frate blând. 

Prin vifor drumul străbătând... 

Spurcaţii lupi gonesc în turmă. 

Adulmecând a noastră urmă. 

Să nu ne lase să-ţi aducem urarea unui trai mai bun. 

Dar lupii vor cădea curând, c'avem toţi bâte de alun.... 
Bună dimineaţa la Moş Ajun I... 

E ceru ’ntunecat ca un mormânt 
A cărui candelă s'a stins de vânt 
Şi crucea-i sub viforniţă s'a frânt... 

Prin întuneric, paşii noştri grei 

Abia găsesc cărarea spre-al tău sărac bordei... 

Si'n timp ce vântu 'n hornuri stă soarta să ţi-o vaite. 
Noi, cei goniţi de haite. 

La geamul tău. Române, - c'un vis ce vrea să stea 
întruchipând a Tării strălucitoare stea, - 
Cântămu-ţi, azi, cu-în gene de lacrămi cald adun: 

Bună dimineaţa la Moş Ajun ?... 

Române-frate, - astăzi nu-ţi cerem colindeţe. 

Ci să ne vii în ceată, cu durde şi sineţe. 

Să doborîm toţi lupii ce urlă pe moşie 
Şi vor să ne sfâşie I... 

Altminteri, mii de haite s'or năpusti pe tine 
Şi s'or înfige 'n gâtu-ţi spurcatele jivine. 

Şi oasele-ţi trosni-vor în gura lor de fiară. 

Şi toţi colindătorii cu stele au să piară... 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 131 


Ai înţeles, Române din sat şi din cătun ? 
Bună dimineaţa la Moş Ajun !... 



de Aurel Sânger 

în seara de Crăciun am să-ti colind. 

De unde eşti, să mă asculţi zâmbind. 
Chip luminos, să ieşi din ape şi oglinzi 
Din neştiut o mână albă să-mi întinzi 
Şi să pornim în joc de umbre şi lumini 
Prin văile trecutului tăcut, opac. 

Pe dealurile ‘nzăpezite, prin grădini. 
Pe unde umbre diafane se desfac. 


Peste hermina timpului, în ritm cochet, 

S’alunecăm în pas de menuet. 

Să colindăm la case care-au dispărut; 

Pe la flăcăi şi fete care nu mai sânt 
Decât un foşnet blând de ape şi de vânt. 

Pe la bunicii cu stafide şi năut... 

Apoi, la o răscruce, pe la cântători, 

Ne-om despărţi, - în lumi deosebite, călători. 





de Vasile Voiculescu 

Cântă lin colind 
Pe la porţi oierii 
Se trezesc zâmbind 
Dis din zori boierii. 

Flori de cald iatac 
Dalbe Jupâniţe 
Galeş îşi desfac 
A genelor iţe. 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


132 


Scuturând din bărbi 
Smocuri de ninsoare 
Trec smeriţii şărbi 
Până sub pridvoare. 

Scot de sub mintean 
Clopot d'acioaie 
Şi menesc d'un an 
Pricopsit în ploaie. 

Rând pe rând îl chiamă 
La 'nchinat stăpânii. 

Ei ating cu teamă 
Caşul dulce-al mânii. 

"Azi e pe pământ" 
(Starostele zice) 
"Leroi domnul sfânt" 

Şi trăznesc din bice... 

...Stau în staul jos 
Boi vărgaţi cu sânge 
între ei Cristos 
Desmierdându-i plânge. 


Revista **Decenbrie^\ Anul I, Nr. 2, Vineri 2^ Dec. 1 Q31 



de Vasile Voiculescu 

Trecem un Crăciun 
Cu păcate vechi. 

Popa e'n surghiun, 
Vântul e nebun, 

Palme curg perechi. 

Stăm Iară povesti 
Şi-i prea tristă doina. 
Când ni-e dor de veşti 
Mai vorbeam de Voina 


133 


••• ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 


Dus la Bucureşti. 

Altfel niciun sol 
N'a mai străbătut. 

Doar din gerul gol 
Peste noi în stol 
Corbi s'au abătut. 

Dacă'n iarmaroc 
Sfetnicul bolând 
Ne-a vândut de-arând, 
Oamenii deloc, 

Sufletul nu-şi vând. 

Grijă n'aveţi, nici 
Temeri despre noi; 
Oamenii de-aici 
Ne-am născut voinici 
Ştim ce-i un război. 

Nu-1 putem eu tunul 
Nici cu puşca'n mâni, 
însă toti ca unul 

5 

Biruim hapsânul 
Rămânând Români. 

C'o veni o zi 
- şi-o ţâşni curând - 
Când vom auzi 
Chiar de ne-ar surzi 
Tunul buciumând. 

Soarta pe cât ştim 
Nu-şi pierde dobânda; 
De ne prăpădim. 

Noi ne răsădim 
în copii izbânda. 

Pân'atunci popas 
Vechiul ager somn 
Că iar am rămas: 

Ţară fără glas. 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


134 


Neamul de pripas, 
Doar cu nimeni Domn. 


Şi cum dam să'nchei 
Lăcrămai pe carte... 
Dar... am duce-o bine... 
Şi aflaţi departe 
Că'n adâncul ei 
Ţara-i de temei, 

Ţara n'are moarte. 



1 r i 

1 ^ 

* '1 

1 



1 

1 mi 

l î^ j î i l 

an d 

la ao 



a d 


de Dumitru Ciurezu 

Doamne, 

Cad fulgi mari de noapte şi zăpadă 
Pe drumuri şi pe satul meu 
Şi înţeleg cât poate-un Dumnezeu, 

Când mintea mea nu poate să mai vadă. 

Se 'ntind chilimuri albe pe uluci 
Şi urmele în urma noastră pier 
— Un sat uitat între pământ şi cer 
Cu-o lume de poveri şi de năluci. 

Ce-Ţi putem da din tot ce-avem. 

Din simplitatea noastră de cătun, 
în noaptea asta ninsă de Ajun, 

Când stau la geam şi din văzduh te chem. 

N'avem decât colinde şi copii 
Şi mâinile trudite ce se ’nchină, 

Păstrând ’n ele un licăr de lumină 
Din soarele ce cură pe câmpii... 

«...Buni la suflet 
boeri mari 
că vă vin 
colindători; 
cu dogoare 


135 


••• ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 


de ponoare 
cu troiţe 
de hotare; 
cu crucuuri 
de cocoare 
şi cu ramuri 
roditoare. 

Vestiţi lumea 
boeri mari 

că venim cu magii ’n sat 
să cătăm un împarat; 
cu izvoare 
noi de soare, 
cu plămadă 
de ogoare 
cu chervane 
pe cărare 
şi cu must 
în zăcătoare. 

Gătiţi masa 
boeri mari, 

c'aducem din spre Rudari 

şi vreo câţiva păcurari. 

cu mioare 

de ninsoare 

cu chimire 

lucitoare; 

cu chetorile 

de floare, 

şi 'n cavale 

sărbătoare. 

Puneţi laviţa de-argint, 
cu polog de mărgărint, 
cu chenare 
de izvoare 
şi bungete 
gânditoare; 
c'a svâcnit 
o stea 'n cărare 
şi-un moşneag 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&CLunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


136 


cu barba mare 
şi cu fruntea 
iertătoare, 
a pornit 

din casă 'n casă, 
cu urări 
şi cu odoare... 

Ascultaţi boeri în tindă 
cum curg zale de colindă, 
şi ninsoare 
pe cărare 
şi lumini 
tremurătoare 
pe pridvoare... 

Doamne, 

Prin troene-aleargă tot ce-Ţi dăm 
Din sufletul, din arătura noastră. 
Coboară-Ţi fruntea blândă pe fereastră 
Şi vin în sat cu noi să colindăm. 

O mână 'prag, cu colindeţi şi nuci, 
Te-o 'ntâmpina curat ca şi pe noi. 

Vei aduna credinţe 'n pumnii goi 
Ca 'mpărătia Ta de aur să le duci. 







de Dumitru Ciurezu 

Doamne, 

Uşor, uşor, să nu te simtă nimeni. 

E seară de tăcere, seară 'n casă... 

Din străşini noaptea de Crăciun se lasă. 
Şi nu vorbeşte nimeni. 

Doar ochii Tăi, cu liniştea ’n odaie 
Aprind lumina candelii de seară. 
Şi-adună blând pe tâmple-o primăvară 
De vise mici, rotunde şi bălaie. 


••• ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 137 

O sanie de argint lângă fereastră, 

A troenit ninsori de clopoţei... 

Şi Tu trecându-ţi mâna peste ei 
îmbrobodeşte cu geana Ta albastră... 


Coboară lin al stelelor şirag, 
Că mâna Ta întinsă peste prag 
A înflorit cu daruri aromite. 



de Iustin Ilieşu 

Din alte lumi de mărgărit. 

Pe drumuri albe de argint. 

Ca razele de lună. 

Au coborît spre înnoptat 
Trei îngeri, la noi în sat, 

S’aducă voie-bună. 

Prin ramuri vântul cântă rar. 
Tot mai pustiu, tot mai hoinar 
Şi fulgii cad în zare. 
Colindătorii se opresc 
La geamuri albe şi vestesc 
Că-i sfântă sărbătoare. 

Turnate ’n aur se aprind 
Opaiţele rând pe rând 
La fiecare casă. 

Bătrâni cu sufletul curat 
Cu nepoţeii sunt la sfat - 
Şi pace grea se lasă. 

Cu barba îngheţată tun 
îngârbovitul Moş-Crăciun, 

Cu daruri scumpe’n poală, 
împarte sfintele-i comori 
Copiilor ascultători 
Şi silitori în şcoală. 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


138 


în Viflaim azi s’a născut 
Profetul cel mai priceput: 
Măriţi-L toţi şi-L lăudaţi, 
Nădejdea, bucuria, 
în faţa lui vă închinaţi. 
Căci el este Mesia. 


Cad fulgii mari şi e târziu. 
La geamuri tot a mai pustiu 
Colindă ’n noapte vântul. 
Copacii par moşneni cărunţi 
Cu părul resfirat pe frunţi 
Şi-i alb în zări pământul. 

Din alte lumi de mărgărit 
Pe căi ţesute în argint 
Ca razele de lună. 

La uşa micului bordei 
Au coborît trei îngerei 
S’aducă voie-bună. 



de A. G. Delafântânele 

Crăciunul vechi. Crăciunul vieţii 
Plecat în lume după pace, 
împarte'n vraja dimineţii. 

Nădejdi în casele sărace. 

Din sat în sat, din vale'n vale. 
Trecând meleag după meleag. 

Cu paşii obosiţi de cale. 

Soseşte tainicul moşneag. 

Aduce soare şi iubire. 

Noroc mai mult, mai sfânt, mai lin; 
Flori albe, flori de mântuire. 

Cu cer mai larg şi mai senin. 

Printre zăpezi nestrăbătute. 

Pe dealuri şi prin munţii goi. 


••• ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 


Cu pletele de vânt bătute, 

Dă vreme, vremii de apoi — 

Oraşele cu răni pe frunte. 

Cu rătăciri şi cu păcate, 

Se'nchină neputând să'nfrunte 
Moşneagul plin de bunătate. 

în satele cu haină nouă. 

Trag clopotele lung şi cântă — 
Sânt rupte urile în două 
Şi rouă ochilor se svântă. 

Sunt moarte morţile durerii, 
S'aprind noi candele pe cer. 

Şi toate nopţile vegherii 
în noaptea asta sfântă, pier. 

Troene mari, nemărginite, 
Se'nalţă la poteci, mereu, 

Şi'n anii viselor trudite 
Se naşte-un om şi-un Dumnezeu. 

Copilul mic cu ochi de stele 
Surâde inimilor plânse 
Şi besnele-aşteptării grele 
în vechile colinde-s stânse. 

De astăzi, omenirea ’ntreagă 
Cu Moş Crăciun se înfrăţeşte. 

Că noaptea asta o desleagă 
Din ura care-o nărueşte. 

Cu paşi trudiţi, cu rouă'n pleoape, 
De-atâta lungă rătăcire. 

De două mii de ani, aproape, 
Aduce'n lume mântuire. 

Răsar în viaţa'nfrântă zorii. 
Poveştile surâd la geamuri — 

Cu Moş Crăciun, colindătorii 
Duc pacea sfântă între neamuri. 


139 


Revista “/-/orz de Crin*\ Anul IV, Nr. 7 0, Dec. 7 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


140 



de Grigore Bugarin 

Noaptea svârle un prărunc 
de nea; nămeţii au crescut; 
colindele vestesc un prunc 
nou născut. 

— Domnului-Doamne. 
în lumânări de-opaiţ şi ciob de seu 
la căpătâiul micului lui Dumnezeu 
veghează satul... 

... s’atrezit 
în faşa’ntâiului surâs... 

Cântaţi ! 

— Hai Lerui - Doamne, hai... 
Credinţele’ncălzesc firavul trup, 
Zătoanele de mântuire se destup, 
un val de bunătate s’a lăsat 
peste văzduh şi peste sat 
şi îngeri mici, cu-aripi de nea 
au început a colinda: 

— Doamne, dăi Domnului, Doamne... 
Nădejde nouă’n suflet nou. 

Ohahiţa, 1 Q3^ 



de Mircea Dem Rădulescu 

Moş Crăciun, în seara asta, când soseşsti la noi în ţară 
Cu comoara ta de daruri şi cu datini strămoşeşti, 
Te-aşteptăm cu'nfiorare sub lumina legendară 
Să ne-aduci ca şi-altă dată taina vechilor poveşti... 

Ne vedem, din nou, copii, strânşi la vatra cea străbună, 
Lângă focul care'nvie Zâne, Feţi-Frumoşi şi Smei... 
Prin nămeţii de zăpadă, paşii tăi tiptil răsună... 
I-auzim... Sunt în ogradă..., daruri multe-aduc cu ei! 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 


141 


Magule din vremi bătrâne, te aşteaptă'n seara asta 
Toţi copiii ce visează dela tine sfântul dar... 

Unii, poate, nu's acasă... dar şi ei cu dor te-adastă 
Si sunt mulţi feciorii care fac de straje la hotar... 

Tu eşti bun din cale-afară. Moş Crăciun... Ei ştiu prea bine... 
Prin vâltori de vremi şi vifor tu te vei gândi la toţi... 

Le vei aminti o clipă vraja vremilor senine. 

Binecuvântând căminul cu bunici şi cu nepoţi... 

Şi pioşi, privind în taină spre ferestrele albastre. 

Unde înfloresc flori dalbe şi castele din poveşti, 

Te-aşteptăm toţi. Moş Crăciune, s'aprinzi steaua Ţării noastre. 
Steaua sfânfa biruinţei şi-a credinţei româneşti... 



de M. Avramescu 

Ajun, ce scarmănă lână de zăpadă 
peste colindătorii strânşi grămadă 
cu feţe bălae, 

îmbrăcaţi în sărăcăcioase strae 
cu opinci umplute cu pae ! 

