George Coșbuc — Balade și Idile (1897)

Google 


This is a digital copy of a book that was preserved for generations on library shelves before it was carefully scanned by Google as part of a project 
to make the world's books discoverable online. 


It has survived long enough for the copyright to expire and the book to enter the public domain. A public domain book is one that was never subject 
to copyright or whose legal copyright term has expired. Whether a book is in the public domain may vary country to country. Public domain books 
are our gateways to the past, representing a wealth of history, culture and knowledge that's often difficult to discover. 


Marks, notations and other marginalia present in the original volume will appear in this file - a reminder of this book's long journey from the 
publisher to a library and finally to you. 


Usage guidelines 


Google is proud to partner with libraries to digitize public domain materials and make them widely accessible. Public domain books belong to the 
public and we are merely their custodians. Nevertheless, this work is expensive, so in order to keep providing this resource, we have taken steps to 
prevent abuse by commercial parties, including placing technical restrictions on automated querying. 


We also ask that you: 


+ Make non-commercial use of the files We designed Google Book Search for use by individuals, and we request that you use these files for 
personal, non-commercial purposes. 


+ Refrain from automated querying Do not send automated queries of any sort to Google's system: If you are conducting research on machine 
translation, optical character recognition or other areas where access to a large amount of text is helpful, please contact us. We encourage the 
use of public domain materials for these purposes and may be able to help. 


+ Maintain attribution The Google “watermark” you see on each file is essential for informing people about this project and helping them find 
additional materials through Google Book Search. Please do not remove it. 


+ Keep it legal Whatever your use, remember that you are responsible for ensuring that what you are doing is legal. Do not assume that just 
because we believe a book is in the public domain for users in the United States, that the work is also in the public domain for users in other 
countries. Whether a book is still in copyright varies from country to country, and we can't offer guidance on whether any specific use of 
any specific book is allowed. Please do not assume that a book's appearance in Google Book Search means it can be used in any manner 
anywhere in the world. Copyright infringement liability can be quite severe. 


About Google Book Search 


Google's mission is to organize the world's information and to make it universally accessible and useful. Google Book Search helps readers 
discover the world's books while helping authors and publishers reach new audiences. You can search through the full text of this book on the web 


atthtto: //books.gqoogle.com/ 

















BALADE SI IDILE- 


DE 


GEORGE COŞBUC : 
€ .C « 
(1883-1890). 


TNT NN NN N 


EDITIA II. 


A 3-a și a 4-a miie. 





BUCUREŞTI 


EDITURA LIBRĂRIEI SOCECU & Comp. 


21, Calea Victoriei, 21 


1897 


| M 








THE NEW YORK; 
PUBLIC LIBRARY 
436726 à 
ASTOR, LENOX AND 


‘TILDEN FOUNDATIONS 
R 1929 L 











BUCURESCI 
STABILIMENTUL GRAFIC J. V. SOCECU 


59 — Strada Berzei — 59 


ve - li = bp 
° > - - = 
> a e v N 
o..." " vv ^ ` ` 
° LJ ° e^ € ` 
* e n š o + vu ov 
» ° 
- p 
e ° v <. - 
° e eo ve - = 
° ~ ovv v ae 
pă v * oe e v 
e?" o voe ee of hé 
e 
ve ee 
e ° vv T "o. €. e. 
e ° e € 
e e v wee * 
e “o. * * `>- + 
e - 
e eee Lm dies "oc wee 
v 
°e e e” 


[838] 





BALADE ŞI IDILE 


NOAPTE DE VARA. 


A 
Jue de farmec pline, 
Strálucesc in luminis; — 
Sboará mierlele 'n tufis 
Și din codri noaptea vine 
| Pe furis. 


Care cu poverí de muncá 
Vin încet si scartiind; 
Turmele s'aud mugind, : 
Și flăcăii vin pe luncă 
Hăulind. 


- 


c 


Cu cofita, pe 'ndelete, 

Vin neveste de la riü; 

Si cu poala prinsă 'n briü 

Vin cântând in stoluri fete 
Dela grat. 


Dela gârlă 'n pâlcuri dese 
Sgomotoși copiii vin: 
Satul e de vuet plin; 
Fumul alb alene ese 


Din cămin. 


Dar din ce in ce salină 
Toate sgomotele 'n sat, 
Muncitorii s'aă culcat. 
Linistea-f acum deplină 
Și-a 'noptat. 


Focul e ’nvelit pe vatră 

Iar opaitele-aü murit, 

"Și prin satul adormit 

Doar' vr'un câne 'n somn mai latră 
Răgușit. 


=] 


Eat'o! Plină, de spre munte 
Ese luna din brădet 
Si se naltá 'ncet-incet, 
Gânditoare ca o frunte 

De poet. 


Ca un glas domol de clopot 
Sună codrii mari de brad; 
Ritmic valurile cad, 

Cum să sbate 'n dulce ropot 
| Apa 'n vad. 


Dintr'un timp si ventul tace; 
Satul doarme ca 'n mormânt — 
Totu-i plin de Duhul sfânt: 
Liniste 'n vésduh si pace 

Pe pámént. 


Numaí dorul maí colindá, 
Dorul tinér si pribag. 
Tainic sé 'ntálneste 'n prag, 
Dor cu dor sá se cuprindá, 
Drag cu drag. 


MÂNIOASA. 


m să merg mai înspre seară 

Prin dumbrăvi, ca mai de mult, 
In priveghetori să-mi pară 
Glasul Linei că-l ascult. 
Mai știu eu, ce-aș vrea s'ascult! 
Că'n zori Lina sta 'n portitá, 
Salta 'n vênt a ei altita, 
Ventul îi sálta 'n cositá 
Sid făcea floare 'n obraz: 
Eü mergeam la plug în laz, 
Si, când trec, Lina s'ascunde, 
Par'că nici nu m'a vézut. 
Ii vorbesc, si nu-mi réspunde, 

Nu 'mi réspundel 

Si-o întreb, si nu'mi réspunde, 
Si mé mir— ce i-am făcut! 


Vreaü de-aici să rump o floare! 
Ochii unui anger scump 
Au albastrul din cicoare, 
Și cicoare vrei să rump — 
Mai știu eŭ ce-aș vrea să rump! 
Că 'n amiazi venind pe vale, 
Intâlnii pe Lina 'n cale: 
Lam dat fragi, ea mi-a zis: «Na-le! 
Doar ţi-am zis eŭ să-mi dal fragi2» 
Ochii ei frumoși și dragi 
Priviaü tot spre poala rochii, 
S'a pus Lina pe tăcut, 
Și vedeam că-l umblă ochii, 

Umblă ochii 
Ca la șerpi, îi umblă ochii, 
Si mé mir ce i-am făcut! 


Să-mi pun capul pentr'o Lină, 
Să mé fac un om pribag! 

Esí din neguri, lună plină, 

Să mé vezi la Lina 'n prag — 
Mai știi eŭ ce-aștept în prag! 
Alte dati suna závorul; 

Lina pe furiș, ca dorul 

Pasia 'n degete pridvorul 


= Su —=z =s inspre Seară 
- * =z I.—:rÀM. ca mai de mult, 














10 


Și la mine 'n prag venia 

Mamă-sa cát ce-adurmia. 

Azi ard hainele pe mine, 

Mi-e grei capul ca de lut, 

Staü în prag — și ea nu vine, 
Nu mai vine! 

| târziu si nu mai vine, ... 

Si mé mir, ce i-am facut !? 


ta> 











NU TE-Al PRICEPUT 


N te-ai pri pc 
priceput! 

Singur tu nu mi-ai plăcut, 

Că eii tot fugiam de tine? 

O, nu-i drept, nu-i drept, Sorine! 

Ti-am fost dragă, știi eu bine, 

Dar, să-mi spui, tu te-ai temut. 

Si eŭ toate le-am facut, 

Ca să poți să-mi spui odată, 

Să mé 'ntrebi: «Mă vrei tu, fată?» 

Și plângeam de supărată, 

Că tu nu te-ai priceput. 


12 


Nu te-ai priceput! 

Dici că-s mândră și nam vrut 
Ca s'ascult vorbele tale? 

Dar de unde știi? In cale 
Ti-am umblat si 'n deal si 'n vale 
Si-ori-si unde te-am știut. 

Zile lungi mi le-am perdut, 
Să mé 'mprietinesc cu tine: 
Tu-mi umbla! sfiios, Sorine, 

Și plângea durerea 'n mine, 
Că tu nu te-ai priceput. 


Nu te-ai priceput! — 

Am fost rea si n'as fi vrut 
Să te las, ca altă fată, 

Sá mé stringi tu sărutată? 
Dar m'al întrebat vr'odatá? 
Mé 'nvingea sá te sárut 
Eü pe tine! Pe 'ntrecut 
Chip cátam cu viclenie 

Să te fac să 'ntrebi, si mie 
Mi-a fost luni întregi mânie, 
Că tu nu te-ai priceput. 


Nu te-ai priceput! — 
Dict, cá de mai fi cerut 


13 


Mamei tale noră 'n casă, 
N'ași fi vrut să merg? E, lasă! 
Că de-o fată cuf i pasă 

Nu să ia după părut! 

_ De ’ntrebai, aï fi văzut! 

Tu să fi 'nceput iubitul, 

Că-i făceam eu isprávitul — 
Tu cu pâinea și cuțitul 

Mori flămend, nepriceput! 


FATM A. 


Ie faptul dimineţii, prin parc, ingandurata 
Se plimbă visătoarea Fatma, frumoasa fată 
A marelui Ben-Omar, califul din Bagdad — 
Iar tinerele-i plete de peste umeri cad 


Pe piept, si ea le prinde mánunchiü in alba-f mână. 


Zimbind s'așează fata aproape de fântână 
Pe-o lespede de marmor, privind cu gândul dus 
La gura de balaur ce-asvérle apa 'n sus. 


Tiptil atunci din umbra tufisuluí résare 
Nin-Musa, rob din Jemen. El ese din cárare, 
S'apropie de fatá, o prinde pe furis, 
S'apleacă, o sărută si pfere prin tufis. 








15 


Fatma résare 'n tipet, de spaimă 'ngălbinită. 
«El are fes albastru și haina zdrantuiti!» — 
Si grabnic eunucii se 'nșiră, urmărind 

Ca șerpii prin tufișuri pe Musa-Nin, și-l prind. 


Fatma plàngénd se duce la tatá-seü și-i spune. 
«Voiü pune servitorii să'l bată! Si voiü pune 
Să-l târăe d'alungul Bagdadului, legat | 
De:a calului meü coada, de-a celui mai turbat! 
Mișelul!» Si Ben-Omar isbeste cu piciorul 

Si dă un semn. In lanţuri legat, cutezátorul 
Nin-Musa întră palid, cu ochif la pământ — 

El are fes ca 'n Yemen și-o sdranta de vesment. 


Fatma stă răzimată de-al tronului pilastru, 

Și sclavul stă 'nainte-i. El are fes albastru, 
Și-albastrii are ochii, d'un farmec dureros; ` 

E tiner si e palid și-așa e de frumos! 

S'aruncă furtunatic spre rob atunci Sultanul 
SH tulgeră 'n cap ochii si 'n mână iataganul: 
«Acesta e?» Si fata se 'ndoae putintel: 

«N'a fost acesta, tată! — Să nu lovesti în el!» 


NUNTA ZAMFIREI. 


Y lung pământul, ba e lat, 
Dar ca Ságeatá de bogat 
Nici astăzi domn pe lume nui, 
Si-avea o fată, — fata luf — 


Icoană 'ntr'un altar s'o pui 
La închinat. 


Si daca fost petita des, 

E lucru tare cu ’nteles, 

Dar dintr'al prinților sirag, 

Câţi aü trecut al casei prag, 

De bunăseamă cel mai drag 
A fost ales. 


838 


17 


El, cel mai drag! El a venit 
Dintr'un afund de Résárit 
Un print frumos si tinerel, 
Si fata s'a 'ndrágit de el. 
Că doară tocmai Viorel 

I-a fost menit. 


Și sa pornit apoi cuvânt! 
Și patru margini de pământ 
Ce strimte-au fost în largul lor, 
Când a pornit să-și dee zor 
Acest cuvént mai călător 

Decât un vênt! 


Ca ieri cuvéntul din vecini 
S'a dus ca astăzi prin străini, 
Lăsând pe toti, din cât afund 
O miie de crăimi ascund, 
Toţi craif multului rotund 

De veste plini. 


Și-atunci din tron s'a ridicat 
Un împărat după 'mpérat, 
Si regii 'n purpur s'au încins,: 
Și Doamnele grăbit au prins 
Să se gătească din adins 

Ca nici odat’. 


18 


Iar când a fost de sa 'mplinit 

Ajunul zilei de nuntit, 

Din munţi și văi, de peste mări, 

Din larg cuprins de multe zári, 

Nuntasí din noué-zeci de țări 
S'aü réscolit. 


De cum a dat în fapt de zori, 
Veniaü cu fete si feciori. 
Trăsnind rádvanele de craiü, 
Pe netede poteci de plaiu: 
La tot rádvanul patru cai, 

Ba patru sori. 


Din fundul lumii, mai din sus, 

Și din Zorit, și din Apus, 

Din cát loc poti gândind să baţi 

Venit-aü roiuri de 'mpératí 

Cu stemă ’n frunte si 'mbrácati 
Cum astăzi nu-s. 


Sosit era bătrânul Gruiü 
Cu Sanda și Rusanda lui, 
Si Tintes, cel cu trainic rost, 
Cu Lia lui sosit a fost, 
Și Bardeș cel cu adăpost 
| Prin munți silhuf. 





19 


Și alții, Doamne! Drag alint 
De trupuri prinse 'n mărgărint! 
Ce fete dragi! Dar ce comori 
Pe rochii lungi tesute 'n flori! 
Ear hainele de pe feciori 

| Sclipeaü d'argint. 


Voinicii cai spumaü in salt; 

Și 'n creasta coifului înalt 

Prin vulturi ventul vii vuia, 

Vr'un print mai tinér când trecea, 

C'un brat în șold si pe prásea 
Cu celalalt. 


Ear mai spre-ameazi, din depărtări 
Vézutu-s'a crescând în zări 
Rădvan cu mire, cu nănași 
Cu socrii mari și cu nuntași, 
Și nouăzeci de feciorași 

Veneau călări. 


Si ca la mándre nunţi de craiü 

Esit-a 'n cale-ales alaiü 

De sfetnici multi si mult popor 

Cu musicí multe 'n fruntea lor; 

Si drumul tot era covor | 
De flori de Maid. 


20 


Ear când alaiul s'a oprit 

Și Paltin craiu a stărostit, 

A prins să sune sunet viü 

De treasc si trambiti si de chiü — 

Dar ce scrii eŭ? Ori cum să scriü 
E ne’mplinit ! 


Si-atunci de peste larg pridvor, 

Din dalb iatac de foisor 

Esi Zamfira 'n mers istet, 

Frumoasă ca un gând réslet, 

Cu trupul nalt, cu părul cret, 
Cu pas ușor. 


Un trandafir în văi părea; 
Mlădiul trup i-l incingea 
Un briü de-argint, dar toată 'n tot 
Frumoasă cat eŭ nici nu pot ` 
O mai frumoasă să-mi socot 

Cu mintea mea. 


Si ea, mergând spre Viorel, 
De mână când a prins'o el, 
Rosind s'a zápácit de drag, — 
Vétavul a dat semn din steag: 
Și-atunci porniră toţi sireag 
Incetinel. 





31 
Si 'n vremea cât s'aü cununat 
S'a 'ntins poporul adunat 
Să joace 'n drum după tilinci: 
Feciori, la zece fete, cinci, 
Cu sdrângăneii la opinci 
Ca 'n port de sat. 


Trei pași la stânga linisor 
Și alți trei pași la dreapta lor; 
Se prind de mâni si se desprind, 
S'adună cerc si ear se 'ntind, 
Și bat páméntul tropotind 

In tact usor. 


Ear la ospăț! Un riü de vin! 
Mai un hotar tot a fost plin 
De mese, si tot oaspeţi rari 
Tot crai si tot crăese mari, 
Alăturea cu ghinărari 

De neam străin. 


A fost atâta chiii și cânt 
„Cum nu s'a pomenit cuvent! 
Si soarele mirat sta 'n loc, 
Că l'a ajuns și-acest noroc, 
Să vadă el atâta joc 
P'acest pament ! 





De-ai fi văzut cum aii jucat 

Copilele de împărat, 

Frumoase toate și întrulpi 

Cu ochi sireti ca cei de vulpi, 

Cu rochii scurte până 'n pulpi, 
Cu păr buclat. 


Si principi falnici si 'ndrăsneți 

De-al căror buzdugan istet 

Perit-ai smei din iaduri scoși! 

De-ai fi văzut jucând voioși 

Si Feti-voinict, şi Feti-frumosi 
Si logofeti. 


Ba Penes-impérat, vézénd 
Pe Barbă-cot, piticul, stând 
Pe-un grad de-alături privitor, 
L'a pus la joc! Si 'ntre popor 
Sărea piticu 'ntr'un picior 
De nu-și da rend! 


Sunt grei bătrânii de pornit, 
Dar de-i pornesti, sunt grei de-oprit!. 
Și s'au pornit bărboșii regi 
Cu sfetnicii ’nvechiti in legi 
Și patruzeci de zile 'ntregi 
Aü tot nuntit. 


23 


Și vesel Mugur-Impărat 

Ca cel d'intâiu s'a ridicat 

Și, cu păharul plin în mâni, 

Precum e felul din b&trâni 

La ori ce chef între Români, 
El a 'nchinat. 


Și-a zis: «Cât mac e prin livezi, 
Atatia anl la miri urez! 
Si-un print la anul! blând si mic, 
Să crească mare și voinic, — 
lar noi să mai jucăm un pic 

Si la botez!» 


CÂNTECUL FUSULUI 


ü mi-am făcut un cântec 
Stând singură 'n iatac — 
Eŭ mi-am făcut un cântec, 
Si n'as fi vrut să-l fac. 
Dar fusul e de vină 
Că se 'nvârtea mereu, 
Și ce-mi cânta 'nainte 
Cântam pe urmă ei. 


De-atunci îl cânt intr'una 
Că-mi vine-asa nevrénd ; 
De-aș face ori ce-as face 
Nu pot să-l scot din gând. 
Il cânt torcând la vatră 
Sid cânt mergénd pe drum, 
Si nu pricep ce-i asta, 

Si nu stiü, biata, cum? 











lu 
t 
w 


Adese stând la cină 
Simt lacrimile des, 

Nu pot mânca de lacrimi, 
Și trebue să es 

Afară 'n vént, afară, 
Că-mi arde capul tot, 

Și 'ngrop în palme capul 
Şi-mi cant amarul tot. 


Am stat la roata morii, 
Si roata umblă des, 

Și roata morii cântă 
Cuvinte cu 'nfeles. 

Ea cântă înainte; 

Cant și eŭ după ea — 
Moraru 'sí face cruce 


Privind în urma mea. 
^o 


Si-am mers pe malul apei, 
In valuri să-mi îngrop 

Si cântecul și-amarul — 
Dar a 'nceput un plop 
Să cânte, si toţi plopii 
Càntaü duios in vént, 

Si m'am trezit d'odatá 
Că plâng si eŭ si cant! 


20 


Si-am mers pe lunci, dar jalnic 
D'alungul peste lunci 

Cum plâng și cântă toate! 

Si 'n crâng m'am dus atunci — 
Nu-i loc mai bun pe lume 

De plâns decât în crâng! 

Ah, toate plâng, și satul 

Se miră, că et plang! 


Dar fusul e de vină, 

Că se 'nvàrtea mereu 

Si el cânta un cântec, 

Sil știi d'atunci și eu! 

Si 'ncet ce trece viata 
Când n'aí nici un noroc — 
Mai iute dac'ar trece, 


De-ar sta mal bine 'n loc! 
> 


De-ar sta pe loc maí bine! 
Ori loc eŭ să-mi găsesc 

Să pot să plâng cu hohot — 
Nici asta nu 'ndrásnesc! 

Cà mama mé tot cegrtá 

Si tata-i supărat, 

Și ’n ochii mei se uită 

Toţi oamenii din sat. 


27 


Ah, seara numai, seara 
Më simt la largul mei, 

Că 'ngrop în perne capul 
Și până 'n zori mereu 

Tot plâng ca o nebună 

Și perna 'n braţe o strâng, 
Si plâng, cá nu mé vede 
Máicutá-mea cá plang. 


BALADĂ ALBANEZA 


iul pașei din Ianina 
Un cal negru 'n rii adapă, 


Pe când vine după apă 

Cu vas alb pe cap Despina. 
Dar din munte, de pe creastă, 
George cată 'n văi și vede 

Și pe Turc și pe nevastă. 


Fiul pașei din lanina 

De la pept o floare scoate 

Și-o aruncă 'n val, să 'noate 
Până 'n vale la Despina. 
George 'n munte pumnii 'și stringe, 
Buza cruntă 'n dinţi o muscă 
Și de multă ciudă plânge. 





29 


Fiul pașei din Ianina 

Vesel bratele-si întinde, 

Când se pleacă 'ncet și-i prinde 
Crinul de pe rii Despina. 

Ce, la pept a pus ea floare? 
Dar și 'n munte George pune 
Plumbii sub scápérátoare. 


Fiul pașei din Ianina 

Blând desmeardă alba frunte 
A nevestei, dar din munte 
Moarte-aduce carabina. 

Nu in cal, nu 'n fiul pașei, 
Plumbul a mers drept în crinul 
Pus pe albul pept al laser. 


