Românii din Crişana în Primul Război Mondial. Documente

Augustin Tarau 
(coordonator) 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. 
Documente 


AUGUSTIN TARAU 
RADU MILIAN e MIHAI GEORGITA 


ROMÂNII DIN CRIŞANA 
ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL 


DOCUMENTE 


De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă 
(1848-1918) 


JRA 


= 
a) 
Q 


Oradea, 2018 


Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României 
TARAU, AUGUSTIN 

Românii din Crişana şi Primul Război Mondial : 
documente : de la nădejdea autonomistă la 
certitudinea unionistă - (1848-1918) / Augustin 
Taräu, Radu Milian, Mihai Georgitä. - Oradea : Editura 
Primus, 2018 

Conţine bibliografie 

ISBN 978-606-707-266-2 


I. Milian, Radu 
II. Georgita, Mihai 


94 


Motto 


„Părinte sfânt al ginţilor! 
Ajută neamului român 

Şi nu-l lăsa să piară, 

Căci domn l-ai pus tu şi stăpân, 


Dar sclav e-n a lui țară. 
Să-şi recâştige dreptul sfânt 
Dă-i lui ajutorare, 

Şi-l fă precum fu - mare, 


Căci mult acum l-au umilit 
Puterile contrare. 

Pe soarta sa stăpânitor 
Mai pune-l înc-o dată” 


Iustin Ardelean 


DIP es 


DIRECȚIA DE DEZVOLTARE ŞI 
IMPLEMENTARE PROIECTE BIHOR 


ROMÂNIA 


1918-2018 | SĂRBĂTORIM ÎMPREUNĂ 


MUZEUL ORAŞULUI ORADEA - COMPLEX CULTURAL 


Lucrare tipărită cu sprijinul financiar al Direcţiei de Dezvoltare şi 
Implementare Proiecte Bihor 


Argument 


După cum ne-am propus de la început în această colecție de studii şi 
referate, rodul preocupărilor noastre de câțiva ani de zile, am căutat să punem 
în lumină o gamă cât mai variată de aspecte legate de dezvoltarea conştiinţei 
naționale a românilor care trăiesc pe meleagurile Crişanei, prin intermediul 
învățământului confesional, a bibliotecilor parohiale, a presei şi a formatorilor 
de opinie, preoți, învățători, studenţi, avocaţi şi oameni de rând la pragul 
dintre secolele XIX şi XX. Alegerea acestui interval de timp nu a fost 
întâmplătoare deoarece, aşa cum se va vedea din descrierea cronologică a 
evenimentelor, perioada a fost una tensionată, încărcată de räbufnirile 
naționaliste a tuturor poporoarelor aflate în gestiunea Coroanei Habsburgice, 
pe de o parte ungurii, cu setea lor de putere, nemulțumiți de statutul oferit de 
către Curtea de la Viena, de cealaltă parte românii şi slavii, cărora li se acorda 
prea puţină importanţă în viața politică a imperiului. 

Pentru românii transilvăneni, procesul istoric surprins între a doua 
jumătate a veacului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea capătă o 
rezonanță aparte. Se ridicase deja din sânul lumii rurale o elită românească de 
factură greco-catolică şi ortodoxă care îşi propusese să împlinească frumosul 
ideal de a lumina viata celor din rândul cărora se născuse. Demersul nu a fost 
uşor şi nici lipsit de situații tensionate. Un atare proces trebuia să treacă 
inerent printr-un lung şir de reuşite, dar şi de eşecuri, unele alimentate de 
intransigenta aparatului de stat ostil, altele de inerția lumii satelor, prea putin 
familiarizată cu elementele de revigorare culturală propuse de fruntaşi. 
Conservatoare prin definiție, lumea țărănimii nu a răspuns întotdeauna 
favorabil eforturilor întreprinse de cinul preoţesc al celor două biserici 
naționale româneşti şi în general de intelectualitatea urbană românească. 

Cu toate acestea, au fost obținute şi rezultate frumoase, care au avut 
darul să confirme capacitatea românilor de a asimila şi crea cultură. Lăudabilă 
este direcția națională către are s-au orientat corifeii operei de luminare a 
poporului românesc de la sate pentru că, dacă la 1 Decembrie 1918 în Crişana 
a existat o clasă de intelectuali de calibru european, rădăcinile genezei acesteia 
trebuiesc căutate tocmai în şcolile rurale, în bibliotecile confesionale, în 
Gimnaziul de la Beiuş şi în Academia de Drept de la Oradea. Truda celor care 
au pus umărul la ridicarea din ignoranță a atâtor milioane de români se 
constituie într-un veritabil exemplu pentru toate celelalte generaţii care au 
urmat şi vor urma. 

Augustin Ţărău 


7 


Românii din Crişana în vâltoarea evenimentelor 
revoluționare ale anilor 1848-1849 


Augustin TARAU 


Revoluţia de la anul 1848 s-a definit ca un fenomen general european, 
determinat de transformările structurale acumulate de către societatea 
bătrânului continent“. Marile progrese înregistrate în sectorul industrial şi 
agricol, urmate firesc de un spor demografic pe măsură, au reclamat naşterea 
şi dezvoltarea unor noi curente în plan ideologic. Toate acestea nu au fost 
decât expresia procesului general de dezvoltare a relațiilor capitaliste, însă 
structurate într-o formă superioară, şi înscrise, vade retro, în programul 
Revoluţiei franceze de la 17891. 

Pe tărâmul ideologic, ca şi pe câmpurile de luptă, aveau să se înfrunte 
cele două eterne curente care au modelat de veacuri istoria Europei, vechiul şi 
noul, în cazul de față conservatorismul desuetului sistem feudal, încă bine 
reprezentat şi perpetuat în spaţiul central-european, şi liberalismul promovat 
de burghezia occidentală prosperă. În plus, peste complexa ecuaţie a stării 
conflictuale, peste întreg, arealul bazinului dunărean, s-a grevat problema 
afirmării şi recunoaşterii identității naționale a popoarelor căzute în robia 
supraputerilor zonale. 

Retrospectiv, referindu-se la Revoluţia din Ţările Române, Nicolae 
Bălcescu, în puţine cuvinte, reuşea să formuleze corolarul evenimentelor 
derulate pe pământ românesc. „Revoluţia română de la 1848 - spunea el - n-a 
fost un fenomen neregulat, efemer, fără, trecut şi fără viitor, fără altă cauză 
decât voinţa întâmplătoare a unei minorități sau mişcarea generală europeană. 
Revoluţia generală fu ocazia, iar nu causa Revoluţiei române. Causa ei se 
pierde în zilele veacurilor. Uneltitorii ei sunt 18 veacuri de trude, suferințe şi 
lucrare a poporului român asupra lui insusi”?. Aşadar, expresia Revoluţiei 
române de la 1848 se regăseşte în nivelul de dezvoltare a societăţii, în general, 
alimentată pe de o parte de acutizarea contradictiilor sociale, iar pe de altă 
parte de necesitatea soluționării problemei nationales. Această din urmă 
cauză, a condus la revigorarea idealului de constituire a „Daco-Romaniei”, ca 


* Studiu elaborat împreună cu prof. Sorin Cuc; studiul a mai fost publicat - n.n. AT. 

1 Camil Mureşan, Cadrul european al revoluției de la 1848, în Revoluţia de la 1848-1849 în Europa 
Centrală. Perspectivă istorică şi istoriografică, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2000, p. 11 
2 Apud: *** Din istoria Transilvaniei, vol. IL, Bucuresti, 1961, p. 24 

3 loan Chindriş, Ideologia revoluționară a lui Alexandru Papiu Ilarian, Editura România Pres, 
Bucureşti 2002, pp. 7-8 


9 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


entitate politică independentă, menită să reunească sub jurisdicția sa întreaga 
populație românească şi teritoriile locuite de aceasta, ca prim pas, iar într-un 
viitor apropiat, urmând să dobândească statutul de subiect de drept 
internațional“. 

Sperantele românilor s-au pliat, în special pe contextul raporturilor 
negative ce afectau relaţiile dintre cei trei coloşi vecini, în speţă pe tensiunile 
dezvoltate între Rusia, ca putere protectoare a celor două principate române, 
şi Turcia, ca putere suzerană, iar în Transilvania, pe fondul deteriorării 
relaţiilor dintre austrieci şi maghiari, ultimii profund nemulțumiți de poziția 
deținută în cadrul Imperiului Habsburgic. La fel ca şi în întreaga noastră 
istorie, momentul 1848 a însemnat pentru suprastructura românească o bună 
ocazie de promovare a intereselor naționale prin exploatarea conjuncturii 
externe, de care fruntaşii poporului român a ştiut să profite din plin?. 

Revolutionarii moldoveni şi cei munteni au luat în calcul atât varianta 
maximală, ce se traducea prin obținerea independenței de stat sub formula 
,natiunei române de sine-stătătoare”, admițând protecția Rusiei, chiar dacă 
în proiectele lor subzistau temeri întemeiate față de politica pan-slavismului 
cultivat de această putere, cât şi varianta minimală, realizabilă datorită 
slăbirii politicii coloniale aplicate de Turcia în principate. În ultimă instanţă, 
şi această din urmă soluţia ar fi însemnat o importantă victorie. Ea ar fi 
condus în viitor, aşa cum s-a şi confirmat după 1859, la o lărgire a spectrului 
de afirmare a poporului român în concertul valorilor europene. 

Sperantele emancipării nationale şi sociale au cuprins întreaga 
populaţie românească a Transilvaniei si a părților româneşti din Ungaria, la 
scurtă vreme după ce în lumea satelor sosiseră veşti în legătură cu 
tulburările izbucnite pe întreg teritoriul Imperiului austriac. La 11 martie 
1848 începuseră mişcările revoluționarilor cehi, pentru ca numai după două 
zile focul revoluţiei să se aprindă si la Viena’, cu ocazia deschiderii lucrărilor 
Dietei Austriei de Jos. După fuga cancelarul Metternich’, sub presiunea 
populaţiei oraşului, împăratul a demis guvernul şi a format unul nou în 
componența căruia au fost cooptați o seamă de liberali, după care a promis 


+ Gheorghe Platon, Revoluția română de la 1848, deziderat național şi restricții politice, în Revoluția de 
la 1848-1849 în Europa Centrală. Perspectivă istorică şi istoriografică, Presa Universitară Clujeană, 
Cluj-Napoca, 2000, p. 159 

5 Keith Hitchins, Desăvârşirea națiunii române. Anul 1848 la români, în Istoria României, Editura 
Corint, Bucureşti, 2002, p. 298 

6 *** [storia Lumii in Date, Editura Enciclopedică Română, Bucuresti, 1972, p. 228 

7 Gerhard Rempel, Metternich and the New Social Order 1815-1848, Western New England 
College, 2003, p.e. 

8 Clemens Wenzel Lothar Nepomuk, print, iar din anul 1813 conte de Metternich-Winneburg, duce 
de Portella; ministru al afacerilor externe de la 4 octombrie 1809, iar din anul 1821 cancelar al 
Curţii Imperiale a statului. Cf. Marcel D. Popa, Horia C. Matei, Mică Enciclopedie de Istorie 
Universală, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983, p. 39 


10 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


elaborarea unei noi constituţii în care să fie oglindite clar toate drepturile 
cetăţeneşti”. 

Entuziasmul românilor a sporit şi mai mult în urma declanşării revoltei 
antihabsburgice din 15 martie 1848 de la Pesta. Programul Revoluţiei 
maghiare, chiar dacă însera în conţinutul său o seamă de articole care 
îngrădeau practic drepturile de afirmare naţională ale slavilor, românilor şi 
germanilor trăitori în Ungaria, dar propovăduia câteva principii generoase, 
cum sunt: egalitatea tuturor cetățenilor, fără deosebire de naționalitate şi 
confesiune, desființarea privilegiilor feudale, abolirea iobăgiei, alcătuirea unui 
guvern constituțional, libertatea presei şi a întrunirilor etc. Era de aşteptat ca 
la auzul acestora idei reformatoare, în bucuria generală care a urmat, cei mai 
multi români să fmbrätiseze necondiționat cauza revoluţiei. Acest lucru s-a şi 
întâmplat, în ciuda evoluţiei negative a evenimentelor care au afectat 
ireconciliabil relațiile româno-maghiare în Transilvania. 

Liberalii unguri reuşiseră în primăvara şi vara anului 1848 să impună 
un regim politic construit în jurul centralismului maghiar de stat, 
transformându-l pe monarh în rege constituțional al Ungariei, cel care va 
sancţiona noua legislaţie revoluționară din martie, aprilie şi iunie 1848. În 
sens novator, parlamentar, acest curent s-a dovedit benefic numai pentru 
cele două națiuni prezente în vârful piramidei puterii, ungurii şi austriecii. 
Celelalte națiuni din imperiu, cu toate că acopereau majoritatea etnică din cei 
aproape 36 milioane de locuitori nu au reuşit să-şi impună în viața de stat 
programele lor politice ce ar fi conferit statului o structură federalistă. În 
prima parte a anului viața politică a îmbrăcat forma unui regim dualist 
parțial, care a fost spulberat în toamnă pe fondul conflictului armat 
intervenit între Pesta şi Viena, pricinuit de blocajul dialogului dintre unguri 
şi austrieci asupra problemelor legate de unitatea diplomatică, militară şi 
financiarä10. 

Referindu-se la această criză, fostul cancelar austriac Klemens print 
von Metternich-Winneburg, ministrul afacerilor externe şi consilier, eticheta în 
termeni deosebit de duri întreaga conducere revoluționară maghiară. „În 
această tara, Ungaria - spunea acesta - legile care o conduc, moravurile şi 
obiceiurile sunt în urma cu mai multe secole fata de restul Europei. Ungurii au 
fost «civilizatorii» noştri! halal! La corturi cu voi măi sălbaticilor!”. El nu-şi va 
îndulci tonul nici mai târziu, în 1849, când conflictul armat atinsese accente 
dramatice. „Ungaria se aseamănă cu o mlaştină. Daca vrei s-o transformi în 
livadă sau în pământ fertil, ar trebui să se facă în aşa fel încât să se scurgă apă 


9 *** Din Istoria Transilvaniei, vol. II, Bucuresti, 1961, p. 2 

10 Dumitru Suciu, Pronunciamentul de la Blaj şi impactul său asupra evoluției programelor şi tacticilor 
Mişcării Nationale Româneşti din Transilvania, în Anuarul Institutului de Istorie „George Bariț”, 
Cluj-Napoca, 2003, p. 20 


11 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


stătătoare” - se exprima acesta făcând aluzie la nobilimea maghiară din 
Transilvania si la actele ei criminale". 

Românii, şi în special cei din comitatele transilvănene, s-au trezit 
destul de repede din euforia momentului, şi au început să-şi pună semne 
de întrebare în legătură cu pachetul de legi adoptat la 18 martie 1848 de 
către Dieta de la Pozsony. Cea mai mare parte a actelor normative reluau şi 
dezvoltau, acum sub o formă juridică elaborată, principiile enunțate la 
Pesta. Punctul nevralgic îl constituia însă hotărârea de alipire a 
Transilvaniei la Ungaria, act decizional emis arbitrar, fără consultarea 
populației româneşti, prin care erau spulberate toate näzuintele de 
emancipare națională ale acesteia. Elita maghiară dovedea şi cu această 
ocazie o mai veche meteahnă a ei, întruchipată prin anacronismul ideii de 
„naţiune maghiară dominantă” peste o ţară multinațională, dar în care 
ungurii erau mai puțini numeric decât naţiunile conlocuitoare, deziderat pe 
care-l promovau atât conservatorii cât şi liberalii din guvernul Battyâny. În 
ciuda faptului că maghiarimea se ridicase împotriva dominației austriece, 
atitudinea ei se afla acum în opoziţie cu märetele idealuri progresiste 
enunțate în plan social. 

Angoasa ungurilor izvora atât din temerea unei eventuale cristalizării a 
unui stat ardelean autonom, către care, mai de vreme sau mai târziu, s-ar fi 
putut alipi şi comitatele româneşti din Ungaria, situație în care proporția 
etniei maghiare ar fi devenit ridicolă în raport cu reprezentarea românească, 
cât şi din spectrul efectelor unui asemenea demers, în cazul în care românilor, 
majoritari, le-ar căşuna să solicite unirea cu confrații lor din cele două 
principate româneşti. Ambele variante se dovedeau a fi incompatibile în 
raport cu aspiraţiile maghiare de reconstituire a legendarului regat al 
Sfântului Ştefan. 

Nobilimea maghiară cunoştea prea bine telurile înspre care se 
îndrepta națiunea română. Nobilul Wesselenyi Miklos, liderul liberalilor din 
Ardeal, încă din 1846, atrăgea atenția asupra acestora într-o scrisoare 
adresată lui Kossuth. „Nu trebuie să uităm - spunea el - că în această 
nobilime există (cu sensul supravieţuieşte - n.n. A.T.) acum naționalitatea 
noastră. Are nobilimea noastră pe toată scara valorilor şi rațiunii destule 
cusururi şi nu puține păcate. Dar atât e adevărat, că maghiarimea, numai, 
sau aproape numai, în rândurile ei există. Dacă miile nobilimii ruinându-se, 
ea se reduce la insignifiantä, cea mai mare parte a milioanelor care-i va lua 
locul nu vor fi maghiare” 2. 

Sub imperiul aceloraşi spaime, la sfârşitul lunii martie 1848, nu mai putin 
de 44 de nobili maghiari din Transilvania s-au adresat guvernului de la Pesta 


11H. Kilma, Guvernatorii Transilvaniei 1774-1867, Sibiu, 1943, p. 63 
2 David Prodan, Supplex Libellus Valachorum, Editura Ştiinţifică, Bucuresti, 1967, p. 407 


12 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


printr-un memoriu în care-şi exprimau susținerea deciziei de anexare a 
principatului, văzută de ei ca unică şansă de supraviețuire a minorității 
maghiare din acest teritoriu. Cu această ocazie, Wesselenyi Miklos a ţinut să 
accentueze din nou asupra fragilitätii statutului maghiarilor ardeleni: „Situația 
în Transilvania este foarte dificilă - subliniază liberalul maghiar - există 
probleme care ar putea împiedica «unirea» Transilvaniei. În consecință, 
Transilvania va cădea în mâinile românilor sau ale saşilor”8. 

Cea mai grăitoare dovadă a motivatiei care a stat la fundamentarea 
hotărârii de anexare a Ardealului a fost furnizată de Carol Szäsz, un alt 
fruntaş maghiar, care în însemnările sale surprinde esența aspirațiilor 
româneşti, anume că românii „visau unirea într-un singur stat Dacia, al 
Valahiei, Moldovei, Bucovinei, Transilvaniei şi a părților din Ungaria, vecine 
cu Transilvania; ei visează o Transilvanie românească”14. Despre cum era 
văzută rezolvarea problemelor sociale legate de desființarea diferenţelor de 
clasă, cuvintele guvernatorului Transilvaniei din perioada 1849-1851, Ludwig 
von Wohlgemuth, reuşesc să definească în modul cel mai strălucit atitudinea 
elitei maghiare. „Nobilii maghiari erau cei mai cruzi asupritori ai iobagilor 
români -spunea el - Atitudinea lor entuziastâ fata de ideile de libertate, 
egalitate şi fraternitate dispare când e vorba de supusii lor”. 

Rezumată, dilema Revoluţiei maghiară se mărginea la incapacitatea 
probată de elita de la Pesta de a înțelege că principiile democraţiei sunt 
diametral opuse ca finalitate cu idealul renaşterii Ungariei lui Ştefan cel Sfânt. 
Pe bună dreptate, reprezentanții celorlalte națiuni conlocuitoare se întrebau ce 
câştig pot să obțină din înlocuirea tiraniei austriece cu cea maghiară. Ştefan 
Moldovan, un participant român la revoluţie, scria în acest sens că „s-ar putea 
ca această unire să fie o continuare, încă mai amplă, a nefericitei, pentru noi, 
uniri a celor trei națiuni din 1437716, 

Se poate lesne observa că şansele de izbândă ale Revoluţiei maghiare 
au fost subminate încă de la început. Era de aşteptat o reacție potrivnică din 
partea românilor, atâta vreme cât opinia naţiunii lor era pur şi simplu 
ignorată. În articolul de lege al VII-lea al lucrărilor Dietei, intitulat „Despre 
împreunarea Transilvaniei (Ardealului) cu Ungaria”, deputaţii se 
pronuntaserä clar: „Unitatea națională şi identitatea dreptului cerând 
împreunarea Transilvaniei, care se tâne de Coroana ungurească, cu Ungaria, 
pe temeiul deplin al dreptului. lar întâmplările timpului de față poftind, ca 


13 Deak Imre, A Szabadsâg Harc Tôrténete, levelekben ahogyan a kortârsak lâttâk, Budapest, 1848, p. 
79. Apud: Liviu Maior, 1848 Opţiuni programatice româneşti în Transilvania, în Istoria României. 
Pagini Transilvane, Fundaţia Culturală Română, Cluj-Napoca, 1994, p. 193 

14 Ibidem, pp. 88-89 

15 H. Klima, Op. cit., p. 63 

16 Victor Cheresteşiu, Adunarea Naţională de la Blaj, Bucureşti, 1966, p. 327.Apud: Liviu Maior, 
Op. cit., p. 193 


13 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


întăresele amânduror tari surori să fie reprezentate la Dieta care mei de 
aproape se va tinea, spre înființarea acestora se hotäreste”17. 

La articolul al V-lea al lucrărilor Dietei, cel care reglementa nivelul de 
reprezentare a fiecărei unități teritorial-administrative în Dietă, după ce erau 
trecute în revistă toate comitatele şi numărul de deputați pe care-l trimit, erau 
pomenite scaunele săseşti, cele ungureşti, autonomiile haidonicale, cele ale 
regimentelor de graniță, şi altele!*, dar nimic despre drepturile politice ale 
românilor!?. Protestele românilor au rămas fără ecou; ba mai mult, situația lor 
s-a agravat după ce guvernatorul Teleki la 30 aprilie 1848 a trecut la represalii 
împotriva oponenților. Într-o asemenea stare tensionată intelectualitatea 
românească a hotărât convocarea unei mari adunări naționale la Blaj, 
planificată a se desfăşura pe data de 3/15 mai. 

La adunare au participat peste 40.000 de români, în fruntea lor 
situându-se tânăra elită intelectuală ridicată din mijlocul sătenilor, puternic 
ancorată în realitățile lumii rurale din care se născuse. Cu această ocazie 
Simion Bărnuţiu a rostit celebra fraza mobilizatoare care va directiona opera 
de emancipare a conationalilor săi: „Românilor, ascultați, voi până acum ati 
fost morţi politiceşte. Voi dară, un milion şi trei sute şi mai bine de români, nu 
existati pe lume ca naţiune. Astăzi este ziua învierii noastre”2, Marea 
Adunare de la Blaj s-a definit ca o excepțională demonstraţie de forță a 
românitätii ardelene, opusă unora dintre principiile corupte ale cauzei 
maghiare. Ea marchează totodată şi momentul dezicerii totale a majorității 
românilor de Revoluţia maghiară. La adunare au fost invitați să participe şi 
revoluționari din cele două principate surori. Din Moldova a venit Alecu 
Russo şi Alexandru loan Cuza, iar din Tara Românească, Dimitrie Brătianu, 
însoțit de August Treboniu Laurean, Ion Maiorescu şi Aaron Florian, ardeleni 
stabiliți în Muntenia. 

Puşi în fata intransigentei maghiarilor, românii prezenți la Marea 
Adunare de la Blaj, şi-au declinat adeziunea față de programul 
revoluționarilor lui Kossuth. La punctele 2 şi 3 ale Proclamaţiei rostite cu 
această ocazie era limpede exprimată opțiunea mişcării nationale: “Națiunea 
română declară că vrea să rămână pururea credincioasă Înältatului Împărat al 


17 Articulii Lejilor Dietii din anul 1847/8, sau tinărit cu poruncă Ministerială, Crăiasca Tipografie a 
Universitatei, Buda, 1848, p. 14 - în AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 
27/ 1848-1851, f. 14 

18 Districte privilegiate cu drept statutar au fost: „a) districtul iasigo-cuman; b) districtul celor 16 
oraşe scepuşane; c) districtul celor 6 oraşe haidonicale; d) districtul turopol «Universitas nobilium Campi 
Turopolia»; e) fondul regiu săsesc; f) fondul säcuiesc”. Apud: Georgiu Plopu, Parti alese din dreptul 
privat ungar, Tomul I, art. 192, Tipografia „Ateneul” Societate anonimă, Oradea 1929, p. 194 

19 Articulii Lejilor Dietii din anul 1847/8, sau tinărit cu poruncă Ministerială, Crăiasca Tipografie a 
Universitatei, Buda, 1848, p. 10-13, în AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 
27/1848-1851, f. 10-13 

20 *** Din Istoria Transilvaniei, vol. IL, Bucuresti, 1961, p. 24 


14 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Austriei şi Mare Principe al Transilvaniei, [prelcum şi augustei Case 
Austriace”. De persoana împăratului se legau toate speranțele românilor de a 
fi recunoscuţi ca „egală națiune” în cadrul imperiului. “Națiunea română - se 
spune la punctul 4 al documentului - se declară si se proclamă de naţiune de 
sine stătătoare şi de parte întregitoare a Transilvaniei, pe temeiul libertății 
egale”. Astfel, unirea forțată a Ardealului cu Ungaria a fost criticată şi 
repudiatä?1. 
* 

In comitatul Bihor, la fel ca si in celelalte comitate din Ungaria locuite 
in majoritate de romani”, desfăşurarea evenimentelor legate de revoluţie a 
fost diferită fata de cea ce s-a petrecut în comitatele Transilvaniei. Intelectualii 
români de aici au fost in general adepții curentului pro-maghiar, dar nu în 
sensul strict al cuvântului, ci mai degrabă ai liberalismului promovat de 
fruntaşii revoluției maghiare. Ei vor rămâne cunoscuţi în istorie sub numele 
de ,nationalisti oportunişti”. Deputaţii românilor din părțile vestice au militat 
zadarnic pentru drepturi naționale colective în parlamentul din Pesta, în 
vreme ce românii ardeleni, dirijati de gruparea majoritară condusă de 
Bărnuţiu, au preferat să apeleze la monarh pentru ratificarea programului 
national, exprimându-şi rezervele fata de Dieta din Cluj şi autoritățile 
constituționale ungare. 

Trebuie precizat faptul că, din anul 1780, aceste comitate extra- 
carpatice, numite ,ungurene”, fuseseră desprinse din trupul fostului Mare 
Principat al Transilvaniei şi trecute sub jurisdicția Ungariei. Apoi, comitatul 
Bihor, având o suprafaţă foarte întinsă, a fost partajat de către administrația 
austriacă în două sectoare, Bihorul de Nord, arondat centrului administrativ 
de la Debrețin şi Bihorul de Sud, arondat Oradiei. Este posibil ca tocmai 
această subordonare jurisdictionalä să fie fost una dintre principalele cauze 
care au determinat opțiunea elitei româneşti de aici pentru programul 
Revoluţiei maghiare, cel putin până în primăvara anului 1849. 

Alături de principalul motiv, acela izvorât dintr-o nefirească, dar 
intenționată, arondare teritorial-administrativă a acestor comitate, operațiune 
care a urmărit în mod clar împiedicarea constituirii unei entității româneşti 
compacte în spaţiul transilvănean, o altă cauză, complementară celei mai 
devreme enunțate, se leagă de prezența unui important procent de populație 


21 T.V. Päcätianu, Cartea de Aur, vol. I, p. 332 

2 Comitatele româneşti din Ungaria au fost: în Maramureş - comitatele, Maramureş, Sătmar şi 
Ugocia; în Crişana - comitatele, Arad, Bihor, Sălaj, Cenad şi Bichiş; în Banat - comitatele, 
Torontal, Timiş şi Caraş-Severin. Împreună, aceste comitate acopereau suprafața de 65.560 kmp, 
în care trăiau 3.665.780 de suflete, din care 1.460.193 erau români, 1.146.119 unguri şi evrei 
maghiarizați, 497.910 germani, 48.596 slovaci, 286.880 sârbi şi 226.082 alte naţionalităţi. Cf. 
Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramurăşul, Tipografia Curţii Ragle „F. Gôbl & Fii”, Bucureşti, 
1915, p. 21 


15 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


maghiară sau filo-maghiara în aceste parti, segment de care nu se putea face 
abstracție atunci când majoritatea românească era chemată să se pronunte”’. 
Nici Bihorul nu făcea exceptie24. Localitățile plaselor Valea lui Mihai, 
Săcuieni, Derecske, Sarét, Beretty6ujfalu erau locuite majoritar de maghiari. 
Compoziţia etnică a comitatului indica, totuşi, prezența elementului românesc 
într-un procent superior celorlalte natii trăitoare aici. După criteriul „limbii 
materne” vorbite de populaţie, existau 265.098 de români dintr-un total de 
646.301 de locuitori, cifră ce indica un procent de 41,01%, dar după criteriul 
apartenenţei la cele două religii româneşti, ortodoxă şi greco-catolică, numărul 
se ridica la 290.647, adică 44,97%. Ceilalți erau maghiari, evrei, germani şi 
țigani. Românii erau cel mai bine reprezentați în plasele Beiuş şi Vaşcău, in 


% Pentru ilustrarea situației, în lipsa unor date statistice mai apropiate de evenimentele de la 
1848-1849, vom face apel la recensămintele ungureşti de dată mai apropiată, respectiv, cele 
efectuate în 1880, 1890 şi 1900, sub rezerva „marjelor de eroare” născute din politica de 
maghiarizare a naționalităților din imperiu, care s-a manifestat plenar la pragul dintre secolele 
XIX şi XX. Aşa de pildă, după primul recensământ modern, cel din 1880, populaţia maghiară de 
pe teritoriul Ungariei, incluzând aici şi Transilvania, se ridica de abia la procentul de 46,6%, cu 
alte cuvinte inferior numărului naționalităților. Apoi, cifrele înregistrate conform criteriului 
„limbii materne” sunt diferite de cele oferite în urma utilizării criteriului religiei populației 
recenzate. Detaliat, pe zonele „istorice”, prestabilite de autoritățile maghiare, după „limba 
maternă” în Transilvania ar fi trăit 1.472.021 români, ceea ce ar fi reprezentat 55% din totalul 
populaţiei, în vreme ce după religie, sunt înregistraţi 1.542.268 de ortodocşi şi greco-catolici, 
reprezentând 57,58% (Transilvania avea în cuprinsul său comitatele: Alba de Jos, Bistrita- 
Năsăud, Braşov, Ciuc, Făgăraş, Trei Scaune, Hunedoara, Târnavele Mici, Cojocna, Murăş- 
Turda, Târnavele Mari, Sibiu, Solnoc-Dobâca, Turda-Arieş şi Odorhei). Lucrurile stau la fel şi în 
celelalte provincii cu populație majoritară românească. În Banat erau înregistrați 592.049 de 
vorbitori de limbă română, adică 37,4%, când în realitate existau 892.067, cifră ce ridica 
procentul la valoarea de 56,38% (Banatul avea în cuprinsul său comitatele: Torontal, Timiş şi 
Caraş). În Crişana, după primul criteriu ar fi vietuit 654.281 de români, adică 49,7%, dar după 
religie numărul acestora se ridica la 694.751, respectiv 52,75% (Crişana avea în cuprinsul său 
comitatele: Arad, Bihor, Sălaj, Cenad şi Bichiş). In fine, Maramureşul figura 213.863 români 
(27,8%), iar după religie numărul lor se dubla, ajungând la 437.253, ceea ce ridica procentul 
acestora la 57,03% (Maramureşul avea în cuprinsul său comitatele: Maramureş, Sătmar şi 
Ugocea). Diferenţele procentuale includ nu numai populația maghiară, ci şi pe cea germană, 
slavă, evreiască, țigănească etc. trăitoare în zonele analizate, realitate care confirmă încă o dată 
preponderența elementului românesc - Cf. Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramurăşul, 
Tipografia Curţii Regale F. Gôbl & Fii, Bucuresti, 1915, pp. 20-26 

2 Comitatul Bihor avea următoarele subunități administrative (plase): Valea lui Mihai, 
Derecskei, Săcuieni, Marghita, Sălard, Sâret, Beretty6ujfalu, Mezokeresztes, Cefa, Salonta, Tinca, 
Beliu, Ceica, Beiuş, Vaşcău, Aleşd, Oradea - n.n. A.T. 

25 Conform recensământului efectuat în anul 1880, în comitatul Bihor existau: 


de 

= Sp = = 2 

É e! lee € 4 = = 

sa ho) ow aol [ai ob a = pe 
E £ FACE £ i E & ză E: 

+ (oi = — 

O 6 CC NE e ră = à < = 
Bihor 233159 57488 68019 249613 3307 299 32462 1954 646301 


16 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


jurul celei dintâi gravitând plasele Ceica, Tinca şi Beliu, legate nu numai 
economic de „Vidicul Beiuşului”, ci şi spiritual, „Binşul” fiind perceput ca o 
veritabilă entitate politică românească autonomä?f. 

Şi în plasele Marghita, Aleşd, Oradea, Salonta, Cefa şi Sălard populația 
dominantă era cea românească; dar în nici una dintre ele nu s-a manifestat atât 
de plenar sentimentul national, cum s-a făcut simțit în Depresiunea Beiuşului. 
Nu întâmplător, în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea aici se va 
edifica centrul politic al luptei de emancipare națională al tuturor românilor 
din comitat. 

În oraşul Beiuş, în preajma Revoluţiei de la 1848, trăiau în jur de 387 de 
familii, româneşti cele mai multe. Statistica anului 1850 arată, însă, o rata 
ridicată a căsătoriilor mixte angajate între români şi unguri, germani şi evrei. 
De asemenea, erau înregistrate un număr mare de văduve, cifră ce ar putea fi 
pusă în legătură cu evenimentele militare desfăşurate în zonă pe timpul 
revoluţiei. 

Revenind la motivaţia opțiunii manifestate de intelectualitatea 
bihoreană, n-ar fi lipsit de importanţă să amintim şi faptul că cea mai mare 
parte a inteligenței româneşti din comitat se scolise la Gimnaziul 
Premonstratens şi apoi la Academia de Drept din Oradea, cu alte cuvinte într- 
un mediu intelectual maghiar sau maghiarizat, la aceasta din urmă înscriindu- 
se foarte mulți absolvenţii veniți de la „Şcoala lui Vulcan” din Beiuş. După 
terminarea studiilor juridice, licentiatii românii ocupau importante poziții în 
administrația de stat, fiind astfel obligaţi să-şi desfăşoare activitatea 
profesională tot într-un mediu dominat de maghiari. În sfârşit, exemplele 
oferite de Emanoil Gojdu sau Nicolae Jiga, prin strălucitele lor succese în 
carieră, veneau să întărească convingerea că se poate convietui cu ungurii, şi 
chiar prospera alături de ei. Din păcate, marea masă a românitätii se afla la 
sate, chiar dacă la acea vreme era încă foarte bine reprezentată şi în Oradea. 

Poate cel mai important argument, care a orientat definitiv opțiunea 
elitei româneşti din aceste parti către programul revoluționar maghiar, a fost, 
însă, oferit de comunitatea sârbească din fostul imperiu. Fruntaşii acesteia au 
înaintat Dietei de la Pozsony un important pachet de revendicări naționale, în 
care solicitau recunoaşterea unui teritoriu național pe seama poporului sârb, 


26 Plasa Beiuş avea în componenţă 56 de localități: Albeşti, Beiuş, Belejeni, Binsele, Borz, 
Budureasa, Burda, Căbeşti, Cărbunari, Coşdeni, Cresuia, Curätele, Delani, Drăgăneşti, 
Drăgoteni, Dumbrăvița de Codru, Feneris, Finis, Fizis, Foräu, Hidiş, loanis, Josani-Gurbesti, 
Meziad, Mierag, Mizieş, Negru, Nimăieşti, Petrani, Pocluşa de Beliu, Pocola, Prisaca, Răbăgani, 
Remetea, Saca, Sălişte de Beiuş, Sălişte de Pomezău, Sânicolau de Beiuş, Sânmartinu de Beiuş, 
Săucani, Spinuş de Pomezău, Şebiş, Sohodol-Lazuri, Şâncuiş, Şoimi, Şoimuş-Petreasa, Talpe, 
Tărcaia, Tärcäita, Teleac, Totoreni, Tigänesti de Beiuş, Uileacu de beiuş, Ursad, Urviş de Beiuş şi 
Vălani de Beiuş - n.n. A.T. 

27 Arhivele Nationale-Directia Judeţeană Bihor (în continuare AN-SJBh), fond ORPOT-Registre 
Cadastrale, dosar 24/1850 


17 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


cu administrația autonomă si limbă oficială sârbă, independenţa bisericii 
ortodoxe din Ungaria şi congres național anual. Punctul nevralgic, care a 
tensionat raporturile sârbilor cu populația majoritar românească, s-a cristalizat 
în jurul pretențiilor de înființare a entității statale Voievodina, care urma să 
încorporeze şi teritoriile româneşti din Dieceza Vârsetului, comitatul 
Timişului, comitatul Torontalului, ale Aradului şi pe cele din interiorul 
graniței militare a Caraşului. Pe lângă faptul că, şi aşa românii ortodocşi nu 
agreaseră niciodată condiția subordonării bisericii lor către Mitropolia 
Carlovitului, ei se vedeau acum amenințați să fie subordonați şi din punct de 
vedere teritorial şi administrativ veneticilor sârbi”. Dinamica evoluţiei 
conflictului sârbo-maghiar care a urmat imediat grație respingerii 
pretențiilor sârbeşti în Dietă, culminând cu decretarea stării de asediu în 
ținuturile bänätene, a întărit convingerea fruntaşilor români de aici că, pe de 
o parte, numai prin colaborare cu guvernul revoluționar maghiar pot fi 
soluționate cererile lor naționale, iar pe de altă parte, că amploarea acestor 
cereri nu pot aduce atingere intereselor maghiare, şi nici integrității 
teritoriale a Ungariei. 

În legătură cu programul reformelor sociale enunțate la Dietă, 
documentele probează că acesta a fost primit şi în lumea rurală cu mare 
entuziasm. Prin intermediul parohilor locali, dar şi a negustorilor care 
cutreierau satele româneşti, țărănimea noastră a luat cunoştinţă despre 
egalitatea în drepturi a tuturor cetățenilor, abolirea iobăgiei şi a obligațiilor 
feudale etc”. 

Printre enunturile Dietei de la Pozsony” figura şi regimul egalității 
tuturor cetăţenilor şi în privința suportării sarcinilor publice. În acest sens, au 
fost anulate „prestațiile iobagionale”, atât cele în natură cât şi cele pecuniare. 
“Prestatiunile, dijmele si dările în bani, date până acum conform urbariului 
sau contractelor urbariale, se desfiintezä pentru totdeauna” 5! - se prevedea in 
document - după care erau fixate şi criteriile de despăgubire a foştilor 
proprietari, care urmau să fie expropriati (art. IX). Prin această măsură iobagii 
au devenit proprietarii fostelor sesii iobăgeşti, pe care le lucraseră până atunci. 
Drepturile acestora au fost astfel completate, iobagii dobândind, pe lângă 
atributele de uz şi uzufruct, şi pe cel de dispoziţie, adică de înstrăinare a 
proprietăților primite. Măsura a fost adoptată şi la Dieta de la Cluj, baronul 
Wesselenyi solicitând extinderea abolirii vechilor raporturi feudale şi pe 
teritoriul Transilvaniei (art. IV). „Nu mai există putere care să poată păstra 


28 Nicolae Bocşan, loan Popovici, Sinodul de la Chisineu-Cris, în Revoluția de la 1848-1849 în Europa 
Centrală. Perspectivă istorică şi istoriografică, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2000, p. 
361 

29 Liviu Maior, „1848-1849 Români şi Unguri”, Editura Enciclopedică, Bucuresti, 1998, p. 53 

30 Bratislava - n.n. A. T. 

31 Petru Suciu, Op. cit., p. 58 


18 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


dijma si robota - a proclamat el - cetățenii comunelor (iobagii şi jelerii de pana 
aici) vor folosi neturburati pământurile şi sesiunile avute până acum” 2%. 

Actele normative în cauză nu şi-au atins însă întotdeauna finalitatea, 
datorită opoziţiei manifestate de latifundiarii maghiari. În cea mai critică 
situație se aflau jelerii, care şi până atunci avuseseră un statut inferior 
iobagilor, în sensul că nu dispuneau de nici o avere în afara forței de muncă, 
pe care şi-o vindeau stăpânilor de moşii pentru a le lucra proprietăţile 
alodiale. Numărul lor întrecea cu mult pe cel al iobagilor. Fiind excluşi de la 
beneficiul fostelor proprietăți iobăgeşti, erau astfel condamnaţi să presteze şi 
pe mai departe servicii după vechile invoieli. „Jelerii - se spune într-un raport 
din Bihor - pretind, aproape în unanimitate ca, în conformitate cu principiul 
egalității, să se împartă între ei pământurile moşierilor” 3%. 

Pe lângă alodii, în legile Dietei nu se pomenea nimic despre soarta 
„regaliilor minore”, forme derivate ale dreptului de proprietate, constituite în 
categoria monopolurilor feudale. Nefiind nominalizate, voit sau nu, ele 
rămâneau pe mai departe în mâinile nobililor. Din această pricină, în mai 
multe locuri țăranii au încălcat din nestiintä aceste privilegii, şi astfel câteva 
sute de bihoreni au îngroşat rândurile celor întemnițați mai înainte pentru 
instigare şi răzvrătire împotriva revolutiei®. În 26 mai/7 iunie 1848, loan 
Dragoş, viitorul deputat al plasei Beiuşului, îi transmitea un raport 
premierului maghiar, Bathyâni Lajos, în care descria tocmai starea de 
nemulțumire a populației româneşti născută pe fondul neaplicării legii de 
desființare a reglementărilor urbiariale şi a nepublicării acesteia în româneşte. 

„În Bihor şi în împrejurimi - relata acesta - populaţia de naţionalitate 
română este nemulțumită, ba chiar şi neliniştită, ceea ce se datorează faptului 
că, o dată cu publicarea proiectului de lege care prevedea desființarea 
urbariului, fiind promisă şi sosirea cât mai curând a legii date în acest sens, 
după ce cu ocazia publicării ei la 1 mai a fost considerat ca fiind un sacrilegiu 
publicarea unor explicaţii în limba maternă, care ar fi slujit la calmarea 
populaţiei, şi astfel poporul s-a depărtat chinuit de mari îndoieli şi suspiciuni; 
consideră că nesosirea la timp a legilor, conform promisiunilor, se datorează 
înşelăciunii plănuite de aristocrație - suspiciuni sprijinite de numeroasele 
cazuri întâmplate din lipsa legii, când notarii locali, bazându-se pe simplitatea 


32 Ibidem, p. 59 

3 *** Din Istoria Transilvaniei, vol. II, Bucuresti, 1961, p. 20 

3 Regaliile minoare au fost: Dreptul de a deschide şi susţine taverne (cârciumi) pentru a vinde 
în cuantum redus alcool; Măcelăritul în scop comercial; Dreptul de moară; Dreptul de pescuit; 
Dreptul de a încasa taxe după prăvălii; Dreptul de a pune taxe pe producția de rachiu; Dreptul 
la taxe şi servicii după arderea tiglelor, varului, carierele de lut, pietriş şi nisip; Dreptul de port 
fluvial, de vamă de pod, bâlci şi piaţă. Apud: Georgiu Plopu, Părți alese din dreptul privat ungar, 
Tomul I, art. 192, Tipografia „Ateneul” Societate anonimă, Oradea 1929, pp. 1029-1032 

35 AN-SJBh, fond Prefectura județului Bihor, inventar 41, dosar 599 - Apud: Iudita Cäluser, 
Episcopia Greco-Catolică de Oradea, Editura Logos, Oradea, 2000, p. 212 


19 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


populaţiei, au stăruit să se aleagă pe sine, sau alte persoane nedorite de popor, 
în funcțiile gărzii nationale - iar pe de altă parte au solicitat din nou să li se 
trimită persoane care să le explice legea. Nu am putut obține aceasta - iar 
funcționarii comitatului nu vorbesc, din nenorocire, limba poporului; prin 
toate acestea s-a întărit bănuiala, iar azi se poate spune deja că încrederea a 
scăzut mult. 

Prejudecata lor este: «Domnii nu au anunțat decât pe apucate 
desființarea clăcii, pentru a atrage poporul de lângă rege şi a-l înlătura pe rege, 
iar acum ne-ar înarma, pentru ca noi să-i apărăm de răzbunarea cuvenită 
nevredniciei comise de ei»"3%. 

Pe plan politic, un grup reprezentativ al elitei bihorene, alcătuit din 
Nicolae Jiga, George Fonnai, loan Dragoş şi Emanoil Gojdu, adunaţi în casa 
acestuia din urmă, au redactat apelul „Către Românii din legea răsăriteană 
numită“, prin care se cerea despărțirea de Mitropolia de la Carlovit. Iniţiativa 
venea în urma provocării lansate de mişcarea națională sârbă în adunarea 
consultativă de la Novi Sad, din 1/13 mai 1848, în cadrul cărei, fără a consulta 
populația românească, sârbii proclamaseră acordarea titlului de patriarh 
mitropolitului de Carlovit, independenţa Voievodinei cu capitala la Timişoara, 
spațiu ce cuprindea şi teritoriile româneşti, şi viitoarea unire a entități statale 
cu Regatul Croaţiei, Dalmației şi Slavonieiÿ7. Pericolul ce plana asupra sorții 
românilor bănățeni a atras reacția promptă a fruntaşilor bihoreni, care au 
întocmit în grabă ,Petitia neamului românesc din Ungaria, Banat, către 
Ministerul unguresc” document conceput ca un veritabil jurământ de credință 
închinat „coronatului împărat din Ungaria, şi până aci necurmat arătată 
credinţă insufletitilor luptători pentru dreptate, mulțumiri, către frații noştri 
unguri dragoste, iar către întâi neatârnatul Ministerium unguresc simpatie, şi 
încrezământ mărturisind cum că ne ținem de cea mai sfântă datorie cu 
patriotică jertfire a ne lupta pentru mărirea coroanei ungureşti şi pentru 
întregirea împărăției” 5%. 

Următorul pas al românilor din comitatele ungurene a fost făcut la 
12/24 aprilie 1848 la Arad, în preajma pregătirii congresului național sârbesc 
ce urma să se desfăşoare la Carlovit pe la sfârşitul lunii mai, în cadrul căruia se 
preconiza consfintirea hotărârilor luate la Novi Sad. La chemarea lansată de 
sârbi, sub titlul, „Către natia românească, de la cea sârbească”, prin care 
românii erau invitați să li se alăture împotriva autorităților revoluționare 
maghiare, precizându-se că „noi sârbii, ca frați credincioşi şi adevăraţi ai 


36 Magyar Orszâgos Leveltâr, Az 1848/1849-i Minisztérium Leveltâr, Miniszterelnăseg, Orszâgos 
Honvédelmi Bizottmâny, Kormänyzé — elnékség, Altalânos iratok (H 2), 349 E/1848, f. 1138-1140. 
Apud: Revoluția Română de la 1848 în context european, Arhivele Nationale ale României, 
Bucureşti, 1998, p. 169 

37 Nicolae Bocşan, Ioan Popovici, loc. cit., p. 361 

3% T.V. Päcätianu, Op. cit., p. 345 


20 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


românilor, suntem datori a-i sprijinii în renaşterea lor națională, aşteptând 
aceeaşi dragoste de la dânşii” %, elita românească a răspuns negativ, lansând la 
rândul ei un apel intitulat „Onorată Comunitate. Iubiti frați Români !”4, prin 
care era solicitată convocarea grabnică a unui congres al națiunii române la 
Pesta, în vederea adoptării unor hotărâri menite să zădărnicească proiectele 
sârbilor: 

„Înainte ne sunt lejile Dietei ungureşti - se spune în preambulul 
apelului - numaidecât, în acestea cu dulce mângâiere cetim întrânsele 
märetul pas a zilelor de reformă. Liberă ne iaste Patria, liberi sunt cetățenii 
întrânsa. 

Românul a fost în tarä-ne, cel mai apăsat, căci au fost apăsat şi de însăşi 
cei frați de sârbi, şi acestea nu după ceva drept prin leje, ce numai rău, din 
abuz, cu pacinica, blânda şi îndelung răbdătoarea lui fire. 

Deci laudă Domnului, au trecut timpul despotismului. Sârbul este 
reîmpins întră marjinile dreptății si a cuviintei, şi fericitatea românului, ca [a] 
oricărui cetățean, stă fundata în leje”*!. 

Mai departe, în document era specificat conținutul paragrafului de lege 
care permitea convocarea congresului național românesc, cu participarea a 
„100 de bărbaţi de relijia noastră”, merit pentru care - tinea să se precizeze - 
„comunitatea noastră au votat fierbinte multämire faimosului bărbat Besthy 
Odôn, deputatului din Bihor, carele au proiectat această dreptate la Tabla 
Dietei de Jos” 42. Erau apoi trecute în revistă principalele probleme ce vor fi 
supuse discuţiei în congres, pe baza cărora urmau să fie formulate în final 
revendicările ce vor fi înaintate spre ratificare guvernului: 

1. Ca să aibă îndurare înaltul Ministeriu a să convinje despre 
adevăratul număr al românilor de relijie g[reco] n[e] ulnită] din izvoare, să 
cure şi apoi proportionat aceluia - a determina numărul deputaților Români 
pentru congresul viitoriu, căci, încât ştim noi, numărul Românilor stă mai de 
două ori ca a sârbilor. 

2. Că deoarece natia Română are bărbaţi harnici, Români deajuns, şi 
numai în aceştia poate avea încredere, să se îndure Ministeriul a face 
cuvincioasă desprindere, ca să nu să aleagă prin încurajarea căpeteniilor 
sârbeşti, sârbi sau greci de reprezentanții Românilor, tocmai aceasta 
intelegandu-se şi despre marjinile militare. 

3. Spre a putea demândui Românii la congres, fără temere şi reținere 
a-şi declara simtämintele şi a-şi apăra drepturile natiei, acuma, când în 
părțile Sârbiei ferbe duhul ilirismului - cu care Românul nici când au 


39 I. D. Suciu, Revoluția de la 1848-1849 în Banat, Bucuresti, 1968, p. 46-51. Apud: Nicolae Bocşan, 
Ioan Popovici, loc cit., 2000, p. 361 

40 apel întocmit de loan Archiş si Vicentiu Babeş - n.n. AT. 

41 AN-SJBh, fond Parohia Ortodoxă Centrală Oradea, dosar 7/1848, f.1 

42 Ibidem 


21 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


simpatizat - să se îndure înaltul Ministeriu a înzice congresul nostru în Arad 
ori Timişoara, fiind aceste locuri şi aşa centrul naționalităților de leje g[reco] 
n[e] u[nita]” #. 

În sfârşit, lucrările congresului au fost fixate a debuta pe data de 3/15 
mai 1848, iar delegaților li se recomanda, ca de îndată ce sosesc la Pesta, să se 
prezinte la domiciliul avocatului Emanuil Gojdu. Apelul se încheia cu un 
patetic îndemn la acțiune şi solidaritate: 

„Să ne rădicăm iubiți frați Români, să merjem să ne vadă lumea si 
înaltul Ministeriu, că şi noi viem, că şi noi ne-am deşteptat din letarjicul somn 
în carele ne-au fost aruncat despotismul veacurilor - să ne vadă şi să ne 
creadă, că Românul numai atunci e viu, când e liber” “+. 

La congres au participat 39 de delegaţi ai românilor din comitatele 
Arad, Bihor, Bichiş, Timiş, Torontal, Caraş şi oraşul Pesta, pentru a se pune 
de acord asupra poziţiei pe care se vor situa în noile condiţii create în țară. 
La finalul lucrărilor, participanţii au redactat un material intitulat ,Petitia 
neamului românesc din Ungaria şi Banat”, în care erau enumerate şapte 
principale revendicări minimale, fără a fi pretinse şi drepturile politice: 

„Aşadară poftim: 

1. Ocârmuire bisericească cu totul neatârnată de la mitropolitul Carlovitului, 
care şi până atunci, până ce legiuitul nostru sinod în privința aceasta va hotări, să 
ocârmuiască provisorie, sub numele de vicar mitropolit, luând lângă sine doi bărbaţi 
adevărați români, unul din ceata preoțească, iară altul dintre mireni. 

2. Să se trimită sub preşedinţia unui comisar ministerial o comisie aleasă din 
români şi sârbi, la număr deopotrivă, care cercând starea fundațiilor bisericeşti şi 
scolastice, precum şi starea diplomelor mănăstirilor, iară mai vârtos că cine au fost 
fondatorii acelora, să poată sfârşi mijlocirea despärtirei, ca să poată căpăta fiestecare 
parte, partea sa. 

3. Să avem sinod dechilin şi ocârmuire bisericească şi scolastică neatârnată, ai 
căreia mădulari să fie aleşi numai dintre fiii natiei noastre. 


43 Ibidem 

44 Ibidem 

4 Emanoil Gojdu a fost ales preşedinte al consfătuirii. Reprezentanţii comitatului Aradului au 
fost: George Tapos (protoprezbiter), Pavel Botco (preot în Chisineu-Cris), loan Arcoşi si Pavel 
Petrilă; ai comitatul Bihorului: loan Dragoş, George Fonnai şi Nicolae Jiga; ai comitatul 
Bichişului: David Nicoară, Moise Suciu şi loan Szabo; ai comitatelor Timişului şi Torontalului: 
Ioan Missici, Petru Cermena, Gheorghe Muntean, Blasiu Brancovan, Sineon Popovici, Athanasie 
Raţiu, loan Petrovici, Ştefan Ilici, Nicolae Iorgovan, Nicolae Taran, Vicentiu Bogdan, Ladislau 
Bogdan şi luliu lanculescu; ai românilor din oraşul Pesta: George Stupa, Teodor Serb, loan 
Auran, Sigismund Pap, loan Putici, Petru Farchici şi Frita Şaguna; iar din comitatul Caraşului: 
Blasiu Fogaraşi, Grigore Radulovici, George Fogaraşi, Ignatie Vuia (protoprezbiter în Vărădia), 
Auxentiu Bojinca, Teodor Fogaraşi, Mihai Velia [N. Tincu-Velia] (învăţător de teologie), loan 
Marcu (protoprezbiterul Lugojului) şi Macsim Pascul. Apud: T.V. Päcätianu, Op. cit., p. 344-347. 
Apud: Corneliu Bodea, 1848 la Români. O istorie in date şi mărturii, vol. II, Editura Ştiinţifică şi 
Enciclopedică, Bucureşti, 1982, pp. 510-511 


22 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


După credința ce o avem către frații noştri unguri, şi cu care credință 
precum tare credem, şi din partea lor vom fi întâmpinați, poftele noastre cele 
politice în următoarele puncturi le cuprindem: 

a) Concetätenti români limba ungurească o cunosc de diplomatică, însă şi ei 
aşteaptă aceea, ca intrebuintarea limbei sale nationale neîmpedecată să se lase in 
biserici, la învățătura fiilor săi şi pretutindenea şi în toate trebile natiei noastre, cele 
dinlăuntru; 

b) Să se arădice lângă ministrul cultului o secție (clasă) deosebită, care să 
ocârmuiască trebile românilor, cele bisericeşti şi scolastice şi în care să se aşeze numai 
români adevărați de legea răsăritului în care poporul are încrezământ; 

c) Să se întoarcă mai mare băgare de seamă de aci înainte asupra fiilor natiei 
româneşti, care până acum nu fără durere să priveau a fi trecuți cu vederea; 

d) La regimentele milităreşti mai cu seamă să se aşeze (aplicheze) ofițeri de 
români; 

Care pofte drepte şi eşite din suflet adevărat grăbind a le aşterne înaltului 
ministerium, care e încongiurat de credință şi dragoste, noi în numele nostru şi în 
numele natiei, care pe noi aicea ne-a trimis, cu cucernicie poftind şi dorind fericirea 
patriei noastre, din toată inima şi din tot sufletul strigăm: Să trăească țara, să trăească 
craiul, să trească libertatea, egalitatea şi frätietatea !” 46 

Nu întâmplător, primele două cereri formulate de românii ortodocşi 
din aceste ținuturi erau legate de separarea bisericii lor de cea a sârbilor. În cei 
aproape 150 de ani de subordonare, credincioşii români se bucuraseră de un 
rău tratament din partea Mitropoliei Carlovitului. În toţi aceşti ani forul 
ecleziastic sârbeasc lucrase discretionar, numind şi destituind după bunul plac 
fețele bisericeşti în comitatele româneşti. 

Raporturile dintre mitropolie şi clerul românesc au atins forme 
monstruoase în prima parte a secolului al XIX-lea, când toate posturile de 
episcop în comitatele româneşti erau ocupate exclusiv de etnici sârbi, care se 
înconjuraseră de o camarilă alcătuită din protoprezbiteri, în majoritate sârbi şi 
ei, numiți pe post în funcție de mărimea bacşişurilor primite. Pentru a-şi 
menține locurile, aceştia din urmă colectau tribut de la preoții aflați în 
jurisdicția teritorială a protopopiatelor pe care le păstoreau. Sistemul ajunsese 
la un aşa înalt nivel de corupție, încât nu de puţine ori s-a întâmplat ca 
parohiile să nu mai poată face pretențiilor acestor clerici denaturati. În astfel 
de situaţii intervenea forța coercitivă a episcopului zonal, alcătuită dintr-o 
echipă de călugări bătăuşi, care se deplasa la parohia nenorocitului ce nu-şi 
onorase datoria. Debitorul se putea alege cu o pedeapsă corporală, cu o 
detenție în temnita Episcopiei Aradului, sau cu tăierea bărbii şi răspopirea în 
fata propriilor enoriaşi. Au fost destule cazuri când cei supuşi acestor 
tratamente au decedat”. 


4 T.V. Päcätianu, Op. cit, p. 344-347. Apud: Corneliu Bodea, Op. cit., pp. 510-511 
47 Blaga Mihoc, Valentele emancipării, Editura Logos, Oradea, 2004, pp. 313-338 


23 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Pare a fi suficientă până şi numai succinta prezentare a barbariilor 
ierarhiei ecleziastice sârbeşti pentru a limpezi motivul pentru care românii 
ortodocşi din comitatele ungurene au identificat în primul rând obstacolul 
slav, şi numai apoi pe cel unguresc în calea afirmării lor naționale. „Durerile 
cari le pomenirăm să ating de soarta intereselor noastre nationale - se 
argumenta în preambulul petitiei - şi se nasc de acolo, că slavismul, încă 
înainte de câteva sute de ani, lipsindu-ne de literele noastre cele româneşti şi 
vârând în toate cărțile noastre cele bisericeşti şi scolastice slovele lui Kiril, a 
voit natia noastră a o despărți de către Europa civilisată, precum aceea că aşa, 
prin o silă morală să o poată trage în cursa slavismului; şi fiindcă originalul 
caracter al natiei nu s-a putut strămuta, a întrebuințat şi starea noastră cea 
isolată, far de a fi fost noi întrebaţi, acel soi al slavilor, care în anul 1690 a venit 
în pământul unguresc, a tras şi pe natia românească cea de o lege cu sine sub 
aripile aşa numitului «Declaratorium Illiricum», de la care timp, hierarchia 
sârbească a monopolisat toate trebile bisericeşti şi scolastice, cu cea mai mare 
stricare a natiei noastre” %. 

Totodată, Emanuil Gojdu şi loan Dragoş au redactat la Pesta şi 
documentul „Înştiinţare către Românii de leje răsăriteană neunită!”, prin care 
deputaţii erau invitaţi să fie prezenți şi la următorul congres, planificat pentru 
data de 13/25 iunie 1848 „în oraşul Timisoara, şi să ne sfătuim cu toți laolaltă 
pentru bunul de obşte, mărturisind credință cătră Înältatul Împărat şi lejile 
Patriei - această adunare poporală fiind cu ştirea înaltului Ministerium”%, în 
cadrul căruia trebuiau dezbătute pe larg viitoarele etape ce urmau să fie 
parcurse pe traseul emancipării naționale. 

O poziţie similară, în ton cu liberalismul maghiar, a fost adoptată si de 
fruntaşii Episcopiei Unite din Oradea. Episcopul Vasile Erdelyi a emis la 11 
mai 1848 cunoscuta circulară pacifică, prin care asigura Revoluţia maghiară de 
loialitatea credincioşilor greco-catolici. La baza acestei adeziuni a stat fără 
îndoială, măsura abolirii iobăgiei, care a avut un larg ecou pozitiv în rândul 
populației, fapt confirmat şi de circulara emisă numai cu o zi înainte, adică la 
10 mai, de ministrul cultelor din Pesta, Iosif Eütvôs, prin care acesta solicita 
sprijinul clerului pentru a lămuri populaţia că „niciodată şi nicăieri, o 
cârmuire n-a făcut ceea ce a făcut recenta cârmuire maghiară: a desființat 
sarcinile publice, pe cele urbariale şi a ridicat poporul la rang de 
conducător”%. Ministrul era convins că räzmeritele izbucnite pe la sate se 
datorau exclusiv ignoranței şi lipsei de informare a locuitorilor. 

Atitudinea episcopului unit este firească în climatul promovat de 
intelectualitatea românească din aceste părți ale Transilvaniei, dar şi în 


48 T.V. Päcätianu, Op. cit., p. 344-347. Apud: Corneliu Bodea, Op. cit., pp. 510-511 

4 AN-SJBh, fond Parohia Ortodoxă Centrală Oradea, dosar 7/1848, f. 3 

50 Eugen Potoran, Contribuţii la istoria Revoluției din 1848-1849 în Bihor, pp. 13-14. Apud: Iudita 
Căluşer, Op. cit., 2000, p. 214 


24 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


condiţiile în care a fost emisă, deoarece delegații românilor din comitatele 
ungurene au fost prezenţi la Marea Adunare de la Blaj, din 3/15 mai 1848, 
numai în calitate de invitaţi, nu şi de reprezentanți, motiv pentru care vedeau 
posibilitatea împlinirii aspirațiilor neamului lor mergând alături de 
maghiari°!. 

„Poporul român a ajuns la libertate şi egalitatea de care vrednici sunt 
toți, ca nişte ființe zidite după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. lar aceasta, 
în mod firesc ne îndatorează să fim recunoscători şi devotați patriei maghiare 
dulci şi binecuvântate de Dumnezeu - se spune în circulară, după care, 
episcopul trecea la preamărirea gestului făcut de maghiari - şi fiindcă toate 
acestea, avem să le mulțumim generositätii nobilei națiuni maghiare, datori 
suntem şi noi a-i fi recunoscători, şi gata a apăra Constituţia tärei cu toate 
puterile noastre, convinşi fiind că maghiarii şi românii sunt fraţii cei mai buni, 
căci maghiarii nu au pe fața pământului alți frați de rasă, iar românii, deşi au 
pe italieni şi pe francezi, dar aceia sunt departe, şi în urma situației geografice 
suntem înconjurați de slavi, şi de aceea, românii şi maghiarii numai prin luptă 
comună şi solidară îşi pot apăra existența. Nici nu cer maghiarii să ne renegăm 
originea şi limba, din contră, ne asigură toate mijloacele ca să ne-o cultivăm. 
Deci, linistiti fiind în această privință, să ne nisuim a ne iubi reciproc si a le 
învăța limba, cum şi ei bucuros o învață pe a noastră”. Dovada cea mai 
elocventă a diferenței de opțiune ce se născuse între clerul superior şi restul 
mirenilor ne este oferit de profesorul Alexandru Roman. Evenimentele anului 
1848 îl găsesc la Liceul din Beiuş, unde se opune cu succes tentativelor 
întreprinse de guvernul revoluționar maghiar de a înlocui latina, limba de 
predare, cu maghiara, trecând astfel peste recomandarea episcopului. 

După alegerile pentru desemnarea deputaţilor în „Adunarea țării”, 
desfăşurate în iunie 1848, scrutin în urma căruia au fost promovați şi doi 
români bihoreni, loan Dragoş, ales în cercul electoral Beiuş şi loan Gozman, în 
cercul Ceica, Vasile Erdelyi a revenit cu circulara din 17 iunie, prin care 
preoțimea unită era invitată să dezbată, în cadrul sinoadelor districtuale şi 
prin intermediul unor conferințe, un program de 26 de puncte, referitor la 
revoluţie. Documentele oficiale care ar fi putut evoca această acțiune nu s-au 
mai păstrat, aşa încât o analiză a conţinutului dezbaterilor pe marginea 
informaţiilor despre atitudinea populației de rând nu este posibilă. 

In schimb, documente colaterale, întocmite de autoritățile ecleziastice, 
vin să completeze acest gol. „Proclamaţia de la Sarcău”, întocmită în comun de 
preoții români uniţi şi ortodocşi din arhidiaconatul Sfârnaşului, la 12 iunie 
1848, demonstrează adevărata stare de spirit care domnea în satele româneşti, 


51 Jacob Radu, Istoria Diecezei Române Unite a Orăzii Mari, Tipografia Ateneul. Societate 
Anonimă, Oradea, 1930, p. 125 

52 Ibidem, pp. 128-129 

53 Ibidem, p. 116 


25 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


total diferită de imaginea care răzbate din documentele oficiale ale ierarhilor 
celor două biserici”. Prin principiile enunțate în conținutul proclamatiei, în 
spiritul ideilor de libertate şi egalitate, semnatarii au dat dovadă de o înaltă 
conştiinţă națională. Diferite sunt şi mijloacele propuse de aceştia. În locul 
pasivismului şi moderatiei, recomandate de superiorii lor, preoții îşi 
îndeamnă mirenii să vină la Oradea, pentru a se sfătui şi pentru a elabora un 
program politic menit să fie înaintat Dietei, care urma să fie convocată în 
curând, şi de a cărei hotărâri „mult depinde soarta fiecărui concivic”®. 
Textul proclamatiei a fost tipărit în 50 de exemplare, care urmau să fie 
difuzate în toate protopopiatele celor două biserici româneşti din spațiul 
Crişanei. Numai câteva exemplare au ajuns însă la destinațiile propuse, 
restul fiind confiscate. 

„Numai noi - se spune în proclamaţie - pe care soarta şi virtutea 
nemuritorilor noştri protoepiscopi ne-au pus în starea de a ne câştiga - şi 
credem că cu puțină excepţie, cei mai multi ati umblat în cariera ce duce la 
lăcaşul muselor, la tesaurul ştiinţelor - noi dormim somnul unei morți 
morale şi eterne, noi zacem într-una apatie înfiorătoare pentru tot deşteptul 
fiu a unei naţiuni atât de asuprite ! (...) Noi, a căror faciende sunt miliarde, 
noi, a căror necesele sunt înecătoare, noi, care spre scandalul lumei, încă nici 
un semn de existență națională română nu am dat lumii, noi, care în 
beneficiul națiunii române, în respect către alti frați ai noştri români, în cel 
mai mare grad ne îngrăşiem, noi, despre soarta națiunii noastre nimic 
cugetând, cu cea mai mare ingratitudine ne săturăm şi dormim !”%. loan 
Munteanu, principalul artizan al proclamatiei, împreună cu semnatarii 
documentului au fost chemaţi la ordine de către episcop. care le-a cerut să se 
căiască pentru rătăcirea lor. 

La fel de consecventă s-a dovedit şi elita Bisericii Ortodoxe, care şi-a 
menținut şi ea poziția pro-maghiarä. Gräitor este în acest sens răspunsul, din 
iunie 1848, dat mitropolitului sârb de la Carlovit, care îi invita pe români să se 
alăture rezistenţei anti-maghiare ridicată de sârbi. „Această proclamaţie - se 
spune în răspuns - noi o reprobăm si nu o primim, glasului ei nu-i urmăm, şi 
nici într-un chip nu ne lăsăm seduşi pe căi rătăcite. Dimpotrivă, atât 
proclamația, cât şi scrisoarea cu care ni s-a trimis nouă, ca pe nişte mijloace 
prin care s-a intenționat conturbarea relatiunilor pacinice cari au existat între 
unguri şi români, începând de la anul 1848 le vom depune în mâna comitelui 
suprem al comitatului, ca probă învederată a patriotismului nostru. Noi ținem 


54 Semnatarii „Proclamaţiei de la Sfarnas” au fost preoţii: loan Munteanu din Sarcău, loan Popdan 
din Sărsig, Vanc Vasile din Sfârnaş, Samuil Vulcan din Sânlazăr, Porumb Dumitru din 
Sacalasău şi Oros Dumitru din Fegernic. Apud: ludita Cäluser, Op. cit., p. 220 

55 AN-SJBh, fond Episcopia Greco-Catolică Oradea, dosar 1337. Apud: ludita Cäluser, Op. cit., p. 
219 

56 Ibidem 


26 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


mortis de declaratiunea care am făcut-o înaintea înaltului guvern national al 
țării, şi rămânem credincioşi aceluia, în firmă speranță că justele noastre 
postulate se vor realiza pe calea legislaţiei publice”. 

Reacţia nu a fost de loc întâmplătoare. Ea venea ca răspuns la refuzul 
mitropolitului Rajacici, de a convoca congresul românilor la Timişoara, chiar 
dacă desfăşurarea acestuia primise girul favorabil al ministrului Eôtvôs, 
întărit şi de atitudinea episcopului Timişului, Pantelimon Jivcovici, care 
recomanda, din prudenţă, amânarea lui5. Încrezătoare în promisiunile 
ungurilor, Parohia Ortodoxă din Oradea a trimis la Pesta o delegaţie 
condusă de Emanoil Gojdu pentru a prezenta guvernului nemulțumirile, dar 
şi cererile românilor. 

Lucrările „Adunării țării” s-au deschis la 5 iulie 1848. Printre legile 
votate cu această ocazie s-a numărat şi cea care consfințea alipirea 
Transilvaniei la Ungaria. Fata de hotărârile de anexare anterior pronunțate în 
dietele de la Pozsony si Cluj, hotărârea sanctionatä de acest for se bucura de o 
legitimate sporită, conferită de votul deputaților țării, mandatari ai „voinţei 
poporului”. Era vorba, cu siguranţă, de voința poporului maghiar, nu şi de cea 
ferm exprimată de poporul român la Marea Adunare Naţională de la Blaj, care 
respingea o atare anexiune teritorială. Elaborarea acestui act se făcea în timp 
ce la Innsbruck aştepta o delegaţie românească, condusă de Andrei Şaguna, să 
intre în audienţă la împărat, pentru a obține tocmai zădărnicirea planurilor 
ungureşti. Aşa după cum se relata în paginile ziarului vienez „Wiener 
Zeitung” din 29 mai/10 iunie 1848, în petiția lor românii îşi manifestau 
speranța că împăratul Ferdinand „care ocroteşte pe copiii săi cu aceeaşi 
dragoste, nu va accepta, ba chiar nu va tolera ca în epoca acțiunilor libere, 
legale, să se dea o lovitură de grație într-un mod barbar şi revoltător 
drepturilor nationale ale neamului românesc”®?. 

Intransigenta revoluționarilor maghiari şi-a făcut simțită prezența in 
scurtă vreme. Samavolniciile săvârşite împotriva populației româneşti, 
materializate prin bătăile, arestările şi pedepsele privative de libertate 
administrate celor care refuzau să se supună legislaţiei revoluționare, atât 
înainte, cât şi pe timpul alegerilor din iunie, au început să atingă proporţii de 
masă în lunile următoare, transformându-se într-un fenomen general. 
Teroarea a fost de acum încolo nota dominantă a comportamentului statului 
revoluționar, aplicată prin intermediul tribunalelor statariale, înființate la 20 
iunie 1848, instante care au primit odiosul nume de „tribunale de sânge”. 
Întreaga lor activitate se rezuma la eliminarea adversarilor şi a potențialilor 
adversari ai revoluției, iar din 11 iulie, odată cu intrarea în vigoare a „Legii 


57 Hegyesi Marton, Biharvarmegye 1848-1849-ben, p. 185 

5 [. D. Suciu, Revoluția de la 1848-1849 în Banat, Bucuresti, 1968, p. 46-51. Apud: Nicolae Bocşan, 
Ioan Popovici, Op. cit., 2000, p. 364 

59 Ziarul „Wiener Zeitung” din 29 mai/10 iunie 1848. Apud: Corneliu Bodea, Op cit., pp. 570-572 


27 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


Recrutatiei”®, în vizorul acestor foruri justitiare au intrat defetiştii, cei care 
refuzau încorporarea în armata revoluționară, majoritatea români. 

Măcelul de Mihalt®!, din 21 mai/2 iunie 1848, când detaşamentul 
secuiesc a deschis focul asupra țăranilor români care intraseră pe moşia 
grofului Esterhazy, ucigând doisprezece şi rănind nouă, a fost una dintre 
primele acțiuni criminale săvârşite de trupele revoluționare“?. Ea s-a vrut a fi o 
acțiune de forță, de intimidare, pentru ca populația să fie pusă în gardă că nu 
se glumeste. Efectul a fost însă contrar, căci împilată cu abuzuri similare, 
populația românească din zonele montane, mai ales din satele exploatărilor 
aurifere de la Roşia Montană, Baia de Criş, Abrud, Câmpeni, Zlatna, a trecut la 
organizarea unor „miliții cetätenesti”6, la început, şi a unei armate 
revoluționare româneşti, mai târziu. Exemplul lor a fost preluat şi de muntenii 
din părțile Clujului şi de cei din comitatul Zarand, care s-au raliat acestui 
nucleu de putere, oameni care, sub conducerea eroului național, avocatul 
Avram lancu, vor devenii actorii epopeii româneşti de la 1848-1849. 

După cum era de aşteptat, încorporarea forțată a românilor în armata 
revoluționară, ordonată la 11 iulie 1848, a trezit opoziția populației româneşti, 
manifestată cu pregnantä în lumea satelor. În numărul 56 al Gazetei de 
Transilvania, George Barițiu relata că „maghiarii măcelăreau cu cruzime 
barbară pe români”, dând exemplul preotului din satul Margine, a judelui din 
Popeşti si a unui țăran slovac din aceeaşi comună - la care, adăuga el - „mai 
multi preoți şi tineri, putin de nu-şi aflară şi ei aici moartea”st. loan Munteanu, 
artizanul „Proclamaţiei de la Sarcău”, cunoscut pentru vederile sale nationale, 
s-a numărat printre primii români luaţi în colimatorul tribunalelor statariale. 
Pentru a-l feri de rigorile legii marţiale, sau poate pentru a-l pedepsi, 
episcopul Vasile Erdelyi îl va trimite ca preot militar, „capelan castrens”, 
pentru a servi soldaților de origine română înrolați în armata revoluționară. 
Aceeaşi soartă a împărtăşit-o şi preotul loan Cristian. Ambii vor dezerta la 
ivirea primei ocazii, iar ulterior vor relata despre atrocitățile făptuite de 
unguri®. 

In ce priveste participarea bihorenilor la luptele angajate de armata 
revoluționară maghiară, aceasta a fost împărțită. Localitățile plaselor din 
nordul comitatului, unde populația maghiară era mai bine reprezentată, şi 


60 Legea prevedea chemarea sub arme a unui număr de 200.000 de bărbaţi şi alocarea sumei de 
42 milioane de florini pentru nevoile apărării - n.n. AT. 

61 Localitate situată lângă Alba Iulia - n.n. AT. 

62 Gheorghe Barițiu, „Causa Mihaltului”, în ziarul „Foaie pentru minte” nr. din 5/17 iulie. Apud: 
Corneliu Bodea, Op. cit., pp. 576-578 

63 Raportul consilierului şi administratorului Domeniilor Zlatna, Johann von Nemegyei, către 
vicecomitele Tazaurariatului, din 23 mai/4 iunie 1848. Apud: Corneliu Bodea, Op. cit., pp. 578-580 

4 Ziarul „Gazete de Transilvania” nr. 56/1848. Apud: Gheorghe Barițiu, Părți alese din istoria 
Transilvaniei pe 200 de ani în urmă, Braşov, vol. I, 1993, p. 229 

65 Judita Cäluser, Op. cit., p. 236 


28 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


bineînţeles oraşul Oradea, au răspuns ordinului de mobilizare lansat de 
guvern. De voie, de nevoie, printre recruți s-au aflat şi români. Se apreciază la 
4.475 cifra românilor prezenți în subunitățile militare, înrolarea lor fiind făcută 
în cele mai multe cazuri nu din convingere, ci sub amenințare, opțiunea 
politică a populaţiei de rând fiind diametral opusă celei imbratisate de elita 
ei%6, Dintre cei înrolați alături de honvezii lui Kosuth, s-au afirmat locotenentul 
Petrus loan, sublocotenentul Véghs6 Gellert din Beius® şi fruntaşii Cioban 
Teodor, Damian losif, Märcut Vasile, Milea Ştefan, Boglut Simion, Purge 
Vasile etc. toți din Regimentul 3 Vânători, precum şi Mile Dariu, Stupa Teodor 
şi sublocotenentul Paul Pop de Popa din Beznea“, din Regimentul 55 
Honvezi. În ce priveşte entuziasmul românilor înrolați cu forța de către 
unguri, este grăitor raportul maiorului Sz6psâgi, în care prezintă situația 
dezertărilor petrecute în batalionul său. Din cei 26 de dezertori, şaptesprezece 
erau români. 

Pe de altă parte, dacă dăm crezare mărturiilor sublocotenentul Paul 
Pop de Popa, sub rezerva imprimată de atitudinea sa filo-maghiarä, cel putin 
recrutii români din Oradea ar fi fost cei care s-au afirmat într-un mod 
exemplar în luptele angajate de armata revoluționară împotriva trupelor 
austriece şi ruseşti. Acest lucru vine să confirme încă o dată deosebirea de 
opțiune existentă între cele două tabere româneşti, cea a intelectualitätii 
ardelene, convinsă că numai sub auspiciile Casei de Austria pot fi 
materializate dezideratele naționale, şi cea a elitei românilor din comitatele 
ungurene, care, raportându-se la realitatea momentului, vedeau soluționarea 
problemei numai pe calea conlucrării solidare cu maghiarii. lată cum descria 
Paul Pop de Popa dilema românească: 

„Când au izbucnit revoluțiile în Banat şi Ardeal, am declarat în 
adunarea noastră (a studenţilor) că binele patriei depinde de solidaritatea 
naționalităților, îndeosebi a Românilor şi Ungurilor. Binele public rezultă din 
colaborarea strânsă a cetățenilor de diferite limbi ai patriei. Lozinca tinerimii 
din Oradea a cutreierat ca fulgerul împrejurimile, şi aici în Bihor a avut drept 


66 Gheorghe Barițiu, Parti alese din istoria Transilvaniei pe 200 de ani în urmă, Braşov, vol. II, 
1994, p. 403 

67 Monitorul Oficial nr. 157 / 1849 

68 Idem, nr. 25/1849 

6 Paul Pop de Popa (Pavel Papp), fiu de învätätor, s-a näscut la 17 decembrie 1827 în satul 
Beznea, (plasa Alesd din comitatul Bihor). În 1848, elev fiind, s-a înrolat voluntar în Batalionul 
55 Honvezi, unitate alcătuită majoritar din români. S-a afirmat lupta de la Sibiu, din 21 ianuarie 
1849, fiind înaintat în corpul ofițeresc. După capitularea de la Şiria emigrează. A participat apoi 
la Războiul din Crimeea şi la cel de independenţă al Italiei, obținând gradul de colonel. La 
bătrâneţe s-a retras în oraşul italian Chiavari, de unde întreținea bune legături cu Kossuth, pe 
care-l şi vizitează în mai multe rânduri la Torino. A corespondat permanent cu ziarele maghiare 
din Oradea. Apud: Teodor Neş, Oameni din Bihor 1848-1918, Tipografia Diecezană, Oradea, 
1937, pp. 22-23 


29 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


rezultat că poporul român şi maghiar s-au întrecut în a se înrola sub steagul 
tricolor pentru apărarea patriei comune. S-au format batalioane după 
batalioane, şi Românii s-au luptat ca tovarăşi credincioşi de arme alături de 
honvezii maghiari. Cea mai mare parte a Românilor, cu excepția celor din 
Ardealul înşelat, şi-au luat partea din războiul pentru libertate. Au fost multe 
batalioane în care soldaţii, negradatii, subofiterii şi ofițerii au fost în majoritate 
Români. Aşa a fost Batalionul 55 Honvezi, care de la Ciucea până la Turnu 
Roşu a luat parte în toate luptele din Ardeal, şi care, prin conduita bravă şi 
disciplina sa, a fost trupa favorită a bătrânului Bem. Nu vorbesc din auzite sau 
citite, ci ca participant la faptele de arme ale Batalionului 55 Honvezi. Ca 
Român, şi eu am luptat sub comanda lui Bem”7. 

În schimb, locuitorii satelor din plasele sud-estice ale comitatului, 
Beiuş, Tinca, Beliu şi Salonta, aproape exclusiv români, cu greu au putut fi 
cooptați în unitățile maghiare, aceştia arătându-se deosebit de ostili cauzei 
revoluţiei. Nu întâmplător în aceste zone au funcționat şi tribunalele 
revoluționare maghiare ad-hoc, organizate la Gurbediu, Beliu, Beiuş, Vaşcău 
şi Aleşd, adică în vecinătatea spaţiului controlat de revoluționarii lui Avram 
Iancu. În lista celor condamnaţi la moarte şi executați de aceste instante s-au 
numărat Puşcaş Gavril şi Puşcaş Alexandru din Căuaşd, Panea Petru din 
Tulca, Forloge Vasile din Pietroasa şi Bonduraş Mihai din Chiscäu”1. 

Numărul martirilor români din Bihor va creşte după momentul în care 
episcopul Andrei Şaguna, în urma insistentelor sale intervenții de la 
Innsbruck, obținea de la împărat promisiunea introducerii unui proiect de lege 
pe ordinea de zi a următoarei diete, proiect „menit a linişti pe români cu 
privire la naționalitatea lor şi şcolile lor nationale”? După cum reiese din 
documentele obținute de la diferite parohii către protoprezbiterul ortodox al 
Oradiei, Atanasie Botco, în urma anchetei ordonate în 1850 de Dieceza 
Aradului, preoțimea a ascultat îndemnul lansat de Şaguna de a sfătui 
populația românească să rămână fidelă împăratului, iar nu Revoluţiei 
maghiare. Pe baza mărturiilor obținute, „lipsă fiind, în chip de document, 
pentru viitorime a se păstra în Arhivul Diecezan”, arhimandritul arădean 
Patrichie Popescul intenționa să întocmească o lucrare monografică referitoare 
la „toate daturile câte s-ar pute cunoaşte despre suferinţele, pătimirile şi 
jertfele care pe poporul român de relijia răsăriteană cu fatalitätiunea 
turburărilor din anii 1848 şi 1849 [ce] l-au ajuns”, cu scopul de a dovedi 
împăratului loialitatea națiunii române pentru Casa de Austria. „Am pre 
Preacinstită Domnia Ta a te provoca şi respective a-ţi încredința - gläsuia 


7 Ziarul „Nagyvârad” nr. 325 din 23 noiembrie 1892. Apud: Teodor Nes, Oameni din Bihor 1848- 
1918, Tipografia Diecezană, Oradea, 1937, p. 23 

7 Teodor Nes, Op. cit., p. 24 

72 Preaînalta Rezoluţie orală la a doua petiție a delegației române condusă de episcopul Şaguna, 23 iunie 
1848. Apud: Corneliu Bodea, Op. cit., pp. 583-584 


30 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


arhimandritul în circulară - ca cu ajutorinta susmanuatei preotimi, întru aceea 
să puie necrutatä osteneală, ca în Protoprezbiteratul Domniei Tale, toate 
acelea, de toată vrâsta, de amândoauă secsurile şi de fieştecare naționalitate 
aflătoare individuri, care sub revoluţie, în orice chip au pătimit, precum şi 
deosebi acele care tot pre acel timp, prin puterea răsculată s-au ucis”7. 

O importantă mărturie asupra stării de spirit ce domnea în satele 
româneşti din zona Beiuşului ne vine din partea preotului Melentie Popovici 
din Dumbrăviţa de Codru, care în raportul înaintat la forurilor ortodoxe de la 
Oradea, surprindea ambele aspecte solicitate în anchetă. Acesta relatează cum, 
în acelaşi chip în care au procedat şi alte fete bisericeşti, la rândul său şi-a 
sfătuit mirenii să nu se angajeze în planurile aventuriste ale maghiarilor, mai 
ales după decretarea mobilizării generale. „În toate oraşele şi satele care au 
fost în mânile Rebelilor, dându-se aceia poruncă ca tot omul cu mână armată 
să se rescoale împotriva vrăjmaşilor, care poruncă sosind şi în parohia mea din 
Hfeves] Dumbrävitä - spune preotul - eu poporenilor miei acel sfat le-am dat, 
ca credinţa care o au avut până acuma cătră Împăratul şi Casa Austriacă, şi de 
acum înainte să o păstreze si de nimene a se amăji să nu se lese, căci unii ca 
aceia amăjitori sânt iei însuşi vrăjmaş, şi cum că aceia nu poate fi ca Împăratul 
lejuit, de subpusii săi să nu se recunoască de capul si ocârmuitoriul Ţării "74. 

Într-un alt raport, preotul Mihai Horja din Fonău confirmă şi el 
existența aceluiaşi curent de nesupunere în rândurile românilor, curent 
cultivat de clerul de la sate. „După cuprinsul curentului episcopesc, ca să nu 
ascultăm de turburătorii de pace carii voiesc a ne amăji - relatează preotul - 
poporenilor miei, acela sfat şi îndemn le-am dat, să nu se supuie poruncii 
stăpânitorilor de atunci, adică, să nu se răscoale în contra preabunului nostru 
împărat, ci să fie cătră el cu credinţă şi inimă adevărată, asteptand porunca 
lui’’. 

Numărul militarilor desfäsurati în zona Beiuşului în toamna anului 
1848 s-a ridicat la 13.000, cifră surprinsă într-un document referitor la 
strângerea daniilor din satele protopopiatului, cantonati aici cu scopul de a 
împiedica extinderea acțiunilor armate antiungureşti derulate de Avram lancu 
în Apuseni, dar şi pentru a menține şi întreține blocada instituită asupra 
taberei motilor. În scrisoarea adresată Consistoriului, economul loanea 
Popoviciu, pentru a-şi motiva neputinţă colectării birurilor respective, tinea să 
informeze înaltul for „cum că în Protoprezbiteratul Beinşului, în anul 1848, au 
fost prin satele de acolo 13.000 de rebeli înarmați şi orânduiti, şi aceştia mai 
toate bunurile preoților şi a lăcuitorilor le-au consumat”. Situația s-a perpetuat 
până in a doua jumătate a anului 1949, când - se precizează în scrisoare - 
„începând din luna lui august, toate bandele sub numele lui Koşut fugind”, 


73 AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 37/1850-1851, f. 110 
74, Ibidem, f. 103 
75 Ibidem, f. 144 


31 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


situația s-a mai îmbunătățit, însă insignifiant. Populaţia se afla într-o situație 
economică jalnică, atât de sărăcită din pricina operațiunilor militare, încât 
până şi economul se plângea „acum prăcum şi ne hărănim numai cu nişte 
dăraburi, sau mai bine zicând cu nişte petece de dăraburi, de e dor omului 
până vede o banka întreagă” 7. 

Lucrurile s-au precipitat şi mai mult după convocarea celei de a treia 
adunări populare de la Blaj, în septembrie, la care a participat şi Avram lancu 
însoțit de țăranii români, organizați militar de data aceasta, pentru a protesta 
încă o dată împotriva anexării Transilvaniei şi a regimului instaurat de 
guvernul maghiar. Evenimentele au început să se deruleze de aici încolo în 
direcția subminării oricărei punți de dialog între partea maghiară şi cea 
română. Regimul de teroare, aplicat românilor cu scopul de a-i aduce sub 
ascultare, a transformat teritoriul Ardealului, dar mai ales zona Carpaţilor 
Apuseni, într-un adevărat teatru de război. Pe 12 septembrie 1848, un 
detaşament mixt, alcătuit din secui, unguri şi polonezi, a trecut prin foc şi 
sabie pe țăranii din comuna Luna”, omorând 30 de romani’. În loc să 
pondereze zelul militarilor, la 10 octombrie, acelaşi an, Kosuth lansează 
înfricoşătorul apel „Luaţi sama fraților români !”, in care, după ce trece în 
revistă tagma „de ucigători ai bunilor săi frați maghiari”, adică sârbii, saşii, 
croații şi românii, proferează o serie de ameninţări la adresa tuturor acelora 
care nu se vor supune comandamentelor revoluției: 

„Deci dară, înaintea căruia e pretuitä viata şi averea - se recomandă în 
finalul apelului - acela să asculte cuvântul acesta mai de pre urmă, care 
purcede din inimă voitoare de bine; căci care nici aceasta nu voieşte a înțelege, 
acela groaznic se va pedepsi. Pământul i se va lua si se va împărți între 
credincioşii fii ai patriei, iară dânsul va pieri de mâna gealatului (hoherului) şi 
cu moarte de sabie. Luaţi dară sama, fraților români, ca să nu provocati asupra 
voastră ceasul pedepsii ! Fiţi credincioşi, pacinici şi fii iubitori de pace ai 
acestei tari, şi frați adevărați maghiarilor, carii au împărţit cu voi omineşte 
toate bunätätile şi drepturile libertätii”?. 

În decembrie 1848 intră în Oradea generalul Jozsef Bem în fruntea 
armatei revoluționare. Recrutările au continuat să se desfăşoare acum la o 
scară mult mai largă, însoţite, după cum era de aşteptat, de o întreagă paletă 
de manifestări ostile din partea românilor şi, de bineînțeles, măsuri coercitive 
din partea autorităților maghiare. 

Acelaşi preot din Dumbrăviţa de Codru, Melentie Popovici, relatează 
în raportul său despre dimensiunile refuzului populaţiei din satele sud- 


76 Ibidem, f. 106 

77 Localitate în comitatul Turda - n.n. AT. 

78 Ziarul „Gazeta de Transilvania”, XI, nr. 74 din septembrie 1848. Apud: Corneliu Bodea, Op. cit., 
p. 900-902 

79 Apelul lui Kossuth Lajos către români. Apud: Corneliu Bodea, Op. cit., pp. 919-921 


32 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


bihorene de a se prezenta la recensământul ordonat de administraţia 
comitatensă în vederea înrolării, precum şi despre intervenția armatei 
maghiare. Referindu-se la efectele îndemnului transmis de Şaguna, preotul 
povesteşte: „Aceasta sămânță, prin mine şi alti preoți mie asemene sămănată, 
au şi avut acel efect, cum că satele de prin prejur, vreo 6, nu au vrut să meargă 
unde au fost randuiti; înaintea Feuispanului nu s-au dat sub conscriere; când 
au venit afară perzecutorii, clopotele într-o ureche bătându-se, au fost 
intärâtati şi nici au fost în stare ceva a face, până ce apoi au venit asupra 
noastră cätane, care văzându-le a fi regulate, ş-or plecat capetele” #0. 
Autorităţile militare au operat arestări în satele răsculate. Primii au fost 
ridicați preoții, semnatarul raportului şi confratele său din parohia Urvişului 
de Beiuş, pentru instigare la nesupunere, cărora le-au urmat mai multi țărani. 
„Însă eu, din jos subscrisul, şi răposatul preot din B[elenes] Urviş, loan Pap - 
îşi continuă relatarea preotul - dimpreună cu mai multi oameni mireni, am 
fost întră 130 de cătane întrarmate, pe jos hurtuliti din sat în sat în 8 zile, ca 
nişte hoți şi tälhari, pe urmă ne-au dus la Orade” 81, Ajunşi în reşedinţa 
județului, arestatii români au fost azvârliti în Penitenciarul comitatului, 
,Temnita Varmeghii”, fără a fi în prealabil judecați, unde au stat închişi „care 
mai putin, care mai mult”, în vreme ce preoții au fost zävorâti timp de două 
săptămâni în carcera puşcăriei, „egyes”, la eliberare fiind obligați să plătească 
câte 16 florini, cheltuieli de intretinere®. 

În condiţii asemănătoare s-a derulat şi drama preotului Mihai Horja 
din Forău, cu diferență că acesta, aflând că a fost denunţat autorităților pentru 
convingerile sale, nu a mai aşteptat să fie ridicat de la domiciliu, ci s-a 
prezentat de bună voie în fata vice-comitelui, „şi arâtându-mă Chişişpanului 
de atunci, loan Gurzău - povesteşte preotul - în urmarea aceasta am fost 
judecat spre moarte; însă, aşteptându-se lucrul sub levată, după ce 5 
săptămâni de zile am suferit temniță, aşa cât şi mintea mi s-au clătit” 8. Pentru 
a-l scuti de regimul penitenciar, mirenii parohiei au solicitat eliberarea 
condiționată a arestatului, rămânând chezaşi că-l vor readuce la Oradea atunci 
când instanţa va solicita acest lucru. 

Un raport mai amplu asupra măsurilor dure dictate de puterea 
maghiară în această perioadă a fost întocmit de către Petru Pavel, „adjutant 
vitejude de nobil”, din Vaşcău. Şi acest martor ocular al evenimentelor din 
toamna anului 1848 îşi începe relatarea sa prin a sublinia orientarea pro- 
austriacă a românilor din plasele Beiuş şi Vaşcău. ,Nenumärati concetäteni 
fură omorâţi prin rebelantii maghiari - spune el - iară unii, neajungând în 
furia poporului maghiaru, prin guvernul lor nelejuitu, Ştatarialiter s-or 


8, AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 37/1851, f. 103 
31, Ibidem 

82 Ibidem 

83 Ibidem, f. 144 


33 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


pertractat; multi, zicu dintre Români, s-oru jertvit viața pentru curtea 
Austriacă şi pentru înältatul împărat, că rămasără neclätiti lui credincioşi; însă 
puţini luând, afară dintre Români, mai toți făcură ceva mişcare, precum în 
toate părțile Române să declarară pe partea împăratului, şi aceasta să adeveri 
prin aceia că în toate locurile numai români fusără spânzurați 8%. La fel ca şi în 
cazurile mai devreme prezentate, intelectualitatea rurală a fost şi în aceste 
parti cea dintâi vânată de brațul justiției revoluționare, urmată fireşte de 
oamenii de rând. „Din ţinutul Beinşu şi a Vaşcoului or fost prinşi peste 30 de 
bărbați Români, nu numai, ci supt Ştatariu traşi, între care fusără 3 preoți, 
preotul din Câmp, Fânatä şi Chişcohu, ba ce si eu singuru între aceiaş mă 
număru” - îşi continuă relatarea nobilul română. 

Raportul este cu atât mai valoros, cu cât, pe lângă simpla depănare a 
cursului evenimentelor, mai surprinde şi drama trăită de autorul său, aceea de 
se vedea obligat de către maghiarii să lupte împotriva rezistenței româneşti 
conduse de Avram lancu. „Pe mine mă siliră rebelantii a prinde armă asupra 
fraților noştri Români din Zărand - povesteşte el cu durere, stare la care s-a 
mai adăugat şi disperarea trăită în momentul în care un conational l-a 
denunțat tribunalului pentru sentimentele sale filo-austriece - şi mergând în 
anul 1848, Noiembrie, 5-a zi, până la Vaşcoh, unde întâlnindu-mă cu loan 
Popovici (alias Jiroş) din Vasco, cu voarbele sale părtinitorii de rebelanti, într- 
u atâta mă adusă, cât mă declarai a fi credinciosu Maestatei Sale Înältatului 
Împărat, şi mai mult, socotindu-l ca pe grecu a fi şi fielu într-u aceiaş partes6 
(...) mă dede sus, şi mai nainte de incvizitie prinzându-mă în Vasco, mă deterä 
supt paza loru - Aflso] fogmegek - mă băgară în feru, şi aşa mă dusără la 
Orade” %. La temnita din Oradea, omul a fost aruncat în aceeaşi celulă cu 
deținuți de drept comun, „34 de hoți şi furi”, timp de nouă săptămâni, si nu s- 
a bucurat de un tratament mai deosebit de al acestora, în ciuda faptului că era 
intelectual. „Patul imi iera tegla şi piatra - povesteşte el - iar traiul vieţii tot o 
formă cu aceloralalti, adecă: otetu, piparcă, aiu şi sare, pe lângă prifontat ce 
căpătam, iară alte mâncări, ca la om mai literat, precum la captivii maghiari 
pentru bani s-o îngăduit, mie, dinpotrivă, nici pentru banii mei, nimic” #. 

Episodul descris de semnatarul raportului evocă şirul de evenimente 
derulate în toamna anului 1848 în Tara Zarandului şi în ținuturile limitrofe 
acesteia, pe fondul ofensivei declanşate de unguri pentru neutralizarea 
nucleului dur al rezistenței româneşti, ancorate în Apuseni. Considerăm ca 
fiind utilă o succintă prezentare a celor întâmplate, întrucât în operațiunile 


84 Ibidem, f. 110 

85 Ibidem 

86 Expresia „grecu a fi” este folosită cu sensul de ortodox - n.n. AT. 

87 AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 37/1851, f. 110 
88 Lipie de făină sau mălai - n.n. AT. 

89 AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 37/1851, f. 110 


34 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


militare au fost angrenati şi o serie de bihoreni. Într-un important document, 
intitulat „Descrierea întâmplărilor de la începutul revoluţiei în anul 1848 şi 
1849 în Protopresbiteratul Hălmagiu, care au pătimit poporul Român de către 
răsculații maghiari”, parohul loan Moga, participant la Marea Adunare 
Naţională de la Blaj, relatează despre declanşarea atacului maghiar la 23 
octombrie 1848, prin invadarea zonei de către „o trupă de 800 de răsculați sub 
comanda maiorului Gall, căreia i s-au alăturat unguri şi jidani din comitatele 
Zărand, Arad şi Bihor” %. A doua zi, în cantonamentul pe care şi-l stabiliseră 
în apropierea Hălmagiului, insurgenților li s-au mai alăturat - după spusele 
preotului - „alți honvezi şi rebeli veniți din Şiria, Arad, Zărand, Sântana, 
Pâncota şi Salonta”, pentru a înfrunta avanpostul românesc aflat sub comanda 
tribunului Alexandru Chendi, din Câmpeni, om de nădejde de-al lui Avram 
Iancu”. 

După ocuparea localităţii, rebelii s-au dedat la abuzuri, comitând 
omoruri, jafuri şi incendieri, iar în casa perceptorului Brument Nicolae au 
instalat Curtea Marţială, care în aceeaşi zi l-a condamnat la moarte pe tribunul 
român şi pe ajutoarele sale. În următoarele zile, teroarea s-a extins şi asupra 
satelor din apropiere, pe măsura înaintării trupelor către Baia de Criş. „În 29 
octombrie - povesteşte preotul - rebelii au jefuit pe românii din Hălmagiu de 
toate bunurile lor, până şi de veştminte. Armata era urmată de jefuitori civili, 
meşteri işpani şi notari, ba şi jidovi din Salonta, Buteni, Beiuş şi din alte sate 
ungureşti până la Hălmagiu”%. La 8 noiembrie 1848, în fruntea comitatului a 
urcat prefectul Ion Butean, secondat de căpitanul Petru Turbat. Cei doi vor 
organiza rezistența armată a românilor din zonă. 


% Printre localnicii care s-au alăturat armatei rebelilor sunt amintiți: „Bett loşca, notarul Rurtan 
Elek, învățătorul Lakatos lozef, frații Kadar, Stoica Giuri Bandi (calfă de prăvălie) din Hălmagiu, 
primpreotul Kristiori loani, Kosma Karoly din Tălagiu, Benko Solomon ispravnicul jidovului Roth lanos, 
arendaşul lui Hallaky Ferencz din Halmägel, notarul Orban Lajos din Bonteşti, perceptorul Nastroadini 
din Buteni, etc. - despre care autorul spune că - aceştia mergeau în fruntea trupei de răsculați, 
servind de călăuze şi instigatori la atrocitățile la care au participat şi ei în mod activ. Apud: Revista 
„Transilvania. Organ al Astrei”, anul 74, nr. 1 din ianuarie 1943, Sibiu, p. 43 

91 Ibidem 

% „Statistica crimelor săvârşite de unguri în plasa Hălmagiu: în Aciuta, în octombrie 1848 - 7 bărbaţi 
împuşcaţi; în Băneşti, în iunie 1849 - 7 bărbaţi; în Bodeşti, în octombrie 1848 - doi bărbaţi; în Tohesti, în 
octombrie 1848 - 6 bărbaţi, 3 femei şi 9 prunci omorâți. în Ciuciu (Vârfuri), în octombrie 1848 - un 
bărbat şi un prunc împuşcaţi; în Tärmure, în martie 1849 - un bărbat şi o femeie torturați şi ucişi; în 
Hălamgiu, în octombrie 1848 - 3 bărbați împuşcaţi, din care Olariu Nicolae şi Neamţu Ştefan executați 
prin sentința Statariului, iar în aprilie 1849, 9 bărbaţi, dintre care unul împuşcat iar 8 omorâți in mod 
barbar, în Hălmăgel, în octombrie 1848 - 30 bărbaţi, 10 femei şi 3 prunci, dintre care 5 spânzurați, 22 
împuşcaţi şi 16 măcelăriți si trunchiati; în Luncsoara, în martie 1849, Pavel Simian condamnat şi 
executat prin Statariu şi doi bărbați omorâți; în Pleşcuţa, în martie 1848 - 2 bărbați spânzurați; în 
Poienari; in octombrie 1848 - 2 preoţi din localitate, condamnați prin Statariu şi apoi omorâți, iar 3 
bărbați împuşcaţi; in Talagiu, în aprilie 1849 - 3 bărbați omorâți; in Târnävita, în martie 1849 - un 
bărbat spânzurat, fără judecată”. Apud: Revista „Transilvania. Organ al Astrei”, nr. 4 din 15 
februarie 1871 


35 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


Revenind la situația din Bihor, trebuie să amintim că pentru 
rationalizarea şi standardizarea acțiunilor de culegere a mărturiilor referitoare 
la pătimirile românilor, protoprezbiteratul orădean a întocmit un formular 
tipizat care trebuia să fie completat de preoții în a căror parohii s-au înregistrat 
samavolnicii făptuite de trupele revoluţionarilor. Într-un asemenea formular 
este surprinsă telegrafic drama ţăranului Panea Petru din Tulca, condamnat la 
moarte „Pentru că au strigat în biserică să nu ajute Dumnezeu la unguri - 
după care a adăugat - Să aducă sârbii, pe frații noştri, ei să stăpânească, că 
atuncea ne va fi bine”. Tribunalul statarial s-a pronunţat neiertător pentru 
delictul de instigare de care s-a făcut vinovat bietul om. „Şi s-au judecat spre 
spânzurători - se relatează pe scurt - prin prezesul Bende Ercei, Jocob Mihai, 
şi al doi, care judecată s-au dus în sfârşit, între Căvajd şi Gurbediu în anul 
'848, luna octombrie, 28-a”. Moartea plugarului a adus cu sine şi nenorocirea 
familiei sale, condamnată să trăiască în sărăcie, „căci au rămas muierea cu trei 
prunci” %. 

Aceeaşi soartă au împărtăşit-o şi frații Puşcaş Alecsandru, de 20 de ani, 
şi Gavril de 21, slugi, „pentru că n-au lăsat pe al treelea frate să-l ducă ungurii 
cătană” %. 

Preotul Popa Petru, în vârstă de 60 de ani, din comuna NS, din 
Protopopiatul Beiuşului, a fost executat „pentru că au îndemnat poporul să nu 
tind cu răsculații unguri”. În formular se consemnează că „s-au judecat prin 
judeţul de moarte sub presidiul lui N. N. pe spânzurători, ce s-au şi dus în 
sfârşit în satul N”. Casa preotului ucis a fost jefuită apoi de soldații 
revoluționari, iar averile furate. La fel ca şi în cazul plugarului din Tulca - se 
precizează în raport - „văduva cu 4 prunci în cea mai mare mizerie au 
rămas”%. În aceeaşi localitate a mai fost ucis copilasul Codrean Ilie, în vârstă 
de numai şapte ani, despre care se menţionează că „prin răsculata oaste 
maghiară s-au puşcat, numai pentru aceea că au fost dintre cei credincioşi 
împăratului în [satul] N” %, iar țăranul Tagan Urs a fost arestat „pentru că au 
zis: să ajute D[umne]zeu împăratului” şi apoi întemnițat „în prinsoare la 
Oradea Mare din 10 Maiu 1849 până la venirea oastei împărăteşti” %. 

Preotul Dumitrie Bodie din Apateu aminteşte despre o altă execuție 
săvârşită în parohia sa. „După înalta poruncă pentru cei spânzurați, din 
fruntea Rebeliei ungureşti, întâmplându-se acea primejdioasă şi iute luare de 


% AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 34/1848-1850, f. 143 

94 Ibidem 

% Nu am reuşit identificarea localității, în document fiind înscrisă numai inițiala «N». 
Documentul este parte componentă a unei corespondențe mai largi purtate cu Protopopiatul 
Beiuşului, situație care conduce la prezumția că ar putea fi vorba despre o parohie din această 
jurisdicție - n.n. A.T. 

96 AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 34/ 1848-1850, f. 202 

97 Ibidem 

98 Ibidem 


36 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


viata - şi la K[oros] Apati, pre un om de relijie G[reco] N[eunita], cu numele 
Pater Moisie, carele, după cum se povesteşte, au avut vrâsta anilor săi 44. Apoi 
de viaţa lor jefuit în anul 1848, şi după cum ni s-au dat înainte, ziua şi luna au 
fost Octombrie 30 - Ca[lindar] Nou, iar după al nostru 18 Octo[mvrie]. Fiind 
judecat de cei ce au fost pe acel timp în satul B[ihor] Boszormeny, mărturisesc 
supt scrisul”. 

Juratii din comuna Petid relatează într-un memoriu despre 
nelegiuirile săvârşite în comuna lor de către trupele revoluționare 
împotriva unor țărani care au refuzat să se conformeze legilor impuse de 
guvernul maghiar. „În baiurile şi răsculările trecute, prin Koşut făcute, 
pentru neplecarea poporului cătră cele poruncite şi pentru nescrierea 
deputatăşilor în treaba polgariu - mărturisesc aceştia - s-au slobozit cătane 
pe satul nostru Petid, si au robit la căşile țăreii!% cinci persoane de români, 
precum Pop Lazăr, cinci săptămânile, Pop Toader, cinci săptămâni, Opre 
Gheorghie, cinci săptămâni, Broştean Toader, şasă luni şi cinci săptămâni, 
Pantea Gligor, trei luni şi cinci săptămâni”. Doi dintre cei puşi sub acuzare 
au reuşit să se sustragă pedepsei fugind. În consecință, bunurile lor au fost 
jefuite. ,Gut Lazăr, de frică s-au dat în laturi, de nu s-au putut prinde - se 
spune în memoriu - însă ce au aflat la el sau la casa lui, atunci toate le-au 
răsipit cotunele, adică: 1 junincă, 5 cară de lămne, 2 cară de pae, 1 clisă 
mică, fărina ce s-au aflat la casă, aşijderea şi Domuta Vasilie, au räbdat 
aceaşe pagubă” 10, 

Într-o corespondenţă din zona Vaşcăului, în legătură cu cercetarea 
disciplinară pornită pe seama comportamentului preotului Grigorie Popovici 
din Sohodol, se face referire la împuşcarea a cinci persoane din această 
localitate în timpul revolutiei!. 

Mutat la Debrețin la 1 ianuarie 1849, după înfrângerea rezistenţei 
maghiare şi ocuparea Pestei de către armatele austriece, guvernul revoluționar 
ungar a căutat să întrețină bune raporturi cu grupul „oportuniştilor”, din elita 
românească adeptă a programului Revoluţiei. În sfera acestor relaţii se înscrie 
şi aprobarea oferită Bisericii Ortodoxe de a organiza şi tine un sinod diecezen. 

Lucrările sinodului, convocat de episcopul Gherasim Raţiu s-au 
desfăşurat la Chişineu-Criş. Din partea Revoluţiei maghiare a participat loan 
Dragos, în calitate de comisar guvernamental. Sinodul a fost condus de Iosif 
Popoviciu, protopop de Peştiş, ales preşedinte al lucrărilor, Dumitru Haica, 
primarul Aradului, preşedinte mirean, loan Papp ,Füstôs” (unchiul lui Aurel 
Lazăr - n.n. A.T.), protopopul Beiuşului, secretar, şi Gheorghe Popa de Teiuş, 


9% Idem, dosar 37/1851, f. 112 

1% fnchisori - n.n. AT. 

101 AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 37/1851, f. 111 
102 Ibidem, f. 316 


37 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


avocat!%. Sinodul a votat încredere în guvernul revoluționar maghiar, iar pe 
postul episcopului arădean Gherasim Raţiu, bolnăvicios, a fost numit ca 
episcop-vicar interimar, loan Chirilescu, parohul din Talpoşi0. Acesta din 
urmă îmbrățişa aceleaşi convingeri cu ale celorlalți participanți, fiind preferat 
bătrânului episcop, „morbos”1%, ce se dovedise oscilant în raporturile cu 
sârbii. 

Spre bucuria participanţilor, la încheierea lucrărilor, deputatul loan 
Dragoş a dat citire rezoluţiei guvernului prin care şi clerul ortodox devenea 
beneficiarul remuneratiei salariale, ,subzistenta în bani gata”, asemenea 
preoților celorlalte confesiuni!%. O primă tranşă se cifra la suma de 117.600 
florini şi 48 creitari, din care 39.341 florini şi 35 creitari trebuiau distribuiți în 
parohiile despärtämântului Arad prin Cuciuba Mihail (Kütsuba Mihâl), prim- 
avocat al comitatului Arad, iar 78.259 florini şi 13 creitari, în parohiile 
despärtämântului Oradea Mare, prin Stupa Mihail (Sztupa Mihäl), judecător 
şef107. 

În spatele generosului cadou oferit Bisericii Ortodoxe, în realitate, 
guvernul maghiar a urmărit să câştige de partea revoluției cel mai important 
segment al populației româneşti, țărănimea, prin intermediul preotimii, 
intelectualitatea de prim rang a lumii rurale. Acţiunea, dincolo de „bunele 
intenții”, poate fi încadrată lesne în gama mijloacelor utilizate de unguri, în 
cazul de fata de atragerea a clerului pentru cauza revoluţiei. La un an după 
înăbuşirea revoluţiei, protoprezbiterul Oradiei a putut constata această 
realitate prin intermediul unei anchete. El a solicitat protopopilor din 
subordine să întocmească câte o lucrare statistică spre a putea cunoaşte „ce 
plată au căpătat de la Carma Revoltată pe tot anul (bani buni)” parohii din 
jurisdicția fiecăruia. În arhiva Episcopiei Ortodoxe s-au depistat numai două 
astfel de lucrări, prima oglindind situația din Protopopiatul Peştişului, a doua 
din Protopopiatul Beiuşului, fiind posibil ca celelalte protopopiate să nu fi 
răspuns. 

La 25 aprilie 1850, Arsenie Adamovici, protopopul Beiuşului, raporta 
că a reuşit să monitorizeze 45 dintre parohiile de sub ascultarea sa. Preoții 


1% Dintre bihorenii participanţi la Sinod, amintim pe: protopopii Athanasie Botco, Iosif 
Popoviciu şi părintele Raţiu, admnistratorii protopopeşti loan Papp, Simion Bica, loan Bodea şi 
Gavril Netea (Nettyô) şi mirenii Ştefan Boroş, avocat, Martin Botoc, Gheorghe Fonnai, Mihai 
Fericeanu, Teodor Lazăr (tatăl lui Aurel Lazăr - n.n.), avocat şi secretar al Consistoriului din 
Oradea, Emanoil Mag, Petru Paul, avocat, Mihail Stupa, Moise Vid, Nicolae Jiga, directorul 
şcolilor din Oradea, Ioan loanovici, primpretor, loan Poinar şi Demetriu Costa, consilieri 
municipali - n.n. AT. 

104 Atanasie Sandor, Studiu evenimentelor din părțile Aradului şi Banatului între 1848-1849. Apud: 
Corneliu Bodea, Op. cit., pp. 1070-1071 

105 bolnăvicios - n.n. A.T. 

106 Atanasie Şandor, loc cit. Apud: Corneliu Bodea, Op. cit., pp. 1070-1071 

107 AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 37 / 1848-1852, f. 133 


38 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


acestora primiseră sume cuprinse între 200 şi 367 de florini, totalizând 15.015 
florini. Într-o anexă a raportului, intitulată „De a să lua samă !”, protopopul 
amintea că nu a putut rezolva integral sarcina primită, fie din pricina 
transferului unor preoți la alte parohii, fie din cauza relei voințe manifestate 
de unii dintre parohii chestionati. „Pentru Parohia Beinşului, preoții care or 
primit de la partea revoluționară bani, eşind din posturile lor şi mutându-se la 
alte posturi, nu să poate şti câți bani or primit pentru această parohie” - sau - 
„Pentru Parohia Gurbeştilor, preotul de acum nu au căpătat bani, fiind în 
timpul revoluţiei parohia vacantă” - relata Adamovici pentru prima situație. 

Îndărătnic s-a dovedit preotul Ştefan Făt din Josani-Forău, care „nu au 
poftit să descopere cât au primit” şi preotul Vasilie Popa din Urviş, în vreme 
ce preotul Nicodim Miron din Tärcäita „au dat răspuns că nu-i poruncă de la 
S[fântul] Consistoriu ca aceasta să arate protopopului; apoi iar întoarce stilul, 
zicând că nu vre a minți, căci a uitat; Individumul acesta şi să vede că numai 
de glumă sau de jucărie au de bojocură primeşte poruncile lui trimise” - 
adăuga protopopul. Preotul din Sighiştel a refuzat să primească bani, iar în 
Prisaca nu existau ortodocşi pe timpul revolutiei!. 

Eforturile maghiarilor de a atrage de partea lor populația românească, 
prin subvenţii băneşti ori prin violență, erau acum tardive. Rezolvarea 
cererilor formulate de nationalistii români, cu tot caracterul lor minimal, 
fusese amânată la nesfârşit. Chiar dacă populația nu simpatiza cu ideile 
mişcării naționale sârbe, ea începuse să manifeste o tot mai sinceră admiraţie 
pentru rezistența opusă armatelor revoluționare maghiare. Noua Constituţie 
imperială, din 4 martie 1849, prin care s-a dat satisfacție pretențiilor sârbeşti, 
sancționându-se înființarea Voievodinei, confirmarea mitropolitului Rajacici 
ca patriarh şi a colonelului Suplicat ca voievod, au avut un puternic efect 
asupra atitudinii viitoare a românilor din comitatele extra-carpatice. Singurul 
câştig resimțit de români se limita la anularea hotărâri de anexare a 
Transilvaniei de către Ungaria. Ardealului i se stabilea regimul de provincie 
administrată de Coroană, însă actul fundamental al imperiului conţinea o serie 
de anomalii. Comitatele Caraş, Severin, Timiş şi Torontal erau încorporate 
Voievodinei Sârbeşti, iar Aradul, Bihorul, Sătmarul, Ugocia şi Maramureşul 
rămâneau în Ungaria. 

Episcopul Andrei Şaguna s-a străduit fără izbândă, în februarie 1849 la 
Olomiitz, să obțină trecerea acestor comitate în spațiul Transilvaniei. Eforturile 
sale au fost repetate şi de episcopul Vasile Erdely în ianuarie 1850 la Oradea, 
însă fără nici un rezultat. Chiar şi în această stare de criză, urgia maghiară a 
continuat să se manifeste neîngrădit. 

Protoprezbiterul Atanasie Botco a întocmit personal, în 27 decembrie 
1849, o evidenţă a deținuților români găsiți de către el în temnita Oradiei, 


108 [bidem, f. 121-123 
39 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


după alungarea rebelilor din oraş. Sub titlul „Pentru că n-au vrut să aibă şi să 
se scrie de Purcării, au căpătat Robii în anul 1849”, sunt înregistrați: „din 
Chese: a) Irimie Teodor - 7 luni şi 1 săptămână egyes!%, b) Ban David - 7 luni 
şi 1 săptămână egyes, c) Hididiş Flore - 7 luni şi 1 săptămână egyes; din 
Cărăso: a) Târte Pavel - 6 săptămâni nejudecat, b) lanoş Pavel - 1 an şi 4 
săptămâni - muerea sa au născutu pe moarte un pandur, tot aşe Pavel, pe 
prunc le-au dus catane[le]; [din] Papmezeu: F[elso] Câmpani: Molnar Ioan din 
Câmpanii de la Papmezeu - 1 lună nejudecat, 6 luni judecat în egyes; Clitan 
Simeon - in 5 săptămâni in temniță!!0; Pilaca Onut - in 5 săptămâni în 
temniță”. După cum se poate deduce din consemnarea finală înscrisă de autor 
„după ce dară înaintea cestor din sus numiţi au înjenunghiat”, întâlnirea 
acestor martiri a produs o mare emoție protopopului, care şi-a manifestat 
admirația plecându-se înaintea lor". 

Tot în scopul atragerii credincioşilor români de partea revoluției, 
Biserica Greco-Catolică a fost încurajată să-şi extindă competenţa prin 
convertirea unor sate ortodoxe. Mărturie stă ancheta cerută de 
protoprezbiterul ortodox al Oradiei în satele Vintere şi Dumbrăvița Mică, 
după reinstaurarea păcii. Trimisul bisericii ortodoxe a intrat în contact cu 
deputatul comitatens Ladislau Bodo „la Curtea Domnească a Episcopului 
Erdeli”, unde acesta se cazase cu o zi înainte de începerea audierilor. Încă 
de la început, înaltul demnitar s-a manifestat de partea bisericii unite, 
reprezentate prin protopopul Holodului, solicitând mirenilor probe scrise 
pentru soluționarea litigiului, acele atestate de adeziune la religia greco- 
catolică, „atestatele contäpute «ad fideles manu enda restitutionem»" 172, şi 
numai când a constat inexistența lor a fost de acord să audieze 
credincioşii. 

Cerând explicaţii în legătură cu absenţa atestatelor, de vreme ce 
parohia figura în scripte ca fiind greco-catolică de 40 de ani, bătrânii 
satului i-au răspuns că „popa pe acea vreme nu era neunit sau unit”, iar 
mai târziu n-au putut obține documentele „pentru că popa n-au ştiut 
scria” 115. Pentru deliberare, delegatul ortodox a fost scos din „Casa 
satului“ 114, nu însă şi parohul din Holod, şi chiar şi în această postură, i s- 
a interzis să stea de vorbă cu oamenii în uliţă, fiind trimis la casa 
parohială. Privitor la interogarea sătenilor, în raport sunt subliniate 
condiţiile stricte în care s-a desfăşurat audierea: „Mai fost-au şi alte 
întrebări, precum le-am cuprins, individuale şi parțiale. Destul cum că pe 


109 Egyes = carceră - n.n. A.T. 

110 Adnotări ulterioare pe manseta documentului - n.n. A. T. 

111 AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 37/1852, f. 119 
112 Jbidem, f. 320-321 

113 Ibidem 

114 Localul primăriei - n.n. AT. 


40 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


fieştecarele ecsaminat l-au petrecut afară hăiduculit?, să nu mai vină în 
contact cu ecsaminanții” 116. 

Ancheta a rămas nedefinitivată, deoarece deputatul a motivat că mai 
trebuie să se deplaseze la Drăgoteni şi Feneriş pentru a cerceta alte două 
situații de acest fel, şi a mai invocat lipsa documentelor scrise, insinuând că 
„atestatele conferminte sunt la Protoprezbiteratul Beinşului” 177. 

În ultimă instanță, pentru a câştiga sprijinul românilor, guvernul 
revoluționar maghiar a luat în calcul şi posibilitatea inițierii unor tratative 
directe cu Avram lancu, liderul şi simbolul rezistenței româneşti. Pe lista 
potenţialilor emisari pregătiți pentru a demara negocierile, alături de 
deputatul de Beiuş, loan Dragos"®, mai figurau Sigismund Pop şi Alexandru 
Buda, care-şi oferise voluntar serviciile. Kosuth l-a preferat însă pe Dragoş, 
cunoscut pentru calitățile sale în arta diplomației, şi a ținut să le reamintească 
celorlalți pretendenți că sarcina este „atât de primejdioasă, încât nu poate 
garanta vieata nimănui, nici a lui Dragoş, nici a altuia care ar cuteza să se 
angajeze la o misiune atât de primejdioasă”. 

N-ar fi lipsit de importanță să pomenim şi de misiunea neizbutită a 
deputatului Besthy Odôn, fruntaş al mişcării liberale maghiare, trimis pentru 
pacificarea Ţării Zarandului, guvernul mizând pe simpatia de care acesta se 
bucura în rândurile populației româneşti, el însuşi fiind descendentul unei 
familii româneşti ortodoxe din Oradea-Velenta. Deputatul s-a deplasat la 
Hălmagiu Mare, pentru a obține readucerea sub ascultare a ținuturilor 
controlate de lancu. După spusele unui martor ocular, românul Gheorghe 


115 Soldat angajat - n.n. A.T. 

116 AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 37/1852, f. 320-321 

117 Ibidem 

118 Joan Dragoş s-a născut la 5 martie 1810 în Oradea, dintr-o familie nobilă din Topliţa. A urmat 
cursurile Academiei de Drept din Oradea între anii 1842-1844, după care a ocupat diferite 
funcții în administrația judeţeană. În paralel s-a ocupat şi de problemele Bisericii Ortodoxe şi a 
obținut unele rezultate pozitive, fiind un bun orator. Datorită inclinatiei lui filo-maghiare, prin 
Circulara din 22 martie 1848 a ministrului Ludovic Battânyi, este ales membru al comisiei 
însărcinate cu supravegherea şi reprimarea tuturor manifestărilor antirevolutionare ale 
moşierilor expropriati ori ale iobagilor eliberaţi. La alegerile judeţene pentru Dietă, ținute la 26 
iunie 1848, Dragoş este ales deputat de Beiuş, fiind preferat contracandidatului său Emeric 
Csengery. În legătură cu acest moment, în ziarul Pesti Hirlap din 30 iunie 1848 i se reproşa că în 
afară de faptul că este român, Dragoş nu ar avea nici o aptitudine sau capacitate pentru care să 
fi fost ales deputat. El mai era acuzat că în 1845, la ordinul conservatorilor , Tissza-isti”, ar fi 
năvălit în sala Casei județului în timpul şedinţei însoțit de haidoni, şi că ar fi principalul vinovat 
al „măcelului liberalilor” bihoreni, al căror şef, Odân Bedthy, alt român, a scăpat cu viata ca prin 
minune. A intervenit în favoarea românilor în Dieta din 26 august 1848, în chestiunea asasinării 
preotului român din Mediaş, şi a cerut încetarea oricăror persecuții. Devine prieten intim al lui 
Kosuth, jucând rolul de „om de legătură” al acestuia cu cercurile liberale româneşti din Banat, 
Crişana şi Maramureş. A fost adeptul politicii de apropiere a românilor fata de programul 
revoluției maghiare, în scopul emancipării, pe calea obţinerii progresive şi succesive, a 
drepturilor politice pretinse de fruntaşii mişcării nationale - n.n. AT. 


41 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Rozvany, din Salonta, preluate apoi de ziarul Pesti Hirlap, el s-a bucurat de o 
bună primire. „Am fost martorele - descrie participantul - bucuriei înălțătoare 
a poporului de rând, când acesta, adunat la Hălmagiu Mare, l-a primit pe 
comisarul Beüthy Odân, însărcinat cu reanexarea părților separate. Acest 
bărbat onorabil a fost salutat de popor ca un mântuitor. Când a auzit cum 
preamăresc buzele lui, în limba maternă a poporului, libertăţile noui, a căzut 
în genunchi înaintea sa, cu astfel de omagiu au primit Românii din Zarand pe 
nestorul cărunt al Bihorului”119. 

Eşecul negocierilor conduse de Beéthy, pe fondul pătrunderii trupelor 
imperiale austriece şi țariste pe teritoriul Transilvaniei în vara anului 1849, a 
antrenat derularea tratativelor dintre Nicolae Bălcescu şi Lajos Kossuth la 
Debrețin, în vederea salvării revoluției maghiare, ultimul bastion al 
„Primăverii popoarelor” europene, evident, cu condiția recunoaşterii 
drepturilor politice reclamate de românii ardeleni. 

Revenind la rolul jucat de loan Dragoş în schema proiectului de 
reconciliere româno-maghiarä, se pare că misiunea deputatului de Beiuş a fost 
adusă la cunoştinţa participanţilor prezenţi la Sinodul de la Chisineu-Cris, la 
încheierea lucrărilor protagonistul informându-i că a primit îndrumarea „a 
merge la Abrud, la moti, să-i atragă de partea ungurilor”, conştient sau nu, că 
în realitate maghiarii urmăreau capturarea capilor rezistenței române!20. 

În legătură cu lovitura de forță angajată de trupele revoluționare 
maghiare, la numai câteva ceasuri după ce Dragoş perfectase cu Avram lancu 
o posibilă variantă de armistițiu, istoriografia maghiară încearcă să-l absolve 
pe Kossuth de orice vinovăţie şi implicare în măcelul din 7-10 mai 1848 de la 
Abrud, descărcând răspunderea exclusiv în sarcina dezechilibratului avocat 
Emeric Hatvani, comandantul unităților militare implicate în incident. 
Trecutul acestuia vine să confirme în parte această ipoteză, dat fiind că el mai 
fusese arestat în Bihor şi apoi expulzat de primpretorul Alexandru Csanâdy, 
datorită „mârşavelor sale fapte”121, comportament ce vine în antiteză cu 
atitudinea sa pro-valahă, exprimată în presa vremii!”2. 

Documentele certifică din păcate complicitatea tuturor celor trei actori 
ai mârşavului plan de capturare a lui Avram lancu. Elocvente pentru 
limpezirea misterului este corespondența purtată de Dragoş cu fruntasii 
maghiari. După un prim contact cu conducerea revoluționarilor români, 
Dragoş îl încredința, la 20 aprilie 1849, pe Sântha Gheorghe, comisarul 
guvernului, că întrevederea „îl îndrituieşte la speranţa că va pune capăt prin 


119 Pesti Hirlap, nr. 73 din 3 iunie 1848. Apud: Teodor Neş, Op. cit., p. 27 

120 Atanasie Şandor, loc cit. Apud: Corneliu Bodea, Op. cit., 1982, p. 1070 

121 Hegyesi Mârton, Biharvârmegye 1848-1849-ben, p. 146 

12 Melinda Mitu, Scrieri maghiare referitoare la români în timpul revoluției de la 1848, în Revoluţia de 
la 1848-1849 în Europa Centrală. Perspectivă istorică şi istoriografică, Presa Universitară Clujeană, 
Cluj-Napoca, 2000, pp. 449-459 


42 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


pace situației triste de până acum”1%. În realitate, aşa după cum relatează 
prefectul Vasile Moldovan, prezent la negocierile din zilele de 23-24 aprilie, 
prefectul Buteanu i-ar fi cerut în termeni energici să pretindă lui Kossuth 
recunoaşterea imperativă a naţiunii române. Cu toate acestea, fără să 
pomenească de condiţia ultimativ formulată de Buteanu, Dragoş i-a scris 
comisarului guvernului că românii sunt gata să depună armele în mod 
onorabil, şi că este în drum spre Debrețin pentru a-l instiinta si pe Kosuth!4. 

Pe drum, deputatul român a zăbovit la Criştior, fiindcă i se stricase 
căruța. Aici, pe 25 aprilie s-a înţeles cu comandantul Csutak Coloman să nu 
întreprindă nici un fel de acțiune militară împotriva motilor. „Aşa stau 
lucrurile astăzi - a precizat el - Ce va fi mâine ? Vom vedea”1%. La comandă a 
venit însă Hatvani, care i-a trimis solie lui lancu că acceptă un armistițiu pe 
timp nelimitat. Apoi, la 26 aprilie, Dragoş a obținut de la Kossuth scrisoarea 
prin care acesta fixa condiţiile împăcării şi pronunţa o limitată amnistie pentru 
,antirevolutionari” români, cu excepția mitropolitului Şaguna, pe care nu-l 
putea ierta pentru că-i chemase pe ruşi în țară, însă nu pomenea despre nici 
un fel împuternicire a lui Dragoş în privința negocierii armistițiului. 

Pe 3 mai 1849, Dragoş s-a întâlnit cu lancu la Mihăileni, şi iarăşi, fără a 
fi împuternicit să discute despre armistițiu, l-a minţit, determinându-l să 
slăbească paza în munţi şi să demobilizeze o parte din luptătorii săi pe tot 
timpul ,armistitiului”. Tratativele s-au mutat apoi la Abrud, în casa 
prefectului Boieru!?6. Aici, după cum relatează însuşi Avram lancu în raportul 
înaintat guvernatorului militar al Transilvaniei, deputatul bihorean a dat glas 
unei pledoarii pro-maghiare: 

„Deputatul Dragoş deschise conferinţa, şi în cuvinte pipăite, zugrăvi 
starea lumei cu culoare maghiară. El zise «Căpitala Ungariei este reocupată; 
toată Ungaria curätitä de näimitii nemților, armele maghiare preste tot 
învingătoare; principele Vindisgret rechiemat, camarila umilită; în Viena 
colcăiri mari; toată Galiţia în arme; şi că preste puţin se va deschide un 
congres european de la care Kossuth aşteaptă renaşterea Ungariei cu atât mai 
vârtos, căci Austria se va desființa, iar de rege al Ungariei se va denumi ducele 
de Laithenberg, ginerele împăratului Rusiei». 

De la acestea, Dragoş trecu la starea nätiunii române, şi între altele, 
observă că cabinetul Vienei, ascultând la intrigele saşilor de la începutul 
resbelului civil, totdeauna înşelă pe români; cumcă, pe când saşilor li se dă 
arme, românii înadins erau lăsaţi fără arme şi järtfiti furiei dusmanului; cumcä 
ruşii fuseră chiemati numai pentru ca aceia să apere pe saşi; cumcă în 
Constitutiunea din 4 martiu, românii, cu tot devotamentul lor ce nu mai are alt 


123 Hegyesi Mârton, Op. cit., p. 330, document LXIX. 

124 Teodor Nes, Oameni din Bihor, 1848-1918, Tipografia Diecezană, Oradea, 1937, pp. 28-30 
125 Hegyesi Mârton, Op. cit., p. 330, document LXXI 

126 Apud: Teodor Nes, Op. cit., pp. 28-30 


43 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


esemplu, nici cu o literă nu sunt numiţi, când din contra, pentru saşi, care nici 
mai nainte nu făcuseră nimic, iar apoi depuseră armele şi recunoscură 
guberniul maghiar, se făcu o Tara săsească, din care se cunoaşte invederat că 
în Transilvania se goneşte scopul de a surpa cu încetul pe celelalte elemente şi 
a ridica pe cel nemtesc, şi aşa mai încolo. 

Deci se cere neapărat ca să înduplecăm pe popor la pace, mai vârtos că 
românii ar trebui să priceapă cumcă sunt înselati şi că ei la urmă tot vor trebui 
să se supuna!2””. 

A doua zi, Hatvani a trimis scrisoarea „de învoire la o încetare de arme 
nedeterminată”, depeşă privită cu circumspectie de prefectii Balint şi Axente 
Sever, care s-au şi grăbit să-i atragă atenția lui lancu asupra perfidiei 
ungurilor. Pe 4 mai, Dragoş a revenit la Abrud, aducând cu sine actul de 
confirmare a armistițiului, semnat de Kossuth, şi pentru a lămuri populația a 
organizat o adunare ad-hoc în centrul târgului, demers soldat cu un semi-eşec, 
întrucât în discursul său adusese critici casei imperiale şi ceruse dezarmarea 
legiunilor româneşti. Contrar doleantelor româneşti exprimate la Blaj, Dragoş 
s-a adresat românilor sfătuindu-i să i se alăture lui Kosuth. „Eu sunt aici - a 
spus el - moştean ca şi maghiarul, dar numele lui pătrunde astăzi sfera 
înseninătoare. El urmează înainte şi-mi face cale. Eu cu dânsul voiu păşi, şi 
când va veni vremea, eu voiu păşi înainte si el dupa mine”128. 

lancu a revenit la Abrud pe 6 mai. Oraşul era împânzit de drapele 
maghiare, aşa cum ordonase Dragoş, pentru a-i convinge pe unguri că 
reconcilierea a fost împlinită. La vederea liderului român, deputatul i-a 
reproşat că prezenţa sa îi zădărniceşte eforturile de a-i convinge pe luptătorii 
români să depună armele. În toiul disputei angajate între cei doi, un curier din 
avanposturile românilor a sosit cu vestea că „Hatvani se apropie de Abrud cu 
putere mare”, atac despre care Dragoş „se jură că nu ştie nimic, nu vrea să 
creadă pe curier şi se apucă să-i scrie singur lui Hatvani”. 

În ultimul moment, lancu a scăpat fugind călare la Câmpeni, în vreme 
ce în târg intrară 1.400 de honvezi, dotați cu trei tunuri. Acestora li s-au mai 
alăturat şi 600 de civili maghiari din împrejurimi, „destoinici de a purta 
arme”. Cu toate că prefectii Buteanu şi Dobra se aflau deja depuşi în arest, 
Dragoş a trimis în acea noapte două scrisori către Avram lancu. În prima, 
trimisă prin vice-tribunul Bengescu, îl mustra pentru gestul de a părăsi oraşul, 
şi îl invita să se reîntoarcă. În a doua, transmisă înspre dimineață prin tribunul 
Mihail Andreica, îl soma să depună armele necondiționat. 

În ziua de 7 mai, honvezi au trecut la represalii împotriva populaţiei 
româneşti, multi luptători fiind trecuţi prin săbii, iar alții spânzurați, urmând 
exemplul personal al comandantului lor, care ucisese cu mâna lui pe românul 


127 Avram lancu, Cătră Excelentia Sa Gubernatoriul civil şi militar al Transilvaniei, Feld Maresal 
Locotenent baron Ludovic de Wohlgemuth. Apud: Corneliu Bodea, Op. cit., p. 1038 
128 Silviu Dragomir, Op. cit., p. 65 


44 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Crisänut din Rosia. „Sălbaticii săi ostaşi - relatează lancu - incuragiati prin 
aceasta se îndreptară asupra românilor în piață, sau străbătură în casele lor, 
pângăriră, prădară şi uciseră fără diferență de sex. Mai multi fuserä 
spânzurați, apoi, în acea stare şi batjocoriti”1?. Ungurii ocupară apoi 
trecătorile mărginaşe târgului, pentru a putea organiza apărarea, conştienţi de 
iminenta unui apropiat atac românesc. Pe fondul acestei crize, Dragoş a 
expediat cea de a treia scrisoare către Avram lancu, somându-l din nou să 
capituleze. Răspunsul, lipsit de echivoc al Craiului munților, este elocvent 
pentru a ilustra prăbuşirea tuturor punților de dialog pe calea reconcilierii 
româno-maghiare: „Numai sabia mai poate hotărî între noi” - a declarat el!°. 
Premeditarea acţiunii criminale întreprinse de Hatvani, şi complicitatea 
liderului revoluției maghiare şi a celor din preajma sa, este expusă limpede în 
ultima scrisoare pe care Kosuth i-o trimite lui Dragoş: 

„Nu este nici onorabil şi nici în interesul patriei - spune el - ca 
guvernul să aibă mereu inițiativa apropierii, care poate fi considerată lasitate 
de către duşmanii înarmați ai patriei. De aceea nu mă mai cobor în nici un fel 
de explicaţii. Nu noi suntem acei care avem ceva de cerut. Cine doreşte 
clementä să se prezinte, să facă petiție. Dacă nu, vor vedea; armele drepte vor 
decide. Nu intru în plasa amânărilor. Nu numai că nu acord nici un armistițiu, 
ba chiar am dat ordin să fie trimise în Zărand forte noi şi un comandant ferm, 
pentru continuarea aprigă a luptei”151. 

Într-adevăr, următoarele două luni au fost presărate de numerose 
înfruntări armate între legiunile româneşti şi batalioanele maghiare. Armata 
lui Hatvani, care între timp sporise la 2.800 de soldaţi, a fost alungată din 
Abrud şi apoi decimată pe întreg traseul de retragere. Nota dominantă a 
acestui dezastru - după relatarea făcută de lancu - poate fi rezumată sub 
„văietărura mizerabilä «oda vagyunk» (suntem pierduţi) !” strigăt de 
disperare ce răsuna din piepturile miilor de rebeli răpuşi!?. Dragoş a căzut 
victimă mâniei românilor îndată după recucerirea Abrudului. „Din toate 
părțile se auzia strigări asupra vânzătoriului Dragoş, precum îl numia 
poporul. Acelaşi fu aflat în o pivniță, scos afară si cu lăncile tăiat în bucăţi” 1%. 
În legătură cu acest tragic episod circulă mai multe variante, cea mai credibilă 
dintre ele fiind povestită de văduva lui Simion Sulutiu, proprietarul casei în 
care se ascunsese Dragoş. Printre altele, femeia pomeneşte că la scurtă vreme 


129 Avram lancu, Cătră Excelentia Sa Gubernatoriul civil si militar al Transilvaniei, Feld Maresal 
Locotenent baron Ludovic de Wohlgemuth. Apud: Corneliu Bodea, Op. cit., p. 1042 

130 Ibidem, p. 1042 

131 Magyar Orszâgos Leveltâr, Az 1848/1849-i Minisztérium Leveltâr, Miniszterelndség, Orszâgos 
Honvédelmi Bizottmany, Kormänyzé — elnokség, Altalânos iratok (H 2), 6620/1849, f. 804-807. Apud: 
Revoluția Română de la 1848 în context european, Arhivele Naţionale ale României, Bucureşti, 1998, 
p. 434 

132 Corneliu Bodea, Op. cit., p. 1055 

133 Ibidem 


45 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


după uciderea deputatului bihorean a sosit şi Avram lancu, care „supărat 
până-n adâncul sufletului, cu lacrimi în ochi, a pronunțat cuvintele 
memorabile: «V-aţi luptat cu honvezii aşa de brav, încât îmi vine să vă sărut 
pe toți, dar că ati omorât pe Dragoş, mi-ati amărât sufletul»” 4. 

Petru E. Papp aminteşte în lucrarea „Din trecutul Beiuşului” că în 
misiunea sa, Dragoş a trecut prin Beiuş şi Vaşcău, iar de la Criştior l-ar fi luat 
drept călăuză pe preotul satului, loan Groza, spre a-l conduce în tabăra lui 
Iancu, căutând în acest fel să evite orice fel de incidente de care ar fi putut 
avea parte trecând printre liniile militare ale motilor. Gestul preotului a fost 
însă calificat de populaţie ca un act de trădare, încât bietul om a trebuit să stea 
ascuns o bună vreme prin păduri, timp în care a fost aprovizionat cu cele 
trebuincioase de sluga sa, Manase Trif. Situaţia se defineşte ca o incontestabilă 
dovadă a spiritului de solidaritate a românilor bihoreni față de lupta 
confratilor lor din Apuseni. Mai mult, locuitorii satelor Sălişte de Vaşcău, 
Poiana şi Leheceni, care erau şi oamenii de legătură ai luptătorilor din munți, 
au încercat să-l prindă şi să-l omoare atunci când fugarul a încercat să se 
întoarcă acasă, socotind că a trecut pericolul. În sfârşit, omul s-a decis să pună 
capăt calvarului în care trăia, hotărând să se supună de bună voie judecății 
oamenilor în mijlocul cărora slujise. Cronica bisericii din Criştior păstrează 
memoria acelei întâmplări. „Am făcut pentru voi - şi-a început pledoaria 
preotul - şi dacă unul dintre voi va afla că n-am făcut bine, că nu am ținut cu 
motii, cu Dumnezeu m-am împăcat, de la familie mi-am luat rămas bun, şi cel 
ce nu e mulțumit cu paşii făcuți de mine, să vină să ia puşca şi în fața 
poporului bisericii să mă împuşte' 1%. 

În ce priveşte calitatea umană a eroului Avram lancu, revelatoare este 
mărturia meşterului ungur Bercski Ignat, fost prizonier, transcrisă de Georgiu 
Drimba, parohul din Oşorhei. 

„În anulu 1849, dânsulu au căzut prisoner în mâna motilor, cari erau 
să-l omoare pe drum, ci l-au mântuit un om mai cinstit, şi l-au apărat legându- 
1 de calu, şi l-au dus la Câmpeni. Însă Tribunalu de rezbelu alu motilor l-au 
judecat la spânzurâtori, şi l-au aşezat la Casa de plângere (Sirâlomhâz), unde 
au stat 8 zile, până au venit regele munților, Avram lancu, acasă, fiindu dusu 
să inspectioneze munții. 

Când lancu l-au aflat, în Casa de plângere 8 zile şezând, l-au eliberat şi 
au zis că «8 zile a şedea în Casa de plângere, însemnează ca de două ori a muri 
- deci să ştii că eşti liber», până unde i-au arătat că poate păşi, şi mai departe 
nu, că de depăşeşte, îlu pot puşca. «Vei sta deci aici, până vor veni muscalii, şi 
atunci vei putea merje în treaba ta». 


134 Florian Dudas, Avram lancu în tradiția poporului român, Editura Facla, Timisoara, 1989, p. 111 
155 Cronica Bisericii din Cristior. Apud: Petru E. Papp, Din istoria Beiuşului, Doina Tipografie si 
Librărie, Beiuş, 1928, pp. 30-31 


46 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Iancu au vorbit cu numitul ca cu un om cinstit, şi care[-i] da de lucru, şi 
i-au zis «vei primi pe zi o jumătate de mălaiu şi carne, afară de mercurea şi 
vinerea». 

Becski Ignat foarte bine vorbea de lancu, zicând că au fost om cu suflet 
bun şi om cult. Dumnezeu să-lu [i]erte şi odihnească” 156. 

Episodul consumat la Abrud a deteriorat în mod ireparabil raporturile 
româno-maghiare şi a grăbit momentul prăbuşirii fragilei arhitecturi politice 
gândite şi edificate de revoluționarii maghiari. În disperare de cauză, pe 2/14 
iulie 1849, graţie eforturilor diplomatice depuse de revoluționarii munteni, 
guvernul maghiar a semnat la Seghedin „Proiectul de pacificare” prin care se 
recunoştea dreptul românilor de a-şi folosi propria limbă în administrație, 
independenţa Bisericii Ortodoxe, prezența românilor în administrația de stat 
şi formarea unei legiuni româneşti. Apoi, la 16/28 iulie 1849 parlamentul 
maghiar a votat legea naționalităților prin care românii din Transilvania 
primeau drepturi politice. La stäruintele lui Nicolae Bălcescu, Avram lancu s-a 
angajat să nu mai atace armata maghiară, iar Kossuth publica decretul privind 
încetarea luptelor dintre maghiari si români. Totul venea însă prea târziu, 
pentru că la 1/13 august 1849 armata maghiară capitula la Şiria, iar românii au 
fost obligați de comandantul armatei austriece să depună armele. 

După înfrângerea revoluţiei maghiare, încetul cu încetul, societatea a 
revenit în tiparele ei fireşti. Elita românească din Bihor, fostă partizană a 
ideilor revoluționare maghiare, şi în special cea de factură ecleziastică, a 
demarat un proces de recâştigare a bunävointei imperiale, utilizând în acest 
scop un larg arsenal de dovezi scrise ori mărturii menite să-i aducă 
reabilitarea. 

Ca o primă măsură, Athanasie Botco, protoprezbiterul ortodox al 
Oradiei, a ordonat reinstalarea însemnelor imperiale în toate lăcaşurile de cult. 
„Vedem aceia, că Panjerele împărăteşti în tot locul, unde au fost nainte de 
vremile trecute revolutionale, acuma iar s-au pus toate la locurile sale - 
constata el - Din această causa, Consistoriul acesta, de datorintä îmi tine, pe 
comunitatea Bisericei n[e] u[nita] Orădane, oficios a o provoca, ca şi Biserica 
din Oradea Mare, Panjerele împărăteşti în toate locurile unde numai au fost 
până acuma, cât mai curând să să puie iarăşi la locurile sale”1%7, Aşa după cum 
dovedesc documentele, măsura ordonată de protopopul orădean nu poate fi 
însă calificată drept o simplă acțiune cosmetică. Acesta nici nu avea nevoie să- 
şi construiască un probatoriu spre a fi reabilitat, deoarece în corespondența 
purtată cu arhimandritul Episcopiei Aradului, Ghenadie Popescul, expune 
limpede condiţiile în care a fost înlăturat de la conducerea 
protoprezbiteratului său în luna mai 1849, pe fondul acutizării conflictului 


136 AN-SJBh, fond Parohia Ortodoxă Centrală Oradea, dosar 7/1848, f. 24 
137 Ibidem, £. 12 


47 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


româno-maghiar în Apuseni. În scrisoare, el pomeneşte despre atitudinea 
manifestată de o seamă dintre membri Consistoriului!5%, şi despre modul cum 
respectivii au reuşit să se dezvinoväteascä ulterior: 

„Notariul Teodor Lazăr, care printre revolutionarie fusăsă lăsat în 
calitate de notariu Cofnsistorilal, ca un reactionar, fusă ştiut afară din 
Consistoriu, prin rânduiala episcopească, Cerculariul [din] 1 Sept[emvrie] 
1849, nr. 86. 

loan Papp, pentru un tirculariu ce au slobozit împotriva intervenţiei 
Muscalului, cu urgisirea Casei Domnitoare Austriace, fusă ştiut afară din toate 
funcțiile, prin episcop şi prin Clinstitul] Român] Consistoriu, însă, după ce 
produsă, aicea în Consistoriu, atesta despre purificatiunea sa, iar ş-au cuprins 
locul. Bagsamă, cu ştirea şi învoirea mai marilor, ieu nu ştiu decât că a se pune 
în contra dumi-sa, nu s-au aflat!9. 

Episcopul Erdelyi, cel care la 11 mai 1848 a emis „circulara pacifică” 
tuturor credincioşilor uniți, la numai o zi de la capitularea ungurilor, a 
transmis o circulară prin care preamărea reaşezarea în drepturi a casei 
imperiale, document ce începea cu cuvintele „Cătră Preaînltatul Apostolicesc 
Împărat şi Craiu Francisc Iosif I, cu sinceră aplecare, nemişcată credinţă, 
statornică ascultare şi fiiască dragoste”, urmată de o altă circulară, emisă la 20 
august 1849, prin care interzicea purtarea sau afişarea oricăror însemne ce 
aminteau de trecuta revoluție: „cocarde, faşii roşii, cinte (brâne), pantaloni, 
fracă, căput, pălării ministeriale şi altele, să le lepede, iară preoţii înaintea sa, 
în oraşe şi adunări mai mari, să nu cuteze altfel decât în reverendă a se 
aräta”14, Pentru a nu împărtăşi soarta confratilor săi, Lemeni din Blaj şi 
Ladislau B&mer din Oradea, se spune că şi-ar fi cumpărat libertate cu câteva 
pungi cu galbeni tocmai de la autorităţile din Viena. 

Găzduirea comandantului armatelor ruseşti, generalul Ervin 
Paşchievici, la reşedinţa episcopală din Beiuş a fost folosită din plin de 
episcop, care i-a solicitat înaltului ofițer să redacteze un memoriu care să-i 
folosească in probarea fidelității sale pentru coroana austriacă şi să-l 
dezincrimineze în ancheta pornită împotriva sa de Consiliul de razboi!!. 


158 Componenţa Consistoriului Oradiei la sfârşitul anului 1849: , Prezidele, eu, Athanasie] Botco, 
protoprezbiterul Orăzii Mari. Asesori, toți protoprezbiterii, anume: Iosif Popovici a Peşteşului, Arsenie 
Adamovici a Beinşului, loan Bode a Papmezeului, Gavril Neteu a Luncii şi Simeon Bica a Beliului, 
aşijderea, loan Papp, bagsamă administratorul Meziadului. Mai sunt şi nameastnicii protoprezbiterali 
asesori, şi anume: Florea Cret din Luncşoara Peşteşului şi loan Drimbe din Brusturii Luncii. Nu 
altmintrelea dintre parohi: Ioan Ilies a Gurbediului, Zaharie Elenes a Slânt] Micloşului Românesc si 
Zaharie Popovici a Bicaciului. Notariul Colnsistori]al e Alicsandru Papp. Fişcalul Co[nsistoriJal, tot 
Ludovic Ercei, care duce această slujbă de 40 de ani”. Cf. AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română 
Oradea, dosar 37/1852, f. 112 

139 Ibidem 

140 Jacob Radu, Op. cit., p. 127 

141 Ibidem, p. 133 


48 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Demersul venea numai la câteva luni după ce în aceeaşi reşedinţă îl găzduise 
pe Kossuth!2. 

Trecând în revistă aceste aspecte inerente oricărei zguduirii sociale de 
proporții, nu ne-am propus să minimalizăm meritele fruntaşilor români. 
Demne de laudă rămân, în special eforturile depuse de episcopul unit, pentru 
realizarea cererilor formulate de cele două comunități religioase româneşti. 

În acest sens, amintim că pe lângă introducerea limbii române în actele 
scrise ale episcopiei, episcopul Vasile Erdelyi a înaintat un memoriu 
împăratului, în care, fără deosebire de confesiune, solicită drepturi politice în 
numele tuturor românilor, autonomie ecleziastică pentru ortodocşi şi 
constituirea unei entități statale româneşti în cadrul imperiului. Modul în care 
a fost conceput memoriul şi structura internă a acestuia trădează colaborarea 
reprezentanților ambelor biserici naționale la redactarea lui. În prima parte a 
documentului este pomenit „Poporul Român de Relijia Greco-Catolică, care 
lăcuieşte în comitaturile Bihar, Sătmar, Săbolci, Ugocea, Marmoroş, Arad, 
Bichiş, Ceanad, Temeş, Torontal şi Craşo”, pentru ca în cea de a doua parte să 
fie pomeniti „toți Românii Transilvaniei şi a Banatului si a vecinilor 
Comitatului din Ungaria, Maramoroş, Sătmar, Bihar şi Arad, care şi în 
privința teritorială, mai lesne se pot despărți de alte connatiuni, decât a 
oricărei Națiuni Popor”, pentru ca împreună să alcătuiască un stat care să „se 
numească Tera Românilor” 143. 

Pentru argumentarea cererii, în document a fost înserat şi un scurt 
istoric al dramaticei evoluţii istorice a naţiunii române din imperiu, 
insistându-se asupra momentelor care au marcat pierderea drepturilor noastre 
naționale: 

Încă sub Leopold I-iul Împărat si al Ungariei Rege, lejislatia ungară, pre 
Națiunea Română, de toate preavutele drepturi Nationale o au desbrăcat, 
precum mărturiseşte articulul 64 a Dietei Ungariei din anul 1681, care asa 
sună „Ştatutele si Privilejurile Valahilor (Românilor) ca prejuditioase ţării şi 
S[fintei] Coroane, precum mai nainte, prin articulul 90 a anului 1609 si 40 - 
1635 s-au fost casat, aşa şi acum, în trecut cu acele care doară mai târziu s-ar fi 
dat, se casează şi ca mortificat se declară. 

Aşa au pierdut Românii Voivodatu care mai nainte îl avuse, şi toate 
drepturile Naţionale, după aceasta au urmat asuprirea şi subjugarea cestei 
Ginte până în ziua de astăzi. 

Întru adevăr, lung ar fi a înşira toate nedreptätiunile şi nefericire[le] 
care Poporul Român, împăraţilor şi rejilor săi totdăuna cea mai credincioasă, 
în privinţă sau relijioasă, sau tivila, sau politică a pătimit, să ajungă a zice 
numai aceasta: cum că petrecuți in viata cestei Națiuni de la 1659 mai 300 de 


142 Jbidem, p. 124 
143 AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 37/1852, f. 154-158 


49 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


ani, asemenea au fost anilor care poporul israilienesc s-a petrecut in 
captivitatea (prinsoarea) Vavilonică, sub care captivitate şi acum jeme pentru 
cea mai mare parte acestei Națiuni, care lăcuieşte în comitaturile Ungariei, 
stă sub jugul Natiunei Maghiare, cea din Transilvania, Säseascä-Maghiare, 
care cea din Bănatul Temeşului, Sârbeşti - fără nici un drept național, ca 
servitoare altor Națiuni, plânje această Nobilă şi cea mai veche Națiune 
Română” 14. 

Acest demers al episcopului unit se integrează în ansamblul 
activităților desfăşurate de întreaga mişcare națională românească, alături de 
eforturile depuse de deputätia condusă de episcopul Şaguna la Olmiitz şi de 
pregătirile elitei transilvănene pentru convocarea Congresului românilor, ce se 
va desfăşura la Viena în ianuarie 1850145. În legătură cu acest ultim eveniment, 
Athanasie Botco făcea cunoscut Episcopiei Aradului că, în ceea ce-l priveşte, 
de mult a achiesat la punctele proclamatiei rostite în 3/15 mai 1848 la Marea 
Adunare Naţională de la Blaj, le susține şi are încredere în materializarea lor. 
La fel ca şi Erdelyi, protoprezbiterul orădean a rezervat în corspondentä un 
spațiu destinat evocării împrejurărilor în care românii ortodocşi din comitatele 
ungureşti au ajuns sub ascultarea Carlovitului, iar în final solicita eliminarea 
jignitoarei expresii român ,neunit” pentru desemnarea credincioşilor 
ortodocşi: 

„Neatârnarea Bisericii Orientale Române de altă naţiune, încă un foarte 
plăcut [deziderat]. Aceasta aşa au fost, până ce n-au cercat maghiarii în tot 
chipul a ne dezväta de naționalitate. Avurăm Mitropolit la Alba Iulia 
(Bălgrad). Sub acesta nu au fost 4 episcopii: Vârset, Oradea Mare, Muncaci şi 
Bistrița!%, dar pre la capătul sutei a 17-lea, fiind 85 de ani Arhiepiscopia 
văduvă şi oile fără păstor, s-au înființat alte episcopii sub Mitropolia de 
Carlovitt4. 

Şi aşa, rămâind Biserica Orientală Română fără mitropolit sau 
arhiepiscop, am cunoscut pe acela care n-au trecut la unire cu Biserica 
apusului, adecă cel din Carlovit, că acolo se aşezase mai nainte, pe la anul 
1690, Patriarhul Ternovici, care trecuse din Sârbia cu 40 de mii altal, şi cu 
osebite privilejii în urmă s-au asecurat statornicia relijiei. A se vădea chiar din 
pro-memoria ce au dat Preacinstia sa Domnul Episcop Diecezan Românesc al 
Bisericii Răsăritene din Transilvania, Andreiu Şaguna, în anul 18491%. 


144 Jbidem 

145 Simion Retegan, Un epilog al revoluției române pasoptiste: deputätia de la Viena din 1850, în 
Revoluția de la 1848-1849 în Europa Centrală. Perspectivă istorică şi istoriograficä, Presa Universitară 
Clujeană, Cluj-Napoca, 2000, pp. 283-295 

146 Mai departe, textul original a fost înlocuit cu insertia aşternută pe manşeta documentului - 
„Sub acesta nu au fost 4 episcopii: Vârset, Oradea Mare, Muncaci şi Bistrița, dar pre la capătul sutei a 
17-lea, s-au impilat prin unirea unora dintre Români cu Biserica apusului” - n.n. AT. 

147 insertie în textul original, în formă adnotată pe manşeta documentului - n.n. AT. 

148 insertie în textul original, în formă adnotată pe manşeta documentului - n.n. AT. 


50 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Suferit-au Românu câte alte numai să poată rămânea Român şi în ritul 
oriental. Ne-au şi ajutat Dumnezeu. 

Şi iată că sosi vreme să ne aşezăm Mitropolit din națiunea noastră, ca 
să fie Biserica Românească neatârnată precum au fost. Apoi, cu ceilalți confrati 
ce-s cu noi în acelaşi rit, deşi de altă națiune, să prindem mână, şi în trebile 
cele mai grele, rituale sau religionare, de s-ar ivi ceva reformă, unii fără alții să 
nu facem cât mai puţină înoire în Biserica Orientală, şi cuvântul ne unit să fie 
şters din Biserica Orientală Română” 1%. 

Congresul de la Viena poate fi considerat ca un epilog al revoluției 
româneşti, întreaga documentaţie pregătită de participanți, de la memorii 
până la datele statistice ale jertfei depuse în slujba casei imperiale, sintetizând 
cea mai mare parte a aspirațiilor noastre naționale. După cum răzbate din 
corespondența purtată de Athanasie Botco cu ierarhia Episcopiei Aradului, 
pregătirea congresului a fost făcută în condiţii diferite de alte situaţii similare 
din trecut, fapt ce demonstrează că evenimentele anilor 1848-1849 au adus 
schimbări în viața internă a Bisericii Ortodoxe, fără însă a altera tradiția. Aflat 
la Viena, arhimandritul Popescu îi solicita protoprezbiterului orădean să 
insiste pe lângă episcop şi să-i recomande acestuia, ca înainte de trimiterea 
delegaților să convoace „mai nainte sinod particularu sau adunare diecezană 
din preotime şi mireni, după datina cea veche a bisericii noastre”, pentru ca în 
felul acesta „episcopii cu mai multă vază, asigurând şi auctoritatea, să poată 
grăi în numele poporului şi a preotimei”. Propunerea trădează o undă de 
democratizare a raporturilor din sânul bisericii, chiar dacă face trimitere la 
„datina cea veche”, permisiune ce nu putea fi întâlnită sub autoritatea 
ecleziastică sârbească de până atunci. Era oferit exemplul episcopului 
Ardealului, Andrei Şaguna, care convocase deja un sinod în ţinuturile 
păstorite de el. Din comitatele ungurene erau desemnaţi să participe 22 de 
delegaţi ,plenipotänti”, printre care şi „|. Popasu şi A. lancu” 1%. 

În obişnuitul său joc duplicitar, Curtea vieneză nu va respinge deschis 
pretenţiile formulate de români, ci va tergiversa rezolvarea lor. Pentru 
demnitarii austrieci, trecând peste exotismul şi originea lor latină, românii nu 
reprezentau altceva decât o națiune de țărani şi preoţi, fără nobilime, fără 
oraşe, şi cu o elită aflată abia în stadiul de formare. Purtătorii de cuvânt ai 
românilor erau priviți ca fiind deosebit de periculoşi, deoarece se ridicaseră 
din masele de țărani, şi ca atare nu se putea aştepta nimic bun din partea lor 
pentru stăpânire, căci erau susținătorii unor revendicări radicalel5l. 

În ansamblul ei, revoluţia românilor din imperiu s-a înscris ca o nouă 
filă în lupta de emancipare națională purtată de-a lungul veacurilor, ridicată 


149 AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 37/1852, f. 155 

150 Idem, fond Parohia Ortodoxă Centrală Oradea, dosar 7/1848, f. 15 

151 Simion Retegan, loc cit., în Revoluția de la 1848-1849 în Europa Centrală. Perspectivă istorică şi 
istoriografică, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2000, pp. 283-295 


51 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


de această dată la un nivel superior grație nucleului ,inteligentei”, preoți, 
avocaţi, notari sau ofițeri, formată in prima jumătate a secolului al XIX-lea. 
Modalitatile diferite de abordare şi selecție a mijloacelor de realizare a 
scopurilor propuse, mergând de la liberalismul individual, fmbrätisat de 
reprezentanţii românilor din comitatele extra-carpatice, „gruparea Gojdu” în 
Arad şi Bihor sau „gruparea Eftimie Murgu” în Banat, până la liberalismul 
colectiv manifestat de elita transilvăneană sub autoritatea corifeului Simion 
Bărnuţiu şi a eroului Avram lancu, nu au stirbit cu nimic caracterul unitar al 
programului românesc. Deosebirea de opțiune a fost numai rezultatul unor 
condiții şi stări de lucruri preexistente, care şi-au pus amprenta in mod natural 
asupra evoluţiei evenimentelor. Românii din comitatele ungurene nu prea au 
avut de ales, deoarece în alcătuirea administrativ teritorială a Ungariei se 
încadrau ca o minoritate etnică, în plus, printr-un accident al istoriei Biserica 
Ortodoxă era lipsită de o ierarhie autocefală. Situația românilor din 
Transilvania era cu totul diferită. Ideea unei provincii autonome fata de statul 
maghiar i-ar fi propulsat pe români în fruntea societăţii, ei fiind majoritari in 
acest ținut. 

Revoluţia a adus, totuşi, începutul mult doritului proces de 
desprindere a românilor ortodocşi de sub ascultarea Mitropoliei de Carlovit. 
Până la încheierea dualismului austro-ungar din 1867, ea va rămâne principală 
instituție de cultivare şi promovare a sentimentului național românesc, şi va 
continua să formeze viitoarele elite ale naţiunii noastre. 


52 


Procesul de emancipare națională a românilor din Crişana 
în primele decenii post-paşoptiste 


Augustin TARAU 


Cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea, dar în special pragul 
către secolul al XX-lea au fost dominate de criză generală, politică, socială şi 
economică, care afecta întreaga Europă în urma eşecului înregistrat de adepții 
curentului liberal în Revoluţia de la 1848, stare de lucruri ce va atinge apogeul 
odată cu declanşarea primei conflagrații mondiale’. 

Deoarece principiile liberale nu au reuşit să se impună temeinic şi 
apoi au continuat să se manifeste în tandem cu vechiul regim aristocratic, 
aflat în agonie, a determinat naşterea unor noi tendinţe şi orientări politice, 
fapt care a condus în final la prăbuşirea vechiului sistem de forță de pe 
continent. Dacă pe plan extern existau o serie de antagonisme între 
principalele puteri europene, luptând fiecare dintre ele pentru menţinerea 
unei poziții cât mai bune, pe plan intern acestea se confruntau cu mari 
tensiuni politice şi sociale, cele mai grave dovedindu-se a fi cele de natură 
nationala!?. 

Acestea erau deosebit de acute in cadrul monarhiei austro-ungare, 
amenințată cu destrămarea. Ea încorpora mai multe popoare, care manifestau 
interese deosebite de cele ale Vienei sau ale Budapestei. După disoluția neo- 
absolutismului şi a federalismului, împăratul Franz Joseph şi o parte din 
politicienii lui au crezut că formula dualismului cu maghiarii, principalii 
adversari ai politicii sale şi totodată intransigenti în păstrarea proclamatiilor 
de la 1848, ar fi soluția salvatoare la complexa situație în care se afla 
imperiul!5. Austria, făcându-şi din Ungarie de la început un partener 
nemulțumit şi fiind izolată diplomatic, s-a dovedit slabă în 1859, când a 
pierdut Lombardia, într-un peisaj politic international în care Unirea 


* Studiul a mai fost publicat - n.n. AT. 

152 Jean Carpentier, François Lebrun, Istoria Europei, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997, pp. 
350-353 

15 Joan Horga, Dualismul ca formă de manifestare a naționalismului de existență în Austro-Ungaria, în 
Cele Trei Crişuri, anul I, nr. 46/2000, pp. 22-25 

154 Între 29 aprilie-11 iulie 1859 se desfăşoară „Războiul austro-franco-piemontez”. Armatele 
austriece sunt înfrânte pe 4 iunie în bătălia de la Mangeta, iar pe 24 iunie în bătălia de la 
Solferino. În urma armistiţiului franco-austriac semnat la Villafranca, Lombardia este cedată 
Franţei, care o oferă Piemontului, Veneţia rămânând sub stăpânire austriacă. În urma războiului 
Austria va trebui să facă față unui deficit bugetar de 280 de milioane de florini - n.n. A.T. 


53 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


Principatelor Române, revolta polonezilort$ şi criza daneză!%* anunțau 
naşterea unei noi geografii statale în Europa, bazată pe principiul lingvistic şi 
al nationalitätii, realitate care a îngrijorat profund clasele conducătoare 
austriece şi ungare!%. Până la atingerea momentului de maturitate politică, 
întreaga luptă de emancipare națională dusă de poporul român transilvănean 
în primele decenii post-„paşoptiste” va îmbrăca caracteristica unui carusel al 
nădejdilor si deznădejdilor, reflectate simetric itinerarului ascendent sau 
descendent înregistrat de poziția Vienei în sistemul european de forță. 

Un prim pas făcut în direcția coagulării tuturor eforturilor mişcării 
naționale a fost inițiat de Andrei Şaguna, care profitând de evoluția 
evenimentelor externe, a pus bazele colaborării cu fruntaşii românilor din 
Banat şi Bucovina, cu Andrei Mocioni şi cu baronul Nicolae Petrina, 
macedoromâni si ei.58. Aceştia reclamau trecerea la o guvernare 
constituțională şi acordarea drepturilor politice pentru toate naţiunile 
componente ale imperiului. În polemica angajată cu ungurul Gyérgy Mailath, 
care afirma că în Ungaria există o singură națiune, mitropolitul a susținut 
identitatea românilor şi a solicitat introducerea unor „constituții provinciale 
corespunzătoare, egala îndreptätire a tuturor națiunilor şi dreptul limbii lor în 
toate dregătoriile, aşezare religiei creştine pe o treaptă egală între ele ca şi față 
de Stat, asigurarea de către stat a tuturor instituțiilor confesionale"15. 

* 

În legătură cu actul unirii românilor din Moldova şi Muntenia, este 
important să remarcăm că evenimentul a avut un puternic ecou în conştiinţa 
ardelenilor, exemplul confratilor lor extra-carpatici constituind pentru viitor 
nucleul de voință ce va conduce la unitatea deplină a tuturor provinciilor 
româneşti. Un strălucit exemplu, ce argumentează racordarea românilor 
bihoreni la pulsul vieții politice de la Bucureşti, a fost oferit de profesorul 
George Marchiş de la Gimnaziul superior „Samuil Vulcan” din Beiuş. Pătruns 


155 În 1861 se constituie două grupări politice poloneze, „albii” - adepți ai pasivismului politic, şi 
„Toşii” — adepți ai activismului politic, cu scopul de a lupta pentru restabilirea independenţei 
țării, desființată ca stat în ianuarie 1793 şi împărţită între Rusia şi Prusia. În iulie 1862 se 
formează Comitetul National Central, condus de revolutionarul Jaroslaw Dabrowski, iar între 
22 ianuarie 1863-aprilie 1864 se desfăşoară răscoala de eliberare naţională a poporului polonez, 
înfrântă de armatele coaliției ruso-prusace - n.n. AT. 

156 „Criza daneză” se desfăşoară pe perioadă 1 februarie-30 octombrie 1864, declanşată de 
pretențiile Prusiei asupra ducatului Schleswig şi ale Austriei asupra ducatului Holstein. Pe 18 
aprilie armata daneză este înfrântă de armatele coaliției austro-prusace la Diipel, iar pe 30 
octombrie este semnat tratatul de pace la Viena, încheiat cu renunțarea Danemarcei la cele două 
provincii - n.n. AT. 

157 Simion Retegan, Pronunciamentul de la Blaj, în „Anuarul Institutului de Istorie din Cluj”, IX 
(1966), pp. 127-142 

158 Antonie Plămădeală, Momentul Şaguna în istoria Bisericii Transilvaniei, în Biserica nr. 7 din 
septembrie 2000 

15 Justin Tambozi, Andrei Şaguna, om politic, in Contact international, vol. 9/1993, Iasi, p. 4 


54 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


de emoția momentului istoric, acesta a compus şi trimis ziarului ,, National” 
din capitala tânărului stat românesc poezia „Un glas de peste Carpati”160, Alţi 
doi oameni de carte din Bihor, au lăsat la rândul lor, mărturia 
entuziasmului ce a cuprins inimile poporului la aflarea veştii despre 
succesul unirii. lustin Popfiu, din Oradea, care a compus o Odă închinată 
reuşitei româneşti, în vreme ce Iosif Vulcan, viitorul redactor principal al 
revistei ,Familia”161, va publica în 1862 în ,Concordia”16 poezia „La Unirea 
Principatelor Române "15. 

Nu ar lipsit de importanță să amintim şi faptul că numai cu un an mai 
devreme, mai precis pe 15 mai 1858, fruntaşul bihorean losif Roman, un mai vechi 
corespondent al „Gazetei Transilvaniei”, relatând vizita la Beiuş, Băița, Hălmagiu, 
Arad, Timişoara, şi în alte centre româneşti, a principelui Albrecht, guvernatorul 
Ungariei, însoțit de episcopul unit de Oradea, Vasile Erdeli, sublinia în articolul său 
starea de spirit a populației româneşti, care încă mai nutrea speranța împlinirii 
idealurilor nationale prin ,,generozitatea” Vienei. Oprindu-se la Răbăgani, principele 
a stat de vorbă cu preoții şi cu poporul în româneşte, întâmplare care a produs senzație 
în rândul țăranilor noştri, alimentându-le credința legată de mitul „bunului 
împărat”. „Dea Dumnezeu ca după această rază măreaţă să lucească câmpiile 
poporului acestei provincii - îşi încheia Iosif Roman descrierea - şi în toată 
privinţa să li se deschidă câmpii cei frumoşi cari apar şi in natură in luna lui 


160 Apud: Viorel Faur, Ecoul Unirii Principatelor în Transilvania, în Crişana din 20-21 ianuarie 
1984: 


„Aşa inima-mi saltä de-o 
dulce bucurie, 

Şi frageda mea liră răsună-n 
vesel cânt, 

La a voastră fericire, ce astăzi 
vi se-mbie, 

La mândra primăvară pe-al 
vostru scump pământ. 


Şi cum să nu mă bucur, şi eu, şi- 
orice român, 

O frați de-acelaşi sânge, ai 
Romei stränepoti ! 

Si cum să nu sălteze a mea 
inimă-n sân, 

Şi cum să nu esalte voiosi 
românii toți, 


Când orizontul vostru de nori 
acoperit, 

De-odată înseninează şi-n loc de 
nori apare 

Pe el cu voiosie un 
strălucit, 

De-a cărui raze calde fuge — orice 
supărare |” 


soare 


161 Familia, apărută la 5 iunie 1865, a fost una dintre principalele „arme gazetăreşti” dedicate 
emancipării culturale a românilor din Transilvania. Imprimatä cu caractere latine, în capitala 
Ungariei, a îmbrăcat un spectru enciclopedic şi literar. Începând cu 18 octombrie 1870, revista a 
devenit organul de presă al fundaţiei pentru crearea unui teatru românesc în Transilvania, 
sufletul mişcării fiind tot Iosif Vulcan. În 1880, devenită săptămânal, revista s-a transferat la 
Oradea - n.n. AT. 

162 Concordia apare în 1861, tot în capitala Ungariei, la început sub redacția lui Sigismund 
Pop (1861-1863). Este urmat la conducere de Alexandru Roman, primul titular al catedrei 
de limbă şi literatură română din Pesta (1863-1868). Din motive principiale acesta a 
abandonat redacţia, pe care a preluat-o apoi Sigismund Pop, fiul juristului domeniului 
episcopal din Beiuş. După doi ani de apariţie, pe fondul lipsurilor materiale, gazeta şi-a 
sistat apariția. De la bun început redacţia a promovat prin scris linia majorității deputaților 
români ,nationalisti" care susțineau legiferarea drepturilor nationale. Profund nemulțumit 
de legea votată în 1868, Alexandru Roman s-a retras, succesorul său adoptând o linie mai 
moderată - n.n. AT. 

163 Viorel Faur, Mărturii inedite ale unității noastre naționale, în Familia, 1984, nr- 1, p.4 


55 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Mai”?64, Politica duplicitara a Vienei in raport cu idealurile nationale ale românilor 
va avea însă darul să submineze ireversibil întreaga țesătură mitologică croita de 
popor în jurul personalității împăratului. 

Pe fondul transformării peisajului geo-politic european, perspectiva 
excluderii Austriei din lumea germană, orientată vădit către desăvârşirea 
unităţii sale naționale în jurul Berlinului, ori a constituirii unei alianțe prusaco- 
italiene, ce implica însă şi pierderea Veneţiei, l-a apropiat pe monarh de 
liberalii unguri Deak şi Estvs. În acelaşi timp, un grup de politicieni austrieci 
au ajuns la concluzia că în locul unui ideal stat unitar, imposibil de realizat, 
era preferabilă varianta unei posibile unități statale polarizate în jurul celor 
două metropole, Pesta şi Viena. În acest context, viceguvernatorul Ungariei a 
fost însărcinat să negocieze cu Deâk condiţiile „reconcilierii austro-ungare”, 
acțiune urmată de publicarea „Articolul de Paşti din 1865” prin care erau 
enunțate în linii mari trăsăturile şi profilul regimului dualist din 1867. Dând 
dovadă de un spirit vizionar, Deâk intuise la rândul său spectrul unor viitoare 
confruntări între austrieci şi unguri, dar şi pericolul ce plana asupra ambelor 
națiuni în situația în care nu-şi vor coordona eforturile, altfel spus, era de 
aştepta o zi fatidică în care naţiunile nemaghiare şi negermane să profite şi să 
desființeze cele două state. Păşind pe această cale, monarhia austriacă a 
spulberat toate proiectele concepute de susținătorii ideii genezei unei 
Confederații dunărene sub administrare germană în centrul Europei, cu toate 
că periodic conceptul va fi reluat!®©. 

Dualismul austro-ungar, soldat cu alipirea Transilvaniei la Ungaria, a 
resuscitat însă metoda memorandistă în rândul elitei românilor ardeleni, deoarece 


164 Gazeta Transilvaniei, nr. 38 din 15 mai 1858, p. 150. Apud: Gelu Neamţu, 3/15 Mai 1848 văzut 
din perspectiva fiecărui deceniu până la Unire (1858-1918), Institutul de Istorie „George Bariț” din Cluj- 
Napoca, în „Anuarul de Istorie”, Cluj-Napoca, 2003, pp. 3-15 

165 Alături de calea obținerii drepturilor politice ale românilor ardeleni prin formula autonomiei 
Transilvaniei, în timpul revoluţiei de la 1848, Andrei Şaguna ajunsese să vadă realizabil acest 
deziderat şi pe calea federalizării statului austriac, considerată de el ca fiind soluţia cea mai 
bună de armonizare a intereselor dinastiei cu cele ale naționalităților. În concepția sa despre o 
„Austrie unită”, Şaguna a combinat atât elemente de centralism, cât şi de federalism, în sensul că 
şi-ar fi dorit aplicarea unui cod de legi austriac uniform, sau o Constituţie, pe întreg spațiul 
teritorial al monarhie, ca mijloc de eliminare a privilegiilor locale, dar şi-a dorit în acelaşi timp 
să obțină un grad suficient de autonomie provincială, care ar fi permis diferitelor naționalități 
să-şi urmeze propria lor dezvoltare pe baza caracterului lor distinct, în cadrul general istoric şi 
geografic specific fiecăreia. Ideea a fost fmbrätisatä de Simion Bărnuţiu, care însă, pe 25 martie 
1848, într-un răspuns oferit propagandei unioniste maghiare, conditiona proiectul federalizării 
de satisfacerea prioritară a cererilor românilor. „Numai după ce va fi constituită şi organizată 
națiunea română, pe temeiul libertății ecari (egale) - recomanda marele tribun - atunci să se facă 
federăciune cu ungurii, pentru apărare comună, cum face o națiune liberă cu altă națiune liberă. Fără 
condiciunea libertății românii să nu păşească la nece un gen de uniune, ci să se unească cu națiunile care 
recunosc libertatea națiunilor şi o respecteaza în fapt”. Apud: Sabina Fati, Ideea națională şi 
federalismul în Transilvania la începutul secolului XX, în Problema Transilvană, Cluj-Napoca, 2001, 


p.1 
56 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


uniunea forțată a provinciei transforma populația românească dintr-o națiune 
majoritară într-o banală minoritate risipită în cadrul unei Ungarii 
multinaționale. Până şi în ultima zi a anului 1866, fruntaşii români George 
Barițiu şi loan Raţiu s-au străduit să împiedice înfăptuirea actului unionist, atât 
de catastrofal pentru conationalii lor, înmânând împăratului cunoscuta 
„petițiune către Maiestate”, act înaintat în numele a 1.493 de plenipotente venite 
din tot atâtea aşezări româneşti ale provinciei. În document i se cerea 
monarhului să desființeze samavolnicia votată de Dieta maghiară de la Cluj din 
1865166, demers rămas însă fără nici o finalizare în fața împăratului. Temerile 
românilor se legau mai ales de aspectul deznationalizärii, pericol care n-a 
întârziat să se confirme în curând!*7. 

Încă din anii 1860 o parte din elita politică laică şi ecleziastică a 
românilor din Transilvania încercase revitalizarea programelor maximale din 
1849-1850 care vizau instituirea Marelui Ducat al Românilor din Ardeal, 
Banat, Crişana, Maramureş şi Bucovina, chiar dacă cererea se afla acum în 
contradicție cu prevederile Diplomei din octombrie 186016 şi a Patentei din 
februarie 186116, în vreme ce o altă parte, mai realistă, a orientat mişcarea 
națională pe coordonatele programului minimal din mai 1848, ceea ce 
presupunea aplicarea principiului nationalitätii în forma restrânsă a 
Staatsrechtului, numai la nivelul Marelui Principat al Transilvaniei, dar care 
însă era compatibilă cu spiritul Diplomelor imperiale de stat. În acest sens au 
acționat Congresele, sau conferințele naționale, ale românilor ardeleni din 
1861 şi 1863, în condiţiile în care Banatul, Crişana, Maramureşul, fuseseră 
încorporate de mai multă vreme Ungariei!70. Frământările politice înregistrate 
în întreaga Transilvanie au fost semnalate şi în rândul populaţiei româneşti 
din părțile muntoase ale Bihorului, în satele plaselor Beiuş, Vaşcău şi din zona 
Borodului, unde fruntaşii mişcării naționale au adoptat limba română ca limbă 
oficială în administraţia localä!”1, De asemenea, aceaşi fruntaşi s-au străduit să 
impună cât mai mulți funcționari români în aparatul administraţiei 


166 Prin Decretul imperial din 20 august/1 septembrie 1865 este închisă Dieta Transilvaniei de la 
Sibiu, iar legislația emisă de către aceasta în anii 1863-1864 este anulată. În 8/20 noiembrie se 
deschid lucrările Dietei de la Cluj, în cadrul căreia este votată încorporarea Transilvaniei la 
Ungaria şi desființarea autonomiei provinciei - n.n. AT. 

167 Tribuna, anul VI, nr. 17-20 din 1994, p.5 

168 Diploma din octombrie, promulgată de Viena pe 20 octombrie 1860, viza lărgirea 
prerogativelor puteri în favoarea „landstag-urilor” locale. Această dată marchează debutul 
„regimului liberal” încheiat în 1867 - n.n. AT. 

169 Patenta din februarie, promulgată de Viena pe 26 februarie 1861, anula prevederile „Patentei 
din octombrie”, accentuând eforturile de centralizare a statului austriac - n.n. A.T. 

170 De la Pronunciament la Memorandum (1868-1892), Arhivele Statului din România, Bucureşti, 
1993, pp. 1-21 

171 Teodor Pavel, Din lupta românilor bihoreni pentru drepturi politice şi naționale (1861-1863), în 
„Lucrări ştiinţifice”, Oradea, 1969, pp. 308-312 


57 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


comitatense, reuşind să obțină opt posturi în cercul Oradea şi alte 13 în 
cercurile Beiuş, Salonta şi Marghital?2. 

Pe plan politic, în perspectiva confruntării electorale pentru 
desemnarea deputaţilor în parlamentul maghiar, intelectualitatea bihoreană s- 
a reunit pe 5 octombrie 1865 la Oradea pentru desemnarea candidaților ce vor 
intra în duelul alegerilor în plasele majoritar românestil”. Pentru zădărnicirea 
acțiunilor mişcării naţionale, autoritățile maghiare au operat o serie de 
modificări ale sferelor de competenţă teritorială a organelor de justiție din 
judeţ, cu scopul de a aduce sub control zonele locuite compact de români. 
Ministrul de Interne, Tisza Kâlmân, era informat de către comitele suprem al 
Bihorului că ordonase desființarea judecătoriilor ocoalelor Vaşcău şi Ceica, 
atribuţiile acestora urmând să fie preluate de instanțele din Beiuş, Tinca şi 
Aleşd, centre mai lesne de supravegheat datorită prezenţei elementului 
maghiar în peisajul lor etnic. „Asupra transferării proiectate - se spunea în 
adresă - din punct de vedere politic, sunt chiar de dorit, deoarece astfel, în două zone 
izolate cu populație curat românească, se curmă ocaziile care serveau pentru agitații 
naționale" 174. 

La 15 aprilie 1867, aceeaşi elită românească s-a întâlnit la Oradea, în 
sala complexului „Arborele Vede”, pentru a redacta un document intitulat 
„Memorandumul românilor din comitatul Bihariei”, cu scopul de argumenta în 
fata autorităţilor maghiare justetea „pretensiunilor drepte” ale românilor, 
invocându-se tocmai principiile „egalității şi frätietätii” atât de clamate de 
unguri la 1848, în care, prin glasurile fruntaşilor loan Pop şi Partenie Cosma, 
era reclamată din nou reprezentarea proporțională a națiunii noastre în 
structurile de putere. „Nu poate fi popor şi naționalitate mai odihnită şi mai 
îndestulită decât aceea care se administrează de consângeni de ai săi” - se spunea în 
finalul petitieil”5. În ce priveşte pretențiile ungurilor asupra Transilvaniei, 
susținând punctul de vedere al românilor, deputatul bihorean Alexandru 
Roman a declarat într-o interpelare susținută în plenul parlamentului 
maghiar, că „Uniunea Ardealului cu Ungaria nu este un fapt împlinit - 


172 Conform ziarului Concordia nr.44/1862, au fost impuşi următorii funcționari români: 
Dimitrie Ionescu - vice-comite, Iosif Pop - vice-notar, Iosif Roman - jude primar al cercului 
Oradea Mare, Giorgiu Dehelianu, Stefan Boroş, Dumitru Brânduş - subjuzi in cercul Oradea 
Mare, Teodor Pop şi Bozantean - jurati, Emanuil Mag, Petru Ardelean, V. Lazar, Iosif Nistor, G. 
Borha, I. Motiu, P. Paul, I. Costin, I. Vasiu, I. Veres, Stefan Popovici, I. Sorban si D. Rotar - 
dregatori. 

13 Au fost desemnați: avocatul Emanuil Gojdu - cercul Tinca, avocatul Alexandru Roman - 
cercul Ceica, avocatul loan Gozman - cercul Borod, judele Toma Costin - cercul Marghita, 
asesorul Petru Pavel şi judele Ioan Vasiu - cercul Beiuş şi avocatul Ioan Făşie - cercul Ugra - Cf. 
Familia, nr. 16/1867, p. 195 

174 AN-SJBh, fond Prefectura județului Bihor, dosar 1/1876, f. 33 

175 Viorel Faur, Viața politică a bihorenilor 1849-1919, Fundaţia Culturală „Cele Trei Crişuri”, 
Oradea, 1992, p. 19 


58 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


deoarece - ea a fost smulsă prin teroare, vânturându-se lozinca «Uniune sau 
moarte!»”, bine cunoscută în timpul evenimentelor de la 1848176. 

Însă primul pas hotărât pe linia memorandistă a fost făcut odată cu 
redactarea ,,Pronunciamentului”, document cu valoare de declarație politică a 
românilor transilvăneni, exprimat deschis împotriva sistemului 
guvernamental maghiar articulat pe cel austriac, protest care îşi extrăgea seva 
şi argumentatia din programul Marii Adunări Nationale de la Blaj, din mai 
184817, afirmându-şi astfel o continuitate ideologică clară şi puternică cu 
acesta, dar în acelaşi timp şi ataşamentul față de legislaţia şi sistemul de stat 
din vremea lui Anton von Schmerling!78. Deşi dezavuat şi iute înlăturat, încă 
din 1865, demersul politic austriac recunoscuse, pe baza Diplomei din 
octombrie 1860, a Patentei din februarie 1861 şi a legilor Dietei din Sibiu din 
1863-1864, desființate curând şi acestea, programul paşoptist românesc, spre 
marea satisfacție a românilor din Marele Principat al Transilvaniei!?. 
Pronunciamentul a marcat de fapt un moment al confruntării politice dintre 
națiunea maghiară şi cea română şi sistemele de stat propuse de acestea între 
1848-1868. 

De cealaltă parte, liberalii unguri n-au recunoscut nici Diploma din 
octombrie 1860, nici Patenta din februarie 1861, după care au boicotat 
Reichsrathul central de la Viena şi Dieta de la Sibiu, din 1863-1864, i-au 
invalidat legile motivând că monarhul, nefiind rege legal încoronat al 
Ungariei, nu avea calitatea constituțională de Mare Principe al Transilvaniei şi 
ca atare nu ar fi îndreptăţit să convoace o dietă separată a provinciei şi cu atât 
mai putin ar fi fost în măsură să sanctioneze legile elaborate de acest for. 
Conform ,,Jogfoly tanassâg'-ului!5 maghiar trebuiau restaurate guvernele 
responsabile de la Pesta şi Viena, cele din 1848, în noile formule adoptate în 
1867, revalidate legile uniunii Transilvaniei cu Ungaria, supunerea Croației şi 
integrarea politică a celorlalte națiuni din stat ai căror membri urmau să 
devină clienți, membrii sau adăugiri ai unicei naţiuni politice maghiare din 
„Ungaria istorică”, ţară în care compoziția etnică indica o proporţie de cinci 
unguri la unsprezece neunguri, deşi era calificată drept stat național ungar, 
unitar şi indivizibil!*!. Dealtfel, şi în 1849 Kossuth a rămas fără replică atunci 


1% Gheorghe Petruşan, O sută de ani de la moartea lui Alexandru Roman (1826-1897), 
tanszek/roman Szeged, 1997 

177 Teodor V. Päcätian, Pronunciamentul de la Blaj, în „Transilvania“, LIX (1918), nr. 1, p. 26-37 

178 Cabinetul Rainer-Schmerling (4 februarie 1861-25 iunie 1865) - n.n. AT. 

17Dumitru Suciu, Pronunciamentul de la Blaj şi impactul său asupra evoluției programelor şi tacticilor 
Mişcării Nationale Româneşti din Transilvania, Anuarul Institutului de Istorie „George Bariț” din 
Cluj-Napoca, 2003, p. 20 

180 Sistemul de Drept Maghiar - n.n. AT. 

181Dumitru Suciu, Pronunciamentul de la Blaj şi impactul său asupra evoluției programelor si tacticilor 
Mişcării Nationale Româneşti din Transilvania, Anuarul Institutului de Istorie „George Bariț” din 
Cluj-Napoca, 2003, p. 20 


59 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


când Ghica şi Golescu l-au întrebat de ce tara sa se numeşte Ungaria, dacă 
ungurii sunt minoritari, şi i-au cerut, în calitatea sa de „democrat”, să cedeze 
Transilvania unui stat român, deoarece un democrat nu putea pretinde 
românilor să rămână sub dominaţia limbii maghiare şi a ungurilor. 

În 1869 se năştea Partidul Naţional Român, organism ce va focaliza 
pentru viitor întreaga mişcare națională, dar numai după ce va parcurge un 
sinuos traseu politic. La început, elita politică românească nou apărută va 
opta pentru varianta pasivismului, manifestat prin refuzul de a participa la 
viața politică a statului hibrid, inițiativă ce îmbrăca aspectul unui boicot 
total. Alături de Barițiu şi grupul său, la curentul pasivist se vor ralia unii 
conducători naționali numiţi în posturi la Viena în timpul vechiului regim, 
care afirmau, în septembrie, că românii nu trebuie să participe la alegeri şi 
nici la dezbaterile dietei clujene. Printre ei s-au numărat Ladislau Basiliu 
Pop, preşedintele Tribunalului Suprem al Transilvaniei, lacob Bologa, 
judecător la acelaşi tribunal, Dimitrie Moldovan consilier, Gheorghe Anghel, 
secretar aulic, baronul Constantin Zenovie Pop, secondati de alți regalisti 
români din Marele Principat al Transilvaniei, ca episcopii Vancea şi Dobra 
sau Petru Manu, George Doma, Mihail Orbonas. Se relua astfel, într-o nouă 
formulă, păguboasa dihotomie intuită de Bărnuţiu încă de la 1848, a cărei 
actorii erau iarăşi românii şi ungurii. Acum, ca şi atunci, ținta luptei 
românilor nu se identifica nicidecum cu poporul maghiar, în sine, ci cu 
ideologia retrogradă şi anacronică a „Marii Ungarii” sau a „Coroanei 
Sfântului Ştefan”, pe care liderii integralismului unguresc o foloseau în 
scopul fanatizării propriului popor, conjugată cu anihilarea naţiunilor şi 
etniilor nemaghiare!:?. 

Acestei ideologii i se datorează desăvârşirea mult visatului „stat național 
maghiar” la 1867 şi noua eră de deznaționalizare a „ungurilor de altă limbă”. 
Acesta este principalul motiv pentru care românii refuzau să accepte perenitatea 
actului unionist, iar de aici s-a născut apoi ideea unui mare memorandum 
românesc, prin care să i se amintească împăratului greşeala înfăptuită în 1867. 
Politica duplicitară a Vienei şi-a produs încă odată efectele, dând câştig de 
cauză intereselor maghiarilor, concretizându-se la 10 februarie 1867 prin 
ratificarea acordului de creare a statului Austro-Ungaria. Pe 8 iunie a urmat 
abrogarea legii privitoare la egala indreptatire a națiunii române în imperiu şi 
cea a oficializării limbii române, în ciuda faptului că fusese sanctionatä 
anterior de către împărat. 

Dacă la 16 septembrie 1868, românii păşiseră către concentrarea 
unitară a forțelor lor, convocând Congresul national bisericesc al ortodocşilor 
din Transilvania şi Ungaria, şi obținând astfel autonomia mitropoliei 


182 *** Memorandumul românilor. Centenar (1852, 1894 - 1992, 1994). Contribuţii la cunoasterea mişcării 
memorandiste, Baia Mare, 1994, p. 242-247 


60 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


ortodoxe-române!8, în contrapondere, Parlamentul maghiar a promulgat, pe 7 
decembrie noua lege a naționalităților şi noua lege a învățământului. Ambele 
acte normative introduceau precizarea că în Ungaria trebuie să existe o 
singură națiune şi limbă, maghiară. Demersurile românilor nu se puteau 
rezuma, însă, numai la menţinerea autonomiei confesionale câştigate cu un an 
în urmă, aşa încât următorul pas a fost făcut pe tărâm politic, la Conferința 
fruntaşilor românilor din Banat şi Ungaria, desfăşurată la 26 februarie 1869 la 
Timişoara. 

Aici s-au pus bazele Partidului Naţional al Românilor din Banat şi 
Ungaria, la conducerea căruia a fost ales Alexandru Mocioni. Pentru 
contracararea politicii agresive promovate de administrația maghiară, partidul 
a ales tactica „activismului”. Din Transilvania a pornit apoi protestul 
fruntaşilor români intruniti la Blaj în 21 iulie 1872. In document se cerea 
recunoaşterea limbii române ca fiind a doua limbă oficială, reorganizarea 
administrativ-teritorială în funcţie de distribuţia pe naționalități a populației, o 
nouă lege electorală, lipsită de orice privilegiu de clasă şi castă, autonomia 
şcolilor confesionale şi intrebuintarea limbii române alături de cea maghiară in 
Universitatea de la Cluj. Efortul a fost zadarnic, deoarece numai după doi ani, 
Parlamentul maghiar a votat o nouă lege electorală care prin conținutul său 
excludea cea mai mare parte a românilor de la exercitarea dreptului la vot. Din 
întregul corp electoral, numai 3,3% din români aveau acces la urne!*. 

Fruntaşii mişcării nationale din Bihor, cunoscuţi în literatura istorică 
sub numele de „oportunişti”, s-au raliat întru-totul programului politic al 
P.N.R. căutând să combată, de la tribuna parlamentului maghiar, prin 
mijloacele constituționale, toate iniţiativele şi acţiunile promovate de unguri 
împotriva intereselor româneşti. 

Aşa de pildă, fostul profesor de la Beiuş, acum deputatul Cercului 
Ceica, Alexandru Romani, a formulat în şedinţa din 13 decembrie 1867 un 


18 La 24 decembrie 1864, Şaguna a reuşit să obțină recunoaşterea reînfiintării Mitropoliei 
Ortodoxe a Transilvaniei, cu reşedinţa la Sibiu, instituție care fusese desființată în anul 1700, 
odată cu introducerea uniatiei în peisajul vieții religioase a românilor ardeleni - n.n. AT. 

184 *** Istoria României în date, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1972, p. 234 

185 Alexandru Roman s-a născut la 26 noiembrie 1826 în comuna Auşeu, comitatul Bihor. Studiile 
liceale şi le face la Beiuş şi Oradea, după care urmează teologia la institutul catolic Sfânta 
Varvara din Viena. Evenimentele anului 1848 îl găsesc la liceul din Beiuş, unde se opune cu 
succes tentativelor întreprinse de guvernul revoluționar maghiar de a înlocui latina, limba de 
predare, cu maghiara. In 1850 se transferă la Liceul Premonstratens din Oradea ca profesor de la 
nou infiintata catedră de limba română, reuşită ce încununează eforturile de mai multi ani ale 
episcopului unit Vasile Erdelyi. Şapte ani mai târziu va lucra ca translator pe lângă locotenenta 
regală de la Budapesta, unde va traduce în româneşte buletinele şi ordonantele emise de 
guvern. In 1862 se găsea din nou la Viena pentru a-şi lua doctoratul în „ştiinţe fizice”, iar apoi la 
Budapesta pentru a-şi desăvârşi studiile juridice. Din anul 1862 până în 1897, când a decedat, a 
lucrat ca profesor de română la Universitatea din capitala ungară, la catedra deschisă aici tot la 
insistenţele episcopului Erdelyi, pentru a lumina studenţii români în tainele gramaticii limbii 


61 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


protest, alcătuit din şase puncte, în care critica politica discriminatorie 
aplicată de administrația maghiară împotriva minorităților. „Ungaria este o 
țară poliglotä - îşi începe Alexandru Roman discursul - totuşi, nationalitätile 
sunt considerate «duşmani ai patriei» (...) Iubirea de neam, la români e considerată 
ca o crimă, iar la unguri ca o virtute”, pentru ca în final să se pronunţe totuşi 
pentru necesitatea unei sincere înțelegeri între unguri şi români. Cu prilejul 
aniversării Marii Adunări Naţionale de la Blaj, în 1868, a redactat un 
pronunciament în care milita pentru autonomia Ardealului, după modelul 
raporturilor Ungariei cu Croaţia; solicita aplicarea legilor adoptate în dieta 
de la Sibiu din 1863-1864 şi cerea convocarea dietei Transilvaniei conform 
procedurii propuse de români în dieta de la Cluj din 1865. Acest 
pronunciament şi cele câteva articole publicate în revista ,Federatiunea” îi 
vor atrage ridicarea imunitätii parlamentare, urmată de un proces de presă 
în urma căruia va fi întemnițat în închisoarea de la Vat pentru un an plus 500 
de florini amendă. 

În înţelegere cu Irânyi Daniel, şeful grupării de stânga din parlamentul 
maghiar, Alexandru Roman a încercat să susțină un proiect de lege comun, 
referitor la egala indreptatire a naționalităților din imperiu. Proiectul îl urma 
în linii generale pe cel întocmit de trioul Anton Mocioni, Ştefan Branovatzky şi 
Svetozar Miletici, membrii ai subcomisiei de redactare a legii. El prevedea 
împărțirea Ungariei în şase națiuni regnicolare, maghiari, români, slovaci, 
germani, sârbi şi ruteni, conduşi de o „universitate națională” în frunte cu un 
„cap național” numit de împărat. Efortul lor a fost zădărnicit de opoziția 
manifestată de partidul democrat. 

După ce în 1872 a fost ales deputat de Beiuş în Parlamentul maghiar, 
Partenie Cosma s-a remarcat, la rândul său, prin ardoarea cu care a susținut 
drepturile românilor în intervențiile sale parlamentare. Pe 9 mai, în acelaşi an, 
a participat, alături de Alexandru Roman şi arhiepiscopul Miron Romanul la 
adunarea națională de la Arad, prezidată de loan Popovici Deseanu, 
consimtind întru-totul hotărârilor luate de forul bănățean, care adoptase 
„activismul” politic şi independenţa de acţiune a partidului ca principii de 
luptă, spre deosebire de facțiunea din Ardealt#, care optase pentru 
„pasivismul” politic. În document se preciza că: 


materne. Seriozitatea studiilor sale l-au făcut să fie cooptat ca membru al Academiei Române în 
1866, Bucureştiul solicitându-i colaborarea la întocmirea Dicţionarului român. La inițiativa sa, şi 
cu concursul rectorului Seminarului Greco-Catolic, losif Papp-Silagyi a fost înființată la 25 iunie 
1852 , Sotietatea de Leptură a Junimei române studioase de la Academia de Drepturi şi archigimnaziul 
din Oradea”, prima societate culturală a românilor din Bihor. Pe plan politic s-a situat în tabăra 
patriotilor „oportunişti” asemenea majorităţii intelectualilor români din epoca sa. Între 1865- 
1887 a îndeplinit mandatul de deputat al plasei Ceica în parlamentul maghiar - n.n. AT. 

18 Secțiunea P.N.R. din Transilvania s-a constituit la 7 martie 1869, la Miercurea, din inițiativa 
lui Visarion Roman şi sub preşedinţia lui Ilie Măcelaru - n.n. AT. 


62 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


„1) Partida națională română, constituită pentru părțile ungurene la 
Timişoara la 7 februarie 1869 se va menține mai departe ca «partidă politică națională 
de sine stătătoare»; 

2) Chestia națională să se dezlege între marginile integrității politice 
teritoriale ale țării şi pe baza proiectului de lege al clubului national din 1868; 

3) Se accentuează identitatea de interese cu românii din Transilvania. Dacă 
aceştia ar renunța la pasivitate, în cercurile electorale cu masă compactă românească 
să se aleagă numai deputați români "17. 

Aşa se face că în disputele parlamentare din perioada 1872-1881, 
Partenie Cosma s-a orientat după directivele de bază, stabilite la Timişoara. În 
şedinţa din 11 octombrie 1873 el a cerut să se găsească soluții pentru aplicarea 
prevederilor din 1868, adică „să se asigure prin lege, pe baza perfectării egalității, 
drepturile inalienabile ale tuturor naționalităților, pe lângă sustinerea integrității 
politice a statului, precum şi a guvernării şi administratiunti practice”. Deputatul 
român era nemulțumit, în primul rând, de neclaritatea actelor normative, care 
acordau drepturi discretionare judecătorilor în privinţa folosirii limbii române 
în instanțe, şi protesta împotriva amenințărilor îndreptate asupra mandatul 
deputaţilor români. 

În sesiunea din primăvara anului 1873 a intervenit pentru acordarea 
unei subvenţii de 4.000 de coroane în favoarea Liceului Ortodox din Braşov, a 
reclamat ilegalitätile săvârşite de Tabla Regală din Mureş-Odorhei, a combătut 
proiectul de buget care greva nepermis populația rurală, şi aşa sărăcită, iar în 
şedinţa din 11 iunie 1873 a intervenit în discuţia asupra „provincializării 
confiniului militar”. În sesiunea de toamnă, împreună cu George Pop de 
Băseşti, a susținut petiția înaintată de locuitorii proaspăt desfiintatului comitat 
al Zărandului, şi a cerut publicarea în româneşte a noilor acte normative care 
reglementau statutul Ministerului Justiţiei. 

În 1874 Partenie Cosma critica proiectul de lege electorală, arătând că 
„în Transilvania censul este de patru ori mai mare decât în Ungaria. Pentru ca cineva 
să fie alegător în Transilvania - spunea el - i se cer 36 de iugăre de pământ, iar in 
Ungaria numai opt iugăre. E absurd, e anormal să menti în Transilvania o lege 
specială, care face cu neputinţă ca foştii iobagi din Ardeal să devină alegători. Legea e 
îndreptată contra cetățenilor cu «buze streine» şi reprezintă interesele nationalitätii 
maghiare, deşi aceasta este numai un fragment din națiunea politică a Ungariei, 
compusă din toate nationalitätile” - după care cere înlăturarea atributului de 
„strein”, folosit în cazul românilorI8. 


187 T. V. Päcätianu, Cartea de Aur, vol. VI, p. 6 

188 Partenia Cosma s-a născut la Beiuş la 31 ianuarie 1837. A urmat studiile liceale în oraşul natal, 
luându-şi examenul de maturitate în iunie 1855. S-a înscris la teologie la Arad, dar după câteva 
semestre a renunţat şi s-a înscris la Academia de Drept din Budapesta. Ca student, a lucrat în 
cancelaria biroului avocatial al lui Emanuil Gojdu, familiarizându-se aici cu toate problemele 
mişcării naționale. Din 1861 devine corespondent al ziarului Telegraful Român din Sibiu, unde 
publica regulat note din şedinţele dietei, şi colaborator la ziarul Concordia. Un an mai târziu îşi 


63 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


Un alt fiu al Beiuşului, Miron Romanul, viitorul mitropolit, s-a situat in 
permanenţă în fruntea mişcării de emancipare naţională. În 1861, în calitate de 
preşedinte al partidei române de la Arad, în colaborare cu patriotul Gheorghe 
Popa de Teiuş, a organizat, în cel mai strălucit mod campania electorală a 
candidaților români înscrişi în alegerile de deputaţi, reuşind să obțină 
majoritatea voturilor din partea electoratului românesc. A participat apoi la 
Congresul Naţional Bisericesc Ortodox, desfăşurat la Sibiu în 1869, în cadrul 
căruia au fost discutate şi adoptate bazele Statului Organic al bisericii 
româneşti. Mitropolitul Andrei Şaguna l-a desemnat atunci ca delegat la 
lucrările Comisiei Regnicolare, cu sarcina de a susține interesele naționale cu 
ocazia dezbaterii proiectului legii de organizare a „învățământului poporal”. 
Pentru a putea servi cu mai multă râvnă cauza românească, a fost propus 
pentru ocuparea postului de deputat în circumscripția Chişineu-Criş, din 
comitatul Arad, calitate în care a participat la Dieta convocată pe data de 20 


ia licenţa în drept şi îşi deschide un birou avocatial propriu la Beiuş, pentru ca în anul 1863 să 
fie numit jurist al domeniilor Episcopiei Greco-Catolice, la recomandarea episcopului, Iosif 
Papp-Silăgyi. Se mută în 1871 la Sibiu, unde a fost numit avocat al băncii „Albina”, înființată în 
1871 de intransigentul patriot Visarion Roman şi cu sprijinul material al familiei Mocioni. S-a 
preocupat intens pentru reorganizarea P.N.R. A participat, în calitate de secretar, la lucrările de 
redactare a Memorandumului, din 28 martie şi 21 aprilie 1880, şi la consfătuirea din 9-10 august, 
ținută în casa lui Ioan Raţiu, la Turda. Între 17-18 octombrie, în locuința sa din Sibiu s-a elaborat 
o nouă strategie a luptei naționale, în prezența a 22 de delegaţi ai românilor din Transilvania şi 
din comitatele româneşti ale Ungariei. Un important capitol al vieții sale l-a închinat slujirii 
băncii „Albina”, Bisericii Ortodoxe şi asociației „Astra”. După ce luase un avânt, la puţină vreme 
după înființarea sa, filiale băncii încep rând pe rând să dispară, astfel încât în primăvara lui 1874 
îşi încetează activitatea şi ultima sucursală. La 7 mai 1877 Partenie Cosma a fost ales membru al 
directiunii băncii, fiind însărcinat cu revizuirea proceselor acesteia, prost şi fraudulos gestionate 
până atunci. El a preluat şi postul de avocat al instituției şi a introdus un regulament nou, 
deosebit de sever. Reuşeşte în acest fel să relanseze afacerea băncii, să restabilească valoarea 
acţiunilor şi să intre cu ele la bursa de la Budapesta. În decembrie 1885 este ales director al 
băncii; sub conducerea sa instituția înregistrând un progres constant. În 1907, capitalul social al 
„Albinei” ajunge la 2.400.000 florini, pentru ca in 1910 să realizeze un venit neto de 23100741 
coroane. În 1909 s-au reînființat filiala de la Târgu Mure, agenţiile de la Sânicolau Mare şi 
Zorlent, iar cea de la Mediaş s-a transformat în filială. S-a implicat cu succes şi în treburile 
Bisericii Ortodoxe, în vederea introducerii unor elemente de modernitate menite să pună în 
mişcare resorturile învechite ale structurii acesteia. În sinodul din 1870 de la Arad, a cerut ca 
preoții să renunţe la alte activități administrative, care pe lângă faptul că reclamau o pregătire 
de specialitate, le şi răpeau din timpul dedicat slujirii altarului; a pretins tuturor preoților să 
locuiască în parohiile în care au fost repartizați, pentru a fi într-un contact permanent cu mirenii 
şi cu problemele lor; a cerut o nouă arondare a protoprezbiteratelor. Prietenia cu mecenatul 
basarabean Vasile Stroescu a adus frumoase sume de bani şcolilor româneşti din Blaj, Arad şi 
Beiuş. Autoritățile maghiare vor prinde de veste în curând şi vor cere eliminarea lui Partenie 
Cosma din fruntea băncii „Albina”, mai ales după ce patriotul basarabean va aloca 500.000 de 
coroane în contul mişcării naționale. Partenie Cosma se va refugia la Călimăneşti, iar după 
ofensiva germană din 1916 va lua calea pribegiei, ajungând la Petersburg, Stokholm, Geneva şi 
Milano, de unde va reveni în Ardeal în 1919. La cei 82 de ani este ales deputat în parlamentul 
României de beiuşenii care l-au iubit atât de mult - n.n. A.T. 


64 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


aprilie a aceluiaşi an. Din pricina intervalului de timp redus în care a acoperit 
această demnitate, nu a reuşit să fie prezent alături de grupul celor zece 
patrioți aflați sub conducerea lui Mocioni, care stabiliseră „a urmări politica 
națională în solidaritate”, aceştia referindu-se la necesitatea imperativă a 
concentrării tuturor forțelor în vederea contracarării politicii retrograde 
promovate de elita maghiară. Fotoliul de deputat a revenit însă colegului său 
Mircea Stănescu, întrucât Miron Romanul a fost numit între timp inspector 
şcolar de Caraş-Severin. 

În 1870 a fost ales vicar ortodox de Oradea, avându-l ca preşedinte al 
comisiei de scrutin pe cunoscutul tribun şi mecenat Partenie Cosma. La 
sinoadele eparhiale a reprezentat credincioşii din Protopresbiteratul 
Vaşcăului, ca delegat clerical. După numai un an a fost uns ca arhimandrit, 
pentru ca în anul 1873 să fie ales episcop al Aradului. Instalarea sa făcut cu 
mare fast pe data de 3 februarie 1874. Evenimentele s-au derulat deosebit de 
repede. Mitropolitul Procopie Ivacicovici, pe care Miron Romanul îl înlocuise 
la Arad, a plecat la Carlovit pentru a ocupa înalta funcție de patriarh, iar pe 
scaunul mitropolitan al Ardealului i-a urmat la 12 noiembrie cel amintit mai 
sus, primul dintre fii acestui colt de ţară, care a fost vreodată investit cu o atât 
de importantă şi totodată, dificilă misiune’®?. 

În ciuda presiunilor la care erau supuşi, românii transilvăneni se vor 
bucura de o undă de nădejde după ce confrații lor din Principatele Unite îşi 
vor câştiga independenţa fata de Poarta Otomană. Evoluţia ascendentă a 
tânărului stat român extracarpatic se va face resimțită şi în mediile culturale 
ardelene!%. Veturia Roman, fiica avocatului Iosif Roman, a organizat în seara 
zilei de 3 iunie 1877 „o coletare în favorul ostaşilor români răniți, pe care a 
realizat-o cu succes - sublinia Revista ,Familia”, pe lista subscriptiilor 


189 Moise Miron Romanul s-a născut la 23 august 1828 în comuna Mizieş, într-o familie modestă 
de țărani, din părinţii Gheorghe Roman şi Ana Solomie. După terminarea cursurilor primare, şi- 
a continuat clasele secundare la Liceul Român Unit din Beiuş, după care a plecat la Oradea, 
unde a urmat cursurile de filozofie la Arhigimnaziul Premonstratens. În anul 1846 s-a înscris la 
Institutul Teologic din Arad, iar după absolvire a primit funcția de vicenotar şi apoi notar 
consistorial la Episcopia Aradului, pe timpul episcopului Gherasim Raţiu. Noul episcop, 
Procopie Ivacicovici, l-a mutat la arhivă şi apoi la cancelarie. În 1857 a fost numit profesor la 
Institutul Teologic şi în acelaşi an s-a călugărit la mănăstirea Hodoş-Bodrog. A fost sfințit 
diacon şi un an mai târziu era ridicat la gradul de protodiacon. Cariera sa a cunoscut o 
ascendență permanentă. În 1862 va fi înaintat la demnitatea de sincel şi după doi ani la cea de 
protosincel. A fost un strălucit om de litere, numele său fiind prezent adeseori în paginile 
periodicelor vremii, româneşti sau ungureşti. A colaborat la „Concordia”, aflată sub conducerea 
fostului său profesor de la Beiuş, Sigismund Pop, la „Albina”, condusă de Victor Babeş, la 
„Federațiunea”, revista bihoreanului Alexandru Roman, la „Telegraful Român” şi la ziarul 
maghiar ,,Alfold” din Arad. In 1870 a fost ales vicar de Oradea, apoi a fost uns ca arhimandrit, 
pentru ca în anul 1873 să fie ales episcop al Aradului, iar un an mai târziu mitropolit al 
Ardealului - n.n. AT. 

1% Viorel Faur, Viața politică a bihorenilor 1849-1919, Fundaţia Culturală „Cele Trei Crişuri”, 
Oradea, 1992, p. 5 


65 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


figurând principalii promotori ai mişcării nationale din județ. Sumele donate 
au fost trimise „Crucii Roşii” din Bucureşti prin intermediul lui George 
Barițiu!”!. O acțiune similară a întreprins şi avocatul Desideriu Borbola, fiul 
ilustrului profesor de la Academia de Drept din Oradea, calificat ca „unul 
dintre cei mai buni români ai timpului său”. Cei 500 de franci şi 24 de florini, 
adunați la colectă, au fost trimişi preşedintelui „Crucii Roşii”, Dimitrie Ghica. 
„Ştiind eu cum îşi varsă sângele românii pe câmpul bătăliei pentru drepturi şi 
libertate - mărturisea avocatul - cu suma însemnată din partea mea în alăturata 
coală, nu-mi pot închipui că as face un lucru mai bun, decât a o da ca ajutor pentru 
ostaşii români din România, consângenilor mei”1%2. Cele două exemple sunt o 
dovadă vie a solidarităţii şi a interesului manifestat de bihoreni pentru cauza 
românilor din Principatele Unite, acțiuni promovate cu mult curaj, în ciuda 
ostilitätii manifestate de autoritățile maghiare. Pe 10 decembrie 1877, liderii 
mişcării naționale au convocat o „conferință generală” la care au fost invitați 
toți acei care „se interesează de cauza comună”, pentru a fi stabilite 
modalitățile de promovare a „intereselor adevărate ale poporului”, date fiind 
apropiatele alegeri ale membrilor corpului comitatens!%. 

Evenimentele din spațiul est-european se succedau cu mare 
repeziciune. Soluţiile adoptate de cele trei imperii concurente în lupta pentru 
acapararea unor zone cât mai largi de influenţă, în loc să aducă o dezamorsare 
a „butoiului balcanic cu pulbere”, au condus la o şi mai gravă accentuare a 
crizei. În vreme ce Principatele Unite îşi câştigau independența, Bosnia- 
Herţegovina dispăreau ca entitate statală. Cu această ocazie, deputatul 
Beiuşului, Partenie Cosma, va rosti cel mai matur discurs din întreaga sa 
carieră parlamentară, socotind anexarea celor două ţinuturi slave ca o mare 
greşeală, prin care, asemenea unui profet, prevedea desființarea colosului 
austro-ungar, cu mai bine de 40 de ani înainte de a se produce. „Provinciile ce 
sunt de ocupat vor fi apte, după ce cu sacrificii enorme le-am adus la majorat - 
susținea deputatul român - să devină în corpul patriei noastre dinamitul care o va 
sparge - aducând în sprijinul teoriei sale faptul că - în trecut, Bosnia şi 
Herţegovina au fost focarul care a aprins nu o dată Orientul; aşa şi în viitor - 
continua el - vor provoca evenimente care nu vor fi spre folosul monarhiei”. În final, 
Partenia Cosma mai adăuga, referindu-se la emanciparea celor două provincii, 
că ar fi fost „Bine dacă monarhia [austriacä] ar fi contribuit la eliberarea şi 
întemeierea acestor state, şi nu Rusia. Monarhia însă - constată el - procedează 


11 Printre cei 50 de donatori figurau: Veturia şi Iosif Roman, Nicolau Vulcan, N. Paladi, S. 
Deseanu, G. Fatcaş, Elena Horsia, Iosif Erdeli, Ecaterina Rezei, Teodor Roşiu, Cornel 
Diaconovici şi Gheorghe Marchiş. Apud: Viorel Faur, Solidari cu cauza generală a poporului nostru, 
în „Familia”, nr. 4/1977, Oradea, 1977, p. 11 

192 Gazeta Transilvaniei, nr. 43/1877. Apud: Viorel Faur, Viața politică a bihorenilor 1849-1919, 
Fundaţia Culturală „Cele Trei Crisuri”, Oradea, 1992, p. 20 

1% Viorel Faur, Aspecte ale luptei românilor din Crişana pentru drepturi naționale (1849-1914), în 
„Cumidava”, Braşov, 1979-1980, p. 220 


66 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


invers. Ea ocupă provincii cu populație eterogenă. Nu ține seama de spiritul timpului, 
nu vrea să priceapă că a trecut vremea întemeierii statelor mozaice, că astăzi numai 
principiul de naționalitate are puterea de a construi şi desființa state”. Prin acest 
corolar, Partenie Cosma formula practic, în câteva cuvinte, esența doctrinei 
,Wilsoniene”, cu mult înaintea ca autorul, căruia îi va purta numele, să o emită 
public, dar în acelaşi timp intuia pericolul rusesc. 

Un punct de cotitură, care a influențat atitudinea fruntaşilor români în 
sensul radicalizärii mişcării nationale, poate fi considerat momentul 
propunerii şi cel al intrării în vigoare a „Legii Trefort”, la 22 mai 1879, demers 
normativ ce orienta învățământul către maghiarizarea forțată a naționalităților 
din imperiu. Aceasta stipula obligativitatea predării limbii maghiare în toate 
şcolile elementare de pe teritoriul Ungariei. Şi de această dată s-a făcut auzit 
glasul deputatului Alexandru Roman în parlamentul maghiar, în încercarea 
de a salvgarda identitatea națională. „Copiii pierd vremea în zadar cu învățarea 
limbii maghiare, deoarece - spunea el - întorcându-se la plug, o uită repede. Timpul 
pierdut s-ar fi putut folosi pentru achiziționarea altor cunoştinţe trebuincioase”1°4, 
Tot atât de vehement s-a arătat a fi şi Partenie Cosma, care nu vedea nimic 
altceva în actul normativ propus decât intenţia declarată a guvernului de a 
maghiariza nationalitätile. După noul proiect, se îngrădea dreptul 
naționalităților de a deschide şi susține şcoli confesionale, fiind excluse 
comunele care nu aveau parohii, adică filiile. 

Între 12-14 mai 1881 s-a desfăşurat Conferinţa generală de la Sibiu, 
moment esenţial în evoluția mişcării naționale, la care au participat 153 de 
reprezentanţi ai românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş. Din 
delegaţia Bihorului făceau parte Partenie Cosma, Iosif Vulcan, losif Roman, 
Alexandru Roman, Nicolae şi Teodor Zigre. În afară de ultimul, toţi ceilalți vor 
fi cooptați în „Comisia de 30”, organism însărcinat cu „compunerea 
proiectelor de concluzie”1%, iar pe 30 mai 1881, se hotărăşte unificarea celor 
două partide naționale româneşti, din Ungaria şi Transilvania. Principalele 
puncte ale programului politic erau: continuarea luptei pentru reobtinerea 
autonomiei Transilvaniei; dreptul de a folosi limba română în administrație şi 
justiție în toate regiunile locuite de români; revizuirea legii naționalităților; 
lărgirea dreptului la vot etc. Valoarea actului consumat cu această ocazie se va 
materializa, în următoarele decenii, într-o suită de acțiuni menite să stopeze 
sau să limiteze programul de omogenizare etnică dezvoltat de Budapesta. 
Totuşi, prezența în program a două feluri de autonomii, cea clasică, 


19 ANIC-Bucuresti-Bucuresti, fond Comitetul National Român-Sibiu, vol. I, „Memorial compus şi 
publicat din însărcinarea Conferentei Generale-Representantilor Alegetorilor Români adunați la Sibiu în 
dilele din 12, 13 şi 14 Maiu St[il] Nlou] 1881-prin Comitetul seu emis cu acea ocasiune”, Tiparul 
Tipografiei Arhidiecesane, Sibiiu, 1882. Apud: De la Pronunciament la Memorandum 1868-1892, 
Arhivele Statului din România, Bucureşti, 1993, p. 213 

15 Ibidem 


67 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


„autonomistă”, îmbrăţişată de românii ardeleni, şi alta ,integralistä”, 
destinată românilor din comitatele ungurene, submina întreaga construcție 
tactică, care devenea confuză şi periculoasă. În situaţia în care, pe fondul crizei 
dualismului, programul ar fi reuşit să fie transpus în practică, românii 
ardeleni ar fi intrat într-o dietă democratică separată la Sibiu, Cluj, sau Blaj, în 
vreme ce românii din comitatele ungurene ar fi intrat într-o eventuală dietă 
democratizatä a Ungariei, la Budapesta. Or, aceasta ar fi condus la noi 
fragmentări şi separări nedorite ale mişcării naționale, aşa încât, în privința 
tacticilor s-a hotărât pe bază de compromis ca românii ardeleni să practice în 
continuare pasivismul, iar ceilalți activismul, deşi în 1881 s-au făcut auzite 
destule voci care solicitau să se acționeze unitar şi pe planul programului 
national şi pe cel al mijloacelor de a-l sustine1%. În scurtă vreme s-a conturat 
clar certitudinea că nu mai puteau subzista două partide, cu programe şi 
tactici diferite, şi că se impunea stringenta concentrare şi coordonare a tuturor 
eforturilor închinate emancipării naționale, românii fiind obligați să dea 
dovadă de maturitatea politică adecvată normelor şi structurilor politice 
aplicate către de alte naţiuni din Austro-Ungaria şi Europal%. Demn de 
amintit în acest sens este nucleul din cadrul organului de presă al P.NR, 
ziarul „Tribuna” din Sibiu, în jurul căruia se vor grupa forţele tinere din 
partid, alcătuind cunoscutul grup de militanti al ,tribunistilor”, care vor 
imprima luptei de emancipare națională un pronunţat caracter de 
combativitate. 

De cealaltă parte, parlamentul maghiar şi-a continuat procesul de 
omogenizare etnică votând cea de a doua lege şcolară ,Trefort”, prin care se 
extindea procesul de maghiarizare şi asupra învățământului secundar, iar pe 
plan cultural, spre a echilibra influența diverselor asociaţii şi societăți 
româneşti de gen, aflate într-o continuă creştere, va înființa la 18 august 1885 
societatea EMKETS pentru promovarea culturii maghiare în Transilvania. 
Aceasta se voia a fi un rival pe măsură în fata „Astrei”, principalul forum de 
promovare a culturii românilor ardeleni. 

„Astra” va fi cea dintâi care sesizează vulnerabilitatea lumii rurale în 
fata politicii guvernantilor, motiv pentru care va milita pentru susținerea 
învățământului românesc şi va înființa colecția „Biblioteca poporală” serie ce 
se adresa cu precădere populaţiei româneşti de la sate, în efortul de a menţine 
trează şi a cultiva conştiinţa națională la tara. Aproape simultan, administrația 
maghiară introduce o nouă lege, care lărgeşte spectrul procesului de 
maghiarizare şi asupra învățământului preşcolar. 


1% Dumitru Suciu, Mişcarea antidualistă a românilor din Austro-Ungaria şi Ilie Măcelariu. 1867-1891, 
Bucureşti, 2002 

197 Corneliu Mihail Lungu, Relaţiile româno-austro-ungare. 1875-1900, Bucureşti, 2002, passim 

198 Erdelyrészi Magyar Kôzmüvelôdési Egyesiilet - n.n. A.T. 


68 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


În 1890 în problema românilor din Transilvania intervine şi 
Bucureştiul, unde la 1 decembrie se înființează „Liga pentru unitatea culturală 
a tuturor românilor”. Aceasta a desfăşurat o activitate culturală şi politică de 
sprijinire a eforturilor românilor aflaţi în afara frontierei regatului, reuşind ca 
până în 1914 să-şi creeze o rețea de secțiuni în majoritatea oraşelor, precum şi 
în importante centre universitare din Europa, cum ar fi Parisul, Londra, Berlin, 
Anvers şi Bruxelles. 


69 


Şcoala, biblioteca şi presa românească din Crişana în 
slujba Mişcării Naţionale 


Radu MILIAN 
Şcolile româneşti 


Învățământul românesc din Bihorul secolului al XIX-lea, se confundă 
cu învățământul confesional susținut de cele două biserici nationale. Diferențe 
prea mari de organizare şi conținut între învățământul celor două confesiuni 
nu a existat“. Acest lucru este valabil însă, doar pentru „şcolile poporale”. In 
ceea ce priveşte învățământul mediu, acesta era reprezentat doar de gimnaziul 
greco-catolic de la Beiuş, însă nu au existat bariere confesionale în ceea ce 
priveşte şcolarizarea copiilor celor două confesiuni româneşti. Învățământ 
superior în limba româna nu a existat, chiar dacă Academia de Drept din 
Oradea a înregistrat o prezență masivă a studentimii româneşti an de an, până 
spre finele secolului trecut, când s-a deschis un seminar ortodox la Oradea, 
dar care nu s-a bucurat de o viață prea lunga!%. Preoții şi învățătorii de care 
aveau nevoie cele două confesiuni erau pregătiți la Arad sau Sibiu, cei 
ortodocşi, şi la Blaj cei greco-catolici. 

Ceea mai mare parte a populaţiei din Bihor era în veacul al XIX-lea 
majoritar ortodoxă. La începutul secolului situația şcolară a românilor 
ortodocşi nu era dintre cele mai bune. Istoricul Nicolae Firu, aprecia că la un 
număr de 80 până la 100 de sate, existau între patru şi şase şcoli?%. Unele din 
ele fiintau de peste două secole, cu „dieci din Tara Moldovei”, care predau 
rânduielile şi cântările bisericeşti. Unul dintre aceştia a fost şi Popa Mihai din 
Topa de Sus, care la 1658 copiază cărți bisericeşti, Vasile Sporje din Răbăgani, 
care la 1730 copiază un liturghier cu însemnarea „scris-am eu dascălul Vasile 
Sporje în sat la Răbăgani,30 iulie 1730” sau Ştefan Popu, copist de manuscrise in 
Sâmboşag (Sâmbăta), ori protopopul Petre din Tinăud (1685)21. Nu trebuie 
omis nici satul Stracoş, sau Luncasprie, de unde dateaza cea mai veche scriere 
din Crisana.202 


* Studiul a mai fost publicat - n.n. AT. 

19 V. Popeangă, Şcoala românească din Transilvania şi lupta ei pentru unire (1867-1918), Editura 
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1974, p. 80 

200 Nicolae Firu, Date şi documente, Editura Arădeana, Arad, 1910, p. 8 

201 Ştefan Mateş, Istoria bisericii, Editura Diecesană, Arad, 1918, p. 285 si 372 

202 V. Mangra, Rolul diecilor din Moldova în cultura românilor din Bihor în sec. XVII, în „Familia”, 
anul XX, nr.8 /1892, p. 205; vezi N. Firu, Vechi urme de cultură românească în Bihor, Editura 
Oradium, 1892, p. 20 


71 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


In epoca ,,Ratio Educationis” (1777) au fost infiintate in comitatul Bihor 
14 şcoli: la Ceisoara, Sâmboşag, Pomezău, Căbeşti, Curätele, Soimi, Beiuş, 
Vascäu, Uileac, Rieni, Ceica, Lazuri, Bunteşti şi Fânatä. În anul 1814 aceste 
şcoli vor trece de la gradul de „şcoli rurale”, la cel de „Districtualis oscol” şi le 
vor fi arondate câte 10-18 filiale (cătune)?%. Spre mijlocul secolului frecventau 
regulat şcoala între 3.000-5.000 de elevi ortodocşi. Ei aveau la dispoziție 
aproximativ 40-50 de şcoli dotate modest. Din păcate, statisticile înregistrează 
situația mai exactă a şcolilor de abia către sfârşitul secolului. Frecvența la 
cursuri înregistrează în funcție de regiune şi sezon cifre situate intre 35-85%. 
Spre sfârşitul secolului, când putem opera cu date ceva mai exacte, aceasta se 
situează undeva înspre 60%24. Un adversar serios al învățământului sătesc era 
sărăcia, şi de aici absenţa elevilor, folosiți nu arareori la munca câmpului sau 
ocupați cu păstoritul?%. Cu toate greutăţile întâmpinate, Biserica Ortodoxă, 
prin slujitorii ei, tinea treaz interesul pentru carte. Preoţii şi învățătorii s-au 
implicat tot mai mult în viata satului românesc26, deoarece statul nu va 
susține în toată perioada amintită nici o şcoală românească. Eforturile 
bisericilor româneşti, ortodoxă şi greco-catolică, au făcut ca într-o perioadă de 
jumătate de secol numărul şcolilor confesionale româneşti să crească cu mai 
bine de 100%. Aşadar, către anul 1900 aveam în Bihor 133 de şcoli confesionale 
româneşti, cu 179 de învăţători. Dintre acestea, 88 erau ortodoxe, cu 179 de 
învățători, iar 45 aparțineau Bisericii Unite cu Roma, slujite de 65 de învăţători. 
În această vreme statul maghiar susținea 154 şcoli de stat cu limba de predare 
maghiară, încadrate cu 421 de învăţători şi 188 de şcoli reformate si romano- 
catolice cu 572 de învăţători, cu alte cuvinte, un total de 342 de şcoli şi 993 de 
învățători. Mai existau de asemenea, nouă şcoli evreieşti cu 27 de învăţători. 
Fiecare şcoala de stat sau confesională maghiară era deservită de un număr 
cuprins între 6 şi 15 cadre didactice. În schimb, şcolile româneşti, în cele mai 
bune cazuri, dispuneau de câte un singur învățător. În multe situații, un 
singur învăţător român, trebuia să predea la două sate207. 

XXX 

Evenimentele politice care s-au derulat de-a lungul timpului au marcat 
şi ele sistemul de învățământ. În perioada revoluţiei paşoptiste multe şcoli 
săteşti au fost închise, fie din cauza transformării satelor în teatre de 
operațiuni, fie din cauza participării multor învățători la evenimente28, După 


203 Nicolae Firu, Op. cit., p.8 

204 AN-SJBh, fond Protopopiatul ortodox Beiuş, dosar nr. 3/1850, f. 7-32; 14/1877, f. 30-47, mai vezi 
Protocolul despre şedinţele sinodului eparhial din dieceza româna greco-ortodoxă a Aradului, tiparul 
Editurii Diecezane, Arad, 1898, p. 85 

205 Ibidem, dosar nr. 3/1850, f. 8-40; 4/1868, f. 10, 31, 73; 18/1877, f. 11, 17; 50/1895, f. 200-214 

206 Ibidem, dosar nr. 68/1898 

207 Aurel Tripon, Monografia almanah a Crişanei, Editura Buna-Vestire, Oradea, 1923, p. 41 

208 Liviu Maior, Activitatea lui Axente Sever în primăvara anului revoluționar 1849, în „Studii de 
istorie”, Cluj, 1966 


72 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


înfrângerea revoluției, Ministerul Instructiei din imperiu a emis un 
regulament potrivit căruia şcolile întreținute de biserică îşi puteau relua 
activitatea, dar respectând cu strictețe cadrul legal. Statul nu intervenea în 
organizarea şi administrarea şcolilor decât atunci când programa de 
învățământ nu respecta programa generală?%. O parte din şcoli şi-au reluat 
activitatea abia la începutul epocii liberale, când se părea că, în sfârşit, se 
deschidea calea înțelegerii între naționalități? Începând cu 1867 şcolile 
naționalităților vor fi din nou în pericol. Pentru a rezista în noile condiții, 
biserica a trecut la reorganizarea întregului învățământ confesional. Aşa s-a 
născut „Regulamentul Provizoriu pentru administrarea învățământului național 
ortodox în districtul Oradiei,” elaborat la data pe 12 august 1870 de către 
Consistoriul greco-ortodox de Oradea, după ce, în cadrul „Congresului 
Naţional” desfăşurat în toamna anului 1868, odată cu statutul organic al 
bisericii ortodoxe a fost votat şi regulamentul cadru de organizare a 
învățământului confesional românesc din Transilvania. Regulamentul 
conținea 46 de articole, grupate pe trei părți: Partea I - Şcoala (localul, 
frecvenţa, obiecte de învățământ) ; Partea Il-a - Condiţiile de numire ale 
învăţătorilor; Partea a III-a - Organizarea inspecțiilor. Se făcea astfel un prim pas 
către modernizarea învățământului românesc, de al aduce la standardele 
cerute de administrația maghiară, în încercarea de a stăvili politicile de 
maghiarizare forțată care puneau în pericol ființa noastră națională. 

În Partea I-a, în articolul 1, era stipulat caracterul confesional şi national 
al „şcolilor poporale” româneşti, înființate de românii ortodocşi. Dreptul 
bisericii de a organiza şcoli era apărat de „Statutul organic” şi de Legea XXVIII 
din 1868. Articolul 2 obliga Consistoriul să îndeplinească condiţiile prevăzute 
de legile în vigoare pentru buna funcționare a şcolilor, iar articolul 3 stabilea 
condiţiile ce trebuiau a fi îndeplinite de către comitetele parohiale211. În cazul 
în care nu toate satele puteau asigura aceste condiţii sau plata învățătorului, 
regulamentul prevedea posibilitatea de comasare a şcolilor, cu condiția ca 
distanţa dintre localităţile deservite de aceeaşi şcoala să nu fie mai mare de 0,5 
mile. Referitor la frecvenţă, elevii cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani erau 
obligați să urmeze cursurile zilnic iar cei care aveau între 12 şi 15 ani aveau 
obligația să participe doar la cursurile organizate duminica şi în zilele de 
sărbătoare, vara de cel puţin două ori pe săptămână, iar iarna de nouă ori (art. 
8 şi 9). Dacă duminica nu exista timp suficient pentru astfel de activități, ele se 
continuau în cursul săptămânii. Articolul 10 cerea preotului să-i îndrume pe 


209 AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Oradea, dosar nr. 34/1850-1851, f. 129-130 

210 Idem, dosar nr. 3/1850; 2/1866 

211 Ibidem, f. 158-170 - Condiţiile ce trebuiau a fi îndeplinite de către comitetele parohiale se 
refereau la: edificiul şcolii; frecvența şcolară; respectarea programei şcolare; stabilirea datei 
vacantelor (feeriilor). Articolele 3-5 reglementau caracteristicile tehnice ale sălilor de curs: săli 
spatioase, luminoase, sănătoase (umiditate optimă). 


73 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


copii la şcoală, să le arate folosul învățăturii, după care indica şi pedepsele 
(gloabele) pentru părinţii care nu-şi trimiteau copii la învățătură. Consistoriul 
trebuia înştiințat săptămânal despre frecvenţa elevilor (art. 11). Inspectoratul 
local era obligat să aplice, potrivit articolului 4 din Legea 38/1868, pedepsele 
asupra părinților ai căror elevi nu mergeau la şcoală. La prima absență 
amenda era de 50 de creitari, crescând pentru a doua la un florin şi apoi la doi 
florini. La a treia absenţă amenda se dubla, ajungând la patru florini iar la a 
cincia, copilul era dat în grija unui tutore, părintelui revenindu-i obligația 
acoperirii cheltuielilor de întreţinere (art. 12). În fiecare lună inspectoratul 
local trebuia să înainteze inspectoratului cercual un raport privitor la frecvență 
(art. 13). Inspectoratul cercual avea atributia de a cerceta dacă judele comunal 
a încasat amenzile şi să facă un raport consistoriului cu frecvența, amenzile 
încasate şi destinația banilor astfel obținuți (art. 14). Regulamentul a fixat şi 
materiile obligatorii în şcolile confesionale. Acestea erau, în ordine: „Religia; 
Cetirea şi scrierea; Aritmetica cu cifre şi din cap; Cunoaşterea măsurilor; 
Gramatica română; Elemente de fizică şi istorie naturală; Geografia si istoria 
patriei; Economie practică şi grădinărit; Drepturi şi îndatoriri cetăţeneşti; 
Cântarea bisericească şi națională; Deprinderi de gimnastică şi exerciții 
militare” (art.15). 

Articolul 16 stabilea regulile de baza pentru un viitor regulament 
special de conduită în şcoală şi în societate. De asemenea, se stipula ca 
problema materialului didactic şi a mobilierului să cadă în grija şi sarcina 
comitetelor parohiale sub jurisdicția cărora funcționa şcoala (art. 17, 18). 
Cărţile trebuiau cumpărate de părinți, iar pentru copii săraci puteau fi 
achiziționate din fondurile acumulate din amenzi (art. 19). Vacantele au fost 
stabilite la un cuantum de patru luni pe an pentru şcolile săteşti şi de trei luni 
pentru şcolile de la oraş. Ele puteau fi scurtate, dar în nici un caz nu puteau fi 
prelungite. În intervalul lunilor august-septembrie era repaos total, în rest 
erau zile libere doar de sărbători şi cu prilejul muncilor agricole. În vacanțe, în 
fiecare duminică, copii din grupa mare, 12-15 ani, erau obligați să rămână 
două ore după slujba religioasă la biserică, iar ceilalți după masă (art. 21-26). 

Partea a Il-a (articolele 27-41) se ocupa de învăţători. Aceştia erau 
obligați prin noul regulament să aibă studii pedagogice. Cei care făceau 
dovada studiilor, prin prezentarea unei diplome, ,Testimoniu de calificare”, 
erau obligaţi să obțină aprobarea „Consistoriului bisericesc” până la data de 4 
iunie 1870. Această confirmare se obținea la cerere. Parohiile îşi puteau alege 
dascălii dintre cei examinati de consistoriu. După ce consistoriul confirma 
numirile, ele deveneau stabile (titularizare pe post). Consistoriul era cel care 
ordona şi anchetele în legătură cu abaterile disciplinare ale învăţătorilor şi tot 
el stabilea sancțiunile. La trei absente nemotivate învățătorul era pasibil de 
pierderea postului. Excepţie de la numirea învățătorului de către Consistoriu, 
făceau parohiile care-şi puteau permite să dea învățătorului un salariu cu o 


74 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


treime mai mare decât cel stabilit. În cazurile în care, după intrarea în vigoare 
a noului regulament, unii învățători şi-ar fi pierdut posturile, ei aveau dreptul 
să rămână în locuință, cu jumătate din salariu, până îşi găseau un alt post. 
Învățătorul trebuia sprijinit de preot, care în biserică, avea datoria să-i 
îndrume pe săteni să-şi lase copii la şcoală. Tot preotul era cel obligat să-i 
catehizeze săptămânal pe copii şi să-l suplinească pe învățător când era 
nevoie. De asemenea, preotul era responsabil cu înaintarea în grad a 
învățătorului. 

În ceea ce priveşte salariul, acesta era stabilit prin contract şi varia in 
funcție de puterea economică a parohiei, între 40 de coroane lunar şi 120 
florini anual?!2. Contractele odată încheiate nu se puteau desface decât în 
situația în care comunitatea bisericească dorea să mărească salariul 
învățătorului. Consistoriul era obligat să facă demersuri pe lângă comunități 
pentru onorarea la timp a contractelor. 

Partea III-a reglementa activitatea de inspecție şcolară şi avea cinci 
articole (42-46). Dreptul şi obligația de a efectua inspecții aparținea 
inspectorului local şi preotului paroh, în acord şi cu articolul 37 al 
„Regulamentului Organic”, în calitate de delegaţi ai Consistoriului, care, la 
rândul său verifica activitatea inspectorilor. Această verificare se făcea prin 
intermediul întrevederilor periodice desfăşurate între inspectorii cercuali si 
Senatul şcolar. Inspectorii cercuali au fost numiţi prin decizia consistoriului 
orădean din data de 4 iulie 1870213. De la numirea lor în funcție, ei erau 
obligați să inspecteze cel puţin o dată pe an fiecare şcoală din cercul lor, în 
schimbul unei indemnizaţii de doi florini primiți de la „comuna bisericească”. 
Verificarea consta în inspecții la clasă pentru a vedea cum se exprima copii, 
analiza felului în care a fost respectată programa de învățământ, examinarea 
stării clădirilor, verificarea modului de gestionare a fondurilor şcolare. 
Membrii senatului şcolar, aveau şi ei obligația de a verifica “din când în când”, 
la fata locului activitatea inspectorilor. 

Regulamentul a fost transmis tuturor parohiilor subordonate 
Consistoriului orădean printr-o serie de circulare. Autoritățile bisericeşti au 
cerut executarea întocmai şi la timp a hotărârilor legii pentru a nu da 
posibilitatea autorităților să desființeze şcolile româneşti necorespunzătoare 
din punct de vedere calitativ, şi să le înlocuiască cu şcoli de stat cu limba de 
predare maghiar&2!4. Indicatiile lui au fost urmate cu strictețe. În toate satele 
au început vaste reparaţii ale clădirilor şcolare ori s-au continuat lucrările 
începute deja215. Eforturile oamenilor satelor au fost adesea susținute si de o 
serie de particulari, sau personalități publice, cum a fost şi primarul Antoniu 


212 Ibidem, dosar nr. 2/1868, f. 159 

213 Idem, dosar nr. 3/ 1869-1870, f. 168 

214 Ibidem, f. 21 

215 Idem, dosar nr. 2/1866-1868, f. 189, 191, 200, 291, 292, 296, 301 


75 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Chigiovean din Curätele, prin a cărui contribuție s-a renovat şcoala din satul 
respectiv216. 

În afarä de reparatii, a existat si interesul din partea comunitätilor de a 
aduce învăţători bine pregătiţi. Arhivele păstrează mai multe cereri de această 
natură, adresate comitetelor parohiale pentru preluarea unor posturi de 
învățători. De pildă, ceea a învățătorului loan Gubaşcu din Săldabagiu către 
comitetul parohial al satului Sălişte, din 26 septembrie 1870. Din cerere reiese 
că aspirantul la postul de învăţător absolvise „Preparandia din Arad”?!”, avea 
13 ani vechime în învățământ şi vorbea, în afară de limba română, şi limba 
maghiarä18. Uneori se comiteau şi abuzuri, alimentate de obicei de preoții 
locali, care beneficiau şi de dreptul de inspecție asupra activității şcolare, pe 
motivul ocupării posturilor de cantori de către învățători. O asemenea 
plângere a fost înaintată de învățătorul Mihai Drincu din Lunca împotriva 
preotului Mihai Popa, pe care-l acuza de defăimare şi de scoatere abuzivă din 
functie2!9. Esenţial rămâne însă faptul că, atât parohiile, cât şi învățătorii s-au 
străduit să promoveze un învățământ modern şi de calitate. Constatăm chiar 
apariția timpurie a unor biblioteci săteşti, aparținând mai ales învățătorilor220. 
Ele aveau însă un circuit închis deoarece oficialitățile încercau să controleze şi 
să stopeze apariția cărților de specialitate şi a manualelor în limba românä?21. 

La câţiva ani după apariția noilor reglementări, în vara anului 1871, 
Senatul şcolar a remis, pentru completare tuturor şcolilor săteşti, o serie de 
formulare tip cu scopul de a cunoaşte starea materială a acestora222. 
Răspunsurile seamănă foarte mult între ele?%. Din statisticile studiate reiese că 


216 Ibidem, f. 296 

217 Şcoală normală româneasca înființată în anul 1812 - n.n. R.M. 

218 AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Oradea, dosar 2/ 1866-1868, f. 237 

219 Ibidem, f. 214 

220 Ibidem, f. 241 

221 Idem, dosar nr. 4/1870-1871, f. 1-46 

222 Ibidem - Se cerea: numele comunei bisericeşti, numărul copiilor şcolari si nescolari pe sexe şi 
grupe de vârstă, şcolile la care sunt înscrişi, dacă şcoala are sau nu clădire proprie, starea 
edificiului, dacă şcoala are grădina sau livezi, dacă s-a respectat programa, câți elevi ştiu să scrie 
şi să citească, datele personale ale învăţătorilor şi starea lor materială - n.n. R.M. 

223 Ibidem, f. 15-19 - Pentru exemplificare, vom folosi răspunsul dat de comuna bisericească 
Luncasprie. La un număr de 665 de locuitori, la data respectivă, erau 36 de copii între 6 şi 12 ani 
(24 băieţi şi 12 fetițe), 40 între 12 şi 15 ani (22 băieți si 18 fetițe). Conform normelor în vigoare, 
aceştia erau obligaţi să frecventeze şcoala. Dintre copii mai puţin de 50% frecventau şcoala: 13 
băieți si 9 fetițe din prima grupa de vârsta; iar din a doua grupa de vârsta, 14 băieţi şi 5 fetiţe. 
Şcoala nu avea clădire proprie, fiind luată în arendă. Ea consta dintr-o singură încăpere 
rectangulară, nu prea înaltă, cu o suprafață cuprinsă între 15-25 m.p. Mobilierul era format din 
două lavite si 12 table de perete. Fetele învățau în aceeaşi încăpere cu băieții, dar aveau scaune 
separate. Grădina şcolii avea circa 100 acri şi nu era prea îngrijită. Dintre disciplinele obligatorii 
nu s-au propus pentru studiu decât religia şi aritmetica. Uneori se mai studia şi citirea cu litere 
latine şi chirilice. Printre elevii din ambele categorii, doar şapte ştiau să scrie şi să citească bine 
româneşte. Limba maghiară şi germană, nu erau cunoscute deloc. Învățătorul era Teodor Popa, 


76 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


în cele mai multe cazuri, deşi s-au făcut eforturi pentru modernizarea 
procesului de învățământ şi dotarea şcolilor, rezultatele întârziau să apară. 
Acesta este motivul pentru care Consistoriul şi Senatul şcolar au expediat 
numeroase „cărți de dojană” către parohii, pentru a convinge populaţia să-şi 
lase copii la învățătură?+. De altfel, gloabele încasate de juzii comunali 
confirmau şi ele această realitate. 

Dar neîmplinirile nu au împiedicat preocupările pentru reabilitarea în 
continuare a şcolilor româneşti din Bihor. Procesul trebuia început cu 
pregătirea învăţătorilor, mai ales că 50% dintre aceştia nu aveau studii de 
specialitate225. În acest sens ei au fost invitați periodic la instruire, în centrele 
Beiuş şi Oradea. Instruirile, numite conferințe sau consfătuiri, se organizau de 
obicei la terminarea anului şcolar, în jurul datei de 30 august, sub conducerea 
asesorului şi comisarului bisericesc pe probleme de învățământ. Pentru o 
perioada de mai bine de un sfert postul respectiv a fost ocupat de beiuşanul 
Vasiliu Papp, arhimandrit şi vicar episcopal. La Conferinţa erau invitați 
directorii, preoții, învățătorii, inspectorii cercuali şi „toți iubitorii de progres” 6. 
Problemelor obişnuit supuse discuţiei pe ordinea de zi, li se adăugau şi 
motiunile învăţătorilor. Discuţiile se purtau în plen şi pe comisii. În măsura 
timpului disponibil, se susțineau referate şi comisii ştiinţifice pe diverse teme, 
erau ascultați invitații speciali. Dacă la mijlocul secolului reuniunile se țineau 
ocazional, acestea devin, pe măsura ce ne apropiem de secolul al XX-lea, 
anuale şi obligatorii, sub amenințarea unor pedepse. Cei vizati erau în special 
învățătorii necalificaţi şi cei care nu erau titulari. De pildă, în protopopiatul 
Beiuş, din 52 de învăţători inspectati, doar 15 aveau absolvită Preparandia??7. 
Prima conferință de acest gen s-a ținut la Oradea în anul 1858. 


în vârstă de 42 de ani, era căsătorit şi avea copii majori, însă nu avea studii de specialitate. Era 
suplinitor de 14 ani în aceeaşi localitate. Salariul său consta din 42 de florini anual şi 
următoarele cantități de produse: 240 kg. grâu, 240 kg. porumb, 110 clăi de fân şi 1,5 măsuri de 
fasole sau mazăre. De asemenea, mai primea de la comuna şi 6 metri cubi de lemne de foc. 
Salariul era neregulat, dar mai deținea si altă slujba, aceea de cântăreț la biserică. Catighetul local 
era preotul Petru Popa. Învățătorul nu era subordonat nici unui director sau inspector. 
Informarea, semnată de preot şi învăţător, a fost înaintată consistoriului în luna august 1871 - 
n.n. R.M. 

224 AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Oradea, dosar nr. 2/1868; 63/1893 

225 Idem, dosar nr. 4/1870-1871, f.1-46 

2% Idem, dosar nr.13/1876, f. 200-205 - Discuţiile la astfel de conferințe se grupau în jurul 
următoarelor probleme: Discutarea modului cel mai corespunzător pentru a împrieteni pe 
părinţi cu şcoala, fără să se recurgă la mijloace silnice; Cum se prezintă învățătorul în şcoala cu 
elevii începători; Metodele practice prin care învățătorul foloseşte materialele din dotare ca să 
instruiască elevii în materiile prescrise de lege; Care ar fi ceea mai corespunzătoare împărțire a 
orelor de învățământ pe săptămână, pe discipline, pentru a se putea încadra în timp; Ce 
formulare ar fi de introdus pentru cucerirea copiilor obligaţi să urmeze şcoala; Catalogul de 
dirigentie şi cercetarea şcolii; Uniforma obligatorie - n.n. R.M. 

227 Idem, dosar nr. 27/1883, f. 14 


77 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


În afara conferinţelor, anual se organizau şi cursuri de perfecționare cu 
durata de cinci zile?%. Activitatea de perfecționare a fost reglementată strict de 
Sinodul eparhial prin hotărârea 34/1871. Această reglementare tinea seama, 
atât de legea 38/1868 privitoare la învățământul din Ungaria, cât şi de 
reglementările din Statutul de organizare al Bisericii Ortodoxe Române. 
Pentru perfecționare au fost abilitate aceleaşi centre de la Beiuş şi Oradea, 
acestora adăugându-li-se ulterior încă două, la Pomezău şi Meziad. La fel ca şi 
la consfătuiri, aici se analizau diverse programe şcolare şi modul cel mai bun 
de abordare al materiilor de studiu. Invatatorii trebuiau să aducă cu ei si 
manualele dupa care predau, pentru a se putea consulta in privinta acestora. 
Prezența era obligatorie. Atât conferințele cât şi perfectionärile trebuiau 
anunțate din timp, pentru ca participanţii să aibă răgazul necesar de a-şi 
pregăti disertatiile şi de a studia problemele supuse dezbaterii. 

Un accent deosebit se punea pe evaluarea elevilor. Chestionarele de 
evaluare de la sfârşitul fiecărui semestru indicau atât interesul elevilor pentru 
studiu, cât şi nivelul lor de pregătire. Examenele, desfăşurate în prezența 
preotului şi uneori a inspectorului, evidențiază şi ele interesul învăţătorilor 
pentru pregătirii elevilor2. În paralel cu aceste preocupări de adaptare a şcolii 
săteşti la nevoile societății româneşti, au fost făcute mari eforturi pentru 
trimiterea la cursurile secundare de la Beiuş a cât mai multor fii de țărani, 
preoți şi învățători români. În anul 1876, episcopul Aradului, Ion Metianu, 
cerea printr-o circulară, adresată protoprezbiterilor şi inspectorilor de şcoli, 
urgentarea pregătirilor pentru deschiderea unui internat pe lângă Institutul 
teologic-pedagogic de la Beiuş, Liceul lui Vulcan. Copii cu părinți săraci urmau 
să fie primiţi în internat gratuit, iar ceilalți după plata sumei de 50 de florini în 
două rate. Internatul era gratuit pentru copiii învăţătorilor cu un salariu sub 
300 de florini anual, în vreme ce învățătorii cu un salariu cuprins între 300 şi 
500 de florini anual plăteau pentru copii lor 25 de florini în două rate, iar cei 
care aveau un venit anual ce depăşea 500 de florini, 50 de florini în două 


228 Ibidem, f. 17 

229 Ibidem, f. 97, 98 - Vom exemplifica cu aceeaşi comuna bisericească, Luncasprie din Raport cu 
privire la protopopiatul Pomezăului - an scolar 1882/1883, examenul din semestrul II, în extras. Totalul 
populaţiei era de 618 suflete, din care 313 erau bărbați, 306 femei, apoi, 56 de copii între 6-12 ani, 
dintre care 19 băieți si 35 de fete. Şcoala se afla în localitate şi avea un singur învățător. Dintre 
copii, s-au prezentat la examen un număr de 5 elevi; 3 băieți şi 2 fete. Probele de examen au fost: 
Catehizare şi biblie, Cetirea şi scrierea românească, Socotirea pe de rost şi cu cifre, Măsurile din 
tara, Gramatica şi exerciții lingvistice, Geografie si istorie universală, Elemente de fizică şi 
istorie naturală, Agricultură, grădinăritul şi albinăritul, Drepturile şi îndatoririle cetăţeneşti, 
Cântul bisericesc şi national, Cetirea şi scrierea ungurească, Cetirea şi scrierea nemteascä. Cei 
examinati au ştiut să răspundă doar la Biblie, Cetirea şi scrierea românească, Socotit, 
Agricultura, Cântatul bisericesc şi național. Socotindu-se ca elementele de bază au fost însuşite 
de toți cei 5 elevi care au şi promovat examenul. La datele învățătorului era trecut Petru Papp, 
fără Preparandie, notat cu calificativul «mijlociu». 


78 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


rate?%. La 27 iulie 1876, la Arad, în şedinţa senatului de şcoală a Consistoriului 
ortodox, s-a hotărât deschiderea unui institut şi pentru fete. 

Evoluţia ascendentă a învățământului românesc a fost îngreunată de 
legile de maghiarizare. Efectele acestor acte normative au început să se facă 
simțite mai ales după 1870, când administraţia a trecut la verificarea şcolilor 
noastre. Cu această ocazie guvernul a emis o serie de ordonanţe prin care au 
fost interzise mai multe cărți şi manuale româneşti considerate periculoase?51. 
Articolul 28 din legea cu privire la atribuţiile şcolilor poporale, menţiona la 
paragraful 7, punctul 5 că se vor confisca toate cărțile interzise. Obligatia 
confiscării revenea preşedintelui Consiliului administrativ al Senatului şcolar. 
Pedepsele aplicate pentru eludarea legii erau foarte aspre, pornind de la 300 
florini amendă până la trei luni de închisoare, ajungându-se chiar şi la 
pierderea postului. Autoritățile puteau de asemenea să suspende pe perioade 
nelimitate salariile celor vinovaţi??. Consistoriul a trimis circulare preoților să 
se debaraseze de titlurile interzise, pentru a preveni trimiterea în judecată (26 
septembrie 1877). Restrictiile s-au înăsprit treptat, mergând până acolo încât la 
începutul secolului al XX-lea limba maghiară să înlocuiască limba maternă în 
şcolile nationale. Pe lângă retributiile salariale destinate membrilor, în bugetul 
senatului era prevăzută şi suma de 1000 florini ca ajutor pentru şcolile sărace, 
suma ce variază de la an la an2%. 

Principala obligaţie a Senatului şcolar era dotarea şcolilor, conceperea 
programelor şcolare în acord cu cerinţele legislaţiei dar şi cu nevoile culturale 
ale românilor, reglementarea salariilor învăţătorilor, ţinerea evidenţei 
efectivelor de elevi, a fondurilor şcolare etc. Statisticile făcute sunt foarte 
complete. Pentru a preveni trecerea şcolilor poporale ortodoxe la stat, Senatul 
şcolar a încercat să ridice dotarea şi salariile la nivelul cerut de lege. În acest 


230 Idem, dosar nr. 3/ 1868-1870, f. 145 

231 Idem, dosar nr. 13/1876, f. 26 - Prima dintr-o lungă serie de astfel de ordonanţe este ordonanța 
ministerială nr. 18.034/29 iulie 1876. Aceasta trecea la index un număr de 4 lucrări: Meletie 
Drăghici, Istoria Ungariei în compendiu, Timiş, 1874; Demetriu Varna, Geografia teritoriilor de sub 
coroana Ungariei, Sibiu, 1875; Carta Europei, după B. Korzenn; Visarion Romanu, Cartea de lectura 
româneasca pentru şcolile române, Sibiu, 1873. La acestea s-au adăugat ulteror încă nouă titluri: 
Vasiliu Petri, Abecedar pentru şcolile româneşti, după principiile scriptologiei pure, Sibiu, 1874; Aron 
Pumnul, Lepturariu românesc, Viena, 1862/1865; lon Tuducescu, Istoria Romanilor. Manual pentru 
şcolile populare românesti, Arad, 1876; G. Vlădescu, Elemente de geografie pentru clasa II-a, a III-a 
primare, Bucureşti, 1873; T. Laurean, Atlas geografic - după L. Bonnefut - adaptat pentru şcolile 
române din ordinul M. S. Carol I, domnul românilor, Paris şi Bucuresti, 1867; S. Selegianu, Manual 
de geografie pentru tinerimea română, Viena, 1871; loan M. Moldoveanu, Istoria patriei pentru şcolile 
poporale române din Ardeal, Blaj, cu aprobarea comisiei şcolare arhidiecesane; I. V. Russu, 
Elemente de istoria Transilvaniei pentru învățătorii şi şcolile poporale române, Sibiu, 1865; Ştefan Pop, 
Legende si exerciţii de limba pentru clasa a II-a a şcolilor poporale, Blaj, 1872 

25 Amenda de 300 de florini era echivalentul unui salariu anual - n.n. R.M. 

233 Protocol despre şedinţele sinodului eparhial din dieceza română greco-orientală a Aradului (ţinute în 
anul 1893), Arad, 1893, Tipografia Diecesana, p. 83 


79 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgitä 


sens, s-au luat o serie de hotărâri sinodale. Amintim aici două: numerele 130 şi 
131/1892, când s-a stabilit salariul minim de 300 florini cerut de lege. Din 
totalul de 300 de şcoli din cele şase protopopiate bihorene, în 37 nu s-a reuşit 
acest lucru2%. Necesarul era acoperit fie din donații, fie din diversele fonduri 
şcolare patronate de biserică cum au fost: Fondul şcolar şi bisericesc, Fondul 
pensiilor învätätoresti, Fondul Gavril Faur din Oradea, Fondul bibliotecilor 
preparandiale, Fondul gimnazial etc. Apar de asemenea spre sfârşitul 
secolului fundațiile şcolare, cum au fost: Fundația Teodor Oancea şi Fundația 
Georgiu Lazăr din Oradea?%. Preocuparea de modernizare era evidentă, dar nu 
lipsesc nici informaţiile privind lipsa de preocupare sau pregătire pentru 
şcoală a unor preoți sau învăţători. Măsura disciplinară în aceste cazuri era de 
obicei mustrarea25%. 

Efectele măsurilor luate pentru dezvoltarea învățământului confesional 
ortodox le putem observa analizând statisticile şcolare ale ultimilor ani ai 
secolului al XIX-lea. Să urmărim mai întâi situația materială a învăţătorilor şi 
dotarea şcolilor pentru anuii1893-1894. 

În Tractul Oradea-Mare se găseau 45 de şcoli dotate cu locuință pentru 
învățător, trei fără locuinţă şi trei cu locuinţă separată. Existau de asemenea 
două edificii şcolare cu alte întrebuințări, în valoare de 430 florini. Loturile de 
pământ ale şcolilor însumau 522 de iugăre şi 143 stânjeni, în valoare de 200 
florini. În afară de averile imobile, existau şi valori mobile, cum ar fi: rechizite 
şi alte bunuri nenominalizate etc. Valoarea acestora se ridica la 2.789 florini şi 
50 de cräitari. Capitalul şcolii era de 1.217,89 florini. Fundatiile şcolare aveau 
un capital de 75.130,89 florini. 

În Tractul Beiuş existau 44 de edificii de şcoală dotate cu locuință 
pentru profesor, nici una fără locuinţă şi una cu locuință separată. În total 
valorau 16.390 florini. Loturile şcolare însumau 46 de iugăre şi 1.200 stânjeni, 
plus alte bunuri nenominalizate în valoare de 20 florini. Averile mobile şcolare 
însumau 681,60 florini. Şcoala avea un capital de 1.793 florini iar fundaţiile 
şcolare 500 florini. În celelalte protopopiate, Peştiş, Tinca, Beliu şi Vaşcău 
situația se prezenta asemănător. 

Pe ansamblu, situația se prezenta astfel: existau în toată zona aflată sub 
jurisdicția consistoriului greco-ortodox român din Oradea 220 de şcoli, dintre 
care şapte fără locuinţă pentru învăţători şi şase cu locuinţă separată. Valoarea 
lor era de 143.885,10 florini. Existau case pentru alte treburi şcolare în valoare 
de 622 florini. Loturile, sesiile şcolare şi învățătoreşti, însumau 1.334 iugäre şi 
1.063 stânjeni. Averile mobile şcolare însumau 9.530,74 florini. Capitalul şcolii 
era de 6.043,08 florini. Şcoala avea fundaţii cu un capital de 85.832,58 florini. 
Diferenţele, deşi semnificative față de anul precedent, totuşi se observă. 


24 Ibidem, p. 28 
255 Ibidem, p. 9 
236 Ibidem, 1895, p. 40 


80 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


În următorul an, în Tractul Oradea-Mare se găseau. în protopopiate. 46 
de şcoli dotate cu locuință pentru învățător, cinci fără locuință şi şapte cu 
locuință separată. Valoarea acestora era de 37.586 florini. Exista o casă pentru 
alte treburi şcolare în valoare de 150 florini. Suprafața loturilor agricole şcolare 
şi invätätoresti era de 525 iugăre si 1.045 stânjeni, în valoare de 41.370 florini. 
Valorile nenominalizate se cifrau la suma de 240 florini. Averile mobile şcolare 
(rechizite, mobile şi altele) se ridicau la 2.397,50 florini. Capitalul şcolii era de 
1.094,16 florini. Fundatiile şcolare dispuneau de un capital de 75.445,19 florini. 

Pentru toate cele şase protopopiate, Oradea-Mare, Peştiş, Tinca, Beliu, 
Beiuş şi Vaşcău ale consistoriului orădean, situația se prezenta astfel: 

În anul 1893 funcționau 222 de şcoli dotate cu locuință pentru profesor, 
13 fără locuinţă şi 11 cu locuință separată. Valoarea lor era de 1.38423,65 
florini. Existau case pentru alte treburi şcolare, în valoare de 250 florini. Şcoala 
şi învățătorii aveau 1.448 de iugăre şi 755 stânjeni de pământ, în valoare de 
89.084 florini. Averile mobile şcolare se cifrau la suma de 9.598,62 florini. 
Capitalul şcolilor era de 28.881,84 florini. Fundaţiunile şcolare aveau un 
capital de 88.582,9 florini. În ceea ce priveşte numărul elevilor, avem o 
statistică a datelor şcolare din districtul Consistoriului greco-ortodox român 
din Oradea-Mare pe anul 1896-1897. Redăm întocmai, ca şi în statisticile 
anterioare, cele două protopopiate, Oradea şi Beiuş, apoi totalul. 

În Tractul Oradea-Mare, numărul sufletelor se cifra la 31.638, din care, 
copii obligaţi să frecventeze scoala au fost 3.777 - categoria I-a de vârstă (între 
6-12 ani). Dintre aceştia, 1.984 băieţi şi 1.794 fetiţe. În categoria a II-a de vârstă 
(de la 12-15 ani) avem 1.587 copii, din care 781 băieți şi 815 fetițe. Deci un total 
de 5.373 copii (ambele categorii). Faţă de anul precedent, 1896, se înregistra o 
creştere de 238 de copii. Nu toți au frecventat şcoala. Din prima categorie de 
vârstă au fost elevi 2.216 copii (1.254 băieţi si 962 fetițe), iar din categoria a Il-a 
de vârstă avem 619 şcolari (314 băieţi şi 305 fetițe). S-a înregistrat o scădere cu 
62 de copii fata de anul anterior, adică un număr total de 2.835 de elevi. 
Frecvența cotidiană la şcoală era de 59%. Un număr de 459 de copii (246 băieți 
şi 213 fetițe) au frecventat şcoli elementare străine. Procentul ştiutorilor de 
carte era de 61,30%. Dintre copii care au frecventat şcoala, din prima categorie 
de vârstă s-au prezentat la examen 1.594 de elevi (930 de băieți şi 664 fetițe). 
Din a doua categorie de vârstă s-au prezentat la examen 60 de elevi (32 de 
băieți şi 28 de fetițe). Numărul şcolilor elementare era de 51 iar al grädinitelor 
27. Nu existau „şcoli de repetiție”. Într-un număr de 43 de şcoli s-au ținut 
examene. Aceste şcoli dispuneau de 45 de învățători (22 definitivi, 23 
provizorii), dintre care 32 aveau iar 13 nu aveau testimoniu de calificare. Existau 
şase locuri vacante de învățători. Numai 40 de şcoli aveau săli de învățământ 
corespunzătoare iar zece nu. Mai existau, de asemenea, zece biblioteci şcolare 
şi şapte coruri vocale. În 33 de cazuri, dotarea cu rechizite era corespunzătoare 
iar în 17 cazuri necorespunzătoare. 


81 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


În Tractul Beiuş, Numărul sufletelor atingea cifra de 32.371. Din acest 
număr 4.628 erau copii obligați să frecventeze şcoala. Din prima categorie de 
vârstă trebuiau să fie 3.282 de elevi (1720 de băieți şi 1567 de fetițe). Din a 
doua categorie de vârstă trebuiau să fie 1.341 de elevi (726 de băieţi şi 616 
fetițe). Se înregistra o creştere cu 95 a numărului de copii. Acest lucru se 
întâmpla doar aici şi în protopopiatul Oradea, în rest numărul copiilor era în 
scădere. Dintre aceştia au frecventat şcoala un procent de 41%, adică 1.402 
elevi. Din prima categorie făceau parte 1.352 de elevi (819 băieţi şi 533 fetițe), 
iar din a doua categorie 50 de elevi (34 de băieţi şi 16 fetițe). Dintre elevi s-au 
prezentat la examen, din prima categorie de vârstă 982 de elevi (635 băieți şi 
347 fetițe), iar din a doua categorie de vârstă 16 elevi (10 băieţi şi 6 fetițe). 
Numărul copiilor care au frecventat şcoli elementare străine a fost de 54 (48 
băieți şi 6 fetițe). Numărul şcolilor elementare era de 41, la care se adăugau 4 
„Şcoli de grădinărit”. Dintre acestea, la 39 s-a ținut examen. Aceste şcoli aveau 
39 de învăţători, dintre care 10 cu şi 29 fără testimoniu de calificare; 11 erau 
definitivi iar 28 provizorii. La patru şcoli erau posturi vacante. Sălile de 
învățământ, 22 erau corespunzătoare iar 18 necorespunzătoare. Nu existau 
biblioteci şi nici coruri şcolare, 14 şcoli erau dotate cu rechizite şcolare iar 27 
nu. Procentul ştiutorilor de carte era de 31,41%. 

Pe întreg consistoriul, situația se prezenta astfel: numărul sufletelor era 
de 184.038, dintre care 27.807 erau copii obligaţi să frecventeze şcoala, adică, 
cu 365 mai puţini decât în anul precedent. Din prima categorie de vârstă 
făceau parte 19.646 de copii (10.413 băieţi şi 9.233 fetițe). Din categoria a doua 
făceau parte 8.261 de copii (4.294 băieți şi 3.967 fetițe). Dintre aceştia doar 
11.925 au frecventat şcoala, cu 958 mai puțini ca în anul precedent. Din prima 
categorie de vârstă făceau parte 10.375 de elevi (6.267 băieți şi 4.108 fetițe) iar 
din a doua categorie de vârstă, 1.550 de elevi (838 de băieţi şi 712 fetițe). 
Frecvența şcolară a fost cuprinsă între procentele de 40-67%. La şcolile 
elementare străine au învățat 1.582 de elevi (857 de băieți şi 725 fetițe). 
Procentul ştiutorilor de carte era de 48,38%. Dintre cei care au frecventat 
şcoala şi-au luat examenul 7.700 de elevi (4.842 de băieți si 2.858 fetițe) din 
prima categorie de vârstă. 

Numărul şcolilor era 240 de şcoli elementare, 113 de „grădinărit” şi 
24 de gimnastică. La aceste şcoli existau 226 învăţători, dintre care 76 
definitivi şi 148 provizorii; 110 aveau testimoniu de calificare şi 116 erau 
fără testimoniu. Existau 14 posturi vacante pentru învățători. În ceea ce 
priveşte starea şcolilor, 180 corespundeau necesităților iar 59 nu. Cu 
dotarea stăteau puțin mai prost, 144 de şcoli având rechizite şi alte 
materiale şcolare în vreme ce 95 nu aveau. Existau şi un număr de 22 de 
biblioteci şcolare si 15 coruri vocale. 


237 Ibidem, 1898, p. 107 
82 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Statisticile nu cuprind însă şi preocupările pentru perfecționarea 
cadrelor didactice. Senatul şcolar a ridicat problema participării fiecărui 
învățător, cel puţin o dată la trei ani la efectuarea inspecțiilor şcolare împreună 
cu inspectorii. De asemenea s-a cerut să se aibă în vedere de către consistoriul 
orădean, ca atunci când se oferă locuri gratuite în „alumneul diecezan” 
(internat), candidații din satele care nu au învățător calificat, să aibă 
prioritate2%8. Se cerea insistent şi intensificarea propagandei pentru crearea de 
fonduri şcolare si bisericeşti?%. In şedinţa din 21 aprilie-4 mai 1900 a Sinodului 
eparhial s-a analizat situația fondurilor şcolare şi bisericeşti. Pentru 
Consistoriul orădean s-a analizat starea celor patru fonduri şi anume: Fondul 
ajutorului şcolar şi învățătoresc - 46252,51 florini; Fondul bibliotecii 
preparandiale - 786,10 florini; Fondul Gavril Faur din Oradea Mare - 7712,34 
florini; Fondul gimnazial - 9037,53 florini; Fondul preparandial şi aducta 
şcolară - 46422,81 12 florini240. 

În protopresbiteratul Orăzii Mari s-a zidit o şcoală nouă, înzestrată cu 
tot necesarul prescris de lege. După cum s-a hotărât în Congresul 
Consistoriului s-a ținut concurs pentru toate posturile ocupate interimar sau 
vacante. Datorită lipsei concurenţilor calificați, unele au rămas la fel. Pentru a 
suplini acele lipsuri, s-a luat hotărârea, în baza concluziilor Sinodului eparhial 
din 1899, să se trimită la Institutul Pedagogic zece tineri din localitățile fără 
învățător. Tinerii urmau să primească gratuitate, în schimbul obligaţiei de a 
profesa la întoarcere în localitățile de unde au fost trimişi. Consistoriul 
orădean era confruntat cu mari greutăți financiare, de aceea s-a luat Hotărârea 
nr. 694 din 15 iulie 1899, adoptată de Sinodul eparhial prin conductul nr. 3579 
din 7-19 octombrie 1899, care prevedea ca 1/3 din veniturile “Fondului special 
şcolar diecezan să revină acestui Consistoriu”. Fondul era adunat prin colectă, 
pentru şcolile sărace. S-a cerut ca pe viitor cota parte pentru Consistoriul 
orădean să fie de 2/5 din suma rămasă în fond după retragerea cheltuielilor 
de administrare. Pe lângă aceste date s-au raportat şi şase cauze disciplinare 
(Oradea Mare, 3-16 aprilie 1900). În ceea ce priveşte evidenţa averilor şcolare 
şi fundationale, cităm din raportul rectorului epitropesc al Consistoriului 
orădean, pe anul 1899: 

În protopopiatul Orăzii-Mari au existat 51 de şcoli, în valoare de 45.808 
florini şi trei case pentru alte trebuinte şcolare, cotate la 400 florini. 


238 Ibidem, 1898, p. 107 - O situaţie interesantă este cea a elevilor ortodocşi care au frecventat 
şcolile medii normale şi civile străine de pe consistoriul orădean în anul 1899: Gimnaziul superior 
din Oradea - 9 elevi, şcolile reale din Oradea - 17 elevi, şcolile normale şi civile din Oradea - 60 
elevi, Şcoala superioară comercială din Oradea - 2 elevi, Gimnaziul superior greco-catolic 
român din Beiuş - 105 elevi, şcolile normale din Beiuş - 36 elevi, Gimnaziul inferior din Salonta 
- 27 elevi, şcolile normale din Salonta - 22 elevi, Gimnaziul din Debrețin - 4 elevi şcolile reale 
din Debrețin - 3 elevi. Un total de 285 de elevi. 

239 Ibidem, 1900, pp. 35-36 

240 Ibidem, pp. 52-54 


83 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Pământurile şcolare erau în suprafață de 560 iugăre, care valorau 53.620 
florini, iar alte „3 realități” şcolare în valoare de 600 florini. Averile mobile 
şcolare însumau 2.798 florini, capitalurile şcolare 685,88 florini, iar fundaţiile 
şcolare însumau un capital de 74.759,67 florini. 

În protopopiatul Peştişului existau 36 de edificii şcolare, cotate la 
18.130,50 florini, pământuri şcolare în întindere de 349 iugăre şi 412 stânjeni 
valorau 20.199,50 florini. Averile mobile şcolare erau cotate la 2.062,22 florini, 
capitalurile şcolare la 726,12 florini iar fundaţiile şcolare la 1.544 florini. 

În protopopiatul Tinca existau 29 de edificii şcolare în valoare de 
30.584 de florini şi pământuri şcolare valorau 22.125 florini (247 de iugăre şi 
517 stânjeni). Averile mobile şcolare însumau 2.179,10 florini, capitalurile 
şcolare, 846,63 florini iar cele fundationale de 796,01 florini. 

În protopopiatul Beliu existau 33 de edificii şcolare în valoare de 17.690 
florini. Pământurile şcolare însumau 168 de iugăre şi 930 de stânjeni în valoare 
de 8.454 de florini. „Alte realități şcolare” 200 florini. Averile mobile şcolare 
însumau 1.659 florini, capitalurile şcolare 2.396,08 florini iar cele fundationale 
3.281,08 florini. 

În protopopiatul Beiuşului se aflau 42 de edificii şcolare care valorau 
16.580 de florini, pământuri şcolare în suprafață de 71 iugăre cu o valoare de 
2.382 de florini. Averile mobile şcolare însumau 970 de florini iar capitalurile 
şcolare erau de 258 florini. Din păcate, statistica fiind incompletă nu prezintă 
starea de lucruri din protopopiatul Vaşcăului. Acolo situaţia era cu ceva mai 
bună decât la Beiuş. 

Deşi statisticile indică o situație nu tocmai pozitivă, acestea fiind 
un sprijin de la statul maghiar. De o situație mai bună se bucurau totuşi şcolile 
confesionale greco-catolice, cea de a doua biserică națională românească 
dispunând de importante proprietăți, cu precădere în zona Beiuşului, realitate 
ce permitea susținerea materială a şcolilor poporale. De aceste avantaje s-au 
bucurat nu de puţine ori şi românii ortodocşi. 

ee 

In ce priveşte organizarea şcolară şi confesională, Biserica Unită nu se 
deosebea în linii mari de organizarea adoptată de biserica soră, ortodoxă. 
Polul coordonator, tradițional, al învățământului confesional amintit a rămas 
în continuare Beiuşul, deşi centrul de greutate s-a mutat de la mijlocul 
secolului al XIX-lea la Oradea, sub presiunea politicii de maghiarizare ce 
încerca centralizarea tuturor instituțiilor într-un oraş mai puțin românesc la 
acea vreme. 

Fiecare comună bisericească, uneori şi filiile, intretineau prin efortul 
parohiilor câte o şcoală deservită de un învățător. Cursurile erau urmate de un 


241 *** Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramurăşul, Tipografia Curţii Regale F. Gôbl şi Fii, 
Bucureşti, 1915, p. 170 


84 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


număr cuprins între 20 până la 50 de elevi??. În timp, structura 
învățământului confesional greco-catolic a cunoscut o serie de modificări 
neesentiale, cele mai bine organizate fiind şcolile din protopopiatele 
aparținătoare Beiuşului şi Oradiei, care aveau în subordine un număr de 12 
comune bisericeşti. 

În continuare vom aduce o seamă de argumente ce oglindesc situația 
şcolilor din districtele mai sus pomenite. De început vom aborda analiza 
şcolilor din protopopiatul Beiuşului. Acest organism cuprindea zece comune, 
cu toate că documentele de arhivă pomenesc 12, şi anume: Miheleu, Fiziş, 
Delani, Prisaca, Negru, Vălani, Pocola, Sâncuiş, Pietrani, Beiuş. Aici funcționa 
un corp învätätoresc compus din: Moise Herman, Manu Filimon, Mauru 
Nicolae, Vlas Nelu, Buda Mihai, loan Bolhaş. Aceştia erau retribuiti pentru 
munca prestată cu un salariu cuprins între 75 şi 1200 de florini, la care se 
adăugau diverse cantități de produse, „bucate”, în următoarele cuantumuri: 2- 
5 măsuri de cereale, 2-3 cubule de lemne de foc (metri cubi) şi între 2-3 stânjeni 
de teren agricol?2#. 

O serie de rapoarte ne descriu starea şcolilor, frecvența elevilor, 
ritmicitatea orelor, calificarea învăţătorilor şi limba de predare. La toate şcolile 
controlate, limba de predare era cea română, se susțineau 23 de ore 
săptămânal, frecvența era de aproximativ 70% şi existau învățători care-şi 
dădeau silinta să predea cât mai bine. În ce priveşte starea lor materială, 
aceasta era calificată ca fiind acceptabila2“4. De pildă, la şcoala opidală din 
Beiuş erau arondate 745 de suflete. Cursurile erau frecventate de un număr de 
38 de băieţi şi 27 de fete. Dintre elevi, 60 frecventau regulat şcoala şi erau 
“silitori” iar cinci nu. Doctrina religioasă era predată în limba română, care de 
altfel era şi limba de predare. În afară de aceasta se mai învăţa şi limbile, 
latină, maghiară şi germană şi se făceau exerciții de scriere şi aritmetică. La 
capitolul “progresul elevilor”, copiii erau calificați cu „bonus”. Edificiul şcolii era 
bun, învățătorul avea absolvită preparandia şi era remunerat cu 100 de florini 
de la comună şi 24 de florini de la opidum (oraş). În plus mai primea pământ cu 
o producție de 6 cubule şi lemne în cantitate de 6 orgia (metri steri). Pentru 
aceste plăți, în afara celor 23 de ore de curs săptămânale, învățătorul era 
obligat ca după slujba religioasă să tina şi o şcoală duminicală de 2 ore, la care 
veneau 17 băieți şi 10 fete. 