Ajun, ce laşi să poarte vestea sfântă 
copilaşii, — ce cântă 
prin ger 

s’audă îngerii din cer. — 

Ajun, ce dai cunună, 
săracilor cu inimă bună, 
s’o ducă prinos 
lui Hristos, 

ai făcut să plângă un bunic 
ce şi-o amintit, decând era mic ! 
Ajun, ce’mparţi prin sate, prin vale 
în cale 

prin case sărace, 
pe lângă jale 
şi-amar , 

„Pace” 
şi „Har”, 

omoară puţine, din multele patimi 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


142 


şi şterge-ne ochii de lacrimi ! 

Adu lumii-aminte 

de vremile bune 

de mai înainte 

cu mai multe şoapte sfinte ! 

Şi fă ca pe întinsuri să răsune, 
glas de rugăciune ! 

Ajun, pe un val de vânt, 
s’aude un cânt: 

„Lerui Doamne, flori de măr, 
„Grăim vouă adevăr ; 

„C’astăzi s’a născut 
„Cel făr de’ nceput 
„închinaţi-vă acum 
„Şi aşterneţi-I în drum 
„Flori de măr şi flori de crin 
„Florile dalbe. Amin!” 


Revista "Luceafârul", 1 inisoara. Anul I, Nr. 7 2, Decenbrie 1 Q3^. 





de Constantin Goran 

Mi-au bătut doi îngeri la fereastră'n noapte 
Şi'n cântări de zurgălăi, mi-au grăit în şoapte 
îngeraşii mei bălai: "Scoală, nu ştii oare 
Că în cer se-aprind făclii - şi e sărbătoare? 
Scoală-te să cânţi cu ei, căci e noapte sfântă. 
Când născut-a Prunc slăvit. Maica Preacurată; 
De departe au făcut cale luminată 
De o stea, cum n'a mai fost alta printre stele. 

Cu trei magi, trei regi, purtând straie'n aur grele. 
Pruncului s'au închinat magul şi păstorul; 

Iar în cer pornir'atunci îngerii toţi, corul: 

"Slavă Domnului din cer, slavă şi mărire. 

Noi plecăm ca să purtăm sfânta-ni vestire". 
Şi-au plecat atunci doi îngeri, cu-aripile albe. 

Şi s'au dus, purtând în păr, floricele dalbe. 


••• ANTOLOGIE - IN TEXTE jl VERSURI 143 



liri a ip«e 




l\ 



CO 'fl< 



de Yvonne Rossignon 

Şade Maica Domnului 
Maică tânără şi albă. 

Ca o iarbă, ca o nalbă 
Pe sub pomii raiului, 

Şi în poală-albastră ţine 
Prunc bălan de muşeţel 
Vin miroasele şi-albine 
De prin scorburi şi din cel 

Mai pierdut ştiubei, şerbeturi 
Galbene de chihlimbar 
îi aduc; şi cu cofeturi 
De stamine în pahar. 

Vin arhangheli albi de crini 
Şi lalele legănate — 

De paşi moi de fluturi lini 
Cu atlasuri îmbrăcate. 

Prunii floarea-şi încălţară 
Ca să suie nesimţit 
Cu târlici uşori de seară 
Drumuri albe de cuţit. 

Fluturii abia adie 

Şi-i fac umbră şi-i fac boare 

Pruncului de păpădie. 

Şi-abia cutezau să zboare. 

Vin din rânduiala morţii 
Ierburile şi gândacii, 
îngerii din straja porţii 
Şi zodiacul şi copacii. 


Vin culorile să-l vadă: 
Una mare-a fost în viaţă. 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


144 


Alta'n lume-a fost zăpadă, 
Alta cer de dimineaţă. 

Alta ochi de căprioară, 

Alta iarbă şi şopârlă. 

Alta miez de lăcrimioară. 
Una brazdă, una gârlă. 

Numai roşul stă şi plânge 
Sânge-a fost şi-a fost făclie 
Ochi de jar care se stânge. 
Morţilor lumină'n glie. 

Numai roşul nu cutează 
Să se-apropie că-1 ştie 
Maica sfântă; ea veghează 
Căpătâi de veşnicie. 


Revista "Gând Românesc", Anul VI, Nr. 7-2, lan.-heb. 7 Q3S 



de Ion Ţolescu 

Veni rândul iernii grele 
Să ne-aducă rod din cer 
Şi zăpezi pe drumuri rele 
I-aşternură lăicer. 

Şi-o adastă la răscruce 
Clipa vieţii trecătoare 
Să cadă ce i-o aduce 
Rod din cer cu Caru Mare. 

Cu făclii adastă'n umbră 
Şi cu candeli la troiţă 
Clipa vieţii care umblă 
Cu văl de mironosiţă. 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 145 


Adastă frunza pe cale, 

Munţii toţi crapă de ger... 

Numai vântul dă târcoale 
Jos la stână... Lerui Ler. 

(Din “Nopţi cu Sânz/ene", Madrid IQIS) 






de Nicu Dracea 

Barba-i albă sloi de ghiaţă 
Vine bunul de la târg 
Iar’ nepoţii sar de sârg 
Şi de el s ‘agaţă. 

Toţi de-avalma mi-1 întreabă: 
N’ai văzut pe Moş Crăciun? 
Cum să nu! am să vă spun, 

Dar’ să fiţi de treabă 

9 

Pe departe mi-i apucă 
Şi începe a-i iscodi 
Fiecare ce-ar dori 
Moş Crăciun s’aducă. 

Cărţi, păpuşi, ostaşi călare. 

Cal de lemn! se ‘ntrec strigând. 
Singură ‘ntr’un colţ visând 
Tace fata mare. 

Bunul cătră ea se ‘ndreaptă 
Pe sub barbă surâzând 
Şi-o întreabă ‘ncet şi blând: 
Puiul ce-mi aşteaptă? 

Ea roşeşte, stă la preget, 

Râde moşul răutăcios: 

Ştiu c’aştepţi pe Făt-Frumos 
Şi-un inel la deget. 


^Libertatea", Madrid. Anul V, Nr. Nov.-Dec. 1 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


146 



Sub doi meri şi sub doi peri, 
Lerui Doamne, lerui Ier, 
Este-un pat închiiţel. 

Da' pe pat cine-i culcat? 
Domnul Christos împărat. 
Da' pe pat ce-i aşternut? 
Scorţar negru mohorît. 

Cu strâmţe până'n pământ. 
Şi la cap 
Floare de mac. 

La părete 
Păun verde. 

La picioare 
Trei pistoale; 

La marginea patului. 
Coroana 'mpăratului. 


"Semne", I, Nr. Q-1 O, Nov.-Dec. 7 Q6 7, Paris 





caryiiyi,,. 


de Nicolae Niţă 

Stea aprinsă străluceşte 
Sus pe ‘naltul cerului, 

Dela Viflaim porneşte 
Lerului, Ier, Ierului. 

Stea aprinsă apărut-a; 

Magi vestesc pământului 
Că Maria azi născut-a, 
Lerului, Ier, Ierului. 

Şi-a născut din Duhul Sfânt, 
Pruncul Betleemului 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 147 


într'un staul, suspinând, 
Lerului, Ier, Ierului. 

în locaş necunoscut 
De Irodul locului. 

Neştiut şi nevăzut, 
Lerului, Ier, Ierului. 

Lângă iesle, pe lăicer. 
Pruncul încălzit de boi, 
înfăşat pe-un velicer. 
Lerului, Ier, Ierului. 

Iar Maria îl desfată; 

Cerul Betleemului 
Sfântă cale luminată 
Lerului, Ier, Ierului. 

Şi de când cu vestea mare. 
Anunţând Naşterea Lui, 
Colindete, colindioare 
Lerului, Ier, Ierului. 


La căsuţa cu lumină 
Sub icoana prinsă ‘n cui. 
Doi bătrâni încet se’nchină, 
Lerului, Ier, Ierului. 



de Sergiu Cristian 

Zările s’au frânt pe creste 
Cu un cântec din poveste 
Şi-au adus în dar viori 
La pitici colindători. 

Lerui Ier 
Pe drum de cer. 



NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


148 


Am venit din patru zări 
Călători 
La cântători 
Să v’aducem în cămări 
Cântec zăbrelit de ger, 
Lerui Ier. 

Şi-am adus în ochi solie 
Dinspre zori 
Luminători, 

Că luceafăr va să vie 
Peste ţări, pe drum de cer, 
Lerui Ier. 

Lerui Ier, 

Pe drum de cer 
Vin în zori 
Colindători 
Cu luceferi lumânări. 


Revista ''Siarnâ Piatra”, Anul IV, Nr. 7 2 7 Decenbrie 7 Q3S 



de CRIDIM (Christea N. Dimitrescu] 

Venit-am, ca să colindăm - 
Şi bună dimineaţa să vă dăm... 
Sculaţi, 

Domniţe şi boieri! 

Florile dalbe... 

Uitaţi-vă, toţi, pe ferestre - 
Şi ascultaţi 
Colindele măestre! 

Sculaţi, 

Domniţe şi boieri! 

Florile dalbe... 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 


149 


Vedeţi câmpii, coline alb-albastre, 
La fel cu sufletele noastre... 

Sculaţi, 

Domniţe şi boieri! 

Florile dalbe... 

Lăsaţi 

Cetatea grea 
A somnului. 

Şi ascultaţi 

Colindele de Naşterea 
Cea sfântă-a Domnului! 

Sculaţi, 

Domniţe şi boieri I 
Florile dalbe... 

Că s'a născut, pe-acest pământ. 
Copilul cel mai scump şi sfânt! 
Sculaţi, 

Domniţe şi boieri! 

Florile dalbe... 

Că s'a născut 
Copilul Dumnezeu 
Mai luminos 
Şi mai plăcut 
Şi mai frumos. 

Decât frumosul curcubeu! 

Sculaţi, 

Domniţe şi boieri! 

Florile dalbe... 

Şi bunii şi părinţii şi nepoţii 
Veniţi, să ne 'nchinăm cu toţii! 

Sculaţi, 

Domniţe şi boieri! 

Florile dalbe... 


Revista "România troică", Anul V, Nr. ^-S, Sept.-Dec. 7 QU-1 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&CLunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


150 



de Vasile Posteucă 

Nicadorilor 


S'a desprins o stea din eer, 
Numai lamură de ger, 

Să vă'ngâne sub zăvor 
Pârguit colind de dor. 
Lerui Doamne Ler. 

Lespezile reci topesc 
Trei rubine ce-amintesc 
Colţ de rai cu şes şi munţi, 
Tară'ncinsă sub trei frunţi. 
Verde măr domnesc. 

Pe potică de cătun. 
Sprijinit în băţ de-alun. 
Prin zăhaturi de troian. 

Ca în fiecare an, 

Umblă Moş Crăciun. 

Licurici, -opaiţul chior 
Pe prichici lângă cuptor. 
Plânge mama şi o soră 
Un crâmpei de auroră. 
Dorul mamei dor. 

Tu, mândreţe de fecior 
Ca stejarul codrilor! 

Beau străinii după plac 
Sânge cald de neam sărac, 
Dorul mamei dor. 

Flori plăpânde de prier, 
îngeri de copii ne pier, 

Ni-i necazul fără glas 
Şi ni-i traiul de pripas, 
Lerui Doamne Ler. 


Trei haiduci cu braţ de fier, 

5 “ 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 


151 


Toţi în tundre de oier, 

Ard în gândul lor de foe 
Un lueealnr de noroe, 

Lerui Doamne Ler. 

Gând viteaz se zbate'n ei. 
Pieptu-i colţuros de stei; 

Sub prăsea pumnalul strânge. 
Sete apriga de sânge 
Şi pornesc toţi trei. 

Cale verde sub destin, 

Spre luceafăr cristalin. 

Tară nouă, tară mare. 

Numai cer şi sărbătoare. 
Dalbe flori de crin. 

Crud şi pizmător Irod, 

Suflet numai smârc şi glod. 
Le retează drumul drept. 
Gâlgâit de sânge'n piept. 
Urlet de zăvod ! 

Printre gratii de rugină, 

O cărare de lumină 
Peste beci de mucegai 
înspre-o ţară verde'n strai. 
Floare de sulcinâ. 

în priviri, un curcubeu 
De pământ şi jertfe greu. 
Căpitan trimis spre glorii 
Din străfunduri de istorii 
Şi de Dumnezeu. 

Duc arhangheli către cer 
Imnul oştilor de fier. 

Marş de sânge şi victorii 
înspre culmi de 'nalte glorii. 
Lerui Doamne Ler. 


Revista “Iconar”, Cernăuţi. Anul I, Nr. U-, Decenbrie 7 


152 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 



I 


de G. Dem Teodorescu 

Ler-oi-ler ! 

Prin cei nouă munţi, 
între nouă brazi, 
umblă nouă fraţi 

9 

şi eu Oanea zeee, 
care-i şi întreee, 
mi-i şi Stăpâneşte 
şi mi-i vătăjeşte. 

Domnul Mihnea-Vodă 
poruncă-i dădea, 
astfel îi zicea: 

Vătafule Oanea, 
fă atâta bine 
şi vin pân'la mine, 
să te ospătez 
şi să-ţi euvântez 
două-trei cuvinte 
ca mai înainte. 

Ci vătaful Oanea 
întâi se'ntorcea 
spre eei nouă fraţi 
din eei nouă brazi 
şi-atât le-agrăia: 

Voi, nouă fârtaţi, 
de mine-ascultati! 

9 

Acolo de-om merge, 
vedeţi ee se drege, 
dar eaii nu-i daţi 

9 

la eei comişei, 
arme l'armăşei, 
papuci la ciocoi, - 
c'a fi rău de voi. 

însă nouă fraţi 

9 

din eei nouă brazi 
geaba-1 ascultau. 


••• ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 153 


nu-1 înţelegeau: 
la eurţi de-au ajuns 
caii şi-au întins 
la cei comişei, 
arme l'armăşei, 
papuci la ciocoi. 

Doar vătaful Oanea 
la masă că sade 
precum i se cade, 
cu calul de frâu, 
armele-i la brâu. 
în picioare sta, 
bea şi ospăta, 
când cel Mihnea-Vodă 
grăi şi strigă: 

Voi nouă portari, 
zăvoare la uşi! 

Zece ciohodari, 
tăiaţi nouă brazi, 
cu vătaful zece, 
sama, că-i întrece! 

Dar vătaful Oanea 
numai cât ce-aude 
la masă tresare 
şi sare călare 
cu stânga pe frâu, 
dreapta-i e la brâu, 
paloşul, de-1 scoate 
şi la porţi abate: 
câte nouă sfarmă, 
toate de aramă, 
taie cei portari, 
iama'n ciohodari; 
scapă-şi nouă fraţi 
din cei nouă brazi 
şi cu sine zece, 
fiindcă mi-i întrece. 

Mihnea-V odă-Rău 
astea de vedea 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


154 


de înger slăbea, 
mi se răsgândea 
şi-astfel euvânta: 
Vătafule Oanea, 
nu-ţi vărsa sângele 
de-mi tăia slugile, 
eă ne-or trebui 
şi mie, şi ţie, rar, 
la zile mari, 
ziua lui Crăciun, 
ori la Bobotează, 
când popii botează, 
lumea'ncreştinează. 

