Jurnalul vieții mele

După ce am dat cu aspiratorul am stat un pic pe canapea (cu lumina stinsă) și am simțit trecerea timpului. Se spune că 90% din oameni pot fi înlocuiți cu un script Bash de trei rânduri. Oare eu ce-am realizat până acum?

Acesta este un jurnal public (sau „blog“ ca să înțeleagă și copii de azi) în care voi scrie ce-mi trece prin cap și preferabil cât mai des.

Acum câteva zile am descoperit situl Idle Keyboard. Folosește Flash ca să genereze niște sunete de tastatură pentru a creea impresia că cineva scrie. Dar nu generează orice sunete de tastatură — generează generează sunetele tastaturii IBM Model M Keyboard. Asta e tastatura pe care am avut-o la primul calculator. E faimoasă pentru faptul că e foarte rezistentă și gălăgioasă. Din păcate eu nu mai știu ce-am făcut cu ea, restul calculatorului îl mai am.

Fiindcă sunt utilizator Linux simt nevoia ca orice să-mi meargă din terminal. Deci am descărcat toate cele cinci fișiere MP3 folosite (sunt ușor de luat) și am creeat un script Bash numit „lucrez“ care cântă MP3-urile într-una.

Mulți nu știu asta: eu am emoții foarte puternice. De asta sunt poet. Asta este una din poeziile mele:

Citind poezia asta din nou, am rămas fără cuvinte. Este uimitoare și eu sunt foarte obiectiv.

Apa curge din nou. Ce-i de făcut? Nu știu.

Ca toată lumea, și eu irosesc timpul. Am chestii importante de făcut acum, dar am să le fac după ce am să termin chestiile interesante.

Spre exemplu acum câteva zile m-am săturat de citatele pe care le tot pune cineva la stare pe Yahoo Messenger și m-am hotărât să fac și eu ceva mai interesant. Sunt fascinat de programele care încarcă să imite acțiuni umane astfel dovedind cât de ridicole sunt. Sunt programe care generează poezii, eseuri, care pictează, compun muzică și altele. Nu, nu sunt programe care să imite maeștrii adevărați (cum ar fi Leonardo da Vinci), dar sunt cele care imită tablouri de genul celor pictate de Jackson Pollock. Tabloul „No. 5, 1948“ pare o prostie, nu-i așa? Dar este cel mai scump tablou vândut vreodată, cu 151,2 milioane de dolari! Mi-am amintit de Kant Generator (care generează texte ce par a fi desprinse din „Critica rațiunii pure“) și am hotărât să generez un paragraf cu el la fiecare cinci minute și să-l pun la stare în Pidgin (program asemănător cu Yahoo Messenger pentru Linux) cu un script Python. Dar ăsta este în engleză, așa că l-am trecut prin API-ul de traducere de la Google. Traducerea este departe de a fi perfectă deci sună și mai ridicol. Am adăugat în fața „Deseori îmi zic că“ și l-am scurtat la 512 octeți (mai puțin de 512 caractere pentru că este UTF-8). Nu pot să pun mai mult pe Yahoo Messenger. Îl deranjează pe cineva faptul că îmi schimb starea așa de rapid așa ca l-am pus să genereze altul odată pe oră. Ăsta-i un exemplu:

Deseori îmi zic că pentru a evita orice neînțelegere, este necesar să se explice că metafizica, cu siguranță, ar fi falsificate, pentru aceste motive, noumena constituie un corp de doctrină a demonstrat, și toate de acest organism trebuie să fie cunoscută a priori. Datorită relației dintre timp și conceptele noastre, lucrurile în sine (și ceea ce am fost singuri în măsură să demonstreze este că acesta este cazul) nu poate ţine cont de fenomene. Datorită relației dintre regresul n...

Filozof sunt acum!

Un alt scop pentru jurnalul ăsta este să exersez ce știu despre XML și XSLT. Asta am făcut la Tehnologii Web (corect se citește „veb“) la facultate. Am vrut să pun în practică cunoștințele să văd dacă pot face ceva util.

Este foarte enervant că pe web nu poți folosi fonturi interesante pentru că nu știi dacă le are și utilizatorul. Dar cu CSS poți să incluzi fonturi. Am auzit de Google Font API (previzualizatorul) și am zis că e mai bine să includ de acolo. Sunt câteva fonturi care au diacriticele românești corecte. Am ales să folosesc Cardo pentru text pentru că se vede foarte bine la dimensiuni mici și pentru că are diacriticele gigantice.

Oricum jurnalul ăsta e mult mai frumos decât orice „blog“ care are o mie de chestii în plus care doar încurcă.

Eu știu că o poezie de-a mea este bună dacă e dureros să o citesc. Am citit din nou Ochiul exagerării și am crăpat de râs la al treilea vers. Trebuie neapărat să mai scriu o poezie de-a mea:

Poezia asta surprinde perfect emoțiile mele interioare.