La Pietrani, Vălani, Pocola şi Fiziş învățătorii erau, ori fără 
preparandie, ori prost pregătiți. Şcolile erau clădite din cărămidă sau lemn, 
unele cu încăperi foarte proaste, aşa după cum reiese din statistica întocmită la 
data de 8 decembrie 1858 la Beiuş. Trebuie remarcat totuşi faptul că existau 


242 Schematismus  Cleri Diocensis Magno-Varadinensis Graeco-Catholicorum Ritus pro anno 
MDCCCXCYV, Magno-Varadini, Typis Samuielis Berger jun. 1895, passim 

243 AN-SJBh, fond Protopopiatul Greco-Catolic Beius, dosar nr. 16/1853, f. 23-30 

244 Idem, dosar nr. 15/1852, f. 113-116 


85 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


preocupări pe linia trimiterii la şcoală a copiilor şi din partea oamenilor de 
rând, simpli, nu numai din partea autorității bisericeşti. lată ce spunea 
administratorul parohial din localitatea Negru, Gheorghe luhas, într-o 
scrisoare adresată protopopiatului, la 19 mai 1852: „Cu durere cutez a însemna 
cum că şcoală şi învățători nu avem [si] şcolarii care ar umbla la şcoală sunt până în 
treizeci, adică noi, cantore nu avem în loc, fără din satul Pocola, în duminici şi 
sărbători venind cantorul de acolo, anume. Popa loan pentru plată de 29 de florini din 
fondul religionar şi pentru folosirea pământului de două cubule (islazul)"2#. 

Dorinţa de a avea învăţători pregătiți l-au determinat pe episcopul 
greco-catolic să verifice periodic personalul didactic din subordine. În acest 
sens redăm structura personalului la anul 1861. În Miheleu era învățător 
Moise Herman, celibatar, în etate de 28 de ani, foarte bine pregătit având 
preparandie, cu un venit de 105 de florini şi producția de pe 2 cubuli de 
pământ. În Drăgoteni nu exista învățător, în Feneriş funcționa dascălul Mihai 
Popa, în etate de 41 de ani, căsătorit, cu pregătire mediocră „finut în post în 
lipsă de altceva”. Enumerarea ar putea continua. Media de vârstă a acestora era 
de 30 de ani, în general pregătirea lor se situa la nivel bun şi erau căsătoriți 
într-o proporție de 50%246. 

Către sfârşitul secolului, statisticile semnalează o îmbunătăţire a 
pregătirii profesionale a învăţătorilor. Mediocritatea a scăzut sub 50%, 
indicând o profesionalizare a corpului didactic247. Cu alte cuvinte, dascălii 
devin şi ei preocupaţi de a dobândi o pregătire cât mai solidă sub presiunea 
dinamicii societăţii, imprimată de evoluția fundațiilor culturale româneşti, 
care nu arareori aduceau critici inertiei celor două biserici cramponate pe 
latura confesională a învățământului în detrimentul cerințelor principale 
provocate de politica coroanei maghiare, adică unitatea de metodă şi ființă 
națională românească248. 

Pe această direcţie se vor înființa o serie de asociaţii şi reuniuni 
invätätoresti. O primă structură de acest gen a apărut în anul 1875 la Leta 
Mare, având denumirea de „Reuniunea învăţătorilor români din Districtul 
protopopesc Leta Mare”, aparţinând Diocezei Greco-Catolice de Oradea?2#. După 
înființare, aceasta s-a străduit să atragă în rândurile sale şi învățători din 
parohiile şi filiile vecine?%. A funcționat între anii 1875-1880 şi a abordat 


245 Ibidem, f. 45 

246 Idem, dosar nr. 28/1861, f. 37 

247 Idem, dosar nr. 14/1889, f. 43 

248 Ibidem 

249 Tudita Căluşer, Episcopia Greco-Catolică de Oradea, Editura Logos 2001, pp. 311-315 

250 *** Decrete date de Consilioul Dirigent dela Adunarea Naţională din Alba Iulia (18 Noemvrie) 1 
Decemvrie 1918 până la întrunirea Constituantei (20 Noemvrie 1919), Tiparul Tipografiei Diecezane, 
Sibiu, 1919, pp. 92-96; Schematismus Cleri ... 1895, passim - Chiteghian (Kôtegyän), Micherechiu 
(Mikiyerek), Artand (Artând), Bedeu (Bed5), Bichiş (Békes), Ciaba (Békes-Csaba), Jula (Gyula), 
Sănăşel (Sâlyi), Cheresteş (Bihar Kerestes), Bogomir (Bog6mer), Sărcad (Szarkâd), Mizighian 


86 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


probleme profesionale, metodice, de dotare a bibliotecilor şi practice, cum ar fi 
pomăritul. Iniţiativa a fost lăudată şi de losif Vulcan, redactorul revistei 
Familia, care a participat la una din şedinţe. Învätätorii care s-au implicat cu 
proiecte în activitatea asociației au fost premiaţi de către Episcopie cu diverse 
sume de bani. 

În anul 1881, Alexandru Mureşian, din acelaşi protopopiat, a lansat în 
coloanele revistei „Unirea” din Blaj un apel pentru constituirea unei asociaţii a 
tuturor învăţătorilor greco-catolici din Bihor. Această idee a persistat mulți ani 
însă autoritățile nu au fost de acord cu statutele acesteia şi au tot amânat 
recunoaşterea lor. În cele din urmă ideea a rămas nematerializată. Ulterior s-a 
dezvoltat ideea constituirii unei asociații comune a învăţătorilor celor două 
confesiuni naționale româneşti din Bihor, demers sortit şi el eşecului graţie 
disputelor confesionale. În anul 1893, protopopul Petre Mihältan va face un 
demers pe lângă ministerul de resort în favoarea aprobării statutelor 
„reuniunii învăţătorilor poporali greco-catolici din protopopiatele comitatului Bihor, 
aparținând diecezei greco-catolice de Oradea-Mare”. După doi ani de negocieri 
cererea va fi respinsă. 

Profesorii de la Gimnaziul din Beiuş au ridicat şi problema înființării 
unei asociaţii, cu prilejul Conferinţei de la Blaj a celor trei gimnazii de referință 
din Transilvania, Blaj, Beiuş şi Năsăud. Evenimentul s-a desfăşurat în anul 
1895. Asociaţia urma să se intituleze „Reuniunea profesorilor de la şcolile medii 
din Ungaria cu caracter confesional greco-catolic roman”, şi ar fi militat în interesul 
dezvoltării învățământului românesc. Ministerul Cultelor şi Instrucțiunii 
Publice, Regal Maghiar nu a aprobat însă organizarea unei asemenea structuri. 
Demersurile pe această temă vor fi reluate în preajma Marii Uniri şi apoi 
continuate după înfăptuirea marelui eveniment%!. Deşi asociațiile nu au avut 
o viata îndelungată, totuşi, ele au reuşit să netezească frictiunile dintre cele 
două confesiuni complementare şi să canalizeze eforturile intelectualitätii 
româneşti către un învățământ unitar. 

Analizând programa de studiu a şcolilor elementare greco-catolice, 
observăm că existau similitudini cu programa similară ortodoxă. De pildă 
programa săptămânală pentru şcolile din localitățile Şuncuiuş şi Beiuş 
cuprindea: 


(Mezôgyän), Jădani (Zsadânyi), Cristur (Keresztur), Ghest (Geszt), Ugre (Ugra), Hărşandu 
(Harsând), Beşermeni (Bészérmeni), Cristeşu (Bihar-Keresztes), Comadi (Komâdi), Homorog 
(Magyarhomorog), Berechiu Nou (Bertyôujfalu), Jaca (Zsâka), Furda (Furda), Vânciodu 
(Vâncs6d), Sânpetru (Szentpéter), Cocodu (Kakad), Almăşd (Almozsd), Virtişu (Vertes), 
Derecicheiu, Poceiu (P6csai), Estaru_(Esztâr), Hentida (Henczida), Gaborianu (Gâborjân), 
Chişmăria (Kis-Marjia). 
251 Tudita Căluşer, Op. cit., pp. 317-335 

87 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Ziua Înainte de masă După masă 

Luni Religie, Oratorie şi silabisirea 
Istorie biblică, abecedarului român 
Lecţie şi abecedar român 

Marţi Religie, Cântări rituale şi 
Istorie biblică, cunoaşterea numerelor 
Lecţie românescă 

Miercuri Religie, Oratorie şi silabisirea 
Istorie biblică abecedarului maghiar 
Lecţie şi abecedar maghiar 

Joi Ocupatii domestice — 

Vineri Religie, Oratorie şi scriere 
Istorie biblică, românească 
Lecţie românească 

Sâmbătă Religie, Cântare, 
Istorie biblică, Aprofundarea lecţiilor, 
Cunoaşterea literelor Catehizare 


române şi germane 
Duminică Slujba Şcoala de repetiție 
Programa mai sus redată a fost comună tuturor şcolilor de gen”. Beiuş 
- Materiorum graeco-catholica Schole Capitali Belenyensiensis anno scolastico 1866- 
1867 tradenarum23: 
Clasa Materiile 
Clasa I-a 2 ore - Religie şi cânt ecleziastic 
8 ore - Limba Română 
2 ore - Limba Maghiară 
3 ore - Aritmetica 
4 ore - Scris 


Total 17 ore (în document sunt specificate 12 ore) 

Clasa a II-a Idem 
Clasa a III-a 4 ore - Religie şi cânt 

6 ore - Limba Română 

4 ore - Aritmetică 

* restul programului este comun cu cel al claselor anterioare 
Clasa a IV-a 5 ore - Cânt şi religie 

6 ore - Limba Română 

2 ore - Limbile maghiară şi Germană 

2 ore - Arte grafice “Ars grafidis” 

* restul programului este comun cu cel al claselor anterioare 

În ceeea ce priveşte frecvenţa şi situația la învățătură, cataloagele care 

s-au păstrat reflectă interesul viu al elevilor pentru carte. Majoritatea lor au 
fost notati „eminens” sau ,primus”. Cele mai bune notări erau obținute la limba 


română si la scrierea cu litere latine?%. Majoritatea elevilor proveneau din 


252 AN-DJBf, fond Episcopia Greco-Catolică Oradea, dosar nr. 28/1861, f. 24-25 
253 Idem, dosar nr. 32/1886, f. 47 
254 Idem, dosar nr. 15/1852, f. 7; dosar nr. 16/1853, f. 25-26; dosar nr. 14/1881, f. 74-75 


88 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


pătura săracă şi mijlocie a societății, fii de țărani, de multe ori țărani pauperi, 
„săraci lipiti”, fii de preoți şi puţini copii de intelectuali, aceştia din urmă 
preferând şcolile străine de la orase?5. 

În mod constant, activitatea Bisericii Unite a urmărit susținerea şi 
dezvoltarea învățământului românesc în ansamblu, trecând permanent peste 
limitele confesionale, în slujba interesului national. Alături de biserică, o 
substanţială contribuţie şi-au adus fundaţiile susținute de o pleiadă de 
filantropi. Putem exemplifica pe episcopul Ignatie Darabant, care a donat în 
anul 1805 către Seminarul Unit din Oradea, suma de 5000 de florini pentru 
susținerea a 30 de tineri elevi; între anii 1826-1838 fondul a sporit grație 
donațiilor venite din partea următorilor: Demetriu Cmeciu, Gavril Caba, 
Teodor Tarta, Nicolae Borbola, Petru Papfalvi, Grigore Kôväri, Romul Marchiş 
şi alții. Cel mai însemnat fond a fost cel constituit de Samuil Vulcan, care se 
ridica la 14536 de coroane. De asemenea, demn de amintit este şi „Fondul 
Gimnaziului de băieți din Beiuş” şi „Fundaţia de pâine”, înzestrate cu averi de 
însuşi fondatorul lor, Samuil Vulcan. 

Eforturile băneşti au fost susținute şi de Nicolae Jiga şi Zaharia Mihoc, 
doi prosperi comercianți români ortodocşi?%. Demersul început de către 
Samuil Vulcan a fost continuat şi de următorii episcopi. Dintre aceştia se 
detaşează episcopul Mihai Pavel care a înființat Şcoala medie de fete din Beiuş în 
anul 1896, devenită ulterior liceu (1919) susținut prin Fondul subsidiar Pavel, 
asemenea Internatului Pavelian (de băieţi). Sub auspiciile ilustrului corifeu, în 
anul 1898 au fost emise Statutele pentru administrarea fondurilor şi fundațiilor 
diecezane, condus de Oficiul administrativ. La sfârşitul secolului, suma acestor 
fonduri se ridica la 100.000 de florini?7. 

Pe planul dotării materiale a şcolilor, o mare atenţie a fost acordată 
dezvoltării bibliotecilor şcolare. Cele mai valoroase au fost deținute de 
Gimnaziul de băieți din Beiuş, Preparandia din Oradea şi Liceul de fete din 
Beiuş. Între ele se detaşează biblioteca gimnaziului care aveau un număr de 
zece mii de volume. Acest fond s-a bazat pe donațiile lui Samuil Micu, 
Gheorghe Şincai, Petru Maior, biblioteca personală a episcopului Samuil 
Vulcan, Vasile Erdely, Iosif Vulcan şi profesorul beiuşan Teodor Roşu. În anul 
1889 academicianul Alexandru Roman a făcut o intervenţie la Academia 
Română, care va trimite anual toate lucrările editate sub egida sa?8. La acestea 
se adaugă şi bibliotecile societăților de lectură din Oradea şi Beiuş, înființate în 
anii 1852 la Oradea şi 1862 la Beiuş, ultima purtând numele Samuil Vulcan. 

Cel mai important eveniment în viata culturală şi şcolară a românilor 
din Bihor a fost marcat de înființarea Liceului din Beiuş, care va deveni unul 


255 Idem, dosar nr. 43/1883 passim 

25 [udita Căluşer, Op. cit., pp. 340-341 
257 Ibidem, pp. 342-344 

258 Ibidem, pp. 324-337 


89 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


din cele trei centre culturale ale românilor ardeleni. El a prins viata sub 
ocrotirea şi pe cheltuiala episcopului Samuil Vulcan, în anul 1828, pe 6 
octombrie, ca „Gimnasium minus” prin transformarea fostei şcoli triviale, 
trecând în acest fel de la învățământul de două clase la cel de şase clase?”. Cu 
toate că la începutul funcționării sale liceul a fost frecventat de numai 25 de 
elevi, dintre care doar zece erau români?%, cu timpul, şcoala a atras de la an la 
an tot mai multi copii români. Mai târziu, alături de liceu s-a construit un 
internat care în anul 1895 avea o capacitate de 150 de locuri, după care s-a 
construit un alt internat, cu 60 de locuri, pentru copiii ortodocşi. Susținerea 
acestor instituții a fost suportată de fondatorul liceului şi ulterior de către 
succesorul său, episcopul Pavel. La sfârşitul secolului, fondurile alocate 
funcționării liceului se ridicau la suma de 5 milioane de coroane-aur (200 de 
milioane de lei interbelici)261. 

Pentru a evita introducerea limbii maghiare în liceu, Samuil Vulcan s-a 
orientat către limba de predare latină, profitând de faptul că aceasta avea 
statutul de limbă oficială în administraţie, justiție şi în învățământul superior 
din imperiu. Totuşi, un accent deosebit a fost pus pe cultivarea limbii române, 
a gramaticii şi literaturii „valahică”2. Pentru o scurtă perioadă de timp liceul a 
fost subventionat de statul austriac cu suma de 1200 de florini anual, avantaj 
anulat în anul 186826. În legătură cu programa de învățământ, aceasta era 
aproape identică cu cea a şcolii capitulare. După adăugarea în anul 1837 a 
claselor a V-a „humaniore” şi a Vl-a ,poetica”, pe lângă obiectele de studiu 
obişnuite s-au adăugat Retorica şi poetica latină, Arheologia elină, Istoria, 
Matematica, care va înlocui aritmetica, Logica. Toate acestea cumulau un 
volum de 24 de ore săptămânal?64. 

În a doua jumătate a secolului, liceul se găseşte într-o continuă luptă cu 
politica de introducere a limbii maghiare în şcoli. Începută sub bagheta 
ministrului Treffort, această politică va cunoaşte o curbă ascendentă sub 
guvernarea Tisza, când limba de predare română va fi redusă de la 21 de ore 
la 16 ore săptămânal. Cu toate aceste oprelişti, în anul 1889 liceul dispunea de 
un corp profesoral de 53 de dascăli care se ocupau de instruirea a 750 de elevi. 
Majoritatea absolvenţilor au urmat studii superioare ulterior?6%. Consecvent 


259 Ton Buteanu, Programa Gimnaziului Superior Greco-Catolic, Editura Diecesană, Beiuş, 1890, 
p.7 

260 Constantin Pavel, Şcoalele din Beiuş, Editura Buna Vestire, Oradea, 1928, p. 97 

261 Ibidem, p. 27 

262 Ibidem, p. 129 

263 Teodor Päcätian, Cartea de aur, vol. V, 1909, p. 313 

264 G. Vlass, Programa G. R. Episcopalia Majoris Gimnasium Belenysensis, Editura Dicesană, Beiuş, 
1853-1854, passim 

265 Familia, anul XIV, nr. 23/1881 


90 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


cultivării simtämintelor nationale, liceul a fost receptiv la introducerea 
manualelor româneşti266. 

Datorită poziţiei sale în structura învățământului românesc ardelean, 
şcoala beiuşeană şi-a căpătat un deosebit prestigiu asigurând instruirea unui 
mare număr de tineri din toate comitatele româneşti din Ungaria (Maramureş, 
Ugocea, Sătmar, Săbolci, Bihor, Arad, Cenad şi Timis-Torontal) şi chiar din 
Bucovina?67. 

Liceul devine unul dintre cele mai moderne instituții şcolare din 
Ungaria, ridicat la acest nivel în special prin eforturile națiunii române. Acesta 
este principalul motiv pentru care administrația maghiară îşi va intensifica 
prigoana împotriva acestei oaze de cultură națională. Ocazia nu va întârzia să 
apară. Vizita episcopului romano-catolic de Oradea, la Beiuş a inflamat 
spiritele. Oraşul a fost pavoazat cu drapele tricolore maghiare. Elevul Aurel 
Borgovan a înlocuit steagul maghiar de pe frontispiciul liceului cu altul 
românesc, incident care a condus la alternativa închiderii şcolii sau adoptarea 
limbii maghiare ca limbă de predare. Incidentul a fost stins în urma 
negocierilor purtate între conducerea liceului, episcopul unit Constantin Pavel 
şi guvern. Consecințele nu au întârziat să se facă simţite. Elevul Aurel 
Borgovan a fost exmatriculat fără drept de reînscriere la vreun liceu din 
Ungaria, la clasele superioare a fost introdusă ca limbă de predare maghiara, 
cu excepția situațiilor în care interesele pedagogice reclamau folosirea limbii 
române, Limba română şi religia rămâneau pe mai departe a fi predate în 
româneşte, iar cele patru clase inferioare rămâneau cu vechiul statut. 

Conform noii programe, limba română avea afectate 17 ore, religia 16 
ore, iar maghiara 28 de ore. Din punct de vedere organizatoric, liceul, ca de 
altfel toate şcolile confesionale greco-catolice din Bihor aveau ca for 
coordonator Secția Scolastică a Consistoriului Greco-Catolic de Oradea. Acesta 
avea in componență următorii membrii: Preşedinte - Paulus Vela, 
Vicepreşedinte - D. Augustinus Lauranu, Asesor - Omnes supranominati 
Assessores Consistoriales, Notar - A.R. ac. CI. D. Joannes Ciceronescu?25. Acest for 
era asemănător Senatului şcolar ortodox. 

Eforturile pentru păstrarea ființei naționale, oglindite şi în plan şcolar, 
vor pregăti spiritele pentru redeşteptarea şi afirmarea populaţiei româneşti în 
perspectiva momentului Marii Uniri. 


266 Aceste manuale au fost: V. Ivanovici, Gramatica română, scrisă în chirilică - introdusă în liceu 
în anul 1852, T. Cipariu, Compendiu de gramatica limbii române, apărută la Blaj în anul 1855 - 
pentru clasele inferioare, T. Cipariu, Elemente de limba română după dialectele şi monumentele vechi 
- apărută la Blaj în anul 1854 - pentru clasele superioare - Cf. Constantin Pavel, op. cit., pp. 190- 
200 

267 Jon Enescu, luliu Enescu, Ardealul, Banatul, Crişana şi Maramurăşul, Editura Librăriei SOCEC 
et. Co., Bucureşti, 1920, pp. 98-116 

268 J. Georgescu, Episcopul Pavel, Oradea, 1927, p. 53 

269 AN-SJBh, Schematismus Cleri ... 1895, pp. 3-5 


91 


Bibliotecile parohiale româneşti 
Augustin TARAU, Mihai GEORGITA 


Dacă preocuparea pentru înființarea unor biblioteci româneşti a fost 
până către sfârşitul sec. XIX plasată pe un plan secund pe lista prioritätilor 
Bisericii Ortodoxe“, odată cu intrarea în vigoare a legii învățământului, „Legea 
Trefort”, la 22 mai 1879, clerul superior s-a văzut confruntat cu pericolul 
deznationalizarii institutionalizate a populaţiei pe care o pastorea?”. Pericolul 
era cu atât mai mare cu cât actul normativ în cauză se adresa elevilor din 
şcolile elementare, cu alte cuvinte se încerca înstrăinarea copiilor tocmai în 
perioada de fundamentare a principalelor elemente definitorii ale identității 
lor. Ca atare, în şedinţa din 22 aprilie 1881, Sinodul Episcopiei Ortodoxe a 
Aradului a hotărât să cadă în sarcina Consistoriului sarcina de a interveni 
imediat pentru înființarea „cât mai multor reuniuni de cântări şi biblioteci prin 
comune şi pre învățători să-i constrângă a participa numeroşi la reuniuni. lar 
pre viitor, când se aprobă statutele cutărei reuniuni, Consistoriul să întrepună 
de acel înţeles că va trage la răspundere pre învățătorii cari nu vor lua parte la 
reuniunea ce-o constituiesc”271, 

Importanţa transpunerii în viață a hotărârii se desprinde în mod vădit 
din partea finală a actului, în care Consistoriul era împuternicit să aplice 
sancțiuni celor care nu i se conformau. Un an mai târziu s-au şi făcut primii 
paşi către redactarea unor statute cadre, dar flexibile, în funcție de 
particularitätile locale ale fiecărei regiuni. Prin ,circulariul eparchial greco- 
oriental orădan” nr. 471 din 15/27 iulie, era din nou adusă în discuţie 
problema ,reuniunilor de cântări” şi a bibliotecilor?”2. Sinodul eparhial 
întrunit la Arad hotărâse în cadrul şedinţei a IV-a, desfăşurată în acelaşi an, 
colaborarea cu Consistoriul din Oradea în vederea elaborării unui regulament 
referitor la înființarea celor două instituții „în uniformitate” pentru întreaga 
dieceză?5. În acest sens, episcopul diecezan Iosif Goldiş recomanda forului 
arădean întocmirea proiectului de statut şi supunerea lui „spre apretuire” 
forului din Oradea, urmând ca acesta să-l analizeze în termeni comparativi cu 


* Studiul a mai fost publicat - n.n. AT. 

270 Gheorghe Bulutä, Scurtă istorie a bibliotecilor din România, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 
2000, p. 78 

271 Apud: Viorel Faur, Contribuţii la istoricul bibliotecilor româneşti din Crişana. 1830-1940, Fundaţia 
Culturală „Cele Trei Crişuri”, Oradea, 1995, p. 80 

272 AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 156/1882-1883, f. 5 

273 Idem, dosar 158/1882-1883, f. 1 


93 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


propriul proiect. Pe acest temei Consistoriul din Oradea avea libertatea de 
opțiune, aşa după cum se sublinia în clauză înserată în finalul documentului: 
„Venerabilul Consistoriu din Oradea, prin acestea este poftitu să aleagă care-i 
va conveni mai bine, iar despre rezolutiunea ce va lua este recercatu să ne 
încunoşcintieze fără amenare”274. 

Lucrurile trebuiau urgentate deoarece administrația maghiară trecuse 
la aplicarea celei de a doua „Legi Trefort” care se adresa acum învățământului 
secundar şi era pornită să întreprindă acțiuni directe pentru aplicarea strictă a 
legislației şcolare. Aşa de pildă, la 6 mai 1883, Nicolae Zigre, loctiitorul 
vicarului episcopal, aducea la cunoştinţă protopopiatelor că Ministerul 
Cultelor şi Instrucțiunii Publice a retras din circulație „nu numai editiunea a 
doua, ci şi editiunea prima din «Legendariulu» de I. Papiu” şi că este hotărât 
să-i pedepsească pe învățătorii care nu se conformează?5. Corespondenta era 
adresată protopopului din Peştiş, căruia i se subordona Tractul Aleşdului, 
zonă unde, după cum reiese din documentele administrației maghiare, aveau 
o mare circulație cărțile româneşti vizate de cenzură, aduse clandestin din 
România pe calea ferată. Pas cu pas, cărțile româneşti urmau să fie retrase din 
uzul şcolar spre a fi înlocuite cu cele oficiale maghiare. 

Un prim statut de organizare şi funcționare a bibliotecilor rurale a fost 
înserat în conținutul unui act mai larg de înființare a „Reuniunei Învätätorilor 
de la Şcoalele Poporale” în 1883. Conform statutului, scopul „reuniunei” era 
acela de „promovare a educatiunei şi instructiunei poporale şi cultivarea 
ştiinţelor referitoare la educatiunea şi instrucțiunea poporală”, printre 
mijloacele utile atingerii acestui deziderat fiind nominalizate „biblioteca 
centrală şi bibliotecile din despärtämintele sale protopopeşti”?76. Fiecare 
despärtämânt protopopesc funcționa sub directa îngrijire a unui comitet 
alcătuit dintr-un notar, un „cassariu”27, un bibliotecar şi un controlor. 
Importanța acordată bibliotecilor apare subliniată pe parcursul întregului 
conținut al „statutelor”. În acest sens, adunarea generală verifica deopotrivă 
întreaga activitate a comitetului, a controlorului şi a casierului, cât şi pe cea a 
bibliotecarului, care era numit de drept membru al comitetului?8. Printre 
„agendele” comitetului, intelegandu-se prin acest termen evidenţele scrise ale 
acestuia, figura şi cea referitoare la „starea bibliotecilor” şcolare. 

Tot aici erau enumerate şi atribuţiile ce cădeau în sarcina 
bibliotecarului, anume, „îngrijeşte biblioteca, înregistrează opurile şi face 


274 Ibidem, f. 2 

275 Idem, fond Protopopiatul Ortodox Beiuş, dosar 27/1882, f. 76 

276 Idem, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 162 a/1882-1883, f. 31 - în art. 3 din 
„Statutele Reuniunei învăţătorilor de la şcoalele poporale greco-ortodoxe române confesionale de sub 
jurisdictiunea Conzistoriului greco-ortodox român din Oradea Mare” 

277 Casier - n.n. AT. 

278 Ibidem, f. 33 - art. 15 


94 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


posibilă împrumutarea acelora”?”. El era responsabil material, alături de 
casier, pentru eventualele pagube aduse patrimoniului bibliotecii?80. 

Discuţiile purtate la Sinodul eparhial ţinut în 1882 nu au rămas fără 
ecou. Consistoriul a hotărât începerea demersurilor pentru înființarea unor 
„reuniuni de cantori şi bibliotece”, ca organisme de propagare a culturii în 
mediul rural. În întâmpinarea acestei inițiative, pe parcursul anului, 
Protopopiatul Beiuşului a organizat o serie de conferințe „învăţătoresci” spre 
a-i consulta pe dascălii din satele plasei. Propunerea a fost primită cu 
entuziasm de întregul corp didactic, care - relatează protopopul - „sau 
angajatu atâtu ca corporatiune, câtu şi individualmente invetietorii, că din 
partea loru vor nisui şi voru pune în lucrare, cu intervenirea directoriloru 
locali şi a comiteteloru respective parochiale, ca reuniunile de cantori şi de 
bibliotece să se înființeze”. Consistoriul a şi transmis, în urma raportului, 
diferite proiecte de statut, lăsând liberul arbitru comunităților locale de a se 
orienta şi a-şi elabora propriile statute conform „împrejurărilor locale”281, La 
corespondenţa purtată cu Consistoriul erau anexate şi două modele de statut- 
cadru, primul, în 11 puncte22, oferea un model orientativ de organizare a 


279 Ibidem, art. 17 

280 Ibidem, f. 34 - art. 23 

281 Idem, fond Protopopiatul Ortodox Beiuş, dosar 27/1882, f. 72-72V 

282 Jbidem, f. 73 - „Pentru înființarea bibliotecilor şcolare de la scoalele greco-ortodoxe române din 
comuna N. 

§ 1. Reuniunea poartă titlul: „Reuniunea de cantori bisericesci şi nationale din comuna N”; 

§ 2. Scopul reuniunei este: ,,Desvoltarea semtiului moralu si nationalu prin cântările bisericesci si 
naționale; 

§ 3. Spre ajungerea acestui scopus, reuniunea va tienea ore regulate de deprindere în totă dumineca si 
sărbătoarea după amediezi, eară după ajungerea unei deprinderi suficiente, reuniunea va esecuta în coru 
cântările bisericesci în totă dumineca şi sărbători, sub decursulu servitiului divin, ear în cântările 
nationale se va produce la anumite ocasiuni; 

§ 4. Reuniunea comunală stă sub supraveghiarea comitetului parochialu, eară tote reuniunile din 
inspectoratu stau sub inspectiunea consistoriului gr/eco ]or[todox ] orddanu; 

§ 5. Membrii deobligati ai reuniunei sunt: 

a) toți tenerü deobligati a cerceta scola de repetitiune; 

b) adulții benevoli de la 15-20 ani; 

§ 6. Datorintia membriloru este: A cerceta regulatu orele prefipte pentru tienerea cântăriloru şi a 
participa la esecutarea loru; 

§ 7. Conducătorului reuniunei este: Invetietorulu, ear unde sunt mai multi, invetietorulu celu mai 
teneru; 

§ 8. Pentru ca să se cerceteze orele regulatu, se vor porta protocolu in care se voru induce absentiele; 

§ 9. Membrii cari fără scusă nu vor participa la orele prefipte de trei ori, una după alta, se voru 
pedepsi în o sumă banală de la 50 cräitari [la] 1 florin, care sumă să se folosească spre înființarea 
bibliotecei şcolare; 

§ 10. Pentru încasarea sumeloru de pedepse, comitetu parochialu va designa unii membrii din senulu seu; 
§ 11. Eventuala mortificare a acestoru statute se poate face numai cu consensulu venerabilului 
consistoriu eparchialu orădanu, compuse de Mihaiu Marcut m. preot] invet [ator] or[totodox] rom fan] 
Elia Bochianu m. preot] înveţător ] or[totodox ] rom fn j". 


95 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


„Reuniunei”, iar cel de al doilea, în 13 puncte25, se ocupa exclusiv de 
organizarea bibliotecilor. 

După cum aminteam, spre a contracara influența asociaţiilor şi 
societăților culturale româneşti, aflate într-o continuă creştere, va fi înființată 
la 18 august 1885 societatea EMKE?5# pentru promovarea culturii maghiare in 
Transilvania. Aceasta se voia a fi un rival pe măsură in fața ,Astrei”. 
Guvernarea spera că în acest fel va obține o echilibrare a raportului de forțe de 
pe tărâmul cultural din lumea satelor?®5, 

Inițiativa nu era lipsită de sprijinul autorităţilor care depuneau 
diligență maximă in direcția deznationalizärii prin intermediul şcolii. 
Concomitent cu derularea procesului de luminare a maselor promovat de 
Biserica Ortodoxă, s-au înmulțit şi acțiunile administraţiei maghiare de frânare 
a activităților întreprinse de preotime pentru trezirea sentimentului national al 
românilor. Înaltul Minister Ungar al Cultelor şi Instrucțiunii Publice făcea 


283 Ibidem, f. 74-74V - „Pentru înființarea bibliotecilor şcolare de la şcoalele greco-ortodoxe române din 
comuna N. 

§ 1. Bibliotecile şc/olare se vor înființa în tote comunele bisericeşti] ort/odoxe ] rom/âne] şi vor porta 
titlul: Societatea de lectură a tinerimei şi poporului ort/odox] rom /ân ] din comuna N; 

§ 2. Scopul societății de lectură este: Desvoltarea iubirei cătră scold si fnvetäment şi respective 
promovarea culturei poporale; 

§ 3. Societatea ‘si va realisa scopul prin acea că va împărți cărți folositoare spre cetire între tenerime şi 
popor, va coaduna poporul în dile de Domineci şi serbetori în localitatea şcoalei, unde preotul şi tvetatorul 
le va ține vorbiri din ramurile scüntelor naturali şi economice; 

§ 4. Membrii deobligati ai acestei societăți sunt: Toţi copiii deobligati a cerceta scola de tote dilele şi cea de 
repetitiune, însă a fi membru onorariu, nu e eschis neci un poporen; 

§ 5. Pentru ca să se potă procura cărți şi jurnale pe seama bibliotecei, fieşcecare copil deobligat a cerceta 
scola de tote dilele şi cea de repetitiune este îndatorat a solvi o tacsă anumită şi anume: 

a) ceicu stare mai bună 8 craitari la luna; 

b)  cei cu stare mijlocie 6 craitari la lună; 

c) cei mai săraci 4 crăițari pe lună; 

d) ear cei lipsiți de mijlocele materiale, cu totul vor fi primiţi gratis 

e) in fine, membrii înscrişi dintre popor, fără deosebire vor solvi la luna tacsa de 10 craitari; 

§ 6. Înscrierile se pot face orişicând, însă cel înscris odată e îndatorat a solvi tacsa de membru cât durează 
un an scolastic; 

$ 7. Pentru încasarea tacselor de la membri se va alege un cassar dintre membrii înscrişi; 

$ 8. Cassarul la finea fiecărei luni va raporta despre sumele incurse; 

§ 9. Dacă cutareva membru n-ar solvi tacsa regulat, cassarul e îndatorat a face cunoscut comitetului ] 
paroch/ial ] care apoi va dispune ca cel restant în timp de trei dile să solveasca; 

§ 10. Personelor care vor face donatiuni pe sama bibliotecei şcolare, li se va aduce multämitä pe cale 
jurnalistică; 

$ 11. Preşedintele acestei societăți este preotul local, ear unde sunt mai mulți, cel mai bătrân în servit; 

§ 12. Biblioteca stă sub îngrijirea fnvetätorului, unde sunt doi seu mai multi, ear grijirea se încredințează 
celui mai tiner; 

§ 13. Statutele aceste fiind întărite odată nu mai sufer nici o schimbare; 

Compuse de Mihaiu Marcut m. prleot] invetfator] orftotodox] rom/ân], Elia Bochianu m. preot] 
invet ator ] or/totodox ] rom fân ]”. 

284 Erdelyrészi magyar kăzmiivelădâsi egyesiilet - n.n. AT. 

285 Gheorghe Bulutä, Op.cit., p. 712 


96 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


cunoscut vicarului episcopal al Oradiei, Heroteu Beleşiu, că în urma 
informaţiilor primite din teritoriu a decis să interzică predarea în şcoli a unor 
manuale, cum ar fi: 

wl. Istoria universală, [mai] alesu Istoria natiunei româneşci şi a 
Regatului Ungaria de Dr. Georgiu Popa, Aradu; 

2. Geografia Ungariei şi elemente din geografia generală de DI Nicolau 
Pop Brătianu, 1881; 

3. Introducerea în geografia de loanu Tuducescu, Aradu, 1881; 

4. Magyarorszâg, Szervajdasäg és Temesibansâg, Erdely2% de A.].F. 
Téth, Aradu, proprietatea Librăriei Bettelheim; 

5. Schulwarandkarte von Europa? de L. Holle Wolfenkatteln”. 

Toate aceste cărți conțineau informaţii care contraveneau doctrinei 
oficiale cultivate de minister în şcoli. Dacă primele trei puteau fi bănuite de 
lipsă de obiectivitate în prezentarea temelor abordate, autorii lor fiind români, 
celelalte erau suspecte tocmai datorită obiectivitätii lor, chiar dacă erau 
semnate de autori străini. Erau vizate în principal acele manuale care 
pomeneau despre originea şi continuitatea românilor în Transilvania, cum a 
fost de pildă istoria scrisă de Georgiu Pop ori cea a lui Toth, sau geografiile, 
inclusiv cea nemteascä. 

Decizia ministrului maghiar era însoțită şi de un capitol ce conținea 
sancțiuni care urmau să se aplice dascălilor şi preoţilor ce nu se conformau. De 
aceea vicarul Oradiei se adresa protoprezbiterului Peştişului, care coordona 
Tractul Aleşd şi unde aveau cea mai mare circulație manualele citate, cu 
rugămintea de a emite urgent o circulară către parohiile din subordine spre a-i 
feri pe subalterni de rigorile legislaţiei coercitive. Pentru a fi mai convingător, 
el citează din decizia oficială pasajul referitor la pedepse: „Cine întrebuințează 
o carte sau un instrumentu de învățiemântu ce este opritu de guvernu, acela 
să fie pedepsitu după împrejurare, cu gloabă până la 300 florini şi cu 
închisoare până la 2 luni, sau chiar cu perderea oficiului "288. 

În schimb, Ministerul Cultelor şi Instrucțiunii Publice din Ungaria 
recomanda şcolilor „elementare poporale” româneşti achiziționarea unor 
manuale editate de tipografia Universităţii din Budapesta: „Mapa montană şi 
hidrografică a tierilor, Cartea manuală a Ungariei şi Cartea Palestinei pentru 
şcolari "289. 

Într-o societate sărăcită, cum era cea a românilor ardeleni în epoca 
respectivă, pierderea locului de muncă la stat nu era un lucru de neglijat, în 
cele mai multe cazuri acesta constituind singura sursă de subzistență a 
dascălilor de la sate. Nici perspectiva încasării unor amenzi nu era prea 


286 Ungaria, Voievodina sârbească şi Bnatul Timişoarei, Ardealul - n.n. AT. 
287 Atlas şcolar despre Europa - n.n. AT. 

288 AN-SJBh, fond Parohia Ortodoxă Brusturi, dosar 8/1885, f. 10 

289 Idem, fond Protopopiatul Ortodox Beiuş, dosar 50/1893, f. 96 


97 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


încântătoare, ca să nu mai pomenim de potentiala pedeapsă a închisorii care 
sancţiona posibilele abateri de la linia trasată de minister. De aceea, corpul 
didactic şi cel preoţesc a fost pus în situația de a găsi soluții alternative pentru 
a nu priva tineretul de contactul cu valorile naționale româneşti. Dacă 
manualele citate deveniseră indezirabile pentru uzul şcolar, sentimentul 
național a continuat să fie cultivat prin intermediul literaturii beletristice, în 
speță poezii patriotice, doine şi balade populare cu conţinut istoric ce 
preamăreau faptele eroilor noştri etc. În cele din urmă şi această formă de 
camuflare a fost sesizată de către serviciile de informaţii maghiare care au 
contactat ierarhia Bisericii Ortodoxe. 

O altă decizie, de natura celei dintâi, a fost emisă în iulie 1889. erau 
acum interzise şi cărți beletristice: 

„1. Dorulu românului, colectiune de cântece adunate şi coordonate de 
N.D. Popescu (Bucureşti); 

2. Arianu, sau culegere de cântece naţionale alese, arangiate de Hanu 
Dariu (Braşiovu); 

3. Cântece de irodi 2% la Nascerea Domnului (Braşiovu); 

4. Amoru şi Patrie, poesie de Brutu Catore Horia (Turinu2°1, 1889)”. 

De data aceasta, nu numai că era prohibită citirea acestor cărți în şcoli, 
ci era pedepsită şi păstrarea lor în bibliotecile şcolare. Teodor Filip, 
protoprezbiterul Peştişului, îi ruga pe dascălii satelor româneşti să adune 
aceste volume şi să le predea arhivei protopopiatului spre păstrare. O astfel de 
măsură avea darul de a le salva de la distrugere şi de a înlătura suspiciunile 
autorităților în privința utilizării lor în şcoli??. Ca instrument pentru 
continuarea activității de promovare a spiritului național era recomandată 
revista „Biserica şi şcoala”, cu scopul de a suplini lipsa lucrărilor interzise. În 
acelaşi sens, cu toată opoziţia autorităților, paginile revistei „Familia” 
găzduiau la 28 august 1892 o scurtă prezentare a lucrării „Originea limbii 
române. Formarea națiunii” scrisă de profesorul Dionisiu Päscutiu din Făget. 
Autorul îşi lansase cartea în scopul de a oferi „un răspuns critic” istoricului 
Réthy Laszl6 care intocmise la rândul său lucrarea „Formarea limbii şi națiunii 
valahe”, în care afirma că „limba şi naționalitatea română este o amestecătură 
albaneză, tracică şi ilirică”. Gazetarii de la „Familia” recomandau cititorilor 
revistei să achiziționeze cartea profesorului român, fiindcă, pe lângă discursul 
ştiinţific, aceasta mai conţinea si un bogat index comparativ al cuvintelor 
româneşti şi ale celor latinesti, la un pret de numai un florin şi cincizeci de 
creițari?%. 


2% Trozi - n.n. AT. 

21 Torino - n.n. AT. 

292 AN-SJBh, fond Parohia Ortodoxă Brusturi, dosar 8/1885, f. 23-32 
293 Familia, anul XXVIII, nr 16 din 28 august 1892, p. 2 


98 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Un al doilea inamic al procesului de culturalizare a populaţiei rurale a 
fost sărăcia. Lipsa fondurilor băneşti a grevat în cel mai înalt grad efortul de 
dotare a bibliotecilor săteşti cu fondul livresc necesar. În urma Congresului 
bisericesc, mitropolitul loan Metianu a cerut Consistoriului să înainteze un 
material cu propuneri formulate de preoții şi învățătorii din subordine, în 
vederea identificării posibilelor surse de finanțare a bibliotecilor?%4. 

După consultarea opiniilor formulate de către corpul invatatoresc 
român, Congresul a formulat un „conclus” referitor la identificarea surselor 
băneşti utile înființării bibliotecilor. Alături de nominalizarea principalelor 
mijloace materiale, documentul puncta şi acțiunile ce trebuiau întreprinse 
pentru buna reuşită a acţiunilor. Se recomanda ca „pentru înființarea, sporirea 
şi consemnarea bibliotecii şcolare din fiecare şcoală elementară confesională, 
invetietorul să fie îndătorat de la fiecare elev obligat la şcoală (...) a încasa la 
înscriere câte 50 de fileri (...) apoi, din sumele încasate, în cointelegere cu 
Comitetul parochial, a procura cărți pentru biblioteca şcolară”. Tot învățătorul 
era împuternicit să organizeze şi colectă în acelaşi scop. Fondul de carte 
trebuia inventariat anual, iar evidențele erau expediate Consistoriului. 
Inspectorii şcolari erau obligați ca cel putin o dată pe an să se deplaseze la 
parohii spre a „censura” biblioteca, exercitând în acest sens un control 
permanent pe linia râvnei depuse de subalterni2%. 

Protopopul Vasiliu Papp a comunicat Consistoriului, în septembrie 
1904, că la „conferinţa învätätoreascä” din luna august s-a hotărât înființarea 
unei biblioteci centrale protopopeşti a „tractului Vaşcăului”, pentru dotarea 
căreia să fie folosiți banii rezultați din „pedepsele pentru absenţi 2%. 

La aceeaşi conferință, prezbiterul Toma Păcală a mai sugerat şi alte 
surse de finanțare, printre care încasarea unor taxe pentru activitățile 
extraşcolare desfăşurate de elevi. Astfel, de la şcolarii „îmbrăcați la mort” câte 
4 fileri, de la cei ce umblau cu „Steaua la Crăciun” ori cu crucea la 
„Apăbotează” câte 10 fileri. De asemenea, şcolarii ai căror părinți „sunt în mai 
bună stare”, adică mai bogaţi, urma să fie încasată lunar suma de 4 fileri. 

La nivelul fiecărei comune, urmau să fie alocate din bugetul bisericesc 
câte 10 coroane, destinate să servească achiziţiei de cărți „folositoare şi 
corespunzătoare pentru şcolarii de toate zilele, pentru adulți şi pentru 
poporeni, iar cărțile cărțile procurate să se pună la dispoziţie (...) în Dumineci 
şi sărbători”. In felul acesta - considera autorul - „s-ar deştepta, pe de o parte 
dorul de cetit, iar pe de altă parte voia de contribuire pentru scopul 
imbogatirei bibliotecelor şcolare” 2%. 


294 Ibidem, £. 19 
29% Ibidem, f. 8 

2% Ibidem, f. 10 
297 Ibidem, f. 11 


99 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


Protopopul din Micherechiu a avansat la rândul său propunerea ca 
fiecare comună să colecteze 50 de coroane anual, din care preotul local să 
cumpere cărțile recomandate de Consistoriu?%. Preotul Petru Serb din Girişu 
Negru a solicitat la „conferința învätätoreascä cercuală”, ținută la Miersig în 
iulie, repartizarea periodică a unor sume mai mici, pe întreg cursul anului, 
provenite din donatii2®. 

Chiar şi după identificarea posibilelor surse materiale utile înzestrării 
bibliotecilor, rezultatele nu au fost întotdeauna pe măsura aşteptărilor. 
Societatea românească se afla încă într-o perioadă a „copilăriei” în ce priveşte 
perceperea eforturilor depuse de fruntaşii în direcția luminării ei prin 
intermediul cărții. Aşa după cum aminteam, la această stare de inertie se 
adăuga şi mizeria cruntă în care se zbăteau majoritatea satelor noastre, ai căror 
locuitori erau interesați prioritar să-şi asigure traiul familiilor lor. Nu puţine 
au fost şi cazurile în care cei chemaţi să întrețină şi să cultive instituția 
bibliotecii s-au arătat neglijenti. Din aceste motive, ierarhia bisericească a 
revenit periodic cu instrucțiuni şi norme menite să combată fenomenele 
negative înregistrate în teritoriu. 

Pe ordinea de zi a Congresului bisericesc desfăşurat în 1906 a figurat şi 
problema redactării unui nou „conclus” privitor la „înființarea, aranjarea, 
îngrijirea şi conservarea bibliotecilor parochiale”30, Odată elaborat, acest 
normativ urma să fie repartizat gratuit fiecărui oficiu protoprezbiterial şi 
fiecărui oficiu parohial, fiind investit cu atributul de coordonare uniformă a 
activităților în domeniu. Fiecare „parochie organizată” era abilitată să 
organizeze câte o bibliotecă „pentru folosul şcolarilor şi a poporenilor din 
parochie, a adjusta şi a îngriji bine biblioteca (...) cu deosebire a purta grijă ca 
biblioteca să fie întrebuințată cu folos din partea poporenilor şi a tinerimei 
scolare”301, 

Textul normativului a ieşit de sub teascul tiparului în luna noiembrie, 
un număr de 250 de exemplare fiind destinate uzului Consistoriului orădean 
în vederea distribuirii lor în teritoriu, aşa cum se hotărâse în şedinţa 
Consistoriului mitropolitan de la Sibiu. Documentul venea în întâmpinarea 
proiectului „Legii App6ny”, votată în anul următor, pe 19 martie 1907. Acesta 
prevedea desființarea tuturor şcolilor confesionale ale românilor, sârbilor şi 
slovacilor din imperiu. Măsurile antiromâneşti dictate de administrația 
maghiară s-au materializat şi prin Legea XLVI din 1908, care prevedea sistarea 
acordării oricărui ,didactru pentru şcoalele poporale”, alături de sistarea 
colectării celor 30 de fileri destinati pentru „fondul regnicolar de pensie 


298 Ibidem, f. 12 
29 Ibidem, f. 13 
300 Ibidem, f. 3 
301 Ibidem, f. 3 
302 Ibidem, f. 6 


100 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


invätätoreascä”. Încă o dată se încerca blocarea oricăror fonduri băneşti ce 
puteau fi utilizate pentru înzestrarea bibliotecilor româneşti. Guvernantii 
sperau ca prin aceste metode să orienteze şcolărimea românească strict către 
izvoarele oficiale maghiare. 

În aceste condiţii Consistoriul a hotărât ca învățătorii să încaseze câte 
50 de fileri de la fiecare elev, iar cu banii colectati să achiziționeze cărți pentru 
bibliotecile şcolare, urmând ca la finele fiecărui an să înainteze câte un raport 
comitetului parohial cu privire la modul de cheltuire a respectivelor sume*. 

În 8 mai 1908, vicarul episcopal Vasile Mangra s-a interesat, prin 
intermediul unei circulare înaintate protopopilor T. Păcală, A. Munteanu, V. 
Papp si M. Popovici3%, de modul în care a fost dus la îndeplinire ordinul 
privitor la înființarea bibliotecilor parohiale în protopopiatele pe care le 
păstoreau. 

Nicolae Oiescu, protopopul cercului Mecherechiu (azi în Ungaria - n.n. 
A.T.) se plângea de lipsa mijloacelor băneşti necesare achiziţionării cărților. Se 
reuşise dotarea bibliotecilor numai în parohiile Berechiu, Cefa, Homorog şi 
Mecherechiu, în vreme ce în celelalte sate - după relatarea autorului - „nici 
începutul nu s-au făcut, din cauza că nu dispunem de mijloace”. După părerea 
sa, principalul vinovat de această stare de lucruri ar fi fost „poporul” din 
comunele respective, care nu agrea ideea unor contribuţii suplimentare 
îndreptate în direcția culturii. Parohul sublinia faptul că „dăruirile benevole le 
denegä, de repartiare şi de a augmenta acestu scopu din alte venite bisercesci 
nici nu voiescu a auzi" 35. 

Rezultate frumoase s-au obținut totuşi într-o serie de parohii din 
Tractul Beiuşului, care i-au atras protopopului cuvinte de laudă din partea 
Vicariatului Oradiei. Acesta era felicitat pentru sârguinta depusă şi în acelaşi 
timp era încurajat să depună aceeaşi râvnă şi pe mai departe pentru a evita 
îndepărtarea de carte a absolvenților şcolii după terminarea instrucției lor. 
Tocmai sub acest aspect era subliniată importanţa bibliotecii in viata culturală 
a satelor: 

„Pentru a nu se reîntoarce la ignoranță acele elemente dintre 
credincioşii noştri, cari au trecut prin şcoala sătească şi cu scopul de a dezvolta 
cunoştinţa de carte, s-a dat prilegi desfăşurărei unei acțiuni culturale prin 
întemeierea bibliotecilor parohiale, ordonată prin circularul nostru cu nr. 
400/45-1907, comunicându-se cu acelaşi ordin şi conducerea altor biblioteci. 

Rezultatele obținute prin aceste biblioteci, după cum se constată din 
rapoartele intrate la acest Conzistoriu, sunt foarte neînsemnate, ceea ce însă nu 


303 Idem, fond Parohia Ortodoxă Brusturi, dosar 1/1908-1910, fn. 

304 Idem, fond Parohia Ortodoxă Română Oradea, dosar 287/1882-1883, f. 1 - „Ordinul circular de 
sub nr. 400 din 1/14 martie 1907” 

305 Ibidem, f. 2 


101 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


ar justifica lăsarea in părăsire, ci din contra impune căutarea mijloacelor care 
au să conducă la rezultate mai însemnate, la rezultate reale. 

În vederea marelui interes şi atât de multei simtitei trebuinte a 
luminării poporului nostru, acest Conzistor dispune a se desvolta în cadrele 
bibliotecilor parohiale, prin prevederea cu cărți de specialitate pentru 
învățător şi cărți de popularizare a învățăturii şi cunoştinţelor folositoare 
pentru elevi, despre ce vei aviza comitetele parohiale şi pe învățători, ca să se 
îngrijească de prevederea şi desvoltarea bibliotecii parohiale în senzul arătat şi 
în conziderarea normativului citat; iar despre dele efeptuite vei raporta în 
cadrele dispozitiunilor aceluiaşi normativ 506. 

Pentru a impulsiona înființarea bibliotecilor parohiale în cât mai multe 
localități, vicarul episcopal Roman Ciorogariu a redactat la 2 iulie 1908 o 
circulară adresată tuturor oficiilor parohiale. În nota de fundamentare a 
actului, acesta tinea să sublinieze că „Manualele singure nu sunt suficiente la 
instrucțiunea religioasă-morală, fără cărți auxiliare de lectură religioasă- 
morală, cum sunt biblia şi bibliotecile de popularizare. Catihetul se va îngriji 
să se procure aceste cărți auxiliare pentru biblioteca şcolară şi să supravegheze 
lectura religioasä-moralä a elevilor. Deolaltă cu lista manualelor vi se 
recomandă şi cărțile auxiliare. N-ar fi însă complet sistemul de educație 
religioasă-morală a tinerimei dacă ne-am opri numai la instructia în şcoala de 
toate zilele (...) drept aceea se insistă la înființarea bibliotecilor parochiale, în 
jurul cărora să se formeze cercul de lectură a adulţilor şi conferințele"'307. 

O altă principală piedică apărută în calea dezvoltării bibliotecilor 
parohiale a fost nivelul ridicat de analfabetism ce afecta întreaga lume a 
satelor. Aspectul a fost în repetate rânduri subliniat în rapoartele venite de la 
parohii, în care era reiterată în permanenţă inutilitatea înființări acestor 
instituții într-o mare de neştiutori de carte. Aşa se face că în urma analizării 
observațiilor de această natură, Consistoriul să elaboreze în anul 1911 un 
program de alfabetizare a populaţiei adulte şi ulterior antrenarea acestei 
categorii în şezători literare. Pentru atragerea unui număr cât mai mare de 
participanţi s-a propus recompensarea cu premii a celor mai silitori, „de pildă 
abonament la «Biblioteca poporală» a Asociatiunii” - se sugerează în 
regulament. 

Întrucât rapoartele din parohiile Beiuşului indicau o slabă dezvoltare a 
bibliotecilor tocmai din acest motiv, Consistoriul a trecut la studierea 
motivelor care au frânat procesul. O serie de preoți reclamau diverse priorități 
care susțineau amânarea achiziției de cărți, alții motivau cu sărăcia 


306 Idem, fond Protopopiatul Ortodox Beiuş, dosar 98/1909, f. 9 

307 Idem, fond Parohia Ortodoxă Sânicolau Român, dosar 26/1908, fn. 
308 Idem, fond Protopopiatul Ortodox Beiuş, dosar 150/1911-1912, f. 400 
309 Ibidem, f. 399 


102 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


credincioşilor, iar alţii indicau pur şi simplu refuzul credincioşilor de a oferi 
bani pentru înzestrarea bibliotecilor. 

Pe un ton cât se poate de ferm, Toma Păcală, protopop-asesor al 
vicarului cerea în 1912 administratorului protopopesc al Beiuşului, Dr. Victor 
Fildan, să introducă din oficiu în bugetul fiecărei parohii suma de 10 coroane 
necesare bibliotecilor, pentru a evita în felul acesta orice fel de deviere în 
situații penibile510. 

După parcurgerea materialelor ilustrative pentru activitatea 
desfăşurată de forurile ecleziastice pe parcursul celor trei decenii analizate 
aici, pot fi conturate o serie de trăsături care au caracterizat implicarea 
acestora în procesul de emancipare culturală a populaţiei ortodoxe din Bihor. 
Esentialä rămâne consecventa cu care ele s-au bătut pentru cauza națională. 
Dacă la început acțiunile demarate au fost mai stângace şi nu s-au bucurat 
întotdeauna de cea mai largă audienţă în sânul poporului de la sate, cu timpul 
acestea s-au perfecționat şi au câştigat în consistență, reuşind ca în pragul 
secolului al XX-lea să înregistreze şi o serie de rezultate pozitive. Meritul este 
cu atât mai mare, cu cât, subliniem încă o dată, între nivelul de culturalizare a 
fruntaşilor români şi oamenii pe care erau chemaţi să-i instruiască se 
deschidea o prăpastie marcată în primul rând de înaltul grad de analfabetism 
atins de societatea rurală, alimentat şi de sărăcia cruntă în care se zbăteau 
majoritatea românilor. 

Sugestiv ni s-a părut pentru zugrăvirea epocii şi a efortului clerului 
nostru, „Apelul Asociatiunii pentru literatura română şi cultura poporului 
român” lansat în anul 1912511. 


310 Idem, dosar 130/1912, f. 415 
311 Ibidem, f. 394-396 


103 


Percepția instituţiei bibliotecii în lumea rurală 


Modul în care a fost percepută prezenţa bibliotecilor de către populația 
satelor româneşti, poate fi analizat în funcţie de reacțiile acesteia în raport cu 
inițiativele de înființare şi organizare a lor, promovate de preoții din parohiile 
ortodoxe cuprinse in zona de studiu“. Rapoartele înaintate de către aceştia 
ierarhiei Vicariatul Oradiei, pentru întreaga perioadă supusă discuţiei, scot în 
evidenţă o gamă largă de reacții manifestate de către credincioşi, mergând de 
la cele de respingere a ideii de constituire a unor astfel de aşezăminte şi până 
la atitudini de larg entuziasm. 

Pentru o mai riguroasă descifrare a fenomenelor înregistrate şi pentru 
o cât mai corectă apreciere a motivatiilor care au generat paleta de manifestări, 
în ecuaţie trebuie introduse toate elementele care au concurat la conturarea 
atitudinilor sesizate pe marginea procesului de geneză a fondului livresc rural. 

De început vom prezenta reacțiile negative ale populaţiei, urmând să 
analizăm critic valabilitatea motivatiilor invocate în rapoartele, referindu-ne 
aici la cauze ținând de situația economică a localităţilor, dar şi la cele de natură 
umană, izvorâte în cele mai multe cazuri din nepăsarea sau neglijenta 
parohilor sau a mirenilor. 

Aşa de pildă, însuşi debutul activității de organizare institutionalizatä 
şi sistematică a organismelor de emancipare culturală a țărănimii a cunoscut 
dificultăți. Transpunerea în viață a programului de înființare a „reuniunilor de 
cântări” şi a bibliotecilor a demarat anevoios. Printre piedicile ivite 
numărându-se, după cum spuneam, şi ignoranta de care au dat dovadă o serie 
de preoți. Raportul întocmit în iunie 1883 de către inspectorul Cercului 
Meziad, Elia Moga este edificator în acest sens. Acesta constata că „reuniuni 
de cântări şi bibliotece, ca să fie infiintiatu în cutare parochie din acest 
inspectoratu, nici vorbă. Apoi cine le-ar fi infiintia pe aici, că nici singuri 
preoții şi invetietorii, cu puţine esceptiune, nu şciu cântările, apoi bibliotecele, 
dacă li s-ar ţinea prelegeri mai multe dzile, apoi vomu pricepe că ce 
suntem 312. 

De vină era în acest caz, nu atât lipsa de cultură a poporului, cât slaba 
pregătire a celor chemați să-l păstorească. Nu trebuie să omitem însă din 
calcul faptul că acțiunea se găsea într-o fază de pionierat. Totuşi, raportul este 


* Studiu elaborat împreună cu Anna-Maria Uşeri, absolventă a Facultăţii de Biblioteconomie din 
Oradea; studiul a mai fost publicat - n.n. A.T. 
312 AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 158/1882-1883, f. 61V 


105 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


punctat şi de o notă de optimism, enunțată in finalul corespondenței, unde 
inspectorul îşi exprima convingerea că printr-o activitate consecventă de 
lămurire a populației ar putea aduce şi rezultatele scontate. 

O primă testare a modului în care au fost aplicate în teritoriu hotărârile 
Sinodului a fost pusă în mişcare prin Ordinul 539. ea s-a desfăşurat sub forma 
unei anchete în vederea cunoaşterii dotării bibliotecilor şcolare. În martie 1883, 
învățătorul Popovici Gaşpar din Tulca raporta că şcoala din localitate nu are 
bibliotecă, însă nu motiva cauza neînfiintärii ei, Aceeaşi situație era 
semnalată şi de parohul din Gurbediu. Acesta suplinea şi postul învățătorului, 
de unde se putea trage concluzia că era depăşit de sarcinile ce-i reveneau prin 
cumulul de funcții indeplinit®!*. Nici la şcoala din Taut nu exista bibliotecă5!5. 

Şcoala din Căuaşd avea în inventar numai şapte cărți, toate sub forma 
manualelor, compoziţie ce nu argumenta ideea unui început de formare a 
bibliotecii: „Istorii biblice, unu catichismu, o gramatică română, una istorie 
naturală, Istoria patriei, Geografia şi drepturile civile”316. Şcolile din Berechiu 
şi Bicaciu erau dotate cu manuale, dar nu avea bibliotecă, iar cea din Batăr 
avea 40 de „cărți şcolare” care serveau tot ca manuale*!’. În zonă, numai şcoala 
din Jaca avea bibliotecă. Cele mai multe dintre parohii invocau lipsa 
mijloacelor băneşti necesare înzestrării bibliotecilor. Nu ştim cât de veridică 
era o asemenea scuză, dacă luăm în calcul plasamentul tuturor acestor 
localități în câmpie, unde locuitorii beneficiau de surse de venit superioare 
altor zone ale judeţului. 

Comparativ cu Tractul Salontei, o stare de lucruri mai bună era 
înregistrată în zona Beiuşului, în ciuda faptului că întregul areal se întindea 
peste o morfologie colinară, săracă în arabil, şi ca atare vitregită de mijloace 
materiale. Aici existau biblioteci în Beiuşele, Vascäu, Băreşti3!8, Cristior®1? şi 
Hidis32°, Este posibil ca la succesul înregistrat în Tractul Beiuşului să fi 
contribuit şi prezența instituţiilor similare gestionate de Biserica Greco- 
Catolică, atât ca model cât şi din spirit de concurenţă pozitivă. 

Chiar dacă în anii care au urmat situația s-a mai ameliorat, numărul 
bibliotecilor crescând încetul cu încetul, amenințările venite din partea politicii 
de deznaționalizare dusă de guvernanti au condus la luarea unor măsuri de 
accelerare a ritmului de proliferare a bibliotecilor în mediul sătesc. 

În 8 mai 1908, vicarul episcopal Vasile Mangra s-a interesat, prin 
intermediul unei circulare înaintate protopopilor T. Păcală, A. Munteanu, V. 


313 Idem, dosar 162/1882-1883, f. 98 
314 Ibidem, f. 100 
315 Ibidem, f. 102 
316 Ibidem, f. 101 
317 Ibidem, f. 204 
318 Ibidem, f. 217 
319 Ibidem, f. 218 
320 Ibidem, f. 213 


106 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Papp şi M. Popovici?!, de modul în care a fost dus la îndeplinire ordinul 
privitor la înființarea unor noi biblioteci parohiale. Nicolae Oiescu, protopopul 
cercului Mecherechiu (azi în Ungaria - nn. AT.) se plângea de lipsa 
mijloacelor băneşti necesare achiziţionării cărților. Se reuşise dotarea 
bibliotecilor numai în parohiile Berechiu, Cefa, Homorog şi Mecherechiu, în 
vreme ce în celelalte sate - după relatarea autorului - „nici începutul nu s-au 
făcut, din cauza că nu dispunem de mijloace”. După părerea sa, principalul 
vinovat de această stare de lucruri ar fi fost „poporul“ din comunele 
respective, care nu agrea ideea unor contribuții suplimentare îndreptate în 
direcția culturii. Parohul sublinia faptul că „dăruirile benevole le denegă, de 
repartiare şi de a augmenta acestu scopu din alte venite bisercesci nici nu 
voiescu a auzi”322 

Situația pare paradoxală, parohiile din Tractul Mecherechiului fiind 
printre cele mai bogate din județ. Aici avem de a face însă cu un alt fenomen, 
care îşi va face simțită prezenţa şi mai târziu, anume tendința de apropiere a 
românilor din câteva sate de cultura maghiară. Este lesne de observat că s-au 
constituit biblioteci aproape exclusiv în satele care gravitau în jurul comunei 
Cefa, important centru economic românesc al protopopiatului, în vreme ce 
satele din jurul resedintei protopopiale, şi am nominaliza aici Jaca, Apateul, 
Ugre, Săcal etc. (toate astăzi în Ungaria - n.n. A.T.) erau racordate la rețeaua 
economică ungurească, mai apropiată. Graţie acestui staus-quo, locuitorii lor 
nu vedeau necesară perpetuarea expresă a identității lor prin cultura livrescă. 
Vom vedea mai târziu că nici intrebuintarea limbii române nu li se va mai 
părea utilă. 

Din aceeaşi zonă, protopopul Andrei Horvath informa Consistoriul în 
1912, că întâmpină dificultăți în acțiunea de înființare a unor biblioteci, 
întrucât - subliniază acesta - „afacerea bibliotecilor fiind un lucru nou, numai 
cu greu înaintează”3%. Mai dificilă era situaţia în comuna Săcal (azi în Ungaria 
- nn. A.T.), unde preotul sesiza că tineretul era „copleşit de duhul 
maghiarizarii [şi] n-are voie să citească în româneşte”, după care adăuga că 
„Nici în ungureşte”. Din aceste motive el susținea ideea extinderii bibliotecii, 
care până la acel moment servise numai trebuintelor parohiei. 

Preotul Georgiu Pintea din parohia Mezôpeterd (azi în Ungaria - n.n. 
A.T.) comunica Consistoriului că în localitate sunt numeroşi ştiutorii de carte, 
iar tineretul este chiar pasionat de citit. Cu toate că erau români, nu ştiau citi 
în limba maternă datorită lipsei de interes manifestat de învăţători, care „nu 
propune nici scriere, nici cetirea română”. Din această pricină n-a fost posibilă 


321 Idem, fond Parohia Ortodoxă Română Oradea, dosar 287/1882-1883, f. 1 - „Ordinul circular de 
sub nr. 400 din 1/14 martie 1907” 

322 Ibidem, f. 2 

323 Ibidem, f. 24 

324 Ibidem, f. 25 


107 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


constituirea bibliotecii*%. Nici preotul din comuna Darvas (azi în Ungaria - 
nn. AT.) nu izbutise înființarea bibliotecii, în ciuda numărului mare de 
ştiutori de carte, din pricina nivelului ridicat de maghiarizare a populației 
româneşti. , Tineretul - spunea acesta - ceteşte gazete şi novele ungureşti din 
biblioteca comunală si din biblioteca Casinei ţărăneşti '%. Din păcate nu se 
putea prognoza o îndreptare a stării de lucruri, deoarece, se spune în raport, 
„tineretul, care limba maicei sale n-o pricepe, n-are lipsă de bibliotecă 
românească, astfel bibliotecă şcolară cu cărți în româneşte scrise, a se înființa e 
superfluă”. 

Fenomenul maghiarizării nu era prezent însă numai în flancul vestic al 
județului, ci îşi făcuse simțită prezenţa si spre interior. În comuna Hidişel 
populaţia se afla foarte aproape de maghiarizarea completă. “Întreg poporul 
este nesciuitor de carte - relata preotul Florian Hajoleu - afară de o câțiva 
copii care sciu ceti, dar numai unguresce, pentru că învaţă in şcoala de stat, 
unde nu le este permis a învăța limba română, afară de istoria biblică şi 
cathechism, dar numai [si acelea] în două ore pe septemână. În ultimii şase ani 
numai - se plângea preotul - abia am în şcoală 5-7 copii cari cetesc şi în limba 
română (...) ceea ce merge foarte greu”, după care accentua asupra faptului că 
„biblioteca şcolară este dar tote [cărţile] sunt unguresci de cetit [dar] nu le 
ceteşte nimenea”327, 

loan Beşan, preotul din comuna Sârbi, pe lângă faptul că „pruncii şciu 
numai unguresce”, semnala şi atitudinea negativă a epitropului, care refuza să 
aloce suma de 10 coroane de la buget, chiar dacă aceasta era destinată expres 
pentru procurarea cärtilor®s. 

Cele mai penibile situaţii au fost generate de atitudinile negative 
afişate tocmai de cei care trebuiau să aducă cultura în casele țăranilor. În Suiug 
nu s-a putut înființa biblioteca din cauza nepăsării învăţătorilor care s-au 
perindat pe la şcoala din sat. Preotul Mihai Caba sublinia faptul că toți aceştia 
aveau „închinări spre patima betiei”, cu toate că „şapte dintre copiii cari sciu 
ceti mai bine, au mare plăcere de a ceti cărți românesci'%%. Preotul din 
Făncica, Gheorghe Petroviciu, a raportat Consistoriului în ianuarie 1913 că nu 
a reuşit achiziționarea cărților necesare bibliotecii în ciuda faptului că 
învățătorul a încasat câte 50 de fileri de la fiecare elev, acesta neputând 
justifica scopul în care a cheltuit banii?%. 

Protoprezbiterul Tractului Tileagd, Alexandru Munteanu, descoperise 
că în parohiile păstorite de el banii alocati bibliotecilor fuseseră utilizați în alte 


325 Ibidem, f. 70 
326 Ibidem, f. 72 
327 Ibidem, f. 51 
328 Ibidem, £.79 
329 Ibidem, £. 80 
330 Ibidem, f. 29 


108 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


scopuri. „Mă voiu convinge şi pe mai departe - spunea el în raportul transmis 
Consistoriului - câte şi ce fel de cărți s-au procurat. Aceasta se va putea urma 
temeinic cu prilejul vizitărilor şcolare şi a examenului din anul curent” 51. 

În Săldăbagiu, preotul Anton Bica era certat cu învățătorul Cosma în 
aşa măsură încât nu mai comunicau între dânşii. Situaţia trena negativ asupra 
inițiativei de îmbogăţire a bibliotecii locale***. Preotul din Cristior a reproşat 
eşecul învăţătorilor care nu şi-au dat interesul pentru organizarea bibliotecii. 
Cu sprijinul sătenilor adunase 10 coroane pentru dotarea bibliotecii, însă fără 
nici un rezultat?%. În Lelesti au fost adunați banii, dar nu exista şcoală5%. 

Ştirile din Tractul Beliului scoteau la lumină faptul că bibliotecile 
figurau într-un plan secund al listelor de priorități ale parohiilor, sau reaua- 
voinţă a mirenilor. Protopopul Petru Sârb din Giriş a întocmit o dare de seamă 
asupra situației bibliotecilor din jurisdicția sa, care cuprindea 15 „comune 
bisericeşti”. Se reuşise organizarea bibliotecilor numai în satele Cheşa, 
Chişlaca, Girişu Negru şi Petid. În celelalte localități populaţia nu-şi achita 
contribuția, fie din cauza sărăciei, fie din nepăsare şi tot mai des „constrânsă 
numai de execuție”. Şi aşa, odată colectati, banii erau dirijati către asigurarea 
salariilor învățătorilor355. 

Parohia din Agriş reuşise să cumpere numai trei cărți în cursul 
anului5%. Parohia din Archiş avusese norocul să primească 22 de cărți de la 
„asociațiune”3%. Preotul Georgiu Molnariu din Beliu motiva neputinta 
înființării biblioteci pe seama cheltuielilor mari ocazionate de edificarea şcolii 
confesionale, lucrare care absorbise toate fondurile băneşti. Satele Botfeiu si 
Socaciu nu beneficiaseră de cele 10 coroane destinate bibliotecilors%. O situaţie 
similară raporta şi preotul Ivan Cosman, care alocase toți banii în reparația 
şcolii din Cäräsäu% şi cel din Rohani, Zaharie Moga, cu ridicarea bisericii™". 

La toate acestea se adăuga adesea şi rea-vointa manifestată de 
credincioşi. Revenind cu un nou raport în februarie 1914, Petru Sârb descria 
tensiunea ce domnea în diferite comune din pricina colectării banilor pentru 
biblioteci. „Din oficiu preoții nu cutează a face repartitii şi a lua în buget suma 
din cestiune, pentru mânia poporului - relata acesta - căci încasându-se (...) 


331 Ibidem, f. 287 

352 Ibidem, f. 30 

333 Ibidem, f. 112 

334 Ibidem, f. 120 

355 Ibidem, f. 84 

336 Ibidem, f. 85 - „Istoria românilor sub Mihai Vodă Viteazul de Nicolae Bălcescu, Povestiri din 
copilărie de Boureanul şi Trimful crucii — povestiri creştine de Caion” 
337 Ibidem, f. 86 

358 Ibidem, f. 87 

339 Ibidem, f. 88 

340 Ibidem, £. 90 

341 Ibidem, £. 97 


109 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


şi-ar descărca furia lor chiar şi asupra bisericei strămoşeşti”. Pentru 
argumentarea celor prezentate, protopopul a oferit ca exemplu momentul 
colectării unor sume pentru ajutorarea orfanilor, când populaţia a refuzat să 
doneze cei 6 fileri pretinşi, amenințând că „îşi lasă legea”3%#. Preotul din Păuşa 
reclama lipsa de apetit a mirenilor pentru citit. De „mai multe ori - spunea el - 
am cercat şi îmbiatu cu cetirea bibliotecii pe cetitorii noştri, carii mi-au luat în 
nume de rău, zicându-mi <că ce le mai trebuie lor „poveşti” căci de poveste 
suntu ei>”. Din această pricină, nici n-a mai considerat necesar să sporească 
zestrea bibliotecii%4%5. 

Preotul din Săldăbagiu adăuga alături de dificultățile alimentate de 
conflictul avut cu învățătorul satului şi pe cele generate de lipsa de interes a 
populației pentru lectură. După cum relatează, oamenii invocă diverse 
pretexte pentru a ocoli cititul. În corespondenţa cu Consistoriul, preotul se 
plângea că „voie de cetit, atât bătrânii cât şi tineretul nu are; ziua zic că umblă 
la lucru, vara, seara se culcă; iarna, iar, ziua la lucru, seara pe la babe, sau cum 
e zicala <pe la şezătoare>, apoi duminica la joc (dant), apoi la birt” 34. 

În coordonate asemănătoare se încadra şi descrierea făcută de 
Alesandru Mărcuşiu, preotul din Margine. „E foarte greu - spunea parohul - a 
putea satisface cu deosebire, cum e şi aici la noi [unde] cârciuma satului [e] 
vecină cu casa parohială; în tot momentul convin cu betivii (...) nu pot închide 
birtul nici la un caz, nici chiar duminica, apoi în sărbători cu atât mai vârtos; 
m-am luptat, am bătut la toate uşile, zadarnică mi-a fost strădania”%5. După 
cum reiese din inventarul bibliotecii, anexat corespondenței, preotul şi 
învățătorul comunei şi-au dat sârguinta a o dota cu un număr cât mai mare de 
opere. Aceasta dispunea de două fonduri de carte, cel şcolar, cu 38 de lucrări 
şi „biblioteca tineretului şi diverse” cu 24 de lucrari*¢. 


342 Ibidem, f. 142 

343 Ibidem, f. 26 

344 Ibidem, f. 31 

345 Ibidem, f. 39 

346 Ibidem, f. 40-41 - „Călindarul practic, Călindarul asociatiunei, Icoane din istoria grecilor vechi de 
Victor Lascu, Lucrarea pământului de A. Cosciuc, Poşta, telegraful şi telefonul de Gavril Todica, 
Despre testament de Dr. V. Moldovan, Istoria marelui împărat Alexandru Macedon de Mihail 
Sadoveanu, Cântece din bătrâni de V. Alecsandri, Povestea lui Arap Alb de Ion Creangă, De demult 
de I. Lupaş, Povestiri din viata țăranilor de loan Pop Reteganul, Floarea soarelui de Stefan 
Cacoveanu, Din viata sfinților de loan Gură de Aur, lonel de un an şi Ionel de şase ani de Borgovan, 
Grădina de legume şi Cultivarea cucuruzului de I. Negrutiu, Comuna viitorului de Romul Suciu, 
Povestiri de Octavian Goga, Poezii alese de Horaţiu Ghendi, O samă de cuvinte de Octavian Goga, 
Cum să trăim de Aurel Dobrescu, Fabule alese de Ghendi, Mistretul măiestrit de loan Negrutiu, 
Regulele ortografiei - Academia Română, Nuvele istorice de L.A. Lăpădatu, Vulcanismul de Gavril 
Todica, Împărțirea, lucrarea şi îngrăşarea moşiei de I. Negrutiu, Astra, Ionel la şcoala vieții şi Ionel la 
şcoală de Borgovan, Învățătura de M. Beşan, Poezii poporale de E. Hodos, Poesii de Octavian Goga, 
Din putere proprie de Petrescu, Nuvele istorice de Lăpădatu”, iar în a doua bibliotecă „Tuşa Oana, 
Doi bătrâni şi Balaurul de I. Agârbiceanu, Darul lui Christos de Popoviciu Bänätan, Doi călăraşi de 


110 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Am rezervat cea de a doua parte a analizei prezentării factorilor 
economici care au trenat procesul de evoluţie a bibliotecilor săteşti. Dacă în 
cazul celor de natură umană, soluționarea pozitivă a situaţiilor nu reprezenta 
o dificultate, în cazul celor economici rezolvarea necesita implicarea 
autorităților, în sensul adoptării unor proiecte de eliminare a sărăciei. Este 
posibil ca tocmai menținere unui standard de viata scăzut în zonele compacte 
româneşti să fi reprezentat unul dintre punctele strategiei politicii de 
maghiarizare. Lipsa acută de fonduri băneşti din partea populaţiei din aceste 
locuri atrăgea după sine neputinţă edificării şcolilor confesionale româneşti şi 
bibliotecilor care le însoțeau, în consecință analfabetismul. Or o asemenea 
vacanţă intra în conflict cu prevederile legii învățământului, care automat 
reclama concursul statului pentru înființarea unor şcoli cu predare în limba 
maghiară. 

Acest punct de vedere este confirmat de realitățile zugrăvite în 
rapoartele trimise de parohii pe adresa Consistoriului. Preotul Georgiu 
Popoviciu din parohia Ciuhoi nu dispunea de spațiu pentru găzduirea unei 
biblioteci, fiindcă în sat nu exista şcoală confesională ci numai de stat. Aici 
exista o bibliotecă bogată înființată de către autorități, dar „în abandonatie” 
întrucât nimeni nu o frecventa. În finalul corespondenţei, parohul mărturisea 
că nu vede nici o cale de reuşită: „dacă am voi noi să ne câştigăm bibliotecă 
română, n-avem loc unde să ne adunăm pentru cetirea acelora, şi ori şi cât ne 
zdrobim capul, nu se poate”37. 

Culmea este că până şi în Oradea erau semnalate cazuri de acest gen, 
aşa după cum reiese din raportul înaintat de V. Popovici, preotul parohiei 
„Oradea-oraş”%8. Aceeaşi stare de lucruri putea fi întâlnită satul Iteu. „Despre 
bibliotecă şcolară nici nu putea fi vorba, deoarece - aşa după cum relata 
preotul - fiind poporul îngreuit, dimpreună cu Biserica, nu am putut 
procura [cărți] fiind unul de tot slab şi neroditor poporul, fiind disperat, nu 
ceteste” 350, 

Preotul Teodor Pop din Rontău raporta că nu a reuşit să înființeze 
biblioteca în comună „cu toată bunăvoința şi stăruința, precum şi capacitatea 


Sandu Aldea, Vestitorii de Sadoveanu, Tovarăşi de şcoală şi Un cuvent de Aurel Bratu, Biblioteca de 
V. Aron Pop, Versuri şi proză de G. Coşbuc, Moisă Păcurarul de Dr. Dionisie Stoica, Țara noastră 
(foerie) de Octavian Goga, Vatra familiară de Klain Micu, Un raiu industrial de Cosciuc, Dietetica 
poporală de Stoica, Popoarele Austriei şi Blajul de M. Anagnoste, Apele de la Karlsbad de Dr. Mera, 
Amintiri de Alexandru Ciura, Religiunea şi ştiinţa de Alexandru Mucziony, Predica despre sudalme 
de Dr. Cristea, Studii scientifice de Gr. Todica, Apărea viilor de N. Pop şi Cântece din lumea veche 
de Gh. Tulbure” 

347 Ibidem, f. 71 

348 Ibidem, £. 50 

349 preotul Georgiu Serbu - n.n. AT. 

350 Ibidem, £. 49 


111 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


parohienilor”#1, Parohia din Buntesti nu a putut da curs indicatiilor primite 
de la Consistoriu deoarece populaţia nu alocase nici un ban pentru bibliotecă, 
din cauza sărăciei%2. La fel stăteau lucrurile în localitatea Varzarii de Sus35, 
Cociuba, Pietroasa3 şi Chişcău, în aceasta din urmă cu tot efortul de a se 
colecta cele 5 coroane destinate bibliotecii. Tot aşa în comunele Gurani35%, 
Hinchiriş%, Lazuri de Beiuş", Lunca-Hotar%5°, Mierag>, Poiana%!, Poienii de 
Sus32, Rieni-Sudrigiu%5, Sălişte de Vaşcău%+, Sohodol, Vaşcău%6, Sebis567, 
Valea Neagră. Preotul din Valea Neagră încerca să explice superiorului său că 
solicitarea sumei de 10 coroane de la mireni „ar aduce cu sine o neplăcere în 
popor'58. Nici parohia din comuna Câmp nu a avut mai multi sorti de 
izbândă. În localitatea numai câțiva tineri erau ştiutori de carte, dar şi aceştia 
erau absenți aproape întreg anul, fiind plecați la „lucru de stângeni” 
(exploatare forestieră - n.n. A.T.)36. În parohiile Ştei, Şeghişte şi Hârşeşti nu 
existau ştiutori de carte370. 

În Bucuroaia nu s-a putu înființa biblioteca din lipsa banilor necesari 
achiziţionării cărților şi a numărului mare de analfabeți”. loan Pop, preotul 
din Cresuia şi-a dat toată silinta pentru strângerea celor 10 coroane necesare 
bibliotecii. În acest sens a ridicat problema şi a supus-o discuţiei sinodului 
parochial, dar fără succes, deoarece - spune el - „bugetul nice cum nu e în 
stare să poată suporta şi acea sarcină, fiind poporul tare seracu, iar pe de altă 
parte, în sat nu ştie nimeni ceti”372. Preotul din Dusesti, Leontin Popovici, se 
confrunta cu aceeaşi situație. Atât comitetul parohial cât şi cel sinodal se 
opuseseră inițiativei de a colecta sumele necesare bibliotecii. Pus în fața 


351 Ibidem, f. 44 

352 Ibidem, f. 106 
353 Ibidem, f. 109 
354 Ibidem, f. 111 
355 Ibidem, f. 110 
356 Ibidem, f. 117 
357 Ibidem, f. 118 
358 Ibidem, f. 119 
359 Ibidem, f. 121 
360 Ibidem, f. 122 
361 Ibidem, £. 123 
362 Ibidem, f. 124 
363 Ibidem, f. 125 
364 Ibidem, f. 126 
365 Ibidem, f. 131 
366 Ibidem, £. 133 
367 Ibidem, £. 128 
368 Ibidem, f. 132 
369 Ibidem, f. 108 
370 Ibidem, £. 129 
371 Ibidem, f. 69 

372 Ibidem, £. 154 


112 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


refuzului, preotul reclama că nu poate „lucra contra deciziunilor acestor 
corporații” 5. Stări de lucruri identice puteau fi înregistrate în parohiile 
Coşdeni?74, Josani-Gurbeşti-Goila37%5, Roşia?76 şi Săucani?77. 

Cornel Tempelean, preotul din Drăgoteni era amărât că nu putuse 
strânge banii pentru bibliotecă şi că la cursurile de alfabetizare nu se 
prezentase nici un säteanÿ#. Preotul din Sitani, loan Christea, motiva la rândul 
său sărăcia în care se zbăteau mirenii şi ca atare şi parohia. El considera efortul 
financiar prea mare şi de aceea declara că „să ne înființăm bibliotecă 
parochială nu vom împrumuta din lada bisericii”. Cu alte cuvinte, prioritare 
erau cheltuielile legate de buna desfăşurare a activităților legate de cult”. 
Sărăcia era şi mai cruntă în satul Nanhidisel (Hidişelu de Dobreşti - n.n. A.T.). 
„În anul 1913 nu s-au putut înființa [bibliotecă] - relata preotul - nici cele 10 
coroane ce au fost preliminate nu s-au putut încassa de la credincioşi, fiindcă 
la noi tot anul au bântuit o miserie nemaipomenită”, după care încerca să 
justifice inoportunitatea efortului, „97% [dintre săteni] sunt analfabeți. La cine 
să infiintam ?”380, Preotul din Rotăreşti deplângea si el lipsurile materiale ale 
țărănimii din sat, alimentate de recoltele slabe înregistrate de doi ani ca 
urmare a secetei ce a bântuit regiunea. „Credincioşii, - spunea el - în urma 
recoltei slabe a acestor 2 ani din urmă, nici să audă nu au voit de aşa ceva”381, 

Credincioşii din parohia Corbeşti se chinuiau să-şi ridice o biserică 
nouă, „avem trebuintä de tot filerul ca să ne putem rădica biserica 
deocamdată”, spunea preotul Vasiliu în raportul către protopopiat. Nici 
preotul Alexandru Popovici din Beliu nu a reuşit să achiziționeze vreo o carte 
în anul 1912 deoarece recolta fusese foarte slabă şi ca atare țăranii nu au putut 
să-şi achite spesele destinate acestui scop*s. 

În ciuda dificultăților cu care au fost confruntati în parohiile peste care 
păstoreau, o serie de preoţi au reuşit să-şi îndeplinească cu succes misiunea de 
a înființa biblioteci confesionale. Exemplul lor este încă o dovadă a veridicitätii 
zicalei populare care spune că «omul sfinteste locul». Nu mai putin adevărat 
este şi faptul că aceste succese au fost înregistrate în comunele bogate, în 
special în cele de câmpie, care dispuneau de pământ roditor, principalul 
capital economic al lumii rurale. Aşa era Parohia din Sânicolau Român, care 


373 Ibidem, f. 155 
374 Ibidem, £.159 
375 Ibidem, f. 161 
376 Ibidem, £.168 
377 Ibidem, f. 169 
378 Ibidem, f. 158 
379 Ibidem, f. 164 
380 Ibidem, f. 165 
381 Ibidem, f. 166 
382 Ibidem, f. 167 
383 Ibidem, f. 99 


113 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


făcea parte din categoria celor avute, satul fiind aşezat în Câmpia Orăzii, 
foarte roditoare. În plus oamenii se îndeletniceau cu grădinăritul, activitate 
care le aducea importante foloase. Chiar dacă în anul 1907 nu se putuse 
înființa biblioteca, credincioşii având cheltuieli mari cu ridicarea casei 
parohiale, în anul următor cumpăraseră şi dăruiseră mai multe volume pentru 
înzestrarea ei. Printre ele era amintită o „evanghelie-lux în pret de 180 
coroane”. De asemenea, a fost colectată şi suma de 10 coroane, utilizată pentru 
abonamente la „foaia oficioasă <Biserica şi şcoala>" 384. 

În august 1909 Toma Păcală instiinta Consistoriul că pe parcursul 
anului a depus eforturi pentru înființarea unor noi biblioteci, precum şi pentru 
sporirea patrimoniului livresc a celor deja existente, în ciuda „anului vitreg”. 
Erau nominalizate bibliotecile parohiilor din Mierlău, Oradea şi Vecherd (azi 
în Ungaria - n.n. AT.) care-şi reuşiseră achiziționarea mai multor cărți. O 
situație mai bună putea fi întâlnită în comuna Varviz, unde biblioteca 
parohială dispunea de 50 de cărți „alese conform gradului de pricepere al 
copiilor” şi o parte din „biblioteca poporală a Tribunei din Sibiu”. Preotul loan 
Popa aprecia faptul că peste 30 de tinerii citiserä deja toate cărțile3se. 

În Satu Barbă, preotul Alexandru Drimba reuşise şi el să constituie un 
fond de carte ce conținea 51 de lucrări3?7. Parohul era fericit că tineretul 
începuse să manifeste interes pentru citit, în special - spune el - „pentru 
cărțile populare şi instructive, cu deosebire cărți de conţinut literar”. Pe 
parcursul anului 28 de copii frecventaseră biblioteca. În schimb, în filia 
Spurcani situația era mai dificilă. Nu s-a putut organiza o bibliotecă datorită 
efortului financiar depus de mireni în vederea zidirii „casei bisericeşti” şi a 
noii şcoli388, 

Rezultate pozitive au fost înregistrate şi în comuna Girişu de Criş. 
Preotul Romul Mangra anunța cu bucurie că 12 credincioşi frecventau 
periodic biblioteca parohială3*. Apetitul pentru citit al oamenilor a sporit 


384 Idem, fond Parohia Ortodoxă Sânicolau Român, dosar 26/1908, fn. 

385 Idem, fond Parohia Ortodoxă Română Oradea, dosar 287 /1882-1883, f. 23 

386 Ibidem, f. 27 

387 Ibidem, £. 45 — „De demult, Din viata sfinților, Povestea lui Harap Alb, Lucrarea pământului, Cântece 
din bătrâni, Alecsandru Macedon, Calendarul asociatiunei, Despre testament, Poştă, telefon, telegraf, 
Icoane din istoria grecilor, Grădina de legume, Cultura cucuruzului, Ionel (IV opuri), Regule 
ortografice, Vulcanismul, Îngrijirea unei moşii, Nuvele istorice (II), Poesii poporale, Comuna viitorului, 
Povestiri, Poezii culese, Cum să trăim, Fabule alese, Mistretul măiestrit, Din putere proprie, Floarea 
soarelui, Poezii de Goga, Versuri şi proză (IV), Vestitorii, Un raiu industrial, Predica despre sudalme, 
Meşterul orb, Darul lui Christos, Doi călăraşi, Doi bătrâni, Tuşa Oana, Balaurul, Vasile L.Baron Pop, 
Amintiri, Tovarăşii şcolari, Discurs ocazional, Vatra familiară, Religiune şi ştiinţă, Blajul, Cântece din 
lumea veche, Pentru țărani, Calendar practic şi Institutul pedagogic greco-ortodox român din Arad” 

388 Ibidem, f. 45 

389 Ibidem, £. 48 — „Anecdote de Speranţia, Cum să trăim de Dobrescu, Creşterea porcilor, Alexandria, 
Povestea unei coroane, Cultura cucuruzului, Sfaturile unui plugar, Povestiri de Retegan, Cântece de 
Ciorogariu, Teatrul şcolarilor, Povestiri răzlețe, Lucru manual, Cum să trăieşti, Poveste despre 


114 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


după ce parohul a popularizat lucrarea „Călăuza creştinului”, cititnd pasaje 
din carte în mai multe duminici, după terminarea liturghiei „poporului 
adunat la Sfânta biserică (...) lucruri folositoare şi trebuintä pentru fiestecarele 
creştin, ca să le ştie”. Corespondenta este redactată într-un ton optimist, 
preotul amintind că este în aşteptarea unui pachet de 30 de cărți comandate la 
Librăria Diecezană din Arad, la recomandarea Consistoriului mitropolitan”. 
Preotul din comuna Chiraleu reuşise înființarea bibliotecii cu sprijinul 
despärtämântului Marghita al „Astrei”. Ea număra 62 de volume, iar 
învățătorul din satul vecin Bogeiu izbutise să convingă tineretul asupra 
necesității lecturii%1. Câteva rezultate bune au fost înregistrate şi în „comunele 
bisericeşti” ale tractului Beliu, aflate sub ascultarea protopopului Petru Sârb 
din Girişu Negru. Biblioteca din Cheşa dispunea de 13 lucrăris?, cea din 
Chişlaca de 27 lucrări. Preotul Simeon Leucuta era fericit că ultima dintre 
acestea, „Ruga de la Chişeteu” fusese învățată şi cântată de către opt coristi a 
doua zi de Rusalii%. Majoritatea cărților făceau parte din colecţiile 
recomandate de către ,asociatiune” sau Consistoriu, respectiv „Biblioteca 
Universală”, „Biblioteca pentru toți” şi „Biblioteca teatrală”. Girişenii 
achizitionaserä în cursul anului 1912 şapte noi cărți?%, iar parohia din Petid 
cumpărase 12 volume noi5%. 

O situaţie fericită se putea întâlnită în Apateul Românesc (azi în 


SI 3 


Ungaria - n.n. A.T.). Biblioteca „parohială-şcolară” sporise cu 49 de „cărticele” 


păstrarea sănătății, Călăuza crestinului, Malima, Pentru părinți şi copii, Teatru pentru copii, Viaţa şi 
pildele lui Esop, Visul Preacuratei, Războiul românilor, Robinzon, Istoricul şcoalelor române din Bihor, 
Institutul pedagogic greco-ortodox român din Arad 

390 Ibidem, f. 47 

391 Ibidem, f. 78 

392 Ibidem, f. 91 - „Quo Vadis de Sienkievics, Mergi Isuse de Alexandru A..Rusenescu, Trimful 
crucei de Caion, Cersetoarea de la podul artelor de loan Nicoară, Tinera siberiană de Xavier de 
Maistre, Coliba indiană de Al. Piere, Isvoarele crimelor, Stiinta, credința şi postul de V. Prodan, Eroii 
noştri de I. Mota, Apostolul de Petôfi, Sfârşitul lumei de Stamarion, Balade poporale de P.C. 
Damaschin, Alexandria” 

393 Ibidem, f. 92 - „Isvoarele crimelor (din Biblioteca Universală), Tinera siberiană, Coliba indiană, 
Cersetoarea de la podul artelor, Patriotul (din Biblioteca pentru toți), Făclia sub obroc, Doctorul fără 
voie, Câinii, Fântâna Blanduziei, Femea îndărătnică, Oedip (tragedie), Medea, Ecuba, Sic cogito, 
Veduva, Hero şi Leandru, Carte de desfăcut farmecile, Descântece, vrăji şi rugăciuni, Cu verful penei — 
scrieri satirice de A. Papp, Idil la țară (Biblioteca teatrală), Un om buclucaş, Unde dai şi unde crapă, 
Sore cu ploe, Pentru ochii lunii, O şedinţă comunală, Nicolae Vulpea, Ruga de la Chiseteu” 

394 Ibidem, f. 94 - „Novele de Caragiale, Revoluţia lui Horea (Editura Minerva), Speranța - anegdote 
poporale, De ale noastre de Nicolae Iorga, La cărările vieții şi Seri Albastre de L. Bolcaş, Fără suflet de 
Victor Eftimiu” 

395 Ibidem, f. 96 - „Ruga de la Ghizătău de Iosif Vulcan (comedie poporală), Vine vlädica de 
Antoniu Papp (comedie în 3 acte), Doine şi strigături de Ştefan Muntean, Halima de Szarac, 
Poveşti alese de Stancesc, Satul cu comorile de Petra Petrescu, Moara din vale de I. Rusu Sirianu, 
Îndreptarul poporului de 1. Roman, Notarul şi banditul de Teochar Alexi, Fabulele lui Cichindeal, 
Pasărea măiastră — poem poporală de G. Baronzi, Cum să trăim ? de Dr. Aurel Dobrescu” 


115 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


care completau zestrea de 164 „dăraburi de cărți cari sunt cetite şi pontate3% 
(preferate - n.n. AT.) de tineret cu plăcere”. Biblioteca din Vekerd (azi in 
Ungaria - n.n. A.T.) prezenta o stare de lucruri şi mai bună. Aici existau două 
secțiuni, „biblioteca parohială” cu 10 lucrări şi „biblioteca şcolară” cu 36 de 
lucrări5%. Preotul Demeter Haşaş se mândrea cu faptul că în cursul anului 
1912 nu mai puţin de 32 de tineri frecventaseră biblioteca şi citiseră 78 de cărți. 


3% Ibidem, f. 54 - „Din bătrâni, Ce n-a fost şi nu va fi, Cenusotca, Lumea prostilor, Codreana Sânziana, 
Poveşti poprale, Legenda țiganilor, Robinson, Poveşti de Crăciun, Cu ce trăiesc oamenii, Poveşti morale, 
Poveşti poporale (II, III), Peneş Curcanul, Tolpa şi Stefan Vodă, Toma lui Moş, Nan Bolovan, Fulgerul, 
Fata bărbată, Povestea găserii, Patru frați, Oprisanul, Isteata şi pace, Ariciul şi vulpea, Copilul cerşetor, 
Torifan, tâganu şi popa, Bătrânii săraci, Coste ciobanu, Pleşcuţa, Omul frumos, Armeanul negutator, 
Norocul şi mintea, Bernuşca, Doi frați şi două surori, Picătura de apă, Movila lui Burcel, Ionita, Bătălia 
de la Călugăreni, Sandra, Anghelus, Indreptarea şcolaruui stricat, Copila de omenie, Sentinela română, 
Capra şi trei iezi, Teatru scolar, Din puterile proprii, Cele zece pisicute, Copiii de la tiara, Clara Miliu 
novelă, Spice de aur, Blăstăm de mamă, Musciu-împărat (poveste), Păcală în satul lui, Căldăruşe cu trei 
picioare, Strigoica, Fiica a nouă mame, Fata craiului din Cetini, Zâna margaretelor, Croitoriul si trei 
feciori, Fata stăleriului, Alipat, Poveşti, Judecata, Petrea patitul, Indärätnicul, Lumea prostilor, Poveşti, 
Vecinici, Mica fodetă, Balade poporale, Sgârcitul (comedie), O partidă în patru, Sfântu Nicolae, Un idil 
în Ruseni, Pe pământul turcului, Despre recunoştinţă, Se ne iertem păcatele, Petitorii, Cine sapă groapa 
altuia, Pretenul adevărat, Roma învinsă, Sâmbăta morților, Taina unei vieți, Jucării şi jocuri de copii, O 
sută de ani, Cântece bătrâneşti, Chipuri de la Mahala, Vulturii, Calendarul Minervei, Pe plaiu, Andrei 
Şaguna, Sava Brancoviciu, Higiena poporală, Florile inimei, Promemoria, Cultura română, De la sate 
(novelă), Despre comune (art. XXII 2886), Principatele române, Chestiunea autorității Bisericii Unite, 
Articul de lege XXVII 1967, Convorbiri, Icoane din istoria grecilor, Gărgăuneii dragostei, Vorbirea 
Mitropolitului Metian, Regule ortografice, Poesii alese, Nici minte nici noroc, Ruga de la Chiseteu, 
Indreptar pentru ..., Stefan Vodă cel Tiner, Respuns magarilor, Contabilitatea, Vorbirea vicarului 
Mangra, Drepturile învățământului, Epistular civil, Protocoalele Sinodale Eparhiale 1887, 1888, 1891, 
Protocoalele Sinodale Eparhiale 1893, 1895, 1896, 1897, 1898, 1899, Protocolul Congresual 1900, 
Protocoalele Sinodale Eparhiale 1900-1909, Regulament pentru parochii 1891-1909, Procedura 
judecătorească 1889-1909, Organizarea învățământului 1909, Gâcituri şi cimilituri, Englischen 
sprachen, Unter haltung unde Wiscus, Homoki sz6lé miivelés, Gytiméles fait, Mâheszetrăl, Ejjel, 
Eletipalyak, Pesti Kronika, Repiil az ember, Moşul de flori, Zuia împărăteasă, Vântură tiara, 
Scăpărătoarea, Baba iadului, Dragă mamă, Ce a fost şi nu va fi, Păcală şi Tândală, Rusalim păcurariul, 
Princesa fermecată, Pipärus Petru, Povestea lui Ignat, Carte de învățătură, Dudue Margareta, 
Vulcanismul, Anuarul reuniunei Invätätoresti 1907, Mireasa capitanului, Oglinda inimei, Frumosul, 
Istoria literaturei române, Istoria poporală, Anuarul Institutului Seminariului Pedagogic, Cântece din 
lumea veche, Perde vară, Notaru şi banditu, La Alina (poveşti), Liturghia lui I.Christos, Paza Maicii 
Sfinte, Palatul misterios, Teiu legänat” 

397 AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 287, f. 53 

398 AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 287, f. 74 - biblioteca parohială: 
“Istoria bisericii româneşti de Nicolae Iorga, Paremiile lui Solomon (de la anul 1688), Stiinta, credința 
şi postul de V. Predeanu, Mergi Issuse de Alexandru Rusenescu, Convorbiri între un cercätor şi 
încredințat de Filaret, Predicile ținute la metropolie de Antim Irvireanu, Predicatorul de Ioan 
P.Tinoca, Legendele lui Isus Hristos de D.N. Ciortori, Starețul Neonil de Hurmuzachi şi Andrei 
Şaguna şi De-ale noastre”; biblioteca şcolară: „Halima - 1001 nopți (4 volume) de Ioan Barac, 
Floarea ofilită de Mihail Sadoveanu, Dor pustiu de I. Bârseanul, Vagabondul de Maxim Gorki, 
Scrieri pentru popor de I. Grofşoreanu, Merinde de şcoală de Dr. G. Popa, Proverburi de Antoniu 
Pann, Spre ruină de Dr. Vrâncescu, Pe Dunăre de Carmen Silva, Poveşti poporale de G. Cătană, 
Unirea Principatelor de Nicolae Iorga, Făt Frumos din lacrimă de Mihai Eminescu, Povestirile unei 
regine de Carmen Silva, Hamlet (traducere de Victoer Anestiu), Despot vodă de Vasile Alecsandri, 


116 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Printre parohiile de frunte se număra cea din Voivozi. Biblioteca de 
aici număra 145 de lucrări*%, iar în privința frecvenței cititorilor, preotul 
raporta cu mândrie cifra de 52 de persoane care împrumutaseră 112 cărți. 
Succesul se datora efortului conjugat depus de către o serie de mecenati, cum 
ar fi losif Diamandi, care donase 10 coroane în scopul achiziţionării unor noi 
lucrări şi Vasile Stroiescu, care donase 21 de cărți, „Asociaţiunii din Sibiu”, 
care donase 30 de cărți şi preotului local, George N., cu 10 cărți. De asemenea. 
Epitropia participase şi ea cu 10 coroane în acelaşi scop*™. 

În comuna Diosig preotul Zaharie Moga reuşise să pună bazele unei 
biblioteci româneşti după ce alocase anual câte zece coroane în acest scop. 
Populația românească din localitate era deprinsă cu gustul lecturii, dar din 
păcate luase contact numai cu literatura maghiară - după cum remarca 
parohul - „datorită mediului în care trăieşte aici”41, El nutrea speranța 
îmbogăţirii fondului de carte românească pentru contrabalansarea procesului 
de maghiarizare, cu atât mai mult cu cât constata că existau foarte puțini 


Hera şi Leandru (traducere de Lecca), La gurile văii de Radulescu N., Harap Alb de Ioan Creangă, 
Gruia lui Novac, Fiice vii de Dogariu, Capra cu trei iezi de loan Creangă, Fiul bucătăresei de 
Dogariu, Vlad hoțul de Dogariu, Însurătoarea soarelui de Dogariu, Codreana Sânziana de Pompiliu, 
Moş Toma Bădiceanu de Dogariu, Păcală şi Tăndală de Cătană George, Hanul tătar de Pantu, 
Pipăruş Petru de Botezatu, Nopți de earnă de Mihail Sadoveanu, Soacra cu 3 nurori, Institutul 
pedagogic de Botiş I.” 

39 Ibidem, f. 76 - „100 doine şi strigături, Doine şi strigături, Halima, Anecdote împănate, Istorioare 
morale, Crucea de lemn, Mioriţa, 1877 - schiță din război, Versuri şi prosă de George Coşbuc, Nicolae 
Vulpea, Cine-i ucigasul ?, Teatru şcolar, Din popor, Istorioare biblice, Lucrarea pământului, Nutreturile, 
Samanta plantelor agricole, Moş Stoica, Istoria poporală a românilor, Ştefan cel Mare, Păstrarea 
sănătății, Răsboiul românilor pentru neatârnare, Istoria lui Mihai Viteazul, Revoluția lui Horea, Paserile 
noastre şi legendele lor, Caruta poştei, O rugăciune, La răscruci, Poveşti de crăciun, Oameni şi fapte, 
Satul Griviţa, Opşaguri, Genoveva, Arghir şi Elena, Sfaturile uni plugar, Cărticica plugarului, Poveşti 
de Ioan Slavici, Poveşti ardelenesti, Tiganiada, Făt Frumos din lacrimă, Tânăra siberiană, Istorioare 
religioase, Vieţile sfinților, Tiganii, Basmele românilor, Anecdote poporale, Ilie Marin, Vătăjelul, Piram 
şi Tisbe, Codreana Sânziana, Vârful cu dor, Cântece, versuri de Stea, Oratiuni la nuntă, Cazania 
țiganilor, Gruia lui Novac, Povestiri de petrecere, Pentru țărani, Povestiri, Poveşti alese, Din putere 
proprie, De demult, Floarea soarelui, Cântece din bătrâni, Calendarul asociatiunei 1912, Din viața 
sfinților, Povestea lui Harap Alb, Lucrarea pământului, Povestiri din viata țăranilor, Alexandria, Cum să 
trăim ?, Din lume pentru lume, Din faptele străbunilor, Cântece şi poveşti, Eroii noştri, Musca, Moşul, 
Întâia scrisoare de dragoste, Poesii poporale din Banat, Poesii de Goga, Însemnările unui trecător, 
Tovărăşii de şcolari, Maestrul orb, Darul lui Christos, Doi călăraşi, Doi bătrâni, Tuşa Oana, Balaurul cel 
cu 7 capete, Cum se întorc rândunele, Versuri şi proză, Un ram industrial de sprijinit, Despre 
Testament, Poşta, telegraful şi telefonul, Icoane din istoria grecilor, Cultura cucuruzului, lonel — familia, 
Ionel - de un an, Ionel — de 7 ani, Ionel — la şcoală, Astra, Regule ortografice, Vulcanismul, Împărțirea 
lucrului şi îngrijirea pământului, Novele istorice, Poesii poporale, Comuna Viitorul, Povestiri, Poesii 
alese, Ionel — căsătorit, O samă de cuvinte, Fabule alese, Mistretul măiestrit, Din putere proprie, Floarea 
soarelui, poesii, de demult, Cântece din bătrâni, Povestiri, Alexandru Machedon, Calendarul asociatiunti 
1913, Ercule, Din isprăvile lui Păcală, Creşterea pomilor, Institutul pedagogic greco-ortodox Arad, Date 
şi documente, Carte de cântece, În sat la Tânguieşti, Povestea lui Stan Patitul, Călăuza crestinului la 
biserică” 

400 AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 287, f. 75 

401 Ibidem 287, f. 65 


117 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


analfabeti. Biblioteca continea 16 titluri, dintre care o parte in mai multe 
exemplare+02. 

Biblioteca parohiei din Alparea dispunea de 41 de cărţi, care au fost 
citite de 20 de tineri, chiar dacă, după spusele preotului, erau puține „de 
interes poporal”45. Destul de bogată era biblioteca parohiei din Toboliu*. 
Cele 50 de lucrări erau editate sub egida „Bibliotecii poporale Minerva” şi 
aveau un puternic caracter național. Preotul era mulțumit de frecvența 
cititorilor, dar nu şi de comportamentul acestora, despre care spunea că „are 
voie de cetit, însă dacă duce din cărți nu le mai aduce până oi merge după 
ele? 5. 

Eforturile Mitropoliei de a introduce metode noi de organizare a 
bibliotecilor au început să dea roade în anul 1913. Către sfârşitul anului 


402 Ibidem, f. 66 - „Cărţi de rugăciuni (8 exemplare), piesele teatrale Vrăjitoarea, Tinerețe nebuneste 
şi Bărbatul cu muiere de Gheorghe Catană, piesa teatrală Şi ne iartă nouă păcatele noastre de Maria 
Drăgan, ediţii şcolare aprobate de Ministerul Instructiei Publice şi Cultelor Bucureşti: Poesii şi 
Fabule de Grigore Alexandrescu, Dumbrava Roşie de Vasile Alecsandri, Mihai Vodă cel Rău de 
Vasile Alecsandri, Poesii poporale de A.I. Odobescu; Poesii de Gavril Bodnar, Carte fermecată 
(comedie) de Elena Fabian (după Hajotamann), Buchetul (monolog) de Ene (după Rod. 
Benedix), Curs practic despre cultivarea pomilor de Ion Pop-Reteganul, Biblioteca Minerva (13 
numeri) şi Istoria şcoalelor româneşti din Bihor de Nicolae Firu” 

403 Ibidem, f. 67 - „Drepturile şi datorintele învăţătorilor, Date şi documente cu privire la istoria scoalei 
româneşti, Datorintele şi drepturi în Constitutiunea civilă şi bisericească, Activitatea literară a 
mitropolitului Andreiu Şaguna, Slujba Sfintei Biserici, Articolul de lege XXVII din 1907, Mitropolitul 
Sava II Brancoviciu, Momente memorabile la alegere de mitropolit, Convorbiri între un cercător şi un 
credintat, Protocoalele Congresului 1879 — 19 august, Protocoale despre şcoală şi sinod eparchial, Diferite 
regulamente 1879-1906, Statute fond preoţesc, Statutul organic, Instrucţiuni spre a prevedea şcoalele 
poporale conform articolului de lege 1907, Biblia Bunului Păstor la centenarul Seminariului Andrău, 
Biblia Bunului Păstor la clerul şi chestiunea alcoolismului, Chestiunea autonomiei Bisericii Unite 
Române, Scrieri şi vorbiri de Dr. G. Popa, În jurul păcii de Vedetot, Date şi documente cu privire la 
istoria bisericii ortodoxe române din Oradea-Mare, Institutul greco-ortodox din Arad, Cultura de frăgari, 
Dialogul de Iuliu Grofsoreanu, Scrieri pentru popor, Circulara nr. 1080 a Prea Sfinţiei Sale Ioan 
Metianu 1884, Boala de tuberculoză şi remedii în contra ei, Fiinţa epilepsiei şi vindecarea ei (medicatie), 
Meditiune contra trahomă, Călindare 1898-1913, Biserica şi Şcoala, Diferite formulare, Inventare, 
Tolstoi (mici povestiri), Sienkievicz (novele), Capra cu trei iezi, Animalele domestice, 
Moldoveanu (anecdote şi povestiri), Ce n-a fost şi nu va fi, Un împărat şi fetele lui, Cenusotca” 

404 Ibidem, f. 68 - „Leonard şi Gertrurda, Cântarea României, Predarea Basarabiei, Unirea 
Principateloru, Mihaiu Viteazului, Revoluția lui Horea, Răpirea Bucovinei, Păstrarea sănătății, Ce să 
cetim, 10 Maiu (ediţia a II-a), Războiulu Romaniloru, (vol. I, IT şi I), Veniamin Costachi, Aritmetica 
(ediţia a II-a), Femeile din Revoluția din Rusia, Cărticica plugariului de Sandu Aldea, Domnului Tudor 
din Vladimir-Biblioteca Steaoa, Românii de peste Carpaţi, Satului Griviţa, Boalele molipsitoare, 
Pământului şi tiara nostra, Al vremurilor profet - Zorile poporiului românu, Apicultura, Darea generală 
de câştig, diferite transgresiuni, Darea de Cassa, Cultura paserilor de casă, Impozitulu pe pescuit, 
Impozitulu pe arme, Gresierea cailoru, Gresierea vitelor cornute, Sfaturi în orice afacere de impozit, 
Ercule în Biblioteca asociațiunii, Cum să trăim, Isprăvile lui Păcală, Comuna viitoriului, Creşterea 
pomiloru, Povestiri de Petra Petresculu, Mistretulu măiestrit, În satu la Tanguiesti, Călăuza 
creştinului în biserică, Povestea lui Stan Patitului, Dedemult de loan Lupaş, Lucrarea pământului de 
Cosciuni, Cântece din bătrâni, Alesandru Macedon (partea I şi Il), Cartea loan Gură de Aur” 

405 Ibidem, f. 68 


118 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Consistoriul orădean a cerut întocmirea unor dări de seamă, pentru a analiza 
modul în care au fost transpuse în viață recomandările sale. Preotul Traian 
Milea din Călugări cumpărase romanul „Quo Vadis de Sienkievics” şi lucrarea 
„Cuvântări la Sfântul botez, cununii şi înmormântări de Petru Popa”. Acesta 
se arăta dispus să facă şi alte achiziţii şi cerea sfatul superiorilor săi în privința 
acelor „opuri care să le poată ceti şi prin care să se poată recrea şi întări sântul 
religios al parochienilor ştiutori de carte, cărora - sublinia el - nu le-ar cădea 
cu greu jertfa pentru biblioteca parochială”+%. Doritori de carte erau si 
credincioşii din Drăgăneşti, unde existau 25 de cititori. Ei primeau lunar 
broşuri de la ,Asociatiune” şi tot prin intermediul ei cumpăraseră 10 
exemplare din lucrarea „Îngrăşarea pământului” scrisă de A. Cosciuct%7, 
Parohia din Săud avea banii adunaţi, dar nu primise dispoziție decât pentru 
cumpărarea „protocoalelor congresului şi sinodului” nu şi pentru cărți 
scolare408, 

O situaţie lăudabilă putea fi întâlnită în satul Cusuis, ai cărui locuitori 
alocaseră suma de 30 de coroane pentru îmbogățirea bibliotecii. Fondul de 
carte a mai fost suplimentat şi printr-o donație făcută de preot, care dăruise 27 
de cărți în valoare de 11 coroane şi 60 de fileri+%.Tot aşa, preotul parohiei din 
Ferice, care în anul 1912 cumpărase cărți în valoare de 10 coroane şi 3 fileri, iar 
un an mai târziu, în valoare de 4 coroane şi 30 de fileri. De toate, avea în 
bibliotecă 44 de volume pentru care cheltuise 14 coroane şi 33 de fileri+10. 


406 Ibidem, f. 107 

407 Ibidem, £. 137 

408 Ibidem, f. 126 

409 Ibidem, f. 113-114 - „loan Gură de Aur, Arap Alb de Ion Creangă, Lucrarea pământului de A. 
Cosciuc, Cântece din bătrâni de V. Alexandri, Povestiri din viata țăranilor de I.P. Reteganul, 
Calendarul Asociatiunii pe 1912, Musa Someşană de I. Budnariu, Lira mea. Poesii de Iosif Vulcan, 
Sfaturile unui plugar luminat de Sandu Aldea, Scrieri pentru popor de T. Grofsoreanu, Datorante şi 
drepturi de Dr. G. Popa, Îngrijirea contra tuberculosei, Nicolae Zsiga de Gheorghe Tulbure, Părintele 
Nicolae de G. Simu, loan Pipoş, Beniamin Franclin de Dr. G. Popa, Vatra părăsită de Ion Slavici, 
Băncele poporale de V. Osvadă, Corbe haiducul. Literatură poporală, Nuştiu împărat, Levnat şi 
Dosofata, Comasatie. Ediţia foaiei poporului, Lăcrămioare de V. Alexandri, Doine de V. Alexandri, 
Din bătrâni de Ion Slavici” 

410 Ibidem, f. 115 - „Păstrarea sănătății, Cum să ne creştem copiii, Despre cărțile fonduare de V. 
Moldovan, Despre testament de V. Moldovan, Poşta, telegraf, telefon de G. Todica, Cultura 
cucuruzului de G. Todica, lonel (5 volume) de V. Gr. Borgovanu, Astra, Vulcanismul de G. Todica, 
Lucrarea unei moşii de F. Negrutiu, Notarii publici de M. Began, Inceputul neamului românesc de I. 
Lupaş, Comuna viitorului de R. Simu, Fabule alese de Țichindeal, Donici, lonel cartea a VI-a de V. 
Borgovan, Ercule de Petre Ispirescu, Alexandru Macedon (2 volume) de Mihail Sadoveanu, 
Sfaturile unui plugar de Sandu Aldea, Poveşti de S. Moldovan, Domnul Tudor de Nicolae Iorga, În 
livadă de I. Rosignon, Povestea trăsnetului de I. Dragoslav, Stan Patitul de lon Creangă, Călătoria 
lui Stanley de A. Barsanu, Răvaşele unui doctor (3 volume) de A. Ihesca, Moş Călin de Dobrin, A 
fost odată. Poveşti pentru tineret de E.P., La cruci (nuvele poporale) de M. Lungianu, Povestiri de P. 
Petrescu, Cum să trăim de R. Dobrescu, Vieţile sfintilor de Dositheiu, Robinson Crusoe de Daniel 
Foe, Costea ciobanul de D. Lăpădat, Oprisanul de V. Alexandri, Toma a lui Moş de V. Alexandri, 
Leonard şi Gertruda de Pestalozzi” 


119 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


În martie 1914, vicarul protopopesc al Tractului Vaşcău, Vasile 
Nicorutia, raporta că în parohiile aflate sub jurisdicția sa se infiintasera 
biblioteci numai în comunele Bunteşti, Criştior (pentru ambele şcoli), Cusuiş şi 
Săud. În celelalte localități demersul nu putuse fi realizat datorită lipsei de 
baniti!. Dr. Fildan, administratorul protopopesc al Tractului Beiuş, comunica 
Consistoriului că distribuise la parohiile din subordine „îndrumările” 
prevăzute în protocolul sinodal şi că demersul avusese ecou. Toţi preoții se 
angajaseră să adune suma de 10 coroane necesare înzestrării bibliotecilor. El se 
arăta bucuros că nu fusese nevoit să recurgă la „a le aplica mijloacele 
coercitive recomandate de Venerabilul Conzistor”*!. 

După cum era şi firesc, parohia oraşului Beiuş înregistra o situaţie 
bună, comparativ cu satele plasei. Puterea economică a localității şi-a pus 
amprenta şi asupra conţinutului bibliotecii care număra 60 de titlurit3. Şi 
parohia din Răbăgani a înregistrat rezultate pozitive. Preotul Elia Moga făcuse 
comandă pentru cele mai importante titluri indicate de Consistoriu#4. La 
Pocola, altă comună bogată, preotul Petru Pop realizase o bibliotecă ce 
număra 130 de volume. Bunăstarea mirenilor se reflecta şi sub acest aspect, 
încât preotul şi-a putut permite să dirijeze cele 10 coroane către sprijinirea 
„Asociațiunei”415. Parohia din Mizieş, satul natal al episcopului Miron 
Romanul, nici nu utilizase fondul bănesc alocat, deoarece biblioteca fusese 
înzestrată prin donațiile făcute de către , Asociatiune”. Aceasta număra 143 de 
volumefté, 

Trebuie să remarcăm că prezența unui mitropolit născut în părțile 
Beiuşului a influenţat benefic toate comunele vecine cu satul său de baştină, 
nu numai în privința dezvoltării şcolilor şi bibliotecilor de aici, ci şi în 
mobilizarea populaţiei în vederea edificării unor noi lăcaşuri de cult în satele 
respective. Majoritatea bisericilor de aici sunt construite în perioada în care 
mitropolitul a păstorit destinele ortodocşilor transilvăneni. 


411 Ibidem, £. 145 

412 Ibidem, £. 150 

413 Ibidem, f. 151 - „Câteva piese teatrale de Ant. Pop şi M (indescifrabil - n.n. A.T.), Art/icolul / de 
Lege XXVII din 1907, Purtarea socotilor de Dr. Barbu, Cântările Liturgiei de T. Popovici, Mai multe 
regulamente pentru parochii: disciplinar, matrimonial, alegerea de protopop, alegerea de 
deputaţi sinodali şi congresuali, plan de învățământ, Statutul organic, Cuvent la actul festiv 
<Şaguna> de Dr. Darcian, Dicţionar universal de Săineanu, Mai multe anuare gimnasiale, Date şi 
documente de Nicolae Firu, Carte de cetire de I. Popea, Scriere comemorativă despre metropolitul 
Şaguna de Lupaş, Politica română din Ungaria de D.A., Vestitorii de Mihail Sadoveanu, Meşterul 
orb de C. Negruzzi, Cărțile funduare de D. Moldovan, Sfaturi bune de Ungureanu, Despre 
testament de D. Moldovan, Grădina de legume de Negruzzi, Mai multe opuri de la asociatiune, 
Dietetica pastorală de S. Stoica, Activitatea lui Şaguna de Tulbure, Colectiune de cântări bisericeşti de 
A. Lipovan, Căsătoria a doua a preotului de Dr. Iacob, Câteva protocoale sinodale şi congresuale” 
414 Ibidem, f. 160 

415 Ibidem, f. 162 

416 Ibidem, £. 163 


120 


Circulaţia şi frecvenţa cărților în bibliotecile parohiale 


Dacă în capitolele anterioare am pus accentul asupra eforturilor de 
înființare“, organizare şi înzestrare a bibliotecilor confesionale, insistând pe 
marginea aspectelor legate de dinamica procesului, am socotit necesar să 
dedicăm partea finală a studiului categoriilor de lucrări care au poposit pe 
rafturile bibliotecilor şi care au fost utilizate în procesul de învățământ, în 
special, şi pentru culturalizarea maselor largi ale țărănimii ortodoxe. 

După cum este şi firesc, vom prezenta la început lucrările dedicate 
cultivării limbii şi istoriei neamului nostru, deoarece aceste două categorii de 
scrieri erau chemate să formeze, să contureze şi să alimenteze permanent 
conştiinţa națională a tineretului şi în general a oamenilor de la sate. Gama 
acestor lucrări a fost destul de diversă şi tot atât de neuniform răspândită în 
teritoriu. De pildă, apropiate ca şi conținut erau «abecedarele», în ciuda 
faptului că se deosebeau ca titlu. În biblioteca parohiei din Apateul Românesc 
figura sub numele de „Carte de învățătură” 417, la Vecherd purta numele 
„Merinde pentru şcoală” #8, scrisă de Dr. G. Popa (din seria Biblioteca 
Şcolară), la Margine, „Învățătura” 419 avându-l ca autor pe M. Began, în vreme 
ce la Beiuş se numea „Carte de cetire”, întocmită de I. Popea+2. Acestea erau 
însoțite adeseori de lucrări de specialitate, gramatică, în scopul însuşirii 
corecte a regulilor limbii române. Cea mai răspândită carte de gen a fost 
lucrarea „Regule ortografice”, prezentă in bibliotecile din Satu Barbä#1, 
Apateul Românesc, Voivozi+% şi Margine+%, în inventarul acesteia din urmă 
figurând cu mențiunea „Academia Română”. La parohiile din Vecherd# si 
Alparea*?6 mai exista şi lucrarea „Scrieri pentru popor”, elaborată de I. 
Grofşoreanu (Seria Biblioteca Şcolară), adresată grupelor de elevi avansați, iar 


* Studiul a mai fost publicat - n.n. AT. 
417 AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 287, f. 53 
418 Ibidem, f. 74 

419 Ibidem, f. 40-41 

420 Ibidem, f. 151 

421 Ibidem, f. 45 

422 Ibidem, f. 53 

423 Ibidem, f. 76 

424 Ibidem, £. 40-41 

425 Ibidem, f. 74 

426 Ibidem, f. 67 


121 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Beiuşul deținea un „Dicţionar universal de Säineanu”#7. Biblioteca din Satu 
Barbă? avea în patrimoniu lucrarea „Discurs ocazional” pentru deprinderea 
şcolarilor cu arta oratoriei, iar cea din Apateul Românesc dispunea un curs de 
limba engleză „Englischen sprache”4%. La Toboliu exista şi un manual de 
aritmetică. 

Paleta lucrărilor ce abordau istoria națională a românilor era mult mai 
vastă. Ea cuprinde atât lucrări de specialitate, cât şi alte forme de propagare a 
istoriei, ascunse în spatele unor nuvele sau poezii ce evocau diferite momente 
evoluției poporului nostru de pe ambii versanţi ai Carpaţilor. Lucrări de 
istorie generală a românilor, aduse de la Bucureşti, laşi, Chişinău, ori scrise în 
Ardeal, puteau fi întâlnite la Apateul Românesc# - „Bătălia de la Călugăreni”, 
„Istoria literaturii române”, „Istoria poporală”, „Principatele române”, 
„Promemoria”, „Cultura română”, „Movila lui Burcel”, „O sută de ani”, 
„Vecinici”, „Sentinela română”, la Alparea%! - „Date şi documente cu privire 
la istoria şcoalei româneşti”, la Beius*®2 - „Date şi documente” de Nicolae Firu, 
la Cheşa+% - „Eroii noştri”, la Chişlaca%+ - „Patriotul” (din Biblioteca pentru 
toți), la Chisirid#5 - „Dumbrava Roşie” de Alecsandri, „Peneş Curcanu” de V. 
Alecsandri, la Diosig#%6 - „Dumbrava Roşie” de Vasile Alecsandri, „Mihai 
Vodă cel Rău” de Vasile Alecsandri, (ediţii şcolare aprobate de Ministerul 
Instructiei Publice şi Cultelor Bucuresti), la Girişu de Cris#7 - „Povestea unei 
coroane”, „Războiul românilor”, la Girişu Negru*® - „De ale noastre” de 
Nicolae lorga, „Revoluţia lui Horea” (Editura Minerva), la Sumugiu*? - 
„Istoria bisericească” de C. Coca - C. Coca, „Date şi documente” de N. Firu - 
Arad, „Sbuciumări politice” de I. Slavici, „Comoara dorobantului” de M. 
Sadoveanu - Bucuresti, la Toboliu# - „Cântarea României”, „Predarea 
Basarabiei”, „Unirea Principateloru”, „Mihaiu Viteazului”, „Revoluţia lui 
Horea”, „Răpirea Bucovinei”, „10 Maiu” (ediţia a Il-a), „Războiulu 
Romaniloru”, (vol. I, II şi HD, „Domnului Tudor din Vladimir-Biblioteca 
Steaoa”, „Românii de peste Carpaţi”, „Satului Griviţa”, „Pământului şi tiara 
nostra”, „Al vremurilor profet”, „Zorile poporiului românu”, „Dedemult de 


427 Ibidem, f. 151 
428 Ibidem, f. 45 
429 Ibidem, f. 53 
430 Ibidem, f. 53 
431 Ibidem, f. 67 
432 Ibidem, f. 151 
433 Ibidem, f. 91 
434 Ibidem, f. 92 
435 Ibidem, f. 32 
436 Ibidem, f. 66 
437 Ibidem, f. 48 
438 Ibidem, f. 94 
439 Ibidem, f. 34 
440 Ibidem, f. 68 


122 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Ioan Lupaş”, la Vecherd**! - „De-ale noastre” de Hurmuzachi şi Andrei 
Şaguna, „Despot vodă” de Vasile Alecsandri (biblioteca şcolară), „Unirea 
Principatelor” de Nicolae Iorga (Biblioteca Şcolară), „Istoria bisericii româneşti 
de Nicolae Iorga”, la Voivozi? - „Istoria poporală a românilor”, „Ştefan cel 
Mare”, „Răsboiul românilor pentru neatârnare”, „Istoria lui Mihai Viteazul”, 
„Revoluţia lui Horea 1877 - schiță din război”, „Oameni şi fapte”, „Satul 
Griviţa”, „Gruia lui Novac”, „De demult”, „Din faptele străbunilor”, „Eroii 
noştri”, „Date şi documente”, „O samă de cuvinte”. 

Toate titlurile enumerate mai sus erau secondate de studii sau cărți 
referitoare la istoria locală a transilvănenilor. În biblioteca parohiei din la 
Alparea# se găseau lucrările „Activitatea literară a mitropolitului Andreiu 
Şaguna”, „Mitropolitul Sava II Brancoviciu”, „Momente memorabile la alegere 
de mitropolit”, „Date şi documente cu privire la istoria bisericii ortodoxe 
române din Oradea-Mare”, la cea din la Cheresig##t - „Istoria pedagogiei de 
DT. Botiş”, „Date şi documente” de Nicolae Firu, „Biserica din Bihor în luptă 
cu ...” (indescifrabil), la Diosig%5 - „Istoria şcoalelor româneşti din Bihor” de 
Nicolae Firu, la Margine## - „De demult de I. Lupaş”, „O samă de cuvinte de 
Octavian Goga”, „Nuvele istorice” de I.A. Lăpădatu, la Satu Barbă+7 - „De 
demult”, „Nuvele istorice”, la Girişu de Cris#8 - „Istoricul scoalelor române 
din Bihor”, la Voivozi - „Novele istorice”. După cum se poate constata, 
pentru perioada respectivă nu se poate vorbi despre o dirijare şi o distribuire 
unitară şi uniformă a şcolii. Cu toate acestea, au existat preocupări din 
domeniul biblioteconomiei, dovadă fiind în acest sens îndrumătoarele „Ce să 
cetim”, inventariată la parohia Toboliu# şi „Biblioteca“ de V. Aron Pop, 
prezentă la Margine#t. 

In vederea coordonärii pe criterii ştiinţifice a programului de 
culturalizare prin carte, Consistoriul mitropolitan al Sibiului a întocmit în 
şedinţa senatului şcolar ţinută 22 august-4 septembrie catalogul cărților 
necesare bibliotecile şcolare. El cuprindea un număr de 115 titluri, grupate pe 
categoriile de vârstă ale şcolarilor, mergând da la opere literare până la cele 
mai diverse genuri ale beletristicii: 


= 


41 Ibidem, f. 74 

42 Ibidem, f. 76 

43 Ibidem, f. 67 

+ Idem, fond Parohia Ortodoxă Cheresig, dosar 1 /1917 
45 Idem, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 287, f. 66 
46 Ibidem, f. 40-41 

47 Ibidem, f. 45 

48 Ibidem, f. 48 

49 Ibidem, f. 76 

450 Ibidem, f. 68 

451 Ibidem, f. 40-41 


= 


= 


= 


= 


= 


= 


= 


= 


123 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


a. de la 6-9 ani 


il 


= <2 oS 


15. 


16. 


172 
18. 
19. 
20. 
DAE 


Copiii de la tara, poveste veselă, 
Editura C. Sfetea, Bucuresti (pentru 
copiii de la orase) 

I. Bänätanul, A fost odată 

Povestiri alese, Editura C. Sfetea, 
Bucuresti (pentru copiii de la orase) 
Collodi, Pataniile lui Tändäricä, 
povestea unei păpuşi de lemn, 
traducere de Al. Buzescu, Bucureşti, 
1911 (pentru copiii de la oraşe) 
Copiii pădurei, istorioară 

Fraţii Grimm, Poveşti, traducere de 
Lia Hârsu, Bucureşti 

I. Creangă, Capra cu trei iezi 
Animale de casă 

Grădina zoologică 

Cele mai frumoase poveşti din lume, 
Bucureşti, Editura Sfetea 


. I. Brătescu-Voineşti, Puiul, Biblioteca 


tineretului 

I.C. Fundescu, Fata bătrână şi fata 
leneşă 

J. Dariu, Patru frați 

Nistor V.A. Ureche, Zânele din 
Valea Corbului, Bucureşti, 1904 
Nistor V.A. Ureche, Multe de toate 
(pentru copiii de la oraşe sub 6 ani) 
Nistor V.A. Ureche, Cele zece 
pisicute 

W. Kraft, Mosia 

W. Kraft, Cartea celor doi zbârliti 

W. Kraft, Trei copii drägälasi 

W. Kraft, Fetita cu bonicä rosie 

W. Kraft, Celea 6 lebede 


b. de la 9-12 ani 


124 


1. 


RD 


SL EN EN ES 


10. 
11. 


Dulfu, Legenda tiganilor 
Dulfu, Princesa fermecată 

M. Eminescu, Făt Frumos 
lacrimă 

P. Kirileanu, Poveşti poporale 
Sima a lui Iuon, Poveşti din bătrâni 
M. Sadoveanu, Vestitorii 

C. Negruzzi, Meşterul 
Lumânărică 

I. Popovici Bänätanul, Lui Christos 

I. Agârbiceanu, Doi batrani 

I. Agârbiceanu, Tuşa Dana 

P. Ispirescu, Bălaurul cu şapte capete 


din 


orb 


21. 


223 
23. 
24. 
25. 


26. 
27. 


28. 


D. Dogariu, Anghelus ficior de 
împărat 
N. Boiu, Indreptarea şcolarului stricat 


M. Pompiliu, Marcu şi turcu 

V. Alecsandri, Sentinela română 
Poveşti de Crăciun, Biblioteca pentru 
toți 

I.C. Fundeanu, Basme 

Tudor Pamfilie, Preumblarile prin 
lume. Europa 

Tudor Pamfilie, Americile şi Oceania 


d. clasele V-VI 


9. 


10. 
11. 


V. Alecsandri, Teatru, basme si poesii 
Robinson, Biblioteca pentru toti 

LP. Mera, Ce n-a fost si nu va fi 
Cenusotca 

Delatismana, Povesti morale pentru 
copii 

Fr. Hofmann, Loango, povestire 
prelucrată de T.V. Stefanelli, Suceava, 
1886 

FI. Mărian, Poveşti din Bucovina, 
Suceava, 1897 

Basme pentru copii, Editura Sfetea 
(pentru copiii de la oraş) 

Povestea lui Robinson, Editura Sfetea 
(pentru copiii de la oraş) 

Declamări, Blaj, 1906 

I. Onu, Versuri pentru copii 


e. pentru elevii şi elevele din şcoala de 


repetire 


= 


10. 


11. 


12. 


N. Petra-Petrescu, Povestiri 

N. Petra-Petrescu, Din putere proprie 
I. Cujba, Florin 

Cei trei frati ghebosi 

Tolstoi, Cu ce trăiesc oamenii ? 
Eufrosina Ion-Adam, Teatru scolar, 
Biblioteca Socec 

Andersen, Scăpărătoarea 

Andersen, Povesti alese, traducerea 
de Stăncescu 

Huxley, Universul si minunile lui, 
Biblioteca pentru toti 

M. Pompiliu, Codreana Sanziana din 
cositä floare-i cântă, nouă împărați 
ascultă 

Doamna Alinag, Buna 
Editura L. Alkalay, Bucuresti 
Fr. Hofmann, lubiti şi pe duşmanii 


cuviinta, 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


12. 
13. 


14. 
15. 
16. 
17. 
18. 


Sandu-Aldea, Doi călăraşi 

Nicodim Băcăoanul, Cum se întorc 
rândunelele acasă 

Silvestru Moldovan, Lunca proştilor 
Fiica 

Poveşti 

Un împărat şi fetele lui 

Nichita Balica 


c. pentru elevii din clasa a VI-a 


ile 
De 
sb 


Movila lui Burcel 
Pintea Viteazul 
Doamna Colomb, 
traducere de Stăncescu 
Constanța de Dunca, Schiau la 
Alma, poveşti pentru copii (de la 
oraşe) 

Ana Codreanu, Sufletele de copii 
Ioan Dragoslav, Flori şi poveşti 
Z. Pautu, Trei legänati 

V. Alecsandri, Penes Curcanul 
FI. Märian, Tolpa si Stefan 

I. Pop-Reteganul, Stan Bolovan 
V. Alecsandri, Povestea 
păsăruici 

V. Alecsandri, Oprişanul 

P. Ispirescu, Ariciul şi Vulpea 
D. Lăpădat, Copilul cerşetor 

D. Lăpădat, Costea ciobanul şi 
mama lui 

V. Rebreanul, Armeanul negutätor 

I. Pop-Reteganul, Norocul şi mintea 
I. Dariu, Doi frați şi două surori 
Picături de apă 

A. Pann, Urmările limbutiei 

P. Vancu, Ionita 


Istorioare, 


unei 


13. 


14. 


15. 
16. 
17. 
18. 
19. 


20. 
21. 


22. 
23: 
24. 
25. 
26. 
DA 
28. 
20) 
30. 


31. 
32. 
33. 
34. 
35. 


36. 


voştri, traducerea de S. Danilescu, 
Braşov, Editura Ciurcu 

Jules Verne, Cinci săptămâni in 
balon, Biblioteca pentru toţi (pentru 
copiii de la oraş) 

B. Henitean, O călătorie în tara 
albinelor 

Gr. Sima a lui Ion, Teiu legănat 

Gr. Sima a lui Ion, Vlad si Catrina 
Ioan Dragoslav, Povestiri alese 
Genoveva de Brabant, Editura Sfetea 
Povestiri morale (pentru copiii de la 
oras) 

Iulia Haşdeu, Sandală (pentru fetiţe) 
Din lumea poveştilor, Biblioteca Foii 
Poporului 

Mintea şi norocul 

FI. Marian, Barnusca 

I. Creangă, loan Turbincă 

I. Creangă, Arap Alb 

Wieldenbruch, Doi trandafiri 

Capela pădurii, traducere de T.B. 

G. Todică, Vulcanismul 

Nicodim Băcăoanul, Crâşma trează 
Nicodim Băcăoanul, Argatul lui Moş 
Procopie 

Sienkiewicz, Bartek învingătorul 
Sienkiewicz, Icoane din popor 

T. Mera, Din lumea basmelor 

I. Bora Kiew, cuviință, traducerea de 
Aminipodist Dascovici, Suceava, 1899 
Sehma Langerlof, Legendele lui Isus, 
traducerea de D. Ciotori 

Vălanii de munte 


Nu toate lucrările erau însă agreate de către autorități, motiv pentru 
care. Consistoriul a gândit şi un program de ordonare sistematică a 
bibliotecilor parohiale, dar selectiv. Un prim obiectiv viza dotarea cu un 
minim de 55 de „cărți admise şi recomandate” pe structura căruia să se 
dezvolte ulterior fondul livresc: 


a. Pentru despärtämântul tinerimei şcolare 


1. 


2 


Brätescu Voinesti, Puiul, Biblioteca 
Tinerimei a Asociatiunei 

Creangă Ion, Capra cu trei iezi, Ciercu 
Braşov 

Dariu I., Patru frați. Dialog, Biblioteca 
cooperatiei 

Farago Elena, Pentru copii, Craiova, 
1912 

Fundescu I.C., Fata bătrână şi fata 


2), 


30. 


31. 


32. 


33. 


Mera L.T., Ce n-a fost si nu va fi, 
Biblioteca populară a Tribunei 

Mera I.T., Cenusotca, Biblioteca 
şcolară, Sibiu 

Moldovan S., Lumea proştilor, 
Biblioteca Tribunei 

Negruzzi C., Meşterul orb. Lumânărica, 
Biblioteca Tinerimei a Asociatiunei 
Pann A., Urmările limbutiei, Biblioteca 
cooperatiei 


125 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


leneşă, Biblioteca cooperatiei 34. Picătura de apă, Biblioteca cooperatiei 
6. Agârbiceanu Ion, Doi bătrâni, 35. Pop Reteganul, Stan Bolovan, 
Biblioteca Tinerimei a Asociatiunei Biblioteca cooperatiei 
7. Agârbiceanu Ion, Tuşa Oana, 36. Marian I.Florea, Legende, Biblioteca 
Biblioteca Tinerimei a Asociatiunei şcolară 
8. Alecsandri Vasile, Movila lui Burcel, 37. Pop Reteganul, Norocul şi mintea, 
Biblioteca cooperatiei, Braşov Biblioteca cooperatiei 
9. Alecsandri Vasile, Peneş Curcanul, 38. Prihorul, Biblioteca şcolară, Sibiu 
Biblioteca cooperatiei, Braşov 39. Robinson Crusoe, Biblioteca pentru toți 
10. Alecsandri Vasile, Povestea unei 40. Sadoveanu Mihail, Vestitorii, 
potărnici, Biblioteca cooperatiei, Biblioteca Tinerimei a Asociatiunei 
Brasov 41. Sandu Aldea, Doi călăraşi, Biblioteca 
11. Alecsandri Vasile, Oprisanul, Tinerimei a Asociatiunei 
Biblioteca cooperatiei, Brasov 42. Alecsandria sau Istoria marelui împărat 
12. Alecsandri Vasile, Sentinela română, Alecsandru Macedon, Biblioteca pentru 
Biblioteca şcolară, Sibiu popor, Casa Şcoalelor 
13. Alecsandri Vasile, Balade populare, 43. Andersen, Scăpărătoarea, Biblioteca 
Biblioteca şcolară, Sibiu populară a Tribunei 
14. Bacavanul Nicodim, Cum se întorc 44. Coşbuc G., Blestem de mamă, 
rândunelele acasă, Biblioteca Biblioteca populară a Tribunei 
Tinerimei a Asociatiunei 45. Coşbuc G., Fata craiului de cetini, 
15. Boiu, Îndreptarea şcolarului stricat, Biblioteca populară a Tribunei 
Biblioteca cooperatiei 46. Coşbuc G., Fulger, Biblioteca 
16. Dariu I, Doi frați şi două surori, populară a Tribunei 
Biblioteca cooperatiei 47. Creangă I., Ivan Turbincă, Biblioteca 
17. Din lumea paserilor, Biblioteca populară a Tribunei 
şcolară, Sibiu 48. Marian I., Bärnusca, Biblioteca 
18. Dogariu D., Anghelus fecior de cooperatiei 
împărat, Biblioteca cooperatiei 49. Pop Reteganul, Isteatd şi pace, 
19. Dragoslav I., Flori si poveşti, Biblioteca cooperatiei 
Biblioteca Steaua 50. Marian I, Părerile noastre şi legendele 
20. Dulfu, Legenda țiganilor, Biblioteca lor, Biblioteca cooperatiei 
pentru toți b. pentru despärtämântul învățătorului: 
21. Eminescu Mihai, Făt Frumos din 1. C. Herbart, Compăşire, Arad, sau V. 
lacrimă, Ciurcu, Braşov Damianoviciu, Educatiune prin 
22. În noaptea sfântă, Biblioteca şcolară instrucțiune, Bucureşti, 1910 
23. losif Ştefan Octavian, A fost odată, 2. De Amicis E., Inimă de copil, 
Biblioteca română Socea Bucureşti, Biblioteca pentru toţi 
24. Ispirescu, Balaurul cu şapte capete, 3. Dr. V. Bein, Pedagogia, traducere de 
Biblioteca Tinerimei a Asociatiunei Gheorghe Strugurescu, Peatra 
25. Ispirescu, Ariciul şi vulpea, Biblioteca Neamţului 
cooperatiei 4. I. Popea, Casa părintească crescätoarea 
26. Lăpădat D., Copilul cersitor, indivizilor şi a popoarelor, Sibiu 
Biblioteca cooperatiei 5. Ionel, Principii morale de educație, 
27. Lăpădat D., Costea ciobanul, Sibiu, 1904 
Biblioteca cooperatiei 6. Herbart, Schitare de prelegeri 
28. Marian I.Florea, Tolna şi Stefan Vodă, pedagogice, traducere de Ana Florea, 


Biblioteca cooperatiei 


Blaj 


Toate aceste lucrări puteau fi procurate de la librăria diecezană a 
Aradului ori de la cea arhidiecezană a Sibiului. Pentru a fi evitată pierderea 


126 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


cărților, materialul menționa clar faptul că ele „se manipulează de paroh, 
ajutorat de învăţător în strictă conformitate cu dispozițiile cuprinse în 
normativul despre bibliotecile parohiale” +2. 

În comparaţie cu numărul destul de mare de lucrări ce asigurau 
învățarea istoriei naționale, cunoaşterea istoriei universale era limitată la 
un număr restrâns de cărți. Cea mai răspândită pare să fi fost istoria vieții 
lui „Alecsandru Macedon”, nume sub care figurează în inventarul 
bibliotecii din Satu Barbă+%, „Alexandru Machedon”, la Voivozi*, 
„Alesandru Macedon” la Toboliu şi „Alexandru Macedon de Mihail 
Sadoveanu” la Margine*®, cunoscută şi sub numele de „Alexandria“, 
prezentă pe rafturile bibliotecilor din Chesa*’, Girişu de Crişt şi 
Voivozi*?. La fel de răspândite, aparținând tot istoriei antichității, sunt 
lucrările „Ercule”, la Voivozi* şi Margine+, precum şi „Icoane din istoria 
grecilor”, la Apateul Românesc+?, Voivozi şi Margine*, aici fiind 
inventariată sub numele „Icoane din istoria grecilor de Victor Lascu”. 
Biblioteca din Chişlaca+6 deținea şi alte lucrări de gen, „Hero si Leandru”, 
„Medea”, „Ecuba”, cea din Apateul Românesc46, lucrarea „Roma învinsă”, 
iar în inventarul celei din Toboliu+% figura o lucrare de istorie mai recentă, 
anume „Femeile din Revoluţia din Rusia”. 

Optând pentru cultivarea spiritului național, pe baza relaţiei general- 
particular, truditorii din slujba bibliotecilor au căutat să păstreze vie memoria 
tribunilor ardeleni care au luptat pentru opera de emancipare a poporului 
nostru. În biblioteca din Girişu Negru puteau fi întâlnite lucrările „La cărările 
vieții” şi „Seri albastre” scrise de fostul student al Academiei de Drept din 
Oradea, Lucian Bolcaş, eliminat din toate formele de învățământ din Austro- 
Ungaria pentru atitudinea sa naționalistă, pro-românească“%. La Apateu 
Românesc existau monografii ce evocau viata şi activitatea unor personalități 


452 Idem, fond Protopopiatul Ortodox Beiuş, dosar 130/1912, f. 421 
453 Idem, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 287, f. 45 
454 Ibidem, f. 76 

455 Ibidem, f. 68 

456 Ibidem, f. 40-41 

457 Ibidem, f. 91 

458 Ibidem, f. 48 

459 Ibidem, f. 76 

460 Ibidem, f. 76 

461 Jbidem, f. 40-41 

462 Ibidem, f. 53 

463 Ibidem, f. 76 

464 Ibidem, f. 40-41 

465 Ibidem, f. 92 

466 Ibidem, f. 53 

467 Ibidem, f. 68 

468 Ibidem, f. 94 


127 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


ai vieții bisericeşti, cum ar fi „Andrei Şaguna” ori „Sava Brancovici”4°, ambii 
dedicați cauzei nationale, sau lucrările „Activitatea literară a mitropolitului A. 
Şaguna” de GheorgheTulbure şi „Viaţa şi faptele mecenatului N. Zsiga”, de 
acelaşi autor, la Sumugiu#, „Scriere comemorativă despre metropolitul 
Şaguna”, de Lupaş, „Andrei Şaguna”, „Viaţa şi faptele lui Nicolae Jiga” şi 
„Sava Brancovici” de Gheorghe Tulbure la Cheresig”!. 

Din aceeaşi gamă făceau parte lucrările de popularizare a instituţiilor 
de învățământ româneşti. Monografia „Blajul” în biblioteca din Satu Barbă, 
„Institutul pedagogic” de Botis I., la Vecherd##, „Institutul greco-ortodox din 
Arad” la Alparea* şi Şumugiu+?. Altele îmbrăcau forma reportajului, 
elaborate cu scopul de a conduce imaginaţia cititorului către locurile admirate 
de autorii lor. Aici se înscriu cărțile „Pe pământu turcului” din biblioteca 
parohiei Apateul Românesc##, „La gurile văii” de Rădulescu N. (biblioteca 
şcolară) şi „Pe Dunăre” de Carmen Silva (biblioteca şcolară), aflate în 
biblioteca din Vecherd*”, ori mozaicurile „Din lume pentru lume” şi 
„Însemnările unui trecător”, din biblioteca parohiei Voivozit%. Adesea, 
făuritorii de cărți şi-au aşternut pe hârtie sentimentele care-i legau de plaiurile 
natale. Sunt de menţionat lucrările „Pe plaiu” din biblioteca Apateului 
Românesc+7, „Vârful cu dor” din biblioteca de la Voivozi+% sau „Amintiri” de 
Alexandru Ciura din biblioteca parohiei Margine**!. Majoritatea dintre ele 
aveau în inventar şi volumele „Copiii de la tiarä” şi „În satu la Tânguieşti”, cu 
foarte mare circulaţie în epocă. 

Interesantă era şi prezența unor lucrări de o ținută intelectuală 
superioară. Apateul Românesc+2 deținea o colecţie a ziarului „Pesti Kronika” 
(Cronica Pestei - n.n. A.T.), la Margine+ exista un exemplar al monografiei 
„Popoarele Austriei de M. Anagnoste, iar la Cheresig48 o lucrare cu caracter 
socilogig şi statistic, intitulată „Emigrarea în America”. 


469 Ibidem, f. 53 

470 Ibidem, f. 34 

471 Idem, fond Parohia Ortodoxă Cheresig, dosar 1 /1917 
472 Idem, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 287, f. 45 
473 Ibidem, f. 74 

474 Ibidem, f. 67 

475 Ibidem, f. 34 

476 Ibidem, f. 53 

477 Ibidem, f. 74 

478 Ibidem, f. 76 

479 Ibidem, f. 53 

480 Ibidem, f. 76 

481 Ibidem, f. 40-41 

482 Ibidem, f. 53 

483 Ibidem, f. 40-41 

484 Idem, fond Parohia Ortodoxă Cheresig, dosar 1 /1917 


128 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


O mare importanță a fost acordată păstrării şi perpetuării creației 
literare populare, investită cu valoare de garant în efortul de conservare a 
simtämintelor româneşti. Perioada asupra căreia ne-am aplecat oferă proba 
dăruirii cu care s-a lucrat pentru culegerea şi propagarea folclorului autohton. 
In aproape toate bibliotecile puteau fi întâlnite colecţiile de „Balade poporale” 
şi „Poveşti poporale” culese de P.C. Damaschin, „Gâcituri şi cimilituri”, 
amintim aici bibliotecile din Chesa**> şi Apateu Românesc+, apoi culegerile 
„Din bătrâni”, „Cântece din bătrâni”, „Cântece din lumea veche”, „Poesii 
poporale”, în Satu Barbă* şi Toboliu“, „Doine şi strigături” de Stefan 
Munteanu, „Satul cu comorile”, în Petid#, „100 doine şi strigături”, „Doine şi 
strigături”, „Anecdote poporale”, ,Miorita”, „Paserile noastre şi legendele 
lor”, in biblioteca din Voivozi1%. De o largă circulație s-au bucurat şi operele 
„Legenda țiganilor” şi „Toma lui Moş”, semnalate la biblioteca din Apateu 
Românesc#1, „Proverburi de Antoniu Pann” (biblioteca şcolară) la Vecherd4%, 
„Cântece din bătrâni” de V. Alecsandri, „Cântece din lumea veche” de Gh. 
Tulbure, „Poezii poporale de E. Hodos”, „Poesii de Octavian Goga” la 
Margine*® şi, Povestea vorbii” de Anton Pann la Cheresig*%. 

Pentru dezvoltarea apetitului pentru citit, tineretului i-a fost rezervată 
o bogată listă de poveşti. O parte dintre ele provin tot din filonul etos-ului 
popular, în vreme ce altele sunt preluate din comorile creației universale. 
Prezența masivă a acestui gen de carte dovedeşte o generalizare a 
fenomenului lecturii în mediul sătesc, acestea înscriindu-se în segmentul 
rezervat cititului de plăcere, de relaxare. Din panoplia titlurilor care înzestrau 
rafturile bibliotecilor rurale am reținut pe cele care încântau copilăria 
şcolarilor din Apateu Românesc+%: „Baba iadului”, „Capra cu trei iezi”, 
„Căldăruşe cu trei picioare”, „La Alina” (poveşti), „Povestea gäserii”, 
„Povestea lui Ignat”, Poveşti”, Poveşti de Crăciun”, „Poveşti morale”, 
„Prietenul adevărat”, „Princesa fermecată”, „Cele zece pisicute”, „Cenuşotca”, 
„Codreana Sânziana”, „Copila de omenie”, „Copilul cerşetor”, „Coste 
ciobanu”, „Croitoriul şi trei feciori”, „Doi frați şi două surori”, „Fata bărbată”, 
„Fata craiului din cetini”, „Fata stăleriului”, „Fiica a nouă mame”, „Mica 
fodetă”, „Moşul de flori”, „Nusciu împărat (poveste)”, „Nan Bolovan”, „Nici 


485 Ibidem, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 287, f. 91 
486 Ibidem, f. 53 

487 Ibidem, f. 45 

488 Ibidem, £. 68 

489 Ibidem, f. 96 

490 Ibidem, f. 76 

491 Ibidem, £. 53 

4% Ibidem, f. 74 

48 Ibidem, f. 40-41 

44 Idem, fond Parohia Ortodoxă Cheresig, dosar 1 /1917 

495 Idem, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 287, f. 53 


129 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


minte nici noroc”, „Oglinda inimei”, „Omul frumos”, „Patru frați”, „Petrea 
Patitul”, „Păcală în satul lui”, „Păcală şi Tândală”, „Pipăruş Petru”, 
„Pleşcuţa”, „Rusalim păcurariul”, „Scăpărătoarea” (Fetiţa cu chibrituri - n.n. 
AT), „Strigoaica”, „Teiu legänat”, ,Torifan, taganu şi popa”, „Zâna 
margaretelor”, „Zuia împărăteasă”, „Norocul şi mintea”. 

Apropiată ca număr de volume dedicate copiilor, dar şi inventar, era 
biblioteca parohiei Vecherd##: „Capra cu trei iezi de loan Creangă” (biblioteca 
şcolară), „Codreana Sânziana de Pompiliu”, (biblioteca şcolară), „Făt Frumos 
din lacrimă” de Mihai Eminescu (biblioteca şcolară), „Fiice vii de Dogariu” 
(biblioteca şcolară), „Fiul bucătăresei de Dogariu” (biblioteca şcolară), 
„Floarea ofilită” de Mihail Sadoveanu, (biblioteca şcolară), „Gruia lui Novac” 
(biblioteca şcolară), ,Halima - 1001 nopți” (4 volume) de loan Barac 
(biblioteca şcolară), „Hanul tătar de Pantu” (biblioteca şcolară), „Harap Alb” 
de loan Creangă (biblioteca şcolară), „Pipăruş Petru de Botezatu” (biblioteca 
şcolară), „Poveşti poporale” de G. Cătană (biblioteca şcolară), „Soacra cu 3 
nurori” (biblioteca şcolară), „Păcală şi Tăndală” de Cătană George (biblioteca 
şcolară), „Însurătoarea soarelui de Dogariu” (biblioteca şcolară). 

Biblioteca din Voivozi deţinea şi ea o frumoasă colecție de cărți de 
poveşti”: „Halima”, „Poveşti de crăciun”, „Poveşti“ de Ioan Slavici, „Poveşti 
ardeleneşti”, „Făt Frumos din lacrimă”, „Basmele românilor”, „Codreana 
Sânziana”, „Poveşti alese”, „Povestea lui Harap Alb”, „Balaurul cel cu 7 
capete”, „Cântece şi poveşti”, „Povestea lui Stan Pätitul”, „Din isprăvile lui 
Păcală”. Şi în alte biblioteci figurau cărți pentru copii, dar nu într-o măsură 
atât de mare ca şi în cazurile prezentate. Biblioteca din Satu Barbă+% avea în 
dotare cărţile „Balaurul”, „Povestea lui Arap Alb” şi „Meşterul orb”, cele din 
Chesa*” şi Chislaca5, „Cerşetoarea de la podul artelor” de loan Nicoară, la 
Petid!, „Poveşti alese de Stăncesc”, la Alparea5?, „Un împărat şi fetele lui”, 
„Cenuşotca” şi „Capra cu trei iezi”, la Toboliu5%, „Isprăvile lui Păcală” şi 
„Povestea lui Stan Pätitului”, la Margine‘®, „Povestea lui Arap Alb de Ion 
Creangă”, la Chisirid‘®, „Cele zece pisicute”, „Capra cu trei iezi de Creangă”, 
„Poveşti alese de Andersen”, „Poveşti de Crăciun” şi „Bărnuşca” (10 broşuri). 

Un alt gen literar foarte gustat de cititori, de astă dată adresat unei 


categorii mai mari de vârstă era cel al nuvelelor şi povestirilor. Şi în această 


49% Ibidem, f. 74 
497 Ibidem, f. 76 
49% Ibidem, f. 45 
49 Ibidem, f. 91 
500 Ibidem, £. 92 
501 Ibidem, f. 96 
502 Ibidem, £. 67 
50% Ibidem, f. 68 
504 Ibidem, f. 40-41 
505 Ibidem, f. 32 


130 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


privință se poate vorbi despre o listă a titlurilor, destul de bogată, cu autori 
români din Ardeal şi adesea din Regat. Cel mai bine se prezenta biblioteca 
din Voivozi”. Printre operele puse la dispoziția publicului se numărau: 
„Nicolae Vulpea”, „Cine-i ucigaşul ?”, „Moş Stoica”, ,Cäruta poştei”, „La 
räscruci”, „Ţiganii”, „llie Marin”, ,Vätäjelul”, „Povestiri”, „Povestiri de 
petrecere”, „Povestiri din viata țăranilor”, „Musca”, „Moşul”, „Maestrul 
orb”, „Doi călăraşi”, „Doi bătrâni” şi , Tusa Oana”. Aceasta era secondată de 
biblioteca din Vecherd””, care păstra cărţile: „Dor pustiu” de I. Bârseanul, 
(biblioteca şcolară), „Povestirile unei regine” de Carmen Silva (biblioteca 
şcolară), „Moş Toma Bădiceanu de Dogariu” (biblioteca şcolară), „Nopți de 
earnă” de Mihail Sadoveanu (biblioteca şcolară) şi „Vlad hoţul de Dogariu” 
(biblioteca şcolară). 

De asemenea, bibliotecile din Apateu Românesc5% şi din Margine5% se 
bucurau de o bună dotare: „Armeanul negutätor”, „Bătrâni săraci”, 
„Bernuşca”, ,lonitä”, ,lsteatä şi pace”, „Îndărătnicul”, „Chipuri de la 
mahala”, „De la sate” (nuvelă), „Duduie Margareta”, „Palatul misterios” şi 
„Peţitorii”, respectiv, „Povestiri” de Octavian Goga, ,Tusa Oana”, „Doi 
bătrâni” şi „Balaurul” de I. Agârbiceanu, „Doi călăraşi” de Sandu Aldea, 
„Vestitorii” de Sadoveanu, ,Tovaräsi de şcoală” şi „Un cuvent” de Aurel 
Bratu. Mai puţine ca număr, dar interesante erau şi cărțile din patrimoniul 
altor biblioteci: „Povestiri” de Retegan şi „Povestiri răzlețe” la Girişu de 
Criş510, „Veduva” la Chislaca5!!, „Novele” de Caragiale la Girişu Negru5!2, 
„Moara din vale” de I. Rusu Sirianu la Petid5!5, „Povestiri de Petra Petresculu” 
la Toboliu5"4, „La răscruci” de Slavici, „Povestiri” de Mihail Sadoveanu, „Doi 
frați două surori” (10 broşuri), „Novele de Sienkievic”, „Legenda țiganilor de 
Dulfu” la Chişirid515, „Vestitorii” de Mihail Sadoveanu, „Meşterul orb” de C. 
Negruzzi la Beius®!®, „De la sate” de Ion Agârbiceanu, „Popa Tanda” de Ioan 
Slavici, „Povestiri” de IP. Reteganu şi „Pavel Cătană” de Dr. lamik la 
Cheresig5!”. 

În schimb, literatura universală nu era foarte bine popularizată prin 
intermediul fondului de carte. Titlurile erau destul de puţine. Ne vom limita la 


50% Ibidem, f. 76 
507 Ibidem, f. 74 
508 Ibidem, f. 53 

509 Ibidem, f. 40-41 
9 Ibidem, f. 48 

1 Ibidem, f. 92 

2 Ibidem, f. 94 

3 Ibidem, f. 96 

4 Ibidem, f. 68 

5 Ibidem, f. 32 

6 Ibidem, f. 151 

7 Idem, fond Parohia Ortodoxă Cheresig, dosar 1 /1917 


O1 O1 O1 O1 O1 O1 O1 01 


131 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


o succintă enumerare a lor: „Robinzon”, la Girişu de Cris®!8, „Coliba indiană” 
de Al. Piere, „Quo Vadis” de Sienkievics, ,,Tinera siberiană” de Xavier de 
Maistre, la Chesa5!? si Chislaca52°, „Halima” de Szarac, la Petid52!, „Clara 
Miliu” (nuvelă), „Robinson”, la Apateul Românesc, „Hera şi Leandru” 
(traducere de Lecca - biblioteca şcolară), „Vagabondul” de Maxim Gorki 
(biblioteca şcolară) la Vecherd5%, „Genoveva”, „Arghir şi Elena”, „Tânăra 
siberiană”, ,Piram şi Tisbe”, la Voivozi”, „Tolstoi (mici povestiri)”, 
Sienkievicz (novele), la Alparea®® şi „Leonard si Gertrurda”, la Toboliu*26. 
Genul liric avea mare trecere în rândul cititorilor de la sate. Titlurile 
înscrise în listele de inventar confirmă preferința țăranilor pentru poezia de 
dragoste, cea patriotică şi cea umoristică. Erau gustate mai ales creaţiile 
poeţilor ardeleni. de pildă, în biblioteca din Voivozi” existau „Versuri şi 


SI 


prosă” de George Coşbuc, „Poesii poporale din Banat”, „Poesii” de Goga, 


SI 


„Poesii poporale”, „Poesii alese”, „Versuri şi proză”, „Poesii, de demult” şi 
„Țiganiada”, iar în cea de la Apateul Românesc, „Blăstăm de mamă”, 
„Florile inimei”, „Frumosul”, „Fulgerul”, „Dragă mamă”, „Peneş Curcanul”, 
„Poesii alese”. Celelalte biclioteci aveau un număr mai mic de cărți de poezie. 
Printre titlurile frecvent întâlnite pot fi enumerate: „Poezii de Goga”, „Poezii 
culese”, „Versuri şi proză”, „Vestitorii” în Satu Barbă”, „Cântece de 
Ciorogariu” la Girişu de Cris®°, „Apostolul” de Petôfi la Chesañl, „Fântâna 
Blanduziei” la Chislaca5*2, „Fără suflet de Victor Eftimiu” la Girişu Negru, 
„Paserea măiastră poemă poporală de G. Baronzi” la Petid5%, ,Poesii 
poporale” de Al. Odobescu, „Poesii de Gavril Bodnar (ediţii şcolare aprobate 
de Ministerul Instructiei Publice şi Cultelor Bucureşti)” la Diosig5%, „Poezii 
alese” de Horaţiu Ghendi, „Versuri şi proză” de G. Coşbuc, „Iara noastră 
(foerie)” de Octavian Goga, ,Tiganiada de Deleanu”, la Chişirid5%. 


518 Idem, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 287, f. 48 
519 Ibidem, f. 91 

520 Ibidem, f. 92 

521 Ibidem, f. 96 

522 Ibidem, f. 53 

523 Ibidem, f. 74 

524 Ibidem, £. 76 

525 Ibidem, f. 67 - ,, 
526 Ibidem, f. 68 

527 Ibidem, f. 76 

528 Ibidem, f. 53 

529 Ibidem, f. 45 

530 Ibidem, f. 48 

531 Ibidem, f. 91 

532 Ibidem, f. 92 

533 Ibidem, f. 94 

534 Ibidem, £. 96 

535 Ibidem, f. 66 

536 Ibidem, f. 32 


132 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Pomeneam mai devreme de predilectia cititorilor pentru genul liric şi 
epic de factură umoristică. Din inventarele bibliotecilor parohiale prezentate 
în rapoartele înainte Consistoriului am putut selectiona principalele titluri ale 
cărților cu acest conţinut. Cel mai bine stătea la acest capitol biblioteca din 
Chişlaca, cu volumele „Cu verful penei - scrieri satirice de A. Papp”, 
„Doctorul fără voie”, „Sic cogito”, „Sore cu ploe”, „Unde dai şi unde crapă”, 
„Un om buclucaş”57, urmată de cea din Apateul Românesc, cu volumele 
„Ariciul şi vulpea”, „Lumea proştilor”, „Cine sapă groapă altuia”, „Notarul şi 
banditul”, „Perde vară”, „Vântură țiară”58. Alte cărți umoristice mai puteau fi 
întâlnite în Satu Barbă5% - „Fabule alese”, la Girişu de Cris54 - „Anecdote de 
Speranţia” şi „Viaţa şi pildele lui Esop”, la Girişu Negru! - „Speranţa - 
anegdote poporale”, la Petid5 - „Fabulele lui Chichindeal”, „Notarul si 
banditul de Teochar Alexi”, la Voivozi - „Anecdote împănate”, „Fabule 
alese”, la Diosig5# - „Poesii şi Fabule” de Grigore Alexandrescu, (ediții şcolare 
aprobate de Ministerul Instructiei Publice şi Cultelor Bucureşti), la Alparea4 - 
„Moldoveanu (anecdote şi povestiri)” şi la Margine5# - „Fabule alese de 
Ghendi”. 

Pentru dezvoltarea mişcării teatrale şcolare, înspre bibliotecile 
parohiale au fost dirijate o serie de lucrări de îndrumare a tineretului în arta 
dramatică, alături de piese de teatru adecvate vârstei şcolare. Cele mai multe 
cărți de această natură se găseau în biblioteca din Diosig” - “Vrăjitoarea”, 
,Tinerete nebuneşte” şi „Bărbatul cu muiere” de Gheorghe Catană (piese 
teatrale)”, „Carte fermecată (comedie) de Elena Fabian (după Hajotamann)” si 
„Buchetul (monolog) de Ene (după Rod. Benedix)”, urmată de cea din Apateul 
Românesc” - „Gărgăunei dragostei”, „Ruga de la Chiseteu”, „Sgârcitul 
(comedie)”, „Teatru şcolar”, „Un idil în Ruseni”, din Chişlaca5 - „Idil la tara 
(Biblioteca teatrală)”, „Oedip (tragedie)”, „Ruga de la Chiseteu” şi Petid5% - 
„Ruga de la Ghizătău de Iosif Vulcan (comedie poporală)” şi „Vine vlädica de 
Antoniu Papp”. Alte titluri: „Teatru pentru copii” şi „Teatrul şcolarilor” la 


537 Ibidem, f. 92 
538 Ibidem, f. 53 
539 Ibidem, f. 45 
540 Ibidem, f. 48 
541 Ibidem, f. 94 
542 Ibidem, f. 96 
543 Ibidem, f. 76 
44 Ibidem, f. 66 
545 Ibidem, f. 67 -, 
546 Ibidem, f. 40-41 
547 Ibidem, f. 66 
548 Ibidem, £. 53 
549 Ibidem, £. 92 
550 Ibidem, f. 96 


oi 


133 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Girişu de Cris, „Hamlet (traducere de Victor Anestiu - biblioteca şcolară) la 
Vecherd52,, Teatru şcolar” la Voivozi şi Chişirid55 şi, Câteva piese teatrale 
de Ant. Pop şi M” (indescifrabil - n.n. A.T.) la Beiuş. 

O deosebită importanță a fost acordată popularizării metodelor 
moderne de agrotehnică, dat fiind faptul că majoritatea populaţiei româneşti 
vietuia la tara. Numărul lucrărilor cu caracter agro-stiintific era apropiat de cel 
al cărților de limba română şi de istorie națională. Anumite cărți se ocupau de 
introducerea normelor manageriale moderne utilizate în occident, altele vizau 
introducerea în agricultura țăranilor români a unor specii de plante cu 
randament sporit, cerute pe piața industriei alimentare sau a celei uşoare, iar 
altele veneau în sprijinul crescătorilor de animale. 

Toate erau orientate către aceeaşi țintă, anume să contribuie la 
propăşirea materială a populaţiei rurale. Din prima categorie, care se ocupa cu 
organizarea judicioasă a gospodăriilor ţărăneşti, pot fi nominalizate „Grădina 
de legume”, „Îngrijirea unei moşii”, „Lucrarea pământului” de A. Cosciuc, 
„Pentru țărani”, „Sfaturile unui plugar” la biblioteca din Satu Barbă şi 
Voivozi5, aceasta din urmă deţinând în plus şi lucrările ,Nutreturile”, 
„Sămânţa plantelor agricole”, „Sfaturile uni plugar”, „Cărticica plugarului” de 
Sandu Aldea şi „Împărţirea lucrului şi îngrijirea pământului”. Apropiate ca şi 
conținut erau şi lucrările „Împărţirea, lucrarea si îngrăşarea moşiei” de I. 
Negrutiu, „Din putere proprie de Petrescu”, aflate în biblioteca din Margine?, 
„Din putere proprie”, Sfaturile unui plugar de Sandu Moca” la Chisirid55° sau 
„Sfaturi bune de Ungureanu” la Beius560. 

Altele, după cum spuneam, explicau pe larg modalitățile de cultură ale 
unor plante ce se înscriau în tradiția agricolă românească. Printre cărțile cele 
mai răspândite în bibliotecile săteşti se număra „Cultura cucuruzului” ce 
putea fi întâlnită în bibliotecile din Satu Barba>*!, Girişu de Cris56, Voivozi? şi 
Margine‘6t, însoțită în cele mai multe cazuri de lucrarea „Floarea soarelui” de 
Ştefan Cacoveanu. Viticultura figura şi ea printre temele avute în vedere de 
formatorii de biblioteci. Prin intermediul unor studii de specialitate, cum ar fi 


551 Ibidem, f. 48 

552 Ibidem, f. 74 
553 Ibidem, f. 76 
554 Ibidem, f. 32 
555 Ibidem, f. 151 
556 Ibidem, f. 45 

557 Ibidem, f. 76 
558 Ibidem, f. 40-41 
559 Ibidem, £. 32 
560 Ibidem, f. 151 
561 Ibidem, f. 45 

562 Ibidem, f. 48 

563 Ibidem, f. 76 
564 Ibidem, f. 40-41 


134 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


„Cultura viei pe nisipuri” (Homoki szôlô müvelés) întâlnit în biblioteca de la 
Apateul Românesc sau „Apărea viilor de N. Pop” întîlnit la Margine5 se 
urmărea ameliorarea soiurilor de vie autohtonă. La fel s-a procedat şi în 
cazul pomiculturii. Biblioteca din Apateul Românesc? avea în inventar 
lucrarea „Soiuri de fructe” (Gyiimâles fait), cea din Toboliu” şi Voivozi? - 
"Creşterea pomilor”, iar la Diosig exista lucrarea „Curs practic despre 
cultivarea pomilor de Ion Pop-Reteganul, (ediţii şcolare aprobate de 
Ministerul Instructiei Publice şi Cultelor Bucureşti)”7%. O singură lucrare era 
dedicată cerealelor, intitulată „Spice de aur” întâlnită la Apateul 
Românesc”!. Printre ramuri agricole mai noi, care se regăseau în diferite 
cărți din rafturile bibliotecilor, sunt de menționat „Apicultura”, în biblioteca 
din Toboliu? şi „Cultura de frăgari” la Alparea>”, ultima încercând să-i 
familiarizeze pe țărani cu creşterea viermilor de mătase. Zootehnia era 
încurajată printr-o altă serie de lucrări: „Animale domestice” la Chişirid574 şi 
Alparea55, „Cultura paserilor de casă”, „Gresierea cailoru”, „Gresierea 
vitelor cornute” la Toboliu5# şi „Creşterea porcilor” la Girişu de Cris577. La 
Chişlaca5% putea fi întâlnită o lucrare „Câinii”. 

În ce priveşte dezvoltarea meşteşugurilor, o singură carte atingea acest 
aspect, respectiv „Lucru manual”, întâlnită la Girişu de Cris5®. Însă nu se 
poate afirma că nu erau prezente alte lucrări, destul de multa la număr, care 
promovau noile cuceriri ale tehnicii. Aşa de pildă, cartea „Comuna viitorului” 
de Romul Suciu putea fi găsită în bibliotecile din Satu Barbă5, Voivozi, 
Toboliu şi Margine5. La fel lucrarea „Un raiu industrial” de Cosciuc sau 
lucrarea „Un ram industrial de sprijinit”, întâlnită la Apateul Românesc5. O 
mare frecvență aveau cărțile „Poştă, telefon, telegraf” şi „Vulcanismul” de 


565 Ibidem, f. 53 
566 Ibidem, f. 40-41 
567 Ibidem, f. 53 
568 Ibidem, f. 68 
569 Ibidem, f. 76 
570 Ibidem, f. 66 
571 Ibidem, £. 53 
572 Ibidem, f. 68 
573 Ibidem, £. 67 
574 Ibidem, f. 32 
575 Ibidem, f. 67 
576 Ibidem, f. 68 
577 Ibidem, f. 48 
578 Ibidem, f. 92 
579 Ibidem, f. 48 
580 Ibidem, f. 45 
581 Ibidem, f. 76 
582 Ibidem, f. 68 
583 Ibidem, f. 40-41 
584 Ibidem, f. 53 


135 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


Gavril Todica prezente la Satu Barbă5, Apateul Românesc, Voivozi?” şi 
Margine*. La biblioteca din Chişlaca?% exista un studiu privitor la utilizarea 
energiei electrice, „Făclia sub obroc”, la Voivozi” un alt studiu privitor la 
aviaţie, „Repiik az ember” (omul în zbor - n.n. A.T.), la Margine®*!, "Studii 
scientifice de Gr. Todica”, iar Chisirid5*? şi Alparea”%, mai multe lucrări din 
genul stiintifico-fantastic, „Ce n-a fost şi nu va fi de J.T. Mera (7 broşuri)”. 

Un accent deosebit a fost pus pe educaţia sanitară a populaţiei de la 
țară, atât în privința prevenirii şi combaterii bolilor cu incidenţă frecventă la 
sate, cât şi în privința adoptării unei diete sănătoase. În majoritatea 
bibliotecilor putea fi întâlnită lucrarea „Cum să trăim de Dr. Aurel Dobrescu” 
şi „Dietetica poporală de Stoica” (Satu Barbă5%, Girişu de Cris®®, Petid5%, 
Voivozi5Y, Toboliu5%, Margine”%) sau „Cu ce trăiesc oamenii”, la Apateul 
Românesce% şi „Poveste despre păstrarea sănătății” la Girişu de Cris. 

Alte lucrări conțineau noțiuni de diagnosticare şi tratament a bolilor 
infecțioase sau ale afecțiunilor neurologice. La Alparea“2 existau lucrările 
„Boala de tuberculoză şi remedii în contra ei”, „Fiinţa epilepsiei şi vindecarea 
ei (medicatie)”, „Mediţiune contra trahomă”, la Girişu de Criş - „Malima” 
(molima - n.n. A.T.), la Toboliu - „Boalele molipsitoare”, la Cheresig®5 - 
„Boalele lipicioase de I. Chitul”. Câteva titluri abordau problema generală a 
păstrării sănătăţii, cum ar fi ,Higiena poporală”, la Apateul Românescs06, 
„Păstrarea sănătății”, la Voivozi“ şi Toboliu®8, dar şi o lucrare mai amplă, cu 


585 Ibidem, f. 45 

586 Ibidem, f. 53 
587 Ibidem, £. 76 
588 Ibidem, f. 40-41 
589 Ibidem, f. 92 

590 Ibidem, f. 76 
591 Ibidem, f. 40-41 
5% Ibidem, £. 32 

5% Ibidem, £. 67 
5% Ibidem, f. 45 

59 Ibidem, f. 48 

5% Ibidem, £. 96 
597 Ibidem, f. 76 
598 Ibidem, f. 68 

59 Ibidem, f. 40-41 
600 Ibidem, f. 53 

601 Ibidem, f. 48 

602 Ibidem, £. 67 
603 Ibidem, f. 48 

604 Ibidem, f. 68 

605 Idem, fond Parohia Ortodoxă Cheresig, dosar 1 /1917 
606 Idem, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 287, f. 53 
607 Ibidem, f. 76 
608 Ibidem, f. 68 


136 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


conotație sociologică, anume „Mizerie, boală, crimă, degenerare de D. 
Voniga”, întâlnită la Cheresig. O singură lucrare se ocupa de problema 
tratamentului balnear, „Apele de la Karlsbad de Dr. Mera”, întâlnită la 
Margine™. 

Foarte frecvente au fost şi cărțile cu conținut juridic. In inventarele 
bibliotecilor puteau fi întâlnite lucrări de drept canonic, penal, civil, 
procedural, succesoral, administrativ, precum şi legislație specială pentru 
reglementare anumitor activități. Dintre bibliotecile care dispuneau de un 
fond de carte juridică consistent pot fi nominalizate: Alparea®!? cu lucrările 
„Drepturile şi datorintele învăţătorilor”, „Articolul de lege XXVII din 1907”, 
,Datorintele şi drepturi în Constitutiunea civilă şi bisericească”, „Diferite 
regulamente 1879-1906”, ,Statute fond preoţesc”, „Statutul organic”, 
„Instrucţiuni spre a prevedea şcoalele poporale conform articolului de lege 
1907”, „Circulara nr. 1080 a Prea Sfinţiei Sale loan Metianu 1884”; Beiusélicu 
lucrările „Artlicolul] de Lege XXVII din 1907”, „Mai multe regulamente 
pentru parochii: disciplinar, matrimonial, alegerea de protopop, alegerea de 
deputaţi sinodali şi congresuali, plan de învățământ”, „Statutul organic”, 
„Cărţile funduare de D. Moldovan”, „Despre testament de D. Moldovan”; 
Apateul Roméanesc®!2 cu lucrările „Isvoarele crimelor (din Biblioteca 
universală)”, "Articul de lege XXVII 1967”, „Judecata”, „Procedura 
judecătorească 1889-1909”, „Despre comune (art. XXII 1886)”, „Drepturile 
învățământului”, „Epistular civil”, „Organizarea învățământului 1909”. Alte 
biblioteci nu dispuneau de un prea mare număr de astfel de lucrări; de pildă 
Chişlacasi? poseda  studiul-model „O şedinţă comunală”, adresat 
administraţiei locale, Satu Barbă! şi Margine®!5, lucrarea succesorală „Despre 
testament”, de Dr. V. Moldovan, iar Cheşatle lucrarea de penal „Isvoarele 
crimelor”. 

Tot în scopul instruirii populației, pentru a nu cădea victimă 
abuzurilor organelor de stat sau propriei ignorante, au fost introduse în 
biblioteci şi lucrări referitoare la perceperea taxelor şi impozitelor şi de 
contabilitate. Cea mai bogată în acest sens era biblioteca din Toboliu“, cu 
lucrările „Darea generală de câştig, diferite transgresiuni”, „Darea de Cassa”, 
„Impozitulu pe pescuit”, „Impozitulu pe arme”, „Sfaturi în orice afacere de 


609 Ibidem, f. 40-41 
9 Ibidem, f. 67 

1 Ibidem, f. 151 

2 Ibidem, f. 53 

3 Ibidem, f. 92 

4 Ibidem, f. 45 

5 Ibidem, f. 40-41 
6 Ibidem, f. 91 

7 Ibidem, f. 68 


aaa. aaa a a 


137 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


impozit”. Beiuşule!8 deținea lucrarea ,,Purtarea socotilor”, de Dr. Barbu, iar 
Apateul Românesc lucrarea ,Contabilitatea”61?. 

După cum se poate observa din analiza amănunțită a titlurilor şi din 
frecvenţa acestora în spaţiul ortodox bihorean, factorii de cultură ai bisericii şi 
ai corpului invatatoresc românesc s-au îngrijit să doteze bibliotecile cu o gamă 
cât mai largă de lucrări, mergând de la cele de stringentă necesitate, şi am 
pomeni aici manualele de limba română şi cărțile de istorie a românilor, până 
la cărți şi studii cu caracter tehnic sau de educaţie civică. 

În totalitatea lor, acestea au constituit instrumentele, sau chiar armele 
folosite de populația românească împotriva procesului de deznaționalizare, pe 
de o parte, iar de pe altă parte, pentru emanciparea economică şi culturală a 
lumii rurale româneşti. 


618 Ibidem, f. 151 
619 Ibidem, f. 53 


138 


Presa românească din Crişana 
Augustin TARAU 


Am trecut în revistă, în secțiunile precedente, câteva repere ale 
efortului angajat de cele două biserici naționale în direcția luminării populaţiei 
săteşti prin intermediul şcolilor şi bibliotecilor confesionale, cu scopul de a 
contracara politica de maghiarizare forțată, promovată de guvernanţii de la 
Budapesta. Către sfârşitul veacului al XIX-lea, presa românească din imperiu 
se va defini ca un aliat de nădejde în lupta pentru păstrarea şi cultivarea 
conştiinţei nationale. În Bihor s-a detaşat revista „Familia”, care a devenit un 
veritabil forum de propagare a culturii româneşti; însă, alături de aceasta a 
vietuit o vreme şi revista satirică „Vulturul”, înființată de ex-beiuşanul Tustin 
Ardelean, devenită un eficient instrument de luptă ce va da multă bătaie de 
cap administrației maghiare. 

Aşa despre încercările istoricilor maghiari de a combate teoriile „daco- 
românismului”, imbratisate cu atâta dragoste de întreaga suflare românească 
din Bihor, mai precis, de lucrarea „Formarea limbii şi naţiunii valahe”, scrisă 
de Réthy Lâszl6, aspru criticată în paginile revistei „Familia” din 28 august 
1892, căreia Iosif Vulcan îi opunea, şi recomanda cititorilor lecturarea cărții 
„Originea limbii române. Formarea națiunii” scrisă de profesorul Dionisiu 
Päscutiu din Făget 62. Cum demersul maghiarilor nu a fost singular, era de 
aşteptat să trezească reacția imediată a intelectualitätii noastre. Aşa se face că 
teoriile „ştiințifice” enunțate de istoricii unguri nu au scăpat ascutisului 
penitei studentului lustin Ardelean, format la „Şcoala lui Vulcan” din Beiuş, 
care în numărul din septembrie al revistei „Vulturul” publica un pamflet la 
adresa fantezistelor ipoteze formulate de istoricul ungur Pal Hunfalvi. Sub 
titlul „Un arheolog unic în felul său”, articolul, prezentat sub forma unei 
închipuite corespondențe purtate de autor cu „amicul“ său „Emeric F. Nimeni 
de Nicăieri”, ridiculiza rezultatele muncii „savantului” maghiar, care după ce 
participase la şantierele arheologice din Egipt ajunsese la concluzia înrudirii 
poporului maghiar cu cel egiptean. Aşa-zisul ,amic” îi scria lui lustin 
Ardelean că este pregătit să publice o descoperire mult mai importantă, în 
stare să şocheze lumea academică de la Pesta. „Am aflat - relata acesta - un 
document subscris de protopărintele nostru Adam, din care o să arăt lumii că 
el a fost ungur, iar nevasta lui, Eva, a fost unguroaică din Kalotaszeg”. 
Gazetarul era apoi însărcinat să ofere o copie a ,pretiosului document”, sub 


620 Familia, anul XXVIII, nr 16 din 28 august 1892, p. 2 
139 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


forma unui premiu, învățătorului român care a obținut cele mai bune rezultate 
în procesul de maghiarizare a elevilor, bineînțeles - preciza „amicul” - „ca nu 
cumva să ajungi şi tu la Seghedin”, adică la temnita®!. 

În plină criză a raporturilor dintre români şi administrația maghiară, ca 
urmare a „Memorandumului”, aceasta din urmă, prin grija „Ministerului de 
Culte” a redactat un catalog al principalelor lucrări ce trebuiau să figureze în 
bibliotecile şcolare, sub forma unei recomandări adresate şcolilor „poporale”. 
Vicarului episcopal losif Goldiş i s-a trasat sarcina de a distribui tuturor 
oficiilor protoprezbiterale câte trei exemplare din acest material, urmând ca 
primul să fie păstrat în arhiva protoprezbiterală, al doilea în biblioteca 
despärtämântului reuniunii învätätoresti si al treilea la fiecare dintre şcolile 
care dispuneau de bibliotecă. Repartiția nu era întâmplătoare, ci era menită 
să înlăture posibilele scuze întemeiate pe necunoaşterea conținutului 
inventarului respectiv în eventualitatea sesizării încălcării ,recomandärii”. 

Legată de intenţia autorităţilor de a extinde procesul de maghiarizare 
şi în sfera învățământului preşcolar, demnă de amintit este întreaga campanie 
negativă dusă de tânărul gazetar lustin Ardelean, cel care va deveni în 
următorii ani un model pentru junimea românească de la Academia de Drept 
din Oradea, împotriva proiectului de lege. În paginile „Vulturului” din 5/17 
aprilie 1892, Iustin Ardelean publica un articol pe marginea legii de înființare 
a grädinitelor în limba maghiară pentru copiii români. Începând cu subtitlul 
„A intrat frica între românii nostri din cauza Chisdevovurilor’®3, autorul 
dezvolta un veritabil pamflet in care ridiculizează întreaga politică de 
maghiarizare forțată inițiată de Budapesta. 

Tânărul nu se arăta de loc îngrijorat de „pericolul maghiarizării”, 
deoarece era deosebit de încrezător în înțelepciunea poporului nostru, în acest 
sens oferind câteva mostre ale modului în care țăranul român percepea 
eforturile maghiarilor, de genul: ,«Când va fi Boian căţel si Grivei vițel, vor 
face din român ungur» şi cum nu - adăuga el - când românul e convins că 
toate câte i-au spus lui moşii şi părinții s-au adeverit, şi se sileşte ca şi pe copil 
să-l convingă că «Cu condacul umpli sacul, iar cu Gramatica rămâne de 
nimica» - stricând astfel toată truda Chisdedovitei” 64, sau „Nu-ţi băga in cap 
taică de alea, că de când sunt pe lume, tot aşa am auzit moşii zicând «Ungurul, 
turcul, de despoaie, iar neamtul te jupoaie»"6%. Convingerea sa în zădărnicirea 
politicii de maghiarizare nu se limita însă numai la enumerarea unor simple 
enunturi, el însuşi fiind martorul unor întâmplări comice consumate cu ocazia 
recensământului din 1890, la efectuarea căruia participase. „Cu ocaziunea 


621 Vulturul, anul I, nr. 20 din 27 septembrie/9 octombrie 1892, pp. 2-4 

622 AN-SJBh, fond Parohia Ortodoxă Română Oradea, dosar 268/ 1882-1883, f. 166 

623 Grädinitä - n.n. AT. 

64 Educatoare - n.n. AT. 

625 Vulturul, anul I, nr. 8 din 5/17 aprilie 1892, p. 3-4. Apud: Bihor. Permanente, pp. 117-119 


140 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


conscrierii?* trecute a poporatiunii, la umplerea rubricii «Ce limbi din patrie 
vorbeşte ?» - relatează gazetarul - îmi răspunde un consătean că el ştie 
ungureşte. Eu ca să mă conving, îl întreb: «Tudsz magyarul ?» El îmi 
răspunde: «Tut foafeneg kâponyă tabla kenghir forgâci, para roka cioroniş, 
varos trosc, pliosc teremtelek miatiag, cuțitul în foale-ti bag, ant, vai, meghis 
bun mälai»”67, Exemplul oferit de Iustin Ardelean, practic o frază lipsită de 
noimă, dar memorată mecanic de interlocutorul său, era mai mult decât 
concludent cu privire la fiasco-ul programului de maghiarizare a românilor. 
De altfel, în finalul articolului el va sublinia acest aspect, spunând că „de o mie 
de ani se chinuiesc ungurii să facă unguri din noi, şi în urmă nu li-e sfială să se 
vaite că noi îi românizäm”. 

În toamna anului 1892, tânărul nostru s-a aflat din nou în centrul unui 
scandal de natură politică, izbucnit din pricina unei poezii satirice publicate în 
acelaşi ziar umoristic „Vulturul”, care reuşise să irite opinia publică maghiară. 
Pentru că pamfletul văzuse lumina tiparului în vară, când studentul român cu 
preocupări gazetäresti se afla în vacanță, Conducerea Academiei de Drept a 
amânat tragerea lui la răspundere până în momentul deschiderii anului 
universitar. 

În şedinţa din 8 septembrie 1892, senatul academiei a hotărât 
convocarea tânărului român în fața corpului profesoral pentru a da explicații 
pe marginea materialului publicat. Două zile mai târziu, lustin Ardelean a fost 
sfătuit de către decanul şcolii să-şi retracteze poezia şi „să-şi exprime regretul 
său sincer şi profund în privința pasului greşit făcut”, alături de promisiunea 
că pe viitor se va abtine de la alte asemenea manifestări, sub sancţiunea 
exmatriculării. Studentul nu a avut încotro şi s-a conformat „sfatului” primit 
deoarece era în anul IV, la un pas de absolvire, altfel l-ar fi pândit o 
perspectivă nu prea fericită. I s-a mai cerut să-şi publice declaraţia „de 
căință” în acelaşi ziar, pentru a da satisfacție opiniei publice maghiare 
„rănite”, lucru pe care tânărul nu l-a mai făcut, ba din contră, s-a adresat 
ziarului „Szabadsâg” care i-a oferit posibilitatea de a descrie santajul la care a 
fost supus62. 

Desele ieşiri la rampă a intelectualului român nu au scăpat 
nepedepsite. Senatul Academiei de Drept, pentru a evita interpretările de 
natură politică care ar fi putut să vină din partea opoziției româneşti, a 
transferat răspunderea asupra conducerii Societăţii de lectură, pe care a 
împuternicit-o să pronunţe excluderea lui lustin Ardelean din sânul ei. 
Procesul verbal al şedinţei, la care nu a fost invitat nici un român, îmbracă 


626 Recensământ - n.n. AT. 

67 Vulturul, anul I, nr. 8 din 5/17 aprilie 1892, p. 3-4. Apud: Bihor. Permanente..., pp. 117-119 
628 AN-SJBh, fond Academia de Drept Oradea, dosar 339, f. 4-5 

629 Idem, dosar 341, f. 61-62 


141 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


forma unui veritabil rechizitoriu întocmit studentului nostru6%. Erau 
prezentate pe rând, în ordine cronologică, toate „relele” de care se făcea 
vinovat tânărul gazetar. Acesta era acuzat că în numărul 14 al revistei 
„Vulturul“ publicase o poezie jignitoare la adresa natiei maghiare, intitulată 
,Tuütti-Fruti”631, Apoi, în numărul 16 al revistei publicase o altă poezie, 
intitulată „Viziune”, închinată tribunului Raţiu, considerată de unguri drept 
instigatoare, deoarece într-unul dintre versuri românii erau încurajați să nu 
renunțe la lupta lor politică. „Ţine minte, (vestitul tine minte) / O să mai bata 
ceasul răzbunării / Români o să vă restituie împrumutul...” - vers care făcea 
referire clară la persecuțiile abătute asupra fruntaşilor mişcării memorandiste, 
a primit valoarea unui veritabil cap de acuzare. 

Încheierea lucrărilor de construcţie a penitenciarului din Seghedin i- 
au oferit lui lustin Ardelean un nou prilej de a critica administrația 
maghiară. Astfel, în numărul 17 al revistei, a pus sub tipar poezia satirică 
„Din Szegedin”, în care aducea „elogii” autorităților pentru zelul depus, sub 
forma versurilor: „s-a construit la Seghedin deja închisoarea /deci este unde 
să fie închişi românii”. Gazetarul mai era incriminat şi pentru faptul că în 
numărul 20 al revistei criticase vehement atitudinea românilor din satele 
plasei Beliu, pe care-i numea „lingăii tălpilor unguresti”, deoarece se 
raliaseră politicii maghiare, iar pe scriitorul român filo-maghiar, Moldovân 
Gergely, îl eticheta drept trădător, sub formula ,«Herostrates-ul» si 
«Ephialtes-ul» neamului”. În sfârşit, rechizitoriul se încheia cu ultima 
ispravă a studentului, cea legată de pamfletul adresat istoricului Hunfalvi 
Pâl. „În aceste condiţii - se pronunţa conducerea maghiară - neavând nici 
cea mai mică speranţă ca vreodată să-l determinăm să regrete sincer nebunia 
comisă ci, din contră (dacă devenim indulgenti), va deveni şi mai îndrăzneț 


630 Comitetul „Asociaţiei de lectură” era alcătuit din: Beôthy David, Ritv6k Geza, Gyărffy 
Kalman, Eressey Pal, Jankovich Tihamer, Cutyân Odôn, Sebestyén Odôn, Losonczy Geza, 
Gal Lajos, Nagy Zoltan, Kurlander Ede, Jaczkovics Sândor, Kencs Sandor, latnonffy Istvan, 
Kocsân Janos, Pap Karoly, Stern Lajos, Salacs, Ferenc, Salacs Aladar, Engel Vilmos, Winkler 
Lajos, Niedermann Antal, Nisley Kalman, Buday Antal, Ormos Imre, Thury Kalman, 
Schafer Sandor, Grosz Rezsé, Hajnal Ede, Maron Endre, Hraball Ott6, Cilaky Ede, Kabos 
Béla, Papp Karoly, Imrik Gusztâv, Szklenyâr Gy6z6, Stauber S., Sziics Dezsô, Vereskiss 
Laszlo, Mecihradsky Hendl, Dobak Emil, Adorjân Emil, Huszâr Sandor, Vandlik Virgil, 
Tôrükfalvi, Tôrôk Istvan, Szabâtkâzy, Mitley Gyula, Knapp Sandor, Erdély, Gyângyssi 
Istvan, Balashazy Ivan, Tury Endre, Cziffra Karoly, Escherolles Kruspér Sandor, Kiss 
Laszlo, Wachter Karoly, Bajor Antal, Tétsi Istvan, Zana Janos, Toth Ferencz, Herman 
Aladâr, Lindenfeldz, Turcsâny Ferenc, Petry Béla, Keminszky Janos, Bekker Istvan, 
Baroothy Lajos, Bernâty Istvan. Cf. AN-SJBh, fond Academia de Drept Oradea, dosar 341, f. 
61-62 


631 Dar de vandalismul hunilor eroi În Arad, teologii, ca şi semn de cinste, 
şi de coarnele lor mari, ca şi la boi, Unsu-i-au pe gură cu nişte «plăcinte»; 
Nu mai stiti nimic, nimic s-aude ? Căpătat-au unii şi câte-o găluşcă: 
Toată lumea ştie faptele lor crude ! coşară pe gură la câinii care muşcă !” 


142 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


(...) propunem ca lustin Ardelean, student în anul IV la drept, să fie exclus 
din rândurile Societăţii de lectură” 6%. 

Excluderea colegului lor tânărului tribun a antrenat reacția imediată a 
grupului de studenți români. La 31 octombrie, aceştia au înaintat o notă de 
protest decanatului Academiei de Drept, în care reclamau faptul că în 
conducerea Societății de lectură, cea care pronuntase sentința în cazul 
dizidentului nostru, nu exista nici un român, care - sesizau aceştia - „cu 
deosebită precauție au fost omişi din orice funcție (...) neasigurându-li-se loc 
nici în rândul comitetului”. În această situaţie, studenții îi cereau decanului să 
analizeze şi să precizeze cine erau cei intolerantii şi care națiune manifesta 
tendinţe exclusiviste65, 

În ciuda ingerintelor statului în viața şcolilor româneşti, acțiunile de 
popularizare a cărților scrise de autori români, cât şi intervenţiile gazetăreşti 
în sprijinul acestora, au continuat. Despărțământul Reuniunii Învätätorilor din 
Tractul Beiuşului a distribuit în luna iunie 1893 tuturor şcolilor „poporale” din 
protopopiat „Istoria pedagogiei” scrisă de profesorul Petru Pipoşiu6% şi câte 
un exemplar din „Manualul curs practic de aritmetică”'65. De cealaltă parte, la 
15 octombrie 1893, ministrul de Interne al Ungariei, Hieronymi, se adresa 
personal comitelui suprem, Beôüthy Lâszl6, ştiindu-l că este de origine român, 
cu rugămintea de a studia posibilitatea înființării unui ziar de limbă română, 
„cu o orientare bună”, în comitatul Bihorului, menit să contracareze influența 
presei mişcării naționale care se bucurau de o largă circulație în mediile 
româneşti. Gazeta - mărturiseşte ministrul - „ar avea ca scop informarea în 
spirit patriotic a poporului român, în limba sa maternă, şi care, în acelaşi timp, 
ar împiedica odată pentru totdeauna răspândirea foilor cu tendinţe 
extremiste636. 

După vreo două săptămâni, mai precis pe 2 noiembrie, comitele îi 
răspundea ministrului că s-a conformat însărcinării primite şi că apariţia „unei 
foi cu orientare favorabilă este de dorit în mod deosebit”, numai că ar putea să 
se ivească dificultăți la distribuirea ei din pricina sărăciei care afectează 
populaţia satelor româneşti. El recomanda identificarea unor surse băneşti 
necesare susținerii ziarului, pentru ca acesta să poată fi difuzat gratuité”. 
Pentru argumentarea urgentarea  materializării propunerii, ziarul 
„Nagyvârad” din 14 noiembrie 1893 semnala intenţia intelectualitätii 


632 AN-SJBh, fond Academia de Drept Oradea, dosar 341, f. 61-62 

633 Semnatarii petitiei au fost: Popescu Teodor, Miclea Gheorghe, Vaşadi loan, Dobosi Andrei, 
Fazekas Ludovic, Raţiu Ioan, Ferent Augustin, Vălean Aurel, Miron Iustin, Lazăr Aurel, Fildan 
Emil, Dărăban Andrei, Gropşian Mihai, Novac Cornel, Ille Andor, Meseşianu Coriolan, Szabé 
Aurel, Laica loan. Cf. AN-SJBh, fond Academia de Drept Oradea, dosar 341, f. 107-108 

654 Idem, fond Protopopiatul Ortodox Beiuş, dosar 50/1893, f. 171 

655 Idem, dosar 45/1893, f. 35 

6% Idem, fond Prefectura județului Bihor, dosar 2/1893, f. 3-4 

637 Ibidem, f. 12 


143 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


româneşti din mişcarea națională de a pune bazele unei mari tipografii la 
Oradea, care să scoată un ziar naționalist, în conducerea căruia urma să fie 
cooptat şi lustin Ardelean. După părerea editorialistului, acest demers nu era 
altceva decât o replică adresată articolelor semnate de unii români filo- 
maghiari, de genul Pituk Bela, care făceau prin presă politica guvernului®®. 

După două zile, acelaşi cotidian revenea cu un articol mai amplu 
închinat „Ziarului românesc de Oradea”, în care se încerca demonstrarea 
caracterului ocult al viitorului organ de presă. „Este obligația noastră - 
atentiona semnatarul articolului - ca deja să punem întrebarea: Pentru ce ? Ce 
vor conducătorii mişcării cu acest organ ? Astfel vor ei să certifice că nu sunt 
duşmanii culturii maghiare, nu sunt adepţii tendinţelor de românizare, că nu 
vor să atâte focul care în prezent mocneste sub cenuşă ?”. Gazetarul îşi arăta 
mirarea fata de „miopia” de care dădea dovadă guvernul, de lipsa lui de 
reacție fata de „preoţii şi avocaţii de vază” care stăteau în fruntea mişcării 
româneşti, dar şi „invidia” pentru disciplina şi unitatea de acțiune a elitei 
noastre, materializată prin rezolvarea urgentă a resurselor financiare necesare 
susținerii ziarului. „Bani sunt din plin - constata acesta - nu ca pentru 
elaborarea unui ziar maghiar. Întrecându-se în interesul cauzei sfinte, adună 
comori în grămezi. Îşi deschide punga, gata de sacrificii, episcopul Mihail 
Pavel, promotorul generos al acțiunilor culturale româneşti. Văzând acest zel 
şi solidaritate, realmente mă cuprinde invidia şi remuscarea” - încheia el6%. 

Tot în scopul accelerării procesului de maghiarizare, la 25 martie 1893 
Ministerul Regal Maghiar al Cultelor şi Instrucțiunii Publice, prin însărcinarea 
guvernului, a transmis către comitate lucrarea întocmită de către o comisie 
specială din cadrul Academiei de Ştiinţe Budapesta, referitoare la variantele 
antroponimice recomandate organelor administrative implicate în procesul de 
maghiarizare a naționalităților de pe teritoriul Ungariei. Lista conţinea nu mai 
putin de 1.404 prenume tălmăcite în ungureşte%. In luna august, consilierul 
ministrului cultelor a transmis o adresă în care cerea organelor administrative 
să verifice modul în care au fost aplicate recomandările Academiei Maghiare 
şi să insiste asupra acestui aspect, deoarece - spunea el - „am constatat că în 
unele zone ale ţării, autoritățile administrative ignoră cu desăvârşire numele 
de botez maghiare în actele oficiale (...) iar în locul lor folosesc nume de botez 
din altă limbă, potrivit graiului local” 641. 

De asemenea, analiza anilor şcolari 1891-1892 din învățământul primar 
a scos la iveală o serie de neajunsuri în derularea procesului, care au 
determinat Ministerul Regal Maghiar al Cultelor şi Instrucțiunii să revină în 
septembrie 1893 cu o circulară adresată resorturilor sale din teritoriu, cărora le 


638 Nagyvârad, anul XXIV, nr. 262 din 14 noiembrie 1893, p. 4 

639 Idem, nr. 264 din 16 noiembrie 1893, p. 1 

640 AN-SJBh, fond Academia de Drept Oradea, pachet 345, dosar 7, f. 2-11 
641 Idem, pachet 116, dosar 73, f. 1 


144 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


cerea să înlăture de la catedră pe toții dascălii necunoscători ai limbii 
maghiare. „Dintre cei 25.505 învăţători din țară, 1.601 nu posedă limba 
maghiară în suficientă măsură - atrăgea atenţia contele Csâky - iar în 2387 
şcoli primare nu s-a predat limba maghiară sau s-a predat fără rezultat”e?. 
Demersul ministerului s-a repetat si în luna noiembrie, iar în ianuarie 1894, 
contele Csâky se arăta dispus să suporte „cheltuielile pentru recompense, fie 
băneşti, fie în cărţi, în cazul în care nu prezintă sume prea mari” - preciza 
acesta - pentru încurajarea dascălilor care au obținut rezultate bune in munca 
de maghiarizare a elevilor români“. Pe 27 martie, Budapesta a transmis 
inspectoratelor şcolare normele de examinare la absolvire a învăţătorilor 
pregătiți pentru învățământul primar, în care se preciza printre altele că 
„examenul candidatului va fi acceptat doar în cazul în care va dovedi, atât la 
oral, cât şi în scris şi la ora practică, cunoştinţe şi aptitudini măcar suficiente 
de limba maghiarä”645. 

Începutul anului 1894 l-a readus în prim-plan pe Tustin Ardelean. 
Revista „Familia” din 16/28 ianuarie anunţa în paginile sale că instanţa l-a 
sancționat cu o amendă de 60 de florini pe redactorul gazetei „Vulturul” 
pentru că „a publicat în foaia sa lucrări politice”. Pe rolul Curiei regale se mai 
găseau şi alte procese deschise împotriva patriotului român de către stat şi mai 
multi particulari, pentru delict de presă. În cursul aceleaşi luni instanța a 
mai solutionat în mod identic un alt dosar ce-l avea ca parte pârâtă pe lustin 
Ardelean, iar la începutul lunii februarie 1894 acesta se găsea iarăşi pe banca 
acuzaților. De data aceasta era sancționat cu o lună de închisoare şi 30 de 
forinti amendă, deoarece realizase o recidivă, în condiţiile în care primele 
două sentințe nu-i fuseseră comunicate, ci aflase de existența lor numai din 
presă. Autoritățile maghiare reuşiseră în sfârşit să găsească metoda cea mai 
sigură de a-l reduce la tăcere pe neobositul luptător. Procedura penală 
maghiară le punea la dispoziție instituția recidivei, iar connationalii 
magistraților care au instrumentat cazurile s-au străduit să asigure realizarea 
condiţiilor reclamate de recidivă, prin deschiderea unui număr mare de 
procese împotriva gazetarului6#. 

Publicistul român era invinovatit de faptul că în nr. 8 al revistei 
„Vulturul” criticase vehement, in versuri, felul in care a fost ales notarul 


SI 


cercual în comuna Cihei, un tânăr absolvent maghiar care nu ştia „o boabă 


642 Idem, fond Episcopia Greco-catolica Oradea, dosar 1413/1893, f. 1 

643 Idem, fond Episcopia Greco-catolică Oradea. Corespondenţă, dosar 2072/1893, f. 2 

644 Idem, fond Prefectura județului Bihor, dosar 65/1894, f. 3-4 

645 Idem, fond Episcopia Greco-catolică Oradea. Corespondenţă, dosar 945/1894, f. 4-5 

646 Familia, anul XXX, nr. 3 din 16/28 ianuarie 1894, p. 35 

647 Completul de judecată a fost alcătuit din: Millye Gyula, preşedinte, Maré Pâl şi Steller Arpad, 
judecători cu drept de vot, Szegedy Iosif, notar şi Kurovszky Frencz, subprocuror regal. 
Nagyvarad, anul XXV, nr. 32 din 8 februarie 1894, p. 5 


145 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


româneşte, preferat în locul altui candidat mult mai meritoriu6#. Iustin 
Ardelean afirmase că în spatele acestei afaceri s-ar fi aflat prim-pretorul Kiss 
Elek şi înalte personalități ale Episcopiei Romano-Catolice din Oradea. 

Admirabil a pledat în proces apărătorul învinuitului, avocatul Hegyesi 
Marton, care a opus rechizitorului formulat de procuror faptul că se forțează o 
interpretare excesivă a legii, în condiţiile în care - accentua el - „aproape toate 
revistele satirice au putut libere să facă politică, şi fac dealtfel politică de ani 
de zile”. Din argumentatia prezentată transpare faptul că apărătorul cunoştea 
bine motivul real pe care se clădise toată această mascaradă, însă nu-l putea 
nominaliza public fără să-şi atragă oprobriul connationalilor săi, de aceea s-a 
limitat să întrebe retoric în fata instanței că „nu înţelege de ce numai revista 
, <Vulturul» este singura persecutată ?” - adăugând că „pentru aceasta, iar 
împotriva acestuia fapt se revoltă spiritul său justitiar”64. 

Cazul gazetarului nostru nu era singular. În numărul din 18 martie 
1894, Revista „Familia” îşi informa cititorii că Tribunalul din Cluj a solutionat 
în urmă cu cinci zile procesul intentat pentru delict de presă ziarului românesc 
„Foaia Poporului” din Sibiu. Învățătorul George Popovici, din Tornia, autorul 
articolului incriminat, a primit o pedeapsă de doi ani închisoare şi 20 de florini 
amendă, redactorul-responsabil, loan Russu Şirianu, 15 zile de închisoare, iar 
editorul loan Popa Neacşa a fost achitat. Societatea a fost la rândul ei 
amendată cu 100 florini. „Familia” mai amintea că pe 29 martie urma să se 
pronunţe sentința şi în procesul deschis împotriva gazetei , Tribuna”650. În 
numărul din 8 aprilie, aceeaşi gazetă semnala faptul că „Foaia Poporului” se 
afla la cel de al treilea proces, pentru care erau chemați să răspundă in 
instanță, nu numai redactorul-responsabil George Moldovan, ci şi 
responsabilul tipografiei, Iosif Maeschall, încercându-se in acest fel 
intimidarea deopotrivă a tipografiilor care colaborau în afaceri cu mişcarea 
naţională. La 3 aprilie se pronuntase sentința împotriva ,,Tribunei”. Cei 
implicaţi în proces, Simion Bratu şi Andrei Balteş fuseseră amendaţi cu 100 
florini şi respectiv 60 florini, iar societatea cu 300 de florini. Caruselul 
proceselor a mers mai departe. Pe 18 aprilie instanţa din Cluj i-a pedepsit din 


648 , Stranepoti de-ai lui C-această boală câinească Măi părinte din Haieu, 
Traian, Prin Bihor să nu domnească, Sada viespi-n capul tău ! 
Ati votat pe-un ungurean | Pe doctor Babeş chemați, Aşa conduci la liman 
Mi-e jale, mi-e milă Da de veți fi ajutați, Turma de la Moldovan ? 
Ca ţiganului de pilă. Că ultuindu-vă pe voi, Nu te temi de Dumnezeu 
Că draci au intrat în voi, Nu s-a lati printre noi Că tu uiţi de neamul tău ? 
Şi sunteți toți cu nevoi. Pesimismul cel urât Dacă chiar eşti plin de raie, 
Poate doară ati turbat, În neamul nostru iubit. Ti-oi face eu leac şi tie” 


S-au ce necaz v-au aflat ? 


64 Nagyvarad, anul XXV, nr. 32 din 8 februarie 1894, p. 5 
650 Familia, anul XXX, nr. 10 din 6/18 martie 1894, p. 118-119 
651 Idem, nr. 13 din 27 martie/8 aprilie 1894, p. 156 


146 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


nou pe patriotii de la ,Tribuna”. George Crăciun a primit trei luni de 
închisoare şi 50 florini amendă, George Petrovici s-a ales cu patru luni de 
închisoare şi 100 de florini amendă, redactorul-responsabil, Andrei Balteş, cu 
300 florini amendă, tipograful loan Popa-Neacşa cu 200 florini plus spesele de 
judecată. În 16 mai era programat un nou proces la Oradea, intentat 
„Vulturului“, iar Tribunalul din Sătmar îl aştepta pe părintele Lucaciu6°2. 

Pe la jumătatea lunii mai 1894, procurorul regal, Bulyovszky Jozsef, s-a 
autosesizat şi a deschis nu mai putin de şapte procese împotriva redactorului 
revistei umoristice „Vulturul”, lustin Ardelean, toate întemeiate pe „crima” 
delictului de presă, în speranţa că va reuşi să-l elimine din viața publică. Date 
fiind tulburările prilejuite de procesul memorandiştilor, Curtea cu Jurati din 
Oradea s-a ferit să creeze un nou „martir“, şi ca atare a considerat că 
pronunțarea unei pedepse minore va fi percepută de inculpat ca un act de 
clementä, de aceea l-a condamnat la numai 14 zile de închisoare. Şedinţa de 
judecată a debutat cu acțiunile de recuzare a completului de judecată, excepții 
procedurale uzate de ambele parti, de procuror si de învinuit, după care 
acuzatorul a trecut la citirea rechizitoriului alcătuit din cinci capete de acuzare, 
construite în jurul articolelor, socotite de el antistatale: „Viziune”, „Don 
Wekerle”, „Ţarul românilor”, „Archiva Vulturului”, „Acrostichon” si 
„Monstronomie”. Apoi procurorul a încercat să demonstreze instanţei 
conexiunea pe care o vedea între procesul ce se desfăşura la Cluj şi cel prezent 
şi-i solicita acesteia să nu se lase influențată de monitorizarea întreprinsă de 
presa occidentală, deoarece - susținea el - „Europa civilizată a dat un răspuns 
favorabil națiunii maghiare; urmare acesteia, sperăm că ştirile false despre 
exploatare, deznaționalizare, răstignire, răspândite în întreaga lume din nou, 
acum cand se află în curs dezbaterea de la Cluj, nu ar găsi credit”65. 

Se pare că procurorul a avut dreptate, pentru că într-adevăr, după 
deliberare, Curtea cu Jurati l-a găsit vinovat pe lustin Ardelean numai pentru 
două din cele cinci capete de acuzare. În cel priveşte pe apărător, filo-românul 
Hegyesi Marton, graţie situației momentului, nu a mai fost obligat să-şi 
construiască o pledoarie foarte solidă. El a încercat numai să demonstreze că 
inculpatul nu este un duşman al statului maghiar, prezentând ca dovadă 
căsătoria acestuia cu „una dintre fiicele lui Vesselenyi, fiica unui fost honved 
maghiar” 6%. 

Nou infiintatul ziar de limbă română „Dreptatea” din Timişoara s-a 
„bucurat” în scurta lui existență de nu mai putin de trei procese de presă 
pornite la sesizarea procurorului din Seghedin. „Familia” îşi informa cititorii 
că jurnalul, de abia născut pe 25 decembrie 1893, a fost suspendat pe 6 
ianuarie 1894 mulțumită zelului depus de oficialitățile maghiare. În acest timp, 


652 Idem, nr. 16 din 17/29 aprilie 1894, p. 192 
653 Nagyvarad, anul XXV, nr. 117 din 17 mai 1894, pp. 5-7 
654 Ibidem 


147 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Iustin Ardelean a mai primit o condamnare la şapte zile de închisoare, sau 
alternativa unei amenzi de 70 florini, pentru că îşi continuase activitaea la 
„Vulturul“ desi era suspendat de instanţă, iar pe 13 iunie trebuia să răspundă 
„prezent” într-un alt proces655. 

Impetuosul lustin Ardelean nu s-a liniştit nici în temnita de la 
Seghedin. Comportamentul manifestat de acesta în închisoare a fost exploatat 
de cercurile naționaliste maghiare, intransigente, pentru a readuce în atenția 
publică „crima” de neiertat a grupului memorendiştilor. 

Referindu-se la momentul plecării tânărului gazetar la puşcărie, cu 
malitie, sau poate chiar sincer, gazeta „Nagyvârad” din 19 septembrie 1894 
pomenea de regretul cu care „şi-au luat rămas bun de la el, când a pornit pe 
drumul Seghedinului, chiar şi aceia care au dezaprobat şi au calificat drept 
antimaghiare articolele «Vulturului», după care semnatarul articolului se făcea 
„avocatul diavolului” încercând să-i găsească o circumstantä pentru cerbicia 
cu care milita pentru cauza românească. „Degeaba, omul este încă tânăr - îşi 
începea «pledoaria» ziaristul maghiar, dar pentru a lovi în ceilalți tribuni 
întemnițați - omul este încă tânăr, nu te poți supăra într-atâta pe el, ca şi pe 
acei incorigibili martiri români, care cu atât mai violent agită împotriva 
statului maghiar, cu cât sunt pedepsiți mai mult de către justiție”. 

Nu negăm faptul că este foarte posibil ca lustin Ardelean să fi devenit 
un personaj pitoresc al peisajului cultural orădean, tocmai prin eruditia si 
aplombul prin care s-a făcut cunoscut, dar după cum se va vedea, întreaga 
construcție a articolului nu ascundea altceva decât o falsă retorică, croită 
tocmai pentru a evidenția încăpățânarea întregii elite româneşti de a rămâne 
consecventă pe frontul luptei de emancipare națională. De îndată ce a ajuns 
după gratii, eroul nostru s-a şi pus pe treabă, organizând în spațiul penitenciar 
„o reuniune corală românească, împreună cu martirii care se răcoresc 
împreună cu el”. Concluzia la care ajunsese jurnalistul maghiar era clară - „se 
vede că lustin Ardelean nu are nevoie nici de compasiune şi nici de milă - 
spunea el - pentru că în împrejurarea respectivă se simte foarte bine în noua 
sa locuință "65. 

Şederea în închisoare nu a avut darul să-l pondereze pe liderul de 
opinie al românilor orădeni. Întors acasă, a trebuit să se înfätiseze într-un alt 
proces întemeiat pe delictul de presă, unde, luând pilda memorandiştilor, „cu 
nici un pret nu a vrut să pronunţe un cuvânt unguresc în fața Tribunalului” - 
comenta acelaşi ziar - invocând articolul de lege 48 din anul 1868 [care]da 
dreptul fiecărui cetățean ca să se apere în limba sa maternă”. Norocos, lustin 
Ardelean a fost achitat în şedinţa de judecată ținută pe 10 octombrie 1894, 
Curtea cu Jurati din Oradea ferindu-se să răspundă provocărilor lansate de 


655 Familia, anul XXX, nr. 22 din 29 mai/10 iunie 1894, pp. 262-263 
656 Nagyvérad, anul XXV, nr. 221 din 19 septembrie 1894, p. 4 
657 Idem, nr. 231 din 29 septembrie 1894, p. 10-11 


148 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


învinuit. Din cele trei capete de acuzare, întemeiate pe „agitație împotriva 
naționalităților” exprimată prin presă, numai unul a fost susținut de juriu. 
Poeziile ,Rugäciune”65° şi „Tatăl nostru” 660 au fost socotite ca fiind simple 
creaţii lirice, în vreme ce poezia „Odă” a fost incriminată cu opt voturi contra 
două, deoarece versurile ei înfierau comportamentul evreilor maghiarizați, 
învinuiți de a fi semănat vrajbă între unguri şi români!. Noul apărător, 
Nicolae Zigre, a profitat de pe urma procesului pentru a protesta în plină 
şedinţă de judecată „împotriva practicilor legilor de a deschide acțiuni 
împotriva ziariştilor români - concluzionând că - a devenit sistematică 
prigoana împotriva presei româneşti”. 

Pe 2 octombrie 1894, ziarul „Tribuna” a avut un proces pe rol pentru 
publicarea unei scrisori de adeziune semnate de A. C. Popovici împreună cu o 
serie de intelectuali din România, printre care şi profesorul Halita. Redactorul- 
responsabil, A. Balteş a fost condamnat la 3 luni de închisoare, iar „girantul” 
tipografiei, I. Popa-Necsa, la 2 luni. Societăţii i s-au confiscat 500 de florini. 
Procesul intentat gazetei „Dreptatea a fost amânat din cauza absenței 
redactorului-responsabil, Valeriu Branişte, bolnav®=. 

Prigoana pusă în mişcare de autorități împotriva tuturor celor care îşi 
închinau viața operei de emancipare a poporului nostru, în loc să descurajeze, 
a avut darul de radicaliza mişcarea națională, care va atinge cote maxime 
odată cu redactarea „Memorandumului“. Revenind la procesul de 
culturalizare a lumii rurale, mai amintim că în protocolul „Congresului 


658 Familia, anul XXX, nr. 40 din 2/14 octombrie 1894, p. 479 


659 „Părinte sfânt al ginţilor ! 
Ajută neamului român 
Şi nu-l lăsa să piară, 
Căci domn l-ai pus tu şi 
stăpân, 

660 „Tatăl nostru dă-ne iar 
Trai paşnic în astă țară, 
C-am fost destul de ocară. 
De râs şi batjocoriti, 
Îndură-te dar de noi, 


661 „Şi mai câte şepredek 
Toate strigă-n gura mare, 
Că românii nimicesc 
Vita nobilă maghiară 
Ce-i stăpână azi în tara. 
Voi strigati în gura mare, 
Voi pilărițe murdare ? 
Voi, pe stele lătrătoare 
Şi de minciuni purtătoare? 
Voi, vinituri cu perciuni 


Dar sclav e-n a lui țară. 
Să-şi recâştige dreptul sfânt 
Dă-i lui ajutorare, 

Si-l fă precum fu — mare, 


Să nu fim tot asupriti. 
Ci-ndreaptă pe cei duşmani, 
Cu cari-n sute de ani, 

Am tras în grele nevoi ... 


Faceţi din unguri nebuni ? 

Îi faceţi să-nebunească 

Cu Pituk să se-nsoteasca 

Şi cu noi să se sfădească, 
Preamăresc si laud-aceasta tara 
Ca pe bunul lor plac să trăiască: 
«Toţi din tara esthe hoţi 
Numai nooi bun patrioți» 

Aşa strigă ne-ncetat 

Iuda cel impelitat; 


662 Familia, anul XXX, nr. 40 din 2/14 octombrie 1894, p. 479 


Căci mult acum l-au umilit 
Puterile contrare. 

Pe soarta sa stăpânitor 
Mai pune-l înc-o dată” 


Doamne, dă-ne libertate 
Întru toate egalitate, 

Ca-n drepturi şi în dreptate 
Şi noi să ne-mpărtăşim 
Căci de nu ne-ajuti — pierim” 
Iar ungurii fmbätati 

De fraţii lor perciunati, 
Dau cu pietre în români 
Dau şi-n ceilalți vecini. 
Dar în neamul jidovesc 

Se sfiesc şi nu lovesc. 

Dar cred, că veni-va odată 
Ziua de plată - răsplată, 
Si-atunci vai de perciunati 
Si de cei ce-s cu ei frati” 


149 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


metropoliei ortodocse române din Ungaria şi Transilvania” desfăşurat in anul 
1900, Dr. Borcianu a propus perfecționarea activității invatatoresti în sensul 
unei conlucrări mai strânse cu biserica. De început, el a solicitat întocmirea 
unor lucrări statistice mai ample, care să surprindă şi starea bibliotecilor. În ce 
priveşte „reuniunile învätätoresti”, se avansa propunerea ca ele „să fie 
organizate astefeliu, ca lucrările întru perfecționarea în cele pedagogice şi 
şcolare să rămână în legătură cu biserica şi autoritățile ei”, dar se atrăgea 
atenția ca acestea să fie în armonie cu „prescrierile legilor statului” 665. 

Anul 1918 va găsi, grație tuturor acestor jertfe de ridicare din ignoranță 
a poporului nostru, o generație de bărbaţi maturi, capabili să împlinească 
idealul unirii tuturor românilor într-un singur stat. 


663 AN-SJBh, fond Parohia Ortodoxă Română Oradea, dosar 287 /1882-1883, f. 22 
150 


Radicalizarea acțiunilor de emancipare națională a românilor 
din Crişana 


Memorandistii 
Augustin TARAU 


Puţine au fost la număr actele politice româneşti care să fi avut parte de o 
elaborare atât de îndelungată ca Memorandumul de la 1892*. Menirea acestui 
document era aceea de a reaminti monarhului de la Viena greşeala înfăptuită în 
1867, când, împotriva voinţei românilor, optase pentru dualismul cu maghiarii, 
gest ce a condus la desființarea autonomiei Transilvaniei şi la alipirea ei la 
Ungaria. Din acel moment, guvernanţii de la Budapesta şi-au transpus în viata, 
prin politica de maghiarizare forțată, planul de lichidare a tuturor nemaghiarilor 
trăitori între hotarele regatului lor. 

O primă încercare este făcută în 1877 de loan Slavici664, care elaborează un 
proiect de „Memorandum”, apoi o inițială formă a documentului, intitulat 
«Memorial» este realizată la 1882 de George Bariț, artizanul pasivismul politic, în 
care, în maniera istoricistă de la 1791, erau recapitulate suferințele şi doleantele 
românilor ardeleni, aflați în pragul deznaționalizării. Prin intermediul său se 
dorea sensibilizarea opiniei publice europene în legătură cu necazurile românilor. 
Dar de la acest demers şi până la forma finală a actului aveau să treacă zece ani, 
naşterea lui demonstrând astfel momentul de maturizare a mişcării noastre 
nationale. Autorul ultimei variante a fost Iuliu Coroianu, el reuşind să dea contur 
şi o formă unitară tuturor contribuţiilor aduse de ceilalți lideri ai mişcării 
naționale€65. 

Pe scara valorică a importanţei lui istorice, evenimentul se înscrie pe o 
cotă maximă, atribut oferit de esența acțiunii fruntaşilor transilvăneni, care au 
izbutit să realizeze cu această ocazie o solidă unitate voinţă şi de acțiune cu frații 
din Regatul României, cei care vor susține activ pe plan international doleantele 
ardelenilorss. În special procesul „memorandiştilor”, din 1894, a fost episodul 
care a reuşit să sensibilizeze întreaga opinie publică românească, nemulțumită de 


* Studiul a mai fost publicat - n.n. AT. 

664 De la Pronunciament la Memorandum (1868-1892), Arhivele Statului din România, Bucureşti, 
1993, p. 20 

665 Dumitru Suciu, Organicitate istorică, în Memorandumul românilor. Centenar (1852, 1894 - 1992, 
1994). Contribuţii la cunoaşterea mişcării memorandiste, Baia Mare, 1994, pp. 242-247 

666 Viorel Faur, Istoricul cercetării manifestărilor memorandiste din Bihor, în ,,Crisia”, Oradea, 1988, 
pp. 423-425 


151 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


atitudinea represivă a guvernului ungar. Pe de altă parte, „Memorandumul” a 
închis în acelaşi timp un capitol în evoluția mişcării naționale, rezultatele 
obținute demonstrând că petitionarea ca metodă de luptă nu mai 
corespundea, iar pasivismul, ca tactică de luptă si de acţiune, nu mai putea da 
roade. El rămâne însă într-o relație organică cu toate etapele premergătoare 
lui, mesajul său antidualist urmând să devină nucleul în jurul căruia vor 
gravita toate acțiunile viitoare ale mişcării nationale”. 

În conţinutul „Memorandumului” se afirma printre altele că „Istoria 
ni-e mărturie că în viața milenară a statului nostru şi în dezvoltarea lui istorică 
relațiile de popor cuceritor şi cucerit, ca principiu de drept public n-au existat 
niciodată, n-a existat dar nici dominatiune politică naţională (...) Poporul 
român, atunci ca şi mai înainte şi de atunci încoace în toate timpurile, pe baza 
dreptului său istoric milenar şi în virtutea importanţei ce i se cuvine din 
punctul de vedere al numărului fiilor săi, al poziţiei sale etnice şi geografice, 
precum şi al calităților sale a năzuit spre validitatea drepturilor sale naționale 
la care n-a renunțat niciodată“668. Textul acestui important document istoric 
semnat de fruntaşi ai Partidului National Român din Transilvania şi Banat - 
dr. loan Raţiu, Vasile Lucaciu®®, cel care va fi ales deputat de Beiuş mai târziu, 


67 Dumitru Suciu, Pronunciamentul de la Blaj şi impactul său asupra evoluției, programelor şi tacticilor 
mişcării nationale româneşti din Transilvania, Anuarul Institutului de Istorie „George Bariț” din Cluj- 
Napoca, 2003, p. 20 

668 De la Pronunciament la Memorandum (1868-1892), Arhivele Statului din România, Bucureşti, 
1993, pp. 398-426 

669 Vasile Lucaciu s-a născut la 22 ianuarie 1852-, în comuna Apa, județul Satu Mare, din 
părinţii Mihai Lucaciu şi Iuliana Toth. Între anii 1858-1862 urmează patru clase primare în 
oraşul Baia Mare, iar între 1862-1866, primele clase secundare la Gimnaziul de Stat din 
acelaşi oraş. Face clasa a V-a la liceul din Ungvar şi absolvă cursurile clasei a VI-a la Liceul 
Ordinului „Premontratens" din Oradea. Îşi întrerupe cursurile, intră voluntar în armata 
austro-ungară, însă o părăseşte la scurt timp. Urmează apoi cursurile Institutului „Sf. 
Atanasie" din Roma, în 1870 obţinând titlul de doctor, cu „Magna cum laudae", în filozofie 
şi în acelaşi an se reîntoarce în țară. Termină Seminarul Teologic din Gherla, se căsătoreşte 
cu Paulina Serbac din Potău (jud.Satu Mare) şi este hirotonisit preot. În perioada 1874-1878 
păstoreşte comunitatea din localitatea Sâncrai de pe Grui, din fostul județ Sălaj. Este 
momentul în care ia contact cu conducătorii mişcării naționale din Transilvania şi începe să 
publice la diferite gazete româneşti. Între anii 1878-1885 funcționează ca profesor de limba 
română la Liceul Regesc din oraşul Satu Mare, timp în care împotriva sa încep persecuțiile. 
Autorităţile îi propun un post de profesor definitiv la Losoncz, însă refuză şi îşi dă demisia 
din învațământ. Pe 27 august 1885 îşi ocupă postul de paroh în localitatea Siseşti. Participă 
la Conferința Naţională a P.N.R. unde se stabileşte textul definitiv al „Memorandumului”, 
la a cărui redactare participă efectiv alături de Iuliu Coroianu. La scurtă vreme, pe 19 
martie, are loc la Satu Mare procesul intentat împotriva sa „pentru atâtare împotriva unei 
naționalități”, în urma căruia este achitat. În ianuarie 1892 are loc la Sibiu a V-a Conferința 
Naţională a P.N.R., la care dr.loan Raţiu este ales în funcția de preşedinte şi dr.Vasile 
Lucaciu în funcţia de secretar general, iar în mai, acesta redactează „Circulara 
convocatoare", pentru măsuri în vederea înaintării „Memorandumului”, care este însă 
confiscată de pretor. Pe 28 mai, face parte din delegația de 300 de persoane care prezintă 


152 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


George Pop de Băseşti, Septimiu Albani, luliu Coroianu şi Eugen Brote - a fost 

depus la 1 iunie 1892 la cancelaria Curţii imperiale din Viena, fiind redactat în 

română, germană şi maghiară. El izvorăşte din activitatea şi deciziile 

Conferinţei de la Sibiu din 30 aprilie/12 mai -2/14 mai 1881, perioadă care 

coincidea cu evenimentele prilejuite de încoronarea principelui Carol I ca rege 

al Romaniei®”. 
„Memorandumul”, ca expresie a programului hotărât la Conferinţa din 

1881, cuprinde în esenţa revendicarea legitimă a autonomiei Transilvaniei, 

autonomie desființată brutal în urma încheierii, la 5/12 februarie 1867, a 

alianțe austro-ungare, soldată cu consecințe dezastruoase pentru români. 

Programul său avea un pronunţat caracter național, ce demonstra şi legitima, 

în spiritul democraţiei, necesitatea respectării principiilor legalității şi 

dreptului natural al popoarelor de a-şi apăra şi conserva ființa națională, 
principalele sale idei şi direcții referindu-se la: 

a autonomia Transilvaniei; 

a introducerea, prin lege, a limbii române în justiția şi administraţia 

ținuturilor locuite de români; 

a numirea de funcționari români sau, dacă nu se vor găsi de aceştia, numirea 

de funcționari care să cunoască limba şi felul de a fi al poporului român; 

a revizuirea legii despre egala îndreptätire a naționalităților în favoarea 

acestora; dreapta şi reala executare a tuturor legilor; 

a autonomie pentru bisericile şi şcolile româneşti; ajutor de la stat pe seama 
şcolilor şi aşezămintelor culturale româneşti, în proporție cu impozitele 
plătite de poporul român; 

a legea electorală întemeiată pe acordarea sufragiului universal; 

a lupta împotriva tuturor tendinţelor de maghiarizare manifestate pe cale 

directă sau indirectă; 

a colaborare strânsă loială cu toți acei ce luptă pentru progresul si 

bunăstarea poporului; 


a pronunţarea la timpul potrivit asupra chestiunii dualismului”. 
XXX 


„Memorandumul" împaratului Francisc Iosif I la Viena. Blaga Mihoc, Dr.Vasile Lucaciu 
(1852-1922), un luptator pentru Marea Unire, Editura Alibi S.A., Oradea, 1993, pp.153-157 

670 Pe 14/26 martie 1881 România s-a proclamat regat şi Carol I de Hohenzollern Sigmaringen a fost 
încoronat ca rege al României. După ce şi -a obținut independenţa, statul român a fost locul 
către care şi-au îndreptat ochii toți românii care trăiau în teritoriile aflate încă sub ocupație 
străină. Românii din Bucovina şi Basarabia se confruntau cu politica sistematică de asimilare în 
lumea germană, respectiv rusească. Imigrația străinilor era dirijată către teritoriile lor. Enclavele 
româneşti din Peninsula Balcanica aveau dificultăți tot mai mari vizavi de politica de 
deznaționalizare. La începutul secolului XX, românii erau un popor cu peste 12 milioane de 
suflete, dintre care aproape jumătate se aflau sub dominație străină. În acelaşi timp, in 
Transilvania, românii sufereau consecințele serioase ale acordului dualist austro-ungar. Apud: 
Casaromana 

671 Mircea Dumitriu, Un faimos proces politic şi ecourile sale europene, în „Lumea“, nr.6/2004 


153 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


Fruntaşii mişcării naţionale din Bihor au constituit unul dintre 
grupurile cele mai implicate în acțiunea „memorandistă”, dintre aceştia 
detaşându-se intelectualii români din zona Beiuşului. La 5 ianuarie 1892, loan 
Raţiu şi Eugen Bronte, cei doi vicepreşedinţi ai P.N.R. solicitau membrilor 
filialei din Bihor să se mobilizeze în vederea alegerii delegației care urmau să 
participe la conferința generală a partidului, ce trebuia să se desfăşoare la 
Sibiu pe data de 6/12 ianuarie, amânată ulterior până pe 20 ianuarie. „În fata 
situatiunei actuale - se spune în document - ţinând să ne indeplinim datorinta 
şi întâmpinând totodată o dorință generală a alegătorilor români din 
Transilvannia şi Ungaria, convocăm prin aceasta pe toți bărbaţii de încredere 
designati de aceşti alegători într-o conferință generala”°”. Bihorenii s-au 
conformat imediat directivei primite. 

În Cercul electoral Tinca, conferința alegătorilor români s-a desfăşurat 
sub preşedinţia preotului Damaschin Sârbu din Girişu Negru, unde alegătorii 
au hotărât trimiterea la Sibiu a delegaților loan Buna şi losif Vulcans?. 
Alegerile în Cercul electoral Ceica au fost conduse de protopopul tractului 
Beiuş, Elie Moga. Şi aici au fost desemnate „cu aclamatiune” alte două 
personalități ale elitei bihorene, Nicolae Zigre şi Iosif Roman, conferința 
desfăşurându-se la chemarea lui loan Teoran, preşedintele filialei locale a 
P.N.R.574. Aceştia doi vor fi aleşi si în Cercul electoral al Salonteié5. Românii 
din Cercul electoral Aleşd, convocați de protopopul Teodor Filip, au optat 
pentru trimiterea la conferință a delegaților Florian Duma şi Coriolan Papp, 
„advocați în Oradea Mare” ©”, Pentru alegerea deputaţilor din Cercul electoral 
Marghita, Lazăr Pernea, parohul din Tarcea, a convocat adunarea în sala 
„otelului opidan Marghita”, însă prim-pretorul plasei a interzis desfăşurarea 
conferinței în acel loc, aşa încât lucrările s-au desfăşurat într-una dintre 
camerele hotelului, pusă la dispoziție de un avocat român. „Ne-au dat o chilie 
- relatează preotul - stând poporul şi ascultând vorbirile prin curte” 677. 
Opoziția funcţionarului maghiar a fost contracarată de entuziasmul general ce 
i-a cuprins pe participanți, graţie talentului oratoric al preotului, care după ce 
„salută cu vie bucurie conferința întrunită - se menţionează în protocolul 
şedinţei - tine o vorbire insufletitoare către alegători despre nedreptätile ce le- 


SI 


a îndurat poporul sub era constituțională”. Românii intruniti aici i-au ales pe 


672 Arhivele Nationale Istorice Centrale (în continuare ANIC-Bucuresti), fond Partidul National 
Român din Transilvania şi Ungaria, Comitetul National Sibiu, dosar 1/1884-1892, vol. II, f. 341. 
Apud: Bihor. Permanente, p. 81 

673 ANIC-Bucuresti, fond Consiliul National Sibiu, dosar 4/1884-1892, f. 20. Apud: Bihor. 
Permanente..., p. 82 

674 Ibidem, p. 86-87 

675 Ibidem, p. 83 

676 Ibidem, p. 84 

677 Ibidem, p. 89 


154 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Ioan Ternoveanu, preot în Sânlazăr, şi pe Iuliu Filimonu, parohul din Cenalos, 
„cărora li s-au predat literile credentionale” 68. 

O descrie mai amplă a momentului desemnării delegaților se regăseşte 
în protocolul conferinței alegătorilor din Cercul electoral Beiuş. Adunați în 
sala ospătăriei ,Pivnita de piatră”, reprezentanții românilor din satele plasei 
Beiuşului i-au ales pe Vasiliu Ignat“, „advocat”, şi pe Antoniu Palladi, preot. 
În document se subliniază faptul că alegătorii se bazau pe „simţul românesc şi 
pe conştiinţa acestora, că primind această însărcinare vor şi satisface acelea cu 
toată insufletirea inimilor lor” 60. Acest protocol este important şi pentru 
faptul că în finalul său sunt enumerati toți fruntaşii mişcării nationale din 
zonă: „Augustin Antal, protopop, Vasiliu Papp, protopop, Demetriu 
Negreanu, comerciant, Alexandru Ardelean, proprietar, Constantin Boit, 
avocat, Vasiliu Ignat, avocat, Paul Papp, avocat, toți locuitori în Beiuş; 
Antoniu Palladi, preot in Finis, Augustin Târziu, preot in Negru®*!, Petru 
Bogdan, învăţător în Criştior, loan Bogdan, preot în Bunteşti, Vasiliu Corbu, 
preot în Poienile de Sus, Alexandru Pelle, preot in B. Lazuri®2, loan Coroiu, 
preot în Vaşcău, Dr. Constantin Popovici, candidat de avocat şi Gavril Cosma 
junior, candidat de avocat, locuitori în Beiuş; Alexandru Dancu, comerciant în 
Bärästi, Vasiliu Papp, preot în Curätele, Nicolae Horgia, preot în Săud, Teodor 
Andru, preot în Chişcău, Moise Popovici, preotr în Seghişte şi Demetriu 
Selişteanu, preot in B. S. Mărtin”65, În luna ianuarie, membrii Comitetului 
electoral au şi trimis o telegramă participanților la Conferința generală a 
P.N.R. ce se desfăşura la Sibiu. „Românii din cercul electoral Beiuş - 
transmiteau aceştia - salutând pe fraţii lor din conferință, doresc ca deciziunile 
aceleia să fie cât de roditoare pentru românime” 684, 


678 Ibidem, p. 87-88 

679 Vasile Ignat s-a născut la Delani, în anul 1847. A urmat liceul la Beiuş, luându-şi examenul de maturitate 
în anul şcolar 1861-1862. s-a înscris apoi la Academia de Drept din Oradea pe care a absolvit-o în 1865. 
Reîntors acasă, şi-a deschis un birou avocatial propriu devenind în scurtă vreme cunoscut ca „sfetnic 
juridic” al românilor din plasa Beiuşului. În 1884 a făcut parte, alături de Partenie Cosma, din „comitetul de 
30” al P.N.R. S-a distins ca apărător în procesul elevului Aurel Borgovan, acuzat că ar fi sfârtecat drapelul 
maghiar arborat pe clădirea Liceului din Beiuş. A prezidat şedinţa de alegere a delegaților pentru 
conferinţa națională de la Sibiu, ținută la 15 ianuarie 1892, în localul ,Kôpincze” din Beiuş. El şi preotul 
Antoniu Palladi au primit mandatul de a-i reprezenta pe românii din acele parti. Cu prilejul aniversării 
„Mileniului”, a refuzat să arboreze drapelul maghiar pe locuinţa sa şi să-şi lumineze ferestrele în semn de 
sărbătoare. Acest protest i-a atras răzbunarea maghiarilor din oraş care au azvârlit cu pietre în geamuri. S-a 
stins din viata în noiembrie 1898, suferind de tuberculoză, fiind însoțit pe ultimul drum de o mulțime de 
țărani români - n.n. AT. 

680 ANIC-Bucuresti, fond Consiliul National Sibiu, dosar 4/1884-1892, f. 11. Apud: Bihor. 
Permanente, p. 85-86 

681 Localitatea poartă azi numele „Grădinari” - n.n. AT. 

682 Lazuri de Beiuş - n.n. A.T. 

683 Sânmartinu de Beiuş - n.n. AT. 

684 ANIC-Bucuresti, fond Consiliul National Sibiu, dosar 4/1884-1892, f. 38. Apud: Bihor. 
Permanente, p. 90 


155 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Îngrijorate de iminenta izbucnirii unor mişcări anti-maghiare în zonele 
locuite majoritar de români, autoritățile au ţinut sub o strictă observație 
întreaga intelectualitate românească de la sate, în special clerul ortodox. La 4 
august 1892, Nagy Marton, prim-pretorul plasei Salonta, il informa pe 
comitele suprem al județului că preoții ortodocşi din comunelor româneşti de 
sub jurisdicția sa teritorială, anume, Méhkerék, Mădăras, Homorog, Tulca si 
Tămaşda, propagă in rândurile populației „ideile cunoscutului 
Memorandum”. Pentru moment, funcţionarul nu avea temeri prea mari 
asupra efectului produs printre locuitorii satelor, deoarece - făcea el 
observația -,populatia nu se ocupă deloc cu politica mai înaltă, şi în acelaşi 
timp preoțimea nu are încă curajul să încerce instigarea ei”, însă recomanda 
ordonarea unor viitoare măsuri de supraveghere strictă a activității slujitorilor 
bisericii, întrucât „înfăptuirea României Mari, prin înglobarea părților 
maghiare, reprezintă şi pentru aceştia apogeul celor mai secrete dorințe” 685. 

Nici tineretul universitar românesc nu a scăpat monitorizorii, ci a făcut 
obiectul unei stricte supravegheri. La 3 septembrie 1892, la numai două zile 
după începerea anului şcolar, ziarul maghiar ,Nagyvärad” publica un 
material referitor la ecourile ideilor „Memorandumului” în rândurile 
studenţilor români de la Academia de Drept din Oradea. Entuziasmati de 
acțiunile fruntaşilor mişcării naționale, aceştia hotărâseră să se implice activ în 
procesul de emancipare a natiei noastre. 

Prin căi oculte, ziariştii maghiari intraseră în posesia unor informaţii 
conform cărora tinerii români hotărâseră să vorbească numai româneşte între 
ei, atât în şcoală, cât şi în afara acesteia, şi să nu mai participe la nici un fel de 
activități culturale organizate de colegii lor unguri. De asemenea, căzuseră de 
acord să înlocuiască conducătorii maghiari aflați la cârma „Societăţii de 
lectură” şi „Asociaţiei de ajutorare” cu alții români, cu ocazia primelor alegeri, 
demers sabotat până la urmă de studenții maghiari®°. 

În ochii ziariştilor o asemenea atitudine trecea ca fiind de netolerat, 
deoarece - socoteau ei - studenții „vor să transfere agitația şi pe tărâm social”. 
În consecinţă, tinerilor noştri, celor care erau implicați în mişcarea națională, li 
se recomanda emigrarea în România. „Dar trebuie să împiedicăm ca tineretul 
român să transpună în viata, între zidurile Academiei maghiare din Oradea, 
politica învățată din «Tribuna» - glăsuia ziarul - În această instituție de cultură 
maghiară nu se pot introduce ilegal tendințele lui Raţiu (...) Dacă presupuşii 
urmaşi ai lui Romulus doresc societate de lectură şi asociații de întrajutorare 
de factură românească, pot găsi nenumărate căi de plecare din Ungaria în 
Romäânia”687. 


685 AN-SJBh, fond Prefectura județului Bihor, dosar 2/1892, f. 45 
686 Idem,, fond Academia de Drept Oradea, dosar 341, f. 107-108 
687 Nagyvarad, anul XXII, nr. 243 din 3 septembrie 1892, p. 2 


156 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Revenind la acțiunea „memorandistă”, în intervalul de timp scurs de la 
28 martie 1892, când delegația „celor 300” s-a deplasat la Viena spre a-i 
înmâna împăratului documentul „Memorandumului”, şi momentul începerii 
procesului de la Cluj, intentat fruntaşilor români în mai 1894, vreme de doi ani 
au avut loc numeroase manifestări antiromâneşti coordonate de autoritățile 
maghiare, care au incitat la violente, ori inițiate pur şi simplu de cetățenii de 
etnie maghiară, în special elita, care s-a folosit de oamenii mai putin instruiți. 
De pildă, în intervalul 1-5 iunie 1892, când delegația memorandiştilor se 
deplasa de la Viena spre Banat şi Transilvania, membrii acesteia au fost 
întâmpinați cu o deosebită ostilitate, suportand diverse şicane, ameninţări şi 
persecuții din partea autorităților. N-au lipsit însă nici manifestările agresive 
ale unor gloate dezläntuite, cum s-a întâmplat la Turda, unde ungurii infuriati 
au devastat locuinţa lui loan Raţiu, punând în pericol viata acestuia şi a 
familiei sales. 

Ediţia din 21 octombrie a cotidianului orădean de limbă maghiară 
aducea critici aspre atitudinii tribunului Lucaciu, care în fața instanței din 
Debrețin avusese „tupeul” să-şi prezinte avocatul in limba română: „ar fi 
nădăjduită că va fi tolerată această ignorare a limbii statului ? - se întreba 
ziaristul maghiar - şi cu toate acestea a făcut-o, deoarece îl mână demonul de 
a se remarca, îl mână cu ardoare nebună, astfel încât nu mai este în stare să 
înțeleagă corect nici scopul, nici mijloacele şi nici să facă legătura între ele” - 
continua el cu năduf. Gazetarul nu se limita numai la atât, el acuza întreaga 
suflare românească de „păcatul” de a-şi urma conducătorii, pe care - 
subliniază acesta - îi consideră „bărbați märeti, deştepţi şi eroi”, fără a 
conştientiza „prăpastia spre care este împinsă”: „Acest popor nu ştie ce face, 
deoarece se lasă folosit de unii oameni exaltati sau cu gura mare” - se spunea 
în încheiere. Pentru a accentua rolul negativ jucat de Vasile Lucaciu, era 
amintită suspendarea lui din funcție în urma conflictului cu episcopul Pavel, 
măsură luată în realitate tot la presiunea autorităților, după cum se va dovedi 
mai târziu%. După părerea sa, singura explicație a acestei atitudini 
încrâncenate manifestate de români se lega de sprijinul acordat de Bucureşti. 
„Nu ar îndrăzni aceşti domni să acționeze atât de temerar - concluziona 
gazetarul - dacă guvernul României nu ar sta în spatele lor şi nu ar privi cu 
ochi buni invazia martirilor emigraţi din Ungaria”6%. 

Apropiata adunarea de la Sibiu a declanşat încă o dată reacția violentă 
a populației maghiare din Oradea. În noaptea de 22 iulie, mai multe grupuri 
de ,patrioti” au luat cu asalt sediile instituțiilor românilor din oraş şi 
locuinţele intelectualilor noştri, dedându-se la distrugeri de bunuri materiale. 
Obiectivele atacurilor s-au focalizat în jurul clădirilor Episcopiei Române- 


688 Mircea Dumitriu, Un faimos proces politic şi ecourile sale europene, în Lumea nr.6 / 2004 
689 Nagyvârad, anul XXIV, nr. 180 din 6 august 1893, p. 1 
690 Ibidem, anul XXII, nr. 292 din 21 octombrie 1892, p. 1 


157 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Unite, cărora li s-au spart geamurile. După cum era şi firesc, la scurtă vreme a 
venit şi riposta din partea românilor, însă neviolentă, sub forma unui apel 
publicat în ziarul „Tribuna” din Arad, de către doi beiuşeni, în care erau 
trecute în revistă toate abuzurile săvârşite de unguri şi de autorităţile statului 
împotriva populaţiei româneşti. Aflăm din paginile cotidianului orădean 
/Nagyvarad”, care a adus critici demersului întreprins de beiuseni, că românii 
erau incitati să inițieze acțiuni de protest „în mod deschis şi festiv” împotriva 
tratamentului discriminatoriu practicat de guvern, dar mai ales față de 
proiectele de lege în curs de elaborare, „care au menirea - se sublinia în gazeta 
maghiară, citând din «Tribuna» - să ne înjosească, să răpească drepturile 
românilor din ținutul Beiuşului şi de pretutindeni”. Se făcea referire, 
desigur, la proiectul de lege pregătit de guvern pentru transferarea serviciului 
de stare civilă de la parohii la primării, perceput ca un mijloc de accelerare a 
procesului de maghiarizare. 

În vreme ce fruntaşii mişcării nationale erau demonizati de către 
autorități prin intermediul presei, folosind acelaşi instrument, ele demaraseră 
acțiuni de popularizare a unor români maghiarofili, cu scopul de a demonstra 
opiniei publice „bunele relaţii” ce caracterizau convietuirea naţiunii 
dominante cu ,minoritätile” etnice din Transilvania. În sensul acestor acțiuni 
se încadrează şi materialul publicat în numărul ziarului ,Nagyvärad” din 6 
august 1893, care semnala apariția unei broşuri la Arad, intitulată , Tradatorii 
de tara”, lansată de către preotul greco-catolic Pituk Bela, din Dieceza Oradiei, 
în care acesta învinovätea o serie de figuri marcante ale vieții spirituale 
româneşti de conspirație împotriva statului austro-ungar. 

Printre cei nominalizați în placheta respectivă se număra şi episcopul 
Mihail Pavel, despre care, prefăcându-se că încearcă să-l disculpe, ziarul cita 
din acuzele formulate de Pituk, de genul „a dat îndrumări personalului 
clerical să se străduiască să stârpească limba maghiară din locurile unde s-a 
extins” sau „îi atrage pe credincioşi în tabăra celor care se entuziasmează de 
idealurile daco-române”. În aparenţă contrariat, gazetarul maghiar se arăta 
dispus să arunce „cartea cu scârbă şi dispreţ”, mai ales că avea de a face cu un 
delator român, în realitate însă lucrarea i-a servit drept pretext pentru a 
prezenta opiniei publice maghiare adevărata fata a episcopului. 

Fără a mai avea nevoie să apeleze la argumentele delatorului, 
gazetarul pomenea de soarta profesorilor ,dispersati de la Gimnaziul superior 
din Beiuş, pentru insultarea drapelului național şi din cauza altor uneltiri 
antinationale”62, pe care episcopul îi „pedepsise” numindu-i „în funcții mai 


691 Ibidem, anul XXIV, nr. 201 din 1 septembrie 1893, p. 5 

692 Se făcea trimitere la un eveniment mai vechi. Pe 2 iunie 1888 autorităţile Beiuşului pregăteau 
primirea episcopului romano-catolic Laurenţiu Schlauch, care-şi programase o vizită în oraş. În 
acest sens, la toate clădirile au arborate drapele ungureşti, inclusiv pe frontispiciul Liceului 
Greco-Catolic. Elevul Borgovan, se pare că la îndemnul doamnei Irina Antal, soția profesorului 


158 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


bune celor precedente”, cu alte cuvinte, ocrotise nucleul mişcării naționale din 
şcoala beiuşeană. Apoi, înlăturase toate inscripțiile maghiare din Aula 
episcopală, iar în ce priveşte aşa-zisul conflict cu „faimosul Lucaciu”, în opinia 
sa acesta era doar fictiv, fapt dovedit prin faptul că fruntaşul român, înaintea 
declanşării procesului memorandiştilor - relatează editorul - „l-a căutat pe 
ilustrul episcop, cu o ladă cu documente, şi a discutat cu el toată noaptea, timp 
îndelungat, la vila sa de la Stâna de Vale, de unde tribunul poporului s-a 
întors fără documente”. 

În final, probabil încântat de perspectiva unei demascări publice, îl 
invita pe episcop să pornească un proces de calomnie împotriva filo- 
maghiarului Pituk, pentru a înlătura orice suspiciune ce plana asupra 
fidelitätile sale față de statul maghiar. „Să nu aibă nici nebunul curajul să se 
atingă de prerogativele laice şi ecleziastice ale episcopului, de patriotismul său 
incontestabil fără să fie pedepsit - adăuga cu perfidie jurnalistul - e în 
interesul statului maghiar să ştie sigur, că cel pe care l-a ridicat cu drag la 
sânul său, nu-l va trăda în secret cu un sărut perfid'”'6%. 

Eforturile guvernului maghiar de a desființa românitatea ardeleană pe 
calea maghiarizării forțate s-au izbit din nou citadela Bisericii Române-Unitä, 
a cărui episcop a protestat vehement împotriva tentativei de legiferare a 
obligativitätii introducerii limbii maghiare în unele părți ale eparhiei bihorene. 
Curajul episcopului Pavel a avut însă darul să irite grupul radicalilor unguri, 
alcătuit printr-o nefericită îngemănare din studenții maghiari de la Academia 
de Drept şi din „canalia stradelor”. În seara zilei de 9 august 1893, infuriati 
peste măsură şi bine fmbibati cu băutură, aceştia au atacat clădirile Episcopiei, 
pe cele al Seminarului Teologic, locuinţele canonicilor şi mai multe case ale 
intelectualilor români din Oradea, devastându-le. 

Într-o corespondență expediată Consistoriului ortodox din Arad la 31 
octombrie, secretarul consistorial Nicolae Zigres%, expunea un tablou fidel a 


român Antal de la aceeaşi şcoală, a coborât drapelul unguresc, înlocuindu-l cu un altul 
românesc, faptă care a atras reacția imediată a administraţiei oraşului. Borgovan a fost eliminat 
din şcoală, arestat şi apoi deţinut la arestul Judecătoriei de Ocol din Beiuş, de unde a fost 
eliberat prin intervenţia avocatului Vasile Ignat, fruntaş al mişcării naționale, şi trecut frontiera 
în România. Episcopul Pavel, pentru a salva şcoala românească, amenințată cu desființarea, a 
trebuit să accepte introducerea limbii maghiare ca limbă de predare, exceptate fiind Religia şi 
Limba română, materii care se vor preda şi pe mai departe în româneşte. Petru E. Papp, Din 
trecutul Beiuşului, „Doina” Tipografie şi Librărie, Beiuş, 1928, pp. 14-15 

693 Nagyvarad, anul XXIV, nr. 180 din 6 august 1893, p. 1 

694 Nicolae Zigre s-a născut în satul Lupoaia, în anul 1844 dintr-o familie de țărani. Au urmat 
cursurile şcolii primare în localitatea natală, iar şcoala secundară la Beiuş şi Oradea. În 1865 s-a 
înscris la Academia de Drept şi a fost prezent încă din primul an printre membrii „Societăţii de 
leptură”. În 1870 obţine atestatul de avocatură la Budapesta, după care intră în Baroul din 
Oradea. În acelaşi an s-a căsătorit cu Maria Poynar de Craidorolt, intrând astfel în relaţie de 
rudenie cu familiile mecenatilor Nicolae Jiga şi Emanuil Gojdu. Printr-o fericită coincidență, 
acest an marchează şi aplicarea noului Statut Organic elaborat de mitropolitul Şaguna, care va 


159 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


condițiilor şi modului în care s-au manifestat ,,patriotii” unguri. El afirmă că la 
originea manifestatiei s-au aflat gazetele orădene de limbă maghiară 
„Szabadsâg” şi „Nagyvârad”, care în numerele lor din 6 şi 8 august au aduse 
grave acuzații episcopului unit Mihail Pavel, pe care-l suspectau de 
infidelitate fata de stat şi chiar de uneltire împotriva acestuia în complicitate 
cu elita mişcării nationale. „O masă turbulentă de canalii - relatează patriotul 
român - au erupt cu vehementä turbată asupra tuturor românilor din loc şi 
asupra instituțiilor noastre confesionale. Au atacat în mod vandalic casele şi 
locuinţele fruntaşilor români, apoi locaţiile instituțiilor noastre confesionale, 
spărgând toate ferestrele şi dărâmând tot ce s-a putut. Astfel, pe lângă 
fruntaşii fraților români greco-catolici din loc, au suferit dintre fruntaşii noştri 
(...) Iosif Goldis, vicariu episcopesc, subsemnatul Nicolae Zigre, advocat si 
secretar consistorial, Dr. loan Duma, Dr. Florian Duma, advocati, losif Papp, 
epitrop, Toma Păcală, protoprezbiter, Elia Bochişiu, învățător şi loan Groza, 
asesor referent. Au fost atacate biserica noastră centrală, şcoala de lângă 
biserică, casa parochială, locuința consistorialä şi locația alumneului 


deschide perspectiva pătrunderii oamenilor valoroşi în sinoadele Bisericii Ortodoxe. În primul 
sinod eparhial din Arad puteau fi întâlniți cei mai de seamă exponenti ai elitei româneşti: loan 
Popovici-Desseanu, Partenie Cosma, Sigismund Borlea, Eugen Mocioni, Vicentiu Babes, 
Sigismund Popovici, iar dintre bihoreni, Teodor Lazăr, Gavril Neteu, Iosif Vesa şi Iulian 
Grozescu. Nicolae Zigre se va număra printre aceştia şi alții nelipsit, începând cu 1873 şi până 
în 1918. întreaga sa activitate şi-o va dedica sistematizării şi modernizării structurilor 
bisericii, pentru a o aduce la cerințele timpului. În 1874 este ales membru al Congresului 
naţional bisericesc. Participă în comisia pentru întocmirea procedurii bisericeşti în cauze 
disciplinare şi matrimoniale. Este raportorul comisiei pentru verificarea socotelilor Fundaţiei 
Gojdu. În 1877 este referent în comisia pentru verificarea fondurilor comune ale 
Caransebeşului şi Karlovitz-ului. A propus atestarea învăţătorilor confesionali absolvenţi de 
teologie numai după ce aceştia vor fi fost parcurs doi ani de practică pedagogică în şcolile 
primare. Aderă în 1880 la propunerea mitropolitului Miron Romanul de susținerea a 
înființării episcopiilor ortodoxe de Timişoara şi Arad de îndată ce va fi rezolvată reîmpärtirea 
întregii provincii metropolitane. În 1881 este ales în comisia juridică a sinodului în problema 
soluționării diferendelor intervenite cu Biserica Unită pe seama sesiilor parohiale. Tot acum, 
solidar cu bihorenii din sinod, votează împărțirea averilor comune ale Caraşului şi Aradului 
în proporţie de 2/3 în favoarea Aradului. În 1882 întocmeşte un memoriu adresat guvernului, 
împotriva încălcării autonomiei bisericii de către Ministerul Instructiei care-l suspendase pe 
învățătorul confesional loan Mărcuş, din Gyula, fără avizul Consistoriului. Ca membru şi 
raportor al Senatului şcolar va depune eforturi pentru reorganizarea învățământului 
confesional în mediul rural. Participă apoi în comisia de rectificare a cărților funciare ale 
proprietăților bisericeşti, reuşind să facă lumină în hätisul de documente notariale şi să 
consolideze drepturile parohiilor ortodoxe asupra sesiilor şi loturilor şcolare. Aduce în 1889 o 
serie de amendamente regulamentului de alegere a protopopilor, printre care condiția cerută 
candidatului de a avea absolvite opt clase de liceu şi luat examenul de maturitate, să fie lucrat 
efectiv cel putin cinci ani pe tărâmul bisericesc şi şcolar, timp care să se fi remarcat prin „zel 
şi diligentä” dovedită prin „lucrări literare”. Se preocupă de întocmirea statutului de 
pensionare a preoților, dascălilor şi funcționarilor consistoriali. Din 1901 lucrează alături de 
Vasile Mangra, noul vicar de Oradea, în calitate de secretar consistorial - n.n. A.T. 


160 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


fundatiunei Jigaiane de pe strada «K6 Farag6»; daunele materiale în toate 
locurile au fost considerabile”. 

Tot Nicolae Zigre este cel care confirmă implicarea autorităților 
orăşeneşti în organizarea şi reuşita acestei nemaipomenite izbucniri de ură 
venită din partea ungurilor. Martorul a asistat la lucrările adunării municipale 
din 10 august, unde l-a auzit pe inspectorul regesc Lajos Orbân lăudându-se 
că a avut partea sa de contribuţie la „aranjarea demonstratiunilor”. Rimler 
Karoly, căpitanul Poliţiei oraşului, se făcea de asemenea vinovat deoarece nu a 
intervenit în dezamorsarea conflictului, cu toate că fusese sesizat în prealabil 
de către reprezentanții romanilor™. 

loan Raţiu, preşedintele P.N.R., a socotit că actele de vandalism 
săvârşite de unguri constituie cea mai grăitoare dovadă pentru argumentarea 
pretențiilor româneşti înserate în Memorandum. Mizând pe acest considerent, 
el a expediat la 11 august o scrisoare directorului „Gazetei Transilvaniei” din 
Braşov, Aurel Mureşianu, pentru a-l însărcina să se deplaseze urgent la Stâna 
de Vale, unde se retrăsese episcopul, şi a-l convinge pe Pavel să pornească la 
Viena pentru a depune o plângere oficială la Ministerul Cultelor. 

Mureşianu era sfătuit să meargă însoțit de „câţiva bărbați ai 
comitetului, din care în nici un caz să nu lipsească George Popa de Băseşti - 
preciza Raţiu - conferiti confident cu Pavel, şi-l clarificati despre darul ce i-a 
picat ca din senin, şi-i spuneți că e în puterea lui astăzi să se facă nemuritor la 
natiune”6%, 

Reprezentanţii filialelor P.N.R. s-au întrunit în zilele de 23 şi 24 iulie 
1893 la Sibiu, unde au adoptat cu unanimitate o rezoluție de susținere a 
„Memorandumului” şi de solidaritate cu vârfurile politice româneşti târâte în 
proces de autorităţile maghiare. În aceeaşi perioadă s-a desfăşurat şi conferința 
comitilor supremi din Ungaria, unde a fost supusă discuţiei şi „problema 
românească”. Serviciile maghiare de informaţii au fost însărcinate cu această 
ocazie să întocmească evidenţa celor care au participat la conferința P.N.R.67. 

În urma lucrărilor de monitorizare s-a descoperit că aceleaşi persoane 
au fost delegate şi la conferința ținută in 1891, în plus, la fel ca şi atunci, şi de 
data aceasta şi-au legitimat participarea ca reprezentanți ai protopopiatelor 
Marghita, Beiuş, Tinca, Alesd şi Ceica%. Pe listă figurau: „I. Ternovian din 
Sânlazăr, I. Filimon, preot greco-catolic din Cenaloş; Vasile Ignat, avocat in 
Beiuş, Anton Paladi, preot greco-catolic in Finis, Constantin Boit, fost prim- 


695 AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română, dosar 238, f.280-281 

6% ANIC-Bucuresti, fond loan Raţiu, dosar 334, f. 1-2. Apud: Bihor. Permanente, p. 180 

67 AN-SJBh, fond Prefectura județului Bihor, dosar 2/1893, f. 39 

6% Repartiția delegaților pe plase a fost următoarea: plasa Marghita - loan Ternovian, loan 
Filimon; plasa Beiuş - Vasile Ignat, Anton Paladi, Constantin Boit, Paul Pap; plasa Tinca - loan 
Buna, Iosif Vulcan; plasa Aleşd - Florian Duma, Coriolan Pap; plasa Ceica - Nicolae Zigre, losif 
Roman, D. S. Duma. AN-SJBh, fond Prefectura județului Bihor, dosar 2/1893, f. 42-45 


161 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


pretor la Beiuş, actualmente în acelaşi loc - moşier, Paul Pap, fost ajutor de 
judecător de ocol în Vaşcău, actualmente avocat la Beiuş; Dr, loan Buna, fost 
cancelist al comitatului, pensionar, actualmente avocat la Oradea, Iosif Vulcan, 
locuitor orădean, redactorul revistei literare româneşti intitulate «Familia»; Dr. 
Florian Duma, Dr. Coriolan Pop, Nicolae Zigre, Iosif Roman, locuitori în 
Oradea, avocați; Dr. S. Duma, menționat la sfârşitul listei, este total 
necunoscut pe raza comitatului” 6%. 

Prim-pretorul plasei Vaşcău îl atentiona pe comitele suprem în 
legătură cu activitatea preoților ortodocşi din satele zonei, care sub diverse 
motive găsesc prilej să se întâlnească periodic sub comanda protopopului Pop 
Vasile din Beiuş. O asemenea întâlnire avusese loc pe data de 5 august 1893, 
sub pretextul - afirmă el - „constituirii «fondului de pensii al preotilor»”. 

Ceea ce i se părea suspect funcţionarului maghiar era faptul că nu 
reuşise să identifice locul unde s-a desfăşurat întrunire şi natura acesteia. În 
schimb l-a pus pe gânduri comportamentul parohului din Tärcäita, care 
răspunzând convocării nu s-a deplasat nici pe calea ferată, nici pe drumul 
național, cupă cum ar fi fost firesc, „ci din contră, a luat drumul opus 
localităţii sale de domiciliu, şi anume spre localitatea Câmp, din care se poate 
deduce - specula pretorul - că acest drum l-a condus la locul tinerii conferinței 
naționale româneşti”. 

Acesta se mai plângea de precaritatea sistemului informaţional din 
zonă, apreciat ca fiind sărac în „persoane oneste cărora ne-am putea adresa”, 
situație ce dovedeşte strânsele legături de solidaritate dintre populația rurală 
şi elita bisericească locală. Pentru a putea împiedica pentru viitor întrunirile 
românilor, pretorul solicita să i se lărgească prerogativele administrative, spre 
a putea dizolva adunările pe motivul neîndeplinirii procedurii de înştiinţare 
prealabilă a autoritätilor?00, 

Acelaşi pretor, Fejér Andor, semnala conducerea comitatului despre 
circulația unor ziare româneşti sau tipărite în România prin mediile 
intelectualitatii noastre din părțile Vaşcăului. Erau luaţi în „vizorul” său 
Bogdan Petru, învățător în Criştior, abonat la „Gazeta”, învățătorul Burzaş şi 
preotul Popa Andrei, din Sălişte de Vaşcău, abonaţi la „Tribuna”, preotul 
Micula loan, din Poiana, abonat la „Foaia Poporului”, precum şi Cazinoul din 
Vaşcău, care oferea oaspeților lectura ziarului , Telegraful”701, 

Ecourile isprăvilor unguresti din luna iulie s-au răspândit în curând şi 
în lumea satelor româneşti ale județului, iar în zona Beiuşului au avut darul de 
a atâta spiritele populaţiei într-o aşa de mare măsură, încât aceasta era 
pregătită să răspundă cu aceeaşi monedă provocării primite. În articolul 
„Panica de la Beiuş”, apărut în gazeta „Nagyvârad” din 11 octombrie 1893, în 


69 Ibidem 
700 Ibidem, dosar 616/1893, f. 2 
701 Ibidem, dosar 2/1893, f. 26 


162 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


loc să supună oprobriului public faptele huliganilor unguri, întreaga elită 
românească era făcută responsabilă de agravarea situației deoarece se 
grăbiseră să răspândească ştirea. „Starea de spirit s-a schimbat - se sublinia în 
ziar - de când foile româneşti au publicat cele mai grozave descrieri despre 
manifestatiile de stradă de la Oradea - iar - intelectualii români extremisti, 
care trăiesc la țară, au avut grijă ca aceste descrieri de groază să ajungă la 
cunoştinţa poporului”. 

Nimic îngrijorător până aici, numai că apropierea zilei onomastice a 
țarului Alexandru III al Rusiei, prilej de sărbătoare pentru românii ardeleni 
care-l percepeau ca pe un protector al ortodoxiei şi implicit al lor, a pus pe jar 
minoritatea maghiară trăitoare în Beiuş, Finiş, Tărcaia, Uileac şi Negru, care s- 
a panicat într-o aşa de mare măsură, încât - relatează ziarul - „noaptea, 
femeile şi copiii au fost ascunsi în lanurile de porumb, iar bărbații, deja cu 
patru zile înainte de ziua numelui țarului Alexandru, au vegheat înarmaţi cu 
coase, furci, topoare şi altele”. Prim-pretorul plasei a solicitat comitelui 
deplasarea unor efective militare la Beiuş pentru preîntâmpinarea unor 
confruntări violente între cele două etnii. „În români s-a redeşteptat ura din 
1848-49 - şi-a motivat el cererea - poporul păcălit, a crezut probabil că sunt 
din nou în pragul vremurilor lui lancu”70%2. 

De la Oradea au fost trimise două companii de armată, însoţite de 
vicecomitele Szunyogh Péter si de procurorul regal Bulyovszky Jozsef, fiindcă 
- consemnează prim-notarul comitatului - „în unele localități s-a dat crezare şi 
zvonului că din munți, motii împreună cu muscalii îi vor ataca pe unguri”78, 
Alte veşti alarmiste dădeau ca sigură informaţia că românii scoseseră liniile 
căii ferate între localitățile Borz şi Uileacu de Beiuş pentru a întârzia sosirea 
armatei în oraş, ca în răstimpul câştigat să-i poată „lichida pe unguri”. 

Până la urmă s-a dovedit că întreaga mobilizare de forțe a fost 
provocată de reprezentanții etniei maghiare din zonă, culpabil conştientă şi 
responsabilă de fărădelegile săvârşite de confrații lor din Oradea. Pe această 
cale s-a încercat forțarea mâinii administraţiei judeţene în vederea transferării 
pentru viitor a unei unități militare permanente la Beiuş, după cum 
recomanda şi ziarul maghiar. „E destul de trist că pacea unei regiuni trebuie 
păzită cu armele, dar dacă altfel nu se poate, atunci aşa trebuie să prevenim ca 
un popor naiv, deci uşor de indus în eroare, să se dea cu capul de pereți în 
detrimentul său” - se spunea în finalul articolului?04. 

Cu toate acestea, pe 12 septembrie 1893 jandarmii din Beiuş i-au 
arestat, şi apoi trimis la Oradea pentru judecată, pe notarul Simon Ladislau 
din Ursad şi pe Tipe Paşca din acelaşi sat, la domiciliile cărora s-ar fi găsit 
material propagandistic românesc - se făcea mențiunea în raport - „de genul 


702 Nagyvarad, anul XXIV, nr. 234 din 11 octombrie 1893, p. 4-5 
703 AN-SJBh, fond Prefectura județului Bihor, dosar 602/1893, f. 3-4 
704 Ibidem 


163 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


celor despre care, in ultimul său discurs, ministrul de interne Hieronymi a 
spus că trebuie tăiate firele care duc aici din România”, cu alte cuvinte, 
documente care propagau ideea „daco-românismului”. Se mai aflau în vizorul 
Jandarmeriei maghiare şi „un preot român şi un primar comunal”70. 

Anul 1894 va fi unul de mare încercare pentru mişcarea națională 
românească. La orizont de contura procesul intentat „memorandiştilor”, care 
urma să se desfăşoare la Cluj. În spirit de solidaritate şi pentru a-l încredința 
pe preşedintele P.N.R., loan Raţiu, că nu se dezice de acțiunea pornită 
împreună, la 1 ianuarie 1894, avocatul Vasile Ignat din Beiuş i-a scris acestuia 
o scrisoare prin care îşi exprima totala adeziune față de conținutul 
„Memorandumului” si fata de toți fruntasii care suferiseră de pe urma 
prigoanei declanşate de autorități cu această ocazie. „Eu înaintea judelui 
instructor am fasionat precum s-a întâmplat- mărturisea el - adică cum că 
Conferinţa şi toți membrii din comitet au decis încă de mai înainte aşternerea 
Memorandumului, şi părerile numai asupra timpului divergeau”, după care 
îşi cerea scuze pentru absenţa de la ultimele două întruniri ale conducerii 
partidului, la care nu participase fiind „morbos”7%. 

La fel, avocatul Alexandru Roman, stabilit la Pesta, printr-o scrisoare 
codificată, presărată cu o sumedenie de expresii maghiare încărcate de haz, il 
instiinta la 6 martie 1849 pe Ioan Raţiu despre mitingul organizat în oraş de 
guvernul maghiar, în urmă cu două zile, cu scopul de a mima adeziunea 
naționalităților pentru proiectul de lege prin care lucrările de stare civilă 
urmau să treacă de la culte în sarcina administrației locale. 

Autorităţile maghiare preconizaseră ca manifestatia să se desfăşoare 
într-o atmosferă festivă, cu toate ingredientele necesare unei sărbători 
câmpeneşti, din care nu lipseau grupurile „reprezentative” ale naționalităților 
trăitoare în Ungaria, alcătuite din tineri îmbrăcaţi în porturile lor tradiționale, 
care urmau să traverseze demonstrativ oraşul până la grădina publică 
(Stadtwaldei), unde câțiva demnitari unguri rosteau discursuri iar această 
masă de manevră trebuia să-i aclame. 

Vestea sosirii grupului românesc îi fusese adusă lui Roman de către un 
stagiar aflat în slujba sa. Tânărul îi relatase că pe strada „Andrâssy” îşi făcuse 
apariția „o cavalcadă de vreo 50 de valachusi” - pe care presa pestană îi 
gratulase cu epitetele „toți feciori frumoşi ca brazii” - la vederea cărora, 
populația maghiară ovationase îndelung cu urările „Trăiască ! Trăiască 
Românii !”. Pentru că bătrânului avocat nu-i venea să-şi creadă urechilor ştirea 
despre brusca schimbare de atitudine a „turcilor”, după cum în numeşte el pe 
ungurii în scrisoare, l-a trimis pe învățăcel să culeagă cât mai multe informații 
şi, dacă reuşeşte, să intre în vorbă cu flăcăii români. 


705 Nagyvarad, anul XXIV, nr. 235 din 12 octombrie 1893, p. 9 
706 ANIC-Bucuresti, fond Consiliul National Sibiu, dosar 4/1884-1892, f. 32. Apud: Bihor. 
Permanente, pp. 212-213 


164 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Cele relatate de iscoadă, aveau să confirme bănuielile nutrite de Roman 
în legătură cu falsa bunä-credintä afişată de unguri, motiv pentru care se 
gândise să aştearnă pe hârtie relatarea desfăşurării evenimentului, spre a-i fi 
de folos lui Raţiu într-o eventuală acțiune de demascare în presă a manevrelor 
ticăloase ale guvernului. „Tânărul meu se duse - povesteşte el - şi veni de-mi 
spuse, că vârându-se prin mulțime şi ajungând la ceata R[omânillor, 
numaidecât îl întâmpină jupânul notăraşu, vătaful lor, care însă era «ture» sau 
vreun şvab «turcit»; acesta îl preveni, spunându-i că oamenii au venit de bună 
voia lor şi pe spesele lor, căci îs oameni cu stare” - minciună la auzul căreia pe 
Roman il umflase râsul, exprimat în scrisoare prin onomatopeele , Vau, Vau !”. 

Consecventă, iscoada a reuşit în cele din urmă să intre în contact cu 
flăcăii români, de la care a aflat adevărata poveste, cum că „au fost siliți să vie, 
pentru că domnul fibirău a trimis o poruncă în ungureşte, pe care ei n-o- 
ntäleg, dar le-a tălmăcit-o jupânul notăraş, aşa că din poruncă mai înaltă 
musai era să meargă la Pesta, dar că pentru speze de călătorie li se plăteşte 
câte 13 florini de om”. Bătrânul avocat s-a înfuriat şi mai tare când invatacelul 
i-a povestit că ungurii practicaseră discriminarea până şi în acest act de 
corupție, alocând grupului de şvabi câte 15 florini de persoană. 

În fine, chestionati fiind dacă au cunoştinţă despre rostul deplasării lor 
la Pesta, flăcăii români au confirmat că „au auzit că domnii vor ca în viitor nu 
popa să-i mai cunune, ci fibiräul”, dar că vor presta dacă vor fi întrebaţi - 
naivitate la care Roman, cunoscându-i prea bine pe unguri, nu s-a putu răbda 
să adauge în scrisoare că „îi va întreba dracul !”. De aceea el se adresa pe un 
ton imperativ amicului său Raţiu, ,Spurcati-i în «Tribuna», precum merită”, 
după care, revenind la spiritul de glumă, îl avertiza că în următoarea epistolă i 
se va adresa, dacă nu-l vor găzdui între timp ungurii pe la Seghedin, cu 
formula ,Takitotes Racziu Jank6, perpatvarkodé fiskaris, fobujtogat6 és 
orszâghaborit6 Vankuj urnak”, adică, „Domnului loan Raţiu, avocat certäret, 
către domnul Vancu, agitator şi instigator pe întreaga tarä”707. 

Apropierea procesului memorandistilor s-a înscris ca un eveniment de 
primă importanţă în peisajul politic al vremii, atât pentru românii ardeleni, cât 
şi pentru unguri, primii nutrind speranța că în felul acesta îşi vor face 
cunoscută cauza în capitalele europene, ceilalți nădăjduind că pe această cale 
se va da o lecţie exemplară nu numai românilor, ci şi celorlalte etnii 
preocupate de emanciparea lor naţională. 

Pentru reuşita demersurilor propuse, sub coordonarea elitelor locale, 
românii s-au mobilizat exemplar, în strânsă conlucrare cu partizanii mişcării 
naționale din patria mamă. Într-un frumos gest de solidaritate pentru lupta 
confratilor lor - aflăm din paginile cotidianului „Nagyvârad” din 22 aprilie 
1894 - că „în cincizeci de sate ale României vor avea loc adunări populare 


707 Ibidem, pp. 221-223 
165 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


pentru triumful cauzei române; în toate bisericile româneşti, credincioşii se 
adună la slujba religioasă ca să se roage pentru campionii cauzei române şi 
pentru pierzania statului maghiar”. 