Sus vătaful Oanea! 
fie-mi sănătos! 
cu fraţi, cu surori, 
cu părinţi, 

cu Doamnă frumoasă, 
cu coconi voioşi 
şi cu noi cu toţi! 


Din “Poezii populare ronâne”, Bucureşti, 188 ^ 



de C. Miu-Lerca 

Sus pe cer de gând curat, 
steauă nouă s’a ‘năltat. 

5 9 

Şi pe raza stelei noi. 
Dumnezeu coboară’n noi. 

Suflet, mag, neostenit, 
pe cărări de râu, pornit, 

du-I în dar colindele, 
datinile-aprinde-le. 


Revista “înnoirea”, Arad. Anul I, Nr. T, 7 ? Decenbrie 1 Q31 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 155 



de Nichifor Crainic 

Moş cu barba de zăpadă, 

Fără daruri, moş sărman. 
Tinereţea ta grămadă 
N’o s’o vadă 
Niei ăst an. 

Tore păianjenii sub grindă, 
Ţara-i tară de băieţi, - 
Nu-ţi mai vin eu eeata’n tindă 
O colindă 
Să-i înveţi. 

De cu seara’naripaţii 
îngeri nu mai eântă prin 
Singuraticele spaţii 
Şi-aşteptaţii 
Nu mai vin. 

Plânge biata gospodină. 
Braţele în gol se’ntind. 

Nu e eeară de-o lumină, 

Niei taină 
De-un colind. 

Tu, cel vesel de-altădată 
Strângi pustiul ăstui an 
La colinda’ndătinată 
Fără ceată. 

Moş sărman. 

Gârbov pribegeşti prin sate. 
Te strecori pe la oraş. 

Gemi pe ziduri de eetate 
Dărâmate 
De vrăjmaş. 

Cu tropare şi podobii 
Faci popas într’un cătun. 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&CLunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


156 


Sgribulit la gura sobii 
Plângi ca robii, 

Moş Crăciun. 

Plângi încet! Stă la ulucă 
Paznicul sub coif de fier 
Şi e’n stare, Moş-Nălueă 
Să te ducă 
Prizonier! 



de Nichifor Crainic 


CU a zo r 





Oaspeţi cu azur în gene şi zăpadă sub opinei 
Se iviră la fereastră eu colinde şi tilinci. 

Fraged cântee şi subţire - înfloriri de ghioeei - 
Umbre mari ţineau isonul tăinuite după ei. 

îmi părea că’n zvon de aripi şi miros de tămâier 
în colindă mi se’ngână pui de om cu pui de cer. 

Şi cântară şi urară şi plecară ca un dor, 

Strălucea un puf de înger, risipît pe urma lor. 

Şî era o paee albă ca zăpada şî era 
O sfîeală, ee din stele până’n inimi tremura. 

Baeii lepădară grija, astăzi lupii ţin ajun: 

Porumbeii nu visează vânt de uliu eăpeăun. 

Şi zăvozii din ogradă să mai lărmuie se tem. 

Boii rumegă cu botu’n ieslea de la Betleem. 

Aţinteşte-ţi lung ureehea ea s’auzi bătrân pământ: 

Sus, în leagăn prins de stele, gângureşte Pruneul sfânt! 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 157 









de Horaţiu lonescu 

Lerui-Ler cu mâini de ghiaţă, 
noaptea ninge flori de nea 
Peste cerul frunţii mele, 
fulguind, colindă-o stea... 

Şi în mantie de spumă, 
magi cărunţi cu-argint în păr, 
au pornit în cor de îngeri, 
Lerui-Ler, floare de măr. 

Lerui-Ler, cântarea sfântă 
a’ncetat în zarea ‘naltă. 

Trei luceferi lin colindă, 
faţa lunii, ca pe-o fată... 


“Glasul Nistrului**, Anul II, Nr. 6S, 2^ Decenbrie 7 



de Vasile Posteucă 

Scoală neam din depărtare, 
Şi te uită colea’n zare: 

S’a aprins steaua cea mare. 
Şi-o duce Domnul prin ger, 
Cu toţi îngerii din cer, 
Lerui, Ţară, Ler... 

Iar în loc de blând colind, 
S’aud codrii vechi doinind, 
Dela Nistru până’n Pind, 
Că nu-i pace, nici mălai, 
Câtu-s satele din plai, 
Lerui, colţ de rai... 

Că grâul de dor subţire, 
Pascu-1 hoardele sibire; 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&CLunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


158 


Pasc sufletul neamului, 
Lăeustele iadului, 

Lerui, Doamne, Lui... 

Ţara scumpă miorea, 

Sta’n genunchi şi se ruga 
La măicuţa Precista, 

Cu Pruncul alăturea... 

Şi râdeau păgâni mişei. 

De plânsul şi jalea ei, 

Lerui, Doamne, Lei... 

Iată steaua sus răsare, 

Dela Tisa până’n mare. 

Şi nu-i stea ei mândrul soare. 
Că-a venit moarte din eer. 
Pentru cruntul temnicer, 
Lerui, Ţară, Ler. 


(txH) 




• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 159 












160 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 




Mă uitai în deal pă mare 
florile dalbe, 
tare vine-o corăbioară 
florile dalbe 

Corăbioara ce-mi aduce? 
Şase jidovi d’ăi bătrâni, 
cu bărbile pân la brâu. 
Corăbioara-mi mai aduce 
p’Isus Hristos mititel 
mititel şi ‘făşeţel, 
înfăşăţel în flori de măr; 
nu mi-1 duce să mi-1 crească 
şi mi-1 duce să-l muncească: 
munca ‘ntâia ce-1 muncise, 
pahar d’amar îi dăduse; 
munca doua ce-1 muncise, 
pă cruce mi-1 răstignise, 
cu piroane-1 pironise. 

Veniţi Sfinţi, veniţi părinţi 
veniţi din toate părţile, 
citiţi voi Sfinţi pă cărţi albe 
cetiţi Vineri şi Sâmbătă 
Duminecă pân’la prânz. 
Peatra ‘n patru s’a crăpat, 
în slavă s’a înăltat. 

Serafim lonescu 


(Cules clin satul Ileana, judeţul Ilfov în ISIS) 


••• ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 161 



Vine Ghită tinerel 
p’un cal murg şi bididel, 
cu şaua de arginţel 
cu scările val de fer 
cu biciu cu măciulie; 
sări cer, sări pământul, 
sări poarta soarelui. 

Soarele nu fuse-acasă 
şi fuse la lungă coasă, 
să-mi cosească fân cu flori 
să-mi aibă de sărbători. 

Calu de mână mi-1 luară, 
în grajd de peatră mi-1 băgară, 
cu proptele gălbenele 
se primblă boeri prin ele, 
cu streşini de busuioc, 
busuioc verde pă masă 
rămâi gazdă sănătoasă. 

Serafim lonescu 

(Cules clin satul Ileana, judeţul Ilfov în ISIS) 



Colind din Gârâcjan, judeţul Ilfov 


D'ale cui aceste case? 

D'ale cui aceste case? 
Florile dalbe 
D'ale cui aceste case? 
D'aşa'nalte minunate (bis) 
Prin afară văruite (bis) 

Prin năuntru zugrăvite. 
Zugrăvite visuri scrise (bis) 
Visuri scrise, mese 'ntinse. 
Dar la masă cine şade (bis) 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


162 


Şade gazda cestor case. 

Nu şade ci mi se'nchină. (bis) 

C'un pahar de vin în mână. 

Mâna dreaptă pe-o găleată (bis) 

Din găleată ce răsare? 

Busuiocu popilor, (bis) 

Izmă creaţă'a babelor. 

Şi rugii unchieşilor (bis) 

Şi rugii unchieşilor. 

Trandafir flăcăilor, (bis) 

Şi scaeţii fetelor. 

Florile dalbe. 

Notă - După primul vers al fiecărei strofe, se zice: Florile dalbe 



Colind din Gârâcjan - varianta 


In vârfuri la nouă meri 
Arde nouă lumânări 
Dă-i Domnului, Doamne. 

Pică nouă picături 
Trei de vin şi trei de mir. 

Trei de apă limpejoară 
Să facă de-o băişoară. 

Dar în ea cine se scaldă 
Scaldă bunul Dumnezeu. 

Se scaldă se iordăneşte 
Cu apa se limpezeşte. 

Cu sfânt mir se mirueşte 
Cu vinul se'mpărtăşeşte. 


Notă - După fiecare fiecare vers se repetă: Dă-i Domnului, Doamne 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 163 



(varianta - folclor clin Gârâcjan) 


Sus, în vârf, la nouă meri. 

Oi Ierului dai. Ierului Doamne, 
îmi ard nouă lumânări. 

Sus îmi arde, jos îmi pică. 

Oi Ierului dai. Ierului Doamne, 
Pică nouă picături. 

Trei de mir şi trei de ceară. 

Oi Ierului dai. Ierului Doamne, 
Trei de apă limpejoară. 

Dar în apă cin' se scaldă. 

Oi Ierului dai. Ierului Doamne, 
Scaldă-se jupân Crăciun. 

Se scăldară, se 'mbăiară. 

Oi Ierului dai. Ierului Doamne, 
Cu sfânt mir se miluiară. 

După el cine se scaldă. 

Oi Ierului dai. Ierului Doamne, 
Scaldă-se Sfântul Vasile. 

Se scăldară, se 'mbăiară. 

Oi Ierului dai. Ierului Doamne, 
Cu sfânt mir se miluiară. 

Mai la urmă cin' se scaldă. 

Oi Ierului dai. Ierului Doamne, 
Scaldă-se Sfântul Ion. 

Se scăldară, se 'mbăiară. 

Oi Ierului dai. Ierului Doamne, 
Cu sfânt mir se miluiară. 

Să trăiţi întru mulţi ani! 

Oi Ierului dai. Ierului Doamne, 
La anul şi la mulţi ani! 



Colindiţă, colindiţă, 
Zgâie ochii pe poliţă. 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


164 


Că e carne şi cârnaţ, 
Scoală gazdă şi ni-1 daţi ! 



Din Muntenia 

Colindita nu-i mai multă 

9 

Să trăiască cine-ascultă 
Sus la ceruri o’năltam 

9 

Şi la gazde o’nchinăm. 

O’nchinăm cu veselie 
Şi cu mare bucurie 
C’am ajuns seara de-ajun 
A bătrânului Crăciun. 

Sus, mai sus v’am înălţat 
Ce-am ştiut noi v’am cântat 
Să rămâneţi sănătoşi 
Sănătoşi şi bucuroşi. 

C’am ajuns ziua cea sfântă 
Când colindele se cântă 
Sărbătoarea lui Hristos 
Să vă fie de folos. 



Din zona de sud-vest a Bârâcjanului 


Am plecat să colindăm, 
Domn, domn să 'nălţăm, 
Când boierii nu-s acasă. 
Domn, domn să 'nălţăm. 

C’au plecat la vânătoare. 

Să vâneze căprioare. 
Căprioare n’au vânat, 

Ci-au vânat un iepuraş. 

Să faeă din pielea lui 
Veşmânt frumos Domnului. 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 165 



Cules de L G. O ini tr iu 


La tulpina, la doi meri, 

Leroi, Doamne, mărului. 
Sunt doi meri mari, minunaţi. 
De tulpină depărtaţi 
Şi de vârfuri aplecaţi. 

La tulpina merilor 
Este-un pat mare ‘ncheiat. 

Cu scândurele de brad. 

Cu picioarele de fag; 

Iar pe pat ce-i aşternut 
Prohat^^ verde mohorît. 

Iar la capul patului 
Pemişoară gălbioară; 

Iar pe pat cine-mi şedea? 

Şade Ana, doi ochi negri; 

Şi nu şade cum se şade 
Şi coase şi chindiseşte^^ 
De-un guler şi de-o batistă. 
Gulerul a fratelui 
Batista a ‘mpăratului. 

Şi ‘mpăratul nu-i acasă 
Şi e dus la vânătoare, 

Să vâneze-o căprioară; 
Căprioară gălbioară. 

Ca s’o ia de soţioară, 

La anul şi la mulţi ani. 


(Auzit dela Maria Mosor, din 
Corn. Dorobanţu-Constanţa) 

- Probat - velinţă de lână aşternută pe pat 

2 ) 

- Chindiseşti - coase cu migăleală 


Revista **Preocupâri literare”. Director: Petre V. Haneş. Anul II, Nr. 7 O, Dec. 7 Q31, Bucureşti. 


NICOLAE NIŢĂ - Sărbătorile Crăciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalistă 


166 



COLINDĂ AUZITĂ ÎN CIUMEGHIU — GIHOP 

La ciulina*^ de fântână 
Este-un rar de păcurar 
Păcuraru fluera 
Toate oile 'nturna 
Numai oaia cea mai mică 
Sta în loc şi suspina 
— Ce suspini tu oaia mea 
— Da io cum n'oi suspina 
Cam avut doi puişori 
Şi i-a 'nvăţat sburători. 

Puişorii au sburat 
Pe chemniţă la ’mpărat 
Şi i-au prins şi i-au legat 
Şi ’n chemniţă i-a băgat. 

Puişorii s'au rugat 
Să-i lese până 'n ocol 
Să vadă pe tata lor 

Puişorii s'au rugat 
Să-i lese până 'n uliţă 
Să vadă p'a lor măicuţă. 

*)_ 

- Stână. 

După fiecare vers urmează Flori d'alba de măr. 

Revista **Crişul Negru”, Anul I, Nr. 3, Beiuş, Decenbrie 7 Q36 



Ieşit-o, Doame ieşit 
Vânători d'a lui Crăciun 
Corinde-mi Doamne.*^ 
Tăt vânară cât vânară 
Câtă fu zua dă vară 



• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 167 


Dă vara până sara. 

Când fu colea mai sub sară 
Mândru cerbuţ ce-şi vânară 
La picioare-i d'argniţăl 
Şi la coarne-i d'aurel 
Şi pă părui surucel 
Coardă arca şi 1 sâgete 
— „Petre, Petre arcaş mare 
Nu păzi moartea me tare 
Că nu-s fiară de vânat 
Ce maica m'o blăstămat 
Să fiu fiară sfântă ’n codru 
Nouă ani şi nouă luni 
Şi p'atâtea săptămâni 
Când acele 'mplini-oi 
Jos la Ţară vini-oi 
Chei în brânci io prindi-oi 
Biserici deschide-oi 
Clopot micuţ tragi-oi 
Sara-oi trage vecernie 
Miază noapte istroghie 
Zori dă zuă lăturghie 
Slujbă mândră slugi-oi 
Slujbă mândră, cine-ascultă 
Da o-asculta maica sfântă 
Cu cosiţă dăspletită 
Pustă Fiu sfânt slobozâtă. 

