Similare: (înapoi la toate)
Sursa: pagina Internet Archive (sau descarcă fișierul PDF)
Cumpără: caută cartea la librării
INVENTAR NR. 3540 ARHIVELE NAȚIONALE SERVICIUL ARHIVE NAȚIONALE ISTORICE CENTRALE BIROUL ARHIVE ECONOMICE INVENTAR FOND OFICIUL NAŢIONAL AL COLONIZĂRII GENERALE 1921-1951 544 u.a. PREFAŢĂ Legea asupra colonizării a fost promulgată cu Decretul regal Nr. 2716 din 15 iulie 1930 şi a fost publicată în Monitorul Oficial Nr. 157 din 17 iulie 1930. Pentru efectuarea operaţiunilor de colonizare s-au înfiinţat centre noi în regiunile slab populate. Fondul Imobiliar pentru Colonizare a fost alcătuit din terenurile care rămăseseră disponibile prin aplicarea legilor de reformă agrară, bunurile aparținând statului sau dobândite prin exercitarea drepturilor de preemţiune, bunurile Comisariatului General pentru administrarea şi lichidarea Grupului etnic german, bunurile Direcţiei Lichidărilor şi ale serviciilor şi direcțiilor fostului Subsecretariat de Stat al Organizării Statului, Statisticii şi Inventarului, bunurile rămase prin aplicarea Convenţiei cu Statul turc publicată în M.O. nr. 264 din 1936, prin aplicarea Tratatului Româno-Bulgar de la Craiova din 7 septembrie 1940 şi prin aplicarea Convenţiei Româno-Germane din 22 octombrie 1940. Operaţiunea colonizării a fost încredinţată unei instituţii autonome denumită Oficiul Naţional al Colonizării (ONAC). Potrivit Decretului regal Nr. 2716/15 iulie 1930, ONAC este „persoană juridică şi funcționează potrivit dispoziţiunilor legii pentru organizarea şi administrarea pe bază comercială a întreprinderilor şi avuţiilor publice. ONAC este scutit de orice dări către stat, judeţ şi comună. ONAC va lua în administrarea sa întregul fond imobiliar pentru colonizare prezent la intrarea în vigoare a legii precum şi eventualele suprafeţe de teren ce s-ar mai adăuga ulterior acestui fond. Averea trecută în gestiunea ONAC va fi înscrisă într-un inventar întocmit de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor sub supravegherea şi controlul unei comisii din care va face parte şi un delegat al Ministerului de Finanţe”. Îndrumarea şi controlul Oficiului Naţional al Colonizării aparţinea Ministerului Agriculturii şi Domeniilor. Organele de administrare şi conducere ale ONAC erau: Consiliul de Administraţie compus din doi membrii de drept şi cinci numiţi de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor prin Decret regal, pe o perioadă de patru ani şi Direcţiunea. Organele de execuţie ale O.N.A.C.-ului erau: Direcţia Administrării şi Exploatării Patrimoniului; Direcţia Mişcărilor şi Aşezării Populaţiei; Direcţia Financiară; Contenciosul; Serviciul de Studii şi Coordonare; Direcţia Contabilităţii şi Personalului. Organele de control erau compuse din Comisia permanentă de control şi Corpul de Inspecţie. Prin Legea din 25 aprilie 1940 Oficiul Naţional al Colonizării a fost reorganizat sub forma Serviciului Comercial al Colonizării în subordinea Ministrului Agriculturii. Urmare a pierderilor teritoriale din vara anului 1940, Serviciul Comercial al Colonizării şi-a lărgit activitatea prin sprijinul acordat Comisariatelor Generale ale refugiaților din Basarabia, Bucovina de Nord, Nordul Transilvaniei şi Cadrilater. Aceasta a determinat reorganizarea sa la 17 septembrie 1940 sub forma Secretariatului de Stat al Colonizării şi Populaţiei Evacuate, devenit la 3 mai 1941 Subsecretariatul de Stat al Românizării, Colonizării şi Inventarului. Materialul arhivistic din acest inventar cuprinde documente privind activitatea Oficiului Naţional al Colonizării: state de prezenţă şi plata personalului, procese-verbale privind verificarea gestiunii de către Înalta Curte de Conturi, bugete de venituri şi cheltuieli, procese-verbale cuprinzând hotărârile Comitetului executiv al ONAC în chestiunile aflate pe ordinea de zi a şedinţelor (aprobări sau respingeri de noi colonizări cu precizarea numelui colonistului, locului şi suprafeţei de teren atribuite, delegării de personal pentru a face anchete, aprobări de schimburi sau vânzări de loturi) situațiile coloniştilor şi a fondului imobiliar, borderouri nominale de debit ale coloniştilor, declarații nominale, pe comune, ale coloniştilor privind bunurile (vite, unelte agricole, cereale şi seminţe) primite de la stat, inventare cu construcțiile coloniştilor, cu debitele din arenzi, cereri de colonizare, contracte de vânzare-cumpărare, situaţii şi referate privitoare la refugiații din Cadrilater colonizați în Basarabia şi Bucovina, tabele cu coloniştii cărora li s-au distribuit avansuri băneşti în contul recoltelor abandonate în Cadrilater, procese-verbale de evaluarea bunurilor, referate, adrese şi corespondenţă privind administrarea de către statul român a averilor părăsite de germanii repatriați pe teritoriul României, copii ale legilor, decretelor şi instrucțiunile care reglementează activitatea instituţiei şi a problemelor rezultate în urma acțiunilor de colonizare. Cantitatea totală a documentelor cuprinse în acest inventar este de 544 u.a. create în perioada 1921-1951. Prelucrarea arhivistică şi verificarea acestor unităţi arhivistice au fost realizate de inspector Bontea Cornelia. OFICIUL NAȚIONAL AL COLONIZĂRII GENERALE inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii Referate, tabele, inventare, cereri, rapoarte privind colonizarea în Bucovina (împărțirea terenurilor, plata impozitelor şi altor obligaţii, valorificarea bunurilor expropriate etc.). Situaţia bunurilor rămase de la repatriaţii germani trecute în administrarea ONAC, întocmită de Camera Agricolă Bacău. Statistici ale Comitetului de Stat al Planificării privind producția industrială a Direcției Generale a Gospodăriei Silvice ş.a. Dovezi de recunoaştere a colonizării în Dobrogea de Nord emise de primării locale (comuna M. Kogălniceanu, județul Constanța), tabele cu coloniştii din județul Caliacra. Programe de învățamânt pentru şcoli de meserii şi şcoli medii de silvicultură şi agricultură. 1921-1950 lb. română şi franceză Decrete regale prin care se dispune deschiderea unor credite suplimentare în vederea finanţării activităţii diferitelor departamente ale guvernului. 1922, originale inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii Proces-verbal, situaţie ŞI corespondenţă privind casa colonistului Mincu R.Mitu din comuna Săngeac, judeţul Durostor. 1922-1930 Cereri de colonizare, tabele de „luptători şi răniți” care solicită să fie colonizați în Basarabia, Bucovina şi pe moşiile evreieşti. Decizia MAD în privința utilizării imobilelor disponibile de către instituții şi pentru cazarea funcționarilor. 1923-1941 Procesul lui Alexandru Deak din comuna Balintu, județul Severin. 1924-1928 originale, copii, lb. română şi maghiară Cerere, certificat, declaraţie, referat privind colonizarea numitului Toader Coman din Câmpulung în Bucovina, judeţul Cernăuţi. 1924-1946 Tabele nominale de plata chiriilor (percepția) pentru terenuri din comuna Ghelenghic ş.a. 1927-1931 Contract de vânzare-cumpărare încheiat între ONAC şi Vasile M. Tega, colonist originar din Grecia (Salonic), fişa colonistului, certificat, fişa de debit a sumelor datorate statului. (Dosarul de colonizare a colonistului Vasile M. 1928-1947 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii Tega din comuna Ovidiu, judeţul Constanţa, evacuat din comuna Ezibei, judeţul Caliacra). Titluri de proprietate ale numiţilor Mihai Teleman şi Anghel Milea pentru loturi din moşia Techirghiol, judeţul Constanţa. Procese-verbale de predare-primire a terenurilor vândute din moşia susmenţionată. Acte de vânzare-cumpărare încheiate între MAD şi Liceul Gh. Şincai din Bucureşti autentificate de Tribunalul Ilfov, Secţia Notariat sub nr. 22334/1928 şi 18015/1929; schiţe-plan ale satului Agigea, județul Constanța. Corespondenţă privind necesitatea găsirii unor surse de aprovizionare cu apă a stațiunii Carmen Sylva. 1928-1934 10 Proces-verbal, raport, adresă privind împroprietărirea colonistului Cotca Ivan cu teren şi loc de casă în centrul Regele Ferdinand I. 1928-1931 11 Planurile vetrelor de sat Opancea şi Ilanlâc din județul Caliacra, întocmite de MAD - Direcția Cadastru. 1929 12 Adrese şi referate cuprinzând situații statistice ale coloniştilor din 1929 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii Transilvania şi Vechiul Regat care au nevoie de gospodării, materiale şi mână de lucru. 13 State de plata diurnelor şi salariilor personalului Prefecturii judeţului Durostor - Biroul de Colonizare şi Comisia de aprovizionare Silistra; borderou de acte justificative ale cheltuielilor. 1929-1932 14 Referate, ordine de plată, chitanţe, corespondenţă privind efectuări de plăţi pentru închirieri de imobile necesare ONAC, pentru transportul personalului, etc. State de plată şi prezenţă pentru lunile februarie- martie 1932. 1929-1932 15 State de plata salariilor şi diurnelor personalului Biroului de Colonizare Caliacra. 1929-1930 16 Avize, referate, declaraţii ale coloniştilor privind abuzurile Biroului de Colonizare Caliacra în distribuirea cerealelor de sămânță şi hrană. Corespondenţă între ONAC - Serviciul Financiar şi MAD privind plata către Banca Centrală a Cooperativelor a datoriilor acumulate prin finanţarea construirii caselor coloniştilor din Cadrilater. 1929-1931 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii Referate, înştiințări, corespondenţă privind litigiul dintre Camera de Agricultură Durostor şi Societatea "Albina” din Călăraşi pentru achitarea sacilor pentru transportul cerealelor destinate coloniştilor. 1929-1932 18 Contracte de cumpărare de cereale şi hrană încheiate între Banca Populară „Înflorirea” Deliorman şi locuitori din comuna Curt Bunar, județul Durostor. Borderouri (extrase) cu persoanele care au primit cereale şi hrană din comuna Curt Bunar. 1929 19 Contracte de cumpărare de cereale şi hrană încheiate între Banca Populară Progresul şi locuitorii din comuna Cocina, judeţul Durostor. 1929-1930 20 Contracte de cumpărare de cereale şi hrană încheiate între Banca Populară Alfatlar, judeţul Durostor şi colonişti din comună. 1929 21 Contracte de cumpărare de cereale şi hrană încheiate între Biroul Colonizărilor, județul Caliacra şi colonişti din comuna Stânca. 1929 22 Contracte de cumpărare de cereale şi hrană încheiate între Biroul Colonizărilor, județul Caliacra şi colonişti din comuna Ecrene, 1929 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii Jedeţul Caliacra. 23 Convenţie încheiată între MAD şi colonistul Nicolae Ilie Verzea referitoare la vânzarea unui teren pentru construirea unui imobil în comuna Caramurat - Angheleşti, județul Caliacra, procese-verbale de recepție, angajament, bonuri de materiale eliberate din depozitele ONAC, chitanţe, adrese. 1929-1930 24 Convenţie încheiată între MAD şi colonistul Mihail Stan Bunic(ă) referitoare la vânzarea terenului pentru construirea unui imobil în comuna Caramurat - Angheleşti, judeţul Caliacra, procese-verbale de recepţie, angajament, bonuri de materiale eliberate din depozitele ONAC, chitanţe, adrese. 1929-1930 29 Convenţie încheiată între MAD şi colonistul Ilie Gh. Andrei referitoare la vânzarea terenului pentru construirea unui imobil în comuna Pândâcli, judeţul Durostor, procese-verbale de recepție, angajament, bonuri de materiale eliberate din depozitele ONAC, chitante, adrese. 1929-1930 26 Convenţie încheiată între MAD şi colonistul Danciu St.Mihu 1929-1930 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii referitoare la vânzarea terenului pentru construirea unui imobil în comuna Alfatar, judeţul Durostor, procese-verbale de recepție, angajament, bonuri de materiale eliberate din depozitele ONAC, chitante, adrese. 27 Contracte cumpărare de grâu cu privilegiu asigurat cu gaj încheiate între Banca Populară Alfatar şi numiții Grigore Drăghia şi Elena T. Bocai. 1929 28 Procese-verbale însoțite de borderou pentru stabilirea debitului coloniştilor din comuna Satâlmaş, județul Caliacra care au primit de la stat vite, unelte agricole, cereale pentru hrană şi sămânță în anul 1929. 1929 originale 29 Contracte cumpărare de grâu cu privilegiu asigurat cu gaj încheiate între Biroul Colonizărilor şi locuitori din comuna Mihăileni, județul Caliacra. Borderou pentru stabilirea debitului coloniştilor din comuna Mihăileni, județul Caliacra care au primit de la stat vite, unelte agricole, cereale pentru hrană şi sămânță în anul 1929 1929 originale 30 Contracte cumpărare de grâu cu 1929 originale 10 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii privilegiu asigurat cu gaj încheiate între Biroul Colonizărilor şi locuitori din comuna Cămilaru, judeţul Caliacra. Borderou pentru stabilirea debitului coloniştilor din comuna Cămilaru, judeţul Caliacra care au primit de la stat vite, unelte agricole, cereale pentru hrană şi sămânță în anul 1929. 31 Act de schimb imobile situate în comuna Alfatar, județul Durostor, încheiat între Sterie M. Ion şi Constantin Geogea la data de 30 octombrie 1934. 1929-1936 originale 32 Proces-verbal de recepție a lucrărilor executate la casa colonistului Lazăr Sgârbura din Alfatar, jud. com. Durostor; chitanţe. 1930 originale 33 Constituţia din anul 1938, Legea asupra colonizării din anul 1930 şi 1940, Regulamentul de aplicare a legii asupra colonizării, Proiect de Decret-Lege asupra colonizărilor din România. 1930-1940 tipărituri, ciorne 34 Acte privitoare la procesul deschis de Gospodin Petre Gospodinof şi Dena Andreeva, în legătură cu proprietatea unui teren situat în satul Matlânova, com. Ezi-Bei, jud. 1930-1931 originale şi copil 11 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii Caliacra. 35 Cereri, referate, adrese, decizii privitoare la acţiunea juridică deschisă de locotenent colonel Emanuel Christodulo pentru a i se preda lotul de 25 ha la care avea conform dreptul Legii de împroprietărire a cavalerilor Ordinului Mihai Viteazul. 1930-1932 Originale şi copii 36 Cereri, adrese, declaraţii, contracte de arendare, referate, decizii privitoare la acţiunea juridică deschisă de Stoian Cristu Stoian pentru rezilierea contractului de arendare încheiat între reclamant şi Corpul Grănicerilor Turtucaia. 1930-1947 Originale şi copil 37 Borderouri, foi, state de prezenţă şi plata personalului MAD-ONAC. Procese-verbale privind verificarea gestiunii ONAC pe 1930 de către Înalta Curte de Conturi (bilanţ). Borderouri, referate pentru plata diurnelor personalului ONAC şi a manoperei la locuinţele coloniştilor din judeţul Caliacra. 1930-1933 38 State, adrese şi ordin de plată privind plata personalului angajat la Depozitul de materiale Silistra, județul Durostor. 1930-1931 originale 39 Proces-verbal de recepție definitivă, 1930 originale 12 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii situaţie provizorie şi chitanţe pentru plata lucrărilor de manoperă a locuinţei colonistului Virgil I. Niculae din centrul de colonizare Gl. Paporgescu, comuna Balcic, judeţul Durostor. 40 Proces-verbal de recepţie definitivă, situaţie provizorie şi chitanţe pentru plata lucrărilor de manoperă a locuinţei colonistului Vangheli A. Bindela din centrul de colonizare Aidemir, comuna Aidemir, judeţul Durostor. 1930 originale 41 Hotărârea Comisiunii de verificare a titlurilor de proprietate şi expropriere — Ocolul Mixt Bazargic, județul Caliacra, de respingere a dreptului de posesiune asupra unor loturi din acest judet de către Suleiman Halil Chiara Ibiş, din comuna Trupcilar, județul Caliacra (26.nov.1930). 