III. Instaurarea dictaturii
Mussolini se străduie la început să liniştească clasa politică, alcătuind un guvern din care nu sunt excluşi decât socialiştii.
Curând însă, intimidează Camera printr-un discurs ameninţător (16 noiembrie) şi obţine acordarea de puteri depline pentru un an. În ianuarie 1923, este creată Miliţia fascistă. În timp ce violenţa împotriva opozanţilor se intensifică, Mussolini îşi atrage simpatia Confederaţiei Industriaşilor şi a noului papa Pius al XI-lea (1922-1939). Partidul fascist fuzionează cu naţionaliştii şi, în vederea alegerilor, obţine votarea unei legi prin care se atribuie două treimi dintre locurile listei care obţine 25% dintre sufragii. Partizanii lui Mussolini strâng 64,9% dintre voturi. Cu toate acestea, dictatura nu este încă unanim acceptată.
Ceea ce se întâmplă în iunie 1924, când, la asasinarea deputatului socialist Matteotti, întreaga Italie este zguduită de un val de indignare. Dar opoziţia legală se dezbină. Catolicii populari au ezitări. Din 27 iunie, 127 de deputaţi părăsesc Parlamentul şi se „retrag pe colina Aventin“. Această tactică nefericită lasă cale liberă fascismului. Mussolini profită pentru a-şi întări şi mai mult poziţia. La 24 decembrie 1925, este numit şef al guvernului şi, timp de douăzeci de ani, va avea în mâinile sale soarta Italiei.
Continuare: IV. Succesul fascismului