Fiul pașei din Ianina 

Sare 'n sea, indoae briul, 

Bate ’n cal nebun cu friul — 
Sid ajunge carabina : 

Nu "n pept strins cu hainá verde, 
Ci 'ntr'un brat, maf mult neveste 
Cu-acel brat să nu desmerde ! 


ARMINGENII 


— —— 


Pina umbla Hristos prin țară 
Latind cuvéntul sei fumos, 
Ovreil toţi i-au scos ocará 

Și cărturari de-ai lor cercară 
Prilegiii să piardă pe Hristos. 


Asa, 'ntr'o noapte 'ntunecatá 
Cand vecinicul Mântuitor 
Durmea 'ntr'o casă 'ncrestinatá, 
Găsitu-l'ai Ovreif 'ndatá 

Si sfat fácut-aü de omor. 


31 


La Mează-noapte-aveai să vie 
La casa unde el dormea — 
Si, casa pentru ca s'o stie, 
Aü pus ca semn si márturie 
In fata casei o nuia. 


Dar Dumnezeü, cel ce scoboará 
Si 'n gândul cel mai nevédit 
Nu lasă p'al séü fiii să moară, 
Căci a răscumpărării oară 

Si vremea morții n'a sosit. 


Si Dumnezeü orbit-a firea 
Ovreilor împinși la reü, 

In cât să n'aibá nicáirea 
Vr'un chip de-a fáptui perirea 
Născutului din Dumnezeu. 


La mezul nopţii 'n gloatá mare 
Ovreii pe furis pornesc — 

Sint muti Ovreii de mirare, 

Că ei la casa fie-care 

Ca semn câte-o nuia zăresc. 


32 


«Dac'am pierdut si astăzi prada, 
Cu greü putea-vom s'o găsim». 

Pornește-apoi răgnind grămada, 

Perendă 'n sgomot toată strada 
Tăcutului Ierusalim. 


Dar neputând să mal găsească 

Pe Christ ca să'l omoare 'n .somn, 
Perdut-aü noaptea dușmănească 

Și n'au putut să 'ndeplineascá 
Perirea vecinicului Domn. 


Și dintr'aceea zi 'nainte 
Rémas'a obicei, si spun, 

Ca pentru-aducerea aminte 
De noaptea mântuirii sfinte 
Românii si-azi Armingeni pun. 


$38 


REA DE PLATA 


Y» as de la moară; 

Si jos in ulicioará 

Punénd un sac, in urmá 

Nu-l poate ridica. 

«Ti duc eu!» «Cum?» «Pe plata!» 
lar ea, cuminte fată 

Sé si 'nvoeste 'ndatá — 

De ce-ar si zice ba? 


Eu plec cu sacu'n spate. 
La calea jumétate 
Cer plata, trei săruturi. 
Dar uite, felul ef: 


— 1 

Stă ’n drum si sé socoate, 
Si'mf spune cáte-toate, 

Cá-s scump, cá ea nu poate, 
Că prea sunt multe trei! 


Cu două să 'nvoește, 

Și — unul mi-l plătește, 

Cu altul să-mi r&mâe 

Datoare pe 'nserat. 

Dar n'am să-l văd cat veacul! 
Si iatá-mé, săracul, 

Să-i duc o poștie sacul 

P'un singur sărutat! 


FATA MORARULUI 


ub plopii rari apele sună 

Și plopii rari vijie'n vént, 
Iar roata se 'nvârte nebună — 
Eu stau la covată și cânt, 
Dar singură nu știu ce cânt, 
Și'n ochii mei lacrimi s'adună. 


Asa-i de "ntunerec afară! 

Din cer un iad până 'n pámént — 
Eu cânt tot un cântec d'aseară, 
Si-asa mi-e de silá se-l cânt, 

Sil tac, dar nevrénd îl cânt eară! 


O, stinge-te, lampă, te stinge! 
Că bréul de 'ncins mi-a fost lung, 


36 


Dar bréul meü astăzi mé stringe, 
La copcii cu greu i-l ajung — 
Așa de cu grei i-l ajung, 

Si'n copci el trupul mi-l frange! 


Dormi, mamă, dormi draga mea mamá, 
Să nu 'ntrebi de ce nu dorm eu! 
Obrazul ascuns sub naframă 

E martur păcatului meu, 

E martur amarului meu — 

Tu nai băgat încă de seamă! 


Sub plopii rari apele sună 

Și plopii rari vijie 'n vânt, 
Scot hohote par'că să-mi spună 
In ris, ce nemernică sint — 
Ce rea, ce nemernicá sünt, 

Iar apele 'mi strigă «Nebuná !» 


O, macină grâul mai bine 

Si 'nvérte-te, roată, mereu! 

Că lumea sé'nvérte cu mine, 

Si vreu, si eu nu striu ce vreu — 
Ba lasă, că știu eu ce vreu: 

As vrea să fiu, roată, supt tine! 





CRĂIASA ZINELOR 


(canu însuşi stă domol 
Și ’n gânduri dulci să pierde, 
Când zinele cu pieptul gol 
Résar pe lunca verde. 
Ușoare, ca de neguri fug 
Prin liniștea adâncă, 
Obrajii lor, ca flori de rug, 
Sunt nesdrutati încă. 


Vezi tu departe 'n Resărit 
Aprins lucind ca focul 
Palatul lor? Imprejmuit 
Cu zid d'argint e locul: 
Acolo ele 'n veci nu mor 
Și vara 'n veci nu moare, 
lar ele 'st-aü Crăiasa lor 
Si toate sunt fecioare. 


38 


La tara lor nici smei n'ajung — 
Dar intr’o zi, la poarta, 

Batu, de drumul grei si lung 
Slăbită si maf moartă, 

O fată de ’mpérat, cerénd 
Un loc de mas, sérmana, 

Si sé ruga milos de bland, 
«Si cum te chiamă?» — «Ana». 


«Eŭ nu pot, Ano, să-ți descuiu; 
Acest drept al meü nu e. 
Crăiasei noastre am să-i spuiii, 
Să vie să-ți descue». 
P'un nor de aur lunecând 

A zinelor Crăiasă 
Vinea cu părul riurand, 
Riu galben de mătasă. 


Crăiasa în purpur și 'n smarald 
S'ascunde, nu s'ascunde, 

Strabati cu ochii viul cald 
Al formelor rotunde. 

De foc sunt ochii ei crăești — 
La zid ea stă plecată: 

« Descuiii. Dar eŭ mă tem, că ești 
Fecior!» — «Ba nu; sûnt fata!» 





39 


Și dându-i zinele-adápost 
Trăia cu ele soră. 
Dar într'o zi a fost ce-a fost: 
Ea nu s'a dus la horă! 
Avénd inel, ea se juca 
Stănd singură 'ntr'o vale; 
Pe-acolo Doamna se plimba 
Și-a dat de Ana ’n cale. 


«Ce aï tu, Ano?» — «Uite ce-i!» 
Crăiasa schimbă fete, 

Că n'a văzut în viata ef 
Inel, si ce mándrete! 

Din piatra tronului din raiü 
Cioplit în flori maestre, 

El singur unui fiü de craiü 
D'ajuns i-ar fi fost zestre. 


«Și cum îi zici?» — «Inel îi zic!» 
Pe degetul suleget 

Al zinei pus, pe cel mai mic, 
Crescut părea pe deget. 

«O, dă-mi-l mie!» Drăgălaș 
Së roagă ea 'mbétata. 

«Ti dai, stăpâno, de mé lasi, 
Să te cuprind odată !» 


i0 


Crăiasa 'n veselia ef 
Cu grabă sé 'nvoeste: 
«Më stringi la pept, și-atâta ce-i 2> 
Și peptul Anei crește, 
Și cum întinde brațul drept 
Mai viu îi bate peptul 
Și tremură, strângând la pept 
Pe Doamnă-sa cu dreptul. 


«Atâta ce-i?» — «Dar m'ai durut! 
Să nu pui mâna stângă!» 
Șin urmă zina s'a sbătut 
Că prea mult vrea s'o strângă. 
Așa fac și copiii 'n joc 
Când nu-și înțeleg vrerea, 
Dar zinei i-a părut d'atunci 
Că i-a slăbit puterea. 


A doua zi, sub umbre rari 
De pom cu floarea albă, 
Copil' avend mărgăritari 
Fácea dintr'înșii salbă. 
Crăiasa vine.iar. Zărind 
Frumoasa jucăree, 
Aprinșii-i ochii mai mult s'aprind 
De dorul să i-o dee. 








41 


«Ce-i asta?» — «Salbă Ard réslet 
Mărgeanuri roșii 'n pară, 

Si n'ai fi dat d'ajunsul pret 
Al salbei, dând o țară. 

«Si cuf o dai tu?» Patimas 
Zimbind crăiasa 'ngână. 

«Ti-o dati si tie, de mé lași, 
Să te sărut, stăpână!» 


Pe nimeni ea n'a sărutat, 
Ori poate flori și fluturi, 

Dar pentru salbă i-ar fi dat 
Și-o sută de săruturi. 

Așa fac doï copil în joc, 
Când nu 'nfeleg ce-i jocul, 

Dar zineï i-a părut d'atunci 
Că i-a perit norocul. 


A treia zi, privind in lac 
Copila, ca'n oglindă, 
Cerca și nu putea pe plac 
Un bréu pe trup să-și prindă. 
Crăiasa vine iar. Grăbit 
S'a 'ncins atunci crăiasa, 
Și cât de strîns i s'a lipit 
De caldul trup matasa! 


42 


Ea bate 'n palme, vede 'n lac 
Că strinsă-i stă mai bine; 

Rotunde, ca un cap de mac, 
Stai sinurile pline, 

Mai naltă pare, și 'n umblat 
Mlădie ca o vargă, 

Ea simte cât de reü i-a stat 
In haina ei cea largă. 


Si ochiid otráviti de dulci 
La bréü sélbatici cata. 

«Ti. daŭ, cu tine de mé culci 
Alăturea odată !» 

«Dar, Ano, pentru ce nu-mi cei 
Altceva; am eŭ multe !» 

«Nu vreü!» Si 'n urmă asta ce-i? 
De ce sé n'o asculte? 


* * 
* 


Stiti voi povestea, cand un fit 
De impérat odatá, 

In pept cu dor turbat de viü, 
S'a îmbrăcat în fată? 

Luând, în loc de paloș fus, 
Si 'n loc de coif naframă, 

Pe peptul tiner el și-a pus 
Altitá 'n loc de-aramă. 





43 


El stă pe tron, și lângă el 
Ce trist crăiasa plânge! 
Cu mâna ei cea cu inel 
Rupéndu-si salba, stringe 
Genunchil lui, ea stă 'n genunchi! 
Și breul și-l desleagă, 
Si péru-i desfăcut mănunchi 
"I umple fata 'ntreagă. 


«Ei toate, toate le-am perdut! 
Si Dumnezeü mé peardă : 
Din ochii lui, cá te-am crezut!» 

El ride şi-o desmearda : 
«Acum nu-i timp să te bocești; 

Tu vii cu mine-acasă; 
Crăiasă dacă nu mal ești 

Vei fi împărăteasă !» 


PUNTEA LUI RUMI 


— — M 


Re adunase 'n creer 
Toată cumintia lumii — 
Si 'ntr'o zi regele Gupta 
Chiamă la palat pe Rumi. 
«Mane-i Anul-noi, știi bine. 
Si-obiceiü din vremuri este 
Ca 'ntr'aceastá zi să fie 
Sărbătoare de neveste. 


«Și-aş dori vr'un lucru mare! 
Tu ești sfânt, așa se spune, 
Faci minuni; şi mâne tocmai 
Ce na'ș da pentr'o minune. 
Inmultim splendoarea zilei — 
Vrei? Găsești tu una 'n pripá» 
Rumi a rămas pe gânduri, 
Negásind réspuns o clipă. 





45 


Și-a plecat. Făcuse dânsul 
Mari minuni de altădată, 
Dar acum avea prilejul 
Pentru cea *mai minunată. 


II. 


P'un ses larg sunt adunate ' 
Gintile din Himalaia, 

Osteni negri 'n coifuri albe, 
Principi, preoţi, sclavi si raia. 
Toţi bărbații stai d'o parte, 
Iar la mijloc stai fecioare 

Și neveste, și duc hora 
Toate 'n port de sărbătoare. 


Iar regina joacă 'n frunte 

Cu opt-zeci de principese — 
La un semn salină jocul, 
Și-acum Rumi 'n mijloc ese. 
El avea un cort d'o parte, 

lar in cort? Cine-ar sti spune! 
El incet desface cortul 

Cu ascunsa lui minune. 


46 


Së ivesc doi stâlpi, în urmă 
Alții doi, apoi mărunte 
Peste stâlpi câte-va scânduri. 
Ce era? O simplă puftte. 
«Rege, nimeni nu cunoaște 
Ce-i în sufletul femeii, 
Numai cei de sus! Si iată 
Și 'ntr'un lemn s'aratá zeii! 


«De va trece peste punte 
O femee credincioasă, 

Se va 'nfrumosa femeea 
Remâind mereü frumoasă. 
De va trece însă una 

Care și-a 'nselat bărbatul, 
Ea se va negri ca noaptea, 
Astfel ispășind păcatul. 


«Dar eŭ cred, că nu-i nici una 
Cu păcate! Cea maf castă 
Treacă 'ntàiü! Si-apof sé treacă. 
Rénd pe rând câte-o nevastă.» 
Si-a tăcut. Eraü în șiruri 

“ect de mif si mii de sute 

De femei: ce de credință 

La un loc, ce de virtute! 





Ho 

Dar virtutea — zice Veda — 
Este mută, vecinic rece. 
Gupta strigă, dă un ordin, 
Mai dă unul, dă vr'o zece 
S'apol zimbitor privește 
Spre reginá: «De sá poate, 
Treci tu 'ntàiü, si după tine 
Au să treacă 'n urmă toate!» 


«Dacă vrei, eŭ trec, nu-mi pasă! 


Dar chiar eŭ? Nu să cuvine 
Să pui, rege, la 'ndoială 
Sufletul unui regine. 

Më ’nroseste singur gândul, 
Că tu ai aflat cu cale 
Tocmai azi să pui la probă 
Inima nevestei tale!» 


Și-a rémas pe loc regina. 
Regele-a privit sinistru 

Spre Nipunica, nevasta 
Celui mai frumos ministru. 
«lartă, rege,» zise densa 
«Nu pot suferi privirea 
Multor ochi! Sunt sfiicioasă; 
Eŭ as trece, însă firea — — > 


48 


Principesele 'nrosite 
Bucuros voiaü să treacă, 
Dar putea să minfá puntea, 
Vr'un nedrept putea să facă. 
Ori mai ştii? Bétranul Rumi 
Face-o glumă, cum se vede; 
Şi-i atât de slabă puntea, 
Că 'n ea nu te poţi încrede. 


S apoi cum să creadă lumea, 
Ce vor spune neste lemiie? 
Regele, mușcându-și gura, 

A tăcut, convins pe semne. 


«Dar minunea unde-i Rumi?» 
Punénd degetul pe frunte 
A zimbit bătrânul preot: 
«Puntea e ca ori-ce punte. 
Nici virtutea n'o arată, 
Nici păcatul, dar azi, rege, 
Dintr'o punte mincinoasă 
Trei minuni tu poti alege. 


di. 











49 


«Multe bunuri are omul, 
Dar virtutea cea mai mare 
E, să nu să tie mândru 
Cu virtuțile ce are: 

Si nu-i o minune, dacă 
Dintr'atâte mii de sute 

De femei, nici una mândră 
N'am găsit de-a ef virtute? 


«lar frumseţa-i bun netrainic 
Si ispititor la rele, 

Stiü nevestele aceasta . 

Si, vezi, ce cuminţi sunt ele! 
Când ajungerea frumsetii 
Este-atât de lesnicioasă, 

Nu-l minune, cá nici una 
N'a voit a fi frumoasă? 


«lar minunea cea de-a treia, 
Care va fi vecinic nouă 

E, cá toti noi până astăzi 
N'am știut pe cele două!» 
A ris regele, curtenii 

Toţi aü ris, și-a ris poporul 
Și-a ris însuși sfântul Rumi 
De minuni iscoditorul. 


50 





Dar rizénd, priviaü bărbații 
Ne încrezători la scânduri: 
La cuprins o presimtire 

Și-au căzut pe multe gânduri. 
Iar nevestele? Védite 

Cu virtutea 'n fata lumii 
Fáceaü haz, ca d'astădată 

A pátit rusine Rumi. 


GAZEL 


amennii mé 'nvinuesc, 
Că sunt tinér si iubesc — 


lu miaí zis sá viü la moará 
Pe 'nsérat, sá te 'ntàlnesc, 


Dar la moară daŭ de prietini, 
Si de prieteni mé feresc. 


Te-am vézut si eri pe stradă, 
M'am temut să te opresc, 


52 


Că de mama mi-e rușine 
Și de tine mé sfiesc. 


Mi-e necaz pe toatá lumea 
Si mre ciudá, cá tráesc: 


Te-as lăsa și-mi e' cu jale, 
Te-aș iubi și nu 'ndrăsnesc! 














RUGAMINTEA DIN URMA 
(După Lermontov ,) 


Kes schilav tot! Un cersetor 
Te 'ntorcí acum acasă, 
Și ce fecior frumos erai — 
Dar ori cum ești, ce-ţi pasa! 
Tu vei vedea iar satul téü 
Și casa voastră 'n vale, 
Și biata mamá-t va esi 
Plângend în cale. 


Și eŭ réman să mor pe-aici 
Cu liftele păgâne! 

Ah, par’ cá simt, că n'am s'ajung 
Să văd ziua de mâne. 

Cu două-zeci de-odată 'n car 
La groapă mé vor duce, 

Și, bun e Domnul de-'om ave 

La cap o cruce. 


54 





Noi de copii ne știm, și-am fost 
Ca frații, ba mai bine. 
Eu de-am avut un singur ban 
L'am împărțit cu tine; 
Șt tu cu gura foc prindeaf 
Să-mi dai ajutorare; 
Să-ţi r&splătească Dumnezeu 
Că-i bun si mare. 
Şi-auzi acum! De-or întreba 
In sat de-a mea venire, 
Tu ’n loc de adevăr să spui 
Că n'ai de mine știre, 
Că n'am fost la un regiment — 
Dar spune-le ce-ţi place. 
Că pentru ei ori vii, orf mort, 
Tot 'una face. 


Tar mamei — Doamne, cum as vrea 
Credința s'o înșele! 

Să-i spui, că mai lăsat rănit 
La Turnu-Magurele, 

Dar voi sosi cat de 'ncurénd. 
Ascultá-mf rugămintea, 

Că mama, dacar ști că-s mort 

Și-ar perde mintea. 





Tu s'& amát cu zi de zi 
Și spune-i câte toate, 
Ea e bătrână, n'are mult 
Să mai trăiască, poate: 
Și pentru ce să-i amărăști 
Și zilele puţine? 
Că n'are 'n lume bun si drag 
Decat pe mine. 


Iar Linii, de s'ar intémpla 
Sá vă 'ntâlniți vr'odată, 

Să-i spui că-s sănătos și-aș vrea 
S'o aflu măritată. 

Tu uitá-i-te 'n ochi să vezi 
De-o doare ori n'o doare; 

Iar dacă vei vedea-o stand 

Nepăsătoare, 


Să-i spui că mai lăsat rănit 
Pe umedele paie, 
Că doctorul în carnea mea 
Adâncă brazdă taie, 
Că de dureri eu mé isbesc 
Și urlu ziua 'ntreagá, 
Și cam murit gândind la ea, 
Că mi-a fost dragă. 


Și dacă ochii ei atunci ° 
Mai tulburi se vor face, 
N’o mângâia! E de prisos, 
Te rog s'o lași în pace. 
O frunză veștedă nu-ti dă 
Cuvânt să zici că-i toamnă 
Si-o lacrimă în ochii ei 
Nimic nu 'nseamni! 


Si-acum dă-mi mâna! A sunat 
Cornistul de plecare, 
Du Oltului din partea mea 
O caldă salutare, 
Si-ajuns în tara, eu te rog, 
Fă-mi cel din urmă bine: 
Pămentul țării să-l săruţi 
Și pentru mine! 





LOGICA 


Pre Toader, din scripturi, 
Dă lui Mitru 'nvétáturi. 


«Mitre, știi ce spune psaltul? 
Să nu faci în viata ta 
Ceea ce te-ar supăra 

De ti-ar face-o altul!» 


Mitru stă și stă gândind, 
De el multe nu sé prind — 


«Dar mai știu eŭ, cum e asta! 

Altul da! zici înțelept, 

D'apoi eŭ? Să n'am eŭ drept 
Să-mi sărut nevasta?» 


ROMANTA 


(Du^d un cântec grecesc). 


e-am strins sărutându-te, Rada, 
| Tarziu intro noapte d'April — 
Azi mal fie-care copil 
Ne cântă iubirea pe stradă. 
Că oameni deși n'au știut 
De noi și de tainele noastre, 
Dar stelele bolţii albastre 
Véd toate, si ele-aă văzut. 


Si-o stea, căzătoare din cer, 
Fa mării ne-a spus sărutarea, 
Și luntrei ne-a spus apoi marea, 
Iar luntrea ne-a spus la náer. 
Pe térm eraü stoluri de fete: 
Cu drag de năer ascultând — 
Si ele rideaü seuturand 

Flori albe din negrele plete. 


59 


Și fetele-un cântec făcură 

Și-i deteră aripi de vênt; 
Batjocur' aü pus ele 'n cânt 
Și patimă, dragă, şi ură. 