Culeasă dela Costea Mitru de 74 ani din Cărăsău, Bihor 

D. COLTA 

*) _ 

După fiecare vers se repetă „ Corinde-mi Doamne^' 

Revista "Crişul Negru", Anul I, Nr. 3, Geiuş, Decenbrie 7 Q36 



Mândră steaua răsare 
Nime 'n lume n'o vide 
Numa doi trei filozofi 
Suindu-să înălţându-se 



NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


168 


Jos în slavă lăsându-să 
Corinde-mi Doamne*^ 
Luară-să dusără-să 
După steagul stelei-i 
Cându-şi fuse la un loc 
La un loc pârdă mijloc 
Pârdă curtea lui Irod 
Steaua sta şi da sălta 
Filosofii ’n curţi intra 
Şi-şi deteră d'a cerca 
Dă 'nf o sobă în alta 

Şi Irod îi întreba 

— „ Ce cercaţi voi filosofi" 

— Noi cercăm c'am auzit 
Că s'a născut Fiul Sfânt 
S'o ist cer p'aist pământ" 

— Daţi după el şi-i aflaţi 
Şi viniţi şi- mi spuneţi mie 
Ca şi mă ’n chin şi io lui" 
Luară-să dusără-să 
După steagul stelei-i 
Cându-şi fuse la un loc 
La un loc pă dânt'on loc 
Pârdă curtea lui Crăciun 
Lui Crăciun celui bătrân 
Steau sta şi d'asălta 

Filozofii ’n curţi întră 
Şi-şi deteră d'a cerca 
Dânt'o sobă în alta 
Şi pe fiu sfânt îl afla 
Micuţei, înfăşeţel 

Faşe d'albă dă mătasă 
Scutecaş dă bumbăcaş 
Legănaş dă păltinaş 
Ploaie caldă, dă mi-1 scaldă 
Neaua ninge şi mi-1 unge 
Suflă vântu după vale 

Şi ni-1 scâlcie mai tare 
Suflă vântu după deal 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 169 


Dă mi-1 scălcie mai rar 
Suflă vântu după şes 

Şi mi-1 scâlcie mai des 
Şi-l luară şi'l dusără 
Ia la târg la Târlo va 
înghi- i târg în tăte zile 
mai ales Duminecile 
Târg mândru ce-şi târguiră 
Două trei măgi dă tămâie 
Şi două trei dă făclie 

Şi ’nco smirnă dă ce scumpă 
Le dete la Fiu în brâncă 
Iar maica dân grai grăie 
Cinstească vă Dumnezeu 

Iaca pă voi filosofi 
Cum cinstiţi voi fiul meu. 


Auzită dela Costea Mitru de 74 ani din Cărăsău, Bihor. 

D. COLTA 

Revista "Criful Negru", Anul I, Nr. 3, Geiuş, Decenbrie 1 Q3 6 

*) _ 

După fiecare vers se repetă „ Corinde-mi Doamne^' 



Gihor 

Pe cel câmp cu flori frumoase. 
Grea turmă de oi se lasă, 
Corinda mi-i Domn 
Dar la oi cine-i păstor? 
Dumnezeu cu soţul său 
Cu toporu 'ncolţura 
Toate oile 'ntruna 
Cu flueru şuera 
Numai pe una mioară 
Şi-aceea mai târzioară, 
"Mânce-vă focu de oi, 

"Pe cine-aş d'afla la voi. 



NICOLAE NIŢĂ - Sărbătorile Crăciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


170 


"Bună plată i-aş plăti: 

"La Crăciun un colac bun 
"La Ispas un mieluţ gras. 

"De când sunt pe-aici prin munţi 

"Barba-mi bate la genunţi, 

"Musteţile-mi rump braţele 

"Să le bată pe vâlcele 

"Ca să pască agârcee 

"Să le bată pe ogoare 

"Ca să pască tămâioare. 

"Rămâi gazdă sănătoasă 
"Să plăteşti corinda noastră 
"C'un colac mândru, frumos, 
"Din pieliţa lui Cristos. 

"Rămâi gazdă vesel bun 
"Cum îi ziua lui Crăciun." 



Colo'n josu mai în josu 
Florile dalbe, 

Este-un Mănăstir frumosu, 
Da'n Mănăstir cine şade 
Florile dalbe. 

Şade, şade Maica sfântă 
C'un păr galben despletit 
Cu lacrimi până'n pământ. 
Vine-o dalbă păsărea. 
Păsărea sufleta mea 
Ce veste mi-aduci din ţară 
Veste bună, nu prea bună 
Că Fecioara Maria 
Tăt umblă din casă'n casă 
Că i-o vint vremea să nască. 
Şi-o născut un fiu frumos 
L-o numit Domnul Cristos. 
Şi-o născut un fiu curat 
Ce-i peste lume 'mpărat. 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 171 





De când Domnu s’a născut 
Şi pământul l-a lacut 
Şi ceriu l-a ridicat 
In patru stâlpi de argint 
Si mai mult l-a împobodit: 

Tot cu stele măruntele 

9 

Şi’n mijlocul stelelor 
Luce luna 
Cu lumina, 

Soarele, 

Cu razele 

Ce-am văzut. Doamne, pe-acolo: 
Oamenii cei spovediţi. 

Ca nişte pomi înfloriţi. 

Oamenii nespovediţi. 

Ca nişte bufteni pârliţi. 


> > > 


Culegere de Florea Florescu 


Steaua de sus răsare 
Ca o taină mare. 
Steaua lui Hristos 
Răsare frumos 
Steaua străluceşte 
Şi lumii vesteşte 
Steaua luminează 
Şi adeverează 
Că astăzi curata 
Prea nevinovata 
Feciora Maria 
Naşte pe Mesia 
în tară vestită 

9 

Vifleiem numită. 
Magii cum zăriră 
Steaua şi porniră 
Mergând după rază 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


172 


Pe Hristos să-l vază 
Şi dacă sosiră 
îndată-1 găsiră 
La dânsul intrară 
Şi se închinară 
Cu daruri gătite 
Lui Hristos menite 
Luând fiecare 
Bucurie mare. 

(Spusă de Stanca Gh., 29 ani, Cuhea-Maramureş, 1935). 
Culegere de Florea Florescu 


Ziarul **F)xa*\ Bucureşti. Anul IX, Nr. d-3, 2^ Decenbrie 7 Qd-0. 



De mult a venit de Sus 
Păstorul nostru lisus 
Şi prin lume a umblat 
Oi pierdute a căutat 
Să le ducă la izvoară 
Ca de sete să nu moară. 
Oile n’au ascultat, 

Cu capul s’au ridicat 
Cu coamele l-au împuns 
Apă şi sânge a curs. 
Păstoml nostm cel bun 
S’a dus la cemri de-atunci 
Şi pomncă ne-a lăsat 
Oilor ce-au mai rămas 
Laolaltă să se adune. 

Cu toate să se ‘mpreune, 
Că peste puţinică vreme 
Va veni ca să le cerne: 

Să le-adune într’o grădină 
Ca să-şi afie hodină. 

Lupul să nu le mănânce 
Tâlhaml să nu le strice 
Şi Domnul sfânt le va păzi 
Şi nimica n’or păţi 
Şi va fi în viitor 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 173 


Numai o turmă şi-un păstor. 

După care se urează: 

Să trăiti, să ‘mbătrâniti 
Belşugul să-l stăpâniţi 
Să ‘nsurati, să măritaţi 
De toti să vă bucuraţi. 

9 9 

Fini, fine să cuprindeţi, 

Strănepoţii să-i vedeţi. 

S’ajungeţi cu bucurie 
Anul care va să vie 
An bun din bătrâni 
Noroc la plug 
Roade ‘n belşug. 

Culeasă de C. D. Gib 

Ziarul **^xa*\ Gucureşti. Anul IX, Nr. U-3, 2^ Decenbrie 7 Q^O. 



(clin judeţul Aradului) 


Fica gazdei mi-se scoală 
Pe obraz frumos se spală ; 

Şi curat mi-se îmbracă 
Şi lui Domnul Sfânt se roagă. 
Şi cu cânţile pe mână, 

Merge iute la fântână. 

La fântână, la făget. 

Unde apa curge’ncet. 

Cum se 'duce, vine'ndată 
Şi grăeşte'ngrijorată: 

— „Ce-i, măicuţă dragă. 

La fântâna cea de peatră !!! 
Trei puiţi, de porumbei. 

Nu te poţi uita la ei". 

— „Alelei, puicuţă dragă, 
Dac'aşa-i, nu-i lucru şagă. 
Scoate masa cea din casă 
Şi pe masă grâu revarsă ; 
Peste grâu colac de grâu. 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


174 


Pe colac inelul tău. 

De-or fi numai porumbei 
Vei vedea ce-o fi cu ei! 

Grâul, numai l'or mânca, 

Mai departe vor sbura. 

Şi de-or fi colindători, 

Ne-or cânta la cântători 
Şi colacul l-or lua. 

Mai departe vor pleca. 

Iară de-or fi peţitori. 

Peţitori colindători, — 

La inel vor lăcomi.. 

Şi pe tine te-or peţi". 

Culeasă de Emil Monţia 

Revista **înnoirea*\ Arad. Anul I, Nr. 1, 7 ^ Decenbrie 7 



(tot din judeţul Aradului) 


Sfântă dragă Duminecă. 

Tot poporul cuminecă. 

Toţi cei răi şi cu păcate. 

Toţi la dânsa pot străbate. 
Numai luda, deavol mare. 

Nici decum intrare n'are. 

Căci păcatul lui cel negru, 

A întunecat şi ceru. 

N’are pe pământ iertare. 

Şi nici pic de alinare. 

Banii ca să nu i-i fiire. 

Merse luda în pădure. 

Să găsească un lemn, c'arginţii, 
Să-i ascundă, bată-1 sfinţii. 

A găsit un goron mare. 

Rău scobit printre crengare 
luda'n goron s'a suit. 

Dar nu bine a nimerit. 

Căci în scorbură-un tâlhar. 
Credea, Iuda că-i jandar. 


••• ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 175 


De grumaz l-a apucat, 
luda'n jos cum a picat 
într'o crengă s'acăţat. 

Ş'aş'a stat tot spânzurat, 

Până ferea i-a crăpat, 

Hoitu lui cel necurat 
Corbii negri l’au mâncat, 

Ş'a lui negru, greu păcat 
Astfel crunt s'a răzbunat. 

Şi te. Domn bun, veseleşte. 

Căci colinda nu mai este. 

Culeasă de Emil Monţia 

Revista **înnoirea*\ Arad. Anul I, Nr. 6, 7 Decenbrie 1 Q3'l. 





(din judeţul Soneş) 

I. 

Coborît-a, coborît, 

Maica Sfântă pe pământ 
Să nască pe Fiul Sfânt. 

Şi-o umblat din casă'n casă 
Nime'n casă nu o lasă. 

Iar colea de către seară, 

‘Ntr'o poiată s'aşezară. 

Când pe Fiul Sfânt năştea 
Caii lîerele rodea 
Maica Sfânt' aşa zicea : 
„Fire-aţi voi cai blestemaţi. 
De mine, de Dumnezeu 
Mai tare de Fiul meu. 

Voi în veci să n'aveţi sat, 
Numa'n ziua de Ispas 
Şi-atuncea vreme de un ceas". 
Luatu-s'o, dusu-s'o. 

La staulul oilor. 

Când Fiul Sfânt îl năştea. 
Mieii tare tropotea, 

Maica Sfânt' aşa zicea : 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


176 


„Fire-aţi voi oi blestemate 
De mine, de Dumnezeu 
Mai tare de Fiul meu". 

Lâna pe voi să nu stee, 
în tot anul să vi o ieie 
Să umble din mână'n mână, 

Şi s'o spele la fântână. 

Luatu-s'o, dusu s'o. 

La grăjduţul boilor 
Când Fiul Sfânt îl năştea. 

Boii mândru-1 aburea. 

Maiea Sfânt' aşa zieea: 

„Fire-aţi voi boi alduiţi 
De mine, de Dumnezeu 
Mai, tare de Fiul meu : 

Pân' plugarii or dormi. 

Voi îţi sta şi-ţi odihni 
Pân' plugarii or mânca. 

Voi îţi sta şi-ţi rumega". 

II 

Umblă Maica după Fiu, 

Raza soarelui plângând, 

Tot cătând şi întrebând: 

„N'aţi văzut pe Fiul Sfânt?" 

— Ba noi şi de lam văzut 
Poate nu l-am cunoscut. 

„Că pututu l-aţi cunoaşte. 

Că pe faţa Fiului 
Scrisă-i raza Soarelui". 

— O Maică de-a fost aşa 
Noi ţi-om da o veste rea; 

Că-i la poartă lui Pilat, 

Răstignit pe un lemn de brad. 

Maica plânge şi se'nfrânge 
Inima-i alină'n sânge. 

Şi de-acum până’n vecie 
Christoase Mărire Tic. 

5 

Lăudat Domnul să fie. 

Culese de Aurelia Bucşa 
în Ciceu-Negrileşti, jud. Someş 

Revista **înnoirea*\ Arad. Anul I, Nr. 1,1^ Dec. 1 Q31 — 1 Ian. 1 Q3S 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 177 



VOI 'bolerî liiiarj 


(Se cânta în tii^ipul prii'iului război mondial sub iobăgia maghiară). 


Ia sculaţi voi boeri mari! 
Florile dalbe, 

Ia sculaţi Români plugari! 
Florile dalbe, 

Că vă vin colindători 
Noaptea pela cântători 
Şi v'aduc pe Dumnezeu 
Să vă mântuie de rău. 
Dumnezeu adevărat. 

Soare 'n raze luminat. 
Tristu-i satu 'n sărbători 
Fără cântec de feciori. 

Fără jocuri, fără hori. 

Numai lacrămi şi hiori 
O, Isus al nostru scut 
Care'n iesle te-ai născut, 
Dă-ne'n lume pace iară 
Că-i prea mult amar în ţară 
Şi ne scapă de duşmani 
Că-s prea mulţi copii orfani. 

Fiori 





(Colind din judeţul Dâmboviţa) 

Ici în zori, ici în grădină. 
Mere cu florile dalbe. 

Sunt doi meri într'o tulpină 
Mere cu florile dalbe. 

La tulpină depărtaţi. 

Mere cu florile dalbe. 

La vârfuri încornoraţi. 
Mere cu florile dalbe. 

Iar în vârful merilor. 

Mere cu florile dalbe. 



NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


178 


Este-un leagăn de mătase, 
Mere cu florile dalbe. 
împletit în viţe şase, 

Mere cu florile dalbe. 

Dar în el cine se vede. 

Mere cu florile dalbe. 
Pruncul sfânt cu maica şede. 
Mere cu florile dalbe. 

Ici în zori, ici în grădină. 
Mere cu florile dalbe. 



(Colind din Moldova) 




J 



După dealul cel mai mare 
Răsărit-a mândrul soare. 
Mândrul soare nu era. 

Ci era o mânăstire. 

Cu pereţii de-alămâie 
Şi cu uşa de tămâie. 

Dar într'însa cine şade? 

Moş Crăciun cu Moş Ajun 
Cu barba de ibrisim. 