1930 originale 42 Proces-verbal de recepție definitivă a lucrărilor executate la casa colonistului Dumitru N. Dargoti din centrul de colonizare Gh. Praporgescu, comuna Babuc, județul Durostor; situație provizorie a lucrărilor; chitanţe. 1930 Originale 43 Dosarul de colonizare al 1930-1934 originale 13 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii locuitorului Gheorghe C. Spânu în centrul de colonizare Balagea, judeţul Caliacra; contract de vânzare-cumpărare şi proces-verbal prin care susnumitul colonist cumpără de la statul român un teren în comuna Balagea, județul Caliacra. 44 Procese-verbale, declaraţii, rapoarte, certificate, cereri, memorii, corespondenţă privind excluderea de la colonizare a numitului PANTEA IOAN din judeţul Arad. 1930-1948 45 Decizii, referate, adrese, privind verificarea de către Curtea de Conturi a bilanţului ONAC pe anul 1930. Situaţia nominală a coloniştilor din judeţul Durostor, întocmită în luna decembrie 1930. 1930-1932 46 Proces-verbal, situaţie ŞI corespondenţă privind casa colonistului STAN TUFIŞ din comuna Câzâlgicli, judeţul Durostor. 1930 47 Planuri parcelare ale satelor Brâncoveni şi Păcurari, din județul Caliacra, situațiile coloniştilor şi a fondului imobiliar din Ciamurlia de Jos, judeţul Tulcea şi din comunele 1930-1943 dublete 14 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii judeţului Constanţa: Osmancea, Olteni, Medgidia, Izvorul Mare, Negru Vodă, I.G.Duca, Domnița Elena, Peştera, Petroşani, Voevodul Mihai, Nistoreşti, Viişoara, Valul Traian, Vâlcelele, Râmnic, Valea Rea, Valea Neagră, Tuzla, Tudor Vladimirescu, Tortaman, Topraisar, Târguşor, Techirghiol, Ştefan cel Mare, Palazu-Mare, Şipote, Straja, Saligni, Plopeni, Runcu. 48 Dosar personal al numitului GHIULSIUM OSMAN IUSEIN, aşezat in satul Pisarova, judeţul Caliacra. 1930-1931 Originale, copii 49 Stat, ordine de plată, referat privind plata salariilor personalului bugetar al ONAC pe luna iunie, anul 1931 1931 originale 50 State, referate şi ordine de plată privind plata personalului temporar şi diurnist al ONAC. 1931 originale 51 Stat şi ordin de plată pentru personalul bugetar al ONAC pe luna august . 1931 originale 52 Stat şi ordin de plată pentru personalul bugetar al ONAC pe luna februarie . 1931 53 Stat de plată pentru personalul temporar al ONAC -— Suboficiul Colonizării Dobrogea, luna 1931 originale 15 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii ianuarie. 54 Stat şi ordin de plată pentru personalul temporar angajat provizoriu pe luna martie 1931 la Suboficiul Colonizării Dobrogea. 1931 originale 55 Stat şi ordin de plată pentru personalul diurnist al ONAC pe luna ianuarie. 1931 56 State şi ordine de plată pentru retribuția personalului central temporar al ONAC pe lunile mai şi iunie. 1931 originale 57 Stat şi ordin de plată pentru personalul bugetar al ONAC pe luna noiembrie. 1931 originale 58 Stat şi ordin de plată pentru personalul bugetar central al ONAC pe luna aprilie. 1931 originale 59 Stat de plată şi acte justificative pentru retribuția personalului bugetar al ONAC pe luna ianuarie. 1931 originale 60 Stat şi ordin de plată pentru personalul bugetar şi diurnist al ONAC -— Suboficiul Constanţa, pe luna martie. 1931 originale 6l Stat şi ordin de plată pentru retribuția personalului bugetar central al ONAC pe luna ianuarie. 1931 originale 62 Stat şi ordin de plată pentru personalul bugetar al ONAC — 1931 originale 16 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii Suboficiul Constanţa, pe luna mai. 63 Stat şi ordin de plată pentru personalul bugetar al ONAC pe luna februarie. 1931 originale 64 Stat şi ordin de plată pentru personalul provizoriu ONAC, angajat temporar, pe luna octombrie. 1931 originale 65 Stat şi ordin de plată ONAC, pentru personalul angajat temporar, pe luna noiembrie. 1931 originale 66 Acte de vânzare-cumpărare terenuri județul Caliacra; tabel de colonişti Durostor din județul care au încheiat contracte de vânzare- cumpărare; corespondență referitoare la introducerea unui impozit plătibil de colonişti în contul Avocatului Statului. 1931-1947 originale, copii 67 Bilanțul ONAC pe anul 1931 1931-1933 68 Decizie nr.5928 din 28 febr. 1931 privind atribuțiile dlui. C-tin. Grigorescu (Sub-Director General al ONAC). Stat de plata diferenței de salariu pe 5 zile, dnei. Stela Găvănescu (august 1931). Stat de plată a personalului provizoriu angajat temporar pe luna septembrie 1931 - ONAC - Birourile de construcții Silistra şi 1931 originale, copii 17 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii Bazargic. 69 Stat de plată a personalului angajat temporar la Suboficiul Constanţa, pe luna mai 1931. 1931 originale 70 Stat de plată a personalului bugetar ONAC - Suboficiul Constanța Dobrogea, pe luna ianuarie 1931. 1931 originale 71 Stat de plată a personalului diurnist al ONAC, angajat temporar, luna iulie 1931. 1931 originale 12 Decizie nr.5928 din 26 februarie 1931 privind atribuțiile domnului Constantin Grigorescu, (Subdirector al ONAC). Stat de plată a personalului bugetar ONAC pe luna septembrie 1931. Stat de plata personalului ONAC, detaşat pe lângă Oficiul Agricol al județului Constanța şi Ialomița pe luna septembrie 1931. 1931 originale, copii 73 Proces-verbal de recepție a lucrărilor executate pentru construirea casei colonistului ION SAMOILĂ din centrul Regina Maria, judeţul Caliacra, referate, autorizaţie şi bonuri de ridicare a materialelor de construcții, situaţie de plată. 1931-1934 74 Stat de plată a personalului bugetar al ONAC , luna mai 1931. 1931 originale 18 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii Stat de plată a personalului diurnist al ONAC , luna martie 1931. 1931 originale 76 Stat de plată a personalului diurnist al ONAC , luna februarie 1931. 1931 originale 77 Stat de plată a personalului diurnist al ONAC , luna ianuarie 1931. 1931 originale 78 Stat de plată a personalului angajat temporar la Biroul de construcţii BAZARGIC , luna martie 1931. Stat de plată a personalului angajat temporar pe luna aprilie 1931 (PAUL BOREATI, EHIA PAPAZIAN) 1931 originale 79 Stat de plată a personalului angajat cu paza depozitelor BAZARGIC şi CASIM, luna martie 1931; SILISTRA - aprilie 1931. Stat de plata personalului angajat la şantierul de construcții BAZARGIC pe luna aprilie 1931. Stat de plată a arhitectului PAUL BOREATI pe luna mai 1931, angajat pentru lucrări pregătitoare de arhitectură. Stat de plata personalului diurnist pe luna mai 1931 (EHIA PAPAZIAN)- Secția Tehnică. 1931 originale 80 Stat de plată a diurnei cuvenită arhitectului PAUL BOREATTI, pe luna februarie şi martie 1931. Stat 1931 originale 19 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii de plata personalului angajat temporar la Biroul de construcții BAZARGIC pe luna februarie 1931. Stat de plata personalului angajat cu paza depozitelor de la CASIM şi BAZARGIC pe luna ianuarie 1931, respectiv februarie 1931. Stat de plata diurnei pentru personalul angajat la Depozitul de materiale şi Biroul de Construcţii SILISTRA, pe luna februarie 1931. 81 Stat de plată a personalului angajat la şantierul de construcții BAZARGIC pe luna mai, iunie şi iulie 1931. Stat de plată a diurnei personalului angajat temporar pentru paza depozitului de materiale ONAC la Biroul de Construcții SILISTRA - iunie 1931. Stat de plata diurnei cuvenite arhitectului PAUL BOREATTI şi EHIA PAPAZIAN pe luna iulie 1931. Stat de plata personalului angajat temporar la Depozitul de materiale SILISTRA pe luna iulie 1931. 1931 originale 82 Stat de plată a personalului angajat la Biroul de Construcții BAZARGIC pe luna ianuarie 1931. Stat de plata personalului diurnist 1931 originale, copii 20 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii angajat temporar la Depozitul de materiale Silistra, judeţul Durostor pe luna martie 1931. Borderou de diurna cuvenită lui EHIA PAPAZIAN angajat de Oficiu la Secţia Tehnică, pe luna martie 1931. 83 Stat de plată a personalului bugetar al ONAC, luna iulie 1931. 1931 originale 84 Contracte de vânzare-cumpărare, fişe individuale, procese-verbale, certificate, declarații, corespondență referitoare la numitul ION ZAVRAGIU colonizat în centrul Regina Maria, județul Caliacra. 1931-1949 85 Proces-verbal de recepție a lucrărilor de manoperă executate la casa colonistului TOMA GELEŢȚU în centrul lanuscilar, județul Caliacra, referat, bonuri de comandă materiale, autorizaţie de ridicare materiale de construcţii. 1931-1932 86 Proces-verbal de recepție a lucrărilor de manoperă executate la casa colonistului NICULAE BUIA în centrul Regina Maria, comuna Balcic, județul Caliacra, referat, bonuri de comandă materiale, autorizație de ridicare materiale de 1931-1933 21 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii construcţii. 87 Proces-verbal de recepție a lucrărilor de manoperă executate la casa colonistului ANDREI ARDELEANU în centrul Regina Maria, comuna Balcic, judeţul Caliacra, referat, bonuri de comandă materiale, autorizaţie de ridicare materiale de construcţii. Proces-verbal de constatare a abandonului casei, proces-verbal de predare a imobilului către ENACHE CÂJU. 1931-1936 88 Proces-verbal de recepție a lucrărilor de manoperă executate la casa colonistului ION N. CAVACHE în centrul Regina Maria, jud. Caliacra, referat, bonuri de comandă materiale, autorizație de ridicare materiale de construcţii. 1931-1932 89 Proces-verbal de recepție a lucrărilor de manoperă executate la casa colonistului IOAN CEPZAN (CHEBZAN) în centrul Regina Maria, jud. Caliacra, referat, bonuri de comandă materiale, autorizație de ridicare materiale de construcții. 1931-1932 90 Proces-verbal de recepție a lucrărilor de manoperă executate la casa colonistului IOAN 1931-1933 22 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii PETROVICI în centrul Prisăcani, JUDEŢUL Caliacra, referat, bonuri de comandă materiale, autorizație de ridicare materiale de construcţii. 91 Proces-verbal de recepție a lucrărilor de manoperă executate la casa colonistului FLOREA GH. SAMUILĂ (SAMOILĂ) în centrul Pădureni, județul Caliacra, referat, bonuri de comandă materiale, autorizație de ridicare materiale de construcții. 1931-1933 92 Declaraţii, referat, bonuri de comandă materiale pentru executarea lucrărilor la casa colonistului FLOREA PÂRLEA în centrul Ianuscilar, județul Caliacra. 1931-1934 93 Proces-verbal de recepție a lucrărilor de manoperă executate la casa colonistului PANTA MOHAN în centrul Regina Maria, com,Balcic, județul Caliacra, referat, bonuri de comandă materiale, autorizație de ridicare materiale de construcții. Proces- verbal de constatare a abandonului casei, proces-verbal de predare a imobilului colonistului COSTA PANAIOT din comuna Teche, sat Vânători, județul Caliacra. 1931-1936 23 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii Proces-verbal de recepție a lucrărilor de manoperă executate la casa colonistului FILIP LOTREANU în centrul Regina Maria, com,Balcic, județul Caliacra, referat, bonuri de comandă materiale, autorizație de ridicare materiale de construcții, situație de plată. 1931-1933 95 Proces-verbal de recepție a lucrărilor de manoperă executate la casa colonistului PANTEA (PANCEA) AVRAM în centrul Prisăcani, județul Caliacra, referat, bonuri de comandă materiale, autorizație de ridicare materiale de construcții. 1931-1932 96 Procese-verbale, referate privind acuzația de abuz în serviciu adusă lui. N. Alexandrescu, şeful Regiunii agricole Ianca, județul Brăila. 1931 97 Referat, ordin de plată, stat de prezență şi plată a personalului temporar al ONAC pentru luna februarie 1931. 1931 98 Corespondenţa dintre Consilieratul Agricol Durostor şi MAD privind arendarea terenului de 10,77 ha. rămas în comuna Sahinlar în urma emigrării numitului VASILE D. 1931 24 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii LUNGOZOVA; contractul de arendare a acestui teren lui JUSTIN RĂDUCANU. 99 Stat de prezență şi plată a personalului ONAC angajat temporar pe luna aprilie. 1931 100 Ordine de plată, decizii, state de prezenţă şi plată a personalului bugetar al ONAC pe luna octombrie. 1931 101 Stat de plată a personalului Suboficiului Constanța pe luna aprilie 1931. 1931 102 Contract de vânzare-cumpărare, proces-verbal, fişă individuală, notă privind predarea terenului şi a lotului de casă de către ONAC colonistului VASILE VILLA MOTICA în com. Terebeşti (centrul Gelu), judeţul Satu Mare. 1931-1932 103 Contracte de lucru, referate, situaţii de plată şi chitanţe, procese-verbale de recepție pentru lucrările executate la construcţiile colonistului VASA DATCU din centrul Regina Maria, comuna Balcic, judeţul Caliacra. 1931-1934 104 Contracte de lucru, referate, situaţii de plată şi chitanţe, procese-verbale de recepție pentru lucrările 1931-1934 25 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii executate la construcția casei colonistului TIMA GĂTĂIANŢU Proces-verbal de predare a casei numitului PANTA GĂTĂIANŢU. 105 Contracte de lucru, referate, situaţii de plată şi chitanţe, procese-verbale de recepţie pentru lucrările executate la construcţia casei colonistului VASA RISTA (CĂLDĂRARU) din comuna Regina Maria, jude'ul Caliacra. Proces-verbal de predare a casei numitului CONSTANTIN CISMARU. 1931-1934 106 Contracte de lucru, referate, situații de plată şi chitanțe, procese-verbale de recepție pentru lucrările executate la construcția casei colonistului PANCEA DAMIAN din centrul Prisăcani. 1931-1932 107 Contracte de lucru, referate, situații de plată şi chitanțe, procese-verbale de recepție pentru lucrările executate la construcția casei colonistului GAVRIL GRUIA din centrul Regina Maria. 1931-1932 108 Contracte de lucru, referate, situaţii de plată şi chitanţe, procese-verbale de recepție pentru lucrările executate la construcţia casei 1931-1932 26 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii colonistului GHEORGHE BURCEA din centrul lanuscilar. 109 Procese-verbale, referate, adrese privind activitatea Consiliului de Administraţie al ONAC: gestionarea pământului destinat colonizării (parcelări, debitări, culturi etc.) creditări în bani sau hrană pentru colonişti, aprobări sau respingeri de noi cereri de colonizare, delegări de personal, ş.a. Tabele de locuitorii din diferite judeţe propuşi pentru colonizare în Constanţa, Durostor, Caliacra. 1931-1932 110 Procese-verbale, cereri, tabele, corespondență privind acordarea sau retragerea de către ONAC a unor facilități (unelte agricole, animale de muncă etc.) coloniştilor din judeţul Caliacra. 1931-1932 111 Procese-verbale, situație privind colonistul PANTA ARDELEANU din centrul Regina Maria, județul Caliacra. 1931-1933 112 State, ordine de plată, decizii şi borderouri privind achitarea salariului cuvenit personalului bugetar şi temporar al ONAC pe luna decembrie 1931 şi cheltuielile (de diurnă, transport, întreținerea 1931 originale, copii 27 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii localurilor). 113 Stat de plata personalului ONAC angajat temporar , luna mai 1931 (FELEA GHEORGHE). Stat de plata personalului provizoriu angajat temporar, pe luna august 1931 (ONAC). 1931 originale 114 Procese-verbale cuprinzând centrele de colonizare, pe judeţe, procese-verbale de trecere în patrimonial ONAC a unor moşii. State de plata personalului ONAC. 1932 115 Proces-verbal şi contract de furnitură privind achiziționarea de material de construcție de către ONAC de la Soc. Anonimă I.Muschong & Co.- Fabrică de țiglă şi cărămidă. State de plata personalului angajat temporar la Biroul de Construcții Silistra. 