Ziarul maghiar invinovatea elita din România pentru toată această 
acțiune generală, în special pe ministrul Vasile Alexandru Urechia, 
preşedintele „Ligii pentru unitatea culturală a tuturor românilor”, socotind 
că Bucureştiul ar fi trebuit să-l destituie pentru vina de a fi tensionat inutil 
relațiile cu Ungaria, deoarece - susținea semnatarul articolului referindu-se 
la românii transilvăneni - „acest popor nu este încă maturizat pentru a fi 
liber, iar echilibru libertăţii şi stăpânirea de sine le va câştiga după o 
îndelungată experiență, lecții amare şi cu prețul unor mari pierderi” - adică 
în urma unui proces îndelungat şi anevoios, în care se încadra şi 
Memorandumul, dar pe care gazetarul nu-l sesiza în ciuda faptului că se 
desfăşura sub ochii lui. 

Sägetile lui se îndreptau apoi către intelectualitatea românească locală, 
formată, afirma el, din „elemente semidocte”, frustrate din pricina poziţiei lor 
în societate, pe care nu şi-o puteau depăşi decât pe calea ocultă a „unei 
răsturnări generale”. Românii erau considerați un popor de incapabili, „un 
popor care abia a început să se cultive, în cadrul căruia cultura nu a reuşit să 
răzbată mici măcar până la păturile mijlocii ale poporului şi nu a diluat încă 
acele himere care tulbură dimineața unui popor trezit din somnul său”78. 
Dacă într-o oarecare măsură ziaristul avea dreptate referindu-se la nivelul 
scăzut de pătrundere a culturii în mediile româneşti, îndeosebi în lumea 
rurală, chiar dacă nu nominaliza aici statul maghiar, principalul vinovat de 
această stare de lucruri, ne întrebăm ce a vrut să spună în finalul enuntului, 
când pomeneşte de „himere care tulbură dimineața unui popor trezit din 
somnul său” ? Oare întreg complexul de evenimente, interne şi internaționale, 
care gravitau în jurul Memorandumului nu se constituiau în cea mai elocventă 
dovadă că sosise momentul redeşteptării poporului român ? iar în această 
ordine de idei, de ce se temea statul maghiar de nişte „himere” ? Cine erau în 
realitate semidoctii, frustratii şi incapabilii ? 

Este limpede că ziarul era mesagerul neliniştii resimtite în general de 
populația maghiară din comitatele ardelene, înspăimântată de perspectiva 
încununării cu succes a politicii daco-românismului. „România să rămână 
între graniţele sale - se recomanda la sfârşitul articolului - iar dacă poporul 
său energic şi viguros nu găseşte între aceste granițe destul teren de 
desfăşurare a forțelor sale (...) înseamnă că nu are conştiinţa menirii sale şi 
habar nu are ce înseamnă un stat constitutional cu atributele unei tari 
moderne” 7%. 


708 Nagyvarad, anul XXV, nr. 98 din 22 aprilie 1894, pp. 1-2 
709 Ibidem 


166 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Elita românească s-a regăsit permanent în paginile presei maghiare, aşa 
încât, către apropierea zilei de 7 mai 1894 când fusese fixat termenul de 
începere a procesului memorandiştilor, putem spune că a devenit chiar o 
prezență cotidiană. Număr de număr, ziarele găzduiau diferitele articole 
legate de noile informații parvenite pe tema acțiunilor mişcării naționale 
româneşti. 

De acum consacrata tribună a cauzei maghiare, gazeta „Nagyvârad”, 
semnala în numărul din 3 mai forfota ce domnea prin satele româneşti, unde 
țăranii, informaţii asupra procesului „prin intermediul unor circulare 
tipărite”, erau hotărâți să transforme evenimentul într-o sărbătoare, „în aşa fel 
ca cei prinşi în proces să fie considerați de poporul român ca martirii săi”. 
Preoţii erau însărcinați să ridice rugăciuni în biserici în ziua procesului, iar din 
părțile Beiuşului se pregătea să se deplaseze la Cluj un numeros grup, susținut 
financiar de chetele organizate prin sate - comenta ziaristul - „sub titlul fals 
de «scopuri bisericesti»”, pentru a fi alături de reprezentantul lor Vasile Ignat 
inculpat si el în lotul celor 25 de patrioți?I0. Nicolae Zigre a donat pentru 
spesele reclamate de deplasarea lui tribunului beiuşean suma de 154 de 
florini7!1. 

Pentru că procesul reuşise să capteze întreaga atenţie a opiniei publice, 
corespondentul ziarului s-a deplasat la Cluj pentru a testa pulsul oraşului. 
„Ştiri alarmante vorbesc despre revărsarea enormă a românilor şi despre 
conflictele care ar putea surveni, legate de aceasta - relata corespondentul, 
exprimând în acest fel spaima retrăită de populaţia maghiară - fiecare preot, 
învățător, notar ori proprietar român din oricare comună românească a primit 
invitaţia pentru Cluj, prin care este chemat să-i conducă pe apostolii națiunii 
române până la Golgota românilor”. Autorităţile Clujului se aşteptau la peste 
20.000 de participanţi la proces, de aceea, pentru a putea face față mulțimii, 
ceruseră deplasarea în oraş a companiei de husari de la Medias”!. 

Vasile Lucaciu se afla de câteva zile la Cluj, iar Raţiu sosise pe data de 
5 mai, însoțit de familie şi vreo o sută de susținători. La gară a fost întâmpinat 
de 150 de români care l-au întâmpinat cu urarea „Să trăiască !”, iar pe drumul 
către hotel, mai multe românce i-au aruncat flori în cale. 

Evident, vinovată de situația creată se făceau, în opinia ziaristului, 
iarăşi intelectualii noştri de la tara, care „de ani de zile le-au predicat țăranilor 
români, naivi şi săraci, din sate că loan Raţiu, preşedintele comitetului, este 
regele românilor din Ardeal”. Apoi, „Liga din Bucureşti” care expediase un 
ajutor bănesc de 80.000 de franci pentru acoperirea speselor de judecată, 
urmând ca suma să fie rotunjită la 100.000. Acelaşi for s-a îngrijit ca la proces 


710 Idem, nr. 107 din 3 mai 1894, p. 3 

711 ANIC-Bucureşti, fond Consiliul National Român. Sibiu, dosar 4, f. 3-5. Apud: Bihor. 
Permanente..., p. 238 

712 Nagyvârad anul XXV, nr. 109 din 6 mai 1894, p. 8 


167 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


să fie invitată şi presa străină pentru ca evenimentul să nu treacă neobservat în 
Occident’. 

În legătură cu ziua de 7mai, când a debutat procesul, ziarul , Tribuna” 
avea să sublinieze că „Ziua de azi - 7 mai 1894 - va fi pentru pururi înscrisă cu 
litere de aur în paginile istoriei poporului român ca o zi epocala, ca o zi de 
triumf a conştiinţei naționale, ca o zi de izbândă a civilizației europene. Ziua 
de azi, 7 mai 1894, va fi de o însemnătate nepieritoare nu numai pentru 
politica națională şi culturala a poporului român, ci ea îşi va desăvârşi efectul 
binefăcător departe peste hotarele etnice ale neamului românesc'714. 
Organizarea şi desfăşurarea procesului au decurs aşa după cum era de 
aşteptat, după tiparul unui veritabil simulacru juridic, în acest sens 
practicându-se o flagrantă încălcare a drepturilor acuzaților români. Dacă ne 
gândim numai la faptul că din cei 36 de jurati propusi au fost traşi la sorti 16, 
toți unguri, este suficient să ilustrăm că în fața normelor de drept a prevalat 
dreptul forţei. În aceste condiţii, este limpede că nici unul dintre cei aleşi în 
juriul nu era interesat să pronunțe vreo opinie sau vreo apreciere justă la 
adresa tribunilor români, rolul lor mărginindu-se la acela de simpli actori într- 
o farsă judiciară al cărui final fusese dinainte stabilit. Pedepsele pronunțate 
împotriva inculpatilor însumau 31 de ani şi două luni de temniţă şi plata 
cheltuielilor de judecată, cifrată la 3.011 florini şi 93 de cräitari. Dintre cei 14 
„memorandişti” condamnaţi, pedeapsa cea mai mare a primit-o Vasile 
Lucaciu, căruia i s-a adus circumstanta agravantă a profesiunii sale de preot, 
calitate care - în opinia judecătorilor - l-ar fi obligat să se țină departe de 
chestiunile politice, ori să tempereze spiritele, nu să le agite’. De altă părere 
au fost însă românii, adunați într-un număr foarte mare în fata clădirii 
tribunalului. 

Prezent la procesul din Cluj, corespondentul de presă al revistei 
„Familia” a apucat să transmită telegrafic primele informaţii şi impresii legate 
de finalitatea acestuia. Ziaristul relata că la pronunțarea sentinței, 
condamnatul George Pop a protesta hotărârea instanţei deoarece îi dăduse o 
pedeapsă de numai un an de închisoare, care i se părea ridicolă. 

În ce priveşte starea de spirit care a domnit în oraş în după amiaza 
aceleaşi zile, descrierea gazetarului zugrăveşte o atmosferă de mare exaltare 
patriotică izvorâtă din inimile românilor veniţi din toate colțurile Ardealului 
pentru a-şi susține tribunii. „Afară, pe strade, lume intesata, jandarmi şi poliție 
călare - povesteşte autorul corespondenţei - damele române i-au întâmpinat 
pe condamnați din ferestrele hotelului «Hungaria» cu o ploaie de flori, iar 
trotuarele s-au presărat cu iarbă verde; doamna Lucaciu şi-a bineventat soțul 


713 Ibidem 

714 Apud: Vasile Netea, Istoria Memorandului românilor din Transilvania şi Banat, Editura Europa 
Nova, Bucuresti 1993, p. 156 

715 Ibidem, p. 157 


168 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


cu vorbele «Te salut şi te sărut, căci între toţi tu ai fost învrednicit la mai 
mult»; seara toți s-au întrunit la un banchet, iar în ziua următoare s-au 
fotografiat împreună şi au făcut in corpore vizite la românii din Cluj”716. Din 
grupul acuzaților a lipsit Septimiu Albini, fiind bolnav. El va fi judecat şi 
condamnat la doi şi jumătate de închisoare de acelaşi Tribunal pe 9 octombrie 
1894717. 

Solidari cu sacrificiul tribunilor ardeleni, profesorii Universitätii din 
Bucureşti le-au adresat acestora o scrisoare de încurajare, dar în care erau 
criticate metodele de intimidare practicate de unguri, contrare principiilor 
moderne privitoare la libertatea de afirmare a naționalităților, principii care se 
vor numi „wilsoniene” mai târziu. 

„Maghiarii nu pot pricepe că în veacul al 19-lea, veacul afirmării 
naționalităților, tendințele lor de maghiarizare sunt de mai înainte 
condamnate - susțineau aceştia în epistolă - un popor ajuns la conştiinţa 
individualitatii sale nationale nu mai poate fi asimilat de alte neamuri (...) 
Procesul de la Cluj nu a fost un proces, el a fost o parodie a dreptăţii. Ideea de 
stat maghiar a fost numai un pretext. După principiile dreptului modern, 
ideea de stat nu poate şi nu trebuie să distrugă ființa naționalităților ajunse la 
conştiinţa de sine. Două rase stăteau fatä-n fata în acel proces: maghiarii 
acuzatori, românii acuzați; cei dintâi tari prin violenţă, arbitrar, abuz de legi şi 
de putere publică, cel de-al doilea, voi românii, tari prin drepturile voastre de 
a trăi ca naţiune. La Cluj părea că voi sunteți acuzații; în întreaga Europă cultă, 
vinovatii erau maghiarii. Voia ati avut dreptate să ziceti că «voi nu sunteți 
acolo acuzații, ci acuzatorii»”718, 

Amploarea manifestatiilor de solidaritate fata de memorandisti a 
produs îngrijorarea Ministerului de Interne al Ungariei, care s-a văzut obligat 
să transmis pe 17 mai 1894 un ordin către comitatele ardelene, prin care 
conducătorii acestora erau însărcinați să treacă la identificarea grabnică a 
tuturor celor „care instigă poporul la aceste demonstraţii - se spune în 
document - îndeosebi preoții şi învățătorii”. Totodată, serviciile de informații 
trebuiau să întocmească liste nominale a acestora, iar resorturile 
administrative să „urmărească din ce surse se acoperă cheltuielile destinate 
unor astfel de instigări”. Rapoartele de acest gen urmau să curgă periodic 
către Budapesta”!?. 

La numai o săptămână, ministerul a prezentat o sinteză informațiilor 
culese, din care reieşea „unanim că demonstrațiile şi agitatiile românilor sunt 
provocate în mod deosebit de preoți şi învăţători”. Pentru evitarea unor 
situații similare în viitor - se preciza în materialul de sinteză - guvernul a 


716 Familia anul XXX, nr. 21 din 23 mai/3 iunie 1894, p. 250 

717 Idem, nr. 40 din 2/14 octombrie 1894, p. 479 

718 ANIC-Bucuresti, fond loan Raţiu, dosar 602, f. 1-2. Apud: Bihor. Permanente, pp. 322-323 
719 AN-SJBh, fond Prefectura județului Bihor, dosar 4/1894, f. 1-2 


169 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


considerat oportun să fie rugați, în mod serios, atât mitropolitul cât şi 
episcopii greco-catolici şi ortodocşi, ca în virtutea puterii lor de păstori 
supremi, să-i țină la distanță pe preoți şi învăţători de actele de agitație, 
instigări şi demonstrații antipatriotice”72. 

Pe lângă această măsură, în particular, organele de ordine erau 
împuternicite să întreprindă investigaţii în zonele ,fierbinti” ale județului, 
pentru a identifica mecanismele care au pus în mişcare şi declanşat explozia 
de patriotism a țăranilor români. Anchetele trebuiau să surprindă următoarele 
elemente: „cu ce scop şi la chemarea sau insistențele cui au participat 
respectivii la demonstrații; cine a suportat cheltuielile; cine le-a dat s-au le-a 
promis recompense; de la cine şi pe ce cale au fost informaţi, îndeosebi clasele 
de jos, despre motivele care au prilejuit demonstraţia, adică despre toate acele 
situații şi stări care par importante şi au vreo legătură cu săvârşirea ori 
pregătirea unor fapte condamnabile”721. Modul în care a fost alcătuit 
chestionarul, dar mai ales conţinutul său, demonstrează clar faptul că 
autoritățile cunoşteau bine starea materială şi culturală precară în care se 
zbătea populaţia românească de la sate, stare pe care o intretineau şi 
conservau şi pe mai departe, în speranța că menținând țărănimea în ignoranță 
şi în lipsuri materiale o vor putea manipula mai lesne, altfel cum se explică 
întrebările legate de depistarea surselor de finanţare şi de informare, 
formulate de conducerea ministerului ? 

Într-o altă circulară, emisă pe 14 iunie 1894, ministrul atrăgea atenția 
vice-comitilor că sunt direct răspunzători de felul în care decurge activitatea 
de supraveghere a intelectualitätii româneşti. „Acei preoți şi învățători care 
uneltesc contra statului să fie denuntati, cu prezentarea exactă a stării de fapt - 
ordona acesta, după care recomanda ca - în caz că activitatea acestora se 
pedepseşte conform legii, trebuie luate măsuri pentru deschiderea anchetei şi 
dacă se justifică, chiar să fie arestaţi şi deferiti justiției”. Probabil că din 
partea comitilor au fost exprimate temeri legate de posibilitatea neimplicării 
militarilor de origine română în acțiunile de reprimare a connationalilor lor, 
fiindcă în finalul documentului ministrul îi încurajează, spunându-le că 
„trebuie spulberată prejudecata care există la marele public, cum că soldaţii de 
naționalitate română nu vor îndeplini obligaţiile lor față de demonstrantii 
români, deoarece disciplina militară este o garanţie suficientă pentru aşa ceva” 
723, 

Agitată era nu numai populația românească de la sate. Dovezi de 
solidaritate față de cauza „memorandiştilor” au fost oferite şi de tinerimea 
românească de la oraşe. Aşa de pildă, 42 de studenţi români de la 


720 Ibidem, f. 5-6 
721 Ibidem, f. 7 

722 Ibidem, f. 18-21 
723 Ibidem. 


170 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Universitatea din Cluj au redactat şi răspândite două materiale 
propagandistice, intitulate „Către poporul român” şi „Manifestul junimei 
academice române”. Chemati în fata rectorului, aceştia şi-au menţinut poziția 
în ciuda amenințărilor primite, atitudine care a atras pedepsirea lor, pusă in 
practică prin suspendarea de la cursuri, eliminarea de la orice fel de examene, 
neîncasarea taxelor şcolare datorate şi refuzul de a li se elibera acte 
doveditoare ale studiilor, sancțiuni echivalente cu exmatricularea, chiar dacă 
acest cuvânt nu fusese precizat?24. 


724 Familia, anul XXX, nr. 22 din 29 mai/10 iunie 1894, pp. 262-263 
171 


Studenţii români de la Academia de Drept din Oradea 
Augustin TARAU 


Alţi studenţi români, 14 la număr, de la Academia de Drept din Oradea 
au publicat şi ei un material în sprijinul cauzei memorandiştilor, intitulat 
„Declaraţii ”, în ziarul timişorean „Dreptatea”72%. Presa maghiară l-a somat pe 
rectorul academiei să ia atitudine fata de îndrăzneala tinerilor, însă acesta a 
considerat că ar fi bine să se consulte în prealabil cu ministrul învăţământului, 
pentru a nu inflama şi mai mult atmosfera încinsă ce domnea in oraş?726. Aceiaşi 
studenţi erau criticati în ziare pentru curajul de a fi publicat alte două materiale 
propagandistice în ziarul „Tribuna”, dedicate de asemenea memorandistilor. 
Era vorba de articolele ,, Manifest” şi ,, Apel (Poporul român) ”, prin conţinutul 
cărora, aşa după cum mărturiseau ei înşişi, „tineretul român a considerat că e o 
datorie sacră să atragă atenţia părinţilor şi fraţilor săi asupra acestui proces şi 1- 
a chemat să dovedească din nou că sunt solidari cu conducătorii lor şi că 
reclamatiile duse la Tron reprezintă înseşi reclamatiile lor”. 

Un asemenea afront nu putea scăpa nesanctionat, iar pentru a le 
demonstra culpabilitatea şi a forța astfel conducerea Academiei de Drept să 
treacă la represalii, ziarul ,Nagyvärad” din 4 iulie 1894 a reprodus pe larg 
pasaje din cele două pledoarii tipărite, în care studenții îşi asumau nu numai 
responsabilitatea celor mesajelor asternute pe hârtie dar erau şi conştienţi de 
represaliile ce-i păşteau, atitudinea care le-a atras numele de „Candidaţii la 
martirat de la Academia de Drept din Oradea”: „Astăzi - declarau tinerii - 
pentru că întrezärim semnele pregătirilor acțiunii penale împotriva 
manifestului şi apelului nostru, cu toții declarăm, că acele documente ne 
aparţin şi le-am redactat în cunoştinţă deplină a faptului că în felul acesta ne 
îndeplinim o obligație națională. Tocmai pentru aceea ne asumăm întreaga 
răspundere pentru redactarea, tipărirea şi răspândirea acelora, şi totodată, ne 
declarăm solidari şi răspunzători. 

Îndeosebi ne mândrim cu faptul că poporul nostru a ascultat îndemnul 
sincer al fiilor săi, şi la 7 mai şi în zilele următoare a demonstrat că ştie să fie 
un luptător demn şi dârz pentru drepturile sale naționale. Pentru aceasta ne 


725 Studenţii semnatari ai „Declarației“ au fost: Horvath Andrei, Chirilovici Pavel, Chiciu Remus, 
Petrut Aurel, Marcovici Vicentiu, Dobosi Andrei, Dogariu Gheorghe, Gaita Ioan, Rozvany 
Ştefan, Fildan Emil, Miron Tustin, Şincai Traian, Raţiu Ioan şi Ilie Andrei. Cf. Ziarul „Dreptatea” 
nr. 134 din 1 iulie 1894 - n.n. AT. 

726 AN-SJBh, fond Academia de Drept Oradea, pachet 346, dosar 548, f. 2-3 


173 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


exprimăm din nou profundele noastre mulțumiri şi îl asigurăm că si în viitor 
vom fi credincioşi devizei «Totul pentru natiune»”777. 

Autorul articolului incriminant încerca apoi să demonstreze, pe baza 
crezului mărturisit de studenții noştri, duplicitatea în care se complăceau 
tinerii şi paradoxul statului lor, ca beneficiari ai „binefacerilor” statului 
maghiar, care-i şcolariza şi se îngrijea după absolvire să-şi găsească un loc de 
muncă, în antiteză cu comportamentul lor, care „cu armele spirituale şi 
materiale câştigate de la acesta, luptă împotriva integrităţii lui”. În final, 
voalat, se cerea rectorului academiei să caute mijloacele de a-i exclude pe 
„rebeli” din şcoală. „Aceşti tineri nu pot fi în rândurile Academiei Regale de 
Drept din Oradea - trăgea concluzia gazetarul - şi senatul universitar nu va 
constrânge tineretul maghiar să facă parte din nunul şi acelaşi institut de 
învățământ alături de aceia care se declară solidari în fata ţării şi a lumii cu 
trădătorii de tara condamnaţi de autorităţile de stat pentru revoltă, şi aşteptăm 
din partea tinerilor maghiari - adăuga acesta instigând la ură - să nu stea nici 
un minut în aceeaşi bancă, să nu respire acelaşi aer şi să nu-i considere colegi 
pe aceia care le-au pus răbdarea şi luciditatea la o încercare atât de puternică şi 
fără seamăn în istoria tineretului altor naţiuni” 7%. În final, este amintită, cu 
regret, prezența pe lista semnatarilor a preotului ortodox din Velenta, „de 
curând ales”, şi a mai multor tineri români a căror nume avea rezonanță 
maghiară, calificați drept „maghiari românizati”, printre care „un student de 
la drept al cărui tată desfăşoară pe tărâmul istoriei literaturii, şi în prezent, o 
activitate fructuoasă, pătrunsă de patriotism” - se face precizarea”. 

În vreme ce ziarul maghiar critica gestul studenților orădeni, „Familia” 
expune solidaritatea manifestată față aceştia de către colegii lor din centrele 
universitare din Viena, Graz şi Budapesta7%. 


727 Nagyvarad, anul XXV, nr. 157 din 4 iulie 1894, p. 1 

728 Ibidem 

729 Ibidem 

730 Semnatarii adeziunii au fost: George Adam, student jurist la Budapesta; George Juliu Anca, 
medicinist la Viena; Axente Banciu, student la filozofie în Budapesta; loan Baptist Boiu, teolog, 
student la filozofie în Budapesta; Juliu Chichin, medicinist la Viena; Remus Chichin, student 
jurist în Oradea Mare; Paul Chirilovici, student jurist în Oradea Mare; Ionel Sever de Colbasi, 
student în Budapesta; Victor Colceriu, medicinist în Viena; Nicolae Comşa, medicinist în Viena; 
Alexandru Crăciunescu, student medicinist în Viena; Elie Cristea, , teolog, student la filozofie în 
Budapesta; Elie Dăianu, teolog, student la filozofie în Budapesta; George David, student jurist 
în Budapesta, Simion David, student medicinist în Budapesta; Andrei Doboşi, student jurist în 
Oradea Mare; George Iuliu Dogariu, student jurist in Oradea Mare; Emiliu Fireşan, student 
jurist în Oradea Mare; Alexandru Fodor, medicinist în Viena; loan Gaitin, student jurist în 
Oradea Mare; Iuliu Maniu, student jurist în Budapesta; Vicentiu Marcovici, student jurist în 
Oradea Mare; Pompeiu Marcu, jurist în Budapesta; C. Mesaroşiu, student tehnic în Viena; Iustin 
Miron, student jurist în Oradea Mare; Corneliu Nyes, medicinist în Graz; Victor Onişor, student 
jurist în Budapesta; Aureliu Petrutiu, student jurist în Oradea Mare; Aureliu Pop, student la 
filozofie în Budapesta; Victor Porutiu, student jurist în Budapesta; Octavian Proştean, student 
medicinist în Viena; loan Raţiu, student jurist în Oradea Mare; Victor Roşca, medicinist în 


174 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


După „boacăna” studenţilor de la Academia de Drept din Oradea, 
ministrul învățământului s-a adresat rectorului Bozéky Alajos cu o adresă prin 
care îi cerea acestuia să dea dovadă de mult tact în aplanarea conflictului ce 
mocnea între ,disidenti” şi colegii lor maghiari. Manifestatiile populare de 
simpatie față de memorandişti erau prea proaspete pentru ca autoritățile să 
rişte inflamarea spiritelor, de aceea a ţinut să-i expună rectorului că, în opinia 
sa, fapta studenţilor nu e „altceva decât o poznă uşuratică şi copilărească”, dar 
cu precizarea că aceasta trebuie interpretată ca o circumstantä atenuantă care 
nu-i va absolvi de răspundere şi sancțiuni pentru eventualele abateri viitoare. 
El se arăta convins că tinerii „au fost induşi în eroare de către agitatori de rea 
credință” 751. Pe 17 septembrie, rectoratul i-a convocat la rectorat pe 11 dintre 
semnatarii materialelor date publicitätii732. 

În ciuda persecuțiilor dictate de autorități, prim-pretorul plasei Beiuş 
raporta la 8 iulie 1894 comitelui suprem că intelectualitate din zonă nici nu se 
sinchiseşte de măsurile de ordine impuse de autorități şi nu arată nici un fel de 
respect fata de reprezentanții administraţiei locale, „se izolează şi ignorează, 
fără nici o excepție, orice contact impus de bunele moravuri (...) este arogantă 
şi totodată a luat parte activă la demonstrațiile de la Cluj”. Mai gravă era, 
după părerea sa, situația la gimnaziu, unde elevii, crescuți şi educați de 
această elită în spiritul daco-românesc, nu se sfiiau să-şi afişeze deschis 
sentimentele patriotice în toate activitățile şcolare şi extraşcolare. „aceştia 
poartă cocarde nationale româneşti - raporta prim-pretorul - seara cântă în 
grupuri cântece agitatoare care elogiază pe Lucaciu; orchestra elevilor repetă 
zilnic de pe note marşul «Ligii române», cu text antimaghiar, în clădirea 
gimnaziului, pe lângă locuința directorului; în sfârşit - se adăuga - şi-au făcut 
abonamente la revista «Tribuna» pentru Societatea de lectură”. Funcţionarul 
recomanda sporirea numărului posturilor de jandarmi pe teritoriul plasei”#. 

În drum spre Seghedin, unde trebuiau să-şi ispăşească pedeapsa 
privativă de libertate, principalii actori ai „Memorandumului”, loan Raţiu, 


Viena; Corneliu Roşiescu, student medicinist în Graz; Ştefan Rozvan, student jurist în Oradea 
Mare; Ilarion Rusan, medicinist în Graz; Traian Şincai, student jurist în Oradea Mare; Eugeniu 
Solomon, medic în Viena; Athanasiu Gava, medicinist în Budapesta; Procopiu Givulescu, 
student la filozofie în Budapesta; Andreiu Horvath, student jurist in Oradea Mare; Ilie Iancu, 
student medicinist in Viena; Andreiu Ilie, student jurist în Oradea Mare; Valeriu lovănescu, 
student medicinist în Viena; Aureliu Lazăr, jurist în Budapesta; Dumitru Lupan, student la 
filozofie în Budapesta; leronim I. Tătar, , medicinist în Viena; A. Tit Liviu Tilea, medicinist în 
Viena; A. Tincu de Tinca, medicinist în Graz; Alexandru Vaida-Voievod, student medicinist în 
Viena; Octavian Vassu, student jurist în Budapesta; Nicolae Vraciu, medicinist în Budapesta. 
Familia, anul XXX, nr. 26 din 26 iunie/8 iulie 1894, p. 311 

731 AN-SJBh, fond Academia de Drept Oradea, pachet 345, dosar 548, f. 1 

732 Studenţii convocați au fost: Chirilovici Pavel, Chicin Remus, Petrut Aurel, Marcovici 
Vicentiu, Dogariu Gheorghe, Gaita loan, Rozvany Ştefan, Fildan Emil, Şincai Traian, Raţiu loan 
şi Ilie Andrei. AN-SJBh, fond Academia de Drept Oradea, pachet 345, dosar 548, f. 4 

733 AN-SJBh, fond Prefectura județului Bihor, dosar 4/1894, f. 16-17 


175 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Vasile Lucaciu şi avocatul Coroianu luliu din Cluj, au zăbovit aproape un ceas 
şi jumătate în Oradea, la restaurantul gării, unde au aştepta trenul care urma 
să-i ducă în oraşul surghiunului. Pe 30 iulie, încă de pe la ora 8, pe peronul 
gării s-au adunat o mulțime de români în aşteptarea trenului de la Cluj, cu 
care călătoreau cei trei tribuni, printre care puteau fi văzuţi „Dr. Buna loan, 
Lazăr Teodor, Roman Iosif, Chiş Dumitru, Vulcan Iosif, Lazăr Aurel, Ardelean 
Iustin, Nestor Iosif, Dr. Duma Florian, Dr. Lung Anania, Dr. Pop Coriolan, 
Văleanu Aurel şi o mulțime din cercul tineretului român”, cu toții îngrijorați 
din pricina unui zvon, vehiculat prin gazeta ,,Tribuna”, cum că Lucaciu ar fi 
fost împuşcat de jandarmi în momentul arestării lui. Bucuria asistenţei a fost 
nespusă la vederea „leului din Siseşti”, care - subliniază cotidianul 
„Nagyvărad” - a apărut la una dintre ferestrele vagonului de clasa a II-a „cu 
fata bărbierită, veselă şi zâmbitoare”, pe care l-au întâmpinat cu uralele „Să 
trăiască !”. 

Cei trei eroi s-au aşezat la o masă pe terasa restaurantului la „o bere”, 
alături de jandarmii care-i însoțeau, înconjurați de admiratorii lor pe care îi 
înveseleau cu diferite anecdote şi povestiri hazlii. Dintre toți s-a remarcat 
Lucaciu, pus pe glume cu iz politic, care le-a amintit celor prezenţi că pe 21 
august i se judeca un alt proces la Satu Mare şi că în mod sigur va primi încă o 
condamnare privativă de libertate, la care, un român din mulțime i-a replicat 
că „va fi puţină o viață de om” la atâta pedeapsă cu închisoarea câtă aplică 
justiția maghiară. Lucaciu i-a răspuns cu proverbul românesc, ce spunea „că 
românul are şapte vieți”, o sclipire de spirit care a stârnit ilaritate. Apoi le-a 
povestit despre ultima sa călătorie la Budapesta, când a fost urmărit pas cu 
pas de către un agent al serviciilor maghiare de informații, de la care a ajuns să 
împrumute nişte bani mărunți pentru plata hamalului care-i căra bagajele. 
Situația a devenit comică după ce Lucaciu l-a invitat pe agent la „o bere” la un 
restaurant de pe Insula Margareta, „încât - relata el cu haz - erau cât pe ce să 
se împrietenească”7%4. 

Pe la sfârşitul lunii august, avocaţilor arădeni Aurel Suciu şi Mihai 
Velicu, condamnați şi ei, li s-a retras dreptul de a-şi mai profesa meseria, iar 
pe 28 august, lustin Ardelean va fi tovarăş de temniță cu memorandiştii 
închişi la Seghedin”%. 

Emilia Raţiu, soția bravului patriot, s-a aflat într-un permanent contact 
cu reprezentanţii mişcării naționale de la Beiuş, cu care a purtat o vie 
corespondenţă. Într-o scrisoare trimisă pe data de 7 septembrie, loan Mezinu îi 
mărturisea distinsei doamne despre dragostea pe care i-o poartă beiuşenii şi 
despre marea bucurie pe care le-a prilejuit-o vizitându-i la întoarcerea ei de la 
Seghedin, pentru a le aduce veşti legate de soarta bărbatului ei7%. 


73 Nagyvarad, anul XXV, nr. 180 din 31 iulie 1894, pp. 2-3 
755 Familia, anul XXX, nr. 35 din 28 august/9 septembrie 1894, p. 419 
7% ANIC-Bucuresti, fond Ioan Raţiu, dosar 946, f. 1-2. Apud: Bihor. Permanente..., p. 298 


176 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


După o săptămână, acelaşi beiuşean îi mulțumea pentru fotografiile 
„condamnaților bravi” trimise studenţilor români, apoi îi comunica că-i făcuse 
rost de „un brâu frumos, românesc, lucrat de româncele brave” din Sălişte, 
piesă pe care i-o solicitase”. 

Pe 10 august 1894, prim-pretorul plasei Beiuş, Beliczay Sândor, 
comunica conducerii comitatului că intelectualii din Beiuş au pus în circulaţie 
o listă de subscriptii pentru strângerea fondurilor necesare „pentru statuia lui 
Avram lancu, craiul munţilor”. Printre primi care au făcut donaţii s-au 
numărat avocatul Vasile Ignat, directorul şi profesorii de la gimnaziul din 
oras”*8. Comitele suprem s-a aflat pus în dificultate de legislaţia în vigoare, 
care interzicea numai subscriptiile efectuate numai în favoarea unor persoane 
pedepsite, iar supravegherea se putea face numai în cazul colectelor 
fondurilor de milostenie, nu şi pentru situația raportată de prim-pretor. Totuşi 
i-a recomandat acestuia, şi celorlalți pretori ai plaselor majoritar romanesti”9, 
să-i țină sub observaţie pe inițiatorii acțiunii şi pe donatori, „cu discreție, fără 
vâlvă mare”74. 

O lună mai târziu, pe 29 septembrie ministrul de interne îl punea în 
gardă pe comitele suprem al Bihorului că din Transilvania i-au parvenit 
informaţii legate de eventuale manifestații ale populaţiei româneşti în preajma 
începerii procesului intentat ziarului „Dreptatea” din Timişoara. „Suntem 
informați - atentiona ministrul - că agitatorii de naționalitate română vor să 
folosească acest prilej pentru organizarea de demonstrații şi preconizează, la 
această dată, intrarea masivă în Timişoara a populației de limbă română şi din 
zonele mai îndepărtate. Ținând cont de situația potenţială, comitele era 
însărcinat să ordone supravegherea strictă a oricăror activități politice ale 
românilor, iar în cazul în care va considera necesar, să treacă la contracararea 
lor”4!. La rândul său, comitele i-a instiintat pe pretorii de plaselor cu populaţie 
majoritar romaneasca”*. 

La finele anului 1897 români bihoreni au început pregătirile pentru 
organizarea unor serii de manifestări de comemorare a semicentenarului scurs 
de la Revoluţia din 1848. Acestea urmau să se desfăşoare pe tot parcursul lunii 
mai a anului următor, sub coordonarea Comitetului Naţional Român, care, 
deşi dizolvat de autoritățile maghiare, continua să activeze discret pe lângă 
gazeta „Tribuna”, urmând să fie încheiate printr-o mare adunare populară. 
Intenţia a fost comunicată comitelui suprem, Bedthy Läszlé, aşa după cum 


737 Ibidem, p. 299 

738 AN-SJBh, fond Prefectura județului Bihor. Cabinetul prefectului, dosar 4/1894, f. 22-23 

739 Pretorii plaselor locuite majoritar de români erau: Fejer Andor la Vascäu, Nyistor Alajos la 
Ceica, Edes Geza la Beliu şi Hekucs Istvân la Tinca. Cf. AN-SJBh, fond Prefectura județului Bihor. 
Cabinetul prefectului, dosar 4/1894, f. 24-25 

740 Ibidem 

741 Ibidem, £. 30 

742 Ibidem, f. 32 


177 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


cereau normele legale, care s-a opus însă vehement unui atare demers. „Nu 
aprob ţinerea adunării populare româneşti anunțate - s-a pronunțat acesta - 
nu o autorizez, şi anume pentru faptul că ati convocat la adunare numai pe cei 
de naționalitate română, deşi în conformitate cu Legea nr. 44 din 1868, privind 
egalitatea în drepturi, «Toţi cetățenii Ungariei, pe baza principiilor constituției, 
constituie din punct de vedere politic o singură națiune, națiunea maghiară, 
unitară şi indivizibilă». Prevederile acestei legi interzic ca pe teritoriul 
Ungariei să se organizeze adunări pe bază de apartenență la o rasă sau 
naționalitate, cu excluderea cetățenilor din altă rasă sau naționalitate. Datorită 
faptului că la adunarea anunțată sunt convocați numai români, aceasta nu se 
poate considera o adunare popularä”7#. 

În fata refuzului categoric venit din partea primului demnitar al 
judeţului, fruntaşii mişcării naționale au căutat să pună proiectul la adăpost de 
intransigenta prevederilor legii, solicitând o nouă aprobare, formulată de data 
aceasta în numele „Asociaţiei pentru literatura română şi cultura poporului 
român” din Beiuş. Pentru că situația se complica, Beéthy Lâszl6 a cerut 
sprijinul Ministerului de Interne, nu înainte de a recomanda prim-pretorului 
plasei „să nu autorizeze ţinerea acestei adunări, pe motivul că statutul nu i-a 
fost prezentat si nu are cunoştinţă de el”74. Răspunsul sosit de la Budapesta, 
tocmai de la Preşedinţia Consiliului de Miniştri, l-a descumpănit însă pe 
neînduplecatul funcționar, întrucât spunea limpede că adunarea „nu se poate 
interzice, deoarece această asociaţie este o asociație culturală, care are statut 
aprobat de Ministerul de Interne”, dar îl sfătuia să supravegheze îndeaproape 
manifestatia, pentru ca sub paravanul acesteia să nu se desfăşoare vreo 
acțiune „antistatală"74. 

Apropierea zilei de 15 mai 1894 a condus la intetirea măsurilor de 
supraveghere a elitei româneşti, conjugate cu acțiuni de influențare a înaltului 
cler al celor două biserici naţionale în direcția menținerii unui climat ponderat 
pe parcursul manifestărilor comemorative. „Întrucât această zi cade duminica 
- se spune într-un raport informativ - peste tot, în sate şi oraşe, se va sărbători 
în aşa fel ca, acolo unde este posibil, preoții, ținând predică în biserică despre 
importanţa zilei, să amintească în mod elogios despre răscoala română din 
1848-1849. Unde ţinerea predicii nu ar fi posibilă, acolo preotul, când iese 
pentru sfințire din spatele altarului, în timpul serviciului divin să amintească 
în rugăciunea sa numele tuturor conducătorilor români din 1848-1849. Pe cale 
confidențială am cerut mitropolitilor şi episcopilor celor două confesiuni 
române să-i oprească cu cea mai mare severitate pe preoții lor de la toate 
aceste manifestări, şi să le dea ca sarcină ca biserica încredințată lor spre 


743 AN-SJBh, fond Prefectura județului Bihor, dosar 2/1897, f. 13-14 
744 Ibidem, f. 11 
745 Ibidem, f. 15 


178 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


îngrijire să nu fie transformată de nimeni în teatru al nici unui fel de 
manifestare antipatriotică, nici în timpul serviciului divin, nici în afara lui”7#. 

După publicarea în gazeta românească „Foaia poporului” a unui 
program de desfăşurare a _ viitoarelor manifestări, sub forma unui 
„îndrumător” destinat intelectualitätii satelor noastre, primul ministru a 
considerat că a sosit momentul să treacă la interzicerea acestora. Programul 
recomanda următoarele: 

, 1) Deoarece această zi (adică 15 mai) şi aşa cade duminica, fiecare român să 
meargă la biserică, unde se va ruga pentru odihna sufletească a celor căzuți pentru 
neamul românesc în luptele din 1848-1849. 

Preotul va predica despre îndatoririle bunului creştin, dar cu acest prilej va 
aminti despre oamenii mari ai neamului românesc şi despre necesitatea dragostei 
națiunii române pentru limbă şi religie. 

După slujbă va avea loc un discurs funebru în amintirea celor căzuți în 1848- 
1849. În acest scop este necesar ca, în prealabil, intelectualii satului să se hotărască 
cum să aibă loc desfăşurarea discursului funebru. 

2) După serviciul divin, intelectualii să cheme locuitorii satului la şcoală sau 
într-o clădire corespunzătoare şi acolo, careva din ei, să vorbească despre importanța şi 
decurgerea Adunării de la Blaj, făcând cunoscute pretențiile de atunci şi jurământul 
românilor pe care l-au depus cu toții pe «Câmpia Libertății». 

3) Acolo unde s-a întâmplat ceva deosebit în 1848-1849 sau se află mormântul 
vreunui erou sau martir de atunci, poporul să-l înconjoare şi să împodobească cu flori 
mormintele. 

4) Alte eventuale modalități de sărbătorire vor fi inspirate fiecăruia după 
dragostea fata de neamul său, în funcție de condițiile şi împrejurările locale"747. 

După cum era de aşteptat, măsura luată de administrația maghiară a 
trezit reacții din partea populaţiei româneşti. Printre cei care au protestat 
împotriva acestui abuz, s-a numărat şi beiuşeanul Lucian Bolcaş, student la 
Academia de Drept din Oradea, liderul grupului de învățăcei români care se 
scoleau la această instituție”48. El şi colegii săi vor tine capul de afiş al 
acțiunilor mişcării naţionale locale, pentru întreg anul 1898, reuşind să 
enerveze în cel mai ridicat grad opinia publică maghiară, faptele lor ajungând 
să fie cunoscute până în Budapesta. 

Iritarea ungurilor a fost provocată de discursul rostit de Lucian Bolcaş 
la „seara de cunoştinţă a tinerimii române din Oradea Mare”, ţinută la 
restaurantul Siih, discurs cu o atât de adâncă încărcătură patriotică, încât nu 
putea trece neobservat. La deschiderea fiecărui an universitar, studenții 
români obişnuiau să organizeze o întrunire la care erau invitați toți 
conationalii proaspăt înscrişi în anul întâi de facultate. „Suntem tineri români, 


746 Ibidem, dosar 2/1898, f. 5 
747 Ibidem, f. 12 
748 Ibidem, f. 8 


179 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


fii ai unui popor ce nu au conditiile unei vieti libere si prospere nationale si 
luptă pentru realizarea acelora (...) Deviza ne va fi «Deşteaptă-te Române !»” - 
a declamat curajosul lider. Apoi le-a adus la cunoştinţă despre constituirea 
clubului românesc, în urmă cu un an (1898), şi despre activitatea acestuia, prin 
care a intrat în vizorul presei maghiare, ce s-a şi grăbit să publice ştiri 
alarmante în numerele din 3 mai ale ziarelor Pester Lloyd şi Pest Napl6”?. 

Gazetarii maghiari nu s-au dezmintit nici de această dată. În editorialul 
din 19 octombrie 1898, gazeta Budapesti Hirlap atrăgea atenția rectorului 
academiei, dr. Boz6ky Alajos, asupra întrunirii studenţilor români, şi în 
special asupra îndemnurilor rostite de Bolcaş, cel care insistase pentru 
organizarea festivităților închinate semicentenarului Marii Adunării Populare 
de la Blaj din mai 1848. Mai mult, ziarul susținea că Bolcaş s-ar fi lăudat că 
acțiunea lor a reuşit să atragă atenţia procuraturii”. Pe adresa rectorului a 
sosit şi o plângere, semnată sub pseudonim, în legătură cu prezența românilor 
în academie. „Lucrurile stau în aşa fel - se preciza în petiție - încât trei sferturi 
dintre studenţii de la facultatea noastră sunt români şi numărul lor este în 
creştere de la an la an. Tinerii români, din cele mai îndepărtate părți ale țării, 
vin aici să studieze dreptul, cu toate că ar putea găsi institute asemănătoare 
mai apropiate, lucru care uşor se subîntelege, dacă avem în considerare rolul 
jucat de acest tineret de câțiva ani încoace”. În continuare era expusă o 
descriere a modului în care studenții din anii mai mari, îi sfătuiesc în fiecare 
an pe cei proaspăt înscrişi să evite orice legătură cu ungurii. 

Românii erau apoi acuzați că şi-ar fi organizat un club în secret, fără 
statut, a cărui activitate a putut fi constatată la tribunal, când au aclamat 
prestația ziaristului român lustin Ardelean, condamnat de către instanţă. 
Studenţii unguri se mai plângeau că atmosfera pe coridoarele facultății este 
imposibilă. „Dacă cineva se opreşte pe coridoarele Academiei de Drept - 
reclamau aceştia - uită că este într-un institut superior de învățământ maghiar. 
Zăreşte câte un exemplar din «Tribuna», un grup cântă cântece populare 
româneşti frumoase, iar alții conversează in limba română. Nici la 
Universitatea din Bucureşti nu poate să fie mai bine !” 

N-au scăpat vigilentei ,patriotilor maghiari” nici manifestările 
studenților de la Cluj, propaganda făcută de aceştia pe tema faptelor lui Mihai 
Viteazu, pe care au pus-o în legătură cu isprava lui Bolcaş. „La Oradea, 
tineretul naționalităților tine adunări şi cuvântează despre idealul lui Mihai 
Viteazul, chemând la luptă cu un patos neobişnuit” - subliniau ei, arătându-şi 
convingerea că toate aceste „tulburări” sunt opera centrului românesc de la 
Bruxelles „care coordonează tineretul naționalităților şi îi îndrumă în 
problemele politice”. Rectorul s-a văzut nevoit să dea un avertisment 


749 Tribuna, Anul XV, nr. 213, 1/13 octombrie 1898, pp. 853-854 
750 Nagyoârad, Anul XXIX, nr. 248, octombrie 1898, pp. 4-5 


180 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


studenţilor români, amenintându-i cu eliminarea „nu numai din Academia de 
Drept Oradea, ci şi din toate celelalte academii din tara”. 

În cele din urmă, dar cu totul exagerat, în zarva creată de presă s-a 
implicat şi prefectura, care la ordinul ministrului de interne a demarat o 
anchetă ce şi-a extins aria de cercetare şi asupra altor intelectuali români din 
oras”!, „Intelectualitatea română - raporta comitele suprem pe 24 octombrie - 
dintre care pot să-i amintesc pe Poinar Dezideriu, judecător la tabla regească, 
Zigre Nicolae, avocat, Păcală Toma, protopop, se întruneşte săptămânal în 
restaurantul «Arborele Verde» unde vorbesc între ei româneşte (...) tineretul 
se întruneşte la locuinţele a trei colegi, dar împreună cu maghiari petrecându- 
şi timpul cu băutul şi jocul de cărţi, se mai întrunesc şi la Internatul Sfântul 
Nicolae, unde sunt cazaţi cei mai multi dintre studenții români, dealtfel i s-a 
atras atenția vicarului ortodox losif Goldiş”. 

Sub presiunile ziarului Budapesti Hirlap şi a opiniei publice, rectorul a 
început să facă demersuri în direcţia pacificării atmosferei din academie, dar a 
fost nevoit să treacă la aplicarea regulamentului”. Pe data de 13 octombrie au 
fost chemaţi toți studenţii români la rectorat şi li s-a atras atenţia să nu facă 
politică, iar pe 21 a fost convocat senatul universitar pentru a lua o hotărâre, 
întrucât agitatiile se intetisera. A fost constituită o comisie formată din trei 
membri cu însărcinarea de a cerceta cazul studentului din anul IV, Bolcaş 
Lucian, dar fiindcă acesta nu a consimțit discursului publicată în ziarul 
Budapesti Hirlap, a fost convocat traducătorul tribunalului. După citirea 
manifestului i s-a cerut studentului să-şi retracteze declarația, invitație pe care 
acesta a refuzat-o declarând „că mai bine va suporta consecinţele atitudinii 
sale, decât să se umilească până la pământul galben printr-o asemenea 
declaraţie”, situația în care senatul şi rectorul au hotărât eliminarea 
„rebelului”, decizie înaintată apoi spre aprobare ministrului învățământului. 

În loc să aplaneze conflictul, măsura adoptată de Senatul academiei a 
inflamat şi mai mult spiritele. De data aceasta, studenții români au fost cei care 
s-a adresat rectorului printr-o petiție în care se plângeau că articolele apărute 
în diverse ziare au atâtat tineretul maghiar împotriva lor”. Primele 
manifestări ostile ale ungurilor s-au făcut simţite în cadrul şedinţei ordinare a 
tineretului, din 20 octombrie, ţinute la academie. Cu această ocazie li s-au 
alăturat şi elevii unor instituţii şcolare din Oradea. În dimineaţa zilei de 22 
octombrie ungurii i-au întâmpinat pe români la intrarea în şcoală cu pietre şi 
ouă clocite, acțiunea degenerând într-o încăierare. Semnatarii plângerii au fost: 
Lascu Demetriu, Tempelean Dezideriu, Spăriosu Dusan, Marşicu lustin, Ditu 
Nicolae, Cret Victor, Spăriosu Mihai, Mircea Augustin, Ghetie Vasile, Luchiciu 
luliu, Petrutiu Iustin, Chivariu Nicolae, Bercian Valeriu, Nicorutia Vasile, 


751 AN-SJBh, fond Prefectura județului Bihor, dosar 2/1898, f. 44-48 
752 Idem, fond Academia de Drept Oradea, pachet 381, doc. 201, f. 17-18 
753 Ibidem, f. 15 


181 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


Novacovici Gheorghe, Coste Emil, Şteer Cornel, Ardelean Isaia, Şchian 
Nicolae, Boroş Leontin, Popu Alexandru, Iacob Iosif, Aciu Alexandru. O bună 
parte dintre ei vor împărtăşi soarta colegului lor. 

Solidari cu acțiunea orădenilor s-au arătat a fi studenții români din 
Cluj. „Dragoste fräteascä şi admiraţie sinceră vouă, reprezentanți bravi ai 
tinerimei române, apărători vigurosi ai onoarei româneşti !” - le transmiteau 
acestora la 13 octombrie într-o scrisoare”. Ziarul Nagyvârad va relata 
manifestatia de solidaritate a tineretului universitar din Bucureşti față de 
cauza românilor, ilustrată prin Bolcas”>, în vreme ce revista Familia va fi cea 
care va aduce la cunoştinţa publicului românesc epilogul cazului Bolcaş, care 
conform hotărârii ministrului maghiar al învățământului, Wlassits, fusese 
eliminat din orice instituție de învățământ din imperiu7%. La manifestatia din 
Bucureşti au participat peste 500 de studenți, iar bogătaşul Sava Şomănescu îi 
va asigura o bursă de 300 de franci?%. La 14 noiembrie Lucian Bolcaş a sosit la 
Torino pentru a-şi continua studiile acolo”. 

Pe 2 februarie 1899, rectorul academiei îl informa pe ministrul 
învățământului că a mai dispus şi eliminarea celorlalți colegi ai lui Bolcaş din 
facultate, 17 la număr, care se solidarizaseră cu el: Şimonca Eugen, Ciordaş 
loan, Şteer Coriolan, Novacovici Gheorghe, Boroş Leontin, Pop Alexandru, 
Lascu Demetriu, Spăriosu Duşan, Petrovici Aurel, Gheşie Vasiliu, Nicorutia 
Vasilie, Maiorescu losif, Spăriosu Mihail, Aciu Alexandru, Bejan Cornel, 
Luchicin luliu, Mircea Augustin7%. 


754 Tribuna poporului, Arad, Anul II, nr. 205, 31 octombrie 1898, p. 997 

755 Nagyvarad, Anul XXX, nr. 33, 5 februarie 1899, p. 7 

75 Familia, Anul XXXV, nr. 2, 10 iamuarie 1899, p. 24 

757 Nagyvarad, Anul XXX, nr. 33, 5 februarie 1899, p. 7 

758 Tribuna poporului, Arad, Anul II, nr. 210, 7 noiembrie 1898, p. 1022 

759 AN-SJBh, fond Academia de Drept Oradea, pachet 381, doc. 201, f. 12 


182 


Vasile Lucaciu deputat de Beiuş 
Augustin TARAU 


Anul 1905 va purta emblema unei schimbări fundamentale a modului 
de luptă a românilor din comitatele ungurene, inclusiv a celor din Bihor*. Din 
programul conferinței de la 1881 fusese eliminat dezideratul susținerii şi 
obținerii autonomiei Ardealului, acesta fiind înlocuit cu un tel mult mai înalt 
ce viza unirea tuturor românilor într-un singur stat național, fireşte, după 
traversarea unei etape de tranziţie, necesară procesului de inoculare a acestui 
ideal în conştiinţa maselor largi româneşti. Manevra se alinia astfel 
modernelor principii liberale care consfinteau dreptul de afirmare a 
naționalităților, pronunţat în Parlamentul Budapestei de către Partenie Cosma 
cu ocazia anexării Bosniei şi Herțegovinei de către imperiul dualist760, 

Pentru a fi însă realizate condiţiile necesare canalizării tuturor forțelor 
nationale în direcția constituirii unui monolit de voinţă şi acțiune capabil să 
conducă suflarea românească spre o fericită finalitate, trebuia în primul rând 
conservată şi cultivată pe mai departe conştiinţa națională în rândul 
consângenilor noştri. Noua strategie a Partidului Naţional Român prevedea 
împlinirea acestei etape prin realizarea conținutului unor opt cerințe esențiale, 
formulate în programul gândit în 1905. 

„1. Recunoaşterea poporului român ca individualitate etnică alcătuitoare de 
stat. 

2. Armată comună cu Austria, cu limbă şi conducere germană, dar 
intrebuintarea mai intensivă a limbii fiecărui regiment. 

3. Asigurarea întrebuințării limbilor naționalităților în administrație, justiție, 
instrucțiune. Funcţionarii să cunoască limba regiunii. 

4. Autonomia confesiunilor şi împărtăşirea lor la subventiile de stat. In 
şcoalele confesionale de stat sau comunale din satele româneşti, limba de predare să fie 
cea română. Căsătoria bisericească să fie obligatorie. 

5. Autonomia comunelor şi județelor, arondarea lor după limbi. 

6. Votul universal, libertatea întrunirilor şi asocierilor. 

7. Reformarea sistemului impozitar. 

8.Reforma agrară, desfiintandu-se fideicomisele şi improprietarindu-se 
țăranii”. 

De asemenea, pe lângă succinta enumerare a principalelor doleante, în 
program se făcea a pertinentă critică a legii electorale, croită pentru anume 


* Studiul a mai fost publicat - n.n. AT. 
760 Teodor Nes, Oameni din Bihor. 1848-1918, Tipografia „Diecezana”, Oradea, 1937, pp. 387-388 


183 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


pentru a îngrădi dreptul de vot al naționalităților. Se solicita o reprezentarea 
proporțională a românilor în parlament, în funcție de numărul acestora în 
fiecare circumscripție electorală. Erau apoi denuntate abuzurile săvârşite de 
unguri cu ocazia alegerilor trecute, violenţa şi teroarea practicate în asemenea 
ocazii, precum şi politica de mituire a electoratului românesc larg uzitată de 
organele administraţiei de stat/61. 

Alături de corifeii consacrați ai mişcării nationale, Coriolan Pop, 
Nicolae Zigre, Gavril Cosma, în opera de transpunere în viață a noului 
program s-au angajat tinerii noului val, reprezentat magistral de Aurel Lazăr, 
loan Ciordaş, Demetriu Lascu, Lucian Bolcaş, Petru E. Papp, urmaţi de o 
„armată” de studenți şi învăţători. 

Acest vârf de lance îşi va ancora activitatea în mediul rural, printr-o 
serie de „adunări poporale” în cadrul cărora lumea sătească va fi însufletitä de 
discursurile oratorilor nationalisti, dată fiind experiența negativă înregistrată 
la alegerile din 1901 când țărănimea căzuse pradă corupției instrumentate de 
administraţia locală, operaţie soldată cu propulsarea în legislativul maghiar a 
unor etnici unguri sau a unor „români guvernamentali”, aşa cum erau 
etichetati filo-maghiarii noştri. 

Şi de data aceasta, presa maghiară va fi cea care va înregistra, cu 
îngrijorare, efectele inovației promovate de tânăra elită. Preluând 
instrumentarul ale unei campanii electorale moderne, în centrele de 
concentrare majoritar românească s-au deplasat echipe ale mişcării naționale 
pentru a expune principalele direcției de acțiune ce trebuiau urmate de 
alegători. 

La Sânicolau au fost prezenți Aurel Vlad, Aurel Lazăr, Lucian Bolcaş şi 
preoții Demetriu şi Romul Blaga. Aurel Lazăr a reiterat cu acest prilej 
necesitatea modificării sistemului de votare. „Adunarea alegătorilor şi a 
poporului din Sânicolau Român şi din comunele din jur - a spus el - cere 
introducerea prin lege a votului universal, egal pentru toți, nemijlocit, cu 
votare secretă, în comună”762. Aceeaşi cerere a fost declamata şi la adunarea de 
la Săcădat, unde Aurel Lazăr a fost însoțit de loan Russu-Şirianu şi de preoții 
din împrejurimi. Acesta din urmă s-a deplasat pe 23 noiembrie la Husasău de 
Tinca, împreună cu Ştefan Cicio-Pop, iar Aurel Lazăr, cu Lucian Bolcaş şi 
Aurel Novac, la Cociuba Mare”. 

Un nucleu puternic, alcătuit din Nicolae Zigre, Aurel Lazăr, Teodor 
Mihali şi loan Russu-Şirianu au poposit pe 27 noiembrie la Ceica, importantă 
rampă de lansare, până atunci, a deputaţilor români filo-maghiari. Au trebuit 
să țină piept aici propagandei susținute de moşierul local, Emir Inger Suliman 
Abdulah, un aventurier ungur „islamizat” prin Somalia, unde luptase ca 


761T. V: Päcätianu, Cartea de Aur, vol. 8, p. 168-172. Apud: Teodor Nes, Oameni..., p. 388 
762 Nagyvarad, anul XXXV, nr. 237 din 23 septembrie 1905, p. 1 
763 Idem, anul XXXV, nr. 276 din 23 noiembrie1905, p. 1 


184 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


voluntar, care promova doctrina partidului „paşoptist” maghiar”. Grupul 
deplasat la Beiuş a trebuit să facă fata huiduielilor ungurilor din Tärcäita aduşi 
în oraş în acest scop de partidul maghiar. 

În vreme ce presa maghiară analiza critic prestațiile electorale ale 
candidaților noştri, presa românească se înscrisese într-o campanie pozitivă de 
popularizare a programului în teritoriu al acestora şi totodată în promovarea 
ideilor nationale. „Duminică s-a ținut o adunare poporală in Săcădate (cercul 
Aleşd), la care au luat parte românii din satele Chişineu, Săbolci, Bălaia, 
Sălard, Tilecuş, Cheresig, Surduc, Serghis, Husasăui şi, Osorhei - relata gazeta 
„Tribuna, în numărul 204 din 1905 - cu acest prilej s-a dus la Săcădate 
deputatul Russu-Şirianu însoţit de dr. Aurel Lazăr din Oradia, şi, de juriştii 
Groza, Stănescu şi Bolcaş. În hotarul comunei au fost primiţi de preotul Tărău 
şi fiul său, juristul Tărău, cari veniseră să-i întâmpine în fruntea unui şir de 
trăsuri şi călăreți. Juristul Tărău arată bucuria românilor din aceste parti, pe 
unde n-a mai călcat deputat şi fruntaşi români şi dorul lor de a asculta poveti 
bune. Îi răspunde domnul Russu. Ajunşi în sat se tine adunarea, alegindu-se 
preşedinte preotul Täräu iar secretar juristul Täräu. Russu-Şirianu vorbeşte 
apoi o oră şi jumătate despre starea politică a țării şi despre votul obstesc 
(sufragiul universal). Poporul l-a ascultat cu drag şi strigătele «trăiască» sunau 
întruna. Dr. Aurel Lazăr mulţumeşte, în numele poporului şi îi leagă acestuia 
de suflet să nu uite niciodată cele auzite, arătând binele ce va izvorâ din faptul 
dacă vom alege deputaţi români. Citeşte, iar poporul primeşte, următoarele, 
ca hotărâri luate de adunare: 

1) Alegătorii comunei Săcădate şi jur, după cuvântările ascultate, cer cu 
toată puterea să se facă lege care să dea poporului drept de vot obştesc 
(sufragiu universal) şi anume fiecărui cetățean care a împlinit vârsta de 24 de 
ani, fără deosebire dacă ştie ori nu ştie carte. 

2) Roagä pe deputaţii români să aducă acestea la cunoştinţa dietei. 
Asigură în aceeaşi vreme pe deputații români despre alipirea şi dragostea lor. 
Totodată votăm neîncredere deputatului Farkashazi. 

Părintele Täräu încheie adunarea prin cuvinte bine simțite, 
multumind domnului Russu pentru frumoasele sfaturi. După aceste se dă o 
masă mare la părintele Tărău, unde domnul Russu a ţinut vorbire în cinstea 
părintelui Tărău, bunul păstor al poporului, iar dr. Lazăr şi părintele Tărău 
au vorbit în cinstea deputatului Russu. În Bihor se va mai tinea adunări, 
după cum urmează: Bratca, duminică 19 nov(embrie), Husasău, joi 23 
nov(embrie), Cociuba, vineri 24  nov(embrie), Vaşcău, sâmbătă 25 
nov(embrie), Beiuş, duminică 26 nov(embrie), Ceica, miercuri 29 
nov(embrie)”765. 


764 Idem, anul XXXV, nr. 280 din 28 noiembrie1905, p. 1 
765 Tribuna, nr. 204/1905, p. 2 


185 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Ministrul Kristoffy s-a văzut nevoit să interzică „adunările poporale” 
datorită amploarei pe care o luaseră manifestatiile, dar şi pe fondul 
demonstrațiilor socialiştilor de la Budapesta, mai ales după ce aceeaşi gazetă 
românească a revenit cu un nou material, în care făcea o descriere amănunțită 
a entuziasmului cu care au fost primiți candidaţii PNR în toate localitățile pe 
care le străbătuseră, dar mai ales pentru a deturna adunarea populară ce urma 
să se desfăşoare la Beiuş. „Vestim cu bucurie: după cele trei adunări ţinute în 
Sân Miclăuşul Român, în Săcădat şi Bratca, se poate proroci că întreg Bihorul 
s-a deşteptat la viață naţională. Astfel, adunările de la Cociuba, Husasău, 
Ceica, Vaşcău, Beiuş şi Beliu vor fi adevărate zile de sărbătoare - relata gazeta 
- se credea anume, că frații noştri din Bihor au amortit cu desăvârşire şi ani 
vor trebui să ajungă şi ei la cunoştinţa binelui şi a răului, cum se zice, adică 
până să se înțeleagă de ce să se ferească şi ce să facă pentru întemeierea unei 
vieți obşteşti mai nationale. Şi cu toate acestea, a fost .destul semn, chemarea 
fruntaşilor, pentru ca fraţii bihoreni să intre şi ei în luptă pentru desrobirea 
politică, pentru a scăpa adică de jugul, ce li-a pus pe grumazi îndeosebi 
partidul Kossuthist, care, prin oamenii săi fără suflet, a îmbătat poporul cu 
apă rece, l-au năimit cu tot felul de făgăduieli şi au făcut astfel ca atâția români 
să intre în foc pentru Kossuth. 

De când s-au pus la cale adunările poporale, alt vânt bate prin tot 
Bihorul. Poporul aleargă cu drag, din mari îndepărtări şi pe vreme grea, să 
asculte glasul apostolilor cari propovăduiesc dragostea de neam şi îndrumă la 
luptă bărbătească întru cucerirea drepturilor cetăţeneşti. Poporul aleargă să 
înveţe şi nădejde avem că povetile ce i se dau sună pentru el ca nişte înalte 
porunci naționale de la cari nu se va abate în veci. De altminteri, dacă poporul 
din Bihor a fost mai înapoiat, de vină au fost fruntaşii, cari de un şir întreg de 
ani n-au luat parte la nici o mişcare națională, şi n-au dus la luptă poporul nici 
chiar în afacerile din comitat. Astfel a ajuns neamul românesc să aibă în Bihor, 
fruntaşi cari, când erau cu ungurii se mândreau că ei nu umblă după fala 
goală, ca alti români, când erau însă între români îşi băteau pieptul că nimeni 
nu-şi iubeşte şi nu luptă mai tzare pentru neam decât ei. 

Acum s-a pus însă capăt acestor fală goală! Acum se alege cine-i 
luptător adevărat şi cine-i numai vântură pleavă. Acum au răsărit din sânul 
poporului o „mulțime de bărbaţi mai tineri şi „aleşi: Dr. G. Cosma din Beiuş, 
Dr. Aurel Lazăr şi Dr. C. Pop în Oradia, Dr. loan Ardelean în Tinca au în jurul 
lor o seamă de inimoşi luptători naționali şi alcătuiesc împreună o adevărată 
oştire. Acum tinerii de la înalta şcoală de drepturi nu se mai duc să. lupte 
pentru isbânda oamenilor stăpânirii ungureşti, ci însoțesc la drum şi ajută pe 
cei ce-şi îndeplinesc cea mai sfântă apostolie: să lumineze şi să deştepte poporul ! 
Şi pănă acum sunt înveselitoare semnele ce s-arată privitor la deşteptarea 
poporului din Bihor. Adunările cele mai mari se vor ține de aici încolo. Aflăm că 
mai ales la Beiuş va fi lume multă şi ziua de duminică, 26 noembrie, este 


186 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


aşteptată. cu nerăbdare: poporul e dornic să asculte şi să vadă pe deputații 
români, e doritor de adevăr, dreptate şi lumină”76€. 

Noua strategie de luptă politică a elitei noastre s-a caracterizat prin 
unitatea de acțiune dictată de comandamentul de la Sibiu. Dacă până atunci 
românii din comitatele ungurene avuseseră libertatea de opţiune electorală 
vis-â-vis de diferiți candidați propuşi de cercurile politice maghiare, fie 
maghiari moderați, fie români convertiți, experiența negativă înregistrată în 
cursul ultimelor legislaturi arăta că o atare abordare nu mai este de dorit, ea 
fiind deosebit de dăunătoare intereselor naționale. 

Nici masă de alegători români nu mai era aceeaşi. Eforturile susținute 
de culturalizare a țărănimii, depuse de intelectualitatea naționalistă în ultimele 
două decenii, începuseră să dea roade. Mulțumită ziarelor, revistelor şi cărților 
româneşti difuzate la sate, şi nu în ultimul rând dăruirii de care dăduseră 
dovadă dascălii noştri în întreaga lor activitate, în mintea şi sufletul ţăranului 
român fusese trezită şi cultivată conştiinţa națională. El devenise mândru că 
aparține națiunii române, şi se încăpățâna să rămână român, cu atât mai mult 
cu cât puterea de stat se fncäpätâna la rândul ei să-l deznationalizeze. 
Motivația fundamentală, care susținea această atitudine generală, venea fără 
îndoială de dincolo de Carpaţi, tânărul regat al României fiind perceput de 
ardeleni ca un strălucit exemplu de democraţie şi prosperitate. 

Era firească în aceste condiţii o schimbare de registru politic, noua 
generație ne mai fiind dispusă să dea curs formulelor de compromis uzitate 
până atunci. Puterea nu a rămas însă nepăsătoare în fața acestei novatii. 
Conştientă de efectele dezastruoase cu care ar fi grevată în cazul unei izbânzi 
româneşti, clasa politică maghiară a trecut la elaborarea şi aplicarea unei 
contra-strategii, menită să desființeze toate resorturile pe care se articula 
mişcarea națională. Din această pricină, elita noastră, la rândul ei, s-a 
concentrat asupra adunării populare de la Vaşcău, Beiuşul fiind împânzit de 
forte de ordine, dar si de agenţi provocatori de etnie maghiară. 

„Sâmbătă (25 noemvrie) lume multă s-a adunat la Vaşcău şi ieşise întru 
întâmpinarea deputaţilor dr. Mihali şi Russu, cari veniau dinspre Beiuş, unde 
sosiseră (de la Cociuba), vineri seara. Deputaţii erau însoțiți de Dr. G. Cosma, 
Dr. Ciordaş, Dr. C. Popovici, Dr. Aurel Lazăr, Dr. Lascu, L. Bolcaş, N. Bolcaş, 
P. Grodza, A. Stoinescu, Leonida Pop, Z. Moga şi N. Zigre (junior) - începe 
descrierea evenimentului în gazeta „Tribuna” - Un şir de trăsuri i-a aşteptat 
la hotar şi i-a primit cu mare însufletire. Adunarea s-a ținut în piața mare, 
unde pe o tribună înaltă, în fata unei mulțimi de popor, au vorbit: Dr. T. Mihali 
despre starea grea în care se află tara în urma neînțelegerilor dintre coroană şi 
partidele unguresti şi a arătat ce trebuie să facem pentru a uşura cel putin 
soarta poporului român; Russu-Şirianu a vorbit despre dreptul de vot al 


766 Ibidem 


187 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


poporului; Dr. D. Lascu, în numele tinerilor români de la şcolile înalte, a spus 
că tinerii se alătură cu dragoste la lupta ce s-a pornit pentru uşurarea sorții 
poporului; preotul C. Bogdan a cetit hotărârile adunării: de a cere de la Dietă 
drept de alegere pentru toți cetățenii care au împlinit vârsta de 24 de ani şi a se 
arăta încredere deputaţilor români, ceea ce s-a şi primit cu mare insufletire. 

După ce Andreiu Pop (Cristior) a mulțumit deputaţilor pentru 
frumoasele lor vorbiri, preşedintele Ath. Popa (Câmpani) a mulțumit 
poporului că a venit în aşa număr mare la adunare şi l-a sfătuit ca în pace să se 
ducă la ale sale. La ospătăria cea mare s-a dat masa. Au luat parte peste o sută 
inşi, preoți, învățători şi economi fruntaşi. Ne-am putut însemna, afară de cei 
sus-însirati, numele următorilor preoți: V. Pop, protopopul tractului, Moise 
Popovici (Seghişte), loan Micula (Poiana), M. Cuc (Zävoieni), P. Baicu (Fânati), 
Mih. Popovici (Leheceni), V. Teaha (Sohodol), Teahja (Camp), T. Andru 
(Dumbrăveni), Al. Pelle (Lazuri), V. Nicoruta (Rieni), Tr. Cuc, Ilie Bursas, 
Miron Botişel (Ştei), N. Bogdan, mare proprietar (Vaşcău); învățătorii: V. Sala 
(Vaşcău), Toma Benchişian (Chighişeni), G. Rugia (Cusuiuş), G. Coste (V. 
Sohodol), Aurel Baicu (Lunca), T. Sabău (Câmp), Ilie Duşe (Câmpani), Petru 
popa (Rieni), contabilul Vesa şi alţii. 

Cel dintâiu cuvânt l-a rostit bătrânul preot Athanasie Popa pentru 
îndelunga sănătate a M. Sale; au vorbit apoi pe rând preotul Moise Popovici în 
cinstea deputaților. Dr. T. Mihali răspunde într-o vorbire politică, arătând 
greşelile din trecut şi de cari să ne păzim în viitor; Russu-Şirianu vorbeşte ăn 
cinstea preoților şi învăţătorilor şi laudă fapta desfăşurată de Dr. G. Cosma, 
Dr. A. Lazăr şi Dr. I. Ciordaş, aceşti bărbaţi tineri de frunte ai Bihorului; Al. 
Pelle (Lazuiri) vorbeşte în cinstea tinerilor cu înaltă învățătură cari însoțesc pe 
domnii deputați; V. Sala pentru foile române nationaliste; L. Bolcaş răspunde în 
numele ziariştilor români; Dr. Lascu a vorbit pentru popor şi în cinstea altui 
fruntaş bihorean; Dr. C. Popovici, C. Bogdan în onoarea (domnilor) deputați 7%. 

După vechea cutumă, administrația maghiară a fabricat peste noapte o 
serie de candidaţi români filo-maghiari, cum au fost loan Siegescu, Constantin 
Burdea şi loan Ciocan, însă aceştia nu au mai primit sprijinul agenților 
electorali maghiari, cum se obişnuia până atunci, ci au fost desemnați din 
oficiu, sub amenințarea excluderii din serviciu, mai multi nationalisti, cei 
asupra cărora, prin natura funcţiilor deținute, se putea aplica şantajul. 

La Beiuş, sub amenințarea închiderii liceului, a fost obligat să 
candideze loan Buteanu, directorul şcolii. Puterea s-a ocupat până şi de textele 
discursurilor electorale pe care nefericitul dascăl trebuia să le rostească, 
trimise gata tipărite în ungureşte, agenților electorali, loan Keri şi Traian 
Farcaş, revenindu-le penibila sarcină de a le traduce în româneşte?e. Partidul 


767 Tribuna, nr. 206/1905, p. 2 
768 Nagyvarad, anul XXXV, nr. 10-13 din 10 ianuarie 1905, p. 1 


188 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


„paşoptist” l-a propus pe Bartha Francisc, susținut de agentul electoral Radu 
Cupar, un profesor filo-maghiar, dar fără sorți de izbândă. 

La Tinca, „tiszaiştii” l-au împins în bătălia electorală pe Nicolae Roxin, 
protopopul din Micherechiu, mizând pe faptul că se cunoştea cu puternicul 
om politic Tisza Istvan, fostul său coleg de şcoală. Românul a căutat însă, şi a 
şi reuşit, să-şi dezamăgească „protectorii maghiari, mandatul fiind câştigat 
de Horthy Adalbert. 

Preotul Augustin Antal, din Petrani, a fost numit agent electoral al 
candidatului „liberal” pentru plasa Ceica, iar preotul Abrudan al celui pentru 
Aleşd. 

Opoziția maghiară ajunsă la guvernare în 1905 va fi condamnată să se 
destrame, chiar dacă „paşoptiştii” avuseseră de partea lor majoritatea corpului 
electoral. Politica de desființare a statului dualist, promovată de „paşoptişti” 
nu putea fi tolerată de Viena, aşa încât premierul Fejérvari Geza se vede nevoit 
în 1906 să dizolve parlamentul şi să demareze procedura alegerilor anticipate. 

Scrutinul va da posibilitatea mişcării nationale de a-şi trimite candidați 
în toate cercurile electorale, în pofida amenințărilor lansate de Kossuth 
Francisc, liderul partidului „paşoptist”, în organului lor de presă, „Lumina” şi 
de Tisza Istvân, şeful opoziţiei: „Să nu îndrăznească românii să candideze, 
fiindcă îi vom extermina !”. După cum se vede, indiferent de culoarea politică, 
cercurile maghiare sufereau de aceeaşi meteahnă. 

Intelectualii din Beiuş s-au întrunit pe 17 martie 1906 în casa avocatului 
Constantin Popoviciu, unde au plănuit strategia pe care o vor urma în noua şi 
neaşteptata campanie electorală. Se preconiza câştigarea alegerilor în cele 
patru plase locuite majoritar de români. Pentru Beiuş a fost propusă 
candidatura avocatului loan Ciordaş, preferat în locul lui Iuliu Maniu sau 
Aurel Cosma, manevră care i-a îngrijorat în cel mai înalt grad pe unguri. 
Bathori Zoltan, conducătorul organizaţiei locale a „paşoptiştilor” s-a deplasat 
urgent la Budapesta pentru a solicita destituirea pretorului Desideriu 
Tempelean, care era român, motivând atmosfera anti-maghiară ce domnea în 
oraş, ilustrată pe larg în numărul 97 al cotidianului „Nagyvârad”. „În fruntea 
agitatorilor sunt preoții, învățătorii şi elevii - se relata în ziar - Românii 
pretutindeni poartă insigne româneşti. Insignele electorale, pana şi frunza, 
formează tricolorul românesc: pana e albastră, frunza e galbenă şi numele 
candidatului e roşu. La casele româneşti se arborează peste noapte steaguri 
române. Preoţii se duc din casă în casă şi iau credincioşilor jurământul că vor 
vota cu nationalistii. Între agenţii electorali, studentimea din Oradea e 
reprezentată cu nouă români 76. 

Pe larg era relatată şi întâlnirea candidatului Aurel Lazăr cu alegătorii 
români din Tinca. „Şi în cercul Tinca se desfăşoară o agitație neinfrinata 


769 Nagyvarad, anul XXXVI, nr. 97/1906, p. 1 
189 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


pentru candidatul dr. Aurel Lazăr de către agitatorii români, între care poate fi 
găsit şi Lucian Bolcaş, agitatorul renumit, care a fost exclus de la Academia de 
drept din Oradea, pentru agitație. Domnii (aceştia) serioşi umblă noaptea, 
asemenea bufnitelor şi tin secrete. Explică alegătorilor că nu au voie să tina în 
mini drapelul national. Să nu poarte nici prime. Semnul de recunoaştere este 
câte o creangă verde. lar lozinca ? Trăiască România ! Alegătorii pe care au 
putut să-i ameteascä strigă Trăiască România, ceea ce nu este surprinzător, 
pentru că agitația i-a convins că acest pământ va fi tara românilor. 

Dacă puteți, nu vorbiti ungureşte - spun agitatorii - nu trebuie să 
vorbiti, nu aveți voie să vorbiti. Şi aşa, noi vom ajunge la putere şi atunci nu 
veți plăti 5 forinti translatorului, pentru că limba română va fi ce azi e limba 
maghiară. Conducătorul agitatorilor este Petru Şerb, protopopul din Girişu 
Negru, din garda lui fac parte mai ales preoții care primesc salariu, pe care 
recomandăm prin aceasta atenţiei autorităților de resort. Aceşti domni însă nu 
au succes peste tot. În Gepiş alegătorii români au spart ferestrele preotului, 
pentru că agită pentru candidatul naționalității” 770. 

În urma demersului, prefectul județului a fost imediat convocat la 
guvern, unde a fost instruit să treacă grabnic la înlocuirea pretorului Beiuşului 
cu cel de la Ceica, Markovits Coloman, cunoscut pentru duritatea cu care 
reprima orice manifestaţie a românilor. Candidatul maghiar Bartha Francisc a 
fost în cele din urmă ales, cu toate că acumulase acelaşi număr de voturi, 918, 
ca şi loan Ciordaş. Nici la Ceica nu au reuşit nationalistii români să-şi impună 
candidatul, Nicolae Zigre, în ciuda eforturilor susținute de studentimea din 
Oradea, iar la Tinca, Aurel Lazăr a pierdut numai datorită terorii declanşate 
de jandarmii maghiari. La fel s-a întâmplat şi în cercul electoral Ugra, fieful 
nationalistului maghiar Tisza Istvan. La Aleşd, Coriolan Pop, candidatul 
desemnat de Sibiu, a fost nevoit la rândul său să se retragă în favoarea omului 
„paşoptiştilor”, susținut cu multă râvnă de părintele Clintoc din Beznea”!, dar 
din pricina evenimentelor violente care au marcat scrutinul. 

Chiar dacă mişcarea națională nu a reuşit să-şi atingă în totalitate țelul 
propus, alegerile din 1906 şi-au câştigat reputaţia de a fi primele desfăşurate 
sub egida noii generații, a ,nationalistilor radicali”. În acelaşi timp, ele au mai 
rămas întipărite în memoria colectivă şi prin violența manifestată de organele 
de represiune ale statului. Brigadierul silvic loan Dan din Budureasa a fost 
arestat/72, iar candidatul român din cercul Alesd a fost insultat de alegătorii 
unguri în dimineaţa zilei de 23 aprilie. În seara aceleaşi zi au fost trase focuri 
de armă în ferestrele locuinței preotului din Auseu şi apoi asupra candidatului 
nostru. La Bucium, un husar l-a ucis pe unul dintre românii care încercau să-i 
oprească pe electorii “paşoptişti” veniţi de la Sânmartin. De altfel, în plasa 


770 Ibidem 
771 Nagyvarad, anul XXXVI, nr. 101/1906, p. 1 
772 Idem, anul XXXVI, nr. 104/1906, p. 1 


190 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Ceica au fost deplasati 56 de husari în vederea menținerii ordinii”75, iar la 
Beiuş o companie de soldați. 

Tensionată a fost atmosfera şi în localitățile plasei Tinca. Aici, agitatorii 
români au răspuns cu aceeaşi monedă abuzurilor săvârşite de unguri. 
Neobositul protopop Petru Sârb a cutreierat zi şi noapte satele românesti7/4. 
Învățătorul Vasile Teuca din Tăut a organizat chiar şi o “mafie” împotriva 
ungurilor”7. Preotul din Cociuba i-a oprit pe oratorii “paşoptişti” să vorbească 
mulțimii, atitudine care i-a scndalizat pe ungurii veniți din satul vecin, Belfir. 
Încăierarea care a urmat a fost cu greu potolită, numai după ce soldatul Moise 
Păfucan a ameninţat cu revolverul. În schimb, la Tinca, ungurii au atacat în 
nopțile de 21 şi 22 aprilie sediul băncii „Bihoreana” unde era cazat Aurel 
Lazăr77. Pentru evitarea inerentului conflict ce se anunţa între cele două etnii 
conlocuitoare ale comunei, au fost suplimentate efectivele de jandarmi. Pe 
drumul ce leagă Salonta de Tinca, între jandarmi şi locuitorii satului Căuaşd s- 
a încins o bătaie straşnică, soldată cu moartea a doi țărani români şi rănirea 
mai multor zeci777. 

Alegerile din 1906 au câştigat în importanță datorită faptului că 
exercițiul electoral depăşit de români cu această ocazie a avut darul de a-i 
solidariza pe toți în jurul nucleului nationalist, singurul organism prin care 
populația mai spera să-şi împlinească aspiraţiile de libertate. Prilejul verificării 
acestui crez a venit pe neaşteptate, odată cu demisia deputatului de Beiuş, 
Bartha Francisc, care preferase postul de notar. Neaşteptată, pentru unguri, a 
fost candidatura propusă de mişcarea națională, care optase pentru tribunul 
Vasile Lucaciu, considerat de cercurile maghiare drept o „întruchipare a 
aspirațiilor daco-române”, aşa după cum se şi exprima ziarul ,Nagyvärad” 
care îl califica pe patriotul român ca “expresiune a agitatiei nationaliste, 
sălbatecă şi plină de ură”78. “De ce l-au candidat românii pe cel mai ticălos 
dintre ei ? - se întreba, la o distanţă de o săptămână, editorialistul maghiar - 
pe vrăjmaşul poporului maghiar, al ideii de stat, al Constituţiei maghiare ? 
Numele lui evocă sânge şi moarte. Vrea Beiuşul să fie reprezentat printr-un 
trădător ? Vrea un scandal mondial ? Vrea jertfe de sânge ?"7. 

Acest ultim citat este suficient de cuprinzător pentru a ilustra cumplita 
panică ce cuprinsese întreaga suflare maghiară din Bihor. De cealaltă parte, 
presa românească aducea elogii inițiativei beiuşenilor. „Al Beiuşului este 
meritul de a-l fi readus pe Lucaciu în arenă - se exprima «Tribuna» în articolul 


773 Idem, anul XXXVI, nr. 100/1906 

774 Idem, anul XXXVI, nr. 92/1906 

775 Idem, anul XXXVI, nr. 99/1906 

776 Nagyvaradi Naplé, 104/1906 

777 Idem, 105/1906 

778 Nagyvarad, anul XXXVII, nr. 180/1907 
779 Idem, anul XXXVII, nr. 188/1907 


191 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


de fond «Trăiască Vasile Lucaciu !» - căci Vasile Lucaciu nu este iertat să cadă! 
El duce în cercul Beiuşului, nu steagul de simplu candidat al unui cerc 
electoral, ci steagul nostru al tuturor, steagul care înobilează trecutul, 
prezentul şi viitorul nostru national” - la care adăugă încurajator - „Cât 
pentru alegătorii din cercul Beiuşului, ei să nu piardă niciodată din vedere că 
o lume întreagă de români privesc la dânşii. Îi conjurăm deci, în numele 
tuturor, să fie toți, dacă va fi nevoie, chiar eroi pentru a duce steagul national 
la izbândä”780, 

Între timp, intelectualii s-au îngrijit de mobilizarea maselor româneşti 
din sate, operă care a condus la instalarea unui climat de înaltă infuzie 
patriotică printre oamenii localităților sud-bihorene, dintre “agitatori 
remarcându-se loan Suciu, Aurel Vlad şi Stefan Cicio-Pop, veniți să dea o 
mână de ajutor confratilor lor. Aradul a trimis nouă preoții pentru asigurarea 
succesului candidatului român. S-au evidenţiat prin zelul manifestat, preotul 
Petru E. Papp, însărcinat să facă propagandă prin piețele oraşului, Gheorghe 
Roman, căruia i s-a repartizat comuna Nimăieşti şi Miron Botişel, trimis la 
Ştei. La Vaşcău sunt arborate drapelele româneşti, au loc încăierări între 
români si susținătorii ,pasoptistilor”, sub privirile neputincioase ale 
pretorului Emil Pak, român filo-maghiar. O vie agitație desfăşurau agenții 
electorali Maxim Nonu şi loan Todan din Vascäu, loan Dan din Budureasa, 
teologul Terentie Popa din Poieni, Nicolae Bogdan, directorul băncii „Şoimul” 
şi alții. 

Lucaciu a sosit la Oradea pe 16 august, s-a întâlnit acasă la Aurel Lazăr 
cu fruntaşii români, după care a făcut o vizită prefectului pentru a-i solicita să 
asigure libertatea alegerilor. A doua zi, seara, a ajuns la Beiuş, fiind aşteptat la 
gară de loan Ciordaş şi Demetriu Lascu. Discursurile rostite de Lucaciu au fost 
însoțite de cântările patriotice ale corului aflat sub bagheta profesorului loan 
Busitia ori de acordurile formaţiei de cimpoieri adusă din Transilvania de 
către loan Suciu, ultima fiind expulzată de autorități în următoarele zile. 

Ieşirile repetate la rampă a unor politicieni maghiari au inflamat şi mai 
mult starea de spirit ce domnea în zona Beiuşului, creând în jurul 
evenimentului o atmosferă încinsă, specifică stării de asediu, tablou completat 
de prezența celor 250 de husari şi 300 de jandarmi detaşaţi aici la ordinul 
prefectului. Supralicitarea importanţei momentului, răzbate cu claritate din 
intervenţia deputatului Halăsz Ludovic la tribuna parlamentului, susținătorul 
candidatului maghiar propus pentru Beiuş, care depăşea cu mult dimensiunile 
unei bătălii electorale, conferind scrutinului valoarea unei încleştări româno- 
maghiare „pe viata şi pe moarte”. „Dacă Lucaciu cade la Beiuş - spunea acesta 
- unde sunt şcoli româneşti, o reşedinţă episcopească română şi societăți 
culturale româneşti, s-ar asigura acolo statornic şi necondiționat hegemonia 


780 Tribuna din Arad, din 2/15 august 1907 
192 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


maghiară; înfrângerea românilor de la Beiuş ar potoli elanul de luptă al 
celorlalți candidați români şi ambiția de a fi deputat. Izbânda sau înfrângerea 
va avea repercusiuni asupra alegerilor viitoare din cercurile cu populaţie 
mixtă. Opinia țării, prin urmare, nu trebuie să vadă în alegerea din Beiuş o 
simplă luptă de partid şi să treacă peste ea la ordinea de zi, ci ea trebuie să se 
miste şi să pună în linia de bătaie pe toți soldații maghiarimii. Implor îndeosebi 
pe deputați să se grăbească în cercul Beiuşului, nu pentru sprijinirea lui Kardos 
Arpad, ci pentru salvarea maghiarimü !"781, 

Ziua scrutinului debutează cu unele incidente generate de 
comportamentul abuziv al autorităților. Patriotul Dumitru Lascu este 
amenințat cu moartea, Nicolae Bogdan este sechestrat în locuinţa sa, preotul 
Terentie Popa este pus în lanțuri şi apoi adus pe jos până la Beiuş, iar 
primpretorul refuză se iscălească legitimatiile de alegător. Cu toate acestea, de 
la primele ore ale dimineții începuseră să curgă către oraş convoaiele umane 
mobilizate de liderii mişcării naționale. Alegătorii de la Vaşcău erau conduşi 
de Vasile Goldiş, cei de pe ruta Câmpani-Bäita, de loan Suciu şi Stefan Cicio- 
Pop, cei de pe linia Budureasa, de către Aurel Novac şi lustin Marişeu, iar cei 
din părțile Meziadului, de Aurel Grozda. 

In tabăra cealaltă, „paşoptiştii” au mobilizat ungurii din Finiş si 
Tärcäita, care în prezența celor 500 de soldați detaşaţi de la Regimentul 37 
Oradea i-au atacat pe alegătorii români cu pietre. Este rănit țăranul Moise 
Pandici din Binsele, corespondentii presei româneşti, Ghiţă Pop, de la 
„Iribuna”, Onisifor Ghibu, de la „Lupta”, iar în urma tirului cu bolovani 
lansat asupra locuinței avocatului loan Ciordaş, locul unde se instalase 
comandamentul mişcării naționale, este rănită soția acestuia. Ziarul „Neues 
Pester Journal” s-a numărat printre puţinele organe de presă maghiare care au 
pomenit şi descris cortegiul fărădelegilor săvârşite de unguri. „Ce s-a 
întâmplat în Beiuş în ziua alegerii, nu se poate descrie - începea relatarea - 
lucrurile întâmplate trebuiau văzute şi înţelese. Într-o parte era armata 
adunată cu forța, desfrânată, zbierând, în dispoziție de a ucide, răsculată cu 
numele lui Kardos, plătită, beată. La vederea acestui tablou - mărturisea 
corespondent de presă - mi s-a înroşit fața şi m-am ruşinat că sunt ungur”. 
Erau trecute apoi în revistă o parte a ticăloşiilor de care se făceau vinovați 
susținătorii „paşoptiştiilor”. „Au deținut şi insultat deputaţi şi ziarişti. 
Partizanii lui Kardos au pătruns în comuna Cresuia şi au străpuns trei femei şi 
o copilă de patru ani. Am văzut cu ochii mei - declara ziaristul - victimele 
disperate. Anei Borha i-au străpuns capul, aşa că poate niciodată nu se va mai 
vindeca. Pe femeia lui Vasile Porut si pe copila de patru ani, Floarea Vesa, le- 
au străpuns în gât. Mariei Vesa i-au rupt mâna în casa ei, mişeii flăcăi 
tărcăieni, cu asistenţa jandarmilor, pentru că bărbaţii acestor femei au votat pe 


781 Nagyvarad, anul XXXVII, nr. 193/1907 
193 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


Lucaciu. Eu singur n-aş credea, de n-aş fi văzut. Afară de aceste crunte bătăi, 
câte detineri nu s-au făcut! Dar sunt dator dreptății să declar: «Jur că dintre 
alegătorii lui Lucaciu nici unul n-a tulburat ordinea». Mai bina a răbdat 
poporul acela de sclavi, oprimat, dar n-a lăsat să-l terorizeze”782. 

Pentru a induce în eroare electoratul românesc, autoritățile au recurs la 
înscrierea unui al treilea candidat, Vasile Lucaciu, pretor în Sânmiclăuş-Ciuc, 
mizând pe coincidenta de nume a acestuia cu cel al „părintelui din Sisesti”, 
vicleşug depistat la timp de Aurel Lazăr, care i-a lămurit imediat pe alegători 
pentru a îndepărta orice confuzie. Pe la orele serii, conştienţi de eşecul 
înregistrat, ungurii au incendiat mai multe cäpite de fân de la ferma Episcopiei 
Greco-Catolice şi de la cazarma provizorie în care erau cantonati jandarmii 
detaşaţi, încercând astfel să forțeze inventarea unui pretext pentru anularea 
rezultatului scrutinului. Din fericire, preşedintele circumscriptiei electorale, 
Wallner Edmund, a dat dovadă de o înaltă ţinută morală, validând în 
dimineaţa celei de a doua zi, la ora 4, victoria partidei româneşti, cu 1718 
voturi acordate tribunului Vasile Lucaciu față de cele 914 primite de 
contracandidatul säu78. 

Izbânda bihorenilor a constituit un prilej de bucurie nu numai pentru 
românii ardeleni, ci şi pentru frații noştri din România. Isprava lor era vestită 
cu deosebită mândrie de Nicolae lorga în numărul din 6 septembrie 1907 al 
revistei „Neamul Românesc”. „Românii au câştigat o mare luptă politică în 
părțile Beiuşului - anunța marele nostru istoric - şi au ales acolo, pentru 
întâiaşi dată după un lung şir de unguri şi evrei, pe unul dintre ai lor, pe 
părintele Vasile Lucaciu”. Era lăudată apoi familia Ciordaş pentru dăruirea 
totală de care dăduse dovadă pe tărâmul slujirii intereselor naționale, în 
antiteză cu acea specie de „«domni români» din Beiuş şi Vaşcău, care-şi iau 
unguroaice de nevastă, vorbesc ungureşte în casă şi cresc serioşi candidați 
pentru deznaționalizare, sub ochiul zâmbitor al administraţiei” 784. 

Începută cu mai bine de un deceniu în urmă, prigoana îndreptată 
împotriva învăţătorilor români a atins cele mai înalte cote în urma adoptării 
legi Apponyi, căreia i-au căzut victime o seamă de dascăli care nu se 
supuneau politicii de maghiarizare prin intermediul şcolii, aşa după cum 
dictau normele guvernului. În această dezläntuità furie, revizorul şcolar 
Ludovic Vasadi şi-a făcut o adevărată pasiune din a se afirma în urma 
controalelor efectuate la instituţiile şcolare româneşti din județ. 

Cele dintâi vizate au fost comunele în care reprezentanții mişcării 
naţionale se bucuraseră de cel mai mare succes pe timpul campaniei 
electorale. Revizorul se lăuda într-un raport cu confiscarea manualelor 


782 Apud: Teodor Nes, Oameni din Bihor. 1848-1918, Tipografia „Diecezana”, Oradea, 1937, pp. 
413-414 

783 Nagyvarad, anul XXXVII, nr. 196/1907 

784 Apud: Teodor Nes, Op. cit., pp. 412-413 


194 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


româneşti găsite la învățătorii Gheorghe Gherdan din Micherechiu şi loan 
Vereş din Sânicolau Român, cu lucrarea „Istorioare bisericeşti” găsită la şcoala 
din Homorog, unde slujea dascălul Ambrozie Catone, carete „ce conţine 
istoria românilor in lumina daco-românismului - sublinia funcţionarul - iar 
istoria Ungariei o modifică conform aspirațiilor politice ale românilor”. 
Invatatorii Paul Petru din Berechiu si Alexandru Marcus din Parhida au fost 
sanctionati pentru vina de a-i fi învățat pe copii „cântece potrivnice ideii de 
stat maghiar”, cum ar fi „Deşteaptă-te române”, „Marşul lui Iancu”, „Hora 
Unirii”, „Tricolorul”, „Marşul anului 1848”, „Ah ! Sabia lui Traian”, „Marş 
românesc”, „Calcă române plin de mândrie” şi „Gotterhalte” (imnul Austriei). 

Sub presiunea Ministerului Învățământului, Consistoriul Ortodox din 
Oradea se vedea pus în fața penibilei situații de a-i trage la răspundere pe 
învățătorii care nu se conformaseră cerințelor legale, aceasta în condițiile în 
care Biserica Ortodoxă încuraja, când fätis, când pe ascuns, nobila lor trudă. 
Strădania protoprezbiterului orădean se putea întinde din păcate dincolo de 
pronunțarea unor sentințe cu caracter administrativ, adevărate „simulacre de 
pedepse”, care urmăreau să-i scoată pe cei învinuiți din vizorul autorităților, 
pentru că nu rare au fost cazurile în care Revizoratul şcolar, nemulțumit de 
sancțiunile dictate de Biserică, a ordonat judecarea dascălilor în congregatie, 
demers în urma căruia rămâneau pe drumuri împreună cu familiile lor. În 
astfel de situații, avocatul Nicolae Zigre era o prezență permanentă şedinţele 
congregatiei spre a-i apăra pe curajoşii romani’. 

Persecutiile s-au perpetuat şi pe întreg parcursul anului 1908. 
Învățătorul Cornel Popoviciu din Şerghiş a fost trimis în instanță pentru vina 
de a fi făcut agitație împotriva ungurilor, în urma procesului alegându-se cu 
şase luni de închisoare şi 200 de coroane amendă. Învățătorul Petru Cipou, 
„pionier al Astrei pe Valea Crişului”, a fost condamnat pentru crima de a fi 
strigat , Träiascä armata română !”, iar Gavril Dudulescu, dascălul din Girişu 
Negru, pentru că a i-a învăţat pe copii cântarea „Moarte duşmanilor” şi pentru 
că le preda istoria „în spiritul lui lancu - după cum se pronunța revizorul 
Vasadi, care mai adăuga că învățătorii - nu contenesc a agita populația, 
îndrumând-o s-apuce coasele şi sapele” 786. 

Au mai fost declanşate anchete şi împotriva învățătorului Vasile Teuca 
din Tăut, pentru criticile aduse românilor convertiți în maghiari, învățătorului 
Paptămaş Florian de la şcoala din Bicaciu, pentru că nu cunoştea „o boabă” 
limba maghiară şi împotriva dascălului Petru Mihutia din Câmp, care a şi fost 
pedepsit cu şapte zile de temniţă „pentru propovăduirea spiritului nepatriotic 
in şcoală”7%7. Nu mai putin de 54 de învăţători români făcuseră cunoştinţă în 
1908 cu rigorile anchetelor pornite de Vasadi. 


785 Nagyvarad, anul XXXVII, nr. 280/1907, p. 1 
786 Idem, anul XXXVIII, nr. 130/1908, p. 1 
787 Idem, anul XXXVIII, nr. 250/1908, p. 1 


195 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


Valul de abuzuri întreprinse de autoritățile şcolare se ridicase la 
asemenea nivel, încât fruntaşii mişcării nationale s-au văzut nevoiți să 
întocmească lucrări statistice, care s-au dovedit binevenite pentru susținerea 
cauzei româneşti la Congresul International de la München. Patriotii de la 
ziarul „Tribuna”, prin condeiul lui Sever Bocu, au întocmit lucrarea intitulată 
„Calvarul”, pe această temă, iar profesorul Vasile Stoica „Suferințele 
Ardealului”. Demersurile lor se pare că au şi au atins finalitatea scontată. Aşa 
se face că în preajma deschiderii lucrărilor congresului, democratul suedez P. 
Bjôrnson, susținut de Lev Tolstoi, a instiintat comitetul de organizare a 
manifestatiei despre imposibilitatea de a împărți acelaşi loc în compania 
contelui Apponyi, numit de cei doi „călău al naționalităților” 788. 

În vremea asta, presa maghiară nu prididea cu popularizarea 
,adevaratilor patrioți, învățătorii români filo-maghiari care aderaseră la ideea 
statului maghiar, de genul lui Salusinszki Emeric, Paap Jânos sau Gedeon 
Rezs6 (pe numele lui adevărat Radu Cupar), însă nu se pomenea nimic despre 
premiile de câte 100 de coroane cu care aceştia erau ,sprijiniti” sistematic. Se 
propusese înființarea unui revizorat paralel cu cel existent, destinat exclusiv 
învățământului din plasele Ceica, Beiuş, Vaşcău, Beliu şi Tinca, „în interesul 
maghiarizärii”789. 

„Legea Apponyi” legitima santajul propus de guvernul budapestan 
elitei învățătoreşti din provinciile în care vietuiau nemaghiarii. Ajutorul 
material preconizat să conducă la ridicarea nivelului de cultură al populaţiei 
rurale din aceste zone era în realitate anulat de o serie de criterii care 
conditionau beneficiul său de zelul depus de dăscălimea națiunilor imperiului 
pe tărâmul politicii de maghiarizare a tinerilor pe care trebuia să-i lumineze. 
Actul instituise un asemenea control asupra activității şcolilor confesionale, 
încât se putea vorbi practic despre o autentică etatizare a învățământului. 
Limba maghiară devenise obligatorie şi trebuia predată după programa 
stabilită de minister. La sesizarea reprezentanţilor acestuia, orice învățător 
putea fi suspendat din serviciu, fără a se mai tine seama de cuvântul 
autorităților bisericeşti sub a căror tutelă se găsea. 

În ciuda criticilor înregistrate nu numai în parlamentul maghiar, dar şi 
pe plan internațional, în 1909 intransigentul conte va adăuga un nou 
amendament legii, prin intermediul căruia se introducea obligativitatea 
predării religiei ortodoxe şi române-unite exclusiv în limba maghiară. Măsura 
dictată de Apponyi a ridicat automat în picioare întreaga intelectualitate 
românească, care a opus viciul ilegalitätii noului act normativ, întrucât erau 
încălcate flagrant principiile legii cadru, XLIV din 1868, chiar dacă de cealaltă 
parte fruntaşii maghiarilor se agätau de o puerilă şi revanşardă motivaţie, 


788 Idem, anul XXXVII, nr. 212 şi 228/1908 
789 Idem, anul XXXVIII, nr. 250/1908, p. 1 


196 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


susținând că „circulara e legală [si] mai presus de toate necesară - deoarece, 
susțineau aceştia referindu-se la români - vinovaţi sunt aceia care niciodată n- 
au înțeles noțiunea de frate, aceia care cu plângeri imaginare se adresează 
împăratului, aceia care în afirmarea statului maghiar văd nedreptăți”7%. 

Protestele elitei româneşti nu s-au mărginit numai la criticile aşternute 
în paginile presei naţionaliste, ci au îmbrăcat iarăşi forma adunărilor 
„poporale” organizate la sate, dar de data aceasta pornite de jos în sus, 
realitate care ilustrează foarte bine înaltul nivel de maturizare la care ajunsese 
țărănimea noastră, şi în acelaşi timp confirmă succesul politicii naționaliste de 
cultivare a conştiinţei apartenenţei de neam asupra maselor largi. 

Țăranul Teodor Ellenes din Sânicolau Român a cerut sprijinul Clubului 
deputaţilor români, care i-au trimis în comună pe oratorii Dumitru Lascu şi 
Teodor Mihali. Împreună cu cei prezenţi la adunare, aceştia au adoptat o 
veritabilă moțiune de cenzură împotriva guvernului, alcătuită de doisprezece 
puncte, dintre care o bună parte extrase din doctrina ideologiei de stânga”. 

Nucleul intelectualitätii româneşti din Beiuş a dus o vie propagandă 
printre locuitorii satelor plasei, reuşind să mobilizeze pe 14 aprilie 1907 un 
mare număr de țărani în piața din centrul oraşului. Discursurile rostite cu 
această ocazie de fruntaşii loan Ciordaş, Constantin Popoviciu şi Gavril 
Cosma au fost în permanenta tulburate de intervențiile zgomotoase ale 
ungurilor din Tärcäita, aduşi în acest scop de către pretorul plasei Ceica, 
colonelul Markovits. Augustin Antal, acum preotul în Pocola, l-a rugat în 
zadar pe acesta să restabilească liniştea, pentru ca în următoarele minute 
dezordinea să escaladeze, transformându-se într-o încăierare generală, pretext 
exploatat de jandarmi pentru a evacua piața si a compromite astfel succesul 
manifestatiei româneşti”. 

Dumitru Lascu s-a lansat apoi într-un adevărat turneu prin satele din 
Sudul Bihorului. La începutul lunii septembrie 1907 era la Ceica, însoțit de 
colegul său Gheorghe Popescu”%. Pe data de 22 s-a deplasat la Sititelec, unde 
preotul loan Vaida organizase o „adunare poporală” cu participarea 
românilor din comunele Oşand, Sumugiu, Miersig şi Husasău de Tinca™. 


790 Idem, anul XXXIX, nr. 214/1909, p. 1 

791,1) Adunarea îşi exprimă neîncrederea în guvernul de la Budapesta”; 2) Invită guvernul să-şi respecte 
obligatiunile legale fata de naționalități; 3) Cere votul universal, impozitul progresiv şi libertatea 
întrunirilor publice şi a reuniunilor; 4) Protestează contra prigonirilor organizațiilor profesionale; 5) 
Cere parcelarea latifundiilor; 6) Din fondurile afectate lucrărilor publice să beneficieze şi românii; 7) 
Înfierează pe deputații maghiari care au jignit în parlament pe deputații români cu prilejul discuţiei 
şcolare; 8) Constată că deputații români au rămas credincioşi programului partidului; 9) Să se respecte 
drepturile şcolare confesionale față de cele de stat; 10) Să nu se ştirbească dreptul acestor scoale la limba 
de predare; 11) Să se convoace o adunare mare națională; 12) Se votează încrederea în conducerea 
partidului”. Apud: Nagyvârad, anul XXXVII, nr. 73/1907, p. 1 

792 Ideem, anul XXXVII, nr. 89/1907, p. 1 

7% Idem, anul XXXVII, nr. 89/1907, p. 1 

79 Nagyvâradi Napl6, nr. 220/1907, p.1 


197 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Protestele inaintate prefectului Glatz Anton, in care erau denuntate 
abuzurile comise de reprezentantii administratiei locale impotriva populatiei 
româneşti, au rămas fără nici un rezultat, acesta respingându-le prompt cu 
mențiunea „pretindem respectarea ideii de stat maghiar”. 


198 


Bozoky Alajos despre criza maghiară - Oul lui Columb 
Mihai GEORGITA 


Începutul secolului XX găseşte încă statele Europei într-o criză 
generală (politică, socială, economică) ce îşi are germenii în Revoluţia de la 
1848 şi care va atinge apogeul o dată cu declanşarea primei conflagrații 
mondiale. Acestea erau deosebit de acute în cadrul monarhiei austro-ungare, 
amenințată cu destrămarea, care încorpora mai multe naționalități. După 
disoluția neo-absolutismului şi a federalismului, împăratul Franz Joseph şi o 
parte din politicienii lui au crezut că formula dualismului cu maghiarii, 
principalii adversari ai politicii sale neo-absolutiste şi intransigenti în 
păstrarea proclamatiilor de la 1848, era soluţia la complexa situaţie în care se 
afla imperiul”™. 

În urma încheierii compromisului cu aceştia în 1867, împăratul Franz 
Joseph, devenit rege al Ungariei şi principalul responsabil în domeniul militar 
şi în politica externă, reprezenta elementul unificator între cele două tari. 
Dualismul era simbolizat si de cele trei ministere comune (armata, externe, 
finanţe), care răspundeau în fața delegatiilor formate din câte 60 de membri 
aleşi din rândul celor două parlamente Reichsrat-ul şi Dieta maghiară7%. În 
rest, râul Leitha separa două state cu două guverne, două parlamente, două 
capitale”. Formula dualismului era eficientă doar pe termen scurt; pe o 
durată lungă, aşa cum s-a dorit, ea n-a dat rezultatele scontate. „Dacă Viena - 
este de părere Camil Mureşan - ar fi stăruit în dezvoltarea şi consolidarea 
formulei din 1860, 1861 (reforme liberale), evitând aparența avantajării 
unilaterale a unei națiuni şi a marginalizării politice a altor câteva - cum se va 
întâmpla în 1867 - edificiul statului Habsburgic ar fi fost mai puţin 
vulnerabil” 7%. 

Ungurii par să fi fost cei mai avantajati de încheierea acestui acord. 
Deâk şi Andrâssy, artizanii acordului din partea Ungariei, spre deosebire de 
Kossuth, erau conştienţi că pretenţia de stăpânire a tuturor țărilor coroanei Sf. 
Ştefan nu se putea realiza decât în cadrul mai larg al Monarhiei Habsburgice. 


795 Ioan Horga, Dualismul ca formă de manifestare a naționalismului de existență în Austro-Ungaria, în 
„Cele Trei Crişuri”, anul I, nr. 46/2000, pp. 22-25 

7% Barbara Jelavich, Istoria Balcanilor, vol. 2, Institutul European, Iasi, 2000, p. 55 

797 Joan Horga, loc. cit., p. 25 

7% Camil Mureşan, Procesul de modernizare al Imperiului Habsburgic în a doua jumătate a sec. XIX- 
lea, în Relaţii interetnice in zona de contact româno-maghiaro-ucrainiană din sec. al XVIII-lea până în 
prezent, Satu Mare-Tiibingen, 1999, pp. 22-23 


199 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


De asemenea, cu toate că era egală în drepturi, în privința participării 
reciproce la acoperirea cheltuielilor comune, Ungaria a suportat mereu o parte 
mult mai mică7%. 

Dualismul neîndreptätea si nemultumea pe multi, lăsând loc 
discordiilor. De aceea trăinicia lui a fost privită cu suspiciune de către o parte 
din politicieni. Guvernul maghiar făcea mereu presiuni pentru îmbunătățirea 
poziției Ungariei în raport cu Austria, iar cu influența lui extrem de mare 
împiedica efectuarea modificărilor din cadrul structurilor politice ale 
partenerului său.Astfel, împăratul este nevoit să cedeze de mai multe ori în 
fata revendicărilor nationale ale ungurilor, părăsindu-şi supusii nemaghiari si 
ducând o politică internă nefavorabilă față de germani®°. Când Austria 
doreşte să încheie în 1871, un acord cu Boemia, asemănător cu cel ungar, prin 
care s-ar fi format un trialism, împăratul Franz Joseph, la presiunile 
vehemente ale ungurilor şi ale liberalilor germani, care-şi vedeau astfel 
amenințată poziţia, a fost nevoit să refuze acordul. Din acelaşi motiv, în 
1878, în guvern s-au opus şi anexării Bosniei şi Herțegovinei, ceea ce ar fi 
însemnat întărirea elementului slav în Monarhie în detrimentul celui maghiar. 
Ei au acceptat cu greu anexarea acestor teritorii în 1908, şi numai atunci când li 
s-a promis că nu se vor uni cu Croatia, 

Actionând de fapt în direcția propriei distrugeri, Ungaria caută să 
slăbească legăturile cu Viena şi să micşoreze astfel puterea şi prestigiul 
acesteia. Un grup în frunte cu Tisza Kâlman, dorea ca unica legătură cu 
Austria să rămână doar regele, iar armata şi externele să se separe. Părerile lui 
Tisza şi ale succesorilor săi s-au schimbat după ce au ajuns la conducerea 
guvernului. Opoziția fermă o reprezenta, în schimb, Partidul Independenţei, 
al cărui program se baza pe idealurile bătrânului revoluționar Kossuth. În 
1895, Ferenc, fiul acestuia, a venit la conducerea partidului®, moment ce a 
coincis cu declanşarea crizei politice şi a luptei dintre naționalități. În ultimii 
doi ani ai secolului XIX, „patimile nationale erau deja într-atât de descätusate, 
încât nici măcar politicienii cu judecată nu mai puteau urmări calea înțelegerii, 
dacă nu voiau să fie blamati drept «trădători nationali»” - arată Erich 
Zollner®. 

Într-un asemenea climat tensionat, în 1902 a escaladat criza majoră a 
relațiilor dintre partenerii dualismului. Guvernul maghiar a lui Szell Kâlman a 
ridicat pretenţii foarte mari în legătură cu acordul, iar Dieta a respins o lege a 
armatei care solicita sporirea contingentului de trupe. Armata comună era ca 


7% Erich Zâllner, Istoria Austriei, vol. Il, Editura Enciclopedică, Bucuresti, 1997, pp. 509-510 
800 Barbara Jelavich, op. cit., pp. 56-57 

801 Joan Horga, loc. cit., p. 27 

802 Barbara Jelavich, op. cit., p. 65 

803 Jbidem, p. 67 

804 Erich Zôüllner, op. cit., p. 532 


200 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


un ghimpe în ochii ungurilor, îndeosebi ai nationalistilor neînduplecati din 
Partidul Independenţei, care puneau condiţia ca regimentele recrutate în regat 
să fie comandate de ofițeri unguri şi să arboreze propriile lor însemne militare. 
În afară de afirmarea independenţei față de Viena, aceste măsuri ar fi 
prezentat avantajul de a dinamiza procesul de maghiarizare. Cu toate că 
acordase Ungariei o autonomie internă aproape totală, împăratul, care era 
inflexibil în chestiunile legate de autoritatea lui, a reacționat prompt fata de 
îndrăzneala acestora. În calitate de şef al armatei, prin celebrul ordin de zi pe 
armată, de la Chlopy (Galiţia), din 16 septembrie 1903, a replicat „comună şi 
unitară cum este, aşa va rămâne oastea mea”. Ca rege al Ungariei l-a numit ca 
prim-ministru pe Tisza Istvan, fiul lui Kalman, partizan al dualismului, şi a 
trecut legea forțat prin parlament. 

Apogeul crizei a fost atins în 1905, după ce Partidul Independenţei 
câştigase în ianuarie alegerile şi alcătuise un program de revendicări lipsit de 
compromisuri. În fata acestei provocări, împăratul a trebuit să ia atitudine 
hotărâtă pentru a le dejuca intenţiile. A încredințat formarea guvernului lui 
Geza de Fejérvary şi prin intermediul ministrului de interne Joseph Kristéffy, 
şeful propriu-zis al noului cabinet, a propus o lege privind votul universal, 
direct şi secret pentru bărbați, ceea ce ar fi dus atât la sfârşitul dominației 
naționale a ungurilor cât şi la prăbuşirea puterii nobiliare şi a marii burghezii. 
Întâmpinând acest obstacol, opoziţia a trebuit să bată în retragere şi să renunțe 
la o parte din revendicări. Totuşi disputele au continuat să fie aprige. În 
februarie 1906 parlamentul a fost dizolvat, iar clădirea acestuia evacuată de 
armatăs0;. 

Criza dualismului, ce părea să transforme viata imperiului într-un 
vulcan şi să präbuseascä edificiul statului , va revigora dezbaterile politice. A 
fost rediscutat statutul politic al naționalităților şi implicit al imperiului, 
formulându-se în acest sens noi soluţii. Din partea social-democratiei din 
Austria, Karl Renner, pornind de la conceptul lui Karl Kautsky (die 
Sprachnationa), pleda în lucrările sale teoretice pentru autonomia national- 
culturală a popoarelor imperiului. S-a luat din nou în discuţie şi ideea 
federalismului, formulată şi teoretizată în cartea românului ardelean Aurel C. 
Popovici „Die vereinigten Staaten von Grofôüsterreich” apărută în 1906. În 
timp ce în regatul Ungariei cartea era interzisă şi catalogată de presa maghiară 
ca un atentat la integritatea statului, ea s-a bucurat de o atenţie deosebită în 
cercurile de politicieni şi intelectuali din Austria şi Germania. Spre deosebire 
de Aurel C. Popovici, ministrul de interne Kristéffy Jozsef, apărător zelos al 
proiectelor lui Franz Joseph, nu vedea idealul înfăptuirii ,Grofüsterreich” 
incompatibil cu menţinerea „Ungariei Sfântului Ştefan”. În opinia sa, 
introducerea votului universal în Transilvania şi democratizarea, prin 


805 Ibidem, pp. 534-535 
201 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


reforme, a Monarhiei dualiste ar permite soluționarea problemelor sociale şi 
nationale®”, 

Introducerea in 1907 a votului universal pentru bărbaţi, în partea 
austriacă a Monarhiei, era un pas important pe calea democratizării, ceea ce 
Edvard Beneş, viitorul preşedinte al Cehoslovaciei, afirma în anul 1908, în teza 
sa de doctorat „Le probléme autrichien et la question tchéque”. Sufragiul 
universal şi democratizarea Austriei, în special a Boemiei, vor pregăti terenul 
pentru domolirea luptelor nationale”. El refuza să creadă în dezagregarea 
Austriei pe motivul că „legăturile istorice şi economice care sudează națiunile 
Austriei între ele sunt prea puternice” 807. 

Dar aceasta nu făcea să se rezolve criza dualismului. Dimpotrivă, ea se 
acutiza datorită faptului că Ungaria nu vedea cu ochi buni programul de 
reforme al statului Austriei. Pe linia salvării dualismului şi, în special, a 
rezolvării crizei maghiare se înscrie şi opinia juristului Boz6ky Alajos, expus 
în eseul său „Die ungarische Krise oder das Ei des Kolumbus - 
Deutschgesprăche von einem Ungarn”, elaborată în 1909. 

Născut la 30 decembrie 1842 la Buda, Boz6ky Alajos deţinea funcția de 
director al Academiei de drept din Oradea începând din 1879 şi era profesor 
de drept al acestei instituții şi profesor asociat al Universităţii din Budapesta. 
Personalitate de marcă a epocii şi savant în ştiinţe juridice, a publicat 
numeroase lucrări de specialitate. Dintre cele mai importante amintim doar: 
Az ausztriai maganjog rendszere (Sistemul dreptului privat din Austria)808 si 
timp de mai bine de două decenii a fost columnistul ziarelor “Nagyvarad” şi 
“Tiszântul”80%9. 

Conceput într-un stil retoric, eseul, redactat în germană, era menit să 
convingă opinia publică din spațiul lingvistic german de cauzele crizei 
maghiare şi ale dualismului şi să propună soluții urgente. Din conținutul său 
reiese că incompetenta şi reaua voinţă a centraliştilor Austriei este cauza crizei 
dualismului. În schimb, între aceştia nu se află un Columb priceput care „să 
aşeze oul cu o uşoară apăsare de deget”, adică să rezolve şi să restabilească 
situația într-un mod atât de simplu. 

Textul este formulat neîndurător la adresa Transleithaniei (instituţiilor 
centrale ale Austriei -n.n. M.G.), câteodată sarcastic şi ironic: „Tu, dragă 
Transleithanie”, „capetele înguste ale geniilor Transleithaniei” (die 
beschrănkten Geniekôpfe der Transleithanie), „orbul care se fncäpätâneazä să 
tăgăduiască lumina soarelui” etc. Aceasta se face răspunzătoare de 
declanşarea crizei. Este culpabilizată de faptul că, în loc să se pună în acord cu 


806 Teodor Pavel, Ideea federală la Aurel C. Popovici, în Istoria ca experiență intelectuală, Oradea, 
2001, pp. 316-322 

807 Jean Carpentier, François Lebrun, Op. cit., p. 354 

808 Magyar Nagylexikon, Akadémiai Kiad6, Budapest, 1905, vol. IV, p. 431 

809 Nagy Marton, Régi nevek, régi regék, Oradea, 1927, p. 79 


202 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Ungaria, pentru a căuta soluții, ea duce o politică în defavoarea Ungariei şi, 
implicit, a dublei Monarhii, obstructionand activitatea Parlamentului maghiar 
şi a iniţiativelor sale şi intervenind în chestiunile interne ale regatului 
maghiar, fără să țină seama de constituţia şi drepturile lui. Apoi, nu numai că 
dispretuieste istoria şi cultura maghiarilor, dar încearcă să-i creeze şi o 
imagine defavorabilă în Europa. 

Centraliştii şi politicienii din Austria, care s-au unit cu toții împotriva 
Ungariei, sunt stigmatizati pentru comportamentul lor execrabil față de 
naționalitatea maghiară, considerată de ei ca fiind ştearsă (eine blosse 
Nationalităt) iar membrii săi nişte Betiarones (ticăloşi), cărora le porunceşte 
supunere necondiționată (unbedingte Unterwerfung) şi să-şi țină gura (Maul 
halten). 

Faţă de toate acestea, ungurii nu trebuie să cedeze ci să-şi impună, pe 
baza constituţiei, drepturile lor consacrate, punctul de vedere şi să-şi 
revendice drepturile cuvenite ca parteneri egali ai dualismului. Deşi convins 
de ura nemärginitä pe care austriecii le-o poartă ungurilor, Bozéky Alajos 
încearcă să procedează ca un Columb, şi le propune, pentru întărirea 
acordului, mai multă încredere, recunoaşterea drepturilor tradiționale, 
abtinerea de la imixtiunea în chestiunile interne şi de la instigarea națiunilor 
împotriva Ungariei, acordarea posibilității înființării unei bănci independente 
maghiare, menţinerea caracterului armatei nu numai austriac, ci şi maghiar81. 

Textul, aşa cum s-a dorit, nu a ajuns la cunoştinţa opiniei publice 
germane, întrucât manuscrisul eseului, care trebuia să apară sub formă de 
broşură, a fost refuzat cu respect de editurile din Germania, motivând, fie că 
nu editează broşuri, fie că se ocupă de alte domenii®!!. Probabil nici nu s-a mai 
insistat pentru acest lucru, de vreme ce autorul a ocupat în 1910 funcția de 
consilier regal şi în 1911 cea de consilier de curte®!2. În continuare redăm 
traducerea eseului din germană: 


810 AN-SJBh, fond Academia de drept Oradea, dosar nr. 486, f. 1-28 
811 Ibidem, f. 29-33 
812 Nagy Marton, op. cit., p. 80 


203 


Pasii făcuţi de românii bihoreni către Marea Unire 
1914-1918 


Augustin TARAU 


„Sper că putem spune că în acest fel“, în această dimineață hotărâtoare, 
s-a pus capăt tuturor războaielor” - spunea la 11 noiembrie 1918, prim 
ministrul englez David Lloyd George, cu ocazia semnării armistițiului dintre 
Germania şi Puterile Aliate815. Sfârşitul primului război mondial a creat un 
context istoric distinct, fata de epoca modernă, atât din punct de vedere a 
mentalităților, cât mai cu seamă din perspectiva trăsăturilor naționale, 
europene şi chiar mondiale. 

O trăsătură nouă şi esenţială pentru centrul şi sud-estul european a 
fost prăbuşirea imperiilor multinaționale, a Imperiului Țarist şi a celui Austro- 
Ungar, acest fapt constituind condiţiile favorabile pentru naşterea de noi state 
sau întregirea altora. Ne raliem părerii exprimate de profesorul clujean Marcel 
Ştirban conform căruia „ceea ce s-a format ori s-a întregit ca state naționale 
unitare, în anul 1918, pe pământul Europei nu este numai rodul unor victorii 
pe câmpuri de bătălie purtate pe multiple planuri şi desfăşurate sub diverse 
forme, vreme îndelungată, de către națiunile oprimate din monarhia Austro- 
Ungară”814. 

Moartea regelui Carol I (27 septembrie/10 octombrie 1914) a condus la 
schimbarea orientării politicii externe a României în raport cu statele angajate 
în cea dintâi conflagrație mondială. Până la acest moment regele, din motive 
legate în special de rudenia acestuia cu familia imperială aflată la cârma 
Germaniei, a înclinat pentru alinierea ţării noastre la coaliția Triplei Alianțe. 
Cercetările de ultimă oră au scos la lumină dovezi privitoare la existenţa unui 
pact de alianță încheiat în secret cu Germania, purtând contrasemnătura 
premierului lon I.C. Brătianu. 

Această poziție venea în contradicție cu starea de spirit a populației 
româneşti care nutrea un puternic sentiment favorabil angajării țării de partea 
Antantei. Pus în fata unei atari situații, la întrunirea Consiliului de Coroană din 
21 iulie/3 august 1914, guvernul a hotărât, într-un cadru oficial, adoptarea 
soluției instituirii unui statut de neutralitate a României vis-a-vis de puterile 
antrenate în conflict. 


* Studiu elaborat împreună cu prof. Sorin Cuc - n.n. AT. 

813 Henry Kissinger, Diplomaţia, Bucureşti, 1998, p. 196 

814 [storia României, Transilvania, vol. II (1867-1947), coord. Anton Drägoescu, Cluj-Napoca, 1999, 
p. 617 


205 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


Succesorul la tron, regele Ferdinand, a promovat o politică diametral 
opusă celei cultivate de către antecesorul său, fapt care i-a atras, în cele din 
urmă, excluderea din familia Hohenzollern. De comun acord cu prim- 
ministrul, încă din anul 1915, regele a demarat seria contactelor cu 
reprezentanţii Antantei, în scopul stabilirii condiţiilor în prezența cărora 
România va adera la coaliție. Principalele revendicări reclamate de partea 
română vizau înglobarea în hotarele regatului a teritoriilor Transilvaniei, 
Bucovinei şi Banatului ca recompensă pentru efortul solicitat. De cealaltă 
parte, a primat interesul deschiderii unui nou front împotriva Puterilor 
Centrale. Negocierile au fost finalizate în iulie 1916, cu acceptarea, în principiu, 
pretențiilor susținute de Ion I.C. Brătianu, dar sub sancţiunea posibilei lor 
revizuiri ulterioare815. Cu această ocazie a şi fost fixată o viitoare frontieră în 
vest, incluzând majoritatea teritoriilor locuite în proporție covârşitoare de 
români. 

Materializarea idealului naţional, al unirii tuturor românilor într-un 
unic stat, era reclamată şi de accentuarea politicii de deznaționalizare 
întreținută de monarhia bicefală austro-ungară în provinciile româneşti aflate 
sub administrația sa. Procesul în cauză a cunoscut o curbă ascendentă 
începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi a atins cote aberante la 
începutul secolului XX, când a înregistrat forme institutionalizate. În acest 
sens, printr-o serie de inginerii administrative, mergând de la modificarea 
configurației subunitätilor teritoriale (comitatele), la colonizarea spațiilor 
româneşti cu diverse grupuri alogene, la imixtiunea în structura teritorială a 
celor două biserici naționale şi până la maghiarizarea prin discriminare şi 
intimidare, puterea de la Budapesta a reuşit, parţial, să obțină anumite 
schimbări în peisajul etnic al Transilvaniei. 

Recensământul ordonat de către guvernul maghiar în anul 1910, a încercat să 
ofere impresia prezenţei unei majorități maghiare pe întreg teritoriul miticului lor 
regat®!6, Redăm în continuare dimensiunile acestui demers: 

Structura Populatiunei după Limba Maternă in Crişanas!7 


Comitat Suprafața români unguri germani slovaci sârbi alții Total 
ul în km.p. 

Arad 6.048 239.755 124.215 38.695 5.451 2.138 4.134 414.388 
Cenad 1.714 14.046 108.621 1.013 17.133 3.967 468 145.248 
Bichiş 3.670 6.125 219.261 6.048 66.770 76 430 298.710 
Bihor 10.637 265.098 365.642 3.599 8.457 122 3.384 646.301 
Haiduc 3.343 376 251.918 1.044 118 76 331 253.863 
Săbolci 4.637 212 316.765 868 1.117 7 849 319.818 
Sălagiu 3.815 136.087 87.312 816 3.727 6 2.192 230.140 
Totali8 33.884 661.699 1.473.734 52.083 102.773 6.392 11.788 2.308.469 


815 *** Istoria României, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998, pp. 415-416 

816 *** Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramurăşul, Tipografia Curţii Regale F. Gobl & Fii, 
Bucureşti, 1915, p. 14 

817 După recensământul maghiar din 1910 - n.n. AT. 


206 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Structura Populatiunei după Religiune în Crişanas!? 


Comitatul Suprafaţa români unguri germani slovaci croaţi sârbi alţii Total 
în km.p. 

Arad 230.907 16.318 117.630 26.709 10.950 223 10.102 1.549 414.388 

Bihor 233.159 57.488 68.019 249.613 3.307 199 32.462 1.954 646.301 

Sălagiu 9.801 132.741 15.569 60.938 786 77 9.849 379 230.140 

Cenad şi 12.147 2.190 3.080 546 7.670 26 356 Re 26.152 

Bichis*”° 


Total 486.014 208.737 204.298 337.806 22.713 625 52.769 4.019 1.316.981 


Tocmai realitățile etnice de această natură au fost cele avute în vedere 
de către guvernanţii noştri în timpul negocierilor de aderare a României la 
cauza comună susținută de puterile Antantei. Frontiera propusă în 1916 
acoperea exclusiv, numai teritoriile în care populația românească era 
majoritară. Mai mult, din considerente ținând de eliminarea unor eventuale 
puncte de frictiune care ar fi putut afecta relațiile dintre statele coaliției, 
negocierile nu au atins problema reintegrării în spațiul national şi a altor 
teritorii româneşti: Basarabia, Maramureşul istoric, Arva, Beregul şi Ugocea 
sau Torontalul şi Voievodina. 

XXX 

Deşi în primăvara anului 1914, apropierea dintre România şi Antanta 
era un fapt aştepta, nici vizita țarului la Constanţa la 1/14 iunie 1914, care a 
marcat începutul unei ere noi în relaţiile cu Rusia, nu a reuşit să-l convingă pe 
primul ministru lonel Brătianu să angajeze tara alături de tabăra Antantei. El 
nu dorea să amplifice tensiunile cu Austro-Ungaria şi nutrea respect pentru 
forța militară şi economică a Germaniei®?!. Cu toate acestea, semnalele 
sperantelor românilor ardeleni erau tot mai des receptate de autoritățile 
maghiare din Transilvania, unde starea de spirit a românimii se afla într-o 
dinamică efervescenţă. 

Istoria locală confirmă „aceste forme” şi la populația românească din 
Bihor, existente în perioada anterioară încheierii războiului. Încă din cursul 
anului 1914 au existat în plasa Vascäu ,agitatii româneşti” menţionate în 
documentele emise de autorități. Astfel, la 1 martie 1914, cârciumarul Fried 
Ignat din comuna Criştior, informa autoritățile maghiare despre activitatea 
avocatului dr. Ciurdariu din Vaşcău, dusă în scopul recrutării tineretului local 
pentru armata română. El se bucura de sprijinul preotului Popa Andrei, care 
în cadrul predicilor antrena populaţia în activităţile „dubioase” ale „Astrei”. 


818 Fără comitatele Cumania Mare (Nagy-Kiskunsâg) şi Ciongrad (Cséngräd) situate pe ambele 
maluri ale Tisei şi având populaţie exclusiv ungurească - n.n. AT. 

819 După recensământul maghiar din 1910 - n.n. AT. 

820 Numei cele 4 comune româneşti din comitatul Bichis - n.n. AT. 

821 Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Serban Papacostea, Pompiliu Teodor, 
Istoria României, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998, pp. 414-415 


207 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Ideea unionistă era susținută şi difuzată în special de muncitorii reîntorşi de la 
muncă din România. 

Legăturile românilor din zona Beiuşului, în perioada războiului, cu 
România, au alimentat ideea formării şi consolidării statului pe principiul 
national. Informaţii de aceeaşi natură au fost furnizate şi pe data de 16 martie. 
Cei 400 de muncitori beiuşeni români, reveniti acasă, răspândiseră zvonul că 
în curând teritoriile locuite de români vor fi alipite Regatului RomAniei®”. In 
luna mai, procesul de revigorare a conştiinţei nationale atinsese dimensiuni 
îngrijorătoare. Raportul prim-pretorului plasei, Werthenstein, punea in 
lumină ,convingerea” localnicilor că materializarea unirii este numai o 
chestiune de timp. El atrăgea atenţia, cu cea mai mare seriozitate, asupra 
faptului că: „în mijlocul țărănimii române a fost trezită credinţa (...) că asupra 
teritoriilor din Ungaria, locuite de români, în primăvara anului viitor va înceta 
autoritatea statului ungar, că pământul, de la origine românesc, se va lua de la 
proprietarii actuali, că hotărârile şi dispozițiile judecătorilor şi autorităților 
ungare nu vor mai fi obligatorii pentru români, că instaurarea autorității 
româneşti va duce la ocuparea tuturor posturilor de către români”. 
Funcţionarul subsuma întreagă această stare de lucruri sub corolarul 
dezideratului „in integrum restitutio” prognozat de români pentru anul 1915. 
Printre promotorii ideilor nationale era nominalizat primarul Irimie Roman 
din Mizies824.. 

Veştile se transmiteau cu iuteala, iar autoritățile maghiare se arătau a fi 
tot mai vigilente deoarece au început să apară forme de protest în tot cursul 
anului 1914, cum a fost refuzul oricărui fel de plată: „rabdă românii sălişteni 
[Sălişte de Beiuş], fără să protesteze, ca să le fie licitate imobilele, oricât de 
preţioase, în contul unor datorii de câteva coroane hotărâte de judecători, fiind 
convinşi şi declarând în mod deschis că în anul 1915, devenit legendar, va 
aduce românilor unirea cea mult asteptatä85. In speranța că aceasta se va 
realiza, populația românească de pe valea Crişului Negru a „sistat în ultimul 
timp integral lupta aceasta dusă împotriva expansiunii economice a 
localităților Tărcaia, Grădinari şi Finis, locuite de unguri” 86. 

Fără îndoială, aşa cum se menţionează şi în documente, ideea unei 
invazii româneşti pornea din România. Legăturile acestei zone cu Vechiul 
Regat au fost permanent asigurate de agricultorii şi meseriaşii din Beiuş şi 
împrejurimi, care au emigrat anual în România. Unii s-au întors în vizită 
acasă, în timp ce alții au întreținut o legătură permanentă cu rudele lor. 


822 AN-SJBh, fond Prefectura județului Bihor, inv. 25, dosar 2/1914, f. 3 

823 Ibidem, f. 4V 

824 Ibidem, f. 7 

825 Ibidem 

826 Ibidem - Românii din Mizieş, împreună cu primarul Irimie Roman, erau convinşi că pământul 
cumpărat de maghiarii din Grădinari va fi restituit din 1915 gratuit românilor 


208 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Centrul vieții româneşti din sudul Bihorului a fost grupat în jurul 
liceului şi al intelectualilor români din Beiuş. La 7 iulie 1914 prim-pretorul 
plasei Beiuş, Wertheinstein, informa comitele Bihorului că „spiritul de 
educație din Gimnaziul din Beiuş este foarte periculos din punct de vedere al 
interesului maghiar. Sistemul de educaţie din Gimnaziu, dar mai cu seamă din 
cele două internate române, este cel care nu numai că înăbuşe la elevi 
sentimentul de patriotism, pe care l-au adus eventual din casa părintească, dar 
care în rândul tineretului, care la această fragedă vârstă este susceptibil la 
orice influenţă, distruge, extirpă orie sentiment care ar aminti de patrie, de 
apartenenţă la națiunea maghiară şi de credinţă fata de stat'%7. Acelaşi prim- 
pretor era nemulțumit de faptul că în cei opt ani de şcolarizare profesorii nu 
fac „măcar aluzie că individul român din Ungaria este cetățean maghiar de 
naționalitate română şi din această cauză trebuie să urmărească cu atenţie şi 
dragoste problemele patriei sale. Elevului român nimeni nu-i atrage atenția 
niciodată că poate şi trebuie să devină membru credincios şi patriot al naţiunii 
maghiare, cu respectarea nationalitätii, a limbii şi a religiei sale”8%8. 

Sentimentul național românesc era cultivat din plin în şcolile şi 
internatele româneşti din Beiuş, astfel încât sufletul tinerilor absolvenţi era 
cuprins de interesul față de România. Este remarcabilă afirmaţia aceluiaşi 
prim-pretor al Beiuşului, potrivit căruia un număr considerabil de intelectuali 
români se formează în Gimnaziul din Beiuş şi dintre aceştia vor ieşi „fruntaşii 
poporului român”82. Pe de altă parte - menționa el - „dacă vrei să cunoşti 
acest spirit fatal, aici trebuie să trăieşti, să participi la câte o serbare şcolară, la 
câte o întrunire organizată de elevii mai mari unde limba maghiară, cântecele 
şi dansurile maghiare sunt cu totul expulzate”850, 

Trezirea interesului față de România s-a realizat şi prin prezentarea 
unor filme documentare din Vechiul Regat, inspirate din istoria României şi 
din viața poporului. Pentru prim-pretorul Beiuşului, asemenea acțiuni erau 
„de-a dreptul îngrozitoare”, în special ,ovatiile furtunoase cu care însoțesc 
elevii corupți, fără simtäminte patriotice, opoziția pe peliculă a familiei regale 
române sau a armatei române. Aceste fenomene, la prima vedere fără 
importanţă, în realitate sunt de o importanţă deosebită, deoarece indică acea 
direcție în care vor să orienteze, fruntaşii românilor, modul de gândire şi 
sentimentele generaţiei viitoare”.8! Difuzarea unor asemenea materiale 
documentare au avut rolul de a fortifica sentimentul național. La ele au 
participat nu doar elevii de la Gimnaziu şi şcoala civilă de fete din Beiuş şi 
profesorii lor, dar şi membri ai partidului național şi țărani înstăriți. 


827 *** 1918 - Bihorul în Epopeea Unirii, Arhivele Statului Bihor, Oradea, 1978, p. 81 
828 Ibidem 

829 Ibidem 

850 Ibidem, p, 82 

831 Ibidem, p. 81 


209 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


După intrarea României în război, în Transilvania au fost luate o serie 
de măsuri dure împotriva populaţiei româneşti. Au fost întocmite liste de 
suspecți, iar persoanele înscrise în aceste liste au fost ridicate de la casele lor, 
în scop preventiv. Apoi, utopia maghiară a «războiului pentru apărarea patriei 
comune”, supralicitată de propaganda puterii, nu a avut darul să sensibilizeze 
sentimentele naționalităților componente ale imperiului. Soldaţii ardeleni, 
mobilizați pe fronturile deschise de imperiu, luptau fără tragere de inimă 
pentru o cauză străină lor şi ori de câte ori au prins prilejul favorabil au trecut 
în liniile inamice. În 15 martie 1915 Comisariatul II militar din Seghedin a 
raportat un număr de nouă dezertori români din armata maghiară, cu toții 
originari din sate aparținând plasei Beiuşului: Copil loan din comuna Câmp, 
Garba Lazăr din Cusuiuş, Kovacs Marc din Hidiş, Macskâs Petru si Bonchis 
Ioan din Ferice, Laszl6 Iosif din Finis, Särac losif din Chişcău, Micola 
Mandruto din Selişte şi Ferenc L.Balăzs din Delani. 

Nici populaţia civilă nu nutrea simtäminte diferite. Prim-pretorul 
plasei Vaşcău îl informa pe prefectul județului că preoții ortodocşi din 
localitățile subordonate nu sunt loaiali ideii statului maghiar, că sunt 
reticenti la folosirea limbii maghiare şi nu manifestă nici un fel de 
sentiment patriotic. În capul listei era menționat preotul Fejér Ştefan din 
comuna Poiana. 

Printre măsurile represive întreprinse de administrația maghiară s-au 
regăsut şi arestările a numeroşi români. Sub o supraveghere strictă s-au aflat, 
mai ales preoții români. La 20 ianuarie 1918 prim-pretorul plasei Vaşcău 
informa comitele Bihorului că: „Am impresia că dânsul [este vorba despre 
preotul din Poiana Vaşcău] ca în general toți preoții români din plasă nu sunt 
un reasim sigur şi necondiționat al ideii statului maghiar. Ei vorbesc - 
continua raportul - limba maghiară cu forța şi nu manifestă nici un fel de 
sentimente patriotice” 8%. 

Situația evidenţiază o stare de fapt şi anume primul război mondial a 
fost prilejul şi nu cauza prăbuşirii Monarhiei Austro-Ungare. Dezagregarea a 
fost vizibilă în timpul războiului mai ales la nivelul armatei, prin refuzul unor 
corpuri de armată, formate din naționalități, da a mai lupta pentru unguri şi 
dezertarea lor la aliați. Astfel primul război mondial, care trebuia în opinia 
monarhiei să conducă la consolidarea imperiului prin anularea tendințelor 
centrifuge a naționalităților s-a dovedit a fi, de fapt un prilej pentru aceste 
naționalități. 

De la sfârşitul anului 1917, mişcarea naţională se va reorganiza treptat 
şi se va concentra în zona vestică. Şi-a reluat activitatea din decembrie 1917 
Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român, care a hotărât susținerea 


832 AN-SJBh, fond Prefectura județului Bihor, inv. 42, act. 19885, f. 4 
833 Idem, inv. 24, dosar 386/1918, f. 5 
834 Ibidem 


210 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


dreptului la autodeterminare, atât prin presă cât şi în parlamentul de la 
Budapesta. 

Toamna anului 1918 a adus prin evenimentele de pe front situație 
favorabilă românilor#%. Elita politică românească din Transilvania a hotărât 
organizarea unei consfătuiri naționale, la care să participe cei mai proeminenți 
lideri politici români care se aflau în libertate#7. Aşa cum precizează 
profesorul Viorel Faur alegerea oraşului Oradea s-a făcut după o consultare 
anterioară între cei implicațis. Apropierea dezastrului imperiului, pe fondul 
victoriilor militare înregistrate de forțele Antantei şi al prăbuşirii economice a 
principalilor oponenți, Germania şi Austro-Ungaria, a atras intensificarea 
activității mişcării naționale româneşti. Fruntaşii din Beiuş au participat şi la 
şedinţa Conferinţei Partidului National Român, ţinută la Oradea in 3 
noiembrie 1918, în casa avocatului dr. Aurel Lazăr. Au fost prezenţi: Dr. loan 
Ciordaş, avocat din Beiuş, Dr. Gavril Cosma, avocat din Beiuş, Dr. Alexandru 
Pteancu, vice-director la Gimnaziul Beiuş, Dr. Constantin Pavel, profesor la 
Gimnaziul Beiuş, loan Busita, profesor la Gimnaziul Beiuş, Dr. loan Comşa, 
avocat din Sâmbăta, Adrian P.Deseanu, preot-presbiter din Vaşcău, loan 
Ovesa, preot-contabil din Vaşcău, Dr. Augustin Ciurdariu, avocat din Vaşcău, 
Atanasie Toader, proprietar din Sighiştel, Vasile Papp, preot din Topa de Sus, 
Victor Pop din Holod şi Vasile Cartis din Rogoz8%. 

În urma insistențelor doctorului Aurel Lazăr, Teodor Mihaly a 
convocat Comitetul Executiv al P.N.R. la Oradea pentru 12 octombrie 1918. 
Lucrările conferinței au început la ora 10 şi au fost prezenți ca membri ai 
Comitetului Executiv al Partidului Naţional Român, Teodor Mihali, 
Alexandru Vaida - Voievod, Ştefan Ciceo-Pop, Vasile Goldiş, loan Suciu, 
Aurel Vlad, Aurel Lazăr şi loan Ciordaş, iar invitați: Sever Dan, Gheorghe 
Popovici şi Ghorghe Crisan*4!. Conferinţa a fost una „epocală” cum a apreciat- 
o şi Roman Ciorogariu, prin care se proclama independența națională a 
românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi MaramureşS?. Din acest moment 
era inevitabilă separarea definitivă de Imperiul Austro-Ungar, iar în perioada 
următoare acțiunile s-au înscris pe făgaşul ideilor exprimate în acest 


835 Ibidem 

836 La 4 octombrie şi 7 octombrie 1918, guvernul german, respectiv cel Austro-Ungar au cerut 
Antantei încheierea armistițiului şi începerea negocierilor pe baza celor 14 puncte wilsoniene - 
n.n. S.C. 

87 Apud: Viorel Faur, Viața politică a românilor bihoreni (1849-1919), Oradea, 1992, p. 54 

838 Ibidem 

839 *** 1918 - Bihorul în Epopeea Unirii, Arhivele Statului Bihor, Oradea, 1978, p. 120-121 

840 Pentru Aurel Lazăr vezi: Ion Zainea, Aurel Lazăr (1872-1930) viata şi activitatea, Cluj, 1999, p. 
406 

81 Petru E. Papp, Din trecutul Beiuşului. Pagini de glorie şi de jerfe, Beiuş, 1928, p. 200; Viorel Faur, 
Op. cit., p. 55; lon Zainea, Op. cit., p. 88 

842 Roman Ciorogariu, Zile trăite, Oradea, 1926, p. 144 


211 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


document. Conferinţa de la Oradea a ales şi un for de conducere care să pună 
în aplicare principiile documentului adoptat. 

La şedinţa din 12 noiembrie au fost organizate gărzile nationale 
române. Comandant al gărzilor din plasa Beiuş a fost numit locotenentul 
Dr. I. Voştinar, iar la Vaşcău locotenentul Petru Popovici. Cu această 
ocazie, avocatul Nicolae Bolcaş a donat 1000 de coroane pentru înzestrarea 
lor85. Pe 22 noiembrie Consiliul National Român s-a întrunit din nou 
pentru a organiza comitetele locale în vederea alegerii de deputaților 
pentru Adunarea de la Alba Iulia. Consiliul National Român din Beiuş a 
fost însărcinat cu mobilizarea Gimnaziului, a Şcolii civile de fete şi a 
Asociatiunii®, 

Satele Bihorului au fost dominate de spiritul de unitate națională, iar 
vestile aduse de cei care se intorceau de pe front, contaminati de ideile 
egalitare şi revoluționare, erau „că s-a gătat cu tara ungurească şi noi de acum 
suntem ai românului pe veci”8#. Pe de altă parte reintoarcerile de pe front au 
însemnat încleştări şi confruntări între cei ce au fost vreme îndelungată 
asupriti, exploataţi şi puternicii stăpâni de odinioară. Acţiunile ţărăneşti au 
determinat pe slujbaşii primăriilor, ai jandarmeriilor, pe notari şi pe arendaşi 
sau stăpânii moşiilor să fugă din calea mulțimii%6. Spaima autorităților era 
mare. În Beiuş târgul săptămânal fusese oprit de autoritățile administrative şi 
politienesti în vederea limitării unor manifestații. Cu toate acestea câțiva 
săteni au spart câteva magazii, fapt care a determinat intervenţia jandarmilor 
maghiari care „au împuşcat în mulțime rănind mai mulți şi omorând pe circa 
12 säteni”847. 

Jandarmeria - un binecunoscut organ de represiune al puterii dualiste 
- a prins în aceeaşi zi 10 indivizi la magaziile care au reclamat spargeri. La 
adăpostul nopții, în grădina cazarmei lor a fost executat Constantin Cucu din 
Nimăieşti pe motiv că asupra sa a fost găsită o sticlă de bere luată din prăvălia 
lui Marc Weinstein8%8. Asemenea manifestări a declanşat sentimentul de ură a 
românilor față de această instituție, cu atât mai mult cu cât în anii dualismului, 
jandarmii au fost apărători ai regimului şi „călăuze” spre multe închisori în 
anii războiului, a multor români. Situația dureroasă de la Beiuş prezentată 
anterior putea să declanşeze o răzbunare de proporții şi numai intervenția 


843 A. Porteanu, Lupta revoluționară a maselor populare din Bihor pentru unirea Transilvaniei cu 
România, în Crisia, vol. V, Oradea, 1975, f. 223-227 

844 Gazeta Oficială a Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi părților româneşti din Ungaria, 
nr. 1-15/1918-1919 

845 Petru E. Papp, Op. cit., pp. 202-203 

846 Ibidem 

87 Valeriu Hetco, Amintiri din anii 1918 şi 1919, în A.N.Dj.Bh., fond Colecția de documente, dosar 
190, f.23. Apud Viorel Faur, Op. cit., p.74 

848 Ibidem 


212 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


„imediată a intelectualilor sub conducerea dr. loan Ciordaş” a făcut ca acest 
lucru să nu se întâmple. 

La începutul lunii octombrie a avut loc, la Budapesta, o întâlnire între 
reprezentanţii Partidul Naţional Român şi cei ai Partidului Social-Democrat 
din Transilvania. Acceptând principiul parităţii - 6 reprezentanți ai PNR şi 6 
reprezentanți ai PSD - reprezentanții românilor au pus bazele Consiliului 
Naţional Central Român. Consiliul Naţional Român şi-a început activitatea la 
2 noiembrie la Arad şi a fost singurul organ politic al românilor din 
Transilvania. După modelul Consiliului Naţional Român s-au constituit 
Consilii naționale comitatense, cercuale sau comunale numite aşa după locul 
în care-şi desfăşurau activitatea, corespunzând împărțirii administrative de 
atunci: comitat, cerc, oraş şi comună. Majoritatea s-au format în prima decadă 
a lunii noiembrie. Aşa s-a întâmplat şi la Oradea. La 3 noiembrie 1918 în casa 
dr. Aurel Lazăr - membru al Consiliului Naţional Român - s-a desfăşurat 
şedinţa Partidului National Român din Bihor. S-a înființat Consiliul Militar 
Român pentru Oradea şi Biharia şi Consiliul Naţional Maghiar din Oradea şi 
Bihor, compus din 61 membri - 18 din Oradea şi 43 din localităţile 
Bihorului8%. Beiuşul a fost reprezentat prin: dr. loan Ciordaş, dr. Gavril 
Cosma, dr. Alexandru Pteancu, dr. Constantin Pavel, prof. loan Busitia si 
Petru E. Papp. Din Vaşcău au fost următorii membri: protopop ortodox 
Adrian P. Deseanu, loan Ovesa preot, dr. Augustin Ciurdariu şi Vasile 
Negru®!. 

În aceeaşi zi de 3 noiembrie, la orele 12, românii din Beiuş s-au întâlnit 
„în mod spontan”8%?, în localul Casinei române, unde au declarat constituirea 
Consiliului Naţional Român cu următorii membri în componenţă: dr. loan 
Ciordaş, Camil Sälägean, dr.Constantin Popovici, Ilarie Crişan, Roman 
Cristian, Traian A. Ponteru, dr. Alexandru Pteancu, dr. Constantin Pavel, dr. 
Cornel Nyes555. 

Aceste Consilii Naţionale Româneşti - locale au acționat ca forțe 
politico-administrative, în locul vechilor instituții înlăturate în vremea 
mişcărilor populare din octombrie -noiembrie 1918. Scopul lor era de a 
rezolva problemele social-economice şi politice cu caracter local şi de a 
contribui la pregătirea unirii Transilvaniei cu România. În componenţa lor au 


849 Ibidem 

850 Viorel Faur, Op. cit., p. 75. Localitățile erau reprezentate astfel: Beiuş (6), Vaşcău (4), Tinca (3), 
Borod (3), Salonta (2), Holod (2), Ceica (2), Bratca (3), Homorog (2), Aleşd (1), Marghita (1), 
Sâmbăta (1), Sighiştel (1), Topa de Sus (1), Girişul Negru (1), Beliu (1), Micherechiu (1), Abrămuț 
(1), Sânlazăr (1), Satubarbă (1), Husasău (1), Covasna (1), Tileagd (1), Negreni (1), Ortiteag (1), 
Rogoz (1) 

851 *** 1918. Bihorul în epopeea Unirii. Documente, Oradea, 1978, pp. 120-121 

852 Ibidem, p. 125 

853 Ibidem 


213 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


intrat intelectuali, țărani, muncitori, meşteşugari şi comercianţi, dovedindu-se 
prin aceasta deplina solidaritate națională românească. 

A doua zi după alegerea Consiliului Naţional Român din Beiuş, la 4 
noiembrie pe casa dr. loan Ciordaş a fost arborat tricolorul. În aceeaşi zi la 
Oradea reprezentanţii Consiliul Naţional Maghiar din Oradea şi Bihor şi cei ai 
Consiliului National Maghiar din Oradea s-au întrunit într-o şedinţă comună, 
deşi cele două organe politice aveau scopuri diferite. S-a format un Comitet 
executiv comitatens - cu membrii români şi maghiari. Membri maghiari ai 
acestui Comitet Executiv au fost înstiintati de dr. Aurel Lazăr că s-a constituit 
Consiliul Militar Român cu sarcina ,mentinerei ordinei publice”#54, Membrii 
Consiliului National Maghiar erau nedumeriti cu privire la organizarea 
autonomiei nationale a românilor. Acest fapt este surprins de P. Ciorogariu, 
care sesizează faptul că vizita preşedintelui Consiliului Naţional Maghiar, 
Rigé, la Budapesta se face în acest scop. 

Răspunsul la eventualele nedumeriri ale maghiarilor a fost dat de 
Consiliul Naţional Român, care întrunit în şedinţă la 9 noiembrie 1918 a luat o 
hotărâre importantă şi anume trimiterea unei note diplomatice guvernului 
maghiar prin care să ceară preluarea puterii în teritoriile locuite de români în 
Ardeal şi Tara Ungurească. Nota diplomatică a fost redactată de V. Goldiş, iar 
răspunsul guvernului a fost, o amânare de 12 ore, apoi trimiterea unei 
delegaţii pentru tratative. Tratativele cu delegația maghiară condusă de Jaszi 
Oszkâr au început la 13 noiembrie 1918 la Arad. Între propunerile 
maghiarilor şi dorințele românilor nu existau puncte comune. Dorintele 
românilor au fost exprimate hotărât prin cuvintele „Rupere totală” rostite de 
luliu Maniu®*’. Tratativele au eşuat, deoarece poziţiile erau diametral opuse. 

A doua zi după eşuarea tratativelor de la Arad cu delegația maghiară, 
la 15 noiembrie 1918, Consiliul Naţional Român., a luat hotărârea de a 
proclama, în cadrul unei Mari Adunări Naţionale, Unirea românilor 
transilvăneni, bănăţeni, crişeni şi maramureşeni cu Regatul Român, pe baza 
dreptului natural ce a stat la temelia constituirii statelor lumii moderne şi cel 
al autodeterminării popoarelor. 

Guvernarea românească devenea realitate şi ca urmare la Oradea la 12 
noiembrie 1918 în casa dr. Aurel Lazăr, în şedinţa Comitetului Executiv al 
Consiliului Naţional Maghiar din Oradea şi Bihor. 

ee 

Tratativele purtate de România în vederea semnării tratatelor de pace 
cu statele perdante, au scos la lumină o altă față a partenerilor din alianță. Pus 
în fata unor noi condiții formulate la Paris, Ion I.C. Brătianu a refuzat 


854 Viorel Faur, Op. cit., p. 79 

855 M. Stirban, Op. cit., pp. 640-641 

856 Ibidem 

857 Stefan Pascu, Făurirea Statului National Unitar Român, IL, 1983, Bucuresti, p. 125 


214 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


acceptarea lor, cu atât mai mult cu cât ele consfinteau amestecul extern în 
gestionarea treburilor interne ale Regatului României. 

Punctul nevralgic a fost atins pe 2 iulie 1919, la Saint Germain en Laye, 
cu ocazia discutării proiectului tratatului de pace cu Austria, când obiecțiile 
formulate de premierul român nu au fost acceptate de către Consiliul 
însărcinat cu pregătirea lucrărilor. Brătianu a părăsit Conferința, după care, 
somat fiind să semneze pactul, necondiţionat şi fără rezerve, a demisionat. 

În fapt, sub pretextul interesului manifestat de Marile Puteri pentru 
viitorul statut al minorităților din România, cercurile financiare evreieşti din 
occident au forțat penetrarea structurilor economice şi bancare ale tânărului 
stat român, intrând astfel în contradicție cu politica economică („prin noi 
înşine"), tradiţională, promovată de liberali. La 10 septembrie 1919, puterile 
învingătoare au semnat tratatul cu Austria, în lipsa reprezentantului țării 
noastre. Ulterior, pe 10 decembrie, acesta a fost ratificat şi de partea română 
prin condeiul noului premier, Alexandru Vaida-Voevod, care a făcut apel şi la 
serviciile masoneriei ardelene racordată lojei Marelui Orient. 

Subliniem loialitatea si angajamentul politicienilor români in 
respectarea valorilor postbelice promovate de statele occidentale. După cum 
se poate observa, pretențiile teritoriale româneşti s-au limitat la tiparul 
prestabilit în anul 1916. Cu toate acestea, procesul de trasare a hotarului de 
vest a lăsat loc abuzului şi arbitrarului Marilor Puteri. 


858 loan Scurtu, Istoria României în anii 1918-1940-Evolutia regimului politic de la democrație la 
dictatură, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996, p. 24 


215 


Bibliografie 


Izvoare arhivistice 


Arhivele Nationale-Directia Judeţeană Bihor, 


fond Academia de Drept Oradea 

fond Episcopia Greco-Catolică Oradea 

fond Episcopia Greco-catolică Oradea. Corespondenţă 
fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea 

fond Oficiul Regional Pentru Organizarea Teritoriului-Registre Cadastrale 
fond Parohia Ortodoxă Brusturi 

fond Parohia Ortodoxă Centrală Oradea 

fond Parohia Ortodoxă Cheresig 

fond Parohia Ortodoxă Sânicolau Român 

fond Prefectura județului Bihor 

fond Protopopiatul Greco-Catolic Beiuş 

fond Protopopiatul Ortodox Beiuş 


Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Centrale-Bucureşti, 


fond Consiliul National Sibiu, dosar 4/ 1884-1892 

fond Ioan Raţiu 

fond Partidul Naţional Român din Transilvania şi Ungaria, Comitetul Naţional Sibiu 

fond Comitetul National Român-Sibiu, vol. I, Memorial compus şi publicat din însărcinarea 
Conferentei Generale-Representantilor Alegetorilor Români adunați la Sibiu în dilele din 12, 13 
şi 14 Maiu St[il] Nlou] 1881-prin Comitetul seu emis cu acea ocasiune”, Tiparul Tipografiei 
Arhidiecesane, Sibiiu, 1882 


Izvoare edite 

*** 1918 — Bihorul în Epopeea Unirii, Arhivele Statului Bihor, Oradea, 1978 

*** Articulii Lejilor Dietii din anul 1847/8, sau tinărit cu poruncă Ministerială, Crăiasca 
Tipografie a Universitatei, Buda, 1848 

*** De la Pronunciament la Memorandum (1868-1892), Arhivele Statului din România, 
Bucureşti, 1993 

*** Decrete date de Consilioul Dirigent dela Adunarea Naţională din Alba Iulia (18 Noemvrie) 
1 Decemvrie 1918 până la întrunirea Constituantei (20 Noemvrie 1919), Tiparul Tipografiei 
Diecezane, Sibiu, 1919 

*** Din istoria Transilvaniei, vol. I, Bucuresti, 1961 

*** Dumitru Suciu, Organicitate istorică, în Memorandumul românilor. Centenar (1852, 1894 - 
1992, 1994). Contribuţii la cunoaşterea mişcării memorandiste, Baia Mare, 1994 

*** Istoria Lumii în Date, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1972 

*** Istoria României, Editura Enciclopedică, Bucuresti, 1998 

*** Istoria României, Transilvania, vol. IL (1867-1947), coord. Anton Drăgoescu, Cluj- 
Napoca, 1999 

*** Magyar Nagylexikon, Akademiai Kiad6, Budapest, 1905, vol. IV 

*** Magyar Orszâgos Leveltâr, Az 1848/1849-i Minisztérium Leveltâr, Miniszterelndség, 
Orszâgos Honvédelmi Bizottmäny, Kormänyzé - elnokség, Altalânos iratok (H 2) 


217 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


218 


*** Magyar Orszâgos Leveltâr, Az 1848/1849-i Minisztérium Leveltâr, Miniszterelndség, 
Orszâgos Honvédelmi Bizottmâny, Kormänyz6 - elnokség, Altalânos iratok (H 2), 6620/1849 
*** Memorandumul românilor. Centenar (1852, 1894 - 1992, 1994). Contribuţii la cunoaşterea 
mişcării memorandiste, Baia Mare, 1994 

*** Nagy Marton, Regi nevek, régi regék, Oradea, 1927 

*** Protocolul despre şedinţele sinodului eparhial din dieceza româna greco-ortodoxă a 
Aradului, tiparul Editurii Diecezane, Arad, 1898 

*** Raportul consilierului şi administratorului Domeniilor Zlatna, Johann von Nemegyei, către 
vicecomitele Tazaurariatului, din 23 mai/4 iunie 1848 

*** Revoluția de la 1848-1849 în Europa Centrală. Perspectivă istorică şi istoriografică, Presa 
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2000 

*** Revoluția Română de la 1848 în context european, Arhivele Nationale ale României, 
Bucureşti, 1998 

*** Schematismus Cleri Diocensis Magno-Varadinensis Graeco-Catholicorum Ritus pro anno 
MDCCCXCV, Magno-Varadini, Typis Samuielis Berger jun. 1895 

*** Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramurăşul, Tipografia Curţii Ragle „F. Gobl & 
Fii”, Bucureşti, 1915 

Bărbulescu Mihai, Deletant Dennis, Hitchins Keith, Papacostea Şerban, Teodor 
Pompiliu, Istoria României, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998 

Barițiu Gheorghe, „Causa Mihaltului”, în ziarul „Foaie pentru minte” nr. din 5/17 iulie 
Barițiu Gheorghe, Parti alese din istoria Transilvaniei pe 200 de ani în urmă, Braşov, vol. I, 
1993 

Bocşan Nicolae, Popovici loan, Sinodul de la Chişineu-Criş, în Revoluţia de la 1848-1849 în 
Europa Centrală. Perspectivă istorică şi istoriografică, Presa Universitară Clujeană, Cluj- 
Napoca, 2000 

Bodea Corneliu, 1848 la Români. O istorie in date şi mărturii, vol. II, Editura Ştiinţifică şi 
Enciclopedică, Bucureşti, 1982 

Bulutä Gheorghe, Scurtă istorie a bibliotecilor din România, Editura Enciclopedică, 
Bucureşti, 2000 

Buteanu Ion, Programa Gimnaziului Superior Greco-Catolic, Editura Diecesană, Beiuş, 
1890 

Căluşer ludita, Episcopia Greco-Catolică de Oradea, Editura Logos, Oradea, 2000 
Carpentier Jean, Lebrun Francois, Istoria Europei, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997 
Cheresteşiu Victor, Adunarea Naţională de la Blaj, Bucureşti, 1966 

Chindriş loan, Ideologia revoluționară a lui Alexandru Papiu Ilarian, Editura România 
Pres, Bucureşti 2002 

Ciorogariu Roman, Zile trăite, Oradea, 1926 

Deak Imre, A Szabadsâg Harc Tôrténete, levelekben ahogyan a kortârsak lattak, Budapest, 
1848 

Diaconovich C., Enciclopedia Română, Tomul III, K-Z, Editura şi Tiparul lui W. Krafft, 
1902 

Dudas Florian, Avram Iancu în tradiția poporului român, Editura Facla, Timişoara, 1989 
Dumitriu Mircea, Un faimos proces politic şi ecourile sale europene, în Lumea nr.6 / 2004 
Enescu Jon, Enescu Iuliu, Ardealul, Banatul, Crişana şi Maramurăşul, Editura Librăriei 
SOCEC et. Co., Bucureşti, 1920 

Fati Sabina, Ideea națională şi federalismul în Transilvania la începutul secolului XX, în 
Problema Transilvană, Cluj-Napoca, 2001 

Faur Viorel, Aspecte ale luptei românilor din Crişana pentru drepturi naționale (1849-1914), 
în Cumidava, Braşov, 1979-1980 

Faur Viorel, Contribuţii la istoricul bibliotecilor româneşti din Crişana. 1830-1940, Fundația 
Culturală „Cele Trei Crişuri”, Oradea, 1995 

Faur Viorel, Ecoul Unirii Principatelor în Transilvania, în Crişana din 20-21 ianuarie 1984 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


= Faur Viorel, Istoricul cercetării manifestărilor memorandiste din Bihor, în Crisia, Oradea, 
1988 

" Faur Viorel, Mărturii inedite ale unității noastre nationale, în Familia, 1984, nr- 1 

= Faur Viorel, Solidari cu cauza generală a poporului nostru, în Familia nr. 4/1977, Oradea, 
1977 

= Faur Viorel, Viața politică a bihorenilor 1849-1919, Fundaţia Culturală „Cele Trei Crisuri”, 
Oradea, 1992 

= Firu N., Vechi urme de cultură românească în Bihor, Editura Oradium, 1892 

„ Firu Nicolae, Date şi documente, Editura Arădeana, Arad, 1910 

= Georgescu I., Episcopul Pavel, Oradea, 1927 

=  Hegyesi Marton, Biharvârmegye 1848-1849-ben 

=" Hetco Valeriu, Amintiri din anii 1918 şi 1919 

„ Hitchins Keith, Desăvârşirea națiunii române. Anul 1848 la români, în Istoria României, 
Editura Corint, Bucureşti, 2002 

=  Horga Ioan, Dualismul ca formă de manifestare a naționalismului de existență in Austro- 
Ungaria, în Cele Trei Crişuri, anul I, nr. 46/2000 

=  Jelavich Barbara, Istoria Balcanilor, vol. 2, Institutul European, Iasi, 2000 

= Kilma H., Guvernatorii Transilvaniei 1774-1867, Sibiu, 1943 

" Kissinger Henry, Diplomaţia, Bucureşti, 1998 

= Lungu Corneliu Mihail, Relațiile româno-austro-ungare. 1875-1900, Bucureşti, 2002 

=  MaiorLiviu,,„ 1848-1849 Români şi Unguri”, Editura Enciclopedică, Bucuresti, 1998 

= Maior Liviu, 1848 Opțiuni programatice româneşti în Transilvania, în Istoria României. 

Pagini Transilvane, Fundaţia Culturală Română, Cluj-Napoca, 1994 

= Maior Liviu, Activitatea lui Axente Sever în primăvara anului revoluționar 1849, în Studii 

de istorie, Cluj, 1966 

=  Mangra V., Rolul diecilor din Moldova în cultura românilor din Bihor în sec. XVII, în revista 

Familia, anul XX, nr.8/ 1892 

= Mates Ştefan, Istoria bisericii, Editura Diecesană, Arad, 1918 

= Mihoc Blaga, Dr. Vasile Lucaciu (1852-1922), un luptator pentru Marea Unire, Editura Alibi 

S.A., Oradea, 1993 

= Mihoc Blaga, Valentele emancipării, Editura Logos, Oradea, 2004 

= Mitu Melinda, Scrieri maghiare referitoare la români în timpul revoluției de la 1848, in 

Revoluția de la 1848-1849 în Europa Centrală. Perspectivă istorică şi istoriografică, Presa 

Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2000 

= Muresan Camil, Cadrul european al revoluției de la 1848, în Revoluţia de la 1848-1849 în 

Europa Centrală. Perspectivă istorică şi istoriografică, Presa Universitară Clujeană, Cluj- 

Napoca, 2000 

= Muresan Camil, Procesul de modernizare al Imperiului Habsburgic în a doua jumătate a sec. 

XIX-lea, în Relaţii interetnice în zona de contact româno-maghiaro-ucrainiană din sec. al 

XVIII-lea până în prezent, Satu Mare-Tübingen, 1999 

= Neamţu Gelu, 3/15 Mai 1848 văzut din perspectiva fiecărui deceniu până la Unire (1858- 

1918), Institutul de Istorie „George Bariț” din Cluj-Napoca, în Anuarul de Istorie, Cluj-Napoca, 

2003 

= Nes Teodor, Oameni din Bihor 1848-1918, Tipografia Diecezană, Oradea, 1937 

„ Netea Vasile, Istoria Memorandului românilor din Transilvania şi Banat, Editura Europa 

Nova, Bucuresti 1993 

=  Păcăţian Teodor V., Pronunciamentul de la Blaj, în „Transilvania“, LIX (1918), nr. 1 

=  Păcăţianu T.V., Cartea de Aur, vol. I 

= Papp Petru E., Din istoria Beiuşului, Doina Tipografie şi Librărie, Beiuş, 1928 

" Pascu Stefan, Făurirea Statului National Unitar Român, Il, 1983, Bucuresti 

= Pavel Constantin, Şcoalele din Beiuş, Editura Buna Vestire, Oradea, 1928 


219 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


220 


Pavel Teodor, Din lupta românilor bihoreni pentru drepturi politice şi nationale (1861-1863), 
în Lucrări ştiinţifice, Oradea, 1969 

Pavel Teodor, Ideea federală la Aurel C. Popovici, în Istoria ca experiență intelectuală, 
Oradea, 2001 

Petruşan Gheorghe, O sută de ani de la moartea lui Alexandru Roman (1826-1897), 
tanszek/roman Szeged, 1997 

Plămădeală Antonie, Momentul Şaguna în istoria Bisericii Transilvaniei, în Biserica nr. 7 
din septembrie 2000 

Platon Gheorghe, Revoluția română de la 1848, deziderat național şi restricții politice, în 
Revoluția de la 1848-1849 în Europa Centrală. Perspectivă istorică şi istoriografică, Presa 
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2000 

Plopu Georgiu, Părți alese din dreptul privat ungar, Tomul I, art. 192, Tipografia 
„Ateneul” Societate anonimă, Oradea 1929 

Popa Marcel D., Matei Horia C., Mică Enciclopedie de Istorie Universală, Editura 
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983 

Popeangă V., Şcoala românească din Transilvania şi lupta ei pentru unire (1867-1918), 
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1974 

Porteanu A., Lupta revoluționară a maselor populare din Bihor pentru unirea Transilvaniei cu 
România, în Crisia, vol. V, Oradea, 1975 

Potoran Eugen, Contribuţii la istoria Revoluției din 1848-1849 în Bihor, p. 13-14. Apud: 
Iudita Cäluser, Op. cit., 2000 

Prodan David, Supplex Libellus Valachorum, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1967 

Radu Iacob, Istoria Diecezei Române Unite a Orăzii Mari, Tipografia Ateneul. Societate 
Anonimä, Oradea, 1930 

Rempel Gerhard, Metternich and the New Social Order 1815-1848, Western New England 
College, 2003 

Retegan Simion, Pronunciamentul de la Blaj, în „Anuarul Institutului de Istorie din Cluj”, 
IX (1966) 

Retegan Simion, Un epilog al revoluției române pasoptiste: deputatia de la Viena din 1850, în 
Revoluția de la 1848-1849 în Europa Centrală. Perspectivă istorică şi istoriografică, Presa 
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2000 

Şandor Atanasie, Studiu evenimentelor din părțile Aradului şi Banatului între 1848-1849 
Scurtu loan, Istoria României în anii 1918-1940-Evolutia regimului politic de la democrație la 
dictatură, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996 

Suciu Dumitru, Mişcarea antidualistă a românilor din Austro-Ungaria şi Ilie Măcelariu. 
1867-1891, Bucureşti, 2002 

Suciu Dumitru, Pronunciamentul de la Blaj şi impactul său asupra evoluției programelor şi 
tacticilor Mişcării Nationale Româneşti din Transilvania, în Anuarul Institutului de Istorie 
„George Bariț”, Cluj-Napoca, 2003 

Suciu I. D., Revoluția de la 1848-1849 în Banat, Bucuresti, 1968 

Tambozi Justin, Andrei Şaguna, om politic, în Contact internațional, vol. 9/1993, Iasi 
Tripon Aurel, Monografia almanah a Crişanei, Editura Buna-Vestire, Oradea, 1923 

Vlass G., Programa G. R. Episcopalia Majoris Gimnasium Belenysensis, Editura Dicesană, 
Beiuş, 1853-1854 

Zainea Ion, Aurel Lazăr (1872-1930) viata şi activitatea, Cluj, 1999 

Zôllner Erich, Istoria Austriei, vol. IL, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997 


10. 


11. 


12. 


15. 


Inventarul documentelor 


Arad, 18 iulie 1816 - Sinteză, întocmită de deputatul românilor din Dieceza Ortodoxă a Aradului, 
privitoare la abuzurile săvârşite de înaltul cler ortodox sârbesc care păstorea credincioşii din 
Voievodina, comitatele Timiş, Torontal, Caraş, Arad, Zarand şi Bihor, pregătită pentru a fi înaintată 
Curţii Imperiale de la Viena. 

Arad, 12/24 aprilie 1848 - Apel adresat de fruntaşii mişcării nationale, loan Archis şi Vicentiu 
Babeşiu, tuturor românilor din părțile româneşti ale Ungariei, pentru a-şi desemna reprezentanții la 
adunarea națională planificată a se desfăşura pe data de 3/15 mai la Pesta. 

Pesta, 9/12 mai 1848 - Înştiinţare emisă de către fruntaşii mişcării naționale, loan Dragoş şi 
Emanoil Gojdu, cu privire la petiția înaintată împăratului Ferdinand V în numele românilor din 
părțile româneşti ale Ungariei, urmată de convocare unei adunări naționale la Timişoara pe data de 
13/25 iunie. 

Oradea, 5 octombrie 1849 - Înştiinţare, publicată de comisarul cezaro-crăiesc al comitatului 
Bihor, prin care țărănimea este anunţată că, deşi sarcinile feudale ale iobagilor au fost desființate, 
rămân în vigoare dările datorate Coroanei. 

Beiuş, 18 octombrie 1849 - Corespondenţă a protopopului de Beiuş, Ioanea Popoviciul, prin care 
informează Protoprezbiteratul Oradiei că nu poate strânge daniile de la credincioşi, deoarece în vara 
anului 1849 au fost cantonati în zonă 13000 de soldați revoluționari maghiari care au jefuit complet 
satele. 

Oradea, 31 octombrie 1849 - Înştiinţare, publicată de generalul cezaro-crăiesc al comitatului 
Bihor, Wallmoden, prin care populația este somată să predea bancnotele tipărite de guvernul 
revoluționar maghiar al lui Kosuth Lajos, acestea fiind declarate nule. 

Fonău, 29 octombrie/17 decembrie 1849 - Corespondenţă a preotului Horjă Mihai prin care 
protoprezbiterul Oradiei este informat în legătură arestarea şi întemnițarea sa la Oradea de către 
soldații revoluționari maghiari. 

Dumbrăviţa de Codru, 29 octombrie/17 decembrie 1849 — Corespondenţă a preotului Popovici 
Melentie arestarea şi întemnițarea sa şi a preotului din Urvişu de Beiuş la Oradea de către soldaţii 
revoluționari maghiari. 

Oradea-Velenta, 1/13 noiembrie 1849 - Circulară a protoprezbiterului Oradiei, Atanasie Botco, 
prin care cere preoților din subordinea sa să repună la locul lor însemnele imperiale înlăturate de 
administrația revoluționară maghiară. 

Petid, 26 decembrie 1849 - Corespondenţă a preotului Ioan Popovici, prin care protoprezbiterul 
Oradiei este informat în legătură cu arestările operate de soldații revoluționari maghiari pentru 
motivul că locuitorii au refuzat să li se alăture. 

Oradea-Velenta, 27 decembrie 1849 - Statistică întocmită de protoprezbiterul Oradiei, Atanasie 
Botco, cu privire la credincioşii care au avut de suferit de pe urma refuzului de a se alătura soldaților 
revoluționari maghiari. 

Vaşcău, 20 ianuarie 1850 - Corespondenţă a locuitorului Petru Pavel, „adiutantu viteiude de 
nobilu” în legătură cu arestarea sa în timp ce se afla în tabăra revoluționarilor maghiari de la 
Vaşcău, urmată de întemnițarea sa la Oradea. Sunt pomenite execuțiile preoților ortodocşi din 
Camp, Fânaţă şi Chişcău. 

Arad, 4 martie 1850 - Corespondenţă a administratorului Episcopiei Ortodoxe Române a 
Aradului, Patrichie Popescul, prin care protoprezbiterul Oradiei este informat că episcopul Şaguna a 
obținut de la împăratul Franz losif aprobarea de a tine un sinod la Viena. Protoprezbiterul este rugat 


221 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


să depună diligență in vederea obținerii unei cat mai largi participări a reprezentanților românilor 
din Bihor. 

14. Beiuş, 28 aprilie 1850 - Corespondenţă a protopopului de Beiuş, Arsenie Adamovici, prin care 
informează Protoprezbiteratul Oradiei în legătură cu preoții din subordinea sa, care au primit 
diferite sume de bani de la guvernul revoluționar maghiar. 

15. Oradea-Velenta, 5 decembrie 1850 - Raport al protoprezbiterului Oradiei, Atanasie Botco, prin 
care informează Episcopia Ortodoxă Română a Aradului despre schimbările survenite în cadrul 
Consistoriului în timpul evenimentelor din anii 1848-1849. 

16. Arad, 14/26 decembrie 1850 - Circulară emisă de Episcopia Ortodoxă a Aradului către 
protopopiatele din subordine, prin care se cere culegerea din teritoriu a tuturor informațiilor 
privitoare la evenimentele din anii 1848-1849. 

17. Beiuş, 1850 - Conscrierea familiilor ce locuiesc în oraşul Beiuş. 

18. Apateu, 19 ianuarie 1851 - Corespondenţă a preotului Bodie Dimitrie, cu privire la executarea 
locuitorului Pater Moisie de către soldații revoluționari maghiari. 

19. Oradea-Velenta, 1852 - Inventarul bunurilor de pret furate de către soldații revoluționari 
maghiari de la Protopopiatul Oradiei. 

20. Beiuş, februarie 1852 - Corespondenţă a protopopului de Beiuş în legătură cu executare de către 
soldații revoluționari maghiari a copiilor preotului Grigorie Popovici din Sohodol. 

21. Oradea-Velenta, martie 1852 - Corespondenţă a protoprezbiterului Oradiei adresată Episcopiei 
Ortodoxe Române a Aradului, prin care arată că a imbratisat ideile enunțate prin proclamație rostită 
la Marea Adunare Naţională de la Blaj din 3/15 mai 1848. 

22. Vintere, 1852 - Raport al imputernicitului Protoprezbiteratului Oradiei înaintat Episcopiei 
Ortodoxe a Aradului, cu privire la ancheta efectuată de către acesta în localitățile Vintere şi 
Dumbrăvița Mică pentru a cerceta modul în care protopopul unit din Holod, profitând de 
tulburările de la 1848, i-a trecut pe credincioşii ortodocşi la greco-catolici. 

23. Oradea, 1852 - Petiţie adresată împăratului Franz Iosif de către fruntasii bisericilor ortodoxă şi 
greco-catolică, prin care sunt solicitate drepturi cetăţeneşti şi politice pentru românii din părțile 
româneşti ale Ungariei, asemenea celor primite de unguri, saşi şi slavi. Se cere înființare unei 
structuri statale autonome româneşti, cu o administrație şi conducere proprie. 

24. Osorhei, 12 noiembrie 1922 — Însemnare a preotului Georgiu Drimba cu privire la relatarea 
făcută de către Bercski Ignat, fost prizonier în tabără militară din Tara Moților, în care Avram lancu 
este descris ca fiind „om cu suflet bun şi om cult”. 

25. Oradea, 1851 - Extras din conscrierea locuitorilor, pe confesiuni, din localitățile aflate sub 
jurisdicția teritorială a Episcopiei Romano-Catolice de Oradea, întocmită în anul 1851. 

26. Oradea, 8 iulie 1866 - Ştire în legătură cu desfăşurarea examenului de absolvire a elevilor români 
de la şcolile gimnaziale şi normale din oraş, probă la care, cu două excepții, ceilalți au obținut 
certificatele de absolvire. 

27. Viena, 14 iulie 1866 - Sinteză în legătură cu situația politică şi militară critică în care a ajuns 
Austria ca urmare a conflictului militar derulat cu Prusia. 

28. Neisse (Prusia), 27 iulie 1866 - Cronica înființării Legiunii voluntarilor maghiari din Prusia, 
alcătuită din foşti prizonieri ai armatei austriece, de origine maghiari, români şi sârbi, dornici să 
lupte împotriva Austriei. 

29. Viena, 4 august 1866 - Sinteză a situației politice din Austria în preajma încheierii tratatului de 
pace cu Prusia şi Italia şi a găsirii unei noi formule de reformă a statului austriac. 

30. Şeitin (comitatul Cenad), 3 septembrie 1866 - Ştire în legătură cu dimensiunile dezastrului 
uman provocat de epidemia de holeră în comuna Şeitin. 

31. Fânațe (comitatul Bihor), 17 septembrie 1866 - Ştire în legătură cu turneul efectuat prin satele 
ortodoxe româneşti de noul inspector şcolar, George Vasilievici, acțiune urmată de schimbări vizibile 
în privința interesului pentru reabilitarea învățământului românesc din comitat. 

32. Beiuş (comitatul Bihor), 19 septembrie 1866 - Stiri în legătură cu starea materială precară a 
şcolilor confesionale româneşti din satele plaselor Vaşcău şi Beiuş, precum şi cu abuzurile săvârşite 
de administratiile locale împotriva producătorilor români de rachiu. 


222 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


33. 


34. 


35. 


36. 


37. 


38. 


39. 


40. 


41. 


42. 


43. 


44. 


45. 


46. 


47. 


48. 


Brasov-Turda, 31 octombrie 1866 - Petiţie adresată împăratului Franz Joseph de către fruntasti 
români George Barițiu şi loan Raţiu, in care este criticată ideea de a ceda dietei maghiare 
administrarea părții răsăritene a imperiului, opțiune dovedită deja a fi vătămătoare națiunii române 
din Transilvania, şi în care cei doi pledează pentru aplicarea legi electorale emise în anul 1864. 
Viena, 18 decembrie 1866 - Sinteză a situației politice interne din Austria, care trădează intenția 
Curţii de la Viena de a îmbrățişa soluția dualismului cu Budapesta, şi a celei europene în urma 
încheierii războiului austro-prusaco-italian. 

Viena, 2 ianuarie 1867 - Textul Patentei Imperiale prin care împăratul Franz Joseph convoacă 
dietele din teritoriile aflate sub ascultarea directă a Vienei, cu scopul de a-i legitima hotărârea de a 
ceda dietei maghiare administrarea teritoriilor răsăritene ale imperiului, lucru echgivalent cu 
distrugerea identității naționale a tuturor popoarelor trăitoare în acele locuri. 

Arad, 20 ianuarie 1867 - Pledoaria unui intelectual român din Arad pentru înființarea cu 
prioritate a unor şcoli agricole în folosul copiilor din satele româneşti, cu scopul îmbunătățirii 
traiului țărănimii, şi doar apoi sprijinirea tinerilor care se îndreaptă către studiul ştiinţelor 
abstracte. 

Cehu Silvaniei (comitatul Sălaj), 30 ianuarie 1867 - Cronica alegerilor locale desfăşurate în 
cercul electoral Cehu Silvaniei, întocmită de candidatul Gregoriu Popa, în care este descrisă maniera 
manipulării electortului de către contracandidatul român A. Buda. 

Cluj, 1 februarie 1867 - Eseu întocmit pe marginea procesului de maghiarizare cultivat de 
administrația din Transilvania care, interzicând accesul românilor la funcțiile publice, detrmină o 
parte a intelectualitatii româneşti să-şi schimbe religia şi etnia. 

Arad, 12 februarie 1867 - Eseu pe marginea deciziei împăratului Franz Joseph de a ceda dietei 
maghiare administrarea părții răsăritene a imperiului, însoțit de exemple ale abuzurilor săvârşite de 
autoritățile maghiare împotriva alegătorilor români, în comitatele Aradului, Bihorului, Zarandului, 
Caraşului, Timişului şi Torontalului, cu ocazia precedentelor alegeri. 

Pesta, 15 februarie 1867 - Textul proiectului de Constituţie propus de Dieta de la Pesta, pentru 
teritoriile răsăritene ale imperiului, spre a fi ratificat de către împăratul Franz Joseph. 

Pecica Română (comitatul Arad), 10 februarie 1867 - Cronica balului de caritate organizat de 
comunitatea românească din localitate în sprijinul celor lipsiți de alimente de pe urma calamitätilor 
naturale care au afectat producția agricolă a anului trecut. 

Viena, 16 februarie 1867 - Comentariu pe marginea deciziei luate de împăratul Franz Joseph de a 
ceda dietei maghiare administrarea părții răsăritene a imperiului, de unde temerea românilor că 
noua administrație de la pesta va reintroduce politicile discriminatorii utilizate în anii 1848-1849. 
Arad, 18 februarie 1867 - Cronica conferinței intelectualitatii româneşti din comitatul Aradului, 
organizată de profesorul Miron Romanul, de la Seminarul Teologig Ortodox din Arad, întrunire la 
care a fost stabilită strategia pe care românii o vor urma în scopul contracarării efectelor produse de 
noua politică dualistă. 

Pericei (comitatul Solnocul de Mijloc), 18 februarie 1867 - Corespondenţă în legătură cu 
nefericita opțiunea a românilor din cercul electoral Cehu Silvaniei de a alege un maghiar în funcția 
de jude cercual, în locul candidatului român, alegerea care a condus la neglijarea şi boicotarea 
şcolilor româneşti de către noul funcționar al statului. 

Pesta 27 februarie 1867 - Corespondenţă în legătură cu lipsa de solidaritate a delegaților români 
din dieta maghiară în raport cu votarea proiectului de lege privitor la statutul minorităților şi a 
folosirii limbii materne în partea răsăriteană a imperiului cedată spre administrare maghiarilor. 
Cărand (comitatul Bihor), 28 februarie 1867 - Corespondenţă în legătură cu abuzul comis de 
comitetul maghiar din Bihorul de nord de a instala în administrația Bihorului de sud numai 
funcționari maghiari, în condiţiile în care regiunea era locuită exclusiv de români. 

Somcuta Mare (comitatul Sătmar), 8 martie 1867 - Corespondenţă în legătură cu intenția elitei 
româneşti din cercul electoral al Chioarului de a solicita premierului maghiar Andrâssy Gyula 
numirea unui căpitan român peste districtul lor. 

Pesta, 3 aprilie 1867 - Corespondenţă în legătură cu numirea în funcții a noilor comiti supremi 
maghiari în fruntea unor comitate transilvănene cu populație majoritar românească. 


223 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


49. 


50. 


51. 


52. 


53. 


54. 


55. 


224 


Pecica (comitatul Arad), 14 aprilie 1867 - Corespondenţă în legătură cu sedinta organizată de 
intelectualii români din cercul electoral al Aradului cu scopul de a determina populația să sprijine 
candidatul român la alegerile pentru funcția de comite suprem. 

Oraviţa (comitatul Caraş), 6 iunie 1867 - Cronica denaturării rezultatului alegerilor, pentru 
deputätia în Dieta maghiară, desfăşurate în cercul electoral Oravița, unde Societatea ,,franceza” de 
cale ferată a sporit corpul electoral al candidatului maghiar cu proprii muncitori şi zilieri, în vreme 
ce administrația locală a oprit procesul de votare deşi la secție se mai aflau vreo 800 de alegători 
români, iar în drum spre secție tot atâția. 

Pecica (comitatul Arad), 6 iunie 1867 - Cronica denaturării rezultatului alegerilor, pentru 
deputatia in Dieta maghiară, desfăşurate în cercul electoral Pecica, unde un avocat din Arad şi 
pastorul reformat din localitate au incitat alegătorii maghiari la violențe împotriva celor români, 
acțiuni în urma cărora s-a iscat o încăierare generală soldată cu mai multe victime în rândul 
românilor, maghiarii fiind înarmaţi cu ciomege şi pietre, toate sub privirea îngăduitoare si 
părtinitoare a comisarului maghiar de ordine publică. 

Arad, 30 martie 1882 - Circulară emisă de către Episcopia Ortodoxă Română a Aradului în 
legătură cu înființarea bibliotecilor şcolare şi a reuniunilor cantorale în parohiile ortodoxe române 
din subordinea sa. 

Arad, 30 martie 1882 - Circulară emisă de către Episcopia Ortodoxă Română a Aradului în 
legătură cu înființarea bibliotecilor şcolare şi a societăților de lectură ale tineretului în parohiile 
ortodoxe române din subordinea sa. 

Arad, 14 februarie 1892 - Circulară emisă de către Episcopia Ortodoxă Română a Aradului în 
legătură cu moravurile nesănătoase practicate de credincioşii ortodocşi din Transilvania şi prin care 
solicită protopopilor şi preoților din subordine să le combată. 

Arad, 6 martie 1896 - Circulară emisă de către Episcopia Ortodoxă Română a Aradului în 
legătură cu normele de cenzurare a tipăriturilor româneşti, însoțită de lista cărților interzise de 
cenzura maghiară în Transilvania. 

Arad, 6 martie 1896 - Circulară emisă de către Episcopia Ortodoxă Română a Aradului în legătură cu 
manualele alternative ce se pot folosi în şcoli în locul celor interzise de cenzura maghiară în Transilvania. 
Alparea (comitatul Bihor), 8 mai 1908 - Raportul preotului local în legătură cu starea bibliotecii 
parohiale, însoțit de inventarul acesteia. 


. Apateu Românesc (comitatul Bihor), 8 mai 1908 - Raportul protopopului Nicolae Oiescu în 


legătură cu starea bibliotecii parohiale, însoțit de inventarul acesteia. 

Beiuş (comitatul Bihor), 8 mai 1908 - Raportul protopopului Toma Păcală în legătură cu starea 
bibliotecii parohiale, însoţit de inventarul acesteia. 

Cheresig (comitatul Bihor), 8 mai 1908 - Raportul preotului local în legătură cu starea 
bibliotecii parohiale, însoţit de inventarul acesteia. 

Chişlaca (comitatul Bihor), 8 mai 1908 - Raportul preotului Simeon Lucuta în legătură cu 
starea bibliotecii parohiale, însoțit de inventarul acesteia. 

Diosig (comitatul Bihor), 8 mai 1908 - Raportul preotului Zaharie Moga în legătură cu starea 
bibliotecii parohiale, însoţit de inventarul acesteia. 

Girişu de Criş (comitatul Bihor), 8 mai 1908 - Raportul preotului Romul Mangra în legătură 
cu starea bibliotecii parohiale, însoțit de inventarul acesteia. 

Girişu Negru (comitatul Bihor), 8 mai 1908 - Raportul protopopului Petru Sârb în legătură cu 
starea bibliotecii parohiale, însoțit de inventarul acesteia. 

Margine (comitatul Bihor), 8 mai 1908 - Raportul preotului Alexandru Mărcuşiu în legătură cu 
starea bibliotecii parohiale, însoțit de inventarul acesteia. 

Petid (comitatul Bihor), 8 mai 1908 - Raportul protopopului Petru Sârb în legătură cu starea 
bibliotecii parohiale, însoţit de inventarul acesteia. 

Satu Barbă (comitatul Bihor), 8 mai 1908 - Raportul preotului Alexandru Drimba în legătură 
cu starea bibliotecii parohiale, însoțit de inventarul acesteia. 

Şumugiu (comitatul Bihor), 8 mai 1908 - Raportul preotului local în legătură cu starea 
bibliotecii parohiale, însoţit de inventarul acesteia. 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


69. 


70. 


71. 


72. 


73. 


74. 


75. 


76. 


77. 


78. 


79. 


80. 


81. 


82. 


83. 


84. 


Toboliu (comitatul Bihor), 8 mai 1908 - Raportul preotului local în legătură cu starea bibliotecii 
parohiale, însoțit de inventarul acesteia. 

Vecherd (comitatul Bihor), 8 mai 1908 - Raportul protopopului Andrei Horvath în legătură cu 
starea bibliotecii parohiale, însoțit de inventarul acesteia. 

Voivozi (comitatul Bihor), 8 mai 1908 - Raportul preotului local în legătură cu starea bibliotecii 
parohiale, însoțit de inventarul acesteia. 

Sibiu, 3 noiembrie 1912 - Apel al conducerii societății ASTRA, prin care toți membrii acesteia 
sunt indemati să recruteze noi membrii în vederea susținerii financiare a tipăriturilor româneşti şi a 
bibliotecilor parohiale. 

Tărcaia (comitatul Bihor), 23 februarie 1901 - Memorialul primarilor din notariatul Tărcaia, 
comitatul Bihor, adresat prim-pretorelui plasei Beiuş din comitatul Bihor, prin care solicită 
suspendarea acțiunii de colectare a impozitelor şi retragerea din această acțiune a lui Menzer Jakab, 
ajutor de executor. 

Beiuş, 23 februarie 1901 - Scrisoarea prim-pretorului plasei Beiuş din comitatul Bihor, prin care 
înaintează raportul oficial al primarilor comunelor aparținătoare notariatului cercual Tarcaia, 
comitatul Bihor, având ca obiect retragerea de la acțiunea de colectare a impozitelor a executorului 
de stat, din cauza insolvabilitätü locuitorilor, confruntati cu foametea şi sărăcia. 

Vaşcău (comitatul Bihor), 23 februarie 1901 - Protocol încheiat în şedinţa sinodului 
protopopesc al tractului Vaşcău, în cadrul căreia au fost dezbătute probleme legate de activitatea 
oficiului protopopesc, situația financiară a protopopiatului, moralitatea publică, situația 
învățământului confesional, bugetul cancelariei protopopeşti ş.a. 

Răbăgani (comitatul Bihor), 23 februarie 1901 - Protocol încheiat în şedinţa sinodului 
protopopesc al tractului Beiuş, din comitatul Bihor, cu prilejul căreia au fost analizate şi dezbătute 
probleme referitoare la activitățile bisericeşti, şcolare şi epitropeşti desfăşurate în cursul anului 1900. 
Arad, 6 martie 1901 - Scrisoarea Consistoriului ortodox român din Arad, trimisă vicarului 
episcopal ortodox român din Oradea, prin care-l face cunoscută numirea sa în calitate de comisar al 
Internatului de băieți din Beiuş, comitatul Bihor, “în deplină putere de a organiza guvernarea şi 
administrarea în toate direcțiile, cu un cuvânt, a pune pe baze solide existența alumneului nostru. 
Graz, 12 iunie 1901 - Scrisoarea reprezentanților tinerimii române din afara granițelor Ungariei, 
trimisă de către dr. ioan Raţiu, preşedintele comitetului Partidului National Român, prin care, 
îngrijorați de soarta poporului român din Ungaria, solicită comitetului P.N.R să fie un adevărat 
organ național de conducere şi astfel “lupta, unica noastră mântuire” să-şi reînceapă firul pentru 
scoaterea neamului românesc din situația în care se află. 

Arad, 16 iunie 1901 — Articolul intitulat „Școala noastră ”, publicat în revista „Biserica şi scoala” 
din luna iunie 1901, referitor la politica de maghiarizare a şcolii confesionale româneşti şi pericolul 
ce-l reprezintă această politică pentru națiunea română din Transilvania şi Ungaria. 

Beiuş, 30 iunie 1901 - Informare întocmită de către Michail Diamandi, rectorul internatului de 
băieți ortodox român din Beiuş, comitatul Bihor, referitoare la înființarea şi rostul acestui internat 
pentru românii ortodocşi din comitatul Bihor. 

Arad, 14 iulie 1901 - Articol de fond intitulat „Să mergem la şcoală” publicat în revista „Biserica 
diferite profesii, a tineretului român. 

Răbăgani (comitatul Bihor), 18 iulie 1901 - Raportul protopopului ortodox român din Oradea, 
referitor la încheierea anului de învățământ 1900/1901 la şcolile confesionale ortodoxe române din 
cadrul protopopiatului, situtiile constatate şi măsurile preconizate pentru bunul mers al noului an 
de învățământ ce va începe. 

Tinca (comotatul Bihor), iulie 1901 - Raportul protopopului român din Tinca, comitatul Bihor, 
înaintat Consistoriului ortodox român din Oradea, referitor la modul de desfăşurare a examenelor de 
la sfârşitul anului şcolar 1900/1901 la şcolile confesionale ortodoxe române din raza de 
responsabilitate a protopopiatului. 

Beliu (comitatul Bihor), iulie 1901 — Raportul protopopului ortodox român din Oradea, referitor la 
modul de organizare si desfăşurare a examenelor de la sfârşitul anului şcolar 1900/1901 la şcolile 
confesioanle ortodoxe române de pe raza de activitate a protopopiatului. 


225 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


85. 
86. 


87. 


88. 


89. 


90. 


91. 


92. 


93. 


94. 


95. 


96. 


97. 


98. 


99. 


100. 


226 


Vaşcău (comitatul Bihor), septembrie 1905 — Stire în legătură cu adunărea populară organizată 
la Vaşcău de fruntaşii mişcării naționale române pentru introducerea votului universal. 

Oradea, 22 aprilie 1906 — Stire în legătură cu depunerea candidaturilor de către fruntașii mişcării 
naționale române în circumscripțiile electorale ale comitatului Bihor. 

Tinca (comitatul Bihor), 27 aprilie 1906 — Stire în legătură cu acțiunile de propaganda duse în 
rândul electoratului român de fruntaşii mişcării naţionale române cu scopul de a susține candidatul 
român, dr. Aurel Lazăr, activitate coordonată de protopopul ortodox din Girişu Negru, Petru Sârb. 
Arad, 26 aprilie 1906 — Poezie propagandistică în favoarea candidatului român, dr. Aurel Lazăr, 
pentru cercul electoral Tinca (Bihor). 

Tăut (comitatul Bihor), iulie 1901 — Cronica desfăşurării alegerilor în cercul electoral Tinca, 
eveniment la care s-au evidenţiat prin prezența si patriotismul lor ţăranii din Tăut, Girişu Negru, 
Cuaşd şi cei din satele plasei Beliu, dar pe parcursul căruia jandarmeria a procedat la confiscarea 
drapelelor româneşti, la arestarea şi amendarea unor alegători români, după care au deschis foc de 
armă împotriva celor din Căuaşd, omorându-l pe unul dintre alegători. 

Aleşd (comitatul Bihor), 3 mai 1907 — Apel lansat de către fruntaşii mişcării naţionale române 
către întreaga intelectualitate românească din zona Aleşdului pentru a convoca o adunare populară 
în care să fie combătut proiectul de lege al contelui Appony Albert de a introduce limmba maghiară 
obligatorie în şcolile româneşti. 

Beiuş, 6 septembrie 1907 — Stire în legătură cu intervenţia avocatului român, dr. Aurel Lazăr, pe 
lângă biroul electoral al cercului Beiuş pentru a obține ingäduinfa ca membrii mişcării nationale 
române să poată face campanie electorală pentru candidatul Vasile Lucaciu prin satele româneşti. 
Tulca (comitatul Bihor), 18 octombrie 1907 — Corespondenţă în legătură cu condamnarea la 
închisoare a trei români din Tulca, acuzaţi că la alegerile din anul trecut i-ar fi molestat pe 
jandarmii din Căuaşd, în drumul lor spre biroul electoral din Tinca, incident în urma căruia 
jandarmii au deschis foc de armă şi l-au ucis pe ţăranul Marcas. 

Căuaşd (comitatul Bihor), 19 octombrie 1907 — Corespondenţă în legătură cu condamnarea la 
închisoare a opt români din Căuaşd, acuzaţi că la alegerile din anul trecut ar fi provocat o 
încăierare cu alegătorii din Tulca, aflaţi pe drum către era biroul electoral din Tinca, incident în 
urma căruia jandarmii au deschis foc de armă şi l-au ucis pe ţăranul Marcaş. 

Oraea-Beiuş, 11 ianuarie octombrie 1908 — Stire in legătură cu înființarea Clubului mişcării 
naționale române din Bihor şi acţiunile întreprinse de acesta pentru susținerea candidaţilor români 
la concursurile pentru diferite funcţii publice în comitat. 

Arad, 24 ianuarie 1908 — Sinteză privitoare la activitatea fruntaşilor mişcării naţionale româneşti 
din Bihor în ultimii doi ani si rezultatele pozitive obținute de către aceştia pe tărâmul susținerii 
candidaţilor români la alegerile generale şi la cele locale. 

Oradea, 1910 — Eseu întocmit de către profesorul universitar Bozoky Alajos, de la Academia de 
Drept din Oradea, pe marginea crizei intervenite între cele două cabinete ale imperiului dualist, în 
care autorul se plânge că guvernele care s-au succedat la Budapesta au fost vitregite de principalele 
atribute ale puterii, acestea rămând în beneficiul Vienei, de unde şi nevoia rezolvării tranşante si 
definitive a tuturor diferendelor. 

Budapesta, 7/20 ianuarie 1914 - Comentariu de presă în legătură cu şedinţele preliminare ale 
Comitetului executiv al Partidului Naţional Român din Transilvania, desfăşurate la Budapesta în 
scopul pregătirii strategiei ce urmează să fie adoptată în viitoarele negocieri cu premierul maghiar, 
Tisza Istvan, pentru recunoaşterea drepturilor politice si civile ale etniei româneşti din Transilvania. 
Debrețin, 10/23 februarie 1914 - Ştire în legătură cu atentatul cu bombă petrecut în palatul de 
reşedinţă al recent fnfiintatei Episcopii Greco-Catolice de Hajdudorog. 

Arad, 22 ianuarie/3 februarie 1914 - Articol de fond în legătură cu proiectul de modificare a 
legislației electorale, instrument juridic prin intermediul căreia legislativul de la Budapesta 
urmăreşte să reducă accesul reprezentanților românilor transilvăneni în Parlament, fie prin 
desființarea circumscriptiilor din regiunile locuite compact de români, fie prin arondarea la alte 
circumscripții a localităților locuite majoritar de români. 

Budapesta, 13/26 februarie 1914 - Fragment al stenogramei înregistrate în şedinţa 
Parlamentului maghiar, în care premierul Tisza Istvan prezintă cererile formulate de Comitetului 
executiv al Partidului Naţional Român şi apoi încearcă să convingă auditoriul că majoritatea 
drepturilor politice şi civile solicitate în cereri le-au fost satisfăcute românilor. 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


101. Budapesta, februarie 1914 - Cronica negocierilor purtate de conducătorii Partidului Naţional 
Român din Transilvania cu premierul maghiar, Tisza Istoân, pentru recunoaşterea drepturilor 
politice şi civile ale etniei româneşti ardelene, întocmită de fruntaşul transilvănean Alexandru 
Vaida- Voievod. 

102. Criştior (comitatul Bihor), 1 martie 1914 - Denunt formulat de cârciumarul din satul Cristior, 
Fried Ignâc, împotriva mai multor țărani români, reîntorşi de la muncă din România, care au adus 
vestea că în curând Transilvania va fi alipită României. 

103. Arad, 19 februarie/4 martie 1914 - Analiză critică în legătură cu politica economică 
discriminatorie adoptată de guvernul maghiar, în urma căreia populația maghiară, colonizată în 
zonele majoritar româneşti, este sprijinită, în vreme ce românii sunt împinşi spre sărăcie şi spre 
incultura. 

104. Arad, 20 februarie/5 martie 1914 - Articol de fond în legătură cu eşecul negocierilor purtate de 
Comitetul executiv al Partidului Naţional Român din Transilvania, la Budapesta, cu premierul 
maghiar, Tisza Istvan, pentru recunoaşterea drepturilor politice şi civile ale etniei româneşti din 
Transilvania. 

105. Miskolc (Ungaria), 25 februarie/10 martie 1914 - Ştiri în legătură cu tratamentul 
discriminatoriu la care sunt supuşi românii bihoreni angajați în fabricile din Miscolt şi la eforturile 
de maghiarizare a lor prin intermediul protopopului greco-catolic maghiar căruia îi sunt arondati. 

106. Arad, 1/14 martie 1914 - Articol de fond in care este criticată politica de colonizare cu populație 
maghiară a zonelor locuite exclusiv sau majoritar de români transilvăneni în scopul de a slăbi 
reprezentare acestora în administrație şi parlament şi implicit pentru menținerea lor în sărăcie. 

107. Ceica (comitatul Bihor), 2/15 martie 1914 - Ştire în legătură cu refuzul tânărului bihorean 
Vasile Cristea de a juca rolul „trădătorului” într-o piesă de teatru închinată Revoluţiei maghiare de 
la 1848. 

108. Oradea, 7/20 martie 1914 - Corespondenţă în legătură cu lucrările Congregației comitatului 
Bihor, pe marginea analizării şi adoptării motiunii antiromâneşti propuse de Congregația 
comitatului Pesta, în care reprezentantul român, Dr. loan Ciordaş, a solicitat discutarea în plen a 
acestui document, deşi Comitetul permanent al congregatiei solicitase ignorarea lui. 

109. Oradea, 22 martie/4 aprilie 1914 - Minuta conferinței desfăşurate in sala mare a Primăriei 
Oradea în problema acordării drepturilor politice şi civile românilor transilvăneni, conferință la care 
au participat Dr. Jészi Oszkâr, din partea mediului academic maghiar, Dr. Krüger Aladâr, din 
partea nationalistilor maghiari, şi Vasile Goldiş, din partea Partidului National Român; este 
remarcat şi discursul avocatului orădean, Dr. Aurel Lazăr, intervenție care a repus Oradea în 
circuitul mişcării naționale româneşti. 

110. Oradea/Satu Mare, 9/22 aprilie 1914 - Corespondenţă privitoare la organizarea apărării 
românilor din Moftinu Mic în procesul intentat de autoritățile maghiare pentru că au protestat 
împotriva arondării parohiei lor la recent infiintata Episcopie Greco-Catolică de Hajdudorog, apărare 
structurată la Oradea de avocatul Aurel Lazăr şi de alți avocați membrii ai Partidului Naţional 
Român din Transilvania. 

111. Săcădat (comitatul Bihor), 18 aprilie/1 mai 1914 - Ştire privitoare la condamnarea cu 
închisoare a ţăranului român Teodor Maniu, din Săcădat, pentru delictul de propagandă împotriva 
ungurilor din Oradea. 

112. Marghita (comitatul Bihor), 24 aprilie/7 mai 1914 - Ştire în legătură cu recrutările pentru 
serviciul militar desfăşurate la Marghita, în urma cărora doar jumătate din cei care s-au prezentat 
au fost declarați apți, ceilalți suferind de inanitie. 

113. Arad, 26 aprilie/9 mai 1914 - Ştire în legătură cu procesul deschis de către autoritățile maghiare 
împotriva redacției cotidianului „Românul”, din Arad, şi împotriva fruntasilor arădeni ai Partidului 
Naţional Român din Transilvania pentru delictul de propagandă împotriva ungurilor, care s-ar 
regăsi în afişul electoral conceput de cei nominalizați. 

114. Şicula (comitatul Arad), 1/14 mai 1914 - Ştire privitoare la condamnarea ţăranului român Ion 
Morariu, din Şicula, pentru delictul de propagandă împotriva ungurilor, urmată de eseul alcătuit de 
cotidianului arădean „Românul“ pe marginea stării de spirit negative a populației româneşti, 
confruntată cu abuzurile zilnice ale administrației maghiare. 


227 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


115. Bucuresti/Oradea, 2/15 mai 1914 - Corespondenta privitoare la incidentul petrecut in curtea 
palatului Academiei Române unde, vicarul ortodox al Oradiei, Vasile Mangra, prezentându-se 
neinvitat la sesiunea anuală de deschidere, a fost sechestrat, înjurat şi bruscat de studenții 
români. 

116. Beiuş, 17 mai 1914 - Raport informativ întocmit de către prim-pretorul plasei Beiuş, 
Wertheimstein, în legătură cu starea de spirit optimistă a țăranilor români din zona sa, de pe urma 
zvonului că Transilvania va trece sub autoritatea României în anul 1915. 

117. Oradea, 9/22 mai 1914 - Anunţ cu privire la înființarea unui nou despărțământ al asociației 
culturale româneşti , Astra” în comitatul Bihor, inițiativă menită să relanseze mişcarea națională a 
românilor bihoreni. 

118. Nuşfalău (comitatul Sălaj), 10/23 mai 1914 - Ştire privitoare la condamnarea ţăranului român 
Petru Cuştean pentru delictul de propagandă împotriva ungurilor. 

119. Oradea/Debretin, 18/31 mai 1914 - Ştire, comunicată de Regimentul 61 Infanterie Debrețin, in 
legătură cu eşecul mobilizării rezerviştilor români din cauză că mai bine de trei sferturi din numărul 
acestora au emigrat în America, mânati de sărăcie. 

120. Nojorid (comitatul Bihor), 24 mai/6 iunie 1914 - Raport al Senatului şcolar bihorean în 
legătură cu rezultatele îngrijorătoare înregistrate la examenele şcolare de limba română la şcolile din 
comuna Nojorid, în special la clasele III-VI, unde sistemul de predare bilingv (româno-maghiar) a 
reuşit să-i încurce pe elevi în ale scrisului după dictare. 

121. Beiuş, 25 mai/8 iunie 1914 - Ştire privitoare la desfăşurarea adunărilor populare ale românilor 
din Ţinutul Beiuşului, în comunele Budureasa şi Mizieş, organizate de Partidul National Român, 
însoțită de protestul participanților împotriva arondării mai multor sate româneşti la o 
circumscripție electorală dintr-o comună maghiară. 

122. Pocola (comitatul Bihor), 27 mai/10 iunie 1914 - Ştiri în legătură cu rezultatele foarte bune 
obținute de elevii şcolii confesionale ortodoxe din Pocola la examenul de absolvire, precum şi 
privitoare la desfăşurarea, în aceeaşi comună, a şedinţei despărțământului Beiuş a „Reuniunii 
învăţătorilor ortodocşi români din Bihor”. 

123. Beiuş, 2/15 iunie 1914 - Detalii legate de contextul in care administrația preturii plasei Vaşcău, 
ajutată de jandarmerie, a oprit lucrările adunării populare organizate de filiala bihoreană a 
Partidului Naţional Român în comuna Lazuri de Beiuş. 

124. Lazuri de Beiuş (comitatul Bihor), 4/17 iunie 1914 - Ştire în legătură cu întreruperea şi apoi 
interzicerea adunării populare convocate filiala bihoreană a Partidului Naţional Român în comuna 
Lazuri de Beiuş, miting oprit pe motivul că cererea de autorizare n-ar fi ajuns la pretură spre 
aprobare. 

125. Cociuba Mică (comitatul Bihor), 8/21 iunie 1914 - Corespondenţă în legătură cu conferința 
organizată de studentul în litere, Vasiliu Onea, în folosul sătenilor români spre a le explica 
necesitatea ştiinţei de carte în condițiile in care dreptul de vot este condiționat de certificatul de 
absolvire a şcolii primare şi de examenul de scris şi citit. 

126. Bunteşti (comitatul Bihor), 8/21 iunie 1914 - Ştiri în legătură cu reuşita adunării populare 
convocate de filiala bihoreană a Partidului Naţional Român în comuna Bunteşti, precedate de 
informaţii privitoare la modul în care autoritățile au interzis adunarea populară de la Lazuri de 
Beiuş, convocată din nou în aceeaşi zi, sub pretexte procedurale. 

127. Rieni (comitatul Bihor), 15/28 iunie 1914 - Corespondenţă în legătură cu reuşita adunare 
populară organizată la Rieni de către filiala bihoreană a Partidului National Român din 
Transilvania, în ciuda faptului că la miting a fost prezent şi proto-pretorul plasei Vaşcău, renegatul 
Tempeleân Dezs6, cel care a anulat mai multe astfel de adunări în zonă. 

128. Beiuş, 7 iulie 1914 - Raport informativ întocmit de către prim-pretorul plasei Beiuş, 
Werthennstein, în legătură cu starea de spirit naționalistă a românilor din oraşul Beiuş şi din 
împrejurimi, situație pe care o atribuie educației naționaliste promovate de Gimnaziul greco-catolic 
românesc din oraş în rândul elevilor săi, care pe urmă o răspândesc prin satele lor. 

129. Arad, 4/17 iulie 1914 - Ştire în legătură cu tentativa de aruncare în aer a depozitului de praf de 
puşcă din cazarma Cetăţii Aradului, atentat dejucat prin vigilenta santinelei aflate în post, un soldat 
român, care a ripostat cu focuri de armă la atacul teroriştilor. 


228 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


130. H6dmezâvâsârhely (comitatul Csongrâd)-Oradea, 7 noiembrie 1914 - Anunţ în legătură cu 


mobilizarea rezerviştilor cu vârste cuprinse între 42 şi 50 de ani pentru efectuarea lucrărilor de 
infrastructură necesare armatei. 


131. Budapesta, 27 octombrie/7 noiembrie 1914 - Ordin al ministrului maghiar de Interne, Sandor 


Janos, prin care, în urma reformei civile şi politice promise de premierul Tisza Istvan etniilor 
neprivilegiate din imperiu, abrogă interdicția privitoare la afişarea culorilor naționale ale acestor 
etnii în locurile publice şi cu ocazia unor festivități tradiționale proprii, dar cu condiția afişării în 
egală măsură a celor maghiare. 


132. Moftin (comitatul Sătmar), 10 noiembrie 1914 - Anunţ în legătură cu posibila amnistie de care 


se vor bucura românii din comuna Moftin, împotriva cărora Episcopia Greco-catolică de Hajdudorog 
a deschis proces penal pentru nesupunere şi revoltă. 


133. Oradea, 14 noiembrie 1914 — Ecoul inițiativei de reluare a negocierilor dintre guvernul maghiar 


şi fruntaşii mişcării naționale române, manifestate prin scrisorile trimise de premierul maghiar 
Istoân Tisza mitropolitului ortodox român al Transilvaniei, loan Metianu, surprins în interviul 
acordat de episcopul greco-catolic al Oradiei, Demetriu Radu. 


134. Arad, 9/22 noiembrie 1914 - Articol mobilizator publicat de către profesorul Onisifor Ghibu, inspector 


şcolar peste şcolile ortodoxe din Transilvania, prin care face apel la preoții ortodocşi să-i suplinească pe 
învățătorii mobilizați pe front şi să continue astfel procesul de învățământ în parohiile lor. 


135. Lozna (comitatul Sălaj), 27 decembrie 1914 - Anunţ în legătură cu moartea sergentului român 


Victor Pop de Boereni, student medicinist, subofițer în Regimentul 63 Infanterie al armatei austro- 
ungare, căzut pe frontul din Polonia rusească. 


136. Trento (Italia), 4/17 ianuarie 1915 - Relatare întocmită de doamna Lucia Bologa, voluntară la 


spitalul militar din Trento, alături de fiul ei medicinist, în legătură cu starea de spirit a răniților 
români din „Regimentul Bihorenilor”, internați acolo, şi bunul simţ de care dau dovadă în relaţiile 
lor cu personalul medical. 


137. Arad, 9 februarie 1915 - Ştire în legătură cu apariția unui focar de tifos în cazarma în care sunt 


internați suspectii politici, aduşi din Serbia, Ungaria si Bosnia, şi măsurile luate de autoritățile 
locale pentru a stopa extinderea epidemiei în oraş. 


138. Oradea, 27 februarie 1915 - Anunţ făcut de vicecomitele comitatului Bihor, prin care îi pune la 


dispoziția armatei pe toți funcționarii publici scoşi din posturi în urma restructurării administrației. 


139. Tinca-Şauaieu (comitatul Bihor), 1 aprilie 1915 - Notă informativă a prim-pretorului plasei 


Tinca în legătură cu atitudinea naționalistă a preotului Nicolae Popa, din parohia Şauaieu, care în 
mai multe rânduri a adus critici guvernului maghiar. 


140. Oradea-Blaj, 4 aprilie 1915 - Răspunsul oferit de către Episcopul Greco-catolic al Oradiei, dr. 


Demetriu Radu, la discursul Primatului Bisericii Romano-Catolice Maghiare, dr. Csernoch Janos, în 
care pleda pentru asimilarea credincioşilor greco-catolici români în virtutea consolidării „națiunii 
unitare maghiare”, urmat de confesiunea de credință etnică românească formulată în numele 
Mitropoliei Române-Unite a Blajului. 


141. Budapesta, 10 aprilie 1915 - Eseu întocmit pe margine calităților şi virtuților soldaților români, 


mobilizați pe front în armata austro-ungară, intruchipati aici de personajul fictiv „Moldovan, care 
luptă cu abnegatie şi curaj şi îşi dă viata pentru monarhia bicefală. 


142. Vinkovci (Croatia)-Nädlag, 29 martie /11 aprilie 1915 - Necrolog publicat în legătură cu 


decesul medicului militar Aurel Mărginean, din Nădlac, ca urmare a unei infecții contractate în 
spitalul militar la care fusese repartizat. 


143. Oradea, 24 aprilie 1915 - Ştire în legătură cu distingerea prefectului Seminarului greco-catolic 


român, Ludovic Vida, preot militar în armata austro-ungară, cu decorația Crucea de Aur, pentru 
serviciile prestate pe front. 


144. Koniec (Polonia rusească), 1 iunie 1915 - Ştire în legătură cu faptele de vitejie şi curaj săvârşite 


de locotenentul român loan Crişan, din armata austro-ungară, care împreună cu trupa sa au respins 
un atac rusesc pe râul Nida. 


145. Ivangorod (Galiţia), 12 iunie 1915 - Relatare în legătură cu faptele de curaj ale plutonierului 


român Claudiu Piteiu, subofițer în Regimentul 22 Honvezi al armatei austro-ungare, care şi-a salvat 
regimentul după ce a îndeplinit o misiune de cercetare a pozițiilor ruseşti. 


229 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


146. Lemberg (Galiţia), 22 iunie 1915 - Ştire în legătură cu recucerirea capitalei Galiției, oraşul 
Lemberg (Lvov), din mâinile ruşilor, şi intrare victorioasă în urbe a regimentelor românilor 
transilvăneni, din armata austro-ungară, pe ritmurile marşului „Deşteaptă-te Române”. 

147. Sălaj, 9 septembrie 1915 - Corespondenţă cu privire la faptele de curaj şi vitejie săvârşite de 
infanteristul român Moise Colin, din armata austro-ungară, şi camarazii săi pe frontul italian. 

148. Galitia-Bihor, 14 septembrie 1915 - Ştire în legătură cu „profetul“ de pe frontul galitian, 
bihoreanul Teodor P., soldat în armata austro-ungară, care a prezis cu exactitate zilele în care vor fi 
cucerite o serie de importante oraşe fortificate deținute de ruşi în Galiţia. 

149. Triglav (Austria), 26 septembrie 1915 - Reportaj legat de confruntările armate dintre armatele 
italiene şi cele austro-ungare pe înălțimile Alpilor Iulieni, lupte în care s-au afirmat prin vitejie 
ostaşii români arădeni ai Regimentului 33 din armata austro-ungară. 

150. Doberdo (Italia), 22 octombrie 1915 - Scrisoare a unui caporal român din Batalionul IV al 
Regimentului arădean 33, al armatei austro-ungare, în care descrie festivitatea de decorare a unor 
soldați români care s-au evidențiat pe frontul italian, ceremonialul fiind oficiat de comandanții 
români ai unității militare. 

151. Doberdo (Italia), octombrie 1915 - Reportaj în legătură cu mersul operațiunilor militare pe frontul 
italian, starea de spirit a soldaților austro-ungari, foarte multi de etnie română, şi povestea ostasului 
bănățean Vasile Dancea, decorat pentru acte de curaj şi vitejie dovedite în luptele de la Doberdo. 

152. Strypa (Galiţia) 20 octombrie/1 noiembrie 1915 - Ştire în legătură cu moartea căpitanului 
român Alexandru Candrea, înrolat în Regimentul 33 infanterie din Arad, din armata austro- 
ungară, căzut pe câmpul de luptă de la Styrpa, pe frontul Galiției orientale. 

153. Arad, 25 octombrie/7 noiembrie 1915 - Ştire în legătură cu exhumarea trupului colonelului 
arădean Dimitrie Burdea, fost ofițer al armatei austro-ungare, răpus în bătălia de la Lemberg, pe 
frontul galitian, şi aducerea acestuia în Arad spre a fi înmormântat. 

154. Galiţia, decembrie 1915 - Scrisoare adresată unchiului său de un sanitar român, din armata 
austro-ungară, în care ti relatează întâmplarea tragică trăită pe front când, în urma unui atac de 
noapte întreprins de o patrulă de cazaci, dar respins, a cercetat câmpul de luptă şi a dat peste un 
cazac muribund, român şi acesta, pe care l-a vegheat până s-a stins, l-a înmormântat şi i-a grăit o 
rugăciune la mormânt. 

155. Praga, 25 decembrie 1915/6 ianuarie 1916 - Cronica festivităților organizate de intelectualitatea 
praghezä, cu ocazia Crăciunului, în folosul soldaților români, din armata austro-ungară, cantonati 
în oraş s-au spitalizati în mănăstirile de aici. 

156. Lovcen (Muntenegru), 29 decembrie 1915/10 ianuarie 1916 - Relatare cu privire la bătălia 
pentru ocuparea fortificației Lovcenului, pe frontul Muntenegrean, victorie obținută de soldații 
români din Regimentul 2 glotaşi, din armata austro-ungară, întocmită de comandantul acestei 
unități militare, contrariat că presa germană şi maghiară atribuie acest succes ungurilor. 

157. Oradea, 13 ianuarie 1916 - Multumire publică adresată soldaților români din Regimentul 4 Honvezi 
din Oradea, al armatei austro-ungare, de colonelul Kratochwill Karoly, comandantul unității. 

158. Arad, 13/26 ianuarie 1916 - reportaj în legătură cu situația din spitalul militar arădean şi cu 
starea de spirit a răniților aflați în convalescenta acolo. 

159. Urvişu de Beiuş (comitatul Bihor), 14/27 ianuarie 1916 - Poezie naționalistă, şi totodată 
xenofobă, menită să-i îndemne pe sătenii români la păstrarea tradițiilor proprii şi să se îngrijească de 
curăţenia limbii lor materne. 

160. Tzaritsyn (Rusia), 14/27 ianuarie 1916 - Scrisoare expediată redacției cotidianului „ Românul”, 
din Arad, de un grup de ofițeri români, din armata austro-ungară, aflați în prizonieratul rusesc, în 
lagărul de la Tzaritsyn, spre ştirea familiilor lor. 

161. Ivanovo-Voznesensk, 24 ianuarie/6 februarie 1916 - Cărți poştale de felicitare adresate 
redacției cotidianului arădean „Românul” de un grup de ofițeri români, din armata austro-ungară, 
originari din Transilvania şi Bihor, internați în lagărul rusesc de prizonieri de la Ivanovo- 
Voznesensk. 

162. Cernäuti-Arieseni (comitatul Alba inferioară), 27 ianuarie/9 februarie 1916 - Ştire în 
legătură cu moartea ostaşului român loan Trif, din Batalionul I al Regimentului 50, din armata 
austro-ungară, în spitalul militar din Cernăuți. 


230 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


163. Şeitin (comitatul Arad), 29 ianuarie/11 februarie 1916 - Ştire în legătură cu moartea 


soldatului român Teodor Trutia, din localitatea arădeană Şeirin, lovit de un şrapnel pe câmpul de 
luptă. 


164. Astrahan (Rusia)-Seleuş (comitatul Arad), 4/17 februarie 1916 - Ştire în legătură cu soarta 


soldatului român loan Horga, înrolat în armata austro-ungară, aflat în prizonierat în Rusia, 
împreună cu alți doi conationali ai săi. 


165. Ciumeghiu (comitatul Bihor) 6/19 februarie 1916 - Ştire în legătură cu moartea învățătorului 


Pavel Pop, fruntaş al mişcării naționale şi preşedinte al Reuniunii învăţătorilor români din Bihor. 


166. Volynia (Galiţia) 12/25 februarie 1916 - Corespondenţă a unui fnvätätor-cadet, din prima linie a 


frontului, prin care deplânge starea de înapoiere în care au fost împinse satele româneşti, de pe 
teritoriul monarhiei dualiste, odată cu mobilizarea pe front a tuturor învăţătorilor apți de luptă. 


167. Volynia (Galitia)-Vârset (Banatul de Sud) 13/26 februarie 1916 - Corespondenţă de pe front 


purtată între doi tineri români din Beiuş, unul aflat în refacere la spitalul militar din Vârset, după 


168. Volynia (Galiţia) 13/26 februarie 1916 - Corespondenţă de pe front în legătură cu starea 


sufletească a soldaților români, din armata austro-ungară, şi grijile care-i macină în privința 
stabilității familiilor lor atunci când se vor întoarce acasă. 


169. Durrés (Albania) 14/27 februarie 1916 - Colaj de ştiri în legătură cu victoria obținută de trupele 


austro-ungare pe frontul balcanic odată cu ocuparea portului Durres, important centru de control 
militar deținut de tabăra Antantei la Marea Adriatică, victorie care se datorează în special vitejiei şi 
curajului soldaților români din Regimentul 33 arădean, al armatei austro-ungare. 


170. Mândruloc (Comitatul Arad) 18 februarie/2 martie 1916 - Lămurire oferită de preotul ortodox 


Iancu Stefänutiu în legătură cu originea etnică a eroului Gheorghe Rugii, decorat pentru faptele de 
vitejie şi curaj dovedite pe front, pe care presa maghiară l-au identificat ca fiind italian. 


171. Beiuş, 10 martie 1916 - Ştire în legătură cu importanta donație bănească făcută de episcopul 


greco-catolic al Oradiei, Demetriu Radu, în scopul construirii unui orfelinat românesc la Blaj, şi cea 
făcută de un preot anonim din Maramureş, care şi-a donat, în acelaşi scop, salariul său pe un an, 
deşi are de susținut şase suflete în familia lui. 


172. Arad, 14 martie 1916 - Anunţ în legătură cu interdicția publicării pe timp nelimitat a cotidianului 


„Românul“, organul de presă al Partidului National Român, măsură luată de ministerul maghiar de 
Interne. 


173. Seghedin (Ungaria), 15 martie 1916 - Evidenţa soldaților, din Regimentul IV Honvezi din 


Seghedin, care au trecut la inamic sau au dezertat. 


174. Beiuş, 11 aprilie 1916 - Apel lansat de către domnişoarele românce greco-catolice din Beiuş 


tuturor domnişoarelor românce din Transilvania pentru colectarea unor sume de bani în folosul 
edificării orfelinatului din Blaj, unde ele deja au donat o importantă sumă. 


175. Oradea, 1/14 mai 1916 - Ştire în legătură cu depistarea unor bancnote şi monede false puse în 


circulație pe piața orădeană. 


176. Arsiero (Italia)-Arad, 17/1 iunie 1916 - Ştire în legătură cu moartea stegarului roman Demetriu 


Trutia din Regimentul 50 Infanterie, al armatei austro-ungare, grav rănit pe frontul italian şi 
decedat apoi în Spitalul militar de la Folgaria. 


177. Lugoj, 22 iulie 1916 - Ştire preluată de la un periodic din România, conform căreia, pe frontul 


galitian, s-ar fi predat ruşilor mai multe unități militare austro-ungare alcătuite din cehi, slovaci şi 
români. 


178. Şimleu Silvaniei, 5 august 1916 - Cronica parastasului ofițerului român Vasile Ghetie, din 


armata austro-ungară, fiul vicarului greco-catolic din Şimleu, căzut eroic pe front. 


179. Bucureşti, 4/17 august 1916 - Textul Tratatului secret de alianță încheiat între România şi 


puterile Antantei, prin care României i se asigură stăpânirea tuturor teritoriilor locuite de 
români din Imperiul Austro-Ungar în schimbul intrării şi participării ei la război alături de 
Antanta. 


180. Oradea, 31 august 1916 - Notă informativă a căpitanului Poliției din Oradea în legătură cu 


arestarea muncitorului român Onut Gheorghe pentru sentimentele sale nationaliste pe care şi le-a 
manifestat odată cu intrarea României în război împotriva Austro-Ungariei. 


231 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


181. Oradea, 3 septembrie 1916 - Notă informativă a unui funcționar public maghiar în legătură cu 
prezența unui grup de români în sala de aşteptare a cinematografului, unde aceştia urmăreau, pe o 
hartă a imperiului, evoluția luptelor pe front, explicată de doi gradati militari. 

182. Oradea, 8/21 septembrie 1916 - Scrisoare pastorală transmisă de mitropolitul ortodox român al 
Transilvaniei, Vasile Mangra, tuturor episcopiilor, protopopiatelor şi parohiilor din subordine spre a 
fi împărtăşită credincioşilor, în care condamnă şi înfierează în modul cel mai ticălos intrarea 
României în război împotriva Austro-Ungariei. 

183. Arad, octombrie 1916 - Cronica procesului de internare a intelectualilor români şi a fruntasilor 
satelor româneşti din Transilvania de către autoritățile maghiare, deportarea lor în vestul Ungariei, 
domiciliile obligatorii ce li s-au fixat în locurile deportării, intervenţiile mitropolitului ortodox Vasile 
Mangra în favoarea celor cu sănătatea şubrezită, întocmită de Roman Ciorogariu, pe atunci 
directorul Seminarului Teologic Ortodox din Arad. 

184. Budapesta, 4/17 martie 1917 - Discursul fruntaşului Ştefan Cicio-Pop, deputat în Camera 
deputaților, din Parlamentul maghiar, din partea Partidului Naţional Român, în care solicită din 
nou recunoaşterea drepturilor politice şi civile ale românilor transilvăneni şi solicită revocarea 
dispozitiei de strămutare a românilor din zona de frontieră cu România şi eliberarea românilor 
arestați şi judecați de Tribunalul militar din Cluj pentru că ar fi colaborat cu autoritățile militare 
române la intrarea acestora în Transilvania. 

185. Budapesta, 28 martie/10 aprilie 1917 - Anunt cu privire la sosirea „Oficiul de informatiuni despre 
prizonieri” din Budapesta a listelor cu prizonieri austro-ungari internați în lagărele din Rusia. 

186. Darnita (Ucraina), 12/25 aprilie 1917 - Descriere a contextului politic international şi a stării de 
lucruri în lagărele ruseşti în care erau internați prizonieri români, din armata austro-ungară, pe 
fondul cărora prizonierii transilvăneni şi bucovineni şi-au înființat un Comitet Naţional Român, s- 
au organizat într-o legiune militară proprie, pentru a lupta în cadrul armatei române, şi au 
proclamat unirea provinciilor lor cu România, în virtutea dreptului la autodeterminare al 
popoarelor. 

187. Oradea, 20 aprilie/3 mai 1917 - Relatare în legătură cu dificultăților care au însoțit alegerea 
vicarului de Oradea din pricina vechilor disensiuni intervenite între fruntaşii diecezei arădene, 
episcopul loan I. Papp şi secretarul episcopal Vasile Goldiş, cu fostul vicar al Oradiei, Vasile 
Mangra, ajuns acum mitropolit ortodox al Transilvaniei. 

188. Oradea-Sibiu, noiembrie 1917 - Cronica procesului de înființare a „zonei culturale” la granita 
Transilvaniei cu România, zonă tampon în care guvernul maghiar a desființat toate şcolile 
româneşti şi a înlocuit toți învățătorii şi profesorii români cu scopul de accelerare a procesul 
maghiarizare şi de a anihila încă din copilărie sentimentul apartenenței de neam cu românii de peste 
Carpaţi. 

189. Oradea, 11 decembrie 1917 - Cronica demonstrației pentru pace organizată la Oradea de către 
filiala locală a Partidului Social-Democrat Maghiar. 

190. Sibiu, decembrie 1918 - Articol elogios închinat acelor unități militare ale armatei austro-ungare 
care sunt alcătuite majoritar din soldați români transilvăneni, cu enumerarea lor şi a aprecierilor de 
care s-au bucurat din partea presei imperiului. 

191. Forău (comitatul Bihor), 1/14 ianuarie 1918 - Pilda mobilizatoare a preotului ortodox Victor 
Şandru, paroh în satul său natal Lupeni, din comitatul Hunedoarei, alungat de autoritățile maghiare 
în urma luptelor purtate pe acele meleaguri cu trupele româneşti şi numit preot în satul Forău, de 
Consistoriul Oradiei, parohie plină de datorii şi cu edificii nefinalizate, dar pe care noul titular 
reuşeşte s-o repună pe calea normalitäfii. 

192. Arad, 5/18 ianuarie 1918 - Circulară transmisă de episcopul Aradului, loan I. Papp, prin care îşi 
sfătuieşte preoții şi protopopii din subordine să întocmească documentatii justificative pentru a-şi 
declara bisericile monumente istorice şi a-şi scuti astfel lăcaşurile acoperite cu tablă de aramă de 
decopertarea ordonată de Ministerul de Război. 

193. Oradea, 25 martie/7 aprilie 1918 - Fragment al raportului general al activității Oficiului 
Protopopesc Ortodox Român al Oradiei pe anul 1917, în care este pomenită instalarea canonicului 
Roman Ciorogariu în scaunul vicarial orădean, sunt comemorati apoi doi vrednici preoți trecuți la 
cele veşnice şi învățătorul Florian Paptămaş, din Rontău, căzut pe frontul italian. 


232 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


194. Salonta-Sălişte de Beiuş (comitatul Bihor), 13/26 aprilie 1918 - Ştire în legătură cu decesul 


soldatului, de etnie română, loan Popa, în Spitalul din Salonta, de pe urma rănilor suferite pe front. 


195. San Stefano di Buia (Italia)-Zarand (comitatul Arad), 23 mai/4 iunie 1918 - Cronica morții 


învățătorului George Rufu, subofițer de etnie română, pe linia frontului de la „Campo di Osoppo” 
(Italia), împuşcat pe când făcea serviciul de pază a podului de pe Canalul di Ledra, înmormântat fără 
de serviciu militar în satul San-Stefano di Buia, dar prohodit după şase luni de preotul militar 
român Corneliu Lucutia. 


196. Oradea, 12/25 august 1918 - Ştiri îngrijorătoare de la Tribunalul din Oradea în legătură cu 


creşterea alarmantă a cazurilor de divorț pe motiv de infidelitate, odată cu reîntoarcerea din 
prizonieratul rusesc a soldaților bihoreni. 


197. Cluj, 29 septembrie 1918 - Relatare a contelui Karolyi Mihâlyi, viitor premier al Ungariei, in 


legătură cu şocul înregistrat de cercurile politice maghiare la aflarea veştii despre capitularea 
Bulgariei, precum şi cu privire la incapacitatea oamenilor politici maghiari de a evalua lucid 
perspectivele sumbre care amenințau teritorialitatea Ungariei în lipsa unor reforme fundamentale în 
politica naționalităților. 


198. Dej, 23 septembrie/6 octombrie 1918 - Scrisoare adresată de Dr. Teodor Mihali, preşedintele 


Partidului Naţional Român, fostului preşedinte al partidului, George Pop de Băseşti, pentru a-l 
consulta în privința convocării urgente a conducerii PNR, spre a stabili poziția politică viitoare a 
românilor transilvăneni în contextul dezintegrării monarhiei dualiste, înainte de deschiderea noii 
sesiuni parlamentare de la Budapesta. 


199. Oradea, 12 octombrie 1918 - Ştire în legătură cu întrunirea în şedinţă confidențială, la casa 


avocatului dr. Aurel Lazăr din Oradea, a fruntaşilor Comitetului Partidului Naţional Român, care 
au adoptat o hotărâre privind atitudinea românilor pe marginea dreptului la autodeterminare, 
enunțat de preşedintele american Woodrow Wilson, care va fi citită în Parlamentul budapestan. 


200. Oradea, 29 septembrie/12 octombrie 1918 - Declarația adoptată la Oradea de către Comitetul 


Executiv al Partidului National Român, în şedinţa extraordinară desfăşurată în locuința avocatului 
dr. Aurel Lazăr, prin care românii transilvăneni îşi proclamă dreptul de autodeterminare națională 
şi nesupunere politică şi civică fata de parlamentul şi guvernul maghiar. 


201. Oradea, 30 septembrie/13 octombrie 1918 - Ştire în legătură cu întrunirea, în regim de 


urgență, a capilor episcopiilor greco-catolice române din Transilvania pentru a propune un plan de 
măsuri menit să împiedice etatizarea instituțiilor lor de învățământ, aşa după cum este ea impusă de 
noua legislație maghiară a educaţiei. 


202. Budapesta, 1/14 octombrie 1918 - Anunţ în legătură cu decesul subit al mitropolitului ortodox al 


Transilvaniei, Vasile Mangra, pe când se îngrijea de pregătirea lucrărilor viitorului congres al 
Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania şi Ungaria. 


203. Arad, 18/31 octombrie 1918 - Apel lansat de Consiliul National Român, cu sediul in Arad, 


tuturor românilor în scopul organizării gărzilor naționale române la nivelul comunelor, oraşelor şi 
comitatelor, pentru a pune capăt fărădelegilor care au început să fie tot mai prezente în societate. 


204. Oradea, 18/31 octombrie 1918 - Declaraţie de adeziune, la programul Consiliului Naţional 


Român, semnată de studenții din Oradea. 


205. Tinca (comitatul Bihor), 3 noiembrie 1918 - Informare în legătură cu actele de anarhie 


provocate în câteva comune ale plasei Tinca de către soldații maghiari rebeli. 


206. Beiuş, 21 octombrie/3 noiembrie 1918 - Ştire în legătură cu înființarea Consiliului National 


Român din Beiuş, ca organ local al Comitetului Executiv al Partidului Naţional Român, şi intenția 
declarată a acestuia de a conlucra cu Consiliul Naţional Maghiar local în asigurarea ordinii publice. 


207. Oradea, 21 octombrie/3 noiembrie 1918 - Proces verbal al sedintei-conferintä a filialei 


Partidului Naţional Român din Oradea şi Bihor, convocată cu scopul înființării unui Consiliu 
militar român al Oradiei şi Bihorului, precum şi pentru organizarea Consiliului Naţional Român al 
oraşului județului. 


208. Oradea, 6 noiembrie 1918 - Certificat eliberat de Consiliul National Român din Bihor, prin care 


sublocotenentul Nestor Costa este împuternicit să organizeze gărzile române din satele plasei Tinca. 


209. Oradea, 6 noiembrie 1918 - Procesul verbal al şedinţei Consiliului National Român din Oradea şi 


Bihor în cadrul căreia a fost clarificată problema organizării gărzilor naționale române la nivelul 


233 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


comunelor româneşti, repartiția ofițerilor români însărcinați cu organizarea acestora şi formula 
jurământului pe care membrii gărzilor trebuie să-l presteze. 

210. Oradea, 7 noiembrie 1918 - Ştire în legătură cu intervenția trupelor şi gărzilor maghiare 
împotriva rebelilor care au jefuit o serie de întreprinderi private din cuprinsul comitatului Bihor şi 
pentru restabilirea ordinii publice. 

211. Oradea, 25 octombrie/7 noiembrie 1918 - Apel al Tinerimei Române din Oradea Mare şi Bihor, 
prin care solicită Consiliului Naţional Român să proclame unirea Transilvaniei şi Bucovinei cu 
România, urmată se intrarea armatelor române în teritoriile locuite de români spre a putea garanta 
actul unirii. 

212. Arad, 27 octombrie/8 noiembrie 1918 - Actul de adeziune a episcopilor ortodocşi şi greco-catolici 
ai românilor din Ungaria şi Transilvania la programul politic al Consiliului Naţional Român, cu 
sediul în Arad, cu precădere la principiul autodeterminării poporului român din imperiu. 

213. Tinca (comitatul Bihor), 8 noiembrie 1918 - Raportul prim-pretorului plasei Tinca în legătură 
cu actele de anarhie produse în unele comune de soldați rebeli, jafurile produse de aceştia la 
întreprinderile şi exploatatiile agricole private, intervenția trupelor maghiare şi începutul restabilirii 
ordinii. 

214. Arad, 27 octombrie/9 noiembrie 1918 - Manifest lansat de Consiliul Naţional Român prin care 
solicită guvernului maghiar să-i cedeze guvernarea comitatelor locuite de români din Transilvania şi 
Ungaria, în scopul aplicării dreptului de autodeterminare a popoarelor. 

215. Şiria (comitatul Arad), 27 octombrie/9 noiembrie 1918 - Ştire în legătură cu înlocuirea 
administrației maghiare a Preturii plasei Siria cu administrația românească, protestul prim- 
pretorului maghiar înlocuit, consfătuirea desfăşurată între partea maghiară şi cea română la nivelul 
comitatului şi deplasarea unităților militare alcătuite din români transilvăneni pe Valea Mureşului 
pentru paza obiectivelor militare. 

216. Arad, 9 noiembrie 1918 - Somatie transmisă guvernului Sfatului National Maghiar de la 
Budapesta de către conducerea Consiliului Naţional Român, prin care îi solicită acestuia să cedeze în 
mâinile structurilor politice româneşti întreaga administrare a teritoriilor locuite de români în 
Ungaria şi Transilvania, în spiritul aplicării cu adevărat a principiului wilsonian al dreptului la 
autodeterminare a popoarelor. 

217. Oradea, 12 noiembrie 1918 - Procesul verbal al şedinţei comune a Consiliului National Maghiar 
şi Consiliului Naţional Român, în cadrul căreia partea română a reclamat intervenția armată a 
gărzilor maghiare împotriva locuitori români din satele Olcea şi Ucuris pentru apărarea avutul 
exploatării forestiere private de acolo, acțiune abuzivă în urma căreia au fost împuşcaţi câțiva săteni 
români. 

218. Arad, 1-2/14-15 noiembrie 1918 - Reportaj în legătură cu desfăşurarea tratativelor purtate între 
delegația Guvernului Consiliului Naţional Maghiar, deplasată la Arad, şi delegația Consiliului 
National Român, proces pe parcursul căruia profesorul Jaszi Oszkar, şeful părții maghiare, a oferit 
părții române două soluții de coabitare a românilor din Transilvania cu puterea de la Budapesta, 
ambele formulate cu încălcarea dreptului la autodeterminare a românilor. 

219. Sârbi (comitatul Bihor), 1/14 noiembrie 1918 - Delatiune formulată de învățătorul şcolii de stat 
împotriva preotului ortodox din comună, care, la sfârşitul slujbei religioase, şi-ar fi asigurat 
credincioşii că în curând legislația maghiară va fi abrogată, că învățământul se va face în limba 
română şi ar fi îndemnat rezervistii şi recrufii din localitate să nu răspundă ordinelor de încorporare 
lansate de Budapesta. 

220. Marghita (comitatul Bihor), 2/15 noiembrie 1918 - Raport al Consiliului Militar Român al 
cercului Marghita, în cadrul căruia sunt prezentate incidentele provocate de vechea administrație 
maghiară în comunele româneşti în care s-a încercat organizarea gărzilor naționale locale, 
evenimente în urma cărora un sătean român a fost împuşcat mortal iar un altul a fost rănit. 

221. Aleşd (comitatul Bihor), 4/17 noiembrie 1918 - Ştire cu privire la înființarea Consiliului 
Naţional Român al cercului Aleşd, organ reprezentativ al celor 49 de comune ale ținutului omonim. 

222. Horvatul Românesc (comitatul Sălaj), 4/17 noiembrie 1918 - Proces verbal al Adunării 
populare convocate în comună cu scopul alegerii Consiliului Naţional Român local şi a Gărzii 
Naționale Române comunale. 


234 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


223. Carei (comitatul Sătmar), 5/18 noiembrie 1918 - Reportaj în legătură cu desfăşurarea Adunării 


populare a românilor din ținutul Careilor convocată cu scopul de a se înființa Consiliul Naţional 
Român cercual, ocazie cu care cei prezenți au denunțat Bula papală prin care parohiile lor au fost 
arondate abuziv de curând înființatei Episcopii greco-catolice de Hajdudorog şi au hotărât 
înființarea unui vicariat românesc al Careilor. 


224. Oradea, 7/20 noiembrie 1918 - Proces verbal al şedinţei Comitetului Executiv al Consiliului 


Naţional Român din Oradea şi Bihor, convocate cu scopul de a analiza activitatea gărzilor naționale 
române din comitat, a stadiului atins de procesul de alegere a delegaților ce vor participa la Marea 
Adunare Naţională de la Alba Iulia şi pentru a decide împroprietărirea sătenilor din comunele 
Ciumeghiu şi Micherechiu. 


225. Tinca (comitatul Bihor), 20 noiembrie 1918 - Raportul comandantului secției gărzilor naționale 


române din plasa Tinca în legătură cu stadiul constituirii gărzilor naționale în comunele aflate în 
subordine şi cu privire la intervenția gărzilor naționale maghiare în comunele româneşti Batăr, Tăut 
şi Tulca unde, sub pretextul apărării unor moşii private, au deschis foc asupra sătenilor şi au operat 
arestări. 


226. Vaşcău (comitatul Maramureş), 7/20 noiembrie 1918 - Informare transmisă comenduirii 


Gărzii Naţionale Române comitatense, de către comandantul secției Vaşcău, prin care sunt raportate 
acte de violență şi asasinatele săvârşite de soldații maghiari, sosiți de curând în zonă, prin satele 
româneşti din cercul Vaşcăului. 


227. Aleşd (comitatul Bihor), 8/21 noiembrie 1918 - Informare transmisă de preşedintele Consiliului 


National Român al cercului Alesd, loan Sfurlea, către Consiliul National Român comitatens în care 
sunt semnalate violențele şi asasinatele săvârşite de soldații maghiari trimişi de Budapesta în zonă 
pentru paza turmelor de porci ale capitalei maghiare, aflate în pădurile vecine Aleşdului. 


228. Oradea, 22 noiembrie 1918 - Procesul verbal al şedinţei Comitetului Executiv al Consiliului 


Naţional Român din Oradea şi Bihor, în cadrul căreia au fost desemnate persoanele responsabile cu 
gestionarea alegerilor deputaților în cercurile electorale ale comitatului, delegați care vor reprezenta 
Bihorul la Adunarea Naţională de la Alba Iulia. 


229. Arad, 10/23 noiembrie 1918 - Reportaj în legătură cu atmosfera sărbătorească ce a domnit în 


Arad cu ocazia sosirii în oraş a delegatiilor consiliilor nationale române din comitat spre a depune 
jurământ de credință Consiliului Naţional Român Central, solemnitate amplificată şi de sosirea 
marinarilor români, arădeni, reîntorşi acasă din portul Pola. 


230. Beiuş, 23 noiembrie 1918 - Ştire în legătură cu reintroducerea limbii române de predare în Liceul 


românesc greco-catolic din Beiuş, după ce la 1 iulie 1918 autoritățile maghiare au interzis utilizarea 
limbii române în toate şcolile secundare şi gimnaziale din Transilvania. 


231. Jula (comitatul Bichis), 11/24 noiembrie 1918 - Ştire în legătură cu înființarea Consiliului 


Naţional Român din oraş şi depunerea jurământului de credință pe drapelul românesc. 


232. Chişineu (comitatul Arad), 12/25 noiembrie 1918 - Procesul verbal al şedinţei de constituire a 


Consiliului Național Român local şi înlocuirea astfel a Consiliului popular înființat mai devreme, cu 
0 compoziție mixtă româno-maghiară. 


233. Oradea, 27 noiembrie 1918 - Interviu acordat de fruntaşul Consiliului National Român, Vasile 


Goldiş, periodicului maghiar din Oradea, ,,Tiszantul”, în legătură cu hotărârea delegaților 
românilor transilvăneni de a decide la Alba Iulia, cu prilejul Adunării Nationale, unirea 
Transilvaniei cu România. 


234. Arad, 15/28 noiembrie 1918 - Interviu acordat de comandantul Gărzilor Nationale Române din 


Transilvania, colonelul Serb, ziarului maghiar arădean „Aradi Hirlap” în legătură cu proiectul 
guvernului maghiar de a organiza şase corpuri de armată pe teritoriul vechii Ungarii, din care două 
ar fi alcătuite din români ardeleni, sub comandă românească, şi dificultățile întâmpinate de gărzile 
naționale româneşti din pricina lipsei de fonduri băneşti. 


235. Oradea, 17/30 noiembrie 1918 - Corespondenţă trimisă de avocatul orădean, Dr. Victor Andru, 


în legătură cu arborarea drapelului românesc pe clădirea Prefecturii comitatului Bihor, la 
intervenția prefectului-comisar, Dr. Agoston, eveniment urmat de criticile vehemente ale redacției 
cotidianului orădean de limbă maghiară „Uj Nagyvârad”, în după amiaza aceleaşi zile, şi de 
distrugerea şi înlăturarea drapelului cu pricina „nu se ştie de cine”. 


235 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


236. 


237. 


238. 


239. 


240. 


236 


Oradea, 30 noiembrie 1918 - Ştire în legătură cu plecarea delegației româneşti din Bihor înspre 
Alba Iulia pentru a participa la Adunarea Naţională. 

Alba Iulia, 18 noiembrie/1 decembrie 1918 - Textul Rezolutiei adoptate de Adunarea Naţională 
a Românilor, întrunită la Alba Iulia, prin care este proclamată unirea cu România a tuturor 
românilor din Transilvania, Banat şi Tara Ungurească, laolaltă cu teritoriile locuite de ei, 
instaurarea ordinii de drept democratice, pregătirea declanşării reformei agrare şi conducerea 
provizorie a provinciei prin Marele Sfat Naţional Român. 

Oradea, 1 decembrie 1918 - Lista delegaților români aleşi în cercurile electorale ale comitatului, a 
delegaților de drept şi a celor fmputerniciti de societățile culturale sau economice spre a-i reprezenta 
pe românii bihoreni la Adunarea Naţională de la Alba Iulia. 

Alba Iulia, 18 noiembrie/l decembrie 1918 - Cronica Adunării Nationale a Românilor, 
întrunită la Alba Iulia, prin care este proclamată unirea cu România a tuturor românilor din 
Transilvania, Banat şi Tara Ungurească, laolaltă cu teritoriile locuite de ei, urmată de textul 
discursului rostit de fruntaşul Vasile Goldiş în preambulul rezoluţiei prin care este decretată unirea. 
Sibiu, 13 Septembrie 1919 - Extras din decretul pentru stabilirea circumscriptiilor electorale ale 
zonelor locuite de populație majoritar românească în comitatele nord-vestului Transilvaniei. 


Anexe documentare 


1 


Arad, 18 iulie 1816 - Sinteză, întocmită de deputatul românilor din Dieceza Ortodoxă a 
Aradului, privitoare la abuzurile săvârşite de înaltul cler ortodox sârbesc care păstorea 
credincioşii din Voievodina, comitatele Timiş, Torontal, Caraş, Arad, Zarand şi Bihor, pregătită 
pentru a fi înaintată Curţii Imperiale de la Viena. 


Motivele care determină Clerul şi Poporul Român-Nonunit din Arad 
să ceară episcop din neamul sau®°: 

1. Trista experienţă stă mărturie că Clerul şi Poporul român, atâta vreme cât au în 
fruntea lor episcopi din neamul sârbesc, niciodată n-ar putea să se ridice la acel grad de cultură 
care să corespundă înaltei intenţii şi scopului propus al Majestății Voastre Sacratissime, adică 
acea cultură care să rafineze spiritul şi totodată intelectul. 

2. Lipsa acestei culturi îşi trage rădăcinile în profunda ignoranță a clerului român, între 
cler şi laici nefăcându-se nici o diferenţă. 

3. Această generală incultură nu vine din alte cauze decât din cea mai crasă ignoranță 
pe care Clerul Superior Rascianic (rascianic = sârb = ortodox - n.t. D.P.) o îngăduie cu foarte 
mare aplecare să se mențină în rândurile clerului românesc şi să se pună obstacole în orice 
încercare de promovare a culturii. 

Dintotdeuna, clerul superior sârb a încercat să menţină această ignoranță în rândul 
clerului românesc şi chiar şi acum o favorizează cu cea mai mare sträduintä, spre propriul 
avantaj. Mai ales că, dispunând la bunul plac de clerul român, şi datorită acestei lipse de 
cunoaştere transformându-l pe cât posibil pe nesimţite în unul sârb, ar transforma chiar şi 
poporul român sau cel puţin, din acest motiv, l-ar stăpâni mai mult chiar şi sub numele de 
sârbi; o metodă atât de eficace de care clerul sârb s-a folosit cu atât de mare succes şi cu atât 
mai uşor până acum, căci prin clerul asemănător lui în ce priveşte religia, limba şi originea, 
din secolul 14, desigur cu diferențe în ce priveşte lipsa de cunoaştere, şi din diverse motive, 
în parte prin forţă, în parte prin viclesug, şi din cauza monahilor îngăduitori, fiind scoase 
caracterele latine din mijlocul românilor şi în locul lor fiind introduse cele chirilice, românii 
s-au folosit în toate serviciile lor religioase şi în rugăciuni, peste tot, de limba şi cărțile 
slavone, timp în care sârbii veniţi sub porunca Patriarhului în secolul 17 au reuşit să obțină 
privilegii. 

Folosirea limbii amintite în cele Sfinte s-a menţinut la români în general până la 
mijlocul secolului trecut, când în sfârşit s-a răspândit obiceiul de a se asculta slujbele religioase 
în limba maternă si, pe nesimţite, din ce în ce mai mult s-a instalat acest obicei într-o oarecare 
măsură, oricum nu întru totul; sârbii într-atâta se străduiesc să menţină folosirea limbii slavone, 
deşi acum dacă mai sunt patru sau cinci familii într-o oricare întreagă comunitate românească , 
pe care nici ele n-o înţeleg, încât totuşi fac să se oficieze cea mai mare parte a slujbelor religioase 
în această limbă. 

Că superiorii clerului ar susține atât de asiduu (această limbă - n.n. D.P.) şi în 
detrimentul învățăturii creştine spre dezonoarea românilor şi de-a dreptul spre scandalul 
religiei, dispare această rațiune căreia întotdeauna îi pun alta în loc, de bună seamă; Clerul 


859 Traducerea din limba latină aparţine prof. Daciana Pleş, consilier la Arhivele Nationale- 
Serviciul Judeţean Bihor - n.n. AT. 


237 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


superior sârb, de pe timpul obținerii privilegiilor şi în timpurile care au urmat, pe romani /ca 
putin mai înainte/ care se folosesc de aceeaşi limbă în cele Sfinte, fie trecând sub tăcere 
realitatea situației, şi pentru aceasta interpretând împrejurările după bunul lui plac, fie din 
cauza lipsei de cunoaştere a românilor /care sub jugul turcesc, în toate ale lor, după obiceiul 
luat, depindeau de superiorii ecleziastici rezidenţi în mănăstiri, pentru a obține o asemenea 
demnitate, de cea mai mare necesitate pentru instituirea ritului şi a celor Sfinte era cunoaşterea 
limbii sârbe, ceea ce până acum au menţinut cu exactitate/ şi pentru ca situația lui să nu fie 
necunoscută în vreunul din locuri sau neluată în considerare, (pe români - n.t. D.P.) i-a folosit 
pentru a-şi spori numărul şi importanţa şi pentru a arăta mărimea regiunilor locuite de oameni 
din ritul lor, sub numele de sârbi i-a luat în stăpânire şi îi stăpâneşte. 

4. Din acest loc porneşte întreaga preocupare a clerului sârb prin care se străduieşte să 
mențină acea lipsă de cultură şi ignoranță în rândul clerului românesc, cu ruşinea ierarhiei 
ecleziastice şi a religiei, cu dezonoarea umană şi în detrimentul prosperității şi siguranţei 
publice; din acest loc, sârbii, prin orice căi, directe şi indirecte, au avut grijă să le împiedice 
românilor accesul la oficiile ecleziastice mai importante, şi au şi acum grijă, dar nu şi dacă 
vreunul a devenit mai întâi sârb, de unde uşor se poate explica de ce vor cu atâta precauţie să 
traducă în sârbă numele românilor. 

5. Într-adevăr nu au nici o preocupare sau grijă părintească de a oferi o oarecare 
educație măcar clerului. Astfel sunt consacraţi, fără să se tind seama de calitățile morale, 
oamenii cei mai ignoranti şi lipsiţi de orice cunoştinţe, ba mai mult, care nu ştiu nici să citească 
şi să scrie, care, de asemenea, în toate zilele de sărbătoare, recită Evanghelia din memorie, 
necunoscând cititul şi scrisul, printre alții sunt şi preoții de la Cusuius şi Briheni®®°, de la latz&! 
si Dud86; de către aceştia se oficiază ceremoniile religioase în toată Transilvania, abia 
exceptându-se Crăciunul, Paştele, însă rugăciunile de seară (Vecernia - nt. D.P.) în cele 
patruzeci de slujbe nu s-au instituit din cauza nepriceperii preoților, care toate tin de Practică. 
Ce mai trebuie spus în privința moralei creştine ? Singurul lucru şi tot ce poate auzi şi învăța 
mulțimea de la preotul său constă în respectarea cu sfințenie a postului (ajunatului - n.t. D.P.) şi 
din care s-a ivit un atât de mare abuz, de parcă ar fi sfătuită că prin acest unic mijloc toți ucigasii 
şi toți nelegiuitii ar fi iertati de toate. 

6. Preoţii pot fi găsiți în cârciumi şi în locuri publice, lipsiţi de orice pudoare, iar 
Ordinele lor nu au instituit din acest motiv penitente, când se întâmplă adesea să fie complici cu 
laici în furturi şi în alte asemenea fapte care contravin ordinii publice; căci sunt în cea mai mare 
parte oameni care caută să dobândească funcții ecleziastice numai pentru ca, aşa cum sunt 
pământurile scutite de prestații, ei înşişi să poată să fie scutiți de armată; în celelalte, lui 
Dumnezeu, Împăratului, funcției şi aproapelui, sunt nefolositori. 

7. Dar nici nu poate fi altfel sub superiorii ecleziastici sârbi, căci în afară de a pune 
obstacole culturii, din motivele arătate, câțiva indivizi superiori se ocupă de cele mai 
abominabile fărădelegi, spre ruina întregii Dioceze, cu consacrările şi parohiile lor, toate le sunt 
de vânzare, toate doar pe bani, şi le oferă celor care plătesc mai mult. Nu se tine în nici un fel 
seama de meritele şi calitățile necesare ci sunt consacraţi cei mai nedemni de funcţia preoțească 
şi cei mai putin capabili, ba chiar suspecți în ce priveşte moralitatea, iar alții, tineri care n-au 
împlinit vârsta de 17 şi 18 ani, prescrisă de Canoane, ba chiar mai tineri, pentru o mare sumă de 
bani, au fost numiţi preoți. Între nenumărate alte exemple, Popovics Georgius din Muszkes6 a 
fost consacrat înainte de vârsta de 17 ani. 


860 Cusuius, „Cusiiş” (în ungureşte Kozvenyes) si Briheni (în ungureşte Briheny), localităţi in 
fostul comitat Bihor, plasa Vaşcău - n.n. AT. 

861 Jaz (în ungureşte Jâsz), localitate în fostul comitat Caraş, plasa Caransebeş - n.n. AT. 

862 Dud (în ungureşte Did), localitate in fodtul comitat Arad, plasa Târnova - n.n. AT. 

863 Musca (în ungureşte Muszka), localitate în fostul comitat Arad, plasa Şiria - n.n. AT. 


238 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


8. Prin extorsiunile făcute după consacrare sau pentru încredințarea unei parohii, alții 
sunt aduşi în situații disperate; soția capelanului din Comläus$6#, în şedinţa Consistorială 
prezidată de Episcop, în care soțul trata în cauza obținerii unei parohii, în conflict cu altul care 
căuta să o obțină, permitându-i-se să intre, vărsând lacrimi, s-a plâns cu voce tare, în prezența 
tuturor: „O ! nenorocita de mine! Unde sunt banii mei de aur ! unde sunt imperialii pe care cu multă 
sudoare şi cu mulți bani i-am cumpărat, cine mi-i dă mie acum înapoi ?” 

9. De la Protopopul din Buteni865, cu ocazia numirii la Protopopiat a primit Episcopul, 
acum defunct, 14.000 de florini, pe care l-a preferat defunctului preot Horga care căuta de 
asemenea să dobândească funcția şi care, din întregul cler românesc al Diocezei acesteia a fost 
cel mai înzestrat cu toate calităţile, fireşte, cunoscător al limbilor, şi desăvârşit ca natură şi de 
asemenea cu cea mai bună moralitate; cel numit în funcţie sub nici o formă n-a fost egal in 
pregătire cu acesta dar Episcopul n-a vrut să promoveze un bărbat erudit. 

10. De la Melentie Sztancovics, administratorul parohiei de Oradea, a primit 360 de 
florini cu promisiunea că-i va da singelia pentru parohia menționată, dar nu a primit nici singelia 
şi nici nu şi-a recăpătat banii şi acum, cu cinci copii, abia de-şi mai poate duce traiul. 

11. Un preot din Nădlac, cel dintâi demn de tot respectul între preoții Diocezei, 
cunoscător al limbilor română, maghiară, sârbă şi germană, după mai multi ani de serviciu în 
calitate de capelan, a trebuit să plătească 40 de bani de aur pentru a obține parohia. 

12. Arhimandritul Mojses Emanuelovics a stors de la Georgius Popovics din Mişca866 
100 de florini /în afară de taxa plătită Episcopului/. Acesta ca să poată fi consacrat a 
împrumutat suma menţionată. După consacrare a mai cerut doi bani de aur sau 100 de florini şi 
suma amintită nu i-a fost remisă decât la intervenția Elysabethei Putnik. 

13. La fel i-a spus lui Gabriel Lazar, acum capelan în Vădas7, că nu va fi înlăturat 
de la consacrare dacă îi va da 600 de florini, şi după ce aceştia au fost primiţi, a mai cerut 
cinci florini; săracul care trebuia consacrat mai avea 9 florini în toată averea sa şi când a 
vrut să-i dea pe cei cinci care i se ceruseră, Emanuelovics văzând cei 9 florini i-a smuls pe 
toți din mâinile nenorocitului, astfel încât a rămas fără „purtător de cruce”, şi nemulțumit cu 
aceştia, n-a vrut să-l lase acasă înainte să i se promită încă un imperial în natură, care apoi 
i-a fost trimis. 

14. loannes Popovics, capelan în Apateu, după ce a dat Episcopului bani pentru 
consacrare şi după ce deja a dat a doua oară bani amintitului Emanuelovics, acesta totuşi i-a 
făcut greutăți până când i-a mai dat 15 florini, şi cum cel care trebuia consacrat n-a putut să-i 
mai dea nimic în plus, el însuşi la intrarea în biserică l-a lovit de mai multe ori cu pumnii, şi 
prin plete, cum a apucat, pe cel care sosea pentru consacrare. Au dat la iveală nenumărate fapte 
asemănătoare, siguri că nu vor avea urmări neîntreruptele injurii şi lovituri. 

15. Tineri într-o situație foarte nenorocită, venind de departe la Arad pentru 
consacrare, au fost dezbräcati de bunul amic superior în Curtea Episcopală şi până când au 
adus banii, retinându-se garantie, a trebuit să iasă în lenjerie; alții doar în încălțări şi lenjerie, au 
fost controlati fiecare de însuşi Arhimandritul dacă au monede, si ele nefiind găsite, au fost 
loviți cu pumnii; aceasta i s-a întâmplat săracului dar nobilului tânăr, acum preot în Cociuba865; 
acesta astfel afost lovit cu pumnii, plin de sânge şi cu lenjeria făcută de sânge a trebuit să iasă 
din Curtea Episcopală. 


864 Comlăuş (în ungureşte Oszentanna - Sântana Veche), localitate în fostul comitat Arad, plasa 
Şiria - n.n. AT. 

865 Buteni (în ungureşte Buttyin), localitate în fostul comitat Zarand, plasa Şebiş - n.n. A.T. 

866 Mişca (în ungureşte Miske), localitate în fostul comitat Arad, plasa Chisineu - n.n. AT. 

867 Vädas, azi Vânători, (în ungureşte Vadâsz), localitate în fostul comitat Arad, plasa Chişineu - 
nn. AT. 

868 Apateu (în ungureşte Olah Apâti), localitate în fostul comitat Bihor, plasa Oradea - n.n. AT. 
869 Cociuba (în ungureşte Kocsuba), localitate în fostul comitat Bihor, plasa Tinca - n.n. AT. 


239 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


16. Încă astfel de lucruri mai sunt în stare să facă: Georgius Hajos din Ciutelecs70 şi 
parohul din Ceica®”! a fost adus în situaţie disperată dar a putut totuşi să-şi promoveze fiul la 
diaconat; la fel s-au dovedit a fi preoții din Cotiglets2 şi Borsaf”3 precum şi diaconul din 
Hidişel574, posesiune care până acum este fără preot. 

17. Chiar şi cei care au absolvit Şcolile Preparandiale au suferit extorsiuni nu cu mult 
mai mici. Stephanus Beles din Şimand85 a plătit 500 de florini, Petrilla Florianus 200 de florini, 
Iacobus Orgavics din Şumugiu876 30 de florini în argint, Horga Daniel din Tarcaia’”” pentru 
diaconat 100 de florini, care era atât de sărac încât a putut să frecventeze Şcolile Preparatorii 
doar datorită altora. 

18. Alţii chiar în biserică au fost maltratati de acelaşi Emanuelovics, într-un mod foarte 
înjositor, in Altar, blestemând sufletele acelora; aceasta i s-a întâmplat preotului din Berechiu®’s, 
Popovics Alexandru, care venind la Arad pentru consacrare, a fost reținut patru săptămâni la 
Curtea Episcopală, pentru a tăia lemne, de unde a trebuit să se întoarcă acasă după bani, de la 
care au fost luaţi 150 de florini şi neputând să dea mai mult, abia afost lăsat să plece acasă. 

19. Pentru una şi aceeaşi parohie, doi capelani din Chisineu Cris”? au obținut în acelaşi 
timp aşa-zisa singelie; şi amândoi s-au ruinat prin cheltuieli, unul a fost silit să-şi vândă aurul şi 
să accepte aurul purtat la gât după obicei de la fata de măritat; de la celălalt au mai fost luați 
încă 70 de florini in monedă bună; cum unul dintre ei, adus la disperare de atâtea cheltuieli, I-a 
spus Arhimandritului: „Domnule, până acolo m-ai adus ca, aşa cum mă vezi aici, cu aceste încălțări 
rupte, voi merge la Împăratul” - acesta râzând i-a răspuns: „Ce ? Ştii tu unde stă împăratul ? Ştii că 
nu fi se permite să mergi acolo fără să-ți dăm noi posibilitatea ?”. 

20. Capelanul din Gyula, trimis acolo de Episcop în urmă cu mai multi ani cu 
promisiunea că după aceea va fi numit preot ivindu-se un post liber, căutând pe la oficiile sale 
că obțină aprobarea, a hotărât Episcopul cu ai săi /de ce acesta fără nici o plângere făcută 
împotriva lui din vreo parte şi fără ştirea lui şi în mod tacit a fost înlăturat şi în locul lui a fost 
numit un sârb, aflând în această activitate că a fost numit capelan înainte de a-şi expune 
intentia/ acesta deja de 8 ani, trăieşte în cea mai mare sărăcie, fără pământ, singura sursă de 
subzistență pentru cei patru copii, şi pentru două parohii oficiază serviciile religioase, în una 
din ele, deja cu puterile frânte, împărțite în două parti, pentru mai mult de 50 de familii, şi 
separate la distanță de jumătate de oră între ele /în cauza în care a fost cercetat n-au putut 
proba nimic împotriva lui dar i-au făcut atât de mari greutăţi încât n-a mai putut decât să se 
salveze de la ruina întregii situații familiale, căci a fost nevoit să-şi vândă 6 juninci, cele mai 
bune pe care le avea/. 


870 Ciutelec (în ungureşte Csehtelek), localitate în fostul comitat Bihor, plasa Marghita - n.n. AT. 
871 Ceica (în ungureşte Magyar Cseke), localitate în fostul comitat Bihor, reşedinţa plasei Ceica - 
nn. AT. 

872 Cotiglet (în ungureşte Kotyklet), localitate în fostul comitat Bihor, plasa Ceica - n.n. AT. 

873 Borşea (în ungureşte Borostelek), localitate în fostul comitat Bihor, plasa Oradea - n.n. AT. 

874 Hidisel, (în ungureşte Harang meză /Hidiselu de Jos/ si Alma meză /Hidiselu de Sus/), 
localitate în fostul comitat Bihor, plasa Oradea - n.n. AT. 

875 Simand (în ungureşte Csernovicssimând), localitate în fostul comitat Arad, plasa Chisineu - 
nn. AT. 

876 Sumugiu (în ungureşte Somogyuzsopa), localitate în fostul comitat Bihor, plasa Oradea - n.n. 
AT. 

877 Tarcaia (în ungureşte Târkâny), localitate în fostul comitat Bihor, plasa Beiuş - n.n. A.T. 

878 Berechiu (în ungureşte Barakony), localitate în fostul comitat Bihor, plasa Oradea - n.n. AT. 
879 Chişineu-Criş (în ungureşte Kisjend), localitate în fostul comitat Arad, reşedinţa plasei 
Chişineu - n.n. AT. 

880 Ghiula (în ungureşte Gyula Var), localitate în fostul comitat Arad, ulterior reşedinţa 
comitatului Bekes (azi în Ungaria) - n.n. A.T. 


240 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


21. Însuşi modul folosit de superiorii ecleziastici sârbi de a trata clerul român este 
departe de a fi impregnat de principiile umanității şi de sensul onoarei pe care îl inspiră, prin 
obiceiurile blânde, spre scopul funcției şi spre menirea sa, ci mai degrabă se pare că vor să 
stingă în ei orice îndemn al onoarei şi al sensului omeniei pentru ca mai uşor să-i poată mânui, 
cu putere discretionarä şi nepedepsiti şi după bunul plac, fiindcă îi tratează ca pe ultimii 
servitori, ca pe proprii sclavi, în disprețul tuturor. Astfel: 

22. Au fost implicaţi în cea mai absurdă găinărie de către Protopopul de Oradea, sârbul 
Arsics, şi nu fără o mare sumă de bani au fost eliberați. 

23. Diaconul din Cuvins*!, aruncat într-o carceră pestilentialä din Arad, după putin 
timp nemaiputând să respire s-a îngrijit să fie rugat Episcopul, în numele lui Dumnezeu, să-l 
lase să plece sau să-l transfere în alta, altfel va pieri, rugăciunile acestuia nefiind ascultate, a 
doua zi a murit. 

24. Pentru a împiedica denuntarea unei asemenea fapte, pe fratele celui sufocat, deşi 
era vinovat de comiterea unui furt şi era cunoscut pentru viața sa depravată, în ciuda tuturor 
protestelor Protopopului, l-a consacrat. 

25. Un oarecare iudeu, după ce a fost numit Rubinovics, trecând de la soţia părăsită cu 
cinci copii la Creştinism, a luat în căsătorie o creştină şi ajutat de bani a fost consacrat, dedându- 
se celui mai mare scandal al enoriaşilor şi al religiei, deoarece şi celor născuţi în credință 
Canoanele Ecleziastice le interzic a doua căsătorie. 

26. Consacrările se fac la bunul plac, neconstrânse de necesitate, în agravarea celorlalți 
care trăiesc săraci şi în detrimentul funcției bisericeşti, în Vărşand82 sunt doi parohi şi doi 
capelani, în Dud, unde sunt 150 de case, este un paroh cu doi capelani. 

27. Consacrati sunt slujitorii si vizitiii Episcopali /la exemplul Episcopului la fel 
procedează Protopopii/ după părerea lor nu merită să fie consacraţi tinerii care se ocupau la 
Curtea Episcopală cu cele Sfinte şi cu Exerciţiile Spirituale pentru a obține Protopopiatul, ci cei 
care depuneau muncile cele mai grele şi cele mai putin corespunzătoare intenției lor; /unii täiau 
lemne, alții curatau caii, alții prestau diverse servicii ca vizitii sau ca slujitori; a servi fără plata 
era meritul pentru viitoarea consacrare/. Astfel a fost Popovics Petrus, preot la Cladova, 
Athanasius Boczko, preot la Ineu de Arad, consacrat din Curtea Episcopală si este de o bună 
conduită, dar acesta era Concallista. (călit - n.t. D.P.) Astfel: 

28. Nu se poate spune despre alții care la Curtea Episcopală se tin de băutură si de alte 
vicii. Unul făcut din adolescenţă preot la Arad a fost prins în cârciumă beat şi bătut şi a fost 
eliberat din mâinile militarilor. Cu altă ocazie, băut, a fost dezbrăcat de militari în cârciumă, 
ceea ce trebuia să-i fie cunoscut Consistoriului, căci a fost eliberat de Secretar. Acelaşi, în 
perioada târgului a fost bătut în corturi şi a fost adus de acolo, în stare de ebrietate, de către 
gărzi. 

29. Bunul simţ se opune să ajungă la urechile tuturor ce fel de viață duce Basilius 
Georgevics, la fel preotul din Arad, încă din adolescenţă la Curtea Episcopală. Şi-a dus slujnică 
de la Curtea Episcopală şi acum aproape că locuieşte în casa rezidenţă destinată Protopopilor. 

30. Elias Tornganszky din adolescenţă la Curtea Episcopală a fost făcut preot la Cuvin 
şi şi-a cauzat o boală necruțătoare din beţie şi viata lui la Curte este una de scandal. 

31. Protopopul de la Ineu de Arad, istovit de bătrâneţe în această funcție, a fost 
înlăturat fără nici un motiv şi pentru mulți bani a fost pus altul în locul lui. Protopopul, 
conştient că n-a greşit cu nimic, izbucnind în a spune lucruri urâte şi indecente despre Curtea 
Episcopală, care nu pot fi reproduse aici, a fost repus în slujba sa . 


881 Cuvin (în ungureşte Kuvin), localitate în fostul comitat Arad, plasa Arad - n.n. AT. 

882 Värsand (în ungureşte Vasari puszta), cătun aparţinând localităţii Chişineu-Criş, plasa 
Chişineu din fostul comitat Arad - n.n. AT. 

883 Ineu de Arad (în ungureşte Borosjené), localitate în fostul comitat Arad, reşedinţa plasei Ineu 
- nn. AT. 


241 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


32. Dar pentru bani, împotriva Înaltelor Ordine, i-au numit ca preoți pe monahii veniți 
din Turcia, care după ce adunaseră bogății obişnuiau să se întoarcă în patrie. Ce fel de 
promulgator al Învätäturii Creştine a devenit la Szentes, de unde cu scandalul funcţiei sale şi al 
bisericii a fost înlăturat /şi acum caută un alt loc să se fixeze/ se putea uşor afla, căci mai 
înainte îi fusese smulsă barba. 

33. În ce fel se respectă îndeplinirea Înaltelor Ordine reiese: 

a) Din Intimatul Consistorial dat la 1 februarie a acestui an, în care executarea Înaltelor 
Ordine date la 11 februarie 1812, sub nr.2926, emanate de E[minenta] Consiliul Locumtenential 
Ungar în privința unui raport asupra situației parohilor, după patru ani pentru prima dată au 
fost luate în seamă. O astfel de întârziere, spre marele dezavantaj al multora, a împiedicat 
revărsarea cele mai mari consolări dintr-o atât de blândă grijă şi milostenie regală 

b) Din neglijarea publicării Înaltului Intimat prin puterea căruia se interzice îngroparea 
morților în apropierea bisericii, de unde anul trecut în Nădlac, cum s-a împiedicat o 
înmormântare aproape de biserică şi a trebuit să se întrerupă funeraliile, poporul însă insistând 
pentru îngropăciune, a izbucnit scandalul, şi această situaţie abia de n-a avut urmări neplăcute. 

c) Din Mandatul Consistoriului dat la 21 octombrie] 1815, referitor la Protopopul din 
Chişineu Criş, prin care i se impune să se preocupe de registrele pentru născuți, morți si 
celelalte ale bisericii din Zărand, căci potrivit celor conţinute în Mandatul menţionat aceste 
registre nu se găsesc în biserica amintită de 21 de ani. Dacă acest lucru este adevărat /toti 
preoții din Zărand dovedesc contrariul/ înseamnă că n-a existat niciodată vreo preocupare de a 
constrânge clerul să respecte înaltele porunci, ba mai mult, că rapoartele făcute anual în 
legătură cu Protocoalele bisericii, prezentate Înaltului Loc, au fost false şi vagi. Dacă aceasta se 
întâmplă într-un loc la nici 4 ore distanță de Reşedinţa Episcopală, ce fel de încredințare se 
poate da celor relatate şi care trebuie trimise în fiecare an de comunitățile mai îndepărtate şi 
care au parte de parohii cei mai neinstruiti, care în nici un fel nu pot fi comparati cu cei care 
trăiesc aproape de Arad, cum sunt cei din Bărand84. 

În acelaşi Mandat se precizează că din raportul deputaţilor dat la 21 oct, ceruti de 
Consistoriu şi prezenţi la Zărand, s-a făcut cunoscut că în biserica respectivă nu se găseşte 
Sfântul Mir. Este adevărat, dar de două ori s-a mers cu vasul pentru Mir la Episcop, care a 
refuzat să-l dea dacă nu i s-au oferit bani, zicând că cei din Zărand sunt bogați. 

Nu scopul acela, de aduce remedii celor afectați de abuzuri, sau de a introduce buna 
rânduială în respectarea disciplinei ecleziastice sau ca să se observe lipsurile apărute şi să se 
cunoască situația bisericii, a cauzat această anchetă a deputaţilor în satul Zărand, niciodată nu s- 
a inițiat o asemenea acțiune in Dioceza de Arad, care n-a simţit vreodată că ar tine un Episcop, 
ci adevăratul scop era să se găsească un pretext de a-l înlătura din funcție pe loann Popovics, 
Vicarul aceluiaşi Protopopiat, deoarece în calitate de deputat în problemele Diocezei la Înaltul 
Tron, s-a adresat cu cele mai umile rugäminti ale românilor Majestății Voastre Sacratissime ca să 
considerați demn să le numiţi cu clementä un Episcop din neamul românesc. 

Din desfăşurarea acestei anchete de către preaslobodul Arhimandrit Emanuelovics, 
sub administrarea comitelui Brancovics, se vede foarte bine preocuparea străină a sârbilor şi 
foarte nedreptul mod de se purta cu românii ! 