Cu mustăţile de fân. 

Moş Ajun îi tot spunea: 
"Mergi, Crăciun, la împărat, 
Că-i târziu şi-a înnoptat". 

Ce ne-aduce Moş Crăciun? 
Tot ce e frumos şi bun. 




"^'^3 ’r îf 




(Colindă din jud. Muscel, satul Căneşti). 


Astă seară-i seară mare 
Domnului şi Domn din cer 
Dar de ce e seară mare? 
Este seara lui Crăciun 
Lăsată de Domnul bun. 

S'a născut un fiu din maică. 
Fiu de maică făr'de taică 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 179 


Dar unde mi l-a născut? 
Unde locul i-a plăcut. 

Tot în ieslea boilor, 

Ori în târla oilor 
Dar cu ce mi l-a 'nfăşat? 
Faşe dalbă de mătase 
împletită'n cinci şi'n şase 
A venit Sfântu Ion 
Mi l-a luat, l-a botezat 
Dar unde l-a botezat? 

Tot în râul lui Iordan. 

Dar numele cum i-a pus? 
Tot lisus Christos, lisus. 
Dar cu ce l-a dăruit? 

Cu ceru şi cu pământu. 
Ceru ca să mi-1 privească 
Pământul să stăpânească. 


*) Se repetă la fiecare vers: Domnului şi Domn din cer. 



Jur în jur de-această masă 
Este-o masă de mătasă 

Oi, lerui Doamne 

Dar la masă cine şade? 

Şade Domnul Dumnezeu 
Cu doi sfinţi în jurul său 


Oi, lerui Doamne 



NICOLAE NIŢĂ - Sărbătorile Crăciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


180 


Al doilea colţ de masă 

Şade Pătru, sfânt Sânpetru 
Ş'al treilea colţ de masă 
Şade Ion, Sântion 

Ş'al patrulea colţ de masă 
Şade şi jupânul gazdă 
Tot închină c’un pahar 

C’un pahar galbin de ceară. 
Din fundu’ paharului 
Strigă spicul grâului: 

“Io pe unde mă rodesc 
Toată lumea-o ‘mbogăţesc” 
Din creasta paharului 

Strigă viţa vinului: 

“Io pe unde mă ivesc 
Toată lumea-o ‘nveselesc” 

Din toarta paharului 
Strigă floarea soarelui: 

“Io pe unde mă rodesc 

Toată lumea-o ‘ncălzesc” 
Din buza paharului 
Strigă floarea mirului: 

“Io pe unde mă rodesc 
Toată lumea ‘ncreştinesc” 
Rămâi gazdă sănătoasă 

Ca colinda de frumoasă, 

Tu găzdoaie, vesel, bun 
C’ai ajuns sfântul Crăciun. 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 181 



Colindiţa nu-i mai multă, 

Să trăiască cine-ascultă! 

Sus la ceruri o'nălţăm 
Şi la gazde o’nchinăm. 
O’nchinăm cu veselie 
Şi cu mare bucurie, 

C’am ajuns seara de-Ajun 
A bătrânului Crăciun. 

Sus, mai sus vom înălţa, 
Ce-am ştiut noi v’am cântat. 
Să rămâneţi sănătoşi. 
Sănătoşi şi bucuroşi! 

Cam ajuns ziua cea sfântă 
Când colindele se cântă. 
Sărbătoarea lui Cristos 
Să vă fie de folos! 



Sus, boieri, nu mai dormiţi. 
Vremea e să vă treziţi; 

Casa să vă măturaţi 
Lerui Ier, 

Şi masa s’o încărcaţi 
Lerui Ier. 

Că umblăm să colindăm 
Şi pe Domnul căutăm; 

Din seara Ajunului 
Lerui Ier, 

Până ‘ntr’a Crăciunului 
Lerui Ier. 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&CLunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


182 


Căci s’a născut Domn prea bun 
în locaşul lui Crăciun; 

Căci s’a născut Domn frumos 
Lerui Ier, 


Cu numele lui Cristos 
Lerui Ier. 



La poartă la Ţarigrad 
Ziurel de ziuă 
Şade-un fecior de’mpărat 

Cu păruţu’ retezat 
în cârjuţă rezemat. 

Unde s’a născut Hristos, 
Mesia, chip luminos 

Sus în deal la Galileu, 
Lăcaşul lui Dumnezeu, 

Mititel înfăşeţel, 
în scutec de bumbăcel. 



Pogorît-a, pogorît 
La mulţi ani cu bine 
Dumnezeu pe-acest pământ, 
în mijlocul satului 
La casa bogatului: 

“Bună Sara, om bogat. 
Gata-i cina de cinat?” 
“Gata-i, gata, nu-i de voi. 

Că îi de boieri ca noi”. 
Dumnezeu s’o mâniat 
Şi de-acolo o plecat 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 183 


La marginea satului 
La casa săracului: 

“Bună Sara, om sărac, 
Gata-i cina de cinat?” 
“Gata-i, gata, -i puţinea 
Pofteşte şi dumneata la ea” 
Dumnezeu s’o bucurat 
La masă s’o aşezat 
Din care pâine tăia 
Domnul la loc o creştea. 
Din care pahar bea. 
Domnul la loc îl umplea 
Şi-aşa o lăsat Dumnezeu 
Să colind tot neamul meu. 
Şi-aşa o lăsat Precesta 
Să colind toată lumea. 




Bună dimineaţa la Moş-Ajun! 
Ne daţi. 

Ori nu ne daţi? 

Bună dimineaţa! 

Dati-ne colindeata. 


Bună dimineaţa 
La Moş-Ajun, 

Dati-ne 

9 

Un colac bun. 

Bună dimineaţa la Moş-Ajun! 
Boi, vaci. 

Cai, oi şi porci. 

Sănătate 

Bogăţie, 

Că-i mai bună decât toate. 

La mulţi ani cu sănătate! 


184 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&CLunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 

Bună dimineaţa la Moş-Ajun! 

Că-i mai bună a-lu Crăciun 
Miei şi purcei 
Fuge baba după ei 
Alune 

Că-s mai bune! 

Nuci 

Că-s mai dulci 
Colăcuti 
De cei molcuti. 

9 

Bună dimineaţa lui Moş-Crăciun! 

Daţi-mi şi mie un colăcel 
Să vă fie vaca cu vitei 

9 

Purceaua cu purcei 
Şi căţeaua cu purcei. 



Sângerelul soarelui 
Pe ninsoare când răsare, 
Nu mi-e soare răsărit, 

Ci un pom mare ’nflorit. 
Vara pică de ’nfloreală. 
Şi iarna de'nboboceală. 
Nu mi-e pomul înflorit. 
Ci mi-e pluguşor pornit. 




Toată ceata creştinească 
Astăzi să se veselească 
C’o stea mare s’a ivit 
Sus, la mândrul răsărit. 


Şi strălucea cu tărie 
Vestind marea bucurie. 


• • • 


185 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 


Că veşnicul Dumnezeu 
A trimis pe fiul său 

Să se nască’n Viflaem 
Precum prorocit avem 
Şi să-i facă mântuire 
De la veşnica pieire. 

Lui Adam celui căzut 
Cu tot neamul de demult 
Şi cu-a Lui celui cel sfânt 
Următori a lui nepoţi. 

Mântuirea se vesteşte 
Precum steaua străluceşte, 
Sus la sfântul răsărit 
Sfânta lege s’a ivit. 

Legea sfântă-a Domnului, 
Mântuirea omului. 

La apus şi miazănoapte 
Era întunerec foarte 

Iar la răsărit lumina 
Sfânta lege, rădăcina. 
Sădită de Dumnezeu 
Prin cel iubit fiul său. 

Astăzi Mesia cel sfânt 
S’a născut jos, pe pământ 
Şi asta ne-a dovedit 
Trei crai de la răsărit. 

Aur, smirnă şi tămâie 
S’au adus cu bucurie 
Şi cu smirnă s’a'nchinat 
Cerescului împărat. 

Păstorii ţin mărturie 
C'au văzut ce va să fie 
Şi-aleargă ca să vază 
Ce s’arată atâta rază. 


186 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 

Şi-l aflară înfăşat, 

Pruncu’n iesle îi culcat, 

Iar Maica sa preacurată 
Lângă El stă supărată 

Căci în Viflaem oraş 
Nu şi-a căpătat sălaş 
Şi-a născut pe fiul sfânt 
în iesle, jos, pe pământ 

Irod marele’mpărat 
Foarte rău s’a supărat 
De vorba celor trei crai, 

S’a făcut un mare vai. 

Dar şi Iuda cel viclean 
S’a făcut mare duşman 
Vrând pe Hristos, fiul sfânt 
Să-l piardă de pe pământ. 

Pe toţi pruncii i-a tăiat 
Ce împrejur a aflat. 

Dar Tatăl sfânt minunat 
Pe Hristos l-a apărat 

Căci un înger a trimis 
De-a spus lui losif în vis 
De-a lui Irod cuget rău 
Spre Fiul lui Dumnezeu. 

Şi de-acum prin vecie 
Mila Domnului să fie 
Tuturor de-o bucurie 
Şi de-o mare veselie. 



A bătut la uşa noastră 
Până'n ziuă Moş Ajunul, 

Să ne-aducă veste nouă. 
Cum că mâine e Crăciunul. 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 


187 


Am tras repede zăvorul, 

De la uşa din pridvor 
Şi intrând uncheşu ’n casă 
Ne-a urat noroc şi spor. 

A nins vremea peste moşul 
Şi e barba de zăpadă, 

Ca omătul ce se-aşterne, 
în troiene prin ogradă. 

Iar pe umeri deopotrivă 
Cu povara cea de ani, 
într'un sac cu daruri poartă 
Jucării şi gologani. 

Lângă vatră ni s'aşază 
Şi cu drag ne povesteşte 
Basmul sfânt a celui care 
Toata lumea cârmuieşte. 
Basmul naşterii slăvite, 

A copilului Hristos, 

Care lumii răsărit-a 
Soare nou şi luminos. 

Apoi moşul ne sărută 
Şi ne 'mparte gologani. 

Iar copiii, roată ’n juru-i. 

Ii urează "La mulţi ani!" 

Şi se duce Moş Ajunul, 

Cel cu barba de zăpadă, 
Revărsând noroc şi daruri. 
Din ogradă în ogradă. 


,*3ru!i l 


!j 


Sus pe cerul înstelat 
Mândră stea s'a arătat 
Şi cu flori de măr în mână 
Se coboară peste stână 
Lerui Ler. 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&CLunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


188 


într'un grajd sărac de lemn 
Din cetatea Betleem 
Intr'o iesle'n rece scut 
Domnul lumii s'a născut 
Lerui Ler. 

Celui care-adus lumină 
Şi peste acest pământ 
Pace de la Domnul Sfânt 
Lăudând pe cel din cer 
Lerui Ler. 

Iar de către răsărit 
Trei regi, trei magi au pornit 
Lui Mesia de se'nchină, 
Steaua Domnului lumină 
Lerui Ler. 



Noi umblăm şi colindăm 
Măruţ, mărgăritar 
Pe la uşi de mari boeri 
Dar boerii nu-s acasă 
Că-s în codri la vânat. 

Ei vânară cât vânară 
Zi de iarnă până ’n seară 
Şi nimic nu împuşcară 
Numa' un pui de căprioară, 
întins-au puşca să-l împuşte 
Şi săgeata să-l săgete. 
Hohaho, nu mă ’mpuşca 
Măruţ mărgăritar 
Că eu nu-s cine gândeşti. 
Eu-s lonu Săntionu, 
Nănaşul lui Dumnezeu 
Şi cumătru lui Sân Petru. 
Ori ne daţi, ori nu ne daţi 
O bucată de câmat. 

Ori ne spuneţi că n'aveţi. 

Nu ne ţineţi sub păreţi. 


••• ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 


Că e anul prea sărac 
S'a gătat făina 'n sac. 



Vij li 


'SL»'. 



După dealul cel mai mare 
Ler Doamne, Ler 
Este-un iezer şi-un pârău 
Şi se scaldă Dumnezeu. 

Tot se scaldă şi se ’ntreabă: 
Ce-i mai bun pe-acest pământ? 
Nu-i mai bun ca calul bun 
Că te duce şi te-aduce. 

Iar se scaldă şi se ’ntreabă: 

Ce-i mai bun pe-acest pământ? 
Nu-i mai bun ca boul bun, 

Că răstoarnă brazdă neagră 
Şi revarsă pâne albă. 

Ce-i mai bun ca oaia bună 
Că ea vara te hrăneşte 
Şi iama te încălzeşte. 

Nu-i mai bun ca stupul plin. 

Şi ceară de lumânare. 

Ce-i mai bun ca sănătatea 
Că ea le 'ntrece pe toate, 

Ler Doamne, Ler. 



Pe luncile viilor 
Lilion, şi-al nostm Domn 
Multe ploi că au plouat 
Şi luncile le-au spălat 
Mândre flori au răsărit. 
Dar la flori cine culege ? 
Mărioara, fată dalbă 
Ca să-şi facă o cunună. 


189 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


190 


Şi s'o poarte sănătoasă, 
Sănătoasă şi voioasă. 
Să-mi trăiţi, să-mi văcuiti 
Şi ca pomii să ’nfloriţi 
Şi ca pomii să ’nfloriţi 
Şi ca ei să ’mbătrâniti. 

Să fii gazdă veseloasă 
La astă colindă-a noastră 
Să trăiască stăpânii, 

Să-si însoare flăcăii. 

Să trăiască gazdele 
Să-şi mărite fetele. 




fel'riij 


Coborît-a, coborît 
Flori dalbe 

Domnul sfânt pe-acest pământ 
Dumnezeu, şi sfântul Petru, 
Dumnezeu 
Şi soţul său 

De cu zori şi până'n seară 
Pe-o scară dalbă de ceară. 

La mijlocul satului 
La casa bogatului. 

- Gata-i cina om bogat? 

- Gata, gata pentru noi. 

Nu pentru calici, ca voi. 
Dumnezeu cu soţul său 
Se luară şi plecară 

La capătul satului 
La casa săracului. 

- Bună seara om sărac, 

Gata-i cina de cinat? 

- Gata-i gata, putinea. 

Poftim Doamne lângă ea. 
Dumnezeu şi sfântul Petru 
Se luară şi plecară 

Şi aşa îl d'întrebară: 

- Uite Petre 'n stânga mea. 
Spune-mi mie ce-i vedea? 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 191 


- Văd casa bogatului 
Chiar sub talpa iadului 
în cuţite 
Ascuţite... 

- Uite Petre 'n dreapta mea, 
Spune-mi mie ee-i vedea? 

- Ce văzui mă bueurai: 

Văd easa săraeului 

în mijlocul raiului 
Stând cu mesele întinse 
Cu tăeliile aprinse. 

...Se luară şi sburară 
Sus la cer se ridieară. 



Sculaţi plugari nu mai dormiţi 
Hai Ierni Ier 

Vremea e să vă gătiţi [bis] 
Casa să vă măturaţi 
Şi masa să vă'ncărcaţi. 