1932 116 Verificarea bilanţului ONAC pe anul 1932 de către Curtea de Conturi 1932-1933 117 Proces-verbal şi referat privind recepționarea materialului lemnos furnizat ONAC-ului de către Cooperativa Albina. Borderouri de prezență şi plată personalului Biroului ONAC Bazargic. 1932 118 Proces-verbal şi referat privind 1932 28 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii recepționarea materialului lemnos furnizat ONAC-ului de Soc. I. Muschong & Comp. Lugoj. State de plată a personalului Biroului de Construcţii Bazargic pe lunile octombrie şi noiembrie 1932. 119 State de plată a personalului ONAC şi Serviciului Agricol Durostor, precum şi a personalului transferat la diverse servicii. 1932 120 State de plată a personalului ONAC şi Serviciului Agricol Durostor, precum şi a personalului transferat la diverse servicii lunile octombrie- decembrie 1932. 1932 121 State de plată a personalului ONAC şi Serviciului Agricol Durostor, precum şi a personalului transferat la diverse servicii pe lunile aprilie- iunie 1932. 1932 122 State de plată a personalului ONAC şi Serviciului Agricol Durostor, precum şi a personalului transferat la diverse servicii pe lunile iulie- august 1932. 1932 123 State de plată a personalului ONAC şi Serviciului Agricol Durostor, precum şi a personalului transferat la diverse servicii pe luna decembrie 1932 şi ianuarie 1933. 1932-1933 29 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii 124 Contracte de vânzare-cumpărare prin care ONAC vinde coloniştilor, în baza Legii de colonizare din 17 iulie 1930, terenuri de cultură şi locuri de casă în judeţele Bihor, R- Sărat, Satu Mare, T.Torontal ş.a. 1932-1938 125 Borderouri generale cu centrele de colonizare şi nominale cuprinzând coloniştii din judeţul Durostor care au primit cereale gratuit. Procese- verbale de excludere a unor colonişti de la acordarea de bunuri gratuite, din diferite motive: părăsirea centrelor de colonizare, deces ş.a. 1932 126 Borderouri nominale de debit ale coloniştilor din județul Caliacra. Declaraţii nominale, pe comune, ale coloniştilor privind bunurile (vite, unelte agricole, cereale şi seminţe) primite de la stat prin Biroul de Colonizare al judeţului Caliacra. 1932 127 Bonuri de materiale eliberate din depozitele ONAC colonistei TUDORA VOCHIN din centrul Pădureni, jud. Caliacra pentru construirea casei. 1932-1933 128 Bonuri de materiale eliberate din depozitele ONAC colonistului GHEORGHE ST. CELEA din 1932-1933 30 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii centrul Pădureni pentru construirea casei. 129 Bonuri de materiale eliberate din depozitele ONAC colonistei IOANA FIERARU din centrul Pădureni pentru construirea casei.. 1932-1933 130 Bonuri de materiale eliberate din depozitele ONAC colonistului GRIGORE TĂBÂRCĂ din centrul Pădureni pentru construirea casei. 1932-1933 131 Cereri, adrese, procese-verbale, decizii referitoare la solicitarea lui Leonida Anastasiu de a fi scutit de plata unei amenzi pentru contravenţie la Legea valorificării produselor agricole. 1932-1937 originale 132 Contracte de vânzare-cumpărare, procese-verbale, schițe de plan referitoare la loturile coloniştilor din judeţele Caliacra şi Durostor. 1932-1940 Originale 133 Tabele definitive de debit pentru sumele datorate statului de către coloniştii care au primit loturi în judeţul Constanţa. 1932-1944 134 Bonuri primire materiale de construcție pentru casa colonistului MARIN T. STOIAN, centrul Pădureni, județul Caliacra. 1933 originale 135 State pentru plata personalului central ONAC, personalului detaşat 1933-1934 originale 31 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii la Serviciile Agricole Cernăuţi, Durostor, Fălciu, la P.A.R.I.D., Direcţia Contabilităţii, Serviciul Timbrului Agricol, Direcţia Agriculturii; fişe analitice. 136 State pentru plată pentru plata personalului ONAC detaşat la Serviciile Agricole Durostor, Caliacra, Constanţa, Timiş- Torontal; la Pepiniera Rădăşeni, judeţul Fălticeni (R.E.A.Z.); pentru personalul central ONAC; pentru prezenţa şi achitarea dnei. THEODORA CLAIN, detaşată la Inspectoratul Agricol al Reformei Agrare Cernăuţi, pentru personalul tehnic de la ONAC detaşat pe lângă Serviciul Agricol Tutova; pentru personalul bugetar de la Serviciul Agricol Durostor; borderou pentru Justificarea avansului de 12.290 lei. 1933 originale 137 State de plată pentru personalul central ONAC, personalul central ONAC detaşat la Serviciul Agricol Caliacra, personalul detaşat la lucrările de construcție Birourile Silistra, Bazargic, Caliacra, pentru prezența şi achitarea dnei. THEODORA CLAIN, detaşată la Inspectoratul Agricol al Reformei 1933-1934 originale 32 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii Agrare Cernăuţi. 138 State de prezenţă şi achitarea personalului bugetar detaşat de la ONAC la Serviciile Agricole Durostor, Constanţa, Silistra sau la Centru, precum şi a personalului exterior şi de exploatare al ONAC. 1933-1934 originale 139 State şi borderouri pentru plata personalului de administrație şi pază al depozitelor ONAC din Cadrilater, fişe analitice. 1933 originale 140 Referate şi bonuri de primire ale materialelor eliberate din depozitele ONAC colonistului IOAN V.RADU, centrul Fundeni, jud. Caliacra. 1933-1935 originale 141 Proces-verbal de recepţie definitivă, bonuri de primire de materiale din depozitele ONAC pentru construirea casei colonistului GHEORGHE C. VIŞA, centrul Ianuscilar, judeţul Caliacra. 1933 originale 142 Bonuri de primire de materiale din depozitele ONAC pentru construirea casei colonistului STREINU TUDOR, centrul Pădureni, judeţul Caliacra. 1933 originale 143 Bonuri de primire de materiale din depozitele ONAC pentru construirea casei colonistului 1933 originale 33 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii PETRE SPÂNU, centrul Pădureni, comuna Sabla, judeţul Caliacra. 144 Tabele de debit de arendă încheiate de Serviciile Agricole Durostor, Storojineţ Tulcea, Caliacra, Constanţa, Bălţi, Ialomiţa, Cetatea Albă, Timiş-Torontal cu coloniştii şi cu diverse autorităţi; referate cu verificările coloniştilor din judeţele Brăila, Arad, Tulcea, Fălciu, Durostor, Ialomiţa; acte justificative pentru plata diurnelor personalului delegat al ONAC; formulare tip pentru lucrările executate de ONAC. 1933-1934 originale 145 Copie după adresa Direcţiunei Generale a Bugetului şi a Contabilităţii Generale a Statului- Serviciul Executării Bugetului nr.110.279 din 21 iunie 1940 privind reducerea cu 50% a arenzilor restante din perioada 1931-1938 (1940); tablouri de coloniştii din judeţele Brăila şi Ialomiţa, care au plătit arenda pe 1932 fără să aibă debit (1933); tablou de coloniştii evacuaţi din Cadrilater şi aprobați pentru colonizare în Basarabia (1943). 1933-1943 originale, copii 146 Referate, borderouri, recipise, 1933-1934 34 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii corespondenţă referitoare la plata personalului. 147 Referat, autorizaţie, declaraţie, bonuri de primire materiale pentru construirea casei colonistului ALEXANDRU M. MITRAN din comuna Pădureni, judeţul Caliacra. 1933 originale 148 Tablouri de debite definitive ale coloniştilor cu sumele datorate la stat drept valoarea lotului şi datorii diverse din judeţul Caliacra. 1933-1941 originale 149 State de plată pentru personalul central al ONAC şi detaşat la Serviciile Agricole Cernăuţi, Timiş, Caliacra, Constanţa, Tutova şi la R.E.A.Z. 1933 originale 150 Bonuri de primire de materiale din depozitele ONAC pentru construirea casei colonistului DUMITRU VOINEA, centrul Ianuşcilar, judeţul Caliacra. 1934 originale 151 Bonuri de primire de materiale din depozitele ONAC pentru construirea casei colonistului STANCU COSTEL, centrul Ianuşcilar, judeţul Caliacra. 1934 originale 152 Bonuri de primire de materiale din depozitele ONAC pentru construirea casei colonistului GHEORGHE I. IVĂNUŞI, centrul 1934 originale 35 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii lanuşcilar, judeţul Caliacra. 153 Bonuri de primire de materiale din depozitele ONAC pentru construirea casei colonistului moşt. STANCA ȚARĂLUNGĂ, centrul lanuşcilar, judeţul Caliacra. 1934-1938 originale 154 Bonuri de primire de materiale din depozitele ONAC pentru construirea casei colonistului GHEORGHE C. PRICIU, centrul Ianuşcilar, judeţul Caliacra. 1934 originale 155 Bonuri de primire de materiale din depozitele ONAC pentru construirea casei colonistului PETRE I. PETREANU, centrul Ianuşcilar, judeţul Caliacra. 1934 originale 156 Bonuri de primire de materiale din depozitele ONAC pentru construirea casei colonistului TOMA VOINEA, centrul Ianuşcilar, judeţul Caliacra. 1934 originale 157 State şi ordine de plată, fişe analitice pentru plata salariilor personalului ONAC central şi detaşat. 1934 originale 158 State şi ordine de plată, fişe analitice pentru plata salariilor personalului ONAC exterior şi de exploatare detaşat. 1934 originale 159 State şi ordine de plată, fişe 1934 originale 36 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii analitice pentru plata salariilor personalului ONAC central şi detaşat . 160 Bilanţul Administraţiei Comerciale a Colonizării pe exercițiul 1934/1935 însoțit de balanța de verificare, contul de gestiune, inventarul recapitulativ, contul de profit şi de pierdere şi darea de seamă asupra exerciţiului financiar 1934/1935. 1934 originale 161 Tablouri nominale de debite definitive ale coloniştilor cu sumele datorate la stat drept valoarea lotului şi datorii diverse din comunele: Aiorman, Dropia, Cava rna, Teke, Ecrene, Hardali, Opancea, Titu Maiorescu, Dragoş- Vodă, Kili-Kadi, Trupcilar, Balagea, Unirea, Prisăcani, Răcari, Preselenți, Vasileva, Sredina, Vasilova, Aliciu Mare, Spasova, Viceva, Enigea, Vladimireşti, Ezibei, Ghelengic, Voineşti, Vultureşti, Hamzalar, Cuichioi- Vultureşti. 1934-1939 Originale 162 Adrese ale Serviciului Agricol, ale Prefecturii judeţului Caliacra, Oficiul Național al Colonizării referitoare la coloniştii din judeţul 1934-1944 originale, copii 37 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii menţionat, tablouri nominale cu colonişti din centrul de colonizare IRIGEA puşi în posesie în loturi parcelate definitiv de Direcția Cadastrului din județul Caliacra, tablouri nominale de debit din arenzi trimise spre încasare Oficiului Naţional al Colonizării, Administrației Financiare Rădăuţi, Olt, Teleorman, Ialomița, dosar cu acte justificative privind bugetul Seviciului de Colonizare, borderouri cu salariile funcţionarilor Serviciului Comercial al Colonizărilor. 163 Bilanţul ONAC pe exercițiul 1933/1934 însoțit de inventar, contul de profit şi pierdere, contul de gestiune, raportul Comisiei Permanente de Control şi toate situaţiile necesare explicării diverselor posturi din bilanț, precum şi darea de seamă asupra situației financiare şi activității ONAC. 1934 originale 164 Bonuri de primire de materiale din depozitele ONAC pentru construirea casei colonistului ION C. IVĂNUŞI, centrul Ianuşcilar, județul Caliacra. 1934 originale 38 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii 165 Bonuri de primire de materiale din depozitele ONAC pentru construirea casei colonistului BARBU TUDORAN, centrul Ianuşcilar, judeţul Caliacra. 1934 originale 166 Tablouri de debite definitive ale coloniștilor cu sumele datorate la stat drept valoarea lotului şi datorii diverse din judeţul Durostor. 1935-1940 originale 167 Tablouri de debit definitiv ale coloniştilor cu sumele datorate la stat drept valoarea lotului şi datorii diverse din judeţul Durostor. 1936-1939 originale 168 Tablouri de debit definitiv ale coloniştilor cu sumele datorate la stat drept valoarea lotului şi datorii diverse din judeţul Caliacra, centrele de colonizare Calacichioi, Calaiciderc, Cavarna, Calfa, Cadichioi, Cadievo, Cămilaru, Carabaşala, Carasular ş.a. 1936-1939 originale 169 Bilanţul Administraţiei Centrale a Colonizării pe exerciţiul 1936/1937 însoţit de balanţa de verificare netă încheiată la 31 martie 1937, contul de gestiune, inventarul recapitulativ, contul de profit şi pierdere, darea de seamă asupra exercițiul financiar 1936/1937, situaţia coloniştilor din judeţele 1936-1937 originale 39 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii Caliacra, Durostor, Constanţa, încheiate la 31 martie 1937; inventarul debitelor de arenzi 1936/1937. 170 Acte justificative pentru suma de 122.501 lei primită de Inspectoratul Regim Silvic Sighişoara de la MAD pentru plata lucrătorilor întrebuințați la lucrări de pepinieră şi recoltări de semințe şi transportul lor pe exercițiul 1936/1937. 1936-1937 originale, copii 171 Corespondenţă privind acte de vânzare-cumpărare din județul Durostor, tabele cu coloniştii din centrul Bebica, jud. Durostor; tabel cu coloniştii macedo-români aflați în centrul de colonizare Rahman Aşiclar, județul Durostor. 1936 originale 172 Adrese ale Administrației Financiare de Încasări şi Plăţi Râmnicu-Sărat, Casei de Depuneri şi Consemnațiuni, Administrației Financiare a județului Caliacra, Direcției Contabilității din cadrul Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, borderouri cu recipisele emise de (Casa de Depuneri ŞI Consemnaţiuni, sentințe ale Tribunalului Ilfov, referate, procese-verbale referitoare 1936-1941 originale, copii 40 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii la opririle din salariul inspectorului NICOLAE LUPESCU. 173 Tablouri de debit definitiv ale coloniştilor cu sumele datorate la stat drept valoarea lotului şi datorii diverse din judeţul Constanţa; buget de cheltuieli — contabilitate 1937- 1940. 1936-1944 originale 174 Dări de seamă, referate, tablou cu sumele ordonanţate şi justificate din bugetul Administraţiei Comerciale a Colonizării din cadrul ONAC referitoare la bilanţul acestei administrații, tablouri nominale privind situația coloniştilor din județele Caliacra, Durostor şi Constanța, inventare cu construcțiile coloniştilor, mobilierul existent la ONAC, cu debitele din arenzi ale Administraţiilor Financiare din ţară. 1936 originale, copii 175 Procese-verbale cuprinzând hotărârile Comitetului executiv al ONAC în chestiunile aflate pe ordinea de zi a şedinţelor; aprobări sau respingeri de noi colonizări cu precizarea numelui colonistului, locului şi suprafeței de teren atribuite, delegării de personal pentru a face anchete, aprobări de 1936 41 Nr. | Nr. de vechi Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file | Observaţii inv. |alu.a. schimburi sau vânzări de loturi etc. 176 Popriri asupra salariului numitului | 1936-1939 originale, I. ATANASIU BUZAGIU. copii 177 Ordin de plată, borderouri, chitanţe, | 1936-1938 originale referate privind salarizarea personalului ONAC. 178 Memorii, referate, corespondenţă | 1936 originale, privind litigiul dintre sotii GH.si Copil EMILIA CUZIN şi debitorii germani repatriați. 179 Foi matricole de sănătate, | 1936-1942 originale, calificative, extrase după actele de copii stare civilă ale uşierului, clasa a IV- a, DUMITRICĂ D. GHEORGHE. 180 Procese-verbale şi rapoarte ale | 1937 originale, Serviciului Agricol Durostor, copii referitoare la problema repartizării terenurilor din acest județ coloniştilor; dosare şi cereri de colonizare în județul Durostor, corespondență. 