Ioan Slavici — 'Soll' şi 'Haben'. Cestiunea ovreilor din România (1878)

k.i. VOI 


DATS g A Ké >Y = Pu 


EOS i M 


STUDIU SOCIAL 
de 


De câl o viață moartă, mai Vine-o moarte viit. = 
V. Alexandri. 


ama K 


5 „Tei 50 Bani. 


im 


BERE 
mută acas 


Cestiunea Ovrelor din Romin 


| cu teza dn da mă, 
SUL i AD 


STUDIU SOCIAL 
de 


JOAN SLAVICI. 


De cât o viață moartă, mai bine-o moarte viie. 
„RE IS Alexandri 
Biblioteca Documentară 
Piatra Neamț 
Regiunea Bacău 


(73% 


BUCUREȘTI 


1878. 


pa 


Lă 
£ Li 
| [10,370.] 
y . 
A. 
A 
d 
EA: - 
R 
p 4 a T F . . 


DERE i În Ei 


Îi oana statul român s'a pus în rândul țărilor civilisate 
şi a crezut de cuviinţă a-şi da o organisaţie potrivită cu cele 
mal liberale vederi politice, mereŭ se iveşte în viaţa publică 
din Europa o cestiune, care pune lumea într'o mişcare mal mult 
ori mai puţin jignitoare. 

În vreme-ce statul român se organisează pe temelia celor 
mal egalitare vederi, trăieşte pe pământul românesc un mare 
număr de oameni, cărora li se tăgăduiesc nu numai drepturile 
politice, ci tot-o-dată şi cele maï de căpetenie drepturi civile. 

E dect în viața României o contrazicere, care supără chiar 
şi pe cel mai nepărtinitor om, şi pentru aceea era un lucru foarte 
firesc, ca întreaga Europă nepreocupată să ceară înlăturarea ace- 
stel contraziceri. 

Constituţia, ce şi-a dat statul român la anul 1866, dă 
Ovreilor dreptul de a cere, ca o consednent neapărată, să li 
se acorde toate drepturile, de care se bucură alți oameni pe 
pământul românesc. 

Fără îndoială Românilor nu li se putea tăgădui dreptul 
de a face în ţara lor ceea ce cred de cuviinţă şi da se aptră 
cu arme legislative contra unul element primejdios: un popor 


4 


însă, care se crede vrednic de o organisatie， precum este a Ro- 
mâniei, se desminte înşu-și, când zice că Ovreit sunt pentra 
dansul o primejdie. 

Adeverul e, că organisatia statului român este dovadă despre 
desăverşita lipsă de bun simţ politic: a Românilor şi că în sta- 
diul de desvoltare economică şi morală, în care se afla și se 
maï află âncă, România nu poate să acorde Ovreilor chiar nică 
drepturile, pe care le-a acordat, fără de a pune în primejdie 
viitorul societăţii române. 

Acesta e însă un adevër, pe care chiar mulți dintre băr- 
bațiï politici aï României îl pun la îndoială şi de care Europa 
nu e datoare a ţină seamă. In lupta noastră cu Ovreil, noi 
trecem drept un popor intolerant şi asupritor, eară Ovreil trec 
drept nişte oameni asupriţi şi vrednici de ajutorul bine-voitor 
al popoarelor civilisate. 

Câtă vreme România stetea la adăpostul drepturilor sale 
fireşti, aceste popoare se mărgineaŭ a face propuneri ori a 0 
ruga în numele principiilor umanitare să facă pe Ovret părtaşi 
de drepturile comune tuturor celora-l-alţi locuitori de pe pămân- 
tul românesc. În dată însă ce statul român ajunse a fi silit să 
ceară recunoaşterea unui noii drept dela aceste popoare, ele îy 
respunseră: ţi-l recunoaştem, dacă şi tu vel recunoaşte dreptu- 
rile, pe care, în virtutea constituţiei tale, Ovreil ar trebui să 
le aibă. 

Tocmaï atunci, când Românii sunt mal strimtoraţi, Ovreii 
grăbesc să le mal facă o greutate. 

Tocmai atunci, când recunosc, că statul român e vrednic 
de independenţă, puterile europene îl pun o condiţie, care e 
negaţiunea independenţel. d 

Formularea cestinner e deci maï mult or mal puţin nelă- 
murită, de oare-ce nu se poate prevede, care ar trebui să fie 
posiţia internaţională a României, dacă ea, jignită de inopor- 


5 


tunitatea Ovreilor, ar crede de cuviință a nu primi condiţiunea, 
congresului. 

Dar”, trecând cu vederea toate aceste, punerile la cale ale 
congresului sunt un lucru săvârşit, de care trebue să ținem 
seamă şi faţă cu care trebue să luăm o hotărire: cestiunea Ovrei- 
lor cere să fie resolvată. 

Tocmal acum însă nimeni nu cutează a 0 atinge, nimeni 
nu-şi dă silinţă a lămuri pe cetăţenii români asupra eï. 

Ce-i drept, D-l ©. A. Rosetti, ministrul de interne şi unul 
dintre căpeteniile partidului guvernamental, după cum ne spune 
un ziar îndeobşte bine informat, a declarat unei deputaţiuni de 
Ovrei, că D-sa de mult stăruieşte să ajungă la egala, îndreptăţire 
a Ovreilor, că âncă în sesiunea viitoare va presenta Camerei un 
proiect de lege, prin care Ovreilor, chiar şi celor streini, li se vor 
acorda toate drepturile civile şi că, în cele din urmă, se va convoca 
o constituantă, care să le acorde și drepturile politice. 

Toate aceste sunt bune şi frumoase; de loc nu ne îndoim, 
că un om atât de liberal, ca DIC. A. Rosetti, e gata să 
acorde toate drepturile tuturor oamenilor: dar” aceasta nu ne 
lămureşte de loc asupra cestiunel. 

Înainte de a lua vre-o hotărire, trebue să ne lămurim 
despre starea de lucruri faţă cu care ne aflăm, să adunăm ar- 
gumentele pentru şi contra propunere! ce ni sa făcut şi cu 
deosebire să ne dăm seamă despre consequenţele, ce hotărirea 
noastră va trebui să aibă. ` 

E vorba de un lucru, care intră adânc în viaţă şi pri- 
veşte pe toţi cetăţeni! români, un lucru care poate că nici 
nu va pute să fie hotărit numa de cătră corpurile legiuitoare 
și pentru aceea, înainte de a voi să ne hotărim, trebue să pre- 
gătim lumea pentru hotărîrea, ce credem că este bine să luăm. 

Cestiunea Ovreilor nu e cestiune de partid. În toate par- 
tidele din România sunt oameni, care susțin pe Ovrei şi sunt 


care 这 combat. Şi tocmay acesta e râul, ce trebue înlăturat. 
Tara se află față cu porunca, de a resolva cestiunea Ovreilor, 
într'un fel de zăpăceală, din care nu poate resulta decât o tur- 
burare. Ori corpurile legiuitoare vor face țerii nepregătite o sur- 
prindere, ori ţara le va face lor una. 

Tăcerea, ce cu toţii păstrează asupra cestiunel, e cea maj 
primejdioasă agitațiune. 

ŞI totu-și atitudinea, reservată are motive, ce se pot justi- 
fica. Unit tac din consideraţie pentru partidul, din care fac parte; 
alții nu mal aŭ credință în isbutirea ideilor lor; eară-și alții 
așteaptă un moment oportun, şi cei maï mulți, ţiind seamă de 
împregiurările, în care ne aflăm, se tem ca nu cum-va să com- 
promită causa pentru care se luptă. 

Justificând tăcerea aceasta, am chibzuit că va fi bine să 
vorbească un om, care nu face parte din nici un partid, nu 
poate compromite nici o causă, nu poate atinge chiar nici buna, 
reputație a ţării, fiind-că nu e nici fiiu, nici cetăţean al el, 
dar’ cu toate aceste un om, care poate să zică 一 „noi,“ când 
vorbeşte despre Români. 

N am să desfăşur o comoară de gândiri măreţe; n'am să 
fac apel la încrederea oamenilor de bine; n'am să vorbesc în 
numele nimenui; n'am să mě razăm pe autorități: sunt un om 
cu totul singuratec, fără drepturi, fără de datorii şi fără de 
legături în această ţară şi am să pun în vederea tuturora, 
lucrururi îndeobşte cunoscute şi să desfăşur, ca ivite din senin, 
parte resultatele cugetării mele Si parte ceea ce „am auzit dela, 
alți oameni cu minte. 

Şi munca îmi va fi resplătită, dacă vol fi produs în su- 
flotele cetitorilor impresia, că, numaï îngrijat fiind de viitorul 
poporului românesc, m'am hotărit să-l pun în vedere cugetările 
cuprinse în această carte. 


POLL 


下 


Înainte de a cerceta dacă e bine ca statul român să recu- 
noască pe Ovrei de membrii si st, poporul român trebue să-şi 
lămurească posiţia etnică faţă cu dânşii. 

Vorba e dacă ne aflăm faţă cu nişte oameni, ori faţă cu 
o parte dintr un popor. 

Părerea răspândită în lumea civilisată e, că Ovreii nu sunt 
popor. Din întâmplare însă una din cele mai puţin lămurite 
idei e, în ţările luminilor, tocmai idea naţionalităţil. Francejii, 
uniţi cu toţii întrun stat, erai de părere, că o naţiune sunt 
oameni! întruniţi întrun stat, şi ast-fel aŭ aruncat în lume 
idea naţionalităţii politice, în virtutea, căreia, există de o cam 
dată patru naţiuni române, una în România, alta în 'Transilva- 
nia, a treia în Ungaria şi a patra în Bucovina. 一 Germani), 
răspândiţi prin o mulţime de ţări şi ţărişoare, eraŭ de părere, 
că o națiune sunt oamenii, care se simt a fi o naţiune. În 
virtutea acestei idei Românii din Ardeal nu sunt decât nişte rel 
Ungureni, care nu vor a se simți ca făcând parte din națiunea 
ungară, ce cuprinde pe toţi oamenii întruniți în statul Ungariei. 

Negreşit, în virtutea acestor idei Ovreil nu sunt popor, de 
oare-ce nici nu aŭ vr'un stat al lor, nici nu par a se simţi 
ca un popor, 

Aceste idei sunt însă concepute în pripă. 

Chiar bunul simţ firesc ne face să înţelegem, că nu Ro- 
mânil din România în deosebi, ci toți Românii, câţi se află pe 
fața pământului, alcătuiesc împreună poporul român şi că el ar 


8 


fi un popor chiar şi atunci, dacă nu ar av6 conștiință de uni- 
tate naţională ori dacă nu ar voi să fie luați drept un popor. 

Imaţi pe acești Români de pe faţa pământului şi îi risi- 
piți prin nemărginirea v&zduhului: ei tot români aŭ să rămână 
şi nu veţi inţelege cum, prin această risipire, înceată de a 
fi un popor. 

Fără îndoială naționalitatea este un resultat al unei may 
indelungate vieţuiri împreună: resultată însă o dată, ea este 0 
individualitate etnică, ce nu atârnă nic de timp, nici de spații, 
nici de voinţă, este o comoară maï bogată ori mai săracă de 
însuşiri omeneşti, care se moştenesc din neam în neam ŞI se 
comunică dela om la om. Toți oamenii, în care aceste însuşiri 
prevalează, sunt împreună un popor. Ei nu sunt popor, fiind- 
că vor să fie ori fiind-că se simt a fi un atare, ci se simt a, 
fi un popor, fiind-că aŭ un anumit şir de însuşiri comune, prin 
care se aseamenă între dânşii şi se deosebesc de alți oameni, 
cun cuvânt fiind-că sunt oameni de acela-şi fel. 

Tocmai pentru aceea bunul simţ firesc ne face să înţele- 
gem, că, în adever, poporul român nu sunt numai Românii de 
astă-zi, ci toţi Românii, câți aŭ trăit, trăiesc ŞI vor mal trăi, 
împreună, 

Comoara de însuşiri naţionale o simte fie-care în sine, se 
înțelege, pe cât e părtaş la dânsa. Cine va mesura însă acea- 
stă comoară!? cine va îndrăzni să desfășure bogăţiile adunate 
de milioane de oameni! în curgerea veacurilor!? 

Aici vezi tradiţiunile moștenite din neam în neam, aici 
credințele şi dorințele, năzuințele ce împreună pe oameni, vede- 
rile şi prejndiţiile comune, disposiţiunile înrădăcinate, deprinde- 
rile deosebite în viaţa de toate zilele, aie! portul, gustul este- 
tie, stilul proprii, literatura comună, serbătorile comune, aici, 
în sfîrșit, împreună cu mit de alte comune însuşiri, limba comună. 

Cu toate aceste popoarele civilisate, care poate că n'aii avut 


9 


timp saŭ ocasie de a se lămuri asupra adevărurilor privitoare 
la naţionalitate, ne învaţă că Ovreii nu sunt popor. 

EI nu sunt popor, fiind-că n'a patrie, n'a limbă, nu 
sunt popor, fiind-că unii trec drept Nemţi, alţii drept Ruși, 
eară-și alţii drept Franceji, într'un cuvânt, fie-care se alipeşte 
de poporul, în mijlocul căruia trăiește. 

Vorba e însă, dacă aceşti Ovrei respândiţi pe toată faţa 
pământului sunt or nu sunt o individualitate etnică, dacă ei 
aŭ ori nu aŭ însuşiri comune, dacă sunt ori nu sunt un deo- 
sebit fel de oameni, într'un cuvânt, vorba e, dacă aceşti Ovrei, 
pe care poporul român îl respinge, sunt ori nu sunt acela-și 
popor, care cu trei lumi de a rândul a trăit în vrajbă? 

Se zice că Ovreil naŭ patrie. / ȘI Š 

Dar’ pentru-ce nu aŭ?! LN 

Aŭ avut în mal multe rânduri şi, dacă e destulă vitalitate 
în societatea europeană, poate vor mai avé âncă. 

Nu aŭ limbă? 

În maï multe rânduri n'a avut. 

La urma urmelor, patria şi limba nu sunt decât două dintre 
miile de însuşiri omeneşti, care împreună fac naționalitatea, şi 
din aceea, că Ovreil nu aŭ pe aceste două, nu urmează de loc, 
că ef nu aŭ destule altele spre a fi luaţi drept un popor. Cel-i 
drept, un popor cum se cade locuieşte şi lucrează împreună: din 
acea însă, că Ovreil nu sunt un popor cum se cade, nu urmează 
că nu sunt nică popor. 

Naţionalitatea e un soiă de existență morală şi chiar fisio- 
logică, şi tocmai precum specia de câni, numită prepelicară, r&- 
mâne aceea-și specie, cu toate că nu are nică limbă, nică patrie, 
şi Ovreul rămâne Ovrei, fiind-că are un şir de însuşiri pe care 
le-au avut şi le aŭ toţi Ovreil şi prin care se deosebeşte de 
alți oameni. 


Un ochiii deprins îndeobşte poate să cunoască pe Român în 


+ A 


10 


mijlocul unei mulţimi de Ruşi, pe Neamţ în mijlocul unei mulţimi 
de Franceji, intr un cuvânt, după croiala feţii, după mişcările 
obicinuite, după făptura trupului şi după întreaga. înfățișare a 
omului poate să-I hotărască naționalitatea. Chiar și ochiul de- 
prins adese-ori va greşi însă. Noi, Europenii, degi despărțiți în 
mal multe individualități naţionale, suntem atât de asemânaţi 
între no, încât, cel puţin după înfăţişare, foarte adese-ori ne 
este greii a ne deosebi unii de alţii. 

E însă destul ca cine-va să fi văzut în viaţa sa un singur 
Ovrei, pentru-ca văzând pe al doilea, numai decât să zică: „Am 
mal văzut unul ca ăsta.“ 

Chiar şi la înfăţişare acești oameni atât de mult se asea- 
mănă între dânşii şi atât de mult se deosebesc de alţi europeni, 
încât şi cel maï nedeprins ochii îl cunoaşte şi îi pune pe toți 
la un loc. 

Este un fel de chip ovreiese, un fel de făptură ovreiască, 
un fel de umbiet ovreiesc, un fel de gesturi ovreieşti, într'un 
cuvânt, în toate formele de înfăţişare Ovreii aŭ felul lor deosebit. 

Dar’ dacă intrăm în sufletul lor!? 

E oare în Europa o individualitate maï pronunţată decât 
acea a Ovreului? Unde e poporul european, ce are mai multe 
tradițiuni decât Ovreul? mai multe vederi, deprinderi şi obiceiuri 
înrădăcinate? În Franţa, în Englitera, în România, în Germa- 
nia și în America, acum, pe timpul Romanilor, sub regii pro- 
pril şi pe timpul Babilonenilor, în toate locurile şi în toate 
vremile Ovreii aŭ acelea-şi apucături, acelea-și virtuţi şi ace- 
lea-şi păcate. 

Cu toate aceste oamenii luminaţi ne învaţă, că ef nu 
sunt popor. 

Da! nu sunt popor ca noi, ci un popor, ce-a ştiut să se 
strecure prin trei lumi de a rândul Si să-și întinză viața pănă 
în zilele noastre. N 


11 


Nu este în Europa un singur popor cu individualitate atât 
de pronunţată ca acea a poporului ovreiese: atât sunt de ase- 
mănaţi între dânșii şi de deosebiți de noi aceşti oameni, încât 
niet nu ni se mal înfăţişează ca popor, ci ca o lume deosebită, 
întemeiată pe legile eï proprii, streine de firea societăţii noastre. 


IL. 


Popoarele luminate ne aruncă vorba, că nesocotim princi- 
piile umanitare, când voim să respingem pe vrei de pe pă- 
mântul nostru. 

Lasă că Ovreit sunt aceia, care propovăduiesc ideile uma- 
nitare pentru ca să tragă înşi-şI folos din stăpânirea lor; dar’ 
între noi şi Ovrel nici nu încape vorba de umanitate. 

Înainte de toate umanitatea cere să avem milă de alți 
oameni mai nenorociţi decât noi, eară Ovreil nu cer milă, ci 
drepturi. 

Apol, de umanitate nu poate fi vorba decât între oameni: 
între popoare nu există decât porunca intereselor bine înţelese 
şi justificate. 

Nici o dată Românilor nu li se poate zice că sunt nedrepţi, 
când le tăgăduiesc Ovreilor chiar dreptul de a călca pe pămân- 
tul românesc, de oare-ce nimeni nu poate pune la îndoială drep- 
tul sfint al Românilor de a face în ţara lor ceea ce le place. 
E sfint acest drept, fiind-că toate vremile aŭ recunoscut, că 
poporul, ce câştigă prin puterea braţului o bucată de pământ, 
are stăpânire deplină asupra el. Nol, Românii, am câştigat acest 
pământ cu sângele nostru şi lam păstrat tot cu sângele nostru, 
lam sfinţit prin suferinţele noastre şi l'am îmbogățit prin munca 
noastră: pentru aceea toată lumea ne recunoaşte dreptul de a-l 
stăpâni, şi nu recunoaşte nimărui dreptul de a intră fără de 
voia noastră peste hotarele lul. 


12 


Dacă sunt oameni, pe care interesele adevărate or închi- 
puite îi îndeamnă să vie la noi, ei numai cu voia noastră pot 
veni, numai după placul nostru își pot face trebile şi numai 
câtă vreme noi le dăm voie, pot petrece în mijlocul nostru. 
Eară dacă sunt oameni, care vor să intre şi fără de voia noa- 
stră, noi avem chiar datoria de a-i întimpina cu arma în mână 
şi numai după ce noï am fost biruiţi, lumea le recunoaşte drep- 
tul de a dispune şi eï în ţara noastră. Nouă însă tot ne maï 
rămâne dreptul de a ne aduna puterile şi de a-1 alungă de pe 
pământul nostru. 

Decând e lumea aceste sunt vederile oamenilor asupra drep- 
turilor şi datoriilor unui popor; în toate vremile, acesta a fost 
dreptul ginţilor şi chiar nici în teorie nu s'a pomenit ca cine-va 
să-l pună la îndoială: Ovreil însă cer pentru sine uu drept deosebit. 

În vreme ce toate popoarele îşi căştigă drepturile prin sânge; 
ef vor să şi-le căștige din bună-voinţa altora. 

Toate naţiunile mari din Europa recunosc, că membrii lor 
nu aŭ dreptul de a intra în România şi de a-şi face trebile 
printre Români; ele se învoiesc dar, indirect cu Poarta Oto- 
mană, ori direct cu noi şi ast-fel ne înţelegem asupra condiţi- 
unilor, în care noi putem merge la dânşii şi eï pot veni la noi: 
Ovreil nu se înţeleg cu nimeni, ci se furişează printre cei-l-alţi, 
se strecură ca argintul viii printre degete şi de o dată ne po- 
menim cu orașele și cu satele pline de dânșir. 

Austria, puternicul vecin, are interese lămurite, care o ho- 
tăresc să încheie cu noi o convenţie. Ea ne acordă drepturi pe 
pământul ei şi not îl acordăm drepturi pe pământul nostru. In 
vreme ce însă ea acordă tuturor cetăţenilor români acelea-și 
drepturi; recunoaşte că statul român, la urma urmelor, are 
dreptul de a face deosebire între cetăţenii ef şi de a acorda, 
unora mal multe, eară altora maï puţine drepturi. 

Pentru ce? 


13 


Pentru că s'ar răsturna toate principiile de ordine socială 
internaţională, dacă s'ar susținé, că în România un strein poate 
să facă pretenţie justificată la nişte drepturi, care ar fi împro- 
tiva intereselor bine înţelese ale Românilor. 