Noi umblăm şi colindăm 
Şi pe Domnul lăudăm 
Din seara ajunului 
Până'n eea-a Crăeiunului. 

Nu vă fie cu bănat 
Cam venit la colindat, 

Să fie cu mulţumire 
Cam ajuns aeeste zile. 



De eând Domnu' s'a năseut 
Domn din eeriu 
Şi pământu' l-a făcut 
El bine l-a priponit 
De patru stâlpi de-argint. 

Şi eerul 1-a'mpodobit 
Tot eu stele mărunţele 
Şi eu luna printre ele, 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&CLunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


192 


Cu soarele strălueind 
Tot pământul luminând, 
Pe oameni înveselind. 
Fire-ai gazdă sănătoasă, 
Sănătoasă, veseloasă, 
Cumu-i colinda frumoasă. 



Aseară pe'nserate, fecioara Maria, 
în Viflaiem cetate, călătorind venea. 

Şi fiind obosită, locaş îşi căuta, 
în Vifiaiemul mare, nimenea n'o primea. 
Atunci Sfânta fecioară, din Viflaiem ieşea, 
Şi intrând într'o poiată, de vite poposea. 

Şi între dobitoace, pe fânul cel scrumos. 
Născu Sfânta fecioară, născuse pe Cristos. 
Micuţul Isus plânge, Maria îl mângâia, 

Nu plânge prea iubite, căci tu cunoşti lumea. 
Căci lumea asta mare, prin tine s'a zidit, 

Şi în această noapte, nimeni nu te-a primit. 
Sculaţi creştini degrabă şi-aduceţi un prinos, 
Şi-i faceţi loc la masă, micuţului Cristos. 

La fiecare casă se-aud colindători. 

Colinda lor frumoasă, răsună până'n zori. 



Colo’n jos si mai în jos. 

La râtutu cel frumos, 

La râtu lui Rusalim, 

Grea turmă de oi se vede! 
Da la oi cine-mi pândeşte? 
Pânde-mi bunul Dumnezeu 
C’un brâu roşu de ‘mpărat, 
Cu flueru ‘nferecat, 

Cu’n topor încolţurat, 

Şade dânsul răzămat. 

Fluier zice, turma ‘ntoarce. 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 193 


Este-o oaie, peste-o oaie, 

Nu-mi iernează, ni-mi verează. 

Rupă’ o Dumnezeu ş’o zis: 

-Lăsa-oiu pă voi - oi, 

Că-s alb ca şi voi. 

- Mai trude, mai nevoie. 

Că şi noi te-om dărui; 

La Sângeorz cu’n miel frumos. 

La Ispas cu’n drob de caş. 

Şi de-amu până’n vecie. 

Mila Domnului să fie 
Tuturor spre bucurie. 

Revista **\/ers*\ Anul IV, Nr. U-, Octonbrie - Decenbrie 1 



Soli din cer. 

Sfinţi îngeraşi. 

Se cobor 
La păstoraşi. 

Daruri scumpe aducând 
Şi pe lisus preamărind; 

Azi la Betleem, 

Azi la Betleem. 

Revista Anul IV, Nr. Octonbrie - Decenbrie 1 




NICOLAE NIŢĂ - Sârbâtorile Cr&ciunuluL şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


194 




• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 195 



Cerul si-a deschis soborul 

- Lem-i, Doamne, Ler - 
şi-au pornit cu pluguşorul 
îngerii din cer. 

Merg cu plugul de oglindă 

şi de giuvaer, 

toti luceferii colindă, 

- Lem-i, Doamne, Ler - 

Patru heruvimi în haine 
albe de oier 

răspândesc în lume taine, 

- Lem-i, Doamne, Ler - 

N'au venit cu grâu la poartă 

ci au rupt din ger 

stele mari, ca să le'mpartă, 

- Lem-i, Doamne, Ler - 

Singur tu aştepţi în tindă, 
suflete stingher, 
nesosita lor colindă, 

- Lem-i, Doamne, Ler - 

Nici un înger nu mai vine 
fâlfâind mister, 
să colinde pentm tine, 

- Lem-i, Doamne, Ler - 


Radu GYR (varianta prescurtată a colindului; nai jos, cu titlul şi versiunea originală). 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&CLunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


196 



iC 






Cerul şi-a deschis soborul 

- Lerui, Doamne, Ler - 
au pornit cu pluguşorul 
îngerii prin cer. 

Merg cu pluguri de oglindă 

şi de giuvaer, 

toţi luceferii colindă, 

- Lerui, Doamne, Ler - 

Vântul suflă cu lumină 

- Lerui, Doamne, Ler - 
în buhaî de lună plînă 
legănat în ger. 

Patru heruvîmî cu glugă 
albă de oîer, 

sub fereşti colinde’ndrugă, 

- Lerui, Doamne, Ler - 

N’au venit cu grâu la poartă, 

ci au rupt din ger 

stele mari ca sa le’mpartă, 

- Lerui, Doamne, Ler - 

Şi’n Gustar cu roade grele 

- Lerui, Doamne, Ler - 
va fi câmpul cer de stele 
tolănit sub cer... 

Numai tu aştepţi în tindă 

- Lerui, Doamne, Ler - 
suflete lără colindă, 

si lără Prier. 

5 

Nici un cântec alb nu vine 
fâlfâind mister 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 


197 


cu o stea şi pentru tine 
- Lerui, Doamne, Ler - 

Radu GYR (ziarul "Buna \/estire”, Anul I, Nr. 2*50, 2? Decenbrie 1 Q3T). 



Tot mai arde cerul sus 

- Ziurel de ziuă - 
peste ieslea lui lisus 

- Ziurel de ziuă - 

Vitleeme, colţ de rai, 

- Ziurel de ziuă - 
îngeri palizi încă ai? 

- Ziurel de ziuă - 

Alb şi fraged Vitleem, 

- Ziurel de ziuă - 

în ce vis să te mai chem? 

- Ziurel de ziuă - 

Steaua sfântă de Crăciun 

- Ziurel de ziuă - 

din ce praf s'o mai adun? 

- Ziurel de ziuă - 

Lacrimi mari pe cer s'aprind, 

- Ziurel de ziuă - 

prin tristeţi de foc colind 

- Ziurel de ziuă - 

Pentru 'nsângeratul mag 

- Ziurel de ziuă - 

pune. Doamne, spini pe prag 

- Ziurel de ziuă - 

Şi acoperă cu lut 

- Ziurel de ziuă - 
Vitleemul meu pierdut 

- Ziurel de ziuă - 

Radu GYR - trecut de cenzura - “Universul literar”, Anul LI, Nr. ^Q, 20 Dec. 1 QU-2 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


198 


P 

Ieşim ca nişte cârtiţe din hrubă 
în care picuri grei de apă cad. 
în faţa porţii ne aşteaptă dubă 
Să ne transporte undeva 'n alt iad. 
îngrămădiţi pe coridor de-a valma, 
Păşim în gând cu semnul sfintei Cruci. 
Ne 'mproaşcă cu ocara şi sudalma, 
Cordoanele de cerberi politruci. 

Şi, înşfăcându-ne cu lăcomie, 
Ne-nghite duba ca un căpcăun, 
în tot oraşu-i linişte pustie, 
în noaptea asta tristă de Crăciun. 

Sub streaşină cu ţurţuri şi cu vată. 

Nu mai vibrează glasuri argintii. 
Dintr'o copilărie 'ndepărtată 
Răsună 'n noi colindele târzii. 

Nu-şi mai vesteşte nimeni bucuria 
Că s'a născut în noaptea asta Crist. 
Doar îngerii îi cântă ’n cer solia 
Crăciun amar, însângerat şi trist. 

Copiii azi se roagă sub icoane 
Să le aducă Moş Crăciun în zori. 
Mălai, în locul pungii cu bomboane. 

Şi taţii îngropaţi în închisori. 




Ionel ZbANA 



*) 


Crăciun o mie nouă sute-cinci-zeci şi-unu. 

Crăciun amar cum încă nu mi-a mai fost nici-unu’, - 
De ce-ai venit în viaţă-mi, ăst an, atât de trist, 

Tu, zi a bucuriei cu naşterea lui Christ? 

Au pentru ce păcate ce nu mi-le ştiu încă 
Vru soarta-mi să mă afli în temniţă adâncă? 

Cine-a fost scris ca - astăzi - tu, Sărbătoare Naltă, 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 


199 


Să mă găseşti în lanţuri cu-atâţia laolaltă? 

Şi către cine glasul să mă ridic să strig 
Că’n ocna mea e foame, şi lacrimă, şi frig? 

Cine mi-a scris osânda şi pentru care vină: 

Din Steaua-ţi luminoasă acum să n’am lumină? 

Să n’am nici o fereastră la care să-mi stea 
Colindători cu marea şi luminoasa Stea, 

Vestindu-ne ca’n anii trecutului frumos 
Că azi, în ieslea sfântă, ni s’a născut Hristos?... 

De ce azi, fără stele ne-a fost sortit să vii 
Să ne găseşti sub lanţuri cu zecile de mii. 

Flămânzi, cu gene ude, prin ocne’ntunecoase. 

Cu frig hain de moarte în suflete şi’n oase?... 

Ce vânt ne-a smuls de-acasă pe toţi, ce duh nebun. 
Să nu ne mai găsească la vetre „Moş Crăciun", 

Ci muţi, cu jalea’n inimi, prin hrube negre-foarte 
Şi despărţiţi de lume ca nişte duşi în moarte? 

O, „Moş Crăcîune", iată, eu mi-te văd, stingher. 

Cum trist la toţi închişii priveşti dintr’un ungher. 

Cu lacrimile’n gene că eşti aşa sărac 
Şi n’ai adus la nimeni măcar câte-un colac! 

Dar ce văd. Moş Crăciune? Au te-ai luptat cu vântul. 
Sau lupi turbaţi de foame ţi-au sfâşiat veştmântul?! 

în spate, plin de daruri, tu nu-ţi mai ai desagul 
Şi, prefăcut în cârjă, abîa-ţi maî porţî toiagul! 

Eşti plin de sânge, iată! Au ce neam fără lege 
Putu să jefuiască desaga ta, moşnege?... 

Ce ticălos din lume, cu inimă aspidă, 

A tăbărât asupra-ţi şi-a vrut să te ucidă?! 

Au nu cumva-i aevea ce văd, făr-a fî vis: 

La fel cu noi închişii eşti şi tu închis? 

Dar nu!... Mărire Celui Născut spre-a fî dat Crucii, 
Tu’n veci nu poţi fi’n ocnă închis cum vor năucii!... 

Ci’ntocmai ca un înger ce’n lume când vrea vine. 
Vezi şi pe cei din ocne, vezi şi’n a lor cămine: 

Cu-a lacrimilor ceaţă în ochii plini de vis. 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


200 


îi vezi pe-ai lor şi-auzi-i vorbind de eel înehis... 

îl tot mereu aşteaptă, eu sufletu’n risipă, 

Ca el s’apese clanţa să intre’n orice clipă. 

Dar în zadar aşteaptă să li se umple pragul. 

Că nici azi de la ocnă nu li se’ntoarce dragul. 

Iar pentru el paharul cumva de se ridică, 
în vinul dus la gură, şi lacrămile pică! 

Ai vrea, cu-ai lui la masă, ca alte dăţi să stai. 

Dar tu n’ai nici desagă, nici daruri să le dai... 

Te-ar întreba micuţii de’nchişii lor părinţi. 

Iar tu, lîindu-ţi milă, ar trebui să-i minţi. 

Spunând lor că: „tăticul veni-va... poate mâine 
De unde-i dus s’aducă micuţilor lui pâine“. 

Când ştii că mulţi din pruncii cu viaţa’nfometată 
N’or mai putea să-şi vadă „tăticul“ niciodată!... 

Apoi cobori în ocne sub jalea ce te-apasă... 
îl vezi pe fiecare gândind la cei de-acasă. 

Că fiecare vede cum dornici îl adastă: 

Măicuţa lui, copiii, sărmana lui nevastă. 

Şi nu ştii. Moş Crăciune, sărac fură colaci. 

Nici tu nu ştii, mai bine cam cum ar fi să faci: 

Să fiigi în noapte-afară?, la’nchişi să mai rămâi?. 
Că nu poţi pe nici unul măcar să mai mângâi... 

Au adormit sărmanii, şi-acum în miez de noapte. 
Visând, ei nume scumpe rostesc cu drag în şoapte 
Şi’ntind ale lor braţe în gol, ca să-şi agaţe 
De gâtul lor pe dragii ce li se aruncă’n braţe. 

La mângâieri doar visul mai dându-le azi dreptul. 
Pe când de dor, aevea, la toţi le geme pieptul!... 

Şi ieşi tiptil ca hoţii din hruba fără soare 
A celor fără vină ce zac în închisoare. 

Ca hohotele tale să ţi le poarte vântul 
Pe-aproape jumătate din cât e tot pământul... 

Vasile MILITARU 


*). 


- Poezie conpusâ în închisoare, confiscata cu ocazia percheziţiei clin S Ianuarie 1 




• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 201 



E târziu şi prin zăbrele 
Ochii mi-i arunc 
Noapte sfântă, azi, sub stele, 
S'a născut un prunc. 

Bolta e bătută'n cuie 
De luceferi, sus. 

Ce pe ea încet se suie... 

S'a născut Isus. 

Peste lume se întinde 

Albul mătăsos 

Vin speranţe să colinde... 

S'a născut Christos! 


Din voi. “Poene clin închisori" - bclitura Drun, Madrid, 7 Q'70. bdiţie încjrijitâ de Vasile 
Posteuca şi Nicolae Novac. 



Colindăm flămânzi şi goi 
în pridvor de gând. 

Anii cern zăpezi pe noi, 
Vise aprinzând. 


Refren: Linu-i Un, cântân la cjean 
Noi colinde pentru nean. 


Zac la uşă drugii grei, 
Rănile ne dor, 

Lanţurile-s clopoţei. 

Ruga noastră-i cor. 

Magii merg, tustrei, acum 
Către Vicleim. 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&CLunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


202 


Numai steaua noastră-i scrum, 
Drumul nu-1 mai ştim. 

Doamne, mâna să-Ti întinzi 
Peste robii Tăi, 
în adâncuri să ne-aprinzi 
Stea de vâlvătăi. 

Vom pomi din închisori 
Fulguiţi de nea. 

Ca s’ajungem până’n zori 
Lângă ieslea Ta. 

Drept tămâie-am pregătit: 
Lacrimi grele’n căni. 

Aur - lanţul mginit. 

Smirnă - sânge’n răni. 

Suferinţa vom uita 
Sub cereşti lumini. 

Serafimii vor cânta 
încărcaţi de crini. 

9 

Inimile în cununi. 

Vom aduce’n dar. 

Peste jertfa lor se-adun 
Nimburi mari de har. 


Constanţi n AURb L-DRAGODAN 





• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 203 








NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


204 










1 




••• ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 205 



Aho, aho, copii şi fraţi. 
Staţi puţin şi nu mânaţi 
Şi cuvântul mi-ascultaţi: 

Am plecat să colindăm 
Pe la case să urăm, 
Pluguşorul românese 
Obiceiul strămoşese. 