Sosind spre seară, Emanuelovics i-a chemat la el pe cei mai de seamă oameni din sat 
şi pe preoți şi fără ştirea lor i-a închis în încăperi separate, poruncind ca slugile sale să stea de 
pază la intrări şi i-a silit pe fiecare în parte să jure pe crucea atârnată la propriul gât. Această 
situație s-a prelungit până după miezul nopții şi a avut un mod de se purta atât de indecent şi 
în aşa măsură i-a iritat pe oameni încât Judecătorul abia a putut să-i potolească: căci voia ca 
prin forţă să spună sau să confirme lucruri neadevărate sau complet necunoscute de ei, şi din 
acest motiv foarte scandalos a excomunicat un om care s-a opus să jure, într-atâta a abuzat de 


884 Bărand (în ungureşte Barând), localitate în fostul comitat Bihor, plasa Cefa (azi în Ungaria) - 
n.n. AT. 


242 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


legea şi puterea lui Dumnezeu încredințată lui, spre necinstirea şi disprețul amândurora. În 
ultima dimineaţă a ajuns la casa unui preot pe care l-a trimis după cai la locuinţa unui sătean, 
şi pe soţia acestui preot slăbită de puteri deoarece născuse de numai 24 de ore, şi tintuita la 
pat, a agresat-o în modul cel mai inuman. Toate întrebările erau în legătură numai cu viața 
mentionatului Popovics, pe atunci deputat, şi cum femeia din cauza slăbiciunii şi de frică abia 
putând să vorbească i-a spus că ea nu ştie nimic despre toate lucrurile pe care el vrea să i le 
smulgă prin forță şi împotriva conştiinţei ei, atunci acela s-a năpustit asupra ei cu aceste 
vorbe: ,,Minti, tu, scroafă, Dumnezeu să te pedepsească, tu, blestemată şi excomunicată, să nu te 
ridice Dumnezeu niciodată din acest pat“ şi altele la fel de îngrozitoare; chiar în acel moment 
reîntorcându-se acasă preotul, soțul ei, şi auzind de afară insultele, a intrat şi şi-a scăpat soția 
chinuită de blesteme. Din această cauză nici n-a mai vrut să-i dea aceluia caii pentru a-i 
înhăma. 

34. Lucruri asemănătoare face şi fratele lui, Michael Emanuelovics, Protopop la 
Oradea, care cu totală lipsă de consideraţie, îi tratează pe preoți ca pe nişte slugi. Preotul din 
Cheresig8 a fost atât de afectat de insultele acestuia încât întorcându-se acasă a fost lovit de 
apoplexie şi din aceasta mai târziu a şi murit. 

35. Acest Protopop, împotriva oricărei reguli, administrează singur şapte Protopopiate, 
deşi ca urmare a recomandărilor făcute de Arhiepiscop pentru comunitatea Oradiei la 1812, 
fiecare Protopopiat ar fi avut Protopopul său, chiar şi acum doar în patru dintre ele au fost 
promovați Protopopi, şi aceştia doar cu numele au fost puşi, mai întâi pentru a-şi înlesni 
afacerile, în celelalte mai degrabă au ajuns să fie consideraţi ca nişte satrapi ai acestuia. 

36. Acesta, aşadar, în calitate de Preşedinte al Filialei Consistoriului din Oradea, 
alcătuită din încă 7 asesori, îşi rezervă toate rezolutiile anuale ale asesorilor. 

37. Cum tinerii care caută să obţină funcţiile sacerdotale vin la Consistoriu, când unul 
sau altul este examinat, fără ştirea şi acordul celorlalți asesori, după bunul plac, face să intre mai 
multi, cărora, neexaminati le înmânează atestatele şi pe care îi trimite la Arad pentru consacrare. 
Astfel de tineri, expuşi de acesta la toate extorsiunile la Oradea, venind în sfârşit la Arad sunt 
complet storşi de fratele acestuia si de altfel chiar şi cei mai bogați sunt aduşi în situații 
disperate. 

38. Acesta îşi cedează salariul anual Episcopului cu condiţia ca veniturile Episcopale, 
aşa numitele singelia şi sydoxia să le încaseze pentru sine; cum din cauza vremurilor grele şi a 
prea marilor lipsuri cu care se luptă preoții nu s-au putut face aceste plăţi, o parte din ei au fost 
încarceraţi şi maltratati de acesta iar celorlalți le-au fost luate cărţile ecleziastice ca garantie, fără 
de care nu puteau să ţină slujbele religioase. 

39. Cum de ziua lui onomastică, Diaconul din Roşia86, numit de el, n-a putut să fie de 
față, fiindcă îi murise mama, a poruncit ca prin executori ceruti de la Judecătorul Nobililor 
acesta să fie adus cu picioarele în lanţuri; Numai la opoziția locuitorilor nu s-a întâmplat ca 
acesta să fie legat, totuşi adus la Oradea de aceiaşi executori a trebuit să poarte lanţurile în 
propriul sac, de unde, după ce a oferit un dar mic, a fost lăsat să plece. 

40. Preotul din Micherechi®®’, fiind arătate în fata Consistoriului plângerile locuitorilor 
împotriva lui, a fost condamnat de acelaşi Consistoriu la trei luni de detenţie şi la restituirea a 
26 de florini; după ce a apărut nepotul preotului, a fost lăsat acasă de Protopop şi nici sentința 
dată n-a fost vreodată executată. Dar nenumărate sunt acele pe care le-a făcut cu putere 
discretionarä; sentintele pronunţate pentru cei vinovaţi nu le trimite decât din interes la forul 
care le supervizează. Asemenea situații în care a fost de coniventä cu partea adversă reies din 
Protocolul Consistorial. 


885 Cheresig (în ungureşte Korosszeg), localitate în fostul comitat Bihor, plasa Cefa - n.n. AT. 

886 Roşia (în ungureşte Rossia), localitate în fostul comitat Bihor, plasa Beiuş - n.n. AT. 

887 Micherechi (în ungureşte Mehkerek), localitate în fostul comitat Bihor, plasa Cefa (azi în 
Ungaria) - n.n. AT. 


243 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


41. Mănăstirea S[fântul] Simion, mai înainte Sediu Episcopal în proprietate Episcopală, 
construită doar prin efortului clerului, cu materiale şi cheltuieli, pe la 1789, sub Episcopul 
Pachonie /pe timpul vieţii acestuia a trebuit ca Sacerdotii să contribuie cu mâna de lucru de 12 
floreni în fiecare an pentru cheltuielile făcute/ de curând Episcopul Adamovics a ruinat-o în 
întregime şi lucrurile care au aparținut de ea le-a vândut pe bucăţi, ba chiar şi clopotele, de 
drept ale Bisericii Mănăstirii din Arad, zisă Episcopală, le-a vândut prin anularea acelui drept. 
Din această cauză, Sacerdotii, care drept răsplată pentru eforturile lor, au fost alungaţi din 
adăpostul lor, acum , cu cel mai mare scandal au coborât în cârciumi şi în for. Înşişi locuitorii 
satului din împrejurimile amintitei mănăstiri, ducând lipsa oricărui îngrijitor spiritual, nu por să 
asculte slujbele religioase decât în zilele de sărbătoare în care unul sau altul din preoții de la 
Arad pleacă acolo, la două ore distanță. Din această lipsă a sacerdotilor rezultă că oamenii fără 
această ultimă îngrijire spirituală sunt morți 

42. Cu cât efort încearcă să excludă limba, în detrimentul Învätäturii Creştine prin 
mijloacele subtile pe care le au la îndemână şi prin diverse pretexte, este de învățătură: căci sub 
administrarea Arhimandritului Brancovics deja le-a fost interzisă preparanzilor, într-o oarecare 
măsură, cântarea în româneşte, după ce acesta a fost înlăturat din funcţie, Arhimandritul de 
Hodos&, împotriva obiceiului în vigoare, a interzis chiar şi citirea Evangheliei în limba română, 
şi a introdus acea limbă neînteleasä nici de sârbi, nici de românii de departe mai numeroşi, 
pentru a fi spre consolare tuturor. 

43. La scurt timp după ce preotul din Arad, Novak, a fost citat la Consistoriu pentru că 
a citit în aceeaşi Biserică Episcopală Psalmii în limba română, după obiceiul păstrat până atunci, 
acest lucru i s-a reproşat ca fiind un delict criminal de către Arhimandritul amintit, ba mai mult, 
după multe insulte şi umiliri a vrut din această cauză să-l pedepsească cu închisoarea şi a 
înregistrat fapta acestuia în Protocol, zicând: „lată, vezi înscrisul Arhiepiscopului prin care se 
interzice sever cititul şi cântatul în limba română !”. Aceasta s-a întâmplat în acest an, în luna 
februarie, când o astfel de consolare i se promite deja Diocezei de Arad de către Arhiepiscopul 
sârb. 

44. Mai mult, cu cel mai mare scandal, chiar în biserică, cu voce tare Arhimandritul 
amintit s-a năpustit asupra preparanzilor cu insulte, pentru un singur cuvânt pronunțat în 
limba română iar pe un elev de la Gimnaziul Regal pentru că a rostit româneşte „Gloria Patris“, 
la sfârşitul slujbei l-a chemat la sine şi l-a lovit cu pumnii. 

45. Protopopul de Arad i-a impus preotului din Radna, Kerekes (Rotaru - n.n. A.T.), 
acum numit Stephanovics, să introducă în biserica sa limba sârbă, şi cu mare îndârjire a 
reacționat fiindcă n-a vrut să se supună poruncii sale: acela însă nu poate căci comunitatea este 
pur românească şi nici preotul nu ştie deloc limba sârbă, cu excepția cititului, care, pentru cei 
care doreau să-şi însuşească o mai bună cunoaştere a lecturii în limba maternă, dacă mai întâi 
invätaserä să citească în limba sârbă pentru ca apoi să se dedice studiului celor dorite de ei, în 
Consiliul Rascianic se obişnuia să se învețe în comun. 

46. Sabbas Tokoly, Ilustrul Consilier, cu ocazia funeraliilor Episcopului Adamovics, s-a 
grăbit să le declare preparanzilor că dacă vor începe să cânte româneşte va avea grijă să fie 
alungaţi din biserică, neluând în considerare că din toate părţile, pentru acest ultim drum, clerul 
românesc a venit în număr mare. 

47. Cinci sau şase acțiuni ale superiorilor sârbi /dacă n-ar fi mai multe/ sunt evidente 
spre asuprirea şi prejudicierea românilor, fie şi din motivul prin care aceia nepedepsiti şi în cel 
mai nedrept mod se străduiesc să-i împiedice pe români să ceară un Episcop român. 

a) Din acest motiv loann Popovics, Vicar la Protopopiat şi deputat de Zărand, afost 
înlăturat din funcție şi acum abia de-şi duce zilele. 


88 Hodos-Bodrog (în ungureşte Obodrog - Bodrogu Vechi), localitate în fostul comitat Arad, 
plasa Pecica - n.n. AT. 
889 Radna (în ungureşte Mâriaradna), localitate în fostul comitat Zarand, plasa Radna - n.n. AT. 


244 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


b) Directorul Districtual de Oradea, Ioannes Puspoky, de asemenea deputat la Înaltul 
Tron, aflat la Buda în aceleaşi probleme, a fost obligat să se întoarcă acasă sub un alt pretext de 
către Inspectorul Superior Nestorovics, pe care nu l-a înduplecat nici o rugăminte de a-i da 
posibilitatea să rămână pentru cel mult 14 zile; în celelalte a afirmat cu tărie că a fost o mare 
greşeală împotriva ierarhiei să se trimită deputaţi la Majestatea Sa Sacratissimă, că Mitropolitul 
este capul Bisericii şi la acesta trebuie mers şi a insistat ca deputații de la Buda să se îndrepte 
spre Carlovics. 

c) Protopopul de Oradea nu numai că din propria autoritate şi voinţă a interzis clerului 
să ceară un Episcop român de la Majestatea Sa, dar chiar şi asesorilor Consistoriului totodată, 
împotriva voinţei lor, le-a interzis acest lucru în mod sever, adăugând că dacă vreunul din ei va 
veni să subscrie (cererii - n.t. D.P.), pe acela îl va pune în lanţuri. 

d) Protopopul de Arad nu s-a temut față de cei care anunțau public că au de gând să 
înainteze o astfel de cerere să născocească cu această ocazie vorbe, ca şi cum ar fi fost spuse de 
Majestatea Voastră, cum că, desigur, ati făcut această afirmație Arhiepiscopului : , Valahii vor să 
aibă Episcop Valah, bine ! Voi da poruncă Episcopului Greco-Catolic de Oradea să le numească unul”. 

e) Rezultă de aici în ce mod şi din ce rațiune prin amintitul Protopop de Arad, în parte 
singur, şi în Protopopiatul său, în parte împreună cu Consilierul titular Toloky şi în alt 
Protopopiat, au fost smulse mărturii de la oameni, prin perfidie şi prin forță, pentru a cere ca 
Episcop de Arad pe Arhimandritul Brancovics. Aşa s-a întâmplat la Micălaca8% şi în alte parti 

48. Prin metodele cele mai subtile, împotriva intenției Înaltei Ordonanţe - eludând-o pe 
aceasta - se folosesc de orice mijloace pentru a împiedica accesul la cultură românilor, astfel: 

a) Se străduiesc să întrețină ura ecleziastilor fata de Şcolile Preparatorii şi fata de tinerii 
mai eruditi, aceştia fiind priviţi ca nişte oameni cu principii primejdioase pentru religie, ba mai 
mult, multi preoţi se tem să meargă la şcoală sau la profesori ca să nu se întâlnească cu cineva 
cunoscut. 

b) Adesea cu cea mai mare indignare şi adesea cu invective iar alteori deloc, nu vor să 
se primească la Curtea Episcopală sumele de bani stânse în comitate pentru şcoli. Protopopul 
din Chişineu Criş aproape doi ani a fost nevoit să păstreze la sine 572 de florini strânşi din a 
zecea parte a salariului învăţătorilor, fără ca aceştia să aducă vreun folos, căci deşi erau la 
dispoziția oricui, totuşi nimeni n-a vrut să-i primească. 

c) Arhimandritul de Hodoş, Mojses Emanuelovics, cu ocazia consemnării sumei de 
bani, s-a folosit de aceste admonestări: „De ce îi chinuiti pe aceşti oameni nenorociti cu această 
colectă ?”. 

d) Însuşi Inspectorul Superior cu indignare le-a spus profesorilor: „De ce primiţi în şcoli 
tineri într-un număr atât de mare, spre binele cui este aceasta ?” şi susținea că aceştia sunt nişte 
vagabonzi şi că doar de aceea vin la şcoli ca să scape de armată; nici n-a vrut să le dea 
profesorilor - care deja de patru ani funcționau în acest loc cu cea mai mare asiduitate şi 
distincție, dintre care unul a tradus din germană în română mai multe cărticele conținând 
principii de morală pentru tineret la comanda Inspectorului Superior, fără nici un efect, - 
hotărârile de confirmare adesea solicitate şi nici să le întocmească, cu excepția Profesorului şi 
Seniorului Mihucz, care în acest an pentru prima dată a primit aşa ceva, ceea ce a fost pe placul 
inimii lor, fiindcă pe de o parte ştiau că profesorii din alte institute deja de mult timp primiseră 
aceste hotărâri, iar pe de altă parte că de meritele lor nu se va alege nimic şi că sunt nesiguri de 
soarta lor în viitor 

49. Cetăţeanul arădean Gyula Hornoj, în anul 1812, pentru un mai mare confort al 
tineretului studios, a oferit un sediu vast şi corespunzător, situat într-un loc salubru. Inspectorul 
Superior l-a refuzat: de ce să accepte această ofertă care nu costă nimic, că Sabbas Arsics ar fi 
promis construirea unui edificiu amplu pentru tineret şi cu proprietăți în perpetuă dotare. 


890 Micălaca (în ungureşte Mikélaka), localitate în fostul comitat Arad, plasa Pecica (azi cartier al 
Aradului) - n.n. AT. 


245 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Datorită acestei oferte generoase Majestatea Voastră a considerat demn cu clementä să-l 
înnobileze pe mentionatul Arsics dar nu apare nici un semn că şi-ar respecta promisiunea. 
Rezultă că tinerii studenţi trebuie să locuiască într-un loc aproape de şcoală, neîncăpător, 
neîngrijit, umed şi foarte dăunător sănătății. Deşi în conformitate cu raportul medicului, 
înaintat Inspectorului Superior, structura locului şi confortul pentru un atât de numeros tineret 
sunt foarte puţin corespunzătoare stării de sănătate, totuşi nu se cunoaşte motivul ferm şi 
suficient motivul pentru care n-ar fi putut accepta oferta celui dintâi, totuşi fără prejudicierea 
celuilalt, mai ales că necesitatea unui edificiu pentru şcoli, până la construirea celui nou promis 
de Arsics, i-a fost dovedită şi prin sine şi prin profesori Inspectorului - pe lângă acestea, mai 
degrabă putea să accepte oferta primului, fiindcă profesorii i-au demonstrat că astfel se va 
aduce un mare câştig Fondului Şcolar: în primul rând, prin suma de 320 de florini, plătită lor 
anual de comunitatea din Arad, cu titlu de încartiruire, prin fondul şcolar, de la care sumă au 
declarat că vor fi tăiați; în al doilea rând, prin suma de cel putin 600 de florini care va proveni 
din închirierea casei /desigur, dacă va fi dată în chirie/ destinate Şcolii dar nici până acum 
pregătite în acest scop de Arsics. Prin această dublă sumă, în decurs de cinci ani se va aduce o 
mare creştere fondului. 

50. Ezaias Mihailovics, egumen în Mănăstirea Berdin8!, prin intermediul lui 
Nestorovics, a obținut de la Majestatea Voastră posibilitatea de a distribui în şcolile de la sate o 
efigie a Augustului Împărat, cu o inscripție românească şi sârbească, pentru ca tinerii să aibă în 
fața ochilor un exemplu viu, şi să se îngrijească să fie gravată în aramă. Pentru un asemenea 
fapt, numitul Mihailovics a şi înlăturat cu totul inscripția românească aprobată şi a avut grijă să 
rămână doar cea sârbească. Mai mult, lăudându-se că aceasta ar fi un cadou oferit de sârbi 
românilor, cum a declarat Profesorului şi Doctorului în Filosofie care a observat că acesta a 
plecat de la români şi că inscripția românească lipseşte, împotriva intenției Autorităţii, şi în 
consecință copiii români nu vor putea nici s-o citească nici s-o înțeleagă, cu cea mai mare mânie 
l-a ameninţat cu legarea în lanţuri, afirmând că acelaşi este românul şi sârbul şi nu va îngădui 
niciodată vreo discriminare. 

51. Motivul introducerii studiului limbii sârbe în Şcolile Preparandiale Româneşti este 
doar pretextul sub care pe nesimţite Institutul să devină mixt: căci se dovedeşte că nu numai in 
posesiunile în care se găsesc câteva familii sârbe, dar chiar şi în cele cu adevărat curat 
româneşti, tânăra generație este obligată să aibă învăţători sârbi şi să învețe limba sârbă; cu cât 
mai de folos şi mai necesară ar fi introducerea studiului limbii Patriei, adică a limbii maghiare, 
în Institutul de la Arad, nu este greu de dovedit din multe puncte de vedere, şi acest îl cunosc şi 
îl doresc cu toții, chiar şi tinerii. 

52. Administrarea tuturor sumelor de bani destinate Fondului de Studii este în mâinile 
sârbilor şi de ei depinde, de unde rezultă că românii sunt cu totul lipsiți de orice mijloc de a-şi 
ridica tineretul la studii, căci după cum sârbii au ştiut să le însemneze ca sârbeşti încă de la 
început pe toate cele care veneau pe numele Ritului Grec non-unit şi s-au făcut stăpâni pe toate 
în numele națiunii sârbe - din motivele arătate - tot aşa chiar şi Cassa numită Naţională, în 
mare parte alcătuită de poporul şi clerul român, direct sau indirect, de bună seamă mai 
numeros decât sârbii, de pe vremea Episcopilor care li s-au pus lor (sârbilor - n.t. D.P.) o 
numesc sârbă şi este destinată numai lor. Că în cea mai mare parte a fost alcătuită de români se 
poate vedea căci chiar şi din caducitatea Episcopului de Arad, Dioceză pur românească, au mai 
rămas o sută de mii. 

53. Niciodată vreun român n-a avut participatiune la această Cassă, deşi actualul 
Arhiepiscop de la Carlovics, trăgând întrucâtva învățăminte din obiceiurile Episcopilor 
predecesori şi contemporani lui, ar fi vrut să promoveze cultura în rândurile românilor, aşa 
după cum a dovedit acest lucru in mai multe feluri față de neamul sârb, nimic n-ar fi fost mai 


891 Berghin (în ungureşte Berend), localitate în fostul comitat Torda Aranyos (Alba de Jos), plasa 
Vințu de Jos - n.n. AT. 


246 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


uşor de făcut decât să ceară ca după modelul şi rațiunea acestei educatii să fie instruiți măcar 
câțiva indivizi atât de necesari clerului, mai ales că nu poate nega lipsa de cultură a clerului 
român, şi ştia preabine că în realitate are această posibilitate cel care adesea a adus ca argument 
lipsa bărbaţilor eruditi printre români. 

54. De trei sau patru ani încoace au fost numiţi în funcție mai multi Arhimandriti, dar 
niciunul dintre români. Arhiepiscopul şi-a dat silinta ca Nestor loanovics, din Făgăraş, Egumen 
la Mănăstirea Bessinova8?, născut român, să fie numit ca Episcop în Transilvania, pe care totuşi 
nu l-a găsit potrivit pentru demnitatea de Arhimandrit deşi de atunci au fost numiți mai multi 
Arhimandriti mult inferiori acestuia în ce priveşte vârsta, meritele, eruditia şi cunoaşterea 
limbilor, şi care nici nu se pot compara cu acesta; astfel sunt: Kresztics, Arhimandrit la 
Cruşevăţs%, care nu cunoaşte nici o limba în afară de cea sârbă, de asemenea Arhimandritul de 
Bezdina8%, despre care se spune că nu ştie nici măcar să scrie, Moises Emanuelovics de la 
Hodoş, în legătură cu care s-a descoperit printr-o cercetare făcută în viata lui că şi înainte si 
după numire până într-acolo a decăzut încât dezonorează nu numai funcția ecleziastică ci şi 
condiţia de om. 

55. Unicul exemplu de preocupare în privința românilor l-a dat Arhiepiscopul cu 
ocazia neintelegerii ivite în cadrul Comisiei Religionare din comitatul Bihor, ținută la Oradea la 
sfârşitul secolului trecut, dacă însăşi situația n-ar fi dovedit de fapt cea mai mare sträduintä 
părtinitoare si înstrăinarea de români. Fireşte, cu acest prilej, s-a îngrijit ca mai multi copii 
români, în număr de 12, printre care şi nobili, să fie duşi la Carlovics cu intenţia declarată ca 
acolo să primească educaţia necesară pentru statutul ecleziastic. Dar loviți de mizerie şi de cea 
mai mare sărăcie, lipsiți de toate cele necesare, în cea mai mare parte au dispărut, doi sau trei s- 
au întors acasă dintre ei, după o mare pierdere de timp cu toată educaţia pe care o primiseră 
acolo în mai multi ani constând numai în în cunoaşterea limbii sârbe şi doar a celei vulgare, pe 
care, în toată periferia de unde se trăgeau, nimeni n-o înţelege si cu atât mai putin o vorbeşte. 

56. Un tânăr român din Dioceza de Arad, după ce a absolvit cursurile cu rezultate 
deosebite în conduită şi studii la Academia Regală, cunoscând limbile latină, maghiară, 
germană şi română, căutând să obțină Ordinele Ecleziastice a plecat la Carlovics pentru a învăța 
limba sârbă /în acest scop era inevitabil necesară/ şi theologia, cu acea învoială /foarte greu 
acceptată de Consistoriul de la Arad /ca acolo să primească ajutorul în bani anual pentru 
întreținere de la acelaşi cetățean arădean Bozsics care şi-a asumat de mai multi ani misiunea de 
a-l acorda tinerilor din aceeaşi Dioceză pentru a ajunge la studii/. Aşadar acest tânăr, loan 
Mihut, născut pentru funcţia ecleziastică, arătând cele mai bune înclinații, desăvârşit filosof şi 
jurist, singurul valah de la care într-o asemenea situație de necesitate se putea spera mult, n-a 
putut să atragă atenţia Arhiepiscopului asupra lipsei bărbaţilor eruditi în rândul românilor, 
mai ales că o cunoştea prea bine; în anul 1812 cu titlu de bursă a primit 120 de florini în valoare 
bancară nominală /în internatul care aparține de acest institut sunt insuficienti chiar şi pentru 
strictul necesar; acesta, deşi s-a format în condiţiile cele mai neprielnice, timp de patru ani, 
învățând la perfectie limba maghiară şi absolvind studiile de theologie, acum ca Profesor 
Senior, împreună cu marele avantaj ce se revarsă asupra funcţiei îşi aduce serviciile pline de 
solicitudine Augustului Împărat/ în momentul de față este numit Director /la Institutul Român 
de Preparatori din Arad/. 

+ 

Acestea sunt, Majestatea Voastră Sacratissimă, şi altele ca acestea, faptele care opresc 
din mers şi pun obstacole culturii în rândul clerului şi poporului român, guvernat de un secol şi 
mai mult de clerul superior sârb, sub sceptrul bland al Înaltilor Antecessori, şi ținut în propriile 


892 Besenova (în ungureşte Obesseny6), localitate în fostul comitat Torontal, plasa Sânmiclăuşu 
Mare - n.n. AT. 

8% Crusevat (în ungureşte Krusevâcz), localitate in Voievodina (azi în Serbia) - n.n. AT. 

84 Bezdin (în ungureşte Munär), localitate în fostul comitat Timiş, plasa Aradu Nou - n.n. AT. 


247 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


hotare ca unealtă, neglijat în toate privintele şi lăsat în voia soartei într-o incredibilă lipsă de 
educație şi în cea mai crasă ignoranță, neputând să ia parte la binefacerile emanate din cultura 
promovată cu zel părintesc de Majestatea Voastră şi de Predecesorii de Glorioasă Amintire. 

Din aceste cauze, Acelaşi Popor şi Cler al Diocezei de Arad, pur românească, /căci în 
toată Dioceza nu se găseşte nici măcar o singură comunitate sârbă / cere atât de înflăcărat cu 
umile rugäminti de la Clementa Majestății Voastre un Episcop de neam şi suflet românesc, care 
nu numai să-şi spună aşa ca să poată ajunge între ei /cum se întâmplă să fie acum/ şi să 
îngreuneze şi mai mult situaţia. 

Aici acelaşi Cler şi Popor se roagă în genunchi Majestății Voastre, ca pentru a scoate la 
lumină adevărul şi pentru a birui toate nedreptätile şi asupririle aduse de clerul superior sârb, 
aşa cum au fost prezentate mai sus, să considerați demn să ordonati cu clementä o Comisie 
Neutră, care să nu fie în relaţie, direct sau indirect, nici cu Arhiepiscopul şi nici cu Consistoriul 
de la Arad sau de la Oradea; iar dacă asupririle copleşitoare expuse, care s-au comis şi care 
acum se comit şi care se menţin nu se vor dovedi adevărate, Clerul şi Poporul român îşi asumă 
restituirea tuturor cheltuielilor. 

Viena, 17 Iulie, 1816 
Deputatul Românilor din Dioceza de Arad 


Blaga Mihoc, Valentele emancipării, Editura Logos “94, Blaj, 2004, p. 313-338 


2 
Arad, 12/24 aprilie 1848 - Apel adresat de fruntaşii mişcării nationale, Ioan Archiş si 
Vicentiu Babeşiu, tuturor românilor din părțile româneşti ale Ungariei, pentru a-şi desemna 
reprezentanții la adunarea națională planificată a se desfăşura pe data de 3/15 mai la Pesta®®. 


Onorată Comunitate. Iubiti frați Români! 

Înainte ne sunt lejile Dietei ungureşti, numaidecât, în acestea cu dulce mângâiere cetim 
întrânsele märetul pas a zilelor de reformă. 

Liberă ne iaste Patria, liberi sunt cetățenii întrânsa. Românul a fost în tarä-ne, cel mai 
apăsat, căci au fost apăsat şi de însăşi cei fraţi de sârbi, şi acestea nu după ceva drept prin leje, 
ce numai rău, din abuz, cu pacinica, blânda şi îndelung răbdătoarea lui fire. 

Deci laudă Domnului, au trecut timpul despotismului. Sârbul este reîmpins întră 
marjinile dreptăţii şi a cuviintei, şi fericitatea românului, ca [a] oricărui cetățean, stă fundată în 
leje. 

Însă, iubiţi frați Români, să nu ne înşelăm a crede cumcă noi toate [le-Jam îndurat, şi 
anume, ne mai având lipsă de ceva, putem şedea cu mânile în sân fără toată îngrijirea. Numai ar 
fi pentru noi mai ucigătoare o astfel de credinţă, că nici una dintre natiile acestei Patrii are mai 
mare datorintä aş deschide ochii bine şi a veghia cu vârtute, ca Românul, căci durerile 
Românului, deşi mai toate au rădăcina în leji, totuşi, o parte mare dintrânsele , mai ales cele de 
la sârbi provenitoare, nici decât sunt încă vindecate. 

Părăgraful a 8-a articulului 20 zice chear: cumcă îndreptarea trebilor noastre bisăriceşti 
şi scolasticeşti ni se asigureazä. Deci, reducându-se mai toate durerile noastre spre aceste trebi, 
am putea fi mângâiati şi alinati, care însă devenind mai toate în mânile fraților sârbi, numai spre 
scădere, înjosară-ne şi ocară-ne ne-am şerbit. 

Ce e drept, în părăgraful mai sus pus a lejii să zice chear: cumcă Ministerul va ave a 
conchema cât mai curând congres național, la care vor lua parte 100 de bărbaţi de relijia noastră, 
a cărora alejere să va face prin popor, cu privință spre împoporăciunea de chilin limbă. 

Pentru noi nu s-au putut mai multe face, şi comunitatea noastră au votat fierbinte 
multämire faimosului bărbat Besthy Odân, deputatului din Bihor, carele au proiectat această 


8% Document depistat de prof. univ. dr. Viorel Faur - n.n. AT. 
248 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


dreptate la Tabla Dietei de Jos - spre ce si pre D[umnea]voastra vă îndemnăm. Si cu toate 
acestea, noi încă nici pe departe nu suntem de ajuns asicurati, căci fiind căpeteniile noastre 
scolasticeşti şi bisericeşti mai toate sârbe, şi având acelea mai toată îngrijirea, atât pre 
reimpartirea, cât şi pre alejerea deputaților pentru congresu-ne, ce este mai firesc ca ceea că pre 
noi iarăşi ne vor reprezenta, şi prin urmare, pretutindeni apăsa sârbii ! 

Din acest, aşa-doară, să vedem că lejea aceasta ne-au dat, însă numai sub condiţie dată: 
adecă vom ave noi de ajuns coraj, zel, mintea şi virtutea a ne folosi de danie, după cum cu sine, 
facerea ființelor din înşine minune şi după cum ne şopteşte înjerul Român. 

Acestea cujetându-le şi recujetându-le comunitatea românească (de aici au aflat de 
neîncunjurată lipsă şi au şi determinat) ca in cointelejere cu comunităţile române mai de frunte, 
să trămită îndeputăție cât mai numeroasă cătră Înaltul Ministeriu, care adunându-să din toate 
părțile in 3/15 Mai a[nul] c[urent] în Pesta laolaltă, şi alegându-şi orator şi conducătoriu, se va 
prezenta înaltului Ministeriu unguresc, căruia, arätând[u-i] cea mai fierbinte multämire, în 
numele întrejii românimi din Ungaria, pentru binefăcătoarea încurajere ce au avut acela spre 
acelea fericitoarele leji nouă, să-i încredințăm cu toată umilința şi supunerea următoarele rugäri: 

1. Ca să aibă îndurare înaltul Ministeriu a să convinje despre adevăratul număr al 
românilor de relijie g[reco] n[e] u[nita] din izvoare, să cure şi apoi proportionat aceluia - a 
determina numărul deputaților Români pentru congresul viitoriu, căci, încât ştim noi, numărul 
Românilor stă mai de două ori ca a sârbilor. 

2. Că deoarece natia Română are bărbați harnici, Români deajuns, şi numai în aceştia 
poate avea încredere, să se îndure Ministeriul a face cuvincioasă desprindere, ca să nu să aleagă 
prin încurajarea căpeteniilor sârbeşti, sârbi sau greci de reprezentanții Românilor, tocmai 
aceasta înțelegându-se şi despre marjinile militare. 

3. Spre a putea demândui Românii la congres, fără temere şi reținere a-şi declara 
simtämintele şi a-şi apăra drepturile natiei, acuma, când în părţile Sârbiei ferbe duhul 
ilirismului - cu care Românul nici când au simpatizat - să se îndure înaltul Ministeriu a înzice 
congresul nostru în Arad ori Timişoara, fiind aceste locuri şi aşa centrul naționalităților de leje 
g[reco] nfe] u[nita]. 

Acestea, şi doară încă si altele rugäri, vor ave a să compune prin adunatii din toate 
părțile româneşti în Pesta; ce făcând în modul cel mai cuviincios subordonând, nainte până a să 
împrăştia, vor binevoi a să aduna încă după lipsă şi putinţă la dată, şi a să consfätui şi coîntäleje 
despre toate cele de lucrat în congresul viitoriu, sau doară şi în Dieta viitoare, ca aşa, spre toată 
întâmplarea, împreună făptuind, să putem cândva scăpa de batjocoritoriul întuneric întru carele 
de veacuri încoace aruncați zăcurăm şi zăcem. 

Comunitatea noastră, puşi în capăt [de] scrisoare, nu[-i] această instiintare[a] că din 
partea sa să vor afla în Pesta, pe mai sus espusul termin, negreşit cel puţin vreo zece bărbaţi 
Români, zeloşi şi bäzati. Deci, luându-şi D[omniile] voastre meritul lucrului acestulea, anume 
cu seriozitate, ci merjeti şi trimiteţi cu cât mai multi, cei mai zelosi din mijlocul Dumneavoastră, 
pe zisa zi in Pesta, unde tot insul [cum] va ajunje, deloc% să va arăta la domnul] advocat 
Emanuel Gojdu, predându-şi adresa8” acolo, ca să ne ştim afla mai uşor, de cât am fi în stare a 
trimite astă dată, pe zisul termin, măcar un deputat - ce foarte rău ne-ar părea. Aşea, facă bine a 
ne ştiinţa despre aceasta curând deajuns, adresându-să cătră sus lăudatul d[omn] advocat 
Gojdu, in Pesta, ci învrednicindu-ne pre noi, n-o să putem păsui şi în numele D[omniilor] 
voastre. 

Să ne rădicăm iubiţi frați Români, să merjem să ne vadă lumea şi înaltul Ministeriu, că 
şi noi viem, că şi noi ne-am deşteptat din letarjicul somn în carele ne-au fost aruncat 
despotismul veacurilor - să ne vadă şi să ne creadă, că Românul numai atunci e viu, când e 
liber. 


896 Îndată - n.n. AT. 
897 Delegația - n.n. AT. 


249 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Dat din Adunarea noastra in Arad, in 12/24 Aprilie 1848 
a D[umnea]voastra frați 
Ioan Archis Vicentiu Babesiu 
Prezidente V[ice] notariu consistorial 


AN-SJBh, fond Parohia Ortodoxă Centrală Oradea, dosar 7/1848, f. 1 


3 
Pesta, 9/12 mai 1848 - Înstintare emisă de către fruntaşii mişcării nationale, loan Dragoş si 
Emanoil Gojdu, cu privire la petiția înaintată împăratului Ferdinand V în numele românilor 
din părțile româneşti ale Ungariei, urmată de convocare unei adunări naționale la Timişoara pe 
data de 13/25 iunie8%. 


Înştiinţare către Românii de leje răsăriteană ne unită ! 

Trimişii Românilor din comitatele (varmeghiile) Arad, Bichiş, Bihar, Temeş, Torontal şi 
Caraşu, cu Peştanii, dinpreună conviind, adecă strângându-să la oraşul Peşta în 3/15 Maiu, 
anulu curgătoriu 1848, câteva zile s-au sfătuitu-se, ce este, şi ce ar fi de a face pentru bunul 
poporului şi neamului Românesc ? 

Deci, să învoiră ca în trebile naționale să deie o petiție, adecă rugare la sfetnicii 
Înältatului Împărat al Ungariei, Ferdinand V, adecă la Ministeriumul Patriei. Care petiție 
aşternându-o numiţi ai Românilor trimişi, marele Ministerium binevoi, cu cea mai mare 
bucurie, a înţelege cujetul şi credința bună a Românilor cătră Înältatul Împărat Ferdinand al V- 
lea, şi dragostia cătră Patrie, şi zisă: cumcă, de dulce datorintä îş cunoaşte a păzi de bunul 
poporului şi neamului Românesc, multämind în numele Împăratului şi în numele Patriei 
credinţei cea bună a Românilor. 

Petitia, adecă rugaria ce trimişii Românilor o aşternură la marele Ministerium, în 
chieltuiala celora ce s-au strâns şi s-au sfătuit, să va tipări în limba unguriască şi în limba 
româniască, şi prin toată Patria să va împrăştia la poporu, iară: 

Fiindcă lucrul cel mai de căpetenie iaste ca tot poporul Român să vază, să cunoască, şi 
singur să să convingă despre acea, cumcă aleşii Românilor, ca drept credincioşi în leje, iubitori 
de Patrie, nu au dat cujet decât soartea poporului Românesc, pe calea lejii să o ajuture, şi starea 
creşterii de subt jugul strein să o smulgă. Deci astăzi, ne-am învoit ca în luna viitoare, adică 
Iunie 13, după călindariul vechiu - iar după cälindariul nou, lunie 25 - să ne adunăm în oraşul 
Timişoara, şi să ne sfätuim cu toți laolaltă pentru bunul de obşte, mărturisind credință cătră 
Înältatul Împărat şi lejile Patriei - această adunare poporală fiind cu ştirea înaltului Ministerium 
- cunoscut că facem, fraților Români, ca să ştiţi şi ca să vă invoiti, prin aleşii comunităților, parte 
a lua. Adecä: toată comunitatea [sä] trimită un mädulariu din sânul său, şi de cumva nu ar 
putea însuşi a trimite, atunci binevoiască satul sau oraşul, cu pecetea satului şi a sfintei bisereci, 
prea cea mai de aproape dinprejur, care va să miargă, al împuternici în numele său - de sine 
intelegandu-se că toți ceia ce vor veni la locul numit, numai aşa vor avea parte, deacă vor fi 
trimişi. Pentru aceasta dară, voim şi vă rugăm ca de la trimitätori, cu pecete întărită, scrisoare să 
aveți. 

Dat în Adunarea Românilor la Peşta - Maiu 9/12, 1848 


Dragoş Ivan m.p. Manuil Gojdu m.p. 
actuariu prezidentul adunării 


AN-SJBh, fond Parohia Ortodoxă Centrală Oradea, dosar 7/1848, f. 3 


88 Document depistat de prof. univ. Viorel Faur - n.n. AT. 
250 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


4 
Oradea, 5 octombrie 1849 - Instiintare, publicată de comisarul cezaro-crăiesc al comitatului 
Bihor, prin care țărănimea este anunțată că, deşi sarcinile feudale ale iobagilor au fost 
desființate, rămân în vigoare dările datorate Coroanei. 


Înstiintiare 

Înältatul Stăpânitoril nostru Craiu, prin revoluţia născută şi în Țară, lätitele turburäri 
voind ale înceta, şi la toți supuşi lui cei credincioşi leje şi dreptate asemenea dorind a se 
slugetori, ca nu cumva între popor acea părere să să se înrădăcineze că cum prin încetarea 
datoriilor urbariale, şi acele slujbe şi datorii ari fi încetate, care Domni Terreştri pentru folosirea 
pământului propriu, ori vremelnic, ori mai de îndelungat timp au stat sus, dară şi din fire lor, 
de legentuintele Urbariale pentru deschilinita lor tocmealä, sub nume de Regale cunoscute 
drepturi, parte de la foşti lor Jobbagi, parte de la alți străini locuitori li s-au cuvenit - pentru 
aciasta, din cea mai înaltă poruncă, fieştecăruia se înştiințază că precum de oparte Înältatul 
Împărat şi Craiu nestrămutată hotărâre are ca legentuintele Urbariale, Zeciuiala (Dezma) cu 
totul să fie incetate; aşa de altă parte şi acele leji în deplina lor putere să lase, care nu se ating de 
massa fundâlului Urbarial din vie şi din alte pământuri, sau din alte mai mici folosuri Crăieşti, 
care despre înplinire cuvincioaselor slujbe şi datorii grăiesc, şi aşa cine ar îndrăzni aceste ale 
denega, nu numai ca să lase Domnilor Terreştri spre apărare calea leji; ci de cumva ne aşteptată 
împrotivire s-âr da înainte, în privința înprotivitorilor strânse pedepsitoare amänuntare va aveă 
loc. 

Dat în Vâradolaszi în 5 Octombrie 1849 
Petru Jésa m.s. 
A ținutului Împărătesc şi Crăiesc mai mare Comissaru 


AN-SJBh, fond Protopopiatul Reformat Salonta, dosar 29/1848, f. 8 


5 
Beiuş, 18 octombrie 1849 — Corespondenţă a protopopului de Beiuş, loanea Popoviciul, prin 
care informează Protoprezbiteratul Oradiei că nu poate strânge daniile de la credincioşi, 
deoarece în vara anului 1849 au fost cantonati în zonă 13000 de soldați revoluționari maghiari 
care au jefuit complet satele. 


Prea Cinstit Consistoriu 

După milostiva îngăduială a Înalt Preasfintiei Sale Episcop Gherasim Rat, în privința 
adunării ginţilor episcopeşti, îndată ce primii tirculariul de la Cinstitul Consistoriu, l-am 
curentat şi împărtăşit cu preoțimea. Şi spuind că Înalt Preasfintia Sa, după cum bine este 
cunoscut din Consistoriul, de sub greutatea de a strânge aceste danii m-au mântuit, şi în locul 
mieu pre numitul Gavrilaş Ioan şi Florea Cret, i-am numit, acestora le-am pus indatorinta ca 
după înţelesul tirculärii cesteia, în protopopiat şi să se istovească a făcea îndestul 
demândăciunile Măriei Sale. 

Dedatorândă din durerătorii sunt a face cunoscut Cinstit Consistoriu, cum că în 
Protoprezbiteratul Beinşului, în anul 1848, au fost prin satele de acolo 13.000 de rebeli înarmaţi 
si orânduiti, şi aceştia mai toate bunurile preoților si a läcuitorilor le-au consumat; n-au putut 
nicidecum să se strângea cevaşi bani, dară în anul 1849, începând din luna lui august, toate 
bandele sub numele lui Koşut fugind, s-au strâns pre lângă Kvistena din la Depoziterul de sare 
Crăiesc din Orade Mare, şi aşa rămasărăm în privința daniilor foarte minime, acum prăcum şi 
ne hărănim numai cu nişte dăraburi, sau mai bine zicând cu nişte petece de dăraburi, de e dor 
omului până vede o bankă întreagă. 


251 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


Fac întrebare, de se vor strânge petece de acest feliu, primindu-le, iată Cinstitul 
Consistoriu, Măria Sa, au dacă bune ar fi. 

Consistoriul, aceste adevărate împrejurări din durereatori, s-or face cunoscute în 
părțile sale, şi deodată a mi ruga ca să se milostivească a fi în aşteptare, până ce soarta daniilor 
ar reveni in mai bună stare, au de a se instiinta că primiră şi de aceste danii de care avem pe 
aicea. 

Înţelepciunii Cinstitului Consistoriu lăsând despre acestea, or toate cuviincioase lor, în 
cuviincioasă cinstire sunt. 

A Preacinstitului Consistoriu 
umilul serv 
loanea Popoviciul 
Protopop: Petru 
Oct[ombrie] 18.1849 


AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 37/1852, f. 106 


6 
Oradea, 31 octombrie 1849 - Înştiinţare, publicată de generalul cezaro-crăiesc al comitatului 
Bihor, Wallmoden, prin care populația este somată să predea bancnotele tipărite de guvernul 
revoluționar maghiar al lui Kosuth Lajos, acestea fiind declarate nule. 


instiintiare 

Iscusindu-se: cum că uni, aşa numite bâncnotele lui Kossuth ale preda inlontru tot de 
întârzie - pentru aceâ, care s-âr retrâje de ale predă la locul hotărât aceste bancnote nelejuite, de 
nou se preînnoiâză aceâstă rânduială a Înältatului Împărât şi crâiulu nostru - cum că cél mai 
depre urmă termin pentru ale da inlontrt iasté luna lui Noemvrie 20. a.c. cu âcea aspră luâre de 
szamă se hotărăşte aşa: cum că de la vreme hotărâtă ori de cari bâncnote nelejuite şi 
nefundalmentalnice s-âr găsi la cineva, sau s-âr descoperi, nesmintit la scaunul cătănesk va fi 
judekat. 

Pentru uşora predare a bancnotelor sus atinse, se incredintaza pirmirea înlontru: 

1. Împărăteasca şi crăiasca sărărie de la Oradia Mare; 

>, Împărăteasca şi crăiasca sărărie dela Alesd; 

3. Perceptorul vârmeji Bihari, Ladislau Werner, cu individuul Kămăresc lângă dânsul 
rânduit - aceşti din urmă pentru aciastă primire în toate zioa dimineâţă dela 9-11, dupa 
amiazăzi de la 3-4 ciasuri la casa Comitatului vor fi. 

În Orade Mare, 31 Octomvre 1849 
La 1 trupe armate Imperiale şi Crăieşti Comandant8% 
Wallmoden m.s. F.M.L.9% 


AN-SJBh, fond Protopopiatul Reformat Salonta, dosar 29/1848, f. 15 


7 


Fonău, 29 octombrie/17 decembrie 1849 - Corespondenţă a preotului Horjă Mihai prin care 
protoprezbiterul Oradiei este informat în legătură arestarea şi întemnițarea sa la Oradea de 
către soldații revoluționari maghiari. 


899 Şeful Comandamentului de Război — n.n. AT. 
900 General adjunct — n.n. AT. 
901 Document depistat de prof. univ. dr. Viorel Faur - n.n. AT. 


252 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Preacinstite Domnule Protoprezbiter ! 

Cu ajutorul lui D[um]nezeu oaste împărătească, [în]fruntând puterea armată a 
rebelilor, dorita pace iarăşi s-au adus la loc, pentru a căruia statornicie pre Dumnezeu neîncetat 
rugăm; frântă fiind, zic, putere a rebelilor, acum gândesc că pot aprior a aşterne înaintea 
Domniei Tale lucrul trist care s-au întâmplat cu mine în vremea Revoluţiei, pentru credința şi 
statornicia mea care o am avut cătră Casa Austriacă. 

După cuprinsul curentului episcopesc, ca să nu ascultăm de turburătorii de pace carii 
voiesc a ne amăji, poporenilor miei, acela sfat şi îndemn le-am dat, să nu se supuie poruncii 
stăpânitorilor de atunci, adică, să nu se răscoale în contra preabunului nostru împărat, ci să fie 
cătră el cu credinţă şi inimă adevărată, aşteptând porunca lui. Pentru aceasta, pârât fiind, cu 
putere militărească au vrut a mă aduce la Orade; încă cu aceasta, neaşteptând, am venit singur, 
şi arâtându-mă Chişişpanului de atunci, loan Gurzău, în urmarea aceasta am fost judecat spre 
moarte; însă, aşteptându-se lucrul sub levată, după ce 5 săptămâni de zile am suferit temniță, 
aşa cât şi mintea mi s-au clătit, pre lângă Chezeşatul satului Fonău, sub aceia condiţie, ca când 
mă vor cita, sătenii să mă deie nainte, numai m-am putut din temniţă reîntoarce la ale mele. 

Aceste, nu din ceva fală, sau de aci ceva remunerare să aştept, le aşternu înaintea 
Domniei Tale, ci pentru aceia ca să să vază cumcă cu ce credinţă au fost Românii din părțile 
aceste cătră înalta Casă Austriacă şi în vremile mai primejdioase a Revoluţiei. 

Dat în V[arod] Velente în 29/17 Decemv[rie] "849 
A precinstitei D[om]niei Tale 
preplecat slujitoriu 
Horjă Mihai 
preot în Fonău 


AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar /1851, f. 107 


8 
Dumbrăviţa de Codru, 29 octombrie/17 decembrie 1849 — Corespondenţă a preotului 
Popovici Melentie arestarea şi întemnițarea sa şi a preotului din Urvisu de Beiuş la Oradea de 
către soldaţii revoluționari maghiari. 


Dec[embrie] 17-a, '849 
Cătră Preacinstitul Domnul Atanasie Botco 
Protoprezbiterul Orăzii Mari şi Prezidelui aceluiaşi Consistoriu d.l.g.n.u. întrânsa 
credincioasă arătare a celui dinlăuntru 
Preacinstite Domn Protoprezbiter şi Prezide Consistorial ! 

Văzând prin Rebelii răsturnata pace, iarăşi alinată, şi Înalta Casă Austriacă - al căria 
credincioşi în vremile Revoluţiei foarte multe au răbdat - iarăşi cuprinzându-şi Tronul său, de 
bine am aflat eu, ca unul pomenitei Case Austriace credincios, a împărtăşi Domniei Tale lucrul 
care sau întâmplat cu mine în vreme trecutei Revoluții, precum urmează: 

În toate oraşele şi satele care au fost în mânile Rebelilor, dându-se aceia poruncă ca tot 
omul cu mână armată să se rescoale împotriva vrăjmaşilor, care poruncă sosind şi în parohia 
mea di H[eves] Dumbrävitä, eu poporenilor miei acel sfat le-am dat, ca credința care o au avut 
până acuma cătră Împăratul şi Casa Austriacă, şi de acum înainte să o păstreze şi de nimene a 
se amăji să nu se lese, căci unii ca aceia amăjitori sânt iei însuşi vrăjmaş, şi cum că aceia nu poate 
fi ca Împăratul lejuit, de subpuşii săi să nu se recunoască de capul şi ocârmuitoriul Țării. 

Aceasta sămânță, prin mine şi alti preoți mie asemene sămănată, au şi avut acel efect, 
cum că satele de prin prejur, vreo 6, nu au vrut să meargă unde au fost randuiti, înaintea 
Feuişpanului nu s-au dat sub conscriere, când au venit afară perzecutorii, clopotele într-o 
ureche bătându-se, au fost întärâtati şi nici au fost în stare ceva a face, până ce apoi au venit 
asupra noastră cătane, care văzându-le a fi regulate, ş-or plecat capetele. 


253 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Însă eu, din jos subscrisul, şi răposatul preot din B[elenes] Urvis, loan Pap, dimpreună 
cu mai multi oameni mireni, am fost întră 130 de cătane întrarmate, pe jos hurtuliti din sat în sat 
în 8 zile, ca nişte hoţi şi tălhari, pe urmă ne-au dus la Orade. 

Nici la Oradea, după ce ne-au ţinut în Temnita Varmeghii 2 săptămâni, nejudecati, pe 
mine, din jos subscrisul, în temnita singuratică, egyes, de unde slobozindu-mă au trebuit să 
plătesc 16 fl[orini] în arjint, pentru chieltuialä. 

Aceasta soartă au ajuns mai pe multi dintre mireni, şi pe pomenitul răposatul preot din 
B[elenes] Urviş, care mai putin, care mai mult. 

Acestea, Precinstite, denumindu-le nu ca doară aş căuta ceva remunerare, ci ca 
decumva ar fi cânva ceva întrebare, să să poată lucrul şi credința luminoasă cătră Înalta Casă 
Austriacă dovedi, de lipsă am aflat a le aşterne. 

Dat în V[arod] Velente, în 29/17 Decemv[rie] “849 
A Precinstitei Domniei Tale 
umilit slujitoriu 
Popovici Melentie m.c. 
preot in H[eves] Dumbrävitä 


AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar /1851, f. 103 


9 


Oradea-Velenta, 1/13 noiembrie 1849 - Circulară a protoprezbiterului Oradiei, Atanasie 
Bofco, prin care cere preoților din subordinea sa să repună la locul lor însemnele imperiale 
înlăturate de administrația revoluționară maghiară. 


Comunității Bisericii răsăritene ne unite al Orăzii Mari 

Văzând cumcă vremile critice încă de tot n-au încetat, nu cumva sau ceva [în] jindu 
să cădem, trebuie să urmăm pildele altora. Vedem aceia, că Panjerele împărăteşti în tot 
locul, unde au fost nainte de vremile trecute revolutionale, acuma iar s-au pus toate la 
locurile sale. 

Din această causă, Consistoriul acesta, de datorintä îmi tine, pe comunitatea 
Bisericei n[e] u[nita] Orädane, oficios a o provoca, ca şi Biserica din Oradea Mare, Panjerele 
împărăteşti în toate locurile unde numai au fost până acuma, cât mai curând să să puie 
iarăşi la locurile sale. 


Dat în şedinţa Consistorială în 1/13 Noemvrie 1849 în V[arod] Velente ținută 
Prezidele Consistoriului 
Bisericii răsăritene n[e] u[nite a] Orädan 
Athanasie Botco 


AN-SJBh, fond Parohia Ortodoxă Centrală Oradea, dosar 7/1848, f. 12 


10 
Petid, 26 decembrie 1849 - Corespondenţă a preotului Ioan Popovici, prin care 
protoprezbiterul Oradiei este informat în legătură cu arestările operate de soldații revoluționari 
maghiari pentru motivul că locuitorii au refuzat să li se alăture%2. 


902 Document depistat de prof. univ. dr. Viorel Faur - n.n. AT. 
254 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Preacinstite Domnule Protoprezbitere mie Milostive ! 

În baiurile şi răsculările trecute, prin Koşut făcute, pentru neplecarea poporului cătră 
cele poruncite şi pentru nescrierea deputatăşilor în treaba polgariu, s-au slobozit cătane pe satul 
nostru Petid, şi au robit la cäsile tareii9 cinci persoane de români, precum Pop Lazăr, cinci 
săptămânile, Pop Toader, cinci săptămâni, Opre Gheorghie, cinci săptămâni, Broştean Toader, 
şasă luni şi cinci săptămâni, Pantea Gligor, trei luni şi cinci săptămâni - cu aceasta märturisim 
în Petid, în 26 Decembrie 1849. 

Cu Preacinstitei Domniei Tale 
loan Popovici 

Gut Lazăr, de frică s-au dat în laturi, de nu s-au putut prinde; însă ce au aflat la el sau la casa 
lui, atunci toate le-au răsipit cotunele, adică: 1 junincă, 5 cară de lămne, 2 cară de pae, 1 clisă mică, fărina 
ce s-au aflat la casă, aşijderea şi Domuta Vasilie, au rabdat acease pagubă. 

Infiinta birăilor: 

Tule Gavril 
Pantea Mitru 
Fitărău lanoş 
Vidican Vasilie 


AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 37/1852, f. 111 


11 
Oradea-Velenta, 27 decembrie 1849 - Statistică întocmită de protoprezbiterul Oradiei, 
Atanasie Botco, cu privire la credincioşii care au avut de suferit de pe urma refuzului de a se 
alătura soldaților revoluționari maghiari. 


Pentru că n-au vrut să aibă şi să se scrie de Purcării, 
au căpătat Robii în anul 1849 


nl 5 
E 8 = E = à ay 3 De la cine, cand, pentru ce, unde, 
=| 5 ED à E 2 ë Ş S Goa in ce chip au patimit 
ren oe) ue] e Cae: Ges 
celui ce au patimit 
1 Pane Tulca 30 Plugariu Pentru că au strigat în biserică sa 
Petru cu casă şi nu ajute Dumnezeu la unguri. Să 
aurămas să aducă sârbii, pe fraţii noştri, ei 
[= a muierea să stăpânească, că atuncea ne va fi 
2 ¢ cu trei bine, si s-au judecat spre 
i & prunci spanzuratori, prin prezeşul Bende 
i Ercei, Jocob Mihai. Şi al doi, care 
judecată s-au dus în sfârşit între 
Căvajd şi Gurbediu în anul '848, 
luna octombrie, 28-a 
2 Puşcaş Fekete 21 = Sluji, nu Pentru că n-au lăsat pe al treelea 
Gavril Batăr = 5 au avut frate să-l ducă ungurii cătană. Şi s- 
= & părinți au judecat ca şi cel din sus 
E e 
= 


903 Închisori - n.n. AT. 


255 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


1. Din Cheşe: 
a) Irimie Teodor - 7 luni şi 1 săptămână egyes%4 
b) Ban David - 7 luni şi 1 săptămână egyes 
c) Hididis Flore - 7 luni şi 1 săptămână egyes 
2. Din Cărăso: 
a) Târte Pavel - 6 săptămâni nejudecat 
b) Ianos Pavel - 1 an şi 4 săptămâni - muerea sa au näscutu pe moarte un pandur, tot ase Pavel, 
pe prunc le-au dus cătane[le] 
3. Papmezeu: 
F[elso] Câmpani: Molnar Ioan din Câmpanii de la Papmezeu - 1 lună nejudecat, 6 luni judecat 
în egyes 
Dati în V[arod] V[elente] în 27 Decembrie 1849 


după ce dară înaintea cestor din sus numiţi au injenunghiat 
Atanasie Botco 
Protoprezbiterul Orăzii Mari 
F. Clitan Simeon - în 5 săptămâni în temniță» 
d. Pilaca Onut - în 5 săptămâni în temniță 
Conscrierea 
acelor individuuri din Protoprezbiteratul Orăzii Mari, care în timpul Revoluţiei din anul '848 şi '849, de 
către puterea resculată au pătimit 


AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 37/1852, f. 119 


12 
Vascäu, 20 ianuarie 1850 - Corespondenţă a locuitorului Petru Pavel, „adiutantu viteiude de 
nobilu” în legătură cu arestarea sa în timp ce se afla în tabăra revoluționarilor maghiari de la 
Vaşcău, urmată de întemnițarea sa la Oradea. Sunt pomenite execuțiile preoților ortodocşi din 
Câmp, Fânaţă şi Chişcău96. 


Onoratului Consistoriu 
Anul 1848 

Nenumärati concetäteni fură omorâți prin revelantii maghiari, iară unii, neajungând în 
furia poporului maghiaru, prin guvernul lor nelejuitu, Ştatarialiter s-or pertractat; multi, zicu, 
dintre Români s-oru jertvit viața pentru curtea Austriacă şi pentru înălşatul împărat, că 
rămasără neclätiti lui credincioşi; însă puţini luând, afară dintre Români, mai toți făcură ceva 
mişcare, precum în toate părțile Române să declarară pe partea împăratului, şi aceasta să 
adeveri prin aceia că în toate locurile numai români fusără spânzurați. 

Din ţinutul Beinşu şi a Vaşcoului or fost prinşi peste 30 de bărbați Români, nu numai, 
ci supt Ştatariu traşi, între care fusără 3 preoți, preotul din Câmp, Fânatä şi Chiscohu, ba ce şi eu 
singuru între aceiaş mă număru. Pe mine mă siliră rebelantii a prinde armă asupra fraților 
noştri Români din Zărand, si me4rgând în anul 1848, Noiembrie, 5-a zi, până la Vaşcoh, unde 
întâlnindu-mă cu loan Popovici (alias Jiros), din Vasco, cu voarbele sale părtinitorii de rebelanti, 
într-u atâta mă adusă, cât mă declarai a fi credinciosu Maestatei Sale Înältatului Împărat, şi mai 
mult, socotindu-l ca pe grecu a fi şi fielu într-u aceiaş parte dar - (greca fides, nula fides). Mă 
dede sus, şi mai nainte de incvizitie prinzându-mă în Vasco, mă dereră supt paza loru - Aflso] 
fogmegek - mă băgară în feru, şi aşa mă dusără la Orade. Bajotcora şi scoipiturile care pusără 


904 Egyes = carceră - n.n. A. T. 
905 Adnotări ulterioare pe manseta documentului - n.n. A. T. 
906 Document depistat de prof. univ. Viorel Faur - n.n. A.T. 


256 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


pe mine, numai singur H[ri]s[tos] răscumpărătoriul le răbdă. Fiind ieu om mai literatu dintre 
proşti, mai multă parte luai din Bajotcoră, însă la închisoare îmi dedără locul cel mai rău, că mă 
închisără cu 34 de hoţi şi furi, într-o temniţă cari zăceu în feru. Patul imi iera tegla şi piatra, iar 
traiul vieții tot o formă cu aceloralalti, adecă: otetu, piparcă, aiu şi sare, pe lângă prifonta ce 
căpătam, iaru alte mâncări, ca la om mai literat, precum la captivii maghiari pentru bani s-o 
îngăduit, mie, din potrivă, nici pentru banii mei, nimic. Petrecui cu totul 9 săptămâni, însă 
remuneratie nimic pentru patima mea nu avui până acu. 

Drept aceia vreu a face cunoscut Onoratului Consistoriu pătimirile Românilor din 
prejurul acesta, şi tot deodată, a mă ruga ca să binevoiască a le aşterne Înaltei Ocârmuiri şi 
Maiestatei Sale. 

Onoratului Consistoriu 
în Vaşco, lanuarie 20 - 1850 
serv umilit 
Petru Pavel 
adiutantu viteiude de nobilu 


AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar /1851, f. 144 


13 
Arad, 4 martie 1850 - Corespondenţă a administratorului Episcopiei Ortodoxe Române a 
Aradului, Patrichie Popescul, prin care protoprezbiterul Oradiei este informat că episcopul 
Şaguna a obținut de la împăratul Franz losif aprobarea de a ține un sinod la Viena. 
Protoprezbiterul este rugat să depună diligență în vederea obținerii unei cât mai largi 
participări a reprezentanților românilor din Bihor. 


Preacinstitule domnule Protobrezbitere şi Preside Consistorial ! 

Şi până atunci, până când deputäciunea de aici, amăsurat cu datorinta sa, va 
incunostinta de comun pe poporul Român, şi deosăbi si pe preacinstitul Consistoriu despre 
pasurile la maiestatea sa si [la] naltul guvern împărătesc, făcute în interesul national, peste tot 
am aflat de bine, prin scrisoarea aceasta a face preacinstitei tale cunoscut: cumcă noi, aşa 
precum plenipotintäle pentru încrezământul în noi aşezat, cu multämitä le-am primit. 

Aşa şi catalogul acelora care sub timpul revoluției magheare, preoți şi mireni, au 
pătimit, la care numai această băgare de seamă am a face: cumcă ca să să poată face întrăbuire la 
locul şi timpul său, şi să să poată adeveri credintt cătră tron, de lipsă este ca până [la] fieşte care 
persoană să se adaoje spetiele facte a lor, şi mai ales acelea împrejurări din care s-ar putea 
deduce că persoana aceea, pentru alipirea sa şi-a poporului cătră dinastie au pătimit; nici să 
faceți observări că n-au făcut nimic contra maghearilor, alminterea s-ar putea socoti că ei din 
altă privinţă au pătimit; pentru aceea bine ar fi de s-ar trimite alt catalog. 

Ştiu că va fi cunoscut S[fantului] Consistoriu: cumcă maiestatea sa, părinteşte, s-au 
îndurat a îngădui episcopilor noştri ca să tind sinod aice la Viena, pe 18 Maiu a[nul] curent]. Deci, 
la sinodul acela, episcopii cu mai multă vază, asigurând şi auctoritatea, să poată grăi în numele 
poporului şi a preotimei, bine ar fi de s-ar ținea spre acest sfârşit mai nainte sinod particularu sau 
adunare diecezană din preotime şi mireni, după datina cea veche a bisericii noastre. 

Precum ştim că şi măria sa episcopul Ardealului, Şaguna, pe 18 Martie va ţinea [sinod], 
la care sunt de aici chiemati 22, Popasu şi lancu, bine ar fi decumva preoțimea însăşi cu mirenii 
ar merje la măria sa S. episcopul Aradului, şi în treaba aceasta, în scris, i-ar ruga să facă bine şi 
să deschidă o adunare diecezană, pentru consfătuire în privinţa lipselor preotesti a diecezei şi a 
şcoalelor. 

Aici s-ar putea şi acea hotărî, ca să să ceară mitropolit român neatârnat deplin de cel 
sârbesc, şi acum ideea aceasta nu ar fi numai a episcopului, ci a întregului popor, şi dorința de a 
avea erarhie deplin neatârnată, ar fi comună. 


257 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Bine ar fi, ca pe lângă episcop, să fie şi alti preoți imputerniciti a putea lua parte la 
sinodul cel ce se va tine în Viena. Aşijderea, s-ar putea face acela un protest asupra patriarhului 
sârbesc, dacă s-ar afla de lipsă. 

Si eu socotesc, că spre aceasta să va invoi Escelentia sa J. Gerinder, spuindu-[i]-sa că 
aşa cer datinele şi lejile bisericii noastre înainte de de tânerea sinodurilor ghenerale: cumcă şi 
din acea privință să va învoi, deoarece adunarea aceea va fi numai [constituită] din câteva 
mădulare, şi nu va putea fi periculoasă pentru pacia comună, iar alta, să să ştie că Românii la 
toate adunările s-au purtat cu cuviinţă, şi nici când n-au făcut răscoală. 

La rând, adăugând aici copia plenipotentei deputaților de la Arad, îmi cer iertare a face 
observarea că din multe privinţe, bine cumpănit ar fi prea bine deacă şi la Consistoriu, şi doară 
şi onorata Română comunitate de acolo şi din alte locuri ar trimite plenipotente, de asemenea 
înțăles, căci numai cu astfel de documinte să poate päsi mai sigur la locurile cuviincioasă, unde 
noi, şi până acuma, cu toate şi în numele fraţilor noştri din acele parti, am păşit, fiind cu 
deosebită revelintä. 

Al preacinstitei Tale, în Viena, 4 Martie 1850 ! 
Patrichie Popescu 


AN-SJBh, fond Parohia Ortodoxă Centrală Oradea, dosar 7/1848, f. 15 


14 


Beiuş, 28 aprilie 1850 - Corespondenţă a protopopului de Beiuş, Arsenie Adamovici, prin 
care informează Protoprezbiteratul Oradiei în legătură cu preoții din subordinea sa, care au 
primit diferite sume de bani de la guvernul revoluționar maghiar. 


Preacinstite Domnule Preside 
Domnule mie Preareverande ! 
Pentru preoții care de la Revolutionara Ocârmuire au primit plată de la Preacinstita Domnia 
Ta, dându-i-se ca să se facă conscriere, cum că fieştecare cât au primit; deci urmarea datei mie rânduieli, 
întrebând preoțimea după primite conzume de bani, şi pre care am pătrăcut acum luând însămnăciunea 
aceasta, aici sub % cuprinsă cinstire o am rămas. 
După care, pre mine comendându-mă, sunt al Domniei Tale 
dată spre servare loan Popovici, protopop 


Însămnăciunea preoților cariu or primit bani în anul trecut 1849 de la partea revoluţionară si 
câți bani au primit, precum urmează: 


Nr.curent Numele locului Numele si cognumele Ce plată au căpătat de la 
persoanelor sfintite Cârma Revoltatä pe tot 
anul (bani buni) 
1 Belines S[ân]Martin Atanasie Bogdan 300 
2 Pocola Ioan Pata 350 
3 Petroasa Zaharie Mihoc 330,15 
4 Remetea Ioan Gherdan 350 
5 Josani Gheorghie Popovici 300 
6 Căbeşti Nicolae Popovici 250 
7 Roşia Petru Popovici 530 
8 S[ohodol] Lazuri Ioan Pap 300 
9 Sohodol Ioan Popovici 315 
10 Săucani Teodor Popovici 358,45 
11 Feneris Ioan Popa 290 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


12 Borzu Vasilie Popa 250 
13 Totorăni Nicolae Foşie 352,30 
14 Mierag Joan Istoc 360 
15 Hinchirisu Teodor Fät 530 
16 Belines Lazuri Vasilie Popovici 365 
17 Cusuis Nicolae Popovici 357,30 
18 Ghighiseni Mihail Papp 595 
19 Hotar Gheorghie Clepce 362,30 
20 Lunca Mihail Papp 367,30 
21 Şuştiu Gheorghie Matiutu 215 
D? Briheni Nicolae Popa 306 
23 Colesti Gheorghie Teaha 280 
24 Câmp Nicolae Teha 310 
25 Vasco-Sohodol Gheorghie Popovici 250 
26 Cälugäri Petru Merce 330 
27 Criştior Ioan Groza 317,30 
28 Poiana Gheorghie Micula 325 
29 Vaşco-Sălişte Nicolae Pârvan 325 
30 Leheceni Nicolae Popovici 320 
31 Cherpenet Vasilie Popa 320 
32 Vasco Ioan Coroiu 250 
33 Sârbeşti Ioan Nica 320 
34 Alşo-Verzari Avram Popa 375 
35 Feşo-Verzari Adam Popovici 375 
36 Rezbani Nicolae Coznoghian 205 
37 Fânata Sabo Petru 250 
38 Felso Câmpan Axentie Popovici 350 
39 Also Câmpan Vasilie Popovici 350 
40 Hersesti Vasilie Popovici 312 
41 Segestie Mihail Popa 312 
42 Şteiu Nicolae Popovici 200 
43 Rieni loan Popovici 362,30 
44 Sudriju Ioan Papp 325 
45 Drăgoteini Nicolae Popovici 280 
Total 15015 


De a se lua în seamă ! 

1. Pentru Parohia Beinşului, preoţii care or primit de la partea revoluţionară bani, eşind 
din posturile lor şi mutându-se la alte posturi, nu să poate şti câți bani or primit pentru această 
parohie. 

2. Pentru Parohia Gurbestilor, preotul de acum nu au căpătat bani, fiind în timpul 
revoluției parohia vacantă. 

3. Din Josani-Forău, preotul Ştefan Făt nu au poftit să descopere cât au primit, de care 
părere au fost şi 

4. Din Urviş, preotul Vasilie Popa. 

5. Din satul Tärcäita, preotul Nicodim Miron au dat răspuns că nu-i poruncă de la 
S[fantul] Consistoriu ca aceasta să arate protopopului - apoi iar întoarce stilul, zicând că nu vre 


259 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


a minţi, căci a uitat - Individumul acesta şi să vede că numia de glumă sau de jucărie au de 
bojocură primeşte primeşte poruncile lui trimise. 

6. Din Şeghiştel, preoții n-or vrut a primi alt felu de bani. 

7. Pentru Parohia din Prisaca, pă partea relijiunei noastre, în acel timpu nu s-au primit 
bani, fiind încă satul atunce tot de relijiune unită. 

Satele păntru care nu să referueşte ceva, sânt filiale, drept care au şi rămas din 
însămnăciunea aceasta. 

Dat în Beinş, 28 Aprilie 1850 
Arsenie Adamovici 
protopopu Beinşului 


AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 37/1852, f. 121-123 


15 
Oradea-Velenta, 5 decembrie 1850 - Raport al protoprezbiterului Oradiei, Atanasie Botco, 
prin care informează Episcopia Ortodoxă Română a Aradului despre schimbările survenite în 
cadrul Consistoriului în timpul evenimentelor din anii 1848-1849. 


De la [partea] 
Preacinstitului D[o]mn Dietezan Ad[ministra]tor 
Patrichie Popescul 
Arhimandrit 
5 Decembrie] 1850 

La pretioasa scrisoare [a] Preaclinstitei] Dlomniei] Tale Ad[ministrato]rul, [data] la 27 
Noemvlrie] a[nul] c[urent], de sub nr. 249, ca la prea înalta rânduială a Sfinţiei Sale Patriarhul 
Sârbilor şi Mitropolitul nostru, de sub nr. 865, să se poată desăvârşită arătare face, am onoarea a 
răspunde cum că eu am fost ştiut afară din Prezidiul acestui Consistoriu în anul 1849, în [luna] 
Mai 17, şi iar pentru într-acelaşi an, în luna 23 Avril] - 4 Sept[emvrie]. 

Atunci au fost ştiut afară şi fiscalul Co[nsistori]al Ercei Ludovic. Iar pe Co[nsistoriJalul 
Teodor Lazăr l-or lăsat şi mai departe in dregătorie, pân-ce apoi, răpăusatul, Măria Sa Gherasim, ca pe un 
reactionar l-au ştiut afară, şi în locul lui e aşezat Alisandru Papp. 

Plätile, de la 1-ul Noemv[rie] 1848 încoace, nici unü din noi nu am primit, iar fiscalul 
Co[nsitori]al şi acum e Ercei Ludovic, şi notarul, precum li-am sus arătat, Alisandru Papp. 

Consistorialnicii asesori sunt toți protoprezbiterii, şi anume: Iosif Popovici a Pestesului, 
Arsenie Adamovici a Beinşului, loan Bote a Papmezeului, Gavril Neteu a Luncii, Simeon Bica a Beliului 
şi administratorul Meziadului, loan Papp. 

lar dintre preoți, sunt asesori Co[nsistoriJali acei: Ioan Ilies, parohul Gurbediului, Zaharie 
Eleneş din Ollah] S[zent] Micloş şi Zaharie Popovici din Bicaciu. 

Consistoriul de atunci fu înființat din următoarele individuuri: loan Papp, prezide; asesori: 
Simeon Bica, Iosif Popovici, Gavril Neteu şi Zaharie Popovici, cari şi acum derigălescu ca asesori, dar 
totus, de luând afară pe Iosif Popovici, acum parcă nu sunt dezväzcutü (revolutionariile) anului 1849. cu 
a mea parte de individuuri, câtă luptă trebuia să amu, cea cârmă să nu pătimească ? lezne de a veghea”. 

Notariul Teodor Lazăr, care printre revolutionarie fusăsă lăsat în calitate de notariu 
Co[nsistoriJal, ca un reactionar, fusă ştiut afară din Consistoriu, prin rânduiala episcopească, 
Cerculariul [din] 1 Sept[emvrie] 1849, nr. 86. 

Ioan Papp, pentru un tirculariu ce au slobozit împotriva intervenţiei Muscalului, cu 
urgisirea Casei Domnitoare Austriace, fusă ştiut afară din toate funcțiile, prin episcop şi prin 
Clinstitul] Rlomân] Consistoriu, însă, după ce produsă, aicea în Consistoriu, atesta despre 
purificatiunea sa, iar ş-au cuprins locul. Bagsamă, cu ştirea şi învoirea mai marilor, ieu nu ştiu 
decât că a se pune în contra dumi-sa, nu s-au aflat. 


907 Insertie în textul original, în formă adnotată pe manşeta documentului - n.n. AT. 


260 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Aşa-dar, Consistoriul de aicea, reaşezându-se individurile din sus pomenite, se 
cuprinde în următorul mod: 

Prezidele, eu, Ath[anasie] Botco, protoprezbiterul Orăzii Mari. Asesori, toți 
protoprezbiterii, anume: Iosif Popovici a Peşteşului, Arsenie Adamovici a Beinşului, loan Bode 
a Papmezeului, Gavril Neteu a Luncii şi Simeon Bica a Beliului, aşijderea, loan Papp, bagsamă 
administratorul Meziadului. 

Mai sunt şi nameastnicii protoprezbiterali asesori, şi anume: Florea Cret din Luncşoara 
Peşteşului şi loan Drimbe din Brusturii Luncii. 

Nu altmintrelea dintre parohi: Ioan Ilies a Gurbediului, Zaharie Eleneş a S[ânt] 
Micloşului Românesc şi Zaharie Popovici a Bicaciului. 

Notariul Cofnsistorilal e Alicsandru Papp. Fişcalul Cofnsistorilal, tot Ludovic Ercei, 
care duce această slujbă de 40 de ani. Adevărat [este] că, în vreo scurtă vreme incetase™, pre lângă 
resignatia sa, dar ne dându-se alt individu, iar duce dregătoria. 

Plätile n-am primit de la anul 1848, 1-ul Noemvrie încoace, nici prezidiul, nici 
fişcariatul, nici notariatul. 


AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 37/1852, f. 112 


16 
Arad, 14/26 decembrie 1850 - Circulară emisă de Episcopia Ortodoxă a Aradului către 
protopopiatele din subordine, prin care se cere culegerea din teritoriu a tuturor informațiilor 
privitoare la evenimentele din anii 1848-1849. 


Copia Numărul] 314 
De la Administratorul Diecezei Aradului 
Prea Cinstitului Domn Atanasie Botco, 
Protobrezbiterul Orăzii Mari 
În Arad, în 14/26 Decembrie 1850 
Lipsă fiind, în chip de document, pentru viitorime a se păstra în Arhivul Diecezan, 
toate daturile câte s-ar pute cunoaşte despre suferințele, pătimirile şi jertfele care pe 
poporul român de relijia răsăriteană cu fatalitätiunea turburărilor din anii 1848 şi 1849 [ce] 
l-au ajuns, am pre Preacinstită Domnia Ta a te provoca şi respective a-ți încredința: ca cu 
ajutorinta susmanuatei preotimi, întru aceea să puie necrutatä ostenealä, ca în 
Protoprezbiteratul Domniei Tale, toate acelea, de toatä vrâsta, de amândoauä secsurile si de 
fiestecare nationalitate aflätoare individuri, care sub revolutie, în orice chip au pätimit, 
precum si deosebi acele care tot pre acel timp, prin puterea räsculatä s-au ucis, într-u 
oconemia de după formula aci sus adaosä, deprinsi cu toate stările împrejur, să le înscrii, şi 
după norma aceasta lucrată conscriere, mai mult până la începutu lui Martie “851 nesmintit 
să mi-o trimiti. 
Patrichie Popescul M.C. Arhimandrit 
Notariului consistorial D[omnului] Alecsandru Pap se încredințează: ca cu 
incuvintarea şi subscrierea cuvinciosilor preoți, cele de spus să le ducă în săvârşit. 
Dată in V[arod] V[elente] în 2 Februarie] '851 
Atanasie Botco 
Protoprezbiter 


AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar /1851, f. 110 


908 Insertie în textul original, în formă adnotată pe manşeta documentului - n.n. AT. 
909 Document depistat de prof. univ. Viorel Faur - n.n. AT. 


261 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


262 


Beiuş, 1850 - Conscrierea familiilor ce locuiesc în oraşul Beiuş. 


Adler Eleonora văd. lui Guttmann 
Hermann 

Adrobinyâk Jozsef 

Adrobinyâk Matild 

Adrobinyâk Nicolae 

Ajtai Istvan şi soția Benkô Zsuzsanna 
Ajtai Jozsef şi soția Gal Ileana 
Andru Sebastian şi soția Pop Rozalia 
Anker Ferencz 

Anker Jozsef 

Antal Augustin 


. Antal Ioan şi soția Antal Suzana 


Antal Vasile şi soția Gabor Sara 
Aranyi Samuel şi soția Ilieş Cătălina 
Ardelean loan şi soția Vass Eleonora 
Ardelean Petru şi soția Miclosi 
Iuliana 

Ardelean Teodor 

Atter Szâli văd. luiRozenfeld Jakab 
Balucz Ferencz şi soţia Cuc Iuliana 
Bar loan 

Barbus Teodor şi soția Ferician Maria 


. Barthos Gheorghe şi soția Krist6 


Iuliana 


. Bartl Ferencz 
. Bătory Zoltan şi soţia Sipos Aranka 


Bebe loan jun. şi soţia Tinca Iuliana 


. Bebe Ioan şi soția Cuc Maria 


Benedec Petru şi soția Ghiulai 
Elisabeta 


. Benedeki Laszlo 
. Berger Lazar 
. Berger Mor 


Bertani Emilia văd. lui Cocian loan 


. Binşanu Iosif şi soția Buder Carolina 


Bodnar Pavel 


. Bogdan Ioan 


Boglut Stefan si sotia Roiti Irina 


. Boit Constantin 


Bolcaş Cătălina văd. lui Pälcut loan 
Bolcaş Gavril 


. Bolcaş Ileana 


Bolcaş Marişca 


. Bém Ioan şi soția Dud Elisabeta 
. Bondor Maria 

. Borlan Ioan 

. Boros Carol 


198. 
199. 


200. 
201. 
202. 
203. 
204. 
205. 
206. 
207. 
208. 
209. 
210. 
211. 


212. 
213. 
214. 
215. 
216. 
217. 
218. 
219. 
220. 
221. 
222. 
223. 
224. 
225. 
226. 
D074 
228. 
229. 
230. 
231. 
232. 
233. 


234. 
235. 
236. 
237. 
238. 
239. 
240. 
241. 


Kollner Antal şi soţia Béki Linka 
Konczvald Gheorghe şi soția Boc 
Cătălina 

Kosik Gheorghe 

Koteles Karoly 

Koteles Péter si sotia Kiss Rebeka 
Kovacs Ferencz 

Kovacs Jozsef 

Kovâsznai Akos 

Kovâsznai Marczel 

Kristo Carol şi soția Vecsei Emilia 
Krist6 Lajos jun. 

Kristo Lajos şi soția Pataki Malvin 
Krist6 Suzana văd. lui Ilies Vasile 
Kunczvald Roza văd. lui Sabău 
Alexandru 

Lasc ioan 

Laszlavik Ignat şi soția Toth Iuliana 
Lazăr Aurel 

Lazăr loan şi soția Hagi Ana 
Lehoczki Ferencz 

Leipnik Marton 

Lenghel loan 

Lengyel Ferencz 

Levi Jészef 

Liber Vasile loan 

Lindenfeld Mârkus 

Lucaci Amalia văd. lui Ardelean loan 
Lucuta Mihai 

Luncan Teodor 

Lupaş loan 

Lupsa Florian şi soția Lupaş Rozalia 
Madarâsz Gâbor 

Maiorescu Daniel şi soția Steiner Ana 
Maniu Teodor 

Marinescu Gheorghe 

Markovics Ferencz 

Marothy Cătălina văd. lui Cret 
Ambrozie 

Mati Mihai 

Matica loan şi soția Dringău Eva 
Matica Mihai 

Matica Miron 

Memetea loan şi soția Hoşa Cătălina 
Micloşi David 

Mihaica Ioan şi soția Caba Roza 
Mihale Dumitru si sotia Popa Rozalia 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


44. 
45. 
46. 
47. 
48. 
49. 
50. 
51. 
52. 
53. 
54. 
55. 
56. 
57. 
58. 
59. 
60. 
61. 
62. 
63. 


64. 
65. 
66. 


67. 
68. 
69. 
70. 
71. 
722 
73. 
74. 
75), 
76. 
77. 


78. 
70), 
80. 
81. 
82. 
83. 
84. 
85. 
86. 
O72 
88. 


89. 
90. 


Boros Carol si sotia Brebe Floare 
Boroş Mihai 

Boroş Petru 

Boroş Vasile 

Borsoviczky Andrâs 

Borsoviczky Lajos 

Bota Flore şi soția Cap Ana 

Branc Gheorghe şi soția Botoc Sofia 
Budai Ioan 

Budai Iosif 

Budai Vasile şi soția Cornea Iuliana 
Budau Petru 

Buder Ferncz si sotia Carnat Emilia 
Buha Costan 

Bunta Stefan si sotia Boros Terezia 
Butean loan 

Buzasi Geza şi soția Pop Maria 
Caba Ana văd. lui Hagi loan 
Cadar Vasile 

Casoltan Dumitru şi soția Silaghi 
Ana 

Cherecheş Carol 

Chidioşan Ambrozie 

Chidioşan Gavril şi soția Marchiş 
Floare 

Chidioşan Gheorghe 

Chidioşan loan 

Chiorean Samuel şi soția Pop Iuliana 
Chira lacob şi soția Nut Vilma 
Chiş Beni 

Chiş Carol şi soția Gârdău Suzana 
Ciarnău Nicolae 

Ciavici Nicolae şi soția Kilner Maria 
Cioară Juliana văd. lui Pec Anton 
Cionca Gheorghe şi soția Bura Ana 
Clintoc Alexandru şi soția Dittrich 
Antonia 

Colar Gavril 

Cornea Maria 

Cornea Petru şi soția Pälcut Iuliana 
Cornea Teodor 

Coroi Alexandru 

Costa Mihai 

Covaci Gheorghe 

Covaci Vasalie 

Covacic Mihai 

Cozma Gavril (dr.) 

Cozma Mihai jun. Şi soția Bolcaş 
Cătălina 

Cozma Parteu 

Cozma Sofia 


242. 
243. 
244. 
245. 
246. 
247. 


248. 
249. 
250. 
251. 
252, 


253. 
254. 
255. 
256. 


257. 
258. 
259. 
260. 


261. 
262. 
263. 
264. 
265. 


266. 
267. 
268. 
269. 
270. 
271. 


DT? 
273. 
274. 
275. 
276. 


DHE 
278. 
270), 
280. 
281. 
282. 
283. 
284. 
285. 


Miklé Ferencz şi soția Molnar Iuliana 
Miklé Péter şi sotai Lôrincz Katalin 
Mincic loan 

Mitraş Gheorghe 

Molnar loan 

Mondovics Iuliu şi soția Soponos 
Suzana 

Morar Gheorghe 

Morar Sebék 

Nadra Emilia 

Nadra Gheorghe jun. 

Nadra Gheorghe şi soția Nistor 
Iuliana 

Nadra losif 

Nadra Irma 

Nagy Etel văd. lui Pop Teodor 
Nagy Mihâly şi soția Gyôngyôsi 
Katalin 

Nan Mihai şi soția Iles Rozalia 
Nan Vasile 

Negrean Dumitru 

Neuman Abraham şi soția Marton 
Katalin 

Neuman Herman 

Nistor loan 

Nistor Iuliana vad. lui Pop Stefan 
Nistor Maria vad. lui Cozma Mihai 
Novac Mitru si sotia Himmelsdorf 
Sofia 

Oance Vasalie 

Oraş Vasalie şi soția Nagy Estera 
Orley Gusztâv 

Oros Iosif 

Pälcut Pavel şi soția Zilai Vilma 
Palfi Rozalia văd. lui Mureşan 
Gheorghe (dr.) 

Palladi Anton 

Panda Gheorghe 

Pantea loan 

Pantiş Petru 

Patachi Alexandru şi soția Sedlac 
Iuliana 

Patachi Iosif şi soția Cuc Eva 

Peck Nâs 

Petrus Martin şi soția Fluor Linca 
Poinar Ana 

Poinar Simion 

Poinar Teodor 

Polgar Anton şi soția Sabău Cecilia 
Pollitzer Simon 

Pomer Iosif şi soția Lucaci Elisabeta 


263 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


264 


91. 


92. 
93. 
94. 
95. 
96. 
97. 
98. 
99. 


100. 
101. 
102. 
103. 
104. 
105. 
106. 
107. 
108. 
109. 
110. 


111. 


112 


118. 
119. 
120. 
121. 


122. 
123. 
124. 
125. 
126. 


127. 
128. 
129. 
130. 
131. 
132. 
133. 
134. 
135. 
136. 


Crăciun Alexandru (gula) şi soția 
Filip Iuliana 

Crăciun loan 

Crainic Mihai şi soția Indre Ileana 
Crişan Ilarie şi soția Botoc Elena 
Crişan Ilarie Ignat Constantin 
Criste Nicolae 

Criste Teodor şi soția Bolcaş Iulia 
Cristian Nicolae 

Csâk Maté 

Csâth6 Janos 

Csat6 Jânos 

Csizmadia Czeh 

Cuc Gheorghe şi soția Costa Ana 
Cuc loan şi soția Cuc Eva 

Cuc Iosif şi soția Chiorean Maria 
Cuc Mihai 

Cuc Petru şi soția Toth Iuliana 
Cuc Sigismund şi soția Crăciun Ana 
Cureş Dumitru şi soția losiv Roza 
Curtuişan Pavel şi soția Ninâcs 
Agneş 

Curut Mihai 


. Czucker Zsigmond 
113. 
114. 
115. 
116. 
117. 


Dicu Leopold şi soția Varga lozefa 
Dicu Vasile 

Dittrich Antal şi soția Dud Ana 
Drăgan Iosif 

Dringău Dumitru şi soția Kovâcs 
Etelka 

Dringău Onut 

Dringău Petru 

Dringău Vasalie 

Drobnyi Mihai şi soția Gumânszky 
Terezia 

Dud Costan şi soția Coste iuliana 
Dud Moise 

Duma Gheorghe 

Duma Pavel 

Dzvorzacsek J6zsef şi soția Bede 
Maria 

Eder Mâtyâs 

Erdei loan şi soția Lucaci Amalia 
Erdei Vasile 


Erdélyi Maria văd. lui Véghsô Gellert 
Erdey Ferencz şi soția Kalmar Maria 


Farcaş Mihai 
Fâşie Teodor 
Fazekas Imre (dr.) 
Fechete Dumitru 
Fersigan loan 


286. Pop Gheorghe şi soţia Sabău Terezia 

287. Pop Ileana văd. lui Rednic Iuliu 

288. Pop Maria văd. lui Cozma Gheorghe 

289. Pop Pavel 

290. Pop Ştefan 

291. Pop Terente şi soţia Killner Ana 

292. Pop Vasile şi soția Dringău Ana 

293. Popa Rozalia văd. Lui Mihale 
Dumitru 

294. Popa Sebük 

295. Popa Teodor 

296. Popescu Pavel 

297. Popluca Gheorghe 

298. Popovici Gusti 

299. Popoviciu Terente 

300. Potoran Mihai 

301. Potoran Ştefan 

302. Priculici Mihai şi soția Oros Terezia 

303. Râcz Jozsef şi soția Kiss Katalin 

304. Radu Nicolae 

305. Rat Mihai 

306. Rednic Iuliu şi soția Pop Ileana 

307. Reginer loan şi soția Balint luliana 

308. Roman Daniel 

309. Rozenczveig Katalin vad. lui 
Léndenfeld Marton 

310. Rozovian Petru şi soția luhas Ana 

311. Saba Ioan 

312. Sabău Imre şi soția Kerdei Sofronia 

313. Sabău loan şi soția Varnyâk 
Magdalena 

314. Sabău Petru şi soția Bunta Elisabeta 

315. Sarkady Hortensia văd. lui Farcaş 
Traian 

316. Schânberger Ede şi soția Stern 
Rozâlia 

317. Schwarz Jézsef 

318. Sfârle loan 

319. Sfârle Vasile 

320. Sferle Dumitru 

321. Sferle Vasile 

322. S6pkéz Iuliu şi soția Pop Maria 

323. Srânk6 Juliânna văd. lui Halâsz 
Istvân 

324. Ştefan Vasile 

325. Ştefănică Vasile 

326. Stein Maria văd. lui Schimmer Mihai 

327. Steiner Anna văd. lui Maiorescu 
Daniel 

328. Steiner Gizella văd. lui Erdélyi Lâszl6 

329. Szabo Carol şi soția Szabo Elisabeta 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


137. Filip Ana 

138. Filip Gheorghe şi soția Ceh Iuliana 

139. Frent Ilie 

140. Frent Manole şi soția Balaj Agnes 

141. Gaal Anna văd. lui Kovacs Jozef 

142. Gaâl Gizella 

143. Gaâl Jlona văd. lui Ajtai Jozsef 

144. Gaâl Maria 

145. Gabor loan 

146. Gaboraş Mihai şi soția Bihoreanu 
Iuliana 

147. Gal Gheorghe şi soția Andesa Terezia 

148. Gera Alexandru 

149. Gerha Gizella vad. luiBâsti Laszlo 

150. Ghent Gheorghe 

151. Ghiulai loan 

152. Ghiulai Mihai 

153. Goll Ferencz şi soția Covaci Suzana 

154. Grész Bernat 

155. Grészberg Jozsef şi soția Ny6ves 
Rozâliă 

156. Groszcher Gaspar şi soția Jllés Etelka 

157. Grüner Simon 

158. Grünvald Mor (dr.) 

159. Gurka Ferencz şi soția Marosi Gizella 

160. Gutman Mér şi soția Reizner 
Czeczilia 

161. Gy6ri Géza 

162. Hajdu Vilma vad. lui Hollmayer Béla 

163. Hengher Vasile 

164. Hent Ioan si sotia Achim Roza 

165. Herman Gheorghe 

166. Herman Petru 

167. Hidegh Jozef şi soția Doja Iustina 

168. Hirschman Julian şi soția Bechnitz 
Etelka 

169. Holczer Mihaly 

170. Horvath Janos si sotia Pavel Suzana 

171. Hotean luliu 

172. Huza Teodor 

173. Iacus Iosif şi soția Poinar Maria 

174. lancic Geza 

175. lanovivi loan 

176. Ignat Vasile 

177. Ignat Vasile şi soția Bocşan Hermina 

178. Ignatel Chirică 

179. Ilies Vasile şi soția Kristé Suzana 

180. Illes lozefa văd. lui Szallay Ferdinand 

181. Incze Emilia văd. lui Viski Jânos 

182. loja Alexandru 

183. loja Ferencz 


330. Szab6 Ferencz şi soția Pop Maria 

331. Szab6 Istvan 

332. Szalay Ferdinand si sotia Zllés 
Jozsefa 

333. Szatmari Gheorghe 

334. Szigetk6zi Janos şi soția Cearnău 
Rozalia 

335. Szilagyi Gabor 

336. Szânyi Ferencz şi soția Schuk Maria 

337. Szonyi Jozsef şi soția Szabo Terezia 

338. Szânyi Sandor şi soția Szabé Maria 

339. Sztamări Lajos şi soția Szabo Klara 

340. Tamâsfalvi Thury Jgnacz şi soția 
Fabricius Teréz 

341. Tanta Gheorghe şi soția Ilieş Rozalia 

342. Tavaszi Janos şi soția Ciorba Maria 

343. Tegze Geza şi soția Linder Teréz 

344. Thurcsänyi Ferencz 

345. Timar Cz6h 

346. Tinca Gheorghe 

347. Tinca luliana văd. lui Harnicec Mihai 

348. Tincäu Maria 

349. Tisch Lina 

350. Tit Vasalie şi soția Mangra luliana 

351. Tlefle Alexandru 

352. Toth Andor şi soția Havranek Gizella 

353. Toth Ferencz 

354. Traian Parteu 

355. Ujfalusi Janos şi soția Madar Cătălina 

356. Ureche Miron si sotia Todoca 
Barbura 

357. Vachter Alaj si sotia Frid Rozalia 

358. Vag6 Gabor şi soția Székély 
Zsuzsanna 

359. Vago Johanna 

360. Valerstein Ignacz 

361. Vancu Ilie 

362. Varadi Laszlo 

363. Varga Carol si sotia Tegra iuliana 

364. Vasarhely Gyula 

365. Vass Andrei 

366. Vass Angela 

367. Vass Elena 

368. Vass Janos 

369. Vass Lâszl6 

370. Vass Maria 

371. Vass Ştefan 

372. Veg Ioan şi soția Mureşan Ana 

373. Végh Janos şi soția Mureşan Ana 

374. Veisz Lazar 

375. Veiszglasz Adolf 


265 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


184. losif Maria 376. Vese Sofia văd. lui Silaghi Ştefan 
185. Iuhas Gheorghe 377. Vesz Adolf 
186. Jlies Adalbert şi soția Bender Adriana 378. Vlădar Alexandru şi soţia 
187. Jllyés Lajos Nemesinszky Luiza 
188. Juhăsz Lajos 379. Vlas Catita 
189. Jzsâk Ferencz 380. Voştinar Pavel 
190. Kafka Gyula 381. Vura Ştefan şi soția Chiş Elisabeta 
191. Kain Abrahâm 382. Zancu Teodor 
192. Kaleczky Kâlmân 383. Zelencsik Matyas şi soţia Ciuma 
193. Keri Jânos Maria 
194. Kien Karoly 384. Zih Jozsef 
195. Killner Béla 385. Zih Karoly 
196. Kohajda Ferencz 386. Zsäk Karoly 
197. Kollek Emilia vad. lui Janossy 387. Zsigmond Arpad 
Ferencz 


AN-SJBh, fond ORPOT-Registre Cadastrale, dosar 24/1850 


18 


Apateu, 19 ianuarie 1851 - Corespondenţă a preotului Bodie Dimitrie, cu privire la 
executarea locuitorului Pater Moisie de către soldații revoluționari maghiari. 


Preacinstite Domnule Prezide şi Protoprezbitere al Orăzi Mari 
Nouă Milostive! 

După înalta poruncă, pentru cei spânzurați din fruntea Rebeliei unguresti, 
întâmplându-se acea primejdioasă şi iute luare de viata - şi la K[oros] Apati, pre un om de 
relijie Greco] N[eunita], cu numele Pater Moisie, carele, după cum se povesteşte, au avut vrâsta 
anilor săi 44. Apoi de viata lor jefuit în anul 1848, şi după cum ni s-au dat înainte, ziua şi luna au 
fost Octombrie 30 - Că[lindar] Nou, iar după al nostru 18 Octo[mvrie]. Fiind judecat de cei ce au 
fost pe acel timp în satul B[ihor] Boszormeny, mărturisesc supt scrisul. 

Dat [în] K[oros] Apati, Ianuarie 19, Anul 1851 
Ambrus luan, preotu Bodie Dumitrie 
paroch m.k. 


AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 37/1852, f. 112 


19 
Oradea-Velenta, 1852 - Inventarul bunurilor de pret furate de către soldații revoluționari 
maghiari de la Protopopiatul Oradiei. 
Adresa 40/1852 
Inventariul despre lucrurile de la rebeli, într-o ladă cu pele îmbrăcată, 
la Oficiul Suprem Erarial din Viena devenite 


Nr. curent Obieptul Numărul dărabelor Băgări de samă 
1 Peatră de mare 4 
2 Ornate (podoabe) bisericeşti osebite de 26 
material greu 
3 Perini bisericesti 3 
4 Acoperime la pahar sau discosuri 5 Toate sunt purtate şi 
5) mai mici ornate de mătasă 3 numai cu putin 


266 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


6 Chimeşi bisericeşti (stigare) de in 4 

7 Osăbite mărămi de in şi de lână 34 

8 Val (aer sau văzduh) 

9 O cruce episcopească cu 7 petri table 1 criolite şi diamanturi 
verzi, dintre care fiecare este cu petri 
albe ornate 

10 O cruce mică cu 6 diamante 1 

11 O cruce mică de aur fără petri 1 

12 O cruce minimă cu petri 1 

13 în aur îmbrăcate petri 21 smaragde 

14 Osebite petri scumpe  (edelşteine) il 
imbracate 

15 Orientale petri (märgele  perlen) 1 
neînşirate si înşirate 

16 O cunună cu petri turceşti (vânăte) şi 3 4 
dărabe de sine 

17 Mărgele roşii 3 

18 Parti de moaşte îmbrăcate în arjint 4 

19 neîmbrăcate moaşte (oase) 1 

20 Un repetir şi cu muzică ceas de aur 1 

21 Un ceas de aur repetir il 

22 Un ceas de aur tilinder 1 

23 Un damen ceas cu toc de aur si de 1 
amândouă părțile cu cunună de petri 

24 Un damen ceas de aur emailul (versat) 1 

25 Un flacon uiagă şi cu arjint îmbrăcat 2 1 


dărabe Rokoko 


AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 37/1852, f. 208 


20 
Beiuş, februarie 1852 - Corespondenţă a protopopului de Beiuş în legătură cu executare de 
către soldaţii revoluționari maghiari a copiilor preotului Grigorie Popovici din Sohodol. 


Preacinstite Domnule Patriarh 

Îndrumarea milostivei scrisori a Preacinstitei Dumneavoastră adresă] numărul 9 
fev[ruarie], a[nul] c[urent], de sub numărul 187, acum numai ofitioase, preaplecat scriu, cum că 
pe preotul Grigorie Popovici din Vaşco-Socodol, mai mult decât de 30 de ani îl cunosc sub 
tenturä ecleziastică a fi fost. 

Nu-l ştiu sub Revolutiune, au fost sub Ştatariu luat pentru credinţa sa, care în părțile, 
prunci are cinci împuşcat, în Vaşco-Socodol, care ţine şi o fată a bătrânului, adică pe sora sa, iar 
alte 3 fete sunt căsătorite. 

Starea fetelor, precum şi a fiului său, a preotului Gheorghe e mizerabilă, vacantă din 
causa aceasta, deoarece aş (indescifrabil) post păstreze adâncile dorinţe în careva mănăstire. 

Năravuri nu ştiu să aibă, cam mult vorbeşte şi i-au născut a umbla încoacea-ncolo. 

Pretuitä sărutare Domniei Tale 


AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 37/1852, f. 316 


267 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


21 
Oradea-Velenta, martie 1852 - Corespondenţă a protoprezbiterului Oradiei adresată 
Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului, prin care arată că a imbratisat ideile enunțate prin 
proclamaţie rostită la Marea Adunare Naţională de la Blaj din 3/15 mai 1848. 


Preasfintite D[om]nule Ep[isc]ope! 

Din ofitioasa scrisoare [a] Preotiei Tale [datată] 23 Mart[ius], a[nul] c[urent], nr. 87, am 
înțăles cum binevoieşti Preasf[intia] Ta a-ţi incunostinta simtirile şi cujetele clerului şi poporului 
din Dieteza aceasta, în privinţa trebilor bisericeşti şi scolastice. 

În treaba aceasta consfätuindu-ne°10, am fmbrätosat acele 16 punturi, care în 15 Maiu 1848, 
la Adunarea din Blaj s-au înființat, dimpreună cu cele 8 punturi, care deputăciunea națională au întins 
cătră Maiestatea, sub 25/13 Febrluarie], iar cătră naltul Ministeriu sub 5 Martlius] 1849, nu altmintrele 
şi recursul care de aicea, sub ad[resa] Preasfintiei Tale, am impartasit™. 

În treaba atinselor vreri a Românilor, sub 25/13 Februar 1849, aceia luare de samă ni s- 
au dat înainte: cum că acolo, nr. 3 romană, de aceia se cuprinde în punturile 12 şi 13 a Adunării 
din Blaj, ca adică preoții noştri şi învățătorii, precum şi şcoalele, să se tânä din Casa Statului, 
mare între altele, acesta încă e un postulat de căpetenie 

Neatârnarea Bisericii Orientale Române de altă națiune, încă un foarte plăcut 
[deziderat]. Aceasta aşa au fost, până ce n-au cercat maghiarii în tot chipul a ne dezväta de 
naţionalitate. Avurăm Mitropolit la Alba Iulia (Bălgrad). Sub acesta nu au fost 4 episcopii: 
Varset, Oradea Mare, Muncaci şi Bistrita’12, dar pre la capătul sutei a 17-lea, fiind 85 de ani 
Arhiepiscopia văduvă şi oile fără păstor, s-au înființat alte episcopii sub Mitropolia de CarloviP13. 

Şi aşa, rămâind Biserica Orientală Română fără mitropolit sau arhiepiscop, am 
cunoscut pe acela care n-au trecut la unire cu Biserica apusului, adecă cel din Carlovit, că acolo 
se aşezase mai nainte, pe la anul 1690, Patriarhul Ternovici, care trecuse din Sârbia cu 40 de mii 
altal, si cu osebite privilejii în urmă s-au asecurat statornicia relijiei. A se vădea chiar din pro- 
memoria ce au dat Preacinstia sa Domnul Episcop Diecezan Românesc al Bisericii Răsăritene din 
Transilvania, Andreiu Şaguna, în anul 1849914. 

Suferit-au Românu câte alte numai să poată rămânea Român şi în ritul oriental. Ne-au 
şi ajutat Dumnezeu. 

Şi iată că sosi vreme să ne aşezăm Mitropolit din națiunea noastră, ca să fie Biserica 
Românească neatârnată precum au fost. Apoi, cu ceilalți confrati ce-s cu noi în acelaşi rit, deşi 
de altă naţiune, să prindem mână, şi în trebile cele mai grele, rituale sau religionare, de s-ar ivi 
ceva reformă, unii fără alții să nu facem cât mai puţină inoire în Biserica Orientală, şi cuvântul 
ne unit să fie şters din Biserica Orientală Română. 


AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 37/1852, f. 155 


910 Mai departe, textul original a fost înlocuit cu următoarea insertie aşternută pe manseta 
documentului: „În treaba aceasta consfătuindu-ne, am luat în socotință doririle ce au descoperit 
Românii noştri în Adunarea de la Blaj, 16 punturi, din 15 Maiu 1848. asijderea am luat în socotinta 
cererile Românilor ce s-au întins cătră Maiestatea Sa prin deputăciunea națională, sub 25/13 Feblruarie] 
1849, în 8 punturi, iar cătră înaltul Ministeriu, sub 5 Martlius] 1849. acestea toate, cu nespusă bucurie 
le-am imbratosat, şi întru bunul natiunei a se promova foarte dorim. Mai avem încă un recurs cătră 
Maiestatea Sa, în treaba nationalitatii, întins, care sus l-am împărtăşit Preasfintiei Tale. Acesta încă l-am 
imbratosat cu toată inima” — n.n. AT. 

911 Insertie în textul original, în formă adnotată pe manşeta documentului - n.n. AT. 

912 Mai departe, textul original a fost înlocuit cu următoarea insertie aşternută pe manşeta 
documentului: „Sub acesta nu au fost 4 episcopii: Vârset, Oradea Mare, Muncaci şi Bistriţa, dar pre la 
capătul sutei a 17-lea, s-au împilat prin unirea unora dintre Români cu Biserica apusului” — n.n. AT. 

915 Insertie în textul original, în formă adnotată pe manşeta documentului - n.n. AT. 

914 Insertie în textul original, în formă adnotată pe manşeta documentului - n.n. AT. 


268 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


22 
Vintere, 1852 - Raport al imputernicitului Protoprezbiteratului Oradiei înaintat Episcopiei 
Ortodoxe a Aradului, cu privire la ancheta efectuată de către acesta în localitățile Vintere si 
Dumbrăvița Mică pentru a cerceta modul în care protopopul unit din Holod, profitând de 
tulburările de la 1848, i-a trecut pe credincioşii ortodocşi la greco-catolici. 


1852 
Preacinstite Domnule Administrator şi Arhimandrit 

În treaba relisionarie la Vintir, alaltăieri, şi la Kiş Dumbrăviţa, ieri, au curentat 
deputăcinea. 

Protedura au fost următoarea: 

Deputăciunea au ajuns la Vintir marti seara, iar eu miercuri dimineața pe la 8 ora. 
După ce am luat instintare de preotul nostru şi câțiva poporeni de acolo, cum că Deputăciunea e 
la Curtea Domnească (a Episcopului Erdeli) condetendatä, şi eu, încă sunt cu toții acolo 
rânduiti, în ce treabă eu nu ştiu. Dar le-am spus ce am ştiut. 

Deci, m-am dus cu preotul la Deputăciune, unde am primit răspunsul, cum că ofitioasa 
pertractare va fi la Casa satului în Vintir. 

Ne adunarăm cu toții la Casa satului in Vintir. Aici fuse întrebare pusă cătră 
protopopul unit din Holod: când au trecut vintirenii de la unire la neunire; din adnotările sale 
răspunse: cum că în anul 1848, în septemvrie şi octombrie. lar eu spusei cum că ei au început a 
face paşi încă în anul 1847, şi atestatele numai în anul 1848, luna mai şi iunie, l-au putut 
dobândi, când cu toți s-au şi cunoscut după leage neuniti. 

Pe asta, Magnifitentia Sa Prezidele Deputăciunei, Domnul Ladislau Bodo, ne däde 
răspunsul: cum că din Cler, nici neunit, nici unit, poate avea loc în Deputăciune, ci că loc 
atestatele contäpute ad fideles manu enda restitutionem, pentru pertractare ce făcând, au ieşit de 
loc cu preotul meu până la uliţă, dar protopopul unit, batăr că deodată cu noi au ieşit din soba 
deputätionalä, totuşi n-au urmărit a se duce de acolo; în mijlocul drumului ne înconjură 
oamenii, întrebând cum de noi ne ducem iar unitul au întrecut încă acolo. 

Într-aceasta veni la ulità Domnul Bodo, poruncindu-mi pătimaşe să nu vorbesc cu 
oamenii, ci să fiu dus, căci fac singuri de sine dară. Numitul zic, e încă înăuntru. Cu aceasta m- 
am dus la Casa preoțească şi am văzut şi pe unitul depărtându-se. 

La Casa preoțească fiind, din vreme în vreme au venit dintre cei ascultați şi mi-au 
referat: cum că pe lungul au fost întrebaţi, pentru ce au trecut napoi la neunire. Pe aceasta fu 
răspunsul de la cei mai bătrâni, iar de obşte, răspunsul au fost: pentru că părinţii noştri, 
strămoşii nostri într-aceste parti au fost. Cătră cei mai bătrâni fu pusă a doua întrebare: dar 
pentru ce v-aţi unit nainte de 40 de ani. Răspunsul au fost: pentru că popa, care pe acea vreme 
nu era neunit sau unit. Ş-a treia întrebare au fost în treaba declarațiilor si al atestatelor. Anume: 
cum că fostau la preotul unit şi căpătatau de acolo scrisoare. Răspunsul au fost: cum că au fost 
de 3 ori, dar carte n-au căpătat, pentru că popa n-au ştiut scria, ci au trimis pe feciorul său la 
Notarăş totdeauna, de au spus anume pe declărători şi mărturiile, care însămna aceasta; după 
asta am căpătat şi câte două tidule (atestate) cu care am miers la preotul neunit (Arghelean) de 
ne-au primit altal. Care au ținut minte, au spus numele martorilor, care nu, s-au din enertie 
perdut a lor întäles, au spus nu mai aduc aminte, dar şti tot satul că am fost de 3 ori la popa unit 
de am spus că nu vom fi unit. 

Notându-mi, şi de aici se vede: cum că ei până a nu ieşi a doua Revoluţie, adică încă 
din anul 1847 au făcut paşi, care urmarea Revoluţiei aceştia, neunificându-se au făcut legiuitii 
paşi. 

Mai fostau şi alte întrebări, precum le-am cuprins, individuale şi parțiale. Destul cum 
că pe fieştecarele ecsaminat l-au petrecut afară hăiducul, să nu mai vină în contact cu 
ecsaminantii. 

Retiind eu: cum că se apropie cătră săvârşit ecsaminarea vintirenilor, după 2 ceasuri 
dupămiazăzi, m-am dus şi am întrebat de Deputăciune în treaba că Dumbrăvicenilor. 


269 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


Răspunsul am căpătat: cum că şi cu aceştia se va săvârşi într-acea ziuă, fiind ei toți randuiti la 
locul lor, aşe şi eu m-am dus acolo cu atestatele conferminte; le-am predat la Presidele 
Deputăciunei şi m-am îndepărta de acolo, poftind ca şi preoții uniți să fie îndepărtați, precum s- 
au şi întâmplat. 

Dar precum ne-au spus apoi Presidele Deputăciunei, n-au putut săvârşi pentru vremea 
nopții, ci a doua zi, adică numai ieri, va ieşi la fata locului. Si declarându-mi, cum că, precum 
eu, aşea unitul încă nu va avea încuragere cât mai puţină, cu dâmpreună înţelegerea Domniei 
Sale, lăsându-i la mână, erga restitutionem, atestatele, am venit cătră casă. 

Joi, Domnia Sa, precum mi-a spus, astăzi şi mâine va definta la Drăgoteni şi Feneriş. În 
treaba acestora s-a şi spus: cum că atestatele conferminte sunt la Protoprezbiteratul Beinşului. 

A mea observare e aceasta: cum că tendința e într-acolo, ca în favoarea unitilor 
atestatele legitime să să facă mențiune şi acestea să se notificheze. 

Poporănii, încă am luat sama, sunt cu adeverinţă cătră noi. Scotând afară ceva parte 
mică, care cu aceea s-au făcut naintea mea suspecti, să împedece pe preoți şi cer să li se dea alții 
în loc. şi cum am ştiut, cu vremea ce va fi de a se face, vom face ca să să poată zice: cum că 
pentru (indescifrabil) a noastre s-au întâmplat ceva nou rugasem. 


AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 37/1852, f. 320-321 


23 
Oradea, 1852 — Petiţie adresată împăratului Franz Iosif de către fruntaşii bisericilor ortodoxă 
şi greco-catolică, prin care sunt solicitate drepturi cetăţeneşti şi politice pentru românii din 
părțile româneşti ale Ungariei, asemenea celor primite de unguri, saşi şi slavi. Se cere înființare 
unei structuri statale autonome româneşti, cu o administrație şi conducere proprie. 


Sacratisima Tesareo Regiu Apostolică Maiestate ! 
Doamne, Doamne preîndurate ! 

Cu ajutorul lui Dumnezeu, şi cu învingătoarele arme a Maiestatei Voastre, mişcările 
cele dinlăuntru, în Ungaria molcomindu-se, şi această țară lejuitului Guberniu al Maiestatei 
Voastre, ca ereditariu Printipe, iarăşi supuindu-se, cel mai credincios al Augustei şi de 
Dumnezeu binecuvântatei Căşi Imperiale Austriace, Poporul Român de Relijia Greco-Catolică, 
care lăcuieşte în comitaturile Bihar, Sătmar, Săbolci, Ugocea, Marmoroş, Arad, Bichiş, Ceanad, 
Temes, Torontal şi Craşo, venind în cunoştinţa acelora care de la Maiestatea Voastră 
Sacratisimă, prin Constituţia în 4 Martie [anul] c[urent] dată pentru imperiu, Imperiul supus s- 
au aşezat, precum şi acelor care prin Deputaţii Natiunei Române din Transilvania si Bănat, 
Maiestatea Voastră Sacratisime, pentru (indescifrabil) şi întărită Naţionalitatea Poporului 
Român, s-au aşternut apoi a înduratelor declaraciuni, care prin Maiestatea Voastră, acelor 
deputați acestei Națiune, în 25 Fevruar, 26 Iunie şi 18 Iulie [anul] curent] s-au făcut, adică: cum 
că Maiestatea Voastră Sacratisimä, ca al său părinte şi restauratoru a Natiunei Române, doreşte 
a vindeca ranele acelea mare carele cestei Națiuni, în decursul atâtor veacuri s-au înființat 
asupra acestei Națiuni, a o rädica şi în asemenea cu alte națiuni a Imperiului soarte (conditiune) 
a o reaşeza; binecuvântăm pre Dumnezeu care nouă, în persoana Maiestatei Voastre, adevărat 
liberator aşa credincioasei Natiunei Române ne-au dat, care şi spre această Națiune voeste 
doreşte dreptu a fire, pre careo nedreptuiră atâtor veacuri o am asuprit şi mai că o au stinje. 

Aşa e Maiestate Sacratisimă ! Scriptele istorite a Ungariei şi Transilvaniei mărturisescu: 
cum toate au conşpirat contra cestei Ginte! ca poporul Român, unul dintre cele mai nobile şi mai 
bătrâne a Europei ginte, în servitutea altor naţiuni în Ungaria şi Transilvania lăcuitoare, anume 
Maghiari, Sârbeşti şi Säsesti să se tragă, şi acel popor, nu mai mult ca Națiune, ci ca o lăpădare 
pururi a baierilor să să socotească, care prin tiranii săi Domni pământeşti din alte naționalități 
ca nişcarii vite ce tractă la aratu se înjugă, şi dujmanii se crucea - apoi ce mirare e dacă acest 
popor căzând în cea mai mare desperatie pre timpul lui Iosif al II-lea Împărat, la capătul 


270 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


veacului trecut, care lăpădară acestu tiranic jug, s-au răsculat - însă si în acele târculäri, cu cea 
mai mare fidelitate cătră Înaltul Tron Împărătesc - care despoiat fiind de drepturile naturale şi 
de încă demnitatea omenească, ca instrument ce tractă spre fericirea acestor națiuni. 

Încă sub Leopold I-iul Împărat si al Ungariei Rege, lejislatia ungară, pre Națiunea 
Română, de toate preavutele drepturi Naţionale o au desbrăcat, precum mărturiseşte articulul 
64 a Dietei Ungariei din anul 1681, care aşă sună „Ştatutele şi Privilejurile Valahilor (Românilor) 
ca prejuditioase țării şi S[fintei] Coroane, precum mai nainte, prin articulul 90 a anului 1609 si 
40 - 1635 s-au fost casat, aşa si acum, în trecut cu acele care doară mai târziu s-ar fi dat, se 
casează şi ca mortificat se declară. 

Aşa au pierdut Românii Voivodatu care mai nainte îl avuse, şi toate drepturile 
Naţionale, după aceasta au urmat asuprirea şi subjugarea cestei Ginte până în ziua de astăzi. 

Întru adevăr, lung ar fi a înşira toate nedreptätiunile si nefericire[le] care Poporul 
Român, împăraţilor şi rejilor săi totdăuna cea mai credincioasă, în privință sau relijioasă, sau 
tivilä, sau politică a pătimit, să ajungă a zice numai aceasta: cum că petrecuți în viata cestei 
Națiuni de la 1659 mai 300 de ani, asemenea au fost anilor care poporul israilienesc s-a petrecut 
în captivitatea (prinsoarea) Vavilonică, sub care captivitate şi acum jeme pentru cea mai mare 
parte acestei Națiuni, care lăcuieşte în comitaturile Ungariei, stă sub jugul Natiunei Maghiare, 
cea din Transilvania, Săsească-Maghiare, care cea din Bänatul Temeşului, Sârbeşti - fără nici un 
drept national, ca servitoare altor Națiuni, plânje această Nobilä şi cea mai veche Națiune 
Română. 

Sacratisime Maiestate! Dreptatea e fundamentul tuturor împărățimilor, nici poate sta 
îndelung împărăţia în care fidelitatea şi meritul nu se pedepseşte. 

Ținutul (straiul) Nationalitätii fiecăria Ginte, aşa adânc e înfiptu, cât nici unu Poporu 
nu voeşte a se subjuga de altul, şi de ce sub jugul, în tot modul năzuieşte a scutura jugul, nici se 
poate spera pace statornică sau imperiul solid, până când toate Nationalitätile încă de la aceasta 
emantipându-se, neatârnătoare făcându-se propria consistentia lor, abea şi o Națiune precum 
vatăme Guverniu Imperial, că preste toate Nationalitätile pusu mai inaltu-ndreptitorul 
judecătoriu de ajuns va asigura. 

Se crede chiar aciasta a fire fost înaintea ochilor Maiestatei Voastre, când a restauratulu 
după Revolutiune Imperiul Său, de fundament a aşterne s-a îndurat asemenea tuturor 
Nationalitätilor respectu unei de la alta deplina neatârnare şi propria reprezentäciune sub 
comunul Guverniu Imperial. 

În această conditiune (soarte) doreşte a fire aşezată şi cea mai credincioasă Maiestatei 
Voastre Națiune Română, care numai în Ungaria, Transilvania si Banat - afară de Bucovina - 
numără trei milioane; să se şi îndurat Maiestatea Voastră prin prealäudatele Declaratiuni la 
rugämintele cestei Ginte date a garantiza, însă prin Constitutiunea în 4 Martie a[nul] c[urent] 
întregului Imperiu dată, nu s-a împlinit, în care Constitutiune, Națiunea Română, nici e 
memorată, şi despre asigurarea drepturilor Nationale, precum Natiunelor Maghiare, Sârbesti, 
Säsesti şi Croatice, nici o ecspresie, provizie s-a făcut, ci încă în contra fundamentului printipiu, 
aceleiaşi Constitutiuni, despre egalitatea tuturor Nationalitätilor, Națiunea Română, dupa 
provintii în patru părți împărțită, Natiunelor deschilinite privilejuite Maghairă, Sârbeşti si 
Săseşti şi mai încolo se supune. Pentru ce. 

În înțălesul §-ului 7-lea acestei Constitutiunei Împărăteşti, încât sustinera Constituţiei 
Maghiare se asigurară Natiunei Maghiară deschilinită administratiune munitipalä şi Guverniu 
va avea - se atinje cu adevărat în acea $ asemenea privire a tuturor Nationalitätilor, însă această 
neîmplinire cu nepotrivintä pentru cea Maghiară, in sângură tara ungurească fiind mai 
numeroşi, mai puternici şi mai culti, în curând afară pe alte Națiuni vor trăi cu drepturile 
munitipale, şi aşa numelul şi de atâtea veacuri nesocotit Poporul Român, în această tara 
lăcuitor, despărțită de întregul Trup al Natiunei Sale, şi de aici înainte va rămâne nesocotit şi 
asuprit. 

În $ 72-lea a zisei Constitutiuni, se atinje Voivodatul Sârbesc - prin care Natiunei 
Sârbeşti deplină dele (indescifrabil) Maghiarii emantipatie proprie, consistentie şi națională 


271 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


administraţie se asigurează. Prin acest Voievodat, Natiunei Sârbeşti asigurat, care în ținutul 
Imperiului Austriac nici odinioară nu l-a avut, Natiunea Română încă mai mult decât mai- 
nainte se asupreşte, pentru că acest Voivodat Sârbesc se va rădica în pământul Natiunei 
Române, adică în Banatul Temesului sau în comitaturile Temes, Craşo şi Torontal, unde foarte 
puțini sârbi, ce mai tot Români, la 800.000 de suflete läcuiesc şi asa numerosul Popor Român, de 
se va înființa acest Voivodat Sârbesc în pământul Românilor, putinul care abia numără 100.000 
de suflete, poporului sârbesc se va subordina - şi aceasta cu atâta mai greu poate când Natiunei 
Române, cu cât mai cunoscute au putut fi Ministeriului Maiestatei Voastre mişcările şi năzuirile 
acele a Românilor, ca şi în privința bisăricească să se despartä de Hierahia Sârbească şi propria 
hierahie Română să se aşeze, care nici o legătură a neatârnării de la Hierarhia Sârbească să nu 
aibă - care a Românilor dorința prin această Imperială Constitutiune, nu numai să nu se 
întrimeze, ci încă de aici nainte nu numai în privinţa bisăricească, ci şi încă tivilä şi politică, 
putinului popor sârbesc cu totul s-ar subpune, ce nici însuşi Națiunea Sârbească, care drepturile 
altei Națiuni, ca ale sale se îndatoreşte a le respecta a fire drept poate cunoaşte, şi precum 
Națiunea Sârbească de sub predominarea altei Națiuni a fură scăpată doreşte, aşa să nu poată 
pofti ca preste Națiunea Română, care decât ea cu mult e mai veche şi mai numeroasă, să 
predomnească. 

Națiunea Română nu pizmuieşte Națiunii Sârbeşti dobândita neatârnärii 
Naţionale, nici dobânditul Voivodat, ar pizmui numai acest Voivodat al Său în Bănatul 
Temeşului, nici de tot pământurilor românilor, ci tanutul propriu Națiunii, în Slavonia, în 
Sirmiu, în Stiria, în Carlovit să se aşeze şi Voivoda lor, numai Natiunei Sârbeşti iar nu altor 
națiuni să împăreze. 

In $ 73-lea Croatia se declarează deplin neatârnătoare de laUngaria, aşa şi Natiunei 
Croatice, propria Consistentie şi munitipiu National se asigurează; singura Națiunea Română, 
şi decât cea Sârbească, şi decât cea Croatică, mai numeroasă din numărul constituitelor Națiuni 
a rămas afară. 

Ce e mai mult în $ 74-lea aceeaşi Constitutiuni Imperiale, fu susținerea deschilinitelor 
drepturi şi privilejuri a Natiunei Säsesti din Transilvania, şi de aici nainte se asigurează, aşa încă 
prin deschilinita resolutie imperială, pământul care tâne acum, se numea Fundu Regiu, de aici 
nainte se va numi Pământul Saşilor, măcar că a läcuitorilor cestui pământ, din tri parti doauă 
sunt Româneşti şi numai a treia a saşilor, aşea dară şi acolo, mai numerosul şi mai vechiu Popor 
Român, domniei mai putânei Națiuni se supune. 

În înțălăsul celor prededuse, toate Naţiunile în Ungaria şi Transilvania au dobândit 
propria consistentie reprezentantie şi administraţia națională, singură Națiunea Română a 
rămas servä, despretuitä, precum Maghiarilor, aşe şi Sârbilor şi Saşilor, necum Naţionala 
independenţă şi conzistentie ca alte Națiuni dobândind , ci în toată Constitutiunea Imperială, ca 
Națiune nici memorându-se - de unde aceasta urmează: cum că Națiunea Română, prin 
Constitutiunea Imperială, cu vătămarea fundamentalului printipiu constitutional despre 
egalitatea naționalităților, de naţiune în acest respect ca alte Națiuni, nu se recunoaşte, ci numai 
ca un popor de altă limbă, ca când de la Dumnezeu nu ar ave altă destânatie decât pururi să 
sărvească altor Națiuni. 

Spre Națiunea Românească, mai credincioasă Majestatea Voastră, acum când Imperiul 
Maiestatei Voastre se apropiea de deslegare şi Corona Imperială iera în cel mai mare pericol, a fire venit 
ocazia, din pronea Dumnezeiască ie destinată cu deschilinita contestare a fidelității sale şi pentru Tronul 
Maiestatei Voastre, cu sacrifitia averilor şa însuşi a vieții sale aşi pune, merita şi propria din servitutea 
acestoru connatiuni libertate şi aceiaşi propria Naţională consistentie, carea Națiune Maghiară, Croatica 
şi Sasă o moştenesc; în aceaastă sperantie, îndată când să începură turburările în Ungaria, Poporul 
Român, mai mult de patruzeci de mii, în Blaj adunat, în Câmpul Libertăţii, cu mânile spre ceriu rădicate, 
înainte pertedând Episcopii cestei Națiuni statornice, credincioasă, au jurat Imperialei Casei Habsburgo- 
Lotaringice, care jurământ, sub decursul acestei din urmă revolutiuni, cu vorsarea sânjelui a 40.000 de 
Români pentru Tronul Maiestatei Voastre, cu pătimita a 4.000 de sate aprindere şi de tot ardere, şi cu 
perderea tuturor averilor, lau întărit. 


272 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Mai mare sacrifitiu decât acesta, pentru Augusta Casă a Maiestatei Voastre, nici 
Croatele, nici Saşi, nici Sărbii, oricând au adus, mai ales luând în privință mulțimea 
spânzurătorilor din această Națiune, preoţii, despoiala, aprinderea şi profanarea atâtor biserici, 
aşa cum nici a unui vechiu istoria poate pune înainte asemenea a fidelității esemplu. Şi totuşi, 
atâta sacrifitiu, atâta fidelitate ti merit, să nu fie de ajuns spre aceasta credincioasă Națiune 
Română, la asemenea iei cuvincioasă si altoru Națiuni asigurată, a libertăţii, neatârnării, şi 
propriei Consistentie Conditiune (soarte) să rădice şi să ameze ? 

Şi dacă atâta merit, atâta sacrifitiu, - prin care alte Națiuni sau căştigat drepturile si 
privilegiile sale - nu ar fi de ajuns spre aceia ca şi celei mai credincioase Națiuni Române să se 
deie cuvincioasele drepturi Naţionale, precum pofteşte împärtitoarea dreptate si printipiul 
fundamental a Constitutiunei Imperiale despre egalitatea tuturoru Natiunelor, atunci această 
Națiune, neputânduse mai bine a se merita de Tronul Maiestatei Voastre, ie silită a căde in 
disperatie, văzânduse aruncată în vecinicul jug al servitutei, de sub care nici cu un merit, nici cu 
un sacrifitiu, nu se mai poate scăpa. 

Apoi de la un poporu aşa desperat şi discontent, care numără tri milioane, ce să poate 
spera alta ? decât ultima obiectie. 

Însă noi credem Rejelui cuvânt, a Maiestatei Voastre Sacatisime, a celei mai 
credincioasei Națiuni dat, care aşteaptă de la Maiestatea Voastră dreptate şi împlinirea 
promisiunei, în aceia ca Națiunea Română, în asemenea conditiune a propriei concistentii 
nationale să se pună, precum Națiunea Maghiară, Croatica, Sasa şi Sârbă si aşa: 

1. Precum Națiunea Maghiară va ave Guvernatoru său, cea Säsascä Comite, cea 
Sârbească Voivoda, cea Croatică Pan, aşa Națiunea Română să aibă Prefectul, sau Guvernatorul 
său, din sânul Natiunei. 

2. Precum aceste mai sus numitele Națiuni vor avea propriu national Guverniu, şi 
propria Administraţie tivilä, aşa şi Națiunea Română să aibă în Blaj şi Transilvania scaunul 
Prefectului Natiunei şi propriul Guverniu national, cui să fie supuşi toți Românii Transilvaniei 
şi a Banatului şi a vecinilor Comitatului din Ungaria, Maramoroş, Sătmar, Bihar şi Arad, care şi 
în privinţa teritorială, mai lesne se pot despărţi de alte connatiuni, decât a oricărei Națiuni 
Popor - numai aşa în acest mod se va împlini acest fundamental printip a Constitutiunei 
Imperiale, acest printip îndeplinind sau înţeles, spre Națiunea Română nu să poate aplica sau 
înființa. 

Adevărat că Ministeriu Maiestatei Voastre în înțelesul răspunsului Ministrului Bah în 
18 Iunie a[nul] c[urent] nr. 1382 la ursoriu Deputaţilor Natiunei Române Episcopului Şaguna 
dat, ie în aceia opinie: cum că aceasta împărțitoare dreptate, adică asemenea independență 
naţională consistentie, altoru Națiuni asigurată, la Națiunea Română în deplina sa măsură nu să 
poate întinde, obstândui corelatiunei acestei Națiuni despre o parte cătră tot Imperiu, despre 
alta cătră alte Connatiuni. 

Ce se atinje corelätiunea Natiunei Române cătră tot Imperiu; după ce Imperiul numai 
aşa va depărta din sânul său iasca internelor discordii şi va căştiga soliditatea şi adezia tuturor 
Naţiunilor, dacă toate Naţiunile, aşa şi cea Română, egala politică şi proprie, precum 
administraţie, aşa şi reprezentație va ave - altmintere, de cumva unele Națiuni vor fi deschilinit 
privilegiate, iar altele, precum cea Română, nici atributul nationalitätei de care să tane propria 
naţională politică reprezentantie şi administraţie - vor ave pacea Imperiului prin internele 
discordii lezne să poată tulbura - aşa dară, corelatia Natiunei Române la tot Imperiu, ca aceasta 
în toate părțile sale să fie bine compact pofteşte: ca Națiunea Română întru-toate egală cu alte 
Națiuni conditiune să dobândească. Şi atunci Națiunea Română va fi cu adevărat cel mai 
puternic lucru şi prezidiu a dreptului Imperiu Austriac. 

Iar ce să țâne de corelatia Natiunei Române cătră alte connatiuni, aceasta să mai putin 
împedecă ca Națiunea Românilor, de chilin să fie reprezentată, precum Natia Sârbească sau 
Săsască; pentru ce, precum fără nici o pedecă sau putut întâmpla ca în Constitutiunea Imperială 
§ 72 Voivodat Sârbesc, de la Ungaria separat, şi cu alta provintie împreunat să se declareaza - 
aşijderea $ 73 Croaţia şi Slavonia, de la Ungaria, independentă, şi $ 74 Principatul Transilvania, 


273 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


de la Ungaria separat, chiar nu să poate prevedea causa pentru care nu sar pute înființa; ca 
iurisdictia Guvernului Român si a Prefectului Natiunei Române să se întindă la toți Românii, şi 
la acei care lăcuiesc în Comitaturile Ungariei - care mai demult că țâneau de Transilvania, 
precum Maramoroş, Bihar, Sătmar, Arad şi Bănatul Temeşului, ca întru un teritoriu continuu, 
nedespärtit si prin alte Națiuni neintreruptu, care tircumstare Natiunei Române deschilinit 
favorează - şi aşa acest întreg ținut de sub Domnia altor Națiuni liberat şi a Românilor propriu 
că se numească Tera Românilor. 

Sacratisime Maiestate! de multe veacuri asuprita Națiune Română, nici au avut 
Printipi, nici alti bărbaţi cu demnități sau avere, conspicui lângă Tronul Maiestatei Voastre, 
pentru fericirea acestei Națiuni puternici oratori precum au avut alte Națiuni. Pre lângă aceasta 
Națiune perorează sângură dreptatea causei iei, fidelitatea cea nesăcătuită a celor tri milioane 
din poporul iei vărsatul în revolutiunea aceasta mai de apoi pentru Casa şi Tronul Maiestatei 
Voastre a 40.000 de Români sânje, carea înverşunarea împotrivnicilor Maiestatei Voastre iau 
înfrânat pre aceşti mai vârtos de cât alte Națiuni, iau cufundat şi iau ruşinat, dâdule a cunoaşte 
cum că mai lesne ar pute răsturna tot Imperiu de cât a învinje pre Națiunea Română si 
fidelitatea ei contra Monarhului său. 

Pentru aceia tot Clerul şi Poporul Român aplecat la Tronul Maiestatei Voastre, din 
jenunti ce roagă ca dreptele iei cereri despre dobândirea egalei, ca alte Națiuni independentei 
naţionalei conteptie, propriei reprezentätii şi administrätii politice aşternute cu îndurare a le 
asculta şi a le împlini, din veacuri asuprita aceasta Națiune a o rădica la partea aceloru 
Connatiuni şi aşa pre ia care încă şi acum peînsâje a o mângăia - apoi spre contestare preînaltei 
Maiestatei Voastre spre această fidelă Națiune, care mai marele iei Ornamentitul Marelui Dute 
al Românilor au adopta să bine voiti. 

Care la Tronul Maiestatei Voastre de nou aplecati cu omagiere sântem. 

Ad Maiestatei Voastre Sacratisime 
De pururi credincioşi suntem tot Clerul şi Poporul Român. 


AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 37/1852, f. 154-158 


24 


Osorhei, 12 noiembrie 1922 — Însemnare a preotului Georgiu Drimba cu privire la relatarea 
făcută de către Bercski Ignat, fost prizonier in tabără militară din Tara Moților, în care Avram 
Iancu este descris ca fiind „om cu suflet bun şi om cult”. 


Am luat-o din protocolul „Conscrierea poporului”, unde au fost însemnată 
Pentru istorie însemnez aici 

În anulu 1890, meşterii Bercski Ignat au lucrat la casa parochială din Oşorheiu, şi au 
făcut 3 uşi nouă şi 2 spatele la fereştile casei parochiale. 

Dânsulu au povestit următoarea întâmplare, şi zis-au: în anulu 1849, dânsulu au căzut 
prisoner în mâna motilor, cari erau să-l omoare pe drum, ci l-au mântuit un om mai cinstit, şi l-au apărat 
legându-l de calu, şi l-au dus la Câmpeni. Însă Tribunalu de rezbelu alu motilor l-au judecat la 
spânzurâtori, şi l-au aşezat la Casa de plângere (Sirâlomhăz), unde au stat 8 zile, până au venit regele 
munților, Avram lancu, acasă, fiindu dusu să inspectioneze munții. 

Când Iancu l-au aflat, in Casa de plângere 8 zile şezând, l-au eliberat şi au zis că «8 zile a şedea 
în Casa de plângere, însemnează ca de două ori a muri — deci să ştii că esti liber», până unde i-au arătat 
că poate păşi, şi mai departe nu, că de depăşeşte, îlu pot puşca. « Vei deci aici, până vor veni muscalii, şi 
atunci vei putea merje în treaba ta». 

Ungurii zicu că eu le-am zis cu Iancu am ținut, până când eu lupt pentru drepturile natiunei 
mele. 

Iancu au vorbit cu numitul ca cu un om cinstit, şi care[-i] da de lucru, şi i-au zis «vei 
primi pe zi o jumătate de mălaiu şi carne, afară de mercurea şi vinerea». 


274 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Becski Ignat foarte bine vorbea de Iancu, zicând că au fost om cu suflet bun şi om cult. 


Dumnezeu să-lu [iJerte şi odihnească. 


Pentru istorie semnata-m în an 1922, No[iem]v[rie] 12 
Georgiu Drimba 


AN-SJBh, fond Parohia Ortodoxă Centrală Oradea, dosar 7/1848, f. 24 


paroh în Oşorheiu 


25 


Oradea, 1851 - Extras din conscrierea locuitorilor, pe confesiuni, din localitățile aflate sub 


jurisdicția teritorială a Episcopiei Romano-Catolice de Oradea, întocmită în anul 1851. 


Schematismus Venerabilis Cleri Dioecesis Magno-Vradinensis L[atinorum] R[omanorum] 


Pro Anno MDCCCLI (1851) 


Districtus Vice-Archi-Diaconalis Chrysianus 
Comitatu Bihariensi, Districtu Magno-Vradinensis 
Aleşd (Élesd) - târg (oppidum), parohie înființată în 1223, abolită în 1557, restaurată în 1557, 
matricole din 1758 - paroh Joannes Hant 


Parohia (Parochiae) 


Aleşd (Élesd) matre 

În filii (in Filialibus): 
Parohia (Parochiae) + 
Lugaşu de Jos (Alsé- 
Lugos) + 

Bălnaca (Bânlaka) + 
Beznea(Beznye) + 

Birtin (Birtiny) + 

Bratca (Brâtka) + 

Bucea (Bucsa) + 

Cetea (Cséklye) + 

Bulz (Csernohaza) + 
Damis (Dâmos) + 
Dobricionesti (Dubricson) + 
Astileu (Esküllô) + 
Valea Negara 
Patak) + 

Negreni (Fekete-T6)915 + 
Lugaşu de Sus (Felsô- 
Lugos) + 

Gălăşeni (Gâloshăza) + 
Gheghie (Gégény) + 
Cälätea (Kalota) + 

Chistag (Keszteg) + 
Borozel (Kis-Bâr6d) F 


(Fekete- 


Romano- 
catolici 


NR = = N 
SS SSeeesgeonasgoran 


N 


h © © o & 


915 Oppidum (târg, orăşel) - n.n. AT. 


Greco- 


catolici 


430 


Ortodocşi 


10 


Luterani 


= >>> >> 


=) >) 


ere 


Calvini 


528 


Seo SNS Sr ere ere) 


oo 


© © © © 


7 


Israeliti 


10 


HUWOOOERE NIGER 


=) © 


© © & © 


Schismatici 


atteste Se) er eee) O 


SS) 


==) o) ie) 


275 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Cornitel (Korniczel) F 2 12 311 0 0 0 0 
Topa de Cris (Kérés-Topa) F 18 14 937 0 0 0 0 
Josani (Kranyikfalva) + 0 15 300 0 9 12 0 
Lok (Luncsoara) + 18 14 937 0 0 5 0 
Lore (Lorău) + 0 0 296 0 0 0 0 
Cacuciu Nou (Magyar- 8 10 140 0 412 0 0 
Kakucs) + * 

Borod (Nagy-Baréd) F + 51 545 20 2 8 38 0 
Valea Mare (Nagy-Patak) + 0 13 395 0 0 3 0 
Vadu Crişului (Nagy-Rév) 16 739 10 0 319 2 0 
TRE 

Cacuciu Vechi  (Olâh- 2 15 212 0 0 0 0 
Kakucs) + 

Pestere (Pestere) + 0 225 0 0 Hf 0 
Pestis (Pestes) + 12 697 0 0 3 0 
Ponoare (Ponor) + 5 631 0 0 0 0 
Butan (Rikosd) + 6 211 0 0 0 0 
Remeti (Remecz) + 0 129 0 0 0 0 
Suncuius (Sonkolyos) + 0 299 0 0 0 0 
Magesti (Szâszfalva) + 6 195 0 0 0 0 
Tinäud (Tinéd) + 8 599 0 3 0 0 
Groşi (Tôtôs) + 6 10 353 0 0 0 0 
Auseu (Ossi) F + 0 437 126 0 0 0 0 
Ortiteag (Urgetegh) + 0 i 348 0 0 0 0 
In predii (in Praedio): 

Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
Orosz 0 0 0 0 0 0 0 
Summa 469 2768 13633 2 1319 139 6 


Oradea Mare (Magni-Varadinum) - oras capitular privilegiat (Civitas privilegiata Capitularis), 
parohie înființată circa in 1078, abolită în 1566, restaurată in 1693, matricole din 1727 - paroh 
Emericus Ormos de Csicser 


Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
In Matre 1952 1180 1015 218 1920 435 562 
În filie (in Filiali): 

Praed[io] losia (Osi) 18 23 0 0 0 0 0 
Summa 1971 1203 1015 218 1920 435 562 


Tileagd (Mezé-Telegd) - târg (oppidum), parohie înființată in 1333, abolită în 1652, restaurată 
în 1764, matricole din 1788 - paroh Adamus Salamon 

Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
In Matre 180 0 280 2 905 250 15 
În filii (in Filialibus): 


Borşa (Boros-Telek) + 0 0 270 0 0 0 0 
Botean (Bottyân) + 0 0 250 0 0 3 0 
Tetchea (Czéczke) F 0 0 290 0 0 4 0 
Fisca (Fancsika) + 0 0 300 0 0 0 0 
Hotar (Izsépallaga) + 0 0 310 0 0 0 0 
Bălaia (Kabaläspatak) + 0 0 360 0 0 0 0 
Ineu de Criş (Kis-Jen5) +* 0 0 300 0 750 0 0 
Subpiatră (Kéallya) + 0 0 250 0 0 0 0 
Urvind (Orvénd) * 50 0 0 0 500 6 0 


276 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Poşoloaca (P6salaka) * 0 0 
Uileacu de Cris (Puszta- 0 0 
Ujlak) * 


Săbolciu (Szabalcs) + 2 0 
Săcădat (Szakadath) + 3 0 
Tilecuş (Telkesd) + 0 0 
Telechiu (Thelki) +* 4 0 
Varciorog (Virtsolog) + 0 0 
În alte locuri (In Diversoriis) 


Hodos 4 0 
Szarvas 4 0 
Summa 247 0 


30 
30 


390 
580 
390 
135 
300 


Ses ee 


300 
410 


=) © © a 


O 


Sânmartin (Pecze-Sent-Mârton) - parohie înființată în 1216, abolită în 1566, restaurată în 1784, 


matricole din 1784 - paroh Joannes Dudâs 


Parohia (Parochiae) RC GC 
In Matre 101 28 
În filii (in Filialibus): 
Hidişelu de Jos (Alma- 0 13 
Mezô) + 
Betfia (Betfia) F 0 272 
Cihei (Csehi) + 0 0 
Haieu (Hjé) F 11 286 
Hidiselu d Sus (Harang- 0 17 
Mezô) + 
Cordäu( Kardé) F 3 533 
Rontäu (Ront6) + 9 52 
Sântelec (Szent-Elek) + 0 44 
În Bai (in Thermis) 
8 3 
10 5 
În predii (in Praedio): 
Vadasz 0 0 
Summa 112 1223 


O 
24 


8 
2288 


SSS) 


0 
1 


CC 
11 


© © © © 


I 
14 


Sea oa © 


Seleus (Szôllôs) - parohie înființată in 1216, abolită in 1566, restaurată în 1729, matricole din 


1731 - paroh Georgius Harcsarik 


Parohia (Parochiae) RC GC 
In Matre 372 8 
În predii (in Praedio): 
Salca (Szâlka) 3 5 
La moară (in Molis) 

1 2 
Summa 376 15 


Palota (Uj-Palota) - parohie înființată în 1810, matricole din 1810 - paroh D. Franciscus 


Parohia (Parochiae) RC GC 
In Matre 403 26 
În filii (in Filialibus): 

Sântandrei (Szent- 41 746 
Andras) F 

Sântion (Szent-Jânos) * 43 7 


O 
29 


O 
18 


8 


18 


LC 
1 


0 


CC 
47 


CC 
3 


I 
9 


0 
0 
9 


I 
0 


3 


S 
39 


0 


0 
39 


277 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


În predii (in Praediis): 


Beseny6é 10 0 11 0 0 0 0 
Gugyori 0 3 0 0 0 0 0 
Ikléd 13 0 33 0 0 0 0 
Macsa 9 12 78 0 8 0 0 
O[ssi]-Palota 5 21 8 0 14 8 0 
Vadasz 0 0 0 0 3 0 0 
Vergye 4 0 0 0 8 0 0 
În cercul domenial silvic (in domo circulatoris Sylvanalis) 

Sântion (Szent-Janosiensi) 0 0 1 0 5 0 0 
Summa 498 815 175 3 1389 24 51 


Velenta-Oradea (Vârad-Velencze) - parohie înființată în 1258, abolită în 1566, restaurată în 
1736, matricole din 1736 - paroh Josephus Braun 


Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
In Matre 700 162 388 60 1068 1865 90 
În filii (in Filialibus): 

Alparea (Alpâr) + 10 0 800 0 0 0 0 
Fughiu (Gugyi) +* 25 0 189 0 340 1 0 
Chijic (Kigyik) 0 0 393 0 0 2 0 
Felcheri (Kis-Kér) + 0 0 420 0 0 0 0 
Husasäu de Cris (Kis- 5 0 356 0 0 5 0 
Ujfalu) + 

Copacel (Kopacsel) + 5 0 267 0 0 4 0 
Cheriu (Nagy-Kér) + 4 0 468 0 0 0 0 
Serghis (Sergesd) + 3 0 457 0 0 9 0 
Sărand (Szarând) + 7 0 451 0 0 1 0 
Surduc (Szurdok) + 0 0 435 0 0 0 0 
Osorhei (Vâsârhely) +* 40 0 356 0 332 0 0 
La crâşmă (in Educillo) 

Wolf (Fehér-Farkas) 7 0 0 0 0 0 0 
Summa 806 162 5030 60 1730 1887 90 
Biserica Militară-Oradea - parohie înființată în 1825 - curator: Michael Friut 

Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
In Matre 35 3 8 2 5 0 0 


Tarian (Kôrôs-Tarjän) - parohie înființată in 1844, matricole din 1844 - curator: Adamus 
Szonderlich 


Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
In Matre 599 60 545 0 10 5 71 
În filii (in Filialibus): 

Giris (Gyires) F+ 22 340 699 1 2 4 0 
Cheresig (Keresztszegh) + 13 36 987 0 8 4 0 
Toboliu (Vizes-Gyan) + 13 41 999 0 7 4 0 
În predii (in Praediis): 

Alcsi 7 5 76 0 8 0 0 
Cserepes 17 0 6 0 0 0 0 
Mindszent 10 0 5 6 5 2 0 
Summa 681 482 3317 7 40 19 71 


Summa Animarum Districtus Chrysiani - Administrator: Jacobus Horner; Cooperator: 
Aloysius Kikinger 


278 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Districtus RC GC O LC CC I S 
Summa 5225 6670 29270 297 9786 2827 823 


Districtus Vice-Archi-Diaconalis Varad-Olasziensis 
In Comitatu Bihariensis, Districtu Magno-Varadiensi 
Vice-Archi-Diaconus: Josephus Braun 
Cetariu (Csatâr) - târg episcopal (Oppidum episcopale) parohie înființată în 1333, abolită în 
1556, restaurată în 1774, matricole din 1740 - paroh: Jacobus Horner 


Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
In Matre 118 0 3 0 1280 15 20 
in filii (in Filialibus): 

Paleu (Hegyk6z-Palyi) * 10 13 4 1 705 13 0 
Uileac (Hegykéz- Ujlak) * 47 0 2 0 769 5 10 
Hodoş (Jâk6-Hodos) * 0 2 1 0 875 8 0 
În predii (in Praediis): 

Husasău de Cris (Kiss- 0 0 0 0 0 0 0 
Ujfalu) 

Latabar 0 0 0 0 0 0 0 
Süvegd 0 0 0 0 0 0 0 
Summa 175 15 10 1 3629 41 30 


Episcopia (Püspôki) - târg episcopal (Oppidum episcopale) parohie înființată in 1333, abolită in 
1566, restaurată in 1740, matricole din 1740 - paroh: Josephus Esztegâr 


Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
In Matre 131 2 1 0 2349 13 14 
În filii (in Filialibus): 

Artând * 2 0 0 0 795 7 0 
Bors (Bors) * 5 0 0 0 1135 8 0 
Santău Mic (Kiss-Sänt6) 3 0 0 0 571 0 0 
TF* 

În predii (in Praediis): 

Făczânos-Kert 0 0 0 0 0 0 0 
Kis- et Nagy-Zomlin 0 0 0 0 5 0 0 
Micske 0 0 0 0 4 0 0 
Szebes 0 0 0 0 0 0 0 
În cârciumi (in Educillis) 

Csillag 3 

Gugyori 5 

Képlaté 3 

Rézsäs 6 

Zsombékos 7 

Summa 146 2 1 0 4883 28 14 


Täutelec (I6t-Ielek) - parohie înființată in 1333, abolită în 1566, restaurată în 1788, matricole 
din 1788 - paroh: Antonius Janicsech 


Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
In Matre 309 6 0 1 4 0 60 
in filii (in Filialibus): 

Almas (Almas) + 0 9 296 0 0 1 0 
Burzuc (Borzik) + 8 15 350 0 5 3 0 
Chioag (Ke6vagh) F 121 290 5 0 2 7 20 
Şişterea (Siter) * 12 0 2 0 1302 5 0 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Susturogiu (Siter-volgye) + 0 0 272 0 0 2 0 
Sălard (Szalard) * 22 0 0 0 2102 5 0 
Sarbi (Nagy-Totfalu) + 4 0 455 0 68 6 0 
În predii (in Praediis): 

Adorjan 0 0 0 0 0 0 0 
În alte locuri (in Diversoriis) 

Bangéta 0 0 0 0 4 0 0 
Foglar 0 0 0 0 3 0 0 
Szilvélgy 0 0 0 0 2 0 0 
Summa 476 320 980 1 3492 29 80 


Olosig-Oradea (Vârad-Olaszi) - parohie înființată in 1258, abolită in 1566, restaurată in 1784, 
matricole din 1784 - paroh: Josephus Braun 


Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
In Matre 3456 1140 185 151 2296 190 220 
În filie (in Filiali): 

Săldăbagiu (Szâldobâgy) * 4 12 0 0 489 0 0 
Summa 3460 1152 185 151 2785 190 220 
Summa animarum Districtus V[arad]-Olasziensis 

Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
Summa 4257 1489 1176 153 14789 278 344 


Districtus Vice-Archi-Diaconalis de Beretty6 
In Comitatu Bihariensi, Districtu Magno-Varadiensi 
Vice arhidiacon: Joannes Deak - paroh al Marghitei 
Locţiitor (Surrogatus): Martinus Verbatay 
Biharea (Bihar) - târg episcopal (Oppidum episcopale) parohie înființată în sec. XI, abolită în 
1566, restaurată în 1826, matricole din 1827 - paroh: Martinus Verbatay 


Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
In Matre 425 22 12 10 2125 8 38 
În filii (in Filialibus): 

Cauaceu (Hegyk6z- 22 0 4 0 844 12 0 
Kovacsi) * 

Kis-Marja * 2 0 0 0 1892 3 0 
Nagy-Kereki * 31 69 0 0 1441 30 0 
Santäu Mare (Nagy- 34 234 4 0 498 6 0 
Szant6) F* 

Niuved (Nyüved) * 16 0 5 0 492 4 0 
Tămăşeu (Pap-Tamâsi) * 3 0 6 0 845 7 0 
Parhida (Pelbarthidja) +* 20 0 424 0 442 6 0 
În predii (in Praediis) 

Adami 0 0 6 0 12 0 0 
Benke 12 0 0 0 8 0 0 
Kügy 8 5 7 2 54 14 0 
Mezôfalva # 0 0 0 6 0 0 
Nagy-Marja 38 4 5 0 52 0 0 
Régen 11 0 0 0 0 0 0 
Szigethi 0 0 0 0 0 5 0 
În cârciumi (in Educillis) 

Eva-Sara 0 0 0 0 0 0 0 
Komocs6 0 0 0 0 0 0 0 
Summa 629 334 473 12 8711 95 38 


280 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Budoi (Bodonos-Patak) - parohie înființată în 1829, matricole din 1831 - paroh: Antonius 


Pinczegh 
Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
In Matre 630 12 5 0 20 21 50 


in filii (in Filialibus): 


Voivozi (Almaszegh) + 8 4 487 0 13 14 0 
Derna (Fels6-Derna) F 0 256 0 0 0 0 0 
Cuzap (K6zépes) + 4 0 381 0 0 8 0 
Popeşti (Papfalva) F 3 535 4 0 9 17 0 
Sacalasău (Sâstelek) F 9 417 4 0 6 6 0 
Poiana (Polyâna) 132 0 0 0 0 0 0 
La moara (in Mola) 

Dominali 2 0 0 0 3 0 0 
(in Amphilaparia) 

Csillagos 0 0 0 0 7 0 0 
Summa 788 1224 881 0 58 66 50 


Marghita (Margitta) - târg (Oppidum) parohie înființată in 1422, abolită in 1566, restaurată in 
1722, matricole din 1727 - paroh: Joannes Deak 


Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
In Matre 770 42 18 5 2081 279 65 
in filii (in Filialibus): 

Ghida (Deda) F 8 318 0 0 1 5 0 
Dijir (Dizsér) F 104 315 0 0 1 2 

Fancica (Fancsika) + 0 0 342 0 0 4 

Abram  (Fels6-Abrahân) 26 0 190 0 110 Uf 

++ 

Ghenetea (Genyéte) F 1 430 0 0 4 5 

Chet (Kécz) F* 16 572 0 1 216 0 

Pätal (Kis- et Nagy 12 241 0 0 304 0 

Paczal) F* 

Cohan (Kohâny) + 5 0 86 0 0 4 

Iteu (Lüki) + 16 0 280 0 8 8 

Petreu (Monos-Petri) F* 409 124 8 1 204 7 50 
Pätälusa (Paczalusa) F 4 390 0 0 0 3 

Margine (Széltallé) + 0 0 400 0 0 6 

Suiug (Szunyogd) + 0 0 370 0 2 9 

Chiribis (Terebes) + 6 8 240 0 81 6 

Abrămuț (Vedres- 8 390 0 0 124 4 


Abraham) F* 
În predie (in Praedio) 


Akor 1 0 0 0 2 0 0 
La stani (in Ovilibus) 

Baranyka 0 24 2 0 3 0 0 
Svaiczerhaz 0 0 0 0 0 0 0 
În cârciumi (in Educillis) 

Lôcsôs 0 4 0 0 0 0 0 
Cserepes 0 0 0 0 0 4 0 
Summa 1386 2858 1936 3 3148 349 115 


281 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Misca (Micske) - parohie înființată in 1333, abolită în 1566, restaurată în 1757, matricole din 
1715 - paroh: Melchior Cseh 

Parohia (Parochiae) RC GC O LC ce I S 
In Matre 182 4 12 0 786 Do) 20 
În filii (in Filialibus): 


Dernişoara (Als6-Derna) + 0 0 342 0 7 12 0 
Bogei (Bozsaj) + 0 0 310 0 0 9 0 
Ciutelec (CsEtelek) F 6 346 54 0 50 10 0 
Chiralei (Kirâly) + 5 6 351 0 0 0 0 
Pocluşa (Poklos-Telek) * 46 0 2 0 762 8 0 
Sânlazăr (Szent-Lazar) ? 0 336 13 0 11 0 0 
Tria (Terje) F 23 324 7 0 13 11 0 
Tăuteu (Tâti) * 109 4 9 8 773 24 0 
Chislaz (Vamos/Kis/-Laz) + 4 0 345 0 5 8 0 
În prediie (in Praediis) 

Bélmezé 0 0 0 0 0 0 0 
Rogoz 0 0 0 0 0 0 0 
Sanczi 1 3 2 0 0 0 0 
La moară (in Mola) 

Széles-Rét 3 0 0 0 0 0 0 
Summa 379 1023 1447 8 2409 104 20 


Sâniob (Szent-Jobb) - târg monahal (Oppidum abbatiale) parohie înființată in 1083, dreapta Sf. 
Ştefan adusă aici în 1241, abolită în 1557, restaurată în 1728, matricole din 1782 - paroh: 
Antonius Negyelâk; Cooperator: Felix Kappi 


Parohia (Parochiae) RC GC O LC (CC I S 
In Matre 780 18 10 0 490 4 70 
in filii (in Filialibus): 

Picleu (Bogdanszovarhegy) 4 20 530 0 0 6 0 
d 

Cenaloş (Csanâlos) F 152 360 38 0 17 7 0 
Ciuhoi (Csohaly) + 0 60 469 0 3 2 0 
Ciulesti (Csujafalva) F 0 200 180 0 0 5 0 
Tigänesti (Czigânyfalva) + 4 30 329 0 0 6 0 
Sfârnaş (Farnos) F 0 350 4 0 0 0 0 
Fegernic (Fegyvernek) F 251 327 0 0 0 3 18 
Spinus (Hagymâdfalva) F 32 612 0 0 8 8 0 
Hăuceşti (Hoke) 0 24 81 0 0 2 0 
Păuleşti (Kis-Totfalu) F 3 318 6 0 0 5 0 
Sălişte (K6vesegyhaza) F 0 310 15 0 0 5 0 
Nădar (Nadâny-Telek) F 4 359 0 0 50 6 0 
Särsig (Sârszegh) F 0 370 19 0 0 0 0 
Sarcău (Szark6) F 0 349 8 0 0 4 0 
Sântimreu (Szent-Imre) * 27 8 0 0 1250 7 0 
Sânicolau (Hegykăz-Szent- 18 10 0 0 1268 5 0 
Mikl6s) * 

Tătăruş (Tataros) + 5 39 671 0 0 4 0 
În cârciumi (in Educillis) 

Almas 0 5 0 0 0 0 0 
Deszkas 6 0 0 0 0 0 0 
În predii (in Praediis) 

Magdolna 0 0 0 0 0 0 0 


282 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Minszent 0 0 0 0 
La mori (in Molis) 

Kecskehat 4 0 0 0 
Széles 3 0 0 0 
Summa 1293 3769 2360 0 
Summa animarum Districtus de Beretty6 

Parohia (Parochiae) RC GC O LC 
Summa 4471 9208 7097 27 


CC 
17416 


Districtus Vice-Archi-Diaconalis Ermelyekensis 
In Comitatu Bihariensi, Districtu Magno-Varadiensi 
Vice arhidiacon: Martinus Dombi - paroh al Säcuenilori 
Târguşor (Asszony-Vasara) - târg episcopal (Oppidum episcopale) parohie înființată în 1552, 


restaurată în 1784, matricole din 1784 - paroh: Bernardus Martini 


Parohia (Parochiae) RC GC O LC 
In Matre 54 0 0 0 

in filii (in Filialibus): 

Albis (Albis) * 3 19 0 0 

Cristur (Keresztur) F* 14 170 0 0 

Cherechiu (Kis-Kereki) * 0 0 0 0 

În predie (in Praedio) 

Ved 7 20 0 0 

La carciumi (in Educiliis) 

Csendova 1 0 0 0 
Radulj 3 0 0 0 
R6zsas 6 2 0 0 
În dealuri (in Promontoriis) 

Csendova 0 0 0 0 

Nagy-Hegy 0 0 0 0 

Summa 8 214 0 0 


CC 
1620 


0 
4 
3437 


693 


I 


=> 


S 
0 


0 
0 
0 
0 


0 
0 


Diosig (Di6szeg) - târg (Oppidum) parohie înființată in 1333, restaurată în 1757, matricole din 


1758 - paroh: Georgius Pogâny 


Parohia (Parochiae) RC GC O LC 
In Matre 300 26 296 3 

În filii (in Filialibus): 

Ciocaia (Csokaj) * 12 11 26 0 

Roşiori (Félegyhaza) * 2 0 0 0 

Coiu (K6j) * 13 0 19 0 

Kakad ¥* 18 242 21 0 

Vaida (Vajda) * 15 0 11 0 

În predii (in Praediis) 

Szent-Egyed (Abbatia) 9 10 5 0 
Gyapoly 23 6 0 0 
Kerekegyhaza 0 0 0 0 
Jankafalva 5 7 0 0 
Kozmafalva 0 0 0 0 
Sârf6 0 0 0 0 
La carciumi (in Educiliis) 

Almas 0 0 0 0 
Cseresnyéshat 0 0 0 0 
Summa 411 302 378 3 


CC 
4300 


987 
1350 
580 
718 
829 


I 
5 


S 
40 


283 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Adoni (Er-Adony) - parohie înființată în 1333, restaurată în 1776, matricole din 1777 - paroh: 
Zacharia Belcsug 


Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
In Matre 98 92 0 9 242 52 9 
În filii (in Filialibus): 

Tarcea (Ér-Tarcsa) F* 2 438 0 0 350 30 0 
Galospetreu (Gâlos-Petri) F* 64 260 0 6 620 120 0 
Otomani (Ottomâny) * 30 20 0 0 1060 82 0 
La cârciumă (in Educilo) 

Lyukas-Halom 0 0 0 0 0 6 0 
Summa 194 810 0 15 2272 290 9 


Cheşereu (Érkeserü) - parohie înființată în 1552, restaurată in 1751, matricole din 1755 - paroh: 


Emericu Gyitkay 

Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
In Matre 211 40 2 1 1408 56 0 
in filii (in Filialibus): 

Almosd F*o 49 247 0 3 1235 469 0 
Bagamér T* 15 199 0 1 1581 10 0 
Valea 1 Mihai (Er- 214 246 2 4 2110 152 0 
Mihélyfalva)*o 

Şimian (Er-Semlyén)*o 112 63 1 2 2242 84 0 
Silindru (Er-Selind) F 26 645 0 3 39 95 0 
La carciumi (in Educiliis) 

Cserepes 0 1 0 0 5 0 0 
Csonka-Füz 0 0 0 0 9 0 0 
Summa 627 1441 5 14 8629 866 0 


Sălacea (Szalacs) - târg capitular (Oppidum capitulare) parohie înființată în 1333, restaurată in 
1748, matricole din 1752 - paroh: Andreas Knapp; Cooperator: Mathias Daray 


Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
In Matre 954 4 0 0 2800 3 114 
În filii (in Filialibus): 

Buduslău (Bogyoszlé)* 2 0 0 0 905 4 0 
Pir (Peer) F* 24 203 0 0 248 163 0 
Pişcolt (Piskolt) F* 9 1235 0 0 8501 54 0 
Vasad (Vasad) 7 1093 0 0 6 7 0 
Summa 996 2535 0 0 12460 231 114 


Sacueni (Székelyhid) - târg (Oppidum) parohie înființată in 1333, restaurată în 1772, matricole 
din 17742 - paroh: Martinus Dombi; Cooperator. Ignatius Kemény 


Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
In Matre 1230 3 0 22 2240 54 114 
in filii (in Filialibus): 

Cubulcut (K6b6]-Kuth) * 16 10 4 26 768 9 0 
Leta Mare (Nagy-Léta) F* 27 1993 6 2 2150 10 0 
Olosig (Svab-Oloszi) @* 19 0 7 150 470 24 0 
În predii (in Praediis) 

Cadea Mică (Kis-Kagya) 25 3 0 0 139 30 0 
Lapâly 11 5 0 0 6 0 0 
Cadea Mare (Nagy-Kagya) 27) 0 0 0 120 7 0 
Ujvaros 13 0 0 0 4 0 0 


284 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


La cârciumă (in Educilo) 


Csikos-T6 8 0 0 0 0 0 0 
Summa 1376 2014 17 200 5879 134 114 
Summa animarum Districtus Érmelyéke 

Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
Summa 3662 7313 400 232 41584 1652 277 


Districtus Vice-Archi-Diaconalis Sârrâtensis 
In Comitatu Bihariensi, Districtu Magno-Varadiensi 
Vice arhidiacon: Antonius Kirâly - paroh al Bârândului 
Locţiitor (Surrogatus): Georgius Bayer 
Barand (Barand) - parohie înființată în 1333, restaurată in 1744, matricole din 1744 - paroh: 
Antonius Kirâly 


Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
In Matre 175 0 8 3 2895 130 89 
in filii (in Filialibus): 

Bajom * 16 0 0 0 485 18 0 
Dancshaza * 5 0 0 0 5592 17 0 
Kaba * 0 0 0 0 927 22 0 
Rabé * 28 0 0 0 725 7 0 
Szerep * 16 4 3 0 972 8 0 
Udvari * 6 0 0 0 2394 24 0 
În predii (in Praediis) 

Kis-Bajom 11 0 7 0 45 0 0 
Kis- et Nagy Gattâj 0 0 0 0 0 0 0 
Kis-Kaba 14 0 0 9 115 0 0 
Kis-Rabé 0 0 0 0 4 0 0 
Rét-Szent Mikl6s 7 0 0 0 67 15 0 
Zodony (Szerepi-Bucsa) 0 0 0 0 9 0 0 
Summa 584 0 37 12 16199 271 89 


Sânmartinu de Barcău (Beretty6-Szent Mârton) - parohie înființată în 1333, restaurată în 1783, 
matricole din 1790 - paroh: Franciscus Micskey 


Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 

In Matre 144 10 49 1 649 75 18 
in filii (in Filialibus): 

Bakonszeg * 13 15 41 0 1532 19 0 

Beretty6-Ujfalu * 26 11 46 1 3496 312 0 

În predii (in Praediis) 

Andahaza 0 0 2 0 5 0 0 

Bacs6 0 0 0 0 6 0 0 

Bocs 12 0 5 0 0 0 0 

Herpâly 2 3 8 0 109 7 0 

Hidkéz 13 0 2 0 0 0 0 

Puszta-Kovâcsi 6 5 17 0 169 8 0 

Samota 0 0 0 0 8 0 0 

Szent-Kozma 25 0 2 0 19 0 0 

Szomolyom 5 0 3 0 25 0 0 

Summa 246 44 175 2 6018 521 18 


285 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Debrețin (Debreczinum) - oraş liber regal (Civitas Libera Atque Regia) parohie înființată in 
1216, abolită în 1552, restaurată în 1714, matricole din 1718 - paroh: Petrus Molnar; Cooperatori: 
Ludovicus Széchényi, Michael Junâk 


Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
In Matre 2269 89 97 242 54978 249 210 
În filii (in Filialibus): 

Mike-Pircs * 17 5 11 0 1875 49 7 
Samson *o 200 39 27 0 3400 483 27 
În predii (in Praediis) 

Bank 0 0 0 0 14 0 0 
Bod6hăza 0 0 5 0 49 0 0 
Ebes 0 0 0 0 8 0 0 
Fancsika 0 0 0 0 7 0 0 
Halap 0 0 0 0 74 0 0 
Pacz 0 0 0 0 30 0 0 
Szepes 53 8 0 0 0 0 0 
Veker 0 0 0 0 10 0 0 
Fegyvernek 0 0 0 0 0 0 0 
Ondéd 0 0 0 0 0 0 0 
La carciumi (in Educiliis) 

Boldogfalva (Gilany + 0 0 0 0 27 34 0 
Ponyvas) 

Latokép 0 0 0 0 10 0 0 
Ludas 0 0 0 0 8 0 0 
Nyulas 0 0 0 0 7 0 0 
Pircsi csapszék 0 0 0 0 9 0 0 
Szeles 0 0 0 0 11 0 0 
Summa 2539 141 140 242 60517 815 244 


Dereciche (Derecske) - târg (Oppidum) parohie înființată in 1333, restaurată în 1742, matricole 
din 1742 - paroh: Joannes Eder 


Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
In Matre 319 16 3 6 6578 103 46 
in filii (in Filialibus): 

Konyâr * 13 0 0 0 2571 16 0 
Péterszegh * 33 0 0 0 957 12 0 
Sarand * 15 0 0 0 983 8 0 
Tépe * 32 4 1 0 854 4 0 
În predie (in Praedio) 

Küteles 0 0 0 0 5 0 0 
Summa 412 20 4 6 11948 143 46 


Furta (Furta) - parohie înființată in 1552, restaurată in 1782, matricole din 1782 - paroh: Petrus 
Molnar 


Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
In Matre 467 1 16 6 1486 19 55 
În filii (in Filialibus): 

Csükmô * 15 0 0 0 1596 16 0 
Darvas +* 37 2 306 0 385 25 0 
Komädi * 0 0 0 0 2416 20 0 
Magyar-Homorog +* 18 0 340 0 397 30 0 
Sass * 0 0 11 0 1124 10 0 


286 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Szakali +* 8 0 407 0 172 14 0 
Vekerd + 0 0 357 0 12 3 0 
Zsâka +* 4 4 506 0 912 24 0 
În predii (in Praediis) 

Boldog-Asszony Telke 1 0 0 0 5 6 0 
Bozsod 0 0 24 0 12 0 0 
Csiffi 0 0 0 0 25 6 0 
Irâsz 0 0 0 0 0 0 0 
Kenéz 7 0 8 0 3 0 0 
K6r6gy 0 0 0 0 0 0 0 
Kürmüsd 7 0 120 0 25 0 0 
Nyésta 2 0 15 0 10 0 0 
Orros 0 0 0 0 6 0 0 
Pap-Megyer (Peres) 4 0 Z 0 5 0 0 
Petlend 0 0 5 0 0 0 0 
Szdcskod 0 0 0 0 4 0 0 
Toti 0 0 6 0 2 0 0 
Veszély 0 0 0 0 8 0 0 
Summa 570 7 1628 6 8625 173 55 


Paleu Lung (Hosszu-Palyi) - parohie înființată in 1333, restaurată în 1737, matricole din 1737 - 
paroh: Joannes Ludvig 


Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
In Matre 392 295 0 2 971 28 60 
În filii (in Filialibus): 

Bogoss * 5 0 0 0 1930 11 0 
Esztar * 39 45 0 0 936 23 0 
Monostor-Pâlyi F* 157 234 0 5 987 52 5 
Pocsaj F* 45 1619 0 0 1057 12 5 
Vértes F*o 73 549 0 0 758 218 6 
in predii (in Praediis) 

Bajonta 9 6 0 0 6 0 2 

Fehérté 10 0 0 0 15 0 2 

Kasza 5 0 0 0 9 0 0 

Reszege 0 0 0 0 4 0 0 

La carciumi (in Educiliis) 

Csonkahalom 0 0 0 0 0 0 0 

Csincs6r 1 0 0 0 0 0 0 

Egettcsapszék Hodâly 0 0 0 0 4 0 0 

Gugyori 0 0 0 0 0 4 0 

Messzelâté 9 0 0 0 6 0 0 

Nyirerdé 0 0 0 0 5 0 0 

Szabôtiszta 0 3 0 0 0 0 0 

Szarkacsapzék 0 0 0 0 0 3 0 

În băi (in Balneo) 

Konyari-T6 1 0 0 0 9 3 0 

Summa 746 2759 0 7 6697 334 80 


Peterd (Mezé-Peterd) - parohie înființată in 1333, restaurată initial la Vanciod (Väncsod) in 
1736, matricole din 1758 - paroh: Joannes Piringer 

Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
In Matre 51 10 340 0 12 3 14 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


În filii (in Filialibus): 


Apateu (Apâthi) +* 12 30 510 0 640 0 0 
Bedeu (Bed5) F 0 690 10 0 20 0 0 
Berek-Bâszârmâny * 20 0 10 0 2609 12 0 
Bojt * 5 20 5 0 1050 4 0 
Gaborjan * 0 40 0 0 550 0 0 
Henczida * 51 20 2 0 1000 15 0 
Mez6-Keresztes * 28 36 6 0 2549 21 0 
Told * 1 8 10 0 350 5 0 
Vancsod * 23 6 115 0 1050 75 0 
În predii (in Praediis) 

Evaakla 6 0 5 0 6 0 0 
Kis-Told 0 0 0 0 20 0 0 
La carciumi (in Educiliis) 

Kuri 0 0 0 0 3 0 0 
Olyvôs (Jâr6) 0 0 0 0 0 0 0 
Toldi külcsô csapszék 0 0 0 0 6 0 0 
Summa 203 860 1013 0 8856 135 11 
Summa Animarum Districtus Sarréte 

Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
Summa 5300 3831 2997 275 118860 2392 543 


Districtus Vice-Archi-Diaconalis Fekete-K6résiensis 
In Comitatu Bihariensi, Districtu Magno-Varadiensi 
Vice arhidiacon: D. Paulus 
Loctiitor (Surrogatus): Carolus Hamvay 
Beliu (Beél) - târg episcopal (Oppidum episcopale) parohie înființată în 1333, restaurată în 1744, 
matricole din 1744 - paroh: Carolus Hamvay 
Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
In Matre 319 470 610 6 15 26 46 
in filii (in Filialibus): 


Agris (Agris) + 2 1 220 0 0 3 0 
Archiş (Arkos) + 0 5 380 0 0 0 0 
Barzesti (Barzesd) + 0 0 190 0 0 0 0 
Benesti (Benyesd) + 0 0 190 0 0 0 0 
Bochia (Bokkia) + 0 il 180 0 0 0 0 
Bodiu (Bogy) + 0 0 300 0 0 0 0 
Botfei (Botfej) + 0 20 150 0 0 0 0 
Ciuntahaz (Csontahaza) + 0 0 194 0 0 3 0 
Groşi (Gross) + 0 0 500 0 0 0 0 
Hăşmaş (Hagymâs) + 18 0 340 0 0 0 0 
Călacea (Kalacsa) + 0 0 780 0 0 5 0 
Chislaca (Kis-Laka) + 0 0 372 0 0 3 0 
Mărăuş (Kis-Maros) + 0 0 181 0 0 0 0 
Coroi (K6roj) + 0 0 159 0 0 1 0 
Craiva (Krajova) + 0 0 350 0 0 2 0 
Comăneşti (Kumanyesd) + 0 0 186 0 0 11 0 
Sălişte (Marka-Szék) + it 25 300 0 0 0 0 
Mocirla (Mocsirla) + 0 0 200 0 0 2 0 
Nermis (Nyermegy) + 0 0 195 0 0 0 0 
Olcea (Olcsa) + 1 0 740 0 0 0 0 
Ucuriş (Okrés) + 4 4 830 0 0 14 0 


288 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Urviş (Orvényes) + 0 0 190 0 0 0 0 
Pocluşa (Poklusa) + 0 0 129 0 0 0 0 
Rogoz + 0 0 190 0 0 0 0 
Siad (siâd) + 0 0 200 0 0 6 0 
Săcaciu (Szakâcs) + 0 0 191 0 0 0 0 
Tăgădău (Tagadé-Megyes) 0 0 380 0 0 3 0 
a 

Cărand (Téplicz-Karand) 0 0 385 0 0 0 0 
ds 

În predii si alte pärti (in Praediis et Diverticulis) 

Bandarasz6 0 0 0 0 0 0 0 
Bozul 0 0 0 0 0 0 0 
Cseri 0 0 9 0 0 0 0 
Hodisel (Hodosel) 0 0 200 0 0 0 0 
Clit (Klitt) 0 0 142 0 0 0 0 
Megyes 0 0 0 0 0 0 0 
Mocirluta (Mocsirlucza) 0 0 0 0 0 0 0 
Poclusita (Poklusicza) 0 0 0 0 0 0 0 
Susag (Szuszag) 0 0 1200 0 0 0 0 
Tălmaciu (Talmäcs) 0 0 300 0 0 0 0 
Telmegye 0 0 3 0 0 0 0 
Voivodesti (Vojvogyesd) 0 0 0 0 0 0 0 
Teuz (Teüz) 0 0 0 0 0 0 0 
Summa 345 526 10476 6 15 79 46 


Belfir (Bélfenyér) - parohie antică (antiquissima), restaurată în 1705, matricole din 1713 - paroh: 
Emericus Sarkany 


Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
In Matre 1400 1 6 0 0 8 180 
in filii (in Filialibus): 

Batăr (Fekete-Bator) + 17 4 833 0 10 8 0 
Giris (Fekete-GyGrés) + 15 0 670 0 40 6 0 
Tăut (Fekete-Toth) +*o 4 0 810 0 173 40 0 
Chesea (Kishaza) + 32 0 1200 0 55 12 0 
Cărăsău (Krassz6) + 0 0 770 0 0 6 0 
Cociuba (Kotsuba) + 0 0 1260 0 0 5 0 
Petid (Petegh) + 0 0 850 0 0 0 0 


În predii (in Praediis) 


Buzaş (Buzâsd) 3 0 0 0 0 0 0 
Dolm (Dalom) 0 0 10 0 0 0 0 
Lakatya 0 0 4 0 0 0 0 
Summa 1471 5 6443 0 281 85 180 


Bicaciu (Bikâcs) - parohie înființată în 1333, restaurată în 1713, matricole din 1778 - paroh: 
Antonius Bodnâr 


Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
In Matre 548 0 500 0 2 9 50 
in filii (in Filialibus): 

Ateaş (Atyäs) F 6 0 570 0 0 0 0 
Berechiu (Barakony) + 2 0 415 0 0 0 0 
Cefa (Cséffa) + 141 0 780 1 3 5 0 
Ghest (Geszt) * 15 0 16 0 1075 10 0 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Gepiu (Gyapju) + 13 

Hărşand (Harsany) * 

Inand (Inând) + 4 

Leş (Less) +* 35 

Mădăras (Madarâsz) + 3 

Märtihaza (Marczihäza) + 15 

Ghianu Câmpie (Mezô- 6 14 20 

Gyan) * 

Homorog (Olâh-Homorog) 7 

a 

Roit (Rojt) + 

Salonta (Nagy-Szalonta) * 

Sânicolau (Szent-Mikl6s) + 

Ugra * 

Zsadâny * 

În predii (in Praediis) 

Andacs 

Bagd 

Begécs 

Bogyoszlé 

Csobânhid 

Fancsika 

Keza 

Kolesér 

Mezô-Gyarak 

Mezô-Panasz 

Pankotta 

Pânth 

Pesztere 

Peterd 

Peterhâza 

Püspôk-Radväny 

Simonkerék 

Somogy 

Széki 

Tamâsi 

Telek 

Tisza-Radvâny 

Vâtyon 

Vimmer 

În alte parti (in Diversoriis) 

Cserepes (Szalmâs) 7 

Korhânay 0 

Méhes 0 
0 
0 


w 
©O I © À © 
Ne 
SS 
>) lo) lo) ile) ie) i) 
N 
w 
O1 
Sree} &] en > Si 
es LQ | S|] >) 


Noa 
se © 
a 
a N 
aes 
Nog 
ENS © 
See. E 
= 
“Be n 
à 
a 
oe oa 
555 8 


OO N 
= => 
= 
(9) 
= 
is 
ise) 
O1 
See 


ja 
Fee 


Herr ere se) 


=> 
N 
MAIS is) S18) (eo Ne) lo) ei) Neo} 6) 


=> 
O 


N 
oodoovooooooso 
SSsdesessessesosoececesecese 


SIE EEE NEONODE NENE IENEI ORE eUuUeNE 
C3 GI SS Gs IS Qi SS SE SS ISO NME 
SSSOSSSSS SOS SOSCSSOSSSeSSeeoe 
ENE NENE NEONUL 


COMON WCCO SO 


NOII B® © 


Zsemberi 
Zodsos 
Summa 1132 


>>> 
SS oui) 
SSeS © 


2 
6638 


3 
20678 


a. See ©& 


0 
0 
0 
0 
0 
3 


O1 
S 
N 
N 
= 
(==) 


Gurbediu (Gürbed) - parohie înființată în 1333, restaurată in 1811, matricole din 1811 - paroh: 
Franciscus Xavier Kelemen 

Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
In Matre 200 D 1174 2 0 7 25 


290 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


În filii (in Filialibus): 


Arpăşel (Ârpâd) * 2 0 3 8 1018 0 0 
lanosda (Jânosda) 13 5 1372 0 2 5 0 
Căuaşd (Käväsd) + 5 0 622 0 10 36 0 
Tulca (Tulka) + 2 0 2078 0 0 5 0 
În predii (in Praediis) 

Ateaş (Atyâs) 0 0 0 0 0 0 0 
Cighid (Csegéd) 0 0 0 0 0 0 0 
Ciumeghiu (Cs6még) 0 0 0 0 5 0 0 
Er-Gyarak 0 0 0 0 0 0 0 
Nagy-Pata 0 0 0 0 0 0 0 
Répas-Keszi 0 0 0 0 0 0 0 
Szil 0 0 0 0 0 0 0 
Vasari 0 0 0 0 0 0 0 
Osi-Pata 0 0 3 0 0 0 0 
La moară (in Mola) 

Gôürbediensi 0 0 0 0 4 0 0 
Summa 222 7 5232 10 1039 59 25 


Sauaieu (Sâlyi) - parohie înființată in 1333, restaurată in 1785, matricole din 1745 - paroh: 
Franciscus Xavier Kubovicz 

Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
In Matre 297 296 0 0 6 2 34 
În filii (in Filialibus): 


Chisirid (Kis-Ürôgd) + 4 0 490 0 3 0 0 
Nojorid (Nagy-Urogd) F+ 44 184 422 0 21 3 10 
Miersig (Nyarszegh) + 0 0 450 0 0 6 0 
Mierlău (Nyârl6) + 0 0 584 0 0 0 0 
Apateu (Olah-A pati) + 1 0 504 0 2 0 0 
Păuşa (P6sa) + 1 0 401 0 1 4 0 
Sititelec  (Székely-Telek) 1 78 701 0 0 5 0 
F+ 

Sumugiu (Somogy- 0 0 654 0 0 0 
Usupa) + 

În vicariat (in Vicario) 

Chisirid (Kis-Ürôgdiensi) 0 0 0 0 0 0 0 
În casele dimprejur (in domo Circulatoria) 

Chisirid (Kis-Ürôgdiensi) 0 0 10 0 0 0 0 
În predii (in Praediis) 

Abrihaza 0 0 10 0 0 0 0 
Babostya 0 0 3 0 0 0 0 
Kis-Mehes 2 0 0 0 0 0 0 
Orosi 0 0 6 0 0 0 0 
Halom-Domb 0 0 10 0 0 0 0 
Fiilephaza 0 0 24 0 0 0 0 
În alte parti (in Diversoriis) 

Békäs-Küt 1 0 0 0 3 0 0 
Balogh-Rét 0 0 8 0 0 0 0 
Halom-Domb 0 0 12 0 0 0 0 
Summa 351 558 4279 0 36 20 44 


291 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Tinca (Tenke) - parohie înființată in 1552, restaurată în 1785, matricole din 1785 - paroh: p. 


Carolus Zimmerman 


Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC 
In Matre 376 1 61 0 1413 
in filii (in Filialibus): 

Ginta (Gyanta) * 3 0 45 0 1504 
Husasău (Hosszü-Aszé) + 3 0 827 0 2 
Căpâlna (Kâpolna) + 0 0 345 0 0 
Mociar (Mocsär) F 0 309 0 0 0 
Rapa (Rippa) + 0 0 366 0 0 
Fonău (Rézsafalva) + 2 1 243 0 0 
Osand (Vasand) + 0 0 349 0 0 
Summa 384 311 2236 0 2919 
Summa animarum Districtus Fekete-K6rés 

Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC 
Summa 3900 1463 24848 19 24968 


Districtus Vice-Archi-Diaconalis Belényesiensis 
In Comitatu Bihariensi, Districtu Magno-Varadiensi 


DBoocboown 


I 
338 


Aso osoasa 


rs 
RU 
OS 


Vice arhidiacon: Carolus Zimmerman 

Consultor: Joannes Neiszer 

Beiuş (Belényes) - târg episcopal privilegiat (Oppidum privilegiatum Episcopale) parohie 
înființată în 1333, abolită în 1566, restaurată în 1705, matricole din 1713 - paroh: Carolus 


Zimmerman 
Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC 
In Matre 403 600 392 9 517 


În filii (in Filialibus): 


Valea Neagră Jos (Als6- 0 0 352 0 0 
Fekete-Vélgy) + 

Poieni Jos (Als6-Poén) + 0 0 570 0 0 
Bălăleni (Balaleny) + 0 0 264 0 0 
Lazuri (Belényesi-Laztr) + 2 0 0 0 0 
Urvis (Belényesi-Orvényes) 0 0 472 0 0 
+ 

Sălişte (Belényesi-Szelistye) 0 0 384 0 0 
ai 

Uileac (Belényesi-Ujlak) F* 0 285 4 0 630 
Belejeni (Belezseny) + 0 0 0277 0 0 
Borz (Borz) + 0 0 288 0 5 
Brădet (Bragyet) + 0 0 571 0 0 
Broaste/Stâncesti/ (Brost) + 0 0 241 0 0 
Budureasa (Budurâsza) + 7 0 1034 0 0 
Buntesti (Buntyesd) + 0 1 341 0 0 
Burda (Burda) + 0 0 360 0 0 
Drăgăneşti (Dragonyesd) + 1 0 201 0 0 
Drăgoteni (Dragottyân) + 0 210 451 0 0 
Dumbrăvani (Dombrovâny) 0 0 542 0 0 
2 

Josani-Foräu 0 0 792 0 0 
(Dzsoszänforré) + 

Josani-Gurbeşti-Goila 0 0 744 0 0 


(Dzsoszân-Gurbesd-Gojla) + 


292 


I 
124 


ry 
me 


SSeS) ONS OS 


S 


eee Qa aa a] 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Negru / Grădinari / 
(Feketefalva) F* 

Poieni Sus (Felsü-Poén) + 
Finis (Fenes) ¥* 

Feneriş (Feneres) + 
Ferice (Fericse) + 

Fizis (Füzegy) F 

Gurani (Gurâny) + 
Delani (Gyalany) F 
Dumbravita Codru (Havas- 
Dombrovicza) + 

Hidis (Hegyes) + 
Hinchiris (Henkeres) + 
Holod (Hidas-Telek-Holléd) 
F 

Ioanis (Jânosfalva) F* 
Cucuceni (Kakacsény) + 
Copäceni (Kapocsäny) + 
Cärbunari (Karbunâr) + 
Căbeşti (Kebesd) + 
Beiuşele (Kis-Belényes) + 
Coşdeni (Kosgyân) + 
Cociuba (Kocsuba) + 
Cresuia (Kreszulya) + 
Czrätele (Kuraczel + 
Cusuiuş (Kôszvényes) + 
Lelesti (Lelesd) + 
Mägura (Magura) + 
Mierag (Merâg) + 

Mizies (Mézes) + 
Meziad (Meziäd) + 


Säliste P (Papmezé- 
Szelistye) + 

Petrani-Vălani (Petrâny- 
Valâny) F 

Petreasa-Soimus  (Petrâsz- 
Sloymos) + 


Pietroasa (Petrész/Kôfalva) 
an 

Prisaca (Preszâka) F 
Păcăleşti-Pogăneşti- 
Tigänesti (Pokalesd- 
Poganesd-Cziganesd) + 
Pocola (Pokola) F+ 
Pocioveliste (Pocsafelesd) + 
Remetea (Remete) +* 
Räbägani-Lazuri 
(Robogany-Lazur) + 

Rosia (Roschia) + 

Sebis (Sebes) + 

Sânmartin (Szent-Märtony) 
dy 


O >> >>> es o N 


=> 


Here > SS] NII Oa 55 


O 


479 


180 


O ets > SI SS O 


SS 


QE PaaS Saas So SO SS see) o 


125 


Seo. SS Qs OS 


= 
SI 


ere) Se ere) eee > Ci] 


614 


Sy ex 


O >= So >) O 


= 
œ © 


QOQOHOHOHOOEBOONIU OO © © © © 


O Seo Se Saas se O 


SS 


YS Qos YOO SOOO SOS S/S) © 


293 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


Sânicolau (Szent-Mikl6s) + 0 7 321 
Soim (Sélyom) + 0 9 140 
Suncuius (Sonkolyos) F* 0 285 0 
Saca (Szâka) + 0 0 446 
Suplac (Széplak) + 0 22 201 
Săldăbagiu-Sălişte 4 41 594 
(Szâldobâgy-Szelistye) + 

Säldäbagiu-Lazuri 2 0 862 
(Szaldobagy-Lazur) + 

Saud (Sz66d) + 0 0 311 
Säucani 0 6 427 
(Szokany/Székefalva) + 

Sudrigiu (Szudrics) + 0 23 437 
Talpe (Talp) + 0 0 265 
Tärcäita (Tarkaicza) + 0 0 453 
Tărcaia (Tarkan) * 0 0 26 
Totoreni (Tatarfalva) + 0 0 297 
Teleac (Telek) + 0 0 209 
Ursad (Urszâd) + 0 # 282 
Valani (Valany) F 0 349 0 
Nimăieşti 0 0 969 
(Vajdafalva/Nyimoesd) + 

Väräseni (Varosäny) + 0 22 714 
Vintere (Venter) + 6 321 590 
În predii (in Praediis) 

Bikacs 0 0 7 
Malics 0 0 0 

În alte locuri (in Diversoriis) 

Boti 0 0 4 
Papkütja 0 1 0 
Szudrics 0 0 4 
În ruinata moară de hârtie (in Mola papiracea ruinata) 
Fenes 0 0 0 
Summa 561 6315 32361 


es ee > 


= 5 >>> >> O 


=) > 


0 
0 
0 


0 


27 


0 


3180 


Mis Se SS 


ere eee ee) O 


=>) © 


0 
0 
0 


0 


200 


= => = >) 


>> >>> O 


>> 


0 
0 
0 


0 


51 


Ceica (Magyar-Cséke) - parohie înființată in 1333, restaurată în 1737, matricole din 1739 


paroh: Antonius Kubovics 
Parohia (Parochiae) 

In Matre 

În filii (in Filialibus): 
Albeşti (Albesd) + 

Topa de Jos (Als6-Topa) + 
Bucuroaia (Bukurvân) + 
Bucium (Bucsum) + 
Ceişoara (Cseszora-Bosga) + 
Dicăneşti (Dekânyesd) + 
Dobreşti (Dobrest- 
Govorest) + 

Drăgeşti (Drâk-Cseke) + 
Dusesti (Dusest) + 
Lupoaia (Farkas-Pataka) + 
Topa de Sus (Felsü-Topa) + 


294 


RC 


COW RN 


GC 
40 


O 
360 


270 
150 
120 
200 
500 
250 
120 


420 
520 
480 
450 


LC 
0 


SSS Saas SS 


Seo eS 


CC 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Forosig (Forr6-Szeg) + 0 10 360 
Gruilung (Hosszu- 0 0 220 
Liget/Grujlung) + 

Hodis (Hogyis) + 0 17 160 
Incesti (Jancsesd) + 0 9 350 
Cârpeştii Mari (Nagy- 4 0 330 
Kerpest) + 

Dumbrăvița Mica  (Kis- 0 340 140 
Dombrovicza) F+ 

Corbesti (Korbest) + 2 0 420 
Cotiglet (Koyiklet) + 0 0 440 
Crânceşti (Krancsesd) + 0 0 300 
Luncasprie (Lunkaszprie) 0 0 300 
ab 

Calea Mare (Magyar- 0 0 450 
Gyepes) + 

Miheleu (Mihelô) + 0 0 330 
Lăzăreni (Mikl6-Lazur) + 14 0 460 
Valea Mare (Nagy-Patak) + 0 0 220 
Hidişel (Nân-Hegyesel) + 6 0 370 
Gepis (Olah-Gyepes) + 0 20 370 
Hodis (Olah-Hodos) + 0 0 350 
Pomezeu (Pap-Mezô) + 0 2 300 
Campani (Pap-Mezô- 2 1 320 
Kimpän) + 

Vălani (Pap-Mez6-Volâny) + 5 0 320 
Rotăreşti (Roterest) + 2 70 210 
Rogoz (Rogoz) F 0 430 0 
Spinus (Spinus) + 3 0 370 
Stracoş (Strâkos) + 0 0 260 
Sâmbăta (Szombatsâg) F+ 30 750 126 
Sitani-Turbureşti (Szitany- 5 0 300 
Turburesd) + 

Täsad (Tasâd6) + 4 0 700 
Carpesti (Terpest) + 8 40 380 
Topesti (Topest) + 0 0 200 
În predii (in Praediis) 

Bicaci (Bikâcs) 0 0 270 
Kirdly-Erd6 0 0 14 
Cäränzel (Kis-Kârând) 0 0 100 
Cărand (Nagy-Kârând) 0 0 140 
Summa 274 1794 13459 


SS 


see eS O 


O 


OO] >>> 


= >= ===> 


O 


0 
0 
0 
0 
2 


SS 


Sis SS O 


O 


== >>> ii S&S 


=> >>> 


>) >>) 


eee 


N 
N 


SS 


=== O 


O 


Se oS >>> ec 


So SS oe 


SES 


SN © © © © 


SS 


Soe ses O 


O 


Soe >>> 


OI ERE 


See 


= ===> 


Băița (Rézbanya) - târg episcopal (Oppidum Episcopale) parohie înființată în 1501, restaurată în 


1793, matricole din 1793 - paroh: Joannes Neiszer 


Parohia (Parochiae) RC GC O 
In Matre 361 1 1069 
În filii (in Filialibus): 

Câmpani Jos  (Alsé- 0 0 334 
Kimpâny) + 

Campani Sus  (Felsô- 0 0 278 
Kimpâny) + 


LC 
1 


CC 
0 


I 


S 
75 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Valea Neagră Sus (Felsô- 0 0 185 0 0 0 0 
Fekete-Vélgy) + 


Fanate (Fonâcza) + 1 0 379 0 0 0 0 
Harsesti (Herszest) + 0 0 428 0 0 0 0 
Chişcău (Kis-K6h) + 0 0 318 0 0 0 0 
Sighistel (Segestyél) + 0 0 321 0 0 0 0 
Summa 362 1 3312 1 0 0 75 


Vascau (Vaskoh) - târg episcopal (Oppidum Episcopale) parohie antică (Parochia antiqua), 
restaurata in 1741, matricole din 1741 - paroh: Paulus Turay 


Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
In Matre 150 0 321 5 3 0 
in filii (in Filialibus): 

Vărzari Jos (Als6-Verzâr) 0 0 207) 0 0 0 0 
+ 

Băreşti (Barest) + 3 0 252 0 0 0 0 
Briheni (Briheny) + 10 0 329 0 0 0 0 
Vărzari Sus (Fels6-Verzâr) 0 0 267 0 0 0 0 
d 

Ghighişeni (Gyigyisen) + 0 0 546 0 0 0 0 
Hotar (Hatâr) + 0 0 261 0 0 0 0 
Călugări (Kalugyer) + 0 0 387 0 0 0 0 
Cărpinet (Kerpenyét) + 0 0 215 0 0 0 0 
Camp (Kimp) + 0 0 275 0 0 0 0 
Colesti (Kollest) + 0 0 243 0 0 0 0 
Criştior (Kristy6r) + 14 0 737 0 0 0 0 
Leheceni (Lehecseny) + 0 0 562 0 0 0 0 
Lunca-Ursesti (Lunka- 2 0 524 0 0 0 0 
Urzest) + 

Petrileni-Zavoieni 0 0 221 0 0 0 0 
(Petrilen-Zavojen) + 

Poiana (Pojana) + 4 0 337 0 0 0 0 
Rieni (Rhien) + 0 0 390 0 0 0 0 
Seghiste (Segyest) + 0 0 425 0 0 0 0 
Ştei (Stej) + 0 0 280 0 0 0 0 
Sustiu (Sust) + 0 0 270 0 0 0 0 
Sălişte (Szelistye) + 0 0 372 0 0 0 0 
Sârbeşti (Szerbest) + 0 0 327 0 0 0 0 
Sohodol (Szohodol) + 0 0 322 0 0 0 0 
Summa 183 0 8100 5 3 8 0 
Summa animarum Districtus Belényesiensis 

Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
Summa 1377 8110 57223 35 3210 214 126 


Districtus Vice-Archi-Diaconalis Békésiensis 
In Comitatu Bihariensi, Districtu Magno-Varadiensi 
Vice arhidiacon: Joannes Kovâcs 
Surogat et Consultor: Michael Richter 
Bichiş (Békes) - târg (Oppidum) parohie înființată în 1333, restaurată în 1778, matricole din 
1783 - paroh: Michael Richter 
Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
In Matre 1412 3 471 24 16514 154 146 


296 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


În filii (in Filialibus): 
Mezô-Berény o* 
K6rés-Tarcsa * 

În predii (in Praediis) 
Dicsér 

Edeles 

Gerla 

Gyun 

Ludad 

Murvahely 
Nagy-Kamuth 
Nemes-Kereki 
Szent-Janos 

În vii (in Vineis): 
Kamuth 

Sikkom 

Summa 


175 
37 


Soo Soo 


5 
11 
1660 


0 
0 
3 


SS So eS eo oe S 


34 
51 


= Sos > >> 


5661 
44 


SNS ere Sr 


57 
37 
5823 


2292 
3352 


0 
0 


Ses) 


0 


0 
0 
22182 


5 >>> >>> 


O 


0 
181 


Sooo eo oo ere 


Ciaba (Csaba) - târg (Oppidum) parohie antică (Parochia antiquissima), restaurată in 1750, 
matricole din 1750 - paroh: Michael Richter 
GC 


Parohia (Parochiae) 
In Matre 

În predii (in Praediis) 
Gerendâs 
Kerekegyhaza 
Kondoros 
Mezé-Megyer 
Soprony 
Szent-Miklés 
Vanthât 

În crâşme (In Educillo) 
Veszej 

Summa 


RC 
3823 


56 
0 
76 


0 
59 
9 


5 
4028 


6 


0 
6 


SOQ oo es 


O 
549 


SOS ere 


0 
549 


LC 
20703 


ere ere is 


0 
20710 


CC 
25 


Se Sera © 


0 
25 


I 
149 


See >>> 


0 
149 


S 
249 


se eee es 


0 
249 


Jula (Gyula) - târg (Oppidum) parohie înființată în 1333, restaurată în 1715, matricole din 1728 - 


paroh: Josephus Razel 
Parohia (Parochiae) 
In Matre 

in filii (in Filialibus): 
Doboz * 

Vari *o 

in predii (in Praediis) 
Alabjân 

Benedek 

Gyorkehely 

Kesze 

Kis-Pél 

Komlés 

Péstelek 

Solymos 

Szabadka 
Szeregyhaza 


RC 
7501 


=> 
\O 
O0 


As 
NUNS 


© % © © © © 0 


GC 


0 


SQ QS SS sers e 


O 


3518 


HMMS Sos Sa Sa iY) S&S] 


LC 
119 


O 


SS >>> o >>) 


CC 
4014 


2000 
1426 


SoS >>> SN © 


I 
128 


10 
200 


SOQ Ss SS >> 


S 
760 


>>> >>> >>> o 


297 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Olyved 0 0 0 0 0 0 0 
Veszej 9 0 0 0 0 0 0 
Summa 7790 0 3523 149 7440 338 760 
Kigy6s (Uj) - parohie înființată in 1816, matricole din 1816 - paroh: Michael Léhner 

Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
In Matre 2003 1 40 95 91 4 228 
În predii (in Praediis) 

Apathi 46 0 9 2 3 0 0 
Eperjes 14 0 59 0 0 0 0 
Kigyés (Olsi]) 130 1 104 60 72 0 0 
Summa 2193 2 212 157 166 4 228 


Oroshaza - parohie înființată în 1792, matricole din 1797 - paroh: Josephus Neumann 


Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
In Matre 275 0 63 12067 103 36 0 
În filii (in Filialibus): 

T6th-Koml6s 34 0 41 6835 38 0 0 
În predii (in Praediis) 

Csorvas 60 0 37 0 40 0 0 
Szénas 140 0 0 1165 0 0 0 
Summa 509 0 141 20067 181 36 0 


Sarcad (Sarkad) - târg (Oppidum) parohie înființată in 1807, matricole din 1829 - paroh: 
Joannes Zay 


Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
In Matre 275 0 40 15 5600 212 23 
in filii (in Filialibus): 

Ant * 3 0 8 0 806 12 0 
Boi (Baj) * 4 0 105 0 801 7 0 
Ciumeghiu (Illye) + 35 0 1700 0 4 0 0 
K6te-Gyan * 25 0 40 0 1670 26 0 
Micherechi (Méhkerék) + 5 0 1759 0 0 4 0 
Okany * 18 0 14 0 1900 11 0 
S. Keresztur *+ 30 0 750 0 972 10 0 
Tamasda (Tamäsda) +* 25 0 675 0 445 6 0 
În predii (in Praediis) 

Bărânyka 0 0 3 0 0 0 
Barméd 12 0 10 0 0 0 
Bülcse 0 0 0 0 0 0 
Gyanté 90 0 3 5 40 0 0 
Kanye 3 0 2 0 10 0 0 
Kapitâny-Szâllâs 0 0 0 0 4 0 0 
Avram Iancu (Kemény-Fok) 22 0 104 0 25 0 0 
Kis/ Nagy Jens 0 0 0 0 0 0 0 
Kis-Megyes 10 0 3 0 50 0 0 
Lehel-Osi 2 0 4 0 106 0 0 
Nagy-Gyür 6 0 2 0 4 0 0 
Nagy-Herpa 6 0 0 0 2 0 0 
Nyék 4 0 0 0 3 0 0 
Pajand 0 0 0 0 4 0 0 
Prépost-Osi 0 0 0 0 3 0 0 


298 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Remete-haz 0 0 0 0 6 0 0 
Romogyi 0 0 0 0 0 0 0 
Szél-Tartsa 0 0 1 0 4 0 0 
Varâsdomb 0 0 0 0 0 0 0 
Varsânyhely 3 0 0 0 6 0 0 
Veres-Gyürüs 16 0 10 0 18 0 0 
Summa 624 0 5224 20 12482 288 23 
Bânfalva - parohie înființată în 1843, matricole din 1844 - paroh: Petrus Kupsa 

Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
In Matre 418 0 23 897 69 27 51 
În filia-predie (in Filialibus-Praedio): 

Szent-Tornya 185 0 8 230 26 6 0 
Summa 603 0 31 1127 95 33 51 
Summa animarum Districtus Gyulensis 

Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
Summa 17407 11 10236 48023 42571 1029 1428 


Districtus Vice-Archi-Diaconalis Endrôdiensis 
In Comitatu Békesiensi, Districtu Magno-Varadiensi 
Vice arhidiacon: Emmanuel Csomâk 
Surogat et Consultor: Michael Richter 
Andrid (Endrôüd) - parohie înființată în 1718, matricole din 1733 - paroh: Carolus Huzly 
Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
In Matre 7195 0 25 6 21 38 600 


Kôrôs-Ladäny - parohie înființată in 1786, matricole din 1787 - paroh: Antonius Kolosy 


Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
In Matre 871 0 10 11 3732 14 84 
in filii (in Filialibus): 

Fiizes-Gyarmat * 124 0 0 13 4361 2 0 
Szeghalom * 70 0 0 27 6387 0 0 
Vészto * 25 0 0 9 3594 0 0 
În predii (In Praediis): 

Aklos 10 0 0 0 8 0 0 
Bika-Szigeth 190 0 0 0 0 0 20 
Bucsa 9 0 0 0 35 0 0 
Faas 168 0 0 0 16 0 0 
Magor 14 0 0 0 0 0 0 
Megyer 52 0 0 0 24 0 0 
Szigeth 32 0 0 0 30 0 0 
În satul domenial (In Villa dominiali): 

Büngüsd 16 0 0 0 0 0 0 
Summa 1573 0 10 60 18100 16 105 


Szarvas - târg (Oppidum) parohie înființată in 1788, matricole din 1788 - paroh: Franciscus Lonovics 


Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
In Matre 983 31 20 16695 32 100 88 
in filii (in Filialibus): 

Csâk6 70 0 0 85 0 0 0 
Nagy-Kondoros 153 0 0 58 0 10 0 
Kis-Szénas 12 0 0 14 0 0 0 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


În crâşmă (In Educillo): 


Nagy-Kondoros 3 0 0 10 0 0 0 
În satele domeniae (In Villis dominialibus): 

Kettôs-Décs 25 0 1 10 0 0 0 
Nagy-Décs 35 0 0 15 0 0 0 
Summa 1281 31 21 16887 32 110 88 


Sântandrei (Szent-Andrâs) - parohie înființată în 1748, matricole din 1745 - paroh: p. 25 


Parohia (Parochiae) RC GC O LC CC I S 
In Matre 3351 0 0 9 800 196 369 
În filii (in Filialibus): 

Ocsôd 25 0 0 0 4000 12 0 
În predii (In Praediis): 

Baboczka 0 0 0 0 22 0 0 
Csabacsiid 42 0 0 33 28 0 0 
Summa 3418 0 0 42 4850 208 369 


Schematismus Venerabilis Cleri Dioecesis Magno-Vradinensis L. R. Pro Anno MDCCCLI, Typis 
Aloysii Tichy, M. Varadini, 1851, p. 32-93 


* 


26 
Oradea, 8 iulie 1866 - Ştire în legătură cu desfăşurarea examenului de absolvire a elevilor 
români de la şcolile gimnaziale şi normale din oraş, probă la care, cu două excepții, ceilalți au 
obținut certificatele de absolvire. 


Oradea-mare, 8 juliu 1866 

Astadi se facură rogatiuni în beserica greco-ortodoxă pentru ca Dumnedieu sé ajute 
Împeratului nostrum ca sé supună sub piciorele lui pre toți inimicii şi contrarii. Ponteficu 
Reverindisim domn Simeone Bica, protopopu localu şi president consistorial, însocitu de preoții 
locali şi diaconulu besericei. După sfânta liturgie, tenerimea gimnasială şi normală greco- 
ortodoxă care credu că numeră vreo 80 capete, făcu în şcola greco-ortodoxă essamenu din 
invetiatura religiunei. Esamenului presiedie Reverendisimu domn Simeone Bica, insotitu de 
bărbatulu binemeritatu de națiune domn Nicolae Zsiga, în giurulu acestora eră cununa frumosă 
a româniloru intieliginti din locu. 

Respunsurile tenerimei îmbucurară pre ospeti, şi esamenulu se fini cu o cuventare a 
Reverendisimului domn preşiedinte, în care lăudă diligintia tineriloru, numai doi inşi primiră 
admonitiune, apoi lăudă diligintia catechetului, a domnului Georgiu Horvatu. După ce ospétii 
şi-esprimară cu toţii consentiementulu loru deplinu la asta cuventare, se îndepărtară cu 
impresiunile cele mai plăcute. 

Unulu den cei foşti de fatia 


Albina, nr. 37 din 3/15 iulie 1866, Viena, p. 1-2 


27 
Viena, 14 iulie 1866 - Sinteză în legătură cu situația politică şi militară critică in care a 
ajuns Austria ca urmare a conflictului militar derulat cu Prusia. 


Viena, 2/14 juliu 
În aceste tempuri sgomotése, evenimintele se îmbuldiescu adese, încâtu e cu greu 
a grigi să nu scape cutarele din vedere, éra de câtu acesta e şi mai greu a petrece cu 


300 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


atentiune deplină causele ce le provocară, cari adese sunt aşiediate sub velu oficiale ori 
militariu. - Le înşiramu toate precum ni se aréta, fără a intra în desbaterea legăturei ce au 
între sine. 

Ministeriulu împărătescu, în persénele barbatiloru ce lu conducu de presentu, nu- 
şi pété câştigă aderintia unanimă a popéreloru imperiului. Bărbaţi de statu înzestrați cu 
esperientie si insociti de diuaristică nedependinte, întuna necesitatea ca ministeriulu 
presinte să facă locu altuia, care prin programulu său va fi capace a provoca entusiasmulu 
poporeloru. Faimele despre programulu ce ar fi trebui să-l aibă ministeriulu venitoriu, le 
trecemu cu vederea până ce ministeriulu actualu e la potere, şi neci se prevede cu securitate 
căderea lui. 

O cercustantia însă n-o potemu trece cu vederea, maniera acea nelaudabilă şi 
suspici6să de a tăinuiă cu ver ce pretiu pre cei ce vinu la potere, şi érasi a arunca cu totu cu 
ver ce pretiu după cei ce se ducu de la potere. - Istoria natiunei române, sosindu la 
tempulu cancelariatului domnului Mailatu, nu-i va detori neci o laudă de ce pote cineva să 
ne impute numita manieră. Drept aceea pentru a ne îngrădi în contra unei atari insulte, 
aflămu de lipsă a dechiară aci până ce domnul de Mailatu e încă la potere, cumcă Românii 
n-au fostu norocosi a primi de la Escelentia Sa dovedi de amore pentru natiunalitatea 
nostra, prin urmare neci că-i potemu face laude in istoria natiunei néstre. 

Cându a venitu Escelentia Sa la potere, noi ne-am bucuratu după esperiintiele 
făcute cu guvernele trecute, ne-am apropiatu cu încredere. Motivulu nostru era amorea cea 
mare ce o are Escelentia Sa pentru natiunalitatea-i magiară, credeamu că unu natiunalistu 
magiaru înfocatu, va fi capace a precepe sentiemintele nôstre pentru natiunalitatea ndstra 
română. Dara din ce în ce începurămu a căpetă alta convingere spre dorerea nésträ. Sub 
acestă impresiune ascépta Românii se védä cum se va decide sortea ministeriului actualu. 

Majestatea Sa Împeratulu - precum e informatu diuariulu „Morggen Presse” - va 
merge la armată. Acestă scire contribue a nemici sperantiele de armistițiu ce era sé se 
stabiléscä pentru mai multe septemâne. Întrepunerea morală a Împeratului Napoleonu 
pentru Austria, n-a potutu medilocul nemica în asta privintia, din causa conditiuniloru 
prusesci. Majestatea Sa francéscä a chiamatu pe Anglia şi Rusia intr-ajutoriu, da şi acestea, 
întocma ca Francia, şi-imbia siervitiele bune da se intrepune cu potere morală, dar cu cea 
fisica nu. O versiune mai crede că Imperatulu Napéleoné n-a renunciatu de a-şi continua 
negotiatiunile pentru armistițiu, alta afirmă din contra. Atâta e vederatu că mutările ce se 
făcu din Viena, nu sunt semne de sperantia în reeşirea armistițiului. 

Pruşii se apropia totu mai multu de Viena. Până în aceste mominte încă nu scimu 
ce direptiune vor lua de la Brünn incéce. Armata împeratescală se va pote opune cu potere 
mai mare numai după ce trupele de la médiadi se vor fi împreunatu cu celea de la 
médianépte, ceea ce are sé se întemple în dilele prime ale acestei septemâni. 

Despre starea din Italia, scirile vorbescu de unu atacu alu Italianiloru la Legnago, 
éra telegramele din Paris afirmă că între Italia şi Austria resbelulu a încetatu. Vom vede ce 
se va adeveri den aceste dôue sciri contrarie. 

Cetitorii noştri primescu din România sciri fmbucurätôrie. Constitutiunea intréga e 
votată de Adunarea legislativă facendu putiena modificatiune proieptului ce l-a aşternutu 
guvernulu. Joi, Domnitoriulu jura pre constitutiune, dechiarandu in Adunare cumca in 
resbelulu europeanu, România va fi cu resolutiune pentru neutralitate. 

Vineri (ieri) sosi la Bucuresci depesia lui Ioane Ghica, representantelui României la 
Constantinopole, prin care insciintiéza că Sublima Portă a recunoscut de Domnitoriu pe 
principele de Hohenzollern, documintele respective s-au spedatu de la Constantinopole. 


Albina, nr. 37 din 3/15 iulie 1866, Viena, p. 1 


301 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


28 
Neisse (Prusia), 27 iulie 1866 - Cronica înființării Legiunii voluntarilor maghiari din 
Prusia, alcătuită din foşti prizonieri ai armatei austriece, de origine maghiari, români şi sârbi, 
dornici să lupte împotriva Austriei. 


Formarea „Legiunei Unguresci” 

Cu referintia la cele publicate in nr. trecut, estragem din „Allgemaine Zeitung” si 
„Presse” urmatorele cu datul Neisse 27 juliu: 

„O descriere scurtă a celor petrecute în cortelul unguresc lângă fortärétia Neisse (la 
fruntaria austriacă a Silesiei prusesci) nu pôté fi neinteresantă. Se scie cum că Ludovic Kossuth 
şi în resbelul italian şi la începutul acestui resbel pruso-austriac, atât prin aginti cât şi prin 
prochiamatiuni s-a nisuit cu energia neustănită a influintiâ asupra regimintelor unguresci spre 
ajungerea scopului seu, s-a dovedit că încă nainte de lupta de la Kâniggrătz erau ostaşi 
unguresci cari în busunări aveau prochiamatiuni de ale lui Kossuth. 

Toţi ungurii prinşi, cari mai nainte se trimiteau cătră diferite fortäretie, în fine fură 
transportaţi cătră Glogau, Kosel, şi mai ales cătră Neisse, deérace Antoniu Vetter, fostul general 
în armata revolutiunaria unguréscä, medilocise de la regele Prussiei învoirea de a pote forma o 
legiune unguréscä de voluntari dintre cei prinşi în resbel, că apoi acestă legiune, înarmată de 
cătră Prussia, sé facă erumpere în Ungaria unde, portând stégul natiunale unguresc, sub 
conducerea lui Klapka şi a lui Vetter, sé spriginéscä armata pruséscä si sé „elibere” Ungaria. 

Oficierii legiunei unguresci din Italia, cei multi decoraţi cu mai multe medalie 
italianesci, alergară cătră Neisse, se supuseră organisatiunei legiunei cei nôue unguresci, căreia 
se dede mai multi cadeți, corporali şi alti suboficieri, fiindcă oficierii prinşi din regimintele 
unguresci remaseră credincioşi jurămentului lor. Cortelul unguresc e afară de fortärétia, 
numeră 360 corturi, éra pre un munte e un cort mare pentru statul-major al legiunei unguresci. 

Ungurii din acest cortel, cu cei impärtiti în orasiu numeră 4500 capete, dintre aceştia 
până astădi 2000 se înscriseră la legiune. Unele regiminte, de esemplu, regimentul Coronini 
(acesta, precum scim, se compune mai ales din români apoi serbi şi câțiva magiari şi nemți - 
Redacţia) mai că nu se înscriseră de fel în legiune. Suferintiele prinsorei, îmbrăcămintea slaba şi 
viptul reu seduseră pre multi la intrare în legiune. După ce déue bataliéne de pedestraşi si un 
escadron de husari fură înarmaţi deplin (aceştia cu săbii prusesci şi carabine hanoverane) şi 
după ce învetiarä şi nôua comandă unguréscä, ieri şi capetară stindarde. 

Asérä esi legiunea din cortel între sunetul dobelor, pre o piatia formă patrunghiu, o 
compania intră în oraşiu, se opri înnaintea hotelurilor unde locuiau tabornochii (ginerari) 
Klapka şi Vetter, primiră rudele şi nisce lădi în cari erau stindardele. După mai multe ,éljen”, 
trei omeni innalti duseră rudele cătră piatia lor de parată. Multime de omeni şi sute de ostaşi 
prusesci sé duseră dupa ei, a vede scena nemaivediută. Mersul fuse repede, original şi 
impunătoriu. 

În medilocul patrunghiului, se adunară Klapka, betrânul general Vetter, Magyarodi cel 
cu şiese medalie pre pept, contele Csâky, contele Bethlen, oficierii: Csetz, Fehervâry, Szab6, 
ajutantele lui Klapka si alții. Sosind generalul, primi trei ,éljen” sgomotôse, si la un sunet 
deschilinit al dobelor presentară armele, éra ajutantele lui Klapka desveli stégul rosiu-alb-verde, 
la a căruia privire erupseră de loc „6ljen” viforése. Acu ajutantele lui Klapka tienu cuventare 
revolutiunarie, şi Klapka vorbi, în fine se aduseră vivate şi pentru Kossuth, dar armele nu fură 
presentate. 

Or cum sé se judece acésta, ce cu putien mai nainte erâ imposibilitate politică, totuşi ca 
martor vediatoriu trebue sé mărturisesc că parada rară, cuventările lor şi solenitatea întreagă 
făcu asupra celor de fatia impressiunea ce nu vom uită. La t6tă întemplarea, fiindcă se putea 
vede pacea, scena întreaga a devenit tragi comică”. 


Albina, nr. 46 din 24 iulie/5 august 1866, Viena, p. 2 


302 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


29 


Viena, 4 august 1866 - Sinteză a situației politice din Austria în preajma încheierii tratatului 
de pace cu Prusia şi Italia şi a găsirii unei noi formule de reformă a statului austriac. 


Viena, 23 juliu/4 august 

Cele d6ue cestiuni: tratatul de pace şi organisarea internă a monarchiei - sunt si 
acuma la ordinea dilei, amendôue în stadie nôue, dar făr ca sé se fie apropiat încă 
deslegarea definitivă. 

Atingem mai în prima de tratatul de pace şi, în legătură cu acesta, despre situatiunea 
esternă. Conditiunile ce le face Prussia pentru Austria nu sunt, căci nu potură fi, atât de 
nefavoritérie ca şi pentru celelalte poteri mai mici nemtiesci, dintre cari unele, precum: 
Anovera, Hessen, Hessen-Darmstadt, Nassau şi orasiul Francofurt par anumite a multiami 
pofta de anessare a Prussiei. Domnitorii alungaţi vor congres european, intr-acésta i spriginesce 
Russia, dar e indoiéla că 6re mai întrepune-se-va Francia pentru acestă ideea? 

Italia a legat cu Austria armistetiu de patru septemâne, începând de la 2 august, va sé 
dică se va fini de odată cu armistetiul legat cu Prussia. Basea învoirei cu Italia e un utipossidetis 
militare. În restempul acesta se speră legarea pacei, cu atâta mai vertos că cessiunea Veneţiei se 
va face fără de condițiuni - precum afirmă diariul oficiale italian, negotiatiunile se vor estinde 
numai asupra cestiunilor de fruntarie. 

La organisarea internă a monarchiei, partitele vechie: centralismul, dualismul şi 
federalismul, fiecare se luptă pentru rolu primu şi influintia cât mai mare. 

Scim că până acuma numai programul centralismului avuse validitate în prasse. El 
nisuiă la preponderantia pentru elementul nemtiesc den monarchia. Conceptul lui înse despre 
constitutiunalistulu vediuräm adese condemnat şi de nemți, şi astădi chiar acest popor nu 
permite a fi identificat cu sistema numită, den contră se provoca la autonomiştii din Stiria, 
Austria superioară şi Tirol cari toți sunt nemți si au contribuit a înmormentă centralisatiunea 
pentru totdeuna. Deci potem presupune că mai ales acuma, când Austria nu e legată atât de 
strâns de Germania, acesta sistemu are putienä prevedere. 

Încât pentru dualism, programul acestuia lu cunéscem deplin din cele petrecute în 
dieta Ungariei, şi desclinit din părerea subcomitetului comissiunei emise de dieta în cestiunea 
afacerilor comune, ce o publicarăm şi noi întrega. Prospectele pentru acestă sistemă le aflăm în 
rescriptele regesei trimise altă dată dietei de Pesta. 

În fine federalismul. Acesta altă dată voiă a reconstitui Austria pre basele 
natiunalitätilor ce o compun, éra acuma şi-a cam modificat programul, tintind si el la 
individualitati istorice. Astfel aceşti omeni vor: o grupă ungurescă de tieri, alta nemtiéscä, una 
galitianä éra cealaltă boemică. Incă nu s-au unit în păreri că 6re se dee Croaţiei loc separat, seu 
sé o trécä sub numele unguresc. Representantia imperială se va ocupa de cestiunile numite în 
diploma de optobre, éra respectivele diete se vor îngrigi insele de bugetul tierej, justiției, 
administratiunei, cultului, invetiamentului ş.a. 

Privind tote trei sistemele, vedem centralismul representat de nemți - dualismul de 
magiari per excellentiam apoi de câțiva nemți şi slavi - éra federalismul e spriginit de poporele 
slavice şi câțiva puțini nemți. 

Încât pentru noi Românii, poporatiunea de trei miliéne care n-are eleminte omogene in 
monarchia, neci o sistemă nu ne lua încă în consideratiune descilinitä. Centralismul ne duce - o 
scim unde, din trecut. Dualismul în forma ce e concepută până acuma în creirii bărbaţilor de 
stat, sémena a centralism de Pesta. Federalismul încă nu s-a pronunciat destul de chiar. 

Scirile din România nu sunt rele, bune nu le potem numi neconditiunat, pentru că 
lipsesc încă faptele, şi e numai sperantia - dar întemeiată - că Porta va recunésce pre 
Domnitoriu vor a-i pune condițiuni ce nu le-ar poté primi. 

De ceea ce ne temeam, de încetarea aliantiei partitelor, ni o esplică „Românul”, că nu 
mai sunt partite, căci pre acestea le formaseră cestiunea libertăților publice, individuali, de 


303 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


privilegie, rurală ş.a. cari astădi sunt petrecute. Asemene, afirmă, că ministeriul actuale avem 
s6-l considerăm de continuarea celui trecut, compus tot din bărbaţii cari creară situatiunea 
actuală. - Asceptarea de câteva septemâne ne va convinge şi mai bine că continuä-si-vor 
afacerile cursul de până acuma? 

Judecând situatiunea României cu privire la constelatiunea generală în Europa, ea va 
trebui sé se fericite de nou că i-a fost cu potintia a ajunge unde e astădi, avend constitutiune, şi o 
dinastia ereditaria. 

Dacă Românii n-ar fi întreprins acésta mai nainte, acuma ar avé a se lupta cu pedece 
mai multe. De când Prussia are prevederea a deveni un stat nemtiesc şi mai potinte, organele 
rusesci neîncetat au orientul înnaintea ochilor, şi nu ni se pare essagerată presupunerea 
cumcă Russia mişcă şi va miscă tote poterile că influintia ce a perdut-o in Germania prin 
eventuala anessare la Prussia a provincielor posiediate de cumnatiele rusesci - s-o pâtă 
rescâşcigă în orient. La influintia cât de mare în orient, a nisuit Russia şi mai nante, dar 
acuma i-a venit chiar ocasiunea - şi fără de via ei - ca atentiunea dedicată Germaniei sé o 
adauge celeia den orient. 

Nesmintit că Romanii se opuneau tendintielor rusesci între tote cercustantiele, dar 
remâne purure adever că încordarea mai slabă, e mai lesne de devins. Organismul actuale al 
statului român e mai capace a respinge verce curse ce s-ar pune natiunalitätei, seu 
nedependintiei lui. 

Altă potere europeană care va essaminä orientul, va fi Austria. Încă nu scim care 
sistema va învinge înlăuntrul monarchiei, dualismul séu federalismul, destul că amendoua 
voiesc a o duce în orient spre a cerca influintia perdută în Gerrmania, mai voiesce acesta chiar şi 
centralismul vechiu, cu putienä sceptiune, deşi n-are prevedere a se mai urcă la potere. 

Tendintiele dualismului în orient ne sunt cunoscute, şi dacă n-am avé alte dovedi în 
astă privintia, avem a mâna diplomele inaugurali, într-adever mai vechie decât dualismul, dar 
recunoscute de acesta, considerate de moscenire. Nu e pomenită acolo şi România, dar se dau, 
precum scim, multe esplicatiuni. 

Federalismul n-a spus-o prin acte, avem inse dechiarările şi părerile diaristice ale 
acestei partite de la lupta de Kâniggrătz încâce. Acesta partita, intocma ca altă dată, nemții 
pretinde că Dunărea e slavonă. 

Sé presupunem deci că Austria se va interesa de orient mai mult decât până acuma. În 
România ea va găsi un stat consolidate pre nisce base de cât cari mai bune nimené i poté imbia. 
Deci ce va trebui sé facă? tratate comerciali, postali, de naegatiune, şi alte ligature amicabile, 
rechiamate de interesele ambelor tiere. Din acest punt de vedere trebue sé dorim ca Austria sé 
studieze orientul. 

Cu totul alta e cestiunea despre politica ce va observa Austria în provinciele imperiului 
turcesc, unde bărbaţii celor mai multe partite din Austria o crede indreptatita la atragerea 
popsrelor de acolo, mai vertos în casul de esplosiune a cestiunei orientului. 

Şi în asta privintia Austria va trebui s6-şi modifice politica de până acuma, şi in loc de 
a vota purure cu Turcia, sé vôte când şi când si cu poporele de acolo, numai asié va fi cu 
potintia a câştiga simpatia la acestea. Votarea cu Turcia n-aduse încă neci un folos. 


Albina, nr. 46 din 24 iulie/5 august 1866, Viena, p. 1 


30 


Şeitin (comitatul Cenad), 3 septembrie 1866 - Ştire în legătură cu dimensiunile 
dezastrului uman provocat de epidemia de holeră în comuna Şeitin. 


Şaitin (comitatul Cianad), 3 septemvrie v.a.c. 
Pre lângă nenorocirea ce o avurăm în anul acesta cu secerişul, cel de tot slab, ne mai 
cercetă şi alt reu şi mai cumplit şi bântuitoriu. De la 21 august până la 3 septemvre moriră de 


304 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


colérä în comuna nostra 71 capete, dintre cari 25 bărbaţi, 24 muieri si 22 prunci; epidemia e atât 
de crâncenă încât dintre aceşti ce moriră nici unul nu zăcu mai mult decât 24 6re, în care 
restemp suferi doreri cumplite causate de sghârciuri în stomac seu în corpul întreg. 

Putieni forte se însănetoşieză pre lângă tote că medical şi dă ostenelă şi i cercetezä de 
repetite ori pe di. Intemplare forte tristă, căci nu putiene casuri se află unde remasera 5-6 prunci 
orfani, fără tată şi fără mamă, era alţii din lipsa cea mare, se îngr6pä întrun sicriu şi gropa 
deodată cu părinţii. - Mare parte a locuitorilor din comuna nostra sunt împräsciati prin alte sate 
pentru ca se-şi câştige ceva cu treeratul de pre la alti 6meni. 

Ajute-ne Dumniedieu ca se scapăm şi de aceste asupriri ce nu le asceptasem. 

N. Costa, preot greco-ortodox 


Albina, nr. 63 din 7/19 septembrie 1866, Viena, p. 3 


31 
Fânațe (comitatul Bihor), 17 septembrie 1866 - Ştire în legătură cu turneul efectuat prin 
satele ortodoxe româneşti de noul inspector şcolar, George Vasilievici, acțiune urmată de 
schimbări vizibile în privința interesului pentru reabilitarea învățământului românesc din 
comitat. 


Fénatie (comitatul Biharéi), 17 septembriu 1866 vechiu 

Cât e de tristă starea şcolelor nostre poporale din Biharea, şi anume din cercul 
Beiuşiului, e de prisos a mai descrie pe lung, voiu spune numai că sémena ca ou cu ou întru tote 
cele înşirate de domnul Fabiu în nr. 56 al acestei foi, de domnul corespundinte de lângă Salonta- 
Mare în nr. 52, şi de domnul preot Nicolae Popoviciu din Baitia. 

Şcolele nostre până acuma erau ca năile ruseşci ce le vediusem la Sulina pe Marea 
Negră, lipsiau conducătorii, şi se înnecară. Noi aveam conducători, dar cercustantiele i siliră la 
nelucrare, şi în locul lor se înnecară şcolele. 

Avem acuma se multiamim Înältimei Sale domnului episcop Procopiu Ivacicoviciu, că 
ni trimise un bărbat plin de energia în persona domnului protopop Giorgiu Vasilieviciu, care de 
loc ce primi pe umerii sei sarcina acestei grele misiuni, nu crutia ustänéla a cäletori din sat în 
sat, de la beserică la beserică şi de la şcolă la şcolă. 

Celea ce le găsi, l-intristrară forte, cu putienä esceptiune. N-a lipsit însă a face 
pretotindene depusetiunile necesarie, descoperind totodată reverendisimilor domni preoți, si 
antistielor comunali nemulțumirile sale pre unde era şi făcându-i băgători de sémä că tn viitoriu 
au se tntrebuintieze grige cu mult mai mare pentru înnaintarea invetiamentului. 

Căletoria Sfinţiei Sale desceptă comunele din nelucrare, éra nod ni dede sperantie mari. 
Domne ajută! 

Florian Nica, invetiatoriu 


Albina, nr. 70 din 23 septembrie/5 octombrie 1866, Viena, p. 1 


32 
Beiuş (comitatul Bihor), 19 septembrie 1866 - Ştiri în legătură cu starea materială precară 
a şcolilor confesionale româneşti din satele plaselor Vaşcău şi Beiuş, precum şi cu abuzurile 
săvârşite de administratiile locale împotriva producătorilor români de rachiu. 


Din părţile resăritene ale Bihorului 
În diua tăierii capului Sfântului Ioan. 
Onorată Redactiune! Vediui în pretiuitul diuariu „Albina” mai multi corespundinti 
ocupându-se, care de un object care de altul, unii de politică şi alții de economia; deci ca acest 


305 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


mic teritoriu al nostrum din aceste locuri müntése se nu remână fare de nici un pic de 
insciintiare, mi luai voia a-l face cunoscut onoratilor cetitori. 

Incat cunosc şi sciu, pre aci în giurul nostru între munți în acest an e forte bine, suntem 
indestuliti cu rodurile de grâu, cât de témnä asié şi de primavâră, grâul - intielegendu-se şi 
secara - e forte rodit, cucurudiul, dacă Dumnedieu ne va aperă de ceva brumă, e forte bun si se 
va coce. - Cu politica e altmintre, e cam reu. 

Noi pre aici, mai vertos în giurul Beiuşiului, fuserăm norocoşi a vede la oficiolate mai 
tot individi români, cărora nu li se pote denegä întru nemic neci interesul neci energia pentru 
binele public, cu tâte acestea, scélele nôstre stau forte reu, dar causa nu sunt oficiolatele ci toți 
cu toţii, incepend de la copilul tieranului. Se intielege de sine că şi între oficiali găseşci câte unul, 
de la care in dar se cere energia mare pentru scéle, o cerere nu în contra legilor, ci întru 
intielesul legilor. 

Trecu câtva timp de când pre popor nu-l necomodau apucăturele ovreesci în căuşele 
vinarsului, dar acuma începu érasi şi acest reu. Tieranul nu cunésce alti superiori mai înalți, si 
nu scie merge mai de parte decât numai pân la notariu seu jude cercual, şi acolo ver i se face 
dreptate ver nu, e îndestulit. 

Vedem că bietul plugariu, obosit t6tă diua de lucru, venind acasă sera, din puținele 
curăture de grâu ferbindu-si putienä rachia - vinars - şi împrumutându-se unul cu altul, ne 
voind a be cea spiritusă, prin urmare stricätôre sänetätii, de la israeliți, seu arendasii acelora - 
vin şpanii israeliților cu puşca în spate, ieu rachia de la denşii, şi aretând notarilor şi mai de 
parte judilor cercuali, lu judecă pre bietul tieran de vinovat, deşi n-a cumperat pre bani, cum 
mai sus amintii, şi-a făcut rachia pentru folosul seu din bucatele sale. 

Nainte de asta cu un an, erau mai moderați, nu numai işpanii israeliți cu puşca în 
spate, dar nici cioşi de ai lor nu pré vedeai; 6ra acu de vreo 2-3 luni, éra începură prin piatiele de 
la Cou şi Bäitia. De an până estimp noi nu scim că dieta se fie înmulţit drepturile proprietarilor 
de regale, séu se fie luat alte despusetiuni în asta privintia. 


Albina, nr. 63 din 7/19 septembrie 1866, Viena, p. 4 


33 


Brasov-Turda, 31 octombrie 1866 - Petiţie adresată împăratului Franz Joseph de către 
fruntaşii romani George Barițiu şi Ioan Raţiu, in care este criticată ideea de a ceda dietei 
maghiare administrarea părții răsăritene a imperiului, opțiune dovedită deja a fi vătămătoare 
națiunii române din Transilvania, şi în care cei doi pledează pentru aplicarea legi electorale 
emise în anul 1864. 


Petitiune 
substernuta Maiestatii Sale Cesaro-Regească Apostolice în 30 Decembre 1866 pentru susținerea şi 
apărarea autonomiei marelui principat alu Transilvaniei, redeschiderea dietei şi continuarea lucrărilor ei, 
însocită de 37 plenipotentie cu 1493 subscriptiuni 
Maiestate cesaro-Regească, Preagratioase Împeratu şi Domnu! 

De când Maiestatea Vâstră cesaro-regéscä apostolică ati binevoitu a emite preînalta 
patentă din 20 Septemvrie 1865, s-au petrecutu evenimente forte importante, în câtva şi fatale. 
Prin aceleaşi locuitorii marelui Principatu alu Transilvaniei încă au fostu atinşi în mare gradu, 
respeptive au avutu şi ei a suferi împreună. 

Într-aceea trebile acestei tieri au suferi tu o prefacere atâtu de esențială, încâtu partea 
cea mai mare a locuitoriloru Transilvaniei simte în sineşi unu impulsu de a-şi aduce prea 
umilitele sale dorintie si rugäminti din nou la picidrele tronului Maiestatii Véstre şi a cere 
totuodată prea-nduratulu ajutoriu. 

După ce însă dieta transilvană in vigérea preanaltului rescriptu alu Maiestatii Vôstre 
din 1 Septemvrie 1865 fu desfăcută; după ce representantiele comitateloru, districteloru, cum şi 


306 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


alu scauneloru secuieşci nu se adună nici după usulu observatu până la anul 1848, nici în 
consunetu cu preanaltu incuviintiata constitutiune municipală provisorie din 27 Noembre şi 12 
Decembre 1861 şi nici măcar întru intielesulu instrucţiunii din anulu 1865; după ce în fine nici 
de altmintrea nu este ertatu a se aduna vreo altă representantia ce ar fi autorisatä de a substerne 
rugäminti şi greuminte commune - asié a mai rămasu încă numai mijloculu de a cuteza să ne 
apropiemu de tronulu Maiestätii Véstre cu rugämintile nôstre privitore la binele tierii, pe cale 
privatä. 

Spre acestu scopu prea umilitu subscrisi au fostu cercati si provocati de cäträ 1493 
locuitori din Transilvania, toți cunoscători de carte, subscrisi în 37 plenipotentie, pentru ca să 
substernemu Maiestăţii Vostre în numele acelora şi în supunere omagială acestă prea umilită 
rugăminte. 

I. Maiestatea Vostra să Vă indurati prea gratiosu a conserva referintiele de dreptu 
publicu ale Marelui Principatu alu Transilvaniei cătră coréna unguréscä a Maiestatii Vostre in 
consunetu cuDiploma Leopoldină, cu sancţiunea pragmatică si cu alu VI-lea articulu de lege din 
anulu 1791, éra la articolulu I. de lege din anul 1848, despre uniunea, séu mai bine totala fusiune 
a Transilvaniei cu Ungaria a denegă preanalta sancțiune. 

Maiestatea Vostră! Credintiosii subscrisi, cum şi comitentii loru credu că nu greşiescu 
décä cutézä a sustiené, că convictiunea cea mai întinsu lätitä, cea mai matoră şi mai afundu 
înradecinata la maioritatea cea mai precumpenitdre a locuitoriloru Transilvaniei este, cumca 
contopirea acestui mare Principatu cu regatulu Ungariei ar fi tocma pe atata de fatala pentru 
monarchia, pre catu ar fi ea de ruinatdre pentru pururea credintioVa națiunea romanésca. In 
cursu dn optspredieee ani întregi atatu națiunea romanésca, catu si cea sasésca isi respicara 
acesta convictiune forte desu si in modulu celu mai vederatu. 

Maiestatea Vostră! Românii Transilvaniei sunt o națiune otielitä in cursu de mai multe 
vécuri prin suferințele cele mai aspre, ei îşi pastrézä cu credintia suvenirile şi convictiunile sale 
politice, încâtu tocma şi pe unde li se precurmă firulu istoriei, unu instinctu politicu sănetosu 
totu nu-i părăsesce. 

Națiunea românescă nici acuma nu se încrede la opiniunile politice şi nationale 
predominătore în Ungaria. Românii voiescu a rămâne pentru tote timpurile în Transilvania şi în 
monarchia austriacă, era unguri la nici unu casu nu voiescu a se face. 

Spiritulu şi coprinsulu articoliloru de lege decretati la 1848 în Ungaria încă este de o 
natură, pentru că din pasu în pasu să producă sau desaprobare categorică, sau cea mai mare ne- 
ncredere, cum şi materia bogată de ne-ndestulare, ură, persecutiune şi ruină. Loculu de frunte 
lu ocupă în acestă privintia articolii HI, V, VI, VII, XVI si XVIII. 

Demersulu de tote dilele alu lucruriloru au trebuitu din nefericire să întărescă, au şi 
întăritu pe națiunea romanéscä în susu aşeptata sa aversiune. Pe lângă afaceri generale mai sunt 
în ori care statu şi tiérä încă şi altele speciale, precum cetätienesci, nationale, confesionale, 
chiaru şi locale, care sunt îndreptätite a-şi ave în dietă pe representantii loru de specialitate si 
profesiune. În Ungaria însă din oricare cestiune publică se face câte o cestiune strânsu națională. 

În tote cercurile electorale, în care românii, între alte împregiurări pe lângă unu 
decursu păciuitu alu actului de alegere, ar fi fostu siguri de maiestate, au opusu resistintia cea 
mai cerbicosă, întru atâta, câtu ori unde candidații de naționalitate română nu au potutu fi 
respinşi cu mijlocele usitate, s-au depărtatu prin aplicarea fortiei brutale. Numeroasele 
ecsemple câte se reducu la asemenea casuri în care se aplică puterea crudă în actulu electoralu, 
se află păstrate atâtu în actele de cercetare, câtu şi în protocolele dietei ungurene. 

În anul 1861 s-au omorâtu în modulu acesta la alegerile din Lipova, Mez6-Kévesd, 
Bozing unsprediece români, 6ra alti duădieci şi trei români au fostu greu răniți şi mai multi alții 
bătuţi înfricoşiatu. Pe timpulu acteloru electorale din tomna anului 1865 în cercurile Orczidorf, 
Szilagy-Cseh, Berogh, Szâszka fuseră tocati pe morte séu împuşcaţi noua români, între cari şi 
unu preotu, éra alții preste 150 au fostu răniți seu prin puşcături seu în altu modu schiläviti. 
Aici este prea de însemnatu împregiurarea, că atâtu funcționarii comitateloru, câtu şi comitetele 
electorale îngrijescu regulatu, pentru câ mai nainte de actulu alegerii să se ia de la români încă şi 


307 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


betiele pe care ei după străvechea loru datină le porta la drumu, după care apoi partita contrarie 
se răpede asupra loru mai cu samă din câte unu dosu sau din câte o curte ascunsă. Din acestea 
se pote esplică usioru, cumcă între 377 membrii ai casei deputatiloru din Ungaria pentru mai 
multu de 1,800,000 suflete de naționalitate românescă, locuitore în Banatu şi în câteva comitate 
ale Ungariei proprie, numai vreo 19 deputați s-au potutu alege. Eta însă că asemenea acte de 
alegere îşi aflară şi în anulu mântuirii 1866 apărători încă şi în dieta de la Pesta! 

Deci pre cându partita unionistă sau mai bine fusionistă lucra din răsputeri pentru 
formala turnare a marelui Principatu alu Transilvaniei, sau vorbindu mai dreptu, pentru 
cucerirea aceleia prin Ungaria, aceeaşi partită este totuodată prea determinată a pregăti cu tote 
putinciosele mijloce totala dissolutiune sau desfiintiare a națiunii românesci. 

O partită orecare sustiene, că décä s'ar concede nimicirea autonomiei Transilvaniei, 
atunci cerbicosa repumnantie a partitei dualistice în contra necesității absolute de a se consolida 
monarchia, ar mai relasâ. Preacredincioşii subscrişi, cum şi comitentii loru îndrăsnescu a fi in 
acestă privintia de o părere cu totulu opusă. Istoria celoru 180 ani din urmă, Era mai vârtosu cea 
din anul 1848/9 iau mai întăritu în acestă opiniune a loru. Deci în locu de a sustiene cu o 
singură espresiune nimicirea autonomiei Transilvaniei, carea în celu mai bunu casu n-ar avé 
nici unu scopu, subsemnatii preaplecati şi comitentii loru îndrăsnescu mai vârtosu a se rogâ cu 
profundă umilintia ca: 

II. Întru intielesulu preanaltei diplome din 20. Octobre 1860 şi în consunetu cu 
augustulu cuvântu de tronu alu Maiestăţii Vostre din 1 luliu 1863 şi cu prea-umilita adresă 
dietală subşternută după aceea Maiestatii Vostre să Vă indurati a sancţiona legea electorală 
votată de cătră dieta transilvană în anul 1864 pentru o nouă dietă a Transilvaniei. 

Partita fusionistä produsese oreşicare temeiuri părute în contra justetii şi ecitätii nouei 
legi electorale transilvane anume cu privire la censulu de optu florini v. a. împreună cu tacsa 
capului; aceleaşi însă au fostu renfrânte la diferite ocasiuni pe deplinu şi cu o logică neînvinsă. 
Cunoscutu este, că în alte tieri multu mai bogate decâtu e Transilvania, censulu electoralu este 
numai 5 florini. Décä ar avé a remustră vreo națiune sau clasă de poporu cevaşi în contra legii 
electorale transilvane votate în anul 1864, apoi aceea ar pote fi după dreptate numai națiunea 
romanéscä. Tote celelalte națiuni şi confesiuni sunt prin acea lege multu mai favorate decâtu 
românii, căroru după aceeaşi abi€ li se vinu deputați mai multi decâtu naţiunii säsesci 
constatatore din 180 mii suflete. Totuşi românii liberi şi astădată de ori ce cugetu reservatu 
egoisticu, inspirați de adevărata iubire de pace şi numai pentru ca tiera să scape odată din 
acesta nemişcare, a lăsatu spre dauna sa din dreptulu său, asceptându de la viitoru, ca celelalte 
naţiuni să recunoască aceea ce e dreptu şi ecitabilu. 

Maiestate! Dacă înaintarea şi prosperitatea Transilvaniei ar fi condiționată încă şi pe 
viitoru de là regularea referintieloru de statu ale Ungariei, atunci ruina totală a acestei tieri si 
altmintrea forte greu cercate s-ar poté considera ca sigură. Întru-adevăru că Transilvania nu mai 
pote aştepta. Acésta tlérä a scăpătatu atâtu de rău, încâtu nimeni nu se mai pote mira, décä de 
ecsemplu foile publice magiare strigă în gura mare mai alesu asupra emigrării secuiloru de mai 
multi ani încoace; atâta numai, că acele foi nu voiescu a mărturisi cea mai deaprope causă a 
emigrării, adică persecutiunile la care sunt ei supuşi pentru asié numita siculica haereditas, prin 
care mai multe mii de locuitori au scăpătatu la sapă de lemnu. 

Transilvania suferă mai alesu pentru cerbicia unei partite mici, care încă totu se mai 
îngânfa cu prerogativele sale nationale. Acésta partită îmbuibată de ambitiune falsă a fostu în 
timpulu trecutu desmerdată cu totulu prin favorări nenumerate cu câte fusese încărcată şi a 
fostu întărită prea peste măsură în rătăcita sa părere, ca şi cum ea ar fi unica proptă a tronului şi 
singura capace de a gubernâ. Spre multiämitä pentru tote acele bunätäti ea intretienu 
opusetiunea nu atâtu de vreunu principiu, de care au fostu totudeauna şi preste totu, ci mai 
virtosu opusetiune sistematică. 

Acea serie forte importantă de unsprediece propusetiuni regesci, pe care Maiestatea 
Vostră ati binevoitu alo anuntia prin cuvântulu Vostru de tronu din 1. Iuliu 1863, apoi atâtu pe 
acelea, câtu şi mai târdioru alte câteva a face să se aşternă dietei în proiepte, sunt alese în 


308 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


adevăru cu mare intielepciune şi inspirate de adevărata amore a părintelui patriei. Sunt 
temeiuri greu cumpănitore, din care se pote încheia, cum că nu numai românii şi saşii, ci şi 
partea cea mai mare a poporului magiaro-secuiescu îşi aşteaptă fericirea sa de la codificarea şi 
punerea în lucrare a aceloru legi; chiaru şi repetita partecipăre 4 unguriloru şi a secuiloru la 
alegerile din anul 1863/4 întăresce acestă afirmare. 

Într-accea din o mare disgrație tote acestea au trebuitu să se întâmple cu totulu 
altmintrea. Programa asié numitei partite a baronului Niculae Vessel6nyi cunoscută de ani 
treidicei sună între altele: A face regimului atâtu în bine câtu şi în rău opusetiune sistematică, pentru ca 
în dieta transilvand nici odată să nu se potă inființiă vreo lege salutară. De là anul 1834 încoace acestu 
scopu fu gonitu în tote dietele transilvane cu o constantia fără ecsemplu şi în partea cea mai mare 
fu şi ajunsu. Acea partită voise a constrânge prin acesta pe regimu, că fusiunea Transilvaniei cu 
Ungaria să o concedă, ba tocma să o provoce elu însuşi; era ne-ntâmplânduse acesta, atunci s-ar 
ajunge de siguru încăi celălaltu scopu, că ar poté infățioşiă pe regimu ca ostilu asupra tierii, ceea ce 
în adevăru de câteva ori i-a şi succesu. În acestu modu tiéra în totu decursulu vécului alu 19-lea fu 
retienutä de là orice progresu ca şi unu Briareu ferecatu în lantiuri. 

Cu ochii lăcrămatori se rogă preaumilitu subsemnatii şi comitentii loru, ca Maiestatea 
Vostră să scäpati marele Principatu alu Transilvaniei din totala decadintie. Calea cătră liberarea 
tierii şi a celoru două milione locuitori ai săi se pote deschide după prea umilita părere a 
subscrişiloru numai prin preanalta sanctionare a legii electorale din anulu 1864 şi prin 
conchiemarea unei diete nouă pe temeiulu aceleia. 

Transilvania nu pote aştepta, ea însă nici că are trebuintia de aşteptare. Referintiele 
sale cătră corona unguréscä nu mai receru altă regulare, acelea sunt regulate de multu prin 
legile fundamentale restatorite prin nalta diplomă din 20. Octobre 1860. Era Transilvani'a 
apucase a-şi regula si referintiele sale cătră monarchia. Acestă tiérä a Maiestätii Vostre, cea mai 
importantă din tote cătră răsăritu, acestă fortärétia naturală a imperiului are trebuintia 
imperativă de restaurare în lăuntrulu său, 6ra acestu scopu înaltu se pote ajunge numai prin 
redeschiderea activităţii sale în legislatiune între miediuinele propriei sale autonomii statorite 
prin legile fundamentale. 

Activitatea dietei transilvane nu ar fi în stare de a impedeca întru nimicu acea „învoire 
liberă” prevediută în preanalta patentă din 20. Septemvrie 1865 cu privire la „pertractarea 
comună a celoru mai nalte probleme de statu”. Ideea fundamentală răspicată în preanalta 
diplomă din 20. Octobre şi care în 20. Septembre 1865 fu prochiamată din nou şi cu solenitate de 
pre augustulu tronu alu Maiestăţii Vostre, sub nici o impregiurare nu pote fi alterată prin o 
dietă transilvană. Era decumva în legea despre representatiunea imperiului s-ar propune vreo 
modificatiune, care „s-ar poté încape cu stabilitatea, unitatea şi cu pusetiunea suverană a 
imperiului”; apoi pentru unu casu fericitu precum ar fi acesta, Maiestatea Vosträ ati binevoitu a 
Vă réserva, ca „resultatele pertractăriloru să le propuneţi representantiloru legali ai celorulalte 
regate şi tieri, pentru cA să primiţi şi să apreciaţi votulu loru totu asié de “ponderosu”. Deci 
îndată ce supunemu, cum ca marele Principatu alu Transilvaniei nu pote fi sacrificatu la acea 
/invoiéla liberă”, adică acéstä tiérä nu pote fi despoiată de autonomia sa statorită tocma în 
urmarea libereloru sale învoieli din anii 1692, 1722 şi 1744 şi în prea naltulu cuvântu de tronu 
din 1. Iuliu 1863 confirmată din nou, apoi suntemu în dreptu a şi spera, cum că resultatele 
pertractăriloru se voru propune şi representantiloru acestui mare Principatu alu Transilvaniei; 
precum s-a întâmplatu acesta cu celelalte acte de statu mai anume în anii 1744 şi 1863. 

Într-aceea, după tote semnele câte se arată, acea învoire ferbinte dorită se va mai 
amână multu, pentru că asié numita cestiune unguréscä stă astädi tocma pe punctulu unde 
stetese ea în Aprile 1861. Deci până una alta dieta transilvană ar pote reapucă firulu activității 
legislative tocma acolo, unde ecelaşi i s-a curmatu în 1. Septembre 1865 într-unu modu 
surprindietoru. Din 11 proipte de lege de la anul 1863 au mai rămasu încă şiepte neterminate, şi 
proieptulu de lege subşternutu în anulu 1864 „pentru folosirea celoru trei limbi ale tierii în 
afacerile publice oficiale” mai aşteptă după prea nalta efeptuire, pre cându într-aceea limba 
românéscä în răstimpu de unu anu fu respinsă mai de totu din afacerile oficiale. 


309 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


În ce stare se va fi aflându astădi justiția şi administratiunea în marele Principatu alu 
Transilvaniei, s-ar pote cunésce din susu însemnata activitate a desu memoratei opusetiuni. 

Planulu adecă este proieptatu de multu, după care locuitorii transilvani să ajungă 
acolo, încâtu să li se uréscä din sufletu de propria justiție şi gubernare şi să fie constrânşi încă şi 
în modulu acesta, ca să-şi caute scăparea loru in Ungaria. Nenumerate sunt pedecile care se 
aruncă în calea unei justiție rapedi şi a unei administratiuni prosperatore. 

După ce administratiunea municipală se afla până acum în partea cea mai mare în 
mânile partitei feudale asié anume clasa cea mai numerosă a locuitoriloru este constrânsă a-şi 
căuta la adversarii săi politici realisarea drepturiloru sale purcedietére atâtu din referintiele 
urbariale desfiintiate prin lege, câtu si din legile statorite şi sanctiunate de Maiestatea Vésträ cu 
t6tă solenitatea, privitore la libertatea politică şi natiunalä; apoi este forte bine cunoscutu, că 
acea partită nu vrea a sci nimicu de acele legi. 

O parte însemnătâre a greuminteloru (näpästuiriloru) resultă încă si din câteva legi 
câtu defeptuôse, câtu ecivoce, a căroru întregire şi interpretare Maiestatea Vostra o ati dispusu 
în parte tocma şi prin prea gratidsa trimitere de propusetiuni regesci. 

Din acestea şi alte asemene împregiurări se mai pote esplicâ încă şi acelu unicu 
fenomenu în tâtă Europa, că în dilele néstre multe comune sätesci din comitate se lipsescu de 
drepturile avute, simplu numai pe cale administrativă şi de acele drepturi ale loru regale, în a 
căroru folosintia aceleaşi fuseseră apărate atâtu prin gubernulu civilu şi militaru de 12 ani, câtu 
şi prin sistema gubernamentală ce a ecsistatu până la anul 1865. 

O altă nedreptate adesea simțită stă întru aceea, că comunele sătesci nici până in diua 
de astădi nu-şi luară competintiele loru din păduri, competintie statorită prin prenalta patentă 
din anul 1854 şi care au intratu între obieptele urbariale despăgubite prin statu. Cunoscutu este, 
cum că atâtu năpăstuirile câte se reducu la acele competintie, câtu şi certele din causa eredității 
secuiesci şi cele escate din răscumpărarea prestatiuniloru (roboteloru, tacseloru), care se potu 
răscumpără, pe la noi sunt înferate cu uriciosulu nume de comunismu, éra acésta se face în 
mânia unoru legi care vorbescu chiaru si răspicatu, cum şi după ce pentru acele prestatiuni s-au 
plătitu sumele de despăgubire urbarială. 

Causele de judecată pe la mai multe tribunale de instantia primă, în parte tocma şi la 
tabla regescă sunt tractate cu multă nepăsare, ba ce e mai multu, că în multe casuri se denégä 
sub proteste diferite chiaru şi ecsecutiunea sentintieloru intrate în putere de dreptu, 6ra prin 
acésta partitele care-şi caută dreptulu loru sunt aduse la desperatiune, consciintia de dreptu e 
sguduită, pietatea cătră legi micşiorată, creditulu publicu alteratu. 

Numerosele ecsemple prin care acestea arătări se potu adeveri şi care în casu de 
necessitate s-ar poté enumera, se refacu aici numai din causa, că inima cea parintéscä a 
Maiestatii Vostre să fie crutiatä de o durere şi mai mare. 

Deci după ce prèumilitu subsemnati si comitentii loru credu, cum că ei atâtu prea 
plecata loru rugăminte sunätôre pentru respingerea articolului de uniune din anul 1848 şi 
sustienerea autonomiei marelui Principatu alu Transilvaniei, câtu şi cealaltă prin carea se cere 
prea gratiôsa sanctionare a legii electorale subşternute în anul 1864 şi redeschiderea dietei, le au 
proptitu cu temeiuri scése din legi si din starea tierii, cum şi tare convinşi, cum că prea gratiosa 
acordare a rugämintiloru nostre va corespunde în linia primă intereseloru coronei, pusetiunii 
suverane a imperiului, ingusteloru si părinteşciloru scopuri ale Maiestatii Vostre, apoi totu 
odată şi prosperității marelui Principatu alu Transilvaniei, precum şi bine intieleseloru interese 
şi libertăți legale a locuitoriloru săi, încheiemu cererea nôsträ subşternută în veneratiune 
omagială cu ferbintea rugăciune cäträ Creatorulu universului pentru îndelunga si glori6sa 
viétia a Maiestatii Véstre şi augustei Véstre dinastii. 

Ai Maiestätii Vôstre supuşi prea umiliti 
Georgie Barițiu, m.p. Dr. loanu Raţiu, m.p. 
Braşiovu şi Turda, în 31 Octobre 1866 


Albina, nr. 4 (111) din 8/20 ianuarie 1867, Viena, p. 1-3 


310 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


34 
Viena, 18 decembrie 1866 - Sinteză a situației politice interne din Austria, care trădează 
intenția Curţii de la Viena de a imbratisa soluția dualismului cu Budapesta, şi a celei europene 
în urma încheierii războiului austro-prusaco-italian. 


Viena, 6/18 diecembrie 

Dacă presemnele nu ne insiéla, Austria şi-a propus cu resolutiune a împlini 
pretensiunile dualismului, căci tonul ce-l portă adresa dietei din Pesta nu numai pare că n-a 
făcut suprindere, precum unii presupuneau la început, ci se ia la consideratiune în tote cererile 
sale. Ce e mai mult, sunt faime cari pretind că Majestatea Sa Împeratul va pleca cătră capitalea 
regatului, ca acolo la vétra dualismului să priméscä renumita adresa. 

Dualismul politic ar fi totodată un dualism natiunale, germano-magiar, după părerile 
întemeiate ale unui représentante de la dieta din Pesta. Astfel dară şi urmările vor trebui să fie 
dôue, cele ale dualismului politic le va senti în ordinea prima şi mai vârtos Austria, unitatea 
monarchiei, 6ra urmările dualismului celui natiunale ar fi menite să le sentiéscä mai ales 
poporale negermane şi nemagiare. 

Încât pentru noi românii, veri care ar fi fatia venitoriului natiunei nâstre, ea nu pôté 
fi mai durerésä şi mai nefavorabilă de cum fuse trecutul, de care după ce scaparăm mai de 
tot, nemica nu ni va mai poté impedeca definitiva desvoltare a natiunalitätii nostre. Vom 
naintă, deşi între cercustantie mai nefavorabile vom face paşi mai putieni, dar i vom face 
purure cu securitate. Acestă credintia a nâstră si-are de base constantia şi zelul poporului 
român în causele natiunalitatei sale, şi noi ne întrebăm dacă esistă veri o inimă română care 
ar cerca să ni demintă acestă credintia? Viétia socială are multe ramuri şi câmpuri de 
aptivitate, tote ni sunt deschise, rămâne la noi a ni esserciă şi desvoltă poterile, ca respeptul la 
care vom ajunge pre cutare teren, să influintieze supra celuialalt. Istoria ni pété fi purure 
maésträ, Grecii din imperiul oriental prin cultura lor luară altă dată din mânile românilor 
caracterul imperului, lu făcură grecesc. Să nisuim la cultura, şi noi vom sei păstra ce avem, şi 
câştiga ce ni mai lipsesce. 

Despre relatiunile diplomatice între Austria şi Francia se lätiserä în dilele trecute nisce 
faime nemultiamitérie, cari atingeau portarea ducelui de Gramont, a representantelui Franciei 
la curtea împerătâsca de Viena. „Wienner Abendpost” se opune acelor faime cu afirmatiunea că 
numitul représentante neîncetat şi-a dat tâtă silintia pentru păstrarea şi întărirea relatiunilor 
bune între ambele curți. 

Poporatiunea de Roma, şi după retragerea trupelor francesci, e liniscită deplin, precum 
nu spera lumea a o vedé. Pare că aréta un fel de indiferentism pentru venitoriul său, căci nu se 
mai întreba despre schimbările ce vor să se întâmple în guvern, despre posibilitatea unei 
răscâle, despre plebiscite ş.a. Pe străini i pune în uimire mai ales prin aceea că defel nu-şi arăta 
neci simpatia neci antipatia la cutare evinement. 

Acesta e nesmintit o abnegatiune straordinaria, considerând spiretul şi temperamentul 
poporalor de médiadi. 

La acésta cercustantia probabilmante contribue mult intentiunile esprese e regele 
Victor Emanuil in cuvântul la tron, prin care mărturisesce în fatia Italiei că conventiunea de 
septemvre o va efeptui cu sinceritate şi cu observarea tuturor celor prescrise în acel tratat. 

Împeratul Napoleoné trimise din parteşi felicitări regelui Italiei pentru atinsele 
intentiuni. O face acesta monarcul Francii chiar la timpul în care unii prelați ai besericei din 
statul seu i aşternuseră rogarea a prolungi scutul arme lor francesci pentru Sfântul Părinte. 

Contielegerea între Paris si Petrupole se manifestă de nou prin conventiunea încheiată 
între aceste dôue state prin care atât Francia cât şi Rusia va contribui la straformarea şi respetive 
reedificarea boltiturei besericei de la sântul mormânt din Ierusalim. Amend6uă poterile vor face 
paşii necesarii la guvernul turcesc, pentru a mediloci espropriatiunea unor edificie de pre lângă 
beserica sântului mormânt. 


311 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


„La France” într-o corespundintia din Constantinopole arâtă că guvernul turcesc e 
aplecat a împlini pretensiunile Serbiei, retragându-şi trupele sale din fortaretiele mai mice, 
precum sunt Semendria, Siabati şi Svornic, însă din capitalea Belgrad nu vre turcul să se 
retragă, considerând acésta fortärétia de cheia provinciei întregi, şi totodată de garanţia reală 
pentru drepturile ce le are asupra Serbiei. 

Rescéla în Candia nu s-a finit. Poporatiunea, päresitä de tote poterile europene, se 
încrede sieşi şi ajutorielor ce le primesce din Grecia şi de pre malurile răsăritene ale tierilor 
italiane învecinate. 


Albina, nr. 99 din 7/19 decembrie 1866, Viena, p. 1 


35 
Viena, 2 ianuarie 1867 - Textul Patentei Imperiale prin care împăratul Franz Joseph 
convoacă dietele din teritoriile aflate sub ascultarea directă a Vienei, cu scopul de a-i 
legitima hotărârea de a ceda dietei maghiare administrarea teritoriilor răsăritene ale 
imperiului, lucru echgivalent cu distrugerea identității naționale a tuturor popoarelor 
trăitoare în acele locuri. 


Patenta Împeratescă den 2 januariu 1867 

Pentru Beomia, Dalmatia, Galiţia si Lodomeria cu Cracovia, Austria de jos şi de sus de 
Enns, Salisburg, Stiria, Corintia, Carniolia, Bucovina, Moravia, Silesia, Tirol, Foralberg, Istria, 
Goriza şi Grădiştea şi Triest cu teritoriul seu. 

Noi Franciscu Iosif Întâiu, den grația lui Dumnedieu împăratul Austriei etc. etc. 
publicăm şi încunoşcintiăm: Pe basea patentei din 20 septembre 1865 regimul Nostru a introdus 
pertratarea cu ablegatii tierilor a coronei n6stre unguresci, spre împăcarea pretensiunilor 
contradicatérie de drept în privintia institutiunilor constitutiunale ale imperiului. 

Cu privire la starea acestei pertratări şi cu intentiunea de a ajunge o deslegare 
întemeiată, dreptă în totă privintia şi cât se poté de grabnică a problemei pre însemnate, am 
hotărât a conchiama la conlucrare ablegatii celoralalte regate şi tieri. 

Deşi Noi suntem prè aplecati a luă, în consideratiune conceputele de drept ale 
singuratecelor părți ale imperiului, totuşi privim de cea mai dintâia şi mai santa detorintia a 
Nostra a tiené nestrămutaver în acésta privintia sustarea asecuratä a monarchiei si a intereselor 
ei comune ca tientä şi tiel. 

Relatiunile timpului, posetiunea imperiului asemenea pretend neîncungiuraver cu 
pertratările despre cestiunea constitutiunalä să se sfârsiéscä cât mai curând si ca după acea 
diferitele concepute de drept si pretensiunile regatelor şi tierilor ce nu se tien de coréna 
Ungariei să se resolvâscă într-o adunare comună din punt de vedere a întăririi sustarei 
monarchiei. 

O alipire neclatită de un punt formal de mânecare, ce sengur sengurel ar predomni 
modrul de pertratări la afacerea de împăcare ar conturba resolvirea problemei, ar periclită serios 
principiul constitutiunal - pre care cu tot adinsul voim a-l păstra şi al asecurâ pentru venitoriu - 
ar pune pedeci însemnate regulării definitive a referintielor interne de stat, încât prin acesta 
calamitätile statului s-ar inmulti în loc a le deläturä. 

Noi dară, sentindu-ne îndemnați a conchiama representantii numitelor regate şi tieri la 
senatul straordinariu imperial şi a estinde acésta conchiamare şi supra casei néstre de sus, voim 
să împreunăm respeptarea pretensiunilor ce prin activitatea de mai multi ani a representantilor 
acestor tieri se câştigară pre basea hotărârilor statutului senatului imperiale de la 26 februariu 
1861 - cu recunéscerea dreptului ce diploma Nostra din 20 optobru 1860 lu concede dietelor la 
întrebări de trebi comune, trimitiendu-si ele deputaţii lor. 

E vointia Nostra, ca numeral membrilor ce se vor trimite din fiecare tiérä să 
corespundă sumei ce o defige legea despre representantia imperiului, şi ca să se eschidă ori-ce 


312 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


feliu de instrucțiuni. Necesitatea urginte pentru sporirea împecării demanda delăturea fiecărei 
pedece. 

În privintia publicității siedintielor şi a comunicatiunii ambelor case ale cărora 
presiedinti şi vicepresiedinti ni reservăm a I denumi Noi, pre cum şi în privintia îndreptätirii 
miniştrilor Nostri şi a capilor de la locurile centrale la parteciparea consultărilor vor avé valére 
disposetiunile legilor din 26 faur şi 31 juliu 1861. 

Fiindcă în timpul de mai aproape espiră periosul de de şiese ani al mandatelor pentru 
dietele tierilor, şi dorin Noi să păstrăm popoarelor N6stre esercearea renoita a dreptului de 
alegere la o problemă atât de momentésä, ne vedem îndemnați să rendium alegere noua pentru 
deputații dietali. 

Contând Noi dară la sentiul patriotic şi devotat sacrificielor al papérelor N6stre 
asceptând ca, pretiuindu-se seriosä pusetiune, interesele private cu voie să se subordineze 
unicului scop comun: a scuti întregitatea imperiului în conditiunile sale de viétia - rânduim, 
ascultând şi sfatul miniştrilor Noştri, după cum urmeză: 

Art. I. Dietele Boemiei, Dalmației, Galiției şi Lodomeriei cu Cracovia, a Austriei de jos 
şi de sus de Enns, a Salisburgului, Stiriei, Corintiei, Carnioliei, Bucovinei, Moraviei, Silesiei, 
Tirolului, Foralbergului, Istriei, Goriziei, şi Grădiştei sunt suspinse. 

Art. II. Alegerile nôue pentru aceste diete au să se facă fără intârdiare. 

Art. III. Dietele ce vor conveni pe basea acestor alegeri nôue, apoi senatul orăşienesc 
den Triest sunt conchiamate pe 11 februariu a.c. la locurile lor legale de adunare. 

Art. IV. Împărteşirea acestei patente a Nostre imperiale şi provocarea la alegere pentru 
adunarea straordinaria a senatului imperial are să formeze unele obiepte ale proieptelor şi 
referintiele activității dietelor conchiamate precum şi a senatului orăşienesc din Triest. 

Art. V. Senatul imperial straordinariu se conchiama pre 25 februariu a.c. în capitală şi 
resiedintia Nostra Viena. 

Art. VL Sfătiurea despre cestiunea constitutiunalä va fi unicul obiept al activității 
senatului imperial straordinariu. 

Datu-s-a în capitala şi resiedintia ndstra Viena, la 2 januariu anul una miia opt sute 
şiese dieci şi şiepte şi a domnirii Nostre al noue spre diecelea. 

Franciscu Josifu m.p. (L.S.) 
Beust m.p., Belcredi m.p., Larisch m.p., Komers m.p. Wollersdorf m.p., lon m.p. MSC. 
La pre nalta demandatiune: Cavaler Bernhard Mayer m.p. 
* 

Patenta împerătescă din 2 januariu, ce onoratii cetitori o vediură în numărulu acesta a 
lu féiei n6stre, conchiamă o sessiune straordinaria a senatului imperiale, cu scopulu de a 
mediloci 6re care deslegare a cestiunei de constitutiune, considerandu în astă privintia 
proieptele ce le va statori dieta ungurescă. - Nu potemu prevede dacă deslegarea definitivă va 
conduce la dualismu, observămu însă acuma cum că puntulu din care se procède la deslegare 
s6menă pre bine a dualismu, adecă a paritate între doue diumetäti de imperiu. Deducemu de 
aci, că insăşi numita patenta, în tote despusetiunile ei, a tienutu socétä de Greşicare favére 
pentru părerile dietei unguresci. Causa pentru acestă favore nu se poté încă constata, dar numai 
doue sunt cu potintia: ori credintia guvernului e în afinitate cu dualismulu, ori prin acestă 
prevenire a presupusu regimulu că va pote tâmpi în câtuva opusetiunea dietei unguresci. 

Apărerea acestei patente, unu evinementu la tâtă intemplarea de mare importantia, n-a 
suprinsu pre nimene, căci de o parte e lungu timpulu de cându organelle de publicitate ale 
regimului si-umplurä colonele cu profeţii despre “era noua în constitutiunalismulu 
monarchiei”, éra de altă parte opiniunea publică era în dreptu a o ascepta ce densi o diachiarară 
în fatia lumei de repetite ori, ceea în corpuri legeslative este de pre naltimea tronului, că nu mai 
vreu viétia în absolutismu. Însăşi patenta din septembre 1865 nu mai suspinse 
constitutiunalismulu pentru afacerile centrali ale imperiului, dar nu lu şterse. 

Dacă însă patenta din 2 januariu nu produse suprindere cu apărerea ei, apoi o făcă 
acésta cu contienutulu, cu cuprinsulu acestui actu. Adeveru e că încă mai nainte erau 


313 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


presupuneri despre cele ce se vor dice în cuprinsu, dar nu se pre găsiau omeni cari să le 
întâmpine cu crediamentu. Acuma ni e cunoscutu deplinu cuprinsulu patentei, precum si 
splicatiunile organeloru regimului. Remâne a cerca care partita şi cum sa pronunciatu până 
acuma despre actulu acesta, cum lu judecă din puntulu ei specialu de vedere. 

Centraliştii - a cărora partită, precum scimu, se compune in modu precumpănitoriu din 
capacitățile natiunalitätei nemtiesci din monarchia - nu aducu aplause neci actului neci 
splicatitiuniloru date de guvernu. Nu sunt multiamiti cu numirea sessiunei de „straordinaria”, 
a căreia obieptu de desbatere să fie numai conflictulu de constitutiune. Acesta partita ar fi 
doritu a se restitui întru tote constitutiunea den fauru 1861, adecă senatulu imperiale cu tote 
atributele sale, care ocupându-se de tote afacerile, să ni fie datu unu bugetu desbatutu şi votatu 
de legelatiune, în loculu celuia publicaţii în dilele trecute. Conchidiendu de la limbagiulu de 
până acuma acestei partite, ea va face opusetiune ministeriului in venitoria sessiune 
straordinaria a senatului imperiale. 

Acestu limbagiu l-a observatu binişioru regimulu, cându în organulu seu „Wienner 
Journal” de vineri, dice între altele, mägulindu elementulu nemtiescu: „Calitatea de cetitianu 
austriacu, acésta trebue să impreune in amicétia naţiune cu naţiune, să invetie a stima 
caracteristicele şi proprietăţile fiecăreia, de la acesta depinde contielegerea bună între 
concetätiani. Până acuma, nemții Austriei fură mai cu sémä representantii acestei ideie, deci ei 
să remână şi pentru venitoriu. Tocma acestă națiune (cea nemtiéscä) e mai secură in Austria 
cum că cultivarea acestui principiu pre nobilu şi filantropicu nu-l pote fi spre daună. Nemţii se 
tienu de una dintre națiunile cele mai mari ale lumii, de unu poporu forte naintatu in cultura, 
de care lu desparte numai o fruntaria politică, e înzestratu cu o limbă şi cultură natiunale pentru 
care nu pote fi periclu, deci n-au să se téma că-şi vor perde pusetiunea politică. Cu câtu nemții 
se vor arătă mai toleranti, cu atâta mai mari vor fi resultatele morali şi civilisatérie ce le potu 
speră ca şi cari posiedu o limbă cunoscută în tâtă lumea. Bunurile spiretului nemtiescu sunt 
nealienabili, sunt unu privilegiu pentru nemți, ce l-au capetatu ei de la Dumnedieu, si nu pote fi 
nemicitu de fatalitätile pământene”. 

Pentru a forma partite nu sunt de ajunsu numai vérbe frumése precum neci pentru a li 
înnăduşi aspiratiunile. De aceea credemu că complimintele organului oficiale nu vor schimba 
întru nemica procedura centraliştiloru. Nesmintitu că atari cuvinte vor face mare bucurie 
némtiului măgulitu, elu o merită, n-avemu nemica a esceptiuné. Înşine observamu cu plăcere în 
acele cuvinte că acuma se vorbesce despre calitatea de ,cetäteanu austriacu” şi nu despre 
„naționalitatea austriacă” ca şi în timpulu luinBach. Dora vor înveţiă ceva din acestea si frații 
magiari pentru terminulu loru de ,natiunalitate politică ungurescă” recunoscându că terminulu 
/natiunalitate” până şi are rădecina în verbulu „nascere”, nu se pote aplica la teritoriu, ci la 
sânge. Era daca e ca în politică să se forme termini şi anomali, apoi placă-vă a păşi şi la 
consecintie, formându totu astfelu o natiunalitate transilvanénä, alta bucovineană etc. 

Ni mai place încă că organulu oficiale recomendă fiecărui poporu a stima 
caracteristicele celuiaaltu. Prè intieleptiesce, avemu numai să spunemu foii regimului că esistă 
unu proverbul care dice: medice, cura te ipsum! Mai nainte de ce ar dă atari consilie popérälor, să 
le dee celei diumetati de regimu carea despune preste Ungaria şi Transilvania, căci n-am potutu 
încă vede cum că în aceste tieri regimulu ar stima deplinu caracteristicele poporului românu. 

De la autonomişti n-avemu încă neci o părere în privintia patentei din 2 januariu. 

Era despre federalişti scimu că tocma şi-au începutu şi contiună desbaterile loru asupra 
procedurei ce o vor observa fatia cu conchiamarea sessiunei straordinarie a senatului imperiale. 
Aceste desbateri de partită decurgu în Praga, la renumitulu bărbatu de statu alu Cehiloru 
domnulu Rieger. Nu vom lipsi a lua cunoscintia despre ele, de locu ce voi pote apäré in 
publicitate ceva stabiliri. Până atunci, fiindu că unii români se interesézä de acestă partitä, nu va 
fi de prisosu a însemnă, că ea neci s-a măritu neci a scădiutu ceva de cându se credea că 
centraliştii ar fi primitu mare lovitură prin rumperea Austriei de Germania. Foră ândoiélä că 
acéstä rumpere are în câtva cuventu a se numi lovitură, dar numai pentru centralismulu ce l-ar 
fi doritu nemții întru interesulu natiunalitätei loru, nu însă şi pentru centralismulu ce se 


314 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


pretinde în interesulu imperiului. Ambele sunt centralisme, dar nu identice. Cela nu tienea 
socotă, pre cându traiu acestoru provincialii. Cesta n-a fostu încă tradusu în faptă, numai în 
unele manifestatiuni publicistice lu vedemu precum şi în desbateri dietali, de la căderea lui 
Schmerling încâce. 

Ce vor dice dualistii despre patenta din 2 januariu? Diaristica loru salută conchiamarea 
dieteloru provinciali ale monarchiei, dar încâtu pentru modalitatea cu senatulu imperiale încă 
nu s-a pronunciatu, şi bagu de sémä că neci se va pronunciă forte curându, căci acesteia caută 
să-i recundscemu, să-i recunéscä vericine acea calitate că n-a pre îndătinatu a se pripi, grăbi, 
deschilinitu nu o face acésta cându e vorba despre relatiunile de dreptu publicu ale Ungariei 
cătră monarchia. Diariele unguresci de frunte, de veri ce colére politică, nu a rare pledeză 
pentru cutare cestiune intr-unu modu cum nu se pôté încungiură a nu conchide la contielegerea 
loru. Vediurămu acesta deschilinitu după lupta de la Kâniggrătz, cându diariele din capitalea 
Ungariei deodată începură a pleda pentru unu ministeriu magiaru, şi totudeodată se şi ustăniră 
cu pledérea. Pentru contielegerea loru mai avemu încă şi acelu îndemnu, că disputele loru în 
publicistică între diferitele partite necicându nu trecură peste terminii curtenirei. 

Nesmintitu că acesta e doveda de maturitate politică, seriositate şi temperantia. Dar 
cum că aceste calităţi să le găsesci în tote până la ultima foia magiară, acesta totuşi trebue să fie 
ceva mai multu decâtu unu fenomenu. Ce e bine, nu e de despretiuitu, fie chiaru la inamicu - 
românii încă au interesu a nu trece cu vederea acéstä portare a magiariloru, în suferintie 
partitele politice se împacă pentru a cerca şi stârpi isvorulu răului comunu; cându vinu la 
abundantia, atunci mai lesne se împărechieză căci nu-şi pre potu împărți resultatele 
eluptateloru, nu prè potu devinge elementulu rapace care multu, putienu, esiste în natura 
omenéscä: fiecare vre parte mai mare. - Magiarii sunt la abundantia, şi nu ceartă; românii facu 
tocma din contră, sunt în suferintie şi totuşi necontelegerile nu disparu, unii pre unu lovescu şi 
altru pre altru vor să cerce vindecarea releloru. Veri cari vor fi părerile diaristicei magiare, ele 
vor purcede nesmintitu de pre terenulu desemnatu în ultima adresă a dietei unguresci. Astfelu 
vor cere restituirea întregă a constitutiunei, mai nante dea se apuca de pertratarea afacerilor 
comune, şi a se pune - în asta privintia - în contielegere cu senatulu imperiale conchiamatu 
anume spre acésta în sessiune straordinaria. 

După ce însă constitutiunea se va restitui, mai presupunându şi aceea că dieta se va 
învoi cu propunerea lui Deâk în privintia afaceriloru comuni - atunci dualiştiloru nu li mai 
rămâne neci unu scrupulu, neci unu pretestu de a mai amână cestiunea constitutiunei, căci 
patenta din 2 januariu înfiintiézä unu senatu imperiale astfelu cum nu pote mai bine mâna apa 
pe mora dualiştiloru, elu se potrivesce prè bine că la timpu se formă una din cele déuä 
delegatiuni prevediute în proieptulu lui Deâk, să introducă astfelu paritatea între cele două 
diumetäti de imperiu. După tôté presemnele, la acésta a combinatu guvernulu. 