Chiar nică Poarta, suzerană nu a crezut de cuviinţă a nesocoti 
acest drept, și Turcii în toate vremile aŭ fost lipsiţi de anumite 
drepturi pe pământul românesc. 

Este un moft vorba, că Românii asupresc pe Ovrel: Ovreii 
nici nu pot să fie asupriţi pe pământul românesc, de oare-ce 
aici nu li se cuvin chiar nici drepturile, de care se bucură. 

De asemenea este un moft, că, respingând pe Ovrei, Ro- 
mânii nesocotesc principiile umunitare, de oare-ce umanitatea nu 
merge pănă a cere jertve, pe care un om ori un popor nu le 
poate aduce fără de a-şi pune în joc viitorul. 

Dacă mâne Românii ar lua hotărirea de a somă pe Ovrei 
ca pănă la un anumit termin să părăsească ţara, ba chiar dacă, 
în urma acestei somaţiuni, i-ar alungă, nică un om nepreocupat 
nu ar put zice, că această hotărire a lor e nedreaptă ori că 
fapta lor e inhumană. 

Dreptul şi umanitatea nu aŭ a face cu ae Ovreilor din 
România Si este orï o lipsă de bun simț, orto lipsă de bună cre- 
dință de a pune discuțiunea pe tărimul dreptului şi pe acela al 
manitit 这 : o cestiune de interese şi numai de interese este aceea, 
dacă e or nu e bine să facem și pe Ovrei părtaşi de drepturile 
civile şi politice, şi pentru aceea discuțiunea nu se poate urma de- 
cât pe tărimul intereselor legitime saŭ cel puţin justificate. 


III. 


Statul român întreţine relaţiuni de tot felul cu aproape 
toate statele din Europa, şi toate statele, cu care statul român 
întreţine relaţiuni, aŭ supuşi ovrei: ast-fel ajunge cestiunea 
ovreilor a fi o cestiune de interes european. 


14 


Cu deosebire Ovreii sunt elementul, care mijloceşte trans- 
acțiunile dintre statul român şi cele-alte stale din Europa, şi 
de aceea trebue să recunoaştem, că pentru aceste state nu e 
indiferent, dacă Ovreil aŭ, ori nu aŭ anumite drepturi în Ro- 
mânia. Fabricantul din Paris, cel 'din Londra, cel din Berlin 
ori cel din Viena aŭ interese justificate, care cer ca posiția 
Ovreului din România să fie bine lămurită, și prin interesele 
acestor fabricanți sunt angajate statele, în care eï se află, chiar 
şi dacă n'ar avea supuşi ori protegiaţi Ovrei în România. 

Cu atât mai de aproape sunt angajate statele vecine. 

Să nu ne credem noi oameni mai cu minte decât alţii. 
Dacă pe noi ne jignesc Ovreii de care am avut parte, nici ve- 
cinii noştrii nu se bucură de aceia, cart le-ai mai rămas. 

E un capital de foarte multe milioane acela, care se strč- 
cură zi pe zi prin mânile Ovreilor din România sai prin ale 
acelora, ce întreţin relaţiuni comerciale cu pieţele române: Rusia 
şi Austria aŭ interese justificate de a năzui ca acest capital 

ă curgă limpede. 

Dar’ în aceea-şi vreme ele aŭ un alt interes nu maï puţin 
justificat : de grijă, ca Ovreil lor să meargă, pe cât se 
poate, spre Ro oră ca cel puţin să nu se maï sporească 
cu „disnădăjduiţii“ pribegiți de pe pământul românese. 

Mal e, în sfirşit, un stat, care, afară de un şir de inte- 
rese justificate şi de un alt şir de interese mal mult or! maï 
puţin nejustificabile, pare a avé un plan urzit în socoteala po- 
porului român. 

Acest stat e Germania. Fiind însă că astă-dată nu e vorba 
de a cerca tainele politicer germane, va fi destul a pune în 
vederea tuturora, că după toate cele petrecute, nu mal rămâne 
îndoială că cabinetul german e hotărit a ne face pe cât se poate 
de multe greutăţi, a ne necăji, ba chiar a ne aduce la desnă- 
dăjduire. Principele Bismarck este un om cu minte, care şi-a 


15 


dat seamă despre interesele Germaniei în România şi cu toate 
aceste le-a sacrificat în mai multe rânduri: să fim îneredințaţi 
că el ştie ce face. Unde vrea să ajungă, nu ştim; ne îndoios 
e numai, că el ne-a luat Va goană. — Der Mann will uns 
miirbe machen. 

Puneţi acum toate aceste interese şi toate aceste disposi- 
ţiuni la un loc şi vě veţi afla faţă de puterea, cu care Ovreii 
apasă asupra noastră. 

Nu dreptul saŭ umanitatea, ci aceste interese sunt aceea, 
ce face pe Ovreii noştri atât de îndrăzneț 

Căci, în zadar! — eï sunt oameni îndemănatici. Dacă se 
pun la un lucru, ştiu de unde să-l apuce. 

Învinrirea lor în viaţa europeană e aşezată pe temelil sta- 
tornice. 

Înainte de toate eï, între dânşii, sunt strins uniţi şi tot- 
de-una gata să-și dee mână de ajutor. Pentru dânşii un Ovreŭ, 
fie el de ori unde Si în ori-ce condițiuni, e „unul dintre oamenii 
noştril, “ 一 „Einer von unsere’ Leut'“, şi organul central al lor, 
„Alianţa israelită,“ e cea maï răspândită și din foarte multe 
puncte de vedere cea mai puternică societate de pe faţa pămen- 
tului. Rusia, cea maï mare împărăție, trage din grei pănă ce 
isbuteste să adune, ea ştie de pe unde, trel sute de milioane: 
„Alianța israclită“ însă, dacă e vorba, adună în trei zile trei 
miliarde. 

Şi banul e putere. — Geld regiert die Welt, — zice Ovreul. 

Daca, statele din Europa, bărbaţii politică, literați, într'un 
cuvânt tot ceea ce hotăreşte mersul evenimentelor, chiar ziariştii 
dacă și-ar regula, socotelile astă-zi, s'ar afla în o posiţie foarte 
gingaşă față cu Ovreii. — Şi mulţi dintre aceia, care ar avea 
ce-va de zis, ar găsi că este în interesul obştesc a tăcé. 

Sunt datorit de umanitate, pe care oamenii cum se cade 
nu le pot nesocoti.: Ovreul se face ziarist, franc-maçon, socia- 


16 


list, literat de meserie, se face orl-şi-ce, numai să poată propo- 
vădui această învețătură. 

Armat ast-fel cu interesele positive ale popoarelor, cu or- 
ganisaftia neamului săi, cu banii să, eu legăturile sale întinse 
şi cu înrîurirea la care a isbutit să ajungă asupra mulțimei ne- 
preocupate, Ovreul se pune îndrăzneţ faţă în faţă cu nol şi 
cere pentru sine în numele lumer întregi. 

E foarte grei a sta de vorbă cu dânsul, de oare-ce noi 
nu suntem pregătiți, în vreme-ce el foarte de mult lucrează, 
ca să pregătească lumea pentru această discuție. 

Atât de mult aŭ isbutit Ovreii să croiască vederile socie- 
tățiï potrivit cu interesele lor, încât e destul să-i susținï, pen- 
tru ca să pari un om foarte cum se cade, foarte uman şi foarte 
pătruns de principiile civilisaţiei moderne. 

Dar nu e boală fără de leac. Dacă el ne combate cu ideile 
noastre, noi trebue să-l combatem cu argumentele lui. 


IV. 


Tote lucrurile din lumea aceasta aŭ noima lor deosebită ; 
ast-fel nici năvălirea Ovreilor în România nu este un lucru 
întâmplător. 

l-am văzut în curgerea veacurilor în Egipet, în Babilonia, 
în Asiria, în împărăţia romană, în Alexandria şi i-am vězut 
in toate perioadele și la toate popoarele ce se înşiră dela naşte- 
rea lui Cristos pănă în ziua de astă-zi. Şi pretutindenea, unde 
i-am văzut ivindu-se, societatea e coruptă, zăpăcită şi pornită 
spre cădere. 

Toate fiinţele de pe faţa pământului, spre a pute trăi şi 
spre a se pute desvolta, au trebuin de un anumit mediu, de 
o anumită atmosferă, de un anumit element, din care să-şi ia, 


17 


hrana de toate zilele: elementul neamului ovreiese e societatea 
coruptă, zăpăcită şi pornită spre disoluțiune. 

Acolo, unde societatea stă țeapčnă pe temeliile ef săně- 
toase, Oveii nu se ivesc; în dată însă ce desvoltarea economică 
și cea morală a vre-unui popor intră în vre-un stadii maï com- 
plicat, Ovreil încep a se străcură printre cek-lalţi oameni şi a-şi 
pregăti cu mână maiestră terenul. 

Dacă în viaţa publică ori în cea privată bunul cumpti 
economic s'a sguduit în urma unul neprevăzut prisos de bogății, 
Ovreul grăbeşte a se face organ al trebuinţelor ce trec peste 
măsura cuvenită, caută sai iscodeşte lucrurile bune şi rele, 
iertate și neiertate, ce pot să le fie oamenilor de trebuință. El 
cumptră şi vinde, se face mijlocitor, ba chiar începe să mun- 
cească în sudoarea feții sale. VE daţi însă bine seamă şi vă 
veți încredința, că el vinde ori produce aproape cu desăvârşire, 
nu lucruri de trebuinţă neaptrată, ci numai lucruri de lucs şi 
maï ales de lucs prost. 

Dacă însă bunul cumpăt economie s'a sguduit în urma unui 
prisos de trebuinţe, Ovreul începe a se face cămătar şi a ne- 
goţățori cu lucrurile de „prima necesitate.“ Când oamenii sunt 
flămânji, goi, lipsiţi de adăpost, când ajung la desnădăjduire, 
Ovreul grăbeşte să le dee ajutor; eară când eï sunt sătui, îm- 
Drăcaţi şi zăpăciţi de bogăţie, Ovreul grăbeşte să le procure 
plăceri. 

Dacă, în sfirșit, în vre-o societate se sguduiesc principiile 
vieţii morale, dacă se ivesc disposiţiuni rele şi neînţelegeri, 
Ovreul se face organ al acestor disposiţiuni de distrămare. Nu 
ne putem închipui afacere, pe care nu ar fi gata să o pună la 
cale şi nu ne putem închipui împregiurări, în care el nu ar 
avé o „ideă minunată.“ 

Ca şopârla îşi poartă ochii, ca şarpele se încovoaie şi ca 


[10,370.] 2 


18 


argintul viii se strecoară printre oameni, ca să caute pe acela, 
care-i convine. 

De societăţile în care bunul cumpět economic se păstrează 
şi în care lipsesc acest fel de oameni ce le convin Ovreilor, de 
asemenea, societăţi Ovreul rămâne departe. 

Întoemai însă precum corbul simte când se pregăteşte unde- 
va un hoit şi începe să dee tircoale pe de asupra, aşa Ovreul 
simte, când un popor e bun de treaba ovreiască şi începe să 
se încuibe în mijlocul lui. 

S'a zis de mult că fieşte-care popor are parte de Ovreil, 
pe care-i merită. 

EX sunt o boală socială, de care nu poate scăpă nici un 
popor predispus la ea. 

Epoca Fanarioţilor ne-a pregătit pentru această boală, eară 
lipsa noastră de bun simţ politie a desăvârşit predisposiţia 
noastră. 

Suntem astă-zi în mânile Ovreilor; avem trebuinţă de dânşii; 
ar trebui să cădem în cea mai mare strimtorare, dacă ei mâne 
ar părăsi ţara. 

Cine? întreb, cine ar face toate miile de trebi cinstite şi 
mecinstite, pe care zi pe zi ni le fac aceşti oameni? 

Şi ef aŭ isbutit a face, ca toate aceste trebl să intre în 
deprinderea noastră. 

Câţi dintre oamenii, care astă-zi aŭ să hotărască, dacă e 
bine să dăm ori să nu dăm Ovreilor drepturi, — câţi dintre 
acești oameni, câţi anume sunt, care, întrun chip ori într altul, 
nu atârnă de Ovrei!? 

Statul român, ministrii români, deputaţii şi senatori români, 
bărbaţii politici al României, comercianții români, proprietarii 
mari din România, ba chiar teranif români, într'un cuvânt, toți 
aceia, care hotăresc cestiunea — își aŭ ex socotelile în regulă?! 

Ovreiï ştiii bine că nu, şi pentru aceea pot să fie îndrăzneți. 


19 
V. 


Era o vreme, când statul român nu era dator nici o leţeae, 
ba chiar scotea un prisos de venituri la încheiarea socotelilor sale. 

Pentru ce? 

Eraŭ atunci oamenii mal bogaţi decât acum? vistieria avea 
mal multe isvoare de venituri decât astă-zi? productivitatea terii 
era maï mare decât în zilele noastre? 

Nu! Statul avea maï puține trebuințe decât astă-zy. 

Drept vorbind, el avea însă chiar maï puține decât se cu- 
venea orl, cel puţin, lipsea a recunoaşte legitimitatea unui lung 
şir de trebuințe, pe care o parte din cetățeni le simţeaii. 

A urmat apoi un alt rând de oameni, şi acesta, recunos- 
când legitimitatea acestor trebuinţe, a însărcinat vistieria sta- 
tului cu satisfacerea lor. 

Din nenorocire însă acest rând de oameni a mers prea de 
parte, şi a pus în sarcina vistieriei o mulţime de trebuințe, pe 
care nu le simţeaii decât foarte puțini oameni şi pe care ţara 
în adevăr nu le avea. 

Ast-fel, dacă cel d'ântâi aù îngăduit în gospodăria statu- 
Jul un prisos de venituri, cel din urmă s'aŭ grăbit a crea un 
prisos de cheltuieli. 

Dacă bunul simţ economie nu le-ar fi lipsit ori dacă nu 
ar fi fost prea leneși spre a-și da silință să se lămurească asu- 
pra stării de lucruri faţă cu care se aflaŭ, acești oameni ar fi 
sporit, pe cât se putea, sarcinele publice, ar fi scăzut, pe cât 
trebuia, sarcinele vistieriel şi ast-fel ar fi ajuns la o dreaptă 
cumpănire în gospodăria statului. 

În loc însă de a munci și de a se împăcă cu idea, că 
răul, ce ai făcut într'o clipă de nesocotință, nu-l înlăturează 
decât munca unei generațiuni, în loc de-a face ca orl-ce om cu 
bună chibzuinţă, acești oameni nerăbdători, pripiți şi peste mč- 


20 


sură încrezuți aŭ voit să taie copacul cu o singură lovitură de 
secure şi aŭ luat fără de nică o regulă moșiile dela mănăstiri. 

Această faptă pripită şi nedreaptă e isvorul tuturor neno- 
rocirilor, cu care avem să ne luptăm în gospodăria noastră 
publică. 

Mănăstivile au fost lipsite de nişte drepturi recunoscute 
de mai multe veacuri de-a rândul, călugării greci au fost alun- 
gați din ţară şi ast-fel veniturile statului român de o dată s'a 
sporit cu mai multe zecimi de milioane. 

Nimeni nu s'a gândit însă, că mal multe zecimi de mili- 
oane representă un capital de maï- multe sute de milioane şi 
că aceste sute de milione Yor să fie administrate. 

Eri calică, azi bogaţi, nu ştiam cum să ne apucăm de 
lucru. Este un capital de maï multe miliarde acela, care zi 
pe zi cere să fie administrat în vistieria română; şi or cât de 
inteligenți ne-am crede, noi, care mai eri alaltă-eri nu ne fă- 
ceam socotelile decât cu sute de mii, astă-zi ne zăpăcim faţă 
cu sutele de milioane. 

Aceasta chiar dacă am fi oameni cinstiţi, muncitori şi cu 
bună chibzuinţă. 

Din nenorocire însă, între zece oameni ce iaŭ parte la 
viața noastră publică foarte arare-ori se potriveşte să fie şi câte 
unul cinstit, muncitor ory cu bună chibzuinţă. i 

Deci, s'a întemplat ce trebuia să se întâmple: am cheltuit 
peste măsura cuvenită; am însărcinat Vietieria peste trebuintele 
adevărate ale terif; am aruneat capitalul in nişte mâni, în care se 
perde; am împărţit comorile adunate de părinţii noştrii între noi. 

Resultarul e, că de când a ajuns om bogat, vistiernicul 
nostru face mereŭ la datorii şi că astă-zi socotelile îi sunt gro- 
zav de încureate. 

Vistiernicul nostru, dacă mâni are să facă o plată, de unde 
ia banii ?— 


21 


Chiar dacă nu t-ar lua dela Ovreii, Ovreul îi mijlocește, 

Si dacă mar fi Ovreul, dacă n'ar voi să dee banil ori dacă 
War voi să-l mijlocească, atunci ce face visternicul? 

Dar maï este âncă un lucru. 

Statul e om bogat şi are atâte moşii, încât s'a zăpăcit cu 
totul cu administrarea lor. 

Pentru ca să scoață venit din aceste moşii, trebue să le 
exploateze; pentru ca să le poată exploata, are nevoie de ca- 
pital: sunt însă oare în ţara aceasta atâți exploatatori price- 
puţi şi atâte capitale dispuse a se fructifica în pământ, încât 
vistiernicul nostru să poată zice: Slavă Domnului! pot să mě 
lipsesc de Ovrei? 

Ceţiţi dosarele administraţiei domeniilor statului şi vě veţi 
încredința, dacă sunt ori nu sunt. 

Mulțumită lipsei noastre de bun simţ gospodăresc, astă-zi 
vistieria română nu maï poate să facă nici un pas fără de aju- 
torul Ovreului: el îl este creditorul, el samsarul, el antrepre- 
norul şi arendașul, ori dacă nu, creditorul antreprenorului şi 
al areedașului, el în sfirşit, vâna cea de aur în viața finan- 
țiară a României. 


VI. 


Boierul român era cunoscut în Europa ca un om bănos. 
Dar’ astă-zi toată lumea ştie, că el nu mai este ceea ce a fost. ~ 

Întocmai ca statul, el a perdut bunul cumptt în gospo- 
dăria sa. Oare-cum peste noapte s'a l&pădat de trebuinţele sale 
„ruginite“ şi s'a deprins cu trebuinţele unor popoare, ce se 
află întrun stadii de desvoltare cu mult mai înaintat decât 
acela al ţării noastre. Croindu-și ast-fel o viaţă cu totul nouă, 
el sa zăpăcit şi preste puţin a început să i se încurce soco- 


22 


telile. Era destul un an răi or unul mal slab decât de obiceiti 
pentru-ca să-l silească a cheltui pe socoteala anilor viitori. 

Făcând abstracţie dela disposiţiunile de risipă ce tot de 
una îl apucă pe oamenii intraţi în o viaţă nouă, chiar bunul 
gospodar foarte lesne ajungea să fie silit a se împrumuta. 

În foarte scurt timp casa boierului s'a lărgit, mobilierul 
Sa înlocuit cu altul, bucătăria s'a scumpit, croitorul a pus 
mănuși, feciori! s'a îmbrăcat în livrea, trăsura a ajuns a 
representa un capital însemnat și îndeobşte atât cheltuielile de 
traii cât şi cele de representaţiune s'a sporit. Omul, ce nu 
cheltuia pe an o miie de galbini, în timp de câțiva an! de 
zile ajunsese a fi silit să cheltuiască zece. 

De sine se înțelegea, că această sporire a trebuințelor tre- 
buia să aibă ca urmare pornirea de a spori şi pruductuvitatea 
capitalului însărcinat cu ele. Această adoua sporire nu se face 
însă atât de lesne; ea are legile eï îndărătnice, peste care 
nimeni nu poate să treacă. 

Încă înainte de împroprietărirea ţăranilor producțiunea 
agricolă, singurul isvor de bogăţie al boierilor, a început să 
se rădice şi să ceară un capital. 

După împroprietărirea, țăranilor acest capital ajunsese a fi 
o poruncă aspră. Ori boierul trebuia să se împrumute, ori el 
își da moşia pe mâna unui ar&ndaş. 

Ast-fel a ajuns a fi pus la discreţiunea ovreulul. 

Acum opt ani abia se mal afla pe ici pe colo câte un 
boier, care îşi avea socotelile în regulă. Foarte mulți, ba poate 
chiar cel mal mulţi, nu erai decât stipânii nominall al moșiilor 
moştenite dela părinţi. 

Şi astă-zi lucrul stă tot cam astfel. Prin întemeiarea 
societăţii de credit fonciar boieri! aŭ silit pe Ovreï să dee 
bani cu camete mal mici; atât e însă totul. Milioanele, ce se 
administrează la direcţia creditului fonciar sunt âncă în partea 


23 


lor cea mare bani ovreieşti ori cel puţin bani mijlociţi prin 
Ovrei. Dacă mâne Ovreil ar lipsi ori nu ar voi să-și mai facă 
trebile cu creditul fonciar român, boierii nu ar mal găsi parale 
Ori, dacă le-ar găsi, le-ar plăti foarte scump. 