181 Dosarele unor locuitori care cer să | 1937 originale, fie colonizați în județul Durostor; copii lucrări de verificare efectuate de Serviciul Agricol Durostor asupra coloniştilor din centrele KIOSE- ABDI, COCIUMAR, CURT- BUNAR, PAŞA-BALÂ, HOTULGEA, RAHMAN- ASICLAR; tablou de verificare a 42 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii coloniştilor din centrul GOLEBINA, comuna Golebina- Ceatalgea, judeţul Durostor. Tabel cu coloniştii din centrul RAHMAN-AȘŞICLAR care au cedat loturile altor consăteni, însoțit de declarațiile primilor, diverse probleme referitoare la atribuirea terenurilor, deposedări sau anulări de colonizare. 182 Dosarele unor locuitori care cer să fie colonizați în județul Durostor; corespondență privind cererile de colonizare; cereri ale unor posturi de jandarmi din județul Durostor pentru a li se da în folosință casele unor emigranți turci; copia actului de vânzare-cumpărare încheiat între MARIA şi GHEORGHE g-ral. JITIANU şi mai mulți locuitori ai satului Salihler, comuna Ahmatlar, județul Durostor; decizia şi tabelul cu coloniştii ale căror terenuri urmează a fi confiscate de stat din comuna Doimuşlar;, ordin de colonizare a unor locuitori pe terenurile provenite de la emigranții turci; licitaţie pentru darea în arendă a unor terenuri provenite din locurile de casă rămase rezerve în 1937-1939 originale, copil 43 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii comuna Covangilar, judeţul Durostor; corespondenţă referitoare la ocuparea samavolnică a caselor rămase de la emigranții turci de către coloniştii macedoneni. 183 Dosarul de colonizare al lui ŞTEFAN FUCIGIU din comuna Babadag, județul Tulcea, proces- verbal şi fişa individuală de punere în posesie a acestuia cu un lot în centrul Chilia Veche, decizie de transfer a susnumitului colonist pe un lot în centrul Paşa-Câşla, comuna Jurilovca, judeţul Tulcea. 1937-1948 originale 184 Fişă individuală, corespondenţă, contract de vânzare-cumpărare, proces-verbal prin care STERE NACA POPEI din comuna Doimuşlar, județul Durostor cumpără de la statul român un teren în comuna Beidaud, județul Tulcea. 1937-1948 originale 185 Ordine de plată şi state de plată, chitanțe, recipise pentru plata personalului central şi detaşat ONAC, pentru personalul temporar de la depozitele ONAC, referat privind situația angajărilor de personal temporar la ONAC; decizii de numire în funcție; Monitoare Oficiale din 4 sept.1937 1937-1938 originale 44 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii şi 29 ian.1938. 186 Borderouri de materiale şi de sumele acordate coloniştilor din Chilia Veche, județul Tulcea; dovezi de primire de material din depozitul ONAC Silistra de către şefii regiunilor agricole DOIMUŞLAR şi CURT-BUNAR. 1937-1938 originale 187 Bilantul ONAC pe exercițiul 1937/1938, dare de seamă, balanță de verificare, inventarul recapitulativ şi anexe; situațiile coloniştilor din județele Caliacra, Durostor, Constanța, încheiate la 31 martie 1938. 1937-1938 originale 188 Tablou cu sume şi ordonanțe de justificare , referat, dare de seamă, buget, inventare ale Administrației Comerciale a Colonizării referitoare la bilanțul pe 1936/1937, situația coloniştilor din județele Caliacra, Durostor, Constanța. 1937 189 Convenţie, tabele şi situații pentru justificarea folosirii sumei de 30.000.000 lei, acordată cu titlu de împrumut de Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni Ministerului Agriculturii şi Domeniilor; Jurnalul Consiliului de Ministri nr. 1093 din 10 mai 1937, publicat în M.O. 1937 originale, copii 45 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii nr.106/1937; Decretul Regal nr. 2.119 din 10 mai 1939. 190 Chitanţe, ordine de plată, borderouri, referate, procese- verbale, avize privind cheltuielile efectuate de ONAC pentru cumpărarea, construcția de case şi fântâni, procurarea terenurilor, transport şi regia aferentă, publicații de licitație, ratele cuvenite SOC. A.N. "DOMENIUL BROŞTENI” şi CASEI ASR. PRINCIPELE NICOLAE pentru furnitura de cherestea şi tâmplărie. 1937-1938 originale, copii 191 Procese-verbale de atribuire a unor terenuri persoanelor colonizate în Cadrilater. Situaţii şi referate privitoare la refugiații din Cadrilater colonizați în Basarabia şi Bucovina. 1937-1944 originale, copil 192 Tabel de emigranții turci din satul SELCHI BUGEAC, comuna RAHMAN AŞICLAR, județul Durostor, procese-verbale de verificare a proprietăților emigranților turci din satul SELCHI BUGEAC; adeverințe de achitarea impozitelor datorate de locuitorii turci emigranți către statul român; adrese şi corespondență privind 1937-1939 originale, copii 46 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii emigrarea locuitorilor turci din satul SELCHI BUGEAC, comuna RAHMAN AȘŞICLAR, județul Durostor. 193 Tabel de emigrare a locuitorilor turci din satul MUSULAR, RAHMAN AŞICLAR, județul Durostor, procese-verbale de luare în primire a averilor emigranților turci, rolurile Percepției cu datoriile emigranților către statul român; adrese şi corespondență privind diferite probleme legate de emigrarea locuitorilor turci din satul MUSULAR. 1937 originale, copii 194 Cerere de împroprietărire adresată ONAC de Gruparea Sportivă VIFOR-DRISTOR Silistra, tabele de colonişti din județul Durostor şi inventarul agricol pe care îl posedă; procese-verbale şi rapoarte ale Comisiei de verificarea titlurilor de proprietate din judeţul Durostor; raportul Serviciului Agricol Durostor cuprinzând cercetările în centrele de colonişti cu privire la inventarul viu şi mort; contracte de vânzare-cumpărare încheiate între statul roman şi colonişti din judeţul Durostor; informaţii despre 1937 originale, copii 47 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii infiltrarea agenţilor comunişti în centrele de colonişti turci din zona de frontieră a judeţului Durostor; dosare şi cereri de colonizare însoţite de corespondenţă; situațiile terenului disponibil din judeţul Durostor până la data de 26 mai 1937 şi respectiv 15 iunie 1937; tabel cu coloniştii macedoneni din Iugoslavia propuşi la colonizare în judeţul Durostor. 195 Ordine de plată, somaţii, chitanţe, adeverinţe, borderouri referitoare la cheltuielile efectuate de ONAC, reprezentând creanţe, diurne, diferenţe de salariu, plata impozitului unui automobil, state privind plata personalului Administrației Comerciale a Colonizării pe lunile februarie- martie 1938. 1938 originale, copii 196 State de plată ale personalului Oficiului Național al Colonizării, Inspectoratului General al Colonizării Constanța, (Camerei Agricole a județului Râmnicu- Sărat, Administrației Bunurilor Germane şi Bulgare din județul Tulcea şi jurnalul Consiliului de Miniştri nr.2629 din 19 oct. 1938. 1938-1946 originale 48 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii 197 Ordine şi state de plată ale personalului Administraţiei Comerciale a Colonizării. 1938 originale 198 Borderou de terenurile luate în primire pe seama statului de la emigranții turci din județul Durostor, în baza Convenției încheiată între statul român şi Republica Turcă, publicată în M.O. nr. 10/14.01.1937. Tabele cu emigranții turci din comunele HASAN FACÂ, ATCHIOI, DOCCELAR, RAHMAN, AŞICLAR, UZULCHIOI, întocmite conform art. 16 din Convenţia publicată în M.O. nr.264/1936 şi transcrise în Registrul de transcripțiuni în anul 1938. 1938 originale 199 Tabele cu emigranții din comunele HASAN FACÂ, RAHMAN AŞICLAR, UZULCHIOI întocmite conform art.l6 din Convenția publicată în M.O. nr. 264/1936. 1938 originale 200 Acte depuse de IOSIF MEDVREDIN, originar din comuna Cotova, județul Soroca, în vederea aprobării sale la colonizare în județul Durostor, corespondență. 1938-1946 originale 201 Dosarul locuitorului CÂMPAN 1938-1948 originale 49 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii VASILE din comuna Medieşul Aurit, judeţul Satu-Mare care cere un lot de colonist în acest judeţ, corespondenţă, proces-verbal de excludere de la colonizare a susnumitului colonist din comuna Livadea, județul Satu-Mare. 202 Adrese, referate, certificate privitoare la confirmarea drepturilor de proprietate ale colonistului SMEARDĂ DUMITRU asupra unui teren din comuna Lucia, județul Ilfov. 1938-1949 originale, copii 203 Referat privind cererea de despăgubire pentru uzura hainelor înaintată de funcționarii care au lucrat la clasificarea dosarelor din arhivă. 1938-1939 copii 204 Bilanțul financiar al activității ONAC în anul 1939-1940, verificat de Curtea de Conturi. 1939-1940 originale 205 Bilanțul Administrației Comerciale a Colonizării pe exercițiul 1938- 1939, însoțit de darea de seamă, balanța de verificare, contul de profit şi pierderi, inventarul recapitulativ şi anexele bilanţului. 1939 originale 206 Raport privind activitatea de românizare a Deltei Dunării; corespondență referitoare la 1939-1943 originale 50 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii aplicarea Convenţiei cu statul turc din 12 nov.1936; tabel pentru Justificarea terenurilor care formează fondul imobiliar al colonizării din județul Fălciu (1948); tabel de creanțele provenite din despăgubirile de răsboi 1916- 1920; adresa prin care se anunță plata recoltelor abandonate de evacuații din Dobrogea (1943) de către Comisariatul General Constanța. 207 Acte depuse de HRISTU GH. GRANZULA în vederea aprobării sale la colonizare în centrul Sahinlar, județul Durostor, corespondență. 1939-1940 originale 208 Tablouri de justificarea terenurilor ce formează fondul imobiliar al colonizării în județul Constanța. Dare de seamă asupra operațiunilor de colonizare executate de Serviciul de Colonizare de la 1 ianuarie 1939 până la 31 decembrie 1939. 1939 originale, copii 209 Tabele de locuitori turci emigrați din satele CENACCILAR şi CASĂMLAR, comuna Ahmatlar, județul Durostor; procese-verbale de preluare a averilor emigranților turci şi decizii de plata 1939 originale, copii 51 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii despăgubirilor pentru averile predate la stat de către emigranții turci; adrese şi corespondență privind situația personală a unor locuitori turci din comuna CENACCILAR ce doresc să emigreze. 210 Referat, ordine de plată, borderou de acte justificative, procese- verbale cu cheltuielile făcute de statul român pentru imobilele preluate de la emigranții turci; Jurnalul nr.2219 al Consiliului de Miniştri, din 26 iulie 1939, prin care se aprobă construirea de locuințe pentru colonişti în județele Caliacra, Durostor şi Tulcea. 1939-1940 originale, copii 211 Procese-verbale de evaluarea bunurilor, referate, adrese şi corespondență privind administrarea de către statul român a averilor părăsite de germanii repatriați pe teritoriul României. 1939-1947 originale, copii 212 Hotărâri judecătoreşti, acte de vânzare-cumpărare, de închiriere, procese-verbale, corespondență între Direcția Contenciosului Statului şi colonişti referitoare la drepturile de proprietate ale coloniştilor . 1939-1942 originale, copii 52 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii 213 Tabele de situația populaţiei şi gospodăriilor din comuna ARMUTLI, judeţul Caliacra. 1940 originale 214 Tabele de situația populaţiei şi gospodăriilor din comuna BALAGEA, judeţul Caliacra. 1940 originale 215 Tabele de situația populaţiei şi gospodăriilor din comuna CARAMANLÂ şi DROPIA, județul Caliacra. 1940 originale 216 Tabele de situația populației şi gospodăriilor din comuna CĂMILARU, județul Caliacra. 1940 originale 217 Tabele de situația populației şi gospodăriilor din satul APTAAT, comuna CĂMILARU, județul Caliacra. 1940 originale 218 Tabele de situația populației şi gospodăriilor din satul CHIOSELER, comuna AIORMAN, județul Caliacra. 1940 originale 219 Declarația de avere a lt. col. (rez) VASILE LĂSCĂRACHE din comuna Suiciuc, județul Durostor. Certificate, corespondență, cererea de colonizare în comuna Lunca, județul Tulcea a numitului ION ŞERBAN. 1940-1947 220 Tabele de situația populației şi gospodăriilor din comunele 1940 originale 53 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii CEAIRLIGHIOL, DRAGOŞ- VODĂ şi SPASOVA, judeţul Caliacra. 221 Tabele de situația populaţiei şi gospodăriilor din comuna ENIGEA, judeţul Caliacra. 1940 originale 222 Tabele de situația populației şi gospodăriilor din comuna FLORICA, județul Caliacra. 1940 originale 223 Tabele de situația populației şi gospodăriilor din satul IASACCILAR, comuna AIORMAN județul Caliacra. 1940 originale 224 Tabele de situația populației şi gospodăriilor din comuna REGINA MARIA, județul Caliacra. 1940 originale 225 Tabele de situația populației şi gospodăriilor din comuna SPASOVA, județul Caliacra. 1940 originale 226 Tabele de situația populației şi gospodăriilor din comuna STEJARUL, județul Caliacra. 1940 originale 221 Tabele de situația populației şi gospodăriilor din comuna G-ral. STAN POETAŞ, județul Caliacra. 1940 originale 228 Tabele de situația populației şi gospodăriilor din comuna TEKE, județul Caliacra. 1940 originale 229 Tabele de situația populației şi gospodăriilor din comuna 1940 originale 54 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii TRUPCIULAR, judeţul Caliacra. 230 Tabele de situația populaţiei şi gospodăriilor din comuna UNIREA, judeţul Caliacra. 1940 originale 231 Chitanţe, borderouri de acte justificative privind plata avansurilor în contul recoltelor de către refugiații din Cadrilater. 1940 originale, copii 232 Adrese, procese-verbale şi borderouri de justificare a cheltuielilor efectuate pentru transportul în interes de serviciu al salariaților Subsecretariatului de Stat al Colonizărilor şi Populaţiei Evacuate. 1940 originale, copii 233 Borderouri, ordine de serviciu, facturi, state de plată, referate de justificare a cheltuielilor făcute cu evacuarea populației din Cadrilater şi cu achiziționarea unor rechizite pentru folosința personalului ONAC. 1940 originale, copii 234 Adeverinte de recoltă ale evacuaţilor din comuna DUMBRĂVENI, judeţul Constanţa. 1940 originale 235 Tabele cu evacuaţi omişi de pe listele primăriilor; situația numerică a omişilor şi a suprafeţelor cu recolte din judeţele Caliacra şi 1940 originale 55 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii Durostor. 236 Tabele cu coloniştii cărora li s-au distribuit avansuri băneşti în contul recoltelor abandonate în Cadrilater. 1940-1941 originale, copil 237 Tablou privind pe evacuaţii bulgari din com. Frecăţei, judeţul Tulcea, situaţii, procese-verbale, procuri privind averea acestora. 1940-1941 originale 238 Tabele şi situaţii privind investiţiile făcute de ONAC în Cadrilater, numărul coloniştilor evacuaţi şi averea pe care au abandonat-o în această zonă. Situaţii, referate, rapoarte, proiect de lege cu privire la recolonizarea evacuaţilor din Cadrilater în judeţele Tulcea şi Constanţa. 1940-1943 originale, copii 239 Adrese, rapoarte, borderouri, tabele privind lichidarea prin licitație a inventarului viu şi mort rămas de la evacuaţii germani din Dobrogea. 1940-1944 originale, copii 240 Situaţii centralizatoare ale lucrărilor efectuate de Comisia mixtă româno-germană în vederea lichidării bunurilor provenite de la repatriaţii germani. 1940-1941 originale, Copil 241 Referate asupra modului cum a decurs lichidarea bunurilor provenite de la repatriaţii germani, liste de inventar pentru bunurile 1940-1941 originale, copil 56 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii preluate de la germanii repatriați; tabele de conişti români cărora li s- au atribuit gospodării, terenuri şi bunuri mobiliare provenite de la emigranții germani. 242 Listă de avere, proces-verbal şi adeverinţă de preluare a bunurilor, declaraţie de avere a etnicului german BRAND SIMION din comuna Malcoci, judeţul Tulcea. 