Poesii ale scriitorilor din epoca Unirii (1909)

COLECȚIA POEŢILOR ROMINI 


x` 


POESII 
: ALE SCRIITORILOR 
DIN EPOCA UNIRII 


A. DEPĂRĂȚIANU, N. T. ORĂŞANU, 
M. ZAMFIRESCU, N. NICOLEANU, Gri. 
MELIDON, GHEORGHE SION, NICOLAE ls- 
TRATI, G. Tăutu, D. DĂSCĂLESCU, TOAN 

A. LĂPEDATU. 


VĂLENIĂ-DE-MUNTE 


TIPOGRAPIA NEAMUL ROMĂNESC» 
1909. 


www.dacoromanica.ro 


PREFAȚA 


Acest volum cuprinde pe poetit din epoca 
Unirii şi din cei dintăiii ani după 1870. 

Din Depărăţianu, autorul „Dorurilor gi 
amorurilori, se vor mira multi că s'a dat atît 
de putin; gi mai mult că vestita „Vară la 
fară“ nu se află cuprinsă în volumul de faţă. 
După cunoscutele versuri: 


Locuinţa mea de vară 

E la ţară: 

Acolă eŭ voii să mor, 
Ca un fluture pe floare, 
Beat de soare, 

De parfum şi de amor, — 


poetul, — şi era un adevărat poet, sacrificînd 
însă peste măsură gustului romantic pari- 
sian şi întrebuințînd curent jargonul francos 
romin —, se pierde în banalităţi şi non-sen- 
suri, fi trebuie „iubirea timpului patriarhal", 
şi îndată specifică: „să cheme din colibi afar”* 
pe „ale soarelui copile“, care pe semne atita 
ati de lucru, să asculte oum „murmără co- 
piliţe şi copii“, să vadă undularea grinelor 
pintre maluri de sulfină si Vaglicie, să as- 


www.dacoromanica.ro 


1V 


culte „basmele-azurate şi 'nstelate“, să mi- 
roase „odorile minunate, parfumate din 
fruntea lui Teocrit“, să descopere „plaiul 
verde de zmaraldă“ (émeraude), „silfidele... 
surioare cu Camila lui Virgil“, „umbrele ol- 
scure“, care 'n codru joacă *'ntr'un picior, 
telele care „se lanţă“ amorezate, ba chiar 
„mireasa nopţii“, în ie de argint, care se 
arată cîntărețelor „goală 'n patu-i nuptial“, 


Şi tremuriada virgină, 
Ce suspină 

În al umbrelor mister, 
Zice-amiculul ce-l cere 
Din siu mere... 


Ge zice? Zice: 
qUite luna sus pe cerl» 


Se ştiă iarăşi versurile de revoltă socială 
inutilă : 
Moară tonţii in palate 
îmbrăcate cu covoare d'Ispahan, 


Dar admiraţia ar scădea, dacă s'a" adaugi 
celelalte versuri ale strofei: 


EI ce chem pietrele triste 
Ametiste 
Şi părinte pe tiran! 


Să lăsăm celelalte blestemuri ale fînă- 
rului revoluţionar, care-și ficea' stagiul pa- 
risian atunci cînd alții luptaii pentru Unire 


www.dacoromanica.ro 


V 


și să închciem cu a treia strofă favorită a 
publicului : 


Mie dați-m! valea verde, 
Unde pierde 

Omul negrele gindin! ; 
Unde-ţi uiţi de infamia 
Și sclăvia 

Auritelor zidit ! 


Acelugi ritm musical, unit însă cu culoare, 
exotică ori istorică, şi cu idei poetice, am 
crezut că se află în bucăţile ce am reprodus. 


N. T. Orășanu, cunoscutul satiric, mai cu- 
rînd pamiletist, unce ori spiritual, adese ori 
veninos, nu se întilneşte în această culegere 
decît prin două bucăţi, bate din cărticica 
Floricele de primăvară, 1854. Altele din ale 
lui, din şcrisul lui de luptă, se vor afla în 
culegerea de poesii politice, care va urmă 
ceva mai tărziu, 


M. Zamfirescu s'a învrednicit de o nouă 
erliţie, în colecţia Müller şi de o biografie cu 
portret în Revista Nouă. 

Limba ca şi tonul exclud însă cea mai 
mare parte din opera lui poetică. Şi el scrie 
in jargonul lui Depărăţianu şi, pe lîngă 
aceasta, fondul poesiilor sale,—înţelegind prin 
areasta şi icoana, epitetul, expresia, totul 
afară de versul musical, — e de mai dese ori 


www.dacoromanica.ro 


VI 


nul. S'aii ales trei bucăţi în care licărcşte 
poesie. 


Nu sìnt uplecat a exagera pe N. Nicoleanu, 
din care s'u dat de curind o îngrijită editie, 
de d. Gh, Boydan-Duică, în biblioteca de cla- 
sici a „Minerve“, Şi acesta are o liră mo- 
nocordă, al cării sunet nu e original si 
ajunge îndată a nu fi nici sincer, Acea re- 
voltată tânguire byroniană oboseşie. Între bu- 
căţile reproduse, una, „Paserea fidelă“, e luată 
din Revista contemporană, unde poartă iscă- 
HUTA „N. N.“ 


Nu s'a dat pănă acum o retipărire a poc- 
siilor profesorului Gh. Melidon, mort la 
Roman acum vre-o doutizeci de ani. În seri- 
sele lui e patriotism adevărat şi adesea ener- 
gic. „La coroana lui Ştefun-cel-Mare“ a mati 
fost dată din noii în „Floarea darurilor“, II, 
Imnul „întăiului escadron" se aflii în calen- 
darul lui Asachi pe anul 1848. 


Din poesiilc lui Gheorghe Sion, strînse de 
el însuşi în volum, la 1857, sat luat mai 
multe. Accasta nu se explică prin înncilțimeu 
poetică la care ar ajunge acest scriitor, de 
cele mai multe ori foarte prosaic, ci prin 
partea din spiritul timpului care se păstrează 
in versurile luy din timpul străduinţelor către 
Unire. 


www.dacoromanica.ro 


VII 


Din , Miha, drama istorică pe care N. 
Istrati o publică la Iaşi, în 1850, s'aii ales 
două bucăţi; „Lumina şi întunerecul“ e după 
Calendarul lui Asachi pe 1848. 


Gh. Tăutu are, într'o formă adesea negra- 
maticală, interesante tablouri de moravuri 
şi mote politice din aceiaşi vreme a Unirii. 
Nu lipsesc nici bucăţi lirice cu adevărat frv- 
moase, Am ales, şi pentru noutate, ce ni s'a 
părut mai bun în cele două volume ale lui: 
„Poesii“ (laşi, 1862) şi „Brînduse române, 
poesii nouă“ (Iaşi, 1868), precum şi dinto 
ultimă căvticică. 


De la D. Dăscălescu, din Focșani, pe cure 
Sion, puţin cruțător cu prietenii, ni-l zu- 
yrăveste ca pe un jucător de cărţi cure scrie 
şi versuri din desperare (Revista Carpaţilor, 
II, pp. 171-8):, am luat o bună parte din 
„Zorile“ (laşi, 1854) şi din „Scrisori din 
fara [inţărească şi poesii nouă“ (Iaşi, 1856). 
Dăscălescu e din scoala lui Sion; el mare stil 
şi măsurii, dar puterea-i poetică dă cînd şi 
Cînd versuri şi chiar bucăţi întregi foarte 
frumoase; varietatea inspiraţiei bi merită 
a fi ținută în seamă şi, în sfirsit, şi prin el 
se păstrează în poesie spiritul unei epoce către 
care privim cu admiratie şi recunoștință, 


1 Pe urmă a fost, în 1856, preşedintele tribu- 
nalulul Putna, 


www.dacoromanica.ro 


VIII 


Am aduus cîteva din pocsiile poetului bra- 
şovean Al, L Lăpădatu, al cărui scris, într'o 
formă corectă şi îngrijită, e un eco ü al pvesiei 
bei Alecsandri, dar nu mumai atita. Cu pri- 
vire lq împrejurările de azi din Ardeal nu 
se vor ceti fără emoție imnurile lui către 
libertate. Se mai dă o încercare de baladă şi 
o foarte izbutită prelucrare a cântecului 
popular (v. Încercări în literatură, Brasov, 
4874). 


www.dacoromanica.ro 


ROARDA 


O POESIE A LUI GH. CHITU 


Către musicantul Wiest 1. 


Din Cetatea Bucuriei, din a Dunări! cimpie, 
Cintătoare fllomelă, intre noi astăzi sosestI, 
Si; în treacštu-tí cel iute, tu ni cinţi o melodie 
Ce desteaptă suvenire inimilor vomăneşti. 


Te salut, brave maestru : a ta artă se-admiră; 
Al tăă arc, a ta vioară, al tăi suflet simţitor, 
Inspirate de natură, ca a lui Apollon liră, 

Ne incintă, ne răpeşte si ne uinple de amor. 


În sublima-ti fantasio, auz Oltul cum suspină, 
Auz fluierul din munte, auz Dunirea mugina, 
Romincuţa cu o doină dorul săă cum şi-l alină 


1 Gh Chițu, cunoscut maf tirziă ca bărbat 
politic, a lăsat, de fapt, o singură poesie, pe care, 
necuprinzind-o în volum, o dăm aici ca adaus. 


www.dacoromanica.ro 


— 2 — 


Şi Rominul cu speranţă din al săi vis trosă- 

(rind. — 
Cintă dar, brave maestre: în acordurile tale 
Auz voacea ltomăniel!, auz cintecele sale. 


Viena, 19 iunie 1853. 


* 


www.dacoromanica.ro 


POEȚI MUNTENI 


www.dacoromanica.ro 


A. DEPĂRĂȚIANU 


www.dacoromanica.ro 


fe — CSS A 
eee Aaa scai, 


MAMA 


traii tre! sărmanii : dol copil şi-o mamă, 

Şi pine !... un singur codru într'o mahramă. 
Mama-! frinse 'n două si dete pe rind 

La fiestecare cite-o părticea. 

— Mam’! atunci copiil ziseră plingind: 
aie ce-ţi răminen ? — «Vol», răspunse ea. 


1857, Mart 19. 


www.dacoromanica.ro 


SISA 


Isuse, al mieü, tu mielul lui Dumnezei, tu, 
[soare 
De-amor, de caritate, de pace, de candoare, 
Tu, bunule cuviut. 
Atotedivină rouă, ce fac! să iallorească, 
În suftetele-umane virtutea Ingerească, 
Şi cerul pe pămiat. 


Isuse! bunatate supremă, ’n al tăă nume. 

Peri prin foc, priu facăul, martir’, atita lume : 
Atita singe-o Crist, 

În numele tăă regi! și popil răspindiră!... 

Şi, cind auto-dă-fe, masacre, munc! periră, 
Creştinul e tot trist! 


Tot trist şi plin de lacrimi, Isuse, ca 'nnainte ç; 

Căcl monştri şi tiranil, ce văd numal morminte, 
Şi moarte 'n visul lor, 

Acel ce-aprind războiul şi vrăjbile 'n cetate, 

Acel ce-alerg pe strade strizind Fraternitate 
Si fraţii şi-l omor; 


www.dacoromanica.ro 


EE 


Aceia ce inrugă, insultă, calomaie, 
Strămută teara ’n haos, credința 'n eresie, 
Şi casele 'n mormint, 
Ni vin în al tăă nume, Isuse, — ne sfisie, 
Ne muşcă, ne despoaie, ne:omoară, ne proscrie, 
În numele tăă sfint! 
1859, Decembre. 
Roşi-de-Vede, 


www.dacoromanica.ro 


AY DIOS DE MI TIERRA! 


Pe-acolo unde riur!, prin apa lor cea dulce 

Şi murmurul lor magic, cu noaptea cind se 
Pagin, 

Te farmec, precum mama, copilul vrind să 
[culce, 

Din cintec ff dă somnul și laptele din sin; 


Pe-acolo, doamne mare, frumos unde pămintut 

S'adornă de cunune, ca fetele de flori, 

Şi, vara, cind prin selbe si cămpl se plimbă 
[viatul, 

Edenice parfumuri ridică păn’ la nori ; 


Pe-acolo, cum parfumul aura *mbălsămeste, 
Vărsind la vechi junete, junețel dind amor. 
Pe-acolo pe mormintul străbunilor pluteşte 
Spiritul ce, din moarte sărind, e *nvietor. 


O! groapa lor, călcată de-atitea tălpl stupide, 

Emană suflet astfel de tare, că prea rarl 

Din cei ce-l beait sint vase aşa de mult solide, 

Încit să nu se spargă supt dinsul... EI sint 
[marl!... 


4857, Septembre °20, *Paris. 


* : 
www.dacoromanica.ro 


Sint capete profunde, din care cite-odată, 
Ideiu-Om răsare; — și lumea, 'nsetoşată, 
S'adapă, multe veacuri, din unda e! mereü ; 
Cu toate astea piere, cu timpul, se ruină, 
Cu va-ul eï fragile, cu lumea de ea plină; 
O singură rămine: Ideia-Dumnezeŭ. 


Sisteme, legi, credinţe, guverne se tot schimbă; 
Şi-aceasta se numeşte progres în noua limbă: 


O scară, ce se 'ntinde, de jos pănă la cer, 
Cu mil de trepte scară, distant' atit de lungă, 
Cit trebuie la corpuri pe suflete s'ajungă, 
Cit trebuie la oameni, scăpaţi de foc, de fier, 
De lanţul care-i leagă, de spada ce-l ucide, 
S'ajungă In regiunea cimpiilor splendide : 
Toţi buni, egali în Domnul, o turmă şi-un 
[păstor !.,, 


Acesta e progresul... — poetică minciună, 

Ce zice, cind furtuna popoarelor răsună, 

— «Nainte-afla-vom soare». — Şi n'aflăm decit 
[nor] 


www.dacoromanica.ro 


— 8 — 


Intensul nor, tn fundal cu! gintele confuze, 
Cu arma lor în mină, cu vorba lor pe buze, 
Ca ’n fundul unet urne s'agită de destin, 
Aici si norme, reguli si legi sint nule toate, 
Prin a <|- b fatalul x s'afli nu se poate! 


Căci mundul este haos incert, — Şi de-aci vin: 
Durerile, angustia. discordil sempiterne, 
'Turbările 'ntre oameni, ca ’n lupit din caverne, 
Războiul totdeauna si pacea rare or! 

De-aci, din inconstanţa ideit noastre vană, 
Lipsită de-adevărul etern, care emană 

Din Domnul, nictodată din biețit muritori! 


1859, 


www.dacoromanica.ro 


ss S EU A SEES 


QUASIMODO 


Ei ce lumină pe ceruri? soare, 
El ce parfumă pe pămint: floare, 
El ce e 'n undă mărgăritar, 

E] ce sclipeşte, aur, in munte, 
El ce paipită, geniu, în frunte 
El care arde, foc, pe altar, 

El care 'n piatră este scinteie, 
El, el, amorul, blondă femeie, 
Cu păr de aur, cu ochi de-azur, 
Uită de unde pleacă, şi sare, 
Nobil, din cea mal vil' animare, 
Fulger din norul cel mal obscur! 


www.dacoromanica.ro 


(Zap S say Ze Sa, 


ROMANCE MUY DOLOROSO 
del 


sitio y toma de Alhama 


EL QUAL DEZIA EN ARAVIGO ASSI 


Romană foarte tristă de la asediul şi cu- 
cerirea Alhamei, care zice în arăbește asa :) 


L. 


Prin cetatea de Granada, 
Mañürul rege se primbla, 
De la poarta de Elvira, 
La cea de Vivarramblă, 
Ay de mi Alhama!l 


Cărţi i! fură lu! venite, 
Că s'a loat Alhama; 
Cărţile-arunca din mină, 
Mesagerul omora. 

Ay de mi Alhama! 


Se da jos după asină, 
Şi pe cal incăleca, 


1 Val mie, Alhama 1 


www.dacoromanica.ro 


— 1 — 


Si, prin Zacatin luínd-o, 
S'afla sus la Alhambră. 
Ay de mi Alhama! 


Ajungind sus la Alhambra, 
El îndată ordona 
Ca din surlele de-aramă 
Şi din trimbițe-a suna, 

Ay de mi Alhama! 


Tare tobele de luptă 
În oraş să bat' alarma, 
Ca s'auză toţi Moriscil, 
Din Vega si Granadă. 
Ay de mi Alhama! 


La apel toţi Maăril, fuga, 
Lingă cruntul Marte da’, 
De ici unul, do! de culo, 
Şi-escadron mare formă. 
Ay de mi Alhama! 


Un bătrin Maŭr atunci zise, 
Lise regelul asa: 
— «Pentru ce ne chemi, ol rege? 
Pentru ce chemarea ta 2 — 
Ay de mi Alhama! 


O ! amici, am o nuvelă 
Foarte trist” a.v'anunta : 
Că creștinii, cu bravură, 
Azi nic-aă luat Alhamă! 
Ay de mi Alhama! 


www.dacoromanica.ro 


— 49 — 


Un bătrin Alfachi-atiuceu, 
Barbă lungă şi-albă nea : 
— «Bine ţi-e, — zise —, ebun rege! 
«Bun rege, bine ţi-e așa. 
Ay de mi Alhama ! 


«Mal omoa!” Abenceragil, 
«Floarea din Granadu ta; 
«Mal adună veneticil, 
«Pribegiţi din Cordovà. 
Ay de mi Alhama. 


«Pentru d-ta meriți, rege. 
«Dub! osindă a purta; 
«Să te pierzl tu şi regatul, 
«Să se piarză Granada ! 
Ay de mi Albama! 


«Este lege ca să piara 

«Cine legea va călca: 

«Va peri dară Granada. 

«Vel peri şi tu cu ea !*, — 
Ay de mi Alhama! 


Regele-auzind acestea. 

Foc din ochi! il srăpăra ; 

Şi, cum Maiărul de legi biue. 

De leg! mult bine vorhia. — 
Ay de mi Alhama ! — 


aNu sint leg! a spune licrur! 
«Ce pe regi pot supăra», 


www.dacoromanica.ro 


— 13 — 


Zise regele. şi, tigru, 
De minie sforuia | 
Av de mi Alhama! 


H. 


qMaüre-Altachi ! Maüte-Alfachi £ 
Cel cu barba albi-nea! 
Sa te prindem ne-a pus Riga, 
Trist c'a pierdut Alhamă. 

Ay de mi Alhama ! 


Capul a-ţi tăiu şi-a-l pune, 
În vileag pe Alhambră, 
Spre pedeapsă, şi oricare, 
Văzindu-l, a tremura ! 

Ay de mi Alhama ] 


aCavalevi, buut oameni, spuneţi, 
Spuneţi regelui asa: 
Că nn sint dator nimica 
Regelui de Granunadà, 
Ay de mi Alhama! 


«luimu mea singeveuză 

Cu pierdurăm Alhama ; 

Căui, de-zi pierde Riga tara; 

Mai mult pierd acei din eal 
Ay de mi Alhama} 


Pierdu uuul casă, stare, 
Altu-umorul. faima sa; 


www.dacoromanica.ro 


== 44 == 


Pierdu mama copilasul, 
Soţul soaţa ce iuhia ! 
Ay de mi Alhama: 


Eù pierduiă fată, donzelă, 
Floarea "'ntregej Granadă, 
-Şi-un marches de Cadiz are 
Azi pe -mea Ftimă, 

Ay de mi Alhama! 


So răscumpăr, daŭ o sută 

De dublonl!, si as mai da, 

Dar marches de Cadiz bani! 

fn nimic nu vre: a-l stima. 
Ay de mi Athama! 


“Tot răspunsu-i e că fi-mea, 

Mindra Maŭră Ftimă, 

Crestinat' acum se thiamă: 

Donna Măria de-Alhamă! 
Ay de mi Alhama !» 


Astea zicind Mairu-Alfachi, 
Gizi! capul WI täia, 
Şi-l urca sus pe Alhambra, 
Precum regele voiă. 

Ay de mi Alhama! 


De-o pierzare-aza de mare, 
Oameni! şi copi! plingeaă, 
Plingeuă doamnele vai! toate, 
Cite 'n Granada s'afa'! 

Av de mi Alhama! 


www.dacoromanica.ro 


— 15 — 


La ferestre, ’n tirg, pe strade, 

Doliu negru..., și plingea, 

Ca femeile moharhul, 

Căc! un mare om pierdea! 
Ay de mi Alhama! 


1858, Novembre, 


www.dacoromanica.ro 


Zes S sa ass S 492 


Cind Cesar, ăst chel mare, intra triumfător: 
= aUxores claudite»!, strigaii soldaţi 'n cor- 
De fri’ atunci, treminde, să”manele matroane, 
Cu grijă 'nehideaü bine, ferestre, uşi, obloaue, 
Tipaü, fugiaă din fața eroului roman, 

Ca cloştile gonite de-un ulei pe maidan. 


— «Soţiile vă 'achideţi» —, striga el, de şi ele 
Erai pe-atuncl inchise, ascunse supt perdele, 
Retrase 'n ginecee, păzite de eunuci. 
chel ca Cesar să nu ni mal 
[aduci]; 
Căcl astăzi, cit să zbiere ordiile-I horide : 
— Sotiile vă ’nchideți», oi n'am putea-a le 
*achide ! 
1857. 


O timp! vre-un 


1 Închideț! femeile. 


www.dacoromanica.ro 


SIOC 


* 
* * 


Pe jos, m niste paie, cu corpul ghemuit, 
Plingea duioasa mamă, şi 'n brațe- copilazul 
Dormia, cu buza-i rosă pe sinul veştejit: 
Plingea, phngea duivasa măicuţă ; căci lacasul 
EI, biet, de sărăcie, făcea su te 'milorI: 

Pe zid url umezeala curgea de-alungu 'n unde, 
Precum pe față curge murindului sudori ; 

şi razele de soare, ce-abiu pnteuă pătrunde, 
În astă casa plină de foame şi de ger, 
Sărmanilor tul, Doamne, pareaă că vor s'arate 
Privirea ta @ntitá spre dinzii d> la cer. 


Plingeait, si ?n abundență din pleopele 'nne- 
[cate, 
Ca ploaia furtunoasă ce cade peste crin, 
Căzu” atitea lucriin! pe fruntea de zăpadă 
Copilulul din poală-l, că somnul lu! senin 
Stricară, — şi-o guriţă deschise de grenadă, 
Isusul maiculitel! si ochit lul de-azur,, 
Cereşte flori, din ploaia de lacrimi, înfloriră ; — 


Intensul frig atuncea, şi umbra d'imprejur, 
Şi foamea, şi durerea, si plingerea, periră: 
Copil ıl zicea — mumă , sarinanul mititel, 
Rizind... şi, maiculţa, ridea şi ea cu el! 


— 
www.dacoromanica.ro 


Copii 1 de ce daţi astfel, dați fuga pe poiană? 
Aceia ce drept flutur luaţi, este o pană, 

Un fulg răpit din cuibul porumbilor, de viut! 
De ce-l goniţi? lăsaţi-l departe de pămint, 

Să zboare, să se primble; — un flutur si el fie,— 
Cit vintul ce-i dă âript, mat suflă pe cimpie! 


4858, April 2, Paris. 


www.dacoromanica.ro 


CUIBUL 


Cuibul cald si vesel, cit timp puişorul 

Fuse fără aripi; — cind işi luă zborul, 

Mare, ca să 'nnoate 'n soare si'n azur; 

«Zboară», zise cuibul rece și obscur, 

Şi, trist de 'ntristarea terilor lăsate, 

Şi plingind de plinsul mamelor uitate, 

— «Zboară ! — păn” la ceruri, pău' la Dumne- 
(zei, 

«Dar spune-i, ol spune-i, că te-am crescut 
[ei !» 

14860, August &. 


www.dacoromanica.ro 


NOSSA 


CĂLDURA DIN AUGUST 1860 


DEDICATĂ *** 


În ăst timp de libertate, 
Şi epalitute, 

De unire, de dreptate, 
Şi traternitate, 

insusi Dumnezei din cer, 
Nu mal e boier, 

Ci eu tot! stinții egal, 
Ultra-libeval. 

De mult ce e popular, 
S'a facut brutar; 

Şi, din ceru-i arzator 
Facindu-si cuptor, 

A băgat in el o pită 
De pine dospită; 

Upil zic cá e prescura, 
Alțit, văr de gură, 

Zic că e, şi inturesc, 
Brut de'l muscălese ; — 

Cel mai multi (sa bată sfintul) 
Zic că e pămintul, 

Ce mi-l coace la vilvoare, 
De'l mai iute soare, 


www.dacoromanica.ro 


=. 94: = 


Mal curind sa poat” apo 
Ca şi pe la no, 

Să strige celor ec trec: 
— aAid! sipeac ecmec 


În cale, 1%, August | 


www.dacoromanica.ro 


(STEA A SETE 


— Fată mare, na paftale, 
«Pentru florile matale, 

aNa panglice si cercel, 

Pe-aï matale ghiocei, 

Adu-tí mina cu inele, 

«Să ţi-o implu de rubiăle p — 


— «Ha! boierule! paftale 
Dă cocoane! dumitale, 

Ñ ak galbeni, dacă vrei, 
mple mina dumueaei; 
Căci pe-aicea fata mare 
N'are floare de vinzare !» 


www.dacoromanica.ro 


Zap S say Zes I 


FETELE 


Vesele, ñu rochii albe, c'a’ lor suflete de dalbe, 
Fetele săriaă prin selbă si cu drag le săruta 
Iarba peste picioruşe şi copacil peste salbe : 

Fetele săriaă prin sihlă şi cu mierlele cinta”. 


De la cer viind Amorul, 
Lingă fete-şi lăsă zborul! 


Fetele cu buza ?n flacărt si cu sinu-atunci aprins, 
Cu rozuţa pe figură și 'n privire cu langoare, 
Cu guriţele deschise și cu siuul lor descins, 
Fetele ziceai: aNe-apriudem». La Amor cê- 
|reai recoare 1 


be la cer viind Amorul, 
Pe morminte-şi lăsă zborul; 


Şi copilele *ughetate, din mormintu-li zicea’ : 
«Ni-este frigr, şi-Amorul inimi moarte numat in- 
[călzia ! 
1858, April, Paris, 


* 


www.dacoromanica.ro 


op ee es ee) 
NAT 308) 


ISUS ÎN TEMPLU 


I- 


Libanul dete cedrit, Oñrul dete aur, 

Sidonul, Tiru-Egiptul golir' al lor tesaur 

De tot ce-aveu mal mare, mal nobil si mat rar 
La facerea acestul gigantic sanctuar. 


În templu-acela mintea şi forta omenească 
Voise ?n pietatea-! profundă să unească 

Pe cepuri cu pămintul, pe om. cu Dumnezei: 
Atunci era ușure ce este-acuma grei. 


Frumoasa Palestină pusese ca s'ardice 

Acel gigantic templu lui Savaot — se zice, 
Mai patruzeci şi sese de ant: t'extasiă, 

Era o fericive cerească a vedea 

Granitu-!, acest rege al stincil, cum adoară 
Pe marmura lui albă, a munţilor fecioară, 
Ivoriul alb cu negrul eben cum se “'afrăţesc, 
Şi ?n flori unul cu altul cu grațit se 'mpletesc, 
Purfire, ametiste, opale şi agate, 

Cum rid în mil de forme de geniu inventate, 
Columnele şi groși! pilastri cum s'ardică, 
Măreţi, cu fruntea "nualtă, ca si arta antică, 


www.dacoromanica.ro 


— 95 — 


Şi boltele profunde pe stilpii altierf, 

Cum rid ca nişte cerur! pe uizte palmieri, 

Şi ziua blondă "n templu, din vastele arcade, 

Cum cade strălucită ! ca apa din cascade, 

Încit și cel mai negru, mal sumbru și mar 
[blem * 

Si cel mal càndid suflet era 'n lerusalem, 

În mijlocul acestor torente de splendoare, 

Vedea pe însuşi Domnul incunjurat de soare, 


Aci, in locul cel mal sfinţit în Israel, 
Veni ’n ziu’ aceia Isus, blind ca uu miel, 


Si, ochii luf în templu primblind, văzu "m 
(lumină, 

În raze, în splendoare, în gloria divina, 

În mijlocul acelor columne de porfir, 

Cu iederà pe ele, de aur de Ofr, 

În fat' acelul rosu granit care adoară 

Pe marmura ma! albă decit alha fecioară, 

Ascunsă dupa poarta de cedru și sandal, 

La feciori! 3 Mamonel! şi popil luf Baal; 

În locul rugăciuni! şi-al graţie! divine, 

Ce sufletele triste le [uce-a fi senine, 

Aci, unde se pleucu genunchiul cu fervoare, 

Şi ochil varsă lacrumi, şi frunţile sudoare, 

Şi-amorul iuefabil, profund, sfint, resplendent, 

Pe om, ca curcubeul pe-un cer de Orient, 

Aăreşte 4, ilumină, coloră, transfigura, 


1 În text: eclatuntu. 
2 Rleme, palid. 

3 În text: miit. 

4 În text: redoră. 


www.dacoromanica.ro 


— 28 — 


Așează aüreolš pe fruntea cea obscura, 

Pe mic îl face mare, pe mare-l face mic, 

Orfanulul dă tată, străinului, amic; 

În locul unde blonda, suava, lină pace, 

Din umbrele terestre cereşte raze fare, 

Şi valurile lumil si viforul uman, 

Ce 'nneac' atitea inimi, pe negrul Ocean, 

Asa de muit alină, pe suflete s'ardice, 

Că cel mal miserabil se simte-atuncl ferice ; 

În locul cel mai aŭgust, mal sfint, mal venerat, 

De tre! oul sfint, ca Domnul, inatr'insul invocat, 

În templul lu! Iehova — o profanatiune ! — 

Pe piatra unde numal genunchele se pune, 

Isus găsi tarabe cu aur şi argint, 

Și 'n juru-li pe-aceia ce 'nșeală, fură, mint, 

Găsi usurieri!, samsarii, publicanil, 

Pungaşi!, traticanţii, infamil, şarlatanii, 

Pe-acei ce-și vind onoarea şi sufletul pe bant, 

Pe cel mai miserabili, mal ră, mal sili Jidaul, 

Strămoşi! celor de-astăzi ce vaŭ, iu sin cu 
(frigul, 

Decit un zei: argintul; decit un cult: cistigul. 

Si, viermil în cadavre si molit în vesmint, 

Din ţară, din altare, din ceruri, din pumint, 

Infamii, totdeauna găsind ceva sii rouză, 

La toate-aleargă, 'n lume nimic li face groază: 

Cind este vorba 'n pungă să puie o para, 

EI n'aă ruşine însişi tirani-a-s! adora! 

C'o mină li ieaü banil, cu alta ff tămiie; 

Supt Cesar! Palestina, ovlcit ar vrea, rămiie, 

Orleit străinul calce, cu cai 'mpărăteszti, 

Pămiatul sfint, cămine, morminte parinteşti, 


www.dacoromanica.ro 


— 97 — 


Jidanulul ce-l pasă! — Destul jugul sa lie 

De aur, ca in toată viaţa lu! sa-l ţie! 

Şi, lucru incredibil, afar’ de cirezari, 

Afa d'erghelegiil cu unghiile mart, 

Afar” de schimbători! de bani, a căror limbă 

De-odată cu schimbarea, mereă se tot pre- 
(schimbă, 

În templul lut Iehova Isus găsi și bof, 

Şi taurl, şi columbe de vindere, şi of, 

De vindere asemenI: pe-atuncea, numa! care 

ludeii putea să vinză ma! mult, era ma! mare. 


Acestea găsi ?n templu Isus, blind ca un miel r 
Conrupţia intrase de mult in Israel. 


Atuaci Isus, Cuvintul iu! Dumn ezeü, el, mielul, 
El, graţia, el, bunul păstor, amorul, zelul, 
Candoarea, castitatea, el, binele suprem, 

EI, fiul unul simplu teslar din Betleem, 

Îatră ?n minie. Spaima impluse toţi Jidanil, 
Și, mesele cu bani! dind jos, — pe șarlatanii, 
ludei!, pe samsari! lu! Israel, — pe toți, 
Gonind afar’ din Templu cu biciul, ca pe hoţi, 
Zicea Isus, s'auză ludeia oprimată, 

ludeia cucerită, vindută, inşelată: 

Nu faceţi, miserabili levit! si cărturari, 

A tatălui miei casă, cavernă de tilhari '». 


www.dacoromanica.ro 


TONOS 


FRÎNCII MERG ÎN SIRIA 


Dinaltele moscheie, ce pare ca pamintul, 
Le-azvirle ca pe niste săgete către cer, 
Dervişi cu turban verde pe cap şi e: vesniutul 
Tot verde, cea ma! sfintă coloare, tipi zbier, 
Se 'ngituie, se vaita şi Dratele-sI ardică. 

Şi capetele-si mișcă, si striga: all-A lah! — 
aCrestinil! infidelii de Frincf, cari n'au frică, 
De nimeni, nici de tine, Allah, vin a călca 
Pumintul tăii de aur, de soare şi de viaţi, 
Pămintul táü cu cipri şi cedri de Liban. 


Şi "a cimp! Arabul ager, pirlit și urs la taţă. 

De-arșiţa tropicală, urmat de iutugan, 

Se infăşură 'n burnuzul lui alb pan’ la picioare, 

Şi, vint, ca o fantusmă, s'aruncă pe-armusar. 

Deliul, turcomanul, dervişul care moare 

La Meca ’n rugăciuue, si zi și noapte afar’, 

Agalele, şeicul-islam si ulemale, 

"Toţi citt n'atinge carnea de pore și nu bea viu, 

Se spală, se ma! spală, si tot gătiţ, de cale, 

leaii armele si pleacă, strigind: aghiaur, 
[crest n . 


www.dacoromanica.ro 


— 99 — 


Femei, bătiini, prunci, — răul pagi, Cerule 
[sfinte !, 

Nimic unu cvuţă 'n marea-l turbure: e destul, 

Creştin sa fie..., moarte la toți fără cruţare, 

De singe nictodată păginul e sátul! 

Copii 'afipți în săbil şi mamele scăldate 

În singe sint ce place mal mult lui Mahomet. 

EL insașI zice: «Moarte la infidelth. — O! 

[State 
Crestine! O! Eŭropă. re sprijin! pe Profet! 


www.dacoromanica.ro 


N. T. ORĂȘANU 


www.dacoromanica.ro 


PE MORMÎNTUL MIEU 


Muritor plin de trufie, 

Tu, care calci peste mine, 

Nu trece cu-aşa mindrie, — 

Caci şi eŭ am fost ra tine, 
Dar acum sint un pamint. 


Am simţit şi eŭ ca tine 

Veselie si "'atristare, 

Dar vezi acum şi tu bine, 

Că orice se naște, moare, — 
Că-l pentru toţi un mormint. 


www.dacoromanica.ro 


Sex e 9 e 


CRIST DUPĂ CINĂ 


Isus, spalind cu apă picioarele perfide. 
Discipolului care voiă de mult a-l viude, 
Își stringe-aleusa ceata, o chiama lingă sine. 
Apostoli 'n tăcere cu toţi 'n preajmu-! vine, 
Şi Crist, cu voaceu-l dulce, li dă inc'o povață, 
Şi ce su facă 'n lume acuma il invaţă; 
Căci! az! el se desparte de toţi din astă lume, 
Şi merge iar la Tatăl, in dreapta a se pune, 
clubiţil miel», li zice, «vedeţi, ziua soseşte, 
aÎn care Domnul vostru pe vol vă puruseşte ; 
«Asa voieşte Tatul, ce-aicea mu trimite: 
eO | facă-se acuma voinţele lul sfinte! 
«Amin! amiu, zic vouă, asa e scris in cer, 
«Cac! mine, pentru lume, eŭ trebuie să pier; 
«Şi vol, amici ce astăzi atita mu iubiţi, 
«Cu toţi 'n asta noapte, cu toţi mă purusiţi! 
—- «Şi chiar eŭ ?», zice Petru... «O ! Doamne, tu 
(ști! bine 
«Că uiclodată 'n lume eŭ n'am fugit de tine! 
— «Te vel lepuda, Petre! — O! Doamne nu se 
[poate ! 
— «Te vei lepăda Petre, de tre! orl `n astă 
[noapte ; 
«Nu credeţi că, ca morţii, eŭ intru in mormint; 


www.dacoromanica.ro 


— 35 — 


«ln tot timpul şi locul, ei tot intre vol sint. 
«Puterea cea divină în tot locul domnește, 
«Şi ochiul Providenţei tot globul îl privește! 
«Mergeţi dar în unire, vă răspindiţi în lume, 
«Și botezați popoare în sacru al miei nume; 
«Fiți tar! toti în credinţă, şi propagaţi drep- 
[tatea, 
«Popoarelor cazute promiteţi libertatea; 
aMonarhilor puternici, ce ţine supt picioare 
aCetaţile vestite si sute de popoare, 
aLi arutaţi că 'n lume sint toate nebunie, 
«Că singură virtutea trăieste şi e vie; 
«De fapte-! fiecare în ceruri va răspunde, 
«Li Dumnezeii nimica nu poate a s'ascunde. 
Mergeţi printre popoare, dreptatea propagatr, 
aCredint” adevarată la toţi o arătati. 
«Ei plec, mă duc nainte, nu stai, nu mă ’n- 
[doiese : 
«Prin singele mieù astăzi pe om il mintuiesc.» 