Afară de aceasta nu toți boierii pot lua bani prin mijlo- 
cirea societăţii de ajutorare mutuală și nu toţi banii ce se iaù 
prin mijlocirea acestei societăți se fructifică în pământ. Partea 
cea mare a moșiilor din ţară e exploatată de arendași, eară 
nu de proprietari; cu toate aceste şi mulţi dintre boierii, ce-şi 
daŭ moşiile în arendă, iaŭ bani dela creditul fonciar. Atât banii 
imprumutati fără de mijlocirea societăţii, cât şi aceia luaţi de 
cătră boierii ce-și daŭ moşiile în arendă, sunt îndeobşte capi- 
tale, ce însele se consumă. 

Făcând deci socoteala boierilor pentru ziua de astă-zi, 
găsim că el nu maï pot mișca din loc fără de ajutorul Ovreului. 
Dacă nu sunt datorniei direcţi ai Ovreilor, le sunt datornici 
indirecţi; dacă nu-şi exploatează moşiile, Ovreii le sunt aren- 
dași şi în foarte multe casuri capitalişti pentru arendași. Foarte 
mulți nu sunt decât proprietari nominală, cei mai mulţi se susțin 
cu ajutorul Ovreilor şi numai foarte puţini staii pe moşia lor 
neatîrnaţi de nimeni. 

Chiar şi aceşti boieri norocoşi atirn însă, deşi numai 
indirect, de comercial ovreiesc. Dacă mâne ar pleca Ovreii din 
ţară, venitul acestor boieri bine situaţi ar trebui să scază cu 
cel puţin 200/0, de oare-ce Ovreul a ştiut să se facă aproape 
singurul mijlocitor între producător şi consumător. 


VII. 


Maï puţin decât boierii atirnă de Ovrei ciocoii, adică acea 
nenumărată ceată de oameni pretenţioşi, iviţi ca din senin, care 
umplu toate locurile goale în statul român. 


Aceștia, fiind aproape cu desevirşire nişte oameni, care 
nu aŭ nevoie de capital disponibil, fiind-că nu aŭ în ce să-l 
fructifice, sunt înşi-şi un fel de Ovrei deprinşi a trăi, pe cât 
se poate de bine, din rodul muncei altora. Dacă nu pot să fie 
funcţionari, se fac samsari, advocați, deputati, contracil, aren- 
dași şi așa maï departe, 

Pentru aceştia Ovreii nu par’ a fi decât niște concurenți 
jignitor. 

Să nu trecem însă cu vederea, că toți aceşti oameni sunt 
puși mai mult or mai puţin în sarcina visteriei, care atirnă 
de Ovrei, că toți aŭ nişte trebuințe, ce trec peste m&sura 
cuvenită, cari nu pot fi satisfăcute decât cu ajutorul Ovreilor 
şi că cel mai mulţi dintre dânşii aŭ pe Ovrei ca mână dreaptă: 
dacă mâne Ovreil ar pleca din ţară, aceşti oameni fără îndoială 
sar bucura, dar’, de o camdată cel puţin, s'ar afla într'o mare 
strimtorare. 

Alăturea cu acest element stă altul, mai binecuvântat: 
negoţătorii de tot felul, aceia, care sunt firescul organ mijlo- 
citor între producători şi consumatori, dimpreună cu puţinii 
producători industriali pe cari îl avem. 

Pentru aceştia, cestiunea Ovreilor e o cestiune de existență 
şi nu mal încape îndoială, că interesul lor ar fi, ca Ovreil 
numal decât să fie alungaţi din ţară. 

Ticăloșia acestor elemente, 一 mal cu samă însă a ciodoilor, 
— a făcut ca Ovreil să intre în ţară şi să ajungă a fi 0 
trebuinţă obştească. 

Acum e prea tărziu spre a încerca să ne desfacem de denşii. 

Dacă mâne Ovreil ar zice, „voim să ne desfacem,“ tocmai 
piaţa şi industria română ar cere un termin pe cât se poate 
de lung. 

Atât de bine s'a ştiut ineuiba Ovreil în viața noastră, 
încât acum, după-ce abia ne-a mai remas vre-o trebuinţă ce 


25 


poate fi satisfăcută din productele ţării, întreaga noastră viață 
comercială e stepănită parte de Ovreii din ţară şi din streine- 
tate, parte de aceia, care nu se mal pot lipsi de concursul 
Ovreilor. 

Dacă e vorba de interese bine înţelese, nimeni mai mult 
decât negoțătorul român nu este silit a cere, ca positia Ovreului 
să fie bine lămurită, de oare-ce zi pe zi el îşi pune capitalul 
la discreţiunea acestui Ovreŭ. 

Afară de societăţile de credit fonciar, toate aşezămintele 
de credit sunt pe mâna Ovreilor ori cel puţin la discreţiunea 
lor. „Banca României,“ „Dacia“ şi „România“ nu sunt decât 
nişte firme naţionale, sub care se adăpostesc trei cuiburi ovre- 
ieşti. De altele nici nu mal pomenim. „Creditul fonciar urban“ 
şi societatea de asigurare mutuală „Unirea“ sunt maï scutite; 
dar” să Si vede. Cu deosebire cea din urmă e mal mult o com- 
panie de hatirlic şi de găşcărie, decât o întreprindere economică. 

Bancherit sunt Ovrer ori atirnători de Ovrel; toptangil sunt 
oameni încureaţi în Telatiuni cu Ovreil şi aşa, pănă la cel din 
armă băcan de prin mahalalele oraşelor, negoțătorii noştri sunt 
legaţi de Ovrel. 

Industria, în sfirşit, multă-puţină câtă este, ori se alimen- 
teaz cu capitale ovreieştă, ori cumpără materialul de reprodus 
dela Ovreï şi prin Ovreï, ori vinde fabricatele cu ajutorul lor. 

De sus pănă jos viața noastră economică e atât de re 
întemeiată, încât Ovreul e cuiul, pe care scoțându-l, întreaga 
alcătuire se desface şi se prăbușește. 


VIII. 


Să impreunăm toate cele înşirate pănă acum în 0 singură 
cugetare. 


Avem în ţara noastră o parte relativ foarte mare dintr'un 


DD a a 
Bibliot=ca Dncumeitară 
Piatra Neamt 
Regiunea Ba 人 am 


26 


popor răspândit peste aproape întreagă faţa pământului, şi ni 
se face pronunerea de a-i acorda toate drepturile de care ne 
bucurăm noi înşi-ne. 

Pe tărimul de drept cestiunea nu poate fi discutată, de 
oare-ce toate vremile şi toate popoarele aŭ admis principiul, că 
un popor poate să aibă interes, poate să fie silit, dar’ nu poate 
să fie dator a acorda vre unul alt popor drepturi pe pământul 
sčň şi că, prin urmare, după vederile lumii noastre, Ovreil nu 
pot face pretenţie la drepturi în ţara noastră. 

Tot atât de puţin poate să fie discutată cestiunea pe tč- 
rîmul principiilor umanitare. Chiar dacă nu am lua pe OVrei 
drept un popor, umanitatea nu cere să le dăm drepturi, ci nu- 
mal să ne îndurăm de dânşii, pe cât se află în o stare mate- 
rială ori morală maï rea decât acea, în care ne aflăm noi. În 
cele din urmă, numai oamenii pot să fie umani, nu însă şi 
popoarele sai statele. 

Singurul trim, pe care cestiunea se poate discuta, e acela 
al intereselor bine înțelese şi justificate. 

Din nenorocire oamenii ce iai parte la viaţa noastră pu- 
blică aŭ o deosebită înclinare de a resolva cestiunile grele în 
mod expeditiv, cum aŭ resolvat cestiunea averilor mănăstirești 
şi cum voia să resolve cestiunea Stroussberg. Ast-fel, deşi foarte 
puţini şi-au dat silință de a se lămuri asupra cestiunei, cel 
maï mulți sunt fără îndoială de părere, că, dacă-i vorba să ho- 
tărîm o dată, nu ne rămâne decât să facem cu Ovreil tot ce 
am făcut şi cu călugării greceşti, adecă să-l alungăm din țară 
fără multă vorbă. 

Înainte de a lua această hotărire expeditivă, e însă bine 
ca toţi să ţină seamă de următoarele lucuri: 

1). Că Ovreii atât din ţară cât şi din streinetate, în vir- 
tutea „Alianţei israelite,“ a capitalelor ce şi-a adunat, a le- 
găturilor cu deosebitele societăţi şi cluburi şi a înriurirel ce 


27 


l-ai asigurat asupra mulţime! nepreocupate, dispun de puterea, 
și de buna-voinţă a tuturor popoarelor, cu care nol întreținem 
relaţiuni. 

2). Că puterile europene aŭ, prin Ovrel, angajate interese 
positive în România şi că trebue să ţinem seamă de aceste in- 
terese şi să le respectăm. 

3). Ca statele vecine aŭ un deosebit drept de a cere, ca 
să nu nesocotim interesele lor prin hotărirea ce am lua. 

4). Că în deosebi Germania e tot de una gata de a-și da 
ajutorul acelora, care ne jignesc. 

Trebue, într'un cuvânt, ca părtinitorii resolvăril expeditive 
să ţie seamă, că nu ne aflăm faţă cu Ovreil noştri, ci față cu 
toți Ovreiy de pe pământ, ba oare-cum faţă cu lumea întreagă. 

Afară de aceasta mal trebue să ţie seamă de următoarele 
lucruri : 

1). Că vistieria noastră de o camdată war put6 să func- 
ţioneze în lipsa Ovreilor. 

2). Că boierii noştri sunt atât de încureați cu Ovreiiă, 
încât aŭ nevoie de un timp mal îndelungat spre a se desface ` 
de dânşii. 

3). Că ciocoimea, care trăieşte în sarcina vistieriei, a bo- 
ierilor şi a celora-lalte elemente productive, ar căde în o ne mal 
pomenită strimtorare. 

4). Că comerciul şi industria noastră aŭ nevoie de o 
munca serioasă Si îndelungată spre a put6 funcţionă în lipsa 
Ovreilor. 

Sunt deci trei mari cuvinte, pentru care nu putem alungă 
pe Ovreï din țară. 

1). Pentru că n'avem unde-i alungă. 

2). Pentru că n'avem destule elemente cu care să-i înlocuim. 

3). Pentru că ne temem de Ovrel și de aceia, care de ase- 
menea se tem de dânşii. 


28 


Ovreil nu sunt o boală locală, de care ne-am pute lecui 
prin o singură tăietură maiestră a chirurgului; sunt o boală 
încuibată în sânge şi oase, de care nu putem scăpă decât 
prin 0 muncă îndelungată. 


IX. 


Inlăturând cestiunea de drept, cca de umanitate Si cea 
de interese, ne mal rămâne să privim lucrul din punctul de ve- 
dere al dreptății. 

De voie de nevoie, ne-am întovărăşit cu Ovreii și, în pu- 
terea acestei torărăşii, avem anumite datorii faţă cu dânşii. 

Să admitem că sunt nişte oameni netrebnici: dar’ atunci 


nu trebuia să ne întovărăşim cu dânșii, dacă nol pretindem a 


fi maï cum se cade. 

Sunt noţiuni elementare de dreptate, admise de lumea în 
mijlocul căreia trăim, şi este în interesul nostru bine înţeles a 
dovedi, că şi noi admitem aceste noţiuni. În virtutea acestor 
noţiuni chiar şi cel maï ticălos om este în drept de a cere să 
nu fie osândit fără de judecată în toată regula. Tâlharul prins 
asupra faptei rele are dreptul de a cere să nu-l batem, să nu-i 
luăm averea şi îndeobşte să nu-l pedepsim decât după ce-l vom 
fi judecat, şi să nu-l judecăm decât după legile, pe care le-am 
făcut pentru noi înşine. O pedeapsă escepțională și neprevăzută 
în legile noastre este o nedreptate. *) 

Şi dacă societatea noastră dă celor mal urgisiți făcttori 
de rele această scutire, ea nu poate să lipsească de dânsa pe 
nişte oameni, care-şi câştigă pânea de toate zilele printr'o lu- 
crare legiuită, care intră în casele noastre şi în ale căror case 


*) Trista afacere dela Darabani. 


29 


noi intrăm, pe nişte oameni cu care nol ne întovărăşim, ne- 
împrietenim, ba dela care foarte adese-ori cerem ajutor. 

Avem dreptul de a soma pe aceşti oameni să plece din 
ţară; fără îndoială îl avem: trebuie să căutăm însă 0 formă 
admisă de principiile moderne şi, numal după ce vom găsi 
această formă, vom put6 usa de dreptul nostru. 

Această formă nu se poate găsi. 

În deosebi în legislaţia noastră nu există nici un articol, 
nici un alineat, chiar nic! un cuvânt, care ne-ar da dreptul de 
a proceda faţă cu Ovreii alt-fel decât cum procedăm față cu 
alți oameni. 

Să facem acest articol, fiind-că avem dreptul de legiitori. 

Să-l facem; dar” înainte de a-l face, trebue să ne împli- 
nim o datorie faţă cu societatea europeană: să dovedim învede- 
rat, că acest noii articol este o măsură de legitimă apărare. 

Înainte de a fi dat această dovadă şi înainte de a fi făcut 
acest articol, nu putem proceda față cu Ovreii decât în virtu- 
tea legilor noastre. 


A 


Să facem un articol de lege, în virtutea căruia am pute 
să procedăm față cu Ovreii alt-fel, decât cum procedem față 
cu alți oameni. 

Avem însă articole de lege, îm virtutea cărora Ovreii 
sunt lipsiţi de anumite drepturi, şi tocmai înlăturarea acestor 
articole o cere societatea europeană, de oare-ce ele sunt atât 
improtiva vederilor moderne, cât şi chiar în protiva principiilor 
fundamentale ale constituţiei noastre. 

Pentru ce nol, care am proclamat în viaţa noastră cele 
mal egalitare principii, punem de o dată în constituţia noastră 


30 


câte-va cuvinte, care sunt negațiunea egalităţii? Şi cum este 
cu putință, ca, în loc de a înlătura această contra-zicere, să o 
mărim printr'un noă paragraf? 

Pentru că Ovreii nu sunt creștini?! 

Asta e greșeala cea mare. 

Europa nu admite principiul cuprins în acest respuns. 

Toate popoarele, care s'a constituit pe basele, pe care 
suntem constituiți noi, aŭ dat Ovreilor acelea-şi drepturi, pe 
care le-ai dat şi creştinilor: cum se întâmplă ca nol să adop- 
tăm toate principiile lor, afară de unul singur, care e chiar 
implicat în cele-lalte, pe care le-am adoptat. 

Fără îndoială statul român are dreptul de a primi și 
respinge ce crede de cuviinţă şi în deosebi dea nu primi toate 
conseguențele unul principii adoptat: dar” atunci trebue să 
arate, pentru ce nu a primit anumite conseguenţe ale unul 
principii adoptat şi să dovedească invederat legitimitatea unei 
asemenea abateri. 

Nol însă am motivat posiţia excepţională a Ovreilor prin- 
trun neadevăr. 

Nu este adevărat, că Ovreil sunt lipsiţi de drepturi, pentru 
că nu sunt creștini. 

Trebuia, deci să întemeiăm legea pe motivele ef adevărate 
şi să căutăm pentru această motivare nişte forme admise de 
popoarele civilisate, în rândul cărora ne-am pus și voim să 
remănem. 

Câtă vreme nu vom fi găsit aceste forme, în cearta noastră 
cu Ovreii, Ovreii vor trece drept nişte oameni asupriţi, eară 
noi vom urma a trece drept un popor intolerant, barbar și 
asupritor, care nesocoteste cele mal elementare principit de 
dreptate. 


31 
XI. 


Egala îndreptăţire a Ovreilor din România este o conse- 
quenţă firească a stării de lucruri, pe care în mare parte am 
creat-o nof înşine prin uşurinţa şi lipsa noastră de bun simţ 
atât în viaţa privată cât şi în cea publică. 

În zadar ne căsnim, ca să oprim riul în cursul sti: 
osânda urmaşilor noştri nu o mal putem depărta dela nor. 
Singura nădejde, ce ne mal remâne, e că prin o muncă înde- 
„lungată şi bine chibzuită vom da fiilor noştri putinţa de a 
spăsi păcatele noastre şi de a re'nţepeni prin o nouă muncă 
zidirea, pe care nof am sguduit-o din temelii. 

Eară dacă nu mal este în noi destulă putere spre a începe 
şi spre a urma cu destulă statornicie munca, atunci să ne 
avuncăm condeile şi să ne plângem amarnic de visurile tinere- 
telor noastre. 

Căci în lumea aceasta nu e nimic mal omoritor decât a 
lua parte la viaţa unui popor ce-şi vede peirea cu ochii, 


G . 


HABEN. 


I. 


Statul normal e națiunea precum o înțeleg Francejiï, adecă 
un singur popor constituit într'un singur stat. 

Maï multe popoare ori fracțiuni de popoare împreunate 
întrun singur stat, precum Si un popor împărțit în maï multe 
state, sunt anomalii. 

Este un lucru pe deplin vederat, că presupuind acele-ași 
stări de lucruri în mai multe state, putinţa desvoltării va fi 
maï mare în acela dintre ele, în care nu e decât un singur 
popor. Oamenil ce fac parte din acela-și popor, fiind asemčnațīi 
între dânşii, aŭ cam acelea-şi năzuinţe, privesc lucrurile cam 
în acela-şi fel, caută să susţie cam acele-aşi interese şi pentru 
aceea, îndeobşte se înțeleg unii pe alţii şi lucrează mai lesne 
împreună. 

Îndată însă ce două popoare deosebite trebue să lucreze 
împreună în viața publică, o parte maï mare ori mal mică a 
puterilor din stat se consumă în lupta pentru înțelegere. Fiind 
deosebiți între dânşii, oamenii se despart în dou cete mal 


35 


mult or mal puţin vrăjmaşe, şi fieşte-care din aceste cete are 
năzuințele, vederile şi interesele el deosebite. Şi cu cât deose- 
bifile sunt mal mark, oamenii cu atât maï anevoia se înţeleg 
şi cu atât mai puţin sunt dispuşi a lucra împreună. 

Atât de multe şi de mari sunt greutăţile ivite într'un ase- 
menea stat, încât el e privit numai ca un fel de stat proviso- 
rii, ca un stadii de transiţiune la statul normal. 

În cele din urmă unul dintre popoare face să prevaleze 
în viaţa statului voinţa, năzuinţele şi interesele sale, şi ori se 
formează cu vremea două state, ori cel mal slab dintre cele 
două popoare încetul cu încetul se stirpeşte. 

Să ne aruncăm privirea peste toate ţtrile din Eurppa, şi 
nu vom găsi nici una, care să nu se afle ori să nu se fi aflat 
vre-o dată intrun asemenea stadii de trausiţie. 

Ba îndeosebi veacul nostru e acela, care a proclamat şi 
susținut prin atâte şiroaie de sânge principiul normalisăriy 
statelor. 

Nol, Românil, nu cerem decât un lucru: ca popoarele eu- 
ropene să bine-voiască a recunoaşte, că ceea ce la dânsele este 
un lucru firesc şi legitim, nici la noi nu poate fi un lucru ne- 
firesc şi nelegitim. 

Suntem de veacuri pe acest pământ şi nu ni se poate tă- 
gădui dreptul de a voi să trăim şi să ne desvoltăm în cursul 
altor veacuri tot pe acest pământ. 

Nu este în Europa un singur stat, care, în virtutea inte- 
reselor sale de existență şi de desvoltare, ar fi maï mult decât 
România silit să respingă orice elemente noue din viaţa sa 
publică. 

Atât de amestecate sunt elementele, care i-ai parte la 
viața noastră publică, încât zi pe zi ne vine să ne îndoim, 
dacă vom maï pute lucra împreună; admiterea unui noŭ ame- 


stec ne pare un act de sinucidere politică. 
[10,370.] 3 


34 


II. 


Nu s'aii implinit âncă nici 20 de an! decând Moldova şi 
Muntenia s'aii unit. Români erat Moldovenii întocmal ca Mun- 
tenil; aceea-și stare de lucruri, acelea-și aspiraţiuni, acelea-și 
mari interese îi hotăraii să lucreze împreună. 

Adevărurile istorice nu pot fi însă nesocotite: chiar în pu- 
terea stărilor topografice, patru veacuri de a rândul cele dout 
ţări trăiseră în desbinare, şi acum nu era cu putinţă ca oamenil 
să se înțeleagă numai decât. Până în ziua de astă-zi partidele 
ţării sunt întemeiate nu numai pe deosebirea de principii, ci 
tot odată și pe deosebirea de provincii. Sunt în ţară conserva- 
tori şi liberal; conservatorii se împart însă în bătrânit din laşi 
și bătrâni din Bucureşti, în juni! conservatori din Iași și în 
juna dreaptă din Bucureşti; ear liberalii în Muntenia sunt „par- 
tid naţional-liberal,“ câtă vreme în Moldova sunt „fracțiune 
liberă şi independentă.“ 

Aceste grupări sunt resultate istorice; ele însă pentru aceea 
nu mal puţin jignesc lucrarea împreună a tuturor cetăţenilor. 
O parte destul de însemnată a puterilor noastre se consumă în 
luptă pentru buna înţelegere. 

Afară de Moldoveni şi Munteni maï iaŭ parte la viaţa pu- 
plică din România şi mulți Ardeleni, Ungureni, Bănăţeni și 
Bucovineni. 

Români sunt Si aceştia, ba adese-ori chiar Român! foarte 
încăpăţinați. EX aŭ crescut însă în mijlocul unor stări de lu- 
ceruri cu totul deosebite de cele din România şi aşa intră în 
viaţa noastră publică de o potrivă cu nişte oameni mal mult 
orl mal puţin streini. 