1940-1942 originale 243 Referate, borderouri, procese- verbale, chitanţe, declaraţii privind justificarea cheltuielilor de diurnă şi transport ale personalului ONAC, întrebuințat la lucrările din teritoriu. 1940 originale, copil 244 Referate, borderouri, procese- verbale, chitanţe, facturi privind Justificarea cheltuielilor de amenajare a patru şlepuri destinate transportului refugiaților români din Cadrilater. 1940-1941 copii 245 Tabele, borderouri, ordine şi state de plată privitoare la personalul Serviciului Comercial al Colonizării. 1940-1944 originale, copii 246 State, ordine de plată, chitante, adeverințe, referate, decizii, tabele privind salariile personalului Serviciului Comercial al Colonizării, ale persoanelor 1940-1941 originale, copii 57 inv. Nr. vechi al u.a. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii detaşate la Inspectoratele Agricole şi Camerele Agricole, ale personalului temporar de pază, întreținere, exploatarea, supravegherea depozitelor cu materiale din județele Caliacra, Constanța, Durostor, ale economiilor rezultate din posturile vacante şi diferențe de salarizare. 247 Dări de seamă, tabele, planuri, adrese şi procese-verbale ale Serviciului Comercial al Colonizării şi Camerelor agricole privind centrele de colonizare, lucrările de construcție de gospodării pentru colonişti, situația terenurilor aflate în posesia statului şi care pot fi afectate colonizării, a terenurilor intrate în posesia ONAC provenite din cumpărare sau Convenția cu statul turc şi situația fondului imobiliar al colonizării rămas în Durostor şi Caliacra. 1940-1944 originale 248 Procese-verbale, referate, memorii privind luarea în primire a unor bunuri aparținând germanilor repatriați din județul Constanța; tabele referitoare la coloniştii cărora li s-au atribuit gospodării, terenuri şi bunuri imobiliare 1940-1942 originale, copii 58 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii provenite de la emigranții germani, în judeţul Constanţa. 249 Referate, bilanţuri, tabele ale Serviciului Comercial al Colonizării privind bugetul, contul de gestiune, investițiile, contul de profit ŞI pierderi potrivit exerciţiului financiar 1940/41; tabel referitor la situația coloniştilor din judeţul Caliacra la 31 martie 1941. 1940 originale 250 Cereri, adrese, referate, liste de materiale de construcţie, planuri de locuinţe privind construirea de case pentru colonişti în comuna Jegălia, judeţul Ialomiţa. 1940-1946 originale, copii 251 Decrete, legi pentru înființarea Comisariatului General al Refugiaților din Basarabia şi Nordul Bucovinei, pentru înființarea Comisariatului General al Refugiaților din Nordul Transilvaniei, a Comisariatului General pentru evacuarea populației din Dobrogea, pentru fixarea atribuțiilor Subsecretariatului de Stat al Colonizării şi Populaţiei Evacuate. Decrete, legi privitoare la unele măsuri legislative pentru Basarabia şi Bucovina de Nord şi la controlul 1940-1941 copii 59 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii actelor de dispoziţie ale străinilor. 252 Rapoarte şi referate privitoare la numărul refugiaților din provinciile ocupate şi bunurile abandonate de aceştia, bunurile preluate de stat de la evrei, bulgari, germani şi administrarea lor, procesul de repatriere a ciangăilor din Bucovina. Referat privind consolidarea elementului românesc în interiorul granițelor ţării. 1940-1941 originale, copii 253 Decrete, legi din 5 oct. 1940 şi 17 noiembrie 1940 privind exproprierea bunurilor rurale ale evreilor, instrucțiuni privind administrarea acestor bunuri. Proiecte, decrete, legi pentru centralizarea, oraganizarea, efectuarea unei conduceri şi întrebuințarea practică a evreimii din ţară, precum şi pentru lichidarea tuturor bunurilor evreieşti şi pregătirea emigrării evreilor din țară. Referate privitoare la dificultățile întâlnite în opera de românizare, la situația juridică a evreilor cetățeni străini față de legile de excepție antisemită, la organizarea comunităților evreieşti din România. Situația populației 1940-1941 copii; limba română şi germană 60 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii evreieşti din ţară potrivit recensământului din aprilie 1941. 254 Situaţia fondului imobiliar al colonizărilor repartizat pe provincii. Cereri şi adrese privind atribuirea unor locuri de casă. 1940-1941 originale, copii 255 Tablouri de terenurile aflate în proprietatea statului şi care pot fi destinate colonizării. Situația, pe județe, a aprobărilor de schimbare a unor suprafețe agricole. 1940-1943 originale, copii 256 Situația populației şi gospodăriilor românilor din satul CARACURT, comuna Aliciu Mare, județul Caliacra. 1940 originale 257 Tabel de personalul bugetar ONAC care nu posedă actele complete la angajare. 1940 copii 258 Atribuțiile Comitetului de Direcție al ONAC. Proiecte decrete legi, decizii, adrese privind colonizarea evacuaților din Cadrilater şi despăgubirea acestora. 1940 copii 259 Tabele cu suprafața, repartizarea şi categoriile de terenuri agricole din TRANSNISTRIA. 1940 originale 260 Inventarul schițelor privind parcelarea loturilor atribuite coloniştilor din diferite județe. 1940 originale 261 Tablou cuprinzând centrele de 1940 originale 61 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii colonizare din ţară şi numărul coloniştilor din fiecare centru. 262 Cuvântarea ţinută de ministrul M. Şerban la Serviciul Comercial al Colonizării cu ocazia instalării noului comitet de direcție. Organizarea Direcțiunii Bunurilor şi a colonizării din Subsecretariatul de Stat al Colonizării şi al Populaţiei Evacuate. 1940 copii 263 Tabele de situația populației şi gospodăriilor din satul BAŞBUNAR, comuna ALICIU MARE, județul Caliacra. 1940 originale 264 Repertoarul coloniştilor pe comune şi centre de colonizare. 1940 originale 265 Tabele, situații, adrese, fişe personale referitoare la refugiații din Cadrilater stabiliţi provizoriu în diferite localităţi din jud. Constanţa. 1941 originale 266 Situaţia operaţiunilor de evacuare a bulgarilor din comuna Agigea, satul Lazul, judeţul Constanţa. 1941 copie 267 Situaţia operaţiunilor de evacuare a bulgarilor din comuna Agigea, judeţul Constanţa. 1941 copie 268 Tabele privitoare la coloniştii cărora li s-au atribuit bunuri provenite din averea abandonată de repatriații germani din comuna 1941 originale 62 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii Cobadin. 269 Adrese şi tabele privitoare la refugiații din Cadrilater, stabiliți provizoriu în satele Râmnicul de Jos şi Colelia, judeţul Constanţa. 1941 originale, copii 270 Tabele, adrese, rapoarte privitoare la evacuații din Cadrilater, stabiliți provizoriu în comunele Tusla, Albeşti, Ansa, Limanul, Cotul Văii, Darabani, Vâlcele, Domnița Ileana din județul Constanța. 1941 originale 271 Tabele şi adrese referitoare la situația evacuaților din Cadrilater, stabiliți provizoriu în comunele Corbul de Jos, Corbul de Sus, Vadul şi Săcele, județul Constanța. 1941 originale 212 Tabele şi adrese referitoare la situația evacuaților din Cadrilater, stabiliți provizoriu în localitățile Viile Noi, Palazul Mare, Agigea, Schitul, Valea Neagră, județul Constanța. 1941 originale, copii 273 Tabele, situații, evidențe privitoare la comunele evacuate din județele Durostor şi Caliacara, localitățile unde s-au stabilit evacuaţii, localitățile unde se află arhivele acestor comune, suprafețele şi recoltele abandonate în cele două judeţe. 1941 originale, copii 63 Nr. | Nr. de vechi Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file | Observaţii inv. |alu.a. 274 Cereri, adrese referitoare la | 1941 Originale, lb. solicitările de repatriere ale română şi românilor basarabeni refugiați în germană Germania. 275 Foi de licitație şi decizii de vânzare | 1941 originale a unor bunuri provenite de la repatriații germani către coloniştii români. 276 Adrese, petiţii, ordine de serviciu | 1941 originale şi privind transferarea unor Copil, funcționari la Comisia mixtă Ib.română şi româno-germană pentru lichidarea bulgară bunurilor; tabele de bunurile foste proprietate germană ce au trecut în patrimoniul statului român; ordine de plata unor sume de bani către repatriaţii germani 277 Memorii, adrese, referate, privind | 1941-1942 originale şi litigiul dintre EMILIA NUFER, copii mama germanului repatriat REINHARD ALBERT NUFER şi Primăria Municipiului Cernăuți în legătură cu averea minorului repatriat în Germania. 278 Proces-verbal de licitație şi decizie | 1941-1942 originale de vânzare a unor bunuri preluate de la repatriaţii către locuitorul IANCA DUMITRU, din germani comuna Ferdinand, judeţul Constanţa. 64 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii 279 Procese-verbale de licitație şi decizie de vânzare a unor bunuri, foste proprietatea germanilor repatriați, către locuitorii MANCIU FLOREA din comuna Mihai Viteazu, COJOCARU MIHAI, din județul Constanța şi satul Făclia, comuna Saligni, județul Constanța. 1941-1942 originale 280 Declaraţii, referate, corespondență, privind recoltele abandonate de evacuați din locuitorii români Cadrilater, procese-verbale de licitație şi decizii de vânzare a unor bunuri provenite de la repatriați germani către locuitorii: PLEŞA ST. NICOLAE, din Cogealac, GÂRTANE GHEORGHE din comuna Cobadin, GEOGEA I. CRISTU din comuna comuna Cogealac, judeţul Constanţa. 1941-1947 originale şi copii 281 Ordonanţe de plată, borderouri, adrese, procese-verbale, referate privitoare la justificarea sumelor cheltuite pentru achizitionarea a diverse obiecte de mobilier de birou. 1941-1942 originale şi copii; lb. română şi franceză 282 Bilanţul contabil pe exercițiul financiar 1941-1942 al Serviciului Comercial al Colonizării din cadrul 1941-1942 originale şi copil 65 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii Subsecretariatului de Stat al Românizării, Colonizării ŞI Inventarului, verificat de Curtea de Conturi. 283 Ordine de plată, borderouri de acte justificative, adrese, state de plata personalului Serviciului Comercial al Colonizării. 1941-1942 originale şi copii 284 Referate, borderouri de acte justificative, facturi, procese- verbale de achiziționare a unor bunuri pentru folosința Subsecretariatului de Stat al Românizării, Colonizării ŞI Inventarului. 1941-1942 originale şi copil 285 Borderouri de acte justificative, state de plată, adrese, corespondență privind diverse cheltuieli ale Comisariatului Central pentru Dobrogea. 1941-1943 originale şi copii 286 Tablou de personalul bugetar al Serviciului Comercial al Colonizării. 1941-1942 copie 287 Adrese, tabele, instrucțiuni privind mobilizarea pentru lucru a personalului din administrația civilă. 1941-1942 originale şi copii 288 Adrese, tabele, referate, decizii privind mobilizarea pentru lucru, transferul personalului ONAC. 1941-1944 originale şi copii, lb. română şi 66 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii franceză 289 Decrete-legi nr. 499, 618, 853/ 1941 privind trecerea în proprietatea statului a bunurilor fostei Mişcări Legionare. 1941 copii 290 Corespondenţă în legătură cu petiții primite la Subsecretariatului de Stat al Colonizării şi Populaţiei Evacuate 1941-1942 originale şi copii, lb. română şi germană 291 Procese-verbale, adrese, referate, tablouri de cheltuieli, state de plată ale ONAC, decizii, borderouri, jurnalele Consiliului de Miniştri nr.1044 din 8 octombrie 1942 şi nr. 1258 din 27 octombrie 1941; decizia Preşedintelui Consiliului de nr.5180, publicată în Monitorul Oficial nr. 269 din 12 Miniştri nov. 1941, referitoare la lucrările de parcelare din Dobrogea. 1941-1943 originale şi copii 292 Procese-verbale ale Comisiei instituite pe Lichidărilor lângă Direcția pentru verificarea listelor de avere ale foştilor cetățeni români din Bucovina de Sud, repatriați în conformitate cu art. 2 din Convenția încheiată între Statul Român şi Reich-ul German. 1941-1945 originale şi copii 293 State de plată ale Inspectoratului General al Colonizării din 1941-1943 originale 67 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii Dobrogea. Registru de Cesiuni şi Popriri. 1941-1943 originale Decizia nr. 9 din 12 septembrie 1941 a Consiliului de Patronaj al Operelor Sociale al Preşedinţiei Consiliului de Miniştri privind numirea funcționarilor însărcinaţi cu strângerea de fonduri pentru spitale, procese-verbale şi ordine ale Comandamentului Spitalului Z.I. No.352, registre de subzistență şi tabele referitoare la plata alimentelor destinate Serviciului Aprovizionare al Şcolii Centrale de Fete Bucureşti unde se află instalat spitalul menţionat. 1941-1942 296 Tabele de repatriați din Bucovina de Nord şi Basarabia sosiți în ţară cu aprobarea Comisiei române. 1941-1943 297 Tabele cu refugiații români din Bucovina de Nord şi Basarabia aduşi de Comisia germană de repatriere în Germania ( Gleiwitz) şi care se reîntorc în România. 1941 298 Tabele cu refugiații români din Bucovina de Nord şi Basarabia aduşi de Comisia germană de repatriere în Germania şi care se reîntore în România. 1941 299 Tabele cu refugiații români din 1941 68 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii Bucovina de Nord şi Basarabia aduşi de Comisia germană de repatriere în Germania şi care se reîntore în România. 300 Tabele cu refugiații români din Bucovina de Nord şi Basarabia aduşi de Comisia germană de repatriere în Germania şi care se reîntore în România. 1941 301 Tabele cu refugiații români din Bucovina de Nord şi Basarabia aduşi de Comisia germană de repatriere în Germania şi care se reîntore în România. 1941 302 Rapoarte, referate, proces-verbal de evaluare, corespondenţă privind arendarea Fabricii de postav, fostă Reinhold Görres, din comuna Cogealac, judeţul Constanţa intrată în patrimoniul statului. 1941-1947 303 Procese-verbale de punere în posesie, cereri de colonizare; certificate, corespondenţă privind vânzări de loturi în judeţul Ialomiţa. 1941-1951 304 Borderouri, procese-verbale, note de plată, corespondenţă privind Justificarea diurnelor, cheltuielilor de transport, indemnizaţiile personalului Comisariatului General al Dobrogei. 1941-1942 69 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii Bilanţul Serviciului Comercial al Colonizării pe exerciţiul 1941/1942 1941-1942 Raport, expuneri de motive, buget de cheltuieli, situaţii şi tabele cu casele coloniştilor, debitele neîncasate rezultate din activitatea Serviciului Comercial al Colonizării. 1941-1942 307 Tabel de funcţii, salariul corespunzător şi personalul angajat pe posturi în cadrul direcțiilor Subsecretariatului de Stat al Colonizării şi populației evacuate, conform bugetului pe 1941/1942 1941-1942 308 Tabel de funcții, avansuri corespunzătoare şi personalul angajat pe posturi în cadrul direcțiilor Subsecretariatului de Stat al Colonizării şi populației evacuate, conform bugetului pe 1941/1942 1941 309 Tabele şi declarații ale funcționarilor prevăzuţi în bugetul Serviciului Comercial al Colonizării pe anul 1941/1942 să primească avansuri pentru lemne de foc. 1941-1942 310 Situația evacuaţilor dobrogeni stabiliți în judeţul Rădăuţi. 1941-1942 originale şi copii 311 Note, adrese, decizii privind 1941 copii 70 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii coloniştii din centrele Tanava, Dolat, Ciacova, Nadaş, jud. Timiş. 312 Situaţii privind terenurile, casele, bunurile imobile din Basarabia intrate în patrimoniul statului. Situaţii referitoare la maşinile agricole necesare cooperativelor de colonişti din Basarabia. Tablou privitor la repartiția administrativă şi etnică a populaţiei din Basarabia. 