Si astfel de noptea d'April 
In lume sunt cântece, Radá — 
Ne cântă iubirea pe stradă 
Azi mai fie-care copil. 


LEGENDA 


—— 


A fost un tinăr împărat — 
De la mișei a smuls averea 
Și-a smuls de la tirani puterea 
Și mulți nebuni a spânzurat. 
Dar patru inși vorbind în șoapte 
L'au dus în giulgiuri învălit 
Si 'n codru cel mai tăinuit 
L-au îngropat târziu în noapte. 


Cei tari au zis: «A fost mișel! 

Ne-a prigonit prea multă vreme.» 

Ear popii fulgerau blăsteme 

In cei ce mai vorbeau de el: 
Nici voie să-și cernească portul, 

Nici drept să-l plângă nau avut 

Si nici odată n'au știut 

În ce pământ le doarme mortul. 


61 


Si nu vor sti! Căci groapa lui 
În blăstemat pámént s'ascunde, 
Nici soare-acolo nu pătrunde, 
Nici plângerile nimărui. 

Jurat-a Iadul să 'ngrádeascá 
Cu nopţi de veci acest mormént; 
Ear brazii tac, că nici un vent 
Nu-i clatină ca să vorbească. 


Dar noaptea 'n zare une-ori 

Când e furtună ’n depărtare 

La margini de-orizont răsare 

Un fulger alb, târziu spre zori, 
Și 'ntruna spre păduri arată 

Si scapără spre ea mereu; 

E, par'carată Dumnezeu 

Spre groapa cea de veci uitată. 


Ear intro noapte va lovi — 

Si spintecatá de luminá 

Fugi-va noaptea cea haină, 

Si brazii 'n flăcări or vorbi: 
Sratuncí, cu fulgerul tovarás, 

Iesi-va mortul împărat, 

Si 'n Iadul lor, de-unde-au plecat 

S'or prăbuși tiranii earăș. 


CÂNTEC 


Xe Vodă: «Ear la greu! 

Dragii moșului, în tara 

Vin păgânii foc și pară, 

Dar cum vin s'or duce eară, 

Procleţii lui Dumnezeu! 

De vom prinde 'n țară Turcii, 

Să le dám, si vol si eu, 
Cinstea furcii !» 


Zice Vodă: «Bateţi voi 

Marginea că e mai bine; 

Ce-i la mijloc, las' pe mine! 

Cu iei numai dracul ţine, 

Ear Hristos ie 'n rând cu noi! 

Haid, să ie stârpim răsadul, 

Că e plin de martafoi 
Tarigradul.» 














63 


Vodă 'n sarg a și purces; 
După el oștirea 'n fugă. 
Uite, Turcii lasă rugă, 
Lasă tot și-o rup la fugă, 
Nu mai știu ce-i deal, ce-i ses. 
Care-o fi scăpat din gloată, 
Nu și-a mai venit în ori 

Viaţa toată..... 


Zice Vodă: «Sănătoși, 
Dragii moșului, cu bine! 
Roat' acum pe lângă mine, 
Naiu 'n măni, și cupe pline, 
Pe-obiceiul din strămoși. 
Cu voinicii-mi place traiul, 
Ori îi věd cu spada 'n mani 
Ori cu naiul.» 


Zice Vodă: «După vremi 
Mulţi păgâni am dat de smintă! 
Să-i mai judeci când s'alintă, — 
Când esti bun si ai o flinta, 
Nici de dracul nu te temi. 
Turcii-s multi, de-opresc cu palma, 
Prutul tot, dar când ne văd 
Fug de-avalma.» 


Qo 

Si-acum fiul lui Bogdan 

Din brâu spada și-o desleagă, 

Și-a plecat cu oastea 'ntreagá 

Loc de sfânt locaș s'aleagă, 

Căci așa stia Stefan: 

Unde-i loc să sap! morminte 

De păgâni, ie loc să 'nalti 
Case sfinte. 








Be 


OSTIRILE LUI ALAH. 


Nove care neie anul, 

Noaptea sfàntă, 
al cetindu-’si El-Coranul 
Trist Mohamedanii cântă ° 
Pe răpușii prin bătăi — 
Noaptea asta stie spune 

De-o minune 
La Călugăreni prin văl.. 


Când e n jumătate ruptă 
Noaptea 'n cale, 
Pe uitatul câmp de luptă 
Se porneste-un glas de jale 
Și-apoi multe, si 'mprejur 
Din păduri resar o miie, 
Din câmpie 
Plànge-un nesfirsit murmur. 


ut 


66 





Jar murmurul crește 'ntruna 
Și de-odată 

Urlă 'n zare ca furtuna, 

Și prin zarea spintecată 

De blesteme și de vint 

Ies Spahii în șiruri dese, 
Grabnic iese 

Oastea 'ntreagá din pámént. 


Căci acum prin lumea lată, 
les sé jure 
Toţi cari au perit vr'odată 
Pe câmpiile ghiaure — 
Si-asteptand un semn ceresc 
Stau gatiti, potop sé plece 
Și sé 'nece 
Tot páméntul crestinesc. 


Eï cu genele-amortite, 
Nalţă mâna 

Și din barbile-'ncálcite 

Iutí își scuturá terina 

Si pe cal s’asvirl grăbiţi, 

Și-'nvirtesc dușmanii crucii 
Săbii lucii 

De năvală stand gătiți. 





67 


Furninicând din mil de locuri, 
Plinf de ură 
e Cu blasteme și batjocură 
Strigă toți ca dintr'o gură 
Sfântul nume-al lui Isus, 
Si turbate si 'ndrásnete 
Mit de fete 
Alergánd privesc ín sus. 


Ear' acum, fiind o gloată, 
Numaí una, 

Osie 'ntraceastá roatá 

Se ridică Semiluna 

De pe steagul care'n vint 

Geme-o plângere 'ntreruptă 
Și se luptă; 


Ear' ce geme, e cuvént. 


Sit al lui Alah cuvântul, 
„Sfânt si mare — 

Și tăcută ca mormentul 
Si ’mpietrit’ acolo 'n zare, 
Oastea 'ntreagá stă pe loc. 
Codrii, dealuri, riu și luncă 

Toate-aruncă 
Ochi 'n sus spre-un semn de foc. 


ll 


6S 


Mii de guri atunci in vaer 
Umplu cerul: 
Crucea e, o cruce "n aer! 
Turcii toţi svirlindu-și fierul, 
Iutí se 'ntorc ca 'ntorși de vênt! 
Noaptea ride luminatá 
Si de-odată 
Íntrá totul ín pámént. 


„POET SI CRITIC 


6. stil, nu vrei să tin secret — 
Te rog să lași in pace musa, 
Căci tu ești cel maf prost poet 

| | In Siracusa. 
Trocheif șchiopi si jambit duri; 

Si nici nu sti măcar să furi!» 


Dar n'a sferșit, căci Dionis 

Ca un al doilea Ajax mitic ` 

A ris de furie si-a 'nchis 
In turn pe critic. 

Pun biet Omer îl poți nega; — 

Dar când e print, e altceva. 


10 


Ori ce poet, ca rege prost; 

Dar ca poet e ori ce rege 

Un geniu cum puţini aü fost — 
Și să 'ntelege: 

Când moare Nero, el e-trist 

Nu ca 'mpérat ci ca artist. 


Si bietul critic, otrávit 
D'ale slujbasilor insulte, 
Trei părți din zi era silit 

| Mereü s'asculte 
Toti jambii despre cari a zis 
Că-s cei mai proști din câţi s'au scris. 


Din zori de zi un sclav îi sta 
La cap, citind până 'n de-seară; 
Asa și eri, și azi asa 

Și maine eată. 
Si tot tavanul era scris 
Cu versuri d'a lui Dionis. 


Dar după trecere d'un an, 
Slujbașul vine și-l vestește 
Că-l iartă. nobilul tiran, 

Și că-l poftește 
Să meargă la palat curend — 
Poetul la primit rizend. 








11 
«Am versuri iar! Un noü volum, 
Și laudemi spun toți Zoilii. 
Să vezi! Eu cred, cá fac acum 
Mai bun dactilii. 
N'am nici un vers pocit și răi; ° 
Şi-aș vrea s'aud cuvântul tăii !» 


Si de pe sul cu mult avânt 

Es odele, incet cu 'ncetul, 
Olimpic si cu glasul sfânt 

Citea poetul. 
Curtenif transportaţi răspund: 
«Ce-artistic, ah! Si ce profund!» 


«Şi tu, ce zici? M'am îndreptat?» 
Polixen, tremurându-i pașii, 
Spre ușă pleacă, resignat, 

Privind slujbasil: 
«E cheia temniţii la voi? — 
Haid, duceti-mé înapoi !» 


VENTUL 


———— 


i}: fete mari e lunca plină. 
Iar vântul résfátat copil 

S'apropie tiptil-tiptil 

De pe sub fagi, de pe colină. 


Și fetele cu drag suspină: 
«O, Doamne, Doamne, adă-ni-l !» 


Pe umeri blondele lui plete 
Tresar si sar incetinel. 

El e frumos si tinerel, 

Dar e sfiios când e cu fete. 
Si ele rid si rid sirete 

Si pe furis privesc la el. 





73 
El umblă ca la el acasă 
Și-ascultă fetele ce zic; 
Mai rumpe 'n palme câte-un spic 
Si resfátat apoi își lasă 
Pe spate capul si nu-i pasă 
De fete și de câmp nimic. 


Și printre spice el șoptesce 
Vorbind aiurea si-alintat: ' 

Și cum să plimbă 'n lung și 'n lat 
Cu fetele să ’mprietineste 

Și din copil sfiios el crește 
Flăcău întreg de sărutat. 


Apoi ca 'n glumă el. le prinde 
De mânecă, și-aprins de dor, 
Ist face joc prin pérul lor. 

In urmă brațul și-l întinde, 

Pe 'cea mai dragă o cuprinde 
Si-o stringe cătră el uşor. 


Tot mai aprins, tot maf aprópe: 
«Să te sărut, dráguto, vrei? 

Ce ochi frumoși af, viorei, 

Ca un întins adânc de ape —» 
De el nu-i nici un chip să scape 
Si-atata lucru*'n urmă ce-i? 


e 


74 


Ea stă la peptul luf pierdută, 
Dintâiu cu ochii la pámént. 
El zice-asa câte-un. cuvént, 
Ea zice tre! și-l tot ajută, 
La urmă dénsul o sărută — 
Eï, vezi tu, fetele cum sunt! 


El a crezut cá nu să poate, 

Și iacă poţi | Dar să te ţii! 

E grei să dai de căpătâiii, 

Dar dacă dai, merg strună toate; 
Și fata mult nu sé socoate, 

Când pierde mintea cea dintàiü. 


El o sărut acum pe salbă, 

Și fetele 'mprejur să string — 

Dar e prea mult! Am să mé plâng 
La toti vlădicii, să daŭ jalbă! 

Auzi, să duci tu. lume albă 

P'un câmp cu oameni, ca 'ntrun cráng! 


Ba ele 'și mai desfac si sînul, 
Si 'n sin el li se jóac' acum — 
Il prind odată și-l sugrum, 

Că sa obrăsnicit Românul! 
«Auzi, dar cine-i el. págànul, 

Ca să-'mi sărute fete 'n drum? 








~] 
Ct 


Nu știe nimeni de-unde vine, 
Si capud stă la sárutat! 

De-ar fi măcar de-aici din sat — 
Voi, câți sunteţi flácáf ca mine, 
Să-mi spuneţi voi acum, e bine 
Să faci ca véntul, nu-i păcat? 
Adică stăi! Ce fată moare 
Dac'o săruţi putin? Da zeu! 
Cum aș voi să fii mereü 

Un vânt si eu, în zi cu soare, 
De-ar fi numai s&cerătoare 

O fată pe care-o stiu eu! 


VESTITORII PRIMĂVERII 


— 


aras țări, de soare pline, 

' Pe unde-ati fost si voi străine, 

Veniti, dragi paséri, înapoi — 
Veniti cu bine! 

De frunze și de cântec goi, 

Plâng codrii cei lipsiţi de vol. 


In zarea cea de veci albastră 
Nu va prins dragostea sihastră 
De-ce ce-ati lăsat? Nu viza fost dor 

| De fara voastră? . 
N’ati plâns vézénd cum trece 'n sbor 
Spre Miază-noapte nor de nor? 














77 


‘Voi aţi cântat cu glas ferbinte 

Naturii calde imnuri sfinte, 

Ori doine dragi, cand v'ati adus 
De noi aminte! 

Străinilor vof nu le-aţi spus, 

Că doine ca a noastre nu-s? 


Și-acum veniţi cu drag in ţară! 
Voi revedeti câmpia iară, f 
Si cuiburile voastre 'n crâng — 
E vară, vară! 
As vrea la suflet sá vë string, 
Sá.rid de fericit, să plang! 


Cu voi vin florile 'n câmpie 
Si nopţile cu poesie 

Si vénturí line, calde ploi 

| Și veselie. 
Voi toate le luaţi cu voi 

Și iar le-aduceti inapoi! 





ZOBAIL 


~ 


eee — 


a mez-de-noapte morții 'n cor 
Iși cântă jalnic imnul lor, 
Iar albele giulgiuri bătute de venturi 
Dai tact tanguioaselor cânturi. 


_ Eí sunt r&sboinicii oșteni 
Af regilor asirieni — 
Zobail la moarte i-a dus ca pe-o turmă, 
Cu biciul bătendu'“ din .urmá. 


«Ce fericit e cine-i viu! 
Noi putrezim intr'un sicriu! 
Ni-e dragă și nouă viaţa și-averea, 
. Dar regil ne-o iaŭ cu puterea. 











79 





«Frumos e, sfânt e să trăești 
Când pentru-ai tăi tu suflet ești: 
‘Dar noi am trăit ca să dăm ajutorul 
La regi cari omoară poporul! 


«Tu, cel maf lacom dintre regt, 
Ai umilit popoare ’ntregi! 

De dragostea unei regine frumoase, 
Umplut-af pământul de oase! 


«Tu perdi bărbații t&i cei buni 
Să faci femeilor cununi! 

Tu perdi în orgie al țării tesaur, 
Beai vinul din cupe de aur. 


«Te porți în haine de argint 

Și ’n cfasurf dragi de dulce-alint 
Saruti pe Tofale, femeea necastă, 

Pe cea mai frumoasă nevastă. 


«Tu dai un semn, si porți să frang, 
Și zeci de milioane plâng; 

Oceanul de spaimă în lături s'abate 
Ee vuetul multor armate — 


80 


«Dar tot ce ai, de noi ţi-e dat! 

Si tu ridénd ne-ai îngropat! 
Miselule! Astă-zi, de-am fi in viata, 

Te-am bate cu palmele 'n fata!» 


Si cântă morţii, cântă in cor 

Si plin de ură-i cântul lor. 
Urgia mâniei le 'neacá suflarea, 

Blăstem li-e și pemet cântarea. 


Dar eat’! un scartiit la porti! 
Spre Ninive privesc cei morți: 

Doi oameni purtand un cadavru în spate 
Résar pe tăcut din cetate. 


Sub ziduri pun povara lor. 

Incet al morților popor 
S'apropie 'n șiruri de-o pânză murdară: 

«O victim’ a regelui iară !» 


Și triști, cu fruntea 'n pept privesc, 
Apoi de-odată isbucnesc 

sa ridă cu hohot, de mâni să se prindă, 
Fanatică horă să 'ntindă. 








81 


Si urlă veseli, cântă 'n cor 
Dar sfânt acum e cântul lor: 

«Esti demn, să te batem cu palmele-'n față; 
Esti vrednic să 'ntorci in viata. 


Dar din ce-ai fost ce ești acu? 

Ne-ai résbunat! când însuţi tu 
Atâta de feftin norocul téü dai-'l, 

Intinde-ne mâna, Zobail! > 


PE LÂNGĂ BOI 


Jocnind din biciü pe làngá boi, 
In zoii de zi el a trecut 

Cu plugul pe la noi. 
Si de-pe biciu lam cunoscut, 
Si cum teseam, nici nam știut 
Cum am sărit si m'am sbátut 
54 fes de la résboiü. 





Si-atata tort mi-am încâlcit 
Si n graba mare-am spart un geam, 
Stii eu ce mi-a venit! 
Am cap, dar parcă nu-l maf am — 
Ce-aveam să-i spulu? Nimic n'aveam, 
Dar era "n zuri, si eŭ voiam 
54 'ntreb cum a durmit. 








"88 


Și veqt 
M'a pri 


asa- el, nu știu cum! 

ns de braț și ma cuprins 

Dar Sá mé sárute 'n drum. 
“ CU din brate-f m'am desprins 
! Lam certat și l-am împins — 
ar n'am făcut cu din-adins, 

Și r&u ce-mi pare-acum! 


O 
I 


| Nu-mi e, că mi-am sângerat 

-4 Prag piciorul într'un cuit, 
Dar mi-e, că e păcat! 

Om bun ca dânsul nimeni nui, 

„ȘI pentr'o vorbă rea cer spuiü 

El totă ziulica lul 

Munceste supărat! 





Are Dochia mult cât are, 
CjA Nu e mult o fată mare? 


Cá 'ntre domni, dar orí si unde, 
Dacá-tí știe ea réspunde 

Graíü pe-ales neted ca apa, 
Apoi las' cá Rada stie 

Și 'n ce fel sé poartă sapa. 


A fost si ea 'n scolí o toamná, 
Dar găsești ca ea vr'o duamnă? 
Cu cosita gálbioará, 

Ea e 'naltá și ușoară — 

S'o vedi numai si să tremuri! 
Și de abia pe la Sân-Petru 
Umple optsprăzece vremuri. 








85 


Sunt si 'n sat destule fete, 
Cari de nu pot să te 'mbete 
Cu frumseti, au peptul ele 
Alb de talerí si márgele, — 
Rada, când o vezi, te fură 
Cu necontenitul zimbet 

Si cua vorbelor căldură. 


Harnicá, din zorii zilei 

Nu staü mâinile copilei 

Fárá lucru, tot sá prindá, 

Casa lor toată-i oglindă. 

La isvor vezi pe Rodica 

Până 'n zori, când pe sub streșini 
Incă doarme rândunica. 


Pe islaz nu-i multă hrană, 
Dar vedi albă ce-i Joiana! 
Si 'n amurg copila 'n tindă 
Foc în vatră vrea s'aprindă, 
Dar mu-mu, Joiana muge — 
Radă, fă, s'alergi de-grabă, 
Că 'n sopron vitelul suge. 


86 


«Doar’ e tare! Haid mai iute !» 
Si din drum, ca să-i ajute 

Vin flăcăii tot-deauna. 

Nu-l înjugi așa cu buna 

Pe vitel, și Rada-i slabă, 

Ştiu flăcăii! Și-și fac seara 
Pe-aici vecinic ceva treabă. 


Vaca-i tot ce-ai el, la biata! 
Toarce 'n sat cu ziua fata, 
Dar e veselă din fire; 

De noroc si 'ndestulire 
Inima-f în veci e plină: 
Când e fericită, spune-mi, 
Mai mult ce-are o regină? 


Rada-i nălucire vie, 

Când aleargă pe câmpie 

Sii bat venturi in cosita, 

Ori când seara stă 'n portitá 
Si-o întrebi: «Ce-astepti, iubită ?» 
Si pe dup'un stilp s'ascunde, 
Galbenă de zăpăcită. 








87 


Dar la holdá! Arde soare, 
Fetele sécerátoare 

Rid si cântă, snopi fac grâul, 
Murmură 'ntre sălcii riul: 
Fug la riü vr'o patru fete, 

E si Rada? Fug flăcăii 

Si ei toţi, si nu le-e sete. 


Si ’n genunchi atunci pe térmuri 
Ea din pumn cát douá sfármuri 
Bea, iar Nicu: «Dă-mi si mie!» 
«Taci! si bea din pálárie !» 
Cere el, cere multi să-i dee: 
Rada ride, le dă apă, 

Toţi din pumnii ei să bee. 


«Zece stropi nu pot să 'ncapă! | 
Prea e mic păhar de apă!» 
Și-atunci ea, când el glumeste, 
Joacă pumnii și-l stropește 

Pe obraz, dar drágálasá 

Tot ea-l svéntá, 'n loc de cârpă 
Maneca de la cămașă. 


SS 


Si cum stie ea s'aleagá 

Ce-i frumos! atât de dragă 

O dă portul îmbrăcându-l! 
Când o vedi, te 'mbată gândul, 
Că, iubind'o trei Dumineci, 
S'ar mira de tine-altarul 

Ce păcat ai să cumineci! 


Iato veselă si-aprinsa ; 

Joacă hora! Cum e 'ncinsă, 
Cum își poarta ef făptură, 
Toată-i ca 'n zugráviturá — 
Mamele privind'o 'n horá, 

Să cotesc: «Olio, tu leicá, 

Ce maí drac frumos de norá!» 


De-o 'ntálnesc in drum bătrânii, 
Ei fac pod cu palma mânii 
Peste ochii slabi, s'o vadă: 
«Draga moșului, tu Rada!» 

Si uimiti de fata Dochii 

O desmeardă și, când pleacă, 
Umezi aü de lacrămi ochii. 








89 





Dar de" Rada cat de blândă, 
Ea de mic’ a fòst osândă 
Pentru sat. Si nu-i mirare, 
Ei flăcăi, ea fată mare: 
Pentru-un ris al ei s& ceartă 
Si din joc să prind feciorii 
La trânteli, cât Doamne-iartă! 