Venind în România, Românul de peste Carpaţi află, că fraţii 
să de aici sunt nişte Români cam curioşi; eară, aceşti fraţi il 


35 


privesc pe dênsul ca pe un Român cam original, cam singur 
în felul său. 

Înțelegerea între aceşti Români în deobşte e cam anevo- 
ioasă, ba câte odată chiar peste putinţă. Nu puţine puteri se 
consumă în această ţară în luptă cu Ardelenii stăruitori şi con- 
sequenti pănă la încăpăţinare. 

Sunt, după toate aceste, în ţară Români Macedoneni, care 
şi el aŭ deosebitul lor fel de a fi şi de asemenea consumă o 
parte din puterile statului român. 

Să ne închipuim acum pe toţi acești Români lucrând îm- 
preună şi vom înţelege cât de firească e zăpăceala, în care ne 
aflăm. Chiar fiind toţi Români adevăraţi, toţi oameni cum se 
cade, toţi doritori de binele poporului, deosebiți însă prin edu- 
caţie, gradul de cultură şi prin tradiţiunile lor, se ceartă me- 
reŭ între dânşii, se cred maï răi decât ce sunt şi își consumă 
puterile în o luptă stearpă. 

Fără îndoială, tocmai fiind centrul, în care se întâlnesc 
toate elementele poporului românesc, statul româz ajunge & 
put6 împlini o misiune cu mult maï presus decât acea a unui 
stat isolat. Prin împreuna lucrare a tuturor Românilor desvol- 
tarea noastră se așează pe nişte temelii de o croială mal în- 
tinsă şi individualitatea naţională ni se îmbogățește. E însă 
vorba că ne aflăm într'un stadii de nedumirire socială şi că 
deocamdată participarea altor elemente streine la viaţa noastră 
ne zăpăceşte şi ne împedecă în lucrare. 


III. 


Buna înţelegere între Români tot s'ar mal puté pune la, 


cale: sunt însă în România mulți, foarte mulţi oameni, care 
nici nu sunt Români. 


36 


În toate vremile, atât în virtutea, posiţier topografice, cât 
şi a bogăției sale, pământul românesc a fost ţara năvălirilor 
de popoare. 

Nici veacul nostru nu a fost scutit de această soartă. 

Să numărăm oamenii ce i-ai parte la viaţa publică din 
România şi vom găsi că partea cu desăvârşire mare sunt streini 
şi mai ales Greci şi Bulgari. 

Fără îndoială toţi aceştia sunt românisaţi ori cel puţin pe 
caie de a se românisa. Vorba e însă, că aceste elemente streine 
aŭ un temperament deosebit de al nostru Si tendenţa firească 
de a face să prevaleze în viaţa noastră publică vederile și năzu- 
intele lor, că elementele române, şi aşa destul de nedumirite, 
abia maï pot să se susţie în luptă cu dânsele şi că în această 
luptă se consumă partea cea mal scumpă a puterilor noastre, 

Dar nu e destul chiar nici atât. 

Nu este în Europa aproape nici o naţiune, care să nu fle 
representată în România. Sunt aici Nemţi, Maghiari, Franceji, 
Italieni, Ruşi, Greci, Engleji, Spanioli, Poloneji, sunt cu deose- 
bire la 500,000 Ovrai. 

Dintre aceștia foarte puţini aŭ dreptul de a luă parte la 
viaţa publică a României. E însă cu putinţă ca el să stee în 
ţară fâră de a înriuri într'un chip ori întraltul asupra jucru- 
rilor ce se petrec într'ânsa? 

Deci, dacă vom aduna toate puterile, care direct or indi- 
rect înriuresc asupra vieţii publice din România, vom afla că 
abia a treia parte din aceste puteri e isvorită din suflete ro- 
mâneştă. 

Norocul Românilor e numai că ţara e română, că el sunt 
în viaţa publică majoritatea relativă şi că deosebitele elemente 
îşi manifestă înriurirea în deosebite direcţiuni. 

Pătura de sus a populaţiunei din România nu e decât un 
talmeş-balmeş de fel de fel de oameni, din care elementul ro- 


37 


mân se munceşte să facă Români: aceasta e fasa în care se 
află viaţa publică din România. 

Are să iasă ce-va din această învălmeşală; elementul ro- 
mân ave să stabilească armonia socială în România: munca e 
însă grea, şi Europa nu trebue să ceară dela noi, ce deocam- 
dată trece peste puterile noastre. 

Am făcut mult în veacul acesta Si mal avem mult âncă 
de a face: în dată însă ce am da unul noŭ element strein dreptul 
de a se amesteca în trebile noastre, nu ne-ar rămâne decât să 
fim noi înşi-ne streini în ţara strămoşilor nostri. 

Societatea europeană ne-a trimis destule lăpădături: le-am 
primit pe toate şi din cele maï multe am și făcut elemente 
sănătoase. Vom face şi din cele-lalte, dar’ numai potrivit cu legile 
fireşti şi cu măsura puterilor noastre: cerem deocamdată răgaz, 
ca numai după ce vom fi isprăvit o muncă, să ne apucăm cu 
noue puteri de ceea-laltă. 


IV. 


Europa, atât de milostivă față cu Ovreil, trebue să se 
îndure și de no! şi să aibă în vedere, că sunt în această ţară 
patru milioane de Români, care nu iai parte la viaţa publică. 

Înainte de toate trebue să ne punem la cale cu aceştia. 

Şi aceasta nu 0 putem face prin o lege croită într'un 
moment de nobil avânt, ci numai şi numai prin o muncă 
îndelungată. 

În vreme ce Ovreii nu aŭ dreptul de a înriuri asupra 
vieţi! noastre publice şi cu toate aceste înriuresc foarte mult, 
aceşti patru milioane de oameni aŭ dreptul deplinei înrîuriri 
şi se mărginesc a purta sarcinile publice şi a sta retrași, de 
oare-ce nu pot lua parte la o viață croită după nişte leg! 
streine de firea lor. 


38 


Legiuitorif noştri, streini de viţă ori crescuţi în streinëtate, 
zăpăciţi cum erai şi cum nici nu puteaii să nu fie, înainte 
de a legifera, nu şi-a dat silință să studieze trebuinţele, 
obiceiurile și firea poporului, ci aŭ croit legile pe o stare de 
lucruri cu totul închipuită, ba chiar în mare parte o stare de 
lucruri, pe care numai 0 doreau. 

De o dată ţăranul român se află faţă cu nişte aşezăminte 
streine şi pentru dânsul în mare parte neînţelese, aşezăminte, 
care adese-orl trebuiaii să-I pară pocite, nedrepte or! cel puţin 
de prisos. Cum era cu putinţă, ca el să aibă încredere în 
oamenii, cară le-ati întrodus şi le susținea cu cheltuieli mari!? 
EX trebuiau să-I facă impresia unor oameni nu tocmai în toată 
firea orl a unor oameni înrutățiți şi nedrepţi, cu care nu este 
bine să intre în tovărăşie. 

Şi pănă în ziua de astă-zi prăpastia între no! şi popor e 
mare. Întreaga noastră viaţă intelectuală şi morală e streină 
de firea luï; cultura noastră, multă puţină câtă este, în loc 
de a fi aşezată pe premisele aflate în individualitatea poporului, 
pleacă din nişte premise cu totul închipuite și stă oare-cum 
atărnată în văzduh. Într'un cuvânt, punctele de atingere între 
nof şi dânsul nu sunt decât foarte puţine, și ast-fel îi facem 
impresia uneï invasiuni, ce-l jigneşte în desroltare. 

Cea mai de căpetenie chemare a generaţiunilor de astă-zi 
şi cu deosebire a celor mai tinere e de a înlătura această 
impresie. 'Trebue să redicăm poporul la înălţimea așezămintelor 
noastre or să ne reducem aşezămintele potrivit cu firea lut și 
cu stadiul de desvoltare în care se află, trebue ca să-l apropiem 
de not şi ca noi înşi-ne să ne apropiem de dânsul în întreaga 
noastră lucrare. 

înainte de a fi ajuns a stabili în acest chip deplina armonie 
socială, numai anevoia vom put înainta în desvoltarea noastră. 

Ovreil însă vor face deplină ruptură între nor și popor. 


—— 


39 
V. 


Să ne infäțişăm, după toate aceste, societatea română aşa 
cum e astă-zi. 

N'am avut âncă destul timp, ca să stabilim armonia socială 
între Moldoveni şi Munteni. 

Maï iaŭ parte la viaţa publică din România Român! din 
Ardeal, din Tara Ungurească, din Banatul Timişorii, din Buco- 
vina şi din Macedonia, care de asemenea sporesc greutățile 
bunei înţelegeri. 

Partea cea mare a oamenilor, ce iaŭ parte la viaţa publică, 
sunt Greci şi Bulgari abia românisaţi ori poate chiar neromânisaţi. 

Aproape a cincea parte a populaţiunei din ţară sunt streini 
de deosebite naţionalităţi, cari în deobşte nu aŭ drepturi poli- 
tice, dar’ în virtutea presentel lor aŭ o puternică înriurire 
indirectă asupra vieţii publice. 

Între populaţiunea rurală, care nu ia parte la viaţa publică, 
şi între clasele maï înaintate punctele de atingere lipsesc aproape 
cu desevirşire. 

Aceasta e societatea română. 

După cele maï elementare noțiuni de sociologie acest amestec 
de fel de fel de oameni nu e decât materialul, din care cu 
vremea se va put organisa o societate. De o camdată ne aflăm 
într'un stadii de ferbere socială, suntem o existenţă maï mult 
ori maï puţin problematică, din care, prin stabilirea armonie 
sociale, se va forma negreşit o individualitate etnică foarte 
bogată și destul de pronunţată. 

Dar’ pentru aceasta se cer doug lucruri: timp şi pace. 

Tocmal însă pe când ne aflăm în acest stadii de ferbere, 
popoarele din Europa ne fac propunerea să ne mai întovărăşim 
cu âncă vre-o 500,000 de alți oameni streini. 

Şi cine sunt acești oameni streini? 


40 


Sunt Ovreii, o parte dintr'un popor, care nu e chiar nică 
de o rasă cu noi, dintre toate popoarele din Europa cel mai 
depărtat de firea noastră indo-germană şi îndeosebi traco-latină. 

La urma urmelor, popoarele europene nu sunt datoare a 
cunoaşte greutăţile cu care avem a ne lupta, fiind-că nici nor 
înşine nu prea ne-am silit să ne dăm seamă despre ele: starea 
de lucruri e însă aşa, cum o înfățişez eu şi, fiind aşa, no! ne 
aflăm în legitimă apărare. 


VI. 


Cine sunt aceşti Ovrei, care vor cu ori ce preţ să se facă 
indo-germani şi îndeosebi români? 

EI, înainte de toate, nici nu sunt creştini. 

Aşa e! Nu ne speriem de loc de fanfaronadele presel 
europene cu toleranța religioasă. 

Nu suntem popor intolerant, nu suntem oameni bigoti, 
ba, din nenorocire, nu suntem chiar nici destul de religioși. 
Religiunea e însă cea mai puternică dintre temeliile ordinei 
sociale, adecă un element, de care maï ales un popor, ce se 
află în luptă pentru stabilirea armoniei sociale, trebuie să ție 
seamă, 

Nu noi, ci Ovreii sunt aceia, care pretind a fi poporul 
ales al luy Dumnezeu. Nol nu pretindem că religiunea noastră 
e mal bună decât a lor ori că pe nof Dumnezeă ne iubeşte 
maï mult decât pe dânşii: Dumnezeul nostru e Dumnezeul păcii, 
al îndurăriă, al iubiri! de oameni, Dumnezeii de o potrivă pentru 
toată făptura,. 

Ştim însă şi vedem un lucru: că religia noastră e una 
şi a lor e alta; că temeliile vieţii noastre sufleteşti sunt 
deosebite de ale lor. 


4] 


O ştim aceasta şi cunoaştem, că nu ne putem înţelege 
cu dânșii. 

Aceasta nu ne dă dreptul de a-i bate, de a-ï jăfui ori de 
a-l sili să primească legea noastră. Şi nică nu ne-am gândit 
vre-o dată la asemenea lucruri. Când toată lumea îl lua la 
goană, noi le dědem adăpost pe pământul nostru. 

Îndată însă ce ef ar căută să slăbească simţimântul reli- 
gios al Românilor, ar trebui să-l luăm la goană ca pe nişte 
oameni, care năzuiesc să sguduie temeliile ordinei sociale. 

Din întâmplare Ovreil aŭ asemenea veleități şi pentru aceea 
sunt nişte oameni vrednici de a fi luaţi la goană, eară nu pen- 
tru-că sunt semiți, or pentru-că nu sunt creştini. 

În o societate bine întemeiată presenta Ovreilor în deobşte 
dă tărie simţimintelor religioase; o societate cuprinsă de ferbere, 
cum e a noastră, oră respinge pe Ovrei, ori nu mai are destulă 
putere primitivă, ca, să resiste faţă cu înriurirea lor stricăcioasă. 

Cine trăieşte în ţara noastră, poate să crează şi să se închine 
cum îl place. Un lucru însă cerem dela dânsul: ca să respecteze 
credinţele noastre, fiind-că aceste sunt garanţiile ordinei noastre 
sociale. Ovreul însă nu respectă nimic: religia lui e negaţiunea 
tuturor religiunilor; Dumnezeul lui e negaţiunea tuturor Dumne- 
zeilor; credintele şi tradiţiunile luï sunt negaţiunea tuturor popoa- 
relor afară de cel ales, destinat a cuprinde toată faţa pământului. *) 


*) Nu pot trece cu vederea o dovadă mai mult ori mai puţin hazlie despre aceasta, 
Chiar în anul acesta cine-va, fără îndoială un Ovreii, publică o broşură, «Cestiunea Ebrei- 
lor din România» şi pune, ca devisă a lucrării sale, următorul pasaj din Macaulay : 

«0 clasă de oameni nu se poate esclude din drepturi afară dacă se poate proba 
că esclusiunea ei este o absolută necesitate pentru a evita o primejdie mai mare, dacă 
primejdia, este.» 

Va să zică, Ovreul îşi scrie broşura cu scopul de a dovedi, că Ovreii nu sunt 
prime)dioşi pentru societctea română, de oare-ce admite, că dacă în adevăr sunt pri- 
mejdioşi, se cuvine să fie lipsiţi de drepturi. 

Chiar însă în lucrarea, prin care ar voi să ne dee această dovadă, el, fiind mai 
puţin viclean decât alţi fraţi aï săi, ne spune următoarele: 


42 


Dacă Principele Bismarck are dreptul de a lua la goană 
pe iesuiţi şi pe socialişti, nu înţelegem cum nouă ni se tăgă- 
duieşte acela-și drept faţă cu Ovreil, care deasemenea sunt o 
conjuraţiune contra societății moderne. Noi nu persecutăm pe 
socialişti, fiind-că avem mai puţini decât Germania; putem însă 
persecuta în anumite împregiurări pe Ovrei, din care avem maï 
mulţi decât Germania are iesuiţi, socialiști şi Ovrei împreună. 

Popoarele din Europa să se îndure a nu trece cu vederea, 
că majoritatea populaţiei din fosta capitală a Moldovei sunt 
Ovrei şi că aproape toate centrele de viaţă din Moldova sunt 
cu desevirşire ovreieşti. În Iaşi, Botoşani, Bacăti, Huși, Dorohol 
și aşa mal departe populaţiunile nu sunt decât în partea lor 
mal mică creştine, şi orl-ce om cugetător cunoaşte cât e de 
mare înrîurirea populaţiunilor din oraşe asupra celor dela țară. 


Pag. 4: «fie-care putere în parte poate interveni în afacerile interioare ale unui 
stat, străin.» 

Pag. 8: «Më închin înaintea miraculoasei puteri a pre sfîntului botez. Confiteor 
peccatum meum. Văz că am fost pănă acum în eroare; timpul minunilor n'a trecut âncă.» 

Pag. 9: «poporul român, cât de tolerant ar fi fost el, nu putea să erte de tot 
nenorocitului popor ebreă o persecuţiune de 18 secole şi clerul nu putea să uite că 
strămoşii lor aŭ crucificat, se zice, pe Christ.» 

Pag. 30: «Dar’ am uitat. Imperatul Rusielor nu e om — — că toţi oamenii, e 
representantul prea Dreptului Dumnezei pe pământ.» 

Eată dar cum chiar atunci, când vrea să-şi arate nevinovăția, Ovreul înainte de 
toate susţine dreptul de intervenire a popoarelor streine în afacerile noastre interne, şi 
după aceea îşi bate joc de credinţele noastre religioase, ba chiar şi de Dumnezeul nostru. 

Obraznic dela fire, el trece cu vederea, că se află în mijlocul unei societăţi bo- 
tezate şi îşi bate joc de taina botezului, pune la îndoială restignirea lui Christos de 
cătră Ovrei pe timpul lui Pilat din Pont, adică unul dintre punetele simbolului de cre- 
dinţă al nostru şi, în sfirşit, îşi face haz chiar de dreptatea Dumnezeului nostru. 

Aceasta o face acum, când cere drepturi, în 0 lucrare de câte-va pagine şi faţă 
cu adversarii sti: daţi-ii, vă rog, drepturi, fiind-că nu e de loc primejdios pentru s0- 
cietate. Taina botezului, restignirea lui Christos şi dreptatea lui Dumnezeă sunt trei 
lucruri, asupra cărora în societatea română creştină discuțiunea deocamdată este oprită, 
de oare-ce ea foarte lesne ar puté da loc la turburări: Ovreul cu toate aceste nu se 
poate stăpâni, ci caută însu-şi ocasiunea pentru 0 legitimă persecuţiune. Eară dacă în 
adevăr s'ar întâmpla, ca creştinii revoltați de obrăznicia Jui să-l chieme la ordine, tot 
el ţipă «Gewalt!» 


rer 


43 


Preotul, ca păstor Sufletese，mnu-Si face datoria, dacă numa! 
citeşte slujba în biserică, botează, cuminecă, cunună şi îngroapă: 
el maï are, afară de aceste, să păzească turma ce i s'a încre- 
dintat de orl-ce înriuriră stricăcioase. Dacă dar’ într'o zi ar 
pune la cale o goană contra Ovreului, ce înveninează pe popo- 
renil să, el îşi face datoria şi poporenii sunt în legitimă 
apărare. Pentru stat o asemenea mişcare ar fi o nouă greutate 
şi poate un isvor de complicaţiuni primejdioase, şi așa e legi- 
timă, dorinţa noastră de a avé pe cât se poate de puţini Ovrel 
în mijlocul nostru. 

Ori-ce măsură contra Ovreilor e legitimă, dâcă dovedim, 
că ei într'un chip ori într'altul turbură ordinea socială. În 
sine fapta unei persecuţiuni sistematice e vrednică de osândă,; 
motivată însă prin considerațiuni, ale căror legitimitate o 
admite întreaga societate modernă, ea ni se înfăţişează ca un 
act de legitimă apărare, ca un drept firesc, la care noi, Românii, 
în stadiul de transiţie socială, în care ne aflăm, nu putem de 
loc renunța. 


VII. 


Cine sunt aceşti Ovreï, care vor să câştige cu ori-ce preţ 
dreptul de a lua parte la viaţa noastră publică? 

Sunt o parte dintr'un popor, care nu are patrie pe întinsa 
față a pământului. 

Şi pentru-ce nu are patrie? 

Pentru-că membrii lui sunt dela fire niște oameni, care 
chiar nică între dânşii nu aŭ putut forma un stat aşezat pe 
temelii statornice. a 

Întreaga individualitate a poporului ovreiese e alcătuită 
din niște însuşiri omeneşti, care fac ordinea socială şi buna 
înţelegere peste putinţă. 


44 


Risipiţi pe întreagă faţa pământului, Ovreii se iubesc şi 
se înțeleg între denșii; îndată însă ce sunt impreunaţi în număr 
mal mare la un loc, ei devin un cuib de disordine. Aşa-l 
vedem prin oraşele din Moldova. Şi dacă i-am împreuna pe toți 
întrun stat, astă-zi i-am vedé tot aşa cum erai pe timpul 
risipirii Ierusalimului. 

Acestor oameni să propune să le dăm dreptul de a lucra 
cu noi împreună. 

Dar’, după-ce le vom fi dat acest drept, ar fi cu putinţă 
să mal lucrăm noi înşi-ne ce-va? 

Sunt în această țară la 500,000 Ovrei, adecă la vre-o 
8 creştini şi în deosebi în Moldova la 3 creștini un Ovreă. 

Îndată ce am da acestor oameni dreptul de a lua parte 
la viaţa publică, încetul cu încetul ei ar face să prevaleze în 
stat vederile, năzuinţele şi interesele lor şi foarte curând statul 
român, care şi astă-zi e destul de zăpăcit, ar ajunge a fi 0 
adevărată casă de nebuni. 

Germania, atât de milostivă faţă cu Ovreii noștri, pentru 
ce le face puţinilor Ovreï de pe pământul săă o mulţime de 
greutăți pe anumite terimuri ale vieţii publice? Le-a dat dreptul 
de a lua parte la viaţa publică, dar’ nu-i vede bucuros nici 
în armată, unici în administraţie, nică chiar în jurisdicţiune. 

Pentru-ce? 

Pentru-că sunt nişte oameni, cărora le lipsesc cele mal de că- 
petenie calități cetăţeneşti: curagiul, modestia şi bunul cumpst. 