Între timp am decis că e mai bine să nu depind de un API extern, așa că am descărcat fonturile „Cardo“ și „Old Standard TT“ și le servesc eu.

Acum mă chinui să reușesc să implementez note de subsol fără să învăț prea multe despre XSLT⁽¹⁾.

Acum mă întreb cât de mare am să pot să fac jurnalul ăsta. La un moment dat va fi prea greu de navigat.

Sunt genul de om care are o opinie despre orice, deci jurnalul ăsta va fi foarte lung.

Deseori cei care scriu „bloage“ se scuză pentru faptul că nu scriu mai des. Eu nu am să fac asta niciodată. Chiar dacă nu-mi trece nimic prin cap, tot am să scriu!

Astăzi a apărut ultimul episod din Lost. Este o zi foarte tristă.

Asta este o zi specială. Mi-am zis că trebuie să iau legătura cu partea mea interioară. Fulgerul albastru îmi străbate spiritul virulent. Of! Nu știu ce să mai scriu.

Am să scriu de ce am pornit jurnalul ăsta. De-a lungul anilor petrecuți în plimbări prin spațiu cibernetic, am văzut foarte multe așa-zise „bloguri“⁽²⁾. Pe astfel de situri web oamenii scriu toate prostiile care le trec prin cap, oricât de dezinformate și neinteresante ar fi.

S-a umplut paharul când am văzut un articol, pe „blogul“ cuiva, despre bărbați și femei. Adică genul de generalizări pe care le fac femeile despre bărbați și bărbații despre femei. Chestii care le-am mai auzit de o mie de ori⁽³⁾ și care mă enervează de fiecare dată. Mi-am zis că eu aș putea să-mi fac un jurnal public mult mai întâmplător și fără sens.

Îmi place tipografia și simplitatea. Nu-mi place faptul că multe situri au o grămadă de chestii în plus. Mi-am propus să-mi fac un jurnal minimal: fără imagini, fără blogroll, fără reclame, fără prostii Flash, fără „emoticoane“ și fără multe altele. Un sit simplu, în alb și negru, care să nu sară în ochi și să fie ușor de citit. Nu se recomandă să fie prea multe cuvinte pe un rând, de asta situl ăsta e așa de îngust.

În plus am schimbat cursorul să fie săgeată peste tot înafară de legături. Textul tot poate fi selectat, dar așa pare mai fain pentru că nu se schimbă cursorul de fiecare dată când dai peste litere.

Nu-mi place că „blogurile“ au articolele în sens invers, adică articolul cel mai nou, primul. Da, înțeleg de ce este așa, dar nu-mi place. Nu citești în ordine așa. Eu l-am făcut monolit. O singură pagină tot jurnalul și articolele sunt în ordine.

De mult timp plănuiesc să-mi schimb aranjarea tastaturii. Însă doar acum am aflat cât de simplu este să schimb ordinea tastelor la tastatura de la calculatorul portabil. Doar trebuie să trag de jos și iese.

Prima mașină de schis avea tastele aranjate în ordine alfabetică. Părea foarte logic, nu? Problema era că tastele se blocau dacă erau apăstate mai multe de o dată. Inventatorul mașinii de scris a rearanjat tastele astfel încât cele des folosite să fie cât mai separate. Aranjarea asta se numește Qwerty. Asta era o idee bună pe atunci, dar mașinile de scris mai avansate și mai ales calculatoarele nu mai au problema asta. Totuși aranjarea asta a rămas. Un tip numit Dvorak a inventat o tastatură mai bună (numită după el) care ține cont de frecvența literelor în limba engleză. Tastatura însă nu a prins, chiar dacă e mult mai eficientă.

Până acum eu am folosit tastatura românescă implicita de pe Linux. Asta nu e tastatura standard românească. Ea este identică cu tastatura „US“, dar formează literele românești cu tasta „Alt Gr“ sau „Alt“-ul din dreapta. Spre exemplu apăs pe AltGr + a ca să fac „ă“ și AltGr + „s“ ca să fac „ș“. Tastatura asta este avantajoasă pentru că pot să programez bine cu ea, dar din păcate uneori e greu de folosit pentru că trebuie să apăs prea mult pe AltGr.

Multe limbi au o tastatură Dvorak proprie. Pentru limba română nu este niciuna standard. Mi-am propus să fac eu una care să fie optimizată pentru limba română și pentru programare.

Mi-am înlocuit tastele de la calculatorul portabil unde am putut. Pe restul le-am șlefuit ca să nu se mai cunoască simbolul vechi.