Da! Si Rada-i mare hoaţă, 
Poate satul tot să'l scoata 
Din sărit, ea stie bine! 

Dar se teme de-oare-cine. 
Mă-să e? Feriască Domnul! 
Alt temut: ca să nu-și piardă 
Pe acel ce-i pierde somnul. 


«Unde mergi !» — «Mě duc la moară!» 
— «Viu si eŭ!» Si din uscioară 

Vladu iese 'n cap de stradă. 

«Nu m'ajungi !» — «Te-ajung ei, Rada!» 
Dar fugind i sé desprinde 

Sortul alb din brâu, iar Vladu 

Nu-i dă sortul, ci i-l vinde. 


90 


«leri mi te-am făcut scăpată; 

Azi nu-mi scapi nesărutată !» | 

«Cum nu scapi din mână fumul — 
Nu-mi ești drag, de ce' mí tif drumul?» 
Ea nu-și crede-a ei cuvinte; 

De le-ar crede Vladu însă, 

Rada și-ar esi din minte. 


Și cum vrea și nu vrea fata, 
Dragul ia, dragul dă plata. 
Un sărut păcat să fie? 
Numai popa să nu-l știe, 

Că te sperie cu iadul — 

M'ar putea speria. pe mine 
Popii toţi, de-aș fi eu Vladul! 





TREI, DOAMNE, ȘI TOŢI TREI 


— nai 


Ave și dénsul trei feciori, 

Si i-au plecat toți trei de-odată 

La tabără, sérmanul tată! 

Ce griji pe dénsul, ce fiori, 

Când se gândia că-i greu résboiul, 
N'ai timp să simți că mori. 


- Si luni trecut-aü după luni — 
Și-a fost de veste lumea plină, 
Că steagul Turcului sc 'nchiná; 
Si mândrii codrului păuni, 
Romániraü isprăvit résboiul, 

Că s'au bătut nebuni. 


92 
Scrifa 'n gazetă, că s'a dat 
Poruncă să re'ntoarcă 'n ţară 
Toţi cei plecați de astă vară — 
Si rénd pe rénd veniaü în sat 
Și ieri si astă-zi câte unul 
Din cei care-aii plecat. 


Si-af lui intarzifai! Plangénd 

De drag că are să-i revadă, 

Sta ziua 'n prag, eșia pe stradă 

Cu ochii zărea măsurând, 

Si nu veniaü! Si dintr'o vreme 
Gelfiea, bătut d'un gând. 


Nădejdea caldă 'n el slăbea, 

Pe cât creștea de rece gândul. 

El a 'ntrebat pe toți d'aréndul, 

Dar nimeni știre nu-i știa. 

El pleacă 'n urmă la casarmă 
Să afle, ce dorea. 


` = A 


Căprarul vechii îi ese 'n prag. 

«Ce-mi face Radu?» El întreabă, 

De Radu-i este mai cu grabă, 

Că Radu-i este cel mai drag. 

«E mort! El a căzut la Plevna 
In cel dintâi sirag !» 














93 


O, bietul om! De mult simtia 

Că Radu-i dus de pe-astă lume, 

Dar astă-zi, când știa anume, 

El sta năuc si nu credea. 

Să-i moară Radu! Acest lucru 
El nu-l înțelegea. ` 


Blăstem pe tine, brat dușman! 

«Dar ,George-al nostru cum o duce?» — 

«Sub glie, taicá si sub cruce, 

«Lovit în pept d'un iatagan > — 

«Dar bietul Mircea ?« — «Mort si Mircea 
Prin văi pe la Smârdan.» 


El n'a mai zis nici un cuvent; 
Cu fruntea 'n pept, ca o statuie, 
Că un Christos bătut în cuie, 
Tinea privirile 'n pământ, 
Părea, că vede din 'nainte-i 

Trei morți întrun morment. 


Cu pasul, slab, cu ochii beti 

El a plecat, geménd p'afară, 

Si- mpleticindu-se pe scară 

Chema pe nume pe bieti, 

Și să proptia de slab sérmanul 
Cu mana de páreti. 


94 


Nu se simtia de-i mort ori treaz, 

N'avea puteri să se simtiasca: 

El trebuia să s'odihneascá — 

Pe-o piatră 'n drum sub un záplaz 

S'a pus, îmormântând in palmei 
Slábitul séü obraz. 


Sia stat asa, perdut si dus. 
Era 'n amiazi si 'n miez de vară 
Si soarele-a scádut spre seará, 
Si-n urmá soarele-a apus, 
Iar bietul om sta tot acolo 

Ca mort, precum s'a pus. 


Treceaü bărbaţi, treceaü femei, 
Si uruiaü trăsuri pe stradă, 
Soldatí treceaü fácénd paradá — 
Siatuncí deștept privi la ef 


Și-și duse pumnii strîns pe temple: 


«Trei, Doamne, si toți trei!» 


— ee — 








LA OGLINDA 


Ae am să 'ncrestez în grindă — 
Jos din cuiü acum, oglindă! 
Mama-i dusă 'n sat! Cu dorul 
Azi e singur puișorul, 
Și-am închis ușa ia tindă 

Cu zavorul. 


Eata-mé! Tot eü, cea veche! 
Ochii? hai, ce mai pereche! 
Si ce cap frumos résare ! 
Nu-i al mei? Al meü e oare? 
Dar al cui! Și la ureche 
Uite-o floare. 





96 








Asta-s eu! Si sunt voinică ! 
Cine-a zis, că eii sunt mică? 
Uite zéü, acum řaŭ seama, 
Că-mi stă bine 'n cap năframa, 
Și ce fată frumusicá 

Are mama! 


Më gandezm eŭ că-s frumoasă ! 

Dar cum nu! Și mama m coasă 

Sort cu flori minune mare — 

Nu-s eŭ fată ca orf care: 

Mama poate fi fáloasá - Ri 
Că mé are. 


Stif ce-a zis si ieri la vie? 
A zis: «Ce-mi tot spun ei mie! 
Am si eŭ numai o fată, 
Si n'o daŭ să fie data; 
Cui o daŭ voesc să-'mi fie 
Om odată.» 


Mai știu eu! Si-asa se poate! 
Multe știu dar nu stiü toate. 
Mama ‘mi dă învățătură 
Cum se tese-o pânzătură 
Nu cum stati cei dragi de vorbă 

Gură 'n gură. 








83 8 


97 


N'am să tes doar viața 'ntreagá! 
Las' să văd și cum să leagă 
Dragostea — dar știu eŭ bine! 
Din frumos ce-l placi ea vine — 
Hai, mă prind feciorii dragă 

Si pe mine! 


Că-s suptire! Sá mé frângă 

Cine-i em, cu mâna stângă! 

Dar așa te place dorul: 

Suptirea, cu binigorul 

Când te strînge el, să-ți strângă 
Tot trupsorul. 


Bratul drept dacă-l întinde . 
Roată peste bréü te prinde 
Si te 'ntreabă: «Dragă, stringu-l?» 
Și tu-l certi, dar el, nátángul, 
Ca réspuns te mai cuprinde 

Și cu stângul. 


Iar de-ti cere și-o guritá — 

Doamne! cine-i la portitá? ° 

Om sá fie? Nu e cine! 

Hai, e véntul! Uite'mi vine, 

Să véd oare cu cosita 
Sta-mi-ar bine? 


98 


O, cá 'mi stă mie 'n tot'felul! 

Să mé port cu 'ncetinelul: 

Uite salbă, bréü, si toate! 

Și cosite cumpărate, 

Stai, să 'ncheiü si testemelul 
Pe la spate. 


Uite ce bujor de fată — 

Stal să te sărut odată! . 

Tu mé poți, oglindă, spune! 

Et, tu doară nu te-i pune 

Să mé spui! Tu ai, surată, 
Gânduri bune. 


De-ar ști mama! Vai să știe 

Ce-i fac azi, mi-ar da ea mie! 

D'apoi! N'am să fii tot fată, 

Voiü fi si nevast'odată: 

Las' să văd cât e de bine 
Măritată. 


Că mi-a spus bunica mie 
Că nevasta una stie 
Mai mult de cât fata, juna, 
Ei dar ce? Nu mi-a spus buna — 
Și mé mir eü ce-o să fie 
Asta una! 





99 


Bréu-i pus! Acum din ladă 
Mai iei sortul! O, să ’mi sada 
Fată cum îmi stă nevastă.... 
Aolio! Mama 'n ogradă! 
Era gata să mé vadă 

Pe fereastă. 


Ce să fac? Unde 'mi stă capul? 
Grabnic, ha! să 'nchid dulapul 
Să mé port să nu mé prindă 
Salbă jos! Si 'n cuii oglindă! 
Ce-am uitat? Inchisă ușa 

De la tindă. 


Intrá 'n casá? O, ba bine 

Și-a găsit niște vecine, 

Stă la sfat... toată-s văpae! 

Junghiul peste pept mă tae; 

Doamne, de-ar fi dat de mine 
Ce bătae! 


CALUL DRACULUI 


——— 


° Karasi ea! 
It věd ochii si gurita — 
A deschis încet portita 
Si ivită stă de-abia, 
Zăpăcind cărarea mea. 
Nu stiü ce-o fi vrénd portita, 
Ei, dar fata stiü ce vrea! 


Dinspre drum 
Stă deschisă larg fereasta, 
Si 'n ea baba! Ce-i si asta? 
N'adormi, babo, nici de cum? 
Par'că-mi vine-acum-acum 
Sá mé duc sá sparg fereasta 
Si pe babá s'o sugrum! 





101 


Eu mé fac, 
Că pornesc in jos pe stradă, 
Sá 'nșel baba, să mé creadă; 
"Plec si fluer, stai si tac — 
Dar de unde! Baba drac! 
Și chiar dracul-gol să creadă 
Unui biet de om sérac? 


Sat pustiu ! 
Pentr'o babă ’ncarligata 
Pierzi o zi și scapi o fată! 
Baba-i o momae 'n gráü — 
Las’ că-i puii ei mâna 'n brâu: 
Când o prind pe punte-odată 
O iau sus și-o dat în rîu! 


DE PE DEAL 


I: capul el, si pieptul iei — 

O véd acum intreaga 

O strig pe nume și-i vorbesc, 
Dar ea să mé 'nteleagá? 


Cu pieptul plin și des bătend, 
Cu fața 'mbujorată, 

A răsărit dintr'un tufis 
Și ride-acum mirată. 


«Tu iești pe-aici? Eŭ te-am crezut 
Cu oile prin vale! 

De-aș fi știut, că ești în deal, 
Mergeam pe altă cale!» 








103 
Subţire 'n trup și blândă 'n gratii, 
Si 'n port așa isteata, 
Pe urma iei în fapt de-amurg 
Dai zori de dimineață. 


De-aș fi știut că n'a venit 
Anume pentru mine, 

Eü n'aș mai fi vorbit cu ea! 
Dar știu si-aceasta bine, 


Că m'a cătat de mult prin văi 
Pierdută-așa cu gândul; 

Și dacă nu m'ar fi găsit, 
Umblat-ar fi de-arândul 


Intreaga zi din deal în deal 
Ca cerbul după apă — 

Cu grei te scapi de-un lucru drag, 
Și prost ie cine-l scapă! 


EL-ZORAB 


— 


LE pasa vine un Arab, 
Cu ochii stinși, cu graiul slab. 
«Sunt, pașă, neam de beduin, 


Și de la Bab-el-Manteb vin 
Să vénd pe El-Zorab. 


Arabii toţi résar din cort, 
Să-mi vadă roibul, când il port 
Sil joc în fréü și-l las în trap! 
Mi-e drag ca ochii mei din cap, 
Și nu l'as da nici mort. 











105 


Dar trei copii de foame 'mi mor! 
Uscat e cerul gurii lor; 
Și de amar îndelungat, 
Nevestei mele i-a secat 
Al laptelui isvor! 


AY mei perduti sunt, pasa, toți: 
O, mântuie-i, de vrei, că poţi! 
Dă-mi bani pe cal! Că sunt sărac! 
Dă-mi bani! Dacă-l găsești pe plac, 
Dă-mi numai cát socoti !» 


El poartă calul, dând ocol, 
In trap grăbit, în pas domol. 
Și ochii pașei mart s'aprind; 
Cărunta-i barbă netezind 

Stă mut, de suflet gol. 


«O mie de techini primești ?> 
— «O, pașă, cât de darnic ești! 
Mai mult de cât în visul meü! 
Să-ţi résplátíascá Dumnezeu, 
Asa cum imi plătești!» 


- 1% 
Arabul fa, cu ochii plini 
De zîmbet, mifa de techint — 
De-acum, de-acum ei sunt scăpaţi ! 
De-acum vor fi și el bogați, 

N'or cere la străini! 


Nu vor trăi sub cort în fum, 
Nu-i vor cerși copiii 'n drum, 
Nevasta luf se va 'ntrárma; 
Și vor avea si ei ce da 
Săracilor de-acum! — 


El stringe banii mai cu foc, 
Și pleacă, beat de mult noroc, 
Și-aleargă dus d'un singur gând, 
De-odată însă, tremurând, 

Sé 'ntoarce, stă pe loc. 


Së uită lung la bani, si pal 

Sé clatiná, ca dus de-un val, 

Apol la cal privește drept; 

Cu pașii rari, cu fruntea 'n pept 
S'apropie de cal. 














107 
Cuprinde gâtul luf plângend 
Si 'n aspra-i coamă ingropánd 
Obrajif palizi; «Puiü de lei» 
Suspiná trist «Odorul mei, 
Tu știi, că eü te vénd! 


«Copiif mei nu s'or juca 

Mai mult cu frunze 'n coama ta, 

Nu te-or petrece la isvor; 

De-acum smochini, din mâna lor, 
Ei n'or avea cul da!  ' 


«Ef nu vor mai esi cu drag 
Sá-ntindá mánile din prag, 
Să-i fai cu mine 'n sa pe rend! 
Eí nu vor maf esi ridénd 

In calea mea sirag! 


«Copiii mei cum să-i imbun? 
Nevestei mele ce să-i spun, 
Când va 'ntreba de El-Zorab? 
Va ride 'ntregul neam arab 
De bietul Ben-Ardun! 


108 


n U 


«Raira, tu nevasta mea 

Pe El-Zorab nu-l vei vedea 

De-acum, urmându-te la pas 

Nici în genunchi la al téü glas 
El nu va mai cădea! 


«Pe-Ardun al tăi, pe Ben-Ardun 

N'ai să-l mai vedi în sbor nebun 

Pe urma unui șoim ușor 

Ca să-ți împuște soimu-'n sbor; 
Nu-i vei pofti: Drum bun! 


«Nu vei zimbi, cum saltă 'n vent 

Ardun al téü în alb vestmént; 

Si ca să simţi sosirea lui, 

Mai mult de-acum tu no să pui 
Urechia la păment! 


«O, calul mei! Tu fala mea 
De-acum eŭ nu te voiii vedea 
Cum ţii tu nările 'n păment 
Si coada ta fuior in vént, 

In sbor de răndunea! 





_ 109 

«Cum mesteci spuma albă 'n fréü 

Cum joci al coamei galben riü 

Cum iei páméntul în galop 

Si cum te-așterni ca un potop 
De trăsnete 'n pustii ! 


«Stia pustiul de noi doi 
Si zarea sé 'ngrozía de noi — 
Si tu de-acum al cui vei fi? 
Si cine te va mai scuti 

De vinturi si de plot? 


«Nu vor grăi cu tine blând 

Te-or injura cu totí pe rénd 

.Si te vor bate-odorul mei, 

Si te-or purta si mult si gréü; 
Lása-te-vor flămând ! 


«Și te vor duce la résboiü, 
Sá mori tu cel crescut de noi!.... 
Ia-tí banii, pasá! Sunt sărac 
Dar fără cal eü ce să fac; 
Dă-mi calul înapoi !» 


110 


Să 'ncruntă pasa. «Eşti nebun?» 
Voesti, pe ianiceri să-i pun 
Să te dea cânilor? Asa! 
E calul med, și n'aștepta 
De două orí să-ți spun!» 


«Al téü? Acel, care-l crescu 
Iubindu-l, cine-i: eŭ orf tu? 
De dreapta cui ascultă el, 
Din lei turbat făcendu-l miel? 
Al tëü? O pasa, nu! 


# 
«Al méü e! Pentru calul met 


Mă prind de piept cu Dumnezeii — 

Ai inimă! Tu poti să ai 

Mai vrednici si mal mandrii cai, 
Dar eu, stăpâne, ei? 


«Intreagá mila ta o cer! 

Alah e drept si-Alah din cer 

Va judeca ce-i între noi, 

Că mé răpeşti si mé despoi, 
M'arunci pe drum să pier. 











111 


«Si lumea te va blăstema, 

Cat bléstem făptuirea ta! 

Voiü merge, pașă, să cersesc, 

Dar mila voastrá n'o primesc — 
Ce bine 'mí poţi tu da?» 


Dă pașa semn, «Să-l desbrácati 
Si binele în vergi i-l dati!» 
Sar eunucii, vin, îl prind — 
Să 'ntoarce-Arabul résárind 

Cu ochii inghetati. 


El scoate grabnic un pumnal, 
Si-un val de sânge, roșu val 
De sânge cald a isvorit 
Din nobil-incomatul gât, 

Și cade mortul cal. 


Stă pașa beat, cu ochii topiţi, 
Să trag spahii 'ncremenitl. 
Si-arabul în genunchi plecat 
Sărută sângele 'nchegat 

Pe ochii ’ntepeniti. 


o n 

Sé ntoarce-apof cu ochi păgâni 

Și-aruncă ferul crunt din mâni: 

«Te-or résbuna copiii mer! — 

Si-acum mé tae, dacă vrei, 
Si-arunca-mé la câni !» 








838 


TOTI SFINŢII 


(După o tradifiune) 


Y Neamţu 'n sfânta mănăstire 
Stai rénd toți frații în Christos; 
Aü gândul drept și 'cuvios 

Si cântă versuri din Psaltire. 

E praznic astă-zi, sunt «Toţi sfinții» 


-Şi din bătrâni e obiceiü 


In cinstea sfinților să bei — 
Jar legea n'o stirbesc părinții. 


Al legii trup in două-l fránge 
Paisie, staritul, apoi 

Desfundă dintr'un vechiu butoiü 
Al legii-celei-nouă sânge. 
Diaconul citește 'n carte, 

Iar frații beau și cinste fac 

In sánétatea cea de veac. 

A fie-cărui sfânt în parte. 


114 


«Să-l aibă Domnu 'n sfânta-i pază 

Pe Sit» — și gal, gal, gal! «Pe-Adam» 
Si jarasf gal! Și sfinți de hram 

Și mucenici si.cati urmează! 

Și pentru cel născut în staul, 

Pentru Christos închină ei, 

Și pentru fiul Timotei, 

Și pentru Luca, Petru, Paul. 


Și pentru alte fete sfinte 

Din Capadokia și-Anadol — 

Și cât ce-aveaü păharul gol 

Le mai venia un sfânt în minte. 
Ca să nu facă supărare, 

Eï beau de suflet, beaü cuminţi: 
Nici un păhar pentru doi sfinți. 
Nici pentr'un sfânt două păhare, 


Sfârșind toți sfinţii de pe lume, 
Aduc pomelnicul grecesc ; 

Vr'un nume sfint de-aici citesc 

Și beaii și mai citesc un nume. 
Scad sfinţii 'ncet, si vinul scade! 
Dar vin mai e, sfinți nu mai sînt! 
Să nu poţi bea, căci n'aí un sfânt, 
Și n gol să bef nu sé prea cade! 











115 


In timp ce capul și-l frământă, 
Paisie geme scurt și-apoi 

El cade mort lângă butoiü — 
Toţi fraţii sar si sé 'nspáimàntá. 
«Stati, fraților!» Ia Chir cuventul 
Cátám un sfânt, si sfantu-i el! 
Bem cel din urmă păhărel 

În cinstea lui Paisie sfântul!» 


SUPTIRICA DIN VECINI 


— U'nF 


* 


$ mergea căpșuni s'adune, 
Fragi s'adune — 


Eu ședeam pe prag la noi. 
Ea ca șarpele prin fot 
Vine'ncet, pe ochi îmi pune 
Mânile ei mici si mol, 

In ureche-o vorbă 'mi spune, 
Ride lung si fuge-apof. 


Peptul plin cu mána- tine, 
Strins îl tine, 

Că-i plept tînăr și mereü 

Ar sălta, și 'n salt e greu. 


117 


Stă pe loc și-l pare bine, 

Bate 'n palme: «Te știu eu! 
Nu mai vii! De viu la tine, 
Mă săruţi și nu mai vreu!» 


Eü o chem și-i spuiü de toate, 
Multe toate, 

Multe bune si 'nzadar. 

«Nu-mi faci capul călindâr! 

Nu te cred și nu să poate!» 

Eu mé 'ntorc: «EY du-te dar!» 

Capul mi-l proptesc pe coate, 

Stati pe prag, pe gânduri far. 


Stand asa, un brat ridică 
Bland ridică, 
Pérul mei, pe frunte dat. 
Cand mé ’nalt réman mirat, 
«Te-ai întors?» Si supțirică, 
Ea pe piept mi s'a lăsat 
Și zimbia c'un fel de frică: 
«Réule te-ai supărat? » 


NUMAI UNA! 


| 
P umeri pletele-i curg rii — 
Mlădie ca un spic de grat, 
Cu sortul negru prins în bràü 
O pierd din ochi de dragă. 
Și când o věd, ingálbinesc; 
Si cánd n'o véd, mé 'mbolnávesc 
lar când merg alții de-o petesc, 
Vin popi de mé desleagă. 