Apostoli 'n mihuire rămia, şi Crist se duce, 
Şi-a doua zi Evrei! l-ai pironit pe cruce. 


www.dacoromanica.ro 


M. ZAMFIRESCU 


www.dacoromanica.ro 


CERȘETORUL 


«Crestini şi frați ce sinteţi, uitaţi-vă la mine; 
«Nu treceţi pe bătrinul sărac şi rugător l 
«Căci sint străin in lume, trăiesc numa?n sus- 
[pine; 
«Sint orb, fără putere, şi?n ziua care vine, 
«N'am unde să-mi plec capul. — Daţi, daţi la 
lcerşetor ! 


«Eŭ m'am născut in lume in zile lungi, amare; 
«Păriuţii mie! muriră străini si plingători, 
«Lăsiudu-mă pe'drumuri, şi fără de mincare, 
«Și fără de vedere, cerşind in gura mare 

«De astăzi pină mine, — crestini induvători! 


«O! fie-vă 'ndurare, si faceţi-m! şi mie 

qO parte dinto pine; nu mă lăsaţi să mor 

«De foame ’n faţa voastră! Şi daţi, si să vă fie 

«Pentru părinţii voştri şi-a voaștră avuţie; 

aDe unde daţi să crească. — Daţi, daţi la cer- 
[şetor ! 


«Sint gol, şi vintul bate, si noaptea 'nuaintează ; 


«Ei mi-am pierdut cărarea, şi vintul cu fiori 
ainneacă a mea voace; puterea-mi incetează. 


www.dacoromanica.ro 


— 40 — 


10! credeţi-mi si mie, si cerul să va crează 
«Lu păsurile voastre, creștin! tndurátorl! 


«Dați, dați! să vă dea cerul viața si putere, 
«Şi sfinta zi de mine să fie de-ajutor! 

«Sá vă 'ndulcească traiul si oricare durere, 
«Să n'ajungët( ca mine, s'aveţi orice veţi cere 
«Pentru copiil voştri. — Daţi, daţi lu cerşetor; 


10! daţi, şi rugăciunea şi lacrimile mele 

«Să fie ascultate in cer de mil de oil! 

«Căci pentru miue ’n lume și nopțile cu stele, 
«Şi zilele cu soare sint negre, și In ele. 

«Mă rutăcesc pe cale, ereştini indurători! 


«Daţi, daţi fărimătura ce cade de lx masă 
«La cel ce-abia, mai poate să spuie ul suă dor; 
«Şi nu vă 'ntoarceţi capul, şi dati-mlI ce vă 


[Masă 
«Acum inima voastră, cuci n'am uicit pat niel 
[casă 
«Nimic, nimic iu lume, — Daţi, dați la cerşe- 
[tor !» 
s*a 


Asa plingea 'ntr'o seară de iarna viscoloasă 
Un orb cu mina “atinsă, cerind la trecători, 
Şi, rutăcind, căzuse pe calea-i dureroasă, 
Şoptiad iu agonie: «Creștin! mdurători p. 


www.dacoromanica.ro 


— 4 — 


Şi mult după aceia, pe cind tn lungi festine 
Se 'nveseliai avutil cu cinturi Si amor, 

O murmură de vinturi c'un eco de suspine 
Părea că tot repetă: «sa daţi la cerşetor». 


www.dacoromanica.ro 


O NOAPTE PE LAC 


Al zilet mareţ rege In mantu-I purpuroasă 
De mult se invelise, perise dupe cer; 

Si ?m locul lui a nopţii amantă amoroasă 
C'un pas de tot a lene păşia sus spre eter. 


Tăcere absolută ! Natura linistita 
Represinta sublimu-I cu magice colori; 
Asa la o vergina, a lone adormită, 

Vedem cu transportire plăpindele-t comori. 


Colò, pe cele maluri, a rose! favorită 
Modulă prin grădine un cintec linistit, 

O barca 'ncet pluteşte pe unda adormita, 
Se leagănă tremindă ca steaua 'n infinit. 


În ea o copiliţă plupindă, graţioasa, 
Şi pe-al ei sin un june cu capul sta plecat; 
Asa in primavară o rosă amoroasă 
Apleac'a sa foiţă pe crinul aromat. 


Şoptirile-amoroase se sting in dulci suspine, 
Ce cu o aurelă se leagănă zburind; 

lar palida amantă a nopţilor senine 

Se pare-a fi geloasă, şi trece surizind. 


www.dacoromanica.ro 


-e — 


Încet pluteste barca, incet unda despica š 
Plupinde 'ncreţiture formează repetat; 
Copila 'ncintătoare a el voace ridica 

Si ?ntonă acest cintec din suflet inspirat. 


ll, 


O] timp al tineretel, ghirlandă aurită, 
'Tesută cu deliciu, țesuta cu amor! 
A! cit este de dulce o oară fericită 
Ce ni trimiti în viaţă, o timp Incintštor! 


Aici, in lumea noastra, viaţa-l o durere, 
Durere impletită cu suferint[ si chin: 
Amorul cind intinde o cupă de plăcere 
Atunce încetează, se stinge-orice suspin. 


Durerea, pe de-o parte, m'apasă cu turbare ș 
Amorul, pe de alta, se joacă cu-ani! miel; 
Aşa soarele arde, pulezte-o biata floare, 

Dar roua dimineţii cu drag suride eL. 


qA! zboara de lu mine, durere 'nveninată l 
Pe ăripa-ţi sinistră tu dù şi chinul miei; 
Amorul im! intinde o cupă parlumată, 

L'a căreia presenţă se stinge răul tăi. 


Cind astă oară dulce s'o nimici ca tine, 
Atunce cind amorul cu dinsa va zbura, 
Atunce, o durere, tu vino iar la mine; 

Căci tu et! posesorul, iar eŭ sint sclava ta. 


www.dacoromanica.ro 


—- 44 — 


A! dacă in viatu durerea se strivește 
De-un ce mult mai ferice si mai incintătar. 
E numai de minutul de-amor ce ni zimbeşte 
De calda sărutare a dulcelui amor. 


Aice a el voace sublimă 'nclutătoare 

Se stinge in suspine, tesute de amoi. 
Apoi, c'un salt al barcel şi cu o sarutare. 
WI părăsiră'adată cel lac inciututo:, 


www.dacoromanica.ro 


REAREA 


PLÎNSUL NOPȚII 


Cind pe ceru'! Luna trece ginditoare 

Şi suride dulce fragedelor flori, 

Printre vechi morminte s'uude-o plinsoare 
Tristă, abătuta, plina de flori! 


E un cint de doliu ce se repeteste 
Cum răsare Luna, pân” apune 'n zori, 
Cu al frunzei freamut, care-l insoteste 
Şi c'o suspinare plină de fiort ! 


Este o nebună care `n nopţi senine 
Vine ling'o piatră şi depune florl, 
Candela aprinde, şi-ale el suspine 
Las'o 'ntiparire plină de fiori?! 


E in haine albe, şi, de dor pierdută, 
Ea îşi desgoleşte sinul in plinsor! ; 
Buzele-I palite nencetat sărută 
Piatra mormintală plina de fiori! 


Trista ei durere nimeni nu cutează 
S'o aline. Noaptea, orlce călători 
Trec pe lingă dinsa şi se depărtează 
Cu o suspinare plină de fiorl! 


www.dacoromanica.ro 


— 46 — 


“Cind, in nopţi tăcute, Luna ginditoare 
“Trece şi suride fragedelor flori, 

Printre vechi morminte s'aude-o plinsoure 
“Tristă, abătută, plină de fiori, 


197%, 


www.dacoromanica.ro 


N. NICOLEANU 


www.dacoromanica.ro 


ELRES 


PASEREA FIDELĂ 


— «Cuibul tău il bate, biată păsărică, 

Crivaţul ce 'n selbe frunzele ridica 
De pe la stejari. 

Cati adăpos ire? — Vall viscolul ţipă, 

Cerul e ca plumbul, şi pe neagra ripă 
Troienil sint mari. 


Unde-ţi vel a:cunde àripa 'ngheţată ? 

Ramura 'nnegrită de turtle "'ncărcată ! 
Cum o sa trăiestI? 

S'a dus rindunica si barza, căcl hrană 

Nu li ma! dă cimpul; — dar tu, o sărmană, 
De ce nu pornesti ?...2 


— a«Păseri fără număr, berze, rindurele 
Păvăsese dumbrava terii fură jele 
Dacă u'are fol! 
Dar ca rindurica eŭ nu fug din tară 
Cind viscolul ţipă, cind viața-i amară, 
Cind daŭ de nevoi. 


Berze egoiste nu ştii ce-i iubirea. 
Azi in cringul nostru, mine plec aiurea 


Făr'a esita, 


www.dacoromanica.ro 


— 50 — 


Soare și verdeață, dumbrăv! inverzite, 
Ape cu murmure, lauuri aurite 
Numai! de-ar afla. 


La no! codru-l negru, prin văl suflă vintul. 
Selipese de ger stele pe cer, şi pămintul 
Oftează cu grei, 
Dar craca uscată de vifor pirlită 
Mi-a legănat cuibul cind era 'nverzità, 
Şi wo mal uit eă!...» 


www.dacoromanica.ro 


POATE 


ÎN CARNAVAL 


Peste tot lumini şi focuri, serbători, risuri si 
(glume; 
Peste tot femei şi oameni, In fantastice costume 
Stravestiţi, se veselesc; 
Timpu-l greă, noaptea-i profundă, e tirziă, dar 
[ce lí pasă, — 
Cind bahanta se descinge şi cind cupa e pe 
Îmasă, 
Cine mor, cine trăiesc? 


Musica cintă, răsună; capetele se ridică; 
Danţul, animat de Bacchus, ca o Furie antică 
Se deşteaptă arzător; 

Şi, pe cind nimfa s'azvirle supt a lampelor lu- 
[cire, 

Sâtirul iese din umbră şi c'o lacomă privire, 

Făctnd semn unel cumetre, simte 'n vine un 
[for ! 


împrejurul unei mese, pali, aprins, În nesu- 
[flare 

Stai bătrini, bărbați şi tineri invocind cu ’n- 
[fiorare 


www.dacoromanica.ro 


— 5° — 


Un -destin cumplit, amar ; 
Și 'ntre risurí şi blesteme, cind norocul se 
[fixeazu, 
Corifeul se ridica, Arlechin se depurtează, 
Scotoc'nd pe nesimţite fundul unul buzunar. 


Însă mal presus de patimi şi de-a luptelor 
(strigare, 
Mal pre us de voci pierdute şi de 'ntirzier$ 
[amare, 
Se innalţă, predomaesc 
Zgomotul sonor, tumultul şouptelor misterioase, 
Resultind din framintarea femeilor curioase, 
Ce surata şi privesc, 


Una, studiind efectul unei pose meditate, 
Afectează modestia inoceuţei nepătate, 
Supt un aier virginal; 
Cind in pieptu-I de Sirena zac, fierbind cu 'n- 
[fiorare, 
Pasiuui, doriuţi ascunse, mult, cu mult mai 
[arzatoare 
Decit setea lui Tantăl, 


Alta, consultind ogliuda, de triumf se 'ncre- 
[dinţează : 
Diamantul printre umbre, ca un soare, lumi- 
[nează 
Sinu-i alb, iutrevăzut; 
iasă, desfăcind buchetul, innodat cu măiestrie, 


www.dacoromanica.ro 


— 53 — 


Aí putea surprinde scmuul. urma proaspătă <` 
|vie- 
[A] surutatului vind ut. 


Cealalta, zărind bogatul, îl surude și-l uumeşte: 
Gata a intra, la uşă, peutru dinsul se opreste, 
Salutind voios. glumeţ. 
Cea mal pură, mul modesta si mul dulce ta 
(privire 
N'are decit o durere. o speranţă, o gin lire: 
A ajunge c'orlce preț: 


Căci a cultiva gradina sentimentelor alese 
Pentru ele sint discursuri, vorbe seci, ueinţe- 
[lese. 
Glas de buhă cobitor. 
Pe care un vint, o rază, un capriciü, o răsuflare 
O cordea, o modă nouj, o furtivă sărutare 
Le șterge din mintea lor. 


“Toate, zic. maŭ decit una şi aceiași suferinţă: 

A plăcea, de cumva taţii şi-a dat mal multă 
[silinţa, 

A le face vorbitoare, frumușele şi unrhl; 

iar, de un, blestiin şi moarte, iutuuerec si dn- 
[rere + 

Pizma, ura, calomnia e cea mul dulce plăcere. 
'Cu care-și petrec viaţa aceste negre staf Í] 


Oh! dar să 'neetàm odata a mal ține lunţuite 


www.dacoromanica.ro 


— 54 — 


Bratele noastre cuzute, fruntile noastre pălite 
De-acest jug apăsator! 

Deja noaptea se retrage, aurora se iveste : 

Cine sufere si luptă, cine crede si iubeste, — 

Să salute cu speranţa soarele liberator ! 


www.dacoromanica.ro 


(igo ss Zes Stei) 


DOR ȘI JALE 


Daca soarta nempăcatu saă a cerului minie 

Te-a ursit sa zaci in lacrimi, ia durere şi 'n 
(sclăvie 

Pe-un pămint, al căru. soare luminos şi stră- 
[lucit 

Te deşteaptă si te culcă desolat, desmoştenit, 

Si pe care umbra nopţii nu se 'ntinde, nu se 
[lasă 

Decit numai ca s'adoarmš desperarea ce te-a- 
[pasă, 

Nu-i asa, că, plin de jale și cu ochii la pămint, 

Simi că patria e "n ceruri, libertatea 'ntr'un 
(mormint ? 


Şi, cind, obosit de lume, intr'uu timp de nesim- 
[tire, 

Din amor saă din credinţă pentr'o mare su- 
[venire 

Al voi, călcind ţăvina unet falnice ruini, 

Pe altarele virtuţii să te pleci şi să te 'nchini; 

Dar, văzind că pretutindeni pacea morţi! pre- 
[domneşte, 

Că nici umbra nu sg mişcă, niciun suflet nu 
[vorbeste, 


www.dacoromanica.ro 


— 56 — 


Că nu vezi macar o cruce saù o palidă lumină 
Priveghind în miezul nopţii pe-o eroică ruină, 
Nu-l aşa că simți cu lacrimi, plecind fruntea 
[la pămiut, 
Că mărirea este 'n ceruri şi virtutea `ntr'un 
[mormint? 


Toate trec, toate. se schimbă; ziua `n noapte 
[se preface; 
Bucuria se renaste, plinsul şi durerea tace; 
Dar nimic nu poate stinge dinti'un piept ne- 
[norocit 
Suvenirul și dorința unui timp mul fericit! 
Astfel, tristă Romănie, întorcînd a mea privire, 
Cu suspin mi-aduc aminte də trecutacţi feri- 
[cire, 
Cind, prin drept şi prin valoare strălucind 
[măreaţu `n lume, 
Nu erai numat o forma, un gol, un zădarnie 


[nume. 

Căci in inim! şi *n naravurl, în limbă si `n 
[cugetare 

Se simţia fierbind puternic rumăneasca ta su- 
(flare ! 


În zadar, cuprins acuma de-a ta mare suvenire, 
Plin de vechea bărbăţie si de-a faptelor mărire, 
În zădar ascult şi caut, staă in loe şi mă gin- 
ldesc: 
Romănie, ţară scumpu, nicăir! nu te găsesc! 
Negreșit, şi-acum Carpaţii desvălesc o mindră 
[frunte, 


www.dacoromanica.ro 


SE PEB 


Şi-acum floarea creste `n vale, buciumul ră- 
[sună 'n munte 
Şi din culmea ridicată, unde ochiul se opreşte. 
Auz Oltul cum suspină si Dunărea cum mu- 
[geşte ; 
Însă unde sint eroii și valoarea lor divină ? 
Unde-i vecbea libertate? Unde-i fala de regină ? 
Şi-acel piept, şi-acea virtute, şi-acel singe stră- 
[moşesc 
Ce dai cerului, uaturit corp şi suflet romă- 
[nese ? 


Aü perit, s'aii dus cu timpul! Azi pe-acest pă- 


[mint tăcut 
Glasul patriel romine e uu glas necunoscut ! 


www.dacoromanica.ro 


Seri ce 9 Sue 


DE CE TĂCEŢI ? 


Inimi duioase, ce suspinaţi 

După dreptate, după amor, 

Speranţe pure ce vă 'nnšltat( 

Pe-un vis de aur spre viitor. 

Gurl insetate de frumuseți, — 
De ce tăceţi? 


Selbe profunde. misterioase, 

Pline de umbră şi de flori, 

Riuri cu şoapte armonioase, 

Vinturi uşoare, cimpuri cu flori 

Şi vot, stinci negre, arbori maret, — 
Ce ce tăceţi? 


Fruaţi arzutoare, priviri apriase 

Si 'nvinetite de privegheri, 

Ginduri pierdute, speranţe stinse 

Prin mii de lupte și de dureri, 

Sudor! şi singe, barzi si poeţi, — 
De ce tăceţi? 


Lacraml secrete, necunoscute, 
Suspin de lume nepriceput, 
Zile fatale, timpuri trecute. 


www.dacoromanica.ro 


Si tu in pulbere prefăcut, 
Vechii, bătrin geniu, străbuni mareţi,— 
De ce tăceţi? 


ldel de pace si de frație, 

De libertate si de amor, 

Imnuri de tal, de bucurie, 

Speranţe 'nnalte de viitor, 

Martir! şi preoti, eroi! măreţi, — 
De ce tăceti? 


Ah] stingeti, stingeţi lunga tăcere 
Si, de la Mare peste Carpaţi, 

Cu strămoşeasca, veche putere, 
Ridicind voacea, vorbiţi, strigatt 
Unire, forță, pace 'ntre fraţi? 


www.dacoromanica.ro 


11 PEBRUAR 1866 


După septe an! de-o crudă si perfidă tiranie 
Slabă, trista, ruinată, obosita Romanie 
De mormint s'apropia ; 
"Caci, turbati, setoși de singe, supt a crimei ră- 
[suflare, 
“Curtesanil și călăii într'o neagră cugetare 
Moartea 'u umbră[-i] pregutia”, 


Inima pierduse focul, mintea forţa sa divină, 

dar virtutea spăimintată, ca o timidă virgină, 
În tăcere s'ascundea i 

Şi din munte, peste riul şi pe ueteda cimpie 

Nauzial decit durerea sati cumplita sărăcie, 
Ducind foame după ea. 


Dar, pe cind gustaii triumful c'o superbă ne- 
[păsare, 
Confienţi, voioși şi siguri, cufundaţi in desfit- 
[nare, 
Beţi de somn şi de femei, 
Noaptea-și intinsese vălul pe tăcutele palate, 
lar din umbră, fără veste, mil de braţe 'nflă- 
[cărate 
Năvatiră peste el. 


www.dacoromanica.ro 


= 61 = 


Şi co mină viguroasă, dintr'o falnică lovire, 
Fără luptă, fără sprijin, intr'o singură clipire 
Acesti mari, superbi titani 
Sfărimaţi cuzură 'n noapte, in uitare şi 'm 
[căinţă, 
Părăsiti de turma vilă de lachet fără credință, 
Rasă demnă de tirant! 


Azi, cind ura şi desprețul peste tot îi urmă- 
[reste, 
Cind din ce in ce rușinea şi tăcerea-l invăleşte, 
Pace lor, deşi trăiesc ! 
Căcl in inima umana sint mistere nevăzute: 
Cind dreptatea luminează conştiinţele căzute, 
Chiar tartufii, asasinii şi despoţii se căiesc. 


www.dacoromanica.ro 


POEȚI DIN MOLDOVA 


www.dacoromanica.ro 


GH. MELIDON 


www.dacoromanica.ro 


LA COROANA LUI ȘTEFAN CEL MARE 


Musa mea, iea-ţi lira 'n mină, să ciutăm o zi 
(frumvasă, 
A Moldovei veche slava, al ei mindru viitor: 
Azi coroana unul ëroü din morminatul săù e 
[aroasă, — 
Odor scump, neperitor. 


A! lut Stefan Domn cel Mare veac de aur ni 
revine, 
Lumea=t plină de-ai lui nume: saltă munți, 
[codrii răsun”, 
Bratu! săi stia să 'afruule multe semin(il ves 
|cine: 
Baia, Racova ni spun, 


De la plaiuri păn' la Mare se intinde-a tuf 
[Domnie. 
A sa spadă în războaie patruzeci a invirtit, 
Si Rominul pe-a sa ţară a putut mindru să fie, 
Neinvius, neingrozit, 


Dar căzu marele àroü ca stejarul de pe munte, 

Viscoli grele si furtune peste noi mil aü trecut, 

Pe al secolilor luciu fără barcu, fâră punte 
Pierdnţi poate ne-am crezute 


www.dacoromanica.ro 


— 68 — 


Însă nu, Stelan-celaMare din cenuşa sa renvie, 
la voacea luf Moldova în picioare s'a sculat, 
Azi, cu mina pe coroană-l, tot Rominul va să 
[ştie 
C'al săă drept e respectat, 


Da, asa, ştim acum bine c'avem tren, c'arem 
(Domnie, 
Cavem tarà, c'avem drepturi, că am fost ceva 
'n trecut, 
Că sintem un popor vrednic ce își are o solie, — 
Neclintit, n«abătut, 


Salutare, simbo! sfinte-ul unuy Domn al nostru 
[mare, 
Ce reverşi raze de slavă pe pămintul miei iubit; 
În ist timp de mul'e valuri de 'ndelungă, grea 
[cercare, 
Tn est! semnul cel dorit. 


www.dacoromanica.ro 


ÎNTĂIUL ESCADRON, 


DEDICAT CAVALERIEI MOLDOVI:NE 


La front, cu toţii: copil de ţară! 
A’ noastre şiruri să îndesim | 
Pentru Moldova, În astă oară, 
Poate se cere ca să murim! 
Steagul se 'nnaltš, trimbiţa suvă 
A! vitejiei războinic son; 
Mindri, pa linil, în sir s'adună 
Bravil intăiulul escadron ! 


Dusmanul vine ca o grea ceaţă; 
Mil baionete in jur sclipesc; 
Coloane dese avem în faţă; 
“Tunuri, din urmă, ne ingrozesc! 
Dar, ce ni pasă dușman că vine 
“Ca o furtună pe orizon ? 
“Trăiască Tara! Nol ținem bine, 
Bravil latăiului escadron ! 


„Arma se 'ncarcă, şpaga se scoate, 
Dugmànul ride, la nol privind, 
Ride, căci frică avem, socoate, 
Că a’ lui arme ne-ar ñ *ngroziad! 


www.dacoromanica.ro 


— 70 — 


Dar nu ni pasă moartea că vine 
Cu foc de tunuri, de peloton. 
Trăiască Ţara 1 No! murim bine, — 
Bravii intăiului escadron. 


Aşa, muri-vom astăzi cu silă, 
Însa din ţară nu iesim vil! 
Domnul din ceruri să-și facă milă 
Cu-a’ noastre mame, soţii, copil! 
Dar n'avem grijă; căci lumea ştie 
Că pentru Ţară perim, şi tron; 
Stă jurămintul cum să şi-l ţie 
Bravii intuiului escadron l 


Vină, duşmâne! Cum vrei ne strică, 
Căci noi din locuri nu ne clintim. 
Zvivlim şi arma, dacă ţi-l frică, 

Îţi dăm şi caii! Nol nu fugim. 

A ta putere nu ne 'ngrozeşte, 

Nici al tăi număr, nicl al tăă ton! 
Mor pentru ţară, toți, voinicește, 
Bravii Intăiului escadron. 


Să stăm cu fală ca la paradă, 

Cu pieptul ţapăn, cu capul sus, 
Ca negrul düsman singur să vadă 
Ca 'n nol curagiul nu e răpus, 
Ga, fără frică, Rominul ştie 

Să `nfrunte barbari un leghion, 
Că el nu poate, cu noi, să ţie, 
Bravil întăiului escadron. 


www.dacoromanica.ro 


— 71 — 


Dar, ura] zicetf, copil de ţară! 
Dusmanul piere cum a venit, 
Duşmanul fuge peste hotare 

Şi cu ruşine e biruit! 

Ura! Căci lumea are să ştie 
Că pe Moldova și al el tron 
Am apărat-o noi, cu tărie, 
Bravil întăiulu! escadron. 


www.dacoromanica.ro 


GHEORGHE SION 


www.dacoromanica.ro 


CENSORUL MIEU 


Domnul censor, om de treabă, 
Întilnindu-mă *ntw'o zi, 
Sionas !», glumiud mă “treabă, 
Ce ai tu a-m! bănui? 

Poate foarfeca-mi nu-ţi place 
Unde ştie-a ciocirti ? 

Dar ei, dragă, n'am ce-ţi faca; 
Asa lucruri dacă-l seri, 

Nu-ţi daŭ voie-a tipări. 


Ştiă că 'n tara-s multe rele, 
Care cer a se 'ndrepta! 

Ştiă că patimile-s grele 
Pentru biata musa ta; 

Știu că de negustorie 

Orice post iţi pare-a (L 

Dar s'o scri! e nebunie, 

Si, de-acezte dacă-l seri, 
Frate, nu poti tipări. 


Ştiă că 'n ţară, nedreptatea 
Este-un răi nevindecat, 

Şi că toată rântatea 

Este 'n oamenii de Stat. 


www.dacoromanica.ro 


— 76 — 


Stii că toată tara plinge, 
Dar nu-! chip de a gindi: 
Trebuie să curgă singe... 
Şi, de singe dacă-l scri, 
Nu-ţi daŭ voie-a tipări. 


Satire de vre! a face, 
Trebul să te cumpănești; 
til că multor nu li place 
Unde-I doare, să-l! loveşti. 
Pe judecător! ce pradă 
De te-I pune-a biciui, 
Întru eù cu e! in siadă, 
Şi, de diașii dacă-! scri, 
Nu-ţi daŭ voie-a tipări. 


Despre drepturi! siluite, 
Despre rele treb! de Stat, 
De hoţi! meșteşugite, 

Ce se (ae netacetat, 

Na! nietun cuvint a spune; 
Nu ai drept a le lovi, 
“Trebu! să le ie! de bune, 
Căci, oricum, dacă ve! scri 
Nu-ţi dai voie»a tipări. 


Fă sonete, scrie ode 

Pentru Domni, pentru boieri: 
“Scrie orice despre mode, 
Despre coarne saù muier! ; 
“Ciocoism si umilire, 


www.dacoromanica.ro 


=I a 


Predică, cit vel pofti; 
Şi atunci, cu mulțămire, 
Orice Neacuri dacă-i seri, 
ÎN daù voie=u tipări, 
1845, 


www.dacoromanica.ro 


ADIO LA BUCOVINA, 


Omagiu familiei Hurmuzachi, 


©, dulce Bucovină ! te las și inc'odată 

Mă 'ntorc cu intristare si ţărna tu sărut: 
Eù mă despart de tine cu inima curmată 
De-atite suvenire ce pieptul mi-ai umplut. 


Nu este Istoria ce-mi vine-acum în minte; 
Eù uit acuma toate ce știi gi-am auzit. 

Ei nu mal cint eroil ce al tu în morminte, 
Nic! tristele lor oase, ce-acum aŭ putrezit. 


Nu pling eù templuri sacre, de dinşii innălțate 
Spre binecuvintarea lut Dumnezei cel bun; 
Nict triste monumente, de secol! ruinate, 

Ce gloria romină acuma incă spun. 


Rominil ştii prea bine că termurile tale 

De multe orl pe Ştefan-cel-Mare-aă legănat: 
“Căci vechea Capitală peste-a Sucevei vale 
Şi-acum şopteşte imnuri ce Ştefan a cintat. 


Triumfele romine si gloria trecută 
O, nu, nu, nu le uită poporul romăuesc, 


www.dacoromanica.ro 


De-or fi supt orice Juguri, de-or fi ca gura 
[muta, 
Bătriaií le vor spune la pruncii cari cresc. 


Cind oara miatuirii va mul suna odată, 

Cind tuciul libertăţii semualul va mat da, 

Va şti, va sti Rominul să-și șteargă a sa 
(pată, E 

Şi-atuace ca şi-acuma, poetul va cinta. 


Nu pling eŭ nici ursita ce prin diplomație 
Te-a smuls de liagă muma ce-odată al avut. 
Acum si tu cu lumea scăpaşi de-o tivaaie, 
Ce-avea de plan să facă poporul tăă pierdut. 


De-acum se schimbi timpii, si în viitorime 
Dreptatea, libertatea protectori vor afla. 
Pe tine, Bucovină, nu te va plinge nime: 
Un viitor ferice e seris in cartea ta. 


Naţionalitatea, care-ţi era răpită, 

Acuma se deşteaptă, si tinerii tăr fii 

La gloria romină, de ani innăbugită, 
Gindind, şi-aduc aminte că ei slat incă vii. 


Eŭ pling, o Bucovino, căci îmi aduc aminte 
Că pe-ale tale ţermuri am plias de multe orl; 
Am plins dup'a mea ţară cu lacrime fierbinte, 
Căci o vedeam supt jugul de-atiţi apăsători. 


Moldovă, biatuită de-un timp fărădelege. 

Mă alungă din sinu-i, şi 'n lume-am rătăcit; 
Şi, cum un flutur locul pe-o rosă iși alege, 
Asa si ei în tine ua leagăn mi-am găsit. 


www.dacoromanica.ro 


— 80 — 


Ah! cinsprezece secoli, — căci secoli mi se 
[pare 

C'a fost fiece lună trecută in dureri, — 

Nu mi-am văzut părinţii ce iar cu iutristare 

În tara lor, sărmanili, eï n’aŭ gustat plăcert, 


Copil fără de mumă, aveam ei frați a plinge, 
Şi mul! amici ce poate ca Iruţi! mă iubia'; 
Sărmau, zvirlit în lume, cu lacrime de singe 
Priviam nenorocirea acelui ce cersia ! 


Romina curat la suflet, a ţerii mele soartă 
Plingeam intru suspine, plingeam neincetat, 
Plingeam, plingeam poporul care-l vedeam că 

[poartă 
Atite lanţuri grele ce l-ai martirisat. 


Plingeam fiinţe scumpe, de moarte secerate, 
Al cărora adio, val! n'am putut lua; 
Plingeam din curăţie famili! întristate 

Da secerea holtrel, ce ţara-m! zvintura ! 


Plingeam ! şi cine oare mă asculta pe mine? 
Cu care mingiiere durerea-mi's'alina ? 

O, dulce Bucovină, de nu eram în tine, 
Ce-aş fi făcut ei oare? ce zile m'aștepta'? 


Cind vintul de amiază bătea, simțiam că vine 
Cu dulcele adio a celor ce iubiam ; 

Eŭ auziam o soaptà care venia la mine 

De la aceia care în visuri o doriam; 


www.dacoromanica.ro 


— 84 — 


Cind vre o păsarică venia în primăvară, 

Eŭ o 'aţrebum de ştie ceva din tara mea: 
Aflam o mingiiere la patima-mi amară ; 
Cuvinte de speranță credeam că-mi spune ea, 


lar, cind durerea, dorul, mă alungati din lume 
Şi mă ducea 'n ascunsur! să pling nemingiiat, 
Cind m'arunca ’n deliruri, dure! fără de nume, 
Cind pieptu-ml de -uspine păreau că-l sfişiat, 


Atunci, atunci, ah, Doamne ! ce dulce suvenire ! 
Putea-voiù să uit oare? Ol nu, nu voii uita., 
Mă urmăria pe mine chiar o dumnezeire, 

Ce nu iasă un sutlet de tot a despera. 


Vedeam ca 'n panoràmă, vedeam pe lingă mine 
Părinţi, amici ce cerul din cer mi-l trimitea, 
Simţiam pe nesimţite că-mi pier orice suspine, 
Şi om ferice-o clipă ursita mă făcea, 


Eraŭ ființe scumpe cu suflete de InogenI, 

Ce cu-ale mele patimi mult aü compătimit; 
Care-ai privit cu lacrămI la ale mele plingeri 
Și toat’ a mea durere cu vorbe-aă măgulit, 


Eraă bătriul ce 'n lacrămi scăldai a mea sim- 
[tire : 

Patriarhale case lăcaşul lor era, 

Păriaţi cu simpatie afla 'n nenorocire 

Acel ce pierdea toate, și chiar pe muma sa. 


www.dacoromanica.ro 


— 82 — 


Erai copil cu suflet, cu inimă 'nnălțată, 
Cari speraŭ ca mine un dulce viitor, ` 
Cari plingeai cu mină o patrie lăsată 

În voia intimplăril, pe-un drum suferitor. 


O, nu se uită lesne minutele acele 

Ce-mi străpurtaă fiinţa în regiuni cerești, 
Cind eü cu a mea soartă, cu patimile mele, 
Eram ca o nălucă în munci diavoleşti. 


Adio, Bucovină ! te las, şi inc'odată 

Mă *ntorc cu întristare si ţărna ta sărut : 
Eŭ mă despart de tine cu inima curmată 
De-atite suvenire ce pieptul mi-ai umplut. 


www.dacoromanica.ro 


RUGA 


De ce n'am fost menit oare, Doamne,a mă 
[consacra 
Să-mi petrec viața toată intru a te lăuda? 
De ce nu a! dat credinţă mat multă 'n sufletul 
[miei 
Ca să cinta ta mărire, o prea-mare Dumnezeü ! 
Dăruieşte, Doamne, mie darul tăă inciatător; 
Dăruieşte guril mele ua cuviat mingiietor, 
Un suspin vrednic de tine, un reflect din 
[umbra ta, 
Un răsunet blind şi dulce, si eù dulce voii 
[einta, 


Eù voiă lăuda cu laerámI bunátàtile ceresti, 
Ei le voii numi cu 'bocet bunătăţi dumne- 
[zeieşti, 
Binecnvintind pe tine, O prea 'nnalte Dum- 
[nezeü, 
Spune-voiü la toată lumea care-aude plinsul 
[miei : 
O, priviți cu umilință, vedeţi vol, ó muritori! 
Dumnezeü e cel ce face cimpil voştri nutritori, 
El aşterne pe costișe, prin dumbrăvi și pe 
[eimpil, 


www.dacoromanica.ro 


— 84 — 


Ca covyare fără margeni, brazde verzí și aurit. 
Prin inualta-l bunătate no! putem să aduuăm 
Grinele cele de aur cu să ne indestulum ; 
Prih tnnalta lut voinţă pe ciorchină 'ngulbenesc 
Struguri! ce fac vinuţe care inimi veselesc. 


Li voiă zice, li voii zice, eù, cu tot sufletul 
[mieă : 
Adoraţi a lut putere, adoraţi numele săă. 
Ridicuţi ochil la ceruri, vedeţi în mărirea sa 
Acest soare care vine cu mărire-a s'arăta : 
De la el primiuă lumină timpii ce s'aă stre- 
[curat 
Şi ?nfocatu lui iucire nu s'a scurs, n'a fucetat : 
Totdeauna, 'n toată ziua el se 'ntoarce regulat, 
Ca un focular de flacări luminos şi *nifăcărat, 
Să salute pe eteruul si înnaltul Dumnezeă, 
Şi-umilitul uostru suflet să-l răsfringă 'n (ocu) 
[săă. 


O, vol, oaineul, eari inca să vedeţi uu aţi putut 
Minunile care 'a ceruri Domnul nostru a făcut! 
Dar deschideţi-vă ochii, inprejuru-vă priviţi, 
Şi de la pămiat la ceruri căutaţi, ce intilniţi? 
Cind e noaptea liniştită, cind norit nu se ză- 
[resc, 
Ce fac ochil cel de aur cari 'u ceruri se ro- 
[tesc ? 
Care mină if cpuduce în cimpia fără fund 
Şi din orice depărtare pănă la pămint pătrund ? 
Astă lume de vil focuri cine-o mişcă nencetat 
Cu aşa regulă mare de cind s'a inființat? 


www.dacoromanica.ro 


— 85 — 


Dumnezeü este acela ! Totdeauna Dumnezeü | 
El revarsă 'n toată seara de pe lingă tronul 
[săă 
Milioanele acestea de lumini ca niste flopt 
Atit de tacintătoure si cu-așa mindre colori. 