Am trei monitoare în casă care stau pe degeaba. Primul calculator avea un monitor de 640×480 pixeli. Calculatorul ăla s-a stricat, dar monitorul tot mai merge. Monitorul de la al doilea calculator s-a stricat și a trebuit să-l folosesc pe ăla mic până am cumpărat altul. A fost o perioadă foarte nasoală și probabil de asta urăsc irosirea de spațiu în interfețele grafice (cum face Ubuntu spre exemplu). Al treilea calculator l-am luat cu un monitor LCD. Nu mult după asta s-a stricat al doilea calculator și am rămas cu două monioare în plus. Mi-am luat apoi un calculator portabil (zis și leptop) și un EEE PC. Destul de recent mi-am înlocuit monitorul de 1280×1024 pixeli de la calculatorul al treilea cu unul de 1920×1200 pixeli și acum trei monitoare stau pe degeaba.

Mi-am conectat monitorul LCD de 1280×1024 pixeli la calculatorul portabil mare și cel CRT de 1280×1024 pixeli la calculatorul portabil mic. Cu Synergy pot să folosesc mausul și tastatura de la un calculator și pe altele deci am conectat calculatoarele protabile și acum pot să folosesc patru monitoare.

Aș putea să folosesc chiar 6 dacă conectez monitorul ăla vechi de 640×480 pixeli la calculatorul portabil vechi.

Mă enervează foarte tare că mai nimeni nu scrie cu diacritice⁽⁴⁾ pe internet și nimeni nu folosește ghilimelele corecte românești.

Trebuie să recunosc că și scrierea mea are probleme. Până acum câteva zile eu credeam că „creează“ se scrie cu un singur „e“. Diferența dintre mine și toți românii de pe internet este că eu nu scriu ceva greșit dacă știu că este greșit. Nu folosesc „k“ pentru „că“ sau „ca“, nu scriu „sh“ în loc de „ș“, nu scriu „detecteaza fetele“ când defapt vreau să scriu „detectează fețele“ și nu folosesc anomalii de genul „download-eaza“, „link“ și „updateaza“ când defapt este mult mai simplu să scriu „descarcă“, „legătură“ și „actualizează“.

Diacriticele sunt foarte importante și nu trebuiesc ignorate!

Poezia este un răspuns pentru o întrebarea care n-a fost pusă niciodată, dar care ne-o șoptim singuri mereu. Poezia mea în schimb este o meditație profundă și filozofică asupra superiorității intelectului în macrocosmosul efemer și se manifestă ca o odă a sufletului neîmpăcat cu realitatea transfigurativă sumbră ce exprimă intens o pasiune de neperceput.

Astăzi am să public mai multe poezii de-ale mele.

Aseară⁽⁵⁾ am avut un vis groaznic. Am visat că eram din nou în liceu și dădeam test la chimie. Nu știam mai nimic, dar am descoperit (și mi s-a întâmplat asta de mai multe ori) că era ceva care puteam să învăț. Nu părea așa de sofisticat, dar nu cunoștințele necesare pentru a rezolva problemele.

Asta-i tot ce vroiam să zic.

Am dat azi de bloagul „You are not so smart“. Este foarte trist și adevărat.

Nu se merită niciodată să muncești prea mult pentru ceva. Nice guys finish last. Acum am aflat încă o dată.

Cum vacanța de vară se apropie, am început din nou să instalez jocuri. De ceva timp eu îmi salvez partițiile Windows cu dd și le arhivez. Așa nu trebuie să mai instalez deloc Windows, doar copiez peste partiție imaginea salvată. E, acum vreau să-mi și instalez niște jocuri mici ca să le am mereu. Instalez doar jocurile care mi-au plăcut dintotdeauna și care nu îmi strică sistemul cu tot felul de programe de protecție.

Simt albul din nou și nu am făcut nimic. Sunt un laptele miresmei de mucegai. Chiar dacă argila roșie emană egalitate eu nu pot s-o-ntrec⁽⁶⁾. Slovele greu se desprind de degete acum și cred că așa se va întâmpla de acum dacă nu reacționez cumva.

Sufletul meu nu este liber. Mai rău este că știu cum să-l eliberez, dar nu pot. Poate că întunericul nu este dușmanul meu. Așa trebuie să mă obișnuiesc. De ce toți credem că trebuie să fim liberi?... Zic asta dar nu cred. Trebuie... trebuie să eliberez cele trei cifre. Acum am trecut de jumătatea drumului.

Cineva moare, dar nu sunt eu. Oare contează? Tot vorbește, și eu nu știu. Sunt obligat să zic, dar nu vreau. Rezistența nu va ceda!

Bulele negre s-au spart, cel puțin pentru azi. Oaia documentului testat a fost sistematizată.

Nu trebuie să scriu ceea ce gândesc, trebuie doar să doar ar să-mi las niște indici pentru o amintire ulterioară. Oricum gândurile nu pot fi serializate în cuvinte.

Mi-am amintit ceva important, dar am uitat pentru că scriam altceva. Acum mă simt incapabil de a funcționa pentru că nu pot să-mi amintesc.