La vorbă 'n drum trei ceasuri trec — 
Ea pleacă, ei mé fac că plec, 
Dar stai acolo și-o petrec 
Cu ochii cât e zarea. 
Așa cum e săracă ea, 
Aș vrea s'o știii nevasta mea, 
Dar oameni réí din lume rea 
Imi tot închid cărarea. 





— Á Á—— 


Si câte vorbe 'mi aud eu! 
Toti frații mé vorbesc de răi, 
Și tata-i supărat merei, 
lar mama la icoane, 
Mátanif bate, tine post; 
Mă blastemá: «De n'ai fi fost! 
Ești un pustiu! Ti-e capul prost 
Si-H faci de cap, Ioane!» 


Imi fac de cap? Dar las' să-mi fac! 

Cu traiul et am să mé 'mpac, 

Si eŭ am să trăesc sărac, 
Muncind bătut de rele! 

La frați eü nu cer ajutor, 

Că n'am ajuns la mila lor — 

Si fac ce vreau! Și n'am să mor 
De grija sorții mele! 


Më 'ngroapá frații mei de viu! 
Legat de densa, eŭ să știu 
Că am uritei drag să-i fiù? 

Să pot, ce nu să poate? 
Dar cu páméntul ce să faci? 
Si ce folos de bot si vaci? 
Nevasta dacă nu ţi-o placi, 

Le dai în trăsnet toate! 


120 


— — u 





Ori este om, de sila cul 
Să-mi placă tot ce-i place lui? 
Asa om nici Vlădica nu-i 
Și nu-i nici împăratul! 
Să-mi cânte lumea câte vrea! 
Mi-e dragă una și-i a mea: 
Decât să mé desbar de ea 
Mai bine-aprind tot satul! 








REGINA OSTROGOTILOR 


———— 


alnic vijie prin noapte glasul codrilor de brad, 
| Ploaia cade 'n repezi picuri, repezi fulgerele cad. 


castelul de pe stâncă, la fereasta solitară, 
ti pe gânduri o femee și privește 'n noapte-afară. 


Al ef suflet e furtună, noapte e gândirea ef — 
Stăzi ea e pusă 'n rândul celor mai de jos femei! 


E regina Ostrogotă! Dar în turn aici e roabă; 
Lacrimile ’n ochii palizi "i sunt singura podoabă. 


A 122 
In tăcerea din odae-i intră cruntul Teodat, 


Ea sé-'ntoarce tristă, blândă: «Tu-mi esti rege și bărbat. 


«M'ai privit în tot-deuna ca pe-o pedică din cale, 
Pentru ce-mi ascunzi de-apururi taina gândurilor tale? 


«M’ai închis, aici în lanţuri, am răbdat în chip păgân, 
Si mi-am zis: El are dreptul! Mi-e bărbat și mi-e stăpân. 





«Mi-ai ucis pe 'ntàiul sfetnic si rideai, că lumea plânge 
Când de barba lui căruntă spada ţi-o ștergeai de sânge, 


«Si-am tăcut, zicendu-mi iarăși: El a fost supusul téü 
De-a făcut vr'un réü, tu rege, trebue să curmi cei réü 


«Mi-ai luat apoi copilul, să-l ucidi! Si-am zis: e bine! 
Tu-i ești tată și ai dreptul peste fiul mei ca mine. 


«Dar el nu era al nostru, el era al ţării 'ntregi, 
N'ai ucis în el un rege, ai ucis un șir de regi. 





kadm e De Za SS susan s at CERO 
eodat iti tec? à oua. — s er z DI z rot 


| 


- — +s — 8 


m putut sa Zc r Zi C pa IS ss 
Nam fácuto. cà—: e — i: NZ ae oc 


- 


«Tu eral un cm CE pia. JZ mz & a Dome 


Eu ţi-am dat ceroara i£. så te “ae sipin pe jume- 


Siacum asta-i réspiazrza ce mi Gai?.... E tot atat! 
„Dacă moartea mea tia;::à. Vin» strange-mé de gat. 


Pe femeea pusă `n lanţuri n'o ucidi, cài miselie! 
Pe regina ai tot dreptul s'o ucidi, că ţi-e soţie!» 


[Nobilă, cu ochi de flacári, ea priveşte 'n fata-I drept 
Jl zicând, desface haina de pe tinérul ei piept. 


lar mișelul stă, să uită, dă apoi; și grabnic unda 
Sângelui tisni din rană; și-a cădut A malasunda. 


124 


Și plecat peste cadavru, el cu ochi de idiot 
A 'nvértit pumnalu 'n carne să se scurgă viul tot. 


A deschis apoi fereastra, și pe colturoasa stâncă 
Hohotind a 'mpins cadavrul în prăpastia adâncă. 


Surd vuia prin codri vântul, brazii să 'ndoiaü de vênt, 
Urletul suna sinistru ca un urlet din mormént. 


Parcă negrele blesteme 'și-le-amestecaii haotic 
Mii de glasuri, tara toată, tot poporul ostrogotic. 


Teodat, tu ridi? Dar moarta cea lipsită de sicriu 
Iși va réscula poporul, să te sfâșie de viu! 





BRÂUL CONSINZENII 


des Ileana ochí din soare 
IL Si galben păr, un lan de grâă 
Vestmént avea ţesut in floare 


Si-un brâu purta pe 'ncingătoare, 
Cum n'a mai fost pe lume brâu. 


Era de aur pe tot locul, 

Un fulger pe-al ei trup încins. 
El noaptea de lumini ca focul, 
Si 'n brâu sta fetei prins norocul 
Precum e ’n talismane prins. 


Vrăjit era, cá de-l va pierde, 
Norocul ei să piară 'n veci, 

Nici flori mai mult să n'o desmerde 
Să n'afle umbră 'n codrul verde, 

Și verile să-i fie reci. 


126 


Dar sfântul-Soare ziua 'ntreagá 
Pàndeste brâul — l'ar fura. 

Că lui demult i-e fata dragă, 
lar fata nu vrea să 'nteleagá, 
Și el acum și-ar résbuna! 


Ea trece 'n dulce nepăsare 

Prin lunci cu flori si doarme 'n văi, 
lar păzitor pe Vent îl are — 
Intreaga viata vis "i pare 

Și joc își bate de flăcăi. 


Dar Făt-frumos zimbind s'arată, 

Și 'n drumul luf umblând de-atunci 
Simtia de-ajuns frumoasa fată 

Că viata noastră nu ni-e dată ` 

De dragul unor flori din lunci. 


Din ochi albaștri de cicoare 
Pe sinu-i alb de ghiocel 
Curg, lacrimi calde-acum ! O doare, 


Ei inima de drag ‘I moare, 
lar Făt-frumos vai, cum e el! 








127 


»Atata dragoste nebună! 

Eü nu o simt, tu n'o 'ntelegi — 
Visarea ta la ce-ti-e bună? 

Vrei s'o visăm noi împreună? 
Atunci tu brâul să-l deslegi !» 


Ea tremură zimbind și geme, 
«Norocul mei întreg il vrei!» 
Ea numai pentru brâu sé teme, 
Că vor afla dușmanii vreme 
Să-i fure 'ntr'asta brâul ef. 


«De ce te temi? Ne vom ascunde 
In noaptea codrului umbros 

Sub brazii fără graiü, pe unde 
Nici ochi de om nu pot. pătrunde 
Nici flori cu tăinuit miros.» 


El zice-așa, să zică fara, 

Să-i facă gândul eï ușor, 

Iar gându-i sé topia de pară — 
Și 'n codru des în zi de vară 
S'ascunde fată și fecior. 


Aü fost așcunși în cât nici floare 
Nici ochi de om nu i-ai zărit. 
Dar printre crăngi adormitoare 
Din cer un singur ochii de soare 
Cădu pe bréu și l'à răpit. 


Atunci Ileana și simteste 
Cái arde plânsul în priviri ; 
Ea după bréu în jur privește 
Sraprinsá- fata, 'ngălbinește 
Că nu e brâul nicăiri. 


Și cum ea varsă desperată 

Un plâns amar, un cald siroiü, 
Curgea din cer ploae curată, 
Jar dintre ploi lucind s'aratá 
Frumosul bréu stropit de ploi. 


Și "n ceruri călătorul soare 
Ridea cu hohot repetat 
Si prin vézduhurí plutitoare 
Isbia săgeți résbunátoare 
De-alungul brâului furat. 





838 


129 


«Vai breul meu!» Gemea copila 
«Atât de mult ei lam temut, 
Dar Făt-frumos descinsu-mi-l'a!» 
Si-apof plângea mai-mare mila 
Si 'n nopţi apoi ea sa pierdut. 


De-atunci tot una este firea, 
Dar ‘multe nu-s din câte-au fost, 
Azi nu-i Ileana nicăirea, 
De-abia trăește 'n pomenirea 
Poveștilor cu dulce rost. 


lar soarele 'n vézduhuri pline 
De zimbetu-i cel cald de foc, 
Ileano, a uitat de tine! 

Dar brâul când in minte-i vine 
Iși bate și-azi de tine joc. 


Dac'ai murit, frumoasă fată, 
Furatul brâu e viu mereü: 
Când plouă vara câte-odată 
Un brâu de foc pe cer s'arată, 
Iar noi îi zicem curcubeu. 


DUȘMANCELE 


$- ochii, mamă, las’ să plângă! 

Tu 'n leagăn tot cu mâna stângă 

Mi-ai dat să sug, de-aceea sint 
Natanga ! 

Dar n'am pus doară jurăment, 

Să merg ne-plânsă în morment! 


Nu plâng, că mi-e de Leana teamă; 
De ciudă plâng ei numai, mamă. 
Cuvintele ef nu le feu 

In samá, 
Dar mi-e rușine si mi-e grei, 
Că scoală satu 'n capu mei. 





Ea duce sfat din casă "n casă, 

Că n'am broboade de mătasă, 

N'am sort cu flori — si dacă nam 
Ce-i pasă? 

N'am mers să-i cer, aveam-n aveam, 

Și n'o să-mi meargă neam de neam. 


Stă 'n drum de vorbă cu vecine 
Si bate 'n pumni: «Să mor îmi vine 
Auzi tu! Să se prindă ea 

Cu mine! 
Stil, eri la moară ce spunea? 
Că-s proastă foc, si gurá-rea' 


«Si-auzi! îi umblă 'n cap, tu soră, 
S'ajungá ea l-ucsandei nora! 
O, meargă-i numele! N'o vedi 

La horă? 
Ce sort! Nu-ţi vine nici să crezi; 
Fă cruce, fa, să nu-l visezi. 


«Nu l'as purta nici de poruncă! 

Ce poartă ea, alt om aruncă. 

C'un rând de haine-o véd mergénd 
La muncă, 

La joc și hori acelaş rând, 

Il poartă 'ntruna, si de când! 


«Lucsanda-i doară preuteasá, 

Ea 'și cată noră mai aleasă, 

S'o ducă 'n bunuri și 'n duium 
A casă. 

Ea n'a ajuns, ori cum si cum, 

Să-și stringá nora de pe drum. 


«Să-şi fee nord pe-o Sataná? 

Cá e sáracá si golaná; i 

De ce nu vine, ca să-i dai 
Pomană? 

Nu-i casa lor în care stai 

Și 'n casă nici cenușă n'aii!» 


Auzi tu mamă, câte-mi spune? 
Si aleargă 'n sat să mal adune. 
Si câte porecliri pe-ascuns 

Imi pune. 
De-as sta să-i dati si eŭ réspuns 
La câte legi am fi ajuns! 


Ea-mí sare 'n drum, că doară-doară 
M'apuc să-i spuíü o vorbă 'n poará; 
Și dacă tac, if vin călduri 

Să moară. 
Să vedi tu mamă 'njurături! 
Că ea cu mă-sa-s zece guri. 








Cu gura —à-&x tate: 
Sii de ava Leara tata — 
Mi-ar pune capul suo picir 

Sa piată 
Dar lor pe plac =: ram sa mur. 
Că nam ajuns la mila lor. 


De foame nu dai papii ortal! 
Eu iama singura "mi tes tortul 
Si umblu si eu cum socat 
Ca-i portul. 
De nam métasuri, am ce pot, 
Nici bun prea-prea, nici réü de tot. 


Mé prind cu ea? Cel sfânt s'o bată! 
Dar cum mé prind? Ea e bogată, 
Ce haine mi-am făcut ca ea 

Vr'o datá? 
La joc mé poţi ori-când vedea 
Cu fetele de sama mea! 


Ori am vorbit cu densa glume?: 
O fac de ris si-i scot eü nume? 
Ori ies, gătită 'n ciuda ei, 

In lume? 
Ii știu eŭ focul — ochii mei! 
Lisandru e, cá alta ce-i? 


134 


Il trag de mânecă? Ba bine!- 
El vine-asa de dragul lui, 
Cànd vine. 
Fü nu pot usa să i-o 'ncuiü 
De stă prea mult, ei cum să-l spuiü? 


Dar ce? Il tiu legat de mine? 


Sunt eu la urmă vinovată, 
Că Leana umblă ca turbată 
Să-l vadă 'n casa lor intrând 
Odata ? 
Si dacă lui nu-i dá prin gând, 
Ea blastemă de nu-și dă rând. 
Dar poate da ea bobi cu sita! I 
O ferbe ciuda pe urita 
Că-s mai frumoasă de cât ea, 
Si-atata ! 
Să aibă Leana 'n frunte stea 
Nu-i partea ei ce-i partea mea. 


Că boits buni, bine-i bogată; 
Dar dacă pui flăcăi odată 
S'aleagă dînșii cum socot 

O fată: 
Bogata 'și pupă boii 'n bot, 
Imbétranind cu boi cu tot! 





COSTEA 


Pre Costea din résboit, 
Si cu el vin altif dof. 


Fata arsă, trupul supt, 
Stratul colbuit și rupt. 


Dar de multă voe bună 
Sună codrii si résuná. 


Cel mai tinér chiotea : 
«Alelei, puicuta mea! 


De m'aș mai vedea acasă, 
Mire eü si tu mireasă !» 


136 


Cel mai verstnic dintre ei : 
« Dragi bujori, copiif mei! 


Stiü, că-mi es mereü în drum 
Doar mé véd acum-acum !» 


Doi càntaü, cel mal vuía; = 
Costea, el tăcea, tăcea. 


«Alelei tu Costeo, frate, 
Spune-ne ce gând te bate?» 


«Măi fártatí, nu-mi aflu rost; 
Vesel eü ca vol am fost. 


Më gândiam la maica, biata, 
Ei in foc, sub cruce tata — 


Si de-odat' asa din drum 
M'a prins jalea nu-stit-cum ! 


Voe rea sá nu vé facá: 
Mi-a venit, dar o să-mi treacă !» 


137 


Cei doi cântă, codru sună, 
Si tustrei merg împreună. 


Când ajung la moara-nouă 
Calea lor se face 'n două. 


]9oi pe rii in jos sai dus, 
Costea, el pe riü în sus. 


Singur, si pustii ce-i malul! 
Și 'ndemna cu vorbe calul: 


«Sboară, murgule, cu mine! 
Sboară, că să sbor îmi vine! 


Tinér ești de patru ierni, 
Câmp ai larg să mi te-așterni! 


Nu te-opri, fártate drag, 
Până la máicufa 'n prag!» 


Si cu murgul el vorbea, 
Murgul treaz intelegea. 


138 


Gândul fulgeră cu sborul, 
Dar mai fulger sboară dorul 


Sboară calul rândunel — 
Costea tot cu jalea 'n el. 


Cànd a fost pe la réstoace, 
Ochiul stâng a prins săi joace 


In sat Costea când intra, 
Cucuvaia 'n turn cânta, 


Iar când a bătut la poartă, 
Mă-sa 'n casă caldă-moartă! 


Cât a plâns cu ochi merei 
Așteptând copilul ei! 


Și n'a fost nici măngăiată 
De-al vedea măcar odată! -- 


Si prin noapte 'n capul gol, 
Costea 'n mijloc de ocol. 





139 


Să-şi mai stingă 'n vênt afară 
Capul foc si gândul pară. 


E] sub tunetul de tun 
S'a bátut ca un nebun 


Par'cá de-sí iuția el pașii, 
Mai curând períaü vrășmașii. 


Si-l mana un singur gând, 
Să se 'ntoarcă mal curend. 


Si la ce? Pustiu și ghiata! 
Mă-sa '| mai tinea 'n viata. 


Când era sub plumbi și fum, 
Numai ea! Si-acum — acum? 


De-ar începe iarăși toiul, 
Ah, de-acum :de-ar fi résboiul! 





SOMNUL CODRILOR 


$ poalele padui Arnulf pe lângă iis 

Stá 

A rnulf e insá tare si vesel "ade focul. 

El și-a 'ncercat departe prin alte ţări norocul 

Cu regii, cari porniră résboiü la Sfântul-loc. 

Așa doria Hatursa: bărbatul ei să fie 

Un brat vestit în taberi si mare 'n vitejie. 
Și-Arnulf de dragul fetei, când fata i-a jurat, 





Vindutu-si-a palatul si 'n taberi a plecat — 

Sérac acum sé 'ntoarce, ci 'n fapte mari bogat. 
E frânt de multe drumuri, dar somnul azi îi piere; 
Și focul arde vesel, e noapte și tăcere. 











141 
Dar galbenele flacări prin codru strábáténd 
Ajung pe la culcușul de federá uscată 
A negrei Nopți. Si Noaptea de zare desteptatá 
Incet ridică ochii, se uită 'nspăimântată, 
S'apropie de flacări și-aproape 'n urmă stând 
Viteazului în față, ea lung la el privește, 
Domol, apoi cu glasul abia 'nteles, vorbește: 
‘Tu cine ești, străine? De tulburi somnul mei? 
Cu gândul morţii 'n suflet, s'alergi murind mereü, 
Să n'a de gânduri pace, cum nam de tine eŭ !» 
Arnulf aude glasul; voinică-i este firea 
Și ride, ride 'n hohot s'alunge nălucirea. 


Atunci bătrânul Codru, de hohot desteptat, 

Incet deschide ochii, ca două săkii crunte, 

lar pletele-i cu freamét îi tremură pe frunte 

3M tremură 'n mânie sprâncenile cárunte; 

El mii de braţe goale le 'ntinde tremurat. 

Cu glas adânc de preot din zilele bătrâne 
Vorbește rar: «N'am pace de risul téü, păgâne? 
“Tu somnul veciniciei sub mine să-l petreci! 

Sub brazi la rădăcină tu fruntea să ţi-o pleci 
Să dorm și eŭ de-apururi, să dormi si tu de veci!» 
Wa ris acum viteazul; sta codrului in fata 

Cu ochii mari si tulburi, cu sufletul de ghiaţă. 


142 


Si când cláteste Codru pletosul cap al săi, 

Năvalnic dintre plete-i vuind résare Ventul: : 

El vijae din aripi și-și flutură vestméntul 

Și cântă, dar sălbatic și fără ir e cântul: 

«Ce gând nebun te mână, de tulburi somnul meii? 
urtună-ți fie gândul, și moartea o furtună; 

Sărac, pe căi să-ți mântui visarea ta nebună!» 

Arnulf aude, sare pe cal, înfiorat 

Dă freu, cuprinde gâtul fugarului spumat 

Si-aleargá 'n vént si 'n noapte năuc, și sugrumat 

De gânduri troenite — și nu mai sunt în cale 

Nici pietre, nici isvoare; el fulgeră la vale. 


Si-n zori la poartă bate, dar poarta n'a răspuns, 
Hatursa-i măritată. Pe cine cati, străine? 

Arnulf ridică pumnii, s'omoare, dar pe cine? 
Arnulf ar vrea să plângă, dar sânge 'n ochi "i vine, 
Arnulf ar vrea să tipe si nare glas de-ajuns. 

El calul și-l întoarce și drumul il arată, 

Acelaș drum spre codru, o goană desperată! 

Cu gândul morții 'n suflet, cu nopțile de veci 
In suflet, ca o umbră pe apă tu să treci 

Sub brazi la rădăcină bolnavul cap să-l pleci! 
Sărac, pe căi să-ți mântui visarea ta nebună — 
Furtună-i viata toată, e moartea tot furtună? 


—— A. — — m 








RECRUIUL 


LA o las in sama ta — 
Am sá plec! Si parcá 'mí moare 


Inima, sé rupe 'n mine! 
Nu de vol, tu știi de cine! 
Și mé doare, 

De-aș tipa. 


Omul fără de noroc 

Tot cu răul sé 'ntâlnește — 
Tu 'mi ești frate dintro mamă, 
Mă iubeşti! Ti-o las în samă, 
Mi-o păzește 

Ca de foc! 


144 





Vei vedea-o pe la hori. 

Să n'o lași la vino-'ncoace — 
Stăi cu ea, ce știi tu-i spune, 
Dar cu capul mi te pune 

Să n'o joace 

Alți feciori. 


Tu s'o joci, dar mai aşa! 
Linistit cum joci pe-o soră, 

Să n'o strângi prea mult la tine 
Că ea, biata, de rușine 

Mai mult horă ` 

N'ar juca! 


Tu o vedi si n'o 'nțelegi: 
De-o cuprindi, ea stie una: 
Moartá 'n brate ti sé lasá, 
Dar de ciudă plánge-acasá, 
Plânge 'ntruna 

Zile 'ntregi. 


Calea ei să n'o colindi — 
De-i vedea-o la fântână, 
Treci și las'o 'n bună pace, 
Nu glumi, că ei nu-i place, 
Nici de mână 

Să n'o prindi! 