Astfel petrecindu-m! viața intru a te lăuda, 

As vorbi de sfinţi, de ingeri, şi iat de pu- 
[terea ta. 

Eă aș scrie 'n toată ziua cite-un cintec umilit, 
început jos pe ţărină şi in cerurl isprăvit; 
Şi-al necazurilor mele lanţ nesuferit şi grei 

L-as vedea că se desparie si n'apasă pieptul 
[miei ; 

Pentr'ua bine mult mal sigur, pentr'uu vis 
[mult ma! frumos, 

Ce-ar legina totdeauna al mieă suflet aic! jos. 


Un moment de încintare, Dumnezeule, mi-a! 
[dat, 
Şi de mare fericire suletu-m! s'a imbătat. 
O! primește acest cintec, priimeşte-al mieă 
[suspia 
Şi voii zice: Doamne sfinte ! ție, ţie mă inchin ! 


www.dacoromanica.ro 


RCIP 


LA UNIRE 


—— 


Acum, frați, timpul soseste 
Către lume s'arutăm 
Ca al nostru neam trăieşte 
Şi ea viaţă merităm. 
Mult timp limbile străine 
Ne-aŭ tratat ca nişte sclavi ; 
lat” acuma timpul vine 
S'arătăm că sintem bravi. 
Haideţi dar, la mintuire 
Toţi cu toţii s'alergăm. 
La Unire! la Unire: 
O strigare tot să dăm. 


Lumea să ne 'atrebe bine 
Ce voim și ce dorim, 
Ea voieşte-al nostru bine 
Numa! şi nol să-l voim. 
Acum timpul este dară 
DrepturT a ni dobindi, 
Şi 'n lăuntru și 'n afară 
Viitovu-a ni 'ntàri. 
Nu e altă miatuire 
Decit uumai să strigăm : 


www.dacoromanica.ro 


Lu Unire! la Unire! 
Si la asta s'alergăm. 


Cit o ţară cate mică, 

Slabă pururea va fi, 

Dusmanii ca pe-o nimică 

Vor putea a ne 'nghiţi. 

Ha! să facem dar ma! mare 

Tara care o avem, 

Căc! atunci, fiind mal tare, 

Vom putea să ne ţinem. 
Seumpa noastră mintuire 
Nor altfel mo căpătăm : 
Asa dar pentru Unire 
Chiar viața să ni dam. 


Nol ştim cum că Moldovenii, 
De cind lumea pe pănint, 
Tot de-o lege cu Munteni! 
Şi de-o limbă cu toți stat. 
De ce dară să nu fie 

Un popor tot la un loc 

Şi-o frumoasă Romănie, 

Tot cun suflet şi-un noroc? 
Haideţi dar, la mintuire 
Toţi cu toţi! s'alergăm, 
La Unire! la Unire! 
Toţi un viers să ridicăm. 


Moldoveanul, fiind frate 


Cu Munteanul, vi putea 
Tot o țară şi-o dreptate 


www.dacoromanica.ro 


Împreună a ţinea. 
De ce dar în asta lume 
De creştin! si de păgini 
Să n'avem si nol un nume 
Și o țară de Homial? 
La a noastră mintuire 
Acum dar să alergăm, 
La Unire! la Unire! 
Toţi c'o limbă su strigăm. 


În Uaire e putere 

Şi viaţă pentru noi; 

Acest bine de vom cere 

Vom mal scăpa de nevol. 

Nimene nu ne opreşte 

Dorul nostru a-l rosti, 

Şi Eŭropa chiar doreşte 

Acest dor a ni 'mplini, 
Haideţi, frapi, la mintuive 
Mar! si miel sa alergăm! 
La Unire! la Unire! 
Cu un strigăt să strigăm! 


www.dacoromanica.ro 


MARȘUL UNIRII 


Vino, Muntene, 
Vin’, Moldovene, 
Spuneţi Eüropel vol ce dorit(. 
Soarta romină 
Vă stă în mină: 
De vol atirnă Romini să fiți. 


De vreţi in lume 
S'aveţi un nume 

De popor liber şi de hărbaWy; 
Cereţi Unirea, 
Şi Infràtirea 

Ţerilor voastre o proclamaţi. 


Lumea cea mare 
Dă ascultare 
La ale voastre cereri şi dor; 
Fiţi! dar cuminte 
Şi mal nainte 
Cereţi o țară şi-un domnitor. 


De vreți dreptate 
Şi libertate, 
De vreţi legi bune a căpăta; 


www.dacoromanica.ro 


De vreţi -ă fie 
Să nu mal vie 
Străini In ţară a vă căleaș 


De vreţi a face 
Să aveţi pace 
Şi 'm fericire să "'nnaintaţiș 
De vreţi aceste, 
Alt chip nu este 
Decit Unirea să proclaimnaţi, 


Tu, Moldovene, 
Şi tu, Muntene, 
În despărţire tot slab! sinteți ; 
lar împreună 
Soartă mal bună, 
Viaţă mal tare puteţi s'avetl. 


Nu dati crezare, 
Nic! ascultare 
La mincinoşi! de vinzători: 
Vorbeie rele 
Nu vă insele 
Cereţi Unirea sturuitori, 


Ceveţi Unirea 
Şi infrăţirea 
Terilor voastre, bravil miel frați I 
Soarta romină 
Vă stă în mină: 
Unirea dară cerind, strigaţi 1 


* 
www.dacoromanica.ro 


BERRA 


LA BASARABIA 


Dulce sor’ a teri! mele, Basarabie iubită] 
lată 'n fne că acuma fit tăl te văd cu dor: 
EI te chiamă ’n veselie la viață fericită 

Şi te string la sinul lor. 


Fost-al fost fustrăinată, dulce sor’ a teril mele t 
Legi străine sufevit-al, limbi străine te-aă 
(domnit, 
'Ți-al dus viaţa "n întunerec ca un nor pe după 
(stele, 
Și tu totuși af trăit! 


Neferice ca şi tine a fost soră-ta iubită, 

Dar avu măcar un nume deo tară pe pămint; 

lar tu între alte neamuri! nu avea! a ta ursită, 
Nu avea! al tăi cuvint! 


Fie-ţi riurile limpezi, fle-ţi calea înflorită, 
Fie cimpil tă! tot vesell, fe-ţi anil auriţi! 
Căci de dulcea-ţi fericire va ñ lumea mulţă- 
(mită, 
Şi no! mult mal fericiţi. 


www.dacoromanica.ro 


— 92 — 


iată cerul se deschide, steaua noastră se arată * 
Viitorul nostru-i mare, plin de pace, fericit! 
Vin” şi tu la noi în horă să-ţi dăm inimă bár- 
[bată 
Şi dovezi că te-am iubit. 


www.dacoromanica.ro 


VENETICUL 


— 


Cine ştie şi nu stie 

Care rană e mal grea ? 

Ce durere e mai vie 

Pentru biata țara mea ? 
Cine crede și nu vede 

Cine n'a mul auzit, 

Cine vede si uu crede 

Ce păcat e mal cumplit? 

— Să pling oare cind o zic: 
Că-l străinul venetic ? 


Între răil toţi din lume 
Care răi eăte mal răi? 
Care răi nu are nume 
Nici în guru de calăi ? 
Care puiă de şerpe creşte 
În al teri! noastre sin 

Şi apol o otrăveşte 

Cu al săii negru venin? 

— Trebul oare s'o mal zic: 
Căâ-! străinul venetic ? 


Cine patrie nu are 
Şi o cată 'ntre Romini ? 


www.dacoromanica.ro 


— 94 — 


Cine cată zestre mare 

Şi o are 'ndată 'n mini? 

Cine vine să ni ceară 

Drept de pămintean, plingind? 
Cine-și bate joc de țară 

Şi o vinde mai curind? 

— 'Trebul oare s'o mal zic: 
Că-l străinul venetic ? 


Gloria naţională 

Cine ni-a intunecat? 
Nesimţirea cea fatală 
latre fraţi cine-a plintat ? 
De a patrie! iubire 

Cine ne-a desmoştenit ? 
Ciocoism şi umilire 

Între noi cine-a sădit ? 

— Of! o zic şi iar o zic: 
Fanariotul venetic ! 


Nu e Grecul ce 'n Troada 
De Homer a fost cintut: 
Nu e Grecul ce Elada 
Din cenuş' a rădicat; 

Nu e Grecul care moare 
Pentru libertatea sa; 

Nu e Grecul ce 'n onoare 
Vine-aici a specula. 

— Ci-l străinul care-l zic: 
Fanariotul venetic, 


Osti, lăcuste, holeri, ciume, 
Orice biciù Infricosat 


www.dacoromanica.ro 


— 95 — 


Ai venit pe noi din lume 
Şi s'au dus si am scăpat. 
Dar de astă lipitoare 
Nic! că ne putem scăpa! 
"Dumnezeule ! cind oare 
Pe Romini vel lumină ? 
— Oare cind ei oii să zic 
C'am scăpat de venetie ? 


www.dacoromanica.ro 


TRIUMFUL DE LA 7-9 OCTOMBRE 1857 


Te opreşte, sfinte soare! 

Fă mal luugă astă zi; 

Fă-o mai strălucitoare, 

Fă-o a ne veseli, 

Fă ca să se ţie minte 

Că Rominul a 'nviat, 

Că de astăzi! innainte 

Viaţa lu! s'a *ntemeiat, 
Saltă, saltă, Romănie 1 
Visul tăă s'a împlinit. 
Saltă, saltă 'n veselie: 
Soarta ta s'a hotărit, 


Şepte 'mpărăţi! din lume 
Vreau să ştie ce dorim: 
Dorim no! s'avem ua nume? 
Merităm ca să trăim ? 
Ce răspuns era s'asculte 
Împărații de la not, 
Cari-am tras atit de multe 
Suferinte si nevo! ? 
Saltă, saltă, Romănia! 
Dorul tăi e fericit, 
Saltă, saltă cu mindrie: 
Deputaţii l-aă rostit, 


www.dacoromanica.ro 


— 97 — 


Mandatari aleși de țară 

Toate clasele-aii trimis, 

Viaţă patrie! să ceară 

Cum din ceruri ni-a fost scris. 

Se adună Divan mare 

La lași şi la Bucuveşti, 

Ca s'arăte fiecare 

Păsurile romănești, 
Saltă, saltă, Romănie! 
Păsul tăă s'a lămurit. 
Saltă, saltă ?n bucurie: 
Viersul tăi s'a auzit. 


În intreaga Rominime 
Patru puncte se şoptiai, 
Patru doruri unanime 
Toate sufletele-aveai, 
Împărații să ne-auză ! 
lată ce dorim si vrem: 
Nol în inimi sai pe buză 
Alte dorur! nu avem, 
Saltă, saltă, Romănie ! 
Deputaţii s'ai rostit. 
Saltă, saltă cu mindrie + 
Dorul tăi a predomzit. 


Lumea este 'n veselie, 
Clopotele clocotesc; 
Horă mare de frăţie 
Toţi Rominii dunţuiesc ; 
În veşminte de serbare 
Capitala s'a 'mbrăcat, 


www.dacoromanica.ro 


— 98 — 


Astăzi este uuntă mare: 

Două ţer! mina si-aü dat, 
Saltă, saltă, Rumănie! 
Visul tăi s'a împlinit, 
Saltă, saltă 'n bucurie: 
Astăzi tu te-a! logodit. 


Suflete si umbre sfinte 
De stršmos şi de erol! 
leşii astăzi din morminte ; 
Dănţuiţi acum cu nol. 
Patria cea glorioasă 
Pentru care v'aţi luptat 
Se ridică maiestoasă, 
Precum vo! aţi lost visat. 
Saltă, saltă, Românie, 
"Ţerile-W s'aii infraţit | 
Saltă, salta cu mindrie? 
Terna ta s'a consfințit. 


“Oltule ! trimete-o undă 
Răpede din matca ta, 
Păn' la Nistru să pătrundă 
Şi să-l facă a sâlta. 
Vinturi line-suilătoare, 
Treceţi şi peste Carpaţi, 
Duceţi ştiri minglitoare 
La iubiții nostri frați. 
Saltă, saltă, Romăuie! 
Cerul tăi su limpezit. 
Saltă, saltă 'n ve:elie 
Visul tăă e fericit ! 


* 
www.dacoromanica.ro 


ADIO 


Mă gătesc de cale lungă. 
Am să fac un drum spiros : 
Nu ştii dac” o să-mi! ajungă 
Timpul să mă ?ntorc voios. 
De gresele, de păcate, 
Iertăciune, Romin! frații 
Rămineţi cu sănătate, 

Şi vă rog nu mă uitaţi, 


Cit am fost în floarea vieţii, 
Am cintat, am dăntuit, 

Şi în focul tinereţii 
Nencetat m'am nebunit. 
Jucări! nevinovate, 

Vol de-acumu mă lăsaţi! 
Rămineţi cu sănătate, 

Şi vă rog nu mă uitaţi, 


Am iubit să cint murmura 
Apelor ce ascultam; 

Mi-a plăcut s'admir natura 
întru care innotam. 

O, ilusiunl bogate, 

Vol de-acum vă depărtaţi! 


www.dacoromanica.ro 


— 100 — 


Rămineţi cu sănătate, 
Dar vă rog nu mă uitaţi, 


Sărutat-am floricele 

Cu miros imbătător; 

La (inte tinerele 
Insuñat-am poate-amor. 

O, plăceri | inima-mi bate, 
Dar voi vreţi să mă lăsați ! 
Rămineţi cu sănătate, 

Şi vă rog nu mă uitaţi. 


Răutatea omenească 
M'am cercat a iadrepta ; 
O virtute romănească 

La Rominl am vrut a da. 
Oara miatuiril bate; 

O, Romina, o ascultați ? 
Rămineţi cu sănătate, 
Dar vă rog nu mă uitaţi. 


Limba mea în armonie 
Mi-a. plăcut a o vorbi, 
Şi “m ușoară poesie 
Musele a urmări. 

O, cuvinte trist rimate, 
Şi vol, Muse, mă lăsaţi! 
Rămineţi cu sănătate, 
Şi vă rog nu mă uitati, 


Lungă este a mea cale, 
Pe spinos drum eŭ mă duc; 


www.dacoromanica.ro 


— 1% — 


Dar a Pliogerilor vale 
Sai a hisulul s'apuc? 
Cine calea să-mi arate ? 
Fraţilor, mă indreptaţi ; 
Sai, de nu, cu sănătate 
Rămineți, şi mă uitaţi | 


www.dacoromanica.ro 


NICOLAE ISTRATI 


www.dacoromanica.ro 


ROMANŢĂ 


Amară e viața cind piere şi se stinge 
Scinteia ce speranța in suflet ai aprinsa, 

Şi cind nu simţi tărie să poţi măcar invinge, 
Un dor, o suvenire de care eşti cuprins, 


Cind vezi că lumea este o vatră de durere, 
Pămintul cind 1f[ pare un mare ţintirim, 
Fiinţele lipsite de orice mingiere 

Cind samănă cà strigă: no! toate suferim. 


Amară e viaţa la cel ce rătăceşte 

De patrie departe, tirani! blestemina: 

Dar mult e ma! amară la cea care iubeste, 
Şi care 'n desperare trăieşte suspinind. 


Asa, amar trăieşte sermana turturică, 
Oiftind la uscăciune, dorind amantul săi, 
Şi. veşnic credincioasa, ea numul singurică 
Tubeste pună moare: Asa iubesc şi eù. 


Privighetoarea dacă suspină toată noapte 
Și luncile răsună de-al el cintec duios; 
Şi eù în veci ca dinsa iubesc siagurătatea, 
Şi ei fac să răsune un gemăt.tinguios. 


www.dacoromanica.ro 


— 106 — 


în miezul nopţii dacă vre-un inger visitează 
Mormintul acest mare, acest fatal pămint; 
Cind totul e tăcere, cind totul dormiteazu, 
Pe mine mă'ntilueşte adese lăcrumind. 


Și luna cind răsare, tot astfel mă găseşte; 
A el lumină stinsă mi-l drag să o privesc: 
Ea simte impreună cu-ucea ce pătimește, 
Căci samăniă să aibă caràcter văduvesc. 


La stele, la lucefevi mă uit cu întristare, 

În oricare aevea un chin parcă zăresc: 
Șicatunc! ascult zefiril şoptind in depărtare, 
Că chipul care caut, in vec! nuel mul găsesc. 


Cind soarele se culcă in nouri după munte, 
Şi samănă cimpia cu un frumos covor, 

Eù nu văd niclo floare, să nu-mi! aduc aminte 
Că nu maf am in lume de cit un singur dor. 


Nu pot s'ascult piraul ce curge colo ’n vale, 
Căcl goaptu lui loveşte udiuc sufletul miei, 
Nu pot s*ascult o doina, un bucium, o cintare, 
Nu pot o rugăciune să 'ndrept lu! Dumnezei: 


Nu pot să sufăr ziua, nu pot să sufăr soure; 
Aceste sint frumoase la cel ce-s fericiţi; 
Dar orice frumusetă aduce întristare, 

Aduce mihniciune la cel nenorociţi. 


www.dacoromanica.ro 


— 107 — 


Asa, amar traieste siirmana turturică 
Gemina la uscăciune, dorind amantul săi, 
Şi, vesnic credincioasa, ea numai singurică 
lubeşte pănă moare: Asa iubesc şi eŭ 1 
(Din piesa «Mihul»; 4850,7 


www.dacoromanica.ro 


FRAGMENTE DIN «MIHUL» 


I. 
VICTORIA. 


Doresc mal innainte de tine eü să mor. 
Dar moartea întirzie la cel ce o doresc. 


2 s + > |. q | + 4 q s s + . . . . 


GLIGORCEA, 


Dar omul se cuvine să aibă si curaj 

Fă treacă astă cale, de-ar fi orleit spinoasă. 
Căci ta noianul virste! viaţa-l foarte scurtă. 
Să lăudăm pre Domnul, să vrema fi mal buni, 
Şin pace cu nol insi! să mergem la morinint 
Pe orlsice cărare : spinoasă, iaflorită, 

Cind ştim că tot acolo la punct o să ajungem 
Şi tot aceiaşi soartă cu toţii o s'avem, — 
„Căci morţi! nu se 'atreabă pe unde aù venit. 


Desleagămi! o ?atrebare, un lucru prea uşor. 
Şi-atuncea tot misterul e spus în două vorbe: 
Cind valurile apel purtate de furtună 

Lovesc în vre o stincă şi se prăval mereii, 

O spum’ atuncea naște grozavul element, 
Care, plutiud pe unde Incet, incet se pierde. 


www.dacoromanica.ro 


Să-mi spui unde-aii fost oare mărgăritaril spuv 
(mel! 

Pân i-a produs furtuna; şi-acum unde may 
[sint ? 


VICTORIA. 


Eu nu stiü, nu pot spune, 


GLIGORCEA. 


lt tesne de'nţeles. 


IT. 


DINCĂ. 
Tinëtí minte cind Ştefan aice năvăliră 1, 
Cum a găsit pe Unguri de multă băutură 
Cu totu'n ametire şi buimăciţi de somn ? 
V'aduceţi iar aminte că regele-a scăpat 
În noaptea cea grozava rănit el in tre! locuri, 
Şi-abia cu un mic număr din gloata sa cem 

[multă ? 

Că’n spete i se 'nfipse un fier inveninat, 
Trimis de Mihul nostru, din arcul săă dibaciü 7 
Ei bine, pe o parte plăieșii şi țeranii, 
Pe alta si toți Lesil, trimes! de Casimir, 


1 În lupta de la Baia, a lui Ştefan-cel-Mare 
cu Mateias Corvinul. 


www.dacoromanica.ro 


— 110 — 


S'ai asezat prin plaiuri, sai impănat prin 
[munti, 
De n'a scăpat niclunul din Unguri: fugari, 
Şi astăzi staii pe plaiuri, pe vă! şi prin zăvoaie 
De-a lungul pe foți munţi! grămezi, grămezi de 
|oase, 
Jar noi cu Ştefan-Vodu pe rege am gonit, 
Sfărmind cu arma în nuuà catanele `n Ardeal, 
Şi-apoi in pace iarăși ne-am coborit din munte. 
Era insă fireşte ca Stefan să învețe 
Pe Uuguri a cunoaște Rominil cine sint, 
De-aceia o poruncă cătră oșteni s'a dat, 
Oprind pe fiecare supt steaguri să rămiie, 
Si ?ndată, primăvara, gătiţi la nouă lupte, 
Nol am trecut iar munţii cu toţi! în Ardeal, 
Gonind regeştile-arme, zdrobind şi pe Săcui, 
Şi tara lor cu arma, cu focul am certat-o, 
De n'a rămas cătună, un sat suii o cetate 
Scutită de peueapsa prea-drepte! ruzbunuri 
„Ce-aii meritat Săcuii si Unguri! nătingi. 
Acum în buna pace ne'utoarcem iar acasa, 
Precum strămoşii noștri se întorceaii odată 
Cu laudă şi-onoare la Roma 'nvingători, 


www.dacoromanica.ro 


LUMINA ȘI ÎNTUNERECUL 


1, 


Cintase cocosul şi-acum se ’ncinsese 

A’ munţilor măguri de zori de rubin: 
Era 'n minecate, pe cind ciocirlia 

Se 'nnalțu si cinta în aier senin. 
Cintase cocoșul, si noaptea perise, 

Dar totuși Satana era pe pămint, 

Încit o minune părea să se vază 

O iazmă de noapte în zori rătăcind, 
Cind astfel de duhuri se tem de lumină, 
Cu noaptea sarată, cu noaptea se pierd, 
Căci oricine ştie că raza luminii 
Jigneşște vederea la cei ce nu văd. 


II. 


Lucifer în Tartar, crezind pe Satana 
Pierdut iu lumină, era minios, 

Dar, cind îl văzură ca si mal nainte 

Că fără schimbare in Iad s'a întors, 
Strigară la dinsul, mustrindu-l cu-asprime, 
De ce de lumină el nu s'a ferit; 

Iar dracii, ca dracil, doriaă ca să ştie 
Fatala lumină de nu l-a orbit. 


www.dacoromanica.ro 


— 112 — 


IH. 


eVoit-am, stăpine, su văz ce-i lumina», 
Răspunse Satana plecat şi supus. 

«De este, cum credem, o rază din soare; 
De este si'n [aptă precum ni s'a spus, 
Şi, lată, aceasta eù pociă a vă spune 
Că nicio lumină nu e pre påmint 

Decit numa! vorbe şi zgomote multe, 
Declt sec! ilusi] şi laude sint; 

Căci toată lumina aceasta părută 

E neagră ca noaptea cuprinsă de nori, 
Cina nicio steluţă pe cer nu se vede 

Și cind orice zgomot insuilă fiori, 

O | să crezi, stupine, că povești sint toate, 
Că nicio lumină nu e pre pămint, 

Decit numai vorbe si zgomote multe, 
Decit sec! ilusii si laude sint.» 


IV. 


Nu trebui” să ne-atingem de-acest raport dră- 
[cesc, 
Cind ştim cu toţi! hine că draci! ne uresc, 


www.dacoromanica.ro 


G. TĂUTU 


www.dacoromanica.ro 


CARITATEA 


I. 


Un biet bătrin părinte, pe slabele lui mine 
Cu fruntea răzimată, tăcea, tot cugettnd 

Ca ce poate să facă, pe astăzi şi pe mine, 
Copii! să nu-şi vadă flămtazi şi tremurind. 


Aşa, foamea omoară, iar gerul ah! înghiaţă, 
Şi iarna se 'ncepuse și'n vatră n'avea foc; 
Fiindcă nedreptatea fn lume e sumeaţă, 
Şi-acel ce nu tămiie, e fără de noroc. 


Sărmana lul soţie şi bietele lui fiice, 

Uimite şi în lacrimi şezind, il contempla”; 
Şi niciuna din ele nu indrăznia a zice 
Cuvint, ca nu mal tare să-l fac'a se 'ntrista. 


Amară e durerea acelul care cere 

A lul zilnică pline, oprind pe călător; 

Dar mult e ma! amară a celul ce'n tăcere 
Înneacă sărăcia... Sărmanul muritor ! 


El rabdă, şi răbdarea il stinge, îl topeste 
Cind lipsa îl zugrumă, şi vrea a dovedi 


www.dacoromanica.ro 


— 116 — 


Că soarta-l este bună, nimic că nu-l lipseşte, 
Că sufletu-l! nu geme, si cearc'a ni zimbi. 


Dar iată bietul tată, din trista-l cugetare, 
Atins ca de un fulger, se vede tresărind; 
Și-apuc' apol spre usă, mergind cu pasuri rare, 
Afară se aruncă, cuvint măcar zicind. 


II, 


— Dar val] o mamă, unde vroieşte să se ducă? 
— Nu ştiă, precum nu ştie el însuşi, draga mea ! 
Strivitul de durere alearg' orlunde-apucă: 

Vre-un scop sai vre o ţintă nu poate el avea. 


Se zbuciuma ca nava ce 'ncinsá se găseste 
De valuri uriaşe, mugind necontenit. 

Supt uraganul aprig, ce 'n coaste o izbeste 
De stincile deschise, cu dinţi! de granit. 


O! el, trăind, simţeşte durer! apăsătoare, 
Privindu-şi copilaşii de trenţe-acoperiţi ; 
Şi ele devin încă mal crud sfişietoare, 
Ştiind că o să moară, lăsind nenorociţi. 


A Providenţe! taină ni e neexplicată; 
Venim în astă lume, din ea apol iesim 
Nedespărţiţi minută de soarta ce ni-l dată, 
Măcar orice de-am face, de ea ca să fugim. 


www.dacoromanica.ro 


— 117 — 


ni. 


A zilei stea măreață spre asfințit plecase, 

Şi muma și copile tăcinde suspinaŭ; 

Căci foamea le slăbise şi gerul le 'nghețase ; 
Cu ziua şi speranțe parcă le-abandonaŭ. 


-- O Doamne, măiculiţă ! copila cea ma! mare 
Rosteşte, vărsind lacrimi pe pieptu-I palpitind: 
Viaţă e aceasta, cind fără incetare 

Rugăm cerul ca moartea su vie malcurind?!,.. 


N'apucă să sfirsească, și usa de o dată 

În laturi se deschide, şi pragul e pășit 

Cu pasuri cam pripite de bietul bătrin tată, 
Ce ’n fața lu! şi 'n totul era mal liniştit. 


— O Doamne! nu mal plingeti, că Cerul se ?u- 
[griJeste. 
Sint inimi simţitoare ce viii eompàtimesc 
Pentru acel ce soarta şi omu-I prigonește, 
Pentru acel ce 'n lipsă în lume se muncesc. 


Sint suflete ca Cerul de binefăcătoare, 

Şi unul prevăzuse chiar lipsa 'n care stăm. 
Azi, mană, rouă dulce, primim de ajutoare; 
Soţie şi topile, să-l binecuvintăm. 


Apoi cu toţi! pică în faţa crucil sfinte, 
Şi din genunchi spre ceruri ridic’ minile lor 
Rugindu-se în lacrimi, rugiudu-se fierbinte 


. ° N 
Pentru acela care li dase ajutor. 
* 


www.dacoromanica.ro 


— 118 — 


În vatra ioghețată un focuşor s'aprinde, 
Lumina bate ’n casă, si totul e senin; 
Apo! pe masa goală şi pine si merinde 
Se pun, si toţi s'adună... Ospăţul e divin. 


S'a rupt pinea cerească, şi cel sărman! mă- 

[aincă, 
lar stelele in noapte maï dulce strălucesc; 
Din cupa carităţii toţi beaü, că-i plină tacă, 
Ca Cerul care-o varsă în suflet creştinesc, 


www.dacoromanica.ro 


PRIMĂVARA 


A trecut iarna geroasă, 
Cimpul iată-l îmverzit, 
Rindunica cea voioasă 

La nol iarăşi a sosit. 

Dintr'o creangă 'n alta zboară 
Sturzul galben, aurit. 
Salutare, primăvară ! 

Timp frumos, bine-ai venit! 


Filomela ?n cringuri cintă, 
Unda curge, lin suntnd, 
Ciocirlia 'n sus s'avintă, 
Pe cimp misi! zbier săltind, 
Păstorașu 'n orlce seară 
Sună doina mulţămit. 
Salutare, primăvară ! 

Timp frumos, bine-al venit! 


'Turturelele se 'ngină, 

Mii de fluturi vezi zburind, 
Iar pe agera albină 

Din flori miere adunind. 


www.dacoromanica.ro 


— 120 — 


Ciată cucu "n dumbrăvioară 
Pe copacul inflorit. 
Salutare, primăvară | 

Timp frumos, bine-a! venit! 


Zefirul, pe aripèle 
Parfumuri purtind de flori, 
Ne desfată mult prin ele 
De spre seară şi in zori. 
Fluieriud, plugaru! ară 

Al săi mic ogor iubit. 
Salutare, primăvară ! 

Timp frumos, bine-a! venit! 


Mindre fete prin vălcele 
String, glumind nevinovat, 
Rrinduşel şi viorele 

Pentru părul lor bogat; 
Flăcăuașul ce adoară, 
Acum este mulţămit. 
Salutare, primăvară! 

Timp frumos, bine-al venit! 


O timp sacru, ce pe lume 
Aduc! zile dulci, cereşti. 

Toţi se 'nchină Val tăi nume, 
Tu pe toţi ne fericesti; 

Și pe cel supt soart’ amara 
Și pe cel ce-i mulţămit. 
Salutare, primăvară! 

Timp frumos, bine-al venit! 


www.dacoromanica.ro 


Doamne! viaţă da-ml tu mie, 
Ăstul timp plăcut şi sfint, 
Şi la anul ce-a să vie, 

Pe-a mea liră iar su-l ciat; 
Dar #'o voace mal sonoaru, 
Cu un vers mal muiestrit. 
Salutare, primăvară ! 

Timp frumos, bine-al venit! 


Dar, la anul, primavară, 

Pe Romini tu sa-I găseşti 

Înfrăţiii si In hotare, 

Şi ?n munți, cimp! şi unz! cerești; 
Şi Rominil fraţi, c'o ţară. 

Cintind viă necontenit : 

Salutare, primăvară ! 

Frumos timp, bine-al venit! 


www.dacoromanica.ro 


24 IANUARIE 1864 


Te salut cu bucurie, 
Zi prea stintă, zi frumoasă 
Pentru juna Románie, 
Ţară mindră si voioasă; 
Te salut! c'a’ tale oare 
Dorul miei aù implinit : 
Gemenele surioare 
Tu, zi sfintă, le-al unit. 
Romiul in hor 
Săltaţi, 
De mil de or! 
Strigaţi : 
Salutare, zi cerească ! 
Serbătoare romănească ! 


Zi frumoasă ! zi divină 1 
Orice secol iţi va spune 
Că supt dulcea ta lumină 
Nol putut-am a răpune 
Mit de duşmani din afară, 
“Mi! de dușmani! dintre nol, 
Ce vroiai a noastră ţară 
Să o ţie supt nevoi! 

Romini, în hori 

Săltaţi, 


www.dacoromanica.ro 


— 123 — 


De mil de orl 
Strigaţi : 
Salutave, zi cerească ! 
Serbătoare românească ! 


Mihaiă Bravul cu-arma-i luefe, 
Cum si Ștefan acel Mare 
Triumf astfel de-a produce 
Nu aŭ fost nic! cum în stare: 
Şi supt el aŭ curs in fine 
Singe mult, dar naŭ putut 
Ca să facă, ce în tine 
Nol, prin pace, am făcut 
Romin! în horI 
Săltaţr, 
De mil de ori 
Strigaţi : 
Salutare zi cerească | 
Sevbătoare romănească ! 


Zi prea-sfintă, salutare! 
Salutare mult plecată, 
Tu, zi, eşti zi de serbare, 
De-o serbare-adevărată. 
În toţi ani-a ta sosire 
Tot astfèl se va serba, 
Si-a’ poeţilor dulce! lire 
În toți anii ţi-or cinta : 
Romini, în hor 
Săltaţi, 
De mif de orl 
Strigati: 


www.dacoromanica.ro 


— 124 — 


Salutare, zi cerească ! 
Serbătoare romuneuscă ! 


Însă, zi prea-maiestoasa 
Opul tăă îl suvirseste, 
Yă-ni țara spațioasă, 
Darmă tat, şi ne unește, 
Şi pe Cuza să domneasca 
De acuma intrun an, 
Peste-o Țară Romăneasri 
Ca supt marele Train! 
Romini, în hort 
Săltaţi, 
De mi! de or. 
Strigaţi : 
Salutare, zi cerească ! 
Serbătoare romăneascu ! 


www.dacoromanica.ro 


CE-I ÎN IAȘI 


Şese luni de zili cu soare 
Iaşul eŭ n'am fost văzut, 
Mat dăunăzi, de *ntimplare, 
Trebuind ca să-l salut, 
Am gasit in el, in fine, 
Lucruri foarte de mirat, 
Care azi mă fac pe mine 
Să refren neincetat: 
Ce-l în Iaşi! ce-l in Iaşi! 
lii, ce-l in Iasi! 


Şoseli strimbe, căptușite 

Cu moluz, movili depus; 

Strade lungi paveluite, 

Să te salte tot in sus; 

Trotoarurl tovălite 

În cămasă de noroiă, 

Şi pe margenl garnisite 

Cu buchetur! de gunoi. 
Ce-i in Iași! ce-i în lași! 
lii, ce-l in Iaşi! 


La tot pasul crişmi, în care 
Vind Evreii crud venin, 


www.dacoromanica.ro 


— 126 — 


Fără pic de 'mpiedecare 
Muaucitorulul crestin : 
Pe-orlce stradă, mică, mare, 
Ca furnicile foiesc, 
Ăşti fanatici, cit se pare 
CPacest tirg e evreiesc. 
Ce-! în Iaşi! ce-l în Iaşi! 
Iii, ce-l în IașI!! 


Prăvălil prea elegante 
Dintre crişme se ivesc, 
Unde damele galante 
Merg, bărbaţi! de-sI robesc : 
La nol luxul margen! n’are, 
Şi-apol, ca să-l susţinem, 
Vindem cuget si onoare, 
Lege, ţară ṣi-or! ce-avem. 
Ce-I în Iaşi! ce-l în Iași! 
Iii, ce-l fn Iaşi! 


în tot unghiul la potică 
Cartofori găseşti şezind; 
Dar În veci nu aü nimică, 
De şi-ades îl vezi prădind; 
IntrigantI şoptind cu voace 
Cataclismori, calomnil; 
Şarlatan], avind mijloace 
De fac lesne avuţii. 
Ce-! în laşi! ce-i (n lași! 
Iii, ce-l to Iaşi! 


www.dacoromanica.ro 


— 127 — 


Strigo! sarbezi, jălind tare 
Timpul ce ne măgulim 
C'acum e în depărtare, 
Cind în el încă trăim ; 
Amatori de slujbuşoare 
Spre a se chiveraisi, 
Ciţiva membri 'n Adunare, 
Ce-abia pot a sloveni. 
Ce-i in Iaşi! ce-l în laşi! 
i, ce-l în Iaşi! 


Feme!: babe şi junële, 

Malacoave purtind, par: 

Cele care-s scurticele 

Tulpina! groase de stejar, 

Cele nalte, piramide; 

Însă două la un loc, 

Strada mare o închide, 

Cit s'o treci, nu aí mijloc. 
Ce-l în laşi! ce-l! în laşi! 
lii, ce-l în Ias!!! 


Domaişori, pe veresie 
Îmbrăcaţi prea elegaați; 
Cioco! plin! de lăcomie, 
Cirduri, cirdurt de pedanţi ; 
Jun! ma! mulţi! peste măsură, 
În Paris licentia4l, 
Cit, de multă 'nvăţătură, 
Sint conruptí și depravaţi, 
Ce-! in Iaşi! ce-! in Iașii 
Tii, ce-l în Tagil! 


www.dacoromanica.ro 


-- 128 — 


Ingăimar! priu tribunale 
Pentru cel ce nu stiü dă... 
Aici, zü, socot cu cale 
Al mieă cintec a curma; 
Căc! vroiesc să fiù confiate 
Cu orleare amploiat, 
Cit va merge cu dreptate: 
C'altfel fi-va satirat, 
Ce-l in Iaşi! ce-l în Iaşi! 
Hi, ce-l in laşi! | 


www.dacoromanica.ro 


GST COS 


VREMEA DE-AP0I 


—s sh 


Numal cef patru sfinţi ingeri care 
Aü prin trompete a ne chema, 
La judecata cea grea şi mare 
N'a ?nceput incă a buciuma. 
Numa! văpaia ce-are să ardă 
Pămiutul unde stăm astăzi nol, 
A luf fiinţă ca să se piardă, 

Nu ni vestește vremea de-apol. 