Vă urăm eum se cuvine 
Pentru anul eare vine 
Holde mari 
Cu bobul des 
Şi pe ereste 
Şi pe şes! 

Câte mere în livezi 
Atâtea vite'n cirezi; 

Câtă apă în izvoare 
Atâta lapte'n şiştare; 

Să ne fie'ndestulată 
Casa toată! 

Tara toată! 

3 

Ia mai mânaţi, măi flăeăi! 
Şi strigaţi cu toţii măi! 
Hăi, hăi! 



Aho, aho, copii şi fraţi 
Staţi puţin şi nu mânaţi. 
Lângă boi v-alăturaţi 
Şi cuvântul mi-ascultaţi: 


S’a sculat mai an 
Bădica Traian 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&CLunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


206 


Şi-a încălecat 
Pe-un cal învăţat, 

Cu numele de Graur, 

Cu şeaua de aur. 

Cu frâu de mătasă. 

Cât viţa de groasă. 

Şi în scări s’a ridicat. 

Ca s’aleagă-un loc curat 
De arat şi semănat. 

Şi’n curând s’a apucat. 
Câmpul neted de arat. 

In lungiş 
Şi’n curmeziş. 

S’a apucat într’o Joi, 

C'un plug cu doisprezece boi: 
Boi bourei 
în coada cu dălbei, 
în frunte ţintatei. 

Mânaţi flăcăi: băi, hăi! 

Ziua toată a lucrat. 

Brazda neagră a răsturnat 
Şi prin brazde-a semănat 
Grâu mărunt şi grâu de vară. 
Să dea Domnul să răsară. 

Şi când lucrul a sfârşit 
Iată, mare, s’a stârnit. 

Un vânt mare pe pământ 
Şi ploi multe după vânt. 
Pământul de-a răcorit 
Şi sămânţa a’ncolţit 
La lună, la săptămână 
îsi umplu cu aur mâna. 

Şi se duse ca să vadă 
De i-a dat Dumnezeu roadă 
Şi de-i grâul răsărit 
Şi de-i spicul aurit. 

Mânaţi flăcăi: hăi, hăi! 

Traian iute s’a întors... 

Şi din grajd pe loc a scos 
Un alt cal mai năzdrăvan. 
Cum îi place lui Traian: 


••• ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 207 


Negru ca corbul 
Iute ca focul, 

De nu-1 prindea locul; 

Cu potcoave de argint 
Ce sunt spornici la fugit. 

El voios a’ncălecat, 

La Tighina a plecat 
Şi oţel a cumpărat 
Ca să facă seceri mari 
Pentru secerători tari. 

Şi să facă seceri mici 
Pentru copilaşi voinici. 

Şi-a strâns fine şi vecine 
Şi vreo trei babe bătrâne, 
Care ştiu rândul la pâne; 
Şi pe câmp i-a dus 
Şi pe toţi i-a pus. 

La lucrul pământului 
în răcoarea vântului. 

Ei cu stânga apucau 
Şi cu dreapta secerau 
Şi prin lan înaintau 
De părea că înotau. 
Mânaţi măi: băi, hăi! 

Alţii în urma lor legau 
Si clăi mândre ridicau. 
Apoi carele’ncărcau 
Şi pe toate le cărau 
în capul pământului, 
în bătaia vântului. 

Şi clăi mândre ridicau. 
Apoi carele’ncărcau 
Si pe toate le cărau 
în capul pământului, 
în bătaia vântului. 

Arie pe loc faceau 
Şi grâul îl treerau; 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&CLunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


208 


Harabale încărcau 
Şi la moară le porneau. 

Şi turnau deasupra’n coş 
Grâu mărunţel de cel roş, 

De sub piatră în covată 
Curgea făina curată. 

Traian mult se bucura, 
Zeciuiala morii da 
Şi voios se înturna. 

Iară mândra jupâneasă 
Auzea tocmai din casă 
Chiotul flăcăilor 
Scârtâitul carelor. 

Mânaţi măi: băi, hăi! 

în cămară ea mergea 
Şi din cui îşi alegea 
Sită mare şi cam deasă 
Tot ca pânza de mătasă 

Şi cernea, mare, cernea. 
Ninsoare se aşternea; 

Apoi pâne plămădea 
Şi-o lăsa până dospea; 

Colacei că învârtea 
Pe lopată mi-i culca 
Şi’n cuptor mi-i arunca; 

Apoi iară cu lopata. 

Rumeni îi scotea şi... gata! 

Atunci ea ’mpărţea vreo cinci. 
La flăcăii cei voinici 
Şi’mpărţea trei colăcei 
La copiii mititei. 

Mânaţi măi: hăi, hăi! 

Cum a dat Dumnezeu an. 
Holde mândre lui Traian, 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 209 


Asfel sa dea şi la voi 
Ca s'avem parte şi noi. 

Să vă fie casa, casă; 

Să vă fie masa, masă; 
Tot cu mesele întinse 
Şi făcliile aprinse. 

Şi la anul să trăiţi. 

Să vă găsim înfloriţi. 

Ca merii. 

Ca perii. 

In mijlocul verii. 

Ca toamna cea bogată 
De toate ’ndestulată. 
Aho, aho! 



Aho! Aho! Băieţi, fetiţe! 
în noaptea asta minunată 
Pe lume Anul Nou se-arată 
Şi vechiul are 
O barbă albă-atât de mare. 

Mâine anul se'nnoieşte, 
Pluguşorul se porneşte 
Şi începe-a colinda. 

Pe la case a ura. 

Ia mai mânaţi măi flăcăi 
Şi sunaţi din zurgălăi 
Să se-audă'n munţi şi văi! 
Hăi! Hăi! 


Câte flori sunt în livadă. 
Zile bune să se vadă. 

Câţi cărbuni sunt în cuptor. 
Tot atâţia ani cu spor. 

Şi să fie cu belşug 
Pentru brazda de sub plug. 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&CLunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


210 



Mâine anul se'nnoieşte, 
Dă-i Domnului, Doamne, 
Pluguşorul se porneşte, 
Dă-i Domnului, Doamne. 
Şi'ncepem a colinda. 

Pe la case a ura: 

Câte flori sunt în livadă 
Zile bune să vă vadă! 

Câţi cărbuni sunt în cuptor 
Tot atâţia ani cu spor! 

Şi să fie cu belşug 
Pentru brazda de sub plug! 
La mulţi ani cu sănătate 
Şi s'aveţi noroc la toate! 



Aho! Aho! Copii şi fraţi. 
Staţi puţin şi nu mânaţi! 
Daţi toti mâna, mic cu mare 
Ca să spunem o urare. 

Bucuros şi'nzăpezit 
Anul Nou a şi venit! 

Acum, iată-1 pe cărări. 

Cu urări şi cu cântări. 

Ia mai mânaţi, măi! 

Hăi! Hăi! 


Am zărit printr'o fereastră 
Un copil de seama noastră. 

Care tot spunea: 

Sorcova, vesela, micule, piticule. 
Să trăieşti şi să creşti 
Şi ca merii să'nfloreşti. 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 211 


Să fii vesel şi cuminte, 
Sfatul mamei să-l tii minte. 
Când la şcoală o să fii, 
Dintre toti, mai bun să fii. 
Să fii tare cum e fierul. 

Să fii iute ca otelul. 

Mânaţi măi flăcăi. 

Şi sunaţi din zurgălăi! 

Hăi! Hăi! 


Aho! Aho! 

Părinţi, bunici. 

Ascultaţi ce zic aici: 

Am venit la colindat 
Şi-avem multe de urat. 

Stăm aici, cu mic, cu mare. 
Să vă facem o urare. 

Prin omătul de pe cale 
Anul Nou vine agale 
I-am trimis vorbă să vină 
Să v-aducă'n pumni lumină! 
Fericire, sănătate. 

De iubire s'aveţi parte! 
Lângă brad, pe lângă foc. 

Să vă umple de noroc! 
Mânaţi, măi! 

Hăi! Hăi! 



ipal'ry Ibioi 

II 


Aho, aho, ho-ho. 
Mâine anul se ’noieşte 
Pluguşorul se porneşte 
Şi începe a brăzda. 

Pe la case a ura. 


larna-i grea, omătu-i mare. 
Semne bune anul are. 
Semne bune de belşug. 
Pentru brazda de sub plug. 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&CLunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


212 


Doamne binecuvântează, 
Casa care o urează 
Pluguşor cu patru boi, 
Pluguşor mânat de noi. 

Sus pe cer că străluceşte, 

O stea mare ce vesteşte 
Că se curmă de acum 
Al nevoilor greu drum; 

Asta-i steaua românească 
A unirii 
Şi-a 'nfrăţirii. 

Stea de viaţă, stea de spor. 
Stea de bine ’n viitor. 

Fă-o, Doamne, să lucească 
Steaua noastră românească 
Şi să stea tot între noi. 

Să nu mai avem nevoi. 

Anul Nou ne-aduce nouă. 
Timp mai bun şi viaţă nouă; 
Anul Nou o să ne fie, 
început de veselie. 

Mari pe mici n'or prigoni. 
Mici pe mari nu vor râvni, 
în frăţie şi dreptate 
Au să fie legi lucrate. 

Noi cu ei mâna vom da 
Si'ntr'o horă vom juca. 
Dumnezeu care ne-ascultă. 
Ne întinde hrană multă. 

Şi pământul ce-om avea 
Grâu de aur ne va da. 

Mânaţi, măi! 

Hai, hăi! 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 213 



Seara Sfântului Vasile 
Fie-vă boeri, de bine. 

De multişor a’nserat 
Şi noi n’am mai colindat 
Ais boul dinainte 
Cu coarnele poleite; 

Ais boul din mijloc 
Cu corniţele de foc; 

Ais boul dela roată 
Cu corniţele de piatră. 

Ilfov - Cornetu, 1932 
dela Aurel Barbu, 13 ani 
cules de Ilarion Cocişiu 

(se cântă în şesul Munteniei atât în seara ajunului cât şi în ziua de Anul Nou). 
**^xa*\ Anul IX, Nr. U-l, 1 Ianuarie 1 Q^l 



Mâine anul se ’noieşte 
Pluguşorul se porneşte, 
Pluguşor cu şase boi, 
Pluguşor mânat de noi. 

Boii, boii din'nainte 
Cu corniţe poleite. 

Boii, boii din mijloc 
Cu corniţele de foc. 

Boii, boii dela roată. 

Cu corniţele de piatră; 
Uraţi, flăcăi, mânaţi, măi. 
Uraţi, flăcăi, mânaţi, măi. 



Mâine anul se’noieşte, 
Dă-i Domnului, Doamne, 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&CLunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


214 


Pluguşorul se porneşte, 
Dă-i Domnului, Doamne. 
Şi’ncepem a colinda. 

Pe la case a ura: 

Câte flori sunt în livadă 
Zile bune să vă vadă! 

Câţi cărbuni sunt în cuptor 
Tot atâţia ani cu spor! 

Şi să fie cu belşug 
Pentru brazda de sub plug! 
La mulţi ani cu sănătate 
Şi s’aveţi noroc la toate! 



Mâine anul se ’noieşte, 
Pluguşorul se porneşte, 
Pluguşorul cu doi boi 
Mânaţi măi, hăi, 

Hăi hăi hăi. 

Câte frunze în frunzar. 
Aţâţi bani în buzunar. 
Câtă trestie pe casă. 
Atâţia galbeni pe masă. 
Hăi hăi hăi. 



Mâine anul ne ’noieşte, 
Dă-i Domnului, Doamne, 

Pluguşorul se porneşte, 
Dă-i Domnului, Doamne. 

Pluguşorul făr'de boi, 
Pluguşorul tras de noi. 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 215 


Uraţi, flăcăi, mânaţi măi. 
Uraţi, flăcăi, mânaţi măi. 

Seara sfântului Vasile 
Fie-vă boieri, cu bine. 

Sfânt Vasile cel frumos 
Să vă fie de folos. 

Uraţi flăcăi, mânaţi măi. 
Uraţi flăcăi, mânaţi măi. 


Ncdâ - După fiecare vers se repeta: Dâ-i Donnului, Doanne. 



de Elisabeta Păunescu 

Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa. 

Căpriţă din marginea 
Ţa, ţa, ţa, pe munte’n sus. 

Că de-acolo te-am adus 
Ciucuri şi cu mărgele, 

C ‘aşa-i place mândrei mele. 

Foaie verde de arţari 
La mulţi ani la gospodari 
Şi iar, foaie verde bine 
La mulţi ani la gospodine... 

Foaie verde lemn uscat. 

Să vă spun unde-am bărat 
Le-am bărat în munte ‘nalt 
Cu coliba sub un brad 

Cu coliba sub un brad 
C 'acolo mi-a fost mai drag... 


blisabeta Păunescu (clin “Atta, statuia clacă”) 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


216 



de Elisabeta Păunescu 

Grăbiţi-vă băieţilor 
Să urăm boierilor 
Celor mari şi celor mici 
Să le fie anul cu spor 
Şi pe câmp şi pe ogor 
In casa domnilor 
Şi’n bordeiul tuturor. 

Ia mai mânaţi mă flăcăi, 

Hăi,hăi şi iar hăi... 

Aho, aho, copii şi fraţi 
Staţi puţin şi nu mânaţi 
Şi cuvântu-mi ascultaţi 

Boii, boii din’nainte 
Cu corniţe poleite. 

Boii, boii din mijloc 
Cu corniţele de foc 

Boii, boii de la roată 
Cu corniţele de piatră 
Strigaţi măi flăcăi, hă, hăi... 

Hăi, hăi şi iar hăi, hăi, hăi. 

Elisabeta Păunescu (clin “Atta, statuia clacă”) 



de Vasile Militaru 

Sculaţi, fraţi Români, sculaţi, 
Lângă noi v'alăturaţi. 

Să mânăm de aur plug, 
Numai nouă spre belşug! 
Lăsaţi somnul, lăsaţi patul. 
Ca să 'ncepem toţi aratul, 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 


217 


Că, somnind atâta somn, 

S'a făcut jidanul "Domn", 

Iar Românul, de sărac, 

N'are ’n vatra-i nici colac 
Şi de foame plâng ai săi. 
Sculaţi măăăi!... 

9 

Scoală-te din somn odată. 
Românie 'nfometată. 

Că ne cotropeşte luda 
Toată glia, toată truda?... 

Azi e 'ntregul Maramureş 
Sub al jidovilor iureş; 

Toată mândra Bueovină, 

De urgia lor e plină; 

Pe-al Moldovii dulce plai. 
Numai jidovii au grai! 
Basarabia, eu jale. 

Geme ’n ghiara lui Ghidale ! 
Prin oraşe, pe la sate. 

Numai feţe pistruiate. 

Numai haite de haldăi I... 
Sculaţi măăăi!... 

9 

Toţi Românii să se-adune 

9 

De prin sate şi cătune. 