1941 copii 313 Referate privind situaţia terenurilor atribuite coloniştilor din Dobrogea Nouă (Cadrilater), adrese, cereri adresate de coloniştii din Dobrogea către ONAC pentru rezolvarea unor chestiuni legate de folosința terenurilor ce le-au fost atribuite. 1941-1942 originale şi copii 314 Cereri şi corespondenţă în legătură cu atribuirea de terenuri pentru colonizare în Basarabia de Sud şi atribuirea de credite pentru colonizați. 1941-1942 originale 315 Tabel de repatizarea terenurilor agricole în județele Bucovinei; tablou cu aşezarea provizorie în Bucovina a evacuaţilor din Cadrilater, tabel de coloniştii stabiliți în oraşul Rădăuți, în fonduri de comerţ. 1941 originale 316 Adrese, declarații, cereri ale 1941 originale 71 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii refugiaților din Cadrilater către Comisariatul General al Dobrogei privind atribuirea unor adeverinţe de refugiat, colonizarea în altă parte a ţării, găsirea unui loc de muncă. 317 Borderou şi chitanţe referitoare la evacuaţii din Cadrilater stabiliți în judeţul Vlaşca cărora Prefectura judeţului le-a distribuit avansuri în contul despăgubirilor pentru bunurile abandonate. 1941 originale 318 Tabele, borderouri şi chitanţe referitoare la avansurile acordate de prefectura judeţului Târnava Mare refugiaților din Cadrilater în contul bunurilor abandonate. 1941 originale şi copii 319 Tabele şi situaţii privitoare la refugiații din Cadrilater stabiliți în judeţul Olt. 1941-1942 originale şi copii 320 Tabele şi situații privitoare la refugiații din Cadrilater stabiliți în județul Prahova. 1941-1942 originale şi copii 321 Tabele şi situații privitoare la refugiații din Cadrilater stabiliți în județul Putna. 1941-1942 originale şi copii 322 Tabele şi situații privitoare la refugiații din Cadrilater stabiliți în județul Râmnicu Sărat. 1941-1942 originale 323 Tabele şi situații privitoare la refugiații din Cadrilater stabiliți în 1941-1942 originale 72 Nr. | Nr. de vechi Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file | Observaţii inv. |alu.a. judeţul Romanați. 324 Tablou privind situația evacuaţilor | 1941-1942 originale din Cadrilater stabiliţi în Bucureşti. 325 Cereri de repatriere, acte, adrese şi | 1942-1943 originale şi corespondență privind repatrierea copil românilor de la est de Nistru şi Bug. 326 Cereri de repatriere, acte, adrese şi | 1942-1943 originale şi corespondență privind repatrierea copii românilor de la est de Nistru şi Bug. 327 Cereri, adrese, certificate de | 1942-1943 originale şi naționalitate, rapoarte privitoare la copii; lb. solicitările românilor de la est de română şi Nistru de a fi repatriați. rusă 328 Borderouri, fişe personale, cereri, | 1942-1943 originale, declarații, certificate privind datele copii; lb. personale şi de avere ale română şi refugiaților basarabeni din germană Germania care doreau să revină în ţară. (literele F-V) 329 Adrese şi corespondență privind | 1942 originale, averea repatriaţilor germani din copii Basarabia. 330 Adrese, referate, proces-verbal de | 1942 originale, preluare a bunurilor germanilor copii repatriați din comuna SÂNANDREI, județul Timiş- Torontal. 331 Foaie de licitație, proces-verbal, | 1942-1943 originale, 73 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii referat privind licitaţia pentru via WEINBERG FEIN din satul Făclia, comuna Saligny, judeţul Constanţa; tabele de viile şi grădinile de zarzavat deţinute de germani şi bulgari în judeţul Constanţa (extras din ziarul Dobrogea Jună). copii 332 Contracte de închiriere a bunurilor foste germane către locuitorii români, încheiate de Comisia județeană Câmpulung. 1942-1943 originale, copii 333 Adrese, recipise, proces-verbal, foaie de licitație pentru via repatriatului german HEINRICH HABERMANN din satul Făclia, comuna Saligny, județul Constanța; tabele cu viile şi grădinile de zarzavat bulgăreşti şi germane scoase la licitație în județul Constanța. 1942-1944 originale, copii 334 Bugetele de cheltuieli pe exercițiile financiare 1942/1943, 1943/1944, 1944/1945, 1945/1946 ale Subsecretariatului de Stat al Românizării, Colonizării ŞI Inventarului. 1942-1946 originale 335 Adrese, referate, corespondenţă privind diverse cheltuieli făcute de Direcţia Lichidărilor din cadrul ONAC. 1942-1946 originale, copii 74 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii 336 Fişe de pensiune ale angajaţilor Serviciului Comercial al Colonizării. 1942-1947 originale 337 State de plată ale personalului ONAC. 1942-1943 originale 338 Corespondenţă referitoare la cereri de colonizare. 1942-1943 originale 339 Acte şi corespondenţă referitoare la repatrierea unor locuitori de la est de Nistru şi Bug. 1942-1943 originale, copii 340 Referate privind colonizarea în Dobrogea, Basarabia şi Bucovina, recolonizarea evacuaților din Cadrilater. Raport asupra activitătii Serviciului Comercial al Colonizării de la 6 decembrie 1941 până la 6 decembrie 1942. 1942 copii 341 Ordonanţa nr.l9 din 1942 a Guvernământului Basarabiei, referitoare la împărțirea administrativă a Provinciei Basarabia; tablouri de împărțirea administrativă a județelor: Câmpulung, Bucovina, Cernăuți, Strojineţ, Rădăuţi, Suceava; corespondență cu prefecturile județelor respective, legată de comunicarea noii împărțiri administrative. 1942 originale, copii 342 Note informative, adrese şi 1942-1943 originale, 75 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii corespondenţă privind existența unor întreprinderi evreieşti camuflate în judeţele Prahova şi Buzău. copii 343 Fişe referitoare la maşinile agricole proprietatea locuitorilor din comunele: Săcele, Pantelimonul de Jos, Gura Dobrogei, Baia, Grădina, Râmnic, Nistoreşti, Fântânele, Nuntaşi, Târgşor, Istria, Mihai Viteazul, Sinoe, Cogealac, județul Constanța. 1942 originale 344 Tabele şi adrese referitoare la situația evacuaților din Cadrilater stabiliți provizoriu în comunele Anadalchioi, Cumpăna, Basarabi, Făclia, Medgidia, judeţul Constanţa. 1942 originale 345 Tabele, fişe, adrese referitoare la situaţia evacuaţilor din Cadrilater, stabiliți provizoriu în comuna Voevodul Mihai, judeţul Constanţa. 1942 originale 346 Tabele şi adrese referitoare la situaţia evacuaţilor din Cadrilater, stabiliți provizoriu în comuna Mangalia, judeţul Constanţa. 1942 originale 347 Tabele referitoare la situația evacuaților din Cadrilater, stabiliți provizoriu în localitățile Cobadin şi Ciobăniţa, judeţul Constanţa. 1942 originale 76 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii 348 Tabele de personalul bugetar şi temporar de la Serviciul Comercial al Colonizării, cu indicarea gradului fiecăruia; Decretul-lege nr.45/1942 pentru stabilirea unor obligaţiuni impuse salariaților publici; tablou nominal de propuneri de decorare a funcționarilor din Serviciul Comercial al Colonizării; decizii de angajare sau de transfer în cadrul Serviciului Comercial al Colonizării;, tablou de funcționarii acestui serviciu care au absolută nevoie de untdelemn, zahăr; tablou de funcționarii prevăzuţi în bugetul S.C.C. 1942 originale, copii 349 State privind plata sporului pe luna februarie 1943 a ing. agr. Inspector General CONSTANTIN G. PANȚU de la Inspectoratul General al Colonizării Chişinău; state suplimentare constatând prezenţa şi achitarea personalului din organele exterioare ale Serviciului Comercial al Colonizării - Inspectoratul General al Colonizării Constanţa (lunile septembrie, octombrie, decembrie 1942). 1942-1943 originale 350 State pentru plata personalului Depozitului de materiale al 1942-1943 originale 77 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii Serviciului Comercial al Colonizării din comuna PIUA PETRI, judeţul Ialomiţa, aprilie 1942; personalului diurnist de la Serviciului Comercial al Colonizării (noiembrie-decembrie 1942; ianuarie-martie 1943); personalului temporar pentru plata caselor goale din central de colonizare Chilia Veche (noiembrie-decembrie 1942). 351 State de plată a personalului diurnist şi permanent de la Inspectoratele Generale ale Colonizării din Constanţa şi Chişinău, precum şi de la Administraţia Centrală a Serviciului Comercial al Colonizării. 1942-1943 originale, copii 352 State de plată a personalului Serviciului Comercial al Colonizării - Administrația Centrală şi Inspectoratul General al Colonizării din Dobrogea (Constanţa)-învoieli agricole în județele Constanța şi Tulcea, contract de arendare în județul Bihor. 1942-1943 originale 353 Decizii de transfer şi state de plată pentru angajaţii ONAC detaşaţi în 1942-1943 originale, copii 78 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii teritoriu. 354 Tabele, decizii şi borderouri privind plata indemnizaţiei unei părţi a personalului Serviciului Comercial al Colonizării pe lunile aprilie- decembrie 1942 şi ianuarie-martie 1943. 1942-1943 originale 355 Stat nominal de plata personalului ONAC pe exercițiul 1942-1943. 1942-1943 356 Cereri pentru eliberarea adeverințelor de refugiat din Cadrilater (Durostor, Caliacra - Dobrogea). Adeverinţe de refugiat. 1942 originale 357 Tabelele Comisiunii Guvernamentale Române pentru Repatriere cuprinzând refugiații din Bucovina de Nord şi Basarabia care au fost admişi, propuşi sau respinşi pentru repatriere. 1942 originale 358 Tablouri nominale ale Comisariatului General al Dobrogei, referate şi fişe nominale ale Inspectoratului Colonizărilor din Dobrogea referitoare la coloniştii evacuați îndreptățiți la recolonizare, aşezaţi provizoriu în comunele Nuntaşi, Sinoe şi Istria din județul Constanţa. 1942 originale, copii 359 Tablouri nominale ale Comisariatului General al 1942 originale, copii 79 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii Dobrogei, referate, fişe nominale şi note ale Inspectoratului General al Colonizărilor din Dobrogea referitoare la coloniştii evacuaţi îndreptăţiţi la recolonizare, aşezaţi provizoriu în comunele Straja, Izvorul Mare, Bărăganu, Peştera, Amzacea, Satu Nou , Credinţa, Biruinţa şi Negru Vodă din judeţul Constanţa. 360 Tablouri nominale ale Comisariatului General al Dobrogei, referate, fişe nominale şi note ale Inspectoratului General al Colonizărilor din Dobrogea referitoare la coloniştii evacuaţi îndreptăţiţi la recolonizare, aşezaţi provizoriu în satele Mihai Vitezul, Baia şi Pandurul, din sectorul Baia, judeţul Constanţa. 1942-1943 originale, copil 361 Actul constitutiv şi Statutul Cooperativei de colonişti Balcic, comuna Cabadin, județul Constanța; referate, comunicate, procese-verbale, cereri, convocări. 1942-1945 originale, copii 362 Adresă, raport şi referate ale Subsecretariatului de Stat al Românizării, Colonizării ŞI Inventarului, rapoarte ale Inspectoratului General al 1942-1943 80 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii Colonizărilor Constanța şi ale Inspectoratului Colonizării Tulcea, procese-verbale ŞI tablouri nominale referitoare la situaţia imobilelor de la bulgarii evacuaţi şi germanii repatriați din Dobrogea. 363 Adrese, adeverinţe, tabele, decizii şi memorii privind încadrarea şi retribuția personalului Serviciului Comercial al Colonizării; referate Serviciului privind activitatea Comercial al Colonizării. 1942-1942 originale, copil 364 Declaraţii ale refugiaților din Cadrilater referitor la recolonizarea lor în Basarabia. 1941-1942 originale 365 Procese-verbale şi tabele privind lucrările de colonizare din județul Constanța (centrul Agigea, centrul suburban Viile Noi, centrul suburban Anadalchioi), Programul General de Organizarea Fermelor din jurul municipiului Constanța. 1942 originale 366 Acte justificative reprezentând plata personalului diurnist de la Comisariatul General al Dobrogei în perioada 1 ianuarie - 31 martie 1941, însoțite de decizii de numire în funcții. 1942 originale, copii 367 Bilanțul Serviciului General al Colonizării pe exercițiul 1942-1943 originale 81 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii 1942/1943, însoțit de balanţa de verificare netă, contul de gestiune, inventarul recapitulativ, contul de profit şi pierderi şi dare de seamă asupra exerciţiului financiar 1942/1943; dosar cu acte justificative reprezentând plățile făcute de Comisariatul General din Bucureşti în perioada 1 apr.-15 nov.1942 în contul ajutoarelor acordate refugiaților din Cadrilater. 368 Corespondenţă privind colonizarea refugiaților din Transilvania şi Cadrilater în Bucovina şi Basarabia; credite acordate de Institutul de Credit Românesc refugiaților din Cadrilater; referat privitor la fondurile de comerț ale evreilor evacuați din Bucovina. 1942 originale, copii 369 Cereri pentru vânzări de locuri de casă din centrele de colonizare din județele Rm. Sărat, Brăila ş.a. 1942 370 Decizii de angajare sau avansare, cereri de acordare a diurnei pentru executarea ordinelor de delegație ale lucrătorilor de la Inspectoratul Cadastral Constanţa ş.a. 1942-1943 371 Situaţia de venituri şi cheltuieli la 31 dec. 1944 - Serviciul Comercial al Colonizării — Direcția 1942-1944 82 Nr. | Nr. de vechi Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file | Observaţii inv. |alu.a. Contabilităţii. 372 Tabele şi adrese privitoare la | 1942 originale situația refugiaților din Cadrilater stabiliți în județul Ialomița. 373 Tabele şi adrese privitoare la | 1942 originale situația refugiaților din Cadrilater stabiliți în jud. Iaşi. 374 Tabele şi adrese privitoare la | 1942 originale situația refugiaților din Cadrilater stabiliți în București. 375 Tabele şi adrese privitoare la | 1942 originale situația refugiaților din Cadrilater stabiliți în județul Ilfov. 376 Tabele şi adrese privitoare la | 1942 originale, situația refugiaților din Cadrilater copii stabiliți provizoriu în localitățile: Lipnița, Găneasa, Coslugea, Satul Nou, Oltina, Cuiungic, Canlia, Negureni, județul Constanta. 377 Tabele şi adrese privitoare la | 1942 originale situația refugiaților din Cadrilater stabiliți în județul Ismail. 378 Tabele şi adrese privitoare la | 1942 originale, situația refugiaților din Cadrilater copii stabiliți în județul Mehedinți. 379 Tabele şi adrese privitoare la | 1942 originale, situația refugiaților din Cadrilater copii stabiliți în județul Lăpuşna. 380 Tabele referitoare la situația | 1942 originale refugiaților din Cadrilater stabiliți 83 Nr. | Nr. de vechi Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file | Observaţii inv. |alu.a. în judeţul Muscel. 381 Tabele referitoare la situația | 1942 originale refugiaților din Cadrilater stabiliți în judeţul Neamţ. 382 Tabele şi procese-verbale privitoare | 1942 originale, la situaţia refugiaților din Cadrilater copii împroprietăriți în judeţul Rădăuţi. 383 Tabele şi adrese privitoare la | 1942 originale situația refugiaților din Cadrilater stabiliţi în judeţul Roman. 384 Tabele şi adrese privitoare la | 1942 originale situația refugiaților din Cadrilater stabiliţi în judeţul Orhei. 385 Tabele, borderouri, situaţii | 1942 originale, nominale, chitanțe privitoare la copil refugiații din Cadrilater stabiliți provizoriu în judeţul Vâlcea şi care au primit avansuri asupra recoltelor abandonate. 386 Cereri de repatriere, acte de stare | 1942-1943 originale, civilă, adrese şi corespondenţă copii privind repatrierea de la est de Bug şi Nistru. 387 Cereri şi adrese privitoare la | 1943 originale, solicitările unor persoane de copii colonizare în Basarabia şi Transnistria. 