Ce s'ar alege din statul român, dacă noi cu toate aceste 
am da Ovreilor intrare liberă în sanctuarele vieţii noastre? 


VII. 


Dar’ Ovreil sunt hotăriţi a se face români. 
Nu voim să punem la îndoială această patriotică hotărire. 


— a” CN 


| 


45 


Voim să credem, că Ovreii sunt dispuşi a se lepăda de 
individualitatea lor naţională și a primi pe amoastră; dar’ nu 
credem, că sunt capabili de această metamorfosă. 

Dacă vom locui împreună, eï vor învăța multe dela not 
și noi vom învăţa dela dânşii; de asemeni eï se vor deprinde 
a vorbi româneşte și numai românește, cum aŭ vorbit odinioară 
în deosebitele limbi asiatice şi cum vorbesc astă-zi în deosebi- 
tele limbi europene: dar’ prin aceasta nu vor înceta a fi Ovrel. 

Toate acele mil de însuşiri omenești, care alcătuiesc indi- 
vidualitatea ovreiască, sunt resultate din o stare de lucruri cu 
totul streină de lumea noastră şi moştenite din neam în neam 
după legile atavismului. 

Chiar nici Ovreii nu vor schimba aceste legi. 

Sunt mil de ani, decând el trăiesc risipiţi printre cele 
lalte popoare şi pănă în ziua de astă-zi individualitatea lor e 
proaspătă. Ovreul din Franţa nu e decât un Ovreŭ franțuzesc, 
cel din Englitera un Ovrei englezesc, cel din Germania Ovrei 
nemtesc, într'un cuvânt Ovrel sunt cu toţii. Cât pentrn Ovreil 
noştri, ej nici nu sunt româneşti, ci un amestece do Orvrei 
nemțeşti, poloneji, ruseşti şi spanioali. 

Ei sunt un soii de oameni, care în virtutea legilor fireşti 
năzuiesc a se susţine. Pentru aceea marele filosof Schopenhauer 
pune în vederea societății noastre, că nici o dată un Ovreii 
englezesc, aflându-se faţă cu un englez şi faţă cu un Ovreii 
din Siria, amândoi de o potrivă în primejdie, nu va scăpa pe 
englez, ci pe Ovreŭ. 

Este o nebunie a crede, că noi Românii vom isbuti a face 
un lucru, pe care nimeni în lume n'a ştiut să-l facă. 

Pe faţa pământului noi suntem singurul popor, care a 
ştiut să facă din o parte mare a ţiganilor oameni cum se cade, 
Singura ţară, în care ţiganii ară, seamănă şi seceră. 

Dar” acești ţigani tot ţigani aŭ remas. 


46 


Penltu-ee? 

Pentru-că nu se amestecă cu nol în sânge. 

E peste putinţă, ca două popoare să ajungă a fi cu vremea 
un Singur popor fără ca ele să se încuserească și ast-fel să 
producă o generaţie de oameni maï aseměnați între dânșii. 

Eï, bine! Ovreil nu se încuscresc cu nimeni. Credințele și 
tradițiunile lor esclud orkl-ce amestec de sânge cu alte popoare. 

Şi dacă ne dăm bine seamă, aflăm că această isolare are 
motive poate chiar fisiologice. 

Cel puţin în Europa nu este un singur popor, cu care 
Ovreil ar pute produce generaţiuni trainice. În dată ce se în- 
cuseresc cu alţii, Ovreil, atât de productivi şi de trainică, pro- 
duc îndeobşte urmași lipsiţi de trăinicie. 

Ori cine poate constata, că familiile Ovreilor botezați şi 
în deobşte familiile, produse din amestecul cu sânge Ovreiesc, 
numai foarte arare-ori produc patru generaţiuni, ci se stirpese 
cu a treia generaţie, care e stearpă. Aceasta poate în virtutea 
deplasării, fiind-că sunt puţini între mulţi. 

De sine se înţelege, că oamenii produşi dintr'un asemenea 
amestec, trebue să fie inteligență, poate chiar geniali, în deobşte 
individualităţi bogate şi pronunţate, dar’ lipsite de trăinicie. 

E deci pe deplin legitimă aversiunea Ovreilor contra în- 
cuscrirel cu alte popoare; tot atât de legitimă e însă şi dorința 
noastră de a depărta din mijlocul nostru pe nişte oameni, care 
nu vor să se amestece cu nol. 

Speranţa noastră de a stabili armonia socială prin succe- 
siva românisare a streinilor din ţară e întemeiată pe Pa 
ineuscriref cu aceşti streini: față cu Ovreit această putință lip- 
seşte cu desěvêrşire. În vecil vecilor ex vor rčmâné în mijlocul 
nostru un element strein, care ne turbură armonia socială. 

Nu-l vorbă! Îi privim ca pe 9 nevoie fatală, de care nu 
putem scăpă. 


47 


Suntem gata de a-f suferi în mijlocul nostru. Nu ne facem 
însă ilusiuni deşerte şi, înainte de a ne fi organisat, nu le pu- 
tem da o prea mare înriurire în viaţa noastră. 


IX. 


Puterile europene, 一 afară, se înțelege, de Rusia, — cer ca 
şi no! să procedăm față cu Ovreil, cum aŭ procedat ele. Oamenii 
din ţările luminilor ar trebui însă să ție seamă, că la noi ces- 
tiunea nu e pusă ast-fel, cum era în alte ţări. 

Înainte de toate noi avem mai mulți Ovrei decât alte po- 
poare şi aceşti Ovrei sunt o amestecătură de Ovrei spanioli, 
nemţeşti, poloneji şi ruseşti, adecă un adevărat bocluc social. 

Apoi — stadiul de desvoltare economică, morală și politică, 
în care ne aflam noi, e foarte deosebit de acela, în care se aflaŭ 
alte popoare, când aii acordat Ovreilor drepturile politice şi civile. 

Ast-fel alte popoare se luptaii cu un mai mare capital de 
puteri în protiva unul vrajmaş mal slab şi mal puţin primejdios. 

Dacă poporul român nu va gospodări cu micul sčň capi- 
tal de puteri vi, ci, încrezut peste măsură, va primi lupta cu 
Ovreii, el încetul cu încetul va trebui să se stingă. 

În România lupta cu nevoile vieţii de toate zilele şi cu 
elementele streine din ţară consumă atât de multe puteri, încât 
abia ne maï rămâne un mic prisos pentru desroltarea noastră. 
Acest mic prisos, din care tragem toată nădejdea viitoarei noa- 
stre propăşiri, nu-l mal putem jertvi în luptă cu un noi ele- 
ment strein. În stadiul de închegare socială, în care ne aflăm 
astă-ză, nu putem susţine lupta contra Ovreilor, şi cală vreme 
nevoile de toate zilele nu se vor fi înlăturat și armonia socială 
nu se va fi stabilit, cată vreme nu vom fi agonisit destule pu- 
teri, nu putem primi lupta dreaptă cu Ovreil fără de a comite 
un act de sinucidere. 


43 


Tocmal astă-zi, când urmăm a aşeza temeliile desvoltării 
noastre naţionale, nu putem da Ovreilor dreptul de a înrîuri 
asupra legislaţiei, asupra mişcării literare, asupra culturei este- 
tice şi în deobşte asupra vieţii noastre morale şi intelectuale. 
După ce ne vom fi așezat cu desăvârşire şi vom fi pornit în 
desvoltarea noastră pe că! hotărite, vom puté să ne înţelegem; 
de o camdat însă avem atât de mult de lucru, încât nici nu 
ne r&mâne timp să mal stăm de vorbă şi cu dânşii. 

Chiar şi acum, pe când n'a nici drepturi politice, nică 
toate drepturile civile, zăpăceala, în care ne aflăm, ne-a pus la 
discreţia lor: ce s'ar alege de noi, dacă le-am acorda toate 
drepturile ? 


X. 


Cele maï multe din greutăţile, cu care se luptă statul ro- 
mân în viaţa sa de toate zilele, sunt isvorite din lipsa de po- 
trivire între numărul populațiunei şi stadiul de desvoltare so- 
cială, în vederea căruia s'a orgnisat tara. 

Organisaţia e prea scumpă, fiind-că sunt prea puţini oame- 
niš, care poartă cheltuielile er. Sunt în ţară atâte şi atâte mi- 
nisterii, tribunale, prefecturi, subprefecturi, comune, ete. ete. Din 
punctul de vedere al întindere! teritoriale toate aceste sunt mal 
mult ori mal puţin potrivite. Privite însă din punctul de ve- 
dere la numărului populațiunei şi al totalităţii afacerilor, aşe- 
zămintele sunt prea multe şi foarte adese-ori funcționarii n'a 
de lucru. Ast-fel nu numai sarcinele sunt prea mat, ci din ele 
se acopăr totodată cheltuieli în mare parte zadarnice. Cu toate 
aceste nu putem scădé nici numărul așezămintelor, nici statul 
funcţionarilor, fără ca jignim funcţionarea regulată a serviciilor 
publice şi fără ca să impunem cetăţenilor cu pricini sarcini mal 
mari decât pănă acum. Organisaţiunea, după ce-am introdus-o 


Îi a ee ee 


49 


odată, trebue să fie întreagă, căci în dată ce o am ciunti, am 
produce o confusiune în funcţionarea el. 

Tot din causa lipsei de populaţiune viaţa comunală, ast- 
fel precum e organistă, nu se poate desvolta. Satele îndeobşte 
sunt prea mici spre a pute purta cheltuielile administrative; 
eară împreunând maï multe sate în o comună, nu numai facem 
ca administraţia, să fie anevoioasă, ci sporim tot odată şi chel- 
tuielile membrilor comunei aşezaţi la locurile ma! depărtate. 
Aceste greutăți împedecă pe cel mal mulţi dintre oameni a lua 
parte la viaţa comunală şi judiţiană. 

Desvoltarea, în sfirşit, e jigniţă în toate privinţele prin 
această nepotrivire între organisaţie şi populaţie. Cer mai mulţi 
oameni nu-şi trimit copil la scoală, fiind-că ori scoala e prea 
depărtată, or! comuna nu poate întreţin€ o scoală destul de 
bună. De asemenea întreţinerea căilor de comunicaţie şi a zidi- 
rilor publice, controlarea funcţionarilor publică prin cetăţenii 
administraţi şi în deobşte participarea la viaţa publică, aşa 
cum se prevede în organisaţia noastră, presupune o populaţie cu 
mult maï îndesată decât cea din România. 

Se înţelege că, în proporţiunea, în care s'ar spori, popu- 
laţiunea s'ar desvolta în toate privinţele şi aşa am ajunge la 
stadiul de desvoltare prevăzut în organisaţia noastră. 

Fără sporirea populaţiunei nici o dată nu vom pute ajunge 
la acest stadiii, fiind-că ori-ce stadii de desvoltare presupune, 
ca un corelat, o anumită desime o populaţiunel. 

Ştim însă prea bine, că peste tot polutatia din România 
nu se sporeşte decât în proporţiuni foarte mici, cam 10/ọ pe 
an, ba pe alocurea chiar scade cu câte 1—20/0. 

Foarte fireşte una dintre cele mai de căpetenie cause ale ace- 
ster miserií în mişcarea, populaţiunei e tocmai organisația noastră, 

O altă causă nu maï puţin de căpetenie e însă înriurirea 
şi chiar numai presenţa Ovreilor pe pământul românesc. 

[10,370.] 4 


ot 
© 


IX, 


Legea mișcării populațiune! e aceasta: sunt pe o anumită 
bucată de pământ totdeauna atâţi oameni, câți pot trăi. Resboaele, 
ciuma, holera și alte boale epidemice nu produc o scădere sta- 
tornică în populaţiune; numai şi numa! înmulțirea peste mč- 
sură a trebuinţelor face ca să moară mal mulți oameni decât 
se nasc, şi ca cel născuţi să n'aihă parte de zile multe. Fie 
oamenii frumoși şi teferi, ori fie în partea lor cea mare nişte 
stirpituri, ei se sporesc când aŭ din ce îrăl. 

Într'un cuvânt, e legea pe care o găsim în toată natura, 
nu numai la vietăţi, ci şi la erburi. 

E însă un lucru ştiut, că vietăţile aşa zise de rasă stabi- 
lită sunt mal spornice şi mai bogate în putere și că numal 
anumite rase se pot crucişa, fără ca noua generaţie să-și piarză 
trăinicia. Aşa sunt rase de cal, de vite ori de câni, care, cru- 
isându-se între dânsele, nu pot produce decât individe stirpite 
ori lipsite de trăinicie. 

E un lucru de asemenea știut, că sămânța amestecată nu 
răsare şi nu creşte atât de bine ca coea curată. Sunt numai 
anumite plante, care pot fi sămănate împreună fără ca să se 
jignească în desvoltare. Pădurea alcătuită din acela-și fel de co- 
paci creşte mal bine decât cea amestecată, şi în deosebi steja- 
rul stirpeste cu vremea toți copacii de dimpregiurul stă. 

E, în sfirşit, lucru ştiut, că atât vietăţile, cât şi erburile 
se desvoltă mai bine, dacă sunt ţinute în bună orânduială. Nu 
numa! vietăţile domestice, ale căror trebuinţe le cunoaștem destul 
de bine, daŭ un spori mal bun dacă le îngrijim, ci chiar şi 
erburile crese mai bine, dacă sunt aşezate cu bună rânduială. 

Toate aceste sunt lucruri, ale căror cause Je cunoaștem şi 
le putem numi la un loc: economia, firească în hrănire și buna 
rânduială în vieţuire. 


51 


Aceste sunt cele maï de căpetenie douč lucruri, care ne 
lipsesc şi pentru aceea populatiunea nu se poate spori. 

Nimic însă mal mult decât inriurirea Ovreilor nu turbură 
economia firească şi buna rânduială în viața noastră. 

După observațiile statistice făcute în deosebitele părți ale 
României, la munte, unde e curat românească, populația se spo- 
reşte cu 10/o—1 1/3 0/9 pe an. În districtele, ce sunt așezate 
de a lungul Dunăreï, pe uide populația e amestecată mai ales 
cu Bulgari, ea scade cam cu 0.5 0/ọ. In Basarabia scade chiar 
cu un întreg procent; eară în Moldova, unde la 3 Români cade 
un Ovreii, populaţia, peste tot stagnează; în deosebi însă po- 
pulaţia românească scade câte cu 2 pănă la 8 0/0 pe am. 

Sunt soiuri de vietăţi, care nu pot trăi decât din sângele 
altor vietăți şi sunt soiuri de plante care nu pot trăi decât din 
sucurile altor plante; tocmai ast-fel sunt Ovreil un soiii de 
oameni, care nu pot trăi decât din rodul muncei altor popoare. 

Pentru aceea naŭ patria lor deosebită şi pentru aceea sunt 
răspândiți pe toată faţa pământului. 

Precum edera se agaţă de copac, aşa se alipesc Ovreii de 
alte popoare; precum iasca creşte pe arborele bolnav, aşa caută 
Ovreul societăţile corupte; precum ptduchele se hrăneşte pe trupul 
omului neîngrijit, aşa Ovreul se adăposteşte în mijlocul oame- 
nilor lipsiţi de bună rânduială socială. 

Din ce trăieşte, din ce se hrăneşte, din ce se îmbogă- 
teste Ovreul? 

Din munca productivă a sa? 

Nu! El se face organ al satisfacerii trebuinţelor şi câştigă 
atât dela consumător, cât şi dela producător. 

Cu cât se consumă mal mult, cu atât mal multe treby 
face Ovreul şi cu atât maï mult câștigă. Sporirea peste măsura 
cuvenită a trebuinţelor e cel mal de căpătenie interes şi prin 
urmare cea mal de căpătenie funcţiune a lul. 


"a 


CT 
L> 


Încăreat cu fel de fel de lucruri folositoare şi nefolositoare, 
bune şi rele, Ovreul strebate prin toate păturile societății, 
purtând pe frunte devisa „bun Si eftin.*“ Dacă lucrurile sunt 
cunoscute, el îndeamnă pe oameni să cumpere şi să consume 
din ele maï mult decât de obiceiii; eară dacă sunt necunoscute, 
el le recomandă ca lucruri minunate şi îndeamnă pe oameni 
să se deprinză cu ele. 

Dacă ne vom da seamă despre trebuinţele unui sat isolat 
şi vom pune un singur Ovrei în mijlocul lui, ne vom încredința 
că peste câţi-va an! suma de trebuințe a aceluia-şi sat se va 
fi sporit cu 20 —400/0. În zece ani oamenii se vor fi deprins 
cu o mulţime de lucruri de nimic. 

Ast-fel trebuintele societăţii române în timp de cel mult 
25 ani s'aŭ sporit cu cel puţin 1000%/0. 

Negreşit sporirea trebuinţelor ar fi un fel de progres, care 
ne împinge la sporirea produeţiunei. Nu trebue însă să trecem 
cu vederea, că trebuinţele sporite în urma înriurirel  ovreieşti 
sunt cu desevirşire numai trebuinte de lues, trebuinţe streine 
de firea noastră şi chiar trebuinţe demoralisătoare. 

În acest chip, turburând economia şi buna orânduială în 
viaţa, noastră şi trăind din rodul muncet noastre, Ovreit jignesc, 
ba chiar pe alocurea fac peste putinţă sporirea populaţiei ro- 
mâne din ţară, în vreme ce eï înşi-şi se sporesc în proporțiuni 
înspăimântătoare. 


VII. 


Ni se propune cu toate aceste să mal dăm Ovreilor voie 
de a se așeza prin satele noastre, ba chiar să le acordăm 
dreptul de a-şi cumpăra moşii. 


Atât ar mal trebui! 
Atunci, când s'ait împroprietărit țăranii, bărbaţi noştri de 


53 


stat n'ait voit să înțeleagă dou lucruri: că populațiunea era 
prea puţină Si că stadiul de desvoltare economică nu era destul 
de înaintat pentru împroprietărirea, în condiţiunile, în care s'a, 
făcut, 

Li s'a dat familiilor de ţărani câte o porţiune de pământ 
cam atât de mare ca în ţările apusene. Dar’ în vreme-ce fami- 
liile de plugari din ţările apusene, în stadiul lor de desroltare 
sconomică, pot trăi din această porţiune de pământ, familiile 
de ţărani dela noi nu pot trăi. 

Pe timpul împroprietărire! prăsirea de vite covirşea în 
gospodăria ţeranilor noştri plugăria. Se ştie insă, că prăsirea 
de vite cere muncă puţină, dar’ pământ mult. Pe când erai 
clăcași, țăranii români îşi păşteaii turma pe moşia boierului; 
îndată însă ce aŭ fost împroprietăriți, aŭ remas cu vitele fără, 
de păşune. 

Se înţelege, ţăranul împroprietărit ar fi trebuit să se 
apuce acum mal cu dinadins de plugărie: această transitie 
economică nu se face însă în trel ani ori în zece, nică prin 
legi votate de corpurile legiuitoare. 

În virtutea stadiului de desvoltare, în care se afla şi tot 
se mai află, ţăranul iîmproprietărit a remas dar într'un raport 
de supunere economică faţă cu proprietarul mare. Ori el e silit 
să muncească pe moşia proprietarului, pentru-ca în resplata 
muncel acesta să-i dee voie de a-și paşte vitele şi oile pe 
moșie şi de ale aduna nutreţ pentru iarnă; oră îi remâne prea 
puţin pământ arător spre a se put6 hrăni ca om neatirnat de 
nimeni. 

Dacă tot-deauna proprietarul ar exploata însu-şi moşia, 
soarta ţăranului n'ar fi tocmai rea, de oarece nică un gospodar 
cu minte nu va ruina pe oamenii, dela care atirnă valoarea 
proprietăţii sale: partea cu desevirşire mare a moșiilor sunt 
însă exploatate de cătră arendaşii, care nu aŭ nici un interes 


54 


de a cruța oamenii şi pământul, ci caută să tragă pe cât se 
poate de multe foloase din posesiunea lor vremelnică. 

Relele urmate din aceasta le cunoaşte tot Românul. 

Maï e însă un răi tot atât de mare, despre care numai 
puțini şi-aii dat seamă. 

Fiind-că ţăranii erai prea puţini şi porțiunile ce li s'aii 
dat erai prea mici, aŭ remas prea multe proprietăți mari. 
Lasă că abia mal remân în ţară plugari, care să nu fie siliți 
a munci pe pământul altora, dar’ nici nu sunt destule braţe 
pentru exploatarea acestor proprietăţi. 

Pentru aceea ţăranul nostru e silit a munci mal mult 
decât se cuvine după nutremântul săi, slăbește şi piere văzând 
cu ochii. 

Ce se întâmplă, în sfirșit, cu sporul populaţinnei de munte, 
cu aşa numiții însurăţel?! 

Legea prevede, ca să li se dee pământuri din moşiile 
statului. Înţelepţii legiuitori aŭ trecut însă cu vederea, că 
teranif nu se aşează unde ne place nout, ci unde le priiesc 
condiţiunile climatice, economice şi etnologice. Ai mai uitat 
apoï leginitorii un alt lucru: că dacă voiaŭ să dee însurățeilor 
pământuri din moşiile statului, nu se cuvenea să angajeze toate 
aceste mosit în budgetul normal. 

Într'un cuvânt legea privitoare la însurăţe! este şi remâne 
o literă moartă şi proletarii se sporesc în proporţia în care se 
sporeşte populaţia şi în care ţăranii îşi vend averea. 

Si nu credem că din aceşti proletari vom lua un contin- 
gent de braţe pentru industrie. Câtă preme exploatarea agricolă 
are trebuinţă de braţe, proletari! rămân proletari agricoli, adică 
hilott în puterea cuvântului, felahi ! 