Dar celelalte semne, pe toate 
Privim în lume acum umblina; 
Supt sacru nume d'egalitate 

Vezi egoismul vite prinzind, 
Intrigi fatale, silnice tare, 

Că ne desparte dof cite dor, 
Prevestesc astăzi cu 'ncredintare, 
Că nu-l departe vremea de-apoi! 


Patriotismul, haină de modă, 
Onestitatea, un meteor, 
Şarlatanismul, bună metoadă 
S'adun! avere, să al favor, 

la functii foarte insemnătoare 
Ochiu-ţi găseste ma! mulţi strigol, 


www.dacoromanica.ro 


— 130 — 


Sclăvia cruntă o desfătare; 
Et! nu e oare vremea de-apol? 


Mtini liberale, dacă se poate, 
Puiadu-ş! sila a sugruma, 
Voacea ce-abusul aprig combate 
Şi vrea In fine a demasca: 

Pe ipocriţi! fără ruşine 

Ce lungesc timpul cel de nevol, 
Pe ce! ce-s numal masin! străine; 
Apol nu-l oare vremea de-apol? 


Frate pe frate că spionează, 

Fiul pe tată trădind voios, 

Şi publicistul că perorează, 

Păn' ce cistigă ceva de ros; 

Leg! liberale cu zel, căldură 

Păn' la o treaptă cerind az! noi, 
Iar mulţi Unirea numa! din gură... 
Er! nu e oare vremea de-apol? 


În genunchi, oament, picaţi cu mine, 
Pe dreptul Jude spre a-l ruga 
Măcar in timpul ultim in fine 

De focul ghenel a ne scăpa. 

Şi să ne-aşeze de a sa dreaptă, 
C'acolo 'n dreapta mor fi strigoi, 
Fiiaţi ce `n grele crime aşteaptă 
Suprema oară, vremea de-apol! 


www.dacoromanica.ro 


MILCOVUL 


Miicove, rii fără de spume, 
Fără valuri de cristal, 
Seac’ odată de pe lume, 
Căcl imi eşti un ce fatal! 


Ale tale unde-aducă 
Numa! ţernă şi prundiş; 
Te mileste, te usucă, 
Fă-te una, tot podiş! 


Ca nicl cum să se cunoască 
Dacă maluri! al avut; 

Iar, pe unde curgl, să crească 
Tritoiă, iarbă, muşchii plăcut, 


S'arăt fiilor miel: iată, 
Pe-aic! Milcovul era, 
Dar frăţia cea curată 
I-a secat fiinta sa! 


Iar nepoți! nici să ştie 

Că vre-odată al trăit, 

Nici prin gind lor să li vie 
Că tu fraţi al despărţit. 


www.dacoromanica.ro 


— 132 — 


Milcov | ü fără de nume 
Fără valuri de cristal, 
Seac’ odată de pe lume, 
Căci îmi eşti un ce fatal! 


www.dacoromanica.ro 


ss S sZ PT SZ 


PONTUL 


Ling'o masă groasă `n muche, 

Unsă, neagră, de stejar, 

Zgribulit ca şi o buche 

Şede Grecul de Fanar. 

Sede Grecul, si'ntr'o mină 

Ciubuc ține, lung, de teii, 

Iar cu alta cifre-adună 

C'un botos, minjit condeiü. 
Cifre-adună pe-un izvod, 
Afumat și plin de glod. 


Uf! ce miuă deşăntată 
Face 'n fine Grecul miei, 
Cu mustaţa-l rătezată, 
Cu peruca-! numa! sei. 
Cu sprinceana-l neagră zgură, 
Cu-ochi holbaţi de 'nspăimintat, 
Parcă-l caua; iar din gură 
Bombăneste nencetat : 

În Moldova în zădar 

N'am venit eù din Fanar! 


D'innainte-l în picioare, 
mili, tremurštor, 


www.dacoromanica.ro 


— 134 — 


Cu căàciula-i subsuoare 

Sta Rominul muncitor ! 

— Ei! tu, bre! la socoteală 

AI venit acusa, ha? 

— Da cucoane,,,, — Al greşeală 

Eù mi sint Moria Ta! 
Că 'n Moldova in zădar, 
N'am venit ei din Fanar } 


— A! mă iartă», H rosteste 
Bietul om ce tremura, 
«Un teran uşor greseste : 
Iată-ţi zic: Măria Ta! 
— Aşa vrei, asa se poate, 
Tu acus] nu eşti prost, zăăl! 
Şi mă jur că cu dreptate 
Răfui-te-voiă si ei, 
Că 'n Moldova în zădar, 
N'am venit eñ din Fanar! 


Mái terane, tu stil bine 
Că eă sint un bun creştin; 
Postesc postul cu măsline 
Şi 'n zori, seara, lung mă 'nchin... 
— Ştii, cucoane,,.. — Fiară crudă £ 
Jar cucoane tu mi-al spus? 
Tipă Grecul şi, de ciudă, 
Tot se saltă hojma 'n sus. 

Ce 'n Moldova în zădar 

Am venit eü din Fanar! 


Mă!, jea seama foarte bine, 
CĂ acusi te falangesc, 


www.dacoromanica.ro 


— 435 — 


Ia acusi te bat pe tinue 
Cu voinic curaj grecesc, 
— Mă rog mult cu plecăciune, 
lartă-mă, Măria Ta! 
— Aşa măl! Aşa mi spune 
Asa vreau a mă chema. 
Că 'a Moldova in zădar, 
N'am venit eü din Fanar! 


De-acusI hat cu scumpătate 
Să-ţI fae seama pe gurat, 
Căci cu cuget şi dreptate 
Am scris totul ce-a! lucrat. 
Să vedem... aha !,.. aice 
E partida ta mă!, brea; 
Deci iea seama, măi mojice. 
Ce-a ceti Măria Mea. 
Că 'n Moldova in zădar, 
N'am venit eŭ din Fanar] 


Optuzeci prăjin! de falce 

Tu in griă al secerat, 

Jar ín orzul de la salce 

Una sută al tăiat. 

Una sută ţi se 'ntrece 

În săcară che ovăs; 

Două sute optuzece 

Prăjin! drepte 'n capăt ies’. 
O! 'n Moldova în zădar 
N'am venit ei din Fanar! 


— Iartă-mă de întrebare: 


Oare bine-al însemnat? , 
WWw.dacoromanica.ro 


— 436 — 


Căci zăŭ mie mi se pare, 
Că ma! mult am secerat. 
— MăI, ce spul, în a mea carte 
Tu socoţi minciunt că scrii! 
Taci, mojice, barbar foarte 
Că eù treaba mea o ştii. 
O ! 'n Moldova în zădar. 
N'am venit eù din Fanar! 


Cincizece ca un şese 
Este pontul, — drept vorbesc? 
Două sute tocmal! iese, 
Pentru care să-ţi plătesc 
Cite-un optu de prăjină... 
Acuși sama g'o !ncheiü 
Face ’n capăt suma bună 
Douăzec! şi-atiţ! de lef. 
O! 'n Moldova în zădar 
N'am venit eù din Fanar! 


Mă rog, oare ni dă miaa, 
Iartă-mă, Măria Ta, 
Ca să ’ntreb, c'un opt prăjina 
De putem nol secera ? 
— Cel un galben vref tu poate 
Pe prăjină să-ţi plătesc? 
Hell mă! adă verg! uschte, 
Pe Romin să(-l] falanges. 
Că 'n Moldova tu zădar 
N'am venit eü dia Fanar! 


După ce cu răpegiune 
Alt ciubuc a pregătit, 


www.dacoromanica.ro 


— 137 — 


Apol Grecul iar se puue 
Re gununchi la răfuit, 
Zicind : him, de ţie-ţi pare 
Un ort, preţ prea Injosit 
Pe prăjină, de ce oare 
Peste pontu a! muncit? 
O! 'n Moldova In zădar 
N'am venit ei din Fanar! 


— Of! zăă, het! cu 'neredintare 
Cu-aşa preț nu ţi-aş lucra 
Cind cu biciul la spinare 
Sub-prefectul nu mi-ar sta. 
— Asta nicicum mă priveşte, 
“Ocolaşul îi stăpia, 
Şi spre-acest sfirşit primeşte 
De la mine orz si fin. 
Că 'n Moldova în zădar 
N'am venit eŭ din Fdnar! 


Vorba multă-I sărăcie, 

Ha! ma! bine să grăbim, 

Cu dreptate, dibăcie 

Praşila s'o răfuim. 

Şeptezeci prăjini curate 

AI prășit In păpuşoii, 

Douăzeci şi jumătate 

fn cartofle, la zăvoiiă, 
O! 'n Moldova in züdar 
N'am venit ei din Fanar! 


— Nu știi, poate-așa să fie, 
Suflet al, Măria Ta! 


www.dacoromanica.ro 


— 138 — 


— Suflet oh! a Meu Mărie, 
Che un suflet prea calà 1, 
Că-l grijesc fără 'ncetare 
Ca pe-un suflet creștinesc: 
În tot postul mic si mare 
Neapărat mă 'npărtăşesc, 
Că 'n Moldova in zădar 
N'am venit eŭ din Fanar! 


Rinduiala iată vine, 
Hinduiala ce-o păzesc, 
Că ea place mult la mine, 
Cosirea s'o socotesc: 
Una falce de cap bună 
AT cosit pe dealul stlug, 
Ena falce și-o prăjină. 
Oborit-at la păring, 
Că'n Moldova in zădar 
N'am venit eŭ din Fanar | 


Minat tot de rinduială, 

Zilele de meremet 

Rind acuşi ín socoteală, 

Cum le-am scris, să (j le-arăt, 

Două zile, mă! Romine, 

Tu la velniţ'al lucrat, 

Că tre! zile, iarăşi bune, 

La lași lemne al cărat. 
Că ?n Moldova în zădar 
N'am venit eă din Fanar! 


== 


1 Şi un suflet prea bun. 


www.dacoromanica.ro 


— 139 — 


— Chiar şi zile mi se pare 
Că mal multe am muncit... 
— AI muncitu, bădişoare, 
A! ma tu ce n'a! venit, 
De cum soarele răsare 
Si să-mi sta! păn' la apus. 
Drept ca parul in picioare 
Cum la pontu este pus? 
Că 'n Moldova in zădar 
N'am venit ei din Fanar! 


Cinzec! le! tocmal se face 
Pentru secere a-ţi da, 
Douăzeci de le! pe falce 
Ce-a! cositu- dumneta. 
La cinzeci se pun acuma 
Douăzecl! si-atiți de ler, 
Ce se face mare suma, 
Şeptezeci floria !..., hel ? 

În Moldova în zadar 

N'am venit eŭ din Fanar! 


Pentru praşilă se vine 

Patruzeci şi optu lel, 

Că-ţi plătesc destul de bine, — 
Vezi tu chiar cu ochi! tă]. 

Ena leu de prăjină, 

Nu-l prea scump, bre iniceriù ?... 
Am a-ţi da cu voie bună, 

Că i-al pus şi în coşeriu. 


3 Galbeni. 


www.dacoromanica.ro 


— 140 — 


O 'n Moldova în zădar 
N'am venit eü din Fanar! 


Ena ziua 'ntreagš tie. 
Dar la samă nu ţi-o scrii, 
Că-l conving’ a Mea Mărie 
C'al băut ena rachii, 
Cind la velniţa mea mare 
Zile două a! muncit... 
— Am băut cu 'ncredințare, 
Dar şi focul m'a pirlit. 
— În Moldova în zădar 
N'am venit eñ din Fanar! 


Dec! se face suma toată 

Una sută ciţiva let... 

Ol o! o! ce mal de plată 

Al, Romine, ca să iel, 

Să vedem acum şi nouă 

Ce aï, bade, să plăteşti: 

Una sută lel cu două 

Lescăl, de-an im! datoreşti. 
Că 'm Moldova în zădar 
N'am venit ei din Fanar! 


Le! o sută şi-o lăiță 

Mi se cade de luat 

Pentru ceapă, căct, bădită, 
ti! că ceapa s'a stricat. 

— Pentru ceapă! el! da’ bine 
Ce-s de vină să-ţi! plâtasc? 
Ceapa iarna nu se ţine 

În coșere... — Te stropsese ! 


www.dacoromanica.ro 


— 141 — 


Cà !1n Moldova în zădar 
N'am venit eŭ din Fanar! 


Pontul zice, mà! bădică, 
Să-mi plăteşti tu negreșit 
Cind şi ceapa de se strică, 
Cind eŭ zic că n'al ieşit 
Tu la vreme, Mă! mojice, 
Hal ghidi, ghidi, te 'ndrepţi? 
Sămănat-am ceap’ aice, 
Că 'n Stambulu are preț, 
O1 'n Moldova în zădar 
N'am venit eŭ din Fanar | 


Una sută lei acuma 
Şi parale incă trel 
Datoreşti, că eŭ in muna 
Te-am prins peste că avèl; 
lazele Măriej Mele 
Moţule, tu le-a! prădat... 
— Acel peşte, jur pe stele 
Că era de cel sărat. 
Ce, 'n Moldova în zădar 
Am venit ei din Fanar? 


Măi, minciun! tu spul, tilhare: 
Ori sărat or! pipărat, 

Peşte tu cu poftă mare 

De Probajent wal mincat ? 

AI uitat, ţerane, poate 

Că ’n pricina ce-am avut, 
Ocolaşul cu dreptate 

Să-ml plăteşti asa a yrut, 


www.dacoromanica.ro 


— 142 — 


Că 'n Moldova in zădar 
N’am venit eù din Fanar! 


— N’am uitat oh, vať de mine !... 
— Dacă, bre, nu al uitat 
Acesti ban! mi se cuvine, 
Că ceva şi eù am dat 
Ca să fac supus și harnic 
Pe ţeranul dobitoc, 
Zšü, măl, daŭ şi la ispravaic, — 
C'astfel nu mal am noroc. 
O |! 'n Moldova în zădar 
N'am venit eù din Fanar! 


— Mă rog mult Mărie! Tale 
Spune-mi, pontul zice-asa °... 
Ce fel, mát, să dal parale 
Pe teran a deşbrăca?! 
— Dacă pontul aşa scrie, 
N'am cetit, dar eù voii da 
Mulţămit, numai să ştie 
Amploiatul a lua. 
Că 'n Moldova in zădar 
N'am venit ei din Fanar! 


N'ar fl oare mal cu cale 
Să daţi mină de-ajutor 
Pe la sate de-a fi şcoale, 
Ca şi bietul muncitor 

A şti cum să se inchine 
Tatălui astor Tàril, 
După cum i se cuvine, 
Şi-alte sfinte datorii. 


www.dacoromanica.ro 


— 143 — 


—' Ma 'a Moldova In zădar, 
Am venit eü din Fanar? 


Un mojic să ştie carte! 
Bre, tu, măl, al nebunit! 
Acest lucru păn la moarte 
L-oii combate în sfirşit. 
Căcl teranu 'n aste clime 
S'a născut de a munci, 
Ca prin ast' a Mea Mărime 
Să se poată 'mbogăți. 
Că ?n Moldova In zădar 
N'am venit eù diu Fanar! 


Pentru gişte iarăs! nouă 
Zeciuială al să dal, 
Adăcă din zece două... 
— D'apol n'am. — Și dacă n'al? 
Ce im! pasă mie oare, 
Mă! terane, cap de boi, 
Să ñ pusu tu, tălhare, 
La clocit gisca pe oŭ! 
Că 'n Moldova în zădar 
N'am venit eă din Fanar! 


Douăzec! de le! se face 
Pentru gişte de a-mi da, 
Ci pe iaz păn’ la lăptoace 
De aveal, puteai umbla. 
Optuzeci de le! cu cale 

E să-m! dal neapărat, 
Pentru porci! dumitale, 
Ce la iaz s'au adăpat. 


www.dacoromanica.ro 


— 144 — 


Că ?n Moldova in zădur 
N'am venit eŭ din Funar! 


— Pentru gişte, porc! și ceapă 
Fă plătesc eŭ, nu-l pacat? 
— Gisca, porcul ce baa apă, 
Ceapa iar ţi-a degerat, — 
Patru sute lel se vine, 
Ba şi incă tre! leţcăi, 
Ca să ieaü eŭ de la tine. 
EI, Romine, ce zici, mà! ? 

În Moldova in zădar 

N'am venit eŭ din Fanar l 


O, aud, aud prea bine... 

M'am pus însă pe gindit, 

Cum leţeaie pentru mine 

Măcar una n'a! găsit ?... 

— N'am găsit niclo lețcaie ! 

Ia acuşi ţi-ociă arăta, 

Şti!, trăgindu-ţi o bătaie, 

De nicl cind al cuvinta [ 
Că ’n Moldova in zădar 
N'am venit eü din Fanar ? 


Dinti”'aceste patru sute 
Scăzind suta ce-a! să iel, 
Bani, 'parale, tot bătute, 
Sute trel incă-ţi mal cei; 
E o bună sumuşoară 

Sute tre! şi bani vre-o dol. 
Îi munci tu şi la vară: 

Ne vom pune ?n cale nol. 


www.dacoromanica.ro 


— 145 — 


Că 'n Moldova în zadar 
N'am venit eu din Fanar ! 


Prin a pontulu! tărie 
Am muncit un an deplin 
Cu copil si-a mea soţie, 

Şi dator tot ma! vămin. 
Prin a lui tot chibzuinţă 
Am lucrat pentru străini, 
Încit astăzi, in credinţă, 
Nu am pită pentru mini. 
O "n Moldova iu zădar 
N'a venit el din Fanar] 


www.dacoromanica.ro 


ARISTOCRATUL 


Tata tatei, cipd în țară 
Domniaü Domnii din Fanar, 
Lingugind înnaintară 
Ciubuccii din ciohodar. 
Dind ciubuce apot pline 
Şi aprinse cu calmac, 
Grecii, lacome jivine, 
Dup’ un timp Cluceriii îl fac. 
Apol, zšü, 
N'am drept eŭ 
Să mă 'ugimi neincetat 
Cum că sint aristocrat? 


Bunul miei curind devine 
Vel Ispravnic, căcl el, zăi, 
Cunoştea cu tact şi bine 
Ca sapese cit de grei. 
Văzlud Greci! cum că ştie 
Şi-a prăda prea-iscusit, 
Peste-a teril Vistierie 
El fu şef orinduit, 

Apol, zăă, 

N'am drept eŭ 
Să mă 'ugimi neincetat. 
Cum că sint aristocrat? 


www.dacoromanica.ro 


— 147 — 


Vistierul se insoară, 
Luind zestre de 'nsemnat, 
Şi nevastă pe-o fecioară 
Ce pe-un Pas' a dezmierdat, 
După astă 'nsurătoare, 
Tre! luni numal aŭ trecut, 
Şi în lumea de supt soare 
Al miei tată s'a născut, 
Apol, zăă, 
N'am drept ei 
Să mă 'ngimf neincetat, 
Cum că sint aristocrat? 


El se naste, creşte mare, 
între Nemţi, Muscal şi Turci, 
Şi-ş! dă ţara spre 'mpilare 
Ca pe pieptu-! s'aibă cruci, 
În acest timp, de minune! 
Mama 'n lume m'a adus; 
Nașu-ml insă şi-azi im! spune: 
Că-s drept fiù de Neant și Rus, 
Apol, zăă, 
N'am drept ei 
Să mă 'nglmi neincetat, 
Cum că sint aristocrat? 


Luxul Asiel se duce, 
Vine-acel european, 
Acest lux care aduce 
Timpul cel ma! şarlatan, 
Tata dar indată schimbă 
Pe cupei rădvanul săi, 


www.dacoromanica.ro 


Joacă stosul și se primblă, 
Datori! făciud meroă. 

Apol, zăii, 

N'am drept eu 
Să mă 'ngimt neincetat 
Cum că sint aristocrat ? 


Astă epocă pe mine 
La Puris m'a aruucat; 
Ca să 'nvăţ cancanul bine, 
Spre a fi civilisat. 
Renturnindu-mă, 'npreună 
Cu-al miei tată, noi primim 
Pe Muscali, cu voie bună, 
Şi lor ţara li-o jertfi. 
Apol, zăi, 
N'am drept eù 
Să mă ’ngimf neincetat 
Cum că sint aristocrat ? 


Murind tata-mi, a lu! stare 
O am ei şi cu al miei; 
Jumătate ins’ o are 
Cămătaril grec! şi-ovrel. 
Ceialaltă jumătate, 
Cheltuind din gros merei, 
Tot pe lucruri deşănțate, 
O ipotecăii şi ei. 

Apol, zăă, 

N'am drept eŭ 
Să mă 'ngimf neincetat, 
Cum că sint aristocrat ? 


www.dacoromanica.ro 


— 140 — 


Prin urmare, c'0 avere 
«Ce-i struină, mă mindrese, 
Şi-am şi merit şi putere 
C'asa legi ne stăpinesc: 
Cei săraci iu us'ă ţară 
Nu-s Romini, îs nensemnaţi ; 
Şarlatanii numa! dară 
Orlşicind ts intrebaţi ! 
Apol, zăă, 
N'am drept ei 
Să mă 'ngimf neincetat, 
Cum că sint aristocrat? 


www.dacoromanica.ro 


0 PĂSĂRICĂI! 


Mindră pusarică, ce stal oflită ? 
Vulturul de care te înspăimintat 
Nu se ma! zărește; ești dar mintuită: 
Al scăpat de dinsul, către ceruri sat! 


Saltă, saf în aier, te inveseleşte, 
Cintă, păsărică, dulce, frumusel ; 
Providenţel sfinte astăzi mulţămeşte 
C'a el indurare te-a salvat de el. 


Baltă, păsărică ; vezi că-l primăvară, 
Timpul ista ţie este mult iubit; 
Desvăleşte 'ntinde a ta aripioară, 
Zhboară, vezi că rosa a îmbobocit ! 


Ah! destul tu fost-al supt păs, asuprire? 
Frica despre vultur destul te-a ţinut 

La 'ntunevec negru, în nenorocire: 
Criveţe gerouse destul te-aii bătut. 


Salt’ acuma, dragă, te 'nvirteşte, zboară : 
Clima este dulce, cerul prea senin; 
Merg! de întilneşte pe-a ta surioară, 

Căc! şi ea sărmana a trăit în chin. 


1 La intrarea austriacilor in Romănia. 
www.dacoromanica.ro 


— 151 — 


— C'a plăcere vie cu dorinţi-apriuse, 
Să mă urc în aier inima mea vrea, 
Dar nu vezi alt vultur cu-arip! intinse 
Gata să s'azvirle crud asupra mea ? 


Soarta mi-e cumplită, samăn ea nu are: 
Am scăpat de unul, altul, mult mal răă. 
Mă pindeşte lacom, vrea a mea pierzare; 
Mintuie-mă, Doamne ! mare Dumnezei! 


www.dacoromanica.ro 


PE MARGENEA MORMÎNTULUI 


SONET 


Aici a fost sa fie hotarul vieţii mele!... 
Adio ! mă duc din lumea in care am răbdut 
Nenorociri, necazuri cumplite, chinur! grele, 
Şi 'n chre in durere am plns neincetat! 


Mă duc, pe braţul Morţii la sfinta nemurire. 
Acolo, unde cerul etern e fără nori 

Şi unde fericirea nu e o nălucire, 

Un vis ce-aci s'alungu în van de muritori, 


Cu toate-aceste insă, o voace 'n taini-mi zice, 
Da al, sărmane, chipuri, rămil înca aice, 
Răbdind cele răbdate, mal bine mulţămit. 


Şi inima-m , zdrobită «de-amara suferință, 


Acestul indemn nu ştiii de ce i dă credința... 
De ce să-l fe oare pămintul mal iubit? 


www.dacoromanica.ro 


95 ma a AD ase 


LA MORMÎNTUL LUI IOAN TĂUTU! 


De-aici departe, departe tare, 

La cel tirg falnic scăldat de Măr, 
Pe-u' căror ţermuri înctatătonre 
Oricind s'aude numa! cintăr!, 
Ciatari, concerte de filomele, 

De mil de pasări cu viers duios, 
Căci trandafirul in orice zile 

E ud de rouă, plapind, voios: 


Acolo unde pe aripioare 
Zefirul poartă neincetat 
Parfumuri dulce, înctatătoare, 
Cit raiul sacru e chiar uitat, 
lară salcimul, salcea pletoasă, 
Se nasc orlunde, far’ ajutor, 
Şi la tot pasul, în zili focoase, 
Asil găseşte un culător; 


Acolo unde mil de izvoare 

Limpezi şi rece curg, şerpuind 
Prin foii, şi'n urmă in lunca mare 
Sa zvirl cu zgomot de se ascund: 
Acolo chitrul, castanul crește 

În ţiutirime, mare, tufas 


3 Pamfletist; unchiul poetului; mort ú Con- 
stantinopol. 


www.dacoromanica.ro 


— 154 — 


Și iasomia se infrățeşte 
Cu mirtul gingaş, crinul! frumos. 


În aste locuri, clime senine, 

Pe-aceste ţermur!, pe-acest pămiut, — 
Cuprins de mușchiur! şi mărăcine, 
Uitat se află un trist mormint! 
Mormintul ista in el ascunde 

Oasele unul! bărbat romin 

Ce ’n floarea vieți! Parcele crude 
L-ai stins, sărmanul, pe term străin ! 


La dinaul nime, nime nu vine 

Ca să-l orneze cu mindre flori; 
Nic! imprejuru-! s'aud suspine, 
Fiind departe de-amici, surori; 
Şopivla iute singură face 

Urme pe lingă acest mormint; 
Candela care la capu-l zace, 
Nime-o aprinde, ci-o suf! un vint, 


Cu toate-aceste bărbatul care 
Se afl’ aice de toţi uitat, 

Fiind cu viaţă, în lumea mare, 
De-amici, de rude era stimat: 
lubia Moldova, mindra lu! ţară, 
C'un amor fraged, adevărat, 

ÎL doria zile de primăvară, 
Dulc! şi plăcute, neincetat. 


Ale e! drepturI statoranicite 
De-anticul, bravul, bunu-l străbun 2, 


1 Logofătul iul Ștefan-cel-Mare. (N. E.) 


www.dacoromanica.ro 


— 153 — 


Privind cu ochi! cum sint lovite, 
Plinge Hominul, plinge acum, 
Strigă cu voace, cu voace tare: 
«Copil! al Romel, să ne unim; 
Căci! privilegiul ni este mare, 
Decit no! trebul să-l sprijinim.» 


Pe-a lu! sonoră liră cerească, 
Chiar acordată de Apallân, 

În limba noastră cea romănească 
Cinta poetul cu dulce ton: 

Varsă viaţa, simţirea toată 

În imnuri, verse de-amor, de dor; 
Omu! şi lumea, falş şi ciudată, 
Cinta de ele, trist şi sonor. 


Însă amorul plin de turbare 

ÎI mistuieşte de timpuriiă, 

Îl stinge, crudul, în depărtare 

De-al lui term mindru, pe dragu=l fù L 
Ultima vorbă ce ma! rostește, 
Suspinind incă incetişor, 

Văzind de june că se sfirşeşte, 

Este, sirmanul: Patrie-Amor !... 


Of! curgeţi lacrimi, curgeţi! şiroaie, 
Şi printre valur! vă strecuraţi 

La cele ţermur! mindre, vioaie ; 
Cu ele mergeţi, mergeţi, zburaţi, 
Apol acolo vo! staţi de-o parte, 
Aşteptind oara să vă urcați 


www.dacoromanica.ro 


— 156 


Prin razí de soare in sferl innalte 
De unde ’n rouă să picuraţi! 


Peste mormintul care[-l] aduară 
Inima-ml tristă, sutletul micu, 

Ah! curgeţi, lacrimi, curgeţi izvoare, 
Ca mea durere m'apasă grei! 
Pieptb, de jale pătruns, suspină, 
Lasă suspine amare-adinci; 

Iar tu,.zelre, pe-aripa-ţi lină 

Du-le acolo, la’ Maril stinci. 


Pănă cind ceru[-l] plin de 'ndurare, 
Aş vrea la tine să pot veni, 

Ca fruntea-mi, ar š de intristare, 
De piatra-ţi rece a o lipi; 

Pănă atuncea, ternu mihnita, 

Să-ţ! daŭ, prea scumpo, atita pot; 
Primeşte jertfa prea-umilită 

Ce ţi-o trimete al tăii nepot! 


www.dacoromanica.ro 


SOS AS e 


0 COPILĂ MURIND 


Muiculița, iată 
Zorile s'arată : 

Ziua s'a ivit, 

Cerul inroşeşte, 

Iar luna albeşte, 
Plecind spre-asfinţit ! 


Si-ochiu-mI ce se stinge 
Priviad, se convinge, 
C'az! are a ü 

O zi mult frumoasă. 


Veţi avea un soare 
Cu razi sclipitoare 
Sisun cer azuriù ; 
Toate vor fi line, 

De frumuseți pline, — 
Dar eă n'am să fiù! 


Nu, că moartea-! fiară, 
Și cumplita-l ghiară, 
Vrind sufletul mieă, 
Pieptul îmi zdrobeşte, 


www.dacoromanica.ro 


— 138 — 


Amar mă munceste, — 
Doamne Dumuezei! 


lat’ acuma, iată ! 
Ceaţă 'ntunecată 
Cuprinde-ochi! miel ; 
iară, după ceață, 
Joc fără de viață, 
Roiuri de scintel. 


Mor! mamă iubită! 
Şi mor, val! mihnită, 
Că 'ncà jună sint; 
În a vieţi-m! floare 
Aü să mă coboare 

În negrul mormtlnt1 


www.dacoromanica.ro 


PPE sS ss 


CĂTRE MOARTE 


Doamnă Moarte! astă sară m'am hotărit că 
[să-ţi scrii 

O epistolă in versuri, cadențată cum eù ştii, 

Şi-o 'ncep cu plecăciune, că, oricit de mare 
(eşti, 

(Mare, mare, dacă intri orlşiunde cind vroieşt!), 

Dar să-ţi scriă că-ţI sărut mina de loc chiar 
[nu mi-a plăcut. 

Nu că doară eŭ pe lume minusiţe nu sărut: 

Asta nu-I cu 'neredintare, că pup mine si-am 


(pupat, 
însă albe, delicate, — eŭ spun drept al miei 

[păcat. 
Tot odată, doamnă Moarte, trebuiește să-ți mal 

[spua, 


Cum că n'am pupat vre-o mină ca să capăt 
[stăpin bun, 

Sai favorul vre-unul mare... cum azi mulți 
[obișnuiesc. 

O 1 în asta eù sint mindru, chiar am drept să 
[mă fălesc, — 

Mulţi aü zis-o si-mI zic încă, că, din asta, ne- 
gresit, 


www.dacoromanica.ro 


— 160 — 


Nu o due prea bine ?n lume si la multi nu 
[sint iubit. 
Zică insu ce li place: cu-a mea soartă-s mulţă- 
[înit. 
Ca-ţ! sărut mtmuta, doamnă, de a scrie n'am 
[vroit, 
Din motivul une! spulme ce pe mine m'a cu- 
[prins... 
De ce? Iată. Cind condeiul de hirtie am atins, 
O puter’ imaginară chipul tăă mi-a presintat: 
Dar stil tocmal cum odată l-am văzut où de- 
(semnat, 
Întro carte groasă, tare, scrisă toată de-un 
creştin, 
(Căci invaţă cum să capeţi paradisul cel divin); 
Că în carto de odată de 'nainte-mi te aü pus, 
Fără piele, de os numai, din picioare pănă sus, 
Şi c'o coasă lată 'n mină, ascuţită ca un brici, 
Tu cu care cosest! oameni, prefaci lumea, 
[dărmi si strici, 
Această împrejurare m'a silit să mă abat 
De-a nu-ţi scrie complimentul pentru doamne 
[destinat. 
Căci! atunci pe clipă'n sine-m! mi-am făcut 
[un fel de plan, 
Că-l scirhos să pup! o mină sadea numa! de 
[ciolan. 
Şi-aşa e cu bună seamă: asta e îngrozitor, 
O urmare ce aduce oțerire si fior. 
Dup’ aceste eŭ îndată m'am şi pus pe meditat, 
Dacă meșterul acela ce portretu-ţi a lucrat, 
N'a făcut vre o gresalš, şi intocma! te-a descris... 


www.dacoromanica.ro 


— 161 — 


De ești astfel, doamnă draga, apol zăă ca esti 
[de ris... 

Să filtu numai de oase fără carne, piele... îil!... 

Deci, privind aşa făptură, de fior! nu te 'ngrozi. 

Mu mir mult, ce te creara asa slaba Dumne- 
[zeù ?!... 

Hm!... ştii una, și-asta este numal chiar no- 
[rocul taü, 

Că, de-ar fi fost să-ţi mul deie ceva carne, ceva 
[săi 

După multa-ti ocupare aï li dus-o foarte răi: 

Osteneala şi sudoarea atunci dos te-ar fi supus 

Sa mai laşi lumea în pace, să mal dorm! cu 
[fata 'n sus. 

Alta încă, cum că ochi-ţi ţi s'aüñ dus in cap in 
Mund, 

Din motivul bătrineţii cu "nțelegerea-m! pă- 
[trund 

Dar aş vrea să ştiă, o doamna, cum de dinţi! 
[ţi-s intregi: 

Iată, iată o problemă ce a, vrea să mi-o des- 
legi: 

Tu, ce ai atiţia secoli, să aibi dinți! sănatoşi, 

Cind eù încă zăă sint june, si-a[ miel toţi ín 
[sir voioşi 

Joc În gwrá-ni coutradanţul... De n'a! suflet 
(egoist, 

îmi răspunde de te-ajută in aceasta vre-un den- 
[tist... 

Hola! Musa, domnişoară, că sintem prea polilog] 

O! prea. prea din cale-afara şi 'n cadenţe rim- 
[ologI... 


www.dacoromanica.ro 


— 162 — 


Numa! causele-acelea ce pe mine m'aü făcut 

Să scrii Morți! plecăciune, nu că mioile-l 
„ [sărut, 

Să le-arăt vrind, păn' ucuma rinduri multe-am 
[Insirat, 

Hola, Muse! cu-aşa chipuri nol vom serie neu- 
[eetat, 

Fără ca vre-odinioară lu vre-un capăt să iesim. 

Dec! iea seama, domnişoară, ca să nu ne rătăcim, 

Şi, mal bine, hal în grabă să curmâm ce-am tn- 
[ceput, 

Şi, pe cit va fi putinţă, să scrim tot ceva ma! 
(scurt. 

Dec! ascultă, doamnă Moarte, de-l cu cale, cu 
[reson, 

Nu ştiă bine, insă ţie eu de azt mă fac spion; 

ŞI ?n sfirsit îţi daŭ de ştire că de-acum să te 


[păzești, 
Căct în lume în tot omul al un dusman să 'u- 

[tilnești. 
Nimene nu te iubeşte, dar chiar nime 'ntr'un 

[cuvint: 


De te-or prinde, va! de tine! te-ai stins, zăi, 
[de pe pămint. 

O i complotul este mare şi partidele de-ajuns, 

Si-apol toate şoptesc tare, nu soptesc nici cum 
(ascuns; 

Una zice că eşti suie, niclodată lucrezi drept; 

Că lipsesti pe fil de mume si iel prunci! de la 
[piept ; 

Alta, iară, c'ar fi bine să lasi omul pe pămint 

Să trăiasc’ un secol tocmal după legea celui Sfint, 


www.dacoromanica.ro 


— 163 — 


Căci, luindu-l mal nainte, abus mare fâptunezt”. 
Ba mal zic că prin tămtie chiar şi tu te m- 


„tuiezti 

Cred, sărmauil, că se poate ca, şi unde-I omul 
(pus. 

Să cam rup! şi ?n tribuualul care este-acolo 
|3us. 

Alta, cum că lași pe lume să vieze prea mulţi 
[ră 

Prea mulţi oameni făr' onoare, ipocriţi şi nă- 
['àral; 

Prea mulţi iuzi fără de lege, trădutori de teri, 
(coţeari, 


Pizmași lacomi, lingă! ageri, bufoal dibaci si 
[tilhari : 

Astel cereri stravagante de cumva te'i potrivi, 

Apol globul Intr’o clipă de tot poţi a-l pustii. 