838 


145 


Ea va zice tot ce vrei; 
O desmerdi si nu te vede, 
O săruţi și-i pare bine. 


Ah, dar crede-mé pe mine 


Si nu-i crede 
Vorba ei! 


Ce folos aï tu, c'o stringi? 
Simti tu, cá pe ea o doare? 
Vedi! nici eŭ n'o string de frică: 
Ea-í atât de suptiricá, 

Ca pe-o floare 

Poţi s'o frângi. 


Dac'o fi pe drum, tu treci; 
Zi, că ești grăbit, şi-o lasă, . 
Să n’asculti ori-ce să-ţi spue, 
Și-un gând rău să nu te pue 
Pan’ acasă 

S'o petreci. 


Nu știi cât H faci de râu! 
Má-sa-Í rea si nu- o. crede 
Si-o primesté de pe-afará 


. Cu bătăi si cu ocară, 


Càt ce-o vede 
C'un flăcău! 


145 


Der te uma să “tii ce-i 
Pe la casa lor: De ese. 
Ori de intra oare cine! 
Tu sa stif pe cel ce vine 
Mai adese 

Pe la ei! 


Ea, cu pérul galbior, 
Naltă, zugrăvită 'ntreaga, 
Când iși mlădie trupșorul. 
A ursit-o 'n fase dorul 
De-a fi dragă 

Tuturor! 


De-i vedea pe cine-va 

Pe la et, în fapt deseară, 
Prinde-l într'adins ca 'n glumă: 
Frânge-i gâtul și-l sugrumă, 
Ca pe-o feară 

Nu-l cruța! 


Si-apof las’ să fie-al meü 
De-i păcat! La judecată 

Eu voiü merge pentru tine! 
Fü dai sama! Si pe mine 
Să mé bată 

Dumnezeu | 











14 


Poartă-i grija!. Tot a mea : 
S'o gásesc, tot dor sá-mí poarte' 
Dar de nu-i păzi-o bine, 

Ţi-ai găsit dușman in mine, 

Căci fac moarte 

Pentru ea! 





CAROL IX 


LA Saint-Germain de mult s'a dat 
„Signal, că s'a deschis de-acum morméntul. 
In sânge Noaptea și-a scăldat vestméntul, 
Să-l pue gíulgíü pe morți. Si spintecat 
De plumbi, gemea Parisul, cum in sânge 
Un las rănit să 'ntinde și să strânge 
Cu răgnet svercolind mișelu-i trup, 
Când dinţii luf cei plini de spumă rup 
Din putreda lui rană. 


Și 'n vreme ce Parisul, plin 
De fum, muria, nepregătit să moară, 
Carol în Toullerii canta 'n vioară 
Incet și plàngétor, un cald suspin 
Ca ruga unei mame la mormântul 
Copiilor. Simfonic sună cântul; 
Iar ochii lui zimbesc de-un cald fior, 
Dar tot mai mult își pierd seninul lor 
Stringend în ei furtuna. 





149 


Sarcastic coardele vibrand 
Sub mâna cea cu joc îndămânatic 
Gemeaü acum scârbos, urlaü sălbatic, 
Si-artistul lor urla si el, rizénd — 
«S'aduci pe Enric!» strigă el si lasă 
Vioara lângă el pe-un colt de masă, 
«Pe Enric, mai curând! Nu pot cânta!» 
Plimbându-se grăbit, el aştepta. 

Și 'n urmă vine Enric. 


«Ce-i asta, Sir? Aud de-un ceas 
Trosniri de puști și răcnete nebune; 
Eü simt miros de sânge. Rege, spune! 
Si eu stai prins, de ce?» Atunci a tras 
Perdelele și, deschidând fereasta, 
Carol a hohotit: «Mě 'ntrebi, ce-i asta? 
Sunt câni ce mor pe drum, sunt hughenoți; 
Eü vreau să scap de ei, să piară toți, 
Pricepi ce-i asta, Enric?» 


" Cu paşii largi si tremurând 

Ca omul beat de-o clipă bestială, 

Carol trecea inviforat prin sală, 

Si ’n urmă pept la pept cu Enric stând 
L'a prins de brat: «Si tu, de care lege? 
Esti hughenot si tu, așa-i?» — «Eŭ, rege? 


150 
Eu tin să cred asa cum aŭ credut 
Părinţii mei! Sunt hughenot născut 
Si n'am să mor catolic !» 


«Tu credi, ce vrei!» Siatuncí el supt 
De furie: «Ce-i câne, azi să moară» 
Isbi cu pumnu 'n masă spre vioară, 
Și 'n marmur carnea pumnului a rupt; 
Cald sângele-a tisnit din lovitură — 
El, de dureri, urlând a dus la gură , 
Sdrobitul pumn și-apoi inebunit 
S'a tras doi pași năvalnici și-a tintit 
In Enric carabina, 


Făcend vioara scut, din cot 
Alt scut făcend: «Ei, dă! AY fi sdrobit'o 
Cu pumnul; tot atât! De-am mantuit’o, 
Sdrobește-o dar acum cu pept cu tot!» 
Carol a tresárit. «Nu, nu pe tine! 
Dar dă-mi un om, un om! Pe orf si cine, 
Vreau carne, sânge, moarte; vreaü s'omor!». 
Si plumb a tras in primul trecétor 

Pe drum de pe fereastá. 


e re a a EA See 


E W: 

Mânia-i sângerase 'n nări, 
Aprinșii ochi și-au deslegat furtuna 
Sélbaticef porniri, si cum e luna 
Când ziua cáte-odatá iese 'n zări, 

Așa era. O viperă flămândă; 

Și când s'a 'ntors, cu arma fumegândă 

Batu 'n pământ, și ca un scos din minți, 

Cu ochii 'nchiși el a scrisnit in dinţi, 
«Vai, du-te Enric, du-te!» 


FRAGMENT 


F- nu-i închide ușa, nu-l prinde de vestmênt, 
Nu-l roagă și nu-i cade cu hohot la picioare 
Să-i zică: «Stal, iubite!» Nu cată plangétoare 

In ochii lui — 


Năvalnic afară bate vent, 
De-al fulgerelor vuet văsduhurile tună, 
Dar densul vrea să iasă prin noapte si furtună, 
S'alerge fără țintă, nebun, un om pribag, 
Să fugă, să se stie departe de-acest prag 
Al casei locuite de cea mai rea femee! 
Nu-'și ia nici ziua-bună, nu-i vrednică să-I dee 
Nici mâna, căci perirea e 'nchisá 'n mâna ei; 
Nu vrea să-i vadă ochii sélbateci si mișei! 
Femee e și densa! Gândirea-l e infamá, 
Insalá, și-i soție, ea minte, si e mamă! 
A fost un miserabil, efemeiat poet 
Cel ce-a creat legenda lui Crist din Nazaret — 








133 
Pe-un Dumnezeü să-l nască Satan! E blasfemie, 
Să crezi în întruparea lui Crist dintr'o Marie! 
Și dacă e să credem poeţii pe cuvânt, 
Odat' a fost ea numai Marie pe pământ, 
Dar ea de milioane de ori e Magdalenă! 
Vampir, când te iubește, si 'n ura ef hienă — 
Un demon! 


El năvalnic a pus piciofu 'n prag. 
Atunci din ochii veștezi de dornicul lui drag 
Tácénd a şters femeea o lacrimă cu ila. 
Si el, el a vézut'o! Si 'n peptul lui mânia 
O clipă șovăește, rămâne 'ncremenit —— 
Si cum desteptí din leșin pe om, când l'aí isbit 
Puternic d'un párete, asa era! Colosul 
De gânduri, la privirea femeii, s'a topit! 
Și galben la picioare-i s'așterne furiosul. 


L'a pironit acolo un strop, un singur strop 
Când n'a putut tot cerul cu 'ntregul lui potop! 


POPASUL ȚIGANILOR 


(După Geibel) 


————— 


Ie noapte, sub poale de codru 'nverzit 

| E freamét de glasuri, un tainic soptit; 
Ard galbene flacări și 'n zarea de foc 
Vezi chipuri sinistre grămadă 'ntr'un loc. 


Tiganii, drumeţii cei vecinici ei sânt! 
Cu ochii de fulger, cu pletele 'n vent; ` 
La Nilul cel galben departe născuți, 

Ei arși sunt de soare, de vénturi bătuți. 


Aproape de flacări pe pajiște stat 
Bărbaţii s&lbateci si chiote dai, 
Femeile-aleargă mâncare făcend 

Și umplu păharul și-l poartă pe rend. 





155 





Ei cântece cântă si basmuri își spun 

Din vremuri mai bune c'un alt cer mai bun; 
Bătrâna tigancá, acolo sub brazi, 
Descântece ’nvaté pe negri nomazi. 


Și oachese fete să 'nşiră la joc 

In cercul cel magic al zării de foc, 
Resuná ghitara ferbinte si 'ntins 

Și jocul se 'ncinge sélbatic si-aprins. 


In urmă sé culcă, odihnă cătând; 

Le freamătă brazii s'adoarmă curend. 
In vis, exilatif pămentului lor, 

Véd Sudul, o tará, si ef un popor. 


Dar zorile roșii să varsă pe cer, 
Frumoasele visuri fantastice pier. 
Greă scartie carul, ei pleacă la pas — 
Dar unde? O viaţă de drum și popas! 


LORDUL JOHN 


ee 


Li 


s zvonise prin ziare, 

Cá 'n Irlanda e 'ntrun sat 
Un bárbat grozav de tare. 
Lordul John prinzénd de veste 
Cine e si de-unde este, 

Pleacă 'n grabă ca să vadă 
Dacă e adevărat. 


Ca multi lorzi de viță veche 
Din intunecatul Nord 
Lordul John e 'ntro ureche: 
Flueră pe drum și cântă, 

Și e cel dintâi la trântă. 
Sii voinic fără pereche 

Și e cel mai tare lord. 





157 
A găsit În urmă satul; 
Pe țăran el l-a găsit 
Ocupat cu măturatul 
Curţii. Și, ochindu-l bine, 
Lordul drept spre dinsul vine 
Și descalecă de grabă 
Făr' a zice «bun sosit». 


S'apof gata de luptare: 


«Tu ești Willy Spucker?» — «Eü». 


«Spun cá estí grozav de tare, 
De ţi-a mers cuvânt prin lume, 
Eu din Londra vin anume, 
Să ne punem la 'ncercare. 
Trântă deci cu tine vreu !» 


Willy Spucker se crucește, 
Simte palmele că-i ard 

Leneș târnul și-l proptește ; 
Scuipă 'n palme și se 'ntinde 
Și pe lord de brâu îl prinde, 
Sus odată-l răsucește 

Sil asvarle peste gard. 


138 
«O să stau acum cu tine 
Să mé lupt... Mai vrei ceva? 
Auzi tu, cu ce gând vine !» 
Lordul John, privind cu jale 
Si tinéndu-se de sale: 
«Să-mi asvarli te rog, creştine, 
Si cel cal, să pot pleca!» 











re = e n  - ES 
NT  — == 


MOARTEA LUI FULGER 


k goana roibului un sol, 

Cu friu-n dinți și 'n capul gol 

Résare, crește 'n zărit, venind, 

Şi zările de-abia-l cuprind 

Și 'n urmă-i corbii croncánind 
Aleargă stol. 


El duce regelui răspuns 
Din taberă. Si tine-ascuns 
Sub stratul picurând de ploi 
Pe cel mai bun dintre eroi — 
Atâta semn de la r&sboii, 
Și-a fost de-ajuns! 


PEN eee 
Pe Fulger mort! Pe-un mal străin 
L'a fulgerat un brat hain! - 
Deargint e alb frumosu- port, 
Dar ros de sange-i albul tort, 
Si peptul gol al celui mort | 
De lănci e plin. 


Sărmanul craiü! Când l'a văzut 

Si când de-abia l'a cunoscut, 

Cu vuet sa isbit un pas 

De spaimă 'n lături și-a rémas 

Cu pumnii strinsí, fără de glas 
Ca un perdut. 


Să-i moară Fulger? Poţi sfarma 
Și pe-un voinic ce cuteza 
Să 'nalte dreapta lui de fer 
Să prindă fulgerul din cer? 
Cum ‘pier mișeii, dacă pier 

Cei buni așa? 


Dar mâne va mai fi păment? 
Mai fi-vor toate câte sunt? 
Când n'ai de-acum să mai privesti 
Pe cel frumos, cum însuţi ești, 
De dragul cui să mai trăești, 
Tu soare sfânt? 











— ID SS A O N RP DRE - ns eet —— RR a E - PIERO SERERE EA „PRE RE E PR CEPT ee a -— MM c— — 


838 


161 


— 





Dar Doamna! Suflet pustiit! 
Cu pérul alb si despletit 
Prin largi iatacuri alerga, 
Cu hohot lung ea blăstema, 
Și tot palatul plin era 


De plâns cumplit. 


La stat si umblet slabă ce-i! 

Topiţi sunt ochii viorei 

De-atâta vaet ne'ntrerupt, 

Și graiul stins și-obrazul supt 

Și tot vestméntul Doamnei rupt 
De mâna eï! 


«De dorul cui și de-al cui drag 

Să-mi plângă sufletul pribag, 

Intreagă noaptea nedurmind, 

Ca s'aud roibii tropotind, 

Să sar din pat, s'alerg in prag, 
Să te cuprind! 


«Nu-l daŭ din braţe nimănui! 
Inchideti-mé 'n groapa lui — 
Mé lași tu, Fulgere, să mor? 
Iti lași părinții 'n plâns si dor ? 
O, du-i cu tine, drag odor, 

O dud, o dud!» 


162 


Ah, mamă tu! Ce slabă ești! 

N'ai glas de vifor, să jălești; 

N'ai mani de fer, ca fer să frângi; 

N'ai mări de lacrimi, mări să plângi, 

Nu ești de foc, la pept să-l strângă 
Să-l încălzești ! 


Și tu, cel spre bătăi aprins, 
Acum ești potolit și stins! 
N'auzi nici trimbitele 'n văi, 
Nu vezi cum sar grăbiţi ai tăi — 
Rideai de moarte prin bătăi, 
Dar ea te-a 'nvins. 


Pe pept colac de grâu de-un an, 
Și 'n loc de galben buzdugan 
Făclii de ceară ţi-ai făcut 
In dreapta cea fără temut, 
Și 'n mâna care poartă scut 

' Traü pus un ban. 


Cu faclioara pe-unde treci 
Dai zare negrelor poteci 
In noaptea largului pustiü, 
Iar banu-{ vamă peste rii. 
Merinde ai colac de grâu 
Pe-un drum de veci. 





= — Se “< s ë- 


103 


Si'ntrun cosciug de-argint te-au pus 
Deplin armat, ca 'n ceruri sus 
Să fii 'ntreg ce-ai fost merei, 
Să tremure sub pasu-ti greu 
Albastrul cer, la Dumnezeü 

Când vei fi dus. 


Mirati si de résuflet goi 
Vézéndu-ti chipul de résboiü 
Sá stee ângerii 'nlemnit; 

Si orb de-al armelor sclipit 
S'alerge soarele 'napoi 


Iar cand a fost la 'morméntat, 

Toti morţii par'că s'aii sculat 

Să-și plângă pe ortacul lor, 

Așa era de mult popor 

Venit să plângă pe-un ficior 
De împărat! 


Și popi, sirag, cddelnitand 
Cetiaü ectenii de comând — 
Și clopote, și plâns și vaiu 
Şi-oștenii 'n șir, si pas de cai 
Si sfetnici și .ficiori de craiü 

Si nat de rénd. 


164 








Si mă-sa biata! Cum gemea 

Și blăstema și se isbea 

Să sară 'n groapă: «L'aü închis 

Pe veci! Mi-a fost și mie scris 

Să mé deștept plângând din vis, 
Din lumea mea! 


«Ce urmă lasă șoimii 'n sbor? 
Ce urmă peștii 'n apa lor? 
Să fif cât munţii de voinic, 
Ori cât un pumn să fif de mic, 
Cărarea mea și-a tuturor 

| E tot nimic! 


«Că tot ce esti si tot ce poţi 
Părerei tot dacă socoti — 
De mori târzii orf mori curând, 
De mori sătul, ori mori flămând, 
Tot una e! Și rând pe rând 

Ne ducem toţi! 


«Eü vreau cu Fulger să rămân! 
Ah, Dumnezeü nedrept stăpân 
M'a dușmănit trăind mereü 
Și-a pismuit norocul mei! 
E un păgân si Dumnezei, 

E un păgân. 











165 — 
«De ce sé cred in el de-acum? 
In fata luf aü toti un drum 
Ori buni ori réf, tot un mormânt! 
Nu-i nimeni drac și nimeni sfânt! 
Credinta-I val, iubirea vânt 
Și viaţa fum !» 


Și-a fost minune ce spunea! 
Grăbit poporul cruci făcea 
De mila ei, si sta 'ngrozit — 
Și-atunci un sfetnic a venit 
Si 'n fata Doamnei s'a oprit, 
Privind la ea. 


Un sfânt de-al cărui chip te temi 
Abia te-aude când îl chemi: 
Bétran ca vremea, stâlp rămas, 
Născut cu lumea într'un ceas, 
El parcá-i viul párástas 

Al altor vremi. 


Și sprijin pe toiag cătând 
Si 'ncet cu mâna ridicând 
Sprincenele, din rostu-i rar 
Duios cuvintele résar: 
«Nepoată dragă! De 'nzădar 

Te văd plângend. 


«De cum te sbuciumi, tu te stingă 

Și inima din noi o frangi — 

Ne doare c'a fost scris asa, 

Ne dorf maf réü cu jalea ta: 

De-aceea, Doamná, te-am ruga 
Sá nu mai plângi. 





«Pe cer când soarele-t apus 

De ce să plângi privind în sus? 

Mai bine ochii 'n jos să-i pleci 

Să vezi pământul pe-unde treci! 

El nu e mort! Trăește 'n veci, 
E numai dus. 





«N'am cap si chip pe toţi să-i spuiü, 
Și-aş spuhe tot ce stiü, dar cuf? 
Că de copil eŭ mam luptat 
In rend cu Volbura 'mpérat 
Si știu pe Crivét cel turbat 

Ca tara lui. 


Si toţi s'aü dus pe-acelas drum: 
Ei si-aü plinit chemarea lor : 

Și i-am vézut murind ușor; 

N'a fost nici unul plângător 


«Ce oameni! Ce sunt cei de-acum! 
Că viata-i fum. 


= w w 





167 


«Zicí fum? O, nui adevărat. 

Résboiü e, de viteji purtat! 

Viaţa-i datorie grea 

Și lașii se 'ngrozesc de ea — 

Să aibă tot cei lași ar vrea 
Pe neluptat. 


«De ce să 'ntrebi, viata ce-ï? 

Asa se 'ntreabá cei mișei. 

Cei buni n'ai vreme de gândit 

La moarte și la tânguit, 

Căci plânsu-i de nebuni scornit 
Și de femel! 


«Tráeste-tí, Doamnă, viata ta ! 
Și-a morţii lege n'o cata! 
Sunt crai ce schimb'a lumii sorți, 
Dar dacă mor, ce grijă porți? 
Mai simte 'n urmă cine-va 

Că ei sunt morți? 


«Dar știu un lucru mai pe sus 

De toate cate ti le-am spus: 

Credința 'n zilele de-apof 

E singura tărie 'n noi, 

Că multe-s tari cum credem noi 
Și mâne nu-s! 


168 


«Și-ori cat de amáriti să fim 

Nu4 bine să ne deslipim 

De cel ce viețile le-a dat! — 

O fi viata chin rábdat, 

Dar una ştiu: ea ni sa dat 
Ca s'o trăim !» 


Ea n'a mai plâns, perdut privea 
La sfetnic, lung, dar nu-l vedea 
Și n'a mai înţeles ce-a zis 
Și nu vedea cum ai închis 
Sicriul alb — era un vis 

Și ea-l trăia. 


Senini de plânset ochii ei. 
Vedea bărbați, vedea femei, 
Cu spaimă mută 'n jur privea, 
Din mult nimic nu 'nfelegea ; 
Si sé muncia să știe ce-i? 

Și nu putea. 


La fulgerat de-odatá 'n gând 
Să ridá, căci vedea plângend 
O lume 'ntreagá 'n rugăciuni — 
«In fata unei gropi s’aduni 
Atâta lume de nebuni! 
Să mori ridend...» 








"r — CA «a - NEM 





169 


Si clopotele 'n limba lor 

Plángeaü cu glas tânguitor; 

Și-adânc, din bubuitul frânt 

Al bulgárilor de pámént 

Vorbea un glas, un cântec sfânt 
Si 'náltátor : 


«Nu cerceta aceste legi, 
Că ești nebun, când le ’ntelegt ! 
Din codru rupi o rămurea, 
Ce-i pasă codrului de ea: 
Ce-i pasă unei lumi întregi 
De moartea mea!» 


UN CÂNTEC BARBAR 


————— 


P lași dătători de porunci, ` 
Mai ridetí! Nevolnică turmă, 
Mai rideti, că-i risul din urmă ! 
S'apropie ziua! Şi-atunci 
Vedea-veti, sélbatecí barbari, 
Cámpiile voastre 'necate 

De vuetul multor armate, 

Ca vuetul apelor mari — 
Veni-vom ca 'n ziua de-apol ; 
Va plânge cu hohote zarea 

De cară, de cai, de strigarea 
Mulțimei pornite spre voi! 