Conchidiendu din acestea până aci, în patenta din 2 januariu ar fi prospectulu 
dualismului. Dar mai sunt încă déuä eveniminte de la cari atârnă sortea venitérei reconstituiri 
constitutiunali a monarchiei. Unulu e rescriptulu regescu care va răspunde la adresa din urmă a 
dietei unguresci; numai din acestu actu vom pote observa că in câtu e guvernulu resolutu a se 
arunca în bratiele dualismului. Celalaltu evinementu e portarea ce o vor observa centratistii în 
venitoria sessiune a senatului imperiale. Acéstä partită, ori cum va fi privită, despune de poteri 
mari, şi opusetiunea din partea ei n-ar poté sminti a face pressiune asupra procedurei 
regimului. 

Să venim acuma la cestiunea natiunalitätii române şi să mărturisimu că în astă 
privintia numita patentă ne suprinse, nu prin apărarea ei neci prin cele ce le cuprinde, ci prin 
cele ce nu le cuprinde. Neci în patentă, neci în comentariele ce i le făcură organele regimului, nu 
găsirăm veri unu cuvântu măcar despre Transilvania. 

Românii Ungariei şi ai Banatului, cunoscându câtu de anevoia (s6u necidecâtu) se 
mişcă guvernulu ân causele natiunali, vor fi băgatu de sémä că între aceste cercustantie cu atâta 
mai vârtosu nu potu speră, căci amintirea causei natiunali n-ar fi de natură a stârni plăcere în 
frații magiari, şi pre amicétia cestora se contézä multu. Cumcă Ungaria nu se compune numai 


315 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


de magiari, e unu momentu ce deocamdată rămâne numai de imporantia geografică pentru cei 
ce diregu la guvernu destinele acestei tieri. 

Cestiunea natiunalitätiloru în Austria, e cea mai mare, cea mai urginte, şi de la a căreia 
deslegare ferice depinde în măsură precumpänitérie prosperarea venitéria a monarchiei. Chiaru 
cestiunea de constitutiune, precum am demostratu altă dată, bine privită nu e decâtu unu 
conflictu ce s-a iscatu între interesele natiunalitätei magiare (dualismul) a celei nemtiesci 
(centralismu strânsu) şi a celei slavo-cehice (federalismu). De aceea tienemu că cestiunea 
natiunalitätiloru bine deslegată promite ajutorie mari şi durabilitate pentru deslegarea cestiunei 
de constitutiune. 

Dar patenta n-a privitu la natiunalitäti, ci la tieri. Astfelu fiindu, ne întrebämu acuma 
că ce e cu Transilvania? Nemica nu ni se spune despre acéstä tiéra,carea si ea este o parte 
constitutivă şi considerabilă a monarchiei. Guvernulu scie bine că deputaţii români din 
Transilvania nu sunt la dieta din Pesta şi că nu vor se vinä.Cându ignoréza acestă cercustantia, 
ni dă însă să credemu că voiesce a inmulti cestiunile cu una Transilvană privitorie la referintiele 
acestei tieri cătră legelatiunea centrală a monarchiei. 

Guvernulu scie bine că în casulu dacă se va stabili representantia prin delegatiuni, 
românii Transilvaniei nu vor poté primi a fi représentati în delegatiunea magiară. Deci 
prevediendu casulu acesta, de ce nu se făcu încă acuma despusetiunile necesarie? Chiaru şi 
dacă am presupune că încercăriloru natiunali ale româniloru pentru autonomia Transilvaniei li- 
ar lipsi deocamdată ori ce resultatu, şi li-ar succeed magiariloru a duce representantia la Pesta - 
acestu succesu însă n-ar avé durabilitate, căci în fatia omnipotentiei desvoltarei timpului va 
căută să se frângă o sistemă, o ficțiune ce părtinesce o minoritate. 

Cându se încordă mai tare feudalismulu, atunci începu a se frânge. Cându se încordă 
mai tare absolutismulu, atunci răsări libertatea în Europa. Progresulu umanu în lunga lui 
carieră nu e decâtu o näsuintia cătră adevăru şi dreptate. Românii Transilvaniei vor progresu 
cătră dreptate, în fatia căreia fictiunile încordate caută să se descérde, că de nu apoi se rumpu. 


Albina, nr. 105 din 25 decembrie 1866/6 ianuarie 1867, Viena, p. 1-3 


36 


Arad, 20 ianuarie 1867 - Pledoaria unui intelectual român din Arad pentru înființarea cu 
prioritate a unor şcoli agricole în folosul copiilor din satele româneşti, cu scopul îmbunătățirii 
traiului țărănimii, şi doar apoi sprijinirea tinerilor care se îndreaptă către studiul ştiinţelor 
abstracte. 


Dacă nu-ţi place de cineva, strigă după elu că nu-e românu bunu. Asta e moda la noi, 
de care avu parte şi scrietoriulu acestoru sire. Acésta ar fi tristu, dacă ar fi adevăru, căci io m-am 
împărtăşitu adese de binefacerile publice a conatiunaliloru mei, în locu de multiämitä, aru face 
o desarmonie în corulu natiunale. Din parte-mi, eu denegu orice base scorniturei, şi cum 
convinsu, domnule Redactare, că Dumneata încă vei fi gata să me absolvezi fără conditiune; căci 
mă cunosci de multu, Dumneata vei sci bine, că am fostu condemnatu a goni ilusiunile pre 
tempuriu din capu. Şi ăstu modu, pote, fiindu acum îndătinatu a le pretiui tote după adevărata 
loru valére, adese nu mă potu insufleti asia, ca alții, dora mai bătrâni de ani, însă mai teneri la 
sufletu. 

După apologia acâsta silită, voiu îmbrăca costumulu de cronicariu. 

Anulu 1866 pera innecatu în o pl6ie grozavă, fără să-i vină cuiva aminte alu mai cerca. 
Acum însă e mortu; prin urmare trebue să tienemu o scurtă predică la mormântulu său - deşi 
pe la noi nu e pre în datină a predica. Multe rele ni-aduse anulu trecutu, îinsă s-a năsuitu, 
sărmanulu, a se face din cându în cându şi seninu. Îndeosebi, pentru noi românii arădani a fostu 
mai imposantu la adunarea generală a asociatiunei pentru cultura poporului românu, cându 
avurämu norocire a vede în giurulu nostrum o cunună frumésä de éspeti. 


316 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Pe scurtu voiu atinge despre impresiunea, ce acéstä adunare o face asupra mea. 
Caracteru său unicu nu-l potu atribui, pentru că, afără de disertatiunea domnului Beşanu, 
ceialalti membri întru nimica nu s-au ocupatu de sciintie. Afară de aceea, după cum mi se pare, 
culturei poporului i-se dă satisfacere prin împărțirea ajutérieloru la tânerii studinti. Eu cugetu, 
că poporulu mai tare s-ar cultiva prin scélele d-agricultură, şi după părerea mea, poporulu are 
nainte de tote lipsă de cultură, care i dă medilâcele de a-şi procura cele de lipsă cu înlesnire şi 
într-unu modu practicu şi ratiunalu. 

Eu sum convinsu, că rădicându-se mediulu poporului în bunăstarea materială şi 
spiretuală, cei ce se ocupă de sciintiele abstrase încă se vor inmulti; însă nu la din contră, pentru 
că potem noi ave bărbaţi învätiati câtu de multi, fără ca poporulu să ajungă la bunăstare. 
Înnainte de tote e a se pune cultura, care dă pâne, şi numai după aceea ar avé se urmeze acea 
cultură, carea pe lângă pâne mai pretinde şi poesia. Eu sciu, că din bugetulu anualu alu 
asociatiunei nici cându nu s-a subventiunatu, cu atâta mai putinu s-a infiintiatu, o scélä d- 
agricultură, prima necesitate pentru îmbunătățirea stării poporului sărăcitu. Apoi nici tn 
interesulu reorganisării instituteloru néstre de învățiamentu nu s-a facutu nici o vorbă, deşi in 
privinti'a acesta încă obvine o ardinte necesitate. 

Acum să trecemu la viétia socială. Dar ce să scriu, cându acésta nu pre esistă pe la noi; 
toți trăimu retraşi la căminulu senguraticu. Ne mai mângâie sperantia cum că tânerimea 
studinte de aici se va deprinde cu energie în cântecele natiunali, ca să-şi aducă societatea de 
musică vocală le renumele celu mai frumosu; mai de parte, cum că nu va obosi, până ce va 
înființiă societatea de leptură. În fine sperăm cu toţii, că anulu acesta va fi mănosu, şi nu va cere 
de la noi aşiă sacrificie, cum am fostu siliți să facemu celuialaltu de tristă memoria. 

Luncanu 


Albina, nr. 4 (111) din 8/20 ianuarie 1867, Viena, p. 3-4 


37 
Cehu Silvaniei (comitatul Sălaj), 30 ianuarie 1867 - Cronica alegerilor locale desfăşurate 
în cercul electoral Cehu Silvaniei, întocmită de candidatul Gregoriu Popa, în care este descrisă 
maniera manipulării electortului de către contracandidatul român A. Buda. 


Pesta, 25 januariu, nou, 1867 

Onoratä Redactiune! Mi propusesemu a nu mă lasă în polemii cu 6menii acei de 
caracteru slabu cari din vera anului trecut încoace lăsându-se a se folosi de instrumentu alu 
ambitiunei şi patimei unui omu încă din tâneretiele sale pătatu, a răspânditu căte şi mai căte 
minciuni pre cale diurnalistică în contra-mi, însă după ce vediu că omulu acesta nu-şi mai pote 
înfrână patima sa fatia cu mine, mi ieu voia, la corespundintia în Albina, sub nr. 5 a.c., din 
aceluia îndemnu prin J. C din Chieşdu dată a reflecta pe scurtu precum urmédia: 

Alipirea româniloru din cerculu Cehului la alegerea de ablegatu din 18 decembre 1965 
cătră A. Buda nu erâ alta de câtu alipirea acelora cătră perséna mea care atunci, precum şi însuşi 
recunôsce întru o corespondintia a sa din Gazeta Transilvaniei, tote petrile le-am fostu miscatu 
pe lângă dânsulu; însă după cunoscuta cădere din 18 decembre eră să se clatine die încrederea 
acelora şi fatia cu persona mea din motivu că i-am condusu în periculu pentru unu omu care 
despre portarea sa politică din 1848 li era deplinu cunoscutu. 

Cerculu nostru a fostu îmbrăcatu o fatie tristă şi numai audiai alta decâtu 
incriminatiuni în contra mea şi celoralalti conducători, se strigă în gura mare că pe lângă unu 
asemene omu nu se vor mai lăsâ a se duce de cătră nimene şi adéa Ora la mäceläria, ba cându se 
iviă acela cându si cându pe la noi, se îngroziă poporulu şi vorbiă cu o indignatiune de dânsulu; 
aceste împregiurări i le amu descoperitu io adeseori cu tâtă sinceritatea, însă G.P. l-a afidatu că 
autorității sale care, în calitate de subjude cercualu i se părea că o are, i va succeed a intimida 
pre blândulu poporu să se mai espună încă odată pentru dânsulu pericululul de mai nainte, 


317 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


deci aceia parte ca afine alui A. B. parte că i promisese acesta că revenindu ti-éra peste scurtu la 
unu provisoriu nou, dânsulu va fi unu Domnu mare în Comitatulu nostru, apoi în calitatea acea 
lu va rădica si pre dânsulu la unu rangü însemnatu, a mişcatu téta pétra pe lângă dânsulu, s-a 
opintitu pre calea diurnaleloru a obtrude publicului românu principiulu, cum că causa 
natiunalä nu se pote despärfi de persona oficiului său, a voitu a înşielă publiculu cum că 
românii stau nechititi în alipirea loru cătră acela, a făcutu înainte de alegere escursiuni câtu în 
persona cu protegiatulu său, câtu prin emisarii săi, dar tote acestea nimica au folositu, pentru că 
poporulu românu care de dânsulu numai a se teme scie, éra alu iubi nu, nu şi-a supusu 
convingerea sa prossiunei intentate de dânsulu, ce şi de acolo se pote cunésce, că acei 10 români 
din Băseşci pre cari cu mare truda i-a verbuatu să insinueze votu pe lângă A.B. ajungându la 
loculu alegerii, cu toții s-au depărtatu de dânsulu, apoi abié i-a succesu a suplini loculu acelora 
cu cei 8 dintre cari unulu e corospundintele din Albina, care laudă pre G.P. şi pre cei 7 cari s-au 
lipitu de dânsulu, unulu e cuscrulu acestuia, altulu afine, trei subalterni, şi ceialalti amici ai săi; 
şi asia suma de 3700 români cu a cărora alipire şi constantia atâta s-a mândritu prin diurnale, a 
decadiutu la optu. 

A. Buda între acestea au ocupatu locu pe câmpulu Cehului în calea alegatoriloru cu 
scopu de ai corumpe dacă ar poté; însă aceia bătându-şi jocu de dânsulu l-au trecutu cu vederea 
alergându la loculu alegerii. Întorcându-se de la alegere A.B. şi Gr. P. cu buzele umflate, se 
consfătuiră încă în sera acea la casa cestui din urmă in Bäsesci cu vreo doi trii interesaţi, ca 
alegerii pe calea sa împlinită să dee pe calea diurnaleloru altă colére, şi ruşinea căderii sale să o 
acopere cu minciuna cum că A.B. a repäsitu, éra poporulu românu voindu a remâné consecință 
petiâiunei sale nu s-a présentatu la alegere - no, dar acestea aşiă s-au îndătinatu a se întemplă în 
împregiurările cele fatali - dacă cade cineva în tina se silesce a se spälé ca să se védia curatu - 
dânsii au fostu purcedându în causa acesta înaintea publicului sub poliulu nafiunalitätii însă 
cum că întru adevăru a fostu servindu intereseloru sale cele private, afară de cele mai sus 
amintite se pôté cunésce si din acea împregiurare că G.P. s-a dechiaratu înaintea martoriloru 
demni de totu crediamentulu că mai bucurosu ar fi vediutu devenindu de alesu pre inamiculu 
său Benkë, sau Szilagyi Virgilu, decâtu pre mine. Eca românulu celu zelosu! 

Până în vara anului trecut, adecă până am apăratu causa lui Buda, eram io datu de 
cătră dânsulu de bărbatulu celu zelosu alu națiunii prin tote diurnalele până şi în cele magiare, 
éra de cându mi perdiu curagiulu a mai face pressiune asupra convingerii poporului si alu mai 
conduce pe lângă dânsulu şi la altă luptă sângerésä, am încetatu a mai fi românu. 

Gregoriu Popu 


Albina, nr. 8 (115) din 18/30 ianuarie 1867, Viena, p. 3 


38 


Cluj, 1 februarie 1867 - Eseu întocmit pe marginea procesului de maghiarizare cultivat de 
administrația din Transilvania care, interzicând accesul românilor la funcțiile publice, 
detrmină o parte a intelectualitatii româneşti să-şi schimbe religia şi etnia. 


Din Transilvania, 1 fauru, nou 

Domnule Redactoru! Mi se pare că românii locuitori în tierile monarchiei austriace au 
începutu a pricepe că déca națiunea loru îşi va perde terenulu natiunalu şi politicu 
înTransilvania, ea va deveni bătută preste totu şi cotită érasi preste Carpați, ca in seculii 13, 15, 
17, ca şi o parte a intieligintii şi chiaru din poporu de 15 ani incéce. 

Ecă una din causele principale, pentru care ne interesämu cu toții de ceea ce se petrece 
în acâstă tiéra. În Transilvania decurge o luptă şi reluptă mai alesu între elementulu românescu 
şi magiaru, care numai privită de aprope suferă ca să sträbati în natura ei. Décä am luă o 
măsura geometrică, după care să ne fie a judeca stadiele pe care le face acea luptă, aplicându-o 
la români, am poté dora dice căci de 18 ani încâce au făcutu câte 5 paşi înainte, după accea 


318 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


respinşi au fostu constrânşi a repăşi câte 3 înapoi, de acolo éra înainte şi érasi retour. Adică: 
românii înaintă, însă cu peptulu şi în virtutea bratieloru, pentru că de bună voie nimeni n-ar 
suferi bucurosu ca să facă măcar unu pasu înainte. 

În anul 1847, adică tocma nainte cu ani 20, aflându-mă într-o comisiune compusă din 

cinci membri de diferite naționalități, unulu dintre ei boieriu din nascere îmi dice într-o 
conversati una: „Este o mare rătăcire a pretinde cultura generală pentru poporulu întregu. Nici 
omonimea nici statulu nu are trebuintia de atâti omeni cultivați. 
Este multu mai usioru, mai comodu a gubernă o lume nenvetiatä, decâtu câteva mii Smeni 
luminati etc.” - Omeni cari cugetă ca celu din 1847, mai avemu în Transilvania câteva mii. 
Astădi clica acestora dă tonulu. Acea clică mai află că a cultiva „încă şi” limba românescă şi a o 
intrebuintia în afacerile publice ar fi unu lucru nu numai de prisosu, ci tocma stricaciosu, prin 
urmare că ar fi pecâtu de totu cruceriulu care se dă pe tipărituri valachice. Cu tote acestea, după 
ce românii prin dictu din 1863 et 4 au făcutu câțiva paşi mari înainte cu limba loru, boierii 
acuma nu cuteză a o coti dintr-o dată, a o espatriă şi estermină, ci ei purcedu pre intelepsciesce 
după unu metodu érecare. Unele esemple vor ilustra procedura loru. 

Boierii sciă bine că mitropolitulu Greco-răsăritean se bucură de o mare auctoritate la 
români, de aceea ei făcură cum sciura, ca sfânta metropolie să fie constrânsă a călca legea din 
1864 şi a corespunde cu guvernulu numai unguresce, spre care scopu trebue să-şi tienä unu 
concipistu magiaru. La mai multi amploiati români li se amenintià pe sub mână cu destituire, 
dacă vor scrie românesce. 

Traductiunile care totuşi trebue să se mai facă şi românesce, se dau pe mâna unoru 
omeni, din alu cărora condeiu esu modele de traductiune, precum este de essemplu celu de sub 
nr. gubernial 26.185/1866 pe carele va fi forte bine ca să lu publicați, pentru ca filologii noştri să 
lu recomande tuturoru cărturariloru noştri totu ca de modelu. Asemene publicaţii mi se 
rentornu apoi la gubernu însocite de raportu, cum că omenii cărora li s-au cetitu nu le-au 
intielesu delocu. Acésta am auditu chiaru din gura preşiedintelui. 

În timpulu din urmă româniloru li se face încă şi o altă plăcere mare. Se caută adică 
individi, ai cărora părinţi sau moşi fuseseră cândva români curati, 6ra ei trecuseră la altă 
națiune şi confesiune, şi se punu în diregătorii publice totu ca români. 

De unu asemene ca esemplu măngăitoru avură a se bucura românii greco-răsăriteni 
mai decurându. Înainte cu vreo 40 ani, greco- răsăritenii avuseră în Cluşiu unu protopopu 
anume Fulieviciu. Sciutu este că până la 1848 nici unu greco-răsăritenu în Transilvania nu eră 
primitu la deregătorii guberniale şi municipale. Unulu dintre fiii acelui protopopu, anume 
losifu, învățiându carte mai multă, pentru ca să pôtä naintâ cumva, se prefăcu in Folyovits 
Jozsef, trecu la romano-catolici, precum trecuse totu pe atunci grecul Triandafilos, totu din 
Clusiu, la calvinism - se şi căsători cu o unguréicä, éra pe copii îi boteză totu la romano-catolici 
şi îi crescu totu unguresce, precum au făcutu şi consiliariulu sasu Poper, şi domnul Brâncânu, 
fiiulu unui negotiatorasiu din Blaşiu, şi domnul Reci (tata lu repausatului profesoru Emilu 
Récsi), fecioru de popă românescu, şi alti câțiva după spiritulu timpului de atunci şi după cum 
aducea cu sine sclavia nostra națională. Unulu din feciorii lui Folyovics Jozsi, anume Sandor, de 
altmintrea tânăru de trebă, însă fără cursulu de drepturi, în anul 1861 fu primitu ca practicantu 
la gubernu. De atunci bietulu tânăru doriă să nainteze, însă ca singuru îi eră preste potintia, 
pentru că la gubernu sunt forte multi unguri mai totu jurişti absoluti. 

Asie ce să facă sărmanulu tânăru? Eca că Dumnedieu luminézä pe omenii buni. Greco- 
orientalii era la gubernu cu toții numai şiase inşi, prin urmare ei cerea cu totu dreptulu ca să se 
mai faca măcar unu concipistu dintre dânşii, însă care din toți? Nesmintitu că domnul Folyovics 
Sândor, întâiu pentru că este nepotu de protopopu drept credinciosu, alu doile pentru că 
domnia sa trecu de la confesiunea romano-catolică la cea greco-räsäriténä, prin care sfânta 
mamă Biserica recâştigă unu sufletu şi o capacitate, şi altmintrele pentru că deşi domnia sa nu 
scie nimicu românesce, îşi cundsce însă limba maternă perfectu, prin urmare în casu de a se 
înființiă uniunea Transilvaniei şi de a cădea sub varga cea blândă a legiloru ungurene şi a 
ministeriului din Pesta, domnul Folyovics Sândor va suplini pre unu individu greco-răsăritenu 


319 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


de o sută ori mai bine decâtu multi alti bărbaţi cunoscători de limbile latină, română, germană si 
imbătrânind în servitiulu statului. 

Afară de acésta essemplulu, desu numitului nepotu de protopopu pote să aibă acea 
urmare mângâitôre, că mai multe sute de renegati din a doua şi a treia generatiune se vor 
rentorce la legea greco-räsäriténä, sau încai la cea greco-catolică, încâtu să se pâtă compune din 
ei câte unu consistoriu şi sinodu întregu, în care tote lucrările şi desbaterile să decurgă curatu 
unguresce. Firesce că greco-räsäritenii murmurä tare dicându că décä domnul Folyovics S. avea 
calităţile cerute, să fie fostu aplicatu ca unguru romano-catolicu, éra nu ca românu greco- 
răsăritânu; este însă sperantia, că ei se vor mângâia cu împregiurarea cându vor vede că în 
loculu repausatului consiliariu V. Buteanu se va pune 6raşi vreunulu, carele va trece de la altă 
lege la legea şi ritulu ,uniatiloru” preste acésta ei şi toți valachii cu încetulu vor scăpa de atâte 
spese recerute de necesitatea cultivării limbei loru. Ce dici şi Dumneata Domnule Redactoru, nu 
va fi mai bine asiè? 

G. I P. 


Albina, nr. 11 (118) din 27 ianuarie/8 februarie 1867, Viena, p. 1 


39 


Arad, 12 februarie 1867 - Eseu pe marginea deciziei împăratului Franz Joseph de a ceda 
dietei maghiare administrarea părții răsăritene a imperiului, însoțit de exemple ale abuzurilor 
săvârşite de autoritățile maghiare împotriva alegătorilor români, în comitatele Aradului, 
Bihorului, Zarandului, Caraşului, Timişului şi Torontalului, cu ocazia precedentelor alegeri. 


Aradu, 12 fauru, nou, 1867 

Suntemu în ajunulu reorganisării constitutiunali a tierii, şi totuşi frații magiari, pe cari 
ursita i-au suitu în carulu lui Joie, şi cari din fericire ori nefericire au pusu mâna pe frânele 
guvernării, în locu de a indulci celelalte popoare nemagiare, de a-i face părtaşi la guvernu, 
mână cärutia cătră abisulu în care încrederea va trebui să se cufunde. 

E de mirare că frații magiari şi astădi numai acele intentiuni le consideră de patriotice, 
cari pledează causa magiarisării din crescetu până în talpe; numai aceia sunt buni, sunt drepți în 
ochii loru, cari ieu pinteni şi uniforma sinorală, strigându în gura mare că e magiaru născutu în 
Magiaria, se nutresce şi trăiesce cu pâne, apă, tutunu, pipă şi camisiu ungurescu, şi alte 
espeptoratiuni stravagante de feliulu acestora. 

În astă tiérä, ce au fostu comună şi pentru care s-a vărsatu din fiecare generatiune, din 
fiecare natiunalitate cu tote ocasiunile râuri de sânge - în care a locuitu românulu si pre timpi 
cându magiarulu era încă în locurile neculte ale légänului omenimei în Asia - in care Corvinii 
au serbatu triumfele loru pentru că au scăpat-o de păgâni - aici românulu care-şi ubesce 
națiunea sa, e gata a sacrifica pentru ea, e batjocoritu de bujtogateu, omu cu intentiuni rele, 
centralistu ce mirosea a Viena, Schmerlingianu şi ce mai sciu ce; precându unii rätäciti aici din 
tote părțile, cari de la resipirea Ierusalimului nu şi-au potutu afla încă locu stabilu, pentru ă-şi 
schimba răpede moravurile şi se magiarisézä, sunt vediuti, stimati, apärati în causele loru. 

Deci după atâte suferintie grele, esperiintie triste, rogări neconsiderate, ar fi cu cale ca 
să ne interesămu mai multu de publicitate, câtu mai mulți se iee cuvântulu pentru a ne consulta 
că ce paşi trebue se întreprindemu ca să ajungemu asecurarea venitoriului natiunalitätii nostre, 
mai vârtosu în Ungaria, unde românii au fostu şi sunt mai apăsaţi 

A aşceptă resultatulu legelatiunei din Pesta, şi până atunci a privi la viitoriu cu 
indiferentismu, ar însemnă - după esperiintiele trecutului - a aşceptă ascutirea toporului 
menitu a vătămâ natiunalitatea nostra. Avurămu ocasiuni a ne convinge destulu despre 
intentiunile fratiloru magiari cătră noi. La începutulu dietei 1865, candidații magiari de ablegati, 
în programele loru ni spuneau că multiamirea natiunalitätiloru o dorescu mai ferbinte, ni 
spuneau acesta într-o mulțime de frase prè încântătorie încâtu cei creduli lesne s-ar fi potutu 


320 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


seduce a întrebă că de ce folosu să mai alegemu ablegati şi români? dar multiamitä judecății 
descepte a românului, că nu s-a lăsatu a fi orbitu de acele cercustantie fätiarite, între puscäture 
şi aruncări în râulu Crişiu de lângă inca, alu a reeşitu învingătoriu în Bihoru, contra 
protesteloru se verificară ablegatu din Aradu, contra aruncărei cu pietre şi-au salvatu onorea 
natiunalä în Temişiu, în locurile noue de alegeri, arondate în 1865 numai pentru că alegătoriloru 
neromâni nu li-au plăcutu clima celoru vechi. 

Zarandulu a reeşitu, Caraşiulu se vaetă neîncetatu, Torontalulu la 1865 perdu şi unica 
flore ce răsărise în 1861. Dacă vom crede orbişiu în dietă, unde avemu garanţia că ea nu ni va dă 
nisce legi ca cele din 1840, art. VI, şi cele din 1848, aducâdu limba magiară şi in trebile 
besericesci, o despusetiune de care altmintre preoții noştri sciură a se scutura, afară de doi din 
P. r. cari şi astădi strădau documinte în limba magiară, dreptu recunoscintie pentru 
complimentulu „derek, jé magyar érzelmü ébitü olâh popâk”. Deci ca să scäpämu de atâta 
incertitudine rogămu pe domnii ablegati români cari petrecu pe acasă, să grăbâscă la loculu 
unde i-a trimisiu națiunea, să lucre, şi să nu pregete din cându în cându a luă pana în 
publicitate, pentru a molcomi spiritele cele îngrigite ale mandantiloru, să nu pregete a spune 
părereă loru şi despre paşii ce dora s-ar recere a întreprinde la celălaltu faptoru alu legelatiunei, 
la monarculu. 


Albina, nr. 15 (122) din 5/17 februarie 1867, Viena, p. 2 


40 


Pesta, 15 februarie 1867 - Textul proiectului de Constituție propus de Dieta de la Pesta, 
pentru teritoriile răsăritene ale imperiului, spre a fi ratificat de către împăratul Franz Joseph. 


Proieptu de lege 
pentru regularea şi asegurarea natiunalitätiloru si limbeloru în Ungaria 
Despusetiune fundamentale916 

§. 1. În Ungaria urmätériele popôre istorice ale tierei, precum: magiarii, românii, sârbii, 
slovacii, rusinii şi nemții, se recunoscu de națiuni remnicolari egalu indreptatite, şi egalitatea 
loru politică în privintia natiunalitätei şi a limbei, în întrulu intregitätei teritoriali si a unitätei 
politice de statu, se asecură şi garantézä prin lege fundamentală. 

Fiecare națiune este în dreptu de a-şi folosi stindardulu propriu natiunale ca 
espresiune esteri6ră a natiunalitätei sale; cu ocasiunea de serbări publice si pe edificiele publice 
însă - pe lângă stindardulu coronei. (In elaboratulu celoru patru bărbaţi de-ncredere §-ul 1. 
sună asié: „În Ungaria următoriele popore istorice ale fierei, precum: magiarii, românii, sârbii, slovacii, 
nemții şi rusinii se recunoscu prin lege fundamentală de națiuni remnicolari, egalu indreptatite cu 
naționalitatea politică şi în limbă asemenea fndreptätitä. Astfeliu, stindardulu natiunalu, colorile 
natiunali şi portul nationalu ca espresiune esterioară a natiunalitätei, încă sunt de asemenea fndreptätite 
pentru fiecare națiune a tierei”). 

Principiu 

8. 2. Pentru determinarea, regularea si representarea corespundiätérie în sfera publică 
a natiunalitätiloru şi limbeloru singulari se stăveresce principiulu de pluralitatea numerică a 
sufleteloru; şi arondarea comitateloru şi distripteloru, precum şi cea a cercuriloru de alegere se 
ordină a se face astforma, încâtu acele să constee dacă nu curatu, dar în mare sau în cea mai 
mare parte din una şi aceeaşi natiunalitate a tierei. 

Realisarea practică a arondărei se va regula prin o lege specială. Pentru elaborarea 
unui astfeliu de proieptu de lege, pe basa de eruiri îndestulătârie se va esmite o comisiune 


76 Cuprinsului în scurtu alu fiecărui paragrafu noi le premitemu fiecărui paragrafu de după 
proieptulu nemtiescu - pentru orientarea mai lesne a cetitorului, dar avem să observămu că 
acelea din testulu magiaru, ce se va suşterne dietei, s-au ştersu - notă originală 


321 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


remnicolară constatatérie din tote natiunalitätile tierei in asemene proportiune, care in sesiunea 
cea mai de aprôpe a dietei va ave a-şi substerne operatulu său. (În elaboratulu celoru patru, 
acestu $. e totu aşi6, numai câtu în acela arondarea se estinde şi asupra cercuriloru 
aministrative). 

Aplicarea generală în diosu 

$. 3. În comunele orăşienesci şi sătesci, precum şi în comitate şi respeptive distripte, 
natiunalitatea poporatiunei în majoritate, dacă atare majoritate se află, sau prin arondarea 
ordinată ar deveni absolută, altmintre a majoritätei relative - este natiunalitatea publică în 
tienutulu respeptivu, şi limba aceleiaşi majorități este limba oficiésä atâtu a representantiei 
politice s6u politico-aministrative, câtu şi a antistieloru şi a tote deregătoriele publice de acolo, 
presupunându că acea majoritate se tiene de una Grecareva dintre cele şiase naţiuni 
remnicolarie. 

În acele comune şi comitate, respectiv distripte miste, unde pe lângă astfelu de 
majoritate prépondérantä ar mai fi încă una érecare dintre cele siase natiunalitäti, care in 
număru şi însemnătate s-ar apropia de aceea, acolo membrii de représentante ai acelei 
natiunalitäti au dreptulu a pretinde, ca mai alesu în părțile unde locuindu este în 
preponderantia limba ei natiunalä să se foloséscä ca a două limba ofici6să. 

Individiloru ce se tienu de celelalte natiunalitäti remnicolari li stă în dreptu a se folosi 
de limba loru proprie în adunările de représentante. 

Comunele a le cărora majoritate natiunale nu se tiene de careva dintre cele şiase 
naţiuni remnicolare, potu să se foloséscä de limba loru proprie în trebile interne comunali, 
dar limba publică oficiésä pentru astfelu de comunități este limba comitatului şi respeptive 
districtului. (În elaboratulu celoru patru, acestu $. sună asié: „În comunele orăşienesci şi sätesci, 
precum şi in cercuri, comitate şi respective distripte, natiunalitatea majoritätiei respectivei 
poporatiuni, încâtu acestă majoritate este degid, sau prin arondarea ordenată ar deveni absolută, 
altmintere cea relativă, este: natiunalitate publică in tienutulu respeptivu, şi limba aceleiaşi majorități 
este limba oficidsa atatu a representantiei politice sau politico-administrative, câtu şi a tote 
deregătoriele publice de acolo presupunându că acea majoritate se tiene de una orecareva dintre cele 
şiase națiuni ale fierei. Dacă acestu casu nu este, atunci membrii politicamente fndreptätiti ai unui 
astfeliu de locu séu tienutd, cu luare în consideratiune a elementului ce colo sau în celu mai deaprope 
țienută predomnesce, au dreptu a-şi determina una dintre cele siase natiunalitati ale tierei, de 
natiunalitate publică, şi limbă acestei-a de limbă oficiosă. Particularii aceloru minorități, cari se tienu 
de altă națiune regnicolare, au dreptulu nemărginitu a se folosi de limba loru națiunală în adunările 
representantieloru” ). 

Aplicarea in susu 

§. 4. Fiecare națiune remnicolară are să fie in destulu representată in casa de susu a 
dietei, precum şi la regimu şi la tote dicasteriele centrali şi la tribunalele supreme; de asemenea 
în fruntea comitateloru şi respeptive districteloru, şi peste totu în tote demnitätile şi oficiele ale 
cărora remplasare depinde de la coronă şi respeptive de la poterea esecutivă. 

Limba acelei națiuni remnicolară, carea formézä majoritatea în tiérä, e limba ofici6să in 
aceste corporatiuni; în despärtiäminte şi senate însă, şi în specie la tote trebile concepute în altă 
limbă, pertraptarea se pôté, éra resolvirea trebue să se facă în aceea-si limbă, şi representantii 
natiuniloru în minoritate au dreptulu în dietă a se folosi de limba propria natiunalä. (În 
elaboratulu celoru patru, acestu §. a mai avutu două punte, anume elu s-a-nceputu cu 
următoriulu puntu: „Fiecare națiune regnicolară, care în consiliulu coronei nu e representată degiă 
prin unu ministru cu portfoliu, pentru sustienerea intereseloru propriamente natiunali va fi representată 
acolo prin unu membru luatu din sânulu ei”. 

Apoi, după puntulu de mai susu atinsu, carele în elaboratulu celoru patru a fostu alu 
doilea, a urmatu următoria despusetiune: „Aceşti membri ai unei fiecarei națiuni au caracterulu 
de însăşi propria natiunalitate, în specie membrii de o națiune regnicolare în sine representă în 
corpulu legislativu pe propria natiunalitate, éra cu membrii celoralalte națiuni împreună, représenta 
tiéra”). 


322 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Aplicarea specială în diosu 

8. 5. Legile tierei, apoi ordinatiunile, emisele şi transcrierile guvernului si ale 
autoritätiloru centrali de statu de ori şi ce specie, trebe a se comunica si respeptive a se publica 
pentru tote națiunile remnicolari, şi în specie cu municipiele pe lângă testulu originalu şi în 
limba propria natiunalä respeptive în limba ofici6să a acelora în testu de asemene autenticu. 
Dacă între aceste d6uă teste s-ar escâ dubietate, decide testulu primariu. (Acestu §. e din 
cuvântu în cuvântu identicu). 

Aplicarea specială în susu şi în laturi 

8. 6. Representaniile, magistraturele şi capii comitateloru si respeptive distripteloru şi a 
comuneloru orăşienesci, apoi tribunalele urbane şi de comitatu séu distriptu şi de cercu, precum 
şi tote oficiurile inferiori, corespundu în susu cu autoritățile superiori în limba loru propria 
ofici6să, şi (cu esceptiunea casuriloru din §. 5.) primescu resolvirile, impunerile séu orice alte 
comunicări numai în acestă limbă. Totu asia în limba propria ofici6să corespundu între sine 
autoritățile de aceeaşi categorie séu coordinate, dacă au una şi aceeaşi limbă ofici6să, ér dacă nu, 
atunci pe lângă testulu originalu alu limbei proprie, se folosesce limba ofici6să a autoritätiloru 
centrali de tiérä. 

Totu acésta se observă şi în privintia comunitätiloru sătesci şi a antistiloru loru, dacă 
limba loru oficiésä e recunoscută în comitatu séu distriptu de limbă populară; în casu contrariu 
astfelu de comune au a se folosi în comunicatiunea esternä de o limbă dintre cele usitate în 
comitatu. (În operatulu celoru patru acestu $. întru atâta a diferitu, încâtu puntulu din urmă a 
lipsitu, éra comunele sätesci cu antistiele loru au fostu cuprinse în puntulu primu, deopotrivă 
cu comunele orăşienesci). 

Limba oficieloru în causele particularilor 

§. 7. În trebile parteculariloru se stăveresce regula că părțile se potu folosi de limba 
loru proprie la oficiuri si judetie şi că aceste facu pertraptările şi dau decisiunile în limba 
pärtiloru. Dacă în cause litigiose pärtile-su de doua diferite limbe usitate în cerculu respeptivu 
de oficiu, atunci li stă în voia fiecăreia de a se folosi de limba proprie; dar pertraptarea oficiésä 
şi decisiunile au a urma în limba actorelui. Dacă limba unui particulariu nu e usitată în cerculu 
respeptivu de oficiu, atunci i stă în dreptu a se folosi séu de limbă contrariului, dacă acesta e 
usitată, séu de limba oficiului, seu de cea a autoritätiloru centrali de tiérä. Dacă o parte stă din 
mai multi individi de diferite natiunalitäti, atunci au cu toţii de a-şi alege una din limbele 
usitate în cerculu respeptivu, şi încâtu la acesta nu s-ar pote învoi, au de a se folosi de limba 
oficiului. 

În cause penali cercetările şi tote pertraptările au a curge în limba inculpatului şi în 
acâstă-şi limbă se făcu sentintiele şi tote orice alte decisiuni, presupunându că limba 
inculpatului e usităta în cerculu respeptivu alu judetiului; altmintre în acea limbă de tiérä 
usitată acolo, care inculpatulu după dechiararea sa propria o pricepe mai bine. În casu cându 
inculpatii fiindu mai multi, ar fi de diferite natiunalitäti, atunci acei cari sunt de vreo limbă 
usitată acolo, se ascultă si se pertrapteză cu ei în acesta limbă; éra în privintia celoru a cărora 
limbă nu e usitată acolo, pe lângă aplicarea de interpreţi, se folosesce limba oficiului, sentintia 
însă este de a se comunica în limba loru proprie. 

Conformu acestoru despusetiuni se purcede şi la ascultarea de martori. (Acestu $. s-a 
stilisatu cu totulu altfelu, decâtu ce se află în operatulu celoru patru, unde elu erâ şi mai 
speciale, dar în mai tote dispusetiunile consunatoriu). 

Egalitatea naţională pe terenulu cultului şi instructiunei peste totu 

§. 8. Instrucţiunea natiunale cu scopu de cultură si prosperitete comună, se dechiară de 
chiemare publică a statului; dreptu aceea înaintarea ei se despune atâtu prin poterile proprie ale 
fieşcecarei naţiuni, câtu şi prin ajutorare proportiunatä din medilécele de statu. 

De aci fiecare națiune remnicolară pentru ajungerea acestui scopu are dreptulu de a se 
întruni în totalitatea sa séu în parte, a funda scéle şi institute, societăți şi reuniuni pentru cultură 
materială şi spirituală, pentru sciintie şi literatură, pentru artă şi economie, a crea fonduri si 
fundatiuni şi cu aceste a dispune liberu prin organe proprie. În specie, fiecare națiune 


323 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


remnicolară pentru scopulu instructiunei poporului si alu culturei şi desvoltamentului 
natiunale în tote direptiunile de mai susu, are dreptulu de a se împreună într-unu corpu 
organicu, a se constitui si organisa într-o adunare seu congresu natiunale, organulu unnitatei 
sale natiunali, cu autorisarea, ca elu pentru scopurile de mai susu şi cu santiunea şi sub 
supremă inspeptiune a coronei se pôte face aruncuri pe cei representati în congresu, şi 
interesulu propriei natiunalitäti şi celu alu culturei şi desvoltamentului natiunale să-lu apere şi 
să-lu validiteze prin representatiuni, propuneri, rogări şi gravamine atâtu înaintea tronului, 
câtu şi înaintea corpului legeslativu şi înaintea regimului. 

În acele ramuri de instrucțiune natiunale, cari atingu sfera confesiunei, organele 
natiunali şi confesiunali în împreună intielegere vor stäveri modulu cum să se desbată şi decidă 
trebile de acestă natură în unulu şi acelaşi congresu, séu în adunări separate. (Acestu §. in 
operatulu celoru 4 sună asiè: „Instrucţiunea națiunală cu scopu de cultură şi prosperitate comună, se 
dechiară de chiamare publică a statului. In conformitate cu acesta, înnaintarea ei se despune atâtu prin 
medilocele proprie ale unei şi fiecare națiune, câtu şi prin asemene adjutorare din medilôcele statului. De 
aci, fiecare națiune regnicolară pentru ajungerea acestui scopu are dreptulu de a se întruni în totalitatea 
sa séu in parte a forma asociatiuni publice séu reuniuni private, a funda totu feliulu de institute de 
invatiamantu şi de cultură, a infiintid fundatiuni, şi peste totu pentru promovarea culturei şi 
desvoltamentului natiunale în tote ramurile şi în tote direptiunile, a se constitui într-o universitate 
natiunale, şi în totu modulu a validité interesele proprie spiretuali şi materiali”). 

În specie: în şcolele populari, în institutele de invietimantu şi 
în comunicatiunile acestora şi ale cultului 

8. 9. În tâte scélele populari, în tote institutele de cultu şi învețiământu ale celoru siase 
națiuni regnicolari, limba proprie natiunalä este limba instructiunei. 

Institutele natiunali şi respeptive confesiunali de cultu şi învețiământu ale 
singuraticeloru naţiuni remnicolari pe lângă conditiunea unui planu de învețiământu in 
generalu consunatoriu, se dechiară de dreptu şi întru tote egali cu asemenile institute publice de 
statu, şi în tote acele, unde se propune istoria pragmatică a tierei, are a se propune şi istoria 
propria natiunale ca studiu oblegatu. 

Comunitățile de cultu şi cele şcolari, autoritățile şi institutele, precum şi tote societățile 
şi reuniunile pentru scopurile atinse în §-ulu 8, au dreptulu, atâtu în întrulu loru, câtu şi în 
comunicatiunea esternă cu altele şi cu guvernulu şi cu autoritățile competinti, a se folosi de 
limba propria natiunale, şi guvernulu şi aceste autorități răspundu si li dau resolutiuni numai în 
aceaşi limbă. (Acestu §. nu s-a schimbatu decâtu întregându-se cu „condițiunea unui planu de 
invatiamantu în generalu consunatoriu”). 

La universitate, la academiele de dreptu şi la alte şcoale de statu 

8. 10. La universitatea de tiérä pe lângă catedrele de invatiatura limbei şi literaturei a 
fiecărei națiune renmicolare, au a se inființiă catedre şi pentru propunerea legiloru patriei in 
limba loru natiunalä, docentura fiindu liberă în acele limbe încă şi pentru orice alte studie, şi 
esamenele potendu-se face în oricare dintre limbele de propunere. 

Totu acésta se va observa si la academiele juridice de tiérä, dar numai cu considerare la 
natiunalitätile mai bine representate in respeptivele părți de tiérä. Nu altmintre în scdlele de 
medilocu şi superiori de statu séu în alte institute de invetidmantu ale statului, limba 
poporatiunei în alu carei medilocu se află acelea, cu considerarea şi celoralte eleminte natiunali 
bine representate acolo, se va introduce de limbă a instructiunei. Era în mediloculu aceloru 
naţiuni remnicolari unde astfelu de institute lipsescu, ele au de a se infiintid în numäru 
corespundiatoriu din medilécele statului séu după împregiurări cu ajutoriu din partea acestuia. 
(Acestu $. s-a luatu cu puţine schimbări stilistice - intregu din operatulu celoru patru). 

Garantie 

§. 11. Dispusetiunile fundamentali ale acestei legi, în specie cele cuprinse în §§. 1 si 2, 
formeză o parte integrantă a constitutiunei. (Acestu §. în operatulu celoru patru sună: 
,Dispusetiunile fundamentali ale acestei legi formeză o parte integrantă a constitutiunei; ele se punu 
sub scutulu diplomei de încoronare, şi într-o formulă corespundietérie au a fi suscepute în aceaşi”). 


324 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Dispusetiune esecutivă 
12. Acestă lege în dispusetiunile ale cărora realisare nu depinde de la arondarea 
ordenată în §-ulu 2, are numaidecâtu, éra în celelalte parti la tempulu său a intra în viétia, şi tote 
legile séu ordenatiunile anteriori contrarie acestei legi se dechiară de şterse. (Acestu $. e 
identicu). 


Albina, nr. 15 (122) din 5/17 februarie 1867, Viena, p. 2-4 


41 
Pecica Românä (comitatul Arad), 10 februarie 1867 - Cronica balului de caritate 
organizat de comunitatea românească din localitate în sprijinul celor lipsiţi de alimente de pe 
urma calamitätilor naturale care au afectat producția agricolă a anului trecut. 


Varietăţi 
Din Pecica-română (comitatulu Aradului) cu datulu 10 fauru ni se scrie: 

În sera trecută avurămu unu balu românescu, despre care cu atäta mai vârtosu mi tinu 
detetorintia a vă încunoscinţiă, cu câtu acela au fostu asia dicându primulu care au potutu 
descepta mai inadinsu viétia socială a româniloru a cestui opidu. 

Dorere! letargia în care zăcurămu a provenitu de la acei fii de românu cari, indulciti de 
frätietatea alieniloru noştri, uitaseră că au crescutu cu prescură. Dar scuturându-i de pre capulu 
nostru, adi ne bucurămu de o cointielegere atâta de cordială, încâtu sperămu că ne vom pote făli 
antea iubitei nostri națiuni cu resultate îmbucurătorie îndată după încetarea lipsei urmate din 
inghiatiarea şi seceta din vera trecută. 

Cu ocasiunea acesta mă simtu îndetoratu a dă multiamitä publică în numele lipsitiloru 
Speptabilului Domnu Pretoru cercuale Alesandru Ciucai, carele în sera balului deschise cu 
succesulu cel mai bunu o listă de contribuire spre bunulu lipsitiloru opidului nostru, în care 
speptabilitaea sa oferi 5 florini, D. G. Constantinoviciu 1 florin, Antoniu Munkâcsy 1 florin, G. 
Stoicoviciu 50 cräitari, Efremu Petroviciu 50 cräitari, F. Crişianu 1 florin, Petru Aconu 1 florin, 
Mihăilă Tămăşdanu 1 florin, Maxa Cradigatu 1 florin, Georgiu Petroviciu senior 50 cräitari, 
losifuCaraciuni 50 cräitari, Dănilă Sabău 1 florin, loanu Lonceriu 40 cräitari, Georgiu Stiopu 40 
cräitari, Davidu Ştiopu 50 cräitari, Toma Cruceanu cräitari, Georgiu Igrisanu 40 cräitari, 
Georgiu Petroviciu junior 1 florin, Cristianu 2 florini, Demetriu Tämäsdanu 1 florin, Nicolae 
Caracioni 1 florin, Petru Cradigatu 50 cräitari, loane Ardeleanu 50 cräitari, Georgiu Ghebelesiu 
50 cräitari, Arsa Barbu 50 cräitari, loane Efticiu 50 cräitari, Stefanu Novacu 1 florin, Braun 50 
cräitari, Bohm lonu 50 cräitari si asia au incurs laolaltă 25 florini 70 cräitari, pentru care ofertă 
primescă marinimosii contribuitori multiämita cea mai ferbinte în numele celoru lipsiți. 


Albina, nr. 15 (122) din 5/17 februarie 1867, Viena, p. 4 


42 
Viena, 16 februarie 1867 - Comentariu pe marginea deciziei luate de împăratul Franz Joseph 
de a ceda dietei maghiare administrarea părții răsăritene a imperiului, de unde temerea 
românilor că noua administrație de la pesta va reintroduce politicile discriminatorii utilizate în 
anii 1848-1849. 


Viena, 4/16 februarie 1867 
Ministeriulu ungurescu e „inființiatu”. Întru acésta consună tote scirile, şi publicarea 
va urmă curându. Diariulu oficiale de astădi publică unu autografu prenaltu cătră domnul 
Mailatu, cancelariulu de curte alu Ungariei. Maiestatea Sa Împăratulu îi primi demissiunea din 
postulu de cancelariu, lu decoră cu ordulu Sfântu Stefanu pentru servitiele lui, si lu denumi de 
judele curiei. Aceştia sunt paşii făcuți întru desfiintiarea cancelariei de curte. 


325 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


Mai la vale luămu cunoscintia de mişcămintele constitutiunali ale pärtiteloru. Aceste 
trebuiau să se întâmple acuma, pentru că săptămâna venitérie se începe sessiunea dieteloru în 
tierile germano-slave ale monarchiei şi în Bucovina. 

În politica esternă, obieptulu diaristicei e cuvântulu de tronu alu Împăratului 
Napéleoné. Se recundsce în unanimitate tonulu pacinicu, desluşirile complete şi bine 
întemeiate, cu cari potintele suveranu se adresézä natiunei sale, dându socâtă de situatiunea 
Franciéi, de institutiunile ei interne, şi de relatiunile cătră poterile europene în diferitele cestiuni 
cari astădi pretindu aptivitatea diplomaţiei. 

În cartea venetă (care contiene actele diplomatice ale guvernului şi se aşterne 
representantiloru) dice regimulu Franciei despre imperiulu austriacu: Austria nu mai are parte 
în Italia şi Germania, şi-a perdutu pusetiunea ce traditiunile istorice i-o făceau stimată. Dacă 
Austria a suferitu prin nefericirile în bătălie, ea va găsi - prin devotiunea si patriotismulu 
diferiteloru natiunalitäti ale popéraloru ei - va gasi mediléce pentru a deslegä tote greutățile 
interne, cari şi avură parte la slăbirea ei. 

Aceste cuvinte ale Franciéi se referescu la venitoriulu Austriei. Dar regimulu francu n- 
are facultatea profetică să scie ce va face Austria în venitoriu, de aceea cuvintele lui avemu să le 
considerămu nu de profeția ci de sfaturi. Şi aceste sfaturi sunt: că traditiunile istorice, deşi 
stimate, numai de sine n-ajungu a sustiené cutare influintia - şi că pentru a fi Austria tare în 
venitoriu, are să apeleze la diferitele natiunalitäti. 

Mărturisimu că în aceste mominte, guvernului de Viena, sfaturi mai bune nu se poteau 
da. În cestiunea orientului se arétä că diplomația francă a îndemnatu pre Sultanulu a pregăti 
reforme atâtu pentru musulmani câtu şi pentru creştini. Scimu cum că la Constantinopole s-au 
întâmplatu schimbări ministeriale în sensu liberalu. Deci avemu să asceptămu resultatele 
îndemnăriloru francesci, la cari în aceste mominte consentiesce şi Rusia. 

Parliamentulu confederatiunei nemtiesci de mediănpte, prin o patentă pruséscä e 
conchiematu pentru diua de 24 fauru, la Berolinu. 

Denumirea ministerului ungurescu 

E cu dreptu cuvântu obieptulu discutiuniloru de tote dilele între românii ingrigiti 
pentru esistintia natiunalitätei loru. Nemica n-am avutu neciodatä mai pretiosu, mai stimatu, 
decâtu natiunalitatea nostra. Era frații magiari, conlocuitorii, compatrioții noştri, necicându nu 
ni-au atacatu ceva proprietate cu mai multă amărăciune pentru noi, decâtu sentiemintele 
natiunalitatei néstre proprie. 

Acestu atacu şi-ajunse culmea sub guvernarea ministeriului ungurescu din Buda-Pesta 
la anii 1848 si 1849. Nu se multiämiau a ne fi dechiaratu prin lege de magiari pre noi, pre 
părinții si pre fiii noştri, ci pretindeau a-şi introduce limba loru si la altariulu besericei române, 
ca astfeliu - presupunu - să nu scimu cere de la bunulu Dumnedieu eliberarea natiunalitätei 
nôstre de apăsările nedrepte. Dar Dumniedieu ascultă rogatiunile nôstre şi in limba română, 
deşi neoficială după părerile fratiloru magiari, si ne scăpă de acelu periclu ce ni se intentiuna 
din partea ministrului ungurescu de cultu şi învățiământu. 

Situatiunea de astădi, prin infiintiarea ministeriului ungurescu sau magiaru sémenä 
pre bine celeia din 1848; încâtu neci astădi, ca şi atunci, n-avemu veriunu articlu de lege care să 
ni recunéscä şi garante esistintia natiunalä; éra frații magiari propagă şi astădi, ca şi atunci, 
tendintiele loru de magiarisare. 

Aceste caracteristice principali ale situatiunei actuale sunt identice cu cele din anii de 
tristă memorie. Şi de aci, prin o deducere prè naturală, vedemu născându-se temerea 
româniloru că pentru natiunalitatea ndstra se vor renoi suferintiele din trecutu. 

Dacă am cerca să delăturămu cu totulu acâsta temere, am primi asupra-ne sarcina ce 
nimene e in stare a o porta. Recunéscemu deci cum că ea, încâtu e pentru tendintiele 
conlocuitoriloru noştri manifestate până acuma, şi-are dreptulu a esista. 

Dar natiunalitatea n6stră nu depinde în modu absolutu de la ministeriulu ungurescu, 
ea şi-are rădăcina şi radiemulu în noi înşine, în poterea nostra morală ce vom să-i opune 


326 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


intentiuniloru nefavorabile n6ă. Şi dacă frații magiari cu intentiunile loru ni se vor arătă totu cei 
de la 1848, noi cu poterea nésträ morală suntemu în anulu 1867. 

Să privimu deci cestiunea natiunalitätii nostre nu numai din puntulu de vedere alu 
intentiuniloru magiare, ci mai multu considerându stadiulu desvoltamentului natiunale la care 
am ajunsu. Să tragemu o paralela între numărulu intieligintiei nostre de la 1848 şi celu de astädi, 
între, cultura de atunci şi astădi, să aducemu în vedere multe alte cercustantie cari acu pledézä 
pentru noi - si din aceste ne vom convinge că avemu cause întemeiate a scade din temerea 
nostra. 

Dar încrederea in poterea n6stră propria presupune o bună disciplină, numai sub 
regimulu acesteia avemu cuvântulu a-i cere resultate, ba din contra verice potere se împarte, 
reduce, apoi despare. Eca aci causa pentru care nu precepemu de ce unii domni, cu spaima în 
spate, recomendă felu de felu de procédure, apte mai multu a escă diferintie la intentiuni şi 
procédure, decâtu a ni le concentra tote acele într-unu singuru programă. 

Avemu pre ablegatii noştri intruniti la dietă. Scimu că asecurarea natiunalitatei li e o 
dorintie asiè de mare şi sfântă ca şi n6a. Vedemu paşii ce-i făcu în astă privintie. Deci să privimu 
cu încredere deplină, căci mandatarii noştri nesmintitu nu ni vor dă altă direptiune, decâtu cea 
demnă şi corespundiätérie a satisface încrederei cu care s-au înzestratu. 

Să privimu, nu în neaptivitate ci în priveghiare, esprimându-ne înşine părerile în 
publicitate, judecându despre tote, dar astfelu ca purure să fimu gata a primi de a nostra 
şi a ne supune acelei proceduri, ce majoritatea corporatiunei representantiloru noştri o va 
găsi cum că convine intereseloru unei națiuni care se bucură de consciintia demnității 
sale. 

Aducă apoi venitoriulu asupra capului nostru evinemintele cari, câte şi cum i 
place. Dacă ne vor găsi în ordine, la disciplină, nu ele ne vor direge pre noi, ci din contră. 
Era faptorii ordinei i-avemu: avemu corporatiunea representantiloru noştri capace a 
constata o procedură bună - şi ne avemu pre noi înşine, atâta lume românéscä, care t6tă va 
senti în sine poterea morală a observa numai acea procedură, recéra chiar şi abnegatiuni ori 
sacrificie. 

Şi cându astfelu noi cu toții ne vom mişca ca unu senguru individu, întrebu: se va poté 
Ore ca cei ce ne vor vede să denege în fatia imposantiei miscământului nostru, să denege 
esistintia nostra natiunala? 

Tocma pre cându încheiămu ne vinu sciri din tote părțile că intieligintia natiunala 
pretotindene, dar mai vârtosu în Pesta, lucra seriosu la stabilirea unui programă de portare fatia 
cu asceptata situatiune noua, despre care nu mai e indoiéla că s-a croitu şi se va inaugura câtu 
mai curându. Desbaterile în asta privintia decurgu bărbătesce, dar nu sunt încheiate, neci că 
scimu dacă resultatulu va fi destinatu a se publica prin foile publice, seu numai prin epistole 
confidentiali, precum adecă vor fi cercustantiele. Totu astfelu procedă şi alte partite în imperiu, 
câri nu purure-şi publică resultatele desbateriloru. 


Albina, nr. 15 (122) din 5/17 februarie 1867, Viena, p. 1 


43 
Arad, 18 februarie 1867 - Cronica conferinței intelectualitatii româneşti din comitatul 
Aradului, organizată de profesorul Miron Romanul, de la Seminarul Teologig Ortodox din 
Arad, întrunire la care a fost stabilită strategia pe care românii o vor urma în scopul 
contracarării efectelor produse de noua politică dualistă. 


Conferintia natiunalä română în Aradu 
Românii din comitatului Aradului şi-au preceputu missiunea. Straformările cele 
aduncu täietore în viétia politică a imperiului şi cu deosebire în a Ungariei, ne impunu o 
detorintia a ne îngrigi de viitoriulu nostru natiunalu. 


327 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


Reverendisimul domn Mirone Romanu a conchiamatu pre bărbaţii inteliginti din 
comitatulu Aradului la o conferintia natiunala pe 18 februar, stil nou, la Aradu, cu scopu ca se 
ne intielegemu cu toții la o direptiune, ce am avé a o urmă in afacerile ndstre municipale. 

Convenira aprope la o suta de bărbaţi si cativa tierani din comitatu la institutulu 
clericalu. Domnul Romanu ni spuse pe scurtu; cu cuvinte petrundietore că „de la 1848 incoce 
totdeuna causa natiunala a ocupatu loculu primu in lucrările publice ale romaniloru si că 
acuma, avendu unu terenu liberu de acțiune, érasi totu numai causa nostra natiunala trebue se 
o punemu la loculu primu. Daca romanii se potu lauda că au dobenditu ceva pentru 
natiunalitatea loru, este de a multiami numai solidarității si energiei cu carea au lucratu. 
Acţiunea acumu va fi mai estinsa, lupta mai grea, deci avemu lipsa de solidaritate indoita si de 
energia intreita. Roga deci pre cei de fatia a se dechiara pentru solidaritate, adeca: că vom lucra 
toti micu si mare cu poteri unite supunendu-se minoritatea totdeuna majorității”. 

Toţi amu fostu adâncu pätrunsi de adevărulu acestoru cuvinte şi ne-am dechiaratu toți 
prin sculare de pre scaune pentru ambele propuneri. 

Deşi era pote bine dacă se însemnă numele celoru de fatia, ca să scimu: cine? şi câţi s- 
au dechiaratu pentru solidaritate; dar aceea propunere a protopresviterului Ion Raţiu, cum că să 
ne dechiarămu toți prin subscrierea numelui propriu la unu protocolu - totuşi a trebuitu să 
cadă din mai multe motive fondate că s-au adusu în contra acelei propuneri. A fostu destulu 
deci a ne dechiara pe cuvântulu de onore că vom lucra în solidaritate totuşi - vai - s-au aflatu 
mai târdiu unii şi alții cari, uitându-şi de parola de onore, ca minoritate n-au voitu a se supune 
majorității. 

Tare ne-amu îmbucuratu la începutu de aceea dechiaratiune a domnlui advocatu 
românu Ebesfalvay, cum că totu insulu care a venitu la acéstä conferintia natiunalä şi nu e 
românu, adecă nu vré să lucre cu trupu, cu sufletu pentru fericirea némului românescu - e unu 
omu slabu. Doresce însă că românulu nicicandu să-şi mai cérä drepturile sale pe cale 
absolutistică ci totdeuna pe cea constitutiunalä. 

La aceste, domnul protonotariu comitatensu Philimon tient: o vorbire eclatantă, in 
carea arătă mai chiar decâtu sorele că românulu, deşi se îmbucură de viétia constitutiunalä ca 
tocmai oricare omu civilisatu, totuşi astadată nu se pote dechiarâ pentru constitutiunea 
magiariloru din 1848 până cându aceea nu se va straformă după dreptu şi dreptate, precum 
recere spiritulu tempului de astădi. „Legile din 1848, aşiă precum sunt acele, e moartea româniloru şi 
decâtu să morimu într-o constitutiune ca acesta, mai bine să trăimu şi să gememu cu toții sub o 
guvernare absolutistică. Românulu s-a luptatu şi se va lupta totdeuna pentru subsistintia sa natiunald şi 
egala indreptatire a tuturoru poporeloru din imperiu sub ori ce formă de guvernare, deci, dacă 
constitutiunea i va da terenu liberu spre desvoltarea sa natiunald şi nu-lu va sugruma ca in 1848, i va 
striga: Osanna, din contră, şi dacă acestu guvernu constituțiunalu ne va sili ca celu din 48, să ne 
desbräcämu de natiunalitatea nostră şi să neprefacemu cu încetulu în magiari, atunci cu totă poterea 
trebue să ne luptămu pentru doborârea acelui guvernu cu atâta mai vârtosu căci unu astfelu de guvernu 
ar fi celu mai înfricoşiatu absolutismu sub masca de constitutiunalismu. Asia dară, peste totu nici nu 
pote fi vorba despre aceea că românii să-şi dee cuvântulu de onore, cum că pentru interesele loru 
natiunalu vor lucra numai sub guvernu constitutiunalu (dacă adecă sub acestu guvernu s-ar intielege 
guvernulu constitutiunei migiare din 1848); căci asta ar însemnă atâta, câtu dacă guvernulu de astădi ar 
deveni absolutisticu: noi n-am mai avé nici dreptulu de a ne lupta pentru egalitatea natiunalä, deorece noi 
înşii am abdisu de elu. Astădată înse nici nu ne potemu lupta pe altu terenu, numai pe terenu 
constitutiunalu”. 

Cam astfeliu a vorbitu domnul Philimon, şi conferintia, în semnu de consemtire, l-a 
aplaudatu. Domnul Philimon în adeväru pote dice ca Muciu Scaevola: ,longus post me ordo est 
idem petentium”. S-a si aflatu mai multi cari vorbirä cu multă resolutiune pentru aceste principie. 
În urmă, conferintia respective intelegintia româniloru din acestu comitatu se dechiară cu tota 
solemnitatea, că e de principie constitutiunale, însă precum până acuma, asia şi mai departe se 
va lupta numai pentru acea constitutiune, carea va cuprinde în sine egala indreptatire a 
natiunalitätiloru tierei. Asta e spusă destulu de chiaru, fără nici o réservä. 


328 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


A urmatu după acesta alegerea unui comitetu natiunalu cu 36 membri din centru şi 
din afară, care va conduce în contielegere bună tote mişcămintele nostre municipale, şi totodată 
va veghia ca solidaritatea româniloru să se sustienä. 

Despre lucrările mai departe a comitetului voiu avé onore a însciințiă pre onoratii 
cetitori ai Albinei. 


Albina, nr. 18 (125) din 12/24 februarie 1867, Viena, p. 2 


44 
Pericei (comitatul Solnocul de Mijloc), 18 februarie 1867 - Corespondenţă în legătură cu 
nefericita opțiunea a românilor din cercul electoral Cehu Silvaniei de a alege un maghiar în 
funcția de jude cercual, în locul candidatului român, alegerea care a condus la neglijarea şi 
boicotarea şcolilor româneşti de către noul funcționar al statului. 


Periceiu (comitatul Solnocului de mediloculu) 18 februar 1867 

Onoratä Redactiune! Constrânsu de suferințele şi durerile ce le gustä poporulu nostru, 
trimitu aci câteva orduri, cărora mă rogu a li se dă locu în pretiuita féia „Albina” ca să véda 
onoratulu publicu relatiunile în cari se află românii din comitatulu Solnocului de mediu fatia cu 
conlocuitorii unguri respeptive cu diregătorii civili. 

Nu potu dice că au rămasu nearătate naintea onoratului publicu românu calumniele şi 
escesele întâmplate cu ocasiunea alegeriloru de ablegatu în Szilâgyi-Cehu; pentru că nici că-mi 
rămase din obieptulu acela alta decâtu a lauda bunele sentieminte a unoru români adevăraţi, 
cari deşi în mediloculu pericleloru fatia cu cei mai nestempärati inamici, au tentatu tôté 
medildcele a pote reuşi cu desemnatulu loru domnulu A.B. Cu care faptă, prin neclătita loru 
bärbätie fură în stare a aduce în mişcare şi cele mai mute inime a româniloru din întinsulu său - 
acelora cari până acuma, lesinati sub frica diregătoriloru unguri, nu cutediară a rădica o voce în 
favorea scumpei loru națiuni, li dede curagiu prin esemplele loru a nu tremura de frică unui 
inamicu şi a imita virtuțile străbuniloru loru. Însă meritele tote, mai alesu a domnului G.P., a le 
inşiră - a căruia tendintia totdeuna a fostu conlucrarea la înflorirea natiunei - neci tempu-mi 
concede, de aceea voiu să mă întorcu la obieptu. 

Locuitorii din cerculu Hododului, cari nainte de-asta cu unu anu şi diumetate, avându 
de jude cercual pe zelosulu bărbatu si faptoru natiunalu G.P., duceau o viétia liniştită - 
multiamiti cu sortea - acumu se plângu în contra portärei neprecepute a judelui nou cercual 
KS., care pare contraiu culturei românului, care tendintia a lui nelăudabilă e observată acumu 
de toți românii literați din cerculu numitu, afară de domnulu S.L. din Hododu, care precumu se 
vede nu-şi aduce aminte ca comite o crimă, nutrindu în sânulu său, hrănitu cu laptele românei - 
sentieminte străine. Frumésä multiamita pentru prescura mâncată de pe mésa tătâ-ne-său!? 

Domnulu K., în locu d-a visită scélele române, după cum cred că are instrucțiune - şi a 
îndupleca părinții spre trimiterea prunciloru săi la şc6la - în secretu dacă-i pare incovenientu în 
publicu - prin notarii săi, de natiunalitate aşişderea unguri, disgustră poporulu de cătră 
crescerea fiiloru săi - făcându-lu a crede că preoții şi invatiatorii loru prin chiamarea prunciloru 
la scéla vréu numai a retrage copiii de la dedarea la lucru. Nimerita instrucțiune de la unu omu 
intieleptu şi tocma diregătoriu! 

Audiendu unele ca acestea e de doritu ca domnii parochi şi invatiatori natiunali să dea 
desluşiri poporului fără lumina în contra unoru conduceri sinistre şi malitiése răpedite, din 
partea unoru corumpători, ai poporului. 

Danielu Deleu 


Albina, nr. 20 (127) din 17 februarie /1 martie 1867, Viena, p. 1 


329 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


45 
Pesta 27 februarie 1867 - Corespondenţă în legătură cu lipsa de solidaritate a delegaților 
români din dieta maghiară în raport cu votarea proiectului de lege privitor la statutul 
minorităților şi a folosirii limbii materne în partea răsăriteană a imperiului cedată spre 
administrare maghiarilor. 


Pesta, în 14/27 fevruariu 

Domnule Redactoru! Mă provoci ati comunica pentru publicare numele domniloru 
deputaţi cari subscriseră „Proieptulu de lege pentru regularea şi asecurarea natiunalitätiloru şi 
limbeloru în Ungaria”. Mă prinde mirare de acéstä provocare, după ce eu cu vreo déuäsprediece 
dile mai nainte ţi-am trimisu, punându-o cu propria mână pe poştă - o consemnatiune deplină 
de acele nume, petrecându-o totodată cu mai multe observatiuni ce mi se păreau de lipsă. 

Dar fiinducă - precum se vede - acea corespundintia s-a perdutu, deci vinu a ţi-o 
renoi. Proieptulu amintitu e, sau celu putinu a fostu până mai alaltäieri, subscrisu de următorii 
domni deputaţi: Ştefan Branovacsky, representantele oraşiului Neoplanta, Antoniu Mocioni, 
representantele cercului Şiria (comitatul Aradului), Victor Babeşiu, Sasca (comitatul Caraşiului), 
Dr. Iosif Hodosiu, Bradu (comititatul Zarandului), Sigismund Borlea, Hălmagiu (comititatul 
Zarandului), Florian Varga, St. Anna (comititatul Aradului), Dr. Alesandru Mocioni, Cocota 
(comitatul Temişiului), Sigismund Popoviciu, Buteni (comitatul Aradului), Andrei Medanu, 
Remete (districtul Cetätei de petră), Dr. Svetoslav Miletics, Beceiu vechi (comitatul Baciului), 
Gregoriu Popu, Szilagyi-Cehu (comititatul Solnocului de medilocu), Emilian Manoilovits, 
orasiului Vârsietiu, I. Popoviciu-Deseanu, cercului Maria-Radna (comitatul Aradului), Milian 
Dimitrievits, Culpinu (comitatul Baciului), Georgiu Mocioni, Moravitia (comitatul Temisiului), 
Pavel Trifunacz, Başia-hidu (comitatul Torontalului), Petru Csernovits, oraşiul Chichinda-mare, 
Demetriu Ionescu, cerculul Pecica (comitatul Aradului), Sigismund Popu (districtului Cetatea 
de petră), Georgiu Stratimirovits, oraşiulu Becskerekulu-mare, Svetoslav Milutinovits, 
cerculuiTovarişovo (comitatul Baciului), Alesandru Romanu, Ceica (comitatul Bihorului), 
Adolfu Dobrzansky, Zboro (comitatul Şiaroşiului). 

Afară de aceşti domni s-au mai dechiaratu şi insinuatu pentru subscriere domnii: Dr. 
Aurel Maniu, representantul cercului Făgetu (comitatul Caraşiului), Aloisiu Vladu, Zorlentiu 
(comitatul Caraşiului), Andreiu Mocioni, Lugoşiu (comitatul. Caraşiului). 

Va să dică: au subscrisu 17 români, 8 sârbi şi 1 rusinu; va să dică, dintre 10 deputați, ce 
au sârbii la dietă, n-au subscrisu doi, anume: Alesandru Nicolits, ablegatulu cercului Pardani, 
din comitatul Torontalului, şi lonu Damaskin, ablegatulu cercului Aradulu-nou, din comitatul 
Temisiului - érä dintre 24 deputaţi, ce au românii din Ungaria şi Banatu la dietă, n-au subscrisu 
următorii siepte: Jonu Fauru, ablegatulu cercului Oravitia, comitatul Caraşiului, Georgiu 
Ioanoviciu, Bocşea mare, comitatul Caraşiului, Emanuil Gozsdu, Tinca, comitatul Bihariéi, 
Georgiu Ivacicoviciu, Ciacova, comitatul Temişiului, Petru Mihali, Sugatag, comititatul 
Marmaţiei, Gervasiu Véghsô, Beiuşiu, comitatul Bihariéi, Simeon Pappu, Vişieu, comitatul 
Marmaţiei. 

Despre sârbii cei doi şi despre alu nostru cestu din urmă, adecă Simeon Pappu, am 
numai atâta a dice că domniele loru cam din capulu locului s-au despärtitu de cătră colegii loru 
natiunali şi asié ei - numai dupa nume mai trecu de sârbi şi respeptiv românu, éra în faptă sunt 
deplinu magiari. 

Alta e cu domnii noştri ceialalti şiase, éra mai vârtosu cu domnii: Fauru, Gozsdu, 
Ioanoviciu, Véghsô şi Mihâlyi. Domniele loru trecu şi vreu să trecă de români buni; domniele 
loru sunt omeni de capacitate şi renume; dânşii au fostu şi sunt membri conferintieloru 
deputatiloru noştri natiunali, la cari ei au luatu parte regulatu, pe temeiulu solidaritätiei, pe care 
s-au constituitu acele conferintie. 

Deci fatia cu acei domni simtu datorintia a spune în scurtu cu ce motive sau sub ce 
pretestu refusară ei a subscrie unu operatu alu majoritätiei colegiloru loru natiunali, la alu 
căruia stăverire luară şi ei parte aptivä. Domniele loru sunt totu acei deputaţi ai nostri cari anu 


330 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


în juniu refusară a subscrie Proieptulu specialu alu româniloru; atunci ei dechiarară că nu potu 
subscrie unu operatu alu căruia unele dispusetiuni s-au decisu în contra părerei sau convingerei 
loru si pre cari ei, aşiâdară, nu le-ar pote apărâ; astă dată, dupa esperintia de anu, în conferintia 
constituitérie s-a pretinsu din capulu locului că totu insulu să dechiare solemnelu cum că se 
supune solidaritätiei si va subscrie operatulu ce se va stăveri în comunu, dar acum domniele 
loru din capulu locului dechiarară că nu se potu supune la atare solidaritate, pentru cuvântulu 
că nu se potu oblegă a subscrie şi apără ceva ce încă nu cunoscu. 

Va să dică: domniele loru anu nu subscriseră pentru că 
sciau ce, éra acum nu subscrisară pentru că - nu sciau ce. Asie precepu domniele loru 
solidaritatea. Se întielege că încercări de a-i informa sau capacită altfelu, s-au fäcutu destulu si 
anu şi estimpu, precum d-altă parte şi domniele loru n-au lipsitu a-şi esplică şi motiva puntulu 
loru de mânecare, sau convictiunile, cum binevoiescu ei a-şi numi părerile politice si natiunali; 
însă în zadaru tôte. Opiniunea publică a poporul românu judece deci - cine a gresitu şi cine are 
să porte respunsabilitatea pentru desbinarea întâmplată şi scăderea ce va suferi a bună sémä 
pentru acestă desbinare proieptulu combinatu în causa nostra cea mai sfântă, în causa 
natiunalitätei ş limbei n6stre. 

Ori cum să fie, domniele loru, acei domni ce se desbinară de cătră majoritatea 
precumpänitérie a fratiloru de unu sânge, acei domni totuşi ni dederă o satisfactiune loială 
dechiarandu din propriulu îndemnu - solemnelu, cum că - deşi nu subscriseră operatulu 
fratiloru loru, totuşi lu vor sprigini la tempulu său din tote poterile, în tote acele dispusetiuni 
ale sale, cari nu sunt in contra mai bunei loru convingeri, éra în celelalte parti, deşi nu lu vor 
pote sprigini, dar nici nu lu vor ataca, nici nu vor votă séu agită în contra. Asta e graiulu inimei; 
ascultati-lu numai încă câtuva mai bine şi urmaţi numai încă ceva mai multu îndemnului lui, şi 
- sunteți în totu în bratiele dulcei națiuni! 

În fine, mai am se amintescu că domnul deputatu Alesandru Romanu a subscrisu cu 
adausulu „ca minimum”. La acest'a domnii deputaţii nostri ceialalti facu observatiunea că - 
Despre acestu adausu a fost de prisosu, căci nu numai domnul Romanu, ci - precum bine se 
scie, inca multi alții dintre deputați ar dori, daca ar fi cu potintia - mai multu decatu ce se 
cuprinde in proieptu; inse natura compromiselor este - a face concesiuni imprumutate, apoi 
interesulu de a fi combinatu cu frații sârbi împreuna unu programü natiunalu comunu - de 
buna séma e mai mare si mai multu cumpenitoriu decatu cele puţine si neesintiale concesiuni ce 
se dice că s-ar fi sacrificatu acelui interesu. 

Altcum oricatu am intrebatu de domnii deputaţii noştri, că - ce felu ar fi „mai 
multulu” acela pre care l-ar fi sustienutu domnul Romanu in conferintiele commune si la care s- 
ar reduce adausulu subscrierei sale? - nime n-a sciutu să-mi dee desluşire, prin urmare nici nu- 
mi e cu potintia a dă o judecata despre pretiulu acelui - mai multu. 


Albina, nr. 21 (128) din 19 februarie /3 martie 1867, Viena, p. 1-2 


46 
Cărand (comitatul Bihor), 28 februarie 1867 - Corespondenţă în legătură cu abuzul comis 
de comitetul maghiar din Bihorul de nord de a instala în administrația Bihorului de sud numai 
funcționari maghiari, în condițiile în care regiunea era locuită exclusiv de români. 


Cărandu (comitatulu Bihorului), februar 28, 1867 
(Miscäri constitutiunale) Ministeriulu magiaru, în momintele de fatia, păşiesce pe calea 
activități. Astădi mâine municipiele comitatense, stăruindu a intra în viétia, vor pote produce 
mişcări şi intentiuni, cari, atingându interesele ndstre natiunale de acuma, ne impune a ne 
ocupa serious cu dânsele, ba doră a ne şi mişcâ. 
Mi place se credu că ministeriulu magiaru - până se va deslegâ causa natiunalitätei in 
dietă - aducându-si aminte de mişcările municipale de la anulu 1861, încâtu acelea erau mai 


331 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


multu alarmări şi contraste principiului de egalitate şi, în locu se multiäméscä interesele acelea, 
mai tare le acerbau - în programulu său va avé cuprinsu instrucțiunea care va ştirbi de 
direptiune si pe care comitele supreme, dimpreună cu comitetulu, va debui se o respecteze. 
Altminterea şi instrucțiunea numai atunci va corespunde scopului, dacă se va esecută în 
intielesulu care-lu recere drépta egalitate de sus până josu. 

Fraţii magiari din totu comitatulu, în capitale şi în provincie, până acuma făcura 
consultatiuni si conferintie până la saturare, ba compuseră şi listele oficialiloru, în cari liste se 
vede ignorarea româniloru, precum au fostu în trecutu. Să nu se mire cetitoriulu dacă voiu 
spune că dintre frații magiari câte la unu cercu aspirédia pentru pretori de la 25-30, si asia mai 
încolo pentru tote posturile. Prin tote cercurile se manifestedia tonuri şi principie 
constitutiunale după cari, dacă s-aru împărți colacii, națiunea română ar rămâne éra ne 
representată în comitetu şi câțiva români numai, ca din grație, ar ocupa nisce locuri în 
municipie. În anulu 1861 é că cum am fostu représentati în comitetu. Numărulu membriloru 
fiindu peste 350, românii, ca locuitori mai multu de jumătate din comitatu, erau representati cu 
20 de membri în comitetu. 

Comitetulu constituitu din magiarii comitatului de médiänopte si din advocatii Oradii 
mari - după placulu loru aléserä oficiali în cercurile de médiadi si răsăritu, locuite totu de 
români, tocmai pe aceia în cari poporulu românu avea cea mai mare neîncredere. Intieligintia 
română din comitatulu Bihorului, care dimpreună cu poporulu doresce a trai în constitutiune - 
fatia cu întâmplările dilei, stă în sfera asceptăriloru, fără ca să fie făcutu ceva mişcare. Causa 
trebue să fie că națiunea întregă din imperiu consideră constitutiunea si din punctu de vedere 
românu. 

Însă luându în consideratiune şi aceea că, nefiindu profeti si nesciindu ce va pretinde 
viioriulu de la noi, eu tinu de cinosură că în mediloculu precedintieloru trebue să ne orientămu, 
să ne precepemu şi pentru mânecare să păşimu la solidaritate. Ertăciune pentru părerea asta, eu 
voiescu să rămână numai părere, éra nu direptiune séu instrucțiune, la asta n-am intentiune a 
mă avântä. 

Cum să ne orientămu şi cum să păşimu la ceva solidaritate? sunt convinsu că 
inteliegintia română va da de calea ce o va conduce acolo - numai intentiunea să nu fie 
preocupată de ceva patimă, bunäérä cum fu în anii trecuți - stimă şi onore esceptiuniloru. 

Qui bene distinquit bene discit. Eu aşiă credu că chiarificându-şi românulu, care se dice a 
fi românu, ideile sale despre natiunalitate - o va sci şi separa de alte cestiuni speciale. 
Natiunalitatea - e cestiune de la care depinde starea bună sau rea a nostra si a stränepotiloru, 
esistintia nostra ni impune pentru asta a conlucră şi atunci cându suntemu răpiți de ceva patimă 
- care altmintre n-are în sine rațiune, ci mai multu e eflussulu iritatiuniloru personale şi a altoru 
combinatiuni cari, pe cum amintiiu, în viétia practica nu esiste - numai în acru, şi totuşi dau 
locu disputeloru şi discordieloru. 

Acei mari şi mici domni cari, după dignitate, vădia şi capacitate a fi meniti a fi şi 
conducători - aibă bunătate a crede cum că, cându ei vor imbratia cestiunea natiunalä asia dupa 
cum recere chiamarea loru şi spiritulu tempului - nu va fi decădere pentru dânşii. Noi aşiă 
suntemu convinşi că ei, desfăcându-se de umbra secoliloru trecuţi şi atrăgându-se cătră 
capetulu secolului unde ne aflămu astädi - prin conlucrare şi conducere şi-voru câşcigâ numele 
şi onérea ce va sci să li dee națiunea care i-au avântatu acolo. Atunci națiunea nu după 
investitura din afară îi va judeca ci îi va considera după meritulu loru, ce ca să şi-lu câştige noi 
din inima oftămu. Pentru fruntaşii români din acestu comitatu a sositu acuma ocasiunea a-şi 
câştiga merite, dacă vor luâ initativa a stabili o solidaritate între intieligintia română din acestu 
comitatu, precum s-a stabilitu şi în comitatulu vecinu. 

Murgu 


Albina, nr. 22 (129) din 22 februarie/6 martie 1867, Viena, p. 2 


332 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


47 


Şomcuta Mare (comitatul Sătmar), 8 martie 1867 - Corespondenţă în legătură cu intenția 
elitei româneşti din cercul electoral al Chioarului de a solicita premierului maghiar Andrâssy 
Gyula numirea unui căpitan român peste districtul lor. 


Şiomcuta-mare, 8 martiu 1867 
Onorată Redaptiune! 

Scimu pre bine, cum că jurnalulu „Albina” are de a publica, mai alesu în presentu, 
forte multe şi interesante lucruri, asia câtu abiâ va avé spaţiu spre a publica şi ceva de la noi; 
însă tempulu şi împregiurările cu multu sunt mai interesante şi mai ponderose pentru noi şi 
causa nostră natiunalä, decâtu să fimu numai totu în tăcere si cu nepăsare pentru viitoriulu 
nostru natiunalu şi pentru binele şi fericirea mai alesu a distriptului nostrum a Cetätei de petră, 
care este unu puntu forte interesantu pentru noi românii. 

Concedă-ne dară onorată Redaptiune spațiu în colonele foiei domniiloru Vostre, ca cu 
puţine cuvinte să ne respicämu şi esprimämu si noi doririle nostre. 

Vediendu mai multi dintre intielegintii bine sentitori a distriptului, cum că sistema 
regimului s-a schimbatu, ce în totă întâmplarea va aduce cu sine şi în regiunile inferiore 
strămutări (pote) mari, s-au împlutu de ingrigiri pentru viitoriu, au tăcutu până acum şi nu au 
mişcatu, asceptându ce va aduce tempulu şi împregiurările cu sine; însă acum a sositu tempulu, 
ca să începemu serious la lucru şi se dămu pre fatia şi în publicu vointia şi dorirea majoritatei 
poporului din distriptulu acesta. 

Deci dară intieligintia s-a determinatu a tiené o conferintia amicabilă în 11 martiu a. c. 
aici în Şiomcuta-Mare, a căreia temă de pertraptare va fi compunerea şi trimitirea unei adrese 
de loialitate cătră ministrulu preşiedinte a Ungariei Conte Iuliu Andrâssy, a căreia cuprinsu nu 
suntemu încă în stare a-lu comunica până după conferintia, decumva ni veți permite. (Bucurosu 
Red.) 

Binesentitorii şi voitorii de binele comunu a distriptului acestuia însă fiindu în 
absolută majoritate - în acesta adresă şi-voru esprima de bună sémä acea umilitä, dréptä si 
legală dorire ca regimulu acestu constitutiunalu şi responsabilu să denuméscä de căpitanu 
supremu în distriptulu acesta pre unu demnu bärbatu românu, în care majoritatea 
poporului şi-va concentra încrederea, şi care nu va dă cu pintenii în lună şi stele ci va porta 
frânele oficiului său independinte, cu intieleptiune, desinteresare şi acuratetia, ca aşiâ să 
ajungemu scopulu doritu, să nu fimu éra espusi la intrigi, desordini, confusiuni şi alte 
neplăceri. 

Sunt unii, cari pote se nisuescu in contra majoritatei a candida si pre unulu si pre 
altulu; inse suntemu satui de intrige, si ne dechiarămu astadata francu si apriatu cum ca 
noi, cari formamu absoluta maioritate - dorimu si asceptâmu denumirea de capitanu 
supremu constitutiunalu in persona Ilustritatei Sale domnului Ioane Siorbanu, carein 
presentu inca ni e capitanu supremu, si care cu activitatea si bravura sa cea barbatésca au 
invinsu pana acum tote intrigele tiesute in contra-i si denunciarile false făcute in aceşti doi 
ani si diumetate de candu e in senulu distriptului Cetatei de petra; densulu a sustienutu 
ordulu, a staruitu spre radicarea scoleloru comunale, prin care ni-a castigatu amorea si 
încrederea, si ne nutrimu de acea firma sperantia că dupa ce se va denumi, respeptive lasă 
érasi in postulu seu de acum, ca capitanu suprem constitutiunale va face dorirei si 
asceptarei poporului destulu va sustiené ordulu, buna contielegere si armonia a tuturoru 
partiteloru, va stărui intru edificarea pretoriului inceputu si va reâlisa si idea gimnasiului 
forte trebuintiosu pentru jurulu acesta. Pre langa care remanemu etc. 

Mai mulți 


Albina, nr. 27 (134) din 5/17 martie 1867, Viena, p. 2 


333 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


48 


Pesta, 3 aprilie 1867 - Corespondenţă în legătură cu numirea in funcții a noilor comiti 
supremi maghiari în fruntea unor comitate transilvănene cu populație majoritar românească. 


Pesta, 3 aprile, 1867 

În corespundintia mea de pre urmă s-a trecutu cu vederea denumirea comitiloru 
supremi, deci le înşiru acum aceste denumiri încâtu privescu comitatele romînesci. Următorii 
comiti supremi rămanu în posturile loru de până acuma, şi anume: 

Baronulu Franciscu Wesselenyi în comitatulu Solnocului de medilocu; Baronulu Bela 
Bânfy în comitatulu Crasnei; losifu Manu in comitatulu Marmaţiei; Conte Georgiu Karolyi în 
comitatulu Satulu-Mare; Ignatu Murânyi în comitatulu Temişiorei; Ladislau Karâcsonyi în 
comitatulu Torontalului. 

Pentru comitatulu Bichisiului e denumit losifu Tomcsänyi; pentru alu Bihariéi 
Ludovicu Tisa; pentru alu Cianadului Torna Nâvay; pentru alu Caraşiului Ioane Fauru; pentru 
alu Zarandului Demetriu Ionescu, éra în districtulu Cetatei de Piéträ (Chioaru) e denumitu de 
capitanu suprem ablegatulu dietalu Nicolae Ujfalusy. 

Va să dică, pentru 12 comitate locuite eschisivu sau în preponderantia de elementulu 
românu sunt denumiți comiti supremi numai 3 inşi români, ceialalti de alte natiunalitati. 
Credu că ajunge a constata aceşti numeri, comentariulu e de prisosu, pentru că anume, 
precum dicea odată ministrulu Krauss în un reportu anualu cătră Maiestatea Sa, au o 
elocintia proprie. 

Casa magnatiloru, ieri în una siedintä a desbătutu si a votatu modalităţile recrutări. 
Dintre români a vorbitu Ilustritatea Sa episcopulu Pop-Sălăgianu căruia i plăcu timpulu servitu 
lui, care acuma e redusu. Comisiunea conchiamată de ministrul justiției s-au fmpärtitu în trei 
subcomitete, unulu se ocupă de codicele criminalu, altulu de organisarea tribunaleloru, alu 
treile de procedura civilă. Cându şi-vor fini elaboratele pentru a le aşterne dietei ca propuneri 
ministeriale? Încă nu se pote prevede. 


Albina, nr. 35 (142) din 26 martie/7 aprilie 1867, Viena, p. 2 


49 
Pecica (comitatul Arad), 14 aprilie 1867 - Corespondenţă în legătură cu şedinţa organizată 
de intelectualii români din cercul electoral al Aradului cu scopul de a determina populația să 
sprijine candidatul român la alegerile pentru funcția de comite suprem. 


Pecica română, 14 aprile 1867 

Înțielegându frații magiari de pre aici că domnul Ionescu, ablegatulu acestui cercu, e 
numitu comite supreme în Zarandu, încă până a nu-şi dă resemnarea de ablegatie începură a 
ferbe, a candidă, a instriu bunulu nostru poporu cu cuvinte adevăratu părenteşti, dicându-le că 
ce bine le-a adusu ablegatulu românu, ce fericire au dobânditu ei că au alesu românu? - deci de 
voiescu românii ca măcar în viitoriu să li mergă mai bine, să alegă cutare magiaru! Poporulu, cu 
blandétia sa, ascultă simţurile întieleptiloru, cu unica esceptiune: că sosindu tréba la frângerea 
pânei, face tocmai contrariulu. 

Învăţiatorii poporului sunt stâlpii nemiscati cari au representatu interesele 
natiunali în modulu celu mai lăudabilu. Trei invatiatori au luptatu ca leii contra tuturoru 
intrigeloru, afară de aceia sunt aici în numeru forte frumosu economii, maeştrii, 
negotiatorii insufletiti de causa natiunalä, de care e insufletitu poporulu în genere. Aceştia, 
adunându-se, făcu o societate comună imposantă, care dă sperantia că magiarismulu nu va 
face sporiu in unghiulu nostru, aceştia primindu scirea îmbucurătârie că Ilustrimea Sa 
domnul Demetriu Ionescu, ablegatulu loru, e numitu comite supremu, ca nu cumva 
abusurilc unoru contrari causei nôstre să prindă în cei creduli rădăcine, ca nu cumva să se 


334 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


împartă poporulu în mai multe parti, au aflatu de bine a tiene adi la 6 Gre sera o consfătuire 
premergatorie, în care totodată s-a stabilitu in modu nerevocabilu şi acea: ca intieligintia 
poporulu şi clasele adunate, cu tote că nu au scire positivă despre resemnarea domnului 
Ionescu de ablegatie - ca se nu fie ură, discordie şi neplăceri între poporu, află consultu a 
se face de fie care dintre cei de fatie paşii receruti ca poporulu să nu fie condusu dérä de 
inamicii ori renegatii lui. 

Totu atunci, luându în drepta consideratiune: că Spectabilul domn N. Philimonu, 
fostulu protonotariu comitatensu, pentru meritele lui pentru românii acestui comitatu nu 
numai merită recunoscintia nostra, ci trebue acesta în faptă să o arătămu mai considerându 
că pré demnulu bărbatu e nesuferitu înnate fratiloru magiari de aici pentru credintia lui 
dreptu natiunalu - că contrarii ori rivalii lui se bucură de ura ce o arată frații unguri fatia 
cu elu - considerându că nu-e dreptu a părăsi românii pe bărbatulu încrederi loru pentru 
acea că frații magiari nu-lu potu suferi, séu dérä pentru acea că rivalii lui voiescu a 
dobândi ceva sucră de figuratu după care scociorescu cam de multişioru - intielegintia au 
hotărâtu cu solidaritate solemnă alegerea noua a ablegatului în persona domnului 
Philimonu, afară de casulu cându ar fi împedecatu a primi, pentru care casu şi-reserva 
dreptulu a candida altu românu. 

Despre acestă hotărâre a nostră am incunoscintatu şi celelalte comune române 
tienätôrie de cercului acesta a alegerii, şi sperămu că bravii nostru Curticeni, Măceni, 
Micălăcani, Mândrulocani şi Micălăcani ni vor ajutoriu la efeptuirea alegerii, cu atât mai vârtosu 
cu căt suntem informaţi că poporatiunea din acele locuri, cu forte puţină esceptiune, e totă în 
partea domnului Philimon, contra căruia neci unu românu cu caracteru de omenie nu pote dice 
că nu e faptoru poternicu în viétia nésträ natiunalä din comitatu. Documenteza acésta şi 
împregiurarea: că domnul Philimonu au fostu unulu dintre cei mai respectaţi si incrediuti 
bărbatului de bună aducere aminte Georgiu Popa - carele au sciutu alege neghina din grâu! - 
Deci să traiéscä ablegatulu nostru! 


Albina, nr. 40 (147) din 7/19 aprilie 1867, Viena, p. 1-2 


50 


Oraviţa (comitatul Caraş), 6 iunie 1867 - Cronica denaturării rezultatului alegerilor, 
pentru deputätia în Dieta maghiară, desfăşurate în cercul electoral Oravița, unde Societatea 
„franceză” de cale ferată a sporit corpul electoral al candidatului maghiar cu proprii muncitori 
şi zilieri, în vreme ce administrația locală a oprit procesul de votare deşi la secție se mai aflau 
vreo 800 de alegători români, iar în drum spre secție tot atâția. 


Oravitia, în 6 juniu, nou 

Alegerea de ablegatu pentru dieta Ungariei decurse în cerculu nostru ieri şi astă nopte 
neîntreruptu până adi deminétia. Românii în acestu cercu au înscrişi în listele alegătoriloru 
preste 2800 de inşi; putienii nemți şi totu felulu de slavi, deşi toți laolaltă abié facu a opta parte a 
poporatiunei şi o parte mare n-au nici căpătâiu, ba nici dreptulu de incolatu în patria, au dintre 
sine înscrişi în listele de alegere peste 1600 inşi. 

Acestă înscriere neproportiunatä s-a făcutu prin volnicia organeloru publice, cu scopu 
de a paralisă majoritatea română şi de a pune la îndoială caracterulu românu alu cercului. 
Preste totu noi românii şi în acestu cercu, ca mai pretotindenea în patria ungurescă, suntemu 
dati prada arbitriului şi volniciei domniloru străini. Asta o sentirämu în deplinu intielesu alu 
cuvântului şi la alegerea de fatia. 

Pre cându adecä administratiunea societätei, asiè-numite ,francese” de drumuri de 
feru, aduse la loculu de alegere pre toți lucrătorii şi servitorii săi, şi prin influintia organeloru 
publice - pre toți neromânii, precum şi pre putienii români dintre supuşii loru şi din antistiele 
comunale, totu pre atunci o parte mare dintre alegătorii noştri nici nu eră incunosciintiata 


335 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


formalminte despre diua alegerei, alta era formalu împedecată a se infatisia la loculu alegerei, si 
érasi mai alta fu, prin felurite metehne şi prin volnicie, respinsă de la votu. 

S-a mai amintitu în acestă foia că din partea numitei societăți de drumuri de feru, prin 
conivintia sau dora chiaru prin îndemnulu si conlucrarea autoritätei politice, s-au înscrisu în 
listele alegătoriloru vro 900 de lucrători, dieşi (dileri), cari nu numai că n-au neci o avere, dar n- 
au neci incolatulu în patrie. Acésta fără de lege s-a făcutu la anulu 1865 în favorea domnului 
Fauru, candidatului partidei guvernamentale de atunci; acuma ea servi a înstrăina unu cercu 
din acestu comitatu românu. Cei ce au contribuitu la acésta, tragă-şi séama cu consciintia loru, 
éra viitorimea vadă cum va scapă de acestă pată! 

Destulu că românii cei buni din acestu cercu încercară, tote câte se poteau în pripă, 
pentru a scăpâ acestu cercu românu din mânile unui neromânu. După multe şi seriose 
consultatiuni, vădiendu noi că toți bărbaţii, de a cărora candidare se vorbiä, din diferite cause se 
retragu cu optu dile nainte de alegere ne învoirămu a candida pre domnia sa domnul Zenone 
de Mocioni, tinerulu membru alu ilustrei familie de acestu nume, şi - până a-i avé învoirea, 
începurămu a informa poporulu prin domnii preuti si învätiatori ai noştri. Poporulu 
pretotindenea primi cu entusiasmu acéstä candidatiune. 

Dar candidatulu contrariloru, domnul secretariu de statu Grenzenstein, erâ de multu 
publicatu, şi românii subordinati domniloru sau supuşi stăpâniloru neromâni erau angagiati 
deplinu pentru domnia sa. Cătră acéstä influintia şi presiunea oficiosă se urcă până la unu 
gradu ne mai pomenitu. Unu jude de cercu mâna poporulu pre diua de alegere la lucru publicu; 
în altu cercu în unele commune se arestară cei ce strigau „să träiéscä Mocioni” preste totu 
poporulu cu felu de felu de mediloce şi vorbe se sfătuia şi se amenintia ca să-şi caute de lucru si 
să nu mergă la alegere. Neci încercările de înfricări si altufelu de coruptiuni nu lipsiau, măcar că 
acestea nu multu folosiră. 

Dintre romănii noştri s-au distinsu prin informări în partea candidatului contrariloru 
noştri, cunoscutulu domnu Atanasiu Cimponeriu, secretariulu ministerialu, carele şi mai de 
multu a scrisu rudenieloru sale ca să lucre pentru domnul Grenzenstein, că acesta le va fi mare 
patronu; a mai tremisu şi proclamatiuni sau „Programe“ pentru dânsulu, în urmă apoi a venitu 
şi în personă pre la nemuri - dar spunându adevärulu, domnia sa pote să fie făcutu merite mari 
pentru sine, stricare mare nouă nu ni-a făcutu, căci afară de unele rudenie ale sale, nime altulu 
n-a ascultatu de dânsulu. Asemenea nu credemu să ni fie stricatu multu domnii Bordanesci, 
tatălu şi preutulu, şi fiiulu, comisariulu de securitate, cari şi ei au figuratu între cei de frunte 
contrari de natiunalitatea nostră. 

Cu tote acestea n-am potutu reeşi - simplu din acea causa, căci alegătorii noştri, 
venindu ei abi€ de la 8 ore de seară la votu, preste nopte, siliți de foame şi sete, se îndepărtaseră 
multi cari încotro, érä la capătulu votisărei după commune, înfätisiându-se şi cerându-si 
dreptulu, după §. 33 alu articlului V din 1847/8, cu volnicie fuseră respinşi, şi asié se încheiă 
votisarea adi de deminétia şi se proclama domnul Grenzenstein de alesu cu preste 1200 voturi, 
contra vro 600 ale nostre, măcar că votantii noştri, în număru ca la 800 încă nu votaseră şi ca la 
alte 800 se aflau pe drumu venindu să voteze. Tote protestele şi rogările din partea 
conducătoriloru poporului fură desconsiderate, şi poporulu desgustatu şi supăratu de atâta 
nedreptate şi volnicie se turburase în celu mai mare gradu, câtu numai la molcomirea şi rogarea 
unoru bărbaţi conducători se linişci şi plecă cătră casă, făcându mai întâiu paşiurile de lipsă 
pentru unu protestu solemnu contra acestei alegeri fără de lege. 

Spre liniscirea şi îndreptarea poporului a contribuitu forte multu presintia 
Magnificentiei sale domnului deputatu natiunalu V. Babeşiu carele, esindu de deminétia şi cu 
de seră între poporu, cu cuvinte dulci şi blânde l-a invatiatu pace, răbdare si rându bunu şi a 
fostu ascultatu totudeuna cu unu felu de pietate ce românulu scie s-arete celui ce luptă pentru 
causa natiunei, şi a fostu portatu totu în bratiele stimei poporului. Acestu bărbatu e şi rămâne 
fiulu celu bunu, îngerulu păzitoriu alu poporului; numele lui e sciitu şi iubitu de la micu 
până la mare; dar cu dorere trebue s-o spunemu că la contrarii nostri elu e (ca multi alti fii 
buni ai natiunei) obieptulu urei celei mai scârnave. Acéstä împregiurare, fiindu bine 


336 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


conoscută în părțile nostre, ne pomenirămu că vreo douădieci din cei de frunte bărbați 
alegători din vecinulu cercu Sasca, mai vârtosu din Iladia - desu de deminétia veniră în 
oraşiulu nostrum şi încungiurară ca o gardă păzitorie pre ablegatulu loru Babeşiu. 

Intieligintia nostră natiunalä din acestu cercu, în fruntea ei domnii Dr. Hatieganu şi 
Popoviciu, asemenea preutimea nostra şi invatiatorii, s-au portatu în genere cu totu zelulu şi 
totu cumpătulu. Dar ce ajunge o portare câtu de bravä si solidarie contra apucăturiloru silnice! - 
Protestulu nostru, după esperiintiele ce le făcurămu din partea dietei unguresci, abi€ ni va 
folosi, măcaru că e unu lucru neauditu, a încheiă votarea pre cându sute de alegători stau fatia 
şi ceru ca să li se însemne votulu! 

Căderea acestui cercu românu e întaiulu efeptu natiunalu eclatantu a nouei sisteme şi a 
noului spiritu ce s-a intrudusu cu noulu nostru domnu supremu comite în acestu comitatu 
românescu. Voiu reveni şi altă dată la descrierea dilei de astădi. 


Albina, nr. 60 (167) din 31 mai/ 12 iunie 1867, Viena, p. 1-2 


51 
Pecica (comitatul Arad), 6 iunie 1867 - Cronica denaturării rezultatului alegerilor, pentru 
deputätia în Dieta maghiară, desfăşurate în cercul electoral Pecica, unde un avocat din Arad şi 
pastorul reformat din localitate au incitat alegătorii maghiari la violente împotriva celor 
români, acțiuni în urma cărora s-a iscat o încăierare generală soldată cu mai multe victime în 
rândul românilor, maghiarii fiind înarmați cu ciomege şi pietre, toate sub privirea îngăduitoare 
şi părtinitoare a comisarului maghiar de ordine publică. 


Aradu, 6 iuniu 1867 
(Decursulu alegerei de ablegatu diétälu în cerculu Pecica.) 

După abdicerea domnului M. Romanu de candidature sa, totă lumea română erâ în 
dreptu să crédä cum că românii, fără diferintia de păreri, vor conlucra pentru reeşirea 
candidatului românu Nicolae Philimon; însă dorere! portarea unoru corifei numiți români 
nimici orice sperantia de feliulu acesta. 

Anume: aceşti domni nu numai că au influintiatu asupra votisantiloru români din veri 
trei commune ca să se abstienä de la votisare, va să dică: să nu se infatisiedie la loculu alegerei; 
ci unii s-au semtitu îndemnați să mérgä la comitele supreme şi să dică cum că dânşii, näpäditi 
de semtiulu multiämirei pentru brilianta reeşire a româniloru la restaurarea municipiului: 
promitu, sunt invoiti şi vor conlucra pentru reeşirea unui magiaru de ablegatu alu cercului 
Pecica. 

Firesce că după promissiunea acestoru domni, judele cercual din Pecica, provocându- 
se la comitele supremu, s-a aflatu îndemnatu să pretindă de la notarii şi judii comunali, cari n- 
au fostu şi nici vor fi de acordu cu promisiunea domniloru susnumiti să conlucre pentru 
reeşirea candidatului magiaru; ba se vorbesce că ar fi fostu vorba şi despre suspenderea acelora 
cari ar cuteza să lucre în contra-i. 

Dara că din partea românâscă încă să se facă conformu dorintiei magiariloru, unu 
preutu se duse la M. şi propovădui să nu se ducă la votare la Pecica; căci dacă vor merge, vor 
veni de acolo morţi séu cu capetele sparte. Cam ästu feliu a potutu să mérgä tréba si prin alte 
comune, deorece scimu înşine că unii votisanti, nainte d-a merge la loculu alegerei, veniră şi 
întrebară de celălaltu preutu că ore într-adevăru bate-i-vor acolo? 

Eca încuragiarea ce au primitu bietii votanti români. După aceste îmbărbătări nedemne 
de omenii, ce se numescu nationalisti, românii noştri din acele commune-si făcura lucruri 
urginte cari au trebuitu să-i scuseze de la votisare. Estu modu, românii veniau cu încetulu şi 
putieni, însă în diua alegerei votantii români, computându-se aci şi cei din locu, bravii pecicani, 
formau o majoritate eclatantă fatia cu alegătorii magiari şi nemți, prin urmare candidatulu 
româniloru reeşiă, dacă alegerea ar fi decursu fără d-a se strica pacea şi ordinea. 


337 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Domnul Lazăru Ionescu, preşiedintele comisiunei pentru conducerea alegerei, află cu 
cale d-à tiené ordinea cu 2-3 persecutori, 6ra cortulu în care comisiunea reşiediă, lu lăsă să se 
umple de omeni şi nevotanti, deşi la alegerea din 1865, cându a fostu preşiedinte totu domnul 
Ionescu, n-a läsatu pre nimene in cortu şi partidele le-a despärtitu pre una de alta prin unu 
cordonu militărescu. 

Românii din partea loru candidară pre domnul Nicolea Philimonu, magiarii pre 
Ormos Sandor, nou alesulu protojude din Chişineu. Domnul Lazăru Ionescu chiema omenii la 
votare cu voce naltă, cetindu numele fiecărui votantu după comuna de carea se tienea. Votarea 
decurse în pace până la 4 ore dupa médiadi, avându până atunci Philimon 439, era Ormos 377 
de voturi. E de însemnatu cum că dintre magiarii din Pecica magiară, pe care comună vine mai 
în urma ordulu votării: abiâ mai erau 40 de inşi cari n-au fostu votatu încă; éra dintre românii 
cari n-au fostu de fatia cându li s-a cetitu numele, fiinducă erau asiediati prin case dinaintea 
arsitiei sorelui, şi cari români n-au fostu votatu încă, au fostu 345 de inşi. 

Din cifrele aceste se pote vedé cum că majoritatea româniloru erâ chiară ca lumina 
sorelui; însă a trebuitu să se întemple ceva ce să împedece reeşirea româniloru: bătaia. Vom 
spune pe scurtu cum s-a întâmplatu. Pe la 4 ore după mediadi, domnul Ionescu, fiindu 
întrebatu de căpitanulu comandante a miliției asemnate pentru mantienerea ordinei, că mai este 
de lipsă să stee miliția înarmată cu şieile pe cai? a răspunsu că nu este de lipsă, se pote disolva. 

După acesta, votarea din partea magiariloru se continua; însă fiinducă din partea 
magiariloru se aflară mai multi cari se siliau câte de două, trei ori să voteze, fiinducă prea multi 
aveau curagiulu să vină să voteze sub nume falsu, membrii de încredere a partidei române se 
vediură constrânsi a protesta contra procedurei acesteia şi provocară pe preşiedinte să goléscä 
cortulu. Preşiedintele dede demandatiune să 6să toţi din cortu. La acesta magiarii făcură larmă, 
dar mai alesu unu advocatu magiaru A.N. se întrepuse cu atâta căldură a vindicâ magiariloru 
dreptulu d-a vota câte de doua ori, şi sub nume falsu, încâtu chiaru preşiedintele Lazăru 
Ionescu a esitu din flegmă şi i-a demandatu cu rigore să 6să afară din cortu. 

Acum advocatulu porni să 6să din cortu, dicându magiariloru „utânam magyarok!”. 
Dară popa reformatu din Kispereg nu s-a îndestulitu cu provocarea advocatului, dânsulu, ca 
popă, a voitu să fie conducătoriu poporului său, şi sfânta sa misiune şi-o începă cu cuvintele 
următorie: „Rajta magyarok! Egy életiink, egy halâlunk!”. Acesta a folositu atletii magiari, cari 
dintr-o dată fură provediuti cu bâte, cu feare, cu petre de codru si cu patrioticulu focosiu dederă 
năvală asupra româniloru, cari naveau nemica în mână, şi răniră dintre români pre 2 de morte, 
pre 11 greu şi pre 10 uşioru. 

Spre norocire, militia nu se disolvase încă şi aşiă dânsa apără şi opri pre magiari de la 
eroismu. Dacă miliâia s-ar fi disolvatu, îndată după ce preşiedintele a disu că nu mai este lipsă 
de ea, seu dacă bătaia s-ar fi începutu mai târdiu, ar fi fostu unu omoru grozavu, dară pronia 
ceréscä n-a voitu să pérä atâti români. Militia apoi formă unu cordonu între ambele partide si 
ordinea fu restituită. Făcându-se acésta, domnul preşiedinte, care precum se vede nu apretia 
emotiunea sufletéscä produsă de indignatiune, voi să continue votarea; însă neinfatisiandu-se 
neci unu românu în cortulu de votatu, alegerea s-a suspinsu. 

Ca onoratul publicu se védä cum se portără diregătorii constitutiunali fatia cu bătaia, 
însemnămu următoriele, cari tote se potu documenta. Unu comisariu de securitate luă bâtele ce 
români le-au fostu luatu de la magiari şi le aruncă érasi între magiari; ba unu rănitu dice cum că 
pre dânsulu însuşi comisariulu de securitate l-a rănitu judele cercualu F.M., după disa aloru doi 
omeni, încă împărțiă bate între magiari îmbărbătându-i se deie în români. 

Ăstu feliu propovăduirea părintelui, atinsă mai sus, se împlini. Acesta este resultatulu 
alegerei ablegatului din Pecica! Tote intrigele, tote incriminările fratiloru magiari şi a 
româniloru amintiţi fură zadarnice: românii acurseră la alegere într-unu numeru frumosu şi 
desperatoriu pentru magiari, cari în urmă se vediură constrânşi a recurge la bătaie. 

Românii, în protestulu loru, ceru ca loculu alegerei să nu fie mai multu Pecica magiară; 
dar nu credemu că-şi voru dobândi cererea. Amărăciunea cu carea magiarii şi unii români se 
opunu alegerei lui Philimon se pote esplică din aceea că Philimon e capulu partidei care n-a 


338 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


voitu să cerşiască grația magiariloru fatiä cu restaurarea municipiului, ci care, basată pe 
dreptatea causei sale, a voitu să pretindă ceea ce-i compete natiunei române din acestu 
comitatu. În momentulu în care dară Philimon va fi alesu, neîndestulirea româniloru cu ordulu 
lucruriloru de aici va căpătă o santiune eclatantä. 

Suntemu forte multiamiti de portarea solidă şi esemplară a braviloru români votanti. 
Deschilinitu românii din Pecica română, cari încă la 1848 s-au luptatu pentru candidatulu românu, 
sunt demni de admiratiunea lumei. Portarea tuturoru româniloru votanti face onore natiunei 
române. Ca unu ce curiosu vi scriemu cum că „Alfâld” pune vina bătăii pe români, dar forte 
intieleptiesce nu spune cine e rănitu; căci făcându acésta ar ramané de minciună şi de ruşine. 

Ceea ce dorimu noi este ca românii să fie constanti, să nu se înspăimânte pentru bătaia 
întâmplată; căci la a doua alegere, ce va fi în 27 iuniu, sperămu că preşiedintele va grigi mai 
bine de ordine şi de pace. Constantia fratiloru români! veniți cu toții la alegere; căci alegându 
pre candidatulu nostru vom da de minciună pre aceia cari bucină în lumea largă că suntemu 
indestuliti. In fine, mai adăugămu şi aceea cum că cu privire la suspensiunea notariului din 
Pecica română, Nioolae Cristianu, s-a adusu decisu de repunere, sunt 4 săptămâne; dară 
comitele supremu a opritu spedarea decisului până după alegerea din 3 iuniu, numai din acelu 
motivu că notariulu pomenitu, care se bucură de popularitate mare la pecicani, să nu potă 
influinţiă pre români în favorea candidaturei lui Philimon. Însă pecicanii, pe lângă tote aceste 
sfortiäri, au fostu cu toţii pentru Philimon. 


Albina, nr. 60 (167) din 31 mai/12 iunie 1867, Viena, p. 2 


52 


Arad, 30 martie 1882 - Circulară emisă de către Episcopia Ortodoxă Română a Aradului în 
legătură cu înființarea bibliotecilor şcolare şi a reuniunilor cantorale în parohiile ortodoxe 
române din subordinea sa. 


Pentru înființarea bibliotecilor şcolare de la şcoalele greco-ortodoxe române din comuna N. 
8 1. Reuniunea poartă titlul: „Reuniunea de cantori bisericesci şi nationale din comuna N”; 
$ 2. Scopul reuniunei este: „Desvoltarea semtiului moralu şi nationalu prin cântările 

bisericesci şi naţionale; 

§ 3. Spre ajungerea acestui scopus, reuniunea va tienea ore regulate de deprindere in 
totă dumineca şi sărbătoarea după amediezi, eară după ajungerea unei deprinderi suficiente, 
reuniunea va esecuta în coru cântările bisericesci în totă dumineca şi sărbători, sub decursulu 
servitiului divin, ear în cântările nationale se va produce la anumite ocasiuni; 

§ 4. Reuniunea comunală stă sub supraveghiarea comitetului parochialu, eară tote 
reuniunile din inspectoratu stau sub inspectiunea consistoriului gr[eco] or[todox] orădanu; 

§ 5. Membrii deobligati ai reuniunei sunt: 

a) toti tenerii deobligati a cerceta şcola de repetitiune; 

b) adulţii benevoli de la 15-20 ani; 

§ 6. Datorintia membriloru este: A cerceta regulatu orele prefipte pentru tienerea 
cântăriloru şi a participa la esecutarea loru; 

§ 7. Conducătorului reuniunei este: Invetietorulu, ear unde sunt mai multi, invetietorulu 
celu mai teneru; 

§ 8. Pentru ca sa se cerceteze orele regulatu, se vor porta protocolu in care se voru induce 
absentiele; 

§ 9. Membrii cari fără scusă nu vor participa la orele prefipte de trei ori, una dupa alta, se 
voru pedepsi în o sumă banală de la 50 cräitari [la] 1 florin, care sumă să se folosească spre 
înființarea bibliotecei şcolare; 

8 10. Pentru încasarea sumeloru de pedepse, comitetu parochialu va designa unii membrii 
din senulu seu; 


339 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


§ 11. Eventuala mortificare a acestoru statute se poate face numai cu consensulu 
venerabilului consistoriu eparchialu orädanu, compuse de Mihaiu Märcut m. prleot] invet[ator] 
or[totodox] rom[ân], Elia Bochianu m. pr[eot] invet[ator] or[totodox] rom[ân] 


AN-SJBh, fond Protopopiatul Ortodox Beiuş, dosar 27/1882, f. 73 


53 
Arad, 30 martie 1882 - Circulară emisă de către Episcopia Ortodoxă Română a Aradului în 
legătură cu înființarea bibliotecilor şcolare şi a societăților de lectură ale tineretului în parohiile 
ortodoxe române din subordinea sa. 


Pentru înființarea bibliotecilor şcolare de la şcoalele greco-ortodoxe române din comuna N. 

§ 1. Bibliotecile şclolare] se vor înființa in tote comunele bis[ericesti] ortlodoxe] 
rom[âne] si vor porta titlul: Societatea de lectură a tinerimei şi poporului ort[odox] rom[ân] din 
comuna N; 

§ 2. Scopul societăţii de lectură este: Desvoltarea iubirei cătră şcolă şi învețăment şi 
respective promovarea culturei poporale; 

§ 3. Societatea ‘si va realisa scopul prin acea că va împărți cărți folositoare spre cetire 
între tenerime şi popor, va coaduna poporul în dile de Domineci şi serbetori în localitatea 
şcoalei, unde preotul şi fvetätorul le va tine vorbiri din ramurile sciintelor naturali şi economice; 

§ 4. Membrii deobligati ai acestei societăți sunt: Toţi copiii deobligati a cerceta scola de 
tote dilele şi cea de repetitiune, însă a fi membru onorariu, nu e eschis neci un poporen; 

§ 5. Pentru ca să se potă procura cărţi şi jurnale pe seama bibliotecei, fieşcecare copil 
deobligat a cerceta şcola de tote dilele şi cea de repetitiune este îndatorat a solvi o tacsă anumită 
şi anume: 


a)  ceicu stare mai bună 8 cräitari la lună; 

b) ceicu stare mijlocie 6 cräitari la lună; 

c) cei mai săraci 4 cräitari pe lună; 

d) ear cei lipsiţi de mijlocele materiale, cu totul vor fi primiţi gratis 

e) in fine, membrii înscrişi dintre popor, fără deosebire vor solvi la luna tacsa de 10 


cräitari; 

§ 6. Înscrierile se pot face orişicând, însă cel înscris odată e îndatorat a solvi tacsa de 
membru cât durează un an scolastic; 

8 7. Pentru încasarea tacselor de la membri se va alege un cassar dintre membrii 
înscrişi; 

§ 8. Cassarul la finea fiecărei luni va raporta despre sumele incurse; 

8 9. Dacă cutareva membru n-ar solvi tacsa regulat, cassarul e îndatorat a face cunoscut 
comlitetului] paroch[ial] care apoi va dispune ca cel restant în timp de trei dile să solvească; 

§ 10. Personelor care vor face donatiuni pe sama bibliotecei şcolare, li se va aduce 
multamita pe cale jurnalistică; 

§ 11. Preşedintele acestei societăţi este preotul local, ear unde sunt mai multi, cel mai 
bătrân în servit; 

§ 12. Biblioteca stă sub îngrijirea învetätorului, unde sunt doi seu mai multi, ear grijirea 
se încredințează celui mai tiner; 

§ 13. Statutele aceste fiind întărite odată nu mai sufer nici o schimbare; 

Compuse de Mihaiu Märcut m. pr[eot] invet[ator] or[totodox] rom[ân], Elia Bochianu 
m. pr[eot] invet[ator] or[totodox] rom[an]. 


AN-SJBh, fond Protopopiatul Ortodox Beiuş, dosar 27/1882, f. 74-74V 


340 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


54 
Arad, 14 februarie 1892 - Circulară emisă de către Episcopia Ortodoxă Română a Aradului 
în legătură cu moravurile nesănătoase practicate de credincioşii ortodocşi din Transilvania şi 
prin care solicită protopopilor şi preoților din subordine să le combată. 


Cerculariu cătră toate oficiile protopresbiterale şi parochiale greco-ortodoxe 
din districtul Consistoriului orădan 

1) Că poporul nostru, în parte cam mare, tine şi alte sărbători care nu sunt prescrise, 
respective obligatorie de biserică, precum: Foca, Joile de la Învierea Domnului până la 
Pogorârea Duhului Sânt, Joia verde, Pantelemon, Precup, Andreiu, Sava, Sâbarbora, 
Sfredelutiele etc. prin ce-şi negligea economia sa; 

2) Că parte mare din poporul nostru s-au înstrăinat de a se împărtăşi cu Sânta 
cuminecătură în posturile de preste an, prescrise de biserică, afară de bătrâni şi şcolari; 

3) Că poporul nostru, mai cu seamă în locurile unde locuiesce cu alte naționalități, 
începe a se lapede de portul strămoşiesc, introducând lucsul, ceea ce nu este în proportiune cu 
câştigul său; 

4) Că poporul nostru, în genere, nu se îngrigesce pentru aducerea medicului dacă 
vreun membru al familiei se îmbolnăvesce, ci se folosesce de descântece şi vrăgitorii; 

5) Că curăţenia caselor la poporul nostru nu se prea observă, prin ce urmează 
morburile şi de aici mortalitatea; 

6) Că poporul nostru preste tot tine pomeni la înmormentări, care preste puterile sale 
spesând sume mai mari decât le concede starea lor materială, prin ce devin seraci şi se ruinează 
fără nici un scop; 

7) Că partea cea mai mare a poporului nostru nu se pre îngrigesce de crescerea 
pruncilor în şcoală, ci numai din silă, adecă din frica legei, trimit pruncii la şcoală - apoi la 
puțini este desvoltatu gustul la cetire; 

8) În fine, că poporul nostru, partea cea mai mare, este dedus beuturei spirtuoase 
(alcoholioce) şi mai cu seamă adapă copiii, care este în detrimentul lor, în loc ca pe banii spesati 
pe beuturi spirtuoase să-şi procure cele trebuincioase pentru hrana de toate zilele, deoarece şi 
aşa foarte slab se nutresc. 


Parohia Ortodoxă Săldăbagiu de Barcău, fond Corespondenţă, în „Cerculariu cătră toate oficiile 
protopresbiterale şi parochiale greco-ortodoxe din districtul Consistoriului orädan”, Nr. 299/1892 din 
14 februarie 1892 


55 
Arad, 6 martie 1896 - Circulară emisă de către Episcopia Ortodoxă Română a Aradului în 
legătură cu normele de cenzurare a tipăriturilor româneşti, însoțită de lista cărților interzise de 
cenzura maghiară în Transilvania. 


Cerculariu către toate oficiile protopresbiterale şi parochiale 
consemnarea cărţilor a căror întrebuințare în şcoli este oprită, adică pentru care se pedepsesc 
invetatorii care s-ar găsi propunând din acelea 


1. Almanachul românului pe anul 1891 - Bucuresci, Tipografia „Românul“ 

2. Mihai Berariu, Curs de limba germană - Bucuresci 1888 

3. Dimitriu Bolintinean, Viaţa lui Stefan Vodă cel Mare - Bucuresci, Tip. lui Stefan 
Rassidescu, 1863 

4. Dimitrie Bolintinean, Legende noue - Bucuresci 1862 

5. | Eugeniu Bordeaux, Mapa ţărilor tinätoare de coroana Ungariei - Kolosvar 

6. Cântece de irozi la Nascerea Domnului - Brasso 

7. Carte de cetire - prelucrată de o asociaţie de învățători tom 1 şi 2 


341 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


342 


Carte de cetire - prelucrată de o asociaţie de învăţători tom 3, Bucuresci Librăria Socecu 
& Co 1877 

Compendiu de geografia universală - Teodor Ceontea, editiunea II, 1884 

Daniil Dimitrie, Culegere de poesii şi legende populare - Iasi 1893 

I. Dariu, Arion, sau culegere de cântări nationale - Brasso 1889 

Meletie Drăghiciu, Istoria Ungariei în compendiu - Timişoara 1874 

I. Felki, Pământul - edat de I. Felki în Praga, românesce de Ioan Simu 

M.C. Florentin, Notite din Istoria Românilor - Bucuresci 

Dr. Vasilie Glodariu, Vocabulariu complet pentru opurile lui Caiu Caesare - Braşov 
1871 

Dr. Alisandru Grama, Eleminte de istoria bisericească universală 

Dimitrie Gusti, Retorica 

Biserica şi şcoala - foaie periodică Galaţi 1895 

Horea B.C., Amor şi patria - poesie de Brutu Catone, Turin 1869 

Ilie Ighel, Melancolia - versuri, Bucuresci 1892 

V. Samuil Isopescul, Elemente de geografia comparativă pentru clasele inferioare şi 
mijlocie de gimnasie, şcoale reale şi şcoale coordinate - Cernäutu 1882 

B. Kozzen, Europa proiectată şi desemnată - ediție I.M. Moldovanu în Blasiu 
Laky-Fogărăşan-Moldovan, Geografia I - Braşov 1886 

Treboniu Laureanu, Atlas geografic - după L. Beneffant, acceptat pentru şcoalele 
române din ordinea M.S. Carol I Domnul Românilor, Paris şi Budapesta 1868 

Treboniu Laureanu, Istoria Românilor din timpurile cele mai vechi până în zilele 
noastre - Bucuresci 1873 

A. George Laureanu, Amorul meu - cea mai nouă colectiune de cântece noue şi vechi 
C. Simeon Mândrescu, Doue conferinţe ținute la Ateneul din Bârlad - Bârlad 1895 

Curs practic şi gradat de stil şi compositiuni - de I. Manliu, ediția V Bucuresci 1890 

I. Manliu, Poetica română pentru cursul secundariu - Bucuresci 1890 

I. Manliu, Gramatica română - Bucuresci, C. G6bl 1892 

I. Manliu, Cursul de stil şi compositiuni (Stilistica) - Bucuresci, Librăria Socecu & 
Comp. 1885 

Ioan Marescu, Curs elementariu de istoria universală pentru clasa I (II, III) a scoalelor 
secundare - Bucuresci 

Ioan Maxim, Gramatica elementară a limbei germane - de Nicolau Pilitia, Braşov 1892 
Dr. I. loan Mesota, W. Putz, Geografia şi istoria I-III - Bucuresci 1889 

M. Michaescu, Elementele geografice fisice şi politice etc. — ediţia III Bucuresci 

Ioan M. Moldovanu, Geografia Ardealului pentru şcolile poporale - ediţia II Blas 1878 
Ioan M. Moldovan, Istoria Ardealului pentru şcoalele poporale 

Ioan M. Moldovanu, Istoria Ardealului pentru şcoalele poporale române din Ardeal - 
Blasiu 1875 

Andreiu Mureşianu, Din poesiile lui A.M. - Braşov cu tiparul lui J. Gott 1872 

S. Negoescu, Retorica - Tipografia Progresul, Poesii 1883 

Iacob Negruzzi, Convorbiri literare - foaie periodică nr. 3 din 1 iuniu 1889 Bucuresci 

N. Nicolescu, Positiunea şi drepturile mitropolitilor români - Bucuresci, Tipografia 
Gutenberg, 1892 

Ciru Economu, Cronici şi legende - Bucuresci 1890 

Ioan P. Papiu, Legendariu sau carte de cetit pentru scoalele românesci populare de 
confesiune greco-catholică - Gherla 1874 

Vasilie Petrescu, Schițe şi amintiri - Craiova 1883 

Vasiliu Petri, Elementar sau Abecedar pentru şcoalele românesci - compus după 
principiile scriptologiei pure, Sibiu 1874 

Teodor Petrişor, Elemente din Constitutiunea Patriei sau cunoaşcerea drepturilor şi a 
detorintelor cetăţeneşti - Blaş 1877 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


48. Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dacia - Budapesta şi Gherla 1883 

49.  M. Pompiliu, Antologia română - laşi 1890 

50. Dr. Georgiu Popa, Istoria universală alias istoria natiunei româneşci şi a regatului 
Ungaria - Arad 1882, Tipografia diecesei 

51. D.N. Popescu, Dorul românului, colectiune de cântece etc. - Bucuresci 1889 

52. Iustin Popfiu, Poesia şi prosa, Tom I - Oradea Mare, cu tiparul lui Otane Hugel 1870 

53. Stefan Popu, Legendariu şi essercitie de limbă pentru clasa a II a şcoalelor poporale - 
Blasiu 1872 

54. Dr. Nicolau Popu, Geografia Ungariei şi elemente de geografia generală - Brasov 1877, 
Tipografia Gott 

55. Dr. Nicolau Popu, Istoria Ungariei şi elemente din istoria generală pentru şcoalele 
poporale - 1894 

56. Aron Pumnul, Lepturariu românescu - Viena 1862-1865 

57. Putz Borseanu, Geografia şi Istoria - 3 tomuri 1887 

58. C.N. Remnicean, Mapa Europei - C.N. Remnicean şi editată George Ioanidu librariu, 
Bucuresci 1887 

59.  Resunetul, culegere de cântece nationale - Braşov 1880 

60. IV. Rusu, Culegere de istoria Transilvaniei pentru învățători şi şcoalele poporale 
române - Sibiu 1865 

61. Victor Rusu, Suspinele silvelor, poesii şi prosă - Carlsruhe, Imprimariu Fridericu 
Gutsch 1872 

62. Lazar Şăineanu, Autori români moderni - Bucuresci, Librăria Teodor Ioanitiu 1891 

63. Silviu Sălegeanu, Manual de geografia pentru tinerimea română - Viena 1871 

64. Ioan Slaviciu, Istoria universală - partea II, Bucuresci 1893 

65. CS. Staicescu, Fragmente de autori români şi moderni - ediția VII, Bucuresci 1891 

66. M. Strajan, Principii de literatură - Craiova 1892 

67. Gr. G. Tocilescu, Istoria română pentru şcoalele primare de ambele sexe - Bucuresci, 
editiunile din 1887, 1888 şi 1889 

68. Ioan Tuducescu, Introducere în geografia - Arad 1881, Leopold Rethy 

69. Ioan Tuducescu, Istoria românilor, manual didactic pentru şcoalele poporale române - 
Arad 1876, Ştefan Gyulai 

70. V.A. Urechia, Legende române - Bucuresci, Librăria Socecu et Comp. 1891 

71. Demetriu Varna, Geografia țărilor de sub coroana Ungariei, etc. - Sibiu 1875 

72.  Alesiu Viciu, Legendariu românesc - Blas 1884 

73. Visarion Romanu, Carte de lectură românească pentru şcoalele române - Sibiu 1873 

74.  G. Vlădescu, Elemente de geografia pentru clasele II şi a III primarie - Bucuresci 1818 

75. I. Vulcanu, Familia, foaia enciclopedică şi beletristică cu ilustratiuni - proprietariu, 
redactor si editor I. Vulcan, Pesta 1895 

76. I. Vulcan, Panteonul român - portretele şi biografiile celebrităților române, Tom I Pesta 
1869, cu Tiparul lui Alesandru Niocsi 

77. Iosif Vulcan, Ranele natiunei române - tomul I, II, Budapesta 1876, cu Tiparul lui 
Alesandru Niocsi 

78. A.D. Xenopol, Istoria românilor pentru clasele primarie de ambele sexe - Bucuresci 
1879 

79. G. AL Zamphiropol, Carta României cu ţările vecine române sau Dacia modernă - 
Bucuresci 1880 

80. Dr. G. Iotu, Ortodoxul, foaie eclesiastică, 1880 - Bucuresci 1895 


Parohia Ortodoxă Săldăbagiu de Barcău, fond Corespondenţă, in „Cerculariu către toate oficiile 
protopresbiterale şi parochiale ... consemnarea cărților a căror întrebuințare în şcoli este oprită, adică 


pentru care se pedepsesc invetätorü care s-ar găsi propunând din acelea”, din 6 martie 1896 


343 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


56 
Arad, 6 martie 1896 - Circulară emisă de către Episcopia Ortodoxă Română a Aradului in 
legătură cu manualele alternative ce se pot folosi în şcoli în locul celor interzise de cenzura 
maghiară în Transilvania. 


Cărți manuale în şcolile poporale, pre anul scolariu 1896/7, se introduc acestea 
I. Din Religiune 
1. Istoria biblică, cu icoane, spre folosul şcoalelor poporale - Sibiu, tiparul 
archidiecesei 
2 Istorica biblică a vechiului şi noului testament - de G. Ludu şi I. Dariu, Editura Nic. I. 
Ciurcu, Braşov 
Istoria biblică - de Dr. Georgiu Popa, Arad, tiparul diecesei 
Istoria biblică - din Biblioteca cărților şcolare, Sibiu, tiparul archidiecesei 
Istoria bisericească - din Biblioteca cărților şcolare, Sibiu, tiparul archidiecesei 
Elemente de biblia şi istorie bisericească - de Iosif Aron, Editor Ciurcu, Braşov 
Catechism - de Moise Toma, Sibiu, tiparul archidiecesei 
Catechismul religiunei ortodocse - de Dr. Petru Barbu, Caransebeşu, tiparul diecesei 
Istorioare biblice - de Dr. P. Barbu 


II. Din limba română 
Tabele de părete - Buda, tipografia statului 
Micul Abecedar - 18 tabele de pärete de D. Romanu şi I. Tuducescu 
Înteia carte de cetire - de I. Popescu, Sibiu, tiparul archidiecesei 
A doua carte de cetire - de I. Popescu 
Nou abecedar românesc - de Vasile Petri, Sibiuu, librăria W. Kraft 
Legendariu - de V. Petri 
Abecedariu pentru scoalele poporale - de Zaharia Boiu, Sibiu 
Carte de cetire - de Zah. Boiu 
Micul abecedariu - de I. Tuducescu, doue părți 
Micul legendariu - de I. Tuducescu 
Abecedar sau înteia carte de cetire - de mai multi prieteni ai scoalei, Brasov, I. Ciurcu 
A doua carte - de mai multi prieteni ai şcoalei, Braşov 
Gramatica limbei romănesci - de I. Dariu, Braşov 
14. Lectiuni de gramatica limbei romanesci - I. Ilica, Arad 
15. Limba romana - de I. Tuducescu 
16. Gramatica limbei române - de Maxim Pop, Braşov, Ciurca 
17. Limba maternă - de Dr. Ilarion Puşcariu, Sibiu 
18. Gramatica română - de N. Miheltian, Braşov 
19. Carte de cetire - de D. Dogariu şi Nicolae Pilta, Braşov 


SANG SI EN OI EE 5 


Go SS QUES EI i 


© 


RRR 
COIS >) 


III. Din limba magiara 
Abecedar magiar-român - de Nicolae Putnoky 
Legendariu magiar-român - de Nicolae Putnoky 
Curs practic pentru limba magiară - de C. Varga şi G. Bätrânutiu 
Legendariu magiar-român - de I. Tuducescu 
Abecedar pentru limba magiară - de Koos şi Dariu, Braşov 


OE SS 


IV. Din Aritmetica 
Elemente de aritmetica - de Pantelimon Dima, Brasov 
Aritmetica - de I. Dogariu, Braşov 
Socoata - de I. Tuducescu 
Curs de aritmetica - de Arseniu Vlaicu, Brasov 
Elemente de geometria - de D. Dogariu şi I. Dariu, Braşov 


ȘI fey ES to 


344 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


V. Din geografia, istoria şi constitutiune 
Geografia patriei şi universală - de I. Dariu, Braşov 
Istoria patriei şi universală - de I. Dariu, Braşov 
Tipuri din istoria Ungariei - de I. Tuducescu 
Elemente de constituția patriei - de Vasile Goldiş, Braşov 
Cunoscinte de constituția patriei - de I. Popoviciu, Sibiu 
Istoria patriei - de V. Goldiş, editura Ciurcu, Braşov 


PSI) be CE 


VI. Din istoria naturală, fisică, economia, gimnastică 
Curs metodic de istoria naturală - de Ipolit Ilasievici, Braşov 
Elemente de istoria naturală - de Dr. Daniil Barcian 
Istoria naturală - de I. Tuducescu 


Curs practic de economia - de I. Georgescu, Braşov 
Introducere în economia - de I. Tuducescu 


1 
2 
a 
4. Elemente de fisică - de I. Dariu 
5 
6 
I 


Manual de gimnastică - de loan Prodan, Braşov 


VII. Despre carte geografice şi globuri 


1. Cartele geografice ale singuraticelor comitate au apărut în editiune oficială. Se pot 
procura, ca şi globurile, de la fiecare librăria. Mapa Ungariei de Kogutowicz şi a 
Europei, tot de la numitul, sunt cele recomandate de Inaltul minister. 


Parohia Ortodoxă Säldäbagiu de Barcău, fond Corespondenţă, în „Cărți manuale în şcolile poporale, 
pre anul şcolariu 1896/7, se introduc acestea”, Nr. 4451/1896 


57 


Alparea (comitatul Bihor), 8 mai 1908 - Raportul preotului local în legătură cu starea 
bibliotecii parohiale, însoţit de inventarul acesteia. 


1. Activitatea literară a 
mitropolitului Andreiu 
Şaguna, 

2. Animalele domestice, 

3. Articolul de lege XXVII din 
1907, 

4. Biblia Bunului Păstor la 
centenarul Seminariului 
Andrău, 

5. Biblia Bunului Pastor la clerul 
şi chestiunea alcoolismului, 

6. Biserica şi Scoala, 

7. Boala detuberculoză si 
remedii în contra ei, 

8. Capra cu trei iezi, 

9.  Cälindare 1898-1913, 

10. Ce n-a fost şi nu va fi, 

11. Cenusotca 

12. Chestiunea autonomiei 
Bisericii Unite Române, 

13. Circulara nr. 1080 a Prea 
Sfinţiei Sale loan Metianu 
1884, 


Inventarul bibliotecii din Alparea 


14. 


15. 


16. 


WA, 


18. 


Convorbiri între un cercător şi 
un credintat 

Cultura de frăgari, 

Date şi documente cu privire la 
istoria bisericii ortodoxe 
române din Oradea-Mare, 
Date şi documente cu privire la 
istoria şcoalei româneşti, 
Datorintele şi drepturi în 
Constitutiunea civilă şi 
bisericească, 

Dialogul de luliu Grofşoreanu, 
Diferite formulare, Inventare, 
Diferite regulamente 1879-1906, 
Drepturile şi datorintele 
învăţătorilor, 

Ființa epilepsiei şi vindecarea ei 
(medicatie), 

Institutul greco-ortodox din 
Arad, 

Instrucţiuni spre a prevedea 
şcoalele poporale conform 
articolului de lege 1907 


26. 
DA 
28. 


29. 


30. 


31. 


32. 


63: 
34. 


Sky, 
36. 
37. 
38. 
20) 
40. 


În jurul păcii de Vedetot, 
Meditiune contra trahomă, 
Mitropolitul Sava II 
Brancoviciu, 
Moldoveanu (anecdote si 
povestiri), 

Momente memorabile la 
alegere de mitropolit, 
Protocoale despre scoala si 
sinod eparchial, 
Protocoalele Congresului 
1879 - 19 august, 

Scrieri pentru popor, 
Scrieri si vorbiri de Dr. G. 
Popa, 

Sienkievicz (novele), 
Slujba Sfintei Biserici, 
Statute fond preotesc, 
Statutul organic, 

Tolstoi (mici povestiri), 
Un împărat şi fetele lui, 


AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 287/ 1882-1883, f. 67 


345 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


D 


346 


Apateu Românesc (comitatul Bihor), 8 mai 1908 - Raportul protopopului Nicolae Oiescu 


58 


în legătură cu starea bibliotecii parohiale, însoțit de inventarul acesteia. 


Inventarul bibliotecii din Apateu Românesc 


Alipat, 

Andrei Şaguna, 
Anuarul Institutului 
Seminariului Pedagogic, 
Anuarul reuniunei 
Învățătoreşti 1907, 
Ariciul şi vulpea, 
Armeanul negutätor, 
Articul de lege XXVII 
1967, 

Baba iadului, 

Balade poporale, 
Bătălia de la Călugăreni, 
Bătrânii săraci, 
Bernuşca, 

Blăstăm de mamă, 
Calendarul Minervei, 
Cântece bătrâneşti, 
Cântece din lumea veche, 
Capra şi trei iezi, 

Carte de învățătură, 
Căldăruşe cu trei picioare, 
Ce a fost şi nu va fi, 

Ce n-a fost şi nu va fi, 
Cele zece pisicute, 
Cenusotca, 

Chestiunea autorității 
Bisericii Unite, 

Chipuri de la Mahala, 
Cine sapă groapa altuia, 
Clara Miliu novelă, 
Codreana Sânziana, 
Contabilitatea, 
Convorbiri, 

Copiii de la tiarä, 
Copila de omenie, 
Copilul cerşetor, 

Coste ciobanu, 
Croitoriul şi trei feciori, 
Cu ce trăiesc oamenii, 
Cultura română, 

De la sate (novelă), 
Despre comune (art. XXII 
2886), 

Despre recunoştinţă, 
Din bătrâni, 

Din puterile proprii, 
Doi fraţi şi două surori, 
Dragă mamă, 
Drepturile 
învățământului, 

Dudue Margareta, 


54. 
55), 
56. 
Wh 
58. 
59. 
60. 
61. 
62. 
63. 
64. 
65. 
66. 
67. 
68. 
69. 
70. 
71. 
72. 
73. 
74. 
US, 
76. 
77. 
78. 
79. 
80. 
81. 
82. 
83. 
84. 
85. 
86. 


87. 
88. 
89. 
90. 


91. 
92. 
93. 
94. 
95. 
96. 
97 
98. 
99. 


Florile inimei, 

Frumosul, 

Fulgerul, 

Gâcituri şi cimilituri, 
Gărgăuneii dragostei, 
Gyümôles fait, 

Higiena poporală, 
Homoki sz6l6 miiveles, 
Icoane din istoria grecilor, 
Ionita, 

Isteata şi pace, 

Istoria literaturei române, 
Istoria poporală, 
Îndărătnicul, 

Îndreptar pentru ..., 


Îndreptarea şcolaruui stricat, 


Jucării şi jocuri de copii, 
Judecata, 
La Alina (poveşti), 
Legenda țiganilor, 
Liturghia lui I.Christos, 
Lumea proştilor, 
Lumea proştilor, 
Mâheszetrâl, 
Mica fodetă, 
Mireasa capitanului, 
Moşul de flori, 
Movila lui Burcel, 
Musciu-împărat (poveste), 
Nan Bolovan, 
Nici minte nici noroc, 
Norocul şi mintea, 
Notaru şi banditu, 

e  partidä in patru, 

. sută de ani, 
Oglinda inimei, 
Omul frumos, 
Oprisanul, 
Organizarea învățământului 
1909, 
Palatul misterios, 
Patru frați, 
Paza Maicii Sfinte, 
Păcală în satul lui, 
Păcală şi Tândală, 
Pe pământul turcului, 
Pe plaiu, 
Peneş Curcanul, 
Perde vară, 


100. Pesti Kronoka, 
101. Petrea pätitul, 
102. Petitorii, 


110. 
111. 
112. 
113. 
114. 
115. 
116. 
117. 
118. 


119. 


120. 


121. 


1022 


123}, 


124. 
125. 
126. 
1027, 
128. 
129. 
130. 
131. 
132. 
133. 
134. 
135. 
136. 
157 
138. 
139. 
140. 
141. 
142. 
143. 
144. 
145. 
146. 
147. 
148. 
149. 


150. 
151. 
152: 


Povesti de Cräciun, 
Povesti morale, 

Poveşti poporale (II, HI), 
Povesti poprale, 
Pretenul adevärat, 
Princesa fermecată, 
Principatele române, 
Promemoria, 
Protocoalele Sinodale 
Eparhiale 1887, 1888, 1891, 
Protocoalele Sinodale 
Eparhiale 1893, 1895, 1896, 
1897, 1898, 1899, 
Protocolul Congresual 
1900, 

Protocoalele Sinodale 
Eparhiale 1900-1909, 
Regulament pentru 
parochii 1891-1909, 
Procedura judecătorească 
1889-1909, 

Regule ortografice, 
Repül az ember, 
Respuns magarilor, 
Robinson, 

Roma învinsă, 

Ruga de la Chişeteu, 
Rusalim păcurariul, 
Sâmbăta morților, 
Sandra, Angheluş, 
Sava Brancoviciu, 
Scăpărătoarea, 

Se ne iertem păcatele, 
Sentinela română, 
Sfântu Nicolae, 
Sgârcitul (comedie), 
Spice de aur, 

Strigoica, 

Ştefan Vodă cel Tiner, 
Taina unei vieți, 

Teatru şcolar, 

Teiu legănat 

Tolpa şi Ştefan Vodă, 
Toma lui Moş, 

Torifan, tâganu şi popa, 
Un idil în Ruseni, 
Unter haltung unde 
Wiscus, 

Vântură tiara, 

Vecinici, 

Vorbirea Mitropolitului 
Metian, 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


47. 
48. 
49. 
50. 
DE 
sp, 
5) 


Ejjel, Eletipâlyak, 
Englischen sprachen, 
Epistular civil, 

Fata barbata, 

Fata craiului din Cetini, 
Fata stăleriului, 

Fiica a nouă mame 


103. 
104. 
105. 
106. 
107. 
108. 
109. 


Picătura de apă, 
Pipăruş Petru, 
Pleşcuţa, 

Poesii alese, 
Povestea găserii, 
Povestea lui Ignat, 
Poveşti, 


153. 
154. 
155. 
156. 
157. 


Vorbirea vicarului Mangra, 
Vulcanismul, 

Vulturii, 

Zâna margaretelor, 

Zuia împărăteasă, 


AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 287 / 1882-1883, f. 54 


59 


Beiuş (comitatul Bihor), 8 mai 1908 - Raportul protopopului Toma Păcală în legătură cu 
starea bibliotecii parohiale, însoțit de inventarul acesteia. 


Activitatea lui Şaguna de 
Tulbure, 

Anuare gimnasiale, 
Artlicolul] de Lege XXVII 
din 1907, 

Cântările Liturgiei de T. 
Popovici, 

Carte de cetire de I. Popea, 
Câteva piese teatrale de 
Ant. Pop şi M (indescifrabil 
-nn. A.U.), 

Câteva protocoale sinodale 
şi congresual 

Cărţile funduare de D. 
Moldovan 

Căsătoria a doua a 
preotului de Dr. Iacob, 


Inventarul bibliotecii din Beiuş 


10. 


11. 


112; 


13. 


14. 


15. 
16. 


17. 


18. 


Colectiune de cântäri bisericesti 
de A. Lipovan, 

Cuvent la actul festiv <Saguna> 
de Dr. Darcian, 

Date si documente de Nicolae 
Firu, 

Despre testament de D. 
Moldovan, 

Dictionar universal de 
Säineanu, 

Dietetica pastoralä de S. Stoica 
Grädina de legume de 
Negruzzi, 

Mai multe opuri de la 
asociatiune 

Mesterul orb de C. Negruzzi, 


19. 


20. 


21. 


Politica română din Ungaria 
de D.A. 

Purtarea socotilor de Dr. 
Barbu, 

Regulamente pentru 
parochii: disciplinar, 
matrimonial, alegerea de 
protopop, alegerea de 
deputaţi sinodali şi 
congresuali, plan de 
învățământ, 

Scriere comemorativă despre 
metropolitul Şaguna de 
Lupaş, 

Sfaturi bune de Ungureanu, 
Statutul organic, 

Vestitorii de Mihail 
Sadoveanu, 


AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 287 / 1882-1883, f. 151 


60 


Cheresig (comitatul Bihor), 8 mai 1908 - Raportul preotului local în legătură cu starea 
bibliotecii parohiale, însoţit de inventarul acesteia. 


Andrei Şaguna de Gheorghe 
Tulbure, 

Apostolii mincinoşi, 
Biserica din Bihor în luptă 
cu (indescifrabil), 

Boalele lipicioase de I. 
Chitul, 

Căsătoria a I-a a preoților 
de Dr. Iacob Ioan, 

Date şi documente de 
Nicolae Firu, 


Inventarul bibliotecii din Cheresig 


7 


Vorbirea lui Tisza în parlament 
De la sate de lon Agârbiceanu, 
Din viaţa sfinţilor, 

Dr. P. Ispan de N. Regman, 
Emigrarea în America, 

Istoria pedagogiei de D.T. Botiş, 
Jertfiti pentru sufletele creştine, 
Merinde pentru sufletele 
creştine, 

Pavel Cătană de Dr. Iamik, 


16. 
17. 
18. 


19. 
20. 
21. 


22, 


Pocaitii de Dr. I. Stanca Popa 
Tanda de Ioan Slavici, 
Povestea vorbii de Anton 
Pann, 

Povestiri de LP. Reteganu, 
Sava Brancovici, 

Slujba Sfintei Biserici de V. 
Mangra, 

Viaţa creştină-Păstorul 
ortodox 


Viaţa şi faptele lui Nicolae Jiga de 
Gheorghe Tulbure, 


AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 287 / 1882-1883, f. 45 


347 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


61 
Chislaca (comitatul Bihor), 8 mai 1908 - Raportul preotului Simeon Lucuta în legătură cu 
starea bibliotecii parohiale, însoțit de inventarul acesteia. 


Inventarul bibliotecii din Chişlaca 


1. Cainii, 8. Fântâna Blanduziei, 17. Oedip (tragedie), 

2. Carte de desfăcut 9. Făclia sub obroc, 18. Patriotul (din Biblioteca 
farmecile, 10. Femea îndärätnicä, pentru toti), 

3.  Cersetoarea de la podul 11. Hero şi Leandru, 19. Pentru ochii lunii, 
artelor, 12. Idil la tara (Biblioteca 20. Ruga de la Chiseteu 

4.  Coliba indiană, teatrală), 21. Sic cogito, 

5. Cu verful penei - scrieri 13. Isvoarele crimelor (din 22. Sore cu ploe, 
satirice de A. Papp, Biblioteca Universală), 23. Tinera siberiană, 

6.  Descântece, vrăji si 14. Medea, Ecuba, 24. Un om buclucas, 
rugäciuni, 15. Nicolae Vulpea, 25. Unde dai şi unde crapă, 

7. Doctorul fără voie, 16. O şedinţă comunală 26. Veduva, 


AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 287 / 1882-1883, f. 92 


62 
Diosig (comitatul Bihor), 8 mai 1908 - Raportul preotului Zaharie Moga în legătură cu 
starea bibliotecii parohiale, însoțit de inventarul acesteia. 


Inventarul bibliotecii din Diosig 


1.  Bărbatulcu muiere de 6. Curs practic despre cultivarea 11. Poesii poporale de A.I. 
Gheorghe Catană, pomilor de Ion Pop- Odobescu; Ministerul 

2. Biblioteca Minerva (13 Reteganul, Instructiei Publice şi 
numeri) 7. Dumbrava Rosie de Vasile Cultelor Bucureşti 

3. Buchetul (monolog) de Alecsandri, Ministerul 12. Poesii şi Fabule de Grigore 
Ene (după Rod. Benedix), Instructiei Publice şi Cultelor Alexandrescu, Ministerul 
Ministerul Instructiei Bucureşti Instructiei Publice şi 
Publice şi Cultelor 8. Istoria şcoalelor româneşti Cultelor Bucureşti 
Bucureşti din Bihor de Nicolae Firu 13. Sine iartă nouă păcatele 

4. Carte fermecată (comedie) 9. Mihai Vodă cel Rău de Vasile noastre piesă teatrală de 
de Elena Fabian (după Alecsandri, Ministerul Maria Drăgan, 
Hajotamann), Ministerul Instructiei Publice şi Cultelor 14. Tinerețe nebuneste de 
Instructiei Publice şi Bucureşti Gheorghe Catană 
Cultelor Bucureşti 10. Poesii de Gavril Bodnar, 15. Vräjitoarea piesă teatrală 

5. Cărţi de rugăciuni (8 Ministerul Instructiei Publice de Gheorghe Catană 
exemplare), şi Cultelor Bucureşti 


AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 287 / 1882-1883, f. 65 


63 


Girişu de Criş (comitatul Bihor), 8 mai 1908 - Raportul preotului Romul Mangra în 
legătură cu starea bibliotecii parohiale, însoțit de inventarul acesteia. 


Inventarul bibliotecii din Girişu de Criş 


1. Anecdote de Speranţia, 9. Institutul pedagogic greco- 17. Războiul românilor, 

2. Alexandria, ortodox român din Arad 18. Robinzon, 

3. Cântece de Ciorogariu, 10. Lucru manual, 19. Sfaturile unui plugar, 

4.  Cäläuza creştinului, 11. Malima, 20. storicul şcoalelor române 
5. Creşterea porcilor, 12. Pentru părinți şi copii, din Bihor, 

6. Cultura cucuruzului, 13. Poveste despre păstrarea 21. Teatru pentru copii, 


348 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Cum să trăieşti, 
Cum să trăim de 
Dobrescu, 


14. 
15; 
16. 


sănătății, 

Povestea unei coroane, 
Povestiri de Retegan, 
Povestiri răzlețe, 


22. Teatrul şcolarilor, 
23. Viaţa şi pildele lui Esop, 
24. Visul Preacuratei, 


AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 287 / 1882-1883, f. 48 


N 


64 


Girişu Negru (comitatul Bihor), 8 mai 1908 - Raportul protopopului Petru Sârb in 
legătură cu starea bibliotecii parohiale, însoțit de inventarul acesteia. 


Alexandria 

Apostolul de Petôfi, 
Balade poporale de P.C. 
Damaschin, 
Cersetoarea de la podul 
artelor de loan Nicoară 


De ale noastre de Nicolae 
lorga, 

Fara suflet de Victor 
Eftimiu 


Ds 


eo SI e 


en 


Inventarul bibliotecii din Girisu Negru 
Coliba indiană de Al. Piere, 10. 


Eroii noştri de I. Mota, 


Isvoarele crimelor, 11. 
Mergi Isuse de Alexandru 
A..Rusenescu 12: 
Quo Vadis de Sienkievics 

13. 
La cärärile vietii L. Bolcas 6. 
Novele de Caragiale, 7h; 


Revolutia lui Horea (Editura 
Minerva), 


Sfarsitul lumei de 
Stamarion, 

Stiinta, credinta si postul 
de V. Prodan, 

Tinera siberiană de Xavier 
de Maistre, 

Trimful crucei de Caion 


Seri Albastre de L. Bolcas, 
Speranta - anegdote 
poporale 


AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 287 /1882-1883, f. 91 


65 


Margine (comitatul Bihor), 8 mai 1908 - Raportul preotului Alexandru Mărcuşiu in 
legătură cu starea bibliotecii parohiale, însoțit de inventarul acesteia. 


Astra, 

Cântece din bătrâni de V. 
Alecsandri, 

Călindarul asociatiunei, 
Călindarul practic, 
Comuna viitorului de 
Romul Suciu, 

Cultivarea cucuruzului de 
I. Negrutiu, 

Cum să trăim de Aurel 
Dobrescu, 

De demult de I. Lupaş, 
Despre testament de Dr. 
V. Moldovan, 

Din putere proprie de 
Petrescu, 

Din viata sfinţilor de loan 
Gură de Aur, 

Fabule alese de Ghendi, 
Floarea soarelui de Ştefan 
Cacoveanu, 

Grădina de legume de I. 


Inventarul bibliotecii din Margine 


20. 
21. 
22. 
23. 
24. 
25; 
26. 
DA 
28. 
29) 
30. 
Sil, 
622 


33. 


Împärtirea, lucrarea si 41. 
îngrăşarea moşiei de I. 

Negrutiu 42. 
Învățătura de M. Beşan, 

Lucrarea pământului de A. 43. 
Cosciuc, 

Mistretul măiestrit de loan 44. 
Negrutiu, 

Nuvele istorice de I.A. 45. 
Läpädatu, 

Nuvele istorice de 46. 
Läpädatu”, 


Tusa Oana, de I. Agârbiceanu 47. 
Doi bătrâni de I. Agârbiceanu 48. 


Balaurul de I. Agârbiceanu, 


Darul lui Christos de 49. 


Popoviciu Bänätan, 


Doi călăraşi de Sandu Aldea, 50. 
Vestitorii de Sadoveanu, sa În 


Tovarăşi de şcoală de Aurel 


Bratu 52. 


Un cuvent de Aurel Bratu, 


Popoarele Austriei şi Blajul 
de M. Anagnoste, 

Apele de la Karlsbad de 
Dr. Mera, 

Amintiri de Alexandru 
Ciura, 

Religiunea şi ştiinţa de 
Alexandru Mucziony, 
Predica despre sudalme de 
Dr. Cristea, 

Studii scientifice de Gr. 
Todica, 

Apărea viilor de N. Pop 
Cântece din lumea veche 
de Gh. Tulbure 

O samă de cuvinte de 
Octavian Goga, 

Poesii de Octavian Goga, 
Poezii alese de Horaţiu 
Ghendi, 

Poezii poporale de E. 
Hodoş, 


349 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


IB. 


16. 


17, 


18. 


19. 


Negrutiu 

Icoane din istoria grecilor 
vechi de Victor Lascu, 
Ionel de un an si lonel de 
sase ani de Borgovan, 
Ionel la şcoala vieţii de 
Borgovan 

Ionel la şcoală de 
Borgovan, 

Istoria marelui împărat 
Alexandru Macedon de 
Mihail Sadoveanu 


34. 
315), 


36. 


We 


38. 


39. 
40. 


Biblioteca de V. Aron Pop, 
Versuri şi proză de G. 
Coşbuc, 

Moisă Păcurarul de Dr. 
Dionisie Stoica, 

Țara noastră (foerie) de 
Octavian Goga, 

Vatra familiară de Klain 
Micu, 

Un raiu industrial de Cosciuc, 
Dietetica poporală de Stoica 


58} 


54. 


55. 


56. 


BW. 


58. 


Posta, telegraful si 
telefonul de Gavril Todica, 
Povestea lui Arap Alb de 
Ion Creanga, 

Povestiri de Octavian Goga, 
Povestiri din viata 
țăranilor de loan Pop 
Reteganul, 

Regulele ortografiei - 
Academia Română, 
Vulcanismul de Gavril 
Todica 


AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 287/1882-1883, f. 39 


p 


66 


Petid (comitatul Bihor), 8 mai 1908 - Raportul protopopului Petru Sârb în legătură cu 
starea bibliotecii parohiale, însoțit de inventarul acesteia. 


Cum să trăim ? de Dr. 
Aurel Dobrescu 

Doine şi strigături de 
Ştefan Muntean, 
Fabulele lui Cichindeal, 
Halima de Szarac, 
Îndreptarul poporului de 
I. Roman 


Inventarul bibliotecii din Petid 


6. 


7. 


8. 


9. 


Moara din vale de I. Rusu 
Şirianu, 

Notarul şi banditul de 
Teochar Alexi, 

Pasărea măiastră - poem 
poporală de G. Baronzi, 
Poveşti alese de Stancesc 


10. 


16. 


112, 


Ruga de la Ghizătău de 
Iosif Vulcan (comedie 
poporală), 

Satul cu comorile de Petra 
Petrescu, 

Vine vlădica de Antoniu 
Papp (comedie în 3 acte), 


AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 287/1882-1883, f. 96 


SH SSN IS) 1 


67 


Satu Barba (comitatul Bihor), 8 mai 1908 - Raportul preotului Alexandru Drimba in 
legătură cu starea bibliotecii parohiale, însoțit de inventarul acesteia. 


Alecsandru Macedon, 
Amintiri, 

Balaurul, 

Blajul, 

Calendar practic şi 
Institutul pedagogic greco- 
ortodox român din Arad” 
Calendarul asociatiunei, 
Cântece din bătrâni, 
Cântece din lumea veche, 
Comuna viitorului, 
Cultura cucuruzului, 

Cum să trăim, 

Darul lui Christos, 

De demult, 

Despre testament, 


Din putere proprie, 
Din viata sfinţilor, 
Discurs ocazional, 
Doi batrani, 

Doi calarasi, 

Fabule alese, 

Floarea soarelui, 
Gradina de legume, 
Icoane din istoria grecilor, 
Ionel (IV opuri), 
Îngrijirea unei moşii, 
Lucrarea pământului, 
Meşterul orb, 
Mistretul măiestrit, 
Nuvele istorice (II), 
Pentru țărani, 


Inventarul bibliotecii din Satu Barbă 
15. 
+6: 
17. 
18. 
19. 
20. 
21: 
22, 
23; 
24. 
pază 
26. 
eae 
28. 
29. 
30. 


31. 
32. 
See 
34. 
35. 
36. 
37. 
38. 
SE), 
40. 
41. 
42. 
43. 
44. 
45. 
46. 


Poesii poporale, 

Poezii de Goga, 

Postä, telefon, telegraf, 
Povestea lui Harap Alb, 
Povestiri, Poezii culese, 
Predica despre sudalme, 
Regule ortografice, 
Religiune şi ştiinţă, 
Tovarăşii şcolari, 

Tuşa Oana, 

Un raiu industrial, 
Vasile L.Baron Pop, 
Vatra familiară, 

Versuri şi proză (IV), 
Vestitorii, 

Vulcanismul, 


AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 287/1882-1883, f. 45 


350 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


68 


Şumugiu (comitatul Bihor), 8 mai 1908 - Raportul preotului local în legătură cu starea 
bibliotecii parohiale, însoţit de inventarul acesteia. 


= 


Activitatea literara a 
mitropolitului A. Saguna 
de GheorgheTulbure - 
Sibiu, 

2. Catehism de N. Cäsmar - 
Arad, 

3. Clerul şi chestiunea 
alcoolismului de Dr. 
Eugen - Sibiu, 

4. Comoara dorobantului de 
M. Sadoveanu - 
Bucuresti, 

5. Date şi documente de N. 

Firu - Arad, 


Inventarul bibliotecii din Sumugiu 


6. 


Institutul pedagogic greco- 
ortodox român de Dr. Botis si 
Dr. Sädean - Arad, 

Istoria bisericească de C. 
Coca - Cernäuti, 

Istorioare biblice de Dr. P. 
Barbu - Arad 

Istorioare religioase de Dr. 
Barbu - Caransebeş, 
Mizerie, boală, crimă, 
degenerare de D. Voniga - 
Orästie, 

Sbuciumäri politice de I. 
Slavici - Arad, 


112; 


Statutele fondului 
diecezan pentru 
(indescifrabil - n.n. A.T.) 
- Arad, 

Statutul organic de A. 
Şaguna - Sibiu, 

Taina pocäintei de I. 
Stanciu - Sibiu, 

Viaţa şi faptele 
mecenatului N. Zsiga de 
Gheorghe Tulbure - 
Arad, 

Vorbire de program de V. 
Mangra - Arad, 

Vorbirea mitropolitului I. 
Metianu la 30.1V.1906 de 
I. Metianu - Sibiu 


AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 287/1882-1883, f. 34 


69 


Toboliu (comitatul Bihor), 8 mai 1908 - Raportul preotului local în legătură cu starea 
bibliotecii parohiale, însoţit de inventarul acesteia. 


1. 10 Maiu (ediţia a II-a), 
2. Al vremurilor profet - 
Zorile poporiului 

românu, 
3. Alesandru Macedon 
(partea I şi Il), 


4. Apicultura, 

5. Aritmetica (ediţia a II-a), 

6.  Boalele molipsitoare, 

7 Cântarea României, 

8 Cântece din bătrâni, 

9. Cartea loan Gură de Aur 

10. Cäläuza creştinului în 
biserică, 

11. Cärticica plugariului de 
Sandu Aldea, 

12. Cesä cetim, 

13. Comuna viitoriului, 

14. Cresterea pomiloru, 

15. Cultura paserilor de casă, 


Inventarul bibliotecii din Toboliu 


Cum să trăim, 

Darea de Cassa, 

Darea generală de câştig, 
diferite transgresiuni, 
Dedemult de loan Lupaş, 
Domnului Tudor din 
Vladimir-Biblioteca Steaoa, 
Ercule în Biblioteca 
asociatiunii, 

Femeile din Revolutia din 
Rusia, 

Gresierea cailoru, 
Gresierea vitelor cornute, 
Impozitulu pe arme, 
Impozitulu pe pescuit, 
Ispravile lui Pacala, 

În satu la Tanguiesti, 
Leonard si Gertrurda, 
Lucrarea pământului de 
Cosciuni, 


Mihaiu Viteazului, 
Mistretulu măiestrit, 
Pământului şi tiara nostra, 
Păstrarea sănătății, 
Povestea lui Stan 
Patitului, 

Povestiri de Petra 
Petresculu, 

Predarea Basarabiei, 
Rapirea Bucovinei, 
Razboiulu Romaniloru, 
(vol. I II şi III), 

Revoluţia lui Horea, 
Românii de peste Carpaţi, 
Satului Griviţa, 

Sfaturi în orice afacere de 
impozit, 

Unirea Principateloru, 
Veniamin Costachi 


AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 287 / 1882-1883, f. 68 


351 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


14. 


70 


Vecherd (comitatul Bihor), 8 mai 1908 - Raportul protopopului Andrei Horvath în 
legătură cu starea bibliotecii parohiale, însoțit de inventarul acesteia. 


Capra cu trei iezi de loan 
Creangă, 

Codreana Sânziana de 
Pompiliu, 

Convorbiri între un 
cercător şi încredințat de 
Filaret, 

De-ale noastre, biblioteca 
şcolară: 

Despot vodă de Vasile 
Alecsandri, 

Dor pustiu de I. 
Bârseanul, 

Făt Frumos din lacrimă de 
Mihai Eminescu, 

Fiice vii de Dogariu, 

Fiul bucătăresei de 
Dogariu, 

Floarea ofilită de Mihail 
Sadoveanu, 

Gruia lui Novac, 

Halima - 1001 nopți (4 
volume) de loan Barac, 
Hamlet (traducere de 
Victoer Anestiu), 

Hanul tătar de Pantu, 


Inventarul bibliotecii din Vecherd 


15: 
16. 


17. 


18. 


19. 


20. 


21. 


025 


23. 


24. 


25), 


26. 


DA 


28. 


Harap Alb de loan Creangă, 
Hera şi Leandru (traducere 
de Lecca), 

Institutul pedagogic de Botiş 
Ik 

Istoria bisericii româneşti de 
Nicolae lorga, 

Însurătoarea soarelui de 
Dogariu, 

La gurile văii de Rădulescu 
N. 

Legendele lui Isus Hristos de 
D.N. Ciortori, 

Mergi Issuse de Alexandru 
Rusenescu, 

Merinde de şcoală de Dr. G. 
Popa, 

Moş Toma Bădiceanu de 
Dogariu, 

Nopți de earnă de Mihail 
Sadoveanu, 

Paremiile lui Solomon (de la 
anul 1688), 

Păcală şi Tăndală de Cătană 
George, 

Pe Dunăre de Carmen Silva 


39. 


40. 


41. 


42. 


Pipärus Petru de Botezatu, 
Povestirile unei regine de 
Carmen Silva, 

Povesti poporale de G. 
Cătană, 

Predicatorul de loan 
P.Tinoca, 

Predicile tinute la metropolie 
de Antim Irvireanu, 
Proverburi de Antoniu 
Pann, 

Scrieri pentru popor de I. 
Grofşoreanu, 

Soacra cu 3 nurori, 

Spre ruină de Dr. Vrâncescu, 
Starețul Neonil de 
Hurmuzachi şi Andrei 
Şaguna 

Ştiinţa, credința şi postul de 
V. Predeanu, 

Unirea Principatelor de 
Nicolae lorga, 

Vagabondul de Maxim 
Gorki, 

Vlad hoțul de Dogariu, 


AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 287 / 1882-1883, f. 74 


Sono) NI oN En Fe |S) i 


>= 
eS 


= 
Ra 


RR 
ER 


352 


71 


Voivozi (comitatul Bihor), 8 mai 1908 - Raportul preotului local în legătură cu starea 
bibliotecii parohiale, însoţit de inventarul acesteia. 


100 doine şi strigături, 
1877 - schiţă din război, 
Alexandria, 

Alexandru Machedon, 
Anecdote împănate, 
Anecdote poporale, 
Arghir şi Elena, 

Astra, 

Balaurul cel cu 7 capete, 
Basmele românilor, 
Calendarul asociatiunei 
1912, 

Calendarul asociatiunii 
1913, 

Cântece, 

Cântece din bătrâni, 


Inventarul bibliotecii din Voivozi 


44. 
45. 
46. 
47. 
48. 
49. 
50. 
51. 
52 
53. 
54. 
55. 


56. 
O7 
58. 


Ercule, 

Eroii noştri, 

Fabule alese, 

Făt Frumos din lacrimă, 
Floarea soarelui, 

Floarea soarelui, 
Genoveva, 

Gruia lui Novac, 

Halima, 

Icoane din istoria grecilor, 
Ilie Marin, 

Institutul pedagogic greco- 
ortodox Arad, 

Ionel - căsătorit, 

Ionel - de 7 ani, 

Tonel - de un an, 


87. 
88. 
89. 
90. 
91. 
92. 
98? 
94. 
95 


96. 
97. 
98. 
99) 


Păstrarea sănătății, 
Pentru țărani, 

Piram şi Tisbe, 

Poesii, de demult, 

Poesii alese, 

Poesii de Goga, 

Poesii poporale, 

Poesii poporale din Banat, 
Poşta, telegraful şi 
telefonul, 

Povestea lui Harap Alb, 
Povestea lui Stan Pätitul, 
Povestiri, 

Povestiri, 


100. Povestiri, 
101. Povestiri de petrecere, 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


15. Cântece din bătrâni, 59. Ionel - familia, 102. Povestiri din viața 

16. Cântece şi poveşti, 60. Ionel - la şcoală, țăranilor, 

17. Carte de cântece, 61. Istoria lui Mihai Viteazul, 103. Poveşti alese, 

18.  Cazania țiganilor, 62. Istoria poporală a românilor, 104. Poveşti ardeleneşti, 

19. Cäläuza crestinului la 63. Istorioare biblice, 105. Poveşti de crăciun, 
biserică 64. Istorioare morale, 106. Poveşti de loan Slavici, 

20. Cärticica plugarului, 65. Istorioare religioase, 107. Răsboiul românilor pentru 

21. Cäruta poştei, O rugăciune, 66. Împărţirea lucrului şi neatârnare, 

22. Cine-i ucigasul ?, îngrijirea pământului, 108. Regule ortografice, 

23.  Codreana Sânziana, 67. În satla Tânguieşti, 109. Revoluţia lui Horea, 

24. Comuna Viitorul, 68. Însemnările unui trecător, 110. Satul Griviţa, 

25. Creşterea pomilor, 69. Întâia scrisoare de dragoste, 111. Sämânta plantelor agricole, 

26. Crucea de lemn, 70. La räscruci, 112. Sfaturile uni plugar, 

27. Cultura cucuruzului, 71. Lucrarea pământului, 113. Stefan cel Mare, 

28. Cum sà trăim ?, 72. Lucrarea pământului, 114. Tânăra siberiană, 

29. Cum se întorc rândunele, 73. Maestrul orb, 115. Teatru şcolar, 

30. Darul lui Christos, 74, Mioriţa, 116. Tovărăşii de şcolari, 

31. Date şi documente, 75. Mistretul măiestrit, 117. Tusa Oana, 

32. De demult, 76. Mos Stoica, 118. Tiganiada, 

33. Despre Testament, 77. Mosul, 119. Tiganii, 

34. Din faptele străbunilor, 78. Musca, 120. Un ram industrial de 

35. Din ispravile lui Păcală, 79. Nicolae Vulpea, sprijinit, 

36. Din lume pentru lume, 80. Novele istorice, 121. Vârful cu dor, 

37. Din popor, 81. Nutreturile, 122. Vatajelul, 

38. Din putere proprie, 82. Osama de cuvinte, 123. versuri de Stea, 

39. Din putere proprie, 83. Oameni si fapte, 124. Versuri şi prosă de George 

40. Din viata sfinţilor, 84. Opsaguri, Coşbuc, 

41. Doi bătrâni, 85. Oratiuni la nuntă, 125. Versuri şi proză, 

42. Doi călăraşi, 86. Paserile noastre şi legendele 126. Vieţile sfinţilor, 

43. Doine şi strigături lor 127. Vulcanismul, 


AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar 287 / 1882-1883, f. 76 


72 


Sibiu, 3 noiembrie 1912 - Apel al conducerii societății ASTRA, prin care toți membrii 
acesteia sunt indemati să recruteze noi membrii în vederea susținerii financiare a tipăriturilor 
româneşti şi a bibliotecilor parohiale. 


Apel 

Cel dintâi aşezământ cultural al poporului românesc din Ungaria, ,,Asociatiunea pentru 
literatura română şi cultura poporului român”, în curs de o jumătate de veac a lucrat din răsputeri 
pentru înaintarea culturală a poporului nostru şi astăzi se poate mândri cu frumoase fapte împlinite, 
dintre care amintim numai pe cele mai însemnate. De 42 de ani publica revista , Transilvania”, în care 
apar studii şi cercetări prețioase din domeniul ştiinţei şi literaturii. [Această revistă se trimite gratuit 
tuturor membrilor fundatori (cu taxă de 400 coroane) pe viață (cu taxă de 200 coroane) şi activi sau 
ordinari (cu taxă de 10 coroane pe an) ai ,,Asociatiunii” ]. De 26 de ani susține în Sibiu o şcoală civilă de 
fete cu internat, care e cercetată în fiecare an cam de 100 de eleve din toate părțile locuite de Români. De 7 
ani a clădit „Muzeul istoric şi etnografic”, în care se adună cu sârguință toate dovezile privitoare la 
trecutul şi etnografia poporului nostru. Din fundatiunile ce le administrează, împarte în fiecare an mai 
multe burse (stipendii) tinerilor care urmează la meserii, la şcoalele secundare şi superioare. Pe lângă 
acestea, prin despärtämintele sale, în număr de 72, care cuprind aproape întreg teritoriul locuit de 
Românii din Ungaria, se îngrijeşte de educația economică şi culturală a poporului, aranjând prelegeri, 
conferințe, şezători literare, cursuri de analfabeți şi expoziții şi înființând tot felul de insotiri, de reuniuni 
şi de biblioteci. În timpul din urmă a început să se preocupe intensiv de organizarea economică a 
țărănimii prin înființarea de tovărăşii. 


353 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Numai din această schitare fugitivă se poate convinge oricine că ,,Asociatiunea” desfăşoară o 
activitate vrednică de luat în seamă şi de cea mai mare însemnătate pentru înaintarea culturală a 
poporului românesc din Ungaria. Cu toate acestea, numărul cărturarilor care o sprijinesc în sträduintele 
sale frumoase e încă mic. După o existență de 50 de ani, ea abia are cu totul 2.600 de membri, ceea ce e un 
lucru din cale afară de trist pentru felul cum înțelegem să ne sprijinim cultura națională ! 

Apelăm deci la toți cărturarii noştri să-şi țină de o datorie şi de o mândrie naţională a 
se înscrie membri la , Asociatiune”. 

Cu cât se vor înscrie mai mulți membri, cu atât va putea lucra mai mult pentru înaintarea şi 
întărirea culturală şi economică a poporului nostru. 

,Asociatiunea” în vremea din urmă şi-a îndreptata atentiunea mai ales asupra educației 
poporului de la sate şi a încercat toate mijloacele pentru a face şi pe țărani să se înscrie membri. De aceea 
a hotărât ca de la 1 ianuarie 1911 să dea tuturor membrilor ajutători, care plătesc înainte taxa de 2 
coroane pe an, 10 broşuri şi un calendar. Broşurile din „Biblioteca poporală a Asociatiunii” pe 1912 au 
apărut regulat în fiecare lună, afară de lunile de vară, iulie, august, şi s-au trimis împreună cu 
„Calendarul“ pe 1913 tuturor membrilor ajutatori. 

Această încercare a „Asociațiunii” a reuşit peste aşteptările tuturora. Cu ajutorul acestei 
„Biblioteci poporale” institutiunea noastră a reuşit să aibă în anul 1911 aproape 11000 mii, iar în 
1912 aproape 12 mii de membri ajutători, dintre care cei mai mulți au fost țărani. Țăranii au dovedit 
deci şi de astădată că sunt gata de jertfă, de câte ori venim cu gânduri curate ca să le sprijinim 
înaintarea culturală. 

Comitetul central al ,,Asociatiunti” văzând cu câtă dragoste au primit țăranii „Biblioteca 
poporala” a hotărât continuarea ei şi în anii viitori, în nădejdea că numărul abonaților la această 
Bibliotecă va creşte mereu, inmultindu-se astfel şi numărul membrilor ajutători ai ,Asociatiunü”. 
Răspândirea acestei Biblioteci depinde foarte mult şi de cărturarii de la sate, mai ales de preoți şi 
învățători, care sunt datori să explice poporului scopurile ,,Asociatiunii” şi să-l îndemne să plătească taxa 
de membru ajutător în sumă de 2 coroane pe an, în schimbul căreia fiecare membru primeşte 10 broşuri şi 
un calendar pe an. Experiența anilor trecuți ne-a arătat că expediția broşurilor la adresa fiecărui membru 
ajutător nu e practică, deoarece din vina poştelor şi a primăriilor, foarte multe dintre broşuri nu ajung la 
destinație, aşa că țăranii încep să-şi piardă încrederea şi să fie nemultamiti. De aceea comitetul central a 
hotărât ca în viitor toate broşurile pentru membrii ajutători dintr-o comună să le trimeată la o singură 
adresă şi anume la preşedintele agenturii „Asociaţiunii”, sau unde nu sunt agenturi, la adresa preotului 
sau învățătorului. De aceea rugăm pe toți cei ce se vor înscrie de membrii ajutători pe anul 1913 să arate 
la ce adresă să se trimită broşurile dintr-o comună. ca să se poată trimite însă broşurile la o singură 
adresă într-o comună, trebuie să fie cel putin treizeci de abonați la „Biblioteca poporală”, altfel cheltuielile 
de poştă sunt aşa de scumpe încât ,,Asociatiunea” nu le poate suporta. 

Acum, după ce am reuşit să înscriem atâția țărani ca membri ajutători ai ,Asociatiunü”, 
trebuie să mergem cu un pas mai departe şi anume să-i organizăm. Aceasta o vom putea face înființând în 
fiecare comună în care se află cel puțin 4 membri de orice categorie (fundatori, pe viață, ordinari sau 
ajutători) câte o agentură a ,,Asociatiunii” şi câte o bibliotecă poporală. Invităm deci pe cărturarii din 
comune să înceapă îndată după primirea acestui apel, înființarea de agenturi ale ,,Asociatiunti”. Statutele 
„Asociaţiunii” în § 46 dispun următoarele: „În fiecare comună în care se află patru membri cel putin, de 
orice categorie, ai ,,Asociatiunii”, se poate înființa o agentură în scopul de a servi drept organ al 
„Asociațiunii”, în nemijlocită atingere cu populatiunea respectivei comune. Agentura se constituie, 
alegându-şi un preşedinte, un cassier şi un notar, pe timp nedeterminat”. Înființarea agenturii se aduce şi 
la cunoştinţa comitetului cercual al despărțământului din care face parte comuna respectivă. Activitatea 
unei agenturi are să fie următoarea: 

1. să aranjeze în fiecare Duminecă şi în sărbători şezători culturale, în care preoții şi învățătorii 
să țină prelegeri poporului, să le cetească bucăți potrivite; apoi să cânte cu corul şcolarilor sau al 
adulților, să le facă declamatii şi reprezentații teatrale; 

2. să țină în cursul iernii cursuri de analfabeți; pe preoții şi învățătorii cei mai harnici 
,Asociatiunea” îi premiază; tuturora le trimite la cerere, gratuit, Abecedarul de I. Bota; 

3. să înființeze biblioteci săteşti; 

4. să înscrie membri la ,,Asociatiune” şi să încasseze taxele, şi 


354 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


5. despre întreaga activitate să facă în fiecare an un raport comitetului cercual al 
despărțământului de care tine agentura. 

O deosebită atenție trebuie să deie înființării bibliotecilor săteşti. Îndată după înființarea 
agenturii, preşedintele să adreseze comitetului central o cerere, în urma căreia va primi gratuit cărți 
pentru înființarea unei biblioteci. Ca aceste biblioteci săteşti să poată primi gratuit şi în fiecare an cărți 
noi, comitetul central s-a gândit să înființeze un fond al bibliotecilor săteşti, din venitul căruia să 
cumpere cărți şi să le împartă gratuit. La acest fond trebuie să contribuie şi țăranii, adică membrii 
ajutători ai ,, Asociatiunii”, căci bibliotecile săteşti pentru ei se fac. 

Invitäm deci pe onoratii colectori să atragă atentiunea membrilor ajutători, ca deodată cu taxa 
de 2 coroane, să contribuie cu cel putin 10 fileri pentru fondul bibliotecilor săteşti. 

Invitäm totodată şi despärtämintele ca să cedeze fondului bibliotecilor săteşti cele 20% din 
taxele membrilor ajutători. 

O nizuintä de căpetenie a agenturii trebuie să fie înscrierea de membrii ajutätori la 
„Asociațiune”. 

Fiecare membru ajutător, care plăteşte înainte taxa de 2 coroane pe 1913 va primi următoarele 
broşuri din „Biblioteca poporală a Asociatiunii”: 

În ianuarie: nr. 23. Vieata unei mame credincioase, (cu 1 chip) de Dr. Ion Lupas, 

În februarie: nr. 24. Leonard şi Gertruda, cartea I (cu 1 chip) de Pestalozzi, tălmăcită de V.Gr. 
Borgovanu, 

În martie: nr. 25. Isprăvile lui Păcală, partea a II-a de P. Dulfu, 

În aprilie: nr. 26. Cum să trăim ? Povete doctoreşti, partea a Il-a de Dr. A. Dobrescu, medic, 

În maiu: nr. 27. Leonard şi Gertruda, cartea a Il-a de Pestalozzi, tălmăcită de V.Gr. Borgovanu, 

În iunie: nr. 28. Cântece din bătrâni, cartea a Il-a de V. Alecsandri, 

În septembrie: nr. 29. Povestiri din vieata țăranilor, cartea a Il-a de Ion Pop Reteganul, 

În octombrie: nr. 30. Îngrăşarea sau gunoirea pământului, de Aurel Cosciuc, conferentiarul 
agronomic al ,,Asociatiunii”, 

În noiembrie: nr. 31. Arghir şi Elena de I. Barac, 

În decembrie: nr. 32. Carte de rugăciuni, şi 

nr. 33. Calendarul Asociatiunii pe 1914, întocmit de Octavian C. Tăslăuanu. 

Acestea sunt broşurile pe care le vor primi membrii ajutători ai ,,Asociatiunii” în anul 1913 
pentru taxa de 2 coroane. 

Alăturăm la acest apel o listă pentru înscrierea membrilor ajutători şi rugăm pe toți cărturarii 
şi pe toți sprijinitorii culturei noastre să-şi deie toată silință ca să înscrie cât mai multi membri ajutători 
ai ,, Asociatiunii”. 

Listele pentru înscrierea membrilor, împreună cu sumele încassate să se trimită la adresa: 
<Biroul Asociatiunti>, Sibiiu (Nagyszeben), Str. Şaguna nr. 6. 

Sibiiu, 3 Noemvrie 1912 
Andreiu Bârseanu m.p. Oct. C. Tăslăuanu m.p. 
prezident secretar 


AN-SJ Bh, fond Protopopiatul Ortodox Beiuş, dosar 130/1912, f. 394-396 


* 


73 


Tarcaia (comitatul Bihor), 23 februarie 1901 - Memorialul primarilor din notariatul 
Tărcaia, comitatul Bihor, adresat prim-pretorelui plasei Beiuş din comitatul Bihor, prin care 
solicită suspendarea acțiunii de colectare a impozitelor şi retragerea din această acțiune a lui 
Menzer Jakab, ajutor de executor”. 


ad(resa) 712/1901 


917 Documentele au fost semnalate de prof. loan Aurel Popovici - n.n. A.T. 


355 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Onorate Domnule Prim-Pretor 
Menczer Jakab, ajutor executor de stat, şi-a început acțiunea <de colectare a 
impozitelor> din data de 7 decembrie 1900. Nu dorim a descrie modul de procedură, dar în 
condiţiile actuale, de iarnă cumplită şi de totală sărăcie a populaţiei, acțiunea nu se va bucura de 
sorți de izbândă, nici chiar dacă ar fi să fie confiscate cele din urmă bunuri, căci în acest fel îi va 
frustra pe contribuabili de posibilitatea achitării ulterioare a dărilor. Singurul rezultat <nedorit> 
va consta în rambursarea cheltuielilor ridicate de execuţie împotriva primarului şi notarului, 
hărţuirea şi extenuarea contribuabililor in cele peste două luni şi jumătate de derulare a 
execuției 
Cu supunere vă implorăm a suspenda de urgenţă execuția şi a retrage pe executor. 
Ai onoratului domn prim-pretor cei mai umili supuşi: 
L.S Iştoc Sava, primar în Mierag 
L.S. Gyulai Istvan, primar în Tărcaia 
L.S. Egyed Peter, jurat în Finiş 
L.S. Brânduşe Simion, primar în Totoreni 
L.S. Nicodim Mihai, jude în Tärcäita 
[Dragoş] 
notar cercual 


AN-SJBh, fond Prefectura județului Bihor-Cabinetul prefectului, inv. nr. 23, act 70/1901, f. 5 


74 
Beiuş, 23 februarie 1901 - Scrisoarea prim-pretorului plasei Beiuş din comitatul Bihor, prin 
care înaintează raportul oficial al primarilor comunelor aparținătoare notariatului cercual Tărcaia, 
comitatul Bihor, având ca obiect retragerea de la acțiunea de colectare a impozitelor a executorului 
de stat, din cauza insolvabilitätii locuitorilor, confruntati cu foametea şi sărăcia. 


De la prim-pretorul plasei Beiuş 
712/1901 
lustre Domnule Comite Suprem 
Am onoarea a vă înainta raportul oficial al primarilor comunelor aparținătoare 
notarului cercual Tărcaia, prin care se solicită retragerea executorului de stat, fiind faptul că, 
în condiţiile iernii actuale deosebit de aspre, cea mai mare parte a locuitorilor suferă de 
foamete şi sunt incapabili de plată. Neavând vreo sursă de venit, nu sunt în stare să-şi 
procure nici măcar lemne de foc. În altă ordine de idei, întreținerea executorului împovărează 
zilnic pe bietii nenorociti cu câete 5-6 forinti, situație de natură să genereze o mulțumire 
generală. Cu onoare mă adresez Ilustritätii voastre să binevoiască a dispune retragerea de 
urgență a executorului. 
Beiuş, 1901 februarie 23 

Beliczay Sândor 
prim-pretor 


AN-SJBh, fond Prefectura județului Bihor-Cabinetul prefectului, inv. nr. 23, act 70/1901, f. 2 


75 


Vaşcău (comitatul Bihor), 23 februarie 1901 - Protocol încheiat în şedinţa sinodului 
protopopesc al tractului Vaşcău, în cadrul căreia au fost dezbătute probleme legate de activitatea 
oficiului protopopesc, situația financiară a protopopiatului, moralitatea publică, situația 
învățământului confesional, bugetul cancelariei protopopeşti ş.a. 


1901 februarie 23, Vaşcău 
356 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Protocol 

Luat în Vaşcău 10/23 februarie 1901 în <sedinta> sinodului protopopesc ordinar al 
tractului Vaşcău, sub prezidiul protoprozbiterului Vasiliu Pop, iar <ca> notar Mihaiu Ciura. 

De fata au fost membrii loan Coroiu, Atanasiu Popa, Vasiliu Corbu, Teodor Andru, Ilie 
Bursaşiu, Gheorghiu Bogdan, Teodor Teaha, Petre Baciu, Mihai Popoviciu, Andrei Popa, Vasiliu 
Sala, Atanasiu Toader, Iuon Coste, Georgiu Ruge, Aron Handa, Teodor Geban, Nicolau Petran, 
Gavril Zolia, loan Lucutiu, Mihai Ciura, Vasiliu Corbu junior. De toti 21. 

1) Întrunindu-se membrii în localitatea şcolii grleco] orientale din locu, după intonarea 
cântării „Împărate ceresc”, se constată că sunt frecvenți 21 de membri, prin uramare un număr 
recerut şi astfel preşedintele, prin o cuvântare acomodată”!8, declară sinodul deschis. 

2) După aceasta se dă citire, din partea prezidiului, raportului general?!” despre 
activitatea Oficiului protopopesc în anul 1900: 

Sinodul ia la cunoştinţă raportul, iar la unele puncte se vor face propuneri separate. 

3) Se pune la ordinea zilei soarta epitropiei protopopeşti, cenzurată prin comitetul 
protopopesc, din care se constată, că din anul trecut 1899 a rămas capital, bani gata, în casa de 
păstrare, 207 cor[oane], 76 fil[eri], către care sumă se adaugă procentele <de> 20 cor[oane] şi s-a 
mai urcat de la particulari 0 cor[oane], de toți 236 cor[oane], 76 fil[eri], iar într-o colectă 472 
cor[oane]. 

Socoata fiind in ordine se aproba si epitropului, dr. Gavril Cosma, se da absolutar. 

4) Referitor la moralitatea publică se însumă la cuvânt membru Vasiliu Sala si 
constatând că înainte de toate preoțimea are să premeargă cu exemplu bun înaintea poporului, 
interpelează prezidiul: dacă are ştire că un preot din tract, având economă, se prezintă cu dânsa 
în locuri publice ca şi cum I-ar fi consotie, prin ce adesea dă însă la scandalitatea poporului: 

Preşedintele răspunde că are cunoştinţă că, cutare preot tine economă, dar nu ştie să fi 
produs scandalizare în popor, de altmintere se va informa şi se va face dorința. 

5) Tot la acest obiect vorbesc membrii Georgiu Bogdan şi Mihai Popoviciu şi anume 
pentru susținerea vazei bisericii considerând că în unele comune se tin unele serbări, care nu sunt 
pretinse, deci propunerea să-şi ia măsuri pentru introducerea unei uniformitäti în toate 
comunele, iar pentru susținerea moralității publice preoții să-şi facă dorința prin împiedicarea, 
după putință, a convietuirilor nelegitime. 

Sinodul, după deslusirile prezidiului, însărcinează pe protopopi, ca şef al tractului, ca 
să atragă atenţia preoților asupra cerculalelor emanate în privința sărbătorilor, iar pentru 
stârpirea convietuirilor nelegiuite să avizeze preoțimea la concluzul congresual din 1900 pentru 
recercarea datorintelor politice. 

6) Venind pe tapet cauza şcolară şi constatându-se din raport că şi acum se află cutare 
stațiuni vacante şi salariile sistemizate nu corespund la suma prescrisă şi face propunere din 
partea membrului Teodor Andru ca să se încerce din nou ameliorarea salariilor la caz de lipsă şi 
prin împreunare a două comune într-o şcoală: 

Propunerea se primeşte şi se avizează protopopul inspector şcolar a lucra în 
directiunea atinsă. 

7) În priivinta previziunii statiunilor, membrul Ilie Bursaşiu interpelează prezidiul că, 
cum vine că la staţia din Selişte e aplicat un tânăr, care a absolvit Preparandia din Blaj, la uniţi: 

Preşedintele răspunde că pe doi inşi I-a aplicat, respectiv propus, la Venerabilul 
Consistoriu, care au studiat <la> Preparandia<din> Blaj şi anume <pe> Creciun Tulvan <la> 
Selişte şi <pe> Georgiu Ciurba din Gurani, deoarece au avut testemonii în regulă şi respectiv 
sunt gr[eco] orientali. Sinodul ia la cunoştinţă răspunsul. 

8) Vasiliu Corbu junior propune, ca pe viitor să fie indatorati preoții a tine prelegeri la 
catihizatie cu pruncii în şcoală: 


918 Potrivită - n.n. AT. 
919 Raportul lipseşte ca anexă la document - n.n. AT. 


357 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


Sinodul, după mai multe dezbateri, la care iau parte Vasiliu Sala, Mihai Ciura şi alții 
susțin uzul de până aici, că adică învățătorul <să> propună religia, dar preoții să fie indatorati a 
cerceta şcoala în toată săptămâna. 

9) Pentru înaintarea cauzelor şcolare se mai recomandă introducerea şcolilor de 
repetiție în tot locul precum şi îngrijirea şi cultivarea grădinilor de pomi: 

Sinodul, cu unanimitate, decide a se îndruma oficiile parochiale şi învățătorii pentru 
efeptuire. 

10) În fine bugetul cancelariei protopopesti: 

Se votează suma de 100 coroane de la singuraticile comune. 

11) Pentru autenticarea protocolului: 

Se alege <o> comisiune <formată> din membrii: loan Coroiu, Vasiliu Sala şi Mihai Ciura. 

12) Cu acestea, fiind terminate agendele sinodului, comembrul Vasiliu sala, în numele 
sinodului, mulţumeşte preşedintelui pentru buna conducere, iar prezidul recomandând tuturor 
a conlucra pentru efeptuirea concluzelor aduse şi peste toți pentru înaintarea afacerilor 
bisericeşti <şi> şcolare, declară şedinţa de închisă. 

Dat ca mai sus 

Preşedintele sin[odului] prot[opopesc] Notarul sin[odului] prot[opopesc] 

Vasiliu Popp m.p. Mihai Ciura 

S-a autentizat prin membrii din comisiune: loan Coroiu m.p., Mihai Ciura m.p. si Vasiliu Sala 
Pentru copie , 
Beius, 7/20 martie 1901 
V. Pop 
L.S. protlopop] 


Arhiva Episcopiei Ortodoxe Române Oradea, fond Vicariatul ortodox roman Oradea, act 
488/5/1901, p. 1-2 


76 
Rabagani (comitatul Bihor), 23 februarie 1901 - Protocol incheiat in sedinta sinodului 
protopopesc al tractului Beiuş, din comitatul Bihor, cu prilejul căreia au fost analizate si 
dezbătute probleme referitoare la activitățile bisericeşti, şcolare şi epitropeşti desfăşurate în 
cursul anului 1900. 


1901 februarie 23, Răbăgani. 
Protocol 
Luat în şedinţa sinodului protopopesc al tractului Beiuş, ținută la 10/23 februarie 1901 
în localul şcolii gr[ecol-ort[odoxă] rom[ână] din Răbăgani la 10 % ore antemeridian. 

După săvârşirea s[fintei] liturghii, împreunată cu chemarea duhului sfânt în S[fanta] 
biserică gr|ecol-ort[odoxă] din Răbăgani, adunându-se membri sinodului protoprezbiteral, în 
localul şcolii, preşedintele protoprezbiter al tractului, prin o vorbire acomodă, dechiară şedinţa 
sinodului protopopesc al tractului Beiuş, pentru an[ul] 1901, de deschisă, constatându-se 
prezenţi 21 membri. 

Preşedintele provoacă pre notarul ordinar a-şi ocupa locul, dar fiind absent, sinodul alege 
pentru conducerea protocolului prezent pe preotul Gavril Cristea. 

Preşedintele protoprezbiter citeşte raportul annual despre mersul afacerilor bisericeşti- 
şcolare şi episcopeşti de pe an[ul] 1900:Sinodul ia la cunoştinţă acest raport cu plăcere. 

Protoprezbiterul preşedinte accentuând în raportul annual mersul slab al învățământului din tract, 
roagă sinodul ca să discute chestiunea învățământului, care e foarte negligiat: Sinodul, după o 
discuție mai îndelungată, decide ca încă s-ar puitea pruncii cei săraci să fie dispensati, iar 
părinţii pruncilor, mai cu stare bună, să fie sfatuiti pärinteste de a-şi trimite pruncii regulat la 
şcoală şi numai în caz extrem a aplica pedepsele. 


358 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Prezidiul îngrigiat”2aduce la cunoştinţă sinodului, că vaza şi autonomia bisericii se ştirbă, 
mai ales că parte din preotime nu păzeşte slfintele] sărbători în conformitate şi după prescrisele 
bisericii, tot asemenea, preşedintele intoneaza°!ca preoţii să se nizuiască pentru susținerea 
moralității publice, a-şi face datorinta în toată privința, împiedecând şi convietuirile 
nelegitime: Sinodul aflând că vaza şi autonomia s[fintei]biserici nu se poate ridica decât prin 
fapte bune şi frumoase si cu această ocaziune se atrage atentiunea întregii preotimi şi mai ales 
în aceste timpuri grele,să se nizuiască”?pentru stăpânirea tuturor relelor, punând pont®*mare 
pe toate pastoralel arhiereşti şi circulare consistoriale, apoi mai adăugând şi singuri prin 
puterea publică-morală, la bine obştesc, la vaza şi onoarea bisericească, iar față de cei ce 
trăiesc în nelegiuiri, neprimind sfatul, să se aplice concluzul”4 congresual din 1900, cerând 
intervenirea organelor administrative pentru împiedicarea relelor. 

Prezidiul, cu regret, aduce la cunoştinţa sinodului, că epitropia şi comitetul 
protoprezbiteral nu s-au întrunit de vreo 3-4 ani şi fondul protopopesc dat epitropiei de 3-4 
ani, spre manipulare pe lângă conspect, nu este în stare bună, fiind bani făcuți din mai multe 
pedepse, care nici astăzi nu sunt incasati, ci se află pe la debitorii convineati (?) în diferite 
mulcte banale din anii precedenţi: Sinodul decide ca epitropia şi comitetul protoprezbiteral să 
se întrunească cât de curând şi a regula” afacerea fondului protoprezbiteral şi pe anul viitor 
a face raport şi ratiocinul complet şi corect al fondului. 

Preşedintele, accentuând importanța şcolii de repetatiune şi a şcolii de pomi: Sinodul cu 
unanimitate decide a se îndruma oficiile parochiale şi invatatoresti la efeptuirea acestor dorințe. 

Membru sinodal Vasile Papp, făcând un istoric despre starea în care se află preoțimea din tract, 
la care dorind preşedintele a-l da răspuns: Membrul Vasile Papp declară că, nefiind nici o 
interpelare, nici o propunere în merit, nu pofteşte ca istoricul dânsului să fie luat la protocol. 

Fiind timpul înaintat si neivindu-se nici o propunere, preşedintele mulţumeşte membrilor 
sinodali pentru via interesare, iar preotul Vasile Papp, multumind preşedintelui pentru buna 
conducere a sinodului, şedinţa sinodului protoprezbiteral, după autentificarea acestui protocol în 
fata şedinţei, se ridică la orele 2 postmeridian, subscriindu-se acest protool prin preşedinte şi notar. 

Dat ca mai sus. 
Elia Moga Gavril Cristea 
Preşedinte notarul sinodului 


Arhiva Episcopiei Ortodoxe Române Oradea, fond Vicariatul ortodox român Oradea, act 
480/5/1901, p. 2-4 


77 
Arad, 6 martie 1901 - Scrisoarea Consistoriului ortodox român din Arad, trimisă vicarului 
episcopal ortodox român din Oradea, prin care-l face cunoscută numirea sa în calitate de 
comisar al Internatului de băieți din Beiuş, comitatul Bihor, “în deplină putere de a organiza 
guvernarea şi administrarea în toate direcțiile, cu un cuvânt, a pune pe baze solide existența 
alumneului nostru. 


1901 martie 6, Arad. 
Consistorul Ortodox Arad 
Nr. 775, 915/1901 


920 Îngrijorat -nn. AT. 

921 Subliniază - n.n. AT. 

922 Străduiască - n.n. AT. 

923 Accent - n.n. A.T. 

924 Hotărârea - n.n. AT. 

925 A rezolva, a pune în regulă - n.n. A.T. 


359 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Arad, din sedinta Consistorului Plenar, tinuta la 22 februarie/6 
martie 1901. 
P[rea] C[ucerniciei] Sale Părintelui Vasile Mangra, Vicar Episcopesc! 

Docena noastră, numai cu mari jertfe materiale, a putut ridica alumneul”?6 diecezan 
din Beiuş în speranţa că tinerimei noastre i se dă un azil nu numai pentru luminarea minții ci şi 
pentru o creştere morală — religioasă. 

Rezultatele din anul prim au şi dovedit pe deplin importanţa acestui focular de cultură 
şi eram linistiti în sufletele noastre, că <de mariul> credincioşilor noştri îndorite foloase va 
aduce bisericii şi şcolii noastre. 

A trebuit însă să ne convingem, mai ales de timpul din urmă, că insufletirea factorilor 
noştri chemaţi a guverna şi administra această institutiune, mult, foarte mult a pierdut din focul 
sacru, care pururea ar trebui să ardă în pieptul fiecărui român drept credincios . Nu putem 
înțelege situatiunea creată prin împregiurarea că dintre nouă membri ai senatului, cinci au 
abdis%?7 poate deloc nu participă la şedinţele senatului, fie aceasta din motive subiective sau 
chiar explicabile din referintele locale, pentru că, cum am accentuat mai sus, de toate este scopul 
măreț urmărit de toată suflarea românească din această dieceză. 

Ajunşi acum în această situație, mai vârtos din cauză că directorul Nicolae Aiamandi, a 
finuatine bolnav, a părăsit alumneul fără concediu incuviintat, se vede imposibilă o conducere 
sistematică şi după program, mai mult, ne ținem că din lipsa unui conducătorie energie si 
devotat cauzei se va primi o dezvoltare de lucruri nedorite şi care, negreşit, numai în 
detrimentul renumelui acestui internat vor fi. 

Îngrijit*25, acest Consistoriu, de viitorul alumneului, cu toată încrederea te numeşte pre 
P[rea]C[ucernicia] ta comisariu al său în toate afacerile acelui alumneu, cu deplină putere de a 
organiza guvernarea” şi administrarea in toate direcţiile, a institui şi a demite organele 
recesute?%, cu un cuvânt a pune pe baze solide existența alumneului nostru. 

Nu ne îndorim, că vei urma cu tot zelul acestei incredintari, dar după starea ce există 
de acum, poate să fie discutată şi în sinodul eparchial apropiat, am dori mult ca până atunci 
ordinea să fie restituităs31 şi despre această să avem raportul P[rea]C[ucerniciei] tale. 

SS. indescifrabil Semnat Goldiş. 


AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Oradea, inv. nr. 538, dosar nr. 264, f. 293 


78 
Graz, 12 iunie 1901 - Scrisoarea reprezentanților tinerimii române din afara granițelor 
7 P } grant} 
Ungariei, trimisă de către dr. ioan Raţiu, preşedintele comitetului Partidului National Român, 
prin care, îngrijorați de soarta poporului român din Ungaria, solicită comitetului P.N.R să fie 
un adevărat organ național de conducere şi astfel “lupta, unica noastră mântuire” să-şi 
reînceapă firul pentru scoaterea neamului românesc din situația în care se află. 


1901 iunie 12, Graz 


Distinsului D[om]n Dr. Ioan Raţiu, Preşed[intele] Comit[etului] Partidului 
National Român N[agy] Szeben*2 - Ungaria; U[teza] 53, ap. 260 


926 Internat - n.n. AT. 

927 Abdicat, renunţat - n.n. AT. 
928 Îngrijorat -nn. AT. 

929 Conducerea - n.n. AT. 

%0 Numite - n.n. AT. 

931 Restaurată - n.n. AT. 

982 Sibiu - n.n. AT. 


360 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Venerabil luptător naţional, 
D[omnu] Prezident! 

Tinerimea română, îngrijată*3 de soarta poporului nostru, a aflat de necesar a-i 
studia situația actuală în to[alte manifestările vieții şi în urmare a simţit datorinta de a 
exminte®% delegaţi pentru ca, între conferințe, în conformitate cu cercul nostru de 
competentie, să aducem concluzii, pe care să le facem cunoscute Onoratului Comitet National 
Român. 

Considerând că orice întârziere în începerea luptei de odinioară, pornită din 
adevărata iubire de poporul asuprit, ar însemna subscrierea indirectă a dispozitiunilor 
excepționale fată de noi; 

Considerând că, confesiunea politică urmată dupa procesul memorandului 
contribuie în măsură tot mai mare la generalizarea unui indiferintism, secondat de o 
demoralizare completă în rândurile poporului nostru. 

Considerând că viața poporului, care-şi are expresie în conferințele naţionale, trebuie 
respectată şi ca urmare disciplina luptei naționale salvată; 

Considerând că toate neorânduirile provin din nefunctionarea Comitetului 
National complet - noi tinerimea română fiind în perfectă conştiinţă a opiniei publice 
româneşti, ne-am decis ca să ne exprimăm ferma dorință ca, Comitetul Naţional să fie 
adevărat organ naţional, conform destinaţiei sale şi astfel lupta, unica noastră mântuire, să- 
şi reînceapă firul. 

În vederea acestora, îndrăznim să ne adresăm distinsei d[umi]tale persoane, ca 
prezident al Comitetului National, să invredniciti concluziile tinerimii cu atitudinea cuvenită, 
să binevoiti a conlucra la convocarea tuturor membrilor din comitet în şedinţele lui şi astfel a 
restabili <ordinea> de odinioară. 

Gracz la 12.16 s[tie] n[ou] 1901. 

Se numără şapte neprezentati ai 
tinerimii române 
ss. indescifrabil. 


DANIC Bucureşti, fond loan Raţiu, dosar nr. 154/1901, p.1-2 


79 
Arad, 16 iunie 1901 - Articolul întitulat „Şcoala noastră”, publicat în revista „Biserica şi 
şcoala” din luna iunie 1901, referitor la politica de maghiarizare a şcolii confesionale 
româneşti şi pericolul ce-l reprezintă această politică pentru națiunea română din 
Transilvania şi Ungaria. 


Şcoala Noastră 

S-au năpustit vrăşmaşii asupra şcolii noastre confesionale, s-au năpustit să ne-o 
răpească, ştiind că dacă şcoala ne vor nimici-o şi neamul nostru va fi pus pe panta peirii. 

Conservarea noastră națională sf păstrarea credinței strămoşeşti, alipirea de această 
credință, din şcoala confesională se sădeşte în inimi, se dezvoltă şi se întăreşte apoi prin 
biserică. 

Răpindu-ni-se şcoala noastră, ni s-ar răpi garanția viitorului neamului nostru, ni s-ar răpi 
până şi mângâierea pe care în ziua de azi o mai avem ... 

Ni s-ar răpi mângâierea, căci dulcea noastră limbă n-ar mai fi lăsată atunci în 
învățământ; copii noştri ar ajunge a nu mai învăţa nici „Tatăl nostru” în limba maternă, în 
biserică, la sărbători, tu părinte, nu ai mai auzi de fiul tău citind apostolul... căci nu astfel de 


953 Îngrijorată - nn. AT. 
934 Numi - n.n. AT. 


361 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


lucruri preocupă pe cei ce%5 spiritul, limba şi aşezămintele tale gonindu-le, instalatu-s-au să- 
ti „procopsească” neamul prin „instrucțiune“ 

În împregiurările de astăzi mari sunt greutățile, mari încercări se cer pentru a ne 
menţine şi dezvolta şcoala noastră confesională; căci vrăşmaşul nu scapă de-aşi pune piciorul în 
şcoala noastră confesională, prin „ajutor” nu prin împrestară ... 

Ideea stratificării şcolilor confesionale din tara noastră, pusă în practică şi realizată treptat, 
mare dezastru a fost, mare dezastru este pentru naționalități şi în special pentru noi românii, 
contra cărora în întâiul rând a fost îndreptată; dar este totodată dezastru pentru întreagă 
educatiunea religioasă. 

Am văzut de curând pe însuşi inauguratorul sistemului maghiarizării prin 
„Stratificare”, adică prin maghiarizarea şcolilor confesionale , pe Coloman Tisza%6, pledând la congresul 
reformatilor, ținut în Debrețin, contra stratificării şcolilor confesiunii reformate! 

Dacă însuşi Tisza şi reformatii, cei mai incarnati maghiari, s-au înspăimântat de 
efectele de până aici ale neconfesionalitätii, de decadenta morală de produce învățământul 
fără caracter religios, ce vom zice noi, când pentru noi pe lângă criza morală, stratificarea 
însemnează o lovitură de moarte şi pentru caracterul național, pentru ființa neamului nostru! 

În această stare de lucruri, nici o jertfă nu poate fi prea mare pentru apărarea neamului 
nostru, a credinței strămoşeşti, a şcolii noastre, care este rezidiul acelora®7. 


«Biserica şi Şcoala» nr. 22, Anul XXV, Arad, 3/16 iunie 1901, p. 235 


80 
Beiuş, 30 iunie 1901 - Informare întocmită de către Michail Diamandi, rectorul internatului 
de băieți ortodox român din Beiuş, comitatul Bihor, referitoare la înființarea şi rostul acestui 
internat pentru românii ortodocşi din comitatul Bihor. 


1901 iunie 30, Beiuş 
Deschiderea Internatului Gr[eco] Or[todox] Român 
Diecezan din Beiuş 
1. Înființarea 

Veneratul sinod parochial din Arad, în şedinţa ținută la 8 mai 1897, la rugarea 
fruntaşilor bisericii gr[eco] ortodoxe] române din Beiuş sub nr. 93/1897, a decis în principiu 
înființarea unui internat gr[eco] or[todox] român în Beiuş pentru studenții gr[eco] or[todoxi] 
români, care studiază la Gimnaziul gr[eco] cath[olic] din Beiuş, pentru a creşte în acel internat 
tineri în spiritul, credința şi morala bisericii ortodoxe, recerintelor didactice, pedagogice şi culturale — 
sociale de astăzi, spre binele bisericii ortodoxe, spre binele neamului nostru românesc, spre binele patriei 
şi a societătii omeneşti. 

Veratul Sinod parochial însărcinează Consistoriul din Oradea Mare a întreprinde toți 
paşii necesari pentru înființarea aclui internat îmbinându-l cu fundatiunea ,,Zsiga” din Beiuş, spre 
care scop se îndrumă a se pune în cvatingere%8 cu comitetul de administratiune al fundatiunii 
„Zsiga” şi apoi despre rezultat a raporta la proxima sesiune sinodală. 


935 „care“ - n.n. AT. 

%6 Tisza Coloman, om politic maghiar, născut la 10 decembrie 1830 în localitatea Geszt din 
Ungaria. A înființat Partidul Liberal, a fost prim-ministru în perioada 1875-1890. A decedat la 
data de 23 martie 1902. Apud: Dr. C. Diaconovich, Enciclopedia Română, Tomul III, K-Z, Editura 
şi Tiparul lui W. Krafft, 1902, p.1105 

%7 Sublinierile din text aparțin celui care a transcris şi pregătit documentul pentru publicare - 
n.n. AT. 

98 Înţelegere, legătură - n.n. A.T. 


362 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Veneratul Sinod eparchial îl roagă apoi pe Preasfintia sa domnul episcop diecezan loan 
Metanu, a întreprinde în acest scop o colectä şi despre cele întreprinse a raporta la proxima 
sesiune sinodală. 

Veneratul Consistor din Oradea Mare punându-se apoi în cvatingere cu Comitetul de 
administratiune al fundatiunii „Zsiga” din Beiuş, ajunge la rezultatul că fuindatiunea Zsiga din 
beiuş ca atare pe baza literelor sale fundatioinale nu se poate contopi cu internatul din chestiune, ci 
fundatiunea “Zsiga” numai îşi va aşeza stipendiştii ei în internatul cestionat. 

Raportând Ven{erabilului] Consistor din Oradea Mare sub nr. 59/1898, în acest sens 
Veneratul sinod în şedinţa ținută in 29 aprilie 1898, sub nr. 76 hotărăşte pe baza raportului 
Preasfintiei sale domnul episcop diecezan, loan Metianu, de sub numărul 5245/1898, a întreprinde 
în timpul cel mai scurt şi mai potrivit o colectă generală spre scopul înființării unui internat gr[eco] 
or[todox] român în Beiuş. Totodată se însărcinează Veneratul Consistor diecezan din Oradea 
Mare, din nou ca să facă cu urgenţă toți paşii necesari spre acel scop, dar şi până atunci Preasfintia 
sa domnul episcop diecezan şi Coonsistoriul din Arad se autorizează ca, încât nu mai e posibil să 
anticipeze pentru acest scop din orice fond o sumă până la 10.000 fl[orini]. 

Veneratul Consistor diecezan din Arad, în contelegere cu Veneratul Consistor din 
Oradea Mare, l-au însărcinat apoi pe preşedintele comitetului parochial, pe Demetrie Negrean, 
ca pe lângă aprobarea ulterioară a consistoriului, să să cumpere un loc potrivit pentru internatul 
ce are a se înființa în Beiuş. Spre acest scop apoi d-nul Negrean a şi cumpărat în 12 iunie 1898 de 
la proprietarul din Beiuş, Constantin Boit, intravilanul gol şi pământul de pe strada 
Românească, între casa protopopului gr|eco] cath[olic] Augustin Antal şi a advocatului 
Ambroniu Cret, cuprinse în foaia 28, sub parcelele 76-77 ale cărţii funduale din Beiuş, de tot in 
extensiune de 2484 strâng[eni] - cu prețul <de> 2900 fl[orini]. 

După ce contractul a fost aprobat în 21 iunie 1898 din partea Veneratului Consistoriu 
din Arad, s-a ţinut în Beiuş, la 6 mai 1898, pentru edificarea internatului, licitatiune minimală. 
Ofertele intrate s-au prezentat apoi veneratuli Consistoriu din Arad spre decidere. 

Veneratul Sinod eparchial din anul 1898 în şedinţa de la 13 mai 1898, sub prezidiul 
Magnificentei şi Preasfintiei sale domnului Ahrimandrit si Vicar episcopesc Iosif Goldiş, sub nr. 
84/1899 cu provocare la concluzele sinodului din anii precedenti nr. 93/1897 si 76/1898 a decis 
definitiv infiintarea internatului din Beius, care in sensul dispozitiunilor anterioare si in virtutea 
concluzului de față formează proprietatea diecezei gr[eco] or[todoxe] române din Arad. 

Totodată sinodul aprobă planul de construire preliminarul de spese şi toate 
dispozitiunile deja luate de corporatiunile competente bisericeşti pentru executarea acestui 
plan, cu acea restrictiune însă ca din planul de construire contemplat pentru primirea celor 56 
de elevi deocamdată - din insuficiența fondurilor şi mijloacelor necesare - să se execute numai 
partea aceea, care după plan poate să cuprindă şi să primească un număr de 42-45 elevi. 

Pentru executarea planului de zidire în acest sens se prevede necesitatea de alocare, pe 
lângă ofertul mărinimor al diaconului Iosif Gomboş din Vidra de Jos, care a promis a da gratuit 
toate grinzile necesare pentru acoperitul internatului în pret de 2500 fl[orini], a următoarelor 
sume în cifre rotunde: 


1. Preţul intravilanului dimpreună cu taxa de transciere.....................… 3000 fl. 
2. Materialul si prețul de edificare ................................................ 18000 fl. 
3. Instalarea alumneului şi alte spese nepreväzute............................…. 3000 fl. 


Total: 24.000 f1. 
Pentru acoperirea acestor spese servesc: 


1. Din-caliote:si: dona ttntess. 33002. est names tint n i otel 8.000 fl. 
2. Suma votată ca anticipatiune prin concluzul sinodal nr. 76/1898...... 10.000 fl. 
3. Diferenţa neacoperitä....................................... . 6.000 fl. 


Total: 24.000 fl. 
Pentru acoperirea acestei diferenţe si pentru terminarea si inactivarea alumneului în sensul 
de mai sus, Sinodul afară de suma de 10.000 fl. votată prin concluzul său de sub nr. 76/1898, votează 
pentru acest scop din fondurile diecezane încă o suma de 6000 fl ca anticipatiune. 


363 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


Totodată înființarea şi susținerea acestui internat fiind considerată drept o institutiune 
culturală a întregii dieceze şi enuntându-se dorința si necesiatatea ca la întemeierea acestui 
internat să contribuie întreaga dieceză cu mijloacele sale materiale şi morale, Sinodul decide şi 
roagă pe viitorul episcop diecezan (fiind tocmai atunci scaunul episcopesc vacant) să dispună şi 
să facă paşii necesari pentru continuarea colectei şi întreaga dieceză şi, în fine, îndrumă pe toate 
comunele bisericeşti, din întreaga dieceză, ca spre scopul acesta să concurgă cu ajutorul lor 
material şi după trebuintä să prelimineze în bugetul lor annual pe mai multi ani, anumite sume 
şi anume comunele cu buget annual până la 500 fl, cel putin 2 fl., comunele cu bugetul de la 500- 
1000fl. <cu> cel putin 5 fl., şi în fine, comunele cu buget de peste 1000 fl. <cu> cel putin 10 fl, 
care sumă împreună cu sumele din colectă să se administreze la cassa Consistoriului din Arad. 

Cu executarea acestor concluze s-a însărcinat Consistoriul din Arad şi Consistoriul din 
Oradea Mare. 

După acest deciz al Veneratului Sinod, Veneratul Consistoriu din Arad, în şedinţa 
ținută la 1 iunie 1899, sub nr. 2861/1899, dintre întreprinzătorii prezentaţi la licitatiunea 
mimendă, a dat a dat edificarea internatului lui Madaräsz si Flonta din Oradea Mare pe pe 
lângă un pret de 18.000f1. 

Apoi edificarea internatului s-a început în 7 iunie 1899. 

2. Depunerea pietrei fundamentale 

Piatra fundamentală a acestui internat s-a depus în a doua zi de Rusalii, adică în 19 
iunie 1899. 

După sfârşitul serviciului Dumnezeiesc, credincioşii bisericii gr[eco] or[todoxe] 
române împreună cu tinerimea studioasă gr[eco] or[todoxä] au pornit cu litie de la s[fanta] 
biserică la locul edificării şi de acolo, după ce s-a făcut sfințirea apei, săvârşită de profesorul 
Catihet Nicolau Diamandi, asistat de preoții Corneliu Toltut sin Feneriş, Georgiu Roman iunior 
din Mezieş şi Georgiu Roman senior din Talpe, s-a depus cu selemnitate piatra fundamentală în 
care într-o cutie s-au aşezat datele referitoare la edificarea acestui internat, catalogul studenților 
şi al corpului profesoral din anul şc[olar] 1898/1899 şi apoi fotografia fundațiilor bisericii 
grleco] or[todoxe] române din Beiuş. 

Cu această ocaziune profesorul catihet Nicolau Diamandi a rostit vorbirea următoare: 
“sărbătoarea are astăzi cultura, dar în special sărbătoarea are astăzi dieceza noastră a Aradului, 
care edifică acest institut cultural acest internat de băieți, care e chemat a contribui în mod 
potental la dezvoltarea spirituală, la răspândirea culturii si a civilizatiunii şi la întărirea 
conştiinţei religioase-morale. Şi acum când binecuvântând depuneau piatra fundamentală a 
acestui institut cultural nu ştim cine e mai fericit, eu, care în această manifestatiune a vieții 
noastre religioase-morale văd triumful acelor principii sfinte, în a căror servicii sunt angajat, sau 
acei bărbați binemeritati, față de care trebuie să aducem expresiunile noastre de reverență si de 
recunoştinţă, care pentru realizarea acestui institut cultural s-au angajat cu toate puterile, 
facultățile, ostenelile şi chiar cu denarii lor? 

Înființarea acestui internat a reclamat-o necesitatea urgentă, o pregăteşte 
mărinimozitatea şi o va acoperi iubirea adevărată creştinească. 

În acest moment solemn, când depunem piatra fundamentală a acestui internat trebuie 
să ne închinăm înaintea a Atotputernicului Dumnezeu, carele cu bunătatea lui nemărginită nici 
pe un moment, nici chiar în neajunsurile şi în primejdiile cele mari, nu a părăsit s[fânta] noastră 
biserică română. lată bunul nostru D[umne]zeu a învrednicit biserica noastră ortodoxă-română 
acum ca să-şi edifice un nou far-departe de centrul diecezei noastre-un nou for, care-răspândind 
razele sale binefăcătoare asupra acestei provincii sărace, decăzute şi ignorate, are să devină un 
adevărat focular al educatiunii creştine un izvor nesecat al vieții religioase-morale si un factor 
puternic al civilizatiunii şi culturii noastre nationale române. 

Şi deoarece, pe acest pământ în tot anul se nizuieşte la fericirea care se poatye ajunge 
mai vârtos prin echilibru ce trebuie să susteie între rațiune şi inimă, şi deoarece casa, 
fundamentul, deci condiția sine gravau a acestui echilibru o reprezintă armonia deplină ce 
trebuie să existe între ştiinţă şi religie, deci în acest moment cultural, care are să fie leagănuil 


364 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


fericirii adevărate, se vor cultiva în paralel şi în deplină armonie simtämintele religioase-morale 
cu ştiinţa şi cultura. 

Iată dar, chiar acum această deviză pronunţată a acestui institut cultural pretinde ca 
acestui act salecum de aztăzi să-l vină întrajutor prin binecuvântarea Sa şi Sfânta biserică care 
totdeauna şi-a deschis sanctuarul său înaintea ştiinţei şi care totdeauna a aşezat si a încălțat 
ştiinţa pe jertfelnicul său si care arâtând spre cer a designat pentru toate timpurile izvorul de 
unde purced toate cunoştinţele şi de care, ca şi de idealul cel mai principal, a fost, este şi va fi 
legată orice evolutiune spirituală şi culturală. 

Poate să steie ştiinţa pe orice nivel înalt, cu toate aceste anu poate servi ştiinţa de unica 
normă de unica cinosură în seria cea lungă a valurilor şi calamitätilor vieții omeneşti, pentru că 
sufletul n-are lipsă numai de ştiinţă ci are încă şi altele pretentiuni care însă sunt a se înrola din 
sfera ordinii morale, ale cărei firi sunt adânc înrădăcinate in viata noastră viitoare. 

Prin urmare civilizatiunea şi cultura, ca rezultatele ştiinţei nu sunt productile tuturor 
facultăților spirituale şi morale, pentru că religia a existat încă atunci, când încă n-a existat 
ştiinţa, prin urmare ştiinţa s-a dezvoltat din religia cu care apoi împreună înaintând au dat 
naştere civilizatiunii şi culturii. 

Având toate acestea în vedere, principalul fundamental şi conducător al acestui 
internat de băieţi, care va sta sub paza şi îngrijirea neîncetată a bisericii noastre ortodoxe 
române, va fi: a realiza idealul pedagogiei creştine şi anume a forma şi a dezvolta caracterul 
religios-moral conform individualitätii personale şi a psihologiei poporului nostru românesc!!! 
“Deci deviza acestui internat va fi cu ajutorul bunul Dumnezeu - progresarea în simtämintele 
religioase-morale, în iubirea către Dumnezeu către tron şi iubita noastră patrie, către biserică, 
apoi către aproapele nostru fără considerare, la sânge, la limbă, la confesiune şi la originea 
aceluia şi în fine înaintarea serioasă în ştiinţă şi cultură. Drept că la început acest internat ... se 
va mişca în margini mai înguste, dar cu toate acestea şi aşa va împlini o chemare de tot nobilă şi 
sublimă şi anume creşterea tinerimii fragede. Chemarea acestui internat e sublimă şi nobilă, 
pentru că ştim cu toţii, că vermele care rod la rădăcină, e mai periculos decât vermele care 
numai frunzele le risipesc, ştim cu toții că numai floarea aceea se va dezvolta plină de plăcere 
pentru viaţă, care în etatea ei fragedă n-a fost atinsă de mâini crude, care sunt personificate în 
viața noastră de astăzi prin spiritul modern, dar periculos al utilitarismului şi al egoismului 
materialistic precum şi prin felul lor, prin coruptiunea morală. 

Şi deoarece ştim din istorie şi din experiența de toate zilele, că un lucru numai atunci 
va avea spor dacă asupra acelui lucru va fi darul şi binecuvântarea lui Dumnezeu şi deoarece 
acest internat numai atunci va putea corespunde chemării sale sublime, dacă va fio în stare a 
produce spor... 

Beiuş, 30 iunie 1901. 
Michail Diamandi 
rectorul internatului 


AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar nr. 264/1897 - 1913, f. 93-105, 120-122 şi 
305-311 


81 
Arad, 14 iulie 1901 - Articol de fond intitulat „Să mergem la şcoală” publicat în revista 


orientare, în diferite profesii, a tineretului român. 


1901 iulie 14, Arad. 
Să mergem la Şcoală 
Era un timp, când mulți si din multe parti aveau interes a prezenta poporul românesc ca pe 0 
masă inertă, necapabilă de cultură şi acest interes l-au exploatat cu prisosintä potrivnicii săi. 


365 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


Interesul mai sustă” şi acum, dar astăzi nu se mai discută superioritatea inteligenţei 
poporului românesc, căci ceea ce s-a afirmat cu putere elementară pretutindenea, unde s-a deschis 
terenul, şi amic şi inamic, deopotrivă trebuie să se închine înaintea comorii de inteligență a acestui popor. 

Centrele culturale romaneşti au misiunea de a da direcţia în chestiunea culturală să fie in 
armonie cu interesele de existență nationalä-bisericeascä. 

Stăm în pragul noului an şcolar şi părinții îngrijiţi” de soarta fiilor iubiţi, ispitesc 
sfaturi străine asupra carierelor la care vor să-ți dedice“! copii şi astfel deviază multi pe cariere care 
îi fac proletari. 

Pieşii fondatori, din a căror dinari se creşte astăzi, o mare parte a tinerimii noastre, au 
fost preocupaţi de gândul de acreşte o clasă inteligentă română. Mulțumită acestor stipendii”? 
din an în an se sporesc absolvenţii, mai ales ai facultății juridice. Clasarea%5 acestora însă devine 
tot mai grea. Dincolo de Carpaţi nu se mai simte lipsa de puteri străine, căci şi-a crescut țara, din sânul 
ei, elementele necesare pentru organismul ei, iar dincoace de Carpaţi plasarea se reduce la greurile 
bisericeşti şi la avocatură, un teren foarte îngust. Prisosinta oamenilor calificați rămâne apoi 
expusă proletarianismului, care poate deveni foarte periculos pentru noi, căci stomachul din 
felul său este rebel. 

Câţi tineri care s-ar fi putut foarte bine validita® pe terenul bisericesc ori economic, 
astăzi antişambrează%5 după funcțiuni, căci cuius regio eius religio%5 şi stăpânii zilei se folosesc 
de puterea de a da întâietate aceluia care jură pe credinţa lor. Acestei clase îi bate meseria la uşă. 

Suntem popor augronom*7 şi nu avem agronomi de profesiune care să inițieze mişcări 
agronomice şi stăm cu mâinile în sân , în vreme ce străinii utilizează toate avantajele ce le oferă 
progresele economice de astăzi. Acest teren este încă deschis şi pe vastele moşii de dincolo de 
Carpaţi şi când de acolo nu se cere vreun econom de profesiune, trebuie să le răspundem: am un 
om. Este de neexplicabil cum de nu s-a ajuns <ca> din atâta sila de stipendii şi pentru excelenta 
Academie agronomica din Magyar - Ovér, de unde venind sigur că nimenea nu va rămânea peritor de 
foame, ci mai vârtos nu-şi va schimba poziția cu multi “doctori”, abstrăgând de la directiunea ce 
s-ar putea da economiei noastre naționale. 

De industrie nu ne încălzim. Meşteşugia primitivă nici nu mai e de viata astăzi, căci nu 
poate concura cu industria sistematică când vorbim doar de industrie atunci înțelegem şcolile 
industriale, care pregătesc sistematic tinerimea şi de perfectii măieştri, care să ştie lua 
concurența cu orticalii esiti din ateliere străine. Fără această şcoală nu ne vom putea crea mult 
dorita clasă industrială, dar aici trebuie să vină întru ajutor societatea cu resursele de care 
dispune pentru creşterea tinerimii. 

Dacă industria nu poate fi fără şcoală, atunci cu atât mai vârtos nu poate fi comerțul, din 
ereisleraiurile țărăneşti”4%8 nu ne vom ridica pe acest teren. Avem o bună şcoală comercială în 
Braşov, dar tinerimea ieştită de acolo tine sub demnitatea sa de a intra într-un cantor privat”, ea 
visează de “bancă” şi dacă nu află loc la bancă atunci se duce la copist oriunde, dar la pult nu se 
pune. Problema acelei şcoli este a creşte pentru comerciu tinerimea, comerciul fără şcoală astăzi 
nu poate tine concurența. 


939 Continuă - n.n. AT. 

940 Ingrijorati -nn. AT. 

941 Indrepte - n.n. AT. 

942 Burse - n.n. AT. 

943 Repartizarea în câmpul muncii - n.n. AT. 

94 Activa - n.n. AT. 

%45 Aleargă - n.n. AT. 

946 „A cui este puterea, a acelui şi religia” - n.n. AT. 
%47 Popor de agricultori - n.n. A.T. 

%48 Cercurile ţărăneşti numai cu economie agrară - n.n. AT. 
%9 tejghea” — n.n. AT. 


366 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Să trecem acum la casa noastră, la biserică şi şcoală. De soarta preotimii e legată soarta 
poporului nostru. Ei sunt aceia care aud mai de aproape pulsul poporului şi de la trezvia lor 
atârnă directiunea în care se creşte acest popor. 

Nu este destul însă să cunoască ce este în jos ci să cunoască şi ce se petrece în sus, care 
sunt recerintele timpului” ca să aducă în conglăsuire educaţia poporului cu recerintele 
timpului. Aici se cere dar inimă şi pricepere, ce le poate da numai vocatiunea. 

Să ne oprim aici, căci aici am păcătuit. Rasonul fmbrätisärii acestor cinstite cariere nu a 
fost întotdeauna vocatiunea, ci foarte adeseori sila. Instititutul ped[agogic]-teol[ogic] adeseori este 
considerat de un azil pentru aceia care fie din punct de vedere moral, fie intelectual au devenit imposibili 
pentru altă şcoală. Am mântuit pe părinți de am dat pâine fiilor rätäciti şi am îngropat tot atâtea 
comune, prin conducători fără inimă față de popor şi fără pricepere. Astfel ni s-au risipit 
credincioşii în multe locuri. 

Prejudiciul că institutul nostru ped[agogic]-teolog[ic] este un azil al nenorocitilor, o 
mantauă a slăbănogilor mortiferi, trebuie să dispară şi să se înlocuiască cu conştiinţa că de aici 
se dă cultură intelectuală şi morală :viata unui popor. 

Subsistenta învätätorimii, deşi modestă, este regulată şi cinstit este numele unui 
învățător bun înaintea oamenilor de bine. Câţi “doctori”, care cu sutele antişambrează după 
posturi inferioare, nu-i invidiază! 

Practic slabă în înțelesul de mai înainte astăzi ne mai este. Cine are 8 clase are plată de 
1600 coroane], care îi asigură o cinstită subsistentä®1, dacă va trăi conform chemării sale, 
neprihănit pentru familia sa cea îngustă si cea mare. Tigna®? şi multumirile sufleteşti ale acestei 
cariere sunt nepretuite şi este cea mai sublimă misiune a servi lui Dumnezeu şi poporului său. 

Cine vrea să facă serviciu bun bisericii, sale se trimită la cariera preoțească şi 
invätätoreascä ce avem mai bun între tinerimea noastră, ca institutele noastre pedagogice- 
teologice să fie în poziția de a da naţiunii adevăraţi apostoli, care să întemeieze şcoala vieții 
neamului românesc. 


«Biserica şi Şcoala» nr. 26, Anul XXV, Arad, 1/14 iulie 1901, p. 273 


82 
Răbăgani (comitatul Bihor), 18 iulie 1901 - Raportul protopopului ortodox român din 
Oradea, referitor la încheierea anului de învățământ 1900/1901 la şcolile confesionale ortodoxe 
române din cadrul protopopiatului, situtiile constatate şi măsurile preconizate pentru bunul 
mers al noului an de învățământ ce va începe. 


1901 iulie 18, Răbăgani 
Nr. 438 şc./1901. 
Venerabile Consistoriu! 

În urmarea ordinatiunii din 28 aprilie/11 mai a.c., nr. 815/60 sc - cercularele 
Veneratului Consistoriu referitoare la ţinerea examenelor publice - distribuindu-le pe la toate 
oficiile parochiale, cu termene anumite pentru fiecare şcoală, şi după programa făcută la 9/22 
mai, am început examenele publice pe la toate şcolile din protoprezbiteratulmeu. 

În partea din sus de Beiuş ne-au însoțit la examene învățătorul calificat Sava Halbac 
din Mezies. În partea si pe apa Rosiei spre Căbeşti, ne-au însoțit la examene parochul şi asesorul 
consistorial Petru Ciuhand din Roşia; pe la şcoalele de pe valea Popmezeului ne-a însoțit, ca 
<şi> comisar , învățătorul lacob Popa din Pocola şi în urmă, în jurul Ceichii-Hidişelnan ne-a 
însoţit învățătorul loan Moga din Dobreşti, cu a cărui acompaniere am ţinut examenele la toate 


950 Corect „cerințele timpului” - n.n. AT. 
9%1 Existenţă - n.n. AT. 
952 „tihna” - n.n. AT. 


367 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


şcolile şi am îndeplinit conspectul general cu toate datele statistice recerute, care conspect vin al 
substerne sub %, luat pe curat după conspectul ce l-am purtat prin comune şi rămâne la acest 
oficiu. 

Examene la şcolile de stat din Corbeşti, din religiune încă am ținut, după cum 
dovedeşte raportul de sub %, la şcoala de stat din Ceica preotul Ioan Corbutiu n-a propus 
religia, iar la şcoala din Remetea, n-a umblat nici un copil de religiune gr[eco]-orientala. 

La toate şcolile au fost preoții de față la examene numai preotul Georgiu Popp din 
Carpestii Mari nu s-a prezentat la examen nici în acest an şi nici comitetului nu i-a publicat nici 
în Cârpeşti Mari nici în celelalte două comune, Crânceşti şi Topa Inferioară, deşi de două ori a 
fost avizat despre termene, ce după sosirea mea i-am invitat. 

Salariile invatatoresti, cu puține excepții, organizate fiind în toate locurile, am 
îndatorat toate oficiile şi comitetele parochiale cu învăţători provizorii, ca pentru îndeplinirea 
pastului învätätoresc in mod definitiv, până la 5/18 august a.c., să publice concurs pentru 
alegerea de învăţători. Şcolile încă corespund şi altă scidere, decât indivizi cu calificatiuni 
prescrisă lipseşte. 

În toate locurile, afară de Caşdeni unde nu s-a prezentat comitetul parochial, am putut 
lumina pe fruntaşii comunali şi bisericeşti despre înființarea de fonduri bisericeşti cu scopul şi 
menţiunea de a se ajuta din acele fonduri şcolile, în cele mai multe locuri s-au luat%3 şi 
protocoale despre înființarea unor asemenea fonduri, iar în unele comune s-a amânat până mai 
târziu, în toamnă, cu ocaziunea vizitării canonice. 

Răbăgani, 5/18 iulie 1901. 
Glia Moga 
protoprezbiter 


AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar nr. 294/ 1901-1907, f. 246 


83 
Tinca (comotatul Bihor), iulie 1901 - Raportul protopopului român din Tinca, comitatul 
Bihor, înaintat Consistoriului ortodox român din Oradea, referitor la modul de desfăşurare a 
examenelor de la sfârşitul anului şcolar 1900/1901 la şcolile confesionale ortodoxe române din 
raza de responsabilitate a protopopiatului. 


1901 <iulie> Tinca 
Nr. 330/1901 
Venerabile Consistoriu! 

Amăsurat cerculariului şi ordinatiunii de dtul 28 aprilie%4 a.c., nr. 815, spedat%5 
tuturor oficiilor parochiale, despre ținerea examenelor finale, acele examene le-am ținut si 
condus în persoană în 33 de şcoli, deoarece în 2 şcoli şi anume în Husasău, unde învățătorul 
fiind bolnav, de la 1 mai nu s-a frecventat şcoala, iar în Tinca, în lipsă de salariu, nefiind 
învăţător, nu s-au putut tine examene. 

În sensul susläudatii ordinatiunii la toate examenele m-am prezentat cu câte unul 
sau doi învățători, care, împreună cu învățătorul din comună şi cu pres[edintele] 
com[itetului] par[ochial], au subscris conspectul în toate comunele, afară de Fonău şi Râppa, 
au asistat pe lângă comitetul] parochial şi mai multi poporaeni la examene, cu care ocaziune 
atât tineretului cât şi celor prerzenti le-am ținut cuvântări ocazionale, îmbărbătându-i să 
îmbrăţişeze şcoala, că având cunoştinţe de carte, să se poată fericii tineretul şi pe calea 
industriei şi tot în prezența acestora cu ocaziunea examenelor finale, şcolarilor mai distinşi 


953 Încheiat - n.n. AT. 
954 După stilul nou data exactă ar fi 11 mai 1901 - n.n. AT. 
955 Expediat - n.n. AT. 


368 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


am împărțit 180 de cărţi religioase-morale de Dr. Petru Barbu prof[esor] în Caransebeş şi în 
bani numerari <de> 6 coroane, toate acestea din dărnicia protoprezbiteratului în contul 
venitelor fondului prezbiteral. 

După încheierea examenelor în toate comunele, am adunat datele statistice referitoare 
la învățământ şi acelea le-am cuprins în Conspectul original, care se află sub acest număr şi 
deoarece acela în timpul cât l-am purtat s-a murdărit, în locul lui sub % aclusul suplicatu am 
onoarea spre ulterioară afacere al substisne®%6. 

Cu aceea ocaziune am ținut si din religiune examen cu elevii noştrii de la şcoala de stat 
din Gepiu, iar cu cei de la şcoala de stat din Batăr, neprezentându-se nimeni la examen, precum 
testează conspectul exclus sub %, nu am putut tine examen. 

Cu aceea ocaziune am împlinit datorinta şi față de fondurile bisericeşti cu menţiune 
şcolară şi despre aceasta însă <voi> raporta separat. 

Cu privire la rezultatul învățământului în general am constatat <că> au cercetat şcoala 
şi la examenele finale s-au prezentat mai multi şcolari, iar calculele generale*7 cele bune si 
îndestulătoare s-au sporit, iar cele neîndestulătoare au scăzut fata de anul precedent. 

În special o datorintä împlinesc când şi la acest loc apreciez digilența% învăţătorilor 
Ioan Costa din ...%, Iosif Silagi din Mădăras, lulian Pagubă din Miersig, Petru Bulzan din 
Gurbediu, care întradevăr şi-au împlinit datorinta cu zel şi devotament, dar tot atunci dator mă 
simtesc a atrage atentiune superiorității...%0 şi asupra nepăsării si neglijentei învăţătorilor 
cvalificati: Petru Costa din F[ekete] Bator, Iosif Sferdean din Căoaşd, Aurel Popoviciu din S. 
Cristor..., Iosif Negräu din Gepiu, Teodor Sendrescu din Inand, Vasile Popoviciu din Lupoaia, 
contra căruia se substerne şi act separat, Dim Pop din S. Miclăuşiu şi Teodor Rocsin din 
Tămaşda şi acelor necalificaţi: Nic. Popoviciu preot în Fonău, Victor Silagi din Gepiu şi Mateiu 
Crăciun din Sititelec, aceşti 3 din urmă am speranţa pe anul nou şcolar să-i înlocuiesc pe cale 
concursuală. 


AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar nr. 294/ 1901-1907, f. 244 


84 
Beliu (comitatul Bihor), iulie 1901 - Raportul protopopului ortodox român din Oradea, 
referitor la modul de organizare şi desfăşurare a examenelor de la sfârşitul anului şcolar 
1900/1901 la şcolile confesioanle ortodoxe române de pe raza de activitate a protopopiatului. 


1901 iulie, Beliu 
De la oficiul protopopesc gr[eco] 
or[todox] din tract[ul] Beliu. 
Nr. 490/1901 
Venerabile Consistoriu! 

Conform hotărârii de datul 28 aprilie/11 mai a.c., nr. 815/60 sc, asupra tinerii 
examenelor la finea an[ului] şcolar 1900/1901, pe lângă suscernirea%! în alăturare sub % a 
conspectului examenelor din acest cerc inspectoral, am onoarea de a suporta următoarele: 

Examenele ca şi în anul trecut, cu puţine exceptiuni, au avut caracter sărbătoresc, fiind sălile 
de învățământ ornate cu verdeață şi flori, elevii curat îmbrăcați, iar din ținuta lor şi a învăţătorilor 
orişicine ar fi putut constata cum că sunt pătrunşi de însemnătatea zilei. 


956 Înainta - n.n. AT. 

957 Calificativele generale - n.n. AT. 

958 Silinta, interesul depus, preocuparea - n.n. AT. 
%9 Nume de localitate invizibil - n.n. A.T. 

960 Cuvânt ilizibil - n.n. AT. 

961 Înaintarea - n.n. AT. 


369 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


La examene, peste tot, din cauza lucrului la câmp, numai puțini oameni au 
participat, din această cauză am încercat, încât s-a putut a tine unele examene în zilele de 
Duminică şi sărbători, la care au şi participat mai mulți credincioşi, interesându-se de 
cauză. 

Elevii din fiecare şcoală au fost examinati cu de-amănuntul, din toate obiectivele care li 
s-au propus, subscrisul fiind numai la puţine examene acompaniat de câțiva învăţători. Ca 
şi în trecut am [in]cercat prin întrebări accommodate a mă convinge încât înțeleg elevii cele 
învățate, aşa am stat mai mult la catehi[rare] bibl[iei] şi negociuni, din citit şi gramatică de 
asemenea am examinat cu scrupularitate, ca să pot constata cum pricep cele citite şi învăţate. 
Până când la şcoala din Coroiu, unde de altcum am avut bucuria de un examen bun, de loc 
nu s-a propus l|imba] maghiară, iar la Rohani, unde am avut cel mai bun examen, acest 
obiect față de celelaslte s-a propus slab. În cele mai multe şcoli în contul celorlalte obiecte 
pe l[imba] maghiară s-a pus mare prend%2, încât <in mod> deosebit în Cociuba copii 
traduceau, de minune, bine, ăstor fel de învățători le-am ordonat ca în viitor deopotrivă, să 
se propună%5 fiecare obiect, provocând pe toţi învățătorii a propune mai bine material mai 
putin dar fundamental decât mult şi superficial. Am atras atentiunea fiecăruia <în mod> 
deosebit asupra studiului economiei, îndatorindu-i în a instrui copiii în altoirea pomilor în 
natură, în legumerit, prăşirea, cultivarea, <creşterea> vitelor, lecuirea bolilor acelora şi în 
celelalte ramuri economice, prin ce (oare) vor contribui foarte mult ca poporu să 
îmbrățişeze scoala. 

Rezultatul cel mai bun l-a avut la examen Simeon Albu, învăţător în Rohani, 
pentru că acesta ca om cu cunoştinţe fundamentale, prin metodul său foarte rațional, face 
ca elevii săi să priceapă bine materialul învăţat, iar cu cântările naționale, exact şi cu tact 
predate la elevi, ne-au electrizat pe toți cei de fata, între care si un fruntaş de-al nostru, N. 
Mangra Săldăbagiu, venit anume la examen. George Stan din Tăgădău are un metod de 
propunere foarte bun, asemenea de metod foarte bun are George Jlut din Chişlaca, Teodor 
Apăteu din Careiu, dar cu propuneri prea amănunțite se pierde prea mult timp, apoi nu 
toţi tin seamă în instruire la aplicarea celor învăţaţi în viata practică. Dibaciul dascăl Vasile 
Teuca din Tăut în mod nimerit le ştie îmbina acestea, aşa deosebit răspunsurile din socoată 
ale elevilor. 


AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dosar nr. 294/1901, f.245 


85 
Vaşcău (comitatul Bihor), septembrie 1905 - Ştire în legătură cu adunărea populară 
organizată la Vaşcău de fruntaşii mişcării naționale române pentru introducerea votului 
universal. 


Adunări populare româneşti pentru introducerea votului universal 

Românii din comitatul Bihor au pornit lupta pentru introducerea votului universal 
prin agitatii care tin de săptămîni în zonele locuite de români. La Vaşcău au participat 
aproximativ 200 de oameni la adunarea poporală, care i-a ascultat pe oratorii care au vorbit 
despre reforma electorală. 

Adunarea a fost deschisă de Ioan Russu-Sirianu, deputat în parlament, dr. Aurel Lazăr, 
Ioan Ciordaş, dr. Gavril Cosma, dr. Constantin Popovici şi mai multi învățători şi preoți români. 
Autorităţile au fost reprezentate de Rednic Gavril, primpretor, Ertsey Géza, pretor şi notarul 
Alexandru Drăgan. 


962 Accent - n.n. AT. 
963 Predea la orele de clasă - n.n. A.T. 
964 Documente depistate de prof. Radu Milian- n.n. A.T. 


370 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Ioan Rusu-Şirianu le-a reamintit românilor necesitatea de a lupta pentru drepturi, iar 
stindardul românesc să fluture pretutindeni unde locuiesc români. l-a asigurat pe cei de fata că 
le va apăra drepturile în parlament, ca un adevărat român. 

După acea a urmat alocatiunea echilibrată a domnului Bogdan, care i-a îndemnat pe 
români la solidaritatea. 

După aceea, în final, s-a adoptat o hotărîre care a proclamat votul universal, egal, 
direct si secret, ca şi o împărțire mai echitabilă circumscriptiilor electorale. 

Duminică la Beiuş va avea loc o nouă adunare poporală, la care vor participa şi 
deputații loan Russu-Şirianu, Ştefan Cicio Pop şi Aurel Novac. 


Nagyvarad, nr. 278/1905, p. 4 


86 
Oradea, 22 aprilie 1906 - Ştire în legătură cu depunerea candidaturilor de către fruntaşii 
mişcării naționale române în circumscripțiile electorale ale comitatului Bihor. 


Candidaţi de deputați români 
Făcîndu-se în curînd alegeri noue pentru camera deputaților, candidările au început în 
toate părţile țării. În mişcarea aceasta a vieţii constituționale, românii iau parte mai activă decît 
pîn-acuma. Ziarele anunţă candidaţi din toate părţile. În Bihor au fost candidaţi: la Beiuş 
domnul Dr. loan Ciordaş, la Ceica domnul Nicolae Zigre, la Aleşd domnul Dr. Coriolan Pap, la 
Tinca domnul Dr. Aurel Lazăr. Candidaţii sînt toți advocati. 


Familia nr. 13/1906, p. 155 


87 
Tinca (comitatul Bihor), 27 aprilie 1906 - Ştire în legătură cu acțiunile de propagandă duse 
în rândul electoratului român de fruntaşii mişcării naționale române cu scopul de a susține 
candidatul român, dr. Aurel Lazăr, activitate coordonată de protopopul ortodox din Girişu 
Negru, Petru Sârb. 


În cercul Tinca 

Şi în cercul Tinca se desfăşoară o agitație neînfrînată pentru candidatul dr. Aurel Lazăr 
de către agitatorii români, între care poate fi găsit şi Lucian Bolcaş, agitatorul renumit, care a 
fost exclus de la Academia de drept din Oradea pentru agitație. Domnii (aceştia) serioşi umblă 
noaptea, asemenea bufnitelor şi tin secrete. Explică alegătorilor că nu au voie să țină în miini 
drapelul naţional. Să nu poarte nici prime. Semnul de recunoaştere este câte-o creangă verde. 
Iar lozinca? Trăiască România! 

Alegătorii pe care au putut să-i ameteascä strigă Trăiască România, ceea ce nu este 
surprinzător, pentru că agitația i-a convins că acest pământ va fi tara românilor. 

Dacă puteţi, nu vorbiti ungureşte - spun agitatorii - nu trebuie să vorbiti, nu aveți voie 
să vorbiti. Şi aşa, noi vom ajunge la putere şi atunci nu veți plăti 5 forinti translatorului, pentru 
că limba română va fi ce azi e limba maghiară. 

Conducătorul agitatorilor este Petru Sârb, prototopul din Girişu Negru, din garda lui 
fac parte mai ales preoţii care primesc salariu, pe care recomandăm prin aceasta atenției 
autorităților de resort. 

Aceşti domni însă nu au succes peste tot. În Gepiş alegătorii români au spart ferestrele 
preotului, pentru că agită pentru candidatul nationalitatii. 


Nagyvarad, nr. 97, din 27 aprilie 1906 


371 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


88 


Arad, 26 aprilie 1906 - Poezie propagandistică în favoarea candidatului român, dr. Aurel 
Lazăr, pentru cercul electoral Tinca (Bihor). 


Trăiască Dr. Aurel Lazăr ! 


Haidati fraților într-o unire Cine n-a tinea cu noi 

Haidati toți într-o simtire Crească-i coarne ca la boi 

Glas înalt să înălțăm Dumnezeu să nu-l ferească... 
Sfântul drept să-l apărăm Aurel Lazăr să trăiască! 

Tra la la la la pe cîmp şi pe deal Tra la la la la pe cîmp şi pe deal 
Trăiască dr. Aurel Lazar Trăiască dr. Aurel Lazar 

Ne dăm brațul nostru tare C-a crescut în sărăcie 

Pentru a țării apărare Lipsa noastră el o ştie, 

Ne dăm sângele din piepturi EI le ştie toate bine 

Dar cerem să avem drepturi În ce jug tragi tu romine, 

Tra la la la la pe cîmp şi pe deal Tra la la la la pe cîmp şi pe deal 
Trăiască dr. Aurel Lazar Trăiască dr. Aurel Lazar 


Tribuna, nr. 69/1906, p. 5 


89 
Tăut (comitatul Bihor), iulie 1901 - Cronica desfăşurării alegerilor în cercul electoral 
Tinca, eveniment la care s-au evidenţiat prin prezența şi patriotismul lor țăranii din Tăut, 
Girişu Negru, Cuaşd şi cei din satele plasei Beliu, dar pe parcursul căruia jandarmeria a 
procedat la confiscarea drapelelor româneşti, la arestarea şi amendarea unor alegători 
români, după care au deschis foc de armă împotriva celor din Căuaşd, omorându-l pe unul 
dintre alegători. 


Miselii şi persecuții în Bihor 

Avînd fericirea de a însoţi pe mult iubitul nostru candidat dr. Aurel Lazăr aproape în 
toate comunele, mi s-a dat cea mai bună ocaziune de a cunoaşte care sunt adevăratele cauze ce 
contribuiesc la continuarea şi pe mai departe somnului celui de moarte din nefericitu, de 
Dumnezeu uitatul, şi din partea tuturor românilor celor treji, afurisitul Bihor. 

Cauza în primul loc sunt conducătorii poporului, onoare exceptiunilor care au neglijat 
poporul şi nici un sfat nu i-au dat, pe care-l poartă şi l-au purtat străinii, după placul lor, ca şi 
cum nu ar avea cine să le spună nimica, deci pe drept cuvînt pot să zic că acei păstori care şi-au 
uitat de turma lor si de îndatorintele lor se pot privi ca şi cuvîntul sfintei scripturi: bate-voi 
păstorul şi se va risipi turma. Am constatat în cele mai multe locuri că poporul nici nu a auzit de 
partidul național. Şi de unde provine aceasta? E lucru foarte evident că conducătorii poporului 
au lăsat turma încredințată lor pradă lupilor răpitori, cari, cu tot felul de apucături, adecă cu 
rachie, papricaş şi minciuni, cumpărau sufletele puţin luminatului popor. 

Iată din cercul Tincei comunale, respective țăranii, cari şi-au făcut datorinta ca români 
adevăraţi. 

Exemplar s-au purtat tăutanii, cari nu numai în ziua alegerei au fost la locul recerut, ci 
dintr-insii multi şi-au lăsat economia şi au alergat cu săptămîna deplină prin cerc, ca să-şi 
destepte pe frații lor, la luptă pentru izbîndirea steagului national, de exemplu Ioan Jiga, român 
verde ca stejarul, Teodor Gavriş (Vesi), George Madear, Ioan Todinca, Iosif Popa (juratul), 
Dimitriu Gavriş (Guti), Onut Ardelean si Pavel Rozenberg; aceştia toți din F[ekete] Tot. 

Husăseuanii asemenea s-au purtat nu numai în comuna lor, ci şi prin cerc; tot 
asemenea şi cociubanii şi cei din F[ekete] Giriş. 


372 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Din comuna Căuaşd, în ziua alegerii, jeandarmii au împuşcat pe un român, care la 
moment a murit, şi pe înflăcăratul român Moise Coş l-au împuşcat printre degete la mînă. 

Iar de prin părțile Beliului, de sub poalele munţilor, cari cu drept cuvînt zic că nu 
trăiesc, ci (se) chinuiesc, totuşi, avînd conducători buni, nu au fost în stare argintii lui luda, 
rachiul şi ademenirile subalternilor dominali, să-i facă să se lepede de steagul partidului 
national. Acele comune sunt: Hasmasu, Groşi, Nermisiu şi Archişiu. Hăşmăşenii şi-au pregătit 
un steag; curat alb, pe care au scris: „Trăiască Dr. Aurel Lazăr”, şi grosenii tot din pînză curată au 
făcut un steag. Am venit cu oamenii chiar eu pînă la Beliu şi, atunci, venindu-ne la cunoştinţă că 
a luat pretorele cu jandarmi steagul de la hăşmăşeni, oamenii noştri au ascuns steagul pînă am 
ieşit din Beliu. Apoi, iară l-au ridicat, ba chiar eu am zis către doi jandarmi că, nefiind nici o 
inscripţie pe el, e permis să-l ridicăm, la ce nu am primit răspuns, astfel am venit cu el pînă la 
Ucuriş, unde jandarmii fiind mai multi, l-au luat de la noi. 

Pentru susnumitele steaguri am fost citați următorii şi, totodată, în ziua de 17 mai, ni s- 
a adus următoarea osîndă din partea judecătoriei din Tinca: 

1. Învățătorul Vasile Teuca din F. Tot - 14 zile închisoare şi 200 cor. amendă; 

2. Învățătorul George Achimaş din Tinca - 10 zile închisoare şi 100 cor. amendă; 

3. Preotul Aurel Pap din Hasmas - 7 zile si 100 cor. amendă; 

4. Țăranul George Mihoc din Hăşmaş - 5 zile şi 50 cor. amendă; 

5. Țăranul Ambroziu Tica din Hăşmaş - 5 zile şi 50 cor. amendă; 

6. George Popa din Hăşmaş - 1 zi de închisoare şi 10 cor. amendă; 

7. Pavel Tica din Häsmas - 1 zi de închisoare şi 10 cor. Amendă. 

Cu toții, surizind, am luat la cunoştinţă pedeapsa pentru marele păcat ce am săvîrşit, 
pînă cînd ungurilor, ce au spart ferestrele la „Bihoreana” şi a altor românaşi din Tinca, cu toate că 
i-au prins - şi pe noi, în fata susținătorilor ordinei, ne aruncau cu petri - nu li s-au întîmplat nimic. 

Apărătorii noştri au fost domnii Dr. Andrei Ile şi Dr. Isaia Ardelean, care s-au purtat ca 
nişte adevăraţi luptători. Judecata s-a apelat. 

Mi-am ținut de datorintä să nu amintesc persoanele stäpînite de interese proprii, şi cari 
au voit mai departe să rămînă aserviti răuvoitorilor, iar întreaga națiune să zică, dimpreună cu 
mine: Doamne iartă-i că nu ştiu ce fac. 

Nutrindu-mă speranţa că în viitor îşi vor abona căte un jurnal românesc căci numai şi 
numai acele tind lumină opaitelor mult, ba prea mult întunecate, care cu drept cuvînt pot să zic 
că numai în Bihor se află. 

Fekete] Tot, 18 mai st. n. 1906. 
Cu stimă, 
Vasile Teuca, inv(atator) gr(eco) or(todox) rom(ân). 


Tribuna, 1906, nr. 91, p. 3-4 


90 
Aleşd (comitatul Bihor), 3 mai 1907 - Apel lansat de către fruntaşii mişcării nationale 
române către întreaga intelectualitate românească din zona Aleşdului pentru a convoca o 
adunare populară în care să fie combătut proiectul de lege al contelui Appony Albert de a 
introduce limmba maghiară obligatorie în şcolile româneşti. 


Hotärîre 
Rugăm arhiereii noştri, ca pe cei dintii şi mai chemaţi paznici ai aşezămintelor noastre 
culturale şi bisericeşti, ca ajungînd proiectul în casa magnatilor să reia firul luptei începute de 
către iubiții noştri deputaţi in casa ţării, şi să se tălmăcească acolo, în auzul întregii lumi, 
protestul poporului român, ce-l ridică contra tendinței acestui proiect de-a stînjeni, ba chiar 
suprima soborul şi avântul cultural al dulcei noastre limbe româneşti, moştenită, păstrată cu 
multă sfințenie din vechi strămoşi. 


373 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


Cerem aceasta cu atît mai vîrtos, cu cît nu putem privi parlamentul şi guvernul actual 
de chemat a aduce o lege fundamentală de o aşa mare însemnătate şi atăt de jignitoare multimei 
locuitorilor din această tara, din pricină, că deoparte parlamentul de azi nefiind ales pe singurul 
adevărat temei al votului obştesc, nu reprezintă voința majorității cetățenilor țării, - iar de altă 
parte acest parlament a fost întrunit anume pentru a introduce neaminat votul obştesc, secret, 
fără de nici o restrîngere, după introducerea căruia ar fi avut dorinţa a se retrage,dînd loc altui 
parlament compus din adevărați aleşi ai poporului. 

Adunarea poporală aprobă întru toate ținuta deputaților nostri nationalisti si îi roagă 
să lupte şi mai departe cu toate mijloacele legale pentru deopotriva indreptatire şi binele tuturor 
popoarelor din patrie, totodată tine să enunte că dezaprobă cu toată tăria apucătura pusă la cale 
de deputatul actual, pentru a demonstra, că alegătorii români din cercul Aleşd consimt şi 
aprobă proiectul apponyan. 

La cazul dacă acest proiect de lege ar fi primit şi din partea casei magnatilor, cerem de 
la arhiereii şi fruntaşii noştri, ca în socotinta marii primejdii ce ne ameninţă în dezvoltarea 
noastră culturală, să convoace o adunare a românilor din patrie, iar hotărîrea ce se va aduce 
acolo, ca şi glasul unui întreg popor să fie înaintat Majestății Sale, Împăratului şi Regelui nostru 
ca şi prea bunului nostru părinte, de la care nădăjduim ocrotirea şi apărarea autonomiei 
noastre, întărită prin subscrierea lui. 

O.CS. 


Tribuna, 1907, nr. 90, p. 4-5 


91 
Beiuş, 6 septembrie 1907 - Ştire în legătură cu intervenția avocatului român, dr. Aurel Lazăr, pe 
lângă biroul electoral al cercului Beiuş pentru a obține ingdduinta ca membrii mişcării nationale 
române să poată face campanie electorală pentru candidatul Vasile Lucaciu prin satele româneşti. 


Intervenţia preşedintelui 

Beiuş, 24 august, orele 5. În urma intervenției lui dr. Aurel Lazăr, preşedintele alegerii 
Wagner Odôn s-a simţit îndemnat să ordone lui Markovits a se purta mai conform legii şi mai 
presus de toate să dea bilet de liberă trecere prin sate oamenilor de încredere ai lui Lucaciu. 
Aceştia s-au şi dus acum să angajeze trăsuri. 

Lucaciu a fost azi prin Lazuri, Hinchiriş, Vălani şi Totoreni. Pretutindeni e primit cu 
entuziasm. 

Putînd oamenii noştri să meargă acum peste sate, şansele de izbîndă sunt tot mai mari 
şi mai sigure. 

Azi au sosit aici deputatul dr. Vlad şi preotul Const. Lucaciu, fratele candidatului. 


Tribuna, 1907, nr. 178, p.7 


92 
Tulca (comitatul Bihor), 18 octombrie 1907 - Corespondenţă în legătură cu condamnarea 
la închisoare a trei români din Tulca, acuzați că la alegerile din anul trecut i-ar fi molestat pe 
jandarmii din Cauasd, în drumul lor spre biroul electoral din Tinca, incident în urma căruia 
jandarmii au deschis foc de armă şi l-au ucis pe țăranul Marcaş. 


Dreptatea în Tara Ungurească 
- De la corespondentul nostru - 


O întîmplare, de care, de altfel, în vremea din urmă am mai avut destule ni se vesteşte 
de la Oradea: tribunalul de acolo a osîndit trei țărani români din Bihor la închisoare grea. 


374 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Din raportul amănunţit al corespondentului nostru reiese că unul dintre țărani a fost 
osândit la 8 luni închisoare, fără să fi fost măcar la locul unde s-a întâmplat „escesul” şi 
„agitaţia”, ci a venit numai mai tîrziu la fata locului. A fost destul ca jandarmul să spună că i se 
pare că l-a văzut şi pe el între mulțime, ca să fie judecat. Lăsăm să urmeze raportul 
corespondentului nostru, care a luat parte la şedinţele tribunalului. 

Oradea Mare, 16 oct.Miercuri. 

Luni, marti şi miercuri s-a pertractat la Tribunalul din Oradea Mare procesul intentat 
contra a opt țărani din Căvaşd, comitatul Bihorului, acuzați că au atacat, pe timpul alegerei din 
1906, de la Tinca, doi jandarmi şi ar fi comis violenţă contra puterei de stat. Acuzatii principali 
sunt trei: Moise Coş, George Coş, şi Ion Berte, țărani fruntaşi. Apărători sunt: advocatul român 
dr. Aurel Lazăr si dr. Radler, un cunoscut jurist din Oradea. Numitii țărani fuseseră în anul 
trecut condamnați tot de tribunal, apelînd însă la Tablă, aceasta a trimis afacerea îndărăt, spre o 
nouă pertractare, tribunalului. 

E un caz foarte interesant şi din punct de vedere juridic. Cu atît mai mult interesează 
pe publicul român orădean, care s-a interesat mult de soarta blajinilor țărani, ştiut nevinovați. 

Iată ce s-a petrecut şi de ce au ajuns românii noştri pe banca acuzațiilor: 

- în ziua alegerei dietale din Tinca, la 9 mai 1906, 19 trăsuri de alegători români pleacă din 
Tulca, spre Tinca. Aveam candidat national pe dr. A. Lazăr. În comuna Căvaşd între 
alegătorii români nationlisti şi kossuthisti are loc o ceartă, o ciocnire de vorbe. Românii buni 
batjocoresc pe trădători. Jandarmii Sândor şi K. Gustâv sunt de față; pînă acum nici un 
incident mai serios, nici un pumn ridicat, nimeni nu s-a gîndit măcar să se atingă de 
jandarmi. 

La un moment, dat un țăran român beat, Marcas cu numele, iese din popor începe să 
se härtuiascä, în beţia lui, cu jandarmii, prinzînd cu mîna armele lor. Numai el însă, numai 
acest Marcaş singur, toți ceilalți țărani nu se gîndeau să atace pe jandarmi, ci din contră 
căutau să îmblînzească pe nenorocitul beat. La momentul acesta soseşte de acasă Moise Coş, 
care aude gălăgia şi, mergînd în mijlocul tumultului, caută să despartă pe Marcaş de 
jandarmi. Abia reuşeşte să desprindă mîinile lui Marcas, încleştate de armele jandarmilor si 
să-l tragă de o parte, cînd jandarmii, acum liberi, împuşcă pe Marcaş şi rănesc pe țăranul 
Moise Coş, venit să împace pe certati. Ceilalţi oameni din Căvaşd, cari sunt si ei acuzați, între 
ei loan Berte, George Berte şi alții, au venit din curiozitate, după cearta şi tragedia lui Marcas, 
la fata locului. George Coş, condamnat acum la opt luni, nici nu a fost la locul întîmplărei, ci 
era la cîmp! Jandarmii, simțindu-se vinovați, au fugit din Tinca. Nimeni nu i-a urmărit, şi 
aceasta arată intenţiile paşnice ale țăranilor. 

Acesta e adevărul în chestia aceasta, adevăr pentru care jură tot satul! Treizeci şi şase 
de martori au mărturisit aşa, numai trei (jandarmi şi un singur tincan) altfel, încurcat - ceea 
ce dovedeşte nesiguranța lor - şi totuşi românii au fost condamnați! 

Luni şi ieri, marți, au fost ascultați martorii. Astăzi, miercuri, la unul la amiaz s-a 
adus sentința. În favoarea acuzaților au venit să fasioneze vreo cincizeci de oameni, tulcani si 
căvăşdani. Sunt blinzi, mi-au povestit jurîndu-se totul; toți mărturiseau la fel, pînă în cele mai 
mici amănunte. Vorbirile frumoase, din punct de vedere juridic eminente, ale apărătorilor 
Lazăr şi Radler făceau să crezi cu siguranţă că țăranii, a căror nevinovăție atît de luminoasă, 
vor fi mintuiti. 

Osinda de 2 ani (lui Moise Cos) şi cite 8 luni celorlalți doi, ne-a uimit pe toți. 

Dr. Lazăr a vorbit cu o deosebită căldură pentru țărani, jertfele răzbunării politice ale 
kossuthiştilor. A avut şi o ceartă mare cu procurorul în chestia aceasta. 

A fi bătut, împuşcat la mînă de jandarmi, cînd cauţi a împăca, şi apoi condamnat la 
doi ani, cînd nici nu ai fost la fata locului, aceasta e nemaipomenit! Toţi osinditii au apelat la 
Tablă. 


Tribuna, nr. 219/1907, p. 3 


375 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


93 
Căuaşd (comitatul Bihor), 19 octombrie 1907 - Corespondenţă în legătură cu condamnarea 
la închisoare a opt români din Căuaşd, acuzați că la alegerile din anul trecut ar fi provocat o 
încăierare cu alegătorii din Tulca, aflați pe drum către era biroul electoral din Tinca, incident în 
urma căruia jandarmii au deschis foc de armă şi l-au ucis pe țăranul Marcaş. 


Procesul ţăranilor din Căvaşd 

Am publicat în numărul nostru de ieri raportul corespondentului nostru asupra 
procesului celor opt țărani din Căvaşd, din cari trei au fost condamnați. Deja din raportul acesta 
iese la iveală că juzii au condamnat pe țăranii noştri numai pe baza fasiunilor celor doi jandarmi si 
a unui ungur din Tinca, fasiori care din punct de vedere juridic nu se pot accepta de infailibile. 

Trei țărani români au fost condamnați la ani şi luni de temniță fiindcă procurorul a 
reuşit să facă să creadă pe juzi că valahii s-au răsculat contra jandarmilor. 

Lăsăm aici să urmeze raportul mai amănunțit al corespondentului nostru. 
Oradea-Mare, 17 octombrie. Miercuri, v-am telegrafiat despre sentința Tribunalului din Oradea 
Mare. Trei țărani români din Cävasd au fost condamnaţi la închisoare: Moise Coş la 2 ani, 
George Coş la 8 luni şi Ion Berte la 3 luni. 

În 1906 s-a pertractat întiia oară acest proces. Atunci s-au adus destui martori în 
favoarea acuzaților, cari au fost condamnați. Acum însă tot satul mai multi martori din satul 
vecin Tulca au mărturisit nevinovăția celor fmpricinati. Tabla la care s-a apelat a trimis înapoi 
tribunalului procesul, ca să-l pertracteze încă o dată. 

Luni, marti şi miercuri s-a pertractat procesul. Sentința osînditoare s-a adus ieri, 
miercuri, la unu după amiazi. 

Iată cum a fost alcătuit tribunalul: 

Preşedinte: Millye Gyula 

Juzi: Dr. Mére Pâl, dr. Rotâr 

Procuror: subprocurorul Lazar Marton 

Apărători: Dr. Aurel Lazăr, Dr. Radler Odon. 

Acuzati au fost opt țărani români din Căvaşd, cercul electoral al Tincei. lată numele 
acuzaților: Moise Coş, George Coş, loan Berte, loan Lupaş, George Berte, Mihaiu Marcaş, 
Nicolae Herdean şi loan Opre. Acuzatii principali sînt cei trei dintii, dintre care Moise Coş e un 
țăran fruntaş, avut, destul de inteligent. Mi-a povestit, în pauze, şi înainte de şedinţe, toată 
intimplarea. Şi ceilalți şapte acuzaţi şi toți cei treizeci şi şase de martori, cari au fost ascultați, au 
spus totul întocmai. De altfel, veniseră vreo 50 de martori pentru a fasiona în favoarea țăranilor, 
dar, pentru a scurta pertractarea, nu au fost ascultați decît 36. 

Procurorul Lăzar Mârton e un mare şovinist. Cu un cinism nemaipomenit susținea 
cauza atît de nebazatä. Apărătorii au fost istetul advocat român dr. Aurel Lazăr, cu cunoscutul 
jurist din Oradea: dr. Radler. După ce au auzit apărarea, splendidă şi argumentele nesecate, 
fasionarea multimei de martori, cari au mărturisit în favorul țăranilor, iti părea imposibilă 
condamnarea. Ea a venit ca un trăsnet!... 

Iată decursul şedinţei: 

Ziua I şi II, luni şi marti. Cele două zile dintii cuprind: ridicarea acuzei, ascultarea 
martorilor. Am amintit ce cuprinde acuza: că țăranii ar fi voit să atace pe jandarmi. Moise Coş e 
acuzat că ar fi atitat poporul. Fasionările le putem împărți în două categorii: fasionările contra 
acuzaților a celor doi jandarmi şi fasionările țăranilor din Căvaşd şi Tulca pentru acuzați. 

Ce zic jandarmii? Natural că jandarmii caută să prezinte lucrurile în aşa fel, ca şi cînd 
țăranii ar fi fost revoltați contra lor. Cu aceasta au reuşit să acopere şi mişelescul fapt, că au 
împuşcat pe un român, inconştiu, beat, care nu le putea face nimic: pe țăranul Marcaş. lată cum 
fasionează jandarmii. Kiss Gusztâv, de 26 de ani romano-catolic, din Derecske, jandarm, 
fasioneazä: 

- în ziua de 5 mai 1906, înaintea alegerii de la Tinca, am mers cu un grup de alegători 
kossuthişti, români din Tulca, cu 20-21 de trăsuri spre Tinca, unde am fost advertizati că 


376 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


românii nationalisti din Căvaşd ne aşteaptă în sat să ne bată, cînd vom trece spre Tinca. În 
Căvaşd erau adunați mulți săteni, cari nu au lăsat să trecă trăsurile tulcanilor. 

S-a născut o învălmăşală şi bătaie. Un țăran, loan Marcas (cel beat - nota coresp.), a 
venit spre mine si a prins cu mina de armă. Moise Coş a atîtat poporul, strigind: ,,prindeti-l, nu-l 
lăsaţi” (aceasta se referă la Marcas: să nu lase să facă rău jandarmilor - nota coresp.). Pe Marcas 
l-am împuşcat. Mi-a părut rău că şi George Coş a fost acolo; cred că şi el a prins de puşca mea. 
Tovarăşul meu, jandarmul Toth Sândor, a fost rănit de un glonț la cap. 

Cred că glontul a venit din direcția casei lui Moise Coş şi că a fost glonţ de revolver. 
Ne-am retras, trecînd peste o curte, pe şosea, înspre Tinca. 

În sensul acesta a fasionat şi celălalt jandarm. E însă, din punct de vedere juridic, 
interesant că martorii contra acuzaților se contraziceau ades. Peste tot se putea observa că 
întreaga lor fasionare e ceva silit, multe puncte ale fasionării erau, după cum au dovedit 
apărătorii, imposibile. Deşă apărătorii au arătat aceasta, tribunalul a primit jurämîntul 
martorilor contra acuzaților. 

Mărturisirea lui Moise Coş. Cit de nedrepte, pline de invenţii a(le) fanteziei şi a(le) 
räutätii sunt fasionările jandarmilor, cu atît de clare, evidente, pline de adevăr, sunt 
mărturisirile țăranilor. Toţi au mărturisit la fel, pînă în cele mai mici amănunte. Interesantă si 
plină de duioşie e mărturisirea acuzatului principal, Moise Coş. 

Moise Cos, de 40 de ani, gr. or., are 3 copii, țărani, citeşte şi scrie nepedepsit încă, 
mărturiseşte: am priceput întru tot acuza, dar nu mă simt nicidecum vinovat. Fasionările 
jandarmilor nu sunt adevărate. lată cum s-a întîmplat întregul caz: în ziua de 2 mai 1906, înainte 
de alegerea dietală de la Tinca, unde aveam de candidat național pe dr. Aurel Lazăr, stam cu 
mai multi alegători nationalisti, pe drumul din spre Tinca, în sat la noi. Aşteptam trăsura cu 
alegătorii nationalisti români din Tulca; ştiam că vor veni să mergem împreună să votăm cu dr. 
Lazăr. Tăgăduiesc că eu aş fi atitat poporul adunat să atace pe alegătorii români kossuthisti sau 
pe jandarmi. Tăgăduiesc afară de aceasta că m-aş fi atins de vreun alegător sau jandarm, vrînd 
a-i face vreun rău. Şi tăgăduiesc şi aceea că aş fi prins cu mîna puşca unui(a) dintre jandarmi. 
Am mers spre jandarmi, în mulțimea adunată, fiindcă am auzit că-i bai (năcaz) şi am voit să 
împac pe oameni. Am mers de acasă, unde stam, cu alti oameni cam departe de locul unde a 
fost încărcarea (încăierarea - n.n.) între Marcaş şi jandarmi. Cînd am văzut pe Marcaş, care era 
beat, am voit să-l despart de jandarmi. În învălmăşeală mi-au rănit jandarmii degetul arătător 
de la o mînă. George Coş si Ion Lupaş nici nu au fost acolo. 

Din toate fasiunile rezultă: Moise Coş a voit să împace, George Coş a fost la cîmp, loan 
Berte a fost în mulțime. Tot satul a fost de faţă; aceasta e adevărata situație. Numai Marcas, cel 
omorît, a atacat pe jandarmi. 

Ziua III, miercuri, 16 oct. În sală mai mulți români membri ai inteligenţei, cari se 
interesează de mersul procesului țăranilor. Toată lumea crede că țăranii vor fi achitati, nefiind 
nici o dovadă că ar fi atacat şi fiind atîtea dovezi că au cercat chiar a evita o încăierare cu 
jandarmii. Vorbesc ades că acuzaţii, cari speră a fi mintuiti; toți se jură că nu sunt vinovaţi. Cu 
deosebit interes se aşteaptă vorbirile de apărare. Atit dr. Radler, cit şi distinsul advocat Lazăr, 
apără cu multă pricepere, aducînd o mulțime mare de dovezi, psihice, reale, dovezi servite de 
mulțimea care fasionează deopotrivă etc. 

Apărătorul dr. Radler vorbeşte îndelungat, cu argumente zdrobitoare, un advocat care 
convinge prin greutatea şi mulțimea argumentelor. George Coş nu a fost acolo. L-au văzut doar 
atitia mergind la cîmp şi sosind după terminarea scandalului. Moise Cos a venit numai cînd a 
auzit detunătura despre care jandarmii zic că a venit din curtea lui. E imposibil să se fi tras un 
glonte de revolver din casa lui Moise Coş; era prea departe şi putea nimeri mai curînd un 
român din mulțime, decît un jandarm. Dovedeşte intenţiile bune ale lui Moise Coş şi că ceilalți 
acuzați n-au luat parte la nici un „atac” contra jandarmilor. Vorbeşte liniştit, clar, cuminte. 

Cere achitarea. 

Vorbirea celuilalt apărător, dr. Aurel Lazăr, e plină de vervă şi totodată de putere 
convingătoare. Resumează toate punctele, pe care se spijineşte acuza, constată că e lipsită de 


377 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


orice temei. Fasionările jandarmilor se contrazic în mai multe locuri. Cu atît mai evidentă însă e 
nevinovăția țăranilor. Dintr-un simplu incident, cauzat de un om beat, nu trebuia să se facă aşa 
un caz. Şi jandarmii nu trebuiau să tragă, căci poporul nu a venit să atace. Ar fi fost curios ca doi 
jandarmi, dintre care unul rănit, să bată o mulțime de oameni, de care erau impresurati. 
Oamenii s-au purtat liniştit, în tot timpul alegerii d-sale poporul român a dovedit cea mai 
frumoasă ordine. E un popor blind, blajin. Dimpotrivă, jandarmii sunt de multe ori, ca şi aici, 
cauza vărsărilor de sînge. 

Reflectează apoi, într-o vorbire energică, la spusele procurorului, care spune că 
inteligența română atîtä poporul, că-l expune la värsäri de singe, îl înşală. Protesteazä contra 
acestor învinuiri pe cît de răutăcioase, pe atît de nedrepte. Noi, conducătorii neamului 
românesc de aici, nu suntem „agresori fără inimă” - „lelketlen lelekkufârok” - cum ziceti d- 
voastră. Acuză însă pe procuror că, prin apucături de acestea, intemnitind poporul nevinovat, 
vrea să-l înfrice şi să-l înstrăineze, trecîndu-l prin suferinti, de conducătorii lor. Protestează 
(împotriva faptului - n.n.) ca în justiţie să se introducă ura de rasă. 

Cere achitarea. 

Noi, românii din sală, am fi primit vorbirea cu aplauze, dacă ar fi fost voie. Vorbirea 
energică şi cuminte a tînărului advocat a făcut cea mai bună impresie. 

Răspunde procurorul, dar se scuză numai. Nu poate răsturna dovezile aduse de dr. 
Lazăr. 