Alta, vrea să stingi din lune pe poeţi! ce scrii 
[räñ; 

De ideia asta iusă nu-l uici cum spionul tăi, 

Şi nic! trebul ascultare intru-aceastu ca să dal, 

CàcI atuncea tu pe miue mal întiiit al să mă tal. 

Fel de fel de vial asupru-ti pun, tu fine, nen- 
[cetat, 
i un pas nu poti tu face. să nu fe criticat. 

n zădar cu elocinţă medici! su sirguiesc 

De a-l [ace să 'nțeleagă că de patimi se orbesc,— 

Că el strigă, ţiind uua, ca si niște le! turbat, 

Cum că azi a’ tale-unelte sint chiar domnit 
[ipocraţi. 

Eŭ aceste le-ascuit toate si la toate mă 'n- 
|[vuiesc. 


www.dacoromanica.ro 


— lök — 


Casă p tei ţie, doamna, cu credinţă să servesc. 

Ast metod nu-i noii pe lume, şi-i metod prea 
(minunat: 

Cine e cu două feţe duce-un traii de Împarat. 

În sfirsit, ieaŭ îndrăzneală, dacă nu te' supara, 

Din a' mele păreri propri! ca să-ţi scrii si eù 
{ceva. 

Stiü ca tu ești călăuza ce transpor! in Raiul 
(sfint, 

S ifletul ce fapte bune a lucrat pe acest pă- 
(mint: 

Ştii aceasta foarte bine şi nici cum mă in- 
[doiesc, 

văcl în curți cu lamurire scrise toate le gasesc. 

Însă. doamnă, mă ’nfioară cind in minte eŭ 
[imi pun, 

C'al miei corp a să devie pentru viermi un 
[prinz prea-bun, 

Căci, oricum, măcar ca este din ţernă alcătuit, 

Al mieii suflet de el insă au! a fost nedes- 
[pšártit; 

Prin urmare nu pot crede că nu îl va părea 
(răă, 

Privind în astfel de! stare pe companionul sai, 

Nu cred iarăși nic! aceia c'acest lucru un 
[mister 

Va rămine pentru acela ce-a să sazš in eter: 

O! acel ce-a să devie un atom prea-iin şi 
(sfint, 

N'a să poată el strabate cu vederea-! in mor- 
[mint ? 


1 Textul: asa. 


www.dacoromanica.ro 


— 165 — 


Apo! alta incă, doamnă, indrăzaese ca să-ți 
[ma] spun, 
Că mijlocul tăă, prin care ni iel viaţa, nu e bun, 
Căoi prea mult iu agonie tu ne lași de ne 
(muncim, 
Prea ne zburiumăm, la dracul! şi-ochil prea 
[îl răsucim. 
După toate-aceste incă răminem in urmă, zăŭ, 
Şi cu gurile căscate, lucru care sede răă! 
N'ar ñ oare mal cu cale, prin Infera cind te 
lpogori 
Cite-odată spre primblare, — de și-acolo au 
[sint flori, — 
Să ’atilnest! pe acela care ghilotin” a născocit, 
O maşină minunată, după cum am auzit 
(Căci indată ea rătează urice cap, frumos sati 
[slut, 
Şi-astfel nu eşti tocmai crudă, dacă asta-i de 
[crezuty, 
Şi să-l dal poruncă aspră, o maşină a-ţi dura, 
Dibăcită, decit coasa-ţi mal puţin a tortura. 
Zic aceste, dar tu, doamnă, fă precum voiești 
[și stil, 
Decit, tare mă rog ţie, mă mal lasă intre vil... 
Somnul insă mă răpune, căcl,scriind, am obosit; 
Deci sfirşesc a mea scrisoare, mulțămit că am 
[găsit 
Chip bun, eŭ să mă "'nsema ţie, după cele de 
[mal sus, 
Cum că sint a dumitale, chiar nevrind, plecat 
[supus. 


== 
www.dacoromanica.ro 


sess ss 


D-lui L G. HOLBAN, casier 


S'a schimbat Mitologia ! 
MWusele prin lux s'aviut'; 
lar Pegas, bată-l urgia, 
Cere sea şi friù de-argint, 


Pastorale n'ar mal face 
Nici chiar însuşi Florian; 
Omului azi banu-i place, 
Fie `n rasă sai caltan : 


Prin el, lesne-ajungi dorinta 
Nimfe chiar să 'mbrăţogezi; 
Fără dinsul nmilinta 

Şi despreţu-oriunde vezi, 


Un exemplu vii şi tare 
Te am chiar pe dumneata: 
Lada Statului cind are 
Bani, mandate-a achita, 


Toată lumea şopoteşte. 
«Ce de treabă casier '»; 
La din contra, ea rosteste 
Că eşti aprig ienicer. 


www.dacoromanica.ro 


— 167 — 


AT făcut dar de minune 
Că, de june, aí zdrobit, 
Ale liri-ţI coarde, strune, 
Instrument nenorocit ! 


Un astfel de drum saă cale 
De luam de mult si ei, 
N'aş ciata şi fa timbale, 
Ca să capăt ce-am să iei. 


Şi-apol ciuda mă zdrobește, 
Cind cint păn’ ce răgusesc; 
Şi cintarea-mi nu rodeşte, 
Cu ceva să folosesc...» 


Dacă vrei să (im nul bine, 
Ciad sint bani fă a se da 
Ceia ce mi se cuvine, — 

Că ’n altfel, te-oiă satiră, 


Spre a da dovadă vie 

Că, de si sint hard bătrin, 
La bancheri, casierie, 

A mea liră n’o lachia! 


www.dacoromanica.ro 


D. DĂSCĂLESCU 


www.dacoromanica.ro 


VERSURILOR MELE 


Zbuvaţi! acum e vremea; vă duceţi, versurăle! 
Seăpaţi din inchisoarea in care v'am ținut; 
Zburaţi! şi la lumină, cochete, frumusele, 

Vă duceţi de la mine, ilusii ce-am pierdut! 
Plăpinde. ruşinoase, siliți, prin melodie, 

De pizmă şi de ură pe ră! a desarma, 

Li cereţi indulgență l'a voastra armonie 

Şi spuneţi că-s lerice oricind mal! pot cinta. 


Zburaţi! şi prin bordeie intraţi mingiietoare, 
De veseliţi săracul, ades nenorocit: 

Îi spuneţi la durere că soarta-l schimbătoare, 
Că pănă şi năcazul tot are un sfirsit. 

Zburaţi şi prin palate — c'acolo e amară 
Viața ma! adesea; — si, de-ţi putea intra, 

Li spuneţi că durerea se face mal uşoară 
Cind omul face bine, sai poate a cinta, 


Zburaţi prin buduare, la cele frumușele, 

De spuneţi că o zină si eŭ am adorat; 

Mai spuneţi că-s puţine, ce 'n versurile mele, 
Ca niste pilde rele, cu drept le-am satirat. 

Li spuneţi — ca să ştie că, multa nepăsare 
Şi-a lor nehduplerare nema! putind răbda, 


www.dacoromanica.ro 


Pierzind orlee iluzil, neavind niclo sperare, 
Mă mingiiă, si-s ferice, oricind mal pot cinta. 


Zburali fără "ncetare, şi duceţi mingiiere 
Oriunde se găseşte un om nenorocit: 
Curmaţi orice durere, turnaţi pe raui miere. 
Şi aduceţi pocăinţa acelui ipocrit; 

Apol, triste, modeste, intraţi in iuchisoare, 
Morala crestinească cercind a propaga ; 

Mal spuneţi că speranța luceşte ca uu soare, 
C'acela uită toate, ce ştie a cinta. 


Zburaţi şi 'n acea sferă de dulce poesie 

Ce astăzi veseleşte pe pupului romin; 

Dar mergeţi cu sfială, luptaţi din armonie: 
Parnasul greii se urcă, lu poale-l mulţi rămiu, 
Poeţilor li spuneţi c'aprius de admirare 

L'a’ lor suave-accente, am vrut a-l imita ;- 
Copil al mințit mele. li cereţi iudurare, 

Şi spuneţi că-s ferice. chiar răă de pot cinta. 


Zburaţi, zburaţi oriuude, vă duceți, versuraăle, 
Şi spuneţi că, adesea eit dac'am satirat, 

A fost numal pB-uceia aprins? de patimi rele, 
În vreme ce, orlunde, pe buui i-am admirat. 
Zburaţă: calea-! deschisă şi vremea e prosperă, 
Silii prin armonie pe toţi a Incluta ; 

Mal spuneţi totodată că trista-ml carieră 

Se *'ncheie, fericită, In a putea cinta, 


Mart 1892. 


* 


www.dacoromanica.ro 


SSS s AS ue 


MARTIRIUL MAICEI MELE 


Martiriit e. Doamue, viața,cact chiuuri nencetate 
Si mil de suferinţe în veci ne năcăjeac; 
Năcazurile rele, ce vin nenumărate, 

La moarte se stirsesc. 


Martir” ai fost tu mama, şi moartea nempăcată, 

Curmind fură de vreme al vieţii tale fir, 

La locul” eterne, la bolta înstelatu, 
Trimes-a un martir. 


Dar spune-mi, scumpă mamă, din bolta azurie, 
Mai vezi lu copilasil ce pieptu-ţi aü hrănit? 
Căci sufletul nu moare, iubireu-l etern vie, 

Şi nol mult te-am iubit! 


Îmi pare, scumpă mamă, că văd a ta privire, 

Cind soarele luceste pe orizont senin: 

Atuncea mi se pare că văd in fericire, 
Surisul tăă cel lin. 


Şi, iarăşi, ernd natura, de-odată tulburată, 

Pe ceruri nori intinde, și norii varsă plol, 

Eù cred ca tu atuncea, adinc induioşată, 
De sus ne rerţi pe noi. 


www.dacoromanica.ro 


— 174 — 


Asa, martiriü e viața, dar lumea, văd, te pliuge, 

Copiii tăi, o! mamă, fn lacrimi, văd, se friug; 

Durerea mea e mare, si n'am lacrimi de singe, 
Pe tine să te pling. 


Dar spun că 'n astă lume, cind omul poate 
(plinge, 
Durerea-! trecătoare, ca toate pe pămint; 
De este-asa, o Doamne, durerea mea nu stinge.— 
S'o pot duce `n mormint! 


Iunie 4954. 


www.dacoromanica.ro 


UNDINA 


BARCAROLĂ. 


«lubită barcă, zboară, pe apa de tot lină, 
Ha! | du-mă la drăguţa ce-a mea durere-aliuă.» 


Aşa cinta pescarul, cind, noaptea, fără frică, 
Gindind Va sa iubită, pe lac vesel trecea; 
A apel lină faţă cu visla el despică, 

Şi, iute, barca, iute, ca clipa, se ducea; 
Zbura ca rindunica, pe apa liniştită, 

O dungă argintie în urma el lăsa, 

Şi-adese ort pescarul natura adormită 

De cintecul săii dulce făcea a răsuna. 


«lubită barcă, zboară, pe astă apă lină 
Să mergem la iubita ce-a mea durere-aluiă.» 


Al săi cintec tăcuse, dar altul ff răspunde, 

Un cintec de sirenă, un glas incintător: 

«Ei sint», îi zice glasul, «regina cestor unde, 

Nu trece ma! departe, opreste al tăi zbor. 

Pescar! eù sint Undina, si cintecu-mi te-a- 
[doarme 

Cind noaptea e senină, in biet lăcaşul táü. 


www.dacoromanica.ro 


— 176 — 


uPescar! cü siut Undina, ce niclodată doarme, 
Ce nencetat vegheaza pe mult iubitul săi, 


«Pescar, rămi! cu mine, supt astă apă lină; 
Aici durerea tace, si-orf ce năcaz salină, 


«Pescarule drăguță, nu merge mal departe, 
Rămii aici cu mine, în umedu-mi lăcaş; 
Aici e fericirea, si apa te desparte 

De lumea cea vicleană; rămii, o ingeras1 
Aic! a ta iubită, mă crede, nu te 'nşală, 
Aici nu asupreşte cel mare pe cel mic, 
Aici nu se cunoaște greşitul, nic! greşeală, 
Aici pescarii, dragă, maŭ frica de nimic, 


«Pescar, rămil cu mine; supt astă apă lină 
Mă crede că durerea şi-ori ce năcaz S'alină.» 


A luni! dulce rază luciă peste Undina, 
Pescarul in uimire sta 'n ginduri culundat: 
Gindeşte el, gindeşte, caci noaptea e senină, 
Şi cintecul Undine! de tot l-a fermecat, 
Undina cintă, cintă, iar barca 'ncet pluteşte 
Spre cel virtej de apă, adinc, primejdios, 
În care tot pescarul sfursitul sui găseşte, 
Atras find d’ Undina cu glas melodios, 


Ea-l zice, cintind: «Vino, supt astă apă lină 
Durerea, crede, tace, şi-orice năcaz s'alină.> 


Din cela mal aude: «Iubite, ea te 'nșală 
Căci, ciţi aï ascultat-o, la mal nu s'a 'nturnat; 


www.dacoromanica.ro 


— 1 — 


Cu moarte-i răsplătezte, nu face vre-o gresală. 

Gindeşte că de-aseară te-aştept eŭ nencetat !» 

Pescarul se trezeşte, voinic pe visl’ apasă 

Căct glasul mindre! sale din somn l-a deg- 
[teptat. 

O dungă argintie in urmă barca lasă, 

Şi spun că de-atune! nime în lac nu s'a 'n- 
[necat. 


Pescarul, cintind, trece pe apa de tot lină, 
Se dice la iubita ce-a” lui dureri alină, 


www.dacoromanica.ro 


Zap See Zes SS 


CARTEA VIEȚII 


Omul, în lume orfcit trăieşte, 
Altă nu face decit invață 

În cartea vieţii, ce n'o sfirşeste 
Pănă se curmă şi-a lui viață, 


N'o maf sfirseşte, căci cartea are, 
Volume multe şi mil de file; 
Învață hojma fără *ncetare, 

Căci tomuri, file sint ant si zile. 


În Moarea vristel, cind iese “n lume, 
Toate ce vede, frumoase sint; 

Apo! din carte cunoaște-anume 

Că tericire nu-l pe pămint. 


Înveţi, și anil hojma te-apasă, 

Rosele zboară de pe obraz, 

În loc, vin vriste ce ţi le lasi 

Pe frunte chinul, multul năcaz. 


A Providențe! naltă voință 
Cărţi! de titlu «Viaţă» a dat; 
De chinuri grele, de suferința,» 
A* cărţi! file le-a inundat. 


www.dacoromanica.ro 


— 119 — 


Drept mingiiere la suferință, 

Ni-a lăsat însă pe-acest pămiut: 
Mila, speranţa si-apol credință : 
Fericit simbol, de tre! or! sfint ! 


Ianuari 1851, 


www.dacoromanica.ro 


RETNI 


CĂSĂTORIA 
LA AMICUL MIEU S. 


Adevărat să ne? Tu ti-al gasit lemeie, 

Vrel su te ’nsorl, amice; asa al hotărit? 
Luat-al insă seama cum trebuie să ieie 

Orice bărbat cuminte, ce merge spre 'usoţit? 
Făcut-al socotculă năcazurilor toate 

Ce după cununie vin şir nedespărţit; 
Gindit-a! tu vre-odată, gindit-al că se poate 
Ca prin casătorie să fil nenorocit ? 


Cu zimbet de 'ndoială răspunzi Vaza cuvinte : 
Tu nu crezi că se poate să fie cum zic eŭ; 
Mireasa ta e bună, zici, are purtări sfinte 

Şi calităţi plăcute, In caracterul săă. 

Aşa femel, amice, poate că siut în lume, 

Eŭ cred că si 'n Moldova şi chiar în Iaşi pot fi 
Femel ce prin purtare doresc a-şi face nume,— 
Dar crede că de-acestea puţine vel găsi, 


Dar pvate să se 'ntimple mireasa ta să fie, 
Din numărul cel mare, mult ma! nemărgenit ; 
Se 'ntimplă zăŭ adesea, odată cu soție, 

Să-ţi viri ca zestre *n casă un iad nesuferit, 


www.dacoromanica.ro 


— 181 — 


Şi-atuncea tu 'u căiuţă de-a ta grezală mare, 
Să blestem! însoțirea, să blestem! nencetat 
Ursita-tl ticăloasă ; să blestem! şi mal tare 
Pe biefif nun şi uuna, cari te-aă cununat, 


Ce-a! zice tu, amice, vuzind c'aceu copilă, 

Ce astăzi ție-ţi pare un inger deplinit, 
De-odată s'ar pretace In viespe fără milă, 
Cirtind la tot ce-l face, civtind necontenit? 

A unc! mă crede, frate, cu groază vil acasă, 
Atuncea fug! in lume, şi 'n lume toate-ţi plac 
Afară deci: casa în care te apasă 

Femeia cirtitoare, ce ţi-a venit de hac. 


Dar iucă nu-l nimică : ce al mai zice oare 
Văzind c'a ta soţie, uitind tot ce e sfint, 

Tot lunecind lu vale, s'ar da pe desfrinare, 
Uitind că e ruşine si cinste pe pămint? 
Atunci la tive `ú casă oricine viue, place, 
Cocheta îl primeste cu zimbet îngeresc, 
Tubeşte pe orlcine ce curte vrea a-l face, 

Şi ție vez! c'utuncea cucuie "n frunte-ţi cresc, 


Mal este incă, frate, femeia rea de guru, 

Ce tot hodorugezte, de toţi: de bun, de raŭ, 
Din gură alt nu-i iese decit vorbe de ura, 
Pe toți batjocureste... si chiar pe tată-săă. 
Aspidă nempăcată, cu tirgul te 'nvrăjbeşte, 
Te vezi de toți amici! pe 'ncetul pârăsit; 

De scapi iucă cu-atita, de nu se mal gaseste 
Să-ţi ceie socoteala vre-un om batjocuiit. 


www.dacoromanica.ro 


— 182 — 


Dar oare cum iţ! pare plăcuta anecdotă 

Ce ’n zilele trecute prin tirg s'a auzit; 
Spuneai că o cocoană, plăcută, cam de modă 
Și-a lepădat bărbatul, de dinsa calicit ! 

Mă crede sint, amice, de-acestea ce pe straie 
Aver! intregi dumică, bărbatu-şi sărăcesc, 

Din starea infloiită, îl lasă chiar pe paie, 

ÎN lasă ?n suferințe ce 'n vec! nu-l purăsesc. 


Să facem socoteala : întăi cea cirtitoare; 
Cocheta ce te 'nşală, al doilea la număr; 
Apol cea rea de gură, si cea cheltuitoare. 

De nu mă ?nşel, sint patru. Şi sint in adevăr. 
Dar incă alte feluri mal sint in lume, multe, 
Mal sint cele galante, care obisnuiesc 

Să puie pe-a lor faţă, să nu pară prea slute, 
Coloare *'mprumutate, ce ’n tirg cu ban! găsesc. 


Mal sint... destule insă, căci văd că n'am cre- 
(zare, 
Ba poate incă-l zice că eŭ te pizmuiesc, 
Sai că pe soţioare vre-un alt motiv ma! mare, 
Din ură mă silește astfel să-ţi zugrăvesc. 
EI bine! asa fie! Din loc ura mă lasă: 
Mireasa ta-l o sfinta, ei mă cunosc greşit; 
Dar, cind vel! fi la țară şi-l vrea să pleci spre 
(casă, 
Cocoanel dă de stire, să ştie c'al pornit. 
* id * 
Amice, ca si mine, urind acest răă mare, 
În versurilé tale, amar l-a! satirat; 
E poate am greşală, dar totuşi mi se pare 


www.dacoromanica.ro 


— 183 — 


Că, să scăpăm de dinsul, nici nouă nu ni-i dat. 

Deci, frate, indrăzneală ! și, dacă tu de soartă 

Cu niscaiva cucuie vel fi impodobit, 

Te mingiie, iubite, şi tot voios le poartă, 

Zicindu-ţi: ciţi ca mine Intocmal aü păţit! — 
Iulie 1851. 


www.dacoromanica.ro 


RETR CREEA 


APA TRECE, PIETRELE RĂMIN 


Aveam un mos odată: eù lui orice durere, 
Năcazuri, suferințe, pe loc i le spuneam; 
Ca floarea însetată, ce fără rouă piere. 

Cu sfaturile sale ades mă mingiiam. 

El îmi zicea odată; — Copile-s trecătoare 
Durerea, bucuria, surisul şi suspin, 

Si răul chiar se uită, dar binele nu moare. 
Copile, apa trece, dar pietrele rămin ! 


— Dar, moşule iubite, nu vezi că toate “n lume 

Sucite, scilciate, merg şovăind pe dos? 

Dar nu vezi că necinstea azi poartă frumos 
(nume. 

Cind cinstea-i socotită ca lucru urteios? 

— Întocma! după ploaie, vezi, apa vine mare, 

Și trece peste pietre, ce de pămint se ţin; 

Dar apa scade 'ndată ce bate-un pic de soare. 

Copile, apa trece, dar pietrele rămin ! 


— Da’ nu vezi tu minciuna că astăzi falnic 
[mergb * 

Da’ nu vezi că sint toate cumplit șarlatanism ? 

Că ortsice virtute pe zi, pe zi se şterge? 

Că singura simţire e numat egoism? 

— Capile, între stele sint multe mincinoase, 


www.dacoromanica.ro 


— 185 — 


Le vezi! căzind adesea cind cerul e seni. 
Dar cele-adevărate etern sint luminoase 
Copile, apa trece, dar pietrele rămin. 


— Da’ nu vezi chiar femeia, de rele molipsită, 
Ducind în desfrinure un traii nepăsutor”? 
Da” nu le vezi pe fleacurt, pe-o placa aurită, 
La venetici din lume cum daŭ al lor amor? 
— Străinul, mă! băiete, e pasăre de vara, 
Femeia ’n vec! nu poste fără de ghimp tu stu; 
Străinul însă trece, iar vul trăiţi în ţară. 
Copile, apa trece, dur pietrele rămin! 


— Da' nu vezi tu Hominul traind iu lenevire? 
Da’ nu vezi tu ideia oprită 'n zborul săi? 
Iubita Romănie plecată spre peire — 

Aceste rele toate le vede ochiul tăi? 

— Copile, al grezală : o tură 'n veci nu piere, 
Şi ?n vecl nu se va stinge, s'u stil, ueamulromin; 
Dar tu după durere aşteaptă mingiiere. 
Copile, apa trece, dur pietrele vamia ! 


A noastru mingiiere, copile, stă 'n credinţă: 
Credinţa ne *ntareste, ne face să uităm; 
Ea-! soră cu speranța, şi-a uoastră suferință 
Că s'a sfirsi vre-odată, din inimă sperăm. 
Durerea e cu apa ce trece, şerpuiește, 
Ea lasă după sine năcuzuri si suspin, 
Iar pietrele-s speranţa ce ?n veci nu ui lipseşte, 
Copile, apa trece, dar pietrele rămin ! 

4354, Iulie 47. 


= 
www.dacoromanica.ro 


(CETE SSE 


PRETENȚIILE LISEI 


Lisa des mă cerceteuză, 

Cuca! e! glas inciutător, 

Şi in ochi-l seinteiază 
Voluptate şi amor. 

Lisa, zic. ades mă *ntreubă 
Pentru, dinsa ce-as jertii ? 

Eñ zic: «Scumpo, ortee treabă, 
«Orice ?n lume as iubi. 


Ti-as jertii, şi, zăii, nu-s glume, 
Orice bine pămintese; 

Rang, averi din astă lume, 

Tot ce-i scump, tot ce iubesc, 
Ti-as jerti, stu ştii tu bine, 
Poesia şi-orice, vis, 

Ti-as da singele din vine 
Purtea mea din paradis. 


Ti-aş fi dat eù incă ţie, 
De-aş fi fost un impărat, 

Şi puteri si bogăţie, 

Și chiar tronu-mi innălțat; 
'Ti-aş fi dat Hota din Mare, 
Pe-un minut ce-mi pare vis, 


www.dacoromanica.ro 


-- 187 — 


Armia pe-o sărutare, 
Viaţa mea, pentr'un guris.» 


— Bine. bine, asta-mi place. 

— Lisa zice, — dar mal vreă, 
— Altă n'am ce jertiă-ţi face, 
Ti-am dat tot ce pot da eŭ. 
Căcl trel lucruri sint în lume, 
Ce eŭ unul nu pat da: 
Cinstea, tara, şi-al miei nume; 
Liso, nu te supăra, 


Căel sint daruri mult iubite, 
Ce cu ele m'am nascut; 

Sint comori nepreţuite, 

Ce cu laptele le-am supt: 
Peutru-aceasta, Liso dragă, 
Din cit pot, ţi-oiii da ce vrel, 
Dar trădare niel in şagă, 
Nielodată să nu-ml cel.» 


Însă Lisa mă raspinge, 
Zice cum că n'o iubesc; 
Ea mă ceartă si tot plinge, 
Şi-mI tot zice: Citl jerttesc 
Cinste, nume, pentru stare, 
Pentru fleacur! nebuneșii, 
Dar tu al inimă tare, 

Si de tel nu mă iubesti. 


— Liso! vorba-tI nu se prinde: 
Je e`nd lumea e ştiut, 


www.dacoromanica.ro 


Că un dm nu poate vinde 
Un odor ce nia avut: 
Apo! cinstea, soră draga, 
Nic! nu-l marfă de vindut: 
Cine-o are-o ţine 'ntreagă, 
Cine-o vinde, — n'o-a avut! — 
1854, August 15. 


www.dacoromanica.ro 


JURĂMÎNTUL HOTILOR 


Era timpul acela cind omul s'odihnește, 
Cind toate-s in tăcere, cind noaptea ne 'nvă- 
[leste 
Cu neagra ei mantà, 
Cind luna cea gălbie ni ţine loe de soare, 
Cind păsăruica tace şi buhna cobitoare 
Începe a tipa. 


Pe cind nenorocitul gindeste şi oltează 

La chinurile sale, dih suflet lăcrămează, 
Văzind că n'aă sflrslt. 

Pe cind chiar şi ce! mare, ce trindav odihneşte, 

Odihnă, nici somn gustă, ci 'n pat se vircoleşte, 
Gindind necontenit. 


Pe-atuncea, şi'n poiana ce-l mult intunecoasă, 
Venind de prin potece, o ceată numeroasă 
De hoţi se aduna: 
Mergea e! in tăcere, părea’ că-s umbre rele 
Ce ies’ de prin morminte, ridică pietre grele, 
Şi 'nicep a s'alunga. 


Îndată ce sosiră, si şeful lor se scoală, 


www.dacoromanica.ro 


— 190 — 


La toți pe rind se uită, si'n faţa-l ca de smoală 
Cumplit ochit sticlesc, 

E nalt el cu stejarul, privirea-I fioroasă, 

Şi, vorba-I cind răsună, turbată, furioasă, 
Chiar hoţi! se 'ngrozesc, 


«Copil», li zice hoţul, şi codrul luug răsună, 

Pădurea clocoteste, din vale `n vale sună 
Ecoü ingrozitor —, 

«Copil, de multă vreme, noi toţi cu bărbăţie 

«Prădăm pe mic si mare, la codru si'n cimpie 
«Globind pe trecător. 


«Copii, acum pot zice că vof nu ştiţi ce-l frică, 

«Nic! legile din lume, nici milă, nici nimică: 
«Prădaţi pe morți si vil; 

«Virtute si ruşine, poveşti de tot ciudate, 

«De cel fricos! stirnite, put fi *ntrebuintate 
«De babe şi copil. 


«Dar poteră vrăjmasă, a teril vijelie, 
«Ca să ne înfrineze de-a noastră sumeţie, 
«Porneşte-acum spre not. 
«Sărmana, ea nu ştie că nime ne 'ngrozeşte 
«Că hoţul, în turbare, in poteră izbeşte 
«Ca lupul ce dă 'n of! 


«Juraţi-mi tns’ acuma, jurati în gura mare 
«A poterit peire şi mie ascultare, 
«Chiar pănă la mormint, 
«Juraţi! şi jurâmintul ne lege si mat bine, 
«Mal atrins să ne unească ; hat! ziceţi după mine 
«Cumplitul jurămint ! 


www.dacoromanica.ro 


— 19t — 


«Să fie trădătorul pirlit în veci de soare; 
«Curgindu-l la picioare tot limpede izvoare, 
«Să moară insetat ; 

«Să simtă el a foame! durere nempăcata, 
«Să cadă liug'o masă bogată, 'mbielguuată, 
«De foame leşinat! 


«Să meargă, să tot meargă, să treacă deal si 
[vale, 
«Blestemul să-l ajungă. să n’ aibă 'na sa cale 
«Odihnă nicl de loc; 
«Să vadă că-l goneşte o poteră cumplită 
«Şi singura-l scăpare, puşcuta mult iubită, 
wAtunel să nu-l iea foc. 


«Precum pe 'ncetul apa străbate chiar prin 
(stiucă, 
«Aga şi Iu! durerea să simtă că-i măniucă 
«Pe 'ncet inima ’n sin; 
«Să moară lung, să moară în tristă agonie, 
«Pe patul de durere, si moartea-I sà nu fie 
qO moarte de Rumin !» 


Toti hoţii impugună rostiră 'n gura mare 
A lor afurisire, strigind apoi mat tare 
Urà ! şefului lor. 
De ţipete de buhnă pădurea lung răsună 
Și 'mprăştie 'n natură, cu hoţii de 'mpreună, 
Ecoil ingrozitor. 
Septembre 1851. 


+ 


www.dacoromanica.ro 


EU SÎNT RĂZEȘ 


Merpind odată, din întimplarv, 
Cam priu saloane de oameni mari, 
Văzuiă cochete cu suflet mare, 
Ce-şi zic cinstite; văzuii coţeari, 
Ce fac de cinste numul paradă, 
Și-ar vinde-o toată, zăii n'ar da greş, 
Numal foloase cind să li cadă: — 
Văzuiă zicin lu-ml că sint răzes, 
Razeş. răzes. 
Răzeş, răzeș... 


Asa şi este, si se 'ntelege: 
Greşitul este strămoșul mieii ; 
Să profiteze, mulgind vre-o lege, 
Neavind voinţă, acum trag eă: 
El zicea hojma că orice piere, 
Că numal cinstea nu dă de greş. 
Auzi greşeală, auzi părere ! 
De-aceia astăzi sint eŭ răzes, 

Răzeş, răzeș 

Răzeş, răzes... 


Ori n'am dreptate, orl n'am cuvinte, 
Oare in lumea cu boierii, 


www.dacoromanica.ro 


— 193 — 


Nu e cutare, ce prin plăcinte 
Şi-a ficut stare, armoaril ? 
Strămoşu-ml înșă zicea odată 
C'uşa mijloace ne daŭ de gres. 
Văd din potrivă, cš=T lumea toată, 
Ovleine-ml zice că sint tuzeş, 
Răzeş, răzes, 
Răzeş, răze;, 


El zicea incă, şi-avea de fală, 
Romiu să fe, Dar mulţi privesc, 
Co zic: din vine chiur ca pe-o boală 
Ar scoate-un singe ce-l romănesc 
Si sint tot bine, merg spre mărire: 
Aşa mijloace, uu daŭ de greş; 
Strimoşu-ml insă dio rătăcire 
N'a vrut să iasă, şi siut răzeş, 
Răzeş, răzeș, 
Răzeş, răzeş. 


Strămoşu-ml incă, in bătălie, 
Se bătea verde, ca un Romin; 
Alţii în urmă de pe cimpie 
Desbrăcaă morţii, ce jos rămin, 
Şi, cu foloase, fáceaŭ tratate; 
Strămoşu-ml insă zicea ca-i greş 
A-şi vinde (ara şi-a nu se bate. 
Văd dia potrivă, căci sint răzeş, 
Răzeş, răzeş, 
Răzes, răzeş. 


Dar, din păcate, cind cruda soartă 
Te dăruieşte cn-asa străbuni, 


www.dacoromanica.ro 


— 194 — 


Ce nu ştii rupe, ba zăii se poartă, 
Nu ştii: cu cinste, ori ca nebuni, 
Atuncea rabdă, căci n'a! ce face. 
De-aveaii voinţă, azi fără greş 
Eram om mare, eram în pace: 
War fi zis nime că sint răzeş, 

Răzeş, răzeş, 

Răzeş, răzeş. 

Decembro 18541, 


www.dacoromanica.ro 


FERICIREA 


Cind e noaptea senină, iar bolta azurie 
De stele luminoase o vad eŭ scinteind; 
Cind ochiu-mi, In uimire, pe luna cea găllie, 
Pe blinda el lumină, se vede rătăcind; 


Cind, seara, in dumbravă, simţesc un vint. ră- 
[coare, 
Ce parcă mă desmiardă, suflind incetisor, 
Şi-aud in depărtare cum o privighitoare 
Dumnezeirii cintă un imn încintiător ; 


Cind, inima-ml aprinsa de dor de Românie 
Mergind spre propăşire, pe tara mea privesc, 
Si limba romănească, c'o dulce armonie, 
Poeți cu muri talente, cintind, văd o'o sluvesc; 


Cind Lisa-mI mult iubită, de pleptu-mi răzi- 
(mată, 

Cu dulcea et zimbire, cu chipu-l ingeresc, 

Îmi dă o surutare, şi-mi zice tot. odată 

G'o dulce voluptate: O dragă, te iubesc, — 


Atuncea, ah! atuncea, simţesc eù fericirea, 
Simţesc că, printre rele, si multe bunuri sint, 


www.dacoromanica.ro 


— 196 — 


Atuncea, În uimire, rasuflu mulţămirea 
Şi uit orlee durere, chiar uit că-s pe pămint, 


Cind e noaptea senină, iar luna blind luceşte, 
Cind toute in natură răsuftă 'ncetisor, 
Citindu-mă la stele, vederea-m! râtăceşte, 

Şi sufletu-mi se *nnalţă, pe ’ncet, spre Creutor. 


Cind bitada fitomelă, pe-o noapte rucoroasă, 
Divinităţil cintă ua imn melodios; 

Inima mea, pătrunsă, renaşte credincioasă, 
Şi ruga se innaltá in imn religios. 


Clad, inima-mi aprinsă de dor de Romănie 
Mergind spre propăşire, pe țara mea privesc, 
Pătruns de mulțămire, dorit de poesie, 

Cu-a celorlalți cintare, cintarea mea unesc. 


Cind Lisa-mI mult iubită, de pieptu-m! răzimată, 
Prin duicea-l voluptate mă *'mbată 'ncetizor, 
Uitind orice pornire, uritu, vinovată, 
Simţirea mea se pierde intr'un delir de-amor. 


Si-atunci, uitind durerea, orice simţire 'nvie, 
îmi par toate frumoase, și traiul chiar uşor, 
Căcl simt că fericirea se 'ncheie 'n reverie, 
fu dulcea armonie, poesie şi-utnor. 

Ianuar 1852. 


www.dacoromanica.ro 


MARGARITA 


«Ah ! spune-mi, floricicu, ah! spune-mi, mă iu» 
[beşte 

Iubitul miei ? la mine, vre-odată mai gindeşte? 

În visurile sale, o scumpă Margarită, 

Vue-o alta, din timplare, nu prinde locul miei >> 

Aşa vorbia Liseta cu floarea mult iubită 

Ce fetelor explică prin frunze cbinul grei; 

Şi, una cite una, zicind, ea tot rupea 

Din floare cite-o frunză; iar fioarea-T răspundea ! 


qFetità drăgălașă! o, blindă copilită ! 

Ca tine tinerică, cu rose pe guriţă, 

Am fost odinioară. Am fost şi eŭ iubită, 
Alecu niciodată pe flori nu ley'ntreba, 
Amanta de-l iubeşte. Privirea-l, aţintită 

În ochi-mi ca 'n ogliudă, umorul cunoștea: 
Cum smulgi frunzele mele, așa şi el de-uşur, 
Îmi! smulse cite unul cuvintele de-amor. 


Si inima-mi rămase, deşurtă, părăsită, 
Precum imi va fi floarea, golită, vestejită, 
Cind frunaele-ml vel smulge. Ol scumpe sen- 

[timente, 
usii preţioase, ce iute se sfirşesc; 


www.dacoromanica.ro 


— 198 — 


Durerea, pocuiața ramin numa! presente, 

Și oarele iubite, ah! crud se răsplătesc: 
Copilă mult iubită, au-ml face niclun răi, 

De vret să-ţi spuiă eŭ ţie amar secretul mieă, 


RBurbaţilor, copilu, amorul tăă ascunde, 

La orice intrebare etora nu li răspunde; 

Bărbaţi! aŭ femeia intocmal ca pe-o floare, 

Ce-1 smulg! fruuzele sale, şi-o 'ntrebl de-al tăă 
[Amor ; 

Raspunsul de-ţI vor smulge, să stil că au- 

[mal doare: 

Izbinda-l linişteşte, astimpăr” al lor dor. 