388 Cereri de repatriere, acte, adrese şi | 1943 originale, corespondență privind repatrierea copii românilor de la est de Nistru şi 84 Nr. | Nr. de vechi Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file | Observaţii inv. |alu.a. Bug. 389 Cereri de repatriere, acte, adrese şi | 1943 originale, corespondență privind repatrierea copil românilor de la est de Nistru şi Bug. 390 Cereri şi adrese privind solicitări de | 1943 originale, colonizare în Basarabia și copii Transnistria. 391 Cereri şi adrese privind solicitări de | 1943 originale, colonizare în Basarabia. copii 392 Cereri şi adrese privind solicitări de | 1943 originale, colonizare în Basarabia. copii 393 Cereri, adrese, certificate, declaraţii | 1943-1944 originale, referitoare la românii de la est de copil; lb. Nistru cărora li s-a aprobat română şi repatrierea. rusă 394 Cereri, adrese, certificate, rapoarte | 1943 originale privitoare la solicitările de repatriere ale românilor basarabeni refugiați în Germania. 395 Adrese, referate, fişe personale | 1943-1944 originale, referitoare la respingerea cererilor copii de repatriere ale unora dintre românii basarabeni refugiați în Germania. 396 Tabele de proprietăți funciare ale | 1943 originale germanilor emigrați din comuna FRASIN, județul Câmpulung. 397 Tabele de proprietăți funciare ale | 1943 originale germanilor emigrați din comuna 85 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii FRASIN, judeţul Câmpulung. 398 Tabele de domiciliul funcționarilor bugetari şi diurnişti ai Centrului Naţional de Românizare. 1943 copil 399 Delegații, borderouri, facturi, rapoarte de activitate care justifică deplasarea unor funcționari ai Centrului Național de Românizare în Bucovina. 1943 originale, copii 400 Planuri şi referate în legătură cu organizarea apărării pasive în caz de bombardament; liste cu numele şi adresele personalului ONAC; legea pentru apărarea antiaeriană teritoriului, activă şi pasivă a instrucțiuni pentru organizarea aparării pasive în locuinţe. 1943 originale, copil 401 Referate prin care Delegaţia română din Comisia O Mixtă Româno-Bulgară solicită alocarea de fonduri pentru transportul CFR a repatriaţilor din Bulgaria. 1943 402 Fişa de pensiune înființată prin Decretul-Lege nr.2207 aparținând numitei DUMITRESCU OLGA. 1943 originale 403 Deciziile nr. 24544 din 25 1943, Monitorul Oficial nr.258 din 3 nov. 1943 şi nr.29142 din 9 dec. 1943, publicată în M.Of. nr.293 din 15 octombrie publicate în 1943-1944 originale, copii 86 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii dec. 1943 privind înființarea Comisiei Direcției Lichidărilor pentru verificarea titlurilor de stat, acțiunilor şi creanţelor deținute de foşti cetățeni români, de origine germană repatriați în Reich, însoțite de procese-verbale şi borderouri nominale referitoare la obiectele rechiziționate de la aceşti cetățeni, conform deciziilor de mai sus. 404 Adrese, tabele, adeverințe referitoare la Detaşamentul de evrei nr.117 Dobrogea. 1943 originale 405 State de plată, borderouri, chitanțe aparținând personalului Inspectoratului General al Colonizării Dobrogea, personalului temporar ONAC, personalului exterior ONAC, personalului zilier ONAC. 1943-1945 originale, copii 406 Bilanțul Serviciului General al Colonizării (31 martie 1943) însoțit de darea de seamă, contul de execuție a bugetului, balanța de verificare a conturilor, inventarul recapitulativ, situațiile anexe. 1943 originale 407 Cereri de repatriere ale unor români aflați la est de Nistru şi Bug. 1943-1944 originale, copii 408 Corespondenţa Comisiunii pentru repatrierea românilor la est de 1943 originale, copii 87 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii Nistru şi de Bug şi tabele referitoare la repatrieri din Basarabia şi Bucovina. 409 Autorizaţii provizorii de repatriere ale Comisiei de Triere Varvarovca, adrese ale Comisiunii Generale pentru repatrierea românilor de la est de Nistru şi Bug; declaraţii, adrese ONAC, procese-verbale referitoare la repatrierea unor persoane din Basarabia. Febr.1943- mart. 1944 originale, copii 410 Evidenţa refugiaților, carnete şi adeverințe de refugiați. 1943-1944 originale 411 Borderouri şi state de plată a personalului temporar al Serviciului Comercial al Colonizării; achitarea sumelor pentru apărare. 1943-1947 412 Dare de seamă însoțită de tabele de materiale şi liste de prețuri privind realizarea construcțiilor pentru colonişti în campania 1943. 1943-1944 413 Bilanțul Oficiului Național al colonizării pe exercițiul 1943-1944 1943-1944 414 Rapoarte şi corespondență privind activitatea Serviciului Comercial al Colonizării în anul 1943, centralizat şi pe județe. 1943 415 Stat de plată şi prezența personalului bugetar al Comisariatului General al 1943-1944 88 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii Dobrogei, transferat la Serviciul Subsecretariatului de Stat al Românizării, Colonizării ŞI Inventarului, situaţie de venituri şi cheltuieli pe 1944. 416 State de plată a personalului din mai multe direcţii ale Subsecretariatului de Stat al Românizării, Colonizării ŞI Inventarului - Direcţia Românizării, Direcţia Lichidării Externe, Direcţia Contabilității, Personal şi Administraţie, Direcţia Contencios ş.a., pe lunile iunie-iulie 1943. 1943 417 Dosarul ptivind arendarea prin licitaţie a Fabricii de postav Reinhold Götes din comuna Cogealac, județul Constanta. 1943 418 Acte şi corespondență privind licitaţiile de terenuri din Rezerva de Stat ce urmau a fi date în arendă unor strămutați. 1943 originale, copii 419 Adrese, borderouri, tabele nominale referitoare la evacuaţii din Cadrilater stabiliți în județul Tulcea şi la avansurile pe care aceştia le-au primit în contul recoltelor abandonate. 1943 originale 420 Acte şi corespondență cu privire la arendarea unor terenuri din Rezerva 1943 originale, copii 89 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii de Stat. 421 Cereri de repatriere, acte, adrese şi corespondență privind repatrierea românilor de la est de Bug şi Nistru. 1943 originale, copii 422 Cereri de repatriere, acte, adrese şi corespondență privind repatrierea românilor de la est de Bug şi Nistru. 1943 originale, copil 423 Cereri de repatriere, acte, adrese şi corespondență privind repatrierea românilor de la est de Bug şi Nistru; cererea profesorului Mihail Jora de a i se aproba înfierea unui copil provenit dintr-o familie de aristocrați ruşi persecutați de regimul sovietic. 1943 originale, copii 424 Cereri de repatriere, acte, adrese şi corespondență privind repatrierea românilor de la est de Bug şi Nistru. 1943 originale, copii 425 Cereri de repatriere, acte, adrese şi corespondență privind repatrierea românilor de la est de Bug şi Nistru. 1943 originale, copii 426 Dări de seamă, tabele referitoare la activitatea Inspectoratului General al Colonizărilor şi la sectoarele de colonizare din Dobrogea. 1944 originale 427 Invoieli agricole de dare în arendă a 1944-1946 90 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii terenurilor, locuitorilor sau primăriilor din judeţele Constanţa şi Tulcea; tabele de debit ale arenzilor; state de plata personalului ONAC ş.a. 428 Adrese, cereri, referate, situaţii privitoare la compensarea drepturilor şi datoriilor evacuaţilor din Cadrilater. 1944 originale, copil 429 Fişe personale, adrese, referate privitoare la aprobarea repatrierii românului basarabean RUSU IOACHIM, refugiat în Germania. 1944 originale, copil 430 Declaraţiile personalului Serviciului Comercial al Colonizărilor care a primit ser împotriva febrei tifoide. 1944 originale, copil 431 Stat de plată al personalului Serviciului Comercial al Colonizărilor şi tablou al Direcţiei Contabilităţii cu situația provizorie a veniturilor şi cheltuielilor ONAC. 1944-1945 originale 432 Adrese ale Direcţiei Personalului Secretariatului şi Administraţiei şi tablouri referitoare la personalul temporar al ONAC. 1944-1945 originale 433 Tablouri cu personalul Serviciului Comercial al Colonizărilor şi al fostului Comisariat General pentru Dobrogea referitoare la acordarea 1944-1945 originale 91 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii de gradaţii, cu personalul ce urmeză a fi angajat temporar şi tablou centralizator pe sate şi comune cu terenurile, pe regiuni şi casele rămase de la repatriații germane din judeţul Tulcea. 434 State de plată ale personalului bugetar central din Serviciul Comercial al Colonizării. 1944-1945 originale, copii 435 State de plată ale personalului Inspectoratului General al Colonizării, Administrației Centrale a ONAC; decizii ale Administrației Financiare Constanța privind unele scutiri de impozite pentru ONAC. 1944-1945 originale, copii 436 State de plată, borderouri, decizii de angajare pentru diurniştii din administrația central a ONAC, pentru personalul temporar ONAC şi pentru Comitetul de Direcție al ONAC. 1944-1945 originale, copii 437 Declaraţii ale angajaților ONAC evacuați din Bucureşti şi trimişi la domiciliu din comuna Domaşnea, jud. Severin. 1944 originale 438 Procese-verbale, adrese ale ONAC, Inspectoratului General al Colonizării, Administraţiei Generale a Bunurilor Statului din judeţul Dorohoi către Ocolul 1944-1945 92 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii Agricol Dorohoi, primăriile comunelor Suhărău, Mihăileni, Hudeşti din judeţul Dorohoi privind folosirea terenurilor, foste proprietăţi ale repatriaţilor germani şi tabel nominal cu locuitorii care au arendat teren pe moşia statului din comuna Bălineşti, judeţul Dorohoi. 439 Adrese ale Direcţiei Personalului, Secretariatului şi Administraţiei din Ministerul Agriculturii ŞI Domeniilor către Preşedinţia Consiliului de Miniştri, circulară a Comisiei de Epuraţie din ministerul menționat privind înfiinţarea unei COMISII pentru purificarea administraţiilor publice, conform art.9 din Decretul Lege nr. 217/1945, decizia de înființare, procese-verbale şi caziere ale Comisiei pentru purificarea funcționarilor ONAC, tablou nominal cu personalul bugetar al ONAC, trecut de la fostul Oficiu pentru lichidarea patrimoniului Centrului Național de Românizare la Ministerul Lucrărilor Publice şi al Refacerii, conform Decretului lege nr.630 din 11 dec. 1944 1944-1945 originale, copii 93 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii 440 Corespondenţă în legătură cu cererile refugiaților din Cadrilater pentru colonizarea lor în judeţul Tulcea. 1944-1945 originale, copii 441 Tabele, state de plată, borderouri, adrese privind plata indemnizaţiilor pentru muncă excepțională a funcționarilor din ONAC rămaşi în Bucureşti şi inventarul bunurilor imobile aparţinând ONAC. 1944 originale 442 State, tabele, referate privind plata salariilor personalului ONAC, cheltuielile efectuate de această instituție şi suplimentarea de buget pentru aceasta. 1944 originale, copii 443 Dări de seamă, telegrame, rapoarte privind activitatea şi programul de lucru al Serviciului Comercial al Colonizării, Inspectoratului General al Colonizării şi Secției Funciare. 1944 originale, copii 444 State şi decizie privind plata salariilor personalului temporar şi al personalului serviciului exterior din cadrul ONAC, a personalului Inspectoratului General al Colonizării şi a funcționarilor Direcției Lichidărilor. 1945-1946 originale 445 Referat, dare de seamă privind bilanţul şi inventarul bunurilor imobile aparținând ONAC; tabele 1945-1947 originale 94 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii privind situaţia nominală a coloniştilor din judeţul Caliacra, a coloniştilor cu acte de vânzare- cumpărare, a coloniştilor care au primit materiale de construcții, 446 Situaţii privind art.2 paragr.11 din Convenţia de repatriere româno- germană. 1945 originale 447 Cereri, tabele şi corespondenţă privind solicitări de colonizări în diferite judeţe ale ţării. 1945-1948 originale, copil 448 Circulare ale Prefecturii judeţului Timiş, referate şi tabele ale Camerei Agricole (Serviciului Agricol) Timiş referitoare la fondul imobiliar şi verificarea coloniştilor din judeţul Timiş (centrele de colonizare Foeni, Mehala, Albina, Sân Mihaiu Român, Ivanda, Peciul Nou, Gad ş.a.) 1945 originale, copil 449 Decizii ale Prefecturii judeţului Câmpulung privind angajarea de diurnişti la Serviciul pentru Administrarea Bunurilor Statului; decizii şi state de plată ale MAD- Comisariatul General pentru Administrarea ŞI lichidarea bunurilor Grupului Etnic German şi ale Administraţiilor Regionale Sibiu şi Timişoara. 1945 originale 95 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii 450 State de plată ale Serviciului Bunurilor Germane din oraşul Suceava, tablouri nominale cu fostele proprietăți ale germanilor repatriați în 1940, conform Convenţiei româno-germane din 22 oct. 1940; tablouri nominale cu bunuri germane din jud. Suceava parasite de unguri, tablouri nominale, cereri şi declarații ale coliniştilor aşezaţi, după încheierea convenției amintite, în județul Suceava şi tablouri nominale cu imobilele fostă proprietate germană, din județul Suceava, vândute la licitație. 1945 originale, copii 451 State de plată ale personalului Inspectoratului General al Colonizării Constanța. 1945 originale 452 State de plată şi angajări pentru personalul bugetar central ONAC. 1945-1946 originale 453 Bilanțul Serviciului Comercial al Colonizării pe 1944-1945; situații ale coloniştilor cu şi fără acte de vânzare-cumpărare. 1954 originale 454 State de plată ale Administrației Generale a Bunurilor Statului Rădăuţi. 1945-1946 originale 455 State de plată ale Direcției Lichidărilor din Ministerul 1945 originale, copii 96 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii Agriculturii ŞI Domeniilor, Oficiului Naţional al Colonizărilor Rădăuţi, Administraţiei Generale a Bununrilor Germane din judeţul Rădăuţi, Administraţiei Generale a Bununrilor Statului Rădăuţi, adrese ale Direcției Contabilităţii şi Direcţiei Lichidărilor din cadrul Ministerului Agriculturii ŞI Domeniilor către Serviciul Comercial al Colonizării, Oficiul Naţional al Colonizării, Direcţia Lichidărilor, Subsecretariatul de Stat al Organizării Statului, Inventarului şi Statisticii referitoare la cheltuieli pentru evacuarea Cadrilaterului, schimbul de populație cu Bulgaria şi la cheltuieli ale Fostului Comisariat General al Dobrogei, din Constanța în legătură cu Tratatul româno- bulgar de la Craiova, din 7 sept. 1940. 456 Tabele, adrese privind situația bunurilor rămase de la repatriații germani din anul 1941 1945-1946 originale 457 State de plată ale indemnizaţiilor pentru muncă suplimentară a personalului ONAC, a salariilor personalului Administrației 1945-1946 originale 97 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii Bunurilor Germane şi Bulgare, judeţele Tulcea şi Constanţa, ale salariilor personalului temporar angajat la Serviciul Sectorului de Colonizare Tulcea şi privind prezența şi achitarea personalului Inspectorului General al Colonizării, judeţul Constanţa. 458 State de plată ale personalului Inspectoratului General al Colonizării, judeţul Constanţa, ale personalului Administraţiei Centrale a ONAC ale căror drepturi se varsă la Tezaurul Public (Fond de Război) şi a personalului temporar de pază, supraveghere şi manipulare la Depozitul Serviciului Comercial al judeţului Tulcea. 1945 originale 459 Cereri de colonizare ale unor locuitori din judeţul Trei Scaune. 1945-1947 originale 460 State de plată ale personalului ONAC. 1945-1946 originale 461 Tabele cu personalul bugetar şi diurnist al Direcției Lichidărilor din ONAC. 1945-1947 originale 462 Corespondenţă, tabele, situații privind repatrierea persoanelor de origine germană şi bulgară şi trecerea în proprietatea statului român a averilor rămase în urma 1945-1946 98 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii acestora. 