Juzii se retrag. La orele 1 1/2 după amiază ei aduc, după o consfătuire de o oră şi 20 
minute, osînda: Moise Coş, robie 2 ani, perderea drepturilor pe 2 ani, George Coş închisoare 8 
luni, pierderea drepturilor pe 3 ani, loan Berte închisoare 3 luni. Toţi osinditii au apelat la Tabla. 

Am plecat trişti de la tribunal. Țăranii au stat pironiti (...). 


Tribuna, nr. 220/1907, p.4-5 


94 
Oraea-Beiuş, 11 ianuarie octombrie 1908 - Ştire în legătură cu înființarea Clubului 
mişcării naționale române din Bihor şi acțiunile întreprinse de acesta pentru susținerea 
candidaților români la concursurile pentru diferite funcții publice în comitat. 


Din Bihor 

Dată ne este plăcerea, de o vreme încoaci, că în istoria comitatului Bihor, cea cu 
paginile negre pentru noi pînă cum, să încrestăm pagini mai luminoase de oareşicare nădejde, 
atît pe terenul social-cultural cît şi pe cel politic. 

Drumul în spre mai bine pe terenul social-cultural ni l-a despicat şi despärtämîntul 
Asociatiunei, iar temelia unei vieți politice cu un rost oarecare ni-a tinut-o alegerile pentru 
comitat alcătuindu-se pe aceasta temelie clubul românilor din comitat, care şi-a afirmat dreptul 
de trăinicie acum congregatiunea ținută la 30-31 decemvrie, cînd întrunindu-se la sfat membrii 
români s-au constituit în club după toate formele, alegînd preşedinte pe Zigre, vicepreşedinte 
pe dr. Coriolan Papp, secretar şef dr. Aurel Lazăr şi de notarul Iosif Tărău. 

În acest sfat s-a preconizat apoi, în linii mai generale, scopul pentru ajungerea căruia s- 
a înființat clubul, anume: cerem o administrație corectă, dreaptă, promptă fata de toţi locuitorii 
comitatului. Cerem şi pretindem elementul român să fie respectat după suflete în proportiunea 
numerică, cerem respectarea limbei româneşti de toate, de toți şi la toate ocaziunile. 

Că clubul acesta îşi are rostul, şi că în viitor e chemat a dovedi acest rost este evident 
din faptul că deja si din partea străinilor este luat în socotintä atare club, de care trebue să se 
tind seamă. lată, bunăoară, ce scrie „Nagyvârad Naplo”, organul 67-iştilor, sub titlul separat de „o 
român nemzetiségie forumon”. „O momentuoasă întîmplare avem de înregistrat, românii nationalisti s- 
au afirmat, părăsind pasivitatea. Încă cu bună dimineață au sosit, dar rol separat deocamdată n-au dorit 
să aibă. După ameazi însă prin graiul dr. Aurel Lazăr, cu ocaziunea alegerei unui asesor la sedria 


378 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


orfanală faptice rolat, cerînd să li se pună candidat. Pe cine vreți să alegeți, l-a întrebat cineva. Pe 
nimenea. De dragul principiului însă, votăm pe români, a fost răspunsul. Această declaratiune ne este 
insinuarea formală a activității controlätoare a românilor. De cele viitoare cel mult intr-atita se 
deosebeşte, că de astă dată încă această afirmare s-a făcut în limba maghiară”. Tot românilor li se 
atribuieşte - şi cu drept - căderea unui Markovits la Beiuş, din faimoasa familie a 
Markovicestilor, cea care la alegerea de ablegat la Beiuş şi-a câştigat oprobriul tuturor românilor 
de bine, prin o purtare incalificabil, călcînd în picioare sfintenia legii, bruscînd în felul cel mai 
neomenos, întreg; neamul românesc. Românii s-au rugat de cei „hătălmaşi” să nici nu candideze 
viţă din acea familie între români, căci însăşi candidarea este o ofensă pentru neamul nostru, au 
nesocotit însă această cerere; crezîndu-ne şi acum atrofiati de lenevia şi nelegiuirea legendară 
din trecut. 

Avem însă de încrestat şi lucruri neplăcute, ruşinoase mai bine zis. În pădurea de 
stejari viguroşi ai neamului nostru a izbit fulgerul intereselor personale, a intereselor materiale 
de rînd, şi atinşi de acest trăsnet, uscați din rădăcină s-au îmburdat doi stejari, prelucrindu-i 
apoi miini străine în felurite unelte de lovit în cei rămaşi. Aceştia sunt, în rîndul întîi, vestitul 
protopop al Tincei, Roxin, care ştie Dumnezeu sfîntul pe ce cale şi prin ce ispite a sedus şi pe 
preotul din Tulca, G. Blaga, inmultindu-si şi prin această faptă păcatele ce le-a comis fata de 
neamul din care a vlăstărit. Aceşti doi unşi de preoţi, de falşi propovăduitori ai adevărului, au 
intrat în tabăra potrivnicilor şi la îndemnarea comună a acestora, ştergîndu-se pe cele două 
colțuri ale gurii de urmele „papricaşului” îmbucat, duceau „hangul” la vestita hora cu refrenul 
„Eljen Tisza Pista”. Pe semne au uitat că: 

Iar mila străinului, 

E ca umbra spinului: 

Cînd vreai să te umbresti, 

Mai tare te dogoresti, 

adică, astăzi iti dai degetul, mine iti pofteste mîna întreagă. Dar să nu pierdem vremea. 
Politica lingăilor s-o lăsăm pe seama lingăilor. 

Iar noi să mergem înainte pe calea adevărului. 


Tribuna, nr. 284/1907, p. 6-7 


95 
Arad, 24 ianuarie 1908 - Sinteză privitoare la activitatea fruntaşilor mişcării naționale 
româneşti din Bihor în ultimii doi ani şi rezultatele pozitive obținute de către aceştia pe tărâmul 
susținerii candidaților români la alegerile generale şi la cele locale. 


Românii din Bihor 
După cum arată însuşi ministerul unguresc de agricultură, la 1900 erau în Bihor 
236.114 români. După confesiune 201.836 gr. orientali şi 49.338 uniţi . (Diferenţa între numărul 
tuturor românilor şi a credincioşilor celor două confesiuni române sunt, desigur, românii cari în 
statistică figurează ca unguri nr. cat.). 
Şi aproape toți trăiesc în mase compacte, după cum urmează: 


Cercul Beliului................. 16.338 din total(ul) de loc(uitori) 17.408 

Beiuşului Omen. 38: 5885 cadre ra ea ata ens ia A Da ia su 46.432 
Aleşdului Omen. 35.980 

Ceica One D5 ADS sense tă ea tas ata 26.995 

Tincei Oce 20.848. ren tt a ceată 29.538 

Vaşcăului OO men. 21990); «aceea e catea ca dotate o sata aaa 22.853 

Orăzei Omen ITA © pica aa etate dia Dată 41.559 

Marghitei eee 14453: une sr rte 36.229 

Salontei kee VO A24 st aa ada oaza a bila dai 42.760 


379 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Şi unde suntem minoritate însă, avem legături cu masa mare, minoritățile din celelalte 
cercuri, mai neînsemnate, mare parte sunt în sate româneşti... 

Va să zică mai numeroşi decît întreaga nație săsească din Ardeal şi multi chiar decît 
români din Bucovina. 

Si pe lîngă asta oameni de viata: spornici şi, cu toată sărăcia cumplită care bintuie, nu 
mor în măsură mai mare decît ungurii din Bihor (...) 

Pînă ce saşii (abia 200.000 la număr) din Ardeal au însă în dietă deputaţi ai lor, românii 
din Bihor abia s-au îndvetnicit să aleagă, la Beiuş unul singur (...) 

În toamna anului 1905, cînd s-au ţinut în Bihor intiiele adunări poporale puse la cale de 
cei opt deputaţi ai neamului românesc, ne-a fost uşor să cîştigăm inimile tuturor fraților 
bihoreni: era adecă destul să le dovedim cum şi-au bătut joc de credinţa lor străinii, (...) pentru 
ca ei să-şi deschidă sufletul şi să intre în marea tabără a partidului național. 

Urmările s-au văzut: la alegerile din primăvara anului 1906 românii au avut candidat 
naţional în toate cercurile, întrunind un număr frumos de voturi la alegerea din toamna anului 
1907 la Beiuş românii sparg ghiata şi aleg deputat pe dr. Vasile Lucaciu, iar la alegerile pentru 
comitat, astă toamnă, tîrziu, ei poartă cu vrednicie şi aleg pe toți fruntasii în sfatul comitatului. 
Azi avem ce nu prea nădăjduiau mulți: club comitatens românesc la Oradea, făcînd dintrînsul 
parte toți cărturarii români aleşi în sfatul comitatului, afară de prototopul Tincei, care nu se 
poate nici acum despărți de Tisza. 

Grele lupte si multe frământări au fost însă prețul acestor frumoase semne de 
redeşteptare a fraţilor noştri din Bihor. Bărbaţi tineri şi dornici de luptă, cîte unul au îmbătrînit în 
apărarea neamului, de vreun an şi jumătate au ostenit fără răgaz întru luminarea poporului. S-au 
ținut o mulțime de adunări, s-au împrăştiat cărți si foi, din care poporul să învețe să li se 
încălzească ostenelele acestea n-au fost aşa, ca din senin ori din întîmplare, ci în urma unei 
înţelegeri între fruntaşi. Deja în primăvara anului trecut scrisesem cu stăruința ce-şi dau fruntaşii 
din Bihor pentru a-i pune şi pe românii d-acolo într-un şir cu românii din alte comitate harnice, 

Aici putem să spunem mai mult. Cu prilejul adunării comitatului, fruntaşii s-au înţeles 
pentru totdeauna cum să strîngă rîndurile poporului, cum au să-l lumineze şi să-l conducă în luptă. 

După cum şi pînă acum Tribuna a fost foaia în care s-a scris mai mult cu înadinsul 
despre afacerile românilor din Bihor, aşa s-a hotărît definitiv, ca Tribuna să fie organul oficios al 
gardei bihorenilor, aici să se publice tot ce priveşte viața obştească a românilor bihoreni. 

Iar că frații d-acolo nu se mărginesc la hotărîri aşternute numai pe hîrtie, sunt oamenii 
faptelor, au dovedit jertfind fiecare din al său şi abonînd tribuna pe seama a 500 de ţărani 
ştiutori de carte; pe unul dintre dînşii, tînăr cu pană bună, l-au însărcinat să scrie regulat la 
Tribuna, despre toate lucrurile bihorene, şi toţi s-au legătuit sărbătoreşte, că vor lucra din 
răsputeri să răspîndească poporului bihorean cunoştinţa de carte, să ţină adunări şi conferințe, 
propovăduind la fiecare prilej dragostea şi credința pentru neam, cinstea națională şi munca 
cetäteneascä fără preget. 

Fără îndoială, ne pare bine de această hotärîre. Şi nu atît de abonamentele făcute la 
Tribuna, ci pentru pilda bună ce au dat frații din Bihor. 

S-a tot vorbit, d-atîta vreme, de strîngerea rîndurilor, de trebuinta luminării poporului; 
bihorenilor le rămîne însă cinstea că au fost cei dintii cari s-au gîndit cum să se aprindă lumină 
în popor ş-au început munca jertfind din greu. Ei au înţeles că cel dintiiu factor în luptele 
noastre este presa şi pe cînd ar fi putut să-şi ridice bisericuța lor, cum s-a făcut în alte parti, au 
crezut că e mai folositor a întări ceea ce avem, e mai bine să avem o biserică pompoasă, decît 
două hurube...Întăresc astfel nu numai Tribuna, foaia românească ce stă de 2 ani în foc, dar mai 
presus de toate cimentează prin fapte solidaritatea naţională; pun umărul alături de fraţii lor şi 
pieptul pun întru apărarea cetăţii din atîtea parti asaltate. 

Nu e greu de prevăzut, că muncind în felul acesta, orădenii, în strînse legături cu 
arădanii, vor ajunge să întrupeze ceea ce ungurii ei înşişi au prorocit cu prilejul izbîndei de la 
Beiuş; să aleagă d-aci încolo numai români, atît pentru comitat, cit şi deputaţi în dietă!...Soarta 
lor şi a copiilor lor să n-o mai incredinteze vreunui Barta Ferencz (care cît le-a fost deputat nimic 


380 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


nu le-a făcut, ci deputätia a folosit-o drept scară s-ajungă în slujbă gras plătită), ci fruntasilor 
români, cu dragoste de neam! Să învețe, în privinţa asta, de la unguri. Aceştia cu nici un pret n- 
ar vota alături de români, ci după cum, cu prisos a dovedit-o tărcăienii, le-au zis românilor 
„frate” numai pînă ce au votat cu dînşii. În clipa în care românii s-au luminat şi cele două 
adunări de la Beiuş au cerut şi ei drepturi, tărcăienii au dat cu petri şi cu bite, iar alegerea din 
toamna trecută i-ar fi prăpădit de pe lumea asta. 

Iar putinţa de a munci este. În nici un alt comitat, românii n-au mijloace mai bune. În 
Oradia, la episcopatul român gr. cat. şi la atîtea bogate aşezăminte sunt o mulțime de bărbaţi cu 
înaltă învățătură. În jurul consistoriului gr. oriental tot aşa. La Beiuş este o armată întregă de 
bărbaţi culti. Fără a le cere tuturor să intre în politică, ei pot să facă însă foarte mari înlesniri şi 
pe teren politic, preparând acest teren prin luminarea poporului. 

În Oradia este apoi o puternică bancă românească, cu filială în Tinca după cum este o 
instituție de credit chiar în cel mai îndepărtat colț locuit de români: la Vaşcău. 

Toate acestea sunt puteri însemnate, care puse fiind în slujba poporului, peste putință 
să nu ajute propăşirea dorită. 

Redeşteptarea românilor din Bihor şi intrarea lor în marea luptă naţională mai are ş-o 
altă însemnătate. 

Se ştie, că de un veac şi jumătate românii de la nordul țării (miazä-noapte) slăbesc 
întruna, se imputineaza şi puhoiul rutean, precum şi politica nefastă a cirmuirilor îi apasă tot 
mai spre miazăzi. În comitatele Bereg, Ung, Sabolcs abia mai sunt. În Sătmar sunt primejduiti ... 
Dacă ar slăbi şi Bihorul fundamentul pe care se razimă Sătmarul, ar fi rău de noi, s-ar destrăma 
întrega noastră granițăapuseană. 

lată de ce a fost trebuintä arzătoare să ne reculegem în Bihor, iată de ce nu ne indoim 
de fruntaşii bihoreni, cari şi-au luat sarcina grea dar şi sublimă, nu vor înceta o singură zi a 
lucra să ducă la bun sfîrşit organizarea fraţilor bihoreni. Asta acum le va cu atît mai uşor, cu cît 
au la îndemînă nu numai o foaie, dată în virtutea hotärîrei de luni a comitetului national si a 
deputaților români în Arad va fi de ici încolo scaunul întregei organizări a partidului național... 
Vor găsi aici inimi calde, tovarăşi de luptă credincioşi, frați, totdeauna gata să sară în ajutor, 
după cum şi noi, arădanii, ne bizuim pe acelaşi frätesc ajutor. 

Alături de organizarea fraților din comitatul Timişului, cari mai săptămînile trecute şi- 
au alcătuit şi ei clubul comitatens, şi în acelaşi timp cînd clubul parlamentar român a hotărît 
definitiv asupra organizării partidului, simțim o deosebită bucurie să înregistrăm bărbătesca 
pornire a fraţilor din Bihor. 

Fie într-un ces bun! 


Tribuna, nr. 9/1907, p.1-3 


96 
Oradea, 1910 - Eseu întocmit de către profesorul universitar Bozoky Alajos, de la Academia de 
Drept din Oradea, pe marginea crizei intervenite între cele două cabinete ale imperiului dualist, 
în care autorul se plânge că guvernele care s-au succedat la Budapesta au fost vitregite de 
principalele atribute ale puterii, acestea rămând în beneficiul Vienei, de unde şi nevoia 
rezolvării transante şi definitive a tuturor diferendelor. 


Criza Maghiară sau Oul lui Columb? 
- Discuţie în germană a unui ungur - 
Este cunoscut faptul că ministerele maghiare şi-au înaintat demisia încă din primăvara 
acestui an, deoarece coeziunea coaliției şi majoritatea de voturi, condiționată de aceasta, a 
devenit imposibilă în cadrul Parlamentului. De asemenea, s-a mai produs o dezbinare în sânul 


%5 Traducerea din limba germană aparține prof. dr. Mihai Georgitä - n.n. AT. 
381 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


partidului independenţei, întrucât o parte, în frunte cu Justh, preşedintele camerei deputaţilor, a 
solicitat (la 1 ianuarie 1911) înființarea, neapărat, a unei băncii naționale maghiare 
independente, în timp ce, cealaltă fracțiune, în frunte cu Kossuth, din cauza imposibilității 
respectării acestui termen, s-a pronunțat pentru prelungirea provizorie a privilegiului băncii 
austro-ungare, fără să renunţe, astfel, la revendicările naționale. 

De nouă luni se fac eforturi cu principiul renumitului ou al lui Columb şi încă tot nu se 
găseşte un Columb înțelept care ar putea să aşeze oul cu o uşoară apăsare de deget. 
Transleithania (şi anume: principatele şi regatele cu reprezentanţi în consiliul imperial de la 
Viena - n.a.) duce față de Ungaria o asemenea politică aspră, încât aceasta nu se poate explica 
altfel în nici un fel decât că se doreşte zădărnicirea activității parlamentare din Ungaria, pentru 
a se dovedi lumii că Ungaria este o țară de nestăpânit şi neguvernabilă cu mijloace obişnuite. De 
aceea se caută prin cele mai diverse metode să se obstructioneze soluționarea paşnică a crizei 
maghiare, se acționează cu o lipsă de judecată fără asemănare, dar care, din păcate si în acelaşi 
timp, este un alt moment fatal care apare frecvent în istoria monarhiei habsburgice. 

Nu degeaba se obişnuieşte să se spună că Austria este mereu retrogradă fata de o idee 
bună, că ideea salvatoare ar veni abia atunci când este deja prea târziu şi că pretiosul timp 
pierdut nu mai poate fi recuperat prin nici un alt mijloc. Toată lumea vede pericolele care 
pândesc de jur împrejurul monarhiei si este consternată cât de putin se preocupă ea pentru a 
evita din timp aceste pericole. 

Cauzele crizei care pluteşte în aer sunt foarte uşor de descoperit şi de recunoscut; şi 
fireşte, ar fi nevoie numai de o voință hotărâtă care să se preocupe de propriile-i interese 
supreme pentru a demonstra într-o clipă principiul oului lui Columb. Dar, desigur, conştiinţa 
propriei de vinovätii pentru numeroasele greşeli făcute în trecutul cel mai apropiat, față de tot 
şi fata de ceea ce se înțelege tocmai în Germania prin cuvintele credinţă şi fidelitate, nu se iveste 
pe neaşteptate într-o minte lucida, dar poate fi dezvăluită cu uşurinţă. Astăzi se cunoaşte faptul 
că s-a terminat cu germanismul în Austria, dacă guvernul, năpădit deja de slavi, încă germano- 
austriac în prezent, n-ar fi omogenizat prin unguri. Numai cu Ungaria mai poate fi salvată 
hegemonia germană, fără o Ungarie, căreia să i se satisfacă doleantele, ea este pierdută 
irecuperiabil ! 

Cu toate acestea, înțelepciunea îngânfată a oamenilor de stat austrieci şi a politicienilor 
încearcă să slăbească poziția Ungariei în orice privinţă, să spulbere încăpățânarea maghiarilor - 
aşa consideră ei iubirea noastră neostoită de patrie şi devotamentul fata de constituția noastră - 
şi să o priveze în mod arbitrar, în propria ei patrie, de hegemonia care i se cuvine singură şi 
unică numai ei. Şi în aceste chestiuni toți sunt uniţi, fie că ei acum se află în consiliul imperial 
sau numai în consiliul comunal vienez, fie că ei, în urma vocilor răsunătoare şi nelimitate ale 
maghiarilor, dirijează presa cotidiană politică, devenită surdă şi oarbă, sau că ei aparțin uniunii, 
numite cu totul nepotrivit, social-creştină. Ei nu cunosc față de Ungaria decât o unică şi nici o 
altă deviză decât supunerea necondiționată şi de aici mai departe: ţineţi fleanca ! Această aluzie 
a lor e nefastă şi fatală, căci în sine aduce dezastru nu numai pentru Ungaria, ci într-o măsură 
mult mai mare şi pentru Austria. 

În asemenea împrejurări, fireşte că nu se poate ieşi la liman, şi dacă ei ne-ar striga în 
urechi de o mie de ori şi iarăşi de o mie de ori că noi nu suntem altceva decât nişte betiarones 
(ticăloşi - n.a.) şi că devotamentul nostru sincer nu este nimic mai mult decât un şantaj 
neruşinat, atunci noi încă nu vom renunţa niciodată să ne luăm ca mărturie dreptul nostru bine 
fundamentat, de care nu ne vom lipsi în nici un caz, aşa ne-a învățat înțeleptul Deâk, fiindcă 
altfel îl vom pierde, întra-adevăr, şi vom deveni nedemni de el. 

Drepturile publice nu sunt supuse nici unei prescriptii şi nu se poate face nici o 
derogare de la ele. Poate nu s-a stins şi n-a dispărut acolo acea generaţie care încă mai aleargă 
după himera unei Austrii totale, ceea ce s-a dovedit ca fiind irealizabil; dar din această faptă, 
regretabilă în sine, nu rezultă că Ungaria ar fi necesar să-şi sacrifice pentru această himerä, 
dreptul şi constituția sa. Celor din forurile supreme de la Viena le-am putea în acest caz 
răspunde: n-aţi învățat nimic şi ati uitat totul !. 


382 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Noi vrem să discutăm in mod paşnic şi cinstit unii cu alţii şi să stabilim, în sfârşit, cum 
ar putea să înceteze pentru totdeauna permanentele “neînţelegeri”, pentru ca apoi să ne vedem 
nestingheriti fiecare de problemele sale ca nişte vecini respectabili şi bine voitori, dar să nu se 
mai vadă în noi niciodată nişte supuşi “cu drepturi egale”. Şi când te gândeşti că totul se 
învârteşte în jurul celei mai banale invidii profesionale. Ba, mai mult,e ca şi când s-ar dori să se 
încheie cu noi un contract cu forța, ce deține o parte este al său, ce deține cealaltă este tot al său ! 
Cum se poate aici să se găsească o soluție care să mulțumească ambele parti ? Aceste näzuinte 
naive pentru înşelarea noastră, apoi negarea cea mai grosolană a istoriei noastre foarte venerate 
- acestea sunt cele două, ba chiar unicul motiv al politicii transleithane fata de Ungaria ! 

Indärätnicia si încăpățânarea aparentă a oamenilor de stat maghiari este sub acest 
aspect mai mult decât întemeiată, de altfel, chiar necesară. Ungaria n-a fost nici în 1540 şi nici nu 
este nici în prezent provincie austriacă (nu vrem să amintim de perioada 1848-1867). 
Apartenența sa la Dinastia Habsburgică a consolidat coroana, Pragmatica Sanctiune, asa- 
numitele legi fundamentale ale statului şi prin acestea acordul de la 1867 (Ausgleich). 

Transleithania a uitat cu desăvârşire că-şi datorează constituția ei marelui nostru F.V. 
Deâk, care a dorit să ştie că înfăptuirea compromisului (Ausgleich) se face prin crearea de stări 
constituționale in Transleithania. Cu toate aceastea, răsplata a fost nerecunostinta josnicä 
primită de Ungaria pentru amabilitatea sa (nu vreau să spun prin aceasta - operă de caritate). 
Incorigibilele foruri centrale vieneze, de la început, au considerat întregul acord numai ca un 
stadiu de tranziție, provizoriu, oferit de circumstanţele războiului de la 1866, care cu prima 
ocazie favorabilă ar trebui să-i facă loc himerei, care a provocat atâtea experiența amare, 
deoarece verdictul lor a fost: într-adevăr: nu a mers, dar trebuie să meargă ! În timp ce la Berlin 
s-a vehiculat o expresie a unei experiențe mult încercate: a mers, dar acum nu mai merge ! Mai 
întâi şi-au redactat un exemplar al acordului în germană, care se abate de la textul maghiar, 
apoi au trecut la fapte. Fără a intra în amănunte, se menționează numai faptul că ei l-au folosit 
oportun pentru înființarea ministerelor comune, motiv pentru care ei s-au aşteptat să se poată 
constitui din delegaţi un parlament central, proiect împotriva căruia, desigur, Ungaria, sprijinită 
pe o independenţă constituțională, s-a opus cu toată tăria. Apoi s-au străduit ca aşa-numitele 
probleme comune, parte să le amplifice, parte, preponderent sau exclusiv, să le transforme în 
probleme austriece, la care noi puteam lua parte numai în măsura în care trebuia să cotizăm la 
cheltuielile acestora, însă la dezbateri să participăm cât mai putin posibil. Acolo a izbucnit un 
strigăt de furie, fireşte formal, când delegaţii unguri au devenit aşa de îndräzneti şi au început 
să vorbească de armata maghiară ca parte integrantă a armatei comune, şi au pretins acolo să se 
pronunțe asupra parităţii armatei comune. 

Această aşa-numită armată maghiară este într-adevăr cuprinsă în compromis, dar 
evident, numai pe hârtie. În realitate se depun permanent eforturi ca să nu se modifice nimic în 
acest sens. Cercurile de la centru văd, fireşte, în cea mai neînsemnată concesie față de Ungaria, 
începutul destrămării monarhiei şi acesta este motivul pentru care nu se poate ajunge la un 
acord cu ele în această chestiune. Ei nu sunt în stare să înțeleagă că tocmai pe această temă 
trebuie să se ducă tratative pentru a salva de la un dezastru nu numai poziția de mare putere, ci 
însăşi monarhia. Ei trec cu vederea că, tocmai datorită obligaţiei generale de a presta serviciul 
militar, armata cezaro-crăiască a încetat să mai fie o armată germană şi că este aproape 
indiferent pentru armată în ce limbă i se comandă, doar ca ea să rămână, în ciuda limbii 
armatei, la care s-a renunțat, nu numai gata de luptă, ci pe cât posibil să se accentueze 
destoinicia ei. Da, într-adevăr, entuziasmul de luptă - aici avem chiar exemplele cele mai 
recente - nu este un factor care trebuie să fie subapreciat. Şi stimularea acestui entuziasm de 
luptă, chiar aşa-spus, nu ar costa absolut nimic, căci ceea ce Andrassy doreşte pentru 
evidenţierea şi raportul de paritate a armatei maghiare, binenteles în cadrul armatei comune, se 
limitează doar la aceea că să se simtă elementul maghiar şi la semnele distinctive exterioare 
(uniformă, drapele, culori naționale şi stemă) şi că să se poată conştientiza în fiecare moment că 
nu avem de a face numai cu o armată austriacă ci cu una austro-ungară, apoi că să se țină 
raportul cu soldații din regimentele unguresti sau preponderent unguresti în limba maternă, 


383 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


maghiar, ceea ce, fie spus, ar trebui să se înțeleagă de la sine. Însă, înainte de a se lua decizia 
pentru aceste concesii, în sine neînsemnate, dar care nu trebuie să fie subapreciate, ce se referă 
la stimularea şi înflăcărarea patriotismului care sacrifică totul, într-un mod înţelept trebuie să se 
examineze totul mai bine, cu atenţie, ca nu cumva să se lezeze în acelaşi timp constituția ! 

Deci, ce ei trebuie să facă cât mai urgent, amână, şi ce ar trebui să omită cu orice pret, 
tocmai aceea fac ! Şi ce înfurie cel mai mult Ungaria, este amestecul absolut nepermis al 
Transleithaniei în treburile sale interne. Doar există un principiu general în domeniul 
dreptului internațional, că nici un stat nu are dreptul să se amestece în treburile interne ale 
unui alt stat. 

În timp ce Ungaria a acționat permanent față de Austria după acest principiu, trebuie 
să se ştie că Austria a tratat acest principiu cu indiferență față de Ungaria, adesea chiar în 
chestiuni foarte neînsemnate, iar acum în probleme vitale foarte importante. De altfel, Austria 
nu are nici un drept să-l determine pe împăratul ei, ca în calitate de rege al Ungariei, să nu facă 
absolut nici o concesie fără aprobarea prealabilă a Austriei. Austria consideră ca fiind un abuz 
faptul că Ungaria cere de la regele său simpla recunoaştere a dreptului său existent. Ungaria a 
făcut o faptă nobilă, când, din inițiativă proprie, a solicitat de la împăratul, care guverna în mod 
absolut, o constituţie pentru Austria, altfel şi acum s-ar mai afla Austria sub guvernare absolută. 
De aceea Ungaria ar putea acum să-i dea replica: ţineţi gura ! Dar totuşi, nu mai încape vorba, 
că este evident faptul că Ungaria nu-şi permite să-şi umilească propria-i constituția de 1000 de 
ani fata de constituția de numai 42 de ani a Austriei. 

Atunci când Ungaria a încercat să-şi câştige independența economică, nu s-a dovedit 
cu aceasta în nici un fel că tinde să se desprindă de Austria. Orice om, care gândeşete, ştie foarte 
bine că Ungaria fără sprijinul puternic al oricărui stat vecin apt pentru aceasta, n-ar putea să 
pună stavilă taluzului vijelios al mării de slavi, că ea, prin urmare, se bazează în primul rând pe 
Austria, dar totuşi nu se poate înţelege în nici un fel, de ce dubla monarhie de pe bazinul 
Dunării numai în aşa fel ar putea să existe, când o jumătate de imperiu o înghite pe de-a-ntregul 
pe cealaltă şi se transformă într-o Austrie Mare - ceea ce, cum istoria dovedeşte cu prisosintä, 
este o muncă de Sisif, fără tel, autoepuizantă şi care îi apropie pe duşmanii care ne pândesc de 
ținta lor! Ca apoi, să se poată năpusti asupra patriei noastre dragi, când le-ar cădea ca un fruct 
copt în poală. Cu totul altfel s-ar prezenta şansele dacă Austro-Ungaria, ca mare putere 
conştientă de sine, urmează, prin folosirea tuturor mijloacelor sale aşa-zis inepuizabile, o 
politică orientală, cerută de propriile sale interese, bine intenționate, şi ar acționa pretutindeni 
cu mai multă vigilentä. Scumpa obținere a Bosniei şi Herțegovinei, numai atunci ar fi de folos, 
când minţile înguste ale geniilor Transleithaniei ar renunța la visele lor aventuroase ale 
trialismului (şi astfel nu vor miopii să facă nimic altceva, decât să-i stârnească pe unguri !) şi să 
urmeze definitiv sfatul înteleptului Bismark, ca Austria să-şi mute centrul de greutate în Est. Ca 
atare, numai aici este locul unei politici orientale maghiare. 

Divide et impera! a fost dintotdeauna dictonul guvernării Austriei: Kaunitz, Metternich, 
Schwarzenberg, Bach, Schmerling U.S.W., până la prezenta guvernare Biemerth, toți au instigat 
diferitele naționalități unele împotriva celorlalte, apoi, ca şi la jocul de cărţi, toți s-au păcălit la 
urmă şi astfel, ocazia favorabilă creată au pierdut-o (expresie vieneză - n.a.). Problema curentă 
acum este, din nou, dreptul la vot general, direct şi secret, cu care ei vor să ne impresioneze (?), 
după ce deja au obținut le ei rezultate remarcabile ! Ungaria a lărgit de două ori în secolul trecut 
limitele dreptului de vot şi de asemenea, nici în prezent nu e împotriva ideii extinderii dreptului 
de vot. Însă faptul că Transleithania se consideră îndreptätitä, de această dată, să impună şi să 
ordone Ungariei dreptul de vot general, secret şi direct, chiar de-a dreptul să poruncească, şi de 
fapt cu tendința fätis exprimată, să se distrugă încäpätânarea triburilor maghiare (!) - este o 
îndrăzneală nemaipomenită, fără asemănare în istoria dreptului popoarelor. Ei ne numesc 
impertinenti, dacă noi încercăm să ne salvăm constituția noastră lezată din toate direcțiile, la care 
noi avem un drept bine fundamentat, dar de ce fel de calificare este vrednică atunci comportarea 
lor, dacă ei, fără să aibă vreun drept la aceasta, vor să ne poruncescă cum trebuie să ne 
gospodărim la noi acasă, să adaptăm constituția noastră consacrată din vechime (de tradiție) la 


384 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


pretențiile lor avide, într-un cuvânt trebuie să jucăm după cum ne cântă! Replica lor sună: pe 
neispraviti asta nu-i priveşte! 

Fireşte, ideea îşi are originea în faptul că Tranleithania consideră că ungurii sunt 
numai o semintie, o naționalitate ştearsă şi palidă. Dar ungurii se împotrivesc şi trebuie să se 
împotrivească până la capăt acestei concepţii cu totul eronate. Noi nu suntem o semintie sau 
un trib, ci o națiune compactă şi unitară, ai cărei apartenenti, chiar dacă nu vorbesc maghiara, 
se simt şi se recunosc cu nimic mai putin decât unguri. În acest sens, Ungaria este a ungurilor 
şi ei nu aparţin nimănui altuia decât Ungariei. Ei folosesc sigiliul propriu al statului lor, al 
imperiului coroanei Sfântului Ştefan, care deosebeşte Ungaria de oricare alt stat, chiar şi de 
Austria. Noi nu suntem subordonați ci coordonati de drept public Austriei, dar tocmai 
aceasta nu vor să priceapă centraliştii Austriei ! Cu atât mai clar este, din punctul nostru de 
vedere, că trebuie să se lase, în primul rând, în seama aprecierii noastre, în ce măsură credem 
noi oportun să adaptăm, urmând iureşul progresului cultural general, succesiv, din ce în ce 
mai mult, straturile populaţiei în sfera dreptului de vot, iar nu să-l extindem orbeşte şi fără 
discernământ, tocmai la acele elemente cărora le este indiferentă constituția maghiară 
dimpreună cu toate drepturile ce-şi găsesc temeiul în ea, şi astfel, să fie pusă la dispoziția 
fiecărui potentat o marionetă fără voință. Cu aceasta vor ei să distrugă încăpățânarea 
ungurilor, să-i îndepărteze de la hegemonie în propria lor ţară, creând un asemenea 
parlament, în care nationalitätile, iarăşi în majoritate ar deține supremația. De fapt nu merge, 
dar trebuie să meargă ! Tu, dragă Tranleithanie! ştii că ordinea de drept, bine fundamentată, a 
Ungariei este construită pe o stâncă atât de puternică, încât nici o viitură, chiar şi cea pornită 
din Transleithania, nu este în stare s-o spulbere? Mai degrabă, caută să descoperi purul 
adevăr şi nu-ți risipi comorile tale pentru atingerea acelor țeluri care sunt nedrepte, 
necrestine, imorale, într-un cuvânt păcătoase, si care, astfel, nu-ți aduc nici un folos. Şi pentru 
a mai pomeni de negocierile referitoare la bancă, şi aici este vorba numai de paritatea la care 
Transleithania, care nu vrea să renunţe la monopolul său de până acum din domeniul bancar, 
nu vrea să consimtă absolut de loc. propunerii lui Kossuth ca Ungaria să-şi înființeze, pe baza 
dreptului său, o bancă proprie, bancă care, cu toate acestea ar încheia cu cea austriacă o 
convenție de cartel prin care s-ar păstra toate interesele, a fost mai mult decât onorabilă. Nici 
vorbă ! - au strigat la unison cei din Transleithania - zdrentele lor mai au nevoie de o bancă 
proprie ? E inadmisibil ! 

Scumpii noştri vecini s-au înfuriat că noi am îndrăznit să dorim a solicita în caz de 
nevoie capital străin; ceva foarte obişnuit în probleme financiare. Şi în timp ce noi am institat 
mereu să se primească odată plățile în numerar, la care noi ne-am obligat, în sfârşit, ni s-au 
împotrivit decisiv şi la această chestiune. Desigur, agiul aurului era folositor pentru o nevoie 
considerabilă, luându-ne însă posibilitatea de a ne informa de capitalul străin. Cât de 
consecvent urmăresc ei să înşele străinătatea despre adevărata situație din Ungaria, o 
dovedeşte cel mai bine marea grabă cu care ei informează străinătatea despre noi, conform 
intereselor lor. Îndată ce află că juriştii, doctorii, inginerii, comercianții s-au gândit să 
participe la orice congres international care are loc în Ungaria, intervin imediat la graniţă si 
fără ruşine atenționează oaspeţii să nu se lase induşi în eroare, fiindcă în Ungaria toate 
näzuintele culturale nu sunt nimic altceva decât imitații de bâlci. Strigător la cer ! Un 
asemenea comportament dovedeşte cu prisosintä ura lor nemărginită pe care o nutresc față 
de noi şi care este singurul liant, după strălucita realizare (?) a dreptului la vot general, secret 
şi direct, care a fost în stare să unifice, chiar dacă numai pentru scurt timp, consiliul imperial; 
de altminteri dezbinat. Atât de puternic ne urăsc ei, încât noi suntem convinşi dinainte că şi 
cu explicaţiile prezente nu pot să fie aduşi pe drumul cel bun şi că ei nu acceptă propunerile 
noastre şi să treacă imediat la punerea în aplicare a principiului oului lui Columb. Suntem 
convinşi că nu le vor lua în seamă. 

Dar cu toate că un orb tăgăduieşte cu încăpățânare lumina soarelui, totuşi soarele 
străluceşte, şi numai el, demn de compătimit, nu vede acest lucru. Propunerile noastre sunt: 

Mai multă încredere şi credinţă din partea Austriei; 


385 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Recunoaşterea fara tăgadă a drepturilor tradiționale ale Ungariei; 

Abtinerea Austriei de la orice imixtiune în chestiunile interne ale Ungariei şi de la aşa- 
numita instigare a naţiunilor împotriva noastră; 

Crearea posibilităților înființării unei bănci independente maghiare, pentru care Ungaria 
posedă chiar un drept recunoscut; 

Îndeplinirea dorințelor Ungariei în ce priveşte promovarea caracterului armatei nu numai 
austriece, ci şi în acelaşi timp, maghiare. 
Îndată ce acestea se vor înfăptui, noul compromis (der neue Ausgleich) va putea fi 

realizat. 


AN-SJBh, fond Academia de drept Oradea, dosar nr. 486/1910, f. 1-28 


* 


97 
Budapesta, 7/20 ianuarie 1914 - Comentariu de presă in legătură cu sedintele preliminare 
ale Comitetului executiv al Partidului Naţional Român din Transilvania, desfăşurate la 
Budapesta în scopul pregătirii strategiei ce urmează să fie adoptată în viitoarele negocieri cu 
premierul maghiar, Tisza Istoân, pentru recunoaşterea drepturilor politice şi civile ale etniei 
româneşti din Transilvania. 


Preludii 
Şedinţele comitetului nostru naţional 
Arad, 20 ianuarie 

Atentiunea tuturor cercurilor politice e înlănțuită azi de întrunirea Comitetului 
executiv al partidului nostru național. Până şi serbările de la Zagreb” par a-şi pierde pentru 
moment însemnătatea în comparație cu marea gravitate a problemei româneşti interne - 
problemă care, iată, a ajuns în sfârşit să e afirme mai presus de toate celelalte şi să impună 
conducătorilor țării o deslegare serioasă. 

Ziarele opozitionale îşi debitează ultimele disonante, iar cele guvernamentale încearcă 
strune mai placide, pregătind opinia publică maghiară şi pentru eventualitatea unei iminente 
soluţii a secularului diferend. 

Membrii comitetului, după cum am aflat, sunt în număr complet de fata la şedinţe. 
Azi, înainte de amiază, au avut loc consfătuiri prealabile la cafeneaua „Cornul de vânătoare”. 
Aceste consfătuiri, după cât se zvoneste, au dat acorduri favorabile. Necesitatea unei convietuiri 
cinstite cu vechii noştri antagonişti de rasă e recunoscută de toți membrii comitetului, iar 
impresia generală e că primul ministru, contele Tisza, va oferi condiţii în conformitate cu 
pretenţiile noastre de demnitate şi cu senzul tradițional al luptelor noastre politice. Se 
comentează cu viu interes faptul că primul ministru s-a convins de necesitatea firească a celei 
mai depline libertăți de acțiune ce trebuie să i-o recunoască partidului nostru istoric. În acest 
punct, părerile membrilor sunt deplin identice. 

* 

Unele ziare unguresti pretind a şti că în şedinţa de azi s-a discutat şi chestia noilor 
episcopii gr[eco-]ort[odoxe] româneşti, în legătură cu afirmativa dorinţă a contelui Tisza de 
a-i asigura vicarului Mangra proiectata episcopie a Orăzii. Suntem autorizaţi, din partea 
cea mai competentă, să desmintim aceste combinaţii arbitrare ale presei unguresti. 
Şedinţele comitetului obligă pe toți membrii la cea mai strictă discretiune - şi amănunte 
asupra lor se vor da în vileag abia după ce se va fi discutat şi ultimul punct al vastului 
program de muncă. 


966 Pe data de 4/17 ianuarie 1914 a fost lansat la apă, în portul croat Fiume (azi Rjeka), primul 
cuirasat maghiar din clasa (dreadnoughts), botezat „Szent Istoân” - n.n. AT. 


386 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Azi după amiază comitetul s-a întrunit sub preşedinţia Gheorghe Pop de Băseşti, în 
palatul Clotilda%’, şi s-au început discuţiile. Domnii Mihali, Maniu şi Branişte vor face 
expozeuri asupra decursului tratativelor cu guvernul. 

Considerând bogăţia materialului de discutat, se prevede că şedinţele comitetului nu 
se vor putea termina nici după două zile. În expozeul domniei sale, domnul Iuliu Maniu va 
arăta însemnătatea istorică a hotărârilor ce trebuie aduse, fie ele de ori şi ce natură. Contele 
Ştefan Tisza va urmări cu cel mai mare interes discuţiile, cerând de la reprezentanții delegației 
de 10 toate informaţiile. Decumva în unele puncte rezultatele teoretice ale tratativelor de până 
acum n-ar putea să răspundă aşteptărilor comitetului, i se vor cere contelui Tisza noi apropieri 
de punctul de vedere românesc. 

Toţi Românii de bina au azi o singură dorinţă: să dea Dumnezeu ca rezultatele 
şedinţelor să fie binecuvântate pentru neam, pentru viitorul mare al neamului nostru. 


Românul, nr. 5 din 8/21 ianuarie 1914, Arad, p. 2 


98 


Debrețin, 10/23 februarie 1914 - Ştire în legătură cu atentatul cu bombă petrecut în palatul 
de reşedinţă al recent infiintatei Episcopii Greco-Catolice de Hajdudorog. 


Palatul episcopului deHajdudorogh - aruncat în aer 

Din Dobritin să anunţă sensationala ştire că palatul camerei industriale a fost aruncat 
în aer cu dinamită. Explozia s-a întâmplat în etajul prim în apartamentul rezidenţial al 
episcopului de Hajdudorogh - Miklossy Istvân. Pe urma detunăturii îngrozitoare, päretii 
puternicei clădiri s-au prăbuşit şi întreg edificiul a fost în câteva clipe îmbrăcat în flăcări. S-a 
iscat o panică uriaşă. Oamenii au alergat ca nebuni prin flăcări pe scările ruinate, iar alții au 
sărit de prin ferestrile edificiului pe pavajul străzii. 

A apărut la faţa locului îndată poliția şi pompierii şi s-a început opera de salvare. S-au 
scos de sub ruine până acum 5 morţi, servitorul episcopului cu nevastă-sa, vicarul Iaczkovici, 
secretarul episcopului Dr. Szelpkopczki, concipistul si un negustor, care se afla din nenorocire în 
rezidența episcopească. Mai sunt 9 grav răniţi între cari e şi Dr. Csatt Sândor, advocatul diecezan. 

Cauzele exploziei nu s-au putut erua, deşi poliția a cercetat cu de-amăruntul întreg edificiul, 
se crede însă, că e vorbă de un atentat îndreptat in potriva episcopului de Hajdudorog. Episcopul 
Miklossy a scăpat ca prin minune, cu câteva leziuni uşoare la mâni. Din Budapesta a plecat un expert la 
fata locului pentru a stabili cauzele exploziei si se crede că în curând se vor face arestări senzaţionale. 


Unirea, nr. 18 din 24 februarie 1914, Blaj, p. 5 


99 
Arad, 22 ianuarie/3 februarie 1914 - Articol de fond în legătură cu proiectul de modificare a 
legislației electorale, instrument juridic prin intermediul căreia legislativul de la Budapesta 
urmăreşte să reducă accesul reprezentanților românilor transilvăneni în Parlament, fie prin 
desființarea circumscriptiilor din regiunile locuite compact de români, fie prin arondarea la alte 
circumscripții a localităților locuite majoritar de români. 


Viitoarele circumscripţii electorale 
Arad, 3 februarie 
Avem în fața noastră Buletinul statistic oficial din 1911 şi căutăm în el firul mitic cu 
ajutorul căruia să putem pătrunde prin toate cotiturile labirintice ale proiectului de lege despre 


967 Palatul Klotild, ridicat in 1914 pe Vâci utca nr. 34 - n.n. AT. 
387 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


viitoarele circumscripţii electorale, proiect depus în Cameră sâmbătă de către ministrul de 
Interne, domnul Sândor Jânos, care e cumnatul contelui Ştefan Tisza. 

Ne interesează, natural, datele privitoare la ținuturile româneşti. 

Ştim că noua lege electorală a fixat censul material şi pe cel intelectual cu o severitate 
reactionaristicä unică în Europa. Intenţia era: salvarea influenţei hotărâtoare a claselor sociale 
maghiare istorice. Intenţia asta s-a tradus în fiecare literă a legii. 

Ştim apoi că legea judicaturei electorale n-a făcut decât să asigure ţintele urmărite de 
legea electorală, înzestrând organele administrative cu o sferă de putere mai vastă decât în 
trecut şi asigurându-le atribuţii cu adevărat discretionare. Proiectul de lege despre noua 
împărţire a circumscriptiilor electorale deşteaptă deci o legitimă îngrijorare în noi. 

Într-adevăr, acest proiect completează armonic opera guvernului. Contemplându-l, 
numai şi în treacăt, ne vom convinge că principiile ce călăuzesc cele două legi anterioare nu 
sunt părăsite. 

Dar să vorbească faptele: 

În trecut, alegătorii români erau în majoritate în vreo 35 de circumscripții. Să facem 
acum un tablou aproximativ al situaţiei noastre din viitor. 

Vom începe cu Ardealul (Transilvania): 

În comitatul Albei de Jos erau în trecut 7 circumscripții, în viitor vor fi numai 4. 
Circumscriptia Ocnei Sibiiului, cu majoritate românească, a fost casată. Vom avea majoritate de 
voturi numai în două din cele 4 circumscripții: la Vințu de Jos şi la Ighiu. În acest comitat 
locuiesc171.483 Români şi 39.107 Unguri (vom da numai proporția acestor două poporatii). 

În comitatul Bistriţa-Năsăud au fost două circumscripții, vor fi 3. Un singur cerc cu 
majoritate românească a fost şi rămâne: Năsăudul. Locuiesc: 87.564 Români şi 10.737 Unguri. 

În comitatul Braşov au fost 4, vor fi 5 circumscripții. Nici o circumscripție cu 
majoritate de voturi românească. Locuiesc: 35.091 Români şi 35.372 Unguri. 

În [comitatul] Ciuc n-au fost şi nu vor fi circumscripții româneşti. Locuiesc: 18.032 
Români şi 125.888 Unguri. 

În [comitatul] Făgăraş au fost şi rămân două circumscripții, amândouă cu majoritate 
românească: Făgăraşul şi Arpaşul. Locuiesc: 84.436 Români şi 6.466 Unguri. 

În [comitatul] Trei Scaune n-au fost şi nu vor fi circumscripții româneşti. Locuiesc: 
22.963 Români şi 123.518 Unguri. 

În [comitatul] Hunedoara au fost 6 circumscripții, vor fi numai 5. Istorica 
circumscripție a Dobrei (1903)9%8 s-a casat. Vom avea majoritate în circumscripția Orăştiei. O 
problematică majoritate la Ilia Mureşană. Locuiesc: 271.675 Români şi 52.720 Unguri. 

În [comitatul] Târnava Mică n-am avut şi nu vom avea circumscripții româneşti. 
Locuiesc: 55.585 Români şi 34.902 Unguri. Vasăzică majoritatea populației e românească! 

În [comitatul] Târnava Mare, tot aşa. Locuiesc: 60.381 Români şi numai 18.414 Unguri. 

În [comitatul] Cojocna (Cluj), nici o circumscripție românească, nici în trecut şi nici în 
viitor. Locuitori: 153.717 Români şi numai 60.735 Unguri. 

În [comitatul] Murăş-Turda (Câmpia Ardealului) n-am avut şi nu vom avea. Locuiesc: 
70.192 Români şi 111.376 Unguri. 

În comitatul Sibiiului am avut două circumscripții cu majoritate românească: 
Christianul şi Sebeşul. Christianul s-a casat. Locuiesc: 113.672 şi numai 10.159 Unguri. 

În [comitatul] Solnoc-Dobâca au fost 7 circumscripții şi vor fi numai 5. Două au fost şi 
vor rămâne cu majoritate românească: Ileanda Mare, Lăpuşu Unguresc. Locuiesc: 189.443 
Români şi 52.181 Unguri. 


%8 La alegerile parlamentare din anul 1903, candidatul Partidului Naţional Român, avocatul Dr. 
Aurel Vlad, l-a învins, în circumscripția Dobra, pe candidatul propus de guvernul maghiar. Cf. 
Hunedoreni făuritori ai României Mari. Dr. Aurel Vlad, „unificatorul” exterminat de comunişti, în 
Glasul Hunedoarei, din 1 decembrie 2016 


388 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


În [comitatul] Turda-Arieş n-am avut decât minorități însemnate, care se vor reduce şi 
mai mult. Locuiesc: 125.668 Români şi numai 44.630 Unguri. Alte natii nu există aici. 

În [comitatul] Odorhei, comitat săcuiesc. Locuiesc: 2.840 Români şi 118.458 Unguri. 

Ungurii mai au asigurate apoi vreo 4 mandate în oraşe. 

În Tara Ungurească: 

În [comitatul] Arad, au fost si rămân 7 circumscripții, din care cu majoritate 
românească: Borosineu”%?, Borossebis?”, Chişineu”!, Şiria, Radna. Locuiesc: 229.446 Români si 
77.906 Unguri. 

În [comitatul] Bihor 12 circumscripții, din care româneşti: Beiuş şi Ceica. În câteva, 
apoi, minorități însemnate. Locuiesc: 261.432 Români şi 306.761 Ungur (?). 

În [comitatul] Caraş-Severin au fost 7, vor fi 8 circumscripții, din care româneşti: 
Caransebeşul, Lugojul, Oraviţa şi eventual încă două. Locuiesc: 335.192 Români şi 331.212 
Unguri (?). 

În [comitatul] Sătmar, majoritate probabilă la Şomcuta. Locuiesc: 118.719 Români şi 
234.934 Unguri (?). 

În [comitatul] Sălaj au fost 5, vor fi numai 4 circumscripții. Majoritäti probabile la 
Şimleu şi Cehu Silvaniei. Locuiesc: 135.943 Români şi 87.085 Unguri (?). 

Mai locuiesc mase însemnate de români în comitatele: Timiş (159.428), Torontal 
(86.070), Maramurăş (84.226), Ugocia (19.741) etc. - dar nicăieri nici un cerc românesc. 

Încheierile şi le pot face cetitorii singuri. Circumscriptiile româneşti au fost casate acolo 
unde interesul unguresc reclama covârşirea Românilor prin voturile ungureşti şi prin voturile 
săseşti şi şvăbeşti. Acolo unde, divizându-se enormele blocuri româneşti, voturile străine 
primeau sorți de majoritate, circumscripțiile au fost sporite. 

Dar mai rămâne puterea discretionarä pe care proiectul o rezervă ministrului de 
Interne cu privire la fixarea limitelor singuraticelor circumscripții. Ne putem închipui că mintea 
nobilului ministru va fi adumbrită întotdeauna de „ideea naţională”. 

Dar ziarele unguresti, de exemplu Pesti Hirlap, observă că Ungurilor li s-a făcut o 
revoltătoare nedreptate în acelaşi timp cât Românilor li se acordă favoruri ne mai auzite, 
deoarece - spune numitul ziar - circumscripțiile din ținuturile româneşti vor număra, în mare 
parte, numai câte 1000-2000 de voturi (Târnava Mică, Cojocna şi Solnoc-Dobâca) şi câte 2000- 
3000 de voturi (în Alba de Jos, Făgăraş, Sibiiu etc.) - iar în cele din ţinuturile unguresti câte 
3000-4000 şi câte 4000-5000 de voturi. 

Pesti Hirlap a pus degetul, fără să ştie, chiar pe nedreptatea cea mai mare a proiectului: 
voturile mai puține ale Românilor vor fi majorizate uşor de haita slujbaşilor şi mercenarilor, mai 
ales că ce ce vor conduce alegerile vor opera cu dispoziţiile draconice ale judicaturei electorale. E 
clar. 

Ne trec prin minte fioroasele băi de sânge de la Mărgineni, Lăpuşu Unguresc, Cehu 
Silvaniei, Caraş - şi ne întrebăm, plini de amărăciune: care va putea să fie în viitor soarta noastră la 
alegeri, când guvernul de atunci va fi inspirat de alte consideraţii decât acelea de acum? 


Românul, nr. 17 din 22 ianuarie/4 februarie 1914, Arad, p. 1-2 


100 
Budapesta, 13/26 februarie 1914 - Fragment al stenogramei înregistrate in şedinţa 
Parlamentului maghiar, in care premierul Tisza Istvan prezintă cererile formulate de 
Comitetului executiv al Partidului Naţional Român şi apoi încearcă să convingă auditoriul că 
majoritatea drepturilor politice şi civile solicitate în cereri le-au fost satisfăcute românilor. 


969 Azi Ineu de Arad - n.n. A.]. 
970 Azi Sebiş - n.n. AT. 
971 Azi Chişineu-Criş - n.n. AT. 


389 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


Tratativele româno-maghiare în Dietă 
- Vorbirea contelui Tisza - 
(după notele stenografice) 

Grupul întâi al întrebărilor se referă la libertatea socială, politică, dreptul de întrunire 
etc (ceteste): 

Se înțelege de la sine, că cetățenii români ai acestei patrii se bucură de egala 
indreptatire ca şi ceilalți cetățeni, pot să ia parte în vieata publică a ţării, între marginele legii, 
pot să formeze partid separat român, atât la alegerile de deputat, cât şi la alegerile comunale şi 
legislative, fiind trataţi din partea autorităților în mod cu totul egal cu ceilalți cetățeni ai țarii. 

Aceiaşi tratare uniformă le compete şi în presă şi la întruniri. Pot să înființeze liberi 
reuniuni sociale, culturale, artistice, industriale, economice şi de binefacere cu caracter 
românesc, pot să alimenteze şi să desvolte cultura lor românească în şcolile lor şi în vieata 
sociala. Guvernul se va bucura dacă oficiantii publici vor lua parte la mişcările economice şi 
culturale (Vii aprobări). 

Aceasta e un lucru de sine înţeles, fiind în vigoare şi pe vremea celor mai mari 
deosebiri de vederi, că şi românii să se bucure de aceleaşi vederi ca toţi cetățenii. În ce priveşte 
libertatea socială şi de întrunire e, de sigur, în legături întotdeauna cu caracterul, mai mult sau 
mai puţin agresiv, ce-l opun românii față cu punctul de vedere al politicii naționale maghiare. 

Este un punct - m-am declarat asupra lui şi cu ocazia trecută - în care vederea mea 
diferă de aceea a înaintaşilor mei oficiali, şi acesta este: recunoaşterea Partidului Naţional 
Român. Am spus şi atunci, şi repet şi acum, că eu consider de o greşală fatală existenţa acestui 
partid; eu cred că stimatii domni causează prin aceasta mari daune chiar scopului lor pe care-l 
urmăresc. Dar, în sfârşit, chestia îi priveşte. În acest punct eu nu puteam decât să-i lămuresc, dar 
dacă nu-mi succede să-i conving, nu putem să lipsim pe cetățenii liberi, a unui stat liber, ca să se 
organizeze în partid politic pe bază națională (Vii aprobări). 

Dacă e permis a alcătui partide confesionale, dacă e permis a forma partid pe baza urei 
de clasă (Aşa e! Adevărat!) atunci trebue să permitem formarea unui partid pe bază naționalistă, 
oricât de regretabil şi greşit ni s-ar părea acest lucru. (Aprobări). Şi faptul că aceasta nu s-a 
permis până acum, să mi-se ierte vorba, a fost o politica ungurească regală a strutului 
(Adevărat! Aşa e! Adevărat), căci s-a putut spune doar pro forma, că Comitetul național nu e 
recunoscut, dar stimatii domni nu au putut fi fmpiedecati nici atunci de la agitatii politice. Si 
atunci şi-au conzervat vieata lor internă, şi până când nu s-au coborât de sine pe terenul 
pasivitatii, au desvoltat bucuros o activitate febrilă pe terenul agitatiilor publice. 

Drepturile limbii româneşti 

Celălalt grup de afaceri se refereşte la chestii împreunate cu vieata judiciară şi 
administrativă, cu deosebire la afirmarea limbii româneşti sau, să zicem, a limbii cetățenilor a 
căror limbă maternă nu e cea maghiară pe aceste terene. Referitor la acestea, îmi iau voie să arăt, 
în următoarele, punctul de vedere al guvernului (Să auzim! Să auzim!). 

Se înțelege, scuzati că aceasta o intercalez numai aici, că toate acestea s-ar referi la toți 
cetățenii nemaghiari ai acestei patrii, de oarece este cu totul incorect, dar ar fi şi fizice imposibil, 
ca altcum să fie considerați cetățenii români al acestei patrii decât ceialalti cari, de asemenea nu 
sunt maghiari. Punctul de vedere al guvernului este acesta (ceteste): 

„Legile şi publicatiunile, cari interesează marele public de pe teritoriul locuit de Români, vor 
apărea şi în limba romana”. Notez, că şi până acuma au apărut (Aprobări) ceteste: 

„Referitor la limba protocolară a comunelor şi comitatelor, se susțin dispozițiile legale 
neschimbate. In ținuturile locuite în mare parte de români, acei funcționari şi impiegati, cari sunt chemați să 
fie în atingere nemijlocită cu poporul, trebuie să cunoască limba românească în aceea măsură ca să poată 
comunica cu poporul in limba lui maternă. Aceasta se refereste la funcționarii cari sunt aplicaţi in toate 
ramurile vieţii de stat (Vii aprobări). Spre ajungerea acestui scop se vor lua dispoziţii ca indivizii, cari se 
pregătesc pentru cariere administrative, să învețe limba românească în număr suficient. (Vii aprobări). Pe 
timpul de tranziție, până când aceste dispoziții vor asigura pe deplin atingerea acestui scop, guvernul va 


ww 


aplica în ținuturi locuite in massa de români pe aceia cari vorbesc limba românească” (Vii aprobări). 


390 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Spre orientare, amintesc că ce înțelegem sub aceste dispoziţii. Înainte de toate, în 
clasele superioare ale gimnaziilor, după situația geografică a acestora, limba vorbită a 
naționalităților din diferite ținuturi să se propună ca studiu facultativ, eventual în locul limbei 
suplinitoare greceşti (Vii aprobări.). Altă dispoziţie (Să auzim! să auzim!) ca la cursurile 
administrative să se propună limbile străine vorbite în patrie (Vii aprobări). Spre scopul acesta, 
îmi iau voie să vă aduc la cunoştinţa, deja de pe acuma, o mică trădare de patrie (Ilaritate. Să 
auzim! să auzim!). Anume, la cursurile notariale am organizat, deja în anul acesta, cursuri de 
limbi cu succes foarte bun. Tinerimea a primit aceasta, fără a fi constrânsă, cu mare bucurie şi 
învaţă cu mare succes acele limbi pe cari trebuie să le cunoască cel ce voieşte să-şi îndeplinească 
chemarea de notar in mod corect (Vii aprobări). 

În urmă, natural, se accentuează încă o dată că în acele ţinuturi unde locuiesc cetățeni 
nemaghiari în massă, numai astfel de funcționar poate fi numit care pricepe limba vorbită acolo, 
încât va fi vorba de prerogative la înaintare, acel funcționar va trebui să ştie astfel de limbă. 
După natura lucrului, aceasta dispoziţie va avea de urmare că tineretul ce se pregăteşte ia o 
carieră administrativă, se va nizui ca, pe lângă limba maghiară să mai învețe încă o limbă de a 
naționalităților (Vii aprobări). 

Abstrăgând că aceasta va fi o mare binefacere pentru publicul nemaghiar din ținutul 
respectiv, va fi, după părerea mea, şi un puternic sprijin pentru statul national, (Vii aprobări) 
pentru că funcţionarul care cunoaşte limba poporului îşi poate împlini datoria cu altă putere 
morală şi cu alt efect (Vii aprobări. Aplauze) şi îşi poate pune influenţa sa întreagă în serviciul 
politicei naţionale (Vii aprobări). 

Cu privire la legislatiune, legile mai nouă limpezesc situația. Numai cât natural, nu a 
putut fi vorbă de altceva decât despre susținerea stării legale de astăzi. Referitor la aceasta, nici 
n-am putut zice alta decât ca limba petitiunilor, ce se înaintează la judecätoriile civile, trebuie să 
fie cea maghiară dar, ori şi unde, unde permite legea, partidele cari nu ştiu ungureşte îşi pot 
folosi limba maternă la înaintarea cererilor verbale, respective în decursul pertractării (Vii 
aprobări). Aceasta e spusă precis în legile existente, despre a căror revizie nici nu poate fi vorbă 
(Ceteste): 

„Guvernul va tace tot posibilul ca forurile judiciare să pretindă traducerea acluzelor alăturate 
rugărilor scrise în limba românească numai acolo unde într-adevăr e de lipsă aceasta în favorul chestiei. 
La procedura criminală, denuntarea se poate face verbal în limba maternă cu ocaziunea interogatorului, 
respective în decursul pertractării, însă acuzatul, respective, acuzatorul privat şi martorii îşi pot folosi 
limba lor maternă” (Aprobări). 

În administraţie, în singuraticele comitate ala ţării, starea faptică e foarte diferită. Sunt 
comitate unde primesc fără restricție cereri cari nu sunt scrise ungureşte, atât la oficiile cercuale, 
cât şi la cele comitatense. Sunt de acele, după cum ştiu, unde se dau partidelor şi anumite 
informatiuni în limba maghiară, şi iarăşi în alte comitate unde sunt diferite restricţii cu privire la 
primirea cererilor, iar scrisorile trimise de foruri toate sunt în limba maghiară 

Acum, deja venind şi statificarea, în privința aceasta trebuie să se facă uniformitate şi 
cu privire la asta, mi-am formulat în modul următor punctul de vedere al guvernului (ceteşte): 

„Tot cetățeanul îşi poate înainta rugările scrise, cu adusele lor, precum şi plângerile, cererile si 
revendicările dreptului făcut verbal, la primul său for — aşadar la forul comunal sau cercual - in limba 
maternă, dacă: 

1. îşi compune însuşi cererea sau dacă personal face expunerea verbală (Vii aprobări); 

2. dacă limba lui maternă se ține între limbile cari se folosesc în massă în comuna respectivă. 
Primul for e dator să primească o astfel de expunere, făcută nu ungureşte, fără piedecă, imediat sau cu 
ajutorul unui interpretare pus din oficiu, să ia protocol corect despre ea - natural ungureşte — şi să 
conducă, pertractarea, care pretinde conlucrarea personală a partidei, asemenea imediat, sau cu ajutorul 
unui interprete, în limba înțeleasă de partidă” (Aprobări). 

Foarte natural însă, că nu numai în serviciul intern oficial totul se face ungureşte, ci 
toate protocoalele se iau ungureşte şi toate informațiile ce se trimit partidelor sunt In limba 
maghiară (Vii aprobări). 


391 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Din contră, toate publicatiunile meritorii trebuie să se extradee necondiţionat în limba 
maghiară, cu îndatorirea ca acelea să fie explicate in mod corespunzător partidelor. Pentru că 
aici doar nu-i vorbă ca partida să înțeleagă fără explicare publicatiunea, sau chiar să nu 
înțeleagă actul dat în limba maghiară, deoarece, dacă e vorbă despre o partidă nemaghiară, cu 
cultură mai înaltă, aceea îl înțelege, pentru că trebuie să ştie ungureşte cel ce a umblat la şcoli 
mai înalte, dar dacă e vorba de o partidă cu cultură foarte mică, mă rog, de iertare, dar 
maghiarismul oficios al nostru nici chiar cel mai băştinaş ungur nu-l pricepe (Aşa-i! Drept!), dar 
se află un om umblat în lucrurile oficioase, care iti explică, că de ce e şi vorbă. 

Aceea însă, ca şi advocatilor să li-se îngăduie a-şi înainta cererile nu în limba ungurească, 
ceea ce să află în mare parte a comitatelor naționaliste din patrie, după părerea mea nu e de lipsă şi 
nu e corect (Drept! Aşa-i!), pentru că aici nu e scopul ca cineva să demonstreze cu limba lui 
nemaghiară, ci acela ca să-şi apere interesele proprii, după cum trebuie (Vii aprobări). 

Dacă nu ştie ungureşte, atunci vorbiască în limba maternă, dar dacă ştie perfect 
ungureşte, precum trebuie să şi ştie un advocat perfect ungureşte, atunci e nu numai în 
interesul serviciului ci şi în interesul partidei ca să fie în limba maghiară cererea, care trebuie 
înțeleasă în original, nu numai la forul prim, ci şi în celelalte foruri, de toți aceia cari hotărăsc în 
chestia respectivă (Aprobări). O ştim foarte bine, întrucât e în defavorul mersului afacerilor şi a 
deslegărei corecte când forurile mai înalte cunosc expunerile partidelor din traduceri 
improvizate. 

Chestii economice 

A treia grupă de chestii e aceea, unde mai putin a putut fi vorbă de divergențe de 
păreri, complexul chestiilor economice. Stimatii bărbaţi de încredere ai Partidului National 
Român au pus mare pond si pe tractarea astorfel de chestii cari, se înțeleg de sine, şi numai de 
aceea au ajuns aceste lucruri în protocol (Ceteşte). 

„Guvernul se va sili, cu toate mijloacele ce le stau la dispoziție, să promoveze fericirea şi 
înaintarea economică a compatriotilor noştri români. Dispozitiunile economice, şi alte institutiuni de 
stat, cari servesc scopurilor înaintării economice imbratiseaza şi interesele economice ale românilor. Si 
întreprinderile cu caracter economic şi industrial ale concetätenilor noştri români se împărtăşesc de 
sprijinul şi ajutorul statului si se refereste şi la români, mai ales aceea acțiune a statului care tinteste 
ameliorarea stării materiale a micilor proprietari (Aprobări). Aşa, pentru exemplu, se țin prelegeri 
economice poporale şi în limba română, cum e la înființarea gospodăriilor, la regularea chestiilor de 
păşunat, la propăşirea creşterii de vite şi la deslegarea chestiilor, împreunate cu aranjarea pădurilor, 
proprietarii mici români se împărtăşesc de acelaşi tratament” (Aprobări). 

De sine se înțelege, că asta se întâmplă şi azi; căci şi munca intenzivă a statului, care e 
legată cu acțiunea din ţinuturile muntoase, se face în rândul prim nu în regiuni maghiare, ci în 
ținuturile naționalităților (Aşa-i!). 

A ajuns apoi a fi desbătută şi chestia, care se pare a fi delicată, chestia actiunei de 
colonizare, la care am declarat că acţiunea de colonizare a statului şi a întreprinderilor, cari se 
împărtăşesc de sprijinul statului, nu are caracter agresiv îndreptat contra românilor, ci are de 
scop numai să împiedece schimbarea în defavorul maghiarimii a relaţiei de proprietate (Aşa-i!). 
Nici n-am voit şi nici nu voieşte nimeni alta, decât că dacă o posesiune, care a fost în mâna 
maghiarilor ajunge să se vândă, întrucât se poate şi în viitor să rămână înmâna maghiarilor, să 
nu se schimbe relațiile de posesiune în defavorul nostru (Aprobări). 

Lucru natural, că în cât priveşte rezultatul real scopul acesta nu ni-l putem ajunge, ci 
numai ne apropiem de el, acesta-i scop defensiv, care nu are tendinţă agresivă fata de nimeni, si 
care nu-i iertat să tulbure relația bună care trebuie să fie între maghiari şi români (Aşa-i!). In 
cadrele acestea însă şi pe viitor şi-a rezervat guvernul cu totul mână liberă pentru continuarea 
actiunei de colonizare (Aprobări). 

(Va urma) 


Unirea, nr. 19 din 26 februarie 1914, Blaj, p. 2-4 


392 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


101 
Budapesta, februarie 1914 - Cronica negocierilor purtate de conducătorii Partidului 
National Român din Transilvania cu premierul maghiar, Tisza Istvan, pentru recunoaşterea 
drepturilor politice şi civile ale etniei româneşti ardelene, întocmită de fruntaşul transilvănean 
Alexandru Vaida-Voievod. 


Activitatea lui Vaida şi Aurel Popovici din timpul războiului în 
chestia tratativelor de împăcare dintre Români şi Unguri 

După catastrofa de la Sarajewo, Aurel C. Popovici a continuat, cu mine împreună, 
lupta în sensul ideilor defunctului arhiduce. Trebuia să intrebuintam toate mijloacele noastre 
disponibile ca să determinăm România să intre în războiul mondial alături de monarchie. Noi însă eram 
nu numai lipsiţi de orice sprijin, dar si proscrişi şi la discretia setei de răzbunare a lui Tisza. 

Contele Tisza paraliza toate acţiunile noastre. Experiența noastră în această privință 
este expusă în cele ce urmează: 

La începutul anului 1913, defunctul rege Carol I a insistat pe lângă conducătorii 
Românilor ardeleni ca să încerce totul spre a găsi un acord cu guvernul maghiar. Acelaşi lucru 1- 
au făcut, în diferite ocaziuni, şi bărbaţii de stat ai României din toate partidele: Ion I.C. Brătianu, 
C. Stere, Titu Maiorescu, Nicolae Filipescu, Alexandru Marghiloman. Fostul ministru liberal, Al. 
Constantinescu, avea relatiuni personale cu contele Tisza. Ca mijlocitoare servea contesa Irma 
Lonyay. După o pregătire prealabilă a terenului, prin această contesă Al. Constantinescu a 
intervenit personal, la ordinul regelui Carol si al lui Ion LC. Brătianu, la primul-ministru 
Ladislau Lukacs si la contele Tisza. 

Contele Tisza, pe-atunci preşedinte al Camerei, declarase că este un partizan convins al 
ideii unor raporturi prieteneşti între Maghiari şi Români, deoarece ambele popoare sunt 
amenințate deopotrivă în existența lor de către Rusia. Din motive politice însă, el nu poate lua 
inițiativa prin tratative cu Partidul naţional român din Ardeal. 

După lungi discutiuni s-a stabilit: domnul Teodor Mihali, preşedintele clubului 
deputaților români din Parlamentul maghiar, urma să salute, într-o zi anume stabilite, în 
culoarele Camerei pe contele Tisza, în treacăt, cu următoarele cuvinte: „Bună dimineața 
Excelenta!”, iar contele Tisza urma să-i răspundă şi să înceapă vorba (Mihali şi Tisza nu se 
cunoşteau încă personal şi cel de-al doilea voia să păstreze aparenţa că nu el a făcut primul pas, 
precum şi domnul Mihali trebuia să-şi dea aere că nu are nici o idee despre tratativele dintre 
Bucureşti şi contele Tisza). 

Domnul Constantin Stere a informat pe domnul Mihali despre stabilirea acestei 
proceduri. După aceea toate s-au petrecut aşa cum se stabilise. 

Arhiducele Francisc Ferdinand a fost mereu ținut în curent despre toate. La început, 
Alteța Sa imperială era de părere ca Românii să nu trateze cu Tisza deoarece, pe de o parte, nu 
ar putea rezulta nimic serios, iar pe de altă parte exista primejdia ca Românii, în urma împăcării 
cu Ungurii, să poată fi ademeniti a face cauză comună cu partidele constituționale maghiare 
împotriva dinastiei şi Austriei. 

Am cerut o audiență. După ce a ascultat şi a cântărit părerea noastră asupra 
tratativelor cu Tisza, Alteța Sa imperială mi-a dat aprobarea pentru continuarea lor. 

Conform înţelegerii stabilite cu Tisza, domnul Mihali a convocat Comitetul Partidului 
national român la o şedinţă plenară. În acelaşi timp, domnul Constantin Stere, rectorul 
Universităţii din Iasi şi vice-preşedintele Camerei române, a sosit la Budapesta. În calitatea sa de 
prieten politic intim al lui Brătianu, el a convins pe membrii hotărâtori ai conducerii Partidului 
naţional român să caute neapărat o înțelegere cu contele Tisza. Raporturile României cu 
monarhia austro-ungară trebuie să fie intime, bazate pe o armonie sufletească. Interesele 
ambelor părți sunt identice. De aceea, chestiunea Românilor din Ardeal trebuie scoasă de la 
ordinea zilei. Se pregătesc mari evenimente. Regele, Brătianu ca şi cercurile competente din 
Viena şi Berlin au interes ca pacea dintre Maghiari şi Români să fie odată stabilită în mod cinstit 
şi durabil. 


393 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


În şedinţa Comitetului - acest amănunt este caracteristic - după ce domnul Mihali îşi 
făcuse raportul, Octavian Goga, susținut de domnul Vasile Lucaciu, a propus alegerea unei 
comisiuni de 10 membri, care să stea în permanenţă şi să conducă prin 3 delegați tratativele cu 
contele Tisza. 

În contra acestei propuneri s-a manifestat o puternică împotrivire. Unii, care au avut 
cunoştinţă de intervenţia lui Stere, ca Vasile Goldiş, au respins propunerea pe motiv că noi, 
Românii ardeleni, nu trebuie să ne lăsăm influențați de şoaptele din România şi că trebuie să ne 
menţinem şi mai departe punctul nostru de vedere cu privire la neamestecul României în 
afacerile noastre interne. Alţii au respins de la început ideea unei discutiuni cu Tisza. 
Intentiunile sale ar fi cu atât mai putin oneste, cu cât el, dacă ar voi într-adevăr să-i satisfacă pe 
Români, ar avea puterea s-o facă. Pentru aplicarea unor legi sancţionate, nu ar fi nevoie de 
tratative. Dacă Tisza ar voi realmente să soluţioneze problema românească, el n-ar fi alcătuit o 
lege electorală îndreptată direct în contra naționalităților nemaghiare şi prin care toate 
samavolniciile, ilegalitätile şi actele de corupție, săvârşite la ultimele alegeri generale împotriva 
a însăşi vechii legi electorale (din anul 1874), au câştigat acum putere de lege paragrafată. 

Dezbaterile au durat de dimineață până seara târziu. Propunerea lui Goga a fost 
primită în cele din urmă cu majoritate de voturi. Este primul caz de acest gen în analele 
şedinţelor Comitetului partidului de la 1895. Minoritatea s-a supus hotărârii luate. Comisiunea 
de 10 membri, care s-a ales apoi, a delegat pe domnii dr. Teodor Mihali, dr. Iuliu Maniu şi dr. 
Valeriu Branişte ca să trateze cu contele Tisza. 

Timp de aproape un an aceşti 3 bărbaţi au avut cu contele Tisza numeroase conferințe, 
care durau ceasuri întregi. Ei au raportat mereu comitetului de 10. De câteva ori au făcut 
rapoarte în şedinţa plenară a conducerii partidului. 

Rezultatul tratativelor de împăcare româno-maghiare 
Rezultatul acestor tratative a fost următorul: 

Contele Tisza stabilea stabilirea pretentiunilor minimale ale Românilor. Ele i-au fost 
prezentate în 11 puncte: 

1) În conformitate cu principiul libertăţii învățământului, să se acorde poporului 
român dreptul şi să i se garanteze posibilitatea de a se instrui în toate treptele învățământului 
public, atât în instituțiile statului şi ale comunelor, cât şi în şcolile confesionale si fundationale. 

2) Pentru realizarea libertăţii religiei şi în vederea egalei indreptatiri confesionale, să se 
respecte şi să se asigure, atât în chestiunile bisericeşti şi de învățământ, cât şi în chestiunile de 
administraţie internă şi ale fundațiilor autonomia existentă a bisericii greco-orientale şi să se 
acorde o autonomie specială bisericei greco-catolice. Articolul 20 a legii din anul 1848 să se 
aplice. Statul să acorde celor două biserici române subventiuni pentru scopuri de învățământ în 
raport cu subventiunile acordate celorlalte biserici din tara. Reîncorporarea în dieceza greco- 
catolică română a acelor comune care au fost alipite diecezei maghiare din Hajdu-Dorog. 

3) Să se garanteze libertatea presei şi să înceteze prigonirea politică a presei române... 

4) Să se acorde poporului român libertatea dreptului de întruniri si asociatiuni în 
interesul menținerii şi dezvoltării caracterului propriu al poporului român şi în vederea 
progresului evoluţiei sale sociale. 

5) Să se acorde Partidului național român dreptul de a se organiza, de a se afirma şi să 
se înlăture dispozitiunile administrative care împiedică exercitarea acestui drept. 

6) În teritoriile locuite de Români în mase compacte, administraţia să se facă în limba 
română şi să se introducă această limbă, pe cale de organizare, în viața administrativă. 

7) De asemene, să se introducă în mod organic în aceste teritorii intrebuintarea limbei 
române la judecätoriile de ocol si la tribunale. Să se admită petiții şi anexe scrise in limba 
română, redactarea în limba română a proceselor verbale în dezbaterile cu Românii şi 
publicarea hotărârilor judecătoreşti în limba română, iar comunicarea sentintelor date de 
instanţele judecătoreşti superioare să se facă tot în limba română. 

8) Statul să contribuie la progresul economic al județelor româneşti în aceeaşi măsură 
ca şi fata de celelalte judeţe; să se acorde institutiunilor economice române un sprijin material 


394 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


relativ egal ca şi în celelalte județe; statul să înființeze şcoli agricole, comerciale şi de meserii cu 
limba de predare română în județele unde populaţia română preponderează; să fie binevoitor 
față de toate instituțiile româneşti de acest fel şi, în genere, față de toate näzuintele economice 
ale Românilor; administrația pădurilor statului să nu țină seama numai de consideratiunile 
economice, ci şi de necesitățile sociale; de asemenea, statul să facă investitiuni şi să creeze 
institutiuni economice şi în regiunile locuite de Români şi în general să se îngrijească într-o 
egală măsură de interesele economice ale Românilor. 

9) Statul să înceteze acțiunea de colonizare îndreptată împotriva poporului român şi să 
vândă domeniile statului, care nu sunt necesare pentru gospodăriile model şi pentru scopuri de 
învățământ, în mod succesiv țăranilor din vecinătate. 

10) În scopul de a se asigura Românilor cuvenita participare în administraţie şi în 
magistratură şi ca să se realizeze principiul că Românii trebuie să fie administrati şi judecaţi de 
proprii lor conationali, să se dea garanția constituțională că în judeţele cu majoritate românească 
vor fi numiți în primul rând Români atât în administraţie şi magistratură, cât şi în celelalte 
ramuri ale serviciilor statului, iar în lipsa Românilor să se numească numai funcționari care au 
făcut, în fata unei comisiuni instituite în acest scop, în mod autentic dovada că stăpânesc limba 
română în viu grai şi în scris. 

11) Valorificarea şi influența politică a poporului român să se asigure într-un mod 
permanent. În acest scop trebuie să se realizeze în sfârşit reforma electorală. Partidul național 
român se declară partizan al votului universal, egal, secret şi direct exercitat pe comune. Dacă 
însă acest sistem electoral nu s-ar putea înfăptui în actuala situație politică, să se creeze un 
sistem electoral care, pe baza unor dispozitiuni corespunzătoare cu privire la dreptul de vot, la 
procedura electorală, la împărţirea circumscriptiilor electorale şi la validarea mandatelor, să 
asigure în chip suficient şi permanent dreptul poporului român la a 6-a parte din numărul total 
al mandatelor din întreaga tara. 

Obiectiunile contelui Tisza 
Contele Tisza a răspuns astfel: 

La punctul 1: Legea garantează Românilor deplina libertate de a înființa şcoli populare 
şi secundare cu limba de predare română. Statul îi susține prin mijloace însemnate în 
exercitarea acestui drept. Învățământul şcolilor superioare trebuie să fi însă al statului şi unitar. 
El trebuie să se facă numai în limba maghiară, ca orice învățământ de stat. După stabilirea unor 
bune raporturi între Maghiari şi Români, guvernul va permite bucuros ca limbile nemaghiare să 
fie cultivate mai intens, atât la universităţi cât şi în şcolile secundare cu limba de predare 
maghiară. Aceasta pentru ca elevii de altă limbă, care frecventează şcoli ungureşti, să fie 
instruiți în religie prin proprii lor profesori în limba lor. 

La punctul 2: Guvernul plăteşte de pe acum o subvenție anuală de 7 milioane pentru 
institutiunile bisericeşti şi şcolare române şi nu se dă îndărăt nici de la majorarea acestei 
subventiuni, în măsura necesităților dovedite şi a capacității tezaurului statului. Delimitarea 
diecezei greco-catolice din Hajdu-Dorog va fi supusă unei revizuiri pe baza unui procedeu care 
să garanteze deplina impartialitate, spre a se înlătura erorile săvârşite. 

La punctul 3: În presa din Ungaria domneşte aproape desfrâul. Din moment ce se vor 
stabili bune raporturi şi presa română va înceta să mai agite împotriva unității statului maghiar 
şi împotriva păcii naționale, se înțelege că toate procesele de presă vor înceta. 

La punctele 4 şi 5: O codificare liberală a dreptului de întrunire este foarte mult de 
dorit. După părerea guvernului, nu este admisibil ca cetățenii de altă limbă să fie împiedicaţi 
prin lege sau - cât timp o astfel de lege nu se face - pe cale administrativă de a se grupa pe baze 
naționale, fără a urmări tendinţe contrare statului şi legilor. Dreptul Românilor de a se organiza 
într-un partid propriu trebuie recunoscut. 

La punctele 6 şi 7: Pe terenul administrației şi al jurisdictiunii nu este permis să se 
depăşească dispoziţiile legale existente. Conform acestora, limba tuturor tribunalelor regale este cea 
maghiară şi tot astfel limba proceselor verbale şi la interogatorii. Nu numai caracterul unitar al 
statului, ci şi consideratiuni obiective pretind ca limba administrației să fie cea maghiară. Este de 


395 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


dorit ca organele administrative, care sunt în contact cu populaţia, să cunoască cel putin una din 
limbile obişnuite în acel județ şi ca părților, care nu cunosc limba maghiară, să li se explice hotărârile 
oficiale în limba lor, astfel precum ordonă procedura penală în domeniul ei. Afară de aceasta, s-ar 
putea da, fără teamă, o ordonanţă în sensul ca în anumite cazuri fără mare importanţă, cum ar fi 
primirea anexelor la petiții, publicul să fie scutit de vexatiuni inutile. La numirea funcționarilor nu se 
poate face o deosebire între maghiari şi nemaghiari. Este însă de dorit ca: 

a) Intelectualii Români să participe la serviciile statului într-o proporție 
corespunzătoare numărului şi calificatiei lor. 

b) Funcţionarii, care sunt în contact cu poporul, să cunoască limba acestuia cel putin 
atât cât este necesar ca să se poată înțelege cu părțile fără ajutorul unui tălmaci. 

La punctul 9: Acţiunea statului în chestia colonizărilor nu are un caracter agresiv în 
contra Românilor şi nu urmăreşte alt scop decât să împiedice înstrăinarea proprietății 
pământului în defavoarea Ungurilor. Guvernul nu urmăreşte altceva decât ca gospodăriile 
scoase în vânzare şi care au fost în mâini ungureşti să rămână, pe cât e posibil, şi pe viitor în 
mâini ungureşti, pentru ca schimbarea intervenită în raporturile de proprietate să nu se facă în 
dezavantajul Ungurilor. 

La punctul 10: vezi obiectiunile de la punctele 6 şi 7. 

La punctul 11: Legea electorală tratează pe toţi cetăţenii statului, fără deosebire de 
naţionalitate, după aceleaşi principii şi asigură Românilor dreptul de vot în proporție cu situația 
lor. Deosebirea în situaţia lor economică şi a forțelor lor culturale face ca această proporție să nu 
corespundă raportului dintre diferitele populaţii. Acest raport va creşte însă în mod automat 
din moment ce păturile largi ale populaţiei române vor fi ajuns la grad mijlociu de cultură. 
Românii au făcut şi până acum, mai ales în Ardeal, însemnate progrese pe terenul politic şi vor 
obţine majoritatea in multe circumscripții electorale. 

Acesta a fost rezultatul tratativelor de 6 luni. Contele Tisza a cerut apoi „concretizarea“ 
celor 11 puncte, adică specificarea revendicărilor cuprinse în ele. Cu modul acesta s-au născut 
15 puncte din 11. Tratativele s-au tărăgănat si au eşuat în cele din urmă din cauza intransigentei 
încăpățânate a contelui Tisza, mascată prin explicatiuni de drept public, analizări subtile, 
artificii de interpretare şi alte chitibusuri retorice. Ceea ce oferea el, era ca şi nimic. El cerea însă 
în schimb ca Partidul national român să renunţe la toate pretentiunile sale cuprinse în 
programul său de la 1881 şi 1905, deci să se dizolve şi să se alipească la partidul guvernului. În 
acelaşi timp, Românii trebuiau să declare că, în urma concesiunilor făcute lor de contele Tisza, ei 
consideră toate plângerile poporului român ca satisfăcute şi că încetează pentru totdeauna lupta 
politică, pe care o consideră ca fără rost. 

În aceste condițiuni, în urma unei hotărâri unanime şi motivate a conducerii Partidului 
naţional român, tratativele cu contele Tisza au fost suspendate (decembrie 1913). În ianuarie 1914, 
din inițiativa contelui Tisza, tratativele urmate a format obiectul unei dezbateri în Parlamentul 
maghiar. Cu acest prilej, contele Tisza a declarat că aplicarea legii naționalităților (a unei legi 
sancţionate şi existente de drept) ar fi o crimă. Cu toate acestea, el a repetat pe un ton şi într-un stil 
de sinceră convingere că a făcut tot posibilul ca să realizeze înțelegerea cu Românii. 


Ion Rusu Abrudeanu, Păcatele Ardealului față de sufletul vechiului regat. Fapte, documente si 
facsimile, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1930, p. 303-308 


102 


Criştior (comitatul Bihor), 1 martie 1914 - Denunt formulat de cârciumarul din satul 
Criştior, Fried Ignăc, împotriva mai multor țărani români, reîntorşi de la muncă din România, 
care au adus vestea că în curând Transilvania va fi alipită României. 


Fried Ignâc, cârciumar, locuitor din Cristior, la întrebările care i s-au pus, relatează 
următoarele: 


396 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Scrisoarea adresată domnului comite, care mi s-a prezentat, a fost scrisă de mine. 

În cârciuma mea din Criştior obişnuiesc să vină multi țărani. Odată, am auzit de la mai 
multi că avocatul dr. Ciurdariu Augustin, din Vaşcău, intenționează să recruteze oameni din 
plasă pentru a-i duce în România. Tot în cârciumă, de la țărani am auzit că preotul Popa Andrei, 
din Cristior, a cerut credincioşilor în biserică să participe la conferința economică care s-a ținut 
de „Astra”. 

În denuntul meu, de aceea m-am referit la faptul că în plasă sunt agitatii româneşti, 
deoarece de la mai mulți muncitori, care s-au întors de la lucru din România, am auzit că 
teritoriile din Ungaria locuite de români în curând vor fi alipite României. La întrebările mele 
insistente, au răspuns că acest lucru l-au auzit în România, unde au fost la lucrări de exploatare 
silvică. Aceste declaraţii le-au făcut în fata mea Zoica loan a Crăciunesei, Balazs loan a Mani si 
Laza Nicolae a Viki, locuitori din Criştior. De numele celorlalți muncitori, care au fost cu ei, nu- 
mi aduc aminte, dar în caz de nevoie le voi menţiona ulterior. 

Cu această ocazie nu doresc să relatez şi altceva. Cu aceasta procesul verbal s-a citit, 
aprobat şi semnat. 

D.c.m.s. 
Prim-pretor Fried Ignac 
Tempelean 
Redactorul procesului verbal: 
Lenârtonszki Gyula 


AN-SJ Bihor, fond Prefectura județului Bihor, inv. 25, dosar 2/1914, f. 3972 


103 
Arad, 19 februarie/4 martie 1914 - Analiză critică în legătură cu politica economică 
discriminatorie adoptată de guvernul maghiar, în urma căreia populația maghiară, colonizată 
în zonele majoritar româneşti, este sprijinită, în vreme ce românii sunt împinşi spre sărăcie şi 
spre inculturü. 


Când ne vom împăca? 
- Articol din afară - 

Din toate declaraţiile contelui Tisza, cu toată näzuinta lui de a se ascunde, o intenţie a 
ieşit mereu la suprafață, o intenţie care loveşte greu în poporul care „sufere şi tace”, neavând 
posibilitatea de a se apăra. 

Cine cunoaşte viata bietului Român, fie țăran, meseriaş ori negustor, ştie că dacă 
guvernul ne va împlini toate dorințele culturale-politice, de vom avea gimnazii destule, şcoale 
normale libere, preoţi şi dascăli bine salarizati, funcționari români etc.. Românul va urma să 
aibă aceeaşi soartă. 

Cel ce se nutreşte cu pâine amară, cel a cărui viaţă e mai grea şi mai neîndreptätitä 
decât a vitei din jug, va trăi în aceeaşi colibă în care l-au împins birurile grele şi toate 
nedreptätile ce se pot închipui. Țăranul român se va sbate şi atunci în aceeaşi viață grea. din 
care prin puterile lui nu mai poate ieşi; lui îi trebuie pâine, şi în zadar îi dai posibilitate de a-şi 
câştiga cultură națională ori străină, când cu totul de altă natură sunt necesitățile lui ardente. 

Contele Tisza, referitor la politica economică a guvernului, s-a exprimat: „Prin 
colonizări nu urmărim scopuri potrivnice Românilor, ci folositoare Maghiarilor. Atitudinea noastră nu e 
ofensivă, ci defensivă împotriva cuceririi ce-o fac Românii pe teren economic”. 

Aşa ar fi dacă Tisza şi-ar sacrifica averile proprii pentru aceste colonizări, dar pe dată 
ce ele se fac pe socoteala statului, toată chestiunea ia un aspect urât şi de-a dreptul criminal. 


972 *** 1918. Bihorul în Epopeea Unirii. Documente, Comitetul de Cultură şi Educaţie Socialistă al 
judeţului Bihor, Oradea, 1978, p. 67 


397 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Prin colonizări, guvernul se face culpabil de îndoită nedreptate. Pe de-o parte el cumpără cu 
bani grei moşiile nobililor scäpätati si le dă coloniştilor Unguri pentru a face imposibilă 
populația românească. 

Când motul nu va mai fi silit să ia tara de-a lungul şi de-a latul pentru o bucată de 
pâine, când bihoreanul nu-şi va mai bate coasa pe moşiile nemeşilor de pe pustă, unde s-a dus 
să lucre pe un pret de nimic în locul muncitorilor străini, organizaţi, când râurile din sud-estul 
țării nu vor mai esunda”5, silite de apele furioase coborâte din munți plesuviti de speculanti, 
când enormul suvoiu de nedreptäti se va mulcomi cel putin, atunci acest neam românesc îşi va 
putea câştiga mai uşor pâinea de toate zilele şi i se va putea vorbi despre cultură. 

Guvernul poartă grija ca Săcuii să înveţe economia de casă si le valorizează aceste 
producte. De ce nu face asemenea şi cu bietii Români din Bihor sau Munţii Apuseni? 

Dacă statul cheltuieşte pentru un palat de teatru din Budapesta 3 milioane de coroane, 
dacă pentru o moşie stearpă din Vârpalota dă 5-6 milioane, de ce nu dă ceva şi pentru regularea 
tärmurilor râurilor din sud-estul țării, unde în urma esundărilor catastrofale atâția oameni au 
rămas pe drumuri? 

Cu 20 milioane va face guvernul să se dreneze un teritor de vreo 40.000 jug[are] din 
regiunea Dunării de jos. Credeţi că din aceste pământuri va primi şi vreun Român ceva? 
Colonişti unguri vor pune stăpânire şi pe acestea! 

Să vedem ce se întâmplă cu moşiile erariu-lui. Erariul şi fondul de cult, numai în sud- 
estul țării, cu păduri cu tot au până la 400.000 jug[ăre]. Din aceste în regie proprie sunt foarte 
puține, numai acele moşii unde sunt şcoli economice sau ferme-model. Celelalte sunt date in 
arendă, şi aici se face nedreptatea. Nu se dau în parcele mici, ci numai în întregime, aşa că 
numai oamenii cu averi mari le pot lua în arendă. Apoi ce e mai mult, ministrul îşi rezervă 
dreptul de a primi ofertele cari îi convin lui şi nu e legat să-l primească pe cel mai favorabil 
statului. 

Aşa se întâmplă că o oarecare rudă a unui secretar de stat are în mână câteva sate 
româneşti, unde domneşte autonom, după cum îi place. După protejatii guvernului vin apoi 
Jidanii, Nemţii etc.. toţi închinătorii în fata politicei guvernului. Aceştia de cele mai multe ori nu 
lucră pământul, ci-l dau Românilor în arendă, cel putin cu prețul dublu. După regia mare 
guvernul nu are câştig mai mult de 3-3,5 procente. Cel putin atâta putem aştepta ca aceste moşii 
să se împartă în parcele de 2-10 jugăre şi să se arendeze cetățenilor fără a lua în considerare 
simpatiile politice. 

S-a adus nu de mult o lege specială pentru ajutorarea comunelor la cumpărarea 
păşunilor. Din an în an se votează de atunci sume mari, dar n-am auzit nici o comună 
românească să fi căpătat păşune. Ba chiar cele existente dispar, fie sub plug fie ca să ridice case 
pe acele locuri. Dacă te vei duce cu vitele in România, d[e] e[xemplu], nu te vor lăsa să vii 
îndărăt cu ele, cum s-a întâmplat nu de mult cu brănenii. Totul merge în folosul marilor 
proprietari, cari toți sunt unguri. Importul vitelor din România şi Serbia e redus la minimal, 
contingentându-se numărul, vite nu poţi creşte că n-ai păşune, aşa se urcă prețul vitelor în tara 
şi-i viața tot mai scumpă. 

De ai vite, câte nepläceri ai cu medicii veterinari cu cari nu te poți înțelege. Iti puşcă 
vita, calul, pierzi o avere întreagă, despăgubire nu capeti. Budgetul anului trecut îi dă 
ministerului de agronomie 100.000 coroane spre acest scop. Ce este suma aceasta pentru o tara 
ca Ungaria? Un strop în mare. Unde sunt apoi dările grele, directe şi de consum, apoi finanţele. 
Poziţiile principale din venitele statului sunt: finanțe, darea de spirt, darea după pământ si 
după casă. Pe cine apasă acesta mai întâiu? Pe țăran, pe omul sărac. 

Undei-i introducerea dărilor de consum pe articolii de lux, unde-i darea progresivă, 
cinstită? Sunt însă sate româneşti cari au pământuri bune şi mănoase. Aceştia apoi sufăr de alte 
nevoi. Asa, d[e] e[xemplu], n-au drumuri de circulație. Degeaba aleg deputat guvernamental, 


973 Inunda - n.n. AT. 


398 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


care le tot promite drumul, tot nu-l capătă. lar fără acesta nu pot valoriza la timp şi prompt 
produsele lor. 

Avem vreo 3-4 comunități de avere, cu capitaluri mari. Mai toate au fost câştigate, 
apărate de Români. Azi străinul porunceşte în ele. Tu, fiu şi urmaş al acelor grăniceri cari şi-au 
vărsat sângele pentru țară şi casă, nu poți avea ajutor de acolo, ca la şcoală în tihnă să poți 
câştiga cultură, dar cei 3-4 fii ai notarului, unul mai prost ca celălalt, capătă toţi stipendii, să aibă 
bani de buzunar. Din aceste fonduri pot beneficia numai descendenții foştilor grăniceri, cari au 
câştigat averea. 

Şi apoi centrele pur româneşti cum mai sunt lipsite de ajutorul statului şi favorizate 
cele străine? Târgurile de tara, centrele de administraţie şi justiție se stabilesc în localități 
unguresti sau cel putin semiungureşti, în urma căror, dispoziții oamenii au mari cheltuieli, iar 
centrele lor se ridică în avere şi industrie. 

Când s-a năpustit filoxera asupra podgoriei de Tokaj, când a suferit daune mari de 
cutremur Kecskemétül, guvernul a ştiut să ia împrumut de stat ca să sară într-ajutor 
conationalilor săi, dar ce au căpătat Românii präpäditi în două rânduri de potop? Paşaport spre 
America? 

Acestea sunt ranele grele ale noastre, cari nu ne lasă să înaintăm, în urma cărora un 
popor de 4 milioane sufere. Suntem săraci. Pământ, pâine, îi trebuie neamului românesc din 
această țară. 

Pâinea asta, însă rassa dominantă de bună voie nu o va împărți cu noi. Trebuie multă 
energie şi devotament să aibă Tisza, şi soții, pentru a convinge pe Unguri despre folosul şi lipsa 
unei pacinice convietuiri cu Românii. Şi nici asta nu va fi destul. Trebuie un mare şi fierbinte 
purgator, ca ideile, concepțiile compatriotilor maghiari să le purifice. Evenimente mari, istorice, 
sunt în stare numai să producă o astfel de schimbare a atmosferei. Atunci, numai atunci ne vom 
putea împăca! 


Românul, nr. 40 din 19 februarie /4 martie 1914, Arad, p. 2-3 


104 
Arad, 20 februarie/5 martie 1914 - Articol de fond în legătură cu eşecul negocierilor purtate 
de Comitetul executiv al Partidului Naţional Român din Transilvania, la Budapesta, cu 
premierul maghiar, Tisza Istoân, pentru recunoaşterea drepturilor politice şi civile ale etniei 
româneşti din Transilvania. 


După eşuarea tratativelor 
- Păreri din public - 

Recunoaştem că, pentru deplina orientare a opiniei publice româneşti, era necesar ca, 
îndată după discursul contelui Tisza, să se fi dat publicităţii întreg materialul susținut de 
partidul nostru ca bază şi condiţie a tratativelor. O parte a acestui material o cunoaştem din 
vorbirea contelui Tisza dar, de sigur, nu întreg materialul. Ni s-a promis că vom cunoaşte în 
amänuntimi această chestiune, care a avut darul să ne ţină în loc aproape un an de la o mai vie 
propagandă politică, când se va tipări „Cartea roşie”. Poate va fi prea mult să aşteptăm până 
atunci cu comentariile şi concluziile ce trebuie să le tragem din eşuarea tratativelor. Material 
nou vom mai afla cu siguranță din răspunsul contelui Tisza la interpelatia ce i s-a făcut în 
Camera magnatilor şi din discuţia ce va urma în camera deputaților în jurul discursului 
ministrului prezident. 

De altă parte, recunoaştem că pentru liniştirea opinii noastre publice a fost de ajuns 
comunicatul dat de Comitetul național. În massele largi ale poporului românesc din Ardeal şi 
Ungaria tratativele de „împăcare” erau considerate de ceea ce într-adevăr s-au arătat a fi fost: o 
încercare de îndulcire a stărilor esceptionale în cari trăim. Nu ne-am gândit nici pe-o clipă că 
prin resultatul ce vor avea tratativele ni se va pecetlui trecutul ori viitorul. Nu ne-am gândit nici 


399 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


pe-o clipă ca, în urma unui rezultat favorabil, să încetăm lupta noastră politică, fiind convinşi că 
ce ni s-ar da acum ar fi foarte putin față de idealurile poporului nostru. 

Suntem de convingerea că fruntaşii noştri politici, ca şi noi, nici nu s-au putut gândi 
la încetarea acestei lupte, altfel n-ar fi avut pentru ce să țină mortis la fiintarea şi pe viitor a 
Partidului Naţional Român. Fără aceasta condiţie - a luptei purtate mai departe - chiar 
primit, pactul s-ar fi zdrobit îndată de resistenta maselor noastre. Credem deci că vorbim din 
inima opiniei publice întregi când afirmăm că noi am rămas linistiti în tot decursul 
tratativelor, fiind siguri că lupta se va purta şi mai departe, că rândurile noastre nici nu se vor 
împrăştia nici nu se vor demoraliza. Credem că s-au înşelat acei puțini dintre noi, cari cu mai 
puţină încredere în conducătorii actuali se temeau de-o completă părăsire a terenului de 
luptă, în cazul unei reuşite a tratativelor, şi vedeau în aceasta, cu drept cuvânt, cea mai mare 
primejdie pentru noi, dacă nu însăşi moartea națională, cel puţin o stare pe loc de câteva 
decenii. 

Dacă contele Tisza a luat încetarea luptei naționale ca o condiţie fără de care nici nu ar 
fi intrat în tratative, desigur s-a înşelat şi el. Revendicările ce le pretindem noi sunt aşa de multe 
şi aşa de mari, încât şi fruntaşii noştri şi poporul întreg suntem convinşi că numai prin luptă le 
putem ajunge. În intenția noastră n-a putut să intre deci părăsirea câmpului de luptă. 

Noi am considerat tratativele, urmate între comitetul național şi guvern, ca un început 
de revenire a acestuia din urmă la realitatea ce stăpâneşte în Ungaria şi, de sigur, în aceasta 
privință am avut o oarecare bucurie şi satisfacție. Mulţi credeam, şi credem încă şi acum, că 
acest început de revenire la realitate s-a făcut şi sub presiunea unei necesități de politică externă. 
Oricum, pentru noi era îmbucurător faptul că cercurile conducătoare de-acasă, ori de afară, 
încep să vadă rana de care sângerează Ungaria: problema neresolvată a naționalităților ei. 

Datorinta morală a fruntasilor noştri politici era ca să fie de ajutor acelora cari se 
apropiau destul de nesiguri si cu presimtiri rele de această rană nevindecatä, şi chiar ca să o facă 
cunoscută deplin pentru ochii împăingeniţi de escesele bolnave ale politicei de rasă din ultimele 
decenii. 

Pe-o clipă mu ne-am gândit că Comitetul național ar putea să trădeze cauza neamului, 
ci ştiam că datorinta lui era să răspundă celor ce îi puneau întrebări. Si, de aici se explică, pe de 
altă parte, pentru ce noi am rămas linistiti în tot decursul tratativelor. 

Pentru noi numele de „împăcare”, „pact”, nu putea să aibă nici un înţeles, şi cuvintele 
acestea au ajuns la modă numai prin mijlocirea presei ungureşti, care nu putea pricepe ce i-a 
îndemnat pe fruntaşii Românilor să intre în tratative cu contele Tisza. Presa maghiară vedea în 
aceasta atitudine a Comitetului național aplicarea de a părăsi câmpul de luptă, de a renunța pe 
viitor la ființa naţională a partidului nostru în schimbul unor concesii ce ne compet şi pe cari 
aceeaşi presă le numea privilegii, alții dintre reprezentanții vieții publice maghiare vedeau in 
această atitudine a comitetului dorința de căpătuială a câtorva fruntaşi de-ai noştri cari, după ei, 
ar fi fost gata să trădeze cauza poporului din motive de căpătuială personală şi pentru întărirea 
politicei de partid a contelui Tisza. 

Se înțelege că pricepând aşa tratativele, nu puteau vorbi decât de „pact” si de 
„împăcare”. Nici presa lor opozitionalä, nici cea guvernamentală n-a putut pricepe adevăratul 
rost al tratativelor, din simplul motiv că susținătorii acestei prese nu pot pricepe că chestia de 
naţionalitate în Ungaria e în sine o problemă atât de gravă, încât Tisza a putut-o suleva din 
motive cari n-au nimic a face cu politica lui de partid, iar ai noştri au putut să steie de vorbă cu 
ei fără nici un gând de căpătuială personală, ori de trădare a intereselor poporului. 

Ei n-au putut pricepe că e vorba de însăşi întărirea Ungariei, ei cred şi acum atât de 
neînsemnate popoarele Ungariei, încât le pare a fi o neînteleasä pierdere de vreme a sta cu ele 
de vorbă. Iresponsabilitatea acestei prese are o singură circumstantä atenuantă: redactorii ei nu 
cunosc Ungaria, nu cunosc realitatea, ei scriu şi vorbesc din vânt. Nici unul dintre ei n-a luat 
tara în lung şi lat ca să se poată convinge ce număr şi ce putere reprezintă popoarele 
nemaghiare pentru Ungaria. Şi chiar pentru că ne consideră ca o cantitate negligeabilă, au putut 
vorbi de „pact”. 


400 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Noi n-am înțeles şi n-am primit acest cuvânt, pentru că ştiam că noi nu avem ce da, noi 
aveam şi avem numai de primit, şi chiar aceasta nu în cinste, ci din principiile de drept şi 
egalitate pe cari se bazează constituția țării, şi chiar din aplicarea acestei constituții. Noi eram în 
curat că fruntaşii noştri n-au plecat la Pesta ca să se târguiască cu contele Tisza, ci să-i arate 
acestuia, care părea aplicat să vadă, stările ilegale în cari trăim noi şi să-i arate, dacă li se va cere, 
şi modalitatea pentru sanarea acestor ilegalităţi. 

Ce pact am fi putut face noi, când era vorbă numai de pipăirea ranei de care sângera 
viata publică şi privată din tara aceasta? 

Noi eram şi suntem de convingerea că sanarea acestui rău e de interes vital pentru 
însuşi neamul unguresc în măsură mai mare decât pentru noi, şi nu ne credeam indatorati la 
nici o jertfă pentru că arătam cum să se vindece constituția bolnavă a ţării, ori mai ales aplicarea 
bolnavă a acestei constituţii. Căci, în sfârşit, ce jertfă am fi putut noi aduce pe altarul împăcării? 
Renuntarea la orice luptă politică națională? 

Dar chiar în cazul când s-ar fi pus chestiunea aşa: esecutăm întreaga lege de 
naționalități, mai mult: vă deschidem drum spre autonomia națională, lupta politică națională 
n-ar fi putut înceta, fiind aceasta o condiție de viață atât pentru poporul nostru, cât şi pentru 
tara. 

Ungurii, cu toate drepturile in mână, nu poartă o luptă națională, nu fac politică 
națională? Dar lupta aceasta a noastră n-ar fi avut ascutis antimaghiar, se va răspunde. Chiar 
dacă reuşea acum o oarecare sanare a relelor ce ne bântuie, ascutisul antimaghiar al luptelor 
noastre politice trebuia cât de cât să se tocească. 

E foarte adevărată observaţia aceasta, dacă ar face-o cineva. Noi nu luptăm din 
motivele urei de rasă, noi nu luptăm împotriva Ungurilor ca popor, ci luptam pentru câştigarea 
drepturilor noastre nationale. Nu noi suntem de vină dacă aceste drepturi ei ni le deţin. 
Ascutisul antimaghiar al luptelor noastre se naşte chiar din împrejurarea că drepturile ce ne 
compet şi pentru cari luptăm, maghiarii ni le calcă în picioare. Dacă ni le-ar călca Nemţii ori 
Ruşii, desigur luptele noastre politice ar avea caracter antigerman şi antirusesc. 

Dacă aceste drepturi ni s-ar da, de sine înțeles caracterul antimaghiar al luptelor 
noastre s-ar schimba - n-ar înceta însă lupta politică națională, ci abia atunci am putea-o porni 
mai cu avânt. Desigur nu împotriva Ungurilor, nici a Ungariei, căci şi azi pare a fi împotriva lor 
numai întrucât ei sunt detentorii drepturilor noastre; n-ar mai fi o luptă agresivă, ci una de 
consolidare internă, de întărire naţională, de propăşire economică şi culturală - căci doar 
aceasta e adevărata luptă ce dau popoarele libere, sau cari, cel putin, se simt libere. 

Lupta agresivă tine până când tine robia, ea nu e o ţintă ci un mijloc pentru ajungerea 
la adevărata ţintă: lupta pentru consolidarea internă a unui popor. Atunci abia se începe epoca 
de mărire a unei tari, fie locuită de un popor, fie de mai multe. Dar câştigate numai în măsură 
foarte mică aceste drepturi, scăderea caracterului agresiv al luptelor naționale, e de-a dreptul 
primejdioasă pentru poporul ce duce această luptă. 

Şi trebuie să mărturisim că mulți ne gândeam: „acum, când prin evenimentele din Balcani 
s-a dat şi la noi putinţa unei mai puternice activități politice, contele Tisza vine cu tratativele de 
împăcare, ca cel putin în parte să zădărnicească munca de întărire a conştiinţei nationale şi politice la 
poporul nostru”. Credeam aşadar, de altă parte aveam convingerea că pentru neînsemnate 
concesii fruntaşii noştri nu vor schimba nimic din programul partidului național. 

De bună seamă că în urma comunicatului Comitetului național răsuflăm mai liber, şi 
Ungurii şi noi, pentru că, deşi aveam deplină încredere în conducerea partidului, nu puteai 
scăpa de unele temeri, gândindu-ne mai ales la presiunea politicei externe a monarhiei: Ungurii, 
pentru că nu sunt încă nici pe departe pregătiți să poată aprecia resolvarea cu echitate a 
problemei de naţionalitate în Ungaria. 


Românul, nr. 41 din 20 februarie /5 martie 1914, Arad, p. 1-2 


401 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


105 
Miskolc (Ungaria), 25 februarie/10 martie 1914 - Ştiri în legătură cu tratamentul 
discriminatoriu la care sunt supuşi românii bihoreni angajați în fabricile din Miscolt si la eforturile 
de maghiarizare a lor prin intermediul protopopului greco-catolic maghiar căruia ti sunt arondati. 


Fragmentele unei tragedii 
- Soarta muncitorului român în Ungaria - 
- In semnul Hajdudorogului - 
- O înmormântare cu tricolorul maghiar - 
- Martirii limbei lor - 

Pentru a ilustra întru câtva sentimentele de cari e învrednicit poporul românesc acum, 
după neizbutitele încercări de „împăcare”, lăsăm să urmeze două importante documente din 
foaia „A Reggel” din Miscolt, precedate de scrisoarea unui amic al ziarului nostru, care ni le-a 
trimis. lată scrisoarea: 

„A murit zilele trecute un biet muncitor român în Fabrica de fier din Miscolt. Preotul greco- 
catolic, maghiar, a cerut pentru înmormântare o sumă exagerată, încât rudeniile, şi prietenii, ne putând 
plăti, l-au îngropat pe bietul muncitor fără preot. 

Preotul greco-catolic, înfuriat de asta, a umplut foile locale cu scornituri cum că Românii l-au 
înmormântat pe muncitor fără preot pentru că nu pot suferi limba ungurească, în care limbă slujeşte 
„marele“ preot rutean şi de care se foloseşte in toate funcțiunile bisericeşti, nu ştiu după care Christi 
fideles, căci bulla Romei nu vorbeşte altcum. 

Opinia publică ungurească, se înțelege, a rămas adânc indignată de această demonstrație 
valahă. Directorul fabricei a întreprins o severă anchetă şi, cu toate că de fapt l-a aflat vinovat pe preot, 
mai multi lucrători români au fost escortati la vetrele lor în Bihor, iar preotul, dovedindu-se apt pentru 
campanii de maghiarizare, a rămas să-şi continue, în aplauzele ungurimii, lupta la care s-a angajat. 

Aici vă alătur foaia „A Reggel” din Miscolt, să vă spună ce nu v-am spus eu”. 

Printre streini 

Până a nu trece la cazurile de cari se ocupă „A Reggel”, ținem să aducem cetitorilor noştri la 
cunoştinţă că în Ungaria de nord, în fabricile de fier, în minele de cărbuni etc.. era angajat până acum 
un mare număr de lucrători români, veniți mai cu seamă din comitatul Bihorului. Agitatiile în jurul 
tratativelor, însă şi mai ales atentatul de la Dobritin, în urma gălăgiei presei maghiare, i-a adus pe 
aceşti blânzi muncitori într-o stare insuportabilă. O parte dintre ei au fost dati afară din slujbă, iar cei 
rămaşi sunt osânditi să suporte toate insultele, toate brutalitätile cu cari îi gratifică aceia cari n-or 
putea să le ierte niciodată faptul că s-au născut Români şi vorbesc limba românească, în vreme ce au 
temeritatea „să mănânce pâine .ungurească şi să respire aer unguresc”. 

Foaia „A Reggel”, din oraşul natal al lui Şaguna, aduce următorul raport despre 
înmormântarea unui alt muncitor român: 

Tricolorul maghiar şi sărutarea de pe urmă 

„Între muncitorii români de la fabrica de fier exista o pornire anti-maghiară într-o măsură mai mică. 
Această pornire s-a potolit însă repede. Dovadă e înmormântarea unui muncitor român, la care a oficiat 
protopopul greco-catolic din loc, Schirilla Andor. Vreo 150 de muncitori români au luat parte la această 
ceremonie, unde a dominat limba ungurească. (Sublinierile sunt ale noastre: Redacția „Românului””). 

Schirilla s-a rugat ungureşte, ungureşte şi-a luat rămas bun de la cel mort, şi muncitorii 
români au ascultat cu evlavie predica sentimentală. Lui Schirilla i-a adus la cunoştinţă ieri Ion Bonta 
(Bontya Jânos), muncitor la fabrica de fier, că a murit un tovarăş al lor şi ar dori să-l înmormânteze 
după ritul greco-catolic maghiar. Protopopul a rămas surprins de invitarea ce i-o făcea acest 
„Bontya”, care câteva zile mai înainte spunea că nu se poate suferi preot maghiar la înmormântare 
şi el a fost cauza scandalului. 

Bonta nu i-a permis preotului să ia parte la înmormântare şi l-au înmormântat fără ceremonie 
preoteascä(?) 

Această schimbare neaşteptată i-a părut protopopului Schirilla cam ciudată, şi i-a promis lui 
Bonta că merge bucuros. Bonta şi tovarăşii au fost desarmati de bunătatea protopopului. El le-a vorbit la 


402 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


inimă muncitorilor români, le-a explicat că in tara asta Ungurii sunt domnii şi că să-şi dea şi ei 
silinta să fie buni maghiari (?) şi buni patrioți, pentru că (vorba aia) mănâncă pâine ungurească 
şi respiră aer unguresc. (Păi, ba bine că nu! N. R.) 

Le-a vorbit protopopul despre legea acomodării, le-a spus multe despre situațiile actuale, 
iar Bonta şi tovarăşii au plecat de acolo cu concepțiile schimbate. Azi după amiază l-au înmormântat pe 
Florea Manta (Mantye Floris), care a venit aici departe, de la munte. Blândul muncitor român deja de 
ani de zile lucra în fabrica de fier. Manta s-a asimilat foarte curând, nu şi-a bătut capul cu chestii 
naționaliste, ci a trăit pentru munca sa şi s-a silit să trimită din când în când parale părinților săi. 

Sărmanul Florea s-a îmbolnăvit, într-o bună zi a căzut la pat, şi după o grea agonie a murit. La 
înmormântarea lui, Schirilla Andor a vorbit foarte frumos. Credincioşii au ascultat cu pietate cuvântarea 
oratorului maghiar. Înmormântarea a ținut mult. Românii au fost foarte multämiti de activitatea 
protopopului şi, pe lângă stolă, au mai contribuit mulți cu bani. Românii i-au trimis daruri şi l-au rugat 
frumos pe protopopul să le primească. 

Cortegiul funebral a ajuns la cimitir şi, după ce au coborât cosciugul în groapă, 
Schirilla Andor a legat de cruce colorile naționale maghiare şi aşa le-a oferit-o Românilor s-o 
sărute. Românii au sărutat pe rând crucea astfel decorată. (Sublinierile sunt ale numitului ziar.) Astfel 
s-a sfârşit înmormântarea de la fabrica de fier”. 

* 

Tot în acest număr, după aceste insanitäti neruşinate, se publică un raport despre o 
bătaie sângeroasă ce-a avut loc în cârciuma lui Korach între câţiva lucrătorii români şi unguri. 
Numitul ziar spune că e regretabil că chiar acum, când a început să se închege o armonie între 
muncitorii români şi unguri, s-a întâmplat această bătaie. 

Cazul - după numita fituicä - s-ar fi întâmplat astfel: Mai multi muncitori români si 
unguri petreceau cu rachiu în cârciuma lui Korach. Ungurii cheflii au început de la o vreme să 
cânte, iar unul dintre români le-ar fi strigat: 

- Bestii unguresti! 

Într-aceea Românul ăsta ar fi luat sticla cu rachiu de prune şi ar fi aruncat în lucrătorul 
Kovacs Karoly, umplându-l pe haine de rachiu. Românii de nou ar fi început cu toţii să strige: 

- Bestii unguresti! 

Ungurii au înţeles că aceste cuvinte ascund ceva insultător şi au început a se certa, se 
înțelege, in limba ungurească şi românească. Treaba a ajuns la cuțite şi în câteva minute 
podelele cârciumei erau pline de sânge. Pe când se băteau mai cu furie, au venit poliţiştii, cari 
cu foarte mare greutate i-a putut despărți. 

Patru răniți greu se zbăteau în acele clipe pe podelele cârciumei. Erau patru muncitori 
români. Poliţiştii au chemat prin telefon salvarea. Muncitorului Chiş şi Micşa le-a scos ochiul 
stâng, iar lui Russu i-iau găurit fruntea, lui Lae Ponta i-au înfipt cuțitul in cap şi aşa a rămas cu 
el, până ce i l-au scos poliţiştii. 

Poliţiştii au arestat trei Unguri, cari au recunoscut că au luat parte la bătaie, care bătaie 
a fost însă provocată de Români. După ştirile primite mai târziu, foaia scrie, că Lae Ponta îşi 
trăieşte ultimele clipe. Atâta spune acest număr al foaiei din Miscolt.... 


Românul, nr. 45 din 25 februarie /10 martie 1914, Arad, p. 5 


106 
Arad, 1/14 martie 1914 - Articol de fond în care este criticată politica de colonizare cu populație 
maghiară a zonelor locuite exclusiv sau majoritar de români transilvăneni în scopul de a slăbi 
reprezentare acestora în administrație şi parlament şi implicit pentru menținerea lor în sărăcie. 


Colonizările 


Colonizările îşi au începutul încă în timpuri vechi. Colonizările făcute de Ştefan cel 
Sfânt, Geza si Béla IV au avut de ţintă împopularea unor ținuturi ajunse aproape pustii: au avut 


403 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


aşadar tendințe economice, cu esceptia celor făcute de Stefan cel Sfânt, cari au avut drept 
stimulenti şi momente de natura religioasă, servind în acelaşi timp pentru înfrângerea 
Maghiarilor cari țineau cu îndărătnicie la legea păgână. Aceasta e prima epocă a colonizärilor. 

A doua epocă o formează timpurile de după stăpânirea turcească, sub care locuitorii 
din ținuturile sudice ale țării au părăsit läcasurile şi averile lor pentru a se refugia în alte parti 
mai puţin primejduite. Colonizările făcute în acest timp sunt dirigiate de Curtea din Viena; în 
felul cum au fost esecutate prevalează tendinţele politice, cari aveau de scop germanizarea țării 
şi prin germanizare crearea unei populatiuni „de încredere”. Ascuţişul acestor colonizări s-a 
îndreptat împotriva Maghiarimei, pe care curtea din Viena voia s-o slăbească cu orice pret şi cu 
toate mijloacele disponibile. Coloniştii sârbi şi germani ai episcopului Kollonici şi ai baronului 
de Mereg, coloniştii slovaci ai baronului Haruckern, toți aşezaţi în părțile sudice ale țării, in 
comitatele cele mai roditoare, au servit deopotrivă politica vieneză. 

Atât colonizările din prima epocă, cât şi cele din a doua, deşi nu direct, dar indirect au 
fost păgubitoare poporului nostru prin faptul că întinderi de pământ, cari prin firea lucrurilor şi 
în urma situației noastre geografice le udasem din belşug cu sângele nostru apărând tara - au 
ajuns în mâni străine. 

Din punct de vedere politic, deosebită importanță au colonizările făcute în epoca 
constituțională, după anul 1867. Acestea au fost puse exclusiv în serviciul ideii statului unitar 
maghiar, şi ascutisul lor era îndreptat împotriva noastră, în primul rând. Cu acestea ne vom 
ocupa mai cu răgaz, pentru a arăta întrucât sunt ele potrivite să turbure buna înţelegerea care - 
după vorbele contelui Tisza - trebuie să domnească între Români şi Maghiari. 

Contele Tisza şi-a rezervat doar mână liberă în chestia colonizărilor, e deci de datoria 
noastră să ne dăm seama ce va face această mână liberă lucrând după normele cunoscute şi în 
temeiul legilor în vigoare. Primele încercări de colonizare, în era constituțională, se fac pe 
timpul ministrului Szapâry, care cel dintâi îşi da seama că singură puterea de asimilare a 
Maghiarimei nu e suficientă pentru asigurarea supremației maghiare, ca stadiu de trecere la 
unitatea acestui stat, ci e absolut necesar ca statul să dea mână de ajutor la cucerirea de teren pe 
seama maghiarimei de „pur sânge”. În era constituțională s-au înființat nu mai putin decât 42 de 
colonii (în câteva locuri colonia din punct de vedere administrativ a fost alăturată la cea mai 
apropiată comună politică) în comitatele: Arad, Bâcsbodrog, Torontal, Timiş, Caraş-Severin, 
Hunedoara, Cojocna, Turda-Aries, Solnoc-Dobâca, Târnava-mare şi Bistriţa-Năsăud - aşadar, cu 
esceptia Bacsbodrogului, toate comitate cu locuitori români. După comitate, sunt în Caras- 
Severin 11 colonii, în Timiş 9, în Torontal 6, în Bâcsbodrog 5, în Arad 2, în Hunedoara 2, în 
Turda-Arieş 2, în Cojocna 2, în Solnoc-Dobaca 1, în Târnava-mare 1, în Bistriţa-Năsăud 1. 

De la anul 1880 până la 1894 colonizările se fac fără sistem, fără un plan bine definit, 
după buna chibzuinţă a conducătorilor acestei mişcări. În anul 1894 se votează legea 
colonizărilor, care oferă ajutor mult mai mare coloniştilor, dar în schimb asigură statului un 
control mult mai riguros şi restricții în ce priveşte dreptul de înstrăinare a moşiei primite din 
partea statului. Coloniştii primesc o moşie în întindere între 15 şi 37 jugăre cadastrale, de regulă 
în întindere de 20 jugăre cadastrale, împreună cu o casă şi toate acareturile, pentru suma de 
coroane 7000. Cu suma de coroane 2000, despre care viitorul colonist trebuie să producă actele 
legale că o are, se acoperă cheltuielile începutului, îndeosebi se procură uneltele şi vitele 
necesare la economie. Pentru achitarea prețului de cumpărare al moşiei, colonistul primeşte un 
împrumut amortizabil în timp de 50 de ani, în anuitäti de câte coroane 250, începând cu anul al 
4-lea al luărei în posesiune - avându-se în considerare greutățile începutului, întinderea de 
pământ necesară clădirilor şi institutiunilor publice o oferă statul gratuit. Întinderea de pământ 
cuprinsă de aceste colonii e de 124.797 jugăre cadastrale, cu un număr de 78.942 locuitori - la 
finea anului 1910. 

În condiţiile înşirate mai sus s-au înființat 22 din cele 42 de colonii; ultima colonie s-a 
înființat la anul 1909, fiind în fruntea Ministerului de agricultură Darânyi, inspiratorul 
proiectului de lege despre colonizări, care proiect plănuia să pună la dispoziția guvernului 
suma de 120 milioane coroane pentru cumpărări de moşii, în prima linie în Ardeal. 


404 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


De la 1909 până azi acțiunea de colonizare a pauzat. Corteşi”4 rägusiti, vizitii emeritati, 
industriaşi şi negustori scäpätati şi abia ici-colea câte un plugar, se räsfatä, din bunăvoința 
guvernului şi prin ajutorul protectorilor lor, în case construite după cele mai riguroase cerințe ale 
igienei şi stăpânesc moşioare cari, toate deopotrivă, pot fi considerate ferme de model. Nişte 
vântură-țară, nişte a tunat şi s-au adunat au fost puşi pe îngrăşat de stat - îmi spunea cu amărăciune 
un țăran de-al nostru, desigur cu multă dreptate. „Noi plătim birurile cele grele, feciorii până la unu 
slujesc împăratului ani de-a rândul, iar când ar vrea şi ei să se vadă cu casă şi masă, n-au unde, trebuie să ia 
drumul Americei, ori să cutreiere tara în lung şi în lat, să-şi capete o bucătură de pita, că hotarul l-a împărțit 
erariul?’> la toți traşi-împinşii”. In viata comunală coloniştii sunt oameni de pricină; cu neobrăzarea 
celui pripăşit, ei vreau să aibă cuvânt hotărâtor în trebile comunale; administraţia, lucru firesc, le 
dă tot concursul. La alegerile parlamentare coloniştii sunt elementele de desordine, li groază 
țăranilor noştri să se apropie de şirele lor, căci coloniştii se îmbulzesc în răcnete dobitoceşti la urnă. 
Te cuprinde scârba când vezi că astfel de „cetățeni”, „ostaşi ai ideii” - cum îi numesc foile maghiare, 
hotărăsc în multe cercuri româneşti soarta mandatului de deputat. 

Sporul făcut de astfel de colonii e dintre cele mai slabe, ceea ce de altcum e foarte firesc. 
Cu un vițel bunişor ar putea să-şi plătească anuitatea după împrumutul acordat de stat, chiar şi 
arendă ar trebui să plătească întreit. Si cu toate astea, cu foarte puţine esceptiuni - după cum 
însuşi contele Tisza a recunoscut - guvernul a crescut cu jertfe enorme băneşti, mai bine zis cu o 
risipă criminală, „pliante de vitrină”, lipsite de orice trăinicie. Esperientele triste făcute de guvern, 
deoparte, de altă parte criza financiară ce bântuie tara, sunt motivele cari au determinat pauzarea 
mişcării colonizärilor. Declaraţiile făcute de contele Tisza în ziua de 7 ianuarie, [anul] c[urent], ca 
răspuns la atacurile contelui Apponyi, nu înseamnă nici un progres, nici o întoarcere spre bine 
pentru noi. 

Ne-a spus doar limpede Măria Sa că atunci „când puterea propagativă a clasei proprietarilor 
mici maghiari va trimite roiuri din sânul său, cari vor voi să cumpere proprietăți mari, îşi va ținea de datorie 
guvernul să vină într-ajutor acestor curente spontane, acordându-le credite favorabile şi tot felul de ajutoare 
prin cari, în mod esenţial, se poate asigura succesul lor”. Cu alte cuvinte, guvernul Măriei Sale va 
continua după acelaşi sistem, cu aceleaşi tendinţe, să creeze colonii; țărănimea maghiară trimite 
doar zi de zi nenumărate roiuri spre America, cari în mare parte pot să rămâie aici dacă guvernul 
va înființa colonii. Colonizările - trebuie să o recunoaştem - sunt o necesitate pentru țara noastră, 
ele sunt unul din mijloacele cele mai eficace ale unei politici de proprietate națională. Aşa însă cum 
le-au practicat guvernele de până acum, şi se vor face şi în viitor, sunt o adevărată plagă pentru 
țărănimea noastră; prin ele guvernele seamănă vânt ca să culeagă furtună; ele au ridicat valuri de 
adâncă nemulțumire în sânul poporatiei româneşti şi nu vor înceta să fie o piedecă dintre cele mai 
serioase pentru realizarea dorinţei tuturora: convietuirea pacinică. 

Cu adevărat îmbucurătoare vor fi rezultatele colonizărilor numai atunci când 
guvernele vor accepta propunerea Comitetului” de a coloniza moşiile cumpărate cu țărani din 
ținuturile respective. Altcum chestia colonizărilor va fi o chestie nu numai „gingaşe”*7, ci din 
cele mai grave. 


Românul, nr. 49 din 1/14 martie 1914, Arad, p. 1-2 


107 


Ceica (comitatul Bihor), 2/15 martie 1914 - Ştire în legătură cu refuzul tânărului bihorean 


Vasile Cristea de a juca rolul „trădătorului” într-o piesă de teatru închinată Revoluției 
maghiare de la 1848. 


974 Kôrtes = misit, intermediar, samsar - n.n. AT. 

975 Erariu = tezaurariat, trezorerie, domeniu public - n.n. A.T. 
976 Comitetul executiv al Partidului National Român - n.n. AT. 
977 Pretentioasä (regionalism) - n.n. AT. 


405 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


„Trădătorul” 

Cu ocaziunea serbării maghiare de „15 Martie”, pe lângă unele cazuri condamnabile, 
petrecute printre Români, au fost şi multe momente înältätoare, dintre cari ajunge să amintim 
numai unul. 

În comuna Ceica-maghiară”8 (comitatul Bihorului), aranjându-se tămbălău de 15 
Martie, s-a jucat şi piesa teatrală „Trădătorul de patrie”, la care învățătorul Komaréczy a invitat să 
participe pe tânărul Vasile Cristea, care însă l-a refuzat frumusel: - Nu pot lua parte la o serbare 
patriotică maghiară, căci aceasta mă jigneste în simtämintele mele nationale! 

Cazul a produs mare consternatie printre intelectualii din comună şi imediat s-a aflat 
un jandarm (tot Român şi el, dintre cei pestriti) care şi-a oferit serviciile. Cu atât mai vârtos că 
bravul tânăr e un simplu sodal®”, care însă ar putea servi ca pildă studenţilor din Caransebes%0, 
despre cari scriam la alt loc. 


Românul, nr. 52 din 5/18 martie 1914, Arad, p. 7 


108 
Oradea, 7/20 martie 1914 - Corespondenţă în legătură cu lucrările Congregației comitatului 
Bihor, pe marginea analizării şi adoptării motiunii antiromâneşti propuse de Congregația 
comitatului Pesta, în care reprezentantul român, Dr. loan Ciordaş, a solicitat discutarea în plen 
a acestui document, deşi Comitetul permanent al congregatiei solicitase ignorarea lui. 


Chestia românească în Congregația comitatului Bihor 
- De la corespondentul nostru special - 
Oradea, 20 martie 

Constiinta noastră națională s-a afirmat în mod demn miercuri, în 18 martie [calendar] 
n[ou], cu prilejul tinerii congregatiei de primăvară a comitatului Bihor. Între multele obiecte 
puse la ordinea zilei, era şi moţiunea comitatului Pesta, care condamnă procedeul contelui Tisza 
pentru tratativele de împăcare cu Românii. 

Comitetul permanent al congregatiei comitatense din Bihor propune ca moţiunea 
menționată să se aşeze în arhivă. Abia sfârşeşte referentul cu cetirea propunerii şi domnul Dr. 
Ioan Ciordaş, membru în Comitetul national, se anunţă la cuvânt. Toate privirile se atintesc 
asupra-i, fiindcă nimenea nu se aştepta să se încingă o discuţie din punctul de vedere al 
Partidului Naţional Român. 

Domnul Dr. Ciordaş se miră foarte că asupra chestiei împăcării cu Românii, 
congregația vrea să treacă la ordinea zilei, in loc, ca chestia să se discute din toate punctele de 
vedere. Datoria aceasta i se incumbă congregatiei cu atât mai vârtos că populaţia din Bihor, 
aproape jumătate, este de naționalitate română. Aminteşte că chestia împăcării cu Românii 
datează încă de prin '48, când Kossuth însuşi a trimis pe Dragoş în Munţii Apuseni, la lancu, ca 
să medieze pacea, însă şi atunci Ungurii au pus stavile păcii, încercări de împăcare s-au făcut şi 
după aceea în mai multe rânduri, aşa de exemplu pactul lui Mocsonyi cu deputații opositionali 
Irânyi, Urményi şi Kallay. 


978 Ceica (Magyar Cseke), localitate dintotdeauna cu populaţie exclusiv românească, în ciuda 
toponimului atribuit de autoritățile maghiare, centru administrativ al plasei omonime, până în 
anul 1950, si parte componentă a Ţinutului Beiuşului, de asemenea covârşitor locuit de români - 
nn. A.T. 

979 Szodal = sifonar - n.n. AT. 

980 Este vorba despre cazul elevilor I. Liuba, I. Rădulescu şi L. Selegeanu, de la Gimnaziul 
Superior din Caransebeş, care au înființat o revistă a şcolii lor, editată în limba maghiară, în 
cinstea sărbătorii naționale maghiare de „15 Martie”. Iniţiativa lor a fost criticată în periodicul 
„Românul”, nr. 52/1914, sub titlul „Simptome triste. Din tara lui Burdia: micii renegati” 


406 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Se bucură că contele Tisza a avut curajul să ia firul tratativelor cu Comitetul național, 
care singur reprezintă peste 3 milioane de Români. Detestă însă că concesiunile puse în 
perspectivă de Tisza nici pe departe nu pot să satisfacă pe Români, deşi noi nu cersim ca o 
pomană de la Unguri îmbunătățirea stării tuturor Românilor, ci o cerem ca un drept. 

Oratorul nostru se ocupă mai amănunțit cu chestia limbei de propunere a gimnaziului 
român din Beiuş şi, cu date autentice, combate punctul de vedere al lui Tisza că n-am avea 
dreptul ca limba de propunere să fie cea românească pe toată linia. Se ocupă cu fraza „ideea 
unității de stat maghiar” care nu se poate închipui într-un stat poliglot cum e şi Ungaria unde, din 
acest punct de vedere, chiar şi Ungurii se consideră ca naționalitate şi nu națiune. Aminteşte 
multele nedreptäti ce le întâmpină Românii din Bihor, mai ales pe terenul şcolar. Domnul Dr. 
Ciordaş îşi termină vorbirea cu dorința ca contele Tisza să continue acțiunea de împăcare cu 
Românii, dar numai aşa ca justele aspiratiuni ale Românilor să fie pe deplin considerate. 

Cugetam că expunerile preţioase şi pline de adevăr ale domnului Dr. Ciordaş vor 
produce oarecare resenz%! în şirul Ungurilor din congregatie, spre cea mai mare mirare însă a 
fost ascultat cu atentiunea încordată - abstrăgând de la unele întreruperi - referitoare la 
expunerea că ideea de stat maghiar nu se poate realiza. 

Vorbirea domnului Dr. Ciordaş în congregația comitatului Bihor înseamnă o nouă 
etapă în istoria luptelor noastre naționale. Suntem mândri de atitudinea demnă şi bărbătească a 
domnului Dr. Ciordaş şi sperăm că momentul acesta important ne va servi ca îndemn pentru 
constituirea Clubului național român comitatens în Bihor. 


Românul, nr. 57 din 12/25 martie 1914, Arad, p. 7 


109 
Oradea, 22 martie/4 aprilie 1914 - Minuta conferinței desfăşurate în sala mare a Primăriei 
Oradea în problema acordării drepturilor politice si civile românilor transilvăneni, conferință la 
care au participat Dr. Jaszi Oszkâr, din partea mediului academic maghiar, Dr. Kriiger Aladar, 
din partea nationalistilor maghiari, şi Vasile Goldiş, din partea Partidului National Român; 
este remarcat şi discursul avocatului orădean, Dr. Aurel Lazăr, intervenție care a repus Oradea 
în circuitul mişcării naționale româneşti. 


Discutarea chestiei naționale la Oradea Mare 
- De la trimisul nostru - 

Am adus la timpul său ştirea că Societatea sociologilor maghiari va aranja la Oradea- 
Mare un fel de matineu ştiinţific, în scopul de a se discuta chestia naționalităților nemaghiare 
din Ungaria din toate punctele de vedere. S-au angajat în scopul acesta trei conferentiari, 
domnul Dr. Jâszi Oszkâr, care să lumineze teza din punct de vedere al democrației, domnul Dr. 
Apathy Istvan, din partea sovinismului maghiar şi domnul Vasile Goldiş, care să susțină 
punctul de vedere al naționalităților. 

De fapt discuţia a şi avut loc acum, sâmbătă şi duminică, în 4 şi 5 aprilie, în sala de 
şedinţe a Primăriei oraşului Oradea-mare. Domnii Dr. Jaszi Oszkâr şi Vasile Goldis au sosit la 
Oradea încă de vineri seara, dar domnul Apâthy Istvân, fiind reținut de alte afaceri, nu s-a 
prezentat, ci şi-a publicat părerile în chestie în numărul de duminecă al ziarului „Magyarorszâg” 
din Budapesta. În locul lui, punctul de vedere al şovinismului unguresc l-a susținut domnul Dr. 
Kriiger Aladâr (maghiar de baştină!), advocat în Oradea-mare. 

Conferenta s-a început sâmbătă, punctual la orele 5 după amiază. Sala era plină de 
lume. Au venit Românii în număr mare, domni şi doamne. În mulțime am remarcat doamnele: 
Iosif Vulcan, Dr. Aurel Lazăr, Dr. Eugen Rozvan ş. a., iar dintre intelectualii români am văzut 
acolo pe domnii: Dr. loan Boroş, Ioan Buna, Dr. Ioan Ciordaş, Iosif Diamandi, Sever Erdély, 


981 Resentiment - n.n. AT. 


407 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


Ioan Cocian, David Kiss, Dr. Sebastian Marta, Dr. Aurel Lazăr, Dr. Demetriu Mangra, Dr. Aurel 
Oltean, Teodor Prodanovici, George Papp, Dr. luliu Pordea, Dr. Eugen Rozvan, George Tulbure 
şi Dr. Nicolae Zigre. 

Ordinea discuţiei se stabilise astfel, că mai întâi va lua cuvântul domnul Dr. Jaszi 
Oszkar, apoi domnul Vasile Goldis şi în urmă Dr. Krüger. Spre marele regret al Românilor, 
domnului V. Goldiş, la începutul discursului i s-a făcut rău şi astfel a trebuit să-şi rostească 
disertatia sa la urmă. 

Domnul Dr. Jâszi Oszkâr - a vorbit o oră întreagă şi a avut succes strălucit, fermecând 
lumea cu adâncimea adevărurilor şi focul convingerii sale. Domnia sa a zis în rezumat cam 
următoarele: 

- A sosit timpul ca societatea maghiară să se apropie cu armele ştiinţei de chestia 
naționalităților, care este cea mai de căpetenie chestie politică a statului ungar. Chestia națională este 
productul evoluției culturale şi ea se iveste în toate statele unde locuiesc etnitäti deosebite. Evul mediu n- 
a cunoscut această chestie, deoarece pe acea vreme nu popoare, ci clase stau fata în fata. 

- În statele democratice a învins adevărul că chestia naționalităților nu se poate rezolva decât 
prin dreptate, admițând dreptul de validitare culturală şi politică a tuturor neamurilor, şi că această 
dreptate nu este contrară intereselor statului ci, dimpotrivă, ea asigură în chipul cel mai neîndoios pacea 
internă, bunăstarea generală şi progresul cultural al statului. In aceste state a învins principiul ca fiecare 
popor să fie instruit, administrat şi judecat în limba sa proprie. Chiar şi cea mai desăvârşită democrație se 
face odioasă dacă negliga dreptul popoarelor la limba lor proprie. Dovadă domnia marelui împărat Iosif II. 

- Arată imposibilitatea unei asimilări forțate şi asta o dovedeşte cu eşuarea încercării 
Germanilor față de Poloni. Vorbeşte despre păcatele sovinismului şi încheie indicând singura 
soluţie posibilă a chestiei de naționalități în Ungaria, care nu este alta decât să se admită 
validitarea culturală şi politică a tuturor națiunilor nemaghiare din patrie, consacrându-se 
principiul ca fiecare popor să fie instruit, administrat şi judecat în limba sa maternă. 

Discursul domnului Dr. Jâszi Oszkâr a fost primit cu aplauze prelungite din partea 
publicului şi mulți dintre cei prezenţi au grăbit să-l felicite călduros. 

A urmat apoi conferința domnului Dr. Krüger Aladar. 

- Discursul de deschidere a domnului preşedinte — spune domnul Kriiger - aminteşte de 
neliniştea sufletelor ce ar domni în Ungaria în urma neînțelegerilor nationale. Dar noi suntem linistiti, 
cu toate că am avea motive pentru contrarul. Discutia Ligei de la Bucureşti n-a fost aşa de liniştită ca a 
noastră de azi. Noi tractăm chestiunea, ce ne preocupă cu absolută obiectivitate, cu liniştea ce a 
caracterizat națiunea maghiară în cursul unui mileniu. Domnul Jaszi a vorbit despre mişcările 
iredentiste, cari ar fi urmarea naturală a opresiunei noastre, dar eu niciodată n-am observat aşa ceva, ci 
am văzut numai o nemulțumire în mijlocul unor pături dornice de parvenire. 

- În chestia națională trebuie să avem mai presus de toate în vedere unitatea națională a 
statului maghiar şi apoi principiul ca fiecare cetățean în acest stat să-şi primească dreptul său individual. 
Nu ştie nimic despre aceea că popoarelor nemaghiare din Ungaria li s-ar face nedreptate. La judecătorii 
nimeni nu este neindreptatit fiindcă nu ştie ungureşte. Divizarea judecătoriilor după naționalități ar 
produce adevărat chaos şi ar fi dezastru pentru justiție. 

- Chestia naționalităților nemaghiare din Ungaria are două părți esențiale: cea a limbei şi cea 
economică. Sub raportul limbei nu se pot face concesiuni neamurilor nemaghiare din Ungaria, căci aceste 
concesiuni ar duce la disoluția statului, dar pe terenul economic trebuie să i se ofere poporului toate 
uşurările posibile, că popoarele nemaghiare nu caută să-şi validiteze limba, ci vreau să-şi uşureze numai 
soarta lor materială. 

- Nu poate fi vorba de maghiarizare cu forța, şi asta o ştiu şi aceia cari se plâng pe nedreptul în 
străinătate că în Ungaria ar exista opresori şi oprimati. 

Sovinistii, câți erau de față, au aplaudat cu insufletire pe reprezentantul lor şi unul a 
ținut chiar să grăbească la tribună spre a-i strange mâna. 

A urmat acum, pe la orele 7 seara, discursul domnului V. Goldiş. 

- Se bucură că Societatea sociologilor maghiari abordează în discuţiile sale publice 
chestia națională din Ungaria. Ea este călcâiul lui Achile pentru viitorul Ungariei. De la chipul cum ea 


408 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


va fi rezolvată atârnă fericirea ori nefericirea Ungariei. Discuţiile ştiinţifice nu vor rezolva această mare 
problemă a politicei unguresti, o va rezolva necesitatea de fier a vieții, dar aceste discuții sunt foarte 
prețioase, căci ele accelerează rezolvarea, tâmpeşte ascutisurile şi fac pe medicul care ajută puterilor 
naturii. 

- Este un mare neajuns că publicul maghiar, în partea sa covârşitoare, nu cunoaşte nici măcar 
noțiunile fundamentale din domeniul chestiei de naționalități şi persistă în ideologia şovinismului de 
rassă, care orbeşte mintea şi duce spre căile pierzarii. 

- Desluseste noțiunile ,nationalitate”, ,natiune” şi arată pe larg începuturile chestiei de 
naţionalităţi şi fazele prin care această chestiune a trecut prin statele culte ale Europei. Insistă 
îndeosebi asupra chestiei de limbă şi dovedeşte imposibilitatea ca un popor întreg să vorbească 
două limbi. Este o încercare păcătoasă a-i impune poporului românesc limba maghiară lipsindu-1 în 
Chipul acesta de posibilitatea cultivării, căci istoria lumii n-a cunoscut şi nu cunoaşte popor cu două 
limbi. 

Susţine că are multă dreptate acea presupunere că legile şcolare maghiarizatoare n-au 
alt scop decât ţinerea în întunerec a masselor poporului românesc. 

- Se opreşte mai îndelung la chestia cu „ideea statului național maghiar unitar” şi arată, că 
ideea asta, în conceptiunea bărbaților politici maghiari, contrastează cu interesele de viata ale 
neamurilor nemaghiare din Ungaria. Li se cere spre pildă Românilor să iubească Ungaria ca 
patria lor şi în acelaşi timp guvernul acestei „patrii” proclamă principiul că statul, adecă 
„patria”, trebuie să oprească pe Români a cumpăra moşii de la Unguri, căci prin aceasta se 
primejduieşte patria. A cui e patria? A Românilor ori a Ungurilor? Cum ar putea Românii să vadă 
patria lor în tara unde ei, în chip artificial, cu puterile statului sunt opriți a-şi cumpăra moşii? Si 
Românii în «patria» lor nu pot să aibă gimnazii de stat, nu pot să aibă universitate, nu pot să fie 
administrati şi judecați în limba lor. Oare tara aceasta este atunci «patria» Românilor? Este evident că 
politica actuală a statului în chip artificial îi face pe Români nu să-şi iubească, ci să-şi urască patria, care 
le este maşteră, nu mamă dulce. 

- Atinge chestia iredentismului şi dovedeşte că iredentismul Românilor este o 
născocire a şoviniştilor unguri. Nu opresiunea şi nedreptatea este leacul iredentismului ci, tocmai 
dimpotrivă, dreptatea, cultura națională şi bunăstarea materială. Cei disperaţi doresc totdeauna 
destrămarea, cei mulțumiți sustin ordinea faptică a lucrurilor. Dacă Românii din Ungaria vor avea în 
țara asta mai multe drepturi naționale şi civice, cum ar putea să le aibă în România, atunci nici o putere 
din lume nu i-ar putea face iredentisti. 

- Încheie spunând că concluzia sa este aceiaşi cu a domnului Dr. Jâszi Oszkar. Problema 
națională a Ungariei nu are altă soluție decât consacrarea principiului ca fiecare popor să fie instruit, 
administrat şi judecat în limba sa proprie, prin oameni din neamul propriu. 

Erau deja orele 8 seara, când domnul V. Goldiş şi-a terminat discursul. Tot publicul l-a 
aplaudat furtunos şi Românii i-au facut ovatii. 

Aranjatorii conferințelor au rugat pe conferentiari să ia masa cu dânşii împreună în 
restaurantul „Panonia”. Aici s-a adunat lume distinsă si, advocatul Dr. Gyorgy Erné, într-un 
toast foarte călduros, a adus mulțumită domnilor V. Goldis si Dr. Jâszi Oszkär pentru ostenelile 
lor fără margini întru propagarea adevărurilor democratice şi combaterea şovinismului care 
ameninţă tara cu peirea. Domnul V. Goldiş a răspuns foarte scurt, relevând meritele reale ale 
domnului Dr. Jâszi Oszkar pe acest teren şi închinând pentru tovarăşul de muncă a acestuia în 
Oradea-mare, profesorul de academie Dr. Âgoston Péter. 

* 

Continuarea discuţiei s-a făcut ieri, duminică la orele 5 după amiază. Ni se telefonează 
din Oradea, că ieri cauza românească a ieşit biruitoare cu desăvârşire din lupta între 
conceptiunile atât de opuse. Au luat parte la discuţie şi câțiva şovinişti, cari au încercat să 
susțină punctul de vedere al advocatului Dr. Kriiger Aladâr, dar puterea convingătoare a fost 
pe partea noastră. 

Amicul nostru, domnul Dr. Aurel Lazăr, timp de 1 oră şi jumătate a ținut un clasic 
discurs, în care a făcut tändäri toată argumentatia şovinistă. Cu fäclia istoriei în mână, cu 


409 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


conceptiunile clare şi nefalsificate ale ştiinţei juridice, cu necesitățile reale ale statului nostru, 
domnul Dr. Aurel Lazăr a dovedit cu putere irezistibilă dreptatea cauzei noastre şi publicul a 
rămas adânc impresionat de lumina aruncată, prin mintea românească, asupra complexului atât 
de încurcat al chestiei naționale din Ungaria. 

A luat cuvântul încă odată domnul Dr. Jâszi Oszkär, aducând elogiile cele mai 
călduroase domnilor V. Goldiş şi Dr. Aurel Lazar cari, într-un chip atât de splendid au dovedit 
dreptatea cauzei lor, care totodată este dreptatea democrației, a culturei, a progresului. 

La discuţia de ieri au fost de fata aproape toți Românii din Oradea, ba au venit multi si 
din provincie, între ei câțiva preoți. Toţi au fost încântați de marele succes al domnului Dr. 
Aurel Lazăr şi toți au grăbit să-i strângă mâna, să-l felicite. De aci încolo, în Oradea mare chestia 
românească rămâne la ordinea zilei şi Bihorul în curând se va alătura cu hotărâre si insufletire 
Partidului Naţional Român, care luptă cu atâta bravură pentru dreptul Românilor la existență 
naţională. 

Din parte-ne, felicităm şi noi pe domnul Dr. Aurel Lazăr pentru marele serviciu adus 
cauzei noastre prin luminatul său discurs rostit ieri în sala Primăriei oraşului Oradea. 


Românul, nr. 68 din 25 martie /7 aprilie 1914, Arad, p. 5-6 


110 
Oradea/Satu Mare, 9/22 aprilie 1914 - Corespondenţă privitoare la organizarea apărării 
românilor din Moftinu Mic în procesul intentat de autoritățile maghiare pentru că au protestat 
împotriva arondării parohiei lor la recent fnfiintata Episcopie Greco-Catolică de Hajdudorog, 
apărare structurată la Oradea de avocatul Aurel Lazăr şi de alti avocați membrii ai Partidului 
National Român din Transilvania. 


Procesul de la Sătmar 
- De la trimisul nostru special - 
Oradea-mare, 22 aprilie 

(Prin telefon) - Apărătorii „răsculaților” din Moftin s-au întrunit aseară în ospitaliera 
casă a domnului Dr. Aurel Lazăr, el însuşi unul dintre apărători. Au fost de față domnii Dr. 
Iuliu Pordea, advocat in Cluj, Dr. Romul Boilă, advocat în Sânmărtin%?, Dr. Petru Porutiu, 
advocat în Bistriţa, (iar nu Victor Porutiu din Cluj, cum s-a publicat înainte), apoi Dr. loan 
Ciordaş, advocat în Beiuş. 

S-au stabilit cadrele şi spiritul în cari va fi să se facă desbaterea şi s-a împărțit 
materialul. Dr. Pordea apără pe sfintia sa părintele Mureşanu si va da declaraţii principiale în 
chestia episcopiei maghiare. Dr. Lazăr disecă evenimentele petrecute înainte de amiază: intrarea 
şi „ieşirea” din biserică a lui Jaczkovics... Dr. Boilă se va ocupa cu evenimentele de după amiază: 
încercarea lui Jaczkovics şi a pretorului Madarassy de-a vizita şcoala, cu putere jandarmerească. 
Dr. Porutiu ia apărarea celor două femei implicate în rezistența de după prânz, Dr. Bohätiel ia 
apărarea minorilor, Dr. Dobossy ia apărarea unui grup separat de acuzați. Lui Dr. Ciordaş i s-a 
încredinţat expunerea chestiei din punct de vedere eclesiastic-dogmatic. 

Ordinea discursurilor de apărare încă nu se cunoaşte. Apărătorii au plecat astăzi 
dimineața, împreună cu trimisul dumneavoastră la Moftinul mic pentru recognoscarea 
terenului unde s-au petrecut evenimentele. Apărătorii sunt solidari întrutoate. 

* 

Prin intervenția domnului Dr. Aurel Lazăr, trimisul dumneavoastră a fost primit în 
audienţă la Ilustritatea Sa domnul Dr. Demetriu Radu, episcopul Orăzii-mari. Se ştie că din 
dieceza Preasfintiei Sale au fost rupte cele mai multe şi însemnate parohii. Chiar şi Moftinul era 
supus - adică, de facto este supus şi astăzi - jurisdictiunei episcopale din Oradea-mare. 


982 Târnăveni (ung. Dicsôszentmärton) - n.n. AT. 
} 


410 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Preasfintia Sa s-a a binevoit a-mi comunica informaţii prețioase şi a-mi face declarații 
de mare valoare. 

În ziua când se vor începe desbaterile in fata Tribunalului din Sătmar, episcopii 
români-uniti cu Roma se vor aduna la Blaj, spre a hotărî în chestia revizuirei. Tratativele cu 
guvernul, în chestia asta, au înaintat acum în stadiul amănuntelor. Dar s-au şi complicat. Primul 
ministru tine mortis la „recompense” pentru reîncorporarea parohiilor nemultumite. 

Din teritoriul diecezei de Oradea-mare se cer mai multe comune, între ele şi Poceiul°8, 
parohie mare românească, şi adevărat românească, deşi numai la o aruncătură de Dobritin. 
Preasfintia Sa nu se învoieşte nici decât, în mod excepțional ar putea ceda cel mult Santăul, tot 
lângă Dobritin, şi Viile Sătmarului, două cătune de mult maghiarizate. 

- „Principiul teritorialitatii, înainte de toate!” - accentuiază în diferite rânduri Ilustritatea 
Sa, profesând acest principiu tot atât de categoric ca şi primul ministru ideea recompensatiei. „Nu-i 
iertat să dăm posibilitatea ca, prin înființarea de două feluri de parohii, să ne pierdem toată influența la oraşe. 
Tendința pare a fi tocmai aceasta. Dar şi tendința noastră trebuie să fie: la oraşe, la orase!!” 

Mi-am luat voie să întreb, oare guvernul a încercat să exercite vreo influență asupra 
Tribunalului din Sătmar? 

- „Eu am ținut să nu mă amestec de loc în toată afacerea!” - declară Preasfintia Sa - Aveam 
nădejdi că se va pune capăt tristelor evenimente prin un act de grație al Majestății Sale. Eram intelesi, nu 
de mult, cu domnul Dr. Teodor Mihali să mergem la ministrul de Culte şi să-l informăm asupra 
nedreptatii ce ajunge pe nişte oameni cu sentimente fără îndoială paşnice, dar totuşi e mai bine să nu mă 
amestec. Prea se vrea de un timp încoace capul vlădicei de la Oradea-mare!” 

Am plecat de la Preasfintia Sa ducând urări fierbinţi de bun sfârşit pentru cei de la Moftin. 


* 


pr 


Oradea-mare, 23 aprilie 
(Telegramă) Cum atitudinea guvernului față de procesul din Sătmar interesează opinia 
publică în cea mai mare măsură, am căutat să iau informații în chestie. Din sursă positiva, aflu 
că actele procesului au fost cerute de ministrul de Justiţie, Balogh, încă înainte de aceasta cu vre- 
o lună, nu mult după atentatul de la Dobritin. 
Acum de curând au fost invitaţi, de acelaşi ministru, procurorul care va susține acuza, 
preşedintele Tribunalului, Papolczy, şi preşedintele Senatului penal, Dr. Nemeth. Face senzație 
că acest din urmă, care va avea să conducă desbaterile, a refuzat a se prezenta la ministru. 


Mai nou 

Azi, către seară, trimisul nostru la Sătmar ne telefonează următoarele: 

Azi s-a început la tribunalul de aici desbaterea procesului contra ,räsvrätitilor” de la 
Moftin. Preşedintele tribunalului dă cetire actului de acuză. 

Între numeroşii ascultători am remarcat, dintre fruntaşii noştri, pe domnii Dr. Teodor 
Mihali, Dr. Vasile Lucaciu, Dr. Iuliu Maniu şi Dr. Stefan Cicio Pop. Întreagă presa din România, 
Ungaria şi Austria are reprezentanți. 

Primul dintre acuzați e ascultat părintele George Murăşan. Domnia sa începe să vorbească 
româneşte şi declară că domnia sa se va apăra în româneşte, deoarece - a spus părintele Murăşan cu 
fruntea ridicată - „vreau să mă folosesc de dreptul ce-mi dă legea de a vorbi în limba mea românească”. 

Domnia sa declară că nu s-a făcut vinovat de ceea ce este acuzat, deoarece domnia sa 
n-a instigat pe nimeni la revoltă, ci însuşi poporul, nemulțumit din cauza marei nedreptäti ce i 
s-a făcut prin desfacerea de către episcopia românească şi alipirea lui la o episcopie cu totul 
străină sufletului lui, şi în urma şicanelor, brutalitätilor si a altor vexări, a opus atâta rezistență 
cerbicosului vicar ungur Jaczkovics şi suitei lui. 

Părintele Muräsan a istorisit pe larg toate cele ce s-au întâmplat în comuna domniei 
sale precum şi scena cu jandarmii (Toate aceste le vom publica în Nr.-ul nostru de mâne. N. 
Red.). Părintele Murăşan a avut o ţinută demnă, care a impus mult judecătorilor. 


983 Azi în Ungaria - n.n. AT. 


411 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Apărătorii au făcut propunere ca toți acuzații să fie ascultați in limba românească. 
Preşedintele tribunalului, Dr. Nemeth, a admis cererea apărătorilor. 

Azi a fost cetită cunoscuta fasiune a lui Jaczkovics. Mâine vor fi ascultați martorii. E 
curios, însă, că desbaterea decurge în tempo foarte grăbit. Referitor la fasiunea lui Jaczkovics, 
apărătorii au declarat că cu aceasta vor trebui să se ocupe mai mult, deoarece nu vor să se creadă 
că acuzaţii ar avea ceva comun, respective că ar fi implicaţi şi ei în atentatul de la Dobritin. 


Românul, nr. 79 din 11/24 aprilie 1914, Arad, p. 3 


111 
Säcädat (comitatul Bihor), 18 aprilie/1 mai 1914 - Ştire privitoare la condamnarea cu 
închisoare a ţăranului român Teodor Maniu, din Săcădat, pentru delictul de propaganda 
împotriva ungurilor din Oradea. 


Täran român condamnat pentru agitatiune 

Țăranul Teodor Maniu, din comuna Săcădat (comitatul Bihor) - se spune - că nu-i prea 
erau dragi Ungurii. Şi, vezi Doamne, ar trebui să-i iubească ca pe sine însuşi... 

Todor Maniu adică a încercat şi el să facă o dată politică în public şi, bietul, a pätit-o 
prost. Todor Maniu ar fi spus că, „dacă Oradea-mare ar fi, nu peste mult, granița României, atunci 
Românii fără multă ceremonie le vor face prohodul Ungurilor”. 

Pentru aceasta s-a pornit proces împotriva bietului Todor Maniu şi Tribunalul regesc 
Oradea l-a osândit la trei luni temniță. Țăranul a făcut apel şi ieri a ajuns lucrul la Tabla 
regească din Oradea, care a confirmat sentința adusă de tribunal. 

Ar fi trebuit să-l înfunde în temniţă pe viaţă pentru a fi şi mai mare siguranța delicatei 
noastre täri!! 


Românul, nr. 85 din 18 aprilie /1 mai 1914, Arad, p. 8 


112 
Marghita (comitatul Bihor), 24 aprilie/7 mai 1914 - Ştire în legătură cu recrutările pentru 
serviciul militar desfăşurate la Marghita, în urma cărora doar jumătate din cei care s-au 
prezentat au fost declarați apți, ceilalți suferind de inanitie. 


Batalionul infometatilor 

Din Oradea-mare ne anunţă: 

Alaltăieri a fost asentarea în Mărghita, unde s-au prezentat 678 de feciori. Comisiunei 
i-a părut suspect că majoritatea flăcăilor erau slabi, jigäriti, vorba aceea: numai osul şi pielea. 

Interesându-se comisiunea la autorităţi, a constatat că aceasta nu provine din vreo rasă 
specială a Românilor iubitori de pantaloni cu şnur, ci e rezultatul foametei şi în consecință a 
mizeriei care bântuie de doi ani în acel ținut. 

- Prin urmare, au fost aflaţi numai 350 apți pentru serviciul militar, cari fatalmente vor 
trebui să formeze un batalion special al infometatilor... 


Românul, nr. 90 din 26 aprilie /9 mai 1914, Arad, p. 7 


113 
Arad, 26 aprilie/9 mai 1914 - Ştire în legătură cu procesul deschis de către autoritățile 
maghiare împotriva redacției cotidianului „Românul“, din Arad, şi împotriva fruntaşilor 
arădeni ai Partidului Naţional Român din Transilvania pentru delictul de propagandă 
împotriva ungurilor, care s-ar regăsi în afişul electoral conceput de cei nominalizați. 


412 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Din calvarul nostru 
- Prigoniri fără sfârşit - 
- Un mare proces de agitație pentru un manifest către Românii din comitatul Aradului - 
- 11 acuzaţi - 
Arad, 8 mai 

Abia s-a terminat procesul monstru de la Sătmar şi, iată, în curând vom asista la un alt 
mare proces de ,agitatie” în contra statului „unitar national maghiar”, intentat colegului nostru de 
redacție, domnul Constantin Savu, redactorul responsabil al ziarelor „Românul” şi „Poporul 
Român”, precum şi domnilor: 

o Dr. Ştefan Cicio Pop, deputat dietal, 
Vasile Goldiş, directorul ziarului „Românul”, 
Sava Raicu, directorul băncii „Victoria”, 
Dr. Iustin Marsieu, avocat, 
Dr.Cornel Iancu, avocat, 
Dr. loan Nemet, avocat, 
Dr. Sever Ispravnic, avocat, 
Dr. Romul Veliciu, avocat, 
Dr. Gheorghe Crişan, avocat, 
o Dr. Alexandru Stoinescu, avocat, 
- ca membri ai Comitetului executiv ales în ziua de 4 octombrie [stil] n[ou] pentru conducerea 
alegerilor comitatense - pentru un manifest adresat „Către Românii din comitatul Aradului” şi 
publicat în ziarele „Românul” şi „Poporul Român”. 

- E un îndemn la luptă, o chemare adresată Românilor din comitatul Aradului cu 
ocasiunea alegerilor pentru congregatie. Nimeni nu ar fi crezut că autoritățile maghiare vor 
descoperi ,agitatie” şi atunci când i se spune ţăranului român să-şi dea votul pentru sângele său 
şi să nu-şi terfelească cinstea. 

Dăm cu socoteală că acest proces de agitație, în vederea unei condamnări sigure, s-a 
intentat cu vădita intentiune de a discredita - după părerea lor - pe conducătorii noştri români 
din comitatul Aradului. Vom vedea şi acest proces monstru pentru un apel electoral, în care nici 
pomenire nu se face de Unguri ori de altă naționalitate, ci se proclamă lupta electorală „cu 
armele legii”, în contra ,guvernantilor noştri”, cum se spune în acest manifest electoral. 

Procesul acesta de agitație nu poate avea alt subjet, decât că fruntaşii noştri „au agitat” 
pe Români ca să ţină cu Partidul National Român. Dar în fericita Ungarie totul este posibil, şi 
astfel ne putem trezi că suntem condamnaţi pentru lesa-Maiestate în urma îndemnului nostru ca 
alegătorii români să aleagă la comitat pe candidaţii partidului nostru național. 


00000000 


Românul, nr. 90 din 26 aprilie/9 mai 1914, Arad, p. 5 


114 
Şicula (comitatul Arad), 1/14 mai 1914 - Ştire privitoare la condamnarea ţăranului român 
Ion Morariu, din Şicula, pentru delictul de propagandă împotriva ungurilor, urmată de eseul 
alcătuit de cotidianului arădean ,,Romanul” pe marginea stării de spirit negative a populației 
româneşti, confruntată cu abuzurile zilnice ale administrației maghiare. 


Iredentism românesc la sate 
- Un țăran cheamă dreptatea regelui Carol - 
Arad, 14 mai 
Am scris în numărul trecut al ziarului nostru cum în Şicula, lângă Arad, un țăran 
român a ajuns să fie judecat de-un subprefect. La sfârşitul procesului, mâhnit, a oftat din toate 
baierile inimii: - Pentru Români nu mai este dreptate în tara asta. Ar fi vremea să vie odată 
regele Carol să le facă dreptate bietilor de ei... Subprefectul, revoltat, imediat l-a înaintat pe 


413 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


săracul Român necăjit procuraturei din Arad. Nu ne îndoim că aceasta îşi va face datoria şi-i va 
aplica o straşnică lecţie de patriotism ţăranului atât de îndrăzneţ. Câteva luni de temniță vor 
cădea, probabil, asupra lui, deoarece la noi nu se prea caută în justiție stările sufleteşti ale 
impricinatilor. 

Simplă şi drastic exprimată a fost dorința lui Ion Morariu, simplă si cel putin atât de 
drastică va fi şi sentința. Ai chemat pe regele Carol să-ți facă dreptate? Înfundă temnita, 
trădătorule!... 

Dar dacă justiția maghiară nu-i va cerceta sufletul sărmanului nostru Român, şi dacă i- 
| va cerceta, totuşi nu i-l va pricepe, şi atunci să-i zugrăvim noi în fugă psihologia acestui om. 

Nu ştim ce va fi avut la răboj de i s-a căşunat pedeapsa subprefectului. Ştim atâta că a fost 
pedepsit. Foarte probabil să fi fost vinovat şi să-i fi părut numai lui că are dreptatea de partea lui. 
Aceasta nici nu importă însă din punctul nostru de vedere. Ceea ce a spus Ion Morariu, plecând din 
fata justiției maghiarei a fost mai mult mărturisirea unei convingerii intime, formate încetul cu 
încetul în mintea lui necunoscătoare de subtilitäti, a fost poate chiar o moştenire din moşi strămoşi. Si 
cum aceasta? Foarte uşor şi foarte logic, după judecata simplistă a ţăranului. Pentru că ce zicea el 
văzându-se lovit de mâna legislaţiei şi a administraţiei, ce putea să-şi zică? - Noi, de neamul nostru, am 
fost mereu asupriti, huiduiti, neam de neamul nostru nu ne-am putut apăra în lege pe limba noastră, am fost 
batjocoriti, eu, vecinii de peste drum, tata, moşii, strămoşii... De ce? Fiindcă am fost vecinie păcătoşi noi ăştia 
din Şicula şi din satul de peste deal şi din cel de dinvale! Doar n-om fi fost noi chiar totdeauna vrednici numai 
de temniţă, inimi de tâlhari ?... Nu, nu, trebuie să fie altă pricină... 

Şi în chipul acesta gândurile i s-au îndreptat tot mai mult asupra acelora cari au obiceiul să 
dicteze sentimentele la noi în țară. Aceştia nu-s oameni de legea lui, aceştia merg la altă biserică, 
aceştia vorbesc altă limbă, pe care el nu o pricepe, aceştia sunt străini. La observațiile acestea şi-a mai 
adăugat apoi şi ale altora, până când convingerea i s-a format deplină asupra sistemului de oprimare 
națională practicat în această Ungarie a noastră. Nu i-au trebuit lui agitatori, nu i-au trebuit gazete. l-a 
fost suficientă mintea lui limpede de țăran sănătos. Şi de aci până la invocarea ajutorului regelui 
Carol, pentru el, nu era cale lungă. Regele, domnitorul, în închipuirea țărănească este supremul impartitor 
de dreptate. Regele Carol e român de legea mea, îşi va fi zis lon Morariu, dacă ar veni el în țară, ce dreptate 
mi-ar face el împotriva nedreptatii unguresti!... 

E primejdios, fireşte, acest fel de gândire, dar este absolut firesc în creierul ţăranului, şi 
împotriva lui noi nu putem să ne luptăm ori cât de mult am voi, pentru că ar fi zadarnice toate 
subtilitätile noastre cu primejdia slavă, cu necesitatea europeană a existenței unei mari puteri 
austro-ungare, etc. etc. Țăranul român, dacă a apucat odată pe calea lui Ion Morariu din Sicula, 
ştie una şi bună, de la care nu-l mai poţi abate. De aceia, singura consecvență ce putem trage din 
acest caz, şi din altele multe de soiul lui, este să dăm sfatul, eternul sfat pe care l-am dat 
guvernului şi poporului unguresc: - Nu vă impotriviti libertății nationale româneşti!... Acum, 
deocamdată, nu este încă prea târziu. 

Țăranii noştri, cari au răbdat veacuri de-a rândul, vor şti încă să mai rabde. lată însă că 
chiar şi în părțile mărginaşe, cu sferă de influență ungurească, răsar țărani români iredentişti; 
iredentişti adevărați, organici, cărora nu le mai poți scoate convingerile din suflet cu nici o 
pedeapsă din lume. Ce va fi când sistemul unguresc de până acum îşi va produce în întregime 
efectele? Să-şi închipuie orice Ungur cu mintea clară. Morarii, ca cel din Şicula, se vor spori, vor 
umplea întreg teritoriul locuit de Români în această tara, se vor înstăpâni pe imensa mulțime a 
satelor noastre, şi ce se va măcina la moara lor nu ştim cui i se va opri în gât... 


Românul, nr. 95 din 2/15 mai 1914, Arad, p. 2-3 


115 


Bucureşti/Oradea, 2/15 mai 1914 - Corespondenţă privitoare la incidentul petrecut în curtea 
palatului Academiei Române unde, vicarul ortodox al Oradiei, Vasile Mangra, prezentându-se 
neinvitat la sesiunea anuală de deschidere, a fost sechestrat, înjurat şi bruscat de studenții români. 


414 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Trădătorul de la Oradea a cutezat să meargă la Bucureşti 

Noaptea târziu, primim din Bucureşti următoarea telegramă: 

Azi s-a deschis sesiunea din ăst an a Academiei Române. Spre uimirea tuturor, la 
şedinţă s-a infatisat şi scârbosul trădător Mangra. Obraznicul călugăr a încercat să-l agrăiască pe 
domnul lorga, dar acesta i-a întors spatele. 

Voind trădătorul, la orele 5, după amiaza, să iasă de la Academie, studenții au închis 
poarta alungându-l în curtea palatului. Aici obraznicul călugăr a fost huiduit, cum merită. 
Studenţii se apropie de stafia ce tremura ca varga, unii îi strigă in fata „trădătorule spurcat”, alţii 
îl scuipă, îl lovesc cu ghiozdane, cu umbrele, unul îi dă cu pumnul in fata. 

Cu ajutorul poliţiei, în sfârşit poarta a fost deschisă şi trădătorul a scăpat fugind până 
la birja ce-1 aştepta. Dintre membrii externi a fost de fata numai Dr. Teclu, din Viena. Se regretă 
mult lipsa domnului Andreiu Bârseanu. 


Românul, nr. 95 din 2/15 mai 1914, Arad, p. 8 


116 
Beiuş, 17 mai 1914 - Raport informativ întocmit de către prim-pretorul plasei Beiuş, 
Wertheimstein, în legătură cu starea de spirit optimistă a țăranilor români din zona sa, de pe 
urma zvonului că Transilvania va trece sub autoritatea României în anul 1915. 


17 mai 1914, Beiuş 
Prim-pretorul plăşii Beiuş 
nr. pres. 
22/1914 
Domnule comite! 

Consider de datoria mea sä vä raportez despre un fenomen deosebit. Acest fenomen 
deosebit, dar totodată şi alarmant, m-a făcut să fac investigații în cel mai mare secret, fără să 
aduc la cunoştinţa cuiva, în afară de o convorbire confidențială pe care am avut-o cu 
comandantul jandarmeriei. 

Cântărind cu grijă aceste fenomene, m-am convins că în sânul populației agricole 
române de aici, deci în acele cercuri care până în prezent nu s-au ocupat deloc cu politica, se 
desfăşoară o agitaţie sistematică antistatală şi contra elementului maghiar. 

Atribui rezultatul acestei presupuse agitatii faptului că în mijlocul țărănimii române a 
fost trezită credința, survenită dintr-un izvor enigmatic care până acum nu s-a putut descoperi, 
că asupra teritoriilor din Ungaria locuite de români, în primăvara anului viitor va înceta 
autoritatea statului ungar, că pământul, de la origine românesc, se va lua de la proprietarii 
actuali, că hotărârile şi dispoziţiile judecătorilor şi autorităților ungare nu vor mai fi obligatorii 
pentru români, că instaurarea autorității româneşti va duce la ocuparea tuturor posturilor de 
către români etc. 

Până când nu am fost informat despre această concepție de unii țărani maghiari, nu i- 
am atribuit nici o importanță, dar acest fenomen, care la început nu s-a luat în considerație chiar 
din cauza caracterului său fantastic, este o stare de spirit care în sine prezintă pericol şi se 
extinde văzând cu ochii tot mai mult, de la o zi la alta. 

Ca un rezultat al acestei stări de spirit, este de exemplu faptul că locuitorii din Săliştea 
de Beiuş au refuzat orice fel de plată; rabdă românii sălişteni, fără să protesteze, ca să le fie 
licitate imobilele, oricât de prețioase, în contul unor datorii de câteva coroane hotărâte de 
judecătorii, fiind convinşi şi declarând în mod deschis că anul 1915, devenit legendar, va aduce 
românilor un desăvârşit „in integrum restitutio”. 

Românii de pe valea Crişului Negru au sistat în ultimul timp integral lupta acerbă 
dusă împotriva expansiunii economice a localităților Tărcaia, Grădinari şi Finiş, locuite de 
unguri. Cei de la Mizieş, în frunte cu primarul Irimie Roman, spun răutăcioşi celor din 


415 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


Grădinari să cumpere cât mai scump pământul, că la anul şi aşa îl vor restitui gratuit împreună 
cu al lor. 

Ungurii privesc cu îngrijorare spre viitor şi foarte des, cu ocazia deplasărilor mele, 
trebuie să le dau răspunsuri liniştitoare. Domnule comite, e departe de mine gândul ca să 
supraestimez aceste fenomene, dar am face o greşeală dacă nu i-am acorda atenţia cuvenită. 

După părerea mea, trebuie să-i acordăm atenţie acestei chestiuni din două puncte de 
vedere. În primul rand, deziluzia românilor, care a avut şi urmările materiale, cu uşurinţă ar 
putea să ducă la o mişcare antimaghiară de natură economică. În al doilea rând, avem de a face 
cu o instigare originară din România. 

Fără îndoială, ideea unei invazii româneşti provine din România şi probabil că 
exprimă starea de spirit a populației de acolo. Deosebit de multi agricultori şi meseriaşi din 
Beiuş şi împrejurimi emigrează anual în România pentru a-şi găsi de lucru, dintre ei unii se 
întorc acasă în vizite sau în legătură permanentă cu rudele lor. Se poate constata cu siguranţă că 
fenomenele mai sus amintite au fost observate prima dată în acele localități în care se află rudele 
celor care au emigrat în România. 

După părerea mea, față de aceste fenomene autoritățile nu pot interveni cu forța, 
deoarece o stare de spirit, oricât de periculoasă ar fi, nu poate fi înăbuşită cu ajutorul aparatului 
represiv, dar consider că ar fi potrivit, în vederea observării şi descoperirii originii acestor 
fenomene, dacă comandantul jandarmeriei de aici ar primi instrucțiuni corespunzătoare, sau 
pentru efectuarea anchetelor de această natură, s-ar întări cu forțe necesare. 

Decăderea materială, cauzată de criza economică din ultimii doi-trei ani, a acumulat în 
poporul român scânteile nemulțumirii, care repede poate să devină fanatic şi astfel simptomele 
prezentate mai sus ar putea provoca, dacă nu altceva, un incident asemănător „masacrului de la 
Aleşd” de acum 10 ani. 

Pornind de la faptul că dumneavoastră, ca reprezentant al puterii guvernamentale, 
trebuie să cunoaşteţi fenomenele observate pe teritoriile încredințate spre conducere, am 
considerat de datoria mea să vă informez asupra acestor probleme. 

Beiuş, la 17 mai 1914 


Prim-pretor: 
Werthennstein 


AN-SJ Bihor, fond Prefectura județului Bihor, inv. 25, dosar 2/1914, f. 7-8984 


117 
Oradea, 9/22 mai 1914 - Anunţ cu privire la înființarea unui nou despărțământ al asociației 
culturale româneşti „Astra” în comitatul Bihor, inițiativă menită să relanseze mişcarea 
națională a românilor bihoreni. 


Asociatiunea la Oradea-mare 

În altă parte a ziarului nostru, publicăm o convocare pentru adunarea de organizare a 
unui despărțământ orădean al asociatiunii. Tinem să accentuäm şi aici marea necesitate a acestei 
hotărâri ce au luat unii dintre românii noştri din Oradea-mare. Într-adevăr, dacă este undeva 
lipsă de o instituţie culturală românească, atunci acolo este, deoarece, cu durere trebuie s-o 
constatăm, numai într-un ţinut ca Bihorul a putut să-şi ridice capul un individ de teapa lui 
Mangra. 

Nicăieri mai mult ca în Bihor nu suntem atât de slabi sub raportul culturei nationale si 
tocmai acesta este şi motivul insucceselor noastre politice de acolo. Felicităm pe inițiatorii 


984 *** 1918. Bihorul în Epopeea Unirii. Documente, Comitetul de Cultură şi Educaţie Socialistă al 
judeţului Bihor, Oradea, 1978, p. 76 


416 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


acțiunii şi le dorim perseverenţă la muncă. l-am ruga însă ca pe vreun Regman oarecare să nu-l 
primească în sânul lor fiindcă le-ar compromite izbânda. 


Românul, nr. 101 din 9/22 mai 1914, Arad, p. 3 


118 


Nusfaläu (comitatul Sălaj), 10/23 mai 1914 - Stire privitoare la condamnarea ţăranului 
român Petru Cuştean pentru delictul de propagandă împotriva ungurilor. 


Taran român osândit pentru agitație 
Țăranul Petru Custean, din Nusfaläu, a fost condamnat la 8 zile temniţă si 20 coroane 
amendă in bani, pe motiv că în anul trecut a ţinut o vorbire „agitatorică” în cârciuma jidancei 
Hermina Mâk, din Avrig, zicând, între altele, că dacă primarul satului va iscăli contractul între 
comuna Avrig şi Banca Altruistă, atunci merită ca oamenii să-l jupoaie. 


Curtea de apel din Cluj a urcat pedeapsa la o lună temniţă si 100 coroane amendă. 
Românul, nr. 102 din 10/23 mai 1914, Arad, p. 7 


119 
Oradea/Debretin, 18/31 mai 1914 - Ştire, comunicată de Regimentul 61 Infanterie Debrețin, 
în legătură cu eşecul mobilizării rezervistilor români din cauză că mai bine de trei sferturi din 
numărul acestora au emigrat in America, manati de sărăcie. 


Din patru sute rezervişti, se prezintă numai şaptezeci 
Regimentul 61 de infanterie, din Dobritin, compus în majoritate din Români, a chemat 
la deprinderea de arme, de primăvară, 400 rezervişti, din cari însă numai 70 s-au prezentat. 
Crezându-se la început că absența rezerviştilor români stă în legătură cu „agitația valahă”, s-au 
făcut cercetări şi s-a constatat că cei ce nu s-au prezentat sunt aproape toți emigrați, goniti de 


mizerie, în America mai fericită decât patria lor, pe care au servit-o şi care li-e maşteră... 
Românul, nr. 108 din 18/31 mai 1914, Arad, p. 8-9 


120 
Nojorid (comitatul Bihor), 24 mai/6 iunie 1914 - Raport al Senatului şcolar bihorean în 
legătură cu rezultatele îngrijorătoare înregistrate la examenele şcolare de limba română la 
şcolile din comuna Nojorid, în special la clasele III-VI, unde sistemul de predare bilingv 
(româno-maghiar) a reuşit să-i încurce pe elevi în ale scrisului după dictare. 


Din durerile noastre 
- Urmările bilingvismului - 


Primim la redacţie o scrisoare bătrânească, pe care o dăm aci: 
Spectate Domnule Redactor! 

În 24/6 iunie s-au ținut în comuna noastră, Nogiorid, examenul final al băieților din 
ambele şcoale. La orele 8 am fost de față membrii Senatului şcolar, 9 inşi în frunte cu 
Reverendul domn Petru Popescu, protopop superior, şi Mult Onoratul domn Vasiliu Varju, 
preşedintele şcoalelor. Am plecat cu toții la şcoala a VI-a pentru a ne îndulci de progresul arătat 
a domnului învăţător Iuliu Salca, conducătorul claselor III— VI, şi Doamne rău ne-am înşelat. 
Începând de la studiul religiunei până în capăt, nici un răspuns de Doamne ajută nu am auzit, la 
ce cu toții ne-am amărât. 


417 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


Dar mai ales ne-am scandalizat când, provocând domnul protopop pe mai multi elevi 
din clasa V-a să scrie cuvintele dictate de domnia sa româneşte, nu au fost în stare a le scrie 
numai mestecat cu litere maghiare, şcoală românească fiind cu limbă de propunere română. 

Finindu-se examenul fără nici un succes, näcäjiti am plecat la şcoala elevilor clasei I-IT- 
a, căreia e conducător harnicul domn învățător loan Papp, şi aici, începând cu studiul 
Religiunii, ne-a fost un drag a asculta răspunsurile corecte. 

Pentru a se convinge domnul protopop că oare şi elevii clasei a II-a tot aşa ştiu scrie 
româneşte ca în clasele superioare, au provocat pe mai mulți elevi, dictându-le să scrie cuvinte 
româneşte, spre a noastră bucurie toţi le-au scris cum se cade. Cu un cuvânt, din toate studiile 
propuse acestor două clase, elevii au dat cele mai frumoase răspunsuri. 

După supărarea avută, încântați fiind de auzul răspunsurilor date de mititeii elevi, atât 
Reverendul domn protopop, cât şi noi i-am gratulat domnului învățător loan Papp, 
multumindu-i osteneala făcută cu copii noştri. Pe domnul învățător Iuliu Salca, tânăr fiind, l-am 
făcut atent să ieie exemplu de la colegul său care, deşi osteneşte de 28 ani, nu stagnează ci de 19, 
de când stă în comuna noastră, încontinuu lucră şi se interesează de scopul cultural şi material 
al comunei noastre. Să-i ajute Dumnezeu să poată lucra pentru interesele noastre şi mai departe. 

Nogiorid, la 11 iunie 1914 
Cu profundă stimă 
G. Ciortin, membrul Senatului şcolar 


Românul, nr. 122 din 6/19 iunie 1914, Arad, p. 4 


121 
Beiuş, 25 mai/8 iunie 1914 - Ştire privitoare la desfăşurarea adunărilor populare ale 
românilor din Ținutul Beiuşului, în comunele Budureasa şi Mizieş, organizate de Partidul 
Naţional Român, însoțită de protestul participanților împotriva arondării mai multor sate 
româneşti la o circumscripție electorală dintr-o comună maghiară. 


Adunări poporale la Beiuş 
- De la corespondentul nostru ocazional - 
Beiuş, 8 iunie 1914 

Pornind Comitetul o acțiune intensă, pentru aranjarea mai multor adunări poporale, 
ne-am pus la muncă şi noi beiuşenii, şi am hotărât ţinerea a mai multor adunări poporale. 
Astăzi am ținut în două locuri, şi anume în Budureasa şi în Mizieş, fiind adunat în ambele 
localități popor mult din mai multe sate, şi ambele adunări au succes peste aşteptare. Aici, 
unde sufletul multor oameni şi conducători de odinioară e inficiat de mangrism, cu multă 
mângâiere sufletească putem constata că sufletul poporului a rămas neatins de această 
miasmă infectă. Adunările de astăzi au dovedit aceasta. Adunările le-am convocat, punând la 
ordinea zilei: 

1. Aderentä către Partidul National Român şi deputaţii români. 

2. Protest contra hotărârei comitatului Bihor asupra noilor circumscripții de votare. 

3. Chestia sufragiului universal. 

4. Situaţia politică. 

Toate punctele acestea din program le-a pertractat domnul Dr. loan Ciordaş, avocat în 
Beiuş, iar alții s-au angajat in alte părți să țină asemenea adunări şi vorbiri. Dr. Ciordaş a fost 
însoţit de advocatii: Dr. Constantin Popovici, Dr. Cornel Papp, Dr. Faust Sălăgian şi meseriasul 
fruntaş din Beiuş: Roman Christian. 

În ambele adunări s-a primit adresa de aderenţă alăturată. (O publicăm în fruntea 
ziarului - Redacţia). 

S-a mai primit la adunări şi o „suplică”, adresată ministrului de Interne în limba 
românească. Această suplică a fost cetită şi primită în ambele adunări şi iscălită de mai multe 


418 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


sute de oameni. Va fi transpusă ministrului de interne. Cetind-o jalba aceasta, vă veţi convinge 
ce atentat se pregăteşte împotriva dreptului constituțional al oamenilor noştri. 

Vă mai comunic că adunări poporale se vor tinea şi în jurul Orăzii, una poate chiar în 
Oradea-mare. 

Suplică 
Excelenţă! 
Mărite Domnule Ministru! 

Congregația comitatului Bihor, în adunarea sa extraordinară, ținută in 9 mai, conform 
ordinatiunei ministeriale de sub Nr. 56000/1914, B[eliigy] mlinisztérium]”#, şi pe temeiul 
drepturilor asigurate comitatelor, in §. 22 al articolului de lege XIV din anul 1913 - a hotărât 
asupra împărţirei circumscriptiilor de votizare în toate cercurile electorale de pe teritoriul 
comitatului - şi astfel constituit şi pentru cercul electoral al Beiuşului trei circumscripții de 
votizare cu centrele: Belényes, Kéréstarkany şi Vaskoh986, 

Gruparea diferitelor comune în circumscripțiile acestea s-a făcut de a dreptul în butul 
legii si a ordinatiunii ministeriale, gruparea aceasta se izbeşte în spiritul legii şi a ordinatiunei 
ministeriale, şi pe noi, pe locuitorii comunelor: Budureasa, Cărbunar, Saca, Selişte, Talpe, Teleac 
şi Mizieş ne jigneşte mai adânc şi mai de aproape. 

Ataşarea satelor noastre către circumscripția KGréstarkany nu înseamnă estinderea 
principiului democratic al legii asupra noastră, ci însemnează devalvarea dreptului nostru 
constituțional, pentru că prin această arondare dificultată nu numai că ni se pun piedici în calea 
deprinderei acelui drept constituțional de a alege deputat - nu numai că se îngreunează, în loc să 
se uşureze votizarea - ci pe bună cale ni se face de-a dreptul imposibilă. Vom arăta că pentru ce?! 

Tinem să amintim, mai înainte de toate, că nu putem înțelege ce anume considerații 
democratice, ori de alt ordin de loialitate fata de alegätor, au determinat congregația comitatensă 
să constituiască în K6réstarkany, la distanță de 4,7 km. depărtare de Belényes, care e totodată si 
centrul electoral - o circumscripție de votizare, de vreme ce pentru comune, cari sunt Ia o distantă 
de câte 26-33 km., şi mai mult, în raport cu centrul electoral - nu s-a constituit nici o circumscripție 
de votizare - ci alegătorii comunelor acestora vor fi siliți să facă calea lungă şi grea si de aici în colo 
până la Belényes. Ca de pildă le amintim aici satele Felsâfeketevâlgy (Felsăvaleaneagra)%7 34,8 
km., Biharmagura (Măgura) 32,9 km., Dobrovâny 26,7 km.%8, Vasasbofalva (Pietrosa) 26 km, 
Gurâny 24,5 km., Felsépojény 20,7 km99 îndepărtări de 5-8 ori mai mare decât cea a comunei 
KG6réstarkany fata de Belényes, deşi comunicaţia în satele acestea de la codru e neasemănat mai 
grea decât din Kârâstarkâny la Belényes, unde este drum bine îngrijit. 

Si deşi găsim o explicaţie si deşi îi dăm înțelepte rânduieli a comitatului acestuia o 
interpretare, ce de loc nu ne poate mângâia - ba ne jigneste chiar - totuşi, cu durere trebuie să 
constatăm că tratamentul extrem de maşter ce s-a aplicat comunelor noastre întrece chiar şi 
măsura de inechitate, aplicate satelor aici înşirate. 

Noi ajungem într-o situație cu mult mai rea decât eram până aci. Dacă rămânem în 
circumscripția de la Korâstarkâny - aceasta înseamnă, ci ni s-a adăugat calea ce trebuie s-o 
facem pentru deprinderea votului nostru - cu 4,7 km., va să zică cu atâta ni s-a îngreunat 
situația în distanță, căci la Korostarkâny nu putem ajunge decât trecând pe la marginea 
orăşelului Belenyes, unde umblam până aci la alegere, şi până unde era calculată oficios şi 
distanța din comunele noastre până la centrul electoral. Din noua lege electorală şi din 
ordinatiunea ministerială transpiră alt spirit decât acela care ar putea legitima această dispoziție 
retrogradă, fără de trecut. 


985 Ministerul de Interne - n.n. AT. 
986 Beiuş, Tărcaia şi Vaşcău - n.n. AT. 
987 Valea Neagră de Jos - n.n. AT. 

%8 Dumbrăvani - n.n. AT. 

989 Poieni de Jos - n.n. A.T. 


419 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Ne jigneste noua împărțire şi pentru aceea pentru că în circumscripția de la 
Korostarkâny sunt concentrați 1480 alegători cari, de fapt şi în realitate, vor trece si peste 
numărul de 1600, şi prin aceasta se pune cale o aglomeratie atât de mare a alegătorilor, încât e 
absolut inevitabilă ciocnirea între diferitele partide şi înfăptuirea pe cale netedă a alegerii. 
Concentrarea atâtor alegători la un loc e împotriva dispozitiei date de §-ul 23 al articolului de 
lege XIV, din 1913, şi în contrazicere chiar cu ordinatiunea ministerială care dă instructii cu mult 
mai liberale comitatelor, subliniind principiul că peste 1000 de alegători numai în cazuri 
excepționale se pot concentra la un loc - în cazul de fata, prin nimic în lume nu e motivat să se 
facă excepție - drept ce e vădit că dispoziția comitatului înseamnă o recidivă chiar şi fata de 
legea veche, adică fata de articolul de lege XXXIII din 1874. 

Ne jigneşte mai departe noua împărțire, pentru că ni se îngreunează putinţa de a vota 
prin situația noastră geografică față de noul centru de votizare, adică nu putem ajunge, nu 
putem intra in Koârâstarkâny numai în vreme bună. Drumul scurt anume duce prin 
Kisnyégerfalva® la Kărâstarkâny. Acestea două sate le desparte Crişul (Kôrôs), peste care nu 
este pod, şi în viitorul apropiat nici nu va fi, pentru că nu-l reclamă nici nu fel de interes 
economic, nu ar sta în raport cu cheltuielile de zidire şi a susținerii unui pod. Dată fiind starea 
aceasta - e evident că noi numai atunci putem trece Crişul când va mică apa in el. 

Ne cerem scuzele de la mărita congregatie a comitatului Bihor, dar noi aşa credem că 
un drept constituțional, a cărui deprindere e pusă pendentă de umbletul vremii şi de capriciile 
Crişului şi de eventuala zidire a unul pod, a încetat a fi drept, şi comitatul Bihorului, prin 
dispoziția aceasta referitoare la noi, a dat cea mai splendidă dovadă că toată valoarea unei legi 
se poate devalva prin executarea ei rea. Şi aşa credem, că în secolul al XX-lea nu se potriveşte 
nici cu demnitatea noastră omenească să fim îndrumați a face o cale trecând ape mari, ori cu un 
convoi de trăsuri şi cu periclitarea noastră şi a satelor noastre atunci când mergem la urna de 
votizare, în fața căreia se potenteazä mândria fieştecărui om şi cetățean, ştiind că prin actul 
votizäril îşi dă contributiunea sa la soarta țării! Să mergi azi, în secolul al XX-lea, la acest măreț 
act luptându-te cu elementele - atunci când eşti în posesiunea tuturor conditiunilor reclamate 
de o viata constituțională - e adevărată ironie! 

E cu atâta mai rea şi nepractică împărțirea făcută de congregația comitatului Bihor, cu 
atât e mai iminentă primejdia întrărei noastre în Tarkany din şi în raport cu alegătorii cari vor 
veni de la Belényes să voteze. Drumul nostru anume se încrucişează cu drumul alegătorilor cari 
vor veni la Beiuş de la notariatele Bontesd, Dombrovany şi Vasask6falva!. Pe acelaşi drum, pe 
care mergem noi din Belényes până în Kisnyégerfalva - pe acelaşi drum vin alegătorii amintiți 
din Kisnyégerfalva până în Belényes. Va să zică, pe o suprafață de 4 km., convoiul de trăsuri, 
sosite din direcții contrare, vor trece pe lângă olaltă şi e de neînchipuit să nu se întâmple ceva 
ciocniri şi spargere a rândurilor în toiul şi în focul disputelor aprinse cu ocaziunea alegerilor. 
Noi nu am voi, numai pe prețul astorfel de primejdii, să ajungem la urnă, şi protestăm contra 
acelor dispoziţii cari să ne creeze nouă o situaţie atât de penibilă. 

Prin Belényes nu putem trece la K6réstarkany pentru că şi în Belényes va fi multă 
lume în ziua alegerii, multi oameni de multe păreri, că aici va clocoti patima partidelor în 
măsură mai mare, şi noi nici o poftă nu avem să trecem prin acest cuib de foc la urnă în 
Koréstarkany. 

Ne jigneste in mod simţitor dispoziţia comisiei si din acel motiv că, de vreme ce 
ordinatiunea mai prevede că constituirea circumscriptiilor de votare să se facă în astfel de chip 
că alegătorii apartinätori cvasi-traditional unui partid politic să nu treacă prin satele cunoscute 
ca aparținătoare partidului contrar - pe noi ne trimite comitatul în Kôrôstärkäny, cu cari un 
partid niciodată n-am format şi nu vom forma unul, de vreme ce noi ca Români sprijinim 
Partidul National Român, iar tărcăienii, ca unguri, sunt 48-işti. Fata de terorizärile acestora pe 


990 Azi Grădinari - n.n. AT. 
%1 Buntesti, Dumbrăvani şi Pietrani - n.n. AT. 


420 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


vremea alegerilor, cerem sprijinul preventiv al domnului ministru încă de pe acuma, şi 
protestăm contra acelei dispoziţii a comitatului care ne dă pradă acestui terorism! 

Întru astfel de împrejurări noi, locuitorii comunelor Budureasa, Cărbunari, Mizieş, 
Saca, Teleac, Talpe şi Sălişte, adunați în ziua de azi, adecă in 8 iunie 1914, într-o adunare 
poporală în comuna Budureasa şi Mizieş, şi sfătuindu-ne asupra dispozițiilor luate de 
congregatiunea comitatensă cu privire la arondarea circumscriptiilor comitatense, constatăm cu 
adâncă durere că aceste dispoziții nu conglăsuiesc cu legea si cu ordinatiunea ministerială, şi 
mal ales cu interesele noastre vitale, sub raportul dreptului constituțional, i-am însărcinat pe 
subsemnatii - iar noi, subscrisii, am iscălit această însărcinare, că din încrederea sutelor şi miilor 
de cetățeni cari sunt de un gând şi de o credinţă cu noi - să prezentăm Excelenței Voastre 
următoarea rugare: 

Să binevoiti a revedea arondarea circumscriptiilor de votizare din cercul electoral Belényes si, în 
virtutea dreptului ce vi-l asigură articolul de lege XIV, din 1913, în punctul 2 din §. 23, să binevoifi a ne 
scoate pe noi din circumscripția cu sediul Korâstârkâny şi, constituind o nouă circumscripție de votizare 
cu sediul Bondoras6%2, să ne atasati şi pe noi circumscriptiei acesteia — la care s-ar putea anexa şi 
comunele aparținătoare notariatului Tisztdsfalva%3, prin ce s-ar reduce numărul alegătorilor atât in 
Koréstarkany, cât şi în Belényes, şi situația astfel creată s-ar apropia de dispoziţiile legii, căci actual atât 
la Kéréstarkany, cât şi la Belényes, sunt concentrați peste 1500 alegători. 

Pe lângă centrul Bondorassză militează şi faptul că e scaunul unul notariat, e centrul geografic 
şi economic al satelor cari le-am aduce aici la votizare, are drum de comunicație bine îngrijit, telefon, 
detaşament de jandarmi, cari toate îl predestinează să fie un centru de votizare mai ales atunci — când 
prezidentul alegerei şi prezidentul comisiunel de votizare, aici în cercul administrativ al Beiuşului, 
numai chiar în Bondorassză pot susținea contact mai uşor pe calea telefonică în ziua alegerii, căci numai 
aici este telefon. 

La caz, că nu s-ar putea înființa din Bondorassz un centru de votizare — Vă rugăm să ne lăsați 
şi mai departe să mergem cu votul nostru la Belényes. 

Încredințând cauza noastră bunivointei Excelenței Voastre, şi rugându-vă să aplicaţi față de 
noi principiile ce transpiră din ordinatiunea Excelenței Voastre, de sub Nr. 56000/1914 - suntem 
credincioşi fii ai patriei, ai tronului şi ai neamului nostru românesc — iar Excelenței Voastre devotați 
supuşi: 

(Urmează iscăliturile) 


Românul, nr. 115 din 29 mai/11 iunie 1914, Arad, p. 2-3 


122 
Pocola (comitatul Bihor), 27 mai/10 iunie 1914 - Ştiri în legătură cu rezultatele foarte 
bune obținute de elevii şcolii confesionale ortodoxe din Pocola la examenul de absolvire, precum 
şi privitoare la desfăşurarea, în aceeaşi comună, a şedinţei despărțământului Beiuş a 
„Reuniunii învăţătorilor ortodocşi români din Bihor”. 


Notite şcolare de pe la Beiuş 

Ca pretutindeni aşa şi pe la noi, în acest timp se tin examenele finale pe la toate 
şcoalele. Astfel, în 10 iunie am asistat la examenul de la Şcoala confesională greco-ortodoxă 
română din Pocola, condusă de învățătorul Efrem Tigu. 

Examenul a succes bine şi a făcut bucurie părinților şi oaspeților prezenţi. S-a remarcat 
însă în mod deosebit succesul neaşteptat de frumos dovedit de părintele P. E. Papp la 
propunerea religiunei. lată un preot care-şi înțelege chemarea si care ştie da importanța 
cuvenită educaţiei religioase a poporului. Până când o bună parte a preotimei noastre caută, sub 


92 Budureasa - n.n. AT. 
993 Curätele - n.n. AT. 


421 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


diferite pretexte, a scăpa de sarcina catehizărei, iar alții o poartă numai pentru a avea titlu la 
onorurile împreunate cu catehizarea - mai ales la „şcoalele de stat”, până atunci părintele Papp 
priveşte acest oficiu ca făcând parte din datorintele celei mai sfinte încopciate cu misiunea sa 
favorabilă şi, în consecinţă, îşi împlineşte aceasta misiune în modul cel mai conştiencios posibil. 

După examen s-a ţinut, tot în şcoala din Pocola, şi adunarea ordinară de primăvară a 
despärtämântului Beiuş a „Reuniunii învăţătorilor ortodocşi români din Bihor”, sub prezidiul 
domnului loan Moga, învăţător in Dobreşti. Din programul acelei adunări remarcăm operatul: 
„Ce datorinte li-se impun învăţătorilor în fața noii legi electorale?” - temă supusă spre desbatere şi 
apreciere despärtämintelor prin biroul central al reuniunei şi prelucrată pentru adunarea 
despärtämântului Beiuş de către tânărul învățător din Pocola Efrem Tigu, care s-a achitat pe 
deplin de datorinta ce i s-a impus prin conducerea despärtämântului. 

Cu aceasta ocaziune, după ce prezidentul de până aici loan Moga din motive 
binecuvântate declară că este silit a se retrage din postul de president al despărțământului, 
adunarea cu unanimitate alege de prezident pe restul periodului pe Gavril Cosma, învăţător în 
Feneriş. Domnul loan Moga a părăsit scaunul prezidial însoţit de stima şi iubirea tuturor 
colegilor săi, a căror sentimente le-a tălmăcit învățătorul I. Roşu, multumindu-i pentru 
dragostea manifestată fata de colegii săi şi pentru jertfele materiale ce nu odată le-a făcut în 
interesul învăţătorilor şi reuniunei. 

În 13 iunie s-au ținut examenele la Scoala de băieţi si la cea de fetițe din Beiuş, care încă 
au satisfăcut pe deplin pe cei prezenți. Cu această ocaziune s-au distribuit între băieții şi fetiţele 
diligente 10 coroane, primiţi de la ,Népbank”, 20 coroane primiţi de la doamna Viora Dr. 
Ciordaş şi 4 coroane de la domnul Dr. I. Poynar. Acestora le-a mulțumit învățătorul, precum şi 
administratorul protopopesc domnul Dr. V. Fildan, acesta din urmă aducând institutului 
„Drăganul” şi directorului său domnul, Dr. I. Ciordaş, în numele poporului românesc cea mai 
vie mulțumită pentru jertfa adusă întru înființarea Şcoalei de fetițe, a cărei lipsă era atât de mult 
simțită în Beiuş şi jur, şi care şcoală, dacă nu venea ajutorul „Drăganului” şi a marelui mecenat 
Vasilie Stroescu, la nici o întâmplare nu se putea înființa. - Corespondent 


Românul, nr. 123 din 7/20 iunie 1914, Arad, p. 7 


123 
Beiuş, 2/15 iunie 1914 - Detalii legate de contextul în care administrația preturii plasei 
Vaşcău, ajutată de jandarmerie, a oprit lucrările adunării populare organizate de filiala 
bihoreană a Partidului Naţional Român în comuna Lazuri de Beiuş. 


Cum s-a disolvat adunarea poporală din Lazuri 
- Din isprăvile proto-pretorului Tempeleân Dezsă - 
Beiuş, 15 iunie 

Nici că se putea altfel! După Roska din Alba-lulia, trebuia să vină altul, un fecior de 
popă român, care să se insinue cu matrapazlâcurile sale, Măria Sa domnul Tempeleân Dezsé, 
proto-pretore, din mila norocului, la Vaşcău, membru în Sinodul eparhial şi în Congresul 
naţional. 

Pe dumineca de 14 iunie, adică Partidul naţional organizase o adunare poporală în 
comuna Lazuri, nu departe de Beiuş. Permisiunea pentru ţinerea adunării s-a făcut în regulă 
şi la timp. Din Beiuş plecase la adunare Dr. loan Ciordaş, Dr. Constantin Popoviciu, Dr. loan 
Cosma, advocatii Dr. Mager, Terentie Popoviciu, casierul şi loan Petra, contabilul de la banca 
„Drăganul”. Permisiunea (?) nu sosise încă şi se socotea că s-a luat la cunoştinţă adunarea de 
azi. Pentru păzirea ordinei îşi făcuse apariția doi jandarmi. Trece termenul fixat şi, la dorința 
notarului cercual din loc, mai aşteptasem jumătate de oră, doar dacă vine cineva de la 
Vaşcău, ca reprezentant al administraţiei. Poporul adunat în număr frumos aşteaptă cu 
nerăbdare să audă vorbirile conducătorilor noştri. Adunarea se constituie, alegând de 


422 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


preşedinte pe țăranul Teodor Popa, care arată scopul pentru ce am venit şi dă cuvântul 
domnului Dr. loan Cosma. 

Domnia sa începe să explice noua lege electorală, dar nu a vorbit 10 minute, când în 
goană soseşte pretorele Mârtonfi, urmat de alti doi jandarmi, şi se repezeşte la domnul Ciordaş, 
care sta liniştit pe tribună: 

- Ce faceți dumneavoastră aici?! 

- Ce să facem? Dumneata trebuie să ştii ce facem. 

- Tineti adunare poporală? 

- Da! 

- Unde-i permisiunea? 

- La dumneavoastră! Înştiințarea s-a făcut în regulă şi neprimind până la timpul fix nici o 
dispoziție contrară, evident, adunarea e privită ca luată la cunoştinţă. 

- Noi n-am primit nici o cerere pentru ținerea adunării, deci vă somez să o disolvati, ca din 
contră o voi împrăştia de aici cu jandarmii. 

Pentru încunjurarea scandalului, domnul Dr. loan Ciordaş, prin câteva cuvinte, arată 
poporului ce zice Martonfi, rugând pe cei de față să se ducă in pace acasă, şi că dumineca 
viitoare va ţinea tot aici o nouă adunare în care se va protesta contra împărțirii la cercul de 
alegere Tărcaia. Atât! 

Dar dacă puternicii de la Vaşcău n-au avut cunoştinţă despre ținerea adunării, de unde 
au ştiut să se înființeze în ziua aceea la Lazuri? Cum de jandarmii s-au prezentat încă de 
dimineaţă? Comuna n-are nici telefon, nici poştă, iar Vaşcăul e la depărtare de 16 km. de Lazuri. 
Aşa dar? 

Aha!! Măria sa de la Vaşcău e atât de ştiutor! Nici o frunză nu se mişcă fără ştirea lui în 
binecuvântatul de Dumnezeu cerc al său pretorial, deci: 

- Să trăiască Tempelean Dezsé, luminatul proto-pretore de la Vaşcău! 

N. B. Pe dumineca viitoare sunt proiectate adunări poporale la Lazuri, Bunteşti şi 
Ursad. 

* Această dare de seamă, trimisă „expres” de corespondentul nostru permanent, ne-a 
sosit abia astăzi după prânz. - Redacția. 


Românul, nr. 121 din 5/18 iunie 1914, Arad, p. 3 


124 
Lazuri de Beiuş (comitatul Bihor), 4/17 iunie 1914 - Ştire în legătură cu întreruperea şi 
apoi interzicerea adunării populare convocate filiala bihoreană a Partidului Naţional Român în 
comuna Lazuri de Beiuş, miting oprit pe motivul că cererea de autorizare n-ar fi ajuns la 
pretură spre aprobare. 


Altă adunare poporală disolvată 

Primim, pe cale de încunjur, ştirea că Adunarea poporală ţinută de aderentii partidului 
nostru în Lazuri, din comitatul Bihor, a fost disolvată în mod neînțeles prin pretorele Tempelean 
Dezs6, din Vaşcău. Tocmai îşi terminase cuvântarea întâiul orator Dr. Tiberiu Cosma, avocat din 
Beiuş, când jandarmii, după o scurtă somaţie, s-au pus pe lucru după sistemul celor din Alba- 
Iulia. Astfel, Dr. loan Ciordaş, avocat în Beiuş, membru al Comitetului national şi organizator al 
adunărilor poporale din Bihor, nu şi-a putut spune vorbirea. 

Aflăm, din acelaşi izvor, că bihorenii - sau mai la drept vorbind, beiuşenii - au ținut 
până acum peste 60 de conferinţe şi adunări cu poporul în diferite sate. În cea mai mare tăcere, 
dar cu cea mai mare stäruintä, se lucrează deci în Bihor. Ni se umple inima de bucurie la auzul 
acestor veşti, şi o revoltă adâncă ne cuprinde că tocmai un român, un Roska Miklos Nr. IL o 
creatură de-a lui Mangra, trebuia să tulbure aceasta românească şi obositoare acțiune de 
desteptare!! Să nu-i ajute Dumnezeu! Exclamăm şi noi împreună cu țăranii imprastiati. 


423 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Pretextul disolvării este făcut. Cică instiintarea adunării, trimisă recomandat cu mai 
multe zile înainte, nu a sosit la pretură... Cunoaştem apucătura asta. 

Putem înregistra însă şi un moment înältätor. Țăranii din Lazuri vin cu grămada la Dr. 
Ciordaş, şi cer ca adunarea să fie din nou convocată. Înstiintarea se îmbie s-o iscălească ei înşişi, 
țăranii expuşi la tot felul de persecutiuni fibirăeşti. Se ştie anume că, după noua ordonanţă, 
instiintarea trebuie să o facă cei din loc. 

Trimitem salutul nostru frätesc tuturor celor cari organizează şi iau parte la aceste 
adunări pline de viaţă - de viață românească! 


Românul, nr. 120 din 4/17 iunie 1914, Arad, p. 6 


125 
Cociuba Mică (comitatul Bihor), 8/21 iunie 1914 - Corespondenţă în legătură cu 
conferința organizată de studentul în litere, Vasiliu Onea, în folosul sătenilor români spre a le 
explica necesitatea ştiinţei de carte în condițiile în care dreptul de vot este condiționat de 
certificatul de absolvire a şcolii primare şi de examenul de scris şi citit. 


În Bihor 

În Bihor - ni se scrie - nu se lucrează aproape nimic pentru pătura de jos a poporului. 
Poti număra pe degete comunele unde afli preoți constii de chemarea lor. Astfel țărănimea, care 
în cea mai mare parte locuieşte în ținuturi putin roditoare, orbecă în întunerec beznă, trăieşte 
într-un indiferentism de nedescris! Punctul cel mai negru îl formează cătunele din jurul 
Beiuşului, aşezate pe la poalele munților. În Beiuş se ridică falnic farul luminätor, cu atâția 
profesori români dar, durere, nu-i prea vedem pe la sate. Se fac mişcări şi pregătiri pe la Oradea 
(Hilaria) şi pe la Beiuş (Lyra)”%%4, însă din acestea ţăranii noştri nu se înfruptă. Cauza? 
Indiferentismul lor naiv. 

Între astfel de împrejurări nu s-a făcut lucru de prisos, când, domnul Vasiliu Onea, 
student la litere, a ţinut poporului din Cociuba inferioară”, în dumineca Rusaliilor, sub 
auspiciile „Astrei“, o conferentä poporală despre „Foloasele învățământului”. Scoala confesională 
- unde ne adunasem - era tixitä de oameni. Li s-a atras atentiunea asupra legii electorale, care 
pretinde ştiinţa cetitului şi scrisului, pretinde testimoniu despre cele şase clase elementare cari, 
durere, în şcoala noastră confesională din loc nici de când a intrat în vigoare legea apponyiană nu 
se estrădează, iar ziarele în decursul anilor le nimicesc. 

Şi s-a vorbit, în fine, despre însemnătatea cultivării limbii româneşti încheind 
conferenta cu cetirea poeziei lui Sion. Mult au conlucrat la reuşita conferentei şi domnii I. Costa 
şi N. Popescu, învăţător şi preot în loc. 

- Aci este foarte mult de făcut. Analfabetii dau un procent mare. Şcoala confesională 
înclină spre ruinare. O compătimesc şi ei, dar nu le trece prin minte să prelimineze cheltuiala 
pentru reparare. Au multe alte cheltuieli, între cari amintesc procesele cu grămada. Aproape 
fiecare om mai cu dare de seamă poartă câte un proces. Mai bântuie în comună şi secta 
nazarinenilor, care numără la 20 de bărbați şi tot atâtea femei, dacă nu si mai multe. Aceştia sunt 
morți în ce priveşte mişcările noastre culturale şi naționale. 

- La examen pentru dreptul de vot s-au prezentat numai 10 inşi (comuna are 1516 
locuitori), a fost respins numai unul. Nădăjduim însă că în urma împrejurărilor de acuma şi în 
urma sfortärilor „Astrei” se vor trezi şi bihorenii din somnul strămoşesc - Corespondent. 


Românul, nr. 124 din 8/21 iunie 1914, Arad, p. 9 


994 Ansamblurile corale româneşti „Hilaria” şi „Lira” - n.n. AT. 
995 Cociuba Mică (comuna Pietroasa) - n.n. A.T. 


424 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


126 
Bunteşti (comitatul Bihor), 8/21 iunie 1914 - Ştiri în legătură cu reuşita adunării populare 
convocate de filiala bihoreană a Partidului Naţional Român în comuna Bunteşti, precedate de 
informaţii privitoare la modul în care autoritățile au interzis adunarea populară de la Lazuri de 
Beiuş, convocată din nou în aceeaşi zi, sub pretexte procedurale. 


Mişcarea naționalistă în Bihor 
- Adunarea poporală de la Lazuri din nou oprită - 

- Reuşita adunare de la Bunteşdi - 
Beiuş, 22 iunie 
Am arătat pe ce motive a fost oprită adunarea de la Lazuri. Ea fost convocată de nou 
pe 21 iunie. Spre mai marea noastră uimire însă, Măria sa domnul Tempeleân Dezsé, în loc de 
luarea la cunoştinţă, ne înfundă cu următoarea decisiune, pe care o dăm în întregime să vadă 

toată lumea nepreocupată ce capete luminate se găsesc la Vaşcău: 
* 


Aşa dară, participanții şi oratorii vor fi traşi înaintea procurorului. Deciziunea a apelat- 
o domnul Ciordaş la subprefectul comitatului. 

În schimb avem mângâierea că a reuşit bine adunarea de la Buntesdi, un sat la poalele 
munților Bihorului, deşi vremea nu era favorabilă. Preşedinte a fost aclamat țăranul loan Horge, 
iar oratori Dr. Augustin Ciavici şi Dr. loan Ciordaş. 

Primul a vorbit cu multă iscusintä despre starea politică şi financiară din tara, criticând 
sistemul de guvernare prin care, în loc să se aducă îmbunătăţire poporului, se făuresc legi tot 
mai grele şi insuportabile. Vorbirea a fost subliniată de aplauzele ascultătorilor. 

Dr. loan Ciordaş a vorbit despre Partidul național şi arată însemnătatea adunării de la 
Ileanda-mare. Atrage apoi atentiunea poporului cum protestează Maghiarii când se pun noi 
impozite, cum e darea de câine, care e mai mare decât darea de cap. Şi noi ar trebui să ne 
organizăm şi să protestăm, arătând guvernului cât de supărătoare sunt zeci de sarcini pentru 
popor. 

Aici pretorele, Dr. Kôüzépesy, face atent pe orator că s-a abătut de la obiect, iar notarul 
Gavra se simte îndemnat să afirme că oratorul agită. 

Şi-a şi primit răspunsul cuvenit din partea domnului Dr. Ciordaş, reflectandu-i: 

- Da agit! Acesta-mi este şi scopul, să agit contra ilegalităţilor. 

Şi cu aceasta incidentul se sfârşeşte. 

La urmă adunarea însărcinează pe domnul Dr. loan Ciordaş şi Dr. Augustin Ciavici să 
transmită Comitetului, prin ziarul „Românul”, următoarea adresă de aderentä: 

Românii bihoreni, intrunifi astăzi, la 21 iunie 1914, stil nou, în adunare poporală la 
Buntesdi, luând act despre hotărârile aduse de către Adunarea poporală din Ileanda-mare - cu 
insufletire să alătură la hotărârile acesteia adunări, să solidarisează pe întreg cu ele - cu Comitetul 
Partidului National Român - care este expresiunea adevărată şi vie a gândirei politice a neamului 
românesc din Ungaria — precum şi a deputaților nationalisti, a celor mai destoinici, neobosifi, 
desinteresati şi mai chemați luptători ai drepturilor noastre - le trimitem călduroase şi sincere 
multämiri pentru interesul purtat cauzei drepte a neamului nostru. Cu fnsufletire se înrolează şirul 
luptătorilor, adunați sub steagul Partidului Naţional Român, şi cu deplină încredere îşi pune soarta 
în mâinile comitetului acestui partid. 

Cu Dumnezeu înainte — noi nu vom lipsi! 
Presidentul adunării, 
loan Horge, econom 

După adunare, s-a luat masa împreună la părintelui locului, Terentie Papfi. 


Românul, nr. 126 din 11/24 iunie 1914, Arad, p. 4-5 


425 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


127 
Rieni (comitatul Bihor), 15/28 iunie 1914 - Corespondenţă în legătură cu reuşita adunare 
populară organizată la Rieni de către filiala bihoreană a Partidului Naţional Român din 
Transilvania, în ciuda faptului că la miting a fost prezent şi proto-pretorul plasei Vaşcău, 
renegatul Tempeleân Dezs6, cel care a anulat mai multe astfel de adunări în zonă. 


Cronică din Bihor 
- Adunarea poporală la Rieni - 

- D.N. Petra explică legea electorală - 

- Preotul în frunte - 

- Dr. Ciordaş - 
- Poporul cere să i se vorbească - 
- Aderentü la Rezoluţia de la Ileanda - 
- Femeia română - 
Beiuş, 29 iunie 

Şicanele puse la cale contra Partidului Nationalist din Beiuş, de către proto-pretorele 
Tempeleân Dezsé, în loc să aibă rezultatul la care se aştepta omul acesta, au îndârjit poporul şi însuşi 
el cere ținerea de adunări chiar incest proto-pretoriat. De fapt comunele din jurul Vascäului au o 
conştiinţă națională pronunţată. Asta o ştie şi stăpânul de la Vaşcău, şi de aceia a căutat şi caută să 
ne facă neplăceri, sufocând în germene ori ce mişcare naționalistă, şi a declarat că va opri toate 
adunările ce se convoacă pe teritoriul domniei sale. Totuşi s-a răsgândit, că la Rieni, comună 
fruntaşă, nu ne-a oprit, ci s-a mulțumit să facă a adevărată odiseadă din convocarea noastră. Nu 
sunt împrejurările de aşa natură ca acum să ne ocupăm de această nouă apucătură a domnului 
proto-pretore, înregistrăm numai faptele, ce ne-au procurat mulțumire sufletească. 

Duminică, pe o vreme frumoasă de vară, a plecat din Beiuş la Rieni domnul advocat 
Dr. loan Ciordaş şi domnul Ioan Petra, contabil. Neştiindu-se cu siguranță dacă adunarea se va 
tine sau nu, mai multi n-au plecat. La marginea satului i-a întâmpinat primarul, cu mai multi 
țărani cari ceruseră ţinerea adunării, comunicându-ne că sâmbătă seara târziu a sosit 
„permisiunea”. Îndată vestea sosirii noastre se lätise în toate părțile şi, la ora 11, aveam în față un 
număr mare de țărani din Rieni, Sudriş şi Petrileni. 

Adunarea se deschide prin cuvintele preşedintelui ei, preotul Terentie Popa, spunând 
oamenilor scopul întrunirii. Îi sfătuieşte, ca un bun părinte, să fie cu luare aminte şi să se rețină 
de la ori ce tulburare sau manifestatiune sgomotoasă, nu cumva să dăm prilej celor 6 jandarmi 
şi domnului proto-pretore - care sunt de față - să afle motiv de disolvare a adunării. Aceste 
declaratiuni şi sfaturi ale părintelui au făcut impresie bună, şi din ochii şi expresia fetii țăranilor 
strălucea bucuria că văd în fruntea adunării pe bunul lor părinte sufletesc. 

Primul orator a fost domnul Nicolae Petra, vorbind ascultătorilor despre legea 
electorală, disecând-o şi analizând-o aproape paragraf de paragraf în dispoziţiile ei cu privire la 
dreptul de vot. 

A demonstrat într-un stil frumos, dar totuşi pe înțelesul poporului, că legea nouă, sub 
masca lărgirei drepturilor constituționale, ni le răpeşte şi pe cele ce le avem, pentru că censul 
intelectual, plus contribuţia directă de 20 coroane, face pentru noi ilusoriu tot dreptul de vot. 
Trăim în locuri unde nu avem pentru ce plăti 20 coroane dare directă. lar pe baza testimoniului, 
de pe clasa VI nimeni nu mai nădăjduieşte să aibă vot, că doar peste 20 ani cine crede să aibă 
viață această monstruoasă lege? Până la noua lege electorală, ce nădăjduim că se va face, 
voturile țăranilor după locurile muntoase se vor mai reduce în mod simţitor, prin moarte şi 
divizarea moşiei. Discursul a plăcut mult şi nu arareori a fost subliniat de vii aprobări. 

Domnul Dr. loan Ciordaş le-a vorbit apoi despre noua arondare a circumscriptiilor de 
votare, ajungând la concluzia firească că comuna Rieni ar fi cea mai potrivită pentru formarea 
unui cerc de votare. În chipul acesta alegătorii n-ar trebui să meargă cale de 20-35 km. depărtare 
la Beiuş să voteze, când comuna Tărcaia, sat unguresc, la o depărtare de 4 km. de Beiuş, 
formează un cerc de votare. 


426 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


În urma acestei vorbiri elocvente, adunarea primeşte propunerea să se înainteze 
ministrului o rugare pentru îndreptarea greşelilor făcute cu arondarea centrelor de votare. 

Domnul Ciordaş a vorbit apoi despre situația politică, despre adunarea din Ileanda- 
mare, făcându-le cunoscute toate punctele resolutiunii de acolo. Jar când au aflat că la Ileanda- 
mare şi Alba-lulia s-au adunat câte 8-10.000 ascultători, cuprinşi de o emoție puternică, din 
public s-au auzit următoarele declaraţii: - „In dumneavoastră şi în ei e nădejdea noastră!” 

A amintit de tratativele lui Tisza cu Românii, de cazul lui Tisza-Vaida, care era 
comentat şi de țărani cu observări satirice. 

Poporul cerea cu insistență să vorbească oratorul cât de mult, că de mult n-a mai auzit 
aşa sfaturi înțelepte. 

- „Te ascultăm până dimineață domnule!” strigau țăranii. La sfârşit, adunarea a primit cu 
mare insufletire următoarea rezolutiune: 

„Românii bihoreni, intruniti in adunare poporală la Rieni, in 28 iunie 1914, st. n., luând act 
despre hotărârile aduse în adunarea poporală din Ileanda-mare, se alătură cu fnsufletire acelei hotărâri”. 

S-a făcut apoi şi o adresă de aderentä către partid şi comitat. După adunare a fost masă 
la părintele Terentie Popa, şi doamna preoteasă, o româncă înflăcărată, vrednică tovarăşă de 
luptă naţională a soțului ei, prin felul de gândire, interesul ce-l poartă cauzei româneşti, ne-au 
făcut o impresie adâncă. 

Şi domnul proto-pretore, care făcea glume pe socoteala naționalismului doamnei, a 
fost silit să încaseze un răspuns care i-a rumenit fata niţel. - Corespondent 


Românul, nr. 132 din 18 iunie/1 iulie 1914, Arad, p. 1-2 


128 
Beiuş, 7 iulie 1914 - Raport informativ întocmit de către prim-pretorul plasei Beiuş, 
Werthennstein, în legătură cu starea de spirit naționalistă a românilor din oraşul Beiuş şi din 
împrejurimi, situație pe care o atribuie educației naționaliste promovate de Gimnaziul greco- 
catolic românesc din oraş în rândul elevilor săi, care pe urmă o răspândesc prin satele lor. 


Prim-pretorul plăşii Beiuş 
nr. prez. 28/1914 
Stimate domnule Comite! 

Am onoarea să vă înaintez, cu anexarea scrisorii primite, raportul meu privind 
următoarele: 

Redactorul scrisorii este doamna Bâtori Zoltân, născută Sipos Irma, soția preşedintelui 
secției locale a Partidului Independenţei şi Paşoptist. Doamna Bâtori este o femeie extrem de 
sensibilă, exaltată până la limitele iresponsabilitätii şi astfel, după cum m-am convins personal, 
ea nu poate să dovedească cele cuprinse în scrisoare cu fapte reale. 

Fără îndoială că scrisoarea şi cele cuprinse în aceasta redau cu fidelitatea fotografiei 
acea atmosferă care a luat amploare în ultimul an în rândul populaţiei ţărăneşti din 
localităţile maghiare de pe valea Crişului Negru şi în rândul majorității populaţiei din Beiuş, 
despre care v-am atentionat în raportul meu, nr. prez. 25/1914. Această atmosferă este reacția 
acelei atmosfere care domneşte în rândul românilor şi despre a cărei apariție v-am informat 
pe dumneavoastră. 

Afirm încă o dată că în rândul țărănimii române, care din punct de vedere politic a fost 
pasivă până în prezent, acum în mod categoric a luat amploare o atmosferă antimaghiarä, 
iredentistă, care nu este compatibilă cu loialitatea față de stat. Nu folosesc cu multă plăcere 
această expresie, dar nu găsesc alta pentru a caracteriza acea noțiune care exprimă instigarea în 
favoarea României care, gândind la o eventuală intervenție românească, o aşteaptă, o speră. 

Această atmosferă până în prezent s-a exprimat numai printr-o rezervă tot mai 
accentuată față de elementul maghiar, prin vorbe tendentioase în cercuri particulare şi prin 


427 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


reținerea tot mai frecventă de la obligaţiile publice, dar fără îndoială că există şi se extinde 
această atmosferă populară, care merită toată atenţia. 

Fără să aibă cineva cunoştinţă, tin în cel mai mare secret sub observare permanentă, cu 
agenți competenți, localităţile care sunt centrele atâtärii nationale, unde, pe baza rapoartelor 
confidentiale primite, se observă în mod repetat, în discuţiile care au loc în rândurile populației 
ţărăneşti, ideea unei intervenţii româneşti, a unei „mişcări de eliberare”. 

România, până acum, a fost o noțiune aproape necunoscută, astăzi însă România, 
casa regală română, instituțiile româneşti sunt în unele localităţi în centrul atenţiei. După 
părerea mea, trebuie să împiedicăm în primul rând acea „reclamă” pe care o face 
României intelectualitatea română de aici, care, cu puţină excepție, este cu idei 
naționaliste exagerate. 

Confidential am atentionat pe comercianții de aici să se abțină de la afişarea în vitrine a 
imaginilor din România. În timpul târgurilor, imaginile din lupta românilor, fotografiile casei 
regale române, au constituit adevărate locuri de adunări populare. Această situație m-a 
determinat să-i rog pe comercianții respectivi să retragă imaginile din fața publicului, sub 
pretextul siguranţei publice, deoarece alt temei legal nu am găsit. 

Prezentarea filmelor documentare din România, inspirate din istoria României, din 
viata poporului, de asemenea au avut ca scop trezirea interesului fata de România. La astfel de 
expuneri, anunțate din timp, iau parte în masă elevii de la gimnaziu şi de la şcoala civilă de fete, 
însoțiți de profesorii lor, dar sunt adunați de către preoții cei mai cunoscuți, membrii ai 
Partidului național, şi țăranii înstăriți. 

De-a dreptul îngrozitor este acea ovatie furtunoasă cu care însoțesc elevii români 
corupți, fără simtäminte patriotice, apariția pe peliculă a familiei regale române sau a armatei 
române. Aceste fenomene, la prima vedere fără importanţă, în realitate sunt de o importanță 
deosebită, deoarece indică acea direcție în care vor să orienteze, fruntaşii români, modul de 
gândire şi sentimentele generaţiei viitoare. 

Consider că este imposibil ca statul să nu aibă la îndemână mijloacele pentru educarea 
în spirit patriotic a tineretului de altă naţionalitate, cu respectarea individualitätii neamului, a 
culturii sale, asigurând dezvoltarea şi propăşirea acestuia. 


Domnule Comite! 

Sustin cu hotărâre, fiind conştient de gravitatea acuzatiei mele, că spiritul de educaţie 
din Gimnaziul din Beiuş este foarte periculos din punct de vedere al interesului maghiar. 
Sistemul de educaţie din Gimnaziu, dar mai cu seamă din cele două internate române, este cel 
care nu numai că înăbuşe le elevi sentimentul de patriotism pe care l-au adus eventual din casa 
părintească, dar care în rândul tineretului, care la această fragedă vârstă este susceptibil la orice 
influenţă, distruge, extirpă orice sentiment care ar aminti de patrie, de apartenenţă la națiunea 
maghiară si de credinţă fata de stat. 

În cei opt ani nu se întâmplă nici măcar odată, nici când se iveşte ocazia - chiar dacă 
nu s-ar ivi, ar trebui căutată - ca un profesor să facă măcar aluzie că individul român din 
Ungaria este cetățean maghiar de naționalitate română şi din această cauză trebuie să 
urmărească cu atenţie şi dragoste problemele patriei sale. Elevului român nimeni nu-i atrage 
atenția niciodată că poate şi trebuie să devină membru credincios şi patriot al naţiunii maghiare, 
cu respectarea nationalitätii, a limbii si a religiei sale. 

Pentru tânărul care a terminat Gimnaziul din Beiuş, sunt cu totul necunoscute 
noțiunile de patriotism, simpatie şi soartă comună cu națiunea maghiară. În afara programei de 
învățământ, românismul, cultura românească sunt singurele idealuri a căror cinstire este 
cultivată în tineretul român care termină la Beiuş. 

În afară de aceasta, sufletul tânărului care termină aici este cuprins de interesul față de 
România şi ura față de maghiari. Datorită acestei educatii, va dispare cu timpul în întregime 
acea generație care, fiind română, totuşi a ştiut să gândească patriotic. Tânărul care a terminat la 
gimnaziul din Beiuş, dacă nu va ajunge în condiţii foarte favorabile, va deveni, unul câte unul, 


428 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


cu cele mai extremiste idei naționaliste, duşman al ungurilor. Şi numărul considerabil de 
intelectuali români se formează în sânul Gimnaziului din Beiuş. 

Corpul profesoral, cu excepția unui sau a doi profesori mai în vârstă, este devotat 
Partidului naţional extremist, directorul Gimnaziului este un bătrân incapabil, incult, care abia 
ştie scrie şi citi ungureşte. Directorul Inspectoratului şcolar, din punct de vedere profesional, 
inspectează instituţia, dar spiritul acesteia nu-l cunoaşte. Dacă vrei să cunoşti acest spirit fatal, 
aici trebuie să trăieşti, să participi la câte o serbare şcolară, la câte o întrunire organizată de 
elevii mai mari, unde limba maghiară, cântecele şi dansurile maghiare sunt cu totul expulzate, 
ca subiect al urei. 

Din intelectualitatea educată astfel vor ieşi fruntaşii poporului român şi de aceea nu 
trebuie să ne mirăm dacă țăranul român, răbdător, bun şi respectuos, va fi un duşman al 
ungurilor, nemulțumit, care va trage spre România şi chiar din cauza necivilizatiei ar putea să 
devină o masă periculoasă. 

Nu este fără sens că extinderea acestei atmosfere, prezentate de mine, nu este văzută 
cu ochi buni nici de către fruntaşii Partidului naţional care, departe de a fi patrioți, dar sunt cu o 
judecată mai practică, încearcă să o prezinte în roz, să minimalizeze importanța ei, dar mai ales 
o tin în secret. Astăzi însă, această atmosferă, care a fost rezultatul instigärilor Partidului 
național, este mai puternică decât au sperat fruntaşii oficiali ai acestui partid, în aşa măsură 
încât politicienii naționali nu pot modera influența celor mai radicali, dacă chiar ei înşişi nu 
doresc să fie dezarmati. 

Nu mă tem la ora actuală că această atmosferă, descrisă de mine, să se manifeste în 
excese, dar trebuie să servim viitorul, trebuie să avem în vedere viitorul atunci când, printr-o 
privință, vreau să potentez încrederea în sine a ungurilor şi să o întăresc, lichidând senzaţia de 
teamă, credinţa şi încrederea ungurilor, iar în altă privință consider necesar ca statul, prin 
mijloace potrivite, să împiedice ca şi românii care trăiesc în inima țării să intensifice abil 
interesul fata de România, sentimentul de unitate cu România. 

Înţelepciunea guvernului va găsi mijloacele necesare în acest scop, dar fără îndoială că 
cea mai justă şi cea mai bună administrație va fi în zadar, dacă educația şcolară românească nu 
va fi obligată printr-un control permanent şi sever să rupă cu orientarea periculoasă de până 
acum. 

Cauzele nemulțumirilor poporului român şi a tendinței sale la instigare sunt nu numai 
de natură politică, dar şi economică. Poporul maghiar de aici, pe lângă faptul că şi-a clădit 
căminul pe un teren mai bun şi mai fertil, dar este şi mult mai civilizat şi mai ales mai harnic 
decât poporul român, şi astfel criza economică din ultimii trei ani a suportat-o în general mai 
uşor decât românii. 

Criza economică din ultimii ani a provocat distrugeri imense poporului român, şi aşa 
sărac, şi astfel este de înțeles acea antipatie, creată de invidia care domneşte în rândul românilor 
față de maghiarii mai înstăriți. Antipatia aceasta o simt şi maghiarii, care creează frică în sânul 
lor. 

Trebuie deci să se facă ceva pentru îmbunătățirea situației economice a populației. 
Dacă îmi permiteti, cu proxima ocazie vă voi prezenta un studiu despre un program în această 
direcție. 

Beiuş, la 7 iulie 1914 
Prim-pretor 
Wertheinstein 


AN-SJ Bihor, fond Prefectura județului Bihor, inv. 25, dosar 2/1914, f. 14-169% 


996 *** 1918. Bihorul în Epopeea Unirii. Documente, Comitetul de Cultură şi Educaţie Socialistă al 
judeţului Bihor, Oradea, 1978, p. 80-83 


429 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


129 
Arad, 4/17 iulie 1914 - Ştire în legătură cu tentativa de aruncare în aer a depozitului de praf 
de puşcă din cazarma Cetăţii Aradului, atentat dejucat prin vigilenta santinelei aflate în post, 
un soldat român, care a ripostat cu focuri de armă la atacul teroristilor. 


Spioni la garnizoana din Arad 

În oraşul nostru se discută foarte viu faptul că în noaptea de vineri spre sâmbătă, trei 
necunoscuţi au încercat să arunce în aer magazinul cu iarbă de puşcă din cetate. 

Deşi la comandament se tine în secret, atât a putut străbate in public că, după miezul 
nopții, pe timpi de furtună, trei necunoscuți s-au apropiat de post (era de strajă un Român din 
împrejurimi), care i-a observat şi i-a somat să stea. Răspunzând aceştia cu focuri de revolver, 
soldatul le-a ripostat. O patrulă din apropiere a alergat imediat la fața locului, luându-i în 
urmărire pe atentatori cari, în întuneric, au izbutit să se facă neväzuti. 

A fost alarmată întreaga garnizoană, dar nu li s-a mai putut da de urmă. După unele 
versiuni, unul dintre spioni ar fi fost rănit şi prins. Alţii spun că atentatorii ar fi îmbrăcaţi în 
haine femeieşti şi că de mai multă vreme s-au văzut umblând prin şanţuri. 

De două zile posturile au fost întărite, iar civililor nu mai le este permis să intre în 
cetate după ora 9 seara. 


Românul, nr. 148 din 8/21 iulie 1914, Arad, p. 6 


130 
H6dmezâvâsârhely (comitatul Csongrâd)-Oradea, 7 noiembrie 1914 - Anunţ in 
legătură cu mobilizarea rezerviştilor cu vârste cuprinse între 42 şi 50 de ani pentru efectuarea 
lucrărilor de infrastructură necesare armatei. 


Conscrierea glotaşilor de 42-50 de ani 

Secţia militară din H6dmezovâsârhely%7 a afişat pe străzile oraşului, în 1 noemvrie, un 
apel in care aduce la cunoştinţă că ministrul Apărării țării doreşte, în baza legilor excepționale 
privitoare la ajutorul ce e obligată să-l dea populatiunea armatei în timp de răsboiu, să aplice pe 
bărbaţii de 42-50 de ani la lucrări pentru regularea drumurilor şi construirea de poduri, precum 
şi pe inginerii civili şi muncitorii värsati în aceste lucrări. Secția militară din Hédmezüväsérhely 
i-a provocat deci pe toți bărbații de 42 până la 50 de ani să se prezinte la numita comandă in 
termin de 24 ore. 

Un apel similar a fost publicat şi în Oradea-mare. În acest din urmă apel se stabileşte 
pentru muncitorii cari lucră pentru armată o recompensă în bani de 3 coroane pe zi. Şi, întrucât 
ei vor fi însoțiți de puterea armată, vor primi şi locuinţă, altcum banii de locuinţă. Inginerii vor 
primi salar corespunzător gradului celui mai inferior, clasa IX de funcționari. Cei anunţaţi, când 
vor avea să intre în serviciul armatei, li se va aduce mai târziu la cunoştinţă. 


Unirea, nr. 115 din 7 noiembrie 1914, Blaj, p.4 
131 


Budapesta, 27 octombrie/7 noiembrie 1914 - Ordin al ministrului maghiar de Interne, 
Sandor Janos, prin care, în urma reformei civile şi politice promise de premierul Tisza Istvan 
etniilor neprivilegiate din imperiu, abrogă interdicția privitoare la afişarea culorilor naționale 
ale acestor etnii în locurile publice şi cu ocazia unor festivități tradiționale proprii, dar cu 
condiția afişării în egală măsură a celor maghiare. 


997 Hodmezăvâsârhely, oraş în comitatul Csongrâd, Ungaria, vecin azi cu județul Arad - n.n. AT. 
430 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Ordinatiunea 
ministrului de interne ungar despre folosirea colorilor si insigniilor nationale 
în localuri publice si la prilejuri festive 

Monitorul oficial publică, în numărul de duminică, ordinatiunea de la vale a ministrului de 
interne ungar, Sandor Janos, adresată cătră toate municipiile: 

Insufletirea patriotică, care uneşte într-un sentiment înălțător pe toți cetățenii statului, e 
un simptom al vremilor istorice. Recunoscându-se pericolul comun, au dispărut toate 
antagonismele. Toţi cetăţenii statului s-au unit, în sentimentele şi voința lor, pentru apărarea 
tronului şi a patriei. Fiecare îşi jertfeşte pe altarul patriei viata şi toată averea cu aceeaşi dragoste şi 
a dat dovezi, nu cuvinte, ci fapte, că el voieşte să caute şi să-şi găsească fericirea în această patrie. 

Această înălțătoare manifestare a dragostei de patrie, şi recunoaşterea loială a ideei 
unității de stat, exclude chiar şi posibilitatea bănuielii că fiii acestei tari, apartinätori 
singuraticelor naționalități, exprimându-şi caracterul lor etnografic şi extern, adică purtând 
colorile şi insigniile lor istorice, ar tinde spre färämitarea unităţii statului sau că ei, dovedindu-si 
acest caracter al lor, ar dori să-şi manifesteze devotamentul lor față de un alt stat străin şi prin 
aceasta înstrăinarea lor față de statul ungar. 

O astfel de purtare, care atinge suveranitatea şi integritatea teritorială a statului, nu ar 
tolera-o fără pedepsire nici un stat. Dar nici nu există nici un motiv ca statul să oprească 
singuraticelor grupe a cetăţenilor săi folosirea colorilor care sunt esprimarea caracterului lor 
etnografic si care, în baza traditiunilor şi datinilor poporului, a devenit obiceiu şi în trecut au 
fost folosite; permițând însă că respectiva naţionalitate nu ajunge în nici o contrazicere cu 
credința datorată fata de ideea de stat. 

Simtämântul patriotic, dovedit în aceste vremuri grele de cătră nationalitätile statului 
ungar, adeveresc credința necondiționată şi alipirea lor fata de statul ungar. Între astfel de 
împrejurări, n-ar fi just ca să fie ținută în vigoare şi pe mai departe opreliştea politieneascä 
privitoare la folosirea astorfel de colori şi insignii, care nu au alt scop decât esprimarea 
caracterului etnografic al singuraticelor naționalități, de sine înțeles permițând că, folosindu-se 
acestea, îşi va găsi esprimare şi recunoaşterea şi respectarea ideei de stat ungar, în chip demn şi 
corespunzător însemnătăţii ei. 

Pornind din această atitudine patriotică, declar că nationalitätile, care trăiesc în statul 
ungar, pot purta fără nici o piedecă, în locuri şi la prilejuri publice, colorile lor, devenite, în 
urma traditiunei şi datinilor poporului, de fapt nationale, întrucât acestea nu sunt identice cu 
colorile unui stat străin, folosind în acelaşi timp, cel putin în măsură egală, colorile nationale 
maghiare. 

Ordinatiunile anterioare, contrare acestei ordinatiuni, le scot din vigoare. 

Sandor Janos 
ministru de interne 


Biserica si Scoala, nr. 44 din 2/15 noiembrie 1914, Arad, p. 353 


132 
Moftin (comitatul Sătmar), 10 noiembrie 1914 - Anunt în legătură cu posibila amnistie de 
care se vor bucura românii din comuna Moftin, împotriva cărora Episcopia Greco-catolică de 
Hajdudorog a deschis proces penal pentru nesupunere şi revoltă. 


Amnestie generală pentru delictele politice 
Maiestatea Sa monarhul, îndemnat de atitudinea credincioasă şi gata de jertfă a 
totalitätii națiunii maghiare, dovedită la isbucnirea războiului, fără deosebire de clasă socială 
sau naționalitate, a îndrumat pe ministrul de Justiţie ca în cauza gratierii celor osânditi pentru 
delicte de les-majestate, sau de altă natură politică, precum şi în cauza sistării proceselor puse în 
curgere, să facă propunere. 


431 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


Propunerea va fi supusă în timpul cel mai scurt hotărârii preaînalte a Maiestatii Sale. 
Deja de pe acum suntem autorizați a constata că, conform hotărârii prea gratioase a Maiestatii 
Sale, actul acesta de grație se va extinde asupra cauzelor de les-majestate, asupra delictelor 
săvârşite împotriva membrilor guvernului în şedinţa din 21 martie 1910 din parlament, precum 
şi asupra delictelor ce sunt în legătură cu luptele de clasă şi naţionaliste. 
* 


În legătură cu decretul prea înalt de amnestie al Maiestätii Sale, credem a şti că între 
cei amnestiati sau agratiati se află şi iubiții noştri fraţi de la Moftin, şi că astfel acel proces de 
tristă pomenire încă este sistat. Mulțumită Domnului! lar frații sătmăreni primească salutul 
nostru călduros. 


Unirea, nr. 116 din 10 noiembrie 1914, Blaj, p.3 
133 


Oradea, 14 noiembrie 1914 - Ecoul inițiativei de reluare a negocierilor dintre guvernul 
maghiar şi fruntaşii mişcării naționale române, manifestate prin scrisorile trimise de premierul 
maghiar Istvan Tisza mitropolitului ortodox român al Transilvaniei, loan Metianu, surprins în 
interviul acordat de episcopul greco-catolic al Oradiei, Demetriu Radu. 


Episcopul Demetriu Radu despre scrisoarea contelui Tisza 

Cetim în ziarul ,, Nagyvdrad’ 8 următoarele declarații ale Preasfintiei Sale Dr. Demetriu 
Radu, referitoare la acțiunea de împăcare a contelui Tisza: 

- Acţiunea contelui Tisza şi din partea mea o consider de mare importanță, mai ales in 
împrejurările actuale, şi ce mă priveşte pe mine totdeauna am avut convingerea aceea că două 
popoare, cari sunt avizate unul la celalalt, trebuie să trăiască în pace şi armonie. 

Scrisoarea domnului ministru-prezident m-a atins foarte plăcut şi dacă răsunetul 
acesta va fi general, atunci voiu putea şi eu, în modesta mea sferă de activitate, să obțin 
rezultate şi mă voiu năzui să fac tot posibilul pentru asigurarea succesului acestei acțiuni. 

Este o enormă deosebire între pacea încheiată între doi indivizi ori două popoare. 
Când e vorba de singuratici, se pot lua în considerare interesele private sau alte considerente, 
dar la împăciuirea a lor două popoare, singura bază solidă e: dreptatea. 

Afară de aceasta, e absolut de lipsă ca opinia publică, în astfel de cazuri, să fie pătrunsă 
de dispoziţii bune şi, dacă ar lipsi aceste, ar trebui create. În munca aceasta mare, presa are o 
importanţă de rangul prim. Aşteptăm, prin urmare, ca atât la români, cât şi la maghiari, opinia 
publică să fie sinceră. 

Dar, coardele acelea de îndoială, atinse de „Budapesti Hirlap” în numărul său din 8 
noiembrie, în cari acțiunea ministrului-prezident se califică de încercări interesante, absolut nu 
sunt potrivite pentru crearea armoniei necesare, tocmai în acest timp când pe câmpul de răsboiu 
românii se luptă alăturea cu maghiarii pentru apărarea patriei comune. 

Pe tot dreptul mă pot provoca la datele istoriei venitoare, arătând că la asediul 
Przemyslului, alăturea cu oştirea maghiară se luptau patru regimente de honvezi, cari s-au 
recrutat în întregime sau în mare parte din feciori români, şi aceşti eroi s-au aruncat în foc 
ascultând comanda ungurească. 

Ce priveşte rezultatul acțiunii contelui Tisza, în opinia publică românească acela va 
atârna de la dispoziţiile legale prevăzute în scrisoarea prim-ministrului şi de la modul executării 
acestora. 


Unirea, nr. 118 din 14 noiembrie 1914, Blaj, p.1 


998 „Nagyvârad” (Oradea Mare) cotidian înființat în iulie 1870 la Oradea de către editorul Hiigel 
Ott6 împreună cu avocatul Bâttaszeki Lajos - n.n. AT. 


432 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


134 
Arad, 9/22 noiembrie 1914 - Articol mobilizator publicat de către profesorul Onisifor Ghibu, 
inspector şcolar peste şcolile ortodoxe din Transilvania, prin care face apel la preoții ortodocşi să-i 
suplinească pe învățătorii mobilizați pe front şi să continue astfel procesul de învățământ în parohiile 
lor. 


Ce să facem? 

Această întrebare mi-a pus-o, deunăzi, un tânăr preot care abia de 4-5 ani a ieşit din seminar. 

- Învățătorul îmi e mobilizat, şcoala stă pustie, oamenii-s näcäjiti de nu mai ştiu de 
capul lor, eu sunt sărac şi nu mai pot sta în şcoală, căci trebuie să-mi văd de putina economie - 
ce să fac în împrejurările astea? Dă-mi un sfat! 

Mai întâi voiam să-i spun pe scurt: - „Ştii bine că prin ordinul consistorial Nr. 9655, 
a.c., preoţii au fost strict indatorati să suplinească ei în şcoală pe învățătorii mobilizați, fără să 
aibă drept a cere pentru aceasta nici o remuneratie” - dar apoi mi-am dat seama că pe calea 
aceasta n-aş fi ajuns să conving pe tânărul preot despre datoria ce o are. Ce efect putea să aibă 
invocarea unui ordin asupra unui om, al cărui suflet e cuprins din toate părţile de desperare şi 
de neînțelegere? 

Şi, în loc să invoc ordinul, i-am zis: „Părinte! Vremurile care le-am ajuns sunt pentru 
toţi atât de grele cum n-au mai fost niciodată. Sunt grele pentru milioanele de soldați care, in 
bătaia gloantelor dusmane, trebuie să îndure frigul şi foamea şi osteneala şi fiorul morţii - si 
gândeşte-te că între aceştia sunt şi mii de învăţători, între care si ai dumitale! - sunt grele pentru 
soțiile rămase, fără sprijin acasă, şi pentru copiii care vor rămânea poate orfani - sunt grele 
pentru săteanul care nu mai are vite de lucru şi pentru orăşeanul demis din fabricile care nu mai 
au pentru cine lucra deocamdată - sunt grele pentru mamele care aşteaptă zi de zi, cu o 
încordare crescândă, ştiri de la fiii lor, de care n-au mai auzit nimic, şi sunt grele pentru cei care 
află că iubiții lor nu se vor mai întoarce niciodată de pe câmpul de luptă, unde au murit ca eroi 
- sunt grele pentru mai marii oştirilor, sunt grele pentru miniştrii, pentru regi şi împărați. 

Cu ce drept aştepţi dumneata, Sfintia Ta, ca aceste zile, grele pentru toată lumea, să fie 
uşoare pentru Sfintia Ta? Când greutățile tuturora sunt mai mari decât ale Sfinţiei Tale, de ce te 
aştepţi ca ale Sfinţiei Tale să înceteze cu totul, să nu mai existe de loc? De ce am învăţat noi 
istoria Testamentului vechiu şi istoria Testamentului nou, de ce am învățat Dogmatică şi 
Morală, de ce am învăţat atâta carte şi ştiinţă? Pentru ca să nu găsim în ele, nici în zilele grele ca 
acestea, razim? Dacă desperăm noi, care în cultură ar trebui să vedem o putere sufletească, un 
razim pentru cele mai grele încercări, atunci trebuie să zicem că cultura nu e o fericire pentru 
noi, ci o nefericire. Nu te lăsa răpit de greutăţile zilei şi ale vremii ci, punându-te pe un punct de 
vedere mai înalt, stäpâneste-ti durerea şi stăpâneşte-o pe a tuturor acelora cu care vii în contact. 

Eşti părinte sufletesc al mai multor sute de oameni care acum sunt mai năcăjiți decât 
oricând. Ce se va alege de aceşti dacă Sfintia Ta ţi-ai pierdut busola de orientare? Fii sufleteşte mai 
presus de ei, fii sfătuitorul, fii mângâietorul, fii ajutorul, fii luminătorul lor! Acum se cere aceasta 
mai mult decât în întreaga viaţă a lor si a Sfinţiei Tale. Când e primejdia mai mare, atunci trebuie 
să aibă conducătorii mai mare prezenţă de spirit. Iti stă şcoala goală şi copiii stau degeaba pe 
acasă, sălbăticindu-se? Gândeşte-te - nu la ordinul consistorial! Nr. ... atâta - ci la acei bieti copii, 
care nu sunt de vină la răsboiul cumplit de azi, care nu sunt de vină că învățătorul lor e dus să 
lupte pentru tara, care nu-şi pot da seama de pierderea cea mare care o îndură nemergând la 
şcoală în timpul acesta - gândeşte-te apoi că aceşti copii nenorociti sunt copiii parohienilor Sfinţiei 
Tale şi sunt parohienii Sfinţiei Tale de mâine. Ce vor zice aceştia mâine, poimâine, când îşi vor 
putea da seama de împrejurările de acum: iată, preotul nostru nici habar n-a avut de noi când n-aveam 
învățător şi când Sfintia sa avea poruncă să ne învețe, ne-a lăsat neluminati, nu i-a fost mild de noi, ci şi-a 
văzut numai de sufletul lui. - Şi atunci, toate cuvintele pe care le vei ceti Sfintia Ta din Liturghier şi 
din Molitvelnic vor face asupra lor numai impresia unor cuvinte goale, şi parohienii Sfinţiei Tale 
vor fi nişte oameni fără credință adevărată - căci credința fără faptă, moartă este - vor fi nişte egoisti, 
împotriva cărora te vei plânge zadarnic, cu orice prilej. 


433 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Sfatul meu e, deci, să te duci acasă şi mâine, după slujbă, să le vorbeşti oamenilor 
despre datoriile mari pa care le avem cu toţii, cei care am rămas acasă, față de tara, fata de noi 
înşine. Si ca să fii cel dintâi în sat întru împlinirea datoriei, adaogă la sfârşit că a doua zi toți 
oamenii să-şi trimită copiii la şcoală, pentru că ei nu pot rămânea nici în vremea asta fără 
învățătură şi fără bună creştere. Şi deoarece învățătorul e dus pe câmpul de luptă, ca să-şi facă 
datoria față de ţară, iată Sfintia Ta iei asuprä-ti să le fii însuţi învățător până se va isprăvi 
răsboiul. Sfintia Ta vrei să fii acum, în vremurile acestea, mângâietor şi ajutor al mai multora 
decât în alte vremuri; vrei să fii adevăratul părinte al tuturora, mic şi mare, pentru ca prin 
aceasta să faci cu putinţă trecerea cu mai puține greutăți peste aceste vremuri cumplite. 

Fă aşa, şi vei da prin aceasta cea mai bună educaţie creştinească şi omenească tuturor 
credincioşilor Sfinţiei Tale, iar Sfintia Ta vei avea cea mai mare linişte şi multämire sufletească. 
Si a doua zi du-te la şcoală - unde te trimite şi porunca consistoriului, care trebuie să vie dupa 
porunca conştiinţei Sfinţiei Tale. Imparte-ti lucrurile aşa ca să poți tinea în fiecare zi cel putin 3- 
5 ore şcoală cu copiii; invata-i frica lui Dumnezeu, dă-le ştiinţă, şi fă tot ceea ce-ţi va sta în puteri 
pentru micii copilaşi. Nu vei putea face cât cer legile şi regulamentele şcolare? Nu-i nimic! Fă 
însă cât cer trebuintele actuale şi cât poți, într-adevăr, pe conştiinţa Sfinţiei Tale. 

Aceasta să o faci! 

Dr. Onisifor Ghibu 


Biserica şi Şcoala, nr. 45 din 9/22 noiembrie 1914, Arad, p. 358 


135 
Lozna (comitatul Sălaj), 27 decembrie 1914 - Anunţ în legătură cu moartea sergentului 
român Victor Pop de Boereni, student medicinist, subofițer în Regimentul 63 Infanterie al 
armatei austro-ungare, căzut pe frontul din Polonia rusească. 


+ Eroii noştri 

Nemângâiații subscrisi, cu inima înfrântă de durere nemărginită, aducem la cunoştinţa 
tuturor rudeniilor, prietinilor şi cunoscutilor că mult iubitul şi veşnic neuitatul nostru fiu, frate, nepot 
şi văr Victor Pop de Boereni, student universitar la Facultatea de medicină din Budapesta, voluntar, în 
etate de 19 ani, în a treia lună petrecută pe câmpul de luptă din Galiţia şi Polonia rusească, ca sergent 
la Compania 13 din Regimentul 63 de infanterie, a fost lovit de un glonț duşman în lupta crâncenă 
din Polonia rusească şi a murit moarte de erou, în ziua de 27 decembrie 1914. 

Pentru odihna sufletului său blând şi nobil s-a celebrat parastas în ziua de 31 ianuarie, 
st. n., în biserica greco-catolică din Lozna-mare. Odihnească-se în pace! 


Unirea, nr. 11 din 4 februarie 1915, Blaj, p.3 
136 


Trento (Italia), 4/17 ianuarie 1915 - Relatare întocmită de doamna Lucia Bologa, voluntară 
la spitalul militar din Trento, alături de fiul ei medicinist, în legătură cu starea de spirit a 
răniților români din „Regimentul Bihorenilor”, internați acolo, şi bunul simț de care dau 
dovadă în relațiile lor cu personalul medical. 


Starea sufletească a răniților noştri 
Tot sufletul este cuprins de o adâncă religiositate. Bisericile pline de credincioşi pe care 
i-a învăţat suferinţele a fi evlavioşi, dacă nu i-a învăţat mai nainte creşterea. Soldatul, în mijlocul 
focului, se roagă, iar pentru rănit o carte de rugăciuni e cea mai mare bucurie. Totul e străbătut 
de duhul religiositätii. 


999 Lozna, comună în județul Sălaj, alcătuită azi din localitățile Lozna, Cormeniş, Preluci, Valea 
Leşului şi Valea Loznei - n.n. AT. 


434 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


La timpul său, am fost publicat epistola regretatului profesor Dr. Avram Sădean, de pe 
câmpul de răsboi, în care îşi esprima admirația față de atâta evlavie religioasă amestecată cu vitejie a 
soldatului român. Suntem acum în posesiunea unei prețioase epistole despre psihologia răniților 
noştri. Distinsa doamnă Lucia Bologa, care petrece cu fiul dânsei, medicinist în Trento, aplicat la un 
spital militar, cerându-ne cărți de rugăciuni pentru răniții dânsei, ne relevează atât de viu starea 
sufletească a răniților încât, chiar cu riscul de a comite abuz, ne folosim de o epistolă privată. 

„Eu încă am aflat aici un câmp de activitate foarte lätit - zice doamna Bologa. Venind multi 
Români în spitale, am devenit aici un interpret, atât pentru esplicarea suferințelor lor, cât şi pentru a le spune 
surorilor de caritate dorințele sărmanilor bolnavi. Aici, unde medicii au sute de bolnavi, nu pot ei să se ocupe în 
special de fiecare. Eu însă am intervenit, cu încetul, să le procur diferite favoruri bolnavilor mei. Cel mai mare e, 
în primul rând, acela că li s-a permis băieților nostri să fie într-una şi aceiaşi odaie. 

La care ştiu ceti, le-am dat cărți de rugăciuni, de care s-au bucurat într-un mod cum n-aş fi crezut că 
e posibil. Cel care ştie ceti, ceteşte cu voce tare şi celălalt ascultă cu multă evlavie. Toţi zic că numai de-ar 
ajunge odată acasă să-şi vadă iarăşi sfânta biserică. Mai caracteristică a fost o scenă care mi-a plăcut. 

Un bolnav, cu numele Ardelean, a fost mutat din despărțământul bolnavilor grei în salele de bolnavi 
uşori. Tovarăşul său, când s-a făcut şi el mai bine, încă a fost adus peste o săptămână în despărtământul lui 
Ardelean. Eu mă duc la Ardelean şi-i spui, ca să gâcească, că cine a venit azi în odaia vecină. El îmi răspunde: 
«De-mi vei spune, voi gâci». Când i l-am numit pe Toader, s-a bucurat şi a zis: «Ce bine imi pare, că vine să-mi 
cetească iară cartea lui de rugăciuni, aşa-s de frumoase de parcă mă fac alt om când le aud». Aşa mi-a plăcut 
feliul lui de a se exprima, încât am căutat să vă redau cât se poate de exact scena aceea. 

Singură nu ştiu cum s-a făcut că atunci m-am cugetat la întrevorbirea noastră din Arad despre 
religiune, şi atunci mi-a venit în minte ideea să vă rog pe Dumneavoastră de a-mi trimite cărți de rugăciuni 
pentru soldații bolnavi din spitale, şi anume pentru cei din Regimentul Bihorenilor de aici. De la Asociatiune 
am căpătat 60 de cărticele din biblioteca poporală, între care şi unele cărți religioase. Toţi, şi sănătoşi şi bolnavi, 
s-au rugat de cărțile bisericeşti, astfel că [dacă] aş avea încă odată atâtea, şi n-ar fi prea multe să le împart. 

Aici, s-a împărțit la Crăciunul catolic daruri bolnavilor. M-am bucurat de bucuria lor şi m-am 
convins de modestia băieților noştri. Când li s-a împărțit beuturi soldaților, Românaşii noştri stăteau 
sfiiți într-un colt şi, numai după ce i-am chemat şi pe ei, au venit să-şi primească partea lor. Chiar medicii 
de aici mi-au făcut observarea că soldații noştri nu simulează, ci totdeauna cu cauză se prezintă ca 
bolnavi. Aşa mă doare inima de ei când ti văd pe sărmanii, multi fnsurati, cu grija nevestei şi a copiilor. 
Le-aş ajuta la toți, să-i văd numai mai veseli. Norocul că în suferințele lor află mângâiere şi putere in 
rugăciuni. Să sperăm că Atotputernicul ne va aduce în anul viitor, la primăvară, şi pacea, «sfânta pace», 
cum zic aici aşa frumos italienii. 

Aş mai putea aminti multe lucruri duioase şi vrednice de a nu fi uitate, dar de astă dată mă 
mărginesc la atâta”. 

Fraţilor, preoți şi învăţători din Biharia, mângâiati-vä poporul cu aceste sire delicate 
ale unei inimi de femeie, că neîntrecuta iubire de neam a femeii române şi-a întins mâna 
ocrotitoare şi peste fiii Bihorului, ajunşi în străinătate pe patul suferințelor. 

Scuzându-ne înaintea doamnei Lucia Bologa pentru indiscretiune, îi implorăm răsplata 
cerului pentru nobila misiune ce o împlineşte spre mărirea lui Dumnezeu. 


Biserica şi Şcoala, nr. 1 din 4/17 ianuarie 1915, Arad, p. 2 


137 
Arad, 9 februarie 1915 - Ştire în legătură cu apariția unui focar de tifos în cazarma in care 
sunt internați suspectii politici, aduşi din Serbia, Ungaria si Bosnia, şi măsurile luate de 
autoritățile locale pentru a stopa extinderea epidemiei în oraş. 


Epidemie de tifus în Arad 
În cazarma din Arad, unde sunt internați prinsonierii politici din Sârbia, Ungaria şi 
Bosnia, s-a ivit epidemia de tifus. În adunarea generală a oraşului, dr. Miillek Lajos, notar 
public, si dr. Tâbory Sândor au interpelat autoritățile oraşului. La interpelatie a răspuns medicul 


435 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Tissch că autoritățile au luat măsurile necesare ca lätirea epidemiei să fie împedecată, de altcum 
nu s-au putut constata numai un singur caz de tifos, iar două sunt dubii. 

Adunarea generală a oraşului, pentru a împedeca lätirea tifusului, a hotărât ca numai 
decât să fie chemat contele Iuliu Karolyi, care se va îngriji de dispozițiile necesare. Partea din 
oraş unde se află deținuții politici este cu totul separată, militarilor nu le este permis să iasă 
afară din oraş, iar ofițerii de câte ori ies afară se desiinficiază. 

Şcolile din Arad pe timp nedeterminat sunt închise. Doi medici, Alexandru Werner şi 
dr. Ioan Singer, cari curau pe Sârbii internați, s-au inficiat de tifus. 


Unirea, nr. 13 din 9 februarie 1915, Blaj, p.4 
138 


Oradea, 27 februarie 1915 - Anunţ făcut de vicecomitele comitatului Bihor, prin care îi pune 
la dispoziția armatei pe toți funcționarii publici scoşi din posturi în urma restructurării 
administrației. 


Bihorul oferă armatei oficialii dispensati 
Vicecomitele comitatului Bihor, într-o adresă trimisă guvernului, scrie că tara, având 
trebuinte de toţi cei ce capabili sunt a purta arma, comitatul pune bucuros la dispoziția armatei 
oficialii săi concediati şi dispenzati. În urma acestora oficialii comitatenzi, pretorii şi notarii vor 
fi chemați în curând la oaste 


Unirea, nr. 19 din 27 februarie 1915, Blaj, p.4 
139 


Tinca-Şauaieu (comitatul Bihor), 1 aprilie 1915 - Notă informativă a prim-pretorului 
plasei Tinca în legătură cu atitudinea naționalistă a preotului Nicolae Popa, din parohia 
Sauaieu, care în mai multe rânduri a adus critici guvernului maghiar. 


Prim-pretorul plăşii Tinca, comitatul Bihor 
990/1915 
Domnule comite! 

Referitor la Ordinul dumneavoastră, nr. 528/1915, vă raportez că Popa Nicolae nu este 
preot suplinitor, ci titular, care şi-a ocupat postul în luna martie 1911. 

Din punct de vedere politic, nu este un om de încredere, fiind partizan al marilor idei 
daco-române şi, în această calitate, de mai multe ori a avut ieşiri nepermise împotriva 
conducătorilor aflați în fruntea guvernului. 

Ținând cont de atmosfera care s-a creat în rândul populației, ca urmare a atitudinii şi 
comportării sale scandaloase, consider cel mai potrivit, pentru a evita neplăcerile ulterioare, să fie 
mutat din parohia Şauaieu în altă parte, deoarece aici situaţia lui va deveni tot mai intolerabilă. 

Tinca, la 1 aprilie 1915 
Loctiitorul prim-pretorului, 


Szunyoghy 


AN-SJ Bihor, fond Prefectura județului Bihor, inv. 42, document nr. 222/1915, f. 11000 


1000 *** 1918. Bihorul în Epopeea Unirii. Documente, Comitetul de Cultură şi Educaţie Socialistă al 
judeţului Bihor, Oradea, 1978, p. 91 


436 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


140 


Oradea-Blaj, 4 aprilie 1915 - Răspunsul oferit de către Episcopul Greco-catolic al Oradiei, 
dr. Demetriu Radu, la discursul Primatului Bisericii Romano-Catolice Maghiare, dr. Csernoch 
Janos, în care pleda pentru asimilarea credincioşilor greco-catolici români în virtutea 
consolidării „națiunii unitare maghiare”, urmat de confesiunea de credință etnică românească 
formulată în numele Mitropoliei Române-Unite a Blajului. 


Războiul şi Românii 
- Declaraţiile Ilustritatii Sale episcopului Orăzii Dr. Demetriu Radu - 

Ziarul ,Nagyvérad” din Oradea-mare are în nr-ul său din 4 aprilie, c., un important 
articol privitor la chestia naționalităților, în legătură cu răsboiul mondial. Ca substrat la 
expunerile ziarului numit serveşte un interview acordat unui redactor a lui ,Nagyvérad” de Prea 
Sfintia Sa episcopul Demetriu al Orăzii. 

Declaraţiile Ilustritätii Sale le reproducem în întregime, cu adausul că obştea 
românească e în drept să privească cu toată încrederea în viitor, aşteptând ca uriaşele jertfe de 
sânge şi avere, ce a adus şi aduce pentru tron şi patrie, să fie răsplătite după cuviinţă. 
Declaraţiile sunt următoarele: 

Nu am obiceiul să fac declarații pe seama publicității în chestii de natură politică. Deoarece 
chestia atinsă este, în urma marei importanță ce o are, de natură să preocupe pe oricare om cugetător, în 
speranța că răspunsul meu poate fi spre folosul causei, spun opinia mea în următoarele: 

Poporul românesc este din firea sa loial şi iubitor de patrie. Istoria țării şi a armatei ne dă în 
privința aceasta nenumărate pilde strălucite. Tot ceea ce spiritul de jertfă al românimii a produs în lupta 
aceasta uriaşă, purtată pentru existența patriei, e numai o nouă dovadă că virtuțile acestea sunt astăzi cu 
mult în mai mare măsură calități româneşti decât oricând altădată. 

Aceste documente evidente şi produse în văzul întregii lumi trebuie să împrăştie anumite 
fantome regretabile, anumite suspiciuni neîntemeiate, pe cari nu voiesc să le specific, dar care au avut, 
fără îndoială, mare rol la ivirea diferențelor şi frecărilor dintre românii din patrie şi maghiari. 

Aceste dovezi strălucite de patriotism românesc, atitudinea binevoitoare a înaltului guvern, 
dovedită în timpul din urmă cu un mai larg orizont în chestiile de naționalitate, precum şi înțelegerea tot 
mai clară a publicului patriotic maghiar şi a unei părți mai serioase a presei în chestiunea aceasta, de 
mare importanță, justifică pe deplin speranțele îndreptățite că iubirea şi solidaritatea, care în primejdia 
aceasta comună îi uneşte pe toți adevărații fii ai patriei, vor avea după răsboiu, în chestia de naționalitate, 
pacea atât de necesară pentru fericirea şi desvoltarea patriei. 

* 
„Unire” şi nationalism 
- Discursul primatului Bisericii maghiare, Dr. loan Csernoch - 

Vorbirea, pe care primatele loan Csernoch a tinut-o în 18, |. c., din prilejul adunării 
generale a societății Sfântul Ştefan are, chiar şi în vremile acestea ale faptelor şi vorbelor mari, o 
deosebită importanță. Chestiunea de care se ocupă primatele în vorbirea sa este de o 
însemnătate covârşitoare, care întrece cadrele interesele statului maghiar şi ale bisericii catolice 
maghiare; ea este o chestiune bisericească universală, care a agitat lungi veacuri de-a rândul 
lumea catolică şi pe toți cari voiau şi voiesc ca biserica lui Hristos să fie una. În privința aceasta 
s-au fixat, în urma multelor şi diferitelor încercări, în urma discuţiilor din conciliile ecumenice şi 
a multelor decrete papale, principii statornice, cari au intrat în conştiinţa publică a 
credincioşilor. 

Primatele Csernoch însă vrea să se abată de la calea urmată până acum şi propune 
pentru consolidarea unirii bisericeşti - acolo unde aceasta s-a săvârşit - mijloace cari stau în 
contrazicere cu practica de până aci, cari, după convingerea noastră, dacă vor fi folosite vor da 
rezultate diametral opuse celor nădăjduite şi nu vor contribui la consolidarea unirei, ci la 
destrămarea ei. 

Primatele, studiind mijloacele de cari s-au folosit Ruşii, uneori cu mult succes, pentru 
nimicirea unirei din vastul imperiu moscovit, crede că pentru întărirea unirei va trebui să ne 


437 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


folosim tocmai de mijloacele opuse. Metodul intrebuintat de statul rusesc pentru sdrobirea 
bisericii unite a fost şi este cel propus de episcopul Iosif Siemasco: izolarea greco-catolicilor de 
romano-catolici în viața pastorală şi cu deosebire în seminarii, reducerea numărului 
episcopilor, nimicirea ordului bazilitan, care e considerat ca cea mai puternică columnă a 
unirei, şi izolarea catolicilor de cultura apuseană. 

Pentru a putea dobândi deci rezultatele contrare, trebuie să folosim mijloace contrare, zice 
primatele Csernoch. Trebuie să strângem cât se poate mai tare legăturile dintre greco-catolici şi 
romano-catolici; să rezolvăm afacerile comune cu puteri unite; să eliminăm din organizația internă a 
bisericii greco-catolice tot ce o poate lega de ortodoxie; să o separäm de curentele de cultură 
cari vin din Orient, să împiedecăm împrumuturile culturale şi sociale din ţările schismatice şi 
să-i obisnuim pe unitii noştri să-şi satisfacă toate dorințele de această natură acasă, în țară, 
unde le stă la dispoziție întreaga literatură şi artă maghiară. 

Concepția aceasta, atât de neaşteptată şi neobişnuită şi totodată atât de agresivă a 
primatelui Csernoch, a produs adânci valuri de nemultämire în cercurile bisericeşti unite. Si 
nemulțumirea şi neliniştea este pe deplin justificată, pentru că realizarea acestei concepții ar fi 
fatală pentru viitorul întregei Biserici unite. Prin ea se sdruncină un privilegiu fundamental al 
bisericilor de rit grecesc, privilegiu garantat de o mulțime de concilii şi decrete papale şi 
garantat cu deosebire în înseşi actele de unire ale acestor biserici. 

Înainte de conciliul florentin, Roma cerea de la popoarele cari se vor uni, pe lângă 
primirea celor patru puncte dogmatice, subordonarea lor ierarhiei bisericii latine. Episcopii 
latinii erau datori să tind pe seama unitilor câte un vicar unit. Organizația internă, ritul şi 
disciplina şi toate drepturile şi privilegiile - întru cât nu contraziceau principiilor dogmatice sau 
morale catolice - rămâneau neatinse. Conciliul florentin a mers şi mai departe si a cerut de la 
orientali numai primirea celor patru puncte, fără a-i supune ierarhiei bisericii latine. Pe baza 
aceasta s-a făcut unirea noastră, a Rutenilor, Sârbilor şi a altora. 

Ne-am unit deci cu latinii în credinţă, dar am rămas cu vechiul nostru rit şi disciplină 
bisericească. Roma vrea să avem un domn şi o credinţă, iar nu un rit, o disciplină şi o 
organizație internă. Faptul că am rămas pe lângă vechile forme externe, pe cari le au şi cei 
neuniti, n-a fost considerat ca o primejdie ci, din contră, Roma a văzut totdeauna în comunitatea 
asta: puntea prin care s-ar putea face mai cu succes apropierea dintre Apus şi Răsărit, şi de 
aceea a impus păstrarea intactă a ritului oriental, care nu e productul sufletului schismatic ci 
al sufletului oriental. 

Dacă propagarea unirei s-a putut face cu succes, cauza a fost tocmai concepția aceasta 
a Romei, pe care vrea s-o spulbere primatele Csernoch. Şi niciodată n-a fost mai amenințată şi 
mai primejduită ideea unirei decât atunci când s-a cercat, dintr-un motiv sau altul, schimbarea 
vechilor forme externe. Să ne gândim, de pildă, la revolta generală care a cuprins sufletul 
credincioşilor Bisericii române unite când au văzut că maghiarii latini vreau să ne contopească 
în organismul autonomiei lor, sau la valurile uriaşe de nemulțumire, la svârcolirile primejdioase 
cari s-au ivit în legătură cu întemeierea Episcopiei de Hajdudorog şi cari, dacă se va urma pe 
calea aceasta, probabil vor erumpe din nou îndată ce vor urma timpuri mai prielnice. 

Ritul oriental, disciplina orientală şi organizaţia internă orientală, pe cari le avem 
comune cu neunitii, sunt atât de adânc înrădăcinate în sufletul popoarelor unite, sunt atât de 
concrescute cu psihicul lor, încât orice încercare de a le nimicii va întâmpina cea mai desperată 
rezistenţă, şi tocmai încercările de felul acesta vor deschide larg porțile propagandei ortodoxe. 

Mişcările schismatice, cari s-au ivit în timpul din urmă în mijlocul Rutenilor din 
Ungaria, au fost provocate nu de ritul şi disciplina slavă, ci de concepția păcătoasă politică, de 
care au fost călăuzite guvernele maghiare, presa maghiară şi pe urma lor întreg publicul 
maghiar. Concepţia aceasta tintea la propagarea cu orice mijloace a ideii „națiunii unitare 
maghiare” şi astfel a considerat preoțimea ruteană, care vorbia ruteneşte, cetea ruteneşte, şi 
scria ruteneste, de nepatrioticä si, prin urmare, primejdioasă pentru „idee“; de aceeaşi 
consideraţie se bucura şi clasa intelectualilor laici, şi cu deosebire dăscălimea. Preotul rutean 
care, din cauza necunostintei limbii, nu putea veni in contact cu poporul, intelectualul rutean, 


438 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


care-şi renega limba şi originea, şi dascălul rntean, care făcea acelaşi lucru, se bucurau de toate 
avantagiile bunilor patrioți şi ale aderentilor „ideii”. Şi astfel, poporul lipsit cu desăvârşire de 
orice hrană sufletească potrivită cu psihicul lui, lipsit de predici rutene, de cărți şi gazetărie 
ruteană, de şcoli rutene, ruinat, în urma neculturii, şi materialiceşte, a întins lacom mâna după 
ajutorul străin. lată cea mai dureroasă combatere a concepției primatelui Csernoch. 

Primatele cere în vorbirea sa nu numai separarea totală bisericească de neuniti, prin 
nimicirea acelor elemente ale cultului şi disciplinei cari ne leagă de ei, ci şi o separare pe teren 
cultural, îndemnându-ne să ne dezvoltăm o cultură proprie, aici acasă, cu ajutorul literaturii şi artei 
maghiare. O dorinţă foarte curioasă, mai ales când îl auzim pe acelaşi primate spunând, în 
aceeaşi vorbire, că nu este iertat să confundăm credința cu naționalitatea şi limba. Va să zică, 
credința să nu o confundăm cu limba şi naționalitatea, dar pe acestea să le confundăm cu aceea, 
şi prin urmare, dacă uniţi fiind nu putem accepta credința Românilor neuniti, să nu le acceptăm 
nici cultura şi literatura, ci să ne adăpăm la isvorul artei şi literaturii maghiare, care nici ea nu e 
numai catolică. 

În fata acestui îndemn al primatelui, ne ținem de datorintä a declara că noi, Românii 
uniţi, ne considerăm, din punct de vedere cultural, un singur neam, unul şi nedespärtit cu 
Românii, fără deosebire de credință, de pretutindeni. Cultura lor e cultura noastră şi cultura 
noastră e cultura lor. Avem aceeaşi origine, aceeaşi limbă, acelaşi trecut şi mai ales avem acelaşi 
suflet, care însetează după aceeaşi cultură românească. 

Credinţa catolică nu pretinde renegarea culturii române, precum nu pretinde nici 
renegarea culturii maghiare, dar unirea şi chiar întărirea caracterului național, aceasta e 
credința noastră. O spunem limpede şi fără nici un înconjur, având ferma convingere că prin 
mărturisirea ei bărbătească aducem, mai ales în aceste timpuri grele, cel mai bun serviciu 
Bisericii noastre române unite. 

(„Cultura Creştină”) 
Redacţia 


Unirea, nr. 34 din 10 aprilie 1915, Blaj, p. 1-2 
141 


Budapesta, 10 aprilie 1915 - Eseu întocmit pe margine calităților şi virtuților soldaților 
români, mobilizați pe front în armata austro-ungară, fntruchipati aici de personajul fictiv 
,Moldovan”, care luptă cu abnegatie şi curaj şi îşi dă viata pentru monarhia bicefală. 