Copilă, nu răspunde, ascunde cit de mult, 

De nu vrel să te-aruace, ca floarea care-al 
|smult.» 


laauar 1832, 


www.dacoromanica.ro 


ANUL NOU 


Vromea curge, vremea trece, alt an noii, uite, 
[ni vine: 
Ca ceilalţi, poate ni-aduce, intr'un negru viitor, 
Rele multe, patimi grele, presărate rar de-un 
[bine, 
Arii, zile secetoase, pentru bietul muncitor. 
Dar speranța nu se pierde, anul noii toi îl 
[aşteaptă, 
'Tuţi durerile lor uită, cu speranţa se hrănesc; 
Deci, cind orlşice ilusil s'ar părea cu se deg- 
[teaptă, 
Despre anul noŭ ce vine, iată ce vă prevestesc, 
Sint profet după Hristos, 
Dar nu sint si miucinos. 


Mal întiiă şi cam de-odată, complimente lungi 
[şi late, 

Ori în versuri, orl in prosă, toţi copii! pregă- 
[tesc. 

Complimente de tot felul, mari saă mici, ne- 
[numărate, 

Ca să stour'că la presente, foarte, foarte, se 
['nmultesc. 


www.dacoromanica.ro 


— 200 — 


Apoi alţi copii, in vrista, co-aă deprins să so 
[hrănească 
Din a altora sudoare, şi trăiesv din blădărit, 
De şi sint destul acuma, dar tot are să spo- 
[vească, 
În ist an co-acuma vine, numarul nomurgenit, 
Sint profet după Hristos, 
Dar nw sint şi mincinos. 


Aü să fie  m'aveţi grijă — şi ’n ist un ca şi 
['naainte, 
CotešvasI de bună viţă, ce-or ști bine snleri, 
Îndreptarea, pocăiuţa vor ñ numat iu cuvinte, 
Iar, in fapte, el, din toate, cam pe-ascuna s'ur 


|folosi, 

În ist an să mat Ştiţi incă, c'o să foarte pro- 
[păşească 

Jurămintul cel de modă — toţi pe cinste vor 
Dura: 

Chiar stosarul, cămatarul, şi chiar parte fus 
[meiascu, 

Ca să 'nyele pe oricine, cinstea 'n gură vor 
[purta 


Sint profet după Hristos, 
Dar nu sint si minciuos. 


În ist an împricinaţil aŭ să aiba toţi dreptate.. 
Se 'ntelege toţi aceia, citi vor şti-n sprijini 
Cu resoaac pipuite, co, cu mare scuniputato, 
Le-ar putea judecători! in balanţă cumpăni. 
Îndurarea, bunătatea aŭ s'o aibă toţi în gură, 
Tot Romiaul pentru țară va jertii prea bus 
[curos 


www.dacoromanica.ro 


— 201 — 


Cind i-a fi de indămină, — Orice patimă, saă 
mă, 
Nu va mal vedea lumina... Toţi s'or rupe pe 
(din dos. 
Sint profet după Hristos, 
Dar nu sint și mincinos.. 


Vom vedea bărbaţi cu minte, ce aŭ mare bă- 
[nuială, 
Nu cumva din intimplare să cam fle inselati, 
Că-sl ieail masur! foarte bune, şi cu multă os- 
[teneală, 
Izbutesc o dimineaţă să se scoale... cornoraţi, 
Vom vedea —, şi uu-i părere, stosari fără gu- 
[lerie... 
Ee 'nțelege făr' de-acële ce-s ştiute — şi nu 
['acap ; 
Cămătari mal cu sfială, ce-or avea de datorie, 
Mal gindind la ceia lume, să 'mprumute cap 
[la cap. 
Sint profet dupu Hristos, 
Dar nu sint si mincinos, 


Vom vedea nol incă multe cite-aă fost şi ma! 
[aainte, 

Mulţi neghiob! treciud in lume ca de oameni 
[invăţaţi, 

Nătără!, avind duh mare, şi mulţi oameni fără 
[minte 


Preferaţi celor cu minte, mult mal bine estis 
Îmaţi. 


www.dacoromanica.ro 


— 202 — 


Tipuri vechi şi tipuri nouă, vom vedea, dar 
[toate slute, 
Vom vedea tac'o mulţime d'Eracliţi gi Demo- 
[eriţi ; 
Vom vedea şi mulți, ca mine, ce-aviad toate 
prevăzute, 
De decepţii neaviaa grijă, vor petrece liaiș- 
{titi 
Sint profet după Hristos, 
Dar nu stat sl miacinos, 


Ianuar 4852, 


www.dacoromanica.ro 


sexe Ave 


DERBEDEUL 


Nu de mult o mătuşică 

Mu ’ntreba c'un chip ciudat: 
De vre-o treabă, cit de micu, 
De ce nu mam apucat. 

Şi-mi zicea : «Cu floricele, 
Mă! băiete, nu-l tral; 

Vezi că'n lume-s nevol grele : 
Báü nu-i face de'! munci». 


Şi-mi zicea că-l derbedod 
Cel ce umblă teleleü. 


Aï dreptate. mătuşică, 

Şi eŭ zic că-l derbedeŭ 

Cel ce nu face nimică, 

Şi se plimbă tot mereŭ. 
Dar, cind omul noroc n'are, 
Cind ii merg toate pe dos, 
Mal c'atuucea nu-i ia stare 
A munci fară folos. 


Și-apor lumea tot merei 
Zice cu-l un derbedei. 


«Mă! băiete, lasă gluma, 


www.dacoromanica.ro 


— 204 — 


Vezi că anil iute lug. 
Mătuşică-ti spuu acuma: 

M'am ţinut tre! an! de plug: 

A lost secetă o vară, 

Ceialaltă piatr'a dat 

Şi, viind lăcuste 'u ţară, 

Mal la urm” aü secerat. 


Şi de-aceasta tot mere 
Vezi că umblu derbedeiă. 


— Dacă cimpul nu-ţi ajută. 
De ce ’n slujbă n'at rutrat? 
— Mătuşică, «int o sută 

Ce slujesc neincetat. 

Să slujesc! dur ştii prea bine 
Că azi slujba cere zel 

Şi că-s uiulţi ce decit mine 
Aŭ talente fel de fel. 


Dar degeaba, căci mereü 
Tot zicea; că-s derbedeñ. 


— Bine; văd: nimie nu-M place; 
Spune-mi dură ce gindesti? 

— Mătuşică, vreii u-t! [ace 
Mulţămirea ce doresti: 

De doresc ceva ín lume, 

E să cint neincetat, 

Și mă crede că nu-s glume: 
Fericirea-l în cintat. 


www.dacoromanica.ro 


— 205 — 


Să tot cint aş vrea merei; 
Las să-mi zică : derbedeă, 


Eù doresc ca păsărica 

Să tot cint necontenit, — 
Şi să zbor ca rindunica 
Ca să mingii pe-asuprit. 
Eù doresc prin poesie 
Dulcea-mi ţară cu să cint, 
Cici vre-o altă bogăție 

Nu doresc, zăă, pe pămint, 


De şi ştiă că 'n veacul mieă 
Chiar poetu-i derbedeu. 
Octombre 1851, 


www.dacoromanica.ro 


[EPA STEA 


ÎNŞIRĂ-TE MĂRGĂRITE 


Toate cite văd in lume 

Sint pe dos, sint măsluite, 

Sai, zicindu-li pe nume: 
Înșiră-te mărgărite. 


Văd pe unul că-mi! vorbeşte 

Despre daruri prea-cinstite ; 

Tot cu cinstea m'ameţteşte: 
Înșiră-te nărgărite. 


Lisa zice: mă iubeşte, 

Desmierdăr!, ea, felurite 

Pentru mine tot stirneste : 
Înşiru-te mărgărite, 


Un prieten, ştii, mă ?nşală, 

Eŭ îl zic: mă ’ngell, iubite; 

— Ba nu, zice; al greşală: 
Înşivă-te mărgarite. 


Un om mare im! zimbeste, 

Şi-apoi lucruri nechitite 

Văd că-mi tot făguduiește: 
Înşiră-te mărgărite. 


www.dacoromanica.ro 


— 207 — 


Apol babe cirtitoare, 

Zdruucinate, hirbuite, 

ÎMI vorbesc numa! desaltare : 
Înşira-te mărgărite. 


Apol alte, maf absurde, 

De cinstite titluite, 

Zic c'aii fost tot hojma surde... 
Înșiră-te mărgărite, 


Deci, mă credeți, toate 'n lume 
Sint pe dos, siut măsluite, 
Şi le chiamă chiar pe nume: 
Însiră-te mărgărite, 
Mart 1851. 


www.dacoromanica.ro 


Za Susa Za S ss 


VISURI GOALE 


În a mea singurătate, răsturnat pe jeţu-m! 


[moale, 

Zvirlind fum din țigaretă, sai privind focut 
[arzind, 

Foarte-adese mi se 'ntimplă ca cu nişte visuri 
[goale 


Să*mi petrec o zi intreaga, tot la ele meditind; 
Visuri goale, cine n'are? visuri goale-s toate 
['n lume! 
Ca oricine, am a° mele, eŭ plecat mărturisesg, 
Căci nu-m] place tăinuirea, zic la toate chiar 
[pe nume, 
Şi-așa visuri, drept voiă spune, foarte-ades mi 
[năcăjesc, 


Une ori, zăii, mi se pare c'as avea mare do- 


[rință 

Să privesc vre-un comet mare că se lasi pe 
[pămiat, 

Sjel răstoarnă, si ne scapă — lucru foarte cu 
[putinţă — 


De năcaz și de durere, de-orice rele pe el sint, 
Apoi iar, poate-i greşală, — eŭ im! daŭ a meu 
[părere — 


www.dacoromanica.ro 


— 209 — 


Aş dori, fără să piară, să văd lumea progresind, 
Om pe om să se iubească, să-şi aducă mingiiere, 
La năcazuri, la durere, unul pe-altul ajutind, 


Apol, iarăși, ca să piară prejuliţi! ruginite, 
instituţii siluite, aş dori vre-un cataclism 
Să răstuarne, să prefacă, si să văd eñ mistuite 
Orice rele ruşinoase, ură, pizmă, egoism. 
Sau, de nu, aş vrea ca omul, revenind la sim- 
[turi bune, 
Să cunoască conştiinţa şi-al el glas poruncitor ; 
Cel din slujbă să n'asculte niciun sunet... ai 
[să-l sune 
Iu piept ura nedreptăţii, şi-ual dreptăţii sfint 
[amor. 


Aş dori, im! pare incă, ca, venind vre-o boală 
[mare, 

Ca un vint de primăvară, să tot sufte zile, lunt, 

Şi pe toţi să ne Btirpească, — de si-l tristă in- 


[timplare — 

Şi, în urmă, să formeze femei bune, oameni 
[buni. 

Sai, de nu, să văd femeia, bunişoară, credin- 
i [cioasă, 

Păzind veșnică credinţă, ne ma! dind al săi 
[amor 


La oricare intimplare; să le văd eù mlădioase, 
De virtute 'ncununate, că-și iubesc bărbaţii lor. 


Aş dori parc’ altă dată să văd toate xăstur- 
[aate, 


www.dacoromanica.ro 


— 210 — 


Instituții, elemente, schimbind toate șirul lor. 

Aş dori să se numească, — mal făcind varie- 
[tate — 

Chiar pe nume: cinstea, cinste, zi senină cind 
[nu-l nor, 

Sai aş vrea să văd vre-o dată, cum pe mare-l 
[asuprește 

Un pitic ce 'n suferinţă a trăi s'a fost de- 
[prias ; 
Iepurele cu 'ndršáznealá la ogar că năvălește 

Şi-apol iarăşi — de se poate — lup de oaie că-l 
[invins. 


Aş dori ca toţi aceia ce pe limba romănească 

După strimta lor gindire o stilcese necoutenit 

Şi acele momit! care s'ai deprins să se hră- 
[nească 

Tot sărind din treaptă 'n treaptă, si trăiesc djn 
[linguşit, 

As dori o dimineaţă, chiar de-a dreptul să se 
[scoale 

Făcind curte lu! Satana. Dar degeaba mal 
[doresc : 

Să se 'ntimple nu se poate, Deci şi-a” mele vi- 
[suri goale 

Prin o tristă deşteptare ca oricare se sfirşesc. 


Novembre 1851. 


www.dacoromanica.ro 


STELELE TRECĂTOARE 


V'am mal spus. ori mi se pare, că sint stele 
[trecătoare 
Ce o clipă sciateiază. Dar imi pare că v'am 


[spus. 

Vreai să ştiţi insă acuma, că cu-asa falsă lu- 
[coare 

Pe pămiat sint stele multe, şi! mai multe decit 
[sus. 

Astrolog de modă nouă, cind mulțimea in ui- 
[mire 

Se tot uită ?n sus la cele meteore de-un 
Iminut, 

Ei spre alte meteore im! îndrept à mea pri- 
{vire 

Şi 'a a noastră sferă mică număr stele ce-ai 
[căzut, 


Din al miei observatoriu, văd ades cum să ri- 


[dică, 
Puind jaf pe mirșăvie, şi minciună pe min- 

(ciunt, 
Cite-o stare foarte mare, dintr'o stare fuarte 

|mică, 


1 Teatul: mai. 


www.dacoromanica.ro 


— 212 — 


Cite-un nume slăvit foarte, urzit tot de `nse- 
[lăciuni, 

Apoi, iar ajuns in vilvă, cind mat bine lumi- 
[nează, 

Ca: o lampă de-o suflare văd că `n clipă $" 
[trecut, 

Şi, ca steaua trecătoare, nici măcar mat setn- 
[teiază, 

Zic: din sfera noastră mică, inc'o stea a ma! 
[căzut, 


Ca şi stele de plăcute, văd femeile frumoase, 
Cu-a' lor raze si albeaţă sfera noastră 'mpo- 
|dobind ; 
Dar cu-aibeaţă 'mprumutată, şi cu raze min- 
[cinaase, 
Văd mat multe 'n adunare, meteore figurind. 
Apoi iar, cind văd vre una intrun colţ că stă 
fuitată, 
Căci, cu-a anilor povară, frumuseţa-l s'a trecut, 
Şi-acum tristă, fără voie, stă de-o parte, isolată, 
Zic: din sfera frumuseţe! inc'o stea a mai căzut, 


Apoi iar mal văd in lume reputați! usurpate, 
Caractere prefăcute, ce supt mască se dosesc, 
Şarlatan! ce speculează cinste, ţară şi drep- 


[tate, 

Fanfaroni ce prin cuvinte s'ar părea că stră- 
[lucesc. 

Pănă vine vre-o *ntimplare, chiar desgheţ de 
[primăvară, 


Ce pe-oricare desvăleşte, şi, făcindu-l en noscut, 


www.dacoromanica.ro 


— 213 — 


Îl Inneacă !n ruşine, lar eŭ zic: din biata țară 
Înc'un răă se "'mpuţinează, înc'o stea a mat 
(căzut, 


Cind intrăiù şi eù in lume, cu ilusii felurite, 
Cina aveam dovrinț'a-mi face din oricine un 
[amic, 
Înşelat am fost de-o mie, prin cuvinte aurite, 
Şi-am crezut oamen! de cinste nişte oameni 
[de nimic. 
Dar în urmă experienţa-m! a vădit realitatea: 
Dup’ a lor tristă valoare eù pe toţi um cu- 
[noscut, 
Şi, din astă cunoştinţă văzindu-li nuditatea, 
Mi-am zis: una cite una, uite stele ce-aă căzut: 


Dar tre! stele, să ştiţi bine, in a noastră tristă 
(sferă, 
Sint, ce-s fixe, de şi-adesea le vedem intune- 
[cind ; 
Biete stele, ele-așteaptă, să li vie a lor eră 
Şi-apo! iarăşi să petreacă, sfera noastră lumi- 
[nind. 
Din al mieti observatoriu, cind le văd intunecate, 
Mă mihnesc, şi, altă dată, sint voios căcl le-am 
(văzut: 
Aste stele sint numite: amor, cinste şi drep- 
[tate : 
Pentru-a hoastră mingtiere ele incă n'aü căzut. 


Decembre 1851. 


* 


www.dacoromanica.ro 


Zes S 52 200 S Sp 


BABELE 


Ce zici, moare? moare, moare: 
Singe mal că n’a rămas 
În ulcică. Bine-mi pare: 
La Mai moartea-l iea de nas. 


Șepte babe hrentuite 

Erai, noaptea, întrunite, 
Şepte babe vrăjitoare, 

Ce fac farmece şi vrăji, 

De usucă pe picioare 

Pe cel om ce-l prind în mrăji. 
Pe rind toate descintai 

O ulcică ce vrăjaă. 


Uite-l moare, moare, moare, 
Singe ma! că n'a rămas, 
Ziceaü toate ; bine-mi pare: 
La Mai moartea-l iea de nas. 


Apoi, pe'mături călare, 
Împrejur fără 'nacetare 
Fugiai toate, iute, iute, 

Şi, cu hohot infernal, 
Chemaă dracul să le-ajute: 


www.dacoromanica.ro 


— 215 — 


Făceaii toate-un ctre fatal 
Si, cind una deseinta, 
Fugind corul repeta: 


Moare, uite-l, moare, moare, 
Singe mat că n'a rămas, 

Ha! ha! ha! că bine-mi pare: 
La Maiü moartea-l iea de nas. 


"Ţi-a sosit vremea, iubite, 
De-acum toate sint sfirşite. 
Vin” la mine, zise-o babă, 
Sint 'Trufia, si-am cuvint, 

Ca să ceii să-mi cazi in labă, 
Ca! fost mindru pe pămiat. 
Vin’, că mindru te-ociă purta. 
Şi-apol corul repeta : 


Moare, moare, uite-l, moare, 
Mal că singe n'a rămas, 

Ha! ha! ha! că bine-mi! pare: 
La Maiü moartea-] iea de nas. 


Vin la mine, drăgulică, 

Că sint Pizma singurică, 
Zise alta. Vin, că 'n lume 
Tu pe mine m’ay iubit, 

AJ crezut intr'ai miei nume 
Şi pe-oricare-at pizmuit, 
Vin’, că mult te-oiii înnălța. 
Apol corul repeta: 


www.dacoromanica.ro 


— 216 — 


Moare’ moare, uite-l, moare, 
Singe ma! că n'a rămas. 

Ha! ha! ha! că bine-mi pare: 
La Maiù moartea-l iea de nas. 


AI fost jacas, o ştiă bine, 
Dec!, drăguță, vin” la mine: 
Eù asupră-ţi am dreptate; 
Sint luhirea de metal 

Şi, decit alte păcate, 

Sint păcatul capital, 

Vin”, că mult te-oiù dezmierda. 
Apo! corul repeta : 


Moare, moare, uite-l, moare, 
Singe mai că n'a rămas. 

Ha | ha! ha! că bine-mi pare: 
La Maiü moartea-l iea de nat, 


Sint Minia nempăcată; 

Zise altă babă "ndată. 

Vino dec! la mine ’n brață; 
Pe pămint cit af trăit, 

N'al! simţit acea dulceaţă 
A iubiri! : at urit; 

Vin’, te chiamă scumpa ta. 
Apol corul repeta : 


Moare, moare, uite-l, moare, 
Singe mal că n'a rămas, 

Ha! ha! ha! că bine-mi! pare: 
La Maiù moartea-l iea de nas. 


www.dacoromanica.ro 


— 217 — 


Nu te 'nerede, nu te 'ncrede, 
Vezi, minciuna lor se veda;. 
Lăcomia sint eŭ, dragă, 

Şi cu dreptul estl al miei: 
Căcl viaţa ta întreagă, 

M'al avut de Dumnezei; 
Vin’, că mult te-oià indopa. 
Apo! corul repeta: 


Moare, moare, uite-l, moare: 
Singe ma! că n'a rămas: 

Ha! hal ha! că bine-mi pare: 
La Maii moartea-l iea de nas. 


Eù sint Lenea; tu sti! bine 
Ce plăceri! gusta! cu mine; 
Am fost hojma preferată, 
Ti-arh făcut traiul usor. 
Vin’ la mine, deci, îndată, 
Vin” la mine, scump odor, 
Că mereŭ te-oii legăna. 
Apol corul repeta: 


Moare, moare, uite-l, moare, 
Singe ma! că n'a rămas, 

Ha! ha! ha! că bine-mi! pars: 
La Maii .moartea-l iea de nas. 


Nu te *ncrede, mult iubite, 
L’a’ lor vorbe aurite: 

Sint Iubirea scandaloasă, 
Și tu mult m'at adorat. 


www.dacoromanica.ro 


— 218 — 


Ştiă că-W plac lusurivasă, 
Dar, pe cite-a! inselat, 
Vin’, pe-atit te-oiü săruta. 
Apol corul repeta: 


Moare, moare, uite-l, moare: 
Singe mat că n'a rămas 

Ha! ha! ha! că bine-mi! pare: 
La Maiii moartea-l iea de nas, 


La o parte, la o parte, 
Fugiţi toate, hat departe: 
N'aveţi, babe, voi dreptate, 
Satan zice: ei il iei: 
Căcl el septe mari păcate, 
A făcut, deci e al miei. 
Şi, cind ziua se 'ngina, 
Fugind, corul repeta : 


Moare, moare, uite-l, moare, 
Singe mal că n'a rămas. 

Ha! ha! ha! că bine-mi pare : 
De-acum dracu-l iea de nas. 


Octombre 1831, 


www.dacoromanica.ro 


TRĂDĂTORUL 


Compus din patimi rele, născut din desfvinare, 
Crescut în nărăvire, trecut prin ruinare, 
Bătrin fără ruşine, păcat insuflețit, 

Gunoiü al lumii noastre, copil nesocotit, 
Părinte fără milă si sot fără iubire, 

Romin fără durere, spion armat din fire, 

Te chem la judecată, te chem, o trădator! 


O! Musa mea romină, te chem în ajutor. 
Fă fiere ca să curgă din pana 'nveninată. 
Ajută-mă, o Musă! şi cea din urmă dată, 
Să pot tiri 'n ruşine, l'al lumit tribunal, 
Aceast” adunătură de crime și scandal. 


Ca holera, ca ciuma, dusmin de omenire, 

Menit eşti, ca şi ele, s'aduci nenorocire, 

O tul trădătorule[-a] neamului omenesc ; 

Simunul şi Siroco ca tine pustiesc, 

Dar furia lor trece, pe ?ncet se linişteşte, 

În vreme ce pe tine nimic nu te tmblinzeste, 

Pedeapsă permanentă, prin tine *nchipuim 

Că strămoseşti păcate no! astăzi răsplătim. 

Dar spune-mi, vre odată nu simţi tu vre-o 
[mustrare 


www.dacoromanica.ro 


— 220 — 


De relele făcute ? Dar spune-mi: ce! nu-ţi pare, 
Că singur in tăcere, pe-o noapte 'ntunecoasă, 
Te vezi cu conștiința — putere floroasă 
Şi-atunci te cercetează, şi-ţi zice 'ncetisor, 
Şoptindu-ti la ureche, că eşti un trădător? 
Dar spune-mi ce 'ntimplare, ce fel de elemente, 
Ce fel de vici! rele, trecute sai presente, 

Ce fel de cataclisme, ce ceas nenorocit, 

“Te scoase la lumină, pe tine, om pocit? 
Compunere ciudată, drăcească 'nchegătură 

De patim! ruşinoase, de pizmă si de ură, 
Anticrist in picioare, răspunde-mi, nu simţesti 
Wre-o patimă mal bună ; pe-oricare dusmănesti ? 
Ajuns la bătrineţe, nu simţi tu trebuinţa 

A te 'mpăca cu lumea, şi chiar cu conştiinţa? 
Nu vrel să gust! în lume, gindind la Dumuezcă, 
Plăcerea fapte! bune, lăsindu-te de rail ? 


Dar ce! la așa vorbe, tu poate riz! de minc. 

“Căci fapta ta din urmă a dovedit mal bine 

Că "'mbătrinit ín rele, n'a! gind de pocăit. 

Dar crede-mă, vipără, de-acuma s'a sfirsit 

A” tale mil de crime, Acesta-l cel din urmi. 

"Căci moartea ce pe toate a’ tale rele curmi. 

“0 văd că 'nnaintează, Să mor! deci, blestemat, 

O iazmă necurat! o demon incarnat! 

Să mori, şi `n iad te-așteaptă o dreaptă rüs- 
[plătire 

A faptelor făcute. Dar pănă la peire 

Să simţi rozind un vierme pe 'ncet în sinul 

(tei, 
Durerea ta să fle un chin de Prometej. 


www.dacoromanica.ro 


— 221 


Iar ei, fără "'ncetare, voiă pune-a mea silință 
A-ţI spune-a” tale fapte, in loc de conștiință. 
Vosiă fi eù pentru tine cumplit acusator, 
La toți, oricul voii spune că eşti un trădător. 
Sperez c'oiă putea face ca chinul să 'mpovoare 
Si rşitul vieţii tale, durerea să te-oboare, 
Sperez c'iă face 'n lume să fil știut de toti, 
Că-l trece *n defăimare lal noștri strănepoţi- 
Mart 181. 


www.dacoromanica.ro 


SISON 


EPISTOLĂ DESPRE DUH 


La *** 


«Oare ce este duhul? — ciudată intrebare 
«Ce, nu stil ce e duhul? dar astăzi fiecare. 
«De la mic pana la mare, tot omul poate sti, 
«Cu dovezi cit de bune, iţi poate dovedi 
«Cå duhul e simtire innaltu, chiar cerească, 
«Ce omului e dată ca să-l povăţuiască; 
«Că oamenii in lume prin duh se osebesc, 
«Că din duh trag foloase, că prin duh se cins- 
[tesc, 
«Că azi el orice mişeă; sad, zicînd şi mai bine, 
cEl numai osebeşte pe-uu nătărăit de mine.» 


Aşa răspuns, amice, precum vezi, desghețat 
Îmi trinti mai dăunăzi un biet om răsuflat, 
Pe care judecindu-l, din falnica-i zimbire, 
Aş crede că ’n cer are o bună moștenire, 


Dar in nedumerire eŭ incă mă găsesc: 

Ei tot nu ştii ce-i duhul, nic! cum să-l ose- 
[besc. 

De-aceasta vezi, amice, c'alerg acum la tine 

„Să-ţi ceiu o lămurire, — În lume, tu stil bine, 


www.dacoromanica.ro 


— 223 — 


Sint un număr de oameni de linişte, cinstiti, 
De alt număr de oameni, buliţi, batjocoriți. 
Oare duhu-I pricina ? Oare duhul să facă 
Asa nepotrivire? Ce poate să ni placă 
Asemene urmare! Şi duhul oare stă 

În ură, în oară, el dictă fapta ră. 


Amice, ca şi mine, vel fl văzut prin lume 

O seamă de fiiuțe, ce nu li daŭ nici nume, 

A cărora viaţă, curat fără folos, 

Din orice nărăvire face-un talent frumos. 

ÎN vezi întrind în casă, cu zimbetul pe gură, 

Cind inima li-l plină de ciudă şi de ură; 

Străini! societăţii In care loculesc, 

N'ai niclo legătură, cu toţi se dusmănesc. 

La dinşil tată, mamă sint sarbede cuviate, 

Iar cinstea şi iubirea, curat niste veşminte, 

Ce, oricind vor, le schimbă. Și zic că-l meşteşug 

Să schimbi iubirea 'n ură, iar cinstea 'n vi- 
[cleşug. 

Aceştia, amice, tot duhului se 'nchină, 

Şi-ar crede c'a lor vorbă de duh numal e plină. 

Oare aşa să fie? oare-așa să numim 

Deşertele lor vorbe” trebuie să iubim 

Aceast’ adunătură lə fel de fel de rele 

A unor strică-vară, ce-s stilpl de cafenele”? 


Aceasta-I tinereța. — Dar iatá-(( şi-un bátriu 
Ce merge cătră groapă, Acum lui ce-l rămin ? 
Drept toată mingtierea, aducerea-aminate 

A unor fapte rele, făcute mal nainte. 
Accultă=t, şi-ţi va spune acel izvod măreț 


www.dacoromanica.ro 


—- 224 — 


De tapte izvorite dintr'un duh prea sumet. 
Vinzarea, tăţăria, supt fel de fel de feţe, 

Le vezi că figurează, supt aier de blindeţă. 
Ascultă-l, şi-ţi va spune, cite nelegiuir! 

A făcut, cite jacuri şi cite siluirt. 

Din faptele lui toate, ce tot cu răi se 'ncheie, 
Foarte uşor a-l face o tristă odiseie. 


Zvivlind in dreapta *n stinga cite un sărut- 
[mina, 

El singur iţi va spune, tot una cite una, 

C'a inselat pe unul, c'a amiigit pe-o fată, 

Şi cum a tras foloase din toţi de lu olaltă. 


Neregretat de nime, bu incă delăimat, 
Ajungs-apoi la groapă. La ce isa ajutat 
Măreaţa-t agerime? — A face mil de rele, 

A face mit de crime, ce-și aü pedepse grele; 
Si-apol, spre incheiere, in vele *mbătriniţi 
Să lase moştenire bastarzi nenorociţi. 
Hăspunde-mt, de duh este asemene urmare? 
În Africa, amica, spun şerpele că are 

Un fel de oase ’n coadă, de care-i el pirit 
La orlşice mişcare. — Oare tălănci de git 
De ce si la a! noştri natura 'ngrijitoare 

Nu leagă cite-odată ? Ni-ar fi de apărare | 


Amice, mal:sint încă painj! de tribunale, 

Ce prind muscute ’n laţuri şi-apot li store pa- 
[rale ; 

Cu feluri de manevre, cu felur! de hoţii 

Adună ict o sută, de colo culeg mil. 


www.dacoromanica.ro 


— 225 — 


Te uită şi iea seama, şi vezi cu ce silinţă, 
Răstălmăcesc o lege, cu cită stăruinţă, 

Cu cită agerime, gindind necontenit, 

Pănă 'n stirşit despoaie pe-un biet nenorocit. 


De este duh acesta, el este duhul raŭ. 

Dar, dacă acești oameni, gindind la Dumnezei, 

Ar pune-a lor silință şi-atita pironire 

Intru a face bine, sai vre o născocire, 

Ce, tăcind fericirea neamului omenesc, 

Ar face să-l iubească, ciţi az! il osindesc, 

O cită fericire, o ce comoară mare 

At fl el pentru țară, ce ?n sinul săă îl are! 

Dar, val! cetind aceste, vor zice: «Aş fi prost 

«De n'aş căta fuloase, acum clit sint în post; 

câzi banu-l tot in lume; deci, ban! de-aş putea 
[face, 

«Cu orlşice mijloace | — EI zică ce li place...», 

Asa, aşa o crede, căcl calea către bine 

Pe-un munte-l grunzuroasă, cind rău 'n vale 
[vine ; 

ŞI ef, decit să urce pe-un drum ostenitor, 

alunecă mal lesne pe cellalt, mal uşor. 


Amice, din timplare, văzut-al vre odată 

la Jume vre-o fiinţă, ce ziulica toată 

Curat nimic nu face decit vorbeşte rüšü 

he unul si de altul, de bun, de nštàršü. 

ÎL vezi că se adună, vre-o patru-cinci fiiaţe, 

ŞI vorba rea porneşte cu-atita stăruință, 

Jicit, In neştiinţă, te-ar face chiar să crezi 

Că fac vre-o faptă bună. Dar, cind te-apropit, 
[vezi 


www.dacoromanica.ro 


— 226 — 


Că, scorpii flamiugiouse, ce-s vrednice de jale, 
Or! rup in dinți pe unul, or! pun ţara la Cale. 
Ascultă-i, şi-ţi vor spune scandal ce s'a ins 
[timplat 
În casa la or cine; cutare amploiat 
Cum, pentru rea purtare, e dat din slujb’ afară, 
Şi cum n'a facut cela nimic eat-timp la țară, 
EI ura, răutatea in inimă lrănesc: 
Pe cel ce mai mult are, din suflet pizmuiesc, 
Şi 'n oarba lor pornire, gase-e chiar pete 'n 
[sonre. 
La popul este-o vorbă, ce zice: cind H moare 
Vre-o rudă mult-iubita, pe casa vezi cobiud 
Vre-o buhnă, ce tot tipa, văzduhul asurzind. 
Întoemat sint, amice, aceste gure-rele, 
Ca buhnele cind ţipă, menesc a zile grele. 


To rog să-mi spul, amice, acestea se numes6 
Acea simţire 'nnaltă, ce toţi o prețuiasc: 
A face mil de rele, a insela o lume, 
A te lega de toate, a vide de-orice nume, 
A amăgi o fată, a n'aveu nimic sfint, 
A pizmui, a rupe; acestea — duhul sint? 
—0 nul o nu. volzice, sintem de tot departe! 
Pe duh si-acesto rele abisul le desparte, 
Şi samănă iutocma, cit binele cu răi, 
Şi cerul cu pămintul,. 
Aşa gindesc si ei 
Şi cred c'a veni vremea ca duhul să luceas0ă 
Ca semn de mintuire, ca d ihul să gunească 
Aceste rele toate, aceste pispăieli, 
Aceste vorbe proaste, tribut de cafenelle 


www.dacoromanica.ro 


— 227 — 


Cina pizma, siluirea, cind faptele urite 
Vor f date pe fiţă, de lume urgisite ; 
Cind soarta, spre pedeapsă, prigonind pe-aşa 
(răi, 
Va face să rămiie eroi la nătărăl. 
Septembre 1851, 


www.dacoromanica.ro 


POESIE ȘI AMOR 


De mult de-atuncea, cind de "'ntimplare 
Îmi veni gustul, in carnaval, 

Doar să-mi maï facă ceva schimbare, 
Să merg cu spleenu-mi orientul, 

Cu-a mea durere, cu-a mea ’ntristare, 
Nedestipite, să merg la bal. 


De mult de-atuncea, — atuncea inci 
Nimic în pieptu-mi eŭ nu simţiam ; 
Inima-in! tare, chiar ca 9 stincă, 
Nebiruită iînc'o credeam; 

Și-acea simţire ce ne mănincă 
Mi-era străină, caci nu iubiam. 


Şi poesia, altă simţire, 

Acea scinteie de-un foc ceresc, 
Ce-ades innalţă cite-o gindire 
Până la tronul dumnezeiesc, — 
Îmi părea incă o nălucire, 

Sai meteore ce fals lucesc: 


Căci şi amorul, care surprinde 
Inima noastră atit de-uşor, 


Şi poesia, care aprinde 


www.dacoromanica.ro 


Singele 'n vine ca 'ntr'un cuptor, — 
Ale simțiri! noastre merinde, 
Aveaü să fie in viitor. 


Şi, stind de-o parte, cu întristare 
Priviani la balul mult animat, 
L'acea ghirlandă de fetişoare, 
Flori neculese nici de-un bărbat, 
Ce 'm atmosfera mirositoare, 
Săltaă fär’ grijă neincetat, 


Şi, stind de-o parte, gindiam la toate 
Rele ce 'n lume ne necăjesc, 

La sărăcie, la nedreptate, 

La arbitrariul neomenesc, 

La mil decepţi! neașteptate, 

Şi la ilusi! ce se sfirşesc. 


Apol, cu valsul săltind mal tare, 
Ca ’n nălucire mi se părea, 
Dintre ghirlanda de fetizoare, 
Dol och! mal negri că mă tintea’, 
Şi-a lor privire străbătătoare 
Singele ?n mine că-l aprindea* 
Şi tot odată din armonie 

Îmi părea parcă cu osebiam 

O limbă nouă, o melodie, 

Ce 'ntăia dată o auziam, 

Limbă suavă de poesie, 

Ce păn’ atuncea nu cunosteam. 


Şi ochil negri, cu-a lor lumină, 


www.dacoromanica.ro 


— 280 — 


Se păreai, iară, scinteietori, 

La o etică, plăcută zină, 

Pe-u căril faţă dulce coiori 

Se *ntiluiaă blinde, precum se *ngiuă 
Ziua cu noaptea ’n varsat de zori, 


Şi, cind, aprinsă de admirare, 
Numa ’n privire simţirea-m! sta, 
Poeţii noştri şi-a lor eintare 
Gindiril mele infaţoşa” 

O melodie iucintătoare; 

Ce *nehipuirea imi legana 


Apol, in urmă, veni tacerea, 

Simhiă in pieptu-mI un simţ mal grei: 
Fetica-m! luase toată placerea, 

Mi se dusese sutletul miei ; 

Drept mingiiere, inchipuirea 

Păstrase numai portretul su. 