Eși-vor din negru păment 
In zale de-argint cavalerii 
Puternici ca grindina verii, 
Și roibii cu nările 'n vent 








171 


Vor trece 'n sălbatec galop 
Spre Roma! Și miel vor fi leii, 
Fugi-vor de spaimă mișeii 
Cuprinși de pornitul potop 
Spte Roma! Călcând pe cohort 
Resbi-ti-vom colosul de-aproápe 
Si nu va fi cine să 'ngroape 
Mulțimea cea mare de morți! 


Din Istru vom face páráü, 
Să-l umpli, Romane, cu sânge, 
Cu lacrimi pe care le-or plânge, 
Nevestele neamului téü! 

Și nu vei putea să mai pui 
In șiruri înfrânta-ți armată, 
Si-om face să fie odată ` ` 
Toţi corbii și lupii sătui! 

Căci vultur să fi, un colos, 
Cu aripi de repezi furtune ` 
Și cuibul in cer de l'ai pune; 
De-acolo noi da-te-vom jos! 


Ce-i viu sfasia-vom în dinți; 
Aprinde-vom templele tale; 
Vom naște pustiul în cale; 
Vom face pe-ai vostri părinți 


172 


S'ascundă trufașul lor -chip 

In toga, plangénd de rușine, 
I-om trece sub furci caudine, 
I-om pune cu fruntea 'n nisip. 
Si fără de milă, călăi, 

In fașe strivi-vom poporul, 

Și mândri vom pune piciorul 
Pe gátu ’mpératilor těï! 


Vom face càt cerul de 'nalt 
Mormanul cadavrelor crunte 

Si munte vom pune pe munte 
Si cerului da-vom asalt. 

Pe-al vostru Zamolxe-pigmeü 
L'om prinde de barbă ’nhatandu-l 
Cu tronu-i cu tot resturnându-l 
Din cer, căci acel Dumnezeü 
Ce lasă pe-al vostru păment 
Să crească atâta urgie, 

Acela nu poate să fie 

Nici mare, nici tare, nici sfânt. 


Ah, dac' am putea măsură 

Pe cât ni-e de plină măsura, 
Vedé-vei ce multă ni-e ura, 

In ziua din urmă a ta! 








173 


Că dacă voi toţi ati muri 

De spaimele morţii 'nainte 

De-al nostru sosit, din morminte 
V'am scoate de-ori unde veţi fi! 
Si resbunătoarelor sorți 

Le-am face cu palma dreptate . 
Căci feţele voastre le-am bate, 
Scuipandu-ti pe fii tăi morti! 


GAZEL 


p cu strop de strop 
Fac al márilor potop — 


Zilnic câte-un spic adună 
Și ’n curénd tu af un snop. 


Mergi încet si las' s'alerge 
Alţii cát or vrea 'n galop. 


Fii stejar, să crești in laturi, 
Nu înalt și slab, un plop. 


Nu uita trăind de corbul 
Și de vulpea lui Esop. 








175 


Dacă ești cinstit, n'ai teamă 
De dușman de-ar fi Ciclop. 


Fă cât poți, si las’ să rida 
Cei ce sar viata 'n hop. 


Iar de n'are scop viata, 
Fă să aibă clipa scop. 


PASTORITA 


CE 
db marí résar pe cale; 
Ziua moare după culmi — 


De pe coastă, pe sub ulmi 
Sé scoboará mieif 'n vale. 
Obosit si blànd popor! 

Si cântând, pdseste-agale 
O copilă 'n urma lor. 


«Noapte bună, soare sfânt, 
Până mâne! Noapte bună! 
Mane jar vom fi 'mpreună, 
Tu să rizi şi eu să cânt. 
Mâne până 'n zori te scoală, 
Adă flori de-argint în poală 
Şi le-asterne pe pământ!» 


Tc rr s i it nA 


177 


Și, murind, întinerește 
Soarele de dragul er, 

Și-o cunună de schintei 

El prin păr i le 'mpleteste : 
«Mane dacă n'ol veni, 

Péru 'n apă ţi-l privește, 
Dor de mine de-tí va fi!» 


Si-Y va fi de soare dor — 
Mane blonda păstoriţă, 
Despletind a ei cosita 
Toată ziua la isvor, 

Va privi cu drag la plete 
Pline de-aur ce i-l dete 
Soarele ascuns sub nor. 


JERTFELE ÎMPĂCARII 


I. 


He negura pădurii castelul îngrădit 

Cu șanțuri uriașe, stă trist, mucigăit, 

Și numai câte-odată în jurul séü revine 

Mișcarea vieţii calde, cand paveze quirine 

Résar de după ziduri — de două ori pe an.. 
Atunci legionarii colosului roman 

Es grabnici ca furtuna și tari ca résbunarea, 
Dar nu le simţi nici pasul, nici nu le-auzi strigarea, 
Sé 'mprăștie de-odatá si iar s'aduná des 

Si pfer in cráng. Sá joacá? Dar eati! Dînșii es 
Mai multi! Erau o sută și-acum ef sânt o miie 
Mat iuți si mai năvalnici, mal plini de vijelie, 
S'amestecă, s'aruncă popor peste popor! 

Es fulgere din sulitf, dar sulitele mor 











119 


Sdrobite de peptarul puternicelor zale; 

Ajung acum la pepturi, cu pumnii-și fac ei cale 
Prin șiruri teutone: nici tipete de guri 

Nici tropot nu s'aude! Vedi numai isbituri 

De pumn, mișcare mută de brat si de sécure. 
Și 'n muta svârcolire, ei întră în pădure 

Așa 'nclegstati: și codrii iai flacără acum. 

Si ei să luptă 'n flacări, s'asvérl, să 'neacă 'n fum, 
lar brazii cad pe dinsií aprinși, să prăbușește 
In capul lor tot codru, dar nimeni nu gândește 
La fugă — două neamuri aprinse de un gând 
Din doi protivnici unul să piară mai curend! 


II. 


E liniște. Stati moarte závoarele pe porti 

Si nu mai sar oștenii desculți din așternuturi 

Să prindă 'n miezul-noptii puternicele scuturi. 
Páreaü si Teutonii de lupte-acum sătui 

Căci Aripert trimese de mult solia lui 

La Tibull pentru pace. Si toate-aü fost de bine; 
De-atunci tráesc fráteste ostirile vecine. . 


| De mult, de când e Tibull prefect peste cohorti, 


III. 


| «Când stai în pragul casei, e soarele in prag! 
‘Cand treci visând prin noaptea pădurilor de fag 





180 


«Reversi lumina 'n noaptea dumbrăvilor ca luna; 
«Oh, cât ești de frumoasă, tu nu pricepi, Hiltruna! 
«Când treci în zori pe colnic, în albul teü vesmént 
«Cu ochii mari și-albaștri, cu pérul dat în vént, 
«Tu 'n iernile vietel ești zi de primăvară! 
«Sélbatico! Mă doare, când stiü că esti barbară — 
«Iubesti pădurea numai; cu ochii tei frumoși 
«Tu vreai să ’mbeti, copilă, bărbaţii 'ntunecoși 
«Cu plete lungi pe umeri, cu bărbi ce te'nspăimântă, 
«Puternici ca mânia pe care ei o cântă 

«Cu glasuri régusite, când pleacă la résboiü' 

«De ce zimbești? Aruncă cununile de foi 

«Si pune diademá pe fruntea ta senină ! 

«Ce-ti pasă dac'al nostri la alte legi se 'nchină! 
«O, de-ai vedea tu Roma cu turnurile ei, 

«Cu lume și lumină, cu roiuri de femei 
«Frumoase; și 'ntre ele ca draga mea nici una, | 
«Ca fata cea frumoasă din codru, ca Hiltruna!» 
Ca un copil ce-ascultă povești cu sori apusi, 
Așa-l ascultă fata cu ochii mari și duși. e 
Ea tremură si 'n ochii lui Tibull lung priveşte; 
Ar vrea să zic'o vorbă, n'o zice si roseste, 

Ea simte că-i streină și neamul ei barbar! 

Ah, ce frumoase vorbe din rostul lui răsar; 

El e Roman, e nobil deprins la vitejie! 

Nici un bărbat din neamul lui Aripert nu știe 








181 


Să-i spună ef cuvinte asa de dragi, ca el. 

In urmá ea zimbeste: «Ah, nu, cá e misel 

“Un suflet, când își uită pe-af sei! Si mé 'nfioará 
«De fulger să m'apropiü, căci fulgerul omoară! 
«O, lasá-mé!» Si fuge prin desetul de fag! 

Dar par'că-i vin alături cuvintele luf dragi. 


IV. 


In zori de zi străjerul vestește pe-un străin. 

E Aripert, e domnul pădurilor. «Eü vin 

Să te poftesc, Romane, la zilele sărbării; 

Noi mâne-aprindem focul sub jertfele 'mpăcării !» 
Și-a stat pe gânduri Tibull și n'a fost învoit. 
«Te rog pentru Hiltruna. Ea singur'a dorit!» 
Hiltruna cea frumoasă din codri! Visátoarea! 
«Asteaptá-mé, Ariperte! Gătește-ţi sărbătoarea !» 


V. 


Nimic nu-i mai puternic în om ca slăbiciunea! 
«Și slab ce ești tu, Tibull, s’asculti de rugăciunea, 
«Femeilor ! Barbarii aŭ rele gânduri, cred!» 
Dar nu-l ascultă Tibull; și-a doua zi purced 
Din zori centurionii spre silhele barbare, 

Ei si-aü ascuns cuțite sub albele peptare 

De za, — puternici marturi ai apărării lor, 
De-ar vrea să-i năvălească sélbaticul popor — 
Si 'n codrii ei lásataü, de-ar fi vr'o miselie, 
Cu opt centurii Quintus pe-aproape să se tie. 





VI. 


Acolo fete blonde cu ochii de azur 

Cántaü sinistre cânturi de luptă, si 'mprejur 
Flăcăi înalți s&lbateci, jucau cu vuet mare 
Résboinicele jocuri a ginţilor barbare. 

Pe lavite-asternute cu albe piei de ied 

Bărbaţii stai în șiruri, iar cupele cu mied 
Oprite lung la gură trec vesele si ’ntruna 

Din om în om. lar astăzi paharnic e Hiltruna 
Copila cea frumoasă, că-i vechiul obiceiü 

Al neamului, paharul la zile mari să-l bei 
Turnat de cea mai dragă fecioară ce e 'n casă. 
Tibull în fruntea mesei, si-af s&i pe lângă masă 
Cu Aripert, aleargă cu ochii insotind 

Mișcările de fulger a celor ce sé prind 

Merei mai multi la horă — sélbatic este jocul 
Și tot mai mult Hiltruna cu mied hrănește focul. 


VII. 


«E cald aici, Romane; afară-t cer senin —» 
Afară miedul curge mai vesel și mai plin 
In cupele făcute din coarne 'ncápétoare 
De bou; aici sub codru, pe pajistea cu soare 
Sé prind la joc neveste: de ochii lor frumoși 
De doué ori să 'mbată bărbații 'ntunecoși 
Ai codrilor. E vuet, e chiot și strigare. 
Și hora lor sé'ntinde sélbaticá și mare. 

N 





183 


VIII. 


De-odată cântul tace. Ca scoase din păment 
Résar pumnale 'n mâna barbarilor. Un vânt 
Când trece prin frunzișul tomnatic al pădurii 
Asemeni e suflării sălbatice a gurii | 
Acestui mult amestec de oameni, cari grăbiţi 
Să apără și-atacă, de jocuri obosiţi 

Și betf de vin — mulțime de vulturi la o pradă 
Putiná — së 'nclegteazá și zece cad grămadă 
Pe-un singur om al Romei; să sfâșie muşcând 
Cu dinții, să sugrumă, si 'n sângele curgénd 
Șiroae mari înoată sburati dintr’o isbire 

Și ochi si dinţi și crierf — 


La 'ntàia lor pornire 
Spre Tibull vin o sută. Hiltruna vine drept 
Spre el și îl cuprinde puternic peste pept 
Cu bratele-améndoué. «Iubite, nu te teme, 
«Te apérá Hiltruna!» Si strins de fatá geme 
Puternicul, s'asvérle, cácí e tinut pe loc 
Și manile-i sânt prinse de fată. «Ai noroc 
«Să mori la mine 'n braţe! Vedi fruntea'mi e senină 
Ce-ti pasă dac'ai noștri la alte legi să 'nchiná?» 
El vrea să se desprindă și urlă, e turbat. 
«Ah, până când toporul nu-l văd adânc intrat 
In peptul téü de fiară, eŭ nu te las, Romane!» 
Lovit se simte Tibull de multe buzdugane 


184 
Si sangele-i tisneste din calde tăieturi: 
Atunci cu nebunia supreme? isbituri 
Să scutură, de fată abia să mantueste ; 
El prinde pe Hiltruna de mijloc și-o isbeste 
De-un brad — ea cade moartă cu blondul cap sdrobit, 
Si cade-apoi si dénsul de rane-acoperit, 
Nedând măcar cu pumnul un semn de apărare. 
Dar a putut să geamă din ultima suflare 
Un semn știut din bucium. 


IX. 


a 


Si semnul a intrat 
Prin codri ca un tipet, si codrii s'aü mișcat. 
Atunci cu pas de vifor din negura pădurii 
Năvalnic ese Quintus cu cele opt centurii. 


X. 


A fost o luptă scurtă; tot pumnul un omor. 

Dar gloatele barbare cu Aripert al lor 

Primfaü puteri intr'una din gloate sositoare. 

Atât de slabă 'n număr, puterea ostitoare 

A Romei în clipita dintâiit a atacat, 

Și ea mergea 'nainte; isbit' apof a stat 

Pe loc stringendu-și șirul. In urmă sováeste, 

Sé apérá, se 'ndeasá, dar ferul o ráreste, 

Și 'n zid, format din pepturi, puterea-'și face porti, 
Incet-incet Romanii, ducénd pe-ai lor cei morţi 








185 


In mijloc, intră 'n codrii, si fat acum cărarea, 
Spre șanțuri. Si din urmă, din față résbunarea 
Barbarilor isbește pe cei puţini, mai des, 

Mai tare. Si din codrii barbarilor când es, 

Să věd o mână mică Romanii, plini de rane, 
Să târăe pe șesul castelelor romane, 

Goniti mereü. O sută, opt-zeci aii mai rémas 
Si mai rămân dintr'ingil la fie-care pas 

Pe câmpi oșteni de-ai Romei. Câmpia geme cruntă, 
EI se retrag într'una și viforul înfruntă 

Si morți de jumătate, cíuntiti îngrozitor, 
Ajung în faptul serii în șanțurile lor. 


PRAHOVA 


He păment din locuinţa 
Mamei tale, esi zimbind, 
Prahova! Si stai mirată 

Și te tremură dorinţa 

Să vezi lumea cu lumină! 
Inima de plâns ţi-e plină; 
Ochii téi spre soare cata 

Si-af téf ochi mai vif s'aprind. 


In pámént cát e de rece 

Și 'n pámént nu vedi nimic — 
Nu te mai întoarce-acasă! 

Eü pe drum te voiü petrece 
Cu povești si cu povete, 

Voiü cânta a ta frumsete ! 
Lasă lumea ta, o lasă, 

Tu frumoasă, eü voinic! 








187 


Vino 'ncet pe-aici, iubită! 
Adă mâna, să nu cadi 
Peste pietrile din cale! 
Tu tresarí de fericită 

Și 'mbétatá de viata; 
Soarele-tf răsare 'n față — 
Haid, acum fugénd la vale 
Printre șoptitorii brazi. 


Ce frumos să 'mbracă dealul 
Cu flori roșii pe-unde treci! 

Iti întimpină sosirea 

Munţii ce despart Ardealul, 
Codrii vechi și plini de noapte, 
Luncile cu mii de șoapte. 

Ridi cu hohot la privirea 
Neguroșilor Buceci? 


Uite-acum cât ești de mare 
Uite ce frumoasă esti! 

Tu sélbatico 'ntre fete — 
Eatá sate-acum in zare! 
Prahova, sá fif cuminte! 
Tine cumpét la cuvinte, 
Stăi si pune-ti flori în plete 
Mai frumos să te gătești. 


188 





Potriveste-ti părul bine; 
Stringe mijlocelul tăi, 

Peptul plin ca să-ți résara! 
S'or uita flăcăi la tine 

Și copile tinerele: 

Să vorbestí frumos cu ele 
Să nu-ți scoată vorbă 'n tara 
Că tu ești crescută rău! 


Eată satul! E Azuga. 

Tu audi acum antiit 
Dulce vuet de vioară — 
Haid iubito, haid cu fuga 
Să jucăm si noi chindia! 
Cum te-aprinde veselia 

Și cum joci tu de ușoară, 
Si-af voi să tot rămâi! 


Dar te mână 'n lume dorul 
Să vedi lumea! Si tu fugi 


Si te perdi visand cu gândul. 


Veselá-tí mládif trupsorul 
Si la brâă pui flori de vita, 
Flori de crâng pul in cositá 
Si pe-alesul téü visându-l 


Treci prin văi, cu blânde rugi. 





189 


Dar auzi! E plin pămentul 

De resunete! Pe loc 

Un balaur cât un munte 

Vine 'nviforat ca véntul 

Cu o sutá de picioare — 

Cu mugiri suerátoare 

Sii cun ochiu de foc în frunte 
Si pe nárí el varsá foc! 


Prahova návalnic sare, 
Neștiind aceasta ce-i. 
Pletele-i rămân reslete, 
Ochii plini de spaimă-i are, 
Și cu peptul gol s'aruncă 
Peste linistita luncă — 
Pérul ei sunt valuri crete, 
Spuma albă-i peptul ei! 


Te-ai speriat, frumoasă fată, 
Galbenă ce te-ai facut ! 

A fost tren, n'a fost balaur! 
Plângi acum și, rușinată, 
Pieptul plin, védita taină, 
Ti ascundi sub larga haină 
Și dai părului de aur 

Tot răpaosul perdut. 


190 


Dar tu uiţi curând! Si iară 
Saltf pe netedele lunci, 

Și cu risuri repetate 

Veselă din cale-afară 

Iai câmpiile de-alatul, 

Și când vedi de-o-parte satul 
Batí în palme si pe spate 
Capul gingaș ţi-l arunci. 


Eat'o! Pe sub rîpi înalte, 
Ea cu hohote adânci 

Fuge, par'că-i urmărită; 
Stringe peptul să nu-i salte 
Și pe după stânci dispare — 
Și târdiu, departe n zare, 
Lenesá și obosită 

lese iar de după stânci. 


Câte-odată mânioasă 
Spumegând, la cotituri 

Te asverli vuind la vale — 
Dar așa ești mai frumoasă! 
Ochii negrii ți-i întuneci 

Și sălbatică aluneci; 

De-al téü vuet gem in cale 
Linistitele păduri. 





191 


Stai! Tu simți un tremur rece! 
Caraimanul, până 'n nori, 

Stă pândind in cap să-ți cadă 
Pe sub el dacă vei trece! 

Uite, par'că-l mișcă vântul! 

Să ne-ajute Domnul-sfântul! 
Jute-acum, să nu ne vada — 
Am scăpat! dar ce fiori! 


Dar de ce-ţi astemperi pasul? 
Prahova, de ce te miri? 

De ce vedi, îți moare mintea 
Și-ți întinerește glasul — 
Eată, vilele réslete 

Cu ciudate turnulețe! 

Tu te ’nchini pe dinaintea 
Invechitei mănăstiri. 


Vedi castelul in lumină; 

Bradi trasniti pe densul cad. 

Și sub codru, visătoare 

Trece 'n gânduri o regină 
Palidă — e Carmen Sylva: 

Al ei nume pomeni-l-va 

Codru 'n veci, c'a fost sub soare 
Doamna codrilor de brad. 


192 


Să plecăm, frumoasă fată, 
Să plecăm, că zăbăvim! 
Fata, Prahovita 'n vale, 

Ca si tine-o alintată, 
Pribegind cu doru-i volnic! 
Eatá, Câmpina pe colnic, 
Si Doftana-ti ese 'n cale — 
Si noi tot cálétorim. 


Si-acum trenul cand mai vine 
Nu te temi! Cu el în pas 
Fugi alături, saltí nebună 
Ridi de el, și el de tine! 

El ușor si tu ușoară — 

Dar el sboară, sboară, sboară 
Și prin văi departe sună 
Batjocoritoru-i glas. 


Dar ce ai, frumoasă fată 
De ce-ţi bate pieptul des? 
Prahova, după movilă 
Pentru ce te-oprești mirată 
Și pleci ochii? Colo 'n zare 
Un flăcău frumos răsare, 

E Teleajănul, copilă, 

Simti cá este-al tău ales. 





193 


——— 





Semne el cu mana-ti face; 
Tu roșești ridénd mereu 


Si ridend, te 'neacă plânsul. 


Prahova, te las în pace! 
Nu mai ceri a mea ’nsotire, 
Te-am adus până la mire: 
Mână 'n mână tu cu dânsul 
Să plecaţi cu Dumnezeu! 


838 


I3 


LA PARAU 


^ 


Penta pe deal, voios cantand 
I Flácául; ` 

Pe-un umăr coasa legánánd 

Venia fără de nici un gând 
Flăcăul. e | 

Dar eată 'n drum îl află rëul, 

In drum, în drum, dar ce-i în drum? 
Părăul — 

Așa de lat și chiar acum! 


Dincolo câmp și lan și flori, 
Ei cata! 

Și doine si seceratori; 

Părâu-i lat, si să nu mori? 
Ei cata! 