Eroul datorintei 

Într-un articol din numerii trecuţi ai ziarului „Budapesti Hirlap” se remarcă în mod 
deosebit calitățile eroice, pline de abnegatie ale ostaşilor români. Articolul este intitulat, 
Moldovan”, nume fictiv, se înţelege. De el sunt legate toate calitățile militare ale ostaşilor 
români. Dăm şi noi un rezumat: 

Aşteaptă Moldovene, nu te grăbi cu moartea. Ce ar fi dacă plumbul ascuţit, care 
străbate prin capul ostaşilor, ar omori şi sufletul din ei, ce ar fi dacă viata ostaşilor s-ar stinge 
fără de nici o urmă. Sufletul nemuritor este suvenirul lăsat de ostaşi, el planează sus în sfere 
înalte şi ne dă tărie şi curaj cu cari putem învinge potopul rusesc. 

Suntem mai puţini, camarade Moldovan, avem lipsă de ochii tăi pururea atenţi la 
mişcările duşmanului; ne trebuie o făclie luminoasă la atacuri, în momente de desperare sau 
când înaintea slabilor ochi trupeşti totul e întunerec. Fă să planeze peste noi puterea ta de viață 
şi curajul tău. 

Tu nu te poți făli înaintea lumii cu fapte eroice, dar ai fost un om al datorintei. Te văd 
cum, cu capul plecat, cugetându-te trist la cei de-acasă şi imbujorandu-ti-se fata când iti venea 
în minte învingerile ce le vom câştiga mâine; mergea-i pe coastă cu mitraileza, care avea o 
greutate de 40 kilograme, înaintai un pas şi lunecai doi îndărăpt. 


439 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


Mă doare inima după tine, iubitul şi cinstitul meu camarad. Dacă tu m-ai fi ascultat, 
erai încă în viaţă. Ti-am spus de multe ori să nu stai lângă mitralieze, acolo nu era lipsă de tine, 
nu m-ai ascultat. De la locul tău ai văzut mişcările inamicului, mi-ai cerut binoclul... domnule 
locotenent să puşcăm... vin, se arată la tranşee... multi ca frunza. Eu nu am văzut nimic, dar 
ochii tăi cinstiți şi-au împlinit datorinta, au spionat inamicul chiar şi când eu - Dumnezeul meu 
- te înjuram. 

Ar fi trebuit să-ți păzesc mai bine viata, dar sângerosul răsboiu aruncă blăstăm asupra 
omenimei. Pe cei mai valoroşi îi aruncă acolo unde se prăpădesc mai uşor. E păcat de acest 
fecior Valah, frumos şi puternic ca un brad, dar la câţi ca acesta nu li s-a stins floarea vieții. 

Dacă erai în viata, ai fi văzut un tranşeu rusesc în care zăceau 36 cadavre pornite spre 
descompunere, ştiu că şi tu ai fi râs, fiindcă acum omul dă chiote de bucurie când vede morți. 


Unirea, nr. 34 din 10 aprilie 1915, Blaj, p. 3-4 


142 
Vinkovci (Croatia)-Nädlag, 29 martie /11 aprilie 1915 - Necrolog publicat în legătură cu 
decesul medicului militar Aurel Mărginean, din Nădlac, ca urmare a unei infecții contractate 
în spitalul militar la care fusese repartizat. 


+ Dr. Aurel Mărginean 

Fiul fruntaşului nostru din Nădlac, Nicolae Mărginean, ca medic militar a însoțit 
trupele noastre, înfrânte, în Sârbia. După retragerea trupelor noastre din Sârbia, a fost împărțit 
la Spitalul militar din Vincovce (Croatia)! unde, la o sectionare, şi-a contras o inveninare de 
sânge în care a murit. 

Părinţii i-au transportat la Nădlac trupul neînsuflețit, unde a fost înmormântat la 
Sfintele Paşti în jalea nesfârşită a întregei comune, sguduită de tragicul sfârşit a fiului care era 
mândria tuturora, că e al lor. Părinţii, care au adus atâta jertfă cu creşterea lui în gimnaziu şi la 
Universitatea din Viena, unde şi-a făcut studiile medicale, aveau deja planul gata să-i edifice un 
sanator modern în Nădlac, ca să-l aibă lângă sine pentru totdeauna şi să-şi valoreze ştiinţa 
medicală în comuna sa natală. 

Noi, care am cunoscut distinsele calități ale răposatului, deplângem, împreună cu ai 
săi, moartea acestei flori din grădina neamului românesc. 


Biserica şi Şcoala, nr. 13 din 29 martie /11 aprilie 1915, Arad, p. 98 


143 
Oradea, 24 aprilie 1915 - Ştire în legătură cu distingerea prefectului Seminarului greco- 
catolic român, Ludovic Vida, preot militar în armata austro-ungară, cu decorația Crucea de 
Aur, pentru serviciile prestate pe front. 


O binemeritată cruce 
Zelosul şi cucernicul prefect al Seminarului teologic greco-catolic din Oradea-mare, 
părintele Ludovic Vida, care de la începutul mobilizării face pe preotul militar, pentru meritele 
câştigate în câmpul de luptă a fost distins cu Crucea de aur clasa II - Felicitări! 


Unirea, nr. 39 din 24 aprilie 1915, Blaj, p.4 


1001 Vinkovci, oraş croat din cantonul Vukovar-Srijem, situat lângă frontiera răsăriteană cu 
Serbia - n.n. AT. 


440 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


144 
Koniec (Polonia rusească), 1 iunie 1915 - Ştire în legătură cu faptele de vitejie şi curaj 
săvârşite de locotenentul român loan Crişan, din armata austro-ungară, care împreună cu 
trupa sa au respins un atac rusesc pe râul Nida. 


Eroismul locotenentului român Ioan Crişan 

Ziarele vieneze relatează o scenă dramatică din luptele în preajma râului Nida, în 
Polonia rusească, unde s-a distins locotenentul român loan Crişan, din Regimentul 10 de 
dragoni. S-a încins o luptă pentru posedarea localităţii Koniec102. Ruşii, văzând pozițiile lor 
amenințate, au dat foc podului peste Nida ca să oprească înaintarea trupelor noastre. Dar 
locotenentul Crişan, şi cu alti camarazi ai lui, avântând trupele ce le comanda, au trecut podul 
în mijlocul flăcărilor - silind astfel pe ruşi să evacueze poziţiile lor. 

Pentru acest mare act de curaj, locotenentul de rezervă loan Crişan a fost distins cu 
crucea pentru vitejie. 


Unirea, nr. 52 din 1 iunie 1915, Blaj, p.4 
145 


Ivangorod (Galiţia), 12 iunie 1915 - Relatare în legătură cu faptele de curaj ale plutonierului 
român Claudiu Piteiu, subofițer în Regimentul 22 Honvezi al armatei austro-ungare, care şi-a salvat 
regimentul după ce a îndeplinit o misiune de cercetare a pozițiilor ruseşti. 


Din faptele eroilor 

Într-un spital militar din Cluj zace eroul ostaş Claudius Pitei din Regimentul de 
honvezi 22. Pieptul eroului e decorat cu Medalie de argint clasa primă. Din faptele lui vitejesti 
ziarul „Uljsâg” ne enarează următoarele: 

Alături de armata lui Dankl se lupta, la Ivangorod, şi Regimentul al 22, în care Pitei 
avea rangul de plutonier. Oastea era aşezată în o pădure peste care, la o mică distanță, erau 
poziţiile inamicului. Comandanții noştri nu cunoşteau nici numărul, nici poziţiile şi nici scopul 
inamicului. De aceea comandantul a provocat pe cei cari de bună voie s-ar angaja să spioneze 
poziţiile şi numărul inamicului. 

Claudius, şi cu şase camarazi, au pornit spre pădure şi deodată, nu departe de ei, au 
văzut apropiindu-se o patrulă inamică de 120 ostaşi. Ostaşii noştri s-au ascuns în pădure, iar 
când patrula ruşilor a fost destul de aproape de ei, au dat un foc deasupra lor. Câţiva dintre 
ostaşii ruşi au murit, iar ceilalți ingroziti au luat-o la fugă. Ai noştri au ieşit din ascunzişuri si 
fără de pericol le-a succes să spioneze pozițiile şi numărul. 

Ruşii erau postați înainte şi de ambele laturi ale pădurii şi era evident planul 
inamicului de a ataca trupele noastre prin asalt din trei parti. Claudius, cunoscând situația, s-a 
grăbit să se reîntoarcă la comandă, că să facă raport despre cele văzute. Comandantul, după ce 
Piteiu i-a descris situația inamicului, a ordonat o retragere urgentă din pădure. Ruşii au 
înconjurat pădurea din trei părți şi au început să poşte violent asupra ei dar, spre durerea şi 
înşelarea lor, focul a omorât multi dintre ostasii ruşi. 

Claudius Piteiu şi cei şase camarazi au salvat întreg regimentul. Pentru fapta lui eroică 
Dankl i-a trimes o scrisoare de recunoştinţă şi l-a distins cu medalie de argint clasa I. Dorinţa îi 
este să poată merge cât mai iute pe câmpul de luptă, ca şi el să iee parte în sdrobirea ruşilor. 


Unirea, nr. 57 din 12 iunie 1915, Blaj, p.4 


1002 Koniec, sat în districtul Gmina Wadowice Gôrne, județul Mielec, voievodatul Subcarpatia, în 
Polonia - n.n. A.T. 


441 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


146 
Lemberg (Galiţia), 22 iunie 1915 - Ştire în legătură cu recucerirea capitalei Galiției, oraşul 
Lemberg (Lvov), din mâinile ruşilor, şi intrare victorioasă în urbe a regimentelor românilor 
transilvăneni, din armata austro-ungară, pe ritmurile marşului „Deşteaptă-te Române”. 


Pe melodia „Deşteaptă-te Române” au intrat în Lemberg 

„Românul” publică următoarea scrisoare adresată din Lemberg redactorului de la sus numitul ziar: 

Regimentele 33 şi 101 de infanterie au intrat cele dintâi în capitala recucerită a Galiției. 
Populaţia de sute de mii a primit întru-n extaz şi bucurie indescriptibilă trupele noastre. Soldații 
regimentului 33 de infanterie au intrat în Lemberg cântând „Deşteaptă-te Române” şi „Hora 
Unirei”. Apoi urmau celelalte trupe. 

Intrarea trupelor în oraş a durat de la orele 12 la amiază până în noapte (22 iunie, nou), 
între nesfârşite urale. Eugen Suciu medicinist, Dr. Blitzenberger medic, Iolean preot militar, 
Drăgoi locotenent, Codarcea, sublocotenent, Popa, stegar. 


Unirea, nr. 66 din 3 iulie 1915, Blaj, p.4 
147 


Sălaj, 9 septembrie 1915 - Corespondenţă cu privire la faptele de curaj şi vitejie săvârşite de 
infanteristul român Moise Colin, din armata austro-ungară, şi camarazii săi pe frontul italian. 


Eroismul ostaşilor români 
De la domnul preot militar, Longin Corcheş, primim următoarea scrisoare cenzurată: 

În actualul răsboiu mondial tot mai frumos s-a relevat în presa noastră şi străină 
calitățile de bun ostaş al românului. Toate ziarele au numai cuvinte de admiraţie, elogice, 
pentru faptele de eroism prestate, cu deplină abnegatie, pe fronturile de luptă. 

Ruşii se îngrozesc de ostaşii români cari năvălesc la asalt şi o iau la goană strigând 
rumenski, rumenski. Italienii stau uimiti de asalturile îndârjite date de ostaşii români, pe cari nici 
furiile tunurilor italiene nu-i pot clinti din loc. 

Infanteristul Colin Moise, din Sălagiu, mi-a spus un caz nostim, cum 12 ostaşi români 
au ținut foc cu 3 tuguri italiene, cari erau formate cam din 150 ostaşi. În aceasta luptă au căzut 
jumătate din ostaşii italieni, iar restul au scăpat cu fuga. Văzând inamicul că infanteria nu poate 
să reziste atacului vehement, dat de cei 12 ostaşi români, au îndreptat asupra lor puşcături 
puternice din gura alor zeci de tunuri. Aici a fost rănit şi eroul Colin Moise, care mi-a enarat 
aceasta luptă titanică a celor 12 ostaşi români. 


Unirea, nr. 89 din 9 septembrie 1915, Blaj, p.3 


148 
Galitia-Bihor, 14 septembrie 1915 - Ştire în legătură cu „profetul“ de pe frontul galitian, 
bihoreanul Teodor P., soldat în armata austro-ungară, care a prezis cu exactitate zilele în care 
vor fi cucerite o serie de importante oraşe fortificate deținute de ruşi în Galiţia. 


Profetul Teodor P. 
În „Pesti Hirlap” cetim: 
Pe frontul rusesc, cu Marsch-Batalion-ul, din aprilie a sosit infanteristul român Teodor P., a 
cărui veste a pătruns întreg frontul până la armatele lui Hindenburg. Pentru prezicerea acurată despre 
împlinirea unor lucruri i-au dat numele de „der famose Mann’, „unser prophet in Schiitzengraben” 1004. 


1003 |, der famose Mann” = Faimosul om - n.n. AT. 
1004 |, unser prophet im Schiitzengraben” = Profetul nostru din sant - n.n. AT 


442 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


În orele de inspiraţie profetică, Teodor P. cade în amorteala, care durează mai multe 
ore. În timpul acesta răspunde, cu voce subită, la orice întrebare. De câtva timp a fost dus din 
tranşee la comanda militară, unde Teodor, după afirmațiile unanime ale ofițerilor, a prezis 
precis ziua, în care se va recuceri Przemsyslul, Lembergul, când va cădea Varşovia, 
Novogeorgievszk şi Kovno şi alte multe, pe cari ofițerii nu le comunică. 

A fost întrebat şi despre durata şi sfârşitul răsboiului. După spusele ofițerilor, Teodor a 
profetit că răsboiul se va încheia favorabil pentru noi. Ofiterimea tine în secret comunicarea mai 
amănunțită a acestor profeţii. Teodor P. e de prin comitatul Bihorului. 


Unirea, nr. 90 din 14 septembrie 1915, Blaj, p.4 


149 
Triglav (Austria), 26 septembrie 1915 - Reportaj legat de confruntările armate dintre 
armatele italiene şi cele austro-ungare pe înălțimile Alpilor Iulieni, lupte în care s-au afirmat 
prin vitejie ostaşii români arădeni ai Regimentului 33 din armata austro-ungară. 


Eroismul regimentului 33 

„Românul” primeşte o interesantă corespondenţă de pe frontul italian. O dăm şi noi în 
întregime căci, în afară de valoarea descriptivă, aceste rânduri au şi valoare documentară, 
corespondentul fiind un străin, advocatul Dr. Iosif Kell din Arad. 

* 
Câmpul de luptă sud-vestic, 26. IX .1915 

În care punct al frontului groaznicelor lupte se află acum ostaşii arădani? Pe unde 
umbla acum regimentul Aradului? Unde culege laurii Batalionul IV, care se luptă despărţit de 
regiment? 

Ştiu că pe cei de acasă mai mult îi agită aceste întrebări decât toate celelalte mişcări 
hotărâtoare ale puternicelor armate. Unde este acum Batalionul IV al Regimentului 33, în care 
atâti fii ai Aradului şi ai comitatului Arad îşi servesc patria. Răspunsul la întrebarea aceasta este 
oprit. Numai atât pot să spun, că batalionul se luptă într-un loc al cărui nume e înscris deja în 
istoria universală. 

De la începutul răsboiului câte sute şi câte mii de numiri ni s-au comunicat din partea 
conducerii armatei şi câte dintre acestea s-au scufundat în negura uitării! Oare dintre atâtea mii 
de numiri, câte vor ajunge în conştiinţa omenirii? Thermopilele, Catalaunul, Waterloo, Sedan, 
Mukden... N-am să scrutez câte nume de acestea va produce răsboiul mondial, dar numele 
acelui loc, unde ne luptăm acum, deja a trecut în conştiinţa obştei ca cel mai îngrozitor, cel mai 
înfricoşat câmp de luptă din toate câte au existat vreodată. 

Dar să ieşim pe câmpul de luptă. Prin serpentine fără sfârşit, după un marş de o zi şi o 
noapte, sosim pe vârful muntelui uriaş. Regiunea brazilor pitici am lăsat-o deja în urma noastră 
mai bine de o sută de metri. Stăm în mijlocul unei mări uriaşe de stânci, unde numai privim, 
pretutindeni numai stânci albe, orbitoare. Scumpul pământ, de Dumnezeu binecuvântatul 
pământ, care oferă odihnă ostaşilor istoviti de lupte, care primeşte în sânul său pe eroul căzut - 
nu este nicăieri. Pretutindeni numai piatra albă, ascuţită, aspră, neîndurerată, care răneşte, taie, 
loveşte şi ucide. În afunzimi vecinică zăpadă şi ghiatä. 

Pe timp frumos însă aspectul fermecător răsplăteşte orice suferință. Spre nord ni se 
deschide panorama sublimă a ghețarilor, mândru priveşte în jurul său, prin câmpiile 
sclipitoare cu zăpezi, piscul Triglav1005, împresurat de legendele slave, spre sud străluceşte, 
în infinită perspectivă, Adria şi, ca un mic petic, roza Venezia se înfăşoară în negura tainică 
a depărtării. 


1005 Triglav (în germană Terglau, în italiană Tricorno) cel mai înalt pisc din Alpii Iulieni, azi în 
Slovenia - n.n. AT. 


443 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Cu jumătate de an in urmă numai turişti experți şi temerari au cutezat să urce acest 
uriaş de munte. Azi, prin minunatele serpentine se transportă tunuri de calibru greu şi zilnic 
1000 de vite duc trupelor mâncarea şi cele de lipsă pentru zidire. Dar când vine bora, şi cu 
mâna-i de ghiatä mângâie stâncile, Domnul să-ți fie pază! Vântul sfâsietor oprimă răsuflarea 
bietului soldat, îi muşcă carnea, îi sfredeleşte oasele. Bunda groasă, hainele de iarnă, albiturile 
de lână sunt pânză de paiangen în fata gerului negândit de om! În această mare de stânci, in 
această prăpastie blestemată de oameni de două luni, acum Batalionul IV al Regimentului 33 
rabdă răbdarea martirilor, sufere suferințele sfinților şi se luptă cu bravura şi vitejia 
despretuitoare de moarte a eroilor legendari. 

Este de remarcat mai ales lupta din 14 august, care a fost una dintre cele mai 
sângeroase şi cele mai îngrozitoare lupte din toate câte le aminteşte cronica răsboiului mondial. 
Focul artileriei s-a început încă în 13 după amiază şi s-a continuat în 14 dimineața. Violenţa 
focului a întrecut tot ce a fost până aci. Pe fiecare minut duşmanul dădea 30 de focuri de tun, şi 
numărul proiectilelor, cu cari au inundat poziția noastră, a petrecut cifra de trei mii. Tunuri de 
cel mai diferit calibru - de la 6,5 cm. până la monstrii de 24 - vărsau focul. Granatele 
înfiorătoare, în decurs de câteva ore, au nimicit piedecile noastre de sârmă şi puternicele noaste 
întărituri zidite din piatră, praf le-au făcut. În curând trupele noastre au ajuns să se tupilească 
pe piatra goală; înainte de amiază, la orele 11, infanteria duşmană a plecat la asalt. După luptă 
de 1 oră şi jumătate, în care s-a ajuns în multe locuri şi la atacuri cu baioneta, asaltul a fost 
respins. 

După asaltul eşuat, artileria şi-a continuat focul îngrozitor până la 4 ore după amiază. 
Atunci Italienii au plecat a doua oră la asalt, care a avut aceiaşi soarta ca cel dintâi. După 
respingerea asaltului al doilea a urmat iarăşi canonada, care a ţinut până seara la 10 ore. Atunci 
Italienii au dat al treilea şi cel de pe urmă asalt care, după o încăierare groaznică de 2 ore, s-a 
prăbuşit în sânge1006, 

* 

Ofițerii batalionului au dat cea mai strălucită pildă de eroism. Dintre ei, mai multi sunt 
propuşi pentru distincții înalte. Şi eroii anonimi! Zalele lanţului de bătaie sunt soldaţii de rând 
şi subofiterii. Unde este acel epitet de laudă care, măcar numai aproximativ, ar putea să 
caracterizeze pe aceşti bravi romani? Eroi sunt, bărbați sunt, credincioşi patrioți sunt ei toți! 
Täcuti, ei rabdă atacul sălbatic al oamenilor şi al elementelor. Când bora sfredeleşte trupul, când 
furtuna prăvale stânci de piscuri, ei cu dinții inclestati stau în linia de foc, pe piatra umedă şi 
rece şi ascuţită. Lângă el, o stâncă îl face lat pe camaradul său, colo un granat smulge capul 
prietenului, ici şrapnelul scoate matele tovarăşului, colo pe lespedea de piatră tremură încă 
creierii sburati din capul vecinului său, şi el, eroul fără nume, un pas nu dă îndărăt, el persistă 
până la moarte. 

Ce superlativ al eroismului şi al jertfei de sine! Ce suflet puternic sălăşluieşte la aceşti 
oameni primitivi! Înaintea lor e märeata idee: patria - si ei se luptă, rabdă, se trudesc, sufăr. 
Cuvânt de nemulțumire buzele lor nu rostesc. Daca sunt înlocuiți în linia de foc şi pot să se 
retragă în pozitiunile de rezervă câteva sute de metri, în dosul frontului, odihna lor de 2-3 zile ei 
o folosesc, ca din depărtări de 2 de zi să care pe umeri, în vârful stâncilor supraomenesti, stâlpi 
grei ca să-şi zidească locuinţe pentru iarnă. Şi toate acestea le fac voioşi şi glumind. 

Numai atunci li se întunecă pe un moment fata, când cineva le aduce aminte de tara 
lor, de satul lor. Cu sufletul lor simplu şi cu inima lor împietrită ei simtesc că Aradul şi 
comitatul Aradului se poartă ingrat fata de dânşii şi faptul acesta îi umple de amară durere pe 
aceşti feciori, cari se jertfesc pentru patrie şi zilnic îşi primejduiesc viața pentru siguranța şi 
fericirea celor de acasă. Trist dar adevărat: Aradul şi comitatul Aradului şi-a uitat cu 
desăvârşire de Batalionul IV, consideră de maşteri pe fiii săi cari se luptă pe frontul italian. De 
la isbucnirea răsboiuiui, eroii aceştia nu au primit nici un semn de consideraţie din partea 


1006 Unirea, nr. 99 din 9 octombrie 1915, Blaj, p. 2-3 
444 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


oraşului şi comitatului lor. Aproape de noi sunt timişoreni şi feciori din Caşovia, aceştia tot des 
au ocaziunea să se convingă de iubirea celor de acasă, căci mereu primesc darurile lor. Ostaşii 
noştri — cari bineînţeles află de cele petrecute în vecinătatea lor - cu atât mai mult simtesc soarta 
lor maşteră. 

Oraşele Graz şi Laibach au trimis mai des soldaţilor noştri cadouri, cu toate că n-au 
nimic de a face cu dânşii. Numai ai lor nu-şi aduc aminte de dânşii. Şi cât de putin ar trebui 
pentru de a le face bucurie acestor eroi fără seamăn. Putin tutun, o pipă ieftină, un colac de 
acasă şi bucuria-i gata. Nimeni nu se plânge. Uitarea îi mâhneşte pe luptătorii noştri, dar nu-i 
descurajează. Ei sunt veseli, căci conducerea armatei i-a aşezat la locul cel mai primejdios, unde 
se cere soldați de elită, căci şi duşmanii aici îşi concentrează trupele sale de forță. Ei sunt mândri 
că comandele superioare mereu îi laudă în ordinele lor. 

După lupta din 14 august comanda brigadei a dat următorul ordin de zi: 

In numele supremului serviciu, exprim adânca mea mulțumită şi admirație pentru Batalionul 
IV al Regimentului 33, care în trei rânduri a respins cu bravură atacul energic al duşmanului şi a 
dovedit ținută vitejeascä, persistentă şi dispretuitoare de moarte în fata canonadei superioare a 
duşmanului efeptuită cu tunuri de diferit calibru — W. general-maior. 

Comanda de divizia şi-a exprimat recunoştinţa în ordinul următor: 

Cu deosebită satisfacție am primit avizul că batalionul IV al Regimentului 33, care 
poartă numele Împăratului Leopold II, în 13 şi 14 august, în luptele purtate pe muntele... s-a 
purtat admirabil, vrednic de tradiţiile şi istoria regimentului. 

Foc pustiitor de granate în scurt timp a ucis 2 ofițeri şi... soldați ai batalionului, dar cu toate 
acestea nici un singur om nu s-a clătinat, aşa că 3 asalturi furtunoase ale duşmanului s-au prăbuşit fără 
putere. Viteazului batalion, şi ofițerilor lui, încercați în luptă le exprim deplina mea recunoştinţă - K. 
general de divizie. 

Acestui Batalion al IV-lea, corpul nostru de armată îi zice batalionul de gardă, şi fiecare 
membru al batalionului îşi dă toată silinta ca batalionul să-şi poată păstra acest nume de fală. 

Dar să părăsim acum câmpul de luptă, împărăția ghețarilor, şi să ne întoarcem în vale 
unde, în depărtarea dorurilor, străluce încă câmpiile înverzite. Drumul duce printr-o vale 
strânsă între stânci triste. Să ne oprim aci şi să ne descoperim capetele. Treizeci de cruciulite, 
treizeci de mormânturi. Mâini pioase le-au împodobit cu florile Alpilor. Aici îşi dorm somnul de 
veci eroii căzuţi ai luptelor victorioase. Când ghiulele sbârnâie deasupra lor şi în vârful 
piscurilor răpăie pustile, cei treizeci se scoală din morminte si se luptă alături de tovaräsii lor în 
viață şi se şopteşte că aici: moarte da, regretare nu. Cele 40 cruci taie calea retragerii. 


Unirea, nr. 100 din 12 octombrie 1915, Blaj, p. 2-3 
150 


Doberdo (Italia), 22 octombrie 1915 - Scrisoare a unui caporal român din Batalionul IV al 
Regimentului arădean 33, al armatei austro-ungare, în care descrie festivitatea de decorare a 
unor soldați români care s-au evidențiat pe frontul italian, ceremonialul fiind oficiat de 
comandanții români ai unităţii militare. 


O zi de sărbătoare la Batalionul al IV-lea al Regimentului 33 
„Românul” primeşte următoarea scrisoare de pe frontul italian: 

În 22 octombrie au foit decoraţi a doua grupă de soldaţi a batalionului nostru - de 
când ne luptăm pe frontul italian. Chiar acum avem lupte grele, şi cu toate acestea ne-am putut 
face câteva momente senine ca, sărbătorindu-ne decorații (alături de invingeri, decorările sunt 
al doilea fel de sărbătoare ce putem avea pe câmpul de răsboiu, pentru că altfel de sărbători nu- 
s cunoscute pe câmpul armelor) - să ne bucurăm si noi de bucuria lor. 

Va fi neuitată, atât pentru decorați cât şi pentru noi, ziua de ieri. În ploaia granatelor şi 
a şrapnelelor am asistat la festivitate ca la un serviciu divin, şi am ascultat sincerile cuvinte ale 


445 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


comandantului nostru ca şi cum se adânceşte cu toate evlavia un bun creştin în înalta 
înțelepciune a învățăturilor din Sfânta evanghelie. 

La festivitatea noastră, căci de când ne aflăm pe frontul italian numai recunoştinţa şi 
admirația superiorilor noştri am meritat; pentru că unde a fost Batalionul al IV-lea al 
Regimentului 33 - sub comanda domnului căpitan Alexandru Vlad - duşmanul nu a avut nici 
un spor, nici o palmă de pământ nu au câştigat Italienii de la noi! 

Au fost decoraţi cu Medalia mare de argint pentru vitejie următorii Românaşi: sergentul 
Alexadru Hord din Troaş (care încă în decursul campaniei din Serbia a fost decorat cu Medalia 
mică de argint pentru ţinuta sa bravă). În timpul din urmă a fost avansat la rangul de sergent- 
major (feldwebel), apoi infanteristul loan Todoran de la mitraliere. 

Cu Medalia mică de argint pentru vitejie, următorii: caporalul Gheorghe Ursu din 
Totvărădia, infanteristul loan Crişan şi fruntasul Nicolae Debeleacu, din Şiria - care, după cum 
am amintit, a fost înaintat deodată două grade: până la rangul de sergent. 

Cu Medalia de bronz pentru vitejie următorii: fruntaşul Alexandru Ardelean din 
Corbeşti, care a fost înaintat si la rangul de caporal - apoi infanteristul loan Bolovan din 
Pâncota, care a fost înaintat la gradul de fruntaş, apoi infanteristul Lazăr Hord, fratele lui 
Alexandru, sergent-majorul - si care de asemenea a fost avansat la rangul de fruntaş - apoi 
infanteriştii Teodor Stepan, loan Holca, Petrişor şi Gheorghe Oprea. 

După ce căpitanul Valer Şandor dă onorurile militare cuvenite şi face raport 
brigadierului - comandantul batalionului, căpitanul Alexandru Vlad, adresează soldaţilor o 
înflăcărată cuvântare, al cărei palid rezumat îl redau în următoarele: 

Soldați, 

Azi avem zi de sărbătoare — serbăm decorarea eroilor noştri, cari s-au distins în mod deosebit de 
când batalionul se află pe frontul italian. Majestatea Sa, preaiubitul nostru împărat şi rege, a binevoit 
preagratios a decora pe mai multi dintre voi. Bucuria acestor decorați este zi de sărbătoare pentru 
batalionul întreg, pentru că bucuria lor este bucuria noastră a tuturora — distincția binemeritată ce-au 
primit-o este distincția batalionului întreg. 

Atârnând decoraţiile pe pieptul acestor bravi camarazi ai voştri, îi felicit în special - iar pe voi, 
toți ceilalți cari de asemenea ati adus batalionului numai fală şi mândrie, vă felicit şi vă multumesc 
pentru eroica şi brava voastră ținută - arătată în decursul tuturor bătăliilor ce le-a avut batalionul de la 
începutul răsboiului până azi. 

Alături de succesele obținute în Muntenegru, Bosnia, Herţegovina şi Serbia, victoriile repurtate pe 
frontul italian se vor înşira cu toată dreptatea în istoria glorioasă a regimentului nostru — lângă vitejiile strămoşilor 
noştri, dovedite fata de duşmanul nostru de azi — pe câmpurile de luptă de la Mortara, Novara si Bicocca. Fata de 
acest duşman, care ne-a atacat chiar când vitejia trupelor noastre dăduse o întorsătură a răsboiului favorabilă nouă, 
trebuie să fiți fără îndurare. Căci dacă nu ne venea acest atac în spate — noi isprăviam mai curând răsboiul şi voi 
aveati posibilitatea să vă refntoarceti mai degrabă la vetrele si cei iubiți ai voştri. 

Deocamdată ne apărăm de Italieni, mersul răsboiului ne spune că în scurtă vreme vom curăți 
pământul patriei noastre de aceştia, şi când va veni rândul să mergem înainte — nu ne vom opri până nu 
le vom lua pofta pe veci Italienilor de a mai aspira la pământ din monarhia noastră. 

Vitejia românească e proverbială. De la începutul răsboiului am făcut cu voi împreună toate 
bătăliile — de trei luni sunt în fruntea voastră (comandantul batalionului) — şi am avut ocaziunea să vă 
cunosc, şi sunt ferm convins că unde-şi pune batalionul piciorul, îşi va şti împlini cu onoare şi 
conştiincios datoria. Aduceti-va aminte de patrioticele cuvinte pe cari o mamă română le-a spus fiului 
său, care se reîntoarse acasă rănit — dintr-un răsboiu neisprăvit, când i-a închis usa şi l-a îndrumat să se 
reîntoarcă în bătaie şi să nu vină acasă decât numai biruitor! 

Aceasta este datorinta voastră față de iubita noastră patrie! Aduceti-va aminte, în cele mai 
critice momente ale bătăliilor din viitor, de camarazii voştri căzuți, de durerea şi jalea lăsată după ei, şi 
gândiți-vă că viețile lor sunt jertfite pentru patria noastră a tuturora - si cer rasbunare contra 
dusmanului care ni i-a răpit dintre noi! Rasbunarea noastră trebuie să fie exemplară! 

Vorbirea a fost tălmăcită în limbile românească, nemteascä şi ungurească soldaților - 
apoi brigadierul ia cuvântul şi adresează soldaţilor următoarele cuvinte: 


446 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


* 


Soldatilor, 

Am luat parte cu deosebită plăcere la decorarea vitejilor bravului batalion 33 - care a adus atâta 
fală trupelor noastre. Felicit cu toată căldura inimii mele pe cei decoraţi şi pe bravul şi înțeleptul vostru 
comandant, căpitanul Alexandru Vlad. Doresc să ajungeţi cât mai în grabă o a doua zi de sărbătoare ca 
cea de azi. 

Încheie apoi vorbirea cu un întreit „Să trăiască Majeitatea Sa, prealuminatul nostru 
monarh!” - secondat cu putere de toți soldații şi ofițerii de față. Şi după aceste momente 
înălțătoare, am intrat iarăşi în pozițiile noastre, ca să ne facem datoria. 

Caporalul C. 


Unirea, nr. 108 din 6 noiembrie 1915, Blaj, p. 2-3 
151 


Doberdo (Italia), octombrie 1915 - Reportaj în legătură cu mersul operațiunilor militare pe 
frontul italian, starea de spirit a soldaților austro-ungari, foarte mulți de etnie română, şi 
povestea ostaşului bănățean Vasile Dancea, decorat pentru acte de curaj şi vitejie dovedite în 
luptele de la Doberdo. 


Amintiri din „iadul” de la Doberdo1007 

Era vreme de toamnă târzie. Afară ploaia se cernea mereu din ceața deasă care 
cuprindea, sub vălul ei întunecat, toate colinele şi toate dolinele. Marea, care în alte däti se 
vedea atât de frumoasă şi atât de lucitoare, acum dispăruse cu totul. Printre barăcile din lagăr 
nu se vedeau decât soldați cu veştmintele ude şi murdărite de pământul roşu, lipicios din 
transee. Umblau încet cu privirile tintite în pământ, în vreme ce stropii de ploaie se storceau şi 
picurau de pe cozorocul chipiului. Încăperile erau tixite de ostaşi, cari îşi aruncau armele şi 
sacul din spinare pe paturile-priciuri ale bărăcii. Toţi erau uzi până la piele şi cu ciolanele 
amortite de frig. 

Ploaia se pusese de cu seara. Mai întâi, asupra platoului se lăsase o ceaţă ca o pânză 
deasă, din care începu a se cerne ploaia măruntă şi rece. Putinul pământ de culoare roşie, ce se 
afla printre marea de pietri a terenului sterp şi pustiu, începuse a se muia şi a deveni cleios şi 
lunecos. Apa străbătea prin veştminte până la piele, iar răceala ei răspândea prin corpurile 
bietilor ostaşi o amortealä ucigătoare. Prin tranşee apa creştea mereu, aşa că le năvălea în 
încălțăminte, însă ei stăteau nemiscati, cu arma în mână, încărcând-o şi descărcând-o neîncetat. 
Gloantele sburau în fluerături şi într-o parte şi într-alta. Întotdeauna în astfel de nopți cu ceață, 
focul se desläntuia mai cu furie, căci atât ai noştri cât şi duşmanul se temeau de surprinderi. Cu 
toate că rachetele sburau mai dese, totuşi razele lor nu puteau străbate prin pânza deasă a cetii, 
aşa că terenul dintre tranşee rămânea tot în întunerec. 

Abia către miezul nopții se lätise o veste îmbucurătoare între ostaşi, care sbură din 
gură în gură în de-a lungul tranşeei, că în scurt vor fi schimbaţi de alt regiment. Suferințele 
îndurate mai multe zile de-a rândul în iadul tranşeelor fură uitate, şi la gândul că vor întoarce 


1007 Armata italiană a mobilizat în zonă 35 de divizii, cărora li se opuneau doar 6 divizii austro- 
ungare, multi dintre soldaţii fiind recruți slab instruiți sau ostaşi proveniți din unitățile 
grănicereşti. Au fost aruncate în luptă unități militare din garnizoanele Budapesta, Timişoara, 
Seghedin, Debrețin, Oradea si Alba Julia, care au avut mai multe ciocniri cu trupele italiene în 
perioada 18 iulie-10 august 1915. 

Pierderile monarhiei dualiste s-au ridicat la 6500 de morți, 23000 răniți şi 12000 prizonieri, cei 
mai multi căzuţi în sectorul culmilor Muntelui San Michele. În toamnă frontul s-a stabilizat şi a 
fost dominat de luptele de uzură.Cf. Vôlgyesi Zoltan, Doberd6, Isonzo és az olasz front szăz éves 
csatâi, a Magyar Nemzeti Leveltăr, 28 julius 2015 


447 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


pentru câteva zile în lagăr, pentru a se mai desmorti de frig şi a-şi linişti nervii, vecinie räscoliti 
de înfricoşatele bubuituri, raze de bucurie începură a le licări în suflete şi în inimi. 

După ce fură schimbaţi, toată noaptea orbecăiră prin întunerecul ca din iad până când, 
în revărsatul zorilor, se văzură în lagăr. Prin barăci sgomotul creştea şi se asemăna cu un vuiet 
înăbuşit, iar fumul se ridica încet în sus răspândindu-se în de-a lungul acoperişului. 

În jurul unui foc şedeau mai multi ostaşi şi se încălzeau. Privirile si le tinteau în 
flăcările mistuitoare ale focului. Pe feţele lor supte, slabe şi cu bărbile încâlcite, lumina focului 
îşi juca razele ei de bronz şi le da înfăţişarea unor eroi legendari din vremurile apuse. În 
realitate însă cu toţii erau eroi, căci vitejia şi curajul lor nu odată, ci mai de multe ori, a băgat pe 
Italian in răcorile morţii. Erau täcuti. Suferințele din tranşee i-au istovit de puteri, iar ploaia de 
peste noapte le-a luat voia cea bună de altădată. Nu se mai gândeau la nimic şi nici altă dorință 
nu mai aveau decât să-şi usuce veştmintele încărcate de apă. Dorul de casă şi dorul de ai lor, pe 
cari îndelungate luni nu i-au mai văzut, era copleşit de greutăţile pe cari trebuia să le îndure un 
ostaş, aşa că repede nici nu ar mai fi ştiut să-şi deie seama că în realitate cine sunt şi de unde 
sunt. Aşa li se părea că de când e lumea tot cu arma lângă dânşii s-au crescut şi tot în răsboaie s- 
au purtat şi că altă meserie nici nu mai aveau pe pământ decât a ucide pe semenii lor, de a vărsa 
sânge cald din inimi pătrunse ca şi ale lor tot de aceleaşi doruri, de aceleaşi suferinţe. 

După ce se mai desghetarä din amorteala ucigătoare şi după ce sângele începu a le 
circula mai cald prin vine, iar veştmintele se mai svântară de umezeală, limbile începură a li se 
deslega şi fiecare începu a povesti mai una, mai alta. Căprarul Nicolae Recoşanu privi la ostaşul 
Vasile Dancea, îl măsură lung, în urmă îi grăi: 

- Măi Vasile, auzita-i, că o să fi decorat? 

- Eu? - făcu acesta mirat. 

- Da, aşa ne-a spus azi domnul comandant al companiei. 

— $i pentru ce? 

- Ei vezi, tu pe mine mă întrebi, ca şi când tu nu ai şti mai bine că pentru ce te decorează, 
pentru că eşti credincios tronului şi patriei şi nu te-ai predat cu uşurinţă dusmanului. 

— Va fi cumva, pentru că ajungând în mâinile dusmanului iar te-ai întors înapoi, grăi ostasul 
Constantin Tomescu, pe al cărui piept strălucea argintul unei medalii de vitejie. 

- Mai sti, se poate... - şi Vasile Dancea rămase cu privirile în flăcările jucătoare ale 
focului. 

- Ia să ne povesteşti măi Vasile, cum a fost întâmplarea aia... grăi căprarul. 

Vasile Dancea îşi aruncă privirile asupra camarazilor, în urmă iară şi le îndreptă în 
jăraticul aprins, şi privea atât de lung încât se părea că acolo vede toate câte le-a pätit în noaptea 
când a fost în mâinile duşmanului. 

- Cum să se întâmple - grăi el de la o vreme - iac-aşa, m-am trezit şi eu odată că sunt 
înconjurat de Italieni şi desarmat. Vă aduceți aminte de noaptea din 21 octomvrie, atunci când am plecat 
către linia de foc? Era o noapte senină cu lună, asa că pe toate intinderile se vedea ca ziua. Voi v-aţi dus 
înainte, iar eu rămăsesem înapoi dimpreună cu alți tovarăşi, ca să ducem munitiune. Şi am plecat noi cu 
munitiunea până la batalion, iar de acolo ne-a condus o ordonanță, care zicea că ştie drumul peste doline 
până în transee. El mergea înainte, iar noi în rând, unul după altul, îi urmam. Şi am mers noi tot înainte 
din dolină în dolină, iar tunul bubuia cumplit şi gloantele ne fluierau pe la urechi, ne spintecau 
veştmintele, iar loc de a ne ascunde nu aveam. Nu era nici un zid, nici un arbore, numai locuri pietroase, 
întinse ca palma. Ce aveam de făcut alta, decât să mergem înainte numai. Ne lăsasem nădejdea în 
Dumnezeu, că ce se va întâmpla se va întâmpla. 

Pe cale căzuseră vreo doi insi. Un tovarăş al meu Costa Brata, primi un glonț la inimă şi, fără a 
mai rosti un cuvânt, se präbusi la pământ ca o bucată de lemn. Alergai a-i da ajutor, dar zadarnic, că era 
mort ca pământul. Mi-am făcut cruce cu capul descoperit şi zicând un: „Dumnezeu să-l ierte”, am plecat 
mai departe. Pe cale mai pică unul. Acestuia îi trecuse glontul prin frunte. Fiori de moarte începură a ne 
furnica carnea de pe noi. Deodată ordonanța se opri în loc şi nu mai ştia în care parte să apuce. 

- Am rătăcit, grăi el cu o voce frântă. 

- Atunci ne-a bătut Dumnezeu, pe aici avem să perim toți ca nişte câni, grăi un altul. 


448 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Luna lumina sus pe ceriul cel senin cu lumina ei argintie, palidă, înfricoşată cumva, iar puştile, 
mitralierele răpăiau cumplit şi srapnelele treceau pe deasupra noastră in zăzăituri afurisite. Nu ştiam ce 
să facem şi încotro s-o croim. La o îndepărtare de câțiva zeci de paşi de noi se vedeau focurile de puşcă 
licărind în noapte. Credeam că sunt ai noştri. Am pornit-o deci în partea aceea. Mai mult ne-am târâit pe 
pântece printre pietri până ne-am apropiat de tranşee. Unul dintre noi grăi: 

- Auzi că vorbesc româneşte, îs de-ai noştri. 

Şi noi veseli, bucuroşi că ne-am aflat compania, cu toții am dat năvală în transee. Când colo am 
rămas ca träsniti. Deterăm nas în nas cu duşmanul. Ei erau o mulțime, iară noi numai o mână de 
oameni. 

- Şi cum de nu bägaräti de seamă că acolo e duşmanul? — întrebă căprarul Nicolae Recoşanu, 
care tocmai îşi aprindea tigareta la un tăciune. 

— Apoi vezi aşa — graiul lor semăna aşa de bine cu al nostru, şi noi ne-am înşelat crezând că 
sunt de-ai noştri. 

Ostaşii de pe lângă foc, cu feţele iluminate în bătaia flăcării, priveau uimiti la Vasile 
Dancea. 

- Şi în urmă ce făcură cu voi? - întrebau toți. 

- Ce să facă, ne desarmară şi în urmă ne spuseră că acela care îndrăzneşte să fugă va fi 
împuşcat. Un căprar de al lor ne luă sub comanda lui şi zicându-ne „Avanti” o porni dimpreună cu noi 
spre tara lor... Inima începu a-mi bate nebună şi capul îmi vâjâia cumplit, mă cuprinse un năcaz, o furie 
cumplită la gândul că trebuie să ajung prisonier. Privii o dată înapoi şi o dată înainte şi la un moment 
bine venit, când ostaşii ce ne escortau priveau într-altă parte, mă şi aruncai pe pântece între nişte pietri. 

Luna mare şi palidă se adâncea tot mai mult după un nor, ce era întins ca o pânză în de-a 
lungul zării, deasupra mării. Eu stăteam acolo nemişcat, până când tovarăşii mei căzuți în prinsoare se 
depărtară binisor înainte. Ma ridicai atunci pe brânci şi privii în jur de mine. În tranşee şedeau Italienii 
şi îşi descărcau mereu puştile. Gloantele fluierau pe lângă mine, se isbeau de pietri, iar eu îmi făceam 
planuri peste planuri, că cum aş putea scăpa din locurile acelea afurisite, unde în fiecare clipită moartea 
mă amenința. M-am târâit deci aşa pe pântece, până către tranşee, şi îmi căutai un loc acolo unde mi se 
păruse că nu ar fi nimenea. 

Când vream să mă aşez jos şi să-mi pregătesc un loc mai bunişor, văzui umbra unui ostaş că se 
repezi către mine cu baioneta pe puşcă, gata să mă străpungă. Am sărit atunci în sus ca ars şi, fără să-mi 
mai pot da seama că ce fac, prinsei de puşcă şi cu o smâncitură i-am şi smuls-o din mâni, o învârtii atunci 
prin văzduh şi cu o lovitură îi sfărmai teasta capului. 

- L-ai omorât? - întrebară cei de pe lângă foc în cor. 

- Ce puteam alta să fac... trebuia să-mi apăr viata. Şi am stat acolo până dimineața, fără a mai fi 
băgat în seamă de cineva. Numai cel mort, cu fata plină de sânge, mă privea cu ochii lui mari de ghiaţă. 
Ca să nu-l mai văd, l-am acoperit cu pânza unui cort şi l-am lăsat în pace. Îmi părea rău de dânsul, că şi 
el era om ca mine, dar n-aveam ce face. 

Soarele răsărise şi lumina zilei se aşternu peste platou. Din ascunzătoarea mea priveam în toate 
părțile şi numai brăzdături de transee şi întărituri de saci cu pământ se vedeau. În fata mea, la o 
depărtare de vreo cincizeci de paşi erau tranşeele noastre şi priveam la ostaşii noştri cum îşi descărcau 
armele. Mă gândeam că ce fericiți puteau fi ei, în vreme ce eu cu moartea în sân stau ascuns ca un iepuraş 
care din clipă în clipă aştepta căpăii să năvălească asupra lui. Oftam, iar în gând ziceam: - Doamne 
ajută-mi, să pot trece dincolo! 

Ceva mai târziu auzii un zăngănit de arme şi o învălmăşală, şi un sgomot mare se produse între 
ostaşii italieni. Din învălmăşeala cea mare, din când în când se desprindeau cuvinte destul de răspicate 
ca: , Avanti, Avanti, Eviva Savoya!” şi când îmi ridicai capul deasupra sacilor, ce să văd? Italienii se 
pregăteau de atac. Toţi, cu pustile in mani, ieşiră din transee şi o porniră cam şovăitori înainte către ai 
noştri. Un gând îmi fluieră prin creieri, dar oleacă şovăii şi eu, căci din tranşeele noastre gloantele 
curgeau potop. Răpăiau pustile, iar mitralierele păcăiau înfricoşat. Italienii însă mergeau înainte. Multi 
se prăvăleau printre pietri ca să nu se mai scoale. Şi eu priveam din ascunzătoarea mea la dânşii. 

Deodată îmi luai inima în dinți şi, în mână cu puşca celui mort, sării afară din tranşee şi o croii 
înainte prin potopul de plumbi. Am fugit vreo treizeci de paşi, în urmă mă prăbuşii între nişte pietri. 
Obosisem. Gura şi gâtlejul mi se uscase. Apa curgea vale pe mine, iar în jurul meu nu vedeam decât 


449 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


corpurile celor căzuți şi răcnete de durere înfricoşate auziam. Cadavrele învechite, cari de săptămâni de 
zile zăceau acolo pe jumătate putrede răspândind în jurul lor un miros greu nesuferit. 

Doi ostaşi ai duşmanului, băgându-mă în seamă, se repeziră cu baionetele asupra mea. Dar 
când fură la cinci paşi departe de mine, se şi prăbuşiră la pământ şi numai din picioare mai scuturau. 
Nişte gloanțe îi ajunse înainte de a se apropia de mine. 

După ce mă incredintai că am scăpat neatins de plumbi, mă ridicai şi din nou o pornii înainte. 
Ajunsei la doi paşi de tranşeele noastre, când colo ceva tare mă isbi în cap de era să mă prăvălesc la 
pământ. Cineva aruncase o granată de mână cu care mă nimeri. Norocul meu însă că granata n-a 
explodat. Bag seama Dumnezeu m-a ferit. Nu-mi pierdui curajul ci mă repezii înainte printre puştile 
ostaşilor noştri şi cu o săritură trecui peste saci în transeele noastre. Acolo mă sprijinirä vreo doi ostaşi de 
ai nostri şi rămaseră crucifi când mă văzură. Afară însă moartea secera cu nemiluita viețile Italienilor 
indrazneti, aşa că în sfârşit fură respinşi. 

— Mare noroc ai avut mai Vasile - grăi un ostaş. 

- Dumnezeu te-a scăpat - grăiră ceilalți. 

Vasile Dancea tăcu şi rămase cu privirile tintite în foc, iar ceilalți ostaşi priveau la 
dânsul cu admiraţie ca la un adevărat erou. 

* 
După câteva zile pe pieptul lui Vasile Dancea strălucea „medalia de vitejie clasa întâi”. 
Damian Izverniceanu 


Românul, nr. 22 din 29 ianuarie /11 februarie 1916, Arad, p. 1-3 


152 
Strypa (Galiţia) 20 octombrie/1 noiembrie 1915 - Ştire în legătură cu moartea căpitanului 
român Alexandru Candrea, înrolat în Regimentul 33 infanterie din Arad, din armata austro- 
ungară, căzut pe câmpul de luptă de la Styrpa, pe frontul Galiției orientale. 


+ Căpitanul Alexandru Candrea 
Arad, 21 februarie 

Numai acum ni se comunică trista ştire că numărul eroilor români, căzuți pentru tron 
şi patrie, a crescut încă cu unul dintre cei mai distinşi, cei mai bravi ofițeri români ai armatei 
austro-ungare. Căpitanul Alexandru Candrea, din Regimentul nostru arădan Nr. 33, a murit 
moarte de erou, în luptă piept la piept lângă valurile înroşite de sângele eroilor ale râului 
blestemat Strypa!9%8, în 1 noemvrie 1915. Peste câmpia crâncenei bătălii, la sfârşitul acelei zile, 
rămăseseră stăpâni deocamdată Ruşii, şi astfel cadavrul eroului nostru a rămas în mânile 
duşmanului care, după cum ni se comunică din sursă absolut bine informată, l-a înmormântat 
cu cinste cuvenită, dând mortului toate onorurile militare. 

Alexandru Candrea a fost născut în Muntii-Apuseni, din sângele Moților legendari, şi a 
adus în viață toată vigoarea şi sufletul mare al acestei rasse distincte de Români. Terminând 
şcoala de cadeți, a intrat ca ofițer activ în armata austro-ungară, fiind mai la urmă dislocat la 
Regimentul de infanterie arădan Nr. 33, unde a stat mai multi ani ca aghiotant al comandei de 
regiment. Ca ofițer, era tipul punctualitätii şi al tuturor virtuților militare, dar a rămas Român 
cu toată ființa sa, stimat şi iubit de întreagă societatea românească ce îl cunoştea. 

În timpul din urmă se îmbolnăvise şi astfel, cu rangul de căpitan, s-a retras în statul de 
pensionar. Nu mult după aceea a isbucnit însă răsboiul, şi căpitanul Alexandru Candrea, cu boala 


1008 Sectorul râului Strypa făcea parte din linia frontului Strypa-Cernäuti din Galiţia orientală. La 
mijlocul lunii noiembrie 1915 intensitatea confruntărilor armate dintre trupele austro-ungare şi 
cele ruseşti s-au ponderat şi războiul a intrat în faza statică a poziţiilor de tranşee. Cf. Joshua A. 
Sanborn, 2014, Imperial Apocalypse. The Great War and the Destruction of the Russian Empire, 
Oxford University Press, 2014, p. 112 


450 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


în oase, şi-a cerut reactivarea şi permisia de a fi împărţit la trupele luptătoare. Cererea i s-a 
împlinit şi a fost din nou ataşat Regimentului Nr. 33, cu care împreună a luptat neîncetat mai 
mult de 14 luni de zile. În două rânduri a fost rănit, dar viteazul român n-a voit să ştie de 
repaos, ci a stat mai departe la trupă, unde în urmă i-a fost încredințată conducerea unui 
batalion. 

În 1 noemvrie 1915 s-a dat lângă Strypa o luptă înverşunată cu Ruşii. Românii 
Regimentului 33 au fost în focul cel mai groaznic, în fruntea lor căpitanul Alexandru Candrea. 
Aici l-a ajuns ceasul din urmă. Perforat de mai multe gloanțe, a murit moartea de adevărat erou 
pentru tron, pentru patrie şi pentru neamul său. 

În veci pomenirea lui! 


Românul, nr. 29 din 9/22 februarie 1916, Arad, p. 3 


153 
Arad, 25 octombrie/7 noiembrie 1915 - Ştire în legătură cu exhumarea trupului 
colonelului arădean Dimitrie Burdea, fost ofițer al armatei austro-ungare, răpus în bătălia de la 
Lemberg, pe frontul galitian, şi aducerea acestuia in Arad spre a fi înmormântat. 


Înmormântarea colonelului Burdea 

Sâmbătă, pe o vreme nespus de tristă de toamnă, a sosit la Arad corpul exhumat al 
vice-colonelului Dimitrie Burdea, care murise moarte de erou în jurul Lembergului, având abia 
vârsta de 51 ani. Preaonoratul domn, părintele protopop Vasite Beleş, asistat de onoratii domni 
preoții Traian Vatian şi Gavril Bodea, a săvârşit prohodul, fiind de fata şi Preasfintia Sa domnul 
episcop Ioan I. Papp al Aradului. 

Pe lângă familia îndoliată a participat, în frunte cu domnul general Ress, însoțit de 
domnul maior Negrea, întreg corpul ofițeresc arădan, iar onorurile au fost date de un batalion 
comandat de un major. După ce s-a sfârşit prohodul, a pornit carul mortuar, însoțit de un 
numeros public jelitor, având în frunte două companii de infanterie. Muzica militară a intonat 
marşuri funebrale până la mormânt. Odihnească în pace! 


Biserica şi Şcoala, nr. 43 din 25 octombrie/7 noiembrie 1915, Arad, p. 325 


154 
Galiţia, decembrie 1915 - Scrisoare adresată unchiului său de un sanitar român, din armata 
austro-ungară, în care îi relatează întâmplarea tragică trăită pe front când, în urma unui atac 
de noapte întreprins de o patrulă de cazaci, dar respins, a cercetat câmpul de luptă şi a dat peste 
un cazac muribund, român şi acesta, pe care l-a vegheat până s-a stins, l-a înmormântat şi i-a 
grăit o rugăciune la mormânt. 


Înmormântarea unui cazac român printr-un sanitar român 
Iubite unchiule! 

Prin aceste puține cuvinte vei află cum că eu mă aflu in cea mai fericită sănătate, până la 
scrierea acestor rânduri, şi totodată rog pe bunul Dumnezeu ca şi pe voi să vă afle în pace mica mea 
epistolă. Mai departe veți afla cum că am primit pachetul cu foile si cu calendarul şi vă multämesc 
frumos, căci ati fost atât de buni de mi le-aţi trimis. Vă rog să nu fiți supăraţi pe mine pentru că v-am 
scris să mi le trimiteţi căci, vezi unchiule, sunt de tot nenorocit, căci am picat între oameni străini şi nu 
este nici un român cu mine şi nu mai am cu cine să mai vorbesc câte ceva, ca să îmi mai treacă de urât şi 
de groaza cazacilor, cari în 4 luni de zile, de când sunt pe câmpul de luptă, mi-au albit părul în cap. 

De multe ori aş vrea să fiu în linia de foc, să pot puşca şi eu în ei, să-mi răsbun odată, căci prea 
mult ne năcăjesc. Căci, vezi unchiule, pe noi nu-i iertat să ne vatăme cu nimic, dară în timpul nopții, 
când nu se vede nimic, atunci se aruncă la noi ca lupii şi se fac că nu ne văd că suntem cu cruce pe mână. 


451 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Între altele mai spune că, după o luptă sângeroasă, a mers să adune răniții şi morţii şi 
între nişte tufe a dat de doi cazaci: Şi ce să vezi? Unul era mort de tot, iar celalalt era pe moarte, după 
cum l-am văzut, căci numai atâta a putut zice: «Mamă dragă, eu mor pe pământ străin». 

După vorbele acestea am văzut că-i Român. Aşa mi-a fost de milă de el, văzând că cazacul acesta e 
Român ca şi mine şi s-a luptat cu vitejie pentru tara lui. L-am luat şi l-am pus sub un brad şi l-am acoperit cu 
mantaua mea, căci ploua şi eră frig. Apoi i-am dat putin ceaiu, dar când a vrut să beie s-a înecat şi astfel şi-a dat 
nobilul său suflet în mâinile Creatorului. Atunci eu i-am săpat o groapă cu sabia, căci lopată n-am avut, şi am 
pus nişte frunze sub el şi l-am acoperit iarăşi cu frunze, apoi am zis un «Tatăl nostru» şi l-am îngropat. Cu 
mâinile am pus pământ pe el. După aceea i-am făcut o cruce de brad şi am împlântat pe mormânt nişte crengi 
de brad în loc de flori. L-am îngropat, săracul, omeneşte, căci mi-a fost milă de el căci a fost Român. 


Calendarul Asociatiunii, pe anul visect 1916, nr. 45 din 1916, Sibiu, p. 116-119 


155 
Praga, 25 decembrie 1915/6 ianuarie 1916 - Cronica festivităților organizate de 
intelectualitatea praghezä, cu ocazia Crăciunului, în folosul soldaților români, din armata 
austro-ungară, cantonati în oraş s-au spitalizati în mănăstirile de aici. 


Crăciunul românesc în Praga 
- în 13 ianuarie 

Am să vă raportez despre o sărbătoare înălțătoare de inimi. Înältätoare de inimi din 
mai multe puncte de vedere. Cetitorul rândurilor de față se va convinge în curând despre 
adevărul celor susținute. 

Mai întâi de toate, chiar şi numai faptul că soldații români au avut putinţa să 
sărbătorească naşterea Domnului în oraşul Praga, departe de ai lor, în mijlocul acestui răsboiu 
înfricoşat - trebuie să ne mângâie inimile. O licărire de lumină binefăcătoare, în potopul de 
întuneric răspândit pretutindeni. 

Oraşul Praga ne-a mai dat dovezi de dragoste nouă, Românilor, şi cu prilejul expoziţiei 
jubilare din 1908, când o deputatiune românească a fost primită cu multă dragoste de populaţia 
şi reprezentanța oraşului. Dacă am fost indreptatiti să ne aşteptăm la aceleaşi sentimente de 
prietenie sinceră şi acum - aşteptările noastre au fost întrecute de ceea e am experiat. 

La năcaz se cunoaşte prietenia adevărată - prietenia oraşului Praga s-a adeverit 
trainică acum, când nu e vorba numai de năcaz ci de primejdie chiar. Toţi străinii cari au 
contribuit la reuşita serbării de Crăciun, cu totul gratuit, ne-au dat o dovadă strălucită despre 
dragostea lor fata de noi. Aşa ceva nu se uită. Dar să relatez pe îndelete despre cele petrecute. 

În Praga sunt soldați români câtă frunză şi iarbă. În Praga este o mână de oameni de 
inimă, de intelectuali, cari s-au gândit să ofere soldaţilor noştri de sărbătorile noastre ale 
Crăciunului puţină hrană sufletească. Zis şi făcut. Cât ai bate din palme s-a constituit un comitet 
ad-hoc şi cu câteva probe de cor (vreo 5!), cu câteva contribuţii muzicale, de cari va fi vorba mai 
la. vale, s-a înjghebat un program convenabil, care numai cinste ne-a adus. 

În după amiaza şi în seara zilei de joi, 6 ianuarie, nou, (preseara Crăciunului) s-au ținut 
aceste festivități, în tehnica cehă, în lazaretul mănăstirei de Strahov, în biserica Sfântul Salvator şi 
în Casa reconvalescentilor, din suburbiul Letna. În tehnica boemă, şi în Strasov s-au adunat 
soldaţii greco-ortodoxi, în biserica Sfântul Salvator şi în Letna cei greco-catolici. 

Nu-i vorbă, ar fi fost de dorit ca festivitățile să se tina împreună sau - în cazul extrem - 
să nu colideze în privința timpului. Neputându-se duplifica spectacolul, fiecare a fost silit să ia 
parte numai la una din festivități, mult la două. Poate că ni se va da ocazie să vedem 
colaborarea preoților noştri de ambele confesiuni cu prilejul sărbătorilor Paştilor (căci vai, tare 
mi-e teamă că şi Pastile le vom ajunge în Praga cu soldätime româneascä!). 

În sala cea mare a tehnicei, frumos împodobită cu brazi miticei puşi la dispoziție de baronul 
de Waldstein, conducătorul spitalului din tehnică, în sala arhiplină de soldaţi şi de oaspeți iubiți, într- 


452 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


o atmosferă cât se poate de prielnică s-a desfăşurat programul festivitätii soldaților greco-ortodocşi. 
Au fost doi oratori: părintele Nicolae Soşdean (din Lugojel) care a deschis festivitatea, rostind câteva 
cuvinte simţite, şi părintele Dr. Valer Şesan, docent universitar (din Cernăuți), care a pus punctul pe i 
la sfârşitul festivitätii, recapitulând simtämintele de cari am fost cuprinsi, multumind în termeni calzi 
participanţilor şi colaboratorilor şi picurându-ne în inimile noastre încredere în viitor. 

Cântäreti solişti au avut doi: pe doamna Maria Bojena Dr. Şesan şi pe domnul Alexe Odor. 
Doamna Şesan, o cehă de origine, fiica preşedintelui Camerei comerciale cehe din Praga, ne-a 
încântat cu cântece româneşti (de Brediceanu): a) Sus, în vârful dealului, b) Vino bade iar acasă, c) Baga 
doamne... apoi Ştii tu, bade, şi cu o „Ave Maria”, cu text latinesc. Păcat că publicul nostru ardelean 
nu cunoaşte încă pe doamna Şesan. Bucovinenii au avut fericirea să o asculte de mai multe ori, ca 
diletantă, pe scena teatrului din Cernăuţi. Doamna Şesan a secerat aplauze meritate. 

Domnul Alexe Odor, funcţionar de bancă la „Albina”, pe care îl cunosc sibiienii şi 
braşovenii, a cântat cu o voce plăcută şi o modestie binefăcătoare „Cântecul haiducesc” de 
Brediceanu şi „Arde-mi-te-ai codru des”. Aplauze. 

Doi domni cehi, domnul Dr. Frida şi domnul V. V. Sak, compozitor talentat, au 
executat, unul la vioară, celălalt la pian, „Sonatina” celebrului compozitor ceh Dvorak, apoi 
„Doina” lui L. Wiest. Aplauzele prelungite au tălmăcit mai bine decât ori si ce simtämintele 
publicului ascultător. A fost o plăcere să asculti accentele compozitorului ceh şi apoi - în 
nemijlocită apropiere - doina românească. 

Pe lângă punctele înşirate până acum, au mai fost trei. Dacă le-am lăsat mai pe urmă 
nu însemnează că nu le-am dat importanta cuvenită, ci fiindcă vreau să leg de ele numele 
conducătorului corului improvizat, a părintelui greco-ortodox Laurențiu Curea, din Deva, acum 
preot militar. Cele trei puncte au fost executate de 25 soldați români de diferite grade. S-a cântat 
„Trei păstori”, „La nunta din Cana Galilei” şi „O, ce veste minunată”. Corurile, în patru voci, au 
mers bine, cu toate că s-au ținut numai 5 probe de coroane Părintele Curea poate fi cât se poate 
de satisfăcut cu rezultatul obținut. 

Dar nu numai corul are să-i mulțumească mult, ci întreagă festivitatea, căci nu s-ar fi 
ținut astfel dacă n-ar fi fost părintele din Deva. Mulțumită entuziasmului domniei sale am ajuns 
la rezultatul acesta satisfăcător. Domnia sa a fost sprijinit în întreprinderea domniei sale de 
inimosul filoromân A. Kjecan, profesor în Praga, despre care pressa românească va trebui să mai 
vorbească de aici înainte, de părinte Dr. Şesan şi de părintele Sosdean. 

Dacă festivitatea din tehnică a reuşit atât de bine - cea din Strahov n-a rămas îndărăt, 
ba a întrecut-o, căci, cu toate că a fost acelaşi program ca în tehnică, s-au mai adăogat două 
vorbiri la sfârşit, după cuvintele inimoase ale părintelui Şesan. Vorbirile acestea au fost un punct 
de forță al serii de Crăciun. lată de ce au vorbit doi prieteni iubiţi ai neamului nostru - abatele 
Zavoral şi profesorul universitar Urban Jarnik. Se putea să lipsească din mijlocul nostru aceşti 
scumpi promotori ai lirnbei noastre, aceşti adevăraţi prieteni ai cauzei noastre, se putea să nu 
colaboreze chiar la serbarea noastră românească? 

Aşa s-a întâmplat că le-am auzit vorba cu bucurie şi, dându-le cinstea cuvenită, din toată 
inima. Abatele Zavoral, al cărui nume va trebui să-l învăţăm de aici înainte şi să-l stimăm, a vorbit 
cum nu vorbesc mulți păstori sufleteşti. Între cei puțini, între cei aleşi, între cei cuprinşi de o 
dragoste mare, desinteresată, este şi Măria Sa. Ochii îi străluceau de bucurie când vorbea. Ne 
saluta în lazaretul mănăstirei Strahov, a cărei căpetenie este. Rostea cuvintele cu atâta simplitate, cu 
atâta pătrundere fata de finetele limbei româneşti - încât toți, dar absolut toți, au rămas atinsi până 
la lacrimi de dragostea aceasta apostolică a Märiei Sale. Să fi văzut pe răniții de lângă paturile de 
spital - căci paturile albe, curate, erau înşirate la stânga şi la dreapta noastră, să le fi cetit în ochi, în 
ținuta mâinilor - ai fi cetit la toți dragostea nemărginită pe care o simtesc față de binefăcătorul lor. 
Ca un adevărat tată sufletesc s-a arătat în mijlocul nostru şi ne-am simțit mândri că ne este dat să-i 
procurăm şi noi o bucurie, cât de mică, cu prestatiunile noastre. 

A vorbit mai apoi iubitul nostru - pot să zic cu drept cuvânt „iubitul” nostru! - 
profesor universitar Dr. Urban Jarnik. Cu verva proprie domniei sale, cu cuvintele neaoşe 
româneşti, ne-a încântat. De-am avea cât mai multi filoromâni sinceri de talia domnului 


453 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


profesor! Despre domnul Jarnik s-au scris deja in pressa noastră, încât mă simt dispensat să 
insist aici asupra persoanei domniei sale. 

Pe lângă abatele Zavoral şi Dr. Urban Jarnik, a avut sărbătoarea noastră de Crăciun şi 
alti oaspeţi iubiți. Între alţii am remarcat, la una sau la cealaltă serbare, pe colonelul A. 
Frandetzky (cu doamna) si pe vicecolonelul Katzander (cu doamna) - ca reprezentanţi oficiosi ai 
armatei comune, apoi pe superiorul militar Wonesch, pe baronul de Waldstein, pe doamna Urban 
Jarnik, cu fiica domniei sale şi nora, doamna Dr. Jarnik junior, pe tânărul scriitor, profesor A. 
Krecan, pe compozitorul ceh Weiss, pe profesorul macedonean Dr. Staca etc. 

Între oaspeții din biserica Sfântul Salvator şi din Letna mi se spune că au fost: abatele 
Zavoral, principesa losefina de Lobkowitz, contesa Elisabeta Thun, directorul universităţii teologice 
boeme, mai multi profesori şi preoți. - Preotul greco-catolic Emil Habor şi-a câştigat merite cu 
aranjarea programului festivitatii. Programul s-a compus din vecernia (cu acompanierea muzicii 
militare), dintr-o predică ocazională, avântată, din 3 colinde cântate de câțiva soldați (Trei crai, O ce 
veste... şi Patru păstori). După fiecare colindă a executat muzica militară cântece bisericeşti. 

Prima zi de Crăciun a ținut fiecare confesiune serviciu bisericesc. Mii de soldaţi au luat 
parte - ascultând cuvintele de îmbărbătare ale preoților lor. Cu muzica militară în frunte, au 
parcurs apoi soldaţii români străzile oraşului Praga, până la cazarmă - multi erau îmbrăcaţi în 
haine nouă, gata să plece pe câmpul de luptă, în „Marschkompagnie”. 

Parcă văd şi acum tabloul: podul de peste râul Vltava plin de soldaţi români, trecând 
spre Hradşin în pas apăsat. Câte sate româneşti, câte cătune se gândeau acum la flăcăii şi taţii 
aceştia cari au să moară - unii - cine ştie pe cari meleaguri! Dar muzica cânta marşuri şi 
atmosfera era încărcată cu ceva sărbătoresc, încât iti înăbuşeai jalea din suflet şi lăsai să te 
cuprindă duioşia cântecelor ascultate în preziua, ritmul celor „Trei păstori” sau a minunatei 
melodii „O, ce veste minunată”. Şi lacrima ti se oprea pe geană... 

Soldaţii aceştia erau fericiți că li s-a dat putinţa să-şi sărbătorească, cel putin în parte, 
sărbătorile Crăciunului... Dar mai are serbarea de acum şi o însemnătate mai mare. Este - după cum 
mi se spune - prima manifestare în public a Românilor în Praga. De aceea numai bucura ne putem. 

Părintele Curea a primit o răsplată din partea autorităților militare (Die beste belobende 
Anerkennung im Namen des Allerhéchsten Dienstes)10® care s-a publicat şi în ordinea de zi a 
regimentului. Răsplata, aceasta pentru cele prestate, este binemeritată, deoarece munca depusă 
de domnul părinte este, de fapt, lăudabilă. Să auzim tot astfel de veşti din Praga! 

Cronicar NB 
Poate se bucură unul sau altul din cetitori să ştie cine a cântat în coroane. lată numele lor: 


Gheorghe Baboie, funcționar la „Albina”, 
Gheorghe Bidu, absolvent de comerciale, 
Pavel Birt, absolvent de comerciale, 
Gheorghe Borcoman, învățător, 

Virgil Buzea, student, clasa VII gimnaziu, 
Ioan Bratu, student comercial, 

Septimiu Brotea, student, clasa VII gimnaziu, 
Nicoiae Cornea, student comercial, 

Simion Curea, candidat de învățător, 
Gheorghe Dräghiciu, meserias, 

Gheorghe Furnicä, absolvent de şcoală 
comercială, 

Gheorghe Furnicä Costi, absolvent de 
şcoală comercială, 


Românul, nr. 2 din 3/16 ianuarie 1916, Arad, p. 2-4 


Gheorghe Gociman, teolog curs I, 
Gheorghe Giuvelca, funcționar la „Albina”, 
Gheorgse Halmaghi, econom, 

Gheorghe Lincu, învățător, 

Ioan Muscalu, absolvent de comerciale, 
Vasile Mesotă, riguros în drept, 

Vasile Negutiu, profesor la Gimnaziul din 
Braşov, 

Alexe Odor, funcționar la „Albina”, 
Gheorghe Rusu, pedagog curs I, 

Stelian Rusu, funcționar de bancă, 

Dr. Valer Şesan, profesor de teologie, 

Emil Teacä, student pedagogie curs II, 
Ioan Taus, zidar. 


1009 „Cea mai lăudabilă recunoaştere în numele Celui mai Inalt Serviciu” - n.n. AT. 


454 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


156 
Lovcen (Muntenegru), 29 decembrie 1915/10 ianuarie 1916 - Relatare cu privire la bătălia 
pentru ocuparea fortificației Lovcenului, pe frontul Muntenegrean, victorie obținută de soldații 
români din Regimentul 2 glotaşi, din armata austro-ungară, întocmită de comandantul acestei 
unități militare, contrariat că presa germană şi maghiară atribuie acest succes ungurilor. 


Românii în luptele de la Lovcen 
- Corespondenţă de campanie - 

Primim următoarea corespondentä care desvăleşte rolul important al soldätimii 
româneşti în cucerirea Muntenegrului: 

Poşta de campanie 388 
Stimate domnule director, 

Sunt 19 luni de când am plecat sub arme, am părăsit biroul băncii noastre , Victoria”. 19 
luni de când Regimentul nostru de glotaşi no. 2, constituit din Români 70-80 procente, făcea 
servicii grele în împrejurimile de la Cattaro, servicii de graniţă ori de apărare a malului. 

În luna trecută s-a dus cel mai crâncen rasboiu pentru cucerirea Lovcenului1010, şi după 
un timp ajunseră în mâinile noastre ziare maghiare şi germane pline cu laude pentru o faptă ca 
aceasta. Dar despre rolul ce l-au avut Românii aici n-am găsit nici un cuvânt, şi pentru ca cel 
mai iubit ziar, „Românul”, să aibă şi detalii, de aceea vă scriu această corespondenţă. 

În 7, luna trecută, regimentul nostru, compus din 3 batalioane, a început marşul de plecare. 
În 8 dimineaţa s-a început asaltul contra Lovcenului, cu preludiul bubuiturilor alor 250 tunuri, între 
cari aveam şi de calibrul 42 şi 30,5 cm. Românii ne nimeriserăm pe terenul cel mai dificil, ne-am 
postat in serpentine. Prin ploaia de granate, şrapnele, gloanţe de puşcă, glotasii noştri în 9, luna 
trecută, seara, după o neîntreruptă înaintare, am cucerit unul din vârful muntelui. Evident că, ocupat 
odată cel mai important punct strategic, Lovcenul nu mai putea să reziste. Urcând apoi vârf de vârf, 
am ajuns cu mare osteneală în Niegno, sätuletul de naştere al regelui Nichita, unde veniseră întâia 
oară reprezentanţii parlamentului muntenegrin în chestia tratativelor de capitulare. 

În frunte cu Compania a 4-a, condusă de mine, am intrat întâia oară în Cetinje, evacuat 
milităreşte. Drapelele albe fluturau pe toate edificiile. Înaintarea noastră n-a putut fi stăvilită 
nici mai departe, nici la Rijeka, unde Muntenegrinii au căutat să facă rezistență. Pe când 
intrasem în această localitate, ne sosi ştirea că Muntenegrinii au depus armele. Regimentul 
nostru a primit după acestea ordin să apere iarăşi malul mării. Românii au contribuit cu sânge 
mult la cucerirea Lovcenului şi desarmarea Muntenegrinilor... 

Un ofițer 


Românul, nr. 24 din 2/15 februarie 1916, Arad, p. 3 


1010 Lovcen, (în sârbeşte Jlo6iien) masiv muntos în sudul Muntenegrului, bază a atacului 
întreprins de muntenegreni, pe 8 august 1914, împotriva portului militar austro-ungar din 
golful Kotor. Pe 13 septembrie însă, forțele austro-ungare mobilizate la Pola au declanşat 
contraofensiva terestră, ajutate de pe mare de tirul de artilerie lansat de pe crucişătoarele 
Monarch şi Budapesta, dar pe 18-19 muntenegrenii au primit sprijinul francezilor, care au 
debarcat în portul Bar (Bap) sau Antivari. 

Flota austro-ungară a fost suplimentată cu crucişătorul Radetzky, aliații muntenegreni şi 
francezi fiind nevoiţi să părăsească fortificația Lovcenului, sub tirul naval, pentru ca în 
noiembrie să decidă atacarea oraşului Kotor (Cattaro). În primele zile ale lui ianuarie 1916, 
trupele austro-ungare au pornit un atac masiv asupra Lovenului, susținute iarăşi de 
crucişătorul Budapesta, încât pe 10 ianuarie Lovcenul a fost ocupat, iar peste două zile 
Muntenegru a solicitat armistițiul. Cf. Srdja Pavlovic, Balkan Anschluss. The Annexation of 
Montenegro and the Creation of the Common South Slavic State, Purdue University Press, West 
Lafayette (Indiana), 2008, p, 75 


455 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


157 


Oradea, 13 ianuarie 1916 - Multumire publică adresată soldaților români din Regimentul 4 Honvezi 
din Oradea, al armatei austro-ungare, de colonelul Kratochwill Karoly, comandantul unității. 


Colonelul Kratochwill despre români 

Colonelul Kratochwill, comandantul Regimentului 4 de honvezi, cu sediul în Oradea, a 
cercetat între alții şi pe Preasfintia Sa Episcop Dr. Demetriu Radu. 

Întrebat fiind de nişte ziarişti din loc despre ținuta regimentului pe câmpul de răsboiu, 
domnul colonel a declarat că Românii din acel regiment s-au distins mai ales în timpul 
răsboiului al 2-lea şi al 3-lea de la Isonzo, se luptă ca nişte lei, şi totodată spunea că are să 
multämeascä mult ofițerilor şi subofiterilor Români. 

Ne pare bine că lângă alte recunoasteri oficioase despre purtarea eroică a fiilor noştri - 
se adaugă şi aceasta venită de la forul competent al unui regiment, în mare parte românesc. 


Unirea, nr. 4 din 13 ianuarie 1916, Blaj, p. 4 


158 


Arad, 13/26 ianuarie 1916 - reportaj în legătură cu situația din spitalul militar arădean şi cu 
starea de spirit a răniților aflați in convalescenta acolo. 


Într-un spital... 
Arad, 26 ianuarie 1916 

Aer îmbâcsit de fum de ţigară, în căldura intensivă răspândită de locul cuptorului de 
fier. Invalizii risipiţi pe paturi, toläniti într-o lene apatică şi moale. Un grup de 3-4 joacă cărţi la 
masa din mijloc: un român vioiu, cu ochii ageri, cu piciorul înfăşat până la genunchi, aşezat pe o 
ridicătură din 2-3 pernite. Şi-l mută, ca pe un obiect străin, dintr-o direcție într-alta, doar îi mai 
contenesc durerile din rană. Joacă cărți şi râde, şi îşi mută piciorul de sus jos, de jos iar pe perini. 
Celălalt, un ungur mic, sprinten, cu cârjele răzimate de speteaza scaunului. Piciorul îi lipseşte 
din trunchi. Îşi trece țigară după ţigară şi bate cărțile cu îndârjire. Al treilea, cu un singur brat 
ce-i rămăsese, învârteşte în tăcere cartoanele murdărite. 

Pe paturi, tot atâția schilavi, cari au prins şi accente de veselie de când s-au obicinuit cu 
gândul că nu mai sunt oamenii întregi de altădată. Într-o frätietate, în care se imbratiseaza 
numai nenorocul, trăiesc alături aici toți de toate graiurile şi neamurile. Unul îi taie pâinea 
celuilalt, al doilea, cu piciorul înfăşat, se razimă pe umărul stâng, întreg, al celui cărui îi lipseşte 
numai brațul drept, şi aşa mai departe se ajută aceşti infirmi, cari acolo în tranşee îşi tăiau şi 
rupeau reciproc carnea şi oasele. 

Pe un pat stă nemişcat un om trecut, peste patruzeci de ani. Un slovac biet singur, 
solitar, cu care nu se poate înțelege nimeni. La picior are o rană cruntă, şi pe fata-i prăpădită, 
îmbătrânită, i se văd durerile. De trei zile nu mai poate mânca nimica, doar câte o inghititura de 
lapte îl mai nutreşte. Un sanitar, care-i înțelege vorba, il întreabă de trei ori la zi dacă vrea 
„menaja” şi indiferent se duce mai departe. Si el rămâne iar abătut şi îmbătrânit şi se învăluieşte 
în tăcerea lui forțată de a nu putea fi înțeles de nimeni. 

Digalinä1, da da, digalină, recomandă doctorul samaritencei îngrijantă, să-i dai astă 
seară, zice şi grăbeşte să treacă în revistă fugară celelalte paturi. Slovacul îşi întoarce fata spre 
doctorul grăbit şi-şi pipăie pieptul şi mijlocul şi-şi spune durerile în graiul lui, neînțeles aici. Nu 
vrea ţigară, nici cărți de joc, şi-şi fixează ochii cu oboseală mare, nu mai vrea nimic, spre 
tovarăşii lui infirmi. Acasă va avea şi el de sigur nevastă şi copii, ori soră, ori mamă gârbovita, 
care l-ar unge, i-ar descânta de leac şi ar şti să le spună ceea ce îl doare. Aici, în tumultoasele 
nenorocitilor, cine are răgaz să le oprească la fiecare, să-l întrebe de ce-l doare. 


1011 Digalină - extract din planta ,,degetelul roşu”, utilizat în tratamentul bolilor cardiovasculare şi 
ca diuretic - n.n. AT. 


456 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Ce-i astăzi o viață de om, fie el Slovac, Ungur, Român, Neamţ, Tigan, ce-ar fi. Ce-i azi o 
văduvă, şi copiii, ori mama care se boceşte... Azi, când trăim în domeniul nădejdilor risipite, 
iubirilor şi fericirilor pustiite, şi în camerele spitalelor cu schilavi şi porțiunile de digalină, 
prescrise în pripă, ce o îngăduie clipa vizitei... 

T. B. 


Românul, nr. 9 din 14/27 ianuarie 1916, Arad, p. 6-7 


159 


Urvisu de Beiuş (comitatul Bihor), 14/27 ianuarie 1916 - Poezie naționalistă, şi totodată 
xenofobă, menită să-i îndemne pe sătenii români la păstrarea tradițiilor proprii şi să se 
îngrijească de curăţenia limbii lor materne. 


Venitură, sau Tulbură Tara 


Ca un fur, ce-ţi intră-n casă 
Pe furiş, neobservat, 

Astfel şi tu venitură 

Te vârâşi la noi în sat. 


Ai cercat în dreapta'n stânga, 
Ai băgat de seamă bine... 
Ne-ai văzut stările noastre 
Şi-ai gândit: Aici-i de mine! 


Şi-ntr-o bună dimineaţă, 
Nepoftit şi nechemat - 
Ca o stelnitä1012 flămândă 
Te'ncuibaşi la noi în sat! 


Şi nici nu e mult de-atunci, 
Abia de-a trecut un an! 
Azi, în sat la noi străine, 
Te crezi cel dintâi sătean! 


Ei, dar după-un an de zile 
Şi noi te ştim ce plăteşti: 
N-ai venit să ne faci bine, 
Ai venit să ne beleşti! 


Cu otrăvurile tale, 

Nu numai că ne despoi 
De haine şi de bucate, 
Bei şi sângele din noi! 


Şi tot cu tine străine 
Ai adus şi ura-n sat, 


Stricând pacea şi liniştea 
Între soatä şi bărbat! 


Apoi: foc, mânie, vrajbă, 
Câte rele şi nevoi... 
Toate-acelea, tu străine 
Le-ai adus în sat la noi! 


Ba avusi chiar îndrăsneala, 
Tu străin adus de vânt - 

Să-ţi baţi joc de limba noastră 
De ce-avem mai drag, mai sfânt! 


Pân'aici! Dar mai departe 
De azi, n-ai cu noi nimic — 
Dar nici noi cu tine - numai 
Vrem să mai vorbim un pic: 


Te'ntrebăm atâta numai: 
Cine eşti? Ne spune nouă, 
Şi de unde eşti? Răspunde, 
Dar pe scurt: pe una, două! 


Încă tot mai stai pe gânduri?... 
Nu răspunzi? Atunci tine: 

Na o palmă, încă una, 

Mai na una de la mine!... 


Răspund io...şi hai la fugă... 
Dar sătenii după el... 

Şi numai aşa putură 

Scăpa satul de-un mişel! 


Urvişul de Beiuş, 1916 
Isaiia Marele 


Românul, nr. 9 din 14/27 ianuarie 1916, Arad, p. 1 


1012 „Ploşniţă” - notă de subsol originală - n.n. A.T. 
457 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


160 
Tzaritsyn (Rusia), 14/27 ianuarie 1916 - Scrisoare expediată redacției cotidianului 
„Românul“, din Arad, de un grup de ofițeri români, din armata austro-ungară, aflați în 
prizonieratul rusesc, în lagărul de la Tzaritsyn, spre ştirea familiilor lor. 


Ofițeri români prisonieri în Rusia 

Domnul Dr. Simeon de Balinth, cadet în armata austro-ungară, în Regimentul de 
Infanterie nr. 85 maramurăşan, în prezent prisonier de răsboiu, ne trimite următoarea scrisoare, 
datată din Tzaritzin sur Volga (Rusia)1013: 

Onorate domnule redactor, 

Subscrişii ofițeri români, din armata austro-ungară, vă rugăm să binevoiti a publica în 
pretuitul ziar „Românul“ că suntem în captivitate rusească, din luna lui septembrie, şi suntem cu 
toții sănătoşi: Dr. Octavian Vasu, Dr. Coriolan Balta, Dr. Simeon Sbârcea, Dr. Simeon de Balinth, 
Adrian Ciaclan, Cornel Vaida, Petru Faur, Traian Raţiu, Constantin Fărcaşiu, originari din Ungaria şi 
Ardeal, şi George Larionescu şi Sergius Gabor din Bucovina. 

Mai sunt în această localitate încă vreo 15 ofițeri români, cari însă au sosit aci mai 
târziu şi astfel nu am putut afla numele lor 


Românul, nr. 9 din 14/27 ianuarie 1916, Arad, p. 7 


161 
Ivanovo-Voznesensk, 24 ianuarie/6 februarie 1916 - Cărți poştale de felicitare adresate 
redacției cotidianului arădean „Românul” de un grup de ofițeri români, din armata austro- 
ungară, originari din Transilvania şi Bihor, internați în lagărul rusesc de prizonieri de la 
Toanovo- Voznesensk. 


Felicitări din Rusia - la adresa „Românului” 

Prietenul nostru Adrian Ganea, sublocotenent în armata comună, în prezent prisonier în 
Iwanowo-Wosnesensk (Rusia)1014, ne-a trimis două cărți poştale in cari ne urează sărbători vesele 
de Crăciun şi Anul-nou. 

Pe aceste cărți postale mai sunt iscäliti şi următorii 2 ofițeri români: locotenent Dr. 
Petru Meteş, advocat in Aiud, sublocotenent Dr. Simeon Câmpean, avocat in Brad, şi cadet Ghiţă 
Ştefănică, student în drepturi, Beiuş. 


Românul, nr. 18 din 24 ianuarie/6 februarie 1916, Arad, p. 8 


162 
Cernäuti-Arieseni (comitatul Alba inferioară), 27 ianuarie/9 februarie 1916 - Ştire în 
legătură cu moartea ostasului român loan Trif, din Batalionul I al Regimentului 50, din armata 
austro-ungară, în spitalul militar din Cernăuți. 


+ Ioan Trif 


În spitalul țării, [la] Cernăuţi, a murit, adus rănit, loan Trif, de 34 ani, greco-catolic, 
[din] Regimentul de infanterie 50, batalionul 1, din Havasarony1015, comitatul Alba-Inferioară. 


Românul, nr. 20 din 27 ianuarie/9 februarie 1916, Arad, p. 7 


1013 Tsaritsyn (Llapuywn), din 1925 Stalingrad (Cmanunepao), iar din 1961 Volgograd (Boueoepad) - 
nn. AT. 

1014 [vanovo-Voznesensk (//6an060), centru administrative al regiunii Ivanovo (Rusia) - n.n. AT. 
1015 Arieşeni (ungureşte Aranyosfă sau Havasaranyos), fost Lăpuş - n.n. AT. 


458 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


163 
Şeitin (comitatul Arad), 29 ianuarie/11 februarie 1916 - Ştire în legătură cu moartea soldatului 
român Teodor Trutia, din localitatea arădeană Şeirin, lovit de un srapnel pe câmpul de luptă. 


+ Teodor Trutia 
Soldat comerciant, originar din Şeitin (comitatul Arad) a murit moarte de erou, lovit de 
un granat, pe câmpul de luptă, în etate de 20 ani. 


Românul, nr. 23 din 30 ianuarie /12 februarie 1916, Arad, p. 7 


164 
Astrahan (Rusia)-Seleuş (comitatul Arad), 4/17 februarie 1916 - Ştire în legătură cu 
soarta soldatului român Ioan Horga, înrolat în armata austro-ungară, aflat în prizonierat in 
Rusia, împreună cu alti doi conationali ai săi. 


Un prisonier în Astrahan: Ion Horca 
Un preot ne scrie: 

Din întâmplare mi-a căzut în mână o corespondența din Rusia, de la un prisonier de al nostru, 
scrisă în limba germană. fl chiamă Ioan Horca, se află în Astrahan, la gară, împreună cu Todor Morar si 
Costan Puica, cam de vreo 2-3 luni, viu, sănătos, salută pe ai săi. 

Atâta scrie în corespondența care face turul nesfârşit pe la postele noastre, încât sigilul roşu al 
cenzurei vieneze s-a aplicat pe numele oraşului, devenit indescifrabil, ar vrea să fie ceva Sileus1016 sau 
Şepreuş Nr. casei 107. 


Românul, nr. 25 din 4/17 februarie 1916, Arad, p.7 


165 
Ciumeghiu (comitatul Bihor) 6/19 februarie 1916 - Ştire în legătură cu moartea 
învățătorului Pavel Pop, fruntaş al mişcării naționale şi preşedinte al Reuniunii învăţătorilor 
români din Bihor. 


+ Învățătorul Pavel Pop 

Iarăşi s-a stins un pioner al culturei poporului nostru, în persoana lui Pavel Pop, care a 
servit cu mare sârguintä timp de 31 ani ca învăţător. Un an în Poeni, iar 30 ani în comuna 
Ciumeghiu, tractul Tinca. Regretatul Pop a fost un învăţător conştiu de chemarea sa. A luat 
parte la toate adunările fnvätätoresti, ca membru în comitatul central al Reuniunei învăţătorilor 
din Bihor, fiind preşedintele reuniunei districtuale timp de 4 ani. 

Pe răposatul îl deplânge neconsolabila sa mamă, soția şi 5 copii minoreni, şi două fete 
măritate după învățătorii Andrei şi Coroiu, cari n-au putut lua parte la înmormântare fiind pe 
câmpul de luptă. La înmormântare au luat parte doi preoți, losif Roxin din Ciumeghiu şi 
Alexandru Vaşadi din Tămaşda, învățătorii Savu Panea şi Gheorghe Filip din Tulca, loan Costa 
din Cefa şi Petru Paul din Berechiu. 

Cuvântarea funebrală a fost ținută de preotul Alexandru Vaşadi, iar la mormânt, în 
numele Reuniunei învăţătorilor, a vorbit învățătorul loan Costa. 

Raportor 


Românul, nr. 27 din 6/19 februarie 1916, Arad, p.7 


1016 Seleus (în ungureşte Csig6rsz6ll6s) comună alcătuită din satele Seleuş, lermata şi Moroda, 
judeţul Arad - n.n. AT. 


459 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


166 
Volynia (Galiţia) 12/25 februarie 1916 - Corespondenţă a unui fnvätätor-cadet, din prima linie a 
frontului, prin care deplânge starea de înapoiere în care au fost împinse satele româneşti, de pe 
teritoriul monarhiei dualiste, odată cu mobilizarea pe front a tuturor învăţătorilor apți de luptă. 


- Corespondenţă din răsboiu - 
{nvatatori şi preoți 
Poşta de campanie 371017 - 25 februarie 

Învätätorimea care, cu puţină esceptie, şi-a cunoscut aşa bine rolul - o afli astăzi pe 
frontul de la Basarabia până la Riga, şi tot aşa pe frontul sudic. 

La regimentele noastre e recunoscut că 35-40% a plutonierilor sunt învățători. Nu 
odată, adresându-se infanteristul român plutonierului său, îl agrăieşte: „domnule învățător”. 
Întreabă apoi ce ştie din țară, cât quant de bucate lasă tara pentru cei de acasă, cine învață 
copii?... Îi spui... îşi pironeste privirea, oftează şi merge mai departe să-şi vadă de datorie. 

Învätätorimea - cunoscătoare de datorie - a fost totdeauna în mijlocul săteanului 
nostru şi cu el alături sângerează astăzi. Satele noastre - acum posomorâte, tăcute, în adevărat 
doliu - sunt tot acolo unde au fost odinioară şi acolo, cu desăvârşită abnegatiune, trebuie lucrat 
pentru moral ca bază a viitorului nostru. 

Preotimea noastră - cu puţină esceptie - are influență în primăria comunală. Sprijinită 
de aceasta - convinsă de greutățile actuale şi oportunitatea vremei - numai acestei preotimi îi 
cade ca datorie greaua misiune de susținere a moralului în țărănimea noastră. 

Invätätor-cadet în prima linie 


Românul, nr. 37 din 18 februarie /2 martie 1916, Arad, p. 3 


167 
Volynia (Galitia)-Vârset (Banatul de Sud) 13/26 februarie 1916 - Corespondenţă de pe 
front purtată între doi tineri români din Beiuş, unul aflat în refacere la spitalul militar din 


Prietenii... 
Wolhinia, la 26 februarie 1916 
Dorite Octaviane! 

Tu eşti departe! Departe în strălucirea oraşului Vârset iti afli acum mângâierea! Tu 
frate ţi-ai împlinit datoria. Tu acum ceri vindecarea oaselor sdrobite în decursul atâtor zile şi 
nopți petrecute în mijlocul bubuiturilor de tunuri. Esti mai fericit, când a-i scăpat din ghiarele 
morții şi când de nou îţi revezi părinții, fraţii, surorile, şi în urmă pe Ea, pe care odinioară, când 
strigai înaintea oastei cu ,insufletire „înainte”, cugeta-i că n-o vei mai vedea! Dar tu frate acum 
eşti fericit, ca-i trecut peste toate! 

Eu? Am plecat acuma-i o lună şi jumătate la locu-ti unde la început glasul bubuitor al 
tunurilor, fluierul plângător al gloantelor m-a făcut să-mi bată putin inima! Dar acum, după 
atâta timp, aşa liniştit mă simt ca şi cum aici m-aş fi trezit de la început! Însă ştii tu bine frate 
Viane, că glontul nu te întreabă de eşti liniştit?... de eşti fricos?... 

Am auzit că în curând vei merge la Beiuş, dacă cumva se va întâmpla să te abati si pe 
la ai noştri, te rog mai mângâie-i putin cu câte o vorbă, căci Doamne fericiți se vor simți în jurul 
tău. Sfârşindu-mi-se lumânarea - într-o colibă subterană, încunjurat din toate părţile de nişte 
päreti umezi - îmi încheiu epistola. Dumnezeu cu tine frate! 

I. Bärutia, cadet 


Românul, nr. 37 din 18 februarie/2 martie 1916, Arad, p. 3 


1017 Volynia (în ucraineană Bosuns, în poloneză Wotyn), regiune istorică în centrul şi estul 
Europei, odinioară parte componentă a Poloniei - n.n. AT. 


460 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


168 
Volynia (Galiţia) 13/26 februarie 1916 - Corespondenţă de pe front în legătură cu starea 
sufletească a soldaților români, din armata austro-ungară, şi grijile care-i macină în privința 
stabilității familiilor lor atunci când se vor întoarce acasă. 


Cei de pe front şi cei de-acasă 
Câmpul de luptă, 26 februarie 

Seara, după ce se întunecă şi avem linişte din partea duşmanului, ne adunăm mai 
mulți camarazi într-un bordeiu subteran, ne aşezăm în jurul unui cuptor şi poveştile încep. Îşi 
spune fiecare necazurile, atât ce le-a trăit pe câmpul de luptă, cât şi pe cele de acasă. După ce se 
isprăvesc poveştile aceste, se încep alte, şi anume se întreabă unul pe celălalt: oare când se va 
mai face sfânta pace? La întrebarea aceasta fiecare îşi dă părerile, vai, una mai usoaräl018 decât 
alta, că nimic nu se poate şti. 

Trec gândurile noastre la ai noştri. Câte svonuri vin de acasă că ar fi viața destrăbălată. 
Unii au scris nevestelor despre aceste svonuri şi iată un răspuns aci: 

Dragă şi Iubite sotule, 

Eu, a ta nevastă Maria, şi copii noştri, cu numele Gheorghe, lonas şi Eva, suntem sănătoşi şi să 
dea Dumnezeu ca aceasta carte să te găsească şi pe tine sănătos. Şi mai departe mă închin de sănătate eu 
şi prunci noştri. Şi mai departe, dragă şi scumpule bărbat, de dorul tău mă usuc. 

Dar dragă şi iubite sotule să nu te gândeşti la alte „prostii“ că te bate Dumnezeu, că asta-i aşa 
cum iti spun eu. Va bate Dumnezeu pe o astfel de ticăloasă! Si de acest fel ştiu că sunt unele. Avem speranță 
de s-or îndrepta cu toții, ca şi bunul Dumnezeu să-şi întoarcă mila către noi şi să facă sfânta pace. 

C.R. 


Românul, nr. 37 din 18 februarie /2 martie 1916, Arad, p. 3 


169 
Durrés (Albania) 14/27 februarie 1916 - Colaj de ştiri în legătură cu victoria obținută de 
trupele austro-ungare pe frontul balcanic odată cu ocuparea portului Durrés, important centru 
de control militar deținut de tabăra Antantei la Marea Adriatică, victorie care se datorează în 
special vitejiei şi curajului soldaților români din Regimentul 33 arădean, al armatei austro- 
ungare. 


Cucerirea oraşului Durazzo101° 
Cu prilejul cuceririi oraşului de pe litoralul adriatic, „Neue Freie Presse” scrie în numărul din urmă: 
„Aceasta faptă extraordinară a putut fi săvârşită numai prin istetimea deosebită de conducere, 
prin pregătirile intense şi prin cunoaşterea aspirată a forțelor de cari dispune monarhia în totalitatea 
armatei sale. Cucerirea Durazzo-ului de armata austro-ungară este una dintre rezultatele politice cele 


1018 Mai neargumentată - n.n. AT. 

1019 Durres (în italiană Durazzo), cel mai important port al Albaniei, la Marea Adriatică, dar şi al 
naționalismului albanez la începutul secolului al XX-lea. Până în toamna anului 1912 a fost 
centrul vilaietului Îşkodra, apoi, pe 26 noiembrie 1912 să fie arborat drapelul albanez în oraş, 
odată cu insurecția condusă de Ismail Qemali, pentru ca numai după trei zile să fie ocupat de 
trupele sârbeşti, în contextul Primului Război Balcanic, şi transformat în provincie sârbească 
(lpauku oxpye), împreună cu oraşele Lezha, Elbasan si Tirana. 

Sârbii s-au retras în aprilie 1913, şi oraşul a devenit a doua capitală a Albaniei, după Vlora, 
sub scurta domnie a principelui William de Wied. După intrarea Italiei în tabăra Antantei, în 1915 
a fost ocupat de trupele italiene, iar în 27 februarie 1916 a fost ocupat de trupele austro-ungare, 
până în octombrie 1918 când a fost reocupat de forțele Antantei. Cf. Willis John Abbot, The 
Nations at War. August 1914-August 1916, Leslie-Judge Company, 1917, p. 172 


461 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


mai însemnate ale răsboiului... Unul dintre motivele ce au îndemnat pe Italia să declare răsboiu 
monarhiei a fost dorința ca monarhia să fie îndepărtată întru cât se poate de la litoral. Prin hegemonia 
Mării Adriatice voia Italia să se erijeze în rol de putere conducătoare a Balkanilor din vest... Şi cucerirea 
Durazzo-ului aceasta însemnează: monarhia are acum libertatea să deslege problema adriatică 
după bunul plac...” 

În falanga cuceritorilor care au reuşit să obțină acest mare rezultat politic pentru 
monarhie, sunt şi Românii, excelenți soldaţi... Să nu uităm. 

* 
„Bravii Români” din Regimentul arădan 

Aşadar, în şovinistul organ „Budapesti Hirlap”, a putut vedea lumina zilei un articol 
intitulat astfel: „Bravii Români”, care sunt soldaţii Regimentului arădan, care luptă pe frontul 
italian. Corespondentul de răsboiu al acestui organ, Payr Hugo, spunea că „la corpul de armată 
s-a vorbit mult despre Români”, pe care „îi poți plasa oriunde, şi orice datorie şi-o împlinesc 
deopotrivă de bine”. 

Colonelul ar fi făcut următoarea psichologie: „Altul este soldatul român şi altul este 
soldatul ungar, aşadar într-alt chip trebuie să te porți cu el. Până ce în ungur este mai mult virtus, în 
român este mai multă resemnare. Aceluia trebuie să-i vorbeşti bine, să-i vâri încredere, cestuilalt însă să-i 
porunceşti, altfel nu ştie ce să facă. Dacă însă îşi cunoaşte îndatorirea, atunci în împlinirea ei într-adevăr 
se distinge. Brav, bun popor este acesta şi, dacă ai grijă de el, poate concura cu cei mai bravi 
soldați... Eu - zice corespondentul -adaug: frumoasă rassă, bun material de oameni”. 

Psichologia făcută de domnul colonel este putin cam cunoscută, aproape învechită, şi 
reînnoim convingerea noastră, întemeiată de cunoştinţe mai exacte, că acea psichologie este 
defectuoasă. 

* 
„Eroism şi tenacitate neînfrântă” 

Ziarul budapestan „Vilig” publică o corespondenţă de răsboiu a domnului Jészi Oszkar, in 
care face elogii Corpului al XII-lea, deci Armatei Ardealului. Fiindcă acest corp este majorizat absolut 
de elementul românesc, „acel eroism şi acea tenacitate neinfranta” de care vorbeşte domnul Jâszi sunt 
virtuți româneşti. Într-altă parte a ziarului traducem un fragment ce ne priveşte. 

E regretabil numai că domnul Jâszi este foarte precaut să nu amintească în amänuntita 
sa corespondenţă cu nici un cuvânt despre Românii Ardealului. 


Românul, nr. 37 din 18 februarie /2 martie 1916, Arad, p. 2 


170 
Mândruloc (Comitatul Arad) 18 februarie/2 martie 1916 - Lămurire oferită de preotul 
ortodox Iancu Stefänutiu în legătură cu originea etnică a eroului Gheorghe Rugii, decorat 
pentru faptele de vitejie şi curaj dovedite pe front, pe care presa maghiară l-au identificat ca 
fiind italian. 


Decoratul Gheorghe Rugii 
- Ni se dă această informatiune binevenită - 


Onorată Redacţie, 

Micul sergent-major George Rosi, decorat cu medalia de aur pentru eroismul dovedit 
prin tăierea sârmelor spinoase pe un teren de trei chilometri, în plină noapte, nu e vreun Italian, 
ci e Român din Mândruloc102, Numele lui nu e Rosi, ci George Rugii, iar părinţii lui au fost Eftimiu 
Rugii şi Ecaterina Agrişan, oameni săraci, angajaţi de morari la proprietarii de moară pe apele 


1020 Mândruloc, sat aparținând comunei Vladimirescu (în ungureşte Othalom, în germană 
Glogowatz), la 13 km nord de municipiul Arad - n.n. AT. 


462 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Murăşului. Murind părinții fără nici o avere, antistia comunală l-a aşezat pe acesta şi pe fratele 
său mai mărişor la azilul din Arad, iar de aici au fost transferați în sate la oameni, cari au îngrijit 
mai departe de creşterea lor. 

Cel mai mic, George, a ajuns la Chişineu, unde a frecventat şcoala elementară de stat şi 
s-a distins deja aici, cum scrie „Aradi Kôzlény” în numărul 51, prin aptitudini militare în jocurile 
cu conşcolarii lui. Terminând clasa a cincia elementară, a dispărut, şi a venit veste de la el după 
câmpul de luptă din Galiţia unde, angajat în servitiu militar, s-a distins şi pentru bravurile sale a 
fost înaintat caporal, iar mai pe urmă, prin tăierea sârmelor, a facilitat învingerea armatei 
noastre. Pentru eroismul lui a fost avansat sergent-major şi distins cu medalia de aur. 

Virtutile militare sunt atribuțiile neamului nostru, cari le scoate la suprafață George 
Rugii şi alţii, multi ca el, eroi fără nume. Când ne gândim la cele mii de dispenzati, cari ar da o 
armată întreagă şi cu sorți de mai multă isbândă, ne pune în mirare un băiat de paisprezece ani 
al neamului nostru prin îndrăsneala lui fenomenală. Parcă învie talentele din răsboaiele lui 
Napoleon. 

Mândruloc, februarie 
Iancu Stefänutiu, preot 


Românul, nr. 37 din 18 februarie /2 martie 1916, Arad, p. 2-3 


171 


Beiuş, 10 martie 1916 - Ştire în legătură cu importanta donație bănească făcută de episcopul 
greco-catolic al Oradiei, Demetriu Radu, în scopul construirii unui orfelinat românesc la Blaj, 
şi cea făcută de un preot anonim din Maramureş, care şi-a donat, în acelaşi scop, salariul său pe 
un an, deşi are de susținut şase suflete în familia lui. 


Un arhiereu şi un preot de inimă pentru orfelinatul nostru 

Arhiereul este părintele episcop Demetriu de la Oradea-mare, care a oferit pentru orfanii 
neamului nostru nu mai putin decât 40.000 adică patruzeci de mii coroane. 

Ştirea acestei danii cu adevărat princiare, şi care nu stă singură în analele dăruirilor 
făcute de Preasfintia Sa, sosită la Blaj, prin o depeşă adresata din Beiuş, Înalt Preasfintiei Sale 
Mitropolitului, a produs în toate inimile simtämântul celei mai adânci mulțumiri pentru felul 
cum arhiereii noştri înțeleg spiritul vremii şi împart cu mână largă acolo unde inima le spune că 
lipsa o cere. Prin astfel de fapte, istoria bisericii noastre va înscrie noi pagini de glorie, legate de 
numele vrednicilor ei conducători de astăzi. 

Acelaşi val de insufletire caldă a cuprins inimile noastre şi la auzul jertfei ce veni să o 
facă, pentru acelaşi scop, „un mic preot”, cum îşi zice anonimul dăruitor al întregului său venit 
de la stat pe un an: una mie cinci sute coroane. Promite chiar mai mult pentru cazul când toată 
lumea, mic cu mare, se va pătrunde de importanţa acestei cauze, aşa cum dânsul crede că va 
trebui să o facă. „îndemnat şi încălzit de razele iubirii lor, zice el, voiu stărui pe lângă preoteasa să 
trimită de vânzare în sat sau la oraş: ouă, pui, lapte, unt, legume, iar eu voiu vinde vreo doi miei... vre-o 
vită sau altceva din ce avem, apoi, de va fi lipsa şi cu un leac de supărare, voiu face ca soția mea, fetele şi 
pruncii mei să abzică în anul acesta de haine, de pălării, de modă, şi din economii şi cruțări de aceste mă 
voiu sili să întregesc, cu ajutorul lui Dumnezeu, ofertul meu de mai sus la suma de 3000 coroane”. 

Şi când te gândeşti că acest preot, care singur de aceea nu iscăleşte fiindcă „nu voieşte ca 
numele lui să figureze în şirele dintâi unde-i locul celor mari, ci la rândul său între cei mici”, are o 
familie de 6 membri, involuntar te închini în fata acestei jertfe cu adevărat preotesti. 

Nime nu ştie încă cine se ascunde sub numele „micului preot”, ştampila poştei (de tren) 
ne-a destăinuit însă că gestul acesta ne vine din Maramurăş. O împrejurare ce face ca bucuria 
noastră să fie cu atâta mai mare. 


Cultura Creştină, nr. 5 din 10 martie 1916, Blaj, p. 156 
463 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


172 
Arad, 14 martie 1916 - Anunţ în legătură cu interdicția publicării pe timp nelimitat a 
cotidianului „Românul“, organul de presă al Partidului National Român, măsură luată de 
ministerul maghiar de Interne. 


„Românul” din Arad sistat 
Primim de la domnul Constantin Savu, redactorul responsabil al „Românului”, următoarele rânduri: 
Arad, 10 martie 1916. 
Iubiti confrati! 

Prin ordinatiunea sa, datată sub nr-ul 32.858/V. a. din 1916, ministrul de Interne 
ungar, începând cu ziua de azi, 10 martie, nou, sistează pe timp nelimitat apariția ziarului 
„Românul”, oficiosul Partidului national român. 

Aceeaşi ordinatiune, cu provocare la §-ii 27-29 din Ordinul ministrului 2500/1914 M. 
E, opreşte agenţiile şi birourile poştale să primească bani prin mandat poştal sau cheque pe 
seama ziarului nostru. 

Această ordinatiune a primit-o subscrisul azi, vineri 10 martie, nou, a. c., prin primarul 
oraşului Arad. Vă rog respectuos să binevoiti a publica această notiță în pretuitul 
dumneavoastră organ de publicitate. Anticipându-vă călduroase mulțumiri, sunt cu salutări 
frätesti Constantin Savu, redactorul responsabil al ziarului „Românul. 


Unirea, nr. 26 din 14 martie 1916, Blaj, p. 4 


173 


Seghedin (Ungaria), 15 martie 1916 - Evidenţa soldaților, din Regimentul IV Honvezi din 
Seghedin, care au trecut la inamic sau au dezertat. 


15 martie 1916 
Comisariatul II Militar districtual Seghedin 
19522/1916 
Situatie 
cuprinzând militarii care au trecut la inamic sau au dezertat în țările din spatele frontului 


Nr. Gradul Numele Domiciliul Starea Vârsta Observații 
crt. civilă 
Îl rezervist  Csonk loan Tărian, plasa Oradea 25 Regimentul IV 
honvezi 
2 rezervist Copil loan Câmp, plasa Vaşcău necăsătorit 32 
3 rezervist Jakab loan Tinca, plasa Tinca necăsătorit 27 
4. rezervist Popa Nicolae lanoşda, plasa Tinca necăsătorit 33 
5 hoved Vidican Simion  Cheşa, plasa Tinca necăsătorit 35 
6 rezervist Garba Lazăr Cusuius, plasa necăsătorit 29 
Vaşcău 
7. fruntaş Cora Teodor Alparea, plasa necăsătorit 23 
Oradea 
8. glotas Kovâcs Marc Hidiş, plasa Beiuş necăsătorit 36 
Ch rezervist Papp Iosif Uileacu de Munte, necăsătorit 36 
plasa Oradea 
10. honved Macskâs Petru Ferice, plasa Beiuş necăsătorit 33 
11.  glotaş Laszlo Iosif Finiş, plasa Beiuş necunoscut 36 
12.  glotaş Bara Agud Sânmartin, plasa necunoscut 26 
Oradea 
13.  glotaş Luncan Pasc Hodiş, plasa Ceica necunoscut 23 
14. fruntas Bonchiş loan Ferice, plasa Beiuş necunoscut 38 


464 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


15. rezervist Szabo Oradea oras necunoscut 28 
Alexandru 
16.  rezervist  Sărac Iosif Chişcău, plasa necunoscut 21 
Vaşcău 
17.  glotaş Mester loan Borşa, plasa Oradea necunoscut 21 
18. honved Negrut Florian Borşa, plasa Oradea necunoscut 22 
19. honved Hiro Paul Ant, plasa Salonta necunoscut 25 
20. honved Mercsânyi luliu Oradea oraş necunoscut 24 
21.  glotaş Micula Sălişte, plasa Beiuş necunoscut 19 
Mandrito 
22. honved Moza Gavril Ceica, plasa Ceica necunoscut 34 
23. fruntaş Bistran loan Chişlaca, plasa Beliu necunoscut 38 
24. honved Hodos Elemér Oradea oras necunoscut 30 
25. rezervist Fazekas Tämäseu, plasa necunoscut 31 
Alexandru Sälard 
26.  honved Ferenc Balâzs Delani, plasa Beiut necăsătorit 34 
27.  glotas Lingurar Petru Nagymezé puszta, necäsätorit 26 
plasa Salonta 


AN-SJ Bihor, fond Prefectura județului Bihor, inv. 42, document nr. 19885/1916, f. 41021 


174 
Beiuş, 11 aprilie 1916 - Apel lansat de către domnişoarele românce greco-catolice din Beiuş 
tuturor domnişoarelor românce din Transilvania pentru colectarea unor sume de bani în folosul 
edificării orfelinatului din Blaj, unde ele deja au donat o importantă sumă. 


Apel către domnişoarele române! 
Un distins colaborator ne trimite acest articol de actualitate, căruia îi facem loc, cu plăcere. 
Cine dă, lui îşi dă; 
Cine face, lui îşi face! 

Credem că nici un om cu mintea şi inima întreagă nu poate rămânea străin de marea 
mişcare ce s-a pornit pentru orfelinatul român de la Blaj. Îngrijirea de orfanii celor căzuţi pentru 
noi pe întinsele câmpuri de luptă ale Europei este doar datorinta cea mai sfântă a tuturor celor 
rămaşi acasă! 

Dacă vedem eroism pe toate fronturile unde se apără patria, eroism trebuie să arătăm 
şi noi cei de după front! Dacă vitejii noştri varsă sânge pentru noi, noi să vărsăm aur şi argint 
pentru ei! Dacă ei îşi jertfesc viata şi viitorul pentru noi, noi încă să îngrijim de viata şi viitorul 
lor şi al orfanilor lor! 

Dacă se pierd acum în răsboiu atâtea vieți omeneşti nevinovate, să mântuim cel putin 
ce se poate mântui din acest cataclism îngrozitor - să mântuim pe orfanii celor ce sângerează 
pentru noi! Ei sunt viaţa în mijlocul ruinilor! Speranţa viitorului în nenorocirile presentului! 

Preasfintitii noştri Arhierei ne-au dat cea dintâi pildă de jertfă mare! Ceilalți fruntaşi ai 
vieții noastre publice le-au urmat şi le urmează semnând zi de zi sume considerabile, cu 
stimatele lor soții! In deosebi, vrednic de lăudat şi de urmat este zelul unor doamne preotese 
cari adună veştminte, încălțăminte, albituri şi alte lucruri în natură, cari astăzi au un pret 
deosebit de mare! 

Nu mai putin mişcătoare sunt şi jertfele micilor copii şi ale tinerimei şcolare, pe cari am 
avut fericirea să le vedem şi până acum, şi sperăm că le vom vedea şi pe viitor! Credem că n-ar fi 
frumos să lipsească din şirul daruitorilor si dăruitoarelor domnişoarele române! Mintea lor luminată 
trebuie să înțeleagă şi inima lor delicată trebuie să simtă însemnătatea acestei cauze! 


1021 *** 1918. Bihorul în Epopeea Unirii. Documente, Comitetul de Cultură şi Educaţie Socialistă al 
judeţului Bihor, Oradea, 1978, p. 94-95 


465 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


La acestea apelăm şi sperăm că vor urma în curând faptele, îmbucurătoarele fapte! Un 
scriitor de spirit a spus odată că o societate, ori cât ar fi de bine întocmită, dacă lipsesc dintr-insa 
domnişoarele, nu ajunge mult. O societate fără domnişoare e ca o grădină fără flori, ca o gazetă 
fără abonenti, ca un advocat fără clienţi, ca un medic fără pacienţi, ca un profesor fără studenți, 
ca un tânăr fără idealuri şi, în sfârşit, ca toate comparatiile din lume. 

Aşa ar fi şi mişcarea noastră pentru orfelinat fără de concursul atât de prețios al 
domnişoarelor, ar lipsi parfumul, i-ar lipsi gingăşia, i-ar lipsi acel „nu ştiu ce şi nu ştiu cum” care 
şi după părerea poetului constituie supremul farmec! În câte locuri poate, inițiativa generoasă a 
domnişoarelor va face cea mai admirabilă presiune asupra domnilor şi asupra altor persoane 
mai înaintate în vrâstă cari, mişcate de exemplul lor, îşi vor deschide larg punga şi inima şi vor 
contribui cu sume vrednice de numele lor şi de însemnătatea cauzei! 

Avem deja şi un exemplu, vrednic de urmat pretutindenea, acela al domnişoarelor din 
Beiuş şi jur! Câteva domnişoare au semnat şi achitat frumoasa sumă de 1000 coroane! Şi e de 
notat că Beiuşul e unul din orăşelele cele mai mici. Populaţia întreagă face abia 4000 locuitori, 
dintre care numai o mică parte sunt Români uniți. Dacă totuşi aceste domnişoare au putut oferi 
o sumă ca aceasta, au făcut-o, fireşte, cu jertfe mari, înseamnă că au renunţat în favorul 
orfelinatului, la o fustă, la o bluză, la nişte brätare, la nişte cercei sau inele, la nişte săpunuri sau 
parfumuri şi la altele ca acestea, precum sperăm că vor renunţă şi altele! 

Că le vor simţi câtăva vreme? E de sine înţeles şi de tot firesc! Să nu uităm însă, că nici 
un lucru mare nu se face fără de jertfe mari şi adânc simţite din partea tuturor! Domnişoarele 
din Beiuş şi jur invită prin fapta lor pe iubitele surioare din celelalte centre româneşti să dea şi 
ele tot sprijinul orfelinatului de la Blaj! 

Cu Dumnezeu înainte! 


Unirea, nr. 37 din 11 aprilie 1916, Blaj, p. 1 


175 


Oradea, 1/14 mai 1916 - Ştire în legătură cu depistarea unor bancnote şi monede false puse în 
circulație pe piața orădeană. 


Bani falsificati în Oradea-mare 
În Oradea-mare s-au pus în timpul mai nou în circulație cantități mai mari de bancnote 
de 2 coroane şi piese de 5 coroane falsificate. Falsificatele bancnote sunt măiestros făcute, aşa că 
numai după numerotarea necorectă se pot recunoaşte. Monetele de câte 5 coroane însă se pot 
recunoaşte uşor, fiind făcute din plumb şi foarte rău imitate. Falsificatorii sunt urmăriți energic. 


Foaia Poporului, nr. 24 din 1/14 mai 1916, Sibiu, p. 6 


176 
Arsiero (Italia)-Arad, 17/1 iunie 1916 - Ştire în legătură cu moartea stegarului român 
Demetriu Trutia din Regimentul 50 Infanterie, al armatei austro-ungare, grav rănit pe frontul 
italian şi decedat apoi în Spitalul militar de la Folgaria. 


+ Mort pentru patrie 
Din Arad primim trista veste că fiul domnului advocat şi fruntaş al nostru Petru 
Trutia, Dr. Demetriu Trutia, candidat de advocat, voluntar stegar în Regimentul de infanterie nr. 
50, rănit grav în lupta de la Arsierio!02 (frontul Italiei) din 25 maiu, a încetat din viață după ce a 


1022 Arsiero, comună în provincia Vicenza, regiunea Veneto, Italia. Localitatea a fost abandonată in 
mâinile trupelor austro-ungare pe 18 mai 1916, pe fondul „ofensivei de primăvară” declanşate de 
forțele austro-ungare, care au tinut-o ocupată din 27 mai până în 16 iunie 1916, când a fost 
recuperată de italieni - n.n. A.T. 


466 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


fost transportat în Spitalul militar din Folgaria!02, la 1 iunie 1916, în floarea vieții, de 29 de ani, 
iar în ziua de 1 iunie rămăşiţele pământeşti au fost astrucate în mod provizoriu în cimitirul 
militar din Folgaria de unde, după timpul admis, vor fi transportate în cimitirul din Arad 
pentru odihnă eternă. 

Duminecă, înainte de amează, la 11 ore, s-a ţinut parastas în biserica catedrală din 
Arad pentru odihna nobilului suflet. Doarmă liniştit, căci memoria lui va fi neuitată prin 
lacrimile şi durerile iubitilor lui părinţi, cărora le trimitem sincerile noastre condoleanţe. - 
Glorie memoriei eroului! 


Foaia Poporului, nr. 39 din 7/20 iunie 1916, Sibiu, p. 3-4 


177 
Lugoj, 22 iulie 1916 - Ştire preluată de la un periodic din România, conform căreia, pe 
frontul galitian, s-ar fi predat ruşilor mai multe unități militare austro-ungare alcătuite din 
cehi, slovaci şi români. 


Satisfactie soldaţilor români din armata austro-ungară 
În cartierul de presă se anunţă: 

„Un ziar din România, cunoscut ca rusofil, aduce ştirea că în ultimele lupte de pe 
frontul nord-éstic, s-au predat trei regimente cehe dimpreună cu coloneii lor, un batalion slovac 
şi 30.000 Români din armata austro-ungară. 

Nimeni nu se va mira că ziarul din chestie nu pregetă a însera poveşti cari îi vin la 
socoteală, dar totuşi trebuie să ne mirăm că un ziar din Regatul român se încumetă de a ultragia 
în ochii lumei pe conationalii săi din Monarhie, pe acei bravi soldați cari au dat dovezi de credință 
patriotică şi de eroism nu de mult, atât în luptele de la Asiago, cât şi la respingerea gravelor atacuri de la 
Baranovici. Atât comunicatul din cartierul cesaro- şi regal de presă. 

Nu ştim la care ziar din România se raportă această rectificare, dar nouă ne pare bine 
că a servit prilej cartierului de presă spre a da satisfacție soldaților români din armata austro- 
ungară, a căror vitejie şi credinţă nu se trage la îndoială numai de cei de dincolo, ci şi la noi, ori 
dacă nici nu se trage la îndoială, dar cel puţin se trece cu vederea, parcă nici n-am mai există. 

„Drapelul” 


Unirea, nr. 74 din 22 iulie 1916, Blaj, p.1 


178 


Şimleu Silvaniei, 5 august 1916 - Cronica parastasului ofițerului român Vasile Ghetie, din 
armata austro-ungară, fiul vicarului greco-catolic din Şimleu, căzut eroic pe front. 


La parastasul unui erou 
Moto: 
Crud e, când intră prin stejari 
Năpraznica săcure, 
De-abate toți copacii mari 
Din falnica pădure... 
- Scrisoare din Sălagiu - 

O astfel de săcure năpraznică, cu ascutis îngrozitor a doborât dintre copacii neamului 
românesc, nu un copac suflat de vânturi, uscat şi fără crengi, ci un stejar verde, tare, numai 
acum a început a creşte, care numai acum a fost, să fie „copac“... O săcure năpraznică, în chipul 
unei bucăţi de granată, fără milă - rătăcită - a stins viata puişorului de român, fata de care 


1023 Folgaria, comună în provincia Trento, regiunea Trentino-Alto Adige, în Italia - n.n. AT. 


467 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


atâtea speranţe aveau părinţii săi, neamurile sale, poporul românesc, a lui Vasile Ghetie, fiul 
Magnificului şi Reverendisimului domn vicar al Silvaniei: Dr. Alexandru Ghetie. 

L-a lovit granata şi tânărul erou, în floarea vieții sale, în etatea atât de fragedă de 21 
ani, când toţi tinerii doresc să trăiască, când toţi tinerii atâtea speranțe au pentru viitor şi atâtea 
planuri îşi păstrează în inima şi fantazia lor, a trebuit să-i urmeze nemiloasei morţi, şi să 
părăsească acest țărm scăldat de raze de soare. Acum doarme departe... departe de casa 
părintească, într-un mormânt încununat cu flori, în țară străină, pe pământ duşman, unde 
român poate niciodată nu va umbla, unde lacrămi de român poate niciodată nu-i vor uda țarina, 
unde o maică dulce româncă nu-şi va adormi, cântând doine dulci româneşti, copilului său 
micut.... A murit el, dar memoria lui va trăi în sufletele şi inimile noastre... 

xxx 

Am fost avizat şi eu, şi câţi si mai câți, despre moartea neuitatului erou, prin nişte scrisori 
sinistre, prin necroloage. Sâmbătă, în 5 august, a. c, la 4 săptămâni după decedarea scumpului mort, 
a fost slujba funebrală pentru odihna sufletească al lui în biserica parohială greco-catolică română din 
Șimleu. Am fost multi la aceasta „nuntă” plină de jale, plângeri şi suspine, căci ne-am ținut de 
datorintä sfântă să-l petrecem cu sufletele noastre în Raiu pe acesta, de la noi mutat, şi prin 
rugăciunile noastre, înălțate cătră Atotputernicul, să-i pregătim calea îndelungată a veciniciei. 

Sfânta Liturghie s-a săvârşit la 9 ore, pontificând Magnificul şi Reverendisimul domn 
Gregoriu Pop, canonic de Gherla, cu asistența numerosilor preoți, semnul veneratiunei adânci 
față de distinsa familie. A servit părintele protopop Antoniu Bălibanu din Unimăt, apoi 
părintele Alexandru Sima din Periceiu, Alimpiu Costea din Ceheiu, Avraam Dragoş din 
Cristelec, N. Călăuză din Crasna, Trăian Trufaş din Zălau, dr. Valentin Dragoş din Giumelcişiu, 
Cornel Gavriş din Hurez şi Vasile Câmpean, capelan în Şimleu; au diaconisat părintele Victor 
Cristea,din Valcăul-unguresc şi Nicolae Juhâsz din Marin. 

Au fost de faţă la Sfânta Liturghie încă alti multi intelectuali. Afară de numeroasele 
rudenii a mortului, au fost de fata toți funcționarii şi functionarele de la banca „Silvania”, în 
frunte cu bravul lor director, respectatul domn Andreiu Cosma; a mai fost de față părintele 
protopop Mihaiu Pop din Cuceu şi advocatul dr. Ghetie din Zălau; apoi părintele loan Palos din 
Giurtelec, care prin tonul său plăcut, de tenor, a ridicat solemnitatea aceasta lugubră, împreună 
cu părintele Emil Ostate din Valcăul-românesc, părintele Ghilea din Iaz, teologul Ilieşiu, Vasile 
Micu şi Oşian, studentul Ionel Virgiliu Bălibanu şi alții şi mai câți. 

Sfânta Liturghie a decurs în toată privința cât se poate mai frumos, sub care nu odată 
s-au auzit, între cântările de „Doamne îndură-te spre el...”, plânsul şi suspinul înăduşit şi 
dureros a päräsitilor părinți... După liturghie s-a săvârşit parastasul cel mare, la finea căruia 
părintele-canonic Grigoriu Pop a rostit o vorbire de mângâiere jalnicilor părinţi şi rudenii, care a 
fost cu atâta dulceaţă rostiti, încât pe toţi i-a induiosat până la lacrimi. 

După toate aceste, ne-am dus la casa îndoliată a pärintelui-vicar Ghetie, deşi am fost 
foarte mulţi, ne-a părut atât de goală, căci părea că căutam pe cineva, pe unul care lipsea, pe un 
tânăr vesel, drăguţ şi sprintenel - pe Vasile - pe care însă la aceasta viață pământească nu-l vom 
mai vedea niciodată... niciodată... 

Aci părintele-protopop Bălibanu şi-a exprimat condoleantele şi a mângâiat pe întristata 
familie în numele întregului cler din Sălaj. După vorbirea frumoasă şi într-adevăr mângâietoare 
pentru mama dulce, atât de întristată: mărita doamnă Ghetie, a răspuns protopopului Bălibanu, 
părintele-vicar, cu o voce înăduşită - plângând. Înainte de prânz, tot părintele-protopop Bälibanu 
a săvârşit feştania şi ridicarea pausului, iar după aceea toți jalnicii ne-am aşezat la masă. 

Sub decursul prânzului, cu toții am fost foarte täcuti, căci toți eram părtaşi marelui 
doliu cauzat familiei acestea nobile prin aceasta catastrofă. Ne-am sculat apoi de la masă 
cântând cântarea „Cuvine-se cu adevărat...”, iar apoi mângâind încă odată pe intristatii rămaşi, 
ne-am împrăştiat flecarele... 

XXX 

Aceasta a fost ziua cea plină de doliu a tuturor stimătorilor acestei familie nobile. În 

aceasta zi s-a servit Sfânta Liturghie pentru un suflet nobil, pentru un tânăr „stejar” a neamului 


468 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


românesc - fala Magnificului şi Reverendisimului domn vicar Ghetie şi a iubitei sale soții - pe 
care l-am plâns şi-l deplângem cu lacrimi amare, zicând cu lov: „Dumnezeu l-a dat, Dumnezeu l-a 


pr 


luat, fie numele Domnului binecuvântat!...” Odihnească în pace! 
Unirea, nr. 82 din 12 august 1916, Blaj, p. 3-4 


179 
Bucureşti, 4/17 august 1916 - Textul Tratatului secret de alianță încheiat între România si 
puterile Antantei, prin care României i se asigură stăpânirea tuturor teritoriilor locuite de români 
din Imperiul Austro-Ungar în schimbul intrării şi participării ei la război alături de Antanta. 


Tratatul secret al României 
- Acord politic semnat la 4/17 august 1916 de reprezentanții Rusiei, Franței, Angliei şi Italiei, 
deoparte, şi preşedintele Consiliului de miniştri al României, de altă parte - 
Între subsemnatii1021: 

I. Domnul Stanisiav Poklevski Kosiell, trimis extraordinar şi ministru plenipotențiar al 
majestatii sale împăratul tuturor Ruşilor, pe lângă majestatea sa regele României. 

II. Contele de Saint-Aulaire, trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al Republicei 
franceze pe lângă majestatea sa regele României. 

III. Sir George Barklay, trimis extraordinar şi ministru plenipotențiar al majestätii sale 
regele regatului unit al Marei Britaniei şi Irlandei, al pământurilor britanice de peste mări, 
împărat al Indiilor, pe lângă majestatea sa regele României - şi 

IV. Baronul Fasciotti, trimis extraordinar şi ministru plenipotențiar al majestätii sale 
regele Italiei, pe lângă majestatea sa regele României, anume însărcinați de guvernele lor 
respective - de o parte, şi domnul Ioan I. C. Brătianu, preşedintele Consiliului de miniştrii al 
regatului României, în numele guvernului român - de altă parte. 


S-a stabilit ceea ce urmează: 

1. Rusia, Franţa, Anglia si Italia garantează integritatea teritorială a regatului 
României, în toată întinderea frontariilor sale actuale. 

2. România se obligă să declare răsboiu şi să atace Austro-Ungaria în condiţiile sale 
stabilite prin convenţia militară. România se obligă de asemeni să înceteze - de la declararea 
răsboiului - orice legături economice şi orice schimb comercial cu toţi duşmanii Aliaților. 

3. Rusia, Franţa, Anglia şi Italia recunoaşte României dreptul de-a anexa teritoriile 
monarhiei Austro-Ungare prevăzute şi hotărnicite în articolul 4. 

4. Marginile teritoriilor despre cari e vorba în articolul trecut sunt notate după cum 
urmează: 

Linia de hotar va începe de la Prut, de la un punct al fruntariei actuale dintre Rusia şi 
România, aproape de Nevesulita, şi va avea râul până la granița Galiției, la întâlnirea Prutului 
cu Ceremoşul. De aci va urma frontiera dintre Galiţia şi Ungaria până la punctul Stegerăsc, cote 
1655. Mai departe va urma linia de despărțire dintre apele Tisei şi ale Vişeului, ca să ajungă la 
Tisa la satul Trebza, mai sus de locul unde se uneşte cu Vişeul. De la acest punct va cobori 
malul Tisei până la 4 chlm. mai jos de locul unde se întâlneşte cu Someşul, lăsând satul Väsäros 
Némény României. Va continua apoi în direcția sud, sud-est până la un punct la 6 chlm. la dst 
de oraşul Dobritin. De la punctul acesta va atinge Crişul, la 3 chlm. mai jos de locul de întâlnire 
al acelor doi afluenţi ai săi (Crişul Alb şi Crişul Iute). Se va uni apoi cu Tisa la înălțimea satului 
Âlgy6, la nord de Seghedin, trecând la apus de satele Oroshäza şi B6kessâmson, la 8 chlm., de la 
care va face o mică îndoietură. Delă Algy6, linia va coborî malul Tisei până la vărsarea sa in 
Dunăre şi, în sfârşit, va urma malul Dunării până la frontiera actuală a României. 


1024 „Tratatul acesta a fost dat în publicitate de ziarele ruseşti” - notă de subsol originară - n.n. AT. 


469 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


România se obligă a nu ridica fortificații în fata Belgradului, pe o zonă ce va fi stabilită 
ulterior, şi să nu tana în această zonă decât forțele necesare Serviciului de poliție. Guvernul 
regal se obligă să despăgubească pe Sârbii regiunei Banatului cari, părăsindu-şi proprietățile, 
vor voi să emigreze într-un spațiu, de 2 ani de la încheierea păcii. 

5. Rusia, Franța, Anglia şi Italia, de o parte, şi România, de altă parte, se obligă să nu 
încheie pace separată, sau generală, decât în unire şi în acelaşi timp. 

Rusia, Franţa, Anglia si Italia se obligă de asemenea ca, în tratatul de pace, teritoriile 
monarhiei austro-ungare, prevăzute în articolul 4, să fie anexate României. 

6. România se va bucura de aceleaşi drepturi ca şi aliaţii săi în tot timpul ce priveşte 
preliminările, tratativele de pace, ca şi discutarea chestiunelor cari vor fi supuse hotărârei 
conferentei de pace. 

7. Puterile contractante se obligă să păstreze în secret prezenta convenţie până la 
încheierea păcii generale. 

Făcut în 5 exemplare la Bucureşti, la 4/17 August 1916. 
Ministrul Rusiei: S. Poklevski-Kosieli; 
Ministrul Franţei: Saint-Aulaire; 
Ministrul Angliei: G. Barklay; 
Ministrul Italiei: Fasciotti. 
Preşedintele Consiliului de miniştri al României 
I.C. Brătianu 


Românul, nr. 21 din 26 ianuarie/8 februarie 1919, Arad, p. 2 


180 
Oradea, 31 august 1916 - Notă informativă a căpitanului Poliției din Oradea în legătură cu 
arestarea muncitorului român Onut Gheorghe pentru sentimentele sale nationaliste pe care şi 
le-a manifestat odată cu intrarea României în război împotriva Austro-Ungariei. 


31 august 1916, Oradea 
Onoratului 
Minister de Interne 
Kalman Ernë, directorul fabricii de spirt Léderer & Kalman S.A., în data de 29 august, a. c., s- 
a prezentat în biroul oficiului meu şi m-a informat că angajatul Onut Gheorghe, cărbunar ziler, 
locuitor în Oradea, de la intrarea României în război are o comportare care denotă evident 
sentimentele sale româneşti şi aşteaptă cu bucurie micşorarea teritoriului monarhiei austro-ungară. 
Pe baza informațiilor numitului director, am pornit ancheta în cauza lui Onut 
Gheorghe şi, fiindcă din procesele verbale anexate, încheiate cu ocazia audierilor de martori, 
rezultă că Onut Gheorghe, din cauza sentimentelor sale puternice româneşti, ceea ce rezultă din 
declaraţiile sale, este un element în care nu te poţi încrede, duşmănos, şi astfel lăsarea lui în 
libertate ar fi periculoasă pentru ordinea de stat, din care cauză, cu respect, vă rog să dispuneti 
punerea sa sub pază politieneascä, conform Ordinului Ministerului de Interne nr. 10962/1915. 
Tin să mentionez că Onut Gheorghe, fiind extrem de periculos pentru ordinea de stat 
datorită sentimentelor sale, în mod provizoriu l-am pus sub pază în închisoarea de aici, până la 
luarea deciziei de către dumneavoastră în această chestiune. 
Oradea, la 31.VIII.1916 
Căpitanul poliției 
ss. indescifrabil 


AN-SJ Bihor, fond Primăria oraşului Oradea-Biroul Poliției, inv. 142, dosar 275/1916, f. 151025 


1025 *** 1918. Bihorul în Epopeea Unirii. Documente, Comitetul de Cultură şi Educaţie Socialistă al 
judeţului Bihor, Oradea, 1978, p. 96-97 


470 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


181 
Oradea, 3 septembrie 1916 - Notă informativă a unui funcționar public maghiar în legătură 
cu prezența unui grup de români în sala de aşteptare a cinematografului, unde aceştia 
urmăreau, pe o hartă a imperiului, evoluția luptelor pe front, explicată de doi gradati militari. 


3 septembrie 1916, Oradea 
Domnule căpitan 

leri seară, cu putin după ora 9, când ieşea lumea de la cinema, am intrat în holul 
cinematografului unde, pe peretele biroului directorial, este agätatä harta războiului mondial. 
În fata hărții stăteau nişte indivizi suspecți care, după înfăţişarea lor, erau cu siguranță de 
naţionalitate română şi cărora le explica ceva un aghiotant de ofițer, cu epoletii roşii, şi un 
caporal din Unitatea militară 70. 

Ca şi cum m-ar interesa şi pe mine prelegerile lor, m-am oprit între ei şi am început să 
fiu atent. Atunci când caporalul şi aghiotantul de ofițer m-au observat, crezând că eu aud ce 
discută ei, s-au oprit incurcati, iar ceilalți, dezorientati, şi-au aplecat capul, iar după putin timp 
unul câte unul s-au răspândit. 

Deoarece în cinematografe se pot prezenta imagini provocatoare, care pot să fie 
prielnice la instigarea firilor mai slabe şi care pot să fie folosite cu uşurinţă de instigatorii 
naţionali în scopuri de agitație antimaghiară, rog domnule căpitan să se interzică în 
cinematografe hărţile de război, iar pentru împiedicarea grupărilor suspecte în aceste locuri, 
binevoiti a lua măsurile necesare. 

Oradea, la 3 septembrie 1916 
Cancelist 
ss. indescifrabil 


AN-S] Bihor, fond Primăria oraşului Oradea-Biroul Poliţiei, inv. 142, dosar 275/1916, f. 21026 


182 
Oradea, 8/21 septembrie 1916 - Scrisoare pastorală transmisă de mitropolitul ortodox 
român al Transilvaniei, Vasile Mangra, tuturor episcopiilor, protopopiatelor şi parohiilor din 
subordine spre a fi împărtăşită credincioşilor, în care condamnă şi înfierează în modul cel mai 
ticălos intrarea României în război împotriva Austro-Ungariei. 


Monstruoasa pastorală a mitropolitului trădător Vasile Mangra 

În nr. 85 al „Telegrafului Român”, din 11/24 octombrie 1916, în care se publica articolul 
injurios la adresa României pentru intrarea ei în război, mai apărea şi o odioasă circulară pastorală, 
adresată de mitropolitul V. Mangra clerului şi poporului român din Ardeal, sub nr. 2602/1916 - M. 

Citind-o, te cutremuri şi iti stă mintea în loc în fata ticälosiei de gândire din partea unui 
mitropolit român, în fața îndrăznelii cu care afirmă cele mai patente neadevăruri şi aruncă 
epitete de „trădători“, ,hoti”, „criminali ordinari” şi „ucigători de frați” la adresa soldaților eroi ai 
micei Românii, plecați la război ca să câştige , cu prețul sângelui lor, sfânta libertate pentru cei 
de o lege şi de un neam cu ei. lată în întregime acest oribil document: 


Scrisoare circulară 
către venerabilul cler şi către poporul drept credincios român din, Dumnezeu păzita, 
Mitropolie a Românilor ortodocşi din Ungaria şi Transilvania 
„România, căreia ființă i-a dat patria noastră, Ungaria, căci Negru Vodă de la Făgăraş a 
întemeiat principatul Țării româneşti, Dragoş din Maramureş a întemeiat principatul Moldovei, şi cu 


1026 *** 1918. Bihorul în Epopeea Unirii. Documente, Comitetul de Cultură şi Educaţie Socialistă al 
judeţului Bihor, Oradea, 1978, p. 98 


471 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


sprijinul Monarchiei habsburgice s-a ridicat şi s-a întărit România modernă, liberă şi independentă, care 
de bună voie s-a legat de monarchia noastră cu contract de credincioşie, cu făgăduieli de sprijinire 
reciprocă. România — spre marea noastră durere — a călcat făgăduiala de credință, a rupt pecetile 
contractului în chip perfid şi a ridicat arma asupra patriei noastre, asupra înaltului nostru împărat şi 
rege şi asupra acelor frați care de doi ani de zile luptă pe moarte şi pe viata, cu o vitejie nemaipomenită, 
împotriva duşmanilor monarchiei. 

Da, ei n-au ascultat porunca sângelui, n-au auzit chemarea tainică a fraților de o limbă şi un 
sânge de a ne da mână de ajutor, ca trupele Regatului român să lupte alături cu noi cu împotriva 
duşmanului comun, care tinde la nimicirea patriei noastre şi la sugrumarea neamului românesc, să 
lupte hotărâți şi cu bărbăţie în contra Rusiei cotropitoare. Nu, ci ei, amägiti de lupii îmbrăcați în piei 
de oi şi ametiti de făgăduielile lui Iuda, au desconsiderat cele mai vitale interese ale neamului, sub 
cuvânt că vin «să ne slobozească», vin să ne facă robi Muscalilor, vin infratiti cu hoardele ruseşti, care 
au jefuit şi au aprins satele şi bisericile întemeiate de Ştefan cel Mare, care au ucis pe urmaşii plăieşilor 
vestiți de la Dumbrava roşie, care au necinstit Putna şi Suceava, locuri sfinte de închinare sufletului 
românesc - vin acum să ne calce şi să ne fure moşia agonisită de moşii şi părinții noştri cu sudori de 
sânge. 

Unde vă este şi în ce se arată patriotismul vostru, Români ucigători de frați? vă întrebăm cu 
Lactantiu: «Cum patriotismul vostru poate să fie o virtute? Poate să existe o virtute într-un sentiment 
esențialmente duşmănos şi răutăcios? Binele, la care tinde iubirea voastră de patrie, constă în a face rău 
altora. Voi intindeti granițele voastre în hotarele vecinilor voştri, voi cresteti puterea voastră, venitele 
voastre, dezbrăcând pe alte națiuni. Puteţi voi să numiți virtute ceea ce e distructiunea a toată virtutea? 
Voi rupeti legăturile societății umane, voi distrugeti inocenta, voi nutriti rapacitatea, voi nimiciți ideea de 
dreptate. Dreptatea şi urile naționale sunt incompatibile. Acolo unde locuiesc armele, dreptatea se 
nimiceste. Poate să fie drept acel ce vatămă, urăşte, despoaie şi ucide? lată faptele voastre, a celor ce ziceți 
că vă iubiți patria» (Lactantiu, Div. Instit. VI. 6). 

Acela care, cu vorbele viclenie pe buze, cu dorul de jaf în suflet, vine în hotarele noastre, nu-i 
frate, ci cel mai păgân duşman care, pentru a-şi îndeplini pofta sălbatică, îşi omoară frații şi părinții. Da, 
frații de ieri, astăzi, prin voința şi faptele lor păcătoase şi nelegiuite, s-au făcut pentru noi în cei mai mari 
şi mai urgisiti, asupra cărora glasul sângelui şi legea firii porunceste să-ți ridici brațul fără mild. «Ca cel 
ce varsă sângele omului, pentru sângele aceluia sângele lui se va vărsa» (Facerea, IX.6). 

Iubit cler şi popor! Avem cea mai mare mângâiere şi bucurie a sufletului că iubirea voastră fata 
de patrie e nemărginită, că alipirea şi credința voastră către Înaltul tron sunt neclătite, că din iubirea, 
alipirea şi credința aceasta curată şi tradițională purcede ascultarea voastră necondiționată şi izvorăşte 
vitejia care, mai ales în anii din urmă, în mod atât de strălucit din nou ati dovedit-o. De aceea vă sfătuim, 
mai vârtos acum, în aceste zile de cea mai grea cumpănă, şi vă îndemnăm cu cuvintele Sfântului apostol 
Petru, ca cu blândete să vă supuneti autorităților şi rânduielilor înaltei stăpâniri ori împăratului, ca celui 
mai presus, ori guvernatorilor, ca celor trimişi de el spre pedepsirea făcătorilor de rele şi spre lauda 
făcătorilor de bine, căci aşa este voia lui Dumnezeu, ca cu facerea de bine să amutiti necunostinta 
oamenilor celor fără minte, ca cei liberi, iar nu ca cum ați avea libertatea, ca un acoperământ răutății, ci 
ca servi lui Dumnezeu (I. Petru CII v. 13-16). 

Fata cu noul duşman, care râvneste în chip atât de păcătos la stirbirea si la stricarea hotarelor 
patriei noastre, veți sti să luptati cu aceeaşi îndârjire, vitejie şi credință, cu care eroii noştri au sfărâmat 
cetätuile de granit de la Ivangorod. Căci dragostea, credința şi alipirea voastră către tron şi patrie vă va 
lumina mintea şi sufletul, vă va întări inima şi vă va oteli brațul. 

Întăriți-vă dar cu credința în Dumnezeu, bucuroşi fiind în inimile voastre că ati ştiut şi ati 
putut să dovediti credința şi alipirea voastră către tron şi patrie cu fapte atât de strălucitoare şi cu jertfe 
atât de scumpe. Fiţi cu încredere, că în ziua judecății şi a răsplătirii, Maiestatea Sa, înaltul nostru 
împărat şi rege, împreună cu luminatul său guvern ungar, nu va întârzia a răsplăti după merit credința 
şi vitejia cu care ati apărat tronul şi patria, asigurând conditiunile trebuincioase pentru dezvoltarea şi 
întărirea etnică, culturală şi economică a poporului român din patrie. 

Noi n-am provocat şi n-am dorit războiul cu fraţii noştri, ci cu toată sinceritatea am stăruit 
pentru înfăptuirea păcii şi bunei înțelegeri între Români şi Maghiari şi, credincioşi chemării noastre, nu 
vom înceta de a ruga pe Dumnezeu ca să ne trimită pacea de sus, pacea a toată lumea, pentru că zice 


472 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Sfântul Vasile cel Mare: «Nu există un bine mai mare decât pacea, care este un dar ceresc, a căreia şi 
numele numai este mai dulce decât orice» (Basil Ep. 46 I Ep. 70). 

Isus Hristos este principiul păcii, zice Sfântul Grigorie. «Apostolii au predicat pacea lui 
Dumnezeu. Armonia domină în Dumnezeu şi în toată creatiunea. Oamenii trebuie să imiteze pe 
Creatorul, păzind între ei concordia şi, în puterea acestei condițiuni, trebuie să existe cetățile şi 
popoarele» (Gregoriu Nazians, Orat. 12). 

Oradea Mare (Nagyvarad), la 8/21 septembrie 1916 
Vasile Mangra 
ales şi întărit arhiepiscop şi mitropolit 
loan I. Papp Dr. Miron E. Cristea 
episcopul Aradului episcopul Caransebeşului 
* 

Nu este cred nevoie să mai insist asupra modului cu care trădătorul mitropolit Mangra 
răstălmăcea, în odioasa lui pastorală, atât istoria noastră naţională şi înaltele sentimente morale 
şi naţionale care au impus României sacra datorie de a intra în război, cât şi însăşi Sfânta 
Scriptură şi credința Românilor în Dumnezeu. 

În ce priveşte iscăliturile celorlalți doi episcopi, pentru cinstea şi demnitatea fraților de 
dincolo sunt fericit de a da următoarea lămurire, pe care mi-a împărtăşit-o domnul dr. Cornel 
Corneanu, secretarul de pe atunci al Preasfintiei Sale dr. Miron Cristea, episcopul 
Caransebeşului, azi patriarh al României Mari. 

Ambii episcopi ortodocşi - Cristea de la Caransebeş şi Pap de la Arad - văzând calea 
nenorocită pe care apucase mitropolitul lor, i-au declarat acestuia că iscălesc pastorala lui numai 
cu condiția ca textul să se mărginească pur şi simplu la accentuarea fidelității către tron şi 
patrie, iar toate aluziile şi pornirea duşmănoasă împotriva fraților din România etc., să se 
suprime, indicând cu creionul pasagiile ce urmau să fie înlăturate. Dar trădătorul, deşi se 
arătase invoit, a abuzat în cele din urmă, lăsând nemodificate, la loc, toate pasagiile 
revoltătoare, scuzându-se ulterior cu „bunul serviciu ce l-a făcut episcopilor săi sufragani în fata 
furiei contelui Tisza, nu numai în ce priveşte persoana lor, dar şi intereselor bisericei şi şcoalei româneşti 
din eparhiile lor dacă pastorala nu s-ar fi publicat în textul original redactat şi scris de dânsul”. 

De altfel, în raionul eparhiei Caransebeşului - mi-a declarat domnul dr. C. Corneanu - 
am îngrijit personal, din ordinul episcopului Miron Cristea, ca această monstruoasă pastorală să 
nu fie răspândită, nimicind eu personal toate exemplarele trimise de la Sibiiu. Cred că o măsură 
identică va fi luat şi episcopul Aradului. 

Această încercare de asasinat moral împotriva episcopilor de la Caransebeş şi Arad 
zugrăveşte mai bine decât orice canibalismul politic la care s-a pretat mitropolitul trădător. 

Nici o conştiinţă onestă nu va putea absolvi memoria acestui nedemn cap bisericesc de 
gravele lui păcate săvârşite într-o criză politică şi națională atât de năprasnică. Mitropolitul 
Mangra a fost şi rămâne tipul trădătorului de neam de cea mai ordinară şi tragică speță: Marino 
Falliero1027 al bisericei române ortodoxe din Ardeal şi al neamului românesc. 


1027 Marino Faliero (1274-17 aprilie 1355), al cinzeci şi cincilea doge al Veneţiei, numit în funcție 
la 11 septembrie 1354, pe când se afla în misiune diplomatică la reşedinţa papală de la Avignon. 
Întors în Veneţia, a căutat să profite de situaţia tensionată ce domnea între populaţia republicii 
şi pătura aristocrației locale, atmosferă accentuată şi de înfrângerea flotei venețiene în fata celei 
genoveze (al treilea război veneto-genovez) în bătălia de la Portolongo (1354). 

Faliero a instrumentat o lovitură de stat, spre a-şi asigura puterea absolută, însă acțiunea a 
eşuat, el a fost arestat şi decapitat, pe 17 aprilie 1355, corpul i-a fost apoi dezmembrat, iar 
portretul său din Palatul Dogilor a fost înlăturat şi locul acoperit cu giulgiu negru (damnatio 
memoriae), spre a-i şterge până şi amintirea, pe giulgiu fiind aşternută inscripția „Acesta e spațiul 
rezervat lui Marino Falliero, decapitat pentru crimele sale”. Cf. Thomas Davison, The Works of Lord 
Byron, vol. IV, John Murray, Albemarle-Street, London, 1831, p. 146-154 


473 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


Cu toate enormele sale păcate, a avut Mangra apologistul său. El a fost actualul 
episcop ortodox de la Oradea Mare, domnul Roman Ciorogariu, pe-atunci director al 
Seminarului teologic din Arad, care în august 1917, după ce fusese ales vicar la Oradea Mare, în 
locul lui Mangra, a publicat în ziarul ,,Aradi Kôzlôny” un articol plin de scandaloase elogii la 
adresa trădătorului, al cărui prieten politic se mândrea de a fi, declarându-se de perfect acord cu 
politica lui pentru împăcarea româno-maghiară. 

Sic itur ad astra!0%. Totuşi România Mare, nobilă şi generoasă, l-a invrednicit pe 
părintele R. Ciorogariu de a fi primul episcop ortodox al eparhiei de Oradea Mare după o 
văduvie de 225 de ani. 


Ion Rusu Abrudeanu, Păcatele Ardealului față de sufletul vechiului regat. Fapte, documente si 
facsimile, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1930, p. 265-268 


183 
Arad, octombrie 1916 - Cronica procesului de internare a intelectualilor români şi a 
fruntaşilor satelor româneşti din Transilvania de către autoritățile maghiare, deportarea lor în 
vestul Ungariei, domiciliile obligatorii ce li s-au fixat în locurile deportării, intervențiile 
mitropolitului ortodox Vasile Mangra în favoarea celor cu sănătatea şubrezită, întocmită de 
Roman Ciorogariu, pe atunci directorul Seminarului Teologic Ortodox din Arad. 


Internările 

Pe intelectualii români de la margini, Hunedoara, Sibiiu, Braşov i-a adunat 
administraţia şi i-a trimis la internare în părțile unguresti. O bună parte din ei a fost adusă la 
Arad, dar de aici curând dirijată mai departe. Un ordin ministerial decretează Oradea Mare de 
sediul Mitropoliei ortodoxe din Sibiiu şi a celei unite din Blaj. Aşa se mută, ori mai bine zis 
escortat, Consistoriul şi Seminarul din Sibiiu, precum şi mitropolitul Victor Mihali, cu 
Consistorul şi Seminarul lui, din Blaj la Oradea Mare. Şcoala ortodoxă normală din Sibiiu, cu 
corpul didactic, ne aflând loc în Oradea Mare, s-a mutat la Arad, unde a intrat sub directiunea 
mea, contopită în şcoala normală din Arad. 

Cu toate declarațiile de fidelitate, în circularele episcopilor de ambele confesiuni, 
declaratiunile din Casa magnatilor si din Cameră, şi declaraţiile de fidelitate din reprezentantele 
municipale, în care duceau tonul tocmai conducătorii nationalisti, de pildă în Hunedoara, după 
căderea Turtucaei, va să zică în primele zece zile după declararea războiului, încep internările şi 
în județul Arad si din Banat, numai Biharia a rămas neatinsă de internări, fiind însăşi Oradea 
Mare decretată de loc de refugiu a celor două mitropolii române. 

Internările se făceau mai ales dintre intelectualii din provincie, ca să nu fie între popor 
elemente dubioase. Aşa au ajuns internat avocatul dr. loan Suciu, din Ineu, şi dr. Aurel Grozda, 
din Buteni, apoi preoți, învăţători şi țărani cunoscuţi de agitatori de la alegerile dietale, cum e 
Nicolae Lăzărescu, din Siria, Leric, din Ilteu, şi alţii. Aflasem, prin informatorii nostri, că la 
început eram luaţi pe tabloul internatilor două sute de intelectuali din județul Arad. Numărul 
acesta s-a redus apoi la 30, dar s-a renunţat şi la această listă când s-au simțit în siguranţă fata 
de invaziunea română. 

În curând s-a selecționat trei categorii de loviți de soartă: 1) refugiați cu liberă mişcare 
în oraşele ungurene, cum erau sibienii şi blăjenii în Oradea Mare si Arad etc. 2) internați legați 
de o localitate, cum erau cei din Şopron, şi 3) întemnițați pentru pretinsa trădare de patrie prin 
spionaj etc. Soarta celor dintâi era neplăcută, dar suportabilă. Internatii din Sopron aveau 1 
coroană la zi pentru întreţinere, din care trebuiau să trăiască, căci cea mai mare parte era tăiată 
de casa şi familia lor, care i-ar fi putut ajuta. Unicul lor noroc a fost că populația germană din 
Sopron îi privea drept refugiați si pe internaţi, ceea ce le-a uşurat întrucâtva condiţiile de trai. 


1028 „Ducă-se la stele” - n.n. AT. 


474 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Dar intemnitatii din Aiud, Cluj, Seghedin etc. indurau groaza temnitelor grele si a judecății la 
moarte. 

După căderea Turtucaei, înaintarea armatei române a devenit lentă, nesigură, pe la 20 
septembrie se şi opreşte. Formidabila armată germană ia ofensiva şi sileşte armata română să se 
retragă cu mari pierderi de pe teritoriul Ardealului. Cu ei sunt nevoiţi a pleca şi intelectualii, 
preoți şi învăţători „compromitați” înaintea Ungurilor, pe care îi aşteptau spânzurătorile 
ungureşti. Jancs6 Benedek!% taxează aceşti preoți şi învățători „dezertați” la 50% din 
intelectualii județelor mărginaşe Braşov, Făgăraş şi Sibiiu. În partea a doua a lunii octombrie s-a 
sfârşit catastrofal primul act al războiului român prin evacuarea Ardealului. 

Noi iarăşi am ajuns unde eram mai înainte, cu urgia prigonirilor în spinare pentru 
atitudinea noastră, socotită de dubioasă, mai ales că din 13 profesori al Liceului din Braşov 11 
au trecut în România, împreună cu 80 de învăţători ortodocşi şi 14 uniţi, apoi circa 60 preoți. Se 
ivesc tendinţe de reparări din partea noastră şi tendințe de dezmoştenire a noastră în granițele 
ardelene, din partea Ungurilor, prin noua zonă etnică ungurească de-a lungul graniţelor 
româneşti. Eu nu mi-am pierdut încrederea nici în aceste zile critice. 

Aceea ce nu credeam mai înainte, că se va ajunge întronarea lui Mangra în scaunul 
mitropolitan, s-a întâmplat. În 29 octombrie a fost hirotonisit şi introdus în scaunul mitropolitan 
la Oradea Mare, unde era mitropolia în refugiu. Actul hirotonisirei şi a introducerii l-au săvârşit 
episcopii loan Papp şi Miron Cristea în catedrala Orăzii Mari. Mitropolitul V. Mihali şi episcopii 
Radu şi Szécsenyi, ca catolici ce nu intră în biserica ortodoxă, n-au luat parte la ceremonia din 
biserică. Pentru autoritățile civile şi militare a fost canon ascultarea serviciului românesc. 
Mangra nu acceptase oferta Primăriei de a primi sala festivă a primăriei pentru recepții, ci le-a 
ținut în umila casă consistorială. Faptul acesta şi că toastele de la banchet, unde erau îngäduiti 
de canoane şi episcopii greco- şi romano-catolici, au fost ținute pe de-a-ntregul româneşte, ori 
începute româneşte şi terminate ungureşti, a indispus pe Unguri. Se auzea ,Külcsünôs csalédäs” 
(„dezamăgire reciprocă”). 

Seara mă plimbam cu părintele arhimandrit Musta, atrăgând atenția publicului cu 
fasonul nostru ortodox. Jit a két vén tolvaj” („iată doi tâlhari bătrâni”) ne aruncă in față doi 
pasanti. Nu-mi era de mine, căci eu eram obişnuit din Arad la aceste gratiozitäti, dar mă 
temeam că înțelege adresa părintele Musta şi, pripit cum e de la fire, se încaieră cu ei. Repede îl 
iau cu vorba, până ce nu se mai văzură cavalerii insultători. - „Auzişi de doi tâlhari?, întrebai pe 
Musta. - Da, dar cine sunt cei doi tâlhari? - Cine? Domnia mea şi domnia ta”. Ca muşcat de şarpe, 
întreabă „unde-s”, etc. ,,Pard-ti bine că am scăpat atât de ieftin, haide acasă” şi l-am tras după mine. 
Aşa s-a petrecut ospätul nostru la instalarea lui Mangra. Dar nici matadorilor guvernamentali 
nu le-a mers mai bine. Miskolczy, prefectul județului, n-a primit în audiență pe deputatul 
guvernamental, consilier aulic Burdea, cu acolitii săi. Nu mai făcea adeziunea politică, se cerea 
lepădarea totală de neam. Aceasta era legea nouă a învingătorilor. 

Lumea strâmtorată alerga la scutul lui Mangra. Între ei, şi de cei ce-l băteau cu pietre 
mai înainte. Câtă vreme a stat Tisza la putere, în zilele cele mai critice, a făcut multora bine, dar 
mai târziu i se dete să înțeleagă că intervenţiile lui nu sunt bine văzute, iar după căderea lui, 
urmând ministerul Eszterhăzy-Apponyi, se plângea că aceştia nu mai au încredere nici în el. Sic 
transit gloria mundi. 


1029 Jancs6 Benedek (19 noiembrie 1854-27 iunie 1930) pedagog si publicist, membru corespondent 
al Academiei Maghiare de ştiinţe, principalul promotor al învățământului liber, independent de 
sistemul ecleziastic ori de cel al statului. Principalele sale preocupări s-au focalizat însă în 
direcția politicilor minorităților naţionale din Ungaria, un loc aparte în cadrul acestora fiind 
rezervat națiunii române din Transilvania şi Ungaria. A publicat studii legate de evoluția 
curentului daco-românismului în Ardeal, de dezvoltarea conştiinţei naționale a românilor 
ardeleni şi implicit a voinţei unioniste în rândul populaţiei româneşti transilvănene, respectiv 
dinamica iredentei româneşti din regatul României - n.n. AT. 


475 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Eu promisesem părintelui Lupaş că, de voi fi pe picior liber, voi mişca toate pietrele 
pentru eliberarea lui, dacă va fi internat. Rebega, din Sibiiu, mi-a adus vestea că Lupaş a fost 
dus la Pojon, de fapt el era internat într-un sat, Rust, lângă Şopron, unde de abia l-am aflat. 
Ştiam că pentru Lupas e jenantă intervenția lui Mangra, dar fizicul debil, cum îl ştiam, nu-l 
puteam lăsa să piară cu zile prin temnițe, şi aşa m-am adresat lui Mangra pentru intervenție. 
Sândor Jânos, ministrul de Interne, ştia că Lupaş, după alegerea de mitropolit, a scris un violent 
articol contra lui Mangra în „Telegraful Român” şi se mira de această intervenţie. „Vin pentru 
omul de ştiinţă, nu pentru omul politic” replică Mangra. Altminteri, pentru Lupaş au intervenit şi 
alti oameni de ştiinţă, unguri din Budapesta, dată fiind reputația lui de istorician şi la 
Universitatea din Budapesta. Pentru această intervenţie neplăcută părintelui Lupaş, iau eu 
răspunderea. Poate fi liniştit părintele Lupaş, nu-l dezonorează. 

E propriu sufletelor căzute în păcatul rătăcirei că nu-şi pierd vechile afecțiuni de 
prietenie. Dr. Ioan Suciu era odinioară cel mai strâns legat de Mangra în luptele politice, iar 
după ruptura politică cel mai înverşunat adversar al lui. „Când îi va merge lui Suciu de tot rău, să- 
mi scrii, spune Mangra lui G. Popa, ca să intervin pentru el”. Fireşte că G. Popa s-a grăbit să-i scrie 
că Suciu e în stare insuportabilă la Rust. Aşa i-a urmat eliberarea - şi aici fără vina clientului. 

Acestea, fireşte, erau numai intervenţii particulare pentru foştii săi prieteni şi mai ales 
pentru cei mulți ce se lepădau de Partidul național ca să scape de front şi internări. Nu l-am 
putut însă determina să ia răspunderea în întregime pentru preotime ca să o scuteascä de 
internări. „Să-mi facă careva vreo transgresiune, şi atunci mi-am mâncat încrederea la guvern, pierzând 
totul”. N-avea încredere în preotime că-şi va păstra cumpătul, nici curajul să se expună pentru 
totalitate, oricât îl strâmtoram eu. Ce nu mi-a succes mie, n-a succes nici sibienilor, care îl 
asigurau că i se vor ierta toate facă va face acest gest. A rămas refractar fata de toate încercările 
făcute în direcția aceasta. Nu voia să se facă imposibil pentru lucruri mai mari - în gândirea lui 
obsedată de mrejele lui Tisza, în care credea orb ca într-un idol. 

Cei ce aveau parale să se prevadă cu cele trebuincioase, erau mai scutiți în internare 
decât cei rămaşi acasă între şicanele zilnice, văzând cu ochii uraganul ce se descarcă asupra 
României şi lanţurile ce se pregătesc Ardealului. Doctorului Comşa, din Sălişte, de pildă, îi 
mergea foarte bine in Rust, unde îşi câştigase o bună clientelă, dar cei avizaţi a trăi dintr-o 
coroană la zi, cât li se dădea, o duceau greu de tot şi trebuiau să se bage slugi. Mia bine erau 
însă cei din generația obligată la armată, ajunşi, prin protectii şi mituiri, în locuri sedentare 
dindărătul frontului, pe care i-a şi apostrofat Tisza, într-o replică în Cameră, că stau ascunşi prin 
spitale şi alte servicii sedentare. 

În 19 noiembrie străpung germanii frontul românesc la Târgu Jiu, ce are de consecință 
şi ajungerea trupelor germane la Călimăneşti, pierderea luptei de la Argeş, ce deschidea calea la 
Bucureşti. În 6 decembrie 1916, armata germană intră orgolioasă în Bucureşti şi după ea dulăii 
austro-ungari. Un ordin obliga să se tragă toate clopotele din tara de bucuria evenimentului. 
Burgul din Wiena - de unguri nu mai vorbim - era cuprins de spasmuri, singur micul clironom 
Otto - se spune - că era abătut când i s-a spus că regimentul lui n-a putut fi la intrarea triumfală 
în Bucureşti. Peste doi ani regele Carol IV, cu soția Zitta, poposesc în Bucureşti ca prizonierii 
aliaților. Nu doresc nici duşmanului meu acele clipe petrecute de ei în Bucureşti. 


Roman Ciorogariu, Zile trăite, Editura Tipografiei Diecezane, Oradea, 1926, p. 79-82 


184 


Budapesta, 4/17 martie 1917 - Discursul fruntaşului Stefan Cicio-Pop, deputat in Camera 
deputaților, din Parlamentul maghiar, din partea Partidului Naţional Român, în care solicită 
din nou recunoaşterea drepturilor politice şi civile ale românilor transilvăneni şi solicită 
revocarea dispozitiei de strămutare a românilor din zona de frontieră cu România şi eliberarea 
românilor arestați şi judecați de Tribunalul militar din Cluj pentru că ar fi colaborat cu 
autoritățile militare române la intrarea acestora în Transilvania. 


476 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Din Camera ungară 
- Discursul deputatului Stefan Cicio-Pop - 

În şedinţa din 4/17 luna curentă, la discutiunea asupra raportului al şaselea al 
guvernului, a luat cuvântul deputatul naționalist român Ştefan Cicio-Pop şi a ţinut discursul 
următor: 

Partidul naţional român a folosit în cursul războiului de două ori ocaziunea să-şi 
precizeze în Cameră punctul de vedere. În aceste vorbiri, partidul a dat expresiune părerii că 
poporul român din Ungaria, credincios traditiunilor sale de până acuma, şi-a îndeplinit 
îndatoririle sale fata de tron si de patrie, sângerează umăr la umăr cu aliații pentru patrie, dar 
este nemulțumit cu situatiunea politică internă, nu are încredere în guvern şi după războiu va 
continua lupta pentru libertatea politică. Credinţa poporului român a rămas şi după 
declaratiunea de războiu din partea României neclintită (Larmă în dreapta şi în stânga). 

Enunciatiunile de deunăzi ale unor vorbitori şi ale ministrului-presedinte l-au silit pe 
orator să ia iarăşi cuvântul. Este foarte regretabil că deputatul Carol Schmidt, din unele 
incidente, (larmă şi contraziceri) a ridicat acuze generale în contra poporului român. Acest fapt 
este cu atât mai regretabil, cu cât Carol Schmidt este reprezentantul poporului săsesc, care de 
mai bine de şapte sute de ani trăieşte în bună înţelegere cu Românii. Deputatul Schmidt a făcut 
serviciu rău prin aceasta poporului său propriu, căci cuvintele lui vor provoca din nou ură 
(Larmă). 

Ministrul-preşedinte a înfierat pe intelectualii români din Transilvania şi i-a amenințat 
cu luarea de măsuri față de dânşii din partea statului. Intelectualii români şi-au făcut datoria în 
măsură deplină. Printre intelectualii români nu sunt fabricanți, furnizori la armată, funcționari, 
prin urmare nici dispenzati de armată. S-ar fi putut aştepta cu drept cuvânt ca ministrul- 
preşedinte să recunoască vitejia celor şapte sute de mii de soldați români. 

Deputatul Zoltân Ugron: A şi recunoscut-o! 

Deputatul Cicio-Pop: La isbucnirea războiului cu România au fost răpiți şi duşi oameni de la 
familiile lor pe baza unor simple momente de bănuială. 

Deputatul Zoltân Ugron: Ceteşte sentința din Cluj! 

Deputatul Cicio-Pop: Sentința încă n-a ajuns la valoare de drept. Ministrul de justiție a aflat 
de bine să accentueze că sunt în arest preventiv peste o mie de Români şi că s-au pus sub secvestru averile 
la peste şase sute de insi. În multe cazuri rol mare joacă denuntarea. De ce voiesc să generalizeze rătăcirea 
singuraticilor? Din punct de vedere etic şi politic nu este admisibil ca pentru faptele rele ale 
singuraticilor persoane să fie făcute responsabile clase întregi, partide şi rase. Măsurile stricte puse în 
vedere de ministrul de Justitie nu sunt justificate. 

Deputatul Alexandru Gal: Abuzezi de dispoziția liniştită a camerei! 

Deputatul Cicio-Pop: Partidul national aprobă numai partea aceia a declaratiunilor, cetite de 
deputatul Siegescu, în care se vesteste de credința nestrămutată a poporului român fata de tron şi de 
patrie. Partea politică nu o poate aproba. De ani de zile urgitează partidul executarea legei de 
naționalitate. 

Deputatul Zoltân Ugron face o întrerupere. Presidentul provoacă pe deputatul Ugron 
să nu mai întrerupă pe orator. 

Deputatul Cicio-Pop combate expunerile contelui Bethlen că poporatiunea din 
ținuturile de la graniţă ar trebui să fie dusă înlăuntrul țării. 

Deputatul contele Mauriciu Eszterhazy: Este o interpretare falsă! 

Deputatul Cicio-Pop polemizează cu deputatul Issekutz, care a pretins desființarea 
Partidului național. Însuşi ministrul preşedinte a admis la timpul său că popoarele libere, într-o 
tara liberă, pot forma partide. Ba ministrul-preşedinte a declarat şi în public că, la tratativele ce 
le-a avut cu conducătorii români, a putut constata că conducătorii au dovedit obiectivitate 
demnă de recunoştinţă. 

Oratorul compară apoi situatiunea Românilor cu situatiunea Irlandezilor (Larmă mare. 
Strigăte: La ordine!). Vinovatii trebuie să fie pedepsiți. Doar ministrul-preşedinte trebuie să 
îngrijească ca şi apărarea să poată ajunge să se validiteze. Problema de naţionalitate trebuie să 


477 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


se rezolve şi oratorul nădăjduieşte că vor exista bărbaţi de stat ungari cari să rezolve această 
problemă grea, esclusiv din punctul de vedere al marilor interese ale statului şi în interesul 
conlucrării comune. 


Gazeta Transilvaniei, nr. 27 din 9/22 martie 1917, Braşov, p. 2 


185 


Budapesta, 28 martie/10 aprilie 1917 - Anunţ cu privire la sosirea „Oficiul de informatiuni 
despre prizonieri” din Budapesta a listelor cu prizonieri austro-ungari internați în lagărele din 
Rusia. 


Informaţii despre prizonierii noştri în Rusia 

Contesa Ştefan Czebrian, care s-a întors dintr-o călătorie din Rusia, unde a vizitat 
lagărele de prizonieri austro-ungari de acolo, a dat acum informaţi prețioase „Oficiului de 
informatiuni despre prizonieri” din Budapesta, Üllüi-ut 1, despre starea prizonierilor noştri din 
lagărele ruseşti de la Nerechta1%%, Kintschma Iurievic!™!, Galits1%2, Tsuhloma!05%, Soligalits!™4, 
Wetiugai!%5, Turiew Polski!%6, Orlew1%7, Kotejnits Egorinsk1%8, Kasimov1%9, Rjăsan1040, 
Soask!%1, Szaposzok!0?, Bogorodinsk1#, Epiphan, Odoew1, Wenew1%5, Mihailov!46, 
Kasiva!™7, Efremowjel048, Nowocil1049, Tşern105, Crapivna1051. 

Listele de prizonieri, aduse de contesa Czebrian, sunt acum luate în lucru de acest 
birou de informații, şi cine are rude în aceste lagăre de prizonieri poate cere informații de la 
biroul din Ullâi-ut 1 despre soarta lor 


Gazeta Transilvaniei, nr. 34 din 28 martie /10 aprilie 1917, Brasov, p. 2 


1030 Nerekhta (în rusă Hepexma) oraş în provincia Kostroma, în Rusia europeană - n.n. A.T. 

1031 Kineshma (în rusă Kunewma) oraş în provincia Ivanovo, in Rusia europeană - n.n. AT. 

1032 Galich (în rusă Tanuu) oraş în provincia Kostroma, în Rusia europeană - n.n. A.T. 

1083 Chukloma (în rusă Uyx1oma) oraş în provincia Kostroma, în Rusia europeană - n.n. AT. 

1034 Soligalich (în rusă Conueanuu) oraş în provincia Kostroma, în Rusia europeană - n.n. AT. 

1035 Vetluga (în rusă Bemayea) oraş în provincia Nijny Novgorod, in Rusia europeană - n.n. A.T. 
1036 Yuryev-Polsky (în rusă IOpoe6-Iloasckuii) oraş în provincia Vladimir, în Rusia europeană - n.n. 
ALT. 

1037 Orlov (în rusă Op.o6) oraş in provincia Kirov, în Rusia europeană - n.n. AT. 

1038 Kotelnich (în rusă Komensnuu) oraş în provincia Kirov, in Rusia europeană - n.n. A.T. 

1039 Kasimov (în rusă Kacumoë, în tătară KacoiiiM) oraş în provincia Ryazan, în Rusia europeană - 
n.n. AT. 

1040 Ryazan (în rusă Pa3aub) oraş în provincia Ryazan, în Rusia europeană - n.n. A.T. 

1041 Salsk (în rusă Cac) oraş în provincia Rostov, in Rusia europeană - n.n. AT. 

1042 Saposok (în rusă Canocox) sat în provincia Ryazan, în Rusia europeană - n.n. A.]. 

1043 Bogoroditsk (în rusă Boeopoduyx) oraş în provincia Tula, în Rusia europeană - n.n. AT. 

1044 Odoev (în rusă Oodoe6) oraş în provincia Tula, în Rusia europeană - n.n. AT. 

1045 Venyov (în rusă Ben&6) oraş în provincia Tula, în Rusia europeană - n.n. AT. 

1046 Mikhaylov (în rusă Muxañ108) oraş în provincia Ryazan, în Rusia europeană - n.n. AT. 

1047 Kashira (în rusă Kamupa) oraş în provincia Moscova, in Rusia europeană - n.n. A.T. 

1048 Yefremov (în rusă Edpemoë) oraş in provincia Tula, în Rusia europeană - n.n. AT. 

1049 Novocherkassk (în rusă Hobouepxaccx, în lituaniană Cherkassk) oraş in provincia Rostov, in 
Rusia europeană - n.n. AT. 

1050 Zernograd (în rusă 3epnoepad) oraş în provincia Rostov, în Rusia europeană - n.n. A.T. 

1051 Krapiona (în rusă Kpanuëna) sat în raionul Klimovsky, provincia Bryansk, în Rusia europeană - 
n.n. AT. 


478 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


186 


Darnita (Ucraina), 12/25 aprilie 1917 - Descriere a contextului politic international şi a 
stării de lucruri în lagărele ruseşti în care erau internați prizonieri români, din armata austro- 
ungară, pe fondul cărora prizonierii transilvăneni şi bucovineni şi-au înființat un Comitet 
Naţional Român, s-au organizat într-o legiune militară proprie, pentru a lupta în cadrul 
armatei române, şi au proclamat unirea provinciilor lor cu România, în virtutea dreptului la 
autodeterminare al popoarelor. 


Contribuţia voluntarilor ardeleni din Rusia la înfăptuirea României Mari 

Acum, că trecură 10 ani de la unirea tuturor Românilor, şi facem o reprivire asupra 
celor petrecute, numai acum ne putem da seama într-adevăr câtă stäruintä s-a pus din partea 
tuturor Românilor de pretutindeni pentru aceasta unire. Cu mândrie putem afirma că noi, 
Ardelenii, încă ne-am luat partea leului din aceasta stäruintä. Cu ocazia serbărilor - ştiu - vor 
apărea cărți voluminoase, cari vor demonstra cu deamănuntul contribuția noastră la temelia 
Românie Mari. În acest scurt articol de gazetă, nu este spaţiu nici pentru imbratisarea complexă 
a chestiunii, nici pentru detaile. Aici mă voi restrânge la o parte din acest complex: la 
contribuția voluntarilor Ardeleni din Rusia şi Siberia la făurirea României Mari, scoțând unele 
momente din acțiunea lor, cari mi se par mai importante şi mai eficace în rezultatele lor. 

Acţiunea celor circa 15-20 mii de voluntari, ca acțiune armată, abia sau nu poate veni 
de loc în socotintä. Un strop în ocean. Atât doar, că am contribuit la înălțarea spiritului armatei 
române în cele mai critice vremuri în vara anului 1917. Cu atât mai covârşitoare însă a fost 
importanţa acțiunii lor politice şi diplomatice. 

* 

Numai bunul Dumnezeu ştie câtă stäruintä ne-a costat pe noi, prizonierii Ardeleni 
aflători în imensa Rusie, până când în sfârşit ne văzurăm realizată dorința, ne văzurăm 
concentrați într-un lagăr lângă Kiev, în Darnita, în calitate de candidaţi de voluntari în armata 
română. Alte stäruinte, poate şi mai mari, urmează apoi, cari au durat un jumătate an până ne 
văzurăm în sfârşit - la 5 martie 1917, stil vechi - primiţi în armata romană. Nu eram multi, o 
mână de oameni, circa 300 ofițeri şi 1500 gradati şi soldați, dar era tot ce avea Ardealul mai de 
seamă şi mai de inimă, atât dintre intelectuali cât şi dintre țărani. 

Primiti în 5 martie în armata română, visul nu ni se realiză imediat. Mai trecură încă 4 
luni lungi şi grele până ne şi încadrară şi se începu instructia noastră militară. În aceste 4 luni se 
întâmplară două evenimente de o importanţă covârşitoare în ce priveşte rezultatul războiului 
mondial, şi anume: intrarea Americei în război şi revoluția în Rusia. Două evenimente cari, nu 
numai că ne instigă şi mai mult dorul de a ne vedea încadraţi în armata română, dar cari ne 
dădură prilejul de a contribui si noi pe cale diplomatico-politică la rezultatele de mai târziu ale 
acestui război, în ce priveşte România. 

De odată cu intrarea Americei în războiul mondial, preşedintele Wilson enunță 
principiul său renumit: dreptul fiecărui popor de a dispune singur de soarta sa. Acest principiu 
zvârlit în lumea tulburată pluti un timp asupra valurilor ei. Pe urmă popoarele, istovite de 
război şi mizerie, începură a-şi acäta ancora de el. Dintre cei dintâi cari îl acceptară cu căldură 
fură Ruşii revoluționari, conduşi pe acel timp de un guvern provizoriu în fruntea căruia sta 
nehotărâtul, dar bunul patriot Miliucov. 

Toată lumea rusească era plină de principiul autodeterminării popoarelor. Noi, 
voluntarii nu puteam rămânea impasibili. Nu puteam, fiindcă ştiam că acasă în Ungaria, 
Partidul național, adânc terorizat, fu silit să facă în Parlamentul din Budapesta o „declarație de 
loialitate” a poporului român faţă cu Puterile Centrale. De aceea, la 11 aprilie 1917 am ţinut in 
Darnita o adunare generală, la care asistară circa 500 ofițeri, intelectuali şi subofiteri, la care 
domnul medic, Dr. Pompiliu Dan, făcu propunerea să redactăm un memoriu, care să 
evidentieze punctul nostru de vedere - singuri în măsură de a spune pe față adevăratele 
simtäminte ale poporului român din Ardeal. 


479 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


Cu redactarea memoriului se încredința o comisie compusă din domnul medic Dr. 
Pompiliu Dan, advocatii: Dr. Victor Deleu, Dr. Octavian Vasu, Dr. Nicolae Nedelcu, Dr. Gavril Juga, 
Dr. Vasile Chiroiu, Dr. Trifon Ghilezan şi profesorii Simion Gocan şi Emanuil Isopescul (Bucovina). 
Memoriul s-a făcut, s-a iscălit de 250 ofițeri şi 250 soldaţi delegați, în ziua de 13/26 aprilie 1917, 
şi s-a trimis în româneşte, frantuzeste şi ruseşte Guvernului rusesc, Sfatului deputaților 
muncitorilor şi soldaților din Petrograd, tuturor statelor aliate şi neutre, prin reprezentanții lor in 
Rusia, ziarelor şi revistelor ruseşti, organizațiilor naționale cehe, sârbe, polone şi rutene din 
Rusia, birourilor de presă şi ziarelor franceze, engleze şi italiene şi în fine guvernului şi ziarelor 
româneşti din laşi. Trecând părintele Vasile Lucaciu prin Darnita în America, i s-a încredințat şi 
domniei sale un exemplar, care a fost şi publicat cu toate semnăturile în ziarele româneşti din 
America de nord. Jar ofițerii români din armata austro-ungară, cari au luptat pe frontul italian, 
spun că din transeele italiene li s-au aruncat ziare cari publicau acest memoriu. 

Dăm mai jos în întregime acest memoriu, căruia nu fără pricină i-am acordat 
publicitatea cea mai largă posibilă. Conţinutul va vorbi mai clar despre importanţa lui, 
importanţă care şi-a adus roadele sale - precum ştim - la Pacea de la Trianon. 


Guvernului provizoriu al Rusiei, Sfatului deputaţilor muncitorilor şi soldaților din 
Petrograd, 
tuturor statelor aliate şi neutre prin reprezentații lor în Rusia. 

„Noi, corpul voluntarilor armatei române, ofițeri, subofiteri şi soldați de națiune 
română de pe teritoriul monarchiei Austr Ungare, foşti prizonieri de răsboi în Rusia; noi, cari cu 
jertfa vieții noastre suntem gata să intrăm în lupta pentru împlinirea idealului nostru de a uni 
tot poporul, tot teritoriul românesc din monarchia Austro-Ungară în Una şi nedespärtitä 
Românie liberă şi independentă, trimitem prin delegaţii noştri salutul nostru cel mai călduros 
Rusiei democratice şi tuturor acelor luptători, cari au lucrat şi s-au jertfit pentru ea. Avem 
încredere în democraţia creată de revoluția rusească şi îi dorim cea mai deplină izbândă în 
împlinirea programului ei, atât mai mult, că acel program democratic, atât politic şi social 
economic şi cultural, e profesat de întreg poporul nostru de zeci şi sute de ani. 

Nici nu se poate altfel, căci noi, cele 4 milioane de Români din monarchia Austro- 
Ungară, suntem un popor absolut democratic, fără aristocrație, fără capitalişti, fără proprietari 
mari, compus din țărani, muncitori, meseriaşi şi intelectuali, ei înşişi în mare parte proletari. 

Pentru acel program am dus luptă crâncenă nu numai noi, ci şi celelalte popoare 
subjugate ale monarchiei, la fel democratice cu noi: Cehii, Slovacii, Sârbii, Croatii, Ruteni şi Italieni. 
Am suferit prigoniri şi martiriu, dar n-am putut ajunge la nici un rezultat, căci ne-am lovit 
încontinuu de zidul şovinismului brutal şi intolerant maghiar şi german. Ori împlinirea 
programului nostru democrat însemna satisfacerea deplină a dreptelor noastre cereri - 
postulate inerente ori cărei democrații adevărate - de viata liberă şi independenţă naţională, 
atât pe teren politic cât şi cultural şi economic. 

Dar aceasta ar fi însemnat sfârşitul stăpânirii absolutistice şi reducerea la adevărata lui 
valoare a elementului maghiar si german care, deşi în minoritate, voieşte să ne tie în continuă 
sclavie economică, culturală, şi națională, să ne răpească ce avem noi mai scump: limba, cultura 
şi vrea chiar, să ne impună cu sila limba şi cultura lor şi să şi îmbogăţească micul lor capital 
numeric şi intelectual prin membre rupte din carnea şi sângele neamurilor noastre, ca apoi, pe 
ruinele națiunilor inghitite, să-şi zidească visul lor imperialist maghiar si german pe toată 
întinderea Europei centrale şi sud-éstice. 

Dar noi, ca şi celelalte popoare, aliatele noastre, ținem din tot sufletul să nu ne 
lăpădăm de națiunea noastră, orice s-ar întâmpla. 

Pentru aceste cauze în Austro-Ungaria chestiile naționale primează totdeauna pe cele 
sociale, de aceea, până nu se vor deslega conform drepturilor ginţilor chestiunile de 
naţionalitate în Austro-Ungaria, pace nu va fi, nici bună stare. Până atunci vor fi moarte şi 
mincinoase orice reforme democratice. Până atunci în Austro Ungaria vor fi cele mai multe 
privilegii, cele mai mari dări, cei mai mulți emigranţi şi cele mai mari mizerii. Până atunci 


480 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Austio-Ungaria va fi un cuib de viespi, care va amenința în continuu pacea şi viata liniştită a 
Europei întregi. Acest lucru l-au. înțeles şi multe partide socialiste din Austro-Ungaria, cari 
alături de noi au cerut şi cer deslegarea dreaptă a chestiunii naționalităților. 

Astăzi, când noi Românii - ca şi celelalte neamuri subjugate - ne-am convins definitiv 
că nouă ca Români nu ne mai e posibilă existența în cadrele statului austro-ungar, noi cari în 
limbă, în cultură, în structura socială şi în întreaga ființa noastră etnică şi politică formăm un 
trup unic si nedespärtit cu toate celelalte părți constitutive ale națiunii române, cerem cu voință 
nestrămutat încorporarea noastră la România liberă, pentru a forma împreună cu ea un singur 
stat național românesc, pe care îl vom zidi pe bazele celei mai înaintate democrații. Pentru acest 
ideal ne punem în cumpănă tot ce avem, viata şi averea noastră, femeile şi copii nostri, viata si 
fericirea urmaşilor noştri. Şi nu ne vom opri, până ce nu vom învinge, ori vom pieri. 

A fost o vreme, când ne-am fi mulțumit, siliți de împrejurări grele, şi numai cu o 
„Autonomie națională”, cu toate că o autonomie are indreptatire de a fi nu mai pentru minorități, 
pe când în Austro-Ungaria noi suntem majoritatea: națiunile nemaghiare şi negermane. 

Dar ne-am convins că în cadrele statului Austro-Ungar, orice concesii orice legi, fie cât 
de drepte, orice garanţii s-ar da, ori cât de serioase s-ar părea, vor fi tot minciuni, cari vor fi 
călcate în prima zi. Căci ar trebui înainte de toate să se schimbe firea celor două neamuri 
stăpânitoare, pentru ca ele să renunţe la visurile lor de hegemonie absolută şi de imperialism. 
Aceasta însă nu se va putea întâmpla până ce vor avea în mână puterea de stat cu tot aparatul ei 
de armată, jandarmi, administrație şi justiție, până ce vor avea la spatele lor militarismul şi 
imperialismul german. Nu este țară unde să existe atâtea legi, atât naţionale cât şi sociale, cari să 
fie călcate cu atâta uşurinţă şi cinism ca acolo. Legi frumoase s-au adus destule, cari au servit de 
paradă în fața democratilor străine, dar cari nici când nu s-au aplicat, ci totdeauna au fost 
eludate în favorul națiunilor stăpânitoare şi al aristocrației lor de sânge şi bani. 

Cerem deci încorporarea noastră la România, în numele dreptului fiecărei naţiuni 
capabile de viata şi în stare de a-şi hotărî singură soarta, de a-şi alege singură statul şi forma 
prin care voieste să se guverneze. În numele simtämintelor noastre, adânc democratice, apelăm 
pentru împlinirea acestui fundamental postulat al democraţiei, mai ales la sprijinul tinerei 
democraţii ruseşti. 

Cu atât mai mult, că această tânără democrație, în cele dintâi zile ale ei, prin cuvântul 
autorizat atât al Sfatului deputaților soldaților şi lucrătorilor, în apelul lor cătră democraţia lumei 
întregi, cât şi prin al guvernului provizoriu în Manifestul lui din 27 martie, a recunoscut 
sărbătoreşte dreptul națiunilor de a-şi hotărî singure soarta, fapt pentru care îi exprimăm 
adânca noastră recunoştinţă. 

Cu atât mai mult, că această democraţie, prin aceleaşi organe ale ei, a pus prima în 
practică acest principiu prin declararea independenţei statului polon şi unirei tuturor Polonilor 
în un singur stat în cadrele hotarelor etnografice ale acestora. 

Suntem adânc convinşi că în acelaşi mod echitabil va fi deslegată şi chestia 
românească, ca şi a celorlalte națiuni subjugate din Austro-Ungaria, căci această monarhie 
austro-ungară nu e altceva decât un conglomerat de tari răpite prin forța brutală, fără 
consimțământul națiunilor ce le subjugă, decât ura ce-o simt față de ele, ură care va înceta 
numai odată cu căderea granițelor actuale. 

Desmembrarea Austro-Ungariei ar însemna repararea, în numele democrației a marei 
nedreptäti istorice, ce s-a făcut popoarelor prin încătuşarea lor de un tron sângeros şi de o 
împărăție fără lege. lar nedesmembrarea ei ar însemna că democraţia recunoaşte atotputernicia 
forţei brutale şi că sancţionează un trecut absolutist şi feudal. 

Şi dacă pentru Polonia înviată s-a admis desmembrarea Austro-Ungariei şi Gsrmaniei, 
tot atât de categoric e imperativul acestei desmembrări în fața democrației când e vorba de 
atâtea popoare nationale conştiente şi dornice de viață independentă. Suntem adânc convinşi că 
în acest sens a înțeles şi democrația rusească ideia de ,,autodeterminare” din chemarea ei, solidară 
şi în aceste privințe cu democraţia cea mai înaintată a Franţei, Angliei şi Italiei, precum şi cu a 
Americei, exprimată prin glasul autorizat al generosului ei preşedinte, Wilson. 


481 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Soarta noastră viitoare nu o poate hotari în granițele actuale un plebiscit. Teoreticeste, 
acesta ar fi îndreptățit numai dacă nu ne-ar mărgini să hotărâm chestiuni ce ni se impune, ci ne- 
ar da deplină libertate să ne alegem noi înşine acele idei şi teze pe cari voim să le hotărâm. In 
practică se poate oare închipui un plebiscit între națiunile subjugate până ce vor exista cadrele 
existente ale monarhiei, până ce naţiunile dominante vor putea dispune de tot aparatul puterii 
de stat? Dar aceasta ar însemna teroare, nu plebiscit; aceasta ar însemna renunțarea la orice 
aspiratiuni, ori moartea. Se poate închipui oare în astfel de împrejurări, astfel de garanții cari să 
nu fie călcate şi eludate? 

Avem dovezi foarte recente, chiar despre felul cum se înțelege acolo exprimarea liberei 
convingeri. Numai în anul acesta au fost executaţi peste 400 fruntaşi ai neamului nostru, iar 
câteva mii au fost aruncați în temniţă, averile lor confiscate. Şi aceasta numai pentru bănuieli si 
pentru că nu au voit să iscălească declarații de loialitate fata de Habsburgi. Spre ruşinea lui, 
statul unguresc a întrebuințat de agent pentru acest scop pe trădătorul, de mult excomunicat de 
tot neamul românesc, pe mitropolitul impus de ei şi nu voit de noi, Vasile Mangra. Prin 
ameninţări şi teroare a stors şi aderarea unei părți a clerului nostru, mai ales înalt, care însuşi, 
încă în 1913 declarase în Casa magnatilor din Budapesta, că nu el reprezintă voința poporului 
român şi Partidul naţional. 

Şi au găsit şi unii, pe cari eram deprinşi săi vedem în fruntea luptelor noastre pentru 
naţiune şi libertate, şi cari puşi între alternativa : laşitate sau moarte, durere, au ales o pe cea 
dintâi, renegându-şi prin aceasta tot trecutul lor, desmintindu-si toată viata lor politică de mai 
înainte. Protestăm energic şi în față lumii întregi ca acele declarații să fie considerate părerea şi 
voința neamului românesc din Austro-Ungaria. Acea părere nu o exprimă laşii, ci o exprimă 
istoria, aceasta vorbeşte mai lămurit şi înlocuieşte orice plebiscit. - Vădit istoria întregei noastre 
vieți politice, începând cu ivirea Ungurilor in Europa, o exprimă răscoalele nenumărate ale 
țăranilor noştri în contra asupritorilor lor de pământ, lege şi limbă, o exprimă Revoluţia noastră 
din 1848, cu miile ei de martiri şi eroi. O exprimă programele politice si sociale, ce le-am 
profesat in viata prin fapte, în scris şi cu vorba, în parlament si în străinătate. O exprimă acei 
condamnați politici, cari au umplut închisorile justiției ungureşti (Siberia noastră). Numai în 
Ungaria, în deceniul până la 1908, au fost condamnați, după o statistică necomplectă, 483 de inşi 
la 123 de ani plus amende de 150 mii de coroane. O exprimă acea mulțime fără nume o țăranilor 
cari sufăr şi tac, acele mii de fericiți cari au putut rupe coroanele din Carpaţi şi s-au refugiat în 
România, unde au intrat în armată si au luptat şi au murit fmpäcati cel putin că nu mor pentru 
un popor ce i-a disprețuit şi urât numai, ci pentru un ideal. O exprimă acele sute de spânzurați 
şi împuşcaţi, acele mii de noi condamnați, cari nu şi-au trădat idealul de frica baionetei. 

În sfârşit, o exprimăm noi, foştii prizonieri de războiu cari, îndată ce ni s-a dat putinţa, 
am venit de bună voie la luptă şi la moarte. Noi ofițerii, aproape în totalitate aici, precum şi 
zecile de mii de soldaţi, acasă țărani şi lucrători, fără multă carte, dar constii de datoria lor 
naţională, noi, care ne oferim brațul şi sângele nostru tânăr şi generos pentru întruparea 
idealului nostru. Sângele nostru nu se va vărsa în zadar. Credem ferm că între viitoarele state 
fericite naționale şi democratice va fi şi România tuturor Românilor. Datoria fiecărei democraţii 
adevărate va fi să ne apere şi pe noi, ca şi pe toate popoarele subjugate, în interesul chiar al 
democraţiei”. 

Darnita, în 13-25 Aprilie 1917 


Ecoul stârnit de acest memoriu fu foarte mare în întreagă lumea diplomatică. Jurnalul 
„România”, Nr. 100 din 14 maiu 1917, laşi, care asemenea publică memoriul împreună cu toate 
iscăliturile, îl numeşte: „cel mai important document politic, prin care vorbeşte Ardeaul 
adevărat, zecile de mii de soldați cari cer să se jertfească pentru pământul lor’. 

* 


O a doua acţiune diplomatică - aproape tot atât de importantă ca aceasta - s-a 
întreprins de către voluntarii români din Siberia în toamna anului 1918, înainte de încheierea 
armistițiului. 


482 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Împăratul Carol IV al Austro-Ungariei, văzând cum războiul se pierde în chip 
inevitabil şi „popoarele sale iubite” în curând au să-l părăsească, publică vestitul său Manifest către 
ele, în care le provoacă să-i facă o declarație de.. dragoste. Românii voluntari din Rusia, pe aceste 
timpuri se contopiră cu România strivită sub călcâiele lui Mackensen, sau se refugiaseră prin 
stepele imense ale Rusiei. Acasă în Ardeal, abia mai erau intelectuali. Cine să dea deci 
răspunsul cuvenit şi liber acelui Manifest? 

Providența, care nu ne părăsi, se îngriji, ca răspunsul să fie dat. Era pe acele vremuri în 
Celiabinsc o trupă de voluntari români, recrutați parte din foştii voluntari din Rusia fugiți 
dinaintea armatei lui Mackensen, parte din lagărele de prizonieri de prin Siberia. Această 
organizaţie - numită Al doilea Corp de voluntari români - stătea sub conducerea unui Comitet 
national ales, care se compunea din trei membri: Dr. Voicu Nitescu (actualul ministru al 
Ardealului), Dr. Nicolae Nedelcu, advocati, şi Simion Gocan, profesor. Întreaga organizaţie 
număra un efectiv de circa 5000 oameni, între cari 100 ofițeri. 

Comitetul national, aflând din ziare despre manifestul împăratului Carol, tinu o 
adunare la care luară parte toţi voluntarii, unde preşedintele Dr. Nitescu, expunând pe scurt 
situația, ceti răspunsul nostru la acel manifest, care nu era alt ceva decât respingerea categorică 
a propunerii împăratului de a mai sta în ori şi ce formă sub sceptrul Habsburgilor, declarația şi 
mai categorică de a ne uni cu România sub stăpânirea Regelui Ferdinand I. 

Regret din suflet că n-am la dispoziție acest răspuns, apărut atunci în „Gazeta 
Transilvaniei şi Bucovinei”, care apărea atunci acolo in Celiabinsc. Durere, toți numerii din acea 
gazetă - de mare importanţă istorică - i-am împrumutat fratelui, Dr. Petru Nemoian, avocat in 
Timişoara, de la care apoi nu i-am mai primit înapoi, ori ce am făcut. Dar îl au şi alţii, desigur. 
Destul că acest răspuns a fost tradus în frantuzeste şi trimis tuturor consulilor marilor puteri 
aliate şi neutre aflătoare în Siberia, s-a telegrafiat în scurt în America, Japonia şi Franţa, aşa încât 
în câteva zile el înconjură pământul, şi la câteva zile apăru în gazetele din Siberia o ştire, primită 
prin telegrafia fără fir, din Lyon, că „Românii voluntari adunați în Celiabinsc, în numele 
întregului popor din Ardeal, au răspuns manifestului împăratului Carol IV cu un categoric 
refuz”. 

În scurt timp urmă armistițiu, se începură tratativele de pace la Paris, şi cele două 
memorii se aflau pe masa unde se hotărî soarta viitoarei Românii. Pe cel dintâiul îl prezentă 
prim-ministrul Ionel Brătianu, iar pe al doilea actualul ministru al Ardealului, domnul Dr. 
Voicu Nitescu. Rezultatul îl ştim: România Mare! 

Simion Gocan, 
preşedintele Uniunei foştilor voluntari, Despärtämântul Bihor 


Vestitorul, nr. 9-10 din 1-15 mai 1929, Oradea, p. 11-14 


187 
Oradea, 20 aprilie/3 mai 1917 - Relatare în legătură cu dificultăților care au însoțit alegerea 
vicarului de Oradea din pricina vechilor disensiuni intervenite între fruntaşii diecezei arădene, 
episcopul Ioan I. Papp şi secretarul episcopal Vasile Goldiş, cu fostul vicar al Oradiei, Vasile 
Mangra, ajuns acum mitropolit ortodox al Transilvaniei. 


Alegerea noului vicar greco-ortodox din Oradea-Mare 

În Dumineca Tomii s-au început şedinţele Sinodului eparhial al diecezei Aradului, cari 
s-au continuat şi zilele următoare. Miercuri s-a pus la ordinea zilei alegerea noului vicar 
episcopesc greco-ortodox din Oradea-Mare, de oarece scaunul vicarial din Orade a devenit 
vacant prin alegerea de metropolit a Escelentei Sale domnului Archiepiscop Vasile Mangra. 

Despre această alegere, corespondentul ziarului „Az Est” scrie următoarele amănunte: 
Comisia respectivă a propus ca preşedintele sinodului, episcopul I. Papp, să pună la ordinea 
zilei alegerea vicarului episcopesc din Oradea-Mare. Preşedintele însă a declarat că statutul 


483 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


organic nu conţine o îndrumare directă referitor la aceasta, de aceea voieste ca hotărârea asupra 
punctului acestuia să o ducă un for mai înalt bisericesc, şi astfel nu este aplicat să pună la 
ordinea zilei propunerea comisiei. 

La obiectul acesta au mai luat cuvântul dr. Aurel Lazar şi Gavril Cosma. Apoi s-a 
ridicat domnul jude de tablă dr. Gheorghe Popa care, între altele, a făcut următoarele constatări 
dureroase: 

Desbaterile sinodului eparhial din Arad de 6 ani de zile sunt lipsite de căldura iubirei, 
păcii şi a spiritului bisericesc. Sinodul arădean cu tot prețul a voit să facă greutăţi Consistorului 
din Oradea-Mare, fiindcă preşedintele Consistorului fusese vicariul Vasile Mangra, care a urmat 
o politică de bună înţelegere cu Maghiarii. Acesta este motivul că Vasile Goldiş, secretarul 
Consistorului din Arad, se bucura de drepturi extraordinare, din bunăvoința episcopului şi a 
membrilor sinodali, înainte cu câţiva ani a devenit directorul ziarului politic „Românul“, a cărui 
apariţie de atunci a fost interzisă şi care a urmat o direcție politică diametral opusă cu tradiţiile 
bisericeşti. 

Foaia aceasta a propagat boicot în contra fiecăruia care nu împingea la căruța politicei 
sate. Într-un articol, care-i poartă iscălitura proprie, a amintit V. Goldiş numele mai multor 
preoți, pe cari îi batjocora de „maghiaroni patentati”, fiindcă nu-i urmau politica lui. 

În fine, domnul jude Gheorghe Popa, provocându-se la lege, a cerut ca alegerea de 
vicar să fie pusă la ordinea zilei. La aceasta episcopul loan Papp a declarat că pune la ordinea 
zilei alegerea cerută, fără ca însă să voiască a prejudeca dreptului de a denumi pe vicar al 
episcopilor cari vor urma după sine. 

Apoi a urmat votarea secretă, care a avut ca rezultat alegerea de vicar a directorului 
Seminarial din Arad: Romul R. Ciorogariu. 


Gazeta Transilvaniei, nr. 43 din 20 aprilie /3 mai 1917, Brasov, p. 2-3 


188 
Oradea-Sibiu, noiembrie 1917 - Cronica procesului de înființare a „zonei culturale” la 
granița Transilvaniei cu România, zonă tampon în care guvernul maghiar a desființat toate 
şcolile româneşti şi a înlocuit toți învățătorii şi profesorii români cu scopul de accelerare a 
procesul maghiarizare şi de a anihila încă din copilărie sentimentul apartenenței de neam cu 
românii de peste Carpaţi. 


Zona culturală 

Sângele turanic şi legea calvină a imprimat în caracterul lui Tisza linii drepte. După 
căderea guvernului său, a atârnat în cui politica şi a plecat în tranşee unde, în calitatea sa de 
colonel de rezervă, a luat comanda unui regiment de husari. Era „camaradul” cel mai bătrân în 
regiment, care asculta nevoile husarilor săi şi personal scria în interesul lor la forurile 
competente, iar seara îi aduna în jurul său, ca un preot, cântând cu dânşii psalmii, după ritul 
calvin, adică făcea biserică din transee, spre edificarea husarilor săi. Un „ştie toate” din Bucuresti 
spunea odată: Eu mă pricep la orice, numai popă nu ştiu să fiu. Tisza ştia să fie şi popă. 

Contele Apponyi şi propaganda maghiară 

Contele Apponyi e creatiunea iezuiţilor. Lunga sa carieră politică parlamentară, de la 
1872 - e o linie curbă, trecută prin toate partidele. Crescut în sferele înaltei aristocrații, se bucură 
de eminente legături familiale în străinătate. Orator, care zguduie auditorul cu volumul 
baritonului său şi captivează mințile cu strălucita sa dialectică, debitată cu aceeaşi facilitate în 
limba engleză, franceză, italiană şi germană, vorbeşte fiecăruia pe limba sa, insinuator demonic, 
rabulistic şi fără scrupul în alegerea mijloacelor. O primadonă a tribunei publice. 

Ungurii au o veche şcoală de propagandă. Kossuth cutreieră străinătatea după 
capitularea de la Siria şi câştigă simpatiile sträinätätii pentru unguri. Apponyi, pe urmele lui, 
cutreieră lumea dincoace şi dincolo de ocean cu propaganda sa maghiară, dar cauza ce a fost 


484 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


apărată de dânsul era atât de nedreaptă, încât nici extraordinarele sale eforturi de propagandă 
n-au putut-o salva. Ungaria trebuia să se năruiască irezistibil în nedreptätile sale. Lupta se 
continuă acum cu vechile arme, contra noastră, pentru redobândirea Ardealului. Duelul acesta 
pare a dăinui până va trăi un român şi un ungur. Se vede, aşa ne-a fost ursita să ne purtăm 
această cruce şi noi şi ei. De n-ar fi acest abis între noi, am fi de pildă de nărăveală între două 
popoare. 

Apponyi are succes atât de mare în lupta de existenţă între Români şi Ungurii, încât 
fără cunoaşterea personalităţii sale n-am înţelege vigoarea netăgăduită a ofensivei maghiare din 
trecut şi de azi. Astăzi, când i se contestă competența morală de a vorbi în numele libertăţii, tot 
el e de către păduri. Zona sa culturală - zice dumnealui, când i se pune în fata ca o oglindă - a 
fost o dispoziție temporară, pe durata războiului, urmând să se desființeze după terminarea 
războiului şi să se reintegreze şcolile confesionale în cadrele autonomiei bisericeşti. 

Cartea neagră de la Budapesta 

Las că nu-i crede nimeni această scuză. O întâmplare mi-a dat pe mână tocmai dovada 
contrară, o carte mare, peste 900 pagini, scrisă de Huszâr Adolf, funcţionarul secției politice din 
minister, şi tipărită înainte de război în număr restrâns, numai pentru uzul rezervat al şefilor 
din ministerele budapestane. De cartea aceasta, ținută sub lacăte, nu ştia nimeni afară de cei 
inițiați din ministere. Ea conţinea planurile strategice pentru desființarea neamului românesc. În 
mâna mea a ajuns după ocuparea Budapestei. Acum se află la Ministerul Cultelor, unde am 
depus-o pentru cunoaşterea sistemului unguresc de a manua chestia naționalităților. 

Când am cetit-o, m-au cuprins fiori de laturile care ni s-au aruncat din Budapesta. În 
această carte am aflat izvorul de unde au emanat toate legile şi ordonantele ministeriale care 
dădeau concentric asaltul contra instituţiilor noastre bisericeşti, şcolare, economice, peste tot 
contra întregii noastre ființe naționale. Aşa se explică acea admirabilă unitate de acțiune 
îndreptată împotriva noastră pe toate terenele vieţii publice şi particulare. 

Obiectivul acestui plan strategic, al unei politici bine definite, era maghiarizarea 
cerului şi pământului unguresc cu toate câte se află întrânsul şi prin toate mijloacele corupției şi 
a forţei brutale. 

Cartea se prezintă mai înainte cu un inventar material şi personal al tuturor 
instituțiilor noastre bisericeşti - şcolare, economice etc., alcătuit pe baza unei statistici căreia nu 
i-a scăpat nici o slovă din organizaţia noastră scrisă, nici un cui din avutul nostru şi nici o 
funcțiune a organismului nostru național. O statistică a noastră, cum nu avem nici noi pentru 
noi, va să zică ne cunoşteau mai bine ei, în ministerele lor, de cum ne cunoşteam noi în 
Comitetul nostru național, lipsit de serviciul statistic. 

Fiecare tratat într-un complex public. De pildă, băncile româneşti, fiecare cu capitalul 
societar, consiliile de administraţie, statutele lor, operațiile, rolul lor în finanțarea cumpărărilor 
de pământ țărănesc, cu cât pământ s-a îmbogăţit poporul prin bănci etc. După expunerea 
situației, urmează program de imunizare a băncilor româneşti prin detragerea creditelor, 
restricții şi aducerea în imposibilitate a unei expansiuni economice. Aşa se stabileşte la biserică, 
şcoală, asociaţii culturale etc., programe de guvernământ pe care trebuiau să le execute 
ministerele din toate vremurile ce vor urma, până la definitiva desființare a națiunii române şi 
transfuziunea ei în națiunea dominantă maghiară. 

Programul acesta, care avea să fie completat într-un nou volum dacă nu se năruia 
Monarhia austro-ungară, e opera lui Apponyi, şi legiuirile, ori mai bine zis nelegiuirile sale din 
1907 şi 1917 sunt numai etape în aplicarea acelui program de desființare a unui neam, iar nu 
dispoziţiile temporare de război, cum vrea să prezinte Apponyi legile sale lumii, pe care vrea să 
o seducă. Cartea aceasta este un şah-mat a jocului fals debitat de Apponyi înaintea areopagului 
Ligei națiunilor. 

Dar dacă ar fi fost tocmai aşa: Zona culturală, o dispoziție excepțională, aceasta ne-ar 
indreptati şi pe noi a proceda la fel față de minoritarii nostri, câtă vreme stăm in fata unei 
iredente maghiare. Nu-i aşa domnule Apponyi? Şi uite că tot n-o facem. Firea noastră 
omenească nu ne îngăduie acest gest. 


485 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Programa aceasta de prefacere etnică a neamului românesc, cu toată economia legilor 
ungureşti, e numai o soluție dată de politicienii contemporani ideii fundamentale de stat maghiar, 
a privilegiilor feudale. Izvorul dreptului maghiar e această doctrină de stăpân şi slugă. 
Jurisprudenta lui Werbăczy e clasica dovadă a mentalitätii specifice maghiare. E o însărcinare 
atavică în caracterul politic unguresc, pe care nu o mai poate schimba civilizația. Europeanul Tisza 
şi Apponyi avea mentalitatea din Decretum Tripartitum lui Werbôczy, din veacul al XIV, şi al 
Aprobatelor şi Compilatelor din veacul al XVII. Toată legiferarea modernă a Ungariei e o continuitate 
a acestei mentalități inerente rasei maghiare. Ungaria lui Horthy e tot o tara a privilegiilor, cum a 
fost Ungaria lui Werbăczy si cum ar fi dacă s-ar mai restaura vechea Ungarie. Era o singură 
soluție: Restrângerea Ungariei la hotarele ei etnice, unde poate trăi după legea firii ei. 

XXX 
Comisari guverniali în şcoală, etatizarea şcolilor confesionale 

Dar gura zice, gura minte. Prima ordonanţă de statificare pe loc a şcoalelor noastre era 
deja iscălită la 2 august. Regele Carol şi-a bătut joc de noi. În prima fază e atinsă numai zona 
arhidiecezei Sibiiului, Caransebeşului şi Aradul urmează mai târziu. Reproduc aici acel ucaz, 
învălit în formă cernită, ca un stâlp pe care se ridică celelalte dispoziţii, care succesiv extind şi 
adâncesc tot mai mult ştergerea şcolilor româneşti de pa fața Ungariei. 

Organele statului, fără incunostintarea prealabilă a Consistoriului, convoacă comitetele 
parohiale în şedinţe şi pretind predarea edificiilor noastre şcolare pe seama şcoalelor de stat; 
unde nu mergea aşa, le rechizitiona. Anul şcolar 1917-18 se deschidea sub regimul politial. La 
şcoalele noastre normale din Sibiiu, Arad şi Caransebeş sunt numiţi comisari guverniali stabili, 
cu puteri discretionare. Lectiile se tin în prezența acestor inspectori omnipotenti. Cu un cuvânt, 
s-a introdus un regim politial cum n-a existat de când e şcoala în lume. Norocul meu că am 
scăpat de această umilință prin trecerea la scaunul vicarial din Oradea Mare. lată ordonanța: 

Nr. 13619/1917 
Excelența Voastră, domnule Arhiepiscop şi Mitropolit! 

Evenimentele dureroase, împreunate cu invaziunea armatei române, asupra cărora mi-am ținut 
de datorintä a vă atrage atentiunea prin Ordinul meu, sub nr. 12409, sub raportul siguranței statului, 
mă silesc să iau şi alte dispoziții. Anume, tin de necesar ca tara (az orszag) să fie pe deplin asigurată 
contra strecurării oricărui spirit de atragere către statul vecin, mai ales în comitatele mărginaşe. După 
experiențele făcute, aceasta numai aşa se poate ajunge cu siguranță dacă instrucțiunea poporală din 
graniță o ia statul în mâna sa. În intentiunile patriotice ale Excelenței Tale nici înainte, nici acum, nu mă 
îndoiesc. Însă, durere, purtarea celor mai mulți învățători confesionali, cu prilejul invaziunii române, ne 
dovedeşte că realizarea acestor intenții patriotice în scoalele, de pe teritoriile amintite, n-a succes şi, între 
împrejurările date, probabil că nici nu poate succede. 

lar mie nu-mi este permis a face experimentări într-o chestiune atât de vitală (6letbevâg6) 
pentru interesele de viață ale natiunei, ci am datorinta să recurg la modalitatea care neapărat duce la 
rezolvarea sigură a chestiunei. 

Din acest punct de vedere porneşte acțiunea de statificare a scoalelor pe care o initiez, pentru a 
crea patriei o puternică graniță culturală şi pentru întruparea căreia, în primul rând, mi se ofer acele 
comune din care învățătorul confesional sau comunal de bună voie s-a îndepărtat, cu duşmanul, sau a 
căror învățători comunali sau comunali stau sub cercetare penală. In aceste parohii trebuie să presupun o 
astfel de zguduire (clätinare-megrendülés) a spiritului patriotic, care nu se poate îndrepta prin 
schimbarea de pesoane, ci numai prin înființarea şcoalelor de stat. 

În astfel de cazuri, când ulterior s-ar dovedi nevinovăția învățătorului, natural, fata cu unul ca 
acesta, în sensul legii, aş aplica procedura cea mai loială. Înființarea şcoalelor de stat însă o dispun 
independent de aceasta, pentru că înființarea şcoalelor de stat n-are caracterul de pedeapsă, ci are singur 
caracterul unei dispoziții pretinse de siguranța patriei. 

Din scopul urmărit din această dispozitiune rezultă că, în temeiul $-ului 12 articol de lege 
XXVII/1917, alineat al treilea, detrag întregirea dată la salariul fnvätätoresc în comunele greco-catolice şi 
greco-ortodoxe din locurile indicate, şi nici în viitor nu voi fncuviünta o astfel de întregire. Dispozitia 
finală a §-ului de lege citat, în sensul căruia autoritatea şcolară superioară, prin delăturarea exceptiunilor 


486 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


ridicate, ar putea preveni detragerea prevenirei, în cazul de față e fără obiect, pentru că motivul detragerii 
nu e de aşa natură ca delăturarea lui să depindă de la autoritatea superioară bisericească, căci dacă ar fi 
aşa, acest motiv nici nu s-ar fi ivit. 

În şcoalele de stat astfel înființate, am de gând să aplic numai învățători care cunosc limba 
maternă a poporului (a nép anyanyelvét) şi să asigur în măsură mare folosirea limbei materne în 
instrucțiune — fără vătămarea limbei statului, ca limbă de propunere — asemenea voi să susțin neatinsă 
influența bisericii cu privire la educația religioasă-morală. 

Voi să stabilesc o înțelegere loială cu privire la edificiile şcolare si la apartenentele lor, fie prin 
cumpărarea cu drept de proprietate, fie prin închiriere, şi voi face tot posibilul ca sarcinile şcolare ale 
poporului să se reducă la minimul pretins de lege. 

Când aduce acestea la pretioasa cunoştinţă a Excelenței Tale şi cand te rog de prea pretiosul 
sprijin întru executarea excepțional de grea a acestei hotărâri, inspirate de datorintä, folosesc această 
ocaziune pentru exprimarea deosebitului meu respect. 

Budapesta, la 2 august 1917 
Apponyi, m. p. 
Consistoriul arhidiecezan şi zona culturală 

Consistoriul din Sibiiu, în frunte cu Mangra, remonstrează. Apponyi e inexorabil. 
Baronul Horvath Petricsevich, în calitate de comisar guvernial, se încumetă a intra volnic în sala 
consistorială din Sibiiu, unde aşteptau asesorii deschiderea şedinţei plenare din 6/19 noiembrie 
1917, şi face următoarea declaraţie teroristă: 

Înființarea zonei culturale e un fapt împlinit, care nu se mai poate reface. Nu-i stă în putere să 
amâne începerea acțiunii, căci în 22 noiembrie 1917 sosesc deja funcționarii trimişi în scopul acesta de 
minister. În 23 noiembrie se încep lucrările. Tehnica procedurii consistă în redactarea unui act scurt, 
şi asupra celor ce s-au pierdut odată nu se mai poate reveni. Domnul ministru este decis să 
exproprieze clădirile şcolare. A declarat că pasul acesta, al dânsului, să se considere ca un ultimat. A 
declarat mai departe că „zona culturală” se înființează la cererea Comandamentului de armată 
(hadvezetéség) cu aprobarea prealabilă a Majestății Sale. In fine, că statificarea şcoalelor primare e 
numai începutul unei acțiuni mai complexe; în curând va urma revizuirea Statutului organic, 
revizuirea legii de congruă, revizuirea instructiunei din seminariile teologice; luarea unor măsuri 
excepționale față cu şcoalele medii şi față cu pedagogiile confesionale şi altele. 

În această atmosferă, Consistoriul deleagă o comisie constatatoare, din asesorii 
consistoriali: Andreiu Bârsan, Nicolae Ivan, Dr. Lucian Borcea, Sergiu Medean, Lazăr Triteanu, 
Vasile Stan şi Arseniu Vlaicu, pentru studierea afacerii şi prezentarea unui proiect de rezoluție 
la o nouă şedinţă plenară, convocată pe 9/22 noiembrie. La această şedinţă, ținută sun prezidiul 
mitropolitului Mangra, au luat parte asesorii: Dr. Eusebiu Roşca, arhimandrit, Matei Voilean, 
Nicolae Ivan, Lazăr Tritean, Dr. Gheorghe Proca, Demetriu Moldovan, Sergiu Medean, Dr. 
Vasile Bologa, Dr. loan Lupaş, Dr. Vasile Stan, Andrei Bârsan, Dr. Lucian Borcea, Arseniu 
Vlaicu, Teodor Herman, Nicolae Borzea, Pantelimon Lucuta, loan Lapedatu şi Dumitru Vulcu. 
Andreiu Bârsan, secondat de loan Lupaş, ridică chestia de competenţă, cerând relegarea la 
sinodul eparhial, dar după aprinse dezbateri, la care iau parte: Arseniu Vlaicu, Teodor Herman, 
Dr. Vasile Bologa, Nicolae Ivan, Dr. Eusebiu Roşca şi Dr. loan Lupaş, se primeşte în unanimitate 
propunerea comisiei cu următorul conţinut: 

1. Consistoriul, cu mare durere, a luat act de răspunsul Excelenței Sale, domnului 
ministru de Culte şi Instructiune publică, de datul 19 octombrie, a. c., nr. 17381/1917, dat la 
reprezentatiunea consistorială de sub nr. 6250/1917, din care rezultă că domnul ministru, din 
consideraţii de stat mai înalte, nu poate absta de la înființarea graniței culturale, prin statificarea 
învățământului poporal confesional din comitatele mărginaşe. Consistoriul, şi în fata acestui 
răspuns, îşi ține ca deplin întemeiate motivele din reprezentatiunea înaintată sub nr. 6250/1917 
şi nu consideră de indreptatita înființarea unei asemenea granite culturale. 

2. Consistoriul, cu adâncă durere, constată că, în scopul întrupării graniței culturale, 
domnul ministru de Culte şi Instructiune publică, până la data de fata, a detras de la 80 comune 
bisericeşti ajutorul de stat avut la salariile învățătoreşti, prin care măsură şcoalelor noastre 


487 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


confesionale, din respectivele comune, li s-a dat lovitura de moarte. Din rapoartele oficiilor 
parohiale şi protopresbiterale se vede că organele administrative de stat, voind să organizeze de 
pe acum şcoalele de stat, au şi introdus procedura pentru preluarea edificiilor şcolare din cele 
80 comune bisericeşti, cu desconsiderarea constituției noastre autonome. 

3. Din hârtia Ilusträtii Sale, domnului comisar guvernial Dr. baron Petricsrvich 
Horvâth Emil, prezentată Consistoriului în 17 noiembrie, a. c., se constată că, pentru înființarea 
graniței culturale, domnul ministru de Culte şi Instructiune publică a decretat deja şi în zilele 
proxime se va efeptua detragerea ajutorului de stat de la toate şcolile confesionale aflătoare pe 
teritoriile comitatelor: Sibiiu, Făgăraş, Braşov, Târnava Mare, Trei Scaune şi din comitatul 
Hunedoarei, de la şcoalele aparținătoare tractelor protopresbiterale: Haţeg, Hunedoara şi 
Orăştie, fără ca, după a noastră ştiinţă şi conştiinţă, aceste comune bisericeşti, sau organele lor, 
să se fi făcut cu ceva vinovate fata cu patria noastră şi legile ei. 

4. Constatând această stare a lucrurilor, Consistoriul, ca organ executiv al sinodului 
arhidiecezean, declară că Biserica română greco-orientală nu renunţă la dreptul său de a înființa 
şi susținea şcoale elementare confesionale, drept care i s-a garantat prin legile şcolare în vigoare 
(articolul de lege XXXVIII din 1868 şi articolul de lege XXVII din 1907). 

Dar ajunşi, în urma stării de război, prin forță majoră în această situatiune strâmtorată 
şi prin declaratiunile categorice ale domnului comisar guvernial fiind puşi în fata unei necesități 
inexorabile, deşi nu putem recunoaşte procedura înaltului guvern ca dreaptă şi motivată, 
aşteptăm cu toată hotărârea ca să se îndeplinească, în cadrele propozitiilor făcute, în numele 
guvernului, din partea domnului comisar în actul înaintat Consistoriului la 17 noiembrie, a. c., 
cel putin următoarele: 

1) Dreptul singuraticelor comune bisericeşti, garantat prin legile în vigoare, de a-şi înființa şi 
susținea şcoala confesională din mijloacele proprii rămâne nealterat şi pe teritoriul pe care este 
contemplată a se ridica graniţa culturală. 

2) În şcoalele de stat din comunele bisericeşti aparținătoare zonei culturale, în afară de studiul 
religiunii, se introduce limba română ca obiect obligatoriu, cel putin în câte 6 ore la săptămână pentru 
fiecare despărțământ - garantându-ni-se şi inspectiunea în privința modului cum se propun aceste obiecte. 

3) Toţi învățătorii aplicaţi în prezent la şcoalele confesionale, întrucât nu sunt condamnați in 
cale criminală sau disciplinară, să fie acceptați şi lăsați în posturile lor la şcoalele de stat — natural, 
întrucât respectivii încă ar dori aceasta. 

4) În viitor, ministrul de Culte şi Instructiune publică ia angajamentul ca în posturile vacante la 
scoalele de stat, cercetate de elevii români greco-orientali, să numească exclusiv învățători români de confesiune 
de confesiune greco-orientală. Dacă învățătorii aplicaţi la şcoalele de stat, din astfel de comune, nu vor putea 
îndeplini funcțiile cantorale, şi comunele vor fi silite a-şi angaja cantori speciali, domnul ministru va avea să 
acorde Consistoriului ajutor în sume corespunzătoare pentru remunerarea cantorilor bisericeşti. 

5) Edificiile şcoalelor confesionale rămân şi pe mai departe proprietatea comunelor bisericeşti. 
Dacă însă comunele bisericeşti n-ar reflecta la folosința edificiilor spre scopuri proprii bisericeşti- 
culturale, acelea se pot da numai în folosința şcoalei de stat, pe lângă anumită chirie. Contractele 
încheiate vor avea să se aprobe de către Consistoriul arhidiecezan. 

6) Fondurile şi fundatiunile şcolare, precum şi venitele acestora, rămân în proprietatea 
exclusivă a comunelor bisericeşti şi vor avea să se administreze după normele bisericeşti în vigoare. 

7) Credincioşii bisericii noastre din acele comune în care şcoala confesională a fost înlocuită cu 
şcoala de stat, la susținerea acestei şcoale, nu vor avea să contribuie decât cu cele 5% prescrise după darea 
directă. 

8) În interiorul plănuitei granite culturale, pe lângă şcoalele care în prezent nu beneficiază de 
ajutor de stat, vor rămânea cu caracterul lor confesional toate acele şcoale de care se leagă vechi tradiții 
bisericeşti-culturale. Pentru sustinerea şi dezvoltarea tuturor acestor şcoale confesionale, statul este 
obligat a contribui cu ajutoarele necesare. Numărul acestor şcoale se va statori din partea Consistoriului, 
în cointelegere cu comisarul guvernial. 

9) Guvernul țării, cel de acum şi cel din viitor, se obligă a acorda ajutoare la salariile 
invatatoresti de la scoalele confesionale care cad afară de zona culturală contemplată, dacă acele scoale si 
învățătorii lor vor corespunde cerințelor fixate de legile şcolare. 


488 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


10). Guvernul ţării, în conformitate cu spiritul articolului de lege XX din 1848 şi în proporție 
dreaptă cu numărul credincioşilor români de confesiune greco-orientală, va acorda bisericii noastre 
ajutorul necesar pentru susținerea organismului central, pentru întărirea şi dezvoltarea institutiunilor 
bisericeşti culturale în viață şi pentru crearea altor institute confesionale de învățământ cu limba de 
propunere românească, menite a promova interesele culturale şi economice ale credincioşilor noştri. 

Astfel, va acorda ajutoare fără restrictiuni la salariile profesorilor de la şcoalele medii si 
seminariale; la completarea Liceului inferior din Brad şi a Şcoalei reale inferioare din Braşov; la zidirea 
Şcoalei comerciale superioare din Braşov, la înființarea unei pedagogü de fete, la înființarea de scoale 
civile şi medii de băieți li de fete, la înființarea unei şcoale agronomice şi a unei şcoale industriale; 
ajutoare pentru organizarea scoalelor de adulți; la îmbunătățirea dotatiunei de stat pe seamă preotimei 
noastre, prin revizuirea în mod drept şi loial a legii de congruă, şi altele. 

In fine, având in vedere credința tradițională a poporului nostru față de Înaltul Tron si 
glorioasa Casă domnitoare; având în vedere patriotismul strălucit şi jertfele enorme, în sânge şi avere, pe 
care poporul românesc le-a adus totdeauna pentru patrie, dar cu deosebire în cursul acestui crâncen 
război; având în vedere consolidarea în viitor a patriei, prin egala indreptatire a tuturor popoarelor din 
această țară; având în vedere faptul incontestabil că spiritul vremii de azi a scos la suprafață, atât în viata 
statelor, cât şi a popoarelor un complex întreg de probleme democratice, între care la locul prim libertatea 
fiecărui popor de a se dezvolta în cele culturale după facultățile sale sufleteşti specifice, căci numai în 
acest chip e posibilă o contribuție la opera ce mare a culturii şi a păcii generale şi statornice; în vederea 
acestor considerente: 

Consistoriul aşteaptă de la înaltul guvern ca, după încheierea războiului, revenind asupra 
acestor măsuri excepționale, să deie chestiunei învățământului nostru confesional din patrie soluția cea 
mai norocoasă, reclamată de spiritul timpului, de principiile adevăratei pedagogii şi de interesele bine 
pricepute ale credincioşilor bisericei noastre. 

Sibiiu, la 9/22 noiembrie 1917 


Nicolea Ivan Dr. Lucian Borcia 
Andreiu Bârseanu Lazär Triteanu 
Dr. Vasile Stan Sergiu Medean 


Roman Ciorogariu, Zile träite, Editura Tipografiei Diecezane, Oradea, 1926, p. 91-94, 96-102 


189 


Oradea, 11 decembrie 1917 - Cronica demonstrației pentru pace organizată la Oradea de 
către filiala locală a Partidului Social-Democrat Maghiar. 


11 decembrie 1917, Oradea 
Oradea pentru pace 

De altfel, manifestarea deschisă şi interesantă a dorinței de pace a fost şi demonstrația 
de pace de duminică. Masa demonstrantă a defilat de-a lungul străzilor din Oradea, 
demonstrând cu tărie şi insufletire pentru pace. Demonstrația pentru pace a început cu o 
adunare populară, care a decurs în Căminul Muncitoresc. Adunarea populară, convocată de 
către Partidul Social-Democrat din Oradea, a început la ora 3 după masă. La adunarea populară 
s-a prezentat o masă surprinzător de mare. Întreaga mulțime de muncitori a ascultat cuvântul 
de deschidere rostit de Patécs Janos. După el, Kun Bela a recitat o poezie emoţionantă şi 
insufletitoare a lui Gy6ni Geza. 

Oratorul adunării populare a fost dr. Katz Lipôt care, în discursul său insufletitor, a 
arătat cauzele războiului, apoi a apostrofat tendinţele anexioniste din cuvântările rostite în 
cadrul delegaţiei. A criticat răspicat politica externă a lui Tisza şi Andrâssy. Adunarea populară 
a demonstrat îndelung şi indarjit împotriva politicii lui Tisza. 

După adunarea populară - fără îndoială, în deplină ordine - a trecut în stradă. A 
înaintat în piața Sfântul Ladislau, apoi în Piaţa Bémer şi calea Rak6czi. Mulțimea demonstranta 
s-a întors la Spitalul public al comitatului Bihor şi a revenit în Piaţa Bémer. De-a lungul 


489 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


străzilor, mulțimea înainta demonstrând pentru pace. Încontinuu s-a auzit: Trăiască pacea! Jos 
războiul! Să se termine odată! 

Mulțimea a adus după sine publicul străzilor, care în jurul orei 5 s-a postat în Piaţa 
Bémer. Imprejurimea alb-înzăpezită a Teatrului a devenit neagră din cauza mulțimii, care s-a 
revărsat în fata intrării principale a Teatrului. În interiorul Teatrului decurgea spectacolul. Prin 
ferestrele Teatrului se revărsa lumina, jos însă muncitorii şi muncitoarele ascultau discursul 
ținut de dr. Katz Bela la intrarea Teatrului: 

Fraţii ruşi - a spus - întind spre noi mâna păcii. Noi ne apropiem cu prietenie de ei. fi 
măturăm pe acei care vor să împiedice această posibilitate fericită a rezolvării paşnice. Zorii unei epoci 
mai frumoase se revarsă spre noi, şi muncitorimea maghiară trebuie să se ridice pentru înfăptuirea păcii. 
Şi vom câştiga, precum au câştigat şi frații noştri ruşi! 

Mulțimea a aclamat pentru pace. Între timp au sosit toți jandarmii care au putut fi 
mobilizați, dar nu a fost nevoie de ei. Mulțimea s-a împrăştiat încet şi, asupra Orăzii dornice de 
pace, s-a aşternut liniştita seară de iarnă. 


Nagyvaradi Naplé, nr. 288 fin 11 decembrie 1917, Oradea, p. 21052 


190 


Sibiu, decembrie 1918 - Articol elogios închinat acelor unități militare ale armatei austro- 
ungare care sunt alcătuite majoritar din soldați români transilvăneni, cu enumerarea lor şi a 
aprecierilor de care s-au bucurat din partea presei imperiului. 


Vitejii noştri 

Numărul Românilor din Austro-Ungaria, cari de la începutul răsboiului şi până astăzi 
au fost chemaţi la arme, se urcă la 800.000. Ei fac parte din patru corpuri de armată cesaro- 
regeşti, şi anume: Corpul al XIl-lea, cu reşedinţa în Sibiiu (Ardeal), corpul al VII-lea, cu 
reşedinţa în Timişoara (Bănat), corpul al VI-lea, cu reşedinţa în Caşovia (Ungaria de Nord), şi 
corpul al XI-lea, cu reşedinţa în Lemberg (Galiţia şi Bucovina). 

Regimentele Ardealului, cari se compun cea mai mare parte din Români şi fac parte 
din corpul a! XII-lea de armată (din Sibiiu), sunt următoarele: 

Regimentul cesaro-regesc de infanterie Nr. 64 din Orăştie, este cel mai curat regiment 
românesc (95%). Pentru acest regiment se recrutează Românii din comitatele Hunedoara şi în 
parte Alba-inferioară şi Sibiiu. În trecutul său acest regiment a făcut vitejii, cari sunt scrise cu 
litere de aur în istoria patriei. E destul să amintim luptele de la Kâniggrătz din 1866. În räsboiul 
de astăzi acest regiment a cules lauri nepieritori de biruintä pe fronturile de luptă din Serbia, 
Galiţia, Polonia şi Isonzo. 

Regimentul cesaro-regesc de infanterie Nr. 50 din Alba-lulia (Belgradul Ardealului) 
este alt regiment care se compune mare parte din Români (70%). În el servesc sub arme mai ales 
Românii din Munţii Moților, comitatul Albei-Inferioare. Şi acest regiment are nume nepieritor 
în istoria militară a Monarhiei noastre. El a câştigat în 1866 lupta de la Custozza contra 
Italienilor şi este singurul regiment care are steag galben, pe care îl poartă batalionul I-iu. In 
decursul răsboiului de față a primit acest regiment de la împăratul Germaniei un steag nou, 
împodobit cu Crucea de fer, ca semn de recunoştinţă pentru bärbätia cu care a luptat in Polonia 
Rusească, îndeosebi în fața Ivangorodului, cheia de sud spre Varşovia. Mareşalul Hôfer, 
loctiitorul şefului de stat major, zice în comunicatul oficial că «la apus de Ivangorod, regimentele 
ardelene, prin atacurile cu baioneta, au luat duşmanului 8 puncte de reazim betonate, iar din acestea 
patru le-a luat singur Regimentul de infanterie Nr. 50, compus din Români» şi că «trupele noastre din 
Ardeal pot scrie cu drept această zi printre cele mai frumoase ale istoriei lor glorioase». 


1052 *** 1918. Bihorul în Epopeea Unirii. Documente, Comitetul de Cultură şi Educație Socialistă al 
judeţului Bihor, Oradea, 1978, p. 100 


490 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


De asemenea, nume de viteji şi-au câştigat feciorii români, cari fac parte din 
regimentele cesaro-regeşti de infanterie Nr. 31 de la Sibiiu, Nr. 2 de la Braşov, Nr. 82 din 
Säcuime, Nr. 02 din Târgul-Murăşului, Nr. 51 din Cluj, Nr. 63 din Bistriţa (90% Români). Despre 
regimentul Nr. 31, un comunicat de pe câmpul de luptă, din 25 Iulie 1916, zice că «Românii 
noştri luptă ca leii» şi descrie astfel aceste lupte: «înaintarea noastră în Carpaţi se întinde tot mai 
mult, câştigând teren şi în lățime. Astfel se întinde linia noastră de atac de la Cârlibaba până la valea de 
sus a Prutului. La sud-vest de Delatyn am înaintat în regiunile Iablonitei până Ia Ceremuşul Alb. In 
jurul Magurei, la trecătoarea Iabloniţa, sunt lupte noi în curs, ieşind învingători aliații noştri. Ruşii 
îngrămădesc trupe nouă pe frontul bucovinean, spre a ne opri isprăvile. La Delatyn s-au distins din nou 
în mod strălucit Românii noştri, îndeosebi batalionul al 3-lea al Regimentului Nr. 31 din Sibiiu a câştigat 
lauri nepieritori, adăugând glorie nouă la cea de la Belgrad şi din Albania, unde au luptat de asemenea 
strălucit». (Wiener Journal, 25 iulie/7 august) 1916). 

De pe teritoriul Ardealului se mai recrutează Români pentru regimentele de glotaşi, 
pentru artilerie şi pentru honvezime, şi anume: Diviziunea regească ungară Nr. 38 din Cluj, 
regimentele de infanterie Nr. 21 din Cluj, Nr. 22 din Muräs-Osorheiu, Nr. 23 din Sibiiu, Nr. 24 
din Braşov. Cu aceeaşi vitejie s-au luptat şi brigadele regimentelor ardeleneşti de honvezi, 
despre care generalisimul armatelor austro-ungare, Arhiducele Frideric, vorbeşte într-un ordin 
de zi cu următoarele cuvinte de laudă: «Regimentele de honvezi Nr. 21, 22, 23 şi 24 au stors prin 
ținuta lor admirația tuturor. Cu drept cuvânt ele se pot numi mândria armatei şi vor servi în vecii vecilor 
ca pildă nemuritoare tuturor soldaților din împărăție». 

Pe teritoriul corpului al VII-lea (din Bănat) avem următoarele regimente formate mare 
parte de Români: Regimentele cesaro-regeşti de infanterie Nr. 33 din Arad, Nr. 61 din 
Timişoara, Nr. 43 din Caransebeş, Nr. 37 din Oradea-mare (Bihor), Nr. 6 din Neoplanta, care 
poartă numele răposatului rege al României Carol I, şi Nr. 39 din Vârset şi Biserica-Albă. - 
Honvezime: Regimentul regesc unguresc de infanterie Nr. 8 din Lugoj, batalionul Nr. 28 din 
Panciova şi batalionul Nr. 23 din Trembovla (Galiţia). 

Pe teritoriul corpului al VI-lea (din Caşovia) sunt Români în regimentele cesaro-regeşti 
de infanterie Nr. 85 din Sighetul-Marmatiei şi Nr. 5 din Sătmar. 

Românii bucovineni sunt înrolați în Regimentul cesaro-regesc de infanterie Nr. 41 
(80%), Regimentul de armată teritorială Nr. 22 şi Regimentul de cavalerie (dragoni) Nr. 9, cari 
toate fac parte din corpul al XI-lea de armată (din Lemberg). Îndeosebi regimentul Nr. 41 este 
regimentul Românilor bucovineni. Istoria acestui regiment este de la înființarea lui şi până 
astăzi un şir necurmat de pagini glorioase, pline de fapte vitejeşti şi isprăvi norocoase. A luptat 
la începutul răsboiului pe frontul rusesc, unde dobândise cele mai multe decorații şi distinctiuni 
de laudă între toate regimentele Monarhiei noastre şi astăzi luptă cu aceeaşi vrednicie pe frontul 
Italiei, de unde comunicatele oficiale amintesc cu multă laudă bravura acestui regiment 
(comunicatul oficial din 2 noemvrie 1916). 

Înainte de a încheia această mică dare de seamă, se cuvine să ne fie aminte şi de bravii 
ofițeri români, cari şi ei au ştiut să se lupte cu multă bärbätie, dobândind laude şi încununându- 
şi fruntile cu lauri de vitejie. 

(După Calendarul ostaşului pe 1917) 


Calendarul Asociatiunii, pe anul 1918, nr. 47 din 1918, Sibiu, p. 148-156 


191 
Forău (comitatul Bihor), 1/14 ianuarie 1918 - Pilda mobilizatoare a preotului ortodox 
Victor Şandru, paroh în satul său natal Lupeni, din comitatul Hunedoarei, alungat de 
autoritățile maghiare în urma luptelor purtate pe acele meleaguri cu trupele româneşti şi numit 
preot în satul Forău, de Consistoriul Oradiei, parohie plină de datorii şi cu edificii nefinalizate, 
dar pe care noul titular reuşeşte s-o repună pe calea normalitätii. 


491 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Crăciunul refugiatului 

În teologie eră cu un an mai mic decât mine. Băiat subtirel, înalt însă şi cu ochi vioi. 
Către muzică şi cântare avea mare dragoste. După absolvirea cursurilor, drumurile ne-au dus 
pe fiecare în altă parte, pe el în fundul Ardealului, pe mine în Bihorul înstrăinat. Şi de atunci 
sunt 10 ani la mijloc, îl uitasem aproape cu desăvârşire, căci despre el cu nimeni nu mai 
vorbisem. Aşa e viața noastră a preoților! După ce ne-am înfundat în cutare sau cutare parohie, 
fiecare îşi vede de datoria lui, de năcazurile, mai ales de năcazurile lui, cari sunt aşa de multe şi 
aşa de dese. 

De ajungi în o parohie slabă, şi de vreai să intrebuintezi cu dobândă idealismul ce l-ai 
adus cu tine de pe băncile scoalei, din învățăturile modestilor tăi profesori, Doamne câte ai să 
induri! Nici biserică, nici şcoală, nici casă parohială, nici fonduri! Toate de la tine aşteaptă viata. 
Şi de eşti bine înarmat şi nu te copleşesc alte năcazuri, fie credința ta, cât un grăunte de muştar, 
iti vei vedea încununat rodul ostenelilor tale şi activitatea ta pastorală va fi un isvor nesecat de 
binefaceri pentru turma ta şi neamul tău. 

Credinţa de a face binele iti dă tărie, ea nu te va lăsă să desnädäjduiesti, ci te îndeamnă 
stăruitor să infrunti greutățile vieţii, căci: 

„Viața e datorie grea 
Şi lasii se'ngrozesc de ea...” 

Aceste credințe, şi multe alte gânduri ideale, îmi frământă sufletul acum când mă 
gândesc la colegul şi prietenul Victor Şandru, pe care întâmplarea şi nenorocirea l-a adus în 
părțile noastre. Nu e aşa mare depărtare zece ani în viața unui om, totuşi, când l-am revăzut cu 
greu m-am apropiat de el. 

O umbră, în podoabe cât se poate de umilitoare, sta în fața mea. Din omul vechiu de 
odinioară, rămăsese numai privirea senină, glasul cald şi o dispoziție sufletească multumitoare. 
Ne-am retras în colțul unei odăi calde şi am stat de vorbă, povestindu-mi calvarul vieții sale, 
care însă nu l-a înfrânt, ci sufleteste l-a otelit. 

„Am ajuns — îmi zise — preot în satul meu natal, Lupeni, unde tata a fost învățător. Parohia nu 
eră organizată. Am pus în cumpănă toată energia mea. Am făcut tot ce s-a putut ca să ne afirmăm ca 
Români, şi iată, din băeşii!055 răsfirați am organizat o parohie cu mai multe mii de membri. Am regulat 
afacerile bisericeşti şi şcolare apoi, ca să îndrăgesc lumea cu biserica, am înjghebat un cor, care a dat şi 
concerte, dar care m-a prezentat în culori negre înaintea străinilor. Poate aceasta a fost cauza, pe lângă 
altele, de eu nu m-am refugiat pe aceleaşi cărări cu poporenii mei când s-au dat luptele de la Lupeni ci, 
îmbrâncit de mulți şi ferecat în lanțuri, lovit de baionete, am fost smuls din mijlocul familiei mele, ca un 
făcător de rele şi internat în părțile apusene ale țării. 

Cu ce am păcătuit contra țării, nu ştiu. În sfârşit, s-a dovedit că am fost hărțuit pe nedreptul, ca 
mulți alții. Mi-au dat drumul, dar unde să plec? Acasă nu. De copii şi nevastă nu ştiam nimic, nici de 
mamă şi surori. Sdrentos şi rupt de foame, am venit la Venerabilul Consistor din Oradea-mare să-mi dea 
o parohie, ca să-mi fac şi eu un rost. M-a numit in Foräu1054, şi acum iar sunt la largul meu”. 

- Fii binevenit în mijlocul nostru - i-am zis — iti destăinuiesc însă că în Forau vei avea mult de 
muncit. 

- Cu atât mai bine - fu răspunsul. 

* 

Forăul e o parohie mare, dar greu de administrat, fiind resfirată pe mai multe dealuri. 
Şi bietii oameni au ajuns în o mare nenorocire. Acum cinci ani s-a ales acolo un preot tânăr, care 
dorea să aibă şcoală corespunzătoare legii, precum şi casă parohială, ca să poată iarăşi munci 
tihnit. Corporatiunile ridică 18 mii coroane din bancă, edificiile sunt gata, dar zidite aşa de prost 
încât päretii se crapă şi întreaga zidire e pe cale să se präbuseascä. Edificiile deci nu pot fi 
locuite, întreprinzătorul a dat faliment, iar preotul pleacă în altă parte să-şi încerce norocul. 
Rămâne totul pustiu, oamenii inglodati în datorii şi un mântuitor nu se iveşte. Toţi se fereau să 


1053 Mineri - n.n. AT. 
1054 Foräu, sat aparținător comunei Uileacu de Beiuş, pe defileul Crişului Negru - n.n. AT. 


492 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


se mai aşeze în un sat unde se cere atâta răspundere morală. Şi eram îngrijoraţi de viitorul şi 
soarta acestei parohii cu 1500 suflete. 

Se prezintă acum preotul refugiat, îşi încvartirează o căsuță țărănească cu o odaie, un 
pat şi o masă. Strânge poporul la sine, îi întreabă de năcazuri şi, când le-a spus vorba răspicată 
că va face rânduială, oamenii priveau neîncrezători. Dar iată face aruncul!055, porneşte prin sat, 
oamenii încep să se încălzească, scot banii de pe fundul lăzii şi îi dau cu dragă inimă. 

Când, după trei luni de alergare, preotul le comunică că întreaga datorie, cu 
interesele1055 de pe cinci ani cu tot, este plătită, oamenii plângeau de bucurie şi, cu insufletire, 
hotărăsc să demoleze casa parohială, să fie zidită în alt loc, spre care scop votează 4000 coroane. 
Zis şi făcut. Acum noua clădire îşi aşteaptă cu multă bucurie stăpânul, care a alergat, a muncit, a 
ostenit şi ridicat moralul şi prestigiul unei parohii cu încurcături atât de multe. 

+ 


Acum prietene, de Sfintele sărbători ale Domnului, când după multe sbuciumări te 
vezi iarăşi încunjurat de mamă, nevastă, copii şi de dragostea poporenilor tăi, vei uită calvarul 
atât de dureros al vieții tale si, gandindu-te la toate, vesel şi cu multă mândrie, poți să zici că 
nimeni n-are aşa de frumos Crăciun ca şi tine! 

Senin 


Biserica şi Şcoala, nr. 1 din 1/14 ianuarie 1918, Arad, p. 2-3 


192 
Arad, 5/18 ianuarie 1918 - Circulară transmisă de episcopul Aradului, Ioan I. Papp, prin 
care îşi sfătuieşte preoții şi protopopii din subordine să întocmească documentații justificative 
pentru a-şi declara bisericile monumente istorice şi a-şi scuti astfel läcasurile acoperite cu tablă 
de aramă de decopertarea ordonată de Ministerul de Război. 


Nr. 59/1918 
Tuturor oficiilor protopresbiterale şi parohiale din districtul Consistorului arădan 


În curând comandele militare competente vor începe demontarea tuturor părților 
acoperite cu aramă ale oficiilor publice şi private, deci şi ale bisericilor noastre. Totuşi, conform 
ordinului ministerial de Culte şi Instructiune publică Nr. 198.952/1917 III. A, din 3 ianuarie, a. 
c., s-au luat dispozitiuni ca să fie crutate acelea biserici (acoperişuri ori turnuri), cari au valoare 
antică. 

În scopul acesta, comitetul parohial din astfel de comune bisericeşti să compună, 
columnal în limba română şi maghiară, o rugare către Excelenţa Sa domnul ministru de Culte şi 
Instructiune publică, contele Albert Apponyi, în care să ceară scutirea bisericii respective de 
descoperirea coperişului ori turnului, arătând că acea biserică ar avea valoare antică ori că prin 
despoierea acoperemântului de aramă şi înlocuirea lui prin alt material aspectul zidirei ar 
suferi. 

La atare rugări, să se alăture şi o fotografie a zidirei respective, în 2 exemplare. 
Rugările din întrebare se vor înainta înaltului Guvern pe calea Consistorului diecezan. 

Arad, 5/18 ianuarie 1918 
loan. I. Papp 
Episcop 


Biserica şi Şcoala, nr. 3 din 14/27 ianuarie 1918, Arad, p. 3 


1055 Dare directă, personală - n.n. A.T. 
1056 Dobânzi - n.n. AT. 


493 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


193 
Oradea, 25 martie/7 aprilie 1918 - Fragment al raportului general al activității Oficiului 
Protopopesc Ortodox Român al Oradiei pe anul 1917, în care este pomenită instalarea 
canonicului Roman Ciorogariu în scaunul vicarial orădean, sunt comemorati apoi doi vrednici 
preoți trecuți la cele veşnice şi învățătorul Florian Paptămaş, din Rontău, căzut pe frontul 
italian. 


Raportul general 
al Oficiului protopopesc ortodox-român al Orăzii-mari, 
despre activitatea desvoltată în cursul anului 1917 
I. In general 

Raportul anului precedent l-am încheiat cu dorința ca cel putin acest raport să-l pot 
prezenta în mijlocul păcii prea dorite. Dorinţa însă doar a rămas, căci - cum stim - nu numai să 
se uşureze stările, dar - durere - în toate directiunile, fie morale sau materiale, s-au agravat, si 
in fata realității stăm sguduiti, atât ca neam, cât si ca biserică. 

Dar să avem deplină încredere în principiul depus în Sfânta Scriptură, că: dacă de fapt, 
stările actuale provin de la Dumnezeu, nu putem lua lupta cu ele, dar dacă acestea provin de la 
oameni, atunci au a se prăbuşi, şi va învinge adevărul. 

În viata bisericei noastre, mai restrânse din Biharea, este de remarcat că Venerabilul 
Sinod eparhial a ales de vicar episcopesc pe Preacucernicia Sa domnul Roman Ciorogariu, care la 
3 octombrie, stil nou, 1917 a fost introdus în oficiul şi beneficiul său. Cu aceea ocaziune, 
subscrisul l-am felicitat şi în numele tractului. 

Cu adânc regret anunţ Venerabilul Sinod protopopesc că doi foşti valoroşi membri ai 
acestei venerabile corporatiuni, precum şi membrii ordinari ai scaunului protopopesc, parohii 
Dimitrie Albu, din Cheresig, şi Georgiu Pirtea, din Peterd, au trecut la cele vecinice. Primul era un 
preot octogenar, plin de văpaia dragostei fata de institutiunile noastre, distins din partea 
arhiereului nostru - pentru munca sa altruistă, depusă pe altarul neamului si bisericei - cu brâu 
roşu. Dânsul a ridicat „parohia din Cheresig din starea ei umilă, de mai nainte, la o stare 
înfloritoare, edificând de 2 ori biserica, şcoala, casa parohială prin colectă întreprinsă de dânsul, 
luând la vârsta bätrânetelor - când altul şi-ar fi cerut partea de odihnă - toiagul, umblând din 
oraş în oraş pentru adunarea ofrandelor. 

Al doilea eră un tânăr, dar cu ambitiune să satisfacă dorinţele pästoritilor şi 
superiorilor săi. Şi acesta a făcut tot ca biserica sa, care stă în fata cu o altă biserică favorizată de 
soartă, să poată rivaliza. În raportul anului trecut a fost pomenit numele adormitului nostru 
frate ca a unuia care, pentru proiectatul orfelinat din Sibiiu, din singură parohia sa a adunat 
aproape a 4-a parte din suma de 4000 coroane, cât s-a adunat în tractul întreg. 

În legătură cu acestea, imi tin de datorință a pomeni şi pe fostul nostru învățător în 
Rontău, Florian Paptămaş, care asemenea sutelor de mii de fii credincioşi ai ţării, nimerit de un 
glonț duşman pe frontul italian, departe de ai săi şi de neamul său, a căzut cu cinste pe câmpul 
de răsboiu. 

Dorindu-le somn lin şi să aibă parte de fericirea vecinică, să zicem cu toții - 
exprimându-ne condoleanta prin sculare - în veci pomenirea lor. În locul celor doi membri 
ordinari, Venerabilul Sinod va avea să aleagă 2 membri în scaunul protopresbiteral. 

II. In special 
1. Afaceri privitoare la răsboiu. 

Biserica noastră şi în al 4-lea an de răsboiu a jertfit tot ce a avut pentru reuşita 
răsboiului. N-au fost destule jertfele de sânge, sângerând pruncii, frații noştri pe diferite 
fronturi, dar ni s-au luat şi am dat şi clopotele de la biserică, ca din acelea, cari chemate erau să 
sune după miezul nopții, înainte de revärsatul zorilor, să adune pe cei credincioşi la märetul act 
al Învierii Domnului, să se toarne tunuri care să sfarme opera omenească de sute de ani, să 
prăbuşească tot ce mintea omenească a putut crea în veacuri, să împartă moarte acelora cari încă 
abia au trăit. 


494 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Dat-am nu numai sângele, ci şi avutul nostru. Dovadă că credincioşii bisericei noastre 
au contribuit cu însemnate sume la subscrierea împrumutului de răsboiu, dând şi parohiile - ca 
corporatiuni morale - tot banul disponibil. Tasul ostaşilor - dispus încă în anul 1915 de cătră 
Preasfinţitul nostru episcop diecezan loan I. Papp - se poartă şi astăzi în bisericile noastre, 
administrând în anul expirat suma de aproape 1000 coroane. 

Durata prea lungă a răsboiului însă - cum mi s-a raportat din partea oficiilor parohiale 
- demoralizează poporul. Pe cât s-a văzut la începutul răsboiului deşteptarea sentimentului 
pios, acum în al 4-lea an moravurile s-au sălbătăcit, infectat, oamenii încep a nu da nimic pe ce 
este creştinesc, şi nu e mirare că oamenii, de un timp, s-au împietrit la sentimente. 

Aici, şi în această directiune, avem să muncim, pentru readucerea poporului la cele 
bune, pentru câştigarea datelor pozitive de răsboiu, ce privesc biserica şi şcoala. Preavenerabilul 
Consistoriu mitropolitan, în nădejdea că răsboiul va fi sfârşit în anul 1917, a trimis fiecărei 
parohii blanchetele de lipsă, acelea s-au şi îndeplinit, dar în zadar, căci continuându-se răsboiul, 
datele acelea n-ar fi fost complete. Acelea se vor putea compune numai după ce adevărata pace 
va fi sălăşluită. 


Biserica şi Şcoala, nr. 13 din 25 martie/7 aprilie 1918, Arad, p. 2-3 


194 
Salonta-Sălişte de Beiuş (comitatul Bihor), 13/26 aprilie 1918 - Ştire în legătură cu decesul 
soldatului, de etnie română, loan Popa, în Spitalul din Salonta, de pe urma rănilor suferite pe front. 


Înmormântare 

Vineri, la 13/26 aprilie, a.c., a fost aşezat spre vecinică odihnă în cimitirul din 
Sălişte1%57, vrednicul de pomenire Ioan Popa, fost oficiant la Băileşti, în România. 

Chemat la arme fericitul, după grele îndurări şi suferințe, a răposat în spitalul din 
Salonta-mare, în etate de 34 ani, de unde a fost transportat în satul său natal. La actul 
înmormântării au servit cei 4 preoți locali. Panegiricul l-a ţinut părintele protopop Dr. loan 
Lupaş, vorbind cu elocventä şi înduioşare. 

Pe răposatul îl deplang: Dumitru I. Popa, preot in Comlăuş, Constantin şi Nicolae, ca frați, 
apoi surorile Măria B. Popa, din Sălişte, Mărioara, măritată Lucuta, Constanța Popa şi mama Stana 
I. Popa, precum şi o mulțime de rudenii şi cunoscuți. 


Biserica şi Şcoala, nr. 18 din 29 aprilie/12 mai 1918, Arad, p. 4 


195 
San Stefano di Buia (Italia)-Zărand (comitatul Arad), 23 mai/4 iunie 1918 - Cronica 
morții învățătorului George Rufu, subofițer de etnie română, pe linia frontului de la „Campo di 
Osoppo” (Italia), împuşcat pe când făcea serviciul de pază a podului de pe Canalul di Ledra, 
înmormântat fără de serviciu militar în satul San-Stefano di Buia, dar prohodit după şase luni 
de preotul militar român Corneliu Lucutia. 


La mormântul unui dascăl! 
De la Tagliamento până spre Piave se întinde câmpia mănoasă a Italiei frumoase, numită 
Campo di Osoppo. Peste aceasta câmpie mănoasă, încet şi lin curge canalul di Ledra, un râuşor cu 
apă cristalizatä, ai cărui färmuri numai prin un pod neînsemnat sunt legaţi unul de altul. 
La acest pod al canalului di Ledra, într-o zi de octombrie, un dascăl român îşi făcea 
serviciul de soldat ca sentinelă, când deodată zăreşte pe tärmurul celalalt al canalului un soldat 


1057 Sălişte de Beiuş, sat aparținător comunei Budureasa, județul Bihor - n.n. A.T. 
495 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


italian. Două trei priviri duşmănoase, şi unul din descendenții falnicei Rome, dascălul George 
Rufu, stegarul Regimentului 37, e rănit de moarte la gât, căzând pe pământul străin, departe de 
ai săi iubiți. 

A fost adus în satul San-Stefano di Buia!0 şi înmormântat în cimitirul civil din loc, în 
ziua de 29 octomvrie 1917. Învățătorul român, din comuna Zărand (comitatul Arad), tata iubit 
alor trei copilaşi, soțul adorat de soţia sa, vestitorul de lumină alor sute de şcolărei, românul 
care a fost şi el o pârghie pentru ridicarea neamului său, dascălul care a fost şi el unul dintre 
acei cari aprind o lumânare în întunerecul îngrozitor de la sate, care a scos poporul său la 
limpezeală, la o viață omenească, care a cuvântat evanghelia libertăţii a neamului său, dascălul 
român - îşi doarme somnul de veci departe, departe pe câmpia mănoasă a Italiei dintre Piave si 
Tagliamento. 

Nobil şi măreț a fost meşteşugul lui acasă, pentru că a luptat pentru luminarea 
norodului său, a lucrat pentru fericirea gloatelor, a pus umărul la carul nevoiei poporului său şi, 
din zi în zi, sfatul lui, cuvântul lui de profet al satelor a prins rădăcini scoțând obidita sa națiune 
din nămolul sărăciei. 

Erou ai fost în satul tău iubite tovarăş şi erou ai fost şi atunci când ai căzut pentru 
pământul tău strămoşesc. Cartea de aur, care este o nouă evanghelie a timpurilor noastre „o 
poemă a jertfei şi un cântec etern adus eternei iubiri de țară”, va mai conţinea o pagină a dascălului 
român George Rufu. 

A fost înmormântat fără preot şi, ajungând eu la comanda de la Arag Nord, în ziua de 4 
iunie, a. c., înainte de amiază, la 10 ore, cu pompă militară i s-a făcut prohodul şi sfințirea crucei 
de piatră, donată de camarazii săi, şi la acest prohod cuvântat-am în următorul mod: 

În acest răsboi - iubiţi soldaţi - mult s-a vorbit despre vitejie. S-a vorbit despre eroi, viteji cari 
ca şi leii s-au luptat şi, plini de medalii pe pieptul lor, laureați s-au reîntors la vetrele lor. Aceştia sunt 
eroii răsboiului. 

În ochii mei numai un singur erou este — acela care, pentru un ideal, îşi jertfeşte viata sa. În 
inima mea numai o singură distincție mare este şi aceasta e crucea. 

Tovarăşului nostru, căzut pe câmpul de luptă, care a fost dascăl român în satul Zărand, aceasta 
cruce i-a fost partea. Să ne plângem? Să tragem la răspundere ceriul, că aşa de timpuriu, aşa fără de veste 
s-a prăbuşit? Nu fraților! Să ne îmbărbătăm, să adunăm putere şi cu curaj am venit noi la acest 
mormânt. 

EI a luptat pentru tara lui nu cu armele gurii, ca şi aceia cari se înflăcărează de iubirea de patrie 
numai până atunci până când patria nu cere jertfă de la ei. A luptat cu inima plină de insufletire si 
numele lui sträluci-va. 

Si dacă stejarul secular obosit îşi pleacă capul spre odihnă, aceasta e natural, dar dacă trunchiul 
unei mlädite tinere, în deplina sa putere de desvoltare, îl doboară uraganul, e foarte dureros. 

Nu pe soldatul îl deplângem noi în acest răposat, ci pe omul. Cine ştie câte inimi nu vor fi 
sfâşiat de durere cu inima lui. Cine ştie câte piepturi sau umplut de durere pentru el! căci a fost tată de 
familie alor trei copilaşi. 

Soldatul, care a murit pentru pământul strămoşesc, are ca răsplata stima tuturora, iară 
lacrămile sunt pentru omul. Să închinăm deci cu toții steagul stimei noastre înaintea lui şi să vărsăm o 
lacrimă la mormântul lui în acestea mari îndepărtări. „Acea luptă măreață el a luptat-o, călătoria şi-a 
implinit-o, iar în sfârşit i s-a dat cununa dreptății”. 

Dumnezeu cu tine iubite tovarăş. Noi ne luptăm mai departe, pe tine te aşteaptă viață mai 
fericită, dar sufletul nu moare nici când şi — ne vom întâlni. Amin. 

Corneliu Leucutia, 
preot militar 


Biserica şi Şcoala, nr. 24 din 10/23 iunie 1918, Arad, p. 4 


1058 Santo Stefano di Buja, sat aparținător comunei Buja, in provincia Udine, regiunea Friuli- 
Veneto Giulia, în nord-estul Italiei - n.n. AT. 


496 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


196 
Oradea, 12/25 august 1918 - Ştiri îngrijorătoare de la Tribunalul din Oradea în legătură cu 
creşterea alarmantă a cazurilor de divorț pe motiv de infidelitate, odată cu reîntoarcerea din 
prizonieratul rusesc a soldaților bihoreni. 


Urmările răsboiuiui 

Ce schimbări a produs răsboiul în viața noastră poată să vadă zilnic fiecare din noi. 
Dar e foarte trist faptul că el a vârât neintelegerea şi zâzania şi în sânul familiilor. 

Aşa spre pildă, la Tribunalul din Oradea-mare în fiecare zi de pertractare se iau cam 
50-60 procese de despărțire. Numărul acestora a crescut mai ales de atunci de când unii soldați 
de ai noştri s-au întors din prinsoare rusească. lată câteva din pricinile cari îi fac pe bărbaţi să se 
despärteascä de soțiile lor: sunt unii cari dovedesc cu martori că nevestele lor au trăit cu alţii; un 
bărbat se plânge că, până ce a fost el prins, soția sa a mai născut doi copii, altul că nevastă-sa i-a 
cheltuit întreagă averea. Un econom de pe sate vrea să se despartă de nevastă-sa, fiindcă aceasta 
a umblat „vandura” luni întregi prin oraş, unde şi-a petrecut cu soldații. 

E într-adevăr lucru dureros, când vedem că şi acelea, cari trebuiau să păstreze credința 
pe care au jurat-o înaintea altarului, au trădat-o, spre ruşinea lor. Câtă vreme va trebui să se 
strecoare până se vor vindecă toate ranele pricinuite de răsboiu? 


Biserica şi Şcoala, nr. 35 din 26 august/8 septembrie 1918, Arad, p. 3 


197 
Cluj, 29 septembrie 1918 - Relatare a contelui Karolyi Mihdlyi, viitor premier al Ungariei, 
în legătură cu şocul înregistrat de cercurile politice maghiare la aflarea veştii despre capitularea 
Bulgariei, precum şi cu privire la incapacitatea oamenilor politici maghiari de a evalua lucid 
perspectivele sumbre care amenințau teritorialitatea Ungariei în lipsa unor reforme 
fundamentale în politica naționalităților. 


Contele Kârolyi, în anturajul căruia ai ajuns spre sfârşitul lui octombrie, povestea cu 
tristețe o experiență proprie care te privea direct, dovedind iremediabila lipsă de realism ti de 
luciditate a clasei sale: 

„Mă găseam pe moşia din Ardeal a socrului meu, la vânătoare de cerbi — povesteşte contele... 
La sfârşitul lui septembrie a căzut între noi ca o bombă vestea că Antanta a spart frontul bulgar... În 
curând au sosit nişte cunoscuți, din însărcinarea guvernului. Au străbătut călări drumul pietros şi lung 
ce străbătea prin păduri de brad. Îi transmiteau lui Andrâssy rugămintea de a reveni neîntârziat la 
Budapesta. Dar zguduirea prin care trecuse socrul meu era puternică, şi a refuzat să călătorească. Se 
prăbuşise o lume. lumea lui. Nu-l retinea în munți pasiunea de vânător — era mai pasionat ca politician 
decât ca vânător — ci faptul că în această clipă de limpezire a înțeles că politica ungară a încetat să mai fie 
terenul său de vânătoare... 

La Cluj am întâlnit pilde uluitoare de limitare umană şi de miopie politică. În cafeneaua New 
York s-au adunat câțiva magnați ardeleni ca să discute cu noi situația. Printre ei se afla şi contele Bethlen 
Istoân. Principala lor preocupare era cum ar putea fi păstrate teritoriile româneşti anexate la Ungaria 
prin pacea din 1918, de la Bucureşti. Am încercat zadarnic să le explic că suntem departe de posibilitatea 
de a păstra pământuri cucerite, întrebarea fiind acum aceea: cum să-i împiedicăm pe români să ia 
Ardealul? Le-am explicat zadarnic că acest obiectiv poate fi atins numai renunțând din proprie inițiativă 
la prevederile tratatului de pace de la Bucureşti şi făcând de pe acum, neîntârziat, concesii mari românilor 
din Ardeal, contrabalansând astfel tendințele separatiste. Aceşti domni nu erau însă dispuşi să 
recunoască pericolul şi nici n-au vrut să asculte astfel de propuneri”. 


Francisc Păcurariu, Geneza, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1983, p. 182-183 


497 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


198 
Dej, 23 septembrie/6 octombrie 1918 - Scrisoare adresată de Dr. Teodor Mihali, 
preşedintele Partidului National Român, fostului preşedinte al partidului, George Pop de 
Băseşti, pentru a-l consulta în privința convocării urgente a conducerii PNR, spre a stabili 
poziția politică viitoare a românilor transilvăneni în contextul dezintegrării monarhiei dualiste, 
înainte de deschiderea noii sesiuni parlamentare de la Budapesta. 


Iubite Bade Gheorghe! 

Regret foarte mult că, din motive sanitare, nu vă pot cerceta în persoană, dar aş avea 
multe de a vă comunica. Nepotul Alexandru iti va comunica verbal părerile mele. 

Lucrul principal este că în aceste vremuri epocale trebuie să dăm şi noi semne de viaţă. 
În acest scop va trebui să fie convocat Comitetul partidului nostru cât mai curând. 

Ar fi foarte bine dacă, înainte de deschiderea parlamentului, s-ar putea întruni 
Comitetul ca să se rostească şi asupra tinutei noastre din parlament, fiind responsabilitatea atât 
de mare. 

Convocarea membrilor Comitetului e foarte urgentă şi eu cred că cel mult în 12, luna 
curentă, la Oradea Mare. 

Dacă şi dumneavoastră sunteţi de aceeaşi părere, vă rog să mă avizaţi, că pot eu să fac 
convocatorul aici în numele dumneavoastră, ori faceți dumneavoastră? 

Vă salut şi îmbrăţişez cu toată dragostea. 
Al dumneavoastră iubitor 
Dr. Teodor Mihali 


Biblioteca Centrală Universitară Cluj-Napoca, fond Colecţii speciale, Corespondenta lui George 
Pop de Băseşti, vol. II, f. 1331059 


199 
Oradea, 12 octombrie 1918 - Ştire în legătură cu întrunirea în şedinţă confidențială, la casa 
avocatului dr. Aurel Lazăr din Oradea, a fruntaşilor Comitetului Partidului Naţional Român, care 
au adoptat o hotărâre privind atitudinea românilor pe marginea dreptului la autodeterminare, 
enunțat de preşedintele american Woodrow Wilson, care va fi citită în Parlamentul budapestan. 


12 octombrie 1918, Oradea 
Şedinţa Comitetului National Român de la Oradea 

Conducătorii românilor din Ungaria au ţinut duminică o şedinţă în locuința avocatului 
dr. Aurel Lazăr, unde au adoptat o hotărâre privind atitudinea românilor față de transformările 
democratice de astăzi. 

Din partea Comitetului Naţional Român, în afară de dr. Aurel Lazăr, au fost prezenţi 
dr. Teodor Mihali, dr. Alexandru Vaida, dr. Ştefan C. Pop, Vasile Goldiş, dr. loan Suciu, dr. 
Gheorghe Popovici, Gheorghe Crişan, Nicolae Ivan, dr. loan Ciordaş, dr. Nicolae Comşa, loan 
Nedelcu, Gheorghe Dobrin, Petru Cornean. 

Şedinţa a avut caracter confidential. Comitetul a constatat cu satisfacție că, odată cu 
acceptarea principiilor wilsoniene, se va realiza dorința seculară a românilor, dreptul la 
autodeterminare a popoarelor. Comitetul doreşte dreptul la autodeterminare a popoarelor nu numai 
pentru nationalitätile care trăiesc în Ungaria, ci pentru popoarele din întreaga lume, doreşte acest 
lucru în sensul ca acest drept să se poată exercita liber şi fără nici un fel de restricții. 

Concepţia Comitetului şi hotărârea luată vor fi prezentate, sub formă de declaraţie, de 
dr. Alexandru Vaida în şedinţa de miercuri a parlamentului. S-a constituit şi Biroul executiv al 


1059 După: *** 1918 la Români. Documentele Unirii. Unirea Transilvaniei cu România, 1 Decembrie 
1918, vol. VII, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 36 


498 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Comitetului, format din următorii membri: dr. Teodor Mihali, dr. Alexandru Vaida, dr. Ştefan 
C. Pop, Vasile Goldiş, Aurel Vlad şi dr. Aurel Lazăr. 

Pe baza informaţiilor primite din tara, au stabilit că concepția tuturor românilor este 
unitară, indiferent de orientarea politică şi strat social. Fata de hotărârile Comitetului, multi si- 
au declarat adeziunea. 


Nagyvaradi Naplé, nr. 226 fin 12 octombrie 1918, Oradea, p. 21060 


200 
Oradea, 29 septembrie/12 octombrie 1918 - Declarația adoptată la Oradea de către Comitetul 
Executiv al Partidului National Român, în şedinţa extraordinară desfăşurată în locuinţa avocatului 
dr. Aurel Lazăr, prin care românii transilvăneni îşi proclamă dreptul de autodeterminare națională şi 
nesupunere politică şi civică fata de parlamentul şi guvernul maghiar. 


Declaraţie 

Comitetul executiv al Partidului national român din Ardeal şi Ungaria a ţinut o şedinţă 
la 12 octombrie, la Oradea Mare, sub prezidiul domnului deputat dr. Teodor Mihali, în care, după 
o dezbatere şi cumpănire temeinică a soluţiei interne şi externe, a hotărât în mod unanim şi 
deplin acord să facă următoarea declarație: 

Comitetul executiv al Partidului național român din Ardeal şi Ungaria, ca organ politic al 
natiunei române din Ardeal şi Ungaria, constată că urmările răsboiului fndreptätesc pretentiunile de 
veacuri ale natiunei române la deplina libertate națională. Pe temeiul dreptului firesc că fiecare națiune 
poate dispune, hotărî singură şi liberă de soarta ei - un drept care este acum recunoscut şi de către 
guvernul ungar prin propunerea de armistițiu a monarhiei — națiunea română din Ungaria şi Ardeal 
doreşte să se folosească de acest drept şi reclamă (pretinde) în consecință şi pentru ea dreptul ca, liberă de 
orice înrâurire străină, să hotărască singură plasarea ei (aşezarea ei) printre națiunile libere, precum şi 
stabilirea legăturei de coordonare a ei cu celelalte națiuni libere. 

Organul national al natiunei române din Ungaria şi Ardeal nu recunoaşte îndreptățirea acestui 
parlament şi acestui guvern să se considere ca reprezentante ale natiunei române, ca să poată reprezenta la 
Congresul general de pace interesele natiunei române din Ungaria şi Ardeal — căci apărarea intereselor ei, națiunea 
română o poate încredința numai unor factori designati de propria lor adunare națională (congres national). 

Afară de organele delegate de adunarea națională, sau alese din mijlocul său, aşadar afară de 
Comitetul executiv al Partidului național român, nimenea nu poate fi îndreptățit să trateze şi să 
hotărască în treburile care se referă la situația politică a natiunei române. Toate deciziunile şi acordurile 
(învoielile) care s-ar lua şi s-ar face fără aprobarea acestor organe le declarăm ca nule şi fără valoare, care 
nu leagă întru nimic națiunea română. Națiunea română, care trăieşte în monarhia austro-ungară, 
aşteaptă şi cere, după multe suferinti de veacuri — afirmarea şi valorizarea drepturilor ei nestrămutate şi 
inalienabile la deplină viață națională. 


Adevărul, nr. 41 din14/27 octombrie 1918, Budapesta1%1 


201 
Oradea, 30 septembrie/13 octombrie 1918 - Ştire în legătură cu întrunirea, în regim de 
urgență, a capilor episcopiilor greco-catolice române din Transilvania pentru a propune un plan 
de măsuri menit să împiedice etatizarea instituțiilor lor de învățământ, aşa după cum este ea 
impusă de noua legislație maghiară a educației. 


1060 *** 1918. Bihorul în Epopeea Unirii. Documente, Comitetul de Cultură şi Educaţie Socialistă al 
judeţului Bihor, Oradea, 1978, p. 110 

1061 După: *** 1918 la Români. Documentele Unirii. Unirea Transilvaniei cu România, 1 Decembrie 
1918, vol. VII, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 38 


499 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Protestul episcopilor romani greco-catolici 

Zilele trecute s-a întrunit la Oradea-mare capii bisericii greco-catolice române ca să 
discute situația în care a ajuns biserica şi şcoalele române, prin circulara comisarului 
guvernului, baronul Petrichevich Horvath, care a comunicat ordinariatelor că, dacă nu dau de 
bună voie edificiile şcolare române, le va recvira!2, adică le va lua cu sila. 

Au luat parte la această conferință Preasfintiile Lor Dr. Demetriu Radu, episcop de 
Oradea-mare, Dr. Traian Frențiu, episcopul Lugojului, Dr. Iuliu Hossu, episcopul Gherlei, Dr. 
Vasile Suciu, vicarul metropolitan (Blaj), domnul loan F. Negrutiu, directorul Preparandiei de 
Blaj. 

După conferinţă s-a dat în vileag următorul rezultat: Conferința episcopească greco- 
catolică română, ținută în Oradea-mare, protestează cu toată hotărârea contra exproprierii, 
adică a luării cu sila a edificiilor şcolare din toate comunele de pe teritoriul provinciei 
mitropolitane greco-catolice române de Alba-lulia şi Făgăraş, unde guvernul ţării a hotărât să 
deschidă şcoli primare de stat 


Biserica şi Scoala, nr. 40 din 30 septembrie /13 octombrie 1918, Arad, p. 3 


202 
Budapesta, 1/14 octombrie 1918 - Anunţ în legătură cu decesul subit al mitropolitului 
ortodox al Transilvaniei, Vasile Mangra, pe când se îngrijea de pregătirea lucrărilor viitorului 
congres al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania şi Ungaria. 


Arhiepiscopul şi Mitropolitul Vasile Mangra 

Luni, în 1/14 octombrie, a. c., la orele 9 a. m., a încetat din viaţă, în Budapesta, 
Arhiepiscopul şi Mitropolitul Vasile Mangra, consilier intim al Majestății Sale, membru al Casei 
deputaților, etc. 

S-a stins o viață sbuciumată şi petrecută în lupte şi frământări continue. Bunul 
Dumnezeu l-a chemat la odihnă de veci în zilele istorice, în preajma marilor prefaceri, prin cari 
trebuie să i-se pregătească şi asigure şi neamului şi bisericii noastre străbune viitorul, pentru 
care au luptat, jertfit şi sângerat cei mai buni ai săi. 

Părăseşte această lume a deşertăciunilor şi a luptelor, de multe ori fără rost şi raport cu 
rezultatele obținute, după o păstorire de abia doi ani, în care avem să înregistrăm, ca în epoca 
calvinizătoare, acțiuni adânc täietoare în autonomia noastră bisericească şi proceduri umilitoare 
pentru demnitatea noastră de cetățeni credincioşi tronului şi gliei strămoşeşti. Lasă văduv 
scaunul mitropolitan al bisericei noastre autocefale între grele stări şi împrejurări, dar şi pline de 
speranţe într-un viitor mai bun şi fericit pentru noi şi urmaşii noştri. Forul dumnezeiesc, care va 
lua în seamă chivernisirea cu talantii şi istoria nepreocupată, care va judeca faptele celor pe cari 
soarta i-a pus în poziții cu răspundere, pentru institutiunile ce au menirea a conversa şi 
promova bunurile sufleteşti ale unui popor, îşi va rosti sentința sa şi asupra activității din viața 
publică a răposatului arhiepiscop şi mitropolit. 

Noi contemporanii, ca creştini, ne supunem orânduielilor provedintei dumnezeieşti si 
rugăm pe Dumnezeu, să-l odihnească şi să-l ierte. 