Vă închipuiţi acum un boier Ovreŭ încuibat în curtea în- 
temeiată de vre unul dintre fraţii de arme al lut Mihai orl al 
lui Stefan. 


55 

El şade deocamdată teapen în scaunul boieresc; feciorii îl 
es la vênătoare şi se sburdă prin sat; vătavul lui împarte po- 
runef şi adună comori; clienţii luï vând sătenilor rachiii şi marfă 
mărunțişuri, împrumută parale, stati la sfat şi hotăresc trebile 
satului, ale scoalei, ba chiar ale biseriil, căci, într'un stat civi- 
lisat ca al nostru, şi ea atârnă de comună. 

Ce fac în vremea aceasta acel bieţi români, al căror strč- 
buni aŭ îngrăşat cu sângele lor pământul stăpânit de Ovreu? 
ce fac aceşti bieti plugari, ce prin munca lor sporesc comorile 
stăpânului şi îi nutresc desfrinările? ce facem nol, aceştia care 
ne hrănim cu plăcutele gândiri liberale şi naţionale?! ce se 
alege de viitorul la care visăm!? 

Şi astă-zi, îndustul e şi astă-zi românul stăpânit de Ovreŭ ! 

E însă cu putinţă să între în capul nostru gândirea nebu- 
nească de a vedé cum, chiar în virtutea legilor croite de noi 
înşi-ne, Românul ajunge a fi hilot al Ovreului!? 


XIII. 


De mult âncă Ovreil rivnesc la proprietatea pământurilor 
din România, 

Sunt roditoare aceste pământuri, şi oamenii, car! le mun- 
cesc, sunt răbdători şi supuși. 

Mulțumită lipsei noastre de cumpăt gospodăresc, cele mal 
multe din moşiile rămase dela părinţii noștri sunt ca şi vândute, 
şi nu rămâne decât să dăm Ovreilor dreptul de a se declara de 
proprietari legiuiţi al lor. 

Na trecut âncă anul, decând un „mare şi eminent“ băr- 
bat politic din România, un Român, ba chiar un „fiii al po- 
porulul“ îşi da silinţă să dovedească lumii adunate la Athenei, 


56 


că nu vom puté scăpa din strimtoraróa noastră financiară decât 
dacă vom schimba capitalul de domenii cu alte capitale mai 
mult or mal puțin industriale, dacă vom face o conversiune a 
datoriilor publice, adică, în vorbă curat românească, dacă vom 
vinde moşiile pe hârtii — „al pari.“ 

Cine să le cumpere? 

Aceia, cari aŭ hârtii. 

Nu a trecut âncă un an de zile decând guvernul a crezut 
de cuviință a pune în circulație „bilete hipotecare. “ 

Aceste bilete circulează astă-zi cu agio. 

Pentru-ce? 

Mal ales pentru-că cu asemenea bilete se pot cumpăra mo- 
şi! de ale statului. 

Tocmaï se urmează negoţierile pentru rescumpărarea, căilor 
ferate române. 

E vorba de un mare succes patriotic. 

Prea bine! Să fie succes; dar toate aceste evoluţiuni finan- 
ciare aŭ un singur înțeles: folosindu-se de Ovrel şi de incapa- 
citatea, — să zicem numai de incapacitatea 一 bărbaţilor noştri 
politici, Germania voieşte să căştige un drept de stăpânire asu- 
pra pământului Românesc. 

Direcţia firească, *) în care prisosul de populaţie al Ger- 
maniel ar trebui să se răspândească, e valea Dunărel. Decând 
o parte a teritoriului Carpaţilor a căzut sub stăpânirea Habs- 
burgilor, Nemţii mereii se varsă pe valea Dunăre în jos, încât 
astă-zi se află ca pete mai mari ort maï mici printre Dunărea 
și Laita, printre Dunărea şi Tisa, în Banatul Timişorii, în ţinu- 
tul Crișurilor, ba chiar în Ardeal (afară de Saşi, aşa numiții 
Şvabl veniţi de curând) şi în Bucovina. 


*) Zic oamenii de autoritate din Germania. 


57 


La Orşova şi la Mamornita sunt însă dou& puncte, peste 
care aceşti colonişti nu aii putut âncă trece. Nemţii numesc 
acest curent „Der Drang nach Osten,“ pornirea spre Orient: la 
hotarele pământului Românesc această pornire se înfundă. 

Capitalele angajate în România sunt menite a fi puterea 
desfundătoare. 

E în această ţară un mare gol în populațiune şi lucrul 
firesc e, ca popoarele de dimprejur să aibă tendenţa de a um- 
plé cu prisosul lor acest gol; chiar mai firească e însă ten- 
dența noastră de a-l umple înşi-ne din sporiul populaţiunei ro- 
mâne, şi pentru aceea nu am dat pănă acum nimenui dreptul 
de a pune colonii streine pe pământul nostru. 

Ovreil aŭ un mare interes de a face, ca România să acorde 
acest drept — în deosebi pentru colonii germane. 

E în ţară un prisos de pământuri şi în deosebi un foarte 
mare prisos de proprietăți marl. În aceia-şi vreme e mare lipsa 
de capital de bani, de capital de braţe şi de capital intelectual. 
În sfirşit, greutăţile transportului sunt în deobşte mari. După 
toate aceste, ţiind seamă de productivitatea pământului, valoarea 
reală a moșiilor e foarte mică. Şi chiar mal mic e preţul lor 
curent, de oare-ce nu numai a'roape toate moşiile statului, ci 
totodată şi foarte multe din moşiile boierilor sunt oare-cum 
scoase la mezat. 

Daţi acum Ovreului dreptul de a cumpăra această marfă 
eftină şi peste câţi-va an! nu veți mai fi în stare să-l tăgă- 
duiţi dreptul de a-şi aduce din Germania muncitori buni şi 
inteligenți, care vor urca valoarea pământului şi vor spori 
capitalul băgat în el ast-fel, că moșia cumpărată acum cu 
200,000 lei noi peste câţi-va ant, după ce se vor fi înlăturat 


impregiurările, cari o depreciază, se va vinde cu 500,000 şi 
chiar mal scump. 


58 


E un mare folos acesta pentru ţară! -- Da! fără îndoială; 
dar’ e o lovitură de moarte pentru poporul românesc. Şi par'că 
din punctul de vedere al nostru e mai bine, ca pe acest pământ 
să se adăpostească pe ici pe colo câte un român de 0 camdată 
sărac, decât ca numal decât să vedem redicându-se printre coli- 
bele hiloţilor români palate de oameni bogați. 

Cât pentru Nemţi, if primim bucuros în mijlocul nostru, 
de oare-ce sunt un element, care ne aduce o cultură adevărată, 
eară nu coruptă ca aceea a Ovreilor; îi primim însă în locul 
Ovreilor, nu impreună cu dânşii. Dacă astă-zi Nemţii sunt 
întimpinaţi Ja no! cu oare-care răceală, causa e numai fiind-că 
îi ştim ca pe nişte susţiitori a Ovreilor. 

Dar’, cu toate aceste, coloniile germane nu le primim 
bucuros. Nu ne pare de loc adevărat, că pornirea Germanilor 
spre Orient e firească. Pe cât ştim, toate popoarele, ba chiar 
toate vietăţile din preajma Europe! aŭ tendenţa de a migra 一 
nu spre Orient şi Nord, — ci spre Occident şi Sud. Chinejii 
sunt aceia, cari încep să migrezeispre Orient şi Ovreii, ce par a 
face în migrarea lor ocolul pământului. 

Toate vietăţile şi toate popoarele europene migrate spre 
Orient incetul cu încetul degenerează. Ast-fel şi coloniile ger- 
mane ce s'ar așeza pe pământul românesc, în loc de a fi în 
ţara noastră un element de cultură, ar căde și ar spori numai 
greutăţile vieţii noastre publice. 

Direcţia, firească a migraţiunei popoarelor apusene © spre 
Africa, şi mal ales spre America, unde le merge bine. 

Motive politice, economice și motive de apropiare aŭ abătut 
pe o parte din emigraţiunea germană spre Orient şi autorităţile 
germane n'a decât să se încredinţeze, dacă Şvabil din ţara 
Ungurească, din Banatul Timişorii, din Ardeal şi din Bucovina, 
dacă îndeobşte coloniile germane din Orient sunt or nu sunt 


— 


59 


degenerate. Nu mai vorbim de Saşii din Ardeal, care, în ciuda 
privilegiilor de care s'au bucurat, se sting văzând cu ochii şi 
își lasă satele Romanilor „sălbatică“ năvăliţi de prin înfundă- 
turile Carpaţilor; întrebăm numal, ce sa ales de coloniile 
șvăbeşti din Ardeai şi dacă populaţia şvăbească din ţara 
Ungurească şi din Banat se sporeşte, ori scade. 

Niel noi, nici Germanii nu ar trage folos din realisarea 
unei asemenea idei de colonisare: singurii, care s'ar folosi, ar 
fi Ovreil cu capitalele lor înzecite. 

Dar’, în sfirşit, ce ne pasă, dacă adevărul e acesta ori 
altul; aceia, pe cari el îl priveşte, să se lămurească înşi-şi 
asupra lul. 

S'a zis de multe ori, că România e ţara improbabilităţilor 
şi că la Români toate sunt cu putință. 

E însă un lucru, care chiar nici în România nu e cu 
putință, fiind-că el ar fi în protiva tradițiunilor ţării: părinţii, 
bunit şi străbunii noștri chiar nici Sultanului nu i-ai dat 


dreptul de a stăpâni pământ românesc, şi aceşti bătrâni ştia 
ce fac. 


XIV. 


Pun la acest loc în vederea cetitorului două hrisoave Dom- 
neşti, luate din cartea D-lui Cesar Boliac intitulată, „Mânăstirile 
din România“ şi publicată la anul 1862. Din parte-mi nu adaug 
nici un cuvânt la ceea ce aŭ zis înţelepţii şi de popor iubitorii 


noştri bătrâni, ci las ca hrisoavele să-și facă însele impresia 
bine-cuvêntată : 


60 


1039, 
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfintului 
Duh amin. 


Noi Io Mateiu Basarab cu darul lui Dumnezeii Domnitor şi biruitor 
a toată ţara Românească, âncă şi unor părţi de peste munte a Almaşiului 
şi Făgăraşului Domn iproci, tuturor dimpreună, aşijderea şi fie-căruia câte 
unul deosebi, cărora se cade a şti şi a înţelege de acest lucru, locuitori- 
lor ţărei noastre Românesci dintre amândouă rândurile, aşa duhovnicilor ca 
şi mirenilor, prea luminaţilor Domni, prea sfinţilor Mitropoliţi, de Dumne- 
zei iubiţilor Episcopi, prea cinstitilor Arhimandriţi, cinstiţilor igumeni, cu 
bună mândrie Protopopi şi preoţi şi diaconi şi a tot cinul bisericesc, aşij- 
derea celor de bună rudă boieri mari, cinstiţi şi socotiți sfetnic, dregători, 
judecători şi a toată mesererea tocmitori ai ţărei şi tuturor boierilor mari 
şi mici aï ţărei noastre, iubiţilor credincioşilor noştri ceşti de acum cari 
sunteţi de față şi cari vor fi după aceea în veac, pentru că după abiceiul 
ce s'ail înrădăcinat în toată lumea cu voia şi cu învăţătura Domnului nostru 
Isus Christos de rândul sfintelor Monastiri, fostu-s'aă întărit şi aici în ţara 
noastră de în zilele vechi, şi de în descălecata ţărei obiceiu ca acela, facem 
ştire cu acest hrisov al nostru a zidi buni Si de Dumneze iubitorii cre- 
ştini, Domnii şi Mitropoliţii, Episcopii, boierii şi fie-cine de împuternicii 
locuitorii țărei, case Dumnezeesci, sfinte Mănăstiri, aşa prin munţi, prin 
păduri ca şi prin oraşe întru mulţimea slavei numelui lui Dunmezeŭ şi întru 
lauda preacuratei şi a tuturor sfinţilor lui Dumnezeii, şi întru locuința şi 
hrana acelor cari după cuvântul sfintei Evangelii lumea Si ale lumei toate 
aŭ lăsat şi aŭ mers după Dumnezei, şi întru vecinica pomană a lor şi ertă- 
ciunea păcatelor şi întru cinstea țărei, şi ale întări cu moşii şi cu averi 
clătitoare şi neclătitoare, cari obiceiuri şi s'a păzit pănă în aceşti ani şi 
vremi de acum mai de pe urmă când se întemplă de stătură a fi Mitro- 
poliţi şi Domnitori erei oameni străini nouă, nu cu legea sfintă ci cu 
neamul, cu limba, şi cu năravurile cele rele, adică Greci; cari după ce 
nu se îndurară nici se leneviră în viaţa biruinţilor a ismeni şi a pune 
jos obiceiurile cele bune bètrâne ale tëre, pentru care stricăciune a 
obiceiurilor curând le fu a aduce şi țara la risipire destverşită şi 
la pustiire, şi pe densa pustiind-o, nu se ruşinară, mică se temură 
a atinge năravul lor cel văii şi de sfintele Mănăstiri Domnesc ale 
țăreă, ci îndrăzniră a călca obiceiurile Mănăstirilor, şi pravilele ctitorilor 


61 


Domnilor, bătrâni, ce aŭ fost legiuit ei de sfintele Mănăstirile lor, a le pune 
jos şi a intra în blestemele lor, şi spurcându-şi mânile lor cu orbitoarea 
mită, subt hicleană taină, începură a vinde şi cărciumărì sfintele Mănăstiri 
ale ţărei şi lavrele Domnesci ale supune metoaşe dajnice altor Mămăstiri de 
prin tura Grecească şi dela St. Agura, făcându-le hrisoave de închinăciune 
fără de ştirea sfatului şi fără de voia soborului şi a nimului din locuitorii 
țărei, ca să le biruiască şi să le moștenească în veac; de care lucru bine 
venise vremea cuvântului lui David sfint Prooroc şi împărat a-l zicere şi 
noi cu putinel numai schimbându-l: „Doamne veniră străini în moşia 
„noastră şi-şi spurcară mânile lor cu mite, şi îndrăsniră a vinde, 
„Şi a cărciumări sfintele tale şi a goni pe moșneni, şi în trudele şi 
„ostenelele lor a băgă pe străină, fum de ruşine şi de imputăciune 
„vecinilor mostri;“ ci milostivul Dumnezeii nu de tot şi pănă în sfîrşit 
ne prididea străini ca aceia, nici aŭ trecut rugăciunile, lacrămile, suspi- 
nile acelor părinţi „duhovniceşti goniţi de străini de prin locuinţele lor în 
silă fără dreptate, ci iară-şi întorcându-şi mila cea mare Dumnezeească 
spre această săracă de ţară, şi pomenind milele lui cele de demult ce aŭ 
fost făcut cu neamul nostru Băsărăbesc, cu cei Domni moşnenii tëre) cari 
a multe Mănăstiri si biserici fură ziditori şi miluitori, şi aceleaşi mile de 
demult vrind a le înnoi iarăşi aceluiaşi neam Basarabesc spre gonirea din 
țară a străinilor, şi spre adunarea moşnenilor ţărei, adusu-și-ai aminte de 
noi cari suntem mai sus zişi lo Mateii Basarab şi ne aŭ adus din ţări 
străine de unde eram goniţi de străini şi bribeagi de răul lor, şi ne aleasă 
la domnia ţărei, şi ne ridică la scaunul moşilor noştri. Deci când ne aşe- 
zarăm cu mila sfinţiei sale a fi biruitor terei şi ţiitori de steagul împără- 
tesc, atunci adunatu-s'al tot soborul țărei înaintea noastră gi. duhoynicesc- 
ŞI mirenesc, carii plecând | genuchele lor toţi înaintea noastră cu Tacrămoasă 
irigare aŭ jeluit şi s'au plâns în înaintea noastră de strimbătatea ce aŭ 
răbdat dela străini, nu numai ař-l-altă fară ci şi sfintele Mănăstiri cum 
scrie maï sus. Drept aceea, noi ce suntem mai sus zişi Iw Mateiii Basarab, 
din înaintea adunărei a toată ţara cu sfatul şi cu voia a tot soborul, aşa 
am tocmit, cum acele sfinte lavre Domnesci, cari le aŭ închinat acei Domni 
şi Vlădici străini, pentru mită, fără voia şi fără de ştirea nimului, de le 
aŭ supus metoaşe dajnice altor Mănăstiri din ţara Grecească, din sfinta, 
Agura, şi de pe aiurea, însă Mănăstirile anume: Tismana, Cozia, Argeşiul, 
Bistriţa, Govora, Dealul, Glavaciocul, Snagovul, Cotmeana, Valea, Rincăcio- 
vul, Mislea, Bolintinul, Câmpu-Lung, Căldăruşani, Brâncovenii, Sadova, Ar- 


62 


nota, Gura-Motrului, Potopul, Nucetul, Tinganul, acele toate să fie în pace 
de călugării străini, cărora li sai fost dat pentru mitele lor, şi să aibă 
a trăi Mănăstirile într'acea s'obozie ce aŭ avut mai de înainte pe acea 
pravilă şi tocmeală cum ai legiuit ziditorii şi ctitorii lor, şi să aibă a fi 
pe seama ţtrei cum aŭ fost de veac, însă alegând afară acele Mănăstiri 
măcar Domnesci, măcar boieresci cari singuri ctitorii le aŭ supus metoaşe 
cine unde aŭ vrut, acelea să fie supuse şi stătătoare călugărilor străini însă 
după cum vor fi scris şi legiuit ctitorii în cărţile lor de închinăciune pe 
acea, tocmeală ne schimbată să trăească; eară Mănăstirile ce le aŭ coprins 
călugării străini pe mită, să fie lipsiţi de densele, şi să aibă a locui în- 
îrînsele călugării țărei, şi să aibă a li se lua și cărţi, hrisoave şi ori-ce 
direse vor avea pe dânsele de la cei Domni şi Vlădici străini; cară de le 
vor şi ascunde, şi le ar scoate în înainte ori în ce vreme, nici odinioară 
crezute, primite, nici în seamă băgate de niminea să nu fie, ci âncă luate 
dela mânile lor să fie, şi să se spargă ca nisce lucruri fără dreptate, şi 
cu strimbătatea mitei făcute în Si şi fără voia soborului ţărei; eară cine 
din Domni, cari va alege Dumnezeii după petrecerea noastră, sai din Viš- 
dici, saŭ din Episcopi, sal din boieri şi puternici, se va ispibì vre odinioară, 
pentru mită sai pentru rugăciunile şi alniciile călugărilor străini, sai cu 
îndemnarea a cui-va din străini saŭ din ţară a primi acele cărți sai hri- 
soave ascunse de dânşi ce se ar arăta vre-o dată, şi acest hrisov al nostru 
care este cu sfatul, cu voia a tot soborul ţărei făcut, va călca şi în seamă 
nu îl va băga şi va închina şi supune vre una din mănăstirile ţerei veri 
din acele ce ai fost vândute şi cărciumărite de acei străini, veri din care 
naŭ fost, acela om, Domn fie, Mitropolit fie, Episcop fie, sau ori-ce boier 
mare va fi, ori străin, ori din ţară, acela om dimpreună cu îndemnătorii 
lui, sa aibă a moşteni blestemul soborului, arbiereilor, igumenilor şi a toţi 
preoții ţărei, care blestem 'naintea noastră şi naintea adunărei a 
toată tara în sfintele odăjdii îmbrăcaţi şi cu făclii aprinse în mână în- 
fricoşat şi groasnic făcutu'l-ai, şi blestemând stinsu-s'ai făcliile cum este 
legea blestemului, care blestem într'acest hrisov al nostru arătămu-"] şi 
noi, şi °l punem în 'nainte, cum pe om c'acela carele va îndrăsni a sparge 
această sohornicească legătură dimpreună cu îndemnătorii lui să-l spargă 
Domnul Dumnezeu, să 'Y viă cursa care nu o ştie! şi vânătoarea ce "i aŭ 
ascuns să "1 cuprinză, și într'acea cursă să cază, să "i fie curtea lui pustie, 
Si întru locaşul lui să mwaibă cine locui, să se șteargă numele lui din 
cartea vieţei, şi cu direpţii să nu se scrie, să puie Dumnezeu pe pëcătosul 


63 


asupra lui şi diavolul să stea da dreapta lui, când se va judeca să easă 
osândit, şi rugăciunea lui să fie întru pëcat, şi să fie zilele lui puţine şi 
dregătoria lui să o iea altul, să fie feciorii lui rămaşi săraci şi muicrea 
lui văduvă şi să fie goniţi din casa lor, datornicii să caute toate câte sunt 
ale lor, să jăfuiească osteneala bă, osfintitori să n'aibă, nici să fie cine- 
va a-l milui, să fie feciorii lui de peire, într'un neam să se măture po- 
mana lui, să se pomenească strîmbătatea părinţilor înaintea lui Dumnezeii 
şi păcatul, mânia să mu se curăţească, ce să fie înaintea lui Dumnezei 
pururea, să cază de vrăşmaşii lui îndeşert, să gonească vrăjmaşul pe su- 
fletul lui şi să-l ajungă, şi să calce în pământ viaţa lui, şi vestea lui în 
ţearină s'o puie, şi să se măture de pe pământ pomana lui, și la sfirşe- 
nie să se iea cu păgânii, şi în diua de înfricoşata judecată să nu vază 
slava lui Dumnezeii, şi foc şi spuză, şi vênt viforit să "i fie partea paha- 
rului lui împreună cu Iuda şi cu Arie; şi acestea să se întâmpleze lui a 
Je nemeri în valea matcei focului cu de trei ori anatema a 318 sfinţi pă- 
rinţi dela soborul Nicheei. Aşijderea cară-şi împrotivă cine va cinsti şi va 
păzi neclintită această sobornicească tocmeală dintr'acest hrisov al nostru, 
şi-l va mai întări și cu hrisovul lui, pe acela să-l auză Dumnezei în zi 
de grijea lui, să-l sprijinească numele Dumnezeului lui Iacob, să-i trămită 
ajutor dela sfintul şi din Sion, să-i folosească, să-l blagoslovească Domnul, 
şi să vază tot binele în toate zilele vieţei lui, să-i dea Dumnezei zile lungi 
şi blagoslovenie în veacul veacului, să se lumineze timpuriu lumina lui, 
să-i meargă înainte dreptatea lui şi slava lui Dumnezei să-l cuprinză, să 
răsară lumina lui la întuneric, şi întunericul lui să fie ca o amiază-zi, şi 
să fie Dumnezeul lui cu dânsul pururea, şi să se sature cum cugetă sufletul 
lui; acela la săvârşenie după moarte să intre în bucuria Domnului Dumne- 
zeului stă, şi în veac să fie părtaşiu al bunătăţei ca acelea care ochii 
mail văzut, urechia nai auzit, şi la inima omului maŭ venit, carea aŭ 
gătit Dummnezeii celora çe iubesc pe dânsul, care Dumnezeii locuiesce în 
lumina, cea ne apropiată, cela ce este blagoslovit în veci amin; şi către 
mai mare credinţă a acestui lucru sobornicesc mărturii aducem într'acest 
hrisov al nostru cinstiţii şi credincioşii sveadnicii Domniei noastre şi dre- 
gătorii ţărei duhovnicesci şi mireanii, chir părintele nostru Arhi-mitropoli- 
tul Vlădica Teofil al ţărei Românesc, chir Ignatie Episcopul sfintei Episcopii 
Rimnicu, chir Stefan Episcopul sfintei episcopii Buzăului, Pan Teodosie vel 
han, Pan Hrizea vel dvor: Pan Grigorie vel log: Pan Radu vel vist: Pan 
Preda vel spat: Pan Buzinca vel Cluc: Pan Socol vel Stol: Pan Radu vel 


64 


com: Pan Vucină vel Pah: Pan Constantin vel Post şi Is: singura zisa 
Domniei mele, şi eară-şi pentru acea tărie a credinţei cu mâna noastră am 
iscălit şi pecetia cea mare a ţărei noastre a o lega am preporuncit, şi am 
scris eù Pirvul Radulovici. Dată în palatul nostru cel de căpetenie în ce- 
tatea de Dumnezeu păzită în Bucureşti. Luna (fără) 28 zile. Anul dela, 
facerea lumei 7147 eară dela mântuirea lumei 1639 ear al Domniei noa- 
stre al şeaptelea an. 