De-atunci îmi pare ca “a fericire 
Waţa-m! curge incetigor; 

Şi 'n loc de chinuri sai de mihaire 
A’ mele zile le-umbresc uşor 

A poesie! dulce zimbire, 

Și al feti'a! dulce amor. 


Mart 18%, 


www.dacoromanica.ro 


RUGĂCIUNE 


O Doamne! mat adoarme in cer a ta minie, 
Puţiuă îndurare revar:ă peste-ai Tj, 

Mai! lasă minglierea să ştearg' a Ta urgie: 
Destul e conştiinţa să mustre pe cei răl, 


O iartă | Doamne, iartă! greşelile trecute, 

O rază de lumină trimete pe pàmint 

Căci vreme ma! ferice şi zile ma! plăcute, 
Speriud în indurare, noi credem că ma! sint. 


Ni dă Doamne unirea, prin ea ne întăreşte, 
Dă lumi! primăvara, si păsărilur zbor, 
Rominilor dreptatea ce legile umbreşte, 

Ni di — puţini ură, ui dă maí mult onor. 


Dă holdelor să crească, şi florilor dă rouă, 
Trimete pocăinţa acelor ipocriţi, 

Mal dă secete! ploaie, virtute ni dă nouă, 
Speranţă şi credinţă dă celor ce-s lipsiţi, 


Dă celor mart pe lume in idimă blindeţă, 
Copiilor o mamă, şi mamelor copii, 
Pădnrilor verdeață, — mal dă şi frumuseţă, 
Credinţă şi iubire la tinere sotil! 


www.dacoromanica.ro 


— 232 — 


O Doamne! izgoneşte dorinţi amăgitoare, 

Cercări de ispitire din iniml de creștin, 

Ni da Doamne răbdarea: — şi rele 'ngrozií 
[toare 

Pazeşte să nu cada pe poporul romin. 


Şi mie im! da, Doamne, să pot In linistire 
Spre ţermul vieţii mele păși incetişor, 
Presar’ a’ inele zile cu zile de iubire, 

Şi-mi dă, mi dă, o Doamae! ul Lisel mele-amor, 


Februar 1853, 


www.dacoromanica.ro 


PEI 


EPISTOLA 
La G. S. 


închis intr'o odaie, în jnru-m! cu vre-o mie 
De şipuri, şipurele, de-amură dottorie, 

Topit de o caldura ca 'n luna lu! Cuptor, 
Pirlit de siuapisme, ce ard cu focul lor, 

C'un doftor lingă mine, ce, gura cind deschide, 
Răsuflă numat china, ori numat cantaride, 
Ramas numa! cu pielea, de foame leșinat, 
Cam năcajit pe boală, mal mult pe Ipocrat:— 
Eram, să crezi, iuhite, clad m iausţi .izătoar8 
Veni să mal alinc durerea-m! arzătoare, 

Şi-a” tale ver urt blinde, îndată ce-am cetit, 
Chiar balsam de minune, pe loc maù linistit, 


De ce insa, amice, de-a mea prietenie 

Să al tu indoială ? Caci cine oare ştie 

Maï bine decit mine in lume-n preţui 
Pe-acea sfintă fecioiră, ce *'nvaţă a iubi? 
De nu ţi-um scris eñ ţie, nu e din leuevire, 
Căci! lene nu-l lu mine, la mine-i adormire ; 
A ta prietenie, iubite, n'am uitat, 

Dar sint in atouie, iubite-um fugheţat! 

Pe mine au mă mişcă, în trista-mi letargia, 


www.dacoromanica.ro 


— 234 — 


Să crezi, niclo simțira st niclo armonie : 
În cercul ist de ghiata, iu care mă *nvirtesc, 
lucit nu știă, iubite, ei singur de trăiesc. — 


Astept acea scinteie electrică, ce face 

ră cerul se aprinde. prin fulger se desface, 
Şi poate, clad atiuge ici jos pe-un muritor, 
Dintwinsul să deștepte un geniu creator. 


Astept.. dar păn” atuncea, de si ia adormire; 
Prietenia are în mine-adăpostive ; 

Ca o diviuitate păstrată 'n sanctuar, 

În inima-mi zdrobită ea are un altar, 


Tu vrei să ştii, iubite, că ce-mi mal face Musa, 
Și brumele de iarnă de au i-a 'igheţat buza? 
U nu! ea-l tot sprențară, voioasă, de iubit, 
Frumoasă, tinerică, — decit... ma părăsit. 
Cind doltorii se 'ncearcu a face-o tălmăcire 
Lu boala-mi nenteleusa, a-f da o denumire, 
Ciud e! se disputează de-i oftică ori juughiu, 
O văd găsind de-o parte cum ride dintr'un 
[unghiü, 
Bătindu-şi joc de dínsif, batindu-si joc de mine ! 
Ea ride, căci eu numai cunoaste azi mul biae 
Ce ful e suferiata, ce fel e chinul miei, 
Ce inima mea roade c'a altui Prometeü. 
Ea ştie-a mea gindire, ea stie-a mea durere 
Şi ’n loc ca să-mi aduca puțină miagliere, 
Rizind de-a mea dorinţă, de mult m'a părăsit, 


www.dacoromanica.ro 


— 235 — 


Dar iurtă-mă, inb te, a-ti spune c'al gresit 
Zicind vAcroslihescu si alţi mat mulţi ca dinsuf 
Pe Musi prostituiazi, încat te-apucă plinsul. 
Greșesti, căci niciodată pe Mua el maŭ putut 
Astfel să inj sească. căcl el nici le-aă văzut. 


Scipate din cutia Pandore! tot odată, 

lavidia si ura, minia nempăcată, 

Pizmasa clevetire tn lume uă iesit: 

Cam schioape, cam olonze, în urmă aŭ pornit 
Virtuţile, amorul, plecuta poezie, 

Credinţa, caritatea, bliuda prietenie, 

Mergind să mal aline in roln! lor cel sfint 

A relelor urmare aice pe puniut, — 

Dar Zeif, în urgie. maf vrud să pedepseascu 
Mal mult pe om, lusură ca relele supt mască 
Cu binele uşure să poată sămâna 

Și astfel omenirea s'o pula insela. 

De-odatu cu virtutea nascu ipocrisia, 

Şi cu prietenia ieşi si făţăria; 

Prin tristă aparenţă, sicana imita 

Dreptatea : imitind-o, o şi futuneca : 

Credinţa dupa sine tiri bigoteria 

Şi Musa poesiel aduse parodia. 


Dect crede-mă, iubite, ca est! foarte greșit 
Cind ziet Aernstihescu vre-o Musă a ‘njositg 
Caci Musa e departe, și lumea bine ştie 

Că el nu stinge ?n braţe decit o parodie 


www.dacoromanica.ro 


— 236 — 


A a-l! dar, orleum fie, o! crede-mă, urăse 
Pe aceşti lingă! de rime, ce neamul omenesc 
Curat parodiază cu-a lor tristă suflare, 
Avind mal mult c'o scoică o trist’ asămănare. 


Jivine tiritoare, pitic! în sfera lor, 

EI critică, iubita, chiar vulturul în nor; 
EI critică tot lucrul ce trece-a lor gindire, 
Şi cred c'ar face parte şi ef din omenire! 


“Dar cred că, dintr'o frasă, ţi-am scris acum 
[deatul, 
De-a’ mele versuri şchioupe, eŭ cred că eşti 
[sătul 
Şi că indatorire nu mică oŭ ti-as tace 
De-aş da Musa la dracu’ şi te-as lasa în pace. 
Jubite, două vorbe, şi iată-mă stirsesc. 


Tu ştii că marinari! pe Mare se slujesc, 

Ca să-și cunoască drumul pe unda cea amară, 
Drept semne, de bustlă, de steaua cea polară. 
Zvirliţi si nol, iubite, pe-o Mare de dureri, 
De grele suferințe, de chinui, de pureri, 
Busdla noastră fie, în strinsa-ni unire, 

A noastră datorie, credința şi iubire; 

Și 'n loc de stea polară in ceruri strălucind, 
Prieteuia noastră tot blindă luminind, 

A’ noastre slabe pasur! în lume să 'nurepteze 
Şi-a noastră snferiutá doresc să usureze. 


Tanuar 1853. 
* 


www.dacoromanica.ro 


PI PI) 
¿=S 


ZORILE 


Spune-mi, Eliso, cum se numeste 
Geana de purpur ce pe-orizon 
Se desemnează cind se trese,lo 
Natura toată parcă din somno ? 
Asa 'ntrebare făceam odată 
Fetitel blinde ce mă iubia, 

Şi cu plăcere gingaşa fată 

Astfel indată îmi răspundea : 


— «Zorile, dragă! şi e privirea 
Ce indreplează cerul senin, 

Ca să mingiie nenorocirea, 

Ca să mal curme cite-un suspin. 
Precum o mamă, cînd se trezeşte, 
Își stringe ful la piept uşor, 

Aşa şi cerul făgăduieşte 

Atunci naturii al săi amor.» 


— «Dar spune-mi, scumpo, cum se n'imeste 
Acel foc sacru, dumnezeiesc, 

Acea simţire ce mă topeşte 

Şi aiurarea ce eŭ simţesc : 

Acele şoapte şi palpitare 

Ce pieptu-mi simte necontenit, 


www.dacoromanica.ro 


_- 938 — 


Gi-acele raze minglierwu: v 
Ce in privirea ta am găsit? 


— «Zorile, dragă! zorl se numește 
Acel foc sacru; aprinzător: 

La două inim! el prevesteşte 

C'o su răsaie timpul de-amor. 

Pe cer albastru cind se arată 
Zorile, omul pvate spera 

La miagiiere, Si tot odută 

Că fericire va mal gusta.» 


— «Ah! im! mal spune, cind se trezește 
Din somn poporul inmurmurit, 

Cind vezi că mișcă şi că păşoste 

Ca să s'apuce iar de truit; 

Spune-mi, atunce cind se desteapta 

Din letargia ce-l absorbia, 

„Ce perspectivă il mal! aşteapta, 

Şi ce mal poate oare spera? 


— «Tot în natură, tot ce viază, 
Mă crede-acuma, iubitul miei, 
Are 'nceputul ce lumineaza 
Precum, iar, are sfirsitul său : 
Ziua işi are zorile sale, 

Simţiri plăcute vestesc pe-Amor, 
Ñi libertatea in a sa cale, 

Pe-un popor face strălucitor. 


August 185% 


* 


www.dacoromanica.ro 


sexi Eve 


EPISTOLA 


LA *** 


Stil că-ml place, mult iubite, prin coloare use 

(rele 
Aruarate pe hirtie, ia cochete versurăle, 

Să-mi! trec vremea, cite-odată, c'ùn prielen 
[suguind, 

Dr spuind vre-o anecdotă, vre-o 'ntimplare po= 
[vestiad. 

Deci, gindirea-mi atitatá, tinbulzită de mirare, 

Trec o seară chiar întreugă, ca să-ți spun pri ı 
(ce *ntimpluve 

fn ist veac de necredinţu, am ajuns eñ de-am 
(văzut 

Magaetismu ’n tirgul nostru, ce minune a făcut, 


Aş fi vrut iusă, iubite, incepind cea povestire, 

Să-ţi descriă oraşul nostru şi-a lui falaică pri+ 
[vire, 

Să-ţi descriii zidiri, pavele, strade, ce-l alcea 
[tuiesc, 

Ñi canalul ce desparte două tert ce se lovesc, 
Însă, orteit de aprinsă, a mea Musă fu silită 

Al săi foc să mal potoale, să nu cadă în ispită, 


www.dacoromanica.ro 


— 240 — 


Căcl zidi, pavele, strade, de-ar fi vrut a lăuda, 
Negreşit cu uşurinţă se putea şi ingloda. 


Decl, lăsind acum de-odatà, să rămiie mal! de-o- 
[parte 
Si canalul fără apă, tirgu `n două ce desparte} 
Mai lăsind și glodăria, colbăria, ce domnesc 
Fără nicio concurentă în ist tirg ce 'mpodobesc, 
İşi voiă spune cum că are calităţi neprihănite í 
Do! ispravnici, două strade, ce prea rar sint 
[curăţite, 
Apol două tribunale, tot pe-atitea (uchijsori, 
Presidenţi de Eforie, grefieri si asesori: 
'Toțl acegtia se jură cum că 'mpart sfinta drep- 
ltate, 
$i cu multă dibăcie, şi cu multă scumpătate. 


Prăvălil, cum zic Muntenil; url dugheniI, cum 
(zicem not, 
De prin care amatori! foarte-adesea iese gol; 

Case multe, cit de multe, grăniceri cu săptă“ 
(mina, 

ȘI jandarmi ce-ar şti manevra. și soldaţi de 
[toată mina, 

Ofiţeri de toată arma, şi cinovnici ce slăvesc 

Obiceiul si rutina şi circiocul strămoşesc. 


Acest tirg mal are incă un casin ce se "ntre 
(ţine, 
Desun om care ştie toate, si nu stie nimic bine, 
Acest om şi încă altul, ce-l artist proumblător, 
Par lăsaţi să dovedească jocul soartet cel uşor $ 


www.dacoromanica.ro 


— 241 — 


Cel d'intăiit de pin junie, alergind prin lumea 


[mare, 
A vjuus de n'aro tară, şi nici limbă, cit imi 

[pare ; 
Jar cellalt curat ni-arată cum, pria jocuri de 

[noroc, 


Soarta, dacă te ridică, ina! la urma-şi bate Joc. 


Cel casin de caro | vorba, priime,te şi jurnale, 
Pentru cel urziţi de tre a natorl de novitale; 
Și-apol, zăii, e o plăcere, stind de-o parte să-l 
[asculti], 
În politica adinca, cind se viră chiar desculți: 
Unul vezi că-ti desvale,te diplomatica ascunsă 
A Puterilor straine, şi nu lasa neputrunsă 
Cea mal mică 'mprejurare. Abia s-ap!, altul, 
[pe loc, 
Vezi spumeaza, perorează,şi,c'un ton de prooroc, 
Î arată viitorul, aliaţii născoceşte, 
Miscă flotele in Marc, si războiul îl sflrseste. 


Astfel strigă toată seara într'o tindă afumată 
Jumatatea adunări! ce-l acole adunată; 
Ceialaltă jumătate, amatoure de noroc, 
Cu să-l cerce de cu seară, vezi se 'ndeasă chiar 
[la joc, 
Acolt, altă privire; — aşezat la postav verde, 
Dac’ o parte mai ciştigă, negreşit c'o parte 
ý [pierde : 
Asta-l lege prea firească, şi toţi domnit o cin- 
[stesc, 
Însă paguba nu place, ci ciștigul toţi doresc. 


www.dacoromanica.ro 


— 242 — 


Dec! asemene dorință face că cu topl chiamă 
Pe noroc să li ajute, pe noroc să li dea seamă; 
Unul blestemă-l înjură, il aruncă chiar pe 
[foc, 
Cind un altul prin ştiinţă mal ajută pe noroc. 


Dar acum [mī ieaă de seamă că te fin în aş- 
[teptare, 

Şi că musa-mi ca s'ujungă la sfirsit, de fel 
[giud ware, 

Precum vezi intr’o cimpie un copil că-l ametit, 

Alergind din floare 'n floare, de pe cimpul 10- 
[forit, 

Şi, lăsind de-o parte drumul, peste cimp îl vezi 
[c'alungă 

Fluturaş cu straie mindre, ce nu poate să-l 
[ajungă : — 

Astfel Musa-mi, cind porneşte cătră scopul ce-l 
[menese, 

Să nu lase drumul mare chiar degeaba mă si- 
[lesc. — 

Ic! zărezte o meteahnă, dincolo o şulerie, 

Stă pe loc de cască gura, orl se miră de-o 
[prostie ; 

Vede 'n drum o nedreptate orl dreptatea cum 
[o vind,— 

La registru vezi îndată că le trece chiar pe 
(rind, 

Şi, pierzindu-și astfel vremea prin fireasca el 
[pornire 

Ca s'adune ridicile, rătăcim In nesfirzire. 


www.dacoromanica.ro 


— 243 — 


Însă, orlcit se mat joacă. şi orlcit mă mul opresc, 

Pomenita intimplare dator stat să-ţi povestesc; 

Deci gindesc acum, iubite, in cuvinte prea pu- 
[tine 

Să-mi plătesc ei datoria, si să ies fu capăt bine. 

Cum ar fi, cind o furtuuă, un vint mare ar 
(sufla, 

Şi-ar cerca surfața lin' a unul lac a tulbura; 

Şi, pe-o vreme hotărită, silnicindu-l foarte ture, 

Coperindu-l cu talazuri, l-ar asămăna c'o 
(Mare, — 

Chiar aşa şi magnetismul, săptămina ce-a trecut, 

Tulburind oraşul nostru. mar! iznoave a făcut. 

Toată lumea tăbărise pe această născocire, 

Ce prin fapte minunează chiar a omulu! gin- 
[dire. 
Deci, uneste astă boală ou acele ce mal sus 

De-a politice! manie prea puţine ţi-am mal 
(spus, 

Si-I vedea că niclo masă a'a rămas nezdrun- 
[cinată, 

Şi-apol iarăşi! nicio gură de mirare necăscată, 


Ce privelişte bogată ! ce mal lucruri am văzut! 
Ic! o mamă masa 'ntreabă de copii! ce-a pierdut, 
Cum trăiesc pe ceia lume, unde-şi aü sălăş- 
[luirea ? 
Tot odată un cap mare, fornăind, dă tălmăcirea 
Chestie! cam încurcate ce se trece *n Orient; 
O persoană drăgălașă, mulțămită de present, 
Tremurind, pe masă 'ntreabă dacă e statornicie ; 
Capul mare se aprinde — pare Joe în minie — 


www.dacoromanica.ro 


— 244 — 


Pe-un biet om ingrămădeşte, ca să-l facă pro- 
[selit; 
Îi arată, H explică, ca un lucru dovedit, 
Aliați! nechitite şi rezbelur! foarte grele, 
Tarigradul impresoară, viră flote *n Dardanele, 


Cite alte scent ciudate, pitoreşte, am văzut! 
Întrebări prea desšntate, ce-s, zăii, grele de 
[crezut : 
Unu ’ntreabä de rezbele, altu 'ntreabă despre 
(pace; 
Şi-apo! altul, de la ţară, popuşoii de s'or face ; 
Un flăcăă întreabă masa de e vreme de 'n- 
[surat, 
Şi-o fetică, cita vreme a s'aștepte un bărbat; 
Negustoril! rum li-a merge in ist an negus- 
[toria, 
Şi coţearii dac’ or mulge şi de-acuma neghiobia. 
Un siujbaş ma! noŭ întreabă de-o să aibă an 
[màaos, 
Iar lingăiť si cuţeil de-ai să capete vre-un os, 
Fiecare intrebare, din aceste nechitite, 
Căpătară chiar indată și răspunsuri potrivite; 
Deci, de-acuma maguetismul, cu efectu=I mi- 
[nunat, 
Pitonisele vechimil putem zice-a ruşinat, 


Aici musa-mi se opreşte, de şi-ar vrea ca, mal 
departe, 

Să-ţi vestească cum o sumă grăniceri din ceia 
parte, 

Vrind a face o cercare, intr'o zi sai apucat, 


www.dacoromanica.ro 


— 245 — 


Şi pe-o sfintă mănăstire astfel aü magnetisat, 

Încit stă de-atuuci iucoace cu altarul la apus. 

Însă astfel de poveste ştiii eù cum că nu-i de 
(spus, 

Şi deci musa-mi nu voiește nici să facă incer- 
[eare, 

Nu cumva — mai ştii păcatul? — să cam dea de 
[supărare, 

Căci să ştii că ?n ceia parte siut puţin cam 
[ţănduroşi, 

Şi de-o glumă, cit de mică, te trezeşti cu ochil 
[scoşi. 


13 Iunie 1853, 


www.dacoromanica.ro 


VÎNĂTOAREA 


Lumea-mi! pare-o vinătoare, 
Unde toţi neincetat, 
Ostenind şi cu sudoare, 
Văd c'alerg după vinat: 
Unul iute urmăreşte, 
Cellalt merge *ncetişor, 
Apot altul se tirăşte : 
Fiecare-l vinător. 


Văd pe unii cum alungă 
Cite-un titlu nebunesç. 
Apoi alţi! dup’ o pungă 
Cum, vinind, se căciulesc: 
Vinătoarea de parale, 

Zic nu-l lucru 'njositor : 
Azi şi 'n tirg şi 'n tribunale 
Fiecare-l vinător. 


Văd holte! ce staii la pindă, 
Arma gata de vinat: 

Cată zestre, să se vindă. 
Şi-apol zic... că s'a 'nsurat. 
Si sint mame ce vinează 
Băvrhăţel copile! lor, 


www.dacoromanica.ro 


-- 241 — 


Deci vinatul existează : 
Fiecare-l vinător, 


Sint femei ce vind la lume 
Pentru ban! un sărutat, 
Profanează sfintul nume 
Al iubirii nentetat: 

Şi bărbaţi fără ruşine, 

Ce, supt nume de amor, 
Folosesc ; deci vedeţi bine : 
Fiecare-i vinător, 


Sint stosari ce la potică 
Prin saloane se dosesc, 

Şi cu stosul fără frică 
Mitade oameni sărăcesc, 

Şi tilhari ce staü la strungă 
De pindese pe trecător 

Şi-l globesc de biata pungă: 
Fiecare-l vinător, 


Deci mă credeţi că e plină 
Lumea, azi, de vinători: 
Cel ce rangului se 'nchină, 
Cel ce pradă călători, 

Şi femeia ce se vinde, 

Şi bărbatu [-adese ori] 
Fiecare vinat prinde: 
Fiecare-! vinător, 


+ 


www.dacoromanica.ro 


RRAS 


CÎNTÎND, CİNTİND 


Cintind, cintind, 
Eù rid de lume, 
Şi de-orfee nume: 
De mici, de mari, 
Decurlee coteart. 
De cei cu minte, 
Do oase sfinte —, 
De proşti, de hoţi; 
Zău, rid de toţi, 
Cintind, ciutind. 


Cintind, cintind 
Fü uit durerea 
Saü neplăcerea, 
Şarlatanisinul 
Saŭ egoismul, 
Si-orlee simtire 
Oarhă din fire, 
Ce-l zic noroc, 
O uit pe loc 
Cintind, cintind. 


Cintind, cintind 
Ei rid de toate, 


www.dacoromanica.ro 


— 249 — 


Băşici umflate 
Numai cu vint. 
Femei ce sint 
Pretenţioase, 
Neruşiaoase, 

Le rid pe loc. 
Şi-mi bat eŭ joc, 
Cintind, cintind. 


Cintind, cintind, 
Uit nedreptatea, 
Venalitatea 

Ce ne 'ncuujor. 
Simţiri de-amor 
Ce-s mincinoase, 
Femeï frumoase, 
Ce nu mal pot, 
Le uit do tat, 
Cintind, cintind. 


Ciatind, cintind 

Eü rid pe lume 
De-orice-l cu nume! 
De cel lipsiţi, 

De cel zgirciti, 

De om cu stare, 

De "'nvăţat mare, 

De patrioţi ; 

Zăi rid de toţi 
Ciatind, cintind, 


Cintind, cintînd, 
Eu uit iudată 


www.dacoromanica.ro 


— 250 — 


Frumoasa fată 

Ce m'a uitat, 

Căci in cintat 

E mingliere 

L'a mea durere, — 
Şi ?n loc să mor, 
Eŭ rid de-amor, 
Cintind, cinting. 


www.dacoromanica.ro 


SPUNE-MI, DRĂGUȚĂ, DE CE TE 
PLÎNGI ? 


Pe poarta vieţii cea aurită, 

Cind intri 'a lume, şi cind te vezi 
Cu mii de graţi! împodobită, 
Nenorocită de ce te crezi? 

De ce, pierdută în grea gindire, 
Nouri pe capu-ţi singură stringi; 
Cind menesc toate a fericire, 
Spune-mi, drăguță, de ce te pling!? 


Dacă azi lumea e tulburată, 

Dac’ orizontul e înnorat, 

Dacă de-o mie de rele-odată 

E omul astăzi impovărat, — 

A ta privire attt de lină 

Prin lăcrămare de ce s'o fringi? 
Cind stil că viaţa de-amor e plină, 
Spune-mi, drăguță, de ce te plingi? 


Dacă în lume venalitatea 
Azi covirşeşte şi pe amor, 
Dacă virtutea, dacă dreptatea 
Aü rămas marfă de negustor: 


www.dacoromanica.ro 


— 252 — 


Pe ce cuvinte, gingaşă floare, 

Desa lumii milă tu tot să plingt!: 
Cit eşti ferice, ce-ţi pasă oare ? 
Spune-mi, drăguță, de ce te pling? 


Dacă poți zice că îndurare 

Nu e în lume, — ci egoism, 
Patriotismul dacă li pure 

Mal mult că este şarlatanism, 

Ei mă ’nchin încă la al tăi nume, 
Şi-a mea durere dacă o sting, 

Ce ni ma! pasă qare de lume? 
Spune-m! deci, dragă, da ce te pling! ? 


În floarea vristei, cind nu-ţi lipseşte 
Nimic din cite ne fericeec, 

Cind eşti frumoasă, cind iţi zimbeşte 
Lumea la chipu-ţi ce! ingeresc: 
Cind viaţa=I plină de poesie, 

Cind al o mină care s'o stringi, 
Cind inimi multe se 'nchiuă ţie, 
Spune-mi, drăguță, de ce te pling!? 


Printre stinc! curge fără *nretare 
Scumpa mea viaţă. De stinci se sparg 
Corăbil grele, orice vas mure, — 
Cind luntrişoara scapă la larg: 

Pe rtul vieţii, plutind la vale, 

Barca n'a! grijă cumva s'o fringi? 
Lasă amorul s'o poarte 'n cale, 

Iar tu, drăguță, să nu ma! plingi 


Decembre 1852, 


* š 
www.dacoromanica.ro 


EU ZIC. CE ZICI? 


Ei zic că lumea-m( pare, 
Astfel cum o zăresc, 

Curat ca o că!dare 

În care clocatese: 

Avani, coţeari mulţime, 
Mulţime de voinici, 

Bogaţi, şi golănima 
De-ajuns, de-ajuns. Ce zici? 


Eü zic că lumea-m! pare 
Un drum cumplit de lung, 
Pe care ziua mare 

Toţi oamenii alung: 

Vre-un post, vre-o boierie, 
Pomană de calict, 

Vre-un fum ori vre-o prostie 
Deşartă, Zšü, ce zici? 


Eü zic că omenirea 

E lucru de nimic, 

Că-! mare rătăcirea, 

Iar omul foarte mic, 

Că lanţul ce te-apasă 

În veci nu poți să-l strici 


www.dacoromanica.ro 


— 254 — 


Şi-apot pe om îl lasă 
Speranţa chiar. Ce zici ? 


Eŭ zic că omenirea 

E chiar un măr frumos, 
Ce-i rumen la privire 

Şi în mijloc viermânos; 
Aşa-i de minunoasă 

Chiar lumea de furnici : 
Pe-afară e frumoasă 

Şi "a nuntru... Ce mal zici? 


Ei zic c'as vrea mal bine 
Să fug necontenit 

De cel fără ruşine. 

De răi, de ipocrit: 

Eŭ zic c'aş vrea departe 
Să fug de-aşa furnici. 
Tilharil aibă parte 

De lume! Ce maí zici ? 


EQ zic c'aş vrea mai bine 
Să rid necontenit 

Dé cel fără ruşine, 

De răi, de ipocrit; 

Să rid de cel cu stare, 

Să rid de cel calici, 

Să rid de mic, de mare, 
De proști, de toţi, Ce zici? 


lulie 1853. 


= 
www.dacoromanica.ro 


CERERI ss S 492 


EMANCIPATIEI SCLAVILOR 
28 Novembre 4855 


Vino, musa mea romină, 
Să cinatăm vesel, uşor 
Supt un cer ce se 'nsenină 
Un mai dulce viitor. 

Azi Rominul dovedeşte 

Că ’n sfirşit s'a deşteptat, 
Şi că însusi vredniceste 
Libertatea ce-a visat. 


Riuleţul ce se scurge prin cimpia inflorită, 
Adăpind får’ tncetare pe pămintul însetat, 
Văd că-l spune n a sa cale că ' Moldova 
[mult iubită 
Azi pe sclavi s'a liberat. 


Păsăruica ce despică atmosfera parfumată, 
Își iea zborul mai voioasă cătră țermul de- 
[părtat. 
Căci în calea sa tot ctută că ?n Moldova 'm- 
[bielşugată 
Azi pe sclavi s'a liberat. 


Cringuşorul ce.se mişcă de-o suflare amoroasă; 
Cind e noaptea liniştită supt un cer inseninat» 


www.dacoromanica.ro 


— 236 — 


Cuca! săă freamăt încă spune că 'n Moldova 
[cea frumoasă 
Azi pe sclavi s'a liberat. 


Numa! eù, ce am de fală că sint Aù al Romà 


[niei, 

Eă ce 'n vine-mi curge-un singe romănesd 
[neamestecat, 

S'ar putea să-mi tacă lira, cind din brațele 
[sclăviei 


Azi pe sclav! su liberat? 


Vin’ deci, musa mea romină ! 
Să cintăm vesel, usor, 

Supt un cer ce se 'nsenină; 
Un mal dulce viitor: 

Azi Hominul dovedeste 

Că ?n sfirsit s'a deșteptat 

Și că însuşi vrednicește 
Libertatea ce-a visat } 


www.dacoromanica.ro 


PERCEPERE 


LĂSAȚI LUMÎNAREA. 'N PACE 


Zăă, destulă nebunie | 

Drag! copil, mă ascultați : 
De-o deșaită jucărie- 

Vol de-acuma vă lăsaţi, 

Văd eŭ cit de mult vă place 
Asa joc eopilărese; 

Însă eŭ vă sfătuiesc, 

Lăsaţi luminarea °n pace, 


Nu cereaţi, vrind a o stinge, 
De puteţi sufla puternic, 
C'apol, iar, tot voi veţi plinge 
Rămiind pe intuneric: 

Căc! lumina, orlce-ţi face, 
Trebuie ca s'o avem, 

Ei de noapte mult mă tem: 
Lăsaţi luminarea *ñ pace, 


De-orlce lucru se doseşte 

Supt un văl intunecat, 

De-orice faptă se sfirşeşte 
întrun scop interesat, 

Eŭ mă tem, căci mult îm! place, 
De cind sint, ca să privesc 


www.dacoromanica.ro 


— 238 — 


La lumina ce iubrsc; 
Lăsaţi lumiuarea `n pace. 


Dragt copil, ce diu timplare 
Sinteţi incă sănătoşi. 

Nu vedeţi multa suflare 

Că v'a face ofticogi ? 

Lăsaţi deci, căc!, orlce-ţi face, 
Jocul vostru-l nebunesr ; 
Dragii miel, vă sfătuiesc, 
Lăsaţi luminarea *n pace. 


Pieptul vostru ?n (răgezime 
Păn: acum n'a căpătat 
Cuvenita sa tărime, 

Ca să sufle nencetat; 

Deci cu asta vă veţi face 
Îosuşi vouă prea mult răă. 
Ascultaţi deci glasul miei: 
Lăsaţi! luminarea 'n pace. 


O ! lăsaţi cu indurare 

Să lucească tot mereü 
Cea lumină dulce, care 
Mat alină răul miei: 
Astfel numa! voi veţi face 
'Traiul mieü mal fericit; 
Vă rog deci prea umilit 
Lăsaţi luminarea ?a pace. 


* 


www.dacoromanica.ro 


EPISTOLĂ 
LUÏ Marei MILLO 


Mă ’nchin seara, dimineața mulţămesc fără 
Pncetare, 

Ca mea soartă norocită n'a făcut să nasc om 
[mare ; 

Am cuvinte cit de bune, pot oricind să-ţi do- 
[vedesc, 

Că de-asemene numire nu degeaba mă feresc. 

Dar acum cred că-l nevoie de puţină tălmăcire, 

Să te fac a înţelege cu asemene: numire 

Ca[m] ce fel de musculiţe, de jivine omeneşti 

Eŭ am vrut a ințelege. Nu cumva să socoteşti 

C'a mea musă rătăcită, horhăind prin poesie, 

A găsit mărirea 'n ţară în vre-un post, vre-o 
[boierie, 

Nu! Vorbesc de-acea mărire, de-acel geniu 
[creator, 

Ce in om sălăşluieşte. Şi-apoi, de-l legiuitor, 

De-i actor, Împărat mare, de-i poet, — oricare 
` [are 

De-acel geniu o scfnteie, frate-acela e om mare! 


Însã-{ zice: «De-a fi mare în ast chip cum te 
[feresti ? 


www.dacoromanica.ro 


— 260 — 


Vrel să-mi faci vre-o paradoxă, orí nerod mă 
|socoteşti ?p 

Nu, — Dar vreai azi, cu.resoane sprijinindu-mi 
[a mea tesă, 

Fără leac de paradoxă, fără nicio antitesă, 

Ci cu dreapta judecată chiar curat să-ţi do- 
[vedese 

Că de slavă, de mărire, de mă tem, eù neme- 
[resc, 

Vreaii să-ţi fac o întrebare, ca să vezi de am 
[euvinte: 

Dia ciţi oameni al vechimii, învăţaţi, oameut 
(cu minte, 

Generali cu mare nume şi poeţi ce-ai existat, 

Sš-mI răspunzi tu, ciţi dintr'inşii fericire aü 
[gustat. 

Soctat moare ds otravă, Miltiad în închisoare, 

Neputind ca să plătească o osindă de bani 
[mare ; 

“Temistocle cu grea trudă, la duşmani refugiat; 
Caton moare la Utita, iară Cesar înjunghiat. 

Căti pe-atunci ca şi pe-acuma, fapta mare 
[răsplătire 

Avea pizmă, răutate, desţerure, clevetire; — 
Ura oarbă şi pizmaşă prigoneşte pe nedrept, 

Pe Cesâr pentru că-i mare, pe-Aristid pentru 
[că-i drept. 


Să ne 'ntoareem mal incoace, l'acea vreme fio- 
Troasi, 

Cind puterea cea brutală, lancea, casca cea 
[eomoasă 


www.dacoromanica.ro 


— 261 — 


Eraŭ singure stimate; să vedem cum onora 
Pe-acel geniu despre care ne-am lnat a dis- 
fcuta ? 
Dar, imi pare, toată stima sta atuncea ’n lovi- 
[tură, 
Dată verde ’n bătălie. Cit pentru literatură, 
Născociri, filosofie, — apol cred c'al auzit 
Că era maï totdeauna autorul chiar pirlit. 
Căci ştiinţa, născocirea, într'o vreme de prostie, 
Duc in foc năşcotitorul, cum ar fl farmasonie. 


Să venim apoi la vremea luminată, cind vorbim, 
Epocă civilisată, cînd lumina a simţim : 
Eă nu zic nimic de-aiurea, dar, în Ţara Romă- 
[nească, 
Să-ţi spuiii eŭ cum ştii talentul prea frumos 
(să-l răsplătească, , 
Şi, decit să caut pilde maï departe, socotesc 
Despre tine două vorbe să-mi dal voie să-ți 


[vorbese. 

Tu, ce scena romănească prin a’ tale mari 
(talente 

AY făcut să strălucească; — tu, ce *n vremile 
[presente 


Ne-aï adus a înțelege, ca poet si ca actor, 
Frumuseţa limbii noastre şi-al tăă joc încin- 


[tător ; — 

Spune-mi! azi ca[m] ce-dovadă ţi-a dat patria, 
Pncintată, 

De a sa recunoștință ? —-Şi-mi maï spune tot 
[odată, 


Tu, ce ?n Hirta, Nişeorescu al ştiut a satiră 


www.dacoromanica.ro 


— 262 — 


Mil de rele şi rugina care n'o putem spăla; 
Şi-apol, iar, trista manie de nobleță tătă- 


[rească 

Ce-avem not, prin Lăzărilă al făcut să se 'n- 
[roşească ; 

Tu, poet, actor, răspunde pentru truda ce ţi-a! 
[dat 


Cu te fel de răsplătire ţara te-a încununat? 
Da? ce tac! ?..> Or! maj vre! poate ca, urmind a 
[mea vorbire, 
Să răspund eù pentru tine, să spuiii eù ce 
[răsplătire, 
De la public, de la ţară, tot odată ai cules? 
Ca răspuns te rog ascultă, dacă-poţi cu interes, 
Fabula te eŭ ţi-uiă spune: — 
«Înti'o ţară, nu ştiă unde, 
Fabulistul nu ni spune, locul, ba 'chiar îl as- 
Ícunde, 
Îndestul că *n acea ţară, lucru-m! pare prea 
[ciudat, 
Nu era nicio oglindă ; si de-acolea a urmat 
Că uritul gi frumosul eraŭ tot de o potrivă, 
Dar, pe-o noapte neguroasă, fiind vintul din 
[potrivă. 
O corabie ’ncăreată cu oglinzi lovi de mal. 
Nu poţi crede ce uimire ca[m] ce larmă, ce 
(scandal, 
Se stirni de-odată 'n ţară, căci norodul adu- 
[nase, 
Din oglinzile scăpate, şi prin ele căpătase 
Cunoştinţa frumuseţii, Din aceasta se stirni 
O gilceavă foarte mare; eăci, nevrind a suferi 


www.dacoromanica.ro 


— 263 — 


Sluţii pe frumoși in ţară, cit vor fi c'oglinzi în 
(mină, 
Prin sfat dete hotărire să le-arunce în fintină.» 