* 
Date biografice: 

Arhiepiscopul şi mitropolitul Vasile Mangra s-a născut la 25 maiu 1850, în comuna 
Sălişte-Săldăbagiu, din comitatul Bihorului. Studiile elementare le-a făcut în comuna natală şi în 
şcoala maghiară din Gyanta!®, iar cele secundare în Beiuş şi Oradea-mare. Cu începerea anului 
şcolar 1869-70 e primit de elev al Institutului teologic diecezan din Arad. Ca student în 


1062 Rechizitiona - n.n. AT. 
1063 Ginta, sat aparținător comunei Căpâlna, județul Bihor - nn. AT. 


500 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


teologie, e colaborator, mai apoi redactor la foaia ,Speranta” organul societăţii de lectură a 
teologilor. 

După terminarea cursurilor clericale, la finea anului şcolar 1871-72, ascultă un an 
ştiinţele juridice la Academia de drepturi din Oradea-mare. Cu începerea anului şcolar 1875-76 
e numit de profesor la Institutul teologic din Arad, în care calitate, la anul 1878 e ales şi întărit în 
mod definitiv. În anul următor, 1879, intră în cler şi primi - la 6 august - chipul cel mic al 
tagmei monahale din mâinile arhimandritului Corneliu Jivcovici, egumenul mănăstirii Hodos- 
Bodrog, şi în curând - la 10 septembrie - treapta diaconiei, iar la 1 ianuarie 1880 e hirotonit întru 
presbiter. 

După pensionarea catihetului şi directorului de pie memorie loan Russu, i se 
încredințează - în calitate de director substitut - conducerea Institutului pedagogic-teologic 
diecezan, care oficiu îl purtă din 1 martie 1882 până la începutul şcolar 1883-'84, când fu 
absolvat. Pe lângă activitatea ce o desfăşură ca profesor, predând cursurile de istorie şi dreptul 
bisericesc, e activ şi pe terenul ziaristic şi literar. Colaborează iar, de la 21 februarie (5 Martie) 
1874, redactează „Lumina”, organul oficial al diecezii. Infiintandu-se la anul 1877, in locul 
„Luminei”, foaia „Biserica şi Şcoala”, e redactorul - în anii 1877-78 - mai apoi colaboratorul 
acestui nou organ oficial al diecezei noastre. 

Tot pe acest timp intră şi în vârtejul luptelor politice naționale şi, prin activitatea 
aprigă şi intransigentă ce o desvoaltă pe acest teren, ajunge în curând la un rol conducător în 
toate manifestatiunile nationale şi bisericeşti ale arădanilor. În politica „memorandistă”, ce se 
inaugura prin hotărârea Conferinţei naționale din 20 ianuarie 1892, de a prezenta fără amânare 
la monarhul un memorandum al Românilor din Transilvania şi Ungaria, avu un rol însemnat. 
Cutrieră părțile arădane, agită şi câştigă aderenti pentru marea mişcare națională. Lua parte în 
deputatiunea ce se duse cu memorandul la Viena. Reîntors din Viena, fu ţinta unor 
demonstrații pe stradă şi în localurile publice din Arad, trecând înaintea opiniei publice 
maghiare de cel mai periculos agitator şi de cel mai înverşunat inamic al statului şi al națiunii 
maghiare. Pentru ținuta sa „antipatriotică”, e luat la ţintă si din partea guvernului, la cererea si 
insistența căruia Consistoriul eparhial din Arad îl absolvă - cu 1 septembrie 1893 - de la 
catedră, dar îl lasă în beneficiul avut. 

După depărtarea sa de la Institut, nu primeşte nici o funcțiune bisericească, nici nu se 
retrage la mănăstire, ci se pune cu totul în serviciul politicei militante. În luptele politice ce 
urmară după procesul memorandului, e presidentul comitetului nou al Partidului național, 
chemat a tinea locul comitetului vechiu, întemnițat, in aceasta poziție de încredere, dupa 
interzicerea funcționării partidului, pune la cale convocarea şi ținerea - la 16/28 noemvrie 1894 
- adunării poporale din Sibiiu, iar după disolvarea - la 6 ianuarie 1895 - Partidului national 
român, Congresul naționalităților, ţinut la 10 august 1895 în Budapesta. 

La alegerea de episcop, din 1899, sprijineşte cu soții săi de principiu, grupați în jurul 
„Tribunei poporului”, ziarul ce se înființa la Arad la anul 1897, alegerea vicarului Iosif Goldis de 
episcop al Aradului. Episcopul Goldiş, ajuns în fruntea diecezii, îl instituie de referent ajutător 
în senatul bisericesc şi îi încredințează, în anul 1900, redactarea foii „Biserica şi Şcoala”, iar la 25 
decembrie 1899 îl hirotoneşte întru prorosincel. Sinodul eparhial din 1900, în şedinţa din 22 
aprilie (5 maiu), îl alege - cu toată opoziția protopopilor bihoreni - de vicar episcopesc în 
districtul consistorial din Oradea-mare. 

În primăvara anului 1902. devenind vacant - prin moartea episcopului Iosif Goldiş - 
scaunul episcopesc al Aradului, sinodul electoral, ce se întruni la 30 maiu (12 iunie) 1902, îl 
alege - cu 30 voturi - de episcop al Aradului. Neobinând însă aceasta alegere întărirea 
preaînaltă, rămâne şi mai departe în scaunul de vicar al Orăzii-mari. La Dumineca Tomii, din 
anul 1906, e înaintat la dignitatea de arhimandrit, iar la 1909 ales de membru ordinar al 
Academiei române. La alegerile dietale din primăvara anului 1910, primeşte mandatul de 
deputat în Camera ungară, cu program guvernamental al Partidului ,muncei nationale” prin care 
fapt, renegându-şi principiile politice din trecut, în activitatea sa ulterioară pe arena vieţii 
publice lunecă pe un teren negativ şi în flagrantă contrazicere cu opinia publică românească. 


501 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Congresul national bisericesc, ales sub presiunea guvernului Tisza, ce se intruni in 
vara anului 1916, si pentru indeplinirea scaunului metropolitan, devenit vacant prin moartea 
metropolitului şi arhiepiscopului loan Metianu, în şedinţa sa electorală din 24 iulie (6 august) 
1916, îl alege de arhiepiscop şi metropolit al Românilor ortodocşi din Ungaria şi Transilvania. 
Obtinând această alegere, întărirea preaînaltă, si conferindu-i-se deodată cu întărirea si 
dignitatea de consilier intim al Majestății Sale, în dumineca din 16/29 octombrie 1916 fu 
hirotonit întru episcop şi instalat în scaunul metropolitan, din pricina stărilor excepționale, în 
Biserica ortodoxă română din Oradea-mare. 

A publicat o mulțime de articole şi studii de conținut istoric, dogmatic şi din domeniul 
dreptului canonic în revistele, ce le-a redactat şi la cari a colaborat. A scris articoli politici în 
ziarele: ,Tribuna” şi „Tribuna poporului” şi a adunat documente referitoare la trecutul nostru 
national-bisericesc. Este autorul şi al brosurei polemice: „Dare de seamă despre judecata Sfântului 
Sinod”, Bucureşti 1896, prin care guvernul liberal al României căuta să-şi justifice ținuta in 
chestia caterisirii prin Sfântul Sinod a metropolitului primat Ghenadie Petrescu. 

Operele mai însemnate, ce le-a scris şi publicat sunt: „Mitropolitul Sava II. Brancovici”, 
Arad 1906, ,lerarhia si Mitropolia bisericii române din Transilvania şi Ungaria”, Sibiiu 1908, „Rolul 
diecilor din Moldova (cercetări literare istorice”, Bucureşti 1896. 

Vestea morții a sosit la Arad luni după amiază. Preasfintia Sa, părintele nostru episcop 
Ioan, a plecat cu trenul de seară la Budapesta şi a adus evenimentul neaşteptat la cunoştinţa 
clerului şi poporului din eparhia sa prin următorul circular: 

* 
Nr. 3913/1918 Pres. 
Tuturor Preaonoratilor protopresbiteri şi administratori protopresbiterali şi 
Onor. Preotimi din eparhia Aradului 

Încă nu s-au împlinit doi ani de zile de la deplinirea scaunului de arhiepiscop al 
Transilvaniei, şi deodată şi de metropolit al bisericii noastre ortodoxe române, din statul nostru 
ungar, am şi primit astăzi, şi încă din capitala ţării, ştirea pe cât de tristă, pe atât de neaşteptată, 
că Excelenţa Sa înalt Preasfinţitul arhiepiscop şi mitropolit 

Vasile Mangra 
a trecut acolo la cele eterne. Aceasta veste tristă şi dureroasă ne-a surprins în aşa măsură, că nu 
eră să dăm crezământ ochilor din motivul că sâmbătă, la 29 septembrie (12 octombrie) a. c., a 
preşezut vesel conferința episcopatului nostru, întrunit în capitală în scopul de a combina o zi 
potrivită pentru convocarea congresului, deoarece notificarea telegrafică despre preaînalta luare 
la cunoştinţă a intentionatei convocări pe termenul statutar îi venise cu aşa întârziere, că in 
timpul până la termenul statutar nu se mai puteau îndeplini formalitätile recerute. 

Deşi pentru acum nu ne este dat a spune ziua înmormântării, dar convinşi că la aceasta 
mare durere a întregei noastre mitropolii se asociază şi clerul şi poporul eparhiei noastre, 
dispunem pre cum urmează: 

1. Numaicât să se arboreze flamura neagră pe toate bisericile şi şcolile. 

2. În răstimp de 6 zile dupăolaltă următoare să se tragă clopotele la toate bisericile 
noastre ca de obicei după morți. 

3. În răstimp de 6 săptămâni, la toate liturgiile să se rostească şi ectenia morilor şi să se 
pomenească numele fericitului arhiepiscop şi metropolit Vasile Mangra. 

4. Într-una din sâmbetele celor 6 săptămâni să se tind parastas în toate bisericile noastre 
pentru odihna sufletului fericitului arhiepiscop şi metropolit sus-pomenit. 

Îndatorăm, în fine, pe P. T. protopresbiteri şi administratori protopresbiterali, ca din 
aceasta dispoziție a noastră să distribuie cu toată graba fiecărui oficiu parohial câte un 
exemplar spre ştire şi strictă acomodare. 

După cari, toate am rămas cu binecuvântare arhierească. 

Arad, la 1/14 octombre 1914 
Al vostru de tot binele voitor: 
Ioan I. Papp 
Episcopul Aradului 


502 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


* 


Înmormântarea răposatului a avut loc joi, în 4/17 octombre, în Budapesta. Prohodul 1- 
a servit protoiereul Matei Voileanu, asesor consistorial în Sibiiu, cu asistenți. 
Consistorul nostru eparhial din Arad a fost reprezentat la actul înmormântării prin 
asesorii Traian Vätian, protopopul Aradului, şi Petru Trutia, avocat şi fisc consistorial. 
Dumnezeu să-l ierte! 


Biserica şi Şcoala, nr. 41 din 7/20 octombrie 1918, Arad, p. 1-2 


203 
Arad, 18/31 octombrie 1918 - Apel lansat de Consiliul National Român, cu sediul in Arad, 
tuturor românilor în scopul organizării gărzilor naționale române la nivelul comunelor, 
oraşelor şi comitatelor, pentru a pune capăt fărădelegilor care au început să fie tot mai prezente 
în societate. 


Către națiunea română 

Războiul lung şi sângeros, început din interese străine, s-a sfârşit. A învins ideea că 
fieştecare naţiune să dispună liber asupra sorții sale, să fie egal indreptatita şi fiecare om să aibă 
tot aceleaşi drepturi. Soarta națiunilor mici este pusă în mâinile cele mai bune şi cele mai mari 
naţiuni culte ne garantează idealurile noastre. 

Durere, s-au ivit veşti triste din satele româneşti, care ne vorbesc despre jefuiri, 
fărădelegi şi volnicii comise nu din partea poporului cinstit şi a românilor de bine, ci de oameni 
desträbälati şi betivii satelor. 

Fraţi Români! Fraţilor ostaşi, care v-aţi întors după atâtea suferinti lungi şi grozave la 
vetrele voastre, voi, care cu gurile mute ati fost purtați prin toate câmpurile de război, pline de 
sânge si suferinti, voi care, venind acasă, ati aflat poate familiile voastre flămânzite şi 
neindreptatite: ascultați de sfatul conducătorilor voştri de un sânge şi o lege! 

Fraţi soldați români, fiți cu răbdare! Fiți cu tragere şi iubire către neamul vostru, care în 
zilele acestea a intrat în rândul națiunilor libere, fiți mari la suflet în ceasurile acestea grele ale 
anarhiei şi vă arätati demni de încrederea şi sprijinul anticipat de națiunile mari culte, fiți demni 
de iubirea dezinteresată a celui mai mare om de astăzi, al preşedintelui Republicii americane: 
Wilson care, ca un al doilea Mesia, a dus la învingere ideea ca fiecare popor şi fiecare individ să 
fie egal îndreptățit şi stăpân pe soarta sa. 

Consiliul Naţional Român, compus din următorii bărbaţi: Dr. Teodor Mihali, Vasile 
Goldiş, Dr. Alexandru Vaida-Voevod, Dr. Ştefan C. Pop, Dr. Aurel Vlad şi Dr. Aurel Lazăr, 
apoi dintre reprezentanții Partidului social-democrat: Ioan Flueraş, Iosif Jumanca, Aenea 
Grapini, Tiron Albani şi losif Renoi, reprezintă astăzi întreg neamul românesc din Ungaria şi 
Ardeal, este recunoscut nu numai de puterile mari ale lumii, ci şi de guvernul unguresc 
revoluționar. 

Fiecare soldat român, deslegat de jurământul dat împăratului, are liberă voie să 
intre în Sfatul militar național român (garda națională română) să poarte simbolul mândru 
al suveranităţii lui naționale, tricolorul, şi este supus numai şi numai Consiliului Naţional 
Român. 

Frați români! În curând o să apară între voi bravi soldați şi ofiţeri ai gardei 
nationale române. Alăturaţi-vă către ei şi dati-vä braţele şi inimile voastre române întru 
ajutorul şi sprijinul lor. Consiliul Naţional Român se adresează către voi şi vă cere 
următoarele lucruri: 

1. Dati mâna toți cei buni şi cinstiţi, fără deosebire de neam şi lege, şi sustineti ordinea, 
apärati viata şi avutul oamenilor. 

2. Primiti cu încredere bărbaţii trimişi de Consiliul National Român între voi cu scopul 
de a vă lumina şi ajuta. 


503 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


3. Constituiti-vä imediat in gardă locală, in care poate fi primit fiecare om cinstit, fără 
deosebire de neam şi lege. 

4. Să luaţi cunoştinţă că jafurile şi omorurile compromit cauza sfântă a nemocratiei noi, 
care este chemată a închega întreaga lume într-o singură societate, unde vor domni cele mai 
curate idei a libertatei, frätietätei şi egalitätei. 

5. Fiecare ofițer şi soldat român, care încă nu s-a anunțat şi nu are împărțire, are 
datorinta a se prezenta fără amânare la biroul Consiliului National Român (Arad, str. Fabian 
Gabor nr. 7). 

Fiecare român are datorinta să contribuie la susținerea ordinei. Jefuitorii sunt cei mai 
mari duşmani chiar a poporului românesc. Dati-ne mâna de ajutor ca să putem prezenta 
înaintea lumii tânăra şi frumoasa națiune română în deplina ei curățenie şi întreaga ei 
splendoare. 

Preşedintele Consiliului Naţional Român 
Dr. Ştefan C. Pop 


AN-SJ Arad, fond Garda Naţională din 1918, document 106, f. 11064 


204 


Oradea, 18/31 octombrie 1918 - Declaraţie de adeziune, la programul Consiliului Naţional 
Român, semnată de studenții din Oradea. 


Declaraţie 

Tinerimea şi studenții români din Oradea Mare, aderând cu totul la hotărârile 
Comitetului Partidului Naţional Românilor din Transilvania şi Ungaria: 

1. Se supun dispozițiilor Comitetului executiv al Partidului național; 

2. Insistă pentru grabnica întrunire a Adunării Nationale; 

3. Se declară solidari cu Comitetul studenţilor români din Budapesta; 

4. Roagă Comitetul Executiv al Partidului Naţional să intre imediat în legătură cu 
Consiliul Naţional Român din Paris; 

5. Cer redactarea unui ziar cotidian; 

6. Declară că sunt uniţi în cugete cu frații noştri din Bucovina şi vrem ca soarta lor să 
fie strâns legată de soarta noastră. 

Oradea-Mare, la 18/31 octombrie 1918 


George Bugariu, Dr. Valer Mărcuş, 
Augustin Vancea, Nerva Jercan, 

L. Popescu, Liviu Lazăr, 

Grigore Ritin, Nerva Traian Cosma, 
Petrovan Ştefan, Gavril Dudulescu, 
Petru Erdelyi, loan Cerica, 

Petru Dejeu, Vasile Stan, 

G. Barna, Ioan Popp, 

Victor Gherasim, Vasile Barbulescu. 


AN-SJ Arad, fond Roman Ciorogariu, dosar 7, f. 1111065 


1064 Dupa: *** 1918 la Romani. Documentele Unirii. Unirea Transilvaniei cu Romania, 1 Decembrie 
1918, vol. VII, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucuresti, 1989, pp. 58-59 

1065 După: *** 1918 la Români. Documentele Unirii. Unirea Transilvaniei cu România, 1 Decembrie 
1918, vol. VII, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 60 


504 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


205 


Tinca (comitatul Bihor), 3 noiembrie 1918 - Informare în legătură cu actele de anarhie 
provocate în câteva comune ale plasei Tinca de către soldații maghiari rebeli. 


3 noiembrie 1918, Tinca 
2565 
16427 raportez: la lanoşda, şaizeci de militari înarmaţi au ocupat primăria, notarul a fugit, 
doi jandarmi au fost dezarmati. La Batăr a fost atacat administratorul moşiei Zeller, moşia a fost 
jefuită, iar Zeller a fugit la Tinca. Binevoiti a cere Consiliului militar să trimită la Tinca trupe sigure, 
cu un efectiv de 50 de persoane. În caz contrar, nu pot răspunde pentru menținerea ordinei. 
Prim-pretor 
ss. indescifrabil 


Arhiva LS.IS.P. Secţia Cluj, cutia nr. 227, filmul nr. 31066 


206 


Beiuş, 21 octombrie/3 noiembrie 1918 - Ştire în legătură cu înființarea Consiliului 
Naţional Român din Beiuş, ca organ local al Comitetului Executiv al Partidului Naţional 
Român, şi intenția declarată a acestuia de a conlucra cu Consiliul Naţional Maghiar local în 
asigurarea ordinii publice. 


Consiliul Naţional Român din Beiuş 

Duminică, 3 noiembrie, nou, Românii din Beiuş, înțelegând că după amiază Maghiarii 
vor să înființeze Consiliul național maghiar, s-au întrunit Dr. loan Ciordaş, avocat, Dr. Gavril 
Cosma, avocat, Camil Sălăgian, au declarat de constituit Consiliul național român, cu următorii 
membri în permanenţă: 

Dr. loan Ciordaş, avocat, Dr. Gavril Cosma, avocat, Camil Sălăgian, profesor, Dr. 
Constantin Popoviciu, avocat, Ilarie Crişan, meseriaş, Roman Cristian, meseriaş, Traian A. 
Pinteru, profesor, Dr. Constantin Pavel, profesor, Dr. Cornel Nyes, medic. 

Consiliul naţional român constituit, prin membrii Dr. loan Ciordaş, Dr. Gavril Cosma, 
Dr. Constantin Popoviciu aduce numaidecât la cunoştinţa pretorului următoarea rezoluție: 

„Românii din Beiuş, în adunarea lor ținută la 3 noiembrie, nou, 1918, orele 12 a. m., pe baza dreptului 
de a dispune liber asupra sa fiecare națiune — drept recunoscut şi de Consiliul național maghiar regnicolar — au 
constituit Consiliul național român, ca organ al Comitetului executiv al Partidului național român. 

Consiliul național român salută Consiliul național maghiar din loc, şi până la alte orientări, ce 
le va primi de la Comitetul executiv al Partidului național român, îl va sprijini în susținerea ordinei şi în 
asigurarea rezolvării neconturbate a afacerilor publice”. 


Românul, nr. 4 din 31 octombrie /13 noiembrie 1918, Arad1067 


207 


Oradea, 21 octombrie/3 noiembrie 1918 - Proces verbal al sedintei-conferinta a filialei 
Partidului Naţional Român din Oradea şi Bihor, convocată cu scopul înființării unui Consiliu 
militar român al Oradiei şi Bihorului, precum şi pentru organizarea Consiliului Naţional 
Român al oraşului județului. 


1066 *** 1918. Bihorul în Epopeea Unirii. Documente, Comitetul de Cultură şi Educație Socialistă al 
judeţului Bihor, Oradea, 1978, p. 133 

1067 După: *** 1918 la Români. Documentele Unirii. Unirea Transilvaniei cu România, 1 Decembrie 
1918, vol. VII, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 78 


505 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Proces verbal 
luat in şedinţa conferinţei Partidului national român din Oradea mare şi Biharia, ținută la 3 
noiembrie 1918 în Oradea mare, în casa avocatului Dr. Aurel Lazăr. 

Prezenti: Roman R. Ciorogariu, vicar episcopesc, Dr. Jacob Radu, canoic, Dr. Gheorghe 
Miculas, directorul preparandiei, Gheorghe Tulbure, referent consistorial, Augustin Maghiar, 
profesor, Vasile Popovici, paroh, Dr. Aurelian I. Magier, secretar consistorial, Dr. Coriolan 
Papp, director la „Bihoreana”, Iosif Diamandi, contabil, Dr. Aurel Lazar, Dr. loan Buna, Dr. 
Justin Ardelean, Dr. Ioan Boros, Dr. Ioan Jacob, avocat in Ceica, Dr. Aurel Nyilvan, Dr. Sever 
Erdeli, Dr. Savu Marta, Dr. Iuliu Chis, Dr. Demetriu Chis, Dr. Roxin Gheorghe, Dr. Nicolae 
Zigre, Dr. Aurel Zigre, avocaţi, Dr. Valer Marcus, candidat de avocat, lancu Cerbu, interpret la 
judecătorie, Gheorghe Bogar, vice-notar, apoi următorii ofițeri: Dr. Nicolae Popovici, medic de 
regiment, Dr. Dimitrie Bodor, proto-medic militar, Dr. Coriolan Grădinariu, Cornel Neş, Petru 
Erdeli, locotenenti, Dr. Grigore Egri, sublocotenent, Dr. Sever Andru şi Alexandru Haşaş, 
stegari. 

1. Convocatorul conferinţei, Dr. Aurel Lazăr, aduce la cunoştinţa celor prezenți că, în 
urma dorinței esprimate din mai multe părți, în acest moment istoric, când dispar împărații şi se 
renasc popoarele, spre a ne putea consulta asupra sorții neamului nostru din Oradea mare şi 
Biharia, a convocat conferința de azi şi cu entuziasm puternic rosteşte următoarea vorbire de 
deschidere: 

Domnilor! 

Adânc impresionat, vă salut! Ştiu, şi ştim cu toții, că realizarea idealului nostru 
naţional nu depinde numai de la noi. Ştim că viitorul nostru este în mâinile puterilor 
învingătoare. Până la Conferința din pace va mai trece multă vreme. Acest interval este al 
nostru, serveşte pentru pregătirile noastre, pentru desvoltarea, întărirea conştiinţei noastre 
nationale, pentru scăparea de păcatele trecutului. Sufletul fiecărui popor este conştiinţa 
naţională. Pacea aşteptată ne va asigura libertatea şi independenţa națională: dar numai dacă o 
voim, o cerem, o pretindem şi dacă ne dovedim vrednicia să fim primiți de membri liberi ai 
alianței popoarelor. 

Declaraţia, cunoscută, a Comitetului national a fost primul pas înältätor şi energic în 
această luptă mare! Evenimentele de atunci au luat dimensiuni neaşteptate, nechibzuite, uriaşe. 

Ungaria veche nu mai există. Ideea ,natiunei politice maghiare”, ideologia supremației 
maghiare, într-un moment neprevăzut au dispărut şi credem că vor zăcea îngropate, fără 
speranţa reînvierii, în cripta de la Geszt. 

Pronia divină ne-a scăpat din robia milenară. Revoluţia din Budapesta, nimicind 
Ungaria veche, a demolat Bastille-ul libertăţii noastre nationale, şi acum tăria, conştiinţa, 
cinstea, voinţa, credința noastră, puterea titanicä a geniului neamului românesc ne va scăpa de 
o robie nouă. 

Domnilor! Biharia a înţeles glasul vremii! Să ne dezbräcäm de hainele 
indiferentismului, de ale şovăirii şi oportunismului. Solidaritate şi disciplină, bună înţelegere şi 
energie. Acestea sunt stâlpii conştiinţei nationale, armele luptei noastre pentru realizarea 
idealului naţional. 

Salutându-vă cu dragoste pentru numărul frumos în care ati grăbit la conferința de azi, 
vă rog ca pentru conducerea agendelor să alegeți un preşedinte şi un notar. 

Conferinţa aclamează cu unanimitate de prezident pe Dr. Aurel Lazăr, iar ca notar pe 
Dr. Aurelian Magier. 

2. Prezidentul raportează că, în situația extraordinară creată de vârtejul evenimentelor, 
simțindu-se necesitatea de a fi în contact cu Comitetul executiv al Partidului national român din 
Ungaria şi Transilvania, care comitet în zilele trecute a fost convocat în Budapesta, încă în 31 
octombrie, a. c., a trimis la Budapesta pe studentul în drept Traian Cosma, spre a câştiga 
informațiile şi invitatiile necesare de la acel Comitet, şi este acum în situatiunea de a raporta 
rezultatul acestei emisiuni în următoarele: 


506 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Domnul deputat Ştefan C. Pop, în numele Comitetului executiv, ne-a trimis epistola de 
acest conținut (adresată direct lui Dr. A. Lazăr): 

«Iubite Aurel! Epistolele tale le-am primit, şi în scurt îți transmit: 1) Să nu candidezi la Ceica, 
în jurnale să dai, în numele Consiliului național român, un comunicat cum ne-ai comunicat nouă; 2) 
Raportul tău, cu cei din Oradea, să fir: absolută rezervă şi pasivitate. 3) Dacă ai oameni de încredere 
dintre ofițeri, să se formeze Consiliul militar român, cu deviza că numai de porunca Consiliului național 
român va asculta. Cei din garnizoana Timişoara s-au constituit; vice-colonelul Brânduşa, cu un 
leutenant, s-au prezentat la noi, oferindu-şi serviciile. Astăzi am conferat cu Jdszi şi cu doi deputați 
unguri din Ardeal pentru un manifest către popor, să susțină ordinea. Atât şi nimic. Mai mult verbal. 
Noi astăzi plecăm acasă. Te fmbrätisez. Budapesta, la 1/XI 1918, Dr. Stefan Pop». 

Ca întregire, studentul Traian Cosma mai raportează următoarele informații primite 
verbal de la Dr. Ştefan C. Pop: 

a) Secția românească a Partidului social-democrat din Ungaria a fuzionat cu Partidul 
național român, emițând 4 delegaţi care, împreună cu cei 6 membri ai Comitetului executiv al 
P.N.R., vor forma Consiliul Naţional Român din Transilvania şi Ungaria. 

b) Dorinţa Consiliului Naţional Român e ca soldații români să nu depună jurământul 
Consiliului Naţional Maghiar, ci să se concentreze fiecare regiment în cadrul său, supunându-se 
îndrumărilor Consiliului Militar Român. aceste referate se iau la cunoştinţă. 

3. Conform invitatiunilor propuse în punctul 2, prezidentul pune pe tapet chestia 
înființării Consiliului Militar Român pentru Oradea şi Biharia, iar conferința, după o dezbatere 
minuțioasă, cu unanimitate aduce următoarea rezolutiune: 

1) Enuntä necesitatea constituirii Consiliului militar român, care va sta la dispoziția 
Consiliului Naţional Român. 

2) Acest Consiliu Militar Român, pentru Oradea şi Biharia, deocamdată se compune 
din ofițerii români prezenţi la această conferință, către care se alătură benevol sublocotenentul 
sârb Lazzar Homorean, de la Regimentul 70 din localitate. 

3) Constituirea acestui Consiliu se va anunţa Consiliului Militar Român din Timişoara, 
cerând invitatiune pentru un procedeu uniform. 

4) Acest Consiliu militar se va pune în legătură cu corpul ofițeresc al Regimentului 70 
croat, din localitate, pentru cooperare. 

5) Constituirea Consiliului se va aduce la cunoştinţa Comandei militare din Oradea 
mare. 

În baza acestei rezolutiuni, Consiliul Militar Român pentru Oradea şi Biharia, 
deocamdată, se constituie din următorii ofițeri prezenți: 

o Dr. Nicolae Popovici, medic de regiment, 
Dr. Dimitrie Bodor, proto-medic militar, 
Dr. Coriolan Grădinar, locotenent, 
Cornel Neş, locotenent, 
Petru Erdelyi, locotenent, 
Dr. Grigore Egri, sublocotenent, 
Lazar Homorean, sublocotenent, 
Dr. Sever Andru, stegar. 
Alexandru Haşaş, stegar, urmând să se întregească la numărul pe care ofițerii noştri, în 
consfătuire, îl vor afla de trebuintä. 

4. Prezidentul accentuând că în comitatul Bihariei lipseşte orice organizație politică a 
partidului naţional român, nu mai funcționează nici Clubul comitatens, luând în considerare 
trebuintele timpului extraordinar, voind a deştepta şi întări conştiinţa naţională, disciplina de 
partid şi a apăra drepturile şi interesele poporului românesc din Oradea şi Biharia, propune, iar 
conferința, în scopul executării principiilor expuse, aduce următoarea rezolutiune: 

Se constituie Consiliul Naţional Român pentru Oradea şi Biharia, care va sta la 
dispoziția Consiliului Naţional Român din Ungaria şi Transilvania şi va executa ordinele 
acestuia. 


9;-09:-00:,.00.:9 


507 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Acest Consiliu National Român pentru Oradea şi Biharia se compune din următorii 
membri: 
a) din Oradea 
1. Roman R. Ciorogariu, vicar episcopesc, 
2. Dr. Florian Stan, prepozit greco-catolic, 
3. Dr. Iacob Radu, canonic, 
4. Dr. Aurel Lazăr, avocat, 
5.  Andreiu Horvath, p[roto-]presbiter, 
6. Dr. Gheorghe Miculaş, directorul preparandiei, 
7. Dr. Sever Erdelyi, avocat, 
8. Dr. loan Buna, avocat, 
9. Dr. Coriolan Papp, director la [banca] „Bihoreana“, 
10. Dr. demetriu Kiss, avocat, 
11. Dr. lustin Ardelean, avocat, 
12. Gheorghe Tulbure, p[roto-]presbiter, referent bisericesc, 
13. Vasile Chirvai, profesor la preparandie, 
14. Dr. loan Boroş, avocat, 
15. Dr. Nicolae Zigre, 
16. Dr. Aurelian I. Magier, secretar consistorial, 
17. Dr. Valer Märcus, candidat de avocat, 
18. Dimitrie Balog, proprietar, 
b) din provincie: 
19. Dr. loan Ciordaş, avocat în Beiuş, 
20. Dr. Gavril Cosma, avocat în beiuş, 
21. Dr. Alexandru Pteancu, vicar, director de gimnaziu - Beiuş, 
22. Dr. Constantin Pavel, profesor la gimnaziu - Beiuş, 
23. loan Busita, profesor la gimnaziu - Beiuş, 
24. Petru E. Papp, p[roto-]presbiter, 
25. Sever Sălăgian, proprietar în Holod1%8, 
26. Dr. loan Iacob, avocat în Ceica1%9, 
27. Dr. Eugen Nyeki, avocat în Ceica, 
28. Dr. loan Comşa - Sâmbătşag1070, 
29. Adrian P. Deseanu, p[roto-]presbiter în Vascäu1071, 
30. Ioan Ovesa, preot contabil în Vaşcău, 
31. Dr. Augustin Ciurdariu, avocat în Vaşcău, 
32. Atanasie Toader, proprietar - Sighistel1072, 
33. Vasile Papp, preot în Topa superioară107, 


1068 Holod (în ungureşte Pusztaholld) comună în judeţul Bihor, alcătuită azi din satele Holod, 
Dumbrava, Dumbrăviţa, Forosig, Hodis, Lupoaia, Valea Mare de Codru şi Vintere - n.n. AT. 

1069 Ceica (în ungureşte Magyarcséke) comună în județul Bihor, alcătuită azi din satele Ceica, 
Bucium, Ceişoara, Corbesti, Cotiglet, Duşeşti şi Inceşti - n.n. AT. 

1070 Sâmbăta (în ungureşte Szombotsâg) comună în judeţul Bihor, alcătuită azi din satele Sâmbăta, 
Copăceni, Ogeşti, Rogoz, Rotăreşti şi Zăvoiu - n.n. AT. 

1071 Vaşcău (în ungureşte Vaskoh6) orăşel în județul Bihor, alcătuită azi din satele Vaşcău, Camp, 
Câmp-Moti, Coleşti, Vărzarii de Jos şi Varzarii de Sus- n.n. AT. 

1072 Sighiştel, sat aparținător comunei Câmpani (în ungureşte Felsômezés), județul Bihor, alcătuită 
azi din satele Câmpani, Fânațe, Hârseşti, Sighiştel şi Valea de Sus - n.n. AT. 

103 Topa de Sus, sat aparținător comunei Dobreşti (în ungureşte Bihardâbrosd), judeţul Bihor, 
alcătuită azi din satele Dobresti, Cornisesti, Crâncesti, Hidisel, Luncasprie, Răcaş, Topa de Jos şi Topa 
de Sus - n.n. AT. 


508 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


34. Victor Pap, Holod, 

35. Dr. Andreiu Ille, avocat în Tinca1074, 

36. Dr. Aurel Pintia, avocat în Tinca, 

37. Dr. Teodor Teşiu, avocat în Tinca, 

38. Petru Serb, presbiter în Girişu Negru1075, 
39. Vasile Plaştin, Beliu1076, 

40. Dr. Moise Coos, avocat în Salonta1077, 
41. Nicolae Roxin, presbiter în Mecherechiu1078, 
42. Dr. luliu Kiss, avocat in Marghita1079, 

43. Dr. Coriolan Man, Abrämut1080, 

44. Gavril Lazar, Sânlazär1081, 

45. Gavril Chereji, Satubarbă1082, 

46. Nicolae Vaşca, Homorog!83, 

47. Vasile Pantea, Homorog, 

48. Dănilă Vicaş, Husasäu1084, 

49. loan Berte, Covasna, 

50. George Coş, Salonta, 

51. Vasile Negru, Vaşcău, 

52. Alexandru Munteanu, p[roto-]presbiter în Tileagd108, 
53. Dr. Nicolae Poenar, avocat în Alesd1086, 
54. Aron Bulzan, Negreni1087, 


1074 Tinca (în ungureşte Tenke), comună în județul Bihor, alcătuită azi din satele Tinca, Belfir, 
Girişu Negru, Gurbediu şi Râpa - n.n. AT. 

1075 Girişu Negru (în ungureşte Fekete Gyoros), sat aparținător comunei Tinca - n.n. AT. 

10% Beliu (în ungureşte Bél), comuna astăzi în județul Arad, alcătuită din satele Beliu, Benesti, 
Bochia, Secaciu, Tăgădău şi Vasile Goldiş (fost Mocirla, iar din 1964 Lunca Teuzului) - n.n. AT. 

107 Salonta (în ungureşte Nagyszalonta), municipiu în judeţul Bihor, localitate ridicată pe vatra 
vechii aşezări Zalantha de către 300 de haidoni liberi (hajdu), împroprietăriți aici de principele 
transilvănean Bocskai Istvan pentru sprijinul militar acordat- n.n. AT. 

1078 Micherechiu (în ungureşte Méhkerék) comună românească, astăzi în comitatul Bichis (in 
ungureşte Békés) Ungaria - n.n. AT. 

1079 Marghita (în ungureşte Margitta), municipiu în județul Bihor, alcătuit astăzi din oraşul 
Marghita şi satele Chet şi Ghenetea - n.n. AT. 

1080 Abrămuț (în ungureşte Vedresâbrâny) comună în județul Bihor, alcătuită astăzi din satele 
Abrămuț, Crestur, Făncica şi Petreu - n.n. AT. 

1081 Sânlazăr (în ungureşte Szentlazdr) sat aparținător comunei Chişlaz (în ungureşte Vémosläz), 
judeţul Bihor, alcătuită azi din satele Chislaz, Chiraleu, Hăuceşti, Mişca, Pocluşa de Barcău, Sărsig şi 
Sânlazăr - n.n. A.T. 

1082 Satu Barbă (în ungureşte Lljbârtfalva), sat aparținător comunei Abram (în ungureşte 
Erâbrâny), judeţul Bihor, alcătuită azi din satele Abram, Cohani, Dijir, Iteu, Iteu Nou, Margine, Satu 
Barba şi Suiug - n.n. AT. 

1083 Homorog (în ungureşte Oldhhomorog), sat aparținător comunei Mădăras (în ungureşte 
Madarasz), judeţul Bihor, alcătuită azi din satele Mădăras, Homorog şi lanoşda - n.n. AT. 

1084 Husasău de Tinca (în ungureşte Biharhossziiaszd), comună în judeţul Bihor, alcătuită azi din 
satele Husasău, Fonău, Miersig, Oşand şi Sititelec - n.n. AT. 

1085 Tileagd (în ungureşte Mezôtelegd), comună în județul Bihor, alcătuită azi din satele Tileagd, 
Bălaia, Călătani, Poşoloaca, Tilecuş şi Uileacu de Criş - n.n. AT. 

1086 Aleşd (în ungureşte Elesd), oraş in județul Bihor, alcătuit azi din oraşul Alesd şi satele Pădurea 
Negara, Peştiş şi Tindud - n.n. AT. 


509 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


55. Iosif Moldovan, Ortiteag1088, 
56. Dr. Emil Lazăr, Borod108, 
57. Emil Perenyi, Borod, 
58. Petru Fodor, Borod, 
59. Ştefan Domocos, preot în Bratca10%, 
60. Teodor Manea, preot în Bratca, 
61. Vasile Cartis, Rogoz, 
care Consiliu, după trebuinte, se mai poate întregi prin sine. 

Având în vedere greutățile comunicației, lipsa ardentă de dispoziții momentane, iar 
convocarea şi consultarea totalitätii Consiliului, întâmpinând greutăţi neinvincibile, conferința, 
la care participează mai mulți membri din provincie, alții iarăşi aderând la deciziunile ei, 
enunţă următoarea concluzä: 

Membrii Consiliului, cu ubicatiunea!! în Oradea mare, formează Comitetul executiv 
al Consiliului Naţional pentru Oradea şi Biharia şi au facultate a aduce deciziuni în numele 
întregului Consiliu. 

Ne mai fiind alte obiecte, şedinţa se ridică, iar pentru autentificarea procesului verbal 
se desemnează membrii: Dr. Coriolan Papp şi Dr. Gheorghe Miculaş. 

D.c.m.s. 
Dr. Aurelian I. Mageriu Dr. Aurel Lazar 
notar prezidentele 
Pentru autentificare: 
Dr. Gheorghe Miculaş (L. S.) 


ANIC Bucuresti, fond Consiliul National Roman, Bihor, inventar 838, dosar 1/1918, f. 1-31092 


208 


Oradea, 6 noiembrie 1918 - Certificat eliberat de Consiliul National Român din Bihor, prin 
care sublocotenentul Nestor Costa este împuternicit să organizeze gărzile române din satele 
plasei Tinca. 


Consiliul Naţional Român din Oradea Mare şi Biharia 
Nr. 38/1918 
Certificat 
Consiliul national român îl încredințează, respectiv îndrumă, pe domnul sublocotenent 
Nestor Costa ca în cercul Tinca să organizeze garda națională română şi să-i ia jurământul. 
Organele administrative, jandarmeria, precum şi bărbaţii noştri de încredere sunt 
invitați a-i da susnumitului mână de ajutor întru toate. 


1087 Negreni (în ungureşte Kôrôsfeketeté), comună azi în județul Cluj, alcătuită din satele Negreni, 
Bucea şi Prelucele - n.n. AT. 

1088 Ortiteag (în ungureşte Lirgeteg), sat aparținător comunei Mägesti (în ungureşte Szâszfalva), 
judeţul Bihor, alcătuită azi din satele Măgeşti, Butani, Cacuciu Nou, Dobricioneşti, Gălăşeni, Josani 
şi Ortiteag - n.n. AT. 

1089 Borod (în ungureşte Nagybâr6d), comună în județul Bihor, alcătuită azi din satele Borod, 
Borozel, Cetea, Cornitel, Serani şi Valea Mare de Criş - n.n. AT. 

10% Bratca (în ungureşte Barâtka), comună în judeţul Bihor, alcătuită azi din satele Bratca, Beznea, 
Damis, Loräu, Ponoară şi Valea Crişului - n.n. AT. 

1091 Reşedinţă - n.n. AT. 

1092 După: *** 1918 la Români. Documentele Unirii. Unirea Transilvaniei cu România, 1 Decembrie 
1918, vol. VII, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, pp. 96-100 


510 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Numărul gardiştilor e a se înainta acestui senat (nr. 248 telefon). După 1000 locuitori, 
se recrutează 25 gardişti. Acest certificat serveşte ca document şi învoială pentru libera călătorie 
pe căile ferate. 

Oradea Mare, la 6 noiembrie 1918 
Emil de Herbay, căpitan 
Comandantul consiliului militar 


AN-S] Bihor, fond Colecţia de documente, document nr. 1621093 


209 
Oradea, 6 noiembrie 1918 - Procesul verbal al şedinţei Consiliului National Român din 
Oradea şi Bihor în cadrul căreia a fost clarificată problema organizării gărzilor naționale 
române la nivelul comunelor româneşti, repartiția ofițerilor români însărcinați cu organizarea 
acestora şi formula jurământului pe care membrii gărzilor trebuie să-l presteze. 


6 noiembrie 1918, Oradea 
Proces verbal 
luat în şedinţa Comitetului executiv al Consiliului National Român din Oradea şi Bihor, 
ținută la 6 noiembrie, nou, 1918, în Oradea Mare. 


Prezident: Dr. Aurel Lazăr 

Notar: Dr. Aurelian I. Magier 

Prezenti: Dr. Florian Stan, Roman R. Ciorogariu, Dr. lacob Radu, Dr. Coriolan Papp, 
Dr. Demetriu Kiss, Dr. Gheorghe Miculaş, Dr. Gheorghe Roxin, Dr. Valer Mărcuş. 

1. 

Prezidentul, Dr. Aurel Lazăr, raportează despre activitatea Consiliului Militar Român. 
Acest consiliu, după ce a susceput în sânul său pe toţi ofițerii români, care parte se află în 
Oradea, parte reîntorcându-se de pe front, s-au anunţat benevol în biroul Consiliului, a purces 
la propriul său scop, la organizarea gardei naționale române din Oradea şi Bihor. 

Întreg comitatul, sau mai bine zis teritoriul locuit de români, a fost împărțit în rayon- 
uri. Pentru organizarea fiecărui rayon s-au esmis 1-2 ofițeri români. În total s-au esmis 57 ofiţeri 
români, prescriindu-se fiecăruia cercul de activitate. Pentru acoperirea speselor reclamate de 
călătorie şi organizare în total li s-a pus la dispoziție suma de 20000 coroane, anticipată, în acest 
scop de la Comitetul executiv militar comitatens. 

Cât priveşte jurământul, s-a luat următoarea dispozitiune: Comandantul Consiliului 
Militar Român, căpitanul Emil de Herbay depune jurământul în mâinile Comitetului executiv al 
Consiliului National Român din Oradea şi Bihor. Ofițerii şi subofiterii, care organizează garda 
naţională, depun jurământul în mâna comandantului Emil de Herbay. Organizatorii gardei: 
ofițeri şi subofiteri, iau jurământul apoi de la gardisti. 

Textul jurământului este următorul: „Eu jur că întru toate mă supun poruncilor Consiliului 
National Român si al concrezutilor lui şi cu toată puterea mea voi servi trebuintelor poporului şi a țării şi voi servi 
pentru apărarea ordinei şi păcii şi oriunde voi fi chemat, mă voi duce fără şovăire. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!" 

2: 

Membrul, Dr. Nicolae Zigre, face următoarea propunere: „Să se decreteze că garda 
națională se înființează fără altă rezervă numai spre apărarea ordinei publice. Garda Naţională Română şi 
cea maghiară să se supună unei comande comune”. Care propunere, luându-se în dezbatere, se 
decretează că: „Garda Naţională Română şi respectiv Consiliul Militar Român se poate folosi numai 
pentru susținerea oridnei publice”. 


1093 *** 1918. Bihorul în Epopeea Unirii. Documente, Comitetul de Cultură şi Educație Socialistă al 
judeţului Bihor, Oradea, 1978, p. 151 


511 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


3. 
Prezidentul mai raportează că a primit veşti despre organizarea gardei nationale in 
centrele Beiuş şi Vaşcău, ceea ce se ia la cunoştinţă. 
D.c.m.s. 
s. Aurelian Magier s. Aurel Lazar 
notar presedinte 


ANIC Bucuresti, fond Consiliul National Roman Oradea si Bihor, inv. 838, dosar 4/1918, f. 11094 


210 
Oradea, 7 noiembrie 1918 - Ştire în legătură cu intervenția trupelor şi gărzilor maghiare 
împotriva rebelilor care au jefuit o serie de întreprinderi private din cuprinsul comitatului 
Bihor şi pentru restabilirea ordinii publice. 


7 noiembrie 1918, Oradea 
Se restabileşte liniştea în comitatul Bihor 

De pe teritoriul comitatului Bihor astăzi au sosit veşti mult mai liniştitoare, şi acest fapt 
îl putem atribui activităţii comune, neobosite şi conştiente a gărzilor naționale maghiare şi a 
Consiliului Naţional Român. 

Astfel, la întreprinderea de prelucrare a lemnului Stern Dezideriu, din Bratca, a fost 
trimis un pluton format din 35 militari pentru liniştirea tulburărilor izbucnite ieri, care a reuşit 
să restabilească ordinea. La Aleşd, unde masele au luat cu asalt fabrica Lederer pentru a o 
distruge, a fost trimisă forța armată condusă de locotenentul Siidy, care astăzi ne-a trimis veşti 
liniştitoare. Proprietăţile Episcopiei catolice de rit latin din Văşad, de asemenea au fost atacate şi 
jefuite. Gărzile civile şi militare sunt trimise pentru prinderea jefuitorilor. 

Masele au luat cu asalt depozitele de alimente ale Exploatării forestiere din Ciunteşti, 
furând de acolo 28 de oi şi 22 de porci. Administratorul depozitelor a fugit, fiindu-i teamă de 
furia mulțimii. La Tinca au avut loc tulburări mai serioase, unde au jefuit bande întărâtate. 

Locotenentul Karâcsonyi, în fruntea unei gărzi formate din 30 de gardişti, a reuşit să-i 
împrăştie pe jefuitori. La Tinca în prezent s-a restabilit liniştea, iar astă seară locotenentul 
Karâcsonyi, şi oamenii săi, s-au întors la Oradea. 

Douăzeci şi doi de cetățeni de naționalitate română, din comuna Roit, s-au prezentat la 
Consiliul Naţional Maghiar al comitatului Bihor cerând arme de foc. Este însă regretabil că 
momentan avem mare lipsă de arme de foc, dar în curând se va remedia şi această stare creată 
de revoluție. 

Consiliul Naţional Român, care ăşi are sediul în localul comitatului, a desfăşurat o 
activitate deosebit de meritorie şi de simpatizată. Consiliul Naţional Român trimite în provincie 
personalități române cu popularitate, care desfăşoară o propagandă în vederea menținerii 
liniştei şi a ordinei publice. 

În general, putem spune că restabilirea ordinii se realizează cu o muncă foarte 
conştiincioasă şi sperăm că în scurt timp se va linişti în tot comitatul şi în întreaga țară această 
agitaţie creată de revoluție. 


Nagyvaradi Naplé, nr. 245 din 7 noiembrie 1918, Oradea, p. 31995 


1094 *** 1918. Bihorul în Epopeea Unirii. Documente, Comitetul de Cultură şi Educație Socialistă al 
judeţului Bihor, Oradea, 1978, p. 152 

1095 *** 1918. Bihorul în Epopeea Unirii. Documente, Comitetul de Cultură şi Educaţie Socialistă al 
judeţului Bihor, Oradea, 1978, pp. 164-165 


512 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


211 
Oradea, 25 octombrie/7 noiembrie 1918 - Apel al Tinerimei Române din Oradea Mare şi 
Bihor, prin care solicită Consiliului Naţional Român să proclame unirea Transilvaniei şi 
Bucovinei cu România, urmată se intrarea armatelor române în teritoriile locuite de români 
spre a putea garanta actul unirii. 


Domnule preşedinte! 

Tinerimea română din Oradea-Mare şi Bihor, în urma situaţiei schimbate, revenind 
asupra declarației sale din 18/31 octombrie, a.c., aceea o întregeşte în modul următor: 

Acceptând şi guvernul unguresc programul democratic al preşedintelui Wilson, pe 
baza principiului de liberă dispunere a popoarelor, reprezentanții noştri legitimi încă şi-au spus 
cuvântul în fața lumei vestind idealul şi pretențiile românilor din Ungaria şi Transilvania, cu 
rezerva că chestiunile teritoriale să rămână în sarcina Conferinţei de pace. 

Considerând însă schimbările mari provocate de revoluţia ungurească, declarația 
Românilor făcută în Parlament prin domnul deputat Dr. Vaida nu mai ajunge ci, „rezervatio 
mentalis”, în care s-a adus hotărârea comitetului la Oradea-Mare, trebuie scoasă la lumina 
zilei anunțând Consiliul Naţional Central Român: Unirea tuturor Românilor în regatul 
României Mari. Este cu atât mai vârtos îndreptăţit să o facă, căci întrunirea Adunării 
Naţionale ar întâmpina piedici mari, iar de un plebiscit duşmanii noştri, având în mână garda 
ungurească plasată la sate, cu intenții ascunse, ar folosi-o întru stingherirea exerciţiului 
voinţei libere. 

Ne mai îndeamnă la acestea şi schimbarea neaşteptată a situației politice sprijinite de 
armistițiul încheiat pe toate fronturile când, adică realizarea idealelor noastre ni se pare tot mai 
problematică. Istoria ne dă învățături prețioase cum viitorul popoarelor mici a fost sacrificat de 
dragul intereselor celor puternici. Şi până când croații , Boemii, Slovacii şi Italienii au in mână 
drept garantä teritoriile reclamate, România încă tot n-a intrat în acţiune. Fără îndoială, vom fi 
mai putin inițiați în secretele lumii mari, ținem însă să reclamăm în scutul trupelor Intelegerii 
pentru comunele româneşti față cu barbaria hoardelor ungureşti trimise la mäcelärirea 
Românilor sub pretextul susținerii ordinii. 

În considerarea acestora, vă rugăm ca, supunând deliberării Consiliului Naţional 
Român Central dorinţele noastre, să hotărască: 

1. Unirea Ardealului şi Bucovinei cu România. 

2. Pentru garantarea realizării acestei uniri să invitați România ca numaidecât să ocupe 
teritoriul locuit de români în Ungaria şi Transilvania. 

3. Şi până la plinirea vremii, trupele Intelegerii să intre la noi pentru asigurarea 
ordinei, garantarea liniştei, a siguranței vieții şi averii poporului român de aici. 


Domnule preşedinte! 
Vă rugăm ca cererea noastră s-a prezentaţi spre deliberarea Consiliului Naţional 
Român Central. 
Cu distinsă stimă: 
Nerva Traian Cosma 
Dr. Valer Mărcuş 
Liviu Lazăr 
Oradea-Mare, la 7/XI. 1918, stil nou 


AN-SJ Arad, fond Roman Ciorogariu, dosar 7, f. 112-11310% 


10% După: *** 1918 la Români. Documentele Unirii. Unirea Transilvaniei cu România, 1 Decembrie 
1918, vol. VII, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, pp. 160-161 


513 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


212 
Arad, 27 octombrie/8 noiembrie 1918 - Actul de adeziune a episcopilor ortodocşi şi greco- 
catolici ai românilor din Ungaria şi Transilvania la programul politic al Consiliului Naţional 
Român, cu sediul în Arad, cu precădere la principiul autodeterminării poporului român din 
imperiu. 


Adeziunea episcopilor români la Consiliul Naţional Român 
- Marelui Sfat al Națiunii Româna din Ungaria şi Transilvania in Arad - 


Răsboiul mondial a scos la iveală principiul social, atât de creştinesc, că fiecare popor 
are pe viitor dreptul a dispune liber asupra sorții sale. 

Noi, subsemnatii episcopi ai Bisericii ortodoxe-române şi greco-catolice române - 
avem firma convingere că interesele de viață ale neamului românesc, ai cărui păstori sufleteşti 
suntem, pretind ca un categoric imperativ - înfăptuirea acestui drept de liberă dispunere şi fata 
de neamul nostru. 

Dreptul acesta se va putea realiză numai dacă națiunea română va fi guvernată de fiii 
ei. Drept aceea declarăm: că recunoaştem marele Consiliu național român de reprezentantul şi 
conducătorul politic al națiunii române din Ungaria şi Transilvania, simtindu-ne fndreptätiti şi 
indatorati - ca fii credincioşi ai națiunii noastre - a conlucra din toate puterile la întruparea 
aspiratiunilor noastre nationale. 

În ziua Sfinţilor arhangheli Mihail şi Gavril 1918. 


Dr. Demetriu Radu - episcop greco-catolic de Oradea-mare 

Ioan I. Papp - episcop ortodox român al eparhiei Aradului, totodată şi locţiitor de 
mitropolit 

Dr. E. Miron Cristea - episcop ortodox român al eparhiei Caransebeşului 

Dr. Valeriu Traian Frențiu - episcopul Lugojului 

Dr. Iuliu Hosszu - episcopul român greco-catolic al Gherlei 


Biserica şi Şcoala, nr. 47 din 18 noiembrie/1 decembrie 1918, Arad, p. 1 


213 
Tinca (comitatul Bihor), 8 noiembrie 1918 - Raportul prim-pretorului plasei Tinca în 
legătură cu actele de anarhie produse în unele comune de soldați rebeli, jafurile produse de 
aceştia la întreprinderile şi exploatatiile agricole private, intervenția trupelor maghiare şi 
începutul restabilirii ordinii. 


8 noiembrie 1918, Tinca 
Prim-pretorul plăşii Tinca 
2565/1918 
Ilustre domnule comite! 

Despre evenimentele extraordinare din primele 7 zile ale acestei luni, vä informez 
dupä cum urmeazä: 

Curentul revoluționar a ajuns în plasa noastră prin intermediul soldaților reîntorşi [din 
război] în data de 1 şi 2 noiembrie şi, cu o repeziciune surprinzătoare, a izbucnit în data de 2 în 
localitatea lanoşda, unde notarul a cerut sprijinul forței armate, la ora 11 înainte de masă, 
deoarece 50-60 de soldați s-au ridicat în mod amenintätor. Postul de jandarmi din Gurbediu, în 
urma convocării noastre telefonice, a trimis imediat o patrulă, care însă a fost dezarmată de 
soldaţii răsculați, care au luat în stăpânire primăria şi au obligat pe primar să predea cheile 
casieriei. Notarul a reuşit însă să se refugieze, cu banii comunei, la Salonta, de unde i-a raportat 
telegrafic şefului postului de jandarmi din Gurbediu. 


514 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Se zvoneşte că garda civilă trimisă din Salonta a restabilit ordinea, a arestat vreo 50 de 
soldaţi răzvrătiți, care au fost escortati la Salonta. Notarul nu s-a reîntors nici până în prezent, 
înființarea gărzii civile fiind făcută de un brav plutonier din garda civilă din Salonta. 

Despre toate acestea m-am informat în data de 3, adică duminică, totodată şi despre 
faptul că sunt astfel de mişcări şi în celelalte comune. Fiind un număr mic de jandarmi la Tinca, 
nu se poate gândi la detaşarea forței armate de aici, cu atât mai mult că şi aici a început 
duminică criza. 

La adunarea populară ținută duminică, înainte de masă, elementele instigatoare, fiind 
în majoritate, înființarea gărzii civile, ca urmare a periclitării siguranţei publice, a fost 
imposibilă în principiu, numai în urma intervenţiei unui brav meşter cizmar din Tinca. 

Adunarea populară, ținută după masă, a avut însă un caracter pur revoluţionar, unde 
s-au pronunțat pentru aderarea la Consiliul national, telegrafic fiind instiintat contele Karoly 
Mihâly, ca preşedintele Consiliului National Maghiar, însă nici înființarea Consiliului national 
maghiar şi nici a gărzii civile nu era posibilă din cauza din cauza atitudinii amenințătoare a 
tinerilor soldați răsculați din Tinca. Aceştia, influențați de un instigator, au înființat o comisie 
formată din 10 membrii şi au cerut să li se predea cheile magaziilor şi să distribuie imediat grâul 
rechizitionat şi toate mărfurile. 

Înainte de toate acestea, populaţia şi-a dorit să defileze in fata statuii lui Kossuth, 
obligând la început, pentru ducerea drapelului national, pe Szabé Sândor, preşedintele 
Comisiei pentru ajutor de război, şi pe urmă pe preotul reformat Kassay Adalbert, referent cu 
probleme de aprovizionare, amenintându-i categoric. Până ce populaţia era la statuia lui 
Kossuth, soldaţii români din Râpa, sub conducerea unui instigator, au forțat uşa sediului 
preturei, au arestat omul de serviciu, obligându-l să predea cheile arhivei. Neputând obține 
cheile, au forțat usa, furând de acolo o parte din armele predate si 43 de perechi de pantofi 
confiscati, precum şi nişte piei trimise spre distribuire de cooperativa din Girişu Negru. 

Jandarmeria a intervenit, a tras în aer, a arestat 4 tâlhari, dar prea putin s-au putut 
recupera din lucrurile furate. Soldații răsculați din Tinca au cerut eliberarea deținuților, ceea ce 
trebuia îndeplinit, cu toate acestea, sub influenţa jefuirilor, aceştia au înființat noaptea o gardă, 
formată din 30 de membri. 

Noaptea a trecut în linişte, a doua zi, luni, fiind zi de târg săptămânal, jandarmeria în stare 
de alarmă, dimineaţa în jurul orei 9, când o masă de circa 200-300 de persoane a spart şi a jefuit o 
prăvălie din centrul pietii, a tras foc asupra jefuitorilor, rezultatul luptei fiind 2 morți şi 3 răniți. 

Populaţia însă s-a împrăştiat, după care contabilul plăşii, Szentpäly Gyula, locotenent 
major în rezervă, a trecut la înființarea gărzii civile din soldați cuviinciosi, aceştia legându-l pe 
el ca şi comandant. Organizarea fiind încheiată în zilele următoare, cei 120 gardişti civili şi 4 
locotenenti au depus jurământul, fapt care s-a raportat telefonic Consiliului National comitatens 
în seara zilei de 6, conform ordinului dat. 

Luni, adică în data de 4, ordinea publică a fost conturbată de celelalte comune. Am fost 
informat, după evenimentele din Ianosda şi Batăr, că soldaţii răsculați din Girişu Negru, Tăut, 
Batăr şi Talpoş se pregătesc să devasteze conacele lui Nadânyi Miklés şi Miskolczy Istvân din 
Girişu Negru. Locotenentul Sârbu Gheorghe din Girişu Negru a raportat telefonic că va încerca 
apărarea ordinii şi că a primit împuternicire de la Nadânyi Miklés să distribuie 50 de măji de 
grâu între soldaţii reintorsi din război. Gospodarii din Girişu Negru, voind să apere aceste două 
moşii împotriva jefuitorilor, au dus animalele în localitate, păzindu-le, iar plutonierul Todinca, 
în zilele următoare, înființând garda civilă, cu armele a păzit magaziile de cereale. Aici, în 
momentul de față, pagube mari nu sunt. 

După înființarea gărzii civile din Tinca, formată din 120 de membri, s-au mai raportat 
oficial înființarea gărzilor civile din Belfir şi din Girişu Negru, formate din 35 respectiv 25 de 
membrii, depunând jurământul cei din Belfir în fata mea, iar cei din Girişu Negru în fata 
locotenentului de cavalerie Nadânyi Pâl. 

În noaptea de luni, după multe insistente, a sosit locotenentul Karâcsonyi din Oradea 
cu câțiva oameni, care în cursul dimineții a sprijinit în mod substanțial organizarea gărzii civile 


515 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


din Tinca, iar după masă, în urma ajutorului solicitat de la Gurbediu, s-a deplasat cu 10 oameni, 
restabilind acolo ordinea şi au înființat garda civilă. 

Din păcate, el a trebuit să se reîntoarcă a doua zi, iar în celelalte comune periclitate abia în 
data de 6 a sosit căpitanul Zeller Jens cu 35 de oameni ai săi. Aceştia, încă în zori au sosit la Batăr, 
unde au împuşcat pe unul dintre tâlhari, care au tras asupra lor când au fost prinşi asupra furtului în 
conacele de aici, iar doi au fost răniți. Aici au fost găsite în sant cadavrele a doi plutonieri de jandarmi 
neidentificati, din altă plasă, care trebuiau îngropați, fiind în descompunere. 

Trecând prin Batăr, comuna s-a predat şi s-a organizat garda civilă, apoi prin Tăut, 
unde exista ordine, au intrat în Girişu Negru, făcând acolo ordine, după care s-au reîntors la 
Tinca. Au luat cu ei doi tâlhari, prinşi asupra faptului, care au fost duşi la Procuratură. 

A doua zi, în data de 7, patrulând în localitățile Râpa şi Mociar (Dumbrava), l-au prins 
pe conducătorul räzvrätitilor din ziua de duminică, fierarul din Râpa, care a condus atacul 
sediului preturei. În localitatea Dumbrava l-au prins pe un argat al domeniului Lovassy, care 
transporta acasă la el obiecte, mobilă, îmbrăcăminte şi argintărie furate de la domeniu, cu doi 
boi, de asemenea furati, aflându-se la el şi câteva bijuterii. Aceste obiecte au fost transportate de 
soldați în localitatea Tinca si date spre păstrare antistiei, iar talharul închis. 

De asemenea, antistia din Tinca a preluat, de la garda civilă din Tinca, cei 4 boi şi o cantitate 
mare de produse aflate într-o căruţă, confiscate, în seara zilei de 6, fiind furate de pe domeniul 
Käbdebé din Talpoş, după cum mărturiseşte argatul de pe căruţă, care le-a furat aceste obiecte, voind 
a le transporta acasă la el, în plasa Beiuş. Acesta, împreună cu soția, au fost arestați şi cu alți 11 
deținuți au fost escortati, în seara zilei de 7, la Oradea, de detaşamentul căpitanului Zeller. 

În data de 7, armata trebuia să se deplaseze şi în localităţile Cociuba Mare şi Cheşa, dar 
pentru acest lucru n-a mai fost timp. Numai la Cociuba Mare au plecat notarul şi câțiva 
voluntari, asupra lor însă tâlharii au tras focuri la reîntoarcere. În localitatea Cheşa, notarul este 
izolat de lume de câteva zile, tâlharii au tăiat firele telefonice, au pus stăpânire pe armele 
existente în sat, au devastat prăvăliile şi au luat 1000 măji de grâu, provocând anarhie totală. 
Toate acestea rezultă dintr-un raport secret al notarului, în care solicită ajutor urgent. 

Din păcate, până în prezent ajutor nu s-a primit, deoarece armata a plecat, iar soldaţii 
din Oradea au refuzat să execute chiar şi acel ordin al Consiliului național maghiar de a se 
deplasa la Beliu. În câteva localităţi există o oarecare ordine. 

În localitățile Căuaşd şi Ginta nu a existat pericol mare, acolo s-au putut forma gărzile civile 
fără nici o dificultate. La Tinca, Belfir, Girişu Negru, Batăr, Tăut, Gurbediu, Ianosda şi, împreună cu 
cele două comune amintite mai sus, total în localități, au depus jurământul gărzile civile. 

În comunele Cociuba Mare, Cheşa, Cărăsău, Petid, Râpa, Dumbrava, Căpâlna, Suplacu 
de Tinca, Husasău de Tinca, Fonău, Gepiş, Oşand, Şauaieu şi Sititelec jefuirile sunt la ordinea 
zilei, în mai multe locuri, de acum înainte urmează zile critice. 

Notarii din Batăr, lanoşda şi Cociuba Mare au fugit la Tinca sau Salonta, iar antistiile, 
chiar dacă vor, nu mai sunt stăpânii situației, nu sunt în stare să acționeze şi nu se pot întreține 
cu ei legături. Datorită acestora, administrația propriu zisă a încetat să mai funcționeze de la 1 
noiembrie, deoarece nu numai că nu se pot emite ordine, dar nu este nici cine să le execute şi de 
altfel nici cine să le respecte. 

Toată activitatea noastră are ca scop restabilirea ordinii publice, dar cu forțele existente nu 
vom reuşi niciodată pe deplin. Săptămâni, luni vor trece până ce vom putea vorbi aici de o 
administrație, dar şi aceasta numai în cazul când se vor detaşa în mod permanent vreo 30-40 de militari, 
care să dea urgent sprijin în satele periclitate, să restabilească ordinea, după care, în lunile următoare, 
zilnic să controleze satele, deoarece o parte din gărzile civile organizate aici nu prezintă garantie. 

Cu stimă vă rog să interveniti ca o astfel de divizie, cu militari disciplinati, să fie 
detaşată în mod permanent şi, dacă este posibil, să declare starea de urgenţă, judecând la fața 
locului. Rog, de asemenea, să se repartizeze bunuri de consum, mai ales zahăr şi petrol, într-o 
cantitate cât se poate de mare, deoarece populația cuviincioasă şi paşnică este lipsită de acestea. 
Totodată este de temut că lipsa bunurilor de consum va servi baza altor nemulțumiri şi va 
creşte rândul nemultumitilor. 


516 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Şi, în sfârşit, vă aduc la cunoştinţă că au sosit ofițerii Consiliului Naţional Român, 
agitația cărora, după cum este de aşteptat, îi va determina pe cei cuviincioşi să respecte mai 
strict ordinea. Cu jefuitorii nu se va putea răzbi numai cu forța militară permanentă, deoarece 
ce bântuie acum nu este atât o mişcare națională sau ură, cât o râvnă la jafuri şi anarhie. 

Tinca, la 8 noiembrie 1918 
LS. 
prim-pretor 
ss. indescifrabil 


AN-SJ Bihor, fond Prefectura județului Bihor-Cabinetul Prefectului, inv. 24, dosar 369, f. 11-131097 


214 
Arad, 27 octombrie/9 noiembrie 1918 - Manifest lansat de Consiliul National Român prin 
care solicită guvernului maghiar să-i cedeze guvernarea comitatelor locuite de români din 
Transilvania şi Ungaria, în scopul aplicării dreptului de autodeterminare a popoarelor. 


Către 
Guvernul Consiliului Naţional - Budapesta 

Ca urmare a desfăşurării rapide a evenimentelor, am ajuns la acea convingere că, în 
conformitate cu dreptul popoarelor la autodeterminare, în interesul națiunii noastre şi a 
minorităților cu care convietuieste pe acelaşi teritoriu, în scopul apărării ordinei publice, a 
securității averii şi a persoanelor, trebuie să preluăm deja de pe acum întreaga putere de 
guvernare asupra teritoriilor locuite de români din Ungaria şi Transilvania. 

De acest teritoriu aparțin următoarele județe: Torontal, Timiş, Caraş-Severin, Arad, 
Bihor, Satu Mare, Maramureş, Bistrița-Năsăud, Solnoc-Dobâca, Sălaj, Cluj, Mures-Turda, Turda- 
Arieş, Alba de Jos, Târnava Mică, Târnava Mare, Hunedoara, Sibiu, Braşov, Făgăraş, Trei Scaune, 
Odorhei şi Ciuc, precum şi regiunile locuite de români din județele Bichiş, Cenad şi Ugocea. 

In acest sens, guvernul să adreseze imediat naționalităților din Ungaria şi Transilvania un 
manifest şi să ordone trecerea sub autoritatea noastră a tuturor instituţiilor şi organelor de stat, 
politice, administrative, judecătoreşti, şcolare, religioase, financiare şi militare ce se găsesc în acel 
teritoriu. În acest caz putem garanta ordinea publică, securitatea averii şi a persoanelor. 

În caz contrar, am fi nevoiţi să aducem la cunoştinţă, printr-o proclamaţie, poporului 
nostru, ţării şi întregii lumi că folosirea dreptului la autodeterminare a devenit pentru noi 
imposibilă, şi astfel am încetat orice colaborare pe mai departe cu autoritățile şi nu ne asumăm 
nici o răspundere pentru evenimentele ce ar urma, aceasta ar cădea în întregime în sarcina 
guvernului actual al Consiliului National Ungar. Faţă de celelalte popoare ce trăiesc pe 
teritoriul în chestiune, vom respecta desigur principiile wilsoniene. 

Modul de predare a guvernării să fie stabilit de o comisie mixtă. Guvernul îl vom constitui 
la Sibiu. Aşteptăm răspunsul la această căutare a noastră până la 12 noiembrie, a.c., orele 6. 

Arad, anul 1918, luna noiembrie 9 
Consiliul Naţional Român 
dr. Ştefan Cicio Pop 
preşedinte 


ANIC Bucureşti, fond Colecţia microfilme R.P. Ungară, rola 77, cadru 431-4341098 


1097 *** 1918. Bihorul în Epopeea Unirii. Documente, Comitetul de Cultură şi Educație Socialistă al 
judeţului Bihor, Oradea, 1978, pp. 169-172 

10% După: *** 1918 la Români. Documentele Unirii. Unirea Transilvaniei cu România, 1 Decembrie 
1918, vol. VII, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, pp. 200-201 


517 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


215 
Şiria (comitatul Arad), 27 octombrie/9 noiembrie 1918 - Ştire în legătură cu înlocuirea 
administrației maghiare a Preturii plasei Şiria cu administrația românească, protestul prim- 
pretorului maghiar înlocuit, consfătuirea desfăşurată între partea maghiară şi cea română la 
nivelul comitatului şi deplasarea unităților militare alcătuite din români transilvăneni pe Valea 
Mureşului pentru paza obiectivelor militare. 


Pretura din Şiria a trecut în mâna românilor 
Şedinţa Comitetului National Român 

Evenimentele din ultimele zile au desemnat oraşul Arad drept sediu al celui mai înalt 
for care se ocupă de treburile legate de soarta şi aspiraţiile națiunii române din Ungaria. 
Comitetul National Român va tine mâine la Arad o şedinţă in care urmează să fie luate hotărâri 
de mare importanţă. Solutionarea urgentă a problemelor, ce urmează a fi discutate în această 
şedinţă, a fost determinată si de ultimul mesaj al preşedintelui Wilson, în care şeful Statelor 
Unite s-a declarat în favoarea revendicărilor juste ale românilor şi despre al cărui conținut se 
pare că Comitetul Naţional Român luase cunoştinţă în prealabil. 

Guvernul maghiar, care şi-a însuşit concepția lui Wilson privitoare la sarcina 
revendicărilor juste ale românilor, se pare că prin împuterniciri încă necunoscute a confirmat 
hotărârea Comitetului Naţional Român, că încă acum, înaintea începerii Conferinței de pace, să 
procedeze la înfăptuirea aspirațiilor româneşti. 

Concepţia aceasta a fost confirmată şi de unele fapte petrecute recent de tot. De mai 
multe zile s-a zvonit că ofițerii români din garnizoana locală, împreună cu intelectualii români 
din oraşul şi județul Arad, din încredințarea Comitetului național, cutreieră satele din regiune 
în scopul de a linişti spiritele agitate ale mulțimilor. În legătură cu aceste zvonuri, se confirmă 
tot mai mult şi ştirea că Consiliul Naţional Român va prelua în următoarele zile administrația 
pe întregul teritoriu al judeţului. Lucrul acesta este confirmat şi de faptul că în mai multe 
comune românii au ocupat oficiile notariale, preluând administrația, şi care de acum înainte 
vor fi conduse conform directivelor Comitetului Naţional Român. 

Această tendinţă s-a manifestat azi la Şiria printr-un pas hotărâtor: românii au ocupat 
oficiul preturii şi au preluat conducerea administraţiei publice. 

Azi înainte de masă, la oficiul preturii din Şiria s-a prezentat dr. Victor Hotăran, avocat 
din Arad, şi l-a somat pe prim-pretorul Hanto Jend ca, din ordinul Consiliului National Român, 
să-i predea oficiul preturii. Prim-pretorul a refuzat cu hotărâre să se supună acelui ordin, 
referindu-se la faptul că el n-a primit în această privinţă nici o dispoziţie de la organele 
administrative superioare. Avocatul Hotäran, în urma refuzului de a părăsi oficiul, şi peste putin 
timp s-a înapoiat întovărăşit de doi ofițeri români, care au repetat primului pretor somatia 
făcută în numele Consiliului Naţional Român. 

Prim-pretorul Hanto a sosit azi la Arad şi a raportat despre cele întâmplate subprefectului 
Schill Jozsef, care l-a rugat să-i prezinte şi un raport scris. Ceea ce prim-pretorul a şi făcut imediat. 

Azi, înainte masă, la prefectura județului a avut loc o consfătuire, cu participarea şi a unor 
delegați ai Consiliului Naţional Român, în care s-a discutat problema respectivă şi, după cum ni s-a 
spus din sursă autorizată, oficiul preturii din Şiria va fi predat oficial românilor. Împotriva preluării, 
prim-pretorul Hanto va protesta prin consemnarea în procesul verbal, dar protestul său va avea mai 
mult un caracter formal. Delegații români au declarat că preluarea oficiului preturii se face cu ştiinţa 
şi aprobarea Ministerului de Interne, care a informat în acest sens şi prefectura județului. 

Azi au părăsit Aradul mai multe unități militare sub drapel naţional român şi, după 
câte am aflat, ele se deplasează în comunele situate de-a lungul văii Mureşului pentru a apăra 
podurile importante din punct de vedere militar. 


Aradi Kozlâny, din 9 noiembrie 1918, Arad 


109 După: *** 1918 la Români. Documentele Unirii. Unirea Transilvaniei cu România, 1 Decembrie 
1918, vol. VII, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, pp. 202-203 


518 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


216 
Arad, 9 noiembrie 1918 - Somatie transmisă guvernului Sfatului National Maghiar de la 
Budapesta de către conducerea Consiliului Naţional Român, prin care îi solicită acestuia să 
cedeze în mâinile structurilor politice româneşti întreaga administrare a teritoriilor locuite de 
români în Ungaria şi Transilvania, în spiritul aplicării cu adevărat a principiului wilsonian al 
dreptului la autodeterminare a popoarelor. 


9 noiembrie 1918, Arad 
Către 
Guvernul Sfatului Naţional Maghiar 
Budapesta 

În urma desfăşurării rapide a evenimentelor, am ajuns la convingerea că, în sensul 
dreptului popoarelor la autodeterminare, precum şi în interesul națiunii noastre şi a 
minorităților cu care convietuiesc pe aceleaşi teritoriu, în scopul păstrării ordinii publice, a 
securității averii şi persoanelor, trebuie să preluăm încă de pe acum întreaga putere de guvernare 
în teritoriile locuite de români ale Ungariei şi Transilvaniei. Aceste teritorii sunt formate din 
următoarele comitate: Torontal, Timiş, Caraş-Severin, Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureş, 
Bistrița, Năsăud, Solnoc-Dobâca, Sălaj, Cluj, Mureş-Turda, Turda-Aries, Alba de Jos, Târnava 
Mică, Târnava Mare, Hunedoara, Sibiu, Braşov, Făgăraş, Trei Scaune, Odorhei şi comitatul Ciuc, 
precum şi teritoriile româneşti ale comitatelor Békés, Csanâd şi Ugocsa. 

Guvernul să adreseze imediat către națiunile Ungariei şi Ardealului un manifest în acest 
sens şi să treacă sub jurisdicția noastră toate instituțiile, oficialitățile şi organele de stat, politice, 
administrative, de justiţie, de învățământ, bisericeşti, financiare, militare şi de transport aflate pe 
aceste teritorii. Totodată, în aceste teritorii să fie suspendată orice altă putere. În acest caz vom 
putea garanta ordinea publică şi securitatea averii şi persoanelor. În caz contrar, am fi nevoiţi să 
aducem la cunoştinţă poporului nostru, țării şi întregii lumi, prin proclamaţie, că practicarea 
dreptului la autodeterminare pentru noi a devenit imposibilă şi în felul acesta sistăm orice 
colaborare cu oficialitățile, iar pentru viitoarele evenimente nu ne asumăm nici o răspundere, ea 
urmând să fie purtată în întregime de guvernul actual al Sfatului Naţional Maghiar. 

Natural că în privința celorlalte popoare care trăiesc pe teritoriul respecti, în ce ne 
priveşte, vom respecta principiile wilsoniene. Modalitätile de transferare a guvernării să fie 
stabilite de o comisie mixtă. Guvernul va fi format la Sibiu. La aceasta aşteptăm răspunsul până 
în ziua de 12 noiembrie, orele 6 după amiază. 

Arad, 1918 noiembrie 9 
Consiliul Naţional Român 
Dr. Pop C. Ştefan 


ANIC Bucureşti, Colecția Microfilme Ungaria, rola 39, cadrele 148-149. Polgäri Kori Kôzponti 
Kormänyhatésägok Levâltărai (K szekci6), Miniszterelnoksegi levéltar. Miniszterelndkség K.40 
Magyarorszâgon élô nemzetek ônrendelkezési joga elékészitésével megbizott târcanélküli 
miniszter - 1918 - IX.240 f. 11-131100 


217 
Oradea, 12 noiembrie 1918 - Procesul verbal al sedintei comune a Consiliului National 
Maghiar şi Consiliului National Român, în cadrul căreia partea română a reclamat intervenția 
armată a gărzilor maghiare împotriva locuitori români din satele Olcea şi Ucuriş pentru 
apărarea avutul exploatării forestiere private de acolo, acțiune abuzivă în urma căreia au fost 
împuşcaţi câțiva săteni români. 


1100 *** 1918. Bihorul în Epopeea Unirii. Documente, Comitetul de Cultură şi Educație Socialistă al 
judeţului Bihor, Oradea, 1978, pp. 172-173 


519 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


Proces verbal 

Încheiat în ziua de 12, luna noiembrie a anului 1918, la Oradea, în şedinţa Comitetului 
executiv ales de Consiliul Naţional Maghiar şi Român din comitatul Bihor. 

Au fost prezenți: dr. Aurel Lazăr şi dr. Rig6 Lorând, preşedinţi, Roman Ciorogariu, 
Kovacs Mikl6s, dr. lacob Radu, Nicolae Zigre, dr. Kotzé Jens, dr. Nagy Mihälyi, dr. Sever 
Erdély, dr. Magori Lajos şi Ladanyi Janos, ultimii ca notari. 

Preşedinte, dr. Aurel Lazăr, deschide şedinţa. Declară că i-a ajuns la cunoştinţă un caz 
regretabil, pentru a cărui expunere îl roagă pe dr. Sever Erdély. 

Dr. Sever Erdély declară, în numele Consiliului Militar Român, că directorul întreprinderii 
de prelucrare a lemnului din Botfei, locotenentul Halăsz, locotenentul Gürômbey, au intrat în satele 
Ucuriş şi Olcea cu o aşa zisă gardă naţională maghiară, de aproximativ 50-60 de persoane, unde au 
tras în populația românească. Până acum sunt 2 morți şi mai multi răniţi. Nu au luat în seamă garda 
naţională română şi au declarat că au fost trimişi de către comandantul Gărzii Naţionale Maghiare. 
Au jefuit complet satul şi au dus cu ei bunuri în valoare de 30000 de coroane. Au folosit arme fără 
nici un motiv legal. Acest fapt îl adeveresc locotenentul Petrovan, voluntarul Popovici şi preotul din 
Rogoz. Solicită să pornească o procedură de pedepsire în această chestiune. 

Comitetul executiv ia la cunoştinţă cu cea mai mare indignare şi solicită ordonarea 
celei mai severe cercetări. Să fie sechestrate ca corpuri delicte bunurile aduse, să se aresteze 
imediat suspectii, să fie dezarmati şi predati Procuraturii. 

Dr. Nagy Mihâlyi declară că unele domenii îşi organizează gărzi nationale şi le folosesc 
pentru propria lor apărare. Aceasta nu se poate accepta. >re cunoştinţă, spre exemplu, că 
întreprinderea de exploatare forestieră Bihor din Borod şi-a organizat gardă națională pentru 
apărarea depozitului. Să se someze ca cele 8 arme să fie predate. 

După alocutiunea mai multora, preşedintele dr. Aurel Lazăr, propune să decidem de la 
caz la caz în privința gărzilor naţionale organizate de către particulari, întrucât sunt cazuri 
excepționale când trebuie să permitem ca oficialii particulari, care lucrează în locuri îndepărtate 
de comune, să fie înarmați. 

Comitetul executiv, considerând propunerea preşedintelui ca proprie, în acest caz o 
consideră legitimă, si permite deținerea de arme. Însă dispune subordonarea lor comandamentului 
gărzii naționale din Borod şi obligă întreprinderea de prelucrare a lemnului de a le declara. 

S-a prezentat propunerea locotenentului Perédy Gyürgy referitoare la automobile. 
Comitetul executiv - după alocutiunea mai multora - a hotărât cumpărarea unui automobil si în 
acest scop a ordonantat 20000 coroane în mâinile lui Rig6 Léränd, pe lângă obligaţia sa de decontare 
ulterioară. Se va cere domeniului contelui Tisza ca unul, din cele 3 automobile existente în posesia sa, 
în măsura în care se poate lipsi de el, să permită punerea lui la dispoziția Gărzii Naţionale. 

S-a prezentat solicitarea Oficiului telegrafic din Oradea în problema mutării posturilor 
de telefon şi respectiv plata cheltuielilor de instalare şi de mutare a postului de telefon. 

Preşedintele declară că, pe baza manifestului dat de Consiliul Naţional Maghiar, să fie 
chemate urgent toate consiliile naţionale la luarea de hotărâri în legătură cu proclamarea 
Republicii. Având in vedere situaţia urgentă, să fie convocați telegrafic pentru data de 13 
membrii Consiliului National Maghiar. S-a luat la cunoştinţă. 

Preşedintele cere să delege doi membri pentru autentificarea procesului verbal. Sunt 
delegaţi pentru autentificarea procesului verbal Roman Ciorogariu şi Nagy Mihâlyi. Cu aceasta 
s-a încheiat şedinţa. 

Dat ca mai sus. 
Ladanyi Janos Dr. Aurel Lazăr 
notar presedinte 
Roman Ciorogariu 
autentificatori ai procesului verbal 


ANIC Bucuresti, fond Consiliul National Roman Oradea şi Bihor, inv. 839, dosar 36/1918, f. 1-21101 


101 *** 1918. Bihorul in Epopeea Unirii. Documente, Comitetul de Cultură şi Educaţie Socialistă al 
judeţului Bihor, Oradea, 1978, pp. 186-187 


520 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


218 
Arad, 1-2/14-15 noiembrie 1918 - Reportaj în legătură cu desfăşurarea tratativelor purtate 
între delegația Guvernului Consiliului Naţional Maghiar, deplasată la Arad, şi delegația 
Consiliului National Român, proces pe parcursul căruia profesorul Jaszi Oszkâr, şeful părții 
maghiare, a oferit părții române două soluții de coabitare a românilor din Transilvania cu 
puterea de la Budapesta, ambele formulate cu încălcarea dreptului la autodeterminare a 
românilor. 


Tratativele cu ministrul Jâszi 

Ziua de azi este o zi istorică. În sfârşit, îndelungatele noastre lupte politice au un 
rezultat pozitiv: națiunea română din Ardeal şi Ungaria e pe cale să-şi elupte dreptul de a se 
putea organiza şi conduce singură. Pe baza dreptului popoarelor de liberă dispunere asupra 
sorții lor, drept recunoscut de toate cârmuirile de stat, Consiliul National Român s-a hotărât la 
un pas decisiv: să facă un demers energic la guvernul maghiar din Pesta, ca principiul propriei 
dispuneri, propagat de Wilson şi acceptat pretutindeni, să fie tradus în realitate. Consiliul 
Naţional Român a trimis deunăzi următoarea telegramă: 


Către Guvernul Consiliului Naţional Maghiar 
Budapesta 

Desläntuirea furtunoasă a evenimentelor ni-a produs convingerea că, în înțelesul 
dreptului de liberă dispozitiune a neamurilor, cât şi spre scopul de a păstra ordinea publică, 
siguranța averii şi a vieții, trebuie încă acum să luăm puterea deplină de guvernare asupra 
teritoriilor locuite de Români din Ardeal si Tara Ungurească. La ținutul acesta aparțin 
comitatele: Torontal, Timiş, Caraş-Severin, Arad, Bihor, Sătmar, Maramureş, Bistrița-Năsăud, Solnoc- 
Dobâca, Sălaj, Cluj, Muräs-Turda, Turda-Aries, Alba-Inferioard, Târnava-Mică, Târnava-Mare, 
Hunedoara, Sibiiu, Braşov, Făgăraş, Trei-Scaune, Odorheiu şi Ciuc, precum şi părțile româneşti din 
comitatele Bichis, Cianad şi Ugocea. 

Guvernul să adreseze națiunilor din Ungaria şi Ardeal numaidecât un manifest în 
acest înţeles şi să subordoneze potestätii noastre toate institutiunile, autoritățile şi organele de 
stat, politice şi administrative, judecătoreşti, de comunicatiune, şcolare, bisericeşti, financiare şi 
militare aflătoare pe acest teritoriu. Tot atunci este a se sista pe acelaşi teritoriu orice alt imperiu. 
Pentru acest caz putem garanta ordinea publică, siguranța averii şi a vieții. În cazul contrar am 
fi necesitati să aducem prin proclamatiune la cunoştinţa poporului nostru, a ţării şi a lumei 
întregi că exercitarea dreptului de liberă dispozitiune asupra sorții noastre ni s-a făcut 
imposibilă şi astfel vom sista orice împreună lucrare cu autoritățile publice, iar pentru 
evenimentele ce ar urma nu primim nici o răspundere, şi acea răspundere o transmitem integral 
asupra guvernului actual al Consiliului național maghiar. 

E lucru firesc că, față cu celelalte popoare aflătoare pe teritoriul de sub întrebare, vom 
respecta din partea noastră principiile lui Wilson. 

Modalitatile de predare a guvernării la va stabili o comisiune mixtă. Guvernul il vom 
constitui la Sibiu. Răspunsul la această recercare a noastră îl aşteptăm până în 12 noiembrie, a.c., 
la orele 6 p.m. 

Guvernul maghiar a hotărât să trimită pe domnul Jâszi şi Consiliul national român a 
fost incunostintat telegrafic că dânsul va sosi azi la Arad. 

Azi dimineață a sosit la Arad, cu tren special, domnul dr. Oscar Jăszi, ministrul 
împuternicit cu rezolvarea chestiunii de naționalități. Ministrul a fost întovărăşit de-o 
numeroasă delegatiune, din care au făcut parte trimişii Consiliului national maghiar din 
Budapesta: P. Abrâhâm Dezsă şi Bokânyi Dezsô, ai Consiliul national maghiar din Ardeal: dr. 
Apathy Istvan, profesor universitar, contele Teleki Aristid, dr. Somlé Bodog şi Vincze Sandor, ai 
Consiliului national nemtesc din Ardeal: Emil Neugeboren şi dr. Striegel şi câţiva experţi din 
minister: dr. Râcz Gyula, Koväcs Alajos, consilieri ministeriali, Szekeres Viktor, concipist 
ministerial, şi dr. Szécsy Jozsef, secretarul domnului Jâszi. 


521 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


Timpul tratativelor s-a fixat pe orele 11 a.m. Membrii Consiliului Naţional Român care 
au fost delegaţi pentru conducerea tratativelor sunt următorii: dr. Ştefan C. Pop, Vasile Goldiş, 
dr. loan Erdély, Eneas Grapini, losif Jumanca si Ion Flueraş, iar ca secretar al Consiliului 
naţional român a fost trimis dr. Gheorghe Crişan. 

Românii au fost primiți imediat de domnul dr. Oscar Jészi, care le-a comunicat că, 
pentru tratativele acestea, s-au prezentat în numele Consiliului național maghiar din Ardeal 
domnii dr. Apathy Istvan, Vincze Sandor si dr. Laszlo Bodog, iar în numele Consiliului national 
german: dr. Striegel, din Timişoara, şi dr. Neugeboren. - Domnul Vasile Goldiş a declarat că 
Consiliul Naţional Român a adresat nota sa numai guvernului Consiliului național maghiar, 
prin urmare Consiliul naţional român numai de la guvernul maghiar aşteaptă răspuns şi nu e 
dispus să stea la discuţii cu alte organe, deci nici cu cele două consilii; şi de altfel, refuzăm să 
stăm de vorbă în chestii politice cu dr. Apâthy, reprezentantul lumii vechi, al imperialismului, 
cunoscut de toată lumea la noi ca cel mai aprig partizan al opresiunii, în concluziune orice 
discutiune cu Apâthy ar fi zadarnică, iar dacă se va insista totuşi ca dânsul să ia parte la 
tratative, noi vom fi siliți să le întrerupem. 

Dr. Jâszi şi-a cerut voie să se retragă niţel împreună cu reprezentanţii celor două 
consilii la o convorbire intimă. Revenind, dr. Jâszi comunică domnului Goldiş şi celorlalți 
membri ai Consiliului naţional român că primeşte punctul de vedere românesc şi cere voie ca 
reprezentanţii celor două consilii din Ardeal, cel putin ca auditoriu, să fie de fata la discuţii. 
Românii le-au permis aceasta, fiind în lumea întreagă toate discuţiile diplomatice publice. 

* 

Înainte de ordinea de zi, ia cuvântul domnul dr. Stefan C. Pop, expunând situatiunea 
creată de revoluție, al cărei curs n-a fost paşnic ci a produs în toată tara tulburări, jefuiri, 
spargeri. Cu prilejul restabilirei ordinei însă s-au comis violențe şi acte sălbatice în toate părțile 
locuite de Români. Domnul dr. Stefan C. Pop s-a înfätisat cu nenumărate dovezi că poporatia 
românească a fost jertfa cruzimilor grozave. 

Ministrul Jâszi a declarat că va face cele mai severe retorziuni şi cere ca să i se dea date 
precise. Rugăm deci ca să se comunice Consiliului național român din Arad exact, din toate 
părțile, actele de cruzimi, pentru ca să se pornească cercetarea aspră. Vom înşira şi noi în 
„Românul” o parte din cazurile de până aici de başbuzucism11 ce ni s-au adus la cunoştinţă. 

Ministrul Jâszi a venit din Budapesta cu răspunsul la nota energică a Consiliului național 
român. A început să desfăşoare cu graiu viu acest răspuns, care este următorul, în esenţă: 

Guvernul maghiar recunoaşte poporului român din Ungaria şi Transilvania dreptul de 
proprie dispunere asupra sorții sale, în sensul principiilor cuprinse in soliile lui Wilson. 
Guvernul maghiar este gata să predea Consiliului național român guvernarea asupra poporului 
român din Ungaria şi Transilvania. Se poate deci constitui chiar mâine guvernul român al 
Românilor din Ungaria şi Transilvania. 

Totodată, domnul Jâszi face apel la Români ca aceleaşi principii pe care le profesează 
guvernul maghiar, şi pe baza cărora Românii se pot organiza şi lua în mână administraţia şi 
celelalte forme de guvernământ, aceleaşi principii să le respecte şi Românii fata de Säcui şi Sasi, 
unde aceştia dau majoritatea poporatiei. 

Domnul Jâszi îşi exprimă apoi dorința ca poporul român, organizat, să trăiască în 
raporturi bune, amicale cu celelalte popoare vecine. După ce domnul Jâszi a terminat cu 
desfăşurarea concepţiei de mai sus, primind în întregimea ei nota Consiliului național român, ia 
cuvântul domnul Vasile Goldiş, delegatul Consiliului național român ca să conducă tratativele. 

Domnul Vasile Goldiş a făcut propunerea ca discutiunea detailată să se amâne pentru 
că, pe de o parte Consiliul național român să se întrunească şi să cumpănească amănunțit 
chestiunile meritorice, iar pe de altă parte să sosească la Arad domnul dr. Iuliu Maniu, să 
participe la continuarea tratativelor. Domnul dr. Iuliu Maniu va sosi, probabil, deseară la 10 ore. 


1102 Jafuri, violente, abuzuri - n.n. AT. 


522 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Dânsul va sosi negreşit până mâine la 10 ore a.m. Avem informații că în Budapesta s-au luat 
pregătiri ca domnului Iuliu Maniu să i se pună la dispoziţie tren special, ca să colaboreze şi 
dânsul cu strălucitul său talent la marele act politic ce se va încheia acum. 

* 

Ultima ştire ce-o primim până acum este că la 4 ore, d.a., membrii Consiliului național 
român s-au întrunit în biroul prefecturei pentru ca să li se comunice informațiile experţilor sosiți 
cu domnul ministru Jâszi de la Pesta. 

Sub presidiul domnului Ştefan C. Pop s-au întrunit azi, d.a., la orele 5, Comitetul şi 
Consiliul național român şi a început desbaterile asupra răspunsului ce se va da domnului dr. 
Jâszi. Desbaterile s-au întrerupt la 6 %4 pentru ca membrii Comitetului şi Consiliului să poată 
participa la prelegerea politică ce o va tine domnul Jészi, la orele 7, în Palatul cultural. La orele 9 
se va relua firul desbaterilor, care continuă până ce va sosi domnul dr. Maniu. 

Budapesta se pare a fi fost foarte alarmată de nota energică a Românilor. Cea mai vie 
dovadă este că bărbaţii noştri azi toată ziua au fost asediați formal, aici în Arad, de ziariştii 
sosiți din capitală. Nu ştiu dacă mai au timp şi de interviuri... Fiecare clipă li-e scumpă. 

Aradul fierbe de activitate şi enervare. Toţi lucrează, se agită, se frământă, nimeni nu 
mai stă la rosturile sale şi toţi se pun la dispoziția celor ce dau ordine. Atmosfera asta încărcată 
este a zilelor mari. Toţi simt că trebuie să puie umărul la clădirea edificiului nou şi măreț al 
vieţii noastre publice reînviate, trezite din amorteala şi acalmia seculară a zilelor de iobăgie. 

* 

Actul politic ce se pregăteşte acum conține dispoziții provizorice. Până la Conferința 
de pace, el va da Românilor posibilitatea de a se organiza, de a se conduce pe sine însuşi, de a-şi 
restabili liniştea şi a face munca productivă. Cu cinste şi demnitate, întäriti, cu deplină încredere 
în noi înşine să ne facem loc în concertul națiunilor libere ale Europei. 

Să ne disciplinăm, strângem rândurile, să ne organizăm pentru ca să putem duce la 
îndeplinire toate hotărârile şi ordinele iubitilor noştri conducători din Consiliul national român 
din Arad. 

* 
Pe tren cu domnul Jâszi 
Corespondentul nostru din Budapesta ne scrie următoarele: 
De la corespondentul special al „Românului” 
Budapesta-Arad, la 13 noiembrie 1918 

Ieri, la orele 11 seara, la gara de dst în Budapesta se observă o vie şi neobişnuită 
mişcare, garda națională maghiară inundă peronul şi în scurt timp e ordine aproape exemplară. 
Publicul priveşte cu uimire, fără să înțeleagă pasul ce întreprinde guvernul maghiar trimițând 
delegaţia sa în capitala prezentă a Românilor, cu scopul de a licvida Ungaria pe cale pacinică... 

Ziariştii sosesc în cete mari. Toate jurnalele din Pesta sunt reprezentate. Vine socialistul 
Bokânyi şi deputatul Abrahâm, mandatarii Sfatului national maghiar, vin diferiți referenti de 
secții ministeriale, vine odiosul Apathy, „tigrul” patentat din Cluj. Vine reprezentantul evreilor, 
Mârton, şi deputatul sas Neugeboren. Cu putin înainte de ceasurile 11, soseşte ministrul Jâszi cu 
secretarul său. Ministrul nostru plenipotențiar în Budapesta, Dr. Erdélyi, soseşte cu secretarul 
său , Dr. Zaharia Boilă. 1 se pune la dispoziție un vagon separat. 

Feţele sunt îngrijorate, ministrul Jâszi soseşte tocmai din consiliul ministerial, foarte 
nervos, palid la față, vorbeşte putin cu Dr. Erdélyi, care comunică noi atrocități ce s-au comis în 
Ardeal. Apoi se urcă cu toții în vagoane şi trenul, prin un şuierat uşor, semnalează plecarea sa 
din Budapesta. Pe drum, se înțelege, nu prea putea fi vorba de dormit. Toţi, chiar şi cei mai mici 
ziarişti, stau sub impresia momentului de o extremă importanţă. 

După cât am putut constata, atât guvernul maghiar, cât şi toți politicianii de vază şi 
chiar de presă, se tem de pierderea ținuturile locuite de Români. E vorba numai să menţină 
ordinea, cel putin până la Conferinţa de pace. În tot cazul, orice ar hotărî Românii din punct de 
vedere politic, guvernul maghiar va protesta numai şi va apela la simțul de drept al areopagului 
internațional. Dimineaţa la orele 8, trenul soseşte în Arad. 


523 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


Trataivele cu Jâszi 

Consfătuirile Consiliului şi Comitetului naţional român, continuate aseară la 9 ore, au 
durat până la miezul nopţii. Astăzi au reînceput la 8 ore dimineaţa şi au ţinut până la 1 oră, da. 
Au mai sosit şi au luat parte şi domnii dr. Aurel Lazăr, dr. Aurel Vlad şi dr. Iuliu Maniu. 

Tratativele cu domnul Jâszi aveau să înceapă la orele 10, a.m., dar s-au amânat până la 
orele 3, p.m., şi până la încheierea ziarului nostru încă nu s-au terminat. Consiliul național 
român tine cu tărie la punctul de vedere exprimat deja în telegrama trimisă în 9 noiembrie 
guvernului maghiar. Vom publica aici răspunsul domnului Jâszi în întregimea sa. 

Declaraţia lui Oscar Jâszi în numele Guvernului Maghiar 

Domnilor! Atât Guvernul maghiar, cât şi Consiliul naţional maghiar, a cumpănit 
temeinic memorandul dumneavoastră şi este convins că principiul fundamental, din care 
domniile voastre plecați, este corect şi realizarea lui o dorim şi noi. E vorba acum de înființarea 
ordinei provizorice, până ce Conferința generală de pace rezolvă chestiile de controversă, care şi 
de altcum nu le putem rezolva între noi: eventualele întrebări teritoriale, care cad în competența 
unui areopag internaţional şi a căror aplanare se va clarifica numai cu ocazia formării ordinei 
definitive a Europei, cu ocazia stabilirei formațiunilor noi de stat şi granițe - adică noi şi până 
atunci să creiăm un modus vivendi, care să facă imposibilă repetirea faptelor înşirate de domnul 
deputat Ştefan C. Pop. 

Acesta este punctul de vedere general care ne conduce. E vorba de ordine provizorică, 
ce nici pe dumneavoastră, nici pe noi nu ne leagă în privința viitorului, pentru că chiar între 
dumneavoastră sunt cu mult mai mulți aceia care văd necesară o ordine de tot nouă şi o alianță 
de stat de tot nouă pentru înființarea unei situații definitive. Pentru aceea accentuăm noi, 
întocmai spre liniştirea dumneavoastră, caracterul provizoric al acestei ordine. Dumneavoastră 
plecaţi corect în acest memorandum din principiul wilsonian, din dreptul de liberă dispunere al 
popoarelor, iar noi recunoaştem acest drept în măsură deplină, Consiliul naţional maghiar şi 
Guvernul maghiar îl oferă dumneavoastră, totodată însă accentuăm că dreptul de liberă 
dispozitiune, asigurat pentru națiunea română, îl vindicăm în cea mai deplină măsură şi cu cea 
mai deplină rezoluţie pentru fiecare popor locuitor pe aceste teritorii, adică pentru Maghiari, 
Germani, Saşi etc. 

Deci propoziţia înaintată de Consiliul național român nouă, pe care e superflu a o face 
cunoscută, deoarece fiecare cunoaşte acele granițe teritoriale între care dumneavoastră vă 
vindicati aşa numitul imperiu pe seama dumneavoastră. Această delimitare, în conturi generale 
nu corespunde, după părerea noastră, spiritului principiilor wilsoniene, pentru că pe teritoriul 
respectiv, după datele statistice - a căror control noi îl oferim oricărei comisii internationale, ca 
să controleze, parcurgând cu automobilele ori prin probe, că pe acest teritoriu locuiesc şase 
milioane opt sute de mii de oameni, dintre care circa 3.900.000 sunt cei neromâni (maghiari, 
germani, saşi şi alții). Realizarea dreptului de liberă dispozitiune a popoarelor, deci noi am 
considera-o ca ofensare a principiilor wilsoniene, şi din cauza aceasta numai aşa ne putem 
explica propoziția dumneavoastră, că dumneavoastră numai contururi mari ne-ati dat, şi 
realizarea specificată a acestui plan nu ati făcut-o obiect de cumpänire şi discuție suficientă. 

Repet: drept de liberă dispozitiune pentru teritorii locuite de Români, ori de preponderanta 
română, dar tot aşa drept de liberă dispozitiune şi pentru teritoriile locuite omogen ori în majoritate de 
alte națiuni. Pentru aceste teritorii de limbă ori majoritate română oferim prompt dreptul de 
liberă dispozitiune specificat de dumneavoastră. Nu este nici o piedică ca guvernul maghiar pe 
aceste teritorii să vă investească pe dumneavoastră cu guvernământul şi ca Consiliul național al 
dumneavoastră de fapt să ia în mână administrarea şi conducerea tuturor problemelor 
administrative de aici. 

Pentru înfăptuirea acestui plan, se înţelege, e de lipsă doar atât ca guvernământul 
român ce se formează să steie prin anumite ite în legătură cu guvernul maghiar, în ceea ce însă 
pe noi nu ne va conduce nici o normă şovinistă sau naționalistă, ci va fi doar chestiunea de 
existență, atât din punct de vedere al Românilor, cât şi al Maghiarilor, precum şi al tuturor 
popoarelor; fiindcă este doar evident că cerinţele economice, financiare, de comunicaţie şi cele 


524 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


ale alimentației poporului, care aşteaptă o rezolvare, nu ar putea fi continuate nici timp de 48 
ore fără o desăvârşită răsturnare sau fără primejdia foametei - dacă întreg statul, ori folosindu- 
ne de terminologia elveţiană: pe teritoriul întregului Eidgenossenschaft!1%, n-am putea să 
rezolvăm problemele de interes comun pe baza unor norme comune. Mă cuget la aceea că 
dumneavoastră, îndată ce v-aţi format guvernul propriu, trebuie să vă îngrijiţi ca acel guvern, 
prin delegații potriviti, să susțină o comunicație cu guvernul maghiar în privința aplanării 
tuturor problemelor de comun interes. Cred că acestea sunt principii apriori a căror obiectie nici 
nu ne-o putem imagina, fiindcă în caz contrar ar urma destrămarea totală. 

Mă cuget la faptul că guvernul maghiar, în privința financiară, ar plăti şi pe mai 
departe sumele determinate în sens bugetar, fără de care mijloc administrația nici nu se poate 
închipui; apoi, fiindcă noi organe comune în câteva săptămâni nu putem înființa, nu va 
rămânea altceva de făcut decât susținerea în funcțiuni a tuturor funcționarilor de azi - dar cu 
acel corectiv ca toate funcțiunile de stat să se înfăptuiască loială şi fără cugete ascunse, regimul 
de două, eventual mai multe limbi. Întrucât e vorba apoi de întrebarea că ce se va întâmpla cu 
funcționarii care lucrează azi în aceste posturi, domnul comite suprem mi-a dat informaţia că 
aici, fata cu vechii funcționari, nu vor porni nici un fel de prigonire aşadar, întrucât îşi vor 
îndeplini bine datorintele - vor putea rămânea şi pe mai departe în oficiu, nefiindu-ne în 
putință să schimbăm ori să înlocuim de azi pe mâine organizaţia întreagă de azi. 

Cred, stimati domni, că am vorbit destul de limpede despre propoziţiile Guvernului 
maghiar şi ale Consiliului național maghiar. La hotărârile principiilor lui Wilson, care nu voieşte 
să înființeze noi asupriri în locul celor vechi şi ceea ce şi noi necondiționat accentuäm, şi cred şi 
dumneavoastră veți pretinde - nu putem purcede bazati pe vechea împărțire a comitatelor, 
făcută în timpul său tocmai contrar intereselor dumneavoastră şi care în trecut a format una din 
plângerile dumneavoastră, fiind apoi chiar cauza faptului că împărțirea formulată de 
dumneavoastră a dat un rezultat atât de absurd. Aş propune deci, pentru uşurarea tuturor 
cauzelor în care nu vom decide cu o înțelegere comună ca, abandonând granițele comitatense 
de azi, să luăm de bază ca unitate districtele, ori chiar unități mai mici, să formăm blocuri 
naționale întrucât de compacte şi întrucât de omogene care, după pilda elveţiană, să-şi formeze 
organele proprii, şi apoi aceste organe să le adunăm într-o unitate mai mare. 

Se înțelege, bazati chiar pe astfel de punct de pornire, în urma räsfiratiei noastre 
naționale colosal de amestecată (în privința căreia mă provoc la harta alcătuită acum de oficiul 
statisticei, din care veți vedea şi dumneavoastră că aici avem în fata o stare neînchipuit de péle- 
mele) încă tot rămân o sumedenie de enclave. Aceste mici enclave, după planul social al lui 
Renoer, ar putea să se desvolte ca unităţi independente dacă pentru asta ar fi îndeajuns de tari. 
Acolo însă unde - ca în cel mai mare număr al cazurilor - român minorități demne de luat în 
seamă: nu rămâne altceva de făcut decât că vom garanta reciproc soarta acestor minorități. Îndată ce 
dumneavoastră veţi obține imperiul, vom alcătui o asigurare constituțională reciprocă cu 
privire la aceea că apărarea naționalităților în minoritate va fi îndeplinită în modul cel mai liber, 
deoarece soarta minorităţilor care locuiesc acolo nu poate fi nici mai rea, nici mai bună decât a 
minorității româneşti (şi a altora) care vor vietui sub imperiul nemijlocit al guvernului maghiar. 

Punctul nostru de vedere este deci ca toate popoarele care trăiesc azi în Ungaria, până 
la pertractările de pace, recunoscând graniţele de azi (pe care din parte-ne şi aşa nu le-am putea 
schimba până atunci) să vietuiascä în astfel de Eidgenossenshaft. Pe lângă astfel de condiţii, 
dumneavoastră veți primi ocârmuirea, veți pute-o organiza, iar noi vă dăm toate condiţiile, pe 
lângă care dumneavoastră puteţi lua garanta pentru susținerea ordinei şi a păcii. Pe lângă 
aceasta, enclavelor mai mari ce se vor forma, vrem să le asigurăm validitarea principiilor lui 
Wilson, iar minorităţilor le vom asigura reciproc apărarea drepturilor. 

Aşa cred, că în aceste cadre vom putea linistiti să aplanăm toate chestiunile. Nu-mi pot 
închipui , pe baza principiilor lui Wilson, acest plan ar putea fi atacat cu ori ce fel de argumente, 


1103 Confederație - n.n. AT. 
525 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


fie acele de natură teoretică ori practică. Dacă oricine dintre noi ar intenționa să devieze de la 
acest mod de rezolvare a acestor principii, acela înceată de a mai mărturisi principiile lui Wilson, 
acela păşeşte deja pe terenul politicei imperialiste şi naţionaliste, în contra căreia noi şi în acest 
loc, şi înaintea lumei întregi, ne ridică protestând sărbătoresc. În aceste cadre însă, cred că ar 
putea să se fiinteze între noi o ordine cu totul nouă, care ar fi spre binele tuturor popoarelor din 
tara. Că oare dumneavoastră, la timpul său, fi-veti mulțumiți cu aceasta, ori ba, viitorul o va 
arăta! 

Dumneavoastră ati primit mână liberă ca la Conferința de pace să vă validati 
pretentiunile. Noi nu voim să legăm un fel de compromis, care ar lega mâinile, conştiinţa si 
libertatea politică a orişicui. Aceasta, domnilor, nu e o licitaţie, aceasta e atât de clară, atât de 
transparentă ti, în soiul său, atât de simplă, încât pe lângă primirea principiilor lui Wilson şi 
conservarea cadrelor de stat de azi (care nu le putem schimba unilateral) o altă soluție aici nu e 
de închipuit. Rog foarte mult pe domnii, ca acest ofert al nostru, loial, fără gânduri ascunse şi 
cinstit, să-l primiţi cu aceeaşi loialitate. 

Tocmai evenimentele, despre care a vorbit domnul deputat, ne conving pe toți că a 
sosit ultima oră ca să creiăm noi situatiuni care ne vor putea scuti de bolsevism, care ne 
ameninţă pe toți deopotrivă. Aş dori numai să vă atrag interesul, domnilor, ca să cumpănim cu 
rezervă situația internațională. Nu e permis, sub impresia momentană a situaţiei răsboinice, a 
încorda în orice mod pretentiunile şi a le scoate din cadrele principiilor lui Wilson. Încheierea 
păcii, care va sosi, nu e în mâna lui Foch şi a celorlalți generali care, precum am văzut în 
Belgrad, în nimic nu se deosebesc de răsboinicul Hindenburg şi Ludendorf, ci republica sovietului 
european, consiliul muncitorilor şi consiliul militar, vor încheia-o. Faţă cu promisiunile făcute 
de unele puteri imperialismului bohem şi a altora, această republică a sovietului va rămâne 
neutrală. Semnul acestei noi directiuni este şi faptul că chiar ieri guvernul rus a acreditat ca 
ambasador ungar a Republicei de soviet ruse pe deputatul Rakovsky, care mai bine cunoaşte 
situația României şi a Românilor din Ungaria. Acestea vor decide pacea, şi nu imperialiştii cu 
sabia. Şi cu privire la acestea vă rog să vă apropiaţi de ofertul nostru ce vi-l facem pe baza 
principiilor păcii şi să nu ne mai chinuim şi pe mai departe bietele popoare. 

Eşuarea tratativelor cu ministrul Jâszi 

Tratativele cu ministrul Jâszi n-au dus la nici un rezultat. Două zile au durat 
schimburile de idei, discutiunile agitate între membrii Consiliului national român şi trimisul 
guvernului maghiar, fără să reuşească înţelegerea. Domnul Jâszi principial se părea că 
acceptează dreptul poporului român din Ungaria şi Transilvania de a dispune de sine, de 
viitorul său, dar din răspunsul ce l-a dat, şi pe care l-am publicat în întregime în numărul nostru 
de astăzi, se vede limpede tendința de a stabili un compromis pe alte temeiuri decât cele 
cuprinse în ultimatul nostru. Întâi de toate, a căutat să convingă pe reprezentanții noştri că ei nu 
sunt în drept să ceară imperiul celor 26 comitate, căci această delimitare, chipurile, n-ar 
corespunde principiilor wilsoniene! Şi ca să dovedească aceasta, a prezentat date statistice 
conform cărora imperiul românesc, respectiv, ar avea o poporatie românească de abia 2 
milioane şi 9 sute de mii. Dar datele statistice acestea sunt alese de guvernele maghiare 
imperialiste de pe vremuri, toate poartă timbrul maghiarizării, sunt tendentioase si false. A 
făcut penibilă impresie asupra factorilor noştri sfortarea inutilă a domnului Jâszi de a încheia o 
înțelegere cu astfel de mijloace, care nici loiale nu sunt. 

Domnul Jâszi s-a străduit să sugereze bărbaților noştri impresia că Românii, in 
imperiul ce-l revendică pe seama lor, n-ar fi apoi capabili ca să suporte toate sarcinile de stat 
independent, îndeosebi sarcinile financiare şi de comunicație. 

Foarte susceptibil a fost domnul Jâszi față de soarta minorităţilor: Săcuii şi Saşii. Dacă 
Românii stau rigid pe baza principiilor wilsoniene, atunci, pretinde domnul Jâszi, să li se dea 
voie ca şi minoritățile celorlalte neamuri au dreptul să se organizeze independent şi fiindcă 
astfel de insule sunt expuse să se stingă, să poată sta în legătură directă (!) cu guvernul național 
maghiar. Actualele comitate ar trebui märuntite şi create pentru minorități cantonate, formä- 
elvețiană Eidgenossenschaft-uri. 


526 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Şi în fine, domnul Jâszi ameninţă. Cu ce? Cu bolşevichismul! Dacă nu vor reuşi 
tratativele, la vreme, care să stabilească raporturile dintre popoare, apoi va invada spiritul 
distructiv al bolşevichismului. Ceea ce a recunoscut principial domnul Jâszi, desfăşurând 
amănuntele concepției guvernului maghiar, şi-a retractat aproape totul. Ori, cum am zice mai 
româneşte: ceea ce a dat cu o mână, a luat cu alta. 

Bărbaţii noştri, autorizați cu conducerea tratativelor, nu s-au lăsat orbiti de datele 
statistice tendentioase, nu s-au lăsat infricosati de teama că nu vor putea face față necesităților 
statului nou român independent, nu cad în nici o dilemă că nu vor putea satisface principiile 
wilsoniene în ce priveşte soarta minorităților maghiare şi säsesti, şi nici terorizati de incursiunea 
bolşevichismului. 

Partea contractantă română n-a voit să încheie cu domnul Jâszi un compromis nedemn, 
care ar ştirbi interesele noastre vitale, nici provizorate care pot servi de arme în mâinile cuiva 
contra noastră la Conferința de pace. Am cerut să fim satisfäcuti integral. N-a putut-o face 
domnul Jaszi? Noi am sistat tratativele. Va regreta poate domnul Jâszi că nici dânsul n-a avut 
norocul să stabilească raporturile politice de echitate între cele două națiuni, maghiară şi 
română, libere şi independente. 

Decursul tratativelor 

Ieri, înainte de amiază, Consiliul național român, întregit cu domnii dr. Iuliu Maniu, dr. 
Aurel Vlad şi dr. Aurel Lazăr, a ţinut o lungă consfătuire intimă pentru ca, pe de o parte să fie 
format amănunțit şi domnul dr. Iuliu Maniu, distinsul nostru bărbat de stat sosit de dimineaţă, 
despre lucrările, anterioare ultimatului, ale Consiliului național român, să i de dea şi dânsului 
posibilitatea de a lua atitudine şi, împreună cu membrii C.N.R., să fixeze răspunsul la declarația 
domnului Jâszi, publicată în numărul nostru de azi. La discuţiile lungi au participat şi ceilalți 
membri ai Comitetului național român. Pe la ora 1, d.a., răspunsul nostru s-a formulat definitiv 
şi domnul Vasile Goldiş a fost încrezut să-l comunice oficios domnului Jâszi la orele 3, d.a., pe 
când s-au reluat tratativele. 

Înainte de a se intra în ordinea de zi, la orele 3, d.a., domnii dr. Ştefan C. Pop şi dr. Aurel 
Vlad din nou iau cuvântul în chestia atrocităților, şi înşiră mai multe cazuri domnului Jészi. De 
unele avea cunoştinţă şi dânsul şi spune că ministrul preşedinte de Interne au promis că vor 
face imediat paşii de lipsă ca să curme şirul fărădelegilor. Domnul dr. Vlad face răspunzător pe 
ministrul de Războiu pentru înființarea bandelor-guerile ce cutreieră pe sate şi comit sălbăticii 
nemaipomenite. Ministrul Jészi a făcut declarații liniştitoare şi s-a hotărât ca în chestia băilor de 
la Petroşeni să proceadă comun cele două consilii: national român şi national maghiar. Bärbatilor 
noştri apoi, le comunică domnul Jâszi condiţiile de armistițiu şi declară că guvernul maghiar îşi 
susține propoziția făcută Consiliului național român neschimbată, cu toate că amintitele condiții 
de armistițiu permit administrație maghiară chiar şi pe teritoriile cucerite. Domnul Goldiş 
ceteşte apoi următorul: Comunicat oficial 

Domnule Ministru, 

Consiliul național român a supus unei temeinice desbateri şi aprecieri acel răspuns al 
guvernului Consiliului național maghiar, transmis prin domnia ta, pe care guvernul l-a dat 
notei Consiliului national român adresat de dânsul. Cu părere de rău trebuie să-ți aduc la 
cunoştinţă că Consiliul national român priveşte in acest răspuns respingerea hotărâtă a notei 
sale. Națiunea română pretinde cu tot dreptul independenţa sa deplină de stat şi nu admite ca 
acest drept să fie întunecat prin rezolvări provizorice care, pe de o parte principial trag, la 
îndoială acest drept, pe de altă parte nu oferă nici o garanţie care şi până la rezolvarea definitivă 
ar putea asigura ordinea publică, siguranţa averii şi a vieții pe teritoriile locuite de Români. 

Națiunea română recunoaşte competența Congresului de pace la fixarea limitelor 
definitive ale teritoriilor reclamate de această naţiune pentru statul său propriu, precum ia 
asupra sa obligamentul că față de celelalte popoare locuitoare pe acest teritoriu va respecta 
principiile wilsoniene şi este gata să asigure pentru fiecare popor conditiunile liberei desvoltäri 
nationale, dar în rezolvarea propusă de domnia ta, pe de o parte vede negatiunea 


527 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


independenței sale de stat, pe de altă parte crede că acea rezolvare face imposibilă näzuinta 
acestei națiuni pentru susținerea ordinei publice până la înfăptuirea păcii definitive. 

Cu toate acestea, Consiliul national român, din partea sa va face tot posibilul ca să 
păstreze ordinea publică, siguranța averii şi a vieții pe teritoriile locuite de români şi 
nădăjduieşte că în această näzuintä va afla sprijinul tuturor în conformitate chiar cu dorința 
expresă a prezidentului Wilson, cu atât mai vârtos că tribunalul istoriei cu impartialitate va 
judeca ţinuta singuratecilor neamuri manifestată în privința aceasta. Te rog, domnule ministru, 
să aduci acestea la cunoştinţa guvernului Consiliului national maghiar. 

La acest răspuns, domnul Jâszi a reflectat că guvernul maghiar tine strâns la punctul său 
de vedere exprimat deja. Remarcă apoi că în răspunsul Consiliului național român vădit iese la 
iveală suveranitatea națiunii române şi cade pe planul al doilea motivul susținerii ordinei. 

Ca primul, după declaratiunile ministrului Jâszi, a luat cuvântul domnul dr. Aurel Vlad 
care, cu adâncă temeinicie, a răsturnat datele statistice prezentate de ministru, dovedind 
amănunțit, cu cifre şi exemple clare, că teritoriul reclamat de Consiliul național român este un 
teritoriu geograficeşte compact românesc. A dovedit că operațiunile matematice făcute de 
specialiştii domnului ministru sunt pure jocuri cu numere, fără bază reală. Statistica ungurească şi 
astfel falsificată nu poate fi baza unei drepte judecăţi. Chiar şi populaţia maghiară, care de fapt 
există în teritoriul reclamat de Români, este urmarea nenaturală a unui sistem suprimător. Cum ar 
putea să creadă cineva că națiunea română, ori judecătorul drept, va putea să socotească de o 
piedică a înfăptuirii statului român, cu teritoriu compact, coloniile făcute intenționat şi în butul 
protestelor națiunii române anume pentru a compromite, cel putin în aparenţă, într-un moment 
decisiv, cum este acesta, continuitatea geografică a poporului românesc. 

Cum s-ar putea admite ca toată ceata de sute de mii a oficiantilor maghiari, svârliti 
asupra poporului românesc în butul protestelor continuate, poate tulbura icoana clară şi 
întreagă a configurației geografice al cărei caracter etnografic îl dă în mod unitar poporul 
românesc. Nu e vorbă, enclave etnografice sunt, dar acestea dispar în marea compactă a 
poporului românesc pe care, cu toate acestea, națiunea română este aplicată şi hotărâtă a o 
investi cu toate drepturile pe care ei înşişi şi le vor cere între cadrele statului român. Poporul 
român, principiile lui Wilson le recunoaşte ca valabile în toată puterea lor, în ce priveşte 
popoarele neromâne de pe teritoriul românesc. Reflectează mai departe că modalitatea propusă 
de domnul ministru Jâszi este neaptă pentru susținerea ordinei, mai ales pentru că împarte 
răspunderea şi puterea, ceea ce este o imposibilitate în vremuri aşa grele. 

Reflectează apoi oratorilor români socialistul Vincze şi profesorul Somlé Dobog, cărora li se 
admite cuvântul la cererea proprie. Apoi, la cuvântul conducătorului socialist Bokanyi, care pune 
întrebarea că pe ce bază istorică cred Românii a sta când cer cedarea ținuturilor reclamate şi dă 
legitimitate conducătorilor români de a prezenta pretentiunile lor ca aspiratiuni juste ale 
poporului românesc? Nu admite dreptul poporului românesc de a reclama pentru sine teritoriile 
amintite în memoriul prezentat, că icoana etnică nu este unitară. Răspunde îndată: Dr. Iuliu Maniu. 

Înainte de toate, tine să răspundă întrebărilor puse de socialistul Bokdnyi. Se miră că chiar un 
membru aşa distins al Partidului socialist pune întrebarea că unde e legitimitatea istorică a 
pretentiunilor neamului românesc şi unde se găseşte legitimatia noastră, ca reprezentanți ai 
aspiratiunilor nationale ale natiunei române. Românii cer recunoaşterea drepturilor lor în baza faptică a 
existenţei lor ca națiune geograficeşte compactă, cu traditiuni şi aspiratiuni unitare şi bine precizate, dar 
o cer această recunoaştere şi în baza drepturilor istorice ale natiunei române, pe care nu e timpul acum 
să le desfăşoare, dar a căror existenţă o constată în baza tuturor declaratiunilor politice făcute în anul 
din anul 1848 încoace. Legitimitatea noastră, ca reprezentanți adevărați ai aspiratiunilor adevărate ni-o 
dă baza largă democratică a organizaţiei noastre de partid, întărită acum cu reprezentanții Partidului 
socialist, şi faptul că din anul 1848, când s-a decretat programul politic programatic al natiunei române, 
acest partid a reprezentat cu consecvență de fier acest program politic, recunoscut de întreg poporul 
românesc şi de toată lumea politică ca credeul110 politic al natiunei române. 


1104 Crezul - n.n. AT. 


528 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Între altele, declară că nu primeşte propunerea prezentată de reprezentantul 
guvernului, pentru că din punct de vedere practic e neexecutabilă şi nu duce la scop, ci din 
contră, realizându-se ar da naştere unor încurcături şi mai mari. Nu primeşte însă, mai ales 
din punct de vedere principial. Națiunea română vrea să-şi aibă statutul său propriu si 
suveran. Națiunea română vrea să-şi înfăptuiască suveranitatea sa națională si de stat pe 
întreg, teritoriul locuit de Români al Ardealului şi Ungariei, şi nu poate admite ca să se pună 
piedici acestei suveranitäti prin enclavele străine, meşteşugit făcute şi susținute. Ardealul, şi 
părțile mărginaşe din Ungaria, e un teritoriu compact românesc, pe care noi, Românii, 
poporul românesc îl socotim şi-l vrem ca stat românesc, asigurând, de sine înţeles, deplina 
libertate națională, politică şi culturală celorlalte popoare conlocuitoare. Noi nu voim să 
devenim din asupriti asupritori, dar nici nu putem admite o ciungărire a teritoriului 
românesc. Chestia e clară. Noi, ca popor suveran, voim să avem toate atributele suveranității 
şi în primul rând - în vederea desordinei ce se înstăpâneşte şi pe care noi o putem împiedica 
- puterea administrativă pe întreg teritoriul care-l ştim a fi al nostru. E aceasta o urmare 
firească a dreptului de liberă dispunere, pe care guvernul unguresc pe urma lumei întregi l-a 
recunoscut şi el. Constată însă că reprezentantul guvernului nu înţelege aşa dreptul acesta, 
cum îl înțelegem noi şi cum îl înțelege toată lumea. Aici e deosebirea între noi, în urma căreia 
înțelegerea nu e cu putinţă. 

Crede că Maghiarii fac o mare greşeală istorică când, şi în aceste momente critice, în 
mod strâmt şi egoist se leagă de dominatiunea lor neîndreptätitä, în loc să recunoască cu un gest 
larg greşeala făcută în trecut şi să dea de bună voie din mâna lor ceea ce națiunea română, cu 
drept cuvânt, pretinde. Să nu uite națiunea maghiară că popoarele mici, vecine, totdeauna sunt 
avizate una la alta în fața popoarelor mari din vecinătate care, cum sunt Germanii şi Ruşii, abia 
de acum înainte îşi vor arăta, după desrobirea lor de sub cătuşele imperialismului, proporţiile 
gigantice şi se vor prezenta cu adevărata lor putere. Națiunea maghiară nu piardă din vedere că 
locul ei în societatea popoarelor mai mici, şi în concertul națiunilor culte, acea atitudine o va 
statori, pe care o observă acum, în aceste zile istorice, şi acea înțelegere a curentelor-moderne pe 
care o va arăta chiar în aceste vremi, când se stabileşte, sperăm pentru totdeauna, împărăția 
dreptății şi a civilizației adevărate. Ca concluzie, nu primeşte propunerea făcută de domnul 
ministru, ci se alătură declarației date de Consiliul național român. 

Mai ia cuvântul, cu permisiune ministrului, profesorul Apâthy din Cluj, care spune că 
poporul maghiar nici când nu va admite de voie bună o astfel de sfâşiere a Ungariei, şi 
deputatul sas Neugeboren reclamă şi pentru poporul german dreptul de liberă dispunere şi crede 
că împlinirea dorinței Românilor ar fi o lovitură de moarte pentru națiunea maghiară. 

A doua propunere a domnului Jâszi 

După acestea, ministrul Jâszi face o nouă propunere, pe care o citeşte în următoarele: 

1. Guvernul maghiar investează Consiliul național român cu guvernarea oraşelor şi 
tuturor județelor în care Românii sunt în majoritate. Administraţia o dirigează în aceste teritorii 
guvernământul român. 

2. Guvernământul român se va reprezenta în guvernul maghiar pentru aplanarea 
tuturor chestiunilor guvernământului teritorial român, atât în afacerile externe, economice şi 
financiare, cât şi ale alimentării şi circulației. Tot asemenea, ia parte în toate organele a căror 
funcțiune atinge şi influențează şi soarta poporului român. 

3. Legile de azi rămân provizoric valabile şi pentru teritoriile guvernamentale 
româneşti. Legile noi se pot aduce numai cu consimtirea guvernământului român. 

4. Guvernământul român preia, cu excepția comitilor supremi şi a comisarilor 
guvernului, întreaga clasa funcționarilor şi pe fiecare funcționar îl lasă în functia-i de azi. 

5. În ținuturile cu minoritate română, apărarea suveranității române, asemenea 
minorităților nemaghiare din ținuturile cu majoritate română, va fi asigurată prin art. 44 al legii 
din 1868. 

6. În sensul obligamentelor, Consiliul național român, pe teritoriul subordonat lui, 
garantează siguranța averii şi siguranța personală. 


529 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


7. Guvernământul provizoriu român sub nici un pretext nu va putea lua în ajutor 
armata română din regatul român. 

8. Pentru definirea amănuntelor celorlalte, cât şi pentru realizarea lor, se va forma un 
comisariat guvernial compus din trimişii guvernului maghiar şi din cei ai Consiliului național 
român, care în timpul cel mai scurt posibil va pune în vigoare noul regim, iar după desăvârşirea 
acestei probleme se va disolva momentan. 

9. Pentru hotărârea cauzelor controversate, se alcătuieşte un juriu de 5 membri 
constătători, din 2 trimişi ai Consiliului național maghiar, din trimişi ai Consiliului național 
român şi dintr-un exmis al guvernului maghiar. 

10. Aceste hotărâri deobligă părțile contractante numai până la sfârşitul Conferinţei de 
pace, dar nu deobligă punctul de vedere şi atitudinea ce vor lua-o la conferință partidele acum 
contractante. 

11. Îndeplinirea cinstită a acestor înţelegeri, pe lângă cererea controlului națiunilor 
culte, va fi pusă de ambele parti la adăpostul onoarei nationale. 

La propunerea domnului Maniu, în vederea timpului înaintat, se suspendează pe timp 
de două ore, după expirarea căruia Consiliul național român îşi va preciza punctul său de 
vedere în scris şi precis fata de propunerea domnului ministru Jâszi. 

Al doilea răspuns al C.N.R. 

Redeschizându-se a doua zi, la orele 9, consfătuirea, domnul Dr. Aurel Lazăr dă citire 
răspunsului Consiliului național român: 

Consiliul național român constată că tratativele avute cu domnul ministru şi cu 
Consiliul național maghiar n-au ajuns la înțelegere principială, că nu poate accepta explicarea 
dată de ei referitor la dreptul de liberă dispunere, în vreme ce guvernul maghiar nu recunoaşte 
dreptul natiunei române de a esercita puterea esecutivä pe teritoriile locuite de națiunea 
română. Al doilea proiect înaintat de domnul ministru asigură naţiunii române iarăşi numai o 
activitate administrativă limitată - prin urmare Consiliul national român nu este în poziţie de a 
primi acest proiect, deoarece - după părerea sa - nici acest proiect nu asigură baza necesară 
pentru ca Consiliul national român să poată garanta îndeajuns ordinea publică. 

În urma acestora, declină de la sine cu desăvârşire răspunderea. cu toate acestea, 
dorind ca să asigure după posibilitate ordinea publică, siguranţa persoanei şi a averii, a decis să 
susțină şi pe mai departe consiliile naționale înființate pe baza dreptului de liberă dispunere, 
continuându-și activitatea prin organizarea si desvoltarea gardelor nationale. 

Tine însă neapărat de lipsă, ca în vederea scopului amintit, guvernul Consiliului 
național maghiar să pună armele de lipsă la dispoziția Consiliului național român, să licvideze 
pentru gardele naționale române - atât solda miliției, cât şi salariile ofițerilor - pe calea oficiilor 
publice de dare şi să îndrume organele administrative ca să sprijinească consiliile naționale 
române în activitatea lor. 

În fine, să fie scoasă din vigoare ordinatiunea ministrului de Răsboiu cu privire la 
limitarea înființării gardelor nationale, precum şi acea ordinatiune a sa prin care li se dă voie şi 
organelor militare de a înființa garde naționale. 

După citirea acestei rezolutiuni, care a făcut o adâncă impresie asupra întregului 
auditor, ministrul Jâszi a constatat cu vădită emotiune nereusita consfătuirii, arătându-şi 
regretele adânci că sträduintele sale de a înfăptui înțelegerea între Maghiari şi Români de data 
asta nu au succes. Declară că chestiunea gardelor naționale nu este de competenţa sa, prin 
urmare nu poate face nici o declarare în privința aceasta, ci o va depune spre deliberare 
ministrului apărării țării. 


Românul, nr. 5 din 1/14 noiembrie, 6 din 2/15 noiembrie şi 7 din 3/16 noiembrie 1918, Arad1105 


1105 După: *** 1918 la Români. Documentele Unirii. Unirea Transilvaniei cu România, 1 Decembrie 
1918, vol. VII, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, pp. 320-333 


530 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


220 


Sârbi (comitatul Bihor), 1/14 noiembrie 1918 - Delatiune formulată de învățătorul şcolii 
de stat împotriva preotului ortodox din comună, care, la sfârşitul slujbei religioase, şi-ar fi 
asigurat credincioşii că în curând legislația maghiară va fi abrogată, că învățământul se va face 
în limba română şi ar fi îndemnat rezervistii şi recrufii din localitate să nu răspundă ordinelor 
de încorporare lansate de Budapesta. 


Stimate domnule prim-pretor 
Cu onoare vă raportez următoarele: 

Iustin Bejan, preotul greco-ortodox român din comuna Sarbi!!0%, în timpul oficierii 
liturghiei a declarat credincioşilor, aflaţi în biserică, că legile maghiare au încetat de a mai fi, că 
şcoala de stat a fost închisă, că învățământul de acum înainte se va face în limba română şi că 
clădirea şcolii de stat va fi confiscată. De asemenea, el a îndemnat pe ostaşii contingentelor 
1896-1900, lăsaţi încă la casele lor, să nu se supună - pe răspunderea lui - la încorporare. 

Întrucât populația română, care şi aşa se frământă de multă vreme sub impulsiunea unor 
asemenea îndemnuri atâtätoare, ar putea să treacă la acțiuni mai violente, punând în pericol nu 
numai integritatea persoanei mele, ci şi a celorlalți cetățeni unguri, precum şi a bunurilor de care 
dispun, vă rog să luaţi urgente măsuri pentru preîntâmpinarea unor acțiuni mai grave. 

Declaraţiile, cuprinse mai sus, au fost repetate de preotul român la data de 14 
noiembrie 1918 şi la primăria comunei din [Sârbi] în prezența notarului comunal. Virgil 
Constantin, a primarului Bohâcs Pal, din Almas, şi a subsemnatului. 

Cu toată stima 
Szilig Ferenc 
învățător de stat 
[Sârbi], la 14 noiembrie 1918 


AN-SJ Bihor, fond Prefectura județului Bihor, dosar 369/1918, f. 281107 


220 
Marghita (comitatul Bihor), 2/15 noiembrie 1918 - Raport al Consiliului Militar Român 
al cercului Marghita, în cadrul căruia sunt prezentate incidentele provocate de vechea administrație 
maghiară în comunele româneşti în care s-a încercat organizarea gărzilor naționale locale, 
evenimente în urma cărora un sătean român a fost împuşcat mortal iar un altul a fost rănit. 


Raport 
Consiliul militar român 
din Oradea mare şi Bihor în Oradea 
Subsemnatii, ca esmişii Consiliului militar român pentru cercul Marghita, raportează 
despre următoarele: 
În 10, luna curentă, am ieşit în cercul Marghita şi am format garda națională în comunele 
Sânlazăr!108 din 15, Chiş Laz 241109, A bramuti!9 şi Erfancica 201111, Tria 261112 şi Dernişoara 25 de membri!115. 


110 Sârbi (în ungureşte Tothfalu), comună în judeţul Bihor, alcătuită astăzi din satele Sârbi, 
Almaşu Mic, Burzuc, Chioag, Fegernic, Fegernicu Nou şi Sarcău - n.n. AT. 

07 După: *** 1918 la Români. Documentele Unirii. Unirea Transilvaniei cu România, 1 Decembrie 
918, vol. VII, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, pp. 341-342 

08 Sânlazăr, sat aparținător comunei Chislaz, judeţul Bihor - n.n. AT. 

09 Chişlaz, comună în judeţul Bihor - n.n. AT. 

10 Abrămuț, comună în judeţul Bihor - n.n. AT. 

11 Făncica, sat aparținător comunei Abrămuț, județul Bihor - n.n. AT. 

2 Tria, sat aparținător comunei Derna (în ungureşte Felsdderna), alcătuită azi din comunele 
Derna, Dernişoara, Sacalasău, Sacalasău Nou şi Tria - n.n. AT. 

1113 Dernişoara, sat aparținător comunei Derna, judeţul Bihor - n.n. AT. 


BP PE LB EN kB 


531 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


Însă durere, am constata că administrația nu ne-a sprijinit, ci din contră, au dat ordin 
ca să fim deținuți. 

In comunele Chislaz, Tria, Chiralau4, Sânlazăr si Dernişoara au fost tulburări care, prin 
intervenția jandarmeriei, au încetat. Notăm însă că jandarmeria a facut brutalitäti nari fata de 
cei nevinovați, iar în comuna Sân Lazăr au împuşcat pe un român, care se silea să susțină 
ordinea, şi a fost şi un rănit. 

Rugăm deci pe Consiliul naţional român ca să provoace administrația ca să nu fim 
împiedicaţi din partea administraţiei, respectiv a jandarmeriei, întru organizarea gardei 
nationale române şi să nu facă brutalitäti aşa groaznice cu cei nevinovați. 

După cum suntem informaţi din izvoare autentice, mai sunt încă tulburări în comunele 
româneşti Ciutelec, Boromlaca şi Cuzap. 

La tulburări au dat ansă, că ajutorul de război nu s-a distribuit şi nu au dat grâu de 
sămânță, care deja l-au plătit, şi timpul semănatului a trecut. 

Oradea-Mare, la 15 noiembrie 1918 
President, la 15 noiembrie 1918, cu adnexe 

Eduard Saco Gavril Bejan 

preot militar sublocotenent 


ANIC Bucureşti, fond Consiliul Naţional Român, Bihor, inventar 839, dosar 10/1918, f. 11115 


221 
Aleşd (comitatul Bihor), 4/17 noiembrie 1918 - Ştire cu privire la înființarea Consiliului 
National Român al cercului Alesd, organ reprezentativ al celor 49 de comune ale ținutului omonim. 


Cercul Aleşd 

Delegații consiliilor nationale române, din aproape 49 comune ale ținutului Alesd, 
constituite la îndemnul şi propaganda inimosului notar cercual din Măgeşti!16, Coloman 
Stupariu, precum şi a candidatului de avocat loan Sfurlea, s-au întrunit în 17 noiembrie, a.c., în 
comuna Aleşd şi au înființat Consiliul național român cercual. 

Preşedinte loan Sfurlea, candidat de avocat în Aleşd, vicepreşedinte Coriolan Mursa, 
preot în Aştileu-Peşteră!117, notar Teodor Borha, preot in Hotarll18, De membri ai consiliului au fost 
aleşi: Coloman Stupariu, notar cercual în Măgeşti, Samuil Iacob, preot in Josani!119, Paul Negrean, 
econom în Butani!1%, Mihai Jurcut, econom în Hotar, Stefan Tulvan, învăţător in Peşteş!!?1, George 
Cipău, econom în Luncsoara™2, Joan Filip, preot in Lugaşu Inferior!13%, loan Dezeu, econom în Groşi 
şi Ioan Bogdan, econom în Tinod1124, 


14 Chiraleu, sat aparținător comunie Chislaz, judeţul Bihor - n.n. AT. 

15 După: *** 1918 la Români. Documentele Unirii. Unirea Transilvaniei cu România, 1 Decembrie 
918, vol. VII, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, pp. 347-348 

16 Magesti (în ungureşte Szâszfalva), comună în judeţul Bihor - n.n. AT. 

17 Astileu (în ungureşte Eskiillé), comună în județul Bihor, alcătuită azi din satele Astileu, 
Cälätea, Chistag şi Peştere - n.n. AT. 

1118 Hotar, sat aparținător comunei Tefchea (în ungureşte Cécke), județul Bihor, alcătuită azi din 
satele Tetchea, Hotar, Subpiatră şi Telechiu - n.n. AT. 

1119 Josani, sat aparținător comunei Măgeşti, județul Bihor - n.n. AT. 

1120 Butani, sat aparținător comunei Măgeşti, judeţul Bihor - n.n. AT. 
1 
1 


PPR FPR 


21 Pestis, sat aparținător oraşului Alesd, judeţul Bihor - n.n. A.T. 

2 Luncşoara, sat aparținător comunei Auşeu (în ungureşte Kisdsi), judetul Bihor, alcătuită azi 
din satele Auseu, Cacuciu Vechi, Codrisoru, Gheghie, Groşi şi Luncşoara - n.n. AT. 

1123 Lugaşu de Jos (în ungureşte Als6lugos), comună în județul Bihor, alcătuită azi din satele 
Lugaşu de Jos, Lugasu de Sus şi Urvind - n.n. AT. 

1124 Tindud, sat aparținător oraşului Aleşd, judeţul Bihor - n.n. AT. 


532 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Adunarea de constituire a decurs în ordine exemplară şi s-a finit cu vorbire înflăcărată, 

plină de sentiment, a preşedintelui Ioan Sfurlea. 
C. Mursa 
preot 


Românul, nr. 18 din 17/30 noiembrie 1918, Arad1125 


222 


Horvatul Românesc (comitatul Sălaj), 4/17 noiembrie 1918 - Proces verbal al Adunării 
populare convocate în comună cu scopul alegerii Consiliului Naţional Român local şi a Gărzii 
Naționale Române comunale. 


Proces verbal 

Luat la Adunarea poporenilor din comuna Horvatul-Român!!2, la 17 noiembrie 1918, în 
cauza constituirii Consiliului național comunal şi formarea Gărzilor naționale comunale. 

Învățătorul Vasile Cutean, ca preşedintele adunării, bazat pe propaganda făcută de 
gazetele româneşti, propune să se aleagă Sfatul național român comunal. 

Ad. I - Adunarea primeşte propunerea cu plăcere şi alege de preşedinte pe loan 
Danciu, de vicepreşedinte pe Andrei Oşan, iar de membrii pe Teodor Oşan, Vasiliu Oşan şi George 
Oşan a lui Filip, iar de notar pe domnul Vasile Cutean, învăţător local. 

Ad. IT - Propunerea se primeşte. Garda se formează astfel: ca comandant se alege Joan 
Danciu, sergent, iar ca membri sunt aleşi Mäieran Osan, George Osan, I. lov, Alexandru Mecan, 
Andrei Oşan, Mihaiu Rus, Vasiliu Ardelean, George Pop, Stefan Cobza, George Oşan, I. Feder, loan 
Darolti, Osan Ignat, George Brată, Dumitru Ilut şi Alexandru Osan, I. Simion, Filimon. Nefiind alte 
obiecte de pertractat, adunarea se încheie. 


Alexandru Vaida Ioan Danciu 
sublocotenent preşedinte şi comandant al gărzii 
Vasiliu Cutean 
notar 


AN-SJ Cluj, Colecţia Hossu-Longin, mapa 276/2, f. 931127 


223 


Carei (comitatul Sătmar), 5/18 noiembrie 1918 - Reportaj în legătură cu desfăşurarea 
Adunării populare a românilor din ținutul Careilor convocată cu scopul de a se înființa 
Consiliul Naţional Român cercual, ocazie cu care cei prezenți au denunțat Bula papală prin 
care parohiile lor au fost arondate abuziv de curând infiintatei Episcopii greco-catolice de 
Hajdudorog şi au hotărât înființarea unui vicariat românesc al Careilor. 


Întâiul Vicariat 
În 18, Lc, poporul român din cercul Carăilor s-a întrunit într-o mare Adunare 
naţională, sub prezidiul arhidiaconului Romanul Marchiş. Adunarea s-a deschis cu imnul 
naţional „Deşteaptă-te Române”, iar după cuvântul prezidiului s-au constituit C.N.R. cercual şi 
consiliile național române comunale. 


1125 După: *** 1918 la Români. Documentele Unirii. Unirea Transilvaniei cu România, 1 Decembrie 
1918, vol. VII, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 367 

1126 Horoatul Crasnei (în ungureşte Krasznahorvat), comună în judeţul Sălaj, alcătuită azi din satele 
Horoatu Crasnei, Hurez, Stârciu şi Seredeiu - n.n. AT. 

1127 După: *** 1918 la Români. Documentele Unirii. Unirea Transilvaniei cu România, 1 Decembrie 
1918, vol. VII, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, pp. 381-382 


533 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


C.N.R. cercual e constituit astfel: preşedinte Romul Marchiş, vicar, vicepreşedinte dr. 
Cornel Pap, avocat, notar Demetriu Coltău, conducătorul filialei [băncii] Bihoreana, membri: 
George Murăşan, Alexa Pop, Andrei Bogdan, protopopi, Cornel Abrudan, paroh, Ambrozie 
Nicoară, învăţător, Alesandru Seucan, cassar, şi Valentin Vanca, maşinist. Consiliile locale s-au 
organizat 11, în frunte cu reprezentanții din popor. 

Parohul Abrudan citeşte jurământul şi toți cei de fata joară solemn credinţă C.N.R.C. 

Dintre vorbirile insufletitoare, două (a unui masinist si a unui lemnar) au vărsat toată 
amărăciunea Românilor din aceste părți împotriva Episcopiei de Hajdudorog. 

Indignati şi mâhniti la culme am fost noi Românii rupti din trupul diecezelor româneşti si 
aläturati cu forța la Episcopia de Hajdudorog, care prin nenumărate mijloace a încercat să ne despartă tot 
mai mult de neamul nostru de-un sânge şi de-o lege - ne scrie corespondentul. - Cu atât ne-a fost mai 
mare bucuria că am putut rupe lanțurile ce ne rodeau sufletul. Căci cerem mu lărgirea cătuşelor, ci 
sfărâmarea lor. 

Şi a hotărât, în consecinţă, această adunare, cu un glas, desfacerea tuturor parohiilor 
româneşti de Episcopia de la Hajdudorog, proclamând cu mare insufletire acest vicariat 
național român ca parte constitutivă a provinciei metropolitane din Blaj, sub oblăduirea şi 
scutul C.N.R.C. - După acestea, adunarea aclamä de vicar national român pe vrednicul 
arhidiacon-paroh greco-catolic din Carăii Mari, pe Romul Marchiş, îndrumându-l să notifice 
proclamarea forurilor competente pentru recunoaşterea legală a acestui prim vicariat național 
românesc din dorința poporului şi până când sfântul Scaun va face reîncorporarea - să notifice 
mai departe întregului cler şi popor hotărârea adunării - iar episcopului de Hajdudorog să-i 
aducă la cunoştinţă că din clipa aceasta poporul românesc nu-i mai recunoaşte dreptul de 
jurisdictiune asupra sa. 

Vicarul, din voința poporului, mulţumeşte şi ordonează imediat ca - şi până la alte 
dispoziţii - în sfânta liturghie şi în toate funcțiile bisericeşti, în locul regelui să se amintească 
Consiliul national român central, căruia toți Românii i-au jurat credinţă. 

Fericite zile, prevestitoare celor ce-o să vină!... 


Românul, nr. 16 din 15/28 noiembrie 1918, Arad1128 


224 
Oradea, 7/20 noiembrie 1918 - Proces verbal al şedinţei Comitetului Executiv al Consiliului 
Naţional Român din Oradea şi Bihor, convocate cu scopul de a analiza activitatea gărzilor 
naționale române din comitat, a stadiului atins de procesul de alegere a delegaților ce vor 
participa la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia şi pentru a decide împroprietărirea 
sătenilor din comunele Ciumeghiu şi Micherechiu. 


Proces verbal 
luat în şedinţa Comitetului executiv al C.N.R. din Oradea Mare şi Bihor, 
ținută în Oradea la 20/XI 1918, ora 5 p.m. 

Prezident: dr. Aurel Lazăr, notar: Valer Marcus. 

Prezenti: dr. Florian Stan, Roman R. Ciorogariu, dr. Demetriu Kiss, dr. Sever Andru, căpitan 
Herba, dr. Gheorghe Miculaş, dr. Vasile Maior, Demetrie Balog, dr. Gheorghe Rocsin, dr. Niculae Zigre, 
dr. Nicolae Popoviciu, Gheorghe Tulbure, dr. Iustin Ardelean, Gheorghe Muntean, dr. Grigorie Egri, dr. 
Coriolan Pap, dr. loan Boroş şi dr. Sever Erdelyi. 

1. Comandantul G.N.R. din Oradea mare şi Bihor raportează despre organizarea de 
până acum a gardelor din comitat. Face propunere generală pentru organizarea în viitor a 
gardelor. 


1128 După: *** 1918 la Români. Documentele Unirii. Unirea Transilvaniei cu România, 1 Decembrie 
1918, vol. VII, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, pp. 400-401 


534 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Primindu-se această propunere, se esmite un membru din partea G.N.R. din Bihor la 
comanda supremă a G.N.R. din Ardeal şi Ungaria, la Arad, pentru a primi învoirea acestei comande. 

2. Comandantul, căpitanul Emil Herbay, cere cercetarea momentană contra procedurii 
locotenentului Iosif Horvath, esmis pentru Sälard112, 

3. Dr. Gheorghe Rocsin propune ca garda rurală din Micherechi să se completeze la 
numărul prescris în ordinatiunea ministrului de Răsboi din Budapesta. 

4. Prezidentul propune ca, pentru rezolvarea afacerilor consiliului, să se înființeze un 
birou. Se ia la cunoştinţă, şi de conducător al cancelariei se designează domnul dr. Victor Andru. 

La propunerea prezidentului se designează, pentru informarea ziarelor noastre, de 
corespondenţi domnii: Gheorghe Tulbure şi dr. Vasile Kirvai. 

Raportează despre situația generală. În relație cu aceasta, face cunoscut că adunarea 
generală, „Adunarea Mare” din Alba Iulia, e convocată pe 1/ XII a.c., unde vor lua parte din toate 
straturile neamului românesc din Ardeal şi Ungaria delegații esmişi acestora. Din Oradea vor fi 
reprezentate toate institutele culturale, financiare şi economice. Tot aşa din comitatul Bihor. 

Raportează despre aderinte sosite din partea comunelor. 

5. Preşedintele face propunere referitoare la exproprierea moşiei din Ciumeghiu113 între 
locuitorii satelor învecinate. Se autorizează cu desluşirea chestiei din partea C.N.R. dr. Gheorghe 
Rocsin, care cere ca locuitorii din comuna Micherechiu încă să aibă parte din exproprierea averii. 

Se primeşte împreună cu propunerea făcută tot din partea acum numitului pentru 
întregirea membrilor C.N.R. din Oradea mare şi Bihor. În lipsa altuia obiect, şedinţa se ridică. 

Cu verificarea protocolului s-au încredințat domnii dr. Gheorghe Rocsin şi dr. Sver Erdelyi. 

D.c.m.s. 

Dr. Aurel Lazar Dr. Valer Marcus 

prezident notar 


ANIC Bucuresti, fond Consiliul National Român. Bihor, dosar 7/1918, f. 1-21131 


225 
Tinca (comitatul Bihor), 20 noiembrie 1918 - Raportul comandantului secției gărzilor 
naționale române din plasa Tinca în legătură cu stadiul constituirii gărzilor naționale în 
comunele aflate în subordine şi cu privire la intervenția gărzilor naționale maghiare în 
comunele româneşti Batăr, Tăut şi Tulca unde, sub pretextul apărării unor moşii private, au 
deschis foc asupra sătenilor şi au operat arestări. 


21 noiembrie 1918, Tinca 
Comanda secţiei Tinca a gardei naționale 
din Biharea 
Comandei Gardei Naţionale Române 
în Oradea Mare 

Raportez că am format gardele naționale în următoarele comune (în toate comunele 
din secție): 

- în 7 noiembrie, stil nou în Cociuba, 

- în 8 noiembrie, stil nou în Cheşa, 

- în 9 noiembrie, stil nou în Cărăsău, Petid, Suplacu de Tinca, 


1129 Sălard (în ungureşte Szalârd), comună în judeţul Bihor, alcătuită azi din satele Sălard, Hodoş şi 
Sântimreu - n.n. AT. 

1130 Ciumeghiu (în ungureşte Illye), comună din judeţul Bihor, alcătuită azi din satele Ciumeghiu, 
Boiu şi Ghiorac - n.n. AT. 

1131 După: *** 1918 la Români. Documentele Unirii. Unirea Transilvaniei cu România, 1 Decembrie 
1918, vol. VII, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, pp. 440-441 


535 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


- în 10 noiembrie, stil nou în Căpâlna, Rohani, Mociar, Râpa, 

- în 11 noiembrie, stil nou în Girişu Negru, 

- în 14 noiembrie, stil nou în Gurbediu şi Cäuasd, 

- în 15 noiembrie, stil nou în Batăr şi Tăut, 

- în 16 noiembrie, stil nou în Husasău de Tinca, 

- în 17 noiembrie, stil nou în Fonău, Gepiş şi Oşand, 

- în 18 noiembrie, stil nou în Sititelec. 

În lipsă de arme însă nu fac încă serviciu decât gardele din Batăr, Giriş, Sititelec şi 
Gurbediu. În toate comunele am ales, după indicaţiile primite în Oradea Mare de la domnul dr. 
A. Lazăr, câte 5 membri de încredere, iar după îndrumările mai noi, am început constituirea în 
fiecare comună a unui sfat național din câte 15-20 de membri, care depun jurământul de 
credință Consiliului Naţional Român. Până acum s-a constituit şi s-a luat jurământul acestui sfat 
naţional comunal în Batăr (20 noiembrie). 

Despre jefuirea proprietăților Zeller şi Lovassy din Batăr, am constatat la fața locului 
următoarele: 

În 2 noiembrie seara, s-au prezentat la Zeller câțiva oameni din Batăr cerând alimente 
pentru sărăcime. Zeller le-a promis pe ziua următoare, dimineaţa, şi de data asta le-a împărțit 
ceva bani. În aceeaşi seară, pe la orele 11, au sosit ungurii din Arpăşel, care cu amenințări l-au 
silit pe Zeller să le dea toți banii ce-i avea la îndemână, sfirmativ 47 mii de florini. 

În zilele de 3, 4, 5 şi 6 noiembrie apoi - după ce - Zeller se refugiase în 3 noiembrie în 
zori, oameni din toate satele din împrejurime: din Arpăşel, Batăr, Tăut, Tulca, Căuaşd, 
Gurbediu ş.a. au devastat întreaga proprietate, ducând mobile, bucate, vite, porci etc. Vitele lui 
Zeller şi Lovassy le-au mânat arpäselenii, dar au fost opriți şi li s-au luat vitele cu forța la Batăr, 
unde au fost ținute câteva zile, despre care comuna a instiintat pe Zeller. Martori despre acest 
lucru sunt: Pavel Fabian, loan Frent şi Florea Purtan din Batăr. 

Miercuri, în 6 noiembrie, au sosit la Batăr gardiştii unguri din Oradea Mare, care încă 
înainte de a se da jos din tren au început să împuşte. Martori: domnul dr. Andrei Ille şi dr. 
Aurel Pintia din Tinca. În urma focului gardiştilor au murit: un om din Tăut, o fată din Tulca şi 
au fost răniţi încă câțiva. Au deținut apoi mai multi oameni, între care trei din Batăr, însă multi 
dintre aceştia au fost deținuți în afară de proprietatea lui Zeller, pe drum ori chiar ăn sat. 

Sătenii cer eliberarea acestora. Sfatul național nou alcătuit a cerut să intervin pentru ca 
cei trei deținuți din Batăr: Vasile Radu, Gheorghe Lazăr şi Nicolae Blaga, care nu s-au dus să 
fure la Zeller ci şi-au căutat de afaceri, să fie eliberați. 

Tinca, 21 noiembrie 1918 
Referent de legătură Teodor Nestor 
ss. indescifrabil comandant 
de secție 


ANIC Bucuresti, fond Consiliul National Român Oradea şi Bihor, inv. 839, dosar 206/1918, f. 11132 


226 


Vaşcău (comitatul Maramureş), 7/20 noiembrie 1918 - Informare transmisă comenduirii 
Gărzii Naţionale Române comitatense, de către comandantul secției Vaşcău, prin care sunt 
raportate acte de violență şi asasinatele săvârşite de soldații maghiari, sosiți de curând în zonă, 
prin satele româneşti din cercul Vaşcăului. 


Nr. 9/1918 
Garda nationalä românä, Sectia Vascäu 


1132 *** 1918. Bihorul în Epopeea Unirii. Documente, Comitetul de Cultură şi Educaţie Socialistă al 
judeţului Bihor, Oradea, 1978, p. 210-211 


536 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Comandei Gardei naționale române Oradea Mare 
Avem onoarea a vă raporta: 

În 10-11 noiembrie au fost în Cercul Vaşcăului o trupă maghiară, sub conducerea 
locotenentului Jonds. 

O parte din trupa aceasta, sub conducerea locotenentului Karâcsonyi Jenô, s-a dus în 
comunele Băiţa!1%, Câmpani!!% şi Sighiştel!1%. In comuna Băița, patrule din trupa aceasta, sub 
conducerea notarului Morna şi a unui plutonier, Marazsân, de jandarmi, s-au dus de la casă la 
casă, au rănit cu baioneta 7 oameni şi, pe cine numai au întâlnit în cale, i-au bătut până la sânge. 

În comuna Sighistel, 4 oameni au fost deţinuţi, bătuți până la sânge, apoi proform 
întrebaţi de sunt vinovaţi în devastarea notarului din Băița ori a pădurarului Hesz din Lunca, 
apoi duşi afară din sat, legaţi cu sârmă de telefon şi împuşcaţi. 

Din comuna Câmpanii de Sus au fost împuşcaţi 2 oameni, din Câmpanii de Jos 1 om, 
aceştia încă au fost duşi afară din sat şi acolo împuşcaţi, iar cadavrele au fost lăsate timp de 24 
ore neînmormântate. Şi în comuna aceasta, cine a fost întâlnit de soldații maghiari a fost bătut 
până la sânge apoi, legaţi cu sârmă de telefon, au fost aruncați în trăsură unul peste altul şi duşi 
şi închişi în subteranele firmei „La Roche şi Darvas” din Lunca, unde au fost iar bătuți. 

În satele de pe valea Bäitei abia există om care să nu fi fost maltratat în modul cel mai 
brutal de aceşti soldați. 

Vaşcău, la 20 noiembrie 1918 
Locotenent Petru Popoviciu m.p. 
comandantul secției 


ANIC Bucuresti, fond Consiliul National Român, Bihor, dosar 11/1/1918, f. 21136 


227 
Aleşd (comitatul Bihor), 8/21 noiembrie 1918 - Informare transmisă de preşedintele 
Consiliului National Român al cercului Aleşd, Ioan Sfurlea, către Consiliul National Român 
comitatens în care sunt semnalate violențele şi asasinatele săvârşite de soldații maghiari trimişi 
de Budapesta în zonă pentru paza turmelor de porci ale capitalei maghiare, aflate în pădurile 
vecine Aleşdului. 


Onorat Consiliu Militar! 

I. Teri am primit ştirea că în comuna Bănlaca!137, cu două săptămâni înainte de ziua de 
astăzi, ostăşimea maghiară, sub conducerea maiorului Molnar, au prins câțiva ţărani români, i- 
au legat şi i-au strâns la un loc. Mai târziu i-au deslegat, ia-u silit să-şi sape groapa şi, aşezându- 
i la marginea gropii, la comandă au fost împuşcaţi cu salvă. 

Printre cei împuşcaţi e: George Groza, pe care îl cunosc în persoană. Datele de mai sus 
mi le-a comunicat prin telefon vicenotarul George Balog din Bratca, comuna vecină. 

II. În săptămâna trecută, doi ostaşi maghiari, din compania trimisă de capitala 
Budapesta pentru păzirea porcilor capitalei, de prin pădurile din jurul Aleşdului, noaptea au 
pătruns în locuința românului Ilie din Lugaşu de Jos, pe bărbaţi cu sulița la piept i-au legat, iar ei 
s-au pus la chef şi, când s-au depărtat, i-au amenințat cu moartea dacă-i vor însuma. 


1133 Băița (în ungureşte Rézbdnya), sat aparținător oraşului Nucet, alcătuit azi din localităţile 
Nucet, Băița şi Băița Plai - n.n. AT. 

1134 Câmpani (în ungureşte Felsômezés) comuna în județul Bihor - n.n. AT. 

1135 Sighistel (în ungureşte Kisszegyesd), sat aparținător comunei Câmpani - n.n. AT. 

136 După: *** 1918 la Români. Documentele Unirii. Unirea Transilvaniei cu România, 1 Decembrie 
1918, vol. VII, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, pp. 445-446 

1157 Bălnaca (în ungureşte Bânlaka), sat aparținător comunei Şuncuiuş (în ungureşte Vérsonkolyos), 
judeţul Bihor, alcătuită azi din satele Suncuius, Bälnaca, Bălnaca-Groşi şi Zece Hotare - n.n. AT. 


537 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


III. Duminică, în 17 noiembrie 1918, aici în Alesd, prin esmişii consiliilor nationale 
române din cercul Aleşdului s-a înființat Consiliul național român cercual. De preşedinte a fost 
ales subscrisul. Protocolul l-am trimis prin domnul Aurel Lazăr. 

După adunare şi după depărtarea esmisilor comunali, subscrisul în mijlocul piatului 
din Aleşd a fost tras la răspundere de mai mulți aleşdani maghiari pentru acțiunea națională 
desvoltată prin cerc. Unul, cu numele Hossu Pasztai Mihail, s-a răstit la mine într-un mod absurd 
de dur şi m-a amenințat formal, iar ungurimea din loc, fără excepție, l-au încurajat. 

Rog trimiterea urgentă a unei comisii pentru investigarea faptelor din Bănlaca şi Lugaşu 
de jos. 

Aleşd, 21 noiembrie 1918 
Cu toată stima 
Ioan Sfurlea 
preşedintele Comitetului national român din cercul Aleşd, locuitor în Alesd 


ANIC Bucureşti, fond Consiliul Dirigent, dosar 24/1918, f. 11158 


228 


Oradea, 22 noiembrie 1918 - Procesul verbal al şedinţei Comitetului Executiv al Consiliului 
Naţional Român din Oradea şi Bihor, în cadrul căreia au fost desemnate persoanele 
responsabile cu gestionarea alegerilor deputaților în cercurile electorale ale comitatului, delegați 
care vor reprezenta Bihorul la Adunarea Naţională de la Alba Iulia. 


22 noiembrie 1918, Oradea 
Proces verbal 
luat în şedinţa Comitetului executiv al Consiliului National Român din Oradea şi Bihor, 
ținută în Oradea la 22.X1.1918, ora 6 p.m. 

Prezident: Dr. Aurel Lazăr; 

Notar: Dr. Aurelian Magier. 

Prezenti: Dr. Florian Stan, Dr. lacob Radu, Dr. Gheorghe Miculaş, Andreiu Horvath, 
Dr. Iustin Ardelean, Dr. Dem Kiss, Dr. loan Boroş, Gheorghe Tulbure, Dr. Nicolae Zigre, Dr. 
Coriolan Papp. 

1. 

Prezidentul dă cetire ordinului Consiliului National Român Central referitor la 
alegerile deputaților din comitatul Bihor, la adunarea naţională convocată la Alba Iulia pe 1 
decembrie, nou, a.c. (vezi „Românul” din 1918). 

În vederea acestor alegeri, se iau următoarele dispoziții: 

1. Conducerea actului alegerii în cercul electoral Tinca se încredințează avocatul 
Andrei Ille din Tinca. 

2. Cu conducerea alegerii în cercul electoral Beiuş, se încredințează „Consiliul Naţional 
Român” de acolo şi este de dorit ca toate institutiunile noastre culturale din Beiuş (Gimnaziul, 
Şcoala civilă de fete, Asociatiunea etc.) să fie cât mai bine reprezentate. 

3. Pentru conducerea actului alegerii în cercul Ceica se designează avocatul Ioan Iacob 
din Ceica. 

4. Actul alegerii delegaților în cercul Aleşd îl va conduce prezidentul Dr. Aurel Lazăr. 

5. Conducerea actului alegerii în cercul Marghita se încredințează avocatului Dr. Iuliu 
Kiss din Marghita. 

6. Alegerea delegaților din cercul electoral Bihar se concrede avocatului Dr. Iustin 
Ardelean din Oradea. 


138 După: *** 1918 la Români. Documentele Unirii. Unirea Transilvaniei cu România, 1 Decembrie 
1918, vol. VII, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, pp. 447-448 


538 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


7. Alegerea delegaților din cercul electoral Ugra se concrede avocatului Dr. Nicolae 
Zigre din Oradea. 

8. Alegerea delegaților în cercul electoral Salonta se concrede avocatului Moise Coos 
din salonta. 

9. Delegații cercului electoral Beretyouyfalu vor fi designati din partea biroului C.N.R. 

10. Alegerea delegaților din cercurile electorale Székelyhid şi Hosszüpälyi se concrede 
Ordinariatului greco-catolic Dr. Grigorie Papp din Oradea. 

11. Delegații cercului central Oradea Mare se vor alege în ordine. 

Fiecare cerc electoral va fi reprezentat prin 5 delegaţi, din care e de dorit cât mai mulți 
să fie țărani de încredere. 

Alegerile vor trebui efeptuite până în 27, luna curentă. Fiecare delegat va fi prevăzut 
cu credentional. Delegații cercurilor vor fi avizaţi ca până vineri (29 luna curentă) dimineaţa să 
fie în Oradea, spre a pleca toţi împreună. 

Delegații vor duce alimentele trebuincioase cu sine. 

2. 

Se citeşte raportul prezidentului C.N.R. din vaşcău, proto-presbiterul Adrian Deseanu, apoi 
raportul locotenentului Mihaiu Popa din Vaşcău, din care reiese că în sânul C.N.R. din Vaşcău sunt 
neînțelegeri care ameninţă, respectiv, împiedică conlucrarea factorilor C.N.R. de acolo. 

Conducerea C.N.R., fiind învinuită cu înstrăinarea sumei de 20000 coroane din cassa 
comunală şi folosirea ei spre scopuri care trec peste sfera de activitate a Consiliului, este invitată 
a se justifica în decurs de 24 ore, raportând despre starea faptică a lucrurilor. 

3. 

Comandamentul gardei naţionale din loc raportează că, în lipsă de ofițeri şi alte 
persoane potrivite, a aplicat în biroul său 7 tineri civili. Roagă C.N.R. a aproba această 
dispoziție, ori a comunica eventualele exceptări. 

C.N.R. aprobă aplicarea celor 7 tineri civili în serviciul comandei G.N.R. (Gardei 
Naţionale Române). 

4. 

Prezidentul C.N.R. raportează că, deteriorându-se automobilul C.N.R., s-a ivit 
necesitatea de-a cumpăra 4 pneumatice şi 2 învălişe de gumă. care reclamă suma de 9400 coroane. 

Comitetul executiv află cumpărările menţionate de inomise şi incuviinteaza licvidarea 
sumei de 9400 coroane. 

D.c.m.s. 

Dr. Aurelian I. Magier Dr. Aurel Lazar 

prezident 


ANIC Bucuresti, fond Consiliul National Roman Oradea si Bihor, inv. 838, dosar 8/1918, f. 11139 


229 
Arad, 10/23 noiembrie 1918 - Reportaj în legătură cu atmosfera sărbătorească ce a domnit in 
Arad cu ocazia sosirii în oraş a delegatiilor consiliilor nationale române din comitat spre a 
depune jurământ de credință Consiliului Naţional Român Central, solemnitate amplificată şi 
de sosirea marinarilor români, arădeni, reîntorşi acasă din portul Pola. 


Aradul sărbătoreşte... 

De când s-a inițiat marea mişcare politică, floarea intelectualilor arădani este 
neîntreruptă muncă. Prin conveniri dese în localurile Consiliului Naţional Român, Comandei 
supreme române, redacția Românul şi mai ales în casa domnului dr. Ştefan C. Pop, casă ce a fost 
nucleul organizării noastre, casă deschisă oricui, plină totdeauna de public - parcă şi-a pierdut 


1139 *** 1918. Bihorul în Epopeea Unirii. Documente, Comitetul de Cultură şi Educaţie Socialistă al 
judeţului Bihor, Oradea, 1978, pp. 212-214 


539 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


casa domnului deputat Pop caracterul său de casă particulară şi o considerăm ca a noastră, a 
tuturora - prin convenirile acestea s-au închegat rândurile şi s-au pornit cu toții la muncă. 
Atmosfera asta de viață nervoasă, intelectuală, se concentrează, se sporeşte încontinuu, 
alăturându-se provinta şi românimea dintr-alte părţi la activitatea din centru. Aradul jubilează, 
sărbătoreşte. Zi de zi evenimentele se înmulțesc, cadrele se lărgesc, şirul muncitorilor pentru 
trebile publice se îndeseşte, fiecare are de lucru. Zile istorice sunt acestea. Am ajuns să facem 
noi istoria, să fim stăpâni pe soarta noastră. 

Ziua de ieri, cu toate că ar fi fost consacrate odihnii, Aradul a fost în plină activitate. De 
dimineaţă au sosit grupuri mari de țărani de la trenuri, cu stindarde româneşti în frunte, au 
parcurs străzile Aradului, au jurat Consiliului Naţional Român şi înaintea casei domnului deputat 
dr. Pop s-au oprit pentru ca să asculte cuvintele vestitoare ale libertăţii, ale vremii noi. Cuvântul lui 
era sorbit cu sfințenie, cu puritate sufletească. Vedeai marea de capete descoperite în gerul ulitelor 
- prea solemn moment decât să asculti evanghelia noastră politică ținând pălăria pe cap! Si doar 
nimeni nu i-a făcut atenți că numai aşa ar fi cu cuviință. Că țărănimea noastră a prins duhul 
vremii, a dovedit-o prin întreruperi inteligente, spontane, rupte din ființa lor întreagă. 

Oratorii noştri, mai ales domnul dr. Pop, V. Goldiş, domnii ofițeri şi domnii redactori, 
trebuie să aibă glas puternic, plămâni tari, forte inepuizabile pentru ca să țină atâtea şi atâtea 
discursuri cu solia lumii de dreptate. 

Ieri au sosit la Arad şi au depus jurământul de credință gardele noastre nationale din 
Cercul Boroşineu1140: Şicula!!+1, Răpsig112, Mânerău!1%, Gurba'4 ş.a., apoi din Minis!45, din 
Micălaca!146 şi Garda marinarilor români din Polal47. 

Pentru ca să vedem de ce simpatii şi prietenii ne bucurăm noi la popoarele lumii, n- 
avem decât să desfăşurăm firul sosirii în Arad a marinarilor noştri din Pola. În 30 şi 31 
octombrie marinarii noştri din Pola s-au constituit în comitet şi gardă, fiind 200 de inşi. 
Preşedinte al comitetului şi comandant al gardei a fost ales domnul Valer Seredan, din Seleuş, 
sergent major. Izbucnind revoluția şi în Pola, nationalitätile de acolo au însărcinat pe marinarii 
români cu serviciul de poliţie, căpătând numai ei arme şi muniție. 

Liniştindu-se împrejurările, comanda supremă italiană, ceho-slovacă şi iugoslavă a dat 
marinarilor noştri salvus conductus ca să se poată înapoia la vetrele lor din Ardeal, Bucovina şi 
părţile ungurene. Li s-a pus la dispoziţie vaporul Slavia, care i-a transportat până la Fiume, iar de aicia 
au primit de la croaţi trei vagoane speciale cu care au sosit ieri dimineaţă la Arad. Neplăcerile ce le- 
au avut în gările din Pesta şi Arad le-au înlăturat imediat consiliile naționale române locale, anunțate 
telefonic: se încercase să li se facă perchezitie asupra bagajelor. Tot maghiarii fac necazurile! 


Românul, nr. 12 din 10/23 noiembrie 1918, Arad1148 


1140 Ineu (în ungureşte Borosjené), oraş în județul Arad, alcătuit azi din oraşul Ineu şi satul Mocrea 
-nn. AT. 

1141 Şicula (în ungureşte Sikula), comună în judeţul Arad, alcătuită azi din satele Sicula, Chereluş 
şi Gurba - n.n. AT. 

1142 Răpsig, sat aparținător comunei Bocsig (în ungureşte Bokszeg), județul Arad, alcătuită azi din 
satele Bocsig, Mânerău şi Rapsig - n.n. AT. 

1143 Mânerău, sat aparținător comunei Bocsig, județul Arad - n.n. AT. 

114 Gurba, sat aparținător comunei Șicula, județul Arad - n.n. AT. 

1145 Miniş, sat aparținător comunei Ghioroc (în ungureşte Gyorok), județul Arad, alcătuită azi din 
satele Ghioroc, Cuvin şi Miniş - n.n. AT. 

1146 Micălaca, azi cartier al municipiului Arad - n.n. AT. 

1147 Pola, port la Marea Adriatică, în regiunea Istria, Croaţia, intrat în componenţa Imperiului 
Habsburgic în 1809 - n.n. AT. 

1148 După: *** 1918 la Români. Documentele Unirii. Unirea Transilvaniei cu România, 1 Decembrie 
1918, vol. VII, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, pp. 472-473 


540 


4 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


230 
Beiuş, 23 noiembrie 1918 - Ştire în legătură cu reintroducerea limbii române de predare în 
Liceul românesc greco-catolic din Beiuş, după ce la 1 iulie 1918 autoritățile maghiare au 
interzis utilizarea limbii române în toate şcolile secundare şi gimnaziale din Transilvania. 


Liceul nostru din Beiuş iarăşi românesc 

Prefacerile nevisate, prin cari a trecut în timpul din urmă Românismul de pretutindeni, 
a adus cu sine ca şi în liceul nostru de la Beinş să se poată înstăpâni de nou dreptul limbei 
noastre româneşti. Un decret din 23 noemvrie, curent, al Preasfintitului Demetriu de la Oradea- 
mare hotărăşte „pe baza dreptului de liberă dispunere a națiunii române peste soarta sa”, că la 
Gimnaziul superior din Beinş: limba de propunere a tuturor studiilor şi limba oficioasă va fi 
limba românească. 

Decretul acesta venit aşa de curând după furcile caudine, ce se ridicase prin iscălirea 
contractului de la 1 iulie, ne umple de cea mai carată bucurie, fiindcă este o dovadă că da, 
suntem harnici să ne ținem şcolile şi fără de banul guvernului maghiar, atunci când acesta nu 
ni-l îmbie decât în schimbul sufletului nostru românesc. 

De-acum şcolile noastre, din paşnicul orăşel a lui Vulcan şi Pavel, vor răsuna iarăşi de 
dulcele graiu românesc şi o urmare va fi că Beinşul însuşi va îmbrăca o haină mult mai 
românească de cum a fost cazul până acum. 


Cultura Creştină, nr. 17-20 din noiembrie-decembrie 1918, Blaj, p. 369-370 
231 


Jula (comitatul Bichis), 11/24 noiembrie 1918 - Ştire în legătură cu înființarea Consiliului 
Naţional Român din oraş şi depunerea jurământului de credință pe drapelul românesc. 


Giula 

În 11/24 noiembri, a.c., s-a constituit în Adunarea românilor din Giula Consiliul 
Naţional Român pentru oraşul Giula. 

Preşedinte a fost ales avocatul din loc Dr. Mihai Märcus, viceprezidenti: preoții 
Alexandru Popoviciu şi Dr. Ştefan Muntean ti învățătorul Emanuil Ardelean, iar secretari: 
învățătorii Teodor Mariş şi loan Bărbulescu. Consiliul e compus din 28 membri. 

După constituire, atât membrii consiliului,cât şi întreaga adunare, au jurat steagului 
national şi pentru unitatea națiunii române. Jurământul l-a luat preotul dr. Ştefan Muntean, 
îmbrăcat în ornate şi cu crucea-n mână. Actul s-a sfârşit cu cântarea imnului național 
„Deşteaptă-te Române!” 

După vorbirea avocatului Dr. M. Mărcuş, despre însemnătatea zilelor istorice în care 
trăim, şi a preotului dr. Ştefan Muntean, despre dezrobirea sufletească şi însemnătatea sfântă a 
jurământului făcut, s-a trimis o adresă de aderentä Consiliului National Român Central în Arad. 

Raportor 


Românul, nr. 27 din 29 noiembrie /12 decembrie 1918, Arad114 


232 
Chişineu (comitatul Arad), 12/25 noiembrie 1918 - Procesul verbal al şedinţei de 
constituire a Consiliului Naţional Român local şi înlocuirea astfel a Consiliului popular 
înființat mai devreme, cu o compoziție mixtă româno-maghiară. 


1149 După: *** 1918 la Români. Documentele Unirii. Unirea Transilvaniei cu România, 1 Decembrie 
1918, vol. VII, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 504 


541 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


Proces verbal 
luat la Adunarea poporală română din comuna Chişineu115 (comitatul Arad), in 20 moiembrie 1918, 
despre actul alegerii Consiliului național român din loc. 
De fata, la vreo 150 alegători. 

După ce, în câteva cuvinte rostite de domnii Dr. Dimitrie Barbu şi Dr. Gheorghe 
Popoviciu, se arată ce este chemarea consiliului national în comune - şi se face amintire şi despre 
aceea că în comuna noastră deja lucrează un consiliu poporal, compus în jumătate din membrii 
români, cu unanimitatea voturilor se proclamă de membrii aleşi ai Consiliului naţional român 
din loc domnii: Dr. Dimitrie Barbu, Dr. Gheorghe Popoviciu, Dr. Cornel Ardelean, Gheorghe Adam, 
Gavril Popluca, Dr. Iustin Petrutiu, Dr. Adrian Popescu, Dr. Sever Popoviciu, Dr. Alecsandru Lazăr, 
Augustin Botioc, Dr. Valer Muscan, Dr. loan Codrean, Gheorghe Popoviciu, Petru Buha, loan Memete, 
Nicolae Brândaş, Mihai Mladin, Simeon Corpaş, Mihai Nut, Gheorghe Rafila, loan Popa, Gheorghe 
Brage, Gheorghe Taran, loan Dănilă, Ioan Tuleu, Simeon Rafilă, Simeon Seres, Ioan Buha, Ioan Taran, 
Gheorghe Baba, loan Morar tânărul şi Partenie Laslo. 

După săvârşirea actului de alegere, în prezența alegătorilor, Consiliul naţional se 
constituieşte alegând de prezident pe domnul Dr. Dimitrie Barbu, de viceprezident pe domnii 
Dr. Cornel Ardelean şi Dr. Gheorghe Popoviciu, iar de notari pe domnii Dr. Iustin Petrutiu, Dr. 
Alecsandru Lazăr, Dr. loan Codrean şi Gheorghe Popoviciu. 

Alte obiecte la şedinţa aceasta nu s-au petractat. 
Dr. loan Codrean Dr. Dimitrie Barbu 
notar prezident 
Dr. lustin Petrutiu 


ANIC Bucureşti, fond Consiliul National Român, Arad, dosar 1/1918, f. 161151 


233 


Oradea, 27 noiembrie 1918 - Interviu acordat de fruntaşul Consiliului National Român, 
Vasile Goldiş, periodicului maghiar din Oradea, ,,Tiszantul”, în legătură cu hotărârea 
delegaților românilor transilvăneni de a decide la Alba Iulia, cu prilejul Adunării Naţionale, 
unirea Transilvaniei cu România. 


27 noiembrie 1918, Oradea 
Declaraţia lui Vasile Goldiş despre Adunarea Naţională Română 

Vasile Goldiş a primit, la Arad, pe reporterul unui ziar din capitală, căruia i-a făcut 
următoarea declarație: 

- Este adevărat zvonul că social-democratii români nu se solidarizează cu declarația 
„Către popoarele lumii” lansată de Consiliul Naţional Român? 

- Consider că se prea poate ca social-democratii noştri, influențați de conducerea 
socialistă maghiară, să ne dezaprobe nota. Cu ştirea mea, loan Flueraş n-a fost pe la Arad şi 
până acum n-a luat contact cu mine. 

- Cine vor lua parte la Adunarea Naţională de la Alba Iulia şi ce veţi declara acolo? 

-Alegătorii se vor compune din: cinci episcopi, o sută protopopi, delegații Sfântului 
scaun, asociatiunile culturale 18, reuniunile de femei 8, şcolile medii, şcolile normale 
(preparandiile) şi seminarile 20 membri, vor mai delega asociaţiile de învăţători 12, garda 
naţională 40-40, asociaţiile industriale 12, social-democratii 60, universitățile 6 membri. Fiecare 
circumscripție electorală alege câte 5 membri şi, întrucât pe teritoriile locuite de români sunt 119 


1150 Chisineu Cris (în ungureşte Kisjen6) oraş în județul Arad, alcătuit azi din oraşul Chişineu si 
satul Nădab - n.n. AT. 

1151 După: *** 1918 la Români. Documentele Unirii. Unirea Transilvaniei cu România, 1 Decembrie 
1918, vol. VII, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 529 


542 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


circumscripții electorale, acestea vor trimite în total, la Adunarea Naţională, 596 membri. 
Adunarea Naţională se va compune deci, în total, din 800-900 membri. 

Cu o zi, două. înainte, Adunarea Naţională va tine o conferință premergătoare la Arad, 
la care straturile îşi vor trimite cei mai de frunte reprezentanți. Întreaga conferință va consta din 
50-60 de membri. La această conferință vom discuta acele hotărâri pe care le vom prezenta în 
fața Adunării Naţionale. 

- Care vor fi aceste hotărâri? 

- Cred că, în primul rând, vom declara independență poporului român. În afară de 
aceasta, vom hotărî asupra viitoarei forme de stat. Mai-nainte, a avut multi adepți la noi 
sistemul republicii cantonale, pe care am dorit ca în propria noastră tara să-l realizäm într-o 
formă mult mai democratică decât a propus-o Jâszi. În ultimul timp însă, în urma acţiunilor 
guvernului maghiar, am ajuns la concluzia că o republică românească independentă nu s-ar 
simți niciodată în siguranţă, din cauza ungurilor. Astfel, s-a evidențiat concepția că o 
independenţă totală nu vom putea afla decât în cadrul regatului României. Cred că Adunarea 
Naţională va hotărî şi într-o asemenea direcție. 

Dacă în cursul tratativelor de la Arad, guvernul maghiar ne-ar fi asigurat puterea 
(autoritatea) guvernamentală, atunci numeroase şi importante probleme referitoare la maghiari 
s-ar fi putut rezolva favorabil. Înainte de toate am fi putut constitui o uniune economică care ar 
fi asigurat şi satisfăcut, din toate punctele de vedere, interesele economiei maghiare în 
Transilvania. Ba mai mult, am fi fost înclinați să intrăm într-o uniune statală cu Ungaria. 
Natural, vremea aceasta a trecut însă. 


Tiszântul, nr. 267, din 27 noiembrie 1918, Oradea, f. 41152 


234 
Arad, 15/28 noiembrie 1918 - Interviu acordat de comandantul Gărzilor Nationale Române 
din Transilvania, colonelul Serb, ziarului maghiar arădean „Aradi Hirlap” în legătură cu 
proiectul guvernului maghiar de a organiza şase corpuri de armată pe teritoriul vechii Ungarii, 
din care două ar fi alcătuite din români ardeleni, sub comandă românească, şi dificultățile 
întâmpinate de gărzile naţionale româneşti din pricina lipsei de fonduri băneşti. 


În vizită la comandantul gărzilor, Alexandru Vlad, 
despre organizarea a două corpuri de armată 

Azi l-am vizitat pe maiorul Alexandru Vlad care, cu un batalion al Regimentului 33 de 
Infanterie, a stat 53 de luni pe diferitele fronturi de luptă şi, în afară de Ordinul Maria Tereza - 
pentru merite excepționale - a fost decorat cu toate celelalte ordine militare. 

Alexandru Vlad este unul din puținii ofițeri care pe câmpurile de luptă a trăit tot 
timpul într-o înțelegere fräteascä cu soldaţii săi. El nu s-a ocupat numai de problemele strict 
legate de activitatea luptelor de pe front, cu s-a interesat mereu şi de necazurile mai mari sau 
mai mici ale ostaşilor, ascultându-le cu răbdare şi încercând să le rezolve după posibilități. Nu 
este de mirare deci că acum, când s-a hotărât înființarea gărzilor româneşti, el a fost solicitat să 
se pună în fruntea acțiunii de organizare a unităților pe teritoriile locuite de români. Munca 
aceasta, legată de eforturi şi de dificultăți uriaşe, maiorul Vlad a acceptat-o fiindcă prin aceasta 
el nu-şi împlineşte numai o obligație patriotică față de neamul său, ci în acelaşi timp va insufla o 
încredere mai mare populaţiei prin încercarea de restabilire a ordinei publice, mult zdruncinată 
în vremea din urmă. Pentru aceasta i se cuvine toată recunoştinţa, nu numai din partea 
românilor, ci şi din partea populației maghiare aşezată în regiunile româneşti şi a căror viata şi 
bunuri - în lipsă de alte forte armate - sunt păzite de gărzile nationale române. 


1152 *** 1918. Bihorul în Epopeea Unirii. Documente, Comitetul de Cultură şi Educaţie Socialistă al 
judeţului Bihor, Oradea, 1978, pp. 231-232 


543 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


Considerând că problema se află în centrul actualitätii, l-am căutat pe comandantul 
gărzilor naționale româneşti, cu care ne-am întreținut asupra diferitelor aspecte de organizare a 
lor, precum şi asupra activității şi telurilor lor. Alexandru Vlad a făcut redactorului ziarului 
„Aradi Hirlap" "15 următoarele declaraţii: 

- Din păcate, organizarea gărzii româneşti nu înaintează într-un ritm rapid, pe cât l-am fi dorit 
noi, şi consecințele acestei încetineli se fac simțite în dauna interesului public. După cum se ştie, gărzile 
urmează să fie înființate în interesul exclusiv al ordinei publice, iar încetineala organizării lor — provocată 
de motive străine de noi — incontestabil că se face în dauna siguranței colective. Cauzele tărăgănării 
trebuie căutate, pe de o parte, în lipsa mijloacelor de comunicație, de altă parte, în atitudinea autorităților 
maghiare şi cu deosebire în unele măsuri luate de organizarea lor. 

Este ştiut că în vederea înființării gărzilor, noi am cerut guvernului alocarea unei sume de zece 
milioane coroane, precum şi înzestrarea lor cu 55 mii arme de infanterie. Abia ieri am primit o telegramă 
prin care Ministerul de Război ne anunță că ne-a ordonantat suma solicitată, urmând să ne fie vărsată prin 
autoritățile administrative. Ministerul Armatei ne-a mai informat că pe teritoriul Ungariei vor fi organizate 
în total 6 corpuri de armată (un corp se compune din aproximativ 30 mii oameni), din care 2 corpuri ne vor 
fi cedate nouă. Astfel, vom avea la dispoziția noastră circa 60 mii de oameni — în clipa în care organizarea va 
atinge ultimul stadiu. Cele 2 corpuri de armată, bineînțeles, le vom înzestra şi cu unități de artilerie. 

Este o mare întrebare când vom putea pune pe picioare o organizație de asemenea proporții. În 
prezent nu avem nici bani, nici îmbrăcăminte, nici armament. Or, chiar şi pentru organizarea unei 
unități, cât de mici, este nevoie de foarte multi bani. Oamenii se demoralizează uşor dacă nu îşi primesc la 
timp solda promisă. A fost o mare greşeală că guvernul ne-a promis mult şi nu ne-a dat decât putin — 
reducând chiar şi soldele. Ne mai vorbind de faptul că nu ne pune la dispoziție nici un singur ban. 
Atitudinea aceasta negativă provoacă regretabile dereglări în procesul organizatoric,pentru ca 
neplătindu-se gărzilor banii promisi, ele vor sfârşi — în amărăciunea lor — de a se atinge de bunurile 
altora. De altfel, acesta este unul din motivele care ar putea să producă unele regretabile incidente. 
Trebuie subliniat că nu numai gărzile naționale româneşti săvârşesc unele abuzuri, ci şi reprezentanții 
înarmaţi ai celorlalte națiuni. 

Cele 53 de luni de război şi de suferințe au lăsat urme adânci în concepția morală a oamenilor, 
iar acum, ca să-şi scuture jugul unei discipline rău aplicate,poftele lor nu cunosc margini. Regimul de 
până acum al armatei austro-ungare a fost deosebit de dăunător. Dacă voi dispune de mijloace 
corespunzătoare, atunci Garda națională română va fi organizată pe baze complet diferite. Nu 
este suficient să ne preocupăm numai de disciplină, noi trebuie să ne identificăm până şi cu ostaşul cel 
mai de rând, cu aspirațiile şi gândurile lui, să fim mereu în mijlocul lor, interesându-se de problemele 
personale care îl frământă. 

- Tot timpul războiului eu l-am petrecut pe front. Şi de aceea sunt în măsură să spun ca 
până şi cel de pe urmă soldat din unitatea mea a manifestat un sincer ataşament fata de persoana mea, 
pentru că mă aflam mereu în mijlocul lor, stăteam îndelung de vorbă cu ei, făcându-i să simtă că şi ei 
sunt oameni la fel ca mine. Acum, când au aflat că organizez detaşamentele gărzilor naționale, mulți 
dintre foştii mei camarazi de front s-au prezentat de bunăvoie pentru a fi alături de mine. Munca de 
organizare, bineînţeles, continuă fără întrerupere. În toate capitalele județelor, locuite de români, vom 
înființa câte un centru al gărzilor. 

Comandantul gărzilor naționale române din județul Arad este colonelul Şerb, iar raportorul cu 
probleme strategice, căpitanul Şerb. În prezent, pe întreg teritoriul Ardealului se află înarmați circa 8-10 
mii de gardişti. După convingerea mea, pentru menținerea ordinei publice, este suficient un 
număr de 20.000 oameni înarmați. Cu o asemenea forță vom putea să asigurăm, pe seama tuturora, 
ordinea şi liniştea, punând capăt tulburărilor şi jafurilor. Dar de aceşti oameni avem imediată nevoie. 
Până când vom fi în măsură să punem pe picioare cele două corpuri de armată, am dori să organizăm 
efective care să nu depăşească 5% din totalul populației. 

L-am mai întrebat pe comandantul gărzilor româneşti în privința detaşamentelor 
armate ce urmează să fie îndreptate spre Alba Iulia în vederea Marii Uniri a poporului român 
cu Transilvania. Întrebarea a fost pusă în legătură cu ştirile răspândite în lung şi lat, de oameni 


1153 „Foaia Aradului” - n.n. AT. 


544 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


lipsiți de conştiinţă, care insinuau că că Adunarea de la Alba Iulia n-ar fi decât pretextul pentru 
o ciocnire armată între români şi unguri. Alexandru Vlad ne-a dat următorul răspuns: 

La Alba Iulia nu voi trimite decât strictul necesar pentru menținerea ordinei. Pentru parăzi 
somptuoase, pentru atingerea unor efecte exterioare, nu avem suficiente mijloace. De altfel, nici nu 
suntem adepții parăzilor. Acum nu trăim vremuri ca oamenii să se delecteze în jocuri de artificii şi în 
serbări fastuoase. 


Aradi Hirlap, din 28 noiembrie 1918, Arad1151 


235 
Oradea, 17/30 noiembrie 1918 - Corespondenţă trimisă de avocatul orădean, Dr. Victor 
Andru, în legătură cu arborarea drapelului românesc pe clădirea Prefecturii comitatului Bihor, 
la intervenția prefectului-comisar, Dr. Agoston, eveniment urmat de criticile vehemente ale 
redacției cotidianului orădean de limbă maghiară „Uj Nagyvarad”, in după amiaza aceleaşi zile, 
şi de distrugerea şi înlăturarea drapelului cu pricina „nu se ştie de cine”. 


Învățătură... 

Dintre multele acte arbitrare câte s-au săvârşit împotriva poporului român, de la 
instituirea guvernului republican maghiar, trebuie să amintim şi separat insulta ce s-a adu 
steagului Consiliului Naţional Român din Oradea-mare şi Bihor. 

Să notăm înainte de toate că de când a devenit actuală chestia arborării tricolorului 
nostru pe edificiile publice, Maghiarii au manifestat dintru-nceput o atitudine duşmănoasa, iar 
declaraţia subprefectului Frâter, că adică domni sa „a lucrat zeci de ani cu credință pentru interesele 
comitatului, dar acum nu poate adera la o propunere care este potrivnica convingerilor sale”, (arborarea 
tricolorului românesc), declarația aceasta este o declarație tipică, în care se sintetizează, fără 
îndoială, nu numai convingerea autorităților, ci şi cea a opiniei publice maghiare. 

Tricolorul românesc a ieşit arborat la mijlocirea prefectului-comisar Dr. Agoston, abia 
la 30 noiembrie, anul curent. Şi ce s-a întâmplat? Presa maghiară locală s-a alarmat la moment, 
parcă o mare nenorocire ar amenința tara. ,,Uj Nagyvdrad” raportează cu adevărată consternare 
despre arborarea tricolorului românesc şi publică un pretins interwiev cu protonotarul 
comitatului, care cuprinde între altele şi ameninţarea că, dacă autoritățile să şi poartă astăzi 
pasiv in fata acestui act de violenţă, răfuiala nu va fi uitată la timpul său. 

Articolul acesta a apărut la orele 6, după amiază şi, trei ceasuri în urmă, tricolorul a şi 
fost distrus şi îndepărtat, nu se ştie de cine... 

Fireşte, C. N. R. a luat îndată măsurile de lipsă pentru cercetarea faptului şi pentru a i- 
se da garanta fata de asemenea insulte în viitor. 

Amănuntele afacerii nu importă, din actul acesta însă, şi din multe alte acte similare, se 
desprinde un adevăr, o învăţătură, pe care trebuie s-o reținem. Şi aceasta este că cu toate 
declaratiunile patetice de înfrățire şi egală îndreptățire ale guvernului republican maghiar, atât 
opinia publică maghiară, cât şi autoritățile maghiare se conduc astăzi față de naţiunile nemaghiare, 
îndeosebi fata de națiunea română, de acelaşi spirit de sovinism şi de intoleranță ca şi în trecut. 

Şi acest adevăr trebuie să-l accentuăm în special înaintea domnului Jézsi şi a 
partizanilor domniei sale, cari în fata tendinței pe care ne-a adus-o evoluția vremurilor istorice - 
că adică fiecare națiune să se constituie ca individualitate politică de sine stătătoare - susțin 
mereu necesitatea de a conserva hotarele supra zise istorice ale acestei tari, nu numai în urma 
unei pretinse comunități de interese, ce le-am avea noi naţiunile conlocuitoare, ci şi în temeiul 
unui argument etno-psihologic, că adică poporul maghiar va fi capabil să considere cândva 
poporul român - care sute de ani a fost declarat in această țară de popor numai tolerat, care si 


1154 După: *** 1918 la Români. Documentele Unirii. Unirea Transilvaniei cu România, 1 Decembrie 
1918, vol. VII, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, pp. 552-554 


545 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


afară de aceasta a fost veşnic disprețuit, batjocorit şi supus regimului de deznaționalizare, 
răzimat pe sulitele jandarmilor - de un popor egal îndreptățit, pe care acum e gata să-l strângă 
la piept cu dragoste frățească!!... 

Dr. Victor Andru 


Românul, nr. 40 din 15/28 decembrie 1918, Arad, p. 3 


236 


Oradea, 30 noiembrie 1918 - Ştire în legătură cu plecarea delegației româneşti din Bihor 
înspre Alba Iulia pentru a participa la Adunarea Naţională. 


30 noiembrie 1918, Oradea 
Două sute de români bihoreni au plecat la Alba Iulia 
Ieri, înainte de masă, din gara Oradea au plecat cu trenul aproape 200 de români 
bihoreni. Sub conducerea dr. Vasile Chirvai, din comitatul Bihor au plecat 200 de români la 
Adunarea naţională de la Alba Iulia. Nu au primit un tren special, în schimb s-au anexat la tren 
4 vagoane, din care nu trebuiau să coboare, deoarece la Békéscsaba se vor cupla la trenul de 
Arad. Astăzi, înainte de masă, un nou grup va pleca la Alba Iulia. 


Nagyvaradi Naplé, nr. 265, din 30 noiembrie 1918, Oradea, f. 61155 


237 
Alba Iulia, 18 noiembrie/1 decembrie 1918 - Textul Rezolutiei adoptate de Adunarea 
Naţională a Românilor, întrunită la Alba Iulia, prin care este proclamată unirea cu România a 
tuturor românilor din Transilvania, Banat si Tara Ungurească, laolaltă cu teritoriile locuite de 
ei, instaurarea ordinii de drept democratice, pregătirea declanşării reformei agrare şi conducerea 
provizorie a provinciei prin Marele Sfat National Român. 


Rezolutiunea Adunării Nationale de la Alba-Iulia 

I. Adunarea naţională a tuturor Romanilor din Transilvania, Banat si Tara Ungurească, 
adunaţi prin reprezentanții lor indreptatiti la Alba-lulia, în ziua de 18 Noemvrie (1 Decemvrie) 
1918, decretează unirea acelor Români şi a teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea 
naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al natiunei române la întreg Banatul, cuprinse 
între râurile Murăş, Tisa şi Dunăre. 

II. Adunarea națională rezervă teritoriilor sus indicate autonomie provizorie până la 
întrunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal. 

III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român, 
adunarea națională proclamă următoarele: 

1. Deplina libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va 
instrui, administra şi judeca în limba sa proprie, prin indivizi din sânul său, şi fiecare popor va 
primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea țării în proporție cu 
numărul indivizilor ce-l alcătuiesc. 

2. Egalä indreptatire şi deplină libertate autonomă confesională pentru toate 
confesiunile din stat. 

3. Înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic pe toate terenele vieții 
publice. Votul obstesc, direct, egal, secret, după comune, în mod proporţional, pentru ambele 
sexe, în vârsta de. 21 ani la reprezentarea în comune, judeţe ori parlament. 


1155 *** 1918. Bihorul în Epopeea Unirii. Documente, Comitetul de Cultură şi Educaţie Socialistă al 
judeţului Bihor, Oradea, 1978, p. 239 


546 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


4. Desăvârşita libertate de presă, asociare şi întrunire, libera propagandă a tuturor 
gândirilor omeneşti. 

5. Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăților, în special a 
proprietăților mari. În baza acestei conscrieri, desfiintând fide-comisele şi în temeiul dreptului 
de a micşora după trebuinte latifundiile, i se va face posibil ţăranului să-şi creieze o proprietate 
(arător, păşiune, pădure) cel putin atât cât să o poată munci el şi familia lui. Principiul 
conducător al acestei politici agrare e pe de-o parte promovarea nivelării sociale, pe de alta 
parte potentarea productiunii. 

Muncitorimei industriale i se asigură aceleaşi drepturi si avantagii cari sunt legiferate 
în celea mai avansate state industriale din apus. 

IV. Adunarea națională dă expresiune dorinţei sale ca Congresul de pace să 
înfăptuească comuniunea națiunilor libere în aşa chip, ca dreptatea şi libertatea să fie asigurate 
pentru toate națiunile mari şi mici deopotrivă, iar în viitor să se elimineze răsboiul ca mijloc 
pentru regularea raporturilor internaționale. 

V. Românii adunaţi în aceasta adunare națională salută pe fraţii lor din Bucovina, 
scäpati din jugul monarchiei Austro-Ungare, şi uniți cu tara-mamä România. 

VI. Adunarea națională salută cu iubire şi entusiasm liberarea naţiunilor subjugate 
până aci în monarhia Austro-Ungară, anume națiunile: Ceho-Slovacă, Austro-Germană, Jugo- 
Slavă, Polonă şi Ruteană şi hotărăşte ca acest salut al său să se aducă la cunoştinţa tuturor acelor 
naţiuni. 

VII. Adunarea naţională cu smerenie se închină înaintea memoriei acelor bravi Români 
cari în acest răsboiu şi-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru, murind pentru 
libertatea şi unitatea natiunei române. 

VIII. Adunarea națională dă expresiune multämitei şi admiratiunei sale tuturor 
puterilor aliate cari, prin strălucitele lupte purtate cu cerbicie împotriva unui duşman, pregătit 
de multe decenii pentru răsboiu, au scăpat civilizatiunea din ghiarele barbariei. 

IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor natiunei române din Transilvania, 
Bănat si Tara-Ungureascä adunarea națională hotărăşte instituirea unui Mare Sfat National 
Român, care va avea toată indreptatirea să reprezinte națiunea română oricând şi pretutindenea 
față de toate naţiunile lumii şi să ia toate dispozitiunile pe cari le va afla necesare în interesul 
natiunei. 


Biserica si Scoala, nr. 47 din 18 noiembrie/1 decembrie 1918, Arad, p. 1 


238 
Oradea, 1 decembrie 1918 - Lista delegaților români aleşi în cercurile electorale ale 
comitatului, a delegaților de drept şi a celor imputerniciti de societățile culturale sau economice 
spre a-i reprezenta pe românii bihoreni la Adunarea Naţională de la Alba Iulia. 


1 decembrie 1918, Oradea 
Lista delegaților, din partea cercurilor electorale din comitatul Bihor, 
la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia 


1. Cercul oraşului Oradea-Mare: Dr. lustin Ardelean, avocat; Dr. Sever Erdeli, avocat; 
Dr. loan Boroş, avocat; loan Pogani, proprietar; Dr. Coriolan Pop, director de bancă; 

2. Cercul Salonta: Dimitrie Popa, preot din Tulca; Nicolae Costa, econom din 
Homorog; loan Teorean, econom din Mădăras; Teodor Pătcaş, econom din Micherechiu; Gavril 
Roxin, econom din Ciumeghiu; 

3. Cercul Ceica: Alexandru Golea, preot în Hidişelul Nan; Dr. Emil P. Groza, avocat 
din Ceica; Dr. Ioan Iacob, avocat în Ceica; loan Porj, econom din Duşeşti; Dr. Eugen Niechi, 
avocat în Ceica; 


547 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


4. Cercul beiuş-Vaşcău: Dr. loan Ciordaş, avocat din Beiuş; Ilarie Crişan, argăsitor din 
Beiuş; Teodor Cornea, econom din Meziad; Atanasiu Toader, proprietar din Sighiştel; Lăpădat 
Cioflan, econom din Ghighişeni; 

5. Cercul Tinca: Dr. Andrei Ille, avocat din Tinca; Dr. Aurel Pintia, avocat din Tinca; 
Vasile Teuca, învăţător din Tăut; Paul Govoşdan, econom din Tăgădău; Dănilă Vicas, econom 
din Husasău de Tinca; 

6. Cercul Aleşd: Dr. Aurel Lazăr, avocat din Oradea; Iosif Tărău, preot din Säcädat; 
Teodor Popoviciu, proprietar din Varciorog; Dumitru Bradea, econom din Ponoară; Teodor 
Manea, econom din Bratca; ca supleanti: losif Tripon, învățător din Bratca; Coriolan Mursa, 
econom din Aleşd; Pavel Domocos a Fani, econom din Bratca; Dimitrie Ciuplan a Ilieni, econom 
din Bratca; Ioan Sfârlea, avocat din Alesd; Dr. Emil Lazăr, avocat din Borodul Mare; 

7. Cercul Marghita: Dr. Iuliu Chiş, avocat din Marghita; Coriolan Manu, preot din 
Abrămuț; loan Popa, preot din Chişlaz; loan Cheregi, econom din Satu-Barbă; Graţian Hodos, 
econom don Sânlazăr; 

8. Cercul Ugra: Teodor Luncan, econom din Roit; Alexandru Poptămaş, econom din 
Cefa; Dimitrie Pop, econom din Sânmiclăuş; Petru Cristea, econom din Nojorid; Dr. Nicolae 
Zigre, avocat din Oradea; 

9. Cercul Biharia: Dr. George Roxin, avocat din Oradea; Silviu Bejan, profesor din 
Arad; George Mudura, proprietar din Alparea; George Pop, poprietar din Osorhei; loan Bordas 
a Gligori, econom din Leş; 

10. Cercul Beretyôujfalü: Dr. Demetriu Mangra, avocat din Oradea; George Mureşan, 
econom din Bedeu; Teodor Pătcaş, preot din Peterd, loan Bodor, econom din Vecherd şi Victor 
Domocoş, proprietar din Vecherd; 

11. Cercul Barand-Hossupâly: Dr. Teodor Burdan, avocat din Arad; Dr. Traian Päscut, 
inginer din Oradea; Liviu Lazăr, proprietar din Oradea; Andrei Popovici, proprietar din Oradea 
şi Dr. Sever Ispravnic, avocat din Arad; 

12. Cercul Săcuieni: Gavril Goie, Gheorghe Tandor, Ioan Rocica, [lie Zacota si 
Gheorghe Cuibuş, toți din comuna Cheniz; 

13. Episcopi: 

1. Dr. Demetriu Radu; 
14. Vicari: 
1. Romul R. Ciorogariu; 
15. Protopopi: 
1. Andrei Horvath, Oradea; 
. Alexandru Munteanu, Peştiş; 
. Petru E. Papp, Beiuş; 
. À. Deseanu, Vaşcău; 
„Nicolae Roxin, Tinca; 
. Petru Sârb, Beliu; 
. Ioan Ghent, Oradea; 
. Dr. Victor Hetco, Beiuş; 

9. Iosif Patachi, Ardusat; 

10. Victor Pop, Holod; 

11. Dr. Paul Lauran, Popeşti; 

12. Reverend Vasile Tămaş, Popeşti; 

13. George Pteancu, Sfârnaş; 

14. Romul Buzilă, Mădăras; 

15. Pamfil Ossian, Cărăsău; 

16. Consistorii şi Capitluri: 

1. Dr. Gregoriu Papp, secretar episcopesc, din partea Consistoriului greco- 
catolic român din Oradea: 

2. Dr. iacob radu, canonic, din partea Capitlului catedral greco-ctolic din Oradea: 


D NI SO O1 & WN 


548 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


17. Societăţi culturale şi reuniuni de lectură: 

1. Sever Sälägean din Holod, reprezentantul ASTRA, despärtämântul Ceica; 

2. Dr. Savu Marta, avocat, şi Augustin Magyar, profesor, reprezentanţii 
ASTRA, despärtämântul Oradea; 

3. Dr. Alexandru Ghera, reprezentantul Societăţii pentru fond de teatru 
român, filiala Beiuş; 

4. Dr. Gavril Cosma, avocat, şi Roman Cristian, reprezentanții Casinei 
Române din Beiuş; 
18. Reuniuni de cântări şi muzică: 

1. loan Busitia, profesor, şi Dr. Nicolae Bolcaş, avocat, reprezentanţii Societăţii 
de cântări „Lira” din Beiuş; 

2. Dr. Vasile Kirvai, profesor, şi Dr. Valer Mărcuş, candidat de avocat, 
reprezentanţii Reuniunii de cântări „Hilaria” din Oradea; 

3. Dr. Augustin Ciurdariu, avocat, reprezentantul Reuniunii de cântări 
„Armonia” din Vaşcău; 
19. Societăţi: 

1. Grigorie Ritiu, teolog, reprezentantul Societăţii „Sfântu loan Gură de Aur” 
a teologilor români din Oradea; 
20. Societăți financiare: 

1. Maxim Nonu, comerciant, reprezentantul Societății pe actii ,Soimul” din 
Vaşcău; 
21. reuniuni femeieşti: 

1. Elena Dr. Muntean şi Elena Ardelean, reprezentantele Reuniunii femeilor 
din Beiuş; 
22. Şcoli: 

1. Victor Borlan, reprezentantul Gimnaziului superior greco-catolic din Beiuş; 

2. Dr. Gheorghe Miculaş, profesor, reprezentantul Institutului teologic greco- 
catolic român din Oradea; 

3. Petru Tămâian, profesor, reprezentantul Institutului pedagogic greco- 
catolic român din Oradea; 

4. Camil Sălăgean, director, reprezentantul Şcolii civile greco-catolice române 
din Beiuş; 
23. Reuniuni invatatoresti: 

1. Alexandru Sala şi Gavril Dudulescu, învăţători, reprezentanţii Reuniunii 
învăţătorilor greco-ortodocşi români din Bihor; 
24. Gărzile Naţionale Române: 

1. Teodor Stanca, sublocotenent, reprezentantul G.N.R. din Aleşd; 

2. Sublocotenent loan Buhaş din Ceica şi Aurel Dejeu din Auşeu, 
reprezentanţii G.N.R. Bihor; 
25. Reuniuni ale meseriaşilor şi comercianților: 

1. loan Chidioşan, fierar, reprezentantul reuniunii industriaşilor din Beiuş; 

2. Maxim Nonu şi Alexandru Coroiu, reprezentanții comercianților din Vaşcău; 
26. Tinerimea universitară: 

1. Nerva A. lercan şi Nerva Traian Cosma, reprezentanții tinerimii române de 
la Academia de drept din Oradea. 


Gazeta Oficială, publicată de Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi părților româneşti din 
Ungaria, nr. 1-15/1918-1919, Sibiut156 


1156 *** 1918. Bihorul în Epopeea Unirii. Documente, Comitetul de Cultură şi Educaţie Socialistă al 
judeţului Bihor, Oradea, 1978, pp. 240-242 


549 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


239 


Alba Iulia, 18 noiembrie/1 decembrie 1918 - Cronica Adunării Nationale a Românilor, 
întrunită la Alba Iulia, prin care este proclamată unirea cu România a tuturor românilor din 
Transilvania, Banat şi Tara Ungurească, laolaltă cu teritoriile locuite de ei, urmată de textul 
discursului rostit de fruntaşul Vasile Goldiş în preambulul rezoluţiei prin care este decretată 
unirea. 


Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia 
- Proclamarea unității naționale . Un neam, p tară - 


În ziua memorabilă din 18 noemvrie (1 decemvrie) împlinitu-s-au şi al treilea act din 
opera mântuirii neamului românesc. După unirea Basarabiei, ruptă de la sânul mamei sale de 
nesatiul imperialismului țarist, şi a Ţării mândre a fagilor!1%, smulsă din frumoasa grădină a lui 
Ştefan cel Mare prin perfidia austriacă, era prea firesc ca şi partea robită de secoli a corpului 
naţional din Transilvania, Ungaria şi Bănat să urmeze legea firei şi, în marea sa adunare 
naţională din sfânta cetate a gloriei şi a patimilor sale, să proclame unirea sa cu patria mamă. 

Idealul naţiunii române de pretutindeni s-a desăvârşit. Sculati-vä voi cei din mormânturi 
la glasul trâmbitelor învierii noastre! Saltati cei intristati de veacuri, căci iată lacrămile voastre de durere 
s-au prefăcut în şiroaie de bucurie! Veseliti-va şi bucurati-va împreună cu noi cei goniti de oarba tiranie 
pentru dreptate şi adevăr în acest ceas de învingere a dreptății eterne dumnezeieşti! 

Liberati de cătuşele robiei milenare, cu smerenie ne închinăm provedintei 
dumnezeieşti, pentru că ne-a hărăzit a ajunge praznicul mare şi luminat, care în momentele sale 
principale s-a serbat în următorul chip: 

Ajunul. Cei ce au avut rara fericire a petrece înălțătoarea zi de 18 noemvrie (1 
decemvrie) între zidurile istorice ale cetăţii lui Mihaiu Viteazul, au cules impresiuni, cari nu se 
mai pot uită. O sută de mii de oameni adunaţi din toate ținuturile locuite de Români, într-un 
glas şi într-o simtire spus-au lumei întregi voința sa nestrămutată de a trăi într-un singur stat 
național cu frații săi din România, Basarabia şi Bucovina. 

Imensa afluentä a lumii româneşti s-a început de joi. Vineri, la orele 5, d. a., sosesc 
Preasfintiile Lor: Joan I. Papp, Dr. Miron Cristea şi membrii Consiliului National Central, în 
frunte cu domnul Dr. Ştefan C. Pop. La gară aşteaptă, într-o ținută mândră compania de onoare a 
locotenentului Ovid Grita, comanda Legiunii naționale române din Alba-lulia. Când intră trenul 
în gară compania locotenentului Grita face onor la dreapta. Glasul biruitor al goarnei se 
amestecă cu puternicele acorduri ale imnului național, cântat de elevii institutului nostru 
teologic cari, cu insufletire sub stindard national, cu colorile aranjate orizontal, veniră la marea 
adunare. 

După salutul Consiliului naţional din loc, prin graiul protopopului Vasilie Urzica şi 
răspunsul domnului Dr. Ştefan C. Pop, lumea trece la biroul de incvartirare, care se ingrijeste de 
aşezarea în locuinţe din oraş şi cetate. Cu trenul dinspre Teiuş sosesc prelatii bisericii unite: 
Preasfintiile Lor Dr. Demetriu Radu, Dr. Traian Frențiu, Dr. Iuliu Hosu şi vicarul Dr. Vasilie Suciu. 
Sâmbătă sosesc delegații din părţile sibiene, în frunte cu Înalt Preacucernicia Sa părintele vicar 
arhiepiscopesc Dr. Eusebiu Roşca. Trenurile tixite din toate părțile aduc mii şi mii de oameni. 
Multi vin pe jos şi cu trăsuri. 

Pretutindeni cântece şi jocuri, ovatii şi scene de înfrățire, ordine şi disciplină, care ar 
putea servi spre lauda şi a celor mai civilizate neamuri. Multämitä admirabilei organizări şi a 
muncei gigantice ce a prestat-o locotenentul Grita, în calitate de şef al poliţiei, nici un incident 
neplăcut n-a conturbat şi profanat evlavia şi măreția serbării. 

Praznicul. Conform programului stabilit marea adunare s-a început cu serviciul divin, 
săvârşit în bisericile protopopeşti ale ambelor confesiuni române din loc. În biserica ortodoxă a 


1157 Bucovina - n.n. AT. 


550 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


servit Preasfintia Sa părintele nostru episcop loan, asistat de Preacucernicia Sa părintele vicar 
episcopesc Roman Ciorogariu, protopresbiterii Ioan Teculescu, Dr. Stroia, Procopiu Givulescu, 
Mihaiu Lucuta şi Ghidiu şi diaconul Ioan Ciora. 

Răspunsurile liturgice le execută corul legiunii din Sibiiu, condus de domnul Timoteiu 
Popovici. Fiori sfinţi şi lacrimi de bucurie au umplut ochii tuturor celor ce au asistat la acest 
serviciu înălțător. În loc de priceasnă, s-a cântat Marşul legionarilor români, iar la sfârşit toți 
credincioşii intonează „Deşteaptă-te Române”. La cuvintele: „Murim mai bine-n luptă”, în semn de 
jurământ toți îşi ridică mâna dreaptă. Lacrămi curgeau şi din ochii Preasfintiei Sale, când făcu 
otpustul întregit cu cuvintele ,,...Si-a dat vieatä națională şi neamului românesc”. 

Terminat fiind serviciul dumnezeiesc, la orele 10 se începu marea adunare în sala 
Casinei militare din cetate, tixită de mulțimea delegaților din toate părțile şi decorată cu 
steagurile popoarelor eliberatoare şi a celor ce au avut soartă comună cu noi. 

Când intră în sală membrii Consiliului national, se fac ovatii furtunoase. Între ovatii 
nesfârşite îşi fac intrarea în sală şi urcă podiul şi arhiereii ambelor confesiuni. Tot astfel şi 
ofițerii români şi reprezentanții fraților din Basarabia şi Bucovina. Viu aclamat e şi generalul 
român domnul Leonte, care ia loc lângă masa ziariştilor. 

Adunarea o deschide domnul Stefan C. Pop prin un discurs insufletit, după terminarea 
căruia numeşte de notari ad-hoc pe domnii Dr. Laurenţiu Oanea, Dr. Sever Miclea, iar de raportor 
al comisiunii de verificare pe Dr. Ion Suciu. 

După raportul domnului Dr. loan Suciu, fiind de față 1228 de delegaţi, preşedintele Dr. 
Ştefan C. Pop declară Adunarea Naţională capabilă de a aduce hotărâri decisive. Constituirea se 
face între vii aclamări astfel: Preşedinţi: Gheorghe Pop de Băseşti şi episcopii Ioan I. Papp şi Dr. 
Demetriu Radu; vicepreşedinţi: Dr. Mihali, Dr. Ştefan Pop şi lon Flueraş; notari: Dr. Alexandru 
Fodor, Dr. Sever Miclea, Dr. C. Brediceanu, Dr. Silviu Dragomir, Dr. L. Oanea, Iosif Ciser, Dr. Ionel 
Pop şi Dr. Gh. Crişan. 

După cuvântul de deschidere al presidentului Gheorghe Pop de Băseşti, se dă cuvânt 
domnului Vasilie Goldiş care, înainte de a ceti proiectul de rezolutiune stabilit de Marele Sfat 
Naţional şi publicat în 
numărul nostru trecut, rosteşte următorul discurs: 


Marita Adunare Naţională 

Zămislit din necesitatea imperiului roman de a-şi aşeză o sentinelă puternică în 
Carpaţii sudôstici şi coborâşurile lor împotriva semintiilor barbare de la Miazănoapte şi Răsărit, 
cari amenințau cultura umană creiată prin geniul latin, neamul românesc de la început şi până 
astăzi a îndurat soarta aspră rezervată oricărei sentinele credincioase: loviturile duşmane şi 
statornica răbdare. 

Bogată şi fericită la început, Dacia romană în curând se face trecătoarea nesfârşitelor 
semintii cari, orbite de strălucirea departe a Romei de aur, se gonesc întrecându-se spre 
fermecătoarele oraşe ale împărăției. Lovită de putreziciunea oricărui neam, care se opreşte cu 
cerbicie la un anumit fuştei pe scara civilizatiunii, şi năpădită în această slăbiciune de furnicarul 
noroadelor barbare, Roma sucombă. 

Creanga tăiată de puternica tulpină, colonii lui Traian îşi adâncesc rădăcinile prin 
stânci şi văi şi roditoarele ogoare ale prijmuitoarelor câmpii. Lipsiti de scutul împărăției şi lăsați 
în grija propriilor puteri, aceşti orfani romanici acopăr trunchiul vechiu tracic şi, infiltrati de-o 
pătură groasă a blânzilor şi visătorilor Slavi, ei se făcură un singur neam, o singură limbă, o 
singură fire: neamul românesc. 

Răsare o minune fără pereche în istoria lumii. Lung, şir de veacuri călcată în picioare de 
oarde barbare, națiunea română îşi pierde unitatea de stat, se fărâmă prin văi sub dominatiuni 
räslete şi una de alta neatârnătoare, pierde încopciarea cu fluviul larg şi luminos al istoriei 
mondiale, ca apa de ploaie în nisip parcă dispare de la suprafața conştientei umane. Dar când, 
după optsprezece veacuri, sufletul românesc se trezeşte din somnu-i de moarte şi reînvie ca un 
soare luminos conştiinţa de neam, hotarele etnice ale acestui popor, cu precisiune aproape 


551 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


milimetrică, sunt tot acelea cari sunt desemnate pe harta istorică drept hotare ale Daciei lui 
Traian, şi Basarabeanul, care-şi adapă calul în valurile întunecate ale Nistrului, se înțelege 
desăvârşit la graiu cu Crişanul din apropierea blondelor ape ale Tisei. Sentinela romană a rămas 
credincioasă chemării sale de a păzi geniul latinitätii şi neîncetatelor lovituri duşmane, ea a 
opus virtutea-i legendară: statornica răbdare. 

După lungi veacuri de ascunzis, aşezându-se viscolii cotropitori, națiunea română 
reapare la lumina istoriei în chipul duor tärisoare răzimate de Carpaţi si cu fețele spre Dunăre si 
Nistru, dar trunchiul, cu rădăcinile în munții smulşi odinioară de la eroicii Daci, rămâne bătut 
de soarta rea şi inlantuit de un popor năpraznic la fire şi pornit spre dominatiune fără crutare. 
Fusese cuib de vârtejuri locul unde ne aşezase Traian, şi svârcolirile spre fericire ale neamului 
nostru s-au lovit veacuri de-a rândul de nesatul hrăpitorilor duşmani, cari ne încunjurau de 
pretutindeni. 

Micile tärisoare, cari se întemeiaseră prin viteji coborâtori din Maramurăş şi Făgăraş, 
se loviră înainte de toate de cel mai crâncen duşman al oricărei comuniuni omeneşti, zavistia şi 
ura dintre fraţi. Nefericirea lor fu mărită prin inamici din afară: Unguri, Leşi şi Tătari. Se ridică în 
urmă semiluna şi acum Românii sunt sortiti să-şi apere cu sângele lor nu numai trupul şi 
avutul, ci şi sufletul şi credința. 

Scut s-au făcut culturei pläpânde, ce începuse a incolti pe temeiurile învățăturilor lui 
Hristos şi prin jertfele lor fără seaman, întru apărarea progresului civilizatiunii umane față de 
concepția inferioară a mohamedanismului propagat principial cu mijloacele barbariei, Românii 
şi-au făurit titlu nepieritor şi indreptatire la recunoştinţa intregei omenimi. Nimic nu dovedeşte 
mai mult tăria credinţei creştineşti a sufletului acestui popor, decât faptul că, în numele luptei 
creştinătăţii împotriva păgânilor, mai întâiu, după 
räsletirea neamului prin soarta fatală, s-a putut face pentru o clipă unirea lui în cetatea aceasta 
prin brațul puternic şi geniul scânteietor al Viteazului Mihaiu. 

Dar această unire de o clipă dispăru ca fulgerarea unei scântei electrice şi trupul 
neamului nostru se frânse iar în bucăți. Fraţii noştri, de pe coborâşurile răsăritene ale Carpaţilor 
şi din şesurile hotărnicite prin Dunărea de jos şi apele Nistrului îndurară suzeranitatea 
turcească, sufereau prădăciunile Leşilor şi Tătarilor, îngrăşară cu sângele lor lifta blestemată din 
Fanar. Tara Cernăuţilor şi mormântul lui Ştefan Cel Mare îl răpi hoteste pajura spurcată a 
Habsburgilor perfizi, dulcile câmpii ale Basarabiei le fură Muscalul tiran. lar noi, cei ce 
rămăsesem la vatra străbună, în Ardeal, Banat şi Tara-Ungureascä am fost dripiti de cea mai 
crâncenă soartă ce-o poate avea un neam de oameni în lume. Am fost läntuiti într-o robie 
trupească, economică şi sufletească, cum nu se mai pomeneşte în istoria întreagă a omenimii. 
Încercarea desperată, în 1784, de a scutură jugul n-a avut rezultat, şi sfârşitul din acest oraş al 
ţăranului Horia aşteaptă încă geniul literar care să intruchipeze una dintre cele mai înfiorătoare 
tragedii ale istoriei. Adevăr a gräit S. Bărnuţiu în epocalul său discurs rostit în catedrala Blajului 
în ziua cea mare din 1848 zicând: „Dacă nu-şi poate închipui cineva greutățile ce le sufereau Iudeii de 
la Faraoni, să se uite la Faraonii din Ardeal”. 

Veacuri de-a rândul poporul românesc, adevăratul şi legitimul proprietar al 
pământului ce fusese odată Dacia romană, a fost socotit străin şi sclav pe pământul său 
strămoşesc. Iar când, după suferinti de secole, din depărtatul Apus, de la dulcea soră latină, care 
păşeşte în fruntea ginţilor spre lumina desăvârşirii, a sosit şi în munții noştri duhul libertăţii, 
egalității si fratietatii, când credeam să înviem la libertate, prin întocmirile creiate de lumea 
nouă, vechii noştri oprimatori s-au înfrățit cu împăratul, pe care ei îl detronase, cu împăratul 
pentru care noi vărsasem sângele nostru cu credinţă, şi aceste două puteri ne-au robit din nou. 
Umbra îndurerată a regelui munților, a scumpului nostru lancu, rămâne pentru vecie clasica 
dovadă a legendarei ingratitudini habsburgice. Împotriva voinței noastre au unit Ardealul 
nostru cu Tara Ungurească şi, printr-un constitutionalism fals şi mincinos, ne-au luat libertatea 
culturei, ne-au desființat politiceste, bisericile noastre le-au aservit tendinței lor de opresiune şi 
ne-a făcut imposibil progresul economic, prin care am fi putut să ne apărăm împotriva nävälirii 
oardelor străine pe pământul părinților noştri. 


552 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Într-acestea priveam cu iubire duioasă la frații noştri de la Răsărit, cari începuseră a se 
reculege din urgiile vremurilor barbare. Resimtirä obârşia comună si, la razele luminei primite 
de la Apus, conştiinţa naţională săvârşi la 1859 unirea principatelor române sub bunul şi 
luminatul Cuza-Vodă, iar sângele vărsat, din nou cu atâta vitejie împotriva păgânilor la 1877, 
scutură şi cele de pe urmă zale ale lanțului care legă România de Constantinopol şi, la 10 maiu 
1881, Carol de Hohenzollern aşază pe capul său coroana de rege al României libere şi 
independente. 

Noi însă ne făceam datoria de cetăţeni ai Ungariei şi supuşi credincioşi ai dinastiei de 
Habsburg-Lotharingia. Am crezut că îndelunga noastră răbdare şi credința noastră pentru 
patrie şi tron în cele din urmă totuşi va muia inimile celor puternici şi ni se va oferi chiar în 
interesul monarhiei putinţa unei vieţi nationale şi conditiunile progresului cultural şi economic. 
Aşteptările noastre au fost zadarnice. Oprimarea se inteteste. Oprimatorii mărturisesc acum pe 
față că scopul lor este un stat unitar national maghiar şi că, prin urmarenoi, nationaliceste, 
trebuie să ne desfiintäm. A pornit opera de extirpare si răsboiul mondial, care acum s-a sfârşit, 
în gândul opresorilor noştri a avut chemarea să încoroneze opul. Sute de mii de Români şi-au 
vărsat şi acum sângele lor pentru patrie şi tron, iară patria şi tronul au târât în urgia internării 
pe părinții şi fraţii acestor luptători; patria şi tronul au decretat moartea şcoalei româneşti, au 
trimis sbirii lor în adunările noastre bisericeşti, au pregătit proiectele pentru nimicirea noastră 
politică, au început ruinarea noastră economică, au aruncat în temniti zeci de mii de Români, 
ne-au sugrumat libertatea presei şi a cuvântului, patria şi tronul s-au conjurat împotriva noastră 
şi ne pregăteau mormântul. 

Dar zadarnică este lumea omenească împotriva adevărului şi a dreptăţii. Legea tainică 
a firii cu necesitate de fier îndrumă întâmplările omeneşti pe cărarea civilizatiunii ce duce spre 
desăvârşire. Omenimea instinctiv urmează acestei legi. Ea a ajuns la recunoaşterea necesității de 
a sintetiza libertatea individuală şi libertatea naţională într-o unire superioară a societății 
omeneşti. Sinteza aceasta e condiționată însă de desăvârşirea celor două libertăţi: individuală şi 
națională. Dacă însă aproape în toate statele civilizate libertatea individuală este desăvârşită ori 
pe calea desăvârşirii, în unele dintre acestea state libertatea națională era încătuşată. Răsboiul 
mondial s-a făcut pentru descătuşarea acestei libertăţi. Naţiunile trebuie să fie libere, ca astfel 
între egale drepturi şi condițiuni să poată încheia acea mare unire a popoarelor, care va fi 
chemată să reprezinte o conceptiune superioară pe scara civilizatiunii şi să oprească astfel 
fericirea omenească pe pământ. Toate capetele luminate ale Apusului au mărturisit crezul lor: 
răsboiul acesta este răsboiul pentru liberarea națiunilor, nu de dragul acestor națiuni, ci pentru interesul 
lumii, pentru interesul omenimii, care numai în chipul acesta e capabilă a păşi un pas înainte pe calea 
fericirii sale. Ideile acestea le-a copt istoria, şi apostolul care le vesteşte este Wilson. (Trăiască 
Wilson, ovatii entuziaste şi îndelung repetate). 

Pentru învingerea acestor idei au intrat în luptă puterile aliate ale Apusului. Românii 
de pretutindeni s-au aliat acestor puteri, noi cu sufletul, frații liberi cu armele. Românii şi-au 
făcut de data asta datoria lor de santinelă a civilizației împotriva brutalitätii. 

Naţiunile trebuiesc liberate. Între aceste națiuni se află şi națiunea română din 
Ungaria, Banat şi Transilvania. Dreptul natiunei române de a fi liberată îl recunoaşte lumea 
întreagă, îl recunosc acum şi duşmanii noştri de veacuri. Dar odată scăpată din robie, ea - 
aleargă în brațele dulcei sale mame. Nimic mai firesc în lumea aceasta. Libertatea acestei națiuni 
înseamnă: unirea ei cu Tara Românească. Bucăţirea poporului românesc n-a fost urmarea 
vreunei legi economice, în care terminologie se ascunde minciuna. Dimpotrivă, teritoriul dintre 
Nistru, Tisa şi Dunăre constituie cea mai ideală unitate economica, aproape autarhie. Bucätirea 
trupului românesc a fost act de barbarie. Distrusă barbaria - unirea tuturor Românilor într-un 
singur stat este cea mai firească pretentiune a civilizatiunei. (Strigăte entuziaste: asa-i). 

Teritoriile locuite de Români de la descălecarea lui Traian şi până astăzi au fost teritorii 
româneşti. Nu există putere de a suci logica până acolo ca invadările elementelor străine, 
dirigiate pe aceste teritorii în chip artificial şi prin abuzul de putere a statului cu scopul 
desființării noastre naţionale, să poată clătină dreptul nostru de proprietate asupra acestor 


553 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


teritorii (asa-i). Aşa ceva ar fi sancţionarea crimei si ar constitui o pălmuire civilizatiunii, care 
principial nu admite substituirea dreptului prin brutalitate. După drept şi dreptate, Românii din 
Ungaria şi Transilvania, dimpreună cu toate teritoriile locuite de dânşii, trebuie să fiți uniţi cu 
Regatul Român. (îndelungate strigăte şi aclamații). 

După cum însă cea dintâiu reunire de-o clipă a elementului românesc, la marginile de 
la Răsărit ale lumii civilizate, s-a făcut prin sabia lui Mihaiu, în numele unui principiu superior 
celui ce năvălise asupra Europei şi care acum în zilele acestea, spre uşurarea tuturor inimilor 
cari bat pentru lumină şi libertate, sucombă cu desăvârşire, tot aşa această nouă unire de acum a 
tuturor Românilor, care de data asta va fi integrală şi pentru eternitate, se face prin strălucita 
învingere a armelor purtate pentru civilizatiune în numele unei concepții de viață superioară 
lumei ce se prăbuşeşte. Este principiul libertăţii adevărate a tuturor neamurilor şi cel al egalității 
conditiunilor de viata pentru fiecare individ al oricărei naţiuni şi este principiul întovărăşirii 
tuturor națiunilor libere într-o comuniune internațională spre a împiedecă nedreptatea şi a scuti 
pe cei mari şi mici deopotrivă. 

Unirea tuturor Românilor într-un singur stat numai atunci va fi statornică şi garantată 
prin istoria mai departe a lumii, dacă va răspunde tuturor îndatoririlor impuse prin noua 
concepție a vieţii, prin duhul vremurilor noui. Această nouă concepție a civilizatiunii ne va 
inspiră datoria să nu pedepsim progenitura pentru păcatele părinţilor şi ca urmare va trebui să 
asigurăm tuturor neamurilor şi tuturor indivizilor conlocuitori pe pământul românesc aceleaşi 
drepturi şi aceleaşi datorinti. Civilizatiunea care ne-a eliberat, pretinde de la noi respectul 
pentru dânsa şi ne obligă să prăbuşim în noul nostru stat orice privilegiu şi să statorim ca 
fundament al acestui stat munca şi răsplata ei integrală. 

Înaintaşii noştri, pe Câmpul Libertăţii in 1848, au hotărât aşa: „Națiunea română 
depune jurământ de credinţă către împăratul, către patrie şi către națiunea română”. Împăratul ne-a 
înşelat (aşa-i), patria ne-a ferecat, şi ne-am trezit că numai credința în noi înşine, în neamul 
nostru românesc ne poate mântui. Să jurăm credinţă de aci înainte numai națiunii române, 
dar tot atunci să jurăm credinţă tare civilizatiunii umane. Câtă vreme vom păstră aceste 
credinti, neamul nostru va trăi, se va întări şi fericiți vor fi urmaşii noştri până la sfârşitul 
veacurilor. 

La lumina celor expuse până aci, din încredințarea şi în numele Marelui sfat al naţiunii 
române din Ungaria, Banat şi Transilvania rog Mărita adunare națională să binevoiască a primi 
şi a enunţă ca ale sale următoarele hotărâri. (Aici urmează rezolutiunea publicată în numărul 
nostru trecut). 


Biserica şi Şcoala, nr. 48 din 25 noiembrie /8 decembrie 1918, Arad, p. 1-2 


240 


Sibiu, 13 Septembrie 1919 - Extras din decretul pentru stabilirea circumscriptiilor electorale 
ale zonelor locuite de populație majoritar românească în comitatele nord-vestului Transilvaniei. 


Decret Nr. XVI 
Despre stabilirea circumscriptiilor electorale 
(extras) 
Publicat în <Gazeta Oficiala> Nr. 54 din 13 Septembrie 1919 


Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi Tinuturilor Româneşti din Ungaria, în 
virtutea art. 17 din Decretul-lege al reformei electorale, promulgat la 26 August 1919 sub Nr. 
3621 şi rectificat pri Decretul-lege Nr. 3593 din 30 August 1919, a decretat şi decreteazä: 

§1. 
Circumscriptiile electorale pentru alegerea deputaților sunt următoarele: 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


-II- 
Judetul Arad 
1. Circumscriptia: Pecica-română. 
Compusă din: 
comunele plăşii Pecica şi 
comunele secretariatelor Curtici, Macea, Micălaca şi Muräsel (Sigmundhaz) ale plăşii centrale 
Arad. 
2. Circumscriptia: Sântana. 
Compusă din: 
a) comunele secretariatelor Glogovät, Sânleani, Zimandcuz şi Pănatul-nou, toate ale pla;ii 
centrale Arad; 
b) comuna Sântana (nouă) a plăşii Şiria şi 
c)  Cămăraşul-mare, Almas-Cämäras, Medieseghaz şi Mediesbozas, toate ale pläsii Aletea. 
3. Circumscriptia: Simandul-de-jos. 
Compusă din: 
a) comunele secretariatelor Şimandul-de-jos, Şimandul-de-sus, Socodor, Zerindul-mare şi 
Iermata-neagra, toate din plasa Chişineu şi 
b) comunele secretariatelor Otlaca, Şiclău, Pilul-mare şi Giulavărşand ale plăşii Aletea. 
4. Circumscriptia: Chişineu. 
Constă din comunele secretariatelor Chişineu, Adea, Erdeiş, Nădab, Cinteiu, Sinitea, Zărand, 
Chereluş, Tipari (Szaparyliget), Sintea şi Misca ale plăşii Chisineu. 
5. Circumscriptia: Cermeiu. 
Compusä din: 
a) comunele secretariatelor Cermeiu, Somusches, Apateiu si Berechiu ale pläsii Ineu si 
b) comunele secretariatelor Simonfaläu, Sepreusi, Talpos si Vädas ale pläsii Chisineu. 
6. Circumscriptia: Ineu. 
Constä din comunele pläsii Ineu (Borosineu), cu exceptia secretariatelor Cermeiu, Somusches, 
Apateiu şi Berechiu. 
7. Circumscriptia: Siria. 
Constă din comunele pläsii Siria, cu excepția comunelor Sântana (nouă) si Coväsânti. 
8. Circumscriptia: Târnova. 
Constă din comunele plăşii Târnova. 
9.  Circumscripţia: Radna. 
Compusă din: 
a) comunele secretariatelor Radna, Păuliş, Miniş şi Şoimuş ale plăşii Radna; 
b) comunele secretariatelor Gioroc, Cuvin, Sâmbăteni şi Mândruloc ale plăşii centrale Arad şi 
c) comuna Coväsânt din plasa Siria. 
10. Circumscriptia: Sävârsin. 
Constä din comunele pläsii Radna, cu exceptia acelora, cari apartin secretariatelor Radna, 
Păuliş, Miniş şi Şoimuş. 
11. Circumscriptia: Buteni. 
Constă din comunele plăşii Sebiş (Boroşsebiş), cu excepția acelora, cari aparțin secretariatelor 
Gurahonţ şi losăşel. 
12. Circumscriptia: Halmaj. 
Compusä din: 
a) comunele pläsii Hălmaj si 
b) comunele secretariatelor Gurahonţ şi losăşel ale pläsii Sebiş. 
13 - 14. Oraşul Arad 
Constă din oraşul Arad. 
Alege cu vot proporțional 2 deputaţi. 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


- III - 
Judetul Bichis. 
1. Circumscriptia: Giula. 
Compusa din: 
a) oraşul Giula; 
b) comunele Domnița Ileana (Chitighaz), Vareu şi Doboz ale pläsii Giula si 
c) comuna Chighiosul-nou al plăşii Ciaba. 
2. Circumscriptia: Ciaba. 
Constă din oraşul Ciaba. 
-IV- 
Judetul Bihor. 
1 - 2. Circumscriptia: Oradea-mare. 
Constă din oraşul Oradea-mare, cu suburbii, alege cu vot proportional 2 deputați. 
3. Circumscriptia: Vascäu. 
Constä din comunele pläsii Vascäu. 
4 Circumscriptia: Beiuş. 
Compusă din comunele următoarelor secretariate ale plăşii Beiuş: Beiuş, Budureasa, Bonteşti, 
Curätele, Dragoneşti, Finiş şi Tärcaia. 
5. Circumscriptia: Răbăgani. 
Compusă din: 
a) comunele secretariatelor Căbeşti, Răbăgani, Roşia, Pocola, B. Uilac şi Remetea ale plăşii 
Beiuş şi 
b) comunele secretariatelor Pomezeu şi Sâmbăşag ale plăşii Ceica. 
6. Circumscriptia: Tinca. 
Compusă din: 
a) comunele secretariatului Ursad al plăşii Beiuş; 
b) comunele secretariatului Venter al plăşii Ceica şi 
c) comunele secretariatelor Tinca, Belfeiur, Husasău, (Râpa) Gianta, Cocioba şi Chişhaza ale 
plăşii Tinca. 
7. Circumscriptia: Beliu. 
Compusă din: 
a) comunele secretariatelor Beliu, Archiş, Craiova, Cumăneşti, Olcea şi Ucuris ale plăşii Beliu; 
b) comunele secretariatelor Ant, Ghierac, Arpad, Chiteghian şi Tămaşda ale plăşii Salonta şi 
c) comunele secretariatului Batăr al plăşii Tinca. 
8. Circumscriptia: Salonta. 
Compusă din: 
a) comunele secretariatelor Ilea, Mădăras, Homorogul român, Tulca şi Micherechiu ale plăşii 
Salonta; 
b) comunele secretariatelor Gurbediu, lanăşda şi Sănăşei (Sâlyi) ale plăşii Tinca şi 
c) comunele secretariatului Märäus ale plăşii Beliu. 
9. Circumscriptia: Ceica. 
Constă din comunele secretariatelor Drăgeşti, Dobresti, Lupoaia, Ceica, Lazuri, Hidişel şi Tăşad 
ale plăşii Ceica. 
10. Circumscriptia: Cefa. 
Compusă din: 
a) comunele secretariatelor Cefa, Toboliu, (Vizeşghian) Sânmiclăuşul-român, Gepiu, Roit şi 
Bicaciu ale plăşii Cefa; 
b) comunele secretariatelor Tărian, Nojorid, Leş şi Sântandraş din plasa centrală şi 
c) comunele secretariatelor Sântion, Borş, Santăul-mare, Artand, Bedeu, Boit şi Cherechiul- 
mare ale plăşii B. Cristeş. 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


11. Circumscriptia: Tileagd. 
Compusă din: 
a) comunele secretariatelor Tileagd, Biharia, Piscopia, Căuceu, Uilac, Selăuş, F. Oşorheiu, Paii, 
Săcădat, Nierlău, Apateiu, Sânmărtin şi Ineu ale plăşii centrale şi 
b) comunele secretariatelor Tămăşeu (Paptamäsi) Nived, Filighaz şi Iacohodoş ale plăşii 
Sălard. 
12. Circumscriptia: Sălard. 
Compusă din: 
a) comunele secretariatelor Sălard, Vaida, Sântimreu, Sârbi, Ciuhoiu, Borosâg, Spinuş, 
Cetariu, Şiteri şi Brusturi ale pläsii Sälard şi 
b) comunele secretariatelor Sâniob şi Diosâg ale plăşii Sichelhâd. 
13. Circumscriptia: Sichelhâd. 
Compusă din: 
a) comunele secretariatelor Sichelhâd, Asonvaşar, Chibulcut, Olesâg, Sânmiclăuş, Cherechiu, 
Ciocaia şi Coli ale plăşii Sichelhâd; 
b) comunele pläsii Irmihaifalău, cu excepția celor aparținând secretariatelor Irmihaifalău, 
Irselind, Irşemien şi Bogomir şi 
c) comunele secretariatelor Albis şi Buduslău ale pläsii Marghita. 
14. Circumscriptia: Cristeş. 
Compusă din: 
a) comunele secretariatului Sărcad al plăşii Salonta; 
b) comunele secretariatelor Mezeghian, Jădani, Cristur, Ghest, Ugra, Hărşani şi Cheresig ale 
plăşii Cefa şi 
c) comunele secretariatelor Apateu, Besermeni, Cristesul Bihorean, Peterd şi Săcal ale plăşii B. 
Cristeş. 
15. Circumscriptia: Uifalău. 
Compusă din: 
a) comunele secretariatelor Comadi, Homorog şi Şa; ale plăşii Cristeş; 
b) comunele secretariatelor Berechiu-Uifalău, B. Sânmartin, Jaca, Furta, Vanciod şi Sânpetersîg 
ale plăşii Berechiu-Uifalău şi 
c) comunele secretariatului Ocani al plăşii Cefa. 
16. Circumscriptia: Leta-mare. 
a) comunele secretariatelor Leta-mare, Cocod, Almojd ale plăşii Sichelhâd; 
b) comunele secretariatului Virtiş din plasa Dereciche; 
) comunele secretariatelor Poceai, Estari, Hentida şi Găbâriani ale plăşii B. Uifalău; 
d) comuna Chişmaria a plăşii Sălard şi 
e) comunele secretariatelor Irmihaifalău, Irselind, Irsemien si Bogomir ale plăşii Irmihaifalău. 
17. Circumscriptia: Borodul-mare. 
Constă din comunele secretariatelor Bulz (Csarnohäza), Zoran-Remeti-Ponoarä, Bratca, Beznea, 
Borodul-mic, Fechetău, Vad şi Borodul-mare ale plăşii Aleşd. 
18. Circumscriptia: Alesd. 
Constä din comunele secretariatelor Alesd, Lugojul-de jos, Orvind, Grosi, Pestere, Titchea, 
Mägesti si Serghis ale pläsii Alesd. 
19. Circumscriptia: Marghita. 
Constä din comunele pläsii Marghita, cu exceptia secretariatelor Albis si Budisläu. 
- VII - 
Judetul Caras-Severin. 
1. Circumscriptia: Birchis. 
Constä din comunele pläsii Birchis (Muräs). 
2. Circumscriptia: Făget. 
Constä din comunele pläsii Fäget. 


557 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


3. Circumscriptia: Balint. 
Constă din comunele plăşii Balint (Bergheiu). 
4. Circumscriptia: Lugoj. 
Constă din: 
a) oraşul cu consiliu Lugoj şi 
b) comunele secretariatelor Boldur, Herendeşti, Coşteiul-mare şi Sărăzani ale plăşii Lugoj. 
5. Circumscriptia: Sacul. 
Constä din comunele pläsii Timis-Sacul, cu exceptiunea celor cari apartin secretariatului alea-Boului. 
6. Circumscriptia: Jidovini. 
Compusä din: 
a) comunele secretariatelor Jidovini, Vermes, Valea paii si Rafna, ale pläsii Bocsa-montanä; 
b) comunele secretariatelor Daruvari, Vecehaz şi Scheus din plasa Lugoj. 
7. Circumscriptia: Bocşa-montană. 
Constă din: 
a) comunele secretariatelor Bocşa-montană, Dognecea, Kônigsgnaden (Chirei), Fizeş, Bocşa- 
germană, Doclin şi Furlug, ale plăşii Bocşa-montană şi 
b) comunele secretariatului Secaş al plăşii Oraviţa. 
8. Circumscriptia: Reşiţa. 
Compusă din: 
a) oraşul Reşiţa; 
b) comunele secretariatelor Zorlentul-mare, Delineşti, Soceni, Târnova si Prebul din plasa 
Reşiţa şi 
c) comunele secretariatului Valea-Boului al pläsii Timis-Sacul. 
9. Circumscriptia: Craşova. 
Compusă din: 
a) comunele secretariatelor Craşova, Frentfaläu, Gornia, Crusova, Reşiţa-jur şi Câlnic din 
plasa Resita-montanä şi 
b) comunele secretariatelor Comorişte şi Ciudanovita din plasa Oraviţa. 
10. Circumscriptia: Oraviţa. 
Constă din comunele secretariatelor Oraviţa, Ciclova-montană, Ciclova-română, Greovati, 
Broşteni, Ticvanul-mare, Anina, Cacova, Maidan şi Oravita-românä, ale plăşii Oraviţa. 
11. Circumscriptia: Caransebeş. 
Compusă din: 
a) oraşul Caransebeş şi 
b) comunele secretariatelor Bistra, Obreja, Ferdinandsberg şi Rusca-montană ale plăşii Caransebeş. 
12. Circumscriptia: Arminis. 
Compusä din: 
a) comunele secretariatelor Arminis, Slatina şi Weidenthal ale pläsii Teregova; 
b) comunele apartinätoare secretariatelor Buchin, Cârpa, Caransebesul-nou si Borlova din 
plasa Caransebes. 
13. Circumscriptia: Teregova. 
Compusä din comunele secretariatelor Teregova, Domasnia, Mehadica, Cornea si Corneareva 
din plasa Teregova. 
14. Circumscriptia: Sasca. 
Constă din comunele plăşii lam. 
15. Circumscriptia: Bozovici. 
Constă din comunele plăşii Bozovici. 
16. Circumscriptia: Moldova-nouă. 
Constă din comunele plăşii Moldova-nouă. 
17. Circumscriptia: Orşova. 
Constă din comunele plăşii Orşova. 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


- VIII - 
Judeţul Cenad. 
1. Circumscriptia: Nădlac. 
Compusă din: 
a) comunele aparținătoare secretariatelor Nădlac, Şăitin, Chiveghi şi Palota ale plăşii Nădlac şi 
b) comuna Cenad a plăşii centrale Cenad. 
2. Circumscriptia: Bätania. 
Compusä din comunele pläsii Bätania. 
3. Circumscriptia: Macau. 
Constä din orasul Mäcäu. 
4. Circumscriptia: Comlosul slovac. 
Compusä din: 
a) comuna Comloşul slovac a judeţului Bichis; 
b) comunele Pitvaruş, Alberti, Apatfäläu, Ambroz, K. Heghis ale plăşii centrale Cenad; 
c) comunele Heghisul slovac, Heghisul unguresc, Cunagota, Dombiratoş, Covaci, 
Covacioasa, Apața si Vighighaz ale plăşii Covacioasa. 
- XIII - 
Judeţul Maramurăş. 
1. Circumscriptia: Vişău. 
Constă din comunele secretariatelor Vişăul-de-sus, Vişăul-de-jos, Borşa, Moiseni şi Leordina 
ale plăşii Vişău. 
2. Circumscriptia: Dragomiresti. 
Compusa din: 
a) comunele secretariatelor Dragomiresti, Săcel, Săliştea-de-sus, Cuhea, Jod, Rozavlia şi Sieu 
ale plasii Valea Izei. 
3. Circumscriptia: Rahau. 
Compusa din: 
a) comunele din Valea-Tisei şi 
b) comunele secretariatelor Crăciunelul-de-jos, Apsa-de-sus (fără Apşa de mijloc) ale plăşii Sighet. 
4. Circumscriptia: Sighet. 
Compusă din: 
a) oraşul Sighetul-Marmatiei şi 
b) comunele secretariatelor Händal, Saplonta, Apsa-de-jos, Slatina, Säräsäu şi Apsa-de-mijloc 
(fără Apsa-de-sus) ale plăşii Sighet. 
5. Circumscriptia: Bîrsana. 
Compusă din: 
a) comunele secretariatelor Bârsana, Cälinesti, Ocneşti ale plăşii Sugätag; 
b) comunele secretariatelor Glod, Strâmtura ale pläsii Valea-Izei si 
c) comunele secretariatelor Petrova si Poenele de sub munte ale plăşii Visäu. 
6. Circumscriptia: Sugätag. 
Compusä din: 
a) comunele secretariatelor Ocna-Sugätag, Budesti, Desesti, Härnicesti, Giulesti si Berbesti ale 
pläsii Sugätag si 
b) comunele secretariatului Rona-de-sus al pläsii Sighet. 
7. Circumscriptia: Câmpu-lung. 
Compusa din: 
a) comunele plasii Taras si 
b) comunele secretariatului Campu-lung al plăşii Sighet. 
8. Circumscriptia: Teceu. 
Compusă din: 
a) comunele plăşii Teceu; 


559 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


b) comunele secretariatului Coloceari-de-jos (Kalocsa-Laz) al plăşii Volova (Okérmezé) şi 
c) comunele secretariatelor Dräguesti, Visk, Saldobos, Berezna si Săliştea-de-jos ale plăşii Hust. 

9. Circumscriptia: Hust. 
Compusa din: 
a) comunele plăşii Hust, cu excepția celor cari aparțin secretariatelor Drăgueşti, Visc, 

Saldobos, Berezna şi Săliştea-de-jos; 
b) comunele secretariatului Lipceni al plasii Dolha si 
c) comunele plăşii Seleuşul-mare (Nagyszélés) de sub administraţia română (jud. Ugocea). 
- XVII - 
Judetul Satmar (Satu-mare). 

1. Circumscriptia: Somcuta-mare. 
Constä din comunele pläsii Somcuta-mare cu exceptia celor ce apartin secretariatelor Säcäläseni 
(Szakâllafalva) si Coaş (Kovas). 

2; Circumscriptia: Baia-Sprie. 

Compusă din: 

a) oraşul Baia-Sprie si 

b) comunele secretariatelor Capnic (Kapnikb), Ferneziu (Fernezely), Dăneşti (Bajfalu), Täutii 
de sus (Girodtétfalu) şi Dumbrăviţa (Szakâllasdombro) ale plăşii Baia-mare. 

3. Circumscriptia: Baia-mare. 

Compusă din: 

a) oraşul Baia-mare; 

b) comunele  secretariatelor Ardusat  (Erdâszâda), Färcasa (Farkasaszé),  Mocira 
(Lăposhidegkut), Tautii de jos (Misztotfalu) ale plăşii Baia-mare; 

c) comunele secretariatelor Säcäläseni şi Coas ale plăşii Somcuta-mare şi 

d) comunele secretariatului Ciocârlău (nagysikârlo) al plăşii Seini. 

4.  Circumscriptia: Seini. 

Compusă din: 

a) comunele secretariatelor Seini (Szinervâralya), Ilba, Pomi (Remetemezô), Apa, Borhida, 
Vălăsut şi Medieş ale plăşii Seini şi 

b) comunele secretariatului Uiaros al pläsii Oasului. 

5. Circumscriptia: Oaşului. 

Compusă din: 

a) comunele secretariatelor Negreşti (Avasfelsôfalu), Bicsad, Călineşti  (Kânyahăza), 
Cămărzana (Komorzân), Vama ale pläsii Oasului; 

b) comunele secretariatului Livada nouă (sârkăzujlak) ale plăşii Sătmar şi 

c) comunele secretariatului Turterebes din Judeţul Ugocea. 

6.  Circumscriptia: Ardedului. 

Compusă din: 

a) comunele secretariatelor Arded (Erdéd), Girişa (Gyéres), Beltiug (Krasznabélteg), 
Homorodul de jos, Medisa, Socond, Hurezi (Nântii), Retesti (Szakasz), Dorolt (kir. Darolc) 
ale pläsii Arded si 

b) comunele secretariatului Moftinul-mare (Nagymajtény) ale plăşii Careii-mari. 

7. Circumscriptia: Ugocea. 

Compusă din: 

a) comunele secretariatelor Halmi, Turt, Gherta-micä, Bătarci (Batarcs), Tarna-mare, Neventeu 
(Nevtlenfalu), Teca (Tekehäza), Ruscani (Veléte), Cerna (Csarnat6) şi Craia (Kirâlyhâza) ale 
plăşii Halmi şi 

b) comunele secretariatelor Rocoş şi Vereşmart ale plăşii dincolo de Tisa. 

8. Circumscriptia: Cărăsău. 

Compusă din: 

a) comunele secretariatelor Jidani (Sz. Zsadâny), Botiz, Cărăsău, Colciu-mic, Ombud, Odoreu 
ale plăşii Sătmar; 


560 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


b) comunele secretariatelor Vetiş, Doba, Şima ale plăşii Cingir şi 
c) comunele secretariatelor Mädäras, Hirip şi Terebesti (Krâsznaterebes) ale plăşii Arded. 
9.  Circumscriptia: oraşului Sătmar. 
Alege 1 deputat, cu 8 centre de votare. 
10. Circumscriptia: Turhat. 
Compusă din: 
a) comunele secretariatelor Păladul-mic, Nicula, Păladul-mare, Bercu (Szărazberek), Pleşca- 
mare (Nagypeleske), Lazuri ale plăşii Sătmar; 
b) comunele  secretariatelor Ardäul Negru  (Feketeard6), Ceupa (Csepe), Petrani 
(Tiszapéterfalva), Porumbesti (Kôkényesd) ale plăşii Halmi, Jud. Ugocea şi 
c) secretariatul Comlod al plăşii Cingir. 
11.  Circumscripția: Careii-mari. 
Compusă din: 
a) oraşul Careii-mari şi 
b) comunele secretariatelor Moftinul mic (Kismajteny), Sânmiclăuş (K. szt. Mikl6s), Andrid 
(Erendred), Ghenci, Petreu (Mezôpétri), Tiream, Sanislău, Dindileag (Erdengeleg), Vezend 
şi Ciumesti (Csômokos) ale pläsii Careii-mari. 
12. Circumscriptia: Cingir. 
Compusä din: 
a) comunele secretariatelor Cingir si Găinari (Tyukod), ale plăşii Cingir; 
b) comunele secretariatelor Curtuiuseni (Erkârtvelyes), Islaz (Penészlok), Berveni (Bârvely), 
Urziceni (Csanâlos) şi Välcesti (Vâlla) ale pläsii Careii-mari; 
c) comunele secretariatului Piricea al plăşii Nyirbâtor si 
d) comunele plăşii Liget. 
13.  Circumscripţia: Colonia. 
Compusă din: 
a) comunele plăşii Colonia (Fehergyarmat) şi 
b) (Szatmärükürité), Siciu, (Szamossâly), Porcialma (Porcsalma), Gacal (Gacsâly) ale plăşii 
Cingir. 
14. Circumscriptia: Ecedul-mare. 
Constă din comunele plăşii Salca (Matészalka), cu excepţia celor cari aparțin secretariatelor 
Herteni şi Căntureni (Kantor-Janosi). 
- XXII - 
Județul Timiş şi teritoriile din Torontal 
1. Circumscriptia: Lipova. 
Constă din comunele aparținătoare secretariatelor Lipova, Sistarovät, Dorgos, Cuvesti, 
Chizdia, Secaş, Chelmac, Chesint, Alioş, Masloc şi Bogdarigos ale plăşii Lipova. 
2. Circumscriptia: Aradul nou. 
a) oraşul Aradul nou; 
b) comunele secretariatelor Şendorf, Sânmiclăuşul-mic, Rethat, şagul-german, Zădărlac ale 
plăşii Aradul nou; 
c) comunele secretariatelor Neudorf, Guttenbrun, Traunau ale plăşii Lipova si 
d) comunele secretariatelor Vinga şi Mailatfălău ale plăşii Vinga. 
3. Circumscriptia: Săceni. 
Compusă din: 
a) comunele secretariatelor Fibiş, Firigihaz, Fenlac, Săcusigiu ale plăşii Aradul nou şi 
b) comunele secretariatelor Săceani, Murani, Jădani, Bencecul german, Chetfel, Mănăştur, 
Călacea, Bărăteaz, Hodoni, Hidasliget şi Chinez ale plăşii Vinga. 
4. Circumscriptia: Belint. 
Compusä din comunele secretariatelor Belint, Chisätäu, Susanovet, Hodos, Stanciova, 
Temispetru, Gizela, Topolovetul mare, Herneacova si Ictar ale plăşii Recaş. 


561 


Augustin Täräu e Radu Milian e Mihai Georgita 


5. Circumscriptia: Recaş. 
Compusä din: 
a) comunele secretariatelor Hitias, Ficätar ale pläsii Buzias; 
b) comunele secretariatelor Recas, Ianova, Izvin, Bucovät si Josiffaläu ale pläsii Recas şi 
c) comunele secretariatului Remetea timişană al pläsii centrale Timişoara. 
6. Circumscriptia: Buziaş. 
Compusă din: 
a) comunele secretariatelor Buziaş, Sinersig, Sacoşul ung.«uresc», Bacova, Nitchidorf ale 
plăşii Buziaş şi 
b) comunele secretariatului Stamora rom.[ânä] al plăşii Ciacova. 
7.  Circumscriptia: Giroc. 
Compusă din: 
a) comunele secretariatului Unip al plăşii Buziaş; 
b) comunele secretariatelor Mosnita, Giroc, Chişoda, Sag, Sabadfălău, Utvin, Sânmihaiul 
român, Sânmihaiul german, Bergsău ale plăşii centrale Timişoara şi 
c) comunele secretariatelor Checea română, Checea croată, Pobda, Bergsăul german şi 
Pustinis ale plăşii Cenei, jud. Torontal. 
8. Circumscriptia: Ciacova. 
Compusă din: 
a) comunele secretariatului Parta al plăşii centrale Timişoara; 
b) comunele secretariatelor Lighet, Jebel, Obad, Ciacova, Petroman, Folia, Voitec ale plăşii 
Ciacova; 
c) comunele secretariatelor Cebza, Diniaş şi Ivanda ale pläsii Pardani şi 
d) comunele secretariatelor Denta, Brestia, Omor şi Opatita ale pläsii Detta. 
9. Circumscriptia: Gătaia. 
Compusă din: 
a) comunele secretariatului Şipet al plăşii Ciacova; 
b) counele secretariatelor Cădar, Tormac (Végvar) ale plăşii Buziaş; 
c) comunele secretariatelor Şoşdia, Scuplea, Gătaia, Gherteniş, Semlacul mare, Percoşova ale 
plăşii Detta şi 
d) comunele secretariatelor Clopodia, Ferendia şi Lätunas (fără Jara mare) ale plăşii Vârset. 
10. Circumscriptia: Ghilad. 
Compusă din: 
a) comunele secretariatului Ghilad al plăşii Ciacova; 
b) comunele secretariatelor Giulvăs şi Feni ale plăşii Pardani (Torontal); 
c) comunele secretariatelor Macedonia, Rudna, Gadul, Togier ale pläsii Modoş (Torontal); 
d) comunele secretariatelor Tolvădia, Banloc şi Partos ale plăşii Banloc (Torontal) şi 
e) comuna Gaiul-mic (fără Stamora germană) a plăşii Vârset. 
11-12. Circumscriptia: oraşul Timişoara. 
Alege 2 deputaţi conform regulei reprezentării proporționale. 
13. Circumscriptia: Sânicolaul-mare. 
Compusă din: 
a) comunele secfretariatelor Sânicolaul mare, Sânicolaul german, Cenadul-mare, Cenadul- 
german, Porgani, Keglevicshaza ale plăşii S. Nicolaul-mare; 
b) comunele secretariatelor Igriş şi Şarolta ale plăşii Periamoş. 
14. Circumscriptia: Comlosul-mare. 
Compusä din: 
a) comunele secretariatelor Comlosul-mare, Constanta si Vizesda din fosta plasä Jimbolia; 
b) comunele secretariatelor Välcani, Nereu, Besenova ale pläsii Sânicolaul-mare; 
c) comunele secretariatelor Teremia.mică, Teremia-mare din fosta plasă Chichinda-mare şi 
d) comunele secretariatelor Pesac, Gotlob ale plăşii Periamos. 
15. Circumscriptia: Billed. 


562 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Compusă din: 


a) 
b) 


c) 


comunele secretariatelor Billed, lecea-mare. lecea-mică, Cetad ale pläsii Cenei; 
comunele secretariatelor Grabat, Comloşul-mic ale plăşii lombolea şi 
comunele  secretariatelor  Becicherechul-mic,  Beşenova-nouă, Sântandras, Coaciu, 
Cerneteaz, larmata şi Vădas ale plăşii centrale a Timişoarii. 
16. Circumscriptia: Periamos. 


Compusä din: 


comunele secretariatelor Periamos, Sânpetru-mare, Sânpetru.nou, Lovrin, Bogaroş, Uiheiu 
(Ujhely), Sandra (Sandorhaus) ale pläsii Periamos; 
comunele secretariatelor Tomnatec (Nagy6sz) ale plăşii Sânicolaul-mare; 
comunele secretariatelor Cărani, Cocota, Variaş ale plăşii Vinga; 
comunele secretariatelor Satul-mare, Sânpetru-german ale plăşii Aradul-nou. 
17. Circumscriptia: Modoş. 


Compusă din: 


comunele secretariatelor Modos, Cresteş, Surian, Ciaoş ale pläsii Modos; 
comunele secretariatelor Uivar (Ujvâr), Cena, Aurelhaza şi Gertiamos ale pläsii Cena; 
comunele secretariatelor Uipeci, Ionfeld (Iänosfüld), Pardani, Otelec şi Sânmartinul- 
sârbesc ale plăşii Pardani şi 
comunele secretariatului Săcălhaz al plăşii centrale Timişoara. 

18. Circumscriptia: Detta. 


Compusă din: 


a) comunele secretariatelor Detta şi Moritfeld ale plăşii Detta; 

b) comunele secretariatului Liebling al plăşii Ciacova; 

c) comunele secretariatelor Uifalău, Dolat, Ofsenita şi Gaiul-mare ale plăşii Banloc; 

d) comunele secretariatelor Stamora germană (fără Gaiul-mic), Moravita si Jama-mare ale 

plăşii Vârset si 

e) comunele secretariatului Ger al pläsii Modos. 
Acest Decret intră în vigoare cu data publicării în «Gazeta Oficială». 
Din şedinţa Consiliului Dirigent, ținută in Sibiiu la 30 August 1919. 

Ioan Suciu Iuliu Maniu 
Şeful resortului organizării Preşedintele Consiliului Dirigent 


Publicat în Gazeta Oficială Nr. 54 din 13 Septembrie 1919 


563 


Indice de nume şi locuri 


Abrud - 28, 42, 43, 45, 47 

Agris - 109 

Alba Iulia - 50 

Aleşd - 17, 30, 58, 94, 154, 161, 185, 189, 190 
Alparea - 118, 121, 122, 123, 128, 132, 135, 
136 

Anvers - 69 

Apateu - 36 

Apateu - 107 

Apateu Românesc - 115, 121, 122, 127, 128, 
129, 131, 132, 133, 135, 136 

Arad - 12, 18, 20, 22, 23, 30, 35, 38, 39, 49, 
55, 62, 64, 65, 71, 76, 78, 91, 97, 115, 122, 128, 
158, 192, 206, 213, 214 

Archiş - 109 

Ardeal - 12, 13, 15, 29, 30, 32, 57, 62, 63, 
122, 131, 167, 214 

Arva - 207 

Austria - 29, 30, 43, 53, 183, 200, 201, 202, 
215 

Austria de Jos - 10, 15 

Austro-Ungaria 207, 211 

Baia de Criş - 28, 35 

Banat - 20, 22, 29, 50, 54, 57, 61, 67, 152, 
157, 206, 211 

Basarabia - 207 

Batăr - 106 

Băița - 55, 193 

Bălaia - 185 

Băreşti - 106, 155 

Beiuş - 17, 19, 25, 29, 30, 31, 33, 34, 35, 38, 
41, 42, 46, 48, 54, 55, 57, 58, 61, 66, 71, 72, 77, 
78, 81, 82, 84, 85, 87, 88, 89, 91, 102, 106, 121, 
122, 131, 134, 138, 139, 143, 154, 155, 157, 
161, 162, 163, 164, 167, 175, 176, 177, 178, 
183, 185, 186, 187, 188, 189, 190, 191, 192, 
193, 196, 197, 208, 209, 211, 212, 214 
Beiusele - 106 

Beiuşele - 193 

Beliu - 17, 30, 80, 81, 109, 113, 115, 186, 196 
Berechiu - 101, 106, 107, 195 

Bereg - 207 

Beretty6ujfalu - 16, 18 

Berlin - 56, 69 

Beznea - 29, 190 


Bicaci - 106, 195 

Bichis - 22, 49, 206 

Bihor - 15, 16, 21, 22, 30, 35, 36, 39, 42, 47, 
49, 55, 57, 67, 72, 77, 87, 91, 139, 154, 177, 
186, 191, 206, 209, 214 

Bistriţa — 50 

Blaj - 14, 25, 27, 32, 44, 50, 59, 61, 62, 68, 87, 
179, 180 

Bogei - 115 

Borod - 57 

Borz - 163 

Bosnia-Hertegovina - 66, 183, 200 

Botfeiu - 109 

Brasov - 63, 98 

Brasov - 161 

Bratca - 185, 186 

Bratislava (Pozsony) - 12, 17, 27 

Bruxelles - 69 

Bucium - 190 

Bucovina - 13, 54, 57, 206 

Bucureşti — 54, 66, 69, 98, 122, 166, 167, 182 
Bucuroaia - 112 

Budapesta - 53, 67, 97, 139, 144, 145, 151, 
174, 176, 179, 183, 186, 189, 206, 211, 214 
Budureasa - 190, 192, 193 

Bunteşti — 72, 112, 120, 155 

Buteni - 35 

Camp - 34, 112, 162, 188, 195, 210 

Campani - 188, 193 

Câmpanii de Pomezeu - 40 

Câmpeni - 28, 46, 35 

Caraş - 18, 22, 39, 49 

Caraş-Severin - 65 

Carlovit - 18, 20, 23, 26, 50, 52, 65 

Căbeşti - 72 

Călugări - 119 

Cărăsău - 40, 109 

Căuaşd - 30, 36, 106, 191 

Cefa - 17, 101, 107 

Ceica - 17, 25, 58, 61, 72, 154, 161, 185, 189, 
190, 196, 197 

Ceisoara - 72 

Cenad - 49, 91, 206 

Cenaloş - 155, 161 

Cheresig - 123, 128, 129, 131, 136, 137, 185 


565 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Chega - 40, 109, 115, 122, 127, 129, 130, 132, 


137 

Chiraleu - 115 

Chişcău - 30, 34, 112, 155, 210 
Chişinău - 122 

Chisineu-Cris — 37, 42, 64 


Chisirid - 130, 131, 132, 134, 135, 136, 122 
Chislaca - 109, 115, 122, 127, 130, 131, 132, 


133,135, 136, 137 
Cihei - 145 
Ciucea - 30, 
Ciuhoi - 111 


Cluj - 15, 18, 27, 28, 57, 61, 62, 68, 146, 157, 
164, 167, 168, 169, 171, 175, 176, 180, 182 


Cociuba - 112, 186 
Cociuba Mare - 184, 191 
Constanta - 207 

Corbesti - 113 

Cosdeni - 113 

Cresuia - 112, 193 

Crişana - 26, 57, 67, 71, 211 


Cristior — 43, 46, 106, 109, 120, 155, 162, 188, 207 


Croatia — 20, 59, 200 

Curätele - 72, 76, 155 

Cusuis - 119, 120, 188, 210 

Dacia - 13 

Dalmatia - 20 

Darvas - 108 

Debretin - 15, 37, 42, 43, 157 
Delani - 85, 210 

Derecske - 16 

Diosig - 117, 122, 123, 132, 133, 135 
Drăgăneşti - 119 

Drăgoteni - 41, 86, 113 
Dumbrăvani - 188 

Dumbrävita de Codru - 31, 32 
Dumbrăviţa Mica - 40 

Dusesti - 112 

Egipt - 139 

Fanate - 34, 72, 188 

Făget - 139 

Feneris - 41, 86 

Ferice - 119, 210 

Finis - 155, 161, 163, 193, 208, 210 
Fiziş - 85 

Fonău - 31, 33 

Galiţia - 43 

Gepis - 190 

Germania - 201, 203, 205, 207, 211 
Ghighiseni 188 


Girişu de Cris - 114, 122, 123, 127, 131, 132, 


133, 134, 135, 136 
566 


Girişu Negru - 100, 109, 115, 122, 127, 133, 
154, 190, 195 

Goila - 113 

Graz - 174 

Gurani - 112 

Gurbediu - 30, 36, 106 

Gurbesti - 39 

Hajdu - 206 

Hârşeşti - 112 

Hälmagiu - 35, 41, 42, 55 

Hidis - 106, 210 

Hidiselu de Dobresti (Nanhidisel) - 113 
Hinchiris - 112 

Holod - 40, 211 

Homorog - 101, 107, 156 

Hotar - 112 

Husasău de Criş - 185 

Husasäu de Tinca - 197 

laşi - 122 

Ineu de Criş - 185 

Jaca - 107 

Josani-Forău - 39 

Josani-Gurbeşti - 113 

Lazuri - 72 

Lazuri de Beiuş - 112, 155, 188 
Leheceni - 188 

Lombardia - 53 

Londra - 69 

Lunca - 76, 112, 188 

Luncasprie - 71 

Maramureş - 39, 49, 57, 67, 91, 207, 211 
Marghita - 17, 58, 110, 115, 121, 123, 127, 
128, 129, 130, 131, 133, 134, 135, 136, 137, 
154, 161 

Mădăras - 156 

Mecherechi - 100, 101, 107156, 189, 195 
Meziad - 78, 193 

Mierag - 112 

Mierlău - 114 

Miersig, — 197 

Mihalt - 28, 

Mihăileni - 43 

Miheleu - 85, 86 

Mizieş - 120, 208 

Moldova - 13, 14, 54 

Muncaci - 50 

Munchen 196 

Muntenia - 14, 54 

Mureş-Odorhei - 63 

Năsăud - 87 

Negru (Grădinari) - 85, 86, 155,163,208 
Nimäiesti — 192, 212 


Românii din Crişana în Primul Război Mondial. De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă. Documente 


Novi Sad - 20 

Olomutz - 50 

Oradea - 15, 17, 24, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 33, 
38, 39, 40, 48, 50, 55, 58, 65, 66, 71, 73, 77, 80, 
81, 82, 83, 86, 89, 91, 93, 94, 111, 114, 127, 
140, 144, 146, 147, 148, 154, 156, 157, 158, 
159, 162, 163, 173, 174, 175, 179, 181, 185, 
186, 189, 190, 192, 195, 202, 211, 213, 214 
Oradea-Velenta - 41 

Osand - 197 

Osorhei - 46, 185 

Pâncota - 35 

Parhida - 195 

Paris - 69 

Päusa - 110 

Pesta - 11, 12, 22, 24, 27, 164, 165 

Pestis - 37, 80, 81, 98 

Peterd (Mezépeterd) - 107 

Petid - 37, 109, 129, 130, 133, 136 

Pietrani - 85, 189 

Pietroasa - 30, 112 

Pocola - 85, 120, 197 

Poiana - 112, 188, 210 

Poienii de Sus - 112, 155 

Pomezeu - 40, 72, 78 

Prisaca - 85 

Räbägani - 71 

Rieni — 72, 112, 188 

Rogoz - 211 

Rohani - 109 

România - 206, 207, 208, 213, 215 

Rontău - 111 

Rosia - 45, 113 

Roşia Montană - 28 

Rotăreşti - 113 

Rusia — 10, 43, 66 

Saint Germain en Laye - 215 

Salonta - 17, 30, 35, 42, 58, 106, 154, 156 
Sâmbăta — 71, 72, 211 

Sânicolau Român - 113 

Sânlazăr - 155, 161 

Sânmartinu de Beiuş - 155, 190 
Sânmicläus-Ciuc 194 

Sânnicolau Român - 186, 197 

Sântana - 35 

Sârbi - 108 

Sarcău - 25 

Sarét - 16 

Satu Barba - 114, 121, 122, 123, 127, 128, 
129, 130, 132, 133, 134, 135, 136, 137 

Satu Mare - 176 

Säbolci - 49, 91, 185, 206 


Säcal - 107 

Säcädat - 185, 186 
Săcuieni - 16 

Sälaj - 206 

Sälard - 17, 185 
Săldăbagiu - 76, 109 
Sălişte - 76 

Sălişte de Beiuş - 208 
Sälilste de Vaşcău - 46, 112, 162, 210 
Sătmar - 39, 49, 91, 147 
Saucani - 113 

Saud - 119, 120, 155 
Seghedin - 47, 140, 147, 148, 175, 176 
Seghiste - 155, 188 
Serbia - 50 

Severin - 39 

Sfârnaş - 25, 

Sibiu - 59, 64, 67, 68, 71, 114, 117, 126, 146, 
155, 187 

Sighistel - 39, 211 

Sitani - 113 

Sititelec 197 

Slavonia - 20 

Sohodol - 37, 112, 188 
Spurcani - 114 

Stâna de Vale - 158, 161 
Stracos - 71 

Sudrigiu - 112 

Surduc - 185 

Sebis - 112 

Seghiste - 112 

Serghis - 185, 195 

Siria - 35 

Sisesti - 176 

Soimi - 72 

Ştei — 112, 188, 192 
Sumugiu - 122, 128, 197 
Suncuius - 85, 87 
Talpoş - 38 

Tarcea - 154 

Tämasda - 156 

Tărcaia - 163, 208 
Tärcäita — 39, 193 

Tăut — 106, 191, 195 
Tileagd - 108 

Tilecus - 185 

Timiş - 18, 22, 27, 39, 49 
Timisoara - 20, 24, 55, 61, 63, 177 
Timis-Torontal - 91 
Tinäud - 71 

Tinca - 17, 30, 58, 80, 81, 161, 184, 189, 191, 
196 


567 


Augustin Täräu e Radu Milian ¢ Mihai Georgita 


Toboliu - 122, 123, 127, 129, 130, 131, 132, 
135, 136, 137 

Topa de Sus - 71, 211 

Torino - 182 

Torontal - 18, 22, 39, 49, 207 

Transilvania - 10, 11, 12, 13, 15, 18, 24, 25, 
27, 28, 32, 39, 43, 44, 50, 52, 56, 57, 60, 61, 62, 
63, 67, 68, 69, 73, 96, 150, 151, 152, 153, 157, 
177, 201, 206, 207, 210, 211, 213 

Tulca - 30, 36, 106, 156 

Turcia - 10 

Turda - 157 

Turnu Roşu - 30 

Tara Românească - 14 

Ugocea - 39, 49, 91 

Ugocea - 207 

Ugra - 107 

Uileac - 72 

Uileacu de Beiuş - 163 

Ungaria - 10, 11, 12, 13, 15, 18, 20, 22, 27, 
39, 43, 54, 55, 56, 59, 60, 61, 62, 67, 68, 78, 91, 
127, 150, 164, 166, 178, 195, 199, 203, 205, 
208 

Ursad - 163 

Urvis - 39 


568 


Urvis de Beius - 33 

Valahia - 13 

Valea lui Mihai - 16 

Valea Neagră - 112 

Vârset - 18, 50 

Varviz - 114 

Vascäu — 30, 33, 34, 37, 46, 57, 58, 65, 72, 80, 
81, 99, 106, 112, 120, 155, 162, 185, 187, 188, 
192, 193, 196, 207, 210, 212 

Vat - 62 

Vălani - 85 

Vărzarii de Sus - 112 

Vecherd - 114, 116, 121, 123, 128, 130, 131, 
132, 134 

Velenta - 174 

Venetia - 56 

Viena - 10, 11, 43, 48, 51, 53, 56, 60, 151, 
152, 153, 157, 174, 189, 200, 201 

Vintere — 40 

Voivodina - 18, 20, 39, 207 

Voivozi - 121, 123, 127, 128, 130, 131, 132, 
133, 134, 135, 136 

Zarand - 28, 34, 35, 41 

Zăvoieni — 188 

Zlatna - 28