Să arăm eu plug de pară 
Mărăcinii toti din tară. 

Că pecinginea se 'ntinde; 

Ţara toată ne-o cuprinde 
Şi-atunci, vai, niei ţara toată 
Din pământ n'o să mai poată 
Rădăcina să le-o seoată I... 

Şi-ale lor vrăjmaşe ţepe 
Tălpile o să ne'nţepe. 

Şi 'ndreptându-ne, vom plânge. 
Iar din tălpi ne-o curge sânge. 
Robi în veei, pe deal şi văii... 
Sculaţi măăăi, hăi, hăi I 


Vasile MILIT/ORU 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


218 



Desenul: Radu Goureanu. Revista **Ronânia*\ Anul I, Nr. 7 Decenbrie 7 Q36 


• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 219 



Ilustraţia: Aurel J iquicli. Revista **Ronânia”, Anul II, Nr. 2, hebruarie 7 Q31 



NICOLAE NIŢĂ - Sărbătorile Crăciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalistă 


220 





IM VARIAMl'g DirgRn'g 



Ilustraţiile: Radu Goureanu. Revista **Ronânia*\ Anul I, Nr. 7 Decenbrie 1 Q3 6 


••• ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 221 



Sorcova, vesela, 

Să trăiţi, să-înfloriţi 
Ca un măr, ca un păr 
Ca un fir de trandafir. 

Ca merii, ca perii. 

In mijlocul verii. 

Ca viţa de vie 
La Sfânta Mărie. 

Tare ca piatra. 

Iute ca săgeata 
Tare ca fierul 
Iute ca oţelul. 

Vacile lăptoase. 

Oile lănoase. 

Porcii unsuroşi. 

Copii sănătoşi. 

Să vă fie casa masă. 

Să vă fie masa casă. 

Câte cuie sunt pe casă 
Atâţia galbeni pe masă. 

Bucuroşi şi peste an 

Noi vă spunem “LaMulţi Ani!” 

La anul şi la mulţi ani! 

Dumneavoastră să trăiţi 

Şi pe noi să ne plătiţi! 



Sorcova, 
Vesela, 
Să trăiţi, 


Să 'mbătrâniti 

9 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&CLunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


222 


Ca merii, 

Ca perii, 

în mijlocul primăverii; 
Ca vita de vie 

9 

La Sfânta Mărie. 

Anul Nou ce vine. 

Cu zile senine 
Şi cu sănătate 
Şi cu spor la toate 
La anul şi la mulţi ani! 




Sorcova, 

Vesela, 

Să trăiţi. 

Să ’mbătrâniţi. 

Ca un măr. 

Ca un păr. 

Ca un fir de trandafir. 
Tare ca piatra. 

Iute ca săgeata. 

Tare ca fieru'. 

Iute ca oţelu'. 

La anu' şi la mulţi ani! 



Sorcova 

Vesela, 

Să trăiti 

9 

Să ’mbătrâniţi. 

Ca un măr. 

Ca un păr. 

Ca un fir 
De trandafir. 

Câte pietricele 
Atâtea mieluşele; 
Câţi bolovani 


• • • 


Atâţia cârlani; 

Câte cuie sunt pe easă, 
Atâţia galbeni pe masă. 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 223 



Să ningă, 

Să plouă, 

Să picure rouă. 

Şi grâu să'neolţească. 
Bogat să rodească! 
S'aducă nădejde 
Treeând de primejde. 
Copiii să crească. 

Mulţi ani să 'nflorească 

9 

Ca merii. 

Ca perii, 

în mijloeul verii 

Şi'n timpul primăverii. 



de Vasile Militaru 

Sorcova vesela, măi frate Române, 

Ce sameni de veacuri ogorul cu grâne, 
Pe unde tot ară cu plugul voinicii, 

Să aibă de toate, la târg, veneticii! 

Ca piatra de tare, Române, să-ţi fie 
Călcâiul, pe toată omida din glie, 

Când ea, pâinea albă, ţi-o fură din spice 
Şi Neamul ţi-1 bate cu-a foametei bice!... 

Ca stânca, Române, să-ţi fie şi pieptul, 
în luptă cu-aceia ce vor să-ţi ia dreptul. 
Sau brazda străbună cu Vornici în ea, 
Când toţi veneticii ar vrea să ţi-o ia!... 


224 


NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&CLunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 

Atunci, către tine - cel ieri al durerii, - 
Voi zice: "Fii vesel ca merii, ca perii 
Cu crăngi înflorite în prour d'Aprile, 

Române-ieri robul amarelor zile! 

Ca viţa de vie 
Nevasta să-ţi fie. 

Ca strugurii pruncii. 

Ca pepenii junciiI... 

Să cânţi fără grijă de-alungului gliii, 

Că n'au să-ţi mai rabde de foame copiii; 

Că aur acasă vei duce cu carul 

Şi n'au să-ţi mai prade tâlharii grânarul! 



de Vasile Militaru 

Din cireşul veşniciei 
S'a mai scuturat o floare 
După ce-a visat sub lună 
După ce-a surîs sub soare. 

Şi'n clipita'n care floarea 
A căzut pierind în vânt, 
Câte visuri neîmplinite, 
Câte doruri nu s'au frânt! 

Dar în locul celei duse, 
Altă floare vine acum. 
Sufletul să ni-1 îmbete 
Cu nemaigustat parfum. 

Şi cum primăvara codrul 
Muguri mii desface'n rouă. 
Floarea nouă ne aduce 
Muguri de nădejde nouă. 

îmbrăcaţi al vostru suflet 
în veşmânt de sărbătoare 


••• ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fl WERS-URI 225 

Şi primiţi cu imn de slavă 
Noua veşniciei floare. 

Iar dacă'ntre voi iubirea 
Va cânta fără să plângă, 

Nici un vis n'o fî himeră, 

Nici un dor n'o să se frângă. 

Vasile MILITARU 






NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


226 


CUPRINS 

în loc de introducerere - Autorul . 5 

Colinde, datini şi obiceiuri de Crăciun -Sp/cu/tor.13 

Sărbătorile în Ţara Fagilor - Barbu Sluşanschi .22 

Crăciunul Românesc - Vasile Bâncilă .31 

Naşterea Domnului - Valeriu Cârdu .34 

Crăciunul nostru - llarion Cocişiu .36 

Crăciunuri de altădată - C-tin Gane .42 

Colindă - Paul Constantinescu .47 

Crăciunul: imagine ideală a noastră - Ovidiu Papadima .48 

Naşterea Domnului - MIrcea Streinul .57 

Gânduri şi amintiri de Crăciun - Ion Banea .59 

Obiceiuri de Crăciun din Ardealul robit - Vasile Huţiu .61 

Crăciunul cel adevărat - P.P. Panaitescu .63 

lisus în colinde - Niţă Mihai .65 

Datini şi obiceiuri de Crăciun în Banat-A.E. Peteanu .70 

Datinile de Crăciun la Românii de peste Nistru - N. Smochină .79 

Colinzile în literatura poporană - D. Colţa .82 

Datini de Crăciun -A/ex. Iordan .86 

Ajunul Crăciunului într'un sat de munte - Vladimir Bunea .89 

Crăciunul în Cernăuţul meu natal, în Bucovina de altădată - Vianor Bendescu . 96 

Moş Ajunul - Grigore Cavafu .102 

Măsura creştinătăţii noastre - Ion Moţa .104 

Crăciunul - Nae lonescu .107 

Mângâierea Crăciunului - Ar/?. Scriban .109 

Crăciun Românesc - Vasile Voiculescu .110 

Naşterea Domnului: speranţă şi \dea\- Radu Botiş .111 

La Naşterea Mântuitorului - Nicolae Roşea .112 

Adevărata jertfă christică - Ion Frunzetti .116 

întruparea, act al libertăţii dumnezeeşti - Horia Stamatu .119 

Primirea Naşterii Domnului - Dinu Cruga .121 

VERSURI DE CRĂCIUN 

Lerui Ierui, Doamne Ieri... de Ion Ţolescu .126 

Colind de Petre Paulescu .127 

Colindă de Teofil Lianu . 127 

Colind de Teofil Lianu .128 




































••• ANTOLOGIE - ÎN TEXTE fi WEREURI Tll 

Noaptea Sfântă de Vasile Militaru .129 ^ 

Colind de Vasile Militaru .130 < 

Colind uitat de Vasile Voiculescu .131 < 

Colind de Aurel Sânger .131 < 

Scrisoare de Vasile Voiculescu .132 < 

Cad fulgi mare de noapte şi zăpadă de Dumitru Ciurezu . 134 < 

Uşor, uşor, să nu te simtă nimeni de Dumitru Ciurezu .136 < 

Colindă de Iustin lliesu .137 < 

Crăciunul de A. G. Delafântânele . 138 < 

Seara mare de Grigore Bugarin .140 < 

Moş Crăciun de M. D. Rădulescu . 140 < 

Ajun de M. Avramescu .141 < 

Crăciun de C-tin Goran .142 < 

Sonatină pe motiv de colind de Yvonne Rossignon .143 ^ 

Colind de Ion Ţolescu .144 < 

Ce s'aducă Moş Crăciun de Nicu Dracea .145 < 

Colindă de Crăciun.146 < 

Ierului, Ier, Ierului... de Nicolae Niţă . 146 < 

Colind de Sergiu Cristian .147 < 

Colind de Christea Dimitrescu .148 < 

Colind de Vasile Posteucă .150 < 

Colindă pentru viteaz de G. Dem Teodorescu .152 < 

Colindă de C. Miu-Lerca .154 < 

Moş Crăciun de Nichifor Crainic .155 < 

Oaspeţi cu azur în gene de Nichifor Crainic .156 ^ 

Cânt de luceafăr... de Horaţiu lonescu .157 < 

Colind de Vasile Posteucă .157 ^ 

COLINDE DIN FOLCLOR ^ 

Colind (I) - Bărăgan .160 < 

Colind (II) - Bărăgan .161 < 

D'ale cui aceste case - Bărăgan .161 < 

în vârfuri la nouă meri - Bărăgan .162 < 

Sus, în vârf, la nouă meri - Bărăgan .163 < 

Colindiţă - Bărăgan .163 ^ 

Colindiţa - Bărăgan .164 < 

Am plecat să colindăm - Bărăgan . 164 ^ 

Colind de fată mare - Constanţa . 165 < 

La ciulina de fântână - Bihor . 166 < 

Colind - Bihor .166 < 








































NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


228 


Colindă - 6/77or.167 

Colind de Crăciun - Bihor .169 

Colind transilvan.170 

Colindă din Ţara Moţilor. 171 

...şi din Maramureş.171 

Colindă din Şanţ - Năsăud .172 

CoWndă-judeţul Aradului .173 

CoWndă-judeţul Aradului . 174 

CoWnde-judeţul Someş .175 

la sculaţi voi boieri mari - Transilvania .177 

Ici în zori... - judeţul Dâmboviţa .177 

După dealul cel mai mare - Moldova .178 

Astă seară-i seară mare! - Muscel .178 

Jur în jur de-această masă.179 

Colindiţa.181 

Sus, boieri.181 

Ziurel de ziuă.182 

Pogorît-a, pogorît.182 

Bună dimineaţa la Moş Ajun!.183 

Sângerelul soarelui.184 

Toată ceata creştinească.184 

Moş Ajunul.186 

Lerui Ler.187 

Noi umblăm şi colindăm.188 

Colindul vitelor.189 

Pe luncile văilor. 189 

Dumnezeu şi Sfântul Petru.190 

Sculaţi plugari. 191 

Domn din ceriu.191 

Colindă.192 

La râtu lui Rusalim.192 

Soli din cer.193 

COLINDE DIN ÎNCHISOARE 

Colind de Radu Gyr .195 

Colind ceresc de Radu Gyr .196 

Ziurel de ziuă de Radu Gyr .197 

Noapte de Crăciun de Ionel Zeană .198 

Crăciun 1951 de Vasile Militaru . 198 

Colind.201 








































• • • 


ANTOLOGIE - ÎN TEXTE // VERSURI 229 


Linu-i lin de C-tin Aurel-Dragodan .201 

DE ANUL NOU 

Pluguşorul Românesc.205 

Pluguşor.205 

Pluguşorul copiilor.209 

Pluguşorul.210 

Pluguşor.210 

Pluguşor cu patru boi.211 

Pluguşorul.213 

Pluguşor.213 

Pluguşor.213 

Pluguşorul (I).214 

Pluguşorul (II).214 

Jocul caprei de Elisabeta Păunescu .215 

Pluguşor de Elisabeta Păunescu .216 

Pluguşorul de Vasile Militaru .216 

SORCOVA 

Sorcova (I).221 

Sorcova (II).221 

Sorcova (III).222 

Sorcova (IV).222 

Sorcova (V).223 

Sorcova de Vasile Militaru .223 

Anul Nou de Vasile Militaru . 224 

























NICOLAE NIŢĂ - Sârb&torile Cr&ciunului şi Anului Nou reflectate în presa naţionalista 


230 


i 



DE ACELAŞI AUTOR: 


♦ “Bibliografia operelor autorilor legionari". Editura "Libertatea", Jacksonville, 
Florida, 1993. 

♦ “Publicaţii Legionare". Editura “Libertatea", Jacksonville, Florida, 1993 / 2017. 

♦ “în cumpăna vremii" [scurte nuvele). Colecţia “Libertatea", Jacksonville, Florida, 

1994. 

♦ “VICTOR CORBUŢ -în pas cu noi". Colecţia “Omul Nou", Hallandale, Florida, 1995. 

♦ “Crâmpeie de viaţă - în pădurea cu fiare sălbatice" [voi. 1-11). Editura 
“Libertatea", Jacksonville, Florida, 1995 - 1996. 

♦ “Martirii ne veghează din ceruri" [voi. 1). Editura “Libertatea", Jacksonville, 
Florida, 1997. Voi. 11 (în pregătire). 

♦ “Snop de vise" (versuri). Colecţia “Libertatea", Jacksonville, Florida, 1997. 

♦ “Crăciun în Exil - mică antologie a celor mai frumoase versuri de Crăciun 
publicate în Exil". Colecţia “Libertatea", Jacksonville, Florida, 2014. 

♦ “De ici, de colo... - antologie de versuri legionare" [Voi. 1). Editura “Libertatea", 
Jacksonville, Florida, 2018. 

Ediţii îngrijite: 

♦ “Acuzat, martor, apărător în procesul vieţii mele" de Dumitru Banea. Colecţia 
“Omul Nou", Miami Beach, Florida 1994. 

♦ “Rezistenţa în Munţii Braşovului" de Petre Baicu. Colecţia “Omul Nou", 
Hallandale, Florida, 1994. 

♦ “Cărticică de cântece" (legionare). Editura “Libertatea", Jacksonville, Florida, 

1995. 

♦ “furnal numai pentru mine" de Niţă Ghimbăşanu [1], caietele 1-2; în lucru, 
caietele 3-4. Colecţia “Libertatea", Jacksonville, Florida, 1997. 

în curând: 

♦ "încrustări pe răboj..." [volum antologic), 2018.