Oare vre o răstălmăcire am nevoie de făcut 
După fabula aceasta? Oare 'n lume nu-i 


[ştiut 

Că oglinda, adevărul, nu ni place cind ni-a- 
[rată 

Ale noastre mar! metehne, sai că fruntea ni-l 
[pătată ? 

Şi-apot, iar, oare- nevoie maï deparie să vor- 
bese ? 

Să mai spun cum, chiar cglindă pe tâatrul ro- 
[mănesc, 

Reflectind a’ noastre rele, de tref ori pe săp- 
[tămină, 

O ajungi drept răsplătire, să-ţi vezi scena în 
[ftntină ? 

Însă ei, cu umilinţă, mă cunosc cit sint de 
[mic. 

Nici nu vrea, nici am dreptate, să mă număr 
[mucenic, 

Cind stăvese atit talentul, nici c'alerg după 
[mărire ; 

Vrea ma! bine micşorarea, cu puţină feri- 
[cire : 

Căci! slăvirea, renumirea, sehioape, lenege, cum 
[sint, 

Abia vin ca să 'ncunune cite-o piatră pe-un 
[mormint. 


www.dacoromanica.ro 


— 264 — 


Şi, de scriù, ei scrii, iubite. ca să pot, cind 
[imi abate, 

Să-ţi! daŭ bună dimineața cam în versuri 
[zădruacinate. 

Să mal uit, vorbind eu tine, ette-uu chin, cite-un 
[necaz, 
Şi la ră! să daŭ oglinda cite-odată in obraz! 


4852, Decembre. 


www.dacoromanica.ro 


(STELA SEE 


SFATUL UNUI BĂTRIN 


Copil, acuma veniţi la miue, 
Vol, ce ilusi! tot ma! păstraţi, 
Vol, ce tot credeţi încă în biue 
Şi-a’ mele sfaturi le ascultați; 
Veniţi acuma şi, ca 'ntr'o carte, 
Cetiţi anume cite-am cercat, 
Cite ilusi! aü fost deșarte. 

Şi ce speranțe s'aă răsuflat. 


Copil, cind viaţa trece 'n durere, 
Cind nic! ilusil ue mai rămlu, 
Drept mingliere 
Inima cere 
S'asc iltaţ! sfatul unul bătrin. 


Vorbe sonore şi sec! cuvinte 

De libertate, patriotism, 

Le-am văzut numa! uizte veșminte, 
Le-am văzut numai şarlatanism ; 
Iar apăsarea «le diu afară, 

Iar asuprirea chiar de la noi 
Făcură astfel in biata țară 

Cum face lupul cind dă in ol. 


www.dacoromanica.ro 


— 266 — 


Copil, cind viaţa, &. &. 


Principi! stinte la toţi în gură, 

Şi toţi dreptatea făgăduind, 

Zel pentru ţară plin de căldură. 
Am văzut răi! mereă pronind! 

Şi 'n loc, minciuna si nedreptatea, 
Favoritismul otrăvitor, 

Prin tribunale venalitatea 

Şi chiar postul linguşitor. 


Copil, ciad viaţa, &. &. 


Patim! cumplite stăpiuind lumea, 
Tara prădată de şariatani, 

Le-am văzut toate, şi am acuma 
Peste cinci lustre abia trel anl. 

A’ mele zile ins’ aŭ fost crunte, 
Pline de chinuri şi de necaz, 
Ce-aă lăsat vriste pe a mea frunte 
Ştergind roseata de pe obraz. 


Copil, cind viaţa, &. &. 


Acuma insă spun că răsare 
Un soare mindru, pătrunzător, 
Ce-a să lucuuscă fără ?ncetare 
Ca să mingiie pe muritor; 
De-acum Rominul! m'are să ştie 
De chiuur! grele şi de an! ră, 
Şi bunătatea n'a să mal fie 

O calitate la nătărăl. 


1 Predicind, 


www.dacoromanica.ro 


— 267 — 


Copil, cind viața, &.&- 


Copil! Cind viața văd că păşeşte 
Cu paşii grabnici cătră sfirşit, 

Şi văd că ’n lume tot nu sosește 
Acea zi dulce care-am dorit, 
Atunci mă mingiiă c'a mea cintare: 
Ca să exprime amorul miei, 

Am dat-o terit, — şi-a mea sperare 
Am pus'o numai in Dumnezei,. 


Copil, cind viaţa trece 'n durere, 
Cind aici ilusii nu ni rămia. 
Drept mingtiere 
Inima cere 
S'ascultaţi sfatul unul bătrin. 


www.dacoromanica.ro 


MĂ LAS DE-ACUMA 


Ma las de versuri, mă las de-acuma, 
De poesie și de Parnas, 
Căci, zà 1, imi pare cam proastă gluma, 
Și sărăcia mi-a dat pe nus. 
Pe poesie de-acu *nnain'e 
Vreaii de lu mine s'o izgonesc; 
Să ştiţi cu taţii c'am prins lu minte, 
Să nu fac versuri făgăduiesc. 

Zšü nu glumesr ! 


Abia de-oiii face, din intimplare, 
La vre-o zi mare. la Anul Noi, 
Cite vre-o odă măgulitoare 
La vre-o momiţă. ori lu vre-un boi- 
Oricum -à fie lu nol in ţară, 
Ode, chiar rele. ni folosesc: 
Din drum tucolo. nu ies afară. 
Dacă foloase şi eñ dores.. 
Asa gindesc. 


Decit, c'o muncă, aspru cumplită, 
Să cate mintea cite-un cuvint 

Or! vre-o ideie mal strălucită, 

E mult mat bine, — căci pe pămint 


www.dacoromanica.ro 


Isprăvaiceşte se trag foloase, 

Ori, cu sistemul decanicesc, 

Cu legea-'n mină să rod la oase, 

Cum mulţi în lume obişnuiesc. 
Zăă nu glumesc! 


Fie, zăi, vita vulcit de mare, 
Care m'ar face azi amploiat, 
M'as sui ’n slavă, gi-aş fi iu stare 
Să daŭ dovadă că-! om de Stat: 
Cu-asa mijloune eŭ cred că. poate, 
Aş putea `n țară să fulosesc, 
Să-mi dreg surtucul ce-l rupt în spate 
Şi: buzunarul să-mi căptusesc. 

Asa gindesc ! 


Mă las de versuri, şi-a mea voinţă 

De-acuma este, pe viitor, 

Să cerc a faee cu sirguinti 

Slujbe secrute pentru amor, 

Ori, prin o dreaptă hotărniciv 

Prădind sinodul mănăstiresc 

C'o jumătate dintr'o mosie, 

Un sfint în ţară să-mi pregătesc. 
Zšü nu glumesc! 


Şi, cind cu vremea, drept răsplătite 
A’ mele slujbe cred că vor fi, 

Cind ranguri, drepturi nepomenite 
Pe-a mea ființă vor năvăli, 

Ştiind atuncea ce-am fost odată, 


www.dacoromanica.ro 


— 270 — 


Și stiind lumea c'o preţuiesc, 

Ca o persoană prea insemoală 

Voiii şti pe alţi! cum să primesc. 
Aşa gindesc ! 


www.dacoromanica.ro 


STEAUA ROMÂNIEI 


Te urez, o stea frumoasă, 
Ce ieşi! iarăși luminoasă 
Diatr'un cer intunecat, 
Ca s'aduc!i o miagiiere 
La cumplita grea durere 
[-A] unu! popor impilat. 


Te urez cu intocare, mindră stea a Homăaiel, 

Ce 'ndrepţi iar a’ tale raze pe pămintul romă- 
(nesc, 

Tu ce spul la tot Rominul cum că relele sclă- 
[viel 

Şi 'mpilárile cumplite pentru dinsul contenesc, 


Dulce stea de mingiiete, dulce simbol de iubire, 

Ce de mult al! fost ascunsă intr'un cer înnourat, 

Tot Rominul către tine azi indreapt” a sa pri- 
[vire, 

Căci! prin tine crede numa! cum că poate fi 
[scăpat. 


Fă, steluţă, dec! să piară cite rele nempăcate 
Fără nicio Indurare păn’ acum ne-ai nesăjit, 


www.dacoromanica.ro 


— 272 — 


Lingûşirea o stirpeste, umple inimi! de dreptate 
Și pe merit, o steluţă, fă-l să (le răsplătit, 


De mulţi secoli în urgie un biet popor azi spe- 
[rează 
Să-l fac! iaraşi să renască la o viață de amor, 
Să-I astupl a” sale rauc, care încă stogerează, 
Să-l fereşti pe totdeauna de ovlce apăsător. 


Te urez, o stea frumoasă, 
Ce vi! blindă, luminoasă 
Înti”un cer inseninat, 

Ca "aduci o mingiiere, 
Ca să miatui de durere 
Pe un popor deşteptat! 


www.dacoromanica.ro 


REFRENUL MUSEI MELE 


Vol, ciţi ştiţi c'a mea cintare 
A fost numa! pentru vol, 

Să vă fle vindecare 

La durere şi nevol: — 

Ca să treceţi zile grele, 

Eŭ vă rog să preţuiţi 

Ist refren al muse! mele: 
Drag! Romini, să fim uniţi. 


Pănă cind, in neunire, 

Cătră ţară vinovaţi, 

Să tot mergem spre peire 

Şi de toţi sa fim călcaţi? 
Fraţi! miel, vremea ni vine 
— Cit sintem de urgisiţi — 
Bă gustăm si no! vre-un bine: 
Drag! Romini, să fim uniţi. 


Vremea merge; cine ştie 
Viitorul depărtat, 

De n'a face ca să fie 
Orizontul luminat: 

Orice lucru se sfirşeşte... 
Dintre nor! posomoriți 


www.dacoromanica.ro 


— 274 — 


lasă steaua ce luceşte: 
Dragi Bomini, să fim uniți. 


Tot Rominu=l bun din fire, 
Si 'n poporul "moldovan 
Ca să nască sfint” Unire, 
Nu-l! nevoie de firman. 

Să chemăm dulcea frăţie, 
Să ne facă fericiţi, 

Iar refrenul nostru fie: 
Dragi Romiai, să fim nnitr. 


Deie Domnul să lucească 
Acea zi ce o dorim, 

Cind în Ţara Romănească 
Mic! şi mar! să ne iubim; 
Cind, de legea feritoare 
Toţi Rominil ocrotiţi, 

Să cintăm tot o cintare: 
Drag! Romini, să fim uniți. 


Eù, ce, bard al teri! mele, 
M'am cercat Incetisor 

S'o mingiiă la zile grele, 
Cintind dulce viitor; — 
Astăzi incă prin clatare 
Vă indemn să vă iubitr, 
Tot cintind fără 'ncetare: 
Drag! Romint, să fim uniți. 


* 


www.dacoromanica.ro 


MUSO! E VREME... 


Muso! e vreme fár’ incetare 
Să-mi vil acuma în ajutor: 
Căci astă dată a mea cintare 
N'are să fie plină de-amor. 
Patimi cumplite văd ne *mpresoară, 
Rele armare ne necajesc; 

Pe ţară răil văd c'o omoară, 
S'ar putea oare să nu vorbesc? 
Muso! e vreme, 

Cind tara geme, 
Cind ţara piere, 
Să scrii cu fiere. 


Pe toţi aceia ce-ar vrea a face 
Pe tot Rominul nenorocit, 
S'ar putea oare să-l las ín pace, 
Cind văd că răul creşte cumplit? 
Cind infamia merge cu fală, 
Pătind tot lucrul in drumul săi, 
Micşurătatea cind stă 'n ivală, — 
Atunci să tacă chiar glasul miei? 
Musol e vreme, 
Cind ţara geme, 


www.dacoromanica.ro 


— 276 — 


Cind taqa piere, 
Să scriă cu fiere. 


Sătul de rele, am vrea să fie 
Azi orizontul inseninat, 
Pe scena lumi! o Romănie, 
La tot Rominul cuget curat; 
E! vor minciuna, neruşinarea 
Şi ciocoismul lingusitor, 
Schiverniseala si impilarea 
Să-si ma! urmeze trist cursul lor! 

Muso ! e vreme, 

Cind ţara geme, 

Cind ţara piere, 

Să scrii cu fiere. 


No! vrem o eră mal fericită, 
Pe Romin mindru și înfrățit, 
Tara bogată, împodobită 
Să se apuce iar de trăit. 
E! vor să meargă ca ma! nainte, 
Orice corupți! şi-orice dureri; 
Orice reforme numa ’n cuvinte, 
Şi fericirea numa ’a păreri. 

Muso ! e vreme, 

Cind țara geme, 

Cind ţara piere, 

Să scriă cu fiere. 


No! vrem de-acuma ca să lipsească 
Oricite rele ne-aă necăjit; 
EI vor tot încă să pescuiască 


www.dacoromanica.ro 


— 277 — 


În turbureala ce i-a hrănit. 
Nol vrem o țară, numa! un nume, 
Numai un soare, numa! un dor; 
EI vor ca ura să fie 'n lume 
Şi desbinarea In ţara lor. 

Muso! e vreme, 

Cind tara geme, 

Cind tara piere, 

Să scrii cu fiere. 


Muso ! vezi bine, acum e vreme 
Ca să răspiagem grele loviri: 
Căci țara noastră suspină, geme 
De-a” lor dorinţe şi opintiri. 
Fă deci să piară cum fumul piere 
Pigmeil cari ne necăjesc, 
Apără tara de-orice durere, 
Învie neamul cel romănesc. 

Muso ! e vreme, 

Cind țara geme, 

Cind ţara piere, 

Să seriü cu fiere. 


www.dacoromanica.ro 


IOAN A. LĂPEDATU 


www.dacoromanica.ro 


Selo) i Eee 


LA ÎNGERUL LIBERTĂȚII 


Ascultă plinsul nostru și gemetele grele, 
O tu, al Libertăţii drag inger adorat 

Că iar ne bate cerul cu zile-amar! și rele, 
Şi de urgia sorţi! nol incă n'am scăpat. 


Abia ua dulce zimbet ni-al arătat şi nouă, 
Din buzele-ţi divins. tu solitor ceresc; 
Şi-acum ne las! să gemem intr'o sclăvie nouă, 
A” căril lanţuri grele viaţa ui-o răpesc. 


Aü doară tot în lanţuri Romiuul să respire, 

Din leagăn păn” la groapă, de aier partea sa? 
Martir! ni-aii fost părinţi! şi mamele martire — 
Nol, cel născuţi în lacrimi, trăi-vom tot asa ? 


Ni-ajunge, val ni-ajunge. şi plinsul, şi durerea, 

Uimească-se tiranil de cite le-am răbdat; 

Că ’ù piepturile noastre nu ma! simţim pu- 
[terea, 

De-a vidica povara supt care ne-ai plecat. 


Descinde, candid inger, intinde-ni cununa. 
Pentru martiri gătită,-că moartea-l! lingă nol! 


www.dacoromanica.ro 


— 282 — 


Înnalţă pre căzuţii, acum ca totdeauna, 
Dina celor slabi putere, din las! făcînd erol. 


Un sfint altar şi veşnic în Dacia-ţi alege, 
Să-ţi innălţăm un templu cu mini de 'nvingătort, 
Să convertim într'insul pe cei fără de lege, 
Si să serbăm triumful, iertind pe 'mpilătort. 


www.dacoromanica.ro 


CUCUL 


La umbră de fug şedeam, 
Şi la miadra mă gindeam ; 
Dar un cuc, de-asupra mea, 
Tot cinta şi prorocea. 
«Cuce, citi ani îmi vel da, 
Pănă cind m'oiă insura °. 
ŞI mereiă cucul cinta... 


La umbră de fag oftam, 

Şi pe cuc iar l-intrebam: 
«Mindrei mele ciţi ti da! ?, 
L-intrebai, şi-l ascultat. 
Dar cucul, pasere rea, 
Ciocul nu-şi mai! deschidea, 
Ci tăcea, merei tăcea.... 


La umbră de fag plingeam, 
Către cuc aşa ziceam: 
<Penele de li-ar cădea, 
Cucule, pasere rea! 

Să nu cințf şi altuia, 
Dimineaţa tot așa !». 

Eù pliogeam, cucul zbura... 


www.dacotomanica.ro 


Zsa Sobe Sea 
LA PROVIDENȚĂ 


Tu mal răbda-vei oare, divină Providință, 

Al nostru plins de veacuri, a noastră sufe- 
[rinţă ? 

Aü ochiu-ți doarme ’n ceruri, si nu vrel să pri- 
[veşti, 

La sclavil ce te-adoră, pătrunşi de-a ta cre- 
Ldinţă, 

Şi minile-şi ridică spre boltele cereşti ? 


De mult ursita nuastră ne bate furioasă, 
Ne-alungă făra milă din patria duioasă ; 
Răsună munţi şi codri de-al nostru grei suspin. 
Muiem cu lacrimi! piatra, și piatra e virtoasă... 
Martiriul ni 'ntinde păbarul cu venin. 


Ca turma rătăcită, de ierbi amari păscută, 
Umblăm fără povaţă și lupi ne persecută: 
Sint lupil omenimil, tiranit nempăcațl. 

tn piept ni singerează, de ghiară străbătută, 
O inimă secată de anl indelungaţi. 


La cine să ne plinge, şi cine să ne-asculte? 
Ce mină să ne scoale din chinurile multe, 


www.dacoromanica.ro 


— 285 — 


Cind tu, o Providenţă, ne-alungi din sinul tăi, 
Ne dal în pradă lumil și lumea lasi să "'nsulte 
A noastră lege sfiată, pe-al nostru Dumnezeil ? 


O, de-ţi ma! plac, Eterno, altarele creştine, 
Si ruga ce dia ele se urcă 'n veci la tine; 
Ascultă şi pe-a noastră si n'o mal urgisi, 

Că 'n fumuri de tămiie mereü la ceruri vine, 
Setoasă de dreptate, dreptatea a-ţi cerşi. 


O, dă-ni mal degrabă toiagul mintuirii, 

Că Marea suferinţii, cu undele periril, 
Ne'nghite! Dă-ni-l, dară, în două so 'mpărţim f 
Apol, conduşi de tine, In oara liniştirii, 
U-catul să ne treacă la portul ce dorim. 


Reţine pe gonaciul în cursa lul tirană, 

Şi fă să 'nghitá ladul ostirea sa duşmană, 
În noapte să dispară si cal şi călăreţ!... 
Arată că ești mare şi lumil suverană, 

Şi nu dormi, cind omul s'ardică prea măreț. 


lar, dacă pe Rominul ursitu-l-a!l să piară, 

Împlintă 'n pieptu-i linced a morţi! cruntă 
(ghiară, 

Si lasă-ne s'ajungem asilul in mormint. 

De mult blestemu-ţi crincen în urma noastră 
[zbiară, 

O, scapă-ne de dinsul, cufundă-ne 'n pămint! 


Şi, cind va fi făcută fatala ta voință, 


www.dacoromanica.ro 


Atunci să scrii pe ceruri, nedreaptă Prove- 
[dinţă : 

«Supt soare criminalul găseşte raiul săi, 

Găseşte fericire... iar dreptul suferință ; 

in veci aşa să fie, c'așa vrea Dumnezeü l, 


www.dacoromanica.ro 


LILIECII 


Mină-şi luna, mtuă-șt lin, 
Razele pe cer senin; 

Eŭ stai singur, singurel, 
Lingă falnicul castel, 

Al lui Huniade Corvin. 

Si muşehioase ziduri hide 
Umbre lungi aştern departe, 
Palidă cind luna ride 
Peste turnurile sparte, 

Ce se "'nclină pentru veci: 
Prin caste! zboară si bate, 
Din supţiri arip! şi late, 
Negru stol de lilieci. 


Şi, cind eù mă mir, uimit, 
De castelul învechit, 

Iată 'n vale se ivesc, 
Două umbre ce goptesc, 
Cu grai aspru, răguşit: 
«Să urcăm pe cea cărare, 
Că la curte oblu duce. 
Vin” deschide, mă! portare, 
lelele să nu ne-apuce, 
Ielele ce 'n umbră zac !b. 


www.dacoromanica.ro 


—- 288 — 


Și, zburind, la diuşil bate, 
Din supţiri arip! și late, 
Un portar, — un liliac. 


E loan, cel brav ostaş, 
Si cu Craiul Mateias ; 
Amindol poarta deschid, 
Şi-apol răpede se 'nehid 
În stravechiul lor lăcaş. 
Un argat chiamă din casă, 
Să li spele de rugină 
Armătura ce-i apasă ; 
Platoşa de pulberi plină, 
De pe trupuri şi-o desfac. 
'ătre ef zboară şi bate, 
Din supţiri aripi şi late, 
Un argat, — un liliac, 


Şi viteji! mai uşor! 
Stringu-se de sup-uori, 

Și, pe scăr! incet urcind, 

Din capete clătinind, 

Se 'ntreabă de multe orf: 
«Unde ni-aii rămas oșteni, 
De nu vin să ne urmeze? 

În castel ce fac curtenil, 

De nu sar să ne ureze? 
Dorm ca *n somnul cel de vec! !». 
Dar prin curte, zburind, bate, 
Din supţiri aripi si late, 

Des cortegiu — de lilieci. 


www.dacoromanica.ro 


— 289 — 


Umbrole prin coridor 

Ca două nuluce zbor; 

În salon cind se ivesc, 

Li se pare că ?ntilnese 
Rude si pe-amicil lor. 
Apol strigă: e«Bucătare! 
Fă ospăţul, tinde mese, 
Să petrecem în serbare, 
Cu baroni si baronese, 
Din munca celul sărac!». 
$i, sburind, la diusi! bate, 
Din supțir! arip! şi late, 
Bucătarul — liliac. 


Masa-I tinsă : lingă ea 

Sed să miuce şi să bea. 
Lacomi, gurile->! deschid, 
Dar, cind bagă mina ’n blid, 
Nu gă-esc nimic să iea, 

Şi ciocnesc păhare goale. 
Inimile să-şi Imbune. 

Nu vrea nimen! să se scoale, 
Să ni facă *nchinăciune ?», 
Zic vitejil, apo! tac. 

Prin salon zboară şi bate, 
Din supțiri aripi şi late, 
Oratorul — lihac. 


«Fis, fis. fis, bravi căpitani, 
Spaima cruzilor Osman! 
Ale voastre brațe tarl 

Aü răpus pe mulţi barbări, 


www.dacoromanica.ro 


— 290 — 


Cruci! nempăcaţ! duşmani. 
Fiş, fis, fiş, gloria voastră,: 
“Lăudată de-altă dată, 

Azi e moştenirea noastră, 

Şi de nol va fi purtată, 

Cu cîntă»! din veci în veci!» 
Prin salon zboară şi bate, 
Diu suptirI aripl şi late, 
Negru cor — de lilieci. 


În loc de-a se bucura, 
Vitejil ?ncep a ofta, 

Şi, privindu-se *ntristat(, 
Săbiile-şI trag turbaţi, 
Minioşi grăind asa: 
«Ştefan-Vodă şi cu Dracul 
Gloria ni-o ?'ntunecară: 
Sus, ostaşi, ca pe Valacul 
Să-l gonim dintr'a lul ţară 
Şi să-l stingem pentru veci». 
După el zboară şi bate, 
Din supţiri arip! si late, 
Oaste greu de — lilieci... 


Astfel umbrele aŭ dus, 
Luna încă-I la apus; 

Iar eü singur, singurel, 
Părăsind vechiul castel, 
Suiă gindind pe-deal în sus. 
Şi 'nvoc musa să mă 'nspire, 
Ca să fac o poesie, 

Dintr'o simplă nălucire : 


www.dacoromanica.ro 


— 291 — 


Dacă culva pot să fie, 
Nălucirile pe plac... 

Şi din vale zburind bate, 
Din supţini aripl şi late, 
Musa mea — un lihac. 


www.dacoromanica.ro 


APEL LA UNIRE 


Ce blestăm, ce greu urgie, 
Ce pedeapsă, ce minie, 

Ne-aă ajuns, Romiu, pe nol? 
De trăim in dezbinare, 

Cind necazul e mul mure, 

Si toţi gemem la nevol? 


Azi, cind gloate inimice 
Năvălesc să ne dumice, 
Fraţi pe fraţi ne sfásiem.., 
la noianul suferiaţit 

Ni-am pierdut lumina miutii, 
Și perirea n'o vedem, 


Aü ne stim în piept cu moartea, 
Şi ni place dacă soartea 

Ne dă pradă la 'atimplări? 

Am uitat a vieți! ţintă, 
Părăsit-am calea sfintă, — 
S'apucăm pe mil cărări ? 


Val şi-amar, ce umilinţă ! 
N'ascultăm de Provedinţă, 


Cind ne chiamă la liman! 


www.dacoromanica.ro 


— 293 — 


Ea ni strigă: «in uuire 
E a voastră mintuire, 
Voi, nepoţii lut Traian». 


Rătăcirea ni fu lungă — 

S'o curmăm şi să ni-ajungă, 
Cu trecutul umilit. 

Bate oara unsprezece : 

Numa! una de mul trece, 

Şi 'n mormint ne-am prăvălit... 


Sus, dar sus din slăbiciune! 
Şi, ca soimil prin furtune, 
Azi avintul vă 'ncordaţi ! 
Minile vă 'ntindetf iară, 
Ziceţi uri! ca să piară, 

Şi să fim Romtni și fraţi. 


Că unirea si frăția 

Dai putere, cresc tăria, 
Din pitici fac uriași. 

Prin unire vom fi 'n lume, 
După fapte, drept şi nume, 
AI străbunilor urmaşi, 


Mari aü fost odinioară, 
Într'o mică ţerișoară, 
*Nvingătoril de Osmani. 
Mari vom fì şi not odată, 
Cind de frați unita ceată 
Va da faţă cu dușmani... 


www.dacoromanica.ro 


— 294 — 


Piară cel ce ne desbină, 
Şi concordia divină 

Să descindă iar la nol; 

Să ni dăm v sărutare, 

Si, c'un braţ viteaz şi tare, 
Să ne smulgem din nevol, 


Vol, cărunţi albiţi de zile, 
Junt, matroane şi copile, 
Imnul păci! intonaţi ! 
Ura ! faceţi să răsune, 

Ca s'auză, să s'adune, 
Toţi ciţi vor să fie fraţi. 


Pănă cind tot în orbire, 

Pănă cind tn rătăcire, 
Fraţilor, să mal trăim ? 

Bate oara unsprezece : 

Încă una de mai trece, 

Şi 'n mormint ne prăvălim!.,. 


www.dacoromanica.ro 


RUGA SCLAVULUI 


Tu, al “arul tron straluce, 
Cunuuat d'eternitate, 

Tu, a caut sitată mina 
Piăzmuieste şi conduce 
Lumile nenumărate, 

Între cer si ntre ţărină! 


Vezi-mă *'mpirate mare, 

G rbovit de zile grele, 

Cum plec umil u mea frunte 
Şi genunchi! la altare; 

Ca să várs plingind pe ele 
Lacrime fierbinţi şi crunte, 


Vezi-mă, şi fie-ti milă! 

Faţa, Doamne, nu-ţi ascunde, 
Nu-ţ abate-a ta vedere, 
De-astă creatură vilă; 

Că de mult la cer pătrunde 
Plinsul eï şi-a el durere. 


Tu eşti Mintea infinită: 
Nu-ţi uita ca şi pe mine 


Ma creat a Ta voinţă; 


www.dacoromanica.ro 


— 296 — 


Şi ţărina-m! plăsmuită 
Nu-ţi! uita că de la Tine, 
Luă spirit şi fiinţă. 


Doamne, nu voia! Tu oare 
Ca fiinţele zidite, 

Şi vieţi! destinate 

Să se bucure de soare 

Şi să fie fericite, 
Respirind In libertate? 


Doamne, Tu 'ngrijeşti de vierme, 
Ce prin pulbere se pierde; 

Tu "'ngrijeşti de peşti in apă, 

Şi desvolți al plante! germe; 
Păsări! da! codrul verde, 

Purul aier ce-o adapă. 


Singur omul nu merită 

A ta grijă părintească ? 
Nu-i si ela ta făptură? 
Cum de las! oarba-I uvsită 
Să-l frâiminte, să-l tirască 
Prin discordie şi ură ? 


Pus-a! lege armonia, 

Între tot şi între toate 

Ce se mişcă pe supt soare; 
Dat-a! omului! frăţia; 

Deci, Eterne, cum se poale, 
Om pe om să se omoare? 


www.dacoromanica.ro 


— 297 — 


Pentru ce muri pe cruce 
Fiul Tăù, divin Părinte? 
Oare nu ca, prin jerfire, 
Pace lumil a-l aduce? 
Nu voiă ginte cu ginte 
Să unească priu iubire ?.. 


Şi Tu sufer! azi, Divine, 
Legea Ta, şi-a Ta voință 
S'o ră-toarne omenimea l 
Laşi! de 'nnalţă păn' la Tine 
Miserabila ființă 

Tirania şi cruzimea... 


Fiica nopții lasI să fringă 
Ale Iadului zăvoară 

şi să-și pună tronu 'ú lume, 
Să strivească si să +tingă, 
Sufletele ce-ţi adoară, 

Si martire, sfintul nume. 


Sai iţi place, Doamne, Tie, 
Fumul care se ridică 

De pe vetrele spurcate, 
Unde neagra Tiranie 
Juughe crudă şi dumică 
Victime nevinovate ? 


Place-ţi, cind uu sclav ce vine 
La altar ca să te-adoare 

Şi să-ţi ceară consolare — 

Ca că tragă după sine 


www.dacoromanica.ro 


— 298 — 


Lanţuri lungi, insultătoare, 
Peutru sacrele-ţi altare ? 


Ah, atunci a ta putere 

N'ar mal fi dumnezeiasca, 
Si-a ta sfintă Provediuţă 
Ar f fără de vedere; 
Atunci n'ar mal îi cerească. 
Nici a omului credinţă... 


Dacă vref ca nedreptatea 

Să subjuge lumea toată, 

Si, supt incruntata-l ghiară, 
Să expire libertatea, — 
Nu-ţi mai pasă. ciud inuoata 
"N a lor singe, om sai fiară. 


Dacă voia ta, Fatale, 

Pe cei răl numal protege, 

lar de cei buni! grijă ware, — 
Dă avint dorinţii tale: 

Fá din crimă a ta lege, 

Lasă dreptul celui tare! 


Leilor zi să devoare 

Tot ce ?n codri locuieşte, 
Zi acvilel să sfasie 

Ale tale zburătoare; 
Chiţilor li poruncește, 
Marea s'o lase pustie! 


Că de mult in omenime 


www.dacoromanica.ro 


— 299 — 


Ghiara, dintele rapuce, 
Fac -ă fumege altare, 
Îngrășate de victime..., 
Dar a ta minie tace, 
Dumnezei fără 'ndurare ! 


Nu eşti Tu acel ce-odată 

AI zis apelor să 'nghită 

Lumea neagră de păcate? 

Azi o vezi ma! vinovată, 

Şi de crime nămolită.... 

Nu cutezi să-i faci dreptate?... 


Dar ei blestem, — şi-a mea voace 
S'ar cădea cu umilinţă 

Să pătrunză către Tine, 

Ajutorul să-ţi invoace.... 

Ci cumplita-m! suferință 

M'a orbit de tot, — Divine! 


www.dacoromanica.ro 


CUPRINSUL 


A. Depărăţianu : 


pc boko s x E E w “< w 3 
e + e SS a ua 4 
Ay dios də mi tierra yo paa ls 6 
a vO 
Quasimodo . 9 
Romance muy doloroso del sitio 7 toma 

de Alhama . , , , , + + + + x 40 
Cind Cesar . , , + + + + + + + 46 
Pe jos, în nişte paie . , + , + + + 1417 
Copil, de ce dați astfel ., . + + + 48 
Cuibul, .., s fir ai da 19 
Căldura din August "1860 . TEE 20 
Fată mare, na paftale, , , . , + + 2 
Fetela, , , + +, +< bx + v so. > B 
Isus în templu. s +, + + + + > > 24 
Frincil merg în Siria . , + + + + + 28 


N. T. Orăganu: 


Pe mormintulmieü, , , . + + + B 
Crist după cină , , + + + + + > 34 


www.dacoromanica.ro 


— 302 — 


M. Zumflvescu : 


Cersetərul . 
O noapte pe lac. 
Plinsul nopţi! . 


N. Nicoleanu: 


Paserea fidelă. .. . , 

În carnaval. 

Dor şi jale . . . . . + + + + + > 
De ce tăceţi?. 

41 Februar 1866 . 


Gh. Melidon: 


La coroana lui Stefan cel Mare . , 
îutăiul escadron, dedicat cavaler iei mol- 
dovene. 


Gheorghe Sion: 


Censorul miei. PE 

Adio la Bucovina (omagiu familiei Hur- 
muzachi) . cc... + h 

Rüĝà se e susu w w l ae cai da A 

La Uuire. 

Marsul Uniri! . 

La Basarabia . 

Veneticul. . . œ 

Triumful de la 1.9 Ostâmbre 1857 .. 

Adio, , , + + + + + + 0 n s * 0 


www.dacoromanica.ro 


— 303 — 


Nicolae Istrati 


Romauţă . Și "ae d 
Fragmeute din «Mihul 
Lumina şi tutunerecul 


G. Tăutu, 


Caritatea. , , , `+ ii 
Primăvara , 

24 Ianuarie 1861 . 

Ce-l în laşi . 

Vremea de-apol . 

Milcovul . 

Pontul. 

Aristocratul, 

O păsărică . 5 s 
Pe margenea mormintulu[ x 


La mormintul lu! Ioan Tăutu . 


O copilă murind . 
Catre moarte x. 
D-lui I, G. Holban. casier 


D. Dăscălescu . 


Versurilor mele . 
Martirul maice! mele . 


Undiua, , , cs... 
Cartea vieţii. 
Căsătoria. . . . . 


Apa trece, pietrele rămin 
Pretențiile Lisel . 


www.dacoromanica.ro 


Jurămintul huţilor 

Eŭ sint răzeş . 

Fericirea . 

Margarita. 

Anul Noă 

Derbedeul 

Îușiră-te mărgărite . 

Visuri goale. 

Stelele trecătoare 

Babele. 

Trădâtorul . i 

Epistolă despre duh 

Poesie si amor. 

Rugăciune . pi e d o ae Sw 
Epistolă . 2. . + + + + + + + 5 
Zorile . I š 
Epistolă , 

Vinătoarea . 

Cintind, «intind 

Spune-mi, drăguță, de ce te piingt? 
Eă zic, ce zicl? . + + + o + š 
Emancipațiey sclavilor. 

Lăsaţi luminarea '" pace š 
Epistolă luï Matey Milo . , . > + 
Sfatul unuy bătrin . . . .- + + <+ 
Mà las de-acuma. 

Steaua Romăniel. 

Refrenul museï mele . 

Muso! e vreme... «+ 


www.dacoromanica.ro 


—- 305 — 


Ioan A. Lăpădatu + 


La îngerul libertăţii. 
Cucul . i 
La Providenţă. 
Liliecil 

Apel la unire , 
Ruga selavului 


www.dacoromanica.ro 


ERATĂ 


P. IV, r, 9 de sus: cintăreţilor pentru cefn- 
tăreţelor. 

P. 5, r. 4, in loc de înrugă, injură, 

P. 44, r. 7, In loc de Ftimă, Fatimà. 

P. 28, v. r. 4 de sus: Din altele, pentru: 
dinaltele. 

P. 68 r. 2 de sus: Şi la voacea lut, etc. 


www.dacoromanica.ro