Pecetia Dom- 
nească, există, 
Jo Aateiù Voevod în original, 
fiind din cele 
atirnate. 


(u mila lui Dumnezeii Domn. 


1669 Decembre 9. 


Cu mila lui Dumnezeii lo. Radul Voevod şi Domu ţărei Ungro- 
Vlahiei. Dă domnia mea această poruncă a domniei mele, ca să fie de 
mare credinţă cinstiţilor Arhierei, prea cuvioşilor Arhimandriţi, şi igume- 
nilor de pre la toate sfintele Mânăstiri şi tutulor boierilor celor mari şi 
al duoilea, şi tutulor slujitorilor, popilor, diaconilor, şi a tutulor ţăranilor, 
câți se află vieţuitori în ţara Domniei mele, ca să se știe că domnind 
Domnia mea pănă al patrulea an, şi miluind domnia mea pre oameni 
streini pre Greci, cu boerit şi cu slujbe, cară ex începură a face şi 
a adauga lucruri şi obiceiuri rele în țara Domniek mele, care lucruri 
şi obiceiuri Arhiereiă şi tot sfatul Domniet mele şi toată țara nu 
le-ai mai putut obienui vedend că sunt de mure pagubă tëreí, pentru 
aceia Domnia mea am socotit de am strîns toată fara, boierii cei mari 
şi mică, roşii şi Magili şi toţi slujitorii, de am sfătuit cu voea Domniei 
mele pentru atita pustiire şi sărăcie a țărei, de am căutat să se afle 
de unde cad acele nevoi pre țară, de care lucru aflat'am Domnia mea 
si am adevărat din preună cu toată tara cum żoate nevoile şi sărăcia 
eră este de la Greci streini, care amestec Domniile şi vind țara 
fără de milă, şi o precupese cu camete asuprite, şi dacă vin în ţară 
şi apuc la dregătorii, că nu socotesc sii mble după obiceiul tëreï, ci 
strie toate lucrurile cele bune şi adaog legi rele şi usuprite şi vindări 
întru boierimea ţărei, cari Dumnezeii nu poftesce, şi âncă şi alte slujbe 


le-aŭ mărit și le-aii redicat foarte ca să-şi îmbogăţească casele lor, 
şi âncă alte multe obiceiuri rele aŭ arčtat spre oameni ţerei, nesoco- 
tind pre nici un om de ţară, streinånd oamenii ţerei de către Domnia 
mea cu pisme şi cu năpeşti, asuprind şi sărăci fără de milă, şi 
aretând mare vrăşmăşie către toți oamenii ţărei, mai virtos un Necula, 
Sofialiu ce aŭ fost Clucer, şi Balaş ce aŭ fost Paharnic, boicrindu-se cu 
mite, şi fiind mozviri vindea în tot ceasul pre boierii ţărei la Domnia mea, 
cu piră de cap precum li s'aŭ aflat pirile lor făţişat şi âncă fara o aŭ 
dat în jaf; deci vădend Domnia mea nişte lucruri ca acelea, socotit'am 
Domnia mea din preună cu tot sfatul ţărei de am făcut Domnia mea 
legătură, şi mare jurământ, de am jurat Domnia mea ţărcă pre Sfânta 
Evangelie, cu mare afurisanie ”naintea cinstitului şi prea Sfinţitului părin- 
telui nostru al ţărei, chiar Teodosie Mitropolitu, şi din naintea părintelui 
Serafim Episcopul de la Rimnic, şi a părintelui Grigorie Episcopul de la 
Buzăi, în Sfânta Mitropolie cea mare din scaunul Domniei mele din Bucu- 
resci. unde este hramul mare Împărat Sfânt Constantin Eleni, şi după 
jurământ cu tot sfatul ţărei, călca”am Domnia mea acele obiceiuri rele, 
şi le-am pus Domnia mea toate jos, şi am scos pre atei Greci streină 
din tară afară ca pre nişte oameni rëi şi meprietină aï țereă, şi am 
tocmit Domnia mea aste lucruri bune, ca să fie de folos ţărei şi domniei 
mele, ca şi cum cele legă şi obiceturi bune ce le-ai, fost tocmit cet 
Domni betrână din nainte ce li se fericea azi viața lor şi li se 
cunosc tocmelile lor, că aŭ fosi de folos terei, şi încă eară am mai 
socotit Domnia mea împreună cu tot sfatul ţărei, Mânăstirile cele mari şi 
cele mici, cari nu sunt închinate printr'alte părţi streine pre la alte mână- 
stiri, acela încă să aibă a-şi pune igumeni Români după obiceiul şi 
tocmeala lor, eară om strein Grec să nu fie volnie nimenilea a pune, nică 
ale închina, ca să fie metoaşe altor Mânăstiri, aşijderea şi la biserica 
“ Domniei mele din curtea Domnească âncă am tocmit Domnia mea să nu 
mai fie oameni streini călugări Greci, ci să fie popi mireani români precum 
aŭ fost şi mai din nainte vreme, pentru-că aceştt oamenă streini Greci 
maŭ fost nică 0 dată ţărei şi Dommiei de folos, ci tot de pagubă şi 
de stricăciume ca nişte oameni răi şi fără de frica, lui Dumnezei, ca 
şi în zilele r&posatului părintelui Domniei mele. lo Leon Stefan Voevod, 
şi atuncea Grecii eară aŭ fost împresurat țara cu vinztrile şi cu 
cametile ca şi acum pănă ce "i aŭ fost scos, ţara şi părintele Domniei 
mele cu mare ocară de aici din ţară ca pre nişte oameni răi, precum am 
[10,370.] ' 5 


06 


văzut Domnia mea şi cartea răposatului părintelui Domniei mele întărită 
cu mare blestem şi afurisanie. Aşijderea Si Domnia mea âncă am înoit şi 
am întărit cu această carte a Domniei mele, cu mare blestem şi legătură, 
pre tocmeală şi aşedămint ce scrie mai sus, şi după jurământ pus am 
Domnia mea şi blestem, cum de'mi voiii călca Domnia mea această legă- 
tură, şi jurămint, acela blestem să fie tot asupra capului Domniei mele, 
şi a case Domniei mele, eară pre carele va dărui Domnul Dumnezeă a fi 
Domn în urma noastră ţărei Românesci, âncă 'l rog cu numele lui Dum- 
nezeŭ, să aibă a cinsti şi a înoi şi a întări această legătură, pre tocmeală 
cum scrie mai sus, eară cine va călca şi va sparge această legătură și 
carte a Domniei mele, acela să fie proclet şi blestemat de Vlădica Christos, 
şi afurisit de 318 părinţi cei de ia Nicheia, parte să aibă cu luda şi cu 
afurisitul Aria la un loc cu alalţi necredincioşi Ovrei, cari strigară asupra 
Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos zicând, luaţi-l! luaţi-l! şi 
răstigniţi pre EI, sângele lui să fie asupra lor şi a feciorilor lor, întru 
netrecuți veci Amin, Amin, Amin. Bată martori aşează Domnia mea: 
George marele Ban, Mareş marele Vornic, Radul marele Logofăt; Şerban 
marele Spătar, Neagoe marele Clucer, Michaiii marele Postelnic, George 
marele Stolnic, Papa marele Comis, Stoica marele Pitar. Ispravnie Radul 
Năsturel vel-logofăt. Şi am scris eŭ Dumitrașco logofëtu în residenţa cetăţei 
Bucureşti în anul dela zidirea lumei (7177), cară dela întruparea fiului 
lui Dumnezeii 1669 Decembre 9 zile. 


i 
- | Pecetia | 
lw. Radul Voevod | Dă usucă, | 


XV, | 


A fi, ori a nu fi! asta e vorba cea mare. 

Chiar cu „puţinele“ drepturi, de care se.bucură, Ovreil 
aŭ ştiut să se facă stepâni pe vistieria, po moşia și pe toată 
lucrarea noastră economică; chiar fără să aibă dreptul de a luă 
parte la viaţa publică, el înrîuresc asupra, lucrări! noastre, ne 
jignese şi ne bagă în strimtorare; chiar fără să-I fi dat voie 
de a-şi cumpără moşii, de a locui la ţară şi de a se amestecă 


67 


în trebile noastre comunale și judeţene, eï se sporesc şi scad 
în acela-şi timp numărul românilor cu câte cel puţin 50,000 
suflete pe an; chiar în împregiurările de astă-zi ef sunt o primej- 
die, pe care numal neobosita muncă a mal multor generaţiuni 
va pute s'o înlăture: maï daţi-le şi drepturile, de care sunt 
lipsiți; aveţi milă de denşii, căci şi eï sunt oameni; daţi-le 
moşia părintească şi speranţele nepoților voştri, daţi-le tot co 
vi-a mal rămas, pentru-ca nu cum-va lumea să crează, că sun- 
teţi un neam barbar. 

Frica luy Dumnezei şi iubirea de oameni a străbunilor 
noștri a deschis Grecilor comorile ţării; vol lăsaţi ca, pentru 
cinstea înaltelor principii umanitarii, Ovreii să iea pământul de 
subt picioarele voastre. 

Grecii erai creștini şi neam înrudit cu noi, eraŭ puţini 
şi se încuscreau cu nol: cu toate aceste ei aproape două sute 
de ani ne-aii oprit în desvoltare. Fruntaşii terif cutrieraŭ pri- 
begi prin ţările streine; Românii cu inima bărbătească se risi- 
peaii ca haiduci prin codri; capetele bine croite se îngropait 
prin mănăstiri. Pentru aceea ziua, în care PFanarioţii aŭ fost 
alungați din ţară, este o zi mare; eară oamenii, cari aŭ luat 
parte la alungarea lor, sunt bine-cuvântaţi de noi, fiind-că eï 
aŭ pregătit viaţa, în care bătrânii de astă-zi aŭ intrat cu 
nădejde de isbutire. 

Călugării erai preoţi al noștri şi mănăstirile sfinte aşeză- 
minte de bine-facare ale religiei noastre: în dată însă ce am 
văzut că ne sunt primejdioşi călugării şi că averile mănăstirești 
ar put să fie risipite în protiva intereselor poporului nostru, 
am alungat pe aceşti călugări Si am pus mâna pe aceste averi. 
Forma, în care am făcut acest lucru, nu era bine aleasă; ni- 
meni însă nu ne-a osândit, căci eram în legitimă apărare. 

Oare Grecii şi în deosebi PFanarioţii, puteau eï să ne fin 
vre-o-dată atât de primejdioşi ca Ovreit, şi Ovreil, pot et să 


68 


facă pretenție la drepturile, ce li se cuvenea mănăstirilor? 一 
dacă a alunga pe Fanarioţi era o datorie şi a lua averile dela, 
mănăstiri un lucru legitim, cum oare trebue să prreedlăm față 
cu invasia Ovreiască!! 

Ați alungat pe Fanarioţi şi pe călugării grecești pentru 
ca să faceți loc Ovreilor? aţi luat moşiile închinate sfintelor 
aşezăminte de bine-facere pentru-ca să le daţi Ovreilor? 

Neatirnarea ţării o ați căştigat, pentru-ca să vă sinucideţi? 

Nu se gândesc oare bărbaţii noştri politici, că generaţiile 
maï tinere nu cer neatirnarea aceasta, ci le zic: Daţi-ne moşte- 
nirea aşa, cum ați primit-o vol; daţi-ne speranțele, cu care vol 
înşi-vă aţi intrat în viaţă! 


CVA E US FU NI: 


Credinţa, neelintită în trăinicia poporului român e premisa 
firească a tuturor discuţiunilor privitoare la viaţa noastră publică. 

În lipsa acestei premise orl-ce discuţiune rămâne zădarnică, 
de oare-ce oamenii, cari aŭ perdut credinţa în trăinicia popo- 
rului, din care fac parte, ori sunt lipsiţi de energie şi staii 
retrași, ori nu sunt capabili de abnegaţiune patriotică şi caută 
în viaţa publică numai asigurarea bunei lor stări particulare. 

Aceia deci, care nu cred în trăinicia poporului român, dim- 
preună cu aceia, cărora prea puţin le pasă, dacă starea econo- 
mică şi morală a acestul popor e bună ori e rea, chiar admi- 
țend, toate argumentele defășurate în această carte, fiind lipsiţi 
de instinctul vieţii noastre, nu vor trage din ele conclusiunea, 
la care ajung ei. 

Pe cât cunosc eŭ ţara aceasta, D-l ©. A. Rosetti a espri- 
mat o speranță deşeartă, când u făgăduit deputaţiunei ovreieşti, 
că âncă în cursul sesiunei acesteia Camera va desbate un proiect 
de lege, prin care li se vor acorda tuturor Ovreilor din țară, 
toate drepturile civile. 

Însu-şi ministrul de interne mărturiseşte, că âncă de mult 
năzue să căştige Ovreilor din România drepturile politice Si 


70 


civile, dar' că n'a isbutit pănă acum să înlăture oare-care 
„prejudiţi,“ *) ce fac peste "putinţă împlinirea, acestei dorinţe. 

Este în constituţia ţării un punct întemeiat pe aceste pre- 
judiţii, care implică principiul, că sunt anumite drepturi, pe care 
Ovreii nu pot să le aibă în această țară. 


Chiar dacă am admite, că o Cameră ordinară cu toate aceste’ 


ar puté să le acorde Ovreilor toate drepturile civile; nu putem 
admite, că poate să le acorde o Cameră, care nu a fost aleasă 
anume în prevederea, resolvării cestiunei Ovreilor. 

Alegerile făcute în prevederea acestei mari hotăriri şi nu- 
mai ele ne pot încredința, dacă prejudiţiile Românilor sunt, ori 
nu sunt înlăturate. 

După cea mal bună a mea convingere ele nu pot să fie. 

Sunt stări de lucruri cu totul positive acelea, din care 
resultă aceste „prejudiţii,“ şi e peste putinţă ca un popor să 
nu simtă de unde îi vine peirea. 

Cu o rară lipsă de cumpăt Ovreil „lipsiți de drepturi“ aŭ 
ajuns a se face stăpâni pe viaţa zilnică şi pe isvoarele de bo- 
găţie ale Românilor. 

Oraşele din Moldova sunt cotropite de dânşii şi, după cele 
petrecute, orl-ce Român prevede, că nici orașele din Muntenia, 
nică chiar satele nu vor fi scutite de năvălirea lor. 

Ce-i drept, mulţimea nu judecă; ea are însă impresiuni. 
Toate argumentele indicate de mine cu oare-care precisiune sunt 
în sufletele Românilor într'un fel de stare caotică, dar”, la urma 
urmelor, ele sunt în sufletele lor şi le pun în mișcare. E včd 
cu ochi! și poate că nn prea înţeleg ce s6 petrece; simt însă, 
că nu e bine şi conclusiunea, la care ajung ti, trebue să fio 
tocmal aceea, la care ajung şi eŭ, dacă judecata în adevăr in 
va fi fost dreaptă. Fù pot greşi: eŭ nu greşesc nici o dată! 

Nu poate să intre în capul unul Român gândirea de a 
vedé Ovrel în administraţia comunală şi judiţiană, în jurisdic- 
ţiune şi armată, nu gândirea, ca Românii să aibă profesori, 
deputaţi, miniştrii, ba chiar boieri Ovrer. 


*) Pe care Ovreul cu broşura le numeşte cu mult tact «prejudecăţi stupide ete.» 
Vezi pag. 5. a acestei broşuri. 


71 


EI nu ştii pentru-ce: simt însă că toate aceste sunt 
lucruri, care, la urma urmelor, nu se pot face. 

Dar’, în vreme-ce eŭ, judecând cu sânge rece, ajung la o 
hotărire bine chibzuită, ex, care simt, ajung la o isbucnire 
pătimaşă. 

Dacă magi fi crezut, că o asemenea isbucnire e cu putinţă, 
nu ași fi perdut vremea, scriind această carte. 

Sunt în această țară oameni, care şi-aii dat silință să 
deprinză mulțimea cu mişcările sgomotoase. Cine va garanta, 
că oamenii, ce se bat şi chiar se ucid la alegeri, vor privi 
nepăsători, când camera discută cestiunea Ovreilor? 

Înainte de resboii un ziar din capitală zicea, că Românii 
sunt un popor moleşit, ce are nevoie de a i se lăsa sânge. 

Sângele a curs, şi Românii aŭ dovedit că nu sunt un 
popor moleşit, ci niște oameni, care se urnesc,anevoia, dar’, puşi 
odată în mişcare, nu se mai opresc decât la țelul ce şi-aii pus. 

Cine va garanta, că Curcanul şi fraţii Curcanilor, care 
s'aii bătut, aŭ răbdat la foame şi ger şi aŭ văzut pe fraţii lor 
căzând morți pe câmpul de luptă, că Românii, cari aŭ trecut 
mal erk-alalţă-eri prin toate aceste, astă-zi vor privi, din mijlocul 
miseriei, în care se află, în moletecă nepăsare, cum, după-ce el 
aŭ sevirşit munca grea, Ovreilor li se dă resplata? 

Nu acum e timpul pentru resolvarea unei cestiuni, ce foarte 
lesne ar pute să pună în mişcare necumpătată pe oamenii, care 
şi așa sunt destul de amăriţi de lucrurile sevirşite în aniy 
trecuţi şi de nevoile cu care se luptă. 

Românul e cumpătat, răbdător şi chiar deprins a privi cu 
mepăsare lucrurile, ce se petrec în viaţa publică. De şi însă 
el numai anevoia se urneşte, sunt oameni gata de a-l pune în 
mişcare; şi mai ales astă-zi şi maï ales față cu cestiunea 
Ovreilor aceşti oameni foarte lesne pot să isbutească. 

Chiar trecând cu vederea pe netrebnicii cari-şi fac o armă po- 
litică ori un isvor de câştig din cestiunea Ovreilor, nu trebue să 
uităm, că sunt în această ţară preoţi creştini şi călugări, ce 
trăiesc în miserie prin dărăpănatele mânăstiri, ale căror moşii 
acum e vorba să treacă în mânile Ovreilor. 

Şi cine va îndrăzni să pună la îndoială legitimitatea une! 


72 


mişcări provocate de acești călugări, ce včd prăbușindu-se altarul 
şi stingându-se candela de sub icoana Preacuratei Fecioare, în 
vreme-ce bogăţiile dăruite mânăstirei trec în mâna Ovreului!? 

Alăturea, cu călugării sunt mulţimea de nenorociti, cari în 
această ţară aŭ căzut jertvă nesaţului ovreiese, oamenii ajunși 
la sapă de lemn, care bine-cuvintează ceasul, în care pot să-și 
r&sbune. 