195 








Si ’n grâu, ef bată-mi-l să-l bata? 
In grâu, în grâu? Dar ce-i în grâu? 
O fată — 

Inoatá 'n spice până 'n' brâu, 


«Să n'ai, Cătrino, zi de réü !» 
Ea tace. 

«Ei, iacă naiba de părău, 

Il pune focu-n drumul teŭ!» 
Ea tace. 

De-loc o vorbá! Sá preface. 

De-loc, de-loc, de ce de-loc? 
Cai place — 

Ar vrea de el să-și bată joc. 


< AY, fă, copii acasă multi? 
Ei, iacă! 

Nu vif, urito, nu m'asculti? 

De dragul téü să mé desculți 
Ei, iacă! 

Mai bine plec!» Si dénsul pleacá. 

Dar ea? Dar ea? Ce-si zice ea? 
Sá treacá — 

Să facă ’n urmă cum o vrea! 


196 


Vădendu-l însă c'a plecat 
Ea-si pune 
De-o parte snopul: «M'ai chemat?» 
El mâna peste ochi mirat 
Sro pune. 
«Să-ţi spun ceva! Cuvinte bune!» 
«Să spui, să spui! Dar ce să spui? 
Er spune — 
Dar iute, vezi, că vreme nu-i!» 


«Dar ești departe, dragă, hai!» 
«Ba bine, 

Atunci rămâi pe unde stai!» 
«Ce rea mal esti! Ce suflet ai!» 
Ba bine! 

Ca sá n'o creadá rea, ea vine. 

«Te temi, te temi! Par'cá te temi 
De mine —» 

«Ba nu! Dar pentru ce mé chemi? 


«Haid treci párául! Ce te 'ntreci, 
Catrino !» 

«Nu vreaü, auzi! De ce nu pleci? 

«Dar nu-i un munte, pot să treci 
Catrino !» 





197 


«Vecine, nu!» — «Ba da, vecino! 

Nu vreai, nu vreai? de ce nu vreal? 
Haid vino! 

De-atunci și peste Olt treceai.» 


«Ef iacă viu! Dar de nu-mi spui 
Vr'o veste, 

Zi bună între noi de-azi nu-i!» 

Stia doar fata felul lui! 
Vr'o veste 

De unde-o iei, dacă nu este? 

Apoi, apoi? Ce-a fost apoi? 
Poveste — 

Tot eŭ să spun? Ghiciti si voi. 


FRESCO-RITORNELE 
(Improvisări) 


I. 


Pry mea de mult s'a stins si-am ingropat’o, 
Sunt beat de cad in gropi, şi-a cul e vina? 
Al obrăjorilor cei cu gropiti, sireato! 


2. 


Ea sta, cu sînul plin de pere, la făntână — 
Si ea mi-a dat s'aleg pe plac din sin o pară, 
Și m'am trezit că-mi dă de-odată peste mână! 


199 


3. 


Pe punte-am prins și-am sărutat maf ieri o fată, 
Si-acum au dat sătenii jalbă la prefectul, 
Că fetele staü card pe punte ziua toată] 


4. 


Psaltirea popii o sărut, dar aș lăsa-o, 
Sărut si mana preotesel, şi-aș lísa-o, 
Pe fara popii n'o sărut, si-as sáruta-o! 


B. 


Cu ochi frumoși, cu pept rotund, asa sglobie, 
Tu, Doamne, af fácut'o numai ca să mintá 
Și numai ca să-mi faci necazuri mie! 


6. 


Pentru drágufe ne-am certat vr'o trei la coasă, — 
Din ceartă m'am ales cu părul smult gi-mána ruptă, 
Da 'ncalte a rămas că-a mea e mai frumoasă! 


7- 


Cu sortu 'n brâu, cu mana 'n sold, ea cea sireata, 
Stă 'n drum, anume ca s'o văd, să-mi facă 'n ciudă — 
De-ar fi, ce-ar fi, tu azi nu-mi scapi nesărutată! 


200 


8. 


Ii plac poveștile, încet si la ureche, 
Și ce-l spuiü nou? Dac'o sărut fără poveste. 
E vecinic nouă pentru noi povestea veche. 


9. 


Ei, vezi cum ești! In prag la nol te-am prins de mână 
Siam vrut să te cuprind, si pentru-atăta. lucru 
AI plâns și n'ai venit la noi o săptămână! 


IO. 


De cănd eram noi mici, mi-ai fost ca soră 
Si prietenă mi-ai fost de când ești fată mare, 
Jar mama vrea d'acum săi fif, dráguto, nora! 


II. 


Eu am de mult scriptura mea și-mi tin scriptura: 
Gurita fetelor cu sărutări s'astupá, 
Baetilor et le-astup cu pumnul gura! 


I2. 


Vorbim restit și ne 'ngânăm rěspunsul, 
Și ’n sat cred toţi, că asta-i vrajba veche, 
Ear seara noi ne sárutám p'ascunsul! 


— 


Li — 











201 


I3. 


Uşor te-’nalti, când te-a! deprins să birui greul — 
Cei ref mé-'njurá! Nu stiü ef, ce știii copiif? 
Pe cát smancesti, pe-atát de sus se 'naltá smeul! 


14. 


Ea ride 'n plânsul met! Dar ea atâta stie! 
Eu știi: Mi-e dragă, si n'as vrea să-mi fie dragă, 
Dar draga dacă nu mi-ar fi, aș vrea să-mi fie! 


IS. 


«Ierí ne-am certat! Și mi-e necaz că uit prea iute — 
Azi după ce m'a sărutat, mi-am dat de seamă, 
Că ieri jurar, să nu-l mai las să mé sárute!» 


16. 


E galben soarele pe nor, și-i galben lanul 

Prin care treci, tu cea cu galbene cosite — 

Ştii tu de ce-am îngălbinit si eŭ sérmanul? 
17. 

Mai sfăntă-i dragostea decât ori-ce Psaltire — 

Când ai drăguță, ești cu ea maf sfănt în cărcimă 

Decât fără de ea pe prag de mănăstire! 


202 


20, 


Eŭ om cu minte n'am véqut, să nu sfirgíascá 
Nebun, când a iubit, dar drept e și aceea, 
Cá om cuminte n'am védut să nu iubiască. 


2I. 
Eŭ am drágute multe 'n sat, dar nici o fată 


N'a zis că-i bine s'o sărut și să-i țin drumul, 
Dar nici că-i bine, când o las nesărutată. 








VARA 


Pee fără de ţintă 'n sus — 
Intr'o sălbatică splendoare 
Vedeam Ceahlăul la Apus, 
Departe 'n zări albastre dus, 
Un uriaș cu fruntea 'n soare 
De pază țării noastre pus. 

Și ca o taină călătoare 
Un nor cu muntele vecin 
Plutia 'ntr'acest imens senin 
Și n'avea aripi să mai sboare! 
Și tot vézduhul era plin 
De cântece ciripitoare. 


204 


Privirile de farmec bete 

Mi le-am întors cátrá pámént — 

Si spicele jucai in vént, 

Ca 'n horă dup' un vesel cânt 

Copilele cu blonde plete, 

Când saltá largul lor vestmént. 
In lan erai feciori si fete, 

Si ei cántaü o doină 'n cor. 

Juca viața 'n ochii lor 

Și vintul le juca prin plete. 

Miei albi fugiaü cătră isvor 

Si grauri surf sburaü în cete. 


Cât de frumoasă te-ai gătit, 

Naturo, tu! Ca o virgină | 

Cu umblet drag, cu chip iubit! 

As vrea să plâng de fericit, 

Că simt suflarea ta divină, 

Că pot să văd ce-ai plăsmuit! 
Mi-e inima de lacrimi plină, 

Că 'n ea s'aü îngropat mereü 

Ai mei și-o să mé 'ngrop si eŭ! 

O mare e, dar mare lină — 

Natură, în mormentul meii 

E totul cald, că e lumină! 








NEDUMERIRE 


(După Strodtmann) 


———M—M 


g: de rëü ești, Doamne, Doamne! 
Tu mé 'ntrebi grăbit si-aprins, 
Dacă te-am iubit vr'o dată? 

Ce-i cu tine? Ce te-a prins? 

Dac’ aș sti, eŭ ti-as răspunde; 

Cum să știu, că n'am de unde! 

Eü la asta nici odată 

N'am gândit cu dinadins. 


Tu mă știi. Eu rid intr'una, 
Numai de glumit mé ţii — 

Ei, dar când mé 'ntrebi de-acestea 
Par’ c'aș vrea să nu mal fü! 
Lumea de dureri e plină, 

Calea vieții mi-e străină: 

Tot așa 'mi vorbește mama, 

lar eŭ, biata, ce să stiü? 


206 








Eŭ cu drag te văd la horă, 
Ochii tăi si toate 'mi plac; 

Ori ce-mi zici tu, nu mé supăr, 
Si cu ori-ce faci, mé 'mpac. 
„Dar să stăm tárdiü în noapte 
Tăinuind iubirea 'n soapte 

Și să te sărut — ei, asta! 
N'am putere să o fac! 


Nu mi-am dat anume seama 
Nici odată, viata ce-i! 

De-mi zici «dragă», rîd cu hohot, 
Ascundénd obrajii mei. 

Tu te superi dintr'o dată, 

Mě faci proaștă si 'ngâmfată, 
M’ameninti, c'o rupi cu mine — 
Réü ce ești! si multe vrei! 


O, de m'aí lăsa vr'o dată, 
De-ai fugi și m'ai lăsa, 

Din grădina maicii tale 

Eu o floare mi-aş fura 

Și-aș purta-o 'n sin, o cruce! 
Când s'ar veștezi, m'as duce 
Să te fur apoi pe tine; 
Nimënu nu te-as mai da! 











207, 


Mai așteaptă! Cui dai biruri, 
Dac’ aștepți ce ţi-e fubit? 
Să zic da, nu-mi vine bine 
Până când nu mam gândit; 
Să zic nu? Aș zice toate, 
Numai asta nu să poate: 
Par’ c'aș plânge viata toată 
Dac'as ști,. că te-am mâhnit. 


Fi, acum ghicește singur 

De te am eŭ drag ori nu? 
Să mi-o spui de altă dată, 
C'as roși, să-mi spui ach — 
Cumpănește bine toate,. 

Până mâne te socoate: 

Și de vei ghici, tu 'mi spune, 
Si voiü zice cum zici tu! 


UN BASM 


— 


3 veni sá vé cuprindá 

Un flácáü cu negre plete 
Si frumos cum nimeni nu-i: 
Voi fugiți să nu vé prindă! 
Ușa s'o 'ncuiaţi la tindă, 

| Cá, de vé sărută, fete, 

Veţi muri de dragul lui!» 


Și-a venit flăcăul, ci-că, 

Un voinic cum altul nu e! 
Si trei fete de 'mpérat 
Grabnic s'aü ascuns de fricá, 
Numai fata cea mal mică 
N'a putut grábit sá 'ncue, 
Și-a rémas la sărutat — 














209  —— 
De-a murit, eŭ nu ţii minte. 
Acest basm mi-l spuse mama 
Adormindu-mé, de mult! 

Basm e mult de-aci nainte, 
Si-am uitat a luf cuvinte! 

Ah de-ati sti să-mi daţi voi seama, 
Cum as vrea să-l maf ascult! 


Vreau să știu, să știu sfârșitul! 
A murit copila? Vine 

Iar flăcăul, de-a plecat? 
Spuneţi cum e isprăvitul? 

Ah, eŭ nu ’nteleg iubitul, — 
Si s'a repetat cu mine 

Basmul fetei de 'mpárat! 


SPINUL 


—— 


Ses frumoasa pe-un rézor ; 
Voinicul lângă ea de vale, 


Să-i scoată spinul din picior. 

Si ea plângea: «Un spin în cale! 
De ce tot ridi? Ah cum mé dor 
Aceste risete-ale tale!» 


Ea are flori de crâng la sin 
Și 'n păr un trandafir sălbatic 
Și părul ef de rouá-i plin. 














—— Bt Ae 


— — —MÓ  — —ea 


211 


«Eï las să rid! Tu af cules 

Trei fragi, venind peste coline, 

Si vedi cu ce mi te-af ales!» 

— «Tref fragi? Si-atat e doară bine! 
Căci n'am putut in deal să Tes; 

Trei fragi de-ar fi, sint pentru tine!» 


Cu ochii 'nchiși si strinsf de tot 
Ea de dureri isbia piciorul: 
«Ah, lasă-mă că nu mai pot!» 


«Fricoasă ești!» — «Da! Te-aș vedea! 
Fricoasă, eü? Așa e frica? 

N'ai milă de durerea mea! 

Nu-ţi pasă!» — «Da! Ca de nimica! 
Ba 'mi pasă mult, că eii n'aș vrea 
Să-mi fie schioapá nevestica !» 


Ea 'și potrivește floarea 'n păr, 
ȘI-I înfloresc zimbind obrajii 
Cei albi, ca florile de măr. 


«Să fiii chiar schioapă, ce-i apoi? 
Că ce-ti-e drag, tot drag rămâne!» 
— «Eŭ nu zic ba! Dar uite, Joi 
Ni-e nunta, dragă, e ca mâne -- 
Tu cum să joci? Sérac-de-noi! 

Să stai la masă 'ntre bătrâne». 


22 
Ea-și ține brațul stâng pe pept 
Si "'ncetișos desmeardă fruntea 
Flăcăului cu brațul drept. 


«Eu tie vreaü să-ți fiü pe plac; 

Și n'o să joc, și ce-i cu asta?» 

— «Asai! Dar eu? Eŭ ce mé fac? 
La nuntă-mi, bată-o năpasta, 

Să nu joc eu? De-aș sti cá zac, 
La nuntă vreaü să-mi joc nevasta!» 


Ea ride-acum: «Nebun ce esti!» 
Flácául grabnic sá ridicá: 
«Et facá spinul! Ce-mi plătești?» 


«Vrei plată? Uite ai trei fragi, 

Si din cosiță-ți daŭ bujorii... » 

— «Și toată frunza de pe fagi! 

De dor de fragi să plâng feciorii? 

De flori dă-mi ochii taf cei dragi 

Si pentru fragi dă-mi obrăjorii !» 
° 


Si ea-l lovește 'ncetisor 
Zimbind cu. palma peste gură 
«Eŭ știu! Să ceri asa-¥ ușor!» 





213 


«Dar las acum! E Joi aici 

Și nimeni așteptând nu moare!» 

— «Mé porţi ca pe copiii mici! — 
Dar Joi să știi! Trei fragt și-o floare! 
Și Jof tu n’af ce să mai zici, 

Că pentru multe-mi ești datoare!» 


CÂNTEC 


CY T 

Pena sunt silită eŭ 
Să-i tot văd în vis mereii 
Ochii de jăratic? 


Sar prin somn, mi-e somniil grei 
Visul mi-e sălbatic. 


Ca să uit ce-am învăţat, 

Tu mi-ai așternut în pat, 
Troscot și sulfine — 

Dar în zori m'am deșteptat 
Tot cu focu 'n mine. 


DI DO EC DEEE PERIE PE ZI ORI EHI y yy, Ee eee eee oe <a SEE ee, —— eg M a ee — 


215 


Mamá, de 'nzádar astept! 

Azi aşterne mi pe sub piept 
Flori de mătrăgună; 

Mamă, vreau să mă deștept 
Mâne 'n zori nebună. 


CÂNTEC 


o când ti sé ureste 
Lasă-ţi totul si fubeste. 


De te doare-o grijá grea, 
Nu te plânge! Taci și bea! 


lar vrun dor de te frămentă 
Ca să te mângâi, tu cântă. 


Trei aceste leacuri sunt 
Sufletului pe păment. 

















217 


Tu să 'ncercí cu toate-trele — 
Dar cànd n'afli leac in ele 


Mori si nu trăi nebun, 
Mori că numai mort ești bun! 


PE BISTRIŢA 


— — rg 


P Bistrița, cântând 

O tinără fecioară 

In vênt avênd vestmêntul 
Si 'n păr vuindu-i vintul, 
Cu pluta ei ușoară 


Trecea 'n amurgul zilei — 
Pe Bistrița cântând. 


Inchise între stânci 
Sélbaticele ape 
Gemeaü ca 'n agonie 
Albastre de mânie, 
Isbindu-se sé scape 
Cu vuet și cu vaet — 
Inchise între stânci. 





219 





La cârma plutei sta 

Copila zimbitoare : 

Mireasă-i astă fată ` 

Cu moartea cununată 

Si 'n stingerea de soare 
Părea un chip din basmuri — 
La cârma plutei sta! 


Privind în urma el, 
Vedeam cum densa trece 
Rizénd pe lângă stâncă — 
De nu vinia adâncă 

Din ceruri noaptea rece, 
Și acum aș fi acolo 
Privind în urma eï! 


— .- 


TOAMNA 


$us tárdiü 
In noaptea ca lună, 


Cum vijăie codru 

Și geme și sună! 
Din nordul cu neguri 
Un vuet răsare 

Și vine și crește 

Mai iute mai tare: 

: lar codrul aude, 
Puternicul rege 
Aude prin noapte 

Si bine 'nfelege 

Al ostilor vuet 

Din norduri pornite — 
El vrea sá ráscoale 











221 


Puteri obosite 

Și 'njurá şi urlă, 
Că-și simte perirea. 
Și galben să face, 
Nu poate s'adoarmă, 
Nu-și află nici pace, 
Și tremură codru 

Cu inima ruptă 

De spaimă, se sbate, 
Cu vintul să luptă, 
Pocnește și sună 
Și-și urlă durerea, 
Căci vintul îl prinde 
Si stringe de mijloc 
Topindu-i puterea ! 
Si codrul se 'ndoaie; 
Si. birue véntul 
Ridend îl sugrumá 
Sid rupe vestméntul 
Si pérul id smulge 
Si 'n văi il aruncă. 
Un tipét resare 

Pe deal si pe luncá: 
Grăbitele paseri 

Cu vuet aleargă 

Si norii vin stoluri 
Pe 'ntinderea largă, 


222 


De spaima s’ascunde 
Pârâul sub ghiata — 
Si regele codru, 
Din ultima viata 
Suspină védéndu-si 
Pustiul, si geme 

Si cade pe spate 

Si moare cu fruntea 
Pe peptul naturii | 
Și moare natura 

De jalea pădurii 

In toamna târzii! 





N N N N NNN 
Am + QW Ñ mw O 


bu ba bq m ba O mE bu bn bu ë 
o 00-1; On G N mw O O ON AN LW N m 


CUPRINSUL 


. Noapte de vară 
. Mânioasă . . . . 


Nu te-ai priceput, . 
Fatma o ç + ç eo x we w 


. Nunta Zamfirii . . 
. Cântecul fusului . 
. Balada albaneză . 
. Amingeni . .. 
. Rea de plată . . 
. Fata morarului . . 
. Crăiasa zinelor, . 
. Puntea lui Rumi... . 
| Gazel. s...’ 
. Rugămintea din urmă 
. Logică .... 
. Romanta (Cântec neo-grec). . . 
„Legendă .... 
„Cântec . . . ., . 
. Ostirile lui Alah . 
. Poet si critic , , 
. Véntul ..... 
. Vestitorii primăverii 
. Zobail . .... 
. Pe lângă boi. . . . 
. Rada. .... 
. Trei, Doamne! 


(Lermontow) 8c . 


47. Pastorita . o < «eee wow eee . ° 
48. Jertfele împăcării . . . . . - + e c o o c c on 
49. Prahova. . . . . "TL TP 
50. La páaráu . . . soes ee ee ooo "p 


. La oglindă eee èe > 9 ^» 9 > 9 °. 
«Calul dracului . . . . . . - + < eo ee 
° De pe deal >. © o> © © o> e 9 > >» 9 © ° 9 o e 


. Toțisfinţii. ...- TP 


«Numai una ...... 
Regina Ostroggodlor . ........ . . < 
. Brâul Cosinzenii . . . . . . a bo dois 
. Dusmancele . ..... iR dee Le se 


. Somnul codrilor . . . . . e s . > o s < à 
.Teeerütul n e o ea UU wS sk qw c sS a 
s Carol IN ue ORI ee eS 
. Fragment . . . . .... ae ees $i. 9 
. Popasul ţiganilor (după Geibel). . . . . . e 
„Lordul John. . ..... + - + 
. Moartea lui Fulger . . . . . . . + s 
„Cântec barbar . . . . .. + + ee 


El-Zorab °” ° 9 > e ° ° ® . 


Suptirica din vecini. . . . . . e $e E" 


Costea . . . as © +s +s s . o 


. Ritornele . Z .. < < . . . ww we ew to . 
s ADE: us S UQ ecg p Ue € m PAD DUPLI e a, eS. A ae “s 
. Nedumerire (după Strodtmann) ........ 
. Un basm . . . . . . — TRUE 
. Spinul ..... $9 * | » € 4 .* € e & 5 
Mer. M 


5T. Pe BIA 5674 ae aa CR hu www ea 


> ° T oamna ° e ° ° . ° e o . ° ° ° . . e . e 


Pag. 
. > 95 
e . IOC 
+ . 102 
e . 104 
sie ES 
. e 116 
. > 118 
. . 12I 
. . 125 
. . 130 
. e 135 
. « 140 
. > 143 
. . 148 
. . 152 
. . 154 
. . 156 
e „ 159 
. . IJO 
. o 174 
e . 176 
. . 178 
. . 186 
. > 194 
. . 198 
. 203 
. . 205 
208 
. . 210 
214—217 
. . 218 
220 


o — 





Wate 


` ` 
> com ae n Feat M A AMO iP e eat He diia. ee .