463 Note, rapoarte, situaţii, corespondenţă privind valorificarea bunurilor intrate în patrimoniul statului român, în urma Convenţiei româno-germane din 22 oct. 1940. 1945-1946 464 Corespondenţă în legătură cu cererile unor locuitori din jud. Teleorman pentru a fi recolonizaţi în alte judeţe ale ţării. 1945-1947 originale 465 Decrete-legi, jurnale ale Consiliului de Miniştri, decizii, circulare, instrucțiuni privind alocări de fonduri, plăţi de salarii, prime sau indemnizaţii pentru personalul ONAC-diverse direcţii. 1945-1947 466 Stat constatând prezenţa la serviciu şi achitarea retribuţiunii cuvenite personalului bugetar al Direcţiei Personalului, Secretariatului şi Administației din MAD. 1945 originale 467 Monitorul Oficial nr. 296/29 decembrie 1945. Norme pentru administrarea bunurilor rămase de la bulgarii şi germanii repatriați. 1945-1946 originale, copii 468 Adrese, referate şi corespondență privind creanțele germanilor repatriați, administrarea imobilelor provenite de la germanii repatriați, averile părăsite de germanii 1945-1946 originale, copii 99 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii repatriați pe teritoriul României. 469 Referata, note de serviciu, corespondență privind situația imobilelor aflate în administrarea ONAC. 1945-1948 originale, copii 470 State de plata personalului Administraţiei Generale a Bunurilor Suceava, în anul 1945. 1945 originale, copii 471 State de plata personalului ONAC pe anul 1946; tablouri de debit de arendă, învoieli de arendă, contracte de arendare a unor bunuri ONAC, administrate de către coloniştii români. 1945-1946 originale, copii 412 State de plata personalului zilier pe lunile ianuarie-decembrie 1945; borderouri de acte justificative pentru cheltuielile de transport ale personalului Administrației Generale a Bunurilor Rădăuţi. 1945-1946 originale 473 Recipise, avize de plată, chitanţe de decontare a cheltuielilor de transport, ordine de încasare, referate ONAC procese-verbale şi întocmite de inspectorii asupra situației din teritoriu; contracte de arendare; state de plată. 1945-1947 Originale, copii 414 Acte, referate, corespondență privind situația mobilizării pentru 1945 originale, copii 100 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii lucru a personalului ONAC (literele A-M). 475 Adrese şi corespondenţă privind situația militară a personalului ONAC (literele N-Z); instrucțiuni pentru organizarea apărării pasive în cadrul ONAC; tabele cu angajaţii ONAC care sunt încorporaţi în armată şi se propune a fi mobilizați pentru lucru. 1945 originale, copii 416 State privind prezența şi achitarea personalului Inspectoratului General al Colonizării, județul Constanța, ale personalului ONAC detaşat la Camera Agricolă Râmnicu-Sărat, ale personalului exterior din cadrul ONAC; economiile rezultate la statele de personal din serviciile exterioare; borderouri cu sumele de încasat de la MAD, ONAC. 1945-1946 originale 477 Corespondenţă privind cererile unor locuitori din județul Baia de a fi colonizați în Banat; tabelul cu locuitorii din comuna CORNU- LUNCEI, județul Baia, împroprietăriți pe proprietățile germanilor repatriați. 1945-1947 originale 418 State de plată a personalului ONAC. 1945-1946 originale 101 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii 479 State de plată a personalului zilier din Administraţia Generală a Bunurilor Statului Rădăuţi. 1945-1946 480 State privind plata salariilor personalului fostului Subsecretariat de Stat al Organizării, Statisticii şi Inventarului repartizat la Serviciul General al Colonizării, județul Constanța, personalului Direcției Tehnice şi Corpului de Inspecție şi Control din ONAC. 1945-1946 originale 481 Rapoarte, referate, liste şi procese- verbale referitoare la înființarea de cooperative agricole în satele de colonişti din judeţele Constanţa şi Tulcea. 1946 originale 482 Legea nr. 878/1946 privind neurmărirea unor creanţe ale MAD sub 10.000 lei; extras din Legea nr. 188/1946 referitoare la trecerea ONAC sub autoritatea şi controlul MAD. 1946 copii 483 Extras din Legea nr.2/3 ian.1945 pentru înființarea Comisariatului General pentru administrarea şi lichidarea bunurilor Grupului Etnic German; extras din Decretul-Lege nr. 485/1944 privind abrogarea legii nr. 830 din 21 nov.1940 pentru constituirea Grupului Etnic German 1946 originale, copii 102 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii din România; ordine de mobilizare pentru personalul M.O.N.T. 484 Contracte de arendă încheiate încheiate între ONAC şi diverşi cetăţeni din judeţul Constanţa. 1946 originale 485 State de plată a salariilor personalului temporar din Administrația Centrală a Bunurilor Statului Rădăuți, pe anul 1946. 1946 originale, copii 486 State de plată a personalului din Direcția Lichidărilor a ONAC, pe luna decembrie 1946. 1946 originale, copii 487 State de plată a salariilor personalului bugetar şi temporar din serviciul exterior al ONAC pe anii 1946 şi 1947. 1945-1946 originale 488 Bugetul de venituri şi cheltuieli al ONAC pe exercițiul financiar 1946/1947; tablouri de debit definitiv al coloniştilor cu sumele datorate la stat drept valoarea lotului şi datorii diverse. 1946-1947 originale 489 Decizie privind angajarea personalului temporar; referat pentru aprobarea sumelor necesare la plată personalului temporar; state de plată pe anii 1946 şi 1947. 1946-1947 originale, copii 490 Bugetul Direcției Lichidărilor pe anul 1946/1947; state de plata salariilor personalului Direcției 1946-1947 originale, copii 103 Nr. | Nr. de vechi Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file | Observaţii inv. |alu.a. Lichidărilor pe anii 1946 şi 1947. 491 Avize de plată, facturi, referate de | 1946-1947 originale, justificare a unor cheltuieli diverse copii făcute de serviciile ONAC. 492 State de plată a salariilor | 1946-1947 originale, personalului ONAC pe anii 1946 şi copii 1947. 493 State de plată a primelor de achitat, | 1946-1947 originale, indemnizaţiilor pentru copii şi copii salariilor personalului ONAC pe anii 1946 şi 1947. 494 State de plata indemnizaţiilor | 1946-1947 originale, cuvenite personalului ONAC pe Copil anii 1946 şi 1947. 495 Liste de plată şi borderouri de acte | 1946-1947 copii justificative cu privire la diferite plăți. 496 Corespondenţă referitoare la | 1946 originale, înaintări în grad, concedii de copii odihnă, aprobări de pensii pentru angajații ONAC, transferul unor angajați de la un serviciu al ONAC la altul. 497 State de plată a personalului | 1946 originale bugetar central al ONAC şi a zilierilor. 498 Referate ŞI corespondenţă | 1946-1947 originale, referitoare la aplicarea Convenţiei copii financiare ungaro-române din anul 1924, privind valorizarea datoriilor 104 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii şi creanțelor-librete de economii, distrugerea acestora, situația unei părți din arhiva creată de Consiliul Dirigent. 499 State de plată a angajaţilor Administraţiilor Regionale Braşov, Sighişoara, Sibiu, Timoşoara. 1946 originale 500 Decizie privind organizarea şi atribuțiile Comisiei Centrale de Reformă Agrară (16 sept. 1946); decizii de numiri în diverse funcţii din ONAC. 1946 originale, copii 501 State de plată a personalului Administrației Generale a Bunurilor Germane din județele Constanța, Tulcea, Rădăuţi, Suceava, Administraţiei Generale a Bunurilor Germane şi Bulgare din judeţul Constanţa; decizii de angajare pentru personalul temporar ONAC. 1946 originale 502 Regulamentul pentru modificarea art.3-11 din Regulamentul pentru aplicarea Legii asupra colonizărilor, publicat în Monitorul Oficial nr.133 din 11 iunie 1940, decizii de numiri în funcţie ale unor angajaţi ONAC. 1946 originale, copii 503 Decizii de angajare a unor diurnişti la Administrația Bunurilor Statului - județul Câmpulung şi la 1946 originale, copii 105 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii Administrația Bunurilor Germane - judeţul Suceava; tablou cu funcționarii diurnişti ai ONAC. 504 Memoriu, rapoarte, referate, corespondență privind activitatea Direcției Lichidărilor din cadrul MAD; propuneri de schimbare a denumirii acestei direcții, verificarea inventarului auto deținut. 1946-1947 505 Procese-verbale, referate, rapoarte, corespondență între MAD şi Ministerul Afacerilor Străine, ONAC ş.a. privind repatrierea rutenilor din județul Severin în URSS, a maghiarilor, bulgarilor ş.a. 1946-1948 506 Referate, cereri, tabele, adrese privind despăgubirea evacuaţilor din Cadrilater. 1946-1947 507 Referate, avize şi chitanţe de plata salariilor, indemnizaţiilor etc. personalului ONAC. 1946-1947 508 State de plata personalului Inspectoratelor județene ale colonizării (Administraţia Bunurilor Germane şi Bulgare din judeţul Constanţa, Administraţia Bunurilor Germane din județul Suceava ş.a.) 1946-1947 509 Tabele cu sumele distribuite de 1946-1947 106 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii către Prefectura judeţului Ilfov, refugiaților din Dobrogea pentru recolta rămasă pe teritoriul cedat. 510 State de plata personalului ONAC. 1946 511 Borderouri şi state de plată a personalului ONAC - Direcția Lichidărilor. 1946-1947 512 Adrese, referate, corespondență privind situația coloniştilor din diverse regiuni ale țării; corespondență privind transportul coloniştilor din diferite zone, către noile terenuri ce le-au fost atribuite. 1946 originale, copii 513 Adrese şi corespondență privind preluarea da către Direcția Lichidărilor din ONAC a bunurilor care aparținuseră Mişcării Legionare. 1946 originale 514 Adrese, referate, corespondență privind bunurile repatriaților cehi şi slovaci şi modalitățile de preluare a acestor bunuri de către statul român. 1946 originale 515 Adrese şi corespondenţă privind situația financiară a terenurilor date în arendă către colonişti, plata arenzilor, valoarea recoltei de pe terenurile arendate, lichidarea unor datorii ipotecare. 1946 originale, copii 516 Cereri şi corespondenţă privind 1946 originale, 107 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii colonizarea unor locuitori în Banat şi în alte regiuni unde se găseşte pământ disponibil. copii 517 Tabel de identificarea coloniştilor stabiliți în comuna CATALOI, județul Tulcea; recapitulația generală a bugetului de venituri şi cheltuieli al ONAC pe 1946/1947; table de coloniştii români arendaşi ai terenurilor rămase de la repatriații germani şi bulgari, din Dobrogea. 1946-1947 originale, copil 518 Referate şi corespondenţă privind fondul rural disponibil pentru colonizări. 1946-1947 originale, copii 519 Cererile locuitorilor din județul Gorj ce solicită a fi colonizați în Banat sau în alte regiuni cu terenuri disponibile. 1946-1948 originale 520 Adrese şi referate privitoare la evaluarea bunurilor imobile şi recoltelor abandonate de evacuații români din Cadrilater. 1946 copii 521 Cereri şi adrese referitoare la solicitările unor persoane de a fi colonizate în Dobrogea. 1946-1947 originale, copii 522 Adrese şi referate privitoare la modul cum sunt administrate de către arendaşi bunurile proprietatea ONAC situate în județele Tulcea şi 1946-1947 originale, copii 108 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii Constanţa. 523 State de plata salariilor şi diurnelor personalului — zilier, temporar ş.a., Administrației Generale a Bunurilor Statului Rădăuţi. 1947 524 State de plata salariilor şi diurnelor personalului — zilier, temporar ş.a., Administraţiei Generale a Bunurilor Statului Rădăuţi. 1947 525 State de plata salariilor şi diurnelor personalului — zilier, temporar ş.a., diferitelor direcţii ale ONAC şi Administraţiei Generale a Bunurilor Statului. 1947 526 Decizii de numire în funcții (avansări, transferuri) şi de angajare de personal în cadrul ONAC. 1947 527 State de plată a personalului ONAC pe anul 1947. 1947 originale 528 State de plată a personalului ONAC pe anul 1947. 1947 originale, copii 529 State de plată a diferențelor la gradații pe lunile aprilie şi mai 1947. 1947 originale 530 State de plată a funcționarilor temporari din Direcția Lichidărilor pe luna martie 1947; borderou justificativ cu sumele cheltuite din creditul extraordinar bugetar deschis de Ministerul Finanțelor cu 1947 originale, copii 109 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii nr. 54991/47; ordin de plată a creditului extraordinar bugetar. 531 Borderouri şi corespondență referitoare la reținerile făcute din Casei de salariile membrilor Economie, Credit şi MAD. Ajutor a Funcţionarilor Tabele nominale cu personalul ONAC. 1947 originale, copii 532 Cereri însoțite de acte de stare civilă ale unor cetățeni din județul Cluj prin care solicită colonizarea în diferite județe din Transilvania. 1947 originale 533 Corespondenţă referitoare la cererea unor colonişti din județul Suceava pentru a fi scutiți de impozite; corespondență privind cererea lui Nohai Mihail, evacuat din Cadrilater de a fi recolonizat; tabele, decizii şi adrese referitoare la angajați ai Direcției Lichidării. 1947-1949 originale 534 Cereri adresate Oficiului Național al Colonizărilor, Administrațiilor Financiare din județele Ialomiţa, Tulcea, Rădăuţi, Suceava referitoare la scutiri de impozit pentru pământul ce le-a fost repartizat, conform Legii Colonizării, publicată în Monitorul Oficial nr.98 din 25 aprilie 1940. 1947 originale, copii 535 Rapoarte, note, tabele, 1947-1948 lb. română, 110 inv. Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii corespondență privind repatrierea în Polonia a persoanelor de origine poloneză din Bucovina şi trecerea în proprietatea statului român a averilor rămase în urma acestora. franceză, poloneză 536 Referat privind acțiunile de colonizare, proiect de lege pentru deplasarea şi aşezarea populației (copie); instrucțiunile de aplicare a Legii 863/1946 (M.O. 251/29 oct.1946) bunurilor aparținând ONAC. privind lichidarea 1947 537 Jurnale, decizii, referate privind acordarea despăgubirilor către populația evacuată din Dobrogea de Sud (Cadrilater), în urma Tratatului româno-bulgar din 7 septembrie 1940. Referat, siruație, corespondenţă între MAD şi Secția Consulară a Ambasadei Polone din Bucureşti, privind repatrierea populaţiei de origine poloneză. 1947-1948 Copil, concepte 538 Contracte de vânzare-cumpărare încheiate între stat şi colonişti pentru loturi din comuna Ovidiu, judeţul Constanţa. State de plată a personalului ONAC. 1948 539 Decizii de angajare, state de plată a personalului Administraţiei Centrală ONAC şi a funcționarilor 1948 111 Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme Nr. file Observaţii detaşaţi din teritoriu la centru. 540 Contracte de vânzare-cumpărare încheiate între ONAC şi colonistul TROFIM M. DUMITRU pentru teren şi loc de casă, în comuna L. Catargiu; fişa de debit. 1948 541 Referate de plată, procese-verbale, state de plată, borderouri de cheltuieli ale comisiilor, serviciilor, direcțiilor însărcinate cu realizarea colonizării în Dobrogea. 1948 542 State de plată a funcționarilor Administrației Centrale a ONAC. 1948 originale 543 Convenția româno-maghiară pentru lichidarea dublei proprietăți în zona de frontieră. Legea privind cetățenia română -1948; instrucțiuni pentru aplicarea acesteia. 1948-1949 copii, concepte 544 Instrucţiuni, procese-verbale, tabele, situaţii, corespondenţă între MAD, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Străine şi ambasada polonă din Bucureşti - Secția Consulară privind repatrierea populației de origine poloneză. 1948-1950 originale, copii 112