Şi atât de multe sunt pasiunile bune şi rele, de care toţi 
aceștia se pot folosi, încât şapte mitocani hotăriți sunt destul 
spre a ne face să tremurăm cu toţii în prevederea zilei de mâne. 

Ce va face D-l Ministru de interne față cu acești şapte!? 

Nimic! 

Căci o singură picătură de sânge, un singur ţipet de 
durere ar puté să deslege toate pasiunile adunate cu prisos în 
această țară. 

Va încerca poate guvernul să scape din strimtorare cu 
obicinuita politică ciocoiască a tragere pe sfoară, făcând toată 
treaba mrşamă, înşelând pe Români, pe Ovreă, ori pe puterile 
apusene, surprinzând ţara cu o faptă împlinită, într'un cuvânt, 
vesolvând cestiunea în mod echivoc și creănd urmaşilor săl o 
posiţie, în care să fie siliţi a o resolva în mod onest. 

Chiar dacă s'ar pute aceasta, ar fi cu atât mal IE ceea-ce 
nu se întâmplă acum, urmează mai târzii, neapărat urmează! 

Ovreii să mai aştepte şi anume, dacă sunt oamenii cu 
minte, să mai aştepte pănă-ce nu se vor fi înlăturat stările 
de lucruri, care motivează „prejudițiile“ Românilor faţă cu 
dânşii. 

Afară de oamenii, pe care şi-i ţin legaţi prin interese 
materiale şi de aceia, cari îl susțin din principiu, Ovreii aŭ în 
societatea română prieteni de copilărie, de cafenea ori de afa- 
ceri, prieteni bun! şi sinceri: acum e timpul ca toţi aceştia 
să dee dovadă despre simpatiile lor şi să mijlocească buna 
înţelegere între Români şi Ovrel. Alt bine nu le pot face, căci 
stăruind a face presiune asupra noastră, foarte lesne se poate 
întâmpla să ne aducă la desnădăjduire și să piarză pe acela, 


pentru care se expun. H 
În împregiurările de astă-zi, nimeni, ţiind seamă de starea, 


73 


în care ne aflăm, şi de fireasca tendență de conservare a Ro- 
mânilor, nu poate prevede şi, ca Român, chiar nici nu ar pute 
recomanda decât o singură soluţiune. 

Argtându-se chiar maï stăruitori decât pănă acum, Ovreii 
sunt peirea neamului românesc: aceasta o simte tot Românul. 
Nu putem lăsa, ca acești streini iviţi ca din senin să se facă 
stăpâni pe isvoarele noastre de bogăţie, să ne strice limba, 
datinele şi moravurile, să-şi facă sluji din boierii ţării şi hiloți 
din țăranii români, nu putem lăsa ca el să ne oprească în 
desroltarea noastră firească. 

Trebue dar’ să facem o încercare desnădăjduită, ca să în- 
lăterăm această pedeca, ce ni se pune cu stăruinţă necumpttată 
în calea propăşirel şi roade încetul cu încetul chiar temeliile 
vieții noastre, 

Ştim prea bine, că multe sunt nevoile, pe care ar trebui 
să le încercăm în urma unei asemenea hotăriri. Dar’, dacă e 
vorba să ne hotărim numai decât acum, apot toate aceste nevoi 
sunt de natură cu desărârşire trecătoare. Viaţa socială nu sufere 
goluri şi aşa în timp scurt am găsi niște elemente mal sănă- 
toase, cu care să înlocuim pe Ovrei. În vremea aceasta relele, 
pe care le încercăm suferind pe Ovrei în mijlocul nostru, cresc 
pe zi ce merge, se zemislesc una pe alta şi se înmulțesc ca 
păcatul. 

Dar’ nu avem unde să alungăm pe Ovrel. 

Aşa e! nu avem, fiini-că nimeni nu vrea să-i primească. 

Nu ne-ar râmân6 deci decât ca, la un semn dat, să închi- 
dem graniţele şi să îi tăiem şi să îl aruncăm în Dunăre pănă 
la cel din urmă om, încât să nu mal rămâie nici sămânță de 
dânșii. 

Aceasta e singura soluţiune, ce după mintea săn&toasă îi 
poate r&mân6 unul popor trainic în nişte împregiurări ca cele 
de astă-zi. 

În starea, în care ne aflăm, nu ne putem lupta cu armele 
Ovreilor: dacă voim dee! să mai trăim, trebue ca, fără de ură 
și fără de mânie, să luăm maï curând ori malstărzii o aspră 
hotărire şi să ne luptăm cu armele noastre, să ne luptăm acum, 
de oare-ce, dacă lucrurile vor merge tot cum aŭ mers, peste 


74 


zece —cincl-spre-zece anl nu ne vor mai române chiar nici 
aceste arme. 

Iubesc această ţară, în care sufletul meii și-a găsit mult do- 
ritul adăpost. Nu eŭ şi nu oamenii de felul meii sunt aceia, care 
vor sfătui pe Români să iea o asemenea hotărire aspră. 

Cine va stăvili însă mânia unui popor, ce vrea să-şi scape 
de peire!? 

Nimeni! Şi dacă nu o vom pute stăvili, vom fi siliţi să sacri- 
ficăm principiile noastre pentru interesele poporului şi să ne punem 
noï în locul oamenilor netrebnici, să organisăm și să stăpânim 0 
mişcare socială, la care Europa ne împinge prin stăruințele ei. 

Bărbaţii noştri de stat şi Ovreii de o potrivă sunt datori 
a nu da spiritelor nedumirite ocasie şi pretext pentru o isbuc- 
nire, din care nu ar pute resulta decât nou& nenorociri pentru 
statul român. 

E în interesul Ovreilor, al prietenilor lor şi chiar în inte- 
resul poporului român, ca cestiunea, să se resolve întrun timp, 
când alte împregiurări şi alte stări do lucruri vor face cu pu- 
tință ca Românii, fără de a comite un act de sinucidere, să 
dee cestiuner o altă soluţiune. *) 

Ovreiï, la noi, nică n'aŭ așteptat âncă, să-şi fie mulţumiţi 
cu soarta, căci de o cam dată nu le merge de loc mai râi 
decât nouă: ef şi prietenii lor să mal îngăduie. 

După ce statul român își va maï fi pus în bună rânduială 
gospodăria, după ce boierii îşi vor mal fi regulat socotelile, după 
ce ciocoii noștri se vor fi făcut oameni mal cum se cade, după 
ce comereiul și industria ni se vor fi aşezat pe temelil mal să- 
nătoass, după ce se va fi stabilit armonia în societatea româ- 
mească, după ce se va fi sporit îndestul populația ţării, după 
ce se vor fi regulat relaţiunile de proprietate rurală, după ce 
vom fi pornit în direcţiuni hotărite în desvoltarea noastră lite- 
rară şi estetică, într'un cuvânt atunci, când ne vom afla întrun 
stadiii de desvoltare de o potrivă cu acela, în care se aflati 


*) A şterge simplu articolul 7 din constituţie, cum se vorbeşte astă-zi, ar fi o 
politică ciocolască, un tertip, care lasă o mulțime de portițe deschise şi nu satistate 
pe nimeni. Să facem, în sfîrşit, şi noi o politică onestă gi să spunem curat ce voim 
Voința unanimă a unul popor este un lucru serios, pe care Europa nu-l poate nesocoti. 


75 


statele apusene, când aŭ acordat Ovreilor toate drepturile, 
atunci ne vom înţelege şi noi cu Ovreii. 

Dar' când are să fie aceasta? 

Nu ştim nici noi. Peste cinci, peste opt, peste zece anl. 

Atirnă dela timp şi împregiurări, atirnă mal ales dela, 
Ovreï înşi-şi. 

Noi ne vom apuca de lucru, și nu cerem ca Ovreil să ne 
dea mână de ajutor: cerem numai să nu jignească lucrarea 
noastră începută în folosul lor şi al nostru. 

Ca oameni cu minte, nici nu putem lua vre-o hotărire în 
o cestiune atât de importantă ca acea a Ovreilor înainte de a 
şti cu totul lămurit o mulțime de lucruri, dela care trebue să 
atirne hotărirea noastră. 

Âncă atunci, când ne-am gândit să organisăm ţara, trebuia 
să facem un lucru, pe care nu lam făcut nici mal târzii. 

Moştenitorul bine chibzuit, înainte de a se pune să admi- 
nistreze moşia părintească, îşi face un inventar despre cele 
aflate în massa moştenirei. 

Noi nu am făcut acest inventar. Am împroprietărit pe 
țărani, am dat ţării o constituţie, am aşezat căi ferate, am 
încheiat convențiuni cu alte state, ba acum parcă voim să în- 
fințăm chiar o bancă naţională şi o bursă de valori, şi le-am 
făcut oră le facem toate aceste în lipsă de cunoştinţă de cau- 
să, de oare-ce ne lipsește inventarul moșiei noastre. 

Trebue să-l facem acum acest inventar, ca o lucrare pre- 
gătitoare pentru resolvarea în deplină cunoştinţă de causă a 
cestiunei Ovreilor. 

Trebue, în sfirşit, să ştim şi noï o dată, câţi oameni și 
câte averi sunt în această ţară, câți dintre oameni sunt Români 
şi câte dintre averi sunt stăpânite de dânşii, câţi streini sunt 
printre noi, de unde vin, ce caută, cum trăiesc şi câţi dintre 
dânşii sunt Ovrei, mai ales acești Ovrel de unde aŭ venit, cum 
trăiesc, cum sunt împărţiţi, trebue să ştim noă îngi-ne şi să pu- 
tem dovedi popoarelor apusene o mulțime de lucruri, care justi- 
fică o mulțime de procederă neobicinuite, trebue, într'un cuvânt, 
să dovedim, că statul român e un lucru serios şi că Românii 
sunt oameni, care știi ce fac, — dacă în adevăr aşa este. 


76 


Pentru toate aceste avem nevoie de timp: Ovreil să mal 
astepte. *) 

Cum remâne însă cu puterile europene, care aŭ hotărit 
oare-cum a nu recunoaşte dreptul de neatirnare al statului român 
decât, cu condiția, că Români! vor da Ovreilor toate drepturile? 

Prea bine remâne! 

Astă-zi Europa, care nu cunoaşte în destul starea, în care 
ne aflăm, voiește să facă asupra noastră o presiune binevoitoare 
şi oare-cum părintească : atât e tot. Ovreil îşi pregătesc o 
amarnică desamăgire, când cred că Europa îl iubeşte atât de 
mult, încât e gata să se bată pentru dânşii. Pacea e prețioasă! 

Ovreii sunt aceia, cari aŭ umblat cu jalba pe la toate 
cabinetele şi aŭ trimis deputaţiuni legate cu jurământ în toate 
părțile lumii. 

EI aŭ fácut: tot ef pot să şi desfacă, 

„Alianţa israelită,“ logele frane-maconilor, banchierii din 
toate părțile lumei, ziariştii Ovrei, bărbaţii de stat Ovrei de 
prin statele apusene şi, prin toţi aceştia, Ovreii din țara noastră 
aŭ multă putere în lume. 

N'ai decât să se rostească lămurit şi respicat: „Recunoa- 
ştem, că timpul nu e potrivit pentru o soluţiune, care ar satisface 
interesele tuturora, şi pentru aceea voim să maï așteptăm.“ 

Prin aceasta Ovreii vor dovedi, că sunt vrednici de a fi 
mai curând ori mai tărziu cetăţeni aï statului român. Noi voim 
să respectăm individualitatea lor națională; ef să arate, că vor 
să respeeteze interesele noastre vitale. 

Ce-1 drept, mal multe dintre statele apusene aŭ angajate 
interese positive în cestiunea Ovreilor din România; aceste nu 
sunt însă interese, pentru care popoarele aŭ obiceiul de a se 
bate, şi nimeni nu ne va sili să dăm Ovreilor nişte drepturi, 
la care eï înşi-şi renunță de o camdată. l 

Am mal făcut noi aşa, şi răi nu am făcut. Unirea ţărilor 
româneşti și proclamarea Dinastiei române puneaii în joc interese 
cu mult mal mari decât acelea, pe care le-am jigni trecând 


*) Se vorbea în Senat de un termin de patru luni pentru adunarea acestor date. Acela 
însă, care crede că în doi ani de zile, ne-am pute lămuri, nici nu ştie de ce e vorba. 


i + 


77 


peste cestiunea Ovreilor la ordinea zilei: nimeni însă n'a crezut 
de cuviință a se bate cu nol. 

Dacă deci Ovreil cu toate aceste s'ar obrăznici, atunci 
trebue să ştim, că este între marile puteri europene vre-una, 
care găseşte cu cale a ne zice: „Ştiii prea bine, că lucrurile 
stau răi pentru vol şi că ar trebui să periţi, dacă aţi da 
Ovreilor drepturile, dar’ mie de aceasta nu-mi pasă!“ 

Trebue s'o știm aceasta şi să înțelegem, că nu remâne 
decât să ne pese nouă. 

Dacă în adevăr vre-unul dintre popoarele europene ar voi 
să ne pregătească o ruşinoasă peire prin Ovreï, şi vorba ar fi, 
ca ori Românii, ori Ovreii din România să piară, atunci nu 
remâne decât să facem şi noi, ce aŭ făcut aproape toate popoa- 
rele înaintea noastră, ba aŭ făcut chiar fără de a fi fost puse 
faţă cu alternativa, pe care ni-o pune nouč Europa. 

Vor peri înainte de toate Ovreii, şi apoi vom vedé, ce se 
întâmplă cu noi. 

Pănă acum nu aŭ perit decât popoarele, cari aŭ încetat 
a se lupta pentru interesele lor vitale. 

Ovreil şi părtinitoril lor voiesc să ne sparie cu soarta 
Polonie! 

Câtă lipsă de bun simţ politic! 

Nu am dovedit oare maï eri alaltă eri, că nu suntem âncă 
copti pentru o asemenea soartă? 

De soarta Polonie! vom fi vrednici numai dacă Si noi vom 
urma ca Polonejii şi nu vom întâmpina âncă din vreme primej- 
dia, ce ne amenință despre Polonia. 

Polonia a perit, fiind-ea Polonejit erai lipsiţi de bărbăţie 
atunci, când nu trebuia să fie; nol însă am dovedit, că tot 
mal avem destulă putere spre a sgudui statul, care ar voi să 
dispuie de no! fără de voia noastră. 

Răi ar face puterile apusene, dacă ne-ar osândi pe noi 
înşi-ne pentru starea căzută în care ne aflăm, ori dacă ne-ar 
lua drept un popor de lepădături, cum s'ar păr6 poate după 
cele ce se petree în viaţa noastră publică. 

Avem și noi tradiţiunile noastre, avem şi no un trecut, 


78 


din care a resultat acest present atât de trist pentru noi și de 
jignitor pentru vecinii noştri. 

Trei veacuri de-a rândul am stat mereii în luptă cu un 
popor, care băgase spaimă în lumea întreagă, şi, dacă ne-am 
luptat, lupta nu era numai pentru existența noastră, ci şi pen- 
tru packnica desvoltare a popoarelor apusene. 

Le este lesne Francejilor, Germanilor ori Englejilor a se 
fali cu comorile adunate în curgerea veacurilor; dacă însă noy, 
aici în „s&lbatica Valachie,“ — „unten în der wilden Wallahei,“ 
nu am fi stat merei în luptă şi nu am fi scăzut puterile 
„Erbfeind“ ului, astă-ză not am fi de o potrivă cu Bulgarii, 
eară mândrele popoare apusene nu ar fi avut timp să adune 
comori. 

Scrisori papale, procese verbale de ale sevatului venețian, 
scrisori de ale Impăratului Rudolf II și ale altor monarşi apu- 


seni, în sfirşit, vestea bună răspândită prin ţările azi civilisate, 


sunt atâte dovezi, că pe timpul lui Stefan şi pe timpul Iul 
Mihal, Românii nu se luptat numar pentru interesele lor, ci, 
luptându-se, ocroteaii şi interesele societăţii europene. 

Nu cerem ca popoarele apusene să ne fie recunoscătoare 
pentru aceasta. 

Cerem numal, ca ele să bine-voiască a nu trece cu vede- 
rea, că suntem un strat de oameni, care poate âncă să le fie 
de folos, că suntem cel mal mare şi cel maï bine aşezat din- 
tro popoarele din Orient, ba poate chiar singurul element capa- 
bil de a stabili odată ordinea socială aici, la hotarele Europei. 

Nu a noastră e vina, dacă am stat peste 100 de ani sub 
stăpânirea omoritoare a Fanarioților şi dcă în urmă ţara noa- 
stră a ajuns a fi groapa, în care popoarele işi aruncă gunoiul ; 
nu nof înşi-ne suntem vinovaţi de ticăloşia noastră: am dovedit 
că faptele străbunilor noştri ne povăţuiesc în viaţă, şi cerem 
să ni se lase timp spre a maï dovedi, că şi nof ştim să adu- 
năm comori. 

Dacă astă-zi vom face un pas inoportun înainte, mal cu- 
rond ori maï târzii instinctul de conservare ne va împinge să 
facem unul violent îndărăt. 一 Bată pentrn ce nu e bine să re- 
solvăm acum costiunea Ovreilor! 


id: 


< 


Ga 


79 


Nu urim pe nimeni; nu dorim peirea nimenul: voim nu- 
mal să putem vieţui după cum ne-a croit firea. 

Dacă totu-şi vre-un bărbat de stat ar fi destul de nechib- 
zuit spre a-și băga ţara în complicaţiuni nesecate, nebun ar 
trebui să fie pentru ca să-i poată trece prin cap gândirea de 
a-și alege drept pretext cestiunea Ovreilor. 

Nic! un om cu mintea sănătoasă nu va uita, că, în cele 
din urmă, noi ne aflăm în mijlocul lumei noastre, în care Ovreii 
sunt streini. 

Dacă lucrul vine la cuţit, apoi Europa creştină şi indo- 
germană e pentru nol, eară nu pentru semiţii mosaici. Ştim 
nol, cât de mult Ovreil prin ţările apusene sunt iubiți! Să în- 
cerce și să ne aducă la desnădăjduire; dar apoi 一 să nu ne 
învinovăţească pe nol, dacă focul aprins pe pământul românesc 
va trece cum-va în Bucovina, în Ardeal şi în Banatul Timişorii, 
în Galiţia şi în Tara Ungurească, în Boemia şi în Austria, ba 
chiar în Germania cea luminată. 

Dacă Ovreil vor stărui, ca numai decât acum să se resolve 
cestiunea, Si bărbaţii noştri politiei nu ne vor lăsa timpul, de 
care avem trebuinţă spre a ne îndeplini organisaţia socială, 
atunci iubirea de ţară ne învaţă să ne păstrăm bunul cumptt, 
să fim de o cam dată pe pace, să ne organisăm puterile şi să 
ne pregătim de luptă. 

Dacă eï s’'aŭ ştiut organisa contra societăţii europene, vom 
găsi şi noi în Europa elemente, pe care să le organisăm con- 
tra lor. 

Acum însă, în strimtorarea, în care ne-ati băgat întâmplă 
rile stvârşite în anii trecuți, ori-ce isbucnire contra Ovreilor ar 
fi un isyor de complicaţiuni pentru statul român, fără ca să ne 
aducă vre-un folos simţit. — Dar”, — asupra celor în drept să 
cază respunderea,! 

Dacă deci Ovreit nu vor să mal aștepte, vor şti să aştepte 
Românii, căci în trel zile nu pere un popor ca noi. 

Vrăjmaşii ne vor strivi, cum Roma a strivit pe Decebal; 
dar’ nu ne vor otrăvi, cum streini! aŭ otrăvit pe Roma. 

Dintre toate relele, cari ne pot ajunge, nu e nici unul 
atât de mare casi acela, pe care ni-l fac Ovrel, şi dacă, în 


80 


adevăr, vorba e să perim, atunci cel puţin să perim cum să 
piere, să murim cum am fost născuți şi cum am trăit în zilele 
noastre cele frumoase, căci ear’ ne vom renaşte, cum în atâte 
rânduri ne-am renăscut. 

La urma tuturor urmelor: „Decât o viață moartă, mal 
hine-o moarte viie!“ 


Aşa cred eŭ, care nu sunt decât un Român pribegit, aşa 
socotesc C'ar trebui să cugete şi să vorbească un fiii gi cetă- 
tean al acestei țări, dacă s'ar rosti asupra cestiunei Ovreilor, 

Ce-i drept, ei sunt Român de peste Carpaţi şi aşa, cu 
deosebire în cestiunile de interes naţional, mai stăruitor şi mai 
consequent decât fraţii mei din România, 

Poate că ef aŭ dreptate! 

Ştii însă un lucru: că voind să iau parte la lucrarea în- 
cepută pentru reintemeiarea vieţii româneşti, a trebuit să-mi 
părăsesc ţara, fraţi, surori și rudenii, să-mi părăsesc prietenii 
şi scumpele visuri de tinereţe şi să vii aici, unde lucrarea în- 
cepută se poate urma. 

Să ne întrebăm cu toţii: unde ne vom duce, după-ce pă- 
mêntul românesc va fi căzut sub stăpânirea Ovreilor!? — unde 
vom lucra, după-ce Ovreii se vor fi făcut stăpâni pe viaţa 
noastră?! ce inteles mai are lucrarea noastră, dacă după noi 
are să urmeze o epocă mai ticăloasă decât acea